Criminogeneza Criminala

Drept

Criminogeneza Criminala

Byadmin ianuarie 1, 2024

CRIMINOGENEZA CRIMINALĂ

INTRODUCERE

În abordarea temei alese, devine primordial de a menționa că criminalitatea, este un viciu al oricărui stat din lume, iar lupta cu aceasta este o metoda esențială în drumul spre creare unui stat de drept și a unei ordini sociale.

Actualitatea temei respective este simplu dedusa doar din anumite date statistice înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii ani, ilustrată prin următoarea diagramă. (Vezi Fig. 1)

Fig. 1. Infracțiuni înregistrate în perioada 2008-2013[22].

Din figura ilustrată observăm un nivel de creștere continuă a nivelului criminalității care solicită intervenții imediate în scopul curmării acestui fenomen negativ.

Autoritățile Republicii Moldova, continua o lupta perpetua cu criminalitatea, investind sume colosale în reforme judiciare, care ar opri creșterea criminalității, de asemenea Uniunea Europeană și Consiliul Europei, susține Republica Moldova în lupta cu criminalitatea, spre exemplu, proiectul de cooperare împotriva criminalității informatic, cu obiectivul general de a crea, în paralel, condiții de bază pentru judecători, procurori, ofițerii de urmărire penală antrenați în investigarea acestor categorii de infracțiuni, pentru desfășurarea expertizelor criminalistice specializate conform celor mai bune practici din domeniu, securizarea sistemului informațional al țării în scopul prevenirii atacurilor asupra sistemului, preîntâmpinarea deteriorării și utilizării neautorizate a informației, precum și aderarea la rețeaua internațională de colaborare și ajutor reciproc în domeniul crimelor informaționale pentru dezvoltarea punctului de contact[20].

Pe plan mondial, lupta cu criminalitatea pune în aplicare diverse metode chiar și cele mai stranii la prima vedere, spre exemplu Mexicul folosește exorciști în lupta cu criminalitatea, Cardinalii din conducerea Bisericii Romano-Catolice, majoritară în Mexic, sunt de părerea că doar niște indivizi influențați de credințele sataniste se afla în spatele crimelor de o cruzime incredibilă care au îngrozit societatea civilă mexicană.

Pentru rezolvarea acestei probleme grave, Arhidioceza din capitala Mexico City intenționează sa inițieze în tainele exorcismului un număr cât mai mare de preoți.

Ulterior, preoții respectivi vor patrula pe străzi, alături de echipele de polițiști, în speranța eficientizării activității acestor patrule mixte care vor înfrunta răul, atât fizic, cât mai ales în plan spiritual.

Strategia clericilor mexicani vizează formarea unor adevărate grupuri de rugăciune stradala pentru salvarea sufletelor infractorilor stăpâniți de satana, relatează revista Infolegal[28].

Astfel observăm că lupta cu criminalitatea este actuală pe întreg globul pământesc, iar națiunile lumii încearcă cu metode diverse de a contracara acest fenomen, începând cu cele tradiționale până la utilizarea celor cu tentă divină.

Scopul și obiectivele urmăresc să găsească izvorul acestui fenomen negativ ca criminalitatea, cu care se luptă atât Republica Moldova cât și întregul glob pământesc, dând răspuns la întrebarea ,,Se naște sau devine omul criminal ?”, răspunsul cărei ne poate ajuta la curmarea pe cât este de posibil mai devreme.

Întru atingerea scopului propus urmează să atingem următoarele obiective:

Stabilirea situației criminogene actuale în lume, per ansamblu și la nivel regional, național.

Determinarea situație criminogene în Republica Moldova, compararea acestea cu situația criminogenă din alte state, alte regiuni, la nivel global.

Identificarea izvoarelor criminogene de ordin biologic, psihologic, sociologic, analiza critică a acestora.

Propunerea nor căii de soluționare, modificare legislativă în vedere reducerii la minim a nivelului criminalității.

Metodologia cercetării cuprinde un șir de metode utilizate în vederea dezvoltării temei propuse printre care evident, metoda istorică, prin analiza evenimentelor istorice a personajelor istorice caracteristice fenomenului criminalității și personalității criminalului. Metoda comparativă prin analiza comparativă a nivelului criminalității în diferite perioade în diferite regiuni et cetera. De asemenea vom utiliza metoda studiului de caz, prin ilustrarea unor spețe din practica judiciară a Republicii Moldova în scopul exemplificării în baza unor evenimente reale a teoriilor abordate.

Importanța teoretică și valoarea aplicativă a rezultatelor obținute, după cum am menționat anterior, lupta cu criminalitatea reprezintă un obiectiv major al Republicii Moldova în procesul de dezvoltare și consolidarea sa ca stat de drept, astfel considerăm că lupta cu criminalitatea necesită nu doar aplicarea reformelor în justiție și întărirea calitativă și cantitativă a corpului de polițiști, procurori, judecători, etc., dar și cunoașterea personalității infractorului, a modului acestuia de gândire în dependență de geneticul și spațiul social în care sa dezvoltat.

Compartimentele tezei pentru dezvoltarea temei propuse vom utiliza o structură din două capitole, primul fiind ,,Noțiuni generale ale criminogenezei criminale” compus din noțiuni generale privind criminogeneza criminală în care vom aborda probleme de ordin general privind crima, criminalitatea, criminalul, a clasificării criminalității și nivelului calitativ-cantitativ a acesteia, pentru o pătrundere mai adâncă în teoria temei propuse, urmată de al doilea capitol întitulat ,,Analiza orientărilor criminogenezei criminale prin prisma precedentelor judiciare din Republica Moldova” în care vom aborda propriu zis criminogeneza criminală prin prisma precedentelor judiciare din Republica Moldova, analizate în baza celor mai renumite orientări formate pe parcursul istorie de către criminologi, anume cea biologică, psihologică și sociologică cu teoriile corespunzătoare acestora.

NOȚIUNI GENERALE ALE CRIMINOGENEZEI CRIMINALE

Noțiuni, sensuri, definiții ale crimei, criminalului, criminalității din punct de vedere criminologic

Dezvoltarea temei propuse, elocvent este imposibilă fără de a defini însăși originile problemei respective, anume, ce este crima, criminalul și criminalitatea.

Dostoievski în Crimă și Pedeapsă spune ,,Crima este protestul individului împotriva unei proaste orânduiri sociale.”[8, p. 162], aceasta însă este o abordare literară a problemei respective analizând mai larg sensul noțiunii de crimă observăm următoarele:

Noțiunea de crimă este definită în DEX-ul limbii române ca, infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari[2]. Astfel deducem că conform DEX-ului, orice crimă este o infracțiune, însă nu orice infracțiune este o crimă, deși în legislația penală a Republicii Moldova nu regăsim o definiție a crimei ci doar a infracțiunii fără de a avea o clasificare în acest sens, astfel art. 14 din Codul Penal al Republicii Moldova indică – infracțiunea este o faptă (acțiune sau inacțiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție și pasibilă de pedeapsă penală[1]. O clasificare o regăsim doar în art. 16, unde infracțiunile sunt clasificate ca,

– Infracțiuni ușoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv.

– Infracțiuni mai puțin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv.

– Infracțiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv.

– Infracțiuni deosebit de grave se consideră infracțiunile săvârșite cu intenție pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depășește 12 ani.

– Infracțiuni excepțional de grave se consideră infracțiunile săvârșite cu intenție pentru care legea penală prevede detențiune pe viață[1].

Noul Cod Penal al României nu prevede o definiție a crimei sau o clasificare a infracțiunilor în crime și alte sub diviziuni, art. 15 al Codului Penal Român prevede, infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o[19]. De asemenea Codul Penal Român nu prevede sub nici o formă expresă o clasificare a infracțiunilor.

Codul Penal Rus, analogic Codului Penal al Republicii Moldova, presupune o clasificare conform gravității faptei săvârșite, însă la fel nu dă o clasificare în crime și alte subdiviziuni[18].

Așadar observăm că legiuitorii, evită să definească careva fapte concrete drept crime, definind toate faptele pasibile de pedeapsă penală drept infracțiuni, deci nu rămâne decât de a purcede la soluția doctrinară a problemei respective.

