Crima Organizata In Romania la Inceputul Secolului Xxi

LUCRARE DE LICENȚĂ

CRIMA ORGANIZATĂ

ÎN ROMÂNIA

LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

CUPRINS:

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1.Noṭiunea de crimă organizată

1.3.Activităṭile principale ale crimei organizate

CAPITOLUL 2. CRIMA ORGANIZATĂ ÎN EUROPA

2.1.Principalele grupări de crimă organizată care acționeză în Europa și activitățile acestora

2.2.Organisme implicate în combaterea infracțiunilor internaționale

2.2.1.Organizaṭia Naṭiunilor Unite

2.2.2.Structuri ale Consiliului Europei cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii criminalități

2.2.3.Organizații polițienești de luptă împotriva crimei organizate

2.2.4.Centrul Regional al Iniṭiativei de Cooperare în Sud-estul Europei pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere(SECI)

CAPITOLUL 3: STUDIU DE CAZ: CRIMA ORGANIZATǍ ȊN ROMȂNIA LA ȊNCEPUTUL SECOLULUI XXI

3.1. Grupările de crimă organizată în Romȃnia

3.2.Organismele naṭionale implicate în combaterea crimei organizate.

3.2.1.Direcṭia Generală de combatere a crimei organizate și Antidrog

3.2.2.Agenṭia Naṭională Antidrog

3.2.3.Serviciul Romȃn de Informaṭii

3.2.4.Serviciul de Informaṭii Externe

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1.Noṭiunea de crimă organizată

Conceptul de crimă organizată a luat naștere în urma conceptului de mafie care nu a ridicat atâtea probleme ca și cel de crimă organizată. La fel ca și conceptul de crimă organizată, conceptul de mafie desfășoară aceleași activități ilegale, doar că înainte de fenomenul de globalizare, nu reprezenta o amenințare așa mare la adresa securității naționale sau internaționale. Mafia este denumirea care se dă unei vaste rețele de crimă organizată, inițial de origine italiană, devenită ulterior internațională a cărei celebritate este de invidiat.

Mafia reprezintă o organizație secretă, constituită în anul 1282, în timpul unei revolte, cunoscută sub numele „Viespile Siciliene”, îndreptată împotriva ocupanților francezi. Astfel, termenul de „Mafia” ar corespunde prescurtării de la „Morte Alla Francia, Italia Anela” („Moarte Franței, strigă Italia”). Un grup de sicilieni a inițiat un nucleu care să reziste invadatorilor, să organizeze lupta de rezistență, să apere comunitatea și să pedepsescă tâlharii și răufăcătorii, ignorând legea străină.

Primele forme de crimă organizată despre care se cunoaște sunt cele din antichitate:

– grupări organizate de jefuitori de morminte (Egiptul antic);

– implicarea marilor preoți și a edililor locali (Egiptul antic);

– traficul și contrabanda de grâne sau de sclavi (Grecia și Roma antică);

În ultimii ani, întreaga lume, dar în mod deosebit Europa a fost marcată de schimbări politice fundamentale. Putem afirma că aceste mutații s-au resimțit, în mod special, în ceea ce privește politica de securitate. Este cunoscut faptul că, în această perioadă, factorii de conducere ai structurilor de pregătire și urmărire a deciziilor, mai ales pe plan internațional, sunt preocupați de evaluarea exactă a riscurilor și amenințărilor la adresa stabilității și securității internaționale, a intereselor naționale sau colective ale statelor și grupărilor de state modelatoare ale mediului politic, economic, social și cultural global.

Acest efort a condus la constatarea că amenințările cele mai grave la adresa statelor democratice dezvoltate au un caracter neconvențional, datorită domeniilor vizate, motivațiilor și modalităților de manifestare, precum și dimensiunii internaționale a efectelor. Pentru statele europene, problemele majore ale securității interne se structurează în jurul evoluției alarmante a crimei organizate, extremismului politic și terorismului.

Referitor la crima organizată, lucrurile se prezintă oarecum diferit. Aceasta s-a răspândit în țările europene, uneori mai deschis, alteori în mod absolut conspirat, asemănător unei maladii insidioase și contagioase. Nu ne ajută cu nimic să ne întrebăm acum, retoric, dacă Europa a ajuns sau nu un paradis pentru infractori. Crima organizată a invadat însă cu certitudine toate domeniile clasice ale activităților infracționale, dar nu s-a rezumat la acestea. Mai degrabă trebuie să fim realmente îngrijorați de perspectiva sumbră a instaurării unei societăți paralele a crimei organizate.

Desigur că este extrem de dificilă descrierea adevăratelor dimensiuni ale crimei organizate, deoarece în multe state „crima organizată” nu este încadrată ca infracțiune distinctă în legislația penală a acestora dar, dincolo de statistici, toată lumea recunoaște că elementul comun pentru statele ex-comuniste, care le erodează actualmente stabilitatea internă, este corupția, dublată de criminalitatea organizată din sistemul economico-financiar.

Am ales acest subiect legat de crima organizată deoarece cred că este cel mai de actualitate subiect care periclitează securitate unui stat, fie ea de natură economică, socială, politică sau culturală. De asemenea, cred că este de o gravitate foarte mare acest fenomem al crimei organizate deoarece afectează nedescriminatoriu toate statele lumii fie ele bogate sau sărace, vechi ori tinere democrații. Acest fenomen a luat amploare o dată cu atacurile de la 11 septembrie 2001 de la World Trade Center.

Nu există nicio definiție universală, unanim acceptată a acestui fenomen criminologic. În general fiecare stat care a adoptat o legislație specifică împotriva crimei organizate, a încercat să-și definească acest fenomen.

Studiile elaborate pe această temă prezintă definiții diferite ale organizațiilor și grupărilor criminale care desfășoară activități ilegale. De aceea, voi enumera câteva definiții date grupărilor de crimă organizată, cum ar fi:

1. Crima organizată este definită prin existența unor grupuri de infractori, structurate pe ideea înfăptuirii unor activități ilegale, conspirative, având ca principal scop obținerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.

2. Crima organizată poate fi definită ca fiind orice act antisocial de o gravitate deosebită care pune în pericol ordinea publică și siguranța națională, ce cuprinde activități ilegale ale unui grup format din mai multe persoane, cu legături de tip ierarhic sau relații personale care permit liderilor lor să realizeze profit sau să controleze teritorii ori piețe interne și străine prin violență, intimidare ori corupție atât pentru sprijinirea activităților proprii cât și pentru penetrarea economiei.

3. Crima organizată reprezintă acel segment infracțional la care se raportează activități ilegale de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieții economice, sociale și politice, desfășurate prin diverse metode și mijloace, în mod constant, planificat și conspirat, de către grupuri de indivizi, cu o ierarhie internă bine determinată, cu structuri specializate și mecanisme de autoapărare, în scopul obținerii de profituri ilicite, la cote deosebit de ridicate.

4. Crima organizată este definită ca fiind un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiteri uneia sau mai multor infracțiuni grave pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau un alt beneficiu material.

5. Noțiunea de crimă organizată a fost definită de experții europeni, relativ la organizațiile constituite în acest scop: „Prin organizație criminală se înțelege o asociație formată din cel puțin două persoane, care acționează în comun pentru a săvârși acte infracționale, în principal, trafic de droguri, de ființe umane, spălare de bani, infracțiuni financiare inclusiv prin mijloace electronice, precum și activități de terorism sau de corupție, acestea din urmă înțelese ca influențare a reprezentanților unor instituții importante, pentru a tolera sau facilita comiterea acelor infracțiuni”.

Crima organizată a devenit deja principalul inamic al securității interne, iar dacă nu se va acționa rapid împotriva sa, nu peste mult timp, situația din întreaga Europa va fi

identică cu cea din Statele Unite ale Americii și sudul Italiei, întrucât caracteristicile actuale ale sistemului legislativ și economic favorizează escaladarea acestui fenomen.

Crima organizată modernă tinde să se extindă permanent. Ea se angajează în toate formele de tranzacții, legale sau ilegale, cu condiția să fie profitabile și să ofere posibilitatea reciclării fondurilor obținute, urmărind în permanență dobândirea de putere și influență, recurgând la toate mijloacele posibile pentru demolarea barierelor ce-i stau în cale.

Grupurile de infractori, constituite într-un astfel de climat, s-au organizat potrivit scopului urmărit în plan național, iar trăsătura comună a strategiilor adoptate vizează exploatarea la maxim a disfuncționalităților economice, a controlului social superficial, a mecanismelor incipiente ale privatizării, descentralizarea puterii, gradul ridicat de coruptibilitate a oficialităților din sistemul politic, financiar și administrativ.

Grupurile criminale acumulează venituri substanṭiale pe care în mod frecvent le folosesc pentru a controla organismele legale pȃnă la cel mai înalt nivel. Ȋn arsenalul acestor grupuri infracṭionale se regăsesc în diferite proporṭii, folosirea violenṭei, coruperea oficialităṭilor publice, șantajul și chiar acṭiuni aparent legale, dar care urmăresc scopuri cu caracter delictuos.

Organizația Națiunilor Unite a elaborat o rezoluṭie specială privind “Prevenirea criminalităṭii și tratamentele infractorilor” în care a subliniat patru criterii definitorii pentru crima organizată, respectiv:

-Scopul grupărilor de crimă organizată este acela de a obṭine cȃștiguri substanṭiale;

-Legăturile acestor grupări sunt bine structurate și delimitate ierarhic în cadrul grupului;

-Specificul activităṭilor desfășurate este de folosire a atribuṭiilor și relaṭiilor de serviciu ale participanṭilor;

-Membrii grupărilor de crimă organizată deṭin funcṭii superioare în economie și societate.

Condiṭiile de bază pentru includerea unei infracṭiuni în categoria de crimă organizată de către un grup de persoane care s-au asociat premeditat în acest scop sunt următoarele:

-folosirea cu predilecṭie a violenṭei și corupṭiei pentru desfășurarea actelor ilicite, urmărindu-se în faza a doua infiltrarea în nivelele superioare de decizie în stat;

-preponderenṭa activităṭilor din sfera economicului;

-extinderea operaṭiunilor infracṭionale la nivel regional, transnaṭional sau chiar planetar, așa cum este în cazul spălării banilor murdari.

Declaraṭia politică de la Neapole privind planul global de acṭiune împotriva crimei organizate a identificat cȃteva trăsături ce caracterizează acest fenomen:

-grup organizat în scopul săvȃrșirii de infracṭiuni;

-structurarea legăturilor de subordonare sau a relaṭiilor personale, care permit liderilor să conducă grupul;

-utilizarea violenṭei, intimidării și corupṭiei pentru obṭinerea de profituri, a controlului asupra teritoriului și a pieṭelor;

-spălarea veniturilor și bunurilor obṭinute din infracṭiuni, folosirea lor la comiterea unor noi crime sau pentru investiṭii în activităṭi economice ilicite;

-deṭinerea potenṭialului necesar expansiunii în noi domenii de activitate, în afara graniṭelor naṭionale;

-cooperarea cu alte grupuri aparṭinȃnd crimei organizate transnaṭionale.

Actualmente, crima organizată se manifestă într-o zonă supranațională, iar barierele naționale – obstacol supărător în calea autorităților învestite cu aplicarea legii – sunt ridiculizate cu multă ușurință de infractori. Capacitatea de coordonare, specializare și experiență antreprenorială, folosirea pe scară largă a corupției, șantajului și violenței au permis organizațiilor criminale să acumuleze o forță economică redutabilă și o influență politică de necontestat. Datorită implicaṭiilor ei atȃt în plan social, statal cȃt și internaṭional, crima organizată a ajuns să fie obiect serios de studiu și pentru organismele internṭionale.

Sunt absolute necesare discuṭii obligatorii pentru luarea unor decizii majore la niveontrolului asupra teritoriului și a pieṭelor;

-spălarea veniturilor și bunurilor obṭinute din infracṭiuni, folosirea lor la comiterea unor noi crime sau pentru investiṭii în activităṭi economice ilicite;

-deṭinerea potenṭialului necesar expansiunii în noi domenii de activitate, în afara graniṭelor naṭionale;

-cooperarea cu alte grupuri aparṭinȃnd crimei organizate transnaṭionale.

Actualmente, crima organizată se manifestă într-o zonă supranațională, iar barierele naționale – obstacol supărător în calea autorităților învestite cu aplicarea legii – sunt ridiculizate cu multă ușurință de infractori. Capacitatea de coordonare, specializare și experiență antreprenorială, folosirea pe scară largă a corupției, șantajului și violenței au permis organizațiilor criminale să acumuleze o forță economică redutabilă și o influență politică de necontestat. Datorită implicaṭiilor ei atȃt în plan social, statal cȃt și internaṭional, crima organizată a ajuns să fie obiect serios de studiu și pentru organismele internṭionale.

Sunt absolute necesare discuṭii obligatorii pentru luarea unor decizii majore la nivel statal, cȃt și interstatal sau internaṭional, care să descurajeze acṭiunile criminale apoi să stabilească măsurile necesare și mecanismele de aplicare a acestora, astfel încȃt să fie indusă ideea de nesiguranță în sistemul infracṭional iar în mod concertat organizațiile criminale să fie lovite necruṭător cu toate mijloacele legale avute la dispoziție. Este necesar ca lumea civilizată să acṭioneze pentru a preveni și combate cu fermitate toate formele de manifestare ale crimei organizate.

Analizȃnd definiṭiile date crimei organizate, putem scoate în evidenṭă urmatoarele caracteristici principale:

-stabilitate în cadrul asociaṭiei infracṭionale;

-o anumită structură internă și diviziune a rolurilor între membrii asociaṭiei;

-continuitatea și sistematizarea activităṭii infracṭionale;

-scopul principal al asocierii infracṭionale să fie obṭinerea unor cȃștiguri importante;

-activitatea infracṭională să fie profesionalizată;

-activităṭile ilegale specifice acestui segment infracṭional prezintă un grad sporit de periculozitate;

-activitatea infracṭională este sistematizată, planificată, conspirată, cu caracter de continuitate;

-subiecṭii actelor infracṭionale pot fi persoane care acṭionează în mod individual sau în cadrul unor asociaṭii criminale;

-metodele și mijloacele de acṭiune a subiecṭilor infracṭionali sunt nelimitate;

-scopurile urmărite de subiecṭii infracṭionali au caracter divers;

-existenṭa unor mecanisme de neutralizare a controlului statului.

Și în noastră, forța financiară de care dispune crima organizată este importantă, având capacitatea să-și construiască, dezvolte și perfecționeze un management performant, caracterizat prin eficiență, specializare tot mai riguroasă, logistică îndestulătoare și modernă, de cele mai multe ori superioară celei aflate la dispoziția oamenilor legii.

1.2.Structura grupurilor de crimă organizată

Cercetătorii au concluzionat că organizaṭiile criminale din secolul XXI se caracterizează printr-o fluiditate și o complexitate structurală importante. Structura unei grupări de crimă organizată utilizează terminale, structuri în reṭea și grupări de diferite forme și mărimi, care utilizează corupṭia și au o identitate socială sau etnică.

Ȋn concepṭia Interpol și Europol organizaṭiile criminale sunt împărṭite în cinci mari grupe distincte după cum urmează:

a) Familiile Mafiei în care se regăsesc de regulă structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită și o anumită diversitate de activităṭi ilicite spre exemplu: Cartelurile Columbiene ale drogurilor și bandele de motocicliști;

b) Organizaṭii profesionale: membrii se specializează în una sau două tipuri de activităṭi criminale spre exemplu traficul de mașini furate, jafuri organizate, laboratoare clandestine pentru fabricarea drogurilor, imprimerii clandestine de monedă falsă, răpiri de persoane pentru răscumpărare și trafic de fiinṭe umane;

c) Organizaṭiile criminale etnice. Acestea sunt rezultatul unor determinisme istorice, economico-sociale, culturale și politice cum ar fi decalaje ale nivelurilor de trai, severitate excesivă a procedurilor de imigrare, expansiunea geografică și permisivitatea legilor, spre exemplu: Triadele- societăṭi criminale chinezești, Yacuza- Mafia Japoneză și Kastafaris- grupări criminale jamaicane;

d) Reciclarea banilor, fenomen internaṭional cu o clientelă variată: vȃnzători stȃnjeniṭi de milioane de dolari lichizi obṭinuṭi din afaceri ilicite, oameni de afaceri care încearcă să se sustragă de la plata impozitelor, deṭinători de fonduri oculte destinate corupṭiei și mituirii, oameni obișnuiṭi care încearcă să-și ascundă capitalurile ilicite;

e) Organizaṭiile teroriste internaṭionale, care practică asasinatele, deturnările de avioane sau răpirile de persoane, sub diferite motivaṭii (politice, militare, religioase sau rasiale).

Principalele reṭele ale crimei organizate, mai bine cunoscute sunt: Mafia italiană (cu precădere siciliană), Cartelurile Columbiene, Reṭelele ruse, Triadele Chineze și Yakuza Japoneză.

Mafia Italiană

Se apreciază că Mafia Italiana reprezintă „cel mai sofisticat model de organizație criminală, deosebit de redutabil și eficace, susceptibil de a servi ca model pentru alte organizații de acest tip”. Cu privire la Mafia Siciliana rezultă că „aceasta este o organizație unitară, prevăzută cu o structură piramidală, bazată pe o celulă (familia) în cadrul căreia autoritatea supremă o deține un șef (il cappo di famiglia). Întreaga organizație se conduce după reguli extrem de precise a căror respectare este asigurată, la nevoie, cu forța. Familia mafiotă nu este doar o modalitate formală de organizare, ci o grupare care cultivă valorile tradiționale ale familiei biologice, cum sunt: respectul legăturilor de sânge, onoarea, fidelitatea, solidaritatea și coeziunea”.

Structura organizatorică a Mafiei Italiene este: Familiile mafiote au în frunte un„cap” căruia i se spune „naș”, asistat de un „subcapo” și „consigliere”. Aceștia, în special consilierul, fac legătura cu locotenenții, cărora le transmit ordinele nașului. Locotenenții organizează actul criminal propriu-zis, executat de „soldații” organizați în „regiune”.

Principala caracteristică a organizaților mafiote italiene o constituie structura bine conturată a acestora, caracterul ermetic asigurat prin „legea tăcerii”, delimitarea sferelor de influență și a zonelor operaționale, dinamismul, flexibilitatea și adaptabilitatea la noile condiții, care le-au facilitat continuitatea în timp, în unele cazuri, sute de ani.

Cartelurile Columbiene

Spre deosebire de alte organizații criminale transnaționale care tind să se lanseze într-o paletă largă de activități ilegale, cartelurile columbiene reprezintă un unicat în felul lor pentru că sunt preocupate numai de afacerile cu droguri și doar în mică măsură de cele cu pietre prețioase.

Structura celulară specializată a cartelurilor limitează posibilitatea organelor de poliție de a obține informațiile necesare privind activitatea acestora.

Cartelurile columbiene au structură rigidă verticală sau piramidală. Unitatea de bază a acestora o constituie „clanul” sau „familia”, condusă de un șef. Șefii mai multor clanuri se unesc și formează cartelurile, având ca arie de acțiune o anumită zonă.

