Criza Economica Actuala

LUCRARE DE LICENȚĂ

CRIZA ECONOMICĂ ACTUALĂ

Cuprins

Introducere

Capitolul I Concepții generale despre echilibru, dezechilibru și criză

1.Teoria echilibrului – Leon Walras

2.Fluctuațiile macroeconomice

3.Noțiuni teoretice ale crizei

4. Echilibrul macroeconomic și decalajele venitului naționa

5.Modalități de eliminare a decalajelor

Capitolul II Impactul crizei economice mondiale asupra României

1.Criza mondială și cauzele declanșării crizei

2.Declanșarea crizei în România

3.Evoluția produsului intern brut

4.Evoluția șomajului

5.Evoluția preturilor de consum

6.Politici anticriză

7.Programul de austeritate din 2010 și consolidarea fiscală din 2012

8.Dezechilibre în economie

9.Partea bună a crizei

Capitolul III Piața construcțiilor în criză

1.Aspecte generale

2. Elementele negative ale crizei

3. Beneficii ale crizei

4.Investițiile în construcții

5.Evoluția prețurilor la imobiliare

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE/SITOGRAFIE

Introducere

Criza economică reprezintă o manifestare a unor perturbări și dereglări ce iau amploare în desfășurarea activităților economice și întoarcerea de la faza ascendentă la cea descendentă a ciclului.

Scopul acestei lucrări este aprofundarea și înțelegerea acestui fenomen pe baza fundamentelor teoretice, cat și prezentarea unui domeniu afectat serios de criză, cel al pieței construcțiilor. Faptul că acest subiect este unul preocupant pentru multă lume și un lucru ce se desfășoară și îl trăim în prezent, sunt motive pentru care mi-am ales această temă. Am prezentat fundamente teoretice ale crizei și am evidențiat unele soluții la problemele apărute în economie.

În primul capitol am prezentat diferite concepte teoretice despre echilibru, dezechilibru și fluctuații economice ce apar în timp, de asemenea am vorbit despre crizele economice la nivel teoretic.

Capitolul al II-lea este intitulat „Impactul crizei economice mondiale asupra României”. Prin urmare, am studiat efectele crizei asupra României și am analizat principalii indici macroeconomici. De asemenea, am evidențiat cauzele și efectele crizei mondiale ce s-au răsfrânt asupra României.

În capitolul III am analizat efectele crizei financiare în domeniul construcțiilor. Am expus, de asemenea, atât efectele negative, cât și cele benefice, survenite în urma crizei. Aceasta s-a resimțit din plin pe această piață, ducând la efecte dezastruoase, prin urmare, am urmărit evoluția construcțiilor în timp.

Lucrarea prezentată are la bază o vastă documentare din literatura de specialitate, atât din tară, cât și din străinătate.

Capitolul I

Concepții generale despre echilibru, dezechilibru și criză

Teoria echilibrului – Leon Walras

Opera lui Leon Walras „Elemente de teorie economică pură” (1874-1877) este a treia sursă a marginalismului alături de cea a lui Jevons și Menger. Deși se dovedește a fi cea mai rodnică, la momentul acela nu a fost bine primită.

Walras a vrut sa construiască, pas cu pas, un model complet de echilibru general al economiei. A pornit de la o economie ce presupune schimbul a doua bunuri si va generaliza apoi la „n” bunuri. Introducând producția, formulează teoria prețurilor pentru factori de producție, apoi pentru a prețurilor capitalurilor și în final, teoria creditului economisirii și a banilor. Walras a fost des acuzat de formalism, deoarece se abate de la problemele economiei concrete la rigori fantaziste. Cu acestea nu este deacord J. Schumpter, ce își expune opinia prin celebra apreciere: „În ceea ce privește economia pură, Walras mi se pare drept cel mai mare economist. Sistemul său de echilibre economice relevă o originalitate revoluționară, întregul ansamblu dobândind calitatea unei sinteze clasice. Aceasta este singura operă economică care se poate pune, în raport cu rezultatele sale, alături de fizica teoretică.”

În lucrarea „Elemente de economie politică pură” este reunită esența descoperirilor walrasiene. Este evidențiată contribuția ce se refera la avuția socială. Aceasta cuprinde bunurile și serviciile ce sunt rare: „Numesc bogăție socială ansamblul lucrurilor materiale sau imateriale (căci materialitatea sau imaterialitatea lucrurilor nu are importanță în nici un fel) care sunt rare, deci care, pe de o parte, ne sunt utile și care, pe de altă parte, nu există la dispoziția noastră decât în cantitate limitată” (L. Walras). Intre elementele avuției se stabilește un raport și indiferent de utilitatea fiecăreia, oricare poate dobândi posibilitatea de a fi schimbat cu oricare altul, intr-o anumită proporție.

Teoria echilibrului general a lui Walras a fost construită pe 4 niveluri: teoria schimbului, a producției, a capitalizării și a monedei.

Teoria schimbului a fost finalizată in 1874. Walras descrie un sistem economic ce funcționează prin realizarea unei stări de echilibru general. A definit conceptele corelate de cerere si ofertă, drept cantități ce nu depind decât de prețurile lor relative și a definit curbele de utilitate oferind semnificație precisă noțiunii de utilitate. Walras a introdus piața cu libera concurență, pe care există un singur preț ce este cunoscut de toata lumea și permite atingerea echilibrului intr-o economie de schimb pură.

Condițiile necesare echilibrului sunt:

Cererea și oferta de servicii productive sunt egale și există un preț curent staționar pe piața acestor servicii;

Cererea si oferta de produse sunt egale și există un preț curent staționar pe piața produselor.

Schimbul de mărfuri intre ele este explicat de Walras prin următorul exemplu: “sã presupunem o piațã pe care vin pe de o parte indivizi ce posedã o marfã A și sunt dispuși sã cedeze o parte din ea pentru a procura o marfã B, iar pe de altã parte indivizi ce posedã o marfã B și care sunt dispuși sã cedeze o parte pentru a procura marfa A.”

Schimbul pe piață se prezintă ca o dublă cumpărare și o dublă vânzare. Cumpărarea lui B nu poate fi realizată decât prin vânzarea lui A. Însã cumpărarea lui A nu poate fi obținută decât prin vânzarea lui B. Prin urmare, atât A cât și B fac obiectul unei cumpărări și al unei vânzări. Warlas scrie ecuațiile schimbului:

m Va = n Vb (1)

Unde:

m= numãrul de unitãți din A

n= unitãți din B

Va si Vb = valorile de schimb a unei unitãți A respectiv B

Dacã pa este prețul lui A, iar pb prețul lui B, rezultã:

m/n = Vb/Va = pa și n/m = Va/Vb = pb

pa = 1/pb (2)

Notând cu C și O cererile efective și ofertele efective de bunuri, se va înțelege faptul cã cererea pentru un bun este asiguratã de oferta altui bun, fenomen descris de ecuațiile:

Ca pa = Ob și Cb = Oa pa

Cb pb = Oa și Ca = Ob pb (3)

Ținând seama de relația (1) avem:

Ca Cb = Oa Ob

Unde:

Ca/Oa = Ob/Cb = α

Din relațiile de mai sus rezulta teorema enunțatã de Walras: “Fiind date douã mãrfuri A și B, raportul dintre cererea efectivã a uneia și ”oferta sa efectivã este egal cu raportul dintre oferta efectivã a alteia și cererea sa efectivã”. Pornind de la relația (2) echilibrul se realizeazã când pentru ambele mãrfuri cererea este egală cu oferta, ceea ce se reduce la o condiție: α = 1. Pornind de la relația (3) obținută, Walras analizează și cazurile de dezechilibru. Cazul particular al schimbului celor două mărfuri îi oferă posibilitatea generalizării teoremei, constituind ecuațiile prin care evidențiază echilibrul general.

Leon Walras introduce, prin teoria producției, faptul că mărfurile schimbate sunt produse. Acesta spune ca întreprinzătorul este un „personaj complet distinct de proprietarul funciar, de muncitor și de capitalist și al cărui rol specific este de a asocia cele trei servicii producătoare”. Întreprinzătorul se afla la intersecția dintre piața serviciilor producătoare, unde este cumpărător, și cea a pieței produselor, unde este vânzător. Echilibrul acestor piețe se realizează, prin îndeplinirea celor două condiții ale teoriei schimbului plus a treia ce presupune ca prețul produselor să fie egal cu cel al cheltuielilor de producție. Se ajunge la stare de echilibru al producției, unde nu există nici pierdere si nici profit.

Teoria capitalizării presupune o piață pe care întreprinzătorii se prezintă în calitate de cumpărător, iar creatorii de economii în calitate de vânzători. Capitalurile sunt cerute doar pentru serviciile pe care le vor aduce, însemnând că prețul capitalurilor depinde decât de prețul serviciilor lor, incluzând primele de amortizare si asigurare. Walras explică existența unei piețe separate de cea a serviciilor deoarece sunt oameni ale căror venituri depășesc cheltuielile pe care le fac cu bunurile si serviciile necesare, astfel excedentul va fi transformat în capitaluri ; de asemenea pot exista oameni ce au venituri mai mici decât necesarul de consum, iar ei vor vinde o parte din capitalurile, transformându-le in în venituri.