Autorii Valeriu Bujor și Octavian Bejan în lucrarea sa, Interes și Crimă, definesc crima ca, faptă care contravine interesului general prin pericolul sau daună cauzată societății și deci fiecărui individ aparte, trezind o atitudine socială pregnant negativă[5, p.75]. Din cele enunțate trebuie desprins însă un element esențial: sub stigmatul de crimă cad numai faptele ce aduc o atingere (considerabilă) societății luată ca un tot întreg, fie direct, fie prin prejudicierea intereselor particulare, în cazurile în care acest fapt provoacă, într-un mod sau altul, repercusiuni nefaste asupra întregii comunități[5, p.76].

Autorul român Valerian Cioclei, este e o părere care contravine celor enunțate mai sus, susținând că crima este noțiunea generală, iar infracțiune parte componentă a acesteia, deoarece există fapte care încalcă ordinea morală însă nu sunt incriminate de lege penală[7, p. 34], considerăm opinia dată una neîntemeiată, din motivul că atâta timp cât legea penală este menită să ne prevină, protejeze și incrimineze cele mai grave fapte anti-morale, nu putem defini o faptă drept crimă fără de a fi prevăzută de legea penală.

Drept consecință a celor enunțate mai sus putem menționa că, crima totuși este o infracțiune însă deși nu este expres definită în actele legislative, distingem faptul că aceasta presupune o infracțiune soldata cu urmări grave, de regulă cu decesul persoanei.

În urma definirii noțiunii de crimă, care constituie o faptă, este evident că fapta dată sete comisă de către cineva, iar făptuitorul derivând de la cuvântul crimă, este criminalul.

Dicționarul explicativ al limbii române, în unul din sensurile ale cuvântului criminal, propune următoare definiție, ,,persoană care a săvârșit o crimă”[2].

Analizând în termeni strict juridici, criminalul este acea persoană care a comis o infracțiune cu vinovăție sau la care a participat ca autor, complice sau instigator[4, p. 221].

Nu vom analiza detaliat persoana criminalului în acest subiect, aceasta fiind problema abordată exclusiv în capitolul următor.

Așa deci, având o imagine generală asupra crimei și criminalului, putem vorbi despre criminalitate.

La fel ca și anterior, o să încep de la noțiunea uzuală din dicționarul explicativ al limbii române care ne propune următoarea definiție, totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă.

Autorul N. Moldoveanu definește ca fenomen juridic, criminalitatea drept „ansamblul comportamentelor umane considerate infracțiuni, încriminate și sancționate ca atare, în anumite condiții, în cadrul unui sistem (subsistem) de drept penal, determinat concret geo-istoric” [11, p. 121].

Criminologii francezi R. Vouin și J. Leute definesc fenomenul criminalității ca fiind ansamblul infracțiunilor penale de toate felurile comise într-o societate și într-o perioadă dată.

Autorii ruși pun accentul pe caracterul istoric-evolutiv al criminalității, considerând că ea este un fenomen caracteristic pentru orice formațiune social-economică, fiind determinat atât de cauze generale, cât și de cauze și condiții concrete istorice, economice, sociale, politice, culturale etc[15, p. 93].

Aici apare problema următoare, după cum am stabilit anterior, drept crime, pot fi catalogate cele mai grave infracțiuni de regulă soldate cu decesul persoanei, iar noțiune de criminalitate folosește termenul de infracțiune, care presupune orice faptă săvârșită prevăzută de legea penală, să încercăm prin prisma diferitor definiri a fenomenului dat să stabilim un numitor comun în acest sens.

Pentru a putea obține un numitor comun în cast sens consider necesar de a utiliza metoda logică de cercetare, astfel printr-o deducție logică stabilim că o crimă poate fi înfăptuită atât momentan cât și urmare a unor infracțiuni ușoare care formează personalitatea infractorului, iar în consecință acest devine criminal, astfel nu putem omite infracțiunile ușoare din conceptul de criminalitatea să analiza fenomenul fără a le lua în considerație, acestea fiind în anumite circumstanțe un motor al crimelor.

Spre exemplu, dacă o persoană încă fiind minoră comite un șir de fapte amorale fără de a fi sancționat, mai târziu este atras de câteva ori la răspundere contravențională, iar prin urmare devine subiect al infracțiunii, recidivează și ulterior devine criminal, observăm cum evoluția carierei criminale a cestuia se dezvoltă pas cu pas, fără a fi curmată la momentul potrivit fapt ce îi permite să devină criminal, astfel este absolut necesar de analiza fenomenul criminalității într-o perspectivă mai largă, luând în considerați nu doar aspectele infracționale, dar și cele contravenționale sau chiar amorale neprevăzute de legislația în vigoare, curmând fenomenul negativ care se află în progres fără de a permite dezvoltarea ulterioară a acestuia până la momentul când nu putem doar să-l constatăm.

Sumând cele menționate în subiectul propus, distingem că crima aste evident o infracțiune, însă doar în cazul, când este una deosebit sau excepțional de gravă, soldată de regulă cu decesul persoanei, iar persoana care a prin derivare de la noțiunea rădăcină este criminalul și prin urmare a comiterii acestor fapte anti-sociale, se formează fenomenul de criminalitate ca include în sine atât crimele cât și alte infracțiuni care sunt izvoare ale criminalității.

Cele mai reprezentative clasificări criminologice ale criminalității

Clasificarea este operația și metoda logică prin care obiectele dintr-o mulțime dată sunt distribuite în submulțimi numite „clase” în funcție de asemănările și deosebirile dintre ele. Compararea obiectelor se face dintr-un anumit punct de vedere, numit criteriu[17].

Reieșind din cele menționate mai sus, criminalitatea fiind o mulțime de infracțiuni, de asemenea poate fi clasificată din punct de vedere al nivelului de înregistrare, cunoaștere, descoperire, soluționare judiciară astfel obținem:

Criminalitatea reală care cuprinde plenitudinea infracțiunilor efectiv săvârșite pe un anumit teritoriu și într-o perioadă determinată, care se divizează în criminalitate înregistrată infracțiunile fixate (înregistrate) în modul corespunzător de organele de urmărire penală și criminalitate latentă infracțiuni care n-au fost incluse în statistica oficială.

Criminalitatea latentă la rândul său se clasifică în criminalitate necunoscută (propriu-zis latentă), adică infracțiuni care, din anumite considerente n-au fost aduse la cunoștința organelor de drept sau acestea nu dispun de nici o informație despre ele și criminalitate tăinuită, adică infracțiuni al căror fapt, deși a fost sesizat organelor de urmărire penală, sau le este cunoscut acestora, dar n-au fost înregistrate, sau n-au nimerit în datele statisticii oficiale (de exemplu, din dorința de a mistifica indicii reușitei în descoperirea infracțiunilor). Pentru criminalitatea tăinuită este specific momentul intențional.

Criminalitatea înregistrată se ramifica în cea descoperită și nedescoperită. Criminalitatea descoperită conține infracțiuni care fac obiectul unor cauze penale ce au ajuns la punctul înaintării învinuirii. Criminalitatea nedescoperită include infracțiuni privitor la care a fost suspendată urmărirea penală (din lipsă de probe, neidentificarea făptuitorului etc.).

Criminalitatea descoperită se subdivide în criminalitate judecată (condamnată) și necondamnată. Criminalitatea condamnată (judecată) însumează infracțiuni pentru care s-a pronunțat o sentință de condamnare, care a rămas definitivă. Criminalitatea necondamnată este compusă din infracțiuni pentru care nu s-a pronunțat sentința de condamnare, deși au constituit obiectul dezbaterilor judiciare (achitarea, liberarea de pedeapsa penală etc.).

De asemenea criminalitatea o mai putem clasifica și după criteriul regional, astfel obținem:

Criminalitatea globală, care reflectă statistica privind nivelul de criminalitate pe întreg globul pământesc.

Criminalitatea continentală, care reflectă statistica privind nivelul criminalității pe un anumit continent, de exemplu criminalitatea europeană, asiatică etc.

Criminalitatea statală, cuprinde nivelul criminalității într-un anumit stat, aici o putem sub divizia în cea locală care, reflectă nivelul criminalității într-o anumită regiune administrativ teritorială în dependență de forma de organizare administrativ teritorială a statului.

Începând cu anul 1955 sub egida ONU se desfășoară congrese de prevenire a criminalității și tratament delicvenților.

Congresele se desfășoară odată în 5 ani, țările participante sunt cerute sa prezinte informația referitoare la starea criminalității astfel fiecare țară are posibilitatea sa compare starea nivelului, structura și dinamica criminalității la sine cu alte drepturi.

Ultimul congres a avut loc în 2010 în Salvador, concluziile congresului: anual criminalitatea mondiala creste cu 5%.

