Criminalitatea Si Organismele Interne Si Internationale Privind Prevenirea Si Combaterea Ei

CRIMINALITATEA ȘI ORGANISMELE INTERNE SI INTERNAȚIONALE PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA EI

CUPRINS:

INTRODUCERE ÎN TEMA LUCRĂRII

CAP. 1 CRIMINALITATEA – CONSIDERAȚII GENERALE

1.1 Criminalitatea – fenomen social

1.2. Originile criminologiei

1.3. Scopul si funcțiile criminologiei

CAP.2 CRIMINALITATEA INTERNATIONALA

2 .1. Considerații generale privind drogurile

2.1.1. Definiția drogurilor

2.1.2. Criterii de clasificare a drogurilor

2.1.3. Relația drog-criminalitate

2.1.4. Percepția socială a consumului de droguri

2.2. Terorismul –pericolul mileniului III

2.2.1. Definitia și istoricul terorismului

2.2.2. Amenințări și riscuri de natură teroristă

2.2.3. Forme de manifestare a terorismului

2.3. Traficul de ființe umane

2.3.1. Forme ale traficului de ființe umane

2.3.2. Factorii care contribuie la trafic

2.3.3. Măsuri de prevenire a traficului

2.4. Alte genuri de infracțiuni internaționale

2.4.1. Contrabanda prin nedeclararea mărfii

2.4.2. Falsul de monedă – spălarea banilor

2.4.3. Traficul de arme, muniții, materiale explozibile și radioactive

CAP.3 ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE ANTRENATE ÎN COMBATEREA CRIMINALITĂȚII

3.1. Organizația Internațională de Poliție Criminală – INTERPOL

3.1.1. Nașterea Interpolului

3.1.2. Principii de bază ale cooperării Interpol

3.1.3. Structura și organizarea Interpol

3.1.4. Etapele de dezvoltare ale OIPC – Interpol

3.2. Biroul Național Interpol

3.2.1. Inființarea și atribuțiile Biroului Național Interpol

3.3. Europol

CONCLUZII

INTRODUCERE

În condițiile societății moderne, când știința și tehnica cunosc o dezvoltare uriașă, când apar aproape zilnic noi și noi mijloace care pot constitui, dacă nu sunt folosite cu atenție și cu maximum de pricepere, o sursă de pericol pentru oameni și pentru lucrurile materiale, se înregistrează în toate țările o creștere a criminalității.

Criminalitatea ca fenomen social a fost studiată în mod științific relativ recent, în ultimile două secole, dar ea a apărut odată cu structurarea primelor comunități umane arhaice. Criminalitatea a luat amploare în contextul dezvoltării societății, a tehnologiei și a fluxului informațional, adaptându-se la toate transformările. Amploarea fenomenului a dus la apariția de noi organisme implicate în combaterea și prevenirea ei.

Criminalitatea și amenințările acestora, precum și lupta pentru prevenirea și combaterea lor, sunt concepte complexe și pluridisciplinare care comportă multiple abordări conceptuale și operaționale, din perspectivă socială, juridică, politică, criminologică, filozofică, logico-sistemică, etică, etc.

Confuzia și degringolada economico-socială, ce au urmat anului 2009, odata cu inceperea recesiuni economice mondiale, au favorizat apariția în România a unui nou tip de individ, respectiv a individului necinstit, răutăcios, arogant, lacom și avar fără limite, agresiv și, mai ales, relativ incapabil să recunoască, să aprecieze și să respecte valoarea unor norme legale sau morale, în drumul său spre multiple acumulări de capital, putere și mare influență. Pentru asemenea persoane, cu o accentuată orientare antisocială a propriei personalități, schimbarea postdecembristă a fost percepută ca o excelentă oportunitate pentru comiterea de fapte antisociale și infracțiuni, indiferent de nivelul riscurilor luate în calcul, acestea fiind orientate spre obținerea facilă și creșterea nemăsurată a profitului și a averilor personale. În vederea atingerii scopurilor propuse, asemenea indivizi au acționat fără teamă, s-au dovedit abili și inventivi și au creat, în același timp, un fabulos mecanism relațional și de complicități, de tip mafiot, care s-a dovedit și se dovedește, în continuare, a fi foarte greu de combătut, datorită corupției și birocrației endemice instituționalizate.

Preponderența caracterului internațional asupra celui național, fac ca mijloacele de prevenire și combatere a criminalității să capete și ele caracteristici internaționale. Ca urmare, prevenirea criminalității devine un imperativ al acestei perioade pentru Romania, în care obiectivele principale sunt ordinea socială, consolidarea mecanismelor de respectare și aplicare a legilor, formarea și solidarizarea publicului la acțiunile preventive, supravegherea și evaluarea riscurilor în timp și spațiu.

Masurile de prevenire și combatere a criminalității, masuri luate de structuri ale Consiliului Europei și măsurile de ordine internă vizând lupta împotriva criminalității sunt folosite de țările sărace cu tot mare greutate.

În aceste condiții, nu putem trece cu vederea totuși anumite limite ale activității de prevenire: varietatea infracțiunilor este așa de mare încât nu pot fi toate prevenite în aceeași măsură; costul unor modalități de intervenție este foarte ridicat; starea mentală de moment a unor delincvenți nu poate fi prevăzută; anumite măsuri pot veni în contradicție cu valorile sau tradițiile locale.

CAP. I CRIMINALITATEA – CONSIDERAȚII GENERALE

. 1.1 Criminalitatea – fenomen social

Criminalitatea reprezintă totalitatea infracțiunilor săvârșite într-un interval de timp pe un teritoriu dat. Infracțiuni comise prin acte agresive și violente, cu urmări grave, uneori catastrofe, care creează și mențin teamă, spaimă, groază și insecuritate în rândul opiniei publice.

Violența și agresivitatea nu sunt fenomene noi, ele există din cele mai vechi timpuri și au evoluat de-a lungul societăților umane. In ultimul timp, în multe țări se constată o recrudescență și o diversificare a infracțiunilor comise cu violență și agresivitate, iar alături de violența primitivă, pasională, se constată profilarea violenței raționale, specifică crimei organizate și terorismului. Actele infracționale sunt prin excelență acte agresive, iar atunci când aceste acte sunt extreme se numesc violențe, noțiune care implică întrebuințarea unei forțe brutale, excesive, intense care merge până la furoare distructivă. Ca fenomen juridic, criminalitatea „cuprinde ansamblul comportamentelor umane considerate infracțiuni, încriminate și sancționate ca atare, în anumite condiții, în cadrul unui sistem (subsistem) de drept penal, determinat concret geoistoric.” Infracțiunea este un eveniment, iar criminalitatea constituie un fenomen social de masă care manifestă o anumită regularitate sau stabilitate a recvențelor.

Criminalitatea, fiind astfel legată de societate, a existat și va exista întotdeauna,motiv pentru care „este o utopie a ne gândi la stârpirea absolută a criminalității,tot ceea ce putem face este ca s-o reducem și s-o îmblânzim”. Pentru stabilirea măsurilor necesare de reducere și „îmblânzire” a criminalității este foarte importantă examinarea factorilor generatori de criminalitate și a consecințelor sociale, economice, umane, psihologice, etc., care se produc efectiv sau sunt susceptibile a se produce prin comiterea de infracțiuni,și care pot fi măsurate și evaluate prin mijloace științifice și diminuate în raport cu strategiile și resursele alocate.

1.3. Scopul si funcțiile criminologiei

Scopul criminologiei

Criminologia are un scop general, scop urmărit de ansamblul științelor penale – de a fundamenta o politică penală eficientă în lupta împotriva criminalității care să apere valorile fundamentale ale societății, să prevină criminalitatea și să tragă la raspundere pe cei vinovați – și un scop particular (imediat) – verificarea ipotezelor privind cauzele criminalității și reacția socială față de acestea, urmărind în plan practic prevenirea criminalității, umanizarea formelor de reacție socială și tratamentul delincvenților.

Funcțiile criminologiei

a) Funcția descriptiva: Studiul descriptiv al fenomenului criminalității în ansamblu, o etapă importantă în cunoașterea obiectului de cercetare al criminologiei, a fost promovat de școala cartografică (studiul statistic al stării și dinamicii criminalității). Conceptele operaționale de ordin descriptiv utilizate de criminologie sunt: mediu, teren, personalitate, ect.

b) Funcția explicativă: Explicarea naturii, a cauzelor care determină criminalitatea, a conditților care o favorizează reprezintă scopul imediat al cercetării criminologice. Conceptele de ordin explicativ cu care operează criminologia sunt: cauză, condiție, efect, factor.

c) Funcția predictivă: Criminologia încearcă să anticipeze evoluția fenomenului criminalității, fenomen cu o determinare complexă. Conceptele de ordin predictiv cu care opereaza criminologia sunt: prezent, viitor, similitudine, hazard, probabilitate.

d) Functia profilactică: Curentul clinic a adus în atenția cercetărilor problema studierii mijloacelor de tratament menite să contribuie la prevenirea criminalității. După o perioadă în care funcția profilactică a criminologiei a fost limitată la remedii de suprafață, în ultimul deceniu ideea de prevenire ocupă un loc important. Conceptele de ordin profilactic utilizate de criminologie sunt: reacție socială, control social, tratament, reintegrare.

Potrivit Strategiei Naționale de Prevenire și Combatere a Crimei Organizate, constituie factori de risc pe linia crimei organizate la adresa siguranței naționale a României : așezarea geografică a României, teritoriul țării fiind tranzitat de unele rute utilizate de către rețele ale criminalității organizate internaționale; instabilitatea socială, politică și economică a unor zone din proximitatea României; expansiunea rețelelor criminalității organizate transnaționale, a traficului de persoane, droguri, arme și muniții, tehnologii sensibile, materiale radioactive și strategice; proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor și materialelor nucleare, a armelor și mijloacelor letale neconvenționale; creșterea fluxului de migranți ilegali; acțiuni individuale sau colective de accesare și folosire ilegală a sistemelor informatice sau de comunicații.

Indiferent de natura factorilor de risc, vulnerabilitățile interne sunt cele care-i favorizează. Între acestea precizăm: accentuarea unor manifestări ale fenomenului de corupție; amplificarea infracționalității economico-financiare; contrabanda, migrația clandestină și traficul de persoane; traficul cu armament, muniții, materii explozive, substanțe toxice și radioactive; escaladarea traficului și consumului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope; contrabanda cu produse, tehnologii și servicii aflate sub embargou internațional; posibilitatea penetrării ilegale sau distrugerii rețelelor informatice sau de telecomunicații; insuficiența resurselor umane, materiale sau financiare pentru organizarea unor acțiuni eficiente; lipsa sau neactualizarea cadrului juridic de cooperare cu unele țări.

Fiind cunoscuți factorii de risc, dar și vulnerabilitățile pe linia crimei organizate, România a elaborat obiectivele specifice privind combaterea acestui flagel, după cum urmează: compatibilizarea instituțională și funcțională cu structurile europene; perfecționarea legislației în domeniu; optimizarea activităților structurilor implicate în combaterea criminalității organizate; creșterea eficienței activităților operative prin utilizarea tehnologiei informației și de comunicare; îmbunătățirea cooperării interinstituționale în scopul combaterii eficiente a criminalității organizate; combaterea, cu fermitate, a fenomenului corupției; intensificarea activității de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri, având ca efecte creșterea capturilor de droguri de mare risc și reducerea cererii de droguri; contracararea deturnării de precursori din circuitul legal; confiscarea bunurilor și valorilor folosite la săvârșirea de infracțiuni sau obținute din săvârșirea infracțiunilor privind criminalitatea organizată; reducerea traficului de persoane; menținerea trendului descendent al infracțiunilor comise cu mare violență; intensificarea activităților de identificare și confiscare a autoturismelor furate din Untatea penetrării ilegale sau distrugerii rețelelor informatice sau de telecomunicații; insuficiența resurselor umane, materiale sau financiare pentru organizarea unor acțiuni eficiente; lipsa sau neactualizarea cadrului juridic de cooperare cu unele țări.

Fiind cunoscuți factorii de risc, dar și vulnerabilitățile pe linia crimei organizate, România a elaborat obiectivele specifice privind combaterea acestui flagel, după cum urmează: compatibilizarea instituțională și funcțională cu structurile europene; perfecționarea legislației în domeniu; optimizarea activităților structurilor implicate în combaterea criminalității organizate; creșterea eficienței activităților operative prin utilizarea tehnologiei informației și de comunicare; îmbunătățirea cooperării interinstituționale în scopul combaterii eficiente a criminalității organizate; combaterea, cu fermitate, a fenomenului corupției; intensificarea activității de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri, având ca efecte creșterea capturilor de droguri de mare risc și reducerea cererii de droguri; contracararea deturnării de precursori din circuitul legal; confiscarea bunurilor și valorilor folosite la săvârșirea de infracțiuni sau obținute din săvârșirea infracțiunilor privind criminalitatea organizată; reducerea traficului de persoane; menținerea trendului descendent al infracțiunilor comise cu mare violență; intensificarea activităților de identificare și confiscare a autoturismelor furate din Uniunea Europeană și care sunt tranzitate prin România; luarea tuturor măsurilor de securizare în vederea prevenirii și combaterii traficului ilicit cu materiale strategice; reducerea volumului de monedă falsă din circuitul economic și financiar, cât și a fraudelor cu instrumente de plată contrafăcute; combaterea spălării banilor prin identificarea și dezmembrarea rețelelor naționale și internaționale de infractori; informatizarea bazelor de date și interconectarea structurilor de specialitate la nivel național; participarea la dezvoltarea unor programe internaționale de prevenire și combatere a crimei organizate.

CAP.2 CRIMINALITATEA INTERNATIONALA

Definiție: potrivit dicționarului de drept internațional public,infracțiunea internațională constituie fapta contrară principiilor și normelor dreptului internațional public

săvârșită de către state,(organe centrale sau locale),organizații internaționale sau persoane particulare și care atrage răspunderea internațională a celui vinovat.

O definiție mai completă ar fi:Infracțiunea internațională constituie o faptă comisivă sau omisivă,ilicită din punct de vedere internațional,cu caracter criminal sau delictuos,periculoasă pentru valorile fundamentale ale comunității internaționale și săvârșită cu voință și conștiență,incriminată ca atare prin tratate internaționale,faptă care atrage după sine aplicarea unor sancțiuni penale potrivit acestor tratate sau legilor naționale.

Deși incriminarea unor fapte internaționale ilicite a cunoscut o evoluție considerabilă după cel de-al doilea război mondial,până în prezent nu s-a elaborat o definiție convențională a infracțiunii internaționale.

Datorită oportunităților oferite de modernizarea și diversificarea mijloacelor de comunicare, precum și datorită unei mai mari deschideri a frontierelor în Europa, manifestările crimei organizate din România au căpătat un caracter transnațional, desfășurându-se, de cele mai multe ori, pe fondul coruperii unor funcționari publici, cu atribuții judiciare sau financiare, ori a unor funcționari vamali sau polițiști care asigură paza frontierelor.

Caracteristica generală a evoluției marii criminalității din România, în condițiile persistenței unei crize economico-financiare generalizate și fără de sfârșit, o constituie menținerea unui trend ascendent, ceea ce reprezintă o amenințare serioasă a dezvoltării armonioase și echilibrate a statului de drept din România. Și aceasta este cu atât mai evident, cu cât în prezent este dovedit faptul că “marile edificii criminale, cu dimensiuni transnaționale, se construiesc și se dezvoltă din interesul și cu sprijinul autorităților statale”, iar „geneza lor trebuie căutată în perimetrul intereselor de putere, căci este limpede faptul că și în cele mai avansate democrații, s-a produs fuziunea dintre elitele puterii și criminalitatea organizată” [Costică Voicu, 1997, p. 14].

Din punct de vedere al intensității riscurilor și al pericolului social produs, se poate face deosebire între: mica criminalitate și marea criminalitate.

Mica criminalitate, este reprezentată de criminalitatea “de vitrină”, produsă prin: furturi din magazine, furturi din locuințe, furturi din buzunare, furturi din mașini, prostituție, etc., ceea ce constituie domeniul cel mai sensibil și cu impact direct asupra cetățenilor, care sunt afectați de frecvența cu care sunt săvârsite astfel de fapte.

Marea criminalitate, este reprezentată de criminalitatea judiciară și economico-financiară, de criminalitatea organizată și de criminalitatea transnațională. Faptele antisociale circumscrise fenomenelor marii criminalități, sunt fapte prin care se aduc atingeri dintre cele mai grave principiilor fundamentale, principii ale statului de drept, principii care stau la baza organizării și funcționării societăților moderne și performante.

În concepția lui Beck, riscul este un produs propriu societății, este o urmare a efectelor puternice ale tehnicii moderne, astfel încât problemele nu mai pot fi controlate prin politica obișnuită. Riscul a devenit global, iar statul național este astfel suprasolicitat. Aceasta este partea negativă a globalizării, care constă în creșterea expansionismului economic și a riscurilor tehnice, dincolo de controlul instituțional al statelor. În aceste condiții trebuie să existe o reacție, într-o formă proprie globalizării, care poate consta în formarea de alianțe și rețele globale, fără să se țină seama de granițe, pentru a face astfel față problemelor globale, la nivel global].

România și cetățenii ei sunt membri ai societății de risc global, având în vedere că grupările criminale sunt cele care profită din plin de liberalizarea condițiilor de circulație a persoanelor și a mărfurilor, dar mai ales de progresul exponențial al tehnologiei și comunicațiilor, reprezentate de internet, e-mail, telefonie mobilă, etc., care au deschis noi perspective ascensiunii activităților criminale naționale și in-ternaționale.

În condițiile dezvoltării tehnologice și a accesului la informație, societatea de risc global se caracterizează prin producerea unor mutații spectaculoase, respectiv prin trecerea de la criminalul amator la criminalul profesionist și bine organizat, pentru minimizarea riscurilor pe care le presupune activitatea infracțională. În acest sens, instituțiile de poliție ale F.B.I. și cele care sunt membre ale O.I.P.C. – INTER-POL, au dezvoltat o abordare extrem de pragmatică a acestui fenomen,din care rezultă că principalele caracteristici ale criminalului profesionist sunt cele referitoare la [Studiu apărut în Revue de science criminelle et de droit penal comparé, nr.4/1997, pag.90-92]:

planificarea și pregătirea actelor criminale, constând în pregătirea riguroasă și sistematică, adaptată la piețele licite și ilicite, precum și angajarea unor importante resurse financiare, în vederea atingerii scopurilor propuse;

executarea actelor criminale, se realizează în mod extrem de profesionist, prin utilizarea de cunoștințe și tehnici foarte evoluate, și, după caz, prin recurgerea la specialiști și experți pe domeniile de interes major, asigurându-se o repartizare corespunzătoare a sarcinilor;

utilizarea produselor rezultate în urma săvârșirii infracțiunilor, este orientată spre o rentabilitate ridicată, prin reciclarea sau spălarea banilor proveniți din infracțiuni și reinjectarea lor în economia legală, cu ajutorul legăturilor și ramificațiilor criminale naționale, regionale și transnaționale;

relațiile dintre autori sunt bazate pe observație reciprocă, activitate compartimentată și confidențialitate, nume de acoperire și limbaje codificate, etc.;

structura grupurilor sau organizațiilor criminale este ierarhică, cu raporturi de autoritate și dependențe extrem de complexe;

asistența pentru membrii grupului criminal, constă în acordarea de ajutor pentru a fugi, recurgerea la avocați sau consilieri juridici experimentați, oferirea și plata unor cauțiuni mari, amenințarea, intimidarea și dispariția martorilor cheie, asistență în timpul detenției și sume de bani pentru întreținerea apropiaților, etc.;

Principalele infracțiuni internaționale, ca forme de manifestare a criminalității internaționale

Înăsprirea legislației privind migrația și sporirea supravegherii cetățenilor străini și chiar a propriilor cetățeni, ca urmare a recrudescenței terorismului la nivel global și a acutizării discriminărilor sociale, în special în statele dezvoltate economic, reprezintă evidențe, în acest sens. Viețile a tot mai mulți oameni ai zilelor noastre sunt periclitate de abuzurile la adresa drepturilor omului, mai mult decât de terorism și de conflictele armate convenționale.

Un rol important în procesul de consolidare a stabilității și securității noilor democrații din Europa centrală, de est și de sud-est revine capacității statelor și a societăților de a promova o gestiune eficientă a treburilor publice, de a garanta exercitarea responsabilă și eficientă a puterii, în deplin acord cu principiile democrației și cerințele respectării drepturilor omului. Expresia publică a acestor exigențe este buna guvernare, domeniu în care în România – ca și în majoritatea statelor din această regiune – s-au înregistrat, în anii care au trecut de la prăbușirea regimurilor comuniste, progrese însemnate

Sub aspectul necesității unei noi abordări se constată că dinamica fenomenelor din realitatea politică, socială, economică, militară și de mediu a țării, precum și mutațiile, adesea neașteptate, care se produc în lume impun strategiei proprii de securitate cerința unei mai mari capacități de percepție, evaluare și abordare a tuturor acestor fenomene și mutații, astfel încât răspunsurile și reacțiile sistemului național de securitate să fie întotdeauna adecvate realităților și totodată în permanență subordonare intereselor fundamentale ale țării.

Schimbul de informații vizează în general prima fază a documentării activităților infracționale, strângerea informațiilor necesare cunoașterii membrilor grupării infracționale și modului de acțiune a acestora, dar și modalităților de valorificare a veniturilor obținute din activitățile ilegale. Fără a avea pretenția cuprinderii întregii game de activități pe care aceasta o presupune, suntem de părere că activitatea de cooperare internațională trebuie să vizeze: schimbul de date și informații referitoare la persoane, mijloace de transport și bunuri aflate în legătură cu activitatea infracțională cercetată; activități operative; asistență juridică și informațională pentru punerea în aplicare a legislației și a reglementărilor naționale în domeniile polițienesc și vamal; asigurarea reciprocă de asistență tehnică, prin schimb de expertiză, cunoștințe, și mijloace profesionale, științifice și tehnice; pregătirea personalului în diferite domenii de aplicare a legii.

Legea română privind prevenirea și combaterea criminalității organizate stabilește, de asemenea, infracțiunile care fac obiectul acestui act normativ. Dintre acestea putem enumera: omorul, omorul deosebit de grav, sclavia, șantajul, lipsirea de libertate în mod ilegal, falsificarea de monedă și alte valori, traficul de droguri sau precursori, spălarea banilor etc. Se constată astfel că pericolul social grav reprezintă o condiție, alături de celelalte prezentate mai sus, pentru ca o acțiune infracțională să fie încadrată în categoria celor de criminalitate organizată.

Strategia națională de combatere a criminalității organizate stabilește principiile directoare de acțiune, identifică amenințările și vulnerabilitățile interne precum și măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătățirea climatului de siguranță.

Autoritățile române cooperează în baza normelor interne și în limitele conferite de cele internaționale. De aceea, suntem de părere că o abordare separată a cadrului juridic intern de cel internațional în domeniul cooperării internaționale ar fi greșită, acestea având o multitudine de puncte comune și similitudini care le face inseparabile.

Cercetarea normelor de drept în această sferă de activitate, în cazul în care se dorește obținerea unei viziuni exacte, la zi, asupra acesteia, este o activitate perpetuă, întrucât dinamica actelor legislative din domeniu este dintre cele mai ridicate. Cadrul general însă, odată stabilit, reprezintă doar linia directoare pe care statele trebuie să evolueze.

Alături de preocuparea statelor pentru continua pregătire a cadrului juridic de acțiune pentru autoritățile de aplicare a legii, studiul factorilor de risc privind evoluția fenomenului infracțional ar trebui să beneficieze de o atenție cel puțin egală din partea acestora și să ia în considerare o multitudine de elemente generale, de ordin geografic, politic, social și economic, dar și unele cu caracter special, cum ar fi cele corespunzătoare zonei și populației care o ocupă.

În țara noastră, asistența juridică internațională în materie penală este reglementată prin Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 244/2006, iar schimbul internațional operativ de date și informații cu caracter polițienesc este reglementat și prin Statutul O.I.P.C–Interpol, Acordul România – Europol și Acordul SECI.

De asemenea, structuri ale Poliției Române, Poliției de Frontieră, dar și unitățile de informații, au stabilit contacte cu omologii străini din Europa și, în special, cu cei din statele vecine. Totodată, ofițerii de investigații și-au stabilit contacte personale în cadrul autorităților străine partenere, din dorință de a documenta activitatea infracțională a grupărilor care acționau la nivel transfrontalier.

În conformitate cu legea română referitoare la prevenirea și combaterea crimei organizate (Legea nr. 39/2003), aceasta „ poate fi caracterizată de un binom format dintr-un grup infracțional organizat și infracțiunea gravă, mai precis infracțiunile grave comise de către acesta”.

2.1. Considerații generale privind drogurile

Drogurile-flagel internațional

Motto: „Important în viață este să nu te lași târât, un lucru atrage după sine un altul și apoi nu mai știi unde ajungi.” (Andre Gide)

De-a lungul timpului, prin intermediul drogurilor, omul a încercat să trateze răul, să fugă de preocupatii, de tristete, să se rupă de cotidian, să aibă o percepție mistică și să aibă experiența sacrului, experiența creată de el însusi cu ajutorul drogului. Din cele mai vechi timpuri oamenii au selectat plante, produse minerale care să aibă fie o acțiune placută, euforizantă, să înlăture durerea, să-l sustragă pe individ de la realitate, fie erau utilizate în cadrul unor ceremonii sau ritualuri, fie, in sfarsit, utilizate în scopuri terapeutice. Cert este că toate drogurile au la început un efect pozitiv “benefic” (“necesar” în situația dată) pentru individ, plăcut, de stimulare a plăcerii, curiozitații, voluptății, de îndepărtare a durerii, insomniei, fricii, foamei, oboselii, epuizării.

Drogul este o substanță care poate produce o stare de dispoziție fizică și-sau psihică și care poate genera o toxicomanie,indiferent de tipul substanței în cauză.Termenul de drog se referă în general la droguri ilegale,deși trebuie subliniată și semnificația socială a alcoolului,tutunului și tranchilizantelor.

Traficul de droguri reprezină pentru întreaga planetă una din marile probleme ale acestui început de mileniu. Toxicomania a fost practicată din cele mai vechi timpuri,aproape că urmele sale se pierd în negura vremurilor. Ea a cunoscut o mare raspândire în societățile primitive, precum și în Evul Mediu.

2.1.1. Definiția drogurilor

Una dintre cele mai importante noțiuni în ceea ce privește drogul, este însăși definirea conceptului. Termenul de drog se referă la substanțe psihoactive, adică substanțele chimice care influențează funcționarea sistemului nervos uman. Drogul este o substanță care poate produce o stare de dispoziție fizică și-sau psihică și care poate genera o toxicomanie,indiferent de tipul substanței în cauză.Termenul de drog se referă în general la droguri ilegale,deși trebuie subliniată și semnificația socială a alcoolului,tutunului și tranchilizantelor.

2.1.2. Criterii de clasificare a drogurilor

În literatura de specialitate și în practică există numeroase clasificări ale drogurilor, având la bază diferite criterii, cele mai cunoscute fiind:.

A. În funcție de originea produsului

B. În funcție de regimul juridic al substanțelor

C. Clasificarea drogurilor în funcție de efectul asupra SNC

D. Un alt criteriu important de clasificare, îl constituie dependența generată (clasificare de ordin medical)

E. Una dintre principalele clasificări este aceea statuată în dreptul internațional conform căreia în funcție de plasarea pe unul dintre cele două tablouri ale Convenției unice privind stupefiantele din anul 1991 și respectiv patru tablouri din Convenția privind substanțele psihotrope din anul 1999, drogurile se împart în stupefiante și substanțe psihotrope

F. În funcție de modul de administrare (de consum) drogurile pot fi clasificate în: injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se pot administra și sub forma de supozitoare.

Clasificarea drogurilor supuse controlului național în unele țări membre ale Uniunii Europene

Statele membre ale U.E. clasifică drogurile supuse controlului național în conformitate cu dispozițiile celor 5 convenții internaționale în materie din 1961, 1971, 1988, 1999 și 2009.

De exemplu, în unele țări sancțiunea pentru deținerea ilicită de droguri supuse controlului național depinde de natura respectivului drog, în timp ce în alte țări nu se face o asemenea diferențiere între substanțele interzise.

2.1.4. Percepția socială a consumului de droguri

Consumatorul de droguri este clar o victimă. El are probleme serioase în relația cu familia, societatea și cu propria lui viață. Cu toate acestea, conform legislației, societatea îi poate trata ca pe infractori dacă săvârșesc și infracțiuni. În acest context, izolarea lor poate deveni definitivă; în ciuda faptului că toxicomanul are nevoie de asistență, el riscă excluderea socială și pedeapsa penală. 

Strategia națională

Am subliniat în aceasta sectiune ca Strategia Națională Antidrog pentru perioada 2013-2018 este elaborata în concordanță cu prevederile noii strategii europene în domeniu prin care se stabilesc obiectivele generale și specifice pentru reducerea cererii și ofertei de droguri, pentru întărirea cooperării internaționale și dezvoltarea unui sistem global integrat de informare, evaluare și coordonare privind fenomenul drogurilor.

Aceasta a fost publicată în MO în februarie 2013. Am subliniat că la sfârșitul perioadei 2013-2018, în România va funcționa un sistem integrat de instituții și servicii publice care va asigura reducerea incidenței și prevalentei consumului de droguri în rândul populației generale, asistența medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri și eficientizarea activităților de prevenire și combatere a producției și traficului ilicit de droguri și precursori.

2.2. Terorismul –pericolul mileniului III

Terorismul international a devenit plaga cea mai dureroasa a lumii contemporane. Intâlnit sub multiple forme, acesta provoacă destabilizare și teama. Teroristii sunt persoane care își îndreaptă ura împotriva celor nevinovați, motivația care precede actul terorist corelându-se cu idealuri abstracte și valori absolute. Sentimentul vinovației față de victimă este inlocuit cu cel al împlinirii unei „datorii de credință". Teroristul se consideră un instrument al justiției și, în numele acesteia, ucide. Terorismul nu are chip. El este pretutindeni și nicăieri. Oricine poate fi victima unui atac terorist. De aceea, lupta impotriva terorismului este, de fapt, o responsabilitate a tuturor.

 2.2.1. Definitia și istoricul terorismului

Terorism – Folosirea calculată a violenței neașteptate, șocante și ilegale împotriva unor non-combatanți (incluzând, pe lângă civili, personal de securitate în situații de pace) și a altor ținte simbolice, între care se infiltrează membrii clandestini ai unei grupări subnaționale sau un agent clandestin, cu scopul psihologic de a-și face publică cauza politică sau religioasă și/sau de a intimida sau sili un guvern sau populația civilă să accepte pretenții în numele cauzei.

Cuvantul „terorism" a fost menționat în urma cu peste 200 ani (1798), în suplimentul Dicționarului Academiei Franceze. Intr-o carte consacrată acestui fenomen, Walter Laqueur, istoric și comentator de politică externă american, aprecia că între 1936 și 1981 au fost date peste 100 de definiții ale terorismului, dar nici una nu este suficient de cuprinzătoare. Britanicii – printre primii care au reacționat față de recrudescența fenomenului terorist, în a doua jumătate a secolului trecut – il defineau într-o lege din 1974, astfel: „Folosirea violenței în scopuri politice, incluzând orice recurgere la violență în scopul de a plasa publicul sau orice secțiune a publicului într-o stare de teamă".

Nici această definiție nu este suficient de riguroasă, căci demonstrațiile de stradă violente, de exemplu, nu pot fi considerate acte de terorism. Principala caracteristică a terorismului este intimidarea prin violență.Mijloacele folosite sunt extrem de variate (răpirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul, producerea de explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea căilor ferate, a instalațiilor industriale sau a mijloacelor de telecomunicații, ruperea unor diguri, otrăvirea apei, raspândirea unor boli contagioase, bombardamente etc). La metodele „tradiționale" s-au adaugat altele noi, cum ar fi atentatele asupra șefilor de state, atacurile asupra misiunilor diplomatice și a diplomaților, asupra personalităților politice sau asupra unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor instituții publice sau intreprinderi comerciale, a avioanelor, a forțelor de ordine ș.a.m.d.

Una din formele de terorism care se detașează prin frecvența și mai cu seama prin consecințele sale asupra raporturilor interstatale este terorismul politic. Potrivit informațiilor vehiculate prin mass-media, în prezent, în lume acționează peste 500 de organizatii si grupari teroriste de diferite orientari. Dar, dincolo de statistici, realitatea este mult mai dureroasa. Atentatele de la 11 septembrie 2001, asupra Statelor Unite, au aratat punctele slabe ale actualului concept de securitate. Terorismul a apărut ca o modalitate de acțiune a celor slabi împotriva celor puternici. Aceste acțiuni au demonstrat că principalul pericol la adresa noii ordini mondiale, create după încetarea Razboiului Rece, nu este potențialul militar al așa-numitelor țări „recuzate" (Coreea de Nord, Irak, Libia, Iran etc.), ci terorismul. Prin urmare, securitatea antiteroristă nu poate fi privită prin numărul de tancuri, avioane, nave militare sau rachete. Atacurile teroriste vizează în special securitatea populației, ca mijloc de presiune asupra statelor. In configurarea atacurilor nu este nevoie de un PIB de 6 trilioane (6000 de miliarde de dolari) sau de înalte performanțe în tehnologiile militare și spațiale.

Principalii factori care contează sunt factorul uman și efectele psihologice. Activitățile teroriste pot fi puse în aplicare de orice persoană, fără a avea cunostințe speciale aprofundate. O bombă poate fi confecționată din materiale care pot fi procurate cu ușurință. Aceste acțiuni sunt posibile oriunde. Terorismul poate îmbrăca diverse forme (atacuri chimice, atacuri cu bombe, otrăviri în masa etc). De cele mai multe ori, acțiunile teroriste nu lovesc în forța militară a unui stat, ci în societatea civilă. Scopul lor este implicarea emoțională a populației. Aceasta face ca presiunea psihologică asupra statului să fie mult mai puternică decât în cazul unui conflict militar clasic. Principalul obiectiv al acțiunilor de acest gen este răspândirea fricii. Cu cât frica este mai mare, cu atât mai mare este și presiunea asupra statului. Reacția emoțională a populației față de consecințele atacurilor teroriste este firească. Teama că data viitoare s-ar putea să fii o victimă este pe cât se poate de reală. Un razboi dus în afara hotarelor propriei țări, chiar dacă se soldează cu pierderi mari, nu poate avea același efect pe care îl produce terorismul, din simplul motiv că aceste razboaie sunt străine pentru marea majoritate a oamenilor care nu trăiesc direct experiența câmpului de luptă. Fiind o activitate ascunsă, terorismul poate fi contracarat în mod eficient de serviciile secrete și de structuri special pregătite. In cazul unui dușman invizibil, rachetele și bombele nu sunt de folos. Informațiile sunt principalul mijloc de prevenire a acțiunilor teroriste. Multe asemenea organizații se bucură chiar de sprijinul deschis al unor state, pe teritoriul cărora sunt plasate cartierele lor generale și sunt desfașurate taberele de antrenament. In Afghanistan, regimul taliban a adăpostit întreaga conducere a organizației teroriste Al Qaeda.

Ce-i determină pe oameni să comită acte teroriste ?

Istoria a dovedit că se poate negocia orice. Pe această constatare se bazează teroriștii în special când se pune problema luării de ostateci. In astfel de cazuri miza este obținerea unor concesii, care nu pot fi primite prin acțiuni legale sau diplomatice (spre exemplu, schimbul de prizonieri, eliberarea unor persoane arestate, retragerea forțelor străine de pe teritoriul unei țări etc). Acest tip de negociere este un atentat de tip „vitrină", care prin luarea de ostateci, focalizează atenția opiniei publice pentru o perioadă mai lungă decât în cazul unui simplu atentat și care înregistrează un puternic impact mediatic. Actorii unei asemenea situații sunt: de o parte teroriștii, de cealaltă, autoritățile, ostatecii fiind moneda de schimb.

Analiza cauzelor care stau la baza actelor teroriste evidențiază o retorică uniformă, o psihologie particulară și o logică aparte. Este o retorică polarizată și absolutistă, axată pe ideea „noi contra lor". Noi, cei angajați în lupta pentru libertate, și ei, ca materializare a răului. Prin urmare, teroristul se autodefinește ca victimă, ca sacrificat în numele unor cauze sau idealuri nobile, ca luptător pentru libertate și justitiar social, etnic sau economic. 

Ce anume determină o persoană rațională să recurgă la un act de violență terorist ?

Probabil, o nevoie care determină tendința de dizolvare a identității proprii în cea a grupului, conducând la o logică sau gândire de grup. Este posibil ca amploarea și coeziunea grupului să sensibilizeze individul față de implicațiile neparticipării și, dimpotrivă, participarea să îi confere avantaje psihice și mulțumirea de a fi contribuit personal la înfaptuirea „binelui public".

Un studiu interdisciplinar, asupra a 250 de teroriști din Germania (227 cu orientare de stânga și 23 cu orientare de dreapta) a reliefat urmatoarele aspecte: 25% dintre teroriștii de stânga pierduseră unul din părinți înainte de a împlini 14 ani, (în general, pierderea tatălui este corelată cu tulburări psihice grave), 79% din cei investigați avuseseră relații conflictuale cu părintii; 33% și-au descris tații în termeni ostili; una din trei persoane vizate a fost anterior condamnată de un tribunal pentru minori. Studiul a arătat că teroriștii sunt înclinați spre eșec, iar alegerea unei asemenea cariere poate fi considerată „punctul final într-o serie de încercari de adaptare nereușite" (Katzman, 2011). Teroristul – omul disperat sau omul manipulat, adus în stare de disperare sau de răzbunare, dar și omul „demiurg", omul razbunător, omul-călău, care se consideră destinat și predestinat a îndeplini o misiune supremă, a se sacrifica sau a sacrifica pe oricine pentru a duce la bun sfârșit o sarcină dictată dintr-un spațiu „sacru", într-o lume care, în viziunea sa, îl domina și pe care trebuie să o distrugă. Justițiar, mesianic și, în același timp, punitiv, teroristul este, dincolo de mize și justificări, exclusiv, unilateral și ireconciliant. Nu înfruntare sau confruntare, ci anormalitate, ură, inteligență criminală și patologie socială.

La 1 mai 2008, Departamentul de Stat al S.U.A. a dat publicității raportul anual privind terorismul ca problemă globală. El constata că, în 2007, 33% dintre acțiunile teroriste comise pe glob au avut loc în Columbia. Dar, din 304 acte de terorism internațional, 33% au țintit Statele Unite, unde au pierit 221 de oameni (fata de 314, în 2006).

2.2.2. Amenințări și riscuri de natură teroristă

Amenințările și riscurile de natură teroristă nu au limite. „Arma“ principală a terorismului este omul, în speță, omul disperat sau omul manipulat, adică adus în stare de disperare sau de răzbunare, dar și omul „demiurg“, omul pedepsitor, omul-călău, care se consideră destinat și predestinat a îndeplini o misiune supremă, a se sacrifica sau a sacrifica pe oricine pentru a duce la bun sfârșit o sarcină ce vine dintr-un spațiu sacru, dintr-o lume care-l domină și care are menirea de a o distruge cât mai repede și cât mai violent pe cea reală și, evident, de a o înlocui.

Omul este o ființă creativă, imaginativă, indiferent în ce postură s-ar afla. Terorismul îl folosește ca armă, pentru că el, omul, poate pătrunde oriunde, poate distruge orice. Omul poate înlocui o rachetă de croazieră; o rachetă de croazieră nu va puteaînlocui niciodată un om. Iată de ce terorismul se consideră superior oricărei riposte,oricărei acțiuni și oricărei reacții. Spațiul virtual al teroristului este unul al distrugerii spectaculoase, al căutării și pedepsirii cu moartea a celor pe care îi consideră vinovați. Aceasta este cea de a cincea concluzie care atrage atenția asupra profunzimilor actului terorist, privit uneori doar ca o reacție superficială și psihopată.

Terorismul se consideră „justițiar“ și mesianic și, în același timp, punitiv. El este însă arogant și exclusiv, unilateral și ireconciliant. Unii îl cred un fel de feed-back,pentru că, în ultimă instanță, el este un produs social, este un fel de „cancer“ al societății omenești. Un cancer care se autoiluzionează că ar fi… balsam.

Această filozofie nu este nouă. Ea s-a manifestat și în antichitate, și în epoca în care legiunile romane hălăduiau întinsurile Europei și Africii, dar și în vremea invaziei mongole sau în cea a Evului mediu, ori în cea de acum, care a generat acțiunea drastică din Afganistanul de azi. Nouă este doar tehnologia erorismului, nou este arsenalul mijloacelor, procedeelor și acțiunilor. Dar argumentele sunt neschimbate de sute de ani.

Care sunt deci principalele amenințări de natură teroristă? Cum se grupează ele din punct de vedere al ariei geografice, pe țări, pe ideologii și pe civilizații? Care sunt cauzele acestora?

Practic, nu se poate alcătui un catalog exhaustiv al amenințărilor și riscurilor de natură teroristă, așa cum nu se poate alcătui un catalog cu produsele inteligenței negative. Aceste amenințări și, în consonanță cu ele, riscurile aferente sunt nelimitate. Pe unele le putem anticipa, pe altele nu. Ar fi posibil ca, în scurt timp, terorismul să recurgă la un nou tip de armă pe care o putem numi arma genetică.

Dar tocmai acesta este și unul din obiectivele strategice ale terorismului, ale războiului de tip terorist: crearea nesiguranței, universalizarea,si permanentizarea amenințării, altfel spus, atârnarea unei noi săbii a lui Damocles deasupra lumii, deasupra civilizației și valorilor acesteia.„Bush a declarat în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite că instigatorii atentatelor din 11 septembrie asupra Statelor Unite pregătesc alte operațiuni, susceptibile de a atinge oricare țară. Ei caută – a spus el – arme nucleare, chimice și biologice și nu vor ezita să le folosească. «Lumea întreagă este confruntată cu cea mai oribilă dintre perspective: acești teroriști sunt în căutare de arme de distrugere în masă pentru a transforma ura lor în holocaust. Ne așteptăm să recurgă la arme chimice, biologice și nucleare de îndată ce vor fi în măsură să o facă» a precizat președintele american.“

2.2.3. Forme de manifestare a terorismului

A) Terorismul ca reacție a celui slab împotriva celui puternic

De obicei, reacția celui slab împotriva celui puternic nu se numește terorism, ci răzvrătire, nesupunere, revoltă. Terorismul nu este răzvrătire, așa cum nici răzvrătirea nu este terorism. De regulă, nu cel slab îl terorizează pe cel puternic, ci cel puternic îl terorizează pe cel slab. De aici nu rezultă că cel slab nu-l poate teroriza pe cel puternic, ci doar că, pentru a teroriza, ai nevoie de putere. Terorismul, ca reacție a celui slab împotriva celui puternic, este, în principiu, o răzvrătire la terorism (sau la ceea ce cel care se răzvrătește consideră terorism), este adică terorism contra terorism.

Aceasta-i esența, numai mijloacele sunt diferite. Cel puternic face ce vrea, cel slab face ce poate. Justificările care s-au adus de dușmanii declarați ai Statelor Unite pentru actul de terorism din 11 septembrie 2001 (deși nimeni nu și-a asumat în mod serios, până acum, aceste atentate) sunt de notorietate. Ele înseamnă, în esența lor: terorism contra terorism. Terorismul exercitat de lumea a treia contra terorismului exercitat de America în lumea a treia, îndeosebi în lumea islamică. Acesta-i limbajul în care vorbesc o parte din statele lumii islamice. Americanii folosesc bani și sisteme sofisticate de arme, organizațiile teroriste antiamericane folosesc oameni. Folosesc oameni nu numai pentru motivul că nu dispun de sisteme sofisticate de arme, ci și pentru acela că ele consideră că arma cea mai performantă și, în concluzie, cea mai eficientă o reprezintă omul dispus la sacrificiul de sine pentru cauză. Astfel de oameni au existat și vor exista totdeauna, iar numele lor nu este numai acela de fundamentaliști islamici, ci și de japonezi, americani,germani, francezi, chinezi, ruși, români etc. Romanii spuneau cu mândrie :

„Dolce et decorum est pro patria mori „ iar dacii considerau trecerea în neființă ca osărbătoare importantă. De aici nu rezultă, desigur, că sacrificiul de sine este un act terorist; rezultă doar faptul că terorismul folosește cea mai eficientă și cea mai veche armă a tuturor timpurilor: sacrificiul de sine.

Terorismul, ca reacție a celui slab împotriva celui puternic, are foarte multe cauze.

Acestea rezidă în principiu în:

– inegalitatea socială, polarizarea bogăției și a sărăciei;

– aroganța puterii;

– lupta pentru putere și supremație;

– ura celui slab împotriva celui puternic, izvorâtă din negarea ordinii existente pe are cel slab o consideră nedreaptă;

– proliferarea disperării;

– exercitarea de către cel puternic a unor presiuni și acțiuni pe care cel slab le consideră a fi acte sau acțiuni teroriste;

– incompatibilități grave în perceperea sistemelor de valori;

– existența unor tensiuni, convingeri și prejudecăți care cer alt proiect al lumii;

– hotărârea de a distruge nu pentru a se construi, ci pentru a spulbera;

– nevoia de a fi luat în seamă.

Acțiunile teroriste din partea celui slab împotriva celui puternic nu au reguli, nici zone preferențiale, nici frontiere. Ele se desfășoară pretutindeni și vizează, de regulă:

– asasinarea unor personalități;

– distrugerea unor obiective culturale, economice și militare;

– producerea unor catastrofe cu morți și răniți;

– spargerea codurilor sistemelor de comandă și control, virusarea și perturbarea rețelei Internet, distrugerea sistemelor de comunicații, instalațiilor.

B) Terorismul ca instrument de presiune politică. Terorismul politic

Actul terorist distruge, înspăimântă,creează situații-limită, apelează la faptul împlinit, seamănă adică teroare. Iar teroarea politică are foarte multe fațete. Majoritatea organizațiilor teroriste din lume,inclusiv fundamentalismul islamic, practică, de fapt, un terorism politic. Însă nu numai aceste organizații sunt vinovate de virulența terorismului politic, disimularea, dar omniprezența,omnipotența, impactul grav și consecințele complexe ale acestui tip de terorism asupra societăților, statelor și oamenilor. Terorismul de stat este, în toată dimensiunea lui, un terorism politic.

Formele de manifestare ale terorismului politic sunt numeroase. Ele se încadrează totuși în câteva categorii:

– Terorismul explicit sau implicit pus în aplicare de majoritatea statelor cu regimuri totalitare;

– Terorismul exercitat de organizațiile politice extremiste (majoritatea organizațiilor teroriste dinEuropa și din America latină, spre exemplu, au la bază ideologii politice de natură comunistă, unele neo-nazistă sau din sfera a ceea ce am putea numi exclusivismul sau fundamentalismul politic);

– Terorismul practicat de persoane influente, grupuri de interese etc.;

– Terorismul Puterii.

Terorismul este folosit ca instrument de presiune politică. Obiectivele terorismului politic – cel puțin cele enunțate în diferite împrejurări – se înscriu în general în următoarea scală:

a. cucerirea puterii politice prin violență;

b. opoziția la imperialism și oligarhie;

c. lupta pentru reforme sociale (altele decât cele obișnuite, de regulă, prin distrugerea violentă a celor existente);

d. lupta pentru putere și influență;

e. lupta pentru imagine;

f. lupta pentru identitate;

g. crearea și întreținerea stării de haos.

Terorismul politic s-a manifestat cu pregnanță în timpul războiului rece, ca modalitate de subminare reciprocă, prin violență non-statală, a celor două ideologii –capitalistă și socialistă , fiind mai mult un terorism ideologic. Fiecare dintre cele două superputeri și, la umbra lor, o mulțime de alte organizații, organisme sau cercuri de interese – încuraja, la nivel regional, terorismul politic, sub aproape toate formele și formulele sale, de la cele psihologice și informaționale, la atacuri și asasinate.

În momentul de față, o mare parte din organizațiile teroriste din Europa occidentală, din America latină, din Asia și din Africa, inclusiv din lumea arabă, poartă această amprentă a luptei împotriva capitalismului. În realitate, este vorba de o luptă pentru putere sau pentru impunerea unui anumit tip de putere.

C) Terorismul ca instrument de constrângere.

Terorismul economic.

Terorismul financiar.

Terorismul tehnologic

Încă din antichitate, lumea a fost nevoită să suporte numeroase constrângeri,unele venite din mediul geografic de viață, generate de lupta pentru un anumit tip de existență (care s-a complicat din ce în ce mai mult), altele ținând de legile de compunere și funcționare a societății omenești, adică de procesualitatea organică a acesteia.Viața socială este, în general, un sistem de constrângeri în acțiune. Omul este liber în măsura în care se conformează dreptului și constrângerilor naturale și sociale în care trăiește. Hegel definea libertatea ca necesitate înțeleasă.

Există însă numeroase alte constrângeri artificiale, folosite de om împotriva omului, pentru obținerea unor avantaje, pentru dominare, pentru putere. Terorismul este, de la originea lui și până azi, atât în mâna celor puternici, cât și la îndemâna celor slabi, un mijloc extrem de constrângere.

Nu este adevărat că terorismul se definește ca o reacție a omului disperat.Omul disperat nu este terorist. Terorismul nu este doar o reacție; el este o acțiune premeditată, gândită, calculată, care se înscrie în spațiul inteligenței negative, al inteligenței perverse, criminale.

Se pune, în mod firesc, întrebarea: Așa era și pe vremea legiunilor romane sau a conchistadorilor care au invadat civilizația aztecă? Așa era, desigur. Terorismul nu a fost niciodată altceva decât o acțiune sau o ripostă asimetrică, dusă în condiții de inițiativă strategică sau tactică, prin care s-a urmărit mereu același scop: terorizarea, adică înfricoșarea dusă la limită, îngrozirea, omorârea.

Terorismul este un război de un tip special, care vizează distrugerea de vieți și de sisteme de valori. Niciodată un război obișnuit nu-și propune să distrugă un sistem de valori. El urmărește doar învingerea unei armate, dacă se poate chiar fără pierderi de vieți și distrugeri materiale, supunerea unei țări, realizarea unui scop politic.Doar terorismul vizează distrugerea de dragul distrugerii. Pentru a se cuibări și prolifera, el vizează, de asemenea, periferia societății, zona ei nevăzută, greu controlabilă și care, adesea, este oprită să acceadă la sistemele de valori naționale și internaționale.

acest lucru. Tot în cadrul terorismului financiar se înscrie și procurarea (sau recuperarea)de fonduri prin luarea de ostatici, prin amenințări, șantaje, spargeri de bănci, atacarea unor mijloace care transportă bani sau valori etc.

Nevoile de finanțare a terorismului nu sunt foarte mari. De cele mai multe ori,acțiunile teroriste sunt duse de unul sau câțiva teroriști, în general, idealiști sau fanatici,care nu au nevoie de stimulente prea mari pentru a-și face treaba. Unii din acești idealiști sau fanatici sunt studenți, oameni de diferite meserii, foști sau chiar actuali militari etc. Armele folosite de teroriști, încărcăturile, explozibilul etc. nu costă foarte mult și se procură destul de ușor.Sursele de procurare a banilor (de finanțare) sunt familiare în lumea teroriștilor:atentate, spargeri de bănci, trafic de droguri. Acestea sunt cele obișnuite. Există însă și altele, mult mai substanțiale și care, în viitor (ca și în trecut), nu vor înceta să existe:

-oameni foarte bogați, cercuri de interese interne sau internaționale din tot spectrul activităților umane, de la cele economice, la cele ale lumii interlope, organizații și chiar state.

De-a lungul istoriei terorismului, finanțarea cea mai substanțială a fost asigurată și va fi și în continuare asigurată de instituții puternice, interesate în proliferarea (în interes propriu) a terorismului, a haosului, și de state.De aceea, acțiunea Statelor Unite și a coaliției antiteroriste împotriva statelor teroriste sau care favorizează terorismul trebuie evaluată ca o „lovitură de decapitare“ în primul rând împotriva finanțatorilor și susținătorilor acestui flagel.

D) Terorismul și distrugerea valorilor. Terorismul cultural

Huntington propune o hartă a liniilor de fractură între civilizații. Insistă pe confruntarea dintre musulmanii și creștinii din Indonezia și Filipine, precum și pe pătrunderea islamului în Africa subsahariană. Dar Huntington trage o linie și între civilizația occidentală și cea pe care el o numește „civilizația ortodoxă“. Această linie trece pe la est de Țările Baltice, pe la vest de Belarus, desparte apoi Ucraina subcarpatică, unde se află minoritari maghiari ,de restul Ucrainei, la fel procedează și cu Transilvania (care ar aparține civilizației Vestului) de restul teritoriului României (care ar aparține civilizației ortodoxe), urmează frontiera dintre Croația și Iugoslavia (Croația aparținând de civilizația occidentală) și, în aceeași manieră extrem de simplistă, desparte teritoriul din Bosnia locuit de croați de cel locuit de sârbi și de musulmani.

Lăsând de o parte faptul că este foarte greu de identificat și de localizat chiar și marile entități civilizaționale (sinică, hindusă, japoneză, islamică, africană ortodoxă și occidentală, eventual sud-americană, dar aceasta poate fi încadrată și în civilizația occidentală), astfel de linii creează foarte multe probleme. Nu există civilizații pure.Marile civilizații sunt mari acumulări de valori care se întrepătrund cu celelalte și dau frumusețea și diversitatea acestei lumi. Tocmai aici, în negarea acestei afirmații, se află acțiunile extremiste din spațiul cultural, între care și terorismul.

Terorismul cultural nu este un mijloc de confruntare, ci unul de distrugere a sistemelor de valori. Războiul „cultural“, înțeles ca o confruntare de interese (de interese,nu de valori) ale unor grupuri care aparțin unor entități civilizaționale nu este terorism.El este o trecere la limită a concurenței, mai exact a bătăliei pentru piața culturală,și se desfășoară în cadrul a ceea ce numim „cultură de piață“, care nu are nici o legătură cu cultura autentică, adică cu sistemele de valori ale lumii.

E) Terorismul infracțional (din spectrul crimei organizate)

(Acest tip de terorism este cel mai răspândit și cel mai greu de controlat.)

Terorismul infracțional se exercită atât în lumea interlopă, sub diferite forme, de la reglările de conturi până la lupta pentru putere și influență, cât și asupra societății,în ansamblul ei. Terorismul de acest tip vine în sprijinul crimei organizate, este un instrument al acesteia și, de aceea, el se va afla tot timpul în avangarda ei și în susținerea ei (deși,la drept vorbind, și crima organizată este un instrument al terorismului). Terorismul care vine dinspre infracționalitate este o modalitate de înfricoșare a lumii, a societăților, instituțiilor și persoanelor, tocmai pentru a crea câmp liber de acțiune infracționalității eludării legii. Cu alte cuvinte, terorismul de acest fel este un gen de bogyguard al infracționalității, dar și un mod de a crea fondul aperceptiv al societății vizavi de lumea interlopă (care trebuie să fie unul de teamă, de frică, de teroare), atât în ceea ce privește virulența punctelor tari, imbatabile, ale acestei lumi, omnipotența lor, cât și dimensiunea înspăimântătoare a corupției și puterii nelimitate și nelimitabile a banului murdar.

Potrivit estimărilor Fondului Monetar Internațional,câștigul din activități ilicite este de 500 miliarde dolari, adică 2% din Produsul Brut Mondial, din ceea ce acumulează anual planeta. Jumătate din acest câștig provine din traficul de droguri a cărui cifră de afaceri este, potrivit PNUCID37, de 400 – 500 de miliarde de dolari anual,adică mai mult decât se obține din comerțul cu automobile.

Aceste cifre demonstrează cât de importante sunt, pentru cercurile care le coordonează,afacerile ilicite, spălarea banilor, crima organizată. Deja astfel de activități s-au mondializat, iar rețelele lor transfrontaliere și internaționale funcționează din ce în ce mai bine, în condițiile în care cercurile respective au luat măsuri foarte exigente de securizare a informației, sistemului de conducere și modului de funcționare. Criminalitatea este mult mai flexibilă decât normalitatea, decât acțiunea împotriva ei.Toate sistemele de protecție a societății, începând cu cel juridic și continuând cu cel al reacției de tip militar, sunt supuse unor legi, unor principii, unor norme, care nu se schimbă de la o zi la alta.

În schimb, crima organizată și infracționalitatea acționează în afara legii și nu suportă nici un fel de constrângeri.

Terorismul infracțional, situându-se în avanpostul crimei organizate, nu are decât constrângerile impuse de aceasta. De aici rezultă câteva concluzii foarte importante în ceea ce privește evaluarea terorismului de acest gen:

– este posibil ca, în viitor, să se accentueze procesul de mondializare și, deci,de organizare a terorismului infracțional, tocmai datorită faptului că el se afla în avangarda infracționalității, iar aceasta urmează o cale a structurării la nivel planetar;

– se poate estima că terorismul infracțional va deveni din ce în ce mai mult un terorism organizat, puternic globalizat, cu rețele de conducere și de acțiune în toată lumea, ceea ce va schimba radical configurația spațiului strategic internațional, amenințările de acest gen devenind foarte periculoase și generând necesitatea unei riposte la nivel strategic;

– probabil, terorismul infracțional își va subordona terorismul identitar și îl va folosi în sensul creării, în zonele de interes, de probleme și de conflicte care să abată (concentreze) într-o altă direcție eforturile comunității internaționale,oferindu-se astfel o mai mare libertate de acțiune pentru infracționalitate și crima organizată (nu se exclude nici eventualitatea ca terorismul identitar să-l folosească pe cel infracțional pentru atingerea obiectivelor sale);

– este însă posibil ca terorismul – îndeosebi terorismul politic și cel identitar –să capete o anumită independență și să-și subordoneze el infracționalitatea și crima organizată, transformându-le în mijloace de finanțare;

– între terorism și crima organizată există o relație de completitudine, chiar dacă o astfel de legătură presupune foarte multă diversitate și incertitudine și într-un domeniu și în celălalt.

2.3. Traficul de ființe umane

Retrospectivă istorică și conceptul actual al traficului de ființe umane

Conceptul de trafic nu este unul nou și a fost pentru prima dată utilizat în secolul XVI, în calitate de sinonim pentru comerț. Astfel, acest termen nu avea conotații negative. Totuși, către secolul XVII, traficul a început a fi asociat cu vânzarea ilicită și/sau neloială a mărfurilor. Deși la începuturi, prin trafic se înțelegea, în mare parte, vânzarea de droguri și arme, către secolul XIX această noțiune mai includea și comerțul cu ființe umane tratate ca bunuri și vândute în sclavie. Acest comerț „tradițional” cu sclavi a fost scos în afara legii spre finele secolului XIX. La începutul secolului XX, termenul de trafic, de cele mai multe ori, se referea la „comerțul de sclavi albi”, care reprezenta circulația peste frontierele internaționale a femeilor și copiilor în scopul prostituției. Doar spre finele anilor 1990, traficul a fost asociat cu prostituția și exploatarea sexuală a femeilor și copiilor.

Odată cu adoptarea Protocolului privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea traficului de persoane, în special de femei și copii (2000), adițional împotriva crimei organizate transfrontaliere (în continuare Protocolul cu privire ), au fost inserate două inovații în domeniul traficului.

In primul rând, a fost elaborată o definiție internațională comprehensivă a traficului de ființe umane. In al doilea rând, și mult mai important, definiția oferită de Protocol este una destul de extinsă ca domeniu de aplicare și înserează munca forțată ca unul dintre scopurile traficului, pe langă scopul exploatării sexuale. In timp ce Protocolul enunță cateva distincții certe între traficul în scopul exploatării sexuale și traficul în scopul exploatării muncii și a serviciilor (precum și practicile referitoare la sclavie sau similare sclaviei și servituții), trebuie ținut cont de faptul că exploatarea sexuală nu reprezintă muncă forțată.

In general, traficul, se referă la circulația persoanelor, de multe ori ilegală, peste hotare sau pe teritoriul aceluiași stat, fenomen tratat ca o activitate comercială care finisează cu exploatarea prin muncă sau exploatarea sexuală.

2.3.1. Forme ale traficului de ființe umane

Formele traficului variază în funcție de: numărul persoanelor implicate, tipul de traficanți, de victime sau de „clienți” ori „consumatori”, de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului și în raport de care traficul rămâne național sau se extinde peste granițe. În traficul de ființe umane pot fi implicate persoanele fizice (agenți de recrutare, contrabandiști , complici care au abuzat de poziția lor din cadrul autorităților administrative ale statelor implicate), dar și persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agenții de turism, societăți de transport, firme de producție și distribuție de casete video, edituri, sex-shop-uri, companii care oferă spectacole de strip-tease etc.).

Pot fi evidențiate următoarele forme ale traficului de ființe umane, în dependență de scopul propriu-zis al traficului inițiat:

• traficul de ființe umane, în special al femeilor și copiilor, cu scop de exploatare sexuală,

− folosirea invalizilor; inclusiv:

− pentru organizarea prostituției;

− pentru organizarea practicării prostituției în unitățile militare sau în locurile de dislocare a forțelor armate;

− pentru organizarea turismului sexual;

− pentru servicii pornografice (în special, folosirea copiilor de ambele sexe în acest scop);

• traficul de ființe umane în scop de exploatare prin sclavie, inclusiv:

− folosirea în munci istovitoare;

− folosirea în economia tenebră;

− folosirea în activități de producere a produselor ilegale sau de contrabandă;

− folosirea în lucrări casnice;

− munca copiilor (spălarea mașinilor, lucrări agricole etc.);

• traficul de ființe umane, în special al copiilor și invalizilor, în activitatea de cerșetorie,cum ar fi :

− folosirea copiilor;

− folosirea invalizilor;

− „arenda” pruncilor pentru cerșetorie;

• căsătoriile în scop de exploatare (inclusiv folosirea sistemului „mirese prin poștă”):

− pentru folosirea persoanei în muncă casnică (menajeră etc.);

− pentru nașterea forțată a copiilor;

− pentru îngrijirea bolnavilor și vîrstinicilor, copiilor etc.;

• traficul de copii în scopul impunerii la maternitate surogat, pentru reproducere;

• traficul de ființe umane în scopul prelevării și transplantării organelor și țesuturilor;

• traficul de copii în scopul adopției ilegale;

• traficul de ființe umane în scopul folosirii în conflicte armate;

• impunerea soldaților și deținuților la muncă forțată.

2.3.2. Factorii care contribuie la trafic

Un factor care contribuie la creșterea proporțiilor traficului este globalizarea. Dezvoltarea tehnologică facilitează comunicarea, rezultând, spre exemplu, în abundență de spoturi publicitare TV dar și o utilizare tot mai frecventă a telefoanelor mobile. In aceste circumstanțe, și călătoriile peste hotare au devenit mult mai ușor și rapid de organizat decât în anii precedenți. Mai mult decât atât, globalizarea a sporit standardele de trai în țările dezvoltate, astfel această situație fiind însoțită de creșterea inegalității atat la nivel global,cât și național.Globalizarea a contribuit la reducerea barierelor în procesul de circulație a bunurilor și capitalurilor la nivel internațional. Aceste schimbări, însă, nu au fost însoțite de acțiuni politice similare în vederea înlăturării restricțiilor în procesul de circulație a persoanelor.

4444 Din punct de vedere al ofertei – factorii care contribuie la trafic sunt:

a) Climatul în care prosperă activitățile traficanților – datorită unei guvernări ineficiente caracterizată printr-o administrație publică coruptă sau absentă.

b) Ineficiența sistemului legal și juridic.

c) Discriminarea bazată pe diferența genurilor persistentă în procesul de angajare,educație și informații. Spre exemplu, oportunități de angajare peste hotare sunt oferite în preponderență bărbaților, astfel femeile devenind mult mai vulnerabile pentru traficanți.

d) Ineficiența sau lipsa căilor legale de migrare, precum și lipsa de informație cu privire la mijloacele existente pentru a obține o muncă peste hotare.

e) Analfabetismul și nivelul scăzut de educație.

f) Lipsa de cunoștințe cu privire la riscurile migrației.

g) Traficul este o crimă care implică riscuri minime și profi turi maxime.

Din punct de vedere al cererii – factorii sunt:

a) Concurența în țările dezvoltate generează reducerea constantă a costurilor prin sub-contractarea lucrătorilor, scăderea salariilor.

b) Tendința rezidenților de a refuza anumite categorii de munci manuale, datorită nivelului sporit de educație și a extinderii programelor de asistență socială (compensații pentru șomeri, alocații pentru familii, salariu minim).

c) Sporirea participării feminine pe piața muncii generează necesitatea lucrătorilor casnici, bonelor, supraveghetorilor pentru bătrâni etc.

d) Cererea consumatorului pentru produse și servicii la un preț scăzut și oferite rapid.

e) Dezvoltarea industriei sexuale și de agrement – a generat cererea pentru servicii sexuale.

f) Absența unui cadru de reglementare eficient și lipsa sancțiunilor.

g) Lipsa de respect pentru și/sau încălcarea drepturile omului.

h) Lipsa de conștientizare.

i) Corupția oficialilor din sistemul de migrație și vamal.iv

2.3.3. Măsuri de prevenire a traficului

Lipsa de informație adecvată este principala premisă a migrației ilegale și, prin urmare,a traficului de ființe umane. Prima misiune pe care a avut-o Centrul pentru Prevenirea Traficului de Femei, imediat de la lansarea acestuia în anul fost desfășurarea campaniilor de prevenire și de distribuire a informației.

Metodele de prevenție terțiară a traficului de ființe umane

Prevenția terțiară cuprinde toate eforturile de a pune capăt comportamentului criminal sau de a preveni repetarea altei infracțiuni, inclusiv a revictimizării victimelor. Ca exemple de metode de prevenție terțiară ar putea fi:

• Politica de sancționare – incriminările din Codul penal

În același timp, este important ca victimele să fie tratate în mod consecvent cu respect și compasiune și să nu fi e condamnate pentru încălcări minore ale unor norme legale.O măsură care vine să completeze, și nicidecum să înlocuiască penalizarea și condamnarea,sunt programele de instruire, concepute să reflecte răul făcut victimelor de către infractori,să îi motiveze să-și accepte responsabilitatea și să-și schimbe atitudinea și comportamentul. Asemenea programe s-au dovedit a fi promițătoare în multe contexte de infracțiune violentă, începînd cu violatorii și terminând cu membri ai grupurilor neonaziste.

• Protecția victimelor

În cadrul structurii complexe a unei strategii antitrafic cuprinzătoare, prima prioritate este protecția persoanelor aflate în pericol. Nu numai organele de poliție, ci și alți actori,dar în special sistemul judecătoresc, trebuie să țină seama de chestiunea siguranței atunci când acționează în contextul măsurilor antitrafic. De exemplu, atunci când un inculpat este eliberat, trebuie cântărit faptul dacă acesta reprezintă un pericol pentru siguranța altor persoane. În acest caz, înainte de a elibera inculpatul, este imperativă informarea poliției sau a organizației de sprijin al victimelor, la care victima a găsit adăpost.

• Dezarmarea organizațiilor criminale

Orice fel de instrument folosit de organizațiile criminale pentru a-și atinge scopurile trebuie confiscat, indiferent dacă infractorii sunt sau nu condamnați (de exemplu: conturi în bancă, case și oficii, materiale promoționale folosite pentru recrutare, mijloace de transport, aparte de telecomunicații etc).

Articolul 4 al Legii privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane prevede că principiile de bază ale combaterii traficului de ființe umane sunt următoarele:

a) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

b)declararea traficului de ființe umane ca fiind o infracțiune ce atentează la drepturile fundamentale ale omului, la demnitatea, libertatea și integritatea ființei umane;

c) inevitabilitatea pedepsei pentru traficanții de ființe umane;

d) legalitatea;

e) accesul liber la justiție;

f) siguranța victimelor traficului de ființe umane, atitudinea echitabilă față de ele;

g)utilizarea complexă a măsurilor de profilaxie: juridice, politice, social-economice și informaționale;

h)parteneriatul social, colaborarea autorităților administrației publice cu organizații internaționale, organizații neguvernamentale, cu alți reprezentanți ai societății civile;

i) proporționalitatea între respectarea drepturilor fundamentale ale victimelor traficului de ființe umane și condițiile de urmărire penală, astfel încât să nu fie aduse prejudicii drepturilor părții apărării;

j) abordarea egală a tuturor formelor și tipurilor de trafic național sau transnațional de ființe umane, legat sau nu de crima organizată etc.;

k) colaborarea cu autoritățile administrației publice și cu organizațiile competente ale altor state, cu organizații internaționale în vederea realizării obiectivelor de combatere a traficului de ființe umane.

2.4. Alte genuri de infracțiuni internaționale

Criminalistica fiind o știință care contribuie la lupta împotriva criminalitatii, a intervenit și în cazul infracțiunilor de fals în înscrisuri, care s-au înregistrat odata cu apariția actelor scrise.Dezvoltarea extrem de rapidă a vieții societăților umane a determinat o creștere foarte mare a numărului de înscrisuri și corelativ o înmulțire a cazurilor de falsificare.

Astfel, apariția pe scară largă a falsurilor a determinat luarea unor măsuri de contracarare, care constau pe de o parte, în adoptarea unor legi care să incrimineze și să pedepsească infracțiunea de fals, iar pe de altă parte, în sporirea eforturilor de creare a unor metode de depistare a falsurilor și de identificare a persoanelor care le savârșesc.   

FALSIFICAREA DE MONEDĂ este considerată pretutindeni ca fiind cea mai gravă dintre infracțiunile de fals,pericolul social al faptei fiind deosebit.

2.4.2.1. Contrabanda și spălarea banilor

Lipsa reglementării juridice nu estompează fenomenul de spălare a banilor care se manifestă chiar în forme rudimentare, mai puțin sofisticate dar care se înscriu perfect în tehnicile folosite de țările dezvoltate.Spălarea banilor se referă la un transfer de proprietate, referitor la natura, localizarea sau deținerea proprietătii, achiziționarea sau utilizarea proprietății, știind că proprietatea provine din urma unor activități infracționale.

Spălarea banilor murdari este ultima verigă a lanțului infracțional în care deținătorii de importante fonduri, obținute prin fraudarea statului, a firmelor, instituțiilor publice sau cetățenilor le dau un caracter legal și prina cest capital financiar creat intră în circuitul economic și social, călcând regulile și principiile competiției, a democrației și a statului de drept. Ea este o manevră frauduloasă de deturnare a fondurilor societății de la rostul și rațiunea lor economico – financiară, realizată prin complicitate cu reprezentanți ai instituțiilor publice, băncilor, firmelor sau a instituțiilor publice.

In România postrevoluționară se manifestă mai multe forme și modalități de spalare a banilor, din care le voi prezenta pe cele mai des folosite:

– Creerea de rețele de societăti comerciale care fac în mod obișnuit operațiuni cu sume cash, astfel alimentându-se artificial cu sume de bani ce în actele societății provin din cadrul activităților proprii desfășurate.

De asemenea, în complicitate cu patronii și cu funcționarii cazinourilor aceștia vor confirma că au realizat câstiguri importante.

– Achiziționarea de imobile (vile, ferme, mașini de lux) din bani rezultați din săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, cu care garantează credite în lei și în valută de la diferite bănci, credite pe care apoi nu le mai rambursează. In acest fel suma de bani pare „albită”  ca fiind provenită din cadrul unui credit bancar.

– Obținerea unor sume de bani cu titlu de restituire a unor taxe vamale stabilite la prețul în vama, ca urmare a câstigării contesțatiilor privind achitarea taxelor vamale la nivelul facturilor externe.

– Obținerea de plăti pentru unele prestări neefectuate de la firme fictive. Lanțul de firme fictive fiind creat tot de contrabandisti, care în acest mod creeaza bani curați.

Nu a fost epuizată toată gama de albire a banilor,dar exemplele prezentate trebuie să tragă un semnal de alarmă asupra fenomenului care se propagă cu mare repeziciune și asupra necesității adoptării cât mai urgent posibil a unei legislații care să se alinieze reglementărilor din țările Uniunii Europene.

2.4.3. Traficul de arme, muniții, materiale explozibile și radioactive

Explozia, ca proces de degajare a unei mari cantități de energie, într-un timp extrem de scurt, este un fenomen fizic și, de aceea, studiul fenomenelor explozive, atât prin obiectul de studiu, cât și prin tehnicile experimentale la care face apel, formează un capitol de sine stătător al fizicii aplicate, respectiv fizica explozivilor.

Prima întrebuințare a explozivilor a avut loc în domeniul militar, iar primul exploziv utilizat a fost pulberea cu fum (pulberea neagră) fabricată din salpetru, sulf și cărbune.

Utilizarea în conflictele militare a diferitelor categorii de muniții se face cu scopul aruncării în aer a diferitelor obiective, a neutralizării sau distrugerii forței vii prin acțiunea schijelor sau prin efectul fugas. Pentru realizarea acestor scopuri se folosesc explozivii.

Prin exploziv înțelegem o substanță sau un amestec de substanțe, capabile de a suferi instantaneu sub acțiunea unui impuls de inițiere – căldură, impact sau fricțiune – o transformare chimică.

În ultimii ani au căpătat o relevanță majoră noile tipuri de amenințări transfrontaliere și atipice la securitatea națională, dintre acestea criminalitatea organizată transfrontalieră reprezentă un factor major de risc atât pentru securitatea României cât și pentru cea a statelor partenere din Uniunea Europeană și NATO.

Concluzionăm că România dispune de cadrul legislativ și de strategiile necesare ducerii unei lupte eficiente și eficace împotriva crimei organizate și corupției.

CAP.3 ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE ANTRENATE ÎN COMBATEREA CRIMINALITĂȚII

3.1. Organizația Internațională de Poliție Criminală – INTERPOL

Activitatea pe plan internațional, în sfera combaterii crimei organizate transfrontaliere este amplă și reprezintă o preocupare constantă a statelor democratice și a organizațiilor internaționale, un rol important având Organizația Națiunilor Unite (ONU) și Uniunea Europeană (UE). Pentru creșterea eficienței măsurilor de contracarare a crimei organizate transfrontaliere, recomandările juridice internaționale trebuie să fie adoptate de cât mai multe țări. Din acest punct de vedere efectele globalizări sunt benefice, întrucât sunt promovate și acceptate valorile fundamentale ale democrației. În context, statele conștientizează importanța cooperării pe plan internațional, atât prin acțiuni comune cât și prin schimb de informații deoarece procesul de democratizare continuă în multe state ale căror guverne acționează din ce în ce mai mult pentru interesul național și respectarea drepturilor fundamentale ale fiecărui cetățean al său.

Crima organizată în contextul globalizării acționează transfrontalier și, ca atare, combaterea acesteia nu mai poate fi realizată de către statele naționale ci în sisteme integrate globale, regionale și subregionale.

Creșterea criminalitații, care a luat în unele țari ale lumii proporții îngrijorătoare, nu poate fi explicată decât în strânsă corelație cu condițiile create de însăși orânduirea capitalistă manifestându-se în acest fel ca fenomen social. Marx și Engels, făcând legătura între domnia capitalismului și criminalitate, stabiliseră că relațiile de exploatare capitalistă stimulează stări acute de cupiditate, stări ce nu dispar decât cu timpul în vremurile socialiste.

Integrarea României în Uniunea Europeană a însemnat din punctul de vedere al prevenirii și combaterii criminalității transfrontaliere armonizarea legislativă în domeniu, dar și crearea structurilor necesare desfășurării acestei activități, conform recomandărilor și celor mai bune practici ale Uniunii Europene.

Comunitatea internațională percepe cooperarea internațională drept o cheie importantă pentru contracararea criminalității organizate transfrontaliere, chiar condiția prealabilă a eficientizării acestei lupte multidimensionale.

Trebuie făcută însă diferența între cooperarea judiciară și cea polițienească, termeni ce se circumscriu la două mari capitole: justiție și securitate.

Deși cele două merg în paralel, ambele se determină una pe cealaltă și se asigură reciproc.

Lupta eficientă împotriva criminalității este o îndatorire a întregii societății.Prevenirea infracțiunilor și lichidarea cauzelor care le generează nu se pot realiza exclusiv prin mijloace judiciare, administrative sau numai prin intermediul dreptului penal.Poliția nu este capabila ca singură,prin măsurile judiciare de urmărire, de arestare, să disființeze crima. În lupta contra criminalitații poliția are rolul ei ca organ specializat, dar ea nu poate combate crima ca fenomen social,poliția luptând în primul rând împotriva crimei comise. Lichidarea fenomenului infracțional și prevenirea comiterii de acțiuni antisociale nu sunt posibile fără o adâncă cercetare a cauzelor manifestărilor antisociale și a acțiunilor pentru prevenirea acestor manifestări.

În domeniul combaterii criminalității organizate transfrontaliere, stimulate de activitatea intensa a Consiliului Europei, a O.N.U. și a altor organisme internaționale, statele au trasat o strategie de luptă ale căror direcții au fost prezentate în lucrare.

Obiectivele specifice ce se au în vedere în elaborarea strategiilor de prevenire și combatere a crimei organizate sunt:

a) reducerea vulnerabilității societății la infiltrarea organizațiilor criminale;

b) reducerea posibilităților de acumulare și folosire a profiturilor obținute din activități ilicite;

c) stabilirea, dezmembrarea și lichidarea organizațiilor criminale prin urmărirea și condamnarea acestora, confiscarea bunurilor obținute din infracțiuni și a celor folosite în astfel de scopuri.

O abordare sistematică vizând dezvoltarea celor mai eficiente și eficace strategii de luptă împotriva crimei organizate presupune, în mod obligatoriu, luarea în calcul a trei elemente principale, respectiv: obiectivele urmărite, resursele alocate și metodele folosite. Cu cât legătura dintre aceste elemente este mai rațională și echilibrată, cu atât este mai performant sistemul de prevenire și reprimare a fenomenului crimei organizate.

La nivelul Consiliului Europei au fost înființate, în decursul timpului, mai multe structuri specializate cu atribuții în domeniul prevenirii si combaterii criminalității organizate transfrontaliere.

În condițiile globalizării, contracararea criminalității nu se mai poate realiza numai la nivel național, ci trebuie internaționalizată, în aceeași măsură, cel puțin ca și criminalitatea. Drept urmare, atât acțiunea forțelor de ripostă, cât mai ales cooperarea lor nu se pot manifesta decât în strânsă corelație, iar nevoia de cooperare informațională devine mai mult decât acută. Din aceste motive, au fost realizate sisteme informaționale de cooperare complexe.

În concluzie, putem afirma că, la nivelul Uniunii Europene există, în prezent, fundamentate principiile și regulile de acțiune a organismelor statelor membre ce oferă acestora posibilitatea să-și armonizeze strategiile și instrumentele de lucru în vederea asigurării unui climat de stabilitate și de securitate. Totodată, având în vedere evoluția rapidă a criminalității transfrontaliere, se impune realizarea și implementarea unei strategii comprehensive mai eficace și eficiente pentru a completa în timp real lipsurile și vulnerabilitățile ce apar la nivel sistemic în arhitectura strategică europeană pentru combaterea acestei amenințări.

Organizația Internaționala a Poliției Criminale denumită prescurtat INTERPOL este o organizație internațională care activează și susține colaborarea mondială în lupta dusă împotriva fenomenului infracțional de drept comun,și nu numai pentru reprimarea criminalității internaționale în sensul geografic al cuvântului. Specialiștii organizației sunt de părere că în epoca noastră criminalitatea este peste tot o problemă națională dar în același timp, și una internațională, de aceea colaborarea pe plan mondial fiind necesară în vederea stârpirii unor delicte.In plus,un organ specializat cum este Interpolul poate juca un rol deosebit în privința prevenirii profilaxiei crimelor punând la dispoziția polițiilor experiența câștigată pe tărâm internațional. De altfel de-a lungul anilor, Organizația Națiunilor Unite și Interpolul au colaborat în vederea luptei comune contra traficului cu stupefiante și a altor pericole infracționale.

EUROPOL este „Oficiul European de Poliție”. Având sediul în Haga – Olanda, Europol gestionează informații din domeniul fenomenului infracțional. Obiectivul său este acela de a îmbunătăți eficacitatea și cooperarea autorităților competente din statele membre în ceea ce privește prevenirea și combaterea formelor grave de terorism și criminalitate internațională, respectând în același timp drepturile omului.

Înființarea EUROPOL a fost convenită prin Tratatul de privind Uniunea Europeană din 7 februarie 1992, și a început să-și desfășoare activitatea pe 3 ianuarie 1994, sub denumirea de Unitatea Droguri EUROPOL, acțiunile sale fiind limitate la lupta împotriva drogurilor. Treptat, s-au adăugat și alte domenii importante de criminalitate. Convenția EUROPOL a fost ratificată de toate statele membre și a intrat în vigoare la 1 octombrie 1998. În urma adoptării mai multor hotărâri cu caracter juridic, cu privire , EUROPOLUL a început să-și desfășoare toate activitățile în data de 1 iulie 1999.Europolul este finanțat astăzi din cotizațiile achitate de statele membre, în funcție de produsul național brut al fiecăruia.

EUROPOL are următoarele atribuții principale:

– Facilitarea schimbului de informații între statele membre;

– Obținerea, centralizarea și analizarea datelor și informațiilor;

Notificarea  imediată  a  autorităților  competente  ale  statelor  membre,  prin  intermediuunităților.naționale,  asupra  informațiilor  de  interes,  precum  și  asupra  conexiunilor  stabilite  între diferite infracțiuni;

– Acordarea  de  sprijin  în  investigațiile  desfășurate  în  statele membre  prin  furnizarea  de  informații relevante unităților naționale;

– Menținerea unui sistem computerizat al informațiilor culese cuprinzând datele prevăzute la art. 8, 10 și 11 din Convenția privind înființarea Oficiului European de Poliție.

3.1.1. Nașterea Interpolului

Prima conflagrație mondiala, care a durat patru ani a fost urmata de o uriașă recrudescență a criminalității.Asasinatele, furturile, răpirile, excrocheria, falsificările de bacnote au devenit fapte cotidiene. Războiul a creat o bază prielnică degenerării moravurilor, a împins la răspândirea toxicomaniei, alcoolismului, a prostituției. La creșterea criminalității internaționale au contribuit și mijloacele moderne de locomoție.

Acum 92 de ani, în anul 1923 , în cadrul celui de-al doilea Congres internațional al poliției criminale a fost înființată Comisia internațională de Poliție Criminală (C.I.P.C.) având sediul acestei comisii era „Pomovarea și asigurarea ajutorului reciproc,maximal între toate organele de poliție criminală în cadrul legilor în vigoare în diferitele state’’. Inițial, așa cum am arătat, sediul C.I.P.C. era , apoi urmând epoca nazistă, sediu C.I.P.C. a fost mutat , ca mai apoi în anul1946 la inițiativa guvernului belgian s-a întrunit un congres care a reconstituit C.I.P.C.având de asta data sediul

Organizația și-a început activitatea și s-a dezvoltat terptat, pentru a deveni mai târziu o organizație puternică, independenta cu numele de Organizație Internaționala a Poliției –INTERPOL.

INTERPOL posedă o gamă largă de baze de date globale care conțin informații cheie(de exemplu indivizi dați în urmărire, amprente, fotografii, profile AND, etc.) și a dezvoltat tehnologii pentru aceste date. De asemenea coordonează schimbul de alerte și avertismente despre teroriștii sau suspecții dați în urmărire și asistă Consiliul de Securutate al ONU în aplicarea sancțiunilor împotriva Al-Quaida și a talibanilor,furnizând autorităților preocupate de consolidarea legislativă informații relevante despre indivizi și entități care se supun regimului de sancțiuni ONU.

La cerere, INTERPOL asistă statele membre în investigațiile acestora după un act terorist,în plus,tot la cerere,poate mobiliza o Echipă de Sprijin în caz de Eveniment Major (IMEST) pentru a asista țările membre în pregătirea,coordonarea și aplicarea detaliilor legate de securitatea evenimentelor majore. O.I.P.C.-Interpol acordă ajutor tuturor acelora care sunt convinși că rolul preventiv al poliției, trebuie să se dezvolte și să devină una dintre sarcinile sale esențiale, fără a se limita la acea prevenție pe care am putea-o numi materială sau de intimidare (supravegheri, ronduri, razii, etc). Organizația Internațională a Poliției Criminale Interpol, cea mai mare organizație Internațională de profil, reunește în prezent 187 state membre. Organul administrativ și tehnic permanent al Organizației este Secretariatul General cu sediul în orașul Lyon, Franța.

3.1.2. Principii de bază ale cooperării Interpol

Cooperarea Interpol este fondată pe principii de respect a suveranității naționale și de neintervenire în afacerile cu caracter politic, militar, religios sau rasial. Alt principiu, nu mai puțin important este faptul că, cooperarea nu trebuie să fie limitată de bariere lingvistice și geografice și că toate țările membre trebuie să beneficieze de aceleași servicii și de aceleași drepturi. Toate serviciile de stat responsabile de cercetările criminale, polițenești, serviciile regionale și federale dispun de posibilitatea de a coopera cu omologii săi din alte țări prin intermediul Interpolului.

3.1.3. Structura și organizarea Interpol

Structura instituțională a OIPC Interpol include 5 organe de funcționare,prin intermediul cărora se desfășoară activitatea concretă pentru realizarea obiectivelor ce au stat la baza constituirii Organizației și anume :

– Adunarea generală

– Comitetul executiv

– Secretariatul general

– Biroul național central

– Consilierii

Adunarea Generală este organul suprem al Organizației, compusă din delegați desemnați de către guvernele statelor membre. Adunarea Generală se convoacă o dată pe an,pentru a lua deciziile de bază importante referitor la metodele de lucru, finanțare, mijloacele de cooperare și programul de lucru.

Comitetul executiv, care se întrunește de trei ori pe an, supraveghează aplicarea deciziilor Adunării Generale.

Secretariatul general este organul administrativ și tehnic permanent al Organizației și este situat .Secretariatul general este condus de Secretarul General care este ales pe o perioadă de 5 ani.

Secretariatul general este format din patru diviziuni:

– Serviciul Administrare Generală

– Serviciul Legătură și Informație cu Caracter Criminal

– Serviciul Probleme Juridice

– Serviciul Asigurare Tehnică.

Responsabilitățile Serviciului Legătură și Informație cu Caracter Criminal,sunt crimele de drept comun, terorismul, crima organizată, spălarea banilor, falsificărle și contrafacerile precum și stupefiantele. De asemenea este responsabil pentru centralizarea informației și se ocupă de afacerile ce țin de criminalitatea internațională. Serviciul își asumă obligațiunile de a pregăti notițele internaționale și dările de seama privind situația criminogenă precum și de a organiza reuniuni și treninguri pe diverse subiecte specializate.Una din sarcinile realizate recent constă în efectuarea studiilor aprofundate pe probleme principale conexe cu criminalitatea internațională, utilizând resursele de analiză operațonală și strategică.

Biroul Național Central este serviciul prin intermediul căruia se efectuează cooperarea polițienească. BNC este desemnat de către guvernul țării respective, penru a fi reprezentant al interpolului în țară și pentru a reprezenta țara în Interpol.BNC primește și centralizează toată informația parvenită din străinătate și o comunică autorităților de drept naționale și locale cointeresate.In competența BNC intră toate problemele de administrare și de traducere a documentelor.Astfel,pentru a adresa o interpelare către statele membre,o țară membră a OIPC Interpol,nu are necesitatea să cunoască autoritățile și persoanele în funcție,din țările străine.

3.1.4. Etapele de dezvoltare ale OIPC – Interpol

1889 – Trei state europene Austria, Belgia, Olanda, printr-un acord, își unesc forțele în domeniul luptei cu criminalitatea. Acesta este începutul unei reale colaborări polițienești.

1905 – , în cadrul ședinței Uniunii Criminaliștilor, a fost lansată o adresare către toate statele cu propunerea de a forma în departamentele polițienești naționale combaterea criminalității internaționale.

1910 – Din Buenos-Aires parvine propunerea de instituire a Uniunii Mondiale Polițienești.

1914 – are loc întâiul Congres Internațional al Poliției judiciare. Reprezentanți ai 14 state au înaintat propuneri de a crea un birou de evidență a informației judiciare internaționale de adaptare a procedurilor de extrădare.

1923 – Viena- are loc cel de-al II-lea Congres Internațional la care s-a constituit Comisia Internațională a Poliției Criminale -I.C.P.C- cu sediul în Viena, și a fost adoptat Statului.

1946 – Renașterea, după cel de-al II-lea Război Mondial, a Comisiei Internaționale a Poliției Criminale cu sediul adoptă noul Statut și acronimul INTERPOL este utilizat pentru prima data.

1956 – Este adoptată noua denumire ‘’Organizația Internațională a Poliției Criminale – O.I.P.C. Interpol ‘’.

1984 – Intră în vigoare noua înțelegere cu Franța referitor la sediu.Adunarea Generală adoptă cele două rezoluții referitoare la terorismul internațional.

1989 – După transferul de , unde a fost amplasat începând cu anul 1966,la 27 noiembrie se deschide oficial noul sediu din Lyon.

3.2. Biroul Național Interpol

3.2.1. Inființarea și atribuțiile Biroului Național Interpol

Romania a fost țară membră fondatoare a O.I.P.C.-Interpol ]ncepând cu anul 1923,în perioada interbelică având loc cea de-a 16 Adunare Generală a Comisiei Internaționale de Poliție Criminală,ca o recunoaștere a contribuției polițiștilor români la cooperarea polițienească internațională pentru prevenirea și combaterea fenomenului criminal transnațional.

La 10 ianuarie 1973, în cadrul Inspectoratului General al Polliției,a fost creat Biroul Național Interpol,unitate centrală a Poliției Române, urmare a readerării Romaniei de Poliție Criminală-Interpol,situație oficializată în urma unui an de tratative între Ministerul de Interne Român și Secretariatul General al O.I.P.C. Interpol,atribuțiunea principală constând în asigurarea schimbului de informații între autoritățile judiciare române și serviciile corespondente din celelalte state membre ale Organizației,dispunând în acest scop de mijloacele tehnice necesare primirii și transmiterii,în timp scurt a informațiilor referitoare la criminalitatea de drept comun.

3.3. Europol

EUROPOL este „Oficiul European de Poliție”. Având sediul în Haga – Olanda, Europol gestionează informații din domeniul fenomenului infracțional. Obiectivul său este acela de a îmbunătăți eficacitatea și cooperarea autorităților competente din statele membre în ceea ce privește prevenirea și combaterea formelor grave de terorism și criminalitate internațională, respectând în același timp drepturile omului.

Înființarea EUROPOL a fost convenită prin Tratatul de privind Uniunea Europeană din 7 februarie 1992, și a început să-și desfășoare activitatea pe 3 ianuarie 1994, sub denumirea de Unitatea Droguri EUROPOL, acțiunile sale fiind limitate la lupta împotriva drogurilor. Treptat, s-au adăugat și alte domenii importante de criminalitate. Convenția EUROPOL a fost ratificată de toate statele membre și a intrat în vigoare la 1 octombrie 1998. În urma adoptării mai multor hotărâri cu caracter juridic, cu privire , EUROPOLUL a început să-și desfășoare toate activitățile în data de 1 iulie 1999.Europolul este finanțat astăzi din cotizațiile achitate de statele membre, în funcție de produsul național brut al fiecăruia.

EUROPOL are următoarele atribuții principale:

– Facilitarea schimbului de informații între statele membre;

– Obținerea, centralizarea și analizarea datelor și informațiilor;

Notificarea  imediată  a  autorităților  competente  ale  statelor  membre,  prin  intermediuunităților.naționale,  asupra  informațiilor  de  interes,  precum  și  asupra  conexiunilor  stabilite  între diferite infracțiuni;

– Acordarea  de  sprijin  în  investigațiile  desfășurate  în  statele membre  prin  furnizarea  de  informații relevante unităților naționale;

– Menținerea unui sistem computerizat al informațiilor culese cuprinzând datele prevăzute la art. 8, 10 și 11 din Convenția privind înființarea Oficiului European de Poliție.

Atunci când este implicată o structură de crimă organizată și sunt afectate două sau mai multe state membre, prioritățile Europol includ infracțiunile împotriva persoanelor, infracțiunile financiare și infracțiunile cibernetice.

CONCLUZII

Indiferent ce forme îmbracă, criminalitatea este un flagel care a cuprins întreaga lume,s-a dezvoltat și a luat forme greu de imaginat. Droguri, prostituție, trafic de copii, de arme, terorism, fals de modedă, piraterie aeriană și alte forme ale criminologiei, sunt rezultatul minții umane, a unor minți bolnave îndreptate doar spre distrugere .

De la criminalitatea spontană, neorganizată, întâlnită accidental, la criminalitatea organizată, stabilă, practicată la nivelul organizațiilor puternice bazată pe solidarități etnice, transnaționale și care este responsabilă de ororile și atrocitățile pe care le trăim aproape zilnic nu este decât un pas.

Crima organizată în contextul globalizării, a devenit fenomen transfrontalier și, ca atare, combaterea acesteia nu mai poate fi realizată numai la nivel național, ci în sisteme integrate globale, regionale și subregionale. Mai mult decât atât, instrumentele existente și viitoare trebuie să ofere soluții de operare în timp real, deoarece consumarea actelor criminale complexe cu caracter transfrontalier se derulează foarte rapid, iar coordonatorii acestor rețele urmăresc introducerea produsului ilegal al infracțiunilor în circuitul legal, respectiv spălarea banilor, și, în acest fel, dobândesc o putere tot mai mare care alimentează economiile subterane la nivel statal și regional. În multe situații de cooperare, organismele abilitate în domeniu se lovesc de o serie de impedimente de ordin administrativ, dar mai ales legislativ, pentru a putea urmări în timp real un fenomen sau grupare criminală, fapt ce duce la crearea unui decalaj în procesul de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere, acțiunea fiind astfel una reactivă și nu preventivă.

Noile evoluții contemporane demonstrează pericolul criminalității pentru dezvoltarea socială, dreptul cetățenilor de a trăi în securitate și,ca o consecință,elaborarea unei strategii pe termen lung pentru a evita mersul spre o societate terorizată. Peste tot în lume, statisticile oficiale arată creșteri importante ale criminalității dar și eforturi din ce în ce mai mari pentru ai face față atât la nivel de stat cât mai ales la nivel comunitar. Deși serviciile de poliție rămân în continuare esențiale pentru combaterea și prevenirea criminalității, cetățenii și comunitățile devin din ce în ce mai vizibile în domeniul atât de complex al ordinii sociale și al creșterii calității vieții.

Având în vedere extinderea fără precedent a crimei organizate transfrontaliere se impune intensificarea fermă a colaborării și cooperării internaționale, adoptarea unei strategii globale de luptă împotriva acestor grave amenințări la adresa umanității, la care să fie angajate activ și statele, organizațiile internaționale și regionale, guvernamentale și neguvernamentale, instituțiile politice, sociale, financiare, culturale, media etc.

O abordare performantă vizând dezvoltarea celor mai eficiente și eficace strategii de luptă împotriva crimei organizate presupune, în mod obligatoriu, luarea în calcul a trei elemente principale, respectiv: obiectivele urmărite, resursele alocate și metodele folosite. Cu cât legătura dintre aceste elemente este mai rațională și echilibrată, cu atât este mai performant sistemul de prevenire și reprimare a fenomenului crimei organizate. Raționalitatea legăturii dintre cele două elemente se manifestă prin aceea că o comunitate sau o anumită țară va trebui să-și determine prioritățile, ținând seamă de obiectivele urmărite, fiind gata oricând să accepte anumite constrângeri politice și legale minime.

BIBLIOGRAFIE

Constituția României;

Legea Poliției Locale nr. 155 din 12 iulie 2010

Hotărârea de Guvern nr. 1332/2010

Ordinul nr. 92 din 5 mai 2011 pentru aprobarea Metodologiei de aprobare a planului de ordine și siguranța publică al Poliției Locale

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE :

Mateaș Florian Poliție locală, Editura univ. AGORA, Oradea, ISBN 978-973-1807-55-3, 2014

Mateaș Florian Deontologia funcționarului public, Editura univ. AGORA, Oradea, ISBN 978-973-1807-56-0, 2014

Mateaș Florian, Curculescu Gabriel, Nicolae Mihai Micador „Manualul polițistului local” –Coordonator – caiet de seminar, Editura Corpul Experților în Accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune Europene., SMIS : 11324, București, oct. 2011

Mateaș Florian, Curculescu Gabriel, Nicolae Mihai Micador „Proceduri operaționale de lucru” –Coordonator – caiet de seminar, Editura Corpul Experților în Accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune Europene., SMIS : 11324, București, oct. 2011

Mateaș Florian, Popescu Cristian, Matei Cristian „Investigarea criminalității transfrontaliere” –Coordonator – curs universitar, Editura M.I.R.A., ISBN : 978-973-745-053-1 București, 2007; indexată în BDI : cod CNCSIS 270

Mateaș Florian, Note de curs : “Pregătire de specialitate“- 2014.

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATA :

Aurel Dincu – Criminologie, Bucuresti, 2004

Jenică Drăgan – Aproape totul despre droguri, Ed.Militară, București, 2007

Dan Banciu,Sorin M.Rădulescu-Corupția și Crima Organizată în Romania, București 2004

Dicționar de drept internațional public, Ed.științifică și enciclopedică, București, 1982

E.Sutherland – White collar crime, New York, 1949

Michele Pantaleone, Mafia și politica, Ed.Politică, București, 2004

Rodica Mihaela Stănoiu,Criminologie,vol.IEditura Oscar Print,București, 2005

Ion Neagu-Tratat de procedură penală, Ed.Pro,București , 2007

Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi și Ioan Molnar – Drept penal al afacerilor, Editura Rosetti, București, 2002

Tudor Amza-Criminologie, Tratat de teorie și politică criminologică, Ed.Lumina Lex, București, 2002

Cristis Nicolae – Evaziune fiscală și spălarea banilor, Ed.Hamangiu, 2006

Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Pintilie, Cooperarea Internațională judiciară și polițienească, Ed.Sitech, Craiova, 2007

Florin Sandu-Contrabanda, componentă a crimei organizate, Ed.Național, București, 2007

Ioana Vasiu-Criminalitatea informatică, Ed.Nemira,București, 2008

Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Pintilie, Cooperarea Internațională judiciară și polițienească, Ed.Sitech, Craiova, 2007

Doru Luminosu,V.Popa,-Criminologie,Editura Timișoara, 2005

Emanuel Fântâneanu-Mari excroci,mari excrocherii,Sibiu , 2004

Ion Bodunescu-Terorismul-fenomen global,Ed.Tipo Alex,București,2002

Dr.Petru Albu – Crima Organizată în perioada de tranziție, Ed.Ministerului Internelor și Reformei Administrative, 2007

Emilian Stancu – Terorism și internet, Editura București, 2000

Ioan Oancea, Probleme de criminologie,Ed.All Beck,București 2008

Pavel Abraham – Asistența și reabilitarea persoanelor consumatoare de droguri ”Metoda de Hoop”, Ed.Național, București, 2004

Gheorghe Nistoreanu, C.Păun-Criminalitatea financiar-bancară, ”spălarea” banilor, Buc., 2003

Eugen Corciu, Aurel Băloi, Instituții de cooperare polițienească internațională, Ed.M.A.I 2006

Surse internet

http://facultate.regielive.ro/referate/criminologie/coruptia_si_crima rganizata_ca_fenomene _sociale_nocive

http://www.magazin nautic.ro

http://wwwinfoteze.com/stiintejuridice/295/criminalitatea internationala si org abilitate in contracararea acesteia

BIBLIOGRAFIE

Constituția României;

Legea Poliției Locale nr. 155 din 12 iulie 2010

Hotărârea de Guvern nr. 1332/2010

Ordinul nr. 92 din 5 mai 2011 pentru aprobarea Metodologiei de aprobare a planului de ordine și siguranța publică al Poliției Locale

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE :

Mateaș Florian Poliție locală, Editura univ. AGORA, Oradea, ISBN 978-973-1807-55-3, 2014

Mateaș Florian Deontologia funcționarului public, Editura univ. AGORA, Oradea, ISBN 978-973-1807-56-0, 2014

Mateaș Florian, Curculescu Gabriel, Nicolae Mihai Micador „Manualul polițistului local” –Coordonator – caiet de seminar, Editura Corpul Experților în Accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune Europene., SMIS : 11324, București, oct. 2011

Mateaș Florian, Curculescu Gabriel, Nicolae Mihai Micador „Proceduri operaționale de lucru” –Coordonator – caiet de seminar, Editura Corpul Experților în Accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune Europene., SMIS : 11324, București, oct. 2011

Mateaș Florian, Popescu Cristian, Matei Cristian „Investigarea criminalității transfrontaliere” –Coordonator – curs universitar, Editura M.I.R.A., ISBN : 978-973-745-053-1 București, 2007; indexată în BDI : cod CNCSIS 270

Mateaș Florian, Note de curs : “Pregătire de specialitate“- 2014.

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATA :

Aurel Dincu – Criminologie, Bucuresti, 2004

Jenică Drăgan – Aproape totul despre droguri, Ed.Militară, București, 2007

Dan Banciu,Sorin M.Rădulescu-Corupția și Crima Organizată în Romania, București 2004

Dicționar de drept internațional public, Ed.științifică și enciclopedică, București, 1982

E.Sutherland – White collar crime, New York, 1949

Michele Pantaleone, Mafia și politica, Ed.Politică, București, 2004

Rodica Mihaela Stănoiu,Criminologie,vol.IEditura Oscar Print,București, 2005

Ion Neagu-Tratat de procedură penală, Ed.Pro,București , 2007

Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi și Ioan Molnar – Drept penal al afacerilor, Editura Rosetti, București, 2002

Tudor Amza-Criminologie, Tratat de teorie și politică criminologică, Ed.Lumina Lex, București, 2002

Cristis Nicolae – Evaziune fiscală și spălarea banilor, Ed.Hamangiu, 2006

Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Pintilie, Cooperarea Internațională judiciară și polițienească, Ed.Sitech, Craiova, 2007

Florin Sandu-Contrabanda, componentă a crimei organizate, Ed.Național, București, 2007

Ioana Vasiu-Criminalitatea informatică, Ed.Nemira,București, 2008

Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Pintilie, Cooperarea Internațională judiciară și polițienească, Ed.Sitech, Craiova, 2007

Doru Luminosu,V.Popa,-Criminologie,Editura Timișoara, 2005

Emanuel Fântâneanu-Mari excroci,mari excrocherii,Sibiu , 2004

Ion Bodunescu-Terorismul-fenomen global,Ed.Tipo Alex,București,2002

Dr.Petru Albu – Crima Organizată în perioada de tranziție, Ed.Ministerului Internelor și Reformei Administrative, 2007

Emilian Stancu – Terorism și internet, Editura București, 2000

Ioan Oancea, Probleme de criminologie,Ed.All Beck,București 2008

Pavel Abraham – Asistența și reabilitarea persoanelor consumatoare de droguri ”Metoda de Hoop”, Ed.Național, București, 2004

Gheorghe Nistoreanu, C.Păun-Criminalitatea financiar-bancară, ”spălarea” banilor, Buc., 2003

Eugen Corciu, Aurel Băloi, Instituții de cooperare polițienească internațională, Ed.M.A.I 2006

Surse internet

http://facultate.regielive.ro/referate/criminologie/coruptia_si_crima rganizata_ca_fenomene _sociale_nocive

http://www.magazin nautic.ro

http://wwwinfoteze.com/stiintejuridice/295/criminalitatea internationala si org abilitate in contracararea acesteia