Criza din Ucraina

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

DIPLOMATIE ECONOMICA SI AFACERI INTERNATIONALE

LUCRARE DE DIZERTATIE

COORDONATOR:

LECTOR UNIV.DR.Anca Gabriela Ilie

ABSOLVENTĂ:

ȚINCĂ Ș. RUXANDRA GEORGIANA

București, 2016

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

DIPLOMATIE ECONOMICA SI AFACERI INTERNATIONALE

Criza din Ucraina. O încordare a relațiilor diplomatice dintre Rusia și SUA

COORDONATOR:

LECTOR UNIV.DR.Anca Gabriela Ilie

ABSOLVENTĂ:

ȚINCĂ Ș. RUXANDRA GEORGIANA București, 2016

REZUMAT

În lucrarea de dizertatie cu titlul „Criza din Ucraina.O incordare a relatiilor diplomatice dintre Rusia si Sua” am încercat să adun informații actualizate în ceea ce priveste modalitățile diplomatice de reactie a statelor în cazul unui conflict, precum cel din Crimeea.

Primul capitol expune inceputurile istorice diplomatice și etapele dezvoltării acesteia de-a lungul timpului precum și conceptul de diplomatie respectiv: ”arta de a atrage simpatii pentru tara sa si de a o inconjura de prieteni care sa-i protejeze independenta si, de asemenea, de a regla in mod pasnic conflictele internationale.Totodata am prezentat si dezvoltat care sunt trasaturile noi diplomatii dar si functiile pe care le desprinde diplomatia in cadrul relatiilor interstatale.

În cel de al doilea capitol, m-am axat pe rolul deosebit de important pe care l-a reprezentat istoria in cadrul relatiilor actuale dintre Rusia si SUA. Am expus interferentele care exista intre cele doua state in secolul XX precum si ostilitatile si neincrederile care le-au definit a fi state adversare.

Ultimul capitol, care reprezintă studiul de caz, l-am inceput prin a detalia istoria rivalitatii dintre Ucraina si Rusia de-a lungul timpului precum si faptele realizate de Rusia pentru cucerirea acestui teritoriu.Am continuat prin a prezenta reacțiile diplomatice ale SUA în privința anexarii Crimeei de catre Rusia prin reliefarea sanctiunilor pe care aceasta le-a intreprins.

Totodata am abordat modul dificil in care au fost implementate sanctiunile precum si rolul, sprijinul si demersurile diplomatice realizate de catre SUA cat si de catre alte state puternice de pe glob și a organizațiilor.In ultima parte a lucrarii mele am dorit sa reliefez cum Comunitatea internationala incearca sa explice conflictul din Crimeea prin comparrea lui cu cel din Georgia.

Concluziile s-au bazat pe efectul pe care l-a avut criza atat asupra economiei mondiale cat si asupra relatiilor internationale.

Toate aceste cercetari au fost realizate cu scopul de a expune clar cât de importante sunt acțiunile si relatiile diplomatice în medierea unor conflicte intre state.

INTRODUCERE

Lucrarea de dizertatie cu titlul „ Criza din Ucraina. O încordare a relațiilor diplomatice dintre Rusia și SUA” reprezintă o analiză teoretică (științifică) din domeniul relatiilor diplomatice internationale care relevă actiunile si reactiile în cazul conflictului international din Crimeea.

Actualitatea cercetării este oferită de contextul relațional dintre state, aflat într-o permanenta schimbare, având în vedere lupta acerbă pentru putere, cuceriri teritoriale și valorificarea resurselor naturale. Așadar, înțelegerea raporturilor de putere actuale reprezintă un demers necesar dar și un angajament în soluționarea unor probleme care se impun din ce in ce mai mult în zilele noastre.

În prima parte, se va evidenția un studiu detaliat în domeniul relatiilor diplomatice, accentul fiind pus pe conceptul de diplomatie ; în cea de a doua parte, un studiu de caz cu referire la reacțiile diplomatice ale Statelor Unite ale Americii în privința crizei din Crimeea dar și o analiză asupra intereselor Rusiei si demersurile realizate de catre aceasta in cautarea de putere.

Scopul și obiectivele cercetării sunt determinate atât de actualitatea subiectului abordat, cât și de dorința de a aprofunda această temă a reactiilor diplomatice in cazul unui conflict teritorial, intr-o era democratica, în vederea identificării diferențelor de reactii diplomatice, precum și a demersurilor realizate.

În vederea atingerii acestui scop, am stabilit o serie de obiective ale cercetării :

evidențierea stadiului cunoașterii problematicii specifice temei;

abordări conceptuale privind conceptual de diplomatie si functiile pe care le are;

istoricul cuvintelor cheie ale dizertatiei;

abordarea conceptuală a domeniului aferent relatiilor diplomatice internaționale;

prezentarea la finalul tezei a unui studiu de caz, elaborate de autorul dizertatiei;

factorii de influență pe care marile puteri o au asupra celorlalte state în curs de dezvoltare

Suportul teoretico-științific pe care se bazează această lucrare a fost stabilit cu scopul de a fundamenta scopul cercetării, explicat anterior.

Ca urmare, materialul bibliografic studiat în perioada realizării lucrării de licență a fost alcătuit din cărți ale unor autori consacrați din domeniul diplomatic, diferite lucrări stiințifice publicate precum și articole din domeniul diplomatic și geopolitic.

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra temei abordate, s-a încercat atât folosirea unor surse neutre, cât și a unora părtinitoare, critice, in special la adresa studiului de caz dezbătut.

Totodată, conținutul studiului de caz referitor la reactiile diplomatice în cadrul acestui conflict conflict a fost realizat în urma prelucrării informațiilor obținute din articole, convenții și tratate internaționale, comunicări de presă precum și a documentelor publicate pe siteurile din domeniu ( institutul diplomatic român,constituția româniei, historia.eu, wikipedia, geopolitics, descoperă etc.).

Metodologia de cercetare a fost realizată prin intermediul unui studiu al literaturii de specialitate care mi-a permis ca pe baza unei analize teoretice sa întocmesc o examinare a activității diplomatice întreprinse de către state.

Aceasta este constituită din principii teoretice ( conceptia teoretică a domeniului internațional ), metode și tehnici de culegere a datelor ( suportul informațional), metode și tehnici de tratare a datelor (procedee logice de analiză) și generalizare (sintetizare și construcție). Astfel, metodologia are drept obiectiv punerea în aplicare a ceea ce cunoaștem precum și găsirea de soluții.

În cadrul dizertatiei, am parcurs etape impuse de metodologia efectuării unei cercetări și anume:

etapa de documentare, care a început încă de la alegerea temei de dizertatie;

etapa studiilor și a problemelor care apar în cadrul relatiilor diplomatice internaționale;

etapa prelucrării datelor obținute și publicarea acestora în literatura de specialitate;

etapa elaborării unor metodologii având ca scop începerea întocmirii studiului de caz;

etapa finală, întocmirea dizertatiei.

Prin urmare, rezultatele obținute în urma cercetărilor, mi-au folosit la cunoașterea mai profundă a domeniului relatiilor diplomatice și a realităților din cadrul procesului de cuceriri teritoriale si de putere.

Noutatea științifică a lucrării este oferită de evoluția acțiunilor diplomatice desfășurate de către state, în special de către Rusia. În ultima perioadă, aceasta a uitat de regulile diplomatice, convenții, tratate etc, devenind o principală amenințare pentru statele lumii. Unii actori geopolitici afirmă, pe baza datelor ce urmează a fi analizate în capitolele următoare, că Rusia incearcă să recupereze ceea ce a pierdut și că în următorii ani, treptat, va câstiga poziția de lider mondial.

Semnificația și valoarea aplicativă a lucrării considerăm a fi concretizate prin rezultatele obținute, și anume, identificarea schimbărilor de ordin diplomatic, analizând evoluția relaționala a acestora de-a lungul timpului, prin acțiunile demarate și aplicate .

Lucrarea de față este structurată în două capitole și un studiu de caz, urmate de o secțiune de concluzii și bibliografia studiată.

CAPITOLUL I. CONTINUTUL DIPLOMATIEI SI CONSIDERAȚII ISTORICE

1. Conceptul diplomatiei

Elemente ale diplomației există din cele mai vechi timpuri și se manifestă începând cu antichitatea îndeosebi. Cuvântul diplomație îmbracă mai multe sensuri, dar începe a fi utilizat la începutul secolului XVII-lea.

Cuvantul diplomatie are radacini din limba greaca respectiv „dilpoo’’ care inseamna ‚dublez’’ modificandu-se ulterior in ‚dilpoma’- cuvant ce reprezenta ; un act inchis , ca un plic, emanand de la sefi de state’’.

Ambasadorul francez Jean-Charles Serres explica diplomatia ca fiind: ”arta de a atrage simpatii pentru tara sa si de a o inconjura de prieteni care sa-i protejeze independenta si, de asemenea, de a regla in mod pasnic conflictele internationale”.”Obiectul diplomatiei este, pe baza utilizarii metodelor pasnice si a practicii concilierii, de a strange legaturile unei tari cu guvernele aliate, de a dezvolta relatii amicale cu tarile neutre si, de asemenea, de a tine la respect guvernele ostile”.

In jurul secolului al XVIII-lea termenul de „diplomatie” intra in limbajul curent si aspira la redescoperirea drepturilor inscrise in vechile charte, prin care suveranii isi puteau reclama ceea ce li se cuvinea..

La început, acest concept reprezenta activitatea de a redacta o serie de documente oficiale, din acestea însemnând, de fapt o recomandare pentru cei care porneau într-o misiune de natură diplomatică. Purtatorul unei astfel de scrisori a fost numit “diplomat”, iar activitatea lui “diplomație”.

Definirea conceptului și conținutului diplomației începe să facă obiect de studiu atât pentru diplomații ce-și desfășoară activitatea în acest domeniu, cât și pentru oamenii de știință specializați, de asemenea, în această activitate și s-a ajuns în general la concluzia că diplomația trebuie privită în sensul de a desemna un organ de stat, o instituție politico-juridică al cărei obiect îl constituie relațiile pe care un stat le are cu un alt stat sau cu alte state, precum și în relațiile existente între un anumit număr de state care fac parte din Organizatia Națiunilor Unite sau din organizațiile internaționale.

“ Termenul de diplomat va fi folosit pentru a desemna tehnica care guvernează dezvoltarea relațiilor internaționale, denumită cândva negociere, cuvânt care definește mai bine acțiunea ambasadorilor, ca și termenul negociator, înlocuit apoi de diplomat, care caracterizează mult mai exact profesia acestora. “

Odata cu progresul societatii, in decursul secolului al XIX-lea , serviciile diplomatice si diplomatia moderna capata un rol semnificativ in ceea ce priveste interesul oamenilor de stiinta privind acest domeniu.

Deși regulile diplomatice erau practicate de mult timp, acestea au fost reunite de abia în 1961 în Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice, deoarece începea să crească importanța creării unui fond comun de întelegere și acceptare a statelor lumii.

Prin urmare, conventiile elaborate care au aplicabilitate in temeiul diplomatic au devenit modele de referinta nu numai pentru diplomatii de profesie ci si pentru mediul de afacer corporatist si guvernamental.

Termenul de diplomatie se materializeaza prin :

Activitatea de reprezentare a tarii de provenienta, a agentilor diplomatici, ministerelor afacerilor de externe dar si a sefilor de state si guverne privind raporturile intre state.

Relatiile diplomatice ce se formeaza la nivel bilateral si multilateral

Indemanarea de a utiliza cele mai adecvate forme de reprezentare prin care se urmaresc interesele popoarelor, reconcilierea unor conflicte interstale dar si extinderea colaborarii dintre state.

Specializarea ca si profesie , de diplomat

Astfel , in ceea ce priveste activitatea lor cotidiana, dipde afacer corporatist si guvernamental.

Termenul de diplomatie se materializeaza prin :

Activitatea de reprezentare a tarii de provenienta, a agentilor diplomatici, ministerelor afacerilor de externe dar si a sefilor de state si guverne privind raporturile intre state.

Relatiile diplomatice ce se formeaza la nivel bilateral si multilateral

Indemanarea de a utiliza cele mai adecvate forme de reprezentare prin care se urmaresc interesele popoarelor, reconcilierea unor conflicte interstale dar si extinderea colaborarii dintre state.

Specializarea ca si profesie , de diplomat

Astfel , in ceea ce priveste activitatea lor cotidiana, diplomatii dezvolta relatii permanente cu persoanele investite cu puteri sau cu persoane care colaboreaza la exercitarea puterii. Prin urmare, de-a lungul timpului normele si manierele de a actiona in anumite situatii au cunoscut diverse adaptari si modificari conforme cu dezvoltarea si ameliorarea obiectivelor politicii externe a statelor.

1.1. Considerații istorice diplomatie

Diplomația ca activitate de sine stătătoare, o regăsim din momentul în care se constituie statele nationale, ele intrând în relații pe diferite planuri.

Însă începuturile sale, se observă din timpul erei istorice, când pe o tabliță se stabilea un tratat de bună voință între hititi și egipteni, înscris în piatra monumetală de la Muzeul din Ankara, în jurul anului 1296 I. H.

Mircea Malița, în cartea sa“Jocuri pe scena lumii”, spunea că poate privi un diplomat “drept un instalator de conducte, tuburi sau fire care leagă subiecții colectivi ai lumii vechi și noi”

În antichitate, activitatea diplomatică era condusă de suveran și contribuția sa în cea mai largă măsură era realizarea intereselor poporului respectiv. Cele mai utilizate forme erau negocierile, încheierea unor tratate de alianță cu caracter ofensiv sau defensiv, conferințe interstatale etc. Aceste forme se regăsesc a fi utilizate de către egipteni, greci, romani și alții.

Aceasta însemna totodată începutul pentru elaborarea de norme și reguli ale activității diplomatice. Romanii, au fost printre primii care au stabilit ordine orivind activitatea diplomatică, desemnarea misiunilor, precum și răspunderea acestora față de suveran și senat.

În Evul Mediu, diplomația contribuia într-o măsură importantă la înfăptuirea politicii statelor feudale. Un loc principal, îl ocupa în acea perioadă, diplomația papală, prin întâlnirile între consuli, prin participarea reprezentanților clerului, dar și unii prezentanți ai suveranilor.

Un alt moment al dezvoltării diplomației este legat de formarea monarhiilor absolute din Europa. Epoca modernă se caracterizează, prin apariția diplomației ca activitate care reprezintă și apară interesele statului național centralizat. Astfel, în aceeași perioada statele cele mai dezvoltate au început să lupte pentru expansiunea economică externă, pentru supremație comercială și politică, procese crin e atrag după sine activități diplomatice și negocieri internaționale.

Epoca modernă, este reprezentată de negocieri și diplomație în ceea ce privește delimitarea granițelor, negocierea în ceea ce privește stabilitatea politică, dar și cea economică etc.

Printre metodele care stateau la baza guvernarii relatiilor dintre state si-a facut aparitia cutuma de a dezvolta misiuni permanente in tarile straine. Aceasta practica a luat fiinta in sec al XV-lea, odata cu inlocuirea suveranitatilor feudale de catre statele nationale unificate.

Începând cu secolul XVI se conturează mult mai bine ceremonialul diplomatic, prin implementarea unor reguli prin care sunt primiți ambasadorii altor state, alături de stabilirea de reprezentanțe diplomatice permanente.

Prin urmare, aceasta si-a facut aparitia in Europa in sec al XVII-lea , dupa Tratatul de la Westphalia din 1648, care defineste aparitia statelor natiune. Ambasadorii in acele timpuri, ii reprezentau pe suverani si nu natiunea din care proveneau.

Cardinalul Richelieu, de asemenea numit “Eminenta Rosie”, fiind cel mai apropriat consilier al lui Ludovic al XIII-lea; a fost, in al sau “Testament politic”, marele teoretician al “negocierii permanente”, acesta reprezantand actul de nastere al diplomatiei moderne. Acest moment, fiind echivalat cu cel al dezvoltarii conceptelor de interes national si al echilibrelor de putere, prin care diplomatia marilor puteri, incercau sa nu isi puna in pericol existenta, chiar daca anumite state de proportii mai mici, aveau de suferit.

Henry Kissinger afirma că Europa este “Singura parte a lumii moderne care a funcționat vreodată în cadrul unui sistem multistatal, a inventat conceptele de națiune-stat, suveranitate și echilibru al puterii. Aceste idei au dominat relațiile internaționale pentru cea mai bună parte a ultimelor trei secole”.

Un moment de referinta in istoria diplomatiei ,a fost Congresul de la Viena din 1815, moment in care diplomatia a capatat o recunoastere Internationala.Talleyrand , unul dintre cei mai mari diplomati ai Frantei, a avut un rol essential in cadrul acestui Congres, intrucat el a fost cel care a contribuit la adoptarea de hotarari si reguli, in urma careia, se caracteriza” diplomatia clasica”. In urma acestui congres, Viena a intrat in istorie cu norme de protocol si ceremonial valabile si astazi respectiv sistemul alfabetic pentru conferinte, ordinea de precadere fiind dupa criteriul vechimii.

Principala preocupare a statelor in acea perioada, era legata de expasiunea geografica si a sferelor de influenta intrucat pana in 1914, Europa era singura participanta la politica internationala, restul statelor reprezentand mai degraba obiectul diplomatiei.

Cercurile conducatoare de misiuni diplomatice erau restranse iar ambasadorii aveau putere deplina in a reglementa un conflict, intrucat acestia primeau numai instructiuni generale in a solutiona o disputa . Putem afirma ca principala activitate a diplomatiei , la acea vreme, era crearea unui sistem fortificat de aliante, pentru a putea face fata unui pericol comun .

Dupa sfarsitului Primului Razboi Mondial, presedintele american Woodrow Wilson propunea un nou tip de diplomatie respectiv o diplomatie bazata pe securitate colectiva dar si una deschisa. Acesta sustinea, ca trebuie sa existe un echilibru de putere intre statele mari si mici precum si urmarirea de interese nationale dar si realizarea de acorduri si tratate secrete. Au fost preluate multe dintre ideile lui Wilson si incluse in Tratatul de la Versailles diin 1919 si apoi in Carta Natiunilor Unite din 1921.

Desi majoritatea regulilor si uzantelor diplomatice erau practicate de mai mult timp, acesteau au fost reunite in 1961 odata cu Conventia de la Viena privind relatiile diplomatice dar si in 1963 privind relatiile consulare.Acestea au fost codificate in cadrul celor doua Conventii, cu scopul crearii unui cadru comun de intelegere si conduita, privind modalitatea de solutionare a diferendelor in statele internationale.

Între secolele XIX—XX, diplomația reprezintă un instrument esențial de stabilire a zonelor de influență prin intermediul congreselor și a conferințelor internaționale.

Diplomația modernă se baza pe un stat suveran stabil, cu o identitate natională general acceptată. Shaun Riordan spunea că :”Rolul lor fundamental a fost acela de a furniza canale de comunicare între guverne. Substanța comunicării a fost politica externă, definită ca ansamblul relațiilor dintre state. În general, erau ignorate natura statelor și chestiunile de politica internă”.

În teza de doctorat a domnului Ovidiu Rujan, este menționat faptul că: ”În esență, diplomatia este un sistem organizat de negociere între state, prin care se urmărește să se ajunga la relații rezonabile între acestea”. Astfel, aceasta urmărește prevenirea conflictelor majore care apar între statele suverane pe bază de înțelegere și nu prin război.

In urma analizei efectuate se constata urmatoarele trasaturi ale noii diplomatii:

Preocuparea cu precadere asupra relatiilor dintre state utilizandu-se diferite mecanisme de solutionare a conflictelor, precum negocierea, medierea si comunicarea considerate a fi “regurile de aur” ale diplomatiei, stabilite de dreptul international.

Diplomatia considerata a fi “unealta” care duce la infaptuirea obiectivelor de politica externa si totodata la ajungerea la un acord comun si reciproc avantajos pentru ambele parti.

Noii actori care isi fac prezenta pe scena internationala si care incearca prin noi mecanisme sa patrunda in atentia lumii.

Sub diferite forme, dar mai ales sub egida, Organizației Națiunilor Unite unde sunt discutate, negociate probleme de maximă importanță a lumii, se arată noua forma de desfășurare a activității diplomatice. Astfel, “guvernele au luat obiceiul de a încredinta organizațiilor internaționale servicii publice cu caracter administrativ, cultural, juridic sau social, ale căror detalii nu interesau pe diplomații de profesie”.

“ Contactele care au luat astfel naștere au fost foarte importante pentru recunoașterea internațională a activității diplomaților de profesie, marginalizați adeseori de guverne care recurgeau la demagogie și la atitudine agresivă. “

Intense activități diplomatice sunt legate azi de fenomene precum integrarea economică, politică, militară, precum și de alte facturi. Asa cum susținea și Henry Kissinger, sistemul internațional va fi marcat de o aparență contradicție: pe de o parte fragmentare, pe de altă parte globalizare crescândă.

Globalizarea este un cuvânt care produce pe atât de multă claritate, tot atâta confuzie, dar nu se poate nega faptul că în lumea modernă, problemele noastre au devenit globale. Economia, comerțul, finanțele, drepturile omului, mediul și crima organizată sunt chestiuni asupra cărora trebuie să ne gândim la nivel internațional. Când toate aceste aspecte s-au combinat cu informarea în timp real, oferită de mass-media , opinia publică internă a intrat cu fermitate în calculele de politică externă.

Aceste aspecte, se impun fără îndoială, în prezent întrucât evenimentele de natură politică au un ritm de evoluție mult mai accentuat și neașteptat. Prin urmare, diplomația și negocierile vor suporta anumite modificări, îmbunătățiri îmbinând elemente ale diplomației tradiționale cu noua diplomație.

1.2. Functiile diplomatiei

Prin mijloace sau cai oficiale, adaptate la specificul relatiilor internationale de astazi, diplomatia indeplineste o multitudine de functiuni, care redau finalitate obiectivelor urmarite de statele participante.

In baza acestor acceptiuni, putem distinge urmatoarele functii, care pot fi sintetizate dupa cum urmeaza:

Reprezentarea – cand statele intra in legaturi reciproce si trebuie sa asigure aceste legaturi ca fiind unele normale, de colaborare.

Aceasta este clasificata dupa durata sa, respectiv una permanenta sau ad-hoc.Reprezentarea permanenta are loc atunci cand statele suverane trimit prin intermediul organelor diplomatice permanente ( ambasade, diplomati, misiuni diplomatice de pe langa organizatiile international interguvernamentale) agenti diplomatici care sa le reprezinte in raport cu alte state sau cu alte institutii cu personalitate juridical international.Dreptul de reprezentare este inerent suveranitatii.Prin urmare, pierderea suveranitatii duce automat la pierdearea dreptului de reprezentare.

Conventia de la Viena din 1961 privind relatiile diplomatice , plaseaza pe primul loc intre functiile unei misiuni diplomatice pe aceea de a “ reprezenta statul acreditant in statul acreditar”.

Reprezentarea impune respectarea unor reguli de ceremonial si politete menite sa asigure un cadru propice comunicarii reprezentantilor statului.

Instrument de aplicare si de infaptuire a politicii externe a statului –se refera la masurile de ordin valutar, fiscal, administrativ si juridic intreprinse de un stat, cu scopul fluidizarii si cresterii cooperarii economice cu alte state.

Prin urmare, se doreste cresterea exporturilor pe pietele straine realizate de producatorii nationali, controlul importuilor ( asigurarea unui echilibru privind concurenta neloiala).

De aparare si promovare a interesului statului – in ceea ce priveste protectia pe care diplomatia este chemata sa o asigure intereselor statului acreditant in statul acreditar, se urmaresc obiective precum : pastrarea demnitatii si renumelui statului acreditant si in statul acreditar, demararea de actiuni si interese care sa genereze avantaje reciproce.

Negocierea – Atat în teorie, cât și în practică, termenul de negociere este identificat cu termenul de negociere a afacerilor, care se referă la o varietate de activități.

Mircea Malița afirma:” Negocierea este mai veche decat diplomația”; ”Faptul că statele au practicat negocierea cu precădere în stingerea disputelor și conflictelor născute de pretenția la un singur bun greu divizibil –suveranitate, dominație, teritoriu- a dat preferința sensului negocierilor drept mijloace de continuare a războiului la masa tratativelor”.

În sens larg, negocierea apare ca o formă concentrată și interactivă de comunicare interumană, în care două sau mai multe părți aflate în dezacord urmăresc să ajungă la o înțelegere care rezolvă o problemă comună sau atinge un scop comun.

Dupa suprastructura implicată, negocierile pot fi:

Politice (acorduri)

Diplomatice (convenții)

Militare (tratate)

Culturale (protocoale)

Informarea- reprezinta una din cele mai importante componente in baza careia se iau deciziile in domeniul relatiilor internationale. Aceasta functie a misiunii diplomatice este sintetizata de Conventia de la Viena din 1961 in urmatorii termeni:,,a se informa prin toate mijioacele licite despre conditiile si evolutia evenimentelor din statul acreditar si a raporta cu privire la aceasta guvernului statului acreditant" (articolul 3, aliniatuild).

Cooperarea – reprezinta functia vitala a diplomatiei.”Finalitatea oricarei actiuni diplomatice este aceea de a asigura cooperarea internationala, pusa in slujba tuturor natiunilor.Toate functiile diplomatiei, mentionate anterior, converg spre cooperarea internationala, iar arta diplomatiei se concentreaza in a face din cooperarea international un factor complementar cresterii economice.”

1. 4. Diplomatia din perspectiva noii ordini mondiale

Globalizarea poate avea un rol benefic privind relatiile diplomatice sau poate fi incadrata ca fiind un impediment?

Friedman, afirmă că : „globlizarea nu este simplă tendință sau o fantezie, ci este, mai degrabă, un sistem internațional. Globalizarea reprezintă renunțarea la limite teritoriale, ascensiunea nelimitată a tehnologiei, circulația neîngrădită a informației, uniformizarea economiei, libera circulație a capitalului și a persoanei, dar nu în ultimul rând alinierea politică în perspectiva unei guvernări globale.

Din perspectiva dezvoltarii relatiilor intre statele lumii datorata tehnologiei si fluxului de informatii tot mai mare (dezvoltat), statele sunt obligate sa practice o diplomatie care sa le defineasca cat mai bine interesele precum si reprezentarea lor in contextual global.

In contextul globalizarii economice, se doreste o structurare a statelor, astfel incat fiecare natiune sa obtina locul cuvenit.Prin urmare, diplomatia militeaza pentru cooperare privind relatiile dintre statele lumii in diverse domenii precum : politic, militar, social, cultural, economic etc.

In prezent, toate relatiile dintre statele lumii se bazeaza pe interesele pe termen scurt cat si pe negocierea cat mai eficace a crizelor si conflictelor ce apar.Actualmente aceste tehnici, s-au dovedit a fi ineficiente, intrucat comunitatea diplomatica internationala nu a putut prezice de unde va aparea urmatoarea criza.

In viziunea unor analisti, noul tipar la care se vor raporta relatiile internationale va fi unul :”tranzițional, în care lumea nu este una constituită din state , dar nici una rezultată din complementaritatea celor două sisteme practicate (capitalist și socialist)”. Ideea de la care se pornește în această aserțiune este aceea a globalizării (mobilității) capitalurilor, cu disociarea socială în noi clase specifice, în vederea acceptării, în final, a “sistemului global.”

Transformarile privind evolutia relatiilor diplomatice la nivel global se datoreaza asipiratiilor statelor dezvoltate in lupta acestora de cucerire de teritorii, nivelul crescut de conflicte de ordin cultural, economic, precum si accelerarii cresterii interdependentelor dintre state.

Fenomenul globalizarii poate fi tinut sub control, pe baza functiilor diplomatiei care incearca sa delege o inchegare intre actorii guvernamentali si cei neguvernamentali dar si ameliorarea starilor de relationare la nivel global.

Prin urmare, nu putem afirma catre ce inclina balanta in ceea ce priveste globalizarea si rolul acesteia in cadrul relatiilor internationale diplomatice, insa este clar ca aceasta produce atat efecte negative cat si unele pozitive la nivel global.

CAPITOLUL II. Relatiile diplomatice Sua-Rusia

La sfarsitul anului 1991, odata cu prabusirea Uniunii Sovietice, ia nastere ca stat independent, Federatia Rusa. Avand in vedere atat dimensiunile, Rusia fiind cea mai mare dintre republicile URSS, dar si populatia noului stat, Rusia devine stat succesor in diplomatie al URSS. Prerogativele cele mai importante ale acesteti “mosteniri” sunt dreptul de veto al URSS si pozitia de membru In Consiliul de Securitate al ONU.

Prin alegererile din octombrie 1991, Boris Eltin devine primul presedinte al Federetiei Ruse. Acesta incearca introducerea unei “terapii de tip soc poloneze”. Politica sa reformista are in prim plan transformarea economiei tarii intr-o economie de piata prin urmarirea pricipiilor statuate de “Acordul de la Washingtion” si anume liberalizare, stabilizare si privatizare.

Primele masuri intreprinse de presedintele rus au avut loc la scurt timp dupa alegerea sa. Acesta a dispus liberalizarea comertului exterior, a preturilor si a cursului monedei nationale. Totodata, statul nu a mai finantat fermele agricole si intreprinderile de stat iar preturile si productiile private nu au mai fost supuse controlului de stat. Toate aceste masuri au fost implementate cu scopul de a deschide comertul extern dar si in vederea distrugerii monopolurilor locale.

Efectele negative, insa, nu au intarziat sa apara, intrucat aceasta”liberalizare” a determinat cresterea inflatiei dar si falimentarea unei parti importante din industria ruseasca. In acelasi timp, a fost afectata clasa sociala saraca, in speta batranii si cei care depindeau de venituri fixe, insa schimbarea a profitat traficantilor pietei negre si intreprinzatorilor.

Pe langa criza declansata de incercarea crearii unei noi economi capitaliste, in 1998, economia Rusiei se prabuseste din nou. Nivelul de crestere al saraciei si diferentele colosale intre clasele sociale, determinate de reformele economice, dar si scaderea sanatatii populatiei, au condus la formarea unei opozitii politice puternice.

In incercarea de a mentine pozitia dominanta intre fostele republici URSS, Boris Eltin intreprinde prima actiune din punct de vedere militar a Rusiei, in anul 1994, si anume impiedicare prin forma armata a secesiunii Ceceniei. Decizia sa este influentata de proclamarea independentei micii republici de Presedintele Djohar Dudaev, in 1991, care astfel a limitat accesul la cea mai importanta zona petroliera a tarii.

2.1 Relatia Sua-Rusia

In ceeea ce priveste relatiile diplomatice dintre Rusia si Statele Unite ale Americii, evenimentul care marcheaza cea mai activa perioada a relatiilor dintre cele doua state este reprezentat de vanzarea regiunii Alaska . Astfel, in 1867, Rusia vinde zona Alaska guvernului american la pretul de 7.200.000 dolari. Ratiunea acestei tranzactii a fost temerea Rusiei de a pierde Alaska, fara a primi vreo compensatie, in fata Regatului Unit, imanicul lor din Razboil Crimeei. In ciuda criticilor, la 18 octombrie 1867, la Sitka, are loc ceremonia de transfer in cadrul careia este coborat drapelul rus si inlocuit cu cel american.

Ulterior, pe perioada Razboiului Civil din SUA, Rusia reprezinta un important punct de sprijin. Este de subliniat ca in primii doi ani de razboi, Rusia a fost factorul care a prevenit Marea Britanie si Franta in adoptarea unei politici de interventie agresiva impotriva Statelor Unite. Mai mult, Rusia a fost cea care a informat guvernul Lincoln despre intentiile lui Napoleon al III-lea, care promova ideea unei aliante Marea Britanie-Franta-Rusia impotriva “confederatiei americane”.

In perioada urmatoare, relatiile intre cele doua state continua sa existe. In 1905, SUA joaca un rol important in finalizarea razboiului ruso-japonez prin semnarea Tratatului Portsmouth, la Kittery, Maine. In 1933 Presedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt, incearca dezvoltarea relatiilor diplomatice cu Uniunea Sovietica prin sprijinirea comertului la scara larga care insa nu a ajuns sa se materializeze din cauza spionajului intre cele doua tari.

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial marcheaza inceputul unei perioade de ostilitati intre cele doua tari. Extinderea influentei sovietice in Europa de Est, in urma infrangerii Germaniei, ingrijoreaza democratiile liberale din vest, dar in special SUA, care isi stabilise suprematia economica in Europa de Vest. Intrucat cele doua state promoveaza ideologii economice si politice opuse si spre suprematie internationala, este creata o lupa geopolitica si ideologica care dureaza intre 1947 si pana la caderea Uniunii Sovietice, cunoscuta si sub numele de Razboiul Rece.

Totusi, in 1989, atat liderii Uniunii Sovietice cat si cei americani, stabilesc sfarsitul Raboiului Rece si chiar devin parteneri in razboiul din Golf, impotriva Irakului. In 1991, este incheiat tratatul START, prin care se stabileste reducerea numarului de focoase nucleare iar relatia intre Rusia si America este intr-o continua expansiune, cele doua tari colaborand atat in combaterea terorismului cat si in proliferarea armelor nucleare, a bolilor infectioase precum si in problemele globale.

2.2 Interese si Ideologie

De ce dupa mai mult de doua decenii dupa incheierea regimului communist sovietic, relatiile ruso-americane au ramas atat de tulbure?

In urma analizei realizate de catre Pew Research Global Attitudes Project in anul 2014, s-a constatat ca, 72% dintre americani, percepeau Rusia intr-un sens defavorabil in timp ce 71% dintre rusi au o parere negativa despre americani.Tensiunile si suspiciunile intre cele doua state s-au realizat pe parcursul timpului, inaintea crizei din Ucraina.

Campania de expansiune a NATO in anii 1990, bombardamentele asupra Siriei din 1999, revolutiile colorate din Georgia, razboiul ruso-georgian din 2008 si sprijinul American pentru miscarile de democratie din Orientul Mijlociu si de-a lungul periferiei Rusiei, au dus la convingerea elitei Rusiei ca Washingtonul incearca sa slabeasca puterea Rusiei, sa ii exploateze resursele natural si totodata sa produca schimbari asupra regimului.

Pentru multi dintre americani, Rusia, dupa prabusirea comunismului a fost o democratie occidentala in devenire, care a involuat rapid intr-o societate violenta condus de Boris Eltin, iar apoi din ce in ce mai autoritar de Vladimir Putin.

Campania de aparare a Rusiei impotriva Serbiei implicata in purificarea etnica, opozitia acesteia data de miscarile populare de reforma politica din statele Comunitatii de Securitate Internationala dar si intreaga lume, abordarea neo-imperiala asupra fostului spatiu sovietic ( cel mai vizibil in Georgia si Ucraina) , programul de modernizare militara in cel de-al doilea mandate al lui Putin a convins majoritatea americanilor ca Putin, este determinat sa restabileasca un imperiu rus bazat pe vechea triada formulata de Serghei Uvarov ( ministrul Educatiei pentru Nicolae 1, in 1883) : nationalism-ortodoxie-autocratie.

Aceste perceptii negative ale Rusiei au precedat criza din Ucraina, dar a atins niveluri fara precedent, cu anexarea Crimeea dar si cu doborarea zborului maleiezian MH 17.Perspectiva istorica este critica in acest caz pentru intelegerea atitudinii conflictuale a Rusiei. Istoria interpretarii mobilizeaza in mod selectiv, sprijin pentru politicile Kremlinului, intareste identitatea post comunista din Rusia si concentreaza nemultumirea asupra Occidentului.

In discursul sau presidential privind anexarea Crimeei, Putin face referire in mod repetat la istorie, pentru a-si justifica deciziile, invocand pretentiile istorice in Crimeea, sacrificiile in cel de al Doilea Razboi Mondial si nedreptatea deciziei realizata de Nikita Hrusciov in 1952 de a transfera Crimeea in Ucraina.

Putin, prin declaratiile realizate, a vrut sa arate ca puterile occidentale au cautat in mod constant sa nege locul Rusiei, drept o mare putere in politica mondiala. Dar, Putin a interpretat gresit istoria, cel putin cu referire la Statele Unite ale Americii.

Relatiile dintre cele doua erau destul de prietenoase si productive inainte de secolul XX, neexistand nicio forma de izolare sau vreo tentativa din partea Statelor Unite de a interfera cu politica ruseasca.Contrar asteptarilor, relatiile s-au deteriorat cu doua decenii inainte de instaurarea comunismului in Rusia iar suspiciunile reciproce intre cele doua au supravietuit in timpul colapsului soviectic inca doua decenii.

Specialistii in relatii international afirma ca atat Rusia cat si Statele Unite ale Americii, prin definitie prezinta interese conflictuale din punct de vedere politic, militar si ideologic, care au marcat politica globala a secolului XX.

Este adevarat ca puterea Americana a fost in creste in secolul XIX-lea si o analiza realista ar prezice ca o putere in ascensiune ar devein mai conflictuala fata de alte puteri majore.Aparitia Americii ca o mare putere, a dus la razboi cu Spania ( cucerirea imperiului) dar si catre o rezonanta mai mare la nivel global.

Cu toate acestea, este greu de explicat de ce relatiile ruso americane, marcate de un secol de amicitie si de cooperare, s-au deteriorate atat de dramatic, in timp ce legaturile cu Marea Britanie ( in mod traditional cea mai mare amenintare la adresa securitatii americane) s-a inbunatatit in mod substantial.

Prin urmare, consider ca, nivelul de antipatie dintre Rusia si Statele Unite este mai mult decat o competitie privind lupta de putere, lupta provenind inca din istorie prezentand atat valente negative cat si pozitive pe parcursul timpului.

2.3 Ostilitate si neincredere

Dupa mai bine de 20 de ani de la prabusirea comunismului sovietic , relatiile dintre cele doua state respectiv Rusia si China, raman afectate de neincredere si ostilitate.

Anexarea peninsulei Crimeea de catre Rusia in 2014, sprijinul Moscovei pentru separatistii din estul Ucrainei si impunerea de sanctiuni occidentale liderilor rusi, au fost vazute de catre analisti drept un nou Razboi Rece.In timp ce actiunite si forta armata a Rusiei in Ucraina, au dus la extinderea unor tensiuni la nivel global, relatiile dintre Sua si Rusia s-au deteriorat semnificativ.

Prin anii 2000, Washington si Moscova au cooperat in vederea solutionarii unor probleme internationale, precum aprovizionarea trupelor NATO din Afganistan pentru dezvoltarea resurselor de petrol si gaze din Asia Centrala pentru securizarea materialelor nucleare.

Cu toate acestea, multi membri ai Congresului, au invocat amendamentul Jackson –Vanik dupa ce Rusia si-a deschis portile pentru emigrantii evrei cat si pentru restul. Atunci cand Congresul , a dezvaluit amendamentul Jackson –Vanik si si-au extins relatiile comerciale cu Rusia, acestia au substituit Actul Magnitsky de restrictionare a vizelor de intrare din Sua pentru oficialii suspectati de abuzuri ale drepturilor umane.

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, fiind calomniat in mod repetat de presa Americana, aplicarea drepturilor omului in tara fiind criticata puternic de catre membrii Congresului iar gangsterii rusi aparareau tot mai des in roluri negative din productiile de la Hollywood.

In timpul campaniei prezidentiale din 2012, candidatul republican Romney, s-a referit la Rusia ca fiind “ fara indoiala, dusmanul nostrum geopolitic numarul unu “, o perspectiva in contradictie cu orice evaluare obiectiva, a amenintarii reprezentate de Moscova.

In Rusia, prezentarea Statelor Unite ca o putere axata pe dominare si inlocuirea regimurilor politice, este foarte frecventa in randul elitelor .

Marile mase, accepta versiunea evenimentelor de la Kremlin, portretizata de o mass media dominata de stat, care blameaza Sua pentru demonstratiile populare de pe tot globul, de la Primavara Araba la miscarea Maidan a Ucrainei.

Nationalistii rusi hartuiau ambasadorii din SUA din cauza intalnirilor cu ONG-urile din opozitie, acuzau Nato deoarece punea presiuni asupra securitatii Rusiei si se plangeau de imperialismul cultural American.

Politicienii nationalisti au adoptat o lege prin care li se interzicea americanilor sa adopte orfani rusi si ca raspuns la Actul Magnitsky , au intemeiat o lista a oficialilor americani carora urma sa le fie refuzata intrarea in Rusia.

Oficialii de la Kremlin ingnorand temerile din Vest in ceea ce priveste programul nuclear al Iranului, au acord sprijin regimului Assad din Siria, in detrimental planurilor de la Washington de a implementa sistemul anti racheta in Europa de Est si in Turcia.

Guvernul rus a criticat Acordul “Nunn –Lugar” ca discriminatoriu deoarece forta Rusia sa divulge informatii cu privire la propriul program nuclear totodata anuntandu-si intentia de a se retrage din cadru.

Prin urmare, posibilitatea ca cele doua state sa devina partenere este una putin probabila chiar daca la inceput au reusit sa intretina o relatie de business in ciuda diferentelor de filozofie poltica si structura guvernamentala.

2.4 Concluzii

Primii ani ai relatiilor ruso-americane prezinta interes chiar daca nu stabilesc un tipar pentru actiunile ulterioare, ci, mai degraba, pentru contrastul dintre epoca timpurie in care existau interese comune si incredere reciproca si suspiciunea si neincrederea care domina relatiile dintre SUA si Rusia in ultimul secol.

Primul secol al politicii externe americane a fost marcat de realism, cu diplomati si politicieni pe deplin constienti de interesele americane. Chiar daca America era, la acel moment, cea mai mare natiune democratica din lume, aceasta inca mai adopta o politica externa in mare parte elitista. Constitutional, Congresul a fost investit cu putere decizionala suplimentara in ceea ce priveste organizarea strategiei de razboi si politica externa si a folosit aceasta putere pentru a restrange activismul prezidential in politica externa si pentru a reduce cheltuielile cu „frivolitati” cum ar fi democratia.Dar opinia publica, in sensul modern, au avut un impact minim asupra deciziilor de politica externa.

Rusia, cu monarhia sa absolutista, se incadra si mai bine ca SUA, modelului realist al relatiilor internationale. Spre deosebire de inceputurile Steleor Unite, cea mai mare parte a populatiei din Rusia era formata din iobagi si tarani analfabeti. Chiar si la nivel ministerial, elita Rusiei a avut putina influenta asupra politicii. Alexandru I a fost, asa cum mentiona un mare istoric, propriul sau ministru de externe; ideile si caracterul sau au fost decisive in formarea politicii externe ruse in secolul al XIX-lea.

In ultima parte a secolului a secolului al XIX-lea perspectiva Americii asupra Rusiei a evoluat intr-o directie mai ideologica gratie noilor forme de comunicare si a polulatiei din ce in ce mai alfabetizatat, care devine constienta si critica cu privire la politica ruseasca. Perioada absolutista a lui Alexandru al III-lea si Nicolae al II-lea a starnit opinia publica americana impotriva Rusiei la sfarsitul secolului al XIX-lea, cu toate ca nu exista termen de coparatie intre atitudinea anti-rusa din aceasta perioada si isteria anti-comunista care a urmat revolutiei ruse. Bolsevism timpuriu a reprezentat o provocare extrema la adresa democratiei americane; totalitarismul lui Stalin in antiteza cu un regim deschis, tolerant si societatea democratica au creat un inamic tot mai amenintator. Identitatea americana construita pe parcursul secolului XX a supravietuit prabusirii Uniunii Sovietice. Neadoptand esenta „americanismului” si alegand sa conteste dominatia globala a Americii, Rusia a pastrat si chiar a dezvoltat imaginea negativa formata in randul publicului american, a academicienilor si membrilor cheie ai Senatului.

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ.CRIZA DIN UCRAINA: INTERESE, PERSPECTIVE, REFLECTII INTERNATIONALE

3. Prezentarea istoriei teritoriale a Ucrainei și a disputelor de-a lungul timpului cu Rusia, precum și disputa regională privind Crimeea

Ucraina reprezintă țara, situată la frontiera dintre Uniuniea Europeana și Rusia, cunoscută prin stereotipii precum : „ catastrofa de la Cernobâl”, „ grânarul fostei URSS” sau „ revoluția portocalie”, aceasta încercând de o foarte lungă perioadă de timp să își construiască propria identitate națională.

Dificultatea acestei țari, de a gasi această identitate, provine începănd cu numele acesteia „Ucraina” întrucât reprezintă un cuvânt derivat din „u kraia” sau „okraina” care provine din limba rusă și se traduce „la periferie”, „la margine” dar și din cauza faptului că Ucraina a fost fragmentată între Imperiul Rus și cel Austro-Ungar . Un alt punct esențial, reprezintă faptul că ambele biserici ortodoxe au același patron, Sfântul Vladimir.

Ideea că istoria Ucrainei, reprezintă doar o anexăla marea istorie a Rusiei este împărtășită de mulți istorici deși Ucraina și Rusia au împartit atât momente bune cât și rele, de la nașterea Rusiei Kievene ( primul stat proto-rus) dar și prin războaiele împotriva polonezilor sec XVII-lea precum și în lupta împotriva fascismului.

Astfel, în secolul al IX-lea, o bună parte din Ucraina de astăzi era populată de ruși, care formaseră statul Rusia Kieveană, stat care devenise cel mai mare și puternic în secolele următoare, Kiev,capitala Ucrainei moderne, devenind cel mai important oraș al Rusiei.

După o serie de războaie purtate de Polonia și Lituania, Ucraina devine parte a teritoriilor Coroanei poloneze. În urma tratatului de la Pereiaslav 1654 și a războiului ruso-polonez, restul Ucrainei este încorporat în Imperiul Rus. În ciuda promisiunilor de autonomie a Ucrainei făcute cu ocazia Tratatului, aceștia nu au primit niciodată libertățile promise de Imperiul Rus.

Ucrainenii au intrat în Primul Râzboi Mondial atât de partea Puterilor Centrale, sub Austria cât și de partea Antantei, sub Rusia. Legiunea Polona alături de cea Ucraineana, respectiv autoritățile austro-ungare, au luptat împotriva Imperiului Rus.

Odată cu prăbușirea imperiului rus și austro-ungar în urma Primului Război Mondial a apărut prima mișcare natioală ucraineană pentru independență. În perioada 1917-1920, au apărut câteva state ucrainene importante respectiv, Republica Populară Ucraineană și cea Sovietică Socialistă Ucraineană (probolșevică), state ce au ocupat teritorii din fostul Imperiu Rus și în urma fostului teritoriu austro–ungar s-a format Republica Populară Vest Ucraineana.

Totuși, în urma înfrângerii Ucrainei de Vest în Războiul Polono-Ucrainean, urmat de eșecul invaziei polone respinse de forțele ruse și ucrainene pro-sovietice, Ucraina și-a pierdut independența. În urma Păcii de la Riga, Vestul Ucrainei a fost încorporat în Polonia, iar părțile centrale și estice au format republica fondatoare a URSS în 1922.

Ideea că, ucrainienii au început să își dezvolte culturala lor natională în partea vestică, parte a Imperiului Austro-Ungar, i-a determinat pe ruși să considere această acțiune drept o mișcare anti-rusă, concepție care și astăzi se mai întâlnește în opiniile cetațenilor ruși.

În perioada 1939 -1940, când regiunile Bucovina de Nord, Volania și Galitia au fost anexate Ucrainei Sovietice, în urma invaziei Poloniei de către Armata Roșie și totodată a pactului Ribbentrop-Molotov, unificarea reusită de Ucraina, reprezetând un eveniment decisiv în istoria acestuia.

Ucraina a fost grav afectată în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, pierderile suferite de populația acesteia sunt estimate a fi între 5-8 milioane iar din 8, 7 milioane de soldați sovietici care au murit în luptele contra sovieticilor, 1,4 milioane fiind etnici ucrainieni.

În urma morții lui Stalin, în 1953, Hrusciov devine noul lider al URSS iar în 1954, cu ocazia implinirii a 300 de ani de la Tratatul de la Pereiaslav, Crimeea a fost transferată Ucrainei. Astfel, nimeni nu stia că, Crimeea, ultima rămășiță a Hoardei de Aur Mongole, fosta bijuterie a Imperiului Rus, avea să devină o granităinternațională dar și un „ teren de joacă” pentru viitor.

Republica, a început să își crească nivelul de dezvoltare în ceea ce privește productia de armament reușind să fie mai dotată decât de dinainte de război.

În 1991, s-a semnat Declarația de Independența, în care Ucraina era declarată stat democratic și independent, liderii Belarusului, Rusiei și Ucrainei, dizolvând în același an, Uniunea Sovietică și formând Comunitatea Statelor Independente.

Un lucru foarte important de menționat, este faptul că în 1992, Ucraina a semnat Tratatul pentru Reducerea Armelor Strategice, prin care accepta să ii cedeze Rusiei tot arealul de arme nucleare deținut ca mai apoi să se alăture Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, ca mai apoi, să semneze Tratatul Forțelor Armate Convenționale din Europa.

În afara de acestea, Ucraina, deși recunoscută ca stat netru, a jucat un rol important în mentinerea păcii, fiind prezentă în multe operațiuni sub egida NATO și ONU.

Procesul prin care granițele Ucrainei au fost definite, au fost parte integrantă a expansiunii ruse de-a lungul timpului. Prin prisma faptului că Rusia a fost întotdeauna dornică să cucerească Marea Neagra ba chiar și actualul Instambul, aceasta începea să piarda din teritorii și cum este normal cineva trebuia să fie beneficiar, respectiv Ucraina.

Peninsula Crimeea reprezintă acum, punctul de ciocnire între două țari, între două viziuni diferite, cea occidentală și cea rusă, cu consecințe imprevizibile asupra echilibrului regional și global de putere.

Pentru rusi, ideea că peninsula Crimeea a ajuns printr-un accident să facă parte dintr-o Ucraina independentă reprezintă un adevar de necontestat. Astfel, versiunea rusă asupra Crimeei, explică atitudinea pe care politicienii, în mod special Putin, o are astăzi față de vecinul său estic.

Prin urmare, pe de-a lungul timpului, au existat evoluții istorice diferite, de la un stat la altul, dar se pare că în contextul actual, apar noi tendințe expansioniste, dar și anumite bariere (limitări) teritoriale, politice, sociale, culturale, religioase; care se transformă în manifestări reale.

Toate aceste elemente care au condus la desfășurarea protestelor și, implicit, au declanșat o adevãrată criză socio – politicã, au fost întărite de suspendarea de către Kiev a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, un proces care ar fi constituit pentru Ucraina un pas înainte (ca urmare pe termen lung) către statutul de membru al Uniunii Europene. Nu s-a ajuns însã nici la statutul de partener în ceea ce înseamnă relațiile comerciale și economice cu Bruxelles-ul, deoarece Ucraina își propunea consolidarea relațiilor economice cu Rusia.

Interventia armatei ruse in Ucraina a inceput la 24 februarie 2014, ca urmare a Revolutiei ucrainene pro-europene soldate cu o lovitura de stat, cand trupele rusesti au preluat controlul celei mai mari parti din peninsula Crimeea din Ucraina.Oficialii rusi au continuat sa sustina ca prezenta fortelor militare ruse in Crimeea nu incalca niciun acord intre Rusia si Ucraina.

  Conform acordului intre cele 2 state, care vizeaza staționarea unor structuri militare ruse până în 2047, Rusia poate avea circa 25 de mii de militari, peste 500 de nave în portul de la Sevastopol, precizandu-se foarte clar zonele unde militarii ruși trebuie să rămână.

In urma celor declarate de Vladimir Putin, trupele din Crimeea au avut” rolul de a proteja activele militare rusești conform tratatelor bilaterale ruso-ucrainene, în timp ce "grupuri de autoapărare" și nu armata rusă, au preluat controlul asupra din Crimeea. 

 Comisia de la Venetia a declarat neconstituțional referendumul din Crimeea dar si comunitatea internațională care condamnă în general anexarea la Rusia, insa populația locală din Crimeea și Sevastopol salută alipirea la „țara-mamă”. Ucraina acuză Rusia de destabilizarea țării prin intermediul unor "militanți" pro-ruși pentru a căuta pretexte de invadare militară a restului teritoriului și pentru a îngreuna alegerilor prezidențiale anticipate stabilite pentru 25 mai 2014.

Astfel, tulburările din Crimeea au inceput după ce Opozitia a preluat puterea la Kiev. În urma a patru luni de proteste violente, presedintele Viktor Ianukovici a fugit în Rusia. Acesta a preferat să aibă relații mai strânse cu Moscova, în defavoarea relațiilor cu Uniunea Europeana, ceea ce a declanșat valul de proteste.

La 27 februarie 2014, Rusia a invadat Crimeea. De atunci, numărul trupelor s-a tot mărit, asa că Moscova are în prezent controlul militar complet al peninsulei. Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret, tinând cont de voința locuitorilor din Crimeea, care a fost exprimată prin referendum în data de 16 martie 2014, prin care se atesta Republica Crimeea ca stat suveran și independent în care orașul Sevastopol are un statut special.

Astfel, conform dreptului internațional, recunoașterea Crimeei ca stat independent este o etapă necesară integrarii în Rusia, pentru că o astfel de acțiune trebuie să aibă loc, doar în urma unui acord între 2 state independente. De asemenea parlamentul a hotărât să ceară oficial integrarea Crimeei în Federatia Rusa.

Printre liderii politici care au contestat acțiunile lui Vladimir Putin, după anexarea Crimeei, se numară cancelarul german Angela Merker, Președintele SUA, Barack Obama,Secretarul de Stat american John Kerry dar și Herman Van Rompuy, președintele Consiliului Europei.

Președintele Barack Obama a ținut să precizeze într-o conferintă de presă, că cea mai bună cale de urmat în ceea ce privesc tensiunile din Crimeea ar fi o soluție diplomatică, și il indemna însăși pe Putin către această cale.

Între timp, președintele Rusiei optează către noi parteneriate și directii. Rusia și China avansează către o nouă etapă de parteneriat global și strategic. Rusia este foarte aproape de a încheia, alături de China, un contract uriaș de livrare a gazelor, valabil pe o perioadă de 30 de ani, în contextul în care Occidentul amenintă cu înăsprirea sancțiunilor dacă Moscova nu încetează cu represiunile asupra Ucrainei.

Din punctul meu de vedere, Rusia, prin acțiunile sale își dorește reunificarea URSS și unica solușie, ar fi integrarea Republicii Moldove, Ucrainei și Georgiei în Uniunea Europeana și în NATO

3.2 INTERESELE RUSIEI IN UCRAINA

In baza acordului semnat in 1977, intre autoritatile ucrainene si cele ruse, Rusia si-a constituit flota maritima militara la baza navala de la Sevastopol.Aceasta baza, a creat un climat permanent de tensiune intre cele doua tari de-a lungul timpului.

In afara de interesele de ordin geostrategic si energetic, Rusia nu putea sa renunte atat de usor la peninsula Crimeea intrucat populatia este una majoritar rusa.

De ce este interesată Rusia să recupereze Crimeea? Aceasta are o bază navala la Sevastopol, în Crimeea, unde este gazduită flota sala Marea Neagra, având interese strategice în această zonă, respectiv un rol de protecție pentru granița sud-vestică a Rusiei. În plus, atâta vreme cât flota rusă se află în Crimeea, Ucraina nu poate adera la Nato, deoarece găzduiește baza militară a unui stat non-membru pe teritoriul său și astfel președintelui Vladimir Putin i-a fost mult mai ușor să își ducă planul strategic la bun sfârșit. Aproape 60% din populația peninsulei este de origine rusă și ar prefera să fie condusă de către Moscova și nu de noua putere de la Kiev.

Neintelegerile intre cele doua tari s-au dezvoltat, o data cu extinderea conflictului din Georgia, in 2008 cand Victor Iuscenko a cerut Rusiei sa nu foloseasca flota rusa de la Marea Neagra.

Momentul de tensiune maxima a fost reprezentat de alegerea prorusului Viktor Ianukovici la presedentia Ucrainei in 2010, moment in care s.a produs prelungirea acordului cu inca 25 de an peste termenul stabilit initial,ucrainenii urmand sa primeasca gaz mai ieftin.

Cucerirea Crimeei de catre Rusia reprezinta un interes strategic major intrucat ii permite acesteia sa aiba o influenta sporita asupra Caucazului dar si asupra vestului Europei, configurandu-si un acces facil la Mediterana.

Construirea digului in anul 2003 de catre rusi, care pornea din Peninsula Taman pana in aproprierea insulei Tuzia, din stramtoarea Kerci, Ucraina, a demonstrat interesele Rusiei de a avea controlul navigatiei in stramtoare, care leaga Marea Neagra de Marea Azov, care duce la facilitarea si dezvoltarea importurilor de aici si importanta strategica a acestei stramtori.

Flota Marii Negre si pozitia strategica in peninsula Crimeea a insemnat enorm pentru Rusia in conflictul armat cu Georgia si reprezinta un avantaj major al Moscovei pentru pastrarea controlului in zona Marii Negre. 

Ucraina, dupa numeroase neintelegeri cu Rusia, tara care este considerata ca fiind singura sursa de import cu gaze naturale, incearca sa isi diversifice sursele sale de aprovizionare.

In afara de interesele specificate, Rusia are in vedere si politica energetica a Ucrainei, ca urmare a acordului semnat in 2013, cu un consortiu format din Exxon Mobil, Shell, Petrom si compania de stat Nadra, pentru exploatarea zacamintelor de gaze din Nod-Vestul Marii Negre, acord care presupune reducerea din dependenta energetica fata de Rusia.

Trebuie sa mentionam faptul ca disputele intre cele doua state, respectiv Rusia si Ucraina, au condus intre anii 2006-2009 la taierea gazelor, fiind afectat exportul de gaze la nivelul Uniunii Europene.

Prin urmare, autoritatile din Rusia prezinta un interes strategic, militar si energetic extrem de dezvoltat pentru a-si pastra intacte operatiunile navale in Marea Negra si Marea Mediterana prin baza de la Sevastopol.

Desi Ucraina prezinta dezideratul de a ramane independeta din punct de vedere politic, nu prezinta suficient de multe resurse economice si militare pentru a face fata provocarilor impuse de Rusia.

Intrucat extinderea Nato a ajuns si la granitele Ucrainei, putem concluziona faptul ca Rusia va face tot posibilul sa mentina starea de tampon pe care o prezinta Ucraina in raport cu statul rus si NATO.

3.2 Prezentarea pozitiei abordate de Sua in ceea ce priveste relatiile diplomatice cu cele doua tari

Conflictul ruso – ucrainean reprezinta o realitate în teren care se soldeazã în continuare cu mii de morți și de rãniți sau sute de mii de refugiați din calea a ceea ce unii specialiști numesc un soi de epilog al Rãzboiului Rece. Pe de o parte, Rusia este decisã sã își extinsã sfera de influențã și sã refacã vechiul Imperiu prãbușit la începutul anilor ’90, franco – germanii, inima Uniunii Europene, se strãduiesc sã construiascã pacea europeanã pe ruinele unei Ucraine invadate de trupele lui Vladimir Putin și vãd o rezolvare a crizei strict politice în timp ce americanii, în contrast cu europenii, voteazã o rezoluție în Camera Reprezentanților, care militeazã pentru încuviințarea planurilor Pentagonului de înarmare a Ucrainei. Deși ne-am dori cu toții pacea europeanã, suntem conștienți cã situația din estul Ucrainei va continua sã se înrãutãțeascã, iar scenariile pozitive sunt tot mai greu de evocat.

Prin toate aceste acțiuni de preluare militară tacită dar, cu elemente caracteristice unei preluări ostile din partea Rusiei a Crimeei, relațiile internaționale și canalele diplomatice cu Statele Unite ale Americii au fost astfel blocate, neexistând o comunicare reală; prin aceste semnale diplomatice s-a lăsat de înțeles că Rusia reprezintă într-adevăr un pericol pentru integritatea Ucrainei ca stat independent și chiar o amenințare la securitatea statului prin punerea de presiune la nivel politic, pornind chiar de la nivel declarativ al autorităților din Rusia.

Când vorbim însă despre sancțiunile acordate de către Uniunea Europeană și de Statele Unite ale Americii Federației Ruse, acestea vizează în principal blocarea accesului la piețele financiare europene, interzicerea vânzărilor de armament și blocarea comerțului cu bunuri de uz militar și civil.

Pe lângă sancțiunile menționate mai sus, sunt aplicate și sancțiuni financiare unor importante bănci și companii petroliere ruse, dar sunt menținute și sancțiuni de natură comercială, cum ar fi: interzicerea exporturilor europene de tehnologii și bunuri în sectorul transporturilor, telecomunicațiilor, energiei și chiar în explorarea și producția petrolieră, în producția de gaze și de produse miniere, toate aceste sancțiuni însumează un total anual de 32 miliarde de euro (cu posibilitatea de a ajunge chiar la 80 miliarde euro din cauza prăbușirii cursului petrolului). Aceste estimări sunt fãcute de ministrul rus al Finanțelor (Anton Siluanov), în contextul în care aproximativ jumătate din veniturile bugetare ale Rusiei provin din comerțul cu petrol, rezultând mai apoi într-o destabilizare și o lipsă de incertitudine pe piețele financiare ruse.

Printre actiunile demarate de catre Statele Unite ale Americii in vederea opririi ascensiunei Rusiei privind destabilizarea Ucrainei, se numera sistarea colaborarii cu grupul Rosneft, orice tranzactie efectuata de intreprinderile americane fiind interzisa.In afara de sanctiunile precizate se mai numara si introducerea regimului de vize pentru persoanele incluse in listele speciale ( lista UE si lista SUA) dar si interzicerea dezvoltarii de relatii de afaceri cu persoanele fizice dar si organizatii specificate in cadrul aceleasi liste.

In cadrul summitul-ui de la Bruxelles s-a decis intreruperea colaborarii cu Rusia in cadrul programelor desfaturate de catre Banca Europeana de Investitii ( BEI) si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).

Ca urmare a acestor actiuni demarate de catre SUA dar si de catre alte state si organizatii, Rusia a precizat ca masurile luate sunt “nefondate si total inacceptabile” precizand ca astfel de sanctiuni vor avea un rol negative asupra politicii externe globale.

O data cu indexarea oficiala a Peninsulei Crimeea la Rusia, reactiile actorilor de pe scena internationala nu au intarziat sa apara.

Sactiunile aplicate de catre statele lumii au inceput sa apara dupa declaratia unilaterala de independenta a Republicii Crimeea si ulterior intrarii Republiciici in Federatia Rusa, insa momentul de maxima tensiune a fost acela cand un avion Boeing 777 s-a prabusit in regiunea Donetk.

Potrivit afirmatiilor facute de catre Joe Biden, alipirea Crimeei este consemnata a fi drept o incalcare a dreptului international, caracterizand actiunile demarate de Putin drept o “confiscare de teritoriu”. Totodata, acesta a tinut sa precizeze ca teritoriul rus va fi tinta unor sanctiuni demarate de catre SUA si UE, intrucat ambele entitati condamna “agresiunea fata de suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei ” sprijinand drepturile si interesele comunitatii internationale.

Joe Biden a tinut sa precizeze faptul ca politica de securitate a SUA de a apara aliatii sai din Nato,la granitele Rusiei, potrivit Aliantei Nord-Atlantice ramane obiectivul primordial si ca va lua masuri sporite pentru consolidarea aliantei Nato in viitor, precizand instalarea sistemului antiracheta in Polonia pana in 2018.

Lideri politici afirma faptul ca dorintele lui Vladimir Putin sunt acelea de a “rescrie frontierele Europei de Est” si ca “evitarea unui nou Razboi Rece depinde doar de el.

De altfel , fostul secretar de stat American, Hillary Clinton afirma ca sunt multe parti in care se afla cetateni de etnie rusa si ca mai multe state ar urma sa fie vizate de catre Vladimir Putin, in lupta acestuia de recucerire de teritorii, precum regiuni ale Estoniei, Lituaniei, Letoniei si nu in ultimul rand Transnistria.

Lupta pentru control si influenta in Ucraina, demarata de catre Rusia nu a trecut neobservata nici din partea Nato. Insusi secretarul general Anders Fogh Rasmussen a precizat faptul ca alipirea Crimeei la Rusia este considerata a fi complet ilegitima si ca integritatea teritoriala si independent Ucrainei trebuie respectata.

In urma evenimentelor petrecute , mai multe state si-au aratat sustinerea fata de independenta Ucrainei, Anglia intrerupand cooperarea militara cu Rusia.

In ceea ce priveste reactia presedintelui Barak Obama, acesta a precizat ca discutiile diplomatice in cazul acestui confict nu au suficiente si ca statele lumii sunt unite pentru a impune sanctiuni asupra Rusiei, exprimandu-si dorinta ca mersul lucrurilor in Ucraina sa aiba o ascensiune pozitiva.

Intru-un comunicat de presa acesta afirma: "Am fi preferat sa nu se ajunga la asta. Insa actiunile Rusiei sunt pur si simplu inacceptabile. Trebuie sa existe consecinte. Si daca Rusia continua sa escaladeze situatia, trebuie sa fim pregatiti sa-i impunem costuri mai mari".

Pe baza celor precizate, putem afirma ca politica externa de securitate a Statelor Unite chiar s-a impus in rezolvarea acestui conflict, mult mai mult decat in cazul statelor din UE care au adus medierea ca si prima solutie de atenuare a conflictului.De altfel este lesne de inteles de ce state membre ale UE au ales o cale “pasnica”, intrucat dependenta de importuri intre tarile europene si Rusia este una destul de consistenta.

In concluzie, desi diplomatia este implicata direct in mentinerea pacii intre statele lumii, in cazul acestui conflict , nu s-a putut consolida o intelegere pozitiva pentru toate partile, SUA fiind nevoita sa aiba o reactie mult mai promta prin care sa isi arate sprijinul dar si respectarea parteneriatelor realizate la nivel international.

Reactia acesteia nu a intarziat sa apara si s-a bazat pe fapte si actiuni demarate de catre Rusia, soldate cu moartea si ranirea cetatenilor din Ucraina, fapte care nu ar trebui sa existe intr-o era a diplomatiei mondiale.

Din punctul meu de vedere, sannctiunile luate la nivel global, impotriva Rusiei sunt unele minore, actiuni care nu ii ingreuneaza Rusiei accensiunea catre puterea teritoriala si militara.

3.3 Raspunsul SUA – De ce criza din Ucraina a fost cel mai greu test de politica externa pentru presedintele Obama?

Conflictul din Ucraina, indexarea Crimeei, demersurile realizate de Rusia in ultima perioada, au fost elementele cheie pentru care presedintele Barack Obama a ajuns sa fie contestat, criticat despre transparenta si lipsa de coerenta de care a dat dovada in cadrul acestui test de politica externa.Desi politica externa si de securitate a SUA nu a stiut cum sa gestioneze situatia din Ucraina, la nivel global, se situeaza printre statele invingatoare in urma acestui conflict.

Din punctul meu de vedere, situatia Rusiei nu este una atat de buna precum sustin oficialii statului rus.Urmarile crizei din Ucraina, a ingreunat procesul de crestere economica a Rusiei, a reusit ca NATO sa se redreseze si totodata a convins Europa sa puna capat dependentei de gazul rusesc.

State precum Polonia, Estonia, Letonia si Lituania sunt aliate NATO, Ucraina a semnat acordul de intregrare in cadrul UE iar Finlanda si Suedia au afirmat ca se gandesc sa adere si ele la Alianta Nord-Atlantica.

Marea Neagra, locatia strategica pentru care Rusia a facut atat de multe eforturi pentru a o cuceri este in prezent afiliata catre NATO.Turcia s-a aliat cu Occidentul, Romania si Bulgaria sunt aliate Nato , in timp ce Georgia si Moldova au semnat si ele acorduri cu UE, pentru a nu ajunge in situatia Ucrainei.

Analistii au protestat privind abilitatea Americii de a raspunde prompt la provocari si au considerat sanctiunile luate mult prea usoare, Obama consultandu-se intotdeauna cu UE si membri G7, acest lucru ingreunand demararea actiunilor.

Din punct de vedere strategic, consider ca sanctiunile demarate desi declarate ca fiind “deloc drastice” au condus catre intarirea aliantelor in special Alianta Nord Atlantica si au instaurat economica Rusiei catre una spre recesiune.

Oficialii de la Casa Alba au declarat ca acest tip de atitudine ca cea avuta de presedintele Obama este una echilibrata si strategica conforma politicilor Europene, reprezentand un rationament obiectiv pe termen lung pentru instaurarea pacii.

De altfel, presedintele Americii, Barack Obama a precizat ca Europa reprezinta calea catre stoparea acestui conflict intrucat este singura in masura care ar putea duce la incetarea legaturilor de dependenta comerciala pe care o are cu Rusia.

Desi, din punct de vedere geopolitic sanctiunile luate de catre SUA au creat o stare de specticism privind gradul lor de reusita cu realitatea intalnita, strategia lui Obama aceea de a il lasa pe Putin “sa-si puna singur streangul de gat” da semne ca ar functiona.

Presedintele Statelor Unite, Barack Obama a fost cel care a sustinut puterea diplomatiei si totodata principiul conform careia marile puteri nu pot distruge tarile mici intrucat aliatii si organizatiile de mentinere a pacii isi au scopul si rostul lor.

Intr-un comunicat oficial presentintele declara: "Anul trecut, în timp ce efectuam lucrul dificil de a impune sancțiuni împreună cu aliații noștri, unii au sugerat că agresiunea (președintelui rus Vladimir) Putin constituie o demonstrație extraordinară de strategie și forță", a continuat Obama. "Astăzi, Statele Unite sunt puternice și unite cu aliații săi, în timp ce Rusia este izolată, iar economia sa este distrusă"

Prin urmare, desi Rusia isi continua dezvoltarea planurilor BRICS, a incheiat un acord prosper cu China privind gazul rusesc si isi continua demersurile privind evolutia Uniunii Eurasiatica continua sa isi creeeze “dusmani” in interiorul Uniunii Europene cat si la nivel global mai ales in conditiile in care SUA prezinta o strategie de apropriere si de dezvoltare a relatiilor diplomatice.

Din punctul meu de vedere, SUA nu s-a aratat neutra in cazul acestui conflict, aratand clar prin declaratii, actiuni, preferinta acesteia fata de Ucraina, atragand simpatii dar si antipatii in randul statelor la nivel global.Interventiile realizate au avut drept scop sprijinirea integritatii teritoriale, pastrand totodata in centrul atentiei diplomatia.

Consider ca, evenimentele petrecute in Ucraina, ar trebui considerate un semnal de alarma si totodata ca ar trebui sanctionati pe cei care isi doresc sa aiba un regim dictatorist intrucat pe masura ce interesele si valorile fiecarui stat vor fi incalcate, climatul relational diplomatic va fi unul incert si primejdios.

Senatorul John McCain, a fost cel care a contestat lipsa de realitate privind viziunea politica externa a presedintelui Obama, precizand ca lipsa de tarie precum si indulgenta de care a dat dovada, a produs aparenta ca puterea SUA ar fi una slaba si ca in astfel de conditii,amenintarea razboiului ar putea fi una permanenta.

3.4 De ce a comunitatea internațională a comparat situația din Crimeea ca fiind similara cu conflictul din Georgia (2008)?

Pentru a putea face o analiza cat mai clara asupra compararii conflictului din Georgia cu cel din Crimeea de catre Comunitatea Internationala voi incepe prin a detalia cauzele care au dus la generarea conflictului din Georgia.

Razboiul dintre Rusia si Georgia din 2008 a luat nastere care urmare a masurilor militare luate de catre Georgia impotriva regimului separatist oset.Pe baza acestor fapte, Rusia a trimis forte militare in favoarea osetilor.In urma acestor evenimente, Osetia de Sud a ajuns sa fie recunoscuta ca entitate statala de Federatia Rusa. Dovada de agresiune a Rusiei in Georgia s-a datorat aspiratiilor acesteia de a adera la NATO.

Decizia Rusiei, de ataca o tara vecina,dorind sa recastige influenta pierduta in 1990, a starnit controverse in randul comunitatii internationale dar si in randul unor anumiti lideri din comunitatea euro-atlantica.

Cauzele care au stat la baza acestui conflict au fost de natura religioasa datorate etniilor aflate in conflict (se cerea independența regiunii și unirea acesteia la Osetia de Nord ;provincii pro ruse), economice dar si politice.Obiectivul Osetiei de Sud reprezenta unirea cu Osetia de Nord in timp ce Georgia isi dorea mentinerea integritatii teritoriale a tarii si readucerea Osetiei de Sud in granitele georgiene.

Interesele Rusiei in cazult acestui conflict, au fost reprezentate de catre petrolul din zona dar si de coridorul osetian al zonei, folosit de contrabandistii mafiei ruse.Ca fosta mare putere, Rusia considera si acum Cauzacul pamant rusesc.

Din punctul meu de vedere, atacul Rusiei asupra Georgiei a reprezentat o prima etapa a unei politici externe a Moscovei mult mai militanta fata de anii precedenti.

Putem concluziona faptul ca, aceast conflict a dus la stagnarea relatiilor dintre NATO si Rusia, a dus la crearea de reactii dure din partea Comunitatii Statelor Independente si furnizorilor de arme fata de Georgia si totodata a produs amenintari viabile asupra Ucrainei, Turciei, Romaniei, Statelor Unite ale Americii dar si asupra Israelului.

Configurația geopolitică actuală a zonei caucaziene conferă regiunii o importanță strategică majoră, din perspectiva:

► intersectării intereselor principalilor actori ai scenei internaționale ;

► afirmării opțiunii Georgiei de accelerare a demersurilor de aderare la structurile nord-atlantice și comunitare;

►potențialului de insecuritate conferit de celelalte conflicte înghețate;

►divergenței intereselor în domeniul energetic.

In ambele cazuri, trupele rusesti au invadat state recunoscute de ONU si s-a folosit de pretextul exitentei de cetateni rusi pentru a le apara interesele.Reactiile Rusiei au avut loc ca urmare a unor revolutii democratice si pro-occidentala respective in Georgia sub forma “Revolutiei Roz” si cea din Ucraina “Maidan”

De altfel ,cea mai mare asemanare in urma celor doua conflicte, a fost faptul ca trupele ruseste se aflau deja in zona pe baza Acordului de la Sochi in Osetia de Sud, in timp ce in Crimeea, ca urmare a Pactului de la Harkov.

In urma celor precizate ne putem da seama de ce Comunitatea Internationala a considerat conflictul din Crimeea ca fiind similar cu cel din Georgia intrucat in ambele cazuri s-a confirmat fragilitatea si impasul actualului sistem international de a actiona efficient in situatii de criza; Federatia Rusa demonstrand in ambele circumstante ca ramane un actor impredictibil.

In urma ambelor conflicte, Moscova si-a creat un cadru de negociere avantajos in Caucaz, Bazinul Caspic precum si regiunea extinsa a Marii Negre, determinand modificari de pozitie ale tuturor statelor din zona si nu numai, atat in plan strategic, tactic dar si operational.

In conditiile in care Uniunea Europeana nu a stiut sa devina sau nu a vrut sa aiba un rol ca si jucator important in conceperea sau impunerea politicilor de securitate, SUA ramane actualmente, singura putere care reuseste sa exercite cu adevarat presiuni asupra Moscovei.

3.5.Concluzii studiu de caz : Impactul crizei asupra economiei mondiale si asupra relatiilor diplomatice

In urma destabilizarii Ucrainei, statele membre au avut de suferit in varii domenii:

Astfel, turismul este grav afectat si nu numai in Rusia respectiv Ucraina cat si in vecinatatile acestor tari, lucru care ar putea conduce la cresterea ratei somajului si automat la deteriorarea economiilor tarilor implicate.

In urma sanctiunilor realizate de catre mai multe state impotriva statului rus, acesta a fost nevoit sa recurga catre formarea altor parteneriate care sa ii asigure inca o data pozitia sa ferma la nivel global. China, un aliat cu interferente in istoria Rusiei, a comunicat faptul ca, sustine integritatea teritoriala a Ucrainei si considera anexarea Crimeei un demers fara precedent realizat de catre Rusia, intrucat exista regiuni indepente, precum Tibetul care ar putea suferi aceleasi tratamente precum Ucraina.

In opinia mea, China poate continua sa nu ofere sprijin in cadrul conflictului sau in mod tacit sa fie favorabila Rusiei.

In urma conflictului cu Rusia datorate tensiunilor separatiste din Crimeea, moneda oficiala din Ucraina grivna, s-a depreciat foarte mult, banca centrala ucraineana limitand suma maxima care poate fi retrasa zilnic la bancile din tara. Deprecierea grivnei va conduce la cresterea preturilor privind importurile energetice, guvernul dorind sa negocieze un acord cu creditorii externi.

Prin urmare, datoriile pe care Ucraina le are dar si criza economica financiara in care se afla, o pozitioneaza ca fiind in incapacitate de plata, riscand sa intre in colaps financiar.

Anumiti analisti considera ca, Ucraina, considerata candva granarul Europei, fiind unul dintre cei mai mari exportatori de grau, va creste pretul graului, in piata internationala observandu-se majorari de pret la produse de baza precum zahar, soia, cafea etc. Astfel, preturile alimentelor de baza va creste generand instabilitate in piata internationala.

Ca urmare a crizei din Ucraina, a sanctiunilor luate de catre Occident, prabusirii pretului petrolului dar si devalorizarii rublei, multi analisti considera economia Rusiei ca fiind in plin declin desi Putin afirma : “Evenimentele de pe piata valutara pe care le vedem acum nu au nicio legatura si nu vor afecta economia fundamental”

Ministrul rus declara : „ca economia tarii este afectata de cresterea incertitudinilor si de iesirile de capital, avand drept cauza "situatia internationala". "Situatia economica a devenit si mai incordata, iar factorii interni au fost accentuati de nivelul ridicat de incertitudine privind moneda si pietele financiare, iesirile semnificative de capital si de reticenta investitorilor de a lua decizii in aceasta situatie internationala acuta, care s-a dezvoltat pe parcurs”.

La nivel global, se observa instabilitatea economica,datorata impactului conflictului din Ucraina care provoaca un numar tot mai mare de repercusiuni. De altfel cei de la Banca Centrala Americana (FED) au declarat criza din Crimeea ca avans un impact negativ asupra cresterii economice fiind invocat motivul cresterii riscurilor geopolitice.Prin urmare, se doreste concentrarea asupra imbunatatirii relatiilor diplomatice, evitandu-se riscul alimentarii unui conflict in cadrul comunitatii internationale .

Indexarea Crimeei de catre Rusia si toate faptele demarate de catre aceasta a instaurat un climat de panica la nivel global si astfel statele vor fi nevoite sa aloce mai multi bani catre bugetul industriei de armament.Statele Unite ale Americii au incheiat contracte de aparare cu aproape majoritatea statelor, incercand sa isi dezvolte armamentul militar de care dispune dar si intarirea relatiilor cu organizatiile mondiale. De altfel, state neutre care nu au fost vizibile in cadrul ultimelor conflicte la nivel global, au inceput sa aiba in vedere o cooperare mai stransa cu NATO, dar si imbunatatirea propriilor resurse militare.Rezultatul final daca amenintarea agresiunii ruse continua,ar putea izola Rusia , intrucat tarile vecine au in vedere acum, mai mult ca niciodata investirea in armamente.

Ca urmare a sanctiunilor impuse asupra Moscovei, Putin ar putea sista livrarea gazelor in cele 13 state unde importul de gaze rusesc este prezent respectiv : Germania, Austria, Bulgaria, Croatia, Italia, Franta, Ungaria, Grecia, Polonia, Cehia, Romania, Slovacia, Slovenia punand astfel in pericol aprovizioarea statelor din cadrul Uniunii Europene. De altfel, a amenintat ca va inceta livrarea gazelor in Ucraina daca aceasta nu isi va achita datoria pe care o are.

Amenintarea armelor nucleare reprezinta cel mai mare risc ca urmare a unor conflicte viitoare, intrucat cererea pentru armele nucleare a crescut.In baza tratatului semnat in anul 1994, intre Rusia-SUA-Marea Britanie cu Ucraina care presupunea renuntarea de catre Kiev la armamentul nuclear , indexand Crimeea, Rusia a declarat razboi si tarilor membre ale acestui acord.

Din punctul meu de vedere, se inregistreaza o degradare a relatiilor diplomatice dintre marii actori geopolitici, un precedent nemaiintalnit in era democratiei, lucru care a convers si catre disparitia platformelor comune de discutie ( G8, Consiliul Nato-Rusia etc) generand relatii de neincredere intre Rusia-Nato-SUA-UE si totodata noi linii de ruptura intre spatiile de integrare in Europa.

Bibliografie:

1.Vârsta Ioana,”Protocol și Eticheta diplomatice”, Editura C.H.Beck,(18 martie 2011),

2. Anca Gabriela Ilie, Diplomatia in relatiile interationale contemporane, Editura ASE, 2014

3. Malița Mircea,”Jocuri pe scena lumii”, Conflicte, Negocieri, Diplomație, Editura C.H.Beck, București (2007),

4.Dicționar Diplomatic

5.Riordan Shaun, “Noua Diplomație”, Relații Internaționale moderne,( 2003)

6.Rujan Ovidiu, “Diplomația Economică În Era Globalizării”,Teză de Doctorat, București (2006)

7.http://www.mae.ro/sites/default/files/file/acte_normative/2006.03.29_viena_1961.pdf

8.https://www.scribd.com/doc/231113948/istoria-diplomatiei

9.http://incont.stirileprotv.ro/international/cnn-cinci-motive-pentru-care-economia-rusiei-se-prabuseste-putin-nu-recunoaste-nimic.html

10.http://www.ziare.com/barack-obama/presedinte-sua/obama-sua-si-aliatii-lor-sunt-decisi-sa-faca-rusia-sa-plateasca-1289598

11.http://time. com/22232/barack-obama-arseniy-yatsenyuk-ukraine-russia/

12.http://www. historia. ro/exclusiv_web/general/articol/ucraina-identitate-nationala-razboi-istoriografic

13. http://www.palgrave-journals.com/ip/journal/v51/n6/full/ip201432a.html