Criminalitatea Organizata Transfrontaliera Amenintare la Adresa Securitatii Nationale a Romaniei

Secolul XXI este un secol al incertitudinilor și antonimiilor, care a transformat fundamental premisele cunoașterii strategice. Vorbim astăzi de un alt tip de cunoaștere, necesar statului pentru a-și susține interesele naționale, pornind de la premisele transformării mediului în care acționează și asupra căruia este chemată să se pronunțe. Cunoașterea reprezintă capacitatea de a întelege realitatea prezentă, pe baza unor informații, percepții și evaluări, dar și capacitatea de a sprijini acțiuni pentru a modela realitățile viitoare. Clausewitz afirma faptul că războiul reprezintă continuarea politicii cu alte mijloace însă politica fără cunoaștere reprezintă un război fără strategie, dar cunoașterea fără politică este o strategie fără războinici.

Procesul de prioritizare a riscurilor și amenințărilor la adresa securității statelor oferă decidenților perspectiva efectuării unei evaluări concrete a strategiilor de securitate, punându-le la dispoziție un fundament analitic, cu scopul de a se alinia, într-o manieră dinamică și eficace, la cerințele trasate de procesul demarat pe linia prevenirii și contracarării și, totodată, pentru a facilita adaptabilitatea și cooperarea tuturor categoriilor de forțe implicate.

Riscurile și amenințările la adresa securității naționale pot fi amplificate de unele vulnerabilități și disfuncționalități: dependența accentuată de unele resurse vitale greu accesibile; tendințele negative persistente în plan demografic; nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistența stării de sărăcie cronică și accentuarea diferențelor sociale; fragilitatea spiritului civic și al solidarității civice; angajarea insuficientă a societății civile în dezbaterea și soluționarea problemelor de securitate.

Percepția în mod real și, totodată, reacția optimă la amenințările actuale sau emergente îndreptate împotriva securității statelor reprezintă un demers cu o importanță majoră în întărirea încrederii dintre acestea, definind o condiție sine-qua-non în sensul realizării spiritului de echipă în contextual construirii unui sistem internațional stabil de securitate, fără de care progresul social și prosperitatea economică ar rămâne la stadiul de utopie.

Schimbările perpetue ale mediului internațional de securitate au modificat semnificativ percepțiile asupra amenințărilor la adresa securității globale și continentale, aspect care a condus la prioritizarea preocupărilor la nivel politic, determinând decidenții să îmbrățișeze o nouă paradigmă, care relevă ca imperativă cooperarea temeinică, mobilizând, într-o manieră unitară, resursele care sunt necesare procesului de prevenire și combatere a tuturor amenințarilor existente.

Într-un context mondial aflat în permanentă schimbare, în care amenințările la adresa securității statelor sunt tot mai numeroase, un grad mare de risc îl reprezintă crimalitatea organizată, în principal din cauza rădăcinilor adânc înfipte în societate, unde timpul nu a însemnat numai crearea unor procedee pe linie de combatere și prevenire, ci și noi metode, mijloace și tehnici de comitere efectivă a infracțiunilor conexe unei palete diverse de acțiuni ce se încadrează în cadrul acestui fenomen. Criminalitatea organizată se relevă ca și creație a ultimelor secole, ce a apărut în anumite condiții, cauzele fiind specifice, de ordin istoric sau social, sub denumiri diferite: yakuza, triade, mafia etc., având în comun faptul că abordau criminalitatea ca mijloc de obținere a unor profituri considerabile, săvârșind infracțiuni specifice precum proxenetismul, traficul de droguri, de persoane și de arme, spălarea banilor, evaziunea fiscală, contrabanda, etc.

Cu toate acestea, criminalitatea organizată s-a manifestat cu mult înaintea ultimelor două secole, în acest sens putând fi exemplificate pirateria și traficul ilegal cu sclavi, prima dintre ele fiind una dintre cele mai vechi infracțiuni, apărută odată cu începuturile navigației și practicată și în prezent. De asemenea, toleranța anumitor state ce vizau la rândul lor profiturile uriașe a determinat până și implicarea lor în comiterea și organizarea infracțiunilor. Un exemplu edificator este politica economică practicată de Compania engleză a Indiilor occidentale în China, timp de trei secole, transformând-o într-o națiune consumatoare de opiu, culminând la declanșarea celor două războaie ale opiului (1840-1842, 1856-1858).

Dezvoltarea tehnologiilor, apariția cyberterorismului, globalizarea comerțului și a piețelor financiare, sunt doar câteva din puținele cauze ce au dus la dispariția limitelor dintre național și internațional și la întrepătrunderea problemelor în toate sferele sociale, această tendință a globalizării producându-se și în sfera criminalității organizate. Dincolo de creșterea cooperării economice, politice și culturale dintre state s-a realizat și asocierea unui aspect mondializat infracțiunilor de crimă organizată, de la o zi la alta formele de manifestare a acesteia diversificându-se constant.

Astfel, de-a lungul istoriei ce s-a confruntat cu foarte multe forme ale acestui fenomen, majoritatea experților criminologi, polițiști sau chiar politologi, a identificat criminalitatea organizată ca unul, dacă nu principalul pericol major pentru societatea umană. Având în vedere că fenomenul capătă continuu proporții îngrijorătoare și că grupurile criminale organizate sunt tot mai sofisticate, recurgând la metode inovative de a-și proteja bunurile și ierarhia, orice încercare de a îndemna pe cei din jur să identifice posibile noi mijloace de combatere sau eradicare a activității infracționale sau orice cercetare ce implică organele de urmărire penală și le readuce în atenție implicațiile fenomenului este un prim pas spre cunoașterea și înțelegerea acestei amenințări ce afectează grav securitatea, atât la nivel național, cât și internațional.

Criminalitatea organizată

Normele adoptate în cadrul Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transfrontaliere, definesc grupul infracțional organizat ca fiind „un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă și acționează în înțelegere, în scopul săvârșirii uneia ori mai multor infracțiuni grave sau infracțiuni prevăzute de prezenta convenție, pentru a obține, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material”, sens în care prin termenul de „infracțiune gravă” se înțelege un act care constituie o infracțiune pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate al cărei maximum nu trebuie să fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsă mai grea.

Condiției de bază pentru ca un grup să fie inclus în categoria de crimă organizată, se adaugă alte câteva elemente definitorii: folosirea violenței și corupției pentru a putea accede la nivele cât mai înalte de decizie din stat, activitatea criminală din domeniul economic și extinderea grupului (rețelei) la nivel regional, transfrontalier sau internațional.

Conform unor specialiști ce provin din țările cele mai afectate de crima organizată, aceasta este prezentată ca existența mai multor grupuri de oameni, ce acționează contrar legilor statului de drept prin înfăptuirea de activități ilegale conspirative pentru producerea de profituri ilicite.

În cadrul celei de-a V-a Conferință a ONU cu privire la „Prevenirea criminalității și tratamentele infractorilor”, conform rezoluției speciale „Crima ca formă de afaceri”, se evidențiază patru criterii de bază pentru definirea crimei organizate: scopul (obținerea de câștiguri ilicite), legăturile (structură bine organizată și delimitată ierarhic), specificul (membrii își folosesc atribuțiile și relațiile de serviciu) și nivelul politic, social, etc. (funcțiile la care pot să acceadă participanții în cadrul societății și economiei).

La baza criminalității organizate se află „un proces social, catalizat de tendințele unor grupări de a utiliza criminalitatea ca instrument de mobilizare socială” sau de chiar de deturnare a puterii de stat. Spre exemplu, criminalitatea organizată reprezintă o modalitate prin care emigranții și grupurile defavorizate își pot depăși condiția socială, acționând în sensul eliminării și sfidării mijloacelor de oprimare și discriminare.

Punctele comune ale definițiilor expuse sunt: caracterul organizat al acțiunilor, planificarea, conștiința faptelor, intenția, existența unei ierarhii a grupului constituit, utilizarea forței sau a metodelor de constrângere, corupția – ingerința elementului decizional, specializarea membrilor pe diferite tipuri de activități, coordonarea și interdependența lor, împărțirea sarcinilor, procurarea instrumentelor, existența unor mijloace specifice și a unui tipar acțional.

Infracțiunile specifice sunt comise la toate nivelurile societății, inclusiv în cadrul comunităților cu un nivel ridicat de bunăstare și educație a liderilor politici, economici, chiar și a elitelor științifice, președinților sau reprezentanților guvernamentalo. Infracțiunile ce țin de putere, bogăție sau intelect nu cad aproape niciodată sub incidența activităților agențiilor de protejare a legii. Cu toate acestea, exact în această sferă se produc daune materiale, fizice și morale colosale, fiind astfel afectată încrederea în democrație și reformele politice și economice, iar o parte semnificativă a populației este afectată de violență și criminalitate.

Clasificarea și principalele domenii de activitate ale criminalității organizate

Clasificarea crimei organizate este realizată de către Interpol după cum urmează:

a) Familiile Mafiei, în cadrul cărora se regăsesc sisteme ierarhice reglementate de parametri interni de disciplină, un specific de disciplină și game de activități ilicite;

b) Organizațiile profesionale – membrii acestora sunt specializați în mai multe categorii de infracțiuni;

c) Organizațiile criminale etnice, aparute ca urmare a unor evenimente economico-sociale, culturale și politice, precum decalajele nivelurilor de trai, limitele foarte strânse a mecanismelor de imigrare, extinderea geografică, limitele și aplicabilitatea legilor;

d) Reciclarea banilor, activitate infracțională săvârșită de o gamă largă de persoane, cu diferite preocupări: comercianți și antreprenori care nu pot explica anumite sume lichide de bani, obținute din afaceri ilegale, care demarează acțiuni cu scopul evitării plății taxelor și impozitelor, persoane fizice care încearcă să își mascheze veniturile ilicite;

e) Organizațiile teroriste, care comit asasinate, deturnări de aeronave, răpirile de persoane etc.

Alte categorii de grupuri de crimă organizată pot fi realizate în baza următoarelor criterii: numărul membrilor, tipul activităților criminale caracteristice, preponderente, nivelul de organizare a grupului, teritoriul pe care activează și gradul de expansiune, metoda de asigurare a resurselor material-financiare și nivelul de autosustenabilitate, gradul de influență asupra deciziei de stat a comunității infracționale.

Astfel, în funție de tipul activităților criminale caracteristice, se poate face următoarea clasificare:

Furturi – Organizațiile criminale se bazează în mare parte pe furturi cu o valoare foarte mare, în acest sens se poate face referire la mașini de lux, bijuterii de lux, etc. Însă, ceea ce este la modă printre mafiile lumii, este furtul de gaze natural sau petrol, organizându-se foarte bine în acest sens datorită profitabilității pe care o obțin din vânzarea produsului obținut.

Frauda informatică – Aceasta a devenit populară în ultima perioadă deoarece este foarte greu de probat în instanță, din cauza legislației încă lacunare în domeniu și în general a lipsei de probe, cei ce practică astfel de infracțiuni fiind, în marea majoritate a cazurilor, experți în utilizarea calculatoarelor, respective și în ștergerea urmelor din acestea.

Terorism – Nu a fost creată până în momentul de față o definiție unanim acceptată a terorismului, însă putem spune despre actele criminale ce sunt îndreptate împotriva unuia sau mai multor state, acțiuni planificate pentru crearea unei stări de teroare în mintea unor persoane, a unui grup sau a întregului public, că sunt acțiuni teroriste. În general, acțiunile de tip terorist sunt rar practicate de către organizațiile criminale, dar există cazuri în care acestea recurg la asemenea acte, ca exemplu avându-l pe regele drogurilor, Pablo Escobar, care a pus întreaga țară sub teroare când au fost câțiva oameni din stat ce au încercat să-l condamne pentru imperiul pe care l-a înfăptuit.

Traficul de armament – Se referă la vânzarea sau transportarea cu scopul de a vinde orice fel de arme, fără documente justificative sau autorizațiile necesare pentru deținerea acestora. Traficul de arme a devenit foarte profitabil datorită regimului special în care acestea se află, cel puțin în cadrul Uniunii Europene. În vederea obținerii unei arme de foc, sau de orice alt tip, neînseriată, pentru a putea fi folosită că ulterior să i se piardă urma, traficanții recurg adesea la utilizarea lor și vinderea acestora altor doritori, în vederea aceluiași scop. Cele mai profitabile afaceri din domeniul traficului de arme, sunt tranzacțiile cu statele în care există conflicte armate între stat și rebeli.

Traficul de persoane – Datorită profitabilității acestui tip de infracțiune, traficul de persoane devine tot mai popular printre organizațiile criminale, fiind în cele mai multe cazuri foarte greu de probat, datorită inexistenței probelor și a declarațiilor care să le susțină, în marea majoritate martorii fiind chiar victimele, traumatizate din nefericire de către traficanți. Acestea sunt amenințate, bătute, ajungându-se chiar până la amenințarea membrilor familiilor acestora în cazul în care declară ceva organelor abilitate sau încearcă să fugă. Așadar chiar și sub custodia poliției, de cele mai multe ori victimele refuză să depună declarație împotriva traficanților.

Traficul de droguri – Traficul de droguri este activitatea principală din cadrul majorității organizațiilor infracționale, având drept scop obținerea de profituri imense în urma vânzărilor efectuate. Unele rețele sunt într-atât de bine structurate, încât asigură atât producția, transportul cât și vânzarea drogurilor către clienți, aici fiind obținut profitul maxim. Fiind o metodă de distracție pentru majoritatea tinerilor din ziua de astăzi, acest tip de trafic a cunoscut o dezvoltare extraordinară în majoritatea țărilor lumii. În același timp, instituțiile abilitate duc o luptă continuă pentru a combate acest fenomen, însă rentabilitatea acestuia este prea mare pentru a putea fi stopat complet.

Criminalitatea organizată în România

Tranziția politică a României a determinat, ca în toate statele ex-comuniste, explozia grupărilor de criminalitate organizată. Fenomenul a cunoscut o evoluție alertă, urmărind penetrarea și coruperea mediilor decizionale din domeniile economice și administrative. Astfel, translația totalitarismului moderat către democrație incipientă a provocat elemente de șoc cultural în sânul unei societăți adaptate la limitări de tip social, financiar, politic. Astfel, ”descătușarea” către un regim liber, creșterea prețurilor și instalarea unei economii de piață au constituit greutăți profunde cetățenilor inerți și lipsiți de motivație și competitivitate – cu alte cuvinte, unor viitori inadaptați la capitalism și la noi exigențe sociale. Ca dovadă, efectele distructive ale reformelor radicale s-au concretizat prin șomaj, inflație, sărăcie, corupție, insecuritate.

De asemenea, schimbarea subită a normelor sociale și a mentalității au avut ca și efect înțelegerea distorsionată a conceptului democratic, nu ca o respectare liber asumată a legislației și a drepturilor celorlalți, ci mai mult ca o jonglare a acestora – datorită instinctelor formate îm perioada ante-revoluție. În același timp, specularea unei legislații tinere și ne-experimentate s-a concretizat prin recurgerea la acte de violență, declanșarea unor acte de răzbunare, introducerea în țară de arme și muniții, de stupefiante, putând afirma faptul că acestea au constituit primele trepte ale fenomenului criminalității organizate post-comuniste.

Datorită evoluției într-un sens bun al cadrului legislativ și instituțional, se poate observa faptul că rețelele de crimă organizată din spațiul românesc își îndreaptă mai mult atenția înspre infracționalitățile economico-financiare, existând o evoluție ascendentă în acest domeniu. Se poate concluziona astfel că aceste rețele își perfecționează mijloacele și metodele prin care obțin profituri ilicite, odată cu evoluția legilor statului de drept.

Din cauza faptului că România este practic poarta de trecere a câtorva importante coridoare a rețelelor de crimă organizată, factorul extern are un rol deosebit de important în amplificarea dezvoltării rețelelor pe teritoriul țării noastre și preluarea de noi metode și tehnici de lucru din cele deja existente.

Din 22 de ani de democrație, consultând presa scrisă, rapoarte ale instituțiilor abilitate și alte surse competente, se poate concluziona faptul că principalele activități ilegale desfășurate de către rețelele de criminalitate organizată pe spațiul țării noastre sunt: evaziunea fiscală, spălarea banilor, deturnări de fonduri și creditări ilegale, contrabandă cu diferite produse, tranzacții ilegale de valută, cămătărie, falsuri de monede, acte și documente oficiale, traficul de droguri și nu în ultimul rând traficul de persoane.

Pentru a evidenția trăsăturile caracteristice fenomenului de criminalitate organizată, dar și modul în care aspecte diferite ale infracțiunilor se întrepătrund, am ales să prezint detalii ale criminalitatății economico-financiare și traficului de droguri. Aceste două forme au ca principală trăsătură comună impactul major asupra individului – traficul de droguri presupune automat consumul de droguri, fenomen ce distruge individualitatea umană, afectând viața personală pe toate palierele, în timp ce criminalitatea economico-financiară are impact negativ asupra nivelului de trai al cetățenilor unui stat, distrugând confortul finaciar și psihologic al acestora. De cele mai multe ori grupurile de crimă organizată ce se ocupă cu traficul de droguri recurg la metode specifice criminalității economico-financiare pentru a ascunde proveniența ilicită a banilor, iar acest proces poate fi valabil și în sens invers, numărul cazurilor fiind totuși nu la fel de mare, în sensul în care banii proveniți din evaziune fiscală sau alte activități ilegale financiare se doresc a fi reinvestiți într-un domeniu profitabil cum este cel al traficului de droguri.

Criminalitatea economico-financiară – mecanism al criminalității organizate

În ultima perioadă, suntem martori la tot mai multe exemple de prejudiciere a statului prin diferite tehnici și metode adaptate sistemelor de legi și diferitelor metode de impunere a taxelor și impozitelor. Contribuabili cu o poziție potrivită și cunoștințe necesare în domeniul economic fiscal reușesc să găsească acele „portițe” de scăpare de taxele și impozitele impuse de stat, pe care de altfel cu toții suntem obligați să le plătim. Numeroase studii demarate pe plan psihologic, ce au avut ca subiect comportamentul specific plătitorului de taxe, au concluzionat faptul că evaziunea fiscală are un trend ascendent în momentul în care oamenii dezvoltă ideea că taxa în sine este incorectă. În același timp, nivelul evaziunii fiscale și echitatea fiscală se intercondiționează, astfel, dacă nivelul evaziunii fiscale este prea ridicat, cerințele echității fiscale sunt distorsionate ceea ce va face că participarea cetățenilor la plata impozitelor să scadă. Așadar, mai ales în România, datorită unui sistem fiscal care este încă în dezvoltare și anumite taxe sunt percepute de contribuabili fiind prea mari pentru bugetul sau profitul obținut, avem de-a face cu o mentalitate bazată pe această „nevoie” de a scăpa de politica de impozitare și accizare, mai ales că avem un sistem de legi fiscale care la un moment dat, permit acest lucru.

Termenul de criminalitate economică a fost ca ansamblul crimelor și delictelor care se realizează prin mijloace abuzive, ori profitând de slăbiciunile sitemului legislativ în domeniul relațiilor economice, săvârșite de actori care, sub un camuflaj comercial licit, valorifică gradul de încredere generală, periclitând sistemul economico-financiar și a cărui proces de dezvăluire este deosebit de complex, datorită numeroaselor metode de comitere de acte specifice acestui fenomen.

Preocuparea pentru analiza cauzalității și efectelor criminalității economico-financiare a determinat Comunitatea Internațională să se implice în adoptarea unor măsuri concrete pentru limitarea acesteia. Astfel, prin Rezoluția nr. 1147/1998, intitulată „Criminalitatea afacerilor – o amenințare pentru Europa”, Consiliul Europei recunoaște că, „criminalitatea afacerilor, asociată, printre altele, fenomenului de spălare a banilor murdari și corupției, a cunoscut în ultimii ani o amploare fără precedent, reprezentând un pericol deosebit nu numai pentru stabilitatea economico-socială din numeroase țări, dar și la adresa normelor de drept și însăși a democrației.”

Folosit frecvent, termenul de „crimă organizată” desemnează o diversitate de infractori constituită și structurată în ideea înfăptuirii unor activități infracționale conspirate continue, precum și relații complexe, având ca finalitate obținerea unor venituri ilicite la cote destul de ridicate. În arsenalul acestor grupuri se regăsesc folosirea violenței, coruperea oficialităților publice, șantajul, acțiuni aparent legale.

Escrocarea forței de muncă, traficul și consumul de droguri, jocuri ilegale de noroc, camătaria, comiterea de omoruri (uneori și la comandă), proxenetism și prostituție, coruperea oficialilor publici, contrabanda cu produse accizabile, semnifică preocupări de bază ale grupărilor criminale, câștigurile materiale fiind reorientate către afaceri legale, cu sprijinul unor mecanisme complexe de spălare a banilor, metoda cel mai adesea folosită pentru transformarea câștigurilor urmate din afaceri ilegale în venituri licite, care pot fi inserate în circuitul economic de suprafață.

În acest moment, este evidentă legătura dintre criminalitatea organizată și infracțiunea economică, aspect ce a fost recunoscut atât la nivel național, cât și internațional. Infracțiunea economică subminează direct stabilitatea societății, putând conduce la instabilitate politică și socială deopotrivă, culminând cu neîncrederea manifestată în rândul unei societăți care permite desfășurarea unor astfel de activități.

Deseori, infracțiunea economică este comisă de către cei puternici, cu influență, sau, cel puțin, de către cei aflați în poziții privilegiate. Pentru a putea săvârși orice formă de infracțiune economică este imperativ accesul la o facilitate care să poată fi exploatată în mod corespunzător, astfel micșorându-se numărul persoanelor care pot comite astfel de infracțiuni. În majoritatea cazurilor, grupările de criminalitate organizată sunt supuse acelorași coerciții financiare ori altora mai limitate, cărora trebuie să le funcționeze afacerile obișnuite, activând în mod licit. Crima organizată nu va fi condiționată de sursele obișnuite pentru capital și credit, principala sa problemă fiind, de fapt, o stânjenitoare supraabundență a amândurora.

Sunt rare cazurile în care o organizație ale cărei venituri își au proveniența din traficul de droguri să considere respectarea constrângerilor generale fiscale și administrative, impuse celor angajați în afaceri, și să se alinieze acestora. În plus, aceasta poate fi capabilă să realizeze economii și avantaje monopoliste pe anumite căi la care lumea obișnuită a afacerilor legale nici nu s-ar putea gândi.

Resursele financiare reprezintă elementul cheie care permite existența și dezvoltarea grupărilor de criminalitate organizată, aspect care poate constitui și o țintă pentru autoritățile statelor implicate activ în combaterea fenomenului avut în discuție, blocarea circuitelor de finanțare constituind o lovitură deosebit de eficientă dată grupărilor criminale. În acest context, monitorizarea atentă a operațiunilor financiar-bancare, suspecte de a servi spălării banilor proveniți din activități ilegale, poate conduce nu numai la diminuarea activităților ilegale menționate, ci și la identificarea unor importanți exponenți ai acestor grupări, arestarea acestora și destructurarea rețelelor din care fac parte. Grupările criminale sunt permanent preocupate pentru a găsi surse de finanțare cât mai stabile, un rol important în această direcție jucându-l derularea, directă sau prin intermediari, a unor activități economice care să le asigure veniturile necesare și să mascheze proveniența inițială a banilor rezultați din activități ilegale.

Spălarea banilor – preocuparea grupărilor afiliate criminalității organizate

Criminalitatea economică este privită ca o activitate infracțională cu venituri mari și sigure, cu risc redus, iar profiturile ce apar și posibilitatea redusă a constrângerii legale, conferă acestor activități o mare atractivitate pentru cei mai puțin dispuși să respecte legea. Crima organizată, chiar și în cazurile în care nu este deturnată în activitatea economică, are tendința de a necesita asistența unor indivizi ce operează în sfera economică. Datorită imenselor venituri ce reies din crima organizată, este evident potențialul penetrării acesteia, nu numai în anumite afaceri, ci și în economie, în ansamblul acesteia. Grupările de criminalitate organizată recurg cu preponderență la sistemul bancar pentru spălarea și mișcarea banilor, urmărind folosirea în mod eficient a capitalului rezultat din activități criminale, al disimulării sursei acestora și descurajarea ori blocarea acțiunilor menite să instituie sau să exercite un control. În cadrul acestui demers este relativ simplă utilizarea unor instituții străine ori a unor intermediari specializați, efectul generat fiind neutralizarea acțiunilor organismelor naționale și internaționale de aplicare a legii, pe linia identificării provenienței banilor respectivi.

Necesitatea creării unui „centru financiar internațional” este cu atât mai evidentă cu cât anumiți funcționari publici de rang înalt pot fi convinși de beneficiile deținerii unor resurse financiare într-o țară străină. Este cunoscut că unele jurisdicții au fost încurajate să-și ”prostitueze” integritatea și suveranitatea națională prin oferirea de posibilități pentru spălarea banilor proveniți din cele mai condamnabile activități. Unele guverne au fost pregătite să ignore acte precum trădarea unei persoane cunoscute ca fiind aceea care s-a ocupat de spălarea banilor dobândiți prin infracțiune de organizațiile criminale. Din păcate, acest fenomen nu are loc doar în vârful societății și nu evită nicio jurisdicție, indiferent de mărimea acesteia.

Însemnătatea pe care o are procesul de spălare a banilor pentru crima organizată rezultă din secvențele operative desfășurate în ordinea importanței lor:

a) Infracțiunile comise prin utilizarea violenței, având scopul ca organizațiile criminale să-și mențină dominația sau să se impună, reprezintă componenta primitivă, extrem de dură, care vizează atacul violent la adresa cetățenilor și autorităților;

b) Suma tuturor infracțiunilor comise într-un mod organizat, cu caracter permanent, reprezintă un veritabil proces de producție criminală, o industrie a crimei ce generează câștiguri fabuloase;

c) Spălarea banilor proveniți din crimă este segmentul cel mai important și dificil de realizat, crima organizată utilizând un arsenal sofisticat pentru a penetr circuitele financiar-bancare internaționale.

Spălarea banilor constituie o activitate criminală extrem de rentabilă, tehnicile utilizate fiind foarte variate, cunoscute doar parțial, acest proces complex implicând trei faze independente, care se pot produce simultan:

a) Plasarea – plasamentul cantității de bani;

b) Stratificarea – separarea banilor proveniți din activitatea criminală de originea lor, prin intermediul activităților financiare complexe;

c) Integrarea – găsirea explicațiilor plauzibile pentru banii iliciți.

Tehnica de bază a spălării banilor cuprinde patru etape succesive, după cum urmează:

1. Înființarea de conturi colectoare – aceste conturi în care sunt strânși banii sunt adevărate depozite bancare ce urmează a fi transferate, având rol de paravan, fiind înființate pe numele unor societăți fictive, pentru a fi greu de identificat.

2. Virarea din conturile colectoare în conturi deschise la băncile din străinătate – modalitățile de realizare a viramentului sunt diverse: banii se pot trimite prin poștă, se poate folosi un curier pentru a-i transporta, pot fi disimulați sau ascunși în mijloace de transport sau marfă, se transferă electronic sau prin intermediul caselor de schimb valutar.

3. Investirea capitalului în afaceri licite – are ca scop introducerea în circuitul legal al fondurilor ilicite, astfel încât ele să pară câștigate de drept. Modalitățile de realizare pot fi: utilizarea „paradisurilor fiscale” , înființarea „firmelor fantomă” , înființarea de conturi la bănci din străinătate.

4. Repatrierea fondurilor – acesta este scopul în sine ale procesului de spălare de bani. Această etapă se poate realiza prin: plata scrisorilor de credit, onorarii de consultanță, false chirii și prestări de servicii, plăți excesive, împrumuturi retro acordate de bănci sau corporații străine.

O metodă larg utilizată pentru spălare a banilor în România, imediat după 1989, a constituit-o participarea la jocurile de întrajutorare tip „Caritas”. Aceste jocuri ilegale au proliferat într-un timp relativ scurt, datorită dorinței de îmbogățire rapidă, fără muncă, a multor membri ai societății românești . Totuși cea mai utilizată tehnică pentru spălarea banilor constă în contrabanda cu mijloace de plată străine, respectiv scoaterea fizică peste frontiere a unor importante sume provenite din practicarea evaziunii fiscale, a traficului cu valută falsă sau a contrabandei.

Se presupune că grupurile criminale sunt într-o continuă căutare a tehnicilor de spălare a banilor, multe dintre aceste tehnici rămânând necunoscute organelor de cercetare penală . Altături de continuitatea în activitate, crima organizată caută să utilizeze tehnici obișnuite în domeniul economico-financiar, cu scopul obținerii unor profituri exorbitante, mulțumindu-se rareori cu profituri modeste. La fel de adevărat este faptul că de multe ori crima organizată operează în cadrul unui mediu esențialmente infracțional, iar pentru protejarea investițiilor și continuității existenței sale nu va ezita să apeleze la mijloace comune în lumea interlopă – violență, escrocherii, amenințări.

O caracteristică a crimei organizate demnă de o analiză amanunțită este structura, mereu variabilă în funcție de organizație. În general, este prezentă o ierarhie clasică, strictă și se bazează pe contribuția familiei, pe loialitate. Un principal aspect al construcției tradiționale de tip piramidal îl constituie faptul că cei care conduc grupările criminale sunt îndepărtați din afacerile regulate, de zi cu zi, deci din calea coerciției legale, timp în care executanții lor se expun măsurilor coercitive.

În domeniul economic, se constată tendința structurării și multiplicării infracțiunilor organizate, sub raportul numărului de participanți, tehnicilor folosite, daunelor pecuniare (și nu numai) cauzate, importanței agenților economici și instituțiilor vizate. De asemenea, se poate constata o ascendență continuă a numărului de infracțiuni vamale și a nerespectării operațiunilor specific de import-export, acțiuni de natură a aduce prejudicii majore statului.

Caracterul atotcuprinzător al sferei criminalității în afaceri, diversitatea formelor de manifestare a acesteia, aria largă de cuprindere a domeniilor economice, sociale și politice, precum și creșterea costurilor provocate de criminalitate în general, au impus adoptarea unor strategii de luptă împotriva criminalității. În general, scopul strategiilor în constituie prevenirea și combaterea criminalității, crearea unui cadru ostil și neospitalier pentru organizațiile criminale, depistarea și distrugerea rețelelor și structurilor pe care acestea se bazează, astfel încât activitatea lor ilicită, națională și internațională, să fie în mod gradat limitată, iar în final lichidată.

Prevenirea și combaterea criminalității reprezintă un proces social neîntrerupt, care implică un ansamblu de măsuri sociale și juridico-penale luate, în temeiul legii, de organele abilitate în strânsă conlucrare cu diferite asociații, pentru preîntâmpinarea și eliminarea riscurilor eventuale de comitere a unor infracțiuni. În multe situații faptele săvârșite de aceste persoane sunt vizibil ilegale, dar rămân nesancționate având în vedere că sunt comise prin eludarea unor dispoziții legale incomplete sau prin interpretarea acestora într-un sens larg comparativ cu sensul dorit de legiuitor. Această problemă a legislației deficitare constituie o împrejurare preexistentă, care îi poate determina pe infractori să săvârșească anumite fapte, el neputând rezista în fața acestor oportunități. O primă soluție ar consta în o mai bună coordonare a eforturilor organelor implicate în activitatea legislativă privind crearea unor acte normative complete și coerente, cu o aplicabilitate mai ușoară în domeniul economico-financiar.

Traficul și consumul ilicit de droguri

Traficul ilicit de droguri reprezintă o infracțiune cu specific global, de o deosebită gravitate, dat fiind pericolul deosebit de mare reprezentat de consumul interzis de droguri asupra sănătății oamenilor. Dezvoltarea rețelelor de transport și a comerțului global, au diminuat distanțele dintre state, facilitând ca unele substanțe (precum plante interzise și droguri), care înainte nu puteau desfășura decât folosire pe plan local, să beneficieze de cunoaștere și distribuire în alte zone ale globului, fapt care a permis fenomenului de trafic de droguri să se reliefeze ca fiind o grave infracțiuni la nivel internațional, situându-se sub supravegherea instituțiilor competente în aplicarea dispozițiilor legale și a altor organizații cu rol în prevenirea și contracararea acestui flagel.

Din investigațiile realizate de organismele naționale și internaționale competente, în sensul prevenirii și combaterii acestui fenomen, traficul de droguri definește o enumerare de trăsături generale:

Trăsătura comercială și organizată a fenomenului traficului interzis de droguri are ca fundament principiul de cerere și ofertă, ținta principală a rețelelor specializate în transport și vânzare a drogurilor fiind dobândirea unor câștiguri cât mai mari.

Caracterul clandestin se definește prin faptul că persoanele care controlează această activitate sunt necunoscute pentru traficanții de rând, aceștia disimulându-și acțiunile ilicite în activități legale.

Luarea în considerare a parametrului de risc reprezintă o altă trasatură, în temeiul căreia rutele și modurile de operare utilizate variază, depinzând de riscurile avute la cunoștință sau cele prevăzute.

Legătura cu mediile criminale se definește ca trăsătură importantă a fenomenului traficului ilicit de droguri, în sensul în care, în majoritatea cazurilor, traficanții de droguri se află în strânsă legătură cu organizații criminale specializate alte activități infracționale

Traficul individual definește o altă caracteristică a fenomenului de trafic internațional de droguri. Potrivit acesteia, numeroase persoane originare din spațiile producătoare de droguri transportă, pe cont propriu, cantități mici de droguri, sub diferite forme.

Continentul european, important consumator de droguri, a eșuat în stoparea implicațiilor produse de stupefiante, atât prin acțiunile guvernelor, cât și prin întărirea forțelor capabile să combată aceste infracțiuni și prin cooperare internațională, după cum o arată creșterea constantă a numărului consumatorilor, a cuantumului morților pricinuite de supradozare și a cantităților de droguri capturate.

Uniunea Europeană și SUA constituie piețele principale de desfacere a cocainei, fiind estimate faptul că afluxul de narcotice în țările europene este aproximat la 260 tone pe an. În acest context, dinamica fenomenului traficului de droguri în Uniunea Europeană este influențată de următorii factori:

Cadrul legislativ care reglementează, la nivelul UE, consumul de droguri este unul lipsit de omogenitate, prezentând abordări diferite de la țară membră la alta, cunoscând, pe de o parte, un grad avansat de permisivitate, pe fundamentul unor influențe pro-liberalizării consumului unor anumite tipuri de droguri și, pe de altă parte, strictețea cu care sunt monitorizate și distribuite anumite medicamente cunoscute ca având efect psihotrop;

Diversitatea și volumul mare al activităților comerciale demarate de țările din UE cu state de pe alte continente (și nu numai), fapt care poate constitui o acoperire propice pentru traficul de droguri;

Prezența comunităților relative mari de imigranți în spații cunoscute ca având un potențial ridicat de producție și furnizare a narcoticelor și care constituie piloni de sprijin pentru grupările criminale conaționale, implicate în transportul și distribuția drogurilor;

Posibilitatea utilizării unor facilități chimice de producție, care asigură posibilitatea procurării de precursori chimici, utilizați mai ales în producția drogurilor sintetice și care a permis dezvoltarea, la scară mare, a unor activități pe această linie, producția de droguri precum Ecstasy și amfetamine fiind reprezentativă în acest sens.

România și itinerariul narcoticelor

România, ca stat ce se află la granița NATO. și UE și, totodată, ca parte integrantă a comunității europene, este foarte atractivă pentru desfășurarea activităților infracționale ale principalelor rețele organizate care activează în această regiune, confruntându-se, implicit, cu dezvoltarea alarmantă a fenomenului de traffic și consum de droguri, în strânsă legătură cu celelalte componente ale criminalității transfrontaliere organizate. Lipsa unei legislații referitoare strict la fenomenul traficului și consumului ilegal de droguri, împreună cu informarea precară a populației în legătură cu riscurile aferente și lipsa unui buget dedicat aplicării măsurilor cu rol de prevenție și combatere, au marcat România drept spațiu propice comercializării și de consumului de droguri.

România reprezintă un segment de bază al „Rutei Balcanice” a itinerariului drogurilor, preponderent pe varianta de nord, respectiv Iran, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania și Olanda, fiind și principalul segemnt „Rutei Balcanice” secunde, cu destinație Vestul Europei. „Ruta a doua Balcanică” are ca linie de start Turcia, via Bulgaria, intră în țară prin punctul de tranzit al frontierei Ruse-Giurgiu, tranzitează capitala, după care continuă prin zona subcarpatică către vestul țării; prin Arad intră în Ungaria, de unde direcția se polarizează pe multiple rute către țările Europei de Vest.

O altă traiectorie a celei de-a doua „Rute Balcanice”, în cadrul căreia este inclusă și o secțiune maritimă este: Istanbul –portul Constanța (pe Marea Neagră) – București, urmând traseul descris mai sus. Un alt itinerariu este acela cu pornire din București, traversând partea estică a țării, intrând în statul ucrainean, loc în care traseele se bifurcă, unul îndreptându-se către Polonia, cu destinația Germania, celălat orientându-se către Germania, via Slovacia și Cehia.

Descrierea rutelor de transport al narcoticelor nu exclude existența altor variante care să traverseze România, depistarea acestora fiind apanajul și abilitatea organelor de poliție române dar, în mod deosebit, fiind condiționată de eficiența cooperării cu structurile de poliție ale țărilor din zonă.

Porțile de intrare a drogurilor în țara noastră sunt reprezentate în special de punctele vamale din sudul țării (Vama Veche, Giurgiu) și portul Constanța. În subsidiar, putem nominaliza Drobeta Turnu Severin, Calafat și punctele de trecere a graniței, situate la frontiera cu Republica Moldova și Ucraina, de unde sunt procurate cu predilecție droguri de risc, așa cum sunt menționate în Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului interzis de droguri.

Principalele substanțe traficate în România sunt canabisul, hașișul, cocaina, LSD, droguri sintetice. Cocaina este apanajul marilor orașe, fără să prezinte modificări raportat la anii precedenți, când acest drog era consumat, în proporție de peste 75%, în București, Constanța, Sibiu, Timișoara, Deva, Cluj-Napoca, Râmnicu-Vâlcea și Brașov. Canabisul și hașișul sunt cele mai dinamice droguri din România, întâlnite, preponderent, în centre universitare: București, Craiova, Constanța, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. De asemenea, drogurile sintetice (amfetamine, ecstasy, MDMA), sunt tranzitate prin România, existând și o cerere din ce in ce mai consistentă. Raportul ANA 2013 ce estimează prevalența consumului interzis de droguri la nivelul României, a indicat următoarea ascendență a cuantumului de consumatori cu caracter problematic din București, în anul 2012:

Tabel: Estimarea (în cifre absolute și rată) a numărului de consumatori problematici de droguri în București, utilizând metoda multiplicatorilor, 2007- 2012;

Sursă: Raport al Agenției Naționale Antidrog, disponibil la http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20nationale/RN_2013.pdf , accesat la 28.01.2015

Analizând acest raport privind consumul ilicit de droguri, se evidențiază tendințe ascendente ale fenomenului, generate de creșterea numărului consumatorilor, fapt care, în viitor, ar putea avea consecințe dezastruoase la nivel social, îndeosebi în rândul populației tinere.

În cele ce urmează voi face o prezentare a modului în care acționează grupările criminale care sunt implicate în traficul de droguri spre piețele europene, pentru realizarea unui transport semnificativ de heroină (de ordinul a câteva sute de kilograme). Liderul grupării este cel care deține controlul întregii operațiuni care se derulează prin intermediul „locotenenților” săi, prestigiul liderului în lumea traficanților de droguri fiind cel care conferă siguranță în derularea acesteia. Unul dintre locotenenți este însărcinat cu susținerea financiară a operațiunii, fiind în contact direct cu persoane ce dispun de importante resurse pecuniare pe care vor să le investească în afaceri deosebit de profitabile. De obicei, acești finanțatori nu știu exact în ce fel de afacere sunt investiți banii, furnizându-i sub formă de împrumut pe o perioadă determinată, la expirarea perioadei returnându-li-se banii împrumutați și dobânda, asupra căreia s-a convenit (poate merge până la 100%). În afara liderului și a primului său locotenent, persoanele care acordă „împrumutul” nu sunt cunoscute de ceilalți membri ai grupării criminale și nici viceversa. Un alt locotenent se află în legătură directă cu furnizorul de heroină de la care achiziționează marfa. De exemplu, heroina sud-est asiatică livrează în calupuri de câte 700 g, prețul de achiziție variind între 3.000$ și 4000$ per calup. Furnizorul de heroină nu este cunoscut de ceilalți membri ai grupării criminale și nici viceversa. Cel de-al III-lea locotenent are în responsabilitate operațiunea de transport a heroinei, sens în care apelează la un facilitator care deține controlul asupra unor firme de transport de mărfuci în țara de proveniență a drogurilor și în cea de destinație, derulând operațiuni comerciale legale, care se constituie într-o acoperire pentru transportul drogurilor. Facilitatorul transportului este plătit de gruparea criminală cu o cotă parte din valoarea drogurilor, stabilită în funcție de cantitatea transportată. Cel de-al IV-lea locotenent se află în legătură cu plasatorii de droguri pe piața de desfacere vizată și negociază asupra preluării transportului și a prețului de distribuție, prin intermediul unui broker care primește un procent din valoarea drogurilor, stabilit în funcție de cantitatea plasată pe piață. Cel de-al V-lea locotenent se ocupă de repatrierea veniturilor rezultate din traficarea drogurilor, sens în care apelează la persoane specializate în spălarea banilor și care, prin intermediul legăturilor create în sistemele financiar-bancare internaționale și a facilităților oferite de acestea repatriază banii, în schimbul unui procent din fondurile reciclate.

De menționat că, pornind de la un preț de achiziție de la producător, care variază între 3.000 și 4.000 de dolari per calup, la locul de destinație a mărfii se ajunge la un preț ce variază între 75.000 și 85.000 de dolari per calup, în condițiile în care facilitatorul transportului primește pentru fiecare calup transportat, în funcție de cantitatea totală, între 5.000 și 10.000 dolari per calup, iar brokerul care vinde marfa plasatorilor pe piața de desfacere primește până la 10.000 dolari per calup. În aceste condiții, la un transport de 300 kg de heroină, câștigul net al grupării criminale care coordonează toate fazele traficului de droguri este de aproximativ 22.000.000 dolari. Se poate observa astfel, compartimentarea în cadrul grupării pentru ca, în eventualitatea unui eșec, să nu se poată obține probe despre complicitatea celorlalți membri. La rândul lor, fiecare dintre membrii grupării dispun de sub-rețele criminale, fapt ce le permite derularea activităților specifice (producție, transport, reciclarea fondurilor obținute, etc.).

CONCLUZII

Criminalitatea organizată transfrontalieră reprezintă o problemă globală, o amenințare crescândă pentru stabilitatea majorității statelor lumii, membrii acestor organizații apelând la mijloace precum intimidare, violentă, corupție, dobândire ilicită a averilor sau altele pentru a-și putea desfășura în continuare activitățile ilegale. Aceste fapte subminează bunăstarea socială, culturală, politică, economică și psihologică a statului, aduce amenințări grave la adresa securității naționale și atacă puterea executivă și sistemul legislativ. Fenomenul este numit totodată ca o economie globală din umbră, interconectată, o economie paralelă care duce la scăderea încrederii cetățenilor în instituțiile statului datorită fenomenului de corupție.

Din păcate, de cele mai multe ori, dotarea infractorilor este net superioară celei cu care sunt dotate forțele de ordine, grupările de crimă organizată având un buget cu mult superior peste cel al ministerelor care se ocupă de fenomenul în cauză. Mijloacele de comunicare, de interceptare a convorbirilor, de deplasare, diversitatea și performanțele armamentului folosit, defavorizează forțele de poliție în lupta pentru combaterea criminalității organizate, astfel infractorii situându-se aproape întotdeauna cu un pas înainte.

Din cauza corupției, legislației ambigue și nivelului slab de dotări, combaterea acestor organizații este greu de realizat de cele mai multe ori, dat fiind faptul că sunt foarte bine structurate, cu scopul clar de a produce foloase materiale, a strategiilor pe care le adoptă și nu în ultimul rând a fanatismului de care dau dovadă în cele mai multe cazuri.

Corupția reprezintă un fenomen larg răspândit și este o problemă cu care se confruntă toate țările lumii. Toate statele aplică măsuri împotriva corupției, dar eficiența lor variază în funcție de fiecare cetățean care trebuie să conștientizeze riscul la care se expune când încălcă legea, judecând dincolo de propriul interes și privind, în ansamblu, spre bunăstarea societății. Corupția, fie ea mica corupție sau mare corupție, influențează viața socială și economică a cetățenilor oricărui stat, determinându-i pe aceștia să își piardă încrederea în organismele statului, acest lucru ducând la creearea unei instabilitâți interne. Atunci când corupția facilitează și susține desfășurarea criminalității organizate , conducând la permeabilitatea granițelor și suprimarea economiei statului, aceasta trebuie privită ca o amenințare directă la adresa securității oricărui stat și trebuie gestionată cu maximum de diligență din partea tuturor organelor statului.

Traficul de droguri este activitatea principală din cadrul majorității organizațiilor infracționale, având drept scop obținerea de profituri imense în urma vânzărilor efectuate. Unele rețele sunt într-atât de bine structurate, încât asigură atât producția, transportul cât și vânzarea drogurilor către clienți, aici fiind obținut profitul maxim. Fiind o metodă de distracție pentru majoritatea tinerilor din ziua de astăzi, acest tip de trafic a cunoscut o dezvoltare extraordinară în majoritatea țărilor lumii. În același timp, instituțiile abilitate duc o luptă continuă pentru a combate acest fenomen, însă rentabilitatea acestuia este prea mare pentru a putea fi stopat complet.

Cu trecerea timpului, s-a încercat rezolvarea cauzelor care conduc la stagnarea ori înaintarea insuficientă pe linia combaterii fenomenului avut în discuție, unele din acestea fiind cu succes remediate, însă datorită faptului că România în continuare este un stat considerat sărac din punct de vedere al nivelului de trai, organizațiile criminale reușesc în continuare să-și desfășoare activitățile ilicite, însă cu mai multă atenție, cu ajutorul corupției și șantajului în primul rând, iar în al doilea rând datorită sumelor imense de bani pe care le investesc în tehnica necesară desfășurării acestora, care este cu mult superioară instituțiilor abilitate pentru combaterea acestor rețele.

În țara noastră, mecanismul de prevenire și combatere a criminalității este determinat de amploarea și urmările deosebit de severe ale stării infracționale, precum și de evoluția perpetuă a fenomenului, care semnifică cunoașterea noilor tipuri și moduri de manifestare a criminalității organizate. Astfel, instuțiile competente române au demarat, în ultima perioadă, activități specifice de creare și dezvoltare a unui cadru legislativ eficient, capabil să combată criminalitatea națională și transfrontalieră. Pe acest plan, preocuparea prioritară a constat în crearea, modificarea și adaptarea legislației naționale la standardele internaționale, în același timp cu ratificarea convențiilor ONU și a altor organisme europene, în materia luptei împotriva criminalității.

Combaterea fenomenului de criminalitate organizată nu se poate realiza fără adoptarea unei strategii la nivel global, care să includă măsuri pe plan economic, social și, în mod deosebit, pe plan legislativ, referitoare la toate implicațiile economico-sociale, publice sau private. Legislația penală nu corespunde pe deplin necesităților societății românești de a acționa în mod eficient în temeiul prevenirii și combaterii criminalității organizate, așa încât devine imperativă elaborarea unor norme legislative noi, capabile să incrimineze activitățile ilegale specifice, să ridice imunitatea unor funcționari publici corupți care activează în acest domeniu și beneficiază de aceasta, să permită utilizarea unor metode specifice de investigare (ex. mijloace tehnice de supraveghere) etc. Modernizarea legislației din domeniul sancționării criminalității organizate trebuie să permită identificarea și combaterea eficientă și oportună a acestui fenomen, prin proceduri adecvate. Totodată, trebuiesc adoptate măsuri de ordin organizatoric privind consolidarea structurilor abilitate cu rol în prevenire și combatere, prin alocarea de fonduri speciale necesare creșterii capacității de acțiune a acestor structuri, dotarea lor corespunzătoare pentru a satisface cerințele operaționale, precum și remunerarea corespunzătoare a cadrelor care activează în acest domeniu, în scopul estomparii tendințelor de corupere din partea infractorilor etc.

În concluzie, afirm faptul că, pentru a reuși să limiteze, să prevină și să combată în mod oportun efectele fenomenului avut în discuție de prezenta lucrare, fie că acesta este analizat la nivel național, fie că este studiat din prisma implicațiilor sale la nivel internațional, autoritățile competente trebuie să conlucreze într-o manieră care să elimine barierele interinstituționale, însă doar sprijiniți fiind pe stâlpii de rezistență care sunt constituiți de organul legislativ, care are datoria de a emite acte normative aliniate standardelor europene în domeniul combaterii criminalității organizate, aplicabile situației contextuale din România.

BIBLIOGRAFIE

Cărți și/sau publicații

Albu Petre, Crima organizată în perioada de tranziție – o amenințare majoră la adresa securității internaționale, Editura MIRA, București, 2007;

Barna Cristian, România între prieteni și dușmani, Editura Militară, București, 2014;

Kelly J. Robert, Natura criminalității organizate și operațiunile specifice- Probleme majore ale controlului crimei organizate, Editura V.S. Departamentul Justiției, 1987;

Maior George Cristian, Un război al minții, Editura RAO, București, 2010;

Nistoreanu Gheorghe, Criminologie, Editura Europa Nova, București, 1993;

Reviste, site-uri și/sau articole disponibile online

Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003, privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate;

www.ana.gov.ro;

www.assembly.coe.int;

www.interpol.int;

www.lege5.ro ;

www.lege-online.ro;

www.mpublic.ro;

Materiale în format electronic

Revista de investigare a criminalității, nr. I / 2008;

Strategia națională antidrog a României 2013-2020, București, 2011.