Criza de Identitate la Adolescenti

Cuprins

Cap.1 Adolescența perioada de trecere de la copilarie la vârsta adultă 3

1.1 Definiții ale adolescenței 3 1.2 Stadiile adolescenței 6

1.3 Caracteristicile adolescenței 7

1.4 Cele patru întrebări-cheie ale adolescenței 15

1.5 Laturile dezvoltării în adolescent 15

1.6 Etica comunicării cu adolescentul 19

Cap.2 Criza de identitate la adolescenți 20

2.1. Conceptul de criză 20

2.2. Perioade din viața adolescenților 22

2.3. Aspecte deoosebite ale crizei 27

2.4 Identitatea: componente structurale 27

2.5 Stabilirea identității 29

2.6 Rolul familiei în dezvoltarea personalității adolescentului 30

2.7 Difuzia identității 31

Cap.3 Metodologia cercetării 32

3.1 Obiectivele cercetării 32

3.2 Ipotezele cercetării 32

3.3 Instrumente, probe, metode 33

3.4 Subiecți/eșantion 33

3.5 Rezultate: analize și interpretări 34

Cap.4 Concluzii, sugestii, recomandări 50

Bibliografie 52

Introducere

G.Stanley Hall, prima persoană care a studiat adolescența în mod științific o descrie ca fiiind o perioadă de ,,furtuni și stress precum și de mari transformări în plan fizic, mental și emoțional.

Încercarea de a se defini pe sine și, în același timp, de a redefini relațiile lor cu lumea, adolescenții sunt preocupați să găsească răspunsul la câteva întrebări majore:

Cine sunt eu? Ce răspuns pot să dau la această întrebare, având în vedere în primul rând asumarea noilor roluri sociale și sexuale?

Sunt o persoană normală? Altfel spus, în ce măsură mă încadrez într-un anumit grup pe care eu (sau alții, a căror opinie contează pentru mine) îl consider(ă) „normal”

Sunt o persoană competentă? Sunt oare capabil să realizez ceva care este valorizat de către părinți mei, de către cei de aceeași vârstă cu mine, de societate în general?

Sunt iubit? Și, mai ales, Sunt demn de a fi iubit? Altfel spus, ar putea cineva să mă iubească (în afară de proprii mei părinți)?

Conform opiniei lui Erikson, obiectivul major al adolescentului în această etapă de dezvoltare este formarea identității eului-o identitate durabilă și sigură sau simțul umorului.

Am ales această temă deoarece este interesant să afli și alte opinii ale adolesecenților despre această criză de identitate, ce persoane le sunt alături, cum își doresc să iasă în evidență la această vârstă.

Erikson a descris identitatea ca ” „Ego-identitatea în acest caz, în aspectul său subiectiv, este conștientizarea faptului că există o constanță de sine și o continuitate a metodelor de sinteză ale ego-ului, stilul individualității unei persoane, și că acest stil coincide cu ceea ce înțeleg ceilalți semnificativ din imediata comunitate prin constanța și continuitatea acelei personane.

Cheia pentru rezolvarea crizei de identitate susține Erikson, se află în interacțiunile adolescentului cu alții.Adolescentul făurește o identitate, dar în același timp societatea identifică adolescentul.

1.1. Definiții ale adolescenței

Etimologic, termenul adolescență are originea în verbul latin adolescere care înseamnă a crește, a se dezvolta, punând accent în special pe maturizarea biologică și dezvoltarea psihologică specifică acestei vârste.

Adolescența reprezintă etapa cea mai dinamică a dezvoltării omului și cea mai încărcată de speranțe.

Adolescenții sunt egocentrici( ,,Eu știu tot și voi gândiți la fel cu mine!) și rebeli( ,,Voi aveți probleme, nu eu).

Adolescența este definită ca o etapă de maxime modificări în evoluția individului.

Adolescența reprezintă o etapă de tranziție ce face legătura între stadiul de copil și cel de adult. Ieșirea din copilărie și transformarea într-o persoană matură înseamnă de multe ori presiuni suportate cu greu, ce pot atrage după ele adevărate furtuni intrafamiliale.

J.J.Rousseau numește această etapă„vârsta rațiunii” dar și „revoluție furtunoasă „a doua naștere” (1973, p.194); pentru Stanley Hall este „furtună și stress”, pentru Schopenhauer este „vremea neliniștii” iar pentru Mihai Raleaeste „timpul în care luăm Universul prea în serios”.

N. Sillamy (1996) definește adolescența ca fiind o perioadă de viață care se situează între copilărie – pe care o continuă – și vârsta adultă. Este ,,perioada ingrată“, marcată de transformări corporale și psihice care încep către 12-13 ani și se termină spre 18-20 de ani.

A. Munteanu (1998) consideră că există câteva dominante care conferă specificitate acestei etape de dezvoltare: aspirația individului la independență, interiorizarea activității mentale și individualizarea care se structurează odată cu desăvârșirea particularităților de sex și a impactului provocat de influențele mediului.

G.Stanley Hall, prima persoană care a studiat adolescența în mod științific,o descrie ca fiind o perioadă de ,,furtuni și stres precum și de mari transformări în plan fizic,mental și emoțional.

F. Mendeuse, care consideră adolescența “o anarhie mintală.

M. Debesse (Psihologia copilului de la naștere la adolescență, București, 1970), care arată că adolescența este „epoca entuziasmului juvenil”, este “afirmarea eului”, ocupându-se și de “criza juvenilă”.

E. Spranger consideră că adolescența se caracterizează prin “sentimentul adânc de singurătate”, prin “radicalism și tendință de idealizare”, acordând importanță fenomenului de conștientizare.

V. Pavelcu, ocupându-se de formarea și dezvoltarea personalității cu toți factorii și trăsăturile sale, punctează unele caracteristici ale adolescenței, considerând-o “vârstă a furtunilor”, a “conflictelor și frământărilor”, o “vârstă metafizică a sistemelor și teoriilor”, “vârsta adevăratei prietenii”, scoțând în evidență trăsături psihologice și sociale ca: afirmare de sine, autonomie, independență, aspirații și năzuințe, izolare și singurătate, solidaritate, egoism și altruism, realizarea personalității pe plan social prin integrarea în profesie și societate în conformitate cu un “plan de viață” și cu schimbarea normelor de conduită prin voință liberă, autocontrol și creații personale și originale (1972, p. 89-90).

Adolescența este generația ce are în fibrele personalității sale viitorul,aspirația spre progres.

Adolescența este perioada reconstituirii pe aceste baze noi a personalității și a caracteristicilor sale principale.

Adolescența este o perioadă relativ îndelungată de viață ce se caracterizează prin numeroase schimbări și transformări evidente și mai puțin semnificative la prima vedere.

Adolescența este prima etapă din viață în care apare insomnia la tânărul sănătos.

Ca entitate demografică adolescența se situează între 10-14 ani(pubertatea), 14-18 ani(adolescența propriu-zisă),și 18/19-25 ani(adolescența prelungită) și constituie 25% din populația totală

1.2. Adolescența cuprinde trei stadii:

Preadolescența 14 – 16\18 ani

Adolescența propriu-zisă 16\18 – 20ani

Adolescența prelungită 18\20 – 25 ani.

Preadolescența – Aceasta este o etapă de stabilizare a maturizării biologice. În această etapă se conturează și se adâncește mai mult individualizarea-conturându-se caracteristicile conștiintei și ale conștiintei de sine.Este o fază de intensă dezvoltare psihică, încărcată de conflicte interioare. Expresia feței devine însă mai precisă și mai nuanțată. Părerile personale încep să fie argumentate și capătă deseori o validare de generație(s-au schimbat vremurile… pe vremea noastră…!)

Apare mai pregnantă, dorința de afirmare personală ca expresie a socializării.

Adolescența propriu-zisă sau marea adolescență (16/18-20 ani)- Se caracterizează printr-o intelectualizare internă, prin îmbogățirea și lărgirea incorporării de conduite adulte. Adolescentul caută mijloace personale de a fi și de a apărea în ochii celorlalți.Îl interesează responsabilități în care să existe dificultăți de depășit spre a-și măsura forțele Individualizarea și conștiința de sine devin mai dinamice și capătă dimensiuni noi de ,,demnitate și onoare’.Apropierea de valorile culturale este de asemenea largă și din ce în ce mai avertizată. Gustul personal are mai mare pregnanță și se poate susține și demonstra. Intensă este și socializarea aspirațiilor, aspectele vocaționale,

pofesionalizarea ce se conturează treptat cuprinzând în esență și elemente importante ale concepției despre lume și viață. Tânărul este pregătit psihologic și se pregătește moral și aptitudinal, îl atrag cunoștințele pentru confruntări sociale complexe(examene,probe, concursuri). Totuși structura sa biologică este încă fragilă.

Adolescența prelungită – cuprinde tineretul deja integrat in forme de muncă precum și tineretul studențesc (de la 18/20 la 25 ani).Sub o formă sau alta, independența este dobândită sau pe cale de a fi dobândită la această vârstă, fapt ce aduce cu sine un plus de energizare și dilatare a personalității. Tot la această vârstă manifestă un oarecare modernism și simt nevoia unei participări sociale intense.

Viața sentimentală este intensă, dar relativ instabilă.

1.3.Caracteristicile cele mai importante ale adolescenței sunt:

a) Dezvoltarea conștiinței de sine.Adolescența se manifestă prin autoreflectare, prin conștiința că existența proprie se deosebește substanțial de a celorlalți oameni, reprezentând o valoare care trebuie prețuită și respectată.

Adolescentul încearcă cu înfrigurare, să se cunoască și să se autoevalueze în raport cu realizările sale și ale altora. El se întreabă adeseori ,,Cine sunt eu’’? iar răspunsurile ce și le dă se bazează pe maturizarea intelelectual-afectivă foarte evidentă pentru unii adolescenți.

Conștiința de sine este un proces complex care include, pe de-o parte,raportarea subiectului la sine însuși, la propriile trăiri, iar pe de altă parte, confruntarea acestora, compararea lor cu lumea în mijlocul căreia trăiește. Cel mai înalt nivel al conștiinței de sine atins de elev atunci când el se poate privi ca subiect al activității sociale, ca membru al colectivului. Un factor de seamă al conștiinței de sine îl constituie activitatea școlară și natura relațiilor cu adulții, aprecierile acestora față de calitățile și munca adolescentului.

