Cresterea Si Exploatarea Vacilor Pentru Productia DE Lapte DE Catre Pfa. Gergely Erno Edvin
Creșterea și exploatarea vacilor pentru producția de lapte de către
PFA. Gergely Erno Edvin
Cuprins
INTRODUCERE
CAP.I. EVOLUȚIA CREȘTERII VACILOR PRODUCĂTOARE DE LAPTE
1.1. Istoria creșterii vacilor producătoare de lapte pe plan mondial
1.2. Creșterea și exploatarea vacilor pentru producția de lapte pe plan național
1.3. Importanța creșterii vacilor producătoare de lapte pentru om
CAP. II. Cercetări proprii- Creșterea și exploatarea vacilor pentru producția de lapte de către PFA.Gergely Erno Edvin
2.1. Istoricul fermei
2.2. Creșterea și exploatarea vacilor pentru producția de lapte de către PFA. Gergely Erno Edvin
2.3 Calcule economice
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Creșterea taurinelor reprezintă un sector de bază în cadrul unei agriculturi moderne. Prin producțiile pe care le furnizează, bovinele și, în special, taurinele asigură aprovizionarea consumatorilor cu produse alimentare de primă necesitate, de înaltă valoare biologică și nutritivă, contribuind astfel la creșterea nivelului de trai și civilizație al populației umane.
Vaca de lapte, este considerată “doica omenirii” (William Danpster Hoard), deoarece a reprezentat și reprezintă pentru populația globului cel mai important animal de lapte. Vacile de lapte asigură 90-95% din cantitatea totală de lapte consumat pe glob și 30-35% din cea de carne destinată consumului uman, ocupând în acest fel primul loc în ierarhia speciilor crescute pentru producerea de alimente de origine animală. Creșterea și exploatarea taurinelor pentru producția de lapte este o componentă esențială a producției agricole, în care producția vegetală și cea animală asigură împreună eficiența agricolă globală. În condiții normale de exploatare, o vacă poate asigura necesarul optim de carne pentru 6-8 locuitori, iar cel de lapte pentru 10-15 locuitori.
Laptele, care la început era consumat numai la ocazii festive, astăzi a devenit un "produs de importanță strategică", un om consumând în medie în cursul vieții zece mii litri de lapte. Acest "sânge alb", cum mai era denumit, a fost folosit atât pentru gustul, cât și pentru proprietățile sale terapeutice și nutriționale încă din Egiptul Antic.
În această perioadă, în care omenirea se confruntă cu creșterea populației globului și cu poluarea mediului înconjurător, laptele rămâne un produs indispensabil pentru dezvoltarea armonioasă a unui popor. Valoarea nutritivă a laptelui crud integral reprezintă capacitatea laptelui de a satisface cerințele organismului uman în energie și substanțe cu rol plastic și biostimulator, de a influența pozitiv starea de sănătate a consumatorului.
În ultimele decenii, pe plan mondial se constată o reducere lentă dar permanentă a cererii consumatorilor față de alimentele având concentrație energetică mare (cereale, cartofi, cărnuri grase) paralel cu o cerere mereu crescândă pentru lapte, legume, fructe și cărnuri slabe.
CAPITOLUL I. EVOLUȚIA CREȘTERII VACILOR PRODUCĂTOARE DE LAPTE
Istoria creșterii vacilor producătoare de lapte pe plan mondial
Creșterea bovinelor este una din cele mai vechi ocupații ale omului, aceasta a evoluat odată cu dezvoltarea societății omenești. Primele informațiile referitoare la creșterea bovinelor sunt limitate, rezumându-se la vechi reprezentări rupestre (inscripții, desene și picturi executate pe pereții și tavanul unor peșteri), figurine zoomorfe (din lut, os, coarne), dovezi arheologice și paleontologice.
Cele mai vechi informații privind creșterea bovinelor provin de la civilizațiile antice: sumerieni, asirieni, egipteni, evrei, persani, chinezi, indieni, greci, etrusci, romani etc. Creșterea bovinelor s-a dezvoltat pe văile fertile ale unor mari fluvii și râuri, în cadrul unor comunități agricole sedentare. Bovinele la început erau folosite pentru carne și tracțiune (în agricultură, transport și construcții), iar ulterior, pentru lapte.
Primele date referitoare la creșterea bovinelor provin din Mesopotamia și datează din mileniul VI î.Hr. Aceste date atestă existența unor reguli stricte privitoare la îngrijirea bovinelor și dovedesc folosirea carului cu două roți și a plugului trase de boi. Egiptenii erau mari consumatori de lapte și practicau îngrășarea bovinelor în vederea obținerii unor cantități mai mari de carne.
Până în secolul al XVIII-lea se creșteau animale rezistente la boli și intemperii, dar care aveau un potențial productiv scăzut (vacile erau mulse doar pe timpul verii, producția fiind de 500–700 kg lapte/lactație).
Începând cu secolul al XVII-lea, odată cu declanșarea revoluției industriale se stabilesc noi relații de producție ceea ce a contribuit la dezvoltarea unor centre industriale și la creșterea numerică a populației urbane. Ca urmare a ceșterii populației, a crescut cererea pentru produse agro-alimentare cu valoare nutritivă și energetică ridicată, în special pentru lapte și carne. În acest context, a apărut necesitatea dezvoltării creșterii bovinelor. În această etapă, cel mai important ritm de dezvoltare al creșterii taurinelor s-a înregistrat în Anglia. Pe baza observațiilor practice, crescătorii englezi au sesizat că la aceleași condiții de furajare și întreținere animalele realizează performanțe diferite. În acest fel, s-a întrezărit ideea selecției animalelor pe baza unor criterii obiective. În Anglia creșterea taurinelor cunoaște un avânt deosebit. În acest sens un rol deosebit l-a avut Robert Backewell (1725-1795) care, pe baza unor observații practice a reușit să elaboreze o serie de principii și metode de lucru referitoare la ameliorarea taurinelor. Practicând aceste metode de lucru (asigurarea unei alimentații raționale, selecția riguroasă, potrivirea perechilor și practicarea cu discernământ a împerecherilor înrudite) Backewell a creat prima rasă de taurine, Longhorn. Bakewell a început ameliorarea rasei Longhorn în 1740, iar munca sa a fost continuată de elevii săi, astfel încât, între 1710 și 1795, greutatea medie a taurinelor de carne s-a dublat, iar timpul necesar pentru a crește un animal până la greutatea de sacrificare a scăzut de la 6 la 3 ani. Principiile și metodele utilizate în Anglia de Backewell și discipolii săi s-au răspândit și au fost aplicate de către crescătorii din Europa (Franța, Germania, Olanda, Belgia etc.) și, în scurt timp, de către fermierii americani.
Pentru apărarea intereselor crescătorilor de taurine și pentru accelerarea procesului de ameliorare s-au constituit asociații de crescători pe rase. În intervalul cuprins între sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XX-lea s-au înregistrat realizări deosebite în plan științific, tehnic și economic. În același interval, dar mai ales după anul 1900, ritmul de creștere al populației umane a fost mult mai accelerat. Aceste premize au influențat în mod pozitiv creșterea bovinelor. S-au inițiat ample studii de fiziologie, embriologie, biochimie, genetică și ameliorare, reproducție, zooigienă, producerea furajelor și alimentație. Rezultatele obținute în urma acestor studii au contribuit la elaborarea unor noi metode și tehnologii de creștere, din ce în ce mai eficiente. Concomitent cu îmbunătățirea continuă a performanțelor productive, la animalele crescute s-a urmărit creșterea eficienței economice în exploatarea bovinelor, vizându-se în principal, creșterea productivității muncii prin mecanizarea unor operațiuni tehnologice (muls, adăpare, prepararea și administrarea furajelor, evacuarea dejecțiilor etc.).
Creșterea bovinelor este influențată de un complex de factori naturali și socio-economici.
Se apreciază că pe glob în anul 2012 existau aproape 1,485 miliarde de bovine (Fig1.1), concentrate în 6 mari centre de creștere: America de Nord (S.U.A, Canada, Mexic); Europa; Asia (China,India); America de Sud (Brazilia, Argentina, Columbia); Africa; Oceania și Australia.
Efectivul de bovine pe plan global din 1990 până în 2012
Fig.1.1 Efectivul de bovine pe plan global din 1990 până în 2012
Sursa:FAO, Statista 2014
Creșterea efectivelor de bovine pe glob în perioada 1990-2012, a fost de 14,5%. Pe unele continente creșterea a fost mai mare (Asia și America de Sud), iar pe altele sa înregistrat un regres (Europa, Oceania, America de Nord).
La nivel mondial, în funcție de zona geografică de referință se constată două tendințe mai importante în creșterea bovinelor. Din rațiuni economice dar și ecologice, în țările dezvoltate ale lumii (din America de Nord și Europa), creșterea producțiilor la bovine se realizează pe baza îmbunătățirii potențialului productiv al animalelor, ceea ce a permis reducerea numerică a efectivelor exploatate. În schimb, în țările în curs de dezvoltare (din Africa și Asia), creșterea producțiilor la bovine se realizează în principal pe seama sporirii numerice a efectivelor.. În Europa, luata în ansamblu, producția de lapte a crescut cu aproximativ 50 % în ultimii 20 de ani.
Structura efectivului de bovine la nivel global este prezentată în tabelul 1.1 :
Tabel 1.1 Structura efectivului de bovine pe glob (după VELEA C. – 1999)
În conformitate cu previziunile unor organizații de profil, în deceniile următoare ritmul creșterii demografice umane se va accelera. Ca urmare, cererea de produse agro-alimentare pentru hrănirea omenirii va crește în ritm susținut. Se apreciază că în aceste condiții bovinele și, în special taurinele, pot contribui la asigurarea și echilibrarea necesarului de produse alimentare la nivel mondial.
1.2. Evoluția creșterii și repartiția efectivelor de bovine în țara noastră
Primele date arheologice privitoare la creșterea bovinelor pe teritoriul țării noastre datează încă din neolitic (5500-2200 î.Hr.). Diferitele date istorice atestă faptul că geto-dacii erau cunoscuți crescători de taurine, care erau folosite pentru carne, tracțiune și lapte. Pe timpul stăpânirii romane în Dacia, creșterea taurinelor a cunoscut o perioadă înfloritoare. Au fost introduse reguli de creștere și de igienă privind îngrijirea și sacrificarea animalelor, respectiv de valorificare a cărnii pentru consum. În perioada cuprinsă între secolul al XIV-lea și sfârșitul secolului al XVII-lea, viața economică avea un caracter predominant agrar. În această perioadă se exploatau taurine din rasele primitive, cum ar fi: Sură de stepă și Mocănița. Vitele erau întreținute pe pășuni în timpul verii și în adăposturi sumare pe timpul iernii. În aceste condiții schimbătoare performanțele productive pentru carne și lapte erau reduse; în schimb, animalele erau rustice și rezistente la îmbolnăviri.
La sfârșitul secolului al XIX-lea suprafața destinată producerii de furaje reprezenta cca. 3% din cea arabilă. Ca urmare a acestei situații, creșterea taurinelor a cunoscut un important regres. Vitele erau hrănite și întreținute în condiții precare ceea ce a condus la reducerea efectivelor și, în multe cazuri, chiar la degenerarea acestora.
Sub influența unor mari personalități ale zootehniei românești (Ion Ionescu de la Brad, 1818-1891; Nicolae Filip, 1867-1922 etc.), care au militat pentru aplicarea cuceririlor științei zootehnice mondiale în creșterea animalelor, creșterea bovinelor în România cunoaște un nou reviriment. În această etapă s-au inițiat importurile de vaci și tauri (din Elveția și Austria) aparținând unor rase ameliorate, care au fost folosite pentru îmbunătățirea performanțelor taurinelor locale. Comparativ cu celelalte provincii românești, în Transilvania și Bucovina s-a acordat o atenție mai mare creșterii și ameliorării taurinelor.
În anul 1926 s-a înființat Institutul Național Zootehnic (INZ), instituție condusă de Gh. K. Constantinescu (1888-1950), fondatorul geneticii animale în România. S-au înființat asociații de creștere a taurinelor în special în Transilvania și Bucovina. Structura efectivului de taurine pe categorii s-a îmbunătățit. Astfel, în anul 1860 vacile reprezentau cca. 29% din efectivul total de taurine, iar în anul 1945 au atins 50%. În același interval de timp s-a îmbunătățit structura de ralte provincii românești, în Transilvania și Bucovina s-a acordat o atenție mai mare creșterii și ameliorării taurinelor.
În anul 1926 s-a înființat Institutul Național Zootehnic (INZ), instituție condusă de Gh. K. Constantinescu (1888-1950), fondatorul geneticii animale în România. S-au înființat asociații de creștere a taurinelor în special în Transilvania și Bucovina. Structura efectivului de taurine pe categorii s-a îmbunătățit. Astfel, în anul 1860 vacile reprezentau cca. 29% din efectivul total de taurine, iar în anul 1945 au atins 50%. În același interval de timp s-a îmbunătățit structura de rasă, fiind importate taurine din rase ameliorate (Simmental, Schwyz, Pinzgau și taurine roșii). Cu toate acestea, performanțele productive realizate de taurine erau reduse, ca urmare a exploatării taurinelor în condiții necorespunzătoare.
Statul a inițiat o serie de măsuri ce vizau sporirea numerică și îmbunătățirea calității efectivelor de taurine. S-au importat tauri, juninci și material seminal, s-au organizat rețele de reproducție și s-a extins acțiunea de însămânțări artificiale și de control oficial a producției de lapte. În plus, s-a extins și dezvoltat rețeaua de școlarizare pentru formarea specialiștilor (cu nivele diferite de pregătire) în creșterea animalelor. Cu toate aceste eforturi, nivelul performanțelor productive și al indicilor de reproducție s-a situat cu mult sub cele realizate în țările în care s-a menținut proprietatea privată în agricultură. Între cauzele care au determinat o asemenea situație pot fi menționate următoarele: lipsa unei baze furajere adecvate (și, prin urmare, furajarea nerațională a animalelor), la care se adaugă lipsa de cointeresare a celor ce-și desfășurau munca în acest sector de activitate.
În intervalul cuprins între anul 1938 și 1989, efectivul de bovine a crescut constant, însă după anul 1990, efectivul de bovine s-a redus considerabil, astfel că la sfârșitul anului 1997 acesta reprezenta cca. 45% din efectivul existent în anul 1989.
În ceea ce privește structura de rasă, până în anul 1935 rasele și populațiile locale ameliorate reprezentau cca. 44% din efectivul exploatat. După anul 1945, acțiunea de ameliorare a taurinelor s-a intensificat, astfel că în prezent rasele neameliorate sunt, practic, dispărute.
Efectivul de bovine este în continuu regres. În 1990, România avea 5.381.000 de capete bovine, iar în 2010 număra 1.985.000 de exemplare. Practic, în 20 de ani, numărul de vite mari s-a diminuat cu 3,3 milioane de capete. Cea mai severă scădere a efectivelor s-a înregistrat între anii 1990 și 1995 (minus 1,9 milioane de capete) și după aderarea României la UE, când numărul de bovine s-a micșorat cu 749.000 capete, probabil și din cauza stabilirii cotei de lapte pentru România la 3 milioane de tone. Vorbind însă despre anul 2010, de remarcat ar fi că majoritatea animalelor (1.815 mii capete, respectiv, 91,44%) revin exploatațiilor agricole fără personalitate juridică, adică micilor gospodării, iar cei mai mulți crescători de bovine se găsesc în județul Suceava (147,6 mii capete) la mare diferență, în Botoșani (100 mii capete) și Maramureș (82 mii capete).
Rezultatele cercetării statistice arată că efectivele de bovine la 1 iunie 2014, comparativ cu aceeași dată a anului 2013, au crescut cu 0,7%. Pe categorii de vârstă s-au înregistrat creșteri atât la taurinele sub 1 an cu 0,3%, cât și la cele între 1 și 2 ani și taurinele de 2 ani și peste cu 0,1%, respectiv cu 1,0%.
Tabel 1.2 Efectivele de bovine existente la 1 iunie 2014
Sursa datelor: Cercetarea statistică (EB), referitoare la efectivele de bovine existente la 1 iunie 2014, a fost realizată în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr. 1165/2008/CE privind statisticile referitoare la efectivele de animale și la carne.
După destinația economică, s-au înregistrat creșteri la junincile pentru reproducție cu 8,5% și scăderi la vițeii pentru sacrificare și la vacile pentru lapte cu 2,0%, respectiv cu 0,1%.
Figura 1.2 Distribuția efectivelor de bovine existente la 1 iunie 2014
Sursa: Institutul Național De Statitistică, Comunicat de presă Nr.228 din 22 Septembrie 2014
Analizând distribuția pe regiuni de dezvoltare a efectivelor de bovine la 1 iunie 2014, comparativ cu 1 iunie 2013, se constată că ponderea acestora a scăzut în regiunile: Nord-Est (-0,2 puncte procentuale), Vest și Nord-Vest (-0,1), a crescut în regiunile: Centru (+0,2 puncte procentuale), Sud Muntenia și Sud-Vest Oltenia (+0,1) și a rămas constantă în regiunile Sud-Est și București-Ilfov.
Clasificarea raselor de bovine (taurine)
Rasele de bovine se pot clasifica după mai multe criterii și anume:
după proveniență:
rase locale: Bălțată românească, Rasa brună (Brună de Maramureș), Sură de stepă și Mocănița.
rase de import: Rasa Holstein –Friză, Rasa Jersey, Rasa Siemental, Rasa Pinzgau, Rasa Hereford, Rasa Charolaise, Rasa Santa Gertruda, Rasa Shorthorn, etc.
după producția principală dată:
rase pentru lapte: Rasa Holstein –Friză, Rasa Jersey, Rasa brună (Brună de Maramureș), etc.-
rase mixte: Rasa Siemental, Rasa Pinzgau, Bălțată românească, etc.
rase pentru carne; Rasa Hereford, Rasa Charolaise, Rasa Santa Gertruda, Rasa
Shorthorn, etc.
după gradul de ameliorare
rase primitive: neameliorate, cu producții mici;
rase ameliorate: cele îmbunătățite de om;
rase perfecționate: se caracterizează printr-un nivel de producție foarte ridicat în direcția producției principale.
1.3. Importanța creșterii vacilor producătoare de lapte pentru om
Cresteșterea taurinelor ocupă și va ocupa un loc primordial în economia producției animale. Principalele producții care se obțin prin exploatarea bovinelor sunt laptele și carnea, la care se adaugă ca producții secundare producția energetică, pieile, gunoiul de grajd și unele subproduse de abator.
PRODUCȚIA DE LAPTE
Laptele și produsele lactate, sunt considerate astăzi produse de primă necesitate, cu implicații majore în condiția de existență și de sănătate a omului.
Istoria laptelui și a produselor din lapte datează din timpuri îndepărtate din vremea în care omul a început să domesticească animalele și să le crească. Acum aproximativ 8.000 de ani, populația Mesopotamiei a încercat să domesticească taurinele, să le folosească și șă le prelucreze laptele lor pentru consumul propriu. După domesticirea acestora, laptele a devenit un aliment foarte imprortant în rândul oamenilor. Pentru prima dată laptele a fost consumat în Orientul Mijlociu, iar obiceiul de a bea lapte s-a răspandit apoi în Europa și Asia.
Cele mai vechi informații despre producția de lapte și prelucrarea lui, se referă la laptele de vacă. Aceste informații provin de la sumerieni, un popor indogermanic, care prin anii 5000-4000 I.H. s-au stabilit în Mesopotania. Săpăturile arheologice au scos la iveală pe zidurile templului zeiței Nin-Hor-Sag (protectoarea turmelor), desene care reprezintă scene de mulgere a laptelui. Vacile care apar pe desene sunt de statură mijlocie cu coarne scurte, iar mulgerea se face prin partea din spate ca la oi, în timp ce vițelul era în față și avea o botniță. Prelucrarea laptelui este semnalată pentru prima data în perioada 500-100 I.H. la sciți, traci, germani și tătari care prelucrau laptele de iapa ; la popoarele semite laptele era obținut de la oi și capre.
Strămoșii noștri, romanii au avut un rol important în dezvoltarea consumului de lapte, prin introducerea laptelui de vacă în alimentație și prin perfecționarea tehnicii de prelucrare a acestuia, pe care apoi au răspândit-o pe toată suprafața imperiului, în nordul Italiei, Germania și Anglia. În Roma, la casele mari, pe langă bucătărie exista o altă încăpere unde preparau brânzeturile, care apoi erau păstrate la răcoare, în beciuri speciale. Se cunoștea și brânza oparită, pentru obținerea acestui produs topindu-se cașul în apă fiartă, apoi fiind pus în forme și sărat. Forma brânzeturilor era foarte variată : de la cărămidă la cea cilindrică. De asemenea existau diferite sortimente de brânză afumată.
Tradiția preparării de produse lactate a stat inițial la baza înființării unor unități de prelucrare meșteșugărească, iar astăzi există o industrie a laptelui modernă, cu o producție diversificată, dezvoltată în toate regiunile țării.
“Laptele a constituit pe parcursul miilor de generații un aliment care a ridicat nivelul de sănătate al populației și a stat la baza secretului vieții lungi. Observațiile făcute de-a lungul anilor au scos în evidență faptul că marii consumatori de lapte și derivate lactate (nordicii, popoarele orientale) prezintă o mare vigoare fizică, o stare de sănătate normală.” (Mărfuri alimentare și siguranța consumatorilor, Romolica Mihaiu, 2011, Pg.177)
“Laptele este un produs biologic având o compoziție chimică complexă și care se sintetizează la nivelul glandei mamare pe baza hidraților de carbon, a proteinelor, vitaminelor și sărurilor minerale prezente în sângele circulant și care în țesutul glandular al mamelei sunt transformate în substanțe specifice.” (Producțiile bovinelor, Stelian Acatincăi,2004, Pg.28)
În general prin noțiunea de lapte se definește și se înțelege laptele de vacă. Pentru laptele provenit de la alte specii se indică obligatoriu și specia de la care provine, respeciv lapte de bivoliță, lapte de oaie, de capră, etc.
În sfera consumului,se întâlnesc următoarele categorii de lapte:
• lapte de vacă și bivoliță;
• lapte de oaie și capră.
Potrivit definiției din Codex Alimentarius, prin lapte se înțelege produsul secretat de glanda mamară, a uneia sau mai multor vaci sănătoase, odihnite, corespunzător furajate, obținut prin mulgere igienică și completă. Este un lichid de culoare alb-gălbui, cu gust dulce și miros caracteristic plăcut, cu o compoziție chimică complexă ce variază în funcție de specie, rasă, alimentație, vârsta, stare de sănătate.
Industria laptelui se bazează pe capacitatea taurinelor de a produce cantități de lapte superioare celor necesare alăptării propriului vițel. Laptele excedentar este utilizat (ca atare sau sub formă de produse lactate) cu preponderență în alimentația umană. Laptele este un aliment complet, fiind singurul aliment utilizat în alimentația nou-născuților. Laptele este important în alimentația umană mai ales datorită conținutului său în proteine și calciu. Astfel, proteinele din lapte conțin o serie de aminoacizi esențiali (care nu se găsesc în cerealele utilizate în alimentația umană). În plus, coeficientul de digestibilitate și de absorbție al proteinelor din lapte este ridicat.
Pe tot globul producția de lapte se cifrează în jurul a 140 milioane tone anual, din care, circa 110 milioane îl reprezintă laptele de vacă.
Principalele componente chimice ale laptelui. Laptele este considerat a fi unul din cele mai importante alimente în nutriția rațională a omului, importanță subliniată de compoziția sa chimică complexă, precum și de valoarea biologică deosebită a principalelor sale componente chimice majore (proteine, lipide, glucide, săruri minerale și vitamine). Compoziția chimică a laptelui este influențată de un complex de factori de natură genetică și de mediu. Laptele conține peste 100 de substanțe necesare organismului uman: toți cei 20 de aminoacizi, 10 acizi grași, 25 de vitamin și 45 de elemente minerale.
Conform unor studii efectuate de specialiști, laptele conține nouă nutrienți esențiali care sunt benefice organismului uman:
Calciu: contribuie la dezvoltarea oaselor, dinților și la menținerea în limite normale a valorilor densității osoase;
Proteine: reprezintă o sursă de energie și ajută la repararea țesutului muscular;
Potasiu: păstrează tensiunea arteriale în limitele normale;
Fosfor: ajută la întărirea oaselor și la generarea energiei;
Vitamina D: favorizeaza menținerea sănătații oaselor;
Vitamina B12: cu rol important în formarea globulelor roșii și menținerea sănătății țesutului nervos;
Vitmania A: susține sistemul imunitar, sănătatea ochilor și a pielii;
Riboflavine: transformă alimentele în energie;
Niacina: metabolizează zaharurile în acizi grași.
Laptele de vaca are un conținut mediu de apă de 87,5% și substanță uscată totală de 12,5% compus din: proteine, grasime (lipide), lactoză, substanțe minerale, vitamine si enzime.
Exprimată în calorii, valoarea nutritivă a unui litru de lapte de vacă este echivalentă cu 600 g carne de vită, 750 g carne de vițel, 400 g carne de porc, 500 g pește, 7-8 ouă, 105 g brânză, 125 g pâine, 100 g miere, 1400 g mere, sau 2400 g varză.
În conformitate cu recomandările nutriționiștilor, se apreciază că 1 litru lapte/zi asigură întreg necesarul de proteină la un copil în vârstă de până la 6 ani și 60% din necesar la copii de 6-14 ani. Pentru persoanele de 14-20 ani, 1 litru lapte/zi asigură cca. 50% din necesarul de proteină. Pentru femeile care alăptează, consumul a 1 litru lapte/zi poate asigura până la 44% din necesarul de proteine. În condiții normale de exploatare, o bovină poate asigura necesarul optim de lapte pentru 10-15 locuitori.
Laptele este un aliment indispensabil în alimentația copiilor, bătrânilor și convalescenților, a femeilor însărcinate și a celor care alăptează. Laptele este folosit ca antidot și antitoxic; laptele împiedică absorbția plumbului și a altor metale grele în organism, formând compuși insolubili.
Datele publicate în literatura de specialitate (The American Society for Clinical Nutrition – 1998) recomandă un consum minim zilnic de 700 ml lapte.
PRODUCȚIA DE CARNE
“În ultimii 20-30 de ani, la nivel mondial, producția de carne de bovine (din care 90-92% provine de la taurine) a crescut cu cca. 80%. Între cauzele acestei creșteri pot fi amintite: creșterea masei corporale la sacrificare, ameliorarea performanțelor productive a animalelor supuse îngrășării (inclusiv la vițeii masculi aparținând raselor specializate pentru producția de lapte), precum și îmbunătățirea continuă a tehnologiilor de furaje și întreținere specifice.” Producțiile bovinelor,Ediția a II-a, Stelian Acatincăi,2004, Pg.53.
Taurinele reprezintă o importantă sursă de carne, acestea participând la fondul mondial de carne cu aproximativ 33%. Perspectiva dezvoltării producției de carne de taurine este determinată de situația actuală a consumului încă redus de carne de vită, respectiv 10,4 kg carne de vită/locuitor/an apreciindu-se că valoarea optimă a acestui indicator este de 30 kg.
Ca urmare a acestei situații, principalele măsuri menite să conducă la realizarea unui astfel de deziderat vizează:
creșterea producției de carne sub raport cantitativ (obiectiv urmărit mai ales în țările ce înregistrează un mare deficit alimentar) și calitativ (obiectiv urmărit mai cu seamă în țările dezvoltate din punct de vedere economic);
optimizarea diferențiată a tehnologiilor de exploatare;
intensivizarea și integrarea producției.
Noțiunea de “carne” are o largă sferă de cuprindere, reprezentările și semnificația acestui produs fiind diferită în funcție de punctul de vedere sub care acesta este analizat (Georgescu Gh. și colab. – 1995).
Analizată din punct de vedere anatomo-histologic, noțiunea de carne definește totalitatea formațiunilor anatomice care intră în structura carcasei (musculatură, oase, grăsime, tendoane și ligamente etc.).
În mod obișnuit, sub denumirea de carne se înțelege țesutul muscular împreună cu toate țesuturile cu care aceasta se găsește în aderență naturală directă (oase, tendoane, aponevroze, fascii, vase sanguine, limfoganglioni, nervi etc)
Sub raport economic, carnea desemnează totalitatea produselor valorificabile obținute din activitatea de creștere a bovinelor: carcasă, organe (inimă, pulmoni, ficat, rinichi), intestine, glande cu secreție internă, piei etc.
În general, prin carne, consumatorul înțelege porțiunea detașată din carcasă (musculatură, grăsime și oase) care poate fi utilizată sub diferite forme în alimentația omului, iar în sens restrâns – țesutul muscular cu grăsimea intra- și intermusculară, precum și cea “de acoperire” aderentă cărnii propriu-zise.
Fig. 1.3 Compoziția chimică a cărnii de taurine
Sursa: http://www.agriculturaromaneasca.ro
Țesutul muscular ocupă cea mai mare pondere în structura carcasei și a cărnii și influențează în foarte mare măsură compoziția chimică a cărnii. Ponderea țesutului muscular din greutarea carcasei reprezintă aproximativ 60-76%, variind în funcție de numeroși factori (specie, rasă, sex, stadiu de îngrășare, categoria de mușchi).
Țesutul muscular are următoarea compoziție chimică:
apă 63-76%
substanță uscată 24-36%
proteinde totale 18-23%
substanțe extractive azotate 1,0-1,7 %
substanțe extractive neazotate 0,7-3%
lipide totale 0,5-5,5%
substanțe minerale 0,8-1,8%
Carnea de bovine este un aliment complet, bogat în proteine (18-23%) și cu o valoare energetică medie de cca. 2000 Kcal/kg. Carnea de bovine și, în special, carnea de taurine are însușiri organoleptice și culinare deosebite, fiind foarte mult apreciată de consumatori.
Calitatea cărnii este condiționată de mai mulți factori. Unii acționează în timpul vieții animalului, alții după suprimarea vieții. Specia, rasa, sexul, starea de întreținere etc., precum și desfășurarea proceselor biochimice din țesutul muscular. Cunoașterea mecanismelor de desfășurare ale acestor procese constituie baza înțelegerii multor aspecte referitoare la calitatea cărnii, deci un bun suport științific al activității practice a specialiștilor.
Carnea, alături de alte alimente de origine animală, aduce o valoroasă contribuție în alimentația omului. Consumul de carne se bazează pe:
• disponibilitatea pe piață;
• preț;
• tradițiile alimentare.
Cererea de alimente va crește pentru că și populația lumii se află în continuă creștere. Țările în curs de dezvoltare, cărora li se va datora această creștere, continuă să își însușească modelul dietei occidentale, în special preferința pentru carne.
Studii statistice semnalează faptul că circa 80% din populația globului trăiește în țări mai puțin dezvoltate, o mare parte dintre acestea prezentând importante deficiențe alimentare. În acest context, creșterea producției de carne ar putea aduce o important contribuție în combaterea acestui deficit. Producția agricolă mondială asigură peste 50% din necesarul uman de energie și sub 50% din necesarul de proteine.
În majoritatea comunităților, carnea a ocupat de-a lungul vremii un rol special în alimentație, dintr-o mulțime de motive inclusive preferințe gustative, prestigiu, tradiție, accesabilitate, mult mai recent adăugându-se la această listă de motivări și aspectele nutriționale. Pe lângă asigurarea unui aport suplimentar de proteină aminoacizii din componența proteinelor cărnii completează sursele proteice vegetale estompând deficiența relativă a acestora în lizină. În plus, în comparație cu alimentele vegetale, fierul din carne este mult mai bine absorbit, având capacitatea de a potența fierul și din alte alimente.
CAPITOLUL II. Creșterea vacilor pentru producția de lapte de către PFA.Gergely Erno Edvin
2.1 Descrierea fermei
Înființată în anul 2012, ferma de taurine cu circuit închis specializată pe producția de lapte, aparținând PFA. GERGELY ERNO EDVIN, este amplasată în localitatea Nușeni, str. Pipa Poieni, nr. 315, județul Bistrita-Năsăud, având Nr. Reg.Com. F06/1387/2012, CUI. 30506701. Ferma este amplasată la 4 km de drumul principal, într-un loc retras și liniștit. Ferma este deținută de Gergely Erno Edvin, un tânăr în vârstă de 25 de ani, student la Universitatea de Stiințe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, la specializarea Medicină Veterinară, în anul VI.
Este o mică fermă familiară înființată din Fonduri Europene și din fonduri proprii. Ferma a fost înființată în locul fermei vechi deținută de Gergely Erno, tatăl tânărului fermier. Vechea fermă și-a început activitatea în anul 1990, având la început 3 vaci și un taur. La început taurinele erau crescute pentru a asigura familiei lapte și produse lactate pentru consum propriu. Pe parcursul anilor, animalele au fost înmulțite, ajungându-se ca în anul 2011 numărul vacilor producătoare de lapte să ajungă la 17 bucăți, iar numărul taurilor la 3 bucăți. În anul 1990, activitatea fermei se desfășura pe 2 ha de teren, iar majoritatea activităților erau făcute manual, sau cu ajutorul animalelor. Tot în acel an a fost ridicat primul grajd, care are o capacitate totală de 20 de animale. Cel de-al doilea grajd a fost ridicat în anul 2012, având o capacitate de 40 de animale. Ambele grajduri au fost ridicate din fonduri proprii. Cel de-al doilea grajd costând aproximativ 45.000 de lei.
În anul 2012 ferma a fost moștenită de Gergely Erno Edvin. El a continuat activitatea din fermă cu cele 20 de taurine din rasa Bălțata Românească. În prezent la fermă sunt crescute 48 de taurine, în două grajduri. Într-un grajd sunt ținute vacile pentru lapte și taurii, iar în celălalt grajd tineretul. Pe timpul verii animalele sunt crescute în sistem mixt, iar pe timpul iernii sunt ținute în grajduri. Pășunea este parcelată și îngrădită cu gard electric, iar animalele sunt mutate de pe o parcelă pe cealaltă periodic.
Lucrările la fermă sunt făcute de 2 membrii ai familiei și cei 2 doi angajați.
Fermierul în prezent deține 62 ha de pământ, din care 22 ha de teren în proprietate privată și 40 de ha sunt luate în arendă de la 7 persoane. Din cele 62 ha de teren, 30 de ha sunt folosite pentru pășunat și cosit, iar 32 de ha sunt cultivate pentru a asigura animalelor hrana necesară pentru tot parcursul anului. Toate lucrările la fermă sunt mecanizate, atât cele care aparțin de cultivarea pământului, cât și cele de creșterea animalelor.
Pentru ca toate lucrările să se desfășoare mecanizat, fermierul deține:
– 2 tractoare: un tractor Fiat 650 și un tractor UTB U-260,
– o presă de balotat,
– o greblă de adunat fân,
– o cositoare laterală pentru tractor,
– un plug cu 3 brazde,
– o semănătoare,
– o grapă cu discuri,
– o remorcă de transportat baloți,
– o remorcă de împrăștiat gunoi de grajd
– o cisterna de transportat apă.
Vacile sunt mulse mecanizat cu ajutorul celor două aparat de muls, iar laptele este păstrat în tancul de răcire, de 500 l, până este preluat de fabrica de lactate.
În anul 2011, fermierul a solicitat fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene. Fondurile Europene au fost solicitate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 ( PNDR) prin măsura 112, dedicată tinerilor fermieri. Documentația necesară pentru solicitarea finanțării a fost depusă în anul 2011, însă suma solicitată a fost încasată doar în anul 2012. Solicitantul a încasat 25.000 euro, pentru achiziționarea unor utilaje agricole (plug cu 3 brazde, semănătoare, grapă cu discuri, cositoare, greblă de adunat fân, presă de balotat), unui tanc de răcire de 500 de litri și celor două aparate de muls.
Ferma a fost înființată și pe urmă dezvoltată, pentru a asigura familiei un trai cât mai bun și pentru că acestă familie iubeste viața la țară.
2.2. Creșterea și exploatarea vacilor pentru producția de lapte de către PFA. Gergely Erno Edvin
Rasa crescută
La ferma de vaci pentru lapte, deținută de Gergely Erno Edvin sunt crescute și exploatate în număr de 48 de bucăți, taurine din rasa Bălțată românească. Rasa Bălțată românească s-a format în urma încrucișărilor de absorbție între tauri din rasa Simmental și vaci din rasa Sură de stepă din Transilvania și Bucovina. Rasa Bălțată românească reprezintă cca. 36% din efectivul total de taurine al țării noastre, fiind răspândită în Banat, Crișana și în unele județe din Transilvania. Culoarea este asemănătoare cu cea a rasei Simmental, bălțată alb cu galben de diferite nuanțe (galben deschis până la roșu vișiniu). Capul, partea inferioară a abdomenului, membrele de la genunchi și jaret în jos, ca și jumătatea inferioară a cozii, sunt de culoare albă. Oglinda botului și pleoapele sunt de culoare rozdeschis, iar coarnele și ongloanele sunt galbene, uneori cu striuri cenușii.
Din punct de vedere morfologic, rasa Bălțată românească se caracterizează prin polimorfism, determinat de condițiile concrete de creștere precum și de metodologia de ameliorare utilizată. În cadrul acestei rase se pot diferenția două tipuri morfologice și ecologice diferite, corelate și cu aptitudinea productivă: tipul mare (se crește în nord-vestul Banatului și în centrul Transilvaniei), respectiv tipul mijlociu (se întâlnește în Crișana și sudul Banatului). Masa vacilor variază între 550-700 kg, a taurilor între 840-920 kg, iar a vițeilor la fătare între 38-40 kg.
În cadrul acestei ferme sunt crescute taurine din rasa Bălțată românească, tipul mare. Majoritatea vacilor de lapte din cadrul fermei au Fig.2.1 Vacă Bălțată românească
o masă corporală de 600-660 kg și o talie de 133-135 cm. În medie producția de lapte este de 3600-3800 kg lapte/lactație, cu un conținut în grăsime de 3,6- 3,7%.
Fluxul tehnologic
Fig. 2.2 Fluxul tehnologic
Sursa: proprie
Ferma deținută de domnul Gergely este o fermă cu circuit închis, deoarece nu sunt achiziționate taurine din exteriorul fermei. Însămânțarea vacilor în cadrul fermei se face natural, cu ajutorul celor 3 tauri.
Vițeii de sex feminin născuți în fermă, sunt crescute pentru a-și mări efectivul de vaci pentru lapte, iar tăurașii sunt îngrășați până ajung la 120-140 kg, după care sunt dați spre vânzare.
Însămânțarea vacilor se face în așa fel, încât majoritatea vițeilor să se nască în lunile Ianuarie, Februarie.
Numărul taurinelor din fermă în Mai 2015, respective în Mai 2014
Tabel .2.1 Numărul taurinelor din fermă în Mai 2015
Sursă: proprie
În prezent în fermă sunt crescute 48 de taurine, din care 25 sunt vaci pentru lapte, 3 tauri, 5 juninci, 6 bucăți de tineret femel de 4-18 luni, 6 bucăți de tineret mascul de 4-18 luni și 3 viței femele de 0-4 luni. În anul 2014 efectivul de taurine din fermă era de 41 de bucăți, din care 20 vaci pentru lapte.
Principala activitate a fermei este creșterea și exploatarea vacilor pentru producția de lapte. Obiectivul principal al fermierului este de a-și mări efectivul de vaci pentru lapte la 30 de bucăți în următorul an.
În anul 2014, s-au născut 14 viței, din care 8 masculi și 6 femele. Masculii când au ajuns la 120-140 de kg au fost dați spre vânzare, iar femelele au fost păstrate pentru a mări efectivul de taurine. La această fermă vacile producătoare de lapte sunt schimbate după 7-8 lactații.
Întreținerea vacilor crescute pentru producția de lapte
Întreținerea reprezintă un ansamblu de măsuri tehnico-organizatorice cu privire la adăpostirea, îngrijirea și asigurarea unui regim de mișcare adecvat, adaptate în vederea exteriorizării potențialului productiv al vacilor exploatate pentru producția de lapte.
La această fermă, taurinele pe timpul iernii sunt întreținute în adăposturi închise, în stabulație legată, iar pe timpul verii taurinele sunt întreținute în sistem mixt.
Sistemul de întreținere este astfel conceput încât să asigure condiții optime de microclimat, să permită desfășurarea în condiții optime a diferitelor operațiuni tehnologice (furajare, mulgere, adăpare, evacuarea dejecțiilor, igienizarea animalelor etc.) și să asigure un grad corespunzător de confort pentru animale.
Pe timpul iernii animalele sunt întreținute în cele două adăposturi închise, în stabulație legată. Vacile sunt legate în iesle, fiind dezlegate și scoase din adăposturi numai pentru plimbare, sau în padoc, atunci când timpul permite acest lucru. Animalele sunt scoase zilnic la plimbare 1-2 ore dimineața, între orele 9 și 11, când se acordă o atenție cuvenită igienei corporale, așternutului, curățeniei adăpostului și ventilației.
În primul grajd, unde este crescut tineretul, așezarea animalelor se realizează pe două rânduri, capacitatea acestui grajd este de 20 de animale. În al doilea grajd, unde sunt crescute vacile producătoare de lapte și taurii, așezarea acestora este tot pe două rânduri. Capacitatea celui de-al doilea grajd este de 40 de animale.
În cele două grajduri, jgheaburile de furajare sunt dispuse de-a lungul pereților longitudinali ai adăpostului. Standul este lung (2,3 m) și larg (1,3 m), iar legarea vacilor este orizontală. Pentru așternut se folosesc paiele sau alt material absorbant. Standul lung asigură condiții bune de confort pentru animale. Aleea de serviciu (situată pe axul longitudinal al adăpostului) are o lățime de cca. 2 m și servește la efectuarea tuturor operațiunilor tehnologice, pentru circulația animalelor și a personalului de îngrijire. Ventilația este natural organizată, folosind coșuri de ventilație și ferestrele grajdurilor. Distribuirea furajelor se face (direct din remorcă sau căruță) din exteriorul adăpostului. Evacuarea dejecțiilor se execută manual, în fiecare dimineață și seară. De asemenea, în aceste grajduri există instalații de adăpare cu nivel constant și instalații de muls la bidon.
Fig.2.2 Adăpost cu întreținere legată cu așezarea vacilor pe două rânduri
1-stand lung, 2- iesle plasată în perete, 3- fereastră, 4- alee de furajare, 5- capac iesle, 6- ușă acces,
7- canal pentru racleți
Sursa: Producțiile bovinelor,Ediția a II-a, Stelian Acatincăi, 2004, Pg 175
În timpul verii, întreținerea vacilor de lapte se realizează în sistem mixt. În fiecare dimineață, după muls, vacile sunt duse la pășune unde sunt ținute timp de 8-12 ore și aduse după-amiaza la adăpost pentru muls. Fermierul deține 30 de ha de pășune, care este parcelat și este îngrădit cu gard electric. Animalele la fiecare 4-6 zile sunt mutate de pe o parcel pe cealaltă.
După mulsul de seară vacile sunt scoase în padoc, unde vor rămâne și pe timpul nopții. Adăpostul este utilizat doar în timpul mulsului și atunci când condițiile meteorologice sunt cu totul nefavorabile.
La sosirea de la pășune, vacilor li se administrează (în funcție de calitatea pășunii) un supliment de concentrat de 3kg pe cap de vacă de lapte.
Acest sistem dă rezultate bune, deoarece pășunea ne este mai departe de 1 km de adăpost și din aceste motive nu sunt necesare construcții speciale pentru tabără.
Furajarea vacilor pentru lapte
Pentru fiecare vaca se calculeaza o ratie, la intocmirea careia trebuie sa se tina seama de necesarul vacii in substante nutritive, in relatie cu starea fiziologica precum si cu pofta de mancare, de productia de lapte, greutatea corporala si varsta, de sortimentul de furaje existente in gospodarie si de valoarea nutritiva a acestora. Trebuie ca prin nutreturile folosite sa fie acoperit in intregime necesarul de substante nutritive.
De primăvara devreme, până toamna târziu nutrețul folosit și cu ponderea cea mai mare în structura rației este nutrețul verde. Cantitatea de masă verde pe care o consumă zilnic un animal în această perioadă este cuprinsă între 55-80 kg, ajungând până la 100 kg . Iarba este unul dintre cele mai ieftine și complexe furaje, iar pășunatul o formă economică de valorificare a acesteia. Masa verde de pe pășune are o digestibilitate ridicată, conține de cca 10 ori mai multe vitamine B, C, D decât fânul, iar clorofila din părțile verzi ale plantelor mărește conținutul în hemoglobină.
Pășunatul are efect favorabil atât asupra funcției de reproducție, producției de lapte (care crește cu 13-14% față de stabulație), cât și asupra sănătății vacilor, la care îmbolnăvirile sunt mai reduse decât la animalele întreținute în grajduri.
O pășune foarte bună, pe care s-au aplicat toate lucrările de întreținere și pe care se practică un sistem de pășunat rațional, poate asigura necesarul de principii nutritive pentru producții zilnice de 15-18 kg de lapte, fără adaosuri de concentrate. Pășunatul se realizează pe parcele, porțiuni mai mici ce asigură necesarul de iarbă pentru 4-6 zile, tuturor animalelor. Durata unei zile de pașunat este de 10 -12 ore în lunile mai-iunie-iulie și 8 -10 ore în septembrie și octombrie .
Pe timpul iernii vacile sunt hrănite cu fân natural completat cu fân de lucernă și trifoi și concentrate.
Ratii zilnice furajere orientative pentru o vaca cu o productie medie de 15 litri / zi
Zona de deal – munte
Hrănirea tineretului taurin pe categorii de vârsta
Cat. 0-3 luni
Alimentația de bază este constituită din laptele matern, respectându-se cu strictețe perioada colostrală și cel puțin 25 zile perioada de alăptare cu lapte integral, înțarcarea producându-se în general la 40 – 50 de zile. Pentru categoria de la 0 la 3 luni, furajarea se completează cu fânuri de foarte bună calitate, administrate la discreție.
Cat. 3-6 luni
În această perioadă furajul de bază este constituit din concentrate din făină de porumb și făină de ovăz, ele reprezentând principala sursă de furajare, consumându-se aproximativ 1,5-2 kg /zi Fânurile se dau în continuare la discreție.
Cat. 6-18 luni
În această perioadă se administrează concentratul din știulete de porumb măcinat și ovăz, în medie de 2 –2,5 kg/zi, iar fânul se dă pe bază de rații (2 kg/zi).
Cat. peste 18 luni când vițica a fost montată, se administrează concentrate din știulete de porumb măcinat și ovăz, în medie de 2 kg/zi. Fânul este la discreție.
Concentratele care se administrează vacilor pentru lapte pe perioada iernii sunt alcătuite din porumb și orz, din producție proprie, în proporție de 50% porumb și 50% ovăz.
Porumbul este cereala care intră în proporția cea mai mare în hrana animalelor, având un conținut ridicat în amidon și grăsime (4-5%) și scăzut în celuloză, digestibilitate ridicată și o mare valoare energetică, conținând 8-10% proteină, iar dintre vitamine se remarcă vitamina E și provitamina A. În hrana animalelor, porumbul se adiministrează sub formă de uruială, în amestecuri fiind o componentă de bază în producerea nutrețurilor combinate.
Porumbul se administreaza sub diferite forme:
– boabe măcinate pentru vârsta 0-6 luni;
– porumb știulete măcinat cu totul pentru vârsta 6-18 luni și peste;
Orzul este consumat cu plăcere de către animale, îmbunătățind rația cu
extracte azotate, proteina brută, grăsime și aminoacizi esențiali. Conținutul în proteină digestivă este mare la acesta, folosindu-se în hrana animalelor în proporție de 30-35% din amestecul de concentrate, acesta având un efect pozitiv asupra cantității și în special asupra calității laptelui.
Toată hrana care este administrată animalelor este cultivată în incinta fermei, pe cele 32 de ha de pământ.
Consumul de furaje pe anul 2014
În anul 2014, la fermă s-au consumat aproximativ 40 tone de concentrate, din care 20 de tone de porumb și 20 de tone de ovăz. Porumbul a fost consumat în formă de făină de viței și în formă măcinată de restul taurinelor. Ovăzul a fost consumat de toate taurinele în formă de făină.
Tot în anul 2014, consumul de fân natural a fost de aproximativ 65 de tone, iar cel de fân de lucernă a fost de 115 tone.
Adăparea taurinelor
În creșterea taurinelor, aprovizionarea cu apă, trebuie considerată ca un element tehnologic esențial de asigurat la timp și în condiții de calitate. Apă folosită în adăparea animalelor este potabilă și corespunde cerințelor organismului, aceata satisface nevoia de apă și nu pune sănătatea și producția animalului în pericol.
Adăparea vacilor pe pășune se realizează din cele 3 fântâni, unde animalele au în permanență apă curată și proaspătă. În adăposturi este un sistem de adăpare automata, cu ajutorul căreia vacile au apă la discreție. Adăparea automată asigură consumul de apă la discreție, stimulând cu 20% în plus producția de lapte față de administrarea manuală.
O vacă cu greutate medie de 500-600 kg consumă zilnic 40-100 litri de apă, în funcție de hrana ingerată, producția de lapte și temperatura mediului. Apa în fântâni este lipsită de substante dăunatoare și se administrează la temperatura de 8-12 oC .
Mulgerea vacilor de lapte
În prezent în fermă sunt crescute 25 de vaci de lapte. În această fermă mulsul vacilor este mecanizat. Mulgerea se realizează zilnic la ora 7:00 dimineața și la 19:00 seara, cu ajutorul celor două instalații de muls la bidon. Mulgerea vacilor se face întotdeauna de 2 persoane, fie de către membrii familiei fie de către cei 2 angajați.
Laptele muls mecanic are calitățile igienico-sanitare superioare, deoarece laptele nu vine în contact cu mâna mulgătorului și la unele instalații, nici chiar cu aerul din adăpost. Mulsul mecanic asigură obținerea unei cantități mai mari de lapte, cu un procent mai mare de grăsime în lapte, deoarece se realizează un muls uniform și rapid, iar timpul de muls se suprapune cu intervalul de acțiune al oxitocinei.
Tehnica mulgerii cu instalații de muls în adăpost. Mulgerea mecanică presupune respectarea și aplicarea strictă, în mod cronologic a următoarelor etape de lucru:
– Pregătirea locului de muls: vacile se scoală și se curăță partea posterioară a standului.
– Punerea în funcțiune și verificarea parametrilor de funcționare ai instalației de muls, respectiv: vacuum 50 KPa (380 mm col. Hg), iar frecvența pulsațiilor să fie de 55-56 pulsații/minut. După verificarea parametrilor de funcționare ai instalației, aparatele de muls se aduc lângă vaci.
– Pregătirea mulgătorului constă în igienizarea mâinilor și îmbrăcarea echipamentului de protecție.
– Pregătirea ugerului pentru muls: ugerul se spală cu apă la temperatura de 37-40 0C, se șterge bine, se face masajul inițial și se mulg manual primele jeturi de lapte din fiecare mamelon într-un vas (cupă), verificându-se calitatea laptelui.
– Atașarea paharelor de muls: colectorul se ține în palma stângă, cu paharele de muls atârnând. Aplicarea paharelor de muls se face cu mâna dreaptă într-o anumită ordine (mamelonul stâng posterior, stâng anterior, drept posterior, drept anterior). După aplicarea paharelor, prin vizorul aparatului de muls, se urmărește apariția laptelui din fiecare mamelon.
– Supravegherea mulsului și efectuarea mulsului suplimentar: pe timpul mulsului se continuă masajul sferturilor de sus în jos, asigurându-se o supraveghere permanentă a procesului de muls. Spre sfârșitul mulsului, când fluxul laptelui scade și în colector apar bule mari de aer, cu mâna stângă, se apasă colectorul iar cu mâna dreaptă se masează fiecare sfert.
– Detașarea paharelor de muls: când fluxul laptelui încetează, se închide robinetul de vacuum, operațiune care trebuie executată cât mai rapid posibil după încheierea mulgerii în vederea evitării mulgerii “în gol” cu toate consecințele sale negative asupra ugerului (hiperemie, hemoragie, edeme și, în final, mastită).
– Dezinfecția mameloanelor, prin scufundarea în, sau pulverizarea lor cu soluție dezinfectantă.
– Igienizarea instalației de muls: clătire cu apă rece, spălare cu apă caldă (40-50 0C) cu detergenți. Dezinfecție cu soluții bactericide și clătirea cu apă rece.
Producția medie de lapte este de 16-17 litri/cap de animal/zi. Producția anuală de lapte a fermei, de la cele 25 de vaci de lapte este de aproximativ 92.500 litri. Laptele colectat seara, este păstrat în tancul de răcire până dimineața, când laptele este livrat la fabrica de produse lactate SC.ROMFULDA PROD.SRL Beclean. Pe perioada caldă (din Aprilie până în Septembrie) laptele este plătit cu 0,9 lei/litru, iar în perioada rece (din Octombrie până în Martie) laptele este plătit cu 1,1 lei/litru.
Culturi agricole
Pentru a asigura hrana necesară animalelor pe tot timpul anului, fermierul îsi cultivă pe terenul propriu porumb, lucernă, ovăz și fân.
Recoltarea lucernei
În primul an de vegetație recoltarea se efectuează mai târziu, în intervalul cuprins între sfârșitul îmbobocirii- mijlocul fazei de inflorire. Recoltarea din anii următori se efectuează in intervalul cuprins intre sfrșitul fazei de imbobocire- inceputul fazei de inflorire. Intervalul de timp dintre două cosiri pentru refacerea aparatului vegetativ după tăiere, acesta variază in limite de 30- 38 zile in anul I și între 30-35 de zile in anii următori de folosință. Ultima recoltare din fiecare an de vegetație se va executa cu cel puțin 30-35 zile mai devreme de apariția primului ingheț, pentru a favoriza acumularea in cantități suficiente de substanțe de rezervă. Ce vor asigura rezistența peste iarnă a plantelor de lucernă. Inălțimea optimă de recoltare a lucernei este de 4-6 cm de la sol, iar ultima cosire se efectuează la 7-8 cm.
Cosirea lucernei se face de 3-4 ori pe an, cosirea se face mecanizat cu ajutorul tractoarelor, urmate de cositoarea laterală.
Tehnologia de pregătire a fânului pe sol este următoarea: recoltarea cu cositoarea mecanică, uscarea în brazde timp de 8-10 ore, după care acestea se întorc, iar după încă 10-12 ore, când umiditatea plantelor scade la 15-17%, lucerna se balotează, în baloturi de 25-30 kg, după care acestea sunt transportă la locul de depozitare.
Cultivarea porumbului
Porumbul este o plantă anuală ierboasă. Porumbul se seamănă într-un sol afânat, bine mărunțit la suprafață cu rezervă mare de apă și curat de buruieni. Lucrarea de bază a solului este arătura care se execută imediat după ce terenul a fost eliberat pentru reducerea de pierdere a apei din sol, înainte de arătura de bază se va face o discuire a terenului cu grapa cu discuri.
Arătura se va executa la o adâncime de 20-28 cm. Aratul de toamnă pentru porumb este o condiție obligatorie, sistemul de lucrări se poate executa în două etape; în prima se aplică îngrășămintelor pe toată suprafața și se ară, iar în faza a doua se face discuirea, se aplică erbicidele, a îngrășămintelor pe rând și semănatul. Semănatul porumbului începe de regulă după data de 10 aprilie. Distanța între rânduri va fi de 70 cm, permițând astfel combaterea buruienilor prin prașile manuale și mecanice.
Perioada optimă de recoltat se poate efectua atunci când umiditatea boabelor a ajuns la 28-30% și se poate încheia atunci când boabele au o umiditate de 20-25%. După acest fenomen recoltatul știuletilor se va realiza manual pentru a se evita scuturatul boabelor de pe știulete.
Pentru a se păstra în bune condiții boabele de porumb trebuie uscate la umiditatea de păstrare, sub 14%.
La fermă se cultiva porumb Turda 200. Acesta este un hibrid românesc, semitimpuriu. Producția medie de porumb la hectar în anul 2014 a fost de aproximativ 7000 kg/ha.
Cultivarea ovăzului
Ovăzul este o plantă erbacee cerealieră cu tulpina de tip pai și inflorescența în formă de spic, cultivată pentru grăunțele ei, folosite ca nutreț și în alimentație, datorită sursei bune de carbohidrați cu absorbție lentă. Ovăzul valorifică foarte bine substanțele nutritive rămase în sol de la plantele premergătoare fertilizate puternic cu îngrășăminte organice și chimice. De aceea cele mai bune premergătoare sunt: porumbul, floarea soarelui, leguminoasele pentru boabe.
Arătura se efectuează spre sfârșitul toamnei cu pluguri în agregat cu grapele stelate, la adâncimea de 22-25 cm. Înaintea semănatului, primăvara, patul germinativ se pregătește cu grapa cu colți reglabili, iar în perioadele de secetă cu combinatorul. Fertilizarea solului se face cu gunoi de grajd.
Epoca de semănat: primăvara foarte timpuriu, în prima urgență, când temperatura solului este de 2-3 0C. Distanța de semănat este de 12,5 cm între rânduri, iar adâncimea de semănat de 3-4 cm.
Norma de semănat: 140-160 kg/ha.
Recoltarea pentru boabe se face la începutul maturării depline, deoarece ovăzul se scutură puternic, înregistrându-se pierderi mari de recoltă. Pentru evitarea pierderilor, recoltarea se face cu combina în orele de dimineață, când plantele sunt cu rouă.
La fermă se cultivă ovăz Someșan. Producțiile de ovăz variază mult, în funcție de condițiile de cultivare, între 1500-2500 kg/ha boabe. Raportul boabe : paie este de 1:2.
2.3 Calcule economice
Venituri pe anul 2014
Venituri din vânzarea vițeilor pe anul 2014
În anul 2014 în fermă s-au născut 8 viței masculi, care au fost dați spre vânzare când au ajuns la 120-140 de kg. Sporul mediu zilnic al vițeilor a fost de 0,9 – 1 kg/zi.
Vițeii au fost dați spre vânzare la abatorul SC.AGRO-INVEST PROD.SRL, din Sieu Măgheruș, județul Bistrița-Năsăud.
Veniturile din vânzarea vițeilor a fost de 11480 lei
Venituri din producția de lapte
Producția medie pe zi pe vacă este de 17 litri. Prețul laptelui diferă în funcție de sezon.În sezonul cald prețul laptelui este 0,9 lei/litru, iar în sezonul rece, prețul laptelui crește la 1,1 lei/litru. În incinta fermei în decursul unui an sunt consumate aproximativ 3000 de litri de lapte pentru consum propriu și pentru suplimentarea laptelui la viței.
Venituri din vânzarea porumbului
În anul 2014, fermierul a vândut 15000 kg de porumb.
Porumbul a fost vândut cu 0,9 lei/ kg
Venituri din vânzarea porumbului= 15000 kg x 0,9 lei/kg= 13.500 lei
Venituri din subvenții
Subvenția pe cap de animal este de 455 de lei, pe lângă care se mai adaugă 20 euro/tona de lapte livrată. Taurinele primesc subvenție de la vârsta de 6 luni, după ce sunt crotalizate și introduce în baza de date de medicul veterinar. În anul 2014 fermierul a primit subvenție pentru 33 de bovine.
Curs euro: 4,5 lei
20 euro = 90 lei
Număr vaci de lapte: 20 bucăți
Număr taurine pentru care se primește subvenție pe cap de animal : 13 bucăți.
Tone de lapte livrat: 71 tone
Subvenția primită pe cap de animal: 33 taurine x 455 lei + 71 tone x 90 lei= 21.405 lei
Subvenția pe terenul arabil este de 156,89 euro/hectar.
Curs euro: 4,5 lei
156,89 euro = 706 lei
Terenurile cultivate: 32 hectare
Teren pentru pășunat: 30 hectare
Subvenția primită pe terenuri = 62 hectare x 706 lei/hectar = 43772 lei
Subvenții totale = Subvenția pe cap de animal + Subvenția pe terenuri
Subvenții totale = 21.405 lei + 43.772 lei =65.177 lei
VENITURI TOTAL = Venituri din vânzarea vițeilor + Venituri din vânzarea laptelui + Venituri din vânzarea porumbului + Venituri din subvenții
VENITURI TOTAL = 11.480 lei + 71.000 lei + 13500 + 65.177 lei
VENITURI TOTAL= 161.157 lei
Cheltuieli pe anul 2014
Cheltuieli cu energia electrică
1 KW= 0,5234 lei/KW
La fermă într-un an se consumă aproximativ 9600 de KW
Cheltuieli cu energia electrică = 9600 KW x 0,5234 lei/KW
Cheltuieli cu energia electrică= 5024,64 lei
Cheltuieli cu apă = 0 lei
Alimentarea fermei cu apă curentă se face dintr-o fântână din apropierea fermei.
Cheltuieli cu salariații
La fermă lucrează 2 muncitori necalificați și 2 membrii ai familiei. Muncitorii necalificați primesc un salar de 900 de lei/lună, iar membrii familiei au un salar de 1500 de lei/ persoană.
Cheltuieli cu salariații = 2 x 900lei x 12 luni + 2 x 1500 lei x 12 luni
Cheltuieli cu salariații = 57600 lei/ an
Cheltuieli cu medicamente pentru animale = 1000 lei
Cheltuieli cu pesticide = 1000 lei
Cheltuieli cu motorina
Fermierii au subvenții pentru motorină, ei plătind doar 21 euro/ 1000 litri de motorină.
Curs valutar euro 4,5 lei
21 euro = 94,5 lei
Preț motorină fără accize = 2,54 lei.
În decursul unui an la fermă se consumă aproximativ 5000 litri de motorină.
Cheltuieli cu motorina = 5000 litri x 2,54 lei + 5 x 94,5 lei
Cheltuieli cu motorina= 13172,5 lei
Cheltuieli cu consumabilele și cu piesele de schimb = 1500 lei
Cheltuieli cu sămânța de porumb
Teren cultivat cu porumb: 5ha
Cantitatea de sămânță la hectar: 20 kg
Preț sămânță : 10 kg la 125 lei
1kg 12,5 lei
Cantitatea de sămânță necesară: 100 kg
Cheltuieli cu sămânța de porumb: 100 kg x 12,5 = 1250 lei
Cheltuieli cu sămânța de ovăz
Teren cultivat cu ovăz: 5 ha
Cantitate de sămânță la hectar: 130 kg
Preț sămânță: 0,8 lei/kg
Cantitatea de sămânță necesară: 650 kg
Cheltuieli cu sămânța de ovăz: 650 kg x 0,8 lei/kg= 520 lei
Cheltuieli cu arendarea terenurilor: 40 ha x 200 lei/ha = 8000 lei
Impozit pe animale
Număr animale după care primește subvenție: 33 bucăți
Impozit pe animale = Venituri din subvenții x 16%
Impozit pe animale = 21405lei x 16% = 3424,8 lei
Impozit pe teren
Teren în proprietate privată: 22 ha
Impozit pe teren: 22 ha x 41 lei/ha = 902 lei
Impozit pe venit
Venituri = Venituri din vânzarea vițeilor + Venit din vânzarea laptelui + Venituri din vânzarea porumbului + Subvenția primită pe terenuri
Venituri = 11.480 lei + 71.000 lei + 13.500 + 43.772 lei
Venituri= 139.752 lei
Impozit pe venit = 139.752 x 16%
Impozit pe venit= 22.360,32
CHELTUIELI TOTALE= Cheltuieli cu energia electrică + Cheltuieli cu salariații + Cheltuieli cu medicamente pentru animale + Cheltuieli cu pesticide + Cheltuieli cu motorina + Cheltuieli cu consumabilele și cu piesele de schimb + Cheltuieli cu sămânța de porumb + Cheltuieli cu sămânța de ovăz + Cheltuieli cu arendarea terenurilor + Impozit pe animale + Impozit pe teren + Impozit pe venit
CHELTUIELI TOTALE = 5024,64 lei + 57600 lei + 1000 lei + 1000 lei + 13172,5 lei + 1500 lei + 1250 lei + 520 lei + 8000 lei + 3424,8 lei + 902 lei + 22360,32
CHELTUIELI TOTALE= 115.754,26 lei
PROFIT= VENITURI – CHELTUIELI
PROFIT = 161.157 lei – 115.754,26 lei
PROFIT = 45.402,74 lei
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Bibliografie
STELIAN ACATINCĂI – 2004, Producțiile bovinelor, Ediția a II-a, Ed.Eurobit, Timisoara
ROMOLICA MIHAIU – 2011, Mărfurile alimentare și siguranța consumatorilor, Ed.Alma Mater, Cluj-Napoca
GAVRIL STANCIU, STELIAN ACATINCĂI, LUDOVIC TOMA CZISZTER – 2005, Tehnologia creșterii bovinelor, Ed. Eurostampa, Timișoara
STELIAN ACATINCĂI – 2005, Proiectare tehnologică la bovine, Ed. Brumar, Timișoara
GÎLCĂ IOAN, MACIUC VASILE -2004, Tehnologia creșterii bovinelor, Ed.Bios, Iași
http://www.recolta.eu/arhiva/rasa-de-vaci-baltata-romaneasca-10441.html
http://www.recolta.eu/zootehnie/ins-efectivele-de-animale-i-pasari-sunt-in-cre-tere-cu-exceptia-celor-de-porcine-20482.html
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/Efec_bovine/efective_bovine_1iunie14r.pdf
http://www.dce.gov.ro/Info_business/produse/Lactate2012.pdf
http://www.madr.ro/cresterea-animalelor/bovine.html
http://www.statista.com/statistics/263979/global-cattle-population-since-1990/
https://en.wikipedia.org/wiki/Cattle
http://malex.sapte.ro/bruna/files/FURAJARE.htm
http://www.preferatele.com/docs/diverse/3/tehnologia-cresteri-12.php
http://www.fabricadelapte.ro/laptele-colectat-si-productia-de-lactate-octombrie-raport-extins
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/prod%20carne%20lapte/prod_carne_lapte13r.pdf
http://www.fabricadelapte.ro/productia-mondiala-de-lapte-crestere
http://www.rasfoiesc.com/sanatate/alimentatie/Situatia-productiei-de-lapte33.php
http://www.adaprodcom.ro/index.php/laptebovine
http://www.gazetadeagricultura.info/informatii-utile/15764-compozitia-laptelui.html
http://www.parmalat.ro/index.php?include=content&page=Despre%20noi&module_name=Istoria%20laptelui
http://www.arhiva.lumeasatului.ro/imprimare2012.php?news2012=23
http://www.cameraagricolabt.ro/totul-despre-hranirea-vacilor-de-lapte-la-pasune.html
https://ro.scribd.com/doc/82543096/Rase-de-animale#scribd
http://www.gazetadeagricultura.info/crestere-bovine.html
http://www.agriculturaromaneasca.ro/produse/compozitia-chimica-a-carnii-1318-t10.html
http://www.revista-ferma.ro/articole-zootehnie/proiectarea-structurii-efectivului-intro-ferma-de-vaci-de-lapte.html
http://www.covera.ro/cum-se-face/ferma/lucerna/cultivarea-lucernei/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cresterea Si Exploatarea Vacilor Pentru Productia DE Lapte DE Catre Pfa. Gergely Erno Edvin (ID: 138689)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.