Criminalitatea Economico Financiara

CRIMINALITATEA ECONOMICO-FINANCIARĂ

CUPRINS

1.1.NOȚIUNI GENERALE PRIVINDCRIMINALITATEA ECONOMICO-FINANCIARĂ

1.1. Conceptul de criminalitate

1.2Clasificarea criminalității

1.2. Criminalitatea economico-financiară realitate permanentă a vieții economice și sociale

1.3.Comparația dintre consecințelor criminalității economice-financiare și ale criminalității tradiționale

1.4.Planurile lui Edwin Sutherland

1.5.Criminalitatea gulerelor albe

Principalele caracteristici ale criminalității gulerelor albe

1.6.Criminalitatea economico-financiară organizată

2.Infracțiunile în domeniul financiar-bancar

2.1..Cauzalitatea criminalității financiar-bancare

2.2.Aspecte legislative privind criminalitatea din sistemul bancar

3.Infracțiuni financiar-bancare si metodologia investigării criminalistice a acestora

4. Modalități de investigare a infracțiunii de spălare a banilor

5.Amenințările aduse de criminalitatea economico-financiară istemului românesc

7.Factorii care genereaza și amplifică criminalitatea economico-financiară

8.Impactul criminalității economice-financiare

8.1.Studiu asupra impactului economiei ROMÂNIEI manifestat din cauza economiei subterane

2. Dimensiunile economiei subterane a României

3. Metodologia MIMIC

4. Prognoză a mărimii economiei subterane a României

5. Concluzii

9.Comparație între prognoza de toamnă a anului 2014 și prognoza de iarnă a anului 2015 privind economia României

10.Evaziunea fiscală

2. Formele fraudei fiscale

3. Cauzele evaziunii fiscale

Despre conceptul de fraudă fiscală

11.Concluzii

12.Bibliografie

1.1.NOȚIUNI GENERALE PRIVINDCRIMINALITATEA ECONOMICO-FINANCIARĂ

1.1. Conceptul de criminalitate

Infracțiunea, putând fi considerată doar un eveniment, un moment din viața unui infractor, se manifestă ca fiind parte din fenomenul social de masă numit criminalitatea, ce denotă regularitate sau stabilitate, fenomen ce a luat naștere prin însumarea tuturor evenimentelor produse de către toți indivizii care poartă numele de infractori.

Fiind astfel dependentă de existența societății, este indubitabilă longeviva vârstă pe care a atins-o criminalitatea, aceasta extistând practic dintotdeauna. Nu se va putea niciodată elimina, ci doar reduce.

Pentru stabilirea modalităților și măsurilor prolifice de diminuare a criminalității este foarte importantă examinarea factorilor care au impact în generarea criminalității și a consecințelor sociale, economice, umane, psihologice, etc., care derivă din comiterea de infracțiuni.

Practic, economia de piață este influențată direct proporțional de încrederea operatorilor economici naționali și internaționali în existența unui ansamblu de reguli, garantate și gestionate de instituțiile statului. Prin acestea se poate direcționa în sensul dorit totalitatea atitudinilor și a comportamentelor, astfel încât cele ilicite să poată fi în mod corect sancționate, la timp și conform gravității produse de către acestea.

Prin urmare, economia de piață este strâns legată de cantitatea și calitatea faptelor ilicite iar instituțiile publice sunt răspunzătoare pentru asigurarea ordinii circuitului bunurilor și serviciilor, a transparenței mișcărilor capitalurilor pe piață și a muncii și a înfătuirii corecte a justiției în scopul apărării drepturilor și dizolvării conflictelor.

Însă, realitatea demonstrează faptul că în ciuda tuturor măsurilor instituțiilor statului specializate pentru controlul faptelor ilicite se învederează o ascensiune asupra faptelor ilicite săvârșite pe plan economico-financiar, bancar, incluzând șantaj, corupție și chiar violență și agresivitate. Astfel, ies în evidență prin intensitate actele de înaltă criminalitate comise prin violență și corupție prin menținerea unor verigi politice, economice și normative deficitare și accentuarea diferențelor sociale și economice dintre oameni, grupuri și comunități precum și intensificarea tensiunilor și disensiunilor etnice și sociale .

Orice încercare de cercetare și explicare științifică a unui fenomen atât de complex și dinamic, cum este cel al criminalității, riscă să se adauge la lunga listă a studiilor elaborate pe această temă, dacă nu se pornește de la definirea termenilor și conceptelor cu care se operează în majoritatea sistemelor juridice.

După opinia fostului secretar general al O.I.P.C. – INTERPOL, Raymond Kendal, „criminalitatea organizată constituie un sistem economic paralel, care realizează cifre de afaceri și beneficii ilegale care depășesc, în unele țări, produsul național brut al acestora”.

Jean Claude Monet, șef de departament la Institutul de Înalte Studii pentru Securitatea Internă din Franța, apreciază că „ceea ce caracterizează cel mai bine diferența dintre delicvența individuală și crima organizată, este faptul că strategia acțiunii individuale diferă total de strategia grupului criminal, considerat ca un ansamblu uman reperabil și caracterizat prin: diviziunea sarcinilor, ierarhizarea nivelurilor de competență, existența și aplicarea riguroasă a procedurilor de coordonare și control și asigurarea circulației fluxurilor ilicite”.

1.2.Clasificarea criminalității

Având în vedere gradul intensității și al pericolului social produs criminalitatea poate fi:

-ordinară (microcriminalitatea)

-medie

-organizată.

Din punct de vedere al teritoriului unde se comite infracțiunea, fenomenul criminalității are două dimensiuni:

dimensiunea națională,definită prin suma infracțiunilor ce se comit pe teritoriul unui stat și nu comportă aspecte de cooperare infracțională transnațională,

dimensiunea transnațională, definită prin totalitatea infracțiunilor care se comit și se consumă prin cooperarea dintre infractori care acționează pe teritoriul mai multor state.

Criminalitatea comportă numeroase definții, dat fiind faptul că există mai multe concepte despre tipurile de criminalitate (de drept comun, cea a afacerilor, organizată etc.). Astfel există definiții normative (fixate de legiuitor în cuprinsul actelor normative) dar și definiții formulate din perspectivă criminologică, sociologică, politologică ori definiții operaționale date de practicienii dreptului, de organele de aplicare a legii.

Criminalitatea ca fenomen social este definită ca fiind ansamblul faptelor de natură penală, care își găsesc incriminarea în totalitatea actelor normative în domeniu, respectiv legi penale și legi speciale ce cuprind dispoziții penale, care se săvârșesc în societate într-o anumită perioadă de timp.

Potrivit lui Emille Durkheim, unul din cei mai mari sociologi ai timpului,

„criminalitatea face parte din societate la fel de normal ca nașterea și decesul, iar o societate fără crimă ar fi patologic supra-controlată”, astfel că „teoretic crima ar putea să dispară cu desăvârșire numai dacă toți membrii societății ar avea aceleași valori, dar o asemenea standardizare nu este nici posibilă și nici de dorit”.

Ca fenomen juridic, criminalitatea „cuprinde ansamblul comportamentelor umane considerate infracțiuni, încriminate și sancționate ca atare, în anumite condiții, în cadrul unui sistem (subsistem) de drept penal, determinat concret geoistoric”.

Totodată, putem aborda criminalitatea din punct de vedere al intensității riscurilor și al pericolului social produs și din perspectiva prin care facem deosebire între mica criminalitate și marea criminalitate. În acest sens, mica criminalitate, este reprezentată de criminalitatea ce cuprinde de fapt o serie de fapte care prezintă un grad redus de pericol social: furturi din magazine, furturi din locuințe, furturi din buzunare, furturi din mașini, prostituție, etc., dar care în realitate reprezintă un domeniu foarte sensibil și cu impact direct asupra cetățenilor, din cauza frecvenței cu care sunt săvârșite astfel de fapte. Pe de altă parte, marea criminalitate este ansamblul ce încorporează criminalitatea judiciară, criminalitatea economico-financiară, criminalitatea organizată și criminalitatea transnațională. Prin aceste din urmă fapte antisociale, care spre deosebire de primele se transcriu fenomenului marii criminalități, se aduce atingere unui domeniu mai mare de principii: prin urmare se adduce atingere principiilor fundamentale ale statului de drept și implicit principiilor care stau la baza organizării și funcționării societăților moderne și performante, gradul de pericol social atins fiind la un procent mult mai ridicat față de mica criminalitate.

Parlamentele țărilor membre ale Consiliului Europei au declanșat în ultimii ani o vastă activitate de legiferare, care s-a materializat prin elaborarea de acte normative, ce au vizat modificarea codurilor penale și noi reglementări ale unor domenii economice (finanțe, bănci, asigurări, concurență, fiscalitate, burse, societăți de valori mobiliare etc.).

Aceste reglementări juridice, deși cu multe imperfecțiuni au permis configurarea unor definiții normative ale criminalității organizate, organizațiilor criminale, criminalității afacerilor, criminalității informatice și a celei financiar-bancare.

Comunitatea științifică internațională abordează astăzi diferențiat conceptele de criminalitate economică, criminalitate organizată și criminalitate transnațională.

Astfel, criminologul francez Raymond Gassin distinge:

· criminalitatea obișnuită prin înșelătorie (escrocherie, abuz de încredere, abuz de bunuri sociale, deturnări de fonduri);

· criminalitatea socială (încălcarea dreptului muncii);

· criminalitatea economică (încălcarea regulilor privind libera concurență și a reglementărilor dirigiste ale statului în domeniul economiei.

Putem distinge în cadrul fenomenului criminalității între criminalitate:

-financiară care include infracțiunile grave care afectează toate aspectele financiare ale vieții economice(spălarea banilor, bancruta,corupția, abuzurile de bunuri sociale, fraudele fiscale și financiare, deturnarea de fonduri);

-economică, în conținutul căreia putem include infracțiunile grave care afectează marfa în ansamblul ei, și anume cele care sunt îndreptate împotriva protecției consumatorului și a drepturilor de proprietate intelectuală;

-concurențială, care cuprinde infracțiunile ce afectează traseul informațiilor, respectiv infracțiuni care privesc dreptul acționarilor, cele prin care se prezintă conturi anuale inexacte, care folosesc publicitate mincinoasă sau interzisă sau care recurg la vânzări forțate ori abuz de putere, spionaj industrial, obstrucționarea libertății la licitație).

O caracterizare mai riguroasă, care combină trăsăturile activităților infracționale care ar intra în sfera criminalității organizate (spălarea banilor, terorismul, furtul obiectelor de artă sau cultură, traficul ilicit de droguri, de arme, de persoane, deturnarea de aeronave, frauda în asigurări etc.) este cea rezultată din criteriile propuse de Uniunea Europeană:

cooperarea între mai mult de două persoane, fiecare având sarcinile lui prestabilite, pentru o perioadă lungă sau nedeterminată;

folosirea uneia sau mai multor forme de disciplină sau control;

suspiciunea comiterii unor crime grave;

impact la nivel internațional;

utilizarea unui comportament violent sau care să servească la intimidare;

utilizarea unor structuri comerciale sau de afaceri și amestecul în spălarea banilor;

exercitarea de influențe la nivel politic, în mass-media, în administrația publică, asupra autorităților de justiție, sau asupra condițiilor socio-economice;

să se urmărească obținerea de profit sau putere.

Având în vedere faptul că stabilirea unor caracteristici formale este un proces dificil datorită disensiunilor existente între specialiști, instituțiile naționale sau internaționale și mișcării continue a fenomenului de criminalitate este imperios a se încerca identificarea unor caracteristici fundamentale ce țin de natura fenomenului, în principal cu scopul de a se putea individualiza acest tip de criminaliatate în raport cu alte tipuri de criminalitate.

Criminalitatea transnațională prezintă o dimensiune internațională care înseamnă că pe teritoriul mai multor state acționează un grup criminal și o dimensiune transnațională care se referă la cooperarea îndeplinită de către grupurile criminale de diferite naționalități cu scopul controlării anumite piețe. Este indubitabil principiul fundamental al structurilor criminalității organizate și anume capitalizarea în mod continuu, în special însumarea resurselor folosite prin mijloace ilicite, fiind urmărite în special domeniile tradiționale (trafic de droguri, contrabandă, evaziune fiscală, șantaj etc.) cât și domeniile de noutate (terorism, trafic de armament, de persoane, privatizări, societăți de valori mobiliare etc.).

Criminalitatea transnațională reprezintă cea mai mare problemă a secolului XXI, fiind strâns legată de globalizarea criminalității ceea ce determină ca toate statele să devină conștinente în cooperarea contra criminalității, cu scopul de a preveni și de a combate activitatea grupărilor criminale internaționale. Faptele de criminalitate transnațională sunt cele de nivel înalt manifestat la nivel de corupție, spălare de bani sau activități de tip mafiot și terorism și afectează un număr ce se află în creștere de state la nivel global.

Prin urmare aceasta reprezintă o amenințare reală asupra democrației în plan general și asupra desfășurării normale a domeniului politic, economico-financiar și social, cu respectarea principiilor statului de drept.

În aceste condiții trebuie să existe o reacție, pentru că România și cetățenii ei sunt membri ai societății mondiale supuse riscului global, din cauza faptului că grupările criminale profită de pe urma liberei circulației a persoanelor și a mărfurilor sau de pe urma progresului tehnologiei și al comunicațiilor, care au luat forma internetului, e-mailului sau telefoniei mobile.

Este evidentă capacitatea extraordinară a grupărilor criminale de a identifica și exploata cu rapiditate noi domenii care le oferă posibilități de a obține profituri uriașe (traficul ilegal de imigranți, obținerea de fonduri și subvenții de la stat, trafic de organe umane, infracțiunile informatice etc.).

Există o abordare specifică politicii pentru criminalitatea organizată. Astfel, instituțiile de poliție F.B.I., O.I.P.C. – INTERPOL, B.K.A. (poliția judiciară germană) au dezvoltat o abordare pragmatică a acestui fenomen, încercând să-l descrie prin repertorii de indicatori, din care principalii sunt următorii:

a) Moduri de planificare și de pregătire a actelor criminale, spre exemplu:

· pregătirea riguroasă și sistematică;

· o foarte bună adaptare la piețele ilicite și licite;

· importante investiții.

b) Moduri de execuție a actelor criminale ca de exemplu:

· realizare foarte profesională;

· utilizarea de cunoștințe și tehnici foarte evaluate;

· recurgerea la specialiști și repartizarea sarcinilor.

c) Moduri de utilizare a produselor rezultate în urma săvârșirii infracțiunilor:

· orientarea spre o rentabilitate ridicată;

· măsuri de reciclare sau de spălare a banilor proveniți din infracțiuni și reinjectarea

lor în economia legală;

· legături și ramificații între actele criminale și autori (naționale, regionale,

transnaționale și internaționale).

d) Tipuri de relații interne între autorii actelor criminale organizate:

· observație reciprocă, compartimentare, conspirație;

· nume de acoperire, limbaje codificate.

e) Structura grupurilor sau organizațiilor criminale (ierarhică, cu raporturi de autoritate și

dependență, complexe).

f) Moduri de asistență pentru membrii grupului criminal:

· ajutor pentru a fugi, recurgerea la avocați sau consilieri juridici experimentați;

· oferirea și plata unor cauțiuni mari;

· amenințare, intimidare, dispariția martorilor cheie;

· asistență în timpul detenției și sume de bani pentru întreținerea apropiaților în cazul pierderii sprijinului („securitate socială”;

· pasiuni și trafic de influență.

g) Strategii de monopolizare:

· controlul piețelor (cazinouri, droguri, prostituție etc.);

· participanții la societăți aflate în dificultate;

· acțiuni ale rackeților (extorcări de fonduri) sau „cumpărarea protecției”;

h) Eforturi de relații publice, propagandă, intoxicare (influență, presiune, sechestrarea mijloacelor de informare în masă).

Aceste definiții descriptive prezintă limite prin larghețea de care dau dovadă, conținutul lor fiind eterogen și prin aceasta reușind să acopere vaste domenii, dar în ciuda acestora nu se pun în evidență cu adevărat variabilele-cheie.

In viziunea Comitetului European pentru problemele criminale (Consiliul Europei, Strasbourg) criminalitatea organizată include atât o lume subterană cât și o lume vizibilă, care evoluează sub o fațadă de legalitate, mai ales în cadrul instituțiilor financiare sau de afaceri.Liderii săi operează ca întreprinzători ai crimei, iar organizațiile pot fi descrise ca întreprinderi ale crimei. Din acest punct de vedere, o distincție trebuie făcută între două tipuri de piețe ale criminalității: criminalitatea de afaceri organizată și traficurile organizate de bunuri prohibite sau furate (Report on the Organised Crime Situation in Council of Europe Member States – 1996-Document prepared by members and scientific experts of Committee PC-CO1 and presented to the European Committee of Crime Problems (CDPC) at its 47th Plenary Session (8 – 12 June 1998) European Committee on Crime Problems, 1996, pag. 43).

Elementele care au fost punctele pe care s-a bazat crima organizată în evoluția ei și de care a profitat la maxim la momentul oportun sunt evenimentele din ultimul timp și evoluția tehnologică precum și toate posibilitățile de penetrare oferite de schimburile geopolitice care au avut loc în Europa Centrală și de Est.

Raporturile instituțiilor polițienești și guvernamentale scot în evidență faptul că criminalitatea organizată nu are margini, se dezvoltă liber și fără constrângeri, mărindu-și proporțiile și rezultând într-o amenințare pentru securitatea colectivă și democrație. Deoarece este este strâns legată de centrele urbane, portuare și strategice în plan economic și politic, ea exploatează toate tulburările și conflictele naționale și regionale.

1.2. Criminalitatea economico-financiară realitate permanentă a vieții economice și sociale

Cercetătorii criminologici au căzut de acord asupra faptului că germenii criminalității economice au apărut odată cu primele forme de viață economică și s-au dezvoltat în paralel cu toate modificările vieții economico-sociale, culturale și politice.

Ca și concept, criminalitatea economică se pare că a apărut pentru prima dată în literatura criminologică în anul 1872, când Edwin Hill a utilizat sintagma „criminalitatea gulerelor albe”, sintagmă care a fost însă consacrată ulterior de Edwin Sutherland în celebra sa lucrare „White-Collar Criminality”, apărută în anul 1939.

Folosind termenul de criminalitate economică, profesorul elvețiam Bachmann îl definea ca “ansamblul crimelor și delictelor care au loc prin abuz sau profitând de slăbiciunile dreptului în vigoare în domeniul relațiilor comerciale, ale unor “actori” care, ascunzându-se sub un camuflaj comercial licit, profită de încrederea generalizată care domnește aici, punând astfel în pericol sistemul economic (dincolo de prejudiciul cauzat intereselor individuale) și a căror descoperire este foarte complicată, datorită multitudinii felurilor de a comite acte de criminalitate economică”.