Se constată creșterea infracționalității violentei inclusiv și a infracțiunilor săvârșite de către bande înarmate.

Se evidențiază creșterea infracțiunilor Gulerelor Albe sau altfel spus totalitatea infracțiunilor comise în procesul desfășurării activității de antreprenorial de către antreprenori, manageri, posesori și conducători ai diferitelor agenții economice și criminalitate corporativă[6, p. 188].

Creșterea ponderii infracțiunilor prin folosirea invențiilor de tehnologie înalta.

Cercetătoare americana Freda Adler în lucrarea sa „tarile neobsedate de criminalitate” a studiat tarile cu un nivel înalt de criminalitate cel mai scăzut, încercând să evidențieze acele trăsături comune care joaca un rol important în menținerea criminalității la o rată destul de scăzută în comparație cu restul lumii și anume este vorba de Luxemburg. Elveția, Bulgaria, Japonia, Coreea de Nord și Cuba. Savanta Freda Adler a ajuns la concluzia ca tarile cu regim totalitar în care

controlul statului asupra vieții private a cetățenilor se bucura de nivel de criminalitate destul de scăzută, însă ca serie nu face una și răscumpăra alta.

În țările capitaliste care au fost supuse studiului un rol foarte important îl joacă moravurile și tradițiile sociale create de-a lungul secolelor.

Un adevărat fenomen criminologic reprezintă în sine Japonia unde rata criminalității este stabilă sau creste nesemnificativ de 10 ani. Fenomenul Japonez a fost supus mai multor studii criminologice conform cărora situația criminogena favorabila în Japonia se datorează următoarele obstacole:

Ponderea mare a persoanelor cu vârstă înaltă în structura populației Japoneze, 98% din cetățenii ai Japoniei sunt Japonezi astfel se exclud divergentele culturale, naționale, religioase.

Religia dominantă în Japonia este confucianismul care presupune educarea oamenilor în respect fata de orice om ce sta pe a treapta mai înaltă a ierarhiei sociale, din asta reiese supunerea față de colaboratorul organelor de drept, patronul sau în genere orice funcționar.

Rata extrem de mică a divorțurilor 2%. În criminologie demult este dovedită funcția anticriminogena a familiei. Practica angajării pe viată la un loc de munca.

Diferența în rata criminalității între state capitaliste și socialiste poate și demonstrată printr-un exemplu elocvent înainte de prăbușirea Zidului de la Berlin rata criminalității în Republica democratica germana a fost aproape cu 10 ori mai mica decât în Republica Federativa Germana.

După prăbușirea Zidului si unirea Germaniei rata criminalității sa egalat în câțiva ani.

Din spațiul fostei Uniuni Sovietice cele mai multe infracțiuni sunt în tarile baltice (Lituania,

Letonia, Estonia) cele mai puține în Azerbaidjan[30].

Concluzionând cele expuse în prezentul subpunct observăm cum printr-o simplă clasificare, apare la iveală o analiză cantitativă și prin urmare un exemplu demn de urmat în procesul de prevenire a criminalității, despre analiza cantitativă a fenomenului criminalității urmează sa discutăm în subiectul următor.

Caracteristica cantitativ-calitativă a criminalității în Republica Moldova și alte state

Cercetarea fenomenului criminalității evident presupune și o analiză statistica a acesteia, în abordarea acestei probleme s-o tratez prin prisma unei statistici atât la nivel mondial, regional și local, pentru cercetare cu o amplitudine mai mare.

Astfel vorbind despre criminalitate la nivel mondial Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate a publicat un raport privind numărul crimelor la nivel internațional. În anul 2012, potrivit acestui raport, 437.000 de oameni din întreaga lume au fost uciși.

Jean-Luc Lemahieu, director de relații publice al instituției, spune că trebuie să înțelegem cum este afectată fiecare tara în parte de aceste infracțiuni.

Cele mai multe victime sunt bărbați tineri, dar și femei. Aproximativ 95% dintre criminali și 80% dintre victime sunt bărbați, se arată în acest studiu.

În cazul femeilor, ele sunt de cele mai multe ori victimele unor violențe domestice, fiind ucise chiar de soț sau de partener.

Indiferent de sexul lor, peste jumătate dintre victime sunt foarte tinere, au sunt 30 de ani. De cele mai multe ori, bărbații sunt uciși de persoane pe care nu le cunosc, în timp ce femeile cad victime unor rude sau persoanelor cu care au o relație intimă. (Vezi Fig. 2)

Fig. 2. Numărul total de omucideri pe regiuni conform datelor ONU din 2013[31, p 22].

Conform graficului observăm că continentul american, este în topul clasamentului, aici desigur drept motiv poate servi nivelul slab de dezvoltare a unor state din america latină cât și disponibilitatea deschisă de procurare a armelor în SUA.

Dacă să vorbim de sub regiuni rata criminalității este mai mare în Africa de Sud (30 de crime la 100.000 locuitori) și în America Centrală (26 de victime la 100.000 de locuitori). (Vezi Fig. 3)

Fig. 3. Numărul de omucidere la 100.000 locuitori pe regiuni[31, p 23].

Dacă să reprezentăm aceleași date pe harta politică a lumii obținem următoarea imagine. (Vezi Fig. 4)

Fig. 4. Harta mondială a omuciderilor[31, p 23].

Din imagine observăm cu nuanță mai întunecată zonele unde criminalitatea este mai ridicată. Epicentrele fiind în America centrală și Africa de sud.

Conform datelor ONU la nivel național statisticile celor mai criminogene state pe planul omuciderilor, arată în modul următor.

Statele din america centrală sau aranjat în următorul clasament. (Vezi Fig. 5)

Fig. 5. Omucideri per 100.000 locuitori în America Centrală[31, p 23].

Statele din America de Sud sau aranjat în următorul clasament. (Vezi Fig. 6)

Fig. 6. Omucideri per 100.000 locuitori în America de Sud[31, p 26].

Venezuela fiind în fruntea clasamentului cu o rată de 53,7 omucideri per 100.000 locuitori, iar Brazilia care urmează găzduiască Jocurile Olimpice din 2016 înregistrează o rată de 25,2 omucideri per 100.000 locuitori, fapt care îngrijorează comitetul central al jocurilor olimpice.

Statele din Europa de Est sau aranjat în următorul clasament. (Vezi Fig. 7)

Fig. 7. Omucideri per 100.000 locuitori în Europa de Est[31, p 26].

Din clasamentul următor observăm că Republica Moldova se află în topul clasamentului ocupând poziția a 2-a cu o rată de 6,5 omucideri per 100,000 locuitori.

De asemenea Organizația Națiunilor Unite ne propune harta Europei, care ilustrează zonele cu un umăr mai mare de omucideri, evidențiindu-le cu o nuanță mai întunecată a albastrului. (Vezi Fig. 8)

Fig. 8. Harta nivelului de omucideri în Europa[31, p 26].

Din imagine observăm Regiunea Moldovei din România este locul unde au avut cele mai multe crime din statul respectiv. De asemenea, în Republica Moldova se observă aceeași situație.

De asemenea vorbind la nivel local revista Manager.ro, ne propune un top al celor mai periculoase orașe din lume.

Topul alcătuit cuprinde 50 de orașe în care s-au produs cele mai multe omoruri per 100.000 de locuitori.

Astfel obținem următoarele date: (Vezi Fig. 9)

Fig. 9. Cele mai periculoase orașe din lume[16].

Observăm că 41 din primele 50 de orașe cele mai periculoase din lume se afla în America de Sud. Aceasta observație reiese din clasamentul anual realizat de organizația neguvernamentala mexicana "Consiliul cetățenilor în numele siguranței publice și al justiției".

San Pedro Sula din Honduras a fost proclamat cel mai primejdios oraș din lume, cu 169 omoruri la 100.000 de locuitori. Orașul are în jur de 870.000 de locuitori și este apreciat centrul industrial din Honduras.

Pe locul al 2-lea în acest clasament este stațiunea mexicana Acapulco, un loc prin care se tranzitează drogurile din America Centrala către Statele Unite. Aici sunt 143 de crime pe an la 100.000 de locuitori. A treia poziție este ocupata de capitala venezueleana Caracas, cu 119 omoruri la 100.000 de locuitori.

Organizația independenta care a făcut raportul cere ca autoritățile să ia masuri imediate pentru a scădea rata criminalității, dând ca exemplu orașul mexican Ciudad Juarez, de la granița cu Statele Unite, care în 2011 era pe locul 2 în topul orașelor cu cea mai mare rată de criminalitate, dar anul trecut s-a situat pe locul 17, cu 56 de crime la 100.000 de locuitori.

Așadar observăm că situația criminalității în lume este foarte diversă, de la una îngrozitoare, până la una exemplară, însă nu de fiecare dată aceasta se datorează stării economice a regiunii respective cum ar putea părea la prima vedere chiar și în unele orașe dezvoltate economic destul de bine, este prezentă o situație criminogenă la un nivel îngrozitor.

Însă evident că este necesar o desfășurare mai detaliată a nivelului criminalității în Republica Moldova, deja parțial sa atins problema dată în statistica mondială unde nu apărem în cea mai bună lumină, dar totuși actualmente avem următoarea situație.

Pentru anii 2005-2013 Biroul național de statistică are următoarele date prezentate grafic. (Vezi Fig. 10)

Fig. 10. Infracțiuni înregistrate în perioada 2005-2013[22].

După cum observăm din graficul respectiv, criminalitatea în Republica Moldova este în creștere, deși în perioada anilor 2005-2009 s-a produs un mic progres în acest sens, actualmente aceasta este în creștere și o creștere continuă.

Stabilire motivelor creșterii criminalității este evident complicat, astfel apar două ipoteze, una conform căreia criminalitatea a crescut o data cu schimbarea guvernării și preluarea damurilor puterii de către AIE și mărirea numărului de crime într-un regim de guvernare de dreapta, cealaltă, conform căreia, sa micșorat numărul de infracțiuni tăinuite anterior, care din ipotezele date este cea corectă rămâne la discreția fiecăruia din noi probabil prin influența diferitor viziuni politice.

Cert este faptul că situația criminogenă este una îngrozitoare în Republica Moldova, din punct de vedere regional, observăm din graficul următor că cea mai acută situație este în capitală cu o rată de circa 30% mai mare decât în alte regiuni ale țării (Nord, Centru, Sud). (Vezi Fig. 11)

Fig. 11. Infracțiuni înregistrate după regiuni ale țării în perioada 2005-2013. [26].

După cum observăm situația criminogenă sa tensionat mai mult în mun. Chișinău, iar raioanele din Centrul țării au depășit, raionalele din Nord începând cu anul 2011.

Nu putem trece cu vedere nici statistica infracțiunilor grave, deosebit de grave și excepțional de grave, deoarece cum am stabilit anterior, crimele propriu zise constituie anume această categorie de infracțiuni constatăm următoarele date. (Vezi Fig. 12)

Fig. 12. Infracțiuni înregistrate după gradul de gravitate a acestora în perioada 2005-2013[25].

După cum observăm din grafic, este îmbucurător faptul că a scăzut semnificativ numărul de infracțiuni grave de asemenea și numărul de infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave a scăzut puțin.

În ceia ce ține de vârsta persoanelor care au săvârșit statistică ne vorbește în felul următor. (Vezi fig. 13)

Fig. 13. Infracțiuni înregistrate după vârsta infractorilor în perioada 2009-2013[27].

După cum observăm din figura sus menționă cele mai multe infracțiuni sunt comise de persoane cu vârsta de peste 30 ani, însă în acest context este de menționat că vârsta de peste 30 ani presupune un eșalon mai mare de persane decât în alte categorii, astfel putem spune că deși grafic vedem un lider, propriu zis grupul cu cel mai ridicat nivel de risc sunt persoanele cu vârsta între 18-24 ani.

Vorbind despre criminalitatea în dependență de vârsta infractorului, nu putem trece cu vederea nici statistica infracționalității pe criteriul de gen. În acest sens avem următoarele date. (Vezi fig. 14)

Fig. 14. Infracțiuni înregistrate după criteriul generic în perioada 2008-2013[24].

Din datele statistice obținute observăm că numărul infracțiuni comise de către femei variază între 1183 și 1664, pe unicul penitenciar pentru femei de la Rusca are un Număr maxim de condamnați admis pentru deținere de 310 persoane[21]. Astfel observăm incapacitatea sistemului penitenciar din Republica Moldova în situația în care s-ar condamna mai multe persoane la ispășirea reală a pedepsei cu închisoarea.

După cum am menționat și anterior, motorul criminalității poate fi regăsit chiar și în perioada de minoritate, astfel ținem să identificăm și indicii infracționalității juvenile. (Vezi fig. 15)

Fig. 15. Infracțiuni comise de către minori în perioada 2008 – 2013

Din graficul menționat observăm că infracționalitatea juvenilă se menține la un nivel stabil dar tot odată ridicat, fapt ce necesită intervenții cât mai eficiente și rapide.

Paralel cu analiza numărului de omoruri comise de minori, pentru a observa dacă este infracționalitatea juvenilă un drum spre criminalitate sau este un fenomen deja înregistrat. (Vezi fig. 16)

Fig. 16. Omoruri comise de minori în perioada 2008 – 2013.

Din grafic observăm că numărul de omoruri comise de minori este în scădere, deși a fost înregistrat apogeul în anul 2012, oricum acest este relativ în scădere de anii precedenți, ceia ce denotă faptul că intenționalitatea juvenilă este doar un motor pentru criminalitate, deoarece infracțiuni deosebit de grave și excepțional de greve se comit relativ puține, iar curmarea acesteia ar putea influența pozitiv asupra statisticii criminalității ulterioare.

În ceia ce ține de prevenire ulterioară a infracțiunilor prin aplicarea pedepsei cu închisoarea, statistica înregistrează următoarele date. (Vezi fig. 17)

Fig. 17. Minori condamnați la pedeapsa cu închisoarea.

Din datele obținute observăm că relativ den umărul de infracțiuni înregistrate de circa 1300, numărul de persoane condamnate la ispășire pedepsei cu închisoarea este mic, fapt care poate încuraja comitere de noi infracțiuni și dezvoltarea carierei criminale a minorului.

Făcând o concluzie provizorie a celor expuse în subiectul precedent și în capitolul respectiv, menționăm că sensul noțiunii de crimă diferă în dependență de viziunile unor autori, însă în mod majoritar se constată că aceasta este o infracțiune soldată cu cele mai grave urmări de regulă decesul persoanei. Deși cuvântul criminalitate, are drept rădăcină cuvântul crimă analizând statistica acestui fenomen nu putem să nu luăm în considerație și celelalte infracțiuni ca punct de pornire a următoarelor comiteri de crime.

În urma analizei, cantitative a fenomenului criminalității am stabilit că situația criminogenă în Republica Moldova este una deplorabilă, ocupând poziții fruntașe în clasamentele celor mai criminogene state din Europa, astfel analiza fenomenului criminalității prin prisma criminogenezei criminale, dând un răspuns la providența criminalului, poate genera soluții de curmare a fenomenului respectiv, prin crearea unui aport semnificativ asupra, dezvoltării și întării statului de drept în Republica Moldova.

ANALIZA ORIENTĂRILOR CRIMINOGENEZEI CRIMINALE PRIN PRISMA PRECEDENTELOR JUDICIARE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Orientarea biologică

Dat fiind faptul că pe parcursul istoriei s-au format un șir de viziuni asupra criminogenezei criminale, în continuare vom încerca să analizăm, cele mai emerite terorii sistematizându-le în conținutul orientărilor respective, racordând cele expuse teoretic la situații petrecute în precedentele judiciare din Republica Moldova.

Astfel, dezvoltând criminogeneza criminală prin prisma orientării biologice, pe prim plan apare personalitatea lui Cesare Lombroso, creatorul antropologiei criminale și al Școlii pozitiviste italiene.

Marvin Wolgfang spunea, nici un nume nu a fost probabil atât de mult elogiat sau contestat ca acela a lui Cesare Lombroso.

Lombroso s-a născut la 6 noiembrie 1835, la Verona, provenind dintr-o familie de evrei. Începând de la 17 ani, a studiat medicina, la Pavia și apoi la Padua și Viena. Din 1858, când și-a terminat studiile, s-a ocupat de studierea bolilor mintale, perioadă în care, în urma investigațiilor asupra cretinismului, publică lucrarea ,,Cretinismul în Lombardid”[3, p. 88].

Ca medic militar și ulterior, din 1863 ca profesor la catedra de Psihiatrie, la Universitatea din Pavia și din 1876 tot ca profesor dar de medicină legală și antropologie, la Universitatea din Torino, Lombroso a efectuat diverse studii asupra delicvenților. Unul dintre aceste studii s-a referit la corpurile și craniile a 387 de criminali ce s-au aflat în închisoarea din Pesaro. Constatările rezultate le-a comparat cu cele pe care le-a obținut în urma examinării a peste 400 de cranii și corpuri ce-au apar ținut soldaților morți în bătălia de la Solferino.

În urma acestui studiu de anatomie comparată, a constatat că la criminali există o mică denivelare (gropiță) occipitală, anormal dezvoltată, fată de craniile oamenilor necriminali, dar asemănătoare cu gropița (denivelarea) existentă la craniile mamiferelor inferioare. Din cauza acestei constatări, Lombroso a dedus că delicvenții, mai corect criminalii, apar țineau unui tip de om înapoiat în raport cu oamenii normali. Deducția fondatorului criminologiei a fost, de fapt, dovada pe care o căuta în susținerea tezei sale, preluată de altfel de la Charles Darwin. Cercetătorul englez (anterior, apariției lucrării în trei volume,"Omni delicvent" -1876) a afirmat în lucrarea sa "Strămoșul omului", în anul 1871 că: "Bărbații cu înclinații negative care îi fac ocazional apariția în familii, fără o cauză observabilă, pot fi rămășițe ale unei stări primitive, din care ei nu au progresat vreme de generați. Continuând observațiile sale, el a supus 5907 de delicvenți unui examen antropometric, biologic, medical și psihologic, comparând rezultatele obținute cu cele desprinse în urma examinării unui grup de control, format din nondelicvenți. Concluzia la care a ajuns a fost o confirmare a constatărilor anterioare: că adevăratul criminal este o ființă înapoiată spre stadiul de atavism.

Pentru completarea teoriei sale, el a comparat delicvenții cu membrii triburilor de primitivi care mai existau atunci în diferite pârți ale lumii. Potrivit concluziilor sale aceștia din urmă sunt întârziați nu pentru că le lipsește civilizația, ci pentru că evoluția lor spre omul normal s-a oprit, așa cum s-a întâmplat și cu omul criminal care prezintă, spre deosebire de noncriminali, niște trăsături atavice, numite de el "stigmate anatomice", chiar dacă nu sunt vizibile la părinții săi genetici.

Aceste idei și le-a sintetizat în lucrarea sa "L'uomo delinquente" apărută în 1876, unde autorul a indicat un număr de caracteristici fizice exterioare, "stigmate anatomice" specifice omului criminal dintre care menționăm: buze cărnoase și umflate; nas deformat; lungimea excesivă a brațelor; deformații ale toracelui; bărbia proeminentă sau retrasă specifică maimuțelor; proeminența pomeților și a maxilarelor; defecte particulare ale ochilor; urechi depărtate de cap; dentiție anormală și mai multe degete la mâini și picioare[12, p. 187]. În ilustrare prin imagine acesta ar arăta în viziunea lui Lombroso aproximativ în felul următor. (Vezi fig. 18)

Fig. 18. Portretul criminalului în viziunea lui Lombroso.

După cum observăm din imagine, chipul criminalului în viziunea lui Cesare Lombroso este o persoana cu un exterior destul de apropiat celui al mamiferelor.

Teoria lui Cesare Lombroso a fost supus unei critici foarte duri printre care cea a cercetătorilor englezi Goring și Pearson.

Aceștia, în perioada 1901-1913, dorind să stabilească veridicitatea științifică a teoriei lombrosiene a criminalului înnăscut, au cercetat 3000 de deținuți comparativ cu tot atâția studenți de la universitățile Oxford și Cambridge, plus funcționari ai administrației britanice[13, p. 47].

Studiul comparativ efectuat pe cele două grupuri umane a scos în evidență că, așa zisele "stigmate anatomice" existau în egală măsură atât la delicvenți cât și la nondelicvenți, infirmând în felul acesta teza criminalului înnăscut.

Dacă sa abordăm problema comparativ pe plan internațional, atunci să încercăm să racordăm imaginea propusă de Lombroso cu cei mai renumiți criminali din istorie, astfel obținem următoarea imagine. (Vezi fig. 19, 20, 21)

Fig. 19. Comparația imaginii criminalului în viziunea lui Lombroso cu imaginea teroristului nr. 1 Osama bin Laden.

Fig. 20. Comparația imaginii criminalului în viziunea lui Lombroso cu imaginea lui Al Capone.

Fig. 20. Comparația imaginii criminalului în viziunea lui Lombroso cu imaginea lui Matteo Messina Denaro.

Din imagine observăm că deși Osama bin Laden fiind teroristul Nr. 1 în lume, nu întrunește acele stigmate anatomice despre care vorbea Lombroso, având o imagine exterioară tipică unui om de proveniență arabă, fapt care evident compromite teoria lombrosiană.

Din perspectiva precedentelor judiciare din Republica Moldova, vom ilustra o speță întâlnită în instanța de judecată din r. Călărași, unde pe rol a fot următorul dosar, evenimentele căruia am avut ocazia de a le cerceta.

Astfel, la data de 22 septembrie 2008, inculpatul I.F., a fost condamnat conform art. 27 și art. 186 alin. (2) CP RM, pentru că la data de 11 noiembrie 2006 în jurul orelor 23.30 acesta a intrat, pe poartă în gospodăria lui G.R., cu scopul de a sustrage iepuri, ultimul având în gospodăria sa mai multe animale domestice, pe care le creștea în scopul comercializării. Însă din cauze independente de voința făptuitorului, nu și-a dus intenția până la capăt: auzind gălăgie provocată de animale G.R, a ieșit din casă, iar I.F, a lăsat cușca în care se aflau iepurii pe care intenționa să-i sustragă, și a fugit de la locul infracțiunii, prin urmare fiind condamnat la 200 ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

În 2009, la data de 17 decembrie în jurul orelor 22, I.F., pătrunde în incinta magazinului alimentar din localitate și sustrage bunuri în valoare de 2500 lei, fapt pentru care la data de 15 septembrie 2010 este condamnat conform art. 186 alin. (2), la 2 ani de închisoare cu ispășirea reală a pedepsei.

În anul 2013, acesta împreună cu A.B. și T.Z, în jurul orelor 22,30 pătrunde într-un depozit, unde aceștia urmăreau să sustragă electrocasnice, prin urmare aceștia au pătruns în depozit, au neutralizat paznicul lovindu-l în regiune capului cu un obiect dur-concludent, însă cel din urmă a reușit în momentul pătrunderii să alerteze serviciul pază în supravegherea cărora se afla depozitul, prin urmare toți cei trei fiind reținuți la fața locului, iar prin urmare I.F. este condamnat conform art. 188 alin. (2) la 8 ani de închisoare.

Așadar observăm evoluția carierei criminale a lui I.F., iar din cele expuse racordând la teoria Lombrosiană, ar fi evident că imagine acestui ar trebui să fie o cumulare de stigmate anatomice menționate de acesta, însă în realitate comparația celor doua portrete (Omului delincvent a lui Lombroso și I.F) arată în felul următor. ( Vezi fig. 20).

Fig. 20. Comparația portretului omului delincvent a lui Lombroso și a lui I.F din speță.

Din imagine putem observa că imaginea lui I.F. este una tipică unui om de origine europeană fără de a regăsi careva din stigmate anatomice despre care vorbește Lombroso în lucrarea sa "L'uomo delinquente".

Astfel deducem că actualmente persoanele criminale exterior practic nu se deosebesc de cele noncriminale, aceștia stârnindu-se să aibă un exterior cât mia simplu și obișnuit pentru a se camufla și contopi ușor în mulțime.

Drept concluzie a celor abordate în subpunctul expus, putem menționa că orientării biologice și cercetătorilor care au contribuit la dezvoltarea aceștia, trebuie să le fim foarte recunoscători, pentru aportul care l-au adus în formarea criminologiei ca știință.

Principalele erori a lui Lombroso se situează în plan metodologic. Abordarea statică a individualității fizice, neglijarea totală a laturii dinamice, a schimbărilor ce se produc în structura stomato-fiziologică a individului în cursul vieții, lipsa unor grupuri control care să ofere suport științific afirmațiilor sale cu privire la pretinsa diferință între criminal și noncriminal sunt numai câteva din aceste erori. Lovitura cea mai puternică dată teoriei lombrosiene a venit din partea cercetătorilor de antropologie modernă, care au arătat că procesele ce caracterizau gândirea omului primitiv nu diferă radical de cele ale omului epocii actuale.

Orientarea psihologică

Teoriile aparținând acestei orientări se caracterizează prin aceea că în concepția autorilor, biologicul și socialul nu au relevanță în procesul criminogen ,,decât în măsura în care permit o bună înțelegere a modului în care se structurează mentalitatea criminală” [7, p. 221].

În cadrul abordării orientării respective, evident că în prim plan va ieși personalitatea lui Sigmund Freud.

Sigmund Freud s-a născut într-o familie de evrei așkenazi din Freiberg, Moravia. Și-a luat numele de "Sigmund" abia la vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei, dar mai avea și alți frați (vitregi) din căsătoriile precedente ale tatălui său. Cu toate că familia sa nu era o familie înstărită și trăiau într-un apartament mic și aglomerat, părinții săi au făcut totul pentru ca Sigmund să aibă parte de cele mai bune condiții, uneori și cu prețul defavorizării celorlalți copii ai familiei[10, p. 6].

Freud este considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor.

A creat concepte psihologice noi și a lansat multe teorii originale; a acordat o importantă deosebită instinctelor care domină viață psihică și fizică a persoanei, menționând că individul ,,prin eul său nu este stăpân la el acasă”.

În accepțiunea lui Sigmund Freud psihicul uman se compune din trei niveluri:

– Primul este Id-ul, el reprezintă partea inconștientă a psihicului fiind formată din totalitatea instinctelor, dintre acestea, cel mai puternic este instinctul sexual (care asigură perpetuarea speciei umane) alături de instinctul plăcerii și cel al agresivității.

– Al doilea nivel îl constituie Ego, reprezentat de partea conștientă a psihicului. Acest nivel este format din imaginea pe care individul o are despre propria-i ființă în raport cu natura înconjurătoare și cu organismul său.

– Cel de al treilea nivel îl reprezintă Superego, fiind conștiința morală a individului, concepțiile sale despre propria-i existență socială. Acest al treilea nivel este cea mai recentă achiziție a psihicului, dar și cea mai fragilă[29].

Concepția lui Freud a influențat considerabil cercetarea criminologică. Ne oprim în cele ce urmează asupra principalelor interpretări cauzale ce își au sursa în psihanaliză.

Așa deci va deveni omul criminal sau nu în viziunea lui Freud este o problemă legată de psihicul uman, dacă să luăm în considerație că Superego al fiecărui om poate fi antrenat, deci cu cât persoana este cu un nivel de educație mai ridicat cu atât acesta se va putea opune mai ușor instinctelor care îl pot duce la comiterea unei crime.

Eroarea principală a acestei orientări constă în a căuta cu insistență autonomia criminologiei într-o personalitate specifică, în a considera infractorul ca posesor al unui tip aparte de personalitate, diferențiată, fie ca natură, fie ca grad, de personalitatea non infractorului.

În centrul acestor preocupări nu se situează deci personalitatea individului care a comis infracțiunea, ci personalitatea criminală ca obiect de studiu specific.

Pe plan etiologic, limita esențială a acestei orientări în oricare din variantele sale constă în reducerea problematicii personalității umane la factorii de ordin psihologic. Potrivit opiniei multor criminologi americani, datele cercetărilor realizate arată că numai o parte redusă a comportamentelor delincvente se datorează tulburărilor psihice, iar pe un plan mai general, diferența dintre criminal și non criminal este foarte mică.

După cel de al II-lea război mondial, în ciuda atracției pe care freudismul a exercitat-o în abordarea comportamentului uman, a celui delincvent în particular, a fost evident că acesta nu a oferit dovezi care să demonstreze o geneză exclusiv de ordin psihologic a crimei.

În continuare pentru a aborda problema descrisă mai spus vom utiliza un precedent judiciar folosind atât momente de conflict cu legea, cât și cele anterioare acesteia pentru a observa aborda critic teoria Freudiană, istoria relatată fiind pe viu de către mine, din motivul că protagoniștii acesteia au locuit pe aceeași stradă.

G.G. și V.G, fiind frați, dintr-o familie de omeni intelectuali, tatăl acestora fiind director al Școlii Profesionale, iar mama acestora fiind profesoară la aceiași scoală, presupune faptul că cei doi copii primeau o educație din punct de vedere pedagogic corectă, ambii frecventau aceiași școală, erau orientați de aceiași profesor și participau la aceleași cercuri extra-curriculare.

V.G. finalizează cu succes școala și este înmatriculat la Universitatea tehnică din Moldova.

G.G la vârsta de 16 ani. împreună cu doi prieteni de ai săi, solicită serviciile taxi, indicând o adresă îndepărtată de spațiile locative, la momentul ajungerii destinației, G.G folosind un cuțit de bucătărie, îl lipsește de viață pe șoferul taxiului, răpindu-i mijlocul de transport, fapt pentru care este condamnat la 8 ani de închisoare.

Din speța relatată observăm cum două persoane cu un nivel de educație similar, ceia ce ar presupune un super-ego apropiat, urmează două drumuri diferite în viață, unul din aceștia pornind pe cariera criminală, concomitent compromițând teoria Freudiană.

În concluzie a prezentei orientări cu toate limitele ți criticele menționate, nu putem să nu reținem contribuția pe care orientarea psihiatrică-psihologică a adus-o la dezvoltarea criminologiei ca știință. Freudismul a revoluționat „modul în care noi vorbim despre noi înșine. Multe din conceptele sale, ca instanțele personalității, simbolistica visurilor, agresiunea subconștientului, au intrat definitiv în vocabularul criminologie.

Acumularea unui bogat material factual, care a permis o explorare a universului psihic al infractorului, dezvăluind aspecte inedite cu privire la motivația actului infracțional, la dinamica producerii acestuia, se datorează, mai cu seamă, acestei orientări.

Orientarea sociologică

Primele explicații ale genezei criminalității de ordin sociologic s-au succedat în decursul timpului în ordinea următoare: teoriile școlii cartografice: teoriile școlii socialiste și cele ale școlii sociologice creată de Durkheim, toate numite sub numele de Școala franco-belgiană a mediului social, ai căror reprezentanți R. M. Stănoiu îi numește, "precursorii".

Se afirma, de reprezentanții acestor teorii, că sarcina criminologiei (ca o ramură desprinsă din sociologie n,n) este de a stabili substratul social al delicventei, identificat ca fiind deteriorarea valorilor tradiționale, generator de industrializare, urbanizare și generalizarea modului de viața urban.

În continuare să încercăm explicarea celor mai emerite teorii ai orientării propuse:

Emile Durkheim fiind părintele școlii sociologice, considerăm, esențial de a aborda ideile principale acestuia în abordare criminogenezei prin prisma sociologică.

Filozof și sociolog francez de origine evreiască, considerat fondatorul școlii franceze de sociologie, având cea mai importantă contribuție în stabilirea academică a sociologiei ca știință și acceptarea acesteia în cadrul științelor umaniste.

În familia lui Emile Durkheim a existat o puternică tradiție religioasă, iar el a studiat ebraica și doctrina talmudică. Emile Durkheim și-a susținut doctoratul în filozofie, iar titlul tezei sale a fost "Despre diviziunea muncii sociale". Teza principală a fost însoțită de o teză complementară redactată în limba latină.

În anii 1885-1886 studiază la Paris științele sociale și continuă în Germania sub îndrumarea lui Wilhelm Wundt. În Germania publică trei articole: „Studii recente asupra științelor sociale”, „Știința pozitivă și morala în Germania” și „Filosofia în universitățile germane”.

Din anul 1882 predă la două licee din provincie, iar în 1887 este remarcat de Louis Liard (director al învățământului superior în Ministerul Instrucției Publice) și astfel devine profesor de pedagogie și știință socială la Universitatea din Bordeaux – acesta fiind primul curs de sociologie predat într-o universitate. În toamna anului 1887, se căsătorește cu Louise Dreyfus, fiica unui industriaș parizian specializat în cazangerie.

În 1902 este numit lector în Științele educației la Sorbona și profesor titular de pedagogie în 1906, an când va preda și sociologia. În același an va preda și la catedra de pedagogie a facultății de litere din Paris. În 1913, catedra sa primește titlul de "chair de sociologie" de la Sorbonne.

Lovit de moartea unicului său fiu, André (căzut pe frontul din Salonic), Durkheim se stinge din viață pe 15 noiembrie 1917, la numai 59 de ani. Opera sa științifică este foarte vastă, cuprinzând, pe lângă bogata activitate publicistică (articole și recenzii critice), și numeroase cărți de specialitate[9, p. 5].

În ceia ce privește criminogeneza, autorul afirma că delictul (crima) este un fenomen social normal pentru că: ,,nu poate exista societate în care indivizii să nu se abată, mai mult sau mai puțin, de la tipul colectiv, este inevitabil ca printre aceste abateri să nu fie unele care să nu prezinte caracter…”

Majoritatea criminologilor au contestat caracterul de normalitate atribuit crimei de Durkheim, menționându-se că într-adevăr ea este inerentă societății dar nu este normală.

Situația este comparabilă cu cea a bolii în medicină, unde aceasta nu-i considerată ca normală fată de sănătatea oamenilor, dar din păcate, este inerentă.

Luând în considerație faptul că în Republică Moldova o perioada îndelungată sa aflat în socialism, consider necesar explicarea școlii socialiste, acestei școlii îi aparțin teoriile inspirate de scrierile lui Mane și Engels, care vedeau în criminalitate un ,,subprodus” al capitalismului, ea fiind o reacție la injustiția socială, considerându-se că va dispare în societățile socialiste.

Critica adusă acestor teoreticieni a fost aceea că s-a privit restrictiv această inegalitate pentru că în realitate nu toate delictele sunt determinate de ea, cauzalitatea multora fiind foarte complexă, situație pe care sus menționații teoreticieni o omit.

Evident că atunci când vorbim orientarea sociologică trebuie menționat Enrico Ferri, criminolog, sociolog și socialist italian discipol al lui Cesare Lombroso. Spre deosebire de Lombroso, care accentua latura psihologică a minților criminalilor, Ferri s-a axat pe studierea factorilor economici și sociali.

Ferri a fost autorul cărții devenită clasică în domeniu Sociologia criminalului, apărută în 1884. Fiind un fervent adept al socialismului, Ferri a fost și unul din editori ziarului Avanti!, ziar socialist al timpului. Întreaga sa operă a slujit la redactarea codului penal al Argentinei din 1921.

Argumentele sale, bogat documentate prin studii sociale și economice, în favoarea extinderii prevenirii crimelor în locul pedepsirii acestora au fost public și practic dezavuate de către dictatorul italian Benito Mussolini după cucerirea puterii de către acesta, deși Mussolini însuși fusese cândva un socialist și editor al aceluiași ziar socialist Avanti.

Numit campionul pozitivismului, profesor de drept penal la Universitățile din Pisa și Roma. Opera sa principală poartă titlul de Sociologia Criminală, apărută în anul 1881, completată în 1829, a încorporat un întreg ansamblu de discipline, cum ar fi statistica, știința penitenciară, antropologia criminală și dreptul penal.

Legea saturației criminale a lui Enrico Ferri reprezintă o paralelă a tezelor școlii cartografice, arată că, criminalitatea se raportează la condițiile mediului și va oscila după schimbările ce survin în cadrul său.

Savantul italian a precizat că delicventul este determinat în comiterea crimei de o multitudine de factori, între care și cei de natură socială, combinația acestor factori fiind

specifică fiecărui delicvent.

Enrico Ferri împarte aceștia factori, mai întâi în două categorii: endogeni (sau antropologici) și exogeni.

În privința legii saturației criminale, autorul afirmă că în anumite condiții sociale și fizice de normalitate se înregistrează o stabilitate a dinamicii infracționale, ea înregistrând creșteri deosebire numai în perioade de criză[14, p. 92].

Sunt de menționat și teoriile modelului consensual printre care se numără:

Teoriile ecologice ale Școlii de la Chicago, Robert Park și asociatul său Ernest Burgers au stabilit că orașele își măresc continuu suprafețele, identificând cinci zone concentrice, numite ecologice, începând cu zona centrală, continuând cu zona industrială, cea a caselor muncitorești, zona rezidențială și terminând cu cea de a cincea, zona navetiștilor sau suburbia.

Teoriile culturaliste caracteristica acestor teorii o reprezintă ,,cultura” la care ,,se raportează personalitatea individuală”, problema centrală considerând-o raportul dintre cultură și criminalitate.

Deși orientarea sociologică se caracterizează printr-o viziune mai cuprinzătoare asupra criminalității, nici aceasta nu reușește în ansamblu să ofere o explicație deplină asupra cauzelor fenomenului. Teoriile centrate pe criminalitate ca fenomen de grup sau de clasă, deși pun în lumină raporturile acesteia cu sărăcia, mizeria, șomajul, lipsa de educație, ca și alte procese sociale, se opresc undeva la jumătatea demersului teoretico-explicativ, neacordând importanța cuvenită factorilor individuali.

Paradoxal, aceleași limite caracterizează și teoriile centrate pe explicarea comportamentului delincvent individual. Studiind relațiile dintre individ și grupul social, aceste teorii nu depășesc universul restrâns al grupului, considerând influența acestuia asupra individului ca unica sursă de determinare socială.

De altfel, limitarea majorității acestor teorii la problematica delincvenței juvenile le face inapte de a construi o teorie generală a comportamentului delincvent.

Reducerea problematicii socializării numai la familie sau la grupul social restrâns, nu poate constitui o schemă de analiză etiologică valabilă pentru o societate în permanentă schimbare, în care nivelele interiorizate în copilărie își pierd pe parcurs semnificația, odată cu trecerea la perioada adultă. Impactul pe care organizarea societății, evoluția socială le au asupra formării și dezvoltării personalității, ocupă un loc secundar în cadrul acestor teorii. O altă eroare a acestor concepții constă în tendința de socializare a omului, în exagerarea importanței factorilor sociali și în neglijarea aproape totală a individului. Procedând în marea lor majoritate la o analiză a delincvenței la nivelul grupului, aceste teorii sunt incapabile să ofere o explicație valabilă cu privire la cauzele directe ale comportamentului delincvent.

În scopul întării a celor expuse mai sus, în practica judiciară a Republicii Moldova se regăsește următoarea speță,

Pe strada, M. Sadoveanu, locuia familia Z, în componență căreia intră, părinții și 4 copii P, O, T, R, toți copii familiei, drept consecință a domiciliului acestora, au frecventat aceiași grădiniță, aceiași scoală, în circumscripția căreia locuiau, teoretic toți acești 4 copii primeau același nivel de educație, erau martori a acelorași evenimente petrecute în jurul său, ceia ce presupune că se aflau într-un spațiu sociologic identic, prin urmare 3 dintre cei 4 copii, abolesc cu succes liceul și sunt înmatriculați la universitate fără antecedente penale, Z. O., fiind în vârstă de 16 ani, cunoscând unde vecinii de scară ascund cheia apartamentului, pătrunde în acesta și sustrage bunuri în valoare de 5000 lei, fapt întrunește componente infracțiunii prevăzute de art. 186, alin (2), fapt pentru care este pedepsit cu muncă neremunerată în folosul comunității, la vârsta de 18 ani, acesta sparge geamul unui autovehicul din care sustrage un calculator, în valoare de 4000 lei, fapt pentru care este condamnat la 2 ani de închisoare, la vârsta de 22 ani, Z. O., aflându-se în stare de ebrietate, în urma certei iscate cu G. T., i-a aplicat celui din urmă 4 lovituri cu cuțitul în diferite regiuni ale corpului, în urma căruia G.T. a decedat, iar Z. O., este condamnat la 10 ani de închisoare.

Cele expuse în speța prezentată încă odată demonstrează că factorii sociologici, pot acționa în mod diferit asupra diferitor persoane, de asemene și Z.O. fiind înconjurat de aceleași condiții sociale a devenit criminal, pe când, frații acestuia nu, demontând importanța factorilor individuali.

În concluzie orientării este evident că evoluția criminologiei este condiționată de progresul general al științei. Or, cu toate descoperirile excepționale ce s-au făcut în ultimul timp în diferite domenii, tainele universului uman nu sunt încă pe deplin luminate. Limitele criminologiei în descifrarea acelor meandre ale personalității individului sunt determinate, prin urmare, de stadiul actual al cunoașterii științifice.

Privite în ansamblu, teoriile examinate, deși au pretenția de a aduce schimbări esențiale cu privire la problemele fundamentale ale criminologiei nu au depășit încă stadiul unor tatonări de suprafață.

ÎNCHEIERE

În finalul lucrării, după cum ne-am propus de la început de a găsi un răspuns la întrebarea ,,Se naște sau devine omul criminal”, luând în considerație faptul că, stabilirea originilor criminalității poate deschide ușa spre contracararea acestui fenomen negativ, atât pentru societatea Republicii Moldova, cât și pe plan mondial.

După cum am observat în primul capitol al lucrării, situația criminogenă în lume nu este deloc una îmbucurătoare, înregistrând o medie de până la 94 de omucideri la 100.000 de locuitori, în acest context este de menționat și situația sumbră a Republicii Moldova cu o medie de 6,5 omucideri, date care ne demonstrează că este nevoie de o intervenție cât mia curentă pentru a soluționa problema respectivă.

Pe parcursul istorie problema criminogenezei criminale, a fost preocupația a mai multor savanți, iar sistematizarea lor a produs trei mari orientări, anume cea biologică, psihologică și sociologică, fiecare din savanții orientărilor respective avea o viziune propria asupra izvorului comportamentului criminal, fie regăsit în biologicul persoanei cum ar fi ideea promovată de Cesare Lombroso, fie în psihicul persoanei cum ar fi ideea promovată de Sigmund Freud sau ideile promovate de savanții orientării sociologice, precum izvorul comportamentului persoanei delicvente se regăsește în mediul înconjurător al acestuia.

Fiecare teorie are o idee logică cu argumente de rigoare, dar totuși apare întrebarea dacă fiecare din acestea analizate în parte pot da un răspuns ferm și incontestabil.

Am observat că pe lângă fiecare teorie sau regăsit un șir de critici care le-au compromis pe fiecare în parte, așadar dat fiind faptul că orice critică naște productivitate, în acest sens vom încerca să găsim un răspuns asupra izvorului criminalității luând în considerație ideile savanților elucidați și criticile aduse acestora.

Astfel, evident că omul nu se poate naște criminal, deoarece orice copil născut este nevinovat, și nu putem presupune soarta acestui a priori.

Ideea că omul devine criminal drept consecință schimbărilor psihologice prin care trece, negând factorii sociali și analizând doar psihicul acestuia ca unitatea divizată de cercetare este una eronată, dat fiind faptul că criminalitatea există doar acolo unde există societate, iar ipotetic vorbind dacă sar naște un copil și ar crește în singurătate acesta nicidecum nu ar putea fii criminal deoarece nu ar avea posibilitatea de a comite crime.

Iar în ceia ce ține de ideea că omul devine criminal drept urmarea evenimentelor sociale petrecute în jurul său, este abordată prea marginal, deoarece fiecare persoană este individuală iar modalitatea sa de percepere a lucrurilor este personală.

Prin urmarea observăm că fiecare din teoriile expuse presupune o idee corectă dar incompletă, astfel pentru a găsi un răspuns unanim, putem încerca o contopirea a acestora, iar având un răspuns, un izvor al criminalității vom putea regăsi anumite căi de soluționare.

Așadar în primul rând pornim de la ideea că orice om este individual, ar modul său de percepere a lumii, este determinat de factori biologici și psihologici care îi aparțin, deci putem menționa că omul totuși devine criminal, drept consecință a factorilor sociali care în înconjoară, dar în dependență de factorii biologici și psihologici pe care îi posedă.

Intervenirea în scopul prevenirii acestui proces de soluționare trebuie să survină din toate medii prin care trece persona pe parcursul dezvoltării sale, în primul rând la nivel de educație în cadrul familie, iar în caz în care părinții nu posedă de destule competențe pentru a observa tendințele criminale ale copilului acestea trebuie sa survină din parte educatorilor, profesorilor de la grădiniță, școală, cu intervenția psihologilor antrenați în procesul de educare a acestora.

La nivel de administrație publică locală, recomandăm implementarea a diverselor manifestații în incinta liceelor, cu tematica, consecințele negative ale criminalității asupra societății să și personalității criminalului, viitoarele impedimente în crearea carierei a persoanei cu antecedente penale etc.

Astfel revine în sarcina fiecăruia de monitoriza și a interveni în cazul în care fie în virtutea activității noastre vie în viața de zi cu zi observăm o situație în care este nevoie de a interveni pentru prevenirea procesului de formarea a criminalului.

BIBLIOGRAFIE

Izvoare normative

Codul Penal din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 72-74 din 14.04.2009. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=331268

Monografii, articole de specialitate

Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”. Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită. București: Univers Enciclopedic, 2009.

Amza T. Criminologie. București: Lumina Lex, 1998. 342 p.

Amza T. Criminologie teoretică. București: Lumina Lex, 2000. 816 p.

Bejan O., Bujor V. Interes și crimă. Chișinău: f.ed., 2004, 187 p.

Bujor V, Ilie S. Corelația dintre criminalitatea gulerelor albe și alte tipuri de criminalitate. În: Anale științifice. Ediția a II-a și III-a, 2002, 188 p.

Cioclei V. Manual de criminologie. București: C.H. Beck, 2011. 288 p.

Dostoievski F.M. Crima și pedeapsă. București: Corint, 2013. 592 p.

Durkheim E. Sociologia. București: Antet, 2003. 152 p.

Freud S. Opere Esențiale. București: Trei, 2010, 632 p.

Moldoveanu N., Criminalitatea economico-financiară. București: Global Print, 1999. 456 p.

Sandu F. Criminologie. , București: Sylvi, 2001. 342 p.

Stănoiu R. Introducere în criminologie. București: Editura Academiei Române, 1989, 289 p.

Turliuc M. Psihosociologia comportamentului deviant. București: Institutul European, 2007. 192 p.

Kaрпец И., Преступность: иллюзии и реальность. Москва: Российское П., 1992, 432 p.

Site Internet

Cele mai periculoase 50 de orașe din lume [online]. http://www.manager.ro/articole/social/ cele-mai-periculoase-50-de-orase-din-lume-53347.html (citat la 14.05.2015).

Clasificare [online]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Clasificare (citat la 14.05.2015).

Codul penal al Federației Ruse [online]. http://base.garant.ru/10108000/3/#block_1003 (citat la 14.05.2015).

Codul penal al României [online]. http://e-juridic.manager.ro/articole/infractiunea-art-15-52-14429.html (citat la 14.05.2015).

Experții UE studiază capacitățile Moldovei de luptă cu criminalitatea informatică [online]. http://trm.md/ru/social/expertii-ue-studiaza-capacitatile-moldovei-de-lupta-cu-criminalitatea-informatica (citat la 14.05.2015).

Informația privind numărul persoanelor deținute în penitenciarele Republicii Moldova la 01 aprilie 2015 [online]. http://www.penitenciar.gov.md/ro/statistica (citat la 14.05.2015).

Infracțiuni înregistrate în perioada 2005-2013 [online]. http://statbank.statistica.md /pxweb/ Dialog/Saveshow.asp (citat la 14.05.2015).

Infracțiuni înregistrate în perioada 2008-2013 [online]. http://statbank.statistica.md /pxweb/Dialog/Saveshow.asp (citat la 14.05.2015).

Infracțiuni înregistrate după criteriul generic în perioada 2008-2013 [online]. http://statbank. statistica.md/pxweb/igraph/MakeGraph.asp?gr_type=1&gr_stacked=1&gr_width=1350&gr_height=200&gr_fontsize=12&menu=y&PLanguage=1&pxfile=JUS01082015519224674.px&wonload=1350&honload=350&rotate (citat la 14.05.2015).

Infracțiuni înregistrate după gradul de gravitate a acestora în perioada 2005-2013 [online]. http://statbank. statistica.md /pxweb/ Dialog/Saveshow.asp (citat la 14.05.2015).

Infracțiuni înregistrate după regiuni ale țării în perioada 2005-2013 [online]. http://statbank. statistica.md /pxweb/ Dialog/Saveshow.asp (citat la 14.05.2015).

Infracțiuni înregistrate după vârsta infractorilor în perioada 2009-2013 [online]. http://stat bank.statistica.md /pxweb/ Dialog/Saveshow.asp (citat la 14.05.2015).

Mexicul folosește exorciști in lupta cu criminalitatea [online]. http://www.infolegal.ro /mexicul-foloseste-exorcisti-in-lupta-cu-criminalitatea/2011/01/13/ (citat la 14.05.2015).

Personalitatea după Freud [online]. http://www.la-psiholog.ro/info/personalitate-freud (citat la 14.05.2015).

The Twelfth United Nations Congress on Crime Prevention and Criminal Justice [online]. http://www.un.org/en/conf/crimecongress2010/ (citat la 14.05.2015).

UNODC Global Study On Homicide 2013 Trends, Contexts, Data [online]. http://www. unodc.org/documents/gsh/pdfs/2014_GLOBAL_HOMICIDE_BOOK_web.pdf (citat la 14.05.2015).