. Criminalitatea Organizata

CUPRINS

Introducere …………………………………………….……………….……. p.3

CAPITOLUL 1 – Definirea conceptului de crimă organizată

1.1 Definiția crimei organizate…………………………………. p.6

1.2 Caracteriristicile crimei organizate………………………. p.10

CAPITOLUL II – Forme de manifestare a crimei organizate

2.1 Traficul de droguri ………………………………………… p.15

2.2 Traficul de persoane ……………………………………… p.19

2.3 Spălarea banilor …………………………………….……. p.30

2.4 Traficul de armament și materiale radioactive ……..….. p.35

2I.5 Traficul de mașini furate ………………………………… p.38

2.6 Contrabanda și evaziunea fiscală …………………….… p.41

2.7. Terorismul ………………………………………………… p.42

CAPITOLUL 3 – Crima organizată în România ………… p.52

Bibliografie ……………………………………………..…………………… p.73

Introducere

Evoluția societăților contemporane evidențiază faptul că deși s-au intensificat măsurile și intervențiile instituțiilor specializate de control social împotriva faptelor de delicvență și criminalitate, în multe țări se constată o recrudescență și o multiplicare a delictelor comise cu violență și agresivitate precum și a celor din domeniul economic și financiar-bancar, fraudă, șantaj, mită și corupție.

Deși cauzele recrudescenței violenței și crimei organizate sunt dificil de identificat și explicat datorită existenței unor diferențe sensibile în ceea ce privește amploarea și intensitatea lor de la o țară la alta. Sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor structuri politice, economice și normative deficitare, în menținerea și accentuarea discrepanțelor sociale și economice dintre indivizi, grupuri și comunități și intensificarea conflictelor și tensiunilor sociale și etnice.

În opinia majorității cercetătorilor, crima organizată, ca fenomen, este o creație a ultimelor secole ale acestui mileniu și a apărut în diverse puncte pe glob (S.U.A., China, Japonia, Italia) în condiții și având cauze specifice, de ordin istoric și social, sub diverse nume: mafia, yakuza, triade etc. Aceste organizații criminale au abordat criminalitatea aducătoare de înalt profit, în epocă, implicând în cele mai multe situații prostituția, traficul de orice fel (stupefiante, carne vie, arme, produse de contrabandă), jocurile de noroc etc.

De asemenea, o serie de fapte și grupări specifice crimei organizate au fost nu numai tolerate de state ce au câștigat profituri uriașe în decursul istoriei, dar structurile sociale s-au și implicat în comiterea și organizarea lor, pentru ca, mai apoi, acestea să fie scăpate de sub control.

Ultimul deceniu al secolului al-XX-lea s-a caracterizat printr-o veritabilă schimbare în toate domeniile economico-sociale, a gândirii și a modului de viață. Era, deci, natural ca aceste schimbări să se repercuteze și asupra fenomenului infracțional, având în vedere că acesta constituie suma unui ansamblu de factori favorizatori. Asistăm, astfel, la un fenomen al globalizării comerțului, al piețelor financiare, al protecției mediului înconjurător, al drepturilor omului etc. Această tendință a provocat două rezultate simultane: primul, dispariția limitelor dintre național, regional și internațional, lumea devenind aproape un stat; al doilea, întrepătrunderea problemelor politice, economice și sociale, până la punctul de a nu mai fi posibil să fie separate.

Crima organizată s-a manifestat totuși cu mult înaintea acestei perioade, chiar dacă nu s-au folosit denumiri specifice. În acest sens, sunt exemplificate existența traficului ilegal cu sclavi sau a uneia din cele mai vechi infracțiuni ce a dăinuit de la începuturile navigației și până în timpurile moderne: pirateria.

În ultimii ani, ca urmare a conflictelor naționale, etnice și chiar interstatale, un mare număr de depozite militare a căzut sub controlul unor bande criminale fapt ce face ca traficul cu armament, substanțe toxice și radioactive să cunoască o dezvoltare fără precedent, fiind aproape scăpat de sub control. Organizațiile criminale sunt implicate tot mai mult în practici ilicite de dumping și înregistrarea unor pierderi fictive, operațiuni realizate deseori cu complicitatea unor funcționari corupți.

În cadrul acestei tendințe, globalizarea s-a extins și în sfera criminalității. A apărut astfel crima organizată la nivel transnațional și transcontinental. Această tipologie a infracționalității și-a îndreptat atenția spre anumite domenii, favorizate de climatul de globalizare, cum ar fi: traficul de stupefiante, traficul ilicit de arme, traficul de materiale nucleare, terorismul, prostituția, pedofilia, spălarea banilor, furtul și contrabanda de mașini scumpe, furtul și contrabanda cu obiecte de patrimoniu cultural, răpirea oamenilor de afaceri și vedetelor în scopul șantajului și extorcării de fonduri, corupția din companiile multinaționale, pervertirea responsabililor guvernamentali, pirateria camioanelor și a vaselor maritime, poluarea mediului și furtul de bani prin intermediul computerelor.

Crima organizată a îmbrăcat un aspect mondializat aducând atingere siguranței publice, umbrind suveranitatea statelor și tulburând buna desfășurare a activității instituțiilor economice, politice și sociale.

Teoriile criminogene contemporane converg spre a defini criminalitatea organizată ca o „formă gravă, într-o rețea complicată prin mărimea ei, implicând o conducere la vârdul organizării sistemului planificat de acțiuni criminale și structuri corespunzătoare, inferioare, adaptate sistemului etatic”.

CAPITOLUL 1

Definirea conceptului de crimă organizată

1.1. Definiția crimei organizate

Crima organizată poate fi percepută ca un proces social „pătruns în viața noastră socială și politică”, ce izvorăște din tendința diferitelor grupuri de a folosi criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială și chiar de acaparare a puterii. Această teorie dezvoltată de A. J. Ianni și Daniel Ball afirmă că la baza crimei organizate se află un proces social.

Primele încercări de definire juridică a crimei organizate au demonstrat o preocupare evidentă din partea specialiștilor pentru a înfrunta fenomenul prin studiul științific al acestuia.

Această activitate intensă a penaliștilor s-a desfășurat în ultima perioadă atât la nivel național cât și în plan internațional, dar nu întotdeauna au reușite notabile pe plan legislativ.

Astfel, se operează în multe state și la nivelul unor foruri științifice cu termeni cum sunt: „crima organizată” și „organizații criminale”, dar aceștia nu sunt definiți juridic, existând chiar confuzii sub aspectul delimitării lor.

În accepțiunea doctrinei germane, crima organizată este definită astfel: „comiterea cu intenție a unor infracțiuni în scopul obținerii de profit și putere, de două sau mai multe persoane, ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau nedefinită, îndeplinind sarcini dinainte stabilite prin folosirea unor structuri comerciale sau similare celor de afaceri, prin folosirea violenței sau a altor mijloace de intimidare, ori prin exercitarea unor influențe asupra politicienilor, administrației publice, autorităților judiciare sau economice.”

Cercetătorii francezi atestă existența crimei organizate ca o realitate de necontestat, dar sub aspectul definirii se confruntă cu unele greutăți, deoarece crima organizată nu face obiectul nici unei incriminări specifice dreptului penal special francez și nici al unui concept din dreptul penal general.

Ca o primă abordare, expresia acoperă o infracțiune gravă comisă de mai multe persoane acționând în sânul unei organizații ierarhizate și structurate.

Originalitatea noțiunii de crimă organizată poate fi detectată, în opinia autorului, în limbajul folosit de legiuitor prin diferite texte specifice. Totodată și legiuitorul francez apreciază că denumirea de crimă organizată are un caracter sociologic, iar introducerea acesteia în dreptul pozitiv este nepotrivită.

Această abordare permite, totuși, diferențierea crimei organizate de alte forme de criminalitate care cer un grad minimal de organizare, cum este cazul criminalității intenționate (sau voluntare), mai ales când este însoțită de premeditare (scop definit înaintea acțiunii de comitere a unei crime sau a unui delict determinat).

Alte sisteme de drept, din multe alte zone ale globului, nu definesc juridic crima organizată, sau nu evidențiază trăsăturile specifice ale acesteia.

De exemplu, Pinar Olger precizează că a fost aproape imposibilă definirea crimei organizate în Olanda. Astfel, a fost dezvoltată o listă a caracteristicilor prin care poate fi măsurat nivelul organizatoric al unui grup criminal, acestea fiind următoarele: grupul are o structură bazată pe o ierarhie cu sarcini prevăzute pentru membrii săi; există un sistem de sancțiuni interne; există un sistem de sancțiuni externe; grupul spală bani; există contacte criminale cu funcționarii guvernamentali sau cu persoane din lumea de afaceri legală; grupul folosește corporații legale ca acoperire; grupul a lucrat împreună pe o perioadă de timp îndelungată; grupul comite mai mult de un simplu tip de infracțiune.

Unele state, cum sunt Polonia sau România, au inițiat proiecte pentru modificarea legii penale și definirea juridică a unor concepte privind crima organizată

Prin crimă organizată, în accepțiunea proiectului de lege promovat în Parlament, se înțelege: „activitățile desfășurate de orice grup constituit din cel putin trei persoane, între care există raporturi ierarhice ori personale, care permit acestora să se îmbogățească sau să controleze teritorii, piețe ori sectoare ale vieții economice și sociale interne sau străine, prin folosirea șantajului, intimidării, violenței ori coruperii, urmărind fie comiterea de infracțiuni, fie infiltrarea în economia reală.“

Forma superioară de organizare a grupurilor de infractori se numește mafia. Termenul a apărut în Italia și s-a extins în multe țări ale lumii.

Dreptul penal include în sfera noțiunii de crimă organizată activitățile infractionale ale unor grupuri, constituite pe principii conspirative, în scopul obținerii unor importante venituri ilicite.

Crima organizată nu este definită de legislația penală română, însă faptele concrete săvârșite de membrii ei își găsesc corespondent în dispozițiile codului penal și în legi speciale (ex. omor, tâlhărie, traficul de stupefiante, șantaj, lipsirea de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală). Studiile științifice despre crima organizată datează din primele decenii ale secolului al XIX-lea, au început în S.U.A. și ulterior au fost aprofundate, avându-se în vedere pericolul incomensurabil pe care îl prezintă pentru umanitate acest fenomen.

Crima organizată este definită prin existența unor grupuri de infractori, structurate pe ideea înfăptuirii unor activități ilegale, conspirative, având ca principal scop obținerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.

Cercetătorii americani apreciază că o definiție a crimei organizate este folositoare pentru a stabili eficiența incriminărilor menite să o combată. Definiția se poate referi la spectrul complet al criminalității de grup care implică violența.

Astfel, crima organizată, potrivit cercetătorilor americani, „este rezultatul colectiv al angajării, al cumulării acțiunilor a trei componente – grupul criminal, care are nucleul format din persoane legate între ele pe motive rasiale, lingvistice, etnice sau de alt tip; protectorii, persoane care protejează interesele grupurilor; specialiștii, persoane care cu știință își oferă ad-hoc serviciile pentru mărirea foloaselor (interesului) grupului.”

Existența unei neconcordanțe între conceptul socio-criminologic și reglementările legale naționale a făcut ca la toate întâlnirile internaționale în domeniu să se ceară elaborarea unei definiții clare și precise a crimei organizate.

Toate definirile date s-au orientat, în primul rând, asupra noțiunilor de „autor al crimei” și „organizație” decât asupra celui de „act criminal” și „crimă organizată.”

1.2.Caracteristicile crimei organizate

Activitățile ce compun crima organizată au un caracter secret și bine organizat, din cae rasiale, lingvistice, etnice sau de alt tip; protectorii, persoane care protejează interesele grupurilor; specialiștii, persoane care cu știință își oferă ad-hoc serviciile pentru mărirea foloaselor (interesului) grupului.”

Existența unei neconcordanțe între conceptul socio-criminologic și reglementările legale naționale a făcut ca la toate întâlnirile internaționale în domeniu să se ceară elaborarea unei definiții clare și precise a crimei organizate.

Toate definirile date s-au orientat, în primul rând, asupra noțiunilor de „autor al crimei” și „organizație” decât asupra celui de „act criminal” și „crimă organizată.”

1.2.Caracteristicile crimei organizate

Activitățile ce compun crima organizată au un caracter secret și bine organizat, din cauza căruia realizează un impact social deosebit de negativ, în multe state el constituind „cancerul perfid” care vlăguiește puterea societății amenință integritatea guvernelor, determină creșterea taxelor care se adaugă la prețul mărfurilor, periclitează siguranța și locurile de muncă ale cetățenilor, aduce daune agenților economici aflați în competiție, controlează prin forța banilor sindicatele, în final realizând o puternică influență în sfera economicului, socialului și mai ales politicului.

Caracteristicile crimei organizate identificate de unii autori sunt:

structura (caracterizată prin ierarhie strictă și autoritate, membrii rețelei au sarcini și responsabilități în funcție de pregătirea și abilitatea specifică fiecăruia);

ermetism și conspirativitate (nevoia de autoprotecție, de evitare a penetrării propriilor rânduri de către organismele abilitate de lege);

flexibilitate, rapiditate și capacitatea de infiltrare (infiltrare în piața legală a finanțelor, în clasa politică, în justiție și poliție), orientarea spre profit (caracteristică esențială a crimei organizate);

utilizarea forței (intimidarea, șantajul, corupția și violența sunt utilizate în două direcții – în primul rând pentru a menține disciplina în interiorul propriei structuri și în al doilea rând pentru a pedepsi acele persoane care acționează împotriva lor);

perversitatea (atragerea spre compromitere prin diverse forme – daruri onomastice substanțiale și împrumuturi fără dobânzi ori nerambursate, femei, atragerea și cultivarea tinerilor din instituțiile cheie ce au dificultăți materiale, specularea unor hobby-uri, înlăturarea din postul incomod prin promovare, întinderea de capcane financiare, familiale, afective psihice ori tehnico-mixaje video sau audio etc.).

Principalele trăsături ale crimei organizate sunt: stabilitate în cadrul asociației infracționale; structură internă și diviziune a rolurilor între membrii asociației; continuitatea și sistematizarea activității infracționale; scopul principal al asocierii infracționale să fie obținerea unor câștiguri importante; activitatea infracțională să fie profesionalizată.