Practicienii din domeniul investigării criminalității economice utilizează trei termini consacrați:

Criminalitate economico-financiară

Microcriminalitate economico-financiară

Macrocriminalitate economico-financiară

Criminalitatea economico-financiară reprezintă acel segment al criminalității prin care se urmărește maximizarea profiturilor prin mijloace ilegale sancționate de legea penală în cadrul relațiilor comerciale.

Macrocriminalitatea economico-financiară reprezintă segmentul criminalității economico-financiare comis de grupuri de infractori cu un grad înalt de specializare, ce are drept urmare, producerea unor prejudicii deosebite ori crearea unor grave stări de pericol, fapte ce îmbracă adeseori forma infracțiunilor transfrontaliere, implică acte de corupție la nivel înalt, sunt de natură să aducă atingere unor interese de stat și siguranței naționale, fiind prevăzute expres în legile speciale.

Macrocriminalitatea este mult mai greu de identificat și de probat, fiind mult mai complexă decât alte forme de criminalitate economico-financiară tradiționale. Aceasta produce efecte grave din punct de vedere al prejudiciilor cauzate și al numărului de persoane afectate, dar aceste efecte sunt mai puțin vizibile imediat ci doar privind în plan îndelungat. Macrocriminalitatea este mai puțin mediatizată din cauza lipsei spectaculozității de imagine.

Microcriminalitatea economico-financiară este acel segment al criminalității economico-financiare caracterizat prin încălcarea minimă a valorilor sociale ocrotite de legea penală, dar care prin caracterulș de repetabilitate și prin impactul negativ direct asupra cetățeanului aduce atingere calității vieții și poate prezenta un pericol grav în viitor.

Microcriminalitatea economico-financiară formează o parte din numărul ocult al crimelor nesemnalate sau suficient semnalate. Această formă de criminalitate provoacă bugetului de stat, instituțiilor economice și sociale și populației, prejudicii mici dar cauzatoare de reacții în lanț din cauza repetabilității.

În exemplificarea cazulului infracțiunilor din regimul fiscal, cetățenii și instituții ale statului privesc dezinteresați aceste fapte ilicite care afectează bugetul consolidate de stat, datorită faptului că nu sunt prejudiciați în mod direct, lucru dovedit până în momentul luării la cunoștință asupra acestor fapte și acte.

1.3.Comparația dintre consecințelor criminalității economice-financiare și ale criminalității tradiționale

Un studiu efectuat pentru compararea consecințelor criminalității economice-financiare față de criminalitatea tradițională a scos în evidență faptul că în ansamblu efectele negative produse sunt mai păgubitoare decât în cazul celei dintâi, ale cărei victime pot fi:

Statul, în cazul infracțiunilor de contrabandă, a formelor de fraudă fiscală, fraude financiare, etc.

Societățile financiare, în cazul infracțiunilor de înșelăciune cu mijloace de plată falsificate, concurență neloială, încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală etc.

Persoanele fizice (consumatori), ce cad victime infracțiunilor de înșelăciune cu privire la preț și la calitate, contrafacerilor și a produselor falsificate.

Specificitatea activităților ilegale ale criminalității economico-financiare rezidă din faptul că sunt îndeplinite îndeosebi prin procedee viclene, înșelătoare, cu abilitatea și ingeniozitate, procedee frauduloase, falsuri și contrafaceri, abuzuri de putere și corupție precum și prin exploatarea secretelor comerciale sau a datelor confiențiale.

Comiterea acestor infracțiuni presupune cunoștințe și competențe profesionale de nivel ridicat din partea celor care le comit.

În acest caz este necesar specializare rapidă, continuă și permanentă a forțelor de poliție, dar și a instituțiilor de urmărire și sancționare, deoarece asemenea fapte provoacă prejudicii patrimoniale considerabile în primul rând. În al doilea rând aceste fapte produc societăților o lipsă de viabilitate și implicit conduc la pierderea locurilor de muncă și la afectarea calității vieții și a mediului înconjurător.

1.4.Planurile lui Edwin Sutherland

În dezvoltarea concepției sale cu privire la criminalitatea gulerelor albe, Edwin Sutherland a avut în vedere trei planuri respectiv: infracțiunea, infractorul și atitudinea societății.

Infracțiunea specifică criminalității gulerelor albe reprezintă un act al unei persoane care prezintă un statut socio-economic ce se află la un nivel ridicat față de celelalte persoane și care impune respect. Prin acest act se încalcă o dispoziție legală sau de altă natură ce privește activitățile profesionale și se exploatează încrederea sau naivitatea și credulitatea altora. Modul de realizare este ingenios, excluzând o eventuală identificare ulterioară. Prin aceste aspecte relevate se evidențiază faptul că în afaceri pot apare comportamente ilicite, care fie nu sunt incriminate, fie dacă sunt incriminate autorii acestora nu sunt urmăriți în justiție, fiind excluși sensului clasic al termenului de infractori.

Infractorii din domeniul economic sunt cetățeni absolviți de suspiciunea comiterii vreunei infracțiuni datorită statutului lor. Astfel, chiar dacă ei comit actele și fapte criminale în legătură cu domeniul economic, în afaceri, legat de cultură și în cadrul mediului lor profesional și chiar dacă sunt conștienți de caracterul legal ori ilegal al comportamentului lor, ei nu își revendică noțiunea de infractori, deoarece sunt convinși că rațiunea și rentabilitatea au un statut privilegiat în fața legii. Putem spune că ei consideră că beneficiază de un drept personal, datorită poziției sociale dobândite anterior, de a încălca legea.

Sutherland constată că un asemenea comportament este învățat în interacțiunea cu alte persoane în procesul comunicării, iar direcțiile specifice ale motivelor și impulsurilor sunt învățate din conținutul legilor, care sunt favorabile sau nefavorabile. În acest fel Sutherland susține că sensul actelor criminale, indiferent că este vorba de un furt dintr-un magazin, evaziune fiscală, prostituție sau delapidare, apare în principal ca urmare a sensurilor date acestor acte de către alte persoane cu care individul se asociază în cadrul grupurilor intime de persoane (cercurile de prieteni).

Atitudinea societății și reacția sa față de acest tip de criminalitate deseori îi încurajează pe infractori. Succesul social sau financiar este scopul principal urmărit de infractori, reușita în urma desfășurări activității prestate de către aceștia. Pentru a-și duce la bun sfârșit scopul propus, în ciuda existenței unor mijloace legale, mijloacele ilegale sau imorale nu sunt excluse, dacă au drept caracteristici eficacitatea și eficiența. Se aplică astfel vechiul principiu machiavelic „scopul scuză mijloacele”.

Reacția societății față de infracționalitatea în afaceri este, de asemenea, reținută comparativ cu reacția față de infracționalitatea clasică. Criminalitatea economică se desfășoară în contextul vieții economice, a afacerilor și a finanțelor, prin metode și mijloace care nu fac, în principiu, apel la forță și la violență fizică, astfel că acest tip de criminalitate nu este cunoscut, iar când este cunoscut este tratat cu indiferență.

1.5.Criminalitatea gulerelor albe

Gulerele albe recurg la evaziune și fraude fiscale, corupție și șantaj precum și alte violări ale legii pe fondul eludării deliberate a cadrului legislativ, toate aceste activități fiind îndeplinite ca o parte a unei ocupații sau afaceri, în scopul de a-și asigura profituri ilicite imense.

Fenomenul de criminalitate a gulerelor albe este complex prin caracteristicile contemporane recunoscute în domeniul economico-finaciar, care necesită o conștientă continuă și permanentă luare în considerare pentru aprecierea posibilităților de descoperire și probare a faptelor ilicite comise.

Principalele caracteristici ale criminalității gulerelor albe sunt:

Comiterea infracțiunilor în scopul maximizării profiturilor;

Angrenarea unor relații strânse între participanți, uneori chiar forme complexe de organizare;

În comiterea faptelor sunt implicate persoane care se bucură de poziții sociale, economice, politice și profesionale dintre cele mai bune și care se bucură de vizibilitate scăzută;

Responsabilitatea se difuzează între persoanelor implicate;

Infracțiunile se comit într-o perioadă mare de timp, greu de circumscris;

Complexitatea operațiunilor financiare și posibilitățile pe care le oferă ținerea contabilității, pentru a disimula afacerile frauduloase sunt procedee de ascundere cu succes;

Autorii lor au anumite caracteristici, respectiv știu să inspire încredere prin atitudine și comportament, sunt inteligenți, avizați și versați;

Acțiunea de descoperire și de cercetare este complexă și dificilă;

Persoanelor cercetate invocă adesea starea de victimizare;

Societățile moderne sunt caracterizate printr-o stare de anomie, de deficiență a legilor existente în aplicarea sau eficiența acestora și de lipsă a normelor morale, deoarece societatea a încept să pună preț pe alte valori decât cele dobândite de la strămoșii noștri, pentru care de multe ori și-au dat viața. De asemenea, se mai remarcă o distorsiune între scopul declarat al unei societăți și mijloacele de acces la acel scop, coroborat de multe ori cu o birocrație care de multe ori efectiv încetinește orice proces dorit de societate în general.

Analizarea stării de anomie trebuie să se facă în raport cu manifestările de solidaritate față de infracțiunile care se comit în sfera criminalității economice.

Anumite categorii sociale beneficiază de solidaritatea, în această situație putându-se comite mari fraude economico-financiare. Ca procesul să fie dus până la capăt aceste persoane mai beneficiază în caz de identificare a activitității lor de tergiversarea proceselor, uneori chiar până la intervenirea termenelor de prescripție. Bineînțeles, contradictoriu și în mod discriminatoriu, în cazul unor infracțiuni obișnuite ce au generat pagube mici, autorii sunt pedepsiți penal prompt și chiar exemplar.

Prin asemenea tratamente diferențiate și discriminatorii se dezvoltă anomia în plan social, economic, politic etc. și se întărește convingerea societății asupra faptului că în realitate nu este cultivat idealul de justiție.

Criminalitatea economico-financiară, cunoscută și sub denumirea „white collar crime”, în raport cu celelalte forme ale criminalității, generează cele mai mari prejudicii economiei mondiale, însă, în ciuda acestui aspect, infractorii din acest domeniu sunt priviți de către societate la nivel general cu un oarecare respect și considerație, deoarece ei au găsit o soluția de a eluda actelor ”coercitive” ale statului, în opinia lor bineînțeles, respectiv toate taxele si impozitele în creștere sau o parte a acestora. Astfel, în ciuda faptului că legea penală nu face nicio diferență între infractori, acești indivizi nu sunt considerați criminali. Dimpotrivă, ei sunt priviți cu respect, fiind considerați „oameni de afaceri”, persoane ce nu merită să fie trase la răspundere penală de obicei, deoarece au găsit soluții, chiar și nelegale, la legislația fiscală a statului în care își desfășoară relațiile comerciale. Consecințele pe termen lung ale acestui tip de criminalitate s-au concretizat în apariția unei clase de miliardari falși, care apar doar în statistici, pe fondul aducerii la starea de sărăcire a restului populației.

Combaterea infracțiunilor din domeniul economic a devenit un obiectiv actual din cauza unui haos legislativ în acest domeniu din ce în ce mai pronunțat. Acțiunea de combatere a determinat apariția nevoii de a controla fenomenul infracțional din acest domeniu apelând la adoptarea unor noi acte normative și la reconsiderarea, chiar modificare prevederilor normative care au fost adoptate anterior. Având în vedere în primul rând faptul că administrarea probatoriului și investigarea acestor infracțiuni este îmbinată cu numărul mare și în același timp complexitatea actelor normative ia naștere un nou impediment evident în tragerea la răspundere a faptuitorilor. În aceste considerente pentru o mai bună înfăptuire a justiției se impune o specializare continuă și acerbă a organelor de poliție, a procurorilor și mai ales a judecătorilor ce își desfășoară activitatea în acest domeniu, pentru a putea fi mereu în pas cu evoluția legislativă, socială și economică.

Analizând relația de la începutul secolului 21 dintre tehnologie și criminalitatea economico-financiară se dovedește de fapt debutul uneia dintre cele mai negre pagini din istoria omenirii prin îmbinarea minților diabolice cu tehnologii de ultima oră având drept țintă banii: fraudă, spălarea banilor, evaziunea fiscală etc. Criminalitatea reală din spațiul virtual nu are limite fizice sau psihice și implică noi invenții financiare ce cuprind ramificații si conexiuni globale. Afectarea securității bancare cât și a celei instituționale a schimbat lumea și a arătat vulnerabilitatea umanității în fața tehnologiilor, care se dezvolă neîncetat. Dar aceasta nu înseamnă că nu există și soluții, produse, preocupări, minți strălucite care să concureze și să combată complexitatea criminalității, indiferent de denumire sau localizare.

Cauzele afectării opiniei publice asupra perceperii și evaluării criminalității economice- financiare de-a lungul timpului sunt concretizate în tradiții și condiții istorice și geografice precum și în dezvoltarea economică mondială precum și modul în care aceasta este reglementată.

Astfel,John A. Gardiner subliniază că fenomenului criminalității economico-financiare nu i se poate da o singură definiție, deoarece criminalitatea economico-financiară este o problemă națională și internațională, cu multiple forme de manifestare și, ca atare, are și ea multiple accepțiuni.

După cum afirmă E. Hirsch Ballin, fenomenul criminalității economico-financiare se manifestă pe diferite căi, „fiind un monstru cu mai multe capete”.

1.6.Criminalitatea economico-financiară organizată

Criminalitatea organizată își are originile în bande criminale, asociații, carteluri și societăți ecran și are drept idealuri principale dirijarea spre crimă, exploatarea slăbiciunilor sistemului pentru obținerea de câștiguri și profituri, influență și putere, prin mijloace legale și ilegale.Metodele utilizate sunt: violența, eliminarea, traficul organizat, extorcarea, corupția, manipularea, frauda, spălarea banilor etc., prejudiciind valori fundamentale cum sunt: viața, libertatea, integritatea fizică, securitatea publică și libertățile democratice.

Criminalitatea organizată utilizează o amalgam eterogen de modalități pentru a diminua încrederea și siguranța civică recurgând la acte de corupție, violență, șantaj, reușind să compromită statul de economie legală și credibilitatea autorităților publice.

Aspectele prezentate anterior au suferit de-a lungul timpuli un proces de tranziție. Astfel, grupurile criminalității organizate reușesc să exploateze noi spații criminale, cu același elan cu care se dezvoltă întreprinderile legale, poate chiar mai viguros decât acestea,, din cauza birocrației la care sunt supuse întreprinderile legale. Punctul principal de atracție este dat de activitățile criminale care generează mari profituri și care sunt prevăzute cu riscuri mai reduse pentru răufăcătorii implicați. Pentru România acest fenomen nu este foarte vechi în evoluția vieții a ultimelor două decenii, dar ceea ce este uimitor este ritmul ei actual care se manisfestă cu o viteză de propagare în ritm alert. În ajutorul acesteia este amploarea rețelelor care o susțin și complicitatea unor personalități cu înaltă calificare care fac ca eludarea legii să se facă cu ușurința în vederea sporirii profiturilor, pe baza principiului „scopul scuză mijloacele”.

Factorii care reprezintă amenințările reale care privesc România, sunt determinați de faptul că în ultima perioadă de timp a crescut interesul pentru România din partea grupărilor criminale străine, din cauza poziției geografice care constituie un punct strategic în planurile criminale ale acestora. Grupurile criminale se specializează în mod continuu, putând accesa cele mai recente tehnologii și personalitățile cu diverse specializări, toate acestea fiind necesare pentru a îndeplini scopurile infracționale. Un alt factor este evoluția grupărilor infracționale din România din ce în ce mai puternic din punct de vedere financiar prin recurgerea la sprijinul rețelelor internaționale de crimă organizată și prin introducerea sumelor de bani ilicite în diferite zone economice și geografice.

Amenințările la adresa ordinii și siguranței publice se identifică și prin creșterea agresivității organizațiilor care au ca obiectiv principal crearea unei stări de haos și dezordine în statul de drept, a grupărilor ce luptă împotriva globalizării sau a sectelor pseudoreligioase, care atrag un număr tot mai mare de participanți, precum și prin creșterea frecvenței acțiunilor acestor organizații.

În strânsă legătură cu criminalitatea organizată, un fenomen din ce în ce mai prezent în România este fenomenul criminalității informatice, care este în creștere sporită în ultimul timp, aspect dovedit prin numărul din ce în ce mai mare de cazuri înregistrate, prin organizarea în grupări bine definite a celor ce comit astfel de fapte, precum și prin atracția grupărilor criminale care, în trecut, comiteau infracțiuni din sfera traficului de persoane, traficului internațional de autoturisme sau a traficului de droguri, spre comiterea de infracțiuni de natură informatică. Câștigurile mari în timp relativ scurt și riscuri relativ mici în comparație cu celalalte infracțiuni determină în mod inevitabil reorientarea infractorilor. Aceste fenomene afectează imaginea României la nivelul cel mai înalt în coroborare cu slăbirea încrederii în instituțiile abilitate și autoritățile din România, afectate prin activitățile criminale săvârșite la nivelul acestora.

Pe lângă definițiile prezentate anterior în ceea ce privește criminalitatea economico-financiară în general și criminalitea organizată în special, "F.B.I.ul definește criminalitatea economico-financiară organizată ca fiind orice grupare structurată în ideea înfăptuirii unei activități infracționale conspirate și constituite, având ca principal scop obținerea unui profit. Organizațiile criminale, datorită formei lor, compoziției și posibilităților financiare, sunt în măsură să dezvolte cu succes structuri criminale pe plan național și internațional.

Criminalitatea economico-financiară organizată are posibilitatea să-și impună activitatea criminală pe mai multe piețe lucrative. Astfel de grupări criminale își mențin poziția prin coruperea oficialităților publice, prin șantaj, prin activități aparent legale, dar urmărind scopuri infracționale și, nu în ultimul rând prin folosirea violenței sau amenințarea cu violența.

Criminalitatea economico-financiară organizată constituie unul din cele mai grave fenomene cu care se confruntă, în prezent, comunitatea internațională, aceasta presupunând derularea unor acțiuni criminale mult mai periculoase decât cele obișnuite, bazate pe recrutarea de persoane specializate în diverse domenii de activitate, utilizarea tehnologiei moderne pentru accesul la informații confidențiale, o anumită continuitate în sistemele de operare, strategii la nivel internațional, de natură a leza nu numai sistemul economico-financiar, dar și stabilitatea națiunilor. Fiind un fenomen universal, criminalitatea economico-financiară, în înțelesul său larg, are un impact direct asupra dezvoltării economice și sociale. Datorită acestui fenomen oameni de afaceri cinstiți dau faliment, regulile unui sistem economic sănătos sunt destrămate, distorsionate, iar companiile financiare devin vulnerabile și la discreția celor care realizează venituri ilicite fabuloase.De altfel, criminalitatea economico-financiară este inamicul democrației. Statornici în eforturile de a se opune unei guvernări deschise, liderii criminalității economico-financiare se agață de putere, îngrădind libertatea personală și încălcând drepturi elementare ale omului.

Diverse forme de criminalitate economico-financiară sunt probleme cu care se confruntă chiar și democrațiile bine stabilite, tradiționale. În ultimii ani, guvernele multor state au avut de înfruntat scandaluri de mari proporții. Însă cu toate acestea, democrațiile cu vechime sunt capabile să suporte presiunile criminalității economico-financiare datorită competenței și stabilității instituțiilor pe care și le-au creat. În primul rând, este vorba de maturitatea sistemului judiciar și, deopotrivă, a forței mass-media, stâlpi instituționali de care multe țări duc lipsă.

Inamicul celor dornici să întărească democrația a devenit în aceste condiții, criminalitatea economico-financiară, care se extinde mereu. Cea mai bună ocazie pentru accentuarea luptei împotriva criminalității economico-financiare este concretizată în democratizarea în creștere a vieții publice, bazată pe economia de piață.

În ceea ce privește comportamentul guvernelor și corporațiilor se relevă o interdependență economică și un volum sporit de tranzacții comerciale între ansamblul națiunilor lumii, care aduce într-un prag imperios necesar adoptarea și impunerea unor standarde care să fie recunoscute pe plan internațional. Această tendință va fi întărită de acordurile comerciale, dacă se încheie cu succes.În acest fel investitorii pot foarte bine să decidă și să aprecieze că obstacolele birocratice apărute pe piețe sunt ocazii favorabile desfășurării criminalității economico-financiare.

Există o corelație și interdependență între criminalitatea economico-financiară și o serie de mecanisme distructive și de dereglare politică, morală, normativă și culturală ce se manifestă la nivel statal. Criminalitatea este favorizată de facilitățile oferite de structurile politice, sociale și economice ale unei țări împreună cu insuficiența și, uneori, ineficiența controlului legitim. Această criminalitate este orientată spre profit, având tendința de a dobândi un caracter global, exploziv și organizat. Ea agresează economia în ansamblul ei, alcătuindu-se și amplificându-se neîncetat în fraude de o mare diversitate și complexitate în ceea ce privește aspectul numărului de participanți, metodelor folosite, prejudiciilor cauzate și a importanței agenților economici și a instituțiilor vizate.

Criminalitatea economico-financiară este acceptată de majoritatea segmentelor sociale oneste ca fiind un fenomen deosebit de grav și periculos, ce este capabil de subminarea structurilor de putere, de îndeplinirea reformelor economice, de ridicarea nivelului de trai al populației, a speranței evoluției către un sistem juridic solid și de asemenea capabil de eliminarea injustiției economico-sociale, chiar dacă reprezintă o problemă socială complexă, ale cărei modalități de manifestare și comitere, consecințe sociale și căi de soluționare interesează atât opinia publică cât și instituțiile abilitate să efectueze controlul social.

Criminologic vorbind, criminalitatea economico-financiară este un concept de caracter mai larg, cuprinzând toate faptele și actele unor indivizi care acționează pentru obținerea unor avantaje personale prin metode și mijloace ilicite.”

În concluzie, criminalitatea organizată poate fi asociată în mod sinonomic cu criminalitatea profesioniștilor care este caracterizată de asociere a participanților în mod infracțional, de apelarea în activitatea lor la societăți fantomă sau a paradisurilor fiscale, în vederea comiterii crimelor, sustragerii de la plata obligațiilor fiscale și exploatării slăbiciunilor pentru obținerea de profituri uriașe, prin orice mijloace legale și ilegale.

În mod rezumativ celor precizate anterior este clar faptul că metodele și mijloacele sofisticate și diversificate la care apelează criminalitatea organizată sunt de natură a nărui în proporții din ce în ce mai ridicate încrederea și siguranța civică, în statul de drept și sau în activitatea autorităților publice. Astfel, activitățile infracționale derulate de grupările de criminalitate organizată sunt influențate în sens pozitiv de complicitatea unor înalți oficiali, ce fac parte din cadrul instituțiilor de aplicare a legii, în special funcționari cu atribuții de execuție, fapt ce determină adoptarea unei măsuri de intensificare și diversificare a dispozițiilor ce se referă la prevenirea producerii actelor și faptelor de corupție, în care să fie implicați reprezentanți ce se află în cadrul organigramei instituțiilor statului.

2.Infracțiunile în domeniul financiar-bancar

Cele mai complexe infracțiuni economico-financiare sunt infracțiunile în domeniul financiar-bancar. De cele mai multe ori, s-a constatat faptul că investigarea și probarea unei astfel de infracțiuni depășesc limitele frontierei statului în care a rezultat prejudiciul, iar legislația referitoare la activitatea bancară limitează în mod strict cazurile în care se pot oferi date si informații referitoare la actele cercetate.

Instituțiile bancare externe a oferit României după Revoluție capacitatea și oferte suficiente astfel încât a rezultat o posibilitate oportună de dezvoltarea afacerilor și un mijloc de a oferi unor activități ilicite o aparență de legalitate.În acest sens, anul 1989 a fost momentul de naștere al marii criminalități financiar-bancare din România, din acest moment sistemul bancar românesc începând să se confrunte cu concurența și privatizarea. Făcând proporția dintre marea masă a populației și grupul de perosoane care într-adevăr s-a putut bucura de posibilitățile oferite de existența acestui sistem bancar, precum și posibilitățile oferite de liberul acces la sisteme bancare externe se poate deduce simplu că se evidențiază grupul restrâns de persoane beneficiare.

În cadrul procesului de creare și dezvoltare al sistemului bancar din Romania s-au remarcat două tipuri de persoane, respectiv persoane care au știut să îmbine interesul personal cu cel social și persoane care au folosit sistemul strict în interes personal, prejudiciind în proporții majore economia românească. Calea normală a sistemului financiar-bancar a fost încununată de scandaluri, falimente, arestări care au atras și deteriorarea constantă a economiei în ansamblu.

Pierderea economiilor și a încrederii de către mii de români prin falimentele unor bănci precum Dacia Felix, Credit Bank, Bankcoop, Banca Albina Bancorex si altele a determinat preluarea directă sau indirectă de către economia națională a unei mari părți din pierderile suferite, proces ce a condus la slăbirea și instabilitatea economică.

Prin urmare, este necesar să se cunoască întreg sistemul și să se folosească întreaga gamă de resurse în mod cât mai pozitiv cu putință de către organelor abilitate cu aplicarea legii în lupta contra criminalității financiare și care preven și combat cu o mare responsabilitate faptele ilegale cauzatoare de dezastre financiare.

2.1.Cauzalitatea criminalității financiar-bancare

Întâmplările care își fac din ce în ce mai mult simțită prezența în lumea financiar-bancară și care s-au produs de-a lungul timpului nu reprezintă episoade accidentale, izolate sau situații ieșite din comun. În mod repetat, se observă cum în viața publică în urma unor scandaluri, apar prăbușiri inexplicabile la prima vedere ale unor bănci și instituții financiare deosebit de rentabile care au reprezentat mult timp dezvoltarea într-un mod demn de lăudat a unei economii sănătoase.

Imediata problemă de tipul cauză-efect care a fost generată de aceste turbulențe s-a concretizat în panică și destabilizarea economiei unei țări. Depunerilor și speranțele ale unei mari mase a populației se năruiesc pe zi ce trece, deoarece în multe cazuri aceste sume de bani au dispărut chiar fără prea multe explicații.

La nivel mondial aceste probleme se reimt constant.Ținând cont de faptul că toate sistemele economice au astfel de nereguli, începând de la țările subdezvoltate, continuând cu cele aflate în proces de tranziție și terminând cu superputerile lumii, putem sesiza că singura diferență notabilă și demnă de luat spre exemplu este dată de modalitatea de absorbție a șocurilor provocate de discrepanțele bancare.

Profitând de punctele slabe existente în sistemul financiar-bancar, și anume posibilitatea ca în termen scurt să poți obține un câștig material însemnat, noua categorie de infractori, periculoși, educați sau versați, care folosind buna-credință au urmat o nouă cale de dezvoltare a preocupărilor ilegale într-un mediu social caracterizat de următorii factori: economic, juridic, politic, management defectuos și controlul intern și extern au început să săvârșească mari crime în lumea finanțelor și a băncilor, ceea ce pentru ei a însemnat obținerea unor profituri uriașe.

Analizând mediul financiar-bancar din punct de vedere economic se poate ușor sesiza imaturitatea acestuia. O caracteristică de bază, de unde se pleacă în generarea altor imperfecțiuni se referă la ușurința cu care iau naștere noi operatori economici, noi societăți bancare, noi instituții financiare, toate făcându-și planuri mărețe, promițătoare, ca orice neinițiat în acest sistem vast, bucurându-se în același timp de publicitatea necesară lansării pe piață și atrâgând populația cu diverse oferte demne de băgat în seamă la început, dar care pe parcurs se dovedesc poate mai deficitare ca celelalte care se află pe restul pieței. Pentru identificare și depistarea infractorilor în acest sistem este nevoie de tradiție, de experiență în identificare și eliminarea lor, până atunci când sistemul nu mai prezintă atât de numeroase vulnerabilități. Istoria a dovedit faptul că într-un sistem economic matur ce se bazează pe o economie sănătoasă, înființarea unei bănci private care se pare că are un potențial sporit de dezvoltare, există mai înainte de tot praful în ochi o serioasă suspiciune cu privire la seriozitatea ei. Însă, din nefericire, în mediile financiar-bancare disproporționate, funcționarea unei astfel de instituții parazite este posibilă, deoarece obiectivul său principal este acela de îmbogățire accentuată de către un grup de obicei nu foarte numeros de persoane, apelând la orice mijloace, altele decât cele care aveau calitatea de clienți ai acestor instituții bancare și nu are ca obiectiv dobândirea calității de verifgă sănătoasă într-o economie care să o susțină pe piață.

Din punct de vedere juridic mediul financiar- bancar suferă de imperfecțiune, prin birocrație, lipsa prevederilor necesare pentru a opri fraudele în acest sistem, prin căile oferite infractorilor de a iniția, conduce și încheia afaceri în mare parte ilegale dar producătoare de prejudicii colosale. Problemele sistemului juridic generează o serie de alte probleme: lacune, desuetudine și neconcordanță între constanța sa și mediul de afaceri în sine, un mediu dinamic, atipic, cu legi proprii și motivație materială. Lacunele legislative sunt adesea căutate și speculate, ca în orice sistem în care se încearcă obținerea unor venituri pe orice cale dacă este posibil, dar nici abundența legislativă nu rezolvă problema în întregime, fiind aproape practic imposibilă manifestarea unei atitudini economice corecte, chiar dacă există bună-credință, întrucât în acest sens apar din ce în ce ai multe cerințe și acestea nu fac decât să determine renunțarea la orice cale legală de obținere a lucrului dorit inițial și pentru care s-a apelat la acest sistem.

Se mai poate adăuga la aceste caracteristici încă una, care este determinată de mediul politic. Totul este ca un cerc vicios. Se începe cu desfășurarea unor activități la limita legii sau chiar împotriva legii de pe urma cărora au rezultat profituri imense. Apoi urmează cumpărarea de aceleași persoane a imunității politice și totodată a noii puteri deținute de noua funcție obținută tot ilegal de cele mai multe ori. În final acele persoane supuse numai ilegalităților sfârșesc prin a-și desfășura activitatea în scopuri personale, prin inițierea și susținerea unor inițiative legislative otrăvitoare pentru mediul financiar-economic, în acest mod parazitând întreagă națiune economică, chiar dacă în plan personal li s-a întărit de fapt poziția.

Pentru a completa haosul prezentat anterior este de menționat un alt factor care își aduce aportul în comiterea fraudelor financiar- bancare, respectiv controlul intern și extern. Organele competente în efectuarea controlului asupra neregulilor existente în cadrul acestui sistem dau însă dovadă de multe calități negative, și anume: lipsa de experiență, necunoaștere a actelor normative în vigoare, o lipsă crescândă de motivație, ceea ce contribuie la formarea unui mediu vulnerabil, în care potențialii infractori au libertate de mișcare și care speculează foarte bine ceea ce nu ar trebui nici măcar să existe într-un sistem matur.

Greșelile pot apărea și la nivel managerial prin faptul că un sistemul de management al unei unități bancare poate crea din dorința de a obține profituri imense și mai ales imediate prin decizii manageriale greșite un lanț de activități ilicite, atât din interiorul băncii, cât și din exteriorul acesteia. Consecințele unor astfel de decizii pot atinge pragul deosebit de grav, exemplificând în acest sens falimentul unei bănci, care este cauzat de exemplu de :

Oferirea caătre toți clienții sau numai unii preferențiali a unor comisioane diferite la operațiunile bancare care sunt mult mai mici decât cele de pe piață, dar ce e surprinzător este faptul că sunt însă și sub nivelul costurilor implicate de efectuare a acelor operațiuni,

Fără a ține cont de calculele economice elementare se pot oferi dobânzi la depozite sau credite ce sunt clar neproporționale cu realitatea economică,

Extinderea sistemului bancar al unității bancare centrale prin crearea de noi filiale și sucursale, în număr foarte mare, pentru care cel mai adesesa nu există un personal adecvat și nici un număr suficient.

Toate aceste imperfecțiuni sunt sau au fost speculate de clienții acestor instituții de credit, filiale și sucursale sau chiar de managerii acestora, generând fie comiterea de fraude de către sau cu ajutorul funcționarilor bancari sau a conducerii sau au determinat falimentul băncii.

Alte fraude care au fost comise în România s-au manifestat prin diverse modalități de către sau cu ajutorul funcționarilor bancari: acordarea ori facilitarea acordării preferențiale a unor credite de către funcționarii bancari, în urma comiterii unor acte de corupție ori datorită unor interese directe pe care aceștia le aveau în societățile împrumutate ori prin prezentarea și acceptarea unor garanții, ipoteci sau gajuri ce au valori în mod clar mult evaluate ori care au fost deja angajate, cu ocazia contractării unor credite sau emiterea unor documente de plată unor instituții de credit ori persoane particulare, având cunoștință de faptul că nu există garanția sau acoperirea reală necesară efectuării acestor operațiuni

Se mai poate enumera și folosirea creditelor bancare ce sunt acordate societăților comerciale, în totalitate ori în mod parțial, de către administratorii acestor societăți comerciale, în interes personal ori inducerea în eroare a instituțiilor de credit, prin folosirea de către administratorii unor societăți comerciale de documente fictive referitoare la bonitatea acestora, activitatea comercială, veniturile obținute pe diverse perioade și patrimoniul social al societății.

Alte două modalități de lezare a sistemului financiar se referă la falsificarea cecurilor de companie, a obligațiunilor și acțiunilor și fraudarea prin instrumentele de acces. După falsificarea acestor instrumente de obținere a diverselor servicii bancare se procedează la utilizarea lor fie drept garanții pentru obținerea de împrumuturi, fie pentru negocieri directe. Din instrmunetele menționate, cecurile de companie sunt cele mai expuse acestui tip de activitate frauduloasă din cauza faptului că costurile de companie nu sunt supuse unor plăți zilnice.

Prin utilizarea identității false, infractorul reușește să își deschidă un cont fals folosind o sumă de bani nominală. Urmează ca cecurile false să fi depozitate în acest cont fictive și să fie se achitate înainte ca precum scanner-ul sau o imprimantă pe bază de laser și astfel se poate realiza chiar instrumente de plată false, ce sunt greu de identificat la comparația cu cele autentice. Prin utilizarea scanner-ului se pot mări valorile instrumentelor folosite, prin adăugarea unor sume de plată pentru intrări sau ieșiri și astfel se obține un sistem în totalitate fictiv.În continuare se mai poate falsifica numele instituțiilor de credit în crearea unor documente financiare false, care sunt folosite drept garanții și preschimbate prin conturi de bancă fictive.

În ceea ce privește activitatea de falsificare a cărților de credit, aceasta se află în creștere în ultimul timp din cauza formării indivizilor cu înaltă instruire, care sunt bine calificați din punct de vedere tehnic și sunt capabili să utilizeze tehnologia de ultimă oră și din cauza posibilității utilizării cărților de credit care au fost contrafăcute prin recodificare și reinscripționare cu noi numere de cont ori pentru a obține avansuri în numerar sau cumpărarea unor obiecte scumpe. Criminalitatea în acest domeniu este posibilă și datorită faptului că a crescut numărul cererile frauduloase, în numele unor posesori legali, de cărți de credit noi, prin intermediul unor trimiteri poștale, sub pretextul schimbării de adresă. În aceste codiții, după obținerea cărții de credit, infractorul o folosește până la limita sumei pe care o conține.

De asemenea, de-a lungul timpului în România au fost acordate operațiuni de creditare preferențială a unor firme private, fără garanții corespunzătoare și s-a ajuns la situații în care recuperarea datoriilor a devenit practic imposibilă din cauza insolvabilității declarate a debitorilor. Au mai fost identificate tentativele unor cetățeni străini precum și ale unor adevărate rețele externe care, aducând în discuție o colaborare financiară cu grupuri din străinătate, se urmărea, în fapt, angrenarea românilor în operațiuni fictive generatoare de prejudicii uriașe sau spălarea unor câștiguri obținute din activități ilegale, de exemplul afacerilor de mare contrabandă și actelor de evaziune fiscală, traficului cu droguri etc.

În ciuda aspectelor negative generate de apariția și dezvoltarea criminalității economico-financiare, continuarea procesului de identificare, prevenire și combatere a fraudelor comise în acest sistem este necesar și foarte important. Adaptabilitatea sistemului și evoluția spre un mediu concurențial sănătos, în care practicile suspecte sunt automat excluse, chiar și fără intervenția organelor abilitate cu aplicarea legii ameliorează mediul ce încă este plin de infracționalitate.

2.2.Aspecte legislative privind criminalitatea din sistemul bancar

Legea bancara nr. 58/1998 a avut la adoptare prevederi criticabile, care limitau nejustificat posibilitatea investigării infracțiunilor din domeniul financiar-bancar. La art. 37 se prevedea faptul că în cauzele penale băncile pot comunica date aflate sub incidența secretului bancar doar la solicitarea parchetului sau a instanței de judecată, după punerea în mișcare a acțiunii penale.

Această lege a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.99 din 06/12/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare. La art. 114 din această ordonanță se prevede faptul că instituțiile de credit sunt obligate să furnizeze informații de natura secretului bancar, după începerea urmăririi penale împotriva unui client, la solicitarea scrisă a procurorului sau a instanței judecătorești ori, după caz, a organelor de cercetare penală, cu autorizarea procurorului.

În aceeași ordonanță, la art. 115 se prevede faptul că nu se consideră încălcări ale obligației de păstrare a secretului bancar, următoarele situații:

a) furnizarea de date agregate, astfel încât identitatea și informațiile privind activitatea fiecărui client nu pot fi identificate;

b) furnizarea de date structurilor constituite sub forma centralei riscurilor bancare, centralei incidentelor de plată sau fondului de garantare a depozitelor, organizate în condițiile legii;

c) furnizarea de date auditorului financiar al instituției de credit;

d) furnizarea de informații la cererea instituțiilor de credit corespondente, dacă aceste informații au legătură cu operațiunile derulate prin conturile de corespondent;

e) furnizarea de date și informații entităților aparținând grupului din care face parte instituția de credit, necesare pentru organizarea supravegherii pe bază consolidată și pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

Persoanele abilitate să solicite și/sau să primească informații de natura secretului bancar sunt obligate să păstreze confidențialitatea acestora și le pot utiliza numai în scopul pentru care le-au solicitat sau le-au fost furnizate, potrivit legii.

Conform art. 111 din OUG 99/2006 instituția de credit este obligată să păstreze confidențialitatea asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor referitoare la activitatea desfășurată, precum și asupra oricărui fapt, dată sau informație, aflate la dispoziția sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relațiile personale sau de afaceri ale clienților ori informații referitoare la conturile clienților – solduri, rulaje, operațiuni derulate -, la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienții.

În cadrul art. 112 din aceeași ordonanță se precizează faptul că orice persoană care exercită responsabilități de administrare și/sau conducere ori care participă la activitatea unei instituții de credit are obligația să păstreze confidențialitatea asupra oricărui fapt, date sau informații la care se referă art. 111, de care a luat cunoștință în cursul exercitării responsabilităților ei în legătură cu instituția de credit și nu are dreptul de a folosi sau de a dezvălui nici în timpul activității și nici după încetarea acesteia, fapte sau date care, dacă ar deveni publice, ar dăuna intereselor ori prestigiului unei instituții de credit sau ale unui client al acesteia.

În ciuda acestor condiții clare din punct de vedere legislativ în care se precizează cine are dreptul să dețină astfel de informații, când și în ce modalitate le poate solicita și obține, ce obligații și ce drepturi incumbă din acestea și modalitate de păstrare a lor apar în continuare mijloace de eludare a dispozițiilor prezentate, fie prin infracțiunile de abuz în serviciu, neglijență în serviciu etc săvârșite de sau cu ajutorul funcționarilor bancari, publici sau celorlalte organe abilitate să solicite și/sau să primească informații de natura secretului bancar, fie prin infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată ori de uz de fals. Toate acestea sunt posibile din diferite cauze, care coroborate prelungesc fenomenul criminalității economice- financiare prezentat anterior și întăresc statisticile ce au fost efectuate asupra acestui fenomen. Stabilitatea, siguranța și securitatea manifestată în domeniul financiar-bancar este foarte importantă în activitatea acestui domeniu pentru întregul ansamblu economic național.

Prin urmare în urma analizării parcursului criminalității economico-financiare în domeniul financiar bancar din România se evidențiază faptul că în ciuda numeroaselor infracțiuni descoperite privind fraudele comise în acest domeniu prin diverse mijloace și modalități ca urmare a numeroase transferuri ilegale de capital prin conturile bancare, acte de abuz și corupție, falsuri și uzuri de fals în legătură cu acordarea de credite și alte facilități bancare se poate afirma faptul că, în prezent, ca urmare a măsurilor specifice și activităților de cercetare întreprinse împotriva persoanelor vinovate, s-a diminuat considerabil numărul cazurilor de acordare a creditelor neperformante, precum și a celor de transfer ilegal în străinătate a unor sume importante în valută, însă în continuare lupta cu acest fenomen se derulează, devenind o constanta în cadrul activității desfășurate de organele abilitate în prevenirea și combaterea ei.

Legea 78/2000, privind prevenirea și sancționarea unor acte de corupție a creat de asemenea posibilitatea procurorului, după începerea urmăririi penale și a instanței de judecată de a obține datele și informațiile necesare justei soluționări a cauzei. Conform art. 26 din această lege secretul bancar și cel profesional, cu excepția secretului profesional al avocatului exercitat în condițiile legii, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale, și nici instanței de judecată.

Datele și informațiile solicitate de procuror sau de instanța de judecată se comunică la cererea scrisă a procurorului, în cursul urmăririi penale, sau a instanței, în cursul judecății. 

3.Infracțiuni financiar-bancare si metodologia investigării criminalistice a acestora

I.Potrivit art. 29 din Legea nr. 656/2002, constituie infracțiunea de spălarea banilor următoarele fapte:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

Tentativa se pedepsește.

În conținutul art. 31 se prevede faptul că nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 25 constituie infracțiune, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Și în conținutul acestei legi se prevede obligația de a nu transmite informațiile primite în timpul activității de către personalul Oficiul Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor, decât în condițiile legii . Pe lângă această obligație , la art. 25 se mai prevede faptul că obligația se menține și după încetarea funcției, pe o durată de 5 ani .

Săvârșirea următoarelor fapte în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu constituie o încălcare a interdicției prevăzute în legătură cu transmiterea informațiilor dacă furnizarea de informații se face:

a) autorităților competente prevăzute și furnizarea de informații în cazurile prevăzute în mod expres de lege;

b) între instituțiile de credit și instituțiile financiare din state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori din state terțe care aparțin aceluiași grup și aplică proceduri de cunoaștere a clientelei și de păstrare a evidențelor referitoare la aceasta echivalente cu cele prevăzute în prezenta lege și sunt supravegheate referitor la aplicarea acestora de o manieră echivalentă celei reglementate prin prezenta lege;

c) între persoanele prevăzute la 10 lit. e) și f) din state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori state terțe care impun condiții echivalente cu cele prevăzute în prezenta lege, care își desfășoară activitatea profesională în cadrul aceleiași entități juridice ori al aceleiași structuri în care acționariatul, administrarea sau controlul de conformitate este comun;

d) între persoanele prevăzute la 10 lit. a), b), e) și f), situate în state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori state terțe care impun cerințe echivalente cu cele din prezenta lege, în cazurile legate de același client și de aceeași tranzacție derulată prin două sau mai multe dintre persoanele anterior menționate, cu condiția ca acestea să provină din aceeași categorie profesională și să li se aplice cerințe echivalente în privința secretului profesional și al protecției datelor cu caracter personal.

Astfel, infracțiunea de spălare a banilor este o infracțiune ce se săvârsește numai în legătură cu o infracțiune premisă, generatoare de „bani murdari”, sau mai precis de bunuri provenite dintr-o infracțiune.

Termenul de „spălare” a banilor desemnează în mod general un complex de operațiuni economice și financiare evident frauduloase, având ca principal obiectiv crearea condițiilor necesare pentru folosirea pe căi legale a profiturilor colosale obținute în urma desfășurării activității de către criminalitate în general.

În acest context, corespondența dintre statele europene și UE se reflectă ca și refugiu pentru capitalurile „murdare” și totodată ca și căi de acces pentru aceste capitaluri, care odată ce sunt „spălate” intră în circuitul economic comunitar legal.

În urma tuturor activităților ilegale ca trafic de droguri sau de armament, corupție, evaziune fiscală, trafic de ființe umane, înșelăciuni în domeniul financiar- bancar sau alte tipuri de infracțiuni din care rezultă sume de bani uriașe iau naștere cantități mari de sume de bani care pentru a le fi imprimate un caracter de legalitate necesită să fie spălate printr-un circuit. Pentru a spăla aceste sume de bani se apelează de cele mai multe ori la sprijinul și consultanța experților în domeniul financiar-bancar.

Astfel, pentru a exista noțiunea de spălare a banilor este necesar a exista alte infracțiuni generatoare de bani murdari. Prin urmare, la acest nivel criminalitatea economico-financiară suportă un aspect elevat de manifestare, fiind de fapt "spălată" și ea conform circuitului banilor până la identificare.

II.Autoritățile cu atribuții în aplicarea legii

Pentru prevenirea si sancționarea spălării banilor și prin urmare în lupta contra criminalității economice-financiare, potrivit art. 26 din Legea nr. 656/2002, funcționează Oficiul Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor, organ de specialitate cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului României, cu sediul în municipiul București.

Obiectul de activitate al acestui organism se realizează prin două modalități prevăzute de lege. Prima modalitate se referă la faptul că Oficiul primește, analizează și prelucrează informațiile și datele referitoare la activități de spălare a banilor ce îi sunt transmise de către persoanele juridice și fizice menționate în art. 8 din lege. A doua modalitate vizează activitățile prin care Oficiul sesizează autoritățile abilitate de lege să investigheze și să cerceteze cazurile în care acesta a stabilit indicii temeinice referitoare la operațiuni de spălare a banilor.

Legea precizează faptul ca Oficiul sesizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, autoritățile cu atribuții în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 656/2002 sunt:

– Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălarii Banilor;

– Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție;

– Parchetele teritoriale și organele specializate ale poliției, cărora Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție le trimite spre investigare și cercetare cazurile privitoare la operațiuni de spălare a banilor

-Serviciul Român de Infomații.

III.Schema spălării banilor

Din cele prezentate anterior rezultă că sumele de bani ilegale rezultate din săvârșirea diferitelor infracțiuni suportă trei etape în procesul de spălare a lor: plasarea, valorificarea și în final integrarea acestora.

Termenul de spălare a banilor a apărut prima dată în anii 1920 când în SUA unele grupuri infracționale, printre care comercianții Al Capone și Bugsy Moran, au deschis spălătorii, cu scopul de a-și spăla „banii murdari”, în fapt să –și justifice banii proveniți din diverse activități criminale. Și în acest sens de la denumirea în limba engleză de ,,money laudering” a rămas și denumirea de spălarea banilor. În prezent, pentru spălarea banilor se folosesc societățile comerciale care au la bază numerarul.

Pentru spălarea banilor se pot folosi diverse modalități, nefiind una specifică, însă în urma analizării acestui circuit rezultă că procesul de spălare a banilor suportă în general trei etape, putând fi asociată această împărțire cu o schema a spălării banilor. Prin urmare, shemma spălării banilor se compune din cele trei faze menționate: plasarea, valorificarea și în final integrarea sumelor de bani obținuți în mod ilegal. Grupul de acțiune financiară( GAFI) promovează într-unul din rapoartele sale, denumit Lupta contra spălării capitalurilor (febraurie 1990) faptul că procesul de spălare al banilor se desfășoară în trei etape: plasare, stratificare și integrare.

1) PLASAREA este etapa în care sumele de bani obținute din activități ilicite sunt puse în circulație. În prealabil aceste sume de bani sunt împărțite în cote mici dacă este cazul și ulterior sunt efectiv plasate în instituții din categoria celor prevăzute din lege, respectiv: bănci, fonduri de investiții, societăți de asigurări, etc. Această împărțire rezidă din faptul că sumele mari de bani pot fi supravegheate de organele de aplicare a legii și pentru a putea eluda această activitate este necesar să se deplaseze în mod fizic în cantități mai mici, prin diverse metode.

2) A doua etapa, SEDIMENTAREA sau stratificarea presupune separarea fondurilor ilegale de sursa lor. Acest lucru se realizează prin crearea unor tranzacții financiare sau comerciale total sau parțial fictive, prin înființarea de societăți paravan. Cel care efectuează spălarea de bani întocmește, de exemplu, documente de export-import fictive, pe baza cărora banii se transferă din locul inițial de plasare, ca plată pentru servicii sau operațiuni de export fictive, într-o altă banca.

3) INTEGRAREA, cea de-a treia etapă, presupune legitimizarea fondurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni prin reintroducerea lor în circuitul legal financiar, bancar sau comercial.

Infracțiunea de spălare a banilor presupune un complex de activități, procedee, tehnici si metode dintre cele mai rafinate. Spălarea banilor închide, practic, cercul infracțional, care începe cu săvârșirea uneia sau unora din infracțiunile prevăzute de lege, continuă cu obținerea produsului financiar (banii murdari) și se finalizează prin spălarea acestui produs, prin utilizarea unor procedee, tehnici și scheme mai simple (de exemplu, scoaterea fizică a banilor peste graniță) sau mai complexe ( de exemplu prin utilizarea circuitelor financiar-bancare).

Principalele etape ale „spălării” banilor 1. Evaziunea: multiplicarea circuitelor financiare pentru eliminarea riscurilor, fie prin transportarea clandestină a banilor lichizi în paradisurile fiscale, fie prin circularea lor în activități dificil controlabile, în de origine (cazinouri, baruri, impresariat, turism, export etc.). 2. Conversia: depunerea, lichid sau prin cec, a banilor în conturi din „paradisuri fiscale” (, , , Insulele Marshall, .). 3. Prespălarea9 : transportul banilor, tot fragmentat, în conturi ale unor firme-paravan din zone cunoscute pentru păstrarea secretului bancar (Hong Kong, Singapore, Elveția) și recircularea lor electronică. 4. Spălarea: reconstituirea sumelor inițiale sub formă de facturi sau împrumuturi fictive în marile centre financiare (, Londra, ) și preluarea lor de către marile firme financiare și comerciale pentru reinvestire în circuitul economic legal. Pe acest circuit se realizează nu numai recuperarea profitului, ci și condițiile interferării tot mai mari a activităților ilicite cu circuitul economic legal. În acest context este cât se poate de clară, dar și motivată, preocuparea Administrației S.U.A., după actele teroriste din 11 septembrie 2001, de a fi elaborată, pe plan internațional, o strategie comună care să permită identificarea 8 Comitetul Economic – Adunarea Atlanticului de Nord (Parlamentarii NATO) – „Crima Organizată la Nivel Transnațional, „O Amenințare în Creștere la Adresa Pieței Globale”, Secretariatul Internațional, 8 aprilie 1998, Proiectul Raportului General, Kess Zijlistra, Olanda, raportor general, pag. 10. 9 Popa, Ștefan; Cucu, Adrian – Economia Subterană și Spălarea Banilor, Editura Expert, București, 2000, pag. 60 și următoarele. Unele considerații privind mijloacele juridice de prevenire și combatere a crimei organizate 325 și blocarea conturilor organizațiilor criminale, teroriste, pentru a priva aceste structuri de sursele financiare și, în consecință, a fi mai ușor de contracarat și combătut. Este, de asemenea, de luat în considerare și faptul că spațiul UE dispune de propriile sale „paradisuri” financiare, între care Insulele Anglo-Normande, Insula Man, Monaco, coloniile engleze, franceze și olandeze (teritoriile engleze din Caraibe, Indiile de Vest franceze, colonia portugheză Macao, Antilele Olandeze, Aruba etc.), precum și de centre off-shore privilegiate în relațiile cu UE, între care Liechtenstein, Cipru, Andorra, Gibraltar. Între noile modalități de „spălare” a banilor identificate recent de Grupul de Acțiune Financiară (GAFI, organism dependent de „Grupul celor 7” cu atribuții pe linia combaterii spălării banilor), se numără: • revenirea la metoda „tradițională” din prima etapă a procesului, respectiv trecerea frontierelor cu sume mari de bani lichizi, denumită uneori și „contrabanda cu bani”. Au fost detectate, astfel, tentative de trecere a granițelor cu cantități de bani disimulate în pereții unor mașini blindate, bunuri exportate (inclusiv frigidere, cuptoare cu microunde, mobilă etc.), pentru transportarea lor în locuri unde acești bani pot fi depuși în bănci, ca „profit” al unei activități economice legale; • recurgerea la alte entități economice, acolo unde băncile propriu-zise sunt supuse unor norme mai puțin stricte. Se remarcă, în acest sens, utilizarea pe scară largă a unor companii special create, reale sau fantomă, ce permit amestecarea sumelor murdare cu cele rezultate dintr-o activitate legală. În context, este menționat și un raport din 1996 al Serviciului Federal de Informații din Germania (BND) care, subliniind nivelul fără precedent la care a ajuns controlul marilor organizații mafiote asupra unor sectoare economice din întreaga lume, menționează, între altele, că grupările mafiote rusești controlează peste 4000 de bănci și că au efectuat masive investiții în Spania, îndeosebi în industria hotelieră și a cazinourilor, sectoare preferate pentru facilitățile pe care le oferă pentru reciclarea banilor. În prezent organele de aplicare a legii, prin măsuri de ordin legislativ și operațional luate, au sub control grupurile care creează astfel de probleme. Pentru operațiunile de „amestecare” sunt folosite frecvent dubla facturare (cu valori sporite ale mărfurilor tranzacționate), precum și orientarea spre sectoarele cu viteză mare de circulare a unor sume mari de bani (restaurante, cazinouri, agenții de turism, sectorul imobiliar); • investirea banilor murdari direct în bunuri de valoare, între care mașini de lux, iahturi, avioane, bijuterii, terenuri, achiziționate de obicei cash și apoi revândute; • crearea și utilizarea, pe durate foarte scurte, a unor firme fantomă în paradisurile financiare, îndeosebi pentru practicarea altor fraude financiare decât „spălarea” (în principal marile evaziuni fiscale); asemenea firme dispar foarte repede, evidențele lor contabile fiind imediat distruse după efectuarea operațiunilor pentru care au fost create; • utilizarea de preferință a instituțiilor financiare nonbancare, pe măsură ce băncile sunt supuse unor norme stricte și aplică tot mai frecvent principiul „cunoaște-ți clientul”, solicitând date în acest sens și înregistrând orice tranzacție care depășește o anumită sumă (fixată la nivelul UE la 15.000 euro, situație existentă și în prezent). Între aceste instituții se numără casele de schimb valutar, ghișeele de schimb pentru cecuri, companiile de asigurări, cele de valori imobiliare (brokerii), firmele ce tranzacționează aur și metale prețioase, firmele de poștă rapidă. Aceste firme sunt utilizate în funcție de stadiul în care a ajuns procesul de „spălare”; astfel, cazinourile și sălile de joc sunt utilizate în special în faza de plasare; • recurgerea la bănci, de regulă bine cunoscute, cu mare credibilitate, abia în ultima fază a procesului de „spălare”, după ce capitalurile au trecut prin celelalte etape ale procesului; • sporirea rolului profesioniștilor, în sensul apariției unor categorii noi de consultanți financiari – observați în Italia, Anglia, Belgia, Olanda și Portugalia – care își oferă serviciile indiferent cui plătește onorariile. Aceștia achiziționează ori creează firme, plasând fonduri „murdare” printr-o varietate de instrumente financiare, fundații, conturi cu beneficiari terți și alte operațiuni, în general împrumutate din arsenalul marilor evazioniști. Au fost înregistrate cazuri în care astfel de profesioniști au cumpărat mari cantități de bani în numerar, scutindu-i astfel pe clienții lor de efectuarea transferului propriu-zis. Față de perioada anterioară, când astfel de servicii erau remunerate pe bază de comision, în prezent acești „consultanți” achiziționează (cu o reducere) întregul capital provenit din activitatea infracțională și se ocupă de toate procedurile spălării acestuia, obținând profituri suplimentare din investirea banilor în circuitul legal. Este, în opinia unor analiști, un nou grad de sofisticare apărut în ciclul spălării banilor crimei organizate, cu care autoritățile europene, comunitare și extracomunitare abia încep să se confrunte. Unele considerații privind mijloacele juridice de prevenire și combatere a crimei organizate 327 În cele ce urmează, ne propunem să analizăm: preocupările altor state și ale forurilor internaționale în domeniul sancționării actelor și faptelor de crimă organizată, eforturile acestora de limitare a fenomenului crimei organizate – moștenit din secolul trecut și preluat în pas de marș de actualul secol –, și ce anume ar trebui întreprins în acest sens. Este un demers pertinent, dar mai ales necesar.

4. Modalități de investigare a infracțiunii de spălare a banilor

Din punct de vedere al particularităților prezentate anterior, în metodologia investigării criminalistice a acestor infracțiuni, trebuie reținut faptul că există două modalități distincte logice de investigare, în funcție de modul de sesizare. Astfel, fie se probează infracțiunea inițială și se identifică procesul pe care l-au parcurs sumele de bani pentru a fi spălate, ajungându-se la produsul acestei infracțiuni, de fapt noua infracțiune, fie prin intermediul Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spălarii Banilor care semnalează operațiunile suspecte ce au fost derulate cu sume de bani uriașe sau nu, dar pentru care există suspiciuni cu privire la modul cum au intrat în sistem. Din punct de vedere metodologic, se înțelege faptul că infracțiunea de spălare a banilor se face mult mai ușor atunci când administratrea probatoriului se face pentru infracțiunea inițială, premisă, din care a rezultat un produs ilicit. În acest caz, pentru a putea investiga infracțiunea trebuie mai întâi constatat cât mai exact produsul infracțiunii, precum și persoana asupra căruia se află.

Însă în activitatea de cercetare a acestor infracțiuni apar multe dificultăți în administrarea probatoriului. Pentru aceasta ar fi ideal dacă s-ar putea cerceta în mod simultan, din cauza faptului că sunt interdependente. Infractorii apelează la o serie de procedee ilicite prin care investesc activele obținute în mod ilegal cu scopul de a putea fi utilizate ulterior ca instrumente de spălare a banilor. În plus, trebuie luat în calcul și faptul că suntem în perioada când într-o economie își desfășoară procesul o tehnologia avansată iar globalizarea activează transferul rapid de fonduri. Lipsa controlului asupra acestui fenomen infracțional determină deprecierea stabilității financiare. Securitatea economică și națională precum și credibilitatea unei țări cu o situație financiară sunt grav avariate de scoaterea unor sume uriașe de bani anual din procesul normal de creștere economică, prin comiterea unui amalgam de infracțiuni de către diverse persoane.

Printre dificultăți se numără în primul rând lipsa calității de subiect activ al autorului infracțiunii de spălare a banilor, la prima infracțiune generatoare a sumelor de bani ce au fost spălate. Pentru acestta este necesar a se face dovada legăturii cu autorul acesteia, altfel infracțiunea nu poate fi dovedită. În cazul în care au fost efectuate tranzacții bancare, dificultatea apare în identificarea clienților instituțiilor de credit care au făcut aceste operațiuni.

În același sens se poate contiuna cu slaba prelucrare a sesizărilor ce vin din partea Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spălarii Banilor. Pentru aceasta organele abilitate să preluceze aceste sesizări ar trebui să fie specializate doar în această latură, însă la fel ca cercul vicios din sistemul financiar-bancar și în cadrul cercetării infracțiunii de spălare a banilor este prezent un alt cerc vicios care face ca lanțul în care este angrenată această nfracțiune să nu mai aibă capăt.

Este imperios necesar a exista o colaborare cu Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spălarii Banilor din partea organelor abilitate a-și desfășura activitatea cu acesta, a se îmbunătăți cadrul legislativ în ceea ce privește disciplina financiară, întocmirea documentelor financiar-contabile, bunul mers al sumelor de bani în circuitul bancar și economic în general, înființarea și funcționarea societăților comerciale.

5.Amenințările aduse de criminalitatea economico-financiară sistemului românesc

Odată cu schimbarea regimului politic au fost elaborate și adoptate o serie de măsuri legislative ce au vizat mai multe aspecte printre care: descentralizarea și trecerea la economia de piață, aplicarea prevederile legale privind garantarea și respectarea proprietății private, a legislației referitoare la privatizare și post-privatizare și de asemenea au apărut numeroși agenți economici cu capital privat străin.

De asemenea, în România s-a mai simțit și schimbarea produsă de către integrarea sa în NATO și UE, ceea ce a determinat apariția unor adevărate mutații în domeniul instituțiilor financiar-bancare, a pieței de capital, în domeniul asigurărilor și al reasigurărilor și nu în ultimul rând al instituțiilor bugetare. Astfel a crescut numărul băncilor cu capital privat, s-au extins operațiunilor cu fonduri europene, a început convertirea leului și se resimte apropiata trecere la moneda unică europeană, au început să se dezvolte bursele, s-au liberalizat total prețurile, a apărut o descentralizare a instituțiilor ș.a.. În consecință au apărut noi factori de speculat în manifestarea criminalității economico-financiare.

Consecința imediată a celor expuse este faptul că sunt cauzate imense prejudicii economiilor naționale, bugetului comunitar și celui global. Se impune astfel o continuă specializare a structurilor abilitate să efectueze activitățile necesare în lupta contra criminalității economice-financiare. Toate aceste structuri trebuie să aibă mereu cunoștință de întregul sistem în cauză și mai ales trebuie să îi folosească resursele într-un scop pozitiv. Numai în acest mod se va reuși să se prevină și să se contracareze cu o mai mare eficacitate faptele ilegale care se comit și care ar putea genera adevărate dezastre financiare cu consecințe la nivel național, pe toate planurile, în lipsa celor menționate a fi necesare a se îndeplini.

Se observă clar în zilele noastre ce fel de consecințe a generat acest tip de criminalitate, având în vedere efectele crizei globale resimțimțite de fiecare în parte. În ciuda tuturor aspectelor menționate, factorii de răspundere manifestă un impediment în conștientizarea pericolului deosebit la care se expun statele în general.

Traseul actual al fenomenului actual de criminalitate economico-financiară se manifestă printr-o continuă agresivitate a banului public de către persoanele profitoare de ineficiențele legislative, prin transferuri ilegale de capital, prin neglijențe în administrarea patrimoniului statului, prin bancrute frauduloase, prin abuzuri și neglijențe, prin trafic de influență, dare și luare de mită, falsuri în documentele financiar-contabile, în cele cu privire la exportul și importul, scoaterea din țară de monedă europeană sau altă valută, de aur, metale rare și bunuri din patrimoniul cultural național sau universal, multe fapte grave săvârșite pe fondul corupției și cu legături infracționale internaționale.Și aceste fapte enumerate sunt doar câteva din sfera largă de manifestre.

Traseul privind fenomenul infracțional în domeniul economico-financiar demonstrează faptul că s-au amplificat cazurile de eludare a legii din cauza unei accentuate stări de depreciere a situației economice, a scăderii producției industriale și agricole, a creșterii prețurilor, a inflației și devalorizării monedei naționale, a șomajului, a degradării nivelului de trai și corupției în general.

Sfera infracțiunilor economice a cuprins toate laturile, fiind foarte vastă, pornind de la instituțiile bancare și terminând cu persoana fizică. Cazurile de eludare a legii se referă în principal la fiscalitate, muncă la negru, spălare de bani, acte de abuz și corupție în instituțiile bugetare, ceea ce a determinat o stare de totală neimplicare a factorilor responsabili în protecția intereselor naționale și ale Uniunii Europene.

Cunoașterea legislației din domeniul econnomic atât la nivel național, cât și la nivel european, a situației operative din teren, a metodelor și mijloacelor folosite de infractori este strict necesară pentru intervenția fermă pentru combaterea acestor genuri de fapte, indiferent de forma de proprietate.

În structura internă a fiecărui tip de criminalitate distingem: criminalitatea îndreptată împotriva vieții, sănătății și integrității corporale a persoanei și criminalitatea afacerilor îndreptată împotriva patrimoniului, a proprietății și afacerilor în general, care la rândul ei are o componentă economico-financiară, financiar – bancară, informatică.

România a dobândit statutul de membru al Uniunii Europene în anul 2007. Acest lucru a fost posibil ca urmare a progreselor înregistrate în urma îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Capitolul „Afaceri Interne și Justiție”. Îndeplinirea acestor obiective este și a fost dificilă, însă fără un efort susținut nu se poate ajunge la succes. Efortul major în însușirea obiectivelor presupune și însușirea mijloacelor pentru atingerea acestora. Corelația între legislația națională cu legislația deja creată în cadrul Uniunii Europene trebuie să determine o colaborare instituțională și operațională.

Existența unei piețe comune a criminalității induce sentimentul unei Europe rigide, chiar neputincioase, în reacția de tip legislativ, instituțional și operațional față de extensia celor două tipuri de criminalitate

Criminalitatea pe verticală

Criminalitatea pe orizontală

Criminalitatea pe verticală vizează acțiunile crimei organizate prin care sunt grav afectate interesele economico-financiare ale fiecărui stat în parte, precum și interesele financiare ale Uniunii Europene. În fiecare stat din Uniunea Europeană se finalizează cu succes operațiuni criminale de mare anvergură, veritabile agresiuni la adresa economiilor și finanțelor acestora și implicit a finanțelor și economiei europene. Frauda fiscală, corupția de mare magnitudine, operațiuni de contrabandă, dublate de ingineriile de spălare a banilor și explozia delapidărilor de fonduri sunt realități recunoscute de oficialii și specialiștii tuturor statelor. Ministerul de Interne al Franței preciza în anul 2005, că peste 6 miliarde de euro, bani murdari, intră anual în țară, iar valoarea – în Franța a depășit 40 de miliarde de euro.

Ludovic Francois declara: „este creată deja o mare confuzie între banii murdari și economia legală. Răul este profund și dificil de tratat. Statele sunt neputincioase în fața multiplicării și instantaneității afacerilor frauduloase”.

Criminalitatea pe verticală nu este periculoasă doar prin marele potențial distructiv pe care îl conțin infracțiunile în sine, ci, mai ales, prin faptul că ea prejudiciază grav încrederea participanților la economia de piață, încrederea în statul de drept, în capacitatea acestuia de a asigura ordinea economică și socială. Periculozitatea criminalității pe verticală este amplificată de fuziunea acesteia cu criminalitatea pe orizontală (traficul de droguri, traficul de persoane, pirateria și contrafacerile din domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, falsificarea mijloacelor de plată, traficul cu obiecte și opere de artă), cea care generează o puternică stare de insecuritate a populației.

Perspectiva criminalității economico-financiare este asemănătoare în toate țările lumii, ea nesuportând discrepanțe prea mari de la o țară europeană la alta, sau de la o țară europeană la una din Asia sau SUA.

Cele două forme de criminalitate fac obiectul preocupărilor în cadrul european, în a cărui atenție este criminalitatea stradală (furturi, spargeri, tâlhării, cerșetorie, proxenetism, prostituție, agresiuni fizice etc.), fluxul de criminalitate și oscilațiile greu controlabile ale grupurilor criminale care se adaptează rapid la elementele de noutate din spațiul european.

„București-ul și Sofia au exportat criminalitate și au astupat găurile cu mafia chineză și arabă, perfect îngemănate cu grupurile autohtone, instalate confortabil pe plaja primitoare a balcanismului tradițional”.

Cercetătorii, specialiștii, experții și analiștii din sfera politicului depun eforturi în descifrarea cauzalității acestui fenomen, ceea ce se dovedește a fi o activitate destul de dificilă însă e nevoie de curaj și perseveranță pentru un rezultat fructuos.

O altă abordare a criminalității economico-financiare o constituie organizarea structurilor criminale după modelul unor societăți comerciale orientate spre maximizarea profiturilor și reinvestirea acestora în economia legală. Astfel, în opinia noastră, globalizarea a generat o creștere exponențială atât a economiei legale, la nivel mondial, dar și a activităților ilegale ale grupărilor criminale, care s-au organizat în „antreprize criminale” și a căror necesități financiare sunt acoperite din fonduri care provin din traficul de droguri, de ființe, de organe și nu în ultimul rând din piraterie și contrafacere, care sunt asimilate unei adevărate industrii, un flagel care afectează toate sectoarele economice, și care la nivel mondial însumează o piață de aproximativ 250 miliarde dolari, ceea ce reprezintă aproape 2% din comerțul mondial de mărfuri și servicii.

Criminalitatea economico-financiară suferă în urma depășirii limitelor frontierelor de stat. Efectele acestei depășiri sunt negative și implică adesea încălcări grave ale drepturilor omului, implică uriașe pierderi financiare și mai ales implică daune financiare provocate statelor. Prin aceastea se pune în pericol viața socială și economică și în special sănătatea a numeroase ființe umane. Aceasta reprezintă în realitate o amenințare la adresa securității naționale a statelor, a societății umane în mod concret. Grupările de criminalitate ce și-au extins activitatea în afara frontierelor evoluează pe zi ce trece, pentru ei totul fiind de fapt o provocare în eschivarea față de lupta autorităților naționale și internaționale în ceea ce privește lupta împotriva fenomenului criminal .

Putem observa faptul că grupările criminale acționează în linii mari în mod asemănător oricărui comerciant care prestează servicii sau produce bunuri. Acestea au ca scop final creșterea câștigurilor proprii și reducerea volumului cheltuielilor din totalul veniturilor obținute. Prin urmare, activitățile desfășurate de grupările criminale sunt asemănătoare celor specifice agenților economici din orice sector social-economic actual și implică fie oferirea unor servicii ilegale ca prostituție, jocuri de noroc, plasare de forță de muncă clandestină etc., fie producerea de bunuri falsificate, droguri, armament, țigări sau alcool din contrabandă. Acest proces sre un final reușit dacă sunt implicate persoane care să poată efectua aceste activități, de exemplu femei, copii, muncitori calificați sau necalificați, dealeri, care recurg fie la violență ori șantaj, fie la metode de convingere, incluzând chiar și recompensa bănească sau de altă natură. În ceea ce privește împărțirea veniturilor ilegale rezultate aceasta cuprinde în primul rând satisfacerea nevoilor personale, plătirea personalului angrenat în acest proces, întreținerea materialelor și mijloacelor tehnice necesare și obținerea protecției din partea autorităților de aplicare a legii sau oamenilor politici. Cantitatea de marfă rezultată în urma desfășurării activității de către grupările criminale este folosită pentru asigurarea mărfurilor în circuitul pieței negre, circuit al criminalității economice.

În acest sens se poate defini antrepriza criminală ca fiind „o entitate structurată și specializată care urmărește maximizarea profiturilor prin utilizarea unor mijloace și metode sancționate de lege, în special cea penală, având ca scop asigurarea în grade diferite a satisfacerii nevoilor materiale a membrilor săi, asigurarea protecției activităților desfășurate prin coruperea autorităților și asigurarea mijloacelor necesare reluării procesului criminal pe o scară lărgită”.

Economia legală și cea subterană sunt legate între ele prin numeroase legături manifestate adesea prin intermediul antreprizelor criminale. Acestea le asigură existența și funcționarea amândurora, deoarece în lipsa lor nu ar mai putea exista niciuna iar cei care le întreprind nu ar mai putea beneficia de rodul muncii lor. În procesul de transformare al banilor produși de către aceste entități se asigură dezvoltarea antreprizei criminale.

Având în vedere că ajungem din nou la circuitul spălării banilor, pentru o bună înfătuire a justiției este necesar în primul rând să se producă distrugerea acestor grupări, prin mijloace specifice dar și tragerea la răspundere cu fermitate a membrilor acestor rețele. Acesta este un proces amplu ce implică un efort pornind de la cunoașterea etapelor activităților efectuate de aceste rețele, continuând cu stabilirea circuitului financiar și a metodelor utilizate pentru spălarea banilor în scopul întreruperii definitive a acestor activități, fără posibilitate de reluare.

În urma celor prezentate reiese în mod evident faptul că în lupta de prevenire și combatere a acestor grupări este necesar a se adopta rând pe rând următoarele măsuri:

crearea și adoptarea permanentă a unui cadru legal care să corespundă cerințelor realității

adoptarea unei strategii unitare prin care eforturile de luptă împotriva criminalității realizate de autoritățile naționale să fie interpretate în același sens

inițierea, explorarea și dezvoltarea metodelor și instrumentelor necesare pentru prevenirea și lupta împotriva acestei criminalități ,

identificarea și răspândirea bunelor practici adoptate de diverse structruri abilitate

răspândirea cunoștințelor acumulate în urma prestării activității de aceste structuri către celelalte structuri

dezvoltarea coordonării și cooperării în rândul structurilor responsabile cu aplicarea legii, la nivel național și mondial

implementarea unor strategii eficace de prevenire și control a problemei atât la nivel național cât și mondial

dezvoltarea capacităților operaționale și investigative ale structurilor de aplicare a legii

În opinia prof. C. Ducouloux – Farard „criminalitatea economico-financiară, dincolo de volumele considerabile ale fluxurilor de bani iliciți pe care îi pune în circulație, aduce atingere însăși structurii civile și nu poate fi combătută în mod eficient decât prin măsuri îndreptate nu numai împotriva autorilor infracțiunii, dar și împotriva economiei infracționale și deci a profitului ilicit”.

Viziunea Uniunii Europene prevede crearea unui drept penal european, care să ofere posibilitatea unei abordări unitare a luptei împotriva celor mai grave forme ale criminalității, în care cea mai importantă privește armonizarea sancțiunilor. D. Fontanaud, expert al Comisiei Europene și președinte al Comitetului pentru combaterea criminalității din cadrul Consiliului Europei preciza: „instituirea unor incriminări comune fără o armonizare la nivelul pedepselor ar putea duce la eșec și la menținerea, chiar în cadrul Uniunii Europene, a unor zone de sanctuar, de către organizațiile criminale ar ști cu siguranță cum să profite”.

Conceptul lansat în doctrina franceză privitor la „nevoia de a delega Uniunii Europene o parte mai mare de suveranitate” este determinat de împărțirea economică și monetară a statelor membre Uniunii Europene.

Dacă astăzi vorbim despre o economie europeană, de finanțe europene și de un spațiu integrat specific, logic ar fi să vorbim despre un drept penal european, materializat, potrivit expresiei lui Pradel și Vinciquerra, într-un Cod penal european privind delictele în afaceri – euro-delictele.

Pentru a spori lupta împotriva criminalității economice- financiare specialiștii europeni susțin ideea înființării unui parchet european și adoptarea unui Cod comun.

Însă până la proximele realizări în acest sens, criminalitatea economico-financiară de mare amplitudine rămâne în afara justiției penale, realitate pe care trebuie să o recunoaștem și să ne- asumăm

6. De la criminalitate economico-financiară la criminalitate organizată

Criminalitatea economico-financiară evoluează în criminalitate organizată în mod inconștient de multe ori, însă în urma analizării fenomenului în structura lui se poate înțelege că de fapt această tranziție constitue unul din cele mai grave fenomene cu care se confruntă, în prezent, comunitatea în general.

Această tranziție presupune derularea unor acțiuni criminale mult mai periculoase decât cele obișnuite, care stau la baza criminalității. Ele sunt de fapt verigi dint-un lanț infracțional, ce implică așa cum a mai fost menționat recrutarea de persoane specializate în diverse domenii de activitate, utilizarea tehnologiei pentru a avea acces la informații de orice tip care sunt necesare în săvârșirea ilegalităților, asigurarea unei continuități între participanți și sistemele la care s-a apelat, toate acestea fiind de natură a leza nu numai sistemul economico-financiar, dar și stabilitatea întregii națiuni.

Criminalitatea economico-financiară în universalitatea ei are un impact direct asupra întregii dezvoltări economice și sociale din cadrul unei națiuni. Din cauza acestui aspect se ajunge la situația când oameni corecți dau faliment, un sistem economic matur și sănătos este distrus, iar companiile financiare devin din ce în ce mai ușor pradă celor care realizează venituri ilicite colosale.

Se poate deduce faptul că criminalitatea economico-financiară este dușmanul democrației, deoarece pentru a se putea desfășura în voie liderii criminalității economico-financiare apelează la putere și recurg la îngrădirea libertăților indivizilor prevăzute în primul rând de Constituție și continuând cu celelalte acte normative în vigoare .

În acest cadru amplu al criminalității economico-financiare își face simțită prezența criminalitatea organizate prin agresivitate și periculozitate. Ea este din ce în ce mai activă în toate domeniile vieții, de la social, economic până la politic. Cercul vicios bineînțeles că există prin ascunderea sau diminuarea efectelor sale de către cei care sunt abilitați să asigure măsuri ferme de prevenire și combatere a fenomenului în întregul său.

Aceste structuri periclitează securitatea națională, încrederea, credibilitatea, dezvoltarea și implicit evoluția sistemului economic-social și financiar, precum și a democrației.

Conform Grupului Ad-hoc pentru Crimă organizată al Uniunii Europene,printre caracteristicile esențiale care conferă putere și autoritate crimei organizate se regăsesc:

colaborarea dintre două sau mai multe persoane;

împărțirea clară a responsabilităților;

desfășurarea de acțiuni pe o perioadă lungă sau nedeterminată de timp;

operează conform unei anumite discipline și unui anumit control;

sunt bănuite de infracțiuni grave;

operează la nivel național și internațional;

folosesc, după caz, violențe și alte mijloace de intimidare;

folosesc structuri formale comerciale sau pseudo-comerciale;

își exercită influența în mediul politic, în mass-media, în administrația publică, în sectoarele economiei sau asupra organismelor judiciare;

urmăresc maximizarea profitului și puterea;

Pentru a facilita înțelegerea mai precisă a fenomenului, Grupul Ad-hoc menționează că dacă un grup infracțional prezintă cel puțin șase din aceste caracteristici, între care obligatorii cele referitoare la colaborarea dintre două sau mai multe persoane, comiterea de infracțiuni grave și urmărirea profitului și a puterii, el poate fi considerat implicat în crima organizată.

7.Factorii care genereaza și amplifică criminalitatea economico-financiară

Obiectivul cercetării criminologice a fenomenului criminalității economico-financiare privește identificarea și analizarea cauzelor de ordin subiectiv și obiectiv, care determină săvârșirea unor infracțiuni și de asemenea stabilirea unor măsuri și programe eficiente de prevenire și combatere a acestui fenomen.

Fenomenul criminalității economico-financiare cuprinde o complexitate atât în ansamblul său cât și pe diferite forme de manifestare, în virtutea căreia pot fi explicate nu numai avalanșa infracțională ci și evoluția sa. Etiologia discordanței sociale între normele legale și infracționalitate în general nu poate fi abordată în termenii unor indicatori luați separat, ci doar ținându-se seama de interacțiunea factorilor bio-psiho-sociali.

Factorii criminogeni se grupează și se pot identifica pe mai multe nivele, de la cel mai mic la cel mai mare, iar modul lor de a interacționa reciproc denotă o complexitate generală cât și una specifică a faptelor ilicite.

Trecerea de la un sistem politic la altul, de la untip de economie la altul a reprezentat un proces complex și dificil, uneori antagonic, de transformări și schimbări radicale care degenerează dintr-o dezorganizare socială. Prin urmare, cauzele de ordin individual și social ale criminalității economico- financiare trebuie transpuse imaginii de ansamblu al fiecărei țări în parte, acestea aflându-se în strânsă depedență.

În ciuda faptului că criminalitatea economico-financiară este un fenomen complex și chiar global, aceasta nu înseamnă faptul că fenomenul se manifestă în aceeași manieră peste tot, deoarece factorii economici, sociali, politici, culturali și comportamentali își pun amprenta decisiv, generând diferențe.

În altă ordine de idei, criminalitatea economico-financiară trebuie analizată atât la nivel de dimensiune sau de forme de manifestare, în funcție de contextul economico-social.

Principalii factori generatori ai criminalității economico-financiare pot fi structurați astfel:

a. contextul economic.

În interesul apărării intereselor societății sale, reprezentantul acesteia, de obicei administrator al acestei societăți, în situația în care se află în dificultate de ordin financiar va apela la întocmirea unor documente financiar- contabile mai puțin legale ori va recurge la practicarea copruției. Apare adesea în acest sens și fenomenul firmelor fantomă, cel mai mult în perioadele oportune când intervine posibilitatea realizării unor profituri uriașe prin folosirea acestor firme fantomă.

b. intervenția statului pe piață.

În acest sens își face simțită prezența birocrația și ansamblul legislativ care fac ca orice cerință a persoanelor să fie întâmpinată de diverse bariere, spre exemplu se poate prezenta cazul criteriilor care selectează drastic persoanele care își exercită dreptul de a obține credite și care fără prezentarea unor evidențe contabile corespunzătoare nu li se poate satisface dorința prezentată. Aceste bariere coroborate cu lipsa verificării condițiilor necesare obținerii acestor drepturi de către instituțiile abiliatate, dau nașetere unor tentații din partea reprezentanților societăților comerciale de a recurge la diverse mijloace frauduloase pentru a le obține.

c. forma juridică a întreprinderii.

Fenomenul criminalității economico-financiare este influențat și de statutul juridic al societății comerciale deoarece directorul unei societăți comerciale are o răspundere limitată față de creditorii societății conform legislației, dar, în același timp, pe lângă cele prevăzute în aceasta el se consideră proprietar de fapt și de drept al patrimoniului acestei societăți.

d. mediul afacerilor.

Mediul afacerilor devine factor criminogen în măsura în care nu se ține cont de nimic și se urmărește doar obținerea profitului. În mod natural sunt eludate aspecte legislative și apare încadrarea în cadrul grupului de infractori.

e. imperfecțiunile sistemului juridic.

Imperfecțiunile sistemului legislaiv sunt depistate și ulterior speculate de către specialiștii în domeniul afacerilor deoarece ei dețin atât capacitatea cât și interesul de a face acest lucru. Tocmai de aceea ar trebui contracarat de către altă echipă de specialiști și adoptarea unor acte normative în balanță care să acopere orice incriminare imprecisă și lacunară din domeniul economico-financiar.

f. sărăcia

Tendința generală a oamenilor în individualitatea lor de a acumula sub orice formă și cu orice preț un venit cu scopul eschivării de sărăcie determină o anumită toleranță față de criminalitate îm general și constituirea de organizații criminale deosebit de periculoase prin recrutarea de noi membrii pentru întărirea organizațiilor criminale deja existente. Se deduce o orientare antisocială a personalității, percepută ca o excelentă oportunitate pentru comiterea unor delicte orientate spre profit.

Putem conchide faptul că apariția și amplificarea criminalității economico-financiare este influențată de factori multiplii și deosebit de complecși, aceasta fiind de fapt favorizată de criza de autoritate și credibilitate a unor instituții, de toleranța manifestată de cei care controlează aplicarea legii, de slaba influență a normelor legale asupra conduitei indivizilor precum și de lipsa unor reglementări legale specifice care să fie împotriva oricăror forme de manifestare a criminalității.

Criminalitatea economico-financiară își mai are originea în descentralizarea deciziilor și a structurilor administrative, în funcționarea autonomă și liberă a economiei instituțiilor publice și a societăților comerciale, în situația în care organele de control dovedesc o lipsă de fermitate și de autoritate, precum și în manisfestarea unei atitudini de festina lente în restabilirea legalității încălcate în absența unei legislații corespunzătoare. Se mai poate adăuga lipsa de moralitate ai unor funcționari ai statului.

Toate acestea demoralizează întreaga populație a unei țări prin întregul cadru din punct de vedere economic, juridic, moral, politic și religios slab impunătător, deoarece determină împărțirea societății în două poziții antagonice:populația săracă care crede în moralitate și legalitate în continuare și populația bogată și cea în curs de îmbogățire, favorizată uneori de putere și care ignoră legalitatea recurgând la căi ilicite pentru obținerea profiturilor lor.

8.Impactul criminalității economice-financiare

Impactul criminalității economice-finaciare este unul negativ asupra întregii societății, auspra tutror structurilor sale, asupra tuturor domeniilor care o alcătuies și asupra populației în general. Acest lucru este posibil deoarece prin acestă formă de încălcare a legii se consumă în mod ilicit bunuri și servicii, care nu pot fi consumate altfel, sunt implicate costuri mari în activitatea de prevenire și soluționare a infracțiunilor de orice natură din acest domeniu, este slăbită încrederea la nivel general a populației, intervine frustrarea în rândul opreatorilor economici și a funcționarilor din instituțiile statului etc.

Apelându-se la un model econometric se pot evalua efectelor criminalității economice asupra dezvoltării economice , ocazie cu care se poate înțelege faptul că aceasta are un caracterul preponderent organizat.

8.1.Studiu asupra impactului economiei ROMÂNIEI manifestat din cauza economiei subterane

Din articolul prezentat de Manole Sorin Daniel cu privire la estimările asupra mărimii economiei subterane a României din perioada 1999 – 2012 (ca procente din PIB), realizate de Schneider cu ajutorul metodei MIMIC se poate înțelege că pentru a determina rezultatul final al acestei metodologii se demarează un proces destul de dificil, mai ales că datele din 2011 referitoare la acest fenomen sunt analizate comparativ cu datele obținute pentru alte 30 state din Europa. De asemenea, pentru a evidenția dificultatea demersului științific de evaluare a dimensiunii economiei subterane, dar mai ales pentru a vedea în ce constă în esență acest demers, este schițată metodologia MIMIC – procedura cel mai mult folosită de Schneider în studiile din ultimii ani. Utilizând un model de regresie liniară, în finalul articolului se realizează o prognoză pentru a determina mărimea economiei subterane a României în anul 2013.

În acest articol se prezintă de asemenea faptul că au fost identificate și analizate cele mai cunoscute metode de estimare a acesteia (Modelul MIMIC (multiple indicators-multiple causes), Modelul DYMIMIC (dynamic multiple indicators-multiple causes), metodologia Institutului Național de Statistică (INS)).

Conform estimării Institutului Național de Statistică, în primii ani și în ultimii ani ai perioadei studiate (1990-2010), economia subterană se situează la aproximativ 20 procente din PIB.

În același timp, estimările lui Schneider, bazate pe modelul MIMIC, evaluează economia subterană la circa 34% din PIB, în primii ani și la aproximativ 30%, în ultimii ani ai perioadei în discuție. Din mai multe motive, estimările lui Schneider sunt mai credibile decât celelalte estimări.

În România, competența prevenirii, combaterii, investigării faptelor de criminalitate economico-financiară organizată este partajată între mai multe autorități, care din păcate, nu se sincronizează suficient, ceea ce face ca în numeroase situații să existe suprapuneri și cauzele să nu fie investigate cu celeritate de către autoritățile competente.

Studiul criminalității economice cu ajutorul unor modele economico-matematice este un domeniu care nu a fost suficient explorat nici la nivel internațional. La nivel național, nu există lucrări de specialitate care să urmărească analizarea impactului criminalității asupra dezvoltării economice. Modelul realizat în lucrare a oferit rezultate foarte bune, având în vedere volumul redus de date existente. Prin urmare, acesta constituie un punct de plecare fezabil pentru viitoare cercetări, oferind fără nicio îndoială un puternic caracter de originalitate prezentei lucrări.

În literatura de specialitate, există mai multe denumiri sub care este cunoscută economia subterană, ca, de exemplu, economie ascunsă, economie din umbră, economie duală, economie paralelă, economie gri, economie ilegală, contraeconomie etc. (Brașoveanu, 2010).

Totodată, întâlnim numeroase definiții pentru economia subterană, însă niciuna nu este acceptată unanim. Pe de-o parte, definițiile diferă ca rezultat al variatelor metodologii utilizate pentru evaluarea mărimii ei, iar, pe de altă parte, există dezacord și cu privire la definirea activităților economiei subterane (Schneider și Enste, 2000).

Conform unei definiții concise (Choi și Thum, 2005), economia subterană este constituită din activitățile care nu sunt înregistrate în statisticile guvernamentale. Economia subterană este constituită din toate activitățile economice neînregistrate, care, altfel, ar contribui la produsul intern brut calculat (sau observat), conform unei definiții de lucru utilizată în mod obișnuit (Schneider et al., 2010a).

Într-o altă definiție (Feige, 1994), economia subterană cuprinde activitățile care sunt rezultatul unor tranzacții cu bunuri și servicii ilegale sau al unor infracțiuni de evaziune fiscală.

Schneider, care folosește pentru economia subterană termenul de economie din umbră, a estimat în mai multe lucrări dimensiunea anuală a acesteia (ca procent din produsul intern brut), pentru multe țări de pe glob, pe diverse perioade.

Economia subterană are impact negativ asupra încasărilor fiscale, asupra produsului intern brut și, implicit, asupra creșterii economice. În mod evident, acest impact este cu atât mai puternic, cu cât dimensiunea economiei subterane este mai mare

. Din aceste motive, devine foarte importantă problema cauzelor economiei subterane. Principalii factori determinanți ai economiei subterane (Schneider și Savasan, 2007b) sunt:

– presiunea fiscalității și a contribuțiilor de asigurări sociale;

– presiunea reglementărilor impuse de stat;

– serviciile sectorului public.

În altă ordine de idei, economia subterană a României se caracterizează prin evaziune fiscală, ocupare ilegală a forței de muncă, relații cu crima organizată și terorismul și implicare în aproape toate domeniile infracționalității economice (Ghițescu și Banciu, 2001).

2. Dimensiunile economiei subterane a României

Economia subterană este un fenomen răspândit în toată lumea, dar amploarea ei diferă mult de la o țară la alta, lucru ce poate fi constatat studiind dimensiunile economiei subterane, evaluate ca procente din PIB, pentru 31 țări din Europa, în anii 2011 și 2012 (tabelul nr. 1).

Tabelul nr.1.Economia subterană exprimată ca procent din PIB pentru 31 țări din Europa, în anii 2011 și 2012

Sursa: Schneider (2011).

Analiza care urmează se va referi numai la date din anul 2011, pentru că evaluările din anul 2012 s-au făcut pe bază de prognoze ale unor indicatori macroeconomici și pentru că evaluările din anii 2012 și 2011 diferă puțin între ele. Astfel, constatăm că țara noastră se situează pe penultimul loc, în fața Bulgariei, cu o economie subterană evaluată la 29,6% din PIB. De asemenea, ponderea în PIB pentru România este cu 10,3 procente mai mare decât media ponderilor celor 31 state europene (19,3%).

Pentru estimarea economiei subterane se pot utiliza mai multe metode, ca, de exemplu: modelul MIMIC (multiple indicators-multiple causes), modelul DYMIMIC (dynamic multiple indicators-multiple causes), metodologia Institutului Național de Statistică (INS).

Analizând evoluția mărimii economiei subterane a României, exprimată ca procent din PIB, în perioada 1999-2010, conform estimărilor Institutului Național de Statistică (INS) și ale lui Schneider (tabelul nr. 2 și figura nr. 2), se observă că cele două evaluări diferă foarte mult, înregistrându-se diferențe de 14-17 procente în favoarea primei estimări în perioada 1999-2007 și de circa 10 procente în favoarea aceleiași estimări în perioada 2008-2010.

Conform estimării INS, economia subterană este de aproximativ 20 procente din PIB, în primii ani și în ultimii ani ai perioadei în discuție, are un trend descrescător până la 14,5%, în perioada 1999 – 2004 și crește aproape în permanență în perioada 2005 – 2010.

Totodată, remarcăm că estimările lui Schneider, bazate pe modelul MIMIC, situează economia subterană pe la circa 34% din PIB în primii ani ai perioadei studiate (valoarea maximă de 34,4% atinsă în anul 2000) și pe la circa 30% din PIB în ultimii ani ai perioadei (valoarea minimă de 29,4% atinsă în anii 2008 și 2009), tendința generală fiind de scădere a dimensiunii acesteia.

Totodată, remarcăm că ponderea în PIB a economiei subterane este mai mică de 10% numai pentru 4 state: Elveția, Austria, Luxemburg, Olanda, iar alte 8 țări au această pondere cuprinsă între 10% și 15%: Marea Britanie, Franța, Irlanda, Finlanda, Germania, Danemarca, Suedia, Norvegia.

35

30

25

20

15

10

5

0

2011 2012

Sursa: realizat de autor pe baza datelor din Tabelul nr. 1.

Tabelul nr.2.Economia subterană exprimată ca procent din PIB-ul României, în perioada 1999-2010

Sursa: Guvernul României (2011) – pentru evaluare INS; Schneider et al (2010a) – pentru evaluare Schneider, în perioada 1999-2007;Schneider (2011) – pentru evaluare Schneider, în perioada 2008-2010.

Valorile determinate prin metodologia MIMIC sunt mai credibile decât cele determinate prin metodologia mai simplă a Institutului Național de Statistică, atât ca trend, cât și ca valori în sine. De asemenea, se poate constata că în ultimii doi ani valorile celor două serii de date se apropie.

Evaluarea economiei subterane a României a stat în atenția mai multor cercetători români. Conform unui studiu (Albu, 2008), în perioada 2000 – 2006, veniturile informale descresc în România de la 22,3-22,8% din totalul veniturilor gospodăriilor la 16,3-17,5%. Metodologia folosită se bazează pe modelul evaziunii fiscale dedicat estimării economiei subterane (Allingham și Sandmo, 1972). 35

30

25

20

15

10

199920002001200220032004200520062007 2008 2009 2010

INSchneider

Sursa: realizat de autor pe baza datelor din Tabelul nr. 2.

Figura nr. 2. Mărimea economiei subterane a României, în perioada 1999 – 2010, în evaluările INS și Schneider (ca procent din PIB)

3. Metodologia MIMIC

Pentru descrierea sumară a metodologiei MIMIC (multiple indicators-multiple causes), pornim de la premisa că efectele economiei subterane se fac simțite simultan în producție, muncă și piețele financiare (Schneider et al, 2010b). Metodologia constă în considerarea mai multor cauze care determină existența și mărimea economiei subterane, dar și a mai multor efecte ale acesteia în timp.

Conform metodologiei, economia subterană este definită cu ajutorul unei variabile latente (ce nu este direct observabilă, motiv pentru care se mai numește și variabilă neobservabilă), care intră în componența unor relații funcționale, în care celelalte variabile sunt observabile (măsurabile). Variabilele observabile din aceste relații funcționale sunt variabile cauzale(explicative)și indicatori.

Modelul este format din două părți: ecuația de structură și modelul de măsurare. Ecuația de structură exprimă, printr-o relație de regresie liniară, variabila latentă în funcție de variabilele cauzale. Modelul de măsurare se compune din mai multe ecuații de regresie liniară, în care indicatorii sunt exprimați în funcție de variabila latentă.

Modalitatea de estimare a dimensiunii economiei subterane necesită parcurgerea mai multor pași, care vor fi evidențiați în continuare (Schneider et al, 2010b). Primul pas constă în verificarea statistică a relațiilor dintre variabila latentă – variabilele cauzale și indicatori – variabila latentă. După identificarea relațiilor și estimarea parametrilor, se calculează indicele MIMIC, pe baza rezultatelor furnizate de model. Analiza făcută asigură numai estimații relative, nu absolute, ale dimensiunii economiei subterane. De aceea, mai este necesară o procedură de comparare (benchmarking), pentru a calcula valorile absolute ale dimensiunii economiei subterane.

Metoda MIMIC se aplică, în general, pe un eșantion mare de țări și pe o perioadă de mai mulți ani. Ca variabile cauzale, se pot considera, de exemplu: libertatea fiscală, libertatea de afaceri, indicele libertății economice (toate trei sunt indici calculați de Heritage Foundation), ponderea impozitelor directe în veniturile fiscale, ponderea impozitelor indirecte în veniturile fiscale, ponderea cheltuielilor cu consumul final guvernamental în PIB, eficacitatea guvernului (din Indicatorii mondiali de guvernare), rata șomajului, PIB-ul pe cap de locuitor, rata inflației etc. Ca indicatori, putem menționa: PIB-ul pe cap de locuitor, rata de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor, rata de participare a forței de muncă, indicele de creștere a ratei de participare a forței de muncă etc.

Metoda folosită de Schneider în studiile realizate în ultimii ani este metoda MIMIC. De altfel, cele mai utilizate metode pentru evaluarea mărimii economiei subterane sunt metodele MIMIC și DYMIMIC.

4. Prognoză a mărimii economiei subterane a României

Pentru a obține o prognoză a procentului din PIB al economiei subterane a României, este necesar ca mai întâi să se stabilească o dependență a acestuia de factorul timp. În mod evident, asupra economiei subterane acționează și alte variabile, dar va trebui să arătăm că timpul este factor esențial. Evaluările econometrice necesare s-au realizat cu ajutorul pachetului de programe EViews 6.

Rezultatele obținute la aceste teste econometrice conduc la acceptarea modelului. Prin urmare, modelul poate fi utilizat în prognoza economică. Prognoza pe baza unui model econometric se bazează pe supoziția că influențele tuturor factorilor se mențin și în viitor, așa cum sunt exprimate de estimațiile coeficienților modelului pentru perioada din trecut corespunzătoare datelor utilizate (Pecican, 2006, pag. 89).

Prin urmare, valoarea prognozată a mărimii economiei subterane a României în anul 2013 este 28,05% din PIB.

5. Concluzii

Economia subterană este prezentă în toate țările din lume și ajunge la mărimi remarcabile, din moment ce valoarea medie pentru 31 de state reprezentative din Europa ajunge la 19,3% din PIB-ul oficial în anul 2011. În cazul României, ponderea economiei subterane în PIB este de aproape 30%, ceea ce reprezintă un fapt îngrijorător. În același timp, se poate constata o scădere ușoară a dimensiunii economiei subterane a țării noastre în

ultimii ani.

Estimarea economiei subterane este o chestiune dificilă, în acest scop putând fi folosite mai multe metode, care furnizează rezultate ce diferă, uneori, chiar mult între ele. Economia subterană este un subiect foarte controversat: există dezacorduri cu privire la definiția activităților acesteia, la procedurile de estimare a dimensiunilor ei și la folosirea acestor estimații în analize economice (Schneider 2007a). Dacă ne referim la metoda MIMIC, dificultatea rezidă și din identificarea cauzelor și a indicatorilor economiei subterane.

În altă ordine de idei, este evident că o mare provocare pentru guvernul României este aceea de a întreprinde măsuri politice eficiente pentru a face mai puțin atractivă activitatea din zona economiei subterane, astfel încât să fie mai atractivă activitatea din zona economiei oficiale. Implementarea cu succes a unor astfel de politici ar conduce la o reducere a mărimii economiei subterane. Un impact deosebit asupra economiei subterane o are nivelul fiscalității, care în cazul în care este prea ridicat, are o influență negativă asupra acesteia.

9.Comparație între prognoza de toamnă a anului 2014 și prognoza de iarnă a anului 2015 privind economia României

În cazul României se poate prognoza faptul că în anul 2015 va fi o creștere economică de 2,7%, conform Prognozei de iarna 2015 a Comisiei  Europene, care indica o îmbunătățire cu 0,3 puncte procentuale a estimării avansului țării față de Prognoza de toamnă emisă în anul 2014. Mai mult, conflictul Rusia-Ucraina influențează negativ economia României.

"Creșterea economică a României este prognozată să rămână robustă în 2015 și 2016, în principal datorită consumului intern acompaniat de o piață a muncii stabilă. După un declin abrupt în 2014, inflația este așteptată să rămână moderată în orizontul de prognozare. Consolidarea fiscală urmează să continue în 2015". 

Comisia Europeană a estimat în cazul României o creștere economică de 2,7% în anul 2015, superioară și  prognozei pe care Guvernul și-a fundamentat bugetul în acest an, respectiv de 2,5%. 

Conform noii estimări a Comisiei Europene, în anul 2014, România a reușit o creștere economică de 3%, datorită unui consum intern mai mare decât era așteptat si a exporturilor, însă avansul produsului intern brut (PIB) românesc a fost estompat din cauza lipsei investitiilor.  În anul 2015, România ar urma să aibă o creștere economică de 2,7% , iar în anul 2016 de 2,9%, alimentată de consumul intern, precum și de recuperarea economiei globale. 

Ca urmare a creșterii încrederii investitorilor în economia românească, odată cu reducerea contribuțiilor la asigurările sociale și cu scăderea taxei pe construcțiile speciale și cu neimpozitarea profitului reinvestit, România ar urma să cunoască în 2015 România o creștere a investițiilor.

De asemenea, Comisia prevede o creștere a investițiilor publice, acestea urmând să fie susținute și de proiectele europene, Comisia așteptând o accelerare a absorbției fondurilor UE de către România. În privința exporturilor, după o contribuție netă pozitivă în anul 2014, acestea sunt prognozate să-și continue creșterea și în 2015 si 2016, datorită redresării situației economice a principalilor parteneri comerciali ai României. În prognoza de toamna din anul 2014, Comisia vedea o contribuție negativă, de -0,2 puncte procentuale a comerțului internațional al României în creșterea economică a țării. 

Creșterea exporturilor în 2015 si 2016 va fi însă însoțită de o majorare și mai viguroasă a importurilor, motiv pentru care, trăgând linia, Comisia consideră că exportul net va avea influență zero asupra creșterile conomice.

"In 2016, contributia neta a exporturilor la cresterea economica este asteptata sa o ia pe o usoara panta negativa" sunt avertizările Comisiei. Daca în 2014, exporturile au avut o contribuție de 0,6 puncte procentuale la creșterea economică de 3%, în 2015 toată creșterea economică, de 2,7%, ar urma să fie pusă pe seama consumului intern, dupa cum reiese din Prognoza de iarna. 

Totodata, Comisia Europeana se asteapta sa vada o scadere a cheltuielilor bugetare in anul 2015, fata de 2014, care a fost un an electoral. 

În ansamblu, UE ar urma să aibă o creștere medie de 1,7% în anul 2015 și 2,1% în 2016, potrivit Prognozei de iarna 2015 a Comisiei Europene. Procentual, România va continua să aibă o creștere economică mult peste media UE, însă nominal optimismul este estompat de valoarea scăzută a economiei noastre, cu decalaje istorice mari față de celelalte state europene.

10.Evaziunea fiscală

Conform DEX, evaziunea fiscală poate fi definită ca sustragere prin orice mijloace de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetelor de stat de către persoanele fizice și juridice, care realizează venituri impozabile, conform reglementărilor fiscale.

Astfel, putem defini în mod general faptul că evaziunea fiscală este de fapt totalitatea procedeelor ilicite sau licite cu ajutorul cărora persoanele fizice sau juridice, sustrag în total sau în parte materia impozabilă și constă în neîndeplinirea voită a obligațiilor fiscale de către contribuabil.

Evaziunea fiscală este o formă importantă a criminalității economico-financiare, cu două componente:

-frauda fiscală-faptă de natură penală și pedepsită de legea penală

-evaziunea permisă sau evaziunea fiscală- care poate fi contravenție sau nu a fost prevăzută de legiuitor.

Din punct de vedere legislativ, evaziunea fiscală este definită de legea 241 din anul 2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale astfel:

Art. 3 
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intenție sau din culpă, documentele de evidență contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control.

Art. 4

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.

Art. 5

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

Art. 6

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Art. 7

(1) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 ani la 7 ani si interzicerea unor drepturi detinerea sau punerea in circulatie, fara drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate in domeniul fiscal, cu regim special.

(2) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 12 ani si interzicerea unor drepturi tiparirea, detinerea sau punerea in circulatie, cu stiinta, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate in domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.

Art. 8

(1) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 10 ani si interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinta de catre contribuabil a impozitelor, taxelor sau contributiilor, avand ca rezultat obtinerea, fara drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensari datorate bugetului general consolidat.

(2) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 5 ani la 15 ani si interzicerea unor drepturi asocierea in vederea savarsirii faptei prevazute la alin. (1).

(3) Tentativa faptelor prevazute la alin. (1) si (2) se pedepseste.

Art. 9

(1) Constituie infractiuni de evaziune fiscala si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 ani la 8 ani si interzicerea unor drepturi urmatoarele fapte savarsite in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidentierea, in actele contabile sau in alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidente contabile duble, folosindu-se inscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau instrainarea de catre debitor ori de catre terte persoane a bunurilor sechestrate in conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala si ale Codului de procedura penala.

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

2. Formele fraudei fiscale

Frauda fiscală poate fi împărțită în funcție de mai multe criterii:

a) în funcție de categoria contribuabilului se manifestă frauda fiscală săvârșită de persoane fizice și frauda fiscală săvârșită de persoane juridice;

b)în funcție de categoria de contribuabili se distinge evaziunea fiscală prin sustragerea de la plata impozitului pe profit, TVA, impozit pe salarii, accize, prin instrumente oferite de contabilitate;

c)din punct de vedere al sancțiunii, există o diferență între fraudă fiscală administrativă și frauda fiscală penală;

d)din punct de vedere fiscal, există frauda în momentul plății obligației fiscale, precum și frauda la așezarea venitului;

e)din punct de vedere material se disting fraude prin disimularea materiei impozabile și prin majorarea cheltuielilor deductibile;

f)din punct de vedere al autorilor fraudei există fraude comise de persoane fizice și fraude comise de persoane juridice;

g)din punct de vedere cantitativ există frauda artizanală și frauda industrială.

3. Cauzele evaziunii fiscale

a. Presiunea fiscală

Prof. univ. dr., director general adjunct al Institutului Bancar Român, cercetător științific gradul I la Centrul de Cercetări Financiare și Monetare – „Victor Slăvescu”, ACADEMIA ROMÂNĂ în CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND EVAZIUNEA FISCALĂ VS FRAUDA FISCALĂ relatează faptul că prin presiune fiscală se înțelege raportul dintre veniturile fiscale și PIB

În momentul în care presiunea fiscală medie este în creștere, contribuabilul poate alege să se sustragă acestei fiscalități, fie în totalitate, fie în parte, apelând la evaziune fiscală deși activitatea sa rămâne în economia oficială. Pragul la care un contribuabil se poate decide să evazioneze fiscal, e infleunțat de sectorul de activitate cât și de aspecte psihologice sau culturale. Stabilirea acestui prag se poate aprecia pe baza modelului Laffer sau a curbei Laffer.

Curba Laffer modelează dinamica veniturilor fiscale (Vf) ale bugetului de stat în funcție de presiunea fiscală medie din economie (pf): Vf = f(pf). Se presupune că dinamica veniturilor fiscale urmărește, în sens invers, dinamica comportamentului evazionist: cu cât scad mai mult veniturile fiscale, cu atât se poate considera că s-a extins mai mult evaziunea fiscală.

b. Implicarea superficială a organelor de control sau slăbiciunea administrației fiscale

Indiferent de fluctuația presiunii fiscale contribuabilul economic poate practica evaziunea fiscală și în cazul în care sancțiunea este mică sau probabilitatea de a fi identificat și sancționat este mică. Corupția, incapacitatea logistică sau profesională pot genera slăbiciunea administrației fiscale, însă indiferent de cauza slăbiciunii administrației fiscale în momentul când este depistată de către contribuabil va fi speculată și va săvârși evaziune fiscală. Slăbiciunea administrației fiscale are drept efect reducerea gradului de colectare a obligațiilor bugetare, prejudiciindu-se astfel statul.

c. Hazardul moral (facilitățile fiscale)

Hazardul moral apare în situația existenței sau promisiunii facilităților fiscale, al căror efect este reducerea sarcinii fiscale. În momentul în care contribuabilii primesc asemenea facilități fiscale se naște speranța primirii de alte noi facilități, prin aceasta apărând un comportament menit să evazioneze fiscal.

Acordarea facilităților fiscale deformează comportamentul fiscal nu numai pe termen scurt ci și pe termen lung, deoarece creează o cultură specifică evazionistă, precum și așteptări cu privire la facilitățile fiscale și prejudiciază interesele financiare ale statului chiar de către statul însuși.

Prin acordarea facilităților fiscale nu se generează evaziune fiscală la nivelul contribuabililor, ci la nivelul bugetului de stat. Astfel, se poate spune că la nivelul statului însăși se produce o evaziune fiscală.

d.Imitarea

Imitarea este un factor generator de evaziune fiscală nesănătos dar cu o mare forță statistică. Se poate produce în masă și este dificil de controlat. Efectul de turmă se aplică și în cazul contribuabililor care observând pe alți contribuabili, evazioniști, care nu au suportat costuri mari pentru infracțiunile săvârșite de către aceștia vor fi determinați să se comporte evazionist în speranța unui situații similare. Acest comportament este contagios, iar puterea de propagare este destul de consistentă, ea depinzând, îndeosebi, de factori culturali dar și de factori instituționali.

În mod cert forța administrației fiscale și forța contagiunii sunt invers proporționale în producerea evaziunii fiscale totale.

Între aceste cauze există mai multe relații, în primul rând de proporționalitate directă, apoi de intercondiționare.

Astfel, cu cât administrația fiscală este mai slabă, cu atât contagiunea este mai mare, creșterea presiunii fiscale putând conduce la necesitatea acordării de noi facilități fiscale, pentru a opri efectul de curbă Laffer, ceea ce sporește hazardul moral. Creșterea presiunii fiscale poate fi atrasă odată cu diminuarea administrației fiscale, pentru a contracara scăderea încasărilor bugetare.

e. lacunele legislative sau incertitudinea legislativă ce a însoțit mutațiile economice, împreună cu divizarea economică necontrolată, apariția unor mici întreprinderi cu activitate temporară

f.atitudinea tolerantă a populației și a populației față de încălcarea reglementărilor

g.necunoașterea sau ignorarea legislației fiscale și a obligațiilor care recurg din aplicarea acesteia, coroborată cu interpretarea sau ignorarea legislației fiscale

Despre conceptul de fraudă fiscală

Conform Legii nr. 87 din anul 1994, evaziunea fiscală reprezinta sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contributiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice si persoanele juridice române sau străine, denumite în cuprinsul legii contribuabili.

