Criminalitatea Organizata In S.u.a

Cuprins

Introducere

Criminalitatea organizată în SUA

1.1. Repere istorice ale criminalitatii organizate

1.2. Definirea conceptului de criminalitate organizată

1.3. Clasificarea organizațiilor criminale

1.4. Cadrul legislativ American

1.4.1. Repere istorice

1.4.2 Legislația specifică în mileniul 3

Capitolul II. Tipuri de organizații criminale în SUA

2.1. Organizații criminale semnificative care activează în SUA

2.2. Mafia italiano – americană

2.2.1. Mafia italiană

2.2.2 Nostra

2.3. Mafia rusă

2.4. Mafia asiatică

2.4.1. Mafia chineză

2.4.2. Mafia japoneză

2.5. Cartelurile columbiene

2.6. Organizațiile teroriste

Capitolul III. Teorii criminologice americane

3.1. Școala din Chicago

3.2. Curentul culturalist

3.2.1. Teoria asocierilor diferențiale

3.2.2. Teoria subculturilor delicvente

3.2.3. Teoria conflictului de cultură

Capitolul IV. Studiu de caz – 11 septembrie 2001

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Criminalitatea organizată este considerată una dintre amenințările majore la adresa securității umane, împiedicând dezvoltarea societății din punct de vedere social, economic, politic și cultural în întreaga lume. Este un fenomen cu multiple fațete care se manifestă sub nenumărate forme, dintre care cele mai periculoase și mai cunoscute sunt traficul de droguri, traficul de ființe umane, comerțul ilegal cu arme, spălarea de bani, terorismul etc. În particular, traficul de droguri rămâne una dintre principale activități ale organizațiilor criminale din întreaga lume, generând profituri inimaginabile.

Organizația Națiunilor Unite împotriva Criminalitatii Organizate Transnaționale (UNODC) este principalul instrument internațional care luptă pentru contracararea crimei organizate și anihilarea organizațiilor criminale. UNODC lucrează îndeaproape cu guvernele lumii pentru întărirea cooperării la acest nivel, ajută țările pentru a se folosi de dispozițiile Convenției cu scopul de a crea legi pentru pedepsirea aspră a infracțiunilor, pentru a adopta noi cadre legislative în ceea ce privește asistența legală și pentru a facilita extrădările.

Pe măsură ce globalizarea a dus la extinderea comerțului internațional și activitățile organizațiilor criminale din întreaga lume s-au lărgit și s-au diversificat. Formele ierarhice, tradiționale ale grupurilor de criminalitate organizată s-au diminuat, fiind înlocuite cu rețele libere care conlucrează în vederea exploatării de noi și noi oportunități pe piața mondială. De exemplu, organizațiile criminale implicate în trafic de droguri sunt, în majoritatea cazurilor, implicate și în trafic de alte bunuri ilegale.

Într-o lume în care există un nivel ridicat de încredere în informațiile de identificare atât în sectorul public, cât și privat, societățile noastre globalizate și computerizate sunt deosebit de vulnerabile în fața crimelor legate de identitate. Identitățile noastre, din ce în ce mai mult, nu mai sunt definite doar de cine suntem, ci mai ales de o serie de date și informații stocate ca un set unic de date. Aceste informații sunt utilizate mai nou peste tot – în sistemul bancar, pentru colectarea ajutoarelor sociale, atunci când calătorim și chiar și în momentele când ne facem cumpărăturile personale. Sunt incluse din ce în ce mai multe date biometrice și profile ADN despre noi toți, în diverse sisteme. Odată ajunse în mâini greșite, aceste informații sunt valorificate pentru comiterea de diverse infracțiuni, de la spălare de bani, comiteri de fraudă, până la alte activități și chiar calătorii sub furt de identitate (în special în cadrul acțiunilor de terorism, trafic de ființe umane și migrațiune ilegală).

Pop Alina Anca Introducere

Din cauza lipsei legislațiilor eficiente, aceste crime reprezinta doar vârful icesberg-ului. Acest tip de activitate al organizațiilor criminale este una în continuă expansiune, astfel că nu este surprinzător faptul că furtul de identități este considerat crima secolului nostru. Implicarea tot mai mare a grupurilor de criminalitate organizată în răpirea pentru răscumpărare a ridicat motive serioase de îngrijorare pentru comunitatea internațională. În țările cele mai grav afectate, mii de răpiri sunt efectuate în fiecare an de către grupurile de criminalitate organizată.

Când ne gândim la organizațiile criminale, primul lucru care ne vine în minte este Mafia Italiană, însă în ultimii ani, fațada criminalității organizate s-a schimbat total. Astăzi, în Statele Unite ale Americii, dar nu numai, organizațiile criminale sunt compuse dintr-o gamă mult mai variată de membri, precum mafioții ruși, care s-au infiltrat puternic pe piața din SUA odată cu prăbușirea fostei URSS; grupuri ale țărilor africane, cel mai des din Nigeria, binecunoscute pentru trafic de droguri și escrocării financiare; „cleștii chinezi”, „ japonezii Boryokudan” și alte cercuri/elemente componente ale criminalității organizate asiatice. Toate aceste grupuri sunt puternic reprezentate în SUA și vizează cetățenii noștri de la distanță, folosind fraudarea prin intermediul internetului și a altor tehnologii specifice epocii noastre, în cadrul unor rețele foarte bine organizate, la nivel mondial.

Activitatea organizațiilor criminale nu este ușor de măsurat, dar știm că ea există la un nivel mai mult decât semnificativ. Tentaculele criminalității organizate sunt infiltrate peste tot, de la monopolizarea piețelor financiare, până la controlul instituțiilor tradiționale, cum ar fi sindicatele. Grupările de crimă organizată amenință interesele economice americane și pot provoca daune importante pentru sistemul financiar mondial prin subminarea piețelor legitime. Banca Mondială estimează că aproximativ 1000 miliarde dolari se cheltuiesc în fiecare an de către aceste organizații criminale doar pentru mituirea funcționarilor publici.

Organizațiile criminale stau în spatele celor care distribuie droguri în orașele noastre, ducând la creșterea nivelului de violență și tot ele sunt cele care recurg la cumpărarea de oficiali corupți pentru a-și desfășura activitățile ilicite fără probleme, folosindu-se de șantaj, intimidare și crimă. Penetrarea crimei organizate în statele americane se adâncește, ceea ce duce la slăbirea guvernării. Rețelele se infiltrează în procesul politic, prin dare de mită, trafic de infuenta și, în unele cazuri, au devenit chiar sponsori si susținători ai candidaților politici. În unele state, s-a descoperit inclusiv personal al serviciilor secrete, corupt, ceea ce reprezintă o uriașă amenințare la adresa statului de drept.

Pop Alina Anca Introducere

Complexitatea uimitoare a fenomenului criminalitate organizată, actualitatea temei, modul de operare al organizațiilor criminale, care recrutează in randurile lor de cele mai multe ori membri cu un nivel de inteligență deosebit de ridicat, diversitatea acestora, extinderea activității lor și infiltrarea la toate nivelurile societății și în toate domeniile, corupția la cele mai înalte nivele pe care o generează, precum și lupta la nivel internațional pentru stoparea acestui flagel mondial, reprezinta un subiect deosebit de important pentru noi toți, prin prisma societății viitorului pe care o clădim pentru urmașii noștri, motivează alegerea temei mele în elaborarea acestei lucrări. Este istoria unei lumi tenebroase care s-a dezvoltat în mijlocul oamenilor, în secret/ clandestin, și ale cărei urme nu pot fi depistate decât prin miile de cadavre și de lovituri sângeroase lăsate de-a lungul istoriei.

Lucrarea de față este structurată pe patru capitole, începe cu o introducere și se încheie cu o concluzie asupra temei dezbătute. Capitolele sunt structurate după cum urmează:

Capitolul 1 – „Criminalitatea organizată în SUA”. Acest capitol prezintă istoricul acestui fenomen, o definire a conceptului de criminalitate organizată, o clasificare a principalelor organizații criminale și cadrul legislativ SUA referitor la sancționarea activităților acestor grupări criminale.

Capitolul 2 – „Tipuri de organizații criminale în SUA”. Capitolul analizează topul primelor zece organizații criminale care domină la ora actuală lumea întreagă – si Statele Unite ale Americii în particular -, detaliază istoricul, structura organizatorică, filialele, principalele activități ale organizațiilor criminale care conduc America.

Capitolul 3 – „ Teorii criminologice americane”. Acest capitol prezintă principalele teorii criminologice enunțate de criminologii americani, teorii care stau la baza explicării fenomenului criminalității , in general, și a criminalității organizate, în special.

Capitolul 4 – „Date oficiale despre organizațiile criminale în SUA”. Ultimul capitol prezintă declaratii oficiale ale autoritătilor americane, statistici legate de activitatea organizațiilor criminale în SUA și se încheie cu prezentarea unor studii de caz relevante pentru lucrarea de față.

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

CAPITOLUL I

CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ ÎN SUA

Repere istorice ale criminalității organizate

Unme. Banca Mondială estimează că aproximativ 1000 miliarde dolari se cheltuiesc în fiecare an de către aceste organizații criminale doar pentru mituirea funcționarilor publici.

Organizațiile criminale stau în spatele celor care distribuie droguri în orașele noastre, ducând la creșterea nivelului de violență și tot ele sunt cele care recurg la cumpărarea de oficiali corupți pentru a-și desfășura activitățile ilicite fără probleme, folosindu-se de șantaj, intimidare și crimă. Penetrarea crimei organizate în statele americane se adâncește, ceea ce duce la slăbirea guvernării. Rețelele se infiltrează în procesul politic, prin dare de mită, trafic de infuenta și, în unele cazuri, au devenit chiar sponsori si susținători ai candidaților politici. În unele state, s-a descoperit inclusiv personal al serviciilor secrete, corupt, ceea ce reprezintă o uriașă amenințare la adresa statului de drept.

Pop Alina Anca Introducere

Complexitatea uimitoare a fenomenului criminalitate organizată, actualitatea temei, modul de operare al organizațiilor criminale, care recrutează in randurile lor de cele mai multe ori membri cu un nivel de inteligență deosebit de ridicat, diversitatea acestora, extinderea activității lor și infiltrarea la toate nivelurile societății și în toate domeniile, corupția la cele mai înalte nivele pe care o generează, precum și lupta la nivel internațional pentru stoparea acestui flagel mondial, reprezinta un subiect deosebit de important pentru noi toți, prin prisma societății viitorului pe care o clădim pentru urmașii noștri, motivează alegerea temei mele în elaborarea acestei lucrări. Este istoria unei lumi tenebroase care s-a dezvoltat în mijlocul oamenilor, în secret/ clandestin, și ale cărei urme nu pot fi depistate decât prin miile de cadavre și de lovituri sângeroase lăsate de-a lungul istoriei.

Lucrarea de față este structurată pe patru capitole, începe cu o introducere și se încheie cu o concluzie asupra temei dezbătute. Capitolele sunt structurate după cum urmează:

Capitolul 1 – „Criminalitatea organizată în SUA”. Acest capitol prezintă istoricul acestui fenomen, o definire a conceptului de criminalitate organizată, o clasificare a principalelor organizații criminale și cadrul legislativ SUA referitor la sancționarea activităților acestor grupări criminale.

Capitolul 2 – „Tipuri de organizații criminale în SUA”. Capitolul analizează topul primelor zece organizații criminale care domină la ora actuală lumea întreagă – si Statele Unite ale Americii în particular -, detaliază istoricul, structura organizatorică, filialele, principalele activități ale organizațiilor criminale care conduc America.

Capitolul 3 – „ Teorii criminologice americane”. Acest capitol prezintă principalele teorii criminologice enunțate de criminologii americani, teorii care stau la baza explicării fenomenului criminalității , in general, și a criminalității organizate, în special.

Capitolul 4 – „Date oficiale despre organizațiile criminale în SUA”. Ultimul capitol prezintă declaratii oficiale ale autoritătilor americane, statistici legate de activitatea organizațiilor criminale în SUA și se încheie cu prezentarea unor studii de caz relevante pentru lucrarea de față.

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

CAPITOLUL I

CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ ÎN SUA

Repere istorice ale criminalității organizate

Un adevăr de necontestat este acela că nu există în istorie un dosar mai voluminos decât cel al violenței și al corupției, elemente indispensabile ale criminalitatii o. În fapt, criminalitatea organizată reprezintă un fenomen atât de vechi încât poate fi urmărit de la închegarea primelor societăți umane și până la apariția primelor civilizații. Prima mențiune a unei organizații criminale este făcută în secolul al IX-lea, în Sicilia, în timpul dominației arabe asupra acestei insule. „Alte izvoare istorice plasează acest fenomen 200 de ani mai târziu, în același loc, în timpul ocupației normande.”

„Unii cercetători afirmă că originea acestui cuvânt se află în expresia arabă „Maha'Fat” – protecție, imunitate, privilegiu sau în cuvântul „Mahias”, provenit din aceeași limbă, care însemnă semeție, orgoliu, aroganță. Alti istorici sunt de părere că „Mafia” ar fi prescurtarea formulei "Morte ai francesi Italia anela!" – Moarte francezilor strigă Italia!, motto-ul mișcării clandestine apărute în anul 1282, ca reacție la opresiunea dominației normande. Termenul de „Mafie”, caracteristic organizațiilor din Sicilia, este la fel de controversat ca și începutul fenomenului în sine”.

"Mafia" a fost inițial numele unei asociații libere de sicilieni din Evul Mediu care au colaborat pentru protecția și respectarea legii în timpul ocupației insulei. Cetățenii locali credeau că nu pot avea încredere în funcționarii străini în ceea ce privea aplicarea legii, astfel că au organizat propriile lor societăți de protecție. Privită ca "mafia bună", care venea în ajutorul celor oprimați, organizația de tip mafiot din Sicilia se schimbă radical începând cu secolul al XVIII-lea. Atunci apar structuri embrionare ale așa numitei "mafii negre" sau "întunecate". Totul începe cu recrutarea de către baronii locali a gărzilor și supraveghetorilor înarmați prin intermediul cărora se încerca impiedicarea deteriorării drepturilor feudale. Aparatul mafiot, constituit din "gabellotti"- intermediari între țărani și nobili, ajunge rapid să trateze de pe poziții de forță și cu unii și cu ceilalți.

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

În Statele Unite, banda irlandeză a "Mâinii Albe" a reprezentat prima formă a criminalității organizate pe teritoriul american. Înființată în jurul anului 1860, ea și-a început activitatea prin exploatarea irlandezilor săraci, trecand, ulterior, în zona sa de influență, comunitatea italiană din ce în ce mai numeroasă. Ca răspuns, în anul 1890, ia naștere „Mano Nera” – Mana Neagră, prima forma de manifestare a Mafiei siciliene în America. În același timp se formează și „Banda Purpurie”, grupul mafiot al etnicilor evrei. Între irlandezi și italieni începe un lung și sângeros război, finalizat, sub puternica influență a lui Al Capone, cu victoria italienilor. În ceea ce îi privește pe evrei, Banda Purpurie a trecut dintr-o tabără în alta, sfârșind în simbioză cu Mafia italo-americană, definitivată în anii prohibiției.

Rolul protector al mafiei italiene s-a făcut simțit cel mai puternic la începutul secolului 20, în situația în care marea majoritate a imigranților italieni nu știau limba engleză, sau foarte puțin și erau grupați în aceleași cartiere. „Italienii erau tratați exact ca și sclavii negri în trecut, primeau cele mai prost plătite și grele oferte de muncă, erau izolați social, neacceptați în cercurile irlandezilor, evreilor și altor națiuni stabilite anterior pe pământul american. Unii italieni se temeau că nu ar putea apela la poliție în caz de nevoie, aceasta fiind intolerantă cu ei, neoferindu-le protecție, astfel că ei s-au văzut nevoiți să recurgă de cele mai multe ori la ajutorul și protecția unor mafioți italieni.”

Structura Mafiei italo-americane a reprezentat un secret atât de bine păzit încât autoritățile nu au identificat-o decât în anul 1962, atunci când au aflat că se numea „Cosa Nostra” și că era un conglomerat de celule mafiote (Familii), bazat pe o ierarhie bine stabilită. Trecuseră mai bine de trei decenii de când Lucky Luciano crease acest sistem diabolic, numit inițial Comisia Națională.

Daca în Italia se năștea termenul de "familie mafiotă", America Centrală și cea de Sud au dat lumii o altă denumire cu o tristă reputație – „cartelul”. Specializate în producerea și comercializarea drogurilor puternice (în special cocaină), cartelurile mexicane, columbiene, braziliene sau cele din Venezuela, dețin primul loc pe plan mondial în ceea ce privește traficul de stupefiante.

În ceea ce privește asociațiile criminale chineze, acestea își găsesc originile în urmă cu aproximativ trei secole, sub forma unor grupări revoluționar-naționaliste create cu scopul de a înlătura dinastia Ch'ing și reafirmarea la conducerea imperiului chinez a dinastiei Ming. Termenul de „Triade”, prin care sunt identificate astăzi grupările criminale chinezești, a fost

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

utilizat pentru prima dată de englezi pentru a individualiza cele trei forțe fundamentale ale Universului recunoscute de membrii acestor grupări: paradisul, pământul și omul.

În Japonia, temuta organizație „Yakuza” își are originile în sistemul feudal nipon, acolo unde samuraii se transformau în bandiți (ronini), venind în ajutorul săracilor sau încercând să obțină profit de pe urma acestora. De altfel, chiar și în structura actuala, Yakuza păstrează multe aspecte ale feudalismului japonez, atât prin normele de comportament, prin ritualuri, cât și prin simbolistică.

Rusia este ultima intrată în rândul negrei elite a crimei organizate și, totuși, Mafia rusească a dobândit, în mai puțin de 20 de ani, supremația mondială. Odată cu prăbușirea blocului comunist și cu trecerea traumatică la economia de piață, imensitatea fostei URSS a generat un val nemaîntâlnit de grupări criminale. Rupte din fostele structuri ale KGB-ului și ale autorităților sovietice, sau născute în lagărele siberiene, organizațiile mafiote ruse au ajuns în scurt timp să detroneze Triadele chinezești și Yakuza japoneză chiar în zonele de influență ale acestora. Cu violențe extreme, mafioții ruși au ocupat cea mai mare parte a pieței negre asiatice (trafic de droguri, de armament, de persoane etc.) avansând treptat către America.

Crimalitatea organizată în America se prezintă sub multe forme, dar mafia a fost cea care și-a dezvoltat cel mai puternic profil. În același timp însă, o mare parte din istoria timpurie a criminalității organizate este inseparabilă de corupția politică. „În prima jumătate a secolului XX, legea a fost de multe ori obligată să se transforme în ceea ce privește activitățile ilegale, din cauza amenințărilor cu represalii, sau din cauza presiunilor politice. Criminaliatea organizată, în special în perioada fabricării ilicite și a distribuției de alcool, a făcut nenumărați criminali foarte bogați și a stabilit scena pentru mulți ani de influențe politice și prosperitate în toată America”. Un punct de cotitură a fost în 1951, când s-a creat o imagine stereotipă a Mafiei, prin descoperirea unor importante personalități italiene implicate în activități infracționale, precum Al Capone în Chicago sau faimosul criminal Benjamin "Bugsy" Siegel, aliat cu Meyer Lanksy pentru extorcare de fonduri în New York. Visul lui Siegel a fost de a deschide un hotel cu cazinou în mijlocul deșertului, actualul Flamingo din Las Vegas. Un alt jucător important pe scena criminalității organizate, influent din punct de vedere politic, a fost

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

Frank Costello, „al cărui domeniu principal de activitate îl reprezentau jocurile de noroc, însă el a devenit și un important distribuitor de băuturi alcoolice în timpul Prohibiției”.

Conducătorii organizațiilor au creat rețele extinse, ceea ce a făcut dificilă legarea anumitor persoane de infracțiuni specifice, de locuri și date, transformând aplicarea legii într-o sarcină dificilă. Bogățiile acumulate de aceste grupări criminale au fost temelia de bază a rețelei de criminalitate organizată, care a apărut de-a lungul următoarelor două decenii.

În 1960, o campanie viguroasă susținută de către procurorul general Robert F. Kennedy a dus la semnarea de noi acte de către Congres, devenite instrumente esențiale în lupta împotriva organizațiilor criminale, instrumente care ar putea fi baza accentului pus de guvern federal pe contracararea crimei organizate internaționale și a terorismului secolului al XXI-lea. În 1968, „Actul de control a crimei și crearea de străzi sigure” a încercat să definească crima organizată ca „fiind formată din organizații disciplinate, cu implicare continuă în activități ilegale, jocuri de noroc, cămătărie, prostituție, droguri, exploatare ilegală a forței de muncă”.

În timp ce eforturile de combatere a crimei organizate pe plan intern au început să dea roade, lupta la nivel global a rămas până astăzi provocatoare. Globalizarea economiilor în ultimul sfert al secolului XX, combinată cu îmbunătățirile aduse în transport, precum și în telecomunicații, au încurajat circulația de bunuri și servicii peste granițe, la o scară mult mai mare. Ca urmare, au apărut noi și noi forme de activități ilicite ale organizațiilor criminale, care se extind într-un ritm extrem de rapid, cele mai cunoscute fiind traficul de persoane și traficul de droguri. În multe cazuri, imigranții transportă mărfuri ilegale peste hotare în mod voluntar, deoarece activitatea infracțională organizată le oferă posibilitatea unor câștiguri rapide, de neegalat în orice condiții de muncă legală, în special pentru clasele inferioare. „Într-adevăr, atâta timp cât vor exista condițiile economice, sociale și politice care favorizeazaz extinderea criminalitatea organizată, va exista și crima. Lipsa de oportunități economice și sărăcia în multe țări vor împinge oamenii să perceapa organizațiile criminale ca pe o solutie cale de ieșire”. Exemplele pot fi nenumărate, dar unul dintre cele mai bine cunoscute este cel fermierilor de pe insulele din Caraibe și din Mexic, care apelează la culturile ilegale de cocaină și marijuana, a căror destinație finală sunt Statelor Unite ale Americii.

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

„În America, criminalitatea organizată este modul în care grupurile de emigranți, grupuri sărăcite, se ridică deasupra condiției de ghetou și acționează pentru evitarea opresiunii și a discriminărilor, a oportunităților refulate, fenomene în mijlocul cărora trăiesc atât de mulți imigranți.” Este una din explicațiile ce se dau in legatura cu existenței Mafiei italiene sau altor modele de crimă organizată, precum cartelurile columbiene; triadele; grupurile rusești. Oricare ar fi definițiile date crimei organizate, formele sub care aceasta se desfășoară au căpătat noi valențe în contextul transformărilor geopolitice, economice și sociale cu care se confruntă în prezent comunitatea internațională, extinzându-și aria de cuprindere și sfera de activitate la cote alarmante. Ea constituie motiv de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii și, în mod deosebit, pentru cele ale căror economii se află în proces de tranziție, dată fiind vulnerabilitatea sistemelor legislative și fragilitatea instituțiilor democratice din aceste țări.

Organizațiile criminale sunt flexibile, sofisticate, ușor adaptabile și acționează după strategia companiilor multinaționale, “extinzându-și permanent alianțele și acordurile în scopul obținerii unui acces mai larg la „know-how", la noile tehnologii care le asigură o mai bună protecție față de autoritățile naționale, le diminuează riscurile și le deschid noi canale pentru activitățile lor ilegale”.

1.2. Definirea conceptului de criminalitate organizată

Criminalitatea organizată a generat dintotdeauna o preocupare permanenta serioasă în societatea modernă, datorită formelor în care se manifestă și a modului de operare, în funcție de care se schimbă constant condițiile socio-economice și politice. În ultima vreme a devenit evident și deosebit de îngrijorător faptul că manifestările crimei organizate devin din ce în ce mai mult transnaționale și, ocazional, acestea amenință chiar securitatea globală.

În ciuda multitudinii de studii privind criminalitatea organizată,există, încă, controverse în ceea ce privește definirea unitara, structura și consecințele sale, precum și modul în care aceasta poate fi cel mai bine controlată în zilele noastre.

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

În SUA, atât „Presidential Task Forces”, cât și mass-media au arătat că din 1950 până în 1970, crima organizată a fost definită , în mod predominant, ca un fenomen italo-american (President’s Commission on Law Enforcement and Administration of Justice, 1967, New York). În abordarea crimei organizate s-au subliniat adesea o serie de probleme cu care orice cercetător al acestui fenomen se confruntă. Cea mai evidentă dintre ele o constituie secretul acestor grupuri; este foarte greu de observat felul în care membrii grupurilor criminale interacționează în cadrul grupului, dar și cu cei dinafară. În plus, „asocierile cu oameni importanți și organizații, tranzacțiile legitime și activitățile filantropice ale multora dintre aceste grupări criminale le asigură un scut protector”. În 1967, „Task Force on Organised Crime” a formulat o definiție care stabilește clar o legătură directă între ansamblul activităților criminalitatii organizate și managementul piețelor ilegale. În timp ce crima obișnuită este tipic îndreptată înspre o redistribuire nedreaptă a resurselor si nu numai, criminalitatea organizată are ca punct de plecare ideea de a dezvolta o activitate pentru care există o cerere spontană. În plus, organizațiile criminale pot folosi violența în scopul de a obține rezultatele dorite. În acord cu acest punct de vedere, organizațiile criminale seamana arata foarte mult ca niște structuri elaborate, ale căror afaceri au ca scop producerea de bunuri și servicii legale pentru consumatori.

Analistul T.C. Shelling argumentează că definirea de mai sus a crimei organizate nu poate fi acceptată, deoarece nu acordă un rol central acelor activității care implică amenințarea și practicarea violenței. După autorul mentionat, diferența dintre activitățile criminale obișnuite – care pot fi foarte bine organizate – și criminalitatea organizată este aceea că doar ultima pare să guverneze și să controleze întreaga structură economică interlopă. Argumentul lui Schelling este construit în două trepte logice distincte. În primul rând, s-a arătat că noțiunea exactă de „crimă organizată” conține în sine o idee de exclusivitate, de monopol. Într-adevăr, în acord cu acesta , esențial pentru afacerile organizațiilor criminale este să dobândească un rol de instanță decizională într-o arie dată, precum și să stabilească reguli privind taxele și impozitele asupra afacerilor legale și ilicite, aceasta permițând evitarea costurilor și a riscului existent în managementul direct al afacerilor. S-a considerat că a-ți face propria regulă implică, în mod necesar, folosirea organizată a violenței asupra unei arii date.

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

În 1983, Reuter stabilește și motivează o altă definiție a criminalitatii organizate care, implicit, respinge abordările deja existente: „Criminalitatea organizată constă în organizațiile care au durabilitate, ierarhie și implicare în multiplicitatea activităților criminale”.

Există piețe, atât legale, cât și ilegale, unde organizațiile criminale tind să se integreze, prin spălarea banilor, distribuirea narcoticelor, folosirea violenței în scopuri de extorcare. În aceste piețe există o luptă pentru putere, în marea majoritate a celor mai puternice organizații facându-se eforturi pentru stabilirea unei coordonări între ele.

La cea de-a V-a Conferință a O.N.U., desfasurata in Washington DC, in anul 2009, conferinta care a avut principal scop prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, s-a elaborat o rezoluție specială – „Criminalitatea ca formă de afaceri”– în care sunt subliniate patru criterii definitorii pentru crima organizată, respectiv: scopul (obținerea de câștiguri substanțiale); legăturile (bine structurate și delimitate ierarhic în cadrul grupului); specificul (folosirea atribuțiilor și relațiilor de serviciu ale participanților) și nivelul (ocuparea de către participanți a unor funcții superioare în economie și societate).

O altă definiție care prezintă interes este cea dată de către specialiștii polonezi, în anul 1996, și inserată în cadrul „Proiectului Convenției Internaționale Împotriva Criminalității Transnaționale Organizate”. Astfel, crima organizată reprezintă activitățile desfășurate de către orice grup, format din cel puțin trei persoane, care să permită celor aflați la conducere să se îmbogățească sau să controleze teritorii interne sau străine, prin folosirea violenței, intimidării, corupției, urmărind să desfășoare o activitate infracțională sau să se infiltreze în economia legală.

Conceptele de criminalitate organizată și mafie reprezintă segmente infracționale cu valențe de fenomen, diferențiate între ele prin gradul de pericol social, afectarea sectoarelor vieții economice, sociale și politice în stat, nivelul de organizare și structurare, metodele folosite și scopul urmărit. Delimitarea conceptelor de criminalitate, crimă organizată și mafie, prezintă o importanță deosebită. „Într-o accepțiune mai largă, criminalitatea ar putea fi definită ca reprezentând totalitatea actelor și faptelor infracționale comise într-o anumită perioadă pe un spațiu teritorial delimitat”. Rezultă că paleta activităților ilegale compatibile cu acest concept este practic nedelimitată; infractorii pot fi persoane care acționează în mod individual sau în cadrul unor grupări criminale, prin metode diverse și nelimitate. Din

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

definiție nu rezultă gradul de periculozitate socială a delictelor compatibile cu aceste concepte și nici nu se precizează dacă acestea aduc sau nu atingere unor sectoare ale vieții economice, sociale și politice în stat. activitățile ilegale; activitatea infracțională este planificată, cu caracter de continuitate.

Criminalitatea organizată reprezintă acel segment infracțional la care se raportează activitățile ilegale de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieții economice, sociale și politice, desfășurate prin diverse metode și mijloace, în mod constant, planificat și conspirativ, de către asociații de indivizi, cu o ierarhie internă bine determinată, cu structuri specializate și mecanisme de autoapărare, în scopul obținerii de profituri ilicite, la cote deosebit de ridicate. „Din definiția conceptului de crimă organizată se desprind următoarele caracteristici esențiale ale acesteia: desfasurarea de activitățile ilegale; planificarea activitatea infracțională, cu continuitate”.

Mafia reprezintă acel segment infracțional la care se raportează activitățile ilegale deosebit de periculoase, desfășurate prin metode agresive de asociații de indivizi, cu o structură organizatorică ierarhizată și un lider autoritar, având la bază un „cod de conduită obligatorie, ritualuri de admitere a membrilor și o lege a tăcerii, în scopul instituirii controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor niveluri de decizie ale societății și a obținerii de câștiguri fabuloase.” Activitățile de tip mafiot presupun, în plus, următoarele caracteristici:

se dezvoltă în concordanță cu evoluția structurilor statale, economice, politice și sociale; prezintă un grad de periculozitate deosebit, deoarece urmăresc instituirea controlului asupra unor sectoare economice și niveluri de decizie;

în activitatea asociațiilor criminale de tip mafiot prevalează metodele de acțiuni agresive. Asociațiile criminale de tip mafiot se delimitează de cele compatibile cu criminalitatea organizată și prin următoarele particularități:

modul de structurare a asociațiilor mafiote urmează o linie tradițională; liderul asociației se bucură de o autoritate deosebită, în majoritatea cazurilor, având drept total asupra lor; admiterea noilor membri în asociație se face după o perioadă de inițiere și de testare a aptitudinilor infracționale;

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

toți membrii mafiei consimt să respecte legea tăcerii – „omerta”; fiecare membru, în funcție de treapta ierarhică, are un rol bine stabilit.

Terorismul internațional constituie o formă de manifestare a criminalitatii organizate transnaționale, ale cărui consecințe dramatice sunt resimțite la nivel internațional. Noi tendințe ale terorismului sunt asociate cu schimbările din sistemul internațional, adică folosirea armelor de distrugere în masă, terorismul etnic, religios și anarhic.

Clasificarea organizațiilor criminale

Există mai multe modele de organizații criminale transnaționale, care diferă în ceea ce privește structura, specializarea, tradițiile, zona geografică în care acționează, piețele cucerite. Deseori, acestea cooperează și folosesc tehnici și metode specifice de informații și autoprotecție. Criminalitatea organizată nu se confundă numai cu un anume tip de organizație, gen Mafia, Triadele, Cartelurile, care sunt cele de bază, rezistente ofensivei autorităților și care în perioada actuală se regăsesc nu numai în zona originară, ci aproape pe întreg globul, constituind, ca structură, baza pentru alte grupuri, sub diverse denumiri.

Mafia, Yakuza și Triadele sunt tipuri tradiționale de organizare și manifestare a criminalității ce s-au dovedit a fi longevive și care au avut, inițial, un rol pozitiv, dar au degenerat abandonând scopul, menținând însă principiile de luptă. La baza acestora, în procesul formării, au stat opresiunea externă asupra țării, opresiunea internă asupra unei pături sărace și sărăcia generalizată, demonstrând astfel că se poate forma criminalitatea organizată oricând și oriunde aceste condiții vor exista. Inspirate din aceste trei tipuri, într-o serie de alte țări crima organizată se manifestă, de mai mult sau de mai puțin timp, abordând aceleași infracțiuni sau altele moderne, noi, important fiind câștigul. State sărace sau în proces de transformare politică și socială, sunt victime ale criminalității locale ce se cristalizează, cât și piețe ale criminalității externe, transnaționale existente deja. Astfel au apărut organizații de tip Mafia, formate de către alte grupuri etnice – vietnamezi, turci, kurzi, țigani, ruși, nigerieni(organizațiile criminale nigeriene dețin locul doi, după chinezi, în SUA pe piața drogurilor), columbieni, portoricani etc. Triadele ori Yakuza servesc de model popoarelor asiatice de care sunt legate prin obiceiuri și tradiții, constituind un real pericol pentru ordinea planetară, avându-se în vedere că aceste popoare depășesc cu mult jumătate din populația globului.

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

Organizațiile criminale ar putea fi împărțite în cinci grupe:

1. familiile mafiei (în care găsim, de regulă, structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită și o anumită diversitate de activități licite și ilicite – se includ aici și cartelurile columbiene ale drogului);

2. organizațiile profesionale (se specializează în una sau două tipuri de activități criminale, gen laboratoarele clandestine pentru fabricarea drogurilor, emiterea de monedă falsă)

3. organizațiile criminale etnice (ca rezultat al unor condiții istorice, economico-sociale, culturale, politice – cum ar fi imensa discrepanță a nivelurilor de viață, severitatea excesivă a

autorităților, procedurile restrictive de imigrare, expansiunea geografică a criminalității, slăbiciunea legilor;

4. reciclarea banilor (oameni de afaceri care încearcă să se sustragă de la plata impozitelor);

5. organizațiile teroriste internaționale (practică asasinate, deturnări de avioane, răpiri de persoane etc.).

Mafia este apreciată drept cea mai puternică organizație criminală, nu numai datorită numărului mare de membri, ci mai ales ca urmare a structurii sale și a capacității ei de a dezvolta strategii unitare, în ciuda articulației complexe a rețelei sale operaționale. Prin caracteristicile sale, Mafia este singura organizație criminală italiană care oferă un model criminal valabil la nivel internațional.

Ca și organizația mafiotă Cosa Nostra, „familiile” mafiote din Columbia săvârșesc o gamă largă de activități criminale pentru a-și menține câștigurile la nivelurile cele mai înalte și a-și păstra influența câștigată. Ele se impun prin disciplină și violență, dar sunt considerate mult mai radicale și mai violente. „Organizațiile columbiene poartă denumirea de „Carteluri”. Un cartel este constituit dintr-o rețea complexă de grupuri și celule care sunt formate din 10-30 de persoane care acționează independent, astfel că prinderea unui „grup” nu va afecta întreaga structură”.

Pe piața lumii interlope s-au răspândit și s-au dezvoltat tot mai mult și grupurile criminale din Asia. Prin crearea de mari comunități în principalele metropole, prin implicarea tot mai adâncă în omoruri, răpiri, șantaj, jocuri de noroc, traficul de droguri și armament s-a

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

afirmat, că mafia asiatică are potențialul de a deveni în viitorul apropiat problema numărul unu atât pentru autoritățile americane, cât și pentru cele europene.

După prăbușirea comunismului în Europa Centrală și de Est, autoritățile din fostul lagăr comunist au fost nevoite să se confrunte cu o escaladare a fenomenului criminalității fără precedent. În această parte a Europei au apărut grupări criminale organizate în stil mafiot, care vor deveni în scurt timp organizațiile care vor domina S.U.A. sau Canada sub denumirea de mafia rusă.

Sursele actuale de amenințare la adresa securității diferă în mod fundamental de cele de la sfârșitul mileniului trecut. Provocările nu se rezumă numai la conflictele militare dintre state, ci au o natură mai complexă. Criminalitatea organizată și terorismul reprezintă principalele amenințări pentru securitatea comunității internaționale. În prezent, se poate vorbi de o criminalitate strategică care reprezintă o combinație între crima organizată și terorism și urmărește distrugerea puterii politice, prin crearea unei economii paralele care strică credibilitatea instituțiilor fundamentale ale statului de drept în fața cetățenilor.

Cadrul legislativ American

1.4.1. Repere istorice

Sistemul penal din sua american incriminează infracțiunile din sfera criminalitatii organizate la nivel statal, cât și federal, fără a fi definită denumirea juridică a acesteia.

Legea Hobbs, numită după congresman-ul Sam Hobbs, emisă în 1946, este o lege federală din SUA, care interzice jaful și tentativa de extorcare de fonduri ce afectează comerțul interstatal sau străin. Deși Legea Hobbs a fost adoptată ca o lege pentru a combate frauda, ea este utilizată frecvent în legătură cu cazurile de corupție publică, litigii comerciale, corupția membrilor sindicatelor. Legea incriminează și șantajul.

Actul interstatal din 1961, adesea numit Legea Federală a Transmisiunilor, este o lege federală americană care interzice funcționarea anumitor tipuri de pariuri și jocuri de noroc în Statele Unite. Ea începe cu textul: „Oricine este angajat în activitatea de pariuri sau utilizează cu bună știință un mecanism ilegal de transmisiune de informatii pentru pariuri, sau asistă la plasarea de informații ilegale la orice eveniment sportiv cu pariuri, care dă dreptul de a primi bani sau credit ca urmare a pariurilor, va fi amendat în conformitate cu

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

prezentul titlu sau închis nu mai mult de doi ani, sau ambele.” În 2011, Departamentul de Justiție a pus la dispoziția publicului un aviz juridic oficial, cu privire la domeniul de aplicare al Legii, concluzionând că „transmisiile interstatale de comunicare prin cablu, care nu se referă la un „eveniment sportiv sau concurs”, nu intră în raza de acțiune a actului federal.” Tribunalul SUA a decis că „interdicția legii privind transmiterea de pariuri se aplică numai pentru pariuri sportive și alte tipuri, însă nu pentru jocurile de noroc online”.

Legea Secretul bancar din 1970 (sau BSA, sau altfel cunoscută ca Actul de Raportare a Tranzacțiilor și Schimburilor Monetare Externe) impune instituțiilor financiare din Statele Unite să ajute agențiile guvernamentale americane în detectarea și prevenirea spălării banilor.

Concret, Legea obligă instituțiile financiare să păstreze evidențe ale ridicărilor de numerar, precum și rapoarte separate pentru ridicări de numerar peste 10000 dolari pe zi și fișiere despre orice activitate suspectă, care ar putea reprezenta spălare de bani, evaziune fiscală sau alte activități criminale. Multe bănci nu mai vând instrumente negociabile atunci când sunt cumpărate cu numerar, ci permit achiziția lor numai prin plata efectuată dintr-un cont deschis la respectiva instituție. Legea Secretului Bancar a fost inițial adoptată de Congresul Statelor Unite în 1970, și a fost modificată de mai multe ori de atunci.

Actul de Control al Crimei Organizate din fost un act al Congresului sponsorizat de senatorul democrat John L. McClellan și semnat de către președintele american Richard Nixon. Legea a fost produsul a două seturi de audieri în Senat, prima dată de către Comitetul de Selectare privind activitatea necorespunzătoare în cadrul audierilor de muncă și de management (1957-1959) și apoi de către Comitetul McClellan (1962-1964). Legea interzice crearea sau conducerea unei organizații de jocuri de noroc care implică cinci sau mai multe persoane, în cazul în care organizația respectivă a fost în afaceri mai mult de 30 de zile sau în cazul în care în cadrul ei se acumulează 2.000 dolari venit brut într-o singură zi. De asemenea, legea a conferit noi puteri juriilor, precum detenția martorilor greu de controlat, și a autorizat Procurorul General să protejeze atât martorii statali, cât și federali, precum și famillile acestora. Această ultima măsură a ajutat la crearea WITSEC, un acronim pentru securitatea

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

martorilor. O parte din această lege stă la baza emiterii Actului cu privire și Influențate de Gangsteri ( RICO).

Legea americană R.I.C.O. (The Racketeer Influenced and Corrupt Organizations) a fost promulgată ca o armă contra crimei organizate, având atât prevederi penale, cât și civile. R.I.C.O. este una din cele mai controversate legi, promulgată în acest secol și, în același timp, una dintre cele mai eficiente. Ea intenționează să „eradicheze în Statele Unite crima organizată prin întărirea instrumentelor  juridice de strângere a probelor, prin stabilirea de noi interdicții penale și prin stabilirea de noi pedepse, mai severe, și a unor remedii noi pentru a face față activităților ilegale ale celor care fac parte din crima organizată”. S-a considerat că, pentru încălcarea R.I.C.O., sunt necesare întrunirea a cinci elemente: a) în cauză trebuie să fie o „întreprindere” ; b) să se fi comis cel puțin două infracțiuni prealabile de șantaj în zece ani precedenți; c) trebuie demonstrată obișnuința unei asemenea activități; d) trebuie demonstrată atingerea adusă circuitului interstatal sau internațional; e) trebuie să se fi comis un act ilegal. Actul R.I.C.O. cere ca acuzarea să dovedească atât existența unei „întreprinderi”, cât și asistența conexă a unei activități de șantaj. Deși organele federale au păreri împărțite cu privire la natura exactă a cerințelor unei „întreprinderi” , se pare că o întreprindere R.I.C.O. trebuie să aibă o structură ușor de recunoscut și diferită de cea inerentă unei activități obișnuite de șantaj. Pe de altă parte, chiar dacă se admite existența unei anumite „structuri” , aceasta este importantă pentru a o deosebi de conspirație și nu are o semnificație prea mare. Practica Curții Supreme a Statelor Unite, referitor la structură, concluzionează că aceasta ar putea fi „o structură durabilă formată din indivizi asociați în timp, uniți de același scop și organizați, fie după un model ierarhic, fie consensual”. 

Activitatea gangsterilor include anumite infracțiuni locale sau federale care trebuie probate de procurorul federal. Aceste infracțiuni prealabile sunt: acte sau amenințări cu moartea; răpirea; jocurile de noroc; incendierea voluntară; furtul cu violență; furtul prin efracție; extorcarea; corupție; falsificarea; frauda poștală sau telegrafică; obstrucționarea justiției; prostituția; producția sau traficul de droguri. Obișnuința activității ilicite desfășurate și atingerea adusă comerțului interstatal sau internațional (punctele 3 și 4 din Legea R.I.C.O.) trebuie demonstrate de procurorul federal. Legea R.I.C.O. este aplicabilă atât întreprinderilor constituite legal, dar care își împletesc activitățile cu cele ale gangsterilor, cât și organizațiilor criminale. Curtea Supremă a Statelor Unite declară că „nici textul, nici structura R.I.C.O. nu limitează aplicarea sa la întreprinderile legale. Aplicarea Legii R.I.C.O. și la

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

organizațiile criminale nu conduce la vreo incompatibilitate structurală cu nici o parte a textului de lege”.

 „Orice persoană căreia i se aduce atingere în ceea ce privește proprietatea sau afacerile prin încălcarea art. 1962 din R.I.C.O., poate intenta proces în orice instanță districtuală competentă din Statele Unite, putând cere întreit recuperarea prejudiciului reclamat, costurile legale de proces, incluzând și o plată rezonabilă pentru prestația procurorului”.

Actul de control al Spălării Banilor, emis în anul 1986, este un act al Congresului Statelor Unite care a definit spălarea de bani ca fiind un delict federal. Este pentru prima dată în Statele Unite când se recurge la incriminate acestei operațiuni. Secțiunea 1956 interzice persoanelor fizice angajarea într-o tranzacție financiară cu venituri care au fost generate de anumite infracțiuni specifice, cunoscute sub numele de "activități ilegale". În plus, legea prevede pedepsirea persoanelor care intenționează în mod special să efectueze tranzacții cu scopul de a ascunde sursa banilor, proprietarul real al acestora sau controlul asupra fondurilor. Nu există un prag minim de bani pus în discuție și nici cerința ca tranzacția să fi și reușit până la final. Mai mult decât atât, termenul de "tranzacție financiară" este definit în linii mari, și nu trebuie să implice o instituție financiară, sau o afacere. Simpla trecere de bani de la o persoană la alta, cât timp aceasta este făcută cu intenția de a ascunde sursa, proprietatea, locația banilor, este considerată o tranzacție financiară în temeiul legii.

Statutul întreprinderilor criminale (Continuing Criminal Enterprise Statute) a fost adoptat în 1988 și este un R.I.C.O. ce se aplică numai în domeniul drogurilor, cuprinzând numai o singură prevedere penală: „o activitate (întreprindere) criminală cu caracter continuu este comiterea continuă de infracțiuni privind drogurile de către o persoană în concurs cu alte cinci sau mai multe, în care o persoană ocupă loc de conducere și din care o persoană obține venituri substanțiale”.

1.4.2. Legislatia specifica in mileniul 3

Actul Patriotic American (cunoscut sub numele de "Patriot Act"), este un act al Congresului SUA, care a fost semnat de către președintele George W. Bush, pe 26 octombrie

Pop Alina Anca Criminalitatea organizată în SUA

2001. Titlul actului este un acronim care conține zece scrisori ce luptă pentru întărirea și unificarea Americii prin crearea instrumentelor necesare pentru interceptarea si obstrucționarea actelor teroriste din septembrie 2001. Actul, un răspuns la atacurile teroriste din septembrie 2001, a extins autoritatea secretarului Trezoreriei de a reglementa tranzacții financiare, în special cele care implică persoane fizice străine și entități internaționale și a lărgit aria de aplicare a legii în materie de imigrație, în ceea ce privește reținerea și deportarea imigranților suspectați de terorism sau alte acte legate de acesta. Actul a extins, de asemenea, definiția terorismului prin includerea terorismul intern.

Actul de Recuperare și de Sancționare a Fraudei din 2009, este o lege publică în Statele Unite, care îmbunătățește prevederile legilor federale pentru pedepsirea fraudei, în special în ceea ce privește instituțiile financiare, fraudele ipotecare, fraudele de valori mobiliare.

Senatorul american Patrick Leahy de Vermont, democrat și președinte al Comisiei juridice a Senatului, a sponsorizat proiectul de lege.

Pe 26 mai 2011, președintele Barack Obama a semnat o prelungire cu patru ani a trei prevederi cheie a Actului Patriotic, respectiv cele legate de interceptările telefonice, de înregistrări și date legate de afaceri și despre desfășurarea și supravegherea „lupilor singuratici” – persoane suspectate de activități legate de terorism fără a fi membrii ai unor grupurile teroriste. ”A această strategie este destinată să ajute guvernul Statelor Unite în combaterea criminalității transnaționale, dar reprezinta totodată si o invitație pentru consolidarea cooperării internațională”, a declarat Obama. El a spus: „Ne încurajăm partenerii și aliații să audă ecoul angajamentului făcut aici și să ni se alăture în construirea unui nou cadru de cooperare internațională pentru a proteja toți cetățenii noștri de violență”. Strategia administrației Obama a avut o influenta pozitiva in completarea cadrului legislativ, prin crearea unuor programe de sanctiuni ale criminalitatii organizate, prin consolidarea activității autorităților disponibile pentru investigarea, interzicerea și urmărirea activităților de top ale rețelelor criminale transnaționale.

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

CAPITOLUL II

TIPURI DE ORGANIZAȚII CRIMINALE ÎN SUA

2.1. Topul primelor zece organizații criminale care activează în SUA

Deși Hollywoodul s-ar părea să ne facă să credem că organizațiile criminale sunt compuse din mafioți adorabili, cu accente italiene, realitatea este că grupurile criminalitatii organizate funcționează în fiecare țară de pe planetă, și cu cât cresc mai mari, cu atât devin mai brutale. Foarte puține comunități de pe pământ mai sunt neatinse, măcar într-un fel, de crima organizată, fie că este vorba de extorcare de fonduri, care zguduie comercianții locali sau de droguri care ajung de la cartelurile internaționale în mâna bandelor de stradă.

La ora actuală, conform FBI, topul principalelor zece organizații criminale care desfășoară activități pe teritoriul Statelor Unite arată după cum urmează ( Anexa 1):

1. Solntsevskaya bratva – baza se află în Moscova, Rusia. Activitățile principale constau în extorcări financiare, trafic de droguri, furturi de mașini, contrabandă cu opere de artă furate, spălare de bani, ucidere la comandă, trafic de arme, trafic cu materie nucleară, prostituție, afaceri cu petrol. Fostul agent special FBI Bob Levinson s-a referit la mafia rusă ca fiind formata din „persoanele cele mai periculoase de pe pământ”, o noțiune terifiantă, atunci când iei în considerare faptul că peste 300.000 de persoane sunt implicate direct și este distribuita răspândită în 450 de grupuri. Grupul criminal, extraordinar de bogat, este condus de fondatorul său, Serghei Mihailov.

2. Yamaguchi-gumi – baza se află în Kobe, Japonia. Principalele lor activități sunt: spalarea de bani, frauda financiară, prostituția, jocurile de noroc, traficul de droguri și de arme, cămătăria. Grupul criminal datează din 1915, dar la ora actuală este considerat ca fiind cel mai periculos și cel mai puternic din Japonia. Numărul membrilor este estimat la aproximativ 40.000 și este condus de „Don al 6-lea”, un om diplomat, dar nu mai puțin violent – Shinobu Tsukasa (pe numele său real – Kenichi Shinoda), care a preluat șefia în 2005.

3. Ndrangheta – are baza în Calabria, Sudul Italiei. Aria de desfășurare a activității constă din fraudă financiară, trafic de droguri și contracte de ucidere pe bani. Organizație se bazeaza

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

pe o ierarhie orizontală, fiind condusă de cine hotărăște „Adunarea”. La 10.000 de membri și în creștere, cu venituri anuale de ordinul zecilor de miliarde de dolari, Ndrangheta apare ca

organizația cea mai puternică în traficul de cocaină și un important furnizor, potrivit unui raport publicat de către parlamentul italian. Succesul lor este asemănat cu cel al restaurantelor

fast-food, în modul în care acestea oferă „produse identice, de renume și care te omoară”. Ei mențin loialitatea prin legăturile de familie și o lipsă de conducere centralizată.

4. Compania-D ( D-Company) – baza se află în India și în Emiratele Arabe Unite. Se ocupă de trafic de droguri, trafic de arme, spalare bani, terorism, fraudă și furnizare de ucigași plătiți. Imperiul criminal „Compania D” este condus de Dawood Ibrahim, dat în urmărire pe plan internaționa. Ibrahim are statut de celebritate în regiune, după ce a a devenit implicat în industria de film Bollywood. Potrivit FBI, Ibrahim are legături cu Al-Qaida și cu talibanii, și se crede că se ascunde în Pakistan. De asemenea, se presupune că a avut o intervenție chirurgicală plastică pentru a-și schimba aspectul.

5. 14 K – are baza în Hong Kong si se ocupă cu o paletă largă de infracțiuni: extorcări, contracte de ucidere, răpiri, jocuri de noroc, prostituție, căm[tărie, trafic de ființe umane, trafic de arme și contrabandă cu produse contrafăcute. Conducătorul rețelei este necunoscut. 14K este una dintre cele mai mari triade tradiționale din Hong Kong, și în anul fost considerată ca fiind pe locul întâi în lume.

6. Mafia Siciliană ( Sicilian Mafia) – pleacă la bază din Sicilia. Se ocupă cu trafic de droguri, corupție politică, extorcări de fonduri, trafic de arme, fraudă, contrabandă, incendieri, contracte de ucidere. Șeful reputat al rețelei este Matteo Messina Denaro. Organizată pe teritorii și cuprinzând aproximativ 100 de familii, mafia siciliană datează de la mijlocul secolului al 19-lea, dar nu și-a asumat identitatea sa în materie criminală până în prima parte a secolului 20. Când Lucky Luciano a exportat mafia în SUA în anii 1930, activitatea lor criminală s-a extins exponențial, și chiar și astăzi, se presupune că ar avea aproximativ 2.500 de filialele americane.

7. Dai Huen Jai – baza este în China. Organizația criminală se îndeletnicește cu fraudă, contrabandă, prostituție, trafic de persoane, de arme și de droguri. Dai Huen Jai reprezintă un produs curios al Revoluției Culturale a lui Mao Zedong. La moartea lui Mao, o mare parte din Garda Paramilitară Roșie a fost trimisă la „reeducare”, în tabere în care au suferit abuzuri

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

îngrozitoare și au ieșit chiar mai corupți decât atunci când s-au dus acolo. Spre deosebire de cele mai multe sindicate ale criminalității organizate, Dai Heun Jai pare să nu dispună de o organizare formală, membrii sunt la fel de misterioși ca și cine îi conduce, deoarece cel puțin oficial nu există un șef. Se crede că sunt răspândiți în confederații din Asia, America și Australia.

8. Cartelul Tijuana (Tijuana Cartel) – are baza în Tijuana și Baja (Nordul Mexicului). Șefia este deținută de către Eduardo Arellano Felix. Se ocupă cu trafic de droguri, șantaj, mită și contracte de ucidere. Căderea cartelurilor columbiene în creat un vid, care în scurt timp a fost umplut de trei carteluri mexicane. Concret, acestea sunt Sinaloa, cartel condus de Joaquin Guzman, cartelul Juarez, condus de Vicente Carrillo Fuentes și cartelul din Tijuana, condus de Eduardo Arellano Felix. Se crede din surse neoficiale că acest cartel plătește mită, autorităților corupte, nu mai puțin de 1 milion de euro pe săptămână pentru a rămâne în afaceri.

9. United Bamboo – are baza în Taiwan. Se ocupă de recuperări, cămătărie, jocuri de noroc, ucideri la comandă, jafuri. Se consideră a fi triada de top din Taiwan, cu mai mult de 10.000 de membri. Organizația operează în conformitate cu un vechi cod de etică, care subliniază unitatea între membri. Deși au negat în mod repetat aceast lucru, gruparea este considerată a fi înrădăcinată în traficul de droguri, precum și în corupția politică din Taiwan, precum și din Asia, zona Pacificului, Europa și America. Spre deosebire de alte sindicate, organizația nu este supravegheată de un șef unic, ci are mai degrabă o structură orizontală a ierarhiei.

10. Cele cinci familii mafiote din New York – Bonanno, Colombo, Gambino, Genovese și Lucchese – au controlat o mare parte a crimei organizate în Statele Unite din anii 1930, dar astăzi ei nu mai sunt ceea ce erau cândva, datorită unui efort necontenit extins și devotat a organizatiilor guvernamentale. Din cei cinci, familia Genovese este cea mai mare și mai puternică. „Cosa Nostra” americană a fost fondată de Luciano, considerat norocos, el însuși un membru al mafiei siciliene, care a venit în Statele Unite în 1920 și a adus o mare parte din structurile mafiote și practicile acestora cu el.

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

Evoluția societăților contemporane evidențiază faptul că deși s-au intensificat măsurile și intervențiile instituțiilor specializate de control social împotriva faptelor de delincvență, în multe țări se constată o recrudescență și o multiplicare a delictelor comise cu violență, precum și a celor din domeniul economic și financiar-bancar, fraudă, șantaj, mită și corupție. Reprezentând o problemă socială a cărei modalitate de manifestare și soluționare interesează atât factorii de control social (poliție, justiție, administrație) cât și opinia publică, asemenea delicte și crime comise prin violență și corupție tind să devină deosebit de intense și periculoase pentru stabilitatea și securitatea instituțiilor, grupurilor și indivizilor.
Deși cauzele recrudescenței violenței și crimei organizate sunt dificil de identificat și explicat datorită existenței unor diferențe sensibile în ceea ce privește amploarea și intensitatea lor de la o țară la alta, majoritatea specialiștilor și cercetătorilor consideră că sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor structuri politice, economice și normative deficitare, în menținerea și accentuarea discrepanțelor sociale și economice dintre indivizi, grupuri și comunități și intensificarea conflictelor și tensiunilor sociale și etnice.

2.2. Mafia italiano –

Mafia este la bază o organizație secretă italiană, fiind totodată una dintre cele mai periculoase și complexe grupări de criminalitate organizată din istoria recentă. În anul 2007 s-a estimat că Mafia a devenit una dintre cele mai mari afaceri din Italia, având o cifră de afaceri de 120 miliarde de dolari pe an. În noiembrie 2008, mafia avea o cifră de afaceri de 130 de miliarde de euro și o rețea de 180.000 de comercianți implicați.

De la apariția lor în 1800, societățile italiene criminale cunoscute sub numele de Mafia au infiltrat țesătura socială și economică a Italiei, ajungând acum să aibă impact asupra întregii lumi. Există mai multe grupuri active în prezent în Statele Unite: mafia siciliană, mafia napolitană sau Camorra, 'Ndrangheta sau Mafia din Calabria și Sacra Corona Unita (Marea Coroană Sacră). FBI-ul estimează că cele patru grupuri au aproximativ 25.000 de membri și 250.000 de filialele în întreaga lume. Există mai mult de 3.000 de membri și filiale în SUA, răspândite mai ales de-a lungul marile orașe din nord-est, Midwest, California și în Sud. Cele mai puternice centre ale Mafiei se grupeaza învârt în jurul orașelor New York,

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

New Jersey, Chicago și Philadelphia. Activitățile lor criminale ating cote internaționale, cu membri și filiale în Canada, America de Sud, Australia și părți ale Europei. Mafia este de asemenea cunoscută în ceea ce privește colaborarea sa cu alte grupuri internaționale de crimă organizată din întreaga lume, în special în ceea ce privește traficul de droguri.

Amenințările majore pentru societatea americană, generate de aceste grupuri, sunt legate de traficul de droguri și spălarea de bani. Mafia a fost implicată în traficul de heroină decenii întregi. Două investigații majore care au vizat mafia italiană, referitoare la traficul de droguri în anii 1980, sunt cunoscute sub numele de "Filiera franceză" și "Pizza Connection". Aceste grupări nu se limitează la traficul de droguri, fiind, de asemenea, implicate în jocuri ilegale de noroc, corupție politică, extorcare de fonduri, răpire, fraudă, contrafacere, infiltrare în afaceri legitime, crime, atacuri și trafic de armament. Experții în domeniu, din Italia, estimează că activitatea lor criminală, la nivel mondial, este în valoare de mai mult de 100 miliarde de dolari anual. (Anexa 2)

Aceste întreprinderi au evoluat de-a lungul a 3000 de ani, în timpul perioadelor numeroaselor invazii și exploatări a armatelor străine care au cucerit Italia. Peste milenii, sicilienii au început să se grupeze în clanuri și să se bazeze pe relațiile familiale pentru siguranță, protecție, justiție și supraviețuire.

2.2.1 Mafia italiană

O societate secretă subterană a fost formată inițial de către luptătorii din rezistență împotriva invadatorilor și împotriva opresiunii. Membrii grupării erau cunoscuți „oameni de onoare”, erau respectați și admirați pentru că își protejau familia și prietenii, chiar până la moarte. Sicilienilor nu le păsa daca organizația profita de pe urma acțiunilor sale, deoarece venitul acesteia se baza pe cheltuiala autorităților opresive. Aceste societăți secrete în cele din urmă s-au dezvoltat în ceea ce a devenit ulterior Mafia.

Începând cu anii 1900, mii de figuri reprezentative ale crimei organizate italiane au apărut în Sicilia, cea mai mare parte dintre mafioți ajungând ilegal în această țară. Mulți dintre cei care s-au refugiat aici, la începutul anilor 1920, au ajutat la stabilirea a ceea ce este cunoscut astăzi ca „” sau „Mafia americană”. În 1950, Sicilia s-a bucurat de o

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

explozie a industriei construcțiilor. Profitând de ocazie, mafia siciliană a obținut controlul asupra contractelor de construcții și a făcut milioane de dolari. Charles "Lucky" Luciano, un mafiot din Sicilia, a venit în Statele Unite în această perioadă și este creditat pentru transformarea „” americană în ceea ce este astăzi. Luciano a structurat americană exact după mafia siciliană. Când Luciano a fost deportat înapoi în Italia în 1946, pentru operarea unui rețele de prostituție, a devenit o legătură între mafia siciliană și americană.

Mafia siciliană este cunoscută pentru atacurile sale agresive asupra oficialilor italieni. În Sicilia, termenul de "cadavru excelent" este folosit pentru a distinge asasinarea oficialilor guvernamentali proeminenți de infractorii de drept comun și cetățenii obișnuiți uciși de Mafie. Victimele de rang înalt includ comisari de poliție, primari, judecători, generali și membrii ai Parlamentului. Pe 23 mai 1992, mafia siciliană a lovit puternic legea italiană printr-o răzbunare. La aproximativ 6 pm, magistratul italian Giovanni Falcone, soția sa și trei gardieni au fost uciși de o bombă. Falcone era directorul „Departamentului de Afaceri Criminale” din Roma. Bomba a făcut un crater de 30 de metri în diametrul drumului. Crima a devenit cunoscută ca „Masacrul asupra capacităților” (Capaci Massacre). Mai puțin de două luni mai târziu, la data de 19 iulie 1992, Mafia a lovit din nou, asupra înlocuitorului lui Falcone, Paolo Borsellino, judecător , în Sicilia. Borsellino și cinci gărzi de corp au fost ucise în fața apartamentului mamei lui Borsellino, atunci când o mașină umplută cu explozibil a fost detonată prin control de la distanță. În temeiul mandatului judecătorului Falcone, FBI-ul și autoritățile italiene au dezvoltat o strânsă relație de cooperare care vizează dezmembrarea grupurilor de crimă organizată italiene care operează în ambele țări. Această relație a fost intensificată continuu de atunci.

Cuvântul "Camorra" înseamnă „bandă”. Prima Camorra a apărut la mijlocul anilor 1800, în Napoli, Italia, ca o bandă formată din deținuti. Odată eliberați, membrii săi s-au dezvoltat, formând clanuri în orașe și continuând să crească în putere. Camorra are mai mult de 100 de clanuri și aproximativ 7.000 de membri, fiind cea mai mare dintre grupurile de crimă organizată italienă.

În 1970, mafia siciliană a convins Camorra să convertească contrabanda de țigări și rutele lor în contrabandă de droguri. Nu toți liderii Camorra au fost de acord, ceea ce a dus la

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

„războiul Camorra”, care a costat 400 de vieți. Oponenții traficului de droguri au pierdut războiul. Camorra a făcut o avere în reconstrucție, după un cutremur care a devastat regiunea Campania, în 1980. La ora actuală, gruparea este specializată în contrabanda cu țigări și primește cotă-parte din activitatea altor grupuri criminale care se ocupă cu trafic cu țigări în Italia. Camorra este implicată și în spălare de bani, extorcare de fonduri, contrabandă, tâlhărie, șantaj, răpire, corupție politică și contrafacere de produse. Se crede că aproape 200 de filiale

ale Camorra se află la ora actuala în Statele Unite, mulți dintre membrii ei emigrând aici în timpul războaielor Camorra.

Cuvântul "'Ndrangheta" provine din limba greacă și înseamnă „curaj”. 'Ndrangheta s-a format în anul 1860, când un grup de sicilieni a fost alungat de la insulă de către guvernul italian. Ei s-au stabilit în Calabria și au format mici grupuri criminale. Astăzi există 160 de celule Ndrangheta, care au în jur de 6.000 de membri. Ei sunt specializați în răpire și corupție politică, dar, de asemenea, sunt angajați în traficul de droguri, crime, atentate, contrafacere, jocuri de noroc, fraude, furturi, înșelătorie, trafic de persoane. Celulele sunt bazate pe relatii de familie îndepărtate, realizate în mare parte prin căsătorii. În SUA, există aproximativ 100-200 de membrii și asociații ai acestei organizații criminale, concentrați în principal în New York și Florida.

Autoritățile legii au devenit conștiente de existența grupării „Sacra Corona Unita” la sfârșitul anilor 1980. Ca și alte grupuri, ei au început ca o bandă formată în închisoare. În momentul în care membrii săi au fost eliberați, ei s-au stabilit în regiunea Puglia din Italia, unde au continuat să crească și să formeze legături cu alte grupuri ale Mafiei. Sacra Corona Unita are sediul central în Brindisi, situat în regiunea de sud-est de Puglia și conține aproximativ 50 de clanuri, cu 2.000 de membri și este specializată în contrabandă cu țigări, droguri, arme și trafic de ființe umane. Gruparea este, totodată, implicată în spălare de bani, deturnare de fonduri și corupție politică. Organizația colectează taxe de protecție de la alte grupuri criminale pentru a le da dreptul de aterizare pe coasta de sud-est a Italiei, o poartă a contrabandei din și către țările post-comuniste, cum ar fi Croația, Iugoslavia și Albania. Foarte puțini membrii ai grupării Sacra Corona Unita au fost identificați în Statele Unite, în

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

special în Illinois, Florida și New York, unde au fost descoperite persoane care au legături cu organizația.

Aflată în sudul Italiei, Sicilia a primit atât numeroase laude, cât și destule critici. Insula mediteraneană este recunoscută ca destinație de vacanță, pentru litoralul și peisajele sale unice, dar va rămâne pentru vecie și ca leagăn al Mafiei italiene, locul unde aceasta s-a înfiripat și de unde și-a luat apoi zborul în întreaga lume.

2.2.2.

„” este principala organizație criminală care amenință societatea americană. Literalmente tradus în limba engleză, termenul înseamnă „acest lucru al nostru.” Este o alianță la nivel național între criminali legați prin legături de sânge sau prin conspirație si este dedicată criminalității și protejării membrilor săi. La Cosa Nostra sau LCN așa cum este cunoscută de către FBI, este formată din diferite „familii” sau grupuri, care sunt, în general, repartizate împărțite geografic și implicate în activități de șantaj și corupție semnificative. Gruparea este, de asemenea, cunoscută sub numele de „Mafia”, un termen folosit și pentru a descrie alte grupuri de criminalitate organizată. LCN este cea mai activă în zona metropolitană New York, părți din New Jersey, Philadelphia, Detroit, Chicago, și New England. Aceasta are membrii și în alte orașe mari și este implicată în crime internaționale.

Deși își are rădăcinile în crima organizată italiană, a fost o organizație separată pentru mulți ani. Astăzi, cooperează, în diverse activități criminale, cu diferite grupuri criminale care au sediul în Italia.

Giuseppe Esposito a fost primul membru cunoscut mafiei siciliene care a emigrat în Statele Unite și care, împreună cu alți șase sicilienii, au fugit , după uciderea unui cancelar, a unui vice-cancelar dintr-o provincie siciliană și a unsprezece proprietari bogați de terenuri. El a fost arestat în New Orleans în 1881 și extrădat în Italia. New Orleans a fost, de asemenea, locul primului incident major al mafiei în această țară. La 15 octombrie 1890, în New Orleans, inspectorul de poliție David Hennessey a fost ucis în cadrul unei operațiuni de executare silită. Sute de sicilieni au fost arestați, iar 19 au fost în cele din urmă acuzați de crimă. Condamnările au fost urmate apoi de zvonuri de luare de mită pe scară largă și

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

intimidări de martori în momentul în care a avut loc o achitare în cadrul procesului. Cetățenii din New Orleans au fost foarte revoltați și au ucis 11 din cei 19 inculpați. Doi au fost spânzurați, nouă au fost împușcați, iar restul de opt au scăpat cu viață.

Mafia americană a evoluat de-a lungul anilor, în funcție de cum diverse bande și-au asumat sau au pierdut dominația: bandele „Mâinii Negre” în jurul anului 1900; banda celor „Cinci Puncte” în anii 1910 și '20 în New York; Sindicatul lui Al Capone în Chicago, în anii 1920. Până la sfârșitul anilor '20, au apărut două fracțiuni primare care au dus la un război pentru controlul crimei organizate din New York. Uciderea liderului Joseph Masseria a pus capăt războiului bandelor, iar cele două grupuri s-au unit pentru a forma organizarea numită astăzi „”. Nu a fost un început liniștit: Salvatore Maranzano, primul lider al „”, a fost ucis în termen de șase luni de la formarea organizației. Charles "Lucky" Luciano a devenit noul lider. Maranzano este cel care a stabilit codul de conduită, a înființat diviziunile și structura „familiei”, precum și procedurile folosite în cadrul organizației pentru soluționarea litigiilor. Luciano a înființat „Comisia” care urma să se pronunțe referitor la toate activitățile „”. Comisia era formată din șefii a șase sau șapte familii. Luciano a fost deportat înapoi în Italia în 1946, pe baza condamnării lui pentru conducerea unei rețele de prostituție. Acolo, el a devenit o legătură puternică între mafia siciliană și

De-a lungul timpului rămân câteva momente memorabile în istoria mafiei italiano-americane. De exemplu, în 195, o comisie a Congresului SUA, condusă de democratul Estes Kefauver din Tennessee, a declarat oficial, întâia oară, că o "organizație criminală sinistră", cunoscută sub numele de „Mafia” opera în America. În 1957, poliția newyorkeză a descoperit o reuniune secretă a organizației „”, la care au participat membrii cei mai importanți ai organizației din toată țara, în nordul statului New York, în micul oraș Apalachin. Mulți dintre participanți au fost arestați. Evenimentul a fost catalizatorul care a schimbat modul de aplicare a legii împotriva crimei organizate. În 1963, Joseph Valachi a devenit primul membru „” care a oferit o analiză detaliată a interiorului organizației. Recrutat de către agenții FBI, Valachi a descoperit Senatului numeroase secrete ale organizației, inclusiv numele unor importanți membrii ai acesteia, structura, bazele de putere, coduri și ceremonii. Astăzi, „” este implicată într-un spectru larg de activități ilegale: crimă, extorcare de fonduri, trafic de droguri, corupția funcționarilor publici, jocuri de

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

noroc, infiltrarea în afaceri legitime, înșelătorie, trafic de forță de muncă, cămătărie, prostituție, pornografie, fraudă și șantaj.

Mafia italiano – americană a fost condusă de-a lungul timpului de familii puternice. Numită după numele legendarului șef Vito Genovese, familia Genovese a fost considerată o lungă perioadă de timp cea mai puternică familie a crimei organizate din Statele Unite. Membrii și asociații ei au fost implicați în traficu de droguri, crimă, atacuri armate, jocuri de noroc, extorcare de fonduri, spălare de bani, incendieri, contrabandă cu benzină și infiltrare în

afaceri legitime. Membrii familiei sunt, de asemenea, implicați, la ora actuală, în manipularea pieței de valori și alte fraude și scheme ilegale, după cum arată recenta ancheta FBI numită "Mobstocks." Familia Genovese își are rădăcinile în grupurile criminale italiene din New York, controlate de Iosif Masseria în anii 1920. Istoria familiei este plină de crimă, violență și lăcomie.

Masseria a declanșat așa-numitul „război Castellammarese”, în 1928, când a încercat să obțină controlul asupra crimei organizate din întreaga țară. Războiul s-a încheiat în 1931, când Salvatore Maranzano, un soldat de top a lui Masseria, a conspirat cu Charles "Lucky" Luciano, pentru a-l ucide pe Masseria. Maranzano a devenit cel mai puternic șef al mafiei cel

în SUA prin crearea a cinci grupuri criminale în New York și s-a autointitulat „șeful șefilor”.
Două dintre cele mai puternice familii ale „”, cunoscute astăzi ca familiile Gambino și Genovese, își au originile în eforturile de restructurare a Mafiei de către Maranzano. Maranzano l-a numit pe Luciano primul șef a ceea ce avea să fie cunoscută ca familia Genovese. Luciano și-a arătat aprecierea în decurs de mai puțin de cinci luni, prin trimiterea a cinci bărbați îmbrăcați în haine de ofițeri de poliție la sediul lui Maranzano să-l omoare.

Cu Maranzano scos din scenă, Luciano devenit cel mai puternic șef al Mafiei din America și s-a folosit de poziția sa pentru a conduce „” ca pe o mare corporație. El a înființat Comisia LCN, sau organismul de decizie, compus din șapte șefi, și a împărțit diverse operațiuni criminale între familii. În 1936, Luciano a fost condamnat de la 30

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

la 50 de ani de închisoare. Zece ani mai târziu, el a fost eliberat și deportat în Italia, cu interdicția de a se mai întoarce vreodată în America. Când el a fost condamnat, Frank Costello

a devenit noul șef, deoarece Genovese – atunci doar următorul în rang după șef – a fugit în Italia, pentru a evita o condamnare pentru crimă. Întoarcerea sa în State a fost posibilă atunci când un martor cheie împotriva lui a fost otrăvit, iar acuzațiile au fost retrase.
Costello a condus familia aproximativ 20 de ani până în luna mai, din 1957, atunci când Genovese a preluat controlul prin trimiterea soldatului Vincent "Chin" Gigante să-l omoare. Costello a supraviețuit atacului, dar a cedat controlul familiei Genovese. Acuzațiile de tentativă de crimă împotriva lui Gigante au fost retrase atunci când Costello a refuzat să-l identifice ca fiind trăgătorul asupra sa.

În fost rândul lui Genovese să meargă la închisoare în urma unei condamnări pentru violarea legii narcoticelor. El a primit o pedeapsă de 15 ani, dar a continuat să conducă familia din celula sa din Atlanta, Georgia, prin intermediul subalternilor săi.

Cam în aceeași perioadă, Joseph Valachi, un „om de onoare”, a fost trimis la închisoare pentru trafic de droguri. Etichetat drept informator, Valachi a supraviețuit la trei încercări de a fi ucis în spatele gratiilor. Încă în închisoare în anul 1962, el a ucis un om despre care a crezut ca a fost trimis de către Genovese să îl omoare. A fost condamnat pe viață pentru crimă. Condamnarea a fost un punct de cotitură pentru Valachi, care a decis să coopereze cu guvernul SUA. La 27 septembrie 1963, el a apărut în fața Subcomitetului Permanent al Senatului SUA , în cadrul unei anchete, și a mărturisit că a fost un membru al unei societăți secrete criminale din SUA, cunoscută sub numele de „”. În 1969, la câțiva ani după ce Valachi a început să coopereze cu FBI-ul, Vito Genovese a murit în celula lui. Până atunci, familia Genovese a fost sub controlul lui Filip „Benny ochi de specialist” Lombardo. Spre deosebire de șefii înainte de el, Lombardo a preferat să conducă din spatele subalternului său direct. Primul său subaltern, Thomas Eboli, a fost ucis în 1972. Lombardo l-a promovat pe Frank "Funzi" Tieri, și mai târziu pe Anthony „Tony Grasul” Salerno, ca oamenii lui principali.

De-a lungul anilor 1980, ierarhia familiei Genovese a trecut prin mai multe schimbări. Tieri, recunoscut pe stradă ca șeful familiei Genovese la sfârșitul anilor fost condamnat pentru conducerea unei organizații criminale, prin înșelătorie, crimă și extorcare

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

de fonduri. A devenit apoi șef Salerno, până când a avut un accident vascular cerebral în 1981. În 1985, Salerno și șefii celorlalte patru familii din New York au fost condamnați pentru conducerea oragnizației criminale prin Comisia LCN. Cei doi căpitani ai lui Lombardo în închisoare și marile lui probleme de sănătate, au făcut să fie transferat controlul deplin al Mafiei de la familia Genovese , omul care a încercat să îl omoare pe Costello cu 30 de ani mai devreme.

În 1986, un al doilea membru s-a întors împotriva familiei Genovese, atunci când Vincent „Peștele” Cafaro, un soldat și omul din dreapta lui Anthony Salerno, a decis să coopereze cu FBI-ul și să depună mărturie. Conform declarației pe propria răspundere a lui Cafaro, Gigante conducea „familia” din spatele scenei, în timp ce se pretindea a fi bolnav mintal. Cafaro a declarat că această pretinsă boală a ajutat la izolarea lui Gigante de autorități, în timp ce el conducea activitățile criminale ale familiei Genovese nestingherit. Comportamentul ciudat al lui Gigante, în timp ce se plimba pe lângă cartierul East Village din New York, mormăind fără de înțeles, îmbrăcat doar într-un halat de baie, i-a adus porecla definitivă de „Tatăl ciudat”. După o amplă investigație FBI, Gigante a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în decembrie 1997, pentru tâlhărie și conspirație în scopul uciderii. O altă anchetă FBI a condus la inculparea lui pe 17 ianuarie 2002, acuzându-l de continuarea conducerii familiei Genovese din închisoare. El a pledat vinovat de obstrucționarea justiției în anul 2003. Gigante a murit în închisoare în decembrie 2005, în același spital federal unde liderul familiei Gambino, John Gotti, murise în 2002.

De-a lungul anilor, investigațiile FBI au relevat modul în care grupurile criminale organizate s-au proliferat și au afectat o mare parte a lumii. Parteneriatele cu agențiile străine pentru aplicarea legii sunt esențiale pentru a combate crima organizată la nivel internațional. Printre parteneriatele cu FBI-ul este de remarcat „Grupul de lucru italiano-american”, care se întâlnește în fiecare an. Grupul activează pentru combaterea crimei organizate, criminalității cibernetice, spălării de bani, terorismului internațional, imigrației ilegale, cooperării în cazul martorilor, traficului de droguri, furturilor de artă, contrabandei cu țigări și colaborează cu organisme internaționale în materie de extrădare. SUA și Italia, pe rând, sunt gazdele reuniunilor.

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

2.3. Mafia rusă

Mafia rusă este un nume aplicat grupurilor de criminalitate organizată din Rusia. Bratva (rusă: Батва, fraternitate) este o denumire care desemnează o serie de sindicate ale crimei organizate, originare din fosta Uniune Sovietică. De la căderea Uniunii Sovietice în 1991, aceste grupuri au acumulat o putere considerabilă la nivel mondial, devenind active în comerțul ilegal cu petrol, traficul de ființe umane, droguri, traficul de persoane, contrabanda de arme și de materiale nucleare și operațiuni de spălare de bani. În decembrie 2009, Timur Lakhonin, șeful rus al Biroului Național Central al Interpolului, a declarat: „Desigur, există crimă care implică foștii noștri compatrioți în străinătate, dar nu există date oficiale exacte despre structura de grupuri criminale organizate rusești în străinătate.”

Criminalitatea organizată a existat în Rusia încă din timpul țarilor și al Rusiei imperiale, sub forma banditismului și hoției. În perioada sovietică au apărut „Vory Vzakone” sau „hoții în lege”. Această categorie de infractori a trebuit să respecte anumite norme ale sistemului penitenciar. O astfel de regulă a constat în faptul că o cooperare cu autoritățile, de orice fel, era interzisă. În timpul celui de-al doilea război mondial, unii prizonieri au făcut o înțelegere cu guvernul să se alăture forțelor armate în schimbul unei pedepse reduse, dar la întoarcerea lor în închisoare au fost atacați și uciși de către alți deținuți, care rămăseseră loiali regulilor hoților.

În timpul erei sovietice, când economia a luat o întorsătură nefastă, Vory va prelua controlul asupra pieței negre cu ajutorul funcționarilor corupți, pentru contrabandă de de produse, cum ar fi electronicele sau delicatesele în timpul erei lui Brejnev, care cu greu ajungeau la cetățeanul sovietic de rând.

Adevăratul progres al organizațiilor criminale ruse a început în 1988, când Uniunea Sovietică a legalizat antreprenoriatul privat, care permitea comerțul liber. Cu toate acestea, noua lege nu a reglementat economia de piață. Piețele brute au început să se formeze, cea mai notorie fiind piața „Rizhsky”, locul în care rețelele de prostituție își desfăsurau activitatea chiar lângă gara Rizhsky, din Moscova. Când Uniunea Sovietică s-a îndreptat spre colaps, la fel a făcut și economia, ceea ce a dus la o imensă degradare socială. Disperați după bani, mulți foști angajați ai statului au recurs la crimă, alții s-au alăturat foștilor cetățeni sovietici care se

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

aflau peste hotare, astfel încât mafia rusă a devenit o extensie naturală a acestei tendințe. Foști agenți KGB, sportivi și veterani ai războiului afgan și al războiului cu cecenii, acum șomeri, dar cu experiență în domeniile care s-au dovedit utile criminalității, au contribuit la crearea unui val de crime în creștere. Corupția, sărăcia și neîncrederea în autorități au contribuit semnificativ la creșterea crimei organizate. Contractele pentru crime, răpiri și atentate au atins un nivel record, un număr important dintre ele rămânând până astăzi nerezolvate.

Până la mijlocul anilor 1990 se credea că ucraineanul Semion Moghilevici a devenit responsabil pentru finanțarea unor sindicate ale mafiei ruse (Solntsevskaya bratva), și era descris de FBI ca "unul dintre cei mai periculoași oameni din lume". În 1993 aproape toate băncile din Rusia erau deținute de către mafie și 80% dintre întreprinderi plăteau taxe de protecție. În acel an, 1400 de oameni au fost uciși în Moscova, membrii crimei organizate ucigând oameni de afaceri care au refuzat să plătească taxe de protecție, dar și reporteri, politicieni, proprietari de bănci care le stăteau în cale. Noua clasa criminală din Rusia a avut o abordare mult mai occidentalizată a crimei organizate față de fostele grupuri criminale ruse, care se bazau pe un cod de onoare.

La începutul anului 1993, Ministerul rus al Afacerilor Interne a raportat peste 5.000 de grupuri de crimă organizată care operau în Rusia. Aceste grupuri aveau aproximativ 100.000 de membri, cu o conducere de 18.000, iar oficialii ruși credeau că doar aproximativ 300 aveau o structură identificabilă. Grupările de crimă organizată din Rusia nu sunt nici pe departe structurate ca și „” din Statele Unite. Surse avizate din cadrul Rețelei financiare de executare a crimelor (FinCEN) au furnizat un model de structură a grupurilor din Rusia. Principiul din spatele acestei structuri este de a reduce la minimum contactul cu alte celule, care ar putea duce la identificarea întregii organizații. Fiecare șef, numit "pakhan," controlează patru celule criminale, printr-un intermediar numit "brigadă". Șeful are doi spioni care urmăresc asigurarea loialității. În partea de jos a structurii sunt celule criminale specializate în diferite tipuri de activitate criminală, cum ar fi traficul de droguri, prostituție, șantaj politic. Oficialii ruși indică faptul că cele mai multe din grupurile de crimă organizată sunt bine organizate cu echipamente tehnice sofisticate, computere, mijloace de transport, de sprijin financiar și o rețea excelentă de contraspionaj. Aceste grupuri sunt implicate în

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

extorcare de fonduri, contrabandă de materii prime, spălare de bani, fraudă, ​​contrabandă cu arme, trafic de narcotice.

Fiecare membru al mafiei ruse trăiește după un cod care are următoarele reguli: trebuie să uite de rudele sale – mama, tata, frații, surorile etc.; nu poate avea o familie proprie – soție, copii, dar are dreptul să aibă amante, chiar mai multe; niciodată, oricât de greu i-ar fi, nu are voie să muncească cinstit; trebuie să îi ajute pe ceilalți membrii ai organizației – atât moral, cât și material, dacă e nevoie; e obligat să păstreze secrete informațiile cu privire la locul unde se ascund unii complici; în situații inevitabile (în cazul în care un hoț se află în cercetare), trebuie să ia vina pentru crima altcuiva asupra sa, dacă i se cere, această acțiune cumpărând timp persoanei aflate în cercetarea poliției pentru a se ascunde; în cazul unui conflict, între el și alți membrii, are dreptul să convoace o adunare pentru soluționarea litigiilor; dacă i se cere, el însuși va participa la judecata altora; dacă este găsit vinovat de către adunarea convocată, trebuie să execute pedeapsa dată fără drept să se opună; trebuie să cunoască toate jargoanele limbajului specific hoților; nu are voie să joace jocuri de noroc dacă nu are capacitatea financiară de a-și acoperi eventualele pierderi; îi va învăța pe membrii tineri secretele meseriei; nu are voie să se îmbete; îi este interzisă orice colaborare cu autoritățile, nu participă la activități publice și nici nu are dreptul să se alăture organizațiilor comunitare; nu are voie să ia nici o armă din mâinile autorităților; nu poate efectua serviciul militar și trebuie să respecte orice promisiune făcută celorlalți membrii ai organizației criminale din care face parte.

Deși activitatea rusă a crimei organizate în Statele Unite a fost extinsă în ultimii 20 de ani, creșterea cea mai semnificativă a avut loc în ultimii cinci ani. În august 1993, FBI-ul a raportat 15 grupuri de crimă organizată din Statele Unite, cu origini etnice foste sovietice. Există dezbateri considerabile în aplicarea legii cu privire la nivelul de organizare și structura grupurilor de crimă organizată din Rusia, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. În plus, mulți dintre emigranții ruși, care sunt implicați în activități criminale în această țară ar putea fi criminali de carieră, care au puțin sau nimic de-a face cu grupuri de crimă organizată din Rusia.

Informații actuale indică faptul că cele mai multe grupuri de criminalitate organizată din Rusia sunt slab organizate și nu au niveluri elaborate de structură. Aceste grupuri sunt adesea influențate de moștenirile lor etnice sau regionale. Ele au format rețele care operează

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

în situații de interes comun și formează de multe ori alianțe pentru a-și satisface nevoile specifice. Nu există informații ample că grupurile criminale ruse care operează pe Coasta de Est ar coopera și comunica cu grupurile aflate pe Coasta de Vest a Americii. Grupurile de crimă organizată ruse, din SUA, comunică și operează cu grupuri de criminalitate organizată din Rusia. Directorul FBI, Louis Freeh a declarat că peste 200 din cele aproximativ 6000 de bande criminale din Rusia operează în 17 orașe din SUA și în 14 state. Potrivit rapoartelor de informații, membrii grupurilor criminale din Rusia sunt trimiși peste ocean pentru a consolida legăturile dintre organizațiile criminale din Rusia și Statele Unite ale Americii. Figuri renumite ale criminalității organizate din Rusia sunt, de asemenea, trimise în America, pentru a efectua diverse servicii, cum ar fi crime deosebit de importante sau extorcări. De exemplu, Vyatcheslav Ivankov ("Micul japonez"), un lider rus al crimei organizate, a călătorit în Statele Unite pentru a organiza rețele de crimă în SUA și pentru a stabili legături cu grupuri din fosta Uniune Sovietică. Ivankov este considerat a fi un lider de înalt rang al crimei organizate, atât în ​​Rusia, cât și în SUA. Ivankov a fost arestat în Brooklyn, New York, pe 8 iunie 1995, pentru încercarea de a extorca 3,5 milioane dolari de la o firmă de investiții de pe Wall Street.

Potrivit FBI, există aproximativ 300 de uniuni și asociații criminale ruse în San Francisco, inclusiv în San Jose. Există, de asemenea, aproximativ 600 – 800 grupări criminale ruse în zona Los Angeles, oraș care se află pe locul doi în ceea ce privește numărul de imigranți ruși care trăiesc în Statele Unite ale Americii.

„Grupul furturilor auto din Nordul Californiei” este un grup care a intrat în atenția autorităților legii în Sacramento și alte părți ale Californiei de Nord, Oregon, și statul Washington, la începutul anului 1993. Acest grup este în principal format din lucrători de tip „gulerele albastre” din Ucraina și Rusia de Vest. Specializați în furturi auto, membrii cei tineri ai acestui grup fură autovehicule, în timp ce membrii mai în vârstă conduc, la suprafață, diverse magazine. Acest grup călătorește în Oregon și Washington, pentru a vinde piese furate altor infractori din Ucraina și Rusia. În plus, grupul a devenit implicat, în ultima perioadă, și în extorcare de fonduri, fraudă, prostituție, trafic de narcotice. Membrii grupului sunt cunoscuți pentru portul de arme asupra lor și violența deosebit de ridicată. Acest grup nu pare

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

să aibă o structură bine definită, chiar dacă membrii săi par să fi format rețele și să coopereze și cu alte grupuri criminale.

„Mafia din Odessa” este considerată ca fiind grupul dominant rus al crimei organizate din Statele Unite. Acest grup s-a stabilit în zona Brighton Beach, din New York, din 1975 până în 1981. La începutul anilor 1980, Mafia din Odessa a trimis două subgrupuri și Los Angeles, conducerea lor rămânând în Brighton Beach. „San Francisco Bay Area Odessa Mafia group” (Grupul Mafiei din Odessa din zona Golfului din San Francisco), spre deosebire de omologul lor din sud, pare a fi extrem de structurat și bine organizat. „Secretul înconjoară activitățile lor și bariera lingvistică creează probleme suplimentare pentru autoritățile legislative. Acest lucru a dus la informații foarte puține privind ierarhia, domeniul de aplicare al operațiunilor lor, precum și cu privire la numărul de membri. Acest grup de crimă organizată se consideră a fi implicat în extorcare de fonduri, spălare de bani, fraudă, omucidere”.

Grupurile de criminalitate organizată rusă din zona Hollywood, Los Angeles, și din orașul Glendale sunt puncte focale pentru activitatea rusă a crimei organizate. Potrivit FBI, aceste grupuri de crimă organizată devin din ce în ce mai bine organizate, cu o ierarhie foarte bine structurată. Există peste 450 de membri și asociații ai acestor grupuri. „Ele sunt implicate în extorcare de fonduri, fraude de combustibil, fraudare de carduri bancare, crimă, răpire și trafic de narcotice. Un grup este considerat a avea aproximativ 150-200 de membri. Mai mulți membri ai acestui grup de crimă organizată au fost condamnați în 1994, în Los Angeles, pentru tentativă de omor, răpire și extorcare de fonduri. Acest grup este considerat a fi responsabil pentru mare număr de victime în comunitatea armeană”.

Criminalitatea organizată rusă este implicată în extorcare de fonduri, droguri, crimă, furturi auto, contrabandă cu combustibil, fraude cu carduri de credit. Următoarele cazuri sunt exemple de categorii de diferite infracțiuni. Cinci membrii ai unui grup de crimă organizată rusă din Los Angeles, au fost condamnați în 1994 pentru extorcare, răpire și tentativă de crimă. Ei au amenințat victimele și familiile lor. Majoritatea fraudelor de combustibil sunt comise de grupuri ruse de crimă organizată care operează în California de Sud. Există o varietate de sisteme care implică frauda de combustibil, inclusiv falsificarea formularelor

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

fiscale de stat, utilizarea de firme fictive, vânzarea de combustibil de grad inferior ca un produs premium. "Daisy chain" este metoda predominantă de fraudă fiscală în afacerile cu combustibil. Sistemul începe cu un șir de companii create de grupuri de crimă organizată ruse. În lanțul Daisy, companiile fantomă sunt create și există doar pe hârtie. Atunci când auditorii și anchetatorii descoperă o serie de tranzacții ilegale, compania dispare fără urmă.

La 13 septembrie 1995, 13 subiecți ruși au fost arestați și acuzați de tâlhărie, inclusiv de acte multiple de fraudă electronică, spălare de bani, deturnare de fonduri și distribuție de heroină și alte substanțe narcotice controlate. Grupul rus, numit Organizația Mikaelian, condus de "nașul" mafiei ruse, Hovsep Mikaelian, a condus o întreagă rețea care controla benzinării în întreaga Californie de Sud. Ei au fraudat guvernul american prin diferite scheme frauduloase, prin achiziționarea de milioane de litri de motorină și neplata unui impozit imens. Acest grup a fost, de asemenea, implicat în obținerea de control, prin amenințări și șantaj, asupra unui segment mare de piață a traficului de droguri în zonă. O anchetă de ani a Biroului Federal de Investigații, împreună cu Serviciul de Venituri Interne, Departamentul de Poliție din Los Angeles, Departamentul de Poliție Long Beach, California, Departamentul de Justiție, Departamentul de Apărare și Departamentul de de Transport a culminat cu multiple arestări.

Potrivit Serviciul de Imigrare SUA, mafia rusă a invadat întreg teritoriul american și atrage cel mai mare număr de emigranți ruși, care se stabilesc în această țară, mai mult decât oriunde în lume. America se confruntă, de asemenea cu o migrare a crimei rusești dinspre Coasta de Est spre Vest. Acest fenomen pare a avea loc din cauza lipsei de putere a organizației criminale „” pe Coasta de Vest. Grupurile de crimă organizată din Rusia nu trebuie sa plătească aici taxe sau tributuri, crescându-și astfel profiturile. Noii emigranți ruși reprezintă permanent o sursă fertilă pentru recrutarea de către grupurile deja existente de crima organizată rusă. Multe dintre aceste grupuri sunt încă într-un stadiu embrionar, dar cu toate acestea, odată cu creșterea în materie de imigrație, aceste grupuri criminale din Rusia se extind continuu. Pe de altă parte, acolo unde situația o cere, grupurile de crimă organizată ruse din Statele Unite au format alianțe cu , cartelurile columbiene și mafia siciliană. Aceste alianțe permit organizațiilor criminale ruse să acapareze piața narcoticelor în zonele neacoperite și să devină un potențial furnizor, dominant, de cocaină și heroină en-gros în SUA.

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

Datorită experienței lor dobândite deja în fosta Uniune Sovietică, grupurile de criminalitate organizată rusă își continuă implicarea în operațiuni criminale sofisticate, cum ar fi fraudele de combustibil și de asigurări în Statele Unite ale Americii. Ele se specializează în diverse infracțiuni generatoare de profituri uriașe si care le permit să profite de labirinturi birocratice pentru a-și construi baza de profit. Rușii aduc cu ei noi cunoștințe și metode de a opera, sisteme complicate de fraudă, care permit acestor criminali cu gulere albe să înflorească. În timp ce atenția publică este atrasă de bandele și violențele de stradă, criminalii ruși sunt implicați în operațiuni care necesită eforturi extinse de investigație.

Surse de aplicare a legii, direct implicate în investigarea fraudelor de combustibil indică faptul că mafia rusă nu va elimina niciodată schemele frauduloase. Grupurile de criminalitate organizată ruse vor continua să fraudeze guvernele statale și federale, neplătind impozitele aferente accizelor pentru combustibil și vor veni mereu cu noi scheme de fraudare elaborate. După ce se sustrag impozitului federal și de stat prin falsificare de acte, grupurile criminale pot ascunde adevăratul drept de proprietate asupra combustibilului. Ei vor continua să se amestece în afacerile cu combustibil, sub raportul volumului de carburant vândut, prin afaceri efectuate în mod necorespunzător și prin comercializare de deșeuri periculoase, vor continua mereu să vândă combustibil ieftin ca un produs premium.

Membrii grupurilor de crimă organizată din Rusia sunt violenți, dar violența este, de obicei, folosită pentru motive specifice, cum ar fi eliminarea concurenței și informatorii sau pentru pedepsirea celor care încearcă să ascundă fonduri. Din acest punct de vedere, mafia rusă este la fel ca „” și nu ca bandele de stradă, care folosesc violența fără discernământ.
Autoritățile americane au început să facă incursiuni tot mai ample împotriva crimei organizate din Rusia. Cu toate acestea, mai multe informații și resurse sunt necesare pentru a determina precis domeniul de activare al organizațiilor criminale ruse, structura și dimensiunea acestor organizații, rețelele lor intra și interstatale, precum și legăturile lor internaționale.

Deoarece există o lipsă de informații foarte cuprinzătoare referitoare la grupurile de crimă organizată din Rusia și structura lor în Statele Unite ale Americii, este aproape imposibil în momentul de față să se determine amploarea operațiunilor lor sau domeniul de aplicare al acestora pe teritoriul american. Pe baza acestei lipse de informații, este dificil a

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

dezvolta strategii eficiente pentru a le contracara, însa autoritățile americane lucrează intens la contracararea fenomenului prin întărirea legislației, cooperarea cu organisme internaționale de combatere a crimei organizate și prin cooperare cu autoritățile în domeniu din Rusia.

2.4. Mafia asiatică

Pe piața lumii interlope s-au răspândit și s-au dezvoltat tot mai mult grupurile criminale din Asia. Prin crearea de mari comunități în principalele metropole, prin implicarea tot mai ampla în omoruri, răpiri, șantaj, jocuri de noroc, trafic de droguri și armament, mafia asiatică are potențialul de a deveni în viitorul apropiat prioritatea unu atât pentru autoritățile americane, cât și pentru cele europene.

2.4.1. Mafia chineză

Termenul de „triadă” este un termen folosit pentru a descrie mai multe ramuri ale organizațiilor criminale chineze cu sediul în Hong Kong, Vietnam, Macao, Taiwan, China, și, de asemenea, în țările cu populații importante chineze, cum ar fi Malaezia, Singapore, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia și Marea Britanie. Triadele chineze reprezintă una dintre cele mai mari organizații criminale, care include, la rândul ei, alte organizații criminale, cu membrii constanți de aproximativ 1,5 milioane în China continentală și 2,5 milioane de membri în întreaga lume.

Triadele au început ca organizație de rezistență împotriva Împăratului dinastiei manciuriene Qing – manciurienii fiind priviți ca ocupanți străini în acel timp. La începutul anilor 1760, societatea s-a numit „Tian Di Hui” (Societatea cerului și a pământului) și s-a format în China. Scopul acesteia a fost de a da jos conducerea manciuriană a dinastiilor  Qing si Han și de a reinstala legile și ordinea chinezească. Tian Di Hui s-a răspândit în diferite colțuri ale Chinei și astfel s-au format mai multe grupuri, cu mai multe nume, dintre care unul a fost “Sanhehui”, literalmente “Cele Trei Armonii ale Societății“, referindu-se la unitatea dintre Cer, Pământ și Om. Aceste societăți au făcut uz de triunghiul celor 3 elemente și le-au proiectat în imagini însoțite de obicei de săbii sau de Guan Yu, Zeul loialității la chinezi. Numele “triadei” a fost inventat de către autoritățile britanice de , referindu-se

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

la faptul că utilizau  imagini triunghiulare. Deși nu s-a dovedit niciodată, este foarte probabil ca organizațiile de triadă, fie să se fi luat după, sau chiar să fi fost inițial, o parte a mișcării revoluționare numite „Societatea Lotusului Alb.”

Atunci când Partidul Comunist Chinez a venit la putere, în 1949, în China continentală, aplicarea legii a devenit mult mai strictă și dură, astfel încât represiunile guvernamentale cu privire la organizațiile criminale au forțat triadele să migreze spre Hong Kong, care la acea dată era colonie britanică. S-a estimat că, în 1950, existau aproximativ 300.000 de membri ai triadei în Hong Kong. Academicienii de din Hong Kong spun că majoritatea societăților triadă s-au stabilizat între 1914 și 1939, și că, la un moment dat, în istorie, au fost localizate mai mult de 300 în teritoriu. Până în 1951, au existat nouă triadele principale care funcționau în Hong Kong și își împărțiseră țara în funcție de grupuri etnice și locații geografice, fiecare triadă fiind responsabilă de o regiune. „Cele nouă triade erau Hop Pentru a Wo, Wo Shing Wo, Rung, Tung, Chuen, Shing, Sun Yee On, 14K și Luen. Fiecare dintre ei aveau un sediu propriu, sub-societăți și fronturi publice. După 1956, când au avut loc revolte, guvernul din Hong Kong a introdus legi mult mai stricte și triadele au devenit mai puțin active”.

Triadele sunt angajate în prezent într-o varietate de infracțiuni, de la spălare de bani și extorcare, până la traficul de persoane și prostituție. Ele sunt, de asemenea, implicate în mărfuri de contrabandă și contrafacere – muzică, video, programe software, bunuri tangibile.

Triadele au fost implicate în falsificare încă din 1880. Între 1960 și 1970, triadele au fost implicate în falsificarea monedelor chineze, în special a monedelor de 50 de cenți. În același deceniu, bandele au fost implicate în copiere ilegală a cărților, de obicei, a celor scumpe, pe care le vindeau pe piața neagră. Odată cu apariția de noi tehnologii și îmbunătățirea standardului de viață al persoanelor cu venituri medii, triadele au progresat în producerea de bunuri contrafăcute, cum ar fi ceasuri, VCD film / DVD-uri și îmbrăcămintea de firmă. Din 1970, puterea de control a triadelor a slăbit, iar unele dintre aceste organizații criminale și-au schimbat sursele de venit, îndreptându-se către afaceri subterane, dar totodată, au căutat să se infiltreze și în afaceri legale.

Triadele folosesc coduri numerice pentru a distinge între ranguri și poziții în cadrul grupărilor, numerele fiind inspirate din numerologia chineză bazată pe I Ching. De exemplu,

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

numărul „489” se referă la maestrul „muntelui” sau maestrul „dragon”, în timp ce numărul „438” este utilizat pentru a se face referire la „maestrul deputat al muntelui”, numărul „426” se referă la un „comandant militar”, iar numărul „49” reprezintă poziția de „soldat”. „Evantaiul de hârtie albă” (415) oferă consiliere financiară, iar „sandalele de paie” (432) funcționează ca o legătură între diferite unități. Numărul „25” se referă la un agent sub acoperire sau la un spion de la o altă triadă, și a devenit folosit foarte des, în Hong Kong, ca un argou pentru termenul de „informator”.

Similar cu mafia italiană sau japoneză Yakuza, membrii Triadei tind să fie supuși unor ceremonii de inițiere. „O ceremonie tipică are loc în fața unui altar dedicat lui Guan Yu. Trei degete de la mâna stângă vor fi ridicate la final pentru a marca încuvințarea de acceptare a noului membru de către ceilalți membri, în cadrul organizației”.

Întrebat fiind dacă există trădători în templu, se trece la înscrierea într-o carte foarte veche a numelui și adresei recrutului, care va plăti și o taxă de inițiere. Maestrul conducător de ceremonii va pune în fața recruților trei figurine de ceară care reprezintă trei mari trădători ai triadei, figurinele vor fi apoi decapitate cu sabia Credinței și a Dreptății. Acest ritual reprezintă jurământul de sânge. Vasul este spart și fiecare triad va spune individual cele 36 de jurăminte: “Nu voi dezvălui secretele familiei Hung nici măcar părinților, fraților, soției mele, Nu voi dezvălui secretele nici pentru bani și voi fi ucis de mii de săbii dacă voi face asta”- sunt ultimele cuvinte ale noului triad.

Toți triazii cunosc vechea regulă care spune: „Când ești viu nu te duce la autorități, când ești mort nu te duce în iad”, așadar oricine va încălca codul tăcerii va muri. Între triade există numeroase lupte pentru a stăpâni teritoriul și a realiza venituri crescânde. Crimele comise de mafia chineză sunt groaznice, deoarece mafioții folosesc în luptă satâre și topoare, armele de foc folosindu-se numai în confruntările cu alte organizații criminale. Mafia chineză este implicată în toate activitățile crimei organizate, veniturile ei fiind de miliarde de dolari. Cu toate acestea principala activitate a rețelelor chineze este traficul de droguri, acestea controlând aproape 85% din traficul mondial de heroină. Un domeniu tradițional de acțiune al triadelor este prostituția. Ca și în cazul traficului de droguri, prostituția este monopolizată de mafia chineză în toată Asia și mai nou și în S.U.A. De asemenea, mafia chineză s-a specializat recent și în traficul prin exploatarea ilegala a muncii de mână de lucru ilegală. „De obicei

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

imigranții plătesc în jur de 5000 – 10000 de dolari pentru a ajunge în America”. Avantajul lor este că toate țările asiatice sunt controlate de triade și deci numărul de imigranți este mare. Se scot profituri uriașe și din executarea unor falsuri. Mafioții chinezi execută cea mai mare gamă de falsuri Rolex și Gucci. Triadele controlează toate jocurile de noroc din Hong Kong, Macao, Taiwan, Filipine, Corea de Sud, Thailanda și parte din Australia. Spălarea banilor murdari ai mafiei chineze se face în băncile din Europa dar și prin intermediul unui sistem bancar clandestin. Un labirint de bănci chinezești internaționale, agenții turistice etc. plasează miliarde de dolari în câteva ore fără să lase urmă. Pe teritoriul SUA mafioții chinezi se ocupă de traficul de droguri, jocuri de noroc, trafic de arme și asasinate la comandă. O formă mai deosebită de organizare a celor ce au emigrat constă în așa zisele organizări tip „bande de stradă”, care sunt dispuse să lucreze pentru cine plătește mai mult. Lupta împotriva mafiei chineze este mai grea decât împotriva mafiilor americane italiene, rusești datorită barierei limbajului și caracterului fanatic al celor anchetați. Atât în China, cât și în alte țări sunt executați sute de traficanți anual. 

Triadele sunt, de asemenea, foarte active în alte regiuni cu importante populații chineze, ele operând în țări precum Statele Unite, Canada, Australia, Marea Britanie, Germania, Franța și Argentina. (Anexa 3) Grupările sunt adesea implicate în sprijinirea imigranților pentru a intra ilegal în aceste țări. Profiturile anuale din droguri sunt de 200 miliarde de dolari; veniturile provenite din traficul de ființe umane în Europa și Statele Unite se estimează la 3,5 miliarde de dolari pe an.

Un alt tip de grupări de crimă organizată sunt „iavașele”, acestea fiind similare triadelor, cu excepția faptului că ele provin din rândul comunităților de imigranți stabiliți în Chinatown, mai degrabă decât ca extensii ale triadelor moderne. Cuvântul înseamnă literalmente "club social" și iavașele nu reprezintă neapărat organizații subterane. Primele iavașe s-au format în a doua jumătate a secolului 19, printre cei mai marginalizați membri ai comunităților de imigranți chinezi de pe teritoriul american, pentru susținere și protejare reciprocă în fața nativilor acestei țări. Aceste iavașe s-au modelat pe triade, dar au fost stabilite fără motive politice clare, iar în timp au devenit implicate în activități criminale, cum ar fi extorcarea de fonduri, jocurile ilegale de noroc, traficul de ființe umane, crimă și

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

prostituție. În ultimii ani, unele iavașe au fost reformate pentru a elimina elementele criminale și au devenit organizații civice.

2.4.2. Mafia japoneză

„Yakuza”, de asemenea cunoscute sub numele de „gokudō”, reprezintă organizații criminale compuse din membrii ai sindicatelor tradiționale de crimă organizată din Japonia. Poliția japoneză și mass-media, la cererea poliției, le numesc „bōryokudan”, termen tradus literalmente prin „ grup de violență”, în timp ce membrii Yakuza se numesc între ei „ninkyō dantai” – „organizații cavalerești”. Grupările Yakuza sunt notoriu cunoscute pentru codurile lor stricte de conduită și pentru organizarea foarte detaliată și bine pusă la punct. Ele sunt foarte răspândite și infiltrate în mass-media japoneză și operează la nivel internațional, cu o valoare estimată de 102.400 membrii.

În ciuda incertitudinii cu privire la originea organizațiilor Yakuza, cele moderne provin din două clasificări care au apărut în perioada anilor 1603-1868: „tekiya”, cei care vehiculau în principal bunuri ilicite, furate sau de calitate inferioara și „bakuto”, cei care au fost implicați în jocuri de noroc.

Gruparea „Tekiya”, formată din negustori, a fost considerată una dintre cele mai mici grupuri sociale din Edo. În timp, membrii ei au început să formeze organizații care luau decizii asupra unor sarcini administrative, cum ar fi alocarea standurilor fiecăruia dintre comercianți și protecția activităților lor comerciale. În timpul festivalurilor Shinto, fiecare negustor ambulant plătea o chirie în schimbul unui stand unde să își comercializeze produsele și pentru a beneficia de protecție în timpul târgului. Guvernul Edo, în cele din urmă, a recunoscut în mod oficial organizațiile tekiya și le-a acordat permisiunea de a purta un nume de familie ales de liderul acestora, precum și permisiunea de a purta o sabie – wakizashi (sabie de samurai). Acesta a fost un important pas înainte pentru comercianți, deoarece anterior numai nobililor și samurailor li s-au permis să dețină săbii.

„Bakuto” – jucătorii, aveau un statut cu mult inferior negustorilor, deoarece jocurile de noroc erau interzise. Au apărut o mulțime de case de jocuri clandestine, pe tot teritoriul

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

Japoniei, în interiorul templelor părăsite. Majoritatea acestor case ofereau împrumuturi cu camătă clienților și aveau angajat propriul personal de securitate. Atât „tekiya”, cât și „bakuto” au stat la baza formării organizațiilor Yakuza. Rădăcinile Yakuza pot fi văzute astăzi în ceremoniile de inițiere, care conțin tekiya sau ritualuri bakuto. Deși Yakuza modernă s-a diversificat, unele bande se identifică încă cu un grup sau altul, de exemplu, o gașcă a cărei principală sursă de venit este din jocurile de noroc ilegale se poate referi la ea însăși ca „bakuto”.

Din cauza situației economice în timpul mijlocul perioadei de afirmare și a predominanței clasei comerciante, grupările Yakuza au fost compuse din delincvenți care au aderat sau au format aceste grupuri pentru a extorca bani de la clienții piețelor locale, prin vânzarea de bunuri contrafăcute sau de calitate inferioară. În timpul formării, aceste grupări criminale au adoptat structura ierarhică tradițională japoneză „oyabun-kobun”, în cadrul căreia așa numitul „kobun” (copil adoptat) datorează supunere totală față de „oyabun” (părinte adoptator). Într-o perioadă mult mai târzie, a fost dezvoltat codul „jingi” (justiție și datorie), în cadrul căruia loialitatea și respectul au devenit un mod de viață.

În timpul celui de-al doilea război mondial, în Japonia, tradiționala formă de organizare tekiya/bakuto a pierdut din putere, deoarece întreaga populație a fost mobilizată pentru a participa la război și societatea a intrat sub guvernarea strict militară. Cu toate acestea, după război, Yakuza s-a adaptat la noile timpuri.

Membrii Yakuza provin din toate categoriile sociale. Cele mai romantice povești spun cum Yakuza accepta fiii care au fost abandonați sau exilați de către părinții lor. Mulți membrii încep în liceu sau ca huligani de stradă sau membrii ai bandelor „bōsōzoku”. Poate din cauza statutului socio-economic scăzut, numeroși membri Yakuza provin din medii etnice Burakumin și coreeane. Grupurile Yakuza sunt conduse de un „oyabun” sau „kumichō” (cap de familie), care dă ordine subordonaților săi, numiți „kobun”. În acest sens, organizația este o variație a modelului tradițional japonez „senpai-kōhai” (senior-junior). Membrii bandelor Yakuza taie legăturile de familie și își transferă loialitatea față de șeful bandei. Yakuza este populată aproape în întregime de către bărbați, există foarte puține femei implicate, care sunt numite „nee-san” (sora mai mare). Când al treilea șef – Kazuo Taoka, a murit la începutul anilor 1980, soția lui (Fumiko), a preluat conducerea organizației „Yamaguchi-gumi”, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp. Organizațiile Yakuza au o structură foarte complexă.

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

Există un șef general al sindicatului, „kumicho” și direct sub el sunt „komon saiko” (consilierul superior) și „fuku-honbucho” (șeful sediului central). Cel de-al doilea la comandă este „wakagashira”, care controlează mai multe bande dintr-o regiune, cu ajutorul unui „fuku-honbucho”, care este el însuși responsabil de mai multe bande. Bandele regionale sunt conduse de către șeful lor local, numit „shateigashira”. Fiecare membru are locul sau bine stabilit. „Kumicho” sunt partea de sus a ierarhiei și îi controlează pe „saikō-komon” (consilieri de rang înalt). „Saikō-komon” controlează propriile lor zone sau orașe, au subalternii lor proprii, inclusiv consilieri, contabili.

În „Yamaguchi-gumi”, care controlează peste 2500 de afaceri și 500 de grupuri Yakuza, există chiar și până la cinci organizații subsidiare. Sunt considerați activi mai mult de 103.000 membri Yakuza în Japonia de azi. Deși există multe grupuri diferite, Yakuza, împreună formează cel mai mare grup de crimă organizată pe plan international. Creată în 1915, „Yamaguchi-gumi” este cea mai mare familie de criminalitate organizată Yakuza, reprezentând 50% din Yakuza în Japonia, cu mai mult de 55.000 de membrii împărțiți în 850 de clanuri. În ciuda a mai mult de un deceniu de represiune din partea poliției, „Yamaguchi-gumi” a continuat să crească. De la sediul său din Kobe, organizația criminală își direcționează activitățile în întreaga Japonia și Statele Unite ale Americii, urmând o politică expansionistă. Familia Yamaguchi se bucură de un mare succes, până la punctul în care numele său a devenit sinonim cu criminalitatea organizată japoneză.

„Sumiyoshi-rengo” este a doua mare familie Yakuza, cu 20.000 de membri împărțiți în 277 de clanuri. „Sumiyoshi-kai”, așa cum este numită uneori, este o confederație de grupuri Yakuza mai mici. Structural, „Sumiyoshi-kai” diferă de rivalul său principal, „Yamaguchi-gumi”, care funcționează ca o federație.

„Inagawa-kai” este a treia mare familie Yakuza din Japonia, cu aproximativ 15.000 de membri împărțiți în 313 clanuri. Ea își are baza în zona Tokyo-Yokohama și a fost una dintre primele familii Yakuza care și-a extins operațiunile sale înafara Japoniei. Conducătorul său actual este Yoshio Tsunoda.

O mare parte din activitățile curente ale Yakuza pot fi înțelese în funcție de originea lor feudală. În primul rând, ele nu sunt o societate secretă, ca omologii lor de mafia italiană și triadele chinezești. Organizațiile Yakuza au adesea un birou cu o placă de lemn pe ușa din față, afișând în mod deschis numele lor de grup sau emblema. Vechile stereotipuri sunt: ​​

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

membrii poartă ochelari de soare și costume colorate, astfel ca apartenența lor să poate fi recunoscută imediat de către civili, și chiar modul de mers pe jos al multor membrii Yakuza este diferit de cel al cetățenilor obișnuiți. Familiile Yakuza tipăresc chiar și un buletin informativ lunar, cu detalii despre închisori, nunți, înmormântări, ucideri, și poezii ale liderilor.

Până de curând, majoritatea veniturilor Yakuza proveneau din taxe de protecție. Acest lucru se datorează în principal reticenței deținătorilor de afaceri ilegale în a căuta ajutor la poliție. Organizațiile Yakuza sunt încă considerate ca fiind semi-legitime. De exemplu, imediat după cutremurul Kobe, „Yamaguchi-gumi” s-a mobilizat pentru a oferi servicii sinistraților, punând la dispoziția acestora inclusiv elicoptere, acest lucru fiind relatat pe larg de către mass-media, în contrast cu mult mai lentul răspuns al guvernului japonez. Yakuza a repetat ajutorul la cutremurul și tsunami-ul „Tohoku” din 2011, când a pus la dispoziția refugiaților birourile sale și a trimis zeci de camioane cu provizii în zonele afectate.

Multe sindicate Yakuza, în special Yamaguchi-gumi, interzic oficial membrilor lor implicarea în traficul de droguri, în timp ce altele, în special Dojin-Kai, sunt puternic implicate în traficul de droguri. Unele grupuri Yakuza sunt puternic implicate în industriile legate de sex, altele sunt cunoscute că se ocupă la scară largă cu traficul de ființe umane. Filipine, de exemplu, este o sursă de femei tinere. Fetele racolate de Yakuza provin din satele sărace, cărora li se promit locuri de muncă respectabile, cu salarii bune, în schimb, ajung să fie forțate să devină prostituate.

Există multe dovezi de implicare în criminalitatea internațională a organizațiilor criminale Yakuza. Există mulți membrii Yakuza închiși în diferite închisori din Asia pentru infracțiuni precum traficul de droguri și traficul de arme.

În 1999, Mickey Zaffarano, membru al familiei mafiote italiano- americane Bonanno, a fost auzit vorbind despre profiturile comerțului pornografic de pe urma căruia ar beneficia că ambele familii. O altă activitate criminală Yakuza este de a aduce femei de alte etnii/ rase, în special est-europene și din Asia în Japonia și America, folosindu-se de diverse tertipuri, forțând apoi femeile să se prostitueze.

Activitatea Yakuza în Statele Unite este în cea mai mare parte concentrată în Hawaii, dar membrii Yacuza și-au făcut cunoscută prezența și în alte părți ale țării, inclusiv Fresno, Raleigh, Houston, Oregon, Denver, Chicago și New York. Se spune că Yakuza folosește

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

Hawaii ca o poartă între Japonia și America continentală, în special pentru contrabanda de metamfetamină și de arme de foc. Membrii grupărilor criminale se încadrează cu ușurință printre populația locală, deoarece turiștii din Japonia sau alte țări asiatice vizitează insulele în mod regulat, iar mulți locuitori din Hawaii sunt de origine japoneză integrală sau parțială. Ei au, de asemenea, parteneriate cu bandele locale, atrăgând turiști japonezi la saloanele de prostituție și la cazinouri.

În California, Yakuza a făcut alianțe cu vietnamezii locali și cu bandele coreene, precum și cu Triadele din China. Alianțele cu bandele vietnameze datează de la sfârșitul anilor 1980. Gangsterii din Vietnam nu au fost ușor de prins de către autoritățile americane, precum bandele altor etnii, lucru speculat și folosit ulterior de către Yakuza. În New York, ele Yakuza pare să colecteze taxe de la mafioți americani si oameni de afaceri pentru ghidarea turiștilor japonezi către cazinourile acestora, atât legale, cât și ilegale. Armele de foc confiscate în SUA provin o mare parte (33%) din Japonia, urmată de China (16%) și Filipine (10%).

FBI suspectează Yakuza de implicare în diferite activități de spălare de bani în SUA.
În 2001, reprezentantul FBI în Tokyo, a aranjat pentru Tadamasa, șeful grupului „Goto-gumi”, să primească un transplant de ficat în Statele Unite ale Americii, în schimbul de informații despre operațiunile Yamaguchi-gumi în SUA. Acest lucru s-a făcut fără consultarea prealabilă a autorităților japoneze. Jurnalistul care a descoperit afacerea a primit amenințări de la organizațiile criminale japoneze și i-a fost oferită protecție din partea poliției în SUA, dar și în Japonia.

2.5. Cartelurile columbiene

Cartelurile de droguri sunt organizații criminale, dezvoltate cu scopul principal de a promova și controla operațiunile de trafic de droguri. Acestea variază de la acordurile liber consimțite dintre traficanții de droguri până la diverse asociații și întreprinderi comerciale formalizate. Termenul de „cartel” a apărut atunci când cele mai mari organizații de trafic de

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

droguri au ajuns la un acord cu privire la coordonarea producției și distribuției de cocaină. Dat fiind că acordul a fost rupt, de-a lungul timpului, de nenumarate ori, cartelurile de droguri

nu mai sunt, de fapt, carteluri în sensul propriu al cuvântului, dar termenul a rămas utilizat în continuare, iar astăzi este folosit pentru a desemna orice organizație criminală care se ocupă de producerea si comercializare narcoticelor, inclusiv Columbia, Guatemala, Honduras, El Salvador, Trinidad și Tobago, Jamaica, Republica Dominicană, Mexic, Afganistan și Pakistan. Unele dintre cele mai importante carteluri se găsesc în zilele noastre în Statele Unite.

Ca și organizația „”, familiile mafiote din Columbia săvârșesc cea mai largă gamă de activități criminale, în special cu privire la traficul de droguri, detașându-se net de restul grupărilor criminale care desfășoară astfel de activități, pentru a-și menține câștigurile la nivelurile cele mai înalte și a-și păstra influența câștigată. Ca și familiile mafiote italiene și americane, organizațiile columbiene se impun prin disciplină și violență, cu deosebirea că sunt considerate mult mai radicale și mai violente. Organizațiile columbiene poartă denumirea de carteluri. Un cartel este constituit dintr-o rețea complexă de grupuri și celule care sunt formate din 10-30 de persoane care acționează independent, astfel că prinderea unui „grup” nu va afecta întreaga structură. (Anexa 4)

Dintre organizațiile columbiene, cartelul „Cali” este considerat cel mai influent în domeniul traficului de droguri din emisfera vestică, fiind în ultima perioadă o prezență importantă pe piața din S.U.A. Cartelul a obținut și menține monopolul general al cocainei prin supravegherea culturilor și recoltelor de frunze de coca din Bolivia, Peru, dar și distribuirea cocainei în orașele americane. În ceea ce privește toate aceste operațiuni, Cartelul Cali cooperează îndeaproape cu organizația mexicană Juan Garcia Abrego. O altă modalitate de transport, des folosită de cartel, este cea maritimă prin utilizarea unor nave sub pavilion canadian, olandez sau român, care de regulă folosesc rute ocolitoare pentru dezorientarea autorităților. Activități criminale ale cartelului Cali au fost identificate peste tot în S.U.A. 

O altă organizație criminală considerată ca fiind cel mai bine structurată este cartelul „Medellin”, care mulți ani a deținut supremația în traficul de droguri, dar care datorită loviturilor dure primite din partea autorităților columbiene în ultimii ani, a cedat primul loc cartelului Cali. Din punct de vedere istoric, cartelul este o uniune de organizații criminale

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

specializate în traficul de droguri, cele mai bogate și puternice fiind grupările conduse de Pablo Escobar-Gavivia (PEGO) și Jose Luis Ochoa (OVO). Aceste organizații se ocupă cu traficul de cocaină folosind chiar o metodă nouă pentru trecerea drogului peste graniță, ce constă în integrarea sub formă lichidă sau semilichidă a acestuia într-o masă de plastic sau de cauciuc, care este apoi prelucrată într-o matriță luând apoi diferite forme. În ultimul timp cartelul Medellin face eforturi deosebite pentru a pătrunde și pe piețele din Europa, aici prețul fiind de două trei ori mai mare decât în S.U.A., însă întâmpină destul de multe greutăți deoarece cartelul Cali deține 80% din piața cocainei.

Înafara celor două carteluri descrise anterior, în Columbia acționează numeroase organizații independente, situate în special pe coasta de nord a Columbiei, însă nici una nu are o organizare asemănătoare celor două mari carteluri și nu aderă la structurile acestora, ele fiind constituite ad-hoc, între ele neexistând legături permanente. În ultimii ani și-au dezvoltat legături cu mafia siciliană efectuând tot mai multe livrări de cocaină către Italia. Combaterea acestor organizații are loc cu multă violență, astfel că incursiunile împotriva cartelurilor se fac de către armata columbiană și de cea a a Statelor Unite, care au misiuni de distrugere a laboratoarelor clandestine din jungla columbiană.

În prezent, traficul ilicit de droguri în SUA este o activitate criminală foarte profitabila, cu caracter supranațional, care acționează în conformitate cu legile economiei de piață, având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum și, ca finalitate, obținerea unor enorme beneficii, ceea ce presupune, în mod justificat, interesul statului de a-și orienta, în mod cât mai eficient, propria politică în lupta antidrog, pentru apărarea sănătății propriilor cetățeni și salvarea valorilor socio-morale. Însă, fiecare stat are anumite "particularități", create de așezarea geografică, de cultură și nu în ultimul rând, de diversitatea și disponibilitatea drogurilor, la un anumit moment dat. Aceste specificități trebuie corelate cu calitatea măsurilor preventive și punitive luate de organele statale cu asemenea atribuțiuni. Iată de ce la orientarea politicii penale trebuie să se ia în considerație "profilul" traficului ilicit de droguri existent în raport cu numeroși alți factori.

Criminalitatea generata traficul de droguri, prin consecințele sale de ordin social, economic, medical, cultural și politic cauzează prejudicii considerabile nu numai intereselor de stat, dar și celor ale societății, ale multor persoane particulare, atentează la viața și

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

sănătatea cetățenilor, influențează în mod demoralizator conștiința și comportamentul oamenilor.

2.6. Organizațiile teroriste

Etimologic, noțiunea de „terorism“ provine de la cuvântul „teroare“, de origine latină, acesta semnificând în mitologia greacă numele unuia din caii ce trăgeau carul de luptă al lui Ares – zeul războiului (în greacă, Phobos înseamnă teroare). Walter Laquer, istoric și comentator de politică externă americană, menționa într-o erudită lucrare consacrată acestui fenomen că între 1936 și 1981 s-au dat 109 definiții terorismului, dar nici una dintre ele nu este suficient de cuprinzătoare. Totuși, cele mai multe dintre aceste încercări subliniază faptul că terorismul reprezintă un fenomen complex, de mare intensitate, cu determinări multiple și forme violente extreme, având caracteristicile actualității și continuității, precum și tendințe de ascensiune liniară în sensul globalizării structurilor/rețelelor, creșterii densității, diversității și agresivității actelor teroriste și a letalității efectelor acestora.

Departamentul de Stat al SUA clasifică terorismul astfel:

a) terorism organizațional, practicat de grupuri mici, omogene, transnaționale, care nu pot atrage însă sprijinul popular, apelează la violență pentru a câștiga influență (de exemplu: 17 noiembrie, ETA–Spania, RAF–Germania, Celulele Combatante Comuniste–Belgia etc.); 

b) terorism practicat în contextul insurgențelor de către rebeli etnici sau politici, acțiunile acestora fiind de natură paramilitară sau de gherilă;

c) terorism sponsorizat, ce implică sprijinirea unor grupări teroriste de unele state (Iran, Libia, Siria etc.): sponsorizarea de stat poate cuprinde implicarea directă în operații teroriste, precum și încurajare, asistență logistică, locuri de instrucție, case de refugiu etc.

Scopul tactic sau obiectivul imediat al grupului terorist îl constituie crearea terorii, pe când scopul strategic îl constituie folosirea panicii, a dirijării nemulțumirii publice generate de starea de teroare pentru a obliga puterea politică să facă concesii, deci are nevoie de multă publicitate. Clandestinitatea, violența, acțiunile în grup sau individuale, de regulă sinucigașe (așa-zisele „bombe umblătoare“), precum și globalizarea sunt alte caracteristici ale

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

fenomenului terorist contemporan care provoacă greutăți mari în combaterea cu succes a acestui flagel. Principalele instituții ale Statelor Unite ale Americii – FBI Federal Bureau of Investigation, Departamentul de Stat, Departamentul Apărării – definesc terorismul drept „utilizarea, în mod calculat, a violenței sau amenințării cu violența pentru a induce starea de teamă, în scopul de a constrânge sau intimida guvernele și societățile pentru a atinge unele țeluri politice, religioase sau ideologice“.

Indiferent de organizația criminală din care fac parte, teroriștii urmăresc relatarea acțiunilor lor de către mass-media, pentru a se realiza un impact deosebit asupra populației, a guvernanților. Cele mai multe din cererile teroriștilor vizează eliberarea colegilor aflați în detenție, precum și atragerea de noi simpatizanți, adepți, obținerea de profituri considerabile pentru desfășurarea luptei în continuare. În esență, scopul actelor teroriste îl reprezintă paralizarea vieții sociale din spațiul respectiv, prin: declanșarea unor comentarii la scară largă în mass-media; asasinarea unui personaj cheie în ierarhia statală oficială, din domeniul politic, militar, cultural sau lider de opinie; deteriorarea (distrugerea) unui edificiu de valoare pentru autoritatea statală și populația statului vizat; generarea unor negocieri politice sau constrângerea autorităților pentru a veni în întâmpinarea revendicărilor grupării teroriste; sporirea reputației și credibilității grupării teroriste.

Terorismul etnic este o formă de terorism foarte răspândită în prezent, prin care o populație minoritară dintr-un stat, manevrată de grupuri organizate sau chiar de un alt stat, luptă pentru separarea unor regiuni. Exemple concludente sunt conflictele din Kosovo, Țara Bascilor, Kashmir, Palestina, Daghestan, Cecenia etc. Cele mai cunoscute grupări teroriste de acest tip sunt: ETA – în Țara Bascilor (Spania); IRA – în Ulster (Irlanda de Nord); UCK – în Kosovo; OEP – în Palestina. Acțiunile acestor grupări pot degenera în război local (Kosovo, Cecenia, Daghestan) și reprezintă un factor de risc, deoarece exemplul lor poate fi urmat și de alte minorități din lume.

Terorismul religios este, poate, cea mai periculoasă formă de terorism și, cu siguranță, cea mai dificilă de combătut, datorită fanatismului cu care acționează teroriștii militanți. Majoritatea sunt dispuși să-și dea viața fără resentiment pentru scopul insuflat de așa-zișii profeți. Cel mai periculos curent religios este cel al islamului, care stă la baza desfășurării a numeroase conflicte, între Israel și palestinieni, între Rusia și Daghestan, între sârbi și

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

bosniacii musulmani etc. Cele mai cunoscute grupări religioase sunt: Hizb'allah, Hamas și Frații Musulmani.

Terorismul tradițional (clasic) producea victime individuale adresându-se unei colectivități țintă. Teroarea reprezintă un fenomen natural, iar terorismul tradițional a exploatat în mod conștient și sistematic acest fapt. Terorismul tradițional avea un caracter coercitiv, menit să influențeze prin manipulare voința victimelor sale secundare (publicul-țintă) prin lovirea unor victime primare selecționate cu grijă, astfel încât șocul provocat colectivității să fie maxim. Pentru menținerea credibilității, actorii terorismului tradițional își materializau amenințările sistematic, în violențe episodice, obiectivul tactic constituindu-l diseminarea fricii, angoasei și terorii, în sprijinul realizării obiectivului strategic – atingerea scopurilor  politice care motivau acțiunea. În concluzie, obiectivul imediat al teroriștilor tradiționali îl reprezenta crearea panicii și nu distrugerea țintei vizate. Din acest punct de vedere, violența nu reprezenta altceva decât „propaganda prin fapte“, cu rolul de a intimida grupul-țintă.

Actualmente, specialiștii au identificat o nouă formă de terorism – neoterorismul, care vizează suprauciderea și nu coerciția. Acest proces de trecere de la terorismul tradițional la neoterorism, cu formele cele mai periculoase de manifestare – superterorismul și megaterorismul, a durat circa zece ani, o perioadă infimă în raport cu istoria terorismului. Dacă actorii terorismului tradițional își considerau victimele ca responsabilitatea guvernelor/instituțiilor țintă, neoterorismul apreciază fiecare victimă a unui atentat „orb“ ca dușman declarat al promotorilor violenței motivate politic. Acest fenomen de „demonizare“ a victimelor nevinovate ale neoterorismului nu reprezintă o particularitate a „Jihadismului“. Timothy McVeight, atentatorul american de la clădirea Murrah din Oklahoma City (soldat cu 168 de morți, peste 1000 de răniți și pagube materiale cifrate la zeci de milioane de dolari), dorea în mod expres „să ucidă cât mai mulți oameni“.

Superterorismul  poate fi sintetizat prin afirmația unui expert al RAND Corporation: „teroriștii se gândesc în zilele noastre cum să omoare în masă“. Neoteroriștii sunt interesați doar de numărul de victime pe care pot să-l provoace. Acest fapt are o dublă explicație: prima constă în „saturarea“ opiniei publice cu acte de violență motivată politic. De exemplu, în perioada 1960-1990, zilnic se produceau 2-3 atentate teroriste. Cea de-a doua explicație a înclinației pentru creșterea letalității actelor teroriste o constituie lipsa unui scop tactic precis. Absența unor succese politice este compensată prin provocarea unui număr cât mai ridicat de morți în rândurile „dușmanului“.

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

Megaterorismul este bazat pe conceptul de „overkilling“ (supraucidere), utilizat pentru prima dată în 1957 pentru a descrie distrugerea unei ținte cu o forță mult mai mare decât cea necesară. Termenul „overkilling“ a apărut ca necesitate conceptuală, o dată cu supradimensionarea arsenalelor de distrugere în masă create de cele două blocuri politico-militare antagoniste existente până în 1990. Apariția megaterorismului (utilizarea armelor de distrugere în masă de către grupări/organizații teroriste) este deci fundamentată pe coborârea de la nivelul statal la cel sub-statal a unor arsenale care au fost în funcțiune în cei 40 de ani de „echilibru al terorii“. Esențialmente, megaterorismul se bazează pe paradigma „celor 5 W“: Ce?(„What?“) – Arme nucleare, biologice, chimice; Unde? („Where?“) – Oriunde, atât timp cât scopurile sunt atinse; De ce? („Why?“) – Pentru a modifica radical situația strategică și/sau economică, distrugând oameni; Cine? („Who?“) – Teroriștii; Când? („When?“) – Surpriză.

Tradițional, terorismul sinucigaș reprezintă o problemă care s-a manifestat în special în Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est. În ultimele decenii însă, această formă de manifestare a terorismului s-a extins la nivel global, majoritatea organizațiilor teroriste apelând la atacul suicid ca vector de lovire a unor obiective militare și civile. Apariția Jihadului globalizat – promovat de rețeaua Al-Qaeda – a determinat reconvertirea componentei terorismului sinucigaș în strategie de acțiune a organizațiilor fundamentalist-islamice, precum și extinderea cadrului de ținte vizate (fiind depășit nivelul național, identificarea atacurilor a devenit aproape imposibilă). Ultimele atentate teroriste demonstrează existența unei abordări comune la nivelul diferitelor grupări, bazate pe concepția fundamentalismului islamic (Al-Qaeda, organizațiile talibanilor, Jihadul Islamic, GIA etc.). Revendicările Al-Qaeda, cele din Carta organizației Hamas sau cea a Fraților Musulmani, evidențiază faptul că acestea au un obiectiv unic, acela de readucere a lumii la „credința adevărată“, cea a islamului originar.

Terorismul de natură religioasă, apărut ca urmare a manifestării, în anii ’80-’90, a unui adevărat val de conflicte etnico-religioase, utilizează teroarea pentru deturnarea strategiei politice și afectarea economiilor statelor, prin atacuri cu bombe, luări de ostatici, atacuri în locuri publice. Se apreciază că, la sfârșitul anilor ’90, o treime din numărul teroriștilor pe plan global erau motivați religios. Terorismul de natură religioasă este opera fundamentaliștilor religioși, motivați prin dorința de înfăptuire a dorinței lui Dumnezeu, de unde și fanatismul orb care îi caracterizează (atacurile kamikaze din Israel și Irak). Aceștia dispun de o

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

agendă politică puternică, bazată pe propagarea amenințării cu utilizarea terorii de masă și interpătrunderea actelor teroriste cu nevoia de purificare etnică. O statistică recentă, referitoare la susținerea ideii de renaștere a terorismului religios, arată că, pe plan global, 50% dintre actele teroriste sunt produse de grupări de natură religioasă, iar mișcările fundamentaliste s-au triplat între anii ’60-’90 în lumea arabă. Totuși, în ciuda diversității lor, aceste entități dispun de o „logică proprie“ privind justificarea comportamentului și percep nevoia de a-și conserva identitatea religioasă și oportunitatea de a-și modela viitorul.

În urma măsurilor de combatere a terorismului luate în ultimii ani, o serie de organizații teroriste și-au revizuit strategia și tactica de acțiune, concomitent cu reorganizarea lor în vederea contracarării măsurilor de combatere adoptate de guverne. Se poate aprecia că se acționează în primul rând în direcția realizării unei unități de acțiune între grupurile și organizațiile teroriste din diferite țări, a terorismului de dreapta cu cel de stânga, vizându-se din ce în ce mai frecvent obiectivele occidentale. Ca orice organizație politică, grupările teroriste au structuri funcționale pentru locul în care urmează să aibă loc atacul. Deoarece operează în medii ostile, securitatea grupării teroriste este un factor deosebit de important. De aceea, grupările teroriste au o structură celulară. Fiecare celulă este relativ izolată și îndeplinește funcții specifice, cum ar fi: obținerea de informații, apărarea prin contrainformații, sprijinul logistic și desfășurarea de activități specifice terorismului.

În general, structura grupărilor teroriste este similară organizațiilor militare. Sarcinile sunt stabilite și executate respectându-se funcțiile și ierarhia. Grupările teroriste alcătuite din peste 100 de membri au un compartiment central de comandă și control și unul sau mai multe compartimente subordonate, în funcție de regiunile geografice în care acționează. Comandamentele regionale dirijează acțiunile celulelor operaționale și de sprijin. Grupările sub 50 de membri pot avea un singur compartiment de comandă, care controlează direct toate celulele operaționale și de sprijin, indiferent unde s-ar afla. Organizațiile teroriste care nu beneficiază de resurse guvernamentale au nevoie de o structură de sprijin.

Recrutarea teroriștilor se face la vârste fragede, în adolescență. Instruirea se realizează pe bază de programe, care diferă de la o grupare la alta. Structura organizatorică tipică unei grupări teroriste este de tip piramidal. În vârf, se află liderul sau conducătorul nucleului

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

grupării. Acesta definește politica și stabilește direcțiile de acțiune. La următorul nivel se găsesc cadrele active și executanții. Din rândurile lor fac parte bărbați și femei, care execută atacurile teroriste și îi antrenează pe alții. Mulți dintre aceștia sunt devotați cauzei pentru care luptă. Există și profesioniști, care fac parte din cadrele active, fără să aibă însă o motivație ideologică. La un nivel mai jos, se află susținătorii activi, cei care nu se consideră membri ai grupărilor teroriste, dar care sprijină cu bani și alte resurse acțiunile acestora. Ei pot furniza asistență tehnică, logistică și pot avea chiar și roluri minore în desfășurarea acțiunii teroriste propriu-zise. La ultimul nivel, se găsesc susținătorii pasivi; aceștia sunt vinovați de complicitate tacită, deoarece, chiar dacă au cunoștință de activitatea unei grupări teroriste sau de existența unui membru al acestor grupări, se prefac a nu cunoaște nimic.

Liderii organizațiilor teroriste sunt foarte diferiți, ca și grupările pe care le conduc. Deși prezentarea teroriștilor în mass-media este asemănătoare celei a alienaților mintali, majoritatea datelor biografice indică faptul că teroriștii sau liderii lor sunt, în general, motivați politic, bine educați și, de obicei, provin din clasa de mijloc. În unele situații, liderii organizațiilor politice sunt carismatici, dispun de cunoștințe serioase și au o bună pregătire în tacticile militare și cele de planificare.

Acțiunile teroriste sunt executate, în general, de persoane tinere (majoritatea teroriștilor și a membrilor organizațiilor de tip terorist au sub 30 de ani), recrutate din mediile sărace. De exemplu, familiile tinerilor palestinieni decedați pe timpul executării actelor teroriste primesc sume mari de bani ce le asigură bunăstarea. De asemenea, partizanii terorismului religios mai sunt atrași din țările lumii a treia și, rareori, din mediile intelectuale, atacurile din 11 septembrie 2001 constituind un bun exemplu în acest sens. În marea lor majoritate, teroriștii islamici aparținând aripilor extremei drepte trăiesc în orașe mici și sunt credincioși, chiar fanatici. Chiar dacă în unele societăți islamice femeile nu sunt acceptate social, în ultima vreme s-a făcut resimțită atragerea acestora în cadrul mișcărilor extremiste. După cum au demonstrat atentatele comise la 11 septembrie 2001 pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, terorismul a depășit stadiul unor simple asasinate și atentate cu bombe. În prezent unele organizații teroriste au capacitatea tactică de a ucide mii de persoane dintr-o singură acțiune și de a amenința comunități întregi în timp de pace. (Anexa 5)

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au adus în atenția opiniei publice internaționale un nou tip de teroriști: piloții sinucigași.Ca și pentru temuții

Pop Alina Anca Tipuri de organizații criminale în SUA

kamikaze japonezi din ultima parte a celui de al doilea război mondial, care se năpusteau pilotând avioane încărcate cu bombe asupra vaselor de război americane, pierzându-și viața, pentru această categorie de teroriști, a muri pentru poporul lor, este o chestiune de onoare.

În urma măsurilor de combatere a terorismului din ultimul timp, unele organizații teroriste și-au revizuit strategia, constatându-se o colaborare între grupări și o specializare pe anumite tipuri de acțiuni. Astfel, organizația arabă „15 mai” execută numai atentate cu bombă artizanală, OEP este specializată în deturnări de avioane, iar ASALA în atentate asupra diplomaților. Toate grupările teroriste dispun de mari sume de bani, rezultate atât din sponsorizarea statelor, cât și din surse proprii, prin acțiuni de șantaj și jafuri armate și sunt răspândite în întreaga lume și pe întreg teritoriul american. ( Anexa 4)

Aproape zilnic, omenirea se confruntă cu acțiuni extremist-teroriste care generează insecuritate și tulbură profund viața normală a societății, sfidând ordinea de drept internă și internațională. Prin amploarea și diversiunea formelor sale terorismul a dobândit în ultimele decenii un caracter global, constituind o amenințare gravă pentru securitatea și pacea mondială.

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

CAPITOLUL III

TEORII CRIMINOLOGICE AMERICANE

3.1. Școala de

În sociologie și criminologie, mai târziu, Școala de a fost primul set important de lucrări care s-au dezvoltat în anii 1920 și 1930, specializându-se în sociologie urbană, prin combinarea teoriei cu activitatea de teren, empirica. Inițial, au fost implicați cercetători de la mai multe universități din zonă, după care termenul s-a utilizat cu referire la Universitatea din Chicago, Departamentul de Sociologie, una din cele mai vechi și mai prestigioase școli. După al doilea război mondial, a apărut o „a doua Școală de ”, ai cărei membri au utilizat interacționismul simbolic combinat cu metodele de cercetare de teren, pentru a crea un nou set de lucrări. Aceasta a fost una dintre primele instituții care a folosit metodele cantitative în criminologie.

Cercetătorii majori ai primei „Școli de ” au fost Nels Anderson, Ernest Burgess, Ruth Shonle Cavan, Edward Franklin Frazier, Everett Hughes, Roderick D. McKenzie, George Herbert Mead, Robert E. Park, Walter C. Reckless, Edwin Sutherland, WI Thomas, Frederic Thrasher, Louis Wirth și Florian Znaniecki.

Școala de este cel mai mult recunoscută pentru sociologie urbană și pentru dezvoltarea abordării interacționiste simbolice. Aceasta s-a concentrat cu precădere asupra comportamentului uman, determinat de structurile sociale și de factorii fizici de mediu, mai degrabă decât de caracteristicile genetice și personale. Biologii și antropologii au acceptat teoria evoluției, prin demonstrarea faptului că animalele se adaptează la mediul lor. Prin aplicarea acestei teorii asupra oamenilor, care sunt considerați responsabili pentru propriile destine, Școala a considerat că mediul natural, populat de comunitate, reprezintă un factor important în modelarea comportamentului uman , iar orașul funcționează ca un microcosmos.

În ciuda numelui său specificând un oraș, Școala de reprezintă una dintre teoriile cele mai valide și generalizabile, în sensul cămulte din propunerile sale pot fi ușor aplicate la creșterea și evoluția practică a tuturor orașelor din întreaga lume. Școala de la

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

Chicago, care este adesea menționată ca Școala ecologică sau „teoria dezorganizării sociale”, reprezintă un exemplu perfect de echilibrare a teoriei cu analiza științifică și, în același timp, un ghid de punere în aplicare a unor politici care se dezvoltă și astăzi . Cel mai important aspect îl reprezintă faptul că Școala de fost simbolul folosirii teoriilor de dezvoltare și de testare științifică pentru a ajuta la îmbunătățirea condițiilor în societate, atunci când aceasta a fost cea mai necesară, lucru care poate fi apreciat doar prin înțelegerea gradului de haos și a criminalității care a existat în Chicago, la sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900.

Experții au stabilit că în secolul al 19-lea orașul Chicago a avut cea mai rapidă creștere din istoria SUA. Datele recensământului indică faptul că populația a crescut de la aproximativ 5.000 de persoane (începutul anilor 1800) la mai mult de 2 milioane în anul 1900. Această rată de creștere masivă a avut loc din cauza poziției geografice centrale a orașului Chicago. Este important să se țină cont de faptul că la mijlocul anilor 1800, multe orașe mari din SUA nu aveau practic agenții oficiale sociale care să se ocupe de problemele de urbanizare. După ce au apărut agențiile de poliție CIES, atribuțiile lor au inclus de la găsirea copiilor pierduți până la colectarea de gunoi, în primul rând pentru că nu au fost alte agenții pentru a efectua aceste sarcini. Prin urmare, comunitățile au fost în mare parte responsabile pentru rezolvarea problemelor lor, inclusiv a criminalității și delincvenței.

     Liderii și oamenii din Chicago aveau nevoie de îndrumare pentru a dezvolta soluții pentru problemele lor, în special în ceea ce privește ratele ridicate ale delincvenței. Acesta a fost un factor cheie în apariția Departamentului de Sociologie de din Chicago, care a devenit important și dominant la începutul anilor 1900. În esență, sociologia modernă s-a dezvoltat în Chicago, deoarece acest oraș avea nevoie cel mai mult să își rezolve problemele sociale. Astfel, Chicago a devenit un tip de laborator oratoriu pentru cercetătorii sociologici, iar ei au dezvoltat o serie de teorii ale criminalității și altor boli sociale, care sunt dovedite a fi încă valabile și astăzi.

Școala de ecologie umană de , inspirată de curentul ecologic, recunoaște existența unei analogii între ecologia umană și cea vegetală, care coexistă spațial. Pornind de la argumentele lui Durkheim, după care creșterea criminalității a fost determinată de schimbările sociale rapide (datorită neexercitării controlului), cercetătorii de de

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

Sociologie a Universității din Chicago au efectuat studii largi pentru a evidenția relația dintre factorii de mediu și crimă.

Activitatea științifică a lui Frederic E. Clements (1916) a avut influențe majore. El a propus ideea conform căreia o comunitate vegetală este un superorganism și comunitățile se dezvoltă într-un tipar fix de etape succesorale de la început până la un punct culminant, ajungând la o stare de autoreglementare a echilibrului. Prin analogie, un individ se naște, crește, se maturizează și moare, dar comunitatea în care individul a locuit continuă să crească și prezintă proprietăți care sunt mai mari decât suma proprietăților părților.

Membrii Școlii s-au concentrat asupra orașului Chicago, ca obiect de studiu lor, căutând dovezi dacă urbanizarea și creșterea mobilității sociale au fost cauzele problemelor sociale contemporane. Inițial, Chicago a fost un mediu fizic gol. Prin 1860, Chicago a fost un oraș mic, cu o populație de 10.000 locuitori. Nu a avut loc o creștere mare decât după incendiul din 1871. În 1910, populația a depășit două milioane. Rapiditatea de creștere a fost determinată de un aflux de imigranți fără adăpost, condiții precare de locuit, condiții proaste de lucru, bazate pe salarii mici și ore lungi.

Thomas și Znaniecki (1918) subliniază faptul că libertatea bruscă de mișcare a imigranților eliberate în urma controalelor din Europa a dus la o creștere dinamică. Pentru Thomas, grupurile în sine trebuiau să se reconstruiască și să prospere. Burgess a studiat istoria dezvoltării și a concluzionat că orașul nu a crescut la periferii, doar în zonele centrale. Deși prezența lacului Michigan a împiedicat încercuirea totală, el a formulat teoria conform căreia toate marile orase s-ar extinde de la centru spre zonele marginale, în inele concentrice pe care el le-a descris ca fiind zone.

C. Shaw, McKay și Thasher au fost considerați a fi pus bazele instituționalizării, dacă nu chiar a nașterii sociologiei ca și știință. Ei au împărțit zonele pentru a stabili raportul dintre industrializare, urbanizare și criminalitate, sesizând că ilegalitățile comise de către delincvenți erau cel mai frecvent învecinate cu mediul în care trăiau. Concluziile lor au fost materializate în numeroase lucrări: „Delincvența juvenilă și ariile urbane" (1924), „Ariile delincvenței" (1929), „Factori sociali în delincvența juvenilă" (1931). În aceste studii, cercetătorii criminologi au întocmit hărți regionale și au stabilit zonele conduse de numeroase delicte, încercând să explice cauzele delincvenței în marile concentrații urbane unde proporția imigranților este ridicată. Ratele cele mai ridicate de criminalitate au fost identificate în apropierea zonelor puternic industrializate, starea economică joasă influențând actele de violență. Delincvența este strâns legată de procesul invadării și succesiunii, marile concentrări

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

de imigranți fiind cauzele ce generează cea mai ridicată rată a criminalității. Se consideră că imigranții nu se identifică cu regiunea, ei sunt precum niște specii de plante ce trăiesc pe pământ ostil și care, în încercarea de a supraviețui, apelează la diferite forme de adaptare impuse.

Studiile efectuate în scopul analizei statistice a delincvenței, în diferite orașe din S.U.A (Chicago, Boston, Cleveland, Cincinnatti), au evidențiat corelația dintre delincvență și diferite zone ale orașelor, denumite zone de deteriorare morală sau zone de deteriorare personală (familii dezorganizate, șomaj, condiții de muncă și locuit defavorabile, mortalitate infantilă), care constituie zone criminogene specifice, așa numitele „zone rău-famate".

Clifford Shaw (1895-1957), este cel care a elaborat teoria ecologică, în urma cercetărilor făcute în Chicago în anii 1930 și, potrivit acestei teorii, circumstanțele economice și sociale, ca factori de mediu ale unei anumite zone, influențează decisiv nivelul criminalității. Teoria ecologică împarte orașul Chicago în cinci zone concentrice: centrul de afaceri (Loop); o arie de tranziție, respectiv zona industrială ocupată de săraci; clasa muncitorilor, evacuați din zona doi; zona rezidențială, cu apartamente foarte scumpe și zona navetiștilor, înafara limitelor orașului. Conform teoriei, s-a calculat delicvența în fiecare zonă.

C. Shaw și McKay au lansat ca variantă a teoriei ecologice și teoria transmiterii culturale, după care ariile de înaltă delincvență sunt cele care dezvoltă o subcultură criminală. Ei sugerează că în anumite zone de tranziție criminalitatea este mai mare decât în celelalte. Aceste zone de tranziție sunt caracterizate de locuințe improvizate, care nu respectă stanardele calitative de siguranță publică și sănătate și sunt supra aglomerate deoarece chiriile sunt mult mai ieftine. Aceste locuințe sunt preferate de cei care migrează de la sate la orașe, de străinii veniți de peste granițe. Datorită acestui lucru, chiriașii nu se stabilesc, mulți dintre ei plecând în zone mai bune atunci când au îndeplinit condițiile economice pentru a se muta. Tot din același motiv, chiriașii nu investesc în renovarea și menținerea proprietăților la un standard normal al securității. „Zona de tranziție” este un loc de schimbări constante, de aceea nu există solidaritatea unei comunități, chiriașii stabilind cu greu relații interpersonale. Această vecinătate a fost descrisă ca „social desintegration” (dezintegrare socială), deoarece în aceste zone oamenii sunt mult mai dispuși să comită crime). Aceste cartiere au fost denumite ca

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

"zone rău famate și periculoase". Bandele și oragnizațiile criminale își desfășoară acțiunile în aceaste zone. Generalizând aceste idei, vom vedea că există o legătură între mediu și criminalitate, între mediu și siguranța publică, între mediu și sănătate, între dezorganizarea socială și criminalitate.

Thrasher efectuează și el cercetări criminologice de aceeași inspirație și stabilește în urma acestora că delicvența juvenilă este rezultatul unei adaptări sau aclimatizări dificile a imigranților la condițiile socio-geografice, dar și a izolării și imposibilității adaptării culturale a acestora. Spre deosebire de adepții ideii potrivit căreia delincvența este mai ridicată la periferii sau în mahalale, Trasher consideră că „banda" se constituie și acționează ca element „interstatal" în tot perimetrul orașului.

Teoriile ecologice, cu toate că au avut numeroși adepți în rândul criminologilor, au fost criticate de alți cercetători pe motiv că au un sens reacționar și sunt netemeinice sub aspect teoretic, deoarece conduita umană nu poate fi subordonată exclusiv legilor generale ale lumii organice, ignorând rolul hotărâtor al raporturilor sociale interumane și tratând greșit imaginea societății și problema determinării conduitei fiecărui individ.

Școala de teorie criminologică de a avut scopul de a vedea dincolo de simplele explicații clasice ale crimei. Primele teorii apărute cu privire la comportamentul criminal s-au axat pe individ, promovând idei precum faptul că, crima ar fi o alegere rațională, criminalii sunt născuți cu aceste gene și prezintă și anumite caracteristici fizice, care îi diferențiază de restul oamenilor. Școala de a introdus ideea de socializare ca o explicație pentru activitatea criminală. Teoriile acestei școli susțin că oamenii nu se nasc pur și simplu buni sau răi, ci sunt influențați la rândul lor de alți oameni, de diverse situații sociale și de alte forțe externe care îi înconjoară.

Școala este renumita , probabil, mai ales , pentru teoriile subculturii enunțate de Thrasher, Frazier și Sutherland, precum și pentru aplicarea principiilor de ecologie, pentru dezvoltare teoriei dezorganizării sociale, care se referă la consecințele eșecului instituțiilor sociale sau organizațiilor sociale, incluzând familia, școala, biserica, instituțiile politice, poliția în comunitățile identificate, sau în societate în general, precum și la concecințele eșecului relațiilor sociale care încurajează în mod tradițional cooperarea între oameni.
Thomas a definit dezorganizarea socială ca fiind „incapacitatea unui cartier de a-și rezolva problemele împreună”, ceea ce a sugerat un nivel de patologie socială și de

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

dezorganizare personală, astfel încât termenul de „organizare socială diferențială” a fost preferat de mulți și este posibil să fi devenit și sursa lui Sutherland în emiterea teoriei asocierii diferențiale.

Cercetătorii Școlii din Chicago au furnizat o analiză clară care a arătat faptul că orașul reprezintă un loc unde viața este superficială, unde oamenii sunt anonimi, iar relațiile sunt tranzitorii și obligațiile familiale slabe. Ei au observat, de asemenea, slăbirea relațiilor sociale primare și pun acest proces pe seama unei profunde dezorganizări sociale.

3.2. Curentul culturalist

Un alt grup de teorii din sfera modelului consensual sunt cele care aparțin curentului culturalist, care raportează personalitatea individului la cultura în care se dezvoltă și pe care o asimilează. În elaborarea ipotezei de cercetare, promotorii acestor teorii pornesc de la recunoașterea existenței sistemului social care are menirea de a integra într-un echilibru dinamic toate clasele, categoriile și grupurile care compun societatea. Din acest sistem se detașează acea secvență care vine în conflict cu consensul cultural global. Tema centrală a orientării culturaliste în criminologie este raportul dintre cultură și criminalitate. Aceasta din urmă este privită ca o „adaptare inversă” a indivizilor, care asimilează norme și valori opuse celor general acceptate de majoritatea membrilor societății.

Teoria asocierilor diferențiale

Edwin H. Sutherland (1883-1950) a fost un teoretician, sociolog și criminolog american. El a aparținut curentului interacționismului simbolic, a inițiat studiul american cu privire la criminalitatea gulerelor albe și a introdus conceptul de "asociere diferențială". În plecat de și a intrat din Chicago, unde și-a dat, de altfel,și doctoratul. Acolo a avut loc și marea sa conversie de la istorie la sociologie. O mare parte din studiul său a fost influențat de „Școala Criminologică de ”, care a studiat comportamentul uman determinat de factori sociali și de mediu, mai degrabă decât de caracteristicile genetice sau personale. În 1939 el a fost numit președinte al Asociației Americane de Sociologie (ASA).

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

După terminarea studiilor universitare, Sutherland a fost angajat din Minnesota, între 1926 și 1929, unde și-a consolidat reputația unuia dintre criminologii de top ai țării. În această perioadă, s-a concentrat pe sociologie, pe care a privit-o ca pe o întreprindere științifică al cărui scop era înțelegerea și controlul problemelor sociale, inclusiv al criminalității. Mai târziu, el s-a mutat din Indiana și a devenit fondatorul școlii de criminologie din Bloomington. În acest timp, el a publicat 3 cărți – „Douăzeci de mii de oameni fără adăpost” (1936), „Hoțul profesionist” (1937), și a treia ediție a „Principiilor de Criminologie” (1939). În 1939, Sutherland a fost ales președinte al Societății Americane de Sociologie, iar în fost ales președintele Asociației de Cercetare Sociologică.

Elaborată de Edwin Sutherland, teoria „asociațiilor diferențiate” este una din teoriile reprezentative ale curentului culturalist. Considerat a fi fondatorul criminologiei sociologice nord-americane, Sutherland elaborează o teorie complexă, propunând o abordare multifactorială a criminalității, privită ca un fenomen socio-cultural. Conform teoriei sale, comportamentul delincvent se învață printr-un proces obișnuit de comunicare cu alte persoane, în cadrul unor grupuri. El se dobândește prin asocierea cu indivizi care apreciază favorabil acest comportament și prin izolarea (diferențierea) de persoanele care îl apreciază defavorabil.

Considerând comportamentul delincvent ca fiind alcătuit atât din „elementele care intră în joc în momentul comiterii faptei”, cât și din „elementele care au influențat anterior viața delincventului”, sociologul și criminologul american E. R. Sutherland elaborează o teorie „genetică” a delincvenței. Teoria lui Sutherland pleacă de la premisa că în viața socială indivizii, atât cei adulți, cât și cei tineri se confruntă cu modele pozitive (conformiste) și negative (nonconformiste) de comportament și conduită, care nu se transmit nici pe cale ereditară, nici nu se imită, ci se „învață” în cadrul proceselor de comunicare și relaționare socială dintre indivizi și grupuri diverse. Această „comunicare” poate fi atât verbală, cât și comportamentală, transmisă prin „exemplul” altor persoane cu care se vine în contact direct. Procesul de „învățare” a delincvenței nu este însă liniar, ci include mai multe trăsături și momente în desfășurarea sa. Mai întâi, indivizii, aflându-se în contact unii cu alții, încep să-și orienteze mobilurile, scopurile și atitudinile în funcție de interpretările favorabile sau nefavorabile pe care le acordă regulilor și dispozițiilor legale. Este deci posibil ca în anumite grupuri sociale să predomine acele persoane pentru care, în mod invariabil, dispozițiile legale

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

reprezintă reguli de necontestat, datorită internalizării și acceptării prohibițiilor și restricțiilor sociale. În schimb, în alte grupuri predomină indivizii care înclină spre violarea acelorași dispoziții legale. În consecință, atașarea sau asocierea unui individ la unul sau altul dintre cele două grupuri – conformiste (nondelincevnte) sau nonconformiste (delincvente) – reprezintă momentul cel mai important de care depinde evoluția ulterioară a carierei individului.

Indivizii care devin delincvenți sunt confruntați mai mult cu modele criminale aparținând acelor grupuri care nu acceptă, nu recunosc sau nu respectă normele legale. De aceea, evoluția spre delincvență, apărută prin „asociație” cu modele criminale, are aceleași mecanisme ca și cea implicată într-o carieră nondelincventă. Ea nu se dobândește printr-un simplu proces de comunicare sau imitație, ci prin „învățarea” și experimentarea tehnicilor și procedeelor de comitere a delictelor. Alte elemente ce caracterizează „asociațiile diferențiale” se referă la frecvența, durata și intensitatea acestora, care oferă individului posibilitatea dea alege și a „învăța” între comportamentele convenționale, conformiste, și alte conduite nonconformiste sau deviante. Această opțiune și învățare începe încă din copilărie și durează pe tot parcursul vieții individului, care se află permanent în fața unor finalități sau mijloace variabile ce-i pot influența conduita sa morală.

Cu toate aceste limite, unele din afirmațiile acestei teorii își găsesc o validitate parțială în domeniul delincvenței juvenile, dacă avem în vedere faptul că, în cadrul societății și al grupurilor sociale, există modalități și grade diferite de socializare a adolescenților și tinerilor care nu coincid întotdeauna. Din acest motiv, pe parcursul socializării treptate, chiar dacă tinerii asimilează și interiorizează exigențele și interdicțiile sociale transmise de familie și școală, ei pot „învăța” anumite comportamente nonconformiste și deviante în cadrul grupului stradal sau de prieteni. De aceea, în studierea etiologiei delincvenței juvenile trebuie să se țină seama de caracteristicile socializatoare ale mediului familial sau social, care, în anumite cazuri, pot deveni adevărate „canale” de transmisie a unor comportamente negative în rândul adolescenților.

Sutherland insistă pe faptul că valorile și nevoile sunt aceleași atât pentru infractor, cât și pentru conformist. Fiecare tip de comportament criminal, astfel, depinde de modul în care societatea stimulează sau inhibă modelele de asociere. Prima explicație a teoriei diferențiale de asociere apare în ediția din „Principiilor de Criminologie”, iar în a patra ediție a aceasteia, el a prezentat teoria sa finală. Teoria lui are nouă postulate de bază:

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

Comportamentul criminal este învățat, nu moștenit; de asemenea, persoana care nu este deja antrenată în crimă nu poate inventa un comportament criminal.

Comportamentul criminal este învățat prin interacțiunea cu alte persoane într-un proces de comunicare. Această comunicare este, în cele mai multe cazuri, verbală, dar poate include și gesturi.

Partea principală a învățării unui comportament criminal se produce în cadrul grupurilor și comunicării la nivel personal, iar ziarele și televiziunea joacă un rol relativ neimportant în conturarea comportamentului criminal.

Atunci când comportamentul criminal este învățat, acesta include tehnici de comitere a infracțiunii, care sunt uneori foarte simple.

Direcțiile specifice a motivelor sunt învățate ca fiind favorabile sau nefavorabile din definițiile codurilor juridice. Acest context diferă în funcție de situație și, de obicei, se găsește în SUA, unde conflictul cultural în ceea ce privește codul legal există.

O persoană devine delicventă din cauza unui exces de condiții favorabile de încălcare a legislației, în comparație cu condițiile nefavorabile de încălcare a legii. Acesta este principiul asocierii diferențiale. Când oamenii devin criminali, ei fac acest lucru nu numai din cauza contactelor cu modele infracționale, ci, de asemenea, din cauza izolării de modelele anticriminale.

Asocierile diferențiale pot varia în frecvență, durată, prioritate și intensitate. Prioritatea pare a fi importantă în principal prin influența selectivă și intensitate.

Procesul de învățare al comportamentului criminal prin asociere cu modele criminale și anti-criminale presupune toate mecanismele care sunt implicate în orice învățare. Negativ, acest lucru înseamnă că învățarea comportamentului criminal nu se limitează la procesul de imitație. O persoană care este sedusă, de exemplu, învață un comportament criminal prin asociere, dar acest lucru nu poate fi descris ca imitație.

În timp ce comportamentul criminal este o expresie a nevoilor generale și a unor valori, ele nu se explică prin nevoile generale și valorile comportamentului anti infracțional. Hoții fură, în general, cu scopul de a-și asigura bani, dar, de asemenea, și lucrătorii onești lucrează cu scopul de a acumula bani.

În principiu, el a crezut că asociațiile individuale sunt stabilite într-un context general de organizare socială (de exemplu, veniturile familiei sunt un factor de stabilire a reședinței de

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

familie și, în multe cazuri, rata delincvenței este în mare parte legată de valoarea de închiriere de case) și astfel, organizarea diferențială a grupurilor, ca o explicație a ratelor diferite ale criminalității, este în concordanță cu teoria asociației diferențiale.

Rămân memorabile unele dintre interviurile lui Sutherland, în special cel realizat de către Conwell Chic, făcut pentru „Hoțul profesionist”. Sutherland a ajuns la concluzia că nu toată lumea poate deveni un hoț profesionist, ci mai degrabă trebuie să fie acceptat într-un grup de hoți profesioniști și apoi îndoctrinat în profesie. În carte, el a subliniat asocierea diferențială prin afirmația că „definiția finală a hoțului profesionist se află în cadrul asocierii diferențiale. O persoană care este primită în grup și recunoscută ca un hoț profesionist rămâne un hoț profesionist. Elementul diferențial în asocierea hoților este în primul rând de ordin funcțional, mai degrabă decât geografic.” În concluzie, el a arătat caracteristicile generale ale hoțului profesionist și modul lor specific de a trăi, în detaliu, în termeni de asociere diferențială: hoțul profesionist este cel care fură profesional. Acesta iși face o afacere din a fura și orice act este atent planificat. Are diverse abilități și metode tehnice, care sunt diferite de cele ale altor criminali profesioniști. Atitudinea unui hoț față de altul este foarte prietenoasă. Nu numai că un hoț avertizează un alt hoț de eventualele pericole, dar, de asemenea, el evită a face lucruri care vor pune în pericol alți hoți. Hoții sunt toți uniți împotriva organelor de drept, lucru comun tuturor infractorilor, de altfel, nu numai hoților.

Codurile de etică sunt mult mai necesare și aplicabile între tâlhari decât în ​​rândul societatilor comerciale legitime. Ei trădează foarte rar alți hoți. Dacă un gangster, de exemplu, intră într-un loc și găsește un alt gangster acolo, care fură sau comite orice alt act criminal, el va pleca de acolo imediat. Aceasta este, parțial, din curtoazie profesională și, parțial, pentru siguranță.
Hoțul profesionist trăiește în lumea interlopă, are relații și este simpatic acolo. Deoarece această lume este o societate exclusivistă, este necesar ca străinul să fie identificat înainte de a fi admis în interiorul ei. Limbajul lumii interlope este o dovadă a aparteneței la aceasta , dar de asemenea, și un mijloc de identificare (ex. cuie = arestat, vărsat = stație de cale ferată). O persoană poate deveni un hoț profesionist numai în cazul în care acesta este antrenat de către cei care sunt deja profesioniști.

Teoria lui Sutherland se bazează pe două ipoteze principale: devianța apare atunci când oamenii definesc o anumită situație ca o ocazie potrivită pentru încălcarea normelor sociale

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

sau a legislației penale; definiri ale situației sunt dobândite de un individ prin experiența dobândită, istoria sa, în special asociațiile din trecut cu alții.

Sutherland nu pretinde că simpla asociere cu infractorii ar conduce la un comportament criminal, lucru care a fost de multe ori greșit înțeles de către alte critici, dar el a privit crima ca o consecință a valorilor contradictorii. Persoanele cu un exces de expuneri la situații penale vor fi mult mai sensibile la noi situații infracționale și mai puțin receptive la mediul anticriminal.

În ultima sa carte sa majoră, „Criminalitatea gulerelor albe”, Sutherland a analizat crimele comise de societățile americane și de directorii acestora. El a ridicat îndoieli cu privire la fiabilitatea și validitatea datelor convenționale și a afirmat că „infracțiunile cu gulere albe ar trebui să fie incluse în datele analizate de criminologi, la fel ca infracțiunile juvenile, care sunt incluse în aceste date.” El credea că „generalizările convenționale despre crimă și criminalitate sunt invalide, deoarece ele explică doar crima din clasele de jos.”

Potrivit lui Sutherland, este important să se rețină că există pericole semnificative în explicațiile convenționale trase din probe părtinitoare. În cazul în care statisticile sunt valide și de încredere, ar trebui să fie libere de eroarea de eșantionare. Prima eroare a statisticilor provine din faptul că numărul de infracțiuni cunoscute de poliție este mult mai mic decât numărul real. Victimele consideră, de multe ori, că nu merită sesizarea crimei. A doua eroare vizează problema criminalității gulerelor albe. Chiar dacă pericolul acestora, pentru societate, este mult mai ridicat, în ceea ce privește efectul asupra proprietății private și asupra instituțiilor sociale, acestea tind să nu fie incluse în statistici, oficial sau nu. De aici, apare dificultatea de a detecta și a pedepsi această crimă.

În consecință, el a negat teoriile convenționale, argumentând că teoria conform căreia comportamentul criminal, în general, se datorează, fie sărăciei, fie unei predispoziții psihopatice și sociopaet, s-a dovedit a fi invalidă pentru trei motive. În primul rând, generalizarea se bazează pe un eșantion părtinitor care omite aproape în întregime comportamentul infractorilor cu gulere albe. În al doilea rând, generalizarea că criminalitatea este strâns asociată cu sărăcia, evident, nu se aplică infractorilor gulerelor albe, deoarece, cu mici excepții, în general, ei nu sunt săraci. În al treilea rând, teoriile convenționale, nici măcar nu explică criminalitatea clasei de jos.

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

Mulți au criticat teoria lui Sutherland, dar sustinătorii au susținut că ,de multe ori, critica a rezultat din interpretarea greșită a teoriei acestuia.

Unul dintre aceștia este Donald R. Cressey care a susținut convingător că multe dintre critici au fost, pur și simplu, „erori” sau interpretări greșite din partea criticilor. De exemplu, teoria a fost considerată de critici a fi invalidă, deoarece nu toți cei care au venit în contact cu infractori au devenit, la rândul lor, criminali. Aceasta interpretează greșit propunerea teoriei potrivit căreia comportamentul criminal este învățat prin intermediul asocierii diferențiale (expunere în raport cu modelele criminale și noncriminale), nu pur și simplu, prin orice fel de contact cu persoane care au încălcat legea. O altă critică importantă a susținut că teoria lui Sutherland este o „deviere culturală”, prezentând teoria ca o modalitate de a arăta prezumții greșite despre comportamentul uman și rolul culturii în comportament deviant. Matsueda (1988) a afirmat că „reduce teoria (lui Sutherland) la o caricatură”.

Warr și Stafford au studiat, și ei, mecanismul prin care delincvența este transmisă social. Ei au constatat că delincvența a derivat mai degrabă din comportamentul celor din jur decât ca o consecință a atitudinilor dobândite de la colegi. Acest lucru înseamnă că afirmația lui Sutherland, conform căreia atitudinea colegilor, într-un colectiv, este un factor major al delincvenței este incompletă.

Nici o teorie nu poate explica perfect fiecare aspect al crimei, al actului deviant. Aceasta trebuie să includă alte diferite teorii pentru o mai bună explicare. Cu toate acestea, chiar dacă are unele defecte, teoria asocierii diferențiale a lui Sutherland are multe puncte forte. Alte teorii sociale au fost influențate, în timp, de asocierea diferențială și mulți cercetători încearcă încă, continuu, să testeze utilitatea și validitatea teoriei lui Sutherland. Prin aceste eforturi, teoria lui Sutherland este încă în curs de modificare și de dezvoltare, cu scopul de a explica o cât mai mare varietate de devieri comportamentale.

Susținând caracterul tot mai profesionist și organizat al delincvenței, E. Sutherland consideră criminalitatea ca fiind apanajul unei categorii ce profită de ascendentul ei economic și politic, desfășurând activității ilegale, de cele mai multe ori nedescoperite de factorii specializați în control social.In multe societăți funcționează organizații formale și informale întemeiate pe complicitate și activități ilegale, care profesează șantajul și intimidarea, presiunea politică și frauda, corupția socială. Organizațiile criminale includ majoritatea

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

sectoarelor de activitate pe care le folosesc drept paravan de acoperire a activităților ilegale,

având extindere coruptă în sfera politicului, legislativului și administrației (trafic și comercializare de droguri și arme, delicte computerizate, evaziuni fiscale, gestiuni frauduloase, spălarea banilor murdari, contrabandă. Pentru el prevenirea delincvenței constă în evitarea contactului cu modelele criminale și confruntarea cu cele neutre sau conformiste. Ipotezele avansate de Sutherland parțial s-au validat evidențiind faptul că fiecare dintre grupuri, datorită organizării diferențiale a societății, au o imagine reală vizând scara de valori, interesele, scopurile.Teoria asociațiilor diferențiale își aduce contribuția pe linia evidențierii ideii că raporturile sociale între indivizi sunt determinate fundamental de forma de organizare socială ce facilitează sau obstrucționează forme specifice de comportament infracțional.

Teoria subculturilor delicvente

În criminologie, teoria subculturală a apărut ca rezultat al studiilor Școlii de cu privire la bandele regionale și s-a dezvoltat prin intermediul școlii interacționismului simbolic, argumentând că anumite grupuri sau subculturi în societate au valori și atitudini care

sunt favorabile criminalității și violenței. Accentul principal este pus pe delincvența juvenilă, deoarece teoreticienii cred că, în cazul în care aceste infracțiuni pot fi înțelese și controlate, se va rupe tranziția de la infracțiunile comise în adolescență la crimele comise de adulți.

Privind valorile sociale ca un important suport în determinarea comportamentului deviant, această teorie afirmă necesitatea de a observa resorturile intime ale delincvenței din perspectiva particulară a ”subculturilor” existente în cadrul unei societăți. Principalii reprezentanți ai acestei orientări (A. Cohen, M. Gordon, M. Yinger ș.a.) consideră că subcultura reprezintă o subdiviziune a modelelor culturale la care participă o parte din grupurile sociale. Aceste subculturi apar ca o reacție de protest față de normele și valorile și bunurile sociale. Din acest motiv, orice subcultură include un set de valori și norme diferit de cel al societății, uneori fiind chiar în contradicție cu sistemul de valori dominant (cum este, de pildă, cazul așa-numitelor „contraculturi”). Atunci când indivizii aparținând unor asemenea subculturi utilizează modalități și mijloace ilegitime și antisociale pentru a-și realiza nevoile și scopurile, ne aflăm în fața unor „subculturi delincvente”.

Albert K. Cohen este un proeminent criminolog american. El este renumit pentru teoria subculturii cu privire la delincvența urbană în cadrul bandelor, de referință fiind lucrarea sa

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

Băieții delicvenți: Cultura bandelor”. Cohen a fost vicepreședinte al Societății Americane de Criminologie, iar în 1993 i-a fost atribuit premiul societății „Edwin H. Sutherland”. Cohen a scris despre bandele de delincvenți și a sugerat faptul că astfel de grupări au încercat să înlocuiască normele comune ale societății cu propriile lor valori și subculturi.

El a propus două ideologii de bază, dintre care prima se numește „statusul frustrării”. Starea de frustrare este îndreptată, în principal, către tinerii din clasele inferioare. Nu există nici o paralelă între propriile lor realități sociale și restul obiectivelor promovate de societate. Ei devin frustrați din cauza dezavantajelor și a inegalităților cu care se confruntă, și acest lucru duce la al doilea principiu al lui Cohen, „formarea de reacție”. Tinerii din clasele inferioare înlocuiesc normele societății cu alternative. Este un proces care permite membrilor grupurilor de a se adapta la excluderea lor din societate. Spre deosebire de teoria tulpină a lui Merton, Cohen este de părere că reacția la frustrare este un răspuns colectiv, mai degrabă decât unul individualist.

Identificând existența unor tipuri și niveluri diferite de socializare, Cohen evidențiază faptul că în familie copiii asimilează, prin intermediul părinților, modele de valori și norme omogene și coerente, în timp ce prin socializarea făcută de școală această omogenitate dispare. În consecință, sistemul de valori prin care sunt apreciate performanțele tinerilor în școală aparține claselor  privilegiate sau care dețin puterea. Din acest motiv, supuși presiunii celor două forme de socializare – familială și școlară – copiii aparținând claselor defavorizate reacționează într-un mod asemănător nevrozei, prin exteriorizarea frustrării și asocierea în bande sau „subculturi” delincvente. În felul acesta,„subcultura” delincventă apare ca o reacție față de valorile și normele clasei privilegiate, banda de tineri delincvenți adoptând o conduită și un comportament conforme cu standardele „subculturii” din care fac parte. Preluând aceste idei, alți autori consideră că delincvența juvenilă are ca sorginte constituirea unor grupuri de tineri în bande organizate și structurate, care reprezintă în esență un „mod de supraviețuire” și de adaptare a celor marginalizați și frustrați în raport cu modelul normativ și valoric al celor privilegiați. Banda reprezintă, într-un anumit fel, o „formă de organizare socială” negativă a tinerilor, datorită eșecului acțiunii unor instituții sociale, corupției și indiferenței față de situația tineretului, șomajului, sărăciei și ocaziilor prea puțin numeroase de distracție și recreare. Reunind tineri care se confruntă cu probleme sociale asemănătoare (sărăcie, mizerie, șomaj, inegalitate etc.), aceste bande organizează acțiuni ilicite pentru a-și realiza scopurile și interesele, transformându-se, uneori, în adevărate „subculturi criminale” sau „subculturi

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

bazate pe crimă și violență”, comițând fapte antisociale deosebit de grave (omoruri, violuri, trafic de droguri, prostituție etc.).

Delincvența juvenilă, ca formă și modalitate de răspuns față de inegalitatea socială, nu este un fenomen individual, ci colectiv, reprezentat de subsistemul de roluri al subculturilor delincvente. Aceste subculturi permit membrilor lor atât îndeplinirea unor roluri și forme de activitate delincventă, cât și legitimarea și justificarea actelor comise în grup. Subculturile delincvente grupează, de regulă, indivizi care, datorită faptului că le sunt blocate sau obstrucționate oportunitățile economice sau culturale, utilizează mijloace ilegitime de reușită.

O variantă a teoriei „subculturilor delincvente”, care încearcă să explice delincvența juvenilă ca fiind rezultatul unui comportament „învățat”, este cea a „grupurilor de la marginea străzii” sau a „societății da la colțul străzii” (corner  street society), elaborată de W. F. Whyte. El arată că perioada adolescenței și a tinereții se caracterizează, între altele, prin stabilirea și fundamentarea unor relații de prietenie și camaraderie, de sociabilitate și comunicare între tineri, care se adună, discută, stabilesc diferite planuri de acțiune. Asocierea și participarea la activitățile grupului de prieteni este considerată ca fiind o modalitate importantă de socializare a tânărului, întrucât în această perioadă el are o atitudine ambivalentă: obediență și revoltă, independență și imitație, anticonformism și criză de originalitate. El simte nevoia să fie recunoscut, acceptat și stimulat de către cei de o vârstă cu el, soluția grupului reprezentând o posibilitate sigură de a-și manifesta și realiza dorințele și aspirațiile. Prin contactul cu aceste grupuri, tânărul își dezvoltă limbajul, capacitățile și aptitudinile, asimilând și interiorizând o serie de valori și norme specifice grupului. Unele din acest grupuri au o situație periferică și marginală în societate, în interiorul lor predominând sentimentele de frustrare și insatisfacție socială și individuală, de violență și agresivitate. De aici, respingerea și contestarea normelor și valorilor societății adulților și construirea unor table de valori și norme proprii de comportament și conduită, în care prevalează mijloacele ilicite pentru obținerea bunurilor sociale. Prin adoptarea unor norme de conduită ilegitime și a unor mijloace de reușită indezirabile, aceste grupuri de tineri se transformă în adevărate surse potențiale de devianță și delincvență, prin inducerea și „învățarea” de către membrii lor a unor tehnici infracționale.

Periculozitatea deosebită a grupurilor stradale constă în aceea că sunt alcătuite, în cea mai mare parte, din tineri ce prezintă serioase deficite de socializare, tineri care au abandonat

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

școala și au fugit de acasă, tineri fără serviciu și tineri care au suferit deja condamnări penale. Din acest motiv, activitatea grupului stradal – caracterizată inițial prin poluarea morală a locurilor publice – se structurează treptat și preponderent deviant spre comiterea unor delicte deosebit de grave. Seducătoare prin explicațiile lor, teoria „subculturilor delincvente” și cea a „grupurilor de la marginea străzii” supralicitează importanța socializării „negative” în colectiv, neglijând resorturile intime ale motivației individuale în comiterea actului infracțional.

Încercând să clarifice problema apariției "subculturilor delincvente" în anumite sectoare ale vieții sociale, Cohen a neglijat factorii individuali implicați în geneza crimei, ca și alte aspecte ale procesului de socializare a tinerilor. El nu a putut lămuri mecanismele prin care unii tineri aleg calea „conformistă”, alții „subcultura delincventă”, iar alții „delincvența solitară”. De asemenea, el a restrâns nejustificat sfera infracțiunilor comise de bandele de adolescenți la cele non-utilitare, iraționale, sfidătoare.

Alte studii au dovedit că, dimpotrivă, unele „subculturi delincvente” se caracterizează prin comiterea de infracțiuni profitabile. Problema subculturilor delincvente a fost analizată și de alți cercetători. Astfel, Marvin Woifgang și Frank Ferracuti, care au introdus ipoteza subculturilor delincvente în analiza infracțiunilor săvârșite cu violență, au relevat că există o relație directă între rata omorurilor și modul în care grupul percepe violența. Cu cât un individ

este mai integrat într-o „subcultură violentă”, cu atât crește riscul ca el să comită infracțiuni grave, cu violență.

Frecvența criminalității variază în funcție de un set larg de indicatori cum sunt: sexul, vârsta, clasa socială, categoria socio–profesională etc. Relația directă dintre modul de viață al populației, al culturii ce o definește și fenomenul delincvenței este ilustrat prin apariția și răspândirea unei adevărate culturi a crimei și delincvenței. Ca o ilustrare a crimei ridicată la rang de fenomen cultural perfect acceptat este exemplul Mafiei în Sicilia și Italia de Sud cu reguli extrem de stricte. Autorii atrag atenția și asupra relației directe dintre rata de omucidere și gradul de valorizare a temelor violente.

Pericolul grav pe care îl reprezintă aceste organizații criminale derivă derivă atât din vechea origine socio-culturală a fenomenului cât și din necesități obiective determinate de nevoia de autoprotecție, de evitare a penetrării propriilor rânduri de către organismele abilitate prin lege, precum si dintr-o subcultură arhaică, interiorizată și bogată, constand in selectarea riguroasă a recruților și in capacitatea de fier de a impune membrilor săi reguli neiertătoare de conduită care sunt fără excepție respectate.

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

Teoria conflictului de culturi

Bazată în mare parte pe scrierile lui Karl Marx, criminologia conflictului susține că, crima este inevitabilă în societățile capitaliste, unde unele grupuri au devenit în mod invariabil marginalizate și inegale. În căutarea egalității, membrii acestor grupuri pot apela la crimă de multe ori, cu scopul de a obține bogăția materială.

Teoria conflictului presupune că fiecare societate este supusă unui proces de continuă schimbare și că acest proces creează conflicte sociale. Prin urmare, schimbările sociale și conflictele sociale sunt omniprezente. Persoanele fizice și clasele sociale, fiecare cu interese distincte, reprezintă elementele constitutive ale unei societăți. Ca atare, ele sunt în mod individual, dar și colectiv, participanții la acest proces, dar nu există nici o garanție că interesele claselor vor coincide. Într-adevăr, lipsa de teren comun este de natură să le aducă în conflict unele cu altele. Din timp în timp, contribuția fiecărui element poate fi pozitiv sau negativ, constructiv sau distructiv. Prin urmare, progresele realizate de fiecare societate în ansamblul său sunt limitate de actele unora dintre membrii ei. Această limitare poate promova o luptă pentru un mai mare progres, dar, în cazul în care grupul mai puțin progresiv are acces la puterea coercitivă a legii, aceasta poate consfinți inegalitatea și poate suprima persoanele considerate mai puțin egale. La rândul său, această inegalitate va deveni o importantă sursă de conflict.

Sellin a fost sociolog ​​ din Pennsylvania și unul dintre pionierii criminologiei științifice. Metoda sa a implicat o imagine cuprinzătoare a subiectului, care încorporează elemente istorice, sociologice, psihologice, juridice și de analiză. El a aplicat atât marxismul, cât și teoria conflictului la examinarea diversității culturale a societății industriale moderne. Dr. Sellin s-a remarcat în anii 1920 și 1930 pentru studiile sale în utilizarea statisticilor criminalalității la nivel local, statal, național și internațional, iar mai târziu a ajutat la proiectul Actul Statisticilor Criminale Uniforme, în 1944.

Expert în statisticile criminalității, el a consiliat FBI Biroul Federal de Investigatii cu privire la chestiuni statistice și a fost consultant de Recensământ privind statisticile referitoare la criminalitate. A condus sau a fost membru al unor diverse cabinete ale Națiunilor Unite pe probleme criminologice. Dr. Sellin a ținut prelegeri , Universitatea din California, Berkeley, Oxford și alte universități de renume. El a fost

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

președinte al Societății Internaționale de Criminologie (1956 – 1965) și secretar-general al Comisiei Penitenciarelor și Criminalității Internaționale, cu sediul (1949 – 1951). Sellin a editat, de asemenea, Analele Academiei Americane de Științe Politice și Sociale, timp de 39 de ani, între anii 1929 și 1968. În timpul carierei sale profesionale, el a primit numeroase distinctii, inclusiv titluri onorifice de doctor de , Copenhaga și Bruxelles. Universitatea din Pennsylvania a denumit „Centrul Sellin pentru Studii în Criminologie și Drept Penal” în onoarea sa. Dr. Sellin a murit în Gilmanton, New Hampshire, la vârsta de 97 de ani.

Teoria conflictului presupune că fiecare societate este supusă unui proces de continuă schimbare și acest proces creează conflicte sociale. Prin urmare, schimbările sociale și conflictele sociale sunt omniprezente. Persoanele fizice și clasele sociale, fiecare cu interese distincte, reprezintă elementele constitutive ale unei societăți. Ca atare, ele sunt în mod individual și colectiv, participanți la acest proces, dar nu există nici o garanție că interesele fiecărei clase vor coincide. Într-adevăr, lipsa de teren comun este de natură să le aducă în conflict unele cu altele. Într-o societate omogenă, normele sau codurile de comportament vor apărea și vor deveni legi pentru păstrarea unitară a culturii. Dar, în cazul în care culturile separate se abat de la masă, aceste grupuri minoritare îsi vor stabili propriile norme. Când legile sunt adoptate, ele reprezintă normele, valorile și interesele grupului dominant cultural sau etnic, ceea ce poate produce conflicte culturale. Atunci când cele două culturi interacționează și unii încearcă să își extindă influența, fiecare parte este probabil să reacționeze protector. Dacă balanța de putere este relativ egală, se va ajunge la o înțelegere, de obicei. Dar dacă distribuția de putere este inegală, comportamentul de zi cu zi al grupului minoritar poate fi definit ca deviant.

Cu cât o societate devine mai diversificată și mai eterogenă, cu atât este mai mare probabilitatea apariției unor conflicte și șansa ca unele subgrupuri care trăiesc după propriile lor reguli să încalce regulile altor grupuri. Principala premisă a lui Sellin este aceea că normele juridice penale sunt expresia normelor culturii dominante în societate, însă, într-o societate eterogenă, diversificată, există mari diferențe culturale, cum ar fi acelea între localnici și imigranți, bogați și săraci, între grupuri și subgrupuri sociale. Conflictele culturale apar fie prin introducerea unor valori, norme și obiceiuri străine într-un sistem închis, fie prin schimbările de ordin social inevitabile în interiorul sistemului.

Pop Alina Anca Teorii criminologice americane

Comportamentul delincvent apare pe fondul conflictului real sau imaginar între normele și valorile pe care le-a însușit o persoană și normele și valorile dominante în societate. Ca exemplu, Sellin citează cazul unui tată sicilian din New Jersey. Acesta a ucis un tânăr de 16 ani care îi sedusese fiica și s-a arătat extrem de surprins la arestarea sa, deoarece el „apărase onoarea familiei sale într-o manieră tradițională”. Autorul consideră că există o relație direct proporțională între numărul de contradicții culturale și rata delincventei.

Teoria lui Sellin a dat naștere la interpretări tendențioase, chiar rasiste, cu privire la criminalitatea imigranților și a populației de culoare din S.U.A. Un continuator al lui Thorsten Sellin a fost sociologul american Walter Miller,  care a studiat criminalitatea păturilor sociale defavorizate, dar prin conceptele utilizate el se apropie mai mult de curentul funcționalist.

În viziunea lui Sellin un prim tip de conflict dintre codurile culturale este diferit de conflictul din interiorul unei culturi aflate în devenire. Normele de conduită ale unor grupuri diferite de cele din interiorul aceluiași grup, considerate ca „produse secundare ale vieții culturale”, determină apariția unor condiții sociale divergente și eterogene la nivelul influenței resimțite de indivizi. Existând reguli de conduită divergente, ce guvernează viața particulară a individului, acestea generează conflicte între norme, reflectate pe plan psihologic prin acceptarea unor norme și valori duale, generatoare de comportamente agresive sau distructive tocmai prin această dualitate, favorizante unui comportament delicvent.

Pop Alina Anca Studiu de caz – 11 septembrie 2001

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ

Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001

„De acum înainte nimic nu va mai fi la fel!”- aceasta era expresia folosită de toți comentatorii posturilor de televiziune de pe glob, care relatau în direct cel mai mare atentat terorist comis până atunci. America era atacată la ea acasă de un inamic necunoscut, inamic de care nu știa sigur cum să se apere.

Țintele acestui atentat au vizat simboluri din principalele sfere de activitate:simbolul puterii economice – W.T.C. (World Trade Center), al puterii militare -Pentagonul și simbolul puterii politice – Casa Albă. 

În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. La 8:46 a.m., zborul American Airlines numărul 11 s-a prăbușit în Turnul de Nord al World Trade Center, urmat de zborul United Airlines numărul 175, care a lovit Turnul de Sud la ora 9:03 a.m. Un alt grup de teroriști a condus zborul American Airlines numărul 77 și a lovit în Pentagon la ora 9:37 a.m. Un al patrulea zbor, zborul United Airlines numărul cărui țintă finală se presupune a fi fost fie Capitoliul Statelor Unite, fie Casa Albă, s-a prăbușit lângă localitatea Shanksville, Pennsylvania la 10:03 a.m, după ce pasagerii de la bord au intrat în luptă cu teroriștii.

În timpul deturnării avioanelor, teroriștii au folosit armele pentru a înjunghia și ucide piloți, stewarzi și pasageri. Unii pasageri au putut să dea telefoane folosind serviciul aerian de radiotelefonie și unele telefoane mobile și au dat detalii, cum ar fi faptul că mai mulți teroriști erau în fiecare avion, că s-au utilizat gaze lacrimogene și că unii oameni de la bord au fost înjunghiați.

Comisia 9/11 a stabilit că doi dintre teroriști cumpăraseră unelte multifuncționale de mână Leatherman. Un steward din zborul 11, un pasager din zborul 175 și pasageri din zborul 93 au spus că teroriștii au bombe, dar unul dintre pasageri a spus că el credea că sunt false. Nu s-au găsit urme de explozibil la locul prăbușirii, iar Comisia 9/11 a concluzionat că cel mai probabil bombele erau false.

În zborul 93 United Airlines, cutiile negre au arătat că echipajul și pasagerii au încercat să preia controlul avionului de la teroriști după ce au aflat prin telefon că alte avioane deturnate similar se prăbușiseră în clădiri în aceeași dimineață. Conform stenogramei discuțiilor din zborul 93, unul dintre teroriști a ordonat ca avionul să fie întors după ce a

Pop Alina Anca Studiu de caz – 11 septembrie 2001

devenit clar că aveau să piardă controlul avionului în fața pasagerilor. La scurt timp după aceea, avionul s-a prăbușit pe un câmp de lângă satul Shanksville din orașul Stonycreek, comitatul Somerset, Pennsylvania, la 10:03:11 a.m. ora locală (14:03:11 ora Europei). Khalid Sheikh Mohammed, organizatorul atacurilor, a declarat într-un interviu din 2002 acordat lui Yosri Fouda, un jurnalist de la al Jazeera, că ținta zborului 93 era Capitoliul Statelor Unite, care primise numele de cod „Facultatea de Drept”.

Trei clădiri din Complexul World Trade Center s-au prăbușit în urma avariilor structurale suferite în ziua atacurilor. Turnul de sud (WTC 2) s-a prăbușit aproximativ la ora 9:59 a.m., după ce a ars timp de 56 de minute într-un incendiu cauzat de impactul cu avionul ce efectua zborul United Airlines 175. Turnul de nord (WTC 1) s-a prăbușit la ora 10:28 a.m., după ce a ars timp de aproximativ 102 minute. La prăbușirea turnului de nord, resturile clădirii au avariat grav clădirea WTC 7. Integritatea sa structurală a fost compromisă și mai mult de incendii și clădirea s-a prăbușit mai târziu în acea zi, la ora 5:20 p.m. (Anexa 5)

Atacurile au creat confuzie pe scară largă printre organizațiile de presă și printre controlorii de trafic aerian din toate Statele Unite. Tot traficul aerian internațional civil a fost oprit și nu s-a mai permis aterizarea pe pământ american timp de trei zile. Avioanele deja în zbor au fost fie întoarse din drum, fie redirecționate spre aeroporturi din Canada sau din Mexic. Sursele media au transmis știri neconfirmate și adesea contradictorii pe parcursul zilei. Unul dintre cele mai cunoscute astfel de zvonuri a fost acela că o mașină-capcană fusese detonată la sediul Departamentului de Stat al SUA din Washington, D.C. La scurt timp după prima relatare a prăbușirii de la Pentagon, CNN și alte instituții media au relatat un incendiu izbucnit la Washington Mall. O altă relatare era cea că un avion Delta Air Lines—zborul 1989—fusese deturnat. Această relatare s-a dovedit și ea a fi falsă; se crezuse pentru scurt timp că avionul ar fi prezentat riscul de a fi deturnat, dar a răspuns la apelul controlorilor și a aterizat în siguranță în Cleveland, Ohio.

În total, 2.993 de oameni și-au pierdut viața, inclusiv cei 19 teroriști: 246 în cele patru avioane (din care nu a supraviețuit nimeni), 2.603 în New York în clădiri și la sol și 125 la Pentagon. Încă 24 de persoane rămân încă date dispărute. Mortii din atacuri au fost civili, cu excepția a 55 de militari care au murit 90 de țări au pierdut cetățeni în atacurile de Center. NIST a estimat că se aflau aproximativ 17.400 de civili în complexul World Trade Center în momentul atacurilor, iar statisticile autorității portuare din

Pop Alina Anca Studiu de caz – 11 septembrie 2001

New York și New Jersey arată că 14.154 de persoane erau de regulă în Turnurile Gemene înainte de 8:45 a.m. Marea majoritate a celor de sub zona de impact au fost evactuați în siguranță, împreună cu 18 persoane aflate în zona de impact din turnul de sud. Un număr de 1.366 de oameni aflați la etajele de impact sau deasupra acestora au murit în Turnul de Nord.(Anexa 6, fotografia nr.1) Conform raportului comisiei, sute de oameni au murit pe loc în urma impactului, iar restul au rămas în clădire și au murit după ce s-a prăbușit turnul. 600 de oameni au murit imediat sau au fost prinși sub dărâmăturile Turnului de Sud. Cel puțin 200 de oameni au murit după ce au sărit din turnurile în flăcări (cum arată și fotografia „The Falling Man” – Anexa 6, fotografia nr. 2), căzând pe străzi și pe acoperișurile clădirilor din apropiere la sute de metri dedesubt. Unii din cei care se aflau în fiecare turn deasupra punctului de impact s-au dus spre acoperiș în speranța de a fi salvați cu elicopterul, dar ușile de acces pe acoperiș erau încuiate. Nu a existat niciun plan pentru salvarea cu elicopterul, și oricum, fumul gros și căldura intensă ar fi împiedicat orice elicopter să efectueze operațiuni de salvare.

În total, 411 lucrători ai serviciilor de urgență care au fost prezenți la locul dezastrului au murit în timp ce încercau să salveze oameni și să stingă incendii. Departamentul de Pompieri al orașului New York a pierdut 341 pompieri și 2 paramedici. Poliția din New York a pierdut 23 de lucrători. Poliția Autorității Portuare a pierdut 37 de oameni și au murit 8 tehnicieni medicali și paramedici de la unități de urgență private.

La câteva săptămâni după atacuri, numărul estimat al morților era de peste 6.000. Medicii legiști au colectat „aproximativ 10.000 de fragmente neidentificate de os și țesut care nu au putut fi legate de niciuna din persoanele de pe lista morțior”. În 2006 încă se mai găseau fragmente de oase în timpul pregătirilor pentru demolarea clădirii Deutsche Bank.

Pe lângă Turnurile Gemene de câte 110 etaje din World Trade Center, numeroase alte clădiri din zona World Trade Center au fost distruse sau grav avariate, inclusiv World Trade Center 7, World Trade Center 6, World Trade Center 5, World Trade Center 4, Marriott World Trade Center (WTC 3), și complexul World Financial Center și biserica ortodoxă greacă Sfântul Nicolae.

La câteva ore după atac, FBI a reușit să afle numele și, în majoritatea cazurilor, datele personale ale piloților și teroriștilor suspecți. Bagajele lui Mohamed Atta, care nu au prins legătura de la zborul dinspre Portland la zborul 11, conțineau documente ce au relevat identitățile tuturor celor 19 teroriști și alte indicii importante cu privire la planurile, motivele și situația lor. În ziua atacurilor, NSA și agențiile germane de informații au interceptat

Pop Alina Anca Studiu de caz – 11 septembrie 2001

comunicații care făceau referire bin Laden. Cincisprezece dintre teroriști erau din Arabia Saudită, doi din Emiratele Arabe Unite, unul din Egipt și unul din Liban. Mohamed Atta era liderul celor 19 teroriști. Aceștia erau adulți bine educați, ale căror mentalități erau complet formate.

Ancheta FBI, denumită PENTTBOM, a fost cea mai mare și mai complexă anchetă din istoria FBI și a implicat munca a peste 7.000 de agenți speciali. Guvernul american a concluzionat că al-Qaeda, condusă de Osama bin Laden, poartă responsabilitatea atacurilor, FBI afirmând că „dovezile care leagă al-Qaeda și pe bin Laden de atacurile de la 11 septembrie sunt clare și irefutabile”. Bin Laden a fost liderul operațiunii, aducând și ajutor financiar și a fost implicat în alegerea participanților la atacuri. Declararea de către Osama bin Laden a unui război sfânt împotriva Statelor Unite și apelurile altora din 1998 pentru uciderea de civili americani au fost văzute de anchetatori ca dovezi ale motivației sale de a comite asemenea acte teroriste.

La scurt timp după alegerile prezidențiale din SUA din 2004, într-o declarație înregistrată pe casetă, bin Laden a recunoscut public implicarea al-Qaeda în atacurile asupra SUA și a recunoscut legătura directă dintre el și atacuri. El a spus că acestea au fost efectuate deoarece „noi suntem liberi… vrem să recâștigăm libertatea națiunii noastre. Fiindcă voi ne subminați securitatea noastră, și noi v-o subminăm pe a voastră.” Osama bin Laden spune că el personal i-a condus pe cei 19 teroriști. Pe casetă, el mai spune: „Am căzut de acord cu comandantul general Muhammad Atta, Allah să-l miluiască, ca toate operațiunile să se desfășoare în 20 de minute, înainte ca Bush să poată afla.”

Deciziile de politică externă a SUA, inclusiv „împotrivirea față de Moscova în Afganistan, introducerea de militari americani în Golful Persic” și „întărirea Israelului ca bază pentru un flanc sudic împotriva URSS” au contribuit la motivațiile al-Qaeda. Osama bin Laden a fost un activist cu un simț foarte clar a ceea ce vroia și a felului în care spera să obțină ce urmărea. Mijloacele sale au fost mult înafara normelor de activism politic, dar agenda sa era, în esență, una politică.

Atacurile făceau parte dintr-un plan de determinare a creșterii prezenței militare și culturale a Statelor Unite în Orientul Mijlociu, forțându-i pe musulmani să se confrunte cu „relele” unui guvern nemusulman și să aducă la putere guverne islamice conservatoare în regiune.

Ca rezultat al atentatelor de la 11 septembrie, politica externă americană a suferit schimbări dramatice. Atentatele au avut ca rezultat direct declararea de către SUA a

Pop Alina Anca Studiu de caz – 11 septembrie 2001

războiului din Afganistan încă din 2001 și a facilitat indirect declararea războiului americano-irakian din 2003. Atentatele au dat aripi planurilor militare cum ar fi cele ale autorilor „Doctrinei atacului militar preventiv” și această strategie militară a condus la declanșarea războiului din Irak. Atentatele de la 11 septembrie au determinat administrația Bush să relaxeze semnificativ nivelul de respectare de către SUA a Convenției de , având ca rezultat autorizarea unor „tehnici de interogare avansate”, metode pe care administrația Obama le-a interzis ulterior ca fiind un tip de tortură.

În primii ani după atentatele de la 11 septembrie, susținerea internațională a unui răspuns agresiv al SUA a fost mare, dar, pe măsură ce au trecut anii și administrația Bush nu a adus rezultatele promise, respectiv prinderea lui Bin Laden sau reducerea terorismului islamic extremist, susținerea internațională a politicilor administrației Bush a început să slăbească. În cele din urmă, mandatul lui Bush s-a încheiat cu un nivel de aprobare internațională a politicilor sale externe de mai puțin de 20%. După ce alegerile din SUA din 2008 au arătat că americanii nu au mai dorit politici militare agresive ca reacție la atentatele din 11 septembrie și după ce a fost ales un guvern care s-a angajat să schimbe acele politici, suportul internațional pentru America a început să crească din nou.

Atentatele au avut un impact economic semnificativ asupra piețelor americane și din toată lumea. Bursa de acțiuni New York (NYSE), Bursa Americană de Acțiuni (AMEX) și NASDAQ nu s-au mai deschis la 11 septembrie și au rămas închise până la 17 septembrie. Când s-au deschis bursele de acțiuni, indicele Dow Jones a scăzut cu 684 de puncte, sau 7,1%, până la 8921, o scădere record pentru o singură zi. Până la finele săptămânii, DJIA a căzut cu 1.369,7 puncte (14,3%), cea mai mare scădere a sa pe o perioadă de o săptămână din istorie la acea vreme, depășită doar în 2008, în timpul crizei financiare mondiale.

În New York City, s-au pierdut 430.000 de locuri de muncă și 2,8 miliarde de dolari în cele trei luni de după atentatele de la 11 septembrie. Efectele economice au fost concentrate mai ales în sectoarele economice de export. Guvernul federal a furnizat 11,2 miliarde de dolari fonduri de asistență pentru administrația locală din New York în septembrie 2001 și 10,5 miliarde de dolari la începutul lui 2002 pentru dezvoltare economică și refacerea infrastructurii. Atentatele de la 11 septembrie au afectat micile afaceri din zona de jos a Manhattan-ului, din preajma World Trade Center, distrugând sau ducând la mutarea a 18.000 dintre acestea.

11 septembrie fost o zi fără precedent ca soc și suferință în istoria Statelor Unite. Națiunea nu era pregatită. Teorismul a intrat în acea zi într-un nou mileniu, dovedind încă o

Pop Alina Anca Studiu de caz – 11 septembrie 2001

dată amploarea sa la nivel internațional, resursele financiare imense care îi stau la dispoziție, o structură organizatorică precisă, cu planuri foarte bine puse la punct de membrii educați, cu un nivel ridicat de inteligență. Atentatele din 2001 au arătat încă o dată cât de puțin suntem, de fapt, pregătiți în fața unor catastrofe și cât de imprevizibile sunt organizațiile criminale. Atentatele au trezit în societatea americană, dar și la nivel mondial, comparații cu cele mai sumbre momente petrecute în istoria recentă și rămase încă în memoria colectivă. Cea mai des folosită analogie (inclusiv de către lideri precum Barack Obama sau Condoleezza Rice) a fost aceea cu necruțătorul atac japonez de , din decembrie 1941, eveniment care a determinat intrarea Statelor Unite ale Americii în al doilea Război Mondial.

Putem spune, fără a greși, că efectele atentatelor de la 11 septembrie 2001 încă influențează mersul lumii în care trăim. Amenințarea teroristă este una de lungă durată și depinde de liderii lumii democratice să găseasca noi metode de a fi mereu cu un pas înaintea celor care vor să provoace atentate precum cele din urmă cu unsprezece ani.

Concluzii

Organizațiile criminale ale secolului nostru sunt asemenea unor “industriași” care însă s-au dezvoltat prin violență, prin înșelăciune, prin crimă, numai prin moduri ilegale care contravin bunei dezvoltări a vieții mondiale. Ceea ce este înfricoșător este faptul că acest virus a atins cote maxime atât în lume cât și în Statele Unite ale Americii, în special, considerată un pionier în ceea ce privește organizații criminale de tip mafiot. SUA a devenit o piață de viitor pentru organizațiile criminale. Crima organizată se distinge prin amplitudinea violenței cu care se săvârșesc actele criminale, uneori mult mai dură decât în țările unde activitatea criminală mafiotă s-a născut. Evoluția  societăților contemporane  evidențiază faptul  că deși s-au intensificat măsurile  instituțiilor  specializate  de control  social  împotriva  faptelor  de delicvență  și criminalitate, în multe țări se constată o recrudescență și o multiplicare a delictelor comise cu violență și agresivitate precum și a celor din domeniul economic și financiar-bancar, fraudă, șantaj, mită și corupție.

Violența nu constituie un fenomen nou, apariția și evoluția ei fiind strâns legată de evoluția indivizilor, grupurilor, organizațiilor și societăților umane. Asistăm la o așa numită internaționalizare a violenței și criminalitatii organizate la nivelul diferitelor societăți, state și națiuni prin apariția și proliferarea unor noi tipuri de delicte și crime, ce transgresează și interpenetrează noi forme de prevenire, combatere și neutralizare a violenței și crimei organizate la nivel național și internațional. Activitățile ce compun criminalitatea organizată au un caracter secret și bine organizat, din care cauză realizează un impact social deosebit de negativ, în multe state el constituind "cancerul perfid" care vlăguiește puterea societății, amenință integritatea guvernelor, determină creșterea taxelor care se adaugă la prețul mărfurilor, periclitează siguranța și locurile de muncă ale cetățenilor, aduce daune agenților economici aflați în competitie, controlează prin forța banilor sindicatele, în final realizând o puternică influență în sfera economicului, socialului și mai ales politicului.

La întrebarea dacă vor dispărea vreodată organizațiile criminale, cel mai viabil răspuns este acela că acest lucru nu va fi posibil datorită infiltrării acestora mult prea adânc deja în viața de zi cu zi, precum și din cauza racolării permanente de noi membri tineri, indivizi care se bucură de câștiguri financiare rapide și totodată de renumele pe care și-l fac astfel. Indiferent cât de aspre ar fi pedepsele, mereu vor exista indivizi care vor comite diverse infracțiuni întrucât lipsurile materiale, uneori nebunia, chiar și teribilismul sunt principalele cauze ce îi determină pe foarte mulți să comită acte grave împotriva societății.

Bibliografie

Andrew Abbot – „Chicago Sociology at One Hundred”, Ed. University of Chicago Press, Chicago, 1999

Anthony DeStefano – „ Mob Killer”, Ed. Pinnacle, New York, 2011

Aura Preda – “Criminologie”, Ed. Fundatia Romania Mare, Bucuresti, 2011

Barend J. Ter Haar – „Ritual and Mythology of the Chinese Triads: Creating an Identity”, Ed. Brill Academic Pub, Manchester, Marea Britanie, 1998

Bernstein, Lee – “Organized Crime in Cold War America”, Ed. Amherst, University of Massachusetts, Boston, 2002

Carlson, K. – “National Criminal Justice Reference Series (United States: Bureau of Justice Statistics Special Report)”, SUA, 2009

Chris Hale, Keith Hayward, Azrini Wahidin, Emma Wincup – „Criminology”, Ed. Oxford, Marea Britanie, 2009

David Kaplan – „Yakuza: Japan’s Criminal Underworld”, Ed. University of California, San Remo, 2003

David Satter – „Darkness at Dawn: The Rise of The Russian Criminal State”, Ed. Yale University Press, SUA, 2004

Decker, Scott H., Townsend Chapman, Margaret – „Drug Smugglers on Drugs Smuggling: Lessons from the Inside”, Ed. Temple University Press, Philadelphia, 2008

Dennis N. Griffin – “The Battle for Las Vegas: The Law Vs. the Mob (True Crime)”, Ed. Huntington Press, SUA, 2006

Departamentul de Justitie SUA – “Raport anual asupra criminalitatii”, 2011, accesat la biblioteca Barnes@Nobles, Miami, SUA

Diego Gambetta – „The Sicilian Mafia: The Business of Private Protection”, Ed. Harvard University Press, New York, 1996

Dorean Marguerite Koening – ‘’Confruntarea dintre sistemul justiției penale și crima organizată în Statele Unite’’; Raport la Colocviul preparator al Asociației Internaționale de Drept Penal – AIDP, Alexandria, Egipt, 1977, Revista Internațională de Drept Penal, vol. 69

Edward Carey Hayes – “1868-1928. American journal of sociology, New York, 1929

Einstein, Stanley, Menachem Amir – “Organized Crime: Uncertainties and Dilemmas”, Ed. Office of International Criminal Justice, Chicago, 1999

Ellen Poulsen – „The Case Against Lucky Luciano”, Ed. Clinton Cook, Washington DC, 2007

Federico Varese – „The Russian Mafia: Private Protection in a New Market Economy”, Ed. Oxford, Los Angels, 2001

Fenton S. Bresler – „The Chinese Mafia: The Most Frightening New Organization in International Crime”, Ed. Stein & Day, SUA, 1981

Finckenauer, James O. – „Mafia and Organized Crime”, Ed. Oneworld Publications, Oxford, 2007

Fox News – “Obama signs last minute Patriotic Act”, 27 mai 2011

Frank E. Hagan – „Introduction to Criminology: Theories, Methods, and Criminal Behavior”, Ed. Sage Publications, Chicago, 2010

Frank P. Williams, III, Marilyn D. McShane – „Criminological Theory”, Ed. Anderson, Cincinnati, Ohio, SUA, 1993

Gary „Guntz” Govich – „Career Criminal: My Life in The Russian Mob Until the Day I Died”, Ed. Universe, Dallas

Gene Mustain – „Murder Machine”, Ed. Onyx, New York, 1993

George Grayson – „La Familia Drug Cartel: Implications for U.S. – Mexican Security”, Ed. Lulu Com, SUA, 2011

Gerard Chaliand, Arnaud Blin – „The History of Terrorism: From Antiquity to al Qaeda”, Ed. University of California Press, Los Angeles, 2007

Glenn, Misha – “Mafia: A Journey Through the Global Criminal Underworld”, Ed. Alfred A. Knopf, New York, 2008

Howard Campbell – “Drug War Zone: Frontline Dispatches from the Streets of El Paso and Juárez”, Ed. Texas Press, Dallas, 2009

James Fickanauer, Ellin J. Waring – „Mafia rusa in America: Emigrare, cultura si crima”/ Russian Mafia in America: Immigration, Culture and Crime, Ed. Northeastern, Oregon, 2001

Jessica Stern – „Terror in the name of God: Why Religious Militants Kill”, Ed. Harper Perennial, Washington DC, 2004

John Bester – „Confessions of a Yakuza: A life in Japan’s Underworld”, Ed. Kodansha, SUA, 1995

John Davis – „Mafia Dynasty: The Rise and Fall of the Gambino Crime Family”, Ed. HarperTorch, Chicago, 1994

John Dickie – „Cosa Nostra: A History of the Sicilian Mafia”, Ed. Palgrave McMillan, Chicago, 2004

Johnatan R. White – “Terrorism and Homeland Security”, Ed. Wadsworth, New York, 2011

Joseph Bonnano – „A Man of Honor: The Autobiography of Joseph Bonanno”, Ed. St. Martin, New York, 2003

Joseph D. Serio – „Investigating the Russian Mafia”, Ed. Carolina Academic Press, Charlotte, Carolina de Nord, 2008

Joseph E. Jacoby – „Classics of criminology”, Waveland Press, Washington, 1994

Joseph F. O’Bryan – „Boss of Bosses: The FBI and Paul Castellano”, Ed. Island Books, New York, 1992

Juan Cole – „Engaging the Muslim World”, Ed. Palgrave, New York, 2009

Laqueur,Walter – „Guerilla, Terrorism and Political Violence”, Ed. Shape,Washington, 1995

Lawrence Wright – „The Looming Tower: Al Qaeda and the Road to 9/11”, Ed. Vintage, New York, 2007

Lyman, Michael D., Gary W. Potter – „Organized Crime”, Ed. Peason Education, New Jersey, 2004

Marjie Britz –|”From Lucky Luciano to Tony Soprano. Italian organized crime in USA”, Ed. Praeger, New York, 2012

Martin Booth – „ The Triads: The Growing Global Threat from the Chinese Criminal Societies”, Ed. St. Martins, New Jersey, 1991

Patrick Downey – „Gangster City: The History of the New York Underworld 1900-1935”, Ed. Barricade, New York, 2004

Peter B. E. Hill – „The Japanese Mafia: Yakuza, Law and the State”, Ed. Oxford University Press, SUA, 2006

Philip Gouney – “Corruption and Organized Crime in Europe: Illegal partnerships”, Ed. Routledge, New York, 2012

Piers Bierne – „The Chicago School of Criminology”, vol. 1, Ed. Routledge, SUA, 2006

Poppy Z. Brite, Christa Faust, Miran Kim – „Triads”, Ed. Subterranean Press, SUA, 2004

Repetto, Thomas – „ Bringing Down the Mob: The War Against the American Mafia”, Ed. Henry Holt and Company, New York, 2006

Repetto, Thomas – „ American Mafia: A History of its Rise to Power”, Ed. Henry Holt and Company, New York, 2004

Richard Smitten – “Inside the Cocaine Cartel: The Eyewitness of Life Inside the Colombian Carte”l, Ed. S.P.I Books, Miami, 1993

Robert J. Kelly –  “Natura crimei organizate și operațiunile ei specifice. Probleme majore ale controlului crimei organizate”, Ed. Departamentului Justiției, SUA, 1987

Robert Lombardo – “Organized Crime in Chicago: Beyond the Mafia”, Ed. University of Illinois, Chicago, 2012

Ron Chepesiuk –„Drug Lords: The Rise and Fall of the Cali Cartel”, Ed. Milo Books, SUA, 2005

Ronald L. Akers – „Is differential association/social learning cultural deviance theory?”, Ed. University of Chicago, Chicago, 1996

Ruth Shonle Cavan – “The Chicago School of Sociology”, Ed. Chicago University Press, Chicago, 1983

Sellin, Thorsten – “Culture Conflict and Crime”, Social Science Research Council, New Jersey, 1938

Selwyn Raab –„Five Families: The Rise, Decline, and Resurgence of America's Most Powerful Mafia Empires”, Ed. Thomas Dunne Books, New York, 2005

Shoko Tendo, Louise Heal – „Yakuza Moon: Memoirs of a Gangster’s Daughter”, Ed. Kodansha, SUA, 2007

Stephen Handelman – „Comrade Criminal: Russia’s New Mafia”, Ed. Yale University Press, SUA, 1997

Sutherland Edwin H., Van Vechten C.C.- „The reliability of criminal statistics. Journal of criminal law and criminology”, Chicago, 1934

Sutherland, Edwin H.; Shaw, Clifford R.; Gehlke, Charles Elmer; Glueck, Sheldon, Warren A. – „Housing and delinquency”, U.S. Government Printing Office, Washington DC, 1943

Sylvia Longmire – “Cartels: Invasion’s of Mexico Drugs”, Ed. Palgrave, Dallas, 2011

Tim Newburn – „Criminology”, Ed. Willan, Marea Britanie, 2007

Vadim Volkov – „Violent Entrepreneurs: The Use of Force in the Making of Russian Capitalism”, Ed. Cornell University, Marea Britanie, 2002

Vold, George – „Theoretical Criminology”, University of Delaware Press, New Jersey, 1958

Walid Phares – “Terrorist Strategies against the Wes”t, Ed. Palgrave Macmillan, Liverpool, Marea Britanie, 2006

www.fbi.gov – accesat online in martie 2012

www.wikipedia.com – “Organized crime”

Yiu-kong Chu – „The Triads as Business (Routledge Studies in the Modern History of Asia)”, Ed. Routledge, 2000, SUA

Anexa 1

Topul organizațiilor criminale în SUA:

Anexa 2

Statistici referitoare la crime în funcție de zone:

Anexa 3

Topul primelor 10 state cu americani asiatici: California, New York, Mississippi, Texas, New Jersey, Illinois, Massachuttes, Florida, Vermont, Maine

Anexa 4

Cartelurile și aria lor de influență:

Evoluția culturilor de cocaină a cartelurilor columbiene:

Anexa 5:

Rețeaua grupărilor teroriste în SUA:

Anexa 6

Prăbușirea turnurilor gemene:

Anexa 7

Oameni sărind de la etajele World Trade Center pe 11 septembrie 2001:

Fotografia „ The falling man” – „Omul care cade”:

Bibliografie

Andrew Abbot – „Chicago Sociology at One Hundred”, Ed. University of Chicago Press, Chicago, 1999

Anthony DeStefano – „ Mob Killer”, Ed. Pinnacle, New York, 2011

Aura Preda – “Criminologie”, Ed. Fundatia Romania Mare, Bucuresti, 2011

Barend J. Ter Haar – „Ritual and Mythology of the Chinese Triads: Creating an Identity”, Ed. Brill Academic Pub, Manchester, Marea Britanie, 1998

Bernstein, Lee – “Organized Crime in Cold War America”, Ed. Amherst, University of Massachusetts, Boston, 2002

Carlson, K. – “National Criminal Justice Reference Series (United States: Bureau of Justice Statistics Special Report)”, SUA, 2009

Chris Hale, Keith Hayward, Azrini Wahidin, Emma Wincup – „Criminology”, Ed. Oxford, Marea Britanie, 2009

David Kaplan – „Yakuza: Japan’s Criminal Underworld”, Ed. University of California, San Remo, 2003

David Satter – „Darkness at Dawn: The Rise of The Russian Criminal State”, Ed. Yale University Press, SUA, 2004

Decker, Scott H., Townsend Chapman, Margaret – „Drug Smugglers on Drugs Smuggling: Lessons from the Inside”, Ed. Temple University Press, Philadelphia, 2008

Dennis N. Griffin – “The Battle for Las Vegas: The Law Vs. the Mob (True Crime)”, Ed. Huntington Press, SUA, 2006

Departamentul de Justitie SUA – “Raport anual asupra criminalitatii”, 2011, accesat la biblioteca Barnes@Nobles, Miami, SUA

Diego Gambetta – „The Sicilian Mafia: The Business of Private Protection”, Ed. Harvard University Press, New York, 1996

Dorean Marguerite Koening – ‘’Confruntarea dintre sistemul justiției penale și crima organizată în Statele Unite’’; Raport la Colocviul preparator al Asociației Internaționale de Drept Penal – AIDP, Alexandria, Egipt, 1977, Revista Internațională de Drept Penal, vol. 69

Edward Carey Hayes – “1868-1928. American journal of sociology, New York, 1929

Einstein, Stanley, Menachem Amir – “Organized Crime: Uncertainties and Dilemmas”, Ed. Office of International Criminal Justice, Chicago, 1999

Ellen Poulsen – „The Case Against Lucky Luciano”, Ed. Clinton Cook, Washington DC, 2007

Federico Varese – „The Russian Mafia: Private Protection in a New Market Economy”, Ed. Oxford, Los Angels, 2001

Fenton S. Bresler – „The Chinese Mafia: The Most Frightening New Organization in International Crime”, Ed. Stein & Day, SUA, 1981

Finckenauer, James O. – „Mafia and Organized Crime”, Ed. Oneworld Publications, Oxford, 2007

Fox News – “Obama signs last minute Patriotic Act”, 27 mai 2011

Frank E. Hagan – „Introduction to Criminology: Theories, Methods, and Criminal Behavior”, Ed. Sage Publications, Chicago, 2010

Frank P. Williams, III, Marilyn D. McShane – „Criminological Theory”, Ed. Anderson, Cincinnati, Ohio, SUA, 1993

Gary „Guntz” Govich – „Career Criminal: My Life in The Russian Mob Until the Day I Died”, Ed. Universe, Dallas

Gene Mustain – „Murder Machine”, Ed. Onyx, New York, 1993

George Grayson – „La Familia Drug Cartel: Implications for U.S. – Mexican Security”, Ed. Lulu Com, SUA, 2011

Gerard Chaliand, Arnaud Blin – „The History of Terrorism: From Antiquity to al Qaeda”, Ed. University of California Press, Los Angeles, 2007

Glenn, Misha – “Mafia: A Journey Through the Global Criminal Underworld”, Ed. Alfred A. Knopf, New York, 2008

Howard Campbell – “Drug War Zone: Frontline Dispatches from the Streets of El Paso and Juárez”, Ed. Texas Press, Dallas, 2009

James Fickanauer, Ellin J. Waring – „Mafia rusa in America: Emigrare, cultura si crima”/ Russian Mafia in America: Immigration, Culture and Crime, Ed. Northeastern, Oregon, 2001

Jessica Stern – „Terror in the name of God: Why Religious Militants Kill”, Ed. Harper Perennial, Washington DC, 2004

John Bester – „Confessions of a Yakuza: A life in Japan’s Underworld”, Ed. Kodansha, SUA, 1995

John Davis – „Mafia Dynasty: The Rise and Fall of the Gambino Crime Family”, Ed. HarperTorch, Chicago, 1994

John Dickie – „Cosa Nostra: A History of the Sicilian Mafia”, Ed. Palgrave McMillan, Chicago, 2004

Johnatan R. White – “Terrorism and Homeland Security”, Ed. Wadsworth, New York, 2011

Joseph Bonnano – „A Man of Honor: The Autobiography of Joseph Bonanno”, Ed. St. Martin, New York, 2003

Joseph D. Serio – „Investigating the Russian Mafia”, Ed. Carolina Academic Press, Charlotte, Carolina de Nord, 2008

Joseph E. Jacoby – „Classics of criminology”, Waveland Press, Washington, 1994

Joseph F. O’Bryan – „Boss of Bosses: The FBI and Paul Castellano”, Ed. Island Books, New York, 1992

Juan Cole – „Engaging the Muslim World”, Ed. Palgrave, New York, 2009

Laqueur,Walter – „Guerilla, Terrorism and Political Violence”, Ed. Shape,Washington, 1995

Lawrence Wright – „The Looming Tower: Al Qaeda and the Road to 9/11”, Ed. Vintage, New York, 2007

Lyman, Michael D., Gary W. Potter – „Organized Crime”, Ed. Peason Education, New Jersey, 2004

Marjie Britz –|”From Lucky Luciano to Tony Soprano. Italian organized crime in USA”, Ed. Praeger, New York, 2012

Martin Booth – „ The Triads: The Growing Global Threat from the Chinese Criminal Societies”, Ed. St. Martins, New Jersey, 1991

Patrick Downey – „Gangster City: The History of the New York Underworld 1900-1935”, Ed. Barricade, New York, 2004

Peter B. E. Hill – „The Japanese Mafia: Yakuza, Law and the State”, Ed. Oxford University Press, SUA, 2006

Philip Gouney – “Corruption and Organized Crime in Europe: Illegal partnerships”, Ed. Routledge, New York, 2012

Piers Bierne – „The Chicago School of Criminology”, vol. 1, Ed. Routledge, SUA, 2006

Poppy Z. Brite, Christa Faust, Miran Kim – „Triads”, Ed. Subterranean Press, SUA, 2004

Repetto, Thomas – „ Bringing Down the Mob: The War Against the American Mafia”, Ed. Henry Holt and Company, New York, 2006

Repetto, Thomas – „ American Mafia: A History of its Rise to Power”, Ed. Henry Holt and Company, New York, 2004

Richard Smitten – “Inside the Cocaine Cartel: The Eyewitness of Life Inside the Colombian Carte”l, Ed. S.P.I Books, Miami, 1993

Robert J. Kelly –  “Natura crimei organizate și operațiunile ei specifice. Probleme majore ale controlului crimei organizate”, Ed. Departamentului Justiției, SUA, 1987

Robert Lombardo – “Organized Crime in Chicago: Beyond the Mafia”, Ed. University of Illinois, Chicago, 2012

Ron Chepesiuk –„Drug Lords: The Rise and Fall of the Cali Cartel”, Ed. Milo Books, SUA, 2005

Ronald L. Akers – „Is differential association/social learning cultural deviance theory?”, Ed. University of Chicago, Chicago, 1996

Ruth Shonle Cavan – “The Chicago School of Sociology”, Ed. Chicago University Press, Chicago, 1983

Sellin, Thorsten – “Culture Conflict and Crime”, Social Science Research Council, New Jersey, 1938

Selwyn Raab –„Five Families: The Rise, Decline, and Resurgence of America's Most Powerful Mafia Empires”, Ed. Thomas Dunne Books, New York, 2005

Shoko Tendo, Louise Heal – „Yakuza Moon: Memoirs of a Gangster’s Daughter”, Ed. Kodansha, SUA, 2007

Stephen Handelman – „Comrade Criminal: Russia’s New Mafia”, Ed. Yale University Press, SUA, 1997

Sutherland Edwin H., Van Vechten C.C.- „The reliability of criminal statistics. Journal of criminal law and criminology”, Chicago, 1934

Sutherland, Edwin H.; Shaw, Clifford R.; Gehlke, Charles Elmer; Glueck, Sheldon, Warren A. – „Housing and delinquency”, U.S. Government Printing Office, Washington DC, 1943

Sylvia Longmire – “Cartels: Invasion’s of Mexico Drugs”, Ed. Palgrave, Dallas, 2011

Tim Newburn – „Criminology”, Ed. Willan, Marea Britanie, 2007

Vadim Volkov – „Violent Entrepreneurs: The Use of Force in the Making of Russian Capitalism”, Ed. Cornell University, Marea Britanie, 2002

Vold, George – „Theoretical Criminology”, University of Delaware Press, New Jersey, 1958

Walid Phares – “Terrorist Strategies against the Wes”t, Ed. Palgrave Macmillan, Liverpool, Marea Britanie, 2006

www.fbi.gov – accesat online in martie 2012

www.wikipedia.com – “Organized crime”

Yiu-kong Chu – „The Triads as Business (Routledge Studies in the Modern History of Asia)”, Ed. Routledge, 2000, SUA