Cele mai multe studii efectuate asupra crimei organizate de către cercetătorii americani evidențiază elementele esențiale ce desemnează crima organizată, și anume:

– aspecte ce implică asocierea în scopul comiterii unor acțiuni antisociale, având o bază de susținere și o continuitate considerabilă în viața organizațiilor sau rețelelor criminale;

– implicarea în activități ilegale, mai ales în procurarea ilegală de bunuri și servicii și încercarea de a menține și extinde piețele de desfacere;

– ca orice altă asociere, aceste activități necesită o serioasă cooperare și organizare. Cele mai sofisticate organizații sunt ierarhizate (trei sau patru niveluri de putere) și, de asemenea, au o structură de comandă care implică mecanisme de conducere, succesiune, care privesc calitatea de membru, recrutare și soluționarea disputelor interne;

– folosesc corupția și violența pentru facilitarea activităților economice proprii, autoapărare, rezolvarea diferendelor și desfășurarea acțiunilor ilicite;

– au formată o reputație (bazată pe violență sau încredere) de natură să asigure succesul acțiunilor întreprinse și avantajele dorite.

În opinia criminologilor greci, patru elemente de bază pot permite definirea criminologică a crimei organizate:

organizare ierarhică internă (distribuția strictă a sarcinilor) cu un nucleu limitat ca număr de membrii și cu o rețea întinsă de colaboratori atrași dintr-o paletă largă de medii sociale, care sunt ținuți la colaborare prin legea tăcerii (omerta) și care se bucură de beneficiile implicite pe care le oferă o astfel de relație;

activitate ilicită bine calculată și planificată care țintește sume mari de bani sau alte profituri prin asumarea unui risc minim, mai ales în domeniul afacerilor cu bunuri și servicii de aceeași natură, cum ar fi: traficul de droguri și prostituția, făptuitorul trebuie să fie în cunoștință de cauză cu privire la scopurile ilicite ale asociației și că prin comportamentul său susține astfel de scopuri;

utilizarea amenințărilor cu violența sau a violenței în vederea atingerii scopurilor grupului, dar numai cu condiția ca folosirea altor mijloace mai puțin violente, cum ar fi mituirea, scăpările legale, să nu dea rezultat;

abundența de resurse financiare, influența politică, tehnologia modernă, folosite ca mijloace de derulare a activităților ilicite, precum și toleranța sau chiar protecția din partea unor oficiali guvernamentali corupți din administrație, poliție și alții, precum și dezvoltarea altor legături locale și internaționale.

În literatura juridică și criminologică cehă, sunt menționate, în mod egal, simptomele și caracteristicile crimei organizate, altele decât cele prevăzute de legiuitor în art.89 alin.20 din Codul penal ceh, acestea fiind:

caracterul întreprinderii activității criminale; structura ierarhizată a organizației;

măsurile preventive luate de organizație împotriva descoperirii și a incriminărilor sale; întrebuințarea frecventă a violenței; natura internațională a activității criminale și efortul de a influența viața publică, politică, administrația și societatea, creând așa-zisa societate paralelă.

Din punct de vedere juridic crima organizată trebuie să răspundă unor exigențe juridice:

grupul să fie format din minimum trei persoane și să aibă o structură permanentă, având capacitatea de a comite infracțiunile respective;

membrii săi să fie asociați cu intenția ascunsă de a comite una sau mai multe infracțiuni;

grupurile crimei organizate trebuie să fie definite, din punct de vedere legal, de autoritățile naționale competente în funcție de particularitățile proprii fiecărei țări;

o persoană poate să fie declarată membră a unui grup dacă actele pe care le emite îi aduc profituri sau avantaje substanțiale și face servicii esențiale grupului respective;

elementul moral presupune ca membrul grupului să fie conștient de scopurile asociației criminale și de faptul că actele sale susțin aceste scopuri.

Dacă s-ar încerca o clasificare a tuturor organizațiilor din sfera crimei organizate, cea făcută de INTERPOL ar corespunde cel mai exact cu realitatea, acestea fiind împărțite în cinci grupe distincte.

a) familiile Mafiei, în care găsim de regulă structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită și o anumită diversitate de activități licite și ilicite (se includ și carteluri columbiene ale drogului, bandele de motocicliști etc.).

b) organizațiile profesionale, ai căror membrii se specializează în una sau mai multe tipuri de activități criminale (traficul de mașini furate, laboratoarele clandestine pentru fabricarea drogurilor, imprimerii clandestine de monedă falsă, răpiri de persoane pentru răscumpărare, jafuri etc.).

c) organizații criminale etnice, ca rezultat al unui concurs de împrejurări, cum ar fi imensa discrepanță a nivelurilor de viață, severitatea excesivă a autoritățilore, procedurile restrictive de imigrare, expansiunea geografică a criminalității, slăbiciunea legilor (Triadele, Yakuza, Kastafaris – grupuri jamaicane ș.a.).

d) organizațiile teroriste internaționale care practică asasinatele, deturnările de avioane, răpirile de persoane, sub motivații politice, militare, religioase sau rasial.

e) reciclarea banilor – fenomen internațional cu o clientelă variată. Vânzători stânjeniți de milioane de dolari lichizi obținuți din afaceri ilicite, oameni de afaceri care încearcă să se sustragă de la impozite, deținători de fonduri obscure destinate corupției și mituirii, oameni obișnuiți care încearcă să-și ascundă capitalurile.

Concluzionând, elementele care permit caracterizarea crimei organizate sunt următoarele: organizare de grupuri cu scopuri de activități criminale; legături ierarhice sau relații personale care permit anumitor indivizi să conducă grupul; recurgerea la violență; intimidare și corupție în vederea realizării de profituri sau pentru a obține sechestru pe teritorii sau piețe; spălarea profiturilor ilicite atât în sensul unei activități criminale cât și pentru infiltrarea economiei legale; potențial de expansiune în orice nouă activitate și dincolo de frontierele naționale; cooperarea cu alte grupuri criminale organizate transnațional.

CAPITOLUL 2

Forme de manifestare a crimei organizate

Răspândirea crimei organizate în țările lumii este o realitate a zilelor noastre. O caracteristică a invaziei crimei organizate pe mapamond este și faptul că aceasta a cuprins toate domeniile ilicitului classic, dar și domenii mai noi: criminalitatea informatică, fraudele bancare, folosirea firmelor fantomă ș.a.

2.1. Traficul de droguri

Acest domeniu de manifestare a crimei organizate deține ponderea istorică și materială cea mai mare în ansamblul illicit organizat.

Una dintre formele cele mai active de manifestare a crimei organizate transnaționale o reprezintă producția și traficul de droguri. Profiturile realizate din această activitate, care devansează cu mult afaceri legale, inclusiv din domeniul industriei petroliere, au făcut ca, pe lângă organizațiile mafiote tradiționale, să apară numeroase grupări și bande criminale, care pun în prim planul preocupărilor lor producția și traficul de droguri sau de precursori ai acestora.

Traficul de droguri prezintă o serie de caracteristici generale desprinse din numeroasele anchete efectuate de organismele naționale și internaționale însărcinate cu prevenirea și reprimarea acestui flagel al lumii contemporane.

Caracterul comercial și organizat al traficului ilicit este dat de legea cererii și ofertei și de faptul că obținerea unor profituri cât mai mari pe această cale este unicul scop al rețelelor de transport și de vânzare al drogurilor.

Caracterul clandestin este ilustrat de faptul că cei care dirijează acest trafic sunt necunoscuți pentru marea masă a traficanților de rând, camuflându-și activitățile ilegale în anumite acțiuni permise de lege. Intermediarii în acest trafic sunt aleși în funcție de posibilitățile de deplasare pe care le oferă profesia sau calitatea lor uzând frecvent de identități false.

Legătura cu mediile criminale este o altă caracteristică importantă a traficului ilicit de droguri. Sunt foarte multe cazurile în care traficanții de droguri au legături cu bande organizate specializate în exploatarea prostituției, a jocurilor clandestine, precum și în falsificarea și plasarea de monedă falsă. Pe de altă parte, foștii specialiști ai hold-up-urilor ori proxeneții se reconvertesc în traficanți de droguri.

Traficul individual este o ultimă caracteristică a traficului internațional de droguri. Numeroși indivizi originari din zonele producătoare de droguri efectuează pe cont propriu transporturi de mici cantități de drog, în special frunză și rășină de cannabis și substanțe psihotrope.

De-a lungul istoriei, fenomenul drogurilor a avut o evoluție ascendentă, de la simpla folosire în scopuri medicale și terapeutice de către vindecători, în perioada antică, până la cultivarea, producerea și comercializarea acestora de către rețele infracționale aparținând crimei organizate, în perioada contemporană.

Organizațiile criminale angrenate în aceste activități își permit în unele țări să dețină în posesie mii de hectare de terenuri agricole pe care cultivă plantele necesare, să întrețină zeci de mii de angajați care asigură tot procesul de fabricație al drogurilor, adevărate armate pentru protecția activităților și să angajeze numeroși specialiști din domeniul chimiei, biologiei, finanțelor și informaticii, care să contribuie la bunul mers al acestui tip de afacere.

Sistemul legislativ permisiv din aceste țări, care acordă pedepse extrem de mici pentru infracțiunile legate de activitatea de producție și/sau trafic de droguri, sau nu incriminează acest gen de activități neaderarea la tratatele internaționale privitoare la droguri, reprezintă factori care determina stabilirea unor baze de acțiune ale organizațiilor criminale. De asemenea, sunt expuse statele ale căror teritorii sunt grevate de războaie civile, activități teroriste de amploare, conflicte interetnice, marcate de instabilitate politică cronică ce împiedică exercitarea controlului guvernamental pe unele părți din teritoriul național și unde sistemele de control vamal, financiar și judiciar nu funcționează eficient.

Se remarcă, de asemenea, că dacă în trecut se puteau face deosebiri nete între țările producătoare și cele consumatoare de droguri, acum este evident că asemenea diferențieri nu mai au importanță, pentru că marea majoritate a țărilor consumatoare au devenit și producătoare, într-o măsură mai mare sau mai mică și invers, iar termenul de „țări de tranzit" și-a pierdut din semnificația inițială, acestea devenind de regulă consumatoare și în final chiar producătoare.

Drogurile și organizațiile criminale

Principalele centre de cultivare ale macului opiaceu și extragere a heroinei sunt: Triunghiul de Aur – în Asia de Sud-Est, care include Myanmar, Thailanda și China și Cornul de Aur, care include Afganistanul și Pakistanul.

Triadele chinezești dețin monopolul traficului de heroină către S.U.A., iar organizațiile criminale turcești controlează traficul acestui drog către Europa. Triadele chinezești sunt recunoscute pe plan mondial și pentru traficarea heroinei pure sau a „Albului de China.”

Principalele zone de producere a marijuanei sunt Africa de Vest, Caraibe și America de Sud, iar țările de destinație ale acestui drog sunt cele vest-eropene și S.U.A. Traficul acestui drog este monopolizat de grupările criminale din Africa de Vest și cartelurile mexicane și columbiene din America Centrala și de Sud. Traficarea hașișului, care provine mai ales din Maroc și Pakistan, este monopolizată de grupările criminale turce și cele asiatice, țările de destinație fiind cele din Europa Occidentală. Cannabisul, sub formă de ulei vegetal, este mai puțin consumat în Europa, ponderea deținând-o S.U.A.

Din punct de vedere istoric, cartelurile columbiene au fost principalele producătoare de cocaină în regiune, însă, în prezent, Bolovia și Peru dețin întâietatea. Cartelurile columbiene au rămas, însă, principalele exportatoare de cocaină pe plan mondial, controlând întreaga producție din zona latino-americană.

Consumul de droguri sintetice în Europa de Vest a devenit ceva obișnuit, acestea nefiind considerate mai periculoase decât alcoolul. Dintre drogurile sintetice cele mai folosite menționăm: amfetaminele, L.S.D., extasz, M.D.A. („Eva"), metaamfetamina cristalizată („ice-gheața"), produsă de Yakuza japoneză.

Controlul drogurilor a creat o oportunitate de îmbogățire pentru sindicatele crimei și a generat infracțiuni grave care ar dispărea dacă drogurile ar fi legalizate. Profiturile sunt posibile prin generarea dependenței la toxicomani care sunt dispuși să plătească sume enorme pentru achiziționarea drogurilor și satisfacerea nevoilor. O piață liberă ar face ca și mai mulți oameni să devină dependenți, creând profituri și mai mari producătorilor.

2.2. Traficul de persoane

Este un fenomen cu o dezvoltare explozivă, ce beneficiază de modificările de granițe, slăbirea puterii autorităților și extinderea fenomenului globalizării. Proxenetismul și prostituția de masă capătă din ce în ce mai mult un caracter organizat.

Proxenetismul, deși nu este definit expres în legislația penală, a fost interpretat de practica judiciară drept acțiunea de racolare de femei, în vederea practicării de relații sexuale plătite. Se remarcă o dezvoltare rapidă a filierelor care oferă minori de ambele sexe pentru astfel de relații. Racolarea se face de obicei prin mijloace de constrângere psihică, dar și prin folosirea forței fizice.

Prostituția de masă este amplificată într-un ritm îngrijorător de sărăcia și mizeria materială, care se extinde asuprea unei pături tot mai mari de populație, cu precădere în țările sărace, dar și la periferia marilor orașe din țările bogate. Dorința de câștig rapid și facil a determinat nu numai persoane sărace să se prostitueze ci chiar persoane de condiție medie, cu pregătire intelectuală medie sau chiar superioară. Multe prostituate active, după ce au acumulat capital, s-au asociat cu vechi proxeneți și au devenit întreprinzători și patroni ai unor societăți comerciale de diferite profiluri. În acest fel au obținut un mijloc de „albire" a profiturilor ilicite obținute și un paravan pentru activitățile de racolare și plasare.

Traficul de persoane s-a accentuat odată cu deschiderea granițelor și instituirea liberei circulații în statele Uniunii Europene, amplificat de exodul unor populații pe teritoriul cărora au apărut conflicte armate.

Traficul de ființe umane în toate formele sale, inclusiv și traficul de copii, prezintă infracțiuni periculoase, care duc la încălcarea drepturilor, libertăților, cinstei și demnității persoanei.

Traficul de ființe umane semnifică recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forțate, în sclavie sau în condiții similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activități criminale, de prelevare a organelor sau țesuturilor pentru transplantare, săvârșită prin: amenințare cu aplicarea sau cu violenței fizice sau psihice nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor și prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil; înșelăciune; abuz de poziție de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăți sau beneficii pentru a obține consimțămîntul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane, cu aplicarea violenței periculoase pentru viața, sănătatea fizică sau psihică a persoanei; prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenței fizice, a armei, aamenințării cu divulgarea informațiilor confidențiale familiei victimei sau altor persoane, precum și a altor mijloace;

Traficul de copii semnifică recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum și darea sau primirea unor plăți ori beneficii pentru obținerea consimțămîntului unei persoane care deține controlul asupra copilului, în scopul: exploatării sexuale, comerciale și necomerciale, în prostituție sau în industria pornografică; exploatării prin muncă sau servicii forțate; exploatării în sclavie sau în condiții similare sclaviei, inclusiv în cazul adopției ilegale; folosirii în conflicte armate; folosirii în activitate criminală; prelevării organelor sau țesuturilor pentru transplantare; abandonării în străinătate. Aceleași acțiuni însoțite:de aplicare a violenței fizice sau psihice asupra copilului; de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială și necomercială a acestuia; de aplicare a torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea copilului ori însoțite de viol, de profitare de dependența fizică a copilului, de folosire a armei, de amenințare cu divulgarea informațiilor confidențiale familiei copilului sau altor persoane; de exploatare în sclavie sau în condiții similare sclaviei; de folosire a copilului în conflicte armate; de prelevare a organelor sau țesuturilor pentru transplantare.

Metodele de racolare pot fi efectuate prin constrîngere, răpire, înșelăciune etc.

Traficul de ființe umane se realizează prin următoarele mijloacele:

violența fizică nepericuloasă pentru viața și sănătatea persoanei constă în cauzarea intenționată a leziunilor corporale, care nu au drept urmare dereglarea de scurtă durată a sănătății sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacității de muncă (nu mai mare de 6 zile), prin aplicarea intenționată a loviturilor sau săvîrșirea altor acte de violență care au cauzat o durere fizică dacă acestea nu au creat un pericol pentru viața sau sănătatea victimei.

violența psihică constă într-o amenințare asupra psihicului persoanei sub influența căreia victima nu-și dirijează voința în mod liber și săvîrșește o activitate la dorința traficantului.

Prin violența periculoasă pentru viață și sănătatea fizică sau psihică a persoanei se înțelege vătămarea intenționată gravă ori medie a sănătății persoanei. Răpirea unei persoane presupune schimbarea locului aflării unei persoane fără voința prealabilă a acestea prin capturarea și deplasarea ei în alt loc. Confiscarea documentelor constituie lipsirea sub orice formă a victimei de documente de identitate. (pașaport, buletin de identitate, permis de ședere).

Victima traficului de fințe umane

Victima traficului de ființe umane o putem descrie raportând media statistică și generalizând informația despre fiecare victimă la momentul acceptării propunerii traficantului de a pleca peste hotare. Aceste date se referă la vârsta, sexul, starea familială, nivelul de educație, nivelul veniturilor, domiciliul și alte date.

Trebuie remarcat faptul că victimă a traficului conform datelor statistice este în majoritate o femeie. Totodată, persoanele de sex masculin se referă și ele la grupul de risc și devin victime ale traficului, există deja temei de a vorbi despre extinderea acestui fenomen și asupra lor, ei fiind recrutați în scopul exploatării forțate prin muncă și a prelevării de organe. Identificarea cazurilorde trafic de bărbați este mai dificilă, deoarece ei nu se adresează singuri la poliției nici altor organe de drept.

Pe plan național și internațional identificarea cazurilor de trafic este mai bine pusă la punct atunci când e vorba de exploatarea sexuală a persoanelor. Victime ale industriei sexului devin de cele mai dese ori femeile. Actualmente cazrile de trafic cu ființe umane, sunt descoperite în timpul raidurilor speciale ale poliției în țările de destinație.

Conform datelor majoritatea victimelor traficului sunt persoane în vârstă de până la 25 de ani. Totodată, începând cu anul 2002 se constată o creștere a cazurilor de trafic, cu persoane ce depășesc această vârstă, în deosebi acest fenomen ia amploare în rândurile minorilor. Astfel 14% din persoanele traficate sunt din rândurile minorilor, aceasta constitue în medie că fiecare a șaptea victimă a traficului este un copil. Problema traficului a afectat în mediu toate vârstele, cea mai tânără victimă find de 4 ani, iar cea mai în vârstă de 45. Limitele de vârstă însă se extind pe an ce trece, crescând atât în rândurile minorilor cât și a persoanelor mai mari de 25 de ani.

Traficul de copii prezintă un grad de pericol sporit, având în vedere vârsta fragedă a acestuia, vulnerabilitatea fizică și psihică. Cel mai des copii sunt supuși exploatării sexuale (77% din victime), aceasta se explică prin faptul creșterii cererilor din partea consumatorilor de plăceri sexuale care preferă copii, în acest caz, există riscul infectării copilului cu HIV/SIDA sau cu alte boli venerice. Conform cercetărilor 5% din numărul copiilor traficați sunt impuși să cerșească, ei provocând mai ușor mila trecătorilor. Alte tipuri de exploatare a copiilor sunt munca forțată în gospodăria casnică, munca auxiliară în construcții, ș.a.

Analiza stării familiale a femeilor victime ale traficului a demonstrat că majoritatea lor (75%) nu erau căsătorite la momentul acceptării propunerii de a pleca peste hotare. Totodată unele nu erau singure locuiau cu părinții, cu rudele, sau erau căsătorite. Studiul vieții victimelor, arată că 30% din totalul victimelor traficului erau orfani (fără unul sau ambii părinți). Aceasta demonstrează că minorii orfani, precum și cei ce nu provin din familii complete și nu au beneficiat de o educație într-o familie normală, sunt mai vulnerabili în fața fenomenului de trafic, ei fiind mai ușor ademeniți în rețea. În urma interogării mamelor revenite în țară s-a constatat că 25% din ele își creșteau singure copilul, decizia lor de a pleca fiind influențată de dorința de a se asigura material atît pe ele cât și pe copil. Din grupul de risc sporit fac parte orfanii și copii ce provin din familii incomplete, în special absolvenți ai școlilor internat, care nu posedă deprinderi de viață necesare și nu se pot orienta în realitatea crudă a vieții. Ei nu au cu cine se sfătui când decid să plece peste hotare, iar în caz că dispare nu are cine îi căuta. În același timp, tot mai multe persoane din familii complete ajung de asemenea victime ale traficului de persoane

Majoritatea victimelor traficului de persoane sunt născute în mediul rural. Victime ale traficului devin persoanele cu un nivel scăzut de educație, de obicei ele nu posedă nici o meserie, iar cei ce o posedă le este greu să se angajeze la un serviciu, cauza fiind nivelul scăzut de remunerare. Deasemenea victime ale traficului pot fi și persoane cu un nivel înalt de educație, studente sau absolvente ale instituțiilor de stat superior. Pentru recrutarea lor sunt utilizate metode mai avansate: propuneri de lucru avantajos peste hotare, anunțuri despre posibilitatea de a se căsători, de a face cunoștință cu un cetățean străin.

Racolarea victimelor traficului are loc de obicei de persoanele fizice – 98% din toate cazurile, cel mai grav este faptul că recrutorii pot fi apropiați, prieteni. Foarte des recrutorul este femeie aceasta inspirând mai ușor încrederea potențialelor victime. În majoritate, recrutorii sunt cetățeni ai României și doar în 10% din cazuri au fost cetățeni străini. Au fost depistate cazuri de recrutare a persoanelor de către agenții economici, aceștia oferindu-se să-i angajeze la muncă peste hotare. Metoda principală de recrutare rămâne a fi oferta falsă de muncă peste hotare. În general, persoanele traficate pleacă benevol în străinătate, doar 8% din victime au declarat că au fost răpiți și duși din țară forțat, acestea fiind de obicei cazurile minorilor. Au fost cunoscute cazuri când victimele au fost recrutate repetat. Ele reveneau singure de peste hotare, fiind deportate fără a primi nici o asistență, iar aici erau respinse de familiile lor, sau în general nu le aveau și cădeau din nou în mreaja traficului.

Transportarea victimelor are loc: legal – prin punctele de frontieră, cu actele în regulă, și cu viza perfectată de obicei turistică; ilegal: ocolind punctele de frontieră, cu pașapoarte/vize false, ori mituind Serviciul Grăniceri.

Inițial, trecerea hotarelor aveau loc în mod ilegal, în acest scop erau folosite segmente de frontieră supuse greu controlului de grăniceri (râurile, munții, folosind bărcile sau mergeau pe jos), metode specifice pentru a ajunge în țările din Balcani. În ultimii ani traficanții trec legal victimele peste hotare, acesta fiind un argument folosit pentru a convinge viitoarele victime de veridicitatea ofertei de muncă propuse. Există o nouă tendință în ceea ce privește organizarea transportării victimelor peste hotare, dacă până în 2003 erau efectuate în grupuri de 2-5 persoane, însoțite de obicei de cineva, începând cu acest an, plecarea se organizează individual, fără însoțitor.

Analizând statisticile putem observa că majoritatea victimelor în perioada 2000-2001, sunt îndreptate spre Balcani. În următorii ani 2003-2004, se îndreaptă preponderent spre Turcia, Cipru, Rusia, Emiratele Arabe Unite. Aceasta se explică prin faptul că în aceste țări, există o cerere sporită a serviciilor sexuale, vizele pentru intrarea în țară se acordă fără dificultate la frontieră, iar organele de drept nu întreprind măsuri necesare de luptă contra traficului. În Emiratele Arabe Unite prostituția (chiar cea forțată), este o crimă și se pedepsește cu privațiune de libertate, în rezultat victimele traficului nu fac depoziții împotriva traficanților.

Țările Uniunii Europene sunt principala destinație a minorilor, care sunt exploatați sexual sau impuși să cerșească.

Cel mai grav este faptul că colaboratorii poliției la care se adresează persoanele traficate susțin traficanții, ceea ce complică eliberarea victimelor din locurile de exploatare.

Tipurile de exploatare

Majoritatea victimelor supuse traficului sunt supuse exploatării sexuale, aceasta fiind în temei baza exploatării femeilor. Există însă și exploatări combinate. Unele victime au declarat că în obligațiile lor intrau nu doar serviciile sexuale dar și pregătirea bucatelor sau efectuarea lucrărilor în gospodărie. Victimele minore exploatate au declarat că ziua erau puse să cerșească sau să vândă la piață iar seara erau exploatate sexual. Există însă și cazuri care prezintă anumite particularități: câteva femei vîndute inițial în Turcia în scop de exploatare sexuală au fost impuse să poarte sarcină și să nască copilul. Nașterea avusese loc în condiții casnice, iar copilului nu i s-au perfectat acte de identitate și în general sarcina nu a fost înregistrată. În asemenea împrejurări este dificil de a constata ce s-a întâmplat cu acest copil și în general de al găsi.

Exploatarea bărbaților în cele mai multe cazuri sunt supuși muncii forțate, acest fapt de obicei se substitue cu înșelăciunea ceea ce complică lupta cu astfel de infracțiuni, precum și prelevării de organe. Totodată au fost înregistrate cazuri de forțare a invalizilor, precum și a altor persoane să cerșească, traficanți fiind în acest tip de exploatare rromii. Pe parcursul exploatării, victimele se află sub controlul permanent al traficanților, unul din procedeele de control este sechesrarea actelor de identitate, însă nu în toate cazurile se procedează la fel. Unii traficanți nu confiscau actele, în schimb victimele erau supuse unuei supravegheri permanente, sau le erau returnate când trebuiau să plece în oraș pentru a deservi vreun client. În ultimii ani se constată o micșorare a termenului de exploatare, dacă până în 2003, era de 2 ani, începând cu acest an, devine în mediu de 5 luni, aceasta se datorează eforturilor depuse de organele de drept a mai multor state. În același timp s-a constatat și o schimbare a condițiilor de exploatare, așa zișii ,,stăpâni’’, nu mai supun victima violenței și chiar o remunereză, după câteva luni de exploatare dacă își recuperează suma cu care a cumpărat-o, unele victime exploatate sexual sunt remunerate pentru fiecare client, însă sunt silite să-și cumpere singure hrana. Aceste metode sunt utilizate de traficanți în scopul de a manipula mentalitatea victimelor, acestea crezând în fond că vor avea un cîștig, sporind deasemenea ,,abnegația’’ de a munci și a deservi cât mai mulți clienți. Totodată exploatatorii au început a permite victimelor folosirea contraceptivelor, nu s-a modificat însă cerința acestora de a utiliza droguri, țigări și alcool, majoritatea devenind dependente de aceste vicii.

Problema traficului de ființe umane și combaterea ei

În țările ce ocupă un loc de frunte ca fiind cele mai frecvente pieți de ale traficului de carne vie este necesar de a întreprinde următoarele măsuri de combatere și prevenire a acestor crime: inițierea unor mecanisme eficiente de combatere a cazurilor de trafic; modificarea legislației țărilor respective în scopul combaterii acestui fenomen; întreținerea unei colaborări eficiente între organele de drept ale României și cele ale altor state în vederea identificării cazurilor de trafic, inclusiv traficul de copii.

La nivel național este necesar: de a adopta și promova un șir de norme în scopul combaterii traficului, precum și implimentarea în practică a legislației cu privire la trafic; de a acorda asistență victimelor traficului de persoane; întreprinderea măsurilor de reintegrare în societate reintegrarea copiilor minori în familie; acordarea ajutorului material victimelor, precum și încadrarea lor în câmpul muncii; asigurarea securității victimelor traficului și martorilor ce au dat depoziții.

În același timp, autoritățile administrației publice locale trebuie să se implice activ în vederea diminuării și combaterii numărului cazurilor de trafic, aducând la cunoștință locuitorilor din sate îm mod accesibil tuturor problema traficului, riscul pe care și-l asumă plecând peste hotare, aceștia constituind în temei majoritatea grupului de risc.

Amenințarea traficului de persoane la adresa societății

Traficul de ființe umane reprezintă o formă de criminalitate transfrontalieră, prin care indivizi fără scrupule recrutează, călăuzesc, găzduiesc, organizează rețele și fac trafic cu ființe umane. Aceștia se fac vinovați de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, prin impunerea unei forme de sclavie modernă. Departamentul Infracțiune și Justiție al Națiunilor Unite estimează că profitul global al traficului cu ființe umane este egal cu profitul generat de traficul cu stupefiante. Așadar, traficul se referă numai la bani, ca și toate celelalte forme de activitate criminală organizată.

Traficul cu carne vie, cum mai este denumit, produce milioane de drame omenești. Prezent mai ales în zonele afectate de conflicte și în statele confruntate cu dificultăți economice, traficul cu ființe umane a cuprins și România, atât ca țară de origine dar și de tranzit al victimelor.

Tinere și minore din foste țări comuniste sunt aduse în Occident sub masca angajării în industria prestărilor de servicii sau a celei de divertisment ajung până la urmă în diferite rețele de prostituție, care deservesc hoteluri, saloane de masaj, ori chiar clienții la propriul domiciliu.

Sunt de notorietate cazurile în care rețelele de traficanți de persoane s-au organizat pentru a putea pune la dispoziția sutelor de bordeluri apărute în zonele aflate sub protecția trupelor O.N.U din BosniaHerțegovina, Macedonia și Kosovo ,,marfa” căutată și bine plătită de funcționarii misiunilor umanitare și de militarii din forțele de menținere a păcii staționați în aceste zone.

Autoritățile din Europa Occidentală se confruntă cu rețele internaționale în care proxeneții de diferite nații cooperează în vederea obținerii monopolului asupra unor teritorii sau orașe, în scopul obținerii unor profituri uriașe.

În această activitate mafiotă, pe lângă prostituție și proxenetism, se practică și comerțul cu copii, destinați uneori transplantului de organe, sub paravanul adopțiilor legale și mai puțin legale. Multe prostituate și proxeneți exploatează „oferta” unor agenți și societăți comerciale din sfera serviciilor, mutându-și teritoriul de acțiune în alte țări, cu precădere în Turcia, Grecia, Cipru, Austria, Germania, Franța, Spania, ș.a.

S-a amplificat fenomenul de atragere a minorelor, a celor provenite din familii dezorganizate ori lipsite de mijloace materiale de subzistență, la practicarea prostituției în diverse locuri și modalități în multe cazuri racolarea făcându-se prin șantaj și determinare forțată.

Devine totuși evidentă creșterea activității infracționale a unor rețele de trafcanți care se ocupă cu trecerea ilegală prin țara noastră a unor grupuri de emigranți din Sry Lanka, Pakistan, Bangladesh, India care sunt racolați din țările lor și care caută să ajungă în țările Europei de Vest.

Un alt fenomen îngrijorător îl reprezintă traficul de copii și adopțiile ilegale. Sunt cunoscute cazurile de adopții ilegale prin care s-au scos din țară peste 4000 de copii. Copiii sunt scoși din țară cu ajutorul unor documente false fie de adopție fie prin falsificarea documentelor sau pașaportului. În pașaport cetățeanul român sau străin figurează că este însoțit de copilul care are fotografia aplicată, iar fotografia este reală a copilului scos.

Un alt mod de operare l-a avut ca protagonist pe avocatul cipriot C.C., care în perioada decembrie 1997 – august 1998 a racolat și transportat în Cipru mai multe tinere aflate în ultimele luni de sarcină, intermediind adopția copiilor născuți de acestea în Cipru, fapt pentru care le-a oferit suma de 1.000 dolari.

A apărut într-o formă atipică, o filieră internațională de trafic de organe.

2.3. Spălarea banilor

Crima organizată, prin activitățile sale ilicite sau cu o aparență licită, produce foarte mulți bani care, având în vedere sursa lor de proveniență, sunt considerați bani „murdari”, în consecință, acești bani trebuie „spălați.”

„Spălarea banilor" este o expresie tipic americană utilizată inițial în structurile crimei organizate pentru a desemna reinvestirea în afaceri licite a banilor obținuți din afaceri ilicite, utilizând în același scop complicate circuite financiare interne și internaționale.

Spălarea banilor se referă la un transfer de proprietate referitor la natura, localizarea sau deținerea proprietății, achiziționarea sau utilizarea proprietății, știind că proprietatea provine din activitate criminală.

În mod evident, cea mai cunoscută sursă de bani „murdari" este traficul de droguri, datorită faptului că prin el se generează la nivel planetar, profituri anuale de multe miliarde de dolari, iar prin operațiuni financiare și comerciale ilicite, aceste imense sume dispar dintr-un loc pentru a apărea multiplicate în alte locuri, căpătând astfel aparența de legitimitate.

Profituri imense se obțin însă și pe alte căi precum comerțul ilegal cu arme, muniții și explozivi, traficul cu aur, bijuterii și pietre prețioase, traficul cu carne vie etc.

În DCC nr.91/308 din 10 iunie 1991, se menționează că „spălarea banilor" înseamnă următorul comportament, atunci când este comis intenționat:

– transformarea sau transferarea unei proprietăți, știind că această proprietate este derivată dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau mascării originii ilegale a proprietății respective;

– ascunderea sau mascarea adevăratelor naturi, surse, amplasări, mișcări, drepturi și dețineri legate de proprietate, știind că acea proprietate este derivată dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare într-o astfel de activitate;

– achiziționarea, posesia sau folosirea unei proprietăți știind că, în momentul primirii ei, acea proprietate derivă dintr-o activitate criminală;

– participarea, asocierea la comiterea sau la tentativele de comitere, precum și fapta de a ajuta, facilita sau sfătui pe cineva în scopul comiterii oricărei activități menținute în paragrafele anterioare.

Din punct de vedere al subiecților, operațiunea este făcută de subiecții clasici, respectiv traficanții de droguri și participanții la infracțiunile ce reprezintă crima organizată tradițională.

Urmează în ordine escrocii, cu predilecție cei care practică adevărate strategii de fraudare a băncilor sau a altor instituții, manipulatorii frauduloși de bursă și cei care falimentează ilegal societățile comerciale; în realitate sustrăgând fondurile bănești pe care le transformă sau transferă în alte locuri, în vederea sustragerii de la impozite și taxe ori de la obligațiile ce le revin față de creditori.

Recurg la spălarea banilor cei care efectuează plăți ilegale pentru obținerea de contracte sau licențe, cei care mituiesc funcționarii publici dar și cei care își aduc contribuții ilegale la campaniile electorale, pentru ocuparea unor funcții importante în aparatul administrativ, judecătoresc sau legislativ, dar și pentru obținerea, în general, de avantaje politice.

În ultima perioadă, spălarea banilor murdari este practicată la scară largă de noi categorii de participanți, între care se detașează șantajiștii, răpitorii de persoane, spărgătorii de bănci, contrabandiștii și evazioniștii fiscali și, nu în ultimul rând, teroriștii și spionii.

Prin spălarea banilor, membrii organizațiilor criminale urmăresc, în principal, următoarele obiective:

– pentru legalizarea unor venituri care provin din surse ilegale (trafic de droguri, de arme, de carne vie, jocuri de noroc etc.); acestea sunt investite în construcții imobiliare sau în achiziții de imobile, după care, prin supraevaluarea lor ori prin vânzarea lor la alte prețuri decât cele reale, se dă sumelor de bani reprezentarea ca fiind câștiguri legitime;

– pentru sustragerea de la plata impozitelor și taxelor datorate statului, se practică manopere complet ilegale sau cu o oarecare aparență de legalitate. Din prima categorie fac parte cumpărările directe, de pe piața bancară sau de pe piața neagră de devize care sunt apoi scoase fraudulos peste graniță și folosite ori depunerea în bănci din străinătate; din a doua categorie exemplificăm depozitarea sumelor în cauză în conturi bancare din țări în care nu se percep impozite și taxe sau acestea sunt mult mai mici decât în țara de origine, investirea sumelor în titluri de valoare (obligațiuni, bonuri, CEC-uri etc.) la purtător, necontrolabile efectiv, cât și depunerea acestora în bănci care asigură secretul total asupra depunătorilor, acestea fiind identificate numai printr-o parolă sau număr-cheie;

– pentru transformarea dolarilor în alte valute convertibile sau invers, de regulă în cazurile schimbărilor ilegale de valută;

– spălarea banilor mai este practicată și pentru investirea lor în obiecte de volum mic având valoare foarte mare ori în obiecte de colecție (aur, argint, tablouri, monede etc.), dar și pentru reluarea activităților infracționale la niveluri superioare, prin investirea sumelor în cumpărarea altor cantități de droguri, arme, muniții etc., cât și a mijloacelor materiale sau tehnice necesare desfășurării activității ilicite, precum mijloace de transport (auto camioane, avioane, vapoare, bărci), construirea de depozite, procurarea aparaturii de transmisiuni și alte asemenea dotări.

Indiferent de activitățile criminale din care provin banii murdari, spălarea lor pe plan internațional presupune trei faze distincte, după cum urmează:

a) scoaterea banilor „murdari" proveniți din acțiuni ilegale în afara țării și, dacă se impune, depozitarea lor într-un cont dintr-o bancă din străinătate. Scoaterea fizică a banilor se face de regulă prin curieri care trec sume peste graniță, prin contrabandă, uneori chiar prin evitarea punctelor de control vamal, alteori prin ascunderea lor în mijloace de transport, în locuri dosnice sau meșteșugit amenajate, sau în încărcătura vehiculelor ce tranzitează frontiera. Alteori, sumele de bani sunt expediate prin colete poștale sau prin diferite obiecte de colecție ce se expediază peste graniță.

Cel mai des folosită, și deosebit de eficace în cazul sumelor mari, este scoaterea banilor murdari prin tranzacții financiare.

b) a doua fază o reprezintă legitimizarea fondurilor în cauză, care se face de regulă prin înregistrarea lor în conturile unor bănci din țări, așa-zise „paradisuri financiare." Legitimizarea se mai efectuează și prin înregistrarea unor societăți fictive sau formale în străinătate, utilizate drept paravan al operațiunilor de spălare a banilor murdari, iar uneori sumele folosite în cadrul unor companii străine de investiții, cumpărări de terenuri și construcții de locuințe, operațiuni în care controlul realității sumelor cheltuite este dificil de efectuat în orice țară.

c) faza a treia este repatrierea fondurilor, care se face prin așa-zisa „reîmprumutare a banilor” de la băncile sau firmele străine, care intrând în conturi bancare devin aproape imposibil de controlat, cu privire la proveniența lor, datorită secretului operațiunilor bancare sau comerciale.

Banii murdari sunt repatriați de regulă pentru a se putea realiza reciclarea lor, respectiv investirea în alte activități criminale, de cele mai multe ori la niveluri superioare, reciclare ce se realizează prin plăți acreditive bancare, închirieri de servicii fictive și, nu în ultimul rând, efectuarea de plăți excesive, respectiv la prețuri ce depășesc cu mult valoarea bunurilor livrate sau prestărilor efectuate.

Economia clandestină sau subterană include acele tranzacții financiare sau comerciale care nu lasă urme în documentele oficiale contabile sau fiscale.

Deosebirea esențială dintre sumele de bani ce formează economia subterană de cele ce reprezintă „bani murdari" este acea că primele provin din activități legale și nu din acte criminale, însă nu sunt introduse în circuitul legal pentru a putea fi sustrase de la plata impozitelor și taxelor legale, într-un cuvânt ele formează obiectul „evaziunii fiscale.” Această economie subterană devine o problemă deosebit de critică nu numai pentru țările în curs de dezvoltare, ci și pentru țările dezvoltate din Vest.

2.4. Traficul de armament și materiale radioactive

Una dintre sursele importante de venit pentru crima organizată este comerțul ilegal, cu tot ceea ce reprezintă arme, muniții și material explozibil. Fabricanții din toate țările dezvoltate vând toate tipurile de arme mișcărilor de rezistență și chiar guvernelor din lumea a treia prin intermediul marilor traficanți, a comercianților, oamenilor de afaceri și serviciilor secrete, care înregistrează profituri considerabile de pe urma acestor activități, profituri comparabile cu cele obținute din comerțul ilicit de stupefiante.

Apariția unor conflicte armate, la început în Asia și America Latină, mai târziu în Orientul Mijlociu și Africa, iar mai aproape de zilele noastre chiar în sud – estul Europei, au determinat dezvoltarea rapidă a industriei de armament și în paralel extinderea piețelor ilegale și legale de materiale de război.

Restricțiile severe și embargourile asupra vânzărilor de arme impuse de țările occidentale, concomitent cu sistemele de autoritate și control adoptate de statele producătoare, au dat naștere unor tendințe tot mai puternice de eludare a acestora, tendință transformată în prezent într-o puternică impulsionare a tranzacțiilor ilegale și dezvoltării pieței ilegale de armament. Pe lângă cei trei mari exportatori de arme din perioada postbelica, respectiv S.U.A., U.R.S.S. și Anglia, în ultimii ani au apărut alți mari producători, cum sunt Israel, Franța, Germania și Italia, urmate de India, China, Brazilia și Ucraina. Numai în anul 2004, Rusia, moștenitoarea U.R.S.S., a vândut conform unor statistici în materie, armament în valoare de 80 de miliarde de dolari.

Unul dintre factorii cheie, responsabil pentru creșterea tranzacțiilor de armament, este faptul că guvernanții și elitele politice ale Lumii a treia care au ajuns la putere, au început să-și construiască propria mașinărie militară, caracterizată prin introducerea tehnologiei moderne de război și adoptarea unor sisteme de securitate cât mai bine puse la punct.

De cele mai multe ori, chiar după venirea la putere, guvernele naționale au fost confruntate cu mișcări interne de forță și chiar conflicte cu statele din jur, pe motive etnice, religioase sau teritoriale, fiind nevoite să recurgă deseori la forță pentru a se impune, fapt ce a ridicat mult cererea permanentă de arme, determinând astfel puterile aliate, să le vândă armamentul necesar, uneori însă apelând și la puterile adverse, de la care s-au aprovizionat de regulă, prin intermediul pieței ilicite, a traficului ilegal cu arme și muniții.

Traficul ilegal cu arme și muniții a luat amploare deosebită în perioada post comunistă (după anul 1990) în multe din statele din estul Europei, îndeosebi cele desprinse din URSS, fiind create condiții favorabile sustragerii și comercializării de arme și muniții din depozitele armatelor naționale.

Un exemplu edificator este cazul Ceceniei, a cărei capitală, Groznâi, reprezenta, încă pe vremea lui Brejnev, centrul comerțului cu arme al armatei sovietice cu țările din Estul Apropiat.

Când armata rusă a părăsit Cecenia în 1992, foarte multe arme au fost vândute ilegal, împrejurare ce explică astăzi dotarea foarte bună a armatei cecene de rezistență, cât și faptul că, datorită lipsei controalelor de la graniță, această țară a devenit un veritabil centru pentru comerțul internațional cu arme.

De asemenea, trebuie amintit conflictul armat din fosta Iugoslavie, care ani de zile a măcinat importante cantități de material militar, începând de la pistoale, pistoale mitralieră, până la tancuri, avioane și rachete sofisticate.

Este clar că în condițiile embargoului total, impus tuturor părților aflate în conflict, armele, munițiile și tehnica militară au fost procurate, în buna parte, de pe piața neagră, prin intermediul marilor traficanți.

La acest început de mileniu se prefigurează un nou ,,cavaler al apocalipsului", mai periculos decât traficul cu droguri și cel cu arme, acesta fiind întruchipat de traficul de materiale radioactive. Deja unele cazuri au fost descoperite în Polonia, Ungaria și România, însă campioană rămâne tot Rusia.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că resursele materiale reduse și fondurile foarte mici alocate energiei nucleare și sectorului de cercetare creează un pericol potențial pentru securitatea obiectivelor dar și a societății; mulți angajați din domeniu și chiar savanți nu-și mai execută corespunzător sarcinile de serviciu, recurgând chiar la sustrageri de materiale strategice pentru a-și completa veniturile.

Pericolul deosebit constă în faptul că țări cu regimuri dictatoriale sau care duce o politică de înarmare, precum Iranul, Irakul, Libia, Coreea de Nord și Pakistanul procură materiale radioactive pe orice cale, pentru constituirea bombei atomice, nefiind exclusă nici posibilitatea ca organizații criminale să fie tentate în confecționarea de arme nucleare, îndeosebi pentru amenințare sau șantaje.

O evoluție ascendentă îngrijorătoare înregistrează traficarea de armament și materiale radioactive deosebit de nocive pentru sănătatea oamenilor dar și în ceea ce privește mediul ambiant.

Specialiștii în combaterea crimei organizate arată că există două filiere sau rute de circulație, pentru traficul cu materiale radioactive din fosta U.R.S.S.: una este „ruta balcanică”, ce include România, Ungaria, Slovacia, Austria spre Marea Mediterană; cealaltă rută vizează nordul Europei și trece prin Polonia și Germania.

În legătură cu traficul de armament trebuie precizat că acesta se realizează în sistem instituționalizat, vânzare de armament între țări, către grupuri de insurgenți sau grupări teroriste angro și cu bucata de către grupări organizate de infractori.

Din punct de vedere al materialelor radioactive traficate, rezultă certe indicii de constituire a unor structuri infracționale, cu multiple legături în afara granițelor țării, foarte versate și dornice de câștiguri, cei implicați neezitând să-și riște în acest sens, chiar propria sănătate.

2.5. Traficul de mașini furate

Creșterea traficului de autoturisme furate în ultimii ani a devenit dramatică, în majoritatea țărilor europene reprezentând un serios segment al crimei organizate, după traficul de droguri.

În acest domeniu se disting două tipuri de bande organizate:

– cele care se ocupă de furtul autoturismelor de lux (Mercedes, Audi, Porsche, Ferrari), care au desfacere în țările sud-est europene, Rusia și țările ex-sovietice și în țările arabe;

– cele care s-au specializat în furturile de autovehicule de categorie mijlocie, care se cer în țările din Europa Occidentală, Centrală și de Est.

Aceste bande sunt organizate, la rândul lor, în grupuri criminale specializate pe diferite activități corespondente fiecărei porțiuni din lanțul infracțional, în rândul acestora acționând cu fermitate regula că fiecare infractor să nu cunoască decât pe cei care participă împreună cu el nemijlocit la executarea unor fapte ilicite, practică ce limitează foarte mult numărul deconspirărilor, în cazurile în care rețeaua sau rețelele sunt descoperite de poliție.

Pentru a explica mai bine modul de organizare al bandelor criminale ce se ocupă cu furtul de autoturisme, trebuie descrise mai întâi principalele activități ale lanțului infracțional în cauză, activități desfășurate de infractori specializați și grupați în raport cu această specializare:

grupa de recunoaștere – se ocupă cu identificarea mașinilor corespunzătoare scopului urmărit, membrii ei stabilind de regulă unde și cât timp stau parcate autoturismele ori identifică societățile care închiriază autoturisme și documentele de însoțire ale acestora;

grupa tehnică – se ocupă pe de-o parte cu fabricarea documentelor false necesare (acte de proprietate, taloane, documente de identitate etc.), iar pe de altă parte, alți participanți se ocupă de confecționarea rapidă a dublurii cheilor, numerelor de înmatriculare false și uneori de falsificarea seriei de pe caroserie;

grupa de transport – ai căror membri preiau autoturismul și îl duc la destinație. De regulă, primul transportator, care scoate autoturismul peste graniță, trebuie să fie cetățean al statului de unde s-a comis furtul sau care este rezident în țara respectivă, pentru că un cetățean străin nu poate trece frontiera decât dacă pe documentele de proprietate este făcută mențiunea de export, posedă număr de înmatriculare special pentru export și el este proprietar;

grupa de valorificare-comercializare – compusă din cei care caută comenzi prealabile furtului (pentru furtul la comandă) sau identifică potențiali cumpărători din rândul celor cu posibilități financiare mari. Racolarea cumpărătorilor se face, de regulă, în târgurile specializate în tranzacții de acest fel;

grupa de siguranță – constituită, de regulă, în cadrul, Organizațiilor din Italia sau Bulgaria și au ca sarcină supravegherea activităților ilicite în toate fazele lanțului infracțional. Foarte important pentru gruparea infracțională este cunoașterea rapidă a interceptării acțiunii de către poliție, reținerea sau arestarea unui transportator din rețea, pentru că, în felul acesta, pot șterge rapid urmele infracțiunii, documentele compromițătoare, probele și mijloacele de probă ce îi pot incrimina și implicit evită căderea și a altor membri al rețelei.

În general, furturile de autoturisme se comit prin următoarele moduri de operare:

furtul direct din stradă, din locurile de parcare sau garaje, prin metode specifice de efracție (spargerea geamurilor, forțarea încuietorilor, forțarea blocului de contact-pornire), dar și prin metode mai sofisticate, prin folosirea unui sistem foarte eficient de confecționare pe loc a cheilor false;

furtul comis în înțelegere cu proprietarul mașinii, care, după o perioadă de timp de la furtul aranjat, reclamă poliției dispariția autoturismului, el încasând atât cota parte ce-i revine de la gruparea infractoare, cât și contravaloarea asigurării autoturismului;

furtul din magazine specializate în vânzarea autoturismelor. Nu puține au fost cazurile în care membrii unei bande criminale s-au infiltrat în asemenea magazine, ca angajați, fapt ce le permitea să falsifice cheile de contact confecționând dubluri ale acestora.

De asemenea, identificau în documentele societății noii proprietari și adresele acestora, după care alți membri ai grupării executau furtul propriu-zis și valorificau mașinile furate;

furtul mașinilor închiriate, care sunt transportate apoi peste frontieră, de regulă în țări unde sistemele de evidență computerizată nu sunt puse la punct, după care chiriașii reclamă furtul autoturismelor în cauză.

Rutele principale folosite de infractori depind în mare măsură de țările de destinație și de căile folosite, terestre sau maritime. Una dintre rutele terestre începe din Germania, se continuă prin Austria, Ungaria, România și Bulgaria. Calea maritimă se folosește de obicei pentru autoturismele destinate unor cumpărători din Orient.

2.6. Contrabanda și evaziunea fiscală

Criminalitatea în domeniul economico-financiar a cunoscut o explozie fără precedent. Starea actuală o putem caracteriza ca prag al marii criminalități întrucât prin infracțiunile de evaziune fiscală, bancruta frauduloasă și la regimul contabilității se „legitimează” produsul crimei, infracțiuni economice grave care, atunci când devine o preocupare constantă a unor agenți economici, grupuri de interese sau persoane, afectează grav climatul de ordine economică.

Contrabanda și infracțiunile la regimul activităților de import-export.

este infracțiunea care a cunoscut cea mai dinamică evoluție

este suficient să amintim cazul Țigareta I, II, III, cazul V.M.I., cetățean cu dublă cetățenie, cipriotă și libaneză; Zaher Iskandarani, Muja Marcelinii, ș.a.

2.7. Terorismul

Este unanim admis că o problemă comună a securității statelor din toate regiunile globului este evoluția crimei organizate, în strânsă legătură cu cea a terorismului și extremismul politic, cu tot cortegiul de amenințări și implicații negative care derivă din acestea.

Prima tentativă de a defini și reglementa terorismul aparține legiuitorilor romani, care în anul 103 î.e.n., în Lex Apelia au incriminat Crimen Majestatis, respectiv orice acțiune internă sau externă îndreptată împotriva integrității statului. Termenul de terorism a fost conturat în timpul revoluției franceze când Robespier a declarat supremația legii teroriste în perioada 1793-1794.

În perioada modernă s-a încercat să se dea o definiție general acceptată terorismului căci ceea ce pentru o persoană înseamnă terorism pentru alta reprezintă luptă pentru eliberare națională.

În zilele noastre, terorismul îmbracă noi forme în ce privește organizarea, compoziția și modalitățile de manifestare, apropiindu-se foarte mult și chiar combinându-se cu crima organizată.

Noțiunea de „terorism" este din punct de vedere etimologic un derivat de la ,,teroare", cuvânt de origine latină. Însă înainte de romani, în mitologia greacă, teroarea – Phobus – și frica – Deimos, erau numele celor doi cai, care trăgeau carele de luptă ale zeului Ares, zeul războiului, al violenței instituționalizate. Resorturile psihologice ale acestui proces sunt: frica, teama și teroarea. Încă din Antichitate, frica și teroarea au reprezentat instrumentele convingătoare ale voinței. Violența era calea cea mai des folosită pentru realizarea unui scop politic.

Psihologia teroristă prezintă trei trăsături esențiale:

propaganda prin fapte – presupune că orice acțiune teroristă este dovada că ceva nu este în regulă în societatea respectivă, actul terorist devenind mesajul nevoii de schimbare a regimului.

intimidarea – dacă în trecut țintele atacurilor teroriste erau în majoritate funcționari guvernamentali sau personalități publice, în prezent se constată o diversificare a categoriilor de persoane ce formează, cu predilecție ținte ale atacurilor teroriste. Este aplicată în special neutrilor pentru a-i forța să ia o atitudine față de oficialități.

provocarea – atentatele teroriste au drept replică din partea autorităților ample acțiuni represive, combinate cu severe măsuri de securitate, ce afectează în primul rând populația neimplicată, fapt ce are ca urmare scăderea popularității guvernului respectiv.

Rareori teroriștii oferă informații despre activitățile lor sau despre structura lor organizatorică, astfel încât există destul de puține informații despre specificul grupurilor teroriste.

Structura celor mai multe organizații este concepută astfel încât să prevină orice infiltrare în rândul organizației, de persoane străine, aflate în slujba vreunei agenții de informații. Secretul este unul dintre elementele „cheie" ale succesului și poate fi păstrat numai printr-o bună organizare, o bună conducere și suport masiv din partea membrilor organizației.

Caracteristicile cele mai importante pentru structura organizatorică a unui grup terorist, pot fi prezentate ca fiind următoarele:

A. Liderii – cu mici excepții (câteva grupuri anarhiste) toate organizațiile teroriste au un loc lider, sub o formă sau alta.

B. Cadrele active – sunt alcătuite din indivizi care duc la îndeplinire efectiv ordinele primite de la comandanții ierarhic superiori.

C. Suporterii activi – aceste persoane oferă suportul logistic, necesar pentru a susține operațiunile teroriste, cum ar fi: mâncare, bani, arme, ajutor material etc.

D. Suporteri pasivi – acele persoane ce simpatizează cauza respectivă, dar care stau departe și nu iau poziție, pentru a nu fi implicați în nici un fel, în vreo acțiune cu caracter terorist.

O problemă de mare interes practic este rezultatul simbiozei dintre terorism și crima organizată, fenomen deosebit de clar, cu o prezență cotidiană în ultima perioadă.

Această simbioză s-a realizat deoarece organizațiile și grupurile teroriste au fost nevoite să-și caute fiecare surse proprii de procurare a sumelor necesare pentru dotarea cu armament și tehnică, plata membrilor asociației, a informațiilor și altor cheltuieli, iar sursa cea mai sigură, rapidă și eficientă este crima organizată.

Totodată, grupările teroriste preiau, tot mai mult, experiența, metodele și mijloacele folosite de organizațiile criminale de tip mafiot, existând asemănări evidente între răpirile practicate de organizațiile mafiote din Italia, în vederea obținerii de răscumpărări și răpirile executate tot mai frecvent în toata lumea, cu deosebire în America Latină. La fel, aruncarea în aer a clădirilor, lucrărilor de artă, asasinatele, jafurile, capturarea de ostatici și apoi negocierea răscumpărărilor, de regulă, pentru sume exorbitante, caracterizează latura obiectivă a terorismului, dar și a criminalității feroce și a psihopaților.

În unele cazuri, grupuri teroriste, care și-au pierdut idealurile și obiectivele politice, s-au transformat în organizații criminale de tip mafiot, iar în alte împrejurări se realizează o reală întrepătrundere între organizațiile teroriste și cele criminale, numeroși infractori de drept comun, deosebit de abili și calificați, sunt racolați de organizațiile teroriste, pentru ca în schimbul unor avantaje materiale considerabile, să execute atentate cu caracter politic.

Terorismul presupune organizare, planificare, finanțare și echipament precum și indivizi pregătiți pentru realizarea acțiunilor concrete de luptă.

Valul terorismului în perioada modernă a fost declanșat, după unele opinii în anul 1968, când violența a apărut ca o manifestare irațională a mișcărilor studențești mai întâi în Franța, apoi și în celelalte țări occidentale Rolul său în conflictele politice a căpătat semnificație mai ales după cel de al doilea război mondial, în legătură cu mișcările de eliberare națională.

Multe din cele mai active organizații teroriste s-au împărțit în două grupuri principale:

mișcările teroriste anarhiste și de extremă stânga care doresc să promoveze schimbarea socială și a regimului politic pe cale revoluționară (Brigada roșie Italiană, Armata Roșie Japoneză, Fracțiune Armata Roșie Germană)

mișcări separatiste de eliberare națională precum și a minorităților naționale (Organizația Bască din Spania, Armata Republicană Irlandeză, mișcările musulmane din țările arabe, Kurzii din Turcia)

Din punct de vedere a tacticii folosite se remarcă două tipuri principale de acțiuni: cele cu care teroriștii își iau măsuri pentru a scăpa cu viață după consumarea atentatului, de exemplu luarea de ostatici și misiunile sinucigașe ori kamikaze. Prin urmare actele teroriste se deosebesc de infracțiunile de drept comun prin scopul și urmările realizate, respectiv provocarea de panică, dezordine și teroare în sânul unei colectivități organizate.

Grupări teroriste; din presa mondială dar și din lucrările de specialitate publicate în țările vest europene, sunt cunoscute următoarele grupări sau organizații teroriste: Brigăzile Roșii din Italia, are ca scop înlăturarea guvernului Italian; Armata Roșie Japoneză acționează pe teritoriul Asiei pentru sprijinirea revoluției marxist-leniniste mondiale; Acțiunea Directă Franța, Belgia, urmărește înlăturarea puterii populare; Organizația Bască din Spania (ETA) afaceri împotriva statului; Armata Republicană Irlandeză (IRA) urmărește să scoată Irlanda de Nord din componența Regatului Unit; Lupta Populară Revoluționară (ELA) Atena urmărește retragerea Greciei din NATO; Terorismul SIKH Munții Himalaya este împotriva unor personalități din India; PKK; Hezbolah sau jihadul Islamic (război sfânt) în Beirut și Liban, urmărește construirea unui stat după modelul Iranian; Frontul Democratic de Eliberare a Palestinei, urmărește o pe cale revoluționească a lumii arabe și înlăturarea puterilor imperialiste; Organizația Abu Nidal în Libia, Siria, Irak, luptă împotriva inamicului sionist; Organizația Luptei Armatei Albe în Siria, Liban, Libia, urmărește înlăturarea influenței americane și vest europene în zonă; Al Queda, Arabia Saudită și Afganistan, înlăturarea puterii SUA.

Acestor forme de luptă teroriste le corespund metode specifice ale comiterii infracțiunilor cum ar fi: răpirea, luarea de ostatici, sechestrarea de persoane, deturnarea mijloacelor de transport, atacul armat împotriva persoanelor și obiectivelor, completat cu ocuparea sediilor unor instituții politice sau de stat, provocarea de incendii sau de explozii, acțiuni de comando, sabotaje, contaminare radioactivă, chimică și biologică a unor terenuri, bunuri sau grupuri de oameni. De asemenea sunt considerate ca acte teroriste acțiuni de amenințare cu folosirea armelor de foc sau a explozivilor care nu au ca scop influențarea guvernului sau crearea unei stări de teroare.

De exemplu uciderea unor cetățeni civili iranieni ar putea să fie considerată legală de către guvernul american și deci nu ar constitui un act de terorism. Acest argument a fost folosit pentru sprijinul american acordat grupării teroriste anti-iraniene Mujahedin-e Khalq (MEK).

Membrii acestui grup au primit în mod oficial statutul de „persoane protejate" din partea guvernului american, chiar dacă MEK se află pe lista oficală de grupări teroriste, elaborată de Departamentul de Stat American.

În unele cazuri este foarte greu de diferențiat între mișcări de insurgență legitimă și grupări teroriste.

Acelasi grup poate adopta și tactici teroriste și tactici legitime de insurgență.

În același conflict pot acționa în paralel și grupuri teroriste și grupuri de insurgență propriu-zisă.

Practic nu există două fenomene teroriste cu același tipar de organizare, iar o clasificare poate fi facută numai pe baza numărului de persoane implicate direct în acțiunile teroriste: Terorism Individual – este un caz foarte rar în care indivizi izolati comit acte de terorism.

În general numărul de victime și pagubele materiale produse de acești teroriști sunt foarte mici, dar efectul de frică și psihoza produsă pot fi destul de serioase.

Terorismul individual este cel mai dificil de combătut.

Grup terorist izolat – este format în general din 2-6 persoane care, fiind rude sau prieteni, se cunosc personal înainte de începerea activităților teroriste și decid în mod spontan formarea unui grup terorist. Este de asemenea un caz foarte rar, dar și extrem de dificil de detectat, combătut și anihilat.

Grup terorist de franciză – în esență este vorba de încercarea de a oferi o umbrelă ideologică, politică și religioasă comună pentru a favoriza apariția spontană a unui număr mare de grupuri teroriste izolate, care să acționeze pentru atingerea aceluiași obiectiv fără a avea legături propriu-zise de comandă, control și susținere logistică. Se consideră că acest mod de organizare este ineficient, bazându-se pe formarea unui număr mare de celule care să compenseze pentru eficiența lor scăzută.

Grup terorist cu susținere externă – în general orice grup terorist a primit sau va primi în timpul existentei sale sustinere de la un stat străin.

În timpul Razboiului Rece însă, au existat grupuri teroriste care nu aveau bază ideologică și de susținere proprie, fiind de fapt grupuri teroriste izolate dependente de un stat sau grup de state.

În general grupurile teroriste cu susținere externă sunt compuse din până la 20 de membri care sunt cu toții implicați direct în planificarea și executarea actelor teroriste (atribuțiile de suport, comandă și logistică fiind asigurate de unul sau mai multe servicii secrete de stat).

Grup terorist afiliat – majoritatea organizațiilor teroriste importante sunt afiliate unei mișcări politice, religioase, sau a unui curent ideologic (naționalist, social, ecologist etc.).

Aceste organizatii mai sunt denumite si grupuri teroriste propriu-zise. Au elemente clare de comandă, control, comunicații și logistică, fapt care, în mod paradoxal, le face mult mai vulnerabile și ușor de infiltrat, supravegheat, combătut și eliminat.

De obicei, grupurile teroriste afiliate pot avea până la câteva mii de membri, dintre care însa numai o mică parte sunt implicați direct în planificarea și executarea actelor teroriste.

Motivele specifice ale terorismului pot fi foarte diverse, dar cele mai comune sunt: obtinerea de bani și avantaje (de exemplu, arme neconvenționale); dorința de a răspândi un mesaj (pentru a atrage atenția unei stări de fapt, a transminte un mesaj sau pentru a aduce niște idei în dezbaterea publică); răzbunarea și pedepsirea – numit și terorism justițiar; fanatismul religios; subminarea autorității de stat; lupta pentru eliberare, emancipare și obținerea puterii politice. Rezultatele terorismului depind însă în final de alegerea majorității populației civile necombatante de a susține puterea de stat sau cauza (dar niciodată metodele) teroriștilor.

Astfel terorismul poate avea ca rezultat: atingerea totală a scopurilor politice; atingerea parțială a scopurilor politice; prelungirea ciclului de violență; pornirea unui război; restrângerea libertăților individuale sau instaurarea unei dictaturi. Definirea și întelegerea corectă și completă a fenomenului de terorism sunt absolut necesare pentru elaborarea unor strategii și tactici eficiente de luptă antiteroristă.

Deoarece nu există un model general valabil, definirea și analiza actului terorist trebuie făcută pentru fiecare caz în parte. Principalele elemente de definire a terorismului sunt: mijloace: acțiuni violente; metoda: inducerea fricii pentru cetățeni; ținta: civili (necombatanți); scop: producerea unei schimbări politice majore; actori: indivizi sau grupuri nonstatale.

CAPITOLUL III

Crima organizată în România

România, ca și celelalte țări aflate sub regim totalitar, cunoaște două perioade în evoluția fenomenului infracțional în sfera crimei organizate:

a) anterior instaurării regimului democratic există un control aproape absolut în toate sferele economico-sociale, control exercitat îndeosebi pentru menținerea sistemului dictatorial, dar și pentru controlul permanent în interiorul țării, în tranzit, sau în exterior, al cetățenilor români. Astfel, prin sistemele informative și de supraveghere, se puteau identifica germenii creării unor structuri infracționale de anvergură și legislația deosebit de represivă putea stopa orice evoluție în acest sens. Totodată, principalele condiții favorabile dezvoltării crimei organizate lipseau: aproape imposibilitatea circulației transfrontaliere a cetățenilor, cu atât mai puțin a infractorilor și deci dificultatea importului de tehnici și tipologii criminale ori perfecționarea sau extinderea celor existente. Astfel, unele forme clasice ale crimei organizate, nu puteau pătrunde ori dezvolta (traficul și consumul de droguri, traficul de arme, carne vie, de autoturisme furate etc.)

Acest lucru însă nu a făcut ca România să fie o zonă curată, fără infracțiuni și infractori. Dimpotrivă, infracțiuni deosebit de grave atingeau cote alarmante. De exemplu, rata criminalității privind infracțiunile de corupție în 1986, este superioară tuturor celorlalte infracțiuni

În al doilea rând, atât controlul extrem de scrupulos în sistemul financiar-bancar cât și limitarea la minimum a proprietății private, făceau imposibilă spălarea banilor murdari. Ori, lipsind acest mecanism, profiturile mari nu puteau fi un scop al infracțiunilor, iar cotele de evoluție a crimei organizate erau minime.

În al treilea rând, lipsa pluralismului politic nu facilita existența unor structuri ale criminalității gulerelor albe în sfera puterii politice aducătoare de fonduri ilicite uriașe, prin deturnări ori corupție, necesară accesului ori menținerii în structurile puterii.

Structurile crimei organizate nu au putut evolua cu prețul îngrădirii de către statul totalitar a unor drepturi fundamentale, cum au fost dreptul la liberă circulație, dreptul prezumat de proprietate particulară, dreptul de asociere, dreptul la intimitate ș.a.

b) instaurarea regimului democratic în 1989 a făcut ca, pe lângă dobândirea tuturor drepturilor democratice de către cetățenii români, cât și cei străini, veniți în România, să se sfărâme și barierele existente ce împiedicau dezvoltarea crimei organizate.

Astfel, o societate fragil democratică, cu instituții în formare sau reconstrucție din temelii, cu legislație în contratimp cu fenomenul social și infracțional, cu frământări electorale exasperant de lungi, nu a putut face față ritmului extrem de rapid al evoluției crimei organizate. Totodată au survenit schimbările în comportamentul oamenilor. Așa se face că pentru mulți indivizi și chiar categorii de persoane, autentica libertate câștigată a însemnat, în fapt, conturarea unor posibilități facile de săvârșire a unor infracțiuni, cu înalt grad de violență și cu moduri de operare deosebit de grave, și de îmbogățire rapidă prin comiterea de infracțiuni.

Apar și se consolidează astfel caracteristicile crimei organizate: organizarea ierarhică a grupurilor, caracterul transfrontalier și racordarea la grupările criminale transnaționale, folosirea violenței, îndeosebi pentru reglarea unor conturi, practicarea corupției și a intimidării ș.a. Ca urmare, în România există în prezent crimă organizată, opinie formulată și acceptată atât în mediile politice și juridice, precum și în cele științifice și de specialitate.

Aspecte specifice crimei organizate în România

În perioada 1990-1999, prin particularitățile faptelor infracționale comise și a fenomenelor ce au avut loc în societatea românească, se poate aprecia că evoluția crimei organizate s-a produs prin conturarea următoarelor direcții:

– grupuri, manifestări și tipologii criminale cu specific autohton sau care s-au dezvoltat fără influențe exterioare;

– grupuri, manifestări și tipologii criminale de origine externă ce s-au implantat și își desfășoară activitatea în spațiul național românesc;

– grupuri criminale autohtone ce s-au racordat la activitatea unor vaste rețele criminale transnaționale.

În România de astăzi în care situația economică instabilă și inflația determină o inegalitate frapantă, o bună parte a populației trăind în sărăcie, numeroși oameni fiind stăpâniți de sentimente de nesiguranță și puternică frustrare, promovarea liberei concurențe, a spiritului competitiv, a avut desigur pe lângă efectele pozitive și un revers nedorit. Pe baza acestui sistem social, politic, cultural propice, s-au putut dezvolta organizațiile de tip mafiot în România.

Astfel, numeroși indivizi au ales cale infracțiuni, a furtului, escrocheriei, abuzului, corupției și traficul de orice fel pentru a se îmbogăți peste noapte. România a deveni un teritoriu preferat pentru transmiterea drogurilor din Orient sau America Latină către țările din Europa de Vest, tot mai mulți cetățeni fiind atrași în organizații criminale internaționale.

Una din caracteristicile crimei organizate din România o reprezintă contrafacerea, promovarea și plasarea în circulația bănească autohtonă a unor valute liber convertibile îndeosebi dolari americani, mărci germane, lire italiene, operațiuni care nu se pot realiza decât prin participarea la o diviziune internațională a activității criminale.

În ceea ce privește grupurile, manifestările și tipologiile criminale autohtone aceste structuri s-au putut forma ca urmare a existenței unor condiții economico-sociale interne, fără a fi fost necesar împrumutul ori racordarea la alte structuri criminale. Timide la început, oarecum favorizate de lipsa de cunoaștere dar și de reacție a autorităților, ele au evoluat treptat, creând serioase probleme atât în planul ordinii de drept intern, cât și imaginii țării în exterior. Grupurile acționează de sine stătător, nefiind necesară dezvoltarea unor rețele vaste, fără o colaborare deosebită pe plan intern sau internațional.

Aceste tipologii ale crimei organizate sunt cunoscute cel mai frecvent sub forma: criminalității „gulerelor albe”, contrabanda și evaziunea fiscală, camăta, mafia „țigănească” și „recuperatorii.”

România nu putea fi ocolită de „criminalitatea gulerelor albe”, numită astfel de Edwin Sutherland.

Dificultatea stabilirii barierei dintre infracțiunile comise în sistemul crimei organizate și cele cunoscute sub denumirea de criminalitatea „gulerelor albe” influențează în mod considerabil reacția socială împotriva acestor fenomene antisociale.

Dominanta comportamentală a infractorilor români ce fac parte din categoria „gulerelor albe” este atitudinea de dispreț și de indiferență față de societatea civilă, față de proprietatea publică, față de lege, acțiunile lor constituind un „jaf” de mari proporții, cu consecințe nefaste asupra nivelului de trai al majorității populației.

Sutherland, plasând criminalitatea „gulerelor albe” într-un plan superior al crimei organizate, ce ține de calificarea subiecților. Potrivit acestei opinii criminalitatea „gulerelor albe” se deosebește de crima organizată prin faptul că – structura ierarhică este întocmită cu un sistem interrelațional flexibil și eficient, violența este aproape exclusă întrucât există metode mai simple și de catifea de înlăturare a unor persoane incomode, înfiltrarea sferelor decizionale nu este necesară deoarece infractorii înșiși se află în aceste sfere, ori dețin conexiunile necesare, pericolul social este cu mult mai mare cu cât afectează societatea în ansamblul său și se răsfrânge asupra nivelului de trai.

Manifestarea acestei forme de criminalitate are loc în cele mai multe situații sub „protecția” autorităților publice, (administrație centrală și locală, justiție, organisme de control și constatare, poliție, gardă financiară, Curtea și Camera de conturi, protecția consumatorului, inspecția sanitară ș.a.), precum și a factorilor politici sau de decizie, inclusiv a parlamentarilor.

Asemenea activități se produc în majoritatea sferelor economico-sociale, cum ar fi:

comerțul desfășurat prin vânzarea de produse contrafăcute infestate, depreciate, expirate, cu prejudicii mari sub aspectul protecției sănătății populației, dar și a evaziunii fiscale, societății comerciale ilegal constituite, titluri de credit fără acoperire, contrabandă etc;

mediul prin traficul reziduurilor, amplasamente imobiliare și edilitare cu nerespectarea legii, defrișări, escavări etc;

domeniul învățământului, sănătății, asigurărilor sociale, precum și majorările iraționale ale prețului produselor de bază, instituirile de impozite și taxe pentru menținerea unor sectoare nerentabile sau pentru acoperirea „găurilor negre” din sectorul industrial și financiar, jocuri piramidale tip Caritas, autorizări și avizări contrare legii, licitații contrafăcute, mită în instituțiile publice, justiție etc.

în industrie prin activitatea societăților „căpușă”, direcționarea fluxului de produse spre societăți private „recunoscătoare” de la firmele de stat ori achiziții de produse ce nu sunt necesare, ori slabe calitativ de la firme private, diminuarea artificială a valorii patrimoniului în vederea privatizării, creditarea cu produse și valori a firmelor particulare în condiții nelegale, facilități salariale, bonificații, diurne, premieri în scopul unor profituri uriașe, privatizări ilegale etc;

în domeniul financiar – bancar prin acordarea de credite fără acoperire, cu facilități nelegale, dobânzi preferențiale, reeșalonări repetate, nerecuperarea debitelor, acceptarea de garanții supraevaluate, cheltuieli costisitoare în imobile și mobile, sponsorizări costisitoare etc.

Contrabanda și evaziunea fiscală

Dintre tipologiile crimei organizate, contrabanda și evaziunea fiscală sunt cel mai bine dezvoltate în România. S-au identificat bande cu activități programate în timp, bine documentate și pregătite logistic, în care autorii își au roluri prestabilite, urmărind profituri uriașe și putere prin violență, fraudă și corupție.

Prin contrabandă și evaziune fiscală se întrețin și se dezvoltă economia subterană, fiind atrase în asemenea activități ilicite personalități politice, guvernanți, funcționari publici cu putere de decizie.

Din practica organelor vamale și ale poliției rezultă că infracțiunile de contrabandă se săvârșesc în forma clasică, respectiv prin trecerea unor bunuri peste frontieră, prin alte locuri decât cele stabilite prin lege. Cazuistica în acest domeniu scoate în evidență faptul că zonele cele mai afectate ale țării au fost Portul Constanța, Dunărea inferioară, Portul Giurgiu, frontiera de vest cu Iugoslavia și Ungaria.

În aceste zone, grupurile de contrabandiști autohtoni și străini au stabilit legături infracționale cu filiere internaționale bine organizate ce sunt în complicitate cu lucrătorii vamali și căpităniile porturilor, dispun de mijloace financiare și materiale deosebite, de relații în rândul autorităților, astfel încât descoperirea și documentarea activității lor infracționale este deosebit de dificilă.

Modalitățile de comitere cel mai des întâlnite sunt:

prezentarea de documente de proveniență a mărfii din Republica Moldova, deși au altă origine, pentru a beneficia de scutirea de taxe import, ca urmare a acordului economic existent între cele două țări;

ambalaje false, pentru mărfuri de valoare scăzută (șervețele, produse alimentare etc.) ce ascund mărfuri cu taxă de import ridicată (cafea, alcool etc.);

prezentarea de documente ce atestă că mărfurile au fost în tranzit și au ieșit din țară, deși au fost comercializate în interior;

practicarea introducerii sau scoaterii din țară de mărfuri, pe cale maritimă sau fluvială, prin andosarea în fals a canosamentelor nominative și mai recent pe cale aeriană.

Mafia țigănească

Formă a crimei organizate mafia țigănească a apărut ca urmare a numărului mare de membri ai acestei etnii pe teritoriul României. Liderii acestei etnii prezintă o cifra superioara de aproximativ 2 milioane de persoane, aceasta pentru a solicita unele drepturi sociale și pentru a-și evidenția poziția lor în societatea românească.

Rata criminalității în rândul etniei țigănești este ridicată și în alte state europene, însă organizarea fenomenului infracțional la nivelul crimei organizate în rândul țiganilor români s-a desfășurat cu mult mai mare rapiditate față de alte medii.

Astfel, imediat după deschiderea frontierelor în 1989, în Occident au fost identificate numeroase grupuri de țigani români organizați în sistem mafia ce au surprins autoritățile statale respective prin explozia infracțională a acestor categorii de autori.

Astfel de grupuri au început cu cerșetoria organizată, au continuat cu furturile din buzunare, jocurile de noroc, alba-neagra, apoi tâlhării și furturi, fapte de tradiție în mediul lor, adaptându-se ori specializându-se în tâlhărirea conaționalilor (racket), prostituție, trafic cu copii, trafic cu autoturisme furate.

Organizarea acestor categorii de infractori s-a produs și în interiorul țării, cu comiterea, în mod organizat, a acelorași genuri de fapte la care se adaugă într-un mod mult perfecționat „camăta”, „recuperatorii” și „reglările de conturi”.

Modul de organizare este de tip mafiot. Familia, destul de numeroasă, reprezintă primul pas în organizare. În principal, aceasta are la bază principiul rudeniei și legea tăcerii. În capul familiei se află șeful, ce conduce totul și are drepturi depline asupra celorlalți. Specificul relațiilor dintre șeful bandei și executanți nu este bazat numai pe profit ori teamă, ci și solidaritate de neam și o admirație față de șef. Acesta este de obicei cel mai puternic, fălos și șiret. În relațiile infracționale se folosește violența fără reținere, îndeosebi împotriva autorităților când sunt surprinși în flagrant.

De asemenea, șantajul și corupția sunt folosite cu mare măiestrie și cu mult succes, fiind arma de bază împotriva reacției autorităților.

Structura unui grup mafiot țigănesc se prezintă ierarhic, după cum urmează: executanții (pe zone și tipologii infracționale), coordonatorii, șeful, protectorii (1-2 din instituțiile de bază – poliție, magistratură, control finanțe ori factori de decizie inclusiv din sfera politicului, administrație, foarte bine protejați și sprijiniți sub diverse forme – bani, case etc.). Din grup mai fac parte membrii consiliului de judecată, membrii grupului protecție și reglări conturi și tăinuitorii (cel mai adesea sub forma legală a caselor de amanet). Între grupuri au loc frecvent răfuieli deosebit de violente în care se folosesc arme albe și arme de foc, generate îndeosebi de nerespectarea teritoriului de influență.

De asemenea, aceste grupuri au legături transfrontaliere, îndeosebi în comiterea infracțiunilor de proxenetism și prostituție, trafic cu autoturisme furate, contrabandă.

În afară de cauzele sociale ce au favorizat dezvoltarea crimei organizate, în general, la formarea grupurilor țigănești se adaugă lipsa de cultură, refulările etniei generate de agresiunea socială din timpul regimului totalitar, înclinarea spre activități facile generatoare de profituri mari și spre violență. O reușită în activitatea acestora o reprezintă coruperea autorităților și a factorilor de decizie, îndeosebi din poliție și justiție, fiecare grup plătindu-și protectorii din rândul acestora.

Formele crimei organizate cele mai larg răspândite și practicate de mafia țigănească în România sunt taxe de protecție, camătă, escrocheriile de masă (ghicitul sub diverse forme), cerșetoria, recuperatorii, furturile din buzunare, traficul de autoturisme furate, jocurile de noroc, trafic valutar.

Profitul obținut este investit în imobile și autoturisme de lux, banii sunt spălați prin sistemul financiar bancar, ca urmare a legislației actuale permisive.

După 1990 România, ca și alte țări din fostul bloc comunist, nu a fost ocolită de extinderea formelor de crimă organizată provenită din exterior. Aceste forme infracționale de import, ce nu urmăresc aderență la mediile infracționale autohtone, sunt rakeții și organizațiile infracționale ale imigranților.

Astfel, primele dovezi ale pătrunderii crimelor tipice stilului mafiot (asiatice) au fost jefuirea autocarelor cu turiști ex-sovietici de către rackeți.

Rackeții în accepțiunea inițială, sunt grupări criminale specializate în obligarea patronilor prosperi, prin mijloace deosebit de violente ori amenințări grave, să accepte „protecția” împotriva altor bande de răufăcători sau infractori izolați, pretinzând în schimb, periodic, sume importante de bani.

Acest mod de criminalitate a apărut în America în perioada în care lumea interlopă era dominată de celebrul Al Capone.

Aceste grupări sunt specializate în obligarea, prin mijloace deosebit de violente ori amenințări grave, a patronilor prosperi să accepte „protecția” împotriva altor bande de răufăcători sau infractori izolați, pretinzând periodic sume de bani foarte mari.

Aceste bande sunt foarte bine organizate, iar aproape în toate cazurile executarea acțiunilor sunt concepute în țara de origine existând și acțiuni de recuperare sau salvarea unor membrii ai bandei, recuperarea de bani de la datornici.

În majoritatea cazurilor în care erau atacate autocare cu turiști, infractorii motivau pretinderea de bani sau bunuri ca reprezentând taxa de răsplătire a protecției pe care o acordau contra răufăcătorilor, cu adresă la grupuri de tâlhari români.

Dincolo de mobilurile de ordin material circumscrise infracțiunilor de drept comun comise de grupările Racket, prin acțiunile acestora pot fi create premisele unor amenințări la adresa siguranței naționale îndeosebi în angrenarea în răfuieli deosebit de violente, între conflictele armate între grupări mari.

Măsurile luate și activitățile întreprinse s-au dovedit eficiente, drept urmare în România fenomenul Racket a scăzut de la un an la altul.

După 1990, România a devenit un veritabil cap de pod pentru grupările criminale chineze, specializate în organizarea și desfășurarea de activități infracționale specifice crimei organizate, aspect rezultat din investigarea celor peste 150 de cauze penale, în care acestea au fost implicate.

Mafia Galbenă este o grupare etnică aproape ermetică, cu implicații directe în peisajul infracțional din țara noastră și cu riscuri de a se manifesta tot mai periculos, pe principii mafiote o reprezintă cetățenii chinezi sau mai bine zis „pionierii triadelor.”

Marea majoritate a cetățenilor chinezi vin în România declarând oficial scopuri ilicite, în realitate mulți dintre ei practică activitate infracțională cu un pericol social deosebit de ridicat.

Este de remarcat că numeroși cetățeni chinezi, identificați a face parte din grupuri infracționale, nu au venit din China ci din Rusia, Portugalia, Spania, Ungaria. Ei sunt organizați în grupări infracționale care au săvârșit omoruri, tâlhării, șantaj, falsuri privind identitatea. Comportamentul lor se caracterizează prin cruzime deosebită, chiar ferocitate în uciderea victimelor, unele din acțiuni sunt inexplicabile, neînțelese și nejustificabile din punct de vedere temperamental și caracterial de către români și în general de către europeni.

Informațiile primite de la organizațiile polițienești internaționale și de la serviciile interne ne duc la rezultatul precum în România se urmărește constituirea unei puternice comunități chinezești, care să controleze cu stil mafiot o bună parte a activităților ilicite din lumea interlopă, mai ales a tranzacțiilor desfășurate de oamenii de afaceri din China, Taiwan, Hong-Kong.

Măsurile împotriva lor sunt reduse datorită faptului bine știut în ceea ce privește dârzenia lor, fanatismul și a limbii care prezintă peste 1000 de dialecte vorbite.

Totodată, se remarcă prezența activă în sfera marii criminalități a unor cetățeni arabi și turci, implantați în România cu scopul de a comite infracțiuni și a domina comunitățile arabe și turcești stabilite în diferite localități din țară. Între cei care se stabilesc în România se poate face următoarea departajare:

categoria oamenilor de afaceri dispuși să desfășoare o activitate legală

grup de infractori specializat și structurat după principii mafiote și chiar organizații extremiste-teroriste.

așa ziși dizidenți și persecutați politic care desfășoară de cele mai multe ori activități care contravin intereselor statului român.

Ultimele două categorii devin tot mai periculoase fiind implicați în rețele complexe de droguri, autoturisme furate, tâlhării, șantaje. Astfel, numai formațiunile de combatere a crimei organizate au trimis în judecată mai mulți traficanți de droguri.

Se proliferează tot mai mult perceperea taxei de protecție, infracțiune specifică organizației de tip mafiot, practicată în bande și pe zone de acțiune asupra agenților economici privați autohtoni și străini.

Prin poziția sa geografică și ca piață de desfacere cu o legislație permisivă, România, a intrat în atenția crimei organizate transnaționale aproape sub toate formele de manifestare ale acesteia. Folosind spațiul românesc și potențialul criminologic autohton, multe tipologii ale crimei organizate s-au articulat rapid, formând chiar un segment românesc destul de puternic.

Traficul de droguri reprezintă o primă și importantă articulare a crimei organizate în spațiul românesc.

Această concluzie rezultă din datele statistice ale autorităților românești, care, în ultimii 8 ani, au confiscate peste 96 tone de asemenea substanțe, iar numai în anul 2003 au fost identificate și anihilate 236 grupuri și rețele.

Din analiza acestor cazuri se desprinde concluzia că România prezintă un interes din ce în ce mai mare pentru rețelele de traficare a hașișului din Africa și a cocainei din America de sud spre statele membre ale Uniunii Europene, mai ales Germania, Olanda, Belgia, Austria, Italia și Spania, cât și faptul că numai o mică parte din drogurile care intră în România rămân în țară pentru consum.

Țara noastră, datorită poziției geografice și a conflictelor militare din fosta Iugoslavie, a devenit o veritabilă placă turnantă a rutei balcanice de traficare a drogurilor. Ruta balcanică este orientată pe două trașee principale, și anume:

prima rută: Turcia-Bulgaria-Rusia-Ungaria (variantă Turcia-Albania-Rusia) ocolește România, dar oricând poate folosi spațiul românesc.

a doua rută: Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – Slovacia – Cehia – Germania (variante Turcia – Constanța – București, pe cale maritimă – Ungaria și România –Ucraina – Polonia – Germania).

Observăm că pe traseul celei de a doua rute, cu cele două variante, România ocupă un tronson foarte important.

Drogurile pătrund în România, de regulă, prin frontiera din sud (Portul Constanța și cele dunărene, punctele vamale Giurgiu și Vama Veche), sunt stocate pentru anumite perioade de timp, apoi redistribuite pe rutele amintite. Mijloacele de transport sau locurile de disimulare folosite sunt containerele, TIR-urile, autoturisme, bagaje de mână. Un rol important în transportul drogurilor spre România îl au firmele turcești de transport persoane, cât și cursele din Portul Constanța. Același procedeu este folosit la redistribuirea drogurilor spre alte state europene. Grupurile de traficanți sunt formate din organizatori, curieri (de multe ori aceștia nu cunosc ce transportă), și destinatari.

Organizatorul și destinatarul, fiind din afara României, în multe cazuri nu s-a reușit identificarea și reținerea acestora și nici confiscarea sumelor rezultate din vânzări. Sub aspectul consumului de droguri în România, în prezent se încearcă formarea unei piețe, îndeosebi în mediul tineretului aflat în licee, centre universitare etc., din rândul acestora evidențându-se, mai ales, rockerii. Dacă inițial se consumau droguri ușoare (ex: țigări cu marijuana), actualmente a crescut consumul drogurilor sintetice (pastile de amfetamină și MDMA) și a heroinei.

România este țara de tranzit a drogurilor astfel: chinezii tranzitează heroină, opiu; arabii cocaină și hașiș; rușii amfetamină, cocaină, marijuana. O bună parte din transporturi a fost confiscată de poliție, iar altele au trecut fără urmă.

În cursul anilor 1990-2000, teritoriul României a fost tranzitat de peste 100 de milioane de cetățeni străini, perioadă în care unui număr de 145.248 nu li s-a permis intrarea în România pentru diverse motive, 6.664 au fost returnați în țările de origine, iar pentru 15.000 de cetățeni de diferite naționalități s-a dispus măsura interdicției de intrare în România. Rețelele de traficanți descoperite s-au ocupat cu trecerea ilegală prin România a unor imigranți, de regulă din Sri Lanka, Pachistan, Iran și Bangladesch, racolați din țările lor de origine, iar apoi transportați pe ruta Singapore-Moscova-Chișinău-România.

Participanții la filierele de trafic ale cetățenilor străini pe relația Est-Vest, încasează sume importante de bani care, nu în puține cazuri, sunt spălate prin intermediul unor firme și agenții particulare din țara noastră.

Pentru a preîntâmpina expulzarea din țară, de către autoritățile române, a imigranților ilegali în România, aceștia sunt sfătuiți de către șefii de rețele și călăuze să-și distrugă documentele de identitate, precum și celelalte acte doveditoare eliberate în statele tranzitate. Imigrarea de persoane în Vest este o formă concretă de materializare a crimei organizate de inspirație rusă, cu ample tendințe de amplificare și facilitată de vulnerabilitatea frontierei de stat cu Republica Moldova, în special în Lunca Prutului.

Capturarea de importante cantități de droguri și armament a demonstrate că România s-a „conectat” la filierele internaționale de traficanți. Traficul de materiale radioactive a fost dovedit prin capturarea unei rețele de infractori internaționali, care traficau uranium românesc în Germania, via Ungaria – Austria.

Traficul cu asemenea materiale se desfășoară pe axa Est-Vest și a luat amploare în urma desființării fostei Uniuni Sovietice, pe fondul slăbirii excesive a mecanismelor de control într-o serie de domenii de activitate, inclusiv cel nuclear.

În căutarea de cumpărători a unor astfel de produse, organizațiile criminale ruse au sprijinit constituirea, pe teritoriul României, a unor rețele de inițiere a afacerilor pentru cumpărători pe relația Germania, S.U.A., țările islamice, îndeosebi Iran și Libia.

În același timp, unii cetățeni români, realizând ce câștiguri pot obține din tranzacțiile ilegale în acest domeniu, s-au integrat foarte repede în mediul comercianților de materiale strategice și substanțe radioactive, desfășurând activități infracționale în acest sens.

În perioada 1990-1999 au fost depistate 53 grupuri organizate cu 120 de membrii care au traficat: 11 focoase pentru rachete sol-aer și 10 proiectile tip OFZ, 175 diferite arme de foc, 2.806 cartușe, precum și alte 14 grupări infracționale din care făceau parte 34 membrii ce au traficat peste 340 kg de mercur și peste 300 kg de combustibil nuclear.

În iunie 1994 în județul Argeș au fost depistați trei cetățeni români care încercau să comercializeze 3 kg pastile de uraniu în schimbul sumei de 200.000 dolari.

În localitatea Deta, județul Timiș, cinci persoane au fost surprinse în timp ce vindeau 583 pastile de uraniu (de proveniență rusească) contra sumei de 400.000 mărci și 75.000 dolari.

Traficul de mașini furate a creat probleme organelor statului, poliția română constatând că România se află și pe „filiera balcanică” a mafiei autoturismelor furate. Traficul ilegal cu autovehicule furate cu extensie internațională a luat o amploare deosebită și vizează furtul autovehiculelor de lux din Occident ce sunt valorificate apoi pe diferite filiere.

Acest fenomen a cuprins și România, unde grupuri organizate de infractori autohtoni s-au racordat rețelelor italiene, germane, poloneze, bulgare, ucrainiene și din Republica Moldova. Se constată existența unei colaborări infracționale între diferite filiere de traficanți, materializată îndeosebi în valorificarea de mașini furate, acoperirea faptelor prin documente contrafăcute ori falsificate, transportul autovehiculelor furate pe diverse rute pentru beneficiari prestabiliți și chiar schimburi de asemenea autovehicule. Înlesnirile vamale privind introducerea și scoaterea din țară a diverselor bunuri au fost exploatate de organizațiile criminale interesate, care au plasat România în ruta balcanică de tranzitare a autovehiculelor furate din Occident către Orient, folosind-o, totodată și ca o piață rentabilă de desfacere.

În anul 2003 au fost descoperite peste 69 de rețele transnaționale, compuse din 276 traficanți (italieni, germani, polonezi, bulgari, ucrainieni, unguri, sârbi, arabi și români), fiind identificate și indisponibilizate 178 auto de lux furate. Fenomenul este în scădere, urmare a măsurilor preventive întreprinse dar și a interzicerii introducerii în țară a autoturismelor ce nu corespund normelor „euro 3.”

Un alt domeniu de acțiune a crimei organizate prezent în România este traficul de carne vie. Pe fondul dezorganizării sociale, a șomajului și a lipsei de perspectivă profesională a multor tinere, îndeosebi minore, prostituția a renăscut nu numai în țară, dar s-a internaționalizat prin intermediul rețelelor de proxeneți, îndeosebi din Turcia, Grecia, Cipru, Austria, Ungaria, Italia, Germania ș.a. Rețelele își au, de regulă, sediul în aceste țări, iar prin membrii lor racolează tinerele sub diverse forme (excursii, fotomodele, concursuri, angajări artistice etc.), le scot legal sau ilegal din România, forțându-le, pe cele care nu vor, să practice prostituția. Numai în 2003 au fost descoperite 266 grupuri și rețele constituite din 917 inculpați cu 77% mai mult față de 2002.

Cel mai îngrijorător fenomen după 1990 a fost traficul cu copii și abuzul sexual efectuat asupra acestora. Astfel, s-au identificat 128 de cazuri de trafic ilegal cu copii, în care sunt cuprinși 152 de cetățeni ce fac parte din mai multe rețele transnaționale din Grecia, Italia, Anglia, Germania și Israel, prin care s-au traficat peste 1.600 de copii. Din cercetările efectuate rezultă că, în majoritatea situațiilor, rețelele de traficanți s-au folosit de intermediari din rândul avocaților români, directori de cămine de copii, asistente medicale etc. Este greu de crezut că părinții pot adopta copii aduși prin rețele de traficanți, existând date și informații că unii sunt folosiți pe post de cobai și donatori de organe pentru transplant, iar alții cad victime pedofiliei și altor abuzuri sexuale.

Din cuprinsul studiului făcut de Helena Karlea și Christina Haprer, referitor la exploatarea sexuală a copiilor în scop comercial, în unele țări centrale și est europene (Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Ungaria), rezultă că tinerii adolescenți români constituie un important segment al comerțului masculin în Europa, mulți dintre ei fiind duși în Berlin și Amsterdam. Conform datelor obținute, coroborate cu cele elaborate de A.R.A.S. (organizație privată ce activează pentru prevenirea SIDA), în Berlin sunt mai mult de 1000 de tineri români, iar în Amsterdam pe puțin 200, care sunt dirijați de proxeneți și folosiți în practicarea prostituției și a relațiilor homosexuale, o situație asemănătoare întâlnindu-se și în Budapesta. De asemenea, rețelele de proxeneți și prostituția au creat în plan regional o adevărată piață românească până în Turcia și Italia, frontiere care au început să fie depășite în ultimii ani.

Alte domenii de acțiune ale crimei organizate în România sunt traficul de valută, al obiectelor de artă și al altor valori, precum și al vânzărilor ilegale de copii.

Crima organizată a devenit o trăsătură caracteristică vieții contemporane din România. Ea apare în dreptul penal român nu numai ca o provocare la adresa legiuitorului, determinându-l să identifice forme noi de combatere, prin intermediul legii penale, dar și la adresa doctrinei penale, determinând pe oamenii de știință să reflecteze asupra naturii, gravități și a particularităților acțiunilor criminale săvârșite de asociații de infractori, pentru a sugera modalități noi, specifice și eficiente de luptă, prin mijlocirea legii penale împotriva fenomenului menționat.

Legea penală română nu cuprinde o incriminare sintetică în baza căreia să se asigure urmărirea și sancționarea eficientă a faptelor săvârșite de organizații criminale moderne, nu cuprinde un sistem de sancțiuni specifice faptelor comise de asemenea asociații criminale.

În România nu există până în prezent o reglementare cu privire la interzicerea reciclării sumelor de bani provenite din operațiuni ilicite, și deci au apărut numeroase manifestări în activitatea financiară și bancară care ascund fenomenul de reciclare a banilor cu origine ilegală. În ultima perioadă s-a sesizat faptul că unele organizații criminale din exterior se interesează de folosirea circuitelor bancare românești pentru reciclarea banilor.

Este imperior necesar a identifica modalități noi și mai eficienta de luptă contra formelor moderne și deosebit de periculoase de criminalitate.

Bibliografie

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (C.S.A.T) – Cartea albă a criminalității și a combaterii corupției. Raport, București, 1998.

Raport al Trezoreriei SUA, publicat in ziarul « Ziua » din 18 nov. 1999.

Dorean Marguerite Koening – Confruntarea dintre sistemul justiției penale și crima organizată în Statele Unite – Raport la Colocviul preparator al Asociației Internaționale de Drept Penal – AIDP, Rev. Internațională de Drept Penal vol.69

Ioan A. Iacobuță – Criminologie, editura Junimea, 2005

Ioan A. Iacobuță, Iulia Iacobuță, Dinu Lăzărescu – Criminologie, Editura Venus, Iași, 2007

Robert J. Kelly – Natura crimei organizate și operațiunile ei specifice Probleme majore ale controlului crimei organizate, Ed. V.S. Departamentul Justiției, 1987.

Gh. Nistoreanu, C. Păun – Criminologia, editura Europa Nova, București, 1966.

Pitulescu I. – Al treilea război mondial, crima organizată, editura Național, București, 1996

Ursa V. – Criminologie, editura Didactico-Ștințifică

www.wilkipedia.ro – Enciclopedia online