Echilibrul capitalizării se realizează atunci când:

Există aceeași rată a venitului net pentru toate capitalurile;

Prețurile de vânzare și prețurile de cost ale capitalurilor ca produse sunt egale (nici profit, nici pierdere);

Cererea și oferta sunt egale pe piețele produselor și serviciilor;

Cererea și oferta sunt egale și pe piața capitalurilor, prețul mărfii ideale fiind egal cu rata venitului net al capitalurilor. În plus, în această stare de echilibru, consumatorii obțin nivelul lor maxim de satisfacție. Walras și-a dedicat timpul intre anii 1876 si 1899 teoriei monedei. Acesta consideră că agenții cunosc datele și prețurile viitoarelor lor cumpărări și vânzări și în aceste condiții, funcția esențială a monedei ca mijloc de alocare intertemporală a resurselor dispare. A construit teoria monetara plecând de la nevoia de mijlocire de plata.

Echilibrul pieței monetare determină in acest caz, rata dobânzii si nivelul general al prețurilor.

2.Fluctuațiile macroeconomice

În economia reala vor exista întotdeauna dezechilibre, surplusuri de ofertă sau de cerere. O piață care funcționează bine este plină de mărfuri , există stocuri care determină o creștere a ofertei și sunt constituite rezerve pentru resurse. Se pot forma însă și dezechilibre.

Economiile moderne sunt puse la încercare pe termen scurt de variațiile agregate ale producției și ocupării forței de muncă. In același timp, producția și ocuparea forței de muncă crește, iar șomajul scade. De exemplu, Statele Unite ale Americii in 1980. Înaintea trimestrului al treilea din 1981 și al treilea din 1982, PIB-ul real a scăzut cu 2,8%, ocuparea forței de munca în rândul populației adulte a scăzut cu 1,3 puncte procentuale și rata șomajului a crescut de la 7,3% la 99%. În următorii doi ani, PIB-ul real a crescut cu 11,09%, ocuparea forței de munca a crescut cu 1,9 puncte procentuale, iar rata șomajului a scăzut înapoi la 7,3%.

Înțelegerea cauzelor fluctuațiilor este scopul principal al macroeconomiei. Primul lucru important despre acestea este faptul ca nu prezintă un model simplu regulat sau ciclic.

Graficul 1.1 Sursa: Romer David, Advences Macroeconomics, SUA, 1996

Graficul 1.1 reprezintă PIB-ul real ajustat sezonier trimestrial din 1947 si tabelul 1.1 rezumă comportamentul PIB-ului real in recesiunile după Al Doilea Război Mondial din SUA. Graficul si tabelul arată că producția scade considerabil în dimensiune și spațiu. PIB-ul scade de la 0,8% in 1960 la 4,1% in 1973-1975; perioada dinainte de sfârșitul recesiunii si începutul următoarei, variază de la cinci trimestre in 1980-1981 la noua ani în 1960-1969 si 1982-1991. Modele producției, scad și ele, de asemenea, foarte mult. În recesiunea din 1980, scăderea de 2,6% a avut loc intr-un singur trimestru, în recesiunea din 1990-1991, scăderea de 1,6% a avut loc gradual în trei trimestre, iar în recesiunea din 1973-1975, producția a crescut neregulat, cu 1,9% în peste patru trimestre, iar după aceea a scăzut cu 2,2% la sfârșitul trimestrului recesiunii.

Tabelul 1.1 Sursa: Romer David, „Advanced Macroeconomics”, SUA,1996

Deoarece modificările producției nu sunt regulate, macroeconomia modernă încearcă să icomportamentul PIB-ului real in recesiunile după Al Doilea Război Mondial din SUA. Graficul si tabelul arată că producția scade considerabil în dimensiune și spațiu. PIB-ul scade de la 0,8% in 1960 la 4,1% in 1973-1975; perioada dinainte de sfârșitul recesiunii si începutul următoarei, variază de la cinci trimestre in 1980-1981 la noua ani în 1960-1969 si 1982-1991. Modele producției, scad și ele, de asemenea, foarte mult. În recesiunea din 1980, scăderea de 2,6% a avut loc intr-un singur trimestru, în recesiunea din 1990-1991, scăderea de 1,6% a avut loc gradual în trei trimestre, iar în recesiunea din 1973-1975, producția a crescut neregulat, cu 1,9% în peste patru trimestre, iar după aceea a scăzut cu 2,2% la sfârșitul trimestrului recesiunii.

Tabelul 1.1 Sursa: Romer David, „Advanced Macroeconomics”, SUA,1996

Deoarece modificările producției nu sunt regulate, macroeconomia modernă încearcă să interpreteze fluctuațiile ca și combinații de cicluri de diferite mărimi. Se disting următoarele cicluri economice:

Kitchin (3 ani)

Jugular (10 ani)

Kuznets (20 ani)

Kondratiev (10 ani)

Punctul de vedere predominant în economie este perturbat de tulburări de tipuri de variații mai mult sau mai puțin aleatorii și aceste tulburări, apoi, se propagă aspura economiei. Marile școli economice de gândire diferă prin faptul că ipotezele sunt concentrate în șocuri și mecanisme de propagare.

Un al doilea lucru important la aceste fluctuații este faptul că sunt distribuite inegal asupra componentelor producției. Tabelul 1.1. arată ambele medii ponderate în scădere a fiecărui component al producției, mediile ponderate ale fiecărui component și mediile ponderate în scădere a producției (este comparată cu creșterea normală) în recesiune. Chiar dacă investiția inventariată la conturile de mediu pentru numai fracțiuni ale PIB-ului, fluctuațiile sale reprezintă aproape o treime din deficitul în creștere fată de normal, în recesiune.

Al treilea set de factori implică asimetria în modificările producției. Aici nu este o asimetrie mare înainte să crească sau să scadă producția; creșterea producției este distribuită aproximativ simetric in jurul mediei sale. Producția pare sa fie caracterizată de lungi perioade când este puțin mai mare decât deobicei, urmată de scurte perioade când este cu mult sub nivelul obișnuit.

Al patrulea set de factori cuprinde natura fluctuațiilor producției înaintea perioadei de război. În mai multe publicații, Romer a demonstrat că sunt cele mai importante deviații în estimările tradiționale pentru perioada dinainte de Al Doilea Război Mondial. Aceste deviații sunt contabilizate pentru că nu apar foarte mari diferențe înainte de Marea criză și după Al Doilea Război Mondial.

Modificările producției în perioada dinainte de criză apăreau puțin mai mari și ceva mai puțin persistente; dar aici au avut loc schimbări aspre în caracterul fluctuațiilor. Pentru că economia și compoziția sectorială a producției și rolul guvernului au fost foarte diferite in doua epoci, asta sugerează caracterul fluctuațiilor ce sunt determinate de forțe ce schimbă mult mai puțin peste timp. Au avut loc un set de schimbări în economie care au echilibrat efectele pe ansamblu a fluctuațiilor.

Corelat cu aceste modificări ale producției înainte de Marea Criză este colapsul și ricoșeul din 1930, iar Al Doilea Război Mondial a redus orice fluctuație. Produsul intern brut real în Statele Unite a scăzut la 30% între 1929 si 1933, iar forța ocupării locurilor de munca a fost estimată la 25% in 1933. Următorii 11 ani, PIB-ul real a crescut cu o medie anuală de 10%; șomajul în 1944 a fost de 1,2%. În final, produsul intern brut real a scăzut la 23%, iar între 1944 și 1947 șomajul a crescut la 3,9%. În contrast, Romer (1989) a estimat implicarea declinului în produsul național brut în perioada 1869-1929, a scăzut la 4,2%. Cea mai bună producție a fost obținută în 1933-1944 și cea mai buna rata a șomajului înainte de 1930 și la mijlocul 1940, este neasemuit în recordul istoric.

Tabelul 1.2 rezumă comportamentul celor mai importante variabile macroeconomice în timpul recesiunii. Nesurprinzător, ocuparea forței de muncă a scăzut, iar șomajul a crescut pe parcursul crizei.

Tabelul arată cu cat lungimea mediei lucrului săptămânal a scăzut. Astfel, productivitatea – producția pe lucrător de ore – scade pe durata recesiunii. Conjunctura declinului producției implică modificările în rata șomajului, sunt mai mici decât ale producției. Relația dintre modificările în producție și rata șomajului este cunoscută ca legea lui Okun. Este formulată de Okun in 1962, legea specifica deficitul PIB-ului de 3%, creșterea la normal produce o creștere de un punct procentual a ratei șomajului.

Restul variabilelor din tabel rezumă comportamentul variațiilor financiare și a prețului. Inflația(dar nu întotdeauna) scade. Salariul real este măsurat în datele agregate, tinde să scadă ușor în criză. Ratele nominale ale dobânzilor și stocul real monetar sunt în scădere.

Tabelul 1.2 Sursa: Romer David, „Advanced Macroeconomics”, SUA, 1996

3.Noțiuni teoretice ale crizei

Termenul de criză reprezintă o „manifestare a unor dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. ♦ Lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forță de muncă)”.

Economia are doua componente interdependente:

-economia reală: produce bunuri si servicii autonome (ex.: telecomunicații);

-economia nominală: produce bunuri si servicii neautonome (ex.: credite).

Criza financiară este criza ce afectează economia nominală. Aceasta este însoțită întotdeauna de criza economică, atât timp cât este vorba de o recesiune de grad deosebit. Totuși criza financiară este diferită și trebuie analizată separat. Crizele financiare par să fi fost ceva mai multe, în economiile dezvoltate, fără să fie însoțite de crize economice.

Criza economică poate fi definită ca o manifestare a unor perturbări și dereglări de amploare în desfășurarea activității economice și inversarea de la faza ascendentă la cea descendentă a ciclului, exprimată prin creșterea stocurilor de produse nevândute și reducerea producției prin scăderea prețurilor (pana la cel de-al doilea război mondial), prin șomaj și căderea cotațiilor bursiere.

Tipologii ale crizelor

D. Newsom, A. Scott, J. V. Turk consideră că din punct de vedere fizic, crizele pot fi violente sau non-violente și ambele pot fi împărțite în trei subgrupe:

-create de natură;

-apărute în urma unei acțiuni intenționate;

-apărute in urma unor acte neintenționate.

J.P. Rossart face următoarea clasificare:

-crize interne, cu un caracter revendicativ (exprimă solicitări referitoare la condițiile de lucru, salarii etc.), sau cu caracter destructiv (erori umane);

-crize externe, se datorează unor factori naturali sau umani (vandalism, terorism).

Timothy Coombs utilizează o grilă de clasificare bazată pe doua axe: intern-extern și intenționat-neintenționat:

Accidentele, care sunt neintenționate;

Greșelile, fiind acțiunile neintenționate ale organizației pe care un agent extern încearcă să le transforme într-o criză;

Transgresiunile, care sunt acțiuni intenționate comise de organizații, care în mod conștient încalcă reguli de comportament;

Terorismul, care se referă la acțiuni intenționate realizate de actori externi cu scopul de a afecta în mod direct o anumită organizație:

Teoria marxistă

În teoria lui Karl Marx, conceptul de criză ocupă un loc central. Semnificația crizei a fost întunecată considerabil de orice context diferit in care este folosită. Criza este văzută de Marx ca mecanism reglator prin care barierele interne să continue auto-expansiunea de capital. În acest sens, crizele sunt în mare parte pe termen scurt fenomene ciclice care reglementează fluctuațiile periodice ale economiilor capitaliste. Crizele sunt, de asemenea, analizate în raport la tendința pe termen lung pentru ca rata de profit să scadă. Cu toate astea, relația dintre aceasta tendința și apariția ciclică a crizelor a fost sursa de dezbateri considerabile. Confuzia provine în continuare din sugestia lui Marx: crizele pot fi asociate cu dezvoltarea condițiilor politice necesare pentru trecerea de la capitalism la socialism.

Legătura dintre realitatea obiectivă și percepția subiectivă, despre criză, în teoria lui Marx, este faptul că își are rădăcinile în conceptul clasic. În istoriografia greacă, o criză a fost utilizată pentru a desemna un punct de cotitură sau momentul de decizie în viața unui individ sau societate, când capacitatea individuală sau societății de a se reproduce a fost pusă în pericol. Conceptul clasic de criză include un obiect și o dimensiune subiectivă. Obiectivele dimensiunii implică modul în care criza apare ca un fenomen determinant din exterior ce urmează un curs independent din acțiunile indivizilor a căror vieți sunt afectate.

Obiectivele dimensiunii subiective implică felul în care indivizii înțeleg și răspund la provocările crizei. Criza, astfel, reprezintă momentele deciziilor când modele de relații sociale sunt puse sub semnul întrebării. Ca atare, ei creează o oportunitate pentru indivizi de a percepe posibilitatea unei forme alternative de organizare. Alegerea subiectivă făcută de indivizi ca răspuns la criză, poate constitui un element critic în rezolvarea crizei.

Semnificația crizei pentru teoria lui Marx a dezvoltării capitalismului cuprinde două posibilități radical diferite, cea de reînnoire si cea a transformării. În termeni economici, Marx prevede criza ca parte a unui proces ciclic de înnoire în care barierele de acumulare sunt învinse. În același timp, se vede cum criza este un important agent psihologic (dar nu înseamnă ca este singurul) în evoluția conștiinței clasei muncitoare, crește posibilitatea sfârșitului transcendenței capitalismului. Mai mult decât atât, dezbaterea istorică în marxism asupra teoriei crizei, a fost centrată în jurul posibilității doar economice, până la capitalism.

Michael Lebornitz a susținut în mod corect, nu doar a răstălmăcit obiectivele teoriei crizei a lui Marx, este în contradicție cu punctul său de vedere asupra practicii, unirea filozofiei și a proletariatului. „Ce în viziunea lui Marx a făcut capitalului finit, este că oamenii au început tot mai mult să conștientizeze ca aceste bariere de capital au forma dezvoltării absolute a puterii de productivitate umane în capital. Astfel, sunt consecințele ființelor umane care recunosc că acest capital este propria barieră, ce este limita capitalului.”

În ciuda aparenței, lipsa de ambiguitate a formulării lui Marx, tensiunea dintre momentele obiective si subiective ale crizei, au mers la inima celor mai multe dezbateri ulterioare în marxism. Intensitatea dezbaterilor au crescut cu recuperarea capitalismului, la fiecare criză în ultimii 100 de ani. În principal fiecare criză implică un element de alegere între reconstituirea relației de producție într-o manieră ce face posibilă reînnoirea auto-expansiunii a capitalului sau transcendența lor prin transformarea calitativa a modelului de producție capitalist. Faptul ca fiecare criză succesivă a fost rezolvată mai degrabă într-un mod nou decât vechi, creează o dilemă profundă pentru marxism.

Marxismul tinde să răspundă în doua moduri: în cele din urmă, reapariția crizei va conduce la dezvoltarea conștiinței politice subiective într-o parte a proletariatului sau confirmare a relației dintre condițiile obiective și consecințele subiective sunt considerabil mai problematice decât imaginația originala a lui Marx.

Ceea ce lipsește în special din analiza marxistă a crizei capitaliste este faptul că criza transformă relația capitalista de producție, dar în moduri radical diferite decât a anticipat Marx.

Reala provocare a teoriei contemporane a lui Marx include modul de rezolvare a crizei trecute, este un element esențial în teorie. O astfel de reformulare necesită întotdeauna moduri în care criza din trecut a servit la transformarea relațiilor capitaliste de producție și implicarea crizei actuale.

Scopul analizei critice a teoretizării actualei crize capitaliste este de a trece dincolo de mediocritate ce a fost caracterizată în dezbaterile anterioare de a analiza rolul concret jucat de criza în dezvoltare.

4. Echilibrul macroeconomic și decalajele venitului național

Echilibrul macroeconomic se stabilește in punctul in care oferta agregata este egala cu cererea agregata.

Echilibrul se stabilește in zona în care curba ofertei începe să crească. Punctele de echilibru Y’ si P’ puteau să apară pentru o ofertă agregată perfect elastică, cât și pentru una perfect inelastică. Atunci când cererea agregată crește, impactul creșterii asupra preturilor și venitului depinde de forma specifica a ofertei agregate.

Graficul 1.2. Sursa: Huru Dragoș, Economie, Editura All Beck, București, 2005

4.1. Modificarea echilibrului macroeconomic în funcție de cererea agregată

Graficul 1.3. Sursa: Dragoș Huru, Economie, Editura All Beck, București, 2005

În graficul de mai sus se evidențiază ca o creștere a cererii agregate în zona perfect elastica duce la o creștere a PIB-ului, dar prețurile rămân la fel. În porțiunea unde curba ofertei este crescătoare, cresc atât venitul de echilibru, cât și prețurile, iar prețurile vor crește cu atât mai mult cu cat oferta este mai inelastică. Atunci când oferta agregata este perfect inelastică, cresc doar prețurile, iar PIB-ul rămâne la fel, fapt ce duce la inflație.

4.2. Modificarea echilibrului macroeconomic în funcție de oferta agregată

Graficul 1.4. Sursa: Dragoș Huru, Economie, Editura All Beck, București, 2005

În graficul de mai sus se poate observa faptul ca o creștere a ofertei determina reducerea prețurilor și creșterea PIB. Echilibrul pe termen scurt se poate abate de la PIB-ul potențial, pentru că exista factori de producție subutilizați sau factorii de producție sunt suprautilizați. Pe termen lung, echilibrul presupune o egalitate între oferta agregată pe termen scurt și cererea agregată pe termen lung.

Decalajul recesionist

Decalajul recesionist poate fi o urmare a faptului că a intervenit un soc în oferta agregată sau datorită unei reduceri bruște a cererii agregate. „De exemplu, anticipările negative generate de iminența unui război într-o anumită zonă geografică pot determina o reducere bruscă a cererii. La fel, creșterea economiilor populației, care conduce la […] paradoxul economisirii. În ceea ce privește oferta, un exemplu șoc îl constituie revoluția românească din 1989, care a fost însoțită de o pierdere în producție neacoperită pana in 2000.”

Graficul 1.5. Sursa: Dragoș Huru, Economie, Editura All Beck, București, 2005

Decalaj inflaționist

Graficul 1.6. Sursa: Dragoș Huru, Economie, Editura All Beck, București, 2005

Decalajul din graficul de mai sus „se datorează unui echilibru macroeconomic la un nivel potențial. Cauza decalajului este un șoc al cererii, posibil de exemplu în Romania dacă statul ar crește cheltuielile pentru înarmare în scopul de a atinge standardele NATO.”

Modalități de eliminare a decalajelor

5.1. Modalități de eliminare a decalajului recesionist

Eliminarea decalajului recesionist presupune evoluția venitului național realizat, către nivelul său potențial. Deplasarea spre dreapta a venitului național se poate realiza în două moduri: prin creșterea cererii agregate, sau prin creșterea ofertei agregate pe termen scurt.

Graficul 1.7. Sursa: Ailenei Dorel, Grosu Tudor, Economia sectorului public, Editura Bren, 2002, București

Ajustarea decalajului recesionist prin cerere presupune creșterea cererii pană când economia se va afla la nivelul de echilibru macroeconomic E1 și creșterea venitului național la nivelul său potențial.

Măsurile de creștere a cererii agregate prin promovarea unei politici fiscale expansioniste pot determina revenirea rapidă a economiei, dar cu costul unei inflații crescute. Politica fiscală expansionistă ar determina creșterea deficitului bugetar, deoarece ar presupune o scădere a taxelor și creșterea cheltuielilor guvernamentale și a transferurilor.

În 2008 economia României a intrat într-un decalaj recesionist, iar guvernul ar fi trebuit să promoveze o politică fiscală expansionistă pentru a stimula ieșirea din recesiune, însă această politică fiscală ar fi generat creșterea deficitului bugetar, deoarece România a înregistrat deficite mari în perioada de expansiune. Având guvernul actual nu a putut promova o politică fiscală expansionistă, ci din contră a fost una restrictivă (ex: creșterea TVA, CAS; scăderea cheltuielilor publice), ceea ce determină scăderea deficitului bugetar și scăderea recesivă.

Ajustarea decalajului recesionist prin creșterea ofertei

„Creșterea ofertei are la rândul ei două cauze: relansarea cheltuielilor agregate pe baza măririi volumului producției realizate de întreprinderi (datorită ieftinirii factorilor de producție subutilizați);respectiv prin punerea în lucru a unor politici macroeconomice de stimulare a ofertei agregate.”

Această creștere poate produce în mod automat scăderea cheltuielilor salariale, datorită ieftinirii resurselor, atunci când economia se afla intr-un decalaj recesionist, deoarece scade cererea pentru acești factori de producție si crește oferta agregată pe termen scurt.

Creșterea ofertei agregate pe termen scurt va genera creșterea PIB-ului de la YR la Y*, determinând scăderea șomajului, și scăderea ratei inflației.

Revenirea economiei prin creșterea ofertei agregate generează efecte mai bune comparativ cu creșterea cererii însa se poate realiza într-o perioadă mai mare de timp, în plus este posibil să existe o rigiditate la scăderea costurilor de producție, ca urmare a scăderii cererii de factori de producție și scăderii prețului, astfel încât există o creștere redusă a ofertei agregate.

Graficul 1.8. Sursa: Dorel Ailenei, Tudor Grosu, Economia sectorului public, Editura Bren, 2002, București

5.2. Modalități de eliminare a decalajului inflaționist

Decalajul inflaționist poate produce presiuni inflaționiste prin suprautilizarea factorilor de producție, fapt ce ar duce la creșterea costurilor. În mod automat va avea loc o scădere a ofertei agregate pe termen scurt până în momentul în care economia va ajunge la nivelul său potențial.

Absorbția decalajului inflaționist se face prin oferta (graficul 3.3 a) ) sau prin cerere (graficul 3.3 b) ).

Graficul 1.9 Sursa: Dorel Ailenei, Tudor Grosu, Economia sectorului public, Editura Bren, 2002, București

Ajustarea decalajului inflaționist prin ofertă presupune scăderea ofertei agregate pe termen scurt si revenirea PIB-ului (YR) la nivelul său potențial (Y*). Scăderea ofertei se realizează prin scumpirea factorilor de producție, urmare a creșterii cererii pe piața factorilor. Această creștere a cererii este dată de suprautilizarea factorilor de producție.

Ajustarea decalajului inflaționist prin cerere are la bază scăderea cererii agregate (CA0 la CA1) și revenirea PIB-ului (YR) la nivelul său potențial (Y*). Acest fapt are ca efect scăderea indicelui general al prețurilor. Se poate realiza prin politici macroeconomice sau spontan prin schimbarea conjuncturii economice de către consumatori și întreprinzători.

Capitolul II

Impactul crizei economice mondiale asupra României

1.Criza mondială și cauzele declanșării crizei

Crizele pot fi definite ca situații caracterizate printr-o pronunțata instabilitate și sunt însoțite de volatilitate și incertitudine. Pe timp de criză ne aflam într-o stare constantă de anxietate și incertitudine cu privire la viitor. Nu există valori fixe ce definesc o criză economică, dar recesiunea este convențional acceptată după două trimestre consecutive în care PIB-ul este în scădere, însoțit deobicei de scăderea veniturilor personale, reducerea producției, a ocupării forței de munca și a consumului. Criza financiară este manifestarea crizei economice si neîncrederea generată de sistemul financiar.

Scăderea volumului de tranzacționare este o denaturare a sistemului de credit, distrugând credibilitatea companiilor de asigurări și de dereglare a pieței financiare.

Înțelegerea cauzelor și consecințelor crizelor financiare a devenit o necesitate pentru factorii de decizie și băncile centrale, având în vedere regularitatea unor astfel de crize. În „Manias, Panics and Erashes”(1996), o teorie istorică globala a crizelor, Charles Kindleberger a definit criza financiară ca un lucru ce implică o cădere sau o panica.

După ieșirea din Marea Criză, băncile au fost puse sub o legiferare strictă, iar fluxurile internaționale de capital au fost restricționate. Lucrurile au devenit îngrijorătoare atunci când fluxurile internaționale ale capitalului au început să crească și au prevestit crizele valutare din anii 1990 și criza financiară globalizata din 2008.

Criza financiară din 2007-2008 este separată de cele anterioare prin doua aspecte:

Locația crizei. În cele mai multe crize, economiile de piață emergente au fost afectate parțial. Agenții multilaterale, în special Fondul Monetar Internațional și Statele Unite ar putea ajuta țările afectate de criză. Criza financiară actuală își are originea în epicentrul sistemului financiar global, adică Statele Unite, reducând astfel abilitatea de soluționare a crizelor din sistemul global.

2.Magnitudinea crizei. În 2008 guvernele au intervenit sa salveze sistemul financiar furnizând stimulente fiscale mari si băncile centrale au furnizat lichidități fără precedent la un cost foarte scăzut. Acest efort a pus o severă presiune asupra bugetelor suverane și îndoielile crescute cu privire la solvabilitatea suveranilor, mai ales la periferia Europei.

Costurile de salvare din sectorul public pentru rezolvarea crizei bancare în țările în dezvoltare pe parcursul întregii perioade din 1980-1995 a fost de aproximativ 250 de miliarde dolari, pe când implicațiile fiscale totale ale crizei din 2008 au fost estimate la 11,9 trilione de dolari. În mod cert, magnitudinea crizei a fost copleșitoare. În plus, această criză a afectat sistemul bancar în zona euro, crescând severitatea și complexitatea crizei.

Zona euro(include 17 țări) este centrul financiar și economic al Uniunii Europene(27 de țări) ce are o populație de 320 milioane. În ciuda aparenței sale puteri economice, zona euro a fost afectată de o recesiune economică fără precedent. Criza datoriilor în zona euro a început cu recesiunea care a început în anul 2008 în Statele Unite, cauzate de un colaps masiv pe piețele financiare. Magnitudinea crizei a necesitat politica fiscală și monetară de intervenție pe scara largă la nivel național și coordonarea eforturilor la nivel internațional. Recesiunea globală s-a întâlnit cu eforturi coordonate de către guvernele și băncile centrale ale economiilor de tranzacționare din întreaga lume pentru a stimula o rapida redresare economica prin injectarea de lichiditate. Rezervele federale ale băncii centrale a Statelor Unite, a redus ținta pentru fondurile Fed pe termen scurt, rata între 0% și 0,25% la 16 decembrie 2008. Banca Centrală a păstrat rata la acest nivel mai bine de trei ani jumătate.

Implicația crizei în regiunile mai mici din zona euro este potențial mai amplă decât ar sugera mărimea lor. Grecia, Irlanda și Portugalia contribuie cu puțin peste 1% la creșterea globală și 6,6% la creșterea zonei euro. Cu toate acestea, sectorul bancar european s-ar putea confrunta cu pierderi semnificative datorită expunerii sale la datoria periferică. Perspectiva unei economii periferice ar avea efecte negative la nivel mondial asupra băncilor europene, care au o expunere semnificativă, ulterior ridicând posibilitatea unui efect de domino în întregul sistem financiar.

Criza actuală a început cu spargerea bulei imobiliare din SUA în 2007, este în mod inert legată de schimbări profunde în relațiile de producție, creșterea de noi forțe sociale și reconstruirea ordinii mondiale post-război în anii 1970. Aceste modificări a dat naștere, ulterior, la stabilirea unui regim post-fordist de acumulare și la apariția sectorului financiar ca principal motor pentru acumularea capitalistă. În plus, restructurarea a propulsat scăderea generală a prețurilor în urma unui decret guvernamental, desființarea statului social keynesian și aranjamente corporative, ce a mers mâna în mâna cu slăbirea și disciplinarea de muncă organizată și colapsul sistemului Bretton Woods.

Istoric, dinamica crizei interne a dezvoltării capitaliste a deschis mereu noi perspective pentru formarea socială, politică, organizații sociale și identități. Implicațiile și consecințele impactului ecologic creșterii economice structural-propulsată și expansiunea monetară, epuizarea accelerată a resurselor naturale, creșterii nivelului de inegalitate socială și de polarizare, în curs de desfășurare dispariția statului social postbelic și comodificarea relațiilor sociale agravează tot mai mult eforturile neîncetate pentru stabilizarea procesului de acumulare.

