Criza Datoriilor Suverane In Zona Euro

Economie

Criza Datoriilor Suverane In Zona Euro

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

Criza datoriilor suverane în zona euro

Cazul României

CUPRINS

INTRODUCERE

Din literatura de specialitate despre criza datoriilor suverane

CAPITOLUL 1

1. DATORIA PUBLICĂ – ABORDĂRI TEORETICE

1.1. Conceptul de datorie publică – clasificări și implicații

1.2. Creșterea cheltuielilor publice și apariția deficitului bugetar

1.3. Proveniența si scopul contractării datoriei publice

1.4. Acumularea datoriei publice – factor de declanșare al unei crize

1.5. Criza datoriilor suverane în zona euro – abordare teoretică

CAPITOLUL 2

1. Evoluția datoriei publice în zona euro – de la criza financiara la criza datoriilor suverane

2.1. Uniune monetară și integrarea prin adoptarea monedei unice

2.2. Factorii de risc înainte de criză

2.3. De la șocul financiar la criza datoriilor suverane

2.4. Datoria publică a țărilor din zona euro

2.5. Riscurile echilibrelor multiple atunci când datoria suverană este mare

CAPITOLUL 3

2. Analiza situației economice actuale a României

3.1. Evoluția datoriei publice guvernamentale: volumul și structură

3.2. Evoluția indicatorului privind ocuparea forței de muncă

3.3. Evoluția produsului intern brut în România

3.4. Canale de transmisie a crizei datoriilor suverane în România

3.5. Industria – soluție de relansare a economiei în România prin canalul comercial

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXA 1

ANEXA 2

INTRODUCERE

Tema aleasă de mine în lucrarea de față este “Criza datoriilor suverane în zona euro”, iar alegerea este motivată prin contextul actual al economiei, care începând cu sfârșitul anului 2007, începutul anului 2008 a prezentat dezechilibre la nivelul întregii zone euro.

La fel ca în oricare alt domeniu în care apar disfuncționalități, criza datoriilor suverane reprezintă o disfuncționalitate la nivelul economic al întregii zone euro. Informațiile culese de-a lungul timpului cu privire la datoria publică, împreuna cu cele legate de datoria externă, permit o analiza amănunțită a variației datoriilor cauzate de criza băncilor și a împrumuturile publice. Trei ipoteze relevante la nivel macroeconomic dar si la nivelul fiecărei țări în parte sunt reprezentate de creșterea datoriei externe, criza bancară (de pe piața internă sau din instituțiile financiare nebancare) care de multe ori precede sau însoțește crize ale datoriilor suverane, iar cea de–a treia ipoteză este reprezentată de datoriile cauzate de împrumuturile publice care cresc disproporționat și rapid în comparație cu datoriile suverane externe, atâta timp cat guvernele încă au datorii pe piața interna care nu sunt la fel de bine documentate și transparente comparativ cu datoriile suverane externe.

Lucrarea de față își propune să analizeze aceste disfuncționalități analizând evoluția crizei și efectele acesteia la nivelul întregii zone euro și punctual pe cazul României.

Prima parte a lucrării, capitolul 1, prezintă o abordare succintă din punct de vedere teoretic care vizează definirea conceptului de datorie externă și a principalilor indicatori macroeconomici de politică fiscală.

Capitolul al 2-lea este dedicat analizei datoriei externe la nivelul zonei euro, prin criza datoriilor suverane. Tot în cuprinsul acestui capitol este definit si termenul de uniune monetară și implicațiile sale.

Capitolul al 3-lea constituie o analiză a României în contextul crizei datoriilor suverane, canale prin care poate fi destabilizată economia și soluția de propulsare a economiei cu ajutorul industriei.

Din literatura de specialitate despre criza datoriilor suverane

Pentru a estima riscul de nerambursare, literatura de specialitate privind criza datoriilor este împărțită în grupuri diferite. Fiecare studiu se concentrează pe un anumit aspect al crizei datoriilor și un set de determinanți macroeconomici și instituționali.

Toate aceste studii empirice încep cu o definiție a datoriei publice sau a crizei datoriilor suverane. Deși s-au adoptat diferite definiții ale crizei datoriilor suverane, fiecare situație este analizata independent, ținând cont de toți factorii implicați și de disponibilitatea datelor (Sachs, 1984).

Principala preocupare a cercetătorilor este de a răspunde la întrebarea ce vrem să spunem cu adevărat prin "eveniment de credit suveran". Prin această literatură de specialitate, putem contribui cu un răspuns la această întrebare. Totuși, nu există un acord cu privire la definirea a ceea ce ar trebui să constituie o criză a datoriilor suverane și cum pot fi prevăzute astfel de evenimente.

De fapt, riscul de neplată poate lua diferite forme. O țară este considerată insolvabilă, dacă prezintă risc de nerambursare pe partea datoriilor publice interne sau pe partea celor externe (Fernandez, 2012). Detragiache și Spilimbergo (2001) definesc criza datoriilor suverane ca o posibilitate de restructurare sau reeșalonare cu creditorii privați (Uruguay 2002).

De asemenea, un eveniment de risc de nerambursare poate fi prevenit printr-un sprijin substanțial oferit de FMI.

CAPITOLUL 1

DATORIA PUBLICĂ – ABORDĂRI TEORETICE

În acest capitol sunt redate informații generale cu privire la datoria publică și instrumentele fiscale ale acesteia, de asemenea în partea a doua am analizat și termenul de criză din perspectiva datoriei publice și modul în care aceasta contribuie la declanșarea crizei datoriei suverane. Pentru a cunoaște cât mai bine situația reală a economiilor din zona euro, sunt redactate în structura acestui capitol și implicațiile datoriei publice prin criza datoriilor suverane pentru a putea contribui la o mai bună înțelegere a lucrării de față.

1.1. Conceptul de datorie publică – clasificări și implicații

Datoria publică reprezintă totalitatea sumelor împrumutate de autoritățile publice centrale, de unitățile administrativ-teritoriale și de alte entități publice de la creditori interni sau externi, in scopul de a acoperi nevoile financiare ale statului, mai exact fondurile care au rămas nerestituite la un anumit moment dat.

Datoria totală a unei țări este structurată în datorie publică si datorie privată, care la rândul lor in funcție de proveniența fondurilor contractate se împart în datorie internă si datorie externă. Datoria externă are drept componente atât datoria publică externă cât și datoria privată externă care mai este denumită și datorie externă negarantată.

În continuare pentru a putea face distincția între datoria publică guvernamentală și datoria publică locală le putem defini astfel:

Datoria publică guvernamentală exprimă totalitatea obligațiilor financiare ale statului la un moment dat și provin din împrumuturi contractate direct sau garantate de Guvern sau Ministerul Economiei și Finanțelor în numele țării debitoare

Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligațiilor financiare ale autorităților administrației publice locale la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea.

În prezenta lucrare atenția va fi concentrată pe datoria externă care prezintă ca forme:

Datoria externă contractată garantată de stat și datoria externă care este contractată în mod direct de stat.

Datoria externă privată negarantată.

Datoria externă brută în sens larg ce cuprinde toate obligațiile țării fată de străinătate.

Datoria externă brută în sens restrâns, care reprezintă obligațiile țării fată de străinătate, mai puțin: împrumuturile pe termen scurt, investițiile directe, aporturile nerambursabile, împrumuturile externe cu o perioadă de gratie de 10-15 ani, de asemenea împrumuturi acordate de unii creditori externi în condiții mai avantajoase și împrumuturile negarantate de autoritățile publice competente.

Datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale și a instituțiilor din sistemul său

Datoria externă netă care reprezintă diferența dintre activele publice si private ale rezidenților unei țări în străinătate.

În funcție de durata pe care este contractată datoria publică poate fi clasificată în:

Datorie publică pe termen scurt, respectiv un an și se numește datorie flotantă

Datorie publică pe termen mediu, cu scadența între 1 si 5 ani și se numește datorie consolidată

Datorie publică pe termen lung cu o durata mai mare de 5 ani, face parte tot din categoria datorie consolidată.

Datoria publică în economia de piață reprezintă o formă de împrumut în scopul de completare a veniturilor publice pe termen scurt, mediu sau lung, iar alegerea de finanțare a economiei este o hotărâre a decidenților economici și depinde de restricțiile bugetare și financiare din fiecare stat.

1.2. Creșterea cheltuielilor publice și apariția deficitului bugetar

Finanțarea cheltuielilor publice reprezintă o problemă foarte importantă în contextul în care necesitățile financiare ale statului conturează un caracter permanent și se află in continuă creștere. Acestea sunt acoperite din veniturile realizate prin intermediul:

Resurselor financiare publice provenite de la contribuabili și evidențiate în bugetul general consolidat de componentele sale;

Sumele ce sunt recuperate ca urmare a cazurilor de evaziune fiscale identificate de organele abilitate, care revin statului;

Fondurile externe nerambursabile un exemplu fiind cele de asistență financiare de care statele candidate la aderarea in UE au beneficiat;

Împrumuturile interne si externe contractate direct sau indirect de către autoritățile administrației publice atât centrale cât și locale. Acestea spre deosebire de celelalte surse menționate au caracter de rambursabilitate și trebuie restituite împreună cu dobânzile și comisioanele aferente.

Totalitatea obligațiilor financiare atât directe cât și indirecte pe care autoritățile administrației publice și le asumă reprezintă datoria publică.

Obligațiile financiare directe reprezintă contractarea de împrumuturi de către autoritățile publice centrale de la diverși creditori care pot fi persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente în țara debitoare, iar obligațiile financiare indirecte sunt cele contractate de către autorități și instituții publice, persoane juridice a căror activitate este de interes național sau local și pentru care autoritățile publice centrale și locale acordă garanții.

Atunci când cheltuielile statului depășesc încasările apare o insuficiență a resurselor care antrenează apariția unor deficite bugetare. Existența deficitului bugetar se datorează mai multor cauze, dintre care pot fi enumerate următoarele:

1. Nivelul și fluctuațiile produsului intern brut, care reprezintă una din cauzele interne ce duc la apariția sau creșterea deficitului bugetar, prin încetinirea ritmului de creștere a veniturilor publice;

2. Gradul de redistribuire a produsului intern brut, conduce la dezechilibre între veniturile si cheltuielile publice, gradul de ocupare al forței de muncă fiind redus, cresc cheltuielile cu șomajul si ajutorul de șomaj, iar încasările bugetare provenite din impozite pe venit, contribuții la ajutoare sociale ș.a. scad;

3. Creșterea cheltuielilor pentru înarmare, ce conduce la depășirea veniturilor publice de către cheltuieli;

4. Emisiunea monetară în exces și care să nu justifice o creștere economică;

5. Fenomenele conjuncturale internaționale își transmit influența prin intermediul cursului de schimb și al ratei dobânzii.

Deficitul bugetar conduce la creșterea datoriei publice și, implicit, a serviciului acesteia, respectiv cheltuielile publice privind rambursările, dobânzile și comisioanele exigibile în fiecare an pentru stingerea datoriei publice.

1.3. Proveniența si scopul contractării datoriei publice

Aceste împrumuturi apar datorită necesităților financiare ale statelor, prin faptul că veniturile statului și posibilitățile de a le procura, conform dreptului conferit de Constituție din impozite, taxe și alte contribuții, nu reușește să acopere toate cheltuielile dintr-o anumită perioadă. O țară apelează la împrumutul extern atunci când economiile interne sunt insuficiente pentru finanțarea consumului si investițiilor naționale.

Deși se consideră că acest rile si cheltuielile publice, gradul de ocupare al forței de muncă fiind redus, cresc cheltuielile cu șomajul si ajutorul de șomaj, iar încasările bugetare provenite din impozite pe venit, contribuții la ajutoare sociale ș.a. scad;

3. Creșterea cheltuielilor pentru înarmare, ce conduce la depășirea veniturilor publice de către cheltuieli;

4. Emisiunea monetară în exces și care să nu justifice o creștere economică;

5. Fenomenele conjuncturale internaționale își transmit influența prin intermediul cursului de schimb și al ratei dobânzii.

Deficitul bugetar conduce la creșterea datoriei publice și, implicit, a serviciului acesteia, respectiv cheltuielile publice privind rambursările, dobânzile și comisioanele exigibile în fiecare an pentru stingerea datoriei publice.

1.3. Proveniența si scopul contractării datoriei publice

Aceste împrumuturi apar datorită necesităților financiare ale statelor, prin faptul că veniturile statului și posibilitățile de a le procura, conform dreptului conferit de Constituție din impozite, taxe și alte contribuții, nu reușește să acopere toate cheltuielile dintr-o anumită perioadă. O țară apelează la împrumutul extern atunci când economiile interne sunt insuficiente pentru finanțarea consumului si investițiilor naționale.

Deși se consideră că acest capital străin adus prin intermediul împrumuturilor implică realizarea de investiții vizând creșterea producției și a locurilor de muncă, istoria țărilor îndatorate contrazice această teză, programele de investiții fiind îndoielnice si cel mai adesea neadaptate nevoilor interne ale statelor ce contractează împrumutul, iar astfel în locul unor progrese economice se produc dezechilibre comerciale.

Acest capital străin împrumutat de țările debitoare provine din surplusul capitalului pe piață al țărilor cu economii puternic industrializate. Direcționarea capitalului către economiile mai slab dezvoltate sau care sunt in curs de dezvoltare ține de interesele economice ale țarilor puternic industrializate. Statele ce acordă împrumuturi țărilor mai slab dezvoltate își urmăresc interesul propriu, nefiind interesate exclusiv de dezvoltarea economică. Printre interesele acestor state se pot identifica:întărirea controlului propriu asupra economiilor pe care le împrumută;extinderea zonei de influență;crearea de noi piețe de desfacere pentru propriile produse;folosirea de forță de muncă ieftină;crearea unor baze militare pe teritoriul acestor state sub promisiunea protecției militare.

Contractarea directă de împrumuturi de către autoritățile publice centrale si locale de pe piețele financiare interne și externe de la creditori persoane fizice sau juridice sau nerezidente in țara debitoare au ca scop:

Finanțarea deficitelor bugetului de stat

Finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți ale bugetului asigurărilor sociale de stat

Finanțarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului Trezoreriei Statului din exercițiul curent

Refinanțarea si rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale

Menținerea în permanență a unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei Statului stabilit de Ministerul Economiei și Finanțelor;

Finanțarea unor proiecte sau a altor necesități de interes central sau local.

Datoria externă este contractată în scopul de a permite unei țări sa investească sau să consume peste posibilitățile sale curente, interne, adică sa finanțeze formarea capitalului atât cu ajutorul economisirilor interne cât si din cele ale altor state care dețin un surplus de capital. Acest împrumut prin finanțarea unui volum de investiții, antrenând resursele de care țara respectivă dispune printr-o utilizare eficientă poate conduce la o creștere economică rapidă, de asemenea acest împrumut poate fi folosit in finanțarea deficitelor temporare ale balanței de plăți, astfel fiind evitate luarea de măsuri restrictive de către autorități.

Pentru o analiză a datoriei externe pe termen lung trebuie luat în calcul faptul că țara debitoare riscă să nu dispună de activele necesare si sa nu poată rambursa împrumutul, respectiv obligațiile financiare asumate, țara intră intr-o criză de lichidități si ajunge în imposibilitatea de a returna împrumutul sau de a achita dobânda fără ratele de împrumut astfel fiind amânată plata datoriei externe contractate.

Cu cât fondurile atrase de pe plan internațional sunt mai mari cu atât mai mult crește dependența țării debitoare față de țările creditoare astfel ca orientarea strategiei de contractare a fondurilor publice numai din surse externe trebuie sa fie pe cât posibil evitată. Alegerea metodei de finanțare a economiei reprezintă o hotărâre a decidenților economici si depinde de restricțiile financiare din fiecare stat.

1.4. Acumularea datoriei publice – factor de declanșare al unei crize

Tot mai multe state pentru a-și acoperi deficitele bugetare și pentru a asigura un echilibru economic general apelează la împrumut, însă o gestionare eronată a datoriei publice, o supraîndatorare poate constitui o povară atât în prezent cât și pentru generațiile viitoare, și poate fi factorul declanșator al unei puternice crize.

Pentru a clarifica cum se poate ajunge la o declanșare a crizei datorită unei acumulări ridicate a datoriei publice, vom puncta câteva argumente împotriva îndatorării și anume:

Deficitul public și inflația. Finanțarea deficitelor bugetare prin apelul la împrumut antrenează pentru stat suportarea costului datoriei, care se va majora de la an la an dacă statul va continua să acumuleze deficite; iar prin emiterea de monedă de către Banca Centrală, creșterea masei monetare conduce la creșterea cererii globale, care antrenează ulterior o creștere a nivelului prețurilor.

Contractarea unui nou împrumut pentru a plăti povara financiară a unui împrumut contractat in trecut – efectul bulgărelui de zăpadă.

Creșterea nivelului datoriei conduce la creșterea cheltuielilor cu dobânzile, care dacă nu pot fi finanțate determină contractarea unui nou împrumut, pentru a putea fi acoperit împrumutul anterior.

Pierderea marjei de manevră a guvernelor viitoare – finanțarea cheltuielilor publice prin împrumut în prezent anticipează nivelul resurselor care vot fi necesare în viitor pentru plata datoriei.

Datoria publică constitute o povară pentru generațiile viitoare, care vor fi nevoite să achite pentru un împrumut contractat în trecut, de care nu au beneficiat, care se majorează prin dobânzii și care reprezintă un efect pervers generat de intervenția statului pe piețele monetare și financiare. Atunci când se înregistrează o creștere a cheltuielilor și serviciilor pentru bunuri și servicii, antrenează o reducere a investițiilor.

Din acest motiv o semnificație importantă trebuie acordată și istoricului țării care se împrumută

Gestionarii datoriei publice, înainte de a acorda un împrumut trebuie sa cunoască întâi aspectele ce țin de istoricul țării, mai ales daca aceasta este puternic îndatorată. în redirecționarea fluxurilor de capital de la statele mai puternic industrializate către economiile statelor mai puțin dezvoltate, trebuie ținut cont si de interesul economic al acestor state de a acorda credite pentru a-si lărgi zona de influență si control propriu.

Trebuie de asemenea ținut cont de modul de utilizare si gestionare a fondurilor contractate prin împrumut, deoarece o politică de îndatorare greșit elaborată, o alocare greșită a resurselor, finanțarea de investiții neproductive, neadaptate nevoilor statului debitor pot fi un factor de declanșare al unei puternice crize. Cele mai multe țări care s-au confruntat cu o astfel de situație, sunt cele care au împrumutat masiv pe piața externă însă fără niciun progres in plan economic, fiind accentuate dezechilibrele comerciale.

Problema principală a statelor debitoare o constituie faptul ca o creștere a acumulării de împrumut constituie și o creștere a dependenței fată de țara creditoare. Ca urmare a crizei datoriilor publice și a celor financiare înregistrate de către țările puternic îndatorate și de economiile țărilor emergente, cu o sensibilitate ridicată la problemele economiilor statelor afectate există riscul propagării efectelor negative nu numai asupra țărilor slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare ci asupra tuturor economiilor.

Țările puternic industrializate, sesizând repercusiunile grave cu care se confruntă și pe care le antrenează statele cu o criză a datoriei externe asupra stabilității sistemului financiar internațional, au încercat să ia masuri si au impus acestora prin intermediul unor acorduri încheiate cu instituțiile financiare internaționale îndeplinirea si respectarea unor cerințe si restricții stabilite.

1.5. Criza datoriilor suverane în zona euro – abordare teoretică

De-a lungul timpului, în zona Europeană, anumite guverne au acumulat niveluri ne-sustenabile ale datoriilor publice, mai ales cel din Portugalia. Astfel de comportament fiscal nesăbuit a fost posibil doar pentru că s-a presupus că piețele în care situațiile naționale s-au înrăutățit, ar fi salvate de către celelalte țări ale zonei euro, în scopul de a preveni o prăbușire a euro.

O țară se află în criza datoriilor suverane dacă:

Aceasta are restanțe consistente în ceea ce privește plata datoriilor sau dobânda obligațiilor externe a creditorilor comerciali depășește 5% din datoriile comerciale totale restante; Există o reeșalonare sau acord de restructurare a datoriei cu creditorii comerciali.

Pentru reconstrucția sistemului financiar economiile dezvoltate au fost nevoite să plătească un preț mare pentru a-și recâștiga statutul în cadrul lumii financiare globale. Datorită stimulentelor fiscale supradimensionate din 2009, datoria suverană a devenit principala problemă economică.

Începând cu anul 2008 crizele sunt:

Înlănțuite – în sensul că o criză se manifestă drept cauză a unei noi crize într-un sector ( fenomenul de contagiune – criza financiară ca generator al crizei datoriilor suverane).

Suprapuse – atât ca straturi criziale concomitente, cât și concomitent ca manifestări criziale în diferite sectoare sau tipuri de economie ( ex. criza imobiliarelor și criza creditării/criza financiară – criza datoriei publice – criza ISD).

Pentru a ține sub control instabilitatea provenită din supraîndatorare, cu precădere țările din Uniunea Europeana, care sunt mai expuse datorită interdependenței dintre state, vor trebui să își țină sub control acțiunile

Capacitatea țărilor membre euro de a rezista la șocuri macroeconomice și financiare negative a fost identificată ca o provocare majoră pentru succesul monedei euro încă de la început. Prin trecerea de la monedă națională tradițională la o monedă unică a fost eliminat mecanismul de ajustare al economiilor naționale, prin cursul de schimb. În plus, în zona euro, spre deosebire de SUA unde moneda unică este dolarul, nu s-a ținut cont de aspectele cheie, dat fiind faptul că în uniunea monetară nu s-a acordat o atenție semnificativă uniunii bancare sau uniunii fiscale. A fost considerat mai eficient ca fiecare stat să își păstreze responsabilitatea națională de reglementare financiară și politica fiscală.

Pe de o parte acest fapt reprezintă un avantaj pentru guvernele naționale care au capacitatea de a se împrumuta într-o monedă comună, pentru că astfel vor exista stimulente puternice pentru o tară care se împrumută excesiv.

Sunt puse două probleme principale ale adoptării monedei euro datorită tendinței crescute a statelor de supraîndatorare. Conform pactului de stabilitate și creștere (PSC) economică au existat măsuri de limitare a deficitului bugetar la 3 din PIB și a stocului de datorie publică de 60 % din PIB, însă există și o variantă de salvare în condițiile in care un guvern național este afectat de riscul suveran și nu reușește sa își respecte obligațiile datoriei sale.

De asemenea prin eliminarea monedelor naționale, politica fiscala națională a căpătat un rol suplimentar ca instrument pentru politicile macroeconomice anticiclice.

Mai mult decât atât deoarece regulamentul bancar a rămas o responsabilitate națională, guvernele individuale au continuat să gestioneze riscurile unei crize bancare: atât costurile fiscale directe ( în cazul in care guvernele opresc recapitalizarea băncilor sau furnizarea altor forme de sprijin financiar) cât și costurile fiscale indirecte întrucât PIB-ul și taxele fiscale tind sa rămână la un nivel scăzut în urma unei crize bancare.

Există trei etape mari în relația dintre euro și criza datoriilor suverane:

Prima, în care introducerea inițială din punct de vedere instituțional al monedei euro a crescut considerabil riscurile în timpul perioadei dinaintea crizei

Cea de a doua în care erorile de proiectare, o dată ce a avut loc criza au condus la amplificarea impactului fiscal al dinamicii crizei prin mai multe canale

A treia etapa privește restricțiile impuse de uniunea monetară, referitoare la modul, durata sau ritmul în care se anticipează o recuperare după criză, cu un regim politic haotic care eșuează prin instituțiile de gestionare a crizei.

În continuare vom analiza reformele ce ar putea îmbunătăți capacitatea de rezistență a zonei euro la șocurile fiscale viitoare.Pentru o analiză mai clară a crizei datoriilor suverane trebuie ținut cont de fapt ca aceasta este profund legată de criza bancară și de dezechilibrele macroeconomice care afectează zona euro.

Shambaugh (2012) oferă o prezentare generală mai accesibilă crizei economice din zona euro. Chiar daca inițial natura crizei nu a fost una fiscală, acum ea este în cea mai mare parte o criză a datoriilor suverane, iar în continuare vom încerca să identificăm dimensiunile fiscale ale crizei monedei euro.

CAPITOLUL 2

Evoluția datoriei publice în zona euro – de la criza financiara la criza datoriilor suverane

În acest capitol atenția este concentrată pe zona euro și situația economică din cadrul uniunii monetare. Este realizată o analiză a situației datoriei publice guvernamentale a țărilor vulnerabile în fața socurilor economice cât și a celor care au reușit să contracareze efectele negative din economie. În structura acestui capitol este analizat termenul de criză financiară, implicațiile sale și trecerea la criza datoriilor suverane.

2.1. Uniune monetară și integrarea prin adoptarea monedei unice

Integrarea monetară reprezintă procesul de formare a unei zone monetare, a unui spațiu în care monedele mai multor țări sunt într-una din următoarele două situații:

legate între ele în mod irevocabil, sau fiecare monedă se leagă irevocabil de o monedă "ancoră" pe baza unui anumit raport;

monedele naționale sunt înlocuite cu o singură monedă, care va fi folosită în întreaga zonă;

Uniunea economică si monetară reprezintă o evoluție importantă în procesul de integrare al economiilor Uniunii Europene. Aceasta presupune coordonarea politicilor economice și fiscale, având o politică monetară comună și ca monedă unică –euro. La uniunea economică participă toate cele 27 de țări membre ale UE, însă zona euro este formată doar din cele 17 state care au dus mai departe integrarea prin adoptarea monedei unice. În termeni practici, uniunea economică monetară înseamnă:coordonarea elaborării politicilor economice între statele membre,coordonarea politicilor fiscale, în special prin stabilirea unei limite pentru datoria publică și deficitul bugetar,politică monetară independentă, coordonată de Banca Centrală Europeana(BCE),monedă unică și piață unică

Conceptul de uniune monetară are la bază 4 fundamente:

constituirea pieței interne unice și întărirea politicii de concurență

dezvoltarea de noi politici comune vizând ajustarea structurală și dezvoltarea regională

coordonarea politicii macroeconomice ce presupune garantarea unei convertibilități totale si ireversibile a monedelor statelor membre între ele

liberalizarea completă a mișcărilor de capital și integrarea completă a piețelor bancare și a celorlalte piețe financiare

Eliminarea marjelor de fluctuație și fixarea irevocabilă a parităților monedelor (este etapa esențială care implică punerea în practică a unei politici monetare unice și crearea unei instituții supranaționale pentru elaborarea și gestionarea centralizată a acesteia.

În data de 1 ianuarie 1999 este lansată moneda euro, iar numeralul în euro este pus în circulație abia 3 ani mai târziu, când a înlocuit la cursuri de schimb fixate irevocabil, bancnotele și monedele naționale de atunci devenind moneda unică a peste 300 de milioane de europeni. În prezent bancnotele si monedele euro reprezintă moneda oficială in 17 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum și în insulele sau departamentele și teritoriile de peste mări, care fac parte din anumite țări ale zonei euro sau sunt asociate acestora. Împreună aceste țări formează zona euro.

De la momentul introducerii numerarului în euro în anul 2002, bancnotele euro în circulație au înregistrat o creștere constantă, atât din punct de vedere valoric, cât și cantitativ.

Apariția monedei euro a fost percepută inițial ca un succes, iar mai apoi ca un pericol pentru marile state la nivel global. Odată cu lărgirea zonei euro și înglobarea în sistem a unor noi state, problemele au început să se multiplice.

2.2. Factorii de risc înainte de criză

Datoria publică din întreaga zona euro, cel puțin la prima vedere, nu părea să reprezinte o problemă la mijlocul anilor 2000. Cu un deceniu în urmă, zona euro și Statele Unite ale Americii au înregistrat o dinamică a datoriei publice similară.

Spre exemplu raportul dintre datoria publică și PIB, în anul 1995 a fost de 60% pentru Statele Unite ale Americii și de 70% pentru statele ce vor forma mai târziu zona euro, conform datelor privind datoria publică ale FMI. Atât în SUA cât și în zona euro raportul datorie/PIB a scăzut la sfârșitul anilor 90, dar pana in 2007 au revenit la nivelul atins la mijlocul anilor 90. în timpul crizei raportul a urcat tot mai mult în Statele Unite, comparativ cu zona euro.

Cu toate acestea, în zona euro, se înregistrează variații considerabile a datelor analizate, la nivel de fiecare țară.

În următorul grafic, este evidențiată evoluția a 7 țări din zona euro în perioada 1982-2011. Aceste țări au fost alese pentru că Germania, Franța, Italia și Spania sunt cele mai mari patru economii membre, în timp ce criza fiscală de până acum a fost cea mai severă în Grecia, Irlanda si Portugalia.

GRAFIC 1: Evoluția datoriei publice în perioada 1982-2011

În mod evident aceste țări au un istoric diferit al datoriilor înregistrate. Dintre aceste state, Italia și Grecia au avut la începutul anilor 1990 un raport datorie /PIB de 90% și nu au atins niciodată limita de 60% a raportului datorie/PIB, în conformitate cu normele europene, în timp ce Irlanda, Portugalia și Spania, au realizat fiecare scăderi semnificative ale ponderii datoriei în a doua jumătate a anilor 1990, ajungând sa atingă limita de 60 a raportului datorie/PIB.

În timp ce ponderea datoriei portugheze a început să urce începând cu anul 2000, creșterea rapidă a producției în Irlanda și Spania au contribuit la reducerea datoriei acestora. În final Franța și Germania au fost statele care au avut un nivel controlat al raportului datorie/PIB fiind menținut în limita de 60% timp de 10 ani înainte de declanșarea crizei, în perioada 2002-2007 valorile raportului corespundeau aproximativ și cu cel al Irlandei și Spaniei. În perioada anului 2007, nivelul datoriei suverane a fost mai ridicat pentru Grecia și Italia, de asemenea și in cazul Portugaliei exista tendința un nivel mai ridicat al datoriei în timp ce Irlanda și Spania au păstrat un nivel scăzut. Mai mult decât atât extinderea datoriei suverane, a indicat că piețele nu se așteptau la un risc substanțial al imposibilității de rambursare sau de asemenea la o criză fiscală de scară care ar putea devora sistemul euro în ansamblu.

Cu toate acestea, retrospectiva perioadei 1999-2007 arată performanțe bune de creștere economică în mediul financiar, însă acesta este mascat de o serie de vulnerabilități macroeconomice financiare și fiscale

2.3. De la șocul financiar la criza datoriilor suverane

Între 2008 și 2009 s-a putut estima că șocul financiar fost o grijă relativ scăzută în raport cu datoriile suverane europene. În schimb, atenția a fost centrata pe acțiunile Băncii Centrale Europene pentru a aborda provocarea globala a socului financiar. În același timp cu alte bănci centrale majore, s-au redus valorile dobânzilor pe termen scurt, ce a produs o denominare extensivă a lichidității euro, lucru ce a determinat o schimbare a monedei în sensul de a ușura accesul Băncilor Europene la lichiditatea dolarului denominat.

Dar șocul financiar mondial a produs efecte asimetrice de-a lungul zonei euro. Fluxurile financiare investitori factorii de decizie de acasă si reevaluarea nivelurilor de expunere. Acest proces a afectat țările în mod disproporționat cu cea mai mare încredere în fondurile externe, în mod special piețele de creanțe internaționale pe termen scurt. în interiorul zonei euro, Irlanda a fost cel mai frapant exemplu: dependența la nivel ridicat a sistemului bancar irlandez pe fondurile internaționale pe termen scurt, a determinat guvernul său, ca la sfârșitul lunii septembrie 2008 să furnizeze garanția obligației de doi ani pentru băncile sale.

La nivel general, criza financiară globală a determinat o reevaluare a prețurilor activelor si a perspectivelor creșterii, in special pentru acele țări ce au afișat dezechilibre la nivel macroeconomic. De exemplu, Millesi si Lane (2011) arata că înaintea crizei, deficitul de cont curent și expansiunea ratei creditului intern, sunt corelări semnificative a amplorii declinului a ieșirilor și cheltuielilor între 2007 și 2009, pe când Lane si Millesi arata ca “peste valoarea normala”, deficitele de cont curent între 2005 și 2008 au fost asociate cu rezultate dure ale contului curent și reducerile de cheltuieli între 2008 si 2010. încetarea boom-ului de creditare a afectat în special Spania și Irlanda, de când sectorul construcțiilor în aceste țări a crescut în ritm rapid. Declinul în construcții a reprezentat un șoc major în activitatea economică interna, în timp ce proiectele abandonate și scăderea prețurilor proprietăților a indicat premisele pierderilor a băncilor ce au făcut prea multe credite pentru imobile.

Totuși, zona euro a piețelor datoriilor suverane a rămas relativ calma în timpul 2008 și în mare parte 2009. în aceasta perioadă, principalul aspect urmărit o reprezenta stabilitatea întregii zone bancare, cu specificul riscurilor fiscale ale țărilor în plan secundar. Mai mult, datoriile publice dinaintea crizei, relativ mici, ale Irlandei și Spaniei a oferit un anumit confort ca aceste țării să absoarbă costurile fiscale posibile asociate cu o criză bancară de nivel mediu. Cererea pentru suveranitatea datoriei străine a țărilor din zona euro a fost deasemenea susținută de către băncile care au valorificat legăturile guvernamentale colaterale ca evaluate la nivel superior în obținerea împrumuturilor pe termen scurt de la Banca Central Europeana (Builter si Sibert 2006)

Spre sfârșitul anului 2009 criza datoriilor suverane europene a intrat într-o nouă etapă. Mai târziu în cursul aceluiași an, un număr de țări au reportat creșteri mai mari decât cele așteptate ale deficitelor și ratelor PIB. De exemplu, veniturile fiscale, în Irlanda și Spania, au căzut mult mai mult decât PIB, ca rezultat al sensibilității crescute la veniturile fiscale în declinurile activității construcțiilor și prețurile activelor. în plus, pe scara recesiuni și a creșterilor este estimată o perspectivă a pierderilor în sectoarele bancare pe împrumuturi nefavorabile în anumite țări ce au avut deasemenea și un impact negativ indirect asupra valorilor obligațiunilor suverane, de când investitorii au recunoscut că un sistem bancar deteriorat reprezintă riscuri fiscale (Mody si Sandri 2012).

Oricum ar fi, cele mai șocante vești au venit din Grecia. După alegerile generale în octombrie 2009, noul guvern a anunțat un buget al 2009 revizuit cu previziune a unui deficit de 12.7% din PIB – mai mult decât dublul estimat anterior 6%. în plus, conturile fiscale ale Greciei, pentru anul anterior au fost deasemenea revizuite pentru a arăta deficite in mod semnificativ mai mari. Aceasta dezvăluire a unei extreme încălcări a regulilor fiscale euro in zona Greciei a modelat argumentele politice a crizei, care a devenit principala vină a iresponsabilității financiare, a statelor mărginașe, chiar daca substraturile dezechilibrelor la nivel financiar și macro au fost factori cu o pondere mai mare.

Dezvoltările opuse au fost văzute în creșterile răspândirilor a legăturilor suverane. De exemplu, răspândirile anuale a legăturilor străine ținute între Germania și țări precum Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania și Italia, au fost aproape de zero înaintea crizei. De reținut este faptul că datoriile suverane ale acestor țări au fost toate denominate într-o moneda comuna, euro, astfel că diferențele așteptate de randament au reprezentat riscuri de creditare percepute și diferențe în volatilitate.

2.4. Datoria publică a țărilor din zona euro

Conform pactului fiscal încheiat în scopul de a tempera criza datoriilor suverane, existau o serie de măsuri de limitare a deficitului bugetar la 3%din PIB si a datoriei publice la maximum 60% din PIB. Aceste limitări sunt in conformitate cu condițiile prevăzute de UE în Pactul de stabilitate si de creștere (PSC), iar în condițiile nerespectării acestora de către un stat membru se declanșează procedura aplicabilă deficitelor excesive care implică mai multe etape, inclusiv posibilitatea unor sancțiuni, în scopul de a încuraja statul membru să adopte măsurile corespunzătoare pentru a remedia situația.

Grafic 2: Evoluția datoriei publice în perioada 2010-2012.

Sursa datelor Eurostat, conform Anexei 1.

În cadrul Uniunii Europene, la nivelul celor 27 de state ponderea datoriei publice în PIB a crescut de la 80,0 % la sfârșitul anului 2010 până la 82,5 % la sfârșitul anului 2011, iar în zona euro de la 85,3 % până la 87,2 %. Un total de 14 state membre au raportat un nivel al datoriei de peste 60 % din PIB în 2011. La sfârșitul anului 2011, cele mai scăzute ponderi ale datoriei publice în PIB se înregistrau în Estonia (6,0 %), Bulgaria (16,3 %) și Luxemburg (18,2 %). În 2011, pentru 21 de state membre, ponderea datoriei publice în PIB a crescut în comparație cu 2010 și a scăzut pentru șase state membre: Germania, Estonia, Letonia, Luxemburg, Ungaria și Suedia. Cele mai semnificative creșteri ale ponderilor datoriei între 2010 și 2011 s-au înregistrat în Grecia (20,4 puncte procentuale), Irlanda (15,7 puncte), Portugalia (14,4 puncte) și Cipru (10,2 puncte).

În tabelul anterior sunt evidențiate mai clar pe perioada celor 3 ani de analiză 2010-2012, oscilațiile datoriei publice ca raport în PIB, de unde se poate observa ca Suedia este singura țară care înregistrează o scădere a datoriei publice în 2012 comparativ cu anii anterior, iar de partea cealaltă Portugalia înregistrează o creștere semnificativă a datoriei publice atât in 2011 față de 2012, cât și anterior în 2011 față de 2012.

Tabel 1 Deficitul bugetar și datoria publică 2011-2012

Sursa: baza de date AMECO, 2012

2.5. Riscurile echilibrelor multiple atunci când datoria suverană este mare

Un factor important în timpul crizei economice l-a reprezentat volatilitatea crescută în zona euro a piețelor de datorii suverane. O țară cu un nivel ridicat al datoriei suverane este vulnerabilă la creșteri ale ratelor dobânzilor pentru plata datoriilor sale (Calvo 1988: Corsetti si Deloda 2011). Acest risc poate da naștere la atacuri speculative la nivel propriu: o creștere în perceptive a riscului implicit induce investitorii să solicite randamente mai mari, care creează riscul implicit mult probabil. Pe de alta parte, daca riscul este perceput ca fiind la nivel scăzut, ratele dobânzilor rămân la un nivel scăzut, pierderea nu are loc. La mijlocul anului 2012, fondatorul disponibil prin Facilitarea Stabilității Financiare Europene si succesorul sau, Mecanismul de Stabilitate Europeana, a fost îndeajuns să se adreseze către salvarea Greciei, Irlandei și Portugaliei – si totuși nici pe departe suficient pentru a oferi suport substanțial pentru Spania si/sau Italia. Propunerea de a face un fond – paravan (fond de siguranță) nu este tocmai populară în țările creditoare, pentru mai multe motive, incluzând și frica pentru a înregistra pierderi, deasemenea grija că aceste fonduri ar tenta politicienii din țările îndatorate să amâne sau evite dificile reforme decizionale la nivel fiscal și structural.

Programul Băncii Central Europene de a prelua legături suverane, poate deasemenea să fie văzută ca o formă de reducere a riscului echilibrului “negativ”. Intre mai-octombrie 2010, legături în jur de 65 de milioane de euro au fost aduși de către BCE; încă o suma de 125 de bilioane au fost angajate in timpul tumultumului pieței în perioada august-noiembrie 2011 la fel cum legăturile cumulative au crescut pentru proprietăți până la 200 milioane de euro (aproape 2% din valoare PIB a zonei euro). BCE face eforturi pentru a sublinia faptul că fondurile nu sunt preluate pentru a transforma în bani datoriile, a le lichida, pentru lichiditatea create prin anularea datorata de compensare. În schimb, programul caută să ofere lichiditate și profunzime atunci când anumite datorii suverane specific piețelor sunt în dificultate. O analogie folositoare este argumentul modern al intervenției pe piața valutară. Aceste intervenții nu încearcă sa regleze valorile activelor, în schimb intervenția limitată a unei bănci centrale poate fi temporar stabilizatoare încetând dinamica momentului.

De asemenea au avut loc solicitări pentru BCE pentru a face și alți pași de stabilizare a datoriei suverane (de ex Grauwne 2012). La un anumit nivel poate crește puterea Mecanismului de Stabilitate Europeană, permițând să împrumute de la BCE. Mergând înainte BCE ar putea anunța o limitare a ratei dobânzii ce poate fi tolerată pentru datoria suverană a țărilor care întâmpină criterii fiscale specifice (precum a face pași credibili in a asigura declinul datoriei la un nivel sigur la un termen mediu) și garanția de a cumpăra acea datorie la acel preț, daca este necesar.

Chiar mai controversat, transformarea în bani a datoriei directe, poate fi văzută în anumite trimestre, ca o problemă pentru statele membre, dacă devine clar că preocupările legate de solvență sunt atât de mari încât finanțarea pieței nu va fi disponibilă pentru o perioadă extinsă. În timp ce transformarea în bani a datoriei, depășește mandatul actual al BCE, dezbaterile despre aceasta propunere ar putea deveni dificile dacă o fază mai acută și severa ar avea loc în contextual crizei. Cel puțin pentru acum este greu să aibă în vedere ca această schimbare ar putea fi susținută de toate țările membre ale zonei euro. Cu toate acestea, este important de apreciat capacitatea de rezervare a datoria monedei, motivul pentru care guvernele extreme de îndatorate – Japonia, Regatul Unit si SUA sunt încă capabile să împrumute cu rate ale dobânzilor scăzute.

CAPITOLUL 3

Analiza situației economice actuale a României

În cuprinsul acestui capitol este analizată situația economică actuală a României, gradul în care criza datoriilor suverane a afectat stabilitatea la nivel macroeconomic, canalele prin care criza a fost importată și prin care în continuare pot fi transmise efecte negative în economia românească și în finalul capitolului este detaliată soluția propusă de mine pentru a depăși această perioadă, într-un mod eficient și anume cu ajutorul canalului comercial prin dezvoltarea industriei.

În condițiile în care majoritatea statelor europene se luptă cu problemele generate de criza datoriilor suverane, România ocupă în continuare o poziție bună, deși are indicatori economici relativ stabili este predispusă la contagiune. Fiind printre puținele țări care au înregistrat o creștere economică (0.2% din PIB), în anul 2012, România a continuat procesul de consolidare fiscală. Creșterea redusă a PIB-ului în anul 2012 poate fi datorată secetei severe care a afectat producția agricolă, recesiunii din zona euro care a determinat diminuarea cererii externe, scăderea ratei de absorbție a fondurilor structurale, ca urmare a constrângerilor bugetare și a întreruperii programelor finanțate din fondurile europene.

3.1. Evoluția datoriei publice guvernamentale: volumul și structură

La finalul anului 2012, valoarea totală a datoriei publice guvernamentale era de 227.2 miliarde de lei, reprezentând 38.7% din PIB. Datoria publică guvernamentală existentă la finele lunii decembrie 2012 era de 210 miliarde lei, din care 51,0% datorie contractată pe piața internă și 49,0% pe cea externă

Grafic 1: Evoluția datoriei publice guvernamentale

Dacă începând cu anul 2000, mai puțin în anul 2002, datoria publică guvernamentală a înregistrat o tendință de descreștere, după 2007, apoi în anul 2008 pe fondul crizei financiare internaționale de la finele anului 2008 și a crizei recente a datoriilor suverane în statele din zona euro, tendința a fost inversată, înregistrându-se de la an la an creșteri ale datoriei publice guvernamentale.

Grafic 2: Structura portofoliului de datorie după piața emisiunii și instrumente de

datorie

Costurile pe instrument de datorie, calculate ca raport între plățile de dobândă prognozate pentru 2013 și soldul datoriei la 31.12.2012, arată că pentru datoria publică guvernamentală externă costurile sunt în general mai mici, deoarece aceasta include in general o parte semnificativă reprezentată de împrumuturi de la instituții financiare internaționale, contractate cu rate de dobândă mai avantajoase.

În continuare vom analiza riscurile asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale la finalul anului 2012.

Riscul valutar

Riscul valutar, conform căruia la finalul anului 2012, 60.5 % din portofoliul datoriei publice este reprezentat de datoria denominată în valută, cea mai mare pondere având-o moneda euro

Grafic 3: Datoria publică guvernamentală pe tipuri de valute

Fluctuațiile cursului de schimb printr-o depreciere a monedei naționale, față de EUR sau față de USD, ar putea conduce la o majorare considerabilă a stocului datoriei în anul 2013. Pe cale de consecință, expunerea la riscul valutar poate fi considerată moderată, însă nu neglijabilă dată fiind incertitudinea legată de momentul adoptării monedei EUR.

Riscul valutar este de asemenea limitat de rezervele valutare importante ale BNR, care se ridicau la 35,4 miliarde EUR la finele anului 2012 și acoperă de 32 ori datoria publică guvernamentală externă pe termen scurt și aproape 4 cincimi din datoria în valută.

Riscul de refinanțare

Structura rambursărilor de rate de capital și a refinanțărilor de titluri de stat, prezentată în graficul 4, arată o acumulare în primii ani: 55,1 miliarde lei, reprezentând 26,2% din totalul stocului de datorie vor fi rambursate în 2013, în timp ce suma de 117,0 miliarde lei, reprezentând 55,6% din total, va fi rambursată în următorii trei ani (2013-2015).

Concentrarea rambursărilor pe termen scurt se observă mai cu seamă în profilul răscumpărărilor de datorie internă, care reflectă importanța certificatelor de trezorerie în finanțarea guvernamentală emise începând cu anul 2009.

Dintr-o datorie internă totală de 107,3 miliarde lei, 47,1 miliarde lei se vor rambursa în 2013, iar 84 miliarde lei în următorii trei ani (2013-2015).

Refinanțarea acestor obligații poate reprezenta o problemă pentru Guvern dacă băncile găsesc plasamente alternative și mai profitabile odată cu creșterea cererii pentru finanțarea sectorului privat.

Pe partea externă, riscul de refinanțare este redus ca urmare a structurii de rambursare a pachetului financiar extern contractat în anul 2009 de la FMI (maturitatea de 5 ani), Uniunea Europeană (maturitate medie de 7 ani) și Banca Mondială (plata integrală la scadență cu maturitatea de 12 ani), precum și a faptului că emisiunile de euroobligațiuni au maturități medii și lungi.

Grafic 4: Rambursările de rate de capital aferente datoriei publice guvernamentale la 31.12.2012

Riscul de rată a dobânzii

Riscul de rată a dobânzii reprezintă probabilitatea de a suferi o pierdere sau o nerealizare a profiturilor prognozate, datorită variației ratei dobânzii pe piață într-un sens nefavorabil. În România, conform tabelului următor doar o mică parte a datoriei este contractată cu rate variabile, astfel că riscul ratei dobânzii și riscul de refinanțare sunt similare, fiind mai mare pentru obligațiunile în monedă națională si mai redus pentru cele în valută. Procentul portofoliului de datorie care își modifică rata dobânzii în termen de un an este de 46,9% pentru datoria contractată în monedă națională și 28,6 pentru datoria în valută. Deși ponderea datoriei publice de la finalul anului 2012 cu rată fixă de dobândă este de 88.5%, fiind evaluată ca o valoare mare, aceasta nu reflectă ponderea mare a datoriei pe termen scurt, existentă în portofoliul datoriei publice guvernamentală, care este expusă la fluctuațiile ratei dobânzii. (vezi anexa 2)

3.2. Evoluția indicatorului privind ocuparea forței de muncă

Optimismul privind situația economică este reflectat și pe piața muncii, iar România se număra printre țările cu cele mai mici rate ale șomajului din Europa.

Conform Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), rata șomajului a scăzut în luna mai anul curent la 5,03 % din populație, cu 0,26 puncte procentuale sub nivelul din aprilie 2013, fiind înregistrate 443.985 persoane fără loc de muncă.

În luna mai, rata șomajului a fost cu 0,26 puncte procentuale mai mică decât cea din aprilie și cu 0,39 puncte procentuale mai mare față de cea din luna mai 2012, se arată într-un comunicat de presă al ANOFM.

Grafic 5: evoluția numărului șomerilor înregistrați în perioada 2009-2013:

Sursa: ANOFM, situație statistică din 31 mai 2013

3.3. Evoluția produsului intern brut în România

Grafic 6:

PIB-ul a înregistrat în 2010 o valoare de 522561,1 milioane lei, ajungând în 2011 la 578551,9 milioane lei (date provizorii),iar în primul trimestru al anului 2012 a înregistrat 109468,8 milioane lei.

Evoluția PIB în 2012, în primul semestru, a fost în ușoară creștere,în contextul în care pe plan intern și internațional criza a continuat să afecteze creșterea economică. Comparând nivelul de creștere al PIB-ului din anul 2011 cu cel al țărilor Uniunii Europene, rezultă că PIB-ul României a fost aproape cel mai scăzut.

În semestrul I al anului 2012 evoluția economiei a înregistrat o scădere, industria înregistrând o cădere (- 0,2%), de asemenea continuă să influențeze scăderea PIB serviciile, construcțiile și impozitele nete pe produs. Agricultura s-a menținut în parametri pozitivi de influență, cu o evoluție constantă, datorită anului agricol 2011. în anul 2012 intervine o răsturnare de situație.

Relevant în ceea ce privește formarea PIB în România pe categorii de resurse este și evoluția structurală între anii 2003-2012situație evidențiată în tabelul următor.

Tabel 1:

Ponderea principalelor categorii de resurse la formarea PIB în prima jumătate a anului 2012, arată că serviciile dețin peste 46%, având o ușoară tendință de scădere față de perioada corespunzătoare a anului precedent

3.4. Canale de transmisie a crizei datoriilor suverane în România

Canalele prin care România poate fi afectată, sau poate chiar importa indirect criza datoriilor suverane din zona euro sunt:

cel comercial,

cel financiar,

al încrederii,

al cursului de schimb

al efectelor asupra avuției si bilanțurilor.

Canalul comercial: acționează prin dependența producției autohtone de piețele externe (export/ import ) ale României.

România înregistrează schimburi comerciale cu țările afectate de criză cum ar fi schimburile comerciale dintre România și Grecia erau, la 28 februarie 2013., în valoare de 160,87 milioane euro, față de aceiași perioadă a anului anterior înregistrând o creștere de 25%, conform datelor Ministerului Economiei. Principalele produse care fac obiectul schimburilor comerciale dintre cele două state sunt: la export – mașini și aparate electrice, metale comune și articole metalice, produse minerale, animale vii și produse ale regnului animal, iar la import – metale comune și articole metalice (profile de aluminiu), mașini și aparate electrice, materiale plastice și articole din cauciuc, produse ale industriei chimice.

Canalul financiar acționează prin restrângerea accesului la finanțare externă a rezidenților din cauza condițiilor nefavorabile de pe piețele de capital. România va putea fi afectată de finanțări, deoarece vor exista proiecte ce vor avea nevoie de finanțare, dar și pentru finanțarea datoriilor publice și private. Pe canalul financiar,datorită accesului limitat la finanțare externă se restrânge volumul creditării, și astfel sunt generate dificultăți în serviciul datoriei externe private. Aceasta se concretizează prin:

Stoparea creditării

Spread-ul CDS a crescut, revenit pe trend descendent după acordul cu FMI și UE

Spread-uri relativ mari între dobânda BNR și ROBOR

Mutarea accentului de la cota de piață la evaluarea riscului clientului

Canalul încrederii acționează prin intermediul investițiilor străine directe ce-și reduc volumul ca urmare a scăderii apetitului pentru investiții în țări riscante, cum a fost cazul țărilor est-europene. Efectele crizei datoriilor suverane au fost resimțite sever și în România, diminuându-se considerabil fluxurile de investiții străine. Dacă până în anul 2007 investițiile se situau la valori cuprinse între 5 și 9 miliarde euro pe an, iar după anul 2007 se mențin în acest interval (7,25 mld euro) și ating valoarea maximă în anul 2008 de 9,6 mld euro. Începând cu anul 2009 acestea au scăzut dramatic, ajungând la 3,5 mld euro. În ciuda unei ușoare reveniri a fluxurilor de investiții străine directe la nivel global în 2010, în România acestea au scăzut la 2,2 mld euro, iar în 2011 respectiv 2012 acestea au scăzut sub 2 mld euro.

Criza externă și scăderea competitivității economiei românești au determinat scăderea interesului investitorilor străini față de România. Există diverse cauze pentru care investitorii străini și-au pierdut încrederea în România, însă evoluția economică a țării și măsurile de austeritate luate sunt două dintre cele mai importante cauze care au condus la retragere.

Canalul cursului de schimb acționează în sensul deprecierii cursului de schimb. în România impactul turbulențelor externe se resimt puternic prin deprecierea monedei naționale față de euro, fapt ce scumpește creditele în monedă europeană și de asemenea și bunurile și serviciile importate

Canalul efectelor de avuție și bilanț se manifestă prin deteriorarea activului net al sectorului privat generat de deprecierea cursului și reducerea prețurilor activelor de pe piață. Conform acestui canal are loc deteriorarea activului net al populației și al companiilor, datorat ponderii ridicate a creditelor în valută (corelate cu deprecierea leului) și a scăderii prețurilor activelor mobiliare și imobiliare Aceasta contribuie,la rândul său, la accentuarea crizei prin efectele negative pe care le are asupra așteptărilor și prin augmentarea gradului de prudență la nivelul consumatorilor și al agenților economici.

Cele mai importante canale de care sunt preocupați investitorii și care pot afecta în cea mai mare măsură țările din zona euro sunt:: finanțarea externă, sectorul bancar și comerțul internațional. România, comparativ cu alte țări ale Uniunii Europene, nu ridică probleme atât de mari de solvență, dar chiar și în aceste condiții necesarul ridicat de finanțare externă determină vulnerabilitate la o nouă criză de lichiditate. Redresarea post-criză s-a realizat în ce mai mare măsură prin creșterea exporturilor, deci prin canalul comerțului exterior, ceea ce poate reprezenta o problemă, însă în lipsa revigorării cererii interne, prin același canal se poate induce rapid o nouă fază de declin. Date fiind aceste condiții în continuare vom analiza canalul comercial ca un posibil punct vulnerabil al economiei și al industriei.

3.5. Industria – soluție de relansare a economiei în România prin canalul comercial

Instabilitatea variabilelor economice generează efecte negative la nivelul creșterii economice. Vulnerabilitatea economică, persistența factorilor și caracteristicilor ce o determină relevă deficiențe structurale ale economiei, reflectându-se prin sensibilitatea ridicată față de șocuri. Industria este un sector, care în ultimii ani și-a redus considerabil contribuția la formarea PIB,fiind un sector ce semnalizează începutul unei crize. Producția industrială a suportat o cădere la nivelul întregii Uniuni Europene, implicit în România unde totuși a existat o revenire rapidă începând cu anul 2011. Datorită instabilității economice actuale și daca luăm în considerare faptul că la nivelul țărilor membre UE cererea pentru produsele industriale românești a crescut, putem analiza mai departe soluția de revenire și de creștere economică prin canalul comercial.

“Conform unor opinii (Blomström, 1993), există avantaje atunci când se utilizează exportul mai degrabă decât producția pentru măsurarea competitivității și a avantajului comparativ. Principalul avantaj considerat ar fi că exporturile sunt mai relevante, întrucât piețele internaționale sunt mai puțin afectate de intervențiile guvernamentale sau de alți factori non-economici.

Un alt concept relevant este cel de vulnerabilitate economică structurală. Atât timp cât vulnerabilitatea nu este rezultatul aplicării unor politici curente sau recente, ci provine din persistența unor factori sau trăsături, aceasta poate fi considerată „structurală” (Guillaumont, 2011, pp. 3-4).”

O dată instalată criza economică internațională aceasta s-a extins afectând cele mai multe sectoare din România. Industria românească a intrat în declin încă din al doilea trimestru al anului 2008, producția fiind în scădere în ianuarie 2009 cu 37 de puncte procentuale față de luna octombrie când a fost înregistrată valoarea maximă, înainte de a intra în criză. Evoluția diverselor ramuri industriale și gradul de afectare a fiecăreia dintre acestea a fost inegal.

Vulnerabilitatea indusă de canalul comercial reiese din deficitul balanței comerciale a României și creșterea semnificativă a acestuia după anul 2000, care au generat un dezechilibru macroeconomic puternic, care s-a ameliorat după declanșarea crizei. Începând cu anul 2008, deficitul comercial la toate marile grupe de produse din comerțul exterior a crescut, având loc o redresare ulterior produsă pe seama reducerii importurilor și creșterii accentuate a exporturilor cu echipamentele de transport.

Grafic 7: soldul balanței comerciale a României pe marile categorii economice (milioane euro) în perioada 2000-2010

În aceiași perioadă analizată, cea mai importantă pondere în totalul importurilor o au materiile prime și bunurile de capital destinate industriei, comparativ cu produsele alimentare.

GRAFIC 8: Evoluția importurilor pentru industrie în perioada 2000-2010

Deși după anul 2000 evoluția balanței comerciale, respectiv structura importurilor și a exporturilor s-a schimbat, dependența României față de acestea a rămas aceiași. După anul 2010, indicele dependenței de comerț al economiei României prezintă valori care tind spre 70%, ceea ce reflectă o deschidere către comerțul internațional, cu precădere pentru țările din Uniunea Europeană. Indicele de dependență al industriei Românești în circuitul internațional cu produse industriale este de 255%, însă acest indicator nu reflectă vulnerabilitatea economiei, deoarece nu arată expunerea structurală a sectorului analizat. Cu adevărat relevantă este rata de intrare a importurilor, unde atingerea unor valori ce depășesc 100 % în cazul României, vor evidenția tendința de reexport, o piață internă mai slabă, care absoarbe numai în mică măsură importurile. Așteptările sunt ca orice declin al piețelor externe să se regăsească în restrângerea simultană a importurilor și exporturilor industriale.

Conform Anexei a 2-a, principalele țări destinatare ale bunurilor exportate sunt Germania, Italia, Regatul Unit, pentru articole și accesorii de îmbrăcăminte, de asemenea și pentru mobilă. Automobilele tractoarele și vehiculele terestre sunt exportate în cea mai mare parte în Germania , Spania , Italia și Belgia. De asemenea România mai exportă: mașini, aparate și echipamente electrice, cazane turbine , motoare, cauciuc și articole de cauciuc, încălțăminte, produse din fontă fier și oțel, combustibili și uleiuri minerale, care în anul 2011 au adus un venit total de 11024,1 mil de euro.

Industriile competitive ale României în relațiile comerciale cu țările UE sunt:

industria mobilei:

industria ceramicii și a porțelanului

industria metalurgică

industria confecțiilor

Analiza comerțului internațional cu bunuri până în luna ianuarie 2013:

Exporturile (FOB) au însumat în luna ianuarie 2013 conform estimărilor INSSE 16307,4 milioane de lei (3699,6 mil de euro), iar importurile (CIF) au însumat 17618,8 milioane lei(4000,4 mil de euro), ceea ce înseamnă că a fost înregistrat un deficit comercial în luna ianuarie 2013 de 1311,4 milioane lei(300,8 mil euro). Comparativ cu anul anterior, luna ianuarie 2012, exporturile au crescut cu 15.4% la valorile exprimate în lei și cu 18 la valorile exprimate în euro, deficitul comercial înregistrat fiind mai mic cu 681,4 milioane de lei (159,4 mil euro), decât cel înregistrat anterior.

SURSA:INSSE

GRAFIC 9 : Exporturile, importurile și soldul comercial ian 2008-ian 2013

În luna ianuarie 2013, cele mai importante ponderi în structura exporturilor și a importurilor au fost înregistrate pe grupele de produse:mașini și echipamente de transport (41,7% la export și 35,4 % la import) și alte produse manufacturate (34,3% la export și 29,5% la import).

GRAFIC 10:întocmit pe baza datelor INSSE

România s-a situat în aprilie anul curent pe primul loc dintre statele UE în ceea ce privește creșterea producției industriale, comparativ cu perioada similară din 2012, în condițiile în care indicatorul a scăzut cu 0,6% în zona euro (EA17) și cu 0,8% în țările UE (EU27), conform datelor de la Oficiul european de statistică (Eurostat). Creșterea înregistrată de România a fost cu 12,6 % față de anul anterior Potrivit Eurostat, producția industrială a crescut în opt state membre și a scăzut în 13 țări membre.

O vulnerabilitate economică o reprezintă dependența semnificativă a industriei României de comerțul internațional în condițiile unei piețe interne stagnante. Deși comerțul intraindustrial vertical este un fenomen frecvent pe piețele globale, faptul că structurile de producție ale industriei acoperă numai o parte a lanțului valoric al produselor finite, de regulă cu valoare adăugată mai scăzută, determină vulnerabilitatea structurală a sectorului. Creșterea cererii interne și consolidarea unor segmente ale producției industriale cu valoare adăugată mai mare sunt soluții pe termen lung pentru reducerea riscurilor determinate de apariția șocurilor externe.

CONCLUZII

Într-o lume în continuă schimbare, în care predomină nesiguranța și în care șocurile apar atât la nivel micro cât și macroeconomic, ziua de mâine poate reprezenta oricând o nouă provocare. Tendința tot mai mare a țărilor de a apela la împrumut pentru a finanța economia, a condus la o creștere accelerată a datoriei publice.

Acumularea unui nivel ne-sustenabil al datoriei publice cât și al datoriei, înregistrarea pierderilor în materie de competitivitate, precum și acumularea de dezechilibre la nivel macroeconomic, au făcut ca în anul 2008 cea mai mare parte a statelor din zona euro, să fie afectate de criza financiară instalată la nivel global.

Aceste condiții prielnice pentru izbucnirea crizei în zona euro se datorează vulnerabilităților apărute datorită respectării insuficiente a normelor pe care se fondează Uniunea Economică și Monetară și al celor pe baza căruia este încheiat Pactul de Stabilitate și încredere de către statele membre.

Starea echilibrelor macroeconomice, al vulnerabilităților fiecărei economii în cauză și al forței de reacție în fața efectelor negative induse de criză, va determina mai departe gradul în care țara va fi afectată și modul în ca re se va manifesta în fața șocurilor.

De la explodarea crizei în zona euro deficitele primare au continuat să crească fiind influențate atât de pe partea de cheltuieli cât și de pe partea de venituri. Cu toate acestea problema principală nu este constituită de consumul pe datorie ci modul de distribuire al valorilor, al resurselor financiare și a modului în care sunt alocate, de asemenea o problemă o constituie și determinarea tot mai mare de a apela la credite de la bănci care își obțin sursele de împrumut tocmai de la beneficiarii unor sisteme de distribuire inechitabile.

De asemenea o dată cu creșterea gradului de integrare, prin creșterea fluxurilor de capital și a celor comerciale, crește și fragilitatea regimurilor de curs de schimb fixe, statele fiind nevoite să urmărească flexibilitatea ratelor de schimb sau uniunea monetară.

Pentru o revenire a economiei, pentru a fi depășit impasul actual, fiind evitate efectele nocive determinate de funcționarea liberă a pieței, este necesară intervenția prin reglementări adecvate, constrângeri bugetare, dar mai ales axarea pe economisire internă astfel încât să fie prevenite excelă și pagubele suportate în urma disfuncțiilor pieței.

Intrarea în criză, înaintea altor sectoare economice a fost semnalizată în primul rând de industrie, iar procesul de recuperare a fost accelerat în anul 2010 respectiv 2011. Relansarea industriei a fost determinată de revenirea cererii externe la export din partea partenerilor comerciali din zona euro, în special de Franța si Germania, ceea ce demonstrează gradul relativ ridicat de convergență al ciclurilor economice, determinat de adâncirea integrării.

În România criza datoriilor suverane nu a produs efecte atât de nocive, aceasta ocupă în continuare o poziție bună, în condițiile în care majoritatea statelor europene se luptă cu problemele generate de acumularea unui nivel nesustenabil al datoriei publice. În schimb România, deși are indicatori economici relativ stabili este predispusă la contagiune. Fiind printre puținele țări care au înregistrat o creștere economică în anul 2012, România a continuat procesul de consolidare fiscală.

BIBLIOGRAFIE

[1] Anghelache Constantin, Evoluția Produsului Intern Brut al României, Universitatea „Artifex”/Academia de Studii Economice, București

[2] Baldwin, R., Wyplosz, Ch. Economia integrării europene, Editura Economică, București, 2006;

[3] Călin Magdalena Datoria publică”, Editura Didactica si pedagogică, București,2010

[4] Cioponea Mariana Cristina “Finante publice si teorie fiscala”, Editura Fundatiei “Romania de Maine”, 2007

[5] Croitoru Lucian, „Economia României și criza economică. Unde ne situăm?”, Banca Națională a României, București 2009

[6] Croitoru Lucian, „Zona euro: Un adevăr care nu convine”, Banca Națională a României, București ianuarie 2012

[7] Dachin Anca, “Industria sursă de relansare economică în România”, Economie teoretică și aplicată Volumul XIX (2012), No. 1(566), ASE, București

[8] Diaconescu Mirela, “Economie europeana”, București, Editura Uranus, 2004

[9] Dinu Marin, “Criza din criza”, articol publicat la BNR, anul 2011

[10] Georgescu Florin, “Anatomia crizei și schimbarea paradigmei economice”, 11 oct 2011, București

[11]Hrebenciuc Andrei “Evoluția datoriei publice în zona euro și nevoia de coordonare a politicilor economice”, Economie teoretică și aplicată Volumul XVII (2010), No. 8(549), pp. 55-64

[12]Moșteanu Tatiana, Câmpeanu Emilia, Cataramă Delia, Miricescu Emilian “Gestiunea datoriei publice”, editura Universitară București, 2008

[13] Ministerul Finanțelor publice, “Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale”, București, martie 2013

[14] Ministerul Finanțelor Publice,,,Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2011-2013”, București 2010

[15] Miron Dumitru, „Economia integrării europene”, Editura ASE București, 2001

[16] Mugur Isărescu,,,Criza financiară internațională și provocări pentru politica monetară din România”, Cluj 2009

[17] Popa Cristian,,,Raport asupra stabilității financiare”, Banca Națională a României, București 2011.

[18] Predicting Sovereign Debt Crises: A Panel Data Approach Using Composite Indices, CREM-CNRS, University of Rennes May 2013

[19] Socol, A., Macroeconomia integrării monetare europene-Cazul României, Editura Economică, 2009;

[20] Stancu Stelian “ Efectele crizei datoriilor suverane asupra echilibrului la nivel macroeconomic”, ASE

[21] The Journal of Economic Perspectives, American Economic Association Publications, 2403 Sidney St., #260Pittsburgh

[22]*** http://www.bnro.ro

[23]*** www.ecb.int

[24]*** http://ec.europa.eu

[25] *** http://epp.eurostat.ec.europa.eu

[26]*** http://economie.hotnews.ro;

[27]*** http://www.insse.ro

[28]*** www.voxeu.org;

[29]*** www.zf.ro;

ANEXA 1

Anexa 1 – Tabel numărul 1.

Sursa datelor:Eurostat, extrase in 22.10.2012

ANEXA 2

Indicatori privind riscul de rată a dobânzii.

Anexa 2 – Tabel numărul 1.

Anexa 2 – Tabel numărul 2.

ANEXA 1

Anexa 1 – Tabel numărul 1.

Sursa datelor:Eurostat, extrase in 22.10.2012

ANEXA 2

Indicatori privind riscul de rată a dobânzii.

Anexa 2 – Tabel numărul 1.

Anexa 2 – Tabel numărul 2.

=== biliografie ===