Criminalitatea Feminina In Societate

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. IPOSTAZE TEORETICO-JURIDICE PRIVIND CRIMINALITATEA FEMININĂ ÎN SOCIETATE

Aspecte conceptuale  și studiul istoric al criminalității feminine în societate

Reglementări internaționale și naționale ale statutului femeii în societate

1.3. Teorii criminologice privind criminalitatea feminină

1.4. Cauzalitatea si determinantele criminalității feminine în Republica Moldova

CAPITOLUL II.   PROFILUL PSIHOSOCIAL AL FEMEII CRIMINAL

2.1. Factorii socio-psihologici ai personalitatii femeii criminal

2.2. Caracteristica femeii criminal în viziunea lui Cesare Lombroso

2.3. Tipologia si clasificarea femeilor criminale

CAPITOLUL III. STAREA, STRUCTURA  ȘI DINAMICA CRIMINALITĂȚII FEMENINE

3.1  Forme de manifestare a criminalității feminine în Republica Moldova

3.2 Tendintele criminalității feminine din Republica Moldova

3.3 Evaluarea cantitativă și calitativă a criminalității feminine

CAPITOLUL IV. MĂSURI DE PREVENIRE SI COMBATERE A CRIMINALITĂȚII FEMININE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

4.1.Reforme, strategii naționale în domeniul prevenirii și combaterii criminalității feminine în Republica Moldova

4.2. Colaborarea internatională în sfera prevenirii  și combaterii  criminalității feminine în Republica Moldova

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Actualitate și importanța temei. În cercetarea criminologică se acordă atenție și criminalității după sex, precum și după vârstă, poziție economică, etnie și altele. Din punct de vedere criminologic interesează în primul rînd în ce măsură și în ce proporție participă femeile la criminalitate iar în al doilea rînd la ce fel de infracțiuni participă ele mai frecvent.

Prin natura ei, femeia este înzestrată cu calm, iubire și dăruire, după cum se știe și tocmai de aceea ea nu va comite infracțiuni prin cruzime și datorită faptului că este mai firavă decît bărbatul și deci construcția corpului nu-i permite comiterea unor infracțiuni ce necesită din partea infractorului, forță și abilitate. De aceea, femeia nu va comite furturi prin escaladare, crime de razboi sau jafuri în stil mafiot ori infracțiuni precum pirateria.

Un alt factor ce duce la creșterea criminalității este habitatul conjugal și actul infracțional din perspectivă etiologică, deoarece toți acești factori pe lîngă agresivitate, contribuie în mod vădit la înfăptuirea actului criminal. Aceste afirmații, au fost abordate de mulți criminologi din țară.

Cu privire la femeie, am afirmat, că aceasta este înzestrată de la natură cu sensibilitate, finețe, activitate ordonată, sentimente deosebite, preocupări pentru frumos, emotivitate, inteligență.

Dar, tot prin tradiție imaginea femeii cu cea a bărbatului (locul și rolul ei în sistemul activității familiale și sociale) a fost în general devalorizată, bărbații mai ales cei căsătoriți având drepturi depline cu femeia inclusiv de aplicare a sancțiunilor bazate pe agresiune fizică și verbală. Formele de victimizare la care a fost supusă femeia diferă de la caz la caz.

Din această cauză, se poate aprecia faptul că datorită tratamentului inuman la care a fost supusă și a presiunilor psihice făcute asupra ei, aceasta din urmă ajunge la rândul ei o presoană dură, înrăită și poate lovi, ataca sau riposta uneori în forme mai puțin grave, alteori poate ajunge până la uciderea celui ce o supune adesea unor tratamente inumane.

Studierea acestor circumstanțe este necesară, deoarece comportamentul ilegal al femeilor are un impact negativ asupra societății, a instituțiilor sale, în special asupra familiei și a atmosferei moral psihologice în ansamblu. Criminalitatea feminină este indicatorul sănătății morale a societății, a spiritualității sale, a atitudinii față de valorile de bază ale societății.

Acțiunile antisociale ale femeilor au o influență distructivă asupra generației în creștere:

este clar că cei care fură, fac abuz de băuturi alcoolice sau au un mod amoral de viață nu pot asigura o educație corespunzătoare copiilor săi.

În acest context, legătura dintre criminalitatea feminină și criminalitatea minorilor este evidentă.

Impactul nefast al criminalității feminine rezidă în dereglarea funcționării corecte (în unele cazuri se întrerupe total) a familiei ca celulă de bază a societății. O daună considerabilă este cauzată copiilor, iar acțiunea reală a funcției educative este de fapt una negativă.

Atmosfera morală în familie unde femeia are un mod de viață infracțional devine pentru minori cu mult mai periculoasă decât în cazurile în care infractor este tatăl. Iar adaptarea socială postpenitenciară a femeilor, includerea lor în domeniul relațiilor de familie și de muncă are loc mult mai dificil decât în cazul bărbaților.

Scopul principal al lucrării constă în abordarea exhaustivă a materiei cu privire la criminalitatea feminină în ansamblu, precum și măsuri de prevenire și combatere a acesteia.

Obiectivele propuse sunt:

aspecte teroretico-juridice privind criminalitatea feminină în societate ;

profilul psihosocial al femeii criminal;

starea, structura  și dinamica criminalității feminine în Republica Moldova;

măsuri de prevenire si combatere a criminalității feminine în Republica Moldova

Gradul de investigație a lucrării. În contextul științei criminologice din Republica Moldova, așa autori precum Gladchi Gh., Bujor V., Ciobanu I.,Bîrgău M., ș.a. au abordat unele aspecte tangențiale cu privire la criminalitatea în rândul femeilor.

Totuși, până la ora actuală, în spațiul științific al Republicii Moldova problema criminalității femeilor a fost abordată și examinată intr-o manieră complexă doar în monografia autorului moldovean I. Zaporojan.

Conținutul propriu-zis al lucrării teza conține patru capitole.

În primul capitol intitulat Ipostaze teoretico-juridice privind criminalitatea feminină în societate am abordat în detaliu aspecte conceptuale  și studiul istoric al criminalității feminine în societate și în Republica Moldova; reglementări internaționale și naționale ale statutului femeii în societate; ne-am referit la teoriile criminologice privind criminalitatea feminină și cauzalitatea si determinantele criminalității feminine în Republica Moldova.

În capiotlul II cu titlul Profilul psihosocial al femeii criminal, am analizat factorii socio-psihologici ai personalitatii femeii criminal; caracteristica femeii criminal în viziunea lui Cesare Lombroso; ne-am expus la tipologia si clasificarea femeilor criminale.

Capitolul III cu denumirea Starea, structura  și dinamica criminalității femenine, am desfășurat subiectele cu privire la forme de manifestare a criminalitatii feminine în RM; tendințele criminalității feminine din Republica Moldova și respectiv evaluarea cantitativa si calitativa a criminalitatii feminine.

În capitolul IV Măsuri de prevenire și combatere a criminalității feminine în Republica Moldova, în acest capitol expres ne-am referit la .Reforme, strategii nationale în domeniul prevenirii si combaterii criminalitatii feminine în țara noastră și colaborarea internatională în sfera prevenirii  și combaterii  criminalității feminine în Republica Moldova

Cuvinte-cheie: femeie criminal, criminalitate, infractoare, persoane condamnate etc.

CAPITOLUL I. IPOSTAZE TEORETICO-JURIDICE PRIVIND CRIMINALITATEA FEMININĂ ÎN SOCIETATE

Aspecte conceptuale  și studiul istoric al criminalității feminine în societate

În viziunea profesorului Valerian Cioclei de , noțiunea de criminal va necesita mai puține explicații deoarece sunt valabile și în acest caz o mare parte din constatările făcute în legătură cu noțiunea de crimă.

În general, termenul de criminal este folosit în același timp și de cele mai multe ori în același înțeles cu termenii de infractor și delicvent fără a face distincție între aceștia”.

Analizat în termeni strict juridici, criminalul este acea persoană care a comis o infracțiune cu vinovăție sau la care a participat ca autor, complice sau instigator”. În sens general, infractorul sau delicventul este persoana care a comis o infracțiune. Mai strict în sens penal se adaugă și condiția existenței unei hotărâri definitive de condamnare.

Este cunoscut faptul că persoana criminalului a făcut un obiect de studiu exclusiv al cercetării criminologice, dar ulterior o seamă de curente au conferit eficiența cauzală și altor factori. Din acest motiv, personalitatea infractorului a încetat să mai constituie un obiect de studiu exclusiv al cercetării criminologice, preocupările acesteia extinzându-se.

Ceea ce caracterizează dezvoltarea studiilor cu privire la criminal, din punct de vedere criminologic, este trecerea de la cunoșterea pur obiectivă la o cunoaștere subiectivă. Viața organismului este compusă dintr-un lanț de stimuli, reacții în care fiecare zala este efectul celei precedente care este în același timp stimulul urmatoarei zale. Acest lanț este o serie închisă de condiționări bio-psihice-sociale care îl determină pe individ să încalce legea. După cum s-a menționat în literatura de specialitate, există o serie de fapte relativ minore sancționate de lege și care sunt comise în mod cu totul întămplător de către persoane ce ar fi în mod greșit clasate în categoria criminologică de delicvenți.

Pe de altă parte există persoane suficient de abile pentru ca acțiunile lor să nu cadă niciodată sub incidența legii, deși trăiesc într-o stare permanentă de “fraudă a legii penale”. Pe aceștia ar fi foarte grav a-i lăsa în afara criminologiei, deoarece nu se poate observa prea bine ce anume în afara unei abilități dovedite îl distinge de delicventul legal.

Trebuie să ținem seama și de o categorie aparte reprezentată de bolnavii psihic și ne referim la cei ce suferă de maladii grave și cei ce nu se află în deplinătatea facultăților mentale. Acestea din urmă, nu vor putea fi trase la răspundere penală.

Criminologia modernă fără a nega existența caracterelor psihice sau biologice ereditare acordă o importanță esențială dezvoltării criminale a procesului care conduce un individ la delicvență. Acest proces, este studiat de Sutherland și Sellin într-o orientare sociologică iar de Freidlander într-o orientare psihanalitică. În căutarea deslușirii motivelor crimei, criminologii vor să cunoască și caracteristicile indivizilor care au comis acea crimă.

În spatele fiecărei crime se află unul sau mai mulți criminali care pot fi deosebiți prin vârstă, etnie, nivel socio-economic, etc.

M. Wolfgang și T. Sellin de din Pensylvania au demonstrat pe baza unor experimente că delicvenții juvenili cronici continuă să încalce legea și că adulți fiind se implică în acte mult mai grave și mai primejdioase.

Delicvența feminină este mai puțin frecventă după maturitate și cu fapte tot mai puține care ar implica acuzații.

El vede și definește delicventul ca “aceea persoană care a comis o crimă” , spre deosebire de penalist care vede în condamnarea penală criteriul delicventului criminologic se atașează la realitatea fenomenului și definește delincventul ca “acea persoană care a comis o crimă”.

Studiind particularitățile criminalității feminine la etapa actuală, nu putem să nu apelăm la istoricul acestui fenomen pentru a clarifica factorii care impulsionau femeia să săvârșească o infracțiune. Reprezentanții diferitor epoci istorice tratau în mod diferit criminalitatea femeilor.

Însă practic toți cercetătorii erau de acord că criminalitatea în rândul femeilor nu este o excepție, aceasta explicându-se, în primul rând, prin locul femeii în sistemul relațiilor sociale.

Analiza istorică permite de a elucida un aspect curios al problemei în cauză. Una din particularitățile criminalității feminine este specificul proceselor de criminalizare în privința femeilor – stabilirea interdicțiilor juridico-penale la acele fapte care erau recunoscute normale în privința bărbaților, fie asupra unor fapte, caracterul ilicit al cărora în prezent poate trezi doar nedumerire. În Haiti, spre exemplu, atingerea femeii de armă era considerată infracțiune. Pe insulele Marchize era recunoscune care ar implica acuzații.

El vede și definește delicventul ca “aceea persoană care a comis o crimă” , spre deosebire de penalist care vede în condamnarea penală criteriul delicventului criminologic se atașează la realitatea fenomenului și definește delincventul ca “acea persoană care a comis o crimă”.

Studiind particularitățile criminalității feminine la etapa actuală, nu putem să nu apelăm la istoricul acestui fenomen pentru a clarifica factorii care impulsionau femeia să săvârșească o infracțiune. Reprezentanții diferitor epoci istorice tratau în mod diferit criminalitatea femeilor.

Însă practic toți cercetătorii erau de acord că criminalitatea în rândul femeilor nu este o excepție, aceasta explicându-se, în primul rând, prin locul femeii în sistemul relațiilor sociale.

Analiza istorică permite de a elucida un aspect curios al problemei în cauză. Una din particularitățile criminalității feminine este specificul proceselor de criminalizare în privința femeilor – stabilirea interdicțiilor juridico-penale la acele fapte care erau recunoscute normale în privința bărbaților, fie asupra unor fapte, caracterul ilicit al cărora în prezent poate trezi doar nedumerire. În Haiti, spre exemplu, atingerea femeii de armă era considerată infracțiune. Pe insulele Marchize era recunoscută ca infracțiune apariția femeii pe corabie sau în barcă. La iudeii antici, sub amenințarea cu moartea, femeilor le era interzis să îmbrace haine bărbătești (probabil ei presimțeau că cu aceasta va începe degradarea feminității). La multe popoare infidelitatea conjugală era considerată ca una din cele mai grave infracțiuni, totodată poligamia bărbaților era ceva firesc. În Europa evului mediu sute de mii de femei au fost recunoscute infractoare, iar apoi arse pe rug pentru vrăjitorii și obsesie de forțele întunericului. Cauza principală a acestor tipuri de infracțiuni specifice femeilor erau defectele conștiinței sociale și defectele mecanismelor sociale de iminalizare. Într-o oarecare măsură, acest factor se manifestă și astăzi. Spre exemplu, la apariția femeii pe corabie marinarii militari de astăzi au o atitudine asemănătoare cu cea a locuitorilor insulelor Marchize.

Potrivit spuselor lui Cato cel Bătrân, în perioada timpurie a Republicii Romane femeile care consumau alcool nu doar că aveau o reputație proastă, dar le erau aplicate în judecată aceleași pedepse ca și celor care și-au înșelat soții.

În India se pedepseau crunt femeile care consumau alcool, deoarece soția brahmanului

implicată în beție era izgonită din casă, iar în frunte cu fier înfierbântat îi ardeau forma vasului din care a băut vin. În Africa femeii care asculta secretele soțului său i se tăiau urechile, iar dacă aceste secrete erau făcute publice, se tăiau și buzele.

O altă infracțiune gravă pe acele timpuri era considerată încălcarea fidelității conjugale. La toate popoarele primitive adulterul femeii căsătorite era examinat nu ca încălcare a legilor castității, ci a drepturilor bărbaților. Otrăvirea se referea la grupul de infracțiuni care frecvent erau săvârșite de femei. Încă Cezar spunea, că galii aveau un astfel de obicei, ca atunci când cineva din ei deceda, împreună cu el erau arse toate soțiile sale, dacă exista o mică suspiciune că ar fi fost otrăvit. Femeia, care năștea prima un fiu șahului pers, devenea oficial soția sa, în legătură cu aceasta concurentele invidioase se străduiau să se izbăvească de noi-născuți anume în așa mod .

Perioada de sfârșit a Evului Mediu și de început a Renașterii este descrisă de G. Ruggiero ca o perioadă de alternanță între toleranță și incriminare a prostituției, principala formă de manifestare a actelor deviante în rândul femeilor.

În timpul Renașterii, puterea legii depășește limitele dreptului scris și se întinde în mod subtil la nivelul comportamentelor morale, iar Biserica are un rol tot mai important în criminalizarea diferitor fapte.

La începutul secolului al XVIII-lea, majoritatea infracțiunilor comise de femei și raportate poliției, în marile orașe din Franța, erau de natură sexuală: din cele 232 cauze judecate de Tribunalul din Arras în 1717, 92 erau de prostituție, iar celelalte de răpiri, concubinaj și poligamie.

În ceea ce privește istoria adulterului, aceasta reprezintă istoria tipică a dublului standard, care tolerează fapta în cazul bărbatului și o interzice în cazul femeii, care trebuia să rămână fapta în cazul bărbatului și o interzice în cazul femeii, care trebuia să rămână fidelă pentru a asigura descendența legitimă a moștenitorilor; în același timp, ea nu trebuia să fie îngrijorată din cauza infidelității soțului ei, iar dacă se plângea, risca să fie pusă într-o situație mult mai neplăcută.

