Cresterea Performantelor Economice In Agricultura

ANALIZA PERFORMANȚELOR ECONOMICE ÎN CADRUL UNITĂȚII AGROSYL S.R.L.

CUPRINS

INTRODUCERE

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1. ASPECTE TEORETICE CU PRIVIRE LA CREȘTEREA PERFORMANȚELOR ECONOMICE ÎN AGRICULTURĂ

1.1. Noțiuni generale privind teoria producției

1.2. Instrumente de creștere a performanțelor în agricultură

Capitolul 2. Prezentarea unității cercetate

2.1. Istoricul firmei

2.2.Structura organizatorică a societății Agrosyl S.R.L

PARTEA A II – A CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 3. METODOLOGIA DE CERCETARE

3.1. Obiective

3.2. Metode de cercetare

CAPITOLUL 4 . ANALIZA PERFORMANȚELOR ECONOMICE ÎN CADRUL UNITĂȚII AGROSYL S.R.L.DIN MIROSLAVA

4.1. Analiza structurii de producție a firmei Agrosyl S.R.L

4.2. Analiza veniturilor și a cheltuielilor

4.3. Analiza indicatorilor privind activele firmei

4.4. Analiza indicatorilor privind ratele de performanță ale firmei

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] figurilor

Figura 1.1 – Relația managementul performanței – măsurarea performanței 18

Figura 1.2 – Procesul măsurării performanței 19

Figura 4.1 – Suprafața cultivată exprimată în ha pe perioada 2012-2014 35

Figura 4.2 – Evoluția producției obținute la grâu și triticale în perioada 2012-2014 35

Figura 4.3 – Evoluția producției obținute la orz în perioada 2012-2014 36

Figura 4.4 – Evoluția producției obținute la floarea soarelui în perioada 2012-2014 36

Figura 4.5 – Evoluția producției obținute la porumb în perioada 2012-2014 37

Figura 4.6 – Evoluția veniturilor și cheltuielilor totale 39

Figura 4.7 – Evoluția profitului brut 39

Figura 4.8 – Evoluția dinamicii cheltuielilor totale în perioada 2012-2014 40

Figura 4.9 – Evoluția dinamicii veniturilor totale în perioada 2012-2014 41

Figura 4.10 – Evoluția licihdității curente în perioada 2012-2014 42

Figura 4.11 – Evoluția licihdității rapide în perioada 2012-2014 43

Figura 4.12 – Evoluția indicelui numerarului în perioada 2012-2014 44

Figura 4.13 – Evoluția indicelui datoriilor 46

Figura 4.14 – Ponderea solvabilității patrimoniale în perioada 2012-2014 47

Figura 4.15 – Evoluția ratei medie a profitului net 49

Figura 4.16 – Evoluția ratei profitului 50

Figura 4.17 – Ponderea rentabilității economice și a activelor totale 50

Figura 4.18 – Ponderea activelor imobilizate și a activelor circulante în total active 51

Lista tabelelor

Tabelul 1.1 – Situația fondului funciar în România pe folosințe 16

Tabelul 1.2 – Calitatea terenului arabil în România după aprecierile a două

institute de cercetare (I.G.F.C.O.T și I.C.P.A.) – în procente: 17

Tabelul 1.3 – Indicatorii financiari și non-financiari luați în considerare în

construcția sistemului de indicatori de apreciere a performanței globale 20

Tabelul 4.1 – Evoluția cheltuielilor în perioada 2012 – 2014 33

Tabelul 4.2- Evoluția veniturilor în perioada 2012 – 2014 38

INTRODUCERE

„Analiza economico-financiară, ca instrument al conducerii se află într-o strânsă legătură cu funcțiunile firmei și cu atributele conducerii care se exercită asupra tuturor acestor funcțiuni.”

”Conducerea oricărei firmei, indiferent de forma proprietății sau forma de organizare juridică, implică drept componentă esențială analiza economico-financiară; prin intermediul ei se supraveghează și evaluează funcționarea firmei ca sistem, evoluția pe drumul eficienței economice, asigurarea performanțelor în mediul competitiv, concurențial.”

”Ca unitate economică, întreprinderea are rolul de a administra cu eficiență maximă resursele de care dispune în vederea realizării obiectivelor stabilite de managementul individual sau de grup și de proprietari.”

”Evaluarea întreprinderilor reprezintă arta de a stabili prin intermediul instrumentelor financiare valoarea reală a unui patrimoniu.”

”În decursul activității sale, întreprinderea are nevoie să-și măsoare performantele și aceasta din diferite motive, cum ar fi: îmbunătățirea activității, efectuarea unui transfer de proprietate sub forma unor tranzacții parțiale sau totale, fuziuni, vânzări, etc.”

Scopul lucrării de față este de a sublinia importanța și complexitatea producției întreprinderii, modul de constituire a acesteia, structura și rolul lor în activitatea desfășurată de firmă.

Lucrarea este structurată în 5 capitole și anume:

Capitolul unu analizează și prezintă noțiunea de producție agricolă, principalele resurse din domeniul agricole, modul de formare a acestora, importanța și rolul lor în producție. În cea de a doua parte a capitolului sunt structurate instrumentele de creștere a performanței în agricultură, principalii indicatori și modul lor de influențare a producției.

Capitolul doi prezintă baza de informații, respectiv punctul de plecare în studiul analizei instrumentelor de creștere a performanței în agricultură ale întreprinderii prin prezentarea firmei Agrosyl S.R.L, Miroslava, modul de structură a activităților acesteia precum și modul de organizare a compartimentelor întreprinderii.

Partea a doua a lucrării, contribuțiile proprii, prezintă principalele obiective și metode de cercetare pe baza cărora am efectuat această lucrare, toate aceste fiind concretizate în capitolul trei al lucrării.

Capitolul patru prezintă esența lucrării, studiul practic al instrumentelor de performanță în agricultură prin analiza situației agricole a firmei, prezentarea succintă a veniturilor și a cheltuielilor înregistrate de unitate, iar parte a doua a acestui capitol este destinată analizei indicatorilor privind activele firmei, și a ratelor de performanță;

Concluziile lucrării sunt reliefate în cadrul capitolul 5 prin prezentarea aspectelor pozitive dar și negative, sintetizate în cadrul lucrării, asupra întreprinderii, dar și modul de îmbunătățire și stabilirea direcțiilor strategice necesare creșterii rezultatelor economice ale întreprinderii, a creșterii producției prin îmbunătățirea instrumentelor de performanță economică.

