Cresterea Populatiei Marii Britanii In Secolul Industralizarii

Secolul al XVIII-lea este privit drept un secol al preindustrializării, în acest timp descoperindu-se numeroase invenții ce vor contribui la industrializarea rapidă a acestei țări. Secolul al XIX-lea, în special prima jumătate a acestuia, reprezintă momentul de expansiune al Revoluției industriale, Marea Britanie izbutind să impuna modelul său de economie și țărilor din apropierea sa geografică: Franța și Belgia.

Preindustrializarea și industrializarea imediata a Marii Britanii a avut consecinte și asupra demografiei țării, populația crescând într-un ritm alert fața de țările continentale. Speranța de viața a ajuns la valori extraordinare, iar schimbarea nivelului de trai a înlăturat anumite reticente ale populatiei de a-și construi un camin. Triumful revoluției industriale din Marea Britanie, care deși avea un numar de locuitori de trei ori mai mic decat cel al Frantei, s-a datorat densității mult mai mari și populației aflate într-un continuu proces de expansiune si a determinat apariția unor zone unitare precum bazinul Londrei sau regiunea Manchester-Liverpool.

Marea Britanie

Problemele de ordin demografic sunt intalnite in toate societatile europene si sunt determinate de o serie de factori: electivi – se raporteaza la diverse comportamente demografice (individuale, familiale sau individuale) și coercitivi – solul, clima, energia, bolile, fenomenele naturale (cutremurele, inundațiile). Un alt factor al dificultatilor demografice este și repulsia oamenilor fața de instituția familiei sau a căsătoriei din cauza condițiilor anevoioase de existenta și imposibilitatii de a susține din punct de vedere material aceasta forma sociala de baza intemeiata prin casatorie.

În Anglia preindustrială, majoritatea membrilor claselor de prim rang nu sunt pregatiti să-și intemeieze o familie și acest fapt nu survine din cauza lipsei fondurilor, ci din contră: sumele de bani detinute de acestia le permit să întrețină numeroase relații ilicite, pe care de cele mai multe ori le ascund, nefacandu-le publice.

O altă categorie socială a Marii Britanii preindustriale este reprezentata de servitori, care, deși se bucura de un confort asemanator stăpânilor lor, au si mai multe rețineri în a se căsători pentru că există o strânsă subordonarefata de patronii lor, iar o posibila căsătorie fără a avea un capital satisfacator pentru inceperea unei afaceri nu ii tenteaza.

În Anglia cat și in Țara Galilor, un magistrat al secolului al XVIII-lea – Dr. Short – a facut o sugestie care stabilea impozite și amenzi mari asupra celibatarilor cu ajutorul carora sa fie asigurate mijloacele de existenta ale tinerilor căsătoriți cu situatii financiare precare. În ciuda acestei opinii, Malthus consideră că celibatul sau căsătoria la vârste înaintate provoacă reducerea mortalității infantile, și așa destul de ridicată în Marea Britanie a acelui secol, și mai ales în marile orașe.

În ceea ce privește mortalitatea generală a Marii Britanii, ea se ridică la aproximativ 1 din 49 de indivizi, aceste date fiind, desigur, lipsite de anumite liste de nașteri, decese sau botezuri, alte liste sunt incomplete, dar chiar și cu o completare a acestor date, valoarea mortalității nu ar depăși valoarea de 1 din 40 de indivizi. La o privire individuală mai atentă asupra parohiilor, putem observa că în anumite parohii decedează anual în jur de 1-2% din populație, iar nașterile ajung în anumite cazuri la o proporție de 2 la 1 sau chiar 3 la 1 față de decese.

Această mortalitate ridicată în rândul orașelor era suplinită prin aducerea/venirea de locuitori din mediul rural, estimându-se că doar pentru Londra era nevoie de o completare anuală a populației în jurul cifrei de 6000-10 000 de persoane. De altfel, între 1650 și 1750, populația capitalei engleza sporește cu 250 000 de persoane, dar nu datorită sporului natural (care este negativ de cele mai multe ori), ci datorită imigrației intense.

Speranța de viață a copiilor este mai mică în zona Londrei, unde jumătate din copiii născuți mor înainte de a atinge vârsta de 2 ani. Ca o comparație, acest prag este de 3 ani în Viena și Stockholm, 5 ani în Manchester și Norwich, și chiar 10 ani în Northampton.

Mortalitatea infantilă și juvenilă este foarte ridicată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, după cum demonstrează Massimo Livi Bacci: doar 165 de copii dintr-o mie ating prima aniversare. Și raționamentul continuă: dintr-o mie de copii care ajung la prima aniversare, doar 104 mai ajung la a cincea. Desigur, valorile diferă în funcție de mediul în care activăm – în mediul rural din Devon există sub 100‰ cazuri de mortalitate infantilă, pe când zone urbane mai extinse ca Banbury sau Gainsborough, mortalitatea ajunge si la 200 sau chiar 300‰.

Proporția nașterilor față de populația Angliei era de 1 la 28 conform estimărilor doctorului Short, dar în anumite comitate, precum Suffolk, ea ajunge și la 1 la 33. Același Dr. Short a estimat la mijlocul secolului al XVIII-lea proporția nașterilor față de decese ca fiind de 11 la 10.

Proporția nașterilor față de căsătorii scade în ultimii 5 ani ai secolului XVIII – 347 la 100 – față de anul 1760, când se înregistrau 362 de nașteri la 100 de căsătorii.

În Observations on the Results of the Population Act se consideră că durata de viață în Anglia a crescut după anul 1780 în proporție de 117 la 100, ceea ce provoacă o discuție asupra acestui fenomen care nu putea avea loc într-un timp foarte scurt, și este pus pe seama intensificării comerțului exterior, ceea ce duce la decese ale cetățenilor englezi în țări străine.

În secolul precedent industrializării – secolul al XVII-lea, populația Angliei trece de la 4 la 5 milioane, o creștere slaba, dar care se apropie de media europeană, și în contextul migrațiilor către Lumea Nouă care sunt evaluate la aproximativ 200 000 de persoane.

În secolul al XVII-lea populația engleză aproape se dublează, trecând de la 6 milioane în 1750, la 7 milioane în 1770, 8 milioane în 1788, 9 milioane către anii 1797-1798 și ajungând la 9,2 milioane la 1800 dupa Pierre Chaunu. Densitatea se schimbă și ea în cele două secole, crescând de la 27-33 de locuitori pe km2 în secolul al XVII-lea la 37-39 de locuitori pe km2, datorită și creșterii populației de la 5 la 5,8 milioane locuitori. Acest nivel se va menține până în 1740, când începe să crească, atingând valori de 40 în 1750 și 50 în 1780.

Conform lui Massimo Livi Bacci, populația Angliei crește la fiecare 50 de ani în ritmul următor: 1700 – 2,5 milioane locuitori, 1750 – 5,3 milioane (spor anual de 4,9‰), 1800 – 5,3 milioane (10,1‰), 1850 – 6,6 milioane (4,4‰). Același autor menționează ca populația engleză s-a triplat între 1550 și 1800, de la 3 milioane la 8,6 milioane, pe când cea a Europei se dublează, iar cea a Franței crește cu doar 50%.

J.D. Chambers oferă alte date privind populația Angliei după cum reiese în următorul tabel:

Totalul populației la cumpăna secolelor a scos în evidență faptul că ritmul de creștere este mai accelerat decât se credea, iar în 1810 s-a constatat o populație de 10 488 000 persoane față de 9 168 000 persoane în 1800, ceea ce arată o creștere de 1 320 000 în 10 ani[18].

Totuși, în cei 10 ani s-au totalizat 2 878 906 de botezuri și 1 950 189 de decese, iar calculul excedentului de nașteri ne arată o cifră de doar 928 717 persoane, ceea ce nu explică evoluția populației în sensul menționat mai sus, acest lucru ducându-ne cu gândul la faptul că ambele registre au fost inexacte[19].

Pentru a determina populația între 1780 și 1810 avem două surse: în primul rând populația conform Preliminary Observation to the Population Abstract – care își bazează calculul doar pe numărul de nașteri și un calcul făcut de Robert Malthus care calculează populația după excedentul de nașteri ținând seama și de omisiunile din registre si de decesele din străinătate, adaugând o proporție de 1/6 la nașteri și 1/12 la decese. Astfel, avem tabelul următor cu evoluția populației[20]:

Dezvoltarea tehnologică și industrială duce și la creșterea veniturilor muncitorilor, Anglia fiind lideră la acest capitol. Venitul pe cap de locuitor a sporit considerabil, cu peste 20% între 1785 și 1820, în acest ultim an ajungând la un nivel de 1756 de dolari (la valoarea dolarului din 1995.

De altfel, industrializarea a condus și la căderea agriculturii britanice: în 1688, aproximativ 75% din populația activă era implicată în munci agricole, iar până la 1841 acest procent a scăzut la 26%, Marea Britanie considerând mai avantajos importul de produse agricole din Franța și Belgia.

 Speranța de viață la naștere se situeaza între 40,3 ani și 46,6 ani, și doar o zecime din copiii mor în primul an de viață[29]. Mortalitatea este și ea mai mică decât în Anglia și Țara Galilor, având o valoare ce variază între 1 din 45 și 1 din 55.