Tratamentul aplicat femeilor adultere era unul dur, fiind închise pe viață în mănăstiri, pe cheltuiala lor, dacă soții erau dispuși să le acorde iertarea. În același timp, soțul care își prindea soția în flagrant și care o omora sau îi ucidea amantul era tratat cu multă lemență sau chiar iertat.

Din cele mai vechi timpuri, moartea nou-născuților era trecută în responsabilitatea mamelor, iar mamele necăsătorite, considerate „fete pierdute” erau primele bănuite de dispariția copilului lor.

În secolul al XVIII-lea apar primele încercări de reformare a legilor și activităților desfășurate de tribunale. Lucrarea cea mai reprezentativă, care reușește să formuleze ideile principale necesare a fi luate în considerate de legiuitori pentru a pune capăt arbitrariului care domnea în tribunale și cruzimii pedepselor se intitulează „Despre infracțiuni și pedepse” (Deidelitti e delle pene) și îi aparține lui Cesare Bonesana, marchiz de Beccaria, un tânăr în vârstă de 26 de ani.

În timp ce Europa Continentală oscila între bordelurile legale și sancțiunile penale pentru prostituate, filosoful englez Jeremy Bentham a propus decriminalizarea infracțiunilor fără victime, printre acestea incluzând și prostituția. Ideea a fost preluată și susținută cu tărie și de discipolul său, John Mill, care a avut o mare influență asupra dreptului penal.

Secolul al XIX-lea aduce o schimbare a interesului oamenilor de știință, de la crimă spre

persoana care a comis o astfel de faptă, respectiv spre criminal. Dacă Beccaria este recunoscut a fi fondatorul școlii clasice în dreptul penal, dar și un precursor al criminologiei, cel care este considerat de foarte mulți „părinte al criminologiei” este un alt italian, medicul Cesare Lombroso, devenit celebru odată cu publicarea, în tratatului întitulat „Omul delincvent” (L’ uomo delinquente).

În colaborare cu istoricul Guliermo Ferrero, Lombroso a scris tratatul „Femeia ca criminală și prostituată” (La donna delinquente: la prostituta e la donna normale), publicat în 1893 ideile din „Omul delincvent” (L’ uomo delinquente) referitoare la teza criminalului înnăscut, care prezintă caracteristici asemănătoare omului sălbatic, cu impulsuri de natură epileptică care îl împing să comită crime, cei doi autori au descris criminale și prostituate înnăscute, criminale de ocazie, pasionale, delincvente, epileptice – toate acestea prezentând diferențe mai mult sau mai puțin importante în raport cu femeia care nu comite infracțiuni. Cei doi autori au afirmat că femeile sunt ținute în mod obișnuit sub control de unele trăsături biologice, ca pasivitatea, dat atunci când devin criminale, ele sunt mult mai rele decât bărbații: „simțul lor moral este deficient… ele sunt răzbunătoare printr-o cruzime rafinată. În mod obișnuit, aceste defecte sunt neutralizate de evlavie, maternitate, lipsă de pasiune, răceală sexuală, de slăbiciune și inteligență nedezvoltată”.

El aduce mai multe exemple a cazurilor de cruzime. Astfel, într-o grupare de tâlhari italieni apărute în sudul Franței, femeile demonstrau o cruzime mai mare decât bărbații. În timpul schingiuirii persoanelor capturate, îndeosebi a celor de sex feminin, R. a omorât o femeie gravidă, s-a năpustit asupra trupului ei rupând cu dinții carnea acesteia, după care arunca bucățile rupte câinelui său.

Ca calități tipice ei le atribuiau cruzimea, calități ale caracterului specifice bărbaților, lipsa instinctului matern, caracter răzbunător, ură fără temei față de anturaj, zgârcenie, slăbiciune pentru veșminte și lux, lascivitate, obrăznicie, impietate față de proprietatea străină. Chiar și la caracteristica infractoarelor ocazionale aceștia sunt destul de critici față de jumătatea feminină a societății: „Infractoarele ocazionale descoperă, datorită condițiilor de viață, acea parte a depravării morale, care este specifică fiecărei femei care în condiții obișnuite se află în stare ascunsă.

În baza lucrărilor lui C. Lombrozo s-au format și viziunile lui P. Tarnovscaia. Ea îl considera pe Lombrozo nu doar un mare savant, dar și un mare umanist. Acest fapt se datora faptului că el considera pedeapsa penală drept lipsită de sens și crudă. Deși P. Tarnovscaia împărtășea opinia predispunerii biologice a persoanei spre un comportament criminal, ea nu neglija nici rolul factorilor nefavorabili ai condițiilor de viață, educației etc.

În lucrarea sa despre femeile-asasine, P. Tarnovscaia studiază detaliat personalitatea a circa 160 de femei asasine, locuitoare a unor sate din partea central-europeană a Rusiei.

Pe la mijlocul secolului XX se remarcă și lucrarea lui Otto Pollack, cu titlul „Criminalitatea femeilor” (The criminality of women), prin care autorul realizează o clasificare a celor care au scris despre criminalitatea feminină înaintea sa.

Otto Pollack lansează două ipoteze cu privire la fenomenul criminalității feminine. Prima se referă la faptul că anume numărul infracțiunilor comise de femei este mai mare pentru că fie, prin natura lor, sunt dificil de adus în fața autorităților (de exemplu, agresiunile asupra copiilor nu sunt raportate pentru că victimele nu au vârsta la care să-și exercite acest drept), fie au un pericol social scăzut privite ut singuli (de exemplu, furtul de alimente din magazine). Femeile sunt astfel categorizate ca fiind masculinizate atunci când comit infracțiuni cu violență, fiind privite ca suferind de deficiențe cromozomiale, psihice (lipsa unui penis) sau atavistice.

Problema ratei criminalității în funcție de gen ridică întrebarea de ce femeile se implică mai puțin decât bărbații în comiterea de infracțiuni sau, întrebarea pusă invers, de ce bărbații sunt mai predispuși la comiterea de infracțiuni? Care este explicația diferențelor de gen în rata persoanelor condamnate și în tipul infracțiunilor comise? Majoritatea cercetărilor care au studiat această problemă a fost formată din bărbați, iar poziția lor a fost aceea de a elabora noi teorii bazate, în primul rând, pe dovezi statistice, surse secundare și elemente din teoriile existente și unele teorii feministe. Una dintre puținele femei care au utilizat acest tip de abordare a fost F. Heidenshon.

În concluzie, lipsa de atenție acordată femeilor delincvente este, în mare măsură, rezultatul considerării criminalității feminine ca o problemă socială lipsită de importanță [30].

Imaginea femeii de-a lungul istoriei, care continuă să influențeze percepțiile despre femei este împărțită între femeia „bună”, pură, supusă, morală și pasivă și femeia „rea”, mai rea decât bărbații, vicioasă, rapace din punct de vedere sexual. Opiniile exprimate au cunoscut o evoluție ciclică naturală, care poate părea chiar amuzantă: femeile sunt mai rele decât bărbații (1800), femeile sunt mai morale decât bărbații (începutul anilor 1900), femeile (cel puțin cele teroriste)

sunt mai rele decât bărbații (1960), femeile sunt la fel ca bărbații (1970), femeile au un simț moral diferit de al bărbaților (1980), femeile sunt egale cu bărbații (1990). A fost străbătut un drum lung pentru a se ajunge la depășirea stereotipurilor de gen, dar există riscul de a ignora cu încăpățânare diferențele reale dintre bărbați și femei în încercarea de evitare a acestora.

Criminalitatea feminină prezintă în sine un fenomen inevitabil, care nu este posibil de a-l dezrădăcina. Istoria de peste o sută de ani de dezvoltare a criminologiei a demonstrat că prioritare în complexul cauzal sunt circumstanțele formate în condițiile vieții sociale. Anume aceste circumstanțe au un impact sporit asupra formării comportamentului antisocial al femeilor.

Astfel, tema criminalității feminine și al istoricului său nu demonstrează o unitate integră.

Ea este divizată în diferite cercetări în domeniul jurisprudenței (teoria și istoria dreptului, dreptul penal etc., precum și în cercetările altor ramuri ale științei). Prin urmare, generalizarea cunoștințelor din diverse orientări ale științei juridice la tema criminalității feminine indică asupra unei noi direcții ale cercetării, care generalizează istoricul și contemporaneitatea.

Reglementări internaționale și naționale ale statutului femeii în societate

Organizația Națiunilor Unite este principala organizație internațională, interguvernamentală cu caracter universal. Tratatul constitutiv al acestei organizații internaționale este Carta Națiunilor Unite. Încă din preambulul Cartei, statele părți hotărăsc să apere generațiile viitoare de flagelul războiului care a creat inumanități, suferințe, să proclame din nou credința lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaților și a femeilor, dezvoltând și încurajând respectarea drepturilor omului și a libertaților fundamentale pentru soți fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.

Unul dintre cele mai remarcabile documente elaborate în perioada care a urmat constituirii Organizației Națiunilor Unite și care a avut o însemnătate maximală pentru elaborarea și dezvoltarea conceptului dreptului omului pe plan național și internațional, este Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 Decembrie 1948.

Dintre drepturile înscrise în Declarația Universală a Drepturilor Omului mai menționăm dreptul la cetățenie, dreptul la muncă, la salariu, dreptul pentru o muncă egală, dreptul de a se asocia în sindicate, dreptul la odihnă, precum și dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale țării sale.

Pactul internațional al drepturilor economice, sociale și culturale recunoaște dreptul la muncă în art. 6 ca fiind dreptul oricărei persoane de a avea posibilitatea să-și căștige existența prin exercitarea unei profesii liber aleasă sau acceptată, salariu echitabil și remunerație egală pentru o muncă cu valoare egală fără nici o distincție, ceea ce însemnă că femeile trebuie să aibă condiții de muncă și remunerație egală cu cea a bărbaților.

Alte drepturi prevăzute în pact sunt:

dreptul la securitate socială și asigurări sociale (art.9)

dreptul familiei, mamelor, copiilor și adolescenților la o protecție și asistență cât mai largă posibil (art 10).

dreptul oricărei persoane de a se bucura de un nivel de viață decent pentru el și întreaga familie (art. 11).

dreptul tuturor de a se bucura de sănătate fizică și mentală (art. 12)

dreptul tuturor persoanelor la educație și recunoașterea libertății părinților de a alege instituțiile școlare în care doresc să-și trimită copii (art. 13)

dreptul de a participa la o viața culturală, de a beneficia de progresul științific și de activitățile creatoare (art. 15)

dreptul la respectarea vieții private, a vieții de familie, a domiciliului și a corespondenței, dreptul de a se căsători, de a întemeia o familie și dreptul de egalitate între soți sunt prevăzute în art 5, 8 și 12 din Protocolul nr 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se referă la viața de familie înglobînd cel puțin raporturile dintre rudele apropiate, cele dintre bunici și nepoți.

Articolul 12, prevede că :”bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legilor naționale ce reglementează acest drept” pe când, în art. 5 este prevăzută egalitatea între soți:”soții se bucură de egalitate în drepturi și în obligații cu caracter civil între ei și în relațiile cu copii lor în ceea ce privește căsătoria pe durata căsătoriei și au prilejiul desfacerii acesteia”.

Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei prevede în situații de sărăcie că femeile au un acces minim la alimentație, servicii medicale, educație, pregătire profesională și angajarea în muncă.

Contribuția femeilor la bunăstarea familiei, la progresul societății și la importanța maternității nu trebuie să fie o cauză de discriminare și că educarea copiilor necesită o împărțire a responsabilităților între bărbați, femei și societate în ansamblul ei.

Discriminarea față de femei violează principiile egalității în drepturi, împiedică participarea femeilor în aceleași condiții ca și bărbații la viața politică, socială, economică și culturală, creaza obstacole creșterii bunăstării societății și a familiei și împiedică femeile să-și servească țara și pe cei din jur în deplinătatea posibilităților lor.

Un loc deosebit printre convențiile internaționale care vizează protecția drepturilor femeii

îi revine Convenției Națiunilor Unite asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei care a fost adoptată și deschisă pentru semnare la data de 18 decembrie 1979 și a intrat în vigoare la data de 3 septembrie 1981. Convenția este compusă dintr-un preambul și șase părți care însumează 30 de articole care stabilesc măsuri diferite ce au drept scop recunoașterea și extinderea principiului non-discriminării.

În preambul, statele părți ale acestei Convenții reafirmă necesitatea ca drepturile fundamentale ale omului să fie respectate, cu precădere cele care implică eliminarea formelor de discriminare în funcție de sex. După cum se specifică în preambul, această Convenție se sprijină pe toate celelalte instrumente internaționale în care se reafirmă egalitatea în drepturi, în special Declarația Universală a Drepturilor Omului care afirmă principiile inadmisibilității discriminării și care proclamă că „toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi” și că toate drepturile și libertățile sunt proclamate în Declarație, fără nici o deosebire, incluzând deosebirile de sex. De asemenea, pactele internaționale asupra drepturilor omului au obligația de a asigura egalitatea în drepturi a femeilor și bărbaților de a se bucura de toate drepturile economice, sociale, culturale, civile și politice.

Un alt document internațional, care se referă nemijlocit la violența contra femeilor, este Declarația din 1994 privind eliminarea violenței împotriva femeilor adoptată de către Adunarea Generală a ONU. Declarația definește noțiunea de „violență contra femeilor” și identifică măsurile care trebuie luate atât de către state în mod individual, cât și de către organelle și agențiile specializate ale ONU pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, în sfera publică și privată. Deși nu are caracter obligatoriu în sine, Declarația oferă dovezi puternice că actele de violență pe care aceasta le descrie constituie încălcări ale normelor internaționale în material drepturilor omului de către statele membre ale ONU. Declarația poate deci să fie, de asemenea, utilă în interpretarea dispozițiilor relevante naționale și internaționale care vizează protecția integrității fizice și mentale a femeilor.

La nivel național, urmează de menționat că în anul 1994 Republica Moldova a aderat la Convenția din 1979 cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, în 1997 – la Convenția asupra drepturilor politice ale femeii, în 2006 – la Protocolul din 1999 adițional la Convenția din 1979. În iunie 2000 Guvernul RM a prezentat Comitetului ONU privind eliminarea discriminării față de femei Raportul inițial privind realizarea Convenției din 1979, iar în 2006 – Rapoartele doi și trei unificate. În urma fiecărei examinări a rapoartelor Comitetul a înaintat o serie de observații, care au servit și servesc drept bază pentru reformele în domeniu din Republica Moldova.

Având la bază principiul egalității consacrat în dispozițiile constituționale, în Republica Moldova a urmat reforma legislativă întru susținerea obiectivului egalității genurilor și, în special, adoptarea Legii nr. 5 din 9 februarie 2006 cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și barbate, a Legii nr. 241-XVI din 20 octombrie 2005 privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane , a Legii nr. 45-XVI din 1 martie 2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Concomitent, au fost adoptate o serie de programe și planuri naționale și stabilite mecanisme de monitoring instituțional, relevante pentru

avansarea femeilor și promovarea drepturilor lor în diverse domenii.

Prin adoptarea Legii privind asigurarea șanselor egale între femei și bărbați Guvernul Republicii Moldova a realizat un pas major în crearea cadrului legal pentru asigurarea egalității de gen și constituirea unui sistem eficient de abordare a violenței față de femei.

La 1 martie 2007 a Legii nr. 45- XVI cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie – actul normativ ce stabilește bazele juridice și organizatorice ale activității de prevenire și de combatere a violenței în familie, autoritățile și instituțiile abilitate cu funcțiile respective, mecanismul de sesizare și soluționare a cazurilor de violență în familie (atât prevederi pentru victima violenței în familie, în sensul protecției și securității ei, cât și prevederi în sensul lucrului cu agresorul).

În conformitate cu Legea nr. 45 din 01.03.2007 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, fenomenul (violența în familie) este definit în felul următor: „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare sau de apărare a unor alte persoane, manifestată fizic sau verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic ori prin cauzare de prejudiciu material sau moral, comisă de un membru al familiei contra unor alți membri, inclusiv contra copiilor, precum și contra proprietății comune sau personale”

Noile amendamente mai prevăd și proceduri noi în Codul Civil al RM și Codul de Procedură Penală al RM pentru a oferi posibilitatea aplicării ordonanțelor de protecție de către judecători. Concomitent cu cadrul legal, recent în Republica Moldova au fost elaborate documente relevante privind politicile pentru abordarea inegalității de gen și violenței în familie, cel mai important fiind Programul Național de asigurare a egalității de gen pentru anii 2010 – 2015 și Planul de Acțiuni 2010- 2013 pentru implementarea acestuia.

Una din prioritățile politicilor adoptate în acest domeniu rezidă în prevenirea violenței împotriva femeilor, inclusiv a violenței în familie. În final, ținem să menționăm că în pofida existenței mai multor mijloace de promovare și de protecție a drepturilor femeilor, acestea se lovesc încă de o mentalitate care ar fi trebuit să se schimbe până acum.

Din acest punct de vedere este binevenită înființarea unor instituții care să pună accentul pe respectarea și promovarea principiului egalității în drepturi și al egalității de șanse între femei și bărbați. Pe de altă parte, același principiu trebuie aplicat și în educația elevilor, pentru a putea spera la o reală aplicare atât a principiului egalității în drepturi, cât și a principiului egalității de șanse între femei și bărbați.

1.3. Teorii criminologice privind criminalitatea feminină

Prin teorie se înțelege un ansamblu sistematic de idei sau cunoștințe sau, așa cum arată Karl Popper ”Teoriile sunt plasele pe care le aruncăm pentru a prinde ceea ce numim lumea, pentru a o raționaliza, a o explica și a o stăpânii. Ne străduim să facem ochiurile plasei tot mai înguste”.

Teoriile tradiționale

În ultimele decenii, criminologii acordă o atenție mai mare explicării diferenței dintre criminalitatea feminină și cea masculină, încercînd să găsească răspuns la 2 întrebări care prezintă un interes general:

1. De ce există „diferență de gender” în criminalitate? De ce indicii criminalității feminine sunt mai mici decât cei ai criminalității masculine, mai ales ce ține de infracțiunile deosebit de grave, în orice perioadă a istoriei?

2. De ce acest decalaj se menține pe parcursul a mai multor secole?

Marea majoritate a teoriilor tradiționale care se referă la criminalitate au fost create de criminologi-bărbați pentru a explica cauzele criminalității masculine, și nicidecum a celei feminine, ceea ce a generat diferite discuții în jurul ideii, dacă aceste teorii pot fi aplicate studierii criminalității feminine, sau este necesar de explicat fenomenul prin prisma poziții de „diferență de gender”, așa-numita teorie „gendered theory”. Conform opiniei unor criminologi, teoriile tradiționale reprezintă specificul criminalității masculine, prin urmare nu pot da răspunsuri la unele întrebări ce țin de criminalitatea feminină, cu toate că rolul lor nu poate fi negat întru-totul, mai ales, referindu-ne la teoriile social-structurale, ce denotă un caracter, cît de cît, neutru.

Astfel, ne vom referi la teoria oportunității, a controlului social, asociațiilor diferențiate, precum vom face incursiuni în teoria feministă.

Teoria oportunității

Conform acestei teorii, diferența în tipul de infracțiuni săvîrșite de femei și indicele acestora diferă de cel al bărbaților în baza ideii de oportunitate, adică de circumstanțele ce favorizează săvîrșirea unei infracțiuni de către femei. Astfel, conform opiniei sociologului Rita Simon, rata criminalității feminine a crescut numai în anumite infracțiuni, aceasta datorîndu-se încadrării femeilor în cîmpul muncii, angajarea la servicii variate, ceea ce a condus la oportunități mai mari de a comite câteva infracțiuni tipice femeilor, infracțiuni economice, care implică mai puțină violență. Simon observa de asemenea, că posibilitățile fizice ale femeilor nu vor fi niciodata egale cu cele ale bărbaților, iar infracțiuni precum jaful, vor fi, probabil mai puțin preferate de femei: ”Jaful ilustrează cel mai bine marele avantaj natural pe care îl au bărbații față de femei”, nota autoarea. Reișind din cele expuse mai sus, se poate afirma faptul ca femeile, în dependență de anumite circumstanțe favorabile lor, comite anumite genuri de infracțiuni, care se reduc la furturi, tîlhării, înșelăciune, reflectînd, astfel tradiționalul rol sexual al femeii, care încă mai funcționează pe piața ilegală (Joseph G. Weis). Prin urmare, femeile comit un număr mai mic de crime, datorită faptului că au acces mai redus la acele categorii de servicii care ar putea declanșa conflicte sau violență.

2) Teoria controlului social

Esența acestei teorii constă în faptul că indicele criminalității masculine este mai mare decât al criminalității feminine, deoarece legăturile sociale, care reprezintă miezul acestei teorii, a bărbaților, sunt mult mai slabe decât cele a femeilor (mame, surori, soții- care sunt mai atașate de unele persoane,manifestînd grijă și atenție), ceea ce provoacă ruptura dintre pontențialii criminali și societate.

Considerând că cea mai mare parte a oamenilor are tendințe antisocial, Hirschi a propus o teorie a controlului, care analizează modul în care indivizii sunt legați de grupurile sociale (familie, școală).

De obicei, se are în vedere persoanele din famiile cu probleme, din medii sociale problematice, care sunt mai predispuși la un comportament neadecvat, atît femei, cît și bărbați. Referitor la categoriile de femei predispuse la un comportament criminal, conform teorii controlului social, sunt: mamele minoritare care trăiesc în relații imorale cu bărbații, fiind limitate în resurse educaționale și abilități profesionale, femei ce aparțin unui mediu social cu venituri mici, educație de proastă calitate.

Totuși, asupra nivelului criminalității feminine, cît și a celei masculine, influențează aceiași factori sociali, care determina creșterea și micșorarea indicilor de criminalitate în dependență de regiune și timp, diferența manifestîndu-se în tipurile de crime și modul de comitere.

Teoria asociațiilor diferențiate

Teoria asociațiilor diferențiate este una din cele mai cunoscute teorii derivate din curentul culturalist, elaborată de criminologul american Edwin Sutterland. Ideea de bază a cestei teorii constă în ceea că un act criminal se produce atunci când există o situație propice pentru o anumită persoană de acționa, prin urmare comportamentul criminal nu este înnăscut, ci se învață, ca și oricare altă meserie.

Totodată, prin intermediul acestei teorii se încearcă de a explica fenomenul criminalității din punct de vedere al posibilitățile diferite pentru achiziționarea de „valori” și aptitudini criminale, sau de pe poziția că etichetele afișate pe personalitatea individului prin procesele de control social folosite, influențează puternic asupra unei reprezentări individuale despre proprie personalitate.

De aceea, în baza acestei teorii s-ar putea afirma că criminalitatea feminină este inferioară numeric celei masculine, deoarece femeile au acces redus la posibilitățiile criminale (adică la anumite grupări criminale pentru a însuși careva abilități criminale, fiind supuse unui control social mult mai sever atît în familie, cît și la școală); asupra criminalității masculine, fiind deja stabilite anumite stereotipuri, bărbații fiind predispuși de a „absoarbe” abilitățiile criminale-teoria proastei companii (găștile de puști la școală transformate ulterior în grupuri criminale).

În concluzie putem afirma că teoriile social- structurale confirmă, încă o dată, faptul că cauzele criminalității masculine și feminine adesea se suprapun. Astfel, femeile care au avut probleme cu justiția, asemeni bărbaților, au provenit din medii sociale cu probleme de ordin economic, educațional, moral. Deasemenea asupra indicilor crimelor comise atît de femei, cît și de bărbați, influențează aceiași factori sociali, astfel încît nivelul criminalității feminine crește și se micșorează o dată cu cel al criminalității masculine, singura diferență constînd în unele cauze de ordin psihologic și fizic.

Teorii criminologice elaborate pentru a explica criminalitatea feminină

Teoriile prezentate anterior au fost elaborate pentru bărbați, încercările de a le adapta femeilor au venit ulterior. Totuși au fostt elaborate o serie de teorii care au avut ca obiect principal explicarea criminalității feminine.

1) Teoria masculinizării forțate

Parson T. a prezentat o teorie psihologică în care a definit rolul de gen ca fiind cauza principală a diferențelor constatate între crimele comise de bărbați și femei. Conform acestei teorii, criminalitatea mai redusă în rândul femeilor se datorează unei figuri feminine de care adolescentele sunt atașate și după care se modelează; băiții frustrați de un astfel de model, se angajază în delincvență ca o reacție la o prezență feminină autoritară existentă în viața lor.

Parson a menționat că femeile sunt în mare masură responsabile pentru socializarea generației urmatoare, inclusiv in socializarea comportamentului etiș băieții văd “bunătatea” mamei ca pe o slabiciune și, ca urmare, acționează ca rebeliune împotriva acesteia. Această teorie duce la predicția conform căreia femeile sunt mult mai înclinate spre delicvență dacă provin dintr-o familie dezorganizată, fără o mamă care să constituie un model pozitiv.

2) Teoriile rolului de gen

Aceste teorii susțin că socializarea diferită dintre bărbați și femei este motivul participării mai reduse a femeilor la delicvență. Diferențele biologice sau psihologice care există între bărbați și femei nu sunt înnăscute, ele fiind mai degrabă rezultatul unui proces de învățare, rolul de gen fiind considerat unul din factorii fundamentali ai identității. Între anii 1960-1970, când teoria rolului de gen a fost aplicată în criminologie, rolurile considerate caracteristice au inclus funcții și trăsături de personalitate care au fost mult exagerate față de cele de astăzi: bărbații erau cei care asigurau pâinea în casă, iar femeile erau casnice. Adepții teoriei vedeau în socializarea conform rolului de gen singurul factor care explică rata diferită a criminalității feminine.

Conform opiniei unor criminologi (T. Hartnagel, M. Mizanuddin, ș.a), la explicarea variațiilor cu privire la indicele criminalității feminine în raport cu cel al celei masculine, ar fi util de utilizat divergențele dintre femei și bărbați, decât convergența dintre aceste două sexe.

Însă ceea ce ne poate lărgi cîmpul informațional atît cu privire la criminalitatea feminină, cît și masculină, este teoria -gender (gendered theory), care propune o abordare de cauzalitate în raport cu criminalitatea feminină. Analizînd diferența dintre criminalitatea feminină și cea masculină prin intermediul „gendered theory”, vom deduce faptul că nu diferența dintre sexe de ordin anatomic sau fiziologic este punctul de plecare a celor expuse mai sus, ci modul diferit de viața a acestor două sexe determină specificul criminalității.

Astfel, putem explica diferența prin intermediul a 4 elemente care frînează criminalitatea feminină și provoacă cea masculină,totodată redînd careva caracteristici celei feminine:

a. stereotipurile – rolul femeii în societate pune o amprentă asupra activității criminale a acesteia. Astfel stereotipurile: femei –mamă, femeie-fiică, femeie- soție, grija, afecțiune, reprezintă frîna criminalității feminine, datorită faptului că femeile sunt legate mai strîns de unele valori morale. Stereotipurile feminine nu corespund trăsăturilor care sunt apreciate în lumea criminală, de cele mai multe ori, femeile apar în calitate de victime a actelor infracționale, iar săvîrșirea unor infracțiuni de către aceastea influențează negativ asupra vieții spirituale, cît și sociale a acestora. Astfel apare o prăpastie între ceea ce se consideră feminin și ceea ce se consideră criminal, iar infracțiunile cauzează femeilor răni.

b. controlul social – posibilitatea femeii de a comite o faptă infracțională este stopată de un control social , anume în perioada formării personalității, din partea familie, ulterior a soțului și a întregii societăți, iar oricare abatere se soldează cu o pedeapsă. Astfel fetele riscă mai puțin ca băieții, asupra cărora se exercită un control mai redus.

Un studiu care a examinat criminalitatea feminină în cazul prostituției și a formei rare de crimă printre femei (uciderea altor femei) , deși bazat pe un eșantion mic (15 femei arestate pentru uciderea de femei în orașul Michigan; și 25 de femei închise pentru prostituție ), a conchis că acestea sunt caracterizate, în principal, prin izolarea socială de cultura principală.

În cazul crimei, a rezultat că majoritatea delincventelor sunt mame minoritare care, în cea mai mare parte, trăiesc în relații imorale cu bărbații și nu sunt pregatite și educate să învingă în lupta pentru supraviețuire. Ele sunt drastic limitate în resurse educaționale și profesionale și în abilități sociale. La fel se întamplă și în cazul prostituției, în care cele mai însemnate cauze care generează acest fenomen se referă la educația prea liberă, exemplele rele, alcoolul, contactul cu lumea depravată, mizeria etc.

c. constituția femeii și agresivitatea – în lumea criminală prioritate are puterea fizică și agresiunea, astfel încît mușchi puternici sunt necesari nu doar pentru săvîrșirea unei infracțiuni,ci și pentru apărare, ceea ce nu se referă la femei ce dețin o constituție fizică mai puțin robustă (cu unele excepții ). Prin urmare femeile săvîrșesc infracțiuni mai puțin grave, fără agresiune (furt, înșelăciune), evitînd de a provoca victima .De cele mai multe ori femeile acționează de unele singure, sau în calitate de complice sau instigator,aflîndu-se dupa un paravan. Totuși, în unele cazuri, unele femeile criminale sunt caracterizate prin impulsivitate înaltă, precum și a unei anomalii psihice și depresii, cauzate uneori și de vîrsta critică, factori ce determină un comportament neadecvat, o înțelegere neadecvată a situației și a acțiunilor sale.

d. sexualitatea – stereotipul dat se prezintă sub 2 aspecte: a) sexualitatea pare a fi un imbold pentru femei de a intra în sfera criminală – prostituția; b) totuși în interiorul grupului criminal, acest element apare în calitate de frînă, deoarece apariția unei femei în acest grup poate să cauzeze conflicte în interior, astfel încît, de cele mai multe ori, „femeia este nevoită de a se alia unui singur bărbat în scopul de a se apăra”. Antonean I. expune ideea precum că, de cele mai multe ori, comportamentul criminal al femeii poate fi influențat și de tendința acesteia de a se autoafirma în societate, solicitînd apreciere din partea acesteia, astfel încît această tendința apare în calitate de stimul pentru a comite careva fapte infracționale în scopul de a obține „nota dorită”.

De asemenea, D.Hoffman-Bustamante menționa: “Femeile sunt învățate să se conformeze unor standarde mult mai rigige și sunt recompensate pentru acest comportament; bărbaților, deși li se spune să se conformeze regulilor, de multe ori sunt recompensați atunci când nu țin cont de ele sau le tratează cu dispreț”. Autoarea a identificat un număr de factori care contribuie la ratele diferite ale criminalității feminine:

1. Diferențele de sex în termenii accesului la subculturile criminale. Fetele sunt mai puțin predispuse să se alăture unor bande ori altor organizații criminale.

1 Modele de socializare și așteptări de rol diferite (de la fete se așteaptă să aibă nevoie de protecție și să aibă mai multe responsabilități legate de casă);

2 Oportunități diferite pentru a comite anumite infracțiuni;

3 Diferențele de sex în termenii accesului la subculturile criminale (fetele sunt mai puțin predispuse să se alăture unor bande ori organizații criminale).

Reeșind din cele expuse mai sus, femeile sunt implicate mai rar în săvîrșirea infracțiunilor datorită divergenței gender, și nu a celei dintre sexe (anatomic,fiziologic). Indicele criminalității feminine va oscila în dependență de starea societății, fiind întotdeauna, în coraport cu indicele criminalității masculine, care va depăși numeric pe cel dintâi, datorită anumitor factori ce rămîn stabili pe parcursul istorie criminalității.

1.4. Cauzalitatea și determinantele criminalității feminine în Republica Moldova

Particularitățile de manifestare a criminalității femeilor au provocat diverse interpretări teoretice motivaționale. În plan istoric aceste teorii pot fi clasificate în moraliste, antropologice (biologice) și sociologice. Primele două erau răspîndite în secolul trecut, în prezent domină însă ultima.

Teoria moralistă reiese din faptul că femeia, încă de pe timpurile Evei, este capabilă de orice infracțiune. Inchizitorii germani Șprengher și Institoris scriau în „Ciocanul vrăjitoarelor” (sec. XV) că din cauza insuficienței de rațiune femeile mai repede decît bărbații se abat de la religie. De aceea nu este de mirare faptul că printre femei sînt atît de multe vrăjitoare.

Teoria antropologică (biologică) consideră drept cauză a inferiorității femeii particularitățile ei biologice. Lombrozo, în lucrarea sa „Femeia – hoață și prostituată” (sfîrșitul sec. XIX) scria că ,, la femeie, spre deosebire de bărbat, se observă o nedezvoltare specifică copiilor’’. De aici el trage concluzia că femeile sînt mai predispuse către infracțiune decît bărbații (în infracțiunile femeilor el include și prostituția).

Teoria sociologică recunoaște primatul factorilor sociali în determinarea infracționalității. Acest fapt ține atît de infracționalitatea femeilor, cît și de acea a bărbaților, deși factorii biologici specifici femeilor nu pot fi ignorați la examinarea acestor probleme.

Anume factorii sociali determină în pnmul rind diferența dintre infracționalitatea femeilor și acea a bărbaților. Și nu e vorba de spiritualitatea sporită a femeilor, ci de diferența istoric creată între rolurile sociale ale femeilor și bărbaților, care se răsfrînge desigur asupra particularităților de comportament, inclusiv criminal.

Procesul de emancipare a femeilor caracteristic secolului XIX are atît efecte pozitive cît și negative. Femeile însușesc tot mai multe profesii masculine (în cadrul armatei, poliției, politicii, sportului etc.), în legătură cu care fapt nu pot (sau nu doresc) să se ocupe doar de casă și educația copiilor.

Masculinizarea femeilor conduce la dezvoltarea unei psihologii proprii în fond bărbaților, ceea ce le instigă la comiterea unor infracțiuni „bărbătești” (omoruri, vătămarea integrității corporale sau a sănătății, escrocherii, jafuri, tîlhării etc.).

Sporirea activismului social al femeilor a provocat sporirea numărului infracți unilor de serviciu, economice și a atentatelor împotriva patrimoniului comise de femei. Apariția trăsăturilor specific bărbătești în cadrul caracterului femeilor a condus la apariția tentației pentru o viață sexuală dezordonată și abuz de alcool. Fiecare a zecea infractoare e dependentă de narcotice, iar fiecare a ciuda – de alcool. Aceasta provoacă mult mai rapid decît la bărbați degradarea social-psihologică a personalității, iar drept urmare – criminal izarea și prostituarea femeii.

Astfel, aproape 40% din infracțiuni sînt comise de femei în stare de ebrietate, iar 3% din femei au fost organizatoare ale vioiului minorilor. Totodată, deoarece capaci tățile vol itive ale femeii sînt mai slabe decît ale bărbaților, ele sînt adesea mult mai influențabile și pot fi ușor atrase în activități infracționale de către bărbații infractori, în special în cazurile cînd e vorba de soți sau amanți.

În cazul atentatelor asupra proprietății, femeile de regulă se îndreptățesc prin faptul că „toți procedează astfel” și „toți vor să trăiască bine". în cazul furturilor și escrocheriilor domină nedorința de a munci, traiul neorganizat și viața sexuală dezordonată. Ultimele cauze, la fel ca și prostituția, pot fi raportate la criminalitatea femeilor în general.

Unul din factorii criminogeni sînt de asemenea conflictele în familie. Acest factor este caracteristic și pentru Republica Moldova. Creșterea numărului familiilor conflictuale e determinat de implicarea femeii în producția socială.

Pe de o parte e vorba de valul emancipațional, pe de altă parte e necesitatea de a întreține familia, deoarece în majoritatea cazurilor fie că soțul nu c în stare să-și asigure familia, fie că el nu există. Conflictele de regulă au loc pe fonul unui comportament autodistriigător (alcoolism, narcotizare etc.) al unui sau ambilor soți, iar uneori chiar și al copiilor. în situațiile de conflict femeia de obicei este mult mai activă, ea fiind adeseori acea care l-a provocat, ori este un participant „la egal’', finalul fiind imprevizibil relativ la victime și vinovați.

Fiecare ai șaptelea omor din motive familiale sau de trai este comis de femeie sau la comanda ei. S-au întețit cazurile de neînțelegere și ostilitate între mame și copii, care ajung la bătăi și torturi, refuzul de a alimenta copiii, alungarea de acasă sau chiar omor. Astfel, unul din cele mai odioase cazuri a fost acel al femeii care și-a înecat în lac cei trei copii, pentru a putea trăi în voie cu amantul.

Asemenea fenomene negative din societatea noastră sînt determinate de creșterea continuă a conflictualității și agresivității în societate în general, a lipsei spiritualității și dc o divizare materială radicală a oamenilor. Drept efect sporește numărul femeilor ce constituie așa- numitul tip psihologic ,, continuu ”, fiind vorba de persoane ce sînt permanent iritate și predispuse spre conflict, au o atitudine negativă față de toți care Ic înconjoară, fiind lipsite de respect și milă. Din păcate, cei mai apropiați pentru asemenea femei sînt soțul, copiii, părinții.

Să examinăm și unii factori biologici care pot influența negativ psihicul femeii și provoca un comportament negativ sau chiar ilegal. Dintre aceștia putem enumera:

1) fazele ciclului menstrual;

2) perioada gravidității și postnatală;

3) perioada climaxului.

Evident nici un factor social nu poate înlătura tensiunea din perioada premenstruală, cînd se acutizează senzațiile emoționale, starea bolnăvicioasă a psihicului (starea reacțională, halucinațiile) din perioada gravidității și postnatală ( neîntemeiat faptul că legiuitorul consideră graviditatea o circumst atenuantă a pedepsei pentru comiterea de infracțiune) sau schimb; climaxterologice din psihicul femeii (delirul, gelozia).

Unele femei cu reacții isterică accentuate își consideră: (sau amanții) drept proprietate. Adulterul acestora le tentează 5 răzbune prin metode criminale. Totuși, majoritatea se abțin c: asemenea acțiuni în virtutea educației sau fricii pentru răspunc Totodată, chiar cazurile unice de manifestare „medeică” au o 1 publicitate, pe când infracțiunile analoge comise de bărbați ră frecvent sub tăcere.

Prin urmare, analizînd evoluția societății și a statutului femeii în această societate, deducem faptul că dezorganizarea socială pe fundalul crizelor sociale și economice în perioadele de tranziție, iscarea anumitor conflicte au un impact mult mai negativ asupra femeii, decît asupra bărbatului, devenind în anumite cazuri frîne, dar, de cele mai multe ori, acești factori apar în calitate de „motoare criminale”, determinînd creșterea criminalității feminine.

Factorii care au impulsionat mărirea indicelui criminalității feminine, indiferent de teritoriul pe care se manifestă, după anii ’90 ai sec.XX-lea, după Cudreațov V. N sunt:

implicarea activă a femeii în sfera economică;

reducerea influenței a principalelor instituții familiei, precum și a controlului social;

apariția unei „încordări” în societate, a stresului, a conflictelor dintre oameni;

intensitatea fenomenelor antisociale, precum: alcoolismul, dependența de droguri, prostituția, cerșetoria.

Revenind la Republica Moldova, afirmăm faptul că în prezent, motivele social-economice formează baza motivării comiterii infracțiunilor de către femei. Aceasta datorîndu-se următoarelor cauze obiective: criza economică, creșterea nivelului de sărăcire a populației condiționată de șomaj, foame, salarii mici, prețuri înalte, „factori care împing oamenii la comiterea infracțiunilor de profit” .Conform unor date statitice, circa 3% din femei au comis fapte criminale în scopul de a atinge un anumit standart material și de a trăi mai bine.

De asemenea negativ asupra comportamentului femeii acționează disproporția si contradicțiile din familie. Astfel încît, femeia supusă umilinței, violenței domestice, femeia care muncește din greu pentru un salariu mic și căreia nu-i ajunge suficiente resurse pentru a-și întreține famlia, din ce în ce mai greu reușește să-și îndeplinească rolul de „paznic” al căminului social. Survine starea de depresie care în diferite circumstanțe poate condiționa săvîrșirea anumitor fapte criminale.

Conform opiniei lui Alexeev A.I, varietatea emoțiilor negative ale femeilor duc la ceea că pentru a le descărca, femeile recurg, adesea, la alcool, droguri, care ulterior „împing” la un comportament neadecvat (criminal).

Un alt factor care determină comportamentul criminal al femeii este psihologia acesteia, mai bine zis o latură a caracterului acesteia, și anume: egoismul extrem.

Specific pentru Republica Moldova este egoismul forțat care condiționează comiterea de către femei a celor mai grave infracțiuni contra persoanei: omor intenționat, căuzarea leziunilor corporale grave, omorul pruncului de către mamă. Cauza acestor fapte fiind durata relațiilor ostile dintre parteneri în familie, gelozie, violența domestică, relații intime dezordonate, precum și tendința la un trai mai bun (recurgînd la șantaj, escrocherie etc).

CAPITOLUL II.   PROFILUL PSIHOSOCIAL AL FEMEII CRIMINAL

2.1. Factorii socio-psihologici ai personalității femeii criminal

Cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale și spirituale create de societatea omenească de-a lungul istoriei. În criminologie interesează în mod deosebit acei factori culturali care au un rol predominant în socializarea pozitivă sau negativă a indivizilor și care îi conduc la săvârșirea faptelor antisociale.

Familia

Familia, considerată celula de bază a societății asigură copilului siguranță, căldură, dragoste, îngrijire și înțelegere, necesare dezvoltării normale a acestuia, socializarea lui prin imprimarea unui anumit standard valoric precum și atitudini de acceptare sau respingere față de anumite valori sociale, disctincția intre bine si rău, etc.

Relațiile de familie ascund însă un paradox. Considerată spațial celor mai profunde relații, refugiul din calea adversitaților, familia este centrul cel mai activ de agresivitate, poate și datorită faptului că în familie fiecare își poate dezveli adevărata față a personalității sale în diferite moduri.

Se pare că în cadrul familiei agresivitatea este în diferite împrejurări extrem de puternică, violența intrafamilială constituind un secret de grup foarte bine păzit si de cele mai multe ori mistificat din cauza solidarității în păstrarea unei imagini sacrosante a instituției familiei.

Formele agresivității intrafamiliale sunt nu numai numeroase, dar și foarte diferite, corespunzatoare diversificării situaților familiale; foarte multă vreme s-a pus accentul pe copii maltratați, dar un loc important îl ocupă și femeile bătute sau maltratate.

Aceste două forme de agresiune sunt extrem de periculoase pentru mărirea tensiunilor sociale și proliferarea agresivitații.

Au fost sesizate frecvent comportamente agresive cu manifestări de brutalizare fizică, sexuală, morală între soți, părinți și copii, între frați și surori, etc.

În concluzie menționăm că însăși maltratarea femeii conduce în cele din urmă la transformarea acesteia dintr-o persoană pașnică într-o persoană răzbunătoare capabilă să comită acte de violență rară ce nu-i stau în fire.

Datorită presiunilor psihice și fizice din cadrul familiei femeia se va păzi în continuare de cel ce o va asupri ripostând de multe ori prin violența ajungând în cele din urmă la comiterea în multe cazuri a infracțiunii de omor.

Conflictul conjugal este definit ca o patologie de cuplu determinatǎ de problematica legǎturilor complexe conjugale În condițiile societǎții contemporane.

Conflictul conjugal produce comportamente agresive, femeiea ocupând un loc special în cadrul victimelor agresivității bārbatului, datoritā în primul rând inferiorității sale fizice.

Ea însă suportă și tendința inconștientă a bărbatului de posesiune exclusivă și totală, asupra careia el își poate manifesta o sumedenie de drepturi si interdicții nu de puține ori umilitoare.

Această concepție vine din antichitate și chiar din istoria modernă, în special cea a Helldei păstrează cu strălucire cele două ipostaze ale femeii: zeitate adorată fără rezerve și obiect de vânzare, plăcere și umilire.

Emanciparea femeii în societatea contemporană a perturbat statutul său afectiv și moral.

Unul dintre scopurile fundamentale, naturale și socio-morale ale familiei este acela de a garanta integritatea dezvoltării ființei biologice și a personalității copilului.

Relația afectivă de iubire între parteneri constitue un liant benefic al cuplului. Perturbarea prin conflicte majore a acestui univers transformă copilul în victimă și-i zdruncină echilibrul neuropsihic cât și bazele psihonormale ale personalității.

Sindromul copilului maltratat atât de mamă cât si de către tată constitue o cauză de invaliditate permanentă și de moarte prin fracturi, hemoragii, hematoame multiple, tulburări atipice de creștere, leziuni buco-nazale, oculare, otice, etc.

Brutalizarea se pare că este considerată, mai ales în cadrul familiilor de nivel mediu sau slab dezvoltate cultural, ca fiind nu numai permisă dar chiar indicate pentru obținerea unor rezultate educaționale bune. De cele mai multe ori, agresorul din familie este mama. N. Lukianowikz considera ca mama apare ca agressor in 80% din cazurile fară urmări fatale. Când este vorba de cazurile letale, tatăl este agresor in 53% din cazuri.

În concluzie punem întrebarea de ce mama își agresează copii? Oare datorită faptului că procesul de educare al copilului presupune o atenție și un efort deosebit din partea mamei în aducerea pe drumul cel bun al copilului? Oare datorită lipsurilor și nevoilor materiale, a stresului? Părerea mea cu privire la această problemă este că femeia devine brutală în principal cu copii datorită faptului că ea se implică direct în problemele lor, toți tații ocupându-se mai puțin de problemele copiilor lor.

Cazurile de maltratări a copiilor, cresc în funcție de starea socio-economică a familiei, de statutul său juridic și moral precum și de nivelul cultural. Există factori declanșatori care determină trecerea la act. Elementul determinant este structura psihologică a părintelui agresor: tată alcoolic (46,6%), mama alcoolică (16,4%), sau amândoi părinții (19,9%) și mame debil mintale (23,8%).

Reținem rolul pe care alcoolismul îl deține în cadrul agresionării copilului de către părinți. Literatura psihologicā surprinde totuși trăsături de caracter și de personalitate ale persoanelor adulte care brutalizeazā astfel: comportament impulsiv, comportament sado-masochist, comportament egocentrist, narcisic, hiperexigent.

Manifestarea acestei agresivitāți este generatā de diverse situații: plþnsul copilului, neglijarea împlinirii unor funcții fiziologice elementare, (alimentație), instabilitatea psiho-motorie, pasiunea pentru joc. Maltratarea copilului poate avea și un caracter episodic, ea constituind o punere la punct, o sancțiune exemplarā a copilului, ca urmare a unui act de nesupunere sau o greșeală banală.

În felul acesta încărcătura conflictuală a părinților se adună în profunzimea afectivă a copilului. La rândul său copilul ajunge la pragul maxim al rezistenței și reacționează căutând și el obiecte interzise (jucării, lucruri la care părinții țin cel mai mult) sau persoane care nu se pot apăra, de obicei frați mai mici, bunici, bătrâni, handicapați, animale, pe care le maltratează verbal sau fizic ajungând pânā la comportament sadic.

Brutalizarea verbală sau fizică, prin umilirea și frustrarea afectivă, respingerea copilului, produce un efect dezastruos în formarea personalității: sistemul de devalorizare a eului copilului și consecutive sentimentului de inferioritate. În cele mai multe cazuri acești copii caută o compensare în acte de violență, devenind conflictuali și manifestând diverse forme de delicvență juvenilă.

La fetițe spre exemplu, agresivitatea se manifestă în diferite forme; stricând o păpușă, dovedește că este un copil stresat care-și revarsă furia asupra lucrului favorit. Brutalitatea apare din nefericire încă de la vârste fragede fiind exprimată diferit de la caz la caz în funcție de trăirile interioare ale fiecărei persoane. Astfel, o mamă poate fi rea, răzbunatoare mai târziu pe propriul său copil în măsura în care aceasta a fost maltratată la rândul ei de către părinți.

Teoriile psihologice pun accentul în special pe caracteristicile persoanei, pe structura și factorii componenți ai personalității, pe rezultatele învățăturii și interacțiunii sociale, ca fiind drept principalele cauze ale comportamentului infracțional. Teoriile psihologice pun mai mult accent pe individ, pe factorii psihologici și psihosociali.

Factorii de natura psihologică sunt analizați din perspectiva doctrinei lui Sigmund Freud și se referă la cele trei categorii de forțe iraționale (id), raționale (ego), morale (superego), care întotdeauna sunt în dispută privind asigurarea conduitei.

În ceea ce privește comportamentul delicvent el consideră că orice criminal indiferent că este bărbat sau femeie, suferă de o nevoie compulsivă de a fi pedepsit, în vederea ușurării stării de vinovăție datorate sentimentelor incestuoase, inconștiente de tip oedipian din perioada copilăriei. Complexul lui Oedip este un fapt psihodinamic fundamental care produce criminalitatea dacă nu este rezolvat în mod reușit.

Conform doctrinei freuidione toți băieții manifestă o ostilitate față de iubire și față de mama, care cuprinde dorința sexuală în timp ce fetele sunt mai sensibile și de multe ori manifestă tocmai contrariul, adică sunt mai atașate de tată și manifestă ostilitate față de mame.

Studiile experimentale, asupra învățării sociale accentuează interacțiunile dintre persoană și mediu în vederea identificării condițiilor în funcție de care indivizii violează legea.

Despărțind fenomenele psihice de cele biologice vom face o clasificare pe trei grupe astfel:

a) Fenomene cognitive: senzații, percepții, reprezentări, memorie, imaginație, limbaj și găndire, sunt factori orientali de cunoastere a situației;

b) Procese afective: trebuințe, aspirații (motivații), emoții, sentimente, sunt factori propulsive care determină acțiunea (inclusiv crima);

c) Reacții motorii: reflexe, instincte, deprinderi, acțiuni voluntare, sunt factori de mișcare, de punere în aplicare a dorinței, a ideii (inclusiv aceea a comiterii crimei);

Motivul, este cauza de a acționa izvorâtă din inteligența care implică la agent gândirea și cauza de ordin intelectual cum ar fi percepțiile, ideile și judecățile adică reprezentări.

La baza motivației stă principiul homostazei, potrivit căruia organismele tind să-și mențină aceiași stare, un anume echilibru constant. Când echilibrul este perturbat atunci ființa vie reacționează în vederea restabiliri lui. Dezechilibrul se traduce pe plan psihic prin apariția unei trebuințe: nevoia de hrană, apă, căldură, etc.

Trebuința dă naștere la tendințe sau impulsuri care dacă nu întâlnesc un obstacol declanșează o mișcare.

Stările afective sunt trăiri care exprimă gradul de concordanță sau neconcordanță între un obiect, ființă sau lucru sau o situație și tendințele noastre.

Stările afective se pot împărți în două mari grupe:

1. Stări afectice statice: care nu sunt motive de activitate îndelungată deși pot provoca reacții momentane puternice.

2. Stări afective dinamice, adică sentimentele și pasiunile care sunt cele mai puternice și durabile motive ale comportamentului uman.

Astfel, gândirea este o succesiune de operații care duc la dezvăluirea unor aspecte importante ale realității și la rezolvarea anumitor probleme.

Un alt factor psihologic este inteligența, care nu poate fi măsurată direct. Principala unitate de măsură, IQ-ul, poate măsura abilitatea de lecturare, de interpretare sau motivația rezolvării sarcinilor. Inteligența redusă nu este prin ea insăși un factor cauzal al crimei. Testele de inteligență tind să măsoare gradul în care individul a asimilat și interiorizat valorile clasei de mijloc.

Individul născut și crescut la periferia orașului sau în zonele rurale sărace, tinde să dea rezultate slabe la testele de inteligență, din cauza valorilor disctinte și diferențelor în experiența de viața.

Deși angoasă, frica și stresul sunt corelative, noțiunea cea mai bine definită este aceea de stres.Orice situație neplacută pe care o trăim întamplător, devine un motiv de stresare și pe această bază adoptăm unele decizii care nu au nici o legătură cu fenomenul ca atare.

Noțiunea de stres provine din limba engleză și înseamnă tensiune, apăsare, încurcare, necaz, dificultate, situație neplacută.

În timpul vieții, sistemul hipercomplex al organismului uman execută în fiecare clipă nenumărate procese, comportamente, strategii de adaptare la condițiile de viață. Energia de adaptare determină o disponibilitate (capacitate) de adaptare, aceasta fiind un factor fundamental al vieții.Însăși viața omului este determinată de cantitatea de energie de adaptare.

Este vorba de acțiunea reciprocă dintre sistemul persoanei umane și factorii de mediu ambietal.

Factorii de mediu, în general sunt stimulatori pentru dezvoltarea și progresul condiției umane. Stresul, acționează asupra întregului organism, determinînd o stare de inconfort, de rău general.

El acționează în primul rînd asupra sistemului endocrin. Toate semnalele (senzații, percepții din exterior și din interior sunt receptate și prelucrate de către sistemul nervos. Chiar dacă semnele de afară sunt pozitive, iar rezonanța psihoafectivă este foarte puternică, se produc dereglări funcționale prin mecanismul substanțelor chimice (ex.: adrenalina) care se transmit glandelor neuroendocrine: tiroida, timusul, pancreasul, glandele suprarenale și sexuale.

Stresul de lungă durată poate produce și îmbolnăviri ca de pildă ulcerul gastric, diabetul, hipertiroida. Primele efecte ale stresului apar asupra capacității de reacție și funcționare decizională a sistemului nervos central și a proceselor psihologice. Fenomenul începe prin deteriorarea mintală cauzată de o oboseală generală, urmată de o confuzie mentală și instabilitate. Individul devine sensibil la cei mai slabi stimuli, reacționînd agresiv la orice neînsemnată altercație.

Reacțiile de mânie, agresivitate fizică sau verbală îi caracterizează comportamentul obișnuit. Niciodată nu se știe ce reacție va avea, chiar față de cei apropiați.

Un fenomen specific societații actuale este migrația unor populații numeroase din țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare spre cele supradezvoltate. În această situație este vorba despre șocul cultural. Schimbările se produc mai ales în modul de a percepe lumea în care intră, ca pe un mediu ostil, dându-i sentimentul de izolare și ostilitate.

Astfel, se naște sentimentul de insecuritate, de înstrăinare și depersonalizare, cînd se excerbează, iritabilitatea, agresivitatea și violența. În mai toate statisticile frecvența infracțiunilor, a agresiunilor fizice și a omorurilor este mult mai crescută în rîndul imigranților decît in rîndul autohtonilor.

Un adolescent neliniștit, dezorientat, presat de normele sociale, de generațiile vârstnice cu concepte morale fixe, scârbit de un sistem de învățământ învechit sau nesatisfăcător, obligat să aleagă o carieră într-un mare vacarm social, să adopte un sistem de valori sau un stil de viață, va căuta înnebunit o cale pentru a-și simplifica necesitatea paradoxală a multitudinii de decizii și va alege calea faptelor: drogarea, vandalismul, sinuciderea, infracțiunea în sine.

Clasificarea etiologiei actului infracțional, presupune relevarea rolului, personalității infractorului suferind în evoluția criminologiei interpretări diferite. Personalitatea infractorului este un concept criminologic complex, care înglobează noțiunea psiho-socială de personalitate și noțiunea juridico-penală de infractor.

Personalitatea, reprezintă o sinteză cu un oarecare grad de stabilitate, caracterul primind aici un rol esențial și care exprimă mediul specific acestuia și anume: sentimentele, aptitudinile, temperamentul și aspirațiile. Cercetările efectuate, nu au reușit să demonstreze diferențele semnificative de natură infracțională între infractor și neinfractor, decât în sfera deviației patologice.

În privința femeilor, se comit fapte antisociale. S-a pus accent pe impulsivitate, agresivitate, indiferența afectivă, egocentrism, aspecte anterior menționate și dezbătute, precum și tendința de opoziție și scepticism.

Conceptul de personalitate a infractorului este o variantă a viziunii potrivit căreia, persoana este rezultatul influențelor determinante a factorilor socio-culturali.. Personalității infractorului, i-au fost aduse teoriile care pun accent pe frustrare, învățarea comportamentului infracțional, conflictul de culturi, tulburări de socializare și identificare.

2.2. Caracteristica femeii criminal în viziunea lui Cesare Lombroso

Odată cu publicarea primei sale lucrări, Lombroso inaugurează Școala pozitivă criminologică, așezând pe baze solide antropologia criminală. Studiile sale au fost efectuate între 1864-1878, având drept subiecți un număr de 383 deținuți italieni din Sicilia.

Conform teoriilor sale, comportamentul criminal reprezintă un „fenomen natural”, fenomen ce ar fi predeterminat ereditar. „Criminalii înnăscuți” (born criminals), în opinia sa, ar avea o serie de stigmate fizice, cum ar fi:

modificări ale formei capului, modificări neobișnuite în comparație cu tipul comun al rasei de unde provine subiectul;

asimetria feței;

maxilar și obraji proeminenți;

defecte în zona ochilor;

urechi foarte mari sau foarte mici;

sprâncene proeminente;

construcție anormală a nasului;

buze groase, pronunțate;

dentiție anormală;

lungime excesivă a brațelor;

mai multe degete la mâini și picioare;

anormalități ale părului prin prezența caracteristicilor sexului opus;

asimetria craniului;

defecte la nivelul toracelui, cum ar fi: prea multe sau prea puține coaste, mai mult de două mameloane tec.

inversiunea caracteristicilor organelor sexuale;

bărbie îngustă;

abundența zbârciturilor la nivelul dermei;

Lombroso concepe aceste anormalități ca atavisme dar, în afară de aceste caracteristici fizice, a mai identificat și alte neajunsuri, psiho-fiziologice: insensibilitatea la durere, cicatrizarea rapidă a leziunilor, slăbiciune pentru alcool și jocuri de noroc, mare asemănare între sexe, absența completă a rușinii, onoarei, remușcării tec.

In afara acestor stigmate, criminalul înnăscut ar mai avea o serie de obiceiuri, cum ar fi: tatuajul, utilizarea excesivă a limbajului corpului, coprolalie.

Lombroso a mai observat, în studiile sale, o mare identitate între criminalul atavic și cel epileptic, deducând de aici că epilepsia ar fi o importantă cauză a crimei.

Concluziile cercetătorului italian au putut fi sintetizate astfel:

criminalii, la naștere, fac parte dintr-o tipologie distinctă;

aceștia sunt caracterizați de anumite stigmate atavice;

caracteristicile fizice nu cauzează crima dar ajută la identificarea tipurilor criminale;

comportamentul anomic al criminalilor înnăscuți poate fi corectat prin norme sociale stricte.

Teoriile lui Lombroso au avut însă, încă din punctul de plecare, o eroare majoră. Studiile sale, așa cum am mai arătat, au fost făcute folosindu-se ca subiecți deținuți italieni, în marea lor majoritate criminali în armata italiană, subiecți ce proveneau din provincia Sicilia, ceea ce reprezenta o tipologie fizică distinctă. Și în acea perioadă era cunoscut faptul că sicilienii comit mai multe crime decât media populației generale și asta datorită faptului că ei proveneau dintr-un mediu cultural orientat spre violență. Conștientizarea acestui fapt i-a permis lui Cesare Lombroso să accepte importanța factorilor sociali în criminologie.

Cu toate lipsurile ei evidente, teoria lombrosiană a constituit, totuși, punctul de plecare în analiza pertinentă a criminalității.

Interesantă este opinia lui Lombrosso, care afirma că FEMEIA criminal este diferită de bărbatul criminal: “Am văzut de asemenea că femeile au multe lucruri în comun cu copii, că simțul lor moral e diferit; sunt răzbunătoare, geloase, cu înclinație spre o răzbunare de o cruzime aparte. Când o activitate morbidă a centrelor psihice intensifica calitățile rele dintr-o femeie… este clar ca trăsăturile semicriminale ale unei femei normale o pot transforma într-o femeie criminală mai teribilă decât orice bărbat. Femeia criminală este consecvent un monstru. Cealaltă parte a ei este ținută în limitele virtuților, din cauze diferite, precum maternitatea, credința, slăbiciunile, și când aceste influențe contrare dau greș și o femeie comite o crimă, putem concluziona că răutățile dintr-o femeie trebuie să fi fost enorme pînă când să triumfe asupra atât de multor obstacole”.

Concepțiile lui Lombroso au determinat replici severe, în special din partea lui acassagne, Manouvrier, Topinard și Gabriel Tarde. Așa, Tarde a observat unitatea trăsăturilor antropologice la criminalul înnăscut cu trăsăturile antropologice ale femeii. Acest fapt, în viziunea lui Tarde, se află în contrazicere cu concluziile lui Lombroso, deoarece femeile săvârșesc crime mai rar ca bărbații. Lombroso a recunoscut parțial acest fapt, concluzionând că criminalitatea feminină își are specificul său.

C. Lombrosso explica intensitatea scăzută a criminalității femeilor prin particularitățile organismului feminin și al caracterului, prin natura femeii, vorbind chiar despre o „subdezvoltare biologică” a femeilor. Aceeași ipoteză a încercat s-o demonstreze și N. Tarnovscaia, adeptă a ideilor lui Lombroso.

Cu timpul s-a încetățenit opinia, potrivit căreia cauzele criminalității femeilor sunt legate

de condițiile vieții sociale. În același timp, deosebirile naturale, biologice între femei și barbate sunt evidente. De aceea, teza cu privire la cauzele biologice (prin urmare înnăscute) ale infracțiunilor este destul de dificil de a fi respinse, când este vorba despre deosebirile dintre criminalitatea femeilor și cea a bărbaților.

2.3. Tipologia și clasificarea femeilor criminale

Tipologia criminologică permite de a evidenția din totalitatea manifestărilor criminale persoanele care au săvârșit infracțiuni, precum și cele mai caracteristice tipuri și modele de acțiuni ale acestora. Deoarece este vorba despre tipul social, se apreciază nu doar persoana concretă în toată multitudinea de caracteristici ale sale, dar și totalitatea calităților relativ stabile ale personalității. Tipologia criminologică trebuie să ofere o închipuire despre nivelul de dezvoltare a calităților criminogene a personalității, a stabilității acestora sau a posibilității transformării lor într-o direcție pozitivă.

Studierea personalității femeilor infractoare a permis de a evidenția două tipuri de bază care reflectă totalitatea trăsăturilor și calităților ce determină esența și orientarea comportamentului infracțional.

1. Tipul antisocial – se caracterizează printr-o ruptură de sistemul valoric și normativ al

societății și statului, activism în situația săvârșirii infracțiunii, un complex de viziuni și deprinderi antisociale care reflectă o disponibilitate conștientizată față de acțiunile socialpericuloase.

La analiza particularităților social-psihologice ale personalității infractoarelor de acest tip se remarcă o atitudine cinică față de viață, sănătate, demnitatea altor persoane, atitudine de consum față de proprietate, neglijență față de ordinea publică. Viziunile antisociale se evidențiază prin profunzime și intensitate.

2. Tipul asocial – se caracterizează printr-o orientare antisocială pasivă, de tip amorf, înlocuirii relațiilor și valorilor pierdute cu o incertitudine care reflectă dereglarea adaptării sociale, refugiul în beție, alcoolism, soluționarea problemelor prin acte ilegale. Unii autori remarcă că sensul comportamentului inadaptiv al unei astfel de persoane constă în temerea identificării sociale și al regăsirii de sine care se formează doar în procesul comunicării sociale active, însușirea unor roluri și satisfacerea cerințelor mediului social. Acest tip de infractoare este bine pronunțat în rândul recidivistelor condamnate pentru atentate asupra proprietății, huliganism, vătămări corporale, precum și alte acțiuni cu caracter violent. Printre acestea sunt multe persoane care suferă de alcoolism și persoane fără un loc permanent de trai, care se evidențiază prin incapacitatea de a face față problemelor cotidiene.

Trăsăturile principale ale personalității infractoarelor de tip asocial o reprezintă degradarea socială și morală, interesele și necesitățile primitive. Ruperea relațiilor social-utile, pierderea valorilor sociale pozitive, a interesului față de activitatea de muncă și familie aduc la o diminuare

bruscă a contactelor cu mediul sănătos și la deformarea personalității.

La baza construirii modelului tipologiei personalității infractorului stă caracterul orientării antisociale care reflectă particularitățile sferei motivaționale. Motivul este principal nu doar în mecanismul comportamentului ilegal, dar și în oricare alt comportament sau faptă.

Având la baza clasificării astfel de criterii ca tipologia personalității și caracterul conștiinței sociale, motivele criminogene pot fi divizate în:

– cupidante (deficiența psihologiei economice);

– violente (deficiența comunicării interpersonale);

– de serviciu (deficiențe ale psihologiei de muncă).

Așadar, personalitatea femeilor infractoare prezintă o trăsătură esențială de orientare antisocială, care o putem aprecia ca o adevărată „maladie a socializării”. Evident că această mentalitate disocială nu se formează la întâmplare. Așa după cum este lesne de observat, orientarea antisocială a personalității criminale poate fi rezultatul acțiunii sau coacțiunii a numeroși factori destabilizatori.

Astfel, rezultă că procesul formării și menținerii personalității criminale, indiferent dacă

acestea au la bază mecanisme separate sau conjugate de alienare, or simplă învățare a comportamentului deviant, poate fi favorizat prin intermediul unei adevărate constelații de factori care pot acționa uneori concurențial.

Criteriul clasificării variază după geneza criminalității. Astfel, poate fi utilizat criteriul antropologic, criteriul psihologic, criteriul sociologic.

Gabriel Tard susținea că criminalii trebuie clasificați după criteriul sociologic, și anume:

a) Criminalii urbani;

b) Criminalii rurali.

Enrico Ferry clasifică pe criminali în 5 categorii:

a) Criminalii nebuni, care se caracterizează după acesta, ca fiind persoanele care comit fără motiv, crime foarte groaznice, ca de exemplu: criminalul dezgroapă cadavrele cu care-și satisface poftele sexuale și apoi le taie cu toporul.

b) Criminalii născuți, care se caracterizează ca persoane sălbatice, brutali, care nu fac nici o deosebire între crimă în general și meserie. Pentru aceștia, pedeapsa nu are efect, ei consideră închisoarea ca un risc normal al profesiei lor.

c) Criminali de obicei, care se recrutează din indivizi, care comit în copilărie primul delict, în majoritatea cazurilor, contra proprietății și pe care închisoarea îii corupe moral și fizic. La formarea criminalilor de obicei, contribuie și societatea, care nu-i întinde o mînă de ajutor.

d) Criminalii din pasiune, comit aproape întotdeauna crimele contra persoanelor, comit crimele fără premeditare, pe față și din pasiune.

e) Criminalii de ocazie. Aceștia, la determinarea crimei, sunt influențați de ocazie, întîmplare.

În spectrul tipologiilor infracționale, se înscriu și clasificările efectute în legislațiile penale naționale. Așadar, conform Codului Penal al Republicii Moldova, distingem următoarele:

1. Infractorii periculoși, care au comis crime grave, deosebit de grave sau excepțional de grave, săvîrșite cu intenție și fiind conștienți de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, precum și de urmările ei prejudiciabile.

2. Infractorii ocazionali, care au comis o infracțiune din imprudență, își dădeau seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii/inacțiunii sale, dar considerau în mod ușuratic, că ele vor putea fi evitate.

3. Infractorii responsabili, adică persoanele care au capacitatea de a înțelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum și capacitatea de a-și manifesta voința și dirija acțiunile.

4. Infractorii iresponsabili, sunt persoanele care nu puteau să-și dea seama de acțiunile ori inacțiunile lor și nu puteau să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări psihice sau alte stări patologice.

În criminologia română, una dintre cele mai interesante clasificări, îi aparține criminologului I. Oancea:

a) Criminalul violent, care este persoana ce este lipsită de sentimente de milă, compasiune față de alți oameni, care manifestă doar dușmănie;

b) Criminalul achizitiv, care se caracterizează prin tendința de luarea bunurilor și valorilor materiale în scop personal;

c) Criminalul caracterial. Posedă niște tulburări caracteriale, care-l plasează în seria de trecere de la omul normal, sănătos psihic, la omul anormal, dar nu bolnav psihic.

d) Criminalul lipsit de frîne sexuale – persoanele care comit infracțiuni legate de viața sexuală.

e) Criminalul profesional – este persoana care săvîrștește infracțiuni, în mod sistematic, în scopul cîștigării resurselor de viață și trai.

f) Criminalul ocazional – comite o crimă fiind împins de factorii exteriori, ocazionali. Exemplu: minorul, care, lăsîndu-se antrenat de alte persoane, comite un furt. De regulă, pînă la comiterea unei crime, au o conduită bună și nu se caracterizează negativ.

g) Criminaliii debili mintali;

h) Criminalul recidivist;

i) Criminalul ideologic sau politic – este persoana care, avînd anumite idei și convingeri politice, comite, datorită acestor idei, fapte penale;

j) Criminalul alienat – este persoana iresponsabilă, anormală, și care este bolnavă psihic.

În sens juridico-penal, se consideră recidivă, comiterea cu intenție, a uneia sau mai multor infracțiuni de o persoană cu antecedente penale, pentru o infracțiune săvîrșită cu intenție. În același sens, cunoaștem 3 feluri de recidivă:

a) Recidiva propriu-zisă, adică persoana a comis cu intenție, una sau mai multe infracțiuni, avînd deja antecedente penale, pentru o infracțiune săvîrșită cu intenție.

b) Recidiva periculoasă, adică persoana anterior condamnată de 2 ori la închisoare pentru infracțiuni intenționate, a săvîrșit din nou, cu intenție, o infracțiune sau persoana anterior condamnată pentru o infracțiune intenționată gravă sau deosebit de gravă, a săvîrșit din nou, cu intenție,o infacțiune gravă sau deosebit de gravă.

c) Recidiva deosebit de periculoasă. Persoana, anterior, a fost condamnată de 3 sau mai multe ori la închisoare, pentru infracțiuni intenționate și a săvîrșit din nou, cu intenție, o infracțiune sau persoana care, anterior, condamnată pentru infracțiune excepțional de gravă, a săvîrșit din nou, o infracțiune deosebit de gravă sau excepțional de gravă.

În sens criminologic, recidiviștii sunt persoanele anterior condamnate, indiferent de ridicarea sau stingerea antecedentelor penale, precum și persoanele care au săvîrșit infracțiuni, dar pentru care pedeapsa penală, din diferite considerente, nu le-a fost aplicată.

Este de remarcat că pentru criminalitatea feminină recidivă nu este caracteristic pericolul social sporit, deoarece, pe măsura creșterii numărului de condamnări, femeile, de regulă, nu trec la atentate de o gravitate mai mare. Însă, ca trăsături tipice ale recidivei feminine sunt caracterul multiplu și intensitatea. Pentru femei, de asemenea, este caracteristică recidiva specială. Ele, de regulă, săvârșesc infracțiuni omogene sau identice (sistematic săvârșesc sustrageri, escrocherii, proxenetism etc.).

Calitățile personale ale femeilor care au săvârșit infracțiuni sunt mai pronunțate decât la bărbații recidiviști. Degradarea morală este mult mai avansată la femei, ele deseori suferă de alcoolism cronic, nu au un loc permanent de trai, au pierdut relațiile socialutile.

Conform datelor statistice ale DIP al MJ al RM, la 01 aprilie 2014 în penitenciarul de femei nr. 7 Rusca, 56,4% din femei erau la prima condamnare, 27,6% – la a doua condamnare, iar 16% au trei și mai multe condamnări.

CAPITOLUL III. STAREA, STRUCTURA  ȘI DINAMICA CRIMINALITĂȚII FEMENINE

3.1  Forme de manifestare a criminalității feminine în RM        

Putem delimita două sfere ale vieții sociale, în care activismul criminal al femeilor este îndeosebi pronunțat.

În primul rând, este vorba despre modul de viață, unde femeile sunt provocate la comiterea infracțiunilor de circumstanțele negative legate de relațiile familiale și de rudenie. În acest mediu femeile comit, în majoritatea cazurilor, infracțiuni violente, cum ar fi omoruri, inclusiv ale nounăscuților, vătămări intenționate a integrității corporale și a sănătății, acte de huliganism.

În al doilea rând, este locul de muncă al femeilor, care adesea le permite accesul liber la bunuri materiale, fiind vorba, în special, de ramura comerțului, a alimentației publice, a medicinii, a învățământului. În acest mediu, femeile comit frecvent infracțiuni cupidante:

sustragerea bunurilor altei persoane, delapidări sau acte de corupere. Este semnificativ și numărul escrocheriilor comise de femei.

Cu toate eforturile de a asigura un climat de egalitate între sexe în sfera publică, o privire

mai atentă asupra familiei, relațiilor intrafamiliale și a relațiilor în cuplu a evidențiat contraste și

realități disfuncționale.

Presiunile către modernizarea și democratizarea relațiilor intrafamiliale au dus, în mod paradoxal, la supraîncărcarea femeii și la criminalizarea ei în raport cu statutul parental.

Unii autori conchid, în urma analizei structurilor actuale de protecție a copilului, modurilor lor de funcționare și intervenție, că „femeia este adesea considerată primul și adesea unicul părinte, răspunzător de situația precară în care se află copilul – de regulă mama – este blamată pentru disfuncțiile familiei, inclusiv pentru violența domestică și acuzată că nu își îndeplinește bine rolul de mamă și soție”

În cele mai dese cazuri ca stimulent al violenței între soți apare gelozia și răzbunarea, obidele născocite, problemele ce țin de viața sexuală.

Violența între soți poate fi generată de concurența pentru supremația în familie. În unele cazuri soțul joacă rolul de lider în familie, fapt căruia soția, de obicei, nu se opune, însă în unele cazuri, fiind într-o stare psihică dezechilibrată, ea poate încerca să-și impună supremația sa, să se răzbune pentru toate suferințele, înjosirile, inclusiv prin utilizarea obiectelor casnice în calitate de unealtă pentru săvârșirea infracțiunii.

Conform informației Ministerului Afacerilor Interne în anul 2014, pe teritoriul republicii au fost înregistrate 41,8 mii infracțiuni, ceea ce constituie o creștere de 9,5% comparativ cu anul precedent, iar față de anul 2010 nivelul infracționalității a crescut de 1,3 ori. Rata infracționalității constituie 117 infracțiuni la 10 mii locuitori, față de 94 infracțiuni în anul 2010.

În continuare, conform tabelului 1 propune să analizăm rata infraccțiunilor săvîrșite de minori , inclusiv fete, pe parcursul anului 2010-2014 și studiu comparativ.

Tabelul 1. Numărul infracțiunilor săvîrșite de minori, 2010-2014

După cum vedem în acest tabel rata infracțiunilor comise de minori fete cel mare în anul 2012 – 173 cazuri, comparativ cu anul 2014 – 84. Cel mai frecvent sunt implicați în săvîrșirea furturilor, cu o pondere de 76,2%, după care urmează jafurile – 6,0% și huliganismul – 2,2%. În anul 2014, la 100 mii copii în vîrstă de pînă la 18 ani revin circa 167 infracțiuni comise de minori, comparativ cu 182 în anul 2010.

În anul 2014 au fost relevate 17,7 mii persoane care au comis infracțiuni sau cu 1,6 mii persoane mai mult comparativ cu anul precedent (+10,3%). La 100 mii locuitori revin în medie 497 infractori, față de 450 înregistrați în anul precedent.

Fenomenul de infracționalitate este dominat de bărbați, femeile constituind o cotă foarte mică în rîndurile persoanelor care au comis infracțiunidoar de (8,2%). La 100 mii femei revin în medie 78 femei care au comis infracțiuni, iar în cazul bărbaților acest indicator constituie 947 persoane, o tendință în creștere comparativ cu anul precedent pentru ambele sexe.

Totodată, femeile mai des sunt implicate în săvîrșirea infracțiunilor grave: din total infracțiuni săvîrșite de femei – 21,3% sunt infracțiunile excepțional de grave, deosebit de grave și grave, comparativ cu 15,4% în cazul bărbaților.

Ponderea bărbaților care în momentul săvîrșirii infracțiunii erau în stare de ebrietate în totalul bărbaților constituie 17,9%, comparativ cu 3,3% în cazul femeilor, iar 3,3% din bărbații infractori au antecedente penale, comparativ cu 1,5% în cazul femeilor.

Femeile comparativ cu bărbații încalcă legea la o vîrstă mai înaintată. Astfel, fiecare a doua femeie care a comis infracțiuni este în vîrstă de 30 și mai mulți ani.

Tabelul 2. Repartizarea condamnaților după principale tipuri de pedepse stabilite de instanțele judecătorești, în 2013-2014

Cele mai frecvente pedepse aplicate persoanelor condamnate în închisoare – 1256 femei , aplicarea amenzii – 214 (25,7%), munca neremunerată în folosul comunității – 112(23,6%).

Ponderea femeilor în totalul deținuților constituie 6,5%, iar condamnarea condiționată a fost stabilită pentru 39 la sută din feme . Totodată, fiecare al patrulea bărbat a fost condamnat la munca neremunerată în folosul comunității, în cazul femeilor această pedeapsă a fost stabilită pentru 9 la sută din femei condamnate.

Figura 1. Distribuția persoanelor condamnate, în dependență de pedeapsa stabilită, pe sexe, în 2014

Persoane deținute în instituții penitenciare. Pe durata anului 2014 în penitenciarele din țară își ispășeau pedeapsa 5760 deținuți, inclusiv 458 femei (8,0%). La 100 mii locuitori revin în medie 162 persoane deținute. Cazurile de omor au determinat pedeapsa cu închisoare pentru 1461 persoane (25,4%), acestea fiind urmate de persoanele care au comis furturi – 625 persoane (10,9%). Ceilalți au fost condamnați pentru tîlhării – 580 persoane (10,1%), pentru infracțiuni de natură sexuală – 536 persoane (9,3%), pentru vătămare intenționată gravă – 563 persoane (9,8%), infracțiuni privind traficul și consumul de droguri – 286 persoane (5,0%).

În ansamblu, urmează de menționat că transformările care au avut loc în societate, în mare măsură, au modificat rolurile sociale ale femeilor. Acest proces, atât în plan economic cât și moral, se desfășoară destul de anevoios.

Creșterea contribuției familiei pentru acoperirea costurilor de ocrotire a copiilor în creșe

sau grădinițe a sporit dificultățile economice ale familiei sau a forțat anumite familii să renunțe la

folosirea acestor servicii.

Combinația dintre explozia sărăciei, șomaj, schimbarea sistemului de control social, deschiderea bruscă către Occident, privatizarea economiei au avut consecințe directe și indirecte

care au determinat o înrăutățire a modului în care femeile sunt tratate în anumite contexte sociale.

Astfel, privatizarea economiei a determinat, ca efect secundar, dezvoltarea unor caracteristici specifice capitalismului „sălbatic”, fiind raportate cazuri în care femeile reprezintă victimele favorite ale unei largi game de abuzuri. Noile relații de putere nu au fost corelate și contrabalansate cu măsuri de protecție socială și cu o funcționare corespunzătoare a administrației și justiției. Stresul social generat de veniturile mici, șomaj, riscurile implicate de noul sistem economic a sporit nivelul agresivității și al violenței sociale, iar femeile au atras ca un magnet agresivitatea acumulată.

3.2 Tendințele criminalității feminine din Republica Moldova

Studierea detaliată a criminalității feminine demonstrează că acesta nu este un fenomen

antisocial simplu cum ar părea la prima vedere. Printre tendințele periculoase ale comportamentului criminal al femeilor se evidențiază infracțiunile grave și persistența infracțiunilor ce constituie recidivă.

De asemenea, cruzimea și metodele violente de soluționare a situațiilor de conflict, precum și caracterul premeditat al actelor infracționale au devenit semne caracteristice ale multor infracțiuni săvârșite de către femei.

În urma analizei datelor statistice prezentate mai sus pot fi observate tendințe de evoluție a criminalității feminine în ansamblu, precum și a unor manifestări în parte ale ei, evidențiindu-se următoarele aspecte:

– majoritatea infracțiunilor săvârșite de către femei sunt legate de rolul social al acestora, de conflictele în familie și necesitățile de soluționare a problemelor familiale, precum și de dorința de a-și satisface necesitățile materiale pe cale ilegală;

– cota femeilor în structura criminalității generale este minoră și pe parcursul ultimilor cinci ani nu a depășit 10%;

– analiza structurii criminalității feminine indică că pentru aceasta este caracteristică predominarea infracțiunilor contra patrimoniului, care constituie peste jumătate (51,6%) din

numărul infracțiunilor comise de femei;

– infracțiunile contra autorităților publice și a securității de stat și cele contra sănătății publice și conviețuirii sociale se plasează pe poziția a doua (9,1%) și, respectiv, a treia (7,5%) în

structura criminalității feminine. Pe poziția a patra se plasează infracțiunile contra vieții și sănătății persoanei (5,7%).

Așadar, starea criminalității feminine în Republica Moldova poate fi explicată prin procesele sociale care au loc în societate. Modificările calitative și cantitative ale criminalității în

ansamblu, care este specifică unei societăți cu economie de piață, cum ar fi: cota sporită a infracțiunilor contra patrimoniului, prezența criminalității organizate pentru obținerea unor supravenituri, stabilirea unui control criminal asupra anumitor tipuri de activitate – toate acestea

impun o viziune nouă asupra problemei criminalității. Această legitate este caracteristică și pentru criminalitatea feminină.

Totodată, nivelul criminalității în rândul femeilor rămâne mult mai scăzut față de nivelul

criminalității în rândul bărbaților.

Criminalitatea feminină, fiind parte componentă a criminalității generale, este condiționată de poziția socială a femeii și particularitățile sale psihofiziologice. Pentru criminalitatea feminină sunt specifice astfel de caracteristici precum nivelul relativ stabil și prevalarea infracțiunilor cu caracter de profit.

3.3 Evaluarea cantitativă și calitativă a criminalității feminine

După cum am menționat starea criminalității feminine în Republica Moldova poate fi explicată prin procesele sociale care au loc în societate. Modificările calitative și cantitative ale criminalității în ansamblu, care este specifică unei societăți cu economie de piață, cum ar fi: cota sporită a infracțiunilor contra patrimoniului, prezența criminalității organizate pentru obținerea unor supravenituri, stabilirea unui control criminal asupra anumitor tipuri de activitate – toate acestea impun o viziune nouă asupra problemei criminalității. Această legitate este caracteristică și pentru criminalitatea feminină.

Aspectul calitativ reflectă anumite însușiri ale unor procese și fenomene. Criteriile calitative vizează, în mod nemijlocit, atât aspectele generale, cât și cele individuale care se referă

la persoana femeii delincvente.

Aceste aspecte constituie starea criminalității, inclusiv a celei feminine, exprimată prin suma infracțiunilor săvârșite și a persoanelor ce le-au comis. Nivelul criminalității feminine reprezintă valoarea determinată din numărul total de infracțiuni săvârșite pe un teritoriu determinat într-o perioadă anumită de timp, raportat la un număr stabilit de populație.

Criminalitatea se caracterizează prin mai mulți indicatori, care reflectă diverse aspecte, proprietăți ale fenomenului în discuție, precum starea, nivelul, structura, caracterul, dinamica

criminalității etc.

Starea criminalității feminine este, în mare măsură, indicatorul sănătății morale a societății, a spiritualității sale și a atitudinii față de valorile morale esențiale. Criminalitatea feminină este strâns legată de criminalitatea generală și, în special, de cea a minorilor. Totodată, ea are și o serie de particularități distincte determinate de caracteristicile social-psihologice și biologice ale femeilor. Criminalitatea feminină se caracterizează prin indicatori cantitativi specifici, particularități de structură și tipuri de infracțiuni, metode și instrumente deosebite de comitere a infracțiunilor.

În acest context, nu putem fi de acord cu afirmația precum că analiza statistică există în afara dreptului penal și criminologiei.

În realitate, studierea criminalității, inclusiv a celei feminine, este imposibilă fără analiza datelor statistice care constituie baza cercetărilor științifice, determină însemnătatea lor practică și exclude teoretizarea goală ruptă de la viață și necesități.

În continuare ne vom referi nemijlocit la structura criminalității feminine în anul 2013, având ca an de referință 2012. Astfel putem menționa că în anul 2012 în total femei care au comis infracțiuni sunt: 1780, dintre care omor: 22; vătămare intenționată-82; furt-602; jaf și tîlnării-31; huliganism 31; infracțiuni legate de droguri – 149. Pentru anul 2013 în total au fost înregistrate 1183, dintre care omor- 12; vătămare intenționată – 53, furt- 455; jaf și tîlhării – 33; huliganism – 31; infracțiuni legate de droguri- 74. Dacă e să analizăm aceste date simțitor se evidențiază că la toți indicatorii date pentru anul 2013 sunt în descreștere. (A se vedea anexa 1.)

Dacă e să analizăm după criteriul femei condamnate dupa principalele tipuri de pedepse stabilite de instantele judecatoresti 2010-2013 avem următoarele date: pentru anul 2012 – 590 condamnate, pentru anul 2013 – 617 femei. (A se vedea anexa nr. 2)

Pentru anul 2012 – dintre care privațiune de libertate au fost înregistrate – 85, pentru anul 2013- 99; amenda (2012)- 184; anul 2013- 178; condamnare condiționată (2012) – 236; pentru anul 2013- 272; suspendarea executării 13 persoane, pentru a. 2012, și 9- 2013; munca neremunerată în folosul comunității pentru anul 2012- 66; pentru anul 2013- 56 femei.

Din aceste date putem menționa că nu e un criteriu adecvat să afirmăm o creșștere continua a criminalității în rîndul femeilor. Mai curând, se constată o dinamică periculoasă de modificare a categoriei infracțiunilor săvârșite de către femei.

Analiza caracteristicilor calitativ-cantitative permite de a concluziona că nivelul criminalității feminine rămâne relativ constant, continuă apropierea formelor și metodelor de săvârșire a infracțiunilor de cele tipice pentru bărbați, se evidențiază creșterea cruzimii și violenței, precum și îndeplinirea unor roluri care anterior erau specifice doar bărbaților.

O cotă constantă în criminalitatea femeilor revine infracțiunilor grave, deosebit de grave și excepțional de grave. Criminalității feminine îi sunt specifice astfel de caracteristici precum nivelul relativ stabil și prevalarea infracțiunilor cu caracter de profit.

CAPITOLUL IV. MĂSURI DE PREVENIRE SI COMBATERE A CRIMINALITĂȚII FEMININE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

4.1. Reforme, strategii naționale în domeniul prevenirii și combaterii criminalitații feminine în Republica Moldova

Art. 24 al Constituției Republicii Moldova prevede egalitatea în drepturi a bărbaților și femeilor, crearea condițiilor care ar permite femeilor să îmbine munca cu maternitatea, de asemenea asistența morală și materială a mamei și copilului. Din păcate aceste predispoziții nu se realizează. Evident profilaxia infracțiunilor comise de femei va ajunge a fi eficientă doar în cazul cînd soarta femeii va deveni una din principalele probleme ale statului și societății.

Activitatea de prevenire a criminalități femeilor trebuie să cuprindă acele domenii ale vieții sociale în care se formează calități negative ale personalității în legătură cu care ele deseori

săvârșesc infracțiuni. În primul rând, acestea sunt condițiile de trai și de muncă. Este nevoie de programe vaste de ajutorare a familiei și mamei. Situația economică dificilă, tensiunea socială nu permit realizarea a astfel de programe, deși au fost elaborate anumite măsuri.

Familia modernă se confruntă cu un șir de probleme generate de sistemul economic existent, imperfecțiunea legislației și birocratismul aparatului de stat. Aceste probleme, desigur, se structurează pe funcțiile de bază ale familiei și anume: economice, demografice, socialpsihologice și social-culturale. Potențialul economic al familiei se revelează în prezent în condițiile creșterii continue a prețurilor, inflației și stagnării salariilor sub minimul de existență.

Este bine cunoscut că bunăstarea materială este acea bază necesară pe care trebuie construite relațiile în familie. Dacă o astfel de bază lipsește atunci, de regulă, niște relații sănătoase se stabilesc destul de dificil. Lipsurile permanente formează o atmosferă de îngrijorare permanentă, invidie, impulsionează la săvârșirea unor fapte ilegale.

Prin urmare, o semnificație deosebită pentru prevenirea criminalității femeilor o are ajutorul acordat familiei. În afară de ajutorul financiar și material, familiile trebuie să primească un ajutor mai substanțial în situațiile de criză, în legătură cu boala unuia din membrii săi, a destrămării ei, precum și diferite recomandări pentru mamele singure. Ajutorul social, spre exemplu, al mamei singure, trebuie să cuprindă nu doar plata unei îndemnizații bănești, nu maipuțin importantă este crearea condițiilor de a câștiga mai mulți bani, de a ridica prestigiul social al muncii sale, de a obține o calificare mai înaltă.

Studiind biografia infractoarelor și, în particular condițiile lor de viață în copilărie, s-a menționat despre rolul nefast pe care l-a jucat în soarta lor implicarea excesivă a părinților și, în primul rând, al mamei la serviciu. Lipsurile cronice le formează o stare permanentă de alertă, invidie, impulsionează la săvârșirea multor infracțiuni cupidante, practicarea prostituției etc. Iată

de ce, o dată în plus, urmează de amintit că fără ridicarea nivelului de trai al populației nu trebuie

să contăm, la modul serios, pe scăderea nivelului criminalității în general și al celei feminine inclusive.

La baza luptei cu criminalitatea femeilor sînt măsurile de prevenire social-generală.

După cum demonstrează cercetările, majoritatea femeilor care lucrează, deși sînt pentru emancipație, ar fi de acord să abandoneze serviciul și să se dedice doar familiei, dacă ar avea condițiile necesare de trai.

Mamele care nu doresc să muncească în perioada creșterii copilului ar trebui să li se ofere posibilitatea să muncească doar jumătate de zi, fără a li se reduce din salariu.

Mamele singure și acele cu mulți copii trebuie să li se acorde un ajutor material considerabil. Practica demonstrează că majoritatea colaboratorilor concediați după reducerea cadrelor constituie femeile care educă copii mici, își întrețin părinții bătrihi etc. Asemenea persoane ajung într-o stare materială dificilă, plus toate consecințele negative. Pentru aceste categorii ar trebui să existe munci sociale.

Se impune revizuirea și reformarea concepției privind educația copiilor în cadrul societății, în special a fetelor, care trebuie fundamentată pe moralitatea și cumsecădenia proprii poporului nostru.

Fără a declara război propagandei sexuale, a violenței și comportamentului libertin, care domină azi în sfera spirituală, nu poate fi vorba de educația normală a generației în creștere.

În concepția sus-menționată e nevoie de o abordare echilibrată a formelor și metodelor de educație a băieților și fetelor. Deosebirile de natură fizică și psihică nu'trebuie nivelate ci utilizate dinplin-pcntru atingerea scopului final al educației. Faptul că multe eleve au răspuns în sondajele anonime că doresc să devină prostituate de valută trebuie perceput ca un semnal de alarmă.

Destrămarea imaginii atractive și favorabile a prostituatei este una din sarcinile primordiale ale mijloacelor mass-media și altor instanțe responsabile de educație. Or, primele sînt adeseori cele care idealizează „cea mai veche profesie”.

Nu putem fi de acord nici cu propunerea de a legaliza prostituția, care, după cum se afirmă, ar aduce statului venituri fabuloase din impozite. Oricare n-ar fi situația o prostituată nu poate primi recunoștință din partea statului. Dimpotrivă, e nevoie de a intensifica lupta cu prostituția, perfecționînd legislația curentă și activitatea instituțiilor medicale de profilaxie a bolilor venerice și a SIDA.

Legislația penală, după exemplul a multe țări din lume, prevede răspunderea penală pentru orice persoană care parazitează în baza prostituției, direct sau indirect. Pentru lupta cu sexbusinessul criminal urmează de creat un serviciu special în cadrul organelor teritoriale ale afacerilor interne.

Necesită o perfecționare continuă formele și metodele profilaxiei individuale a infracțiunilor comise de femei de diverse vîrste, precum și a femeilor care sînt potențiale infractoare, judecind după comportamentul antisocial al acestora.

O importanță deosebită are activitatea educațională față de femei în instituțiile de executare a pedepsei, în scopul evitării recidivei. în acest caz ar fi rațional de implementat un sistem complex de influență psihologico-pedagogică asupra condamnatelor, cu utilizarea treningurilor autogene, programelor individuale de autoeducație, lecțiilor în grupe înrudite, convorbirilor, discuțiilor și lecțiilor privind problemele juridice etc.

Sarcina acestora este autocunoașterea condamnatei, dezvoltarea abilităților de a-și controla emoțiile, crearea unei viziuni pozitive. Aceasta va contribui la diminuarea tensiunii și agresivității, la adaptarea la condițiile de executare a pedepsei, le va impulsiona să-și revizuiască rolul și locul în viața de mai departe. Condiția este ca măsurile respective să fie fundamentate pe respect, afecțiune și bunătate.

Pentru a contracara criminalitatea feminină în republica Moldova, urmează să fie întreprinse următoarele măsuri de prevenire și de profilaxie:

elaborarea unui program național îndreptat spre înbunătățirea tuturor domeniilor sociale în care activează femeia și crearea unui climat spiritual adecvat în societate.

întreprinderea unor măsuri social-economice. precum ridicarea nivelului de viață și trai al membrilor societății, îmbunătățirea calității vieții sociale. Aceste obiective pot fi realizate prin stabilizarea situației economice a Rep.Moldova, adică prin crearea unor locuri de muncă, prin achitarea salariilor la timp și ridicarea acestora, egalitatea salariilor, echilibrarea dintre cerere și ofertă, măsuri ce vor duce la înlăturarea cauzelor care au condiționat criminalitatea.

întreprinderea unor măsuri juridice: perfecționarea legislației, în special a celei penale, administrative, de muncă, economice;

stimularea cetățenilor la participarea activă în prevenirea criminalității,

ridicarea nivelului conștiinței juridice a populației, întărirea cadrului legislativ cu privire la apărarea drepturilor femeilor.

– ridicarea nivelului de educație și morală în familii.

– -măsuri psihologico-pedagogică prin implicarea instituțiilor de învățămînt, organizațiilor obștești (ca „La Strada”, „Casa Mărioarei”) în scopul ridicării încrederii populației în organele de drept, participării la resocializarea persoanelor eliberate din detenție, acordarea ajutorului material și spiritual femeilor.

4.2. Colaborarea internatională în sfera prevenirii  și combaterii  criminalității feminine în Republica Moldova

Principiul cooperării este astăzi unanim admis în raporturile internaționale dintre state, contribuind la cunoașterea reciprocă, la asigurarea progresului, la întărirea păcii.

Astfel, în etapa actuală de dezvoltare a societății colaborarea internațională între state suverane și egale în drepturi devine o realitate incontestabilă, impusă de necesități obiective.

În acest sens, Republica Moldova tinde să dezvolte legături pe tărâm economic, cultural, științific cu alte state, incluzându-se în circuitul mondial de valori materiale și spirituale.

Activitatea de colaborare și asistență în diverse domenii ale activității juridice constituie la rândul său una din importantele forme de cooperare internațională.

Pe planul raporturilor juridice atunci când acestea intră în circuitul juridic internațional, principiul cooperării are de asemenea un rol primordial. Statele nu-și realizează astfel opera lor de justiție în mod ermetic, izolat unele de altele, ci se ajută, acordându-și reciproc asistență. 15 Particularitățile asistenței juridice internaționale în domeniul juridic, decurg din însuși specificul dreptului penal și al raporturilor juridice pe care le disciplinează.

Putem menționa că realizarea asistenței juridice internaționale în materie penală poate îmbrăca diferite forme.

Cadrul formelor de asistență juridică internațională a luat ființă și s-a lărgit treptat în secolul al XX-lea, iar tendința actuală este numai de sporire a formelor de asistență juridică internațională, ci și de universalizare a acestora. Sursele acestor forme sunt: tratatele și convențiile, declarațiile de reciprocitate bilaterale și legile interne ale diferitor state. Clasificarea formelor de asistență juridică internațională este posibilă în dependență de baza pe care funcționează (tratate, convenții sau în afara acestora).

Potrivit acestui criteriu deosebim forme de asistență juridică eventual acceptabile și forme consacrate. Cele consacrate din punct de vedere al conținutului lor pot fi clasificate :

a) în forme cu caracter informativ (generale, care privesc infracțiunea în general);

b) forme cu caracter procesual (speciale, care privesc o infracțiune concretă).

Forme de asistență juridică eventual acceptabile Aceste forme de asistență, spre deosebire de cele consacrate, nu funcționează pe bază de tratate, ci pe baza sistemului de declarații de reciprocitate. Această cale este folosită, de regulă, de statele vecine care au frontieră comună, încât trecerea lor de către infractori este posibilă, iar faptele acestora privesc ambele teritorii.

Formele de asistență juridică eventual acceptabile sunt în general determinate de poziția geografică a statelor și de fenomenele infracționale specifice acestei poziții, precum și de gradul intens de trafic rutier, aerian și maritim dintre aceste state. Formele de asistență juridică ce fac parte din această categorie pot fi destul de variate, în funcție de interesele pe care statele care recurg la aceste forme le pot avea la un anumit moment.

O analiză detaliată a acestor forme este dificilă, de aceea ne vom mărgini doar la câteva exemple de forme de asistență juridică bilaterală.

Spre exemplu, Interpolul asigură colaborarea dintre organele de poliție judiciară ale diferitor state, dar nimic nu împiedică ca statele să stabilească contacte directe între organele de poliție judiciară proprii, în afara Interpolului.

Recurg la această formă directă în special statele care nu sunt afiliate Interpolului. Aceasta însă nu exclude posibilitatea ca statele afiliate Interpolului să folosească în anumite cazuri calea contactelor directe.

O formă de asistență juridică bilaterală, folosită, de regulă, de către statele limitrofe, o constituie angajamentul luat de fiecare stat de a avansa cheltuielile de transport și întreținere, pe teritoriul respectiv, a martorilor chemați dintr-un stat înaintea instanțelor din celălalt stat. Tot o formă de asistență bilaterală între state vecine este citată de R.Legros cu privire la raporturile dintre Franța și Belgia.

Astfel, arată autorul, între autoritățile franceze și belgiene, ca urmare a unei înțelegeri, a putut fi pusă în aplicare o procedură utilă, într-o cauză de asasinat a unui agent de poliție din Bruxelles: un deținut din Franța pentru o infracțiune comisă în Belgia a fost împrumutat anchetatorilor belgieni pentru a se putea determina locul unde a fost îngropat corpul agentului de poliție. Sunt doar câteva exemple de forme de asistență eventual acceptabile. Statele au libertatea, cu respectarea propriilor lor legi penale și procedurale, să folosească orice formă de asistență juridică în lupta eficace contra fenomenului infracțional.

Forme de asistență juridică consacrate cu caracter informativ.

În cadrul formelor de asistență juridică penală consacrate un prim grup al acestor îl constituie formele care servesc la realizarea luptei împotriva criminalității în general, contribuind prin transmiterea de informații, la prevenirea generală.

Informațiile procurate prin intermediul acestor forme pot însă servi deseori și la descoperirea, urmărirea și soluționarea unui caz concret, precum și antecedentelor unor infractori, facilitând identificarea acestora și individualizarea pedepselor ce li se aplică.

Drept formă cu caracter informativ ce face parte din grupul formelor consacrate poate fi procurarea de informații ce include în sine așa modalități ca remiterea de copii sau extrase de pe hotărârile penale, remiterea fișelor de antecedente penale, schimbul internațional de informații privind o serie de probleme care interesează statele în lupta lor comună contra criminalității.

Toate acestea pot avea loc în baza unei înțelegeri anterioare (spre ex., convenții bilaterale). Procurarea de informații servește la ținerea în evidență a persoanelor socialmente periculoase refugiate pe teritoriul unui stat, este utilă realizării în bune condiții a justiției penale.

Astăzi toate legislațiile penale admit că pentru aplicarea unei pedepse juste, trebuie să se țină seama de personalitatea infractorului, personalitate care, din punct de vedre penal, poate fi cunoscută și prin antecedentele sale, prin condamnările sale anterioare (inclusiv referitoare la infracțiunile săvârșite și condamnate pe teritoriul altor state).

Actele internaționale semnate de Republica Moldova prevăd expres diferite forme de asistență cu caracter informativ. Convenția europeană de asistență juridică în materie penală (Strasbourg, 20.04.2959, pentru Republica Moldova în vigoare din 05.05.1998) în art.22 prevede direct schimbul de informații din cazierul judiciar: „Fiecare Parte Contractantă va da Părții interesate informații despre condamnările penale și despre măsurile ulterioare care privesc pe cetățenii acestei Părți și au făcut obiectul unei mențiuni în cazierul judiciar.

Ministerele de Justiție își vor comunica aceste informații cel puțin o dată pe an. Dacă persoana în cauză este considerată ca resortisant a două sau mai multe Părți Contractante, informațiile vor fi comunicate fiecărei

Părți interesate, în afară de cazul în care această persoană are naționalitatea Părții pe teritoriul căreia a fost condamnată.

Convenția CSI cu privire la asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă, familială și penală (Minsk, 22.01.1993, pentru Republica Moldova în vigoare din 26.03.1996) stabilește expres că instituțiile centrale de justiție ale statelor își transmit reciproc, la cerere, informații despre legislația în vigoare sau care a acționat pe teritoriile lor și despre practica aplicării ei de instituțiile de justiție.

Această necesitate apare în cazurile când organele de drept ale unui stat nu au posibilitatea de a avea acces la actele normative ale altui stat. Acest act mai stipulează și obligația Părții solicitate de a comunica Părții solicitante hotărârea sa definitivă și să remită copia hotărârii definitive. Cu privire la formele de asistență cu caracter informativ, Convenția mai menționează și informarea reciprocă anuală despre sentințele de învinuire, care au intrat în vigoare; transmiterea amprentelor digitale ale condamnaților, de care dispun; punerea la dispoziție a informațiilor privind antecedentele penale ale persoanelor condamnate anterior de instanțele de judecată.

Tratatele bilaterale încheiate de Republica Moldova cu alte state (Rusia, Ucraina, Letonia ș.a.) în domeniul asistenței juridice de asemenea conțin dispoziții referitoare la obligația statelor de a informa asupra rezultatelor urmăririi penale împotriva persoanei în privința căreia au fost înaintate cereri de pornire a urmăririi penale, precum și a persoanelor extrădate; dispoziții referitore la transmiterea de anumite informații statului de execuție în cazul transferării unui condamnat în vederea executării pedepsei în statul al cărui cetățean este; acordarea de asistență juridică în vederea determinării adreselor persoanelor ce locuiesc pe teritoriul lor, stabilirea locului de muncă și a veniturilor în scopul realizării anumitor drepturi a persoanelor și pentru asigurarea reprimării criminalității.

Transmiterea imediată de informații Autoritățile centrale abilitate ale Republicii Moldova pot, fără cerere prealabilă, să transmită autorităților unui stat parte la Convenția europeană privind asistența juridică în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959 și amendată prin cele două protocoale adiționale, informațiile obținute în cadrul activităților operative de investigație sau al urmăririi penale în cazul în care consideră că acestea ar putea ajuta statul destinatar să inițieze o procedură penală sau informațiile ar putea servi formulării unei cereri de asistență juridică.

Informațiile obținute în cadrul activităților operative de investigație sau al urmăririi penale vor fi transmise de către organul de urmărire penală procurorului, care le va prezenta ulterior Procuraturii Generale în vederea expedierii către statul străin vizat. Transmiterea informațiilor atribuite la secret de stat se efectuează în condițiile Legii nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat.

În cazul în care utilizarea informațiilor transmise este restricționată și impune unele condiții sau informațiile constituie secret comercial sau bancar, acestea vor fi expediate numai în cazul autorizării expedierii de către judecătorul de instrucție, la demersul motivat al procurorului.

Procedura de transmitere a informațiilor va avea forma unei comisii rogatorii, în al cărei conținut se indică expres condițiile sau restricțiile impuse, astfel fiind aduse la cunoștință statului străin, care va fi obligat să le respecte la utilizarea acestor categorii de informații. 4.3.2. Forme de asistență juridică consacrate cu caracter procesual formele de asistență cu caracter procesual se caracterizează prin aceea că ele se desfășoară în sfera activității de represiune în mod concret, fiecare din aceste forme reprezentînd un mijloc de colaborare între state în realizarea represiunii împotriva unor infracțiuni determinate.

Legea cu privire la asistența juridică internațională în materie penală a precizat în mod clar formele de cooperare ca fiind:

Cooperarea organelor de poliție judiciară;

Efectuarea de comisii rogatorii;

Citarea martorilor, experților și persoanelor urmărite;

Audierile prin tele/videoconferință;

Efectuarea de percheziții, ridicarea de obiecte sau documente, sechestrul;

Transferul de proceduri penale;

Extrădarea;

Remiterea obiectelor, dosarelor și documentelor;

Supravegherea transfrontalieră;

Transferul persoanelor condamnate;

Recunoașterea hotărîrilor penale ale instanțelor judecătorești străine;

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Cu privire la cele menționate în prezenta lucrare, în care am abordat și dezbătut aspecte ce țin de criminalitatea feminină, considerăm că obiectul cercetării îl reprezintă criminalitatea ca fenomen social global.

Viziunea sistemică asupra criminalității, permite sesizarea relațiilor dintre criminal și victimă, dintre factorii ce determină crima și scopul urmărit de infractor.

Crima, săvârșită în diferite forme și împrejurări, a existat din totdeauna fiind comisă de toate categoriile de oameni. Instinctul criminal există în fiecare dintre noi, însă depinde de noi dacă-l “activăm ” sau nu.

Așa cum reiese din studiul efectuat și relatat în cuprinsul lucrării, criminalitatea se datorează în mare măsură unor neajunsuri în plan economic, a unor nemulțumiri în plan profesional, afectiv și nu numai, deoarece pot fi comise și crime din culpă, neavând la bază un imbold propriu.

Ceea ce trebuie reținut este că studiul criminalului nu poate fi dispersat din studiul crimei, iar crima nu poate fi concepută izolat ca o entitate abstractă ci numai ca o faptă conștientă, comisă cu intenție sau din culpă.

În viziunea înfățișată, obiectul criminologiei, fenomenul criminalității integrează elementele componente- infracțiunea, infractorul- într-un ansamblu unitar ce se comportă ca un întreg. În cadrul familiei dezorganizate unde au loc frecvent certuri între soți, copii sunt cel mai adesea marcați de actele de violență, aceștia din urmă putând să devină la rândul lor agresivi cu cei din jur, tocmai datorită frustrărilor interioare.

Și copiii pot fi la rândul lor cei ce determină conflictul, prin nesupunere, neascultare sau comiterea unor acte infracționale, ce duc la iscarea unr certuri în familie.

Cu privire la tipul infracțiunilor comise de către femei, am menționat că acestea sunt din cele mai diverse, datorate trecerii timpului și emancipării femeii, începând de la infracțiuni specifice femeii cum ar fi pruncuciderea, prostituția, avortul săvârșit în mod ilegal și terminând cu furturi, delapidări și chiar crime.

Se poate concluziona că femeia în comparație cu bărbatul comite mai puține crime.

Recomandăm:

-Se impune realizarea anumitor măsuri orientate spre ridicarea nivelului pregătirii profesionale a subiecților prevenirii criminalității în rândul femeilor și anume este necesară o elaborare și implementare consecventă în practică a unor cursuri speciale, recomandări metodice și instrucțiuni, în care să fie descrise măsurile pentru identificarea, blocarea și înlăturarea factorilor care generează infracțiunile săvârșite de femei.

-Statul trebuie să îmbunătățească situațiia femeilor pe piața muncii și ridicarea statutului lor social. Este necesară crearea unor servicii consultativ-juridice specializate, a unor centre de adaptare social-psihologică și a unei baze speciale de date despre locurile de muncă pentru femei existente pe piața muncii. De asemenea, este actuală și susținerea unor forme de antreprenoriat a femeilor prin măsuri economice speciale.

– O atenție deosebită trebuie atrasă femeilor condamnate la pedeapsa cu închisoare care au copii minori, cu care practic se pierde legătura socială în timpul executării pedepsei. Pentru păstrarea ei, în interesul apărării drepturilor copilului, precum și în scopul unei resocializări eficiente, considerăm oportun de a extinde sistemul de întrevederi pentru această categorie de femei, de a majora numărul concediilor cu dreptul de a se deplasa acasă și de a examina posibilitatea liberării condiționate înainte de termen.

BIBLIOGRAFIE

ACTE JURIDICE INTERNATIONALE ȘI NAȚIONALE:

Declarația Universală a Drepturilor Omului prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28.07.1990.

Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, Publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr.1,   Data intrării in vigoare : 27.08.1994

Codul de procedură penală nr. 122 din 14.03.2003, Publicat : 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104-110     art Nr : 447     Data intrarii in vigoare : 12.06.2003

Codul penal al Republicii Moldova nr. 895 din 18.04.2002, Publicat: 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 

Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, Publicat : 27.02.2009 în Monitorul Oficial Nr. 45-46     art Nr : 123

Legea cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați, Nr. 5-XVI, 9.02.2006, Monitorul Oficial Nr. 47-50/200, 24.03.2006.

Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane. Nr. 241 din 20.10.2005. Publicat: 09.12.2005 în Monitorul Oficial Nr. 164-167 art. Nr. 812.

Legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Nr. 45 din 01.03.2007. Publicat: 18.03.2008 în Monitorul Oficial Nr. 55-56. art. Nr. 178. Data intrării in vigoare: 18.09.2008.

ALTE SURSE BIBLIOGRAFICE:

Amza Tudor “Criminologie. Tratat de teorie și politică criminologică.”, Ed. Lumina Lex, București 2002,

AmzaTudor “Criminologie” Ed. Lumina Lex, București 1998;

Bălan Ana, Criminalitatea feminină – cauze și efecte sociale. Strategii de prevenire și control. București: Beck, 2008.

Bîrgău M., Criminologie. Partea specială, Chișinău, 2001,

Butoi Tudorel, Zdrenghea Voicu”Psihologie judiciară”Ed Șansa București, 2000;

Ciobanu Igor A., Criminologie, vol III, Chișinău, 2006, Ed. „Cartea Juridică”,

Cioclei Valerian, “ Mobilul în conduita criminală- Studiu de criminologie judiciară” Ed. All Beck, 1999 București.

Cioclei Valerian, Manual de criminologie, Ed. All Beck, București,

Doltu Ioan, Drăghici Vasile, Criminologie Ed. Fundației Andrei Șaguna – Constanța 2000

Heindenshon M. F. The Deviance of Women: A Critique and an Enquiry, British Journal of Sociologes (2), 1968.

Hirschi T., Causes of Delinquency, op.cit., citat de T. Amza,

Hoffman- Bustamante D., The nature of Female Criminality, Issues in Criminology, 1973,

Iftenie Valentin “Medicină legală” Ed. Științelor Medicale, București 2002

Larousse, Dictionnaire de Philosophie, Paris, Librairie Larousse, 1964,.

Lombroso C. Ferroro W. The Female Offender. New York: Philosophical library, 1958/1984.

Muntean A., Popescu M., Popa S. Victimele violenței domestice: copiii și femeile. București: Eurostampa, 2000. p.10

Naffine N., Theorizing About Female Crime, in S. K. Mukherejee and J.A. Scutt, Woman and Crime, George Allen and Unwin, Wincester, MA, 1981, p. 70-72

Nistoreanu Gheorghe, Păun Costică “ Criminologie” Ed. Europa Nova, București 1996

Parson T., Essays in Sociological Theory, Free Press, New York, 1949/1954.

Păunescu Constantin “Agresivitatea și conduita umană” , Ed . Tehnică, București 1994,

Pollak O. The Criminality of Women. Philadelphia: University of Pennsylvania Press,

Popescu Corneliu Liviu “Protecția internațională a drepturilor omului”, Ed. All Beck, București 2000;

Popper K.R., Logica cercetării, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1981, citat de R.M. Stănoiu în criminologie, Ed. Oscar Print, București, 2002,

Ruggiero G. The Boundaries of Eros, Sex, Crime and Sexuality in renaissance Venice, 1985, citat de Bertrand M. în Self – Image and Delinquense: A Contribution to the Study of female Criminality and Women´s Image, Acta Criminologia: Etudes sur la Conduite Antisociale 2 (January), 1969.

Sandu Ion Eugen, Sandu Florin “Criminologie”, Ed. Silvy, 2001

Simon R.J., Woman and crime, DC Heath, Lexington, MA, 1975.

Stefani G., Levasseur G., Jambu-merlin R., “Criminologie et science penitentiaire”, Troisieme edition, Dolloz 1972,.

Zamfir E., Zamfir C. Situația femeii în România. București: Ed. Expert, 2000.

Zaporojan Igor „Criminalitatea are chip de femeie”, Chișinău, 2000, Ed. „Elan Poligraf’,

Антонян Ю., Голубев В., Кудряков Ю. Личность корыстного преступника. Томск: Изд-во Томского ун-та 1989. 170 c.

Гелий Авл. Аттические ночи. Сочинение в 2 т. Т. I. Москва, 1956..

Долгова А., ș.a. Понятия советской криминологии. Москва: Юридическая литература, 1985.

Ломброзо Ч., Ферреро Г. Женщина преступница и проститутка. Ставрополь: Издательство Торбы, 1991..

Стрельчук И. Клиника и лечение наркомании. Москва: Медгиз, 1956.

Тарновская П. Женщины-убийцы. СПб: Изд. Художественной Печати, 1902.

Шиханцов Г.Г Криминология, Москва, 2001, Ед. „Зерцало-М”,

SURSE WEB:

http://www.hotararicedo.ro/files/files/CONVENTIA%20ASUPRA%20ELIMINARII%20TUTUROR%20FORMELOR%20DE%20DISCRIMINARE%20FATA%20DE%20FEMEI.pdf (vizitat la 31.03.2015)

http://www.dadalos.org/rom/menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/was/un-politik.htm#3 (vizitat la 31.03.2015)

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=333441

Caracteristica criminologică a criminalității feminine // (vizitat la 31.03.2015)

http://ru.scribd.com/doc/91059314/Caracteristica-criminologic%C4%83-acriminalit% C4%83%C5%A3ii-femeilor (vizitat la 31.03.2015)

http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=4663

http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp

http://www.mfa.gov.md/tratate-internationale-rm/tratate-multilaterale/ (vizitat la 01.04.2015)

Anexa nr. 1

Persoane care au comis infractiuni dupa

tipul infractiunii femei, 2000-2013

Anexa nr. 2

Persoane condamnate dupa principalele tipuri de pedepse stabilite de instantele judecatoresti pe sexe, 2010-2013

Anexa nr. 1

Persoane care au comis infractiuni dupa

tipul infractiunii femei, 2000-2013

Anexa nr. 2

Persoane condamnate dupa principalele tipuri de pedepse stabilite de instantele judecatoresti pe sexe, 2010-2013