Criza economic ă și financiar ă actuală [609947]

Criza economic ă și financiar ă actuală –
aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
Paradigme, cauze, efecte și soluții adoptate*

Felix-Costinel TOTIR
Academia Tehnic ă Militară, București
[anonimizat]
Ingrid-Mihaela DRAGOT Ă
Academia de Studii Economice, Bucure ști
[anonimizat]

Rezumat. La nivel ideologic, criza din prezent, ca de altfel și
celelalte din is torie, a declan șat o dezbatere intelectual ă între mai multe
idei aplicabile: teoria ultraliberal ă a „mâinii invizibile” a lui Adam Smith,
teoria interven ționismului statal a lui Keynes și chiar teorii neomarxiste.
Globalizarea, cu toate componentel e sale fundamentale, genereaz ă reacții
în lanț atunci când un fenomen se produc e, fie el pozitiv, fie negativ.
Originea actualei criz e financiare trebuie c ăutată în efecte ale masivelor
fluxuri de capital transfrontaliere și ale utiliz ării tot mai ample de
instrumente financiare derivate. Ajungerea la satura ție a celor trei
motoare de cre ștere economic ă mondială în perioada de dup ă prăbușirea
blocului socialist reprezint ă o altă cauză important ă a ansamblului de
disfuncționalități ce se manifest ă în prezent la nivel interna țional.
Preluarea activelor toxice din bilan țul băncilor, recapitalizarea acestora și
preluarea de c ătre stat de participa țiuni la acestea, dar și ranforsarea
supravegherii pruden țiale a capitaliz ării, lichidit ății și sistemului de
management al riscului , ameliorarea transparen ței și a procesului de
evaluare sau ranforsarea celerit ății răspunsului autorit ăților la risc pot fi
menționate la categoria masuri de combat ere a efectelor crizei, pe termen
scurt sau lung, dup ă caz.

Cuvinte-cheie: criza financiar ă; globalizare; paradigme ale crizei
financiare.

Cod JEL: G01.
Coduri REL: 8H, 8N.

* Ideile acestui articol au fost prezen tate la Simpozionul „Criza global ă și reconstruc ția științei
economice”, 5-6 noiembrie 2010, Facultatea de Economie, Academia de Studii Economice,
București. Economie teoretic ă și aplicată
Volumul XVIII (2011), No. 1(554), pp. 131-153

Felix Totir, Ingrid-Mihaela Dragot ă
132
1. Globalizarea economic ă și financiar ă, „vinovata f ără vină” în contextul
crizei financiare actuale
Criza financiar ă declanșată plenar în 2008 și care a cuprins aproape
întreaga planet ă, transformându-se într-o criz ă economic ă, nu poate fi
considerat ă o noutate din perspectiva teor iei economico-financiare. Adam
Smith men ționa posibilitatea existen ței unor probleme de mandat înc ă de la
apariția „Avuției națiunilor”, în anul 1776. Din p ăcate, și aici se constat ă că,
după cum scria Arthur Schopenhauer, „o mare piedic ă potrivnic ă progresului
omenirii vine din faptul c ă oamenii nu ascult ă de cei care vorbesc în țelept, ci de
aceia care strig ă mai tare”. În plus, nu trebuie s ă pierdem din vedere c ă, poate,
„cea mai bun ă dovadă că există alte forme de via ță inteligente în univers este c ă
niciuna nu a încercat s ă ne contacteze pân ă acum”.
Unul dintre conceptele ce merit ă aduse în discu ție atunci când se discut ă
despre actuala criz ă financiar ă este cel de globalizare – economic ă și financiar ă.
Încă din evul mediu, diferite el emente au creat premisele mi șcărilor și
interdependen țelor capitalurilor. Din punct de vedere istoric, se pot aminti
apariția armatelor de mercenari (a c ăror formare și întreținere necesitau resurse
financiare importante), organizarea cruciadelor (de multe ori finan țate cu
împrumuturi care urmau sa fie rambursate din cuceriri), dar și constituirea
primelor organisme cu componente organiza ționale și financiare transfrontaliere
(Biserica Catolic ă, ordinul religios al Templierilor). Aceste elemente constituie
motivația și, totodat ă, suportul prin care se realizeaz ă, pentru prima oar ă la
scară european ă, circulația capitalurilor. Începând cu epoca marilor descoperiri
geografice (drumurile c ătre India, China, Japonia și continentul american),
circulația capitalurilor se extinde dincolo de grani țele Europei. Aceast ă
circulație devine nu doar motorul nego țului interstatal ci și scheletul economic
pe care se dezvolt ă și se susțin imperiile coloniale (bri tanic, francez, olandez).
Deși perioada marilor coloniz ări marcheaz ă, în mod definitiv, propagarea
intereselor politico-economice la scar ă mondial ă, câteva caracteristici o
deosebesc de ceea ce în țelegem, în prezent, prin termenul de globalizare.
Aceasta deoarece, în perioada considerat ă, rolul economiei a fost mai degrab ă
unul de sprijinire a factorului de influen ță statală, și nu unul de orientare a
acestuia.
În sens deplin, se poate vorbi de globalizarea generalizat ă de-abia dup ă
anul 1989, care marcheaz ă disoluția blocului socialist și dispariția bazelor
antagoniste ideologice. Cu aceas ta, se deschide cale liber ă tendinței naturale de
expansiune a economiei (Soros, 2002). O particularitate a globaliz ării
economice actuale este manifestarea sa chiar sub forma principalului s ău
instrument, și anume globalizarea financiar ă.

Criza economic ă și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
133
Conceptul de globalizare financiar ă nu este contestabil ast ăzi, cu atât mai
mult cu cât prima criz ă cu adevărat global ă din istoria lumii moderne constituie
o dovadă extrem de concret ă în sprijinul valid ării existen ței sale. Anii
1989-2008 sunt cei în care globalizarea a de venit un aspect de finitoriu al vie ții
sociale, politice și economice, la nivel mondial. Mai mult, se poate spune c ă,
pentru prima oar ă, acest termen poate fi folosit în sensul s ău propriu, f ără
derogări. Termenul de globalizare regrupeaz ă mai multe concepte, precum
dezvoltarea pie țelor financiare globale, cre șterea rolului corpora țiilor
transnaționale și importan ța lor tot mai mare în raport cu economiile na ționale.
Petrecută – istoria contemporan ă o confirm ă – sub egida capitalismului,
globalizarea este tributar ă strigătului de lupt ă tradițional al acestuia: r ăzboinicul
„to conquer! ” devine comercialul „ to sell! ”(1). Fiind un instrument de rapid ă
propagare a intereselor economice, circula ția capitalurilor a ajuns s ă se
identifice cu globalizarea ca fenomen, astfel c ă astăzi putem vorbi, identificând
deplin una cu alta, de o globalizare financiar ă. Extraordinara sa amploare se
datorează sinergiei unor elemente fundamentale: inova ția tehnologic ă, inovația
financiară și, respectiv, inova ția cultural ă.(2)
Inovația tehnologic ă reprezint ă, în fapt, suma acelora și piloni ai
globalizării: dezvoltarea și popularizarea mijloacelor de informare în mas ă și a
celor de comunicare și de acțiune la distan ță (telefoane mobile, c ărți de credit,
servicii bancare telefonice, re țeaua Internet), care pun la dispozi ția factorilor
economici sau politici mijloace rapide de informare și coordonare la mare
distanță. Dimensiunii spa țiale pe care o deservesc li se adaug ă dimensiunea
temporală: nu doar c ă este posibil ă intervenția rapidă pe orice pia ță din lume, de
la distanță, dar și oportunit ățile de tranzac ții au devenit, astf el, continue: atunci
când piețele europene și cele americane se închid, se deschid, de exemplu, cele
asiatice.
Inovația financiar ă asigură fluiditatea fluxurilor de capital. În acest fel,
dacă păstrăm analogia anterioar ă, sistemul devine cu adev ărat unul al vaselor
comunicante. Nu mai exist ă regiuni izolate sau mome nte de relaxare ale pie ței
financiare globale (c ăci, din moment ce accept ăm ideea globaliz ării financiare,
existența unei pie țe financiare globale se im pune de la sine – variaz ă doar
gradul de integrare a acesteia). Un element determinant al acestei revolu ții
financiare (în compara ție cu abordarea conservatoare a pie țelor financiare ca
simple intermediare de bunuri tangibile , măsurabile în capital) sunt produsele
derivate (contracte forwards, futures, options). Esențial, prin intermediul
derivatelor, totul devine comensurabil, la costuri minime, în capital: contracte, valori monetare, certificate de depozit, m ărfuri. Apărute inițial ca un substitut al
asigurărilor și dintr-o necesitate de stabilitate a previziunilor financiare (prin

Felix Totir, Ingrid-Mihaela Dragot ă
134
garantarea unui pre ț minim de vânzare a produselor), derivatele au devenit rapid
ținta speculatorilor, deci instrumente de pariuri.
Cel de-al doilea element determinant sub care se manifest ă inovația
financiară este de-reglementarea pie țelor de capital, atât sub aspectul
restricțiilor privitoare la opera țiunile efectuabile, la controlul riscului asociat
acestora, cât și sub aspectul elimin ării granițelor politice sau re gionale ca factor
de limitare a circula ției capitalului. Institu țiile financiare, îndeosebi b ăncile de
investiții, beneficiaz ă de eliminarea multor reguli îngr ăditoare, în special a celor
prudențiale(3), un exemplu fiind abrogarea legii de separare a activit ăților între
băncile de investi ții și cele comerciale, emis ă în SUA în anul 1933(4) și abrogată
în anul 1999(5). Aceste demersuri au ameliorat eficien ța și competitivitatea
sistemului, dar au deschis posibilitatea unor derapaje. Libera circula ție a
capitalului a mai g ăsit un sprijin important, la nivel global, în existen ța
paradisurilor fiscale, state care atrag cap italuri importante pr in intermediul unor
impozite mici sau absente. Uneori aproape lipsite de importan ță ca piețe de
desfacere sau ca facilit ăți de produc ție, respectivele state nu î și pot valorifica
atractivitatea dat ă de impozite decât în condi țiile absen ței barierelor în circula ția
capitalurilor (permi țând repatrierea profiturilor, de pild ă).
În fine, dac ă inovațiile tehnologic ă și financiar ă au oferit mecanismele pe
care s-a construit globalizarea financiar ă, inovația cultural ă este cea care a pus
întregul mecanism în mi șcare. Ea constituie motiva ția și justificarea func ționării
mecanismului globaliz ării financiare. Mai întâi, inova ția cultural ă se manifest ă
ca o consecin ță a unui element fundamental: propagarea informa ției la scar ă
planetară a permis nu doar ini țierea de schimburi comerciale, ci și acceptarea
acestora ca parte a modului de via ță al majorit ății omenirii. Se poate chiar
afirma(6) că „până în zilele noastre societatea uman ă nu a existat”, însemnând c ă
doar astăzi putem vorbi de forme ale asocierii care se r ăspândesc în întreaga
lume, în sensul în care pân ă acum niciodat ă nu s-au aflat pe scen ă toți actorii
posibili. Lumea a devenit un singur si stem social, ca rezultat al dezvolt ării
legăturilor de interdependen ță care afecteaz ă fiecare persoan ă. Legăturile
sociale, economice și politice care traverseaz ă granițele dintre state
condiționează în mod decisiv soarta celor care tr ăiesc în fiecare din ele.
Astfel, mijlocit de aceea și inovație tehnologic ă, afluxul de informa ții din
toate colțurile lumii a condus la eliminarea tendin țelor izola ționiste, autarhice,
care de multe ori aveau baze mai degrab ă psihologice decât reale. În prezent, se
poate discuta chiar despre globalizarea mediatic ă și comportamental ă, despre
răspândirea televiziunii, a Internetului și a celorlalte forme de comunicare și
despre mobilitatea crescut ă a comercializ ării ideilor. Toat ă această neo-cultura-
lizare, deși nu lipsit ă de anumite reac ții adverse la acest fenomen(7), s-a transpus
în plan financiar: dac ă era foarte normal s ă cumpere produse fabricate în alte

Criza economic ă și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
135
țări, actorilor economici (dar aspectul este mai pregnant în cazul investitorilor
individuali) li s-a p ărut normal ă și plasarea economiilor în alte țări. Este, a șadar,
natural ast ăzi ca un investitor s ă își diversifice plasamentele de capital nu doar
la nivel sectorial și regional, ci chiar la nivel global. Mai mult, aceast ă nouă
atitudine nu mai reprezint ă doar un fenomen punctual, ci unul de mas ă și chiar o
politică de stat. În sprijinul acestei afirma ții, este suficient s ă amintim cazul
fondurilor suverane ca vehicule de investi ții statale(8).
Toată această interdependen ță manufacturier ă, comercial ă, dar și
financiară (deficitele comerciale sunt finan țate atât prin plasamente în titluri
financiare, cât și prin investi ții externe directe) se manifest ă astăzi ca un imens
flux transna țional de capital. Chiar înainte de disolu ția complet ă a blocului
socialist (în 1990-1991), volumul tranzac țiilor cotidiene atinsese o valoare
medie de 900 miliarde de dolari, echivalentul unui PIB anual al unei economii occidentale dezvoltate (Fran ța)
(9). În 2008, o singur ă bancă (Royal Bank of
Scotland) a anun țat pierderi de circa 28 de miliarde de lire sterline, echivalentul
a 41,3 miliarde de dolari (Thal Larsen, Crof t, 2009): cifrele pot fi abstracte, dar
suma în cauz ă reprezint ă aproximativ echivalentul PIB anual al Kenyei. Aceast ă
maree de capitaluri mereu în mi șcare a creat un joc continuu al oportunit ăților
de investi ție, al posibilit ăților de arbitraj și al surselor de finan țare, la o
asemenea amploare încât fluxul financiar privat poate impune consecin țe
politico-economice la nivel de stat(10) (un lucru de neimaginat acum un secol, de
pildă). Viziunea este confirmat ă de cuvintele lui Maurice Allais, laureat al
premiului Nobel pentru economie(11): „Lumea a devenit un vast cazinou unde
mesele de joc sunt repartizate la toate longitudinile și latitudinile” (12).
2. Cauze și mecanisme ale crizei eco nomico-financiare actuale
Un fenomen înc ă în curs de a fi conturat și înțeles, dar pe care tocmai îl
trăim, este criza economic ă, care a devenit manifest ă începând cu anul 2007. Se
poate afirma c ă manifestarea crizei pe care o parcurgem î și are originea în
creditele de tip subprime, denumire s ub care se ascund credite imobiliare
garantate cu valoarea bunurilor cump ărate, acordate cet ățenilor americani care
nu îndeplineau anumite condi ții de bonitate. Aceste împrumuturi, în sum ă de
aproximativ 1.200 miliarde de dolari, au fost distribuite cu prec ădere începând
cu anul 2000. Transformate prin mecanismul de titrizare (securitizare) în obligațiuni (CDO – Collateralized Debt Obligation ), acestea au fost transferate
apoi către bănci și investitori din lumea întreag ă. Atunci când pre țurile
bunurilor imobiliare au început s ă scadă, aceste credite nu au mai putut fi
rambursate, antrenând astfel pierderi abisale pentru cump ărătorii de titluri
bazate pe creditele de tip subprime.

Felix Totir, Ingrid-Mihaela Dragot ă
136
Evenimentele de pe pia ța financiar ă au avut atât un efect cauzal, generând
blocaje și conducând la sistarea investi țiilor dar, poate într-o m ăsură încă și mai
mare, ele au constituit și un semnal foarte puternic al unor dificult ăți existente și
care rămăseseră ascunse. Aceste disfunc ționalități camuflate au ie șit progresiv
la lumină, dar este greu de prezis în ce m ăsură șirul descoperirilor s-a terminat.
Pe de altă parte, opiniile în ceea ce prive ște elementele declan șatoare ale
crizei diverg chiar și în rândul exper ților recunoscu ți în domeniu. F ără pretenția
de a le contrapune un punct de vedere propriu comparabil ca nivel, încerc ăm în
continuare explicitarea câtorva din ca racteristicile acestui fenomen mondial.
Astfel, criza financiar ă și economic ă din prezent este, în primul rând,
manifestarea unei sincope care înso țește, de aproape fiecare dat ă, reașezarea
rolurilor politico- economice la nivel mondial. Ea define ște nu doar schimbarea
regimului de cre ștere a economiei globale, dar și răsturnarea, ca importan ță, a
motoarelor acestei cre șteri. Chiar dac ă cele dou ă situații, cea antecriz ă și cea
postcriză, sunt stabile în sinea lor, tranzi ția de la una la alta poate fi deosebit de
vivace.
Să semnalăm, mai întâi, gradul de relativita te al blocajului financiar. Dat
fiind că cea mai mare parte a tranzac țiilor financiare (chiar și acordarea de
credite) sunt jocuri cu sum ă nulă (și problema nu trebuie privit ă doar la p ărțile
implicate direct într-o asemenea tranzac ție, ci la totalitatea actorilor economici
implicați), dificult ățile apărute pentru unii din actorii de pe pia ța de capital sunt,
în egală măsură, oportunit ăți pentru al ții. Iar pierderile imense ale unora se
transform ă în câștiguri, tot imense, pentru al ții. Chiar și prăbușirea institu țiilor
bancare ce au mizat pe instrumentele de rivate din creditele subprime s-a tradus
în câștiguri importante pentru unele fondur i de hedging. Strict din punct de
vedere financiar, chiar și situațiile catalogate ca pierderi sau fraude sunt, în fapt,
redistribuiri ale avu ției. Desigur, aceasta nu constituie nicidecum o scuz ă pentru
asemenea erori, care sunt, multe din ele, ilegale și imorale. În plus, trebuie ținut
cont de impactul psihologic și financiar la nivel de individ, apari ția unor
tragedii personale, a unor noi surse de inegalitate et c. Dar, din punct de vedere
strict economic, sumele de bani r ămân pe pia ță și nu dispar, doar percep ția
asupra lor se schimb ă(13).
Din punctul nostru de vedere, criza este în fapt un ansamblu de
disfuncționalități diverse, dar a c ăror interdependen ță ilustrează explicit gradul
de globalizare financiar ă și economic ă în societatea uman ă din prezent. Astfel,
una din cauze este ajungerea la satura ție a celor trei motoare de cre ștere
economic ă mondial ă în perioada de dup ă prăbușirea blocului socialist:
delocalizarea, creditul și consumul.
Astfel, delocalizarea a avut drept linie direct oare deplasarea facilit ăților
de produc ție în zonele cu mân ă de lucru ieftin ă, de regul ă țările mai pu țin

Criza economic ă și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
137
dezvoltate, s ărace sau de-abia ie șite din sistemul de organizare socialist ă.
Costurile de transport ale produselor c ătre țările dezvoltate erau, în cea mai
mare parte a cazurilor, neglijabile(14) în raport cu economia realizat ă prin
utilizarea unei mâini de lucru mai ieftine. Acest fapt a avut efecte benefice
asupra întreprinderilor care și-au delocalizat produc ția, prin aceea c ă marjele de
profit au crescut (datorit ă reducerii costurilor de produc ție). Aceast ă
rentabilitate reg ăsită a permis finan țarea a ceea ce s-ar putea numi „deficitul
structural”(15) al economiilor de origine ale actorilor economici afla ți în prin
proces de delocalizare c ătre alte regiuni: un șomaj cauzat de reducerea
numărului de locuri de munc ă, o pierdere a autonomiei economice a statului de
origine și, nu în ultimul rând, o pierdere a exclusivit ății excelen ței tehnologice.
Dintre acestea, șomajul a putut fi camuflat prin ceea ce s-a numit
„reorientarea” economiei și deplasarea centrului de greutate a acesteia de la
industrie c ătre servicii (dintre care cele financ iare au fost printre cele mai
proeminente). Pierderea autonomiei economi ce a statelor de origine s-a tradus,
în esență, în slăbirea competen țelor strategice ale acestora, ca urmare a
prevalării ca importan ță a rentabilit ății în detrimentul siguran ței strategice. De
exemplu, delocalizarea capacit ăților de produc ție a dus la stabilirea unei rela ții
de dependen ță manufacturier ă în raport cu noile loca ții. Într-o economie global ă
complet omogen ă, în care concuren ța s-ar face pe criterii ținând exclusiv de
competitivitatea economic ă, acest fapt ar fi f ără importan ță. Dar, cum în
momente de criz ă se manifest ă tendințele de revenire la autarhie, aceast ă
ultraspecializare în domeniul serviciilor prezint ă dezavantaje c ăci, de multe ori,
acestea sunt percepute ca un domeniu îna lt profitabil, dar nu indispensabil.
Unul din paradoxuri este, deci, acela c ă statele dezvoltate sunt ast ăzi mai
vulnerabile la m ăsurile protec ționiste decât statele mai pu țin dezvoltate și, din
acest motiv, mai pu țin specializate. În fine, delocalizarea produc ției a condus,
indiscutabil și ineluctabil, la necesitat ea unui transfer de tehnologie și de
cunoștințe. Deși statele dezvoltate au p ăstrat exclusivitatea în anumite domenii
sensibile (produc ția și cercetarea militar ă, domeniul roboticii, anumite
tehnologii software cum ar fi program ele de criptare), interdependen ța
economic ă actuală face ca exploatarea acestor avantaje s ă fie foarte dificil ă,
chiar imposibil ă: este cazul, de exemplu, al preeminen ței în domeniul militar.
Tot pe aceea și linie, multe din aceste domenii de excelen ță, chiar exclusive, se
regăsesc în situa ția de a fi considerate supr aevaluate în vreme de criz ă.
Acest deficit structur al a putut fi finan țat datorită noii rentabilit ăți derivate
din scăderea costurilor de produc ție. Dar delocalizarea și-a pierdut în prezent,
dacă nu caracterul de resurs ă important ă de creștere, măcar aparen ța de
inepuizabilitate. Mai întâi, dup ă integrarea în sistemul economic global(16) a
fostelor state socialiste , a Asiei de sud-vest și a Americii Latine(17), aria

Felix Totir, Ingrid-Mihaela Dragot ă
138
geografic ă de expansiune a economiei a ajuns la dimensiunea maxim ă. Apoi,
după ce într-o prim ă etapă globalizarea condusese la sc ăderea pre țului de
producție, iar subiec ții statelor dezvoltate și-au adaptat stilul de via ță la aceast ă
premisă, într-o a doua etap ă, tendința s-a inversat: salariile în statele- țintă ale
delocalizării au început s ă crească(18) și, chiar fără a ajunge la nivelul celor din
statele-origine, coroborat cu diferen ța de productivitate, au anulat câ știgul adus
de delocalizare. Solu ția clasică ar fi fost delocalizarea c ătre noi regiuni, dar
acestea erau, pur și simplu, indisponibile din punct de vedere fizico-demografic
(Antarctica, Groenlanda), politic (Coreea de Nord, o mare parte din Africa) sau
legal (rezerva țiile nativilor americani).
Creditul a devenit în decursul perioa dei amintite un substitut al avu ției.
Tendința respectiv ă are o cauz ă ușor de explicat: una din problemele pe care
le-a adus delocalizarea economiilor statelor dezvoltate a fost cre șterea gradului
de asimetrie în distribuirea profiturilor. Dac ă în perioada anterioar ă profiturile
erau repartizate între ac ționariatul (sub form ă de dividende) și angajații (sub
formă de salarii) din acela și stat, delocalizarea a dus la redirec ționarea părții de
profituri care s-ar fi cuvenit angaja ților (este drept, de valoare mai mic ă, mâna
de lucru fiind mai ieftin ă) de la angaja ții din statele-origine c ătre angaja ții din
statele-țintă. Prin aceasta, o mare parte a popula ției a fost lipsit ă de aportul
direct al noilor investi ții. Cu toate acestea, sentimentul de cre ștere a avu ției,
departe de a sc ădea, s-a amplificat. Substitutul care a permis acest lucru a fost
creditul. Prin relaxarea normelor și condițiilor de creditare, s-a creat
posibilitatea acces ării acestora de c ătre o mare parte a popula ției, care astfel î și
putea permite achizi ționarea de produse scumpe, rezervate în mod tradi țional
celor boga ți. Coroborat cu anumite aspecte psihologice, care tind s ă privilegieze
satisfacția imediat ă, consumatorii din statele-origine nu au sesizat c ă, de fapt,
puterea lor de cump ărare nu se mai m ăsura în capacitatea de a achizi ționa
bunuri, ci în capacitatea de a achizi ționa credite .
Pentru o bun ă perioadă de timp, îns ă, fluxurile financiare suplimentare
apărute ca urmare a major ării marjelor de profit prin delocalizare au dus la o
inflație în anumite sectoare ale economiei. Cel mai evident dintre acestea este
sectorul imobiliar. Disponibilitate a unora dintre actorii economici (în
majoritate, proprietari sau ac ționari ai companiilor care beneficiaser ă de pe
urma localiz ării) de a achizi ționa propriet ăți de lux a dus la cre șterea prețului
acestora. Tendin ța a fost înt ărită de preferin ța multora din cei care dobândiser ă
avere în statele emergente de a- și achiziționa propriet ăți în statele dezvoltate,
atât din ra țiuni de afaceri sau sentimentale, cât și din rațiuni politice: aceste
proprietăți constituiau refugii, pe un teren democratic, unde drepturile omului
erau aproape deplin respectate, în cazul apari ției unor dificult ăți și conflicte cu
administra țiile din statele lor de origine. În fine, accesul facil la credit a

Criza economic ă și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
139
ranforsat trendul ascendent al pre țurilor. Cum mare parte a cet ățenilor statelor
capitaliste erau și deținători de propriet ăți imobiliare (cel pu țin scriptic, f ără a
lua în calcul ipotecile și riscul de executare silit ă a garanției bancare), iar
valoarea de tranzac ționare pe pia ță a acestora cre ștea în mod continuu, sumele
accesibile prin împrumut deveneau din ce în ce mai ridica te, ceea ce permitea
noi achizi ții și, deci, o nou ă creștere a pre țurilor. Capcana acestui mod de
acțiune și care, neobservat ă fiind, a dus în cele din urm ă la constituirea unei
adevărate bule imobiliare, era acea c ă majorarea de pre țuri devenise
autoalimentat ă: orientarea unei p ărți din capital – devenit disponibil în urma
delocalizării – către propriet ăți imobiliare condusese la o cre ștere a pre țurilor,
dar aceast ă resursă financiar ă nu era suficient ă a susține un fenomen de mas ă.
Or, acest capital era una din pu ținele motiva ții raționale ale cre șterii prețurilor.
Consumul , cel de-al treile a motor al cre șterii economice amintit, a
beneficiat din plin de aceast ă creștere a pre țului propriet ăților și a major ării
sumelor ce puteau fi luate cu îm prumut, atât prin faptul c ă alimenta lichidit ățile
disponibile pe pia ță, cât și parțial datorit ă unui aspect psihologic cunoscut sub
numele de „paradoxul coaforului”(19). Finanțarea consumului s-a f ăcut nu numai
la nivel de individ sau de companie, ci a devenit chiar o politic ă de stat. Acest
fapt a fost acceptat deopotriv ă de statele care se îndatorau pentru a- și putea
susține tendin ța de a consuma, cât și de cele care finan țau deficitul rezultat din
această abordare cu ajutorul propriilor ex cedente comerciale, fiind dependente
de piața de desfacere pe care o reprezentau statele consumatoare. Exemplul
SUA și al Chinei este gr ăitor în acest sens, datoriile acumulate de SUA fiind
imense.
3. Paradigme și modele ale crizei economico-financiare
Deși linia directoare a explica țiilor apari ției crizei economico-financiare
discutate r ămâne legat ă de credit și de „exuberan ța irațională” cu care pie țele au
trecut de la o bul ă la alta („dot-com”, „subprime/ipotecar ă”, „petrol”, „bonuri
de trezorerie”(20)), una din întreb ările fundamentale care se pune din punct de
vedere economic, și la care abord ările financiare încearc ă să răspundă, este
gradul de previziune și de „normalitate” a crizelor . Dincolo de dezbaterile
extreme legate de faptul despre rolul crizelor în economie și de interpretarea
acestora atât ca o confirmare a teoriilor ultra-liberale cât și ca un argument în
favoarea interven ționismului, vom considera în continuare câteva din teoriile
financiare clasice, a c ăror aplicabilitate o vom comenta în raport cu amintita
criză economico-financiar ă.
Una din teoriile economico-financia re aplicabile este cea a ciclicit ății, pe
termen lung, a economiei – teoria superc iclurilor sau a va lurilor Kondratiev și,

Felix Totir, Ingrid-Mihaela Dragot ă
140
în cadrul acestuia, cea a ciclului conjunctural Juglar. Aces tea sunt definite ca
cicluri regulate, sinusoi dale, care se manifest ă în economia capitalist ă modernă,
a căror extensie variaz ă între 40 (20, dup ă unele surse) și 60 de ani și care
constă în perioade alternative de cre ștere, de stagnare și de descre ștere
(recesiune), un punct de inflexiune manifestându-se între primele dou ă faze.
Ciclurile identificate de Nikolai Kondratiev (1925)(21) la vremea respectiv ă erau
1790-1849 (de la Revolu ția Francez ă până la Revolu ția de la 1848), cu un punct
de inflexiune în 1815 (dup ă războaiele napoleoniene) și, respectiv, 1850-1896,
cu un punct de inflexiune în 1873 (impunerea Germaniei ca putere dominant ă
pe continent). De asemenea, Kondratiev avansa ipoteza c ă un nou superciclu a
început în anul 1896. La nivelul secolelor XX și XXI, exist ă opinia (Joseph
Schumpeter, 1961) c ă cel de-al treilea ciclu (ami ntit de Kondratiev) a avut
punctul de inflexiune în 1929 și s-a sfârșit în 1945 (o dat ă cu cel de-al doilea
război mondial), iar un al patrulea superciclu s-ar fi suprapus r ăzboiului rece,
1949-1989, cu un punct de inflexiune în perioada anilor 1968-1973 (R ăzboiul
din Vietnam și Șocul petrolier). Extrapol ând, se poate considera c ă asistăm la
cel de-al cincilea superciclu, al c ărui început dateaz ă în 1990 și care a avut
punctul de inflexiune la finalul decadei ‘90, odat ă cu bula „dot-com”.
Ciclul conjunctural Juglar (1862) cuprinde patru faze, și anume:
expansiune, criz ă, recesiune și reluare și are o durat ă medie de 8-9 ani. Dac ă
perioada de expansiune (de mic ă amplitudine) este caracterizat ă de dezvoltarea
pieței creditelor datorat ă creșterii produc ției și a veniturilor, cea de criz ă este
caracterizat ă de o stagnare a produc ției, respectiv de o schimbare a conjuncturii
economice. Faza de recesiune aduce o accelerare a sc ăderii produc ției, a
veniturilor, precum și a fenomenelor ce deriv ă din acestea: șomaj, infla ție,
creșterea ratei dobânzii etc. (a se ve dea fenomenele economice din perioada
2008-2009).
Potrivit celor dou ă teorii, este vorba despre dou ă cicluri descendente, iar
soluțiile pentru ie șirea din acest trend vor presupune schimb ări în plan tehnic,
economic, social, în redistri buirea resurselor sau g ăsirea de noi resurse.
Comportamentul economic individual și colectiv, reluat de fiecare genera ție,
conform teoriei lui Kondratie ff, poate fi considerat r ăspunzător pentru actuala
stare de fapt. În cazul declan șării crizelor, dac ă mecanismele de protec ție în
plan economic și social sunt bine puse la punct acestea pot atenua șocul
acestora. De asemenea, dac ă este cazul, trebuie sacrificate avantaje economice
pe termen scurt în favoarea interese lor sociale pe termen lung ale societ ății, un
rol hotărâtor în prevenirea, gestionar ea crizelor economice, precum și pentru
depășirea acestora revenindu- le politicilor fiscale și bugetare ale statului.
Pe lângă încadrarea fenomenelor econom ice în tipologia formulat ă de
Kondratiev, de interes este și considerarea schimb ărilor sociale, dar mai ales a

Criza economic ă și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
141
percepției și atitudinii publicului în conformita te cu aceasta. Astfel, în faza de
expansiune și de creștere, aten ția general ă este focalizat ă pe acumulare și
inovare – ceea ce conduce la o mobilitate social ă verticală semnificativ ă. În
stadiul de stagnare care urmeaz ă, atitudinea tinde s ă se schimbe în aceea de
profitare de pe urma avu ției acumulate, ceea ce conduce în mod inerent la o
atitudine mai relaxat ă și mai ineficient ă. În fine, în perioada de recesiune are loc
o restructurare social ă, aceasta preg ătind terenul noilor vectori de ac țiune și de
inovare pe plan economic. Reflectar ea acestora este de actualitate și în cazul
societății moderne.
Pertinența cu care criza economico-financiar ă din prezent poate fi plasat ă
într-un astfel de ciclu este, a posteriori, justificabil ă, criza marcând finalul unui
astfel de ciclu (în fapt, intrarea în ultima sa faz ă, anume aceea de
recesiune/depresiune). Cu toate acestea, suntem de opinie c ă predicția unei crize
pe baza unei astfel de abord ări este dificil ă, chiar imposibil ă, întrucât nu se ține
seama de fundamente, ci se accept ă o manifestare extern ă independent ă.
Desigur, se poate accepta c ă o cădere economic ă își va face la un moment dat
apariția, dar localizarea în timp, a priori, a momentului respectiv este mai pu țin
previzibil ă.
O altă teorie financiar ă a crizelor a fost propus ă de Hyman Minsky
(1974), care a avansat ipoteza c ă fragilitatea financiar ă este, în fapt, o
caracteristic ă intrinsec ă a economiilor capitaliste și ea deriv ă din însăși ipoteza
de urmărire a maximiz ării profitului. Acest nivel de fragilitate este în func ție de
fazele ciclului economic de dezvoltare. Astfel, imediat dup ă ieșirea din
recesiune, actorii economici se îndreapt ă cu precădere înspre plasamentele cele
mai sigure. Pe m ăsură ce climatul economic se îmbun ătățește, actorii economici
tind să capete încredere și se orienteaz ă către plasamentele speculative, în care
mizează că profiturile câ știgate vor dep ăși cheltuielile (de obicei, cu dobând ă)
făcute pentru a efectua plasamentele respective. Aceast ă fază economic ă
marcheaz ă trecerea c ătre autosus ținere, în sensul c ă mai multe asemenea
împrumuturi conduc la mai multe investi ții, deci economia tinde s ă crească în
continuare. În cele din urm ă, încrederea în succesul plasamentelor devine atât
de ridicat ă, încât împrumuturile se acord ă chiar și firmelor care nu au, în sine,
capacitatea de a pl ăti, dar pentru care se prevede o creștere a rentabilit ății până
la gradul la care plasamentul devine unul pr ofitabil. Întrucât o astfel de atitudine
devine generalizat ă, acest stadiu este numit și finanțare Ponzi , fiind doar o
chestiune de timp pân ă când plasamentele intr ă în incapacitate de plat ă. Odată
ce riscurile devin aparente, împrum uturile se restrâng, ceea ce împiedic ă și
refinanțarea actorilor economici care ar avea șanse de rentabilitate. Ca urmare,
criza financiar ă se transform ă într-una economic ă. Pe durata recesiunii, aten ția

Felix Totir, Ingrid-Mihaela Dragot ă
142
se îndreapt ă din nou c ătre plasamentele cele mai sigure, ceea ce marcheaz ă
începutul unui nou ciclu.
Această paradigm ă, deși original formulat ă în contextul unei economii
închise (interven ția capitalurilor exterioare este exclus ă), capătă aplicabilitate la
scară mondială, în condi ții de globalizare economic ă și financiar ă. Mai mult,
teoria lui Minsky prevede un element pe care l-am amintit deja, anume deplasarea aten ției creditorului de la capacitatea de plat ă a debitorului c ătre
perspectivele de cre ștere ale colateralului. Din acest punct de vedere, teoria
expusă este aplicabil ă, fără însă ca ea să fie general ă – de pild ă nu ține seama de
vehiculele inovante de investi ție, de regularizare, de interven țiile organismelor
financiare etc.
O altă teorie ce trebuie adus ă în discu ție este cea a jocurilor de
coordonare, a c ăror fundamentare este datorat ă matematicianului american John
Nash. Acestea sunt jocuri în care participan ții aleg strategii similare. În cazul
modelelor economice, acestea se manifest ă sub forma feedbackului pozitiv pe
care îl primesc ac torii economici. Aceasta se traduce, printre altele, prin varia ț
ii
bruște ale prețului activelor la varia ții relativ mici ale fundamentelor economice
– de exemplu valoarea unei ac țiuni se poate men ține constant ă o lungă perioadă
de timp, pân ă când se ajunge la multiplicarea în avalan șă a vânzărilor iar pre țul
acțiunii respective scade foarte mult. Un fenomen analog se manifest ă în cazul
retragerilor masive a depozitelor din b ănci: deponen ții își retrag banii pentru c ă
se așteaptă ca și ceilalți să procedeze la fel. Un comportament similar se poate
întâmpla și la nivelul opera țiunilor speculative – investitorii speculativi pot
decide sau nu s ă atace un anumit activ în func ție de așteptările lor cu privire la
decizia celorlal ți speculatori.
Această teorie se manifest ă, pe piețele de capital, fie sub forma bulelor,
fie sub forma crahurilor. Ambele situa ții, în sine, reprezint ă puncte de echilibru
economic: unul în care participan ții investesc în active (ac țiuni) pentru c ă se
așteaptă ca valoarea acestora s ă crească și un altul în care participan ții se retrag
tocmai pentru c ă se așteaptă ca prețul respectivelor active s ă sufere sc ăderi. În
istoria bursier ă agitată care a survenit cu prec ădere din a doua jum ătate a anului
2008, aceast ă teorie își păstrează valabilitatea, iar aria sa de acoperire nu se
limitează numai la pie țele de capital. Sc ăderea generalizat ă a prețului
locuințelor în SUA este înc ă un astfel de exemplu.
Alte paradigme în parte similare, a nume teoriile financiare bazate pe
modele de grupare și cele bazate pe modele de adaptare, încearc ă să explice
apariția spiralelor defla ționiste sau infla ționiste pe m ăsură ce informațiile (în
modelul anterior, cel al jocurilor de coordonare, era vorba de așteptări) se
transmit de la un investitor la altul. De exemplu, în acest model, un anumit tip de activ care face obiectul unor achizi ții de către anumi ți investitori devine

Criza economic ă și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
143
atractiv și pentru al ți investitori, nu pentru c ă ar crește valoarea intrinsec ă a
acestuia, ci pe considerente de contagiune comportamental ă. Cu alte cuvinte, se
formează opinia că activul respectiv este valoros din moment ce al ți investitori
îl cumpără.
În modelele de grupare (Cha ri, Kehoe, 2004) se presupune c ă investitorii
au un comportament ra țional, dar posed ă numai informa ții parțiale despre
economie. Achizi ția unui anumit activ este interpretat ă ca semnalul existen ței
unei informa ții pozitive (chiar dac ă natura sa r ămâne necunoscut ă) referitoare la
acel activ, ipotez ă care conduce la declan șarea de noi achizi ții pentru acesta.
Raționamentul, în sine, este logic, dar poa te duce la supraevaluarea (respectiv
subevaluarea) activului de oarece nu este cunoscut ă efectiv care este informa ția
respectivă, deci nu se poate evalua valoar ea activului pe considerente
fundamentale. În plus, se poate ca de cizia primilor investitori care au
achiziționat activul respectiv s ă fie, în ultim ă instanță, una incorect ă.
În modelele de adaptare se presupune un anumit grad de ira ționalitate a
investitorilor, în sensul c ă deciziile lor sunt luate – este drept c ă de o manier ă
logică – doar pe baza experien ței recente ( bounded rationality ). Astfel, dac ă
prețul unui activ sufer ă creșteri susținute pe o perioad ă de timp, a șteptarea
investitorilor devine aceea c ă prețul respectiv va continua s ă crească în
continuare (în mod similar pentru descre ștere). Cu alte cuvinte, pie țele tind s ă
creeze trenduri pe care le urmeaz ă până la exagerarea (în sens pozitiv sau
negativ) valorilor, apoi se îndreapt ă spre trenduri de sens opus.
În fine, o teorie financiar ă de tip sociologic este propus ă de investitorul
George Soros. Acesta sus ține, în lucrarea sa publicat ă în anul 2008(22), că, deși
orientate spre viitor, pie țele financiare nu pot estima corect trendul acesteia
deoarece ac țiunea lor ajunge în cele din urm ă să influențeze chiar forma pe care
încearcă să o prezic ă. O astfel de interpretare poart ă numele de teorie a
reflexivității (Soros, 1988). Teoria respectiv ă constituie o contrapondere la cele
clădite în jurul conceptului de pia ță eficientă, prin aceea c ă recunoaște apariția,
drept consecin ță a reflexivit ății(23), a unor dezechilibre dinamice ( și a unor
sincope de eficien ță informațională). Aceste dezechilibre sunt preponderent
violente, putând astfel af ecta fundamentele economice. Paradigma contrazice
rolul clasic acceptat al pie țelor financiare v ăzute „exclusiv ca barometre”. F ără
a exagera, putem conchide ca acest fenomen s-a manifestat și în contextul crizei
economico-financiare din prezent. Totodat ă, teoria afirm ă că evenimentele
economice, financiare (dar și cele sociale) nu tind spre un punct de echilibru ci,
datorită reacției pozitive, sunt în mod esen țial caracterizate de instabilitate, iar
evoluția înseamn ă o succesiune de dezechilibre. Unul din paradoxurile teoriei
este acela c ă se admite imposibilitatea existen ței unei cunoa șteri individuale
desăvârșite a adev ărului(24) în privința unei stări oarecare (economice, de pild ă),

Felix Totir, Ingrid-Mihaela Dragot ă
144
dar nu admite – spre deosebire de teoria eficien ței informa ționale –
superioritatea inteligen ței de grup (sau „de pia ță”) și, deci, nu exclude
posibilitatea realiz ării de câștiguri prin exploatarea oportunit ăților pe care pia ța
de capital le ofer ă la un moment dat.
În contextul concret al declan șării crizei creditelor subprime, teoria
reflexivității se poate exemplifica în felul urm ător (Lynch, 2008): convingerea
pe care unii actori economici au avut-o c ă înțeleg mecanismul de func ționare a
pieței i-a încurajat s ă creeze produsele derivate de tip CDO. Apari ția acestor
instrumente a declan șat un interes crescând ( și, mai apoi, o bul ă) în raport cu
activele pe care acestea erau cl ădite, și anume ipotecile pe locuin țe. În acest fel,
direcția de dezvoltare a ec onomiei a fost influen țată (de exemplu, prin
focalizarea pe activit ățile imobiliare) de acest produs financiar.
5. Soluții adoptate pentru contracar area efectelor crizei
economico-financiare
Întrucât elementele primare ale cr izei financiare sunt cunoscute
(expansiunea necontrolat ă a creditului), este natural ă căutarea unor remedii din
aceeași categorie. Pentru unele dintre ele au fost f ăcute deja tentative de
aplicare, iar alte le sunt în aten ția organismelor financiare și de reglementare
financiară.
Astfel, una din primele m ăsuri luate de organismele financiare (Federal
Reserve și Trezoreria SUA) a fost abordar ea TARP (Troubled Assets Relief
Program), prin care se urm ărea preluarea activel or toxice din bilan țul băncilor
„slăbite” și apoi licitarea acestora pe pia ța liberă(25) pentru descoperirea ( și,
totodată, validarea) pre țului real al acestora și în vederea cons truirii unei pie țe
pentru aceste active. De și, într-o prim ă etapă, acest tip de opera țiune a fost
predilect utilizat de c ătre administra ția american ă (prima jum ătate, respectiv
350 miliarde de dolari, a planului de aj utorare de 700 miliarde de dolari propus
de Henry Paulson a fost dedicat ă acestui scop), s-a ajuns la abandonarea
acestuia deoarece cantitatea mare de as tfel de active, prezente în bilan țurile
foarte multor institu ții financiare, ar fi ri scat stabilirea unui pre ț de piață foarte
mic pentru activele respective. Or, acest lucru ar fi for țat instituțiile financiare
respective la deprecieri ale activelor și la opera țiuni de recapitalizare. La acest
nivel, principalul dezavantaj ar fi fost dificult ățile de atragere de noi capitaluri
private(26). O altă problemă ar fi fost c ă aceasta ar fi condus la costuri (publice)
ridicate, datorit ă cantității mari de asemenea active toxice și ar fi privilegiat
acționarii institu țiilor financiare respective, prin eliminarea riscului de faliment,
dar și prin suplimentul de câ știg pe care achizi ția din fonduri pub lice a activelor

Criza economic ă și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
145
toxice la o valoare mai mare decât cea de pia ță (în vederea evit ării deprecierilor
activelor) l-ar fi adus acestora.
Ca urmare, s-a trecut la o abordare alternativ ă, anume recapitalizarea
băncilor și preluarea de c ătre stat de participa țiuni la acestea. În contrast cu
soluția precedent ă, de data aceasta, cei care aveau de pierdut erau ac ționarii
băncilor respective, participa țiunile acestora fiind puternic diluate ca urmare a
recapitaliz ărilor. Pe de alt ă parte, creditorii institu țiilor financiare respective
erau avantaja ți de solvabilitatea reg ăsită a acestora din urm ă. O problem ă
nerezolvat ă, însă, ar fi rămas creșterea (incorect fundamentat ă și neechitabil ă în
raport cu ceilal ți actori economici) a valorii de pia ță a creanțelor deținute la
instituția financiar ă respectiv ă.
În fine, o a treia modalitate de interven ție utilizat ă a fost oferirea de
garanții de stat pentru crean țele de slab ă calitate. Pentru a preveni abuzurile,
oferirea de garan ții implica un anumit cost: fie sub forma unor taxe speciale, fie
sub forma accept ării unor reglement ări mai stricte, fie prin stabilirea unei
franșize până la care pierderile ar fi fost suportate în continuare de institu ția
financiară respectiv ă. Alte guverne (cel francez) au optat pentru crearea unor
vehicule de investi ții de tipul fondu rilor suverane(27) care, deși capitalizate de
stat, acționează, în principiu, pe baze independente.
La nivelul reglement ărilor financiare, una din m ăsurile luate a fost
interzicerea vânz ării de tip „short” a ac țiunilor. De exemplu, Security and
Exchange Commission din SUA a interz is, la data de 19 septembrie 2008,
vânzarea de acest fel a unui num ăr de 799 de companii, în scopul protej ării
integrității și calității piețelor de capital și întăririi încrederii investitorilor(28).
Măsura, anun țată inițial ca fiind valabil ă până pe 2 octombrie 2008, a fost
ulterior reconfirmat ă până la o dată ulterioară (17 octombrie 2008). De notat c ă
interzicerea explicit ă a operațiunilor de acest tip nu este singura modalitate de
reducere a opera țiunilor de short-selling. Aceast a se restrânge uneori natural,
chiar acționarii companiilor financiare aflate în dificultate devenind reticen ți, în
cazul unui trend descresc ător prelungit, s ă împrumute ac țiuni investitorilor care
adoptă mai apoi pozi ții short, întrucât devin con știenți că aceste opera țiuni vor
duce la deprecierea valorii propriilor de țineri.
Pe lângă aceste m ăsuri, au fost propuse și alte reforme legate de sistemul
financiar, care s ă amelioreze func ționarea acestuia și să înlăture posibilitatea
producerii de blocaje de genul crizei ec onomico-financiare din prezent. Astfel,
Institute of Interna tional Finance a propus(29) reconsiderarea practicilor de
management al riscurilor (redefinirea ponderilor guvernan ței corporative, a
culturii riscului, a rolului managerului pentru risc și a complexit ății produselor
derivate și titrizate), a politicilor de compen sare (prin alinierea intereselor
acționarilor cu cele ale companiei de management), de evaluare, de acordare a

Felix Totir, Ingrid-Mihaela Dragot ă
146
creditelor, a ratingurilor și asigurarea transparen ței activităților, atât la nivelul
instrumentelor financiare (standard izarea acestora, armonizarea reglement ărilor,
adoptarea unor platforme și tehnologii comune, regularizarea utiliz ării și
tranzacționării acestora) cât și la nivel de institu ții financiare (stabilirea unor
coduri de conduit ă, obligativitatea public ării expunerii pe produse titrizate, a
strategiei de management a riscurilor adoptate).
Pe aceea și linie, Financial Stability Forum a prezentat mini ștrilor de
finanțe din G-7 și guvernatorilor b ăncilor centrale un raport(30) care propune
cinci domenii de ac țiune în care face recomand ări, respectiv: 1) ranforsarea
supravegherii pruden țiale a capitaliz ării, lichidit ății și sistemului de
management al riscului (prin stabilirea de condi ții legate de capital, de
managementul lichidit ății, de considerarea activelor extrabilan țiere în stabilirea
riscului, asigurarea calit ății structurii opera ționale pentru instrumentele
derivate), 2) ameliorarea transparen ței și a procesului de evaluare (declararea
riscurilor, standardizarea pr ocedurilor de contabilizare și declarare a activelor
extrabilan țiere, utilizar ea generalizat ă a standardelor interna ționale de evaluare,
asigurarea transparen ței proceselor de titrizare), 3) reconsiderarea rolului și a
finalității ratingului de cred itare (ameliorarea calit ății procesului de notare,
stabilirea de ratinguri diferen țiate pentru instrumentele financiare complexe,
asigurarea calit ății datelor utilizate în notare, schimbarea percep ției
investitorilor și a autorit ăților de reglementare asupra importan ței ratingurilor și
conștientizarea relativit ății acestora), 4) ranforsarea celerit ății (rapidit ății)
răspunsului autorit ăților la risc (prin defini rea de proceduri de ac țiune imediat ă
în funcție de rezultatul analizei de risc, ameliorarea gradului de informare
reciprocă între diversele organisme de control și de reglementare, angajarea
acestora în stabilirea de politici interna ționale în domeniu) și 5) realizarea unor
acorduri solide de cooperare în cazul apari ției situațiilor de urgen ță în sistemul
financiar (la nivelul b ăncilor centrale, varia ția ratelor rezervelor minime
obligatorii în raport cu gradul de solven ță și lichiditate al b ăncilor și cu situația
globală a sistemului financiar).
6. Concluzii și perspective
Deși multă vreme se sperase în mediul fina nciar contrariul, se poate spune
astăzi că anul 2010 a început, și el, sub auspiciile ace stei crize globale. De și
istoria ultimilor trei ani a fost martor ă la nenum ărate încerc ări de rezolvare a
acestei probleme și de restabilire a unui ritm de cre ștere, recesiunea a cuprins
multe state – iar în altele, perspectivele sunt, și ele, sumbre. Declan șată mai
întâi în SUA, unda de șoc s-a propagat rapid în întreaga lume. Dup ă cum
aminteam la un moment dat, aceasta furtun ă mondială este o demonstra ție clară

Criza economic ă și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
147
a interconexiunilor dintre economiilor diferitelor state. Ceea ce difer ă, totuși,
este impactul crizei asupra economiei fiec ărei țări în parte, în func ție de
particularit ățile acesteia.
Cele mai afectate economii par a fi cele în care specula țiile deveniser ă
regulă înainte de izbucnirea crizei. Multe b ănci au falimentat din cauza
îndatorării excesive și din cauza lipsei de lichidit ăți. Cele mai afectate de
concedieri și șomaj au fost sectorul de servicii financiare și, respectiv, cel
imobiliar. Criza în sine apare ca fiind convergen ța câtorva deficien țe
economice. Mai întâi, este criza financiar ă globală, exprimat ă de reducerea și
scumpirea (în termeni de rate ale dobâ nzilor) creditelor. A ceasta este apoteoza
multor ani de „bani ieftini”, când îm prumuturile erau oferite aproape f ără nicio
interogare asupra solvabilit ății solicitan ților. Criza creditelor subprime din SUA
își are rădăcinile în aceast ă ușurință de acordare a creditelor(31). Scumpirea
bruscă a creditelor a condus la sc ăderea foarte rapid ă a cererii. Nu doar indivizii
și-au văzut diminuat ă puterea de cump ărare, dar și băncile însele au sim țit
foarte concret amenin țarea falimentului. Aceasta s-a tradus într-un cerc vicios,
în care întreprinderile aveau nevoie de lichidit ăți pentru a supravie țui unor
vremuri în care vânz ările scădeau, iar b ăncile, care de obicei finan țau
întreprinderile în cauz ă, își retrăgeau sprijinul.
În al doilea rând, sc ăderea puterii de cump ărare și instalarea unei temeri
cvasigeneralizate de a cheltui a l ăsat multe state care se bazau pe exportul
produselor proprii c ătre alte state f ără cumpărători. Aceasta a dat na ștere unei
crize bruște de supraproduc ție, similare celei din 1929-1933. Printre cele mai
afectate state afectate de acest tip de criz ă se numără China și Japonia, ale c ăror
economii erau sprijinite în special pe export.
În al treilea rând, un sistem financia r supradimensionat înlocuise o parte
important ă a economiei „reale” în câteva state(32) precum Marea Britanie,
Islanda, Elve ția și, din nou, SUA. De mai mul ți ani, acesta devenise în mod
esențial un mediu speculativ, autosus ținut de o continu ă supraevaluare a
activelor tranzac ționate, prezentând astfel caracteristicile unei bule. Aceasta a
rămas în mare propor ție un fapt neperceput, mai întâi datorit ă abunden ței de
fonduri ieftine (s ă ne amintim sc ăderile ratei dobânzii de referin ță a Federal
Reserve dup ă incidentele de la 11 sept embrie 2001), apoi datorit ă unei motiva ții
psihologice c ă bula va continua, sprijinit ă de convingerea c ă băncile sunt prea
importante pentru a falimenta ( too big to fail, engl.), și, în fine, deoarece
instrumentele financiare sofisticate (t itrizarea datoriilor sub forma CDO,
mecanismele de hedging, produsele derivate etc.) au creat o asemenea complexitate încât aproape niciun analist (inclusiv agen țiile de rating precum
Standard and Poors, Moody’s etc.) nu a reu șit să prevadă – în mod conving ător
pentru masa de investitori – pericolul.

Felix Totir, Ingrid-Mihaela Dragot ă
148
Diversitatea cauzelor face ca efectele asupra fiec ărei țări să fie, de
asemenea, diferite. De exemplu, SUA lupt ă cu dubla greutate provocat ă de
sistemul financiar supradimensionat și de anii de bul ă financiar ă, dar încă se
bucură de prezen ța unei industrii importante și înalt competitive la nivel
mondial. Lucrurile par a fi mai dificile pentru Marea Britanie, unde se adaug ă
efectele devastatoare ale anilor de delocalizare și de dezindustrializare. Ambele
țări plătesc într-un fel tribut perioade lor de ultraliberalism economic și
financiar; politicilor de îndatorare cunoscute sub numele de „reaganomics” și
„thatcherianism” și propagării acestora în masa economie i, atât la nivel public,
cât și privat, rezultând în deficite de ambele feluri; supravaloriz ării puterilor
speculației și mecanismelor de producere a a șa-numiților „smart money” de a
înlocui abord ările tradiționale de creare a avu ției (produc ție, servicii cu valoare
adăugată etc.).
Dintre țările exportatoare, China sufer ă din cauza modului în care
economia sa este constituit ă, cu un consum in tern relativ mic și cu orientare
preponderent ă către exporturi, cu o specializar e în special în domeniul
producției de articole de mas ă și de calitate medie, în care înalta tehnologie și
concepția sunt pu țin reprezentative, cu o moned ă (yuan-ul) a c ărei rată de
schimb este men ținută în mod artificial etc. De cealalt ă parte, Japonia este nu
doar dependent ă de exporturi, dar trebuie în plus s ă facă față unei popula ții
aflate în îmb ătrânire și unui sistem de securitate social ă supraîncărcat. În plus,
această stare de fapte a dus la relativa demotivare a noilor genera ții, mulți dintre
membrii acestora manifestând mai degrab ă o stare de a șteptare a unor
oportunități viitoare (mo șteniri, subven ții etc.).
Statele mici nu sunt imune la criz ă: de exemplu, economia Islandei ( și,
parțial, Elveția) este strivit ă de greutatea sectorul ui bancar supraextins și de
datoriile contract ate de propriii s ăi cetățeni. După ce ani de zile a jucat cartea
excelenței în domeniul serviciilor financiare, statul respectiv se g ăsește în
vecinătatea falimentului na țional. Problemele sunt agravate de popula ția
limitată a țării, care nu poate suporta imensa datorie rezultat ă în urma
naționalizării băncilor. În plus, nici Islanda și nici Elve ția nu beneficiaz ă de
sprijinul unei umbrele protec toare precum Uniunea European ă. De aceea,
monedele lor na ționale manifest ă tendința devaloriz ării.
Rusia și statele exportatoare de petrol sunt puse în fa ța devaloriz ării
rapide a principalului lor activ – re sursele naturale (de exemplu, cei mai
cunoscuți giganți economici ru și sunt din acest domeniu: Gazprom, LukOil,
Norilsk Nickel etc.). De și, pe termen lung, aceste țări ar trebui s ă fie capabile s ă
depășească această criză și să vadă revenirea beneficiilor, ele sufer ă datorită
urgențelor imediate: pre țurile în sc ădere combinate cu reducerea cererii
amenință cu falimentul pe termen scurt. În plus, Rusia s-a conf runtat, în urma

Criza economic ă și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
149
războiului cu Georgia – pr odus pe fondul unei pie țe deja demoralizate și
panicate –, cu retragerea în mas ă a capitalului str ăin, doborând practic bursa
rusă. Colateral, aceast ă situație a generat multiple apeluri în marj ă pentru mul ți
dintre afaceri știi ruși care garantaser ă împrumuturile luate de la b ăncile
occidentale cu ac țiuni. Situa ția Rusiei s-a înr ăutățit și prin aceea c ă, încercând
să mențină puterea de cump ărare a propriilor cet ățeni, banca central ă rusă a
intervenit pentru sus ținerea monedei na ționale, aflat ă în cădere, vânzând în
acest sens valut ă și diminuându- și, astfel, rezervele.
Uniunea European ă (și, în particular, zona euro) a beneficiat atât de
avantajele, cât și de constrângerile existen ței monedei unice. Se poate aprecia,
la scară globală, că existența acesteia a constituit un element stabilizator pentru
economie. Poten țialul încă important de cre ștere pe care îl prezint ă fostele state
socialiste, devenite membre ale UE sau chiar ale zonei euro, furnizeaz ă
economiei o cerere de produse și servicii care, de și relativ redus ă, se dovede ște
un element salvator. Datorit ă existenței monedei unice, deficitele publice ale
statelor din UE, realizate în majoritate prin tranzac ții tot cu celelalte state ale
UE, nu s-au transformat atât într-o problem ă economic ă reală (și nici o
devalorizare nu s-a produs ca urma re a acestora), cât mai degrab ă în motive de
sancțiune din partea Comisiei Europene (s ă notăm, totuși, că CE s-a ar ătat
relativ flexibil ă și înțelegătoare în raport cu deficitele publice în aceast ă
perioadă de frământare economic ă – de exemplu a admis amânarea reîntoarcerii
la echilibru a bugetului Fran ței pentru 2014, de și inițial acest lucru fusese cerut
pentru 2012). În particular, de și afectată de bula imobiliar ă, Spania beneficiaz ă
de pe urma apartenen ței la zona euro, puterea de cump ărare a cet ățenilor săi
fiind conservat ă, în absen ța devaloriz ărilor de moned ă.
Din America de Sud, Brazilia este un exemplu al statelor mai pu țin
afectate de criz ă. Mai mult, țara respectiv ă a primit o bun ă oportunitate de a- și
crește importan ța rolului propriu la nivel global, lucru manifestat prin ponderea
manifestat ă la negocierile din cadrul WTO. Într-o lume ale c ărei rezerve de
petrol sunt în sc ădere, Brazilia folose ște aproape generalizat o tehnologie
proprie de propulsie a automobilelor bazat ă pe utilizarea unui combustibil
alternativ – care o face aproape autosuficient ă din punct de vedere energetic. În
plus, tot în apele teritoriale ale acestei țări s-a descoperit un z ăcământ important
de petrol(33), care o situeaz ă pe continentul respectiv imediat în urma
Venezuelei ca poten țial de exploatare și export. La toate acestea se adaug ă
imensul poten țial pe care îl reprezint ă teritoriul s ău, încă insuficient explorat,
din punct de vedere al agriculturii și al resurselor naturale.
În fine, încheiem seria exemplel or cu India, o putere economic ă a cărei
importanță pe scena mondial ă este din ce în ce mai des amintit ă. Țara respectiv ă
beneficiaz ă de atragerea unei p ărți importante din fluxul financiar generat în

Felix Totir, Ingrid-Mihaela Dragot ă
150
mod tradi țional de centrele de afaceri din Londra sau New-York (Bombay este
cel mai important centru financ iar al Indiei), de existen ța unei popula ții uriașe
(chiar dac ă încă săracă) ce aduce cu sine un poten țial important de consum
intern, dar și de inova ție tehnico- științifică. Dintre aspectele mai pu țin
avantajoase pentru economia Indiei putem men ționa instabilitatea politic ă
internă (conflictele latente cu diverse minorit ăți, de pildă sikh) și tensiunile de
la granița cu Pakistanul ( și, în măsură mai mică, de la grani ța cu China) care
constituie posibile amenin țări la viitorul economic al țării și tind să țină
investitorii str ăini la distan ță.
Se poate conchide în acest punct c ă efectele crizei variaz ă de la țară la
țară, deși punctul comun este prezen ța acestor efecte în ma joritatea statelor.
Posibilele solu ții, și ele, difer ă în acord cu manifest ările. Astfel, pentru
economiile supraîndatorate, stabilizarea și reducerea deficitelor par a fi
prioritare, ceea ce este posibil s ă se facă prin devalorizarea monedelor
naționale. Pentru acele țări care s-au bazat preponde rent pe exporturi, este
necesară fie o creștere a nivelului de consum in tern, fie o ajustare a capacit ăților
de produc ție (ceea ce va condu ce la concedieri și creșteri ale șomajului). În fine,
lumea în ansamblu pare a- și baza, mai mult ca niciodat ă, creșterea și
dezvoltarea viitoare pe economiile emergente. Înaintea acestora se prezint ă ani
de construire a infrastructurilor, de îmbun ătățire a nivelului de trai, de avantaj al
unei forțe de munc ă încă relativ ieftine. Combinate cu nevoi de finan țare reduse
(pentru acele state care nu sunt puternic îndatorate – cum este și cazul
României), se asigur ă astfel premisele unei cre șteri economice sus ținute.
La nivel ideologic, criza din prezent, ca de altfel și celelalte din istorie, a
declanșat o dezbatere intelectual ă între mai multe idei aplicabile: teoria
ultraliberal ă a „mâinii invizibile” a lui Adam Smith, teoria interven ționismului
statal a lui Keynes, chiar teorii ne omarxiste etc. Dezbaterea de fond s-a
concentrat în jurul idei i de autoreglare autonom ă a pieței, mai precis dac ă
prezenta criz ă invalideaz ă sau nu acest principiu. Din punct de vedere
economic, un sistem interven ționist sau, în extrem, planificat conduce la
apariția unui cost important: aparatul de st at este extensiv dezvoltat, sunt
necesare studii, reajust ări ale deciziilor și planurilor, studierea și identificarea
priorităților sociale și economice etc. Cu alte cuvi nte, acest tip de sisteme
generează un cost preponderent administrativ. De cealalt ă parte, abordarea
ultraliberal ă afișează o reducere a acestor costuri administrative, propunând
reducerea rolului statului la func țiile regaliene (securitatea extern ă, securitatea
internă, definirea dreptului și furnizarea justi ției(34) etc.). Bineîn țeles, finan țarea
aparatului de stat înseamn ă, și în acest caz, colectarea unor impozite, dar
valorile acestora ar trebui s ă fie mai reduse. Mai mult, pe lâng ă reducerea
costurilor administrative, o asemenea abordare mai creeaz ă și premisele aloc ării

Criza economic ă și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
151
optime a resurselor pornind de la principiul c ă resursele trebuie astfel alocate
încât să satisfacă cererea. Cu toate acest ea, abordarea ultraliberal ă genereaz ă
apariția unui cost mai subtil, sistemic, și anume costul de fragmentare pe care îl
presupun sincopele ce î și fac apari ția în sistemul economic. Una din platformele
pe care costul sistemic ia na ștere și se sprijin ă este cea de mobilitate economic ă.
Această mobilitate este cea care deosebe ște interven ționismul/planificarea, care
pune bază pe stabilitate, de ultr aliberalism, care favorizeaz ă realocarea optim ă
continuă. Or, mobilitatea în sine genereaz ă un cost – prin promo țiile introduse
pentru atragerea de noi clien ți, prin lipsa de fidelitate a clien ților, prin
permanenta preocupare a angaja ților de a- și căuta permanent o pozi ție mai
rentabilă etc. Se poate conchide c ă atât sistemele interven ționiste, cât și cele
liberale, genereaz ă costuri, posibil comparabile, dar c ă ele sunt dist ribuite diferit
între sectorul public și cel privat.
Mulțumiri
Cercetarea a fost realizat ă în cadrul Programului Na țional IDEI (PN II),
finanțat de Ministerul Educa ției și Cercetării din România, Proiect nr.
1831/2008.

Note

(1) Trebuie amintit, în contextul delocaliz ării ca aspect al globaliz ării producției, și verbul „ to
manufacture ”.
(2) Un studiu similar se g ăsește și în lucrarea lui Michel Albert (1991), dar unde pilonii
identifica ți sunt inova ția, interna ționalizarea și dereglementarea; autorul propune aceast ă
nouă viziune, considerat ă mai reprezentativ ă, întrucât ia în calcul și elementele de cultur ă.
(3) Dar și a celor de control, ceea ce a îngreunat desc operirea unor fraude, de exemplu afacerea
Madoff (fondurile de hedging nu puteau fi constrânse s ă își declare structura activelor decât
în anumite condi ții).
(4) Este vorba de Banking Act din 1933 sau de Glass-Steagal Act dup ă cum mai este cunoscut ă
legea în cauz ă.
(5) Prin Gramm-Leach-Bliley Act, lege adoptat ă la 12 noiembrie 1992.
(6) „Until our day, human society has never existed…” (Worsley, 1997).
(7) Cum ar fi mi șcările protec ționiste, xenofobe etc.
(8) Câteva exemple sunt: Abu Dhabi Investment Authority, Government Pension Fund of
Norway, Government of Singapore Investment Corporation etc.
(9) Conform Albert, Michel, „Cap italisme contre capitalisme”, Editions du Seuil , Paris, 1991,
p. 213.

Felix Totir, Ingrid-Mihaela Dragot ă
152
(10) Se poate aminti implicarea fondu rilor administrate de George Soros în devalorizarea lirei
sterline și a baht-ului thailandez.
(11) În 1998, pentru contribu țiile sale la teoria pie țelor și la utilizarea eficient ă a resurselor.
(12) Vezi Allais, Maurice, „La Crise mondiale d' aujourd'hui”, Editions Clément Juglar, 1999.
(13) Chiar dac ă sumele respective ar disp ărea în mod real din circuitul financiar, acest lucru ar
trebui să se compenseze în timp prin reajustarea pre țurilor de tranzac ționare.
(14) Sau chiar cvasinule în anumite domenii precum informatica.
(15) Un termen mai pragmatic ar fi acela de „sl ăbiciune” sau „erodare”.
(16) În fapt, niciunul din aceste stat e nu fusese absent din sistemul economic global, dar aici este
vorba de noul sistem economic global, prepondere nt bazat pe globalizarea financiar ă.
(17) În mod deliberat, anumite zone nu sunt men ționate: Africa, mai degrab ă o regiune de
condominium economic, și Antarctica, o zon ă protejată.
(18) Un exemplu gr ăitor în acest sens este chiar România, un de salariile au crescut, de exemplu,
cu 21.4% în trimestrul 4 din 2008 comparativ cu trimestrul 4 din 2007, fiind dep ășită de
Letonia (cu o cre ștere de 30.6%) și Bulgaria (cu o cre ștere de 21.8%), conform Eurostat.
(19) Cunoscut și ca „efectul Pigou” și care poate fi rezumat în cuvintele: atunci când indicii
bursieri cresc, oamenii merg mai des la coafor pentru c ă se simt mai boga ți (formularea îi
aparține economistului Jacques Attali).
(20) Ideea bulei „certificatelor de trezorerie” îi apar ține lui Warren Buffet care, în raportul anual
pe 2008 adresat ac ționarilor companiei Berkshire Hathaway Inc. (publicat pe 28.02.2009),
menționa că piața de capital a trecut de la subevalu area riscului la supraevaluarea sa și la
orientarea acestora c ătre titluri de stat.
(21) Vezi Francisco Louça, “Nikolai Kondratiev and the Early Consensus and Dissensions about
History and Statistics”, History of Political Economy , vol. 31, no. 1, pp. 169-205, 1999.
(22) Vezi Soros, George, „The new paradigm for financial markets: the credit crisis of 2008 and
what it means”, Editura Public Affairs , 2008.
(23) Termenul de reflexivitate exprim ă interacțiunea dintre funcția cognitiv ă și funcția
participativ ă.
(24) Conceptul respectiv, de imposibilitate a de ținerii adev ărului ultim, st ă la baza teoriei
„Societății deschise”.
(25) O abordare similar ă a fost implementat ă în timpul crizei Savings&Loans din SUA (1980-
1999), când un num ăr de 747 institu ții financiare au fost trecute în faliment. Costul public al
procedurii a fost de circa 124 miliarde de dolari.
(26) Dar și reticența politică de a permite fondurilor suverane dobândirea unor pozi ții însemnate
în companii.
(27) Decizia a fost f ăcută publică de președintele Fran ței, Nicolas Sarkozy, pe 23.10.2008.
(28) Comunicat de pres ă al Security and Exchange Commission din data de 19.09.2008.
(29) Institute of International Finance, Final Report of the IIF Committee on Market Best
Practices: Principles of Conduct and Best Practice Recommendations , 2008.
(30) Financial Stability Forum , „Report of the financial stability forum on enhancing market and
institutional resilience: follow-up on implementation”, 2008, www.fsforum.org.
(31) Această politică este cu atât mai de condamn at cu cât solv abilitatea solicitan ților era, de la
bun început, discutabil ă. Raționamentul care a prevalat poate fi sintetizat astfel: este drept c ă
solicitantul este insolvabil, dar cum pre țurile imobiliarelor cresc, pr actic banii pe care banca
îi dă cu împrumut vor servi pentru cump ărarea unei propriet ăți ce va valora din ce în ce mai
mult; concuren ța pentru cota de pia ță a dus la continua subevaluare a riscurilor și la o
impresie generalizat ă că prețurile vor cre ște în continuare.
(32) Și nu numai: absorbise, de asemenea, competen țe intelectuale importante.

Criza economic ă și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme?
153
(33) Este vorba despre z ăcământul Tupi, situat la 155 de mile de coasta Braziliei, cu o capacitate
estimată de 5-8 miliarde de barili.
(34) Cea de-a patra func ție regalian ă, respectiv asigurarea suveranit ății economice și emiterea de
monedă, este uneori contestat ă.

Bibliografie

Albert, M. (1991). Capitalisme contre capitalisme , Editions du Seuil, Paris
Allais, M. (1999). La Crise mondiale d'aujourd'hui , Editions Clément Juglar
Chari, V., Kehoe, P., „Financial crises as herds: overturning the critiques”, Journal of Economic
Theory , vol. 119, 2004, pp. 128-150
Juglar, C. (1862). Des Crises commerciales et leur retour periodique en France, en Angleterre,
et aux Etats-Unis , Paris: Guillaumin
Kondratiev, N.D. (1925). The Major Economic Cycles (în limba rus ă), lucrare tradus ă și
publicată de Richardson & Snyder, The Long Wave Cycle , New York, 1984
Lynch, D.J., „Soros sees 'reflexivity' theory of economics as life's work”, ABS News USA
Today, Mai 2008
Louça, Fr., „Nikolai Kondratiev and the Earl y Consensus and Dissensions about History and
Statistics”, History of Political Economy , vol. 31, no. 1, 1999, pp. 169-205
Minsky, H.P., „The Modeling of Financial Instability: An introduction”, Modeling and
Simulation , 1974, Proceedings of the Fifth Annual Pittsburgh Conference
Schumpeter, J. (1961). The theory of economic development: an inquiry into profits, capital,
credit, interest, an d the business cycle , Redvers Opie, New York
Smith, A. (1776). Wealth of Nations , http://18th.eserver.org/wealth-of-nations.txt
Soros, G. (1988). The alchemy of finance. Readi ng the mind of the market , Editura Simon &
Schuster
Soros, G. (2002). Despre globalizare , Editura Polirom, Ia și
Soros, G. (2008). The new paradigm for financial markets: the credit crisis of 2008 and what it
means , Editura PublicAffairs
Thal Larsen, P., Croft, Jane, “RBS reveals record loss”, Financial Times , Ianuarie 2009
Worsley, P. (1967). The third world (The Nature of human society series) , Weidenfeld &
Nicolson, edi ția a doua
Financial Stability Forum , „Report of the financial stability forum on enhancing market and
institutional resilience: follow-up on implementation”, 2008, www.fsforum.org.
Institute of International Finance, “Final Report of the IIF Committee on Market Best
Practices: Principles of Conduct a nd Best Practice Recommendations”, 2008 ,
www.iif.com.