„Activitatea economico-financiară a unei firme nu poate fi concepută în afara mediului în care funcționează se dezvoltă; din acest mediu, firma își colectează resursele și tot în cadrul lui efectuează restituiri de fonduri , plăți etc. Fenomenul financiar se naște în relațiile pe care întreprinderea le are cu toții agenții economici și financiari, cu statul și alte organisme.”

”Evaluarea economica are ca obiectiv stabilirea valorii de piață a unui bun, activ sau societate. Evaluarea economică constă într-un complex de tehnici, procedee și metode prin care un bun, o grupă de bunuri, un activ, o societate, etc. Sunt aduse din punct de vedere valoric, la nivelul pieței și prin care li se asigură comparabilitatea cu aceasta.”

PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1. ASPECTE TEORETICE CU PRIVIRE LA CREȘTEREA PERFORMANȚELOR ECONOMICE ÎN AGRICULTURĂ

1.1. Noțiuni generale privind teoria producției

”Cu deosebire în ultimul secol, agricultura a devenit tot mai mult o activitate complexă, la a cărei dezvoltare au contribuit multe dintre cuceririle științei și tehnicii. Genetica și ameliorarea au contribuit la obținerea de soiuri de plante și rase de animale tot mai performante, în timp ce tehnologiile de producție s-au schimbat prin introducerea mecanizării, a utilizării pe scară largă a îngrășămintelor chimice, a produselor chimice de combaterea bolilor, buruienilor și dăunătorilor, a unor medicamente de uz zooveterinar.”(Canning J., 1999).

Principalele funcții ale agriculturii pot fi sistematizate astfel:

a) Agricultura este ramura în care se produce cea mai mare parte a alimentelor sau materiilor prime din care se prepară hrana, fiind deci elementul principal prin care se asigură securitatea alimentată a unui stat.

b) Agricultura reprezintă un motor al dezvoltării rurale.

c) Agricultura are o importanță deosebită în păstrarea calității mediului.

d) Agricultura are importante responsabilități în păstrarea fertilității solului prin practicarea asolamentelor, a lucrărilor efectuate în perioadele optime ca regim de umiditate, evitarea acidifierii solului, a sărăturării și a eroziunii.

e) Păstrarea biodiversității este de asemenea o îndatorire importantă a societății, de care depinde echilibrul viețuitoarelor la nivel planetar.

Studierea tuturor acestor procese în sensul relației între resursele utilizate, efortul întreprins și rezultatele activității reprezintă domeniul științelor economice.

”Necesitatea studierii aspectelor economice apare datorită faptului că resursele necesare pentru bunuri și servicii sunt limitate, în timp ce nevoile societății sunt din ce în ce mai mari. Apare așadar nevoia optimizării utilizării resurselor materiale și umane astfel încât rezultatul proceselor economice să fie unul pozitiv, să aducă profit întreprinzătorilor și să satisfacă cerințele consumatorului de bunuri sau servicii.”

Economia agriculturii utilizează elemente de economie politică de la care preia legile economice generale, statistica economică – pentru a putea face comparații și a trage concluzii privind direcțiile ulterioare de dezvoltare. Cunoștințele de finanțe și contabilitate sunt necesare pentru a vedea posibilitatea de finanțare ale unor investiții, pentru a măsura eforturile financiare și umane și a evidenția corect cheltuielile și veniturile. Totodată, în economia agriculturii se mai folosesc o multitudine de informații provenind de la științele tehnice agricole: pedologia (știința solului); fitotehnia (descrierea tehnologiilor de cultură a plantelor) cu ramurile sale: legumicultură, pomicultură, viticultură; zootehnia (știința creșterii și exploatării animalelor domestice); genetica (știința eredității) și metodele de ameliorare ale plantelor și animalelor. (Darbelet M., 1995).

Definirea și clasificarea resurselor agricole și a factorilor de producție

Resursele pot fi considerate ca elemente componente ale procesului de muncă sau drept componente ale avuției naționale. Avuția națională este constituită din ansamblul resurselor umane, naturale, materiale, precum și potențialul creativ al națiunii. Deși există mai multe definiții ale resurselor, reținem că resursele reprezintă ansamblul elementelor, împrejurarilor și premizelor utilizate direct sau indirect la producerea de bunuri economice.

În mod concret, în agricultură se apreciază că în categoria resurselor intră trei componente esențiale: pământ, muncă și capital, cărora unii autori le adaugă pe cea de-a IV-a categorie – organizarea muncii, în sensul de conducere – management.

În literatura economică se mai folosește și conceptul de factori de producție. Aceștia reprezintă bunurile și serviciile necesare în procesul de producție sau care influențează asupra acestuia, elemente care sunt utile și individualizate în acest proces. (Darbelet M., 1995).

Se consideră că factorii de producție fac parte din două categorii, respectiv factorii consumabili (munca directă, energia și materiile prime) și factori de stoc (mașini și utilaje, pământul).

Factorii de producție se mai pot împărți și în următoarele trei categorii:

factori naturali (pământ, păduri, ape, climă);

muncă (muncitori direct productivi, specialiști, manageri);

capital (mașini, utilități, construcții, materii prime).

O altă clasificare, utilă atunci când se pune problema alocării și introducerii în costuri a diferitelor resurse sau factori, împarte factorii de producție în alte trei categorii:

factorii ficși (construcții, utilaje) la care nu este neapărat necesar să se pună problema volumului de alocare;

factori limitat – variabili – reprezentând mijloacele de producție cu durată lungă de utilizare (tractoare, mașini, etc.)

factori variabili – în cadrul cărora pot fi incluse mijloace de producție consumabile în mod curent și relativ ușor divizibile.

În sinteză, factorii de producție sunt acele elemente care intră în procesul de producție, reprezentând condiții necesare și suficiente pentru desfășurarea acestui proces din care rezultă bunuri economice.

Criterii de clasificare a resurselor și factorilor de producție din agricultură

Există mai multe criterii după care putem clasifica resursele și factorii de producție, între care amintim:

După natura resurselor, acestea se pot clasifica astfel:

resurse naturale (pământ, plante, animale, îngrășăminte naturale);

resurse economice sau materiale – în care sunt incluse toate mijloacele tehnice utilizate;

resurse sociale (umane) în care sunt incluse resursele de forță de muncă, de la muncitori și până la manageri și specialiști.

După caracterul resurselor, deosebim:

resurse regenerabile respectiv acelea care pot fi folosite în mai multe cicluri de producție, nu sunt epuizabile. Aici intră solul și fertilitatea sa (cu condiția unei exploatări corespunzătoare), îngrășămintele organice, semințele etc.

resursele neregenerabile – adică acelea care depind în general de utilizarea combustibililor convenționali utilizați direct ca sursă energetică sau ca materie primă pentru producerea de îngrășăminte, pesticide, etc.

După dependența resurselor față de volumul producției, deosebim:

resursele constante. Indiferent dacă producția este mai mică sau mai mare, acestea iși păstrează volumul. Este vorba de construcții, sisteme de irigații, resursele care grevează cheltuielile fixe ale întreprinderii, etc.

resursele variabile al căror volum este dependent de volumul producției (îngrășăminte, semințe, carburanți, etc.)

După sursă sau proveniență, resursele se mai pot împărți în:

resurse proprii;

resurse împrumutate.

Principalele categorii de resurse ale agriculturii

Este important de reținut că cele mai importante categorii de resurse care se utilizează în producția agricolă sunt următoarele:

resursele materiale (economice);

resursele umane;

resursele financiare;

resursele informationale .

Resursele materiale (economice) cuprind mijloacele tehnice de mecanizare a lucrărilor agricole, construcțiile, mijloacele de transport, mijloacele energetice (electrice și tehnice), mijloace de chimizare (produse și instalații) și apa pentru irigat. Resursele economice au valoare de piață, fiind rezultatul muncii depuse anterior. Utilizarea lor în procesul de producție impune costuri care pot fi costuri fixe (de exemplu amortismentul constructiilor) sau costuri variabile în funcție de volumul fiecărui factor alocat procesului de producție.

Resursele umane sunt reprezentate de forța de muncă necesară pentru executarea lucrărilor agricole dar și pentru îndrumarea tehnică, organizarea, conducerea și gestionarea tuturor resurselor existente în unitățile agricole.

În agricultură, fiecare resursă în parte are un rol determinat în obținerea rezultatului final, dar resursele umane, privite atât cantitativ, dar și calitativ prezintă cea mai ridicată dinamică și au influență hotărâtoare asupra rezultatelor activității productive din agricultură.

Forța de muncă constituie componenta principală a sistemului resurselor prin care sunt activizate celorlalte resurse și factori ai activității de producție. În același timp, forța de muncă este factorul care conduce procesul de perfecționare continuă a mijloacelor de producție. De activitatea factorului uman este legată de asemenea stabilirea și aplicarea tehnologiilor de producție specifice zonei sau specifice caracterului producției. (Elliott B., Elliott J., 2005).

Alegerea variantei optime din punct de vedere tehnic și economic ține de nivelul de instruire profesională și de capacitatea decizională a resursei umane.

Resursele funciare sunt reprezentate de totalitatea suprafețelor de pământ folosite în agricultură, atât cantitativ cât și calitativ.

Din acest punct de vedere, suprafața fondului funciar în România este de 23.839.000 ha. România deține 0,18% din suprafața lumii și se situează pe locul 80 în lume și pe locul 12 în Europa (ponderea în suprafața Europei fiind de 4,81%). Suprafețele de teren care se folosesc pentru a obține producții agricole, fie că sunt sau nu cultivate formează suprafața agricolă. Unele suprafețe sunt lucrate anual, altele periodic, iar altele, cum este cazul pășunilor sau fânețelor- nu sunt supuse lucrărilor agricole, dar constituind o bază furajeră, fac parte din terenul agricol.

Prin categorie de folosință a terenului se înțelege modul cum este folosit un teren oarecare. Se deosebesc 5 categorii de folosință: terenuri cu destinație agricolă, forestieră, aflate permanent sub apă, terenuri intravilane (aferente localităților rurale și urbane) și terenuri cu destinație specială (pentru transporturi rutiere, feroviare, aeriene etc.).

La categoria „teren agricol” se încadrează suprafețele cu teren arabil, pășunile, fânețele, viile și livezile.

Categoria „teren arabil” cuprinde orice suprafață de teren care poate fi arată (inclusiv terenul de pe pante cu o înclinație de până la 30% dacă acesta nu este acoperit cu vegetație forestieră) și cultivată cu diferite plante. Deși terenul cultivat cu viță de vie și pomi, teoretic poate fi arat (cel puțin între rânduri), prin convenție acesta nu face parte din teren arabil întrucât este arat pe întreaga suprafață doar la intervale mari de timp. Categoria „arabil” reprezintă cea mai importantă folosință, întrucât plantele care se cultivă pe această suprafață sunt indispensabile în alimentația oamenilor, în furajarea animalelor sau pentru diferite industrii. [NUME_REDACTAT], prin lege, este interzisă scoaterea suprafețelor de teren arabil pentru alte folosințe agricole sau neagricole.

Resursele fizice și producția agricolă în [NUME_REDACTAT]

Statele membre ale [NUME_REDACTAT] dispun de importante resurse fizice, umane și de capital pentru a produce aproape toate produsele agricole de care are nevoie populația precum și importante surplusuri destinate exportului. Deși agricultura țărilor europene a fost neomogenă atunci când au devenit membre ale Uniunii, măsurile de politică agricolă comunitară au asigurat creșterea rapidă a productivității și necesitatea alimentară a populației. (Elliott B., Elliott J.,2006).

Suprafața agricolă utilizată (SAU) este în prezent de circa 186 milioane ha, din care 130 milioane ha ale vechilor state membre (U.E. 15) și circa 56,3 milioane ha provenind din ultimele 12 state care au aderat după anul 2004.

Structura suprafețelor cultivate are particularități de la țară la țară, reflectând condițiile pedoclimatice diferite, nivelul de intesificare a agriculturii, preferințele consumatorilor, gradul de dezvoltare al economiei etc.

Cultura grâului comun se întâlnește în toate cele 27 de state, cu ponderi mai ridicate în totalul suprafeței utilizate în Bulgaria, Franța, Italia, Ungaria, România. În totalul SAU, grâul ocupă anual ponderi de circa 15%, respectiv peste 27 milioane ha cultivate anual. În schimb porumbul se cultivă numai pe circa 10 milioane ha, din care în România aproximativ 2,9 – 3 milioane ha.

Leguminoasele se cultivă pe suprafețe mari în Spania, Italia, Ungaria, [NUME_REDACTAT], România, Bulgaria. Floarea soarelui se cultivă în special în Spania, Italia, România și Bulgaria.