Criza declanșată în 2008 este exclusiv financiară. Aceasta are o extindere pe plan internațional în aproape toate țările dezvoltate economic. „Dispariția între anii 1971-1973 a Sistemului Monetar Internațional și instaurarea unui sistem de cursuri de schimb flotante, a precedat liberalizarea piețelor financiare. Creșterea dobânzilor a fost determinată, în primul rând, pentru a atrage capitalurile existente pentru a fi utilizate în plasamente cât mai rentabile. Politicile iresponsabile de creștere a datoriilor publice și private, a favorizat sistemul și mărit influența creditorilor. Așa au ajuns capitalurile speculative să constrângă politicile economice naționale” (Francoise Milewschi, „Mondializarea dincolo de mituri”). Schimbarea din anii 80, datorată crizei din 1929-1933, a făcut posibila circulația extraordinara a capitalurilor, fapt ce a dezechilibrat nu doar sistemele naționale, cât și economiile. Capitalurile speculative urmăresc maximizarea câștigului pe termen scurt. „Daca randamentul (câștigul) diferă de la o piață financiara la alta, activele se deplasează instantaneu. În acest caz, fuga capitalului face nesigur viitorul, deoarece sectoarele productive nu pot funcționa fără capital circulant și fără investiții”. Fuga capitalurilor produce dezechilibru și crește nevoia de bani, deoarece teoria speculativă a capitalului este pe termen scurt, iar nevoile agenților economici sunt pe termen lung. S-a ajuns ca pentru fiecare dolar din economia productivă să circule pe piețele financiare încă 20-50 de dolari, fapt ce a dus la depărtarea de existența activelor din economia reală, pe care le afectează atunci când pe piața bursieră valoarea speculativă a acțiunilor scade sub valoarea reală. Un alt fapt ce a favorizat criza este că monopolul tipizării dolarului aparținea guvernului SUA și Băncii sale Centrale private. În anul 2002 a apărut moneda unica europeană. Daca nu s-ar fi întâmplat acest lucru, efectele crizei actuale ar fi fost cu mult mai grave acum.

„Ceea ce vom fi nevoiți sa facem, în mod evident, este să reasimilăm învățămintele pe care bunicii noștri le-au tras din Marea Criza.[…] orice lucru trebuie sa fie salvat prin intervenție de urgență în timpul unei crize financiare, pentru că joacă un rol esențial în mecanismul financiar, trebuie să fie reglementat atunci când nu există nici o criză, astfel încât să nu își asume riscuri excesive.”

Declanșarea crizei în România

Criza financiară în România a fost trecută sub tăcere în 2009, când era deja în criză profundă. Guvernul a întârziat cu mai mult de un an cu măsurile anticriză, în timp ce în alte țări se luaseră deja diverse strategii anticriză. Această întârziere în 2009 a avut ca rezultat peste 150.000 de firme închise, aproape 300.000 de locuri de munca desființate, sute de mii de muncitori în șomaj tehnic, o parte din firmele exportatoare au dispărut, iar căderea economica a fost de 7,1% in noua luni.

România, în 2008-2009, se confruntă cu o serie de crize: criza externă, criza internă, criza politică, precum și criza socială și criza de încredere.

În cazul României din 2009 peste care au trecut 19 ani de la schimbarea din 1989, statistică arată că nivelul de trai al locuitorilor și situația economică a țării s-a înrăutățit considerabil. Criza structurală în care România a intrat în dezindustrializare a fost adâncită de imposibilitatea plătirii datoriilor externe și influența faptului că băncile cu capital extern au acordat credite fără acoperire.

Situația economiei naționale a României în primăvara anului 2009

Tabelul 2.1 Sursa: Fota Dionysius, Marius Bacescu, Criza economica din Romania anului 2009 –cauze, efecte, soluții-, Editura Universitara, București, 2009

Romania face cu greu fata efectelor crizei, aceasta provocând efecte dezastruoase. Întreg spectrul social a fost luat prin surprindere de aceasta criza, mass-media, analiștii financiari și economici, guvernele, punându-i într-o situație de incertitudine pe o perioada îndelungată. Perspectiva pentru anul 2013-2015 nu este deloc îmbucurătoare. Din această cauză în mai 2012 s-au aplicat programe de austeritate. Acesta a fost doar un program de stabilizare macroeconomică, de calmare a crizei de lichiditate din Trezorerie, fără a stimula economia. Acest lucru a dus la o scădere a deficitului din PIB de la 6,8% în 2010 la 5,5% in 2011, fiind insuficient, deoarece era nevoie, după metodologia ESA95, să scadă sub 3% din PIB.

Evoluția produsului intern brut

„Produsul Intern Brut este calculat de toate țările și el reprezintă, sub formă sintetizată, evoluția cantitativă și calitativă înregistrată de o țară într-o perioadă de timp dată.”

Începând cu anul 2000 și până în prima parte a anului 2008 România a înregistrat rate de creștere a produsului intern brut începând de la 2,1%, ajungând la 5,2% în anul 2003. Anul fost un an de vârf al întregii economii românești în perioada începând cu anul 1990, înregistrându-se o creștere de 8,4% a PIB. În perioada 2005 – prima parte a anului 2008 România a înregistrat ritmuri de creștere, deși încă din 2007-2008 în țările dezvoltate (SUA, Canada, Spania, Marea Britanie etc.) se declanșase semnalul că ne aflăm în fața unei crize economico-financiare. România a ignorat aceste semnale, iar în al patrulea trimestru din 2008, ne confruntăm cu prima evoluție negativă a produsului intern brut, fapt ce s-a accentuat in 2009.

Nivelul PIB-ului înregistrat pană la sfârșitul anului 2008 este cu mult superior celor înregistrate în majoritatea celorlalte 27 de tari din Uniunea Europeană. În anul 2008 s-a înregistrat o ultimă creștere a PIB-ului, alături de cea de 7,7% din 2006-2007 fiind cele mai semnificative din întreaga evoluție a României. In 2009 s-a simțit brutal efectul crizei, urmat în 2010 de o scădere de 1,3% fată de 2009. În 2011 se remarcă o inversare a trendului ratei de creștere a PIB, acesta fiind cu cca. 1,1% mai mare decât în 2010. Produsul intern brut pentru anul 2012 a fost estimat la 587499,4, înregistrându-se o creștere de 0,7% fata de anul precedent.

Evoluția PIB în perioada 2001- 2012

Graficul 2.1. Sursa: Constantin Anghelache, Romania 2012, Editura Economica, București, 2012

În intervalul 2000-2012 PIB a evoluat în mod echilibrat cu o tendința de creștere a serviciilor la realizarea PIB-ului, pe când industria se afla în scădere, iar agricultura a înregistrat ritmuri diferențiate.

Evoluția șomajului

Șomajul deși este un fenomen ce nu poate fi stopat, trebuie cel puțin controla. Comparativ cu anul 2011, în 2012 numărul șomerilor este în scădere.

Numărul șomerilor înregistrați

Tabelul 2.2. Sursa: Sursa: Constantin Anghelache, România 2012, Editura Economica, București, 2012

Rata șomajului

Tabelul 2.3. Sursa: Constantin Anghelache, România 2012, Editura Economică, București, 2012

Rata șomajului în ianuarie 2010 a fost îngrijorătoare, fapt ce va avea repercursiuni dezastruoase. In 2011, prin ieșirea din plata a unui număr mare de șomeri, numărul s-a redus. Prin închiderea sau reducerea activității societăților comerciale, se înțelege că numărul salariaților se reduce.

În iunie 2012 s-a înregistrat un număr mare de persoane ce se încadrau la categoria „pensionari”. Acest fapt corelat cu numărul de șomeri, diminuează veniturile salariaților și nivelul de trai al pensionarilor.

Dacă nu se vor lua masuri în acest sens, o să luăm parte, în continuare, la o creștere a numărului de șomeri. În prezent, la un salariat revin mai mult de două persoane ce nu desfasoară o activitate pe baza de contract de muncă.

Un alt fapt ce a produs efecte negative este ca mulți medici, ingineri, cercetători, au plecat să lucreze în tările occidentale și se va simți lipsa unor specialiști în domeniile acestea. În categoria șomerilor vor intra persoanele cu o pregătire modestă sau specializate în domenii ce nu sunt căutate pe piață.

Economia va trebui sa găsească înlocuitori pentru cei ce pleacă din tara și acest lucru va costa mai mult decât dacă ar face eforturi sa îi mențină pe cei existenți.

Numărul șomerilor înregistrați în perioada iunie 2011 – iunie 2012

Graficul 2.2. Sursa: Constantin Anghelache, România 2012, Editura Economica, București, 2012

Evoluția preturilor de consum

Analiza evoluției prețurilor de consum este esențială pentru analiza stabilității macroeconomice. Rata de modificare a prețurilor de consum se realizează prin compararea acestor prețuri.

Este imposibilă observarea și urmărirea evoluției tuturor prețurilor produselor și de aceea se utilizează un eșantion de bunuri și servicii ce este reprezentativ, astfel încât să existe o marja de eroare cât mai redusă.

Atunci când analizăm acest indice trebuie sa avem in vedere:

Populația nu poate influența creșterea bruscă a prețurilor la anumite bunuri și servicii. Singura soluție este înlocuirea sau scoaterea din consum a acelor produse.

Pe piața românească prețurile bunurilor și serviciilor nu evoluează în funcție de cerere și ofertă ci în funcție de nivelul veniturilor populației.

Evoluția indicilor prețurilor în perioada iunie 2011 – iunie 2012

Graficul 2.3. Sursa: Constantin Anghelache, România 2012, Editura Economica, București, 2012

În România, rata medie lunară a prețurilor a fost de 0,35%. În iunie 2012, rata lunară a inflației fost de 2% fața de anul precedent.

Politici anticriză

În definiție, politicile economice sunt „suma măsurilor luate de autoritățile de stat în scopul de a garanta creșterea economică, ocuparea forței de muncă, echilibrarea balanței de plăti externe, stabilitatea prețurilor, reducerea discrepanțelor și, de asemenea, garantarea independenței naționale”. Rezumând, putem afirma că politica economică este reprezentată de comportamentul autorităților statului în funcționarea economiei țării. Structura politicii economice anticriză și instrumentele pe care autoritățile statului le folosește în scopul de a diminua șocurile generate de criza economică:

Stabilizarea politicilor conjuncturale

Politicile de austeritate

Politici mixte

Politici de ajustate structurală

Politici de stabilizare conjuncturală se bazează pe doctrina keynesiană, obiectivul principal fiind stoparea inflației și recesiunea ce se caracterizează prin intervenția statului pe
cele trei agregate la nivel mondial: cerere, de producție și ocuparea forței de muncă. Intervenția statului asupra cererii globale se face mai ales prin cheltuieli directe și vizează stimularea investițiilor. Intervenția cu privire la consum se face prin crearea de locuri de munca în sectorul public sau prin reducerea impozitelor. Exista, de asemenea, posibilitatea de intervenție directa asupra consumului, care se realizează prin politici de redistribuire.

Obiectivul politicilor de austeritate este reducerea inflației și susținerea competivității prin reducerea salariului, acesta din urma fiind prețul plătit pentru specializarea socială internațională.

Politicile mixte(neo-keynesiene) se bazează pe combinarea mai multor politici economice ce au drept caracteristici comune dezinflația și controlarea salariilor în creștere pentru a evita șocurile inflaționiste.

Politicile de ajustare structurală – au ca obiectiv principal stimularea investițiilor, în scopul de a obține creștere economică, iar principalul instrument este venitul si reducerea impozitului pe avere. Teoria sugerează că reducerea de impozit ar trebui să se facă după reducerea bugetară a cheltuielilor și masei monetare, care ar putea duce la liberalizarea ofertei și la rentabilizarea investițiilor private, ceea ce ar conduce în continuare la creștere economică. În practică, reducerea cheltuielilor bugetare s-a dovedit a fi foarte greu realizată, iar daca acest lucru nu se realizează înainte de reducerea de impozit. Efectele vor fi anulate, iar în cele din urma va duce la creșterea deficitului bugetar, precum și la scăderea eficienței investițiilor private.

Programul de austeritate din 2010 și consolidarea fiscală din 2012

În 2010 România avea nevoie de ajustare fiscală. Deficitul de 5,4% din PIB, deficit bugetar efectiv și aproape 3% din PIB, deficit de cont curent în 2008 a impus necesitatea consolidării fiscale. Faptul că România a încheiat un acord de finanțare cu FMI, CE și BM, a avut un avantaj de credibilitate externă și drept dezavantaj adâncirea crizei.

Programul de austeritate din 2010 a fost doar un program de stabilizare macroeconomică, ce nu a permis relansarea economiei.

Programul de austeritate fiscală presupune:

Programul trebuie să aibă ținte credibile, bine definite. Strategia fiscal-bugetară în perioada 2011-2013 prevede obținerea unui deficit de 4,4% din PIB în 2011 și 3% în 2012. Acest lucru nu a fost obținut pentru 2011, dar pentru 2012 scopul a fost îndeplinit.

Programul de consolidare fiscală trebuie să aibă drept scop reducerea pe termen lung a datoriei publice. În 2010 ajustarea se făcea prin amânarea deficitelor, creșterea datoriei și aruncarea problemei asupra generațiilor viitoare, pe când în 2012 datoria a crescut mai puțin decât în anii trecuți de la 32,6% din PIB în 2011 la 35,5% din PIB în 2012. Previziunea pentru 2013 arată o creștere de doar 0,7% față de 2012. Se observă totuși o rezistență mare a arieratelor la scădere.

Programul trebuie să înceapă cu reducerea risipei banilor și a evaziunii fiscale. În 2010 a fost exact contrariul, cheltuielile au crescut, iar în privința evaziunii nu s-a schimbat nimic. În 2012 s-au reîntregit salariile bugetarilor.

Programul trebuie să conțină reforme de creștere economică sustenabilă. În 2010 unele intenții au fost bune, dar prost implementate. În 2012 și 2013 în lipsa unui spațiu fiscal de stimulare a economiei este nevoie să se găsească niște soluții inovatoare pentru a stimula economia. Pentru crearea de locuri de muncă, creșterea PIB-ului și pentru a stimula oferta internă s-au luat o serie de măsuri: creșterea deductibilității la cheltuielile de cercetare dezvoltare de la 20% la 50%, programul Noua Casă, consolidarea instrumentelor de garantare și contragarantare pentru stimularea creditării IMM, crearea de centre de colectare și prelucrare produse agricole, dar și continuarea schemelor de ajutor de stat în domeniul auto și pentru investițiile creatoare de locuri de muncă.

Trebuie să cuprindă componenta de finanțare.

Măsurile din programul de ajustare să aibă o secvențialitate optimă. Niciunul dintre cele două etape de ajustare nu a fost satisfăcătoare conform acestui criteriu. Mai este de lucrat aici.

Comunicarea programului trebuie să fie clară.

Dezechilibre în economie

8.1. Dezechilibrul dintre cerere și oferta

Programul de stabilizare macroeconomică a început în 1991. În mare parte, odată cu scoaterea subvențiilor, inflația nu a fost dominanta modificării prețurilor. Dar inflația va continua sa rămână un fenomen economic preocupant, până la modelarea ofertei de bunuri și servicii pe conturile cererii agregate. Pe lângă faptul că determinanții din jurul erorii în care politicile monetare și fiscale au un rol important, evoluția inflației este influențată și de consistența restructurării întreprinderilor și dezvoltarea sectorului privat. Dezvoltarea sectorului privat are cu mult mai puține conotații inflaționiste, acest sector este mai flexibil și cu viteză mai mare de reacție la modificările de pe piață. Un sector privat destul de dezvoltat, dar nu dominant ar crește consolidarea comportamentelor inflaționiste.

Deficitul extern

Deficitul extern ține de modul de producție și de consum al economiei românești și într-o mică măsură au factori exogeni. Caracterul structural al deficitelor este dat de incapacitatea economiei de a genera excedente comerciale pe termen mediu. Problema deficitului extern consta în dificultatea finanțării acestor deficite.

Deficitul extern include o componenta intertemporală: strategia îndatorării. Creșterea datoriei externe reprezintă o evoluție având în vedere nevoia unei baze tehnologice în economie.

Deficitul public

Un alt dezechilibru ce pune în pericol economia este deficitul fiscal și cvasifiscal. Deficitul fiscal se afla sub un control riguros, iar cel cvasifiscal suferă datorită difuziei sale. În privința inflației, ambele au aceeași influentă.

În România, creșterea deficitului public nu ar fi o problema atât de mare daca s-ar ști ce venituri reale trebuie atrase de la stat. În prezent, veniturile de la buget nete sunt mai mici decât cheltuielile stabilite prin bugetul de stat, se ia în calcul posibilitatea echilibrării bugetului prin creșterea datoriei publice interne și externe.

În contextul crizei financiare mondiale, această datorie trage după sine dobânzi mari ce vor aduce la creșterea de la bugetul de stat și la scumpirea vieții populației.

Guvernul împrumută în continuare de la băncile comerciale și atrage bani de la populație prin emisiuni de certificate de trezorerie. Acesta a fost nevoit să facă unele rectificări bugetare ca sa atragă venituri suplimentare la buget. În același timp, guvernul trebuie să vândă certificate de trezorerie, fapt ce va duce la creșterea datoriei publice interne și unele surse financiare existente în prezent vor fi atrase în felul acesta. Relația dintre cerere și ofertă se va echilibra, prin scăderea cererii din lipsa posibilitătilor financiare.

Având în vedere situația în care se află România, este important să se gasească niște căi prin care să fie stimulată producția, în urma căreia salariile să poată fi reașezate în sens pozitiv și taxele reale încasate de stat să crească. Măsurile de austeritate din 2011 au continuat și în primele cinci luni ale anului 2011, precum și împrumuturile de la FMI, Uniunea Europeana și Banca Mondială.

Există posibilitatea înghețării salariilor și nu încurajarea activității ce generează locuri de muncă, in același timp rata șomajului se va plafona. În 2012 acest fapt are efecte negative pentru România. Scade mult nivelul de trai al populației.

Partea bună a crizei

În criză au scăzut mult prețurile la imobiliare. În ultimii ani piața imobiliarelor din Romania era una din cele mai scumpe din Europa Centrală și de Est. Criza a adus imobiliarele la valoarea lor reala.

Pentru cei care dispun de lichidități sunt avantajați deoarece cresc dobânzile la depozite.

In ultimul timp Bursa de Valori București a devenit tot mai accesibilă investitorilor mici. Se poate cumpăra o companie si cu 500.000 de euro.

Pentru firmele ce sunt interesate să își îmbunătățească poziția pe piață, criza le aduce active mai ieftine.

Înainte de criză lucrurile scăpaseră de sub control în privința prețurilor și consumului populației. Criza ne-a învățat ce înseamnă cumpătare.

Capitolul III Piața construcțiilor în criză

1.Aspecte generale

Construcțiile continuă să ocupe un loc semnificativ pe ansamblul economiei naționale. Este normal ca ponderea acestora să se deplaseze în zona sectorului privat. În acest fel, sectorul de stat și-a restrâns activitatea în construcții ceea ce duce la reducerea contribuției la PIB.

Pana in anul 2000 activitățile pe piața construcțiilor s-au redus de la an la an, iar în 2001-2012 s-au menținut la un nivel redus. În perioada 2010-2012 scăderea investițiilor a fost destul de evidentă, în trimestrele II(70,3%), III(69,4%), IV(60,1%) din 2010 față de 2009. La fel și în primele trimestre a lui 2011 s-au înregistrat reduceri față de trimestrul din 2010.

În privința activității în construcții, investițiile începute înainte de 1990 nu au fost niciodată continuate și nici privatizate. Astfel, valoarea lucrurilor executate s-a diminuat și lucrurile suplimentare au dus la creșterea costurilor de producție. Construcțiile ce au fost preluate de societățile comerciale unele nu și-au mai continuat activitatea, iar cele ce au continuat au făcut acest lucru într-un ritm foarte lent. Acestea s-au petrecut pe fondul lipsei de locuințe pentru populație.

În anii 2001-2012 s-au derulat programe de construcții pentru populație, prin credit ipotecar, dar acestea nu sunt accesibile tocmai celor care au mai multa nevoie(salariați cu venituri modeste). In 2008 a fost un „boom” al investițiilor în construcții, iar criza a lovit foarte rău aceste sector.

După anul 1990 domeniul construcțiilor s-a realizat treptat de către societățile cu capital privat. Din perioada aceea până în prezent s-a constatat o reducere a lucrătorilor de construcții de către stat, prin ritmul crescut prin care populația a realizat construcții.

Graficul 3.1. Sursa: Constantin Anghelache, Romania 2012, Editura Economica, București

Din graficul 3.1. rezulta că în 2011 valoarea lucrărilor în construcții a crescut fata de anul anterior, pe când în 2012 s-au înregistrat scăderi semnificative. Anul 2012 a evidențiat o tendință de scădere a tuturor cheltuielilor (Anexa 1).

Lucrările pe tipuri de construcții au înregistrat ritmuri semnificative de creștere la construcțiile noi (Anexa 2). In anul 2012 s-au înregistrat ritmuri negative de executare a construcțiilor.

2. Elementele negative ale crizei

Piața construcțiilor are un impact mare asupra economiei României. Modul în care evoluează reflectă cerințele populației.

Odată cu declanșarea crizei, piața construcțiilor din România a fost una dintre cele mai afectate în raport cu alte țări, în 2009 și 2010, scăzând cu 15% anual. În 2009-2010 s-au înregistrat o serie semnificativă de falimente, datorită cererii scăzute și a întârzierii plăților. De criză au fost afectați și angajații din acest domeniu, numărul lor scăzând în 2010 cu 8,5% față de anul precedent. Totuși, cu toate ca în 2010 s-a înregistrat scăderea întregii pieți, în ceea ce privesc construcțiile non-rezidențiale, acestea au crescut cu 2,2 puncte procentuale, față de 2009.

Reprezentanții companiilor de construcții consideră că situația de criză în care se afla industria construcțiilor poate fi depășită daca s-ar stabilii acordarea de credite ipotecare într-un mod mai facil. Acest lucru ar rezolva problema în care se află piața construcțiilor în prezent, dar statul nu dispune în prezent de aceste resurse financiare.

Relansarea pieței construcțiilor depinde în principiu de deblocarea pieței imobiliarelor. Producția de materiale de construcții se confruntă cu problema inflației, instabilitatea financiara a anumitor clienți, și problema cu energia. Cei care au bani de recuperat se confruntă cu legătura ce le îngreunează și mai mult situația; de exemplu legea insolvenței ce nu permite firmelor să își continue activitatea daca nu plătește anumite taxe și impozite.

Odată cu boom-ul imobiliar și liberalizarea prețului la credite, prețul apartamentelor din București au devenit mult mai mari decât al altor țări (Budapesta, Bratislava sau Praga). Salariile în aceste tari sunt mult mai mari decât în România, la fel și cererea pentru locuințe. Datorită creșterii prețurilor dezvoltărilor pozitive, investitorii și băncile și-au asumat faptul că acestea vor continua să crească.

Segmentul terenurilor a fost cel mai afectat de criza imobiliara. În teorie, anul 2012 a însemnat sfârșitul crizei imobiliare. Au existat scăderi nereprezentative în București, Iași, Timișoara, dar și scăderi foarte mari: Ploiești, Alba-Iulia, Reșița, ajungând chiar la o scădere de pana la 20%.

Clasamentul scăderii preturilor în marile orașe din România

Graficul 3.2. Prelucrări ale autorului pe baza studiului realizat de compania de evaluare Darian

Investițiile în sectorul privat a fost susținut în mare parte de agenți privați și populație, prin construirea locuințelor în regim propriu. Majoritatea se află în mediul rural. În 2011 datorită crizei, numărul de construcții a continuat să scadă. Este necesar să se aplice un program ce ar sprijinii investițiile în acest domeniu.

Evoluția construcțiilor în perioada 2001-2012

Graficul 3.3 Prelucrări ale autorului pe baza datelor de pe www.insse.ro

3. Beneficii ale crizei

În domeniul construcțiilor criza are și efecte pozitive, cum ar fi întoarcerea muncitorilor români din Italia și Spania, ce vor veni cu experiența ce au acumulat-o pe șantierele din străinătate, arhitecții vor avea mai mult timp pentru a pregăti conceptele, iar calitatea construcției de locuințe va creste pentru ca potențialii cumpărători se vor gândi de doua ori înainte să achiziționeze un produs.

În perioada de boom a pieței imobiliare, majoritatea locuințelor rezidențiale vizau persoanele cu un număr mare de investitori ce puneau presiuni asupra preturilor, ajungându-se la prețuri exagerat de mari. Criza a temperat această evoluție, aducând prețurile la nivelul normal.

Pe timpul crizei, materialele de construcții sunt foarte ieftine, iar locuințele rezidențiale au preturi mai mici, spre avantajul beneficiarilor finali.

Investițiile în construcții

În perioada 2010-2012, investițiile au înregistrat o scădere, iar cele pentru utilaje și mijloace de transport au scăzut cel mai mult. Investițiile în 2011 au reprezentat înlocuirea utilajelor vechi, modernizarea tehnologiilor, protecția mediului și investiții în alte domenii.

Domeniul construcțiilor este caracterizat ca cel mai dinamic al economiei, deoarece a avut o evoluție spectaculoasă până în 2009, când a avut o cădere continuată apoi în 2010-2012.

Datele analizate scot în evidență evoluții cu aproximativ aceeași tendință, atât în ceea ce privește categoriile de lucrări (construcții noi, reparații capitale și reparații curente), cu mențiunea că dinamica pe total este dată de devansarea acesteia de construcțiile noi, cât și pe tipuri de construcții (clădiri rezidențiale, nerezidențiale, construcții inginerești) unde, ca și în anii anteriori, un tip de construcții, clădirile rezidențiale, dă prevalent dimensiunea producției.

În 2009, se înregistrează o scădere ce se intensifică în 2010-2012 ca rezultat al crizei financiare.

O scădere importantă a ponderii s-a înregistrat în special la alte ramuri ale economiei naționale, exceptându-le pe cele menționate, care prin dimensiune a anihilat creșterile, unele surprinzătoare în ramura construcții, de la ponderea de 12,8% în 2009 la 17,9% în 2010 (cu 5,1 pp), comerț servicii de la 32,9% la 36,7% (cu 3,7 puncte procentuale), a agriculturii de la 4,3% la o pondere de 5,5% în 2010 (+1,2puncte procentuale).

Dinamica și structura investițiilor realizate în economia națională în 2010

Tabelul 3.1. Sursa: Constantin Anghelache, România 2012, Editura Economica, București

Este de reținut că alături de alte ramuri, care, au înregistrat o scădere importantă a ponderii investițiilor în 2010 față de 2009, în mod surprinzător o scădere a ponderii investițiilor s-a înregistrat și în industrie. Această ramură deținea în 2009 o pondere de 40,7%, pondere ce a scăzut în 2010 la 38,2%, adică cu -2,5 puncte procentuale. Același ritm s-a înregistrat și în 2011.

Industria continuă să reprezinte și în momentul de față unul din pilonii importanți pe care se bazează o anumită revigorare a economiei.

În tabelul de mai jos în perioada 2009-2010 se observă preferința oamenilor de a investi în reparații decât să achiziționeze locuințe noi.

Tabelul 3.2. Sursa: www.insse.ro

Evoluția prețurilor la imobiliare

Pe parcursul celor aproape cinci ani de criza, în România, puterea de cumpărare la imobiliare a scăzut considerabil de la an la an.

În martie 2008 a fost momentul de vârf al pieței imobiliarelor, iar pana la sfârșitul anului 2012, prețurile apartamentelor au scăzut cu 52%, conform datelor de pe platforma Analize Imobiliare.

Scăderea prețurilor apartamentelor a fost precedată de criza financiară pe parcursul celor cinci ani, scăderea prețurilor fiind mai abruptă. În 2008, atunci când s-au depreciat cel mai mult locuințele(24,8%), nu a fost unul de criza, în România, produsul intern brut a fost atunci de 7,3%. Aceasta diferență poate fi explicată prin evoluția pozitivă a sectorului construcțiilor, pentru care 2008 a fost un an ce a atins maximul vânzărilor de locuințe(67.255 unități locative), fiind cu 42% mai mult decât în 2007.(ANEXA 3)

În 2009, a fost primul an de criza pentru domeniul construcțiilor, urmându-și trendul descendent cu o scădere de 20,6%. Anul următor scăderea a fost mai lenta, dar masurile de austeritate ce au fost impuse de Guvern, au dus la scăderea veniturilor populației, fapt ce a influențat prețul imobiliarelor, ieftinindu-se cu 15,6%.

Întreaga economie națională în 2011 a avut un trend crescător, acest lucru simțindu-se și la temperarea scăderilor din domeniul imobiliar, apartamentele devenind mai ieftine doar cu 4% față de anul precedent. Creșterea de 1% a produsului intern brut în 2012 a fost vizibilă și în evoluția prețurilor – valoarea locuințelor s-a depreciat doar cu 0,5%.

Sectorul creditării de locuințe a fost susținut de programul „Prima Casă”, fiind o dovadă clara a scăderii puterii de cumpărare a populației.

