Criza DIN Sistemul Financiar International

Economie

Criza DIN Sistemul Financiar International

Byadmin ianuarie 1, 2024

CRIZA DIN SISTEMUL FINANCIAR INTERNAȚIONAL

CUPRINS

Introducere

Prezenta lucrare de licență prezintă atât o abordare teoretică a sistemului financiar internațional și a crizelor financiare precum și un studiu de caz cu privire la criza financiară mondială începută în anul 2008.

Motivația alegerii acestui subiect pentru lucrarea de licență este reprezentată de dorința de a studia cauzele care conduc la apariția crizelor financiare și în special cauzele care au dus la apariția crizei din 2008.

Primul capitol al lucrăriii realizează o analiză a sistemului financiar internațional și prezintă premisele apariției și dezvoltării acestuia, rolul Fondului Monetar Internațional, integrarea monetară europeană precum și balanța de plăți.

Al doilea capitol “Criza financiară. Cadru general” prezintă o abordare teoretică a crizelor financiare în general, a cauzelor care generează apariția crizelor, a efectelor generate de crize precum și măsurile de contracarare a crizelor rizele.

Al treilea capitol, este studiul de caz și prezintă criza financiară din 2008, cauzele sale, impactul crizei precum și măsurile anticriză luate. Au fost reliefate date cu privire la Uniunea Europeană, pe de o parte, și la cele mai dezoltate state din lume, pe de altă parte. Astfel, pentru statele membre Uniunii Europene au fost prezentate: evoluția Produsului Intern Brut, a datoriei publice, a deficitului bugetar, a balanței de comerț extern precum și evoluția ratei inlației. Totodată, la nivel mondial au fost analizate statele dezvoltate având în vedere următoarele criterii: produsul intern brut / cap de locuitor, rata inflației, datoria publică, balanța de plăți sau evoluția credilor neperformante, un indicator esențial pentru crizele financiare.

Criza financiară este definită ca fiind acea criză a sistemului financiar în care activele financiare, într-un timp scurt, își pierd o mare parte din valoare. Crizele financiare pot fi crize bancare, crize valutare, bule speculative, căderi ale burselor de valori sau crize economice profunde.

Capitolul I. Sistemul financiar internațional

I.1. Premisele apariției și premisele dezvoltării sistemului financiar internațional

Premisele apariției sistemului financiar internațional au fost reprezentate de crearea Uniunii Monetare Latine din anul 1865 în jurul monedei centrale francul francez și a fost formată din Franța, Grecia, Italia, Belgia și Elveția. În 1975 a apărat și Uniunea Monetară Germană iar în anul în perioada Marelui Crah, 1929-1933 au fost create blocurile monetare cum sunt blocul lirei sterline (până în 1939), blocul francului francez (până în 1945), blocul dolarului în caremonedele sud americane au fost legate de dolar.

Cel de-al doilea Război Mondial a avut ca și consecințe înrăutățirea situației economice la nivelul țărilor participante și a condus la scăderea producției, dezechilibrarea balanțelor de plăți sau datorii de război. Marile puteri au concluzionat că dezvoltarea economică la nivel mondial impunea cooperarea financiară la nivel internaționalcare este format din ansamblul regulilor, organismelor, instrumentelor și piețelor pentru crearea și circulația monedelor la nivel internațional dar a avut rolul și de a reglementa relațiile monetare globale.

Primul sistem financiar internațional a fost înființat în urma Conferinței Monetare și Financiare din anul 1944 din Statele Unite ale Americii de la Bretton-Woods. Această conferință a fost realizată înainte de încheierea războiului și a avut 44 de paricipanți. Înainte de războiau fost o serie de tulburări economico și sociale care au fost determinate de fenomenele negative datorate protecționismului agresiv și de devalorizările monetare folosite ca avantaj competitiv (dumping valutar).

Totodată, căderea bursei de pe Wall Street din anul 1929 și depresiunea economică profundă (cea mai mare din secolul XX) ce a urmat au avut ca și rezultat luarea unor măsuri privind evitarea dezordinii monetare la nivel internațional. Statele Unite ale Americii au avut rolul de lider în vederea formării organizațiilorfinanciare internaționale.

Au fost două proiecte pregătite din anul 1941. Primul aparținea lui John Maynard Keynes care apăra interesele Marii Britanii și un altul a lui Harry Dexter White, un funcționar american al Trezoreriei care reprezenta interesele americane. S-a încercat să fie conciliate cele două proiecte dar acordul de la Bretton-Woods a fost realizat după planul White având în vedere poziția favorabilă a Statelor Unite ale Americii în cel al doilea război mondial precum și datorită rezervelor importante de aur deținute de banca centrală a SUA.

Confruntarea a fost dominată de situația existentă la sfârșitul războiului când Statele Unite ale Americii era putereaproeminentă pe plan mondial la nivel politic, economic și financiar, iar dolarul desemna cea mai importantă monedă utilizată în relațiile de plăți internaționale.

I.2. Scurt istoric al sistemului financiar internațional

Sistemul financiar internațional de la Bretton-Woods a fost construit având la bază etalonul aur-dolar care a conferit dolarului supremație care oferă Statelor Unite ale Americii statutul de putere economică. Deciziile Fondului Monetar Internațional nu au putut fi luate fără votul Statelor Unite ale Americii care deținea la acel moment peste 15% din voturi, în timp ce deciziile F.M.I. erau adoptate cu 85% din voturi.

Dolarul a fost singura monedă care a fost utilizată ca mijloc de schimb în sistemul financiar internațional iar acest fapt a arătat problema manifestării carențelor existente în sistemul monetar și financiar al unei Statelor Unite ale Americii către întreg sistemul financiar internațional.

Statele Unite ale Americii au utilitatnelimitat privilegiile dolarului prin emisiune monetară excesivă pentru acoperirea cheltuielilor, deficitul extern fiind finanțat prin emisiune a dolarului. Dolarii emiși în exces de Statele Unite ale Americii au fost acumulați în străinătate de către băncile centrale care au solicitat băncii centrale americane convertirea în aur a dolarilor. Astfel, rezerva de aur americană a scăzut de la 24,6 miliarde de dolari în anul 1944 la 16,6 miliarde de dolari în anul 1960 și chiar la 10 miliarde de dolari în 1969, rezerva de aur ajungând mai mică decât a Japoniei și a Germaniei.

A avut loc o redistribuire a rezervelor de aur între cele mai dezvoltate state capitaliste: rezerva de aur a Statelor Unite a scăzut iar rezervelestatelor vest-europene și a Japoniei au crescut. Băncile centrale străine dețineau un stoc de dolari care a depășit stocul de aur al Rezervei Federale a Statelor Unite și astfel s-a manifestatcriza majoră a sistemului financiar internațional iar în august 1971 a fost oprită convertibilitatea dolarului în aur.

Principalele instituții financiare internaționale sunt:

Fondul Monetar Internațional (F.M.I.) – înființat 1945;

Grupul Băncii Mondiale format din: Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.) – înființată în 1944, Corporația Financiară Internațională (I.F.C.) – înființată în 1956, Agenția pentru garantarea investițiilor multilaterale (M.I.G.A.) – înființată în 1985, Asociația Internațională de Dezvoltare (I.D.A.) – înființată în 1960 și Centrul Internațional pentru Rezolvarea Litigiilor în domeniul Investițiilor (I.C.S.I.D.) – înființat în 1966;

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.E.R.D.) – înființată în 1990;

Banca Europeană de Investiții (B.E.I.) – înființată în 1958;

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (B.D.C.E.) – înființată în 1956;

I.3. Rolul Fondului Monetar Internațional în cadrul Sistemului Financiar Internațional

Fondul Monetar Internaționala fost creat prin voința comună a statelor aliate din al doilea război mondial, și în special prin voința Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii cu scopul de a instaura o ordine monetară la nivel mondial în vederea facilitării reconstrucției postbelice și pentru a fi evitate crizele economice-sociale din anii 1930. Așadar, s-a urmărit crearea unei instituții financiare internaționale care să acorde asistență financiară statelor care au probleme cu privire la balanțele de plăți astfel încât acestea să nu recurgă la protecționism sau la devalorizări realizate pentru a fi competitive, cu scopul de a realizare redresarea balanțelor de plăți.

Obiectivele Fondului Monetar Internațional sunt reprezentate de:

promovarea cooperării la nivel internațional prin intermediul unei instituții de colaborare și consultare cu privire la probleme financiare și monetare internaționale;

facilitarea dezvoltării echilibrate și a expansiunii comerțului la nivel internațional;

stabilitatea cursurilor valutare și eliminarea restricțiilor valutare pentru facilitarea comerțului mondial;

realizarea echilibrării balanțelor de plăți a statelor membre F.M.I.

Realizarea obiectivelor Fondului Monetar Internațional presupune îndeplinirea funcțiilor sale:

Realizarea supravegherii politicilor valutare ale statelor membre prin intermediul respectării unor principii specifice de către toate țările membre. Statele membre sunt obligatesă colaboreze cu Fondul Monetar Internațional în domeniul problemelor cu privire la politica valutară și la politica macroeconomică.

F.M.I. acordă țărilor membre asistență tehnică cu privire la politica monetară, valutară, fiscală, sistemul bancar saubalanța de plățiprin consultanță în vederea elaborării politicilor mai sus menționate dar și sprijin pentru implementarea efectivă a acestora prin specialiști puși la dispoziție de F.M.I., realizarea unei pregătiri superioare a funcționarilor publici ai din statele vizate și chiar sprijină crearea unor instituții specifice economiei de piață cum sunt băncile centrale sau trezoreria statului.

Asistență financiară a Fondului Monetar Internațional pentru statelecare înregistrează deficite ale balanței de plăți. Datorită faptului că este organism de finanțare, F.M.I. realizează creditarea deficitelelor balanțelor de plăți ale statelor membre dar impune condiția adoptării de către acestea anumite politici pentru redresarea economică și valutară.

Resursele F.M.I. sunt utilizate în conformitate cu obiectivul esențial, respectiv finanțarea deficitului balanței de cont curent a statelor și presupune credite sub formă de tranșe (trageri) de la F.M.I. Acest sitem este impus datorită condiționării Fondului Monetar de realizarea unor reforme economice și monetar. Prima tranșă este tranșa rezervei și asigură un drept de tragere care este egal cu rezerva statului la F.M.I., respectiv cota de 25% care este vărsată în DST sau în alte devize. Această primă tranșă nu este purtătoare de dobânzi ci este condiționată de utilizarea ei pentru echilibrarea balanței de plăți.

De la tranșa a doua până la tranșa a cincea, tragerile sunt condiționate de adoptarea măsurilor de dezvoltare economică. Condițiile cresc de la prima până la ultima tranșă. Totodată, Fondul percepe o rată a dobânzii care este sub nivelul practicate pe piață. Cele cinci tranșe pe care le primește un stat formează 125% din cota de participare la F.M.I. și reprezintă valoarea maximă a creditului care poate fi accesat.

F.M.I. asigură statelor membre accesul la aceste resurse prin intermediul instrumentului numit acord de confirmare (acord stand-by) care a fost adoptat în anul 1954 și reprezintă în general o linie de credit având u termen de până la 5 ani și fiind pusă la dispoziția țării care beneficiază de aceste fonduri. Totodată, se mai utilizeaza instrumentul acordului lărgit, cu o durată de până la 10 ani dar presupune și măsuri mai cuprinzătoare.

Pe lângă cele două instrumente amintite mai sus (facilitatea stand-by și facilitatea lărgită) F.M.I. a mai oferit de-a lungul timpului:facilitatea pentru ajustare structurală, Facilitatea pentru ajustare structurală reîntărită, Facilitatea care avea rolul de a finanța stocurile tampon, Facilitatea destinate statelor care sunt în perioade de transformarea sistemică și care se confruntă cu deficite externe datorate de transformările majore din domeniul comerțului exterior.

Alte mecanisme oferite de Fondul Monetar Internațional sunt: asistența financiară acordată în cazuri de urgență și constă în finanțarea statelor membre care se confruntă cu deficite în domeniul balanțelor de plăți care sunt cauzate de catastrofele natural, mecanismele petroliere (din anul 1974 până în anul 1976), mecanismespecial cum sunt fondul de sprijin în vederea acordării de sprijin statelor slab dezvoltate (1976 – 1981) sau contul de bonificare care a fost creat în anul 1980 și a avut rolul de a suporta o parte din dobânda datorată de statele slab dezvoltate membre ale F.M.I.

I.4. Integrarea monetară în Europa

Interdependența existentă între economiile naționale a avut loc în condițiile în care a fost liberalizată gradualcirculația mărfurilor, persoanelor și a capitalurilor. Aceasta a determinat necesitatea realizării coordonării politicilor economice și monetare ale țărilor europene.

Primul pas al integrării europene a fost realizat în anul 1957, când a fost încheiat tratatul de la Roma între șase cele 6 state europene fondatoare: Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda. Acest tratat a prevăzut crearea Pieței Comune din Europa de Vest, realizarea liberalizării circulației bunurilor, a capitalurilor precum și persoanelor. În urma acestui tratat a apărut nucleul Comunității Europene creându-seun spațiu de convertibilitate reciprocă a monedelor.

Actul Unic European care a fost semnat în anul 1986 a însemnat trecerea de la Piața Comună la Uniunea Europeană, așa cum este azi, o uniune care ulterior va fi consolidată printr-o uniune monetară. Atunci au fost desemnate obiectivele principalepentru realizarea Uniunii Europene: crearea spațiului economic european fără frontiere, realizarea unui sistem de cooperare politică extinsă la nivel european și în sectoarele care privesc securitatea și apărarea precum și ameliorarea unor structuri decizionale la nivelul Comunității.

Unificarea monetară la nivel european a reprezentat obiectivul primordial al tratatului de la Maastricht, din anul 1992. Acest tratat istoric are rolul de a marca începereaintegrării politico-economiceprecum și monetare.

Uniunea Europeană funcționează prin intermediul unui sistem de instituții supranaționale care sunt independente dar și interguvernamentale. Deciziile se iau, în principal, prin negociere între statele membre.

Uniunea Europeană reprezintă o construcție sui generis, o organizație supranațională iar din 1 decembrie 2009 aceasta are personalitate juridică internațională și este poate face parte din tratate.

Sistemul European al Băncilor Centrale este formată din Banca Centrală Europeană și Băncile Centrale ale statelor membre în virtutea articolului nr. 105 din Tratatul de la Maastricht. Astfel, acest sistem are următoarele obiective: să definească și să realizeze implementarea politicii monetare a Uniunii Europene, realizează coordonarea operațiunilor cu privire la schimbul valutar, are rolul de a păstra și gestiona rezervele valutare ale țărilor membre precum și promovează derularea operațiunilor desfășurate prin sistemele de plăți.

La 1 ianuarie 2002 a intrat în circulație moneda unică EURO care a circulat concomitent cu monedele naționale timp de jumătate de an iar de la 1 iulie 2002, EURO a devenit monedă unică utilizată la nivelul uniunii. Monedele naționale au fost retrase din circulație iar băncile au realizat transformarea monedelor specifice fiecărui stat din Eurozonă în euro.

I.5. Balanța de plăți externe

Balanța de plăți externe cuprinde pe de o parte contul curent iar pe de altă parte contul de capital și financiar.

I. Contul curent este reprezentat de balanța de plăți curente și are în componență bunurile și serviciile, veniturile precum și transferurile curente.

A. Bunurile și serviciile

a) Bunurile desemnează balanța comercială care reprezintă cea mai importantă componentă din cadrul balanței de plăți și constituie diferența importului și exportului bunurilor corporale evaluate FOB, la frontiera țării care realizează exportatul. Acestea cuprind mărfurile exportate și importate, bunuri realizate în vederea prelucrării, reparațiile bunurilor precum și aurul nemonetar.

b) Serviciile desemnează balanța fluxurilor de încasări și plăți rezultate ca urmare a derulării unor servicii și cuprind: transporturile de mărfuri și persoane, servicii turistice realizate în scop oficial sau particular, asigurări, reasigurări, telecomunicații,construcții, taxe pentru licențe, servicii financiare, leasing, servicii de informatică, servicii de poștă, serviicii de televiziune și radio, servicii culturale, servicii recreere precum și alte servicii.

B. Veniturile desemnează veniturile din muncă și veniturile din investiții.

a) Veniturile din muncă sunt compuse din salarii dar și din alte compensații care sunt plătite fie în numerar fie în natură câștigate în altă economie decât în economia de rezidență.

b) Venituri din investiții sunt venituri realizate din investiții directe precum și venituri de portofoliu. Aceste sunt investiții sunt: dobânzi obținute ca urmare a constituirii depozitelor bancare, obligațiuni, efecte de comerț, împrumuturi, participații la capitalul social al întreprinderilor, dividende și creanțe ale unei centrale asupra sucursalelor.

c) Veniturile realizate din alte investiții de capital

C. Transferurile curente sunt constituite de intrările și ieșirile de resurse reale și financiare fără a se realiza compensarea din partea beneficiarului. Acestea cuprind transferuri realizate de către administrația publică prin: subvenții, donații, despăgubiri, asistență tehnică, contribuțiile statului la organizațiile internaționale din care face dar și transferurile private: veniturile angajaților din alte economii, cadouri, premii câștigate dar și pensii care nu sunt contractuale de la agenții neguvernamentale din străinătate.

II. Contul de capital și financiar desemnează balanța mișcărilor de capital.

A. Contul de capital însumează operațiunile de încasări și de plăți cu privile la transferul internațional de capital, atât datorii guvernamentale cât și datorii neguvernamentale, achiziția sau vânzarea activelor care nu sunt rezultate ale desfășurării activității umane sau activele intangibile efectuate între nerezidenți și rezidenți.

B. Contul financiar desemnează totalitatea tranzacțiilor realizate cu active și pasive financiare aflate în exteriorul unei economii și care presupun modificarea dreptului de proprietate.

Compun contul financiar investițiile directe, investițiile de portooliu, creditele comerciale, depozitele bancare, împrumuturile primite de la organisme financiare internaționale, conturile de clearing și de barter (atât guvernamentale cât și neguvernamentale) precum și conturile în tranzit.

În această categorie sunt incluse atât investițiile directe ale rezidenților dintr-un stat în străinătate cât și investițiile nerezidenților în statul pentru care se calculează contul financiar.

Investiții de portofoliu presupun realizarea tranzacțiilor cu acțiuni, titluri financiare și instrumente financiare derivate care sunt concretizate în instrumente negociabile pe termen scurt sau lung, și care nu sunt cuprinse în categoria investițiilor directe sau a activelor de rezervă. Aceste investiții de portofoliu sunt: acțiunile, obligațiunile, biletele precum și instrumentele pieței monetare și a pieței derivate financiare.

Active de rezervă sunt instrumentele financiare care se află la dispoziția autorităților centrale și au rolul de a finanța, absorbi sau ajusta anumite dezechilibre financiare și sunt compuse din: aurul monetar care este deținut de autoritatea monetară, în cazul României Banca Națională a României, creanțe ale autorităților asupra persoanelor nerezidente, disponibilități constituite în Drepturile Speciale de Tragere precum și poziția rezervelor la Fondul Monetar Internațional.

Tabelul 1.1 – Balanța de plăți a României

Sursa: Banca Națională a României

Poziția investițională internațională a unei țărieste reprezentată de stocurile activelor și pasivelor financiare deținute în exteriorul țării la un anumit moment dat. Stocurile de active sau pasive de la sfârșitul perioadei sunt calculate utilizând ca bază stocurilor înregistrate la începutul perioadei dar și a informațiilor cu privire lafluxul tranzacțiilor financiare. Sunt luate în considerare modificările cursurilor de schimb, modificările prețurilor internaționale precum și celelalte ajustări financiare din perioada analizată.

Tabelul 1.2 – Poziția investițională internațională a României

Sursa: Banca Națională a României

Capitolul II. Criza financiară

II.1. Definirea crizei financiare

Criza financiară este definită ca fiind acea criză a sistemului financiar în care activele financiare, într-un timp scurt, își pierd o mare parte din valoare. Crizele financiare pot fi crize bancare, crize valutare, bule speculative, căderi ale burselor de valori sau crize economice profunde.

Crizele bancare au impact asupra stabilității financiare datorită faptului că sistemul bancar este un pilon important al sistemului economic al unei societăți, acesta asigurând finanțarea afacerilor și creșterea economică. O criză bancară conduce la colaps infrastructura financiară. Problemele sistemului bancar crează o stare de panică în rândul clienților care aleg sa își retragă depozitele și astfel, banca nu mai dispune de lichidități.

Criza valutară presupune deprecierea valorii unei monede. Frankel și Rose (1996) consideră că apare criza valutară atunci când deprecierea este de minim 25%.

Criza financiară reală conduce la modificări ale bazei monetare dar și în puterea de cumpărare a monedei, conducând la inflație. Pe de altă parte, există și pseudocrize financiare care nu au asemenea efecte. Trebuie menționat că orice criză financiară este parte a unui ciclu economic, deoarece economia are evoluție ciclică, creștere economică urmată de stagnare și apoi scădere economică.

Totodată, sectorul financiar este afectat de cauze externe care se reflectă în economie. Criza financiarăare un important impact asupra profitabilității unor sectoare economice. Există șocuriexterne sectorului financiar: începereaunui război, crearea unei noi tehnologiisau modificarea politicii monetare. Companiile își transferă activitatea către zonele de profit și astfel finanțează un nou boom economic, conduc la creșterea ofertei de monedă și antrenează o nouă bulă speculativă. Ulterior, se instaurează euforia investitorilor, o cauză psihologică a crizelor financiare. Sistemul financiar devine din ce în ce mai fragil.

Când bula speculativă devine profundă, se manifestă panicainvestitorilor și căderea prețurilor, fapte ce conduc la declanșarea crizei financiare.

Kindleberger a identificat nu mai puțin de 37 de crize financiare la nivel internațional, în perioada anilor 1618 -1998, când au avut loc crize financiare în Asia de Sud-Est, Rusia sau Brazilia datorate dereglementării și a fluxurilor internaționale de capital.

Totodată până sunt identificate peste 120de crize bancare care au avut loc în statele cu economie emergentă în perioada anilor 1980-1990. Crizele financiare se caracterizează prin faptul că necesită injectarea cu lichiditate a băncilor pentru a evit falimentul, cum a fost cazul și în țara noastră în criza financiară globală din 2008. Totodată, este necesară infuzia de fonduri publice ale statului sau fonduri private, obținute de la băncile și instituțiile financiare internaționale (Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional), cum este cazul Greciei în această perioadă.

II.2. Efectele generate de criza financiară

Efectele generate de crizele financiare globale sunt complexe și multiple, afectând într-un grad diferit țările afectate de criză. În primul rând, cel mai important efect pe termen scurteste reprezentat de falimentul instituțiilor bancare. Acest aspect a fost înregistrat și în criza financiară din 2008 atât în Statele Unite ale Americii cât și în statele din Uniunea Europeană datorită creditelor neperformante și a imposibilității de a-și recupera creanțele, în special în domeniul imobiliar.

Datorită falimentelor bancare, a panicii create de acestea, a retragerilor de numerar din bănci precum și a neîncrederii în solvabilitatea băncilor este generat un efect negativ și pe piața bursieră. Astfel, valoarea acțiunilor listate la bursele de valori din lume pentru cele mai importantecompanii tranzacționate a scăzut foarte mult iar în unele cazuri s-a luat măsura suspendării tranzacțiilor bursiere pentru o anumită perioadă. Datorită scăderii bruște a capitalizării bursiere, a valorii companiilor prin scăderea foarte mare a prețului acțiunilor unele societăți au luat decizia de ieși de pe bursă.

Datorită pierderilor înregistrate de companii ca urmare a crizelor financiare are loc o încetinire economică sau chiar scădere economică datorită diminuară activității economice. Așadar, are loc o scădere a producției dar și o scădere a fluxurilor comerciale internaționale.

Turbulențele din cadrul piaței financiare internaționale sunt un efect al crizei economice și afectează creșterea economică durabilă. Statele trebuie să întreprindă măsuri care să mențină lichiditatea pe piețele financiare naționale și internaționale pentru ca activitatea economică să nu scadă într-o măsură foarte mare.

Căderea pieței imobiliare este o cauză a crizelor financiare dar aceasta contribuie la creșterea numărului de credite neperformante, fapt care afectează sectorul bancar. Totodată, datorită acestui fapt are loc o creștere a fraudelor bancare, un efect negativ al căderii pieței imobiliare.

Efecte ale crizei financiare sunt reprezentate și de stagnarea sau scăderea economică datorită scăderii Produsului Intern Brut. Astfel, criza financiară are un efect negativ asupra economiei în general.

Totodată, crizele financiare generează o serie de dezechilibre macroeconomice, cum sunt creșterea inflației sau creșterea ratei șomajului. Creșterea ratei șomajului este un efect al crizelor economice care are costuri economice și sociale importante atât la nivelul familiilor afectate cât și la nivelul familiilor individuale cât și la nivelul întregii societăți. Totodată, creșterea generalizată a prețurilor împreună cu devalorizarea monedelor naționale presupun diminuarea veniturilor reale la nivelul societății.

Un alt efect al crizelor financiare este reprezentat de creșterea deficitului bugetar și a datoriei publice a statelor. În primul rând pentru salvarea băncilor statul trebuie să pompeze o cantitate mare de bani. Această infuzie de capital în sistemul bancar conduce la creșterea cheltuielilor publice într-un grad mult mai rapid decât veniturile publice. Așadar, apare deficitul bugetar care trebuie acoperit, cel mai adesea prin împrumuturi de la organizațiile financiare internaționale, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială sau chiar de la Comisia Europeană.

Creșterea deficitului bugetar conduce la creșterea datoriei publice a unui stat. Astfel, poate apărea o criză a datoriilor suverane, tot o criză financiară. Astfel de crize au avut loc după anul 2010 în mai multe state din Europa: Grecia, Cipru, Irlanda, Islanda, Spania, Portugalia sau Italia.

II.3. Măsuri de contracare a crizelor financiare

Pentru contracarea efectelor crizelor financiare se pot lua măsuri pe termen scurt și pe termen lung. O primă măsură de contracarare a crizelor financiare este reprezentată de asigurarea lichidității pentru sistemul bancar. Astfel, datorită apariției panicii bancare sunt retrase sume foarte mari de bani în numerar de la bănci iar acestea intră în criză de lichiditate. Băncile centrale trebuie să suplinească lichiditatea aceasta prin injecția de capital.

Pentru injecția de capital băncile centrale au două surse de lichiditate, bani proveniți de la guvernul statului sau bani proveniți din împrumuturi de la instituțiile financiare internaționale (Banca Mondială sau Fondul Monetar Internațional).

Având în vedere că pentru contracararea crizelor financiare are loc o creștere a prudențialității cu privire la creditare, astfel se iau măsuri pentru a fi scăzut riscurile în momentul acordării creditelor.

O altă măsură de contracare a crizelor financiare este reprezentată de măsurile de contracare a dezechilibrelor macroeconomice: scădere economică, șomaj sau inflație. Pentru a fi contracarată scăderea economică o măsură esențială este creșterea investițiilor publice conjugată cu relaxarea fiscalității și alte măsuri care să sprijine dezvoltarea economică. Totodată, aceste măsuri conduc și la creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă.

Tot în perioadele de criză financiară, pentru combaterea acestora la nivel microeconomic, al companiilor, au loc o serie de operațiuni de fuziune precum și operațiuni de preluări pentru eficientizarea activității economice desfășurate precum și datorită prețului scăzut al acțiunilor acestora.

Totodată, există o serie de restricții cum sunt problemele de mediu, producția și consumul de bunuri publice, bunuri regionale, bunuri naționale sau bunuri internaționale. Pentru remedierea crizelor financiare un loc central este ocupat de entitatea instituțională a statelot naționale.

O altă măsură de contracare a crizelor financiare este una de ordin psihologic, respectiv întărirea credibilității instituțiilor financiare. Pe perioada crizelor financiare atât în Europa cât și în Statele Unite ale Americii au fost salvate de la dificultățile financiare mai multe bănci comerciale. Consolidarea instituțiilor financiare presupune reforme cu privire la reglementarea și supravegherea principalelor piețe financiare dar aceste măsuri au, în primul rând, efect pe termen lung.

Pentru contracarea crizei bancare, ca și tip de criză financiară specialiștii consideră că cele mai viabile soluții sunt reprezentate de coordonarea problemelor cu privire la garantarea pasivelor, separarea activelor bancare toxice de activele bancare sănătoase și realizarea capitalizării instituțiilor bancare afectate de criza financiară.

În vederea contracarării măsurilor crizelor financiare, în special pentru a diminua creditarea poate avea loc o creșterea a ratei dobânzii. Astfel, va crește dobânda creditelor acordate de bănci și vor fi accesate mai puține credite bancare. Limitarea creditării are efecte de depășire a crizelor financiare pe termen scurt.

II.4. Cauze care generează apariția crizelor financiare

Cauzele care au generat crizele financiare sunt reprezentate de spargerea unor bule speculative, crize ale monedelor naționale, panica bancară, creșterea datoriilor suverane sau chiar dezechilibre macroeconomice profunde.

Principalele cauze interne care generează criza financiară sunt reprezentate de: apariția bulelor speculative, un regim al cursului de schimb care este nepotrivit nepotrivit, panica bancară, nivelul datoriei pe termen scurt, creșterea creditului într-un interval scurt de timp, managementul incorect al băncilor prin prisma estimării greșite a riscului cliențilorm dar și dereglementările și supravegherea inadecvată a băncilor comerciale de către banca centrală.

În cazul crizelor financiare băncile nu constituie suficiente provizioane. O importantă cauză internă este determinată de apariția bulelor speculative. Astfel, în anumite sectoare economice cerera depășește oferta, fapt care antrenează creșterea prețurile și conduce la formarea bulei speculative. Contracția credituluiare ca și cauză scăderea încrederii în sistemul bancar. Lichiditatea sistemului bancar este determinată de datoria externa a sistemului bancar pe termen scurt precum și de intrările de capital pe termen lung.

Trebuie menționat că efectul de contagiune este esențial în răspândirea crizelor financiare dintr-o țară înspre țările cu care aceasta are relații economice apropiate. Dacă avem de a face cu o criză în Statele Unite ale Americii, aceasta se poate răspândi cu ușurință datorită faptului că este principala putere economică mondială și desfășoară relații comerciale cu majoritatea statelor lumii.

O altă cauză internă a apariției crizelor financiare este reprezentată de nivelul scăzut al economisirii pe plan intern și apelarea lacapitalulstrăin datorită accesului ușor la surse externe de finanțare. La nivel internațional există o interdependență extinsă datorită volumului foarte mare al tranzacțiilor. De exemplu, valoarea mediu zilnică a tranzacțiilor ajunsese în anul 1991 la valoarea Produsului Intern Brut al Franței.

Sunt și o serie de factori psihologici care au provocat crizele financiare. Astfel, comportamentul irațional a condus la crearea bulelor speculative, manifestate prin creșterea exagerată a prețurilor unor activei. A avut loc trecerea de la finanțele care sunt de tip hedge la finanțele speculative și chiar către finanțele ponzi. În perioadele ce preced crizele financiare sunt luate decizii tot mai riscante care se pot întoarce împotriva investitorilor.

Totodată, au existat și o serie de cauze externe datorate sistemului financiar internațional. O astfel de cauză este reprezentată de caracterul speculativ al majorității operațiunilor financiare desfășurate pe piețele financiare internaționale. Investitorii realizează numeroase tranzacții fără să aibă acoperire. Aceștia apelează la fonduri împrumutate pentru a achiziționa activele viitoare.

O altă cauză externă este reprezentată de liberalizarea financiară la nivelul statelor cu economie emergentă. Astfel, au loc intrări speculative de capital în vederea obținerii de câștiguri pe termen scurt. Acestea nu avut ca și cauză o creștere reală a activității economice. Dacă apar semnele crizei financiare investitorii speculativi provoacă ieșiri importante de capital pentru a nu se expune la risc și a diminua potențialele pierderi.

Totodată, fluctuațiile valorice manifestate de monede și de titlurile frecvente pot conduce la crize financiare datorită faptului că fluxurilor internaționale sunt, în general, pe termen scurt.

Capitolul III. Studiu de caz: Criza financiară actuală

III.1. Cauzele crizei financiare actuale

Criza financiară declanșată în luna octombrie a anului 2008 în Statele Unite ale Americii precum și în alte state este cea mai importantă criză financiară internațională de la Marea Depresiune din anii 1929 – 1933. Această criză a fost cauzată de mai multe elemente tradiționale care se manifestă în cazul crizelor economico-financiare dar sunt și cauze care nu s-au mai întălnit.

Cauzele tradiționale care au condus la declanșarea acestei crize au fost perioada de boom datorată masive a nivelului creditării,majorarea exponențială a prețurilor activelor în special a prețurilor din domeniul imobiliar, creșterea creditării pentru companii care nu mai sunt solvabili, cum sunt debitorii ipotecari sub-prime.

Totodată, trebuie amintite și cauzele particulare ale declanșării acestei crizei financiare, din care principala cauză este reprezentată de criza sub-prime. O altă cauză este crearea unui model de distribuire a riscului transferabil dar și crearea unui apetit exagerat al investitorilor pentru realizarea profitului prin alimentarea cererii pentru activele care sunt riscante.

Trebuie menționată guvernarea neadecvată a companiilor și oferirea unor stimulente prea mari pentru top managementul necorespunzător în cadrul băncilor și al instituțiilor financiare. Au jucat un rol important și factorii de reglementare și de supraveghere la nivel financiar precum și agențiile de rating.

Aceste cauze care au determinat apariția crizei financiare s-au manifestat atât în statele dezvoltate, mai ales în Statele Unite ale Americii dar și în statele cu economie emergentă, într-un grad mai scăzut.

Așadar, cauza principală a acestei crize financiare este reprezentată de creșterea exponențială a instrumentelor financiare precum și a economiei monetare în comparație cu economia reală. Economia reală asigură premisele dezvoltării durabile. Componenta speculativă specifică modelului economiei concurențiale și libere a fost utilizată în exces, peste limita admisibilă.

A crescut numărul de interpuși financiari și a instrumentelor derivate financiare.În economia reală a crescut numărul intermediarilor în relația de la producător la consumator, care nu au condus la sporirea eficienței economice și sociale în cadrul consumului. Așadar, această valoare adăugată este falsă, ireală, parazitară, inflaționistă și are efect negativ în economie și societate.

Trebuie menționate și erorile majore în activitatea la nivel național și internaționala activităților de audit financiar și contabil atât intern cât și extern, și cele trei agenții importante de rating care nu au avertizat la timp existența unor erori în sistemul financiar și cadrul piețelor de capital.

Actuala criză financiară, începută în anul 2008,a fost provocată, în primul rând, de scăderea importantă a prețului locuințelor din Statele Unite ale Americii și de prăbușirea pieței creditului ipotecar. Totodată, există și alte cauze care condus la declanșarea acestei crize financiare sunt de natură macroeconomică dar și microeconomică.

Criza financiară a fost provocată de lichiditatea abundentă care a fost creată de cele mai importante bănci centrale din lume (Rezerva Federală și Banca Japoniei) dar și de faptul că statele exportatoare de petrol și gaze naturale au dorit să limiteze aprecierea monedei.

O altă cauză este reprezentată de creșterea economisirii, care a fost generată de integrarea tot mai mare în economia globală a unor state precum China și alte țări din Asia de Sud Est. Totodată, rata mare de acumulare precum și redistribuirea globală a bogăției și a veniturilor înspre exportatorii de bunuri tari a condus la această criză. Existența acestui excedent de lichiditate și economisirea în creștere au constituit resurse disponibile pentru investiții, inclusiv în investiții în instrumente financiare derivate, instrumente sofisticate care nu sunt înțelese de țoți investitorii.

Ca urmare a existenței acestei lichidități, ratele dobânzii au fost foarte scăzute. Datorită ratelor dobânzii care au fost scăzute a crescutapetitul pentru câștiguri importante. Tendința de a subestima riscul, ratele scăzute ale dobânzii, apetitul pentru active care oferă câștiguri mari, împreună cu marjele mici au condus la neluarea în seamă a anumitor riscuril implicate.

Trebuie reamintit că au existat și circumstanțe de ordin microeconomic cum este securitizarea într-o măsură prea mare, erori ale agențiilor de rating precum și dereglementarea la nivel internațional.

Puțini economiști au dat semnale că economia mondială se îndreaptă spre criză dar aceștia nu au fost luați în seamă.Este de menționat că refinanțările au devenit greu de realizat.

Nicolas Petit consideră căcriza datoriilor suverane este reprezentată de existența a 3 agenții de rating (Standard & Poor’s, FitchșiMoody’s) care deseori au realizat erori atunci când au acordat un rating unei bănci, unei firmei sau unei țări. Aceste agenții de rating au realizat erori și nu au fost penalizate. Criza financiară atât la nivel mondial cât și la nivel european sunt cauzate de supraevaluarea ratingurilor de către agențiile de rating.

La fel ca și la declanșarea crizei financiare din Statele Unite și în Europa o cauză importantă este determinată de bula speculativă imobiliară. În state precum Spania, Grecia, Portugalia sau Irlanda concomitent cu criza financiară globală s-a prăbușit și piața imobiliară. Guvernele acestsor statelor au fost nevoite să utilizeze sume foarte mari pentru salvarea acestor bănci de la faliment și pentru a menține stabilitatea sistemului financiar.

Dorința exagerată a băncilor a condus la dezvoltarea într-un ritm nesustenabil a creditelor ipotecare. Băncile au dorit doar să-și crească cota de piață în timp ce managerii au urmărit realizarea unorpentru a încasa bonusuri de performanță. Băncile au realizat manipularea rezultatelor financiare astfel încât cotația acestorape bursele de valori să fie superioară comparativ cu realitatea. Băncile au avut dificultăți iar guvernele au realizat o infuzie de capital pentru salvarea de la faliment. Acest faliment ar fi afectat întreaga economie. Dar infuzia de capital a condus la creșterea datoriilor suverane.

Trebuie reamintită contagiunea financiară cauzată de interdependența sistemică financiarăla nivelul statele din Europa. O altă cauză a crizei financiare este reprezentată de managementul defectuos al riscurilor dar și de dereglementarea din mediul financiar atât la nivel european cât și la nivel mondial.

Datoria suverană mare a unor țări care au utilizat îndatorarea ca o metodă pentru finanțarea dezvoltării economice a contributi la criza financiară din Europa. Totodată, reducerea datoriilor suverane ale unor state, precum Grecia, a afectat băncile creditoare din alte țări din Uniunea Europeană.

III.2. Impactul crizei financiare

Efectele crizei financiare trec mai departe de sfera financiară și ajung la nivelul economiei mondiale. Eceste efecte au avut repercusiuni negative asupra creșterii economice dar și pe piața muncii prin creșterea șomajului. Totodată, au crescut deficitele bugetare și datoria publică a statelor. Criza financiară a generat unele efecte conexe conjuncturale pe termen mediu și lung cu privire la structura sistemului financiar global dar și cu privire la interfața acestui sistem cu economia reală.

Efectele nefavorabile ale crizei s-au transmis din cea mai mare putere economică mondială, Statele Unite ale Americii către alte state este datorită globalizării și interdependenței crescute a unor economii naționale și a piețelor, inclusiv a piețelor financiare. În condițiile în care sistemul financiar al unui stat este blocat, economia acestuia este afectată și funcționează greșit având în vedere interferențele multiplele cu alte sistemele financiare la nivel național și internațional.

III.2.1. Impactul crizei financiare la nivel european

În acest studiu de caz impactul crizei financiare este prezentat, pe de o parte având în vedere statele din Uniunea Europeană și pe de altă parte cele dezvoltate state la nivel mondial în afara statelor membre Uniunii Europene.

În tabelul de mai jos se poate observa că în anul 2007 toate statele din Uniunea Europeană înregistrau creștere economică. În anul 2008 criza financiară a început să se vadă în câteva state (Danemarca, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Suedia, Marea Britania).

Criza financiară a fost resimțită cel mai puternic în anul 2009 când toate statele din Uniunea Europeană au cunoscut scădere economică, cu excepția Poloniei. Trebuie remarcat că UE a fost în recesiune în anii 2009, 2012 și 2013. Așadar, această criză financiară a avut mai multe cauze cele mai importante fiind contagiunea generată de criza financiară globală începută din 2008 și criza datoriilor suverane din mai multe state europene (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania – ale căror inițiale formează grupul de state PIIGS).

Cu privire la produsului intern brut remarcăm foarte multe state europene care au avut parte de scădere economică în anii 2012, 2013 și chiar 2014 (Croația, Cipru, Grecia, Italia, Finlanda, Olanda, Portugalia, Spania sau Slovenia).

Tabelul 3.1- Evoluția Produsului Intern Brut în Uniunea Europeană

Sursa: prelucrare după informații din EUROSTAT

Datoria publică reprezintă datoria pe care statul o are față persoane fizice, persoane juridice, instituții bancare sau companii, atât din țară cât și din străinătate. Acestea au cumpărat obligațiuni emise de către stat cu scopul de a acoperi nevoile financiare ale statului.

Evoluția datoriei publice în Uniunea Europeană este crescătoare de la 80% în 2010 la 86,8% în 2014. Sunt câteva state care au un grad de îndatorare ridicat de peste 100% din Produsul Intern Brut în anul 2014. Astfel de state sunt: Belgia, Irlanda, Grecia, Italia, Cipru, Portugalia. Aceste state, cu excepția Belgiei, au fost afectate de criza datoriilor suverane.

Pe de altă parte, există state care au un nivel de îndatorare acceptabil, sub 50% din PIB: Bulgatia, Cehia, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Luxemburg sau România. Acestea sunt fie state mai mici, fie state foste comuniste care au pornit după 1990 de la un nivel scăzut al datoriei publice. Îndatorarea este un factor poztiv atunci când aceasta generează creștere economică.

Tabelul 3.2- Evoluția datoriei publice în Uniunea Europeană

Sursa: prelucrare după EUROSTAT

Deficitul bugetar este diferența dintre cheltuielile și veniturile guvernamentale atunci când cheltuielile exced veniturile.Deficitele bugetare s-au cronicizat în economiile dezvoltate, inclusiv în statele Uniunii Europene, după cel de-al doilea război mondial.

Se poate observa că în anii 2008-2009 statele din Uniunea Europeană au realizat deficite bugetare mai mari, fiind nevoite să acopere scăderea veniturilor datorită încetinirii economice. De exemplu, Irlanda a înregistrat un deficit bugetar de 32% din PIB în anul 2010, o valoare foarte ridicată explicabilă prin faptul că țara a fost afectată de criza datoriilor suverane. Alte state care au avut deficit bugetar de peste 10% în perioada analizată sunt Portugalia și Grecia, alte două state afectate de criza datoriilor suverane iar Cipru a avut o valoare apropiată de aceasta.

Tabelul 3.3- Deficitul bugetar în Uniunea Europeană

Sursa: prelucrare după EUROSTAT

Se poate observa că la nivelul Uniunii Europene inflația a crescut de la sub 1% în 2009 la peste 3% în 2011. Inflația este reprezentată de creșterea generalizată a prețurilor iar în anii în care criza financiară este mai puternică inflația are tentația să scadă, mai ales în statele dezvoltate. De exemplu, în Irlanda în anii 2009 – 2010, în Grecia în 2013-2014, în Spania, Portugalia, Slovacia și Cipru în 2014 s-a înregistrat deflație, adică o rată a inflației negativă.

Inflația nu trebuie să fie foarte mare dar nici nu trebuie să fie negativă, o valoare potrivită a inflației este de 1-2% astfel încât prețurile să crească într-o măsură mică și să stimuleze creșterea economică și creșterea Produsului Intern Brut într-o măsură mai mare.

Tabelul 3.4- Evolutia inflației în Uniunea Europeană

Sursa: prelucrare după EUROSTAT

Având în vedere tabelul care prezintă balanța comerțului în statele din cadrul Uniunii Europene se poate observa că în anul 2008 a scăzut valoarea balanței comerțului exterior a statelor din Uniunea Europeană. Acest fapt este explicat de încetinirea activității economice la nivel mondial ca urmare a crizei financiare globale din 2008.

Totodată, după anul 2009, valoarea acestei balanțe a crescut având în vedere perioada de revenire economică ce a urmat după acel an.

Tabelul 3.5- Balanța comerțului exterior în Uniunea Europeană

Sursa: prelucrare după EUROSTAT

III.2.1. Impactul crizei financiare la nivel mondial

Având în vedere graficul de mai jos în care este prezentat evoluția produsului intern brut/ cap de locuitor trebuie menționat că în anul 2008 față de 2007 niciun stat nu a înregistrat scăderea acestui indicator dar în anul 2009 majoritatea statelor au intrat în recesiune, fiind afectate de criza financiară globală. Toate statele analizate, cu excepția statelor Australia și Noua Zeelandă au înregistrat scădere a PIB/ cap de locuitor.

Australia a înregistrat o diminuare a PIB/cap de locuitor în anul 2012 față de 2011 dar apoi în 2013 a revenit pe creștere. Norvegia a înregistrat diminuarea PIB/cap de locuitor în 2013 față de 2012. Cel mai mare PIB este înregistrat de Norvegia, Elveția și SUA.

Tabelul 3.6– Produsul intern brut / cap de locuitor