Cresterea Si Dezvoltarea la Om

INTRODUCERE

Una din caracteristicile ființei umane este timpul lung necesar proceselor de creștere și dezvoltare.De la naștere până la maturizarea organismului și împlinirea condițiilor în care individul se poate întreține singur trec în medie 18-20 ani.În evoluția perioadei de creștere și dezvoltare,deci pe parcursul celor 18 ani, se disting etape succesive cu mari deosebiri morfologice și funcționale.Nici o etapă nu este mai importantă decât alta;fiecare etapă este consecința celei anterioare și o pregătește pe cea viitoare.

În lucrarea de față ne referim cu precădere la perioada pubertății și adolescenței,avem permanent în vedere,ceea ce am și subliniat și în cuprinsul lucrării,că individul ajuns la pubertate și adolescență este rodul unor puternice influențe exercitate asupra copilului în perioadele anterioare.Unul din factorii care influențează în mod semnificativ creșterea și dezvoltarea copilului este mediul social în care trăiește copilul.Cu cât copilul este mai mic cu atât influența mediului în care trăiește este mai mare.În primii ani de viață,relația copil-mediul social este o relație de dependență.

Organismul uman este „un sistem hipercomplex integrativ,care reunește aparate și sisteme,cu funcții distincte,ce exprimă ca rezultat unitatea dintre sfera somatică și cea psihică și, implicit adaptarea la condițiile externe”.(Bota,C.,2000, p.5)

Trecerea copiilor de la o vârstă la alta nu poate fi realizată decât în urma proceselor de creștere și dezvoltare.Creșterea se referă la aspectele cantitative iar dezvoltarea surprinde aspectele calitative.Cele două procese nu sunt separate,ele situându-se într-un proces de corelație.

Situată între copilăria propriu-zisă și vârsta adultă adolescența face trecerea de la copilărie spre maturizare și integrare în societatea adultă.În general, se consideră că începe în jurul vârstei de 10-11 ani și se încheie la 20 de ani.Această perioadă se caracterizează printr-un adevărat salt în dezvoltarea fizică și psihică a adolescentului.(Bonchiș,E.,2004).

Creșterea și dezvoltarea copiilor „nu se desfășoară într-un ritm uniform,ci cu perioade de încetinire a creșterii cu durate variabile în raport de vârstă , condiții de viață și particularități individuale,ereditare”(Bota,C.,2000).

Pubertatea este dominată de procesele de maturizare sexuală și creștere intensă ,cuprinde stadii diferite de la caz la caz ca durată și declanșare.Această etapă se caracterizează printr-un ritm accentuat al dezvoltării somatice –în special între 12-14 ani-caracterizată prin dezechilibre între proporțiile diferitelor segmente și între sferele morfologică și vegetativă.Întreaga manifestare a sistemului nervos central „influențează în mod direct viteza de formare și stabilitatea deprinderilor motrice,favorizează apariția oboselii,slăbește în oarecare măsură voința și perseverența copiilor”(Bota,C.,2000).

CAPITOLUL 1

Creșterea și dezvoltarea la om

Începând cu ,,începutul”, creșterea și dezvoltarea este o etapă normală și limitată. Această etapă, începe în momentul fecundației (unirea celulelor germinative masculine și feminine) și se continuă până la oprirea creșterii, când individul devine matur, el însuși apt de procreație.

La om, etapa de creștere și dezvoltare până la maturizarea biologică a organismului este în medie de 16-18 ani. Deși creșterea și dezvoltarea sunt procese continue pe o perioadă dată, ele se realizează în moduri și ritmuri diferite pe parcursul evoluției ontogenetice. În funcție de modalitățile de realizare, de factorii care determină și influențează aceste procese, se disting mai multe perioade, fiecare având specificul și valoarea ei în procesul general de formare și maturizare a ființei umane. .(Popescu,1986).Aceste perioade sunt:

perioada vieții intrauterine;

perioada copilăriei;

perioada pubertății și adolescenței.

Din primul an al concepției, embrionul uman, apoi fătul, iar după naștere, copilul, este într-o continuă creștere și dezvoltare, prin realizarea unor acumulări calitative și cantitative importante. Dacă termenul de creștere ar desemna, la prima vedere, o dezvoltare cantitativă, cel de dezvoltare înseamnă mult mai mult.El traduce acumulări calitative importante ale organismului uman și ale funcțiilor sale, în special în sensul diferențierii organelor și funcțiilor acestora, al maturărzaii lor, iar după atingerea vârstei adulte și procesul de regresiune biologică, fenomene firești în ciclul evolutiv al vieții. De aceea, se consideră că atât creșterea cât și dezvoltarea reprezintă două laturi inseparabile ale evoluției ontogenetice, dar cu mers nu întotdeauna paralel. Ritmul creșterii poate fi paralel cu al dezvoltării (la vârstă foarte tânără), rămas în urmă la vârsta bătrâneții, dar niciodată înaintea dezvoltării.(Popescu,1986)

Creșterea și dezvoltarea sunt doi indicatori ai stării de sănătate a copilului, dar nu singurii, lor li se mai alătură dezvoltarea psihică intelectuală, capacitatea de apărare imună și de reproducere. Atât creșterea cât și dezvoltarea sunt sub control neuro-hormonal, timusul intervine în primul an de viață, hipofiza, epifiza și tiroida acționează în toată perioada copilăriei, iar glandele suprarenale intervin în special la pubertate. Dar atât procesul de creștere cât și de dezvoltare sunt influențate și de alți factori de mediu, alimentari, igienici, sociali, activitatea fizică și de regimul instructiv educativ aplicat copilului. (Popescu,1986).

După cum între creștere și dezvoltare există o strânsă legătură, tot astfel există o interrelație între dezvoltarea fizică, psihică și funcțiile organismului. Așa se explică faptul că un copil cu dezvoltare fizică mult deficitară are adesea și o întârziere importantă a dezvoltării sale neuropsihice, iar odată cu recuperarea și ameliorarea stării fizice, se îmbunătățește și randamentul psiho-intelectual al copilului, dar într-un ritm mult mai alert.

Stadiile ontogenetice la om

1.1.1.Perioada intrauterină

În timpul sarcinii normale, perioadă care durează 280 zile (+11 zile), atât creșterea cât și dezvoltarea cunosc evoluții ascendente impresionante. Embrionul/fătul ajunge în 3 luni de sarcină la lungimea de 9 cm, în 5 luni la 25 cm, în luna a 7-a la 35 cm, iar la 9 luni ajunge la 50 cm, aceasta fiind lungimea medie a nou-născutului la termen. Dezvoltarea ponderală este la fel de impetuoasă, evoluând de la câteva micrograme (în momentul concepției) la 35 g în luna a 3-a de sarcină, la 300 g la sfârșitul lunii a 5-a, pentru a ajunge la 3000-3500 g la 9 luni (greutatea optimă). Dezvoltarea, în pas cu creșterea, furnizează date importante de studiu. În luna a 2-a de sarcină embrionul își pierde coada și începe să evolueze cu trăsături apropiate de ale omului: se conturează capul disproporționat de mare față de corp, cu schițarea gurii, urechilor, nasului, trunchiului și extremităților. Tot acum începe și activitatea inimii.(Ricman,1988)

În luna a 4-a apare diferențierea sexului, putându-se preciza acum sexul fătului.

În luna a 5-a se percep bine mișcările cordului cu ajutorul unui dispozitiv de ascultat și mișcările generale ale fătului, pe care prima care le simte este mama. Din luna a 5-a până la termenul normal al sarcinii apare funcția respiratorie (deși copilul nu respiră în timpul sarcinii, primind oxigenul necesar odată cu sângele care-i vine prin cordonul ombilical de la mama sa); se definitivează învelișul cutanat al corpului, apare părul și așa mai departe.

Atunci când la naștere copilul cântărește 2500 g sau mai puțin se etichetează ca prematur. Prin imaturitate multora din funcțiile sale de bază (termoreglarea, imunitatea, respirația) prematuritatea constituie o problemă deosebită, care necesită o atenție mare, atât din partea familiei cât și a cadrelor sanitare care-i supraveghează creșterea și dezvoltarea.(Ricman,1988)

1.1.2. Perioada postnatală (nou născut)

După naștere, în evoluția copilului se deosebesc perioade evolutive, care se întretaie parțial:

perioada de nou-născut, cuprinsă de la naștere până la sfârșitul celei de a 4-a săptămâni de viață;

perioada de sugar, din săptămâna a 5-a până la împlinirea vârstei de 1 an;

perioada de preșcolar, de la 1 an la 6 ani;

perioada de copil școlar, de la vârsta de 6 ani până la 18 ani.

Perioada de nou-născut reprezintă prima și cea mai critică perioadă din viață, determinată de modificări biologice importante și dominată de eforturile organismului nou-născutului de adaptare. Copilul trece de la viața intrauterină la cea extrauterină, este obligat să se adapteze unui mediu pe care nu-l cunoaște, dar pentru care este pregătit filogenetic.

La naștere, copilul are capul mare (comparativ cu trunchiul) reprezentând 1/4 din lungimea corpului, față de numai 1/8 cât este raportul unui adult.

De asemenea, creierul nou-născutului este bine dezvoltat cantitativ, reprezentând 1/8 din greutatea corporală, în comparație cu 1/40 cât reprezintă el la adult. Calitativ este inapt de randament intelectual mare, deoarece substanța cenușie a creierului este incomplet dezvoltată. Celulele sale nervoase deși numeric asemănătoare cu ale adultului, sunt mici și insuficient diferențiate, fibrele nervoase nu sunt acoperite cu mielină, deci incapabile să asigure o bună activitate nervoasă. Cu timpul, creșterea în greutate a creierului este însoțită de o intensă dezvoltare funcțională a activității nervoase superioare.(Popescu,1986)

Cutia craniană a nou-născutului pare foarte mare în comparație cu fața. Coloana vertebrală nu prezintă nici o curbură, tibiile sunt ușor incurbate, dar pe măsură ce corpul crește în vârstă, această modificare de formă dispare, gamba căpătând conformația normală întâlnită la adult. Funcția vizuală, prezentă la nou-născut este completă la sugar din luna a 2-a de viață. Auzul este absent la nou- născut din cauza obstruării conductelor auditive cu un lichid mucos; după 6-8 săptămâni începe să audă.

Imediat după naștere copilul pierde o parte din greutatea sa (scăderea fiziologică în greutate), deoarece se elimină o cantitate importantă din conținutul intestinal, iar pe de altă parte, pentru că pierde lichid prin rinichi, piele și prin respirație, fără să primească echivalentul acestor pierderi prin alimentație. După 2 săptămâni greutatea de la naștere este recuperată și începe procesul de creștere până la vârsta adultă cu variații în anumite perioade de dezvoltare, dintre care cea mai importantă este cea din primul an de viață. Activitatea copilului în prima lună de viață este redusă, perioadele scurte de trezire alternează cu mari perioade de somn. De altfel nevoia de somn a nou-născutului este foarte mare, fiindu-i necesare 18-19 ore pe zi.(Popescu,1986)

1.1.3. Perioada de sugar (de la 1 lună la 12 luni)

În această perioadă creșterea în greutate este continuă și rapidă; dacă în luna a 2-a el crește în medie cu 800-900 g, în luna a 4-a crește doar cu 600 g, în luna a 6-a cu 500 g, înregistrând o creștere zilnică de 25 g în primul trimestru, 20 g în trimestrul al II-lea, 15 în al III-lea și 10 g în ultimul trimestru al primului an de viață. Sugarul își dublează greutatea de la naștere în luna a 4-a, a 5-a și-o triplează la 1 an. De remarcat că la sugarii născuți cu greutate mică, câștigul în greutate se face mult mai rapid și inegal de la o perioadă la alta.(Popescu,1986)

Creșterea în lungime se realizează și ea mult mai repede la sugarul mic în comparație cu sugarul mare și mai ales cu copilul preșcolar. Având 50 cm la naștere, el măsoară 60 cm la 3 luni, 66 cm la 6 luni, 70 cm la 9 luni și abia 73 cm la 1 an.

În primul an de viață mai puțin, dar în anii următori se poate constata cu ușurință o dezvoltare fizică diferită între copii de aceeași vârstă, dar de alt sex. Fetele au atât greutatea cât și înălțimea mai mică decât băieții, dar au țesut gras mai bine dezvoltat pe abdomen, brațe și coapse, ceea ce determină și primele diferențieri ale formelor la cele două sexe.

Atât creșterea ponderală cât și cea staturală sunt condiționate de aportul de substanțe nutritive, odată cu alimentația, și dintre acestea rolul de bază îl au proteinele și în mai mică măsură grăsimile. Lipsa calitativă sau cantitativă a principiilor alimentare de bază se va repercuta în primul rând asupra creșterii în lungime.

Alternanța dintre perioadele de veghe și cele de somn se continuă, ca și la nou-născut, cu deosebirea că timpul de somn se reduce la 12-14 ore din 24 ore, crescând în mod corespunzător timpul petrecut de copil între două mese.

Apariția dentiției prezintă o importanță mare pentru aprecierea dezvoltării și sănătății sugarului. În mod normal, la sfârșitul primului an de viață copilul are deja apăruți 8 incisivi.

Dezvoltarea sugarului se află sub influența unei întregi constelații hormonale, care dirijează procese biologice celulare intime, diferențieri celulare și tisulare, procese imunologice. Timusul are maximum de activitate biologică tocmai la vârsta de sugar, ea fiind cea care stimulează producția factorilor de apărare imună secretați sub impulsul acesteia.

În primele 4-5 luni imunitatea copilului este conferită de anticorpii proveniți de la mamă (în perioada de sarcină) sau după aceea, prin laptele matern. După această vârstă copilul începe să sintetizeze acești factori de apărare care-l protejează împotriva multor îmbolnăviri.

1.1.4. Perioada de copil preșcolar (1-6 ani )

După perioada de sugar, copilul trece printr-o perioadă nouă, în care dezvoltarea psihică (memoria, inteligența, atenția, observația) ating parametrii rar egalați în alte perioade ale vieții. Este perioada de maximă receptivitate a copilului la măsuri de creștere și educație, perioadă numită și perioada celor „7 ani de acasă”.

În această perioadă creșterea în greutate ca și în înălțime este continuă, fără oscilații mari. Totuși în anumite perioade se constată o creștere mai accentuată cum este perioada lunilor de toamnă, iar cea mai lentă creștere în lunile de primăvară și la începutul verii. Creșterea în înălțime este mai accentuată din luna aprilie până în iulie, când lumina solară își exercită din plin influența sa asupra organismului tânăr aflat în plină creștere și dezvoltare.

Atât în perioada de copil preșcolar, cât și în cea de școlar care-i urmează, pot apărea tulburări de creștere staturală rareori în sensul creșterii exagerate.

Dezvoltarea motorie a copilului este mare în această perioadă. După ce la sfârșitul perioadei de sugar, copilul face primii pași, cu timpul mersul și chiar alergatul devine sigur,ușor; odată pornit, copilul, apoi adultul vor folosi acest mijloc fiziologic de locomoție pe toată perioada vieții sale.

Somnul copilului se reduce de la an la an, perioadele de activitate fizică sau intelectuală predominând asupra celor de somn și aceasta datorită faptului că la copilul mic procesul de excitație predomină asupra procesului de inhibiție. Copilul în această perioadă poate fi adus cu mare greutate de la joacă sau de la alte ocupații, la culcare. Când doarme însă, somnul este profund, de durată și odihnitor, așa încât la trezire copilul își poate relua fără mare dificultate ocupațiile preferate.

Dacă perioada de școlar este considerată în general vârsta progreselor în creșterea și dezvoltarea copilului, nu este mai puțin adevărat că tot acum se pot constata carențe de ordin alimentar și mai ales educative datorate în cea mai mare parte primilor educatori care sunt părinții, cu implicații serioase greu de corectat ulterior sau chiar ireversibile și care pot duce la formarea caracterului negative al unor tineri (Popescu, 1986).

1.1.5. Perioada de copil școlar (6-11/12 ani)

Este o perioadă mai liniară, ritmul creșterii se micșorează față de etapa anterioară, crește rezistența la infecții, copilul se îmbolnăvește mai rar, iar bolile pe care le face sunt mai ușoare. Psihic și comportamental este echilibrat și receptiv la procesul educativ.

Din punctul de vedere al fenomenelor de cunoaștere și învățare, în această etapă se realizează o acumulare cantitativă remarcabilă. Este perioada de maximă eficiență a formării deprinderilor, a felului cum vorbește, a deprinderilor de igienă personal, de comportament etc.

1.1.6. Perioada de pubertate și adolescență

Perioada de trecere de la copilărie la stadiul de adult, pubertatea reprezintă etapa de vârstă în care organismul este supus unor importante transformări și acumulări cantitative, care realizează în final maturizarea individului. Biologic, individul devine apt de a procrea, iar psiho-intelectual apt de a se încadra în formele socio-culturale și morale ale societății din care face parte.

Transformările se desfășoară cu precădere în direcția laturii biologice a organismului, intrarea în stare de funcționare a complexului neuroendocrin având specificitate asupra dezvoltării și funcționalității aparatului genital, dar și asupra metabolismului general, a creșterii în înălțime și greutate, a modelării formelor corporale, a maturizării neuro-comportamentale.

Efectele acestor transformări biologice sunt profund reflectate pe toate planurile manifestării vieții: psihic, afectiv, mental, comportamental.Ele devin „manifestările predominante, specifice în evoluția pubertății și adolescenței” (Stoica, 1982).

Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în copilărie, când dezvoltarea se face unitar pe toate laturile personalității, copilul dezvoltându-se paralel fizic, psihoafectiv și mental, la pubertate și adolescență unitatea nu mai este păstrată (Stoica, 1982). Pentru o perioadă, unele laturi ating mai rapid un grad înalt de dezvoltare, altele rămân în urmă. Dezvoltarea fizică și maturizarea sexuală se dezvoltă rapid în primii ani ai pubertății, pe când latura psihică, mai ales cea comportamentală și socială, are o oarecare rămânere în urmă. Ele se vor armoniza abia la sfârșitul adolescenței.

Ritmul dezvoltării fizice se accentuează în perioada pubertății, față de perioada anterioară de școlar mic, dar deosebit este faptul că ritmul de creștere este diferit de la un sistem sau organ la altul. De exemplu, în primii ani ai pubertății are loc creșterea în înălțime, urmată de creșterea în greutate. Este perioada în care puberul apare înalt, slab, cu disproporție între segmentele corpului, membrele, în special cele inferioare, cresc mai rapid față de trunchi. Și alte sisteme, precum cel circulator și cel respirator, au o perioadă de rămânere în urmă, față de creșterea masei corporale în general. (Stoica, 1982).

Aceste ruperi de unitate și ritm sunt resimțite în toată personalitatea puberului și adolescentului. Ele creează o anumită sensibilitate biologică și psiho-afectivă specifică (Stoica, 1982). Modurile de manifestare cu mari variații individuale, se datorează cumulării efectelor influențelor mediului extern pe parcursul perioadelor anterioare, precum și îngrijirii în perioada evoluției pubertății și adolescenței.

1.1.6.1. Etapele pubertății

Prima etapă este perioada pubertară, ce începe în medie la vârsta de 10 ani la fete și 12 ani la băieți și este dominată de creșterea generală a organismului care la început crește în înălțime, realizând ceea ce se numește „saltul statural prepuberal”. Există în această perioadă o intensă activitate neuroendocrină și metabolică: predomină secreția hormonului somatotrop (hormonul de creștere secretat de adenohipofiză) și intră în funcție glandele sexuale (testiculele, respectiv ovarele). (Stoica, 1982).

A doua etapă-etapa pubertară sau pubertară propriu-zisă, ce este dominată de procesele de maturizare sexuală, ca urmare a creșterii secreției hormonilor gonadotropi și a hormonilor sexuali. Apariția primului ciclu menstrual la fete și a primei ejaculări sub formă de poluții la băieți, constituie semnele cele mai evidente ale atingerii maturității sexuale.

Vârsta medie a primului ciclu menstrual la fete este de 11 ani, iar a primei poluții la băieți este de 15 ani. Apariția primului ciclu menstrual la fete și a primei poluții la băieți are loc cu aproximativ un an mai devreme în mediul urban față de cel rural.

A treia și ultima etapă, postpubertară sau adolescența este dominată de diferențierea țesuturilor organismului, a sistemului nervos, a sistemului muscular, a stratului adipos, a pielii, a pilozității etc. Se realizează în final modelarea formelor corporale de tip adult masculin sau feminin. Se diferențiază caracterele sexuale secundare și debutează impulsurile sexuale.

Psihoafectiv și mental, adolescența este o perioadă de mare creativitate, efervescență și eficiență. Dacă debutul adolescenței este unanim admis că fiind evidențiat de maturizarea sexuală (apariția primului ciclu menstrual la fete și a primei ejaculări sub formă de poluții la băieți), asupra limitei superioare în literatura de specialitate, sunt încă discuții. Pentru a marca sfârșitul adolescenței și intrarea individului în vârsta adultă se consideră insuficient numai criteriul biologic (maturizarea somato-fiziologică evidențiată prin închiderea cartilajelor de creștere). Sunt luate în considerare maturizarea psiho comportamentală și mai ales integrarea socială.(Ricman,1988)

Statutul de adult implică preluarea unor responsabilități sociale deosebite: profesionalism, încadrarea socio-culturală și economică, căsătoria etc.. Deși matur biologic, adolescentul rămâne încă dependent social.

1.1.6.2. Creșterea în înălțime și greutate

Accelerarea ritmului de creștere în înălțime este prima manifestare a debutului pubertății, după o ușoară denivelare a ritmului de creștere perioada ante-prepuberală, urmează o accelerare a ritmului de creștere la început creșterea în înălțime urmată de creșterea în greutate. Vârsta la care începe accelerarea ritmului de creștere, precum și viteza de creștere variază de la individ la individ.

Este perioada în care diferențele de dezvoltare dintre copii apar deosebit de evidente, atât pentru copii cât și pentru părinți. La fete creșterea în înălțime încetează în jurul vârstei de 16 ani, odată cu închiderea cartilajelor de creștere. La aproximativ 1 an și 6 luni de la accentuarea ritmului de creștere în înălțime se produce și creșterea în greutate. Creșterea medie în greutate este de 4-5 kg pe an în primii 2-3 ani de la debutul pubertății. (Stoica, 1982).

Odată cu creșterea în înălțime și greutate se realizează și modelarea formelor corporale după fenotipul specific feminin. Apar curburile coloanei vertebrale, predomină lărgirea bazinului față de lățimea umerilor, sistemul osos este delicat, fără proeminențe vizibile, stratul adipos este mai accentuat decât la băieți și cu o topografie caracteristică: pe abdomen, piept, șolduri și coapse. Apar caracterele sexuale secundare. Între 10 și 14 ani, fetele sunt mai înalte și au o greutate mai mare decât băieții, datorită faptului că pubertatea la fete începe cu aproximativ 2 ani mai devreme decât la băieți.

La băieți, accelerarea ritmului de creștere în înălțime se situează în jurul vârstei de 13 ani și continuă, în medie, o perioadă de 5 ani de la apariția primelor semne de pubertate. Creșterea în înălțime încetează în jurul vârstei de 18 ani.

La băieți în prima perioadă de creștere în înălțime este mai evidentă o oarecare disproporție între segmentele corpului; astfel predomină alungirea membrelor inferioare față de lungimea trunchiului. Este perioada în care puberii apar slabi cu membrele inferioare disproporționat de lungi față de restul corpului. Ulterior, în procesul de creștere, alungirea membrelor inferioare diminuează și continuă creșterea trunchiului. Creșterea în greutate începe la aproximativ 1 an și 6 luni de la începutul accelerării ritmului de creștere în înălțime. (Stoica, 1982).

Creșterea în greutate se face predominant prin creșterea scheletului osos și a masei musculare. Scheletul osos devine mai viguros,cu proeminențe osoase reliefante, musculatura se dezvoltă predominant față de stratul adipos. Umerii sunt lați, șoldurile mai înguste, se evidențiază modelarea după fenotipul masculin. Apar caracterele sexuale secundare.

1.1.6.3. Aspecte deosebite la pubertate

În perioada prepuberală și puberală, sistemul osos este sediul unor importante procese de creștereșidiferențiere. Scheletul este supus unor solicitări intense în menținerea posturii și în activitatea aparatului locomotor. Se pot evidenția în această perioadă unele defecte de postură,accentuate de ținuta incorectă și de unele solicitări fizice excesive.

Dezvoltarea de aparate și sisteme nu este armonică la pubertate. De exemplu, sistemul circulator, inima și diametrul arterelor rămân în urmă față de dezvoltarea masei corporale. Nici aparatul respirator nu se dezvoltă în același ritm cu restul organismului. În situații de eforturi, ventilația pulmonară crește pe seama măririi amplitudinii mișcărilor respiratorii, ca la adult.

O atenție deosebită trebuie acordată în această perioadă controlului greutății corporale. La această vârstă pot să apară pierderi accentuate în greutate sau din contră, creșteri exagerate, ajungând până la obezitate. În ambele cazuri, de cele mai multe ori nu este vorba de tulburări de metabolism, ci de greșeli de igienă alimentară (mănâncă prea mult sau prea puțin) generate adesea de tulburări afective.

1.2.Factori care influențează creșterea și dezvoltarea

Procesul de creștereși dezvoltare sunt influențate pozitiv sau negativ de anumiți factori ce se pot manifesta în etape diferite variind ca intensitate și durată.

1.2.1. Factori exogeni

1.2.1.1. Alimentația

Una dintre caracteristicile dezvoltării copilului este marea intensitate a proceselor metabolice. Nevoile nutritive ale copilului sunt mult mai mari decât ale adultului, deoarece copilul,în afara menținerii echilibrului fiziologic al organismului,mai are în plus și nevoi energetice pentru creștere. Aproximativ 1/5 din totalul caloriilor rației zilnice sunt utilizate pentru creșterea organismului. Rația alimentară a copilului trebuie să-i acopere nevoile de creștere și nevoile de întreținere.

Nevoile nutritive ale copilului trebuie individualizate în funcție de creșterea normală în greutate precum și de starea lui de sănătate. Necesarul de calorii care reprezintă nevoile nutritive zilnice ale copilului, vor fi acoperite prin alimentele ingerate, reprezentând rația alimentară zilnică. Pentru ca rația alimentară să asigure creșterea normală a copilului este necesar ca principiile alimentare (proteine, lipide, glucide), precum și vitaminele, mineralele și apa, să fie prezente în anumite proporții. (Ricman, 1988).

Proteinele

Proteinele sunt necesare menținerii vieții și dezvoltării organismului. Lipsa proteinelor din alimentație sau prezența lor în cantitate redusă determină tulburări grave de nutriție și de creștere, rezistența la infecții scade, apar edeme carențiale și anemii. De asemenea, o alimentație săracă în proteine împiedică absorbția sărurilor de calciu și fosfor necesare alcătuirii osului.

Pe lângă rolul pe care îl au în construirea de celule și țesuturi noi,proteinele influențează funcționarea glandelor cu secreție internă, glande care contribuie la creșterea organismului copilului și la transformările acestora în adolescenți și adulți.

Lipidele

Lipidele sunt substanțele care prin ardere în organism produc cea mai mare cantitate de energie. Grăsimile din hrană sunt importante pentru organismul copiilor, ele intrând în compoziția celulelor, țesuturilor și diferitelor organe. În grăsimi se găsesc vitaminele liposolubile: A, D, E și K. De asemenea, grăsimile sunt foarte importante pentru apărarea organismului de frig, reprezentând izvorul cel mai important de energie.

Grăsimile din alimente se depun în organism sub formă de depozit realizând o rezervă de energie ce poate fi utilizată la nevoie. Nu este bine să se dea copiilor grăsimi în cantități mai mari, deoarece cresc depozitele de grăsimi care duc la apariția obezității. Excesul de grăsimi poate produce chiar îmbolnăvirea organismului, deoarece prin creșterea acestor depozite sub piele la nivelul organelor interne se îngreunează mișcările, respirația, circulația etc.

Lipsa totală și prelungită a grăsimilor din alimentație determină tulburări grave ca: oprirea creșterii, scăderea imunității naturale, afecțiuni oculare, leziuni ale pielii, mușchilor, părului, unghiilor.

Glucidele

Glucidele reprezintă sursa de energie cea mai importantă și cea mai ușor utilizabilă. Pentru acoperirea minimului glucidic este necesară asocierea mai multor varietăți de glucide în alimentația copilului, deoarece nu toate sunt utilizate la fel.

Glucidele nu trebuie administrate în exces, deoarece o parte din ele se depun sub formă de țesut gras, îngreunând creșterea și dezvoltarea copiilor.

Substanțele minerale

Pentru dezvoltarea și creșterea normală a organismului copiilor este nevoie ca, în afară de proteine, grăsimi și glucide, alimentația să conțină și săruri minerale. Din rândul substanțelor minerale fac parte calciul, fosforul, fierul, sodiul, potasiul, cuprul, iodul etc.

Aceste substanțe, deși nu produc energie, reprezintă materialul de construcție pentru formarea celulelor și a țesuturilor organismului. Substanțele minerale sunt necesare pentru creșterea și formarea scheletului copiilor, știind că cea mai mare parte din calciul și fosforul care există în organism intră în compoziția scheletului.

Organismul copilului pierde în mod normal săruri minerale prin transpirație, lacrimi, urină, fecale, pierderi înlocuite prin alimentație.

Vitaminele

Pentru creșterea și dezvoltarea normală a organismului copilului, pe lângă substanțele nutritive menționate mai sus, organismul are nevoie și de vitamine. Acestea sunt substanțe indispensabile unei bune dezvoltări a organismului, care nu pot fi sintetizate de organism și deci trebuie să fie aduse de alimentație.

Principalele vitamine sunt prezentate în continuare.

Vitamina A – reprezintă un constituent al corneei și un factor esențial în funcționarea unor celule, a mucoaselor, a pielii, a osului. Carența ei antrenează tulburări de vedere, uscăciunea țesutului ocular, leziuni ale corneei, uscăciunea pielii și a mucoasei respiratorii, scăderea rezistenței la infecții, oprirea creșterii.

Vitamina B1 (tiamina) – intervine în metabolismul glucidic. În carențele moderate simptomele sunt discrete: pierderea în greutate, anorexie, slăbirea forței musculare, tulburări neurologice.

Vitamina B2(riboflavina) – intervine în reacțiile celulare complexe. Carența în vitamina B2 produce tulburări ale pielii, buzelor, leziuni ale părului etc.

Vitamina B6 (piridoxina) – intervine în metabolismul acizilor aminați. Carența în vitamina B6 produce tulburări cutanate, hemoragice și neurologice.

Vitamina B12– este o vitamină necesară sintezei globulelor roșii.

Vitamina C (acidul ascorbic) – intervine în numeroase reacții de sinteză ale organismului precum și în procesul de absorbție a fierului. Vitamina C crește rezistența organismului față de infecții, intervine în digestia și asimilarea mai bună a diferitelor alimente, a glucidelor, proteinelor și mineralelor.

1.2.1.2. Familia și școala

Primele noțiuni educative pe care copilul le primește sunt cele din familie. În familie se formează primele deprinderi de viață sănătoasă ale copilului, de conduită igienică individuală și colectivă. Deși școala preia o mare parte din rolul educativ al familiei în formarea și educarea copilului, totuși părinții își mențin o influență psihologică mare asupra activității acestuia. În concepția modernă de educație a copiilor nu se mai poate face o delimitare între îndatoririle școlii și cele părintești. Pentru a da roadele așteptate, școala are nevoie de sprijinul conștient și colaborarea familiei; familia așteaptă de la școală completarea educației de acasă, după norme și metode psihopedagogice înalte, științifice și riguros concepute.

Tulburarea dezvoltării intelectuale,delicvența și alte manifestări ale inadaptabilității sociale a adultului își au originea, de cele mai multe ori în anii copilăriei, când copilul se află sub tutela familiei și a școlii; aceasta denotă că nici unii, nici alții nu și-au făcut pe deplin datoria ce le revenea în educația copilului.

Oamenii de profesie pot face mult pentru educația copiilor, dar ajutorul lor este limitat, deoarece copilul vine și pleacă în câteva ore din școală. În afara școlii, ei răspund numai în parte de comportarea școlarilor, restul revenind familiei. Autoritatea părinților și a școlii reprezintă o indispensabilă garanție împotriva a numeroase plăgi sociale care ar putea afecta educația și sănătatea copiilor; stresul, insuccesele școlare, libertinajul etc.

Îmbinarea eforturilor educative din familie și din școală este nu numai recomandabilă, ci chiar obligatorie, pentru că de multe ori, pe măsură ce copii evoluează, părinții au de înfruntat mereu alte probleme, iar școala are acumulată multă experiență în soluționarea unor probleme care se ivesc la o categorie de vârstă și care se repetă în generațiile următoare. Factorii educaționali din școală pot astfel să dea un ajutor prețios părinților în înțelegerea problemelor copiilor și în soluționarea lor favorabilă, prin întâlniri periodice sau ocazionale între părinți și profesori; din nefericire la aceste întâlniri lipsesc de regulă tocmai cei care au cea mai mare nevoie de experiența pedagogică a cadrelor didactice.

1.2.1.3 Televiziunea și internetul

În afara educației directe de la părinți la copii sau de la dascăli la elevi, prin sfaturi și povețe sau prin exemplul personal, societatea pune la dispoziție și alte diverse mijloace educative precum televiziunea, internetul, presa etc.

Dintre influențele favorabile exercitate de emisiunile de televiziune asupra copiilor, se detașează următoarele: televizorul permite o integrare precoce a copiilor în viața socială, așa se explică faptul că începând de la vârste precoce copiii cunosc o serie de personalități ale vieții politice, culturale, sportive, precum și funcțiile și rolul acestora în viața socială; emisiunile de televiziune contribuie în bună măsură, la dezvoltarea limbajului și vocabularului lor; etc.

Televizorul are însă asupra copiilor și influențe negative, datorită fie efectelor nefavorabile ale unor programe de televiziune asupra comportamentului lor psihosocial, fie nerespectării unor reguli elementare de comportare a telespectatorului în fața micului ecran: timpul îndelungat petrecut în fața televizorului le creează copiilor o stare de oboseală generală, numeroase ore petrecute în fața televizorului sustrag copiii de la mișcarea activă prin joacă în aer liber, obiceiul unor copii de a servi masa în timp ce urmăresc emisiunile de televiziune este de asemenea dăunător, deoarece masa trebuie savurată atât cu simțul gustativ cât și cu cel vizual, ambele influențând favorabil secrețiile gastrice, responsabile de o bună digestie și asimilare a alimentației.

Cu toate neajunsurile sale, mai mari sau mai mici, televizorul este de o necesitate incontestabilă, dar trebuie utilizat, ca orice lucru în viață, cu rațiune și chiar cu moderație.

Internetul deși a devenit una dintre cele mai importante surse de informatii, utilizarea necontrolata poate avea un impact negativ asupra performantelor școlare, a relațiilor de familie și asupra stăriiemoționale a adolescenților, fiind un comportament asemănător cu ale oricărei alte dependente.

1.2.1.4 Sportul

După alimentație, activitatea fizică este, ca importanță, al doilea factor de menținere și întărire a stării de sănătate (Ricman, 1988).

Pentru copii și adolescenți sportul este nu numai un factor de întreținere a sănătății, ci și un factor de modelare a comportamentului și personalității individului. Prin sport crește spiritul de colaborare, pentru copii timizi este o modalitate excelentă de a-și disciplina reacțiile în raport cu cerințele sportive. Efortul făcut de bună voie stabilizează echilibrul psihoafectiv.

1.2.1.5. Mediul fizic

Mediul fizic influențează creșterea. Creșterea ar fi mai mare primăvara și mai mică toamna. Lumina influențează favorabil creșterea-razele X în doze mai mici stimulează, iar în doze mari inhibă creșterea. Creșterea în greutate este mai mare toamna, iar în talie mai mare primăvara.

1.2.1.6 Stresul psihic

Stresul psihicprovocat de mediul ambiant nefavorabil influențează negativ procesul creșterii până la starea de „nanism psihosocial”.

1.2.2. Factori endogeni

1.2.2.1. Factori genetici

Creșterea și dezvoltarea par a fi hotărâte genetic, iar factorii care intervin ulterior nu pot decât să le devieze în plus sau în minus, într-un mod mai mult sau mai puțin reversibil.

Din cercetări numeroase s-a reușit să se determine modul de moștenire al câtorva caractere și însușiri ereditare: structura, forma capului, culoarea părului, forma nasului, forma buzelor, culoarea ochilor, forma părului, inteligența și multe talente, longevitatea, un număr de boli și anomalii, temperamentul, grupele sangvine.

Dintre bolile și anomaliile care se transmit ereditar pot fi: hemofilia, daltonismul, albinismul, anemia falciformă, alcaptonuria, polidactilia, sindactilia, unele cazuri de nanism etc. De asemenea, este determinată genetic predispoziția la unele bolica: ulcerul, herniile, apendicită, varicele, porfiria, epilepsia etc.

1.2.2.2. Factorii endocrini

Hormonii pot determina creșterea și dezvoltarea copilului.

Hormonul somatotrop (STH) denumit și hormon de creștere stimulează creșterea, împreună cu insulină, hormonii tiroidieni și gonadali. STH determină o retenție de săruri de Ca, Na, K și P, precum și de substanțe azotate. Acțiunea STH este de a stimula creșterea armonioasă a întregului organism. STH stimulează condrogeneza la nivelul cartilajelor de creștere metafizare, determinând creșterea în lungime a oaselor. Majoritatea efectelor STH se exercită indirect prin acțiunea unui sistem de factori de creștere numiți somatomedine. După pubertate, STH produce îngroșarea oaselor lungi și dezvoltarea oaselor late. Stimulează creșterea mușchilor și a viscerelor, cu excepția creierului.

Hipersecreția acestui hormon are consecințe asupra dezvoltării somatice și consecințe metabolice. Consecințele somatice diferă. Dacă hipersecreția de STH a survenit înainte de pubertate, se produce gigantismul: individul atinge talie de peste doi metri, prin creșterea exagerată în lungime a extremităților.Intelectul nu este afectat. După pubertate se produce acromegalia, caracterizată prin creșterea exagerată a oaselor feței, a mandibulei, a oaselor late, îngroșarea buzelor și creștere exagerată a mâinilor și picioarelor. Consecințele metabolice ale hipersecreției de STH sunt mai exprimate la adult.

Hiposecreția produce la copil oprirea creșterii somatice, dar nu a celei neuropsihice. Boala se numește piticism hipofizar: indivizii sunt de talie mică, dar proporționat dezvoltați și cu intelectul normal.

Hormonii tiroidieni. Tiroxina și triiodotironina sunt considerați hormoni tiroidieni. Ei influențează procesele energetic din organism, intensificând oxidările celulare, care cresc metabolismul bazal și consumul de energie. Un rol deosebit îl au în procesele morfogenetice, de creștere și diferențiere celulară și tisulară.

La om, hipofuncția tiroidiană duce la consecințe variabile în funcție de vârstă. Dacă survine la copilul mic, care poate merge până la cretinism. Forma tipică de insuficiență tiroidiană la adult se numește mixedem, producându-se doar o diminuare a atenției, memoriei și capacității de învățare.

Hiperfuncția tiroidiană se întâlnește în boală Basedow.

Testosteronul este un hormon lipidic, cu structură sterolică. Acțiunea sa constă în stimularea creșterii organelor genital masculine și apariția caracterelor sexuale secundare la bărbat: dezvoltarea scheletului și a mușchilor, modul de implantare a părului, vocea, repartiția topografică a grăsimii de rezervă.

Acțiuneaestrogenilor este de a stimula dezvoltarea organelor genitale feminine, a mucoasei uterine, a glandelor mamare, apariția și dezvoltarea caracterelor sexual secundare la femeie, precum și comportamentul sexual feminin.

Hormonii sexo-steroizi sunt reprezentați de androgeni, asemănători celor secretați de testicul. Acțiunea lor fiziologică se manifestă în timpul vieții intrauterine și al pubertății, contribuind la apariția caracterelor sexuale secundare. În circulație, pot fi transformați în estrogeni. Hiposecreția acestor hormoni este compensată de secreția gonadelor. Hipersecreția are efecte masculinizate puternice.

Hormonii glucocorticoizi inhibă creșterea prin supresia STH având și efect de demineralizare.

Timusul are un rol de glandă endocrină în prima parte a ontogenezei, până la pubertate. La pubertate involuează, fără a dispărea complet. Deși nu au fost individualizați hormonii ca atare, se cunosc o serie de efecte ale extractelor de timus: acțiune de frânare a dezvoltării gonadelor, acțiune de stimulare a mineralizării osoase, efecte de frânare a mitozelor.

CAPITOLUL 2

Materiale și metode de studiu

2.1. Materiale folosite

Grupul de elevi pe care s-a realizat studiul din prezenta lucrare provine din Liceul teoretic „Grigore Gheba” din comuna Dumitrești (județul Vrancea).

Comuna Dumitrești (județul Vrancea) este o veche așezare situată pe cursul mijlociu al râului Râmnic, într-o depresiune cu altitudinea medie de 425 m.d.m. din interiorul subcarpaților, în etajul pădurilor de foioase (Figura 1). Comuna are 87 km2 și cuprinde un număr de 16 sate cu 5657 locuitori.(Giurca,2002)

Figura 1. Localizarea geografică a Comuna Dumitrești (județul Vrancea) (http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0c/Dumitresti_judetul_Vrancea.jpg).

Condițiile pedo-climatice au făcut ca ocupațiile de bază ale locuitorilor să fie pomicultura și creșterea vitelor, cultura cerealelor fiind inexistentă, iar porumbul la rândul său fiind destul de puțin cultivat. În trecut cu căruțele, acum mai mult cu mașinile, toamna e o adevărată migrație cu fructe și țuică spre câmp, de unde se vine cu grâu și porumb. Prelucrarea lemnului este de asemenea o ocupație răspândită în satele comunei, în Giurcari în special aflându-se numeroși tâmplari, dogari, dulgheri. (Giurca,2002)

Privind harta comunei (Figura 1), putem observa că aceasta are o formă alungită spre nord-vest, aducând de departe ca o pară având coada înspre munte. Această „pară ”măsoară în partea ei cea mai lată între satele Lupoaia și Pe Față aproximativ 10 km, iar pe cea mai lungă de la dealul Căpățânii până la piscul Vulturu peste 20 km.

Mărginită de dealuri cu înălțimi ce ating și depășesc 600 m, valea, atât cea din lungul râului Râmnic, cât și cea de pe afluentul acestuia, Motnăul are altitudini în jur de 350 m. Este o depresiune cu aspectul unei copăi înconjurate de dealuri înalte. Depresiunea continuă spre nord-vest pe apa Râmnicului, în sus spre Chiojdeni, până la Jitia, fiind consemnată de geografi ca „depresiune subcarpatică Dumitrești-Jitia”.

Această configurație geografică are ca rezultat un microclimat ferit de vânturile aspre ale iernii, cu primăveri și toamne însorite, zilele cu ceață fiind rare și puține.

În 1963, în această comună, deoarece erau un număr mare de școli cu 8 clase pe cursul mijlociu al râului Râmnic și un număr mare de absolvenți ai școlii generale, se propune înființarea unui liceu la Dumitrești. În septembrie 1963 a luat ființă liceul de la Dumitrești în clădirea unde își avea sediul primăria, la prima sesiune de admitere fiind 7 candidați pe un loc. În clădirea amenajată ca sediu al liceului erau 4 săli de clasă, 2 laboratoare, biblioteca, cancelarie, plus internat, separat pentru băieți și fete în aripa de sud. Spațiul devine în scurt timp neîncăpător, așa că problema construirii de spații noi se pune după câțiva ani cu toată acuitatea. (Giurca,2002)

În anul 1970, județul Vrancea primește o masivă suplimentare de fonduri și vechiul proiect pentru construirea unei școli cu 8 săli de clasă e reactualizată. Școala propune o clădire cu 16 săli de clasă, deoarece 8 nu rezolvau problema spațiului de școlarizare ; în perspectivă, școala urma să rămână tot mai mică față de necesitățile ce creșteau mereu. Inspectoratul școlar a înțeles situația, a sprijinit construirea unei școli cu 16 săli de clasă, asigurând finanțarea, dar nu și constructorul. S-a pornit cu maistrul școlii, cu elevii și părinții lor și clădirea a fost ridicată și dată în folosință în termen de 2 ani, în 1972. Apoi tot cu fonduri de la județ s-a construit și un internat modern cu 150 de paturi, bucătărie și anexe. (Giurca,2002)

Între anii 1978 și 1991 școlii i se dau din planul de școlarizare clasa a XI-a și a XII-a rămânând școală generală de 10 ani. În anul 1991 școala redevine liceu având câte două clase paralele la IX-XII. (Giurca,2002)

Momentan, liceul redenumit Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești funcționează cu un număr de 20 clase, 8 clase gimnaziale, 8 clase Liceu-Zi, 2 clase Liceu-Seral, cu un număr total de 342 elevi.

2.2. Metode de studiu

Studiul s-a realizat pe un lot reprezentativ de 115 elevi, băieți și fete cu vârste cuprinse între 11-14 ani. Pentru a evidenția stilul de viață al elevilor urmat de creștere și dezvoltare, am realizat un studiu longitudinal, efectuat în intervalul de timp aprilie 2014-aprilie 2015, în cadrul unui grup de la Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești.

În studiu au fost utilizate o serie de metode cum ar fi: chestionarul, tehnica antropometrică, prelucrarea statistică. Indicatorii statistici calculați în cadrul studiului au posibilitatea de generalizare, facilitând interpretarea comparativă.

2.2.1. Metoda chestionarului

Chestionarul este un instrument de cercetare, constând într-o serie de întrebări în scopul de a aduna informații. Are avantaj față de alte tipuri de studii pentru că este o metodă ieftină și adesea cu răspunsuri standardizate care îl face simplu pentru a aduna date.

Din punctul de vedere al formei răspunsului cerut, întrebările pot fi închise și deschise. O întrebare închisă este aceea în care există variante de răspuns care sunt oferite subiectului. Întrebările deschise permit subiectului să formuleze răspunsul în modul în care dorește, permițând astfel obținerea de răspunsuri mai bogate din punct de vedere al informației, răspunsuri la care poate nu ne așteptam. Aceste răspunsuri sunt notate așa cum au fost formulate. Varietatea răspunsurilor poate crea probleme ulterioare în interpretarea datelor. Întrebările mixte oferă variante de răspuns, dar care s-ar putea să nu epuizeze variantele de răspuns și atunci oferă și o variantă de completare.

Studiul din prezenta lucrare a presupus aplicarea unui chestionar privind „stilul de viață ” al subiecților incluși în cercetare. Chestionarul folosit cuprinde întrebări referitoare la igiena personală, greutatea corporală, comportamentul alimentar, gestionarea timpului (Anexa 1).

2.2.2. Tehnica antropometrică

Antropometria reprezintă un ansamblu de metode și procedee de determinare a particularităților morfofuncționale ale organismului uman. Se bazează pe măsurarea masei corporale, dimensiunilor corpului și forței musculare, capacității vitale pulmonare etc. Prin efectuarea măsurilor antropometrice la copii se determină starea si ritmul dezvoltării organismului.

Studiul realizat urmărește o menținere în actualitate a evaluării stării de sănătate în adolescență, prin analiza dezvoltării fizice ca și indicator direct al stării de sănătate și de nutriție.

In prezenta lucrarea, s-a recurs la metoda antropometrică pentru determinarea celor doi indicatori somatometrici principali: talia și greutatea.

Ca instrumente, au fost utilizate pentru măsurători taliometrul și cântarul de persoane. Cei doi parametri urmăriți (talia și greutatea) definesc cel mai fidel creșterea și dezvoltarea normală pe etape de vârstă.

Pentru măsurarea taliei subiecții au fost poziționați într-o postură ortostatică normală cu spatele aplicat pe antropometru, pe care-l ating cu scapulele, fesele și călcâiele; membrele superioare sunt coborâte de-a lungul corpului, cu palmele lipite de coapse; capul se orientează astfel încât linia care unește marginea superioară a tragusului cu marginea inferioară a orbitei să fie paralele cu solul.

Pentru greutate, fiecare elev a fost așezat pe cântar și notată greutatea.

2.2.3. Prelucrarea statistică a datelor

Statistica reprezintă acel domeniu al matematicii aplicate, fundamentat pe teoria probabilităților și pe legea numerelor mari, care permit studiul diferitelor caracteristici ale fenomenelor de masă.

În raport cu variabila supusă atenției și cu metoda adaptată în investigarea ei, intervenția metodelor statice în cercetarea pedagogică implică câteva momente importante:

stabilirea eșantioanelor asupra cărora urmează să se efectueze investigația;

elaborarea instrumentelor de măsură adecvate fenomenelor ce urmează a fi studiate;

recoltarea metodică a informațiilor brute referitoare la colectivul de subiecți supus investigației, cuantificarea lor și ierarhizarea datelor numerice;

reducerea mulțimii ordonate de date la un număr mic de rezultate sintetice prin prelucrarea datelor ordonate și construirea curbelor de distribuție;

interpretarea rezultatelor obținute prin formularea unor ipoteze, verificarea lor, stabilirea unor concluzii cu valoare prognostică, descoperirea raporturilor dintre fenomene;

Prelucrarea statistică a informațiilor reduce și uneori elimină subiectivitatea cercetătorului, contribuind la sporirea obiectivității științifice.

Datele măsurătorilor individuale, prezentate detaliat în Anexa 2, s-au prelucrat statistic pe calculator, în funcție de indicatorul măsurat, după criteriul vârstei și sex. S-a calculat media aritmetică ponderală (Xp) și deviația standard (Л).

S-au evidențiat: nivelul de creștere a taliei și greutății la cele două sexe; vitezele de creștere ale indicatorilor somatometrici în intervalul 11-14 ani.