Dintre legume, suprafețele cele mai mari se cultivă cu tomate (peste 320 mii ha). Furaje cultivate pe suprafețe mari au vechile state membre, peste 5,5 milioane ha dintr-un total de circa 6,9 milioane ha la nivelul întregii Uniuni (U.E. 27).

Suprafețele cele mai mari cultivate cu viță de vie se găsesc în Spania (1,2 milioane ha, respectiv 4,8% din totalul U.E. 25), Franța (860 mii ha), Italia (870 mii ha), Portugalia (230 mii ha), Bulgaria (400 mii ha) și România (circa 230 mii ha).

Vechile state membre ale [NUME_REDACTAT] cultivă peste 3,3 milioane ha cu viță de vie, fiind primii producători de vin pe plan mondial.

Cultivarea pomilor fructiferi ocupă la nivelul U.E. circa 3,6 milioane ha din care România deține peste 200 mii ha.

Structura suprafețelor agricole cultivate reflectă un nivel mai accentuat de diversificare a agriculturii în vechile state membre comparativ cu cele care au aderat după anul 2000.

Efectivele de animale au avut evoluții diferite de la țară la țară, în vechile state membre ale [NUME_REDACTAT], situația fiind stabilă după anul 1990, în timp ce în noile state membre se fac eforturi de stabilizare.

Pe specii, situația aproximativă este următoarea: la bovine total efectivul la nivelul Rezultă că România are de recuperat o importantă rămânere în urmă față de vechile și chiar de unele noi state membre privind randamentele medii.

Corectarea acestora este o problemă de management, alocările ineficiente de factori de producție fiind una din cauzele principale ale producțiilor scăzute, alături de rolul pe care ar trebui să-l dețină cercetarea științifică și consultanța agricolă în creșterea performanței.

[NUME_REDACTAT] Europeană, după ce un număr însemnat de ani, prin [NUME_REDACTAT] Comună, s-a stimulat creșterea producției, o dată ce securitatea alimentară a fost asigurată iar nivelul producțiilor totale a devenit excedentar, s-au luat măsuri de stabilizare sau de reducere a producției. Acest lucru se face în vederea păstrării la nivel rezonabil al prețurilor produselor agricole și pentru garantarea veniturilor agriculturii. Structura valorică a producției agricole este determinată de consum și de prețurile produselor alimentare. Diferențieri sensibile pe țări apar ca urmare a specificului modelului de consum.

Efectivele de bovine ale [NUME_REDACTAT] sunt de circa 91 milioane capete (din care România deține circa 2,5 milioane) tendința fiind de o ușoară scădere. În schimb la vaci de lapte situația este relativ stabilă, efectivul ajungând la circa 25,8 miloane de capete (din care România deține circa 1,7 milioane). La porcine efectivele oscilează anual în jurul valorii de 271 milioane capete (din care România deține circa 4,2 milioane), iar la ovine circa 99 milioane capete (din care România 10,9 milioane). La păsări efectivele sunt numeroase înregistrându-se peste 4,4 miliarde capete, cele mai multe în vechile state membre. [NUME_REDACTAT], efectivul de păsări este în prezent relativ redus, înregistrându-se în jur de 85-90 milioane capete.

Randamentele medii la hectar și pe animal sunt printre cele mai ridicate din lume în vechile state membre. Practic, în perioada 1970 – 1990 randamentele s-au dublat, ca urmare a modernizării fermelor și a subvenționării ridicate a producției.

În noile state membre și în special în România și Bulgaria se manifestă un decalaj față de randamentele medii europene la principalele produse agricole.

Principalele caracteristici ale producției agricole române

România este considerată, așa cum am văzut, o țară cu un potențial agricol ridicat datorită suprafeței agricole mari: 14.731.000 ha din care arabil 9.434 .000 ha. Situată în sud-estul Europei, țara noastră este caracterizată prin climă temperat-continentală de tranziție.

Populația totală: 21.584.365.000 locuitori (la 1 iulie 2006), din care populația rurală: 9.670.427 locuitori; dintre locuitorii din mediul rural, 4.446.000 persoane fac parte din populația activă agricolă.

Agricultura este una din ramurile cheie ale economiei românești și are un aport de aproximativ 6% din PIB.

Sectorul privat este principalul deținător al terenului arabil având în exploatare 9.056.300 ha din totalul de 9.434.600 ha.

Exploatațiile agricole private sunt organizate astfel:

gospodării individuale – 3.931.350 cu o suprafață medie de 2,3 ha pe exploatație;

unități cu personalitate juridică – 17.843 cu o suprafață medie de 269,3 ha pe exploatație și care utilizează 4,8 mil.ha.

Obiectivele prioritare ale României în ceea ce privește sectorul agricol:

Creșterea productivității și a calității

Creșterea veniturilor producătorilor agricoli

Dezvoltarea durabilă a zonei rurale în concordanță cu cerințele protecției mediului

Subvențiile acordate producătorilor agricoli români în anul 2008, au fost semnificativ mai mici decât în majoritatea țărilor [NUME_REDACTAT]. Nivelul acestora a fost de 76 euro/ha, respectiv de 245 euro în medie pe o exploatație. Sumele provenite din [NUME_REDACTAT] Comună au fost împărțite între ajutoare directe (41%) și [NUME_REDACTAT] (59%).

Una din principalele probleme, de la care derivă și altele, este faptul că exploatațiile agricole cu suprafețe mai mici de 1 ha reprezintă 50% din total. De asemenea, exploatațiile agricole cu suprafață sub 5 ha reprezintă 60% din total; mai mult decât atât, 50% din proprietarii de terenuri agricole au peste 60 de ani, din care 40% sunt pensionari, deci nu au nici energia și nici mijloacele care să le permită să obțină producții performante, iar consultanța agricolă și progresul tehnic pătrund foarte dificil în exploatațiile mici.

România dispune de circa 14,8 milioane ha teren agricol, ceea ce reprezintă 62% din suprafața totală, iar din aceasta, circa 9,4 milioane ha este arabil (tabelul 18). Pentru un locuitor revin 0,65 ha teren agricol, din care 0,41 ha este arabil (dar din aceasta numai 0,18 ha este de calitatea I-a și a II-a). Resursele pentru creșterea suprafeței arabile sunt limitate (circa 400.000 ha) și pot fi: cultivarea terenurilor inundabile din luncile râurilor, după o prealabilă îndiguire (soluție respinsă în prezent de mulți oameni de știință, în special de ecologiști), îmbunătățirea terenurilor nisipoase și sărăturate, cultivarea unor pășuni și fânețe situate pe terenuri plane, dar care dau în prezent producții mici.

Din punct de vedere al suprafeței de teren arabil care revine pe un locuitor, România se situează aproape de media mondială care este de 0,40 ha / locuitor. Această suprafață este foarte redusă în Belgia și Olanda (0,07 – 0,08 ha) dar prin producții agricole ridicate aceste țări compensează deficitul de suprafață.

Tabelul 1.1

Situația fondului funciar în România pe folosințe

Sursa: [NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT]

Suprafețe reduse de teren arabil care revin la un locuitor întâlnim și în Germania, Austria, Franța, Cehia, Italia (între 0,13 – 0,35 ha) în timp ce în Bulgaria, Ungaria, Spania, Danemarca au acest indice apropiat de cel din România (0,40 – 0,55 ha). Cu mult superior mediei mondiale sunt câteva țări mari între care S.U.A și Rusia (cu 0,90 ha arabil pentru un locuitor).

Pentru a practica o agricultură diferențiată mai trebuie să fie luate în considerare și alte date, ca de exemplu: în România, 2.571.000 ha teren arabil sunt situate pe pante cu înclinație de peste 5%; 1.985.000 ha sunt soluri podzolice (cu aciditate ridicată); 306.000 ha sunt soluri sărăturate; 3.200.000 ha sunt amenajate pentru irigat, deși irigația propriu – zisă se practică pe o suprafață mult mai redusă. Pe 3.100.000 ha s-au efectuat lucrări de desecare și drenaj, iar pe 2.300 .000 ha lucrări de combatere a eroziunii solului

Tabelul 1.2

Calitatea terenului arabil în România după aprecierile a două institute de cercetare

(I.G.F.C.O.T și I.C.P.A.) – în procente:

Sursa: Institutul național de cercetare-dezvoltare pentru pedologie, agrochimie și protecția mediului

Pe de altă parte, aprovizionarea solurilor cu elemente nutritive este deficitară pe multe suprafețe. Se apreciază că din totalul suprafeței arabile sunt foarte bine aprovizionate cu azot numai 10%, cu fosfor numai 25% iar cu potasiu 71%. Trebuie menționat că una și aceeași suprafață poate fi afectată cumulativ de doi sau mai mulți factori limitativi (secetă frecventă, deficit de azot, eroziune, etc.).

1.2. Instrumente de creștere a performanțelor în agricultură

”În prezent un rol fundamental îi revine performanței entităților economice în contextul în care competiția pentru fiecare segment de piață a devenit tot mai strânsă, iar mecanismele globalizării îi mătură din cale pe cei mai slabi. Astfel că, șansa de a supraviețui în această competiție crește considerabil pentru acele entități economice care își descoperă și își reduc vulnerabilitățile foarte repede și, mai mult decât atât, implementează instrumente performante de gestiune, care le facilitează depistarea, explicarea și rezolvarea diverselor lacune de management.” ( Elliott B., Elliott J., 2006).

Obiectivul principal în această luptă este reprezentat de creșterea competitivității, însă nu trebuie omise diversele impedimente care pot apărea în calea spre reușită a entităților economice, dintre care amintim legislația imperfectă și în continuă schimbare, impactul foarte puternic al politicului asupra proceselor economice, instabilitatea din societate, toate caracterizând mediul de afaceri din România.

„”Mediul economic global actual, prin elementele sale specifice, impune entităților economice noi standarde de performanță care depășesc sfera economicului. Luând în considerare evoluțiile macroeconomice amintite considerăm că ignorarea aspectelor sociale și de mediu poate determina pierderi entităților economice, în special marilor corporații multinaționale, pierderi care se pot concretiza: în diminuarea cotelor de piață, în diminuarea cifrei de afaceri, în reducerea numărului de clienți, în diverse costuri de ecologizare, în campanii pentru dobândirea încrederii consumatorilor în produsele și serviciile oferite de acestea. Ținând cont de aceste aspecte considerăm necesară integrarea în strategia de dezvoltare a entităților economice a standardelor referitoare la elementele sociale și de mediu cu scopul de a asigura sustenabilitatea activităților derulate prin armonizarea obiectivelor economice, sociale și ecologice.”

„Dimensiunea pe care termenul performanță a luat-o prin utilizarea acestuia în toate domeniile economicului a determinat conturarea unui nou concept, și anume, cel de management al performanței, care presupune abordarea performanței ca fiind preocuparea centrală a managementului entității economice. Toate entitățile economice pretind performanță, astfel că managementul performanței a devenit un instrument nu doar util, dar și indispensabil, neputându-se vorbi de performanță fără un management adecvat, iar în acest context evaluarea performanței este un element cheie pentru managementul acesteia.”

„Deoarece performanța este definită și percepută de către fiecare categorie de utilizatori de informații în mod diferit, prin raportare la propriile obiective, în prezent nu s–a ajuns la un consens privind definirea, metodologia și modelele de performanță utilizate, datorită diversității politicilor adoptate de managementul entităților, influențate la rândul lor și de reglementările legale care suferă modificări repetate. Totuși, evaluarea performanțelor a reprezentat și reprezintă unul dintre obiectivele primordiale ale managementului entității economice motiv pentru care studierea performanței trezește încă interesul multor cercetători, cercetările în acest domeniu dovedindu-se a fi numeroase.” (Canning J.,1999).

Principalele domenii ale evaluarii performantei

a) conceperea/realizarea documentelor de evaluare,

b) modul de abordare a procesului de evaluare,

c) cultura organizațională.

Elaborarea sistemului de evaluare a performanței

”Pentru managerii de vârf ai unei organizații, implicați în elaborarea sistemului de evaluare a performanței angajaților este important să perceapă importanța evaluării personalului ca fiind un element cheie în managementul resurselor umane ce permite o abordare integrativă a acestuia deoarece se interacționează cu alte zone: recrutare și selecție, structura organizației (organigrama și fișele de post), recompensele, planificarea carierelor / succesiunii, instruire și dezvoltarea personalului. Ținând cont de acest fapt, devine evidentă importanța elaborării cu atenție a sistemului de evaluare a performanței.”

Performanța este un termen ambiguu și incapabil de a-i fi atribuită o singură definiție (Otley, 1999). Această inconsecvență în definirea performanței se aplică și în domeniul managementului de performanța, fapt sugerat de Meyer și Gupta și anume ―există un dezacord masiv cu privire la ceea ce înseamnă performanța, iar proliferarea indicatorilor de măsurare a performanței a condus la paradoxul performanței, și anume: controlul organizațional este menținut prin necunoașterea exactă a semnificației performanței‖ (Meyer & Gupta, 1994, citați de Boldeanu, 2008).

