Criterii DE Fundamentare A Deciziei DE Investiției LA Nivel Microeconomic
CUPRINS
INTRODUCERE 4
CAPITOLUL 1
DECIZIA DE INVESTIȚII 6
Conținutul,rolul și clasificarea investițiilor întreprinderii 6
Etapele și documentația tehnico-economică a investiției 8
Fundamentarea deciziei de investiții în mediul cert 10
1.3.1 Evaluarea fluxurilor de investiții 11
1.3.2 Criterii de opțiune utilizate în adoptarea deciziei de investiții 12
1.4.Adoptarea deciziei de investiții în mediul probabilistic și incert 20
CAPITOLUL 2
STUDIU PRIVIND FUNDAMENTAREA DECIZIEI DE INVESTIȚII
LA S.C.OIL-TERMINAL S.A.
2.1.Prezentare generală 23
2.2.Analiza situației economico-financiară în perioada 2006-2008 25
2.3.Dinamica și structura investițiilor efectuate .OIL-TERMINAL S.A 33
2.4.Fundamentarea deciziei de investiții și finanțare 36
ANALIZA SWOT A SC.OIL-TERMINAL SA 39
CONCLUZII 41
BIBLIOGRAFIE 44
=== CRITERII DE FUNDAMENTARE A DECIZIEI DE INVESTIŢIEI LA NIVEL MICROECONOMIC ===
CUPRINS
INTRODUCERE 4
CAPITOLUL 1
DECIZIA DE INVESTIȚII LA NIVEL MICROECONOMIC 6
Conținutul,rolul și clasificarea investițiilor întreprinderii 6
Etapele și documentația tehnico-economică a investiției 8
Fundamentarea deciziei de investiții în mediul cert 10
1.3.1 Evaluarea fluxurilor de investiții 11
1.3.2 Criterii de opțiune utilizate în adoptarea deciziei de investiții 12
1.4.Adoptarea deciziei de investiții în mediul probabilistic și incert 20
CAPITOLUL 2
STUDIU PRIVIND FUNDAMENTAREA DECIZIEI DE INVESTIȚII
LA S.C.OIL-TERMINAL S.A.
2.1.Prezentare generală 23
2.2.Analiza situației economico-financiară în perioada 2006-2008 25
2.3.Dinamica și structura investițiilor efectuate la S.C.OIL-TERMINAL S.A 33
2.4.Fundamentarea deciziei de investiții și finanțare 36
ANALIZA SWOT A SC.OIL-TERMINAL SA 39
CONCLUZII 41
BIBLIOGRAFIE 44
INTRODUCERE
Întreprinderea modernă își desfășoară activitatea într-un spațiu financiar care îi oferă instrumente și posibilități de acțiune specifice, dar care o supune unor constrângeri deosebite.Conținutul și condițiile financiare la care trebuie să facă față întreprinderea, precum și soluțiile care pot fi găsite sunt legate în mod evident de caracteristicile mediului său financiar precum și de propriile caracteristici.
Întreprinderile de orice fel trebuie să abordeze problemele de gestiune financiară ori de câte ori efectuează o operațiune ce implică fluxurile financiare ale acesteia.
Obiectivul major al oricărei firme este maximizaea valorii aceteia, crearea de valoarea pentru acționarii săi.Valoarea este reprezentată de prețul de piață al acțiunilor care este o funcție de deciziile financiare ale firmei(investiții,finanțare și dividend).
În această lucrare accentul cade pe decizia de investiție a firmei.După a scurtă prezentare a principalelor aspecte privind investițiile este evidențiată decizia de investiții în fiecare dintre cele trei medii : cert, probabilistic și incert.
Proiectele de investiții au o importanță deosebită pentru dezvoltarea întreprinderii, pentru că ele pregătesc capaitățile și condițiile de producție viitoare, ele condiționează competitivitatea întreprinderii,și în consecință, rezultatele și echilibrul financiar.
Deoarece angajează resurse importante pe termen lung, investițiile prezintă riscuri deosebite, lansarea lor având cel mai adeseaun caractre ireversibil.
Alegerile efectuate în materie de investiții reprezintă aspecte esențiale ale politicii întreprinderii în general, și ale gestiunii sale financiare în particular și constituie una dintre principalele determinante ale dezvoltării sale viitoare.
Gestionarii financiari ai întreprinderii trebuie să facă aprecieri asupra investițiilor realizate în trecut și asupra nevoilor de investiții în viitor.Trebuie evaluate efectele investițiilor precedente și prevăzute efectele investițiilor în viitor.
Punerea la punct a procedurilor de diagnostic, de evaluare și de luare a deciziilor cere o delimitare prealabilă a operatiunilor care reprezintă investiții. Definirea criteriilor de apreciere a proiectelor d investiții conduce la selectarea celor mai avantajoase proiecte.
Obiectivul politicii de investiții poate să pară familiar și evident.Totuși dacă investigăm într-un mod riguros noțiunea de investiții vom vedea că se ridică probleme complexe de delimitare și de clasificare.
Așa cum se știe după stadiul său de dezvoltare, mediul financiar pune la dispoziția întreprinderii o gamă de mijloace de finanțare mai mult sau mai puțin substanțială, Foarte diversificată în țrile cu sisteme financiare dezvoltate, această gamă rămâne limitată
la tehnicile financiare de bază în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare.Dar oricare ar fi contextul, întreprinderile sunt conruntate cu alegerea surselor de finanțare.
Autofinanțarea constituie baza oricărei dezvoltări a întreprinderii.
Aportul la capitalul propriu constituie, de asemenea, o sursă substanțială de finanțare a întreprinderilor.
În sfârșit, recurgerea la îndatorare ar trebui, în principiu să aducă completări resurselor întreprinderii. În fapt, aceasta are un rol ridicat în finanțarea lor, chiar dacă rata reală a dobânzii atinge niveluri foarte ridicate.
În adoptarea deciziei de finanțare, firma trebuie să dispună de criterii rigiroase care să îi permită să selecționeze și să combine aceste resurse.Printre variabilele susceptibile să intervină pentru a orienta aceste decizii trebuie subliniată importanța considerațiilor referitoare la durată,autonomie și flexibilitate.Dar alegerea unui mod de finanțare este determinată în mod deosebit, de costul său, pe de o parte și de preț și structura financiară existentă pe de altă parte.
Deciziile de investiții sun decizii de plasament ale capitalului și, prin natura lor, sunt asimilate deciziilor strategiei.
Deciziile financiare de finanțare se referă la modul de finanțare a activelor.Prin intermediul lor se stabilesc sursele de procurare ale capitalului necesar finanțării activelor.
Deciziile de investiție și de finanțare se intercondiționează reciproc, motiv pentru care ele nu pot fi separate în activitatea dicidentului.Între deciziile de investiții și cele de finanțare există o intercondiționare în sensul că optiunea pentru investiții determină nivelul capitalurilor de finanțare și necesitatea găsirii surselor de finanțare.
Corelarea deciziei de investiții cu cea de finanțare se realizează prin intermediul planului de finanțare a investițiilor care compară investițiile indispensabile creării,mențineriii sau dezvoltării întreprinderii cu sursele de care dispune sau pe care le pateu atrage în circuit.
Este inclus de asemenea, un studiu practic efectuat la S.C.OIL TERMINAL S.A.Constanța.
CAPITOLUL 1
DECIZIA DE INVESTITII LA NIVEL MICROECONOMIC
Continutul, rolul si clasificarea investitiilor intreprinderii
Factorul esențial al politicii de continuitate si de crestere a activitatii intreprinderii îl reprezintă investitia – achiziția sau construirea de active de productie sau comercializare. În functie de nivelul de organizare al economiei, notiunea de investiții are sensuri diferite.La nivel macroeconomic, investiția, este privită ca parte a P.I.B. destinată creării capitalurilor de producție.
Noțiunea de investiție, definește, o categorie financiară pe cât de complexă, pe atât de controversată.
La prima vedere investiția ne apare în mod concret ca o operațiune de modificare și de creștere a patrimoniului inițial.La o analiză mai profundă, investiția este alocarea capitalurilor economisite în activități lucrative, cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor inițial acordate.
La nivel microeconomic, noțiunea de investiție are mai multe sensuri.
Din punct de vedere economic, investiția este acumulare de capital – de producție și comercializare, din punct de vedere financiar investiția presupune o angajare a unei cheltuieli în prezent, în scopul obținerii de venituri viitoare iar din punct de vedere contabil ea este asimilată imobilizărilor necorporale, corporale sau financiare, obiect al deciziei de investiții.
Prin urmare investițiile pot fi definite ca : alocări sau cheltuieli legate de crearea de noi active imobilizate, cu destinație productivă sau socială, de înlocuire a mijloacelor fixe uzate.
Totuși, astfel de accepțiuni ale noțiunii de investiții au caracter restrictiv dacă ținem cont de faptul că o importantă operație de pregătire profesională ce vizează dezvoltarea în timp a calificării salariaților, spre exemplu, este o “investiție pentru calificare”, campania publicitară pentru a lansa o marcă, un produs este o „investiție publicitară”, studiile cu privire la investițiile imateriale ocupă circa 60 % din volumul total al investițiilor.
Putem defini investiția și din punct de vedere psihologic dacă ținem cont de „contradicția psihologică” la care este supus investitorul, renențarea la bunuri imediate în schimbul unor bunuri viitoare.
Deși omogene, prin trăsăturile lor generale investițiile pot fi grupate în funcție de o serie de trăsături specifice în modul de adoptare a deciziei de investire.
După natura lor investițiile se grupează :
investiții materiale, concretizate în crearea sau achiziționarea de active în scopul menținerii sau creșterii potențialului de producție ;
investiții imateriale,în domeniul cercetării, formării personalului, recalamă și publicitate;
programe informative;
investiții financiare,concretizate în participații la capitalul social al altor întreprinderi.
După același criteriu investițiile pot fi clasificate :
investiții tehnice : achiziția, construcția sau montajul unor mașini, instalații, utilaje, mijloace de transport ;
investiții umane : calificarea personalului ;
investiții sociale : înființarea în întreprindere a unei cantine restaurant ;
investiții financiare : cumpărarea de titluri de participație la alte societăți comerciale ;
investiții comerciale : pentru publicitate și reclamă.
După destinație investițiile se împart în :
investiții productive, destinate activității de exploatare ;
investiții neproductive, prin care se asigură constituirea unor obiective social-culturale;
După obiectiv :
investiții de mentenanță sau de înlocuire ce au ca scop înnoirea imobilizărilor uzate fizic sau moral;
investiții de productivitate ce vizează reducerea costurilor unitare ale produselor fabricate;
investiții de capacitate și adaptare ce au ca scop creșterea nivelului producției sau fabricare de produse noi.Ele sunt investiții de expansiune, concretizate în dezvoltarea capacităților existente sau crearea de noi capacități menite să diversifice profilul întreprinderii.
Suport al creșterii economice , investițiile au un rol important în economie :
investițiile asigură dezvoltarea cantitativă și calitativă a infrastructurii economiei ;
asigură crearea de noi locuri de muncă atenuând sau diminuând șomajul;
determină progresul general al societății și asigură baza materială pentru activități social-culturale,învățământ, sănătate,cultură și artă;
Efectele așteptate de investitor, se referă îndeosebi, la :creșterea rentabilității afacerii prin reducerea costurilor sau creșterea veniturilor, expansiunea (creșterea producției sau a vânzărilor), diminuarea ricurilor, ameliorarea condițiilor de muncă, efecte asupra concurenței.
Pe plan comercial, o investiție are implicații asupra gamei de produse, condițiilor de distribuire, raporturilor cu rețeaua comercială politicii de prețuri, imaginii întreprinderii, etc.
Pe planul producției o investiție are implicații asupra derulării proceselor productive asupra capacității de producție, asupra productivității muncii, etc.
Cu privire la gestiunea resurselor umane, un proiect de o anumită importanță produce efecte asupra gestiunii efectivului de salariați, asupra calificării acestora, asupra condițiilor de muncă și asupra organizării muncii.
În sfârșit, gestiunea administrativă și logistică a întreprinderii este afectată de noile investiții, care modifică circuitul fluxurilor fizice și al fluxurilor informaționale.
1.2. Etapele și documentația tehnico-economică a investiției
Se poate spune că investiția este permisă și efect al dezvoltării în rezultatele căreia își găsește sursa și pe care rezultatele le poate amplifica atunci când dinamica și structura ei se aliniază necesităților economiei și se întregesc intr-o eficiență cât mai ridicată.
Realizarea investiției,impune necesități de finanțare importante,conducând la afectarea resurselor pe termen lung.De aceea eficiența proiectelor de investiții trebuie să fie comparată cu randamentul pe piața capitalurilor.Pentru obiectivele complexe,ciclul de realizare a unui proiect de dezvoltare cuprinde trei faze :
faza preinvestițională în care are loc identificarea oportunităților investiției,înlocuirea studiului de prefezabilitate cu studiul de fezabilitate și a raportului de evaluare cu luarea deciziei de investire;
faza investițională în care are loc proiectarea, construirea și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții;
faza operațională în care are loc expluatarea obiectivului de investiții pus în funcțiune.
Pentru sporirea eficienței economice a investițiilor un rol deosebit îl joacă elaborarea documentației tehnico-economice pe baza prospectării pieței interne și externe,adică a unor studii de marketing și a întocmirii unor prognoze.
Documentația tehnico-economică a investițiilor în principiu,are menirea de a fundamenta necesitatea,oportunitatea și economicitatea fiecărui obiectiv,să stabilească modalitățile tehnice,constructive și arhitecturale de înfîăptuire a fiecăreu lucrări sau acțiune,să determine valoarea lor.
Documentația tehnico-economică a investițiilor cuprinde :
studiul de prefezabilitate;
studiul de fezabilitate;
proiectul de execuție;
documentația de deviz;
Studiul de prefezabilitate folosit în perioada actuală mai ales în ceea ce privește investițiile finanțate de la buget,urmărește o selecție preliminară a ideilor proiectului.Se întocmește de către beneficiarii investițiilor împreună cu institutele de de cercetare proiectare specializate și cuprinde o serie de date absolut necesare pentru caracteruzarea proiectului de investiții:amplasamentul,prezetarea sectorului sau obiectivului de activitate în care se va încadra evoluția cererii și ofertei de produse de acest tip,date referitoare la capacitatea de producție,materiile prime ce se utilizează și locul lor de proveniență sau de expluatare, estimarea valorii investiției și date de eficiență economică.
Studiul de feabilitate detaliază prezentarea colectivă a informațiilor din studiul de prefezabilitate și stă la baza adoptării deciziei de investiții constând în evidența și necesitatea eficienței oconomice.
Studiul de fezabilitate nu este un scop în sine, ci numai un mijloc de a ajunge la decizia de a investi.Acesta trebuie să asigure baza tehncă,economică și financiară pentru o astfel de decizie.
În cadrul unui astfel de studiu se definesc și se analizează elementele critice legate de realizarea unui produs dat, împreună cu variante de abordare ale acestuia.Un studiu de fezabilitate trebuie să se oncretizeze într-un proiect privind capacitatea de producție dată, pe un amplasament deja ales, folosind o anumită tehnologie sau tehnologii corelate cu anumite materiale indigene sau din import,cu costuri date investiție și cu venituri care să asigure o rentabilitate a investiției corespunzătoare.Studiul de fezabilitate trebuie să se raportze la factorii de producție disponibili, la condițiile pieței locale și la condițiile de producție, acesta implicând o analiză ce trebuie concretizată în costuri și venituri.
Un studiu de fezabilitate poate fi:
orientat spre piața de desfacere (pornește de la cererea potențială sau existentă)
bazat pe intrări de matariale (materii prime, energie).
Necesitatea elaborării unui studiu de fezabilitate apare în următoarele cazuri:
extinderea unei întreprinderi :
înființarea de noi unități industriale în cazul aceleiași linii de producție;
extinderea pieței unui/unor produse în afara tării de origine.
Deseori inițiatorul proiectului nu poate să pregătească singur un proiect, să analizeze alternativele și să proiecteze o configurabilă corespunzătoare a proiectului.În aceste cazuri, banca îl poate îndruma pe durata studiului sau poate finanța servicii de consultanță pentru :organizarea ieilor proiectului ,culegerea informaților tehnice și financiare necesare, plasarea lor într-un cadru analitic.
Proiectul de execuție se elaborează pe baza studiului de fezabilitate și cuprinde părți scrise și desenate, astfel elaborate încât să asigure informații complete și concrete pentru investitori.
Conținitul cadru al proiectului de execuție este următorul :
părți scrise;
descrierea generală a lucrărilor cuprinde prezentarea anunțurilor care fac obiectul proiectului tehnic;
caietul de sarcini dezvoltă în scris toate elementele tehnice menționate în diferite planșe, prezintă informații, precizări și prescripții complementare pentru fiecare categorie de lucrări.
listele cu cantitățile de lucrări pe capitole.
garficul general de realizare a investiției
părți desenate;
Documentația de deviz constituie parte integrantă a documentației centrale, proiectarea și execuția unui obiectiv de investiții și joacă un rol esențial în eficiența investiției.
Prin deviz, se stabilește efortul necesar pentru realizarea unui obiectiv,începând cu cheltuielile de proiectare, apoi, de execuție și punere în funcțiune a unui obiectiv de incestiții .
Actuala legislație nu prevede explicit întocmirea de devize analitice pe stadii fizice și dă libertate proiectantului să compenseze diversele articole de deviz pe capitole de lucrări.
Având în vedere structura diferită a cheltuielilor de investiții cât și diversitatea lucrărilor ce se execută în cadrul fiecărui obiectiv se întocmesc următoarele categorii de devize:
devize pe categorii de lucrări;
devize pe categorii de cheltuieli;
devize pe obiecte;
devizul general;
1.3.Fundamentarea deciziei de investiții în mediul cert
În general, decizia financiară operează în câmpul activității financiare al mecanicmului concret de conducere, organizare și desfășurare a activității cerute de repartiție financiară.
Așadar de regulă decizia financiară ține de concretețea activității financiare. În primul rând, într-un mediu economico-social determinist se presupune conoașterea apriori și certă a ratei dobânzii și a fluxurilor de lichidități viitoare a proiectelor de investiție.Variațiile posibile ale ratei dobânzii și riscul de activitate defectuasă, respectiv de atingere a praglui e rentabilitate și/sau de a deveni insolvabilă și de a intra în faliment, nu sunt luate în calculul de fundamentarea eficienței investițiilor.
Așadar, ipoteza este foarte restrictivă și fără șanse de a se confir,a în practica economică.De aceea, fundamentarea deciziei de investiții în mediul cert are mai mult un caracter teoretic, de înțelegerea instrumentelor esențiale de analiză a proiectelor de investiții.
Conceptele de rată a dobânzii ca rată de rentabilitate fără risc și de valoarea actualizată netă(VAN)sunt, deci, în centrul analizei în mediul cert.
În al doilea rând, investitorii de capiutal operează pe o piață financiară perfectă, respectiv o piață perfect concurențială și fără impozit.Fiscalitatea nu influiențează proveniența capitalurilor și ,deci, nu există economie de impozit.De asemenea, nu se percep costuri de tranzacționare, iar rata dobânzii la plasamentele bancare este egală cu cea a creditelor acordate.
În al treilea rând dacă ipoteza pieței perfecte este nerealistă în privința multor condiții ideale, totuși ipoteza pieței financiare eficiente are mai multe șanse de confirmare.
În formulă de eficiență slabă sau semiforte se pot face calcule de fundamentare a deciziei de investiție pe piețele financiare active.Transparența informațiilor susținută de organismele de supraviețuire a pieței financiare și lichiditatea tranzacțiilor cu titluri emise de întreprinderi, intermediate de bursa de valori, asigură integrarea, aproape instantanee a oricărei informații noi(privind emitentul și piața în ansamblul ei)în prețul de piață al titlurilor.
În sfârșit chiar dacă, în realitate piața financiară este departe de a fi perfectă și eficientă,criteriul VAN rămâne totuși cel mai bine fundamentat din punct de vedere teoretic.
Fiind extrem de importantă în viața unei întreprinderi, decizia de investiții produce consecințe concretizate în ansamblu de fluxuri trezorerie.Decizia de investiții nu trebuie luată în grabă și după o serie de examinări în cursul cărora proiectul este studiat în cele mai mici detalii.Opțiunea pentru investiții are loc în situația în care se produce o creștere a valorii întreprinderii,respectiv când cash-flow-urile actualizate depățâșesc costul investiției.
Studiul de fezabilitate trebuie să pună în evidență următoarele aspecte:
modul de calcul al fluxurilor nete de trezorerie pe durata estimată de expluatare a investiției ;
rata de actualizare care penalizează cash-flow-urile viitoare;
calculul actuarial prin care se evaluează proiectul de investiții care se alege între mai multe variante;
afectarea rentabilității proiectului cu un anumit coeficient de risc;
1.3.1.Evaluarea fluxurilor de investiții
Opțiunea pentru o investiție are loc în situația în care se produce o creștere a valorii actuale totale a firmei adică atunci când cash-flow-urile actualizate depățesc costul invetiției .Decizia de investiții produce consecințe reflectate într-un ansamblu de cash-flow-uri.
În ceea ce privește cash-flow-ul există mai multe definiții ale acestei noțiuni,în funcție de sfera de cuprindere:flux financiar ,flux de trezorerie,flux de lichidități.
Evaluarea cash-flow-urilor se face în trei faze:în faza inițială,în perioada exploatării și la finele exploatării.
În faza inițială,cash-flow-ul este determinat în principal de suma investită:
fondurile învestite în achiziționarea de imobilizări corporale,necorporale(brevete,mărci și licențe)și imobilizări financiare sau costul acestora dacă au fost realizate în întreprindere;
cheltuieli determinate de punerea in funcțiune a investiției (formarea personalului,
cheltuieli de cercetare);
variația de nevoie de fond de rulment antrenata de proiect;
costul de oportunitate: daca, spre exemplu, întreprinderea utilizează un teren de care dispune in prezent pentru realizarea unei noi investiții, ea trebuie sa ia în calcul lichiditațile pe care le-ar fi putut obține prin vânzarea acestui teren;
diferența dintre suma încasata și valoarea netă contabilă a activelor a căror vânzare sau casare este impusă de realizarea proiectului;
incidențele fiscale din perioada inițială a realizarii proiectului.
În faza de exploatare trebuie sa se țină seama de urmatoarele aspecte:
amortismentul se înregistrează cu ajutorul unui cont de cheltuieli, însă fiind recuperat prin includerea in prețul produsului, reprezintă un flux de trezorerie de încasare;
dacă considerăm A – amortismentul si T – cota de impozit pe profit, economia de
impozit realizată de firmă va fi A*T;
dobânda platită, nu se ia in calculul cash – flow-urilor deoarece intră în calculul ratei de actualizare;
Având în vedere activitatea de exploatare, în calculul cash – flow-lui net intră
urmatoarele elemente:
excedentul brut de exploatare (E.B.E.), diferența dintre veniturile din exploatare si cheltuielile de exploatare exclusiv amortizarea,
amortizarea (A);
profilul brut din exploatare (P.B.E.);
impozit pe profit (I.P.)
Din punct de vedere contabil:
EBE – A = PBE
PBE-IP = PNE
CFn = EBE – IP = (PBE + A) – PBE*T = PBE(L-T) + A =PNE + A
Din punct de vedere financiar:
CFn = EBE – (EBE-A)T = EBE(1 – T) +T*A
Atunci când amortizarea depașește excedentul brut de exploatare, între aprecierea
contabilă și cea financiară a cash – flow-ului intervin diferențe de calcul si atunci, reală este aprecierea contabilă.
Fluxurile de trezorerie la sfârșitul perioadei de exploatare:
valoarea reziduală a investiției, formată din prețul de vânzare ca atare, sau al materialelor și pieselor de schimb rezultate din lichidare după deducerea cheltuielilor efective cu lichidarea;
nevoia de fond de rulment recuperată ca urmare a dispariției capacității de producție creată de investiție; această nevoie, la finele duratei de viață, este egală cu cea inițială, eventual cu variațiile care intervin pe durata exploatării investiției.
13.2. Criterii de opțiune utilizate în adoptarea deciziei de investiții
Opțiunea pentru investiții presupune selectarea proiectelor de investiții în funcție de rentabilitatea lor, comparând costul acestora cu suma cash flow-urilor nete, realizate din exploatarea lor. Aceasta comparație se poate face fără actualizare, conform principiului sumei algebrice a veniturilor si cheltuielilor scontate pe durata de viață a bunului, sau confruntând cash flow-urile nete pe ani cu cheltuială pentru investiții, aduse la momentul opțiunii pentru investiții. De aceea, în adoptarea deciziei de investiții se folosesc criterii de opțiune fără actualizare, numite și criterii simple de opțiune și criterii de opțiune pe baza actualizării.
Cele mai uzuale criterii simple de opțiune pentru investiții sunt:
criteriul costului;
criteriul ratei medii a rentabilității;
criteriul duratei de recuperare a capitalului investit;
Criteriul costului se pretează a se aplica în cazul deciziilor de investiții care
vizează înlocuirea imobilizărilor corporale uzate, înlocuire care conduce sau nu la
creșterea capacității de producție.
Investiția de înlocuire cu echipament identic, care nu conduce la creșterea capacității de producție, se realizează numai atunci când firma va realiza economii la costurile de producție și un spor al randamentului activelor imobilizate.
Aplicarea criteriului presupune parcurgerea a două faze:
determinarea economiei sau depășirii costurilor de producție datorită realizării
înlocuirii;
în cazul unei economii de costuri, determinarea randamentului investiției
și compararea lui cu randamentul deja realizat în firmă.
Economia sau depașirea costurilor de producție, E(D) se calculeaza astfel:
E(D) = ( Co + ) – ( C1 + )
în care:
Co = costurile de exploatare ale vechiului echipament ( cheltuielile de întreținere, reparații, consumuri energetice, etc.);
Vcno = valoarea contabilă netă (rămasă neamortizată) a echipamentului aflat în exploatare;
Dnro = durata normală ramasă de funcționare a echipamentului în exploatare;
C1 = costurile de exploatare ale echipamentului nou;
Vi1 = valoarea de intrare a noului echipament (costul investiției);= durata normală de funcționare a noului echipament.
Termenii Vcno / Dnro și Vi1/Dn1 semnifică amortizarea anuală a vechiului, respectiv noului echipament.
În situația în care diferența este pozitivă, costurile determinate de folosirea în
continuare a vechiului echipament sunt mai mari decat cele dacă se realizează înlocuirea, rezultă o economie în costuri; în caz contrar, rezultă o depășire a costurilor de producție.
Dacă din calcul rezultă economie, se calculează randamentul investiției (ri) raportând economia în costuri, respectiv creșterea profitului din exploatare, la sporul patrimonial determinat de înlocuire, dupa relația:
ri =- 100
Dacă randamentul investiției este mai mare decât randamentul activelor imobilizate existente ( calculat ca raport procentual între profitul brut realizat și valoarea medie anuală a activelor imobilizate), se adoptă decizia de investiții.
În caz contrar, proiectul se respinge.
În cazul investiției de înlocuire cu echipament cu parametrii funcționali superiori, care conduce la creșterea capacitații de producție, criteriul costului presupune determinarea costului unitar al produsului obținut după înlocuire și compararea lui cu cel realizat anterior acesteia.
Costul unitar al producției realizat cu noul echipament (Cl) se determină astfel:
C1 =
în care:
I = costul investiției;
D = durata de exploatare; raportul I / D semnifică amortizarea anuală a investiției;
rm = randamentul minim sperat al investiției; produsul rm • I semnifică profitul din exploatare determinat de înlocuire;
Cl = eheltuielile de exploatare determinate de noul echipament;
Qi = cantitatea de produse fabricate cu noul echipament.
Daca Ci < Co, Co fiind costul unitar înaintea înlocuirii, investiția se acceptă.
Criteriul ratei medii a rentabilitații presupune determinarea ratei medii a rentabilității proiectului de investiție și compararea ei fie cu cea a altor variante ale proiectului, fie cu un nivel dat, respectiv rata rentabilității activelor imobilizate realizate de firmă.
Rata medie a rentabilității investiției se determină conform relațiilor:
= x 100 = x 100
în care:
Pbe = profitul mediu anual brut din exploatare;
CFn = cash-flow-ul mediu net al investiției;
I = valoarea investiției;
Daca rata medie a rentabilității proiectului este superioară nivelului de comparare,
investiția se acceptă.
Criteriui duratei de recuperare a capitalului investit (payback period) este un
criteriu larg utilizat în adoptarea deciziei de investiții, deoarece prezintă interes real pentru investitor și se definește ca fiind numărul de ani și luni necesar recuperării integrale a capitalului investit inițial (investiției inițiate), din cash flow-urite viitoare.
Alte denumiri sub care este întalnit criteriul în literatura de specialitate sunt perioada (termenul) de recuperare a investiției (capitalului investit)
Este de reținut faptul ca acest criteriu a fost primul utilizat in evaluarea proiectelor de investiții ce urmau sa fie incluse în bugetele de investiții.
Durata de recuperare a investiției (Dr), în cazul în care cash-flow-ul anual este
constant, se determină după urmatoarea relație :
Dr =
în care:
I = investiția (capitalul investit);
CFa = cash-flow-ul anual.
Dacă cash-flow-urile anuale diferă de la un an la altul, determinarea duratei de
recuperare se face pas cu pas, comparând la finele fiecarui an investiția ramasă de recuperat (Irl) cu cash-flow-ul anului următor (CFi+1).În momentul în care investiția de recuperat după anul n este mai mică decât cash-flow-ul anului următor, Irn < CFn*1 se determină durata de recuperare astfel:
Pentru a utiliza acest criteriu, firmele stabilesc un "prag" al duratei de recuperare și compară durata de recuperare obținută cu această durată de recuperare "prag". Dacă, durata de recuperare obținută este mai mică decât acest "prag", proiectul este acceptat, în caz contrar, este respins. in situația în care avem două sau mai multe proiecte care se exclud reciproc, se va opta, în principiu, pentru acela care are durata de recuperare mai mică.
Se impune, în acest context, și precizarea înconvenientului metodei și anume, ca, nu ține seama de cash flow-uri si după perioada de recuperare. Ori este cunoscut faptul că,
adeseori, investițiile în produsele noi sau cele care vizează pătrunderea pe noi piețe nu aduc profit decât după o anumită perioadă de timp, dat fiind faptul ca astfel de decizii strategice, care țintesc, în mod deosebit, dezvoltarea firmei, nu ajung la caștigul maxim în primii ani de implementare.
Ori, în acest mod, pot fi prejudiciate, acele investiții care sunt de cea mai mare
importanță pentru succesul de perspectivă, al firmei.
Utilizarea cu consecvență a acestui criteriu de către cei care ignoră neajunsul prezentat anterior este argumentat de către aceștia, prin faptul ca investițiile a căror recuperare se face în mai mult de 3 sau 4 ani au un grad relativ ridicat de incertitudine, astfel încât este mai bine să nu fie luate în considerare atunci când se planifică strategia de dezvoltare a firmei.
Metoda este des utilizată, cu precădere, de către firmele care se află într-o criză acută de lichidități. Astfel, acestea se văd nevoite să dea o mare importanță recuperării rapide a capitalurilor investite pentru a le putea utiliza pentru satisfacerea altor necesități. Chiar dacă acest criteriu oferă, într-adevăr, indicații în ceea ce privește gradul de lichiditate al proiectului
de investiții, se recomandă utilizarea metodelor pe bază de actualizare care analizează
investițiile prezente comparativ cu cash flow-urile viitoare si aleg, astfel, posibilitatea de
maximizare a valorii firmei.
În general, proiectele a căror durată de recuperare este mai scurtă au, de obicei, efecte favorabile pe termen scurt asupra profitului net pe acțiune. Dar, firmele care adopta acest criteriu pornind de la acest motiv renunță la o dezvoltare ulterioară pentru un venit contabil prezent.
Ori, o astfel de practică nu va avea niciodată, ca efect maximizarea valorii firmei.
Alte dezavantaje ale criteriului ar fi:
nu este concludent în cazul selecției între două proiecte cu durate egale;
criteriul nu ține cont de eșalonarea încasărilor în timp.
Cu toate acestea criteriul este destul de utilizat în adoptarea deciziei de investiții deoarece:
este un criteriu simplu, ușor de aplicat, utilizându-se, atât în cadrul firmelor
mici si mijlocii, cât și în marile firme, pentru decizii de înlocuire sau pentru investiții de mică importanță
firmele care au probleme de trezorerie consideră primordial obiectivul de
lichiditate. Utilizând acest criteriu, se evidențiază faptul că firmele alocă cash-flow-urilor viitoare un coeficient de risc ridicat;
criteriul este utilizat, de asemenea, pentru proiectele de investitii cu risc ridicat și pentru investițiile realizate in țări cu rating (risc de creditare) ridicat
Criterii de opțiune pe baza actualizării
Capitalizarea este operațiunea prin care se determină nivelul viitor, la data finală, al unei sume plasate în momentul actual.
Actualizarea, în sens invers, este operațiunea de aducere în starea de comparabilitate, în momentul actual, a unei sume de cash flow-uri viitoare.
Tehnica actualizării este larg utilizată în practica de către numeroși investitori pentru a-și da seama dacă investiția permite recuperarea reală a sumei investite si dacă conduce la sporirea valorii firmei.
Aceasta prezintă și limite, având în vedere faptul că anumite proiecte sunt oportune dar nu sunt și rentabile din punct de vedere financiar.
De aceea, trebuie să se facă o disociere clară între rentabilitate și calculul actuarial, pe de o parte, și productivitatea investiției după darea în funcțiune și integrarea în firmă, pe de altă parte. Anumite costuri, legate de această productivitate mai slabă, trebuie deduse din cash flow-urile nete ale investiției.
De asemenea, dacă, investiția este prevazută pe o durată lungă de funcționare, intervin greutați în estimarea corectă a fluxurilor, în alegerea ratei de actualizare.
Totuși, prin utilizarea mai multor criterii de actualizare și îmbinarea lor și cu criterii simple, se obțin rezultate convenabile în aprecierea eficacității investiției.
Dintre criteriile pe bază de actualizare pot fi folosite:
valoarea actualizată netă;
metode derivate din valoarea actualizată netă;
rata internă de rentabilitate (randament).
Valoarea actualizata neta (VAN)
Asigurarea desfășurării unei activități în cele mai bune condiții, precum și menținerea
pe piață în condițiile actuale de concurență, la nivel microeconomic, necesită, așa cum am mai precizat, realizarea unor investiții la nivelul firmelor, investiții materializate in achiziționarea, construirea sau primirea ca aport de active de producție și comercializare.
Dată fiind importanța crucială a deciziei de investiții, managerii au nevoie de o
procedură de evaluare logică și practică prin care să evalueze oportunitățile de investiții care le au la îndemână. Această procedură trebuie să promoveze obiectivul maximizării averii acționarilor, deși, în analiza finală pot fi luate în considerare și alte obiective.
Realizarea investițiilor impune necesități de finanțare importante, conducând la
afectarea resurselor pe termen lung. De aceea, eficiența proiectelor de investiții trebuie să fie comparată cu randamentul plasamentelor pe piața capitalurilor.
Valoarea actualizată netă (net present value) este criteriul care răspunde cel mai bine obiectivului de bază al funcției financiare a firmei, și anume maximizarea valorii firmei.
Valoarea actualizată netă se stabilește ca diferență, între cash-flow-urile actualizate și capitalul investit (valoarea investiției). Problema care se pune este aceea a alegerii ratei de actualizare. Astfel, pentru comparabilitatea cash-flow-urilor viitoare cu cheltuielile prezente în investiții se face actualizarea cash flow-urilor la rata dobanzii fara rise, rata "costului capitalului" sau rata "costului de oportunitate" pe durata de exploatare a investiției.
Ținând cont de faptul că, finanțarea investițiilor se realizează atât din capitaluri
proprii cât și din capitaluri împrumutate, se recomandă folosirea ca rata de actualizare a
costului mediu ponder at al capitalului investit.
Relația de calcul a valorii actualizate nete este:
VAN = – I
în care:
n = durata de exploatare a investiției;
CFi = cash- flow-ul din anul "i";
a = rata de actualizare;
I = valoarea investiției.
Dacă, VAN >0 rezultă că valoarea firmei crește și, firma va opta pentru efectuarea
investiției respective.În caz contrar, proiectul se respinge.
Este important de subliniat faptul că: mărimea investiției inițiate nu are o relevanță directă asupra deciziei de investiții, numai valoarea actualizată netă fiind importantă, cu alte cuvinte, analiza se face la nivelul valorii actualizate nete și nu a marimii investiției.
Singura ocazie când noi trebuie să considerăm dimensiunea valorii actualizate nete în corelație cu suma investită este atunci când trebuie sa examinăm sursele de finanțare a proiectelor de investiții.
Un caz particular apare atunci când:
CF1=CF2 = …= CFn = CF
Se obține:
n CFi n 1
───── = CF • ────
i=1 i=1
O modalitate, destul de elegantă, de calcul a sumei este aceea în care aceasta este
privită ca o progresie geometrica.
1 –
VAN= CF • ──────── – I
a
Menționăm că această a doua metodă de calcul prezintă o mai mare acuratețe
datorită numărului mai mic de termeni ce trebuie trunchiați, dar prezintă inconvenientul că poate fi utilizată doar dacă cash-flow-urile anuale sunt egale.
Dacă ratele de actualizare se schimbă în timp, și este cunoscută evoluția acestor
schimbări, relația de determinare VAN, este:
VAN =
în care:
aj = rata de actualizare din anul "j";
Atâta timp cât ratele de actualizare sunt relativ apropiate, se poate folosi ca rată unică de actualizare media aritmetică a celor "n" rate, eroarea ce apare în urma calculului fiind nesemnificativă. În general, calculul valorii actualizate nete cu ajutorul ratelor multiple este, mai degrabă, o excepție decât o regulă.
Dacă pentru același obiectiv de investiții există două proiecte ce se exclud reciproc,
se optează pentru cel cu valoarea actualizată netă mai mare.
Raționamentul de comparare a cash-flow-urile viitoare și investițiilor se poate face și prin exprimarea mărimilor de comparat la puterea de cumparare de la sfarșitul duratei de viață a investiției. Criteriul de comparare va fi, valoarea viitoare netă (VVN), care nu este altceva decât capitalizarea VAN, pe perioada de viață a investiției (n),
Formula de calcul este:
VVN = CFi- I
adică:
VVN=VAN
Într-o altă exprimare, VAN reprezintă valoarea actualizată VVN pe aceeași perioadă de viață economică a investiției (n):
VAN =
În practică, tendința este de a folosi abordarea VAN în luarea deciziei de investiții, în detrimentul VVN, deși, în esență, nici una nu este superioară celeilalte, datorită faptului că:
atunci când se compară oportunitățile de investiții, dacă este folosită valoarea
viitoare netă trebuie cunoscut numărul anilor pentru care se face capitalizarea, iar dacă oportunitățile sunt de lungimi diferite pot apărea dificultăți;
atâta timp cât oportunitatea este apreciată prin stabilirea efectului asupra valorii firmei pare mult mai logic să privim la efectul prezent decât la efectul viitor.
Actualizarea se face, la momentul 0 ( momentul efectuarii investiției).
Criteriul VAN posedă o proprietate deosebit de interesantă și anume proprietatea de aditivitate. Aceasta înseamnă că valoarea actualizată netă a unei sume de proiecte este egală cu suma valorilor actualizate nete aferente proiectelor individuale.
Deci: VAN(proiect 1 + proiect 2 + …+ proiect n)=
= VAN(proiect 1) + VAN(proiect 2) + … + VAN(proiect n)
Se presupune că cele n proiecte nu se exclud reciproc. Astfel, valoarea unei firme este egală cu suma valorilor actualizate nete ale diferitelor investiții pe care le gestionează.
Această proprietate este de un interes aparte, întrucât simplifică, procesul de alegere a investițiilor.
Atunci când se elaborează bugetele de investiții, creșterea valorii firmei pentru
acționarii existenți în momentul realizării acestor bugete este egală cu suma valorilor
actualizate nete a tuturor proiectelor acceptate.
Această descriere a procesului este una destul de simplistă. Atât analițtii financiari, cât și investitorii presupun că firmele vor identifica și accepta proiecte a căror valoare actualizată netă este pozitivă, iar cursul actiunilor pe piață reflectă aceste presupuneri.
Astfel, cursul acțiunilor este foarte "sensibil" la anunțurile firmelor de implicare în anumite proiecte, numai în masura în care astfel de proiecte constituie adevărate surprize, adică nu erau, deja, așteptate. În acest sens, putem considera valoarea unei firme ca având două componente:
valoarea activelor existente, deținute de firmă;
valoarea "oportunităților de creștere", sau a proiectelor cu valoarea actualizată netă pozitivă
Analiștii de valori mobiliare și investitorii analizează firmele pe bază unei serii de
active aducătoare de profituri, plus o serie de oportunități de creștere care se vor materializa, dacă și numai dacă firma poate genera proiecte cu o valoare actualizată netă pozitivă în cadrul proceselor de bugetare a capitalului.
Metode derivate din VAN
Indicele de rentabilitate se utilizează atunci când două sau mai multe proiecte de
investiții necesită alocări de fonduri inițiale inegale și exprimă rentabilitatea relativă a investiției adică surplusul de trezorerie actualizat pentru fiecare leu investit.
IR = IR =
Durata de recuperare actualizată (DRA) numărul de ani necesari reconstituirii
capitalurilor investite din cash – flow-urile actualizate. Relația de calcul este următoarea:
DRA = m +
m – numărul anilor întregi de recuperare;
Criteriul VAN de evaluare a proiectelor cu durată de viață diferită
Dacă VAN (N, oo) este VAN al unui proiect de N ani reluat perpetuu, valoarea acestuia va fi:
VAN(N,) =VAN(N) + .++……….
Anuitatea echivalentă reprezintă contribuția anuală a proiectului de investiții în cash-flow-ul total al firmei. Un proiect de investiții este mai rentabil cu cât această contribuție este mai mare.
VAN(N)
AE= a •VAN(N,)= ————
————
a
a – costul de oportunitate al capitalului;
– factor de anuitate
Metoda este echivalentă cu cea a determinării VAN – ului pentru un număr infinit de replici, dacă proiectele ce se compară au un rise egal. Dacă riscul este egal, metoda anuității nu se poate aplica.
Rata internă de rentabilitate este acea rată pentru care valoarea actualizată netă este zero.
Dacă notăm RIR = r, ecuația de determinare a ratei interne de rentabilitate este:
RIR = – I =0
Mai des se utilizează două metode, care pot fi folosite pentru determinarea ratei
interne de rentabilitate:
metoda aproximărilor succesive;
cu ajutorul calculatoarelor speciale și al computerelor;
Metoda aproximărilor succesive presupune folosirea cvasiliniarității curbei VAN = f(a), intrucât calculul RIR necesită, în principiu, rezolvarea ecuației de grad n. Se determină două valori consecutive pentru r, x si x+1, astfel încât în x VAN > 0, iar în x+1 VAN < 0. Pe intervalul x, x+1, curba VAN poate fi aproximată cu o dreaptă.
Metoda de determinare cu ajutorul calculatoarelor financiare și al computerelor, este utilizată de către firme din ce în ce mai frecvent
Criterii de opțiune utilizate în adoptarea deciziei de investiții în mediul probabilistic și incert
Obiectivul central al investițiilor este acela de a plasa anumite fonduri cât mai rentabil posibil.
Adeseori însă, apar probleme deosebite, greu de soluționat sau practic imposibile, datorită cunoașterii incomplete și mai ales imperfecte a tuturor condițiilor de desfășurare a procesului investițional. O investiție este, într-o masură mai mare sau mai mică, un pariu cu viitorul și asta pentru ca o investiție se desfașoară, în general, într-un interval lung de timp.
Cum viitorul este necunoscut , putând apărea oricând probleme neprevăzute,investițiile implică un risc care trebuie măsurat și integrat procesului de fundamentare a deciziei de a investi. Oricum reușita unei investiții este determinată de capacitatea decidentului de a previziona viitorul.
În general, se poate vorbi de două tipuri de situații de cunoaștere imperfectă, și anume:
a)situații de incertitudine – sunt acele situații în care nu au putut fi identificate toate cazurile posibile (eventualități), în mod precis sau, chiar dacă au fost identificate, nu li s-au putut asocia anumite probabilități;
b)situații probabilistice – sunt acele situații în care nu au putut fi identificate toate cazurile posibile (eventualități), în mod precis și probabilizate, dar li s-au putut asocia anumite probabilități. Acestea se mai numesc situații probabilistice, probabilizate, riscante sau riscate.
Majoritatea situațiilor practice sunt situații incerte. În acest caz, lucrurile fiind incerte,
aparatul matematic nu a reușit să patrundă în ,,profunzirnea" problematicii pentru a da soluții
definitive.
În condițiile unui mediu probabilistic, adoptarea deciziei presupune parcurgerea
urmatoarelor etape:
1 . evaluarea cash-flow-urilor investiției în diferite ipostaze de probabilități;
2. măsurarea riscului investiției;
3 . analiza și opțiunea pentru un proiect de investiții.
Evaluarea cash-flow-urilor investiției în condițiile unui mediu probabilistic
Această operațiune, impune determinarea speranței matematice, adică, a valorii medii anuale așteptate a cash-flow-urilor și compararea lor. În acest sens, cash-flow-urilor fiecărui proiect de investiții, li se atribuie coeficienți de probabilitate deterrninați pe baza unor serii statistice din perioadele anterioare sau alese în mod subiectiv de către decident, astfel încât speranța matematică a cash-flow-urilor va fi:
S(CF) =
În cazul a două sau mai multe proiecte analizate se optează pentru proiectul cu speranța matematică cea mai mare. Dacă, obținem aceeași speranță, se va studia densitatea de repartiție și se va opta pentru proiectul cu intervalul cel mai restrâns de variație în ciuda faptului că este un criteriu necesar, util și comod în aplicații practice, evaluarea prezintă o serie de limite care derivă din definiția sa, cu ajutorul valorii medii și anume:
fiind un rezultat mediu, decizia care se ia este valabilă pentru procedee repetitive, când operațiunea se reia de un anumit număr de ori, dar, din nefericire majoritatea operațiunilor de investiții nu se prezintă de două ori în același fel și multe dintre ele nu sunt repetitive;
nu reliefează clar diferența dintre efortul și efectul investițional, motiv pentru care se impune folosirea cash-flow-ului total net actualizat pe unitatea investită;
nu are în vedere gradul de impraștiere a rezultatelor posibile în jurul mediei.
Un criteriu care încearcă să elimine acest ultim dezavantaj este criteriul dispersiei cash flow- ului net actualizat absolut. Vom spune că proiectul Pso este cel mai bun în sensul dispersiei cash-flow-ului total net actualizat dacă, acesta, conduce la un cash-flow total net actualizat având cea mai mică dispersie sau fiind cel mai puțin dispersul valoric.
Măsurarea riscului investiției
Metoda generală de rezolvare a problemelor ce apar în mediul probabilistic este tot valoarea actualizată netă. De aceasta dată trebuie să actualizăm cash-flow-urile la o rată de actualizare ajustată riscului, adică la o rată care ține cont de variabilitatea lor potențală.
Prima de risc adăugată la rata de actualizare presupune rezolvarea a două probleme:
evaluarea cantității de risc inerentă unui proiect de investiții;
determinarea prețului riscului.
Riscul investiției este probabilitatea ca cash-flow-urile investiției să nu se adeverească.
Trebuie facută o distincție clară între incertitudine și risc. Astfel, incertitudinea este recunoașterea faptului că pot să apară rezultate diferite, în timp ce riscul este posibilitatea de a putea să apară rezultate nedorite.
Analiza și opțiunea pentru un proiect de investiții
În acest sens se utilizează:
• analiza pragului de rentabilitate;
• analiza sensibilității;
• metoda arborilor de decizie;
• metoda simulării ;
Analiza pragului de rentabilitate. Pragul de rentabilitate, punctul mort sau pragul de echilibru este egal cu volumul de activitate care nu-i aduce firmei nici profit, nici pierdere.
Analiza pe bază volumului producției presupune determinarea volumului de activitate pentru care veniturile egale sunt egale cu cheltuielile totale:
Q0=
unde:
CF – cheltuieli fixe;
p- preț unitar,
cv – cheltuieli variabile unitare.
Analiza sensibilității permite conducătorilor să măsoare efectul schimbării uneia sau mai multor variabile care stau la baza obținerii cash-flow-urilor. Se studiază modul in care schimbarea costului unitar sau cea a costurilor fixe afectează indicatorii pragului de rentabilitate, marja de siguranță și volumul fizic al vânzărilor.
Metoda arborilor de decizie este o tehnică care printr-o reprezentare schematică
oferă alternative de decizie posibile și consecințele monetare ale acestora. Fiecare alternativă este evaluată în termeni de rentabilitate și rise și în funcție de probabilitatea considerată, secvențial se alege între a continua exploatarea sau dezinvestire. Decizia de a alege între proiecte se face prin determinarea speranței matematice a cash – flow-urilor:
Metoda simulării se realizează cu ajutorul calculatorului astfel că se pot include
oricâte variabile cerute de situația particulară ce trebuie analizată.
Decizia de investiții în mediul incert
În cazul situațiilor incerte nu pot fi identificate toate cazurile posibile sau, chiar și
atunci când sunt identificate, probabilitățile de apariție a acestora nu sunt cunoscute de către decident. Așadar, totdeauna, incertitudinea este subiectivă, fiind dependentă de percepția decidentului. Procedura de luare a deciziei depinde de gradul de incertitudine perceput de decident .Există două metode principale utilizate în luarea deciziei în condiții de incertitudine:
– decidentul poate utiliza cea mai bună informație disponibilă, precum și propria
experiență și judecată pentru a identifica și asocia probabilitățile subiective, stărilor posibile ale naturii; a estima consecințele rezultate pentru fiecare variantă decizională în fiecare stare a naturii. De fapt, aceasta transpune situația de incertitudine într-o situație riscantă;
– dacă gradul de incertitudine este atât de mare încât decidentul preferă să nu se hazardeze în a face ipoteza asupra posibilităților diferitelor eventualități, el poate fie să neglijeze probabilitățile, fie să le considere egale. Dacă este aleasă această metodă, literatura economică cunoaște patru criterii de decizie disponibile pentru a evalua variantele decizionale propuse:
a. Criteriul decizional al lui Wald;
b.Criteriul decizional al lui Hurwicz;
c.Criteriul decizional al lui Savage;
d.Criteriul decizional al lui Bazes-Laplace.
Cel mai greu lucru pentru decident este de a alege un criteriu cât mai apropiat de
specificul problemei. Alegerea unui criteriu trebuie să fie logică în circumstanțele date, dar și consistentă cu filozofia și temperamentul decidentului.
CAPITOLUL 2
STUDIU PRIVIND FUNDAMENTAREA DECIZIEI DE INVESTITII LA SC.”OIL TERMINAL” S.A
2.1. Prezentare generală
Istoricul societății comerciale OIL TERMINAL S.A. Constanța este strâns legat de istoricul activității de export produse petroliere prin portul Constanța, al cărui început poate fi plasat în anul 1898, dată ce reprezintă anul construcției unor rezervoare de către Societatea STEAUA ROMANĂ.
În anul 1945, în orașul Constanța, funcționau următoarele depozite și firme de comercializare a produselor petroliere: ASTRA ROMANĂ, CONCORDIA, STEAUA ROMANĂ UNIREA, care aveau depozite proprii de rezervoare, rampe și laboratoare.
În anul 1957, activitatea de export și cea internă în domeniul petrolier din Dobrogea sunt reunite în Intreprinderea Baza a III-a Petrol Constanța cu sediul în str. Caraiman nr.2,sediul de azi al S.C. OIL TERMINAL.
În anul 1968 se marește capacitatea de depozitare a depozitului Nord, prin construirea unor noi rezervoare cu capac flotant pentru țiței.În anul 1972, se încep lucrările noului Port Petrolier de la Dana 69 din Portul Nou, iar în anul 1975 Bazinul de Petrol Constanța se mută în noul Port Petrolier de la danele 69-79, actualul Depozit Port dotat cu instalații de încărcare/descărcare a produselor petroliere,petrochimice și chimice lichide.
În anii 1973-1974 se dă în exploatare depozitul de produse petroliere construit la Movila Sara, actualul depozit Sud a S.C.OIL TERMINAL S.A. Constanța s-a înfințat ca societate comercială pe acțiuni prin Hotărârea Guvernamentală nr.1200/12.11.1990.
Până îm anul 1990 întreprinderea a funcționat sub diverse nume ca urmare a fuziunii sau divizării acesteia.
În luna iulie 1995, urmare a Ordonanței Guvernamentale nr.49/1994, s-a definitivat divizarea patrimonială a S.C.OIL TERMINAL S.A. Constanța în două societăți :S.C.OIL TERMINAL Constanța și S.C. NAVCOM S.A. Constanța.
În anul 2003 se obține titlul de proprietate seria MO3,nr.8448/16.04.2003 pentru suprafața de 413.413,16 mp în valoare de 124.150.481 mii lei situat în Depozitul NORD al societății.
Conducerea executivă la data de 31.12.2008 este următoarea:
-Vasile MIU – Director General interimar
-Adriana Frangu – Director Economic
-Sorin Viorel Ciutureanu – Director Logistică
– Gabriel Daraban – Director Comercial
-Ciprian HANGANU – Director Tehnic
– Ilie Vladu – Director Resurse Umane
Acționarul principal al S.C OIL TERMINAL este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu un numar de actiuni de 347257973 și un procent de 59,62% din capitalul social.
S.C. OIL TERMINAL S.A. este cel mai mare terminal pentru import/export țiței,produse pertroliere și petrochimice la nivel național.
Conform statutului societății, obiectul de activitate cuprinde efectuarea prestațiilor de serviciu privind primirea,încărcarea,descărcarea,depozitarea și condiționarea țițeiului,produselor petroliere,petrochimice și chimice lichide pentru import/export și tranzit.
Principalele servicii realizate de societate:
primirea, depozitarea,condiționarea și expedierea țițeiului,păcurei,produselor petroliere,petrochimice și chimice lichide pentru import,export și tranzit;
efectuarea de încercări fizico-chimice pentru produsele derulate;
efectuarea de încercări fizico-chimice pentru terți,în laboratoarele proprii;
efectuarea de reparații și întrețineri pentru instalațiile și utilajele aflate în dotare;
Misiunea OIL TERMINAL este prestarea de servicii de primire, depozitare, condiționare și livrare a țițeiului, produselor petroliere, petrochimice și chimice lichide în și din nave maritime și fluviale, vagoane cisternă, conducte petroliere, încărcare cisterne auto, precum și bunkerare nave.
În centrul preocupărilor societății comerciale OIL TERMINAL S.A. Constanța se află interesul pentru satisfacerea cerințelor tuturor partenerilor de afaceri prin prestarea de servicii de cea mai bună calitate, la tarifele și termenele contractuale, în contextul protejării mediului înconjurător și al asigurării securității și sănătății angajaților sai.
S.C.OIL TERMINAL Constanța are în componență trei depozite(Nord, Port si Sud) prin care se derulează:țiței, benzină, motorină, păcură, produse lichide și petrochimice, uleiuri etc.,fie din import, fie pentru export și tranzit,capacitatea totală de depozitare fiind de aproximativ 1.700.000 m.
Secția Platformă NORD și Secția Platformă SUD sunt amplasate în zona orașului
Constanța, iar Secția Platformă PORT este amplasată în portul Constanța.
Cele 3 Secții Platformă își repartizează între ele activitățile de primire, descărcare,
depozitare, condiționare și livrare a țițeiului, produselor petroliere, petrochimice și
chimice lichide pentru import, export și tranzit, dar toate se conduc după o strategie
unică.
Fiecare depozit dispune de rampe de încărcare-descărcare țiței, produse petroliere și chimice lichide, parcuri de rezervoare destinate depozitării acestora, case de pompe,
trasee de conducte prin care se face legătura între diversele echipamente tehnice ale
depozitului. Secția Platformă PORT dispune și de dane, special echipate pentru
operare nave petroliere. Pentru benzină, motorină și țiței, instalațiile sunt dotate și cu sisteme de contorizare.
Principalele capacități de depozitare se află în Depozitul Sud (900.000 m).Terminalul petrolier din Portul Constanța este amplasat în molul 4 din incinta portului, danele 69-79.Danele sunt dotate cu instalații de cuplare la nave pentru incarcare/descarcare, acționate hidraulic, cu diametrul de 12”, respective 16”.
Fiecare depozit este prevăzut cu următoarele:
rezervoare cu capacități între 1.500 m.c. și 50.000 m.c. de construcție metalică, cilindrice, verticale, supraterane, prevăzute cu centuri de siguranță din beton, capace fixe și flotante și facilități de siguranță;
instalații de captare și curățire a apelor uzate capacități de încărcare/descărcare a produselor petroliere și chimice lichide ale rampelor C.F. cu o lungime totală de aprox. 30 km., prevăzute cu facilități automate de încărcare;
conducte de transport pentru încărcarea/descărcarea în/din vase a țițeiului, produselor petroliere, petrochimice, chimice lichide și uleiurilor, cu diametre între 100 și 1.000 mm.;
facilități de control al pompelor, situate lângă dane pentru încărcarea benzinei, motorinei și descărcarea țițeiului;
laboratoare prevăzute cu echipamente pentru efectuarea analizelor fizice, chimice specifice.
Pe plan intern,OIL TERMINAL este cel mai mare terminal pentru import/export țiței,produse petroliere si petrochimice la Marea Neagră si Dunăre și ocupă piața prestațiilor în proporție de 70% pentru importul de țiței via mare, peste 80% pentru exportul de produse petroliere si 50% pentru importul de păcură.Capacitatea de operare pentru produsele petroliere este de 1,7 milioane tone.Fluxul de produse petroliere și derivate de petrol care trec prin port reprezintă importul și exportul realizat de principalele grupuri petroliere care operează pe piața românească.Evoluția volumului fizic total a fost ușor oscilantă,stabilindu-se incepând cu anul 2001 în intervalul 9 – 10 milioane tone anual.Pentru anul 2009 conducerea estimeză, un trafic de 9,8 milioane tone, însă , datorită unei evoluții bune este probabilă depașirea acestei ținte.
Principalii clienți care au o pondere importantă în cifra de afaceri sunt: Rompetrol
Rafinare Constanța (30%), Petrom SA București (27%) și Petrotel Lukoil SA
București (20%), acești clienți totalizând 77% din cifra de afaceri pentru anul 2008
S.C. OIL TERMINAL S.A Constanța este cel mai mare terminal romanesc de țiței, produse petroliere și petrochimice la Marea Neagră și Dunăre,Principalii concurenți sunt Terminalul Petrolier din Portul Midia și Terminalul Petrolier Galați.
Numarul mediu al salariaților în anul 2008 a fost 1273 fața de 1241 în anul 2007.
2.2. Analiza situației economico – financiare în perioada 2006 – 2008
Analiza economico – financiară are ca principal obiectiv furnizarea informațiilor cu privire la la situația financiară și rezultatul obținut.Pentru acesta se procedează la regruparea și restructurarea pozițiilor din bilanț, contul de rezultate și anexa la bilanț.
Analiza pe bază de bilanț presupune în principal urmatoarele:
analiza rezultatelor,
calculul indicatorilor cu ajutorul datelor din bilanț,
analiza echilibrului financiar.
Calculul și aprecierea situației financiare a unei unitați patrimoniale prin intermediul
indicatorilor obținuți cu ajutorul datelor din bilanț este o metodă des folosită în țarile cu economie dezvoltată.Această metodă se aplică nu numai pentru a examina un bilanț și pentru a-i aprecia structura pasivului ci și pentru a studia contul de profit și pierdere în corelație cu bilanțul și a calcula și aprecia structura de exploatare și rentabilitate.
În anul 2008 activitatea de exploatare a societății Oil Terminal Constanța a
fost influențată de o serie de factori economici și comerciali, care au influențat
rezultatele economico-financiare ale societății în sensul diminuării unor estimări
stabilite prin BVC.
Aceste evenimente au avut un impact economic deosebit asupra terminalului
având în vedere că Oil Terminal Constanța este o societate prestatoare de servicii a
cărei activitate de exploatare depinde de clienții din segmentul petrolier.
Având în vedere acești factori, societatea Oli Terminal Constanța a înregistrat
la sfârșitul anului 2008 un deficit fizic de 1 026 mii to (8%) din care: produse chimice
550 mii tone (32%), benzina 419 mii tone (27%), țiței 239 mii tone (3%) și motorina
19 mii tone (3%).
Păcura este singurul produs care a înregistrat depășire (187 mii tone).
În anul 2008 cifra de afaceri a înregistrat față de anul precedent o creștere de
8,97%, respectiv de 11.078.802 lei în mărime absolută, ca urmare a modicării
structurii prestatiilor realizate față de anul precedent.
Cantitățile de produse derulate în anul 2008 au fost de 11.479 mii tone,
comparativ cu 11.884 mii tone cât s-a realizat în anul anterior, ceea ce reprezintă o
nerealizare de 3,4%.
În perioada analizată, cheltuielile de exploatare au crescut cu 16.367.363 lei în
condițiile în care veniturile din exploatare au crescut cu 8.053.927 lei.
Creșterea veniturilor din exploatare în anul 2008 este datorată in principal
creșterii veniturilor din servicii prestate, acestea înregistrează fata de anul anterior o
creștere de 10.738.324 lei.
Rezultatul din exploatare realizat in anul 2008 este de 1.577.728 lei, mai mic
cu 84% față de anul anterior, ca urmare a majorării indicatorului cheltuieli la 1000 lei
venituri din exploatare de la 922,9 lei realizat în anul 2007 la 988,4 lei cat s-a realizat
în anul 2008.
Din analiza structurii cheltuielilor de exploatare se constata o creștere
semnificativa a cheltuielilor de exploatare privind amortizarea imobilizărilor de 29%,
datorata in principal înregistrării la 31.12.2007 a reevaluării imobilizărilor corporale.
Aceasta a avut ca efect asigurarea surselor de dezvoltare si realizarea de cheltuieli
de investiții in valoare totala de 10.703.026 lei.
Cheltuielile de reparații si întreținere realizate în limita realizării veniturilor si
determinate de menținerea la parametri de funcționare și în condiții de siguranța a
capacităților de producție, cu încadrarea în cerințele privind protecția mediului, au
scăzut față de anul anterior cu 1.773.648 lei, iar indicatorul cheltuieli de reparații și
întreținere la 1000 lei venituri din exploatare realizat în anul 2008 este de 113,3 lei,
mai mic cu 20,9 lei față de anul 2007.
Cu ajutorul datelor din bilanț se pot calcula urmatoarele grupe de indicatori:
Indicatori de structură ai bilanțului
a) indicatori de structură ai activului.Acești indicatori compară diferite posturi de active regrupate în entități mari și totalul activului bilanțier.El masoară compoziția capitalului și a gradului de lichiditate.
ponderea activelor imobilizate în totalul activului ( Ia ):
Ia = x 100
ponderea activelor circulante materiale (stocuri și producție in curs de execuție ) în totalul activului ( Sa ):
Sa = x 100
ponderea altor active circulante ( disponibilități banești și creanțe ) în totalul activului (Aa ):
Aa = x 100
b) indicatori de structură ai pasivului. Au aceeași modalitate de calcul, avându-se în vedere grupele mari ale pasivului:
ponderea capitalului propriu in totalul pasivului ( solvabilitatea patrimonială )
Cp = x 100
ponderea datoriilor pe termen mediu și lung în totalul pasivului
Dlp = x 100
ponderea datoriilor pe termen scurt în totalul pasivelor
Dsp = x 100
gradul de îndatorare total
DTp = x 100
autonomia financiară pe termen lung
AF = x 100
gradul de solvabilitate generală
Sg = x 100
gradul de solvabilitate patrimonială
Sp = x 100
indicatori de structură globali, calculați prin raportarea posturilor de active la cele de pasiv ale bilanțului.
gradul de finanțare a imobilizărilor
Cpa = x 100
rata de acoperire a mijloacelor fixe prin capitaluri proprii
Ra = x 100
Sinteza acestor indicatori este prezentată în tabelul următor :
Ponderea activelor imobilizate în totalul activului s-a modificat în anul 2007 față de sfârșitul anului 2006 cu aproximativ 3 procente, de asemenea anul 2008 a înregistrat o creștere comparativ cu anul 2007 cu aproximativ 2 procente datorită, în special, achiziționării de utilaje, fapt reflectat și de ponderea ridicată a acestora în totalul activelor. Structura activului, cât și cea a pasivului sunt în limitele normalului, atât activele imobilizate cât și capitalurile proprii ocupând o poziție majoritară în totalul aferent.Deci firma își finanțează activitatea in special din surse proprii și mai puțin din surse externe.
Activele circulante sunt în creștere de la un an la altul datorită ponderii în creștere a stocurilor in cadrul activelor.
Ponderea datoriilor în totalul pasivului s-a redus considerabil în ultimul an analizat prin diminuarea ambelor categorii de datorii pe de o parte și prin reducerea timpului de achitare a datoriilor față de furnizori pe de altă parte.
Gradul de indatorare are de asemenea un nivel bun (0,15), fiind sub nivelul considerat a fi limita superioară(1).
Autonomia financiară oglindește măsura în care firma își utilizează capitalurile proprii și exprimă gradul de independență față de creditorii permanenți.În relațiile de credit ale intreprinderii, acest raport trebuie să fie mai mare sau egal cu 50%.Pentru întreprinderea OIL TERMINAL acest indicator este favorabil in cei trei ani analizați.
În ceea ce privește gradul de solvabilitate, ratele sunt peste 150%, nivelul normal în cazul solvabilității generale și paste 50% în cazul solvabilității patrimoniale, deci societatea are capacitatea de a-și achita datoriile imediate și la termen față de terți.
Indicatori ai echilibrului financiar
Acești indicatori permit efectuarea de raționamente și judecăți cu referire la lichiditatea și solvabilitatea unității patrimoniale.Aici se includ :
a)indicatorii fondului de rulment (indicatori de finanțare a activelor circulante) :
– raportul fond de rulment – active circulante
– raportul fond de rulment – active circulante materiale.
Fondul de rulment exprimă sursele permanente (mai mari de un an ) pentru finanțarea activelor circulante. Se calculează astfel :
Fond de rulment = active circulante – datorii pe termen scurt
b) indicatori ai trezoreriei, care dau posibilitatea de a aprecia solvabilitatea unității patrimoniale pe termen scurt, respectiv capacitatea acesteia de a face față în momentul scadenței datoriilor pe termen scurt:
indicatorul de trezorerie imediată
TRi = x 100
indicatorul de trezorerie relative
TRr = x 100
rata de finanțare a stocurilor
Rfs =
rata datoriilor
RD =
rata capitalului propriu față de activele imobilizate
Rcp =
Evoluția indicatorilor fondului de rulment și a indicatorilor de trezorerie
Întrucât fondul de rulment este pozitiv pe parcursul celor trei ani analizați am apreciat faptul că echilibrul pe termen lung al firmei este asigurat, existând un surplus de resurse ce va fi utilizat pentru finanțarea activelor pe termen scurt.
Trezoreria imediată s-a modificat în anii 2007 și 2008 comparativ cu anul 2006 cu aproximativ 45%, disponibilitățile banești și datoriile pe termen scurt modificându-se neproporțional.
3)Indicatori de gestiune
Acești indicatori măsoară viteza de transformare a activelor în lichidități și de reînnoire a datoriilor.
a) indicatorii vitezei de rotație a capitalului
Viteza de rotație de ansamblu a capitalurilor economice
= x 100
Indicatorul de intensitate al capitalului
= x 100
Viteza de rotație a activelor circulante materiale
=
Viteza de rotație a capitalului propriu
=
Viteza de rotație a capitalului permanent
=
Evoluția indicatorilor vitezei de rotație a capitalului – zile –
Viteza de rotație a capitalului arată viteza de transformare a activului intr-un ciclu de producție.După cum se observă, în anul 2007 viteza de rotație a crescut cu 0,13% față de anul 2006 înregistrând ulterior in anul 2008 o valoare inferioară celei din 2007.
Intensitatea rotației capitalurilor arată în câte zile se recuperează valoarea activelor imobilizate într-un ciclu de producție.În 2008 se remarcă o scădere a intensității capitalului, lucru benefic pentru societatea analizată.
Indicatorul viteza de rotație a activelor materiale arată viteza de recuperare a activelor circulante materiale pentru reluarea ciclului de schimb, sensul favorabil de evoluție fiind descrescător.
În anul 2008 viteza de rotație a activelor materiale a scăzut până la 6,18 zile față de cât era în 2007 și anume 8,96 zile.
4) Indicatori de lichiditate
indicatorul lichidității generale
LG = x 100
indicatorul lichidității imediate
LR = x 100
rata solvabilității generale
SG = x 100
Evoluția indicatorilor de lichiditate
În anul 2006 indicatorul lichiditate reflectă o situație pozitivă a societății având o valoare de 143%.Deasemenea, în ceilalți doi ani analizați lichiditatea a inregistrat un nivel favorabil, cu o ușoară scădere în anul 2008, respectiv 101% în 2006 și 85,86% în 2008.
Societatea, în urma calculelor efectuate, are capacitatea de a-și transforma activele circulante în cash pentru a-și achita la timp datoriile pe termen scurt.Lichiditatea este în scădere de la an la an , menținându-se însă în limitele unei lichidități satisfăcătoare.Scăderea se datorează în special datoriilor pe termen scurt, nivelul lor fiind într-o continuă creștere.
5)Indicatori de rentabilitate
rata rentabilității economică
Rre = x 100
rata rentabilității financiare
Rrf = x 100
rata rentabilității resurselor consumate
Rrrc = x 100
Evoluția indicatorilor de rentabilitate
Indicatorii rentabilității financiare au o importanță deosebită pentru acționariisocietății, care apreciază, în funcție de nivelul înregistrat dacă investiția lor este justificată și dacă vor continua să sprijine dezvoltarea firmei prin aportul de noi capitaluri sau prin renunțarea, pentru o perioadă limitată, la dividendele cuvenite.
O evoluție descrescătoare a indicatorului de rentabilitate constituie un semnal că societatea întâmpină greutăți în realizarea veniturilor, pe când o evoluție crescătoare reprezintă un semnal pozitiv.
Comparativ cu anul 2006, în anul 2007 rata rentabilității a înregistrat o creștere cu aproximativ 3 procente, însă în anul 2008 aceasta a inregistrat o scădere cu aproape 2 procente față de anul 2007.
Indicatorii relevă, pe ansamblu, o activitate benefică, ce permite realizarea modernizărilor prevăzute și chiar extinderea societății.
2.3. Dinamica și structura investițiilor efectuate la
SC. OIL TERMINAL SA
Investițiile, dezvoltarea în general, constituie o preocupare permanentă a conducerii S.C. OIL TERMINAL S.A.
Elaborarea proiectului de investiții se realizează în cadrul serviciului de investiții de către șeful biroului în colaborare cu conducerea sucursalei. Decizia lor se bazează pe referate deținute și întocmite anterior în cadrul firmei.
Proiectul cuprinde investițiile aferente anului următor, cu privire la modernizări, retehnologizări, înlocuiri, îmbunătățiri.
Odată conceput, proiectul de investiții se supune aprobării conducerii și se înaintează Serviciului Investiții. După aprobare, proiectul devine Program de Investiții, este operabil pentru anul respectiv și se publică în Monitorul Oficial.
Sinteza unei lucrări de investiții este alcătuită din următoarele proceduri de lucru:
fundamentarea programului de investiții;
pregătirea documentației pentru obținerea autorizațiilor de construire;
contractarea în regie proprie a lucrărilor de branșamente și instalații de utilizare noi, solicitate de beneficiar și aprobate de conducere;
urmărirea contractelor de execuție pentru lucrările de investiții;
raportări statistice privind stadiul realizării programului de investiții;
redactarea notei de comandă internă;
dirigenția de șantier a lucrărilor de investiții
recepția tehnică a componentelor necesare lucrării;
întocmirea cărții tehnice a obiectelor de construcții;
În ultimii ani s-au efectuat investiții pentru dotarea cu echipamente electronice de comandă și control asistate de calculator.S-au achiziționat debitmetre de înaltă precizie pentru gestionarea corectă a produselor petroliere vehiculate, telemăsuri radar și sisteme cu dublă etanșare pentru rezervoare. Activitatea de investiții a inclus și un număr însemnat de utilaje independente, aparatură de laborator corespunzătoare standardelor europene; s-a extins rețeaua de computere atât în cadrul serviciilor operative, cât și în cadrul serviciilor funcționale.
Au fost instalate două centrale termice pe gaze care asigură independența energetică a două dintre depozitele societății. De asemenea, se urmărește dotarea și celui de-al treilea depozit cu centrală termică.
Se acționează pentru mărirea siguranței în exploatare a instalațiilor atât prin scoaterea treptată la suprafață a rețelei de conducte îngropate, cât și prin înlocuirea pompelor vechi, de vehiculare a produselor, cu altele noi.
În SC.OIL Terminal activitatea de investiții se desfășoară pe două direcții:
protecția mediului
creșterea siguranței în funcționare
Societatea a alocat prin BVC cheltuieli pentru investiții în anul 2008 în sumă de
16.089.000 lei. Din suma alocată s-au cheltuit pentru investiții 13.597.910 lei, ceea ce reprezintă aproximativ 85% din prevederile BVC.
Nerealizarea fondului de investiții alocat a fost influiențată, în principal, de modul dificil de obținere a avizelor și a autorizațiilor de construcții.
Activitatea de investiții este structurată astfel:
obiective de investiții;
utilaje independente;
În anul 2008 societatea a cheltuit suma de 3.851.592 lei pentru diverse utilaje independente (electrocompresor de aer, spectrofotometru etc.) din care:
2.924.678 lei pentru OIL Terminal
926.914 lei conform Acordului Petrolier de Concesiune încheiat cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale București.
Principalele investiții pentru anul 2008 s-a concretizat în :
– lei RON –
Modul în care s-a desfășurat activitatea de investiții în anul 2008 poate fi reflectat cu ajutorul indicatorului „rentabilitatea investițiilor „.Acest indicator măsoară gradul de rentabilitate a întregului capital investit în societate.Rata se calculează ca raport între profitul net și total active.
La nivelul anului 2008 acest indicator are valoarea de 2,6 %, în scădere față de anul 2007, când acest indicator atingea un nivel de 4,21%.Acești indicatori reflectă modul dificil de obținere a avizelor pentru începerea investițiilor, dar și fondul de investiții rămas necheltuit la sfârșitul anului.
Alte activități în derulare pentru anul 2008 sunt:
Modernizarea traseelor de conducte;
Înlocuirea sistemelor de etanșare la rezervoarele cu capac flotant cu capacităti mari de depozitare(10.000-50.000 tone);
Înlocuirea vanelor existente cu vane cu ax ascendent, cu sistem de etanșare superior de tip fluture și cu sistem de etanșare cu bilă;
Înlocuirea etapizată a pompelor din dotare cu pompe noi, mai performante și cu consumuri energetice mai mici;
Montarea instalațiilor de telemasură (înălțime, temperatură, densitate) în următorii patru ani pe toate rezervoarele din dotarea OIL TERMINAL;
Înlocuirea furtunelor de conectare de la colectare la vagoanele cisternă cu furtune de tip multistrat prevazute cu sistem de cuple speciale de reținere a produsului furtunului în interiorul acestuia, micșorând considerabil pierderea tehnologică la deconectarea lor;
Derularea programului de construcție a celei de-a treia centrale termice de mare randament pentru optimizarea încălzirii produselor vehiculate pe traseele de conducte;
Scăderea acestui consumurilor tehnologice, program lansat din 1998;
Implementarea Standardului de Management al Calitatii SREN ISO/CEI 17025/2001, program în derulare;
Decopertarea colectoarelor din rampa nouă și amplasarea lor într-un canal colector.
În perspectiva globalizării relațiilor economice internaționale și a evoluției economice viitoare, previzibil ascendentă, a țărilor Asiei Centrale și Extremului Orient, dezvoltarea unor coridoare economice către economiile dezvoltate din Centrul și Vestul Europei capătă o importanță deosebită.Totodată, interesele de ordin politic și de securitate ale comunității internaționale impun promovarea unor alternative sudice la actualul coridor economic transsiberian (Moscova – Vladivostok ) care, traversând Marea Neagră și Marea Caspică, să poată valorifica resursele de materii prime și de combustibili disponibili în Est și care să răspundă cerințelor piețelor în dezvoltare aparținând statelor situate în bazinul caspic, cu produsele economice europene. În acest sens, țările implicate au lansat deja o campanie susținută pentru promovarea unor proiecte economice ce vizează realizarea acestui coridor.
În concordanță cu acest context internațional, cu interesele de integrare ale României în organismele europene, se impune adaptarea ecomomiei și societății românești pentru a juca în perspectivă un rol de pivot, atât ca țară de tranzit, cât și ca participantă activă, pe traseul marilor fluxuri economice între Europa și Asia Centrală.
În contextul accelerării tendinței de export țiței din zona caspică spre Europa de Vest, dotările actuale ale S.C.OIL TERMINAL S.A.Constanța, materializate în 21 de rezervoare cu capac flotant specializate pentru țiței, danele și conductele aferente, vor permite preluarea numai a unei părți din afluxul de țiței caspic.Restul ar putea fi depozitat și manipulat într-o secțiune nouă pe care OIL TERMINAL dorește să o dezvolte,Această dezvoltare, exploatată într-un ritm intens, va permite preluarea în tranzit a minim 3 milioane de tone/lună țiței în bazinul Mării Caspice.Se estimează ca în 5 ani spațiile de depozitare numai pentru țiței la S.C.OIL TERMINAL S.A. vor atinge peste 1 milion mc capacitate de depozitare.
Extinderea propriu-zisă va consta în amplasarea unui număr de patru-șase rezervoare la mare capacitate pentru țiței pe terenul proprietate S.C.OIL TERMINAL S.A.în continuarea depozitului existent amplasat în partea de Sud a orașului Constanța.Pentru începutul mileniului al III lea, în contextul creșterii importanței câmpurilor petroliere din zona Mării Caspice, S.C.OIL TERMINA S.A. Constanța, prin capacitățile sale existente,experiența de aproximativ 100 de ani în domeniu și atragerea unor surse de capital, îșî propune pătrunderea în Coridorul de Transport European numărul 7 ca placa turnată a fluxului de țiței pe direcția Est-Vest, fiind dispusă să intre în relații de afaceri și cu alte firme de marcă specializate în acest domeniu de activitate deosebit de atrăgător.
Cheltuielile aferente investițiilor sunt suportate din fondul de investiții asigurat din surse proprii constituite din amortizarea mijloacelor fixe și cota de dezvoltare din profit, dar și din fonduri obținute în baza împrumuturilor bancare.
2.4 Fundamentarea deciziei de investiții și finanțare
Metodologia BIRD analizează eficiența proiectelor de investiții pe baza unui număr relativ redus de indicatori, dar care sunt construiți pe principiile analizei economice și financiare sub influența factorului timp, astfel că raportul efort – efect investițional să fie caracterizat cât mai real pe coordonatele timp – mediu economic, deci prin prisma aspectelor de finanțare și a influenței factorului timp asupra eficienței economice.
Principalii indicatori folosiți sunt: rata medie a rentabilității, durata de recuperare a capitalului investit, valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate.
Societatea analizată consideră oportună această investiție.În acest scop societatea achiziționează noi utilaje independente (centrale termice, elecrocompresor de aer ).Costul este estimat la 3851592 RON, urmând a fi amortizat în 4 ani.De asemenea, societatea urmărește modernizarea conductelor și rezervoarelor dintre depozitul PORT și podul MIM. Costul estimat pentru acest proiect este de 3575118 RON, urmând a fi amortizat în 4 ani. Finanțarea se realizează din fonduri proprii.
Prin următoarea analiză urmărim alegerea proiectului ce se va dovedi mai rentabil.
Datele ce stau la baza analizei sunt prezentate în continuare:
PROIECT 1 “Achiziția unui elecrocompresor de aer, spectofotometru, modernizarea instalațiilor existente “
INVESTIȚIE = 3851592
CASH – FLOW – UL PRECONIZAT PE URMĂTORII 4 ANI :
= 816865 RON
= 919333 RON
= 955961 RON
= 1585562 RON
DURATA DE AMORTIZARE A INVESTIȚIEI = 4 ANI
RATA DE ACZUALIZARE = 7 %
PROIECT 2 “Pozare supraterană fasc.Conducte între claviatura Depozit PORT și pod MIM “
INVESTIȚIE = 3575118 RON
CASH–FLOW-UL PRECONIZAT PE URMĂTORII 4 ANI :
= 994835 RON
= 1027891 RON
= 1237838 RON
= 1403823 RON
DURATA DE AMORTIZARE A INVESTIȚIEI = 4 ANI
RATA DE ACTUALIZARE = 7%
Indicatorii relevanți pentru alegerea unuia dintre proiecte sunt :
RATA MEDIE A RENTABILITĂȚII:
Proiectul 2 se dovedește a fi mai rentabil decât primul.
DURATA DE RECUPERARE A CAPITALULUI INVESTIT:
Proiect 1
Dr = 3 ani + ani și 8 luni
Proiect 2
Dr = 3 ani + = 3 ani și 2 luni
Durata de recuperare a investiției este mai mică în cazul proiectului 2, de aceea se apreciază că este mai avantajos.
VALOAREA ACTUALIZATĂ NETĂ
În concluzie, < , proiectul 2 este mai bun decât proiectul 1.
RATA INTERNĂ DE RENTABILITATE
Pentru determinarea RIR se fac următoarele calcule de tatonare:
Proiectul 1 Proiectul 2
VAN (6%) = -198756,8 VAN (11%) = – 48202
VAN (4%) = – 6550,2 VAN (10%) = +71001,8
VAN (3%) = +101117,7 VAN (9%) = +163852
Aceste rezultate permit actualizarea ratei care anulează VAN între 3 și 4 % pentru proiectul 1 și ăntre 10 și 11% pentru proiectul 2. Și de această dată se poate concluziona că proiectul 2 este mai bun decât proiectul 1.
Sinteza metodelor de apreciere a investițiilor arată că toate criteriile utilizate evidențiază superioritatea proiectului 2.
ANALIZA SWOT A S.C OIL TERMINAL S.A
PUNCTE TARI
dotările tehnice impresionante care constau în rezervoare cu o capacitate de
depozitare totală de circa 1,7 milioane mc, 3 rampe de descărcare cisterne
CF, câte una în fiecare depozit, 6 dane petroliere cu adâncimi de 12,80 m și o
dană ce permite descărcarea navelor cu țiței cu pescaj de maxim 17,5 m;
laboratoare în cele trei depozite dotate cu aparatura necesară efectuării de
analize complete la toate produsele manipulate;
conducte magistrale pentru transportul țițeiului către toate rafinăriile, primirea
benzinei și motorinei de la rafinării;
independența energetică, toate cele trei depozite având centrale termice
proprii pe gaze naturale;
flexibilitatea de a trece de la manipularea pe aceeași instalație de un produs la
altul sau a unor calități diferite din cadrul aceluiași produs;
asigurarea unor lucrări de reparații, întreținere, pentru situații de urgență, cu
forțe proprii ale terminalului, ceea ce permite un management corespunzător
al situațiilor de urgență, la costuri minime;
managementul stocurilor de produse în sistem unic, centralizat la direcția
comercială, centralizare care corespunde conceptului de mix marketing.
PUNCTE SLABE
suprafața mare pe care este întins Oil Terminal SA și distanțele mari între cele
trei depozite
capacitățile mari de depozitare și zestrea mare a conductelor și stocurilor
tehnologice din rezervoare care fac dificilă rularea cantităților mici de produse
de calitate deosebită;
conducte și rezervoare cu grad mare de uzură având în vedere că cele mai
noi rezervoare au fost construite la începutul anilor 1970;
gradul redus de automatizare al fluxurilor tehnologice duce la urmărirea
producției în sistem fizic în locul celui electronic, având drept consecință
menținerea unui personal numeros pentru astfel de operațiuni;
neincluderea terminalului într-un circuit internațional, având un portofoliu
limitat de clienți externi.
OPORTUNITĂȚI
Dintre oportunitățile de dezvoltare viitoare se pot avea în vedere
următoarele:
construirea conductei Constanța –Trieste de transport a țițeiului din zona Mării
Caspice.
creșterea importului de biodiesel și bioetanol ca urmare a alinierii la legislația
UE care impune aditivarea benzinei și motorinei cu biocombustibili;
importul de Metanol având în vedere prețul scăzut comparativ cu cel produs
de Combinatele chimice din Romania, ca urmare a prețului ridicat al gazului
metan;
deschiderea relațiilor către traderii externi și semnarea de noi contracte.
AMENINTARI
Dintre evenimentele care pot afecta negativ activitatea Oil Terminal se pot
evidenția:
închiderea Rafinăriei RAFO SA ONESTI pentru o perioadă de 18 luni;
creșterea prețului gazului metan, materie primă pentru producerea ureanului și
metanolului;
modernizarea rafinăriilor PETROM care vor trece la prelucrarea avansată a
țițeiului astfel încât ultimul produs obținut să fie cocsul de petrol în locul
păcurei care în prezent se exportă;
trecerea termocentralelor de la păcură la gaze naturale, fapt ce a redus
progresiv importurile via mare;
construirea de către ROMPETROL RAFINARE a unui monoboy la care își
descarcă toate navele cu țiței;
scăderea rulajului de țiței și produse petroliere din cauza crizei economice și
financiare mondiale.
CONCLUZII
Modernizarea și restructurarea întregii economii este o acțiune complexă ce vizează toate nivelurile activității economice,este un proces dinamic și complex care asigură formarea și perfecționarea capitalului, crearea unei structuri complexe și nobile a producției bazate pe principiile rentabilității și eficienței economice indiferent la nivelul la care se realizează, activitatea de modernizare presupune între altele:modernizarea forței de muncă,modernizarea utilajelor, înbunătățirea parametrilor tehnico-economici la capitalul fix existent, dezvoltarea și extinderea lor, modernizarea produselor finite.De remarcat faptul că activitatea de modernizare nu se poate fce decât prin intermediul investițiilor ca suport material al creșterii economice.
Suport al creșterii economice, investițiile au un rol important în economie.Ele asigură dezvoltarea cantitativă și calitativă a infrastructurii economiei, crearea de noi locuri de muncă atenuând sau diminuând șomajul, determină progresul general al societății și asigură baza materială pentru activități socil-culturale:învățământ,sănătate,cultură și artă.
Din punct de vedere economic investiția este acumularea de capital, producție și comercializare,din punct de vedere financiar, investiția presupune o angajare a unei cheltuieli în prezent, în scopul obținerii de venituri viitoare, iar din punct de vedere contabil ea este asimilată imobilizărilor necorporale,corporale sau financiare,obiect al deciziei de investiții.Totuși, astfel de accepțiuni ale noțiunii de investiții au caracter restrictiv dacă ținem cont de faptul că o importantă operație de pregătire profesională ce vizeazîă dezvoltarea în timp a calificării salariaților, spre exemplu este o “investiție pentru calificare”, o campanie publicitară pentru a lansa o marcă, un produs este o “investiție publicitară”, studiile referitoare la organizarea muncii pot fi considerate“investiții pentru organizare.Studii recente arată că investițiile imateriale ocupă 60 % în volumul total al investițiilor.Putem defini investiția și din punc de vedere psihologic dacă ținem cont de “contradicția psihologică” la care este supus investitorul, renunțarea la bunuri imediate în schimbul unor bunuri viitoare.
Investiția reprezintă deasemenea orice decizie de plată care conduce la achiziția unui activ, în vederea obținerii de fluxuri de lichidități ulterioare și care are ca scop creșterea bogăției proprietarilor întreprinderii, constituie o investiție.Investiția se opune deci, consumului care impune o scădere a bogăției, o pierdere de valoare.Creșterea bogăției proprietarilor intreprinderii este echivalentă cu creșteea valorii intreprinderii.O achiziție, nu înseamnă întotdeauna și o proprietate juridică.Astfel activele luate cu chirie pot fi comsiderate o achiziție din punct de vedere financiar locația constituie un mod particular.
Pe lângă decizia de investiții, în firmă, în anumite momente poate fi adoptată și decizia de dezinvestire.
Logica în determinarea deciziei de dezinvestire este identică cu cea a deciziei de investire.Obiectivul este creșterea bogăției proprietarilor intreprinderii.Astfel spus se recomandă dezinvestirea dacă lichiditățile degajate de vânzare a unor active primesc o utilizare mai rentabilă, fie prin reinestirea lor în intreprindere, fie prin restituirea lor a portatorilor de capital.
Deciziile de finanțare privesc trei tipuri principale de decizii :
alegerea structurii de finanțare, repartiția între capitalurile aparținând acționarilor și cele provenite de la creitorii firmei, cu influență directă asupra mărimii riscului suportat de către acționari;
politica de dividend, alegerea între reivestirea beneficiului și distribuirea acestuia sub formă de dividende;
alegerea între finanțarea internă și externă a intreprinderii
Decizia de investiții presupune opțiunea din mai multe variante decizionale, pentru cea mai avantajoasă.Frecvent, însă, această opțiune are loc într-un mediu asupra căruia decidentul are control limitat sau nu.În funcție de informațiile de care dispune decidentul asupra acestor stări, le grupează în : starea certă, decidentul are informații complete asupra mediului decizional, mediul cert este o noțiune pur-teoretică utilă pentru înțelegerea fenomenelor financiar-monetare ; starea probabilistică, fiecare variantă decizională conduce la unul dintre rezultatele specifice dintr-o mulțime dată,fiecare rezultat putând să apară cu o probabilitate cunoscută de fiecare dicident ; starea incertă, una sau mai multe alternative decizionale au sau nu rezultate dintr-o mulțime determinată, sau chiar dacă au astfel de rezultate probabilitatea lor de apariție este cunoscută sau imposibil de apreciat obiectivul.
Selectarea proiectelor de investiții se face în funcție de rentabilitatea lor, comparând costul acestora cu suma cash-flow-urilor rezultate din exploatare. Această comparație se poate face cu sau fără actualizare.Cele mai utilizate criterii de opțiune sunt : criteriul costului, criteriul ratei medii a rentabilității, criteriul duratei de recuperare a capitalului investit. Criteriile pe baza actualizării sunt : actualizarea, capitalizarea,valoarea actualizată netă,indicele de profotabilitate,rata internă de rentabilitate modificată. Cel mai importanr criteriu utilizat în adoptarea deciziei este valoarea actualizată netă.
Valoarea actualizată netă se determină ca diferență între fluxurile de trezorerie viitoare actualizate, respectiv valoarea lor actuală și capitalul investit. Pentru comparabilitatea fluxuriloe viitoare cu cheltuielile prezente, actualizarea se face la rata dobânzii fără risc, rata costului capitalului sau rata costului de oportunitate.
Evaluarea cash-flow-urilor investiției în condițiile unui mediu probabilistic.Această operațiune presupune determinarea speranței matematice, adică a valorii medii anuale așteptate a cash-flow-urilor.Acestora li se atribuie coeficienți de probabilitate.
Riscul de măsoară prin intermediul dispersiei sau a abaterii medii pătratice a cash-flow-urilor individuale față de speranța matematică.
În funcție de stadiul de dezvoltare mediul financiar pune la dispoziția intreprinderilor o gamă de mijloace financiare mai mult sau mai puțin substanțială.Foarte dicersificată în țările cu economie dezvoltată, această gamă rămâne limitată la tehnicile financiare de bază majoritatea țărilor în curs de dezvoltare.Dar oricare ar fi contextul, intreprinderile se confruntă cu alegerea surselor de finanțare.
Se disting două surse principale : capitalurile proprii și îndatorarea.Sursele proprii ale firmei au fie origine externă(constituirea și sporirea capitalului social), fie origine internă (autofinanțarea).
Autofinanțarea reprezintă pivotul finanțării intreprinderii.Ea determină creșterea capitalurilor proprii prin reținerea în totalitate sau în parte a sumei cuvenită ca remunerație acționarilor.Patea din profitul net ce poate fi capitalizată anual pentru finanțarea investițiilor se stabilește anual de către Consiliul de Administrație și se aprobă de către Adunarea Generală a Acționarilor.
Recurgerea la îndatorare ar trebui să aducă completări la resursele intreprinderii. În fapt, aceasta are un rol fundamental în finanțarea lor, chiar dacă rata dobânzii reale atinge niveluri ridicate.
Politica de investiții trebuie să se sprijine pe criterii și metode complexe de evaluare a proiectelor de investiție. Pentru o mai bună înțelegere am aalizat proiectele de investiții din cadrul societății S.C.OIL TERMINAL S.A. Evoluția financiară a firmei este favorabilă, iar nivelul indicatorilor se încadrează în limite normale.Finanțarea activității se realizează în mare parte din fonduri proprii și într-o mică măsură din credite bamcare contractate pe termen lung.
Pentru firma analizată, investițile constau în achiziții de noi utilaje și modernizări.
Concluziile evaluării financiare nu decid singure cu privire la investițiile întreprinderii în viitor, dar furnizează indicații care vor putea fi confruntate cu alte indicații, calitative sau cantitative, emise de alți specialiști din întreprindere. Astfel, responsabilii comerciali, responsabilii cu producția, cu gestiunea personalului și fiscaliștii își vor exprima punctele de vedere care pot să conveargă cu cele ale finanțiștilor sau pot fi divergente
În final va interveni Direcția Generală a intrepriderii, fie pentru a stabili consecințele indicațiilor convergente, fie pentru a tranșa între indicațiile ce conduc la concluzii divergente.
În elaborarea proiectelor de investiții trebuie să se țină cont pe de o parte de efortul depus (costul investiției ) și efectele obținute, iar pe de altă parte de celelalte elemente ale unei investiții (durata de viață, remunerare, beneficii).
BIBLIOGRAFIE
1. Berceanu D. Politicile financiare ale firmei, Editura Universitaria,
Craiova, 2001.
2. Berceanu D. Deciziile financiare ale firmei, Editura
Universitaria, 2006.
3. Bistriceanu Gh.D., Adochiței M., Finanțele agenților economici, Editura Economică,
București, 2001.
Naegoe I., Cristea H.
4. Bran P. Finanțele întreprinderii, Editura Economică,
București, 1997.
5. Bran P., Costică I. Relații financiare și monetare internaționale,
Editura Economică, București, 1999.
6. Brezeanu P. Gestiunea financiară a întreprinderii în economia
de piață, Editura Fundația România de Mâine,
București, 1997.
7. Cristea H., Ștefănescu N. Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura
Mirton, Timișoara, 1996.
8. Cristelecan M. Economia, eficiența și finanțarea investițiilor,
Editura Economică , București, 2002.
9. Dumitrescu D. Evaluarea întreprinderii, Editura Economică,
București, 1999.
10. Hoanță I. Finanțele firmei, Editura Corint, Sibiu, 1996.
11. Ilie V. Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1997.
12.McLaney E. J. Business Finance for Decission Makers,
Editura Pitman Publishing, Lndon, 1999.
13. Nișulescu I. Finanțarea și reorganizarea întreprinderii
Editura Infomedica, București, 1999.
14. Popa A. Investiții- prelegeri, aplicații, teste, Editura
Universitaria, Craiova, 2006.
15. Popa A., Nicolae A., Cristea M. Eficiența investițiilor, Editura Universitaria,
Craiova, 2000.
16. Sichigea N. Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura
Universitaria, Craiova, 2003.
17. Sichigea N., Berceanu D., Politici financiare ale întreprinderii, Ciurezu T.
Editura Universitaria, Craiova, 2001.
18. Sichigea N., Drăcea N., Gestiunea financiară a întreprinderii ., Ciurezu T., Berceanu D. Editura Universitaria, Craiova, 2001
Giurcă- Vasilescu L.
19. Sichigea N., Berceanu D., Gestiunea financiară a întreprinderii. Drăcea M. Aplicații și studii de caz, Editura Amicul
Casei, Craiova, 1997.
20. Spulbăr C. Management bancar, Editura Sitech,
Craiova, 2003.
21. Stancu I. Finanțe, Editura Economică, București,
2002.
22. *** www.oil terminal sa
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Criterii DE Fundamentare A Deciziei DE Investiției LA Nivel Microeconomic (ID: 134805)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.