CONCLUZII

Odată cu declanșarea crizei, domeniul construcțiilor din România a fost unul dintre cele mai afectate în comparație cu alte țări. Piața construcțiilor a avut întotdeauna un rol fundamental în procesul de creștere economică.

Pe perioada crizei, cei avantajați sunt beneficiarii finali, deoarece atunci preturile la materialele de construcții sunt mai ieftine, implicit și prețurile la locuințele rezidențiale.

Instabilitatea politică și economică sunt principalii factori pentru care nu se investește în acest domeniu. Construcțiile reprezentând 10% din economie, ar trebui sa însemne o miză importantă pentru autorități. Cu toate acestea, în toți acești ani de criză, eforturile de redresare au fost mai mult din partea sectorului privat.

Jucătorii de pe această piață s-au văzut nevoiți să caute soluții să o susțină, din cauza lipsei implicării statului. Acest lucru a fost mai vizibil în segmentul materialelor de construcții, datorita lipsei cererii pentru construcțiile rezidențiale noi.

Românii sunt reticenți la a investi în locuințe noi datorită instabilității veniturilor și nu au o problemă în a investi în renovări. Dacă ar fi sa luăm în calcul numărul de 8,5 milioane de locuințe, unele dintre ele foarte vechi, pentru o populație de 19 milioane, ne-am da seama că este o nevoie destul de mare pentru locuințe noi.

Ieșirea din criza a acestui domeniu depinde în principal de deblocarea pieței imobiliarelor. După părerea mea, acest lucru ar fi posibil daca s-ar acorda credite într-un mod mai facil. Din păcate, în momentul de față acest lucru nu este posibil, deoarece statul nu dispune de resursele financiare necesare. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, creșterea creditării ar duce, de asemenea, la creșterea prețurilor, deoarece pe această piață se găsesc cei care au o aversiune crescută la risc.

Prețul imobiliarelor este influențat în mod direct de nivelul de trai. Un alt factor ce duce la scăderea prețurilor este șomajul, cât timp va crește, vor crește și restanțele la bănci, va crește presiunea asupra bugetului și va duce la întârzierea reluării creditării.

În prezent, comparativ cu anul trecut, domeniul imobiliarelor a înregistrat o creștere relevantă, acest lucru fiind datorat faptului că actuala criză economică mondială dă semne de redresare. Pentru perioada următoare sunt estimate creșteri a numărului de vânzări pe piața imobiliară. Această creștere nu va fi una spectaculoasă, deoarece condițiile economice din România nu sunt cele mai bune, iar numărul investitorilor străini este tot mai mic.

Comparativ cu primii trei ani de criză, când prețurile au avut o scădere brusca, când prețurile locuințelor au scăzut într-un ritm deosebit de alert, ultimii doi ani au fost caracterizați de o temperare evidentă a declinului.

Piața ar putea fi impulsionata prin absorbția fondurilor europene; ar trebui sa fie un lucru prioritar pentru Guvern, deoarece acest lucru ar duce la creșterea PIB-ului și ar atrage investitori străini.

Segmentul terenurilor a fost cel mai afectat de criza. Cei care achiziționează un teren o fac din doua motive: cu scopul de a locui sau pentru a investi. Clienții ce aveau scopuri investiționale au scăzut foarte mult, iar cei care și-au cumpărat un teren pentru a-și construi o locuința au renunțat la acest lucru pe perioada crizei. Investitorii cu bani pot profita de această perioadă de criza pentru a cumpăra la preț foarte mic terenuri și materiale de construcții.

Cât timp economia va fi în criză, nici domeniul construcțiilor nu se va evolua în mod spectaculos, mai ales daca Guvernul nu face un efort pentru a atrage fonduri europene și de a atrage investitori.

ANEXE

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

BIBLIOGRAFIE / SITOGRAFIE

Ailenei Dorel, Grosu Tudor, „Economia sectorului public”, Editura Bren 2002, București

Anghelache Constantin, „România 2009, Starea economică în criză profundă” , Editura Economica, București, 2009

Anghelache Constantin, „România 2012”, Editura Economica, București, 2012

Bacescu Marius, „Macroeconomie și politici macroeconomice”, Editura C.H. Beck, București, 1998

Coteanu Ion, Seche Luiza, Seche Mircea, „Dicționarul explicativ al limbii române”, 1975

Cristian Socol, „Cristian Socol consilier al premierului: Austeritate 2010 versus consolidare fiscală 2012. O analiză comparată”, 2013

Dingă Emil, „Studii de economie Contribuții de analiză logică, epistemologică și metodologică”, editura Economica

Dobre Ion, „Decizii strategice – Macroeconomie” ,

Fota Dionysius, Bacescu Marius, „Criza economică din România anului 2009 –cauze, efecte, soluții", Editura Universitară, București

Huru Dragoș, „Economie”, Editura All Beck, București, 2005

Isărescu C. Mugur, „Reflecții economice Contribuții la macrostabilizarea economiei”, Academia Romana, București 2006

Isărescu C. Mugur, „Reflecții economice Piețe, bani, bănci”, Academia Română, București 2006

Isărescu C. Mugur, „Reflecții economice Politici ale băncii naționale a României”, Academia Romana, București, 2006

Keynes John Maynard , „The General Theory of Employment, Interest and Money”

Krugman Paul, „Întoarcerea economiei declinului și criza din 2008”, Editura Publica, 2009

Luca Liviu, „Criza unui model de dezvoltare : Romania 2010” , Editura Top Form, București, 2010

Mishkin Frederic S., „The Economics of Money, Banking, and Financial Markets”, 2004

Romer David, „Advanced Macroeconomics”, SUA, 1996

Rose Andrew K. , Mark M. Spiegel, „Cross-country causes and consequences of the 2008 crisis: Early warning” , 2011

Roubini Nouriel , Mihm Stephen, „Economia crizelor – Curs-fulger despre viitorul finanțelor”, Editura Publica, București, 2010

Tașnadi Alexandru, Hristache Diana, „Doctrine economice”

Wolfe David, „Crisis and Marxist Theory”,1986

Woodford Michael, „Interest and Prices. Foundations of a Theory of Monetary Policy”, 2002

http://blog.blitz-imobiliare.ro/stiri-imobiliare-romania/cu-cat-au-scazut-preturile-terenurilor-in-4-ani-de-criza/

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/marinescupaul/index.htm

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

http://www.buzznews.ro/2013/01/03/imobiliarele-pe-timp-de-criza-cum-s-au-modificat-preturile-apartamentelor-prima-casa-nu-a-compensat-scaderea-puterii-de-cumparare/

http://www.eurobankpropertyservices.ro/index.aspx

http://www.insse.ro

http://www.ronduldesibiu.ro/afaceri-economie

BIBLIOGRAFIE / SITOGRAFIE

Ailenei Dorel, Grosu Tudor, „Economia sectorului public”, Editura Bren 2002, București

Anghelache Constantin, „România 2009, Starea economică în criză profundă” , Editura Economica, București, 2009

Anghelache Constantin, „România 2012”, Editura Economica, București, 2012

Bacescu Marius, „Macroeconomie și politici macroeconomice”, Editura C.H. Beck, București, 1998

Coteanu Ion, Seche Luiza, Seche Mircea, „Dicționarul explicativ al limbii române”, 1975

Cristian Socol, „Cristian Socol consilier al premierului: Austeritate 2010 versus consolidare fiscală 2012. O analiză comparată”, 2013

Dingă Emil, „Studii de economie Contribuții de analiză logică, epistemologică și metodologică”, editura Economica

Dobre Ion, „Decizii strategice – Macroeconomie” ,

Fota Dionysius, Bacescu Marius, „Criza economică din România anului 2009 –cauze, efecte, soluții", Editura Universitară, București

Huru Dragoș, „Economie”, Editura All Beck, București, 2005

Isărescu C. Mugur, „Reflecții economice Contribuții la macrostabilizarea economiei”, Academia Romana, București 2006

Isărescu C. Mugur, „Reflecții economice Piețe, bani, bănci”, Academia Română, București 2006

Isărescu C. Mugur, „Reflecții economice Politici ale băncii naționale a României”, Academia Romana, București, 2006

Keynes John Maynard , „The General Theory of Employment, Interest and Money”

Krugman Paul, „Întoarcerea economiei declinului și criza din 2008”, Editura Publica, 2009

Luca Liviu, „Criza unui model de dezvoltare : Romania 2010” , Editura Top Form, București, 2010

Mishkin Frederic S., „The Economics of Money, Banking, and Financial Markets”, 2004

Romer David, „Advanced Macroeconomics”, SUA, 1996

Rose Andrew K. , Mark M. Spiegel, „Cross-country causes and consequences of the 2008 crisis: Early warning” , 2011

Roubini Nouriel , Mihm Stephen, „Economia crizelor – Curs-fulger despre viitorul finanțelor”, Editura Publica, București, 2010

Tașnadi Alexandru, Hristache Diana, „Doctrine economice”

Wolfe David, „Crisis and Marxist Theory”,1986

Woodford Michael, „Interest and Prices. Foundations of a Theory of Monetary Policy”, 2002

http://blog.blitz-imobiliare.ro/stiri-imobiliare-romania/cu-cat-au-scazut-preturile-terenurilor-in-4-ani-de-criza/

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/marinescupaul/index.htm

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

http://www.buzznews.ro/2013/01/03/imobiliarele-pe-timp-de-criza-cum-s-au-modificat-preturile-apartamentelor-prima-casa-nu-a-compensat-scaderea-puterii-de-cumparare/

http://www.eurobankpropertyservices.ro/index.aspx

http://www.insse.ro

http://www.ronduldesibiu.ro/afaceri-economie