O caracteristică a adolescenței este și proiectarea idealului în viitor; un aspect al acestei preocupări este interesul pentru profesia pe care o va îmbrățișa, determinându-l la reflecție asupra vieții sale interioare. Capacitatea de a se preocupa de propria persoană nu înseamnă însa fuga de societate.Caracteristica principală a adolescentului este un puternic impuls către acțiune. Acum dispar dorințele vagi și apar țelurile bine conturate, visarea ia forme conștiente.

b) Afirmarea propriei personalități. Dorind să atragă atenția asupra sa, adolescentul se consideră punctul central în jurul căruia trebuie să se petreacă toate evenimentele. Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescenții căutând să se evidențieze prin fizicul bine conformat, îmbrăcămintea care diferențiază, care scoate în relief propria persoană. Vizibilă este și o altă expresie a tentației originalității în adolescență-limbajul colorat presărat cu expresii căutate,cu neologisme și arhaisme.

Adolescentul își alege cu grijă cuvintele, utilizează din abundență citate și expresii celebre, maxime și cugetări savante despre care insinuează că i-ar aparține. Dominantă pentru tentația originalității la această vârstă este prezența spiritului de contradicție.Nu de puține ori, adolescentul se contrapune în discuție chiar când e conștient de faptul că nu are dreptate. Adolescenții manifestă tendința de a se afirma nu numai individual ci și în grup: vor să activeze , să se distreze împreună.Ei sunt atrași și de viața politică;în politică adolescentul vede o înaltă activitate socială.

c) Integrarea socială. Esența integrării sociale constă în atașamentul din ce în ce mai conștient și mai activ la grupul căreia îi aparține(clasă, școală). Cu cât înaintează în vârstă, cu atât el este mai obiectiv în judecățile sale, aprecierile efectuându-se în funcție de criteriile sociale pe care și le-a însușit. Dorința de a cunoaște valorile sociale și culturale se manifestă riguros și tenace.

Datorită experienței de viață limitată și a lipsei unor criterii de autoapreciere corectă, adolescenții au nevoie de consiliere și îndrumare discrete, fiind sprijiniți să-și formeze idealul de viață, să-și perfecționeze judecățile morale și să-și ridice nivelul cunoștinței și al conduitei morale.

Dezvoltarea biologică

În această etapă are loc procesul de trecere spre organismul adult. Unele măsurători pun în evidență faptul că între 14 si 20 de ani creierul atinge aproximativ greutatea maximă și se apropie de finalizare osificarea diferitelor părți ale craniului. Concomitent, se dezvoltă volumul mușchilor și se mărește forța musculară. La începutul perioadei adolescenței se înregistrează o dezvoltare mai intensă la nivelul mușchilor mari, iar apoi procesul se extinde și la nivelul mușchilor mici, ceea ce influențează perfecționarea și coordonarea mișcărilor fine. Pe la mijlocul perioadei, se constată și o stabilizare relativă a creșterii adolescenților în înălțime și greutate. Corpul câstigă în înalțime între 20 – 30cm, iar în greutate câte 4 – 5kg anual. Creșterea în talie și greutate dă corpului proporția, vigoarea, grația și frumusețea care îl caracterizează pe adolescent. Maturizarea treptată a aparatului circulator asigură o funcționare normală a inimii. Ca urmare a creșterii suprafeței plămânilor, volumul de aer introdus prin inspirație este mai mare.

Dintre factorii care influențează procesele de creștere un rol deosebit îl au glandele cu secreție internă. Astfel hipofiza secretă mai mulți hormoni. Unii din aceștia influențează creșterea, alții stimulează și reglează funcția altor glande endocrine. Glanda tiroidă exercită, de asemenea, acțiune asupra sistemului nervos central, asupra funcțiilor organismului, precum și asupra dezvoltării psihice.

Cercetările efectuate au demonstrat existența unor diferențe, ce sunt specifice sexului. Adolescentele capătă o înfățișare generală feminină, concretizată în proeminența bustului și conformația bazinului, dezvoltarea șoldurilor etc. Așadar, dezvoltarea biologică a întregului organism tinde la această vârstă, spre un anumit echilibru și stabilizare, în timp ce evoluția psihică se realizează prin tensiuni și conflicte. Totuși, se constată un anumit paralelism între dezvoltarea biologică (sexuală mai ales) si cea psihică, cu o evoluție pertinentă spre maturizarea socială, ce determină implicarea adolescenților în rezolvarea complicatelor probleme ale lumii contemporane.

Dezvoltarea psihică

Sensibilitatea

Activitatea senzorială crește, ceea ce determină modificări ale pragurilor minimal, maximal și diferențial ale analizatorilor, făcându-se posibilă reflectarea mai fină și mai analitică a obiectelor și fenomenelor realității.

Senzațiile vizuale. În perioada pubertății acuitatea vizuală crește simțitor, convergența ochilor are o mare capacitate de acomodare. Se constată o creștere a sensibilității și fineții cromatice. Se câștigă experiența denumirii tuturor culorilor și a nuanțelor acestora.

Senzațiile auditive. Se dezvoltă în direcția capacității de diferențiere și reproducere a sunetelor muzicale, auzul tehnic, auzul fonematic – pe linia înțelegerii celor mai neînsemnate nuanțe și semnificații din vorbire, ca și pe linia identificării obiectelor, ființelor, după anumite însușiri perceptive și auditive.

Senzațiile gustative și olfactive. Capacitatea de a diferenția , clasifica și denumi substanțele după miros crește foarte mult.

Datorită creșterii experienței generale de viață, ca și datorită maturizării, în adolescență are loc procesul de erotizare a sensibilității.

Percepțiile și spiritul de observație devin foarte vii, capătă o mare adâncime. Preadolescența și adolescența sunt perioade ale observației analitice. Percepțiile sunt incluse într-o problematică mai largă, sunt supuse sarcinilor gândirii. Preadolescenții și adolescenții observă pentru a verifica, pentru a întelege, pentru a surprinde ceea ce-i interesează

Atenția. În această etapă se dezvoltă atenția voluntară, iar cea involuntară și cea postvoluntară devin mai eficiente. Funcțiile intensive ale atenției sunt deplin dezvoltate, crește capacitatea de concentrare. Dezvoltarea cunoștințelor diverse dezvoltă spiritul de observație și a diferitelor interese gnosice, organizează noi particularități ale atenției: natura începe să fie privită cu ochi de "naturalist", cu ochi de "fizician"etc.

Memoria. Conținutul memorial la adolescent reflectă în mare măsură interesele lui. Astfel el reține ușor și cu plăcere acele date și fapte care se leagă de orientarea sa generală îndreptată spre științele realiste sau cele umaniste, adesea această selecție facându-se în detrimentul celorlalte preocupări.

Memoria ajunge la performanțe foarte mari în această perioadă; ea este una din laturile cele mai solicitate ale activității intelectuale. Dacă în pubertate memoria de scurtă durată este foarte activă, în adolescență memoria de lungă durată se organizează prin acumulări și stocări de informații cu ajutorul algoritmilor de organizare ce contribuie la sistematizarea, codificarea și decodificarea factorilor cu care se operează.

Angajarea adolescenților în activitatea de învățare și în stocarea de informații se realizează în conformitate cu anumiți paterni personali specifici. "Personalitatea, în întregime, își datorează liajul și consistența sa formativă memoriei și capitalurilor ei. Ea construiește tezaurul cognitiv".

Dezvoltarea memoriei, a capacităților intelectuale facilitează desfășurarea activității școlare. Adolescentul descoperă faptul că învățarea este de câteva ori mai eficientă decât până atunci. Totuși, el simte nevoia de a restructura materialul de informație pe care trebuie să-l fixeze. Astfel, procesul învățării și al memorării capătă unele însușiri noi.

Prelucrarea adâncă a informației începe în însuși momentul

mnemic  al  fixării (învățării). Adolescentul restructurează materialul de memorat, ca să-l facă mai sistematic și mai inteligibil. Păstrarea se sistematizează mult în continuare, ceea ce reprezintă o altă prelucrare a materialului. Recunoașterea reconstituie materialul în aspecte analitice detaliate prin coordonatele lui logice. Reproducerea cuprinde numeroase momente de originalitate, deoarece adolescentul include în relatările sale verbale numeroase elemente de explicație, sublinieri, asociații, comparații, ceea ce face ca în genere reproducerea să fie evident deosebită de materialul de memorat. De data aceasta, originalitatea se obține prin mijloace personale, nu prin imitare, cum se întâmpla de obicei la puberi.

Gândirea. În procesul dobândiri diverselor cunoștințe are loc asimilarea bazelor științei. Elevul trebuie să învețe să sistematizeze, să lege între ele diversele cunoștințe, să -și însușească diverse procedee de activitate mintală. Aceasta înseamnă că se creează condițiile de a proceda amplu, inductiv, apoi deductiv, adică de a raționa logic. De aceea în procesul însușirii noțiunilor se constituie și se întăresc sisteme de a raționa într-un mod interogativ mai larg, se dezvoltă deci capacități operative intelectuale generale, cu exigențe față de exactitatea și succesiunea logică în  expunere; se dezvoltă, treptat, formele abstracte ale gândirii, gândirea propozițională.

Specific pentru această perioadă este procesul de constituire a unor moduri mai complicate de a utiliza analogia, ca mijloc de comparație între fenomene din domenii relativ diferite, fapt ce atestă o simțitoare creștere a folosirii criteriilor logice analitice în scheme de sinteză. Sub influența solicitării școlare, are loc dezvoltarea criteriilor logice ale clasificării. Dezvoltarea și întărirea proceselor gândirii logice se exprimă favoarea în deprinderilor de a gândii cauzal, logic, dialectic. .

Pentru adolescenți, o mare însemnătate capătă ideile și discuția de idei. Gândirea se străduiește să desprindă adevărul, in condițiile unei puternice plăceri pentru discuții controversate și pentru sofisme. Rolul teoriei crește foarte mult. Adolescența se exprimă ca o fază a câștigării capacității de a filozofa, de a căuta răspunsuri explicite la diferite probleme. Astfel, în perioada adolescenței, structura generală a solicitărilor intelectuale tot mai largi, mai complexe și multilaterale duce la modificări profunde ale gândirii si la dezvoltarea gândirii diferențiate: gândire matematică, gândire gramaticală, gândire fizică etc. Studiul diferitelor obiecte de învătământ îl apropie tot mai mult de însușirea unei concepții proprii despre lume și viață, înțelege legăturile obiective ale dezvoltării naturii și societății, stabilește relația cauzală și de finalitate a producerii diferitelor fenomene.

În procesul însușirii cunoștințelor se constituie deprinderi specifice de a gândi, se întăresc sisteme de a observa, se dezvoltă, deci, capacități operative, intelectual. Se generalizează algoritmi între discipline. Pe această bază se dezvoltă formele operaționale abstracte ale gândirii, se dezvoltă posibilitățile determinării logice a relațiilor dintre fenomene în cadrul unui sistem deductiv și inductiv, se dezvoltă posibilitatea urmăririi logice a trăsăturilor și diferențieri între clase fenomene, se determină criteriile logice ale clasificării. Se dezvoltă spiritul critic al gândirii- ca urmare a logicii și adâncirii acesteia , a dezvoltării posibilității de a analiza determinarea inclusă în fenomene, precizia gândirii.

Trecerea către formele extensive, verbale ale gândirii logice face necesară preluarea în termeni personali a cunoștințelor. Stilul muncii intelectuale constituie o aderare conștientă, logică la cerințele sistematizării, ca și ale lărgirii intereselor teoretice și practice și este dictat de volumul și calitatea cerințelor activității școlare. Pe măsură ce se dezvoltă sistemul informativ de cunoștințe, se petrece o ierarhizare latență a valorii celor cunoscute, dar se manifestă și preferințe, urgente etc, ceea ce oglindește aspectele caracteristice individuale ale felului cum conștiința umană primește ceea ce-i vine din afară. Reflectarea se petrece în mod activ și selectiv.

.Limbajul se deosebește la preadolescent și adolescent de perioadele anterioare prin bogăția și varietatea lexicului, precum și prin surprinderea sensurilor variate ale cuvintelor. Vorbirea devine aleasă, literară. Adolescentul poate să susțină verbal o idee timp îndelungat, făcând asociații noi față de cele cuprinse în textul model sau în tezele expuse de interlocutorul și în privința debitului verbal scris există o evoluție. Conținutul celor scrise este relativ relaxat, dat fiind faptul că mișcările scrierii și stereotipul de ansamblu al acestora s-au automatizat.

Începând cu adolescența, crește grija pentru exprimarea corectă a ideilor, precum și interesul pentru utilizarea figurilor de stil în limbajul scris: epitete, comparații, personificări, metafore. Datorită lecturii diversificate, ei reușesc să-și formeze un stil propriu de vorbire orală și scrisă, afirmându-se din ce în ce mai pregnant ca individualități distincte. Lexicul preadolescentului conține numeroase cuvinte legate de factorul senzorial ,dar este sărac și imprecis în analiza proceselor interioare. La sfârșitul adolescenței, datorită unei experiențe de viață mai ample și datorită imbogățirii vocabularului, încep să inteleagă și să redea mai adecvat și cu mai multă siguranță procese psihice complexe.

Acordând credit teoriei lui N. Chomsky, ce consideră limbajul ca o structură generativă, înnăscută, adolescentul are capacitatea de a folosi combinații de flexionări în nenumărate situații a cuvintelor ce sunt invățate.

Referindu-se la varietatea formelor de învățare specifice adolescenților, Gagn le menționează pe următoarele: învățarea prin ghidaj emoțional, învățarea cu ajutorul stimulilor relevanți, învățarea de algoritmi aplicativi, învățarea cu algoritmi ce conțin paradigmele domeniului, învățarea de cunoștințe, prin intermediul potențialului verbal evocator de experiență învățarea prin discriminare multiplă, învățarea sistemelor de rezolvare și a determinantelor incluse intr-o astfel de activitate.

Strategiile rafinate ale, învățării întâlnite la adolescenți, presupun aspirații și interese variate, cu stimulări complexe ale potențialului intelectual facilitate de intreaga dezvoltare psihică.Întregul proces este inlesnit de limbaj ca sistem hipercomplex de autoreglare și autoperfecționare a întregii activități psihice și comportamentale.

Imaginația. Concomitent cu capacitățile intelectuale, adolescentul se caracterizează și prin dezvoltarea deosebită a imaginației. Mai evident este progresul imaginației reproductive, a cărei prezență se simte puternic în întreaga activitate a tânărului, acesta având importante însușiri originale. Înafară de imaginația reproductivă care ajută în însușirea sistemului de cunoștințe transmise în procesul instructiv, se dezvoltă tot mai sensibil imaginația creatoare, a cărei material ce o alimentează preadolescența și adolescența il găsește în realitatea care trăiește, trecutul istoric, diverse amintiri in legătură cu propria persoană, anumite acțiuni umane, atitudini, defecte, perspectivele profesiei, sentimentul de dragoste care începe să se manifeste. Prin creațiile lor isi exprimă propriile judecăți și atitudini în legătură cu problemele ce-i frământă. În repertoriul creației artistice se exprimă exuberanța, bucuria, dragostea de viață, sentimentul de iubire.

Imaginația se intercorelează complex în perioada adolescenței cu gândirea, cu afectivitatea, dar și cu alte planuri complexe ale personalițății,condițile generale de armonizare a acesteia.

În perioada adolescenței cunoaște o mare dezvoltare reveria, visul, se dezvoltă fantezia, uneori chiar la paroxism. Procesul acesta, are la bază dezvoltarea deosebită a aspirațiilor și dorința impetuoasă de a proiecta în viitor aceste manifestări debordante ale vieții interioare.

Afectivitatea. Maturizarea organismului se manifestă de obicei cu o evidentă maturizare intelectuală și afectivă a copilului. Viața afectivă se complică și se diversifică, preadolescentul și mai ales adolescentul admiră, iubește, simte, aspiră, știe să dorească, are idealuri afective, îi întelege pe cei din jur cu intențiile, reacțiile acestora. Intensitatea , amploarea și valoarea emoțiilor sunt dependente de însemnătatea pe care o au pentru adolescent diverse fenomene, obiecte, persoane.

În dezvoltarea generală a vieții afective, trei direcții apar mai importante. În primul rând, dezvoltarea sensibilițății , și a concepției sale morale. În al doilea rând, creșterea și afirmarea conștiintei de șine, ca mobil al dorinței evidente de a deveni independent. Situația de tutelă, de tipul aceleia din copilărie, este mai greu suportată. În fine, a treia constă în erotizarea, în continuare, a vieții afective. Se dezvoltă sentimente superioare- morale, estetice, intelectuale – baza lor reprezentând-o lărgirea cunoașterii.

Intensitatea trăirilor afective face ca perioada adolescenței să se caracterizeze adesea ca perioadă a pasiunilor și a furtunilor afective, o perioadă de romantism în viața omului și de spontaneitate, de poezie. Totodată, ea este perioada autonomizării morale. E o etapă de mare sensibilitate morală, ce se caracterizează prin încercarea și dorința de a se ajunge la un sistem moral explicit.

Voința. Este perioada în care se modifică, devenind deosebit de bogat, momentul deliberativ al actului volitiv, când între motivele acțiunilor s-a ajuns la o ierarhizare care este în strânsă legătură cu experiența în domeniul în care urmează să se acționeze.

În luarea hotărârii, preadolescentul este prompt dar la adolescent, timpul este mai îndelungat, deoarece el reflectă mai temeinic asupra mijloacelor realizării acțiunii precum și a consecințelor ce decurg din aceasta.

Adolescentul dă dovadă de mai multă perseverență, scopurile acțiunile sale având o motivație mai puternică. Pe această perseverență se dezvoltă calitățile voinței: inițiativa, perseverența, principialitatea scopului.

Interesele. Sfera intereselor se lărgește ca urmare a creșterii orizontului cultural și a îmbogatirii experienței de viață. În primul rând interesul pentru munca școlară trebuie să atragă în mod deosebit atenția cadrelor didactice și a părinților. Uneori, interesul pentru munca școlară poate scădea. Acest fenomen este provocat de cauze foarte diferite: dezvoltarea unei adevărate pasiuni pentru sport, lectură etc., nedezvoltarea unui stil de muncă intelectual, conflictele elevilor cu profesorii, preocupările extrașcolare mai intense etc.

Interesele adolescentului nu gravitează doa în jurul activității școlare, ci se extind și la alte domenii ale științei, tehnicii, artei.

Interesele devin mai stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute, sau spre care se manifestă aptitudini evidente. Interesele devin mai conștiente, ele fiind urmărite cu tenacitate în vederea unui scop anumit; capătă caracter selectiv și de eficientă, iar sub aspectul conținutului este de remarcat marea diversitate: cognitive, pentru tehnică, pentru lectură, politico-sociale, pentru sport, pentru muncă etc.

Aceste interese sunt, mai ales la vârsta adolescenței, legate de idealul profesional, generând motivele care-i determină pe adolescenți să se orienteze și să-și aleagă o anumită profesiune: aptitudinile pentru profesia respectivă, șansele de reușită în învățământul superior, posibilități de câstig, condiții de muncă avantajoase, posibilități de afirmare, dorință de a fi util societății și a răspunde unei comenzi sociale.

Dezvoltarea psihică, a intelectului îl maturizează în deosebi sub raport social și cultural, îl face să devină avid de cunoaștere și de participare cu responsabilitate,, în deplină cunoștință de cauză, la activități cu caracter social, se antrenează în elaborarea de lucrări originale în literatură, artă, știință, tehnică.

1.4.Cele patru întrebări-cheie ale adolescenței

Perkins (2001) arată că în încercarea de a se defini pe sine și, în același timp, de a redefini relațiile lor cu lumea, adolescenții sunt preocupați să găsească răspunsul la câteva întrebări majore:

Cine sunt eu? Ce răspuns pot să dau la această întrebare, având în vedere în primul rând asumarea noilor roluri sociale și sexuale?

Sunt o persoană normală? Altfel spus, în ce măsură mă încadrez într-un anumit grup pe care eu (sau alții, a căror opinie contează pentru mine) îl consider(ă) „normal”

Sunt o persoană competentă? Sunt oare capabil să realizez ceva care este valorizat de către părinții mei, de către cei de aceeași vârstă cu mine, de societate în general?

Sunt iubit? Și, mai ales, Sunt demn de a fi iubit? Altfel spus, ar putea cineva să mă iubească (în afară proprii mei părinți)?

1.5.Laturile dezvoltării în adolescență

Latura dezvoltării cognitive

Dezvoltarea cognitivă a adolescentului este caracterizată prin trecerea de la gândirea concretă la gândirea abstractă.

Adolescentul, în opoziție cu copilul, este un individ care reflectează înafara prezentului și elaborează teorii despre toate lucrurile” (Piaget, 1998).El dispune acum de un nou set de instrumente mentale și, ca urmare,devine astfel capabil să analizeze situațiile logice, în termii de cauză și efect; să aprecieze situații ipotetice; să anticipeze, să planifice, să imagineze cum va arăta viitorul, să evalueze alternative, să își fixeze obiective personale; devine capabil de introspecție, poate să abordeze cu maturitate sarcini de luare de decizie. Progresul intelectual în adolescență este acompaniat, într-o măsură considerabilă de trecerea de la memorarea mecanică la aceea logică, susținută de perfecționarea percepției senzoriale și a criteriilor de observare, deacutizarea simțului critic, de algoritmi asimilați, dar și de efortul voluntar depus atunci când persoana are conștiința mai clară a unor scopuri și idealuri de atins (Modrea, 2006).

Latura dezvoltării psihice

Dezvoltarea psihică este procesul continuu de transformări cantitative și calitative cu sens ascendent, exprimat în treceri progresive de la nivele psihice primare, slab diferențiate și slab specializate la nivele psihice superioare, bine diferențiate și bine specializate.Accentul cade pe conținutul calitativ(pe nivel de performanță) al proceselor psihice, care evoluează de la inferior la superior și de la simplu la complex.Dezvoltarea psihică este procesul de permanență transformare a structurilor psihocomportamentale, menită să asigure adaptarea individului uman la solicitările mereu schimbate ale mediului și integrarea sa în acest mediu.Accentul cade pe caracterul dinamic al proceselor psihice, pe continua lor modificare în scopul adaptării.

Înțelegerea procesualității psihice ca o continuă transformare în scop adaptativ oferă perspective optimiste asupra existenței umane:

Psihicul uman are posibilități nebănuite de adaptare și remodelare în funcție de dinamica schimbărilor și, ca urmare, individual își poate construi și reconstrui în permanență propria viață.

Căderile, momentele de dificultate, disfuncționalitățile pot fi urmate de reveniri, de recuperări.

Sintetizând se poate spune că dezvoltarea psihică este porcesul de formare în timp a funcțiilor și structurilor psihice, ca și restructurarea lor continuă la niveluri funcționale tot mai înalte în scopul amplificării posibilităților adaptative ale organismului.

Caracteristicile dezvoltării psihice: Dezvoltarea psihică este rezultatul interacțiunii unor factori complecși, fapt ce o face să dobândească anumite caracteristici specifice:

1) Dezvoltarea psihică are în ansamblu o direcție calitativ ascendentă, dar această ascendență nu este liniară, uniformă, realizabilă prin adaosuri constante și previzibile, ci are un curs spiralat.

2) Dezvoltarea psihică este întotdeauna concretă și personală.Deși dezvoltarea psihică este guvernată de o serie de legi generale, ea diferă de la un individ la altul în funcție de:

– Mediile familiale, școlare, sociale, culturale diferite pe care individul le traversează.

– Intervenția unor evenimente și trăirea unor experiențe strict personale.

3) Dezvoltarea psihică are un caracter stadial.Dezvoltarea psihică nu este o trecere insesizabilă la etape calitativ superioare.Sunt necesare acumulări cantitative în sfera diferitelor procese și funcții psihice pe baza cărora se vor înregistra salturi calitative.

Diverși autori au eleborat psihologii ale dezvoltării: H. Wallon pune în centrul teoriei sale asupra dezvoltării psihice evoluția stadială a afectivității; J.Piaget evoluția stadială a structurilor morale; L.S. Vigotski evoluția stadială a comunicării și relațiilor sociale.

Latura dezvoltării psihosociale

Cele opt stadii ale dezvoltarii psihosociale propuse de Erickson sunt:

1 .Primul an de viață (stadiul oral)- există relația bipolară de caracteristici încredere-neancredere ca expresie ale independenței copilului de calitatea îngrijirii parentale.În acest sens îngrijirea caldă, echilibrată, calmă determină încredere, iar îngrijirea dezordonată, capricioasă dezvoltă neancredere și teamă, suspiciune.Aceste caracteristici se instalează în structura intimă a reacțiilor- se stratifică în inconștient ca o structură bazală.

2 . Stadiul următor de la 1 la 3 ani(stadiul anal)- se dezvoltă caracteristici legate de autonomia și emanciparea copilului de tutela imediat parentală versus simțul rușinii și al îndoielii, ca expresie a incapacității de a dobândi autonomie.Excesul critic privind micile accidente ale vârstei(stricarea de obiecte) duc la exces de rușine.Dacă i se lasă liber terenul dorințelor copilului de a efectua o serie de activități mărunte, se dezvoltă autonomia.

3.Stadiul al treilea(intre 4 si 5 ani)- este un stadiu dominat de constituirea inițiativei versus vinovăția.Inițiativa se manifestă ca motorie și intelectuală(imaginativă) și se instrumentează prin abordarea de tot felul de acțiuni, ca jocul, comunicarea prin vocabular.În cazul în care inițiativa nu este îngrădită, ea devine caracterisitică psihică.

4.Stadiul al patrulea(intre 6-11 ani)- se consumă în jurul perechii complementare de trăsături psiho-potențiale,sârguință versus inferiorizarea.Școala absoarbe cea mai mare parte a disponibilităților copilului.Școala impune reguli și tendințe spre sârguință.În fapt, în școală are loc procesul de dezvoltare a sârguinței, dar și trăirea inferiorității în cazul în care copilul nu poate răspunde cerințelor sârguinței impuse.Confuntarea copiilor cu experiența sârguinței este gravă.Inferioritatea se manifestă ca reacție la eșec.

5.Stadiul al cincilea are loc intre 12 si 18 ani- și este dominat de conștientizarea identității eului versus confuzia rolurilor.Dacă identitatea eului se trăiește amplu, se întăresc încrederea, autonomia, inițiativa.Confuzia de roluri sau identificarea cu roluri negative este frecventă la copiii și implică întărirea neancrederii, îndoieli, rușini, inferiorități.

6 .Stadiul al șaselea(vârsta mijlocie)- perechea de structure antrenate este intimitatea versus izolarea.Intimitatea se constituie și întărește prin întemeierea unei noi familii- se referă la prieteni, angajare și desigur la sexualitate.

7.Stadiul al șaptelea(vârsta adultă mijlocie)- și perechea de relații altruism versus egocentrism.Altruismul exprimă preocupări și față de alții nu numai față de cei din familie-inclusiv preocupări pentru generațiile viitoare, pentru progresul țării, al umanității.Egocentrismul exprimă ratarea atitudinii altruiste.

8.Stadiul al optulea- se conturează în anii bătrâneții ca expresie a nuclearizării activității psihice în jurul trăirilor de realizare versus disperare.Sensul realizării se construiește din posibilitatea de a privi viața ca pe o realizare-contrariul ei se constituie din retrospective ce văd eșecurile, ratarea sau căi precare alese în viață.

1.6 Etica comunicării cu adolescentul

1.Implică-te = să comunicăm cu copiii noștri nu e un scop în sine.Comunicarea stabilește legătura dintre noi, creează relația. Buna comunicare dă naștere unei relații bune;cea deficitară inhibă relația.Chiar și un nivel scăzut de comunicare e preferabil absenței totale a acesteia, căci el arată că încă ne mai implicăm în viața copiilor noștri.Lipsa comunicării înseamnă că relația nu există.Dacă nu comunicăm,e ca și cum am trăi pe planete diferite.

Să te implici = să fii prezent atât fizic cât și sufletește în viața copilului tău adolescent.

2.Plasează totul în contextul iubirii – Când plasezi totul în contextual iubirii, adolescenții vor percepe tot ce le spui ca pe o expresie a acestui sentiment.Dacă-l lauzi, vor simți că o faci cu dragoste; la fel, dacă-i disciplinezi.Prin dragostea ta necondiționată îi arăți cât îl prețuiești.Dar să-l iubești nu ajunge; trebuie și să-ți demonstrezi sentimentele prin ceea ce faci și prin ceea ce spui.

3. Ascultă mai mult și vorbește mai puțin – Ai putere asupa copiilor tăi:putere fizică(uneori), puterea conferită de lege, putere morală și cea pe care ți-o dau cunoștințele și experiența.Uneori poți uita că ea nu-ți dă dreptul să domini toate conversațiile cu adolescentul.Comunicarea bună se face în ambele sensuri; ea înseamnă că trebuie și să asculți, nu doar să vorbești.

4 . Abține-te să judeci – A te abține să judeci nu înseamnă: că n-ai voie să reacționezi la ceea ce-ți spun copiii tăi; că orice e permis; că nu există consecințe.Dar înseamnă că trebuie să-ți stăpânești reacțiile la ceea ce-ți destăinuie copiii, mai ales dacă la început nu-ți plac lucrurile pe care le auzi.A te abține să judeci constituie calea de a crea o relație în contextul căreia adolescentul va discuta orice cu tine, știind că-l vei asculta cu mintea deschisă.

5. Să nu renunți niciodată – Uneori, când ai încercat totul și nimic n-a mers, te simți tentat să spui:M-am săturat! Am făcut tot ce-am putut, dar tot nu e de ajuns.Mă dau bătut!Dacă nu renunți niciodată, va exista mereu șansa ca, într-o zi, tu și copilul tău să restabiliți o legătură autentică.Trebuie să lași canalele de comunicație deschise.

Cap.2 Criza de identitate la adolescenți

2.1.Conceptul de criză

Cuvântul criză se folosește atunci când se atrage atenția asupra faptului că un sistem, un organism, un agregat, o situație, o instituție sau o persoană se află într-o stare nesatisfăcătoare făță de ceea ce ar trebui să fie, să posede sau să reprezinte.

Criza = se referă la indicarea unor tendințe contradictorii foarte puternice și tensionale prezente într-un sistem, situație, tendințe ce arată că este iminentă o schimbare radicală determinată de tensiunea respectivă.

O criză este un conflict generat de reorganizări și restructurări.

Conform Dicționarului de sociologie coordonat de Catălin Zamfir și Lazăr Vlășceanu, criza este definită ca fiind “o perioadă, în dinamica unui sistem, caracterizată prin acumularea accentuată adificultăților, izbucnirea conflictuală a tensiunilor, fapt care face dificilă funcționarea sa normală,declanșându-se puternice presiuni spre schimbare".

În stadiile de dezvolatare psiho-socială ale lui Erik Erikson, apariția crizei de identitate se petrece în timpul adolescenței, atunci când oamenii duc o luptă între sentimente de identitate și confuzie. Cercetătorul James Marcia a dezvoltat teoria inițială a lui Erikson. Potrivit lui Marcia și colegilor lui, echilibrul dintre identitate și confuzie se găsește în luarea unui angajament față de o identitate.

Criză de identitate a unui adolescent poate fi și o criză și pentru tine părintele lui.Cum îți ajuți copilul să afle cine este cu adevărat? Ce-i spui, ce faci pentru a-i oferi o orientare și sentimentul valorii personale? Care este rolul tău în această călătorie în care adolescentul se descoperă pe sine?

Asumarea riscurilor, testarea limitelor, schimbarea imaginii de sine, încălcarea regulilor și convențiilor, toate acestea fac parte din procesul de căutare a identității.

Criza de identitate= este zbuciumul creator al adolescentului în fața întrebării ,,Cine sunt eu? Înseamnă: să iei decizii pe care nu le poți duce la îndeplinire; să faci planuri pe care să le abandonezi; să nu-ți evaluezi corect valoarea ca elev, fiu/fiică, prieten sau om.

Criza adolescenței exprimă nesiguranța adolescentului față de noi trebuințe și cerințele externe și interne ce se formulează în această perioadă, cerințe și trebuințe care se cer satisfăcute în condiții încă nesesizate deplin de către adolescent.

Criza adolescenței este inevitabilă, iar lumea spirituală a adolescenților este plină de mistere de nepătruns.

Oricum am numi-o criză de origine juvenilă, criza vârstei ingrate sau a vârstei dificile ori pur și simplu criza adolescenței, această etapă a evoluției psihologice, este banală în sine, cu toată gravitatea manifestărilor ei exterioare.Comună celor două sexe, ea cuprinde efectiv la un moment precis al existei lor și în grade diferite, mai bine de două treimi dintre adolescenți.

Piatra de poticnire în înțelegerea crizei este în legătură cu întrebarea dacă sau nu criza ar trebui să fie concepută ca o normă de ontogeneză. DB Elkonin este printre cei care dau un răspuns pozitiv.

Investigând teoria lui Erikson că explorarea identității adolescentului este asociată cu o varietate de simptome cum ar fi: fluctuații în puterea egou-lui, modificări ale dispoziției, răzvrătirea și reclamații fizice sporite.

Erikson(1965-1968) a văzut dezvoltarea identității ca un ciclu de experiențe de criză(caracterizată prin explorarea activă a alternativelor) și asumarea de angajamente în diferite sfere ale vieții unei persoane.

Marcia(1966) a deviat de patru ori clasificarea stării de identitate, care a fost de atunci folosit de un număr de cercetători pentru a explora dezvoltarea identității în următoarele domenii: politică, religie.

Vârsta medie de apariție a acestei crize este între 12 și 14 ani la fețe și 14 și 16 ani la băieți.Uneori cauza ei poate fi o puternică emotivitate naturală, o cultură intelectuală mai vastă sau pur și simplu o repetare întâmplătoare a unor șocuri afective.Și dimpotrivă, tinerii închiși într-un climat familial, sufocant și ostil oricărei influențe din afară trec prin aceste crize târziu, pe la 16 sau 18 ani.Întârzierea nu implică neapărat și o deficiență mintală.La vârsta aceasta, mai avansată, crizele sunt foarte violente, greu suportate și lasă urme mai sensibile asupra caracterului.E zadarnic să nădăjduim că vom suprima criza juvenilă îndepărtând de adolescent toate împrejurările care ar putea declanșa un șoc emotiv.

2.2. Perioadele din viața adolescenților

Perioada revoltei

Prima manifestare a acestei revolte este refuzul de a se supune.Înainte de 13 ani, copilul nu se supune din zăpăceală sau pentru că nu vrea să facă un lucru care-i displace.După această vârstă, la 14 ani, el nu se mai supune, din dezgustul pe care i-l provoacă ideea că i se ordonă ceva și pentru a protesta împotriva ideii de subordonare, conținută implicit în noțiunea de supunere.Conținutul ordinului îl interesează mai puțin decât tonul vocii care comandă.

Înainte de criză, copilul se răzvrătea împotriva supunerii pe ascuns; în timpul crizei el se răzvrătește cu ostentație.Nu mai este serviabil și se înfurie împotriva micilor ajutoare pe care trebuie să le dea în casă.Să facă un drum pentru mama sau să cumpere un ziar pentru tata sunt lucruri privite de el ca un simbol al sclaviei.El se supune când autoritatea familială a rămas intactă, însă prin atitudinea pe care o afișează vrea să ateste că face totul din constrângere și în mod forțat.Demnitatea exagerată ce i se citește pe față vrea să constituie o lecție pentru părinții atât de tiranici, încât să-și înjosească copilul cu sarcini incompatibile cu valoarea lui.

Tot atunci este și vârsta zâmbetului batjocoritor.Toate părerile anunțate de adulți par ridicole tânărului în plină vârstă ingrată.Ele îl fac să ridice ostentativ din umeri, mai ales dacă părerile sunt ale părinților săi.El descoperă că și ei au slăbiciuni și încearcă, pentru că multă vreme a crezut că sunt atotștiutori, să-i facă să plătească înșelătoria morală a cărei victimă i se pare că a fost în tot timpul copilăriei.Totul i se pare suspect și, fiindcă se știe destul de slab pentr a discuta cu cei mai mari decât el, preferă să nege totul decât să încerce să deosebească adevărul de minciună.Refuzul de a se supune și zâmbetele batjocoritoare sunt o modalitate firească de apărare, iar reducerea credulității i se pare că justifică revolta lui împotriva părinților și a familiei.

Ea este adesea dureroasă pentru familiile uimite de a vedea afecțiunea lor atât de nerăsplătită,în timp ce profesorii, rudele mai îndepărtate sau chiar unii străini nu par a fi ținta acestei răzvrătiri.În realitate, părinții par atât de vitregiți numai pentru că tutela lor e cea mai veche și mai apăsătoare.Împotriva ei reacționează în primul rând adolescentul răzvrătit .În timp ce înainte părerile părinților erau adesea menite în discuțiile dintre colegi, acum ele nu mai sunt citate decât pentru a exemplifica aspectul retrograd al generațiilor vârstnice.Profesiunea către care îl îndemnau părinții și care era privită până atunci cu entuziasm devine lipsită de interes și nedemnă de orice năzuință normală.În sfârșit și mai ales plimbările duminicale în familie se transformă într-o corvoadă insuportabilă.În locul lor, tinerii preferă orice, chiar să-și facă lecțiile pentru școală într-o după-amiază de sărbătoare.Această neanțelegere reciprocă se adâncește dacă autoritatea paternă grav amenințată, în loc să se facă mai ușor simțită, caută să reacționeze devenind mai drastică.Fuga de acasă constituie forma extremă a acestei revolte împotriva familiei.Ea este mai curând dovadă conflictului dintre generații decât a unei adevărate lipse de afecțiune din partea copilului sau a unei asprimi excesive din partea părinților.

Adolescentul manifestă revoltă: împotriva părinților

împotriva școlii

împotriva moralei

Revoltă împotriva școlii

Și în acest caz este vorba de același refuz de a accepta în continuare o autoritate recunoscută până atunci.În ochii elevilor de 14 ani, profesorii lor se transformă în niște ignoranți plini de pretenții sau în tirani; elevii pândesc cu perseverență o greșală cât de mică a profesorilor care să servească drept justificare acestei revolte.Miciile mânii, excentricitățile vestimentare ale pedagogilor sau ale profesorilor, care până atunci nu erau decât o sursă de ironii, capătă o cu totul altă importanță.Până și valoarea studiilor lor este pusă în discuție de adolescenți.Aceasta este și perioada extravaganțelor și a actelor inutile de nesupunere.

Revoltă împotriva moralei, a politeții

Tot așa cum încearcă să lepede jugul părinților și al profesorilor, tânărul adolescent se străduiește să scape de toate constrângerile sociale și morale susceptibile de a sugruma personalitatea lui născândă.Manifestând aceeași repulsie față de toate închistările vieții sociale, el se opune cu aceeași energie marilor principii morale ca și simplelor reguli de politețe.Tânărul adolescent devine la 14 ani într-adevăr conștient de importanța minciunii în relațiile sociale.El observă că păcatele care-i erau lui prezentate de la cea mai fragedă vârstă drept rușinoase și foarte rare sunt în realitate privite fără prea multă indignare de părinții lui și de ceilalți adulți.

Atunci când e prea timorat pentru a se răzvrăti deschis împotriva constrângerilor morale, el își transferă revolta în domeniul deprinderilor de politețe, care i se par tot atât de ipocrite, dar mai puțin periculos de încălcat.Simpla bunăcuviință i se pare insuportabilă și orice bădărănie capătă în ochii lui alura unui protest solemn.Din aceleași motive îl irită toate celelalte valori ale societății.El neagă proprietatea, căsătoria și refuză să facă orice concesie față de ceea ce pare respectabil părinților săi.Toate aceste manifestări de revoltă pot face o impresie proastă, dar dacă ne dăm osteneala să le privim cu indulgență, uitând reflexele noastre de adulți, ele devin lesne de explicat.

Perioada scandalului

Din clipa în care se crede definitiv eliberat de lanțurile copilăriei, adolescentul caută să-și afirme noua sa independență prin numeroase excentricități.El vrea să se facă remarcat.Pentru a-și atinge scopul, toate mijloacele i se par bune dacă pot să-l scoată în evidenț ă din rândurile mulțimii.Fanteziile vestimentare sunt primele care atrag atenția trecătorilor.Adio culori cenușii, șterse și croieli discrete.Stofele devin exagerat de colorate sau, dimpotrivă negre.Dacă moda obișnuită prevede părul scurt, tinerii își vor lăsa o coamă lungă și romantică; dacă ea se schimbă și începe să se poarte cu păr lung, atunci îi vom vedea pe tineri cu capul complet râs.

Strigăte puternice, palme zgomotoase pe spate, râsete stridente, sunt mijloacele folosite de tinerii excentrici pentru a-și semnala prezența celor care nu s-au lăsat impresionați de costumația lor.Ei își dau osteneala să se arate plictisiți la spectacolele care-i interesează pe vecini și simulează entuziasmul la acelea care de fapt nu prezintă nici un interes.Înjurăturile, expresiile jignitoare sau, dimpotrivă folosirea unui limbaj cu întorsături-prețioase și arhaice îi ajută să completeze impresia pe care vor s-o facă.Toate aceste mici mânii sunt lipsite de gravitații și nu fac decât să sâcâie pe cei care le constată.Înclinația către scandal. Proprie fiecărui adolescent, ia proporții din clipa în care se află în tovărășia colegilor de aceeași vârstă.Deoarece în acest caz se simte mai puțin singuri pentru a suporta consecințele excentricităților sale, precum și pentru că încearcă să le depășească pe ale celorlalți, el își exagerează exhibiționismul antisocial.Cunoașterea faptului că firea tânărului este influențabilă trebuie să-i determine pe părinți să nu neglijeze excentricitățile copiilor lor.

Supravegherea trebuie să fie foarte discretă, ca toate inițiativele familiale în această perioadă, dar constantă și, dacă e cazul, urmată de reacții energice, spre a sugruma în față riscurile contaminării morale.Acesta este unul dintre rarele cazuri din timpul crizei juvenile, când părinții trebuie sfătuiți să aibă o atitudine fermă și, la nevoie, lipsită de diplomație.Trebuie pus imediat totul în mișcare pentru a-l îndepărta pe tânăr de colegii sau mediul susceptibil să-l strice.

Perioada încrederii în sine

Aceste excentritãți dureazã de la caz la caz, de la un an la trei ani, apoi se atenueazã, pentru a dispare între 16 și 17 ani; • gustul pentru scandal scade când personalitatea a devenit destul de puternicã încât sã nu mai aibã nevoie de a se afirma.

Examenul de conștiință

Aceste excentricități durează, de la caz la caz, de la un an la trei, apoi se atenuează, pentru a dispare între 16 și 17 ani.Gustul pentru scandal scade când personalitatea a devenit destul de puternică încât să nu mai aibă nevoie de expediente spre a se afirma.Sigur de a fi dovedit celor din jur că a ieșit din copilărie și a devenit un om stăpân pe faptele sale, adolescentul caută să-și cunoască propriul său personaj transformat.Simte o nevoie imperioasă să facă acest lucru din cauza atenției pline de neliniște pe care i-o acordă ai săi.

El pornește la descoperirea propriului său eu pentru a înceta să mai fie el însuși o simplă jucărie lipsită de suflet.Înzestrat cu o personalitate cu totul nouă,îmbogățită de cunoștințele sale școlare și de recentele sale legături extrafamiliale, el înțelege că trebuie să-i cunoască toate mecanismele ascunse dacă vrea să merite independența pe care și-a cucerit-o.Curiozitatea îl împinge și ea la asemenea investigații și el pornește la descoperirea eului său interior, cu aceeași ardoare cu care explora în visele lui de copilărie misterioasele ținuturi din cărțile de aventuri.El se străduiește să-și însușească acel ,,cunoaște-te pe tine însuți al clasicilor greci.Pentru a face aceasta, adolescentul se închide în sine, își disecă toate sentimentele și își analizează fiecare mișcare.

Instabilitatea sa de caracter, care-i oferă imagini schimbătoare și mereu altele despre ,,el sau, îl îndeamnă să-și modifice zilnic aprecierea asupra sa, îi interzice orice concluzie definitivă și prelungește necontenit acest divertisment intelectual.Străduindu-se să-și cunoască mai bine ființa intimă, tânărul ajunge într-o zi să reflecteze asupra locului ocupat de această ființă în imensitatea universului.

Această criză meditativă este indispensabilă încheierii normale a evoluției psihologice.Cei care nu trec prin ea sunt sortiți unei vieți afective sărace în emoții și în elanuri spontane.Ea întârzie uneori și poate apărea la tineri de 21 de ani și chiar mai mult dacă au fost prea cocoloșiți de părinții lor și ținuți deoparte de orice griji.Ea poate fi și precoce dacă programele școlare o fac să izbucneacă în mod artificial la adolescenții care au început mai devreme școală.Oricare ar fi momentul apariției ei, ea marchează întotdeauna sfârșitul copilăriei.

Perioada de exaltare si de afirmare

După treminarea în cele din urmă a acestui îndelungat examen de conștiință, tânărul se simte gata să înfrunte pe cei de o seamă cu el, precum și pe cei mai vârstnici.Plin de încredere în el, este gata să ia cu asalt tot ceea ce este mai plăcut sau mai dificil de obținut pe lume.Elanul acesta este rodul unei îndelungate maturizări a perdonalității și constituie o reacție împotriva sterilelor lui visări de odinioară.El se contopește cu elanul fiziologic al întregii sale ființe fizice.

Adolescentul nu s-a simțit niciodată atât de puternic.De altfel nici nu este o iluzie, căci niciodată nu va mai găsi acumulat în el atâta potențial.Orientarea profesională, orientarea sportivă, influențele familiei, școlare și universitare pot contribui la canalizarea acestei energii în sensul cel mai de dorit.Acestea trebuie să se manifeste însă discret, să se ferească de a fi brutale sau imperative, căutând mai mult să îndrume decât să impună o voință străină.

Această vârstă la care adolescentul proclamă ,,totul ori nimica,vârstă a căutării neancetate, a perfecțiunii, este și cea a polimorfismului, fără a fi din această cauză și cea a ipocriziei.

Tendința egoistă.Dacă nu se complică cu alte considerente, ea exprimă năzuința legitimă de a folosi cel mai bine noile posibilități de acțiune oferite de spirit și de corp.Ea se manifestă atunci printr-o nouă creștere a interesului pentru sarcinile obișnuite și printr-o mare atenție pentru viitorul social și sentimental.

Tendința mistică sau romanțioasă.Adolescentul poate de asemenea să se dezintereseze de viitorul lui social și să nu năzuiască decât spre satisfacții intelectuale, filozofice sau sentimentale.Totul îl interesează, totul îl pasionează.Din clipa în care a găsit într-o lucrare răspunsul la una dintre frământările lui, el părăsește orice alte cercetări și îmbrățișează cu elan teoriile autorului sau sfârșitul crizei.

Pe măsură ce tânărul înaintează în vârstă, amintirile pe care le-a păstrat despre începutul crizei se șterg.Ele se estompează pe nesimțite și sunt înlocuite de preocupări mai actuale.Puțin câte puțin se constituie și ia naștere un întreg trecut.Învață să se aprecieze în funcție de ceea ce a fost și nu numai în funcție din ceea ce ar dori să fie.Nu se mai crede alfa și omega.

Maria Baskirtefa scria la 18 ani: ,,Cu cât înaintez în maturitatea tinereții mele, cu atât devin mai indiferentă.Puține lucruri mă frământă în timp ce înainte totul mă interesa.

În același timp tânărul începe să acorde mai multă importanțtă acțiunii decât speculațiilor intelectuale care o determină.Mulți adulți își amintesc timp îndelungat de visurile lor din tinerețe.Departe de a constitui o piedică pentru viața care urmează,criza de identitate poate fi deci folositoare maturizării individului.

2.3.Aspecte deosebite ale crizei

Criză exagerată.Această criză, atât de diferită de la individ la individ, determină la unii tineri reacții exagerate, care ar putea fi confundate cu adevărate stări patologice.Cum să nu te gândești la un delir paranoic în fața anumitor semne de originalitate, la o demență precoce în fața excentricității sau melancoliei unor tineri sau la o schizofrenie atunci când lipsa de adaptare la mediu este prea evidentă?Unii psihiatri și mai ales unii psihologi și orientatori depășindu-și atribuțiile, vădesc o tendință exagerată de a formul pripit asemenea diagnostice. Granița dintre boală și sănătate este adesea imprecisă și e greu să deosebești ceea ce ține de o stare sau alta în momentul descoperirii unui simptom clinic izolat.Dacă succesiunea diferitelor etape care alcătuiesc această criză se produce normal, rareori se întâmplă ca ea să fie patologică, chiar dacă una dintre atitudinile trecătoare pare exagerată.Numai un adolescent care timp de mai multe luni sau chiar de mai mulți ani ar continua să aibă una și aceeași comportare excentrică fără să se observe la el vreo evoluție ar putea produce îngrijorare și ar îndreptăți o consultație psihiatrică.

2.4 Identitatea: componente structurale

Conform opiniei lui Erikson, obiectivul major al adolescentului în această etapă de dezvoltare este formarea identității eului – o identitate durabilă și sigură sau simțul sinelui. În viziunea autorului, identitatea eului se structurează în jurul a trei componente principale:

c) simțul unității sau acordul între percepțiile sinelui;

d) simțul continuității percepțiilor sinelului în timp;

e) simțul reciprocității între propriile percepții ale sinelului și modul în care individul este perceput de ceilalți

Când ești adolescent, te preocupă în permanență definirea identității tale. Cine sunt? Și Ce voi deveni?

A avea identitate înseamnă a fi cineva, a ocupa o anumită poziție într-un context social dat,a juca un anumit rol scurt, tinerii își vor lasa o coama lungă și romantică ,a dispune de un anumit statut. Practic, identitatea unei persoane reprezintă un răspuns explicit sau implicit la întrebarea Cine sunt eu?

Identitatea este sentimentul subiectiv și ironic al unității personale și al continuității temporale.(Erickson (P.Popescu-Neveanu, 1978, p.319).

Erikson a descris identitatea ca ” „Ego-identitatea în acest caz, în aspectul său subiectiv, este conștientizarea faptului că există o constanță de sine și o continuitate a metodelor de sinteză ale ego-ului, stilul individualității unei persoane, și că acest stil coincide cu ceea ce înțeleg ceilalți semnificativ din imediata comunitate prin constanța și continuitatea acelei persoane.

Identitatea = înseamnă o decizie matură, sentimentele, biruința asupra descurajării, cum și când să folosești independența.

Înainte de adolescență,identitatea copilului este ca patch-urile de material care nu au fost încă cusute împreună.Acest proces de integrare este la centrul al cincelea al crizei psihosociale descris de Erikson criză de identitate față de difuzia de identitate.

Identitatea este percepută ca o parte integrantă de sine, care reprezintă o colecție de identități (PJ Burke, S. Stryker, Serpe).

Noțiunea de identitate implică percepția și experiența subiectului care este condiționată de integrarea subiectului în diferite grupuri sociale ( C.Gordon, K.V Korostelina).

Cheia pentru rezolvarea crizei de identitate susține Erikson, se află în interacțiunile adolescentului cu alții.Adolescentul făurește o identitate, dar în același timp societatea identifică adolescentul.

Conform studiilor cunoscutului psihanalist Erik Erikson, acestei vârste îi este specific conflictul dintre propria identitate și confuzia de rol, care se datorează atât modificărilor fizico-hormonale, cât și imperativelor adaptării sociale.

Adolescenții sunt prinși între două tipuri de identitate: sunt și totuși nu mai sunt copii; sunt adulți, și totuși încă nu.Căutându-și identitatea vor să afle răspunsuri: ce să le placă, ce să spună, cu ce să se îmbrace, ce este la modă și ce nu. Adolescenții își caută identitatea și le vine greu să se descurce cu toate schimbările și presiunile ce apar o dată cu adolescența fizică și psihică.

Investigând teoria lui Erikson s-a ajuns la concluzia că explorarea identității adolescentului este asociată cu o varietate de simprtome cum ar fi: fluctuații în puterea egou-lui, modificări ale dispoziției, răzvrătirea și reclamații fizice sporite.

Expresia căutarea identității se referă la nevoia fiecărui om de a ști cine este.Permite-mi să te întreb cât ești de familiarizat cu tine însuți? Știi cine ești? Știi ce dorești în viață? Îți cunoști calitățile și slăbiciunile? Îți place imaginea pe care și-au format-o prietenii tăi despre tine? Toate aceste întrebări se referă la căutarea identității.

Problemele în dezvoltarea identității pot apărea atunci când un individ nu a rezolvat cu succes crizele anterioare sau în cazul în care adolescentul este într-un mediu care nu oferă perioadă necesară de ,moratoriu.

2.5 Stabilirea identității

La formarea identității contribuie:

1) Imaginea pe care ți-o faci despre corpul tău și despre tine, din punct de vedere intelectual, emoțional, moral.

2)Ce auzi că spun alții despre tine și cum te descriu ei; cu ce ton ți se vorbește.

3)Senzațiile fizice acumulate: dacă ai fost ținut în brațe, mângâiat, ori ai fost negijat și bătut.

4) În căutarea identității îți analizezi neancetat propriile gânduri; ai multă fantezie și ești tot mai preocupat de tine însuți; visezi la situații ideale.

Marcia a dezvoltat de asemenea o metodă de a măsura identitatea, ca și patru stări diferite de identitate. Această metodă se orientează către ariile de funcționalitate : rol ocupațional, crezuri și valori, sexualitate.

Stări de identitate:

* realizarea identității ce se petrece în momentul când individul a explorat diferite identități și a luat un angajament față de una singură.

* moratoriu este starea unei persoane care este implicat activ în explorarea diferitelor identități, dar nu a făcut un angajament.

* starea de executare este atunci când o persoană alege o identitate fără o explorare precedentă.

* difuzia identității se petrece când nu există nici o criză de identitate, nici un angajament față de una.

2.6 Rolul familiei în dezvoltarea personalității adolescentului

După P. Osterrieth (1973) familia joacă un rol foarte important în structurarea și formarea personalității copilului. Părinții influențează copiii prin concepția lor despre lume și viață, dar și prin comportamentele , temperamentele, atitudinile, dorințele lor, gradul lor de toleranță. Familia constituie factorul primordial al formării și socializării copilului, este primul său intermediar în relațiile cu societatea și tot ea constituie matricea care imprimă primele și cele mai importante trăsături caracteriale și morale, atitudinile pe care copilul le adoptă în familie punând bazele conduitelor viitoare. Ea reprezintă locul în care copilul învață regulile de comportare, strategii de rezolvare a problemelor practice, dobândește competențe sociale de bază (negocierea, comunicarea, exprimarea emoțională, controlul mâniei și a agresivității, conduita asertivă, etc.), care îl vor ajuta pe tânărul și adultul de mai târziu să se adapteze optim la rolurile familiale, profesionale și sociale pe care comunitatea și societatea din care face parte le așteaptă de la el. În cadrul familiei, copiii, beneficiind de sprijinul material, cognitiv și mai ales afectiv al părinților și al fraților, învață să fie autonomi și independenți, să fie siguri pe ei înșiși, să fie disciplinați și cinstiți, pentru a reuși în viață. De asemenea, familia este locul unde sunt construite prototipuri pentru toate tipurile de relații sociale (de supraordonare sau subordonare, de complementaritate sau de reciprocitate). În densa rețea de influențe reciproce și adaptări din cadrul familiei, părinții joacă un rol hotărâtor. În egală măsură, conduita ambilor părinți reprezintă prima sursă de imitație, după care copiii încep să-și ghideze conduita. Dacă conduita părinților este adecvată și îl stimulează pe copil în direcția bună, acesta va ajunge să socializeze în mod normal și să aibă șanse crescute de a reuși în viață. În cazul în care modelele pozitive de conduită ale părinților sunt absente, copilul va întâmpina dificultăți în procesul de socializare, dificultăți care pot avea repercursiuni pe termen lung asupra dezvoltării personalității acestuia, mai ales atunci când acesta nu este ajutat la timp să le depășească. Rolul familiei ca principal mediu de dezvoltare a personalității copilului este foarte important încă din etapele timpurii ale evoluției sale și continuând până la sfărșitul adolescenței, când această dezvoltare ajunge la maturitate, căpătând un un caracter stabil. Numărul, complexitatea și varietatea de situații care pot apărea într-o familie – începând cu tipul de familie, structura acesteia și până la conduitele specifice pe care aceste situații le determină sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea personalității adolescentului. Diversitatea mediului familial ajută atât la socializarea adolescentului, prin descoperirea comportamentelor sociale fundamentale, de bază, dar și la individualizarea acestuia, oferindu-i posibilitatea de a se defini și preciza pe sine. Influența familiei asupra personalității adolescentului se exercită pe trei căi principale: 1) prin educație explicită, intențională; 2) prin transmiterea unor modele de valori, de atitudini și comportamente; 3) prin climatul familial. Prima cale este directă, celelalte două sunt indirecte. Toate acestea se realizează diferit, de la familie la familie, în funcție de variabile ca: tipul de familie, statutul socioeconomic și cultural, tipul de disciplină parentală etc. Astfel, un rol principal revine educației pe care părintele o oferă adolescentului. Educația copilului în familie poate depinde de nivelul de instrucție al părinților, structura familiei, unele caracteristici psihopatologice ale părinților etc. De asemenea, transmiterea familială a valorilor poate fi diferită de la familie la familie, în funcție de statusul, credințele, nivelul socio-economic și cultural al acesteia. Astfel, numeroși autori arată că părinți aparținând unor categorii socio – economice diferite transmit copiilor lor valori diferite. „În clasele mijlocii și superioare sunt valorizate autonomia și stăpânirea de sine, imaginația și creativitatea, în timp ce în clasele populare accentul este pus pe ordine, curățenie, obediență, respect al vârstei și al regulii exterioare, respectabilitate, capacitatea de a evita problemele” (Bourdieu, 1974; Lautrey, 1980; Percheron, 1981; Le Witta, 1988; apud Stănciulescu, 1997).

2.7 Difuzia identității

Conform teoriei lui Erikson (1968) difuzia identității sau sentimentul nesiguranței trăit de cei mai mulți adolescenți poate fi caracterizat prin patru componente majore:

1.Intimitatea: adolescentului îi este teamă să aibă încredere în alții deoarece aceasta poate însemna o pierdere a identității

2. Difuzia timpului: constă într-o neancredere asumată cu privire la posibilitatea ca timpul să aducă modificări ale situației, iar pe de altă parte teamă că s-ar putea întâmpla ceva care să schimbe actuala stare de lucruri

3. Difuzia efortului personal: care implică fie o inabilitate de a se concentra, fie un efort enorm direcționat înspre o singură activitate

4. Identitatea negația: înseamnă de fapt o atitudine ostilă, de dispreț și snobim față de rolul considerat ca fiind potrivit și dezirabil în familie sau în comunitatea aflată în imediată apropiere

Cap 3 Metodologia cercetării

3.1 Obiective:

De cine se simt adolescenții mai apropiați și ce rol au aceste persoane în dezvoltarea personalității lor.

Cum să înțelegi adolescenții și criza lor de indentitate în funcție de nevoile ce le au și modul lor de a ieși în evidență.

Care este părerea adolescenților despre ei înșiși și ce efect are aceasta asupra perceptiei lor despre sine.

3.2 Ipoteze

1) La această vârstă adolescenții se simt mai atașați de părinți decât de colegi.

2) Percepția față de sine, a adolescenților, este determinată de percepția celorlalți față de sine însuși.

3) Dorința adolescenților de a ieși în evidență la această vârstă este de natură exterioară.

După cum observăm din datele analizate anterior, putem spune că adolescenții se simt mai apropiați de părinți decât de colegi.Părinții sunt cei mai apropiați de copii și de aceea ei trebuie să fie atenți la anturajul lor și la dorințele lor, încât dacă văd că au probleme de identitate mari să îi poată înțelege și ajuta.

La această vârstă încep să se lege relațiile de lungă perioadă între persoane.Observăm din datele analizate că este și perioada în care începe să îți pese de propria ta persoană, de felul cum arăți și ceea ce cred ceilalți despre tine, și de aceea cred că ar trebui mai mult școala și profesorii să se îndrepte spre impulsionarea și alimentarea cu încredere a minți copiilor.

Adolescența este și perioada în care copii încep să se simtă importanți, să iasă în față, să vrea să iasă în evidența, de aceea este foarte important să înțelegem acest aspect, iar din chestionarul analizat ne dăm seamă că cel mai des adolescenții încearcă să iasă în evidența prin limbaj, și tocmai de aceea ar tebui să îi ascultăm mai mult, și să vedem ce probleme au chiar dacă unele ne-ar părea puerile.

3.3 Instrumente, probe, metode

Instrument folosit in cercetare: chestionarul

Eșantion/lotul de subiecți: 87 de persoane

Metoda: aplicare directă a chestionarului în timpul orelor de curs

Subiecții: elevi ai claselor a X si a XI-a ai liceului pedagogic Carmen Sylva Timișoara

Analiza si interpretarea datelor

Tab.3.1

Din 87 de adolescenți, majoritatea 55.2% au vârsta de 15 ani, restul variand intre 16 si 18 ani.

Tab.3.2

75.9% dintre ei locuiesc în mediul urban, și doar 24.1 în mediul rural.

Diagrama 3.1

Tab.3.3

Sunt un număr de 60 de persoane de gen feminin care au răspuns la chestionar, și 27 de gen masculin.

Diagrama 3.2

Tab .3.4

Tab.3.5

Tab.3.6

Tab.3.7

Din Tab. 4.5.6.7 putem oberva că majoritatea dintre adolescenți au respect față de cei din jur și încearcă să fie sociabili, doar 3 dintre cei care au răspuns adoptă o atitudine de aroganță.

Tab. 3.7

Diagrama 3.3

Surprinzător sau nu, majoritatea dintre cei chestionați nu prea sunt interesați de părerea celorlalte persoane despre ei, sau foarte puțin, doar 20% au declarant că îi interesează foarte mult ceea ce cred ceilalți despre ei.

Tab.3.8

Tab.3.9

Tab 3.10

Din tab 8.9.10 putem observa că din cei care au declarat că sunt dependent de familiile lor majoritatea sunt dependent emoțional, deci putem spune că părinții încă au un rol esențial în dezvoltarea adolescenților, deși aceștia încearcă să fie cât mai rebeli.

Tab.3.11

Diagrama 3.4

De obicei la vârsta adolescenței începi să îți pun întrebări, ajungi la o anumită maturitate și vrei să aflii răspunsuri la întrebările existențiale ale vieții:cine sunt, de unde vin și în-cotro mă duc. Observăm că și în studiul nostrum majoritatea dintre adolescenți încep să își pună asemenea întrebări, doar 3 dintre ei nu s-au întrebat niciodată cine sunt.

Diagrama 3.5

.

.

Diagrama 3.6

Observăm din diagramale 5 și 6 că majoritatea dintre ei vor și se simț unici,și își doresc

să fie in centrul atenției

Tab.3.12

Pentru că avem sig-îl <0,05 ne rezultă că avem corelații între părerea celorlalți față de sine și atitudinea de inferioritate care o ai față de tine însuți.

Persoanele care au o părere de inferioritate față de sine însuși sunt influențate de părerile celor din jur.

Pentru că avem sig-ul<0,03 ne rezultă că avem corelații între părerea celorlalți față de tine și atitudinea de vinovat față de tine insuți.

Persoanele care se simt vinovate sunt influențate foarte mult și despre părerea celor din jur.

Tab.3.13

Tab.3.14

Tab.3.15

Tab.3.16

Din tab.13,14,15,16 observăm că atunci când încearcă să iasă în evidența adolescenții folosesc limbajul în acest scop, și abea apoi aspectul exterior, ceea ce denotă că ei ar trebui să fie ascultați mai mult, pentru că prin asta se exprimă ei cel mai bine.

Tab.3.18

Tab.3.19

Din tab 17,18,19 observăm că părinții rămân în continuare persoanele de care se simt adolescenții cei mai atașați, deși la această vârstă au loc cele mai mari conflicte între generații, părinții rămân persoanele cele mai apropiate.

Tab.3.20

Tab.3.21

Tab.3.22

Observăm din tab. 20,21,22 că deși în tabelele anterioare adolescenții erau cei de părinții, când vine vorba de activități în timpul liber, prefer să stea cu prietenii, ceea ce ne demonsteaza ce influența mare poate avea anturajul în crizele de la această vârstă.

Tab.3.23

De aici putem observa că nu este nici o legătură între părerea celorlalți despre ei, atunci când vine vorba despre a ieși în evidență.Adolescenților le place să fie centrul atenției, fără a le păsa ce cred ceilalți despre ei.

. Pentru că avem sig mai mic de 0.05,deci rezultă că avem corelație între variabile, putem spune, că persoanele care intră mai des în contradicție cu cei din jur fac acest lucru și pentru că vor să fie centrul atenției.

Tab.3.25

Din corelația de mai sus putem observa că adolescenților le place să fie în centrul atenției, și pentru asta ei sunt foarte sociabili

Pentru analiza datelor am folosit programul SPSS ca variabile am folosit următoare: Ți-ai dorit vreodată să fi în centrul atenției,Te interesează ce cred celelalte persoane despre ține,Ai fost vreodată în contradicție cu cineva.În analiză am utilizat corelația dintre variabile și analiza descriptivă a acestora cu o probabilitate de 95%(sig ,0,05 adică în 95 din 100 de chestionare vom obține aceste rezultate.Coeficientul din tabelul de corelație ne arată dacă sunt correlate.

Cap 4. Concluzii, sugestii, recomandări

Identitatea personală înseamnă a fi cineva, a ocupa o anumită poziție într-un context social dat, a juca un anumit rol scurt, și a răspunde explicit la întrebarea ,, cine sunt eu?Mediul social reprezentat de familie, școală, întregul sistem ce caracterizează societatea la un moment dat își pune amprenta atât direct cât și indirect asupra evoluției individului

Identitatea este sentimentul subiectiv și ironic al unității personale și al continuității temporale.

Din lucrarea de față în care se prezintă comportamentul adolescenților în timpul acestei crize, am constatat că: adolescenții au atitudine de sociabilitate față de celelalte persoane; își formează atitudinea față de șine în contextual în care îi interesează puțin ce cred celelalte persoane despre ei; se simt mai bine în compania prietenilor decât în compania părinților; adolescenților le place să fie în centrul atenției fără să le pese de ce cred ceilalți despre ei.

Identitatea= este zbuciumul creator al adolescentului în fața întrebării ,,Cine sunt eu? Înseamnă: să iei decizii pe care nu le poți duce la îndeplinire; să faci planuri pe care să le abandonezi; să nu-ți evaluezi corect valoarea ca elev, fiu/fiică, prieten sau om

Sentimentul identității exprimă nesiguranța adolescentului față de noi trebuințe și cerințele externe și interne ce se formează în această perioadă, cerințe și trebuințe care se cer satisfăcute în condiții încă nesesizate de către adolescent.

Sugestii pentru părinți:

Părinții care au copiii în această perioadă a adolescenței, ar trebui să îi lase să vorbească despre problemele cu care se confruntă fără a-i întrerupe, și ai opri.

Să îi încurajeze să împărtășească aspecte ale vieții sale, părinții ascultându-I fără să-i judece.

Ascultă întotdeauna ce are de spus, fără a-l respinge spunându-i că nu ai timp acum dar poate mai târziu.

Nu-l trimite niciodată la celălalt părinte, sau la bunici, surori, frați dacă a venit la ține înseamnă că oe ține te vrea să-l asculți.

Nu-i ține morală spunându-i ce crezi tu că ar trebui să facă.

Nu-l judecă, afirmând că îi o prostie ceea ce a făcut și nu mai vrei să auzi nimic.

Recomandări:

Părinții să fie foarte atenți cu adolescenții în această perioadă, să-i supravegheze atent fiecare pas pentru a-l ajuta în cazul unui eșec.

Să-i dăm adolescentului libertatea necesară să se dezvolte.

Profesorii să îngăduie crizele adolescenților, gândindu-se că fiecare a trecut prin perioadă dinasta dificilă.

Să-i lăsăm să treacă prin situații mai puțin placate , deoarece din acestea vor învață ei singuri pe propria piele.

Profesorii să nu amplifice conflictele dintre ei și adolescenți, căci nu vor duce la nici o rezolvare, iar adolescenții vor face în continuare ce vor vrea.

– Când se întâmplă ceva neplăcut,trebuie discutat cu adolescentul.

– Oferă-i adolescentului ocazii din belșug să coopereze.

– Discutați despre drepturile și responsabilitățile lui.

– Găsește ocazii de a petrece timp cu familia organizând ieșiri, făcând treabă în casă împreună, jucând diverse jocuri, făcând excursii.

– Implică-ți mereu adolescentul în viață de familie.Nu-l lasă să se izoleze șiș a caute dragoste, atenție și înțelegere la prieteni, în loc de familie.

– Să nu trădezi niciodată încrederea copilului tău.Ceea ce-ți destăinuie el trebuie să fie sfânt, singurele excepții făcând situațiile în care ar fi primejduită siguranță cuiva.Dacă-o trădezi încrederea fără a avea un motiv pe care să-l înțeleagă și cu care, în final, să fie de accord, relația voastră va avea de suferit.

– Începe să renunți treptat să controlezi viață adolescentului.Lasă-l să ia singur decizii.

– Spațiul personal este important pentru adolescent.Bate la ușă de fiecare data înainte de a intră în cameră să și nu intră înainte de a te pofti el, decât dacă este ceva urgent.

Anexe

Chestionarul

1. Ce vârstă ai?

2.Cărui gen aparți?

a. mascultin

b. feminin

3.lLocuiești în mediul

rural

urban

4. Ai fost vreodata in contradicție cu cineva?

Adesea

câteodată

rareori

nu

5. Ce atitudine adopti față de ceilalți?

sociabilitate

respect

stimă

egoism

aroganță

revoltă

6. Te interesează ce cred anumite persoane despre tine?

a. deloc

b. puțin

c. mult

d. foarte mult

Bibliografie

1.Gerald R.Adams, Michael D.Berzonsky (coord) (2009). Psihologia adolescenței, Iași: Editura Polirom

2. Dr. James Dobson (2001). Pregătirea pentru adolescență, Cluj-Napoca: Editura Noua Speranță

3.Ion Dumitrescu, Nicolae Andrei (coord) (1983). Aspirații și atitudini în adolescență, București: Editura Albatros

4.Richard Heyman (2005). Cum să vorbești cu adolescenții, București: Editura Lucman

5.Margareta Dincă (2002). Adolescența și conflictul originalității, București: Editura Paideia

6.Jean Rousselet (1969). Adolescentul acest necunoscut, București: Editura Flammarion

7.Ursula Schiopu, Emil Verza (coord) (1989). Adolescența personalitate și limbaj, București: Editura Albatros

8.Ursula Schiopu, Emil Verza (coord) (1995). Psihologia vârstelor-Ciclurile vieții, București: Editura Didactică și Pedagogică

9.Clerget S (2008). Criza adolescenței.Căi de a o depăși cu succes, București:Editura Trei

10.Ciobanu Marin Gheorghe (2005). Adolescenții, Suceava:Editura Accent Print

11. Dafinoiu Ion (2002). Personalitatea:Metode calitative de abordare, Iași:Editura Polirom

12.Margareta Dincă (2004). Adolescenți într-o societate în schimbare, București:Editura Paideia

13. Irina Tănăsescu (2012). Psihologia copilului și a adolescentului, București Editura Pro Universitaria

14.Ileana Oreviceanu, Roxana Chobriat (coord) (2010). Modalități de rezolvare a conflictului adult-adolescent,Craiova: Editura Aius

15.Daniela Palcău (2011). Frustrarea și conduita școlară la adolescent, Buzău:Editura Teocora

16.Forisha-Kovacch,Barbara (1983).The experience of adolescence, Dallas:Editura Foresman and Company

17.Laurence Steinberg (1993). Adolescence, New York: Editura McGraw-Hill

18. Marty Francois (1999).Filiation, parricide et psychose a l’adolescence, Ramonville:Editura Eres

19.Dolto, Francoise (1988).La cause des adolescents, Paris:Editura Robert Laffony

20 Maurice Debesse (1988). L’adolescence, Paris:Editura Presses Universitaires de France

21. Kidwell JS; Dunham RM Bacho RA Pastorino E Portes PR (1995). Adolescent identity exploration: a test of Erikson's theory of transitional crisis. Vol. 30

p. 785-93.

22. Roker D; MRC/ESRC Social and Applied Psychology Unit, University of Sheffield, UK.
Banks MH (1993). Adolescent identity and school type. Vol. 84 ( Pt 3), pp. 297-300

23. Klimstra, Theo (2013). Adolescent Personality Development and Identity Formation, Vol 7 Issue 2, p80-84

24.Ursula Schiopu (2008). Psihologia modernă. Psihologia vârstelor, Bucuresti:Editura România Press,

Siteuri internet

http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/PERIOADA-ADOLESCENEI-Caracteri16123182020.php

https://krispsychology.files.wordpress.com/2011/03/psihologia-adolescentei-si-a-varstei-adulte_id.pdf