Crima Organizata Actualitate, Cauzalitate Si Incriminare
CAPITOLUL 1 INTRODUCERE
1.1. Criminalitatea Organizată – fenomen social nociv în societatea modernă.
1.2. Organizații Criminale Mafiote.
1.2.1. Mafia Italiană
1.2.2. Mafia în SUA și America de Sud
1.2.3 Mafia Rusă
1.2.4. Mafia Asiatică
1.2.5. Mafia Țigănească
CAPITOLUL 2 ASPECTE GENERALE ALE CRIMINALITĂȚII
2.1. Conceptul de crimă organizată și definirea „organizațiilor criminale”.
2.2. Cauzele și condițiile favorizante – Impactul asupra populației.
2.3. Mijloace și metode de prevenire.
2.4. Incriminarea națională și internațională.
CAPITOLUL 3 ORGANIZAȚII CRIMINALE
3.1. Tipuri, caracteristici și structură.
3.2. Infracțiuni săvârșite de organizațiile criminale.
3.2.1 Traficul de droguri.
3.2.2. Traficul de armament și materiale radioactive.
3.2.3. Traficul de persoane, prostituția și proxenetismul.
3.2.4. Traficul de autoturisme furate și obiecte de patrimoniu.
3.2.5. Falsificarea de monedă și spălarea de bani.
3.2.6. Corupția.
3.2.7. Terorismul.
CAPITOLUL 4 PARTICULARITĂȚI DE CERCETARE,
INVESTIGARE ȘI INCRIMINARE A CRIMEI
ORGANIZATE
4.1. Obținerea de informații; Denunțătorul și credibilitatea lui.
4.2. Investigatorul acoperit și protecția martorului.
4.3. Realizarea flagrantului.
4.4. Efectuarea actelor de urmărire penală.
CAPITOLUL 5 CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE
1.1. Criminalitatea Organizată – fenomen social nociv în societatea modernă.
Abordarea elementelor metodologice de investigare a faptelor circumscrise criminalității organizate, fie și pe scurt, am considerat-o necesară din cauza dezvoltării semnificative, și în țara noastră, a acestui fenomen devenit foarte grav.
Pentru o definire corectă a conceptului de "criminalitate/crimă organizată", este necesară delimitarea conceptului de ”criminalitate" și a celui de „mafie". Sfera de cuprindere a acestor concepte, în structura de ansamblu a fenomenului infracțional deosebit, este necesar a fi cunoscută în scopul elaborării celor mai eficiente strategii de contracarare.
Ambiguitatea sau folosirea inexactă a conceptelor sus-menționate a condus, de multe ori, chiar și în cazul țării noastre, la necunoașterea unei situații de fapt: anume existența, în cadrul societății, a acestui fenomen infracțional, cu repercusiuni inclusiv asupra strategiilor de prevenire și combatere a segmentului de criminalitate organizată.
În delimitarea celor trei concepte : criminalitate – crimă – mafie menționate mai sus, s-a pornit de la definiția dată mafiei de către Giuseppe Rizzoleto și Gaetano Mosca, în lucrarea "Mafioții din Vicaria". Potrivit acestor autori "Mafia reprezintă o expresie curentă, folosită pentru a desemna un grup de indivizi, aroganți și violenți, uniți între ei prin raporturi secrete și de temut, aflați la originea unor acțiuni criminale". Acest concept a rămas neschimbat până s-a ivit necesitatea delimitării sferei de cuprindere a acestuia de cea a criminalității sau a crimei organizate.
Cea de a V-a Conferință a O.N.U. din anul 1992, privind "Prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor", a evidențiat, printr-o rezoluție specială, patru criterii definitorii pentru criminalitatea organizată:
Scopul – obținerea unor câștiguri substanțiale.
Legături – bine structurate și delimitate ierarhic în cadrul grupului.
Specific – folosirea atribuțiilor și relațiilor de serviciu ale participanților.
Nivel – ocuparea de către participanți a unor funcții superioare în economie și societate.
Conceptele de criminalitate, crimă organizată și mafie – primele două folosite frecvent în aceeași accepție – se diferențiază prin:
Gradul de pericol social al activităților infracționale.
Nivelul de organizare și structurare.
Metode și mijloace folosite pentru atingerea scopului propus.
Scopul urmărit.
Însă, faptele penale întâlnite în acest segment de infracționalitate pot fi foarte greu incriminate ca atare prin lege, deoarece acestea implică o diversitate de activități infracționale, sancționate în mod individual de legiuitor, acestea având o arie de cuprindere greu de delimitat cu exactitate.
În raport cu forma de criminalitate, magistratul, potrivit legii, poate acorda sporuri de pedeapsă membrilor organizațiilor criminale, în funcție de tipul organizației de care aparțin.
1.2. Organizații criminale mafiote.
1.2.1. Mafia Italiană.
Cosa Nostra americană este reprezentată de o confederație de familii de tradiție italo-americană compuse din imigranți și fii ai acestora proveniți din Sicilia și partea de jos a Italiei. Acestea sunt distribuite pe aproape întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii, prezentând însă o concentrație mai mare pe coasta atlantică.
La sfârșitul anilor '50, când agențiile investigative și opinia publică americană au recunoscut oficial rolul și existența Cosei Nostra, acesta a reprezentat nu numai ținta autorităților, ci și obiectul unor vaste producții jurnalistice și cinematografice.
Structura organizației nord-americane urmează linia paternă a celei siciliene și se crede că, la rândul ei, Cosa Nostra siciliana a preluat unele idei de la sora sa de peste Atlantic, cel puțin în privința înființării Comisiei, organul superior de conducere. Prin urmare, structura organizației este piramidală, strict ierarhică, organul superior fiind Comisia care are rolul de a apăra interesele generale ale organizației, de a realiza contacte și înțelegeri cu alte structuri criminale, de a media conflictele interne dintre familii și de a le coordona activitatea.
Comisia a fost creată în 1931 de Salvatore Luciano, cunoscut sub numele de Lucky Luciano, care a reușit la timpul respectiv să reunească 24-25 de familii mafiote.
Printre rangurile organizației se numără cel de capo sau don, ce desemnează șeful unei familii, al cărui rol se aseamănă cu cel al unui președinte de companie multinațională, cel puțin în ceea ce privește veniturile și cheltuielile.
În cadrul familiilor își desfășoară activitatea oameni de onoare, care răspund de inițierea a 10-30 de asociați, operațiunile propriu-zise fiind executate de circa 1300 de muncitori sau oameni-nasture grupați pe întreg teritoriul S.U.A.
Potrivit datelor furnizate de F.B.I., familiile mafiote nord-americane acționează în New England, Chicago, Cleveland, Denver, Detroit, Kansas City, Los Angeles, Philadelphia, Pittsburgh, Rochester, St. Louis, Buffalo, San Francisco, San Jose, Tucson și altele.
Organizația mafiotă nord-americană este angrenată în întregul spectru de activități specifice crimei organizate, de la speculă, controlul prostituției, jocuri de noroc până la traficul de stupefiante și spălarea banilor.
Pentru protejarea activităților sale, Cosa Nostra americană apelează la intimidare și corupție, reușind astfel să domine mai multe sindicate muncitorești și să le determine să o sprijine în afaceri cum sunt: cărăușia, construcțiile, colectarea de deșeuri, administrarea deșeurilor toxice etc.
Cosa Nostra americană are legături atât cu mafia italiană cât și cu cea rusă, cu ale cărei activități se interferează tot mai mult.
În anul 1997, cu ocazia unei ședințe a Congresului Statelor Unite, criminalitatea organizată a fost considerată ca o amenințare la adresa securității naționale.
Cu acea ocazie s-a precizat că organizațiile criminale sunt deosebit de periculoase și că ele își folosesc competențele din ce în ce mai specializate în domeniile informative, tehnici de codare și structuri de spălare a banilor pentru reciclarea a sute de milioane de dolari.
1.2.2. Mafia în SUA și America de Sud.
Cartelurile columbiene au apărut pe scena crimei organizate începând cu anii 1960, lucrând în calitate de curieri în serviciul mafiei cubaneze care gestiona traficul de droguri către Statele Unite ale Americii, droguri fabricate în Bolivia și Peru.
După revoluția lui Fidel Castro, columbienii au devenit întreprinzători pe cont propriu, reușind să elimine mafia cubaneză și să impună propriul control asupra proceselor de rafinare și a exportării cocainei, creând canale sigure pentru distribuția pe piața nord-americană a produselor finite.
Astăzi, organizațiile criminale columbiene controlează 70 -80 % din producția de cocaină rafinată care satisface mai mult de două treimi (2/3) din cererea anuală mondială a acestei substanțe.
Spre deosebire de alte organizații criminale transnaționale care realizează o paletă largă de activități ilegale, cartelurile columbiene reprezintă un unicat în felul lor, prin aceea că sunt preocupate numai de afacerile cu droguri și în mică măsură de cele cu pietre prețioase.
Cartelurile care au sediile în Medellin și Caii sunt confederații criminale și au acces pe scena criminalității organizate, pe fondul expansiunii traficului de cocaină, operând în diversele cicluri de producție și distribuție a acesteia.
Ordinele sunt transmise din Medellin și Caii direct în Statele Unite, stabilindu-se prețurile și cantitățile ce urmează a fi vândute.
În interiorul fiecărei formațiuni criminale se realizează planuri de colaborare, traficanții asigurând expedierile cocainei, asociindu-se pentru operațiuni financiare, planificând omucideri sau implicându-se în comun în viața politică a țării.
Traficanții folosesc violența, scop în care și-au procurat adevărate arsenale de arme automate, grenade, rachete și proiectile și au organizat cursuri de pregătire paramilitară pentru propriile forțe, angajând mercenari englezi și israelieni ca instructori.
Printre altele, cele două confederații, au finanțat bande de asasini fără scrupule, cum sunt grupurile Los Questitos și Los Priscos din Medellin, utilizate de mai multe ori de Pablo Escobar. De reținut că la dispoziția cartelului Medellin acționează circa 3.000 de ucigași plătiți din sumele obținute din traficul de stupefiante.
Organizațiile criminale dispun de mijloace de transport rapide, de cele mai sofisticate aparaturi de telecomunicații, fiind în măsură să intercepteze și să decodifice mesaje cifrate ale forțelor de ordine columbiene. Datorită profiturilor imense își pot permite angajarea unor consultanți financiari și fiscali de prima mână, prin intermediul cărora să desfășoare ample operațiuni de spălare a banilor murdari.
După decesul lui Pablo Escobar, liderul cartelului Medellin, în topul traficanților figurează frații Gilberto și Gustavo Rodriguez Orejnela, prezumtivi lideri ai cartelului Caii.
Formațiunile de narcotraficanti constituie un adevărat agregat de putere economică și financiară, capabil să acționeze ca un grup de presiune în câmpul politic, de a folosi teroarea și violența în confruntările cu adversarii lor.
Se remarcă, de asemenea, prin capacitatea de neutralizare a activităților politice și a magistraturii.
Sumele deosebit de mari obținute prin traficul de stupefiante au fost reinvestite într-o multitudine de activități licite. În cadrul sectorului agricol narco-dolarii obținuți au fost folosiți în achiziționarea a 4% din sectorul productiv columbian. O mare parte a proprietăților achiziționate sunt destinate ascunderii laboratoarelor pentru producerea cocainei, dar în alte cazuri, traficanții au impulsionat producția agricolă, creșterea bovinelor, au desfășurat acțiuni de modernizare, au introdus electricitate sau noi instrumente în tehnologia culturilor, toate acestea, în scopul disimulării narco-dolarilor obținuți prin săvârșirea de infracțiuni.
Pe de altă parte, au fost penetrate structurile de putere la toate nivelurile, prin coruperea oficialilor publici exponenți ai profesiunilor liberale sau oricine avea putere în domeniul economico-financiar. Au finanțat „cu generozitate” principalele partide politice și numeroși candidați în campaniile electorale55.
De asemenea, comercianții de droguri au cucerit bunăvoința poporului, a oamenilor simpli, în general, prin finanțarea unor lucrări de utilitate publică și servicii sociale în numeroase comunități nevoiașe. Paul Escobar, spre exemplu, a construit la Medellin 500 de apartamente într-un cartier periferic, a finanțat construirea de centrlor politice și a magistraturii.
Sumele deosebit de mari obținute prin traficul de stupefiante au fost reinvestite într-o multitudine de activități licite. În cadrul sectorului agricol narco-dolarii obținuți au fost folosiți în achiziționarea a 4% din sectorul productiv columbian. O mare parte a proprietăților achiziționate sunt destinate ascunderii laboratoarelor pentru producerea cocainei, dar în alte cazuri, traficanții au impulsionat producția agricolă, creșterea bovinelor, au desfășurat acțiuni de modernizare, au introdus electricitate sau noi instrumente în tehnologia culturilor, toate acestea, în scopul disimulării narco-dolarilor obținuți prin săvârșirea de infracțiuni.
Pe de altă parte, au fost penetrate structurile de putere la toate nivelurile, prin coruperea oficialilor publici exponenți ai profesiunilor liberale sau oricine avea putere în domeniul economico-financiar. Au finanțat „cu generozitate” principalele partide politice și numeroși candidați în campaniile electorale55.
De asemenea, comercianții de droguri au cucerit bunăvoința poporului, a oamenilor simpli, în general, prin finanțarea unor lucrări de utilitate publică și servicii sociale în numeroase comunități nevoiașe. Paul Escobar, spre exemplu, a construit la Medellin 500 de apartamente într-un cartier periferic, a finanțat construirea de centre sportive, școli și spitale.
1.2.3. Mafia Rusă.
Geneza și trăsăturile caracteristice ale crimei organizate în spațiul ex-sovietic
Fenomenul crimei organizate pe teritoriul republicilor exsovietice nu a apărut pe un teren arid, ci a fost rodul unei evoluții în timp a activității grupărilor de contrabandiști, hoți și tâlhari care dominau lumea interlopă.
În regimul țarist, bandele de proscriși reprezentau un simbol al luptei împotriva forțelor de ordine. Aceste bande aveau o structură organizatorică bine conturată, coduri de onoare și niveluri de aderare asemănătoare în mare măsură cu organizațiile tradiționale mafiote din Italia.
Chiar și Stalin s-a folosit de membrii unor asemenea bande în acțiunile sale „revoluționare”. Aceștia erau folosiți pentru șantaje, răpiri, tâlhării și alte fapte ilicite, toate în scopul strângerii de fonduri financiare. Iosif V. Stalin a acceptat șefi de bande criminale în rândul celor mai apropiați colaboratori ai săi, unii fiind chiar cooptați în prima poliție secretă sovietică.
Criminalitatea organizată din Rusia, dar și din spațiul ex-sovietic, nu poate fi înțeleasă fără a face referire la economia subterană, care a prosperat decenii alături de economia oficială, planificată. Piața neagră sau gri s-a dezvoltat pentru a furniza bani și servicii pe care economia planificată socialistă nu era în măsură să le producă decât în cantități limitate.
Nu putem spune că în economia socialistă întâlneam o criminalitate organizată, dar putem afirma că s-a dezvoltat o criminalitate profesională formată din: jefuitori, hoți de buzunare, diferiți intermediari și traficanți de influență, escroci, tăinuitori.
Cercetările efectuate în spațiul ex-sovietic au evidențiat forme de organizare a infractorilor cunoscute sub numele de „VORY V. ZAKONE” (în traducere „hoți care se supun unui cod de conduită”) și care dețineau un rol important în lumea criminalității organizate ruse. Aceștia erau capi ai grupurilor de gangsteri formați în interiorul închisorilor, a căror activitate era influențată de reguli precise, ceremonii, tatuaje specifice organizațiilor criminale, ritualuri de aderare asemănătoare organizațiilor criminale.
Tipul acestor organizații criminale există în Rusia de secole, având un cod etic, o ordine ierarhică, însă ele s-au dezvoltat și consolidat în perioada anilor 1920-1930 în gulagurile sovietice înființate de Stalin. Închisoarea era pentru VORY singurul loc pe care îl considerau casă. Numai cei care acceptau aceste obiceiuri puteau fi acceptați în elita criminală, fiind numiți blatnoi. Pentru a fi admiși trebuiau prezentați de un adept mai vechi și apoi judecați de o comisie de VORY (care la rândul lor sunt blatnoi). Comisia putea cere candidatului să comită o omucidere pentru a proba supunerea sa față de legea criminală.
Patru sunt funcțiunile fundamentale pe care VORY le dezvoltă pentru a-și menține calitatea de lideri în lumea criminală:
– achiziționarea și analizarea informațiilor asupra lumii criminale în scopul organizării activității grupului precum și selecționarea unor noi gangsteri, capabili de a executa orice misiune ilegală;
– transpunerea în practică a tuturor deciziilor prin intermediul unui consiliu de încredere numit sovetnik;
– VORY dispun aplicarea unor reguli precise în grup, judecă conflictele interne, sancționează comportamentele care nu sunt conforme cu regulile impuse.;
-ultima funcțiune este realizarea și menținerea unui fond financiar în scopul desfășurării și perpetuării activităților ilegale.
Astăzi hoții din spațiul ex-sovietic, hoți care se supun unor reguli de conduită, sunt divizați în vechii Vory Zakone-cei care au peste 40 de ani și tinerii Vory Zakone. Aceștia din urmă sunt cei mai numeroși și s-au format pe aceleași reguli descrise mai sus în jurul anilor 1970. Tinerii Vory V. Zakone organizează activități ilicite bazate pe violență și amenințare, urmărind prin aceste metode cedarea unei părți din profitul unor întreprinzători, care-l realizează în mod legal, oferind protecție în schimbul perceperii unor taxe etc.
Radiografiind situația criminalității organizate din Rusia, expertul rus Gurov a identificat trei niveluri ale acestui fenomen:
– primitiv: bandele de criminali specializate în furturi în dauna proprietății statului, șantaje, agresiuni și jafuri;
– simplu: grupuri care au caracteristicile primelor (primitive), dar care corup oficiali publici pentru a promova și ascunde propria activitate ilicită;
– complex: confederații sau grupuri care au o conformație bine articulată și cu o structură birocratică bine definită.
Aceste formațiuni sunt legate cu grupuri din alte regiuni, dispun de fonduri importante, prin intermediul cărora își susțin activitățile ilegale, corup oficiali publici sau întrețin familiile deținuților.
Desființarea marelui complex militar sovietic a atras după sine dezvoltarea și înflorirea comerțului cu echipamente militare, traficul realizându-se pe canalele construite de mafia rusă cu unele cadre militare dornice de înavuțire. Acestea au fost deseori exportate în zone de conflict, beneficiari fiind de cele mai multe ori teroriști, reprezentanți ai unor organizații criminale.
Traficul și consumul de stupefiante au fost alte preocupări ale mafiei ruse care au reprezentat pentru aceasta surse importante de venituri.
Culturile de plante opiacee ocupă aproximativ un milion de hectare de pământ arabil în spațiul ex-sovietic, iar în Federația Rusă există, potrivit unor surse neoficiale, aproximativ 5.000.000 de consumatori de droguri (oficial sunt declarați 1,5 milioane de consumatori).
Un comerț „înfloritor” au reușit să dezvolte organizațiile criminale ruse cu computerele care, vândute în spațiul ex-sovietic prin rețele de contrabandă la sume superioare celor din țările occidentale, au dus la profituri uriașe.
Traficul de autoturisme furate a adus profituri de zeci de milioane de dolari pe an, fiind consolidate canale de contrabandă pe ruta Rusia pe de o parte, Germania, Austria, Finlanda, Elveția de cealaltă parte.
Taxele de protecție impuse unităților comerciale reprezintă în prezent 70-80% din societățile privatizate în Federația Rusă, în conturile grupărilor criminale ajungând sume echivalente cu jumătate din produsul brut al acestora.
Și traficul ilicit de icoane și obiecte de artă este în continuă creștere, după unele statistici acestea producând organizațiilor criminale venituri de aproximativ un miliard de dolari pe an.
O altă activitate practicată de mafia rusă o constituie traficul cu materiale radioactive și strategice, principalele surse fiind depozitele militare ale armatei fostei U.R.S.S., situate în spațiul C.S.I., republicile baltice sau în statele în care au staționat trupele sovietice.
Un domeniu extrem de eficient pentru mafia rusă este spălarea banilor murdari. Banii murdari sunt transferați dintr-un cont în altul, în diverse bănci autohtone, fiind utilizați pentru achiziționarea de imobile, terenuri sau firme.
Sectorul bancar rus este considerat ca fiind cel mai penetrat de organizațiile criminale, amenințările mafioților ajungând uneori până la exterminarea fizică a unor funcționari care nu au înțeles să colaboreze cu reprezentanții crimei organizate. În 1993,120 de bancheri au fost asasinați, iar în 1994 bancherul și publicistul Andrei Ayzderzis a fost împușcat prin ușa apartamentului său, pe motiv că a publicat o listă cu 226 de nume de persoane suspecte a fi lideri ai unor organizații criminale.
Organizațiile criminale ruse sunt implicate direct și în reciclarea narco-dolarilor obținuți pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, fiind ajutați în aceste activități ilegale de către emigranți ruși stabiliți în această tară cu mulți ani în urmă.
De asemenea, mafia rusă a penetrat și continentul nord-american, fiind implicată în traficul de stupefiante, răpiri de persoane, fraude economice și spălări ale banilor murdari.
Expansiunea criminalității organizate italiene spre Europa de Est după anul 1990 a fost contracarată de organizațiile mafiote ruse care au început să gestioneze în Germania, Finlanda, Cehia și Polonia activități de traficuri de stupefiante, autoturisme furate, prostituție și chiar spălare a banilor murdari.
Între mafiile italiene și ruse s-au creat acorduri, renunțându-se la faza inițială a confruntărilor violente și stabilindu-se zonele de influență și activitățile care trebuie desfășurate de fiecare organizație criminală, precum și eventuale colaborări în anumite acțiuni.
Au fost inițiate întâlniri între grupurile criminale, pentru început la Viena în anul 1990 și continuate în 1992 la Praga, când s-au pus bazele unei societăți mixte a crimei organizate care să se ocupe în special de traficul de droguri, precum și cu contrabanda cu materiale necesare fabricării armelor nucleare.
De asemenea, s-a hotărât și crearea unei rețele de criminali profesioniști pentru protejarea operațiilor ilicite și a capilor organizațiilor criminale.
În 1992 s-a propus ca până în anul 1997 organizațiile criminale italiene și ruse să dețină controlul asupra a 40 % din activitățile criminale la nivel mondial, deziderat care nu poate fi confirmat din lipsa unor date statistice din interiorul organizațiilor criminale.
În același timp organizațiile mafiote ruse au realizat alianțe cu Triadele chinezești de pe continentul nord și sud-american, și totodată au dezvoltat relații de colaborare cu baronii drogurilor din Columbia, Brazilia, Chile, Argentina, Venezuela, Peru și Bolivia, implicându-se activ în protecția narco-traficanților.
De asemenea, folosirea de către organizațiile mafiote italiene și columbiene a rutei Balcani-Rusia pentru traficul de droguri, atestă înțelegeri și legături ale acestora cu organizațiile mafiote ruse.
Expansiunea mafiei ruse spre Europa occidentală a atras în activitățile criminale de comercializare a armamentului și muniției aduse din Rusia și grupuri criminale existente în Ungaria, Cehia și România, unde sunt semnalate rețele mixte de trafic de materiale strategice, de armament, muniție, stupefiante, autoturisme produse din furt, etc.
Grupurile ruse de tip Racket și-au împărțit teritoriul României în zone de acțiune, colaborând și bazându-se pe sprijinul organizațiilor autohtone.
1.2.4. Mafia Asiatică.
A. TRIADELE și alte formațiuni criminale chinezești. Triadele sunt societăți secrete orientate către activitatea criminală. Acestea s-au născut direct din sectele cu tendință naționalist-revoluționară născute în China imperială cu 300 de ani în urmă, pentru a combate dinastia străină Ching și a restaura dinastia autohtonă Ming. Termenul de „Triadă” a fost creat de englezi pentru a indica un simbol triunghiular care reprezintă trei forțe fundamentale ale universului pentru un membru al acelei societăți: paradisul, pământul și omul.
La începutul secolului XX câteva triade au inițiat și întreprins activități ilegale de șantaj, extorcare (stoarcere) de fonduri, jocuri de noroc și prostituție.
După apariția pe harta politică a lumii, la începutul secolului ai XX-lea, a Republicii Populare Chineze, o mare parte a organizațiilor criminale fie s~au conservat, fie s-au transferat în Hong Kong, Taiwan, dar și în alte țări din sud-estul Asiei, implicându-se în principal în traficul de opiu și heroină.
În Hong Kong operează aproximativ 50-55 de triade la care se estimează că este afiliată 3% din populația insulei.
Cele patru grupuri principale ale Triadei care își desfășoară activitatea în Hong Kong (după raportul F.B.I. din anul 1992), sunt: Chiu Chao, Wo, 14 K și Big Four.
Gruparea Chiu Chao este compusă din patru unități: Fuk Yee Hing, Sun Yee On, Gain Yee și Yee Kun, fiind la ora actuală cea mai puternică grupare (după estimările poliției cuprinde circa 34.000 de membri).
14 K este în schimb triada cea mai agresivă și cea mai violentă. Fondată de un general din Kuo Min Tang, ia sfârșitul anilor '40, ea urmărea susținerea partidului local în lupta împotriva comuniștilor. După moartea fondatorului lor, o mare parte a grupurilor ce compuneau organizația 14 K au început să dezvolte activități criminale și ilicite, astăzi regăsindu-se în Japonia, Taiwan, Europa și în câteva țări din sud-estul Asiei.
Trebuie să menționăm că aceste triade s-au orientat de la început împotriva regimurilor comuniste, ele desfășurând activități de contraspionaj și asasinate ale oponenților politici.
Triadele sunt formațiuni rezervate și închise, ceremonia de inițiere și primire având și astăzi un ritual care prevede 36 de jurăminte care să-i inspire noului membru sensul profund al legăturii secrete precum și gradul de fidelitate față de viitorii confrați.
Structura unei organizații criminale apare ca cea care funcționa și acum două secole. Multe roluri în organizație sunt identificate cu numărul 4 întrucât o credință antică chineză afirmă că lumea este înconjurată de 4 mări. În fruntea societății criminale este un președinte care e desemnat cu nr. 489, adjunctul său are numărul 438, în rang intermediar apare maestrul cu numărul 438, care are drept sarcină găsirea de noi adepți și a face legătura cu oficialul de legătură „sandaua de paie” (432), cu „stâlpul roșu” care are însărcinarea de a pune în practică deciziile capului, și „evantaiul de hârtie albă” (415) care este expertul în administrație și finanțe având totodată și atribuțiuni de negociator. Membrii simpli ai organizației sunt desemnați cu numărul.
Fig. 2 Structura unei Triade
Fiind prezente ca structuri ierarhice de monolit, marea majoritate a activităților ilicite este desfășurată individual de către fiecare membru în spiritul întreprinzătorilor particulari, având și posibilitatea unor legături de afaceri cu membri ai altor Triade, cu indivizi neafiliați sau cu membri ai bandelor de gangsteri tineri.
De la sosirea în Hong Kong, activitățile principale erau legate de importul și gestionarea tinerelor din alte țări asiatice, de bordeluri, centre de masaj și apartamente private unde se comercializau prestații sexuale. De altfel întreaga industrie de divertisment era subordonată Triadelor care asigura și protecția tuturor localurilor, încasând și în acest mod venituri substanțiale.
Jocurile de noroc și extorcarea de fonduri sunt alte activități ilegale desfășurate de organizațiile criminale. Extorcarea (stoarcerea de bani, taxa de protecție) se realizează în Hong Kong printre comercianți, întreprinzători, vânzători ambulanți, conducătorii autobuzelor private, magazine, care sunt obligați să verse un tribut periodic membrilor Triadelor numai pentru a-și putea desfășura activitatea în mod normal în diferite cartiere ale orașului.
De asemenea, Triadele gestionează traficul de stupefiante din Asia spre Statele Unite ale Americii și totodată membrii lor sunt asociați cu patronii din locurile de producție, în special din Thailanda, dar și cu cei din piețele de desfacere din Statele Unite ale Americii, Australia și Olanda.
Autoritățile americane au descoperit pe teritoriul Statelor Unite membri ai Triadelor din Hong Kong care, realizând relații de colaborare cu numeroase bande de gangsteri autohtone, au început să desfășoare în țara de adopție o multitudine de activități ilicite care variază de la trafic de stupefiante, taxe de protecție, gestionarea imigrației clandestine la spălarea banilor murdari.
Criminalitatea de origine asiatică a avut o expansiune rapidă în Statele Unite, activitățile ilicite fiind ajutate și gestionate de membrii organizațiilor criminale TONG. Tong reprezintă în traducere „loc de reuniune” și s-au născut în Statele Unite la mijlocul secolului al XVIII-lea sub forma unor asociații de asistență și de împrumut pentru imigranții din CHINA.
Organizațiile criminale Tong sunt afiliate Triadelor chinezești cu care desfășoară afaceri ilicite în Statele Unite, organizarea lor reflectând de fapt colaborarea fructuoasă dintre aceste organizații.
Fig. 3 Organigrama unui TONG
În scopul protejării propriilor activități ilicite pe care le-am menționat deja, multe organizații Tong s-au aliat cu bande ale criminalității juvenile, fiecare Tong din New York spre exemplu fiind legat de un grup al tinerilor gangsteri care desfășoară activități din cele mai periculoase și violente. Trebuie să menționăm că în grupurile de tineri infractori se regăsesc, pe lângă tineri de origine americană și unele elemente de origine chineză și vietnameză, tineri cu un nivel scăzut de pregătire școlară și cu o calificare profesională slabă. Aceștia fiind în imposibilitate de a se integra în societate, de a comunica sau desfășura activități calificate, preferă să se înregimenteze în bandele de cartier, săvârșind, pentru câștigarea existenței, cele mai violente și periculoase activități criminale.
Fig. 4 Interacțiunea grupurilor criminale chineze în Statele Unite
În urma retrocedării Hong Kong-ului Republicii Populare Chineze s-a înregistrat o adevărată explozie economică în zona economică specială situată de-a lungul Coastei de sud-est a Chinei. S-a creat astfel un teren deosebit de fertil pentru crima organizată iar triadele din Hong Kong sesizând această oportunitate s-au infiltrat până la nivelurile cele mai înalte în R.P. Chineză.
Triadele se orientează spre China dar nu scapă din vedere statele europene sau Statele Unite ale Americii unde, implicate în traficul cu migranti chinezi, percep sume variind între 20.000-30.000 de dolari pentru fiecare persoană, dezvoltând de asemenea și o muncă la negru cu cei care nu reușesc să-și plătească „Hberatatea” și pe care îi transformă în sclavi sau executanți ai unor activități criminale periculoase.
B. YAKUZA – japoneză. Originea bandelor criminale japoneze de tip Yakuza poate fi plasată la începuturile secolului al XVII-lea, aceasta fiind strâns legate de figurile legendare ale războinicilor samurai.
O dată cu abolirea oficială a feudalismului în anul 1817 tradiționalii samurai și-au pierdut statutul de privilegiați, motiv pentru care au început să se răzvrătească, organizându-se în bande criminale, oponente autorităților. Inițial activitățile criminale ale bandelor de samurai erau desfășurate în beneficiul dezmoșteniților și al săracilor, însă cu timpul, acestea au devenit principala lor sursă de îmbogățire.
În secolele XVIII-XIX au luat ființă două grupări de răufăcători, respectiv Bakuto și Tekiya. Bandele criminale Bakuto erau formate din organizatori de jocuri de noroc iar tekiya din vânzători ambulanți și artiști stradali, ambele categorii impunându-și și reguli de funcționare secrete și anumite ritualuri tradiționale. Acestor grupuri li s-au alăturat după cel de-al doilea război mondial gurentai – bandele de tineri delincvenți.
Denumirea de Ya-ka-sa, ce înseamnă 8-9-3 se referă la mâna ce pierde într-un joc popular de cărți în Japonia. Prin preluarea acestor denumiri, bandele criminale au intenționat să creeze imaginea publică de persoane care în general pierd.
De la sfârșitul anilor '50 distincțiile dintre grupările criminale japoneze au fost atenuate, termenul de Boryokudan – grupuri organizate violente – fiind termenul utilizat de poliția japoneză atunci când se referă la toate cele trei forme tradiționale de criminalitate. Spre exemplu, Yamaguchi-gumi, cel mai important grup criminal al țării, derivă din tradiția tekiya, astăzi acesta incluzând în interiorul său elemente provenind din bakuto și gurentai.
Pe lângă această organizație criminală s-au mai dezvoltat și Inagama Kai și Sumiyaschi-Kai iar toate trei și-au extins sfera de influență pe întreg teritoriul Japoniei absorbind pe rând bandele criminale izolate.
Fiecare grup criminal deține controlul asupra unui teritoriu bine definit, unde se exercită propria influență și se strâng propriile venituri. În centrul tuturor grupurilor criminale se află oficiul central Boryokudan, de unde se planifică și se gestionează întreaga activitate ilicită. După raportul poliției japoneze, în anul 1988 existau în Japonia 4.000 de oficii cu ponderi diferite în funcție de familia de proveniență și conducătorul acestora.
Principalele activități desfășurate de boryokudan se referă la gestionarea jocurilor de noroc, pariuri clandestine, taxe de protecție, importul și desfacerea de substanțe excitante, care constituie drogurile cele mai utilizate în Japonia, contrabanda de arme și alte bunuri ilicite.
În scopul dezvoltării acestor activități, familiile Yacuza au creat sucursale în exterior, vizate de preferință fiind mai ales Coreea și Taiwan pentru că cele două țări sunt în principal producătoare de droguri sintetice. De asemenea, s-au creat enclave în Statele Unite pentru achiziționarea de arme sau alte dispozitive destinate conflictelor armate, ce urmau să fie reimportate în Japonia, metanfetamină sau alte substanțe excitante, stimulative.
În conformitate cu anchetele realizate de Agenția Națională de Poliție Japoneză, venitul global anual al organizațiilor criminale este estimat la circa 9,6 miliarde dolari S.U.A., din care veniturile ilicite reprezintă în jur de 7,7 miliarde dolari S.U.A., având ca surse:
– traficul de narcotice – 34,8 %;
– jocuri și pariuri clandestine -16,9 %; fonduri provenind din taxele de protecție -8,7 %;
– intervenții în afacerile civile – 7,3 %;
– acțiuni de tip racket – 3,4 %;
– alte activități ilegale – 9,2 %.
La sursele de venituri menționate se adaugă faptul că organizațiile criminale japoneze controlează industria națională a filmului și publicațiile, în special de tip porno și sunt implicate direct în operațiuni de spălare a banilor murdari.
Ori de câte ori interesele clanurilor japoneze sunt afectate, acestea nu evită să recurgă la violență. Această împrejurare rezultă și dintr-un raport al Poliției Nipone întocmit în baza rezultatelor investigațiilor întreprinse ca urmare a asasinării unui funcționar superior de la Sumitomo Bank. Cercetările au relevat că un număr de 205 firme japoneze aveau legături cu gangsterii, materializate în acordarea de credite ilegale și plata unor taxe de protecție. Persoanele anchetate din conducerea a 46 de firme au declarat că propriile decizii au fost influențate de către gangsteri, urmare a amenințărilor cu acte de violență.
Organizațiile criminale japoneze tradiționale care integrau Yacuza prezentau în general trăsături asemănătoare celor italiene și chinezești din punct de vedere al condițiilor în care au apărut, preocupărilor, metodelor și mijloacelor de acțiune.
În secolul al XX-lea, organizațiile criminale japoneze au început să se individualizeze prin anumite particularități, cum sunt:
– funcționarea sub acoperirea unor corporații publice și derularea unor activități ilegale, fără conspirarea identității membrilor acestora;
– realizarea de înțelegeri cu anumite autorități, ceea ce le-a permis să-și desfășoare activitatea în mod nestingherit;
– abținerea, pe cât posibil, de a se manifesta în mod violent prin comiterea de omoruri, atentate, amenințări, șantaje, etc;
– instituirea sistemului Jonokin (colectarea de taxe de la grupările din subordine și membrii afiliați) pentru creșterea veniturilor marilor organizații mafiote;
– păstrarea tradiției de automutilare a membrilor organizațiilor mafiote japoneze excomunicați, prin tăierea degetului de la o mână.
1.2.5. Mafia Română.
Privind retrospectiv ultima perioadă de timp, de la Revoluția din decembrie 1989, este evident pentru toată lumea că în contextul restructurărilor politice, economice și sociale, caracteristice perioadei de tranziție, dar și datorită schimbărilor survenite în comportamentul oamenilor, au apărut fapte și fenomene negative, unele deosebit de îngrijorătoare. Așa se face că pentru mulți indivizi și chiar categorii de persoane, autentica liberate câștigată a însemnat, în fapt, conturarea unor posibilități facile de săvârșire a unor infracțiuni, cu înalt grad de violență și cu moduri de operare deosebit de grave, dar și de îmbogățire rapidă prin speculă, contrabanda, corupție și șantaj.
Escaladarea violenței, a faptelor îndreptate împotriva persoanei și avutului acesteia este, în mare măsură, consecința recesiunii, a crizei pe care o traversează societatea românească. Situația economică instabilă, șomajul și inflația determină împreună o Inegalitate frapantă, o bună parte a populației trăind în sărăcie, numeroși oameni fiind stăpâniți de sentimente de nesiguranță și puternică frustrare.
Promovarea liberei concurențe, a spiritului competitiv, a avut, desigur, pe lângă efectele pozitive scontate și un revers nedorit. Numeroși indivizi, chiar cu un statut bine definit în trecut, au ales calea infracțiunii, a furtului, escrocheriei, abuzului, corupției și traficului de orice fel, pentru a se îmbogăți peste noapte.
Mai mult, România a devenit un teritoriu preferat pentru tranzitarea drogurilor din Orient sau America Latină, către țările din Europa de Vest. Tot mai mulți cetățeni romani sunt atrași în diferite rețele internaționale, fiind în prezent intermediari sau curieri. Organizațiile de tip mafiot din care respectivii fac parte își întind astfel tentacule în țara noastră, existând date că o parte din „banii murdari” rezultați din traficul internațional de droguri sunt „spălați” în România. Ultimele evoluții atestă faptul că există o anumită activitate subterană a narcotraficanților, rezidenți în România, de a crea și dezvolta. pentru început, o piață de desfacere a drogurilor ușoare, cu accent pe cointeresarea elevilor și tinerilor cu afecțiuni psihice sau de natură comportamentală, care ulterior pot deveni nu numai consumatori, ci și distribuitori siguri.
Una din caracteristicile crimei organizate în România o reprezintă contrafacerea, promovarea și plasarea în circulația bănească autohtonă a unor valute liber convertibile îndeosebi dolari americani, mărci germane, lire italiene, operațiuni ce nu se pot realiza decât prin participare la o diviziune internațională a activității criminale.
Traficul ilegal de autoturisme, în special a celor de lux, furate din țări occidentale și vândute în Orient sau C.S.l. reprezintă altă latură a crimei organizate din România, care se dezvoltă continuu, datorită atât profilului mare ce se realizează într-un timp extrem de scurt cât și taxelor de import pentru autovehicule, care cresc permanent și care pot fi evitate prin procurarea de autoturisme furate.
În anii 1994 și 1995, grupurile criminale organizate au acționat cu multă intensitate, săvârșind acte de mare violență și șantaje, trafic de armament, muniție și materiale radioactive, scoaterea din țară a unor bunuri făcând parte din patrimoniul cultural național.
În aceeași perioadă, infracțiunile ia regimul .armelor, munițiilor și substanțelor toxice supuse autorizării, au dobândit noi caracteristici. Astfel, se constată o creștere a numărului de persoane care încearcă sau introduc în țară în mod ilicit, arme și muniții, confecționează artizanal diferite tipuri de arme și bombe, sustrag exploziv, fitil și capse din unitățile economice autorizate să folosească astfel de materiale, toate acestea în scopul utilizării lor pentru atac, răzbunări, amenințări și alte asemenea fapte cu pericol social deosebit de ridicat.
Totodată se remarcă o evidentă recrudescență a introducerii și deținerii armelor de foc de către cetățenii străini, dar mai grav este faptul că în ultima perioadă s-au înmulțit cazurile de folosire a armelor de foc în disputele, rivalitățile și reglările de conturi între diferiți indivizi din lumea interlopă.
În același timp, perioada celor aproape șapte ani ce au trecut de la Revoluție atestă indubitabil că organizațiile criminale din străinătate caută legături în rândul infractorilor autohtoni și a unor oameni de afaceri dispuși a face compromisuri oneroase, astfel încât actele de contrabandă, prostituție, proxenetism, spălare a banilor, penetrarea sistemului financiar-bancar, escrocarea forței de muncă, introducerea în țară de deșeuri toxice și multe altele, au dobândit un caracter tot mai organizat și o dimensiune internațională clară.
Imaginea acestei realități este întregită de amploarea fără precedent a actelor de corupție, a proporțiilor tot mai îngrijorătoare pe care aceasta le dobândește, a numărului tot mai mare de persoane, din toate sferele de activitate și din toate organismele puterii, administrației de stat și justiției care sunt atrase în activități.
Cauzele, condițiile și împrejurările expuse mai sus, radiografia cauzelor instrumentate până în prezent de poliție, datele și informațiile obținute de organele de informații interne, dar și cele primite din exterior, atestă, indubitabil că în România există crimă organizata și că ea este caracterizată de aceleași elemente specifice oricărei organizații criminale internaționale.
Suntem nevoiți să combatem afirmațiile marelui campion al luptei împotriva mafiei italiene, domnul Bruno Sinclari, potrivit cărora România nu se confruntă cu crima organizata în adevăratul înțeles al cuvântului, ci este numai în pericol de a cădea victimă acestui flagel. Desigur că nu este vina domniei sale în formularea acestei concluzii, ci a celor care i-au prezentat situația existentă în țara noastră, prezentare care, din ignoranță sau rea-intenție, nu a cuprins elementele esențiale, referitoare la activitățile infracționale desfășurate de organizații criminale autohtone. Poate a fost rea-voință, pentru că într-adevăr e greu să recunoști că la ora actuală corupția a atins cele mai înalte niveluri ale vieții economice, sociale și politice, iar a confirma că în România se spală, la scară mare, bani murdari proveniți din fapte ilicite, înseamnă a „lovi” în sistemul financiar-bancar, care, deși putred. trebuie să pară mult cosmetizat. La unii a fost ignoranță, pentru că, necunoscând cu precizie caracteristicile generale ale crimei organizate, nu au putut să realizeze, prin comparație, că multe activități infracționale desfășurate de grupuri criminale se încadrează perfect în aceste tipare.
Pentru a dovedi cele de mai sus, dar mai ales pentru ca toată lumea să înțeleagă că în România există crimă organizată și că ea întrunește elementele constitutive, recunoscute și evidențiate de marii specialiști în materie, vom analiza pe îndelete numai cazul Zaher Iskandarani, atât de cunoscut opiniei publice românești.
Sirianul Zaher a venit în România în urmă cu 20 de ani, cu scopul declarat de a urma studii superioare, respectiv Facultatea de construcții din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara.
În timpul studiilor, respectivul s-a ocupat mai mult de afaceri, scop în care și-a creat o serie de relații în diferite zone ale țării, căsătorindu-se cu o româncă din Timișoara, circumstanțe care i-au fost de un real folos în activitățile sale ilicite. Cum, la vremea aceea, cea mai rentabilă afacere era traficul cu metale prețioase sau mijloace de plată străine, Zaher l-a practicat din plin, manipulând importante cantități. Dar, pentru că, în acea vreme, ulciorul nu mergea de multe ori la apă, iar pilele și intervențiile nu funcționau nici pe departe ca astăzi, în luna martie a anului 1981, acesta a fost prins în flagrant în timp ce perfecta vânzarea unei cantități mari de aur. Periculozitatea socială ridicată și comportamentul deosebit de versat al infractorului s-au manifestat încă de atunci, în sensul că sub o identitate falsă, a reușit chiar să fugă de sub escorta care-l păzea la hotelul „Napoca” din Cluj. Cu toate că a fost căutat în toate locurile și mediile din Timișoara și din țară, fiind dat și în consemn la frontieră, Zaher a reușit să se dea la fund și să se sustragă de la executarea pedepsei de 3 ani închisoare la care fusese condamnat.
După Revoluție, Zaher și-a făcut din nou apariția afișând mina unui prieten adevărat al românilor, un mare devotat al Revoluției și care este dispus să ajute autoritățile române prin investiții masive în Timișoara. Pus în fața unor condiții optime create de haosul din economia românească și de slăbiciunile manifestate de mulți funcționari publici, dar și de corupția ce se extindea în toate domeniile vieții economice și politice, Zaher a pus pe picioare o puternică organizație de tip mafiot, recrutând o serie de asociați din lumea interlopă a Timișoarei și a altor orașe, dar și afaceriști arabi care acționau în diferite localități din țară ca București, Constanța, Oradea, Cluj, Arad, Giurgiu, Petroșani și altele.
Având la dispoziție o grupare infracțională bine organizată și pusă la punct, asigurându-și spatele prin relații multiple și sus-puse, constituite prin corupție, respectivul încă din anul 1990 s-a ocupat cu traficul de mașini furate din Occident, cu contrabanda intensă cu țigări, cafea și alte produse, existând probe că nu s-a dat în lături nici de la traficul cu stupefiante, cu arme și muniții, iar în perioada embargoului a practicat trecerea peste graniță a unor cantități imense de produse petroliere.
Cu toate că până în prezent au fost dovedite cu certitudine pagubele produse prin actele de contrabandă și evaziune fiscală în valoare de aproape 100 de miliarde de lei, afirm, fără teama de a greși, că prejudiciul adus finanțelor publice de către Zaher, în cârdășie cu funcționarii din conducerea Direcției Generale a Vămilor și a unor puncte de trecere a frontierei, este înjur de 1000 de miliarde de lei.
Gruparea infracțională pusă pe picioare de către sirianul Zaher este de tip mafiot, pentru că întrunește toate elementele constitutive ce caracterizează „crima organizata , între care menționăm:
1) S-a asigurat o stabilitate în cadrul asociației infracționale, constituindu-se o structură internă și o diviziune clară a rolurilor între participanți, care erau obligați, sub sancțiuni severe, să execute fără crâcnire dispozițiile primite de la eșalonul superior.
Din supravegherile făcute de poliție, din investigațiile și cercetările efectuate, s-au identificat 17 irakieni și sirieni, foști mercenari în diferite oștiri, care asigurau paza de corp și securitatea „boss-ului” și familiei sale, fiind înarmate și în stare de orice. Aceștia stăteau în România sub acoperirea unei firme fictive, reușindu-se cu mare greutate și numai prin intermediul forțelor speciale de intervenție, identificarea și scoaterea lor din țară.
Alți membri ai bandei se ocupau cu evidențele contabil-financiare, cu asigurarea transportului produselor de contrabandă, trecerea lor peste frontieră, depozitarea și valorificarea acestora. Unii se ocupau cu falsificarea documentelor de proveniență a mărfii, a celor de transport, cu „coruperea” funcționarilor vamali ori a organelor de control, rețeaua fiind completată cu firme reale sau firme fantomă prin care se valorificau produsele infracțiunii ori erau folosite drept paravane pentru ascunderea ilegalităților.
Dimensiunile asociației de tip mafiot au fost incredibile. După înseși afirmațiile sale, Zaher a angrenat pentru diferite servicii circa 400 de indivizi, iar cei care-i erau devotați din diferite motive depășeau cifra de 11.000.
2) Gruparea infracțională a fost în așa fel organizată, încât activitățile ilicite aveau continuitate, mijloacele de transport cu mărfuri de contrabandă intrând și ieșind din țară sistematic, prin punctele de frontieră stabilite, operațini care nu au încetat, fiind preluate și desfășurate de acoliții lui Zaher, chiar și după arestarea acestuia.
Continuitatea și stabilitatea activităților infracționale au fost posibile și pentru că Zaher și-a creat o puternică bază de susținere a afacerilor în afara granițelor României. Din datele obținute acesta are legături infracționale în Germania, conduse de fratele său Maher, și în Cipru, unde este înregistrată fictiv firma sa „Râmi” SRL Trading Company Cipras, acționari fiind Zaher și soția sa C. P. Prin firmă sunt livrate către România, o bună parte din mărfurile de contrabandă, în documentele însoțitoare fiind înscrise prețuri cu mult mai mici decât cele reale, în scopul eludării obligațiilor financiare. Legături infracționale puternice sunt constituite în Bulgaria, de unde s-a procurat o bună parte din țigările ce au făcut obiectul contrabandei, dar și în Italia, Serbia și Elveția. În Ungaria, Zaher și-a constituit o puternică bază de valorificare a produselor petroliere provenite, de regulă, din România și care, în cea mai mare parte, au luat drumul Serbiei, aflată în embargou. La Banca din Budapesta, infractorul deținea un cont prin care s-au rulat milioane de dolari, valută care însă nu s-a întors în România, așa cum prevedeau normele în vigoare, ținând seama atât de faptul că firmele prin care se desfășurau operațiunile erau pe teritoriul României iar produsele petroliere proveneau tot din România.
3) Organizația s-a preocupat tot timpul de neutralizarea mecanismului controlului social, îndeosebi prin coruperea unor persoane cu funcții de decizie sau de control, dar și a celor care aveau influență în sferele puterii sau administrației centrale și locale.
În primul rând gruparea s-a asigurat de colaborarea apropiată și permanentă a unor funcționari vamali, atât de la câteva puncte de trecere a frontierei, cât și din Direcția Generală a Vămilor. Cu ajutorul acestora, gruparea a reușit să transporte, ilegal, peste graniță cantități enorme de marfă de contrabandă, fie prin neînregistrarea totală a produselor intrate în țară, fie prin înregistrarea altor produse decât cele real transportate și pentru care se percepeau taxe vamale mult mai mici, în felul acesta diminuându-se considerabil obligațiile ce trebuiau achitate către stat.
Pentru a contura dimensiunile contrabandei făcute de Zaher, exemplific doar o simplă verificare făcută în colaborare cu polițiștii bulgari, din care â rezultat că numai într-o perioadă de trei luni de zile, au trecut prin vama bulgară Ruse, aproape 60 de autocamioane cu țigări, aprovizionate din zona Burgas, înregistrate la vama bulgară ca atare, în schimb la vama română din Giurgiu nu erau înregistrate sau erau evidențiate alte produse (hârtie igienică) pentru care se percepeau taxe minime. Or, dacă ținem seama că numai la un autocamion TIR, încărcat cu țigări străine, trecute peste graniță prin contrabandă, se obține un câștig net de peste 300 milioane lei, putem să ne închipuim câștigurile fabuloase obținute de aceasta rețea mafiotă.
La sumele obținute din contrabanda cu țigări, adăugați pe cele obținute din marea contrabandă cu cafea, dar mai ales cu produse petroliere în perioada embargoului și veți obține imaginea apropiată a imenselor câștiguri obținute de rețeaua mafiotă condusă de Zaher Iskandarani.
În al doilea rând Zaher s-a asigurat de colaborarea unor funcționari cu greutate din poliție și justiție, care îl puteau ajuta pe mai multe căi, cu predilecție prin punerea sa în gardă în cazul unor acțiuni sau misiuni polițienești, iar, în cazul în care unele fapte erau descoperite, să fie ajutat să scape de răspundere penală.
De unii magistrați s-a folosit și pentru a obține hotărâri judecătorești de restituire a unor mărfuri de contrabandă confiscate, dar mai ales pentru a câștiga și puținele procese intentate de vamă, ce aveau drept obiect diminuarea laxelor percepute. Astfel, numai prin sentințele penale nr. 4945 și 4946/1995, au fost restituite grupului mafiot sume ce totalizau peste 6 miliarde de lei, care reprezentau obligații către stat, stabilite de organele vamale, dar remise cu multă generozitate lui Zaher și acoliților săi de către completul de judecată. Iată cum este jecmănit bugetul statului și de puținul adunat prin râvna unor funcționari cinstiți și iată de ce acest buget nu reușește să asigure nici minimul necesar pentru funcționarea, în bune condițiuni, a organismelor statului de drept.
Pe lângă justiție, Zaher a avut relații și în poliție, făcăndu-și legături sigure și deosebit de utile atât la poliția județului Timiș, cât și la Inspectoratul General al Poliției. Este de notorietate deja faptul că, în contrabanda cu mașini furate, cu țigări, cafea, produse petroliere și altele, i s-a asigurat protecție de către doi ofițeri superiori din conducerea inspectoratului județean și doi din conducerea serviciului economic.
Ajutorul dat a constat în restituirea unor autoturisme găsite în posesia lui Zaher și care erau furate din Occident, dar mai ales în faptul că acești polițiști corupți din poliția județeană și I.G.P. Îl puneau în gardă când organizau acțiuni pe linie de contrabandă și evaziune fiscală și când trimiteam echipe pentru prinderea și cercetarea sa.
Este, de asemenea, de notorietate, sprijinul fățiș acordat acestui infractor, cu ocazia evenimentelor de pomină petrecute în plin centrul Timișoarei, între banda lui Zaher și o altă bandă rivală. Conflictul, pornit de la o sumă de un milion de dolari, dată de Zaher unui alt arab, pentru derularea unei afaceri cu ape minerale, s-a extins prin răpirea și sechestrarea unui sirian, Zaid, în scopul de a face presiuni asupra grupării rivale și de a reintra în posesia sumei. În cele din urmă banda rivală a asediat reședința lui Zaher pentru a salva pe cel sechestrat, ocazie cu care luptătorii din garda acestuia, mascați și cu pistoale automate au deschis foc, producându-se o busculadă soldată cu decesul numitului Abdul Iiakim Karum, care tratase cu Zaher eliberarea ostaticului și care a fost lovit în cap cu o sabie tip Ninja.
Deși bandiții lui Zaher și-au permis să tragă cu arme automate în centrul orașului, eveniment soldat cu victime omenești, poliția nu a luat măsura reținerii nici unei persoane, după primele declarații, celor în cauză permițându-li-se să meargă acasă, urmând să se prezinte ulterior pentru anchetă. Bineînțeles că, fratele lui Zaher, pe nume Maher, care avea o contribuție esențială în conflictul armat și în omorul comis, a fugit peste frontieră, nefiind prins nici în prezent, iar Zaher, ca de fiecare dată, s-a dat la fund, dispărând.
Dar nu numai poliția a fost grijulie cu soarta lui Zaher, în sprijinul său a sărit rapid și justiția. Deși am intervenit de la nivelul Inspectoratului General al Poliției, trimițând forțe speciale pentru prinderea și încarcerarea urmăritului, unii judecători din Timișoara l-au ajutat fățiș – prin revocarea sfidătoare a celor trei mandate de arestare emise de parchet – cu toate că arestarea era dispusă pentru fapte deosebit de grave, respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fiind dovedit cu certitudine că, în conflictul dintre cele două tabere, complicii lui Zaher au fost înarmați cu arme automate, cu care dealtfel au și tras. Mai mult, conflictul armat s-a soldat cu uciderea lui Abdul Hakim Karum, fiind la fel de clară fapta de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni în concurs cu cea de omor sau, în cel mai fericit caz, cu infracțiunea de încăierare (rix) ce a avut ca urmare moartea, pedepsită de art. 332 Cod penal, cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Printre persoanele care l-au ajutat sau încercat să-l ajute pe Zaher, s-au aflat și înalți funcționari din Inspectoratul General al Poliției și „Ministerul de Interne, care s-au întâlnit cu acesta în perioadele în care se afla în urmărire generală, căutat în toată țara de echipele constituite cu acest scop. Astfel, având o informație certă și sigură că Zaher se află la o adresă din București, am organizat o echipă puternică din serviciul special de intervenție, care a acționat pentru prinderea sa. Acțiunea a eșuat, pentru că acesta a fost pus în gardă și a dispărut cu puțin timp înainte de apariția echipei. Dat fiind că măsurile organizate pentru prindere au fost cunoscute de un număr extrem de redus de subordonați de-ai mei, se poate concluziona că eșecul s-a datorat trădării unuia dintre ei.
Nu în ultimul rând, Zaher și-a asigurat spatele prin coruperea unor funcționari și demnitari din organele locale și centrale ale puterii și administrației, în felul acesta bucurându-se de sprijin deplin în toate activitățile sale ilicite și având „intrare” în principalele instituții ale statului.
Mai este de precizat, faptul că, deși derulează afaceri extraordinare, încă. din anul 1990, veniturile fantastice obținute, îndeosebi în valută, nu se regăsesc în bănci sau conturi din România, ceea ce demonstrează că aceste valori au fost. scoase peste graniță. Acest „bun român”, așa cum îi place să se autointituleze, și-a deschis în schimb conturi în Ungaria și Germania și, cu siguranță, în Cipru, unde are și o firmă pe numele său și al concubinei.
1.2.6. Mafia Țigănească.
O amenințare deosebită pentru societatea românească o reprezintă implicarea tot mai profunda în sfera criminalității și, îndeosebi, în cea a infracțiunilor de mare violența, a țiganilor.
Încorsetată, până la finele anului 1989 de măsurile instituite de stat, de controlul social deosebit exercitat prin diferite modalități și organisme, dar mai ales de supravegherea deosebită și intervențiile hotărâte și uneori dure ale organelor de ordine, această etnie recunoscută prin incultură și neștiință de carte, dar de o abilitate și meschinărie deosebite, sfidează, la vedere, pe zi ce trece, legea și ordinea de drept, organizând filiere, chiar internaționale, prin care săvârșesc cele mai periculoase și abominabile infracțiuni.
Pentru a demonstra amploarea deosebită a fenomenului infracțional în rândul țiganilor, voi expune câteva concluzii criminologice, bazate pe date statistice clare, de necontestat, mai ales, că valorile prezentate sunt la parametrii minimi, adică cifrele ce indică situația numerică a unor genuri de infracțiuni comise de membrii acestei etnii pot fi mai mari, în nici un caz mai mici.
Astfel, cu toate că, în conformitate cu datele oficiale numărul țiganilor reprezintă 1,80% din populația României în anul 1994 din 174.765 persoane învinuite sau inculpate pentru săvârșirea de infracțiuni, 17.559 au fost țigani, iar în 1995, din 196.876 învinuiți sau inculpați, 1849 au provenit din această etnie, ceea ce reprezintă 10,04% și respectiv 9,36%. De asemenea, dacă rata infractorilor țigani este de 4377, 8 învinuiți sau inculpați la 100.000 de membrii ai acestei etnii, rata generală a învinuiților sau inculpaților, în totalul populației este de numai 766,1%.
Aceste cifre demonstrează cu prisosință că potențialul criminogen al țiganilor este de câteva ori mai mare decât cel al restului populației României, situație ce are tendințe de agravare dacă ținem seama că în ultimii ani indicele de creștere al numărului infractorilor țigani a fost aproape dublu față de indicele general de creștere al participanților la săvârșirea de infracțiuni.
Analiza fenomenului infracțional pe județe și pe genuri de infracțiuni redă o oglindă mai fidelă și conduce la concluzii și mai îngrijorătoare. Astfel, la județul Buzău din totalul persoanelor învinuite sau inculpate pentru săvârșirea de infracțiuni în anul 1995, 20,5% au fost țigani, în Cluj 20,9%, Covasna – 216%, Ialomița – 22,2%, Satu-Mare – 24,8%; Arad – 26,4%, Bistrița Năsăud – 28,4%, Dolj – 28,5%, Alba -28,3%, Sălaj – 30,7%, Brașov și Dâmbovița – 38,7%. Deosebit de semnificativă este situația din județele Sibiu și Mureș, recunoscute în general drept imitați administrativ-teritoriale în care conviețuiesc români, maghiari și germani, populație ce se caracteriza printr-un nivel de pregătire și educație superior, cu preocupări onorabile, din care cauză și încălcările prevederilor legale sunt mai puțin numeroase decât în alte zone. Or, exact în aceste județe starea infracțională este deteriorată de populația de țigani care deși nu reprezintă decât aproximativ 4% din locuitori, dețin 51,1% și respectiv 51,7% din totalul persoanelor care au săvârșit infracțiuni în anul 1995. În cifre absolute se remarcă că în județul Sibiu din 1217 persoane învinuite sau inculpate pentru săvârșirea de infracțiuni, 622 au fost țigani, iar în județul Mureș dintr-un total de 1997 persoane, 1033 au fost țigani.
Un alt element de o gravitate deosebită îl reprezintă participarea infractorilor țigani la săvârșirea infracțiunilor cu violență, respectiv omoruri (11,3%), tentativă de omor (9,49%), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (9,6%), vătămări corporale grave (9,1%), iar la infracțiunile de viol, dintr-un total de 1654 învinuiți, 168 au fost țigani, adică 19,15%.
O pondere însemnată o dețin țiganii și în rândurile celor care au săvârșit infracțiuni contra proprietății, la furturile în dauna avutului public procentul fiind de 12,4%, iar în dauna avutului privat de 14,09%. Specialitatea de bază a acestora rămâne însă jaful, de multe ori la drumul mare și în bande, astfel că la tâlhăriile în dauna avutului public, țiganii reprezintă 19,6% din totalul persoanelor învinuite sau inculpate, la tâlhăriile în dauna avutului privat 22,5%, iar la sustragerile din fondul silvic. 21,1%.
Nesupunerea voită față de regulile de conviețuire socială, de ordinea și liniștea publică instituită în stat, a condus la săvârșirea, de către țigani a numeroase infracțiuni ce… aduc atingere acestor relații, procentul celor învinuiți sau inculpați în acest gen de fapte, fiind de 12,2% din care la ultraj contra bunelor moravuri 12,98%, la infracțiuni contra autorității 9,18%, iar la ultraje, din 896 persoane învinuite 120, adică 13.84%, procentul fiind de 16,99%) în cazul celor îndreptate împotriva ofițerilor și subofițerilor de poliție.
Factorii psihologici și biologici care determină sau influențează comportamentul deviant al unei importante părți din etnia țigănească, are la bază un temperament și trăsături de caracter specifice, dobândite drept zestre ereditară de la strămoșii ce au trăit în aria geografică de baștină, situată în Nordul Indiei, denumita „Marele Punjab” și modelate ulterior, pe parcursul celor 600-700 de ani de când este atestată prezența etniei pe teritoriul României.
În acest sens, din multiplele studii de istorie, antropologie, etnologie, sociologie, criminologie făcute în epoca modernă, printre alte trăsături scoase în evidență se menționează că mulți indivizi din etnia țiganilor, deși dețin o inteligență acceptabilă, uneori peste media populației majoritare, sunt deosebit de șireți, nestatornici, cu tendințe mitomane și temperament vulcanic, de multe ori de necontrolat.
Sintetizând, putem concluziona că din punct de vedere psihologic, ereditar, între factorii criminogeni specifici, care determină în mare măsură comportamentul deviant al multor țigani, pot fi următorii:
– agresivitatea, este un important factor criminogen, determinat de un oarecare instinct agresiv pronunțat. Este relevant. În acest scop, faptul că mulți membri ai etniei, sub influența unor stimuli externi, care pentru majoritatea indivizilor sunt indiferenți sau aproape indiferenți, reacționează violent, necontrolat. Acest factor explică pe deplin de ce unii țigani în stări conflictuale de mică importanță, scot imediat cuțitul (șișul, suriul) și lovesc în mod inexplicabil.
Agresivitatea înnăscută a țiganilor este dovedită și prin faptul că mulți din ei poartă în permanență asupra lor, dar și în căruțe, în autoturisme – cuțite, sulițe și alte arme albe ce le folosesc pentru atac. În unele cazuri, în mod paradoxal, agresivitatea unor țigani și deci atacul rapid făcut cu armele albe, se explică printr-un sentiment general de frică, explicat plastic și în zicala „ești fricos ca un țigan”.
– labilitatea afectivă este în strânsă legătură cu agresivitatea și explică multitudinea de ultraje, loviri și vătămări cauzatoare de moarte și chiar omoruri. Marea majoritate a acestor fapte având un caracter spontan, fiind, așa cum am arătat mai sus, reacții necontrolate la unii stimuli externi, mai mult sau mai puțin importanți;
– indiferența afectivă este factorul psihic care explică cu prisosință insensibilitatea față de consecințele faptelor săvârșite, ceea ce determină hotărâtor trecerea cu ușurință la actul criminal.
Acești factori psihologici, biologici, ereditari, sunt într-o strânsă interdependență cu factorii sociali, fiind destul de clară teza că delincventa țiganilor în România e un fenomen social global. Constituind o categorie de populație cu caracteristici demografice, culturale și socio-profesionale specifice, această etnie constituie o „cultură” sau „subcultură* proprie, în care sunt incluse credința, arta, principiile morale, obiceiurile, iscusința, toate dobândite în îndelungata istorie stabilă sau migratoare a etniei. Mai mult, se poate spune că această etnie are și propriul „drept”, propriile norme juridice, fiind cunoscută viziunea originală a țiganilor despre „lege” și „drept” și mai ales faptul că ei se conduc prea puțin după legislația țării de domiciliu sau reședință, aplicând și respectând în schimb, „legea țigănească”, bazată pe cutume, obiceiuri și tradiții. Judecata țigănească este aplicată tuturor pricinilor ivite în cadrul șatrei sau grupării de țigani, de la simple conflicte pornite de la infidelitate conjugală, căsătorii, vânzări și cumpărări etc, până la furturi între membri, vătămări corporale, violuri și omucideri, ea efectuându-se de către o instanță proprie „krissromalo” compusă din cei mai vârstnici membri ai colectivității și prezidată de bulibașă sau de un judecător ales.
Desigur că în ultima perioadă, tot mai mulți țigani, îndeosebi din centrele urbane dezvoltate, renunță la asemenea datini, judecățile țigănești sunt abandonate sau capătă un caracter tot mai anarhic, hotărârile date sunt din ce în ce mai arbitrare, în folosul celor mai puternici și influenți, aspecte care formează apariția unor fenomene negative; și mai pronunțate, pentru că și această cultură, constituia, în fazele ei inițiale, o formă, eficienta de control social.
La toate aceste cauze și condiții de ordin social, mai trebuie adăugate sărăcia, șomajul și mizeria în care trăiește marea masă a populației țigănești, starea precară de sănătate care determină o medie de vârstă foarte scăzută, lipsa de educație și chiar de supraveghere a copiilor în mediul familial.
Sintetizând și revenind la subiectul lucrării, putem afirma că în cadrul comportamentului delincvent, mai precis în cadrul grupărilor criminale de țigani, întâlnim sub aspect axiologic, următoarele orientări concomitente:
a) O recunoaștere exclusivă și o supraevaluare a valorilor materiale ca simboluri ale reușitei și prestigiului social în cadrul colectivității din care face parte. Aceasta explică de ce până nu demult, în șatre sau colectivități se bucurau de prestigiu cei mai puternici, iar în prezent cei mai respectați sunt cei bogați, neținăndu-se cont de mijloacele și modalitățile de îmbogățire, care în quasitotalitatea cazurilor sunt ilicite;
b) Ignorarea voită a valorilor morale și juridice consacrate în societate, orientare care este de notorietate și care nu necesită explicații suplimentare;
c) Respingerea normelor licite de conduită ca mijloace legitime de raportare și de realizare a valorilor materiale și a reușitei sociale. Această orientare explică pe deplin faptul că majoritatea țiganilor, chiar și dintre cei care exercită o activitate socială utilă, nu se dau în lături de la săvârșirea de acte și fapte ilegale, dacă există convingerea sau posibilitatea obținerii unui folos material;
d) Adoptarea unor conduite ilegale și folosirea unor mijloace ilicite în vederea realizării valorilor materiale și a reușitei sociale. Este bine știut că majoritatea țiganilor nu practică o muncă bine organizată, după un program și după norme prestabilite. Deși unii din ei se ocupă cu unele activități sociale utile, fiind chiar neîntrecuți în practicarea unor meserii, îndeosebi prelucrare a metalelor, a aliajelor fine, confecționarea bijuteriilor, având chiar un cult pentru aur, se constată totuși că activitățile au un caracter sporadic, necontrolat și nesupus unor reguli precise și clare. Mai mult, unele activități, precum colectatul de sticle, ambalaje și pene, ghicitul, reparatul obiectelor de uz casnic sunt folosite drept pretext pentru a săvârși unele infracțiuni (furt, tâlhărie, înșelăciune), fie pentru a se documenta, a obține date despre valorile deținute și locurile în care sunt păstrate de către potențialele victime, în scopul de a vinde „pontul” altor infractori sau pentru a acționa la alte date, când condițiile sunt favorabile.
Cifrele referitoare la infracțiunile săvârșite de țigani sunt departe de a reflecta realitatea, din mai multe motive. Unul este acela că țiganii săvârșesc fapte penale mărunte, ca: furturi de pe câmp, furturi de cereale și fructe, așa-zisele „furturi de pe sârmă”, sustrageri de material lemnos, mici escrocherii, însușirea bunului găsit etc, fapte care fie că nu se mai reclamă de către victime, fie că nu se înregistrează de către poliție ori sunt tratate drept contravenții și sancționate ca atare. Un alt motiv este acela că multe infracțiuni comise de țigănci sub acoperirea practicării chiromanției, dar și de țigani nomazi, care străbat țara de la un cap la altul, rămân cu autori neidentificați și deci nu sunt trecute în contabilitatea infracțională a etniei.
Foarte multe fapte penale sunt comise de copii de țigani, care nu răspund penal, fiind cunoscut și modul de operare, în care bande de țigani instruiesc și folosesc minorii în săvârșirea unei game foarte largi de infracțiuni unele cu pericol social deosebit.
Or, în toate aceste cazuri sunt pronunțate soluții de neurmărire penală și prin urmare, datele referitoare la infracțiuni, cât și la participanții la săvârșirea lor nu sunt evidențiate în statisticile privind starea infracțională.
Eludarea răspunderii penale nu se face însă numai prin cauza de „minoritate penală” ci și prin faptul că la săvârșirea unor infracțiuni sunt folosiți bolnavi psihic, handicapați și chiar mutilați în mod intenționat, care de asemenea, nu sunt trași la răspundere penală fie datorită clemenței de care dai: dovadă victimele sau autoritățile, fie pentru cazuri de iresponsabilitate penală.
Considerentele de mai sus, sunt prea suficiente pentru demonstrarea realității concluziilor referitoare la starea infracțională în rândul țiganilor. De altfel, aceste concluzii sunt recunoscute și de mulți lideri ai etniei, dar ei în loc să țină seama de aceste realități și să lupte pentru înlăturarea cauzelor și condițiilor ce determină fenomenul, dau dovadă de aceeași șiretenie ancestrală, căutând să abată atenția numai spre aspectele ce le sunt favorabile sau profitabile.
CAPITOLUL 2
ASPECTE GENERALE ALE CRIMINALITĂȚII
2.1. Conceptul de crimă organizată și definirea „organizațiilor criminale”.
2.1.1. Concepția Interpol despre organizațiile criminale.
A. Familiile mafiote. Ca urmare a transformărilor geopolitice, economice și sociale ce au marcat sfârșitul secolului XX, organizațiile criminale și-au extins aria de cuprindere și sfera de activitate, de la nivel național la cel transnațional.
Nu există un model unic de organizație transnațională, acestea variind ca forme, norme de conduită, experiență, specializare în activitatea infracțională, arie de operare, tactici și mecanisme de apărare, ceea ce face ca lupta de prevenire și combatere să fie extrem de complexă, reclamând, obligatoriu, o cooperare interstatală.
Acestea au structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită și desfășoară o diversitate de activități ilicite (între acestea se află și cartelurile columbiene ale drogurilor, bandele de motocicliști etc);
B. Organizațiile profesionale. Membrii acestora se specializează în una sau două tipuri de activități infracționale (traficul de mașini furate, imprimerii clandestine de monedă falsă, laboratoare clandestine pentru fabricarea drogurilor, răpiri de persoane pentru răscumpărare, jafuri organizate etc);
C. Organizațiile criminale etnice. Acestea sunt rezultatul expansiunilor geografice, a diferențelor dintre nivelurile de viață, a severității excesive a condițiilor de imigrare ("Triadele", organizații criminale chineze; "Yakuza", grupări japoneze ș.a.);
În legătură cu organizațiile criminale etnice, în prezent și în țara noastră este luată în considerație mafia țigănească, autorii de specialitate, ca și practicienii, fiind de acord cu realitatea acestui fenomen.
D. Organizațiile teroriste internaționale. Categorie implicată în asasinate, deturnări de avioane, răpiri de persoane, toate efectuate sub diferite motivații, de cele mai multe ori altele decât cele privind obținerea de profituri.
2.1.2. Organizațiile criminale în concepția americană.
A. Grupurile de rackeți. Grupuri de indivizi care organizează diverse tipuri de activități infracționale pentru profituri combinate.
Operațiuni de vicii. Grupuri de indivizi care desfășoară o activitate continuă prin furnizarea de bunuri și servicii ilegale, cum sunt: narcoticele, prostituția, jocurile de noroc, cămătăria.
Furtul. Grupuri de indivizi care se angajează într-un tip particular de furt, bazat pe continuitate, cum ar fi frauda, escrocheria, jaful, furtul de mașini, achiziționarea de bunuri de date pentru revânzare.
Bande. Grupuri de indivizi cu interese comune ori apartenență socială, care
se asociază în vederea comiterii unor activități ilicite, pentru a se impune într-o comunitate (bande de tineri, cluburi de motocicliști, bande de deținuți).
Teroriști. Grupuri de indivizi care se asociază pentru a comite acte criminale spectaculare, cum ar fi asasinatele și răpirile de persoane publice, pentru a submina încrederea publică în stabilitatea guvernamentală, din motive politice ori pentru satisfacerea unor revendicări.
Față de această clasificare, raportat și la realitățile europene, dar nu numai, se impun câteva sublinieri.
Grupurile de rackeți, componenta criminalității organizate din fostele state sovietice, uzând de arme de foc, acționează cu precădere împotriva unor conaționali aflați în interes de afaceri sau ca turiști pe teritoriul României, blocându-le în locuri mai izolate autocarele sau autoturismele cu care călătoresc. Prin exercitarea de acte violente, rackeții îi determină pe pasageri să le predea importante sume de bani ori alte bunuri, motivându-și acțiunile ca fiind "taxe de protecție" împotriva răufăcătorilor.
B. Bandele de motocicliști. Au un număr foarte mare de membrii. Dacă în mod tradițional organizațiile de crimă organizată au un număr de 2.500 până la 3.000 de membrii, bandele de motocicliști "Big Four", au aproximativ 8.000 de membrii. Aceste bande rebele, antisociale, sunt bine organizate, conduse în mod autoritar, având capacitatea de a intimida în atingerea scopurilor criminale. Ele sunt implicate în producerea și distribuirea de droguri sintetice, prostituție, furturi de mașini, contrabandă cu arme, jocuri ilegale de noroc, cămătărie.
C. Bandele de deținuți. S-au dezvoltat în sistemul de detenție începând cu anii '60. Aceste bande sunt specializate pe controlul narcoticelor în majoritatea închisorilor și, chiar au influență în distribuirea de droguri în stradă. Fenomenul se manifestă și în penitenciarele românești, cu complicități chiar în rândul personalului de pază.
D. Grupurile criminale asiatice. Au, la fel ca Mafia sau Cosa Nostra, o tradiție îndelungată. Cele mai cunoscute astfel de organizații, "Chinese Triad" (Triada Chineză) și "Yakuza" de origine japoneză, desfășoară activități ilegale cum ar fi traficul de narcotice, jocurile ilegale de noroc și prostituția. Acestea corup persoane publice influente, folosesc violența împotriva potențialilor victime și martori, totul pentru atingerea scopului final infracțional.
În general, membrii bandelor sunt grupați în funcție de specialitatea activității infracționale (un grup pentru prostituție, unul pentru heroină, altul pentru jocurile de noroc).
Aceste grupuri sunt deosebit de dificil de combătut pe plan internațional, din cauza modalităților specifice de operare, precum și a necunoașterii psihologiei și tradiției lor.
Dintre activitățile infracționale ale crimei organizate, cele cu impact grav asupra societății sunt următoarele: traficul de droguri, traficul de persoane, falsificarea de monede, traficul internațional cu autovehicule furate, traficul cu obiecte de patrimoniu, traficul cu arme, spălarea de bani, migrația ilegală, prostituția, corupția, terorismul.
2.2. Cauzele și condițiile favorizante – Impactul asupra populației.
Extinderea crimei organizate într-un număr important de state, a fundamentat oportunitatea analizării acestui fenomen în organismele specializate al ONU și Uniunii Europene, iar Conferința asupra crimei organizate transnaționale de la Neapole, din 1994, care s-a desfășurat sub egida Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite, reprezintă cea mai importantă dezbatere la nivel înalt care a propulsat criminalitatea transnaționala pe agenda subiectelor prioritare ale cooperării multilaterale dintre statele lumii în general și ale Europei în special.
Rapoartele prezentate și dezbaterile ce au avut loc în ultima perioadă în aceste organisme au scos în evidență că eforturile întreprinse de state pentru a face față creșterii criminalității organizate s-au soldat cu rezultate minime, în unele țări fiind chiar lipsite de succes, în timp ce o multitudine de factori au determinat o rapidă internaționalizare a fenomenului.
S-a scos de asemenea, în evidență că tehnologiile modeme din domeniul bancar, din cel al comunicațiilor și electronicii, au creat pentru infractori, posibilitatea de a fura sume enorme în devize, care sunt spălate apoi în alte state.
Mai trebuie menționat că sistemele electronice de comunicație nu pot fi secretizate perfect, din care cauză ele devin vulnerabile în fața acțiunilor criminale comise prin intermediul computerelor, împrejurare care favorizează producerea unor prejudicii de milioane de dolari anual, iar părerea unanimă a specialiștilor în domeniu este că majoritatea delictelor comise prin computere rămân necunoscute.
Quasitofalitatea rapoartelor și materialelor prezentate în ultimii ani atrage atenția asupra unor forme de criminalitate apărută în țările cu sisteme totalitare, militariste ori conduse de un partid unic, ai căror conducători și membrii familiilor acestora se organizează în asociații criminale, ce au drept scop îmbogățirea rapidă, îndeosebi prin obligarea oamenilor de afaceri să verse o parte din profituri către elita conducătoare.
Desfășurarea acestor activități criminale este legată întotdeauna de nevoia de a spăla banii, operațiune care în prezent se execută prin metode noi și tot mai sofisticate prin intermediul cărora cartelurile criminale pot prelua chiar controlul unor instituții bancare. Cu toate acestea, și mai ales în ciuda faptului că volumul sumelor ce trebuie spălat a crescut simțitor, spălarea banilor nu este încă incriminată ca infracțiune în multe țări, printre care și România, deși Convenția ONU împotriva traficului de droguri și substanțe psihotrope din 1988 obligă statele semnatare și la adoptarea unor legi și regulamente bancare mai severe, care să combată tentativele de spălare a banilor proveniți din activități infracționale în general și din traficul de droguri în special.
Alte noi domenii de manifestare a crimei organizate sunt fraudele în materie de asigurări, falsurile de monedă și bancrută frauduloasă, iar corupția este citată ca fiind cel mai distructiv fenomen ce însoțește comiterea acestor genuri de. infracțiuni. Coruperea funcționarilor publici este, de cele mai multe ori, preferată modului legal și normal de desfășurare a afacerilor, în timp ce violența, atât de des întâlnită în deceniile trecute este tot mai puțin folosită, din cauză că atrage de urgență atenția opiniei publice și intervenția organismelor coercitive ale statului.
Mita este considerată, de către organizațiile criminale drept o investiție bună și eficientă, în multe țări funcționarii manifestând o vulnerabilitatea endemică și fiind chiar acceptată oficial în unele state. Cazurile scandaloase de corupere a unor funcționari, făcute publice în țări din toate părțile lumii, din America de Nord și Sud până în Coreea și Japonia, dar și cele din țara noastră, creează o adâncă dezamăgire, dezgust și chiar teamă din partea cetățenilor, ea dovedind grave slăbiciuni și chiar lipsă de voință din partea autorităților statale.
Pe plan material, efectele corupției constau în incertitudinea dezvoltării economice, inerția și ineficacitatea aparatului administrativ, cât și instaurarea unui regim fiscal tot mai Ni împovărător pentru populație; măsurile administrative sunt adoptate fără respectarea unor norme legale, contractele și ofertele publice sunt câștigate de persoanele sau societățile care au dat mita cea mai substanțială, fapt ce se reflectă și în executarea unor lucrări de proastă calitate, în termene 0 depășite și condiții necorespunzătoare ori calitatea serviciilor este sub orice critică.
Tabloul crimei organizate în domeniul economic nu ar fi complet dacă nu arătăm tendințele societăților aflate sub controlul organizațiilor criminale de a înlătura concurența, ajungându-se la situații de quasimonopol, care forțează societățile mai modeste să falimenteze.
S-a ajuns la situația paradoxală în care sumele de bani puse în mișcare de către organizațiile criminale, sunt deseori mai mari decât bugetele unor țări chiar dezvoltate, iar inflația și fluctuația valorii monedelor naționale, generate de aceste activități infracționale pot târî instituțiile financiare către colaps.
Trebuie menționat că eradicarea criminalității organizate și mai ales a efectelor acesteia, constituie un obiectiv de primă importanță atât pentru țările în curs de dezvoltare, cât și pentru cele dezvoltate, pentru că aceasta nu reprezintă nimic altceva decât un atac masiv îndreptat împotriva bazelor societății, care afectează practic toate componentele acesteia, fiind în același timp o formă gravă de încălcare a legalității, prin care drepturile cetățenești și garanțiile constituționale sunt ignorate sau exploatate în așa fel, încât să asigure pentru cei interesați reducerea la minimul posibil a riscului de a fi descoperiți și de a fi trași la răspundere penală. Prin aceasta, criminalitatea organizată constituie o amenințare majoră. pentru toate elementele de bază ale democrației, ea putând crea chiar o clasă politică alternativă, punând în pericol pacea socială și dezvoltarea efectivă a țării în care se manifestă.
Dar nici economiile țărilor dezvoltate nu sunt ia adăpost de acest flagel, ele suportând cheltuieli foarte mari în contul cercetărilor și proceselor penale ori civile numeroase, precum și pentru întreținerea unui aparat imens ce veghează la legalitatea operațiunilor desfășurate și la prevenirea criminalității, activități pentru care folosesc resurse bănești ce ar putea fi folosite în realizarea altor obiective sociale.
Legat de acest aspect, literatura de specialitate exemplifică numeroase cazuri în care activitățile infracționale au avut. un puternic impact asupra laturii economice, cele mai semnificative fiind cele ale unor mari bănci naționale sau internaționale, care ieșeau în evidență prin oferirea, către depunători a unor dobânzi mult mai mari decât restul băncilor și aceasta numai pentru că o parte clin fondurile manipulate proveneau din fraude și erau destinate, deci, spălării, în urma unor anchete fiscale și polițienești s-a dovedit că funcționarii din conducerea acestora au fost implicați în afaceri deosebit de grave, inclusiv trafic cu arme, spionaj și complicitate la unele acte de terorism, activități ce s-au desfășurat și întins pe perioade mari de timp.
Unele din explicațiile ce se dau faptului că asemenea afaceri de amploare nu au fost descoperite timp îndelungat, se refera la supraîncărcarea sistemului financiar internațional, astfel încât este foarte greu să se urmărească conturile, operațiunile contabile și traseele întortocheate utilizate de societățile și întreprinderile aflate sub controlul organizației criminale. La aceasta se adaugă și puterea secretului operațiunilor bancare, care este utilizat de infractori tocmai în acoperirea operațiunilor Ilicite și în spălarea banilor, dar și faptul că în acest domeniu, pregătirea polițiștilor, procurorilor și judecătorilor nu a ținut pasul cu dezvoltarea funcțională și materială a sistemului bancar.
Pe lângă impactul economic, criminalitatea organizată din ultima perioadă produce și un puternic impact politic, îndeosebi prin controlul exercitat de unele organizații mafiote asupra unor politicieni veroși, dar și prin amenințarea sau îngrădirea libertății de expresie obținută de aceste organizații prin controlul instituit asupra a tot mai multe mijloace de comunicare în masă, care sunt transformate în instrumente deosebit de eficace în apărarea intereselor în grup, în atacuri asupra celor incomozi.
Este unanim recunoscut de către specialiști în materie faptul că omenirea va fi confruntată, în viitor, cu o creștere explozivă a criminalității organizate în materie de informatică, situație ce impune, în scop preventiv, adoptarea de urgență a unei legislații adecvate, pregătirea de specialiști în domeniu, inclusiv investigatori și anchetatori, concomitent cu îmbunătățirea modului de supraveghere a sistemului financiar-bancar. Noile prevederi legislative, ce urmează a se adopta, trebuie, în mod obligatoriu, să reglementeze și să permită o detectare mai rapidă a operațiunilor de spălare a banilor, prin instituirea unor obligații ferme pentru funcționarii bancari de a supraveghea și denunța operațiunile ilegale sau dubioase, precum și prin limitarea secretului bancar, care la ora actuală favorizează extrem de eficient manoperele frauduloase de natură a șterge urmele surselor și originii unor sume imense.
Pericolele expuse mai sus au determinat o accelerare a măsurilor propuse de multe state europene, îndeosebi de cele care se confruntă cu o recrudescență a fenomenului criminal, una din inițiative constituind-o convocarea și desfășurarea Conferinței asupra crimei organizate de la Neapole din 1994, din lucrările căreia se desprind câteva obiective ce au fost recomandate participanților, între care:
– identificarea problemelor și pericolelor reprezentate de organizațiile criminale din diferite regiuni ale lumii;
– examinarea legislației naționale și evaluarea eficienței ei față de multiplele forme ale crimei organizate, în scopul identificării măsurilor de ordin legislativ sau de altă natură, ce trebuie întreprinse cu prioritate, dar și de perspectiva;
– stabilirea celor mai adecvate forme de cooperare internaționala în scopul prevenirii și combaterii fenomenelor infracționale transnaționale atât la nivelul investigării și urmăririi penale cât și a] judecății;
– căutarea unor modalități eficiente de prevenire și combatere a criminalității pe plan regional sau interregional, prin realizarea unor înțelegeri sau convenții bilaterale sau multilaterale;
– studierea elaborării unor instrumente internaționale, inclusiv convenții, care să prevadă masuri eficiente, imediate și de perspectivă, pentru combaterea crimei organizate;
– realizarea, pe plan intern, a unei colaborări eficiente între instituțiile menite să contribuie la înfăptuirea justiției, inclusiv crearea unor organisme compuse din specialiști ai acestor instituții, care, învestite cu autoritatea și drepturile corelative obligațiunilor ce le-au fost stabilite, să poată desfășura activități de prevenire și combatere a fenomenului infracțional din domeniu.
2.3. Mijloace și metode de prevenire.
Pentru înțelegerea exactă a complexității acțiunilor cu caracter judiciar/polițienesc, de combatere a criminalității organizate, la conturarea unui cadru metodologic coerent de investigare, nu este lipsit de semnificație să prezentăm, în esență, preocupările actuale ale departamentelor românești interesate. Combaterea eficientă a crimei organizate transfrontaliere, nu este posibilă decât prin colaborarea cu organisme din străinătate. Poliția română a stabilit un cadru de colaborare cu polițiile altor state, stabilind căi și canale de comunicare rapidă între structuri omoloage, angajate în lupta contra criminalității organizate.
În scopul prevenirii și combaterii fenomenului infracțional, România a încheiat 57 de acorduri, înțelegeri de cooperare sau protocoale de aplicare a acestora cu 29 de state și se află în diferite stadii de negociere alte 35 astfel de acorduri, înțelegeri, protocoale.
Rolul de coordonatori ai cooperării în sud-estul Europei este îndeplinit de mai multe organizații printre care Consiliul Europei, SECI, OSCE, UNICEF, Pactul de Stabilitate pentru sud-estul Europei prin Grupul Operativ privind Traficul de ființe umane.
Cooperarea cu INTERPOL-ul are un caracter atât informativ cât și procesual, prin ENFOPOL, prin Direcția Națională Antimafia din Italia și prin "programele de înfrățire instituțională și parteneriatul Strategic România-SUA.
În România se află Centrul Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea criminalității transfrontaliere (SECI).
Este în centrul atenției pregătirea specialiștilor chemați să lupte împotriva activităților criminale organizate. În acest sens s-au inițiat programe de pregătire a specialiștilor în materie de combatere a acestui fenomen, cum ar fi: PHARE-PNUCID, sau OCTOPUS, precum și diferite seminarii și schimburi de experiență pentru stabilirea unor strategii de luptă comune. Oficiul Național pentru Refugiați derulează, împreună cu Organizația internațională pentru Migrație, Programul de reintegrare socio-profesională a victimelor traficului, cu o durată de trei ani, finanțat de Departamentul de Stat al SUA.
A fost, de asemenea, desemnat Coordonatorul Național al acțiunilor de luptă împotriva traficului de persoane. În decembrie 2001, a fost adoptat Planul Național pentru prevenirea, combaterea și sancționarea traficului de persoane.
Pentru a combate fenomenul emigrației ilegale, în colaborare cu Poliția Britanică a fost inițiat Programul REFLEX, care încearcă mai degrabă să îl stopeze înainte de a se manifesta, decât de a reacționa la consecințele sale.
În prima parte a anului 2001, în baza unui Acord încheiat la 30 aprilie 2001 între Guvernul României și Organizația Internațională pentru Migrație, Oficiul Național pentru Refugiați a pus la dispoziție spațiul necesar adăpostirii și consilierii femeilor traficate, primul centru de acest gen din România, printr-un program finanțat de Guvernul SUA. Acordul prevede, totodată, asistență medicală și consiliere de specialitate pentru femeile repatriate, victime ale traficului de ființe umane. Centrul aflat în subordinea Oficiului Național pentru Refugiați, cu o capacitate de 20 de locuri, dispune de facilități privind cazarea, prepararea hranei, asigurarea asistenței medicale și psihologice de specialitate, consiliere juridică și socială prin personal calificat, precum și integrarea în societate a persoanelor traficate.
În prezent, sunt în curs de derulare programe de combatere a traficului de persoane cu Franța, o atenție particulară fiind acordată cerșetoriei practicate în capitala franceză și în alte orașe mari, de persoane handicapate aflate în custodia mafiei țigănești.
În plan organizatoric, au fost înființate structuri instituționale abilitate să prevină și să combată criminalitatea organizată, să colaboreze pe plan intern și să coopereze pe plan internațional în vederea contracarării diferitelor forme de manifestare ale acestuia.
La nivelul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a funcționat, până în septembrie 2002, Secția de combatere a corupției și criminalității organizate, înființată în baza Legii nr.78/2000. Aici a funcționat, până la înființarea Parchetului de specialitate și un birou însărcinat cu efectuarea operațiunilor de centralizare, analizare și valorificare a datelor și informațiilor, constituindu-se o bancă de date în domeniul faptelor de corupție și a criminalității organizate. De asemene, la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel și tribunale funcționează servicii și respectiv birouri de combatere a corupției și crimei organizate, a căror activitate este coordonată și controlată de Secția specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Prin Ordonanța de urgență nr.43/2002 s-a înființat, la nivel național, Parchetul Național Anticorupție, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție. Represiunea și combaterea criminalității organizate revin, în continuare, secției de specialitate a Parchetului General. Parchetul Anticorupție va prelua de la secția menționată problematica combaterii faptelor aflate în zona corupției, cărora li se pot asocia elementele de criminalitate organizată.
În prezent Parchetul Național Anticorupție s-a reorganizat și și-a schimbat denumirea în Direcția Națională Anticorupție.
2.4. Incriminarea națională și internațională.
2.4.1. Reglementarea internă.
În lipsa unei legi a crimei organizate, Codul penal sancționează în prezent aceste activități prin art.323: asocierea sau inițierea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri. Art.323 C.pen. incriminează aceste activități, întotdeauna, în concurs cu infracțiunea săvârșită.
Proiectul de lege privind combaterea crimei organizate face diferența dintre crima organizată și „asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni” prevăzută de art.323 Cod penal. Astfel, sunt incriminate, ca infracțiune distinctă, faptele săvârșite de asociații de infractori în scopul controlării de teritorii, piețe și sectoare economice, prin folosirea metodelor și mijloacelor specifice crimei organizate.
Activitățile infracționale comise de grupuri organizate, urmărite și sancționate de legea penală, astfel după cum rezultă și din competențele de cercetare ale Direcției de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, din cadrul Inspectoratului General al Poliției sunt următoarele:
Omorurile comise la comandă sau pentru reglarea de conturi între organizațiile criminale.
Actele de șantaj comise de grupuri organizate de infractori asupra unor persoane din sfera puterii, administrației de stat și a justiției.
Jafurile, răpirea și sechestrarea de persoane, comise de grupuri organizate de infractori în scopul obținerii de foloase materiale sau de altă natură.
Traficul de ființe umane și organe, desfășurat în mod organizat.
Filierele de migrație clandestină.
Traficul de stupefiante, substanțe psihotrope, substanțe chimice esențiale și precursori, precum și consumul ilicit de droguri.
Contrafacerea, falsificarea și punerea în circulație de monedă națională,
străină, cărți de credit și cecuri de călătorie.
Traficul de autovehicule furate, desfășurat în mod organizat.
Actele de corupție din sfera crimei organizate.
Activități de spălare a banilor din sfera crimei organizate.
În vederea combaterii diferitelor forme ale infracționalității organizate, statul român a adoptat următoarele acte normative:
În decembrie 2000, România a semnat Convenția ONU de la Palermo împotriva criminalității organizate transnaționale, precum și două Protocoale:
Protocolul de prevenire, suprimare și pedepsire a traficului de persoane, în
special de femei și copii.
Protocolul privind traficul de imigranți pe cale terestră, maritimă și aeriană.
Legea nr.678/2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 112/2001, prin care sunt sancționate faptele săvârșite de cetățenii români sau de către persoane fără cetățenie, domiciliate în România, de a intra sau de a ieși dintr-un stat străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, racolarea, îndrumarea și călăuzirea persoanelor în scopul trecerii frauduloase a frontierei, precum și inițierea sau constituirea unei asocieri în acest scop.
Atât Legea nr.678/2001 cât și OUG nr. 112/2001, răspund cerinței privind armonizarea legislației naționale cu prevederile cuprinse în acquis-ul comunitar și țin cont de concluziile Consiliului European de la Tampere (1999), care a apreciat că realizarea armonizării între legislațiile penale naționale în ceea ce privește incriminarea și sancționarea faptelor privind traficul de persoane, este absolut necesară pentru consolidarea Uniunii Europene, a spațiului de securitate, libertate și justiție.
La redactarea acestor acte normative s-au avut în vedere prioritățile președinției belgiene a Uniunii Europene, care consideră lupta împotriva traficului de persoane drept obiectiv de primă importanță, în acord cu intensificarea și mai buna corelare a măsurilor de combatere a criminalității organizate transfrontaliere, în spațiul comunitar european și în afara acestuia. OUG nr. 112/2001 ține cont, de asemenea, de prevederile Protocolului împotriva traficului de ilicit de emigranți pe sol, aer și mare, adițional la Convenția ONU împotriva criminalității organizate transnaționale, precum și de concluziile cuprinse în Raportul Comisiei Europene pe anul 2001 privind ridicarea vizei pentru cetățenii români în U.E. Au mai fost, de asemenea, elaborate sau promulgate:
Programul Național de Prevenire a Corupției și Planului Național Anticorupție au fost adoptate de Guvern în octombrie 2001.
În baza Planului Național de Acțiune împotriva Corupției a fost elaborat Planul sectorial de acțiune al Ministerului Justiției împotriva corupției și Planul de măsuri al Direcției Generale a Penitenciarelor pentru prevenirea și combaterea corupției.
În decembrie 2001, Guvernul a aprobat Planul național de acțiune pentru
combatere traficului de ființe uman.
În decembrie 2001, a fost adoptată Legea pentru ratificarea Convenției
penale asupra corupției, elaborată în cadrul Consiliului Europei.
Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea actelor de corupție.
Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de stupefiante.
Legea nr.21/1999, privind prevenirea și sancționarea spălării banilor.
Se află în curs de elaborare Legea integrării refugiaților și a emigraților români repatriați.
2.4.2. Reglementarea internațională.
În alineatul 1 al art.2 din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocoalele anexe acesteia, este definită expresia „grupare a criminalității organizate" ca fiind „un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă și acționează în înțelegere, în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni grave, sau infracțiuni prevăzute de prezenta Convenție, pentru a obține, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material";
În continuare, la literele b și c ale aceluiași articol, sunt precizate înțelesurile noțiunilor de „grup structurat" și „infracțiuni grave". Astfel prin „infracțiuni grave" se înțeleg acele infracțiuni pe care legea penală le incriminează și stabilește pentru ele o pedeapsă privativă de libertate al cărei maxim este de 4 ani sau mai mult.
„Grup structurat" desemnează un grup care nu este constituit la întâmplare, din hazard, pentru comiterea imediată a unei infracțiuni, ci este un grup în interiorul căruia membrii săi au o poziție prestabilită, o continuitate și o structură elaborată. Din definiția dată în art. 2 alin. 1, lit. a, grupării criminalității organizate, se desprind următoarele caracteristici ale acesteia:
existența unui grup structurat, format din 3 sau mai multe persoane;
grupul structurat să aibă o existență îndelungată, să existe de un anumit timp;
grupul structurat să nu se fi format întâmplător, ci să aibă o continuitate și o structură elaborată în interiorul căreia membrii au poziții prestabilite;
comiterea uneia sau mai multor infracțiuni grave sau a altor fapte incriminate în prezenta Convenție;
infracțiunile săvârșite să fie pedepsite în dreptul intern al statului semnatar cu o pedeapsă privativă de libertate, al cărei maxim prevăzut de lege să fie de 4 ani sau mai mare.
Până la adoptarea în decembrie 2000, la Palermo, a Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale și Protocoalele anexe acesteia, pe plan internațional nu a existat o definiție unanim acceptată a criminalității organizate. Pe lângă caracteristicile organizațiilor criminale prezentate mai sus, vom analiza în continuare câteva dintre preocupările acestora, în scopul prezervării, proliferării, dar și a asigurării unei protecții a activităților ilicite:
Întrucât sfera de activitate a organizațiilor criminale se situează în afara legii, întotdeauna activitatea lor va fi însoțită de acte de corupție având drept scop obținerea protecției politice.
Mita este considerată drept o investiție foarte profitabilă și eficientă, corupția reprezentând o preocupare permanentă a organizațiilor criminale care își creează astfel contacte cu persoane influente din toate sectoarele vieții economice, sociale și politice, dar mai ales cu funcționarii din sistemul justiției penale.
Acțiunile de corupere a unor polițiști, funcționari publici sau chiar magistrați, care prevenindu-i pe membrii asociațiilor de infractori despre acțiunile ce urmau a fi desfășurate sau despre anumite probatorii din dosare, au făcut ca intervențiile organelor statului pentru combaterea acțiunilor criminale să nu aibă efectul scontat și, mai mult, să creeze teamă și neîncredere în rândul cetățenilor.
În fața sumelor mari de bani oferite cu titlu de mită, sistemul politic, economic și cel juridic s-au dovedit a fi vulnerabile, mai ales în țările aflate într-o perioadă a economiei de tranziție. întrucât coruperea funcționarilor publici este pentru organizațiile criminale singura alternativă la modul legal de desfășurare a afacerilor, corupția a devenit cel mai distructiv fenomen ce însoțește crima organizată, cele două instituții fiind în majoritatea cazurilor inseparabile.
CAPITOLUL 3
ORGANIZAȚII CRIMINALE
3.1. Tipuri, caracteristici și structură.
3.1.1. Tipuri de structuri criminale și caracteristicile acestora.
A. Criminalitatea de tip mafiot. Mafia reprezintă acel segment infracțional la care se raportează activități ilegale deosebit de periculoase, desfășurate prin metode agresive de către asociații de indivizi cu o structură organizatorică ierarhizată și un lider autoritar, având la bază un cod de conduită obligatorie, ritualuri de admitere a membrilor și o lege a tăcerii, în scopul instituirii controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor niveluri de decizie ale societății și obținerii de câștiguri ilicite fabuloase.
Activitățile de tip mafiot au următoarele caracteristici:
Prezintă un grad de periculozitate deosebită prin faptul că urmăresc preluarea controlului asupra anumitor sectoare economice și vizează nivelurile superioare de decizie.
Se desfășoară prin metode predominant agresive.
Se dezvoltă în concordanță cu structurile statale, economice, sociale și politice.
Scopul final al acestor activități îl constituie obținerea unor câștiguri ilicite uriașe.
Organizațiile de tip mafiot au o structură și un mod de acțiune specifice, diferit de a altor organizații criminale. Astfel:
Organizațiile mafiote au o structură care în majoritatea cazurilor, urmează o linie tradițională, ce depășește un secol vechime.
Liderul organizației are o autoritate absoluta în rândul membrilor acestuia, în majoritatea cazurilor având drept de viață și de moarte asupra lor.
Admiterea noilor membrii în cadrul organizației se face printr-un ritual specific și numai după o perioadă de inițiere și de testare a aptitudinilor infracționale ale candidaților, a devotamentului și loialităților față de organizație.
Toți membrii asociației consimt să respecte un codul tăcerii, care presupune interdicția absolută de a divulga date despre organizație ca atare sau despre activitățile acesteia. Încălcarea interdicției atrage după sine pedeapsa capitală.
Structura asociației este bine definită, fiecare membru având un loc bine stabilit în cadrul ierarhiei, corespunzător rolului pe care îl are în activitatea infracțională pe care este desemnat să o desfășoare.
Operațiunile organizațiilor criminale de tip mafiot se exercită pe trei niveluri:
Stabilirea în mediu. Membrii asociației comit infracțiuni diverse (recuperări de datorii, sechestrări de persoane, șantaje, amenințări, contrabandă, tâlhării, trafic de droguri etc), pentru a se impune într-un anumit mediu sau zonă.
Consolidarea în mediu. Asociația continuă să desfășoare activitățile infracționale menționate în primul nivel, începând să-și planifice acțiunile de viitor. Acțiunile infracționale desfășurate sunt de o mai mare anvergură, atingând nivele social-economice superioare (trafic semnificativ cu stupefiante și arme, asasinate asupra magistraților, politicienilor, polițiștilor, funcționarilor din administrația publică, răfuieli cu alte bande criminale pentru supremația teritorială).
Integrarea în societate. În acest nivel, banii proveniți din activități ilicite sunt reciclați fiind investiți în afaceri legale, urmărindu-se penetrarea în structurile societății, într-o manieră cât mai profitabilă și, preluarea controlului asupra unor sectoare economice, sociale și politice.
B. Criminalitatea organizată. Spre deosebire de "Mafie", realitatea criminalității organizate constă într-o gamă, practic infinită, de aspecte ale universului social, cele mai multe clandestine, diverse și complexe. Studiind conceptul acestui gen de criminalitate trebuie să luăm în considerație și unii factori sociali și politici care pot avea un rol semnificativ în formarea actualelor percepții asupra crimei organizate.
Cele mai multe analize despre criminalitate sau crimă organizată (indiferent de exprimare) sunt totuși prea vagi pentru a releva elemente naționale, proprii crimei organizate. Unele analize se bazează pe o singură calitate a crimei organizate. Altele combină un număr de caracteristici într-un concept multidimensional al formelor organizate de infracționalitate.
Criminalitatea organizată abordează tipuri certe de activități criminale. De exemplu, procurarea de bani, bunuri și servicii ilegale, fără a ține cont de tipul organizației, de cei implicați în aceste activități și fără a avea în vedere poziția lor socio-politică. De aici traficul de stupefiante, carne vie, opere de artă, arme ș.a.
Criminalitatea organizată este percepută, în esență, ca o realitate socială în care structurile legale și criminale sunt părți integrante ale aceluiași sistem corupt, social, politic, și economic, fără a ține seama de tipul de acțiuni promovate sau de tipurile de organizații ale celor ce susțin acest sistem.
Criteriile variate ale concepției multidimensionale pot fi distinse folosindu-se o clasificare pe patru nivele de complexitate:
Făptuitorii definiți de caracteristicile individuale, care participă la săvârșirea faptelor specifice criminalității organizate.
Elementele structurilor (grupurilor) care pun în legătură acești indivizi.
Structurile de putere se subordonează acestei entități structurale.
Relația dintre aceste structuri ilegale și structurile legale ale societății.
Concepția contemporană despre crima organizată (în realitate, formă a criminalității) este eterogenă și contradictorie. Dacă ne concentrăm asupra percepției generale a acestui concept, putem afirma: crima organizată este egală cu o structură formală, omogenă, multifuncțională, organizație criminală ce urmărește să submineze și să domine instituții legale ale societății.
Criminalitatea organizată, în esență, poate fi definită ca fiind acel segment infracțional la care se raportează activitățile ilegale, de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieții economice, sociale și politice, desfășurate prin diverse metode și mijloace, în mod constant, planificat și conspirat, de către asociații de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, cu structuri specializate și mecanisme de autoapărare, în scopul obținerii de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.
Din definiție rezultă două caracteristici principale ale conceptului de crimă organizată:
Gradul de pericol social al activităților ilegale desfășurate de acest segment infracțional poate afecta grav anumite sectoare ale vieții economice, sociale și economice.
Desfășurarea constantă, organizată, planificată și bine conspirată a acestor activități infracționale.
Într-o accepție întâlnită în doctrina nord-americană, criminalitatea organizată este o activitate infracțională desfășurată de două sau mai multe persoane, în vederea obținerii de profit, prin violență, amenințări și (sau) coruperea unor persoane publice.
Organizații criminale compatibile conceptului de crimă organizată se caracterizează prin:
Stabilirea unității infracționale.
Existența liderului și a unei ierarhii interne bine determinate.
Specializarea membrilor organizației pe activități infracționale specifice.
Utilizarea unor mecanisme specifice de neutralizare a controlului social.
În România, proiectul de lege privind crima organizată definește, în art. 1, crima organizată astfel: "prin crimă organizată se înțelege orice grup constituit din cel puțin trei persoane, între care există raporturi ierarhice și personale, care permit acestora să se îmbogățească sau să controleze teritorii, piețe ori sectoare ale vieții economice și sociale, prin folosirea șantajului, intimidării, violenței ori coruperii, urmărind, prin activitatea desfășurată, comiterea de infracțiuni și infiltrarea în economia legală".
Potrivit art. 2 din același proiect de lege, constituie acte de crimă organizată orice alte infracțiuni prevăzute în Codul penal, dacă au fost săvârșite în condiții și scopuri prevăzute în art. 1, precum și orice infracțiune săvârșită de un membru al grupului, ca parte componentă a activității ilicite a unei asemenea organizații.
Pentru indicarea aceluiași fenomen, diferiți autori, sau documente internaționale, folosesc expresii diferite cum ar fi: "criminalitate organizată", "crimă organizată", "organizație criminală", "criminalitate transnațională", sau "criminalitate organizată transnațională".
Datorită tendințelor din ultimul timp de suprapunere a activităților organizațiilor criminale cu cele ale organizațiilor de tip mafiot, unii autori au emis teoria încorporării conceptului de mafie în cel de crimă organizată, prin prezentarea celor două segmente infracționale ca două niveluri ale unuia și aceluiași concept.
O altă teorie, emisă de analiști în domeniu, este aceea a integrării și a organizațiilor teroriste în categoria celor compatibile cu crima organizată, având în vedere asemănarea metodelor și mijloacelor folosite de cele două categorii de organizații criminale, precum și a gradului de periculozitate socială al activităților desfășurate.
Este necesar să menționăm, însă, cel puțin două diferențieri între cele două categorii de organizații criminale, și anume:
Organizații teroriste recurg cu predilecție la metode violente de acțiune pentru realizarea scopurilor urmărite, pe când organizațiile compatibile cu crima organizată apelează la astfel de modalități numai în anumite situații.
Organizațiile compatibile cu crima organizată urmăresc obținerea unor profituri mari pe căi ilicite sau licite, în timp ce organizațiile teroriste acționează pe fondul unor interese de ordin politic, religios sau rasial.
Cunoașterea diferențelor dintre cele două categorii este importantă în adoptarea strategiilor de combatere specifice fiecărei categorii în parte.
Majoritatea specialiștilor în domeniu încearcă să caracterizeze crima organizată folosindu-se de criteriile oferite de către Giuseppe Rizzoleto și Gaetano Mosca, în lucrarea „Mafioții din Vicaria”.
Trebuie să remarcăm însă, că autoritățile americane confruntate cu existența unei familii mafiote italo-americane au reușit pentru prima dată, în anul 1963, să obțină organigrama unei familii afiliate Cosei Nostra prin depoziția unui colaborator al justiției, pe nume JOSEPH VALACHI, om de onoare din familia GENOVESE.
Prin mărturia acestui „pentito” (colaborator al justiției, pocăit) s-a putut descrie pentru prima dată, din interior, forma de organizare a unei asociații criminale care, pe lângă trăsăturile italiene îmbracă și forme noi existente în criminalitatea organizată de peste ocean.
Această familie a Cosei Nostra americane era prezentată ca o entitate formală secretă, dotată cu norme de conduită, organisme decizionale cu roluri și funcții expres definite.
În scopul prezervării standardelor înalte de profesionalitate și încredere, procedurile de afiliere la familie erau selectate și se concretizau într-un control amănunțit asupra curriculum-ului personal și familial al candidaților, urmărindu-se printre altele și capacitatea acestora de a desfășura activități criminale. De multe ori se cerea candidatului săvârșirea unui omor pentru a fi probat nu numai curajul, ci și obediența, dar și pentru a determina compromiterea ireversibilă și, totodată, apropierea candidatului de familie.
Această organizație criminală (Fig.l) operantă în Statele Unite ale Americii are la bază două principii fundamentale:
a) absoluta subordonare față de capul familiei (Boss) pentru tot ce înseamnă viața internă, protecția și intereselor familiei;
Fig.l
b) libertatea deplină pentru afaceri pentru fiecare afiliat
Fiecare membru al familiei gestionează propriile afaceri licite și ilicite în deplină autonomie, parteneriatul cu alți oameni de onoare fiind posibil, dar nu obligatoriu. Există însă și activități ce sunt gestionate direct de șeful familiei și în mod sistematic o parte procentuală din veniturile obținute sunt acumulate într-un fond central destinat organizației criminale în ansamblul ei: cheltuieli legale dar și cele destinate corupției, manipulării sindicatelor sau a autorităților publice.
Plecând de la cele arătate mai sus, specialiștii în domeniu au caracterizat criminalitatea ca fiind formată din grupuri de infractori structurate în ideea înfăptuirii unor activități ilegale, conspirative, având drept scop principal obținerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.
Spre exemplu, conform articolului 16 din Constituția mexicană, adoptată în 1993 și a prevederilor Codului de procedură penală din Mexic, conceptul de crimă organizată este definit ca acțiunea a trei sau mai mulți indivizi care se organizează în conformitate cu mai multe reguli de disciplină, sub o anumită comandă ierarhică, pentru a comite infracțiuni cu violență, îndeosebi în scopuri lucrative.
La cea de-a V-a Conferință O.N.U. privind criminalitatea și tratamentul infractorilor s-a elaborat o rezoluție specială – Crima ca formă de afaceri, în care crima organizată este definită prin prisma a patru criterii:
– scopul: obținerea de câștiguri substanțiale;
– legături: bine structurate și delimitate
– ierarhic, în cadrul grupului;
– specific: folosirea atribuțiilor și relațiilor
– de serviciu ale participanților;
– nivel: ocuparea de către participanți a unor funcții superioare în economie și societate.
Convenția – cadru a Națiunilor Unite împotriva crimei organizate a făcut următoarele precizări încă din articolul 1:
1. În sensul acesteia, prin crimă organizată se înțeleg activitățile unui grup de trei sau mai multe persoane, cu legături de tip ierarhic sau relații personale, care permit liderilor lor să realizeze profituri sau să controleze teritorii sau piețe, interne ori străine, prin violență, intimidare sau corupție, atât pentru sprijinirea activității criminale, cât și pentru a infiltra economia legitimă, în special prin:
– traficul ilicit de droguri sau substanțe psihotrope și spălarea banilor, așa cum au fost definite în Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 19 decembrie 1988;
– traficul de persoane, așa cum a fost definit în Convenția pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituării altor persoane din 2 decembrie 1949;
– falsificare de monedă, așa cum a fost definită în Convenția internațională pentru suprimarea falsului de monedă din 20 aprilie 1929;
– trafic ilicit sau furt de obiecte culturale, așa cum a fost definit de Convenția UNESCO asupra mijloacelor de interzicere și prevenire a importului ilicit, exportului și transferului drepturilor asupra proprietății culturale, din 14 noiembrie 1970, și de Convenția UNIDROIT asupra obiectelor culturale furate sau exportate ilegal, din 24 iunie 1995;
– furt de materiale nucleare, folosirea lor improprie sau amenințarea folosirii lor împotriva publicului, așa cum au fost definite de Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare, din 3 martie 1980;
– acte teroriste;
– trafic ilicit sau furt de vehicule cu motor;
– corupere a oficialităților publice.
2. În sensul acestei Convenții, crima organizată include comiterea unui act de către membrii unui grup, ca parte a activității infracționale a unei asemenea organizații.
Potrivit unei alte definiții date de specialiștii polonezi în 1996 și inserată în Proiectul Convenției Internaționale împotriva Criminalității Transnaționale Organizate, crima organizată reprezintă activitățile desfășurate de orice grup, format din cel puțin trei persoane, care permit celor aflați la conducere să se îmbogățească sau să controleze teritorii sau piețe interne sau străine, prin folosirea violenței, intimidării, corupției, urmărind fie să desfășoare o activitate infracțională, fie să se infiltreze în economia legală.
Conceptele de criminalitate, crimă organizată și mafie reprezintă segmente infracționale cu valențe de fenomen, diferențiate între ele prin:
– gradul de pericol social al activităților infracționale compatibile cu fiecare segment infracțional în parte, de natură să afecteze sectoare ale vieții economice, sociale și politice în stat;
– nivelul de organizare și structurare a asociațiilor criminale care se raportează la fiecare concept în parte;
– metodele și mijloacele folosite de organizațiile criminale pentru atingerea scopului propus;
– scopul urmărit.
Concluzionând, putem spune că asociațiile criminale reprezintă subiecți infracționali care în raport cu nivelul de organizare și structurare, metodele și mijloacele folosite, scopul urmărit și gradul de periculozitate socială a activităților infracționale desfășurate, de natură să afecteze sectoarele vieții economice, sociale și politice, se raportează la unul din cele trei concepte enunțate.
În alineatul 1 al art.2 din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocoalele anexe acesteia, este definită expresia „grupare a criminalității organizate” ca fiind „un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă și acționează în înțelegere, în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni grave, sau infracțiuni prevăzute de prezenta Convenție, pentru a obține, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material”;
În continuare, la literele b și c ale aceluiași articol, sunt precizate înțelesurile noțiunilor de „grup structurat” și „infracțiuni grave”. Astfel prin „infracțiuni grave” se înțeleg acele infracțiuni pe care legea penală le incriminează și stabilește pentru ele o pedeapsă privativă de libertate al cărei maxim este de 4 ani sau mai mult.
„Grup structurat” desemnează un grup care nu este constituit la întâmplare, din hazard, pentru comiterea imediată a unei infracțiuni, ci este un grup în interiorul căruia membrii săi au o poziție prestabilită, o continuitate și o structură elaborată.
Din definiția dată în art. 2 alin. 1, lit. a, grupării criminalității organizate, se desprind următoarele caracteristici ale acesteia:
– existența unui grup structurat, format din 3 sau mai multe persoane;
– grupul structurat să aibă o existență îndelungată, să existe de un anumit timp;
– grupul structurat să nu se fi format întâmplător, ci să aibă o continuitate și o structură elaborată în interiorul căreia membrii au poziții prestabilite;
– comiterea uneia sau mai multor infracțiuni grave sau a altor fapte incriminate în prezenta Convenție;
– infracțiunile săvârșite să fie pedepsite în dreptul intern al statului semnatar cu o pedeapsă privativă de libertate, al cărei maxim prevăzut de lege să fie de 4 ani sau mai mare.
Până la adoptarea în decembrie 2000, la Palermo, a Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale și Protocoalele anexe acesteia, pe plan internațional nu a existat o definiție unanim acceptată a criminalității organizate. Pe lângă caracteristicile organizațiilor criminale prezentate mai sus, vom analiza în continuare câteva dintre preocupările acestora, în scopul prezervării, proliferării, dar și a asigurării unei protecții a activităților ilicite:
3.1.2. Trăsături caracteristice.
Prin criminalitate organizată se înțelege un ansamblu de structuri dotate cu importante mijloace financiare, care controlează o vastă serie de activități ilicite, de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieții economice, sociale și politice, desfășurate prin diverse metode și mijloace, în mod constant, planificat și conspirat, cu structuri și mecanisme de autoapărare, în scopul obținerii de profituri ilicite și utilizând în aceste scopuri metode violente și coercitive.
Din definiția prezentată se desprind următoarele caracteristici ale crimei organizate:
– activitățile ilegale specifice acestui segment infracțional prezintă un grad sporit de periculozitate, afectând grav anumite sectoare ale vieții economice, sociale și politice;
– activitatea infracțională este planificată, conspirată și având un caracter de continuitate;
– stabilitatea unității infracționale;
– existența liderului și ierarhia subordonării;
– specializarea membrilor asociației, decurgând din divizarea atribuțiilor având ca obiect obținerea de mijloace financiare, prin activități ilicite și disimularea provenienței acestora;
– existența unor mecanisme de neutralizare a controlului social.
Revenind asupra definiției mafiei, înscrisă în dispozițiile art. 416 bis din Codul penal italian, și având în vedere celelalte considerente expuse în introducere, precizăm că aceasta reprezintă un segment infracțional la care se raportează activități ilegale deosebit de periculoase, desfășurate prin metode agresive de asociații de indivizi cu o structură organizatorică ierarhizată și un lider autoritar, având la bază un Cod de conduită obligatorie, ritualuri de admitere a membrilor și o lege a tăcerii, în scopul instituirii controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor niveluri de decizie ale societății și a obținerii de câștiguri fabuloase.
Din cele expuse mai sus, desprindem următoarele trăsături caracteristice ale activităților de tip mafiot:
– se dezvoltă în concordanță cu evoluția structurilor statale, economice, politice și sociale;
– prezintă un grad de periculozitate deosebit, deoarece urmăresc instituirea controlului asupra unor sectoare economice și niveluri de decizie;
– în activitatea asociațiilor criminale de tip mafiot prevalează metodele de acțiune agresivă;
– scopul final al organizațiilor criminale de tip mafiot îl constituie obținerea unor câștiguri ilicite uriașe;
– modul de structurare al organizațiilor de tip mafiot urmează o linie tradițională care depășește uneori un secol de vechime;
– liderul organizației se bucură de o autoritate deosebită în rândul membrilor acesteia, în majoritatea cazurilor având drept de viață și de moarte asupra lor;
– admiterea noilor membri în organizație se face după o perioadă de inițiere și de testare a aptitudinilor infracționale, printr-un ritual specific;
– toți membrii organizației de tip mafiot consimt să respecte legea tăcerii – „omerta” – care presupune o interdicție absolută de a colabora cu autoritățile, încălcarea acesteia atrăgând după sine pedeapsa capitală;
– fiecare membru are un rol bine echilibrat în funcție de poziția ierarhică pe care o ocupă, pentru activitatea pe care trebuie să o desfășoare.
În concepția Interpolului, organizațiile criminale ar putea fi împărțite în cinci grupe distincte:
– Familiile mafiei, în care se regăsesc structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită și o anumită diversitate a activităților ilicite;
– Organizațiile profesionale, ai căror membri se specializează în una sau două tipuri de activități criminale (trafic de mașini furate, laboratoare clandestine pentru fabricarea drogurilor, imprimerii clandestine de monedă falsă, răpiri de persoane pentru răscumpărare, jafuri organizate, etc);
– Organizațiile criminale etnice, ca rezultat al unor determinisme istorice, economice, sociale, culturale și politice;
– Reciclarea banilor, fenomen internațional constând în disimularea unor sume importante de bani sau produse dobândite în mod ilicit;
– Organizațiile teroriste internaționale care practică asasinatele, deturnările de avioane, răpirile de persoane, etc, sub diferite motivații (politice, militare, religioase sau rasiale)
3.2. Infracțiuni săvârșite de organizațiile criminale.
3.2.1. Traficul de droguri.
România prezintă interes din ce în ce mai mare pentru rețelele de traficare a drogurilor, în special a hașișului provenit din Africa și a cocainei traficată din America de Sud spre Europa Occidentală. Țara noastră este inclusă în așa numită "Rută balcanică" de traficare a heroinei dinspre Turcia spre piețele occidentale, prin 3 din totalul de 5 variante ale acestei rute:
Turcia (Istambul) – România (Constanța, pe Marea Neagră – București – zona subcarpatică spre vest – Arad) – Ungaria – Slovacia – Cehia – Germania – Olanda;
Turcia – Bulgaria – România (Vama Ruse – Giurgiu – București – zona subcarpatică spre vest – Arad) – Ungaria – Austria – Germania – Olanda;
Turcia – Bulgaria – România – Ukraina – Polonia – Germania.
Inițial țară de tranziție, România a devenit teritoriu de depozitare și piață de desfacere. Stupefiantele pătrund prin diverse căi, de la ascunderea acestora pe/în corp, în bagaje de mână, în autoturisme personale sau TIR-uri, printre alte mărfuri, până la introducerea lor în containere ca atare, sau în amestec cu alte produse.
Deschiderea granițelor României a condus la o creștere masivă a numărului mijloacelor de transport și mărfuri care intră și ies din țară, conferind, astfel, organizațiilor criminale posibilități largi de camuflare a drogurilor și de tranzitare a teritoriului țării. Pentru efectuarea transportului, traficanții apelează la firme turistice sau la cărăuși care, de cele mai multe ori, nu cunosc ce transportă, iar alteori atrag persoane cu situație materială precară, dispuse, pentru o sumă de bani oarecare, să își asume, în mod conștient, riscurile unei asemenea activități.
Vârsta persoanelor consumatoare, este cuprinsă, în medie, între 16-28 ani. De obicei, acestea au o situație materială instabilă, unele fiind dependente de droguri și, pentru a le plăti, sunt dispuse să comită diverse infracțiuni. Respectivele persoane consumă de cele mai multe ori droguri naturale tari, fapt determinat de oferta promoțională și chiar gratuită a dealer-ilor, în scopul de a se crea o masă de consumatori dependenți. Este stabilit că, din 10 consumatori, cel puțin unul devine traficant.
În ultimul timp au pătruns în țara noastră și droguri sintetice, sub forma comprimatelor de LSD, amfetamina, MDMA. Nu trebuie neglijat de asemenea consumul medicamentelor psihotrope sau al stupefiantelor terapeutice, precum morfina, henzodiazepina etc.
În general, organizatorii rețelelor de trafic de droguri nu au fost români, excepție făcând câteva cazuri în care astfel de cetățeni, emigrați înainte de anul 1989, au desfășurat asemenea activități pe teritoriul altor state, ulterior întorcându-se aici pentru a-și organiza propriile afaceri de narcotrafic. Astăzi, însă, în conducerea sau organizarea traficului de drogări sunt implicați tot mai mulți români, întâlniți în filiere asiatice sau sud-americane.
Narcotraficul reprezintă numai una dintre afacerile crimei organizate, o infracțiune de referință, deosebit de profitabilă. De multe ori el se întrepătrunde cu actele de spălare de bani sau cu alte activități infracționale.
A. Metode de ambalare sau disimulare în vederea traficării. În scopul traficării drogurilor se apelează la metode diversificate de ascundere și transportare a drogurilor, urmărindu-se firește, sustragerea de la depistarea de către autoritățile vamale sau judiciare. Potrivit datelor oferite de OIPC-INTERPOL, dintre modalitățile de mascare sau ascundere și metodele propriu-zise de traficare ilicită a stupefiantelor, cele mai frecvente sunt următoarele1:
Fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascundere a drogurilor, prin
folosirea mașinilor, cutiilor și etichetelor unor linii tehnologice de la fabricile de conserve, folosind în acest scop complicitatea unor persoane din astfel de întreprinderi. Operațiunea constă în înlocuirea produselor alimentare cu stupefiante.
Producerea pe cale artizanală a mijloacelor de ascundere, prin achiziționarea de mașini și materiale de bază cum sunt: capace, cutii goale, etichete (noi sau dezlipite de pe cutii pline) cu dimensiuni corespunzătoare.
Înlocuirea produsului finit din cutiile de conserve.
Îmbibarea țesăturilor cu stupefiante pentru transportul cocainei. Metoda constă în dizolvarea acesteia în alcool pur. Se îmbibă apoi țesătura de bumbac, de regulă lenjerie, batiste – cu acest amestec care a fost în prealabil filtrat. După uscarea țesăturii, aceasta poate fi transportată fără a atrage atenția.
Folosirea sistemului poștal, în special prin ascunderea în scrisori sau obiectele din colete.
Folosirea curierilor. Aceștia practică uneori sistemul înghițirii drogurilor, ei absorbând mici casete de plastic, cât o măslină, ermetice și impermeabile, conținând fiecare câteva grame de cocaină. Recordul a fost atins de un columbian, care a reușit să înghită 171 de "măsline".
B. Metode de evitare sau anihilare a diferitelor dispozitive folosite pentru depistarea drogurilor. Pentru evitarea dispozitivelor de depistare a drogurilor, se folosesc metode ingenioase, în funcție de complexitatea și modernitatea măsurilor de supraveghere de la punctele de trecere a frontierei.
La punctele de trecere a frontierei, mai ales la cele aglomerate, se folosesc pentru depistarea stupefiantelor și dispozitive cu raze X, pentru controlul bagajelor călătorilor. Totuși, traficanții cu experiență sau cunoștințe în domeniu, învelesc drogul în staniol sau hârtie indigo, care opresc razele X.
Pentru transportul drogurilor sunt folosite și avioane, elicoptere și nave maritime. Pentru interceptarea acestora, autoritățile folosesc tehnici ultrasofisticate: aparatură de control, avioane AWACS (cu avertizare timpurie).
C. Modalități de ascundere în trafic a stupefiantelor. Pentru trecerea frontierelor, drogurile sunt, firește, bine ascunse, astfel încât să nu fie descoperite de vameși sau de către organele de poliție.
Alegerea unui loc pentru ascunderea stupefiantelor depinde de o scrie de factori cum ar fi: cantitatea de stupefiante ce urmează a fi traficată, mijlocul de transport folosit, exigența controalelor la care trebuie să se supună traficantul pe traseul parcurs.
În funcție de tipul de mijloc de transport, stupefiantele pot fi ascunse în: autoturisme, autobuze și autocamioane; trenuri de călători și de marfă; avioane pentru transportul călătorilor sau a mărfurilor aparținând unor companii sau persoane particulare; vapoare, șalupe și alte mici ambarcațiuni.
Vagoanele ele cale ferată reprezintă, în contrabanda cu stupefiante, mijloace
de transport des folosite de traficanți, din cauza multiplelor posibilități de ascundere și controlului prin sondaj ce se face de către organele vamale la trecerea frontierei, din cauza timpului limitat avut la dispoziție. De pildă, ascunderea se poate face în locurile cu destinație tehnică de la capetele vagoanelor, în toalete, în compartimente, pe culoare și chiar în instalațiile din exteriorul vagonului.
În avioane drogurile se pot transporta în bagajele pasagerilor și în numeroase alte locuri care oferă posibilități în acest sens, uneori cu complicitatea personalului din aeroporturi.
Pe vapoare, locurile cele mai propice pentru ascunderea stupefiantelor sunt: trompa de vânt, țevile, cisternele goale de carburanți, dulapurile și rafturile cu registrele de navigație, centurile de salvare, magaziile, frigoriferele, lăzile, părțile concave ale catargelor, elicea, colacii de frânghii ctc.
Traficanții transportă personal drogurile disimulându-le în diferite obiecte pe care le au asupra lor, sau în îmbrăcăminte, ca și în toate cavitățile anatomice ale femeilor și bărbaților.
D. Moduri de operare frecvente ale traficanților de droguri. Pentru efectuarea traficului de droguri, în sensul său larg, se apelează la cele mai diverse moduri de fabricare, de transport și de consumare propriu-zisă a stupefiantelor.
O mare varietate de narcotice (codeina, methadona). stimulente (amfetaminele) și depresive (diazepam), sunt fabricate legal în scopuri medicale. Aceste droguri însă pot fi subiect al abuzului și al traficului ilicit.
O altă categoric o reprezintă stupefiantele a căror materie primă este dată de culturile clandestine de mac opiaceu, canabis, planta de coca, ciuperci halucinogene ș.a.
Culturile clandestine sporesc adesea în detrimentul culturilor alimentare. Acest gen de activitate ilegală îl face pe fermier complet dependent de banii proveniți de la traficanții de droguri, la bunul plac al acestora și în opoziție cu guvernul.
Ca și culturile, fabricarea stupefiantelor se face în mod clandestin, în laboratoare special amenajate în subsoluri, bucătării nefolosite sau depozite de unelte dar și în clădiri special construite în locuri izolate. Echipamentul tehnic este improvizat, foarte ieftin, fiind cumpărat din magazine fără a trezi suspiciuni. Practica a dovedit că traficanții nu folosesc prea des aceeași încăpere pentru producerea de stupefiante, ci schimbă frecvent laboratorul, pentru a nu fi identificați de poliție.
În afara marijuanei, celelalte droguri, atât cele produse prin sinteză cât și cele sintetice în totalitate, necesită pentru a fi fabricate tehnologii și substanțe chimice, precursori. Traficarea acestor chimicale face parte din activitatea traficantului de droguri, fiind pedepsită ca atare de lege.
Transportul drogurilor se face pe rute aeriene, rutiere și maritime. Mijloacele de transport, așa cum s-a văzut, sunt diferite, începând cu omul și terminând cu avionul și elicopterul.
Traficanții folosesc tot mai mult autovehicule cu numere false de înmatriculare sau numere de tranzit de tip Z sau W pentru transportarea mărfurilor de contrabandă și implicit a drogurilor. Uneori contrabandiștii ascund drogurile în autovehicule aflate în traficul internațional, fără ca personalul de deservire al acestora să aibă cunoștința despre acest fapt.
În zona est-europeană, deci inclusiv în România, drogurile sunt transportate în autoturisme particulare, aparent "inocente", care nu apar pe listele organelor de poliție, astfel încât dacă acestea au unele informații, urmăresc camionul, iar transportul de droguri este dus la destinație de autoturism. În alte împrejurări mașina este abandonată de traficanți într-un oraș timp de câteva zile, după care marfa este preluată de alți infractori și predată la destinație (până acum, Vestul Europei).
Organele de poliție au totuși sub control traficul ilegal de stupefiante, iar pentru unele lovituri mai mari, drogul este lăsat intenționat să treacă, pentru a permite "livrarea controlată". Se apreciază însă că, din întreaga cantitate ce se transportă ilicit, doar 10% este interceptată de organele de control.
Piața neagră sau piața secretă unde sunt desfăcute stupefiantele este diferită. În unele locuri această piață nu este însă chiar atât de secretă. De exemplu, în Asia de Sud-Est opiul se vinde în mod deschis. în America de Sud, sacii cu frunze de coca sunt scoși în plină stradă. Unele persoane vând hașișul prin bodegi, iar altele își expun marfa – marijuana sau hașiș – chiar pe caldarâmul străzii.
În ceea ce îi privește pe narcomani, pentru procurarea drogurilor, aceștia folosesc metode și mijloace diferite, de la cele pașnice, la cele extrem de violente. La început, cei care se dedau consumului de stupefiante au certitudinea că vor putea oricând renunța la ele și deci ar putea încerca să facă uz de acestea pentru a le simți efectele "binefăcătoare". Se înșeală, deoarece stupefiantele pun stăpânire pe întregul sistem nervos central, pe care-l afectează, astfel că voința individului de a se abține de la consumul de stupefiante este anulată.
Atâta timp cât toxicomanii au la îndemână sau își pot procura cu regularitate stupefiantul, sunt, de regulă, liniștiți și pașnici gânditori la fericirea pe care și-au creat-o într-un mod artificial. Când nu mai au drogul dorit, sau ajung la un grad de intoxicație deosebit, pot deveni periculoși, manifestându-se ca niște clemente antisociale înrăite, în cele din urmă intrând în marea criminalitate.
3.2.2. Traficul de armament și materiale radioactive.
Se află deseori în legătură cu terorismul, comerț ilicit ce este, de mult ori, apanajul crimei organizate. Rețele internaționale, având deseori acceptul unor state interesate în alimentarea focarelor de război, din diferite zone ale lumii, comercializează arme depășite ca tehnologic ori uzate din punct de vedere moral, inutilizabile de către țara de origine.
Pe locul doi în lume, după traficul cu droguri, traficul cu arme este deosebit de profitabil, dezvoltându-se în special după destrămarea Uniunii Sovietice, dar și ca urmare a numeroaselor conflicte armate în special în țările islamice.
Organizațiile criminale ruse sau din zona fostei U.R.S.S., deosebit de puternice,
au inclus în mod prioritar în sfera lor de activitate traficul cu materiale strategice și substanțe radioactive. Aceste organizații au atras în activitatea lor și cetățeni români, amatori de câștiguri rapide, care s-au constituit în rețele specializate în intermedierea unor astfel de afaceri.
3.2.3. Traficul de persoane, prostituția și proxenetismul.
Cele mai semnificative forme ale traficului cu persoane sunt migrația ilegală, prostituția organizată, proxenetismul conex acesteia și traficul cu copii. La începutul anilor '90, România s-a confruntat cu o masivă emigrare a propriilor cetățeni, după care a crescut numărul imigranților intrați clandestin pe teritoriul țârii noastre. Dintre aceștia, majoritatea se află în drum spre statele dezvoltate din Europa Occidentală sau chiar dincolo de ocean. În trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către cetățenii străini, s-au implicat organizații criminale de tip mafiot, cu legături atât în țările de origine ale migraților, cât și în cele de tranzit. Profiturile din aceste activități ilicite sunt mari, directe.
România se confruntă cu o situație deosebită din cauza volumului marc de trafic de persoane și mijloace de transport la frontiera de stat. Pentru a preîntâmpina scoaterea din țară de către autoritățile române a emigranților intrați clandestin, aceștia sunt sfătuiți de călăuze să-și distrugă documentele de identitate, precum și alte acte doveditoare eliberate în statele tranzitate sau, să ceară azil.
Un fenomen aparte al emigrației ilegale îl constituie emigrația deghizată reprezentată de prostituție, proxenetism și trafic cu ființe umane. Prostituția este practicată în general de prostituate situate la vârsta adolescenței. Persoanele care recurg la un asemenea mijloc de existență sunt determinate de:
Nivelul scăzut de trai. Cele mai multe aparțin unor familii cu dificultăți materiale.
Șomajul. Mai ales persoanele cu un grad scăzut de profesionalizare ce nu își găsesc locuri de muncă. Domeniile de activitate în care se pot angaja oferă un nivel scăzut al salariilor, care nu acoperă minimul necesităților de trai.
Factorii educaționali. Carențele educaționale sunt de fapt cele care participă cel mai mult în procesul angajării în prostituție.
Modelul familial. Familiile dezorganizate, în care predomină alcoolismul, conflictele, antecedentele penale sunt cele căutate de traficanți în racolarea de victime.
Factorii eterogeni, cum ar fi: deficiențele structurale ale personalității prostituatelor, consecințele debutului timpuriu al vieții sexuale, precum și ale agresării sexuale anterioare, disponibilitatea de a exercita o asemenea profesie.
Traficanții, respectiv proxeneții, sunt de două categorii:
Combinatori, care intermediază, în mod ocazional, relația prostituată – client. Aceștia își desfășoară activitatea mai ales pe plan intern și pentru o perioadă destul de scurtă de timp.
Profesioniști care, cunoscând faptul că există persoane ce doresc să se prostitueze, le racolează și profită de pe urma acestora, câștigând sume mari de bani. Între aceștia se regăsesc multe foste prostituate care își folosesc experiența și relațiile.
Traficanții profesioniști își racolează victimele fie prin abordări directe și explicite, fie prin promisiuni false ale unor locuri de muncă în străinătate. Se constată o preferință pentru traficul internațional, acesta fiind mai bine remunerat, chiar dacă este mai riscant.
Proxeneții își aleg piața în funcție de nivelul de trai al țării, ca și de mentalitate și legislația acesteia. Sub aparența legalității unor agenții de fotomodele, de impresariat artistic, oficii matrimoniale sau agenții de plasare a forței de muncă în străinătate, organizațiile criminale desfășoară activități de prostituție și proxenetism.
Unele agenții promovează un segment al prostituției "de lux", care deservește o clientelă cu anumite poziții sociale, prostituatele din această, categoric fiind dispuse să ducă o astfel de viață. Alte agenții sunt acelea care racolează fete pentru prostituție prin promisiuni false de locuri de muncă în străinătate, acestea fiind traficate împotriva voinței lor și obligate, prin mijloace violente, să se prostitueze.
Traficul de copii a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri. Rețelele de
trafic internațional, în colaborare cu persoane de cetățenie română cu funcții de
răspundere în instituții de ocrotire a copilului, au declanșat un amplu comerț ilicit cu copii. Cea mai uzitată formă de traficare este aceea a adopțiilor ilegale. Această activitate este deosebit de periculoasă deoarece, în subsidiar, poate disimula activități de pornogrofie infantilă, de pedofilie și corupție sexuală; sau de prelevări ilegale de organe.
Nu de mult timp, în această formă de trafic, se înscrie și traficul cu persoane handicapate, obligate să cerșească în Vestul Europei, ceea ce a condus la implicații internaționale, neplăcute pentru statul român.
3.2.4. Traficul de autoturisme furate și obiecte de patrimoniu.
A. Traficul de autoturisme. Furtul și traficul cu autoturisme sunt fapte prolifice în contextul perfecționării transfrontaliere a infractorilor, ce aduc atingere atât imaginii României cât și patrimoniului persoanelor, făcând parte, în cele mai multe cazuri, din sfera crimei organizate, ținând cont de numărul și ierarhia persoanelor implicate.
Modurile de acțiune pentru ducerea la îndeplinire a activității infracționale sunt vaste, cuprinzând cele mai inventive metode, începând de la furtul, ca operațiune de sustragere, până la valorificarea autoturismului și pavoazarea acestuia cu documente de proveniență, care să-i confere o față legală.
În urma perfecționării sistemelor de comunicații și informatică, a urmăririi autoturismelor pe plan național, prin birourile Interpol și, nu în ultimul rând, de către firmele de asigurări, pe baza seriilor de identificare, a "apărut, în consecință, o modalitate de deghizare a seriei autentice prin alterarea conținutului, fie prin substituirea unor cifre în partea finală a acesteia, fie prin transformarea uneia sau mai multor cifre sau litere.
Manevrele de falsificare a conținutului cifric sau literal necesită aparatură vastă și artizani pricepuți, astfel încât doar autoturismelor de valoare li se aplică această metodă. Am observat o tendință a infractorilor de a falsifica seria de identificare, inserându-i acesteia din urmă conținutul cifric sau literal al unui autoturism asemănător cromatic și tehnic, aflat în posesia altor persoane și de aici, simplu de înțeles, că fabricarea plăcuțelor și a documentelor nu mai este o problemă, iar verificarea pe computer în evidența autoturismelor furate nu dă nici un rezultat.
În primul rând, principala manevră a artizanilor este aceea de îndepărtare prin metode abrazive a metalului ce conține șanțul poansonării până la limita inferioară, astfel încât nu se mai poate distinge la vizualizarea liberă. Următoarea operațiune este de a repoansona cu caractere asemănătoare alt conținut, ori alterarea unuia existent, având ca dinamică lovirea poansonului sau presarea pe suport. Revopsirea și acoperirea zonei litigioase sunt manevre simple, dar care, pentru expert, furnizează de la început suspiciuni cu privire la fals.
Examinarea va începe prin a curăța seria cu ajutorul diluantului; în cazul celor alterate, vopseaua se șterge repede deoarece nu este uscată în cuptor ca cea autentică. După îndepărtarea stratului de vopsea și chit, vom examina microscopic suportul și vom observa câmpuri de striații. Este foarte important să acționăm asupra suportului prin șlefuire cu abraziv în ordine descrescătoare până la rugozități minime creând aspect de oglindă. După pregătirea suprafeței putem să întrebuințăm mai multe tipuri de reactivi metalografici care acționează prin corodarea marginilor stratului molecular de metal, care a fost deformat ca urmare a pansonării inițiale, dând o imagine secvențială colorată în forma fostelor caractere. Această imagine trebuie surprinsă pe peliculă imediat, folosindu-se luminile dirijate și inelele pentru mărirea distanței focale, apărând ca umbre care dispar.
Unul dintre reactivi folosiți este acidul azotic (HNO3 în diluție 3-5%) denumit și Nital, care se aplică direct pe suprafața pregătită, după care se neutralizează cu alcool etilic (C2H5OH-anhidru), operațiune care trebuie repetată de mai multe ori. Marginile corodate ale fostei serii vor ieși în evidență câteva secunde, apoi vor dispare. Operațiunea poate fi repetată și este corozivă la nivelul metalului examinat. Nu recomand această metodă, fiind pretențioasă cu privire la șlefuirea perfectă (oglindă) a suportului.
Metoda care dă cele mai bune rezultate este mai elaborată în sensul că folosește reactiv Fry care pune în evidență urmele de deformare a oțelurilor cu conținut scăzut de carbon și cu conținut de azot. Acesta este compus din: Apă distilată 15 ml Acid clorhidric (HCI) 20 ml Alcool etilic (C2H5OH) 17 ml Clorură cuprică (CuCI2) 17 gr.
Prepararea reactivului se va face în ordinea descrisă și va fi lăsat la dizolvat timp de 20-24 ore.
După pregătirea suprafeței de tratat, se aduce o sursă de curent continuu care poate fi și acumulator auto, la care se conectează doi conductori. Conductorul pozitiv va fi conectat pe suprafața metalică în apropierea zonei de tratat, iar la conductorul negativ se atașează o baghetă metalică ce are la extremă un bandaj din vată îmbibată din abundență în reactiv, (care prezintă o culoare verzuie), făcându-se contactul cu suprafața în litigiu. Se va produce o reacție, ocazie cu care suportul se încălzește, emanându-se gaze toxice sub formă de abur. După tratarea secvențială, trebuie să avem pregătit un recipient conținând apă distilată, cu care clătim suprafața și apoi ștergem folosind o cârpă moale. Acționând în mai multe rânduri în acest fel, vom observa, în timpul tratării sau curățirii, relevarea unor umbre ce redau traseele inițiale, pe care le fixăm prin fotografiere color, cu ajutorul unor lumini dirijate (reflector), în urma neutralizării cu apă distilată, vom observa o depunere de cupru sub formă de peliculă, care se va îndepărta ușor la o nouă trecere cu reactivul.
B. Traficul cu obiecte de patrimoniu. Pe piața ilicită a operelor de artă din Europa se comercializează anual bunuri în valoare de peste 6 miliarde dolari, trafic controlat în principal de două organizații din Iugoslavia, cu legături în toate statele europene, inclusiv în România.
După 1990, mai ales după abrogarea Legii 63/1974 care proteja patrimoniul cultural național, dar și ca urmare a dezinteresului autorităților pentru specializarea personalului vamal în acest domeniu specific, din România au fost exportate ilicit obiecte de patrimoniu de valori inestimabile. Organizații criminale străine au elaborat și pus în practică adevărate programe de achiziționare și scoatere din țară a bunurilor aparținând patrimoniului cultural național român.
Cu toate că, în anul 2000, a fost adoptată Legea nr.182, prin care sunt condamnate activitățile de export ilicit cu opere de artă, atât autoritățile în drept să protejeze obiectele patrimoniului românesc, cât și persoanele deținătoare de astfel de bunuri, nu s-au arătat dispuse să se conformeze noii legislații, contribuind, într-un fel sau altul, la pierderea unor valori inestimabile din patrimoniul cultural românesc și universal.
3.2.5. Falsificarea de monedă și spălarea de bani.
Atât falsificarea cât și traficarea mijloacelor de plată cunosc o recrudescență îngrijorătoare, motiv pentru care pe plan internațional serviciile specializate sunt în continuă căutare a unor noi metode de prevenire și contracarare a acestui fenomen.
În țara noastră, goana după valută a persoanelor, cele mai multe neavizate asupra elementelor caracteristice de protecție a respectivelor bancnote, a creat posibilitatea grupărilor criminale din exterior, sprijinite de elemente autohtone, să profite de pe urma lipsei de experiență a acestor persoane, introducând în România cantități însemnate de bancnote false mai ales dolari SUA și euro. De asemenea, rețelele de traficanți români și-au dezvoltat o activitate permanentă în procurarea și plasarea de valută falsă, dar și de monedă națională falsificată.
3.2.6. Corupția.
Fără a exagera, putem afirma că, departe de fi eradicat, fenomenul corupției și-a făcut apariția o dată cu primele forme de organizare statală. În formularea modernă din literatura noastră de specialitate, corupția este definită prin acele cazuri în care funcționarii pretind, primesc diferite avantaje materiale ori le acceptă tacit sau expres, direct sau indirect, ca urmare a exercitării unei influențe.
Însă, această abatere de la moralitate, de folosire abuzivă a unei funcții, a demnității, poziției sociale, politice sau economice este menționată, și sancționată, din cele mai vechi timpuri. O privire istorică asupra fenomenului corupției ar fi deosebit de interesantă, spațiul și caracterul lucrării neîngăduindu-ne această dezvoltare. De exemplu, începând cu sfaturile lui Moise, Legile lui Manu, Coranul sau afirmațiile lui Budha, cuvintele lui Isus Hristos, până în zilele noastre, corupția a fost permanent blamată și reprimată.
Astăzi, toate statele democratice, și organizațiile internaționale sunt preocupate de limitare a corupției. Manifestări științifice internaționale pe această temă sunt numeroase; a se vedea, de exemplu Forumul Global I (Washington, 1999) și Forumul Global II (Haga, 2001). Între acestea s-a desfășurat, la București, Conferința țărilor din Europa Centrală și de Est, având ca temă "Justiția, forțele de ordine și societatea în luptă împotriva corupției" (martie 2000). În privința reglementărilor penale din epoca modernă a României, trebuie amintite cele din Codul penal din 1865 (luarea de mită) și cele din Codul penal Carol al II-lea (luarea și darea de milă, traficul de influență).
În prezent, reglementările privind infracțiunile din domeniul corupției se regăsesc în Codul penal și în Legea nr.78/2000.
Nu trebuie omise nici recomandările sau referirile diverselor organizații internaționale (în special cele ale Uniunii Europene) la necesitatea combaterii corupției în România.
În cercetarea criminalistică a fenomenului de corupție, atât la scară globală, cât și raportat la cazurile individuale, se au în vedere mai multe criterii, care pot da o imagine a dimensiunii fenomenului, în ansamblu, dar și soluții pentru depistarea, cercetarea și încadrarea juridică a fiecărui caz în parte.
În prezent, în investigarea fenomenului de corupție se iau în considerare următoarele indicii:
Susceptibilitatea de a participa la acte de corupție;
Răspândirea corupției; înclinația unor persoane de a răspândi practicile de corupție;
Perspectivele corupției, indice ce definește potențialul unei țări de a lupta împotriva corupției;
Organele de urmărire penală sesizate de spre săvârșirea unei infracțiuni de corupție, trebuie să urmărească următoarele probleme:
Calitatea făptuitorului – în funcție de tipul de infracțiune de corupție, subiectul activ al infracțiunii poate fi: o persoană care exercită o funcție publică, o persoană care în baza unei funcții participă la luarea unor decizii sau le poate influența, o persoană care exercită atribuții de control etc.
Activitatea ilicită desfășurată de făptuitor, de alți participanții, modul de operare, legături cu diverse instituții;
Scopul activității infracționale;
Valorile, bunurile sau bani ce au constituit obiectul activității infracționale.
Atunci când există indici temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de corupție, în scopul strângeri de probe sau pentru identificarea făptuitorului, procurorii pot dispune, pe o durată de maxim 30 de zile, următoarele măsuri:
Punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora;
Punerea sub supraveghere operativă a suspecților și/sau interceptarea comunicațiilor acestora în timp real;
Accesarea sistemelor informatice, folosite de suspecți ori de complicii acestora.
În legătură cu supravegherea conturilor bancare, precizăm faptul că secretul bancar și cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală, instanțelor de judecată sau Curții de Conturi.
Alte activități care se întreprind de către organele de urmărire penală sunt următoarele:
Constatarea infracțiunii flagrante;
Ascultarea făptuitorului;
Identificarea și ascultarea martorilor;
Efectuarea perchezițiilor și ridicarea de obiecte și înscrisuri;
Dispunerea constatărilor și a expertizelor tehnico-științifice.
3.2.7. Terorismul.
FBI-uI definește terorismul ca "folosirea în afara legii a forței ori violenței pentru intimidarea ori constrângerea unui guvern, a populației civile, ori a unui segment din acesta, în îndeplinirea unor obiective politice ori sociale".
Activitățile infracționale în care teroriștii sunt implicați includ: bombardamente, incendii, asasinate, răpiri, luare de ostatici, deturnare de avioane, spargeri de bănci, furturi din arsenalul militar sau polițienesc. în vederea obținerii fondurilor necesare realizării acțiunilor teroriste, aceștia desfășoară activități ilicite, precum traficul cu droguri.
CAPITOLUL 4
PARTICULARITĂȚI DE CERCETARE,
INVESTIGARE ȘI INCRIMINARE A CRIMEI
ORGANIZATE
4.1. Obținerea de informații; Denunțătorul și credibilitatea lui.
Cercetarea infracțiunilor din domeniul criminalității organizate presupune cunoașterea aprofundată a fenomenului prin culegerea, stocarea și prelucrarea, în bazele de date, a unor informații complete privind infractorii, antecedentele penale, structura organizațiilor criminale, modurile de operare, tranzacțiile suspecte, conexiunile în sfera factorilor de decizie politică și social-economică.
Cunoașterea în profunzime a fenomenului criminalității organizate presupune studierea permanentă a bazelor de date stocate de compartimentele specializate ale Ministerului Public, Parchetului Național Anticorupție, Ministerului de Justiție, Ministerului de Interne, serviciilor speciale (S.R.I. și S.I.E.).
Pentru combaterea exactă a elementelor constitutive ale infracțiunilor circumscrise fenomenului de criminalitate organizată, sunt parcurse de regulă trei faze importante: informativă, investigativă și a urmării penale.
În faza obținerii de informații se desfășoară activități de cunoaștere și informare cu privire la activitățile rețelelor criminale. în acest sens, sunt consultate bazele de date și informații obținute de structurile specializate.
Structurile informative își au propriile planuri de culegere a informațiilor despre criminalitatea organizată. Aceste planuri cuprind:
Domeniile în care se desfășoară culegerea informațiilor.
Categoriile de persoane vizate de activitatea de supraveghere operativă și de culegere de informații.
Mijloacele de supraveghere operativă și culegere a informațiilor.
Modalitățile de analiză și exploatare a informațiilor.
În faza investigațiilor se desfășoară activități de verificare a informațiilor obținute în faza informativă. Acțiunea investigativă este declanșată numai după ce au fost acumulate suficiente informații despre grupul infracțional.
Supravegherea operativă are ca scop identificarea conexiunilor rețelei infracționale și activitățile specifice desfășurate de aceștia în mod direct sau prin interpuși.
Pe parcursul acestei faze se identifică și se asigură mijloacele de probă care vor fi administrate în faza de urmărire penală. Astfel, vor fi identificați martori, victime, furnizori, intermediari etc. De aici rezultă și importanța Legii protecției martorilor.
Investigațiile sunt, bineînțeles, efectuate cu aprobarea și sub supravegherea parchetului. Pentru soluționarea cauzei, este foarte importantă efectuarea urgentă a urmăririi penale, astfel încât informația să nu își piardă valoarea, nemaiputând fi folosită ca probă.
Activitățile investigative constau, în esență, în verificarea informațiilor deținute și completarea lor prin activități operative specifice poliției judiciare sau serviciilor speciale, cum ar fi:
Supravegherea operativă a unei persoane suspecte, a relațiilor sale, prin filaj sau pândă, supravegherea unui loc, executarea fotografiilor de urmărire și înregistrarea convorbirilor, alte înregistrări, inclusiv video.
Verificarea surselor de venit ale suspecților care, prin modul de trai, depășesc limitele câștigurilor licite.
Verificarea unor acte și înscrisuri de care s-a folosit făptuitorul, a unor tranzacții suspecte sau a unor documente financiar-bancare.
Obținerea unor date prin Interpol sau prin serviciile străine cu care se cooperează;
Organizarea de filtre și de razii.
Legitimarea și identificarea unor persoane necunoscute, conducerea lor la sediile organelor judiciare pentru identificare și interpelare.
Activitățile desfășurate în faza investigativă, după sesizarea organului judiciar, reprezintă, din punct de vedere procesual penal, acte premergătoare, exterioare procesului penal.
Actele premergătoare se efectuează după sesizarea organului de urmărire penală privind săvârșirea unei infracțiuni, în vederea verificării seriozității sesizării și a strângerii datelor necesare începerii urmăririi penale. Nu se pot efectua, în cursul actelor premergătoare, acte specifice urmăririi penale, ori care nu sunt necesare începerii urmăririi penale.
Dată fiind complexitatea activităților organizațiilor criminale, este necesar un volum important de activități de investigare pentru verificarea datelor sesizării, privind, mai ales, subiecții infracțiunii, laturile subiectivă și obiectivă ale acestora, în vederea începerii urmăririi penale.
Din perspectivă urmăririi penale vor fi desfășurate următoarele activități consacrate în legea procesual penală:
Audierea de martori, cu obligativitatea asigurării protecției lor.
Ridicarea de obiecte și înscrisuri. Acest mijloc de probațiune oferă posibilitatea examinării ulterioare a înscrisurilor și efectuarea unui raport de constatare tehnico-științific.
Percheziția este un procedeu de investigație care asigură obținerea unor probe, mijloace materiale de probă sau corpuri delicte, indinspensabile pentru rezolvarea cauzei.
Dispunerea de constatări tehnico-științifice sau medico-legale, mijloace de probațiune care pot fi dispuse chiar înaintea începerii urmăririi penale, în situația în care se impune de urgență clarificarea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, de exemplu, în cazul traficului de droguri.
Cercetarea la fața locului este o activitate ce poate fi desfășurată în faza actelor premergătoare, datorită urgenței efectuării, importanța și obiectivele acesteia fiind binecunoscute.
Înregistrarea convorbirilor precum și alte înregistrări, astfel încât să se prevină lezarea drepturilor procesuale și a libertății persoanelor.
4.2. Investigatorul acoperit și protecția martorului.
4.2.1. Investigatorul acoperit.
Potrivit art.224, în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, anume desemnați în acest scop. Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.
Actele premergătoare urmăririi penale au făcut obiectul a numeroase studii publicate în literatura de specialitate, unii autori oprindu-se asupra naturii juridice a acestora, iar alții asupra conținutului și funcționalității lor. Toți cei care au analizat actele premergătoare urmăririi penale le-au caracterizat ca fiind acte procedurale cu natură și funcționalitate specifică, plasate în afara procesului penal.
Actele premergătoare, denumite în literatura de specialitate investigații prealabile, au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire le au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Așadar, în cadrul actelor premergătoare urmăririi penale se poate desfășura un fascicul de activități care, prin funcționalitatea și finalitatea lor, urmăresc realizare unor obiective bine precizate în dispozițiile legale.
În faza actelor premergătoare urmăririi penale pot fi realizate și sarcini ale procesului penal legate de prevenirea infracțiunilor. În acest sens, în activitatea ce o vor desfășura pentru culegerea de date sau informații privind săvârșirea infracțiunilor organele de urmărire penală, precum și lucrătorii operativi ai Ministerului de Interne au datoria să prevină săvârșirea infracțiunilor. De aceea, considerăm că ori de câte ori se va constata în cadrul actelor premergătoare urmăririi penale că nu s-a săvârșit o infracțiune, dar sunt create condițiile propice pentru aceasta, organele amintite mai sus au datoria să intervină și să preîntâmpine săvârșirea infracțiunii.
Având în vedere că sunt preconizate noi reglementări privind desfășurarea procesului penal, reglementări care să corespundă statului de drept, apreciem că dispozițiile legale privind primele cercetări necesare strângerii datelor pentru începerea urmăririi penale trebuie îmbunătățite. În acest sens, ar fi de dorit ca legea să precizeze ce anume activități pot fi efectuate în cadrul actelor premergătoare urmăririi penale și să se precizeze, în același timp, care este întinderea drepturilor pe care organele de urmărire penală le au în această etapă ce premerse declanșării procesului penal.
Modificările legislative cu privire la acest aspect au fost însă limitate la art.224 alin.2 din C.proc.pen., care are următorul cuprins: „De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale”.
Răspunzând cerințelor apărute în practica organelor judiciare și achiesând argumentelor cu care am pledat anterior în favoarea acestei modificări, prin Legea nr. 281/2003 instituția actelor premergătoare urmăririi penale a fost îmbogățită substanțial în conținut, eliminându-se astfel contradicțiile existente în reglementarea anterioară.
Astfel, potrivit art.2241, în cazul în care există indicii temeinice și concrete că s-a săvârșit sau că se pregătește săvârșirea unei infracțiuni contra siguranței naționale prevăzute în Codul penal și în legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante și de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, sau a unei infracțiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, ori a unei alte infracțiuni grave care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificați prin alte mijloace, pot fi folosiți, în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea persoanelor față de care există presupunerea că au săvârșit o infracțiune, investigatori sub o altă identitate decât cea reală.
Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din Ministerul de Interne, precum și din organele de stat care desfășoară, potrivit legi, activități de informații pentru realizarea siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, și pot fi folosiți numai pe o perioadă determinată, în condițiile prevăzute în art. 2242 și 2243.
Investigatorul sub acoperire culege date și informații în baza autorizației emise potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 2242, pe care le pune, în totalitate, la dispoziția organului de urmărire penală.
Persoanele prevăzute în art. 2241 pot efectua investigații numai cu autorizarea motivată a procurorului desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apei.
Autorizarea este dată prin ordonanță motivată, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile și poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală a autorizării, în aceeași cauză și cu privire la aceeași persoană, nu poate depăși un an.
În cererea de autorizare adresată procurorului se vor menționa datele și indiciile privitoare la faptele și persoanele față de care există presupunerea că au săvârșit o infracțiune, precum și perioada pentru care se cere autorizarea.
Ordonanța procurorului prin care se autorizează folosirea investigatorului sub acoperire trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 203, următoarele:
indiciile temeinice și concrete care justifică măsura și motivele pentru care măsura este necesară;
activitățile pe care Ic poate desfășura investigatorul sub acoperire;
persoanele față de care există presupunerea că au săvârșit o infracțiune;
identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfășoare activitățile autorizate;
perioada pentru care să dă autorizarea;
alte mențiuni prevăzute de lege.
În cazuri urgente și temeinic justificate se poate solicita autorizarea și a altor activități decât cele pentru care există autorizare, procurorul urmând să se pronunțe de îndată.
Datele și informațiile obținute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penală și în legătură cu persoanele la care se referă autorizația emisă de procuror.
Aceste date și informații vor putea fi folosite și în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente și utile.
Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită în timpul ori după terminarea acțiunii acestora.
Procurorul competent să autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoască adevărata identitate, cu respectarea secretului profesional.
4.2.2. Protecția martorilor.
Aflarea adevărului într-o cauză penală necesită utilizarea unor metode de investigație speciale cât și metode eficiente pentru protejarea martorilor.
a) Protecția datelor de identificare a martorului
În dispozițiile procesuale penale prin Legea nr. 281/2003 a fost introdus art.861 referitor la protecția martorilor.
Astfel, dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identității reale a martorului sau a localității acestuia de domiciliu ori de reședință ar fi periclitată viața, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviința să nu declare aceste date, atribuindu-se o altă identitate sub care urmează să apară în fața organului judiciar.
Organele judiciare care pot dispune această măsură sunt:
– în cursul urmăririi penale – procurorul prin ordonanță;
– în cursul judecății – președintele completului prin încheiere.
Această măsură se ia numai la cererea motivată a procurorului – pentru instanță, a martorului sau a oricărei persoane îndreptățite (membrii de familie, persoane apropiate acestuia sau chiar persoane care nu au calitate procesuală, dar au informații și date cu caracter determinant să contribuie la aflarea adevărului).
Datele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiții de strictă confidențialitate.
Documentele privind identitatea reală a martorului în toate cazurile vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanță sau, după caz, instanța, prin încheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecție a martorului.
În situația prezentată facem precizarea că se schimbă numai identitatea reală a martorului însă el va da o declarație în conformitate cu dispozițiile art. 85 și 86 din C.pr.pen.
Această declarație va avea consemnată noua identitate a martorului care va fi redată în procesul-verbal al procurorului (semnată de martor, procurorul prezent la ascultare și organul de urmărire penală în condițiile prevăzute prin modalitățile speciale de ascultare (art.852 alin.5).
Declarația martorului consemnată în cursul judecății și semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de președintele completului de judecată, potrivit art.862 alin.6 teza I, precum și cea luată la urmărire penală în aceleași condiții, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente la dosar (au o valoare probatorie egală cu celelalte probe administrate în cauză).
Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririi penale sau, după caz, la sediul instanței, într-un loc special, în plic sigilat, în condiții de maximă siguranță (art.86 alin.3 C.pr.pen.).
În funcție de cel care a solicitat prin cerere motivată (procurorul, martorul sau oricare altă persoană interesată) protecția datelor de identificare, procesul-verbal va fi semnat de acea persoană, precum și de cel care a dispus măsura.
Față de măsurile luate de legiuitor prin introducerea în Codul de procedură penală a unor dispoziții privind protecția martorilor, a fost adoptată anterior și o lege specială privind protecția martorilor.
Instituția juridică a protecției minorilor a fost creată inițial în Statele Unite ale Americii, s-a extins ulterior în Anglia, Canada și în alte state, ca urmare a succesului înregistrat în descoperirea și controlul fenomenului infracțional.
La noi în țară problema este reglementată pentru prima dată prin Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 privind protecția martorilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 964 din 28 decembrie 2002 și intrată în vigoare la 28 ianuarie 2003.
Protecția martorilor este o măsură generală și complexă, cu caracter procedural și de politică penală prin care se urmărește creșterea eficienței acțiunii de descoperire a infracțiunilor și eficientizarea reacției sociale de reprimare a lor, în condiții de protecție și siguranță pentru persoanele implicate. Astfel, legea a prevăzut în art.19 că persoana care are calitatea de martor, în sensul art.2 lit.pct. 1 și 2 (din aceeași Lege), și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane, care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Potrivit legii, pot dobândi calitatea de martor protejat și pot fi incluse în Programul de protecție, persoane care îndeplinesc următoarele condiții (art.4 din lege):
– au calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, persoane care, fără a avea o calitate procesuală în cauză (chiar și persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză), persoanele care se află în cursul executării unei pedepse private de libertate și care prin declarațiile, prin informațiile și datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni;
– membrii de familie ai martorului protejat – soțul, soția, părinții și copii acestora – și persoana apropiată martorului protejat – persoane de care respectivul martor este legat prin puternice legături afective;
– martorul prevăzut în art.2 lit.a, membrii familiei sale ori personale apropiate acestuia se află în stare de pericol, și anume viața, integritatea corporală sau libertatea este amenințată ca urmare a informației și datelor furnizate, ori pe care au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare, sau a declarațiilor sale;
– există o propunere motivată din partea organelor de cercetare penală (în faza de urmărire penală) sau procurorului (în fața judecății) pentru includerea unei persoane în program.
Legea mai prevede că în programul de protecție, mai poate fi cuprinsă și persoana care are, într-o altă cauză, calitatea de:
– organizator sau conducător de grup sau organizație criminală;
– instigator ori autor al infracțiunii de omor calificat sau omor deosebit de grav. Inițiativa declanșării procedurii aparține, după caz, organului de urmărire penală ori procurorului, iar competența de a dispune măsura respectivă procurorului, în faza urmăririi penale, și instanței, în faza de judecată (art.5 din lege).
Astfel, potrivit art.5 organul de cercetare în faza de urmărire penală poate solicita procurorului includerea în program a unui martor, a unui membru de familie a acestuia sau unei persoane apropiate, după caz, formulând propuneri motivate în acest sens. Tot în acest articol se prevede că în faza de judecată includerea în program a martorului și a persoanelor arătate mai sus poate fi făcută de către procuror.
Propunerea de includere în program trebuie să cuprindă următoarele (art.6 din lege): informațiile referitoare la cauza penală, datele personale ale martorului, datele și informațiile furnizate de martor care trebuie să aibă un caracter determinant în aflarea adevărului, circumstanțele în care martorul a intrat în posesia datelor și informațiilor, estimarea posibilităților de recuperare a prejudiciului prin infracțiune, persoanele care au cunoștință despre datele și informațiile deținute de martor. Pentru martor se vor evidenția orice elemente privind starea de pericol în care se află, date referitoare la situația financiară a acestuia, precum și o evaluare a profilului psihologic al martorului și al celorlalte persoane propuse a fi incluse în program.
Legea a prevăzut condiția de a avea acordul scris al persoanei pentru care se cere includerea în program și o evaluare a Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (denumit în continuare O.N.P.M.) cu privire la posibilitatea includerii în program a persoanei.
În funcție de faza în care se află cauza, la urmărire penală procurorul, iar în faza de judecată, instanța trebuie să se pronunțe în termen de cel mult 5 zile de la primirea propunerii, prin ordonanță, respectiv. Încheiere, asupra includerii în program. Dacă persoana respectivă este inclusă în program, există obligația pentru procuror sau instanță de a comunica O.N.P.M. ordonanța, respectiv încheierea, de a fi luate măsurile necesare în vederea elaborării și aplicării schemei de sprijin. În cazul în care există, pe timpul desfășurării procesului penal, elemente noi față de cele cuprinse în propunerea inițială, se poate formula o nouă propunere de includere în program.
Legea a prevăzut în art.9 ca în termen de 7 zile de la data emiterii ordonanței sau a încheierii în program, O.N.P.M. să încheie în scris un protocol de protecție cu fiecare martor, membru de familie sau persoană apropiată martorului pentru care s-a dispus includerea în program.
Calitatea de martor protejat se dobândește de la data semnării și în baza protocolului de protecție. În cazul în care martorul protejat este un minor, protocolul de protecție se semnează de reprezentanții legali ai acestuia. Dacă semnarea protocolului de către reprezentantul legal nu poate fi făcută sau dacă semnarea de către această persoană contravine intereselor ori dacă reprezentantul legal refuză să semneze, deși procurorul sau, după caz, instanța consideră că includerea în program este în interesul minorului, protocolul de protecție va fi semnat personal de către minor, cu aprobarea prealabilă a procurorului sau a instanței.
Documentul privind protocolul de protecție cuprinde: obligațiile martorului protejat, obligațiile O.N.P.M., persoanele de legătură desemnate și condițiile în care acesta își desfășoară activitatea, situațiile în care protecția și asistența încetează.
Acest document este un act juridic în temeiul căruia se creează drepturi și obligații pentru ambele părți semnatare.
Astfel, martorul protejat are, în principal, următoarele obligații (art.l 1 din lege): să furnizeze informațiile și – datele pe care le deține, cu caracter determinant în aflarea adevărului în cauză; să se conformeze măsurilor stabilite în schema de sprijin; să se abțină de la orice activitate care l-ar putea pune în pericol sau ar compromite programul; să nu contacteze nici o persoană cunoscută sau persoane din medii infracționale, dacă s-a luat măsura de protecție; să informeze imediat O.N.P.M. cu privire la orice schimbare apărută în viața personală și în activitățile pe care le desfășoară (chiar și în cazul intrării involuntare în contact cu persoanele cunoscute sau din medii infracționale).
La rândul său, O.N.P.M. are obligația de a întocmi o schemă de sprijin pentru fiecare martor protejat și de a lua următoarele măsuri de protecție: protecția datelor de identitate și a declarației acestuia; ascultarea martorului protejat de către organele judiciare sub o altă identitate sau prin modalități speciale de distorsionare a imaginii și vocii; protecția martorului aflat în stare de deținere (reținere, arestare preventivă sau în executarea unei pedepse privative de libertate); măsuri sporite de siguranță la domiciliu; schimbarea înfățișării, domiciliului, identității. Alături de măsurile de protecție, O.P.N.M. este obligat să ia măsuri și de asistență, după caz, în cadrul schemei de sprijin, cum ar fi: reinserția în alt mediu social; recalificarea profesională; schimbarea sau asigurarea locului de muncă; asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă.
Conform prevederilor legii (art. 17), măsura de protejare a martorului încetează în următoarele situații: la cererea martorului protejat (exprimată în formă scrisă și transmisă către O.N.P.M.); dacă în cursul procesului penal a comis cu intenție o infracțiune sau depune mărturie mincinoasă; dacă la includerea în program sunt probe sau indicii temeinice că a aderat la un grup sau o organizație criminală; dacă nu respectă obligațiile asumate prin semnarea protocolului de protecție; dacă viața, integritatea corporală sau libertatea martorului protejat nu mai este amenințată sau dacă a decedat. În funcție de faza procesuală, încetarea programului se dispune de procuror prin ordonanță sau de instanță prin încheiere.
Legea a prevăzut în art.20-21 mai multe infracțiuni care se pot săvârși fie de persoanele care au cunoștință de anumite date în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fie de către martorul protejat. Astfel, este pedepsită fapta de a divulga cu intenție identitatea reală, domiciliul sau reședința martorului protejat când o persoană a luat cunoștință de date despre martorul protejat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu sau când s-a cauzat martorului protejat o vătămare a integrității corporale, moartea sau sinuciderea victimei.
Dacă martorul protejat induce în eroare programul de urmărire penală sau instanța de judecată prin datele și informațiile prezentate, fapta se pedepsește cu închisoare.
Datorită implicațiilor generale deosebite ale aplicării acestei măsuri excepționale, Guvernul va prezenta Parlamentului rapoarte anuale cu privire la modul de îndeplinire a programului (art.22), iar fondurile necesare aferente sunt asigurate de la bugetul de stat (art.23). De asemenea, datorită naturii și implicațiilor, acțiunile de protecție a martorilor necesită uneori, deopotrivă, o cooperare între instituțiile din sistemul siguranței naționale, precum și dintre acestea și structurile similare din alte state, caz în care se impune respectarea condițiilor stabilite prin convențiile internaționale aplicabile în domeniu
Pe lângă protejarea datelor de identificare a martorului atunci când există date sau indicii că ar fi periclitată viața, integritatea corporală sau libertatea acestuia legiuitorul a introdus și art.865 privind protejarea deplasărilor martorilor.
Astfel, procurorul care efectuează sau supraveghează cercetarea penală ori, după caz, instanța de judecată poate dispune ca organele poliției să supravegheze domiciliul sau reședința martorului ori să-i asigure o reședință temporară supravegheată, precum și să-l însoțească la sediul parchetului sau al instanței și înapoi la domiciliu sau la reședință.
De menționat este faptul că în această situație se poate afla orice martor fără a fi neapărat unul cu o altă identitate, numai însă ca situația reală să impună această măsură. Procurorul poate dispune măsura protejării deplasărilor martorului fie când el consideră necesar acest lucru, la cererea motivată a organelor de cercetare penală supravegheate de procuror, a martorului în cauză sau a oricărei alte persoane îndreptățite. Activitățile de protejare a deplasărilor martorului pot fi luate în mod similar și de președintele completului de judecată.
Măsurile prevăzute mai sus vor fi ridicate de procuror sau, după caz, de instanță, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a încetat (art.865 alin.2 C.pr.pen.).
4.3. Realizarea flagrantului.
Flagrantul reprezintă unul dintre cele mai complete și eficiente mijloace de evidențiere a elementelor de fapt, de constatare în timp util și în mod complet a faptelor ilicite și a autorilor acestora. Astfel cum este definită de art.465 din Codul de Procedură Penală, ne aflăm în prezența acelei fapte penale, descoperite în momentul comiterii ori imediat după săvârșire, iar constatarea acesteia este concretizată în prinderea făptuitorului în momentul și în locul comiterii faptei ori cât mai aproape de momentul săvârșirii. Acest element este, deseori, esențial în cercetarea faptelor tipice criminalității organizate.
Firește, este considerată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșirea faptei, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, precum și în situația în care făptuitorul este surprins aproape de locul săvârșirii infracțiunii având asupra lor arme, instrumente sau alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune. În vederea efectuării flagrantului, se va proceda la pregătirea acestuia. În primul rând, trebuie analizate și verificate datele care motivează acțiunea, respectiv informațiile obținute de la informatori, mai ales de la cei sub acoperire, sau cele aduse la cunoștința organelor de urmărire penală prin sesizările, plângerile sau denunțurile diferitelor persoane.
Organizarea flagrantului, după verificarea și completarea datelor, este în sarcina procurorului și a polițiștilor din compartimentele specializate. Planificarea acțiunii are următoarele repere obligatorii:
Stabilirea locului, zonei și mediului unde se va desfășura acțiunea, recunoașterea zonei și fixarea activităților ce se vor desfășura în teren, a spațiului închis sau deschis al acțiunii.
Efectuarea unor investigații complexe în vederea identificării persoanelor implicate, a legăturilor lor infracționale, a modalităților de operare și a mijloacelor folosite.
Coroborarea tuturor datelor și stabilirea modalităților concrete de acțiune. În funcție de rezultatul analizei tuturor datelor se vor stabili efectivele participante la acțiune, atribuțiunile specifice fiecărei persoane în parte, modalitățile de comunicare, inclusiv mijloacele tehnico-științifice folosite în timpul acțiunii, frecvențele radio pe care se va ține legătura. Nu trebuie neglijate variantele de rezervă în cazurile neprevăzute, sau în ipoteza schimbării caracteristicilor situației în momentul desfășurării acțiunii.
O dată stabilite aceste obiective, se va elabora planul acțiunii, care va cuprinde în amănunt atribuțiunile exacte ale forțelor participante, se va efectua instructajul acestor persoane în așa fel încât fiecare să cunoască ce activități va executa, în ordinea cronologică a momentelor principale ale acțiunii. Membrii echipelor de intervenție vor fi informați asupra numărului și semnalmentelor infractorilor, asupra periculozității lor.
Atragem atenția asupra discreției organizării flagrantului, caracterul său secret fiind esențial pentru reușita acțiunii, mai ales că ne aflăm în fața faptelor comise de indivizi "calificați" și bine informați.
Efectivele participante vor intra în zona de acțiune pe trasee diferite, ocupându-se locurile și pozițiile dinainte stabilite. Se vor lua măsuri de blocare a căilor de acces pentru persoanele suspecte sau autovehicule, pe toată durata desfășurării flagrantului.
Pe întreaga durată a acțiunii se va urmări îndeplinirea simultană a trei cerințe:
Asigurarea securității personalului participant la acțiune, precum și a cetățenilor care se află în zona vizată.
Luarea măsurilor de protejare a persoanelor care lucrează sub acoperire, a celor infiltrate în cauză și a informatorilor.
Protejarea și asigurarea tuturor materialelor folosite pentru identificarea infractorilor.
În funcție de fazele comiterii actului infracțional, de regulă, există trei posibilități de acțiune a echipei de intervenție pentru realizarea flagrantului:
Intervenția înainte de consumarea actului infracțional, prevenindu-se astfel posibilitatea comiterii unei infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social.
Intervenția în timpul comiterii faptei. în momentul în care faptele se află în curs de desfășurare, intervenția implică riscuri multiple, rănirea agenților care au intervenit, luarea de ostatici de către infractor, pentru a-și asigura scăparea, recurgerea la gesturi sinucigașe.
Intervenția după consumarea actului infracțional. Este considerat cel mai prielnic moment de acțiune, întrucât infractorul se află într-un moment de relaxare după săvârșirea actului infracțional, intervenția forțelor participante dispunând astfel de avantajul factorului surpriză. însă și în aceste momente sunt posibile reacții ale făptuitorilor, de genul celor menționate anterior.
4.4. Efectuarea actelor de urmărire penală.
4.4.1. Particularități în ascultarea învinuitului (inculpatului).
Date fiind particularitățile comiterii infracțiunilor din domeniul criminalității organizate, ascultarea învinuitului sau inculpatului trebuie atent pregătită, având în vedere perspectiva unei dispute psihologice între anchetator și infractor în scopul stabilirii adevărului, a existenței sau nu a faptei penale.
De regulă, subiectul activ al infracțiunilor din domeniul criminalității organizate este un individ cu pregătire, cu o experiență importantă de viață, cu responsabilități care permit să aibă acces la multe cunoștințe, inclusiv juridice, fapt care creează premisele unui comportament echilibrat în anchetă. Cu atât mai mult organul de urmărire penală are obligația să se pregătească minuțios pentru acest moment al audierii, pentru a-și realiza rolul activ și dominant în procesul ascultării.
4.4.2. Citarea sau aducerea învinuitului sau inculpatului.
Tactic, trebuie să se procedeze în funcție de starea de arest sau de aflare în libertate a autorului. În situația când acesta se găsește în stare de arest, nu se impun reguli tactice deosebite, întrucât se găsește în custodia locului de detenție și la dispoziția organului de cercetare penală. Însă, când este cercetat în stare de libertate, citarea sau aducerea trebuie să se realizeze cu respectarea regulilor procedurale (art.175-181 și respectiv 183-184 C.pr.pen.), iar din punct de vedere tactic, se recomandă să i se înmâneze citația în ziua sau cu maximum o zi înaintea datei fixate pentru ascultare. Când sunt mai mulți învinuiți sau inculpați, vor fi citați în aceeași zi, dar la ore diferite, pentru a evita posibilitatea întâlnirii acestora anterioară audierii și, implicit, înțelegerea lor.
Nu trebuie exclusă audierea imediată, ca în situația flagrantului, pentru a nu se da posibilitatea învinuitului sau inculpatului să încerce să influențeze martorii, experții, sau să zădărnicească în orice fel aflarea adevărului.
Înregistrările vor fi ascultate după audiere, în prezența apărătorului, ales sau din oficiu, despre ele urmând să se facă mențiuni în procesul-verbal.
4.4.3. Efectuarea de percheziții și de ridicări de înscrisuri și de obiecte.
În cazul infracțiunii din domeniul criminalității organizate, perchezițiile, ca și ridicarea de obiecte sau înscrisuri sunt, în majoritatea cazurilor, absolut necesare din motive lesne de înțeles.
De exemplu, rolul percheziției este evidențiat de faptul că permite identificarea unor valori sau bunuri primite sau traficate în faptele la care ne referim.
În funcție de particularitățile fiecărui caz, organul judiciar va trebui să stabilească exact scopul percheziției, obiectele urmărite: ce înscrisuri, obiecte sau alte valori se urmăresc a fi găsite, posibilitatea ascunderii lor sau a distrugerii, metodele specifice de căutare, mijloacele folosite, locurile unde ar putea fi ascunse ș.a.
a) Cunoașterea persoanei și a locului unde urmează să se desfășoare percheziția prezintă o importanță deosebită pentru reușita acestei activități. În secțiunea referitoare la prinderea în flagrant, am făcut referiri cu privire la semnificația acestui element tactic.
Subliniem că este important să fie cunoscute exact persoanele care, în mod legal, locuiesc în aceste încăperi, dacă folosesc sau nu în comun unele spații (pentru a legaliza percheziția), ce căi de comunicare cu exteriorul sunt, în special telefoane, uși, geamuri deghizate etc.
b) Alcătuirea echipei și pregătirea mijloacelor tehnice. Echipa însărcinată să efectueze percheziția va fi formată dintr-un număr suficient de persoane cărora li se vor repartiza sarcini. La asemenea activități, în afară de procurori și polițiști, vor participa specialiști, în funcție de natura cauzei.
Participarea făptuitorului, învinuitului sau a inculpatului la această activitate se impune pentru a se preveni contestările rezultatelor percheziției.
Echipa trebuie să pregătească mijloacele tehnice care vor fi utilizate pentru găsirea banilor, obiectelor, înscrisurilor sau a altor mijloace de probă. De regulă, se utilizează dotările trusei criminalistice, alte mijloace tehnice, din care nu lipsesc: sursele de lumină vizibilă, dar și lămpi cu radiații ultraviolete, infraroșii, chiar aparatură portabilă roentgen, aparatură de înregistrare ș.a.
Deplasarea și pătrunderea la locul percheziției se va face cu respectarea regulilor tactice enunțate anterior, raportate, desigur, la particularitățile fiecărui caz în parte.
Sunt situații în care se recomandă declanșarea unor percheziții simultane la toți participanții (dacă sunt mai mulți) sau la toate locuințele pe care le dețin făptuitorii, inclusiv la birouri.
c) Efectuarea percheziției propriu-zise. Fiecare membru al echipei va acționa potrivit sarcinilor stabilite anterior. De exemplu, vor asigura intrările și ieșirile, geamurile, pentru a nu se putea arunca obiecte, valori, pentru a se împiedica părăsirea domiciliului, dar și preveni eventuale încercări de sinucidere. Alți membri ai echipei vor inventaria urgent încăperile, obiectele apte să fie folosite în acțiuni violente, dar, în primul rând, obiecte posibil produs al infracțiunii.
Firește, de la început trebuie să se procedeze la percheziția corporală, în condițiile descrise la tactica realizării flagrantului.
De regulă, în asemenea percheziții se caută sume de bani sau valută, înscrisuri, bunuri de valoare, ca: bijuterii, tablouri, obiecte diverse. În funcție de acestea se va manifesta atenție mărită la: dulapuri, sertare, tablouri, cărți, bibliotecă, candelabre, tapițerii, genți, canapele, cămări, debarale, W.C., pivnițe, poduri, vaze, obiecte de porțelan, faianță, gresie, parchet, sobe, burlane etc. se va acorda atenție posibilității existenței pereților dubli sau a altor ascunzători la obiectele de mobilier sau la elementele de construcție.
Se impune, de asemenea, ridicarea, sau cel puțin studierea agendelor, a corespondenței, caietelor, registrelor, casetelor video, audio, computerelor, deseori acestea fiind purtători de probe foarte importante.
Este recomandabil să se efectueze și percheziția autoturismelor sau a altor vehicule, cu participarea unui cunoscător în materie.
Abordarea acestui gen de percheziție sui generis se impune ca urmare a generalizării folosirii calculatorului în toate zonele vieții sociale, dar mai ales, în activitățile comerciale, bancare, administrative, etc. Astăzi, în investigarea multor infracțiuni din domeniul criminalității organizate, percheziția computerelor a devenit indispensabilă.
Percheziția ca și ridicarea computerelor nu vizează numai CPU (Unitatea Centrală de Prelucrare a Datelor). În cazul de față, termenul de computer privește ansamblul de componente hardware, software, precum și datele conținute în unitatea centrală. Imprimanta, modemul extern (conectate prin cablu la unitatea principală), monitorul și orice alt echipament extern vor fi desemnate cu termenul colectiv de „elemente periferice” și analizate individual. Însă, autorizația de percheziție trebuie să descrie, cu precizie, ce anume trebuie să percheziționeze specialiștii sau să ridice în vederea confiscării.
Organul judiciar, asistat de un specialist în informatică va efectua percheziția cu precauții speciale nu numai când dezasamblează sau ambalează echipamentele unui computer (pentru protecția elementelor hardware), dar și pentru integritatea și accesibilitatea datelor dinăuntrul lor. Înainte de a deconecta orice cablu, este bine ca scena să fie fotografiată sau înregistrată pe bandă video (inclusiv ecranul monitorului și dacă este posibil toate legăturile prin cablu) și să se pregătească o schemă a conexiunilor. Toate acestea vor documenta condițiile în care se află echipamentul în momentul sosirii anchetatorilor, indicând modul în care acesta era configurat.
Este important să fie deconectate toate căile de acces la distanță ale sistemului (de exemplu, să se deconecteze firul de legătură al telefonului, un cablu de alimentare din modem) și să se decupleze cablurile de legătură cu serverul, astfel încât nimeni să nu poată altera sau șterge din memorie informațiile stocate. Vor fi atașate etichete la orice punct de legătură, pe fiecare cablu pentru refacerea ulterioară a conexiunilor.
Precauții trebuie luate, desigur, și la ambalarea, transportul și depozitarea componentelor calculatorului. Trebuie, de exemplu, evitate transportul în portbagajul mașinii, depozitarea în condiții de umiditate, praf, în prezența unor surse de radiații electromagnetice.
Este important de reținut că, prin acest nou gen de percheziție, se pot găsi date legate de: evidența unor cereri, eliberarea unor documente (adeverințe, răspunsuri la unele solicitări etc), dactilografieri, de contracte, parteneri oficiali, contabilitate, de conturi.
CAPITOLUL 5
CONCLUZII
Criminalitatea organizată nu este un fenomen izolat, întâmplător, apărut în societatea românească actuală, caracterizată prin prelungirea tranziției, amânarea reformei și alte numeroase aspecte sociale negative. Flagelul criminalității organizate își are rădăcini în istoria mai mult sau mai puțin îndepărtată a țării, avându-și esența în criza morală în care se găsește societatea la un moment dat.
Criza morală profundă prin care trece actuala societate românească, mult mai gravă și mai împovărătoare decât cea economică, nu este altceva decât o continuare și o amplificare a neajunsurilor și fărădelegilor in perioadele anterioare.
Din păcate, în prezent, asemenea stări de lucruri afectează profund și atentează la valori fundamentale precum democrația, independența și în general libertatea individuală, punându-și amprenta asupra vieții de zi cu zi a individului și pe credibilitatea internă și internațională.
Criminalitate organizată nu înseamnă doar traficul de droguri, luarea și darea de mită, traficul de arme sau alte infracțiuni prevăzute în legi speciale. Criminalitatea organizată înseamnă, în principal, punerea interesului personal, particular, mărunt, meschin chiar mai presus de orice, fără jenă sau teamă, transformarea a tot ce există în act de comerț, inclusiv a simțămintelor umane în sursă de înavuțire și parvenire.
Ancheta în materie de criminalitate organizată nu este deloc simplă, făptuitorii având de partea lor numeroase mijloace financiare, tehnice și de altă natură, dar nici atât de dificilă încât să nu se poată proba asemenea fapte. Pentru un anchetator cu experiență, dar mai ales corect și bine intenționat nu există cauză pe care să nu o poată rezolva tehnic. Este nevoie însă de probitate morală și profesională desăvârșită, deoarece, un anchetator sau judecător, el însuși corupt, sau șantajat din diverse motive, n-are cum să finalizeze corect o astfel de anchetă.
Pentru a lovi în criminalitatea organizată de vârf trebuie pornit de jos de la cei „mărunți” și să se meargă cu ancheta până la cei care se află deasupra lor și le coordonează activitățile. Dar pentru toate acestea trebuie un corp de judecători, procurori și polițiști bine pregătiți profesional, cinstiți și curajoși, care să nu dea înapoi de la greu și, mai ales, să reziste tentațiilor omenești de atragere în cealaltă parte a baricadei, de unde însă nu se mai poate ieși.
Legea penală, procedura și îndeosebi tehnica, tactica și metodologia criminalistică oferă celor interesați metode și mijloace legale și științifice de prevenire și combatere a infracționalității, în general, și a criminalității organizate, în particular.
Lupta împotriva criminalității organizate înseamnă aplicarea legii fără ezitare, arestarea, anchetarea și judecarea în procedură de urgență a câți mai mulți făptuitori din această categorie.
Fenomenul criminalității organizate nu este de neoprit, în România și în lume existând suficienți oameni corecți, în special în rândul celor tineri, care nu au avut timp sau nu au vrut să se implice în astfel de acte. Totul este ca acești oameni frustrați să se unească, tresărirea orgoliilor rănite de mizeria produsă ar putea fi motorul acțiunii împotriva acestui flagel.
Nu în ultimul rând trebuie amintit că lupta împotriva criminalității organizate nu poate fi dusă doar de un singur organ sau instituție, ci de întreaga societate într-o acțiune concentrată a mai multor factori, în care rolul central revine justiției.
Dorim să încheiem prin a aduce un omagiu tuturor acelora care luptă împotriva acestui flagel, indiferent de modul în care se prezintă această luptă, chiar și prin activitatea de cercetare și publicare a unor studii.
Bibliografie selectivă
A. Joița, Acțiunile desfășurate de Ministerul Public privind combaterea criminalității transfrontaliere și terorismului, în R.C.C.P., nr. 10/2001;
A. Lazăr, Utilizarea procedeelor probatorii în efectuarea actelor premergătoare privind fraudele în afaceri, în R.C.C.P., nr. 1/2001;
Albu Petre și Corciu Eugen, Aspecte relevante în procesul de combatere a crimei organizate în România, în perioada de tranziție, în R.C.C.P., nr. 5/2000;
C. Suciu, Dezvoltarea învățământului criminalistic în România, Școala românească de criminalistică în serviciul cultural, presă și editorial, 1975;
Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, Corupția și crima organizată în România. Evaluări sociologice, Ed. Continent XXI, București 1994;
D. Miclea, Hățișurile crimei organizate, Ed. Libra, București, 2001;
D.R.Fung: Hong Kong's Jurisprudential Experience, la 8th International Anti-Coruption and Human Rights Protection; Anti-Corruption and Human Rights Protection
Emilian Stancu, Criminalistică, Universitatea București, 1981;
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, ed. a 3-a rev. și ad., Ed. Universul Juridic, București, 2004;
F. Engels, Dialectica naturii, în Marx și Engels, Opere complete, vol XX;
G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, Dicționar juridic penal , Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1976;
G. Antoniu, Natura juridică și funcția actelor premergătoare în reglementarea procesului penal. În R.R.D., nr.12/1970;
Gh. Mateuț, Investigatorii sub acoperir. Utilizarea lor în timpul actelor premergătoare, în Revista Dreptul nr. 1/2005;
Gheorghe Mocuță, Criminalitatea organizată și spălarea banilor, Ed. Noul Orfeu, București, 2004 ;
Gh. Nistoreanu și O. Păun, Criminologia, Ed. Europa Nova, București, 1996;
Ion Eugen Sandu, Florin Sandu, Gheorghe Iulian Ioniță, Criminologie, Ed. Sylvi, București 2001 ;
I.Gorgăneanu, Considerații privind actele premergătoare efectuate de organele de urmărire penală, În R.R.D., nr.1, 974;
I.Neagu, Reflecții pe marginea dispozițiilor legale privind actele premergătoare urmăririi penale, în S.C.J., nr.2, 1976;
Ion Neagu, Drept procesual penal. Parte specială. Tratat, Ed. Global Lex, București 2004;
I. Pitulescu, Al treilea război mondial și crima organizată, Ed. Național, București, 1996;
Klaus von Lampe, The Concept of Organized Crime in Historical Perspective, lucrare prezentată la Conferința Internațională “Crime organisé international” Mythe, pouvoir, profit…”, Elveția, 6 octombrie 1999;
Michael J. Palmiotto, Criminal investigation, Nelson – Hall Publisher, Chicago, USA, 1994;
M. Terbancea, C. Turai, L. Cotutiu, A. Simionescu, Istoricul descoperirii făptuitorului după desenele papilare în România, Școala românească de criminalistică, Serviciul cultural, presă și editorial, 1975;
M. Terbancea, Institutului de medicină legală, Prof. Dr. Mina Minovici – în pragul unui secol de activitate 1892-1982;
Nicoleta Cristuș, Traficul de persoane, proxenetismul și crima organizată, Ed. Hamangiu, București 2006;
N.Volonciu, Unele probleme privind pornirea procesului penal, în J.N, nr.9, 1964;
Petre Buneci, Ioana Teodora Butoi, Martorul pe tărâmul justiției, Ed. Pinguin Book, București 2004;
Petre Dungan, Considerații privind criminalitatea organizată. Reglementări naționale, în Revista Dreptul nr. 12/2005;
Petre Dungan, Unele reflecții privind criminalitatea organizată, în Revista de Drept Penal nr. 4/2006;
P. F. Ceccaldi, La criminalistique, Presses Universitaires de France, 1961 ;
S.Kahane, Dreptul procesual penal în România, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1963;
Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară, Ed. Phobos, București 2003;
Traian Gherasim, Aspecte ale crimei organizate în România, în R.C.C.P. nr. 8/2000;
T. Pop, Drept procesual penal, Partea generală, vol. III, Tipografia Națională S.A., Cluj, 1947;
V. Ardeleanu, Metodica cercetării infracțiunilor de corupție, teză de doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002;
V. Bercheșan, C. Pletea, Drogurile și traficanții de droguri, Ed. Paralela 45, Pitești, 1997 ;
Valerian Cioclei, Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalității organizate, în culegere de studii “Lupta împotriva corupției și criminalității organizate”, ed. de Centrul de pregătire continuă a procurorilor, Parchetul general de pe lângă C.S.J.;
Periodice:
Revista Criminalistica;
Revista Dreptul;
Revista Română de Drept;
Revista de Drept Penal;
Revista de Criminologie, Criminalistică și Penologie a Ministerului Justiției și a Ministerului Public.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Crima Organizata Actualitate, Cauzalitate Si Incriminare (ID: 125943)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.