Activitatea cartelurilor este organizată sub forma unei „linii de asamblare” care se întinde de la producția de coca până la produsul final comercializat pe piața mondială – cocaina. Practic, fiecare clan dintr-un cartel are responsabilități specifice pentru un anumit segment din producerea și comercializarea cocainei. Astfel, în atribuțiile clanurilor intră: procurarea materiei prime; asigurarea protecției celor care cultivă, recoltarea și rafinarea coca; asigurarea serviciilor pentru securitatea laboratoarelor și centrelor de distribuire; organizarea și asigurarea transportului; încasarea banilor rezultați din comercializarea cocainei și reinvestirea acestora în afaceri legale.

Cartelurile columbiene s-au infiltrat în majoritatea instituțiilor publice, în special la nivel local, având legături cu serviciile polițienești, militare, în sectorul economic și politic.

Reṭelele Ruse

Crima organizată rusă are o structură complexă: pe plan intern similară unei organizații de tip mafiot, iar în străinătate are trăsături specifice rețelei de crimă organizată transfrontalieră specializată pe diverse tipuri de infracțiuni.

Se apreciează că pe teritoriul fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) funcționează 5.800 angajați, circa 200 având ramificații internaționale, cu activități ilegale axate pe: trafic de droguri, trafic ilegal de arme, materiale radioactive și unele materiale cu dublă utilizare, migrația ilegală de bunuri și persoane, trafic de organe umane, trafic de femei exploatate pentru prostituție în Europa, Israel și Orientul mijlociu, crimă la comandă, spălarea banilor, implicarea în activități legale prin cumpărarea de imobile în toată Europa de Vest, investiții imobiliare pe piețe aflate la început, asumarea rolului de investitori strategici pentru firme controlate.

Pe teritoriul Comunității Statelor Independente nu există o structură mafiotă de tip piramidal și centralizată sub o conducere unică (tip Mafia italiană), însă organizarea pe criterii etnice, care controlează absolut un teritoriu, o apropie de aceasta.

Caracteristica organizațiilor criminale ruse constă în aceea că au o structură elastică de funcționare și acțiune, de tip piramidal și vertical, cu autonomie operațională, fără a exista un corp central de referință.

Structura consacrată de organizare, tipic rusă o constituie cea a organizaṭiilor criminale cunoscute sub numele de “ vory v. zakone”.

„Vory v. zakone” este o funcție electivă, reprezentând șeful unei grupări criminale constituită din infractori (tâlhari) aflați sub incidența legii. Șefii sunt aleși de „fraternitatea” locală, în concordanță cu toate regulile de procedură stabilite de criminali și ritualurile de rigoare. Între șefii „vory v. zakone” există, de regulă, un lider care controlează o anumită regiune. Șeful are un reprezentant (Smotriaski) în fiecare oraș al regiunii pe care o controlează.

Codul organizației direcționează comportamentul personal al șefului și îi jalonează deciziile pe care le ia cu privire la gruparea pe care o conduce. Pentru a accede la rangurile înalte ale lumii interlope și a primi titlul de „Blatnoi”, un candidat trebuie să recunoască „legea hoților” și să treacă cu succes un test de loialitate la care este supus de comitetul „vory v. zakone”, constând de regulă în uciderea unui informator al poliției (Stukack) a unui renegat (Suka) sau a unui prieten apropiat al celui în cauză.

Încălcarea „legii hoților” de către „Blatnoi” este sancționată, fără drept de apel, prin pedeapsa capitală. În paralel cu organizațiile „vory v. zakone” funcționează și alte structuri criminale organizate pe trei niveluri.

La baza acestora se află „soldații”, conduși de șefi care impun o disciplină fermă, similară celei dintr-o unitate militară aflată pe câmpul de luptă. Fiecare grupare își stabilește un teritoriu de acțiune și se specializează în anumite activități. Numai în Moscova există peste 20 de „brigăzi înarmate” cu un total de 6.000 de „luptători”, la care se adaugă „armata” cecenilor și narcotraficanții din republicile Asiei Centrale.

Deciziile adoptate de „eșalonul superior” sunt transmise și puse în aplicare de un „grup intermediar” care, pe lângă „executanți”, include și „persoane respectabile” (jurnaliști, bancheri, politicieni, juriști, artiști) cu rol de furnizori de informații, de protecție și sprijin legal, prestigiu social și acoperire politică.

Un exemplu tipic de schemă piramidală îl oferă grupările mafiei ruse specializate în traficul de stupefiante. Aceste structuri au un șef la fiecare patru celule, pe care le controlează prin intermediul unui brigadier și a doi informatori plasați în fiecare celulă în parte.

Un studiu privind crima organizată rusă relevă faptul că majoritatea organizațiilor sunt constituite pe criterii etnice, care manifestă anumite preferințe în ceea ce privește activitățile criminale

Triadele Chineze

Structura unei triade apare ca cea care funcționa și acum două secole. Majoritatea rolurilor în organizație sunt identificate cu numărul 4, întrucât o credință antică chineză afirmă că lumea este înconjurată de 4 mări.

Triadele au o organizare tipic asiatică, toate gradele din triadă având un cod numeric, de la cel mai mic număr la cel mai mare: 49 – 489.

Structura tradițională a unei triade este următoarea:

-489 – Conducător de prim rang – șeful societății;

-438 – Conducător de categoria a II-a – locțiitorul șefului care poate fi și „avangarda” sau „Marele Preot”;

-415 – „Evantaiul de Hârtie” – consilier în probleme financiare, administrative și de organizare;

-426 – „Prăjina Roșie” – are misiunea de a asigura disciplina, secretul de acțiune și, în special, de a elimina pe eventualii rivali;

-432 – „Sandaua de Paie” – șeful celor care asigură transmiterea mesajelor;

-49 – membrii de rând ai societății.

Organizarea rețelelor are o ierarhie cu mai multe nivele de conducere, fiecare rang definit de un titlu și un număr, conferite în baza unui ritual. Liderul, „șeful Dragon” are 489; „ofițerii susținători” au numărul 438; „soldații” au numărul 49.

Structura unei triade se prezintă astfel: Un Tai Lo 498 este președintele, echivalentul unui „naș” de familie italiană, el are cea mai mare putere în triadă și este cel care hotărăște în privința celor mai importante probleme.

Principalii doi locotenenți ai unui Tai Lo, au numărul 438. Primul are rolul de adjunct și se ocupă de buna funcționare a triadei și de problemele care se ivesc pe teritoriul controlat de organizație. Al doilea, Gross Sandol („maestrul de tămâie”), care are ca sarcină găsirea de noi adepți. Nimeni nu poate să intre în triadă decât dacă este ales. Chiar dacă cineva a lucrat pentru triadă, tot nu va fi membru al grupării „până nu dovedește că o merită și numai dacă Hung Mun intenționează să-l invite”.

Red Pole („ciomagul roșu”), călăul triadei, are numărul 426 și este cel care se ocupă cu securitatea internă și externă a triadei, punând în practică deciziile capului (Tai Lo). El este de obicei un expert în arte marțiale și are în subordine un grup de luptători la fel de bine antrenați ca și el și care îl ascultă orbește. Tot el păstrează cu strictețe și brutalitate secretul organizației; cu ajutorul său sunt eliminați trădătorii și este împidicată infiltrarea poliției în organizație. „Cea mai importantă sarcină a unui Red Pole este de a apăra și de a răzbuna pe membrii triadei atunci când aceștia sunt atacați de o grupare rivală. Sunt folosiți pentru a elimina sau a înspăimânta pe adversari, vestiții „hit – man”, oameni care nu ezită să ucidă pe nimeni și care pot organiza asasinate pe tot globul ”.

Organizațiile chineze lucrează cu sume imense de bani și de aceea într-o triadă va exista un consilier financiar, White Poper Fan („evantaiul de hârtie albă”), care are numărul 415. Pong Jue („sandaua de paie”) are numărul 432 și este cel ce se ocupă cu recrutarea soldaților și conduce activitățile ilicite precum consumul de droguri și prostituția.

La baza triadei se află soldații (Szekon, Tin Mantoi, 49 Jan Gud Rai) și un număr apreciabil de vietnamezi și thailandezi. Soldații sunt majoritatea adolescenți care provin din familii sărace și care intră în triade deoarece este cea mai ușoară formă de procurare a banilor din Asia. Relațiile dintre ei au la bază legătura dintre „fratele mai mic” și „fratele mai mare” în cadrul căreia, primii sunt datori să ofere loialitate, ajutor și bani în schimbul protecției și sfaturilor. La început, execută un fel de ucenicie care constă în bătăi, amenințări, violuri la comandă. Dacă prezintă calități „criminale”, el va depune jurământul de intrare în bandă. Ceremoniile speciale de inițiere și de acordare a gradelor ierarhice sunt conduse de un „Mare Preot”, probabil un lider de vârstă.

Membrilor triadei li se distribuie numere de cod, pe lângă titlurile tradiționale, în funcție de rang. Numerele sunt întotdeauna divizibile cu trei, un număr pe care chinezii îl consideră magic. Astfel, liderul triadei se numește „Căpetenia colinei”, fiindu-i atribuit numărul 489. Toate pozițiile triadei au numere corespunzătoare, chiar și membrii de rând. Aceste numere sunt un rezultat complicat al combinării diferitelor superstiții chinezești cu reprezentările numerice pentru creație, longevitate și renaștere. Numerotarea contribuie totodată și la dezorientarea poliției, fiindu-le mai greu polițiștilor să-i identifice pe membrii triadei, din moment ce ei sunt apelați întotdeauna prin numărul lor și niciodată cu numele adevărat.

Yakuza Japoneză

Rețele crimei organizate japoneze au o structură piramidală rigidă: părintele (șeful) – oyaban; câțiva discipoli, succesori, copii (kobun); membrii familiei (gumi).Organizațiile mafiote japoneze au o structură ierarhică, bazată pe modelul tradițional al patriarhatului. Această structură este consolidată prin ceremonii complexe, iar cei care aderă la bandele criminale plătesc lunar o taxă. În general, organizarea bandelor criminale se inspiră după modelul șefului familiei feudale. Aceasta se materializează prin aceea că grupările se numesc adesea „Ikka” (asemenea unei familii), iar șeful se cheamă „Oyabun” (tată). De asemenea, oamenii de sub autoritatea sa se numesc „Kobun” (copil), bătrânii – „Aniki” (frate în vârstă), tinerii – „Shatei” (frate mai mic), iar frații șefului „Oji” (unchi). În majoritatea cazurilor, șefii au legături familiale apropiate cu cei ai grupărilor subordonate, formând o structură ierarhică piramidală.

Dacă un membru atentează la autoritatea șefului sau la unitatea grupului, violând regulile care guvernează lumea interlopă, va face obiectul unei pedepse corporale severe, va fi expulzat din organizație și va primi ordin să-și taie singur un deget, drept sancțiune. Bună sau nu, Yakuza Japoneză are caracteristicile unei structuri de tip mafiot bine organizată.

Ȋn concluzie toate reṭelele de crimă organizată au o structură bine definită care se moștenește de la o generaṭie la alta, însă fiecare în parte este unică în felul ei.

1.3.Activităṭile principale ale crimei organizate

Activităṭile principale desfășurate de grupările de crimă organizată sunt: corupṭia, terorismul, spălarea banilor murdari, fraude în instituṭiile financiare, traficul de droguri, traficul de autoturisme provenite din furt, traficul de arme, muniṭie, explozivi, materiale nucleare, substanṭe radioactive și deșeuri toxice.

Corupṭia reprezintă un fenomen social (dar și antisocial), fiind expresia unor manifestări de dereglare eonomică, normativă și morală, a scăderii sentimentului solidarităṭii și a slăbirii mecanismelor de control social.

Sursele corupției sunt alimentate de perpetuarea unor structuri economice, politice și sociale deficitare care sunt incapabile să atenueze, în anumite momente, dificultățile economice, conflictele și tensiunile sociale, crizele economice și inflația, sărăcia și șomajul, inegalitățile și inechitățile sociale dintre indivizi și grupuri sociale, întrucât numai o mică parte dintre aceste cauze au putut fi contracarate prin reforme sociale și economice, în multe societăți actele de fraudă, înșelăciune și mituire continuă să sporească sensibil, corupția devenind un adevărat flagel ce subminează puternic starea socială, economică, morală și politică, deși au fost întreprinse măsuri de înăsprire a sistemului de sancțiuni preventive și represive față de indivizii, grupurile sau organizațiile implicate în acte de corupție.

Trăsături principale ale corupṭiei:

actele de corupție trebuie să fie sprijinite de normele interne care caracterizează cultura organizațională a agenției respective de control social;

aceste acte de corupție trebuie să fie legitimate și justificate fiecărui nou membru care vine în cadrul organizației, printr-un proces de socializare în cadrul căruia noii membrii învață normele, valorile și codurile de conduită specifice culturii organizaționale respective;

asemenea acte trebuie să fie sprijinite de către membrii care lucrează și îndeplinesc în mod efectiv, scopurile organizației;

aceleași acte de abuz și corupție trebui să fie sprijinite , în același timp, de către "coaliția" administrativă dominantă a organizației respective.

Perspectiva normativă a fenomenului de corupṭie:

Corupție Sexuală (Art. 202 din Codul Penal) care incriminează și sancționează actele cu caracter obscen comise asupra unui minor sau în prezența acestuia;

Încercarea de a determina o persoană prin constrângere sau corupție (Art. 261 din Codul Penal) pentru a depune mărturii mincinoase în fața instanțelor de judecată (penale, civile, disciplinare) în cauzele în care sunt audiați martori;

Luarea de mită (Art. 254 din Codul Penal), denumită și corupție pasivă, prin care este sancționată penal fapta comisă de un funcționar care, "direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini sau nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatorirea sa de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri";

Darea de mită (Art. 255 din Codul Penal), denumită și corupție activă, delict ce constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în modurile și scopurile prevăzute și în cazul luării de mită;

Primirea de foloase necuvenite (Art. 256 din Codul Penal), prin care este sancționată fapta unui funcționar care, direct sau indirect, primește bani ori alte foloase după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia;

Traficul de influență (Art. 257 din Codul Penal), delict ce constă în "primirea ori pretinderea de bani ori alte foloase, ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență asupra unui funcționar sau alt salariat, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu".

Terorismul. Termenul de terorism provine din latinescul "terror" care înseamnă violență fizică, spaimă, teroare provocate deliberat prin acte de violență publică, folosirea cu intenție a unor mijloace capabile să ducă la un pericol comun. Despre conceptul de terorism nu există pȃnă în prezent o definiṭie unanim acceptată, în pofida numeroșilor specialiști din cele mai diferite domenii cum ar fi: juriști, politologi, psihologi, sociologi, care au studiat și încă mai studiază acest fenomen deosebit de complex. Principalul motiv al acestei stări de fapt îl constituie conṭinutul destul de vast al conceptului, care include o mare varietate de forme de manifestare avȃnd însă o trăsătură comună, scopul final fiind: provocarea unor sentimente acute de teamă, spaimă și nesiguranṭă.

Istoria secolului XXI evidenṭiază că terorismul internaṭional este susṭinut de diferite forṭe de la terorismul sponsorizat de anumite state contra altora pȃnă la colaborarea între diferite grupuri teroriste din colṭuri îndepărtate ale lumii. Acestea sunt motivele pentru care teorismul a fost și a rămas un factor perturbator al relaṭiilor interstatale și interetnice.

Terorismul reprezintă, în esență, un pericol social deosebit de grav pentru structura, coeziunea socială și securitatea indivizilor și a statelor. Așa cum îl cunoaștem astăzi mai bine organizat ,cu cei care îl practică mai bine educați și pregătiți, având la dispoziție rețele de case conspirative și structuri secrete proprii, care să le asigure identități false, mijloace de transport, informații, arme și o gamă variată de legături și contacte sigure în străinătate, terorismul a apărut abia după terminarea celui de al doilea război mondial.

Terorismul a devenit „inamicul public numărul 1” al stării de siguranță al statelor lumii. Groaznicele atentate din 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii, cele din 11 martie 2004 din Spania, ori acțiunile teroriste din alte puncte ale lumii (Oklahoma, Moscova, Nairobi, Istanbul, Khobar, Beslan, Londra, Damasc) ne-au demonstrat cât de devastatoare pot fi consecințele acestui fenomen. Prin posibila utilizare a unor arme de distrugere în masă (nucleare, chimice sau biologice), terorismul este cel mai periculos fenomen pentru securitatea națiunilor.

O definiție interesantă a terorismului este prezentată de Maricel Antipa: “ansamblul acțiunilor și amenințărilor credibile ca acțiuni ilegale, determinate strict de manifestările umane violente și care influențează, în modalitățile dorite de protagoniști, cursul evenimentelor și prin aceasta, autoritățile statului”. Desigur, autorul dezvoltă și conceptele de măsuri antiteroriste (de prevenire) și măsuri contrateroriste (de ripostă). Extinzând discuția la ceea ce înseamnă gradualitatea apariției amenințării la adresa securității, cele două tipuri de măsuri reprezintă ante- și post-infracțiunea la adresa securității unui stat.

Pe bună dreptate, Hans Blix, fostul inspector pentru dezarmarea Irakului, spunea că “fără Saddam, lumea e mai bună, dar nu este mai sigură”, declarând că “războiul din Irak a stimulat terorismul” la fel declară și un fost secretar de stat american că ,,Războiul împotriva terorismului,este războiul viitorului”.

Așadar, se poate accepta ideea unui terorism nou, neoterorism, care își păstrează rădăcinile vechi, dar care s-a adaptat perfect vremurilor moderne. Și aceasta deoarece, în prezent, comparativ cu secolele trecute, mijloacele și metodele de acțiune teroristă se pot obține neîngrădit. Terorismul a devenit accesibil oricui, cu condiția să dispună de un plan, de un scop sau de combinația celor două, depistarea și prevenirea acțiunilor acestuia devenind tot mai dificile.

Superterorismul se particularizează pregnant de formele clasice de terorism. Atentatele punctuale au fost înlocuite cu politici de distrugere sistematică. Este dat numele de superterorism deoarece folosește tehnologii de vârf și arme de distrugere în masă pentru îndeplinirea obiectivelor.

Cyberterorismul sau cyberinsurgența au drept posibile ținte: telecomunicațiile, sistemul de electricitate ,transportul,servicile de urgență,bănci și structuri financiare,conducte de petrol și gaze. În concluzie putem spune, cu cât o țară este mai dezvoltată din punct de vedere informațional cu atât devine mai vulnerabilă.

De asemenea mai sunt și alte tipuri de terorism mai puțin utilizate cum ar fi: -terorismul unimotivațional care se ocupă cu actele de piraterie;

-megaterorismul, reprezentat de folosirea armelor de distrugere în masă.

În concluzie, terorismul presupune organizare, planificare, finanțare și echipament precum și indivizi pregătiți pentru realizarea acțiunilor concrete de luptă.

Spălarea banilor murdari. Termenul de spălare a banilor murdari a fost folosit prima dată de autoritățile americane, atunci când s-au referit la mașinile de spălat rufe aflate în proprietatea mafiei. Mașina de spălat asigură schimbarea rufelor murdare în rufe curate. Similar spălarea banilor asigură transformarea „banilor murdari” în „bani curați”.

Spălarea banilor reprezintă o practică ce presupune două procese relaționale:

1.Fondurile provenite din afaceri ilicite sunt camuflate în investiții legale cu statul, iar acest proces se numește reciclarea banilor murdari.

2. Banii sunt „curățați” sau supuși operațiunilor „sanitare” atunci când sursa acestora sau uzul lor este mascat, ascuns, secretizat. Legitimitatea surselor de proveniență asigură calea pentru fructificarea banilor fără teama de a da socoteală cuiva.

Spălarea banilor se face în scopul împiedicării sau îngreunării operațiilor de urmărire a documentelor contabile, prin practica transferurilor de fonduri bănești „cash” peste hotare, fără plata taxelor corespunzătoare. Dacă banii nu pot fi urmăriți, atunci acțiunile juridice pot fi blocate, confiscările evitate, iar datoriile, taxele și impozitele nu pot fi recuperate. Spălarea banilor se realizează și pentru a se evita identificarea sursei ilegale din care provin, de către autoritățile investigaționale de stat sau agențiile specializate pentru aplicarea normelor fiscale.

Procesul de spălare a banilor este determinat de activități ilegale și poate avea motivații diferite,acest proces este cel mai des folosit de traficanți de droguri,de grupările teroriste pentru a-și putea finanța operațiunile ilegale și de companiile multinaționale pentru a-și masca mita având ca obiectiv obținerea de contracte care să le asigure profituri mari.

Autorii crimei organizate au acces ușor la cele mai sofisticate tehnici de spălare a banilor, guvernele și publicul sunt, de regulă, în stare de ignoranță în ceea ce privește mecanismele ce se folosesc în acest sens, în special cele cu caracter de noutate.

Mijloacele cele mai cunoscute prin intermediul cărora se pot spăla banii sunt: instituțile financiare, cazinourile, casele de pariuri aici fiind vizate cursele hipice și cursele auto.

Deasemenea mai sunt și alte metode de spălare a banilor dar sunt mai puțin utilizate cum ar fi: cumpărarea unei afaceri care să producă intensiv bani ,,cash’’ pentru ,,sertar’’ și ,,investiția directă într-o afacere fără succes’’.

În concluzie, spălarea banilor pervertește sistemul politic și economic,astfel încȃt o țară devine dependentă și subordonată intereselor crimei organizate.

Fraude în instituțile financiare. Frauda în sistemul financiar se produce atunci când o instituție din cadrul acestuia este prejudiciată. În urma unei analize responsabile, Asociația Bancherilor Americani a ajuns la concluzia că „evitările” și „frauda prin instrumentele de acces” reprezintă două dintre principalele modalități de lezare a sistemului financiar.

Fraudele prin instrumentele de acces se manifestă cu precădere în majoritatea țărilor care folosesc cărțile de credit. Acest proces de fraudă în sistemul financiar se realizează o dată cu pierderea, furtul sau chiar cererea mare de schimb a cărților de credit pentru faptul că deținatorii și-au schimbat adresa.

Fraudele prin instrumente de acces sunt și computerele care sunt folosite cu predilecție pentru comiterea delictelor financiare, nu neapărat instrument al crimei,ci mai ales pentru a intra în baza de date, cu scopul de a extrage și introduce informații,de a iniția microcipuri pentru telefoanele celulare, de a examina cecuri de companie, obligațiuni și alte instrumente negociabile, în vederea falsificării, deoarece, la momentul actual, computerele reprezintă o sursă extraordinară atât pentru investigare, cât și pentru obținerea de materiale.

Cea mai nouă metodă de fraudă o reprezintă frauda prin telecomunicații deoarece are posibilitatea obținerii rezultatelor imediate prin copierea telefoanelor celulare.

În concluzie categoria infractorilor din domeniul financiar acoperă un segment larg de la funcționarul bancar care delapidează până la asociațiile de crimă organizată care comit fraude la scară internațională.

Traficul de droguri. Una din formele cele mai active de manifestare a crimei organizate naționale și transnaționale o reprezintă producția și traficul de droguri.

Organizațiile criminale cu astfel de activități își permit să posede mii de hectare de pământ arabil pentru culturile de plante opiacee, mii de angajați pentru întreg procesul de fabricare a drogurilor, adevărate armate pentru asigurarea protecției, specialiști în domeniul chimiei, informaticii, economico-financiar, mijloace de transport de toate categoriile, inclusiv minisubmarine, în general toată logistica de care au nevoie în desfășurarea activității lor ilegale. Câștigurile fabuloase ce se realizează ca urmare a traficului de droguri au determinat organizațiile criminale să declanșeze o adevărată ofensivă mondială pentru deschiderea și acapararea de noi piețe de desfacere a acestor „produse”.

Zonele în care se cultivă plantele opiacee și laboratoarele clandestine folosite pentru fabricarea drogurilor sunt numite ,,Zone cenușii’’. „Zonele cenușii” au intrat și în preocuparea ecologiștilor, ca urmare a faptului că în acestea se înregistrează un proces real de amenințare a echilibrului ecologic. Ele reprezintă de asemenea adevărate depozite de plasare a deșeurilor toxice, cancerigene, radioactive și contaminate. Îngrijorător este faptul că aceste ,, zone cenușii’’ se extind de la an la an.

O privire generală asupra evoluției fenomenului drogurilor pe plan mondial arată că, în afara unor aspecte pozitive ce oferă o rază de speranță prin aplicarea programelor viitoare de luptă împotriva traficului și consumului ilicit de droguri, situația globală reliefează o cronicizare a flagelului mondial al drogurilor, cu evoluții ce provoacă noi motive de îngrijorare tuturor instituțiilor naționale și internaționale abilitate în domeniu.

Traficul de autoturisme. Furtul de autoturisme și traficarea acestora a devenit una din formele cele mai active de manifestare a crimei organizate în ultimii ani.

În Europa, bande de clasă internațională, asemănătoare clanurilor mafiote, organizează furturi și acțiuni de contrabandă cu autoturisme la un nivel îngrijorător. Bandele criminale pe acest segment infracțional, sunt bine ierarhizate. Cei care ,,procură” autoturismele se numesc ,,curieri”, iar cei care le falsifică documentele și unele componente sunt denumiți ,,frizeri”. Rețelele de traficanți de autoturisme furate sunt dotate cu mijloace de comunicații, de falsificare a unor componente, de contrafacere a documentelor de înaltă tehnologie.

Spre deosebire de anii anteriori, când autoturismele furate erau de regulă depistate, deși deteriorate, cu rezervorul gol sau cu diverse componente lipsă, în prezent acestea dispar cu desăvârșire. De cele mai multe ori, autoturismele furate ajung peste graniță înainte ca proprietarul să observe dispariția. Sunt vizate în principal autoturismele de lux, cum sunt: Mercedes, Alfa Romeo,B.M.W., Audi, Porsche și Volkswagen.

Combaterea acestei categorii de infracțiuni care a căpătat valențe de fenomen la scară internațională, impune, pe lângă măsurile legislative și de acțiune la nivel național și o cooperare interstatală între organele abilitate care să aibă drept fundament recomandări și hotărâri ale unor organisme internaționale angajate în lupta împotriva crimei organizate, în general.

Traficul de arme, muniție, explozivi, materiale nucleare, substanțe radioactive și deșeuri toxice. Una din formele cele mai virulente de manifestare a crimei organizate care marchează epoca contemporană o reprezintă traficul de arme, muniție, explozivi, materiale nucleare, substanțe radioactive și deșeuri toxice. Profiturile uriașe ce se pot obține din acest gen de activități, care rivalizează cu cele rezultate din traficul de droguri, caracterul adesea semilegal al tranzacțiilor cu aceste tipuri de mărfuri au făcut ca ele să intre în preocupările prioritare ale organizațiilor criminale, îndeosebi a așa-ziselor ,,Gulere Albe”.

Principala cauză care a determinat reorientarea și restructurarea industriei de armament pe plan mondial a constituit-o proliferarea conflictelor armate începând cu decada anilor 1970, instabilitatea politică din unele țării din lumea a treia, conflictele armate interetnice, pe fond religios sau pentru revendicarea unor teritorii o altă motivație pentru creșterea solicitărilor de armament pe căi ilegale și desființarea blocului militar ,,Tratatul de la Varșovia’’ și retragerea corpurilor de armată din fosta Republică Democratică Germană au constituit un alt prilej de tranzacții ilegale.

Traficul de materiale nucleare și radioactive se anunță mai periculos decât cel cu arme și droguri, dată fiind situația acestor produse, proprietățile și efectele utilizării lor. Astfel de cazuri, implicând adevărate rețele transnaționale de traficanți, au fost depistate în Polonia, Ungaria, România,Ucraina și în mod deosebit în Rusia.

Cel mai mare pericol îl reprezintă comerțul ilicit cu focoase nucleare și depozitarea deșeurilor toxice.

Acestea fiind, în general, formele clasice de manifestare a crimei organizate pe plan mondial, nu putem omite faptul că acestea se pot agrava, ,,atacând” acolo unde condițiile socio-politice și juridice sunt în suferință, evident în scopul obținerii unor foloase economice foarte ridicate.

În concluzie reiese că în toate țările se apreciază că fenomenul de crimă organizată are o întindere și un conținut ce amenință interesele statului. Crima organizată creează o economie paralelă, perversă care conduce la pierderea încrederii cetățenilor în instituțile statului, omoară și intimidează oamenii, îi deposedează de proprietate, penetrează și distorsionează instituțile democratice și piața liberă, distruge contactul social dintre cetățeni și stat devenind o amenințare pentru interesele vitale ale țării în cazul în care nu se acționează ferm și eficient pentru limitarea permanentă a acestor fenomene.

În multe țări, inclusiv în țara noastră dotarea infractorilor este superioară celei cu care se înzestrează poliția iar mijloacele de deplasare, comunicare, de vizualizare ori ascultare-înregistrare și armamentul utilizat creează un handicap pentru societate și oferă răufăcătorilor un avantaj.

Infractorii constituiți în rețele cu scopul săvârșiri de infracțiuni sunt greu de contracarat atât datorită fanatismului, strategiilor pe care le adoptă, modului de organizare și pregătire pentru comiterea faptelor care le permit de regulă să nu lase urme cât și datorită unei legislații cu multe fisuri și coruției la nivel înalt.

Crima organizată exploatează cu măiestrie fisurile și contradicțile existente în societate, compromite binele social și dezvoltarea sănătoasă a economiei.

Globalizarea implică și reprofesionalizarea crimei organizate dar și a terorismului. Rețelele se folosesc de ultimle cuceriri în materie de tehnologie și comerț pentru a-și extinde și perfecționa activitățile ilegale dovedind o maximă eficiență și dispunând de resursele financiare necesare. Acestea nu se rezumă doar la informatică ci includ în egală măsură telecomunicațiile și tot ceea ce conține o valoare materială. Mondializarea mafiei este un fenomen real care crește continuu.

În concluzie, fără elaborarea unei strategii globale sau pe zone extinse care să se bazeze pe angajamentul ferm de cooperare al guvernelor implicate în acțiunile de contracarare a organizațiilor criminale,nu se poate spera într-o diminuare a acestui fenomen și cu atât mai puțin în eradicarea sa.

CAPITOLUL 2. CRIMA ORGANIZATĂ ÎN EUROPA

2.1.Principalele grupări de crimă organizată care acționeză în Europa și activitățile acestora

Principalele grupări de crimă organizată care acționează pe întreg teritoriul Europei și nu numai sunt: grupările mafiote italiene – fiind cele mai renumite, mafia rusă, triadele chinezești și alte grupări de tip mafiot care incă nu s-au afirmat pe scena relațiilor internaționale. Cea mai importantă grupare de tip mafiot este Mafia italiană cu cele patru organizații: Cosa Nostra, Camorra, N’Dragheta și Sacra Corona Unita.

Organizațiile mafiote din Italia au apărut în comunitățile sătești iar acestea au constituit și constituie încă puncte de referință pentru bandele criminale în formare din diverse țări, ca model de organizare, metode și mijloace de acțiune.

Principala caracteristică a organizaților mafiote italiene o constituie structura bine conturată a acestora, caracterul ermetic asigurat prin „legea tăcerii”, delimitarea sferelor de influență și a zonelor operaționale, dinamismul, flexibilitatea și adaptabilitatea la noile condiții, care le-au facilitat continuitatea în timp, în unele cazuri, sute de ani. Cu toate acestea, caracterul unitar al structurii garantează definirea unei orientări unice pe probleme care privesc organizația în ansamblul ei.

În cele ce urmează voi încerca să prezint pe scurt fiecare grupare mafiotă a Mafiei italiene și activitățile ilicite pe care le desfășoară în Europa.

Cosa Nostra

Cosa Nostra a apărut la începutul secolului al-XVIII-lea având ca arie principală Sicilia. Originea acestei organizații este strâns legată de cea a latifundiarilor care au dominat structura productivă, a Siciliei până la începutul secolului al-XIX-lea. Primul document în care se face referire la o grupare de tip mafiot în Sicilia datează din anul 1837.

Aceasta structură constituie o structură articulară dar în același timp, unitară și organizată ierarhic foarte bine. Ceea ce reprezintă un liant pentru organizațiile de tip mafiot este acel ,,cod de onoare nescris” pe care fiecare membru jură să-l respecte la intrarea în organizație. Astfel de reguli impun ca femeile să fie ocrotite și să nu fie implicate în acțiunile organizaților sub nicio formă, dar bărbații trebuie să respecte ordinele date de judecători adică ce capul organizației mafiote chiar cu riscul pierderii propriei vieți. Orice membru al organizației trebuie să respecte obiceiurile și tradițiile siciliene, iar acestea sunt transmise de la mamă la copil.

Printre regulile învățate din copilărie de orice sicilian nu sunt numai vendetta (răzbunarea), ci și omerta (legea tăcerii) asociată cu prima.

Omerta provine din principiul tradițional al neutralității pasive, al credinței de nezdruncinat că oricine intervine în treburile altuia își pierde respectul și onoarea, ba chiar viața. Această lege nescrisă a făcut ca organizația să rămână puternică de-a lungul timpului, de aceea în Sicilia s-a impus proverbul ,,Chi tace campa” adică ,,Cine tace trăiește”.

Regulile nescrise ale mafioților s-au impus tuturor rangurilor de la membrii Cupolei adică cei mai mari până la muritori de rând.

Cosa Nostra are legături pe plan intern cu toate organizațiile criminale care acționează în interiorul Italie vizând în principal traficul de droguri.

Pe plan extern Cosa Nostra constituie încă un punct de referință pentru multe sindicate ale crimei organizate. În Europa, dezideratele organizației sunt mai mult de a plasa familii mafiote în diferite țări, în special Germania, Franța, Spania, Belgia și Anglia și mai puțin de a realiza legături cu structurile criminale locale.

Penetrarea organizației mafiote siciliene în Europa, în special în Germania, a fost favorizată și de prezența imigranților italieni în aceste zone, care au constituit principala bază de sprijin în traficul cu droguri. Germania este țara care asigură terenul ideal pentru organizațiile criminale datorită poziției sale geografice care acționează ca o linie de demarcație între bogăție și sărăcie pe vechiul continent și cu un standard de viață ce a atins cel mai înali nivel din Europa.

În Germania s-a descoperit că grupări de imigranți sicilieni, asociate după modelul mafiot, desfășoară activități de investiții și au format eșaloane ale forței de muncă, angajate în acțiuni criminale în Sicilia.

Potrivit investigatorilor germani, cea mai mare concentrare a criminalilor de tip mafiot se află în Baden-Wurttemberg, în sud-est și la granița cu Elveția și Franța, unde există mari comunități de imigranți sicilieni. În Jungbusch, un district din Manheim, locuiesc circa 500 de italieni din Palma di Montechiaro, orașul de origine a doi ucigași care l-au asasinat pe magistratul italian Rosario Livatino și care au fost capturați într-o pizzerie din Leverkusen de către poliția germană. Cele mai predilecte infracțiuni comise sunt furturile de automobile, cifrate anual la zeci de mii, comise îndeosebi în Berlin, Hamburg și Saxonia.

Șeful Biroului Federal de Combatere a Criminalității din Germania aprecia că odată cu colapsul politic și economic al statelor din centrul și estul Europei, presiunea crimei organizate în această zonă a lumii a crescut în mod considerabil.

În Franța s-au înregistrat fenomene sporadice de manifestare a activităților de tip mafiot în jurul Marsiliei, Parisului și în Insula Corsica, iar într-o măsură mai mică în Bordeaux. Franța servește drept țară de tranzit pentru cocaina adusă în Italia din America de Sud. Marea criminalitate se orientează în prezent către delincvența economico-financiară, abandonând formele violente și periculoase, cum ar fi spargerile de bănci. Investițiile organizațiilor mafiote sunt disipate în construcțiile de locuințe, zonele de recreare, cazinouri.

Pricipalele activități ale grupării mafiote Cosa Nostra sunt reprezentate de: traficul ilegal de droguri,controlul fondurilor pentru lucrările publice chiar și cele europene, infiltrarea în economia legală în scopul eludării regulilor pieței pentru favorizarea firmelor și a holdingurilor controlate și obținerea de profituri ilicite, spălarea banilor, în afară de aceste activități mafia siciliană este adânc implicată în traficul de arme, muniții și explozivi, în operațiuni de camătă, speculă și contrabandă cu țigări.

Deviza acestei organizații de tip mafiot este că ,,o mafie făra teritoriu este ca un rege fără regat”.

În concluzie, această structură de tip mafiot continuă să fie cea mai puternică, cea mai organizată și cea mai periculoasă organizație mafiotă italiană care s-a afirmat în toate colțurile lumii deci reprezintă o forță globală. Este în măsură să-și elaboreze propria strategie generală, dispune de metode proprii de conducere și de personal specializat capabil să propună soluții și exercită un control teritorial total.

Această organizație de tip mafiot a exploatat întotdeauna legăturile sale politice, dar nu pentru a influența în mod direct deciziile la nivel național, ci pentru a-și asigura protecția și facilitarea operațiunilor ilegale pe care le desfășoară.

N’Dragheta este o altă organizație de tip mafiot care își desfășoară activitățile atât pe teritoriul Italie,cât și pe teritoriul întregii Europe.

Termenul ,,n’dragheta’’ desemnează organizație criminală de origine calabreză și provine din cuvântul calabrez ,,Andraghetas’’. În provincia Reggio Calabria termenul a fost folosit pentru a indica un grad elevat de eroism și virtute , specifice unei elite, unor oameni superiori numiți ,,n’draghetiști’’. În general termenul desemnează după standardele criminale, oameni care își asumă riscul, munca și inchisoarea, fiind deciși să săvârșească orice fapte fără milă și fără scrupule.

Organizația mafiotă N’Dragheta a fost semnalată pentru prima dată în documentele oficiale redactate de către carabinieri din Seminaria la sfârșitul secolului al-XVII-lea. Originile asociației mafiote N’Dragheta se regăsesc în afacerile legate de proprietatea funciară și unele conflicte dintre nobilime,burghezi și țărani.

La începutul secolului al XIX-lea, grupurile mafiote calabreze au aderat la mișcarea iredentistă și s-au organizat, conform modelului sicilian, într-o „societate onorabilă” guvernată de reguli implacabile și ritualuri complexe.