Existența și dezvoltarea unui sistem de management performant la nivelul unei entități economice reprezintă pentru orice entitate un avantaj concurențial deoarece acesta reprezintă punctul de plecare (baza) pentru obținerea unor performanțe sustenabile, respectiv atingerea unor performanțe înalte pe termen mediu și lung. Putem astfel defini managementul performanței ca fiind contextul necesar obținerii performanței.

Fondatorul principiilor managementului, [NUME_REDACTAT], considera că puține lucruri sunt importante pentru performanța unei entități economice așa cum este măsurarea performanței‖ (Druker, 1954), ceea ce am putea spune noi că reprezintă un punct vulnerabil al managementului în prezent. Managementul performanței precede și înglobează măsurarea acesteia (Albu & Albu, 2005).

Figura 1.1. Relația managementul performanței – măsurarea performanței

Sursa: Lebas, 1995

B.Marr (2004) distinge următoarele activități în procesul de măsurare a performanței:

construirea unui model de performanță pentru fiecare afacere în parte,

culegerea datelor,

analiza și interpretarea datelor,

extragerea și comunicarea de informații.

O astfel de definiție a măsurării performanței este mai cuprinzătoare decât cele menționate până acum. Astfel,B. Marr reușește să sublinieze faptul că măsurarea performanței este un proces structurat, orientat spre rezultate.

Figura 1.2. Procesul măsurării performanței

Sursa: B.Marr ,2004

”Instrumentele consacrate pentru evaluarea performanței sunt indicatorii. Managementul unei entități economice folosește indicatorii pentru a măsura, raporta și îmbunătății performanța entității. Considerăm că este imposibilă folosirea unui singur indicator pentru a aprecia performanța unei entități economice datorită complexității fenomenelor și proceselor economice Construirea unui model de performanță pentru fiecare afacere în parte. Extragerea și comunicarea de informații.”

Tabelul 1.3

Indicatorii financiari și non-financiari luați în considerare în construcția sistemului de indicatori de apreciere a performanței globale

Sursa: [NUME_REDACTAT], 2011

Randamente de scară în agricultură

Combinarea factorilor de producție sub aspect economic înseamnă adoptarea acelei norme de comportament a întreprinzătorului referitoare la realizarea celui mai bun raport între venituri și costuri. Prin aceasta se țintește creșterea eficienței economice combinată cu modalitatea de atenuare a acțiunii legii rarității resurselor. Combinarea se poate realiza: pe termen foarte scurt; pe termen mediu și pe termen lung.

Combinarea pe termen foarte scurt se bazează pe ipoteza că producătorul țintește maximizarea producției prin unirea unui factor de producție variabil, în timp ce ceilalți factori nu se modifică. Acest tip de combinare este guvernat de legea randamentelor funcționale neproporționale (Legea lui Turgot). Potrivit acestei legi, atunci când cantități crescânde dintru-un factor de producție se combină cu cantități constante din ceilalți factori de producție, productivitatea medie și productivitatea marginală a factorului variabil cresc, ating un nivel maxim, după care înregistrează o descreștere în condițiile în care producția totală (outputul) crește.

Combinarea pe termen mediu reprezintă combinarea a doi factori de producție variabili, care evoluează în sens contrar. În acest caz, se obține un volum de producție dat, adică cerut de piață, cu diminuarea costului mediu sau unitar.

Combinarea factorilor de producție pe termen lung implică legea randamentelor de scară. Acest tip de combinare presupune că toți factorii de producție sunt variabili crescători, iar producătorul dispune de un buget variabil crescător. Astfel, piața solicită acea combinare a factorilor de producție din care producătorul să obțină un output care îi maximizează profitul total.

Combinarea pe termen lung a factorilor de producție se realizează sub influența legii randamentelor de scară sau legea economiilor de creștere. Această lege reflectă modificarea productivității globale medii a factorilor de producție pe temeiul creșterii tuturor factorilor. Atunci când cantități crescânde de factori de producție se combină în condiții schimbate sub aspect tehnico – organizatoric, randamentul combinării crește până la un punct, apoi rămâne constant, iar dincolo de un anumit nivel începe să scadă, în timp de producția totală crește.

Structura producției agricole

Exercitarea funcțiunilor unei exploatații agricole, cu statut de întreprindere, unde ele se regăsesc în totalitatea lor, solicită existența unui cadru organizatoric. În acest fel, se asigura premise necesare realizării activităților, de diferite feluri, pe care și le-a fixat exploatația. Este vorba, de fapt, de un proces organizatoric cu valențe multiple, specific societăților comerciale agricole pe acțiuni, putând fi regăsit, cu o sferă de cuprindere mai redusă, și în cazul unor societăți comerciale create pe baza de inițiativă privată sau al societăților agricole.

Abordată ca sistem societatea va avea, ca urmare, o serie de componente structurale (subsisteme). Organizarea presupune, tocmai, constituirea acestor subsisteme și articularea lor prin intermediul diferitelor relații (de autoritate – ierarhice si functionale, de cooperare, de control ).

În acest fel, se urmărește să se asigure funcționarea corespunzatoare a sistemului, imprimându-i, totodată, flexibilitatea necesară adaptării la modificarile intervenite în mediul ambiant, fenomenul înscriinduse în rândul legăturilor existente între acesta si societatea comercială, indiferent de tipul ei, sau societatea agricolă. În mod concret, în cazul unei societați comerciale agricole pe acțiuni, organizarea structurală presupune constituirea unor subsisteme ale sale (subdiviziuni, compartimente, departamente etc.) având caracter: a) de execuțiile (operaționale); b) de servire sau ajutatoare; c) funcțional.

Menirea lor este să contribuie, dupa caz, la: obținerea produselor, servirea proceselor de producție din subdiviziunile operaționale; asigurarea de informatii necesare actelor și proceselor decizionale inițiate de managementul societății; realizarea sistemului de relații cu diversele componente ale mediului ambiant (achiziționarea de factori de producție, vânzarea unor produse etc.); coordonarea și desfășurarea activităților financiar-contabile etc. Activitatea societății și eficienșa ei, fiind obținute prin agregarea celor ale fiecărui subsistem, vor depinde, desigur, de ceea ce se va realiza la nivelul fiecăruia dintre ele.

Ca urmare, atenția celor care exercită managementul societății va fi îndreptată spre modul în care se constituie și funcționează subsistemele, cu referire specială la: obiectul de activitate pe care îl vor avea; dimensiunea lor; sistemul de legături dintre componentele structurale si impactul lor asupra funcționarii fiecăreia și a societății în ansamblu; încadrarea cu personal, derivând din consumul de muncă fizică și intelectuală, solicitat de către fiecare subsistem, ceea ce are influență atât asupra realizarii obiectivelor subsistemelor, cât și a cheltuielilor cu salariile; asigurarea înzestrarii tehnice, acolo unde este cazul, în corelație, ca nivel și structură, cu volumul și componentele domeniului de activitate. Felul, și mai cu seamă numărul subsistemelor (subdiviziunilor) cunosc o anumită varietate de la societate la alta, în funcție de o serie de variabile organizaționale: · sfera atribuțiilor, competențelor și a responsabilităților unității; amploarea acestora conduce spre o structură organizatorică mai complexa (a se vedea, de exemplu, deosebirea dintre structura unei societăți comerciale agricole pe acțiuni și cea a unei societăți agricole); · dimensiunea unității, redată prin suprafață sau număr de animale; o societate comercială agricolă cu o suprafața mai mare va avea mai multe subdiviziuni (ferme), la aceeași dimensiune a acestora din urma , decât alta care dispune de o suprafața mai redusa; · complexitatea producției și, legat de aceasta, profilul și specializarea unitații; o structură de producție mai largă va determina existența unor tipuri variate de subdiviziuni (vegetale, zootehnice, de prelucrare etc.); societățile comerciale care presteaza servicii, sub formă de lucrari agricole, sau reparații, vor dispune de subdiviziuni specifice; caracteristicile procesului tehnologic; în societățile comerciale care practică tehnologii de tip industrial în creșterea animalelor există subdiviziuni specifice organizării activității în flux: de montă și gestație, maternitate și creștere tineret, de creștere si îngrășare a animalelor; · gradul de specializare și de cooperare în producție; specializarea accentuată a subdiviziunilor mărețte numărul acestora, solicitând totodată, extinderea cooperării pentru efectuarea de servicii reciproce; poate fi întâlnita și situatia inversă – fermele se specializează, dar recurg pentru a-și satisface anumite nevoi la relații cu alte unități (prin intermediul societaților de care aparțin), structura organizatorică fiind, în acest caz, mai simplă. Decizia va aparține managementului societații, pornind de la faptul dacă este mai avantajos un asemenea mod de organizare și de desfășurare a activității, fenomenul înscriindu-se în procesul general privind opțiunile în ceea ce privește structura organizatorică și cea de producție care caracterizează societatea – condițiile naturale, dispunerea teritorială a grupurilor de teren; relieful, când acesta este accidentat; dispersarea teritoriala a grupurilor de teren conduc de regulă, la dimensiuni mai reduse ale subdiviziunilor, mărind, ca urmare, numărul lor.

Adoptarea unei structuri eficiente presupune cunoașterea factorilor săi de influență și a modificărilor lor în timp, făcând posibilă luarea de măsuri pentru adaptarea ei la noile condiții. Totalitatea subdiviziunilor de productie, de servire, ajutatoare și funcționale, a posturilor și a organelor de management participativ, modul de constituire și de grupare a lor, ca și legăturile dintre ele stabilite pe niveluri ierarhice formează structura organizatorică a unei societați comerciale agricole.

Structura poate fi privită și în sens larg, adăugând elementelor din definiția de mai sus și pe cele de servire social-culturale : cămine, cantine, grădinițe, cluburi , gospodării anexe etc.

Structura organizatorică se împarte în:

a) structura organizatorică de producție concretizată în numărul și felul subdiviziunilor de producție, de servire și ajutătoare și amplasarea lor teritorială, precum și prin relațiile de cooperare dintre ele în activitatea de obținere a produselor agricole și agroalimentare (putând sa apară compartimente de prelucrare a unor produse agricole, în procesul de dezvoltare integrată a unor societăți comerciale agricole ). Ea se deosebește de structura de producție a unei unitați, aceasta referindu-se la ramurile de productie pe care le practică;

b) structura managerială, care se concretizează în ansamblul subdiviziunilor funcționale, al posturilor și al organelor de management participativ, precum și al relațiilor dintre acestea, distribuite pe niveluri ierarhice. Specificul societăților comerciale, îndeosebi al celor care îsi desfașoară activitatea pe suprafețe întinse, impune amplasarea teritorială a subdiviziunilor componente pentru a organiza și a desfășura procese de producție. Delimitarea domeniului de activitate al fiecărei subdiviziuni generează relații de cooperare între ele, cu grad diferit de intensitate, cum ar fi cele dintre subdiviziunile în care se obțin produsele și cele care asigură servirea acestora.

În capitolul acesta am evidențiat principalele funcții ale agriculturii care pot fi: agricultura este ramura în care se produce cea mai mare parte a alimentelor sau materiilor prime din care se prepară hrana, fiind deci elementul principal prin care se asigură securitatea alimentară a unui stat; agricultura reprezintă un motor al dezvoltării rurale; agricultura are o importanță deosebită în păstrarea calității mediului; agricultura are importante responsabilități în păstrarea fertilității solului prin practicarea asolamentelor, a lucrărilor efectuate în perioadele optime ca regim de umiditate, evitarea acidifierii solului, a săturării și a eroziunii; păstrarea biodiversității este de asemenea o îndatorire importantă a societății, de care depinde echilibrul viețuitoarelor la nivel planetar.

Economia agriculturii utilizează elemente de economie politică de la care preia legile economice generale, statistica economică -pentru a putea face comparații și a trage concluzii privind direcțiile ulterioare de dezvoltare.

În agricultură, fiecare resursă în parte are un rol determinat în obținerea rezultatului final, dar resursele umane, privite atât cantitativ, dar și calitativ prezintă cea mai ridicată dinamică și au influență hotărâtoare asupra rezultatelor activității productive din agricultură.

[NUME_REDACTAT] Europeană, după ce un număr însemnat de ani, prin [NUME_REDACTAT] Comună s-a stimulat creșterea producției, odată ce securitatea alimentară a fost asigurată , iar nivelul producțiilor totale a devenit excedentar, s-au luat măsuri de stabilizare sau de reducere a producției. Acest lucru se face în vederea păstrării la nivel rezonabil a prețurilor produselor agricole și pentru garantarea veniturilor agriculturii. Structura valorică a producției agricole este determinată de consum și de prețurile produselor alimentare. Diferențieri sensibile pe țări apar ca urmare a specificului modelului de consum.

„ ”Mediul economic global actual, prin elementele sale specifice, impune entităților economice noi standarde de performanță care depășesc sfera economicului. Luând în considerare evoluțiile macroeconomice amintite considerăm că ignorarea aspectelor sociale și de mediu poate determina pierderi entităților economice, în special marilor corporații multinaționale, pierderi care se pot concretiza în : diminuarea cotelor de piață, diminuarea cifrei de afaceri, reducerea numărului de clienți, în diverse costuri de ecologizare, în campanii pentru dobândirea încrederii consumatorilor în produsele și serviciile oferite de acestea.

CAPITOLUL 2 . PREZENTAREA UNITĂȚII CERCETATE

2.1. Istoricul firmei

În cadrul acestei lucrări este analizată activitatea societății Agrosyl S.R.L. din Miroslava, care este o societate cu capital privat al cărei obiectiv principal constă în exploatarea terenului arabil preluat în arenda de la proprietari, persoane fizice, în concesiune de la [NUME_REDACTAT] Statului și în participarea cu terțe persoane fizice și juridice. Cultivarea pământului se face în principal cu cereale.

Date de identificare ale agentului economic Agrosyl S.R.L. din Miroslava :

1. Denumirea firmei: S.C. Agrosyl S.R.L

2. Numărul și data înregistrării la [NUME_REDACTAT]: J 22/1635/2004

3. [NUME_REDACTAT] de Înregistrare: RO16653154

4. Forma juridică de constituire: S. R. L. – Societate cu răspundere limitată

5. Adresa : [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]

6. Natura capitalului : Capitalul social este integral privat

Durata societății este nelimitată începând cu data înregistrării în registrul comerțului, respectiv 15.05.2004.

Scopul societății este de a realiza profit, dar și de a oferi servicii complete , de foarte bună calitate în toate domeniile de activitate.

Obiectul de activitate al S.C. Agrosyl S.R.L îl reprezintă :

cultivarea cerealelor , plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase;

oferirea de prestări servii specifice sectorului agricol.

Agrosyl S.R.L. din Miroslava a luat ființă în anul 2004, având un capital social de 100 lei, având ca bază materială o combină pentru recoltat.

Activitatea de început a constat în prestarea de servicii specifice sectorului agricol .

Treptat, pe măsura acumulării de resurse financiare proprii–care au fost orientate, către dezvoltare – și prin resurse atrase – constând în credite bancare, societatea și-a diversificat activitatea începând să cultive terenuri proprietate privată, cât și a terenuri din imediata apropiere a localității luate în arendă.

În ceea ce privește baza tehnico-materială a producției agricole prin intermediul creditelor bancare s-au asigurat, în timp, numărul și gama de mașini agricole necesare acoperirii întregului volum de lucrări mecanice.

Agrosyl S.R.L a desfășurat o activitate fără întrerupere, rentabilă și în continuă dezvoltare.

2.2. Structura organizatorică a Agrosyl S.R.L din [NUME_REDACTAT] organizatorică a acestei unități este de tip funcțional deoarece în cadrul sectoarelor se realizează câte o funcțiune a unității agricole. În cadrul unei subdiviziuni organizatorice se cuprind în principal activități specifice unei anumite funcțiuni a unității agricole. În cadrul unității predomină funcția de producție, și adițional funcția financiar–contabilă.

În cadrul acestui tip de structură se stabilesc legături de autoritate funcțională între șefii unor compartimente cu specializări diferite și care au unii asupra altora autoritate limitată la anumite domenii. Aceste compartimente sunt plasate în afara liniei ierarhice directe ce leagă conducerea întreprinderii de compartimente de producție și în consecință, nu au o autoritate directă asupra acestor compartimente, ci numai una funcțională.

Caracteristicile de bază ale acestei structuri:

divizarea autorității pe niveluri ierarhice între conducătorii specializați în anumite domenii, fiecare având în domeniul său de activitate autoritate deplină asupra nivelurilor inferioare;

un executant primește dispoziții de la mai mulți conducători, pe specialități;

punerea în valoare a cadrelor specializate;

asigurarea competenței sporite în luarea deciziilor.

Funcția financiar-contabilă asigură elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli, evidența tranzacțiilor economice, urmărirea modului de obținere a rezultatelor financiare, inventarierea patrimoniului, stabilirea prețurilor, calculul indicatorilor economico-financiari, utilizarea fondurilor, repartizarea profitului, onorarea la plată a datoriilor, urmărirea încasării creanțelor, elaborarea documentelor de sinteză, organizarea contabilității.

Obiectivele principale ale acestei funcții sunt:

creșterea profitabilității

eficientă maximă a resurselor financiare ale firmei

asigurarea capacității de plată a firmei

creșterea patrimoniului

Această funcție este realizată în cadrul compartimentului financiar-contabil, condus de directorul economic, în care sunt cuprinse următoarele birouri:

Biroul contabilitate efectuează activitățile privind înregistrarea și evidența elementelor patrimoniale ale firmei, efectuează inventarierea periodică a acestora, întocmește lunar balanța de verificare pentru conturile sintetice și cele analitice, urmărind concordanța dintre acestea.

În cadrul firmei, contabilitatea este organizată și condusă în mod corespunzător normelor legale, este ținută la zi, datele înregistrate sunt clare, precise și complete conform regulamentului de funcționare și aplicate a Legii contabilității nr.82 din 24 decembrie 1991 și a reglementărilor ulterioare.

Biroul financiar și de analize economice realizează activități prin care se urmărește obținerea și folosirea eficientă a resurselor financiare, înregistrarea, evidența și urmărirea operațiunilor cu furnizorii. Întocmește bugetul de venituri și cheltuieli în corelație cu secțiile de producție, asigură fondurile necesare desfășurării ritmice a activităților, ține evidența obligațiilor firmei față de terți și perfecționarea instrumentelor de decontare cu furnizorii și beneficiarii, dispune măsuri pentru asigurarea mijloacelor bănești la casieria firmei, asigură securitatea mijloacelor bănești din casierie.

Prezentarea produselor unității Agrosyl S.R.L. , [NUME_REDACTAT] își desfășoară activitatea având la baza cele două direcții principale:

cultivarea – exploatarea terenului arabil preluat în arendă de la proprietari persoane fizice din zonele limitrofe.

cea de-a doua activitate o constituie oferirea de prestări servicii persoanelor interesate din sectorul agricol.

Societatea asigură aprovizionarea cu materii prime și materiale necesare cultivării terