Criza Ecologica a Dezvoltarii Economice

CUPRINS

Capitolul I: Dezvoltarea economică durabilă – delimitări conceptuale

1.1. Dezvoltarea economică

1.2. Dezvoltarea durabilă

1.2.1. Etimologia și evoluția noțiunii de dezvoltare durabilă

1.2.2. Etapele dezvoltării durabile

Capitolul II. Criza ecologică

2.1. Noțiunea de criză- un termen problematic cu multiple valențe

2.2. Criza ecologică- delimitari conceptuale

INTRODUCERE

Dezvoltarea omului de-a lungul timpului pentru a ajunge la ceea ce cunoaștem astăzi a avut ca bază nevoile și trebuințele percepute. Nevoile umane au fost, sunt și vor fi într-o continuă transformare, astfel și societatea umană a progresat de-a lungul timpului în mod continuu. În cadrul tuturor afacerilor stă omul. Toate celelalte resurse, terenuri, clădiri, aparaturi, autovehicule, sau bani sunt doar de importanță secundară. Fără oameni nu se poate face nimic, nu se pot face astfel nici afaceri. Unicul scop al afacerilor este acela de a satisface multitudinea de nevoi crescânde ale oamenilor.

Însă dezvoltarea societății umane încă de la începuturi a avut ca și component principal de dezvoltare existența resurselor naturale. Toate lucrurile care se pot observa în jurul nostru se datorează generozității pe care mama natură a avut-o față de una dintre speciile ei, omul. Însă din păcate comuniunea dintre om și natură în ultimele decenii a început să se dezechilibreze din ce în ce mai mult, respectul față de natură a început să fie uitat. Omul a început să fie obsedat de dezvoltare cu orice preț considerând că tot ceea ce îi există în natură îi aparține și sunt lucruri pe care el le merită necondiționat.

De la începutul apariție și dezvoltării economiei cu toate ramificațiile ei ca știință una dintre primele mențiuni ale acesteia o reprezintă ceea ce este cunoscut drept legea rarității potrivit căreia cu resurse limitate trebuie satisfăcute nevoile și trebuințele nelimitate ale omului, însă o întrebare care reiese acum retroactiv datorită situației economice și ecologice în care se găsește omenirea este: Cât de serios a fost abordată această lege a rarității? Sau mai bine spus: Cât de respectată a fost și este această lege a rarității? Din păcate din punctul meu de vedere această lege a fost conștientizată însă nu a fost respectată decât parțial, partea egoistă a ecuației, „satisfacerea nevoilor” însă idea potrivit căreia resursele sunt epuizabile nu a fost luată în considerare decât in ultimii ani și nici acum nu este luată în considerare la amploarea la care ar trebui luată pentru a repara daunele cauzate de omenirea obsedată de ideea de dezvoltare, de a avea cât mai mult, de a ști cât mai mult, de a controla cât mai mult, de a se simți cât mai puternică și cât mai stăpână pe lucrurile care o înconjoară.

Aceasta gândire de multe ori nesăbuită a dus la multiplele crize în diverse domenii ale existenței umane care persistă în momentul de față. Consider aceste realități de o importanță vitală pentru evoluția societății umane cât și a habitatului natural în care aceasta s-a dezvoltat și de aceea am considerat oportun realizării lucrării mele de licență pe această temă care îngrijorează întreaga planetă.

Capitolul 1. Dezvoltare economică durabilă – delimitări conceptuale

Înainte de o analiză de amploare a legăturilor care se stabilesc în comuniunea dintre om și natură, între societatea umană și mediu, între dezvoltate – creștere – recesiune – criză în toate aspectele care implică existența vieții pe pământ consider oportun prezentarea înțelesurilor pe care le au conceptele de bază ale acestei lucrări.

1.1. Dezvoltarea economică

Pentru a putea analiza economia țărilor în curs de dezvoltare, trebuie să dezbatem câteva aspecte privind creșterea și dezvoltarea economică.

Fiziologul Jared Diamond prezintă ecologia și evoluția biologică, in special caracteristicile distincte ale climei, mediul, a plantelor și animalelor sălbatice pentru a explica destinele societăților omenești și dezvoltarea acestora. Dacă evoluția omului s-a regăsit în Africa, Eurasia a fost cea care a dominat următoarea jumătate de mileniu deoarece zona africană din cauza producției greoaie de hrană, a lipsei de animale domestice și specii de plante a rămas în urmă.

Datorită acestor diferențe ecologice și biologice, a culturilor de plante și animale, societățile eurasiatice se putea muta cu ușurință pe mii de kilometri dar aproximativ la aceeași latitudine deoarece se bucurau de aceleași condiții de climă, fapt ce a condus la o migrație și o difuziune a inovațiilor tehnologice mult mai rapidă.

Cum precizează și economistul C. Tisdell, bunăstarea omenirii și continuitatea existenței sale depinde în mod direct de mediul în care trăiește deoarece, mai mult decât orice altceva, celelalte specii sunt biologic esențiale pentru existența omului, spre exemplu lanțul trofic.

Aceste condiții ecologice și biologice au facilitat civilizațiile timpurii să se dezvolte social și economic.

Organizația Națiunilor Unite în Declarația Mileniului comunica faptul că avem o responsabilitate colectivă să susținem și să încurajăm principiile demnității umane, egalității și echității la nivel global. Ca lideri avem datoria față de întreaga populație a lumii, în special față de cei vulnerabili, în particular copiilor lumii, cărora de aparține viitorul.

Dezvoltarea economică este un țel continuu al timpului prezent deoarece sărăcia la nivel mondial este la un nivel mult prea ridicat, precum se poate observa din cele de mai jos.

Figura nr. 1 Procentul populației care trăia cu mai puțin de 1 $ pe zi în perioada 1981 – 2004

Sursa: Cypher J.M, Dietz J.L., “The process of economic development”, Ed. Routledge, Abingdon, 2009, pg. 6

Precum se poate observa din tabelul prezentat mai sus, per total numărul populației care trăiește cu mai puțin de un dolar pe zi este in scădere, însă scăderea acestor procente nu este constantă ci fluctuantă în aproape toate zonele prezentate. Cypher și Dietz precum se poate observa nu au prezentat în tabelul lor situația țărilor excomuniste în care nivelul de sărăcie nu este de neglijat.

România pe această perioadă potrivit informațiilor oferite de către Banca Mondială se prezenta astfel:

Figura nr. 2 Procentul populației care trăia cu mai puțin de 1.25 $ pe zi

Sursa: http://data.worldbank.org/indicator/SI.POV.DDAY, accesat la data de 15.05.2014

Se poate observa faptul că în anii următori trecerii de la regim politic comunist la democrație România a înregistrat în rândul populației o sărăcie absolută de 5%, procentul cel mai mare dintre anii de după schimbarea regimului politic, urmând ca situația să se îmbunătățească în anii următori.

În primele pagini ale cărții despre dezvoltare economică a lui Todaro M.P. și Smith S. C din 2009 se regăsește afirmația economistului Amartya Sen, laureat al premiului Nobel în Economie potrivit căruia dezvoltarea poate fi văzută ca un proces de extindere a adevăratelor libertăți de care oamenii se bucură. Tot aici se prezintă și țelul principal al dezvoltării în viziunea fostului președinte al Băncii Mondiale, James D. Wolfensohn care afirma ca scopul cel mai important al dezvoltării este acela de a reduce disparitățile dintre și din țări. Provocarea cheie a dezvoltării actuale este provocarea incluziunii.

„Interesul economiștilor referitor la problematica creșterii, dezvoltării și progresului economic a apărut abia când economiile naționale au devenit realități evidente și necesitatea înțelegerii și explicării funcționării și evoluției lor se accentua tot mai mult. Primele încercări de apropiere și investigare a macroeconomiei s-au înregistrat încă din secolul al XVIII-lea. Aceasta înseamnă că ele coincid, istoricește vorbind în timp cu procesul de formare și afirmare a Economiei politice ca știință.”

Precum se poate observa în cele citate mai sus, creșterea, dezvoltarea și progresul economic sunt elemente ale economiei care merg mână în mână, iar o dată cu expansiunea din ce în ce mai accelerată a economiilor naționale cât și a legăturilor din ce în ce mai strânse și expansive ale acestora aceste concepte au fost și sunt în atenția tuturor din ce în ce mai mult.

Economistul Ezeala – Harrison în cartea sa despre dezvoltare economică din 1996, admite faptul că termenii de creștere și dezvoltare economică sunt deseori utilizați ca și cum aceștia ar fi sinonimi, însă el încearcă să clarifice situația dintre cei doi. Astfel el precizează faptul că creșterea economică se referă la sporirea în timp într-o economie reală a produsului intern brut (PIB) și a veniturilor. Produsul intern brut fiind totalitatea producției de bunuri și servicii in totalul unei economii și de obicei este măsurat pe o perioadă de un an. Cantitatea de creștere economică care poate fi atinsă depinde de achiziția de resurse umane al unei economii, de perfecționarea tehnologică, de cantitatea de capital investit, de înzestrarea cu resurse naturale cât și gradul de exploatare al acestora, și nu în ultimul rând de know-how-ul managerial existent în economie.

Doresc să atrag atenția asupra faptului că și acest economist a evidențiat faptul că, creșterea economică a unei țări cât și dezvoltarea cum vom vedea în cele ce urmează, depinde de mediu prin resursele naturale de care dispune și de gradul de exploatare al acestora.

Termenul de creștere potrivit autorilor de la Academia de Studii Economice din România „înțeleg prin creștere economică o evoluție pozitivă, ascendentă a economiei naționale, dar care nu exclude oscilații conjuncturale, chiar și regrese economice temporare. Aprecierea că o economie națională înregistrează o creștere economică se bazează pe existența tendinței de creșterii pozitive reale”.

În ceea ce privește termenul de dezvoltare economică nici o definiție nu putem spune că încorporează în totalitate multitudinea de valențe la care acesta se referă.

În Dicționarul explicativ al limbii române a dezvolta este prezentat astfel: „1. (Despre materie și despre fenomenele naturii și ale societății) A trece de la o stare calitativă veche la alta nouă, de pe o treaptă inferioară la alta superioară, de la simplu la complex.; A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei noi.; A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări.;” Precum putem observa primul înțeles dat acestui cuvânt este cel de a trece de la o stare calitativă veche la alta nouă, de a trece de pe o treaptă inferioară la alta superioară. Chiar dacă această explicație nu se referă strict la domeniul economic putem evidenția faptul că încă de la începuturile existentei omenești, omul și în speță societatea umană a tins și a luptat permanent pentru o existență calitativă superioară de a evolua la noi și noi stadii de existență care să ofere un stil de viață care să satisfacă cât mai complet și cât mai bine nevoile dinamice ale omului respectiv societății.

Printre principalele păreri cu privire la dezvoltarea economică se regăsește și cea a economistului Francois Perroux potrivit căruia „dezvoltarea economică reprezintă combinarea schimbărilor mentale și sociale ale unei populații, combinare care transformă în aptă să facă să crească durabil și cumulativ produsul global real. Oricare ar fi sistemul economic (de piață, planificat sau o combinare a celor două părți) creșterea durabilă și cumulativă a produsului global real, este frânată de anumite caracteristici mentale și sociale ale populațiilor. Schimbarea acestor caracteristici în acord cu populațiile respective generează un randament ce antrenează un cost care poate fi amenajat în mod rațional, existând deci o economie a dezvoltării și ea este distinctă de economia creșterii.”

Potrivit afirmațiilor economistul Ezeala – Harrison, dezvoltarea economică trebuie să fie precedată și să sprijine dezvoltarea economică. Pentru a reflecta dezvoltarea economică, creșterea economică este definită în termeni de creștere a producției reale pe cap de locuitor sau venit pe cap de locuitor. Dezvoltarea cuprinde procesul prin care societățile, națiunile sau regiunile sporesc producția sau venitul pe cap de locuitor prin îmbunătățiri sau creșteri ale productivității și modalitatea prin care acestea se traduc în bunăstare economică pe cap de locuitor în societate. Dezvoltarea economică implică creștere economică acompaniată de transformare structurală, adică, creștere economică plus schimbări structurale pozitive în economie. Astfel, creșterea economică poate fi văzută ca necesară, dar nu suficientă, pentru dezvoltare economică. Transformarea structurală asigură condiția de suficientă pentru dezvoltare economică.

Potrivit profesorului economist de la Universitatea Harvard Michael E. Porter, este un lung proces de construcție a unui număr de capacități și stimulente interdependente microeconomic pentru a sprijini forme din ce în ce mai avansate de competiție. Aceste capacități și stimulente care au fost inițial identificate în cartea domnului Porter „Avantajul competitiv al națiunilor” din 1990, includ natura și amploarea intrărilor necesare pentru ca societățile să producă bunuri sau servicii; regulile, stimulentele și normele ce conduc tipul și intensitatea competiției locale; calitatea cererii pentru servicii locale; și proporția și calitatea furnizorilor locali și a industriilor corelate.

În opinia domnului conf. univ. dr. Florea A. prin dezvoltare economică este „ una din formele de principale de manifestare ale mișcării economice într-un orizont îndelungat și într-un spațiu economic determinat, un proces complex, multilateral de înaintare de la vechi spre nou, care cuprinde un ansamblu de schimbări cantitative și calitative inclusiv structurale ale economiei și elementelor ei componente, ca și ale legăturilor dintre ele.

Așa cum precizează și Dornbusch și Fisher, dezvoltarea economică are loc atunci când bunăstarea populației unei țări sporește de-a lungul unei perioade lungi de timp, iar stadiul de dezvoltare se măsoară printr-o serie de indicatori economici, incluzând în principal produsul intern brut pe cap de locuitor, însă și indicatori precum sănătatea, educația, sau longevitatea – indicând faptul că problematica dezvoltării se întinde dincolo de doar nivelul de trai la nivel material. Tot ei accentuează faptul că majoritatea populației globale este săracă și nu are șanse la un nivel de trai mai bun nici măcar să ajungă la un nivel de trai care era înregistrat în Statele Unite ale Americii în urmă cu un secol.

De aceea este important ca economia să găsească soluții acestor probleme ale țărilor sărace și implicit a populației sărace mondiale, care în majoritate se regăsesc în țările în curs de dezvoltare.

Este important a prezenta în cele ce urmează trăsăturile fundamentale ale dezvoltării economice pentru o mai bună înțelegere și cuprindere al acestui termen extrem de complex. Figura următoare a fost realizată de către autor pe baza informațiile preluate din cartea „Elemente de macroeconomie” Florea A.

– formă principală de – direcția dezvoltării economice

manifestare a mișcării economice

– proces istoric

DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

– proces complex multilateral

– proces mai complex și mai – ansamblu de schimbări

cuprinzător decât creșterea cantitative și calitative

Figura nr. 3. Trăsături fundamentale ale dezvoltării economice

Sursa: figura a fost realizat de către autor pe baza informațiilor obținute din cartea „Elemente de macroeconomie”

Deoarece majoritatea țărilor lumii sunt în curs de dezvoltare, dezvoltarea economică este mult mai necesară și dorită în aceste zone.

Astfel dacă creșterea economică „scoate in evidență evoluția unei economii prin prisma efectului cantitativ al funcționării sale, în timp ce dezvoltarea economică cuprinde modificările calitativ-structurale înregistrate într-o economie”.

Potrivit lui Clayton G. în cartea sa „ Economie – Principii și practici” din 2001 acesta menționează faptul că unii economiști sugerează faptul că țările în curs de dezvoltare de obicei trec prin mai multe etape în drumul lor spre dezvoltare economică. Chiar și așa este mai ușor a percepe dezvoltarea economică ca un proces în etape chiar dacă delimitările dintre acestea nu sunt întotdeauna foarte bine definite.

Astfel potrivit aceluiași economist, enumerăm etapele de evoluție economică spre o dezvoltare economică

a. echilibrul primitiv

b. tranziția

c. lansarea

d. semi-dezvoltarea

e. dezvoltarea amplă

a. Echilibrul primitiv este primitiv în sensul că societatea respectivă nu are o organizare economică formală. Un exemplu pentru acest stadiu ar fi societatea inuită din secolul trecut, care împărțeau prada vânată cu alte familii din sat.

Un popor sau o țară cu un echilibru primitiv de obicei nu are un sistem monetar fiind bazat pe troc și nu este economic motivat. Practic acest echilibru primitiv se referă la faptul că de fapt nimic nu se schimbă, regulile sunt transmise de la o generație la alta, iar cultura și tradițiile sunt cele care condus deciziile economice.

b. A doua etapă a dezvoltării economice este cea de tranziție care constă în ruperea de echilibrul primitiv generând mișcare spre modificări economice și culturale. Precum se menționează și în definiția termenului tranziția implică „Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare la alta, de la o situație, de la o idee la alta. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoriu.” Această desprindere poate fi rapidă sau poate dura chiar ani. O țară nu înregistrează creștere economică în această etapă de tranziție însă vechile obiceiuri încep să dispară, deoarece populația începe a pune sub semnul întrebării tradițiile sale cât și traiul lor de viață existent și cel spre care aspiră.

c. Lansarea ca al treilea pas al dezvoltării nu este atins decât în momentul în care barierele echilibrului primitiv sunt depășite. În această etapă economia țării crește mult mai rapid decât până în acel moment. De regulă populația în acest stadiu începe să imite tehnici noi sau diferite pe care le-au observat la alte popoare. Un alt motiv poate fi și sprijin primit de la altă națiune în diferite domenii ce se află in dezvoltare.

Tot în această etapă respectiva țară începe să economisească și să investească mai mult din veniturile naționale, astfel noile industrii au rampă de lansare pentru o creștere rapidă, iar profiturile obținute sunt reinvestite. Pe baza de noi tehnologii și capital reinvestit se înregistrează totodată o sporire a industriilor și a agriculturii.

d. În cazul etapei de semi-dezvoltare economia țării începe să se transforme din ce în ce mai mult ceea ce duce la o creștere mai mare a veniturilor naționale decât a populației ceea ce conduce la un venit pe cap de locuitor mai mare. Totodată în această etapă industria țării își construiește pilonul stabil, dat fiind că națiunea investește intensiv și au loc progrese tehnologice.

e. Dezvoltarea amplă are în vizor acele situații ale țărilor în care eforturile pentru obținerea de hrană, adăpost și îmbrăcăminte, adică satisfacerea nevoilor de bază și securitate este mai mult decât un succes. Majoritatea oamenilor au nevoile de bază și de securitate satisfăcute eficient, astfel încât atenția lor se îndreaptă spre consumul de bunuri și servicii care să le sporească confortul. Nu se mai pune accent pe producția industrială ci pe cea a serviciilor și asigurarea de cât mai multe bunuri publice.

„Dezvoltarea economică presupune o armonizare a evoluției activităților economice la nivel teritorial, în special prin diminuarea disparităților existente între diferite regiuni, ținându-se seama, în același timp de particularitățile locale. O trăsătură foarte importantă a dezvoltării economice este legată și de alte aspecte decât cele economice, în special de aspectul social. Astfel, dezvoltarea economică presupune și îmbunătățirea sistemului educațional, îmbunătățirea sistemului sanitar, îmbunătățirea sistemului juridic, elaborarea și derularea unor programe eficiente de combatere a sărăciei etc.”

În asentimentul lui James D. Wolfensohn se regăsesc și economiștii români, precum putem nota din citatul de mai sus, accentuând importanța găsirii unor soluții spre a diminua cât mai eficient și pe termen lung disparitățile existente dintre societăți, țări, regiuni etc.

Totodată economiștii de la Universitatea din Timișoara evidențiază și accentuează totodată faptul că: „Dezvoltarea economică presupune o armonizare a evoluției activităților economice la nivel teritorial, în special prin diminuarea disparităților existente între diferite regiuni, ținându-se seama, în același timp de particularitățile locale. O trăsătură foarte importantă a dezvoltării economice este legată și de alte aspecte decât cele economice, în special de aspectul social. Astfel, dezvoltarea economică presupune și îmbunătățirea sistemului educațional, îmbunătățirea sistemului sanitar, îmbunătățirea sistemului juridic, elaborarea și derularea unor programe eficiente de combatere a sărăciei etc.”

În momentul în care vorbim despre dezvoltare economică este ușor să cădem în „capcana” de a ne gândi doar la elementele pozitive pe care aceasta le implică, când de fapt ca orice parcurs evolutiv indiferent de sfera și domeniul la care ne referim prezintă deopotrivă atât aspecte pozitive cât și negative. Astfel ca urmare a abordării noțiunii de dezvoltare economică implicit trebuie să vorbim și despre subdezvoltarea economică.

Dacă ar fi să cerem părerea unor persoane nespecializate să dea o explicație pentru ceea ce înțeleg ei prin „subdezvoltare economică” cu siguranță fiecare va face o asociere între cantitatea de resurse, bogății existente și modalitatea de gestionare a acestora într-o anumită regiune și gradul de dezvoltare a acesteia, iar explicațiile pe care aceștia le-ar oferi nu ar fi eronate.

În literatura de specialitate țările subdezvoltate sunt numite în mai multe feluri printre care enumerăm: „țări sărace, țări rămase în urmă, țări în curs de dezvoltare, țări agrare, țări neindustrializate, „lumea a treia” etc.”

P.A. Samuelson afirmă faptul că este indicată utilizarea termenului de „țară în curs de dezvoltare” pentru a nu jigni popoarele acestui grup de țări, popoare care au un venit pe cap de locuitor sub 300$.

„Gândirea marxistă și radicală dă termenului de subdezvoltare un sens de asimetrie în raport cu acela al țărilor dezvoltate, un conținut calitativ total diferit, pe care, în mare măsură, acesta se sprijină, un conținut de structură care privește dezintegrarea unor țări odinioară integrate, sub influența relațiilor externe în țările dezvoltate. […] Economiștii eterodocși din țările dezvoltate (François Perroux, Joan Robinson, Gunnar Myrdal ș.a.) arată că subdezvoltarea este o stare paralelă a unor sectoare sau economii de tipuri diferite, prin dependența financiară de țările dezvoltate, prin multiplicarea “cercurilor vicioase” ale subdezvoltării. Ives Lacoste scria că subdezvoltarea este definită ca “un ansamblu de fenomene complexe și interdependente care se traduc prin inegalități flagrante de bogăție și mizerie, prin stagnare, prin întârziere relativă față de alte țări, prin potențialul de producție care nu progresează atât cât ar fi posibil, printr-o dependență economică, culturală și tehnologică. Subdezvoltarea este, așadar, o stare specifică, cu un rol, de asemenea, specific, în economia mondială contemporană, prin care statele respective se deosebesc net de alte grupe de state, în special de grupa celor dezvoltate din punct de vedere economic.”

Astfel când o țară este denumită ca subdezvoltată se vor avea în vedere următoarele caracteristici:

„ a. venit mic pe locuitor

b. predominanța agriculturii tradiționale

c. industrie și infrastructură înapoiate

d. predominanța tehnicilor depășite moral

e. grad scăzut de valorificare a resurselor

f. investiții scăzute și ineficiente

g. ritm redus de creștere a producției pe locuitor

h. nesatisfacerea nevoilor elementare ale populației (nealimentație, subalimentație, boli, etc.)”

Precum se poate observa există o serie de elemente care sunt slab îndeplinite pentru a acoperi cu succes în mod satisfăcător nevoile populației dintr-o anumită zonă geografică. Predominanța agriculturii tradiționale implică o utilizare ineficientă pământului și implicit a producției obținute care nu poate acoperi necesarul intern al populației respective. O industrie înapoiată și tehnicile depășite moral implică un consum mare de resurse, o poluare intensă a mediului și în multe dintre situații deloc profitabilă ba din contră. Infrastructura deficitară reprezintă un handicap a tuturor țărilor subdezvoltate, deoarece acest factor este unul care influențează considerabil investițiile străine. Valorificarea eficientă a resurselor este practic imposibilă fără o tehnologie nouă, infrastructură bine pusă la punct și nu în ultimul rând o gestionare eficientă a acestora. În momentul în care cele menționate mai sus nu sunt la un nivel satisfăcător atragerea investițiilor străine este greu de realizat deoarece șansele de implementarea a unei activități profitabile este mult mai anevoioasă și riscantă.

Toate aceste realități interdependente implicit conduc la un ritm redus de creștere a producției pe locuitor și în multe astfel de regiuni nici măcar nevoile elementare ale populației nu sunt acoperite. Totuși trebuie menționat faptul că toți acești termeni sunt relativi de aceea gradul de subdezvoltare dintre aceste tipuri de regiuni este indiscutabil diferit, precum menționează și economiștii G. Cozes și J. Domingo: subdezvoltare propriu-zisă, puțină dezvoltare, mai patina dezvoltare, în curs de dezvoltare, sub sau ne–industrializare, rămânere în urmă, tradiționalism, dominare, dependență, sărăcie etc.

Tabel 3. Criterii ale subdezvoltării:

Sursa: tabel realizat de autor pe baza informațiilor obținute de pe http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=66&idb=, accesat la data de 14.05.2014

P.A. Samuelson descrie destul de elocvent decalajele între țările subdezvoltate și cele dezvoltate printr-un exemplu pe înțelesul tuturor. Fără o analiză prea complexă sau profundă se poate spune cu certitudine faptul că de exemplu o persoană în jurul vârstei de 20 de ani care locuiește într-una din țările subdezvoltate ale lumii cantitatea de produse pe care le realizează pe durata unui an cât și cantitatea de produse pe care acesta o consumă în decursul unui an, nu se compara de fel cu aceleași cantități realizate și consumate de către o persoană de aceeași vârstă însă care locuiește într-una din țările dezvoltate ale lumii. Venitul persoanei din țara subdezvoltată este de aproximativ 35 de ori mai mică față de corespondentul lui dintr-o țară dezvoltată. Din păcate aceste diferențe sunt generate și de alfabetizarea populației. Speranța de viață a celui din țara subdezvoltată este de asemenea mult mai scăzută față de cea a omologului său. Economiile care se bazează încă pe o agricultură slab industrializată și o industrie cu utilaje învechite sau în unele zone ale lumii chiar inexistente pentru anumite sectoare generează diferențe uimitoare pentru persoane cu aceleași caracteristici doar zona în care s-au născut să cauzeze un traseu total diferit al vieții pe care o vor avea.

Precum se poate observa din prezentarea economistului diferențele sunt considerabile de aceea trebuie realizat un efort comun pentru îndepărtarea diferențelor și disparităților existente între zonele lumii, țări și regiuni.

Capitolul II. Criza ecologică

2.1. Noțiunea de criză – un termen problematic cu multiple valențe

Actualitatea acestui termen este covârșitoare, zilnic se află în atenția tuturor sub o formă sau alta, iar canalele media nu contenesc în a prezenta noi și noi aspecte privind noile fațete ale acestui termen.

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române criza este definită astfel: „Fază în evoluția unei societăți marcate de mari dificultăți (economice, politice, sociale, militare, etc.). ◊ Criză economică= fază a ciclului economic caracterizată în economia contemporană prin scăderea rentabilității întreprinderilor, creșterea inflației, accelerarea concentrării financiare și a multinaționalismului economic, începutul unor revoluții tehnologice, modificarea structurii cererii mondiale de produse industriale, creșterea șomajului; evoluția crizei economice este influențată de factori conjuncturali (revendicări salariale, creșterea prețului materiilor prime și al energiei) și factori structurali (scăderea productivității muncii și a rentabilității întreprinderilor). […]◊ Criză energetică = fenomen economico – social complex reflectat prin insuficiența resurselor energetice clasice, în raport cu nivelul tehnicii și tehnologiei, cu repartizarea inegală a acestora pe glob și cu caracterul exploatării lor.”

Acestea sunt doar două din definițiile și exemplele oferite de către dicționar, însă precum se poate observa termenul de criză este un termen amplu. La o analiză a celor două definiții putem nota faptul că termenul de criză este în primul rând un termen cu influențe macroeconomice, inflația, șomajul denotă dezechilibre care se manifestă în anumite zone. În definirea crizei economice observăm menționarea "creșterea prețului materiilor prime și al energiei", astfel și din comparația simplă a acestor definiții putem vedea faptul că criza economică și cea ecologică sunt interdependente.

Însă potrivit acestei definiții lumea se regăsește în această perioadă într-o anumită situație de criză?

Din punctul meu de vedere când cineva spune cuvântul "criză" în mod cert se referă la o situație care incomodează, creează probleme și disconfort iar cei aflați în această situație încearcă să găsească soluții pentru a ieși din această situație. Crizele la nivel macroeconomic la modul general privind pot fi de natură economică, politică sau socială. În principal când inflația și șomajul au un nivel ridicat avem de a face cu criză economică în zona în care acestea de manifestă. Altfel zis mulți oameni nu au un loc de muncă, cei care au loc de muncă se descurcă mult mai greu cu bugetele de care dispun datorită creșterii generalizate a prețurilor, scăderea puterii de cumpărare a banilor. Populația globală compară permanent așteptările și elementele palpabile de care beneficiază adică rezultatele personale în relația educație și pregătire profesională – munca depusă – calitatea vieții. Fiecare încearcă să își satisfacă cât mai optim nevoile pe care le resimte, care sunt influențate implicit de locul în care s-a născut și de accesul la informații. Societatea umană este un sistem complex iar factorii care influențează evoluția ei sunt interdependenți ceea ce înseamnă că nu putem să facem privi unilateral partea economică, socială, ecologică, politică etc. deoarece implicit când există o criză economică toate aspectele vieții umane se regăsesc în criză.

De exemplu criza din Ucraina și Crimeea care se regăsește în continuare într-o situație tensionată. Această criză a pornit de la o lege lingvistică care prevedea renunțarea în timp la alfabetul chirilic, fapt care a condus la proteste în Crimeea totul escaladând cu implicarea Rusiei și a celorlalte puteri internaționale. Sectorul economic a fost influențat în mod negativ datorită influenței rusești, ceea ce îndepărtează alți investitori străini. Planul social se află în continuă ”agitație” prin proteste și manifestații violente. Astfel precum se poate observa atunci când discutăm de o criză nu avem cum să analizăm doar un segment deoarece aceasta se manifestă în toate ramurile de existență ale societății omenești.

La nivel mondial cea mai recentă criză economică a avut bazele în sistemului de economie postindustrială deoarece ritmul alert impus pentru inovare a avut o influență directă asupra productivității muncii. Această criză s-a extins în țările dezvoltate cu repeziciune în principal pe domeniul financiar. Totodată pentru economiile cu trend ascendent și aici ne referim la cele din Eurasia și din America de Sud impactul acestei crize a fost mult mai mic, ba din contra unele din sectoarele din aceste țări profitând de vulnerabilitatea țărilor dezvoltate, iar țările fost comuniste membre ale Uniunii Europene care din punct de vedere a surselor de capital erau echilibrate au micșorat intensitatea propagării crizei.

Pe lângă acestea guvernele lumii trebuie să colaboreze pentru a depăși cu succes criza ecologică cu care se confruntă lumea. Potrivit raportului intitulat ”Future State 2030” acesta analizează tendințele majore cu care au de a face guvernele lumii, politicile și strategiile pe care le adoptă și care ar trebui luate pentru un viitor trainic. Printre tendințele menționate de către acest raport menționăm: insuficiența resurselor comparativ cu nivelul nevoilor la nivel global deoarece ”pentru a răspunde cererii din anul 2030, va fi necesară o creștere globală de alimente și apă de 50% și respectiv 40%”, apoi numărul din ce în ce mai ridicat de tineri din țările în curs de dezvoltare care ajung pe piața muncii comparativ cu populația din țările dezvoltate care înregistrează o îmbătrânire accelerată, cererile crescânde față de guvernele îndatorate tot mai mult din partea unei clase mijlocii în dezvoltare continuă și legăturile din ce în ce mai puternice dintre economiile lumii.

Acestea au fost doar câteva din elementele care prezintă negru pe alb faptul că, lumea actuală se confruntă cu o criză care își are rădăcinile în majoritatea sectoarelor de existență a societății umane.

2.2 Criza ecologică – delimitări conceptuale

Consecințele activității umane asupra mediului înconjurător de ani de zile au început să devină vizibile cu ochiul liber. Acest lucru a condus la desprinderea ecologiei din ramura biologiei, ajungând în prezent să fie o știință de sine stătătoare.

„Ecologia include studiul unor fenomene și procese fizice, chimice, biologice, economice și sociale și formează o punte de legătură între științele naturii, științele sociale și cele economice. În anii ‘60 și ’70 ecologia, dar în special latura militantă a acesteia, ecologismul, s-a impus prin protestele sale, prin refuzul de a accepta dezvoltarea economică necontrolată, cu impact negativ asupra mediului înconjurător. În ultimele decenii ecologia a evoluat spre conceptul de co-evoluție între natură și societatea umană. Astfel, activităților umane nu li se mai opune acel ‘NU’ categoric care nu permite dialogul, ci sunt elaborate concepte și soluții pentru a ieși din criza de mari proporții cu care ne confruntăm.”

Precum se poate observa din cele prezentate mai sus dezvoltarea economică irațională a fost cea care a generat apariția ecologiei ca știință de sine stătătoare. Indiferent din ce unghi ar fi să analiză cele două ramuri cea economică și cea ecologică sunt fără doar și poate interdependente. Utopia economică ar fi resurse nelimitate pentru a putea susține o dezvoltare economică pe un trend ascendent continuu, însă precum știm cu toții acest lucru este o idee iluzorie. Însă datorită goanei după o dezvoltare economică continuă s-au desconsiderat ani la rând impactul nociv pe care îl are multe dintre activitățile umane desfășurate de-a lungul timpului, iar implementarea unor strategii ferme este imperativ pentru a opri și remedia pe cât posibil daunele create înainte de a fi prea târziu.

„Indicatorii ecologici globali nu corespund deloc cu optimismul pe care-l generează indicatorii economici. Se constată o serie de fenomene deosebit de grave:

• În fiecare an suprafața împădurită se micșorează, cu aproape 17 milioane hectare. Producția de cherestea și de lemne de foc depășește capacitatea naturală de regenerare a pădurilor.

• Pierderile anuale de sol doar din terenurile agricole se estimează la

24 miliarde tone. Se constată, de asemenea, creșterea suprafeței terenurilor degradate, erodate și a deșerturilor. Sărăturarea terenurilor irigate contribuie la scoaterea anuală din circuitul agricol a circa două milioane hectare.

• Temperatura aerului este în continuă creștere datorită efectului de

seră. Grosimea stratului de ozon, care protejează Pământul de efectul nociv al radiației solare ultraviolete, se micșorează

• Poluarea aerului a atins un nivel periculos pentru sănătatea oamenilor din marile orașe ale lumii și afectează, de asemenea, pădurile și recoltele agricole.

• Rețeaua hidrografică are un grad ridicat de poluare și se extinde îngrijorător contaminarea cu poluanți a pânzelor freatice.

• Distrugerea, deteriorarea și fragmentarea habitatelor, poluarea mediului ambiant, introducerea de noi specii etc. au ca rezultat dispariția unui mare număr de specii de plante și de animale.

Toate acestea se datorează atingerii sau chiar depășirii de către societatea umană a capacității de suport a planetei.”

În ciuda unei istorii consumptive de secole, în ultimii ani pornind tot de la Conferința de la Stockholm din 1982 ecologiștii și economiști au devenit „parteneri”, când Robert Costanza președintele fondator al Societății internaționale pentru economie ecologică afirma în prima ediție a „Economie ecologică”, „Ecologia, în forma în care este practicată în prezent, deseori se ocupă de impactul omului asupra ecosistemelor, însă tendința cea mai comună este de a trata doar sistemele „naturale”. Modelarea comunităților ecologice sau sistemelor lăsau impresia că intenționat excludeau economia. Concomitent, economiștii fie considerau că li se cuvine fie ignorau principiile, puterile sau forțele pe care ecologiștii le considerau ca guvernatoare ale comunităților naturale ale lumii. Mecanismul de piață, sau echilibrul competitiv, pe care economiștii tradiționaliști le-au studiat nu au atribuit nici un rol ecosistemului natural. Economia ecologică a căutat să integreze studiul economiei cu înțelegerea mai amplă a înțelegerii cum funcționează ecosistemele. Economiștii ecologiști au dorit de asemenea să diferențieze profesionalismul lor științific de alarmismul neo-malthusian din deceniul precedent,” care susținea că lumea nu va fi capabilă să cultive destulă hrană pentru a întreține întreaga populație, însă această afirmație era greșită.

În cartea „O introducere în economie ecologică” se menționează faptul că „economia ecologică este modalitatea de regândire a relației dintre oameni și mediul înconjurător și găsirea implicațiilor privitoare la maniera în care ne gestionăm viața și planeta.”

Precum se poate observa puternice atenționări cu privire la protecția mediului și remedierea daunelor cauzate în trecut de oameni vin atât din partea economiștilor cât și a ecologiștilor și nu numai, însă pentru ca obiectivele propuse să-și atingă scopul este nevoie de conștientizarea tuturor și de implicarea tuturor oamenilor, altfel cum precizează mulți oameni de știință dacă mobilizarea profundă întârzie să fie implementată omenirea s-ar putea regăsi în situația în care să nu mai aibă pentru ce lupta.

2.3. Aspecte ale consumului de resurse

Consumul rațional nu a fost și încă nu este o noțiune eficient implementată în educația oamenilor de pretutindeni. Discrepanțele privind consumul existente la nivel mondial probabil vor exista întotdeauna, însă trebuie să se ajungă la o reducere a consumului excesiv în anumite părți și consum care să nu acopere nici nevoile de bază în altele. „În ultimii 20 de ani, Europa a înțeles că trăiește peste posibilitățile sale reale și că modul nostru de viață pune planeta la încercare. Consumăm tot mai mult din resursele naturale și punem în pericol sistemele de mediu (apa, solul și aerul). Aceasta nu poate continua la nesfârșit, cu atât mai mult cu cât populația lumii continuă să crească.

Dacă nu schimbăm comportamentul acum, viitorul nostru va fi mai puțin sigur și tot mai mulți oameni se vor lupta pentru resurse naturale din ce în ce mai reduse.”

Din ce în ce mai mulți cercetători avertizează și trag un semnal de alarmă cu privire la un iminent colaps economic și ecologic mondial care ar putea avea ca și consecință, la dispariția rasei umane.

„Safa Motesharri și colegii și colegii săi explică că există două scenarii posibile pentru omul secolului XXI. Prima ar fi reducerea, din cauza foametei, a populațiilor sărace. “În acest caz, distrugerea lumii noastre nu s-ar datora unor cauze climatice, dispariția forței de muncă”.

Al doilea scenariu catastrofic pleacă de la supraconsum de resurse, care duce la un declin al populațiilor sărace, urmat, după un timp, de reducerea populației bogate.”

Potrivit cercetătorilor, mai multe imperii au dispărut din cauza lipsei de viziune a elitelor, care au crezut pana la capăt ca sunt protejate si au refuzat sa reformeze sistemul.

Dacă aceste două scenarii par greu de evitat, oamenii de știința invocă necesitatea urgentă de a “reduce inegalitățile economice, pentru a asigura o mai justa distribuire a resurselor si pentru a reduce considerabil consumul de resurse, prin axarea pe resursele regenerabile și pe o creștere mai redusă a populației.”

Deși studiul este unul pur teoretic, alte studii, mai degrabă empirice, elaborate de KPMG si guvernul britanic au avertizat ca factori precum penuria de alimente, apa și energie ar putea crea o “furtună perfectă” în circa 15 ani.!”

Semnalele de alarmă în privința unor măsuri mult mai agresive cu privind la protejarea naturii, utilizarea rațională a resurselor naturale în concordanță cu o dezvoltare economică durabilă.

Pentru a putea remedia prezentul și a crea un viitor mai sigur din aceste puncte de vedere este important să cunoaștem trecutul.

Pentru a evidenția evoluția consumului din ultimele decenii în cele de mai jos se poate observa tendințele de utilizare a resurselor materiale la nivel de EU-15 și EU 12 și generarea de deșeuri municipale solide la nivel de EU-27 comparativ cu PIB și populație

Precum se poate observa în cele trei grafice productivitatea a înregistrat trend ascendent în toate perioadele analizate, implicit consumul de resurse naturale pentru a susține această productivitate a crescut și ea. În același mod și cantitatea de deșeuri care s-a materializat a înregistrat creștere în toate perioadele de referință.

„Potrivit unui ECO-raport al WWF din 2006, pe plan mondial, omul consumă cu 25% mai mult decât produce Pământul într-un an sau, cu alte cuvinte, Pământul are nevoie de un an și trei luni pentru a produce ceea ce omul a consumat într-un singur an. În fiecare an, circa 5-6 milioane de oameni, în mare parte copii, mor de boli provocate de poluarea apei și a aerului, iar 370 000 de decesuri premature sunt provocate de poluarea atmosferică din Europa.”

2.2. Dezvoltarea durabilă

Necesitatea și dorința găsirii unui echilibru mondial pentru ca nevoile tuturor oamenilor să fie îndeplinite în mod satisfăcător a condus în ultimele decenii la apariția, dezbaterea, implementarea și dezvoltarea unui nou concept cel de „dezvoltare durabilă”.

Găsirea acestui echilibru a devenit din ce în ce mai presant deoarece „chiar dacă din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să modeleze natura ale cărei legi aspre trebuiau respectate pentru a supraviețui, în ultimele două secole s-a făcut însă simțită, prin comportament si concepție, încercarea omului de a o domina, de a utiliza în folos propriu toate bogățiile naturale, accentuându-se progresiv conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei și cele liniare ale tehnologiilor create si susținute de civilizația umană, ajungându-se la „criza ecologică". […] Mediul ambiant și dezvoltarea economică sunt indisolubile, primul reprezintă locul în care trăim cu toții, iar dezvoltarea este ceea ce noi facem cu toții pentru a îmbunătăți soarta noastră în acest mediu. […] Dacă cea mai mare parte din istoria societății oamenii au văzut în dominația asupra naturii un semn distinct esențial al progresului tehnic si economico-social, abia la sfârșitul secolului trecut omenirea era dispusă să admită ca această dominație a avut nu de puține ori un caracter consumptivo-distructiv. Una dintre cauzele principale o reprezintă atitudinea agenților economici față de mediul înconjurător, atitudine potrivit căreia trebuia urmărit „profitul imediat, protecția naturii fiind lăsată pentru mai târziu”.

În raportul din 1972 al Clubului de la Roma s-a evidențiat pentru prima oară inseparabilitatea componentelor economico-sociale ale țărilor lumii și ale omenirii de repercusiunile activității societăților asupra mediului ambiant. „Documentul sintetiza datele privind evoluția a cinci parametri (creșterea populației, impactul industrializării, efectele poluării, producția de alimente si tendințele de epuizare a resurselor naturale), sugerând concluzia ca modelul de dezvoltare practicat în acea perioada nu poate fi susținut pe termen lung.”

Potrivit informațiilor oferite de „Strategia națională pentru dezvoltare durabilă a României – Orizonturi pentru 2013 – 2020 – 2030” aflăm că începând de atunci problematica „dezvoltării durabile” a intrat în atenția tuturor: Conferința ONU asupra Mediului din 1972 la Stockholm și s-a materializat în lucrările Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare (1985).

Astfel conceptul de „dezvoltare durabilă” este relativ nou încă în stadiu evolutiv existând numeroase definirii ale acestuia, mulți economiști încercând o definire cât mai cuprinzătoare a multiplelor ramificații pe care le implică. Totuși, în raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare prezentat de G.H. Bruntdland în 1987 și intitulat „Viitorul nostru comun” apare prima definiție a dezvoltării durabile: „ dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă rezultatul unei abordări integrate a factorilor politici și decizionali, în care protecția mediului și creșterea economică pe termen lung sunt considerate complementare și reciproc dependente.”

„Dezvoltarea durabilă promovează conceptul de conciliere între progresul economic și social fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei.

Dezvoltarea durabilă a fost gândită ca o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și caută în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător.

În prezent, conceptul s-a extins asupra calității vieții prin repartizarea bogăției între țările dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate, asigurarea unui trai decent milioanelor de bărbați, femei și copii aflați în pericol, acolo unde planeta pare deja asfixiată de exploatarea excesivă a resurselor naturale, dar mai ales cum să facem să transmitem o planetă sănătoasă generațiilor viitoare.”

„Problema-cheie a dezvoltării durabile este opoziția dintre nevoile de creștere ale populației și limitele impuse de resursele planetei precum și degradarea continuă a mediului. La Summit-ul de la Rio din 1992, la care au participat 120 de șefi de stat, au fost din nou aduse în centrul atenției problemele privind mediul și dezvoltarea. Dezvoltarea durabilă a fost definită ca fiind: "o nouă cale de dezvoltare care să susțină progresul uman pentru întreaga planetă și pentru un viitor îndelungat". Scopul summit-ului a fost stabilirea unei noi strategii a dezvoltării economice, industriale și sociale în lume, cuprinsă sub numele de dezvoltare durabilă, "sustainable developement". Națiunile prezente au fost de acord asupra unui plan de dezvoltare durabilă numit Agenda 21 și asupra a două seturi de principii: Declarația de la Rio cu privire la mediu și dezvoltare și Principiile pădurii.

"Oamenii au dreptul la o viață sănătoasă și productivă în armonie cu natura; națiunile au dreptul suveran de a exploata resursele proprii, fără însă a cauza distrugeri ale mediului în afara granițelor proprii." a fost consemnat în Declarația de la Rio.

La 10 ani de la adoptarea Agendei 21, în anul 2002, a avut loc Summit-ul de la Johannesburg, Africa de Sud, în care a fost studiat progresul făcut spre dezvoltarea durabilă și s-a reafirmat angajamentul țărilor participante în acest sens. […] La nivelul Uniunii Europene, în cadrul Consiliul European de la Goteborg din iunie 2001, a fost adoptată Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă (SDD) și a fost propus Setul de Indicatori de Dezvoltare Durabilă, având drept scop monitorizarea strategiei. În iunie 2006 aceasta a fost revizuită și a fost adoptat un nou model de guvernare.

În martie 2010, Comisia Europeană a elaborat o strategie pe zece ani, numită Europa 2020, menită să revigoreze economia și să facă posibilă o creștere „inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii”, printr-o mai bună coordonare a politicilor naționale și europene. Strategia vine după cea mai lungă și gravă recesiune din istoria UE și identifică imensele provocări cărora va trebui să le facem față în viitorul apropiat.”

În cadrul Uniunii Europene dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv în anul 1997 fiind delimitate “Obiectivele Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene:

Limitarea schimbărilor climatice și a costurilor și efectelor sale negative pentru societate și mediu;

Să ne asigurăm că sistemul nostru de transport satisface nevoile economice, sociale și de mediu ale societății noastre, minimizând impacturile sale nedorite asupra economiei, societății și mediului;

Promovarea modelelor de producție și consum durabile;

Îmbunătățirea managementului și evitarea supraexploatării resurselor naturale, recunoscând valoarea serviciilor ecosistemelor;

Promovarea unei bune sănătăți publice în mod echitabil și îmbunătățirea protecției împotriva amenințărilor asupra sănătății;

Crearea unei societăți a includerii sociale prin luarea în considerare a solidarității între și în cadrul generațiilor, asigurarea securității și creșterea calității vieții cetățenilor ca o precondiție pentru păstrarea bunăstării individuale;

Promovarea dezvoltării durabile pe scară largă; asigurarea ca politicile interne și externe ale UE sunt în acord cu dezvoltarea durabilă și angajamentele internaționale ale acesteia.”

„Există diferite aspecte a dezvoltării durabile care pot fi și ar trebui luate în considerare. Există un nou concept denumit „economie verde” care cuprinde cei trei piloni ai sustenabilității pe care îi ia în considerare sub forma sustenabilității mediului, echitabilitate socială și locală.” Astfel spus sustenabilitatea are în vizor trei planuri de acoperire: social, ambiental și economic.

Cei trei piloni ai sustenabilității se pot observa în următoarea imagine:

Sursă: http://greenplanetethics.com/wordpress/sustainable-development-can-we-balance-sustainable-development-with-growth-to-help-protect-us-from-ourselves/, accesat la data de 15.05.2014

Modelul economiei verzi a dezvoltării durabile

Legendă: Environment – Mediu; Social – Social; Economic – Economic; Viable –viabil; Sustainable – Sustenibil; Equitable – Echitabil; Bearable – Tolerabil.

Sursa:http://greenplanetethics.com/wordpress/sustainable-development-can-we-balance-sustainable-development-with-growth-to-help-protect-us-from-ourselves/, accesat la data de 15.05.2014

Din cele prezentate în imaginile de mai sus putem remarca faptul că toate aspectele vieții omenești se întrepătrund sub o formă sau alta, într-o proporție mai mare sau mai mică. Astfel că indiferent cât de mult s-a ignorat aceste interconexiuni în trecut, realitatea momentului impulsionează acceptarea acestora și adoptarea de măsuri ferme la nivel global pentru a îndrepta stricăciunile cauzate.

Electratherm – un sprijin spre o dezvoltare durabilă

O dată cu revoluția industrială și ritmul alert al dezvoltării tehnologice din ultimele decenii cât și creșterea populației globale au generat un consum din ce în ce mai mare de energie. Până nu demult energia era realizată doar pe baza resurselor convenționale, însă o dată cu semnalul de alarmă cu privire la efectele nocive ale activității umane asupra mediului s-au pus bazele producției de energie electrică din resurse neconvenționale.

Din graficul de mai jos se poate observa consumul realizat și estimat la nivel global în perioada cuprinsă între 1990 și 2040.

Precum se poate observa consumul total de energie a crescut de la un nivel de aproximativ 200 cvadrilioane Btu în țările membre ale Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), iar într-o proporție și mai mare în țările care nu sunt membre OECD. Potrivit estimările privind consumul până în anul 2040 arată că nevoia și consumul energetic se va dubla sau chiar tripla comparativ cu 1990, creșterea cea mai semnificativă va fi pentru țările non-OECD iar pentru țările membre consumul va avea o evoluție de creștere mai ponderată.

Consumul global de energie în funcție de tipul de combustibil folosit evidențiat în cele de mai jos se prezintă astfel:

Combustibilele lichide ocupă și vor continua să ocupe principala resursă pentru producția de energie, urmate îndeaproape de resursele de cărbune apoi de cele de gaz natural, regenerabile și apoi de cele nucleare. Combustibilele fosile continuă să fie principalul furnizor de energie.

Presiunea exercitată asupra rezervelor de resurse naturale încă se resimte, de aceea o nouă piață s-a dezvoltat, cea pe care agenți economici noi își bazează afacerile cercetând, implementând și dezvoltând utilaje, echipamente etc.

Aceeași situație este și cazul firmei Electratherm din Statele Unite ale Americii înființată în anul 2005. Această societate a proiectat și implementat cu succes produsul denumit „Green Machine”, un echipament de producere a curentului electric pe baza resurselor regenerabile.

„Green Machine” (GM) este un produs care în momentul de față este disponibil în trei variante: GM 4200 – produce până la 35 kW, GM 4400 – produce până la 65 kW, GM 6500 – produce până la 110 kW.

„Green Machine ElectraTherm produce fără combustibil, fără emisii, energie din căldură reziduală de grad scăzut folosind Ciclul Organic Rankine (ORC) și tehnologia proprietate proprie. Expandorul cu elice dublă patentat al companiei permite sistemului său de încălzire pentru a genera electricitate pentru a produce electricitate din căldura reziduală în loc de combustibili fosili. Mic și robust, această tehnologie verde poate funcționa cu apă rece sau condens pentru a furniza electricitate.

Premiatul echipament Green Machine ElectraTherm utilizează surse de căldură mici pe bază de deșeuri calitate pentru a produce energie electrică cu:

– Nici o cerință de combustibil

– Poluare minimă

– Emisii zero

– Durata de viață de 20 de ani

– Costuri de întreținere reduse

– Beneficii financiare atractive”