Frauda fiscală reprezintă așa-numita evaziune fiscală ilegală (ilicită). Frauda fiscală se află în conexiune strânsă cu economia subterană, cu corupția și cu imoralitatea fiscală.

Așadar, deși, în principiu, evaziunea fiscală este sinonim cu frauda fiscală, atunci când intenția (adică natura deliberativă a cazului) nu este sau nu poate fi dovedită, acceptăm că este vorba despre evaziune fiscală, în caz contrar fiind vorba despre fraudă fiscală.

Din punct de vedere al răspândirii, evaziunea fiscală se întâlnește atât pe plan național, cât și pe cel internațional, reprezentând una dintre cele mai răspândite infracțiuni cu caracter economic.Formele acesteia se manifestă prin ținerea unor registre contabile nereale, distrugerea voită a unor documente care pot ajuta la aflarea adevărului privind livrările de mărfuri, prețurile practicate, comisioanele încasate sau plătite, etc.; întocmirea de documente de plată fictive; modificarea nejustificată a prețurilor de aprovizionare și a cheltuielilor de transport, manipulare și depozitare; întocmirea unor declarații vamale false la importul sau exportul de mărfuri; întocmirea de declarații de impunere false, când cu buna știință nu sunt menționate decât o parte din veniturile realizate.

11.Concluzii

Criminalitatea comportă numeroase definiții, dat fiind faptul că există mai multe concepte despre tipurile de criminalitate (de drept comun, cea a afacerilor, organizată etc.). Astfel, există o corelație și interdependență între criminalitatea economico-financiară și o serie de mecanisme distructive și de dereglare politică, morală, normativă și culturală ce se manifestă la nivel statal. Criminalitatea este favorizată de facilitățile oferite de structurile politice, sociale și economice ale unei țări împreună cu insuficiența și, uneori, ineficiența controlului legitim.

Din punct de vedere juridic criminalitatea se referă la faptele care sunt incriminate și sancționate ca infracțiuni, în momentul când întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii.

Criminalitatea economico-financiară este orientată spre profit, având tendința de a dobândi un caracter global, exploziv și organizat. Ea agresează economia în ansamblul ei, alcătuindu-se și amplificându-se neîncetat în fraude de o mare diversitate și complexitate în ceea ce privește aspectul numărului de participanți, metodelor folosite, prejudiciilor cauzate și a importanței agenților economici și a instituțiilor vizate.

Factorii care influențează criminalitatea sunt multiplii dintre care cei ai importanți se pot rezuma la contextul economic, intervenția statului pe piață, forma juridică a întreprinderii, mediul afacerilor, imperfecțiunile sistemului juridic și sărăcia.

În prezent, în urma evaluării efectelor criminalității economice-financiare asupra dezvoltării economice pe baza unui model econometric nu se poate ignora caracterul preponderent organizat al acesteia.

Comparând reacția societății față de infracționalitatea în afaceri cu reacția față de infracționalitatea clasică se observă faptul că criminalitatea economică se desfășoară în contextul vieții economice, a afacerilor și a finanțelor, prin metode și mijloace care nu fac, în principiu, apel la forță și la violență fizică, astfel că acest tip de criminalitate nu este cunoscut, iar când este cunoscut este tratat cu indiferență.

Sfera infracțiunilor economice a cuprins toate laturile, pornind de la instituțiile bancare și terminând cu persoana fizică autorizată. Cazurile de eludare a legii se referă în principal la fiscalitate, muncă la negru, spălare de bani, acte de abuz și corupție în instituțiile bugetare, ceea ce implică o stare de totală neimplicare a factorilor responsabili în protecția intereselor naționale și ale Uniunii Europene.

Cunoașterea legislației economice atât la nivel național cât și la nivel european, a situației operative din teren, a metodelor și mijloacelor folosite de infractori, este strict necesară pentru intervenția fermă în combaterea acestor genuri de fapte, indiferent de forma de proprietate.

12.Bibliografie

1.Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006,

2. Raymond Kendal – Interpolul și lupta împotriva criminalității organizate transnaționale, Studiu publicat în„Criminalitatea organizată”, coordonator Marcel Lectere, Editura La documentation Francaise, Paris, 1996

3.Jean Claude Monet – Criminalitatea organizată, , 1996

4. Raymond Gassin – Criminologie, Editura Dalloz, , 2004.

5. Valerian Cioclei – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalității organizate, în Culegerea de materiale „Proiectul Tempus Jep”, București, 2001, pag. 140-141.

6. Studiu apărut în Revue de science crimelle et de droit penal compare, nr.4/1997, pag.90-92.

7.P.Bernasconi, “Noi instrumente juridice contra criminalității economice internaționale” , Napoli, La cita sole. 1995

8.http:stud.euro.ubbcluj.ro-oa1439mindex.hm

9.Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi și Ioan Molnar, Drept penal al afacerilor, Ed. Rosetti, Buc., 2002,

10.http://orice.info/economie/continutul-notiunii-de-criminalitate-economico-financiara/

11.M. Pantea , C. Voicu, „Present and Future in the Internal Security Strategy of the European Union” publicat în „6th Editionof International confrence The European Integration – Realities and Perspectives”, Volume 6/2011, Editura Danubius University Press Galați,

12.C. Voicu, „Investigarea fraudelor”, Curs pentru Masterat, Vol.1, Editura Sitech, Craiova, 2009,

13.E. Vernier, „Techniques de blanchiment de l’argent”, Dunod, , 2005.

14.L. Francois, „La criminalité financière”, 2004, Éditions de l’Organisation,

15.C. Voicu, M. Pantea. D. Bucur ș.a., „Securitatea financiară a Uniunii Europene în viziunea Tratatului de la Lisabona”, vol.II, Editura Pro Universitaria, București, 2010,

16.Buletin Informativ, „ICC se implică în lupta împotriva contrafacerilor și a pirateriei”, Buletin Informativ „e Info Busines” nr.5, seria 3, la http://www.ccir.ro/fisiere/file/e-Info_Business_Bulletin_nr_5_16_03_2010.pdf,

17.C. Ducouloux – Farard – „La criminalite d'argent”, Éditions Montchrestien, , 2004.

18.D. Fontanaud, „La coopération judiciaire en , problèmes politiques et sociaux”, no. 786, La Documentation française, 1997.

19.P. Dintilhac, „La criminalité de l’argent”, Éditions Montchrestien, , 2005

20.http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-19294772-comisia-europeana-imbunatateste-prognoza-crestere-economica-pentru-romania-anul-2015-seama-exportului-investitiilor-conflictul-ucraina-rusia-risc-pentru-economia-romaneasca.htm

21.Comisia Europeana în analiză asupra României, titrată "Creștere susținută mai departe"

22.http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-19294772-comisia-europeana

23. Legea 241 din anul 2005, modicată, privind evaziunea fiscală

24. Legea bancara nr. 58/1998, actualizată în anul 2014

25. Legii nr. 656/2002,actualizată în anul 2014.

2.1. Factori de risc din mediul intern Transformările sociale și economice produse în Romania, în ultimii 20 de ani, au determinat mutații importante, în exercitarea drepturilor și libertăților cetățenilor, în atitudinea față de proprietate și de instituțiile statului, în organizarea societății, în stuctura și dinamica fenomenului infracțional și, implicit, în domeniul ordinii și siguranței publice. Mediul intern din România, se caracterizează prin răspândirea, în anumite medii sociale, a comportamentelor nonconformiste și de negare a valorilor moralei creștine, extinderea consumului ilicit și a dependenței de droguri, concomitent cu diminuarea șanselor de integrare socială. Lipsa de reacție activă a cetățenilor, față de necesitatea prevenirii fenomenului infracțional, exercită o influență negativă semnificativă, asupra stării de ordine și siguranța publică. Dar, cel mai grav factor de risc, așa cum îl descrie Ion Pitulescu, fost șef al Poliției Române, îl reprezintă: “prietenia unor politiști cu funcții înalte, bunăvoința unor procurori și clemența înduioșătoare a unor complete de judecată”, în relațiile cu persoanele implicate în crima organizată, [Ion Pitulescu, 1996]. În prezent, fenomenul infracțional din România, se remarcă prin: complexitate și comiterea unor noi genuri de infracțiuni, cum sunt cele referitoare la criminalitatea informatică și pirateria comercială, etc., profesionalizarea și specializarea infractorilor, prezența faptelor de mare corupție și amplificarea fenomenului criminalității transfrontaliere. Crima organizată, migrația ilegală, corupția, criminalitatea economico-financiară, tâlhăriile, omorurile la comandă sau în scop de jaf, precum și furturile din avutul public și privat, exercită o influență negativă, asupra calității vieții cetățeanului și siguranței publice. Principalele riscuri și amenințări la adresa statului și a siguranței publice [Risc în domeniul ordinii și siguranței publice, reprezintă existența unei probabilități, ca o amenințare existentă, să fie capabilă să exploateze o vulnerabilitate existentă, ce poate cauza pagubă. Amenințarea în domeniul ordinii și siguranței publice, reprezintă existența potențialității, de a crea un pericol la adresa ordinii publice. Vulnerabilitate, în domeniul ordinii și siguranței publice, reprezintă existența unei slăbiciuni, care permite unei amenințări existente ori potențiale, să producă o pagubă], sunt următoarele: a. degenerarea unor tensiuni social-economice, interconfesionale și interetnice, în acțiuni spontane de violență și confruntări deschise între grupări extremiste, precum și între acestea și autoritățile legale ale statului român; b. creșterea șomajului și a excluziunii sociale; c. reducerea nivelului de securitate a persoanelor; d. desfășurarea unor acțiuni specifice războiului psihologic, în scopul subminării încrederii în instituțiile statului, a creării de confuzie și panică; e. scăderea autorității unor instituții ale statului, ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor legale; f. diminuarea încrederii populației, în instituțiile statului, mai ales în capacitatea de acțiune a forțelor de ordine și siguranță publică; g. extinderea îngrijorătoare a actelor de corupție, la nivelul factorilor de decizie din administrația publică centrală și locală; h. manifestări antinaționale, extremiste, separatiste și xenofobe, etc.; 2.2. Factori de risc din mediul internațional Mediul internațional, este caracterizat printr-o dinamică fără precedent, atât în plan regional, cât și la nivel global. Trasformările politice, economico-sociale și militare, care s-au produs la începutul anilor '90 și au continuat ulterior, au modificat radical configurația geostrategică a continentului european. Ca urmare riscurile ce pot amenința securitatea și stabilitatea statelor est-europene, printre care și România, sunt date, în principal: de tensiunile ce se manifestă la nivelul întregii zone, generate de tendințele diferitelor comunități etnice, culturale și religioase, de autonomizare și de integrare la nivel regional, de extinderea în spațiul est și sud-est-european, a unor fenomene de tipul terorismului internațional, traficului ilegal de persoane, bunuri, droguri, armament, materiale și substanțe nucleare, radioactive și toxice, de dezastrele ecologice și tehnologice provocate în mod intenționat. Principalele riscuri și amenințări la adresa statului și a siguranței publice, identificate în mediul internațional, sunt reprezentate de: a. dezvoltarea, consolidarea și superspecializarea filierelor criminalității organizate, internaționalizarea acestora și atragerea în componența lor, a unor elemente și grupuri autohtone, includerea teritoriului țării noastre în circuitul transnațional al migrației clandestine, al traficului ilicit de droguri, de ființe umane, de armament, de explozivi, de substanțe toxice și radioactive, precum și de bancnote false; b. creșterea pericolului terorist, proliferarea armelor de distrugere în masă, a traficului cu tehnologii și materiale supuse controlului destinației lor finale; c. creșterea interesului în unele medii de afaceri din străinătate, pentru obținerea, prin operațiuni financiare ilegale, a pachetului majoritar de acțiuni, la unele societăți producătoare și utilizatoare de substanțe chimice, materiale și tehnologii strategice din țara noastră, în vederea exportării lor, direct sau prin intermediar, în zone de conflict ori aflate sub embargo; d. diversificarea formelor și procedeelor utilizate, pentru spălarea banilor, a produsului infracțiunilor, în care sunt implicate grupări, care acționează în spațiul european, ce au drept rezultat trecerea peste frontieră a valutei, ori transferul prin bănci, al sumelor rezultate din operațiunile ilicite desfășurate pe teritoriul României; e. proliferarea traficului ilegal cu arme ușoare și creșterea posibilității de scăpare de sub control, a sistemelor de gestionare și comandă a armelor de nimicire în masă; f. manifestarea tendințelor de autonomizare, a unor zone sau chiar regiuni, pe baza criteriilor etnice ori religioase; g. diminuarea accesului la resurse strategice, tehnologii și echipamente informaționale de vârf; h. amplificarea fenomenului migrației ilegale, etc.; CONCLUZII În condițiile ascensiunii fără precedent a criminalității organizate în România, se produce într-un ritm asemănător și instituționalizarea raporturilor criminale, datorită marii corupții endemice și sistemice, sindrom de supraadaptare în cadrul relațiilor de tip clientelar, care ajunge treptat să se sprijine pe valorile negative ale sistemului statal și instituțional. Astfel, aspectul pervers al marii criminalități din România, este reprezentat de faptul că de pe poziții oficiale și legale, s-a ajuns să se comită și fapte ilegale de mare criminalitate, care reprezintă o amenințare la adresa statului, stat care ar trebui să funcționeze numai pe baza principiilor recunoscute ale statului de drept. Noile tendințe din evoluția contemporană a marii criminalități din România, demonstrează pericolul și amenințările acesteia la adresa statului de drept, asupra dezvoltării economico-sociale durabile, coerente și armonioase, precum și asupra dreptului cetățenilor de a trăi în siguranță. Indicatorii stării infracționale din România demonstrează, de asemenea, că pentru a stăvili valul de amenințări la adresa statului de drept, a ordinii și siguranței publice, produse de infracțiunile de mare violență, de marea criminalitate economico-financiară, de criminalitatea organizată și de criminalitatea transnațională, toate asociate cu birocrația și o puternică corupție endemică, este necesară o nouă abordare, mult mai complexă și flexibilă, în sistem integrat, cu participarea tuturor factorilor responsabili naționali și internaționali. Pentru creșterea eficacității și eficienței în prevenirea și combaterea criminalității organizate, este imperios necesar, să se creeze de asemenea condiții: pentru întărirea capacității de investigare a instituțiilor abilitate și pentru urmărirea cu celeritate a infracțiunilor specifice marii criminalități, pentru atragerea de fonduri și dezvoltarea resurselor umane din domeniul poliției și justiției, pentru întărirea capacității de identificare a tranzacțiilor suspecte, pentru îmbunătățirea procedurilor de confiscare a fondurilor rezultate din infracțiuni, pentru facilitarea schimbului de bune practici cu autoritățile competente din alte state membre, etc.

Referințe bibliografice 1. Tudor Amza, 2002, “Criminologie, Tratat de teorie și politică criminologică”, Editura Lumina Lex, București; 2. N.Queloz, 2002, „Criminalitatea economico-financiară în Europa”, Editura L’Harmatt; 3. Dr. N. Moldoveanu, 1999, “Criminalitatea economico-financiară”Editura Global Print, București; 4. Ion Pitulescu, 1996, “Al treilea război mondial: crima organizată”, Editura Național, București; 5. Dr. Tr. Pop, 1928, “Curs de criminologie”Cluj; 6. Beck Ulrich,1998, “World Risk Society”, Cambridge: Polity Press; 7. Costică Voicu, 1997, „Criminalitatea afacerilor”, Tipografia Inspectoratului General al Poliției, București; 8. Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu, 2006, „Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor”, Editura Pildner; 9. ***Revue de science criminelle et de droit penal comparé, nr. 4/1997;

12.Bibliografie

1.Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006,

2. Raymond Kendal – Interpolul și lupta împotriva criminalității organizate transnaționale, Studiu publicat în„Criminalitatea organizată”, coordonator Marcel Lectere, Editura La documentation Francaise, Paris, 1996

3.Jean Claude Monet – Criminalitatea organizată, , 1996

4. Raymond Gassin – Criminologie, Editura Dalloz, , 2004.

5. Valerian Cioclei – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalității organizate, în Culegerea de materiale „Proiectul Tempus Jep”, București, 2001, pag. 140-141.

6. Studiu apărut în Revue de science crimelle et de droit penal compare, nr.4/1997, pag.90-92.

7.P.Bernasconi, “Noi instrumente juridice contra criminalității economice internaționale” , Napoli, La cita sole. 1995

8.http:stud.euro.ubbcluj.ro-oa1439mindex.hm

9.Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi și Ioan Molnar, Drept penal al afacerilor, Ed. Rosetti, Buc., 2002,

10.http://orice.info/economie/continutul-notiunii-de-criminalitate-economico-financiara/

11.M. Pantea , C. Voicu, „Present and Future in the Internal Security Strategy of the European Union” publicat în „6th Editionof International confrence The European Integration – Realities and Perspectives”, Volume 6/2011, Editura Danubius University Press Galați,

12.C. Voicu, „Investigarea fraudelor”, Curs pentru Masterat, Vol.1, Editura Sitech, Craiova, 2009,

13.E. Vernier, „Techniques de blanchiment de l’argent”, Dunod, , 2005.

14.L. Francois, „La criminalité financière”, 2004, Éditions de l’Organisation,

15.C. Voicu, M. Pantea. D. Bucur ș.a., „Securitatea financiară a Uniunii Europene în viziunea Tratatului de la Lisabona”, vol.II, Editura Pro Universitaria, București, 2010,

16.Buletin Informativ, „ICC se implică în lupta împotriva contrafacerilor și a pirateriei”, Buletin Informativ „e Info Busines” nr.5, seria 3, la http://www.ccir.ro/fisiere/file/e-Info_Business_Bulletin_nr_5_16_03_2010.pdf,

17.C. Ducouloux – Farard – „La criminalite d'argent”, Éditions Montchrestien, , 2004.

18.D. Fontanaud, „La coopération judiciaire en , problèmes politiques et sociaux”, no. 786, La Documentation française, 1997.

19.P. Dintilhac, „La criminalité de l’argent”, Éditions Montchrestien, , 2005

20.http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-19294772-comisia-europeana-imbunatateste-prognoza-crestere-economica-pentru-romania-anul-2015-seama-exportului-investitiilor-conflictul-ucraina-rusia-risc-pentru-economia-romaneasca.htm

21.Comisia Europeana în analiză asupra României, titrată "Creștere susținută mai departe"

22.http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-19294772-comisia-europeana

23. Legea 241 din anul 2005, modicată, privind evaziunea fiscală

24. Legea bancara nr. 58/1998, actualizată în anul 2014

25. Legii nr. 656/2002,actualizată în anul 2014.