Mafia calabreză era guvernată de un ceremonial care reprezenta, de fapt, un compromis între ritualul religios și cel tipic unei secte: cel ce dorea să intre în această organizație trebuia să facă dovada loialității, ucigând sau rănind întro manieră abilă, curajoasă, eliminând orice scrupul moral. Numai astfel se putea accede la titlul de „om respectabil”.

Ierarhia era reprezentată de „arborele științei” și cuprindea:

-trunchiul – „șeful boston” sau „piesa nr. 90”, care era creierul coordonator, având putere de viață și de moarte asupra membrilor asociației;

-ramura principală – contabilul și administratorul;

-ramurile – experți amplasați pretutindeni;

-rămurelele – noii recruți;

-florile – tinerii de onoare, viitorii recruți;

-frunzele – trădătorii.

N’Dragheta este pricipala organizație din Calabria o regiune din Sudul Italiei și este formată din 140 de clanuri cu un total de 5600 de membrii. N’drangheta dispune de o structură orizontală, compusă din nuclee familiale rigid închise, numite n’drine, aflate în legătură prin alianțe funcționale (denumite cosche) în scopul de a se apăra față de influențele externe. Membrii sunt recrutați pe baza legăturilor familiale. Din acest motiv conflictele și rivalitățile dintre clanuri se mențin pe parcursul multor ani (vendetta). Din această cauză, N’drangheta este caracterizată de o puternică situație conflictuală internă care, în timp, s-a consolidat și a dat naștere celor mai sângeroase conflicte dintre familii, bazate pe codurile de vendetă tipic calabreze (denumite faida). Această organizație face foarte des apel la jurăminte secrete, ritualuri și ceremonii de taină în dialectul calabrez. Deși urmează aceeași structură generală a rangurilor ca cea mai mare parte a Mafiei, grupările sale amestecate au tendința să se bazeze pe legături de sânge și căsătoria, ceea ce face și mai dificilă infiltrarea autorităților în rândurile lor. N’dranghta evită stilul de viață strălucitor pe care îl adoptă multe alte grupări criminale, preferând să păstreze o înfățișare modestă. N’dragheta a folosit întotdeauna cifrul scris, obișnuit sau simbolic pentru ascunderea comunicaților între membri acesteia. Femeile din Calabria pot juca un rol activ în organizație, în ultimul timp primind și ele sarcini care nu sunt mai prejos decât operațiunile ilegale desfășurate de bărbați.

Strategia adoptată de N’drangheta pentru a reînnoi și extinde interesele criminale ale organizației locale și pentru a limita pierderile provocate de acțiunile organelor de investigații, au condus, pe lângă planurile prospective în plan internațional, la o deschidere spre colaborare cu alte organizații mafiote atât italiene cât și de alte sorginți. Raporturile dintre așa numitele „cosche” calabreze și mafia siciliană vin să dovedească evoluția strategică, respectiv realizarea unui „pact federativ” referitor pe de o parte la traficul de droguri, iar pe de altă parte, la spălarea de bani.

De asemenea ca și alte organizații această grupare mafiotă are legături cu alte clanuri mafiote pe plan intern și pe plan extern.

Legăturile pe plan intern a clanurilor organizației N’dragheta au fost semnalate în multe regiuni din Italia în special în Piemont, Lombardia și nordul Liguriei, precum și în Veneto și partea centrală și de nord a regiunilor Umbria și Toscana. N’dragheta stabilește legături operaționale cu Cosa Nostra, Camorra și Sacra Corona Unita, în special pe linia traficului de droguri.

Legăturile pe plan extern ale clanurilor calabreze au fost semnalate într-un număr mare în Franța, Germania, Spania, Olanda, țările latino-americane și nu numai. Pe plan extern au existat și exista întelegeri și legături ale clanurilor calabreze cu cartelurile columbiene precum și cu bandele criminale din Turcia cu care s-au asociat pentru traficul de droguri și în ultimul timp legaturi strănse cu mafia rusă care a pus stăpanire pe o parte din Nordul Italie și a început să se extindă pe tot teritoriul Europei.

În ultimii ani, N’drangheta i-a luat locul organizaṭiei Cosa Nostra, devenind cea mai puternică mafie. S-a insinuat în lojele masonice și în sistemul economic, a cumpărat oțelării în fosta Germanie de Est, hoteluri în Sankt Petersburg, cartiere întregi în Franța și Belgia.

Procesul evolutiv pe care la avut această organizație mafiotă de la începuturile ei până în prezent ne arată că este cea mai periculoasă organizație criminală la nivel mondial, datorită faptului că domină o mare parte a principalelor noduri unde se desfășoară traficurile ilegale, precum și a circuitelor de reinvestiții.

Principalele activități ale grupări mafiote N’dragheta a început cu decada anilor 60’ când familile mafiote au început să-și diversifice activitatea, astfel că pe lângă controlul piețelor fructelor,legumelor și practicării operațiunilor speculative cu ulei comestibil, au trecut la contrabanda cu țigări, extorcări și sechestrări, iar din anii 70’ la traficul de stupefiante. Și a urmat un proces de extindere până în zilele noastre, de asemene a folosit fonduri financiare provenite din activitățile ilegale pentru investiții în lucrările publice, spre exemplu: autostrada Calabria-Salerno și dublarea căi ferate Calabria-San Giovani.

N’dragheta este în pas cu vremurile, este o societate modernă, globală care inițiază afaceri în lumea economiei legale și în acea a economiei ilegale, făcând trafic și cu reziduri toxice. Are un rol foarte important în traficul internațional de droguri, deținând monopolul cocainei columbiene, nu numai în Italia, ci și în restul Europei. Este foarte puternică în acest domeniu așa reiese din unele rapoarte ale poliției italiene.

În mod diferit față de Cosa Nostra, N’drangheta din ultimii ani are o politică criminală deosebit de violentă și sângeroasă, capabilă să condiționeze voturile administrative (comunale, provinciale, regionale), dar fără a renunța la asasinate, fapt demonstrat prin asasinarea unor oameni politici locali de prim rang.

Potrivit directorului Directiei Antimafia, Francesco Forgione, forța N’drangheta o reprezintă „capacitatea de a se infiltra la toate nivelurile, de la cel instituțional la lumea afacerilor”.

Prin operațiuni bine organizate poliția din Italia în colaborare cu alte organisme specializate în prevenirea și combaterea crimei organizate din Europa au reușit să aresteze oamenii importanți ai grupării N’dragheta care desfășurau activității ilegale atât pe teritoriul Italie cât și în afara ei.

Datele statistice legate de activitățile desfășurate de N’dragheta din anul 2008 până în prezent ne indică o cifră anuală de cca. 40 miliarde Euro, mai mult decât PIB-ul regiuni Calabria și continuă să crească.

Camorra

Camorra napolitană a luat ființă la începutul secolului al XIX-lea în Napoli. Instalată în provincia Campania ,,Camorra’’desemnează societatea secretă a răufăcătorilor napolitani. Această mafie este diferită de celelalte grupări mafiote datorită mediului în care s-a dezvoltat și lipse de organizare piramidală.

În anii 80’ Camorra era implicată în probleme politice fiind folosită adesea în luptele interne dintre burboni și liberali. Camorra napolitană este singura organizație criminală care a facut parte dintr-un corp de poliție pentru supravegherea unor rezultate electorale.

Evoluția istorică a acestei organizații a avut un caracter sinuos. A reușit să supraviețuiască în timp, datorită mobilității sale și abilității de camuflare a activităților specifice în momentele dificile, revenind în forță atunci când condițiile i-au permis.

Antonio Spavone și Rafaelo Cutulo sunt două personalități importante în dezvoltarea mediului napolitan al crimei organizate pe care î-l cunoaștem astăzi.

Dezvoltarea progrsivă a Cammorei și a conflictelor care s-au declanșat între diverse grupări sunt de ordin social,respectiv:

-creșterea progresivă a șomajului în rândul tinerilor din zona Campagnei;

-realizarea unei alianțe între lumea interlopă și comunitățile locale;

-seismul din anii 80’ care a oferit ocazia membrilor Cammorei de a se implica în construcția zonelor distruse.

Datorită unei pluralități criminale de tip gangster, distincte una de alta clanurile cammoriste sunt caracterizate de o puternică autonomie externă.

Organizația este constituită din peste 120 de grupări care se formează și se destramă ușor și numără aproximativ 7.000 de membrii afiliați. Cammora ca organizație este liber constituită neavănd comisii de conducere provinciale sau regionale. Din această cauză gruparea Cammora din Napoli rămâne una dintre cele mai periculoase grupări de crimă organizată din Italia și nu numai, menținând în luna ianuarie 2005 o rată a criminalități de ,,o crimă la două zile”. Anchetatorii italieni au afirmat că rețeaua condusă de Cammora a realizat legături pe plan intern și pe plan extern cu alte grupări și organizații criminale.

Pe plan intre Cammora a realizat legături strȃnse cu Cosa Nostra datorită faptului că unii dintre șefii mafioți ai Cammorei cum sunt Euduardo Nuvoleta și Bordelino, au fost membri ai frăției siciliene. Bandele Cammorei mențin legături strânse cu clanurile criminale ale N’Dragheta în Sud și cu Sacra Corona Unita în Puglia.

Pe plan extern pentru traficul cu droguri, majoritatea grupărilor camorrei și-au creat propriile rețele internaționale, în scopul realizării contactului direct cu baronii drogurilor din Columbia, Venezuela și Costa Rica și aprovizionării cu cocaină a întregii Europe. De asemenea, au realizat înțelegeri cu traficanții care acționează în Portugalia și sudul Franței. Potrivit unei recente investigații, traficul cu droguri și „spălarea banilor murdari”, operațiuni desfășurate de camorriști, au fost depistate în Olanda, Anglia și Germania, unde această organizație își crease legături cu lumea interlopă autohtonă.

Beneficiile considerabile ale comerțului cu droguri nu puteau să nu intereseze Camorra care, valorificându-și experiența acumulată în contrabanda cu țigări, și-a convertit-o ușor în traficul de stupefiante. În ceea ce privește heroina și hașișul, clanurile camorriste au operat în spațiile mici cedate de mafia siciliană, care deținea supremația în traficul internațional organizat pe relația Statelor Unite ale Americii. Cammora a jucat un rol foarte important în ultima perioadă, asigurându-și chiar monopolul acestor operațiuni ilicite în traficul de cocaină între America de Sud și Europa. Frecventele transporturi de cocaină efectuate în Europa, în ultimul timp, demonstrează că traficanții originari din Campagnia i-au depășit pe cei din țările sud-americane. Grupările camorra și-au orientat interesele expansioniste mai ales în sectorul imobiliar prin infiltrare în fondurile publice. În acest sens, interesul a fost trezit de importantele fonduri alocate provinciilor unde există cele mai multe incidente criminale (Napoli, Caserta și Salerno). Pe lângă activitățile criminale tradiționale – trafic de arme și de stupefiante, contrafacerea de mărci și de produse, atacuri la instituțiile de credit și oficiile poștale, pariuri clandestine – clanurile camorriste au demonstrat, printre altele, un interes deosebit pentru eliminarea gropilor de deșeuri urbane și realizarea și gestionarea unor noi complexe ecologice în mediul rural, precum și pentru traficul ilicit cu deșeuri toxice și speciale.

Camorra a fost, de asemenea, structura mafiotă care a deschis drumul implicării organizațiilor criminale în reciclarea deșeurilor (eco-mafia) și traficul cu animale exotice sau pe cale de dispariție și luptele cu animale (zoomafia), domenii astăzi fructificate intens de clanurile care au supraviețuit sau s-au constituit ulterior.

Camorra Napolitană este, la rândul său, semnalată în Franța, fiind angrenată în contrabanda cu țigări, carne și produse agroindustriale. În același timp, Franța servește drept țară de tranzit pentru cocaina adusă în Italia din America de Sud. Marea criminalitate se orientează în prezent către delincvența economico-financiară, abandonând formele violente și periculoase, cum ar fi spargerile de bănci. Numerarul este forma de acumulare și schimb a sumelor ilicite de prim-nivel.

Organizațiile mafiote se folosesc de casele de schimb valutar, depozitele nocturne pentru plăți cash, cazinouri, în operațiunile lor de spălare a banilor murdari.

În ultimii anii organele de poliție ale statelor Uniuni Europene au reușit să dea câteva lovituri importante organizaților cammoriste care acționau în rândul societății civile. Cu toate aceste efortori pe care le-au depus autoritățile în stoparea dezvoltării acestei organizații, ea a rezistat și la ora actuală mai există iar cifra de afacerii anuala este de aproximativ 30 miliarde Euro.

Sacra Corona Unita

În afară de marile organizații tradiționale implantate de mult în Sudul Italiei, apar acum mafii tinere. Una dintre aceste mafii tinere este Sacra Corona Unita (Coroana Sacră Unitară) stabilită în Puglia și care s-ar fi format prin jurul anului 1980 și despre care se vorbește că este condusă de un oarecare Giuseppe Rogoli.

Această nouă mafie cu ritual mistis de inițiere a ajuns să transforme un bandatism local și vechi într-o rețea criminală ierarhizată pe multiple activități. În prezent este formată din peste 40 de clanuri și circa 1560 de membrii concentrați în Brindisi, Lecce, Taranto și Bari.

Organizația are o structură ierarhică verticală, după modelul mafiot sicilian, cu o comisie care mediază conflictele dintre clanuri. Fiecare familie se bucură de o largă autonomie de acțiune în afacerile criminale, consimțind însă să se subordoneze șefului în probleme de apărare și protejare a asociației mafiote ca întreg. În zona operațională, fiecare clan își dictează propriile reguli. Practic, sacra corona unita este mai mult o asociere de clanuri decât o veritabilă organizație de tip mafiot. Dispune de un cod de conduită și ritualuri de inițiere pentru candidați. Caracteristica acestei organizații mafiote o constituie lupta permanentă dintre clanuri pentru supremație.

De asemenea ca și celelalte grupări mafiote care actionează pe teritoriul Italiei,al Europei și nu numai, și această grupare mafiotă tânără desfășoară activității ilegale în interiorul Italiei și mai puțin în Europa deoarece este la ,,început de drum’’. Contrabanda cu țigări reprezintă principala activitate desfășurată de Sacra Corona Unita, aceasta deținând monopolul pieței negre din Brindisi și Lecce Sacra Corona Unita mai este specializată și în prostituție și comerțul cu sclavi și a început să iși dezvolte legături cu grupările albaneze, cu crima organizată rusească și chineză și cu cartelurile de droguri columbiene și mexicane.

Zona infracțională specifică organizației este circumscrisă fraudelor agricole, prin fonduri europene alocate pentru grâu și ulei de măsline. Sacra Corona Unita a penetrat în acest scop administrația publică italiană și cea a Uniunii Europene. Cifra de afaceri anuală este de peste 7 miliarde Euro.

Sacra Corona Unita se distinge de celelalte organizații criminale din regiune prin abilitatea membrilor săi de a se infiltra și de a manipula instituțiile publice.

În concluzie mafia italiană este cea mai extinsă grupare mafiotă la momentul actual deoarece grupările sale mafiote au reușit să se infiltreze în toate domeniile. Deși principalele baze ale organizațiilor mafiote italiene se află în Italia acțiunile acestora au depășit cu mulți ani în urmă, frontierele naționale, fiind semnalate în toate zonele lumii, având legături de afaceri cu cartelurile columbiene, triadele chinezești, asociațile criminale nord-americane și mai nou cu cele rusești.

De aceea a început să se afirme tot mai mult grupările mafiote rusești și triadele chinezești la nivel european. Mafia rusă este formată din infractori ruși care provin din rândurile vechiloe emigranți, ale soldaților și cadrelor militare din fosta Armată Roșie. Una dintre cele mai periculoase grupări de crimă organizată rusească este Solntsevskaya bratva, condusă de Sergei Mikhailov un om foarte important și cunoscut în lumea interlopă.

Activitățile desfășurate de acestă grupare mafiotă sunt: santaj, trafic de droguri, furturi auto, trafic cu arta, spalare de bani, crima la comanda, trafic de arme, trafic material nuclear, prostitutie, afaceri cu petrol.

Potrivit unei statistici a oficialităților germane, mafia rusă va deveni foarte repede lidera lumii crimei organizate, dat fiind faptul că este țara în care mafia rusă a luat amploare.

De asemenea triadele chinezești reprezintă o amenințare la adresa securității Europei. Controlul asupra triadelor chinezești se realizează foarte greu datorită barierelor lingvistice și a fricii pe care acestea o impugn eventualilor martorii.

Activitățile de bază ale triadelor chinezești sunt: traficul de heroină, exploatarea muncii ,,sclavilor’’din rândul imigranților ilegali, prostituția, traficul de arme.

Triadele chinezești s-au afirmat la nivel european în Spania prin traficul de heroină și alte activități ilegale și în Germania prin traficul de pistoale și heroină aduse din Triunghiul de Aur (Burma, Thailanda, Laos) și tind să se extindă tot mai mult.

Principalele grupări ale triadelor chinezești sunt: Sap Sie Kee (14K), specializată în traficul de heroină, Yee On, specializată în imigrările ilegale, Wo On Lok, specializată în traficul de casete video porno, cu copii, pentru pedofilie și prostituție și Dai Hoon specializată în acordarea de împrumuturi oneroase imigranților ilegali.

Specializarea organizațiilor menționate mai sus într-un anumit domeniu de activitate nu înseamnă limitarea preocupărilor lor criminale, adesea acestea interferându-se pe alte segmente infracționale din sfera crimei organizate.

2.2.Organisme implicate în combaterea infracțiunilor internaționale

Pe măsură ce crima organizată a câștigat și câștigă tot mai mult teren, a fost și este imperios necesară intervenția tot mai hotărâtă a statelor pentru contracararea acestui fenomen periculos, care tinde din ce în ce mai serios să devină un mod de viață, în anumite condiții și pentru anumite categorii de persoane. Orice intervenție eficientă în condițiile date presupune crearea unui cadru juridic corespunzător și a unui cadru instituțional adecvat. Ca mijloace juridice, statele au la dispoziție convențiile sau tratatele

bilaterale, zonale sau multilaterale cu caracter de reciprocitate.

2.2.1.Organizaṭia Naṭiunilor Unite

Combaterea crimei organizate a preocupat comunitatea internațională pe măsură ce fenomenul a fost perceput în diferitele sale forme de manifestare. Sesizând pericolul ce-l reprezintă, statele lumii, la nivel global, continental și regional, au căutat diverse formule de combatere. Dacă inițial sfera acestor acțiuni s-a regăsit în principal în mijloace naționale de combatere, extinderea fenomenului a făcut ca organisme guvernamentale și neguvernamentale să își dea mâna până la cel mai înalt nivel pentru cunoașterea în primul rând a fenomenului și apoi pentru găsirea căilor și mijloacelor de contracarare.

Amploarea fenomenului a făcut ca, sub egida Organizaṭiei Naṭiunilor Unite, președinții de state să se întâlnească la cel mai înalt nivel și să-și exprime poziția față de pericolul social ce amenință siguranța națională. Dintre multiplele reuniuni ce s-au desfășurat, se evidențiază Reuniunea Ministerială de la Napoli din 1994, unde a fost adoptat Planul Mondial de Acțiune contra Criminalității Transfrontaliere Organizate.

Din textul documentului Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate – care a fost deschisă, spre semnarea, tuturor statelor, din 12 până în 15 decembrie 2000 la Palermo și, în continuare, la sediul O.N.U., până la 12 decembrie 2002 –, rezultă necesitatea armonizării legislațiilor naționale în materie de drept penal și procedural, ca o garanție viabilă în lupta comună împotriva flagelului comun. Anvergura și pericolul social deosebit al actelor de crimă organizată și de corupție au determinat reacții preventive adecvate și extinderea preocupărilor organismelor abilitate de a contracara în plan național și internațional acest adevărat flagel. Datele și informațiile transmise pe diferite canale atestă adevăratele dimensiuni ale preocupării organismelor politice și economice internaționale, create între anii ’50-’60 pe bătrânul continent, de a propaga apărarea.

2.2.2.Structuri ale Consiliului Europei cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii criminalități

În mod cu totul deosebit, Consiliul Europei și-a asumat responsabilitatea acordării de asistență democrațiilor în formare apărute în spațiul Central și Est-European în urma abolirii sistemelor totalitare, susținând coerența proceselor de construcție a unor democrații autentice și a unor justiții independente, de armonizare a legislației penale și cooperare interstatală în domeniul combaterii criminalității, ajungând să reunească majoritatea statelor europene, precum și Statele Unite ale Americii, Israelul și Japonia ca observatori.

Devenit astăzi una dintre principalele „întreprinderi de acorduri internaționale”, Consiliul Europei a elaborat și adoptat convenții și acorduri precum și numeroase alte recomandări. Necesitatea existenței unei asemenea organizații, care girează relațiile comunitare și interstatale prin intermediul unor tratate multilaterale, nu mai este contestată de nimeni. Ea realizează o imagine tonifiantă prin progresele înregistrate în domeniile respectării drepturilor omului, securității sociale, protecției mediului ambiant, dezvoltării conștiinței culturale europene, promovării și coordonării luptei împotriva criminalității transfrontaliere.

Există în cadrul Consiliului Europei anumite structuri cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii criminalității. Dintre acestea amintim:

Comitetul European pentru Probleme Criminale (prescurtat C.D.P.C. sau C.E.P.C.), creat în 1957, își bazează activitatea pe subcomitete și grupuri de lucru și acționează pentru realizarea unor proiecte de convenții și de rezoluții, transmise spre adoptare Comitetului Miniștrilor. Activitatea Comitetului European pentru Probleme Criminale (și implicit a Consiliului Europei) vizează două aspecte de mare importanță: armonizarea legislațiilor țărilor membre și asistența juridică în materie penală. În acest al doilea domeniu, Comitetul a creat o operă importantă, constând în elaborarea a 16 convenții și 4 protocoale care depășesc principiile tradiționale ale dreptului penal; prin intermediul lor, justiția penală încetează de a se mai opri la frontierele naționale; este pe cale de a fi creat un spațiu judiciar european. De asemenea, Comitetul European pentru Probleme Criminale s-a implicat în cercetarea criminologică și studierea repercusiunii acesteia asupra politicii criminale. Anual, începând din 1963, sunt organizate conferințe și colocvii de cercetări criminologice.

Concomitent, Comitetul European pentru Probleme Criminale acordă o atenție deosebită evoluției ideilor privitoare la justiția penală și tratamentul delincvenților, acordând prioritate mijloacelor preventive și demersurilor pentru evitarea intervenției sistemului justiției penale în cazuri individuale minore, prin măsuri de dejudiciarizare, conciliere și mediere, precum și prin promovarea unor măsuri de înlocuire a pedepselor privative de libertate.

Din anul 1980, Grupul de cooperare în materia luptei împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri (grupul Pompidou), constituit în 1971, la inițiativa fostului președinte francez Georges Pompidou, și-a continuat activitatea în cadrul Consiliului Europei; în baza unor programe de lucru, stabilite pentru perioade de patru ani, aprobate de Conferința ministerială. În ultimii ani, Grupul a organizat conferințe ministeriale paneuropene asupra cooperării în problemele abuzului și traficului ilicit de droguri, la care au luat parte și reprezentanți ai unor importante organizații internaționale (O.N.U.; O.I.P.C. – Interpol, O.M.S., O.M.V.), soldate cu adoptarea unor Declarații Finale prin care sunt reiterate angajamentele statelor participante de a susține cooperarea europeană în domeniu, în cadrul unei strategii globale, echilibrate și multidisciplinare.

Comitetul European pentru Probleme Criminale a jucat un rol important și în adoptarea Rezoluției privind Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și a Recomandărilor privind Regulile penitenciare europene, în stabilirea unei poziții comune a statelor membre în problematica protecției victimei, în organizarea și desfășurarea conferințelor miniștrilor europeni ai justiției și, de curând, ai celor de interne.

În aproape 44 de ani, Consiliul Europei a elaborat un întreg ansamblu de convenții privind cooperarea internațională în materie penală care, completate printr-un mare număr de recomandări, constituie un adevărat corp de drept european în acest domeniu. Caracterul tot mai cuprinzător al crimei organizate, diversitatea formelor sale de manifestare, aria largă de extindere în domeniile economice, sociale și politice impun cu necesitate conceperea și elaborarea unor strategii adecvate pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen.

2.2.3.Organizații polițienești de luptă împotriva crimei organizate

Statele Membre ale Uniunii Europene au recunoscut faptul că nu poate exista o adevărată uniune, dacă nu se dezvoltă în continuare cel de-al Treilea Pilon, care include o mai mare integrare a activităților judiciare și de poliție. În acest sens, crearea EUROPOL care funcționează oficial de la 01.10.1998, reprezintă un pas hotărâtor. EUROPOL a devenit o instituție fundamentală de „claering” (strângere, verificare, stocare) în domeniul informațiilor, prin care reprezentanții tuturor polițiilor naționale își pot coordona anchetele, operațiunile și chiar execută arestarea infractorilor care fac parte din rețelele crimei organizate ce operează în mai multe state europene.

Organizația EUROPOL apreciază că fenomenul crimei organizate a devenit foarte complex. Pe plan comunitar/european se constată că actuala evoluție a fenomenului constă în implicarea și participarea tot mai frecventă a infractorilor proveniți din terțe țări, care cooperează la săvârșirea actului criminal cu cei aparținând statelor membre. În această situație, EUROPOL se vede obligat să-și extindă aria de colaborare, concentrându-se pe găsirea unui cadru adecvat și a unor forme cât mai eficiente de combatere a fenomenului infracțional. Până în prezent EUROPOL a devenit un releu pentru schimbul de informații, atât pe plan bilateral cât și multilateral.

Experții din cadrul Secretariatului internațional conlucrează, totodată, cu autoritățile naționale, pentru a se asigura că acestea au acces la cele mai moderne tehnici pe care grupurile infracționale le pun la punct pentru realizarea obiectivelor, polițiile locale putând fi copleșite de grupurile infracționale care au capacitatea de a folosi echipamente scumpe și sofisticate pentru a-și atinge scopurile. EUROPOL speră că va putea pune la dispoziția autorităților locale resurse pentru a le sprijini în lupta împotriva crimei organizate. Birocrația din poliție complică, din păcate în mod grav, operațiunile internaționale polițienești, iar unul dintre scopurile exprese ale EUROPOL este realizarea unui dispozitiv juridico-operativ pentru înlăturarea birocrației, fără a încălca în nici un fel principiul subsidiarității.

Atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare, s-a acordat și se acordă o importanță deosebită realizării schimburilor de experiență prin conferințe, seminarii, vizite ale grupurilor de experți, materiale documentare, publicații și date statistice. De asemenea, s-a accentuat necesitatea colaborării și cooperării regionale între țările cu problematică similară. În majoritatea lor, statele membre O.N.U. au solicitat standardizarea și schimbul de date și informații pe linie de poliție, în special prin crearea de sisteme automate în rețea, care să cuprindă atât pe cele statale, cât și interstatale, cum este UNCTIN (Rețeaua de Informații în domeniul Justiției Criminale a Națiunilor Unite). Desigur, importanța deosebită a problematicii în discuție a determinat și o sporită conlucrare internațională în ultimul deceniu al secolului trecut, dar și în prezent, prin contacte internaționale la cel mai înalt nivel, între factorii de decizie și organismele specializate, unicul scop fiind acela de a găsi soluțiile juridice și practice de a lupta cu mai mult succes împotriva organizațiilor criminale.

2.2.4.Centrul Regional al Iniṭiativei de Cooperare în Sud-estul Europei pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere(SECI)

La propunerea României, la 26 ianuarie 1997, a fost lansat proiectul de combatere a infracționalității transfrontaliere în sud-estul Europei. În luna mai 1997 a avut loc prima reuniune a grupului de lucru pentru acest proiect, fiind adoptată decizia elaborării unui Acord de cooperare pentru prevenirea și combaterea crimei organizate. În luna iunie, a aceluiași an, au început negocierile între statele participante la SECI, referitoare la textul Acordului de Cooperare pentru Prevenirea și Combaterea Infracționalității Transfrontaliere (Acordul SECI), care a intrat în vigoare la 01 februarie 2000. În privința implementării acestui acord, României i-au revenit o serie de îndatoriri prin constituirea Comitetului Comun de Cooperare, cu sediul la București, care este organul instituțional suprem al Centrului SECI. La 02 octombrie 2000 a fost semnat la București „acordul de sediu între România și Centrul SECI” În conformitate cu art. 13 din Acord s-a înființat Centrul Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-estul Europei pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere (SECI). Acordul a fost ratificat de: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, Republica Moldova, Fosta Republică Iugoslavă, România, Slovenia, Turcia, Ungaria.

SECI acționează conform unei carte de organizare și funcționare adoptată de statele semnatare ale acordului, iar guvernul României îndeplinește calitatea de depozitar a acestui acord. SECI are consilieri și observatori. Consilierii permanenți sunt: O.I.P.C.– Interpol și Organizația Mondială a Vămilor, iar observatori permanenți sunt Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, S.U.A. și Ucraina. Scopul principal al Centrului SECI este ca în țările din sud-estul Europei lupta împotriva structurilor crimei organizate să fie mai eficientă, pentru a face aceasta regiune mai sigură, mai prosperă din punct de vedere economic, mai atractivă pentru investitorii străini și, implicit, mai stabilă din punct de vedere politic.

Sub aspectul managementului, în structura Centrului SECI funcționează Comitetul comun de cooperare, ca organ instituțional suprem al centrului, fiecare stat Parte la Acordul SECI dispunând de un vot și având doi reprezentanți permanenți din poliție și vamă. Conducerea executivă a Centrului SECI este asigurată de un director și doi directori adjuncți, aleși de Comitetul comun de cooperare pe doi ani.

Centrul SECI are două componente principale, o componentă externă si una internă.

Componenta externă a Centrului SECI

Nucleul Centrului SECI îl constituie Departamentul Operativ care este constituit din ofițerii de legătură (vamă și poliție) ai celor 13 state membre dar si din cei ai statelor cu statut de obsevator. Ofițerii de legătură sunt remunerați de către statele trimițătoare și au statut diplomatic. Ei sunt coordonați de directorul Departamentului Operativ, dar nu se subordonează acestuia. Rolul lor este de a schimba date și informații pe date concrete, cu ceilalți ofițeri de legătură ai părților, în cadrul activităților zilnice, dar și al reuniunilor adresate grupurilor de lucru specializate (Task Force).

Acordul SECI fiind un cadru legal flexibil permite organizarea de grupuri de lucru în vederea combaterii traficului ilicit de droguri, traficului illicit de ființe umane și a fraudelor comerciale. Principalele forme de cooperare în cadrului Centrului SECI constau în: schimb de date și informații de interes operativ polițienesc și vamal; asistență tehnică și schimb de experiență; acțiuni comune; cooperare judiciară și pregătire.

Componenta internă (Punctul Național Focal)

Punctul Național Focal (P.N.F.) a fost creat în statele SECI ca o interfață între Centrul SECI și agențiile de urmărire a aplicării legii din statele-părți. În România, P.N.F. a fost creat prin OUG nr. 201/2000 în cadrul Ministerului de Interne. Rolul specialiștilor (polițiști și vameși) este de a sprijini activitatea ofițerilor de legătură ai Centrului SECI și de a facilita legătura cu structurile centrale și din teritoriu.

Punctul Național Focal din România sprijină activitatea ofițerilor de legătură la Centrul SECI; primește cererile de asistență de la instituțiile cu competențe în domeniu sau de la ofițerii de legătură români; asigură soluționarea operativă și de calitate a cererilor de asistență; organizează și ține în actualitate o bază de date proprie și cooperează cu autoritățile cu competențe în domeniu.

În anul 2001 SECI a oferit României un instrument principal în cadrul președinției OSCE, prin inițierea și organizarea unor acțiuni internaționale în acest sens. De asemenea, activitatea Centrului SECI de la București a stârnit un deosebit interes atât în rândul statelor membre, cât și al celor candidate la Uniunea Europeană, ceea ce a condus în final la includerea centrului în circuitul european de cooperare polițienească și vamală.

CAPITOLUL 3: STUDIU DE CAZ: CRIMA ORGANIZATǍ ȊN ROMȂNIA LA ȊNCEPUTUL SECOLULUI XXI

Factorii care au determinat o creștere nemaiîntȃlnită a delincvenṭei infracṭionale în ṭara noastră, sunt în general de ordin economic, social și cultural. O parte a acestor factori s-a manifestat și înainte de 1989, alṭii au fost declanșaṭi după această dată. Trecerea de la economia centralizată la economia de piaṭă s-a facut fără o restructurare rapidă. A apărut fenomenul de șomaj și modul diferit de percepṭie al consecinṭelor acestuia. Deschiderea graniṭelor după 1989 și conectarea ṭării noastre la filierele criminalităṭii internaṭionale au făcut ca criminalitatea romȃnească să escaladeze din punct de vedere organizatoric drumul de la simpla asociere la crima organizată. Pentru mulṭi indivizi, libertatea cȃștigată la Revoluṭie înseamnă posibilităṭi facile pentru săvȃrșirea unor infracṭiuni cu înalt grad de violenṭă, cu moduri de operare deosebit de grave în scopul îmbogăṭirii rapide prin speculă, contrabandă, corupṭie și șantaj. Deschiderea graniṭelor după 1989 a creat posibilitatea ca Romȃnia să devină teritoriu preferat pentru tranzitarea drogurilor din Orient sau America Latină către ṭările din Europa de Vest. Tot mai mulṭi cetăṭeni romȃni au fost atrași în organizaṭii de tip mafiot, existȃnd informaṭii ca o parte din "banii murdari" rezultaṭi din traficul internaṭional de droguri este "spălată" în Romȃnia.

Anterior instaurării regimului democratic, exista un control aproape absolut în toate sferele economico-sociale, control exercitat îndeosebi pentru menṭinerea sistemului dictatorial, dar și pentru controlul permanent în interiorul ṭării, în tranzit, sau în exterior, al cetăṭenilor români. Astfel, prin sistemele informative și de supraveghere, se puteau identifica germenii creării unor structuri infracṭionale de anvergură și legislaṭia deosebit de represivă putea stopa orice evoluṭie în acest sens. Totodată, principalele condiṭii favorabile dezvoltării crimei organizate lipseau: aproape imposibilitatea circulaṭiei transfrontaliere a cetăṭenilor, cu atât mai puṭin a infractorilor și deci, dificultatea importului de tehnici și tipologii criminale ori perfecṭionarea sau extinderea celor existente. Astfel, unele forme clasice ale crimei organizate, nu puteau pătrunde ori dezvolta (traficul și consumul de droguri, traficul de arme, carne vie, de autoturisme furate).

Acest lucru însă nu a făcut ca România să fie o zonă curată, fără infracṭiuni și infractori. Dimpotrivă, infracṭiuni deosebit de grave atingeau cote alarmante. De exemplu, rata criminalităṭii privind infracṭiunile de corupṭie în 1986, este superioară tuturor celorlalte infracṭiuni. În al doilea rând, datorită controlului extrem de scrupulos în sistemul financiar-bancar cât și limitarea la minimum a proprietăṭii private, făcea imposibilă spălarea banilor murdari. Ori, lipsind acest mecanism, profiturile mari nu puteau fi un scop al infracṭiunilor, iar cotele de evoluṭie a crimei organizate erau minime. În al treilea rând, lipsa pluralismului politic nu facilita existenṭa unor structuri ale criminalităṭii „gulerelor albe” în sfera puterii politice aducătoare de fonduri ilicite uriașe, prin deturnări ori corupṭie, necesară accesului ori menṭinerii în structurile puterii.

3.1. Grupările de crimă organizată în Romȃnia

Instaurarea regimului democratic în 1989 a făcut ca, pe lângă dobândirea tuturor drepturilor democratice de către cetăṭenii români, cât și cei străini, veniṭi în România, să se sfărâme și barierele existente ce împiedicau dezvoltarea crimei organizate. Astfel, o societate fragil democratică, cu instituṭii în formare sau reconstrucṭie din temelii, cu legislaṭie în contratimp cu fenomenul social și infracṭional, cu frământări electorale exasperant de lungi, nu a putut face faṭă ritmului extrem de rapid al evoluṭiei crimei organizate. Totodată, au survenit schimbările în comportamentul oamenilor. Așa se face că pentru mulṭi indivizi și chiar categorii de persoane, autentica libertate câstigată a însemnat, în fapt, conturarea unor posibilităṭi facile de săvârșire a unor infracṭiuni, cu înalt grad de violenṭă și cu moduri de operare deosebit de grave, și de îmbogăṭire rapidă prin comiterea de infracṭiuni. Apar și se consolidează astfel caracteristicile crimei organizate: organizarea ierarhică a grupurilor, caracterul transfrontalier și racordarea la grupările criminale transnaṭionale, folosirea violenṭei, îndeosebi pentru reglarea unor conturi, practicarea corupṭiei și a intimidării . Ca urmare, în România există în prezent crimă organizată, opinie formulată și acceptată atât în mediile politice și juridice, precum și în cele stiinṭifice și de specialitate.

Aceste structuri s-au putut forma ca urmare a existenṭei unor condiṭii  economico-sociale interne, fără a fi fost necesar împrumutul ori racordarea la alte structuri criminale. Timide la început, oarecum favorizate de lipsa de cunoaștere dar și de reacṭie a autorităṭilor, ele au evoluat treptat, creând serioase probleme atât în planul ordinii de drept intern, cât și imaginii ṭării în exterior. Grupurile acṭionează de sine stătător, nefiind necesară dezvoltarea unor reṭele vaste, fără o colaborare deosebită pe plan intern sau internaṭional. Aceste tipologii ale crimei organizate sunt cunoscute cel mai frecvent sub forma: criminalităṭii "gulerelor albe", contrabandă și evaziunea fiscală, camăta, mafia "ṭigănească" și "recuperatorii".

Criminalitatea "gulerelor albe" .

Dificultatea stabilirii barierei dintre infracṭiunile comise în sistemul crimei organizate și cele cunoscute sub denumirea de criminalitatea "gulerelor albe" influenṭează în mod considerabil reacṭia socială împotriva acestor fenomene antisociale.

Cert este că dominanta comportamentală a infractorilor români ce fac parte din categoria "gulerelor albe" este atitudinea de dispreṭ și de indiferenṭă faṭă de societatea civilă, faṭă de proprietatea publică, faṭă de lege, acṭiunile lor constituind un "jaf" de mari proporṭii, cu consecinṭe nefaste asupra nivelului de trai al majorităṭii populaṭiei.

Manifestarea acestei forme de criminalitate are loc în cele mai multe situaṭii sub "protecṭia" autorităṭilor publice, (administraṭie centrală și locală, justiṭie, organisme de control și constatare, poliṭie, garda financiară, curtea și camera de conturi, protecṭia consumatorului, inspecṭia sanitară, precum și a factorilor politici sau de decizie, inclusiv a parlamentarilor). Asemenea activităṭi se produc în majoritatea sferelor economico-sociale, cum ar fi:

– comerṭul desfășurat prin vânzarea de produse contrafăcute infestate, depreciate, expirate, cu prejudicii mari sub aspectul protecṭiei sănătăṭii populaṭiei, dar și a evaziunii fiscale, societăṭii comerciale ilegal constituite, titluri de credit fără acoperire, contrabandă.

– mediul prin traficul reziduurilor, amplasamente imobiliare și edilitare cu nerespectarea legii, defrișări, escavări;

– domeniul învăṭământului, sănătăṭii, asigurărilor sociale, precum și majorările iraṭionale ale preṭului produselor de bază, instituirile de impozite și taxe pentru menṭinerea unor sectoare nerentabile sau pentru acoperirea "găurilor negre" din sectorul industrial și financiar, jocuri piramidale tip Caritas, autorizări și avizări contrare legii, licitaṭii contrafăcute, mita în instituṭiile publice, justiṭie.

– în industrie prin activitatea  societăṭilor "căpușă", direcṭionarea fluxului de produse spre societăṭi private"recunoscătoare" de la firmele de stat ori achiziṭii de produse ce nu sunt necesare, ori slabe calitativ de la firme private, diminuarea artificială a valorii patrimoniului în vederea privatizării, creditarea cu produse și valori a firmelor particulare în condiṭii nelegale, facilităṭi salariale, bonificaṭii, diurne, premieri în scopul unor profituri uriașe, privatizări ilegale;

-în domeniul financiar – bancar prin acordarea de credite fără acoperire, cu facilităṭi nelegale, dobânzi preferenṭiale, reeșalonări repetate, nerecuperarea debitelor, acceptarea de garanṭii supraevaluate, cheltuieli costisitoare în imobile și mobile, sponsorizări costisitoare.

Contrabanda și evaziunea fiscală

Contrabanda și evaziunea fiscală sunt tipologii ale crimei organizate, cel mai bine dezvoltată în România. S-au identificat bande cu activităṭi programate în timp, bine documentate și pregătite logistic, în care autorii își au roluri prestabilite, urmărind profituri uriașe și putere prin violenṭă, fraudă și corupṭie.

Prin contrabandă și evaziune fiscală se întreṭin și se dezvoltă economia subterană, fiind atrase în asemenea activităṭi ilicite personalităṭi politice, guvernanṭi, funcṭionari publici cu putere de decizie.

Din practica organelor vamale și ale poliṭiei rezultă că infracṭiunile de contrabandă se săvârșesc în forma clasică, respectiv prin trecerea unor bunuri peste frontieră, prin alte locuri decât cele stabilite prin lege. Cazurile întȃlnite în acest domeniu scot în evidenṭă faptul că zonele cele mai afectate ale ṭării au fost Portul Constanṭa, Dunărea inferioară, Portul Giurgiu, frontiera de vest cu Iugoslavia și Ungaria. În aceste zone, grupurile de contrabandiști autohtoni și străini au stabilit legături infracṭionale cu filiere internaṭionale bine organizate ce sunt în complicitate cu lucrătorii vamali și căpităniile porturilor, dispun de mijloace financiare și materiale deosebite, de relaṭii în rândul autorităṭilor, astfel încât descoperirea și documentarea activităṭii lor infracṭionale este deosebit de dificilă.

Modalităṭile de comitere cel mai des întâlnite sunt:

– prezentarea de documente de provenienṭă a mărfii din Republica Moldova, deși au altă origine, pentru a beneficia de scutirea de taxe import, ca urmare a acordului economic existent între cele doua ṭări;

– ambalaje false, pentru mărfuri de valoare scăzută (șerveṭele, produse alimentare etc.) ce ascund mărfuri cu taxa de import ridicată (cafea, alcool etc.);

– prezentarea de documente ce atestă că mărfurile au fost în tranzit și au ieșit din ṭară, deși au fost comercializate în interior;

– practicarea introducerii sau scoaterii din ṭară de mărfuri, pe cale maritimă sau fluvială, prin andosarea în fals a canosamentelor nominative și mai recent pe cale aeriană.

Mafia ṭigănească

Etnia ṭigănească din România număra, după unii autori, peste 800.000 de persoane ce ar reprezenta 3,5% din populaṭia ṭării în familii compuse din 7-8 persoane (45,8%), cifră pe care o considerăm foarte aproape de realitate. Liderii acestei etnii prezintă o cifră superioară de aproximativ 2 milioane de persoane, aceasta pentru a solicita unele drepturi sociale și pentru a-și evidenṭia poziṭia lor în societatea românească.

Cert este că, într-un studiu făcut recent, rezultă că din numărul învinuiṭilor și inculpaṭilor cercetaṭi pentru diverse infracṭiuni, aproximativ 10%, provin din rândul ṭiganilor. De asemenea, dacă rata generală a criminalităṭii era de 766 la suta de mii de locuitori, în mediul etniei ṭigănești aceasta se ridica la 4.377 la suta de mii.

Rata criminalităṭii în rândul etniei ṭigănești este ridicată și în alte state europene, însă organizarea fenomenului infracṭional la nivelul crimei organizate în rândul ṭiganilor români s-a desfășurat cu mult mai mare rapiditate faṭă de alte medii. Astfel, imediat după deschiderea frontierelor în 1989, în Occident au fost identificate numeroase grupuri de ṭigani români organizaṭi în sistem mafia ce au surprins autorităṭile statale respective prin explozia infracṭională a acestor categorii de autori.

Astfel de grupuri au început cu cerșetoria organizată, au continuat cu furturile din buzunare, jocurile de noroc, alba-neagra, apoi tâlhării și furturi, fapte de tradiṭie în mediul lor, adaptându-se ori specializându-se în tâlhărirea conaṭionalilor (racket), prostituṭie, trafic cu copii, trafic cu autoturisme furate.

Organizarea acestor categorii de infractori s-a produs și în interiorul ṭării, cu comiterea, în mod organizat, a acelorași genuri de fapte la care se adaugă într-un mod mult perfecṭionat "camăta", "recuperatorii" și "reglările de conturi".

Modul de organizare este de tip mafiot. Familia, destul de numeroasă, reprezintă primul pas în organizare. În principal, aceasta are la bază principiul rudeniei (prolificitatea rasei permiṭând acest lucru) și legea tăcerii. În capul familiei se află șeful, ce conduce totul și are drepturi depline asupra celorlalṭi. Specificul relaṭiilor dintre șeful bandei și executanṭi nu este bazat numai pe profit ori teamă, ci și solidaritate de neam și o admiraṭie faṭă de șef. Acesta este de obicei cel mai puternic, fălos și șiret. În relaṭiile infracṭionale se folosește violenṭa fără reṭinere, îndeosebi împotriva autorităṭilor când sunt surprinși în flagrant. De asemenea, șantajul și corupṭia sunt folosite cu mare măiestrie și cu mult succes, fiind arma de bază împotriva reacṭiei autorităṭilor.

Structura unui grup mafiot ṭigănesc se prezintă ierarhic, după cum urmează: executanṭii (pe zone și tipologii infracṭionale), coordonatorii, șeful, protectorii (1-2 din instituṭiile de bază – poliṭie, magistratură, control finanṭe ori factori de decizie inclusiv din sfera politicului, administraṭie, foarte bine protejaṭi și sprijiniṭi sub diverse forme – bani, case etc.). Din grup mai fac parte membrii consiliului de judecată, membrii grupului protecṭie și reglări conturi și tăinuitorii (cel mai adesea sub forma legală a caselor de amanet).

Între grupuri au loc frecvent răfuieli deosebit de violente în care se folosesc arme albe și arme de foc, generate îndeosebi de nerespectarea teritoriului de influenṭă. De asemenea, aceste grupuri au legături transfrontaliere, îndeosebi în comiterea infracṭiunilor de proxenetism și prostituṭie, trafic cu autoturisme furate, contrabandă.

În afară de cauzele sociale ce au favorizat dezvoltarea crimei organizate, în general, la formarea grupurilor ṭigănești se adaugă lipsa de cultură, refulările etniei generate de agresiunea socială din timpul regimului totalitar, înclinarea spre activităṭi facile generatoare de profituri mari și spre violenṭă.

O reușită în activitatea acestora o reprezintă coruperea autorităṭilor și a factorilor de decizie, îndeosebi din poliṭie și justiṭie, fiecare grup plătindu-și protectorii din rândul acestora. Formele crimei organizate cele mai larg răspândite și practicate de mafia ṭigănească în România sunt taxele de protecṭie, camăta, escrocheriile de masă (ghicitul sub diverse forme), cerșetoria, "recuperatorii", furturile din buzunare, traficul de autoturisme furate, jocurile de noroc, trafic valutar. Profitul obṭinut este investit în imobile și autoturisme de lux, banii sunt spălaṭi prin sistemul financiar bancar, ca urmare a legislaṭiei actuale permisive.

Importul de crimă organizată

Dupa 1990 România, ca și alte ṭări din fostul bloc comunist, nu a fost ocolită de extinderea formelor de crimă organizată provenită din exterior. Aceste forme infracṭionale de import, ce nu urmăresc aderenṭa la mediile infracṭionale autohtone, sunt rakeṭii și organizaṭiile  infracṭionale ale imigranṭilor.

Rackeṭii în accepṭiunea iniṭială, sunt grupări criminale specializate în obligarea patronilor prosperi, prin mijloace deosebit de violente ori ameninṭări grave, să accepte "protecṭia" împotriva altor bande de răufăcători sau infractori izolaṭi, pretinzând în schimb, periodic, sume importante de bani. Acest mod de criminalitate a apărut în America în perioada în care lumea interlopă era dominată de celebrul Al Capone.

În contextul criminalităṭii din România, primele manifestări ale crimei organizate străine, pe teritoriul ṭării, au aparṭinut acestor grupuri originare din fostele state C.S.I (Comunitatea Statelor Independente – o alianṭă formată din 11 din cele 15 foste republice ale Uniunii Sovietice). Aceștia, înarmaṭi cu arme de foc, au acṭionat împotriva conaṭionalilor aflaṭi în România în interes de afaceri sau ca turiști.

Structura reṭelei este formată din conducătorul cel mare ("capul"), conducătorii de grupuri, culegătorii de informaṭii, complicii (existenṭi în societăṭile de transport, șoferii autocarelor). Un grup este format din 2-10 indivizi, conduși de foști luptători din fostele structuri militare ale statelor C.S.I., bine antrenaṭi și gata oricând să folosească orice fel de arme.

Acṭiunile sunt puse la punct în ṭara de origine, în cele mai mici detalii și urmăresc jefuirea autoturismelor sau turiștilor din autocare în situaṭia când nu plătesc taxa de protecṭie solicitată. Refuzul duce la violenṭă, îndeosebi la revenirea în ṭara de origine. Fenomenul Racket s-a manifestat mai pregnant în 1992-1993, după care a scăzut din intensitate, ca urmare a eforturilor poliṭiilor naṭionale din România, Moldova, Ucraina și Ungaria.

Elementul chinezesc

După 1990, România a devenit un veritabil cap de pod pentru grupările criminale chineze, specializate în organizarea și desfășurarea de activităṭi infracṭionale specifice crimei organizate, aspect rezultat din investigarea celor peste 150 de cauze penale, în care acestea au fost implicate. Din analiza dosarelor rezultă că majoritatea chinezilor vin în România nu direct din China, ci din alte state europene (Rusia, Portugalia, Ungaria, Spania etc.) încercând să articuleze reṭele infracṭionale chinezești. Aceștia declară oficial, la venire, scopuri licite, comerciale. Pentru a-și masca adevaratele preocupări și scopuri urmărite, înfiinṭează firme comerciale, iar după obṭinerea dreptului de ședere își retrag capitalurile depuse în bănci.

Profitând de lacunele legislaṭiei în vigoare, o dată ajunși în România se preocupă de aducerea altor concetăṭeni, o parte din ei fiind complici și membrii ai grupurilor infracṭionale constituite, acṭiune ce se realizează sub masca chemărilor oficiale, ca rude sau viitori angajaṭi, la societăṭi reale sau fictive din diferite localităṭi ale ṭării.

Instrumentarea faptelor penale în care sunt implicaṭi cetăṭenii chinezi ridică probleme deosebite, ce izvorăsc din particularităṭile modurilor de comitere folosite în săvârșirea faptelor, duritatea și ermetismul grupurilor, lipsa de cooperare a martorilor sau rudelor celor implicaṭi. Totodată, aceștia își schimbă formal reședinṭa ori actele de identitate, fizionomia lor asiatică favorizându-i, fiind dificilă identificarea ori stabilirea prezenṭei într-un loc sau altul.

Din datele obṭinute de oficialităṭi, rezultă că se urmarește constituirea la București a unei comunităṭi chinezești puternice, care să controleze activităṭile ilicite din lumea interlopă, mai ales a tranzacṭiilor desfășurate de oameni de afaceri din China, Taiwan, Hong Kong, în atenṭia acestora aflându-se și marile municipii: Constanta, Timisoara, Cluj-Napoca și Iași.

România în lanṭul internaṭional al crimei organizate

România, prin poziṭia sa geografică și ca piaṭă de desfacere cu o legislaṭie permisivă, a intrat în atenṭia crimei organizate transnaṭionale aproape sub toate formele de manifestare ale acesteia. Folosind spaṭiul românesc și potenṭialul criminologic autohton, multe tipologii ale crimei organizate s-au articulat rapid, formând chiar un segment românesc destul de puternic.

Traficul și consumul de droguri

Traficul de droguri reprezintă o primă și importantă articulare a crimei organizate în spaṭiul românesc. Această concluzie rezultă din datele statistice ale autorităṭilor românești, care, în ultimii 10 ani, au confiscat peste 130 de tone de asemenea substanṭe iar numai în anul 2010 au fost identificate și anihilate peste 200 grupuri și reṭele.

Din analiza acestor cazuri se desprinde concluzia că România prezintă un interes din ce în ce mai mare pentru reṭelele de traficare a hașisului din Africa și a cocainei din America de Sud spre statele membre ale Uniunii Europene, mai ales Germania, Olanda, Belgia, Austria, Italia și Spania, cât și faptul ca numai o mică parte din drogurile care intră în România rămân în ṭară pentru consum.

Țara noastră, datorită poziṭiei geografice și a conflictelor militare din fosta Iugoslavie, a devenit o veritabilă placă turnantă a rutei balcanice de traficare a drogurilor.

Ruta balcanică este orientată pe două trasee principale, și anume:

Prima rută: Turcia-Bulgaria-Rusia-Ungaria (varianta Turcia-Albania-Rusia) ocolește România, dar oricând poate folosi spaṭiul românesc.

A doua rută: Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Slovacia-Cehia-Germania (variante Turcia-Constanṭa-București, pe cale maritimă – Ungaria și România-Ucraina-Polonia-Germania).

Observăm că pe traseul celei de a doua rute, cu cele două variante, România ocupă un tronson foarte important.

Drogurile pătrund în România, de regulă, prin frontiera din sud (Portul Constanṭa si cele dunărene, punctele vamale Giurgiu și Vama Veche), sunt stocate pentru anumite perioade de timp, apoi redistribuite pe rutele amintite. Mijloacele de transport sau locurile de disimulare folosite sunt containerele, TIR-urile, autoturisme, bagaje de mână. Un rol important în transportul drogurilor spre România îl au firmele turcești de transport persoane, cât și cursele interne din Portul Constanṭa. Același procedeu este folosit la redistribuirea drogurilor spre alte state europene. Grupurile de traficanṭi sunt formate din organizatori, curieri (de multe ori aceștia nu cunosc ce transportă), și destinatari.

Organizatorul și destinatarul, fiind din afara României, în multe cazuri nu s-a reușit identificarea și reṭinerea acestora și nici confiscarea sumelor rezultate din vânzări.

Sub aspectul consumului de droguri în România, în prezent se încearcă formarea unei pieṭe, îndeosebi în mediul tineretului aflat în licee, centre universitare. Dacă iniṭial se consumau droguri ușoare (ex: ṭigări cu marijuana), actualmente a crescut consumul drogurilor sintetice (pastile de amfetamină și MDMA) și a heroinei.

Migraṭia ilegală

În cursul anilor 1990-2012, teritoriul României a fost tranzitat de peste 150 de milioane de cetăṭeni străini, perioadă în care unui număr de peste 250.000 nu li s-a permis intrarea în România pentru diverse motive, peste 10.000 au fost returnaṭi în ṭările de origine, iar pentru aproximativ 25.000 de cetăṭeni de diferite naṭionalităṭi s-a dispus măsura interdicṭiei de intrare în România.

Reṭelele de traficanṭi descoperite s-au ocupat cu trecerea ilegală prin România a unor imigranṭi, de regulă din Sri Lanka, Pachistan, Iran și Bangladesch, racolaṭi din ṭările lor de origine, iar apoi transportaṭi pe ruta Singapore-Moscova-Chișinău-România.

Participanṭii la filierele de trafic ale cetăṭenilor străini pe relaṭia Est-Vest, încasează sume importante de bani care, nu în puṭine cazuri, sunt spălate prin intermediul unor firme și agenṭii particulare din ṭara noastră.

Pentru a preîntâmpina expulzarea din ṭară, de către autorităṭile române, a imigranṭilor ilegali în România, aceștia sunt sfătuiṭi de către șefii de reṭele și călăuze să-și distrugă documentele de identitate, precum și celelalte acte doveditoare eliberate în statele tranzitate.

Imigrarea de persoane în Vest este o formă concretă de materializare a crimei organizate de inspiraṭie rusă, cu ample tendinṭe de amplificare și facilitată de vulnerabilitatea frontierei de stat cu Republica Moldova, în special în Lunca Prutului.

Traficul cu armament, muniṭii, explozivi, substanṭe radioactive și nucleare

Traficul cu asemenea materiale se desfășoară pe axa Est-Vest și a luat amploare în urma desfiinṭării fostei Uniuni Sovietice, pe fondul slăbirii excesive a mecanismelor de control într-o serie de domenii de activitate, inclusiv cel nuclear.

În căutarea de cumpărători a unor astfel de produse, organizaṭiile criminale ruse au sprijinit constituirea, pe teritoriul României, a unor reṭele de iniṭiere a afacerilor pentru cumpărători pe relaṭia Germania, S.U.A., tările islamice, îndeosebi Iran și Libia.

În același timp, unii cetăṭeni români, realizând ce câștiguri pot obṭine din tranzacṭiile ilegale în acest domeniu, s-au integrat foarte repede în mediul comercianṭilor de materiale strategice și substante radioactive, desfășurând activităṭi infracṭionale în acest sens.

În perioada 1990-2010 au fost depistate aproximativ 100 de grupuri organizate care au traficat: focoase pentru rachete sol-aer și proiectile tip OFZ, diferite arme de foc, cartușe, precum și mercur sau combustibil nuclear.

Traficul ilegal cu autoturisme furate

Traficul ilegal cu autovehicule furate cu extensie internaṭională a luat o amploare deosebită și vizează furtul autovehiculelor de lux din Occident ce sunt valorificate apoi pe diferite filiere.

Acest fenomen a cuprins și România, unde grupuri organizate de infractori autohtoni s-au racordat reṭelelor italiene, germane, poloneze, bulgare, ucrainiene și din Republica Moldova. Se constată existenṭa unei colaborări infracṭionale între diferite filiere de traficanṭi, materializată îndeosebi în valorificarea de mașini furate, acoperirea faptelor prin documente contrafăcute ori falsificate, transportul autovehiculelor furate pe diverse rute pentru beneficiarii prestabiliṭi și chiar schimburi de asemenea autovehicule.

Înlesnirile vamale privind introducerea și scoaterea din ṭară a diverselor bunuri au fost exploatate cu promptitudine de organizaṭiile criminale interesate, care au plasat România în ruta balcanică de tranzitare a autovehiculelor furate din Occident către Orient, folosind-o, totodată și ca o piaṭă rentabilă de desfacere.

În anul 20011 au fost descoperite peste 50 de reṭele transnaṭionale, compuse din aproximativ 200 de traficanṭi (italieni, germani, polonezi, bulgari, ucrainieni, unguri, sârbi, arabi și români), fiind identificate și indisponibilizate peste 200 de autovehicule de lux furate. Fenomenul este în scădere, urmare a măsurilor preventive întreprinse dar și a interzicerii introducerii în ṭară a autoturismelor ce nu corespund normelor "Euro 3".

Traficul cu fiinṭe umane

Pe fondul dezorganizării sociale, a șomajului și a lipsei de perspectivă profesională a multor tinere, îndeosebi minore, prostituṭia a renăscut nu numai în ṭară, dar s-a internaṭionalizat prin intermediul reṭelelor de proxeneṭi, îndeosebi din Turcia, Grecia, Cipru, Austria, Ungaria, Italia, Germania. Reṭelele își au, de regulă, sediul în aceste ṭări, iar prin membrii lor racolează tinerele sub diverse forme (excursii, fotomodele, concursuri, angajări artistice), le scot legal sau ilegal din România, forṭându-le, pe cele care nu vor, să practice prostituṭia. Numai în 2010 au fost descoperite 200 de grupuri și reṭele constituite din aproximativ 800 de inculpaṭi cu 77% mai mult faṭă de anul 2000.

Cel mai îngrijorător fenomen după 1990 a fost traficul cu copii și abuzul sexual efectuat asupra acestora. Astfel, s-au identificat numeroase cazuri de trafic ilegal cu copii, în care sunt cuprinși de cetăṭeni ce fac parte din mai multe reṭele transnaṭionale din Grecia, Italia, Anglia, Germania și Israel, prin care s-au traficat peste 2500 de copii. Din cercetările efectuate rezultă că, în majoritatea situaṭiilor, reṭelele de traficanṭi s-au folosit de intermediari din rândul avocaṭilor români, directori de cămine de copii, asistente medicale. Este greu de crezut că părinṭii pot adopta copii aduși prin reṭele de traficanṭi, existând date și informaṭii că unii sunt folosiṭi pe post de cobai și donatori de organe pentru transplant, iar alṭii cad victime pedofiliei și altor abuzuri sexuale.

Recapitulând, studiile și cercetările întreprinse au relevat faptul că fenomenul criminalității în România, ca de altfel pretutindeni, are cauzele determinate și condițiile favorizatoare alimentate de perpetuarea unor structuri economice, politice și sociale deficitare, care sunt incapabile să atenueze, în anumite momente, dificultățile economice, conflictele și tensiunile sociale, crizele economice și inflația, sărăcia și șomajul, inegalitățile și inechitățile generale dintre indivizi și grupuri sociale. Așadar, crima organizată nu a apărut în România pe un teren arid, ci pe fondul creșterii continue a stării infracționale de la un an la altul, începând cu anul 1990.

Din datele referitoare la perioada 1990-20011 rezultă cu certitudine că infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul sunt practic prezente în întregul sistem economic, în administrația de stat, în instituțiile bugetare, precum și în interiorul unor organisme de control. Dacă abordăm fenomenul corupției „lato sensu”, infracțiunile enunțate și alte infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, precum și cele de contrabandă, evaziune fiscală, bancrută frauduloasă, delapidare, înșelăciune, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, traficul de stupefiante, trebuie spus că, spre exemplu, în anul 2010 numărul total al persoanelor condamnate pentru acest gen de fapte este de peste 2.500, ceea ce reprezintă aproximativ 3% din numărul total al condamnaților definitiv.

Creșterea criminalității pe segmentul infracțiunilor cu violență și al celor de prejudiciere a proprietății publice și private s-a datorat în mare măsură stării de provizorat ce a dominat în toate sectoarele social-politice și economice, dar și juridice, inclusiv în domeniul respectării ordinii de drept, cât și în cel al nesoluționării corespunzătoare a tuturor tensiunilor și conflictelor care, la rândul lor, având în vedere și vidul de putere qvasi-existent, au înlesnit și chiar favorizat, în prima etapă de după Revoluția din Decembrie 1989, descătușarea energiilor și escaladarea manifestărilor revendicative și de justiție personală sau colectivă.

Grupurile de crimă organizată din Romȃnia, implicate în trafic de droguri, de fiinṭe umane și fraude bancare, au început să se extindă și să acṭioneze în noi teritorii, potrivit unui raport al Europol, care analizează tendinṭele și pericolele aduse de grupurile de crimă organizată din Europa. Grupurile de crimă organizată din sunt implicate în traficul de droguri, de fiinṭe umane și în fraude bancare, infracṭiuni pe care le săvȃrșesc și în alte state membre UE.

Potrivit raportului OCTA 2008 (Organised Crime Threat Assessment), aderarea la Uniunea Europeană a sporit mobilitatea în interiorul Uniunii a infractorilor romȃni, potenṭȃndu-le impactul în alte state membre. Ȋn Italia, de exemplu, creșterea puterii grupurilor de infractori romȃni este similară cu cea a grupurilor de crimă organizată albaneze, cȃștigȃnd teren rapid.

Portul Constanṭa de la Marea Neagră este un centru internaṭional major, cu o intensă activitate economică, dificil de controlat, situaṭie de care ar putea profita grupurile de crimă organizată din Romȃnia.

Cȃnd Bulgaria și Romȃnia se vor alătura curentului politic și economic principal al UE este posibil ca acestea să se schimbe din ṭări-sursă în ṭări de destinaṭie pentru imigranṭii ilegal, ceea ce ar atrage după sine noi ameninṭări.

Infractorii ar putea profita, pentru a face contrabandă, de faptul că graniṭele naṭionale nu sunt suficient securizate în regiunea de sud-est a Europei, precum și de existenṭa căilor maritime ieftine care leagă Marea Neagră de Mediterană, putȃndu-se ajunge pe Dunăre pȃnă în centrul Europei de Vest. Ȋn acest context, grupurile de crimă organizată din Romȃnia ar putea beneficia, în principal, de poziṭia geografică favorabilă, ceea ce va contribui la transformarea Romȃniei într-o destinaṭie pentru contrabanda din Europa de Est și .

Ȋn plus, regiunea Mării Negre este o poartă de acces pentru fluxul de imigranṭi ilegal veniṭi din și din Orientul Mijlociu. Ȋn ceea ce privește Romȃnia, portul Constanṭa reprezintă o vulnerabilitate și va fi cel mai probabil exploatat de grupurile de crimă organizată pentru livrarea bunurilor cu destinaṭia Romȃnia și alte state membre.

În prezent, crima organizată funcționează în afara oricărei transparențe și într-o clandestinitate aproape perfectă, după cum afirmă J. Ziegler, realizează maximalizarea profitului și își acumulează plusvaloarea cu o viteză vertiginoasă, operează cartelizarea optimă a activităților sale, iar cartelurile își împart teritoriile și realizează în avantajul lor o dominație de monopol și, mai mult, creează oligopoli. Criminalitatea organizată se implică în activitatea economică legală și ilegală, utilizând metode criminale și agresive de promovare a intereselor criminale, prin aplicarea, în primul rând a violenței și a altor forme de intimidare.

Ȋn contextual celor prezentate, creșterea criminalităṭii în Romȃnia din ultimii ani, nu este o excepṭie; în ṭările din zona noastră geografică, în anul 1998, rata criminalităṭii a fost: 5056 in Ungaria, 3681 în Grecia, 1714 în Slovenia faṭă de 1597 în Romȃnia.
Infracṭiunile de omor au prezentat o rată a criminalităṭii de 3% în Romȃnia, 4,2 % în Ungaria, 8,7% în Ucraina, 9,1 % în Moldova, iar infracṭiunile de tȃlhărie : 30% în Ungaria, 61,1 % în Ucraina, 82,2 % în Slovacia și 18% în Romȃnia.

Grupurile de crimă organizată din Romȃnia, implicate în trafic de droguri, de fiinṭe umane și fraude bancare, au început să se extindă și să acṭioneze în noi teritorii, potrivit unui raport al Europol, care analizează tendinṭele și pericolele aduse de grupurile de crimă organizată din Europa. Grupurile de crimă organizată din Romȃnia sunt implicate în traficul de droguri, de fiinṭe umane și în fraude bancare, infracṭiuni pe care le săvȃrșesc și în alte state membre UE.

Portul Constanta de la Marea Neagră este un centru internaṭional major, cu o intensă activitate economică, dificil de controlat, situaṭie de care ar putea profita grupurile de crimă organizată din Romȃnia.

Astfel, în România s-au dezvoltat factori socio-economici și criminogeni care stimulează crima organizată internă, cu tendințe evidente de racordare rapidă a acesteia la procesul de globalizare și internaționalizare.

3.2.Organismele naṭionale implicate în combaterea crimei organizate.

România este parte la toate convențiile internaționale cu privire la combaterea crimei organizate, având încheiate o serie de acorduri și aranjamente pe plan regional și în cadru bilateral și participă efectiv activ la acțiunile care se organizează pe plan internațional pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen infracțional.

Integrarea României în Uniunea Europeană a însemnat din punctul de vedere al prevenirii și combaterii criminalității organizate armonizarea legislativă în domeniu, dar și crearea structurilor necesare desfășurării acestei activități, conform recomandărilor și celor mai bune practici ale Uniunii Europene.

Legea română privind prevenirea și combaterea criminalității organizate stabilește, de asemenea, infracțiunile care fac obiectul acestui act normativ. Dintre acestea putem enumera: omorul, omorul deosebit de grav, sclavia, șantajul, lipsirea de libertate în mod ilegal, falsificarea de monedă și alte valori, traficul de droguri sau precursori, spălarea banilor etc. Se constată astfel că pericolul social grav reprezintă o condiție, alături de celelalte prezentate mai sus, pentru ca o acțiune infracțională să fie încadrată în categoria celor de criminalitate organizată.

Strategia națională de combatere a criminalității organizate stabilește principiile directoare de acțiune, identifică amenințările și vulnerabilitățile interne precum și măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătățirea climatului de siguranță.

În conformitate cu legea română referitoare la prevenirea și combaterea crimei organizate (Legea nr. 39/2003), aceasta „ poate fi caracterizată de un binom format dintr-un grup infracțional organizat și infracțiunea gravă, mai precis infracțiunile grave comise de către acesta”.

Potrivit Strategiei Naționale de Prevenire și Combatere a Crimei Organizate, constituie factori de risc pe linia crimei organizate la adresa siguranței naționale a României :

-așezarea geografică a României, teritoriul țării fiind tranzitat de unele rute utilizate de către rețele ale criminalității organizate internaționale;

-instabilitatea socială, politică și economică a unor zone din proximitatea României;

-expansiunea rețelelor criminalității organizate transnaționale, a traficului de persoane, droguri, arme și muniții, tehnologii sensibile, materiale radioactive și strategice;

-proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor și materialelor nucleare, a armelor și mijloacelor letale neconvenționale;

-creșterea fluxului de migranți ilegali;

-acțiuni individuale sau colective de accesare și folosire ilegală a sistemelor informatice sau de comunicații.

Indiferent de natura factorilor de risc, vulnerabilitățile interne sunt cele care-i favorizează. Între acestea precizăm: accentuarea unor manifestări ale fenomenului de corupție; amplificarea infracționalității economico-financiare; contrabanda, migrația clandestină și traficul de persoane; traficul cu armament, muniții, materii explozive, substanțe toxice și radioactive; escaladarea traficului și consumului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope; contrabanda cu produse, tehnologii și servicii aflate sub embargou internațional; posibilitatea penetrării ilegale sau distrugerii rețelelor informatice sau de telecomunicații; insuficiența resurselor umane, materiale sau financiare pentru organizarea unor acțiuni eficiente; lipsa sau neactualizarea cadrului juridic de cooperare cu unele țări.

3.2.1.Direcṭia Generală de combatere a crimei organizate și Antidrog

În urma analizei situației polițienești din țara noastră, a evoluției și tendințelor criminalității în plan național și internațional, în consens cu recomandările O.I.P.C. – Interpol, ale Națiunilor Unite și Uniunii Europene, de a acționa cu toate mijloacele legale împotriva crimei organizate și de a constitui organisme specializate, acolo unde nu există, împotriva acestui fenomen, la propunerea Consiliului Militar al Inspectoratului General al Poliției, prin Ordinul ministrului de interne nr. 05010 din 01.04.1993, a fost creată Brigada de Combatere a Crimei Organizate, având în componență cinci servicii (Antidrog, Informații, Investigații, Cercetări penale, Intervenții) și Compartimentul evidență pe calculator.

Întrucât crima organizată transnațională, de data aceasta cu rădăcini profunde în noastră, reclamă o nouă abordare, în cooperare cu organisme similare din comunitatea internațională, s-a luat măsura unei reorganizări majore a Brigăzii, realizată prin Ordinul ministrului de interne nr. 07225 din 01.07.1997. Această restructurare a fost determinată atât de componenta internă, respectiv necesitatea sporirii capacității de acțiune și intervenție în prevenirea și combaterea formelor tot mai acutizate de manifestare a traficului și abuzului de droguri, a crimei organizate și corupției la vârf, cât și de componenta externă, respectiv Convenția O.N.U. privind lupta împotriva crimei organizate, adoptată la cea de-a 51-a Adunare Generală – la care România este parte; Convenția de Preaderare a României la Uniunea Europeană – Pilierul 3 – J.A.I. (Justiție și Afaceri Interne); Recomandarea nr. 1 din Planul de acțiune al Uniunii Europene pentru combaterea crimei organizate, respectiv „Constituirea unei agenții centrale de coordonare a luptei împotriva crimei organizate”;

Reintegrarea ulterioară, în anul 2001, în cadrul Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog (denumire atribuită în aprilie 2001 Direcției de Combatere a Crimei Organizate, fost B.C.C.O.C.) a liniei de muncă privind traficul internațional cu autovehicule furate, precum și demersurile ce i-au urmat până în prezent (extinderea ariei de competență; creșterea numărului structurilor direcției generale și a centrelor zonale) demonstrează eșecul așa-zisei „reforme” din anul 2000.

Actuala structură a brigăzii corespunde elementelor de standard internațional, conform Planului de acțiune împotriva crimei organizate adoptat de Consiliul Uniunii Europene, în iulie 1997 și Declarația împotriva crimei organizate, semnată la Trieste, în anul 1998 de 16 state, printre care și România și conform Proiectului Convenției O.N.U. pentru combaterea crimei organizate.

Structura organizatorică a Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate se prezintă, după cum urmează:

1. Direcția de Combatere a Crimei Organizate

2. Direcția Antidrog

3. Direcția de Combatere a Marii Criminalități Economico-Financiare

4. Direcția Operații Speciale

5. Direcția Supravegheri Operative și Investigații

6. Serviciul de Cooperare Operativă cu Polițiile Străine

7. Serviciul Sinteză și Prognoză

8. Biroul Secretariat

9. Biroul juridic

10. Structura de Securitate

Concluzionȃnd, putem spune că Direcṭia Generală de combatere a crimei organizate este o unitatea specializată din structura Inspectoratului General al Poliției Române, cu competență teritorială generală,care desfășoară și coordonează activitatea de combaterea criminalității organizate la nivel național, în conformitate cu actele normative în vigoare.

3.2.2.Agenṭia Naṭională Antidrog

Agenṭia Naṭională Antidrog a luat fiinṭă în anul 2003, prin instituṭionalizarea cadrului de lucru al Comisiei Interministeriale Antidrog și crearea unei sstructuri guvernamentale moderne, care să răspundă cerinṭelor europene în domeniu. Preluȃnd atribuṭiile deṭinute de Comisia Interministerială, noua instituṭie urma să asigure la nivel naṭional coordonarea unitară a luptei împotriva traficului și consumului illicit de droguri, pe baza unei strategii naṭionale, context în care, îi revenea și misiunea de a asigura elaborarea, dezvoltarea și promovarea politicilor în domeniul cererii și ofertei de droguri.

Prima Strategie Națională Antidrog (pentru perioada 2003-2004), elaborată de Agenția Națională Antidrog, a venit astfel în întâmpinarea unei dificultățti acute în planul coerenței decizionale și al unității de acțiune în domeniul combaterii și prevenirii consumului și traficului ilicit de droguri, dificultate resimțită în perioada funcționării Comisiei Interministeriale Antidrog. Totodată, prin înființarea Agenției Naționale Antidrog, s-a creat pentru prima data posibilitatea abordării problematicii drogurilor din perspectivă interdisciplinară, în acest sens, colectivul noii instituții reunind medici, juriști, psihologi, sociologi, asistenți sociali, farmaciști, chimiști, specialiști în domeniul educației și al prevenirii criminalității etc.

Amplificarea fenomenului drogurilor și în noastră, pe fondul dezvoltării rețelelor de criminalitate organizată transnațională, a condus la necesitatea intensificării eforturilor pentru combaterea lui. Astfel, cea de-a doua Strategie Națională Antidrog (pentru perioada 2005-2012), prin care Guvernul României consideră lupta antidrog ca o prioritate națională, s-a elaborat în concordanță cu cerințele europene în acest domeniu, fiind din acest punct de vedere racordată la dimensiunea internațională a fenomenului, dar și la specificitatea națională a acestuia.

Pornind de la experiența acumulată de-a lungul timpului, în actuala viziune a Agenției Naționale Antidrog, se urmărește ca în România să funcționeze un sistem coerent, integrat și profesionist de servicii de asistență destinate consumatorilor de droguri, prin care să se asigure un nivel de receptivitate ridicat față de nevoile consumatorilor de droguri. Toate acestea vor conduce în final la menținerea unui nivel scăzut al prevalenței consumului de droguri.

Strategia Națională Antidrog 2005-2012 a fost elaborată de catre Agenția Națională Antidrog, fiind aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.73 din 27 ianuarie 2005. 
Scopul strategiei îl reprezintă menținerea la un nivel scăzut a consumului de droguri în randul populatiei generale, în prima etapa (2-4 ani), și de reducere a cazurilor de noi consumatori, în a doua etapă, în paralel cu reducerea criminalitaății organizate în legătură cu drogurile.

Viziunea strategiei are în vedere ca la sfarsitul perioadei 2005-2012, în România să funcționeze un sistem integrat de instituții și servicii publice, care să asigure reducerea incidenței și prevalenței consumului de droguri în rândul populației generale, asistența medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri și eficientizarea activităților de prevenire și combatere a producției și traficului ilicit de droguri și precursori.

Strategia Națională Antidrog 2005-2012 este elaborată în concordanță cu prevederile noii Strategii Europene în domeniu și stabilește obiectivele generale și specifice pentru reducerea cererii și ofertei de droguri, pentru întărirea cooperării internaționale și dezvoltarea unui sistem global integrat de informare, evaluare și coordonare privind fenomenul drogurilor.

În scopul reducerii cererii de droguri s-a stabilit ca obiectiv general menținerea la un nivel scăzut comparativ cu cel actual al prevalenței consumului de droguri ilicite și reducerea într-un mod corelat a prevalenței consumului de alcool și tutun în rândul populației generale prin consolidarea măsurilor de prevenire și prin dezvoltarea și întărirea sistemului public de asistență medicală, psihologică și socială. Se urmărește reducerea cererii prin realizarea activităților de prevenire a consumului de droguri (prevenirea comunitară, în școală și în familie), acordarea de asistență medicală, psihologică și socială, reducerea riscurilor și reinserția socială. 

Pentru reducerea ofertei de droguri se au în vedere principalele tendințe privind evoluția fenomenului criminalității și factorii de risc care pot influența nivelul ofertei de droguri. Obiectivul general îl reprezintă reducerea la un nivel cât mai scăzut a infractionalității în domeniul drogurilor și a celei conexe, prin eficientizarea activităților instituțiilor abilitate în combaterea criminalității organizate în legătura cu drogurile, ca rezultat al îmbunătățirii și extinderii cooperării interinstituționale interne și internaționale, al consolidării legislative și instituționale, specializării personalului din domeniu și asigurării resurselor necesare.

Activitatea de cooperare internațională are ca obiectiv general recunoașterea internațională a României ca partener de încredere în efortul global de reducere a cererii și ofertei de droguri, atât în cadrul relațiilor cu Statele Membre ale Uniunii Europene și structurile europene specializate, cât și în cadrul mai larg al forurilor internaționale și relațiilor cu statele producătoare de droguri, cu cele aflate pe rutele transnaționale ale drogurilor și cu cele având experiențe relevante în combaterea acestui flagel. 

În vederea realizării sistemului de informare și evaluare s-a stabilit ca obiectiv general îmbunătățirea capacității Observatorului Român pentru Droguri și Toxicomanie de colectare și procesare a datelor necesare întocmirii Raportului național anual privind situația drogurilor, în conformitate cu indicatorii recomandați de către Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanii de la Lisabona și a formularelor ONU privind situația anuală și bienală a drogurilor.

3.2.3.Serviciul Romȃn de Informaṭii

Serviciul Român de Informații este instituția Statului Român cu atribuții în domeniul culegerii și valorificării informațiilor relevante pentru securitatea națională a României. Activitățile sale se desfășoară, în principal, pe teritoriul național, precum și în afara granițelor, în cooperare cu alte instituții responsabile în domeniul monitorizării și prevenirii amenințărilor transfrontaliere.

Serviciul Român de Informații a fost înființat la 26 martie 1990, prin Decretul nr. 181, pornind de la necesitatea existenței unei instituții specializate și competente în domeniul culegerii de informații privind securitatea națională. Unul dintre pașii semnificativi ai democratizării societății românești a fost reglementarea prin lege a organizării și funcționării Serviciului Român de Informații, de către primul Parlament ales după Revoluția din 1989 (Legea nr. 51 din 1991 ). La baza funcționării S.R.I. stă Legea nr. 14 din 1992, care îi reglementează sarcinile, competențele și atribuțiile.

Evaluările realizate cu privire la amenințările îndreptate împotriva  securității naționale, evidențiază tendința de amplificare și diversificare a formelor de manifestare a acestora, concomitent cu apariția și dezvoltarea unor noi factori de risc neconvenționali, semnificativi sub raportul consecințelor la adresa legalității, echilibrului și stabilității  unui stat de drept.

Globalizarea, tehnologia informațiilor sau, mai concret, deschiderea granițelor joacă un rol important în definirea naturii în continuă schimbare a amenințărilor și riscurilor precum și a forțelor sau actorilor care le generează, impunând cu necesitate extinderea conceptului de securitate și a strategiilor necesare pentru realizarea acesteia.

În ultimii ani au căpătat o relevanță majoră noile tipuri de amenințări – transfrontaliere și atipice – la securitatea națională, dintre acestea proliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor purtători și criminalitatea organizată transfrontalieră reprezentând factori majori de risc atât pentru securitatea României cât și pentru cea a statelor partenere din Uniunea Europeană și NATO.

Necesitatea abordării problematicilor de proliferare și de criminalitate organizată transfrontalieră de către SRI rezidă din prevederile stipulate în articolul 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I. conform căruia serviciul organizează și execută activități pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa securității naționale a României, astfel cum acestea sunt prevăzute în articolul 3 al Legii nr. 51/1991.

În acest sens, în cadrul SRI se acționează pentru identificarea, prevenirea și contracararea amenințărilor transfrontaliere, altele decât cele asimilate terorismului, care vizează obținerea și punerea la dispoziția factorilor de decizie în stat și instituțiilor de aplicare a legii a informațiilor referitoare la acțiunile entităților implicate în activități de criminalitate organizată transfrontalieră cu consecințe în planul securității naționale, precum și proliferarea armelor de distrugere în masă și a armamentului convențional.

Pentru contracararea și combaterea acestor amenințări SRI cooperează de asemenea  în baza protocoalelor instituționale cu celelalte instituții din sistemul de securitatea națională ori cu autoritățile abilitate de lege, Serviciul de Informații Externe, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, precum și cu Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. 

Având în vedere caracterul transfrontalier al acestor categorii de amenințări, SRI a dezvoltat  relații de parteneriat cu structuri similare din străinătate, susținând prin aceste colaborări eforturile României în direcția consolidării climatului de securitate în plan regional și internațional.

3.2.4.Serviciul de Informaṭii Externe

Serviciul de Informații Externe (SIE) este instituția de stat specializată în domeniul informațiilor externe privind siguranța națională, apărarea României și a intereselor sale.

Caracteristicile climatului internațional și reevaluarea conceptelor de securitate după 11 septembrie 2001, au determinat reconsiderarea rolului și extinderea competențelor serviciilor de informații din toate țările democratice. Se remarcă, în special, măsuri ce vizează: consolidarea compartimentelor de contrainformații și a celor specializate în combaterea amenințărilor asimetrice; revalorizarea factorului uman în activitatea informativ-operativă; dirijarea de resurse financiare suplimentare semnificative către structurile informative; aprofundarea relațiilor de cooperare între serviciile de informații; întărirea compartimentelor de analiză.

Evoluția situației internaționale din ultima perioadă generează provocări complexe și impune diversificarea activității specifice a Serviciului de Informații Externe în sprijinul intereselor vitale ale societății românești.

Caracterul difuz, multidirecțional și imprevizibil al amenințărilor la adresa obiectivelor politice, economice și generale de securitate ale României și dinamica fenomenelor la nivel global relevă necesitatea adaptării misiunilor Serviciului, cu accent pe: creșterea rolului și ponderii activității de culegere de informații cu caracter secret și anticipativ; redimensionarea structurii și sarcinilor în domeniul amenințărilor asimetrice; diversificarea mijloacelor și metodelor de muncă și a formelor de acoperire; dezvoltarea acțiunii în domeniul securității economice; contraspionajul extern, apărarea secretului de stat.

Strategia vizează dezvoltarea SIE ca Serviciu modern, dinamic, eficient și flexibil, capabil să răspundă operativ și calificat la comanda socială. Obiectivele sunt: consolidarea poziției de componentă de bază a sistemului de securitate națională; concentrarea activității pe direcțiile prioritare definite în baza conceptelor de planificare strategică (combaterea terorismului și crimei organizate internaționale, contraspionaj extern și protecție, politic, economic, cooperare externă, resurse); promovarea intereselor României pe plan internațional, regional sau pe anumite spații; proiectarea unei imagini corecte a Serviciului în societatea civilă.

Realizarea obiectivelor impune alocarea de resurse diversificate la un nivel corespunzător și utilizarea lor cu maximă eficiență. În acest domeniu, principalele sarcini ale Serviciului de Informații Externe sunt de a optimiza modalitățile interne de alocare și criteriile de utilizare a potențialului uman, material și financiar, simplificarea și flexibilizarea mecanismelor de evaluare, planificare și distribuire a acestora și promovarea unor politici sectoriale de tip intensiv, pornind de la priorități și așteptări de calitate în raport cu satisfacerea acestora.

În activitatea SIE, atât la nivelul obiectivelor cât și al mecanismelor specifice de realizare a acestora, se aplică principiul continuității și actualizării permanente, pe baza valorificării experienței acumulate. SIE își aduce contribuția specifică la apărarea, sprijinirea și promovarea intereselor României, alături de toate instituțiile statului, în cadrul concepției unitare definite în Strategia de Securitate Națională a României.

CONCLUZII

Crima organizată nu este o cativitate anodină,ea cere din partea membrilor săi atât angajament cât și tăcere.Astăzi contextul modializării oferă societăților criminale perspective de dezvoltare inedite.Globalizare însuși aduce cu ea noi amenințării la adresa securității unui stat și dândui posibilitatea fenomenului de crima organizată să se dezvolte și să își perfecționeze activitățile.De aceea schimburile sunt însoțite de o creștere a fluxurilor ilegale peste care aceste societăți criminale domnesc și mai mult ca niciodată secretul de le înconjoară este cel mai bun zid de apărare în fața justiților care se străduiesc să le împiedice dezvoltarea.Cu toate acestea lupta continuă,este adevărat într-un context foarte dificil.Pe de o parte grupurile mafiote de toate tendințele își compartimentează tot mai mult activitațile spre a fi mai puțin vizibile.Pe de altă parte structurile mafiote italiene s-au extins la nivel mondial.

Din studiile efectuate reiese faptul că fenomenul criminologic nu mai are limite el a ajuns să se infiltreze în toate intituțile statului ajugând să influnțeze decizile luate la nivel înalt și nu numai.De asemenea cea mai periculoasă structură mafiotă care a reușit să creeze teroare în rândul societăți civile este mafia italiană cu toate organizațiile sale de la cele mai vechi până la cele mai tinere.Tot o dată cred că și mafia rusă a început să se extindă la fel ca și mafia italiană,doar că nu are niște structuri foarte bine organizate ca și mafia italiană.Unii analiști zic că mafia rusă ar fi cea mai periculoasă grupare de crimă organizată chiar dacă ea nu s-a afirmat așa de mult la nivel internațional ca și mafia italiană.

Cu toate acestea crima organizată nu mai este un fenomen nou apărut pe scena relațiilor internaționale și organismele naționale cât și internaționale trebuie să fie pregătite pentru a prevenii și combate acest fenomen criminologic.

Concluzia generală pe care o pot formula cu privire la fenomenul de crimă organizată este aceea că ea continuă să se perfecționeze,dezvolte și să se extindă.De asemenea am convingerea că autoritățile naționale cât și internaționale implicate în prevenirea și combaterea crimei organizate încearcă să diminueze activitățile grupurilor de crimă organizată.

BIBLIOGRAFIE

A.,C., German, Law Enforcement and Criminal Justice, Ediția 31, 1988, cap. XIX, Crima organizată și Corupția, traducere, BCCOC;

Bill, Bonanno, Povestea unui mafiot. Onoare înainte de toate, Allfa, București, 2005 ;

Cartea Albă a Crimei Organizate și a Corupṭiei;

Câmpeanu, Cristian, Operațiunea „”împotriva „nobilimii” mafiote, în „Adevărul”, 20 iunie 2006;

Christopher, Aaron, Război și pace în mafia italiană, în „ Jane's Intelligence Review ”, din 1-30 septembrie, 2005;

Col., dr., Maricel, Antipa, Securitatea și terorismul. Tendințe și perspective la început de mileniu, Editura Celsius, București, 2004 ;

David, Southwell, Bani murdari, Editura Semne, București 2004Legea nr. 39 din 21.01.2003, privind prevenirea și combaterea criminalităṭii organizate;

Dr. Gheorghe, Mocuța, Criminalitatea organizată și spălarea banilor, Editura Noul Orfeu, București, 2004;

Gabriel, Sotirescu, Crima organizată, o amenințare reală a zilelor noastre, București, 2006;

George, Marius, Țical, Crima organizată și terorismul, Editura Fundaṭiei Universitare Dunărea de Jos

Gerald, L., Postner, Mafia galbenă, triadele chinezești. Dragonii crimei organizate, Editura ALLFA, 2004;

Giorgio, Vergulini, Istoria Mafiei, Editura ENMAR, 1998;

Hurdubaie, Ioan – Spațiul Penal Paneuropean din perspectiva Consiliului Europei, Editura Universal Plan, București, 1999;

Jean Ziegler, Seniorii crimei-organizaṭiile secrete contra democraṭiei, Ed. Antet, București, 1998;

Kranitz, Marian – Fenomenul Corupției, Crima Organizată, Editura Ikva-Budapesta, 1995;

Paolo, Pezzino, Mafiile, Editura Bic All, București, 2003;

Paul, Lunde, Crime organisé- un guide complet de l’industrie la plus rentable du monde, Editura Semic, 2004

Popa, Ștefan, Cucu Adrian – Economia Subterană și Spălarea Banilor, Editura Expert;

Salvadore, Lupo, Istoria Mafiei de la începuturi până în zilele noastre, Editura POLIROM, Iași, 1999;

Troncotă, Cristian și Blidaru, Horaṭiu, Careul de ași. Serviciile secrete ale Marii Britanii, SUA, Rusiei, Israelului, Editura Elion, București, 2003

Troncotă,Cristian Suport de curs,Sibiu,2009

Voicu, Costică, Banii murdari și crima organizată, Editura Artprint, București, 1995;

Conferinṭa Ministerială asupra Criminalităṭii Transnaṭionale, 21-23 noiembrie 2000, desfășurată la Napoli, sub egida Consiliului Economic și Social- Sinteză M.A.I.;

Consideraṭii privind securiatea și apărarea Romȃniei în noile condiṭii geopolitice și geostrategice din perioada de după „Razboiul Rece”, Biblioteca ANI;

Dimensiunile și implicaṭiile economiei subterane în Romȃnia, Raport al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, publicat în ziarul Ziua din 18 noiembrie 1999;

Reuniunea Grupului de Experṭi de la Bruxelles din 25.11.2001, sinteză BCCOC- fond documentar;

www.corinacretu.wordpress.com;

www.ec.europa.eu;

www.politiaromana.ro;

www.globalizare.com;

www.scoalarosu.ro;

www.europol.europa.eu;

www.sie.ro;

ANEXE

În anul 2009 structurile de combatere a criminalității organizate au reușit destructurarea a 246 grupări infracționale organizate formate din 1844 persoane (dintre care 841 în stare de arest), împotriva cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală.

BIBLIOGRAFIE

A.,C., German, Law Enforcement and Criminal Justice, Ediția 31, 1988, cap. XIX, Crima organizată și Corupția, traducere, BCCOC;

Bill, Bonanno, Povestea unui mafiot. Onoare înainte de toate, Allfa, București, 2005 ;

Cartea Albă a Crimei Organizate și a Corupṭiei;

Câmpeanu, Cristian, Operațiunea „”împotriva „nobilimii” mafiote, în „Adevărul”, 20 iunie 2006;

Christopher, Aaron, Război și pace în mafia italiană, în „ Jane's Intelligence Review ”, din 1-30 septembrie, 2005;

Col., dr., Maricel, Antipa, Securitatea și terorismul. Tendințe și perspective la început de mileniu, Editura Celsius, București, 2004 ;

David, Southwell, Bani murdari, Editura Semne, București 2004Legea nr. 39 din 21.01.2003, privind prevenirea și combaterea criminalităṭii organizate;

Dr. Gheorghe, Mocuța, Criminalitatea organizată și spălarea banilor, Editura Noul Orfeu, București, 2004;

Gabriel, Sotirescu, Crima organizată, o amenințare reală a zilelor noastre, București, 2006;

George, Marius, Țical, Crima organizată și terorismul, Editura Fundaṭiei Universitare Dunărea de Jos

Gerald, L., Postner, Mafia galbenă, triadele chinezești. Dragonii crimei organizate, Editura ALLFA, 2004;

Giorgio, Vergulini, Istoria Mafiei, Editura ENMAR, 1998;

Hurdubaie, Ioan – Spațiul Penal Paneuropean din perspectiva Consiliului Europei, Editura Universal Plan, București, 1999;

Jean Ziegler, Seniorii crimei-organizaṭiile secrete contra democraṭiei, Ed. Antet, București, 1998;

Kranitz, Marian – Fenomenul Corupției, Crima Organizată, Editura Ikva-Budapesta, 1995;

Paolo, Pezzino, Mafiile, Editura Bic All, București, 2003;

Paul, Lunde, Crime organisé- un guide complet de l’industrie la plus rentable du monde, Editura Semic, 2004

Popa, Ștefan, Cucu Adrian – Economia Subterană și Spălarea Banilor, Editura Expert;

Salvadore, Lupo, Istoria Mafiei de la începuturi până în zilele noastre, Editura POLIROM, Iași, 1999;

Troncotă, Cristian și Blidaru, Horaṭiu, Careul de ași. Serviciile secrete ale Marii Britanii, SUA, Rusiei, Israelului, Editura Elion, București, 2003

Troncotă,Cristian Suport de curs,Sibiu,2009

Voicu, Costică, Banii murdari și crima organizată, Editura Artprint, București, 1995;

Conferinṭa Ministerială asupra Criminalităṭii Transnaṭionale, 21-23 noiembrie 2000, desfășurată la Napoli, sub egida Consiliului Economic și Social- Sinteză M.A.I.;

Consideraṭii privind securiatea și apărarea Romȃniei în noile condiṭii geopolitice și geostrategice din perioada de după „Razboiul Rece”, Biblioteca ANI;

Dimensiunile și implicaṭiile economiei subterane în Romȃnia, Raport al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, publicat în ziarul Ziua din 18 noiembrie 1999;

Reuniunea Grupului de Experṭi de la Bruxelles din 25.11.2001, sinteză BCCOC- fond documentar;

www.corinacretu.wordpress.com;

www.ec.europa.eu;

www.politiaromana.ro;

www.globalizare.com;

www.scoalarosu.ro;

www.europol.europa.eu;

www.sie.ro;

ANEXE

În anul 2009 structurile de combatere a criminalității organizate au reușit destructurarea a 246 grupări infracționale organizate formate din 1844 persoane (dintre care 841 în stare de arest), împotriva cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală.