Criterii de Convergenta Nominala la Zona Euro

CAPITOLUL 3

3.1 Criterii de convergență nominală la zona euro

Adoptarea unei monede unice reprezintă o condiție juridică obligatorie a intrării în Uniunea Europeană, însă, statele membre au dreptul de a stabili momentul în care sunt dispuse să adere la zona euro. Odată intrate în această uniune, țările care au aderat obțin calitatea de membre ale Uniunii Economice și Monetare, primind din oficiu de dreptul de a adopta moneda unică, după îndeplinirea criteriilor specifice prevăzute în “Tratatul de la Maastricht”.

În uniunea monetară națională, suveranitatea monetară și uniunea politică se condiționează între ele. Granițele statului național devin granițe monetare iar cele mai concrete exemple sunt SUA și Marea Britanie. Monedă Euro circulă liber între cele două state datorită unei singure autorități monetare, Banca Centrala, această reprezentând una din regulile Uniunii Monetare Naționale.

În momentul în care, la un curs fix, moneda unui stat membru devine convertibilă cu moneda unui alt stat membru, putem spune că uniunea monetară multinațională devine funcțională. Limita acestei uniuni este cea în care toate statele membre utilizează aceeași monedă. Una din regulile pentru funcționarea uniunii reprezintă faptul că nu există nici o autoritate comună pentru statele membre.

Apariția uniunilor monetare sunt datorate nevoi de ușurare a comerțului și a plăți taxelor vamale dar și datorită nevoi imperiilor de a-și extinde sfera de influență pentru eliminarea războaielor costisitoare.

Convergența nominală reprezintă etapa multilaterală care definește armonizarea treptată într-un grad ridicat al politicilor naționale și al instituțiilor țărilor membre cu cele ale Uniunii Europene în sfera financiară și cea monetară. Acest tip de convergență se concentrează asupra divergenței nivelului prețurilor.

În dezvoltarea sa, integrarea în Uniunea Europeană a parcurs șase etape, acestea fiind: uniunea monetară și economică, piața comună, zona liberului schimb, piața unică internă, uniunea vamală, și integrarea economică totală. Această Uniune Monetară reprezintă etapa superioară pentru integrarea multinațională ce presupune o liberalizare a fluxurilor de capital, o politică monetară comună, existența unei monede unice, o strânsă coordonare a politicilor economice, un sistem instituțional care coordonează și administrează politică monetară.

Criteriile de convergență nominală reprezintă procesul economic prin care se evaluează stadiul de pregătire al economiei statului membru pentru a participa la cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare.

Cele cinci criterii de convergență nominală pe care un stat membru trebuie să le îndeplinească pentru a adopta moneda unică europeană sunt :

Tabel 3.1.1 Criteriile de la Maastricht (indicatori de convergență nominală)

Sursa: Eurostat, BCE, MFP, calcule BNR

În consecință, îndeplinirea condițiilor prezentate mai sus permite înaintarea către ERM II a unei țări membre a Uniunii Europene. Încadrându-se în aceste criterii, pasul următor este de a dovedi în următorii 2 ani că aceste criterii pot fi îndeplinite într-o manieră sustenabilă, urmând integrarea în zona euro.

Exceptând aceste criterii de convergență nominală ce presupun un proces de durată, în “Tratatul de la Maastricht” sunt stipulate și un set de criterii de convergență reală ce nu reprezintă o condiție de accedere la zona euro. Criteriile de convergență reală fac referire la :

Gradul de deschidere al economiei, exprimat prin ponderea exporturilor și importurilor în PIB;

Ponderea comerțului realizat cu țările membre ale Uniunii Europene din totalul comerțului exterior al unei țări;

Structura economiei, respectiv ponderea pe care o au sectoarele cele mai importante în crearea PIB;

Nivelul PIB/locuitor, care este de fapt și cel mai important criteriu

În privința obiectivelor urmărite pentru introducerea monedei euro, se poate aminti faptul că economiile statelor aderante să fie durabile pentru asigurarea stabilității la nivelul tuturor comunităților. De asemenea, obiectivele propuse vizează în special diminuarea volatilității cursurilor de schimb, astfel încât resursele financiare să fie alocate într-o manieră cât mai eficientă la nivelul Uniunii Europene, scăderea inflației și a ratelor de dobândă, consolidarea stabilității monetare internaționale, reducerea costurilor de tranzacționare generate de conversia monedelor naționale.

3.2 Criteriul ratei inflației

Rata inflației apare atunci când se înregistrează o scădere sau o creștere generalizată a prețurilor serviciilor și bunurilor dar și a unor articole specifice. Această se exprimă sub forma unui procent și poate determina evoluția inflației într-o perioadă de timp determinată. Se afișează anual reprezentand o rată a inflației sau o rată medie a inflației, calculându-se sub formă unui indice amortizant al prețurilor de consum. La finele anului, rata inflației prezintă creșterea prețurilor din consum în ultima luna a anului curent față de aceeași luna a anului precedent.

Unul din cele cinci criterii ale “Tratatului de la Maastricht” este stabilirea prețurilor. Acesta nu poate fi îndeplinit decât dacă rata inflației din ultimele 12 luni nu depășește 1,5 puncte procentuale, respectiv media aritmetică a ratelor inflației, față de cele mai performante state din punct de vedere al stabilității prețurilor. Această evoluție trebuie să se desfășoare fără a epuiza resursele disponibile și fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor viitoare ale unui stat.

În România, adoptarea strategiei de țintire a inflației s-a realizat cu o întârziere relativă față de celelalte țări din Europa de Est și Europa Centrală. Țintirea directă a inflației s-a realizat ca o strategie politică monetară a Băncii Naționale Române și s-a adoptat în 2005, mai exact în luna august, după încheierea unui proces de pregătire ce a constituit ca ultima etapă crearea și testarea funcționării unui cadru de analiză economică și a deciziei politicii monetare

Transparența strategiei de țintire directă a inflației reprezintă o trăsătură importantă aceasta presupunând înștiințarea publicului larg asupra deciziilor, obiectivelor și a rațiunilor care le-au determinat, precum și proiecția evoluției inflației, a incertitudinilor și a riscurilor asociate ei. Această poate facilita evaluarea performanței politicii monetare și a celei publice, astfel contribuind la creșterea responsabilităților băncilor centrale.

Instrumentul de comunicare utilizat de Banca Națională Română în contextul strategiei de politică monetară îl reprezintă Raportul asupra inflației care este publicat trimestrial, începând din august 2005. Acesta include patru secțiuni principale :

Evoluții recente ale raței inflației;

Analiza situației curente a economiei;

Explicații privind deciziile de politică monetară din perioada analizată și analiza situației financiare;

Proiecția Băncii Naționale Române privind evoluția ratei inflației pe un orizont de 8 trimestre, incertitudinile și riscurile asociate proiecției și implicațiile cumulate ale acestora asupra conduitei viitoare a politicii monetare.

Adoptarea strategiei de țintire a inflației de către România în luna august 2005 și liberalizarea ei în aprilie 2005, în intervalul aderării la UE, a intrării de capital pe termen scurt au fost urmate de intrări masive de capital, însă, micșorarea diferențialului ratelor dobânzii nu a fost suficientă pentru atenuarea intrărilor de capital.

În consecință, s-a elaborat o strategie pentru prevenirea căderii în capcană a “imposibilei trinitați”. Astfel, Banca Națională Română a adoptat o politică cu flexibilitate sporită a cursului de schimb, începând cu luna noiembrie, ce se caracterizează prin intervenții mai puțin previzibile și frecvente pentru evitarea oricărui cerc vicios al unei politici monetare.

Grafic 3.2.1 Raportul asupra inflației din luna mai 2015

Rata inflației s-a plasat sub limita inferioară a intervalului țintei in trimestrul I 2015

Lățimea intervalului de variație este de ± 1 punct procentual

Sursa : INS, BNR

Grafic 3.2.2 Tendința generalizată de reducere a inflației la nivelul Uniunii Europene

Rata anuală a inflației IAPC

Sursa: EUROSTAT

3.3 Criteriul ratei dobânzii

Dobânda reprezintă o remunerare pe care capitalismul o primește pentru utilizarea capitalului propriu sau pentru capitalul încredințat altor persoane pe o durată fixată, pentru o utilizare oarecare. Dobânda este în mod firesc comună cu conceptul de capital și cu elementele de tip : “timp”si “risc”.

Ca formulă cel mai des utilizată, dobânda reprezintă suma ce îi revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau prețul utilizării capitalului și totodată renumerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.

În general se consideră, în acest cadru, dobânda că fiind ceva contrar eticii, în ciuda faptului că realitatea relațiilor economice afirmă permanent prezența acestui “defect” economic în cadrul procesului de creditare.

Aprecierile privind nivelul dobânzii sunt valabile cât timp stabilitatea monetară asigură, la prezentarea termenului împrumutului, recuperarea integrală a valorii avansate, respective, o putere de cumpărare echivalentă momentului acordării împrumutului.

Absența unei Bănci Centrale Monetare puternice în sistemul euro este vizibilă în rezolvarea unei probleme discutată foarte puțin până în acest moment : dobânzile reale diferite în zonă euro. Politica monetară a Consiliului Guvernatorilor al sistemului euro este comună, valabilă în toată zona euro. Acest lucru reprezintă faptul că în toate statele membre ale Uniunii Europene Monetare, coeficientul de refinanțare este același pentru toate băncile comerciale, iar sumele acordate de băncile centrale naționale se calculează după o schemă stabilită ferm, conform cotei de capital a băncilor centrale naționale la Banca Centrală Europeană. Rezultatul ar trebui să reprezinte o politică monetară diferențială care ține cont de ratele diferite de inflație și creștere, însă acest lucru nu este posibil.

În criteriile de la Maastricht în vederea aderării la moneda unică europeană se află și criteriul ratei dobânzii. Fiecare țară care aderă la Uniunea Europeană Monetară trebuie să îndeplinească acest criteriu care se prezintă astfel: în ultimele 12 luni, rata medie nominală pe termen scurt, adică media aritmetică a ratelor dobânzii pe termen scurt, nu trebuie să depășească cu mai mult de 2 puncte procentuale pe cea a marilor state membre în stabilitatea prețurilor.

Tabel 3.3.1 Cercul vicios al politicii monetare:

Sursa: Radu Golban si Grigore Silas

Totodată, Banca Națională a României a redus constant rata dobânzii de politică monetară și a sterilizat doar parțial surplusul de lichiditate, cu scopul de a afecta atractivitatea pieței monetare din România pentru capitalurile speculative. Ca răspuns al libertății de mișcare și a eficienței reduse în ajustarea instrumentului de politică monetară în absența restricțiilor referitoare la mișcările de capital, Banca Centrală a trebuit să identifice alte modalități prin care să asigure restrictivitatea politicii monetare în contextul expansiunii rapide a cererii agregate. În general, politica monetară a devenit mai restrictivă, în pofida reducerilor semnificative ale ratei dobânzii.

În aces fel, rezervele minime obligatorii au fost utilizate intens, fiind astfel evitată creșterea excesivă, din perspectiva stabilității financiare, a ratei dobânzii de politică monetară. De asemenea, au fost adoptate măsuri administrative și prudențiale, concomitent cu acțiunile de persuadare a sectorului bancar și cu demersurile de conștientizare a publicului cu privire la riscul cursului de schimb, cu scopul de a completa rolul instrumentelor tradiționale ale politicii monetare în atenuarea la nivelul sistemului bancar în ceea ce privește moneda de denominare.

Odată ce inflația redusă a fost consolidată, se vor crea condiții favorabile pentru îndeplinirea sustenabilă a criteriilor de convergență nominală privind rata dobânzii pe termen lung și stabilirea cursului de schimb. Totodată, implementarea unei politici fiscale prudente va favoriza sustenabilitatea finanțelor publice.

În anul 2013, având în vedere condițiile persistenței deficitului net de lichiditate din sistemul bancar, Banca Centrală a continuat să acționeze pe piață monetară din poziția de creditor al sistemului bancar, furnizând lichidități prin intermediul operațiunilor repo.

Corespunzător manierei de gestionare adecvată a lichidității din sistemul bancar, a cărei reluare a fost menită să susțină scăderea ratelor dobânzilor interbancare și reapropierea cotațiilor pe termene mai lungi ale pieței de rata dobânzii cheie a Băncii Naționale Române, în prima perioadă a anului, plafonul sumelor injectate prin intermediul licitațiilor repo săptămânale a fost majorat gradual, pentru ca aceste operațiuni să se efectueze prin procedura licitațiilor fără plafon, cererea de lichiditate a băncilor fiind satisfăcută integral.

Ca rezultat al acestui plan, ratele dobânzii pe termen foarte scurt ale pieței monetare interbancare au urmat o tendința de scădere ajungând să evolueze în apropierea limitei inferioare a coridorului format de ratele dobânzilor la facilitățile permanente.

Grafic 3.3.2 Ratele dobânzilor pe termen lung, medii anuale %

Sursa : EUROSTAT

Ratele dobânzilor pe termen lung trebuie să se mențină cu mai puțin de două puncte procentuale peste media celor mai performanți trei membri ai Uniunii Europene, din perspectiva stabilității prețurilor, valoarea de referința pentru anul 2013 a fost de 5,4% iar pentru primele cinci luni ale anului 2014 , de 6,1%, România încadrându-se sub valorile cerute de “Tratatul de la Maastricht”.

În 2014, România a apelat la un set larg de instrumente ale politicii monetare, la nivelul cărora au avut loc ajustări semnificative precum: reducerea graduală a ratei dobânzii de politică monetară, diminuarea în etape a ratelor RMO aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit, micșorarea succesivă a ratelor dobânzilor și a facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară.

Grafic 3.3.3 Criteriul ratelor dobânzilor în anul 2014

Sursa: BNR

3.4 Criteriul stabilității prețului de schimb

Crearea unei zone monetare optime este strâns legată de alegerea ce trebuie făcută între cursurile de schimb stabile sau cele flexibile și se află în directă corelație cu existența dezechilibrului balanței de plăți, deoarece mecanismul necesar de adaptare care duce la înlăturarea diferențelor este dependent de regimul cursului de schimb.

Banca Centrală intervine în curățarea dezechilibrelor în regimurile unui curs stabil pe piața devizelor, respectiv prin orientarea conștientă a politicii monetare. Punerea în practică a acestei politici monetare produce transformări ale masei monetare interne, care duce la dispariția dezechilibrului de pe piața devizelor, iar efectele prețurilor, venitul și dobânzile duc la dispariția dezechilibrului balanței de plăți. Cursurile de schimb stabile împiedică astfel o politică comercială autohtonă care se orientează înspre interesele politicii interne. Pe de altă parte, obligă factorii de decizie politici la o disciplină foarte dură.

În cazul cursurilor de schimb flexibile, reducerea dezechilibrului balanței de plăți se realizează chiar prin cursul de schimb. O depreciere a monedei poate duce la o modificare a competitivității produselor interne în ajustarea balanței comerciale. Avantajul acestor cursuri este că procesul de ajustare este rapid și nu creează probleme interne iar țara poate urmări obiectivele sale de politică economică, în special cea de politică monetară autonomă.

ERM II reprezintă un aranjament bilateral valutar specific noilor țări membre ale Uniunii Monerare, și pentru țările membre vechi care nu fac parte din zona euro, dar care au în plan să facă acest lucru, plan în care monedele țărilor participante sunt legate numai de euro. Astfel, se stabilește o paritate centrală pentru fiecare monedă națională participantă care poate fluctua într-o bandă, de o parte și de alta a parității centrale, până la +/- 15%.

Cele două margini ale benzii standard în cadrul căreia are loc aprecierea ori deprecierea unei monede naționale se presupune că sunt suficient de largi pentru a prelua anumite dezechilibre, cum ar fi cele determinate de mișcările de capital.

Tabel 3.4.1 Cerințele esențiale ale mecanismului ERM II și Rezoluția Consiliului pentru Stabilirea ERM II (97/c 236/03), pus în vigoare la 1 ianuarie 1999

Sursă: prelucrare proprie

EMR II reprezintă un aranjament bilateral al cursului de schimb ce diferă semnificativ față de regimurile care au existat în cele mai multe din cele 12 țări membre, inclusiv cele care urmează să adere la Uniunea Europeană. Aceste situații acoperă toate gamele regimurilor de schimb fixe, libere și intermediare.

Faptul că nu există o rețetă unică de optimizare a regimului ratelor de schimb o dovedește chiar practica. Alegerea acestuia a fost creată după caracteristicile și prioritățile fiecărei țări. Fie că au reușit să opteze pentru soluții flexibile de flotare liberă sau controlată, fie că au ales să opteze pentru soluția ratelor de schimb fixe, guvernele țărilor au reușit să asigure îndeplinirea sarcinilor principale de a stabiliza economiile prin diminuarea inflației, restabilirea balanțelor de plăți și reducerea probabilității atacurilor speculative ale capitalurilor volatile.

Alegerea unui regim al cursului de schimb este unul din elementele mix-ului de politici, însă influența sa asupra stabilității interne și externe asupra echilibrului economiei este considerabilă.

Regimul de curs fix are efecte benefice de stabilizare a economiei și de reducere a inflației spre deosebire de cursul de schimb flotant unde este necesară abilitatea de a urmări mai degrabă evoluția altor variabile, care să atenueze consecințele unor politici economice mai puțin optime. Subordonarea politicii principiilor în curs și ale cerințelor mecanismului ERM II este un factor foarte important de care trebuie să ținem cont când analizăm impactul său asupra economiilor țărilor noi aderate la Uniunea Europeană.

Modificările vor fi mai substanțiale și vor cuprinde reflectări pe măsura economiei reale cu cât regimurile cursurilor de schimb vor fi mai îndepărtate de cerințele ERM II.

Capacitatea noilor state membre de a îndeplini criteriile ratei de schimb după aderarea la ERM II va depinde într-o anumită măsură de rata de schimb convenită cu Uniunea Europeană, ceea ce va reprezenta obiectul unor negocieri dificile. De asemenea, va depinde și de capacitatea guvernelor naționale de a-și îndeplini criteriile legale față de deficitele fiscale și de rata inflației, mai ales dacă vor reuși să negocieze o rată de schimb supraevaluată, iar îndeplinirea criteriilor este foarte problematică. Unicul stat care a reușit să îndeplinească ambele criterii în anii preaderării a fost Lituania. În 2004, datorită creșterii inflației în toate țările cu rate mici de inflație, Bulgaria, dar mai ales România au înregistrat niveluri ale inflației cu mult peste valoarea de referință.

Grafic 3.4.1 Cursul de schimb se încadrează în marjele de fluctuație

de +/-15% prevăzute de ERM II

Sursa : Eurostar, BNR

3.5 Criteriul deficitului public

Deficitul bugetar a ajuns să persiste ca un fenomen caracteristic lumii contemporane. Deficitul bugetar avansat poate provoca o creștere a ratei inflației, o criză valutară, dificultăți la stingerea datoriilor externe și multe alte fenomene nedorite ce pot influența în mod negativ progresul economic și respectiv procesul de stabilizare macroeconomic.

Sarcinile prioritare ale României în contextul economiei actuale cuprind efectuarea unor schimbări în structura sistemului, stabilirea unui echilibru bugetar și dezvoltarea economică.

Problema deficitului bugetar vizează și aspecte sociale, nu doar cele de tip politic, cum ar fi redistribuirea egală a bunurilor sociale și distribuirea resurselor generațiilor.

Deficitul bugetar reprezintă opusul surplusului bugetar care are loc atunci când veniturile fiscale cântăresc mai mult decât cheltuielile publice. Acest deficit se bazează pe diferențele dintre sumele cheltuielilor publice ocazionate cu plățile prin transferuri și cele pentru cumpărarea bunurilor și serviciilor publice, iar suma veniturilor fiscale se consideră deficit primar. Dacă se adaugă plățile de dobânzi aferente împrumutului de stat înscris în buget sub forma cheltuielilor publice, atunci obținem deficitul total.

Previziuni pentru anii 2013-2015

Pentru reducerea riscurilor în cazurile unor turbulențe pe piețele internaționale a reflectărilor negative, în 2013 creșterea economică a fost estimată conservator la 1,6% .

Măsurile de consolidare fiscală luate în perioada 2013-2015 vizează o abordare ce cuprinde: pe partea veniturilor, se urmărește creșterea gradului de colectare a impozitelor și taxelor, ajustarea măsurilor sistemului de impunere fiscal pentru sectorul resurselor naturale și creșterea nivelului accizelor: pe partea cheltuielilor obiectivele urmăresc creșterea eficienței acestora și concentrarea asupra rezultatelor și calității alocărilor bugetare.

În perioada 2013-2015 se urmăresc în special revenirea TVA-ului la nivelul de 19%, păstrarea plafonului de 16% și introducerea impozitului diferențiat pe venitul salarial cu deductibilități fiscale: cote de 8%, 12% și 16% ce sunt stabilite pe grile de venit și în special, reducerea la 50% a numărului taxelor parafiscale.

Anul 2015, față de anul 2013, a reprezentat o evoluție semnificativă asupra accizelor, taxelor pe valoare adăugată, impozitului pe venit cât și asupra impozitului pe profit.

Contribuțiile la asigurările sociale au asigurat o dinamică nominală pozitivă de circa 12,4 %, contribuid în mod semnificativ la tendința generală a veniturilor bugetare. Însă, cea mai mare pondere în veniturile bugetului general consolidat o deține Bugetul de stat, urmat de Bugetele locale și Bugetul asigurărilor sociale de stat.

În anul 2013, veniturile bugetare au fost estimate la 33,6% din PIB, datorită creșterii economice, precum și datorită creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene.

Tabel .5.1 Veniturile bugetului general consolidate în perioada 2013-2015

Mil. lei

Sursa : Ministerul Finanțelor Publice

În anul 2015,estimarea veniturilor bugetare va avea în vedere atingerea unui nivel de 1,8% din PIB al deficitului bugetar, față de 2,1% din PIB pentru anul 2013, aproximat în funcție de indicatorii macroeconomici și evoluția cadrului macroeconomic fiind influențat de evoluțiile zonei euro.

Grafic 3.5.2 Evoluția indicatorilor veniturilor bugetului general consolidate în perioada

2013-2015

Sursa: Ministerul de Finanțe Publice

În timp, cheltuielile bugetare vor putea fi direcționate prioritar către finanțarea sectoarelor de constituire a bazei creșterii economice durabile, mai exact către: sănătate, învățământ, cercetare-dezvoltare, infrastructură, agricultură și protecție socială. Ponderea totală a cheltuielilor bugetare în PIB se poate realiza în termen mediu la valoarea de 35,7%.

Tabel 3.5.3 Cheltuielile bugetului general consolidate în perioadă 2013-2015

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice

Cheltuielile bugetului general consolidate pentru 2013 și 2015 se estimează la 222679 milioane lei, respective 248604 milioane lei, înregistrând o creștere nominală de 25.925 milioane lei față de anul 2015.

Grafic 3.5.4 Evoluția cheltuielilor bugetului general consolidate pe clasificarea economică în perioadă 2013-2015

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice

Cheltuielile cu dobânzile se situează la 1,8% din PIB în 2013 și se mențin la același procent și în 201 , evoluând constant.

Micșorarea subvențiilor la 0,8% din PIB în 2015 față de 1,1% din PIB în 2012 ne arată diminuarea intervenției statului în economie și intensificarea acțiunii regulilor economiei de piață.

Cheltuielile cu bunurile și serviciile ajung la 5,6% din PIB în 2015, față de 6% din PIB în 2013, având un trend crescător.

Cheltuielile cu salariile vor fi cuprinse între 7,4 – 7,2% din PIB și vor avea un trend descrescător, fiind corelate mai bine cu evoluția muncii.

Acestea vor reprezenta 36,9 miliarde lei în 2013, în avans cu 2 miliarde lei față de 2012 și o pondere de 7,01% din PIB în anul 2015.

Reducerea deficitului bugetar poate avea loc și prin impozitarea câștigurilor din tranzacții imobiliare în scopuri comerciale, suprataxarea produselor de lux, eliminarea risipei în cheltuiala banului public, reducerea cheltuielilor, stoparea alocării pe criterii politice și chiar creșterea eficienței investițiilor.

3.6 Criteriul datoriei publice

Datoria publică a României este formată din datoria administrației publice și datoria guvernamentală, rambursabilă din sursele proprii ale beneficiarilor de garanție. Datoria publică, comform metodologiei Uniunii Europene conține în plus și datoria agenților economici clasificați în sectorul de administrație publică. Diferența dintre obligațiile financiare și cele publice este acea datorie publică guvernamentală, ce reprezintă totalitatea obligațiilor externe și interne ale statului, provenind din împrumuturile de pe piețele financiare. Datoria publică locală provine din împrumuturile contractate direct sau împrumuturile garantate de acestea pe piață financiară.

Tabel 3.6.1 Estimarea datoriei publice anuale a României ( % din PIB )

Sursa: EUROSTAR, BNR

Criteriile din “Tratatul de la Maastricht” vizează aspectul datoriei publice. Guvernul trebuie să mențină o poziție financiară durabilă, aceasta reușind a fi atinsă doar prin menținerea poziției bugetare fără atingerea unui deficit excesiv. Practic, deficitul bugetar planificat sau efectiv nu trebuie să treacă de 3% din PIB. Dacă se depășește această valoare atunci deficitul bugetar trebuie redus continuu și substanțial, ajungând la o valoare apropiată de cea a referinței sau să o depășească. Datoria publică trebuie menținută până în 60% din PIB. Dacă valorile înregistrate sunt mai mari atunci trebuie diminuate semnificativ atingând astfel valoarea de referință într-un ritm satisfăcător.

În anul 2014 s-a înregistrat o creștere a datoriei publice ( +23,2 miliarde lei ) semnificativă și superioară necesarului de finanțare a deficitelor cash ale bugetelor consolidate (12,5 miliarde lei). În acest fel, ponderea datoriei publice în PIB a reușit să atingă 39,8 % la finele anului 2014, spre deosebire de 38% la sfârșitul anului 2013. După ajustarea volumului activelor financiare cu nivelul brut, indicatori scad la 31,4 %, cu doar 1,2 puncte procentuale peste valorile anului anterior.

Având în vedere măsura în care orientarea politicilor economice asigură prezervarea soldurilor de consolidare fiscale obținute până în prezent și menținerea evoluției economice la niveluri relative robuste, se așteaptă ca pe termen mediu ponderea datoriei publice din PIB să se înscrie într-o traiectorie descendentă.

Datoria publică din PIB reprezintă cel de-al doilea indicator al sustenabilității finanțelor publice, primul indicator fiind deficitul bugetar. Acesta s-a menținut pe parcursul anului 2014 sub nivelul de 40%. În pofida riscului valutar asociat proporției majoritare a datoriei publice denominate în valută, acest nivel este considerat sustenabil, inclusiv datorită ponderii scăzute a datoriei pe termen scurt.

Privind modul de realizarea a obiectivelor strategice, Comitetul de administrare a rezervelor internaționale a reușit să analizeze permanent evoluția economiei globale și tendințele pieței financiare internaționale, precum și impactul potențial și efectiv al acestora asupra perspectivelor de realizare a obiectivelor stabilite prin strategia aprobată a Consiliului administrației. Comitetul de administrare a rezervelor internaționale a monitorizat în permanență impactul deciziilor de politică monetară și cel al deciziilor adoptate de Ministerul Finanțelor Publice privind refinanțarea datoriei publice asupra rezervelor internaționale cu compoziție valutară a acestora, dar și evoluția economiei României în contextul derulării acordului multilateral de finanțare.

Pe parcursul anului 2014, într-un climat investițional destul de incomod, definit printr-un grad ridicat de incertitudine, s-a practicat în continuare un management al rezervelor internaționale orientat într-o măsură mai intensă pentru valorificarea și identificarea oportunităților apărute pe piețele financiare internaționale, care să nu pericliteze însă obiectivele Băncii Naționale Române privind siguranța și lichiditatea investițiilor.

Printre obiectivele și orientările activității de cercetare în anul 2015 se înscriu și determinarea nivelului sustenabil al datoriei publice din perspective veniturilor și cheltuielilor guvernamentale, folosind cadrul metodologic dezolvat de Fondul Monetar Internațional. Această analiză are că scop evaluarea riscurilor a căror materializare ar implica ajustări semnificative pentru asigurarea finanțărilor și serviciului datoriei ce pot afecta stabilitatea prețurilor și a creșterii economice. Rezultatele vor fi utilizate în vederea îmbunătățirii expertizei în domeniul evaluării de către BNR a efectelor politicii fiscale asupra propriilor proiecții macroeconomice.

Table 3.6.2 Plățile de dobânzi aferente datoriei publice guvernamentale*

Sursa: Mfinante.ro

Grafic 3.6.3 Costul datoriei publice guvernamentale

Sursa: Mfinante.ro

Table 3.6.4 Necesarul de finantare in anul 2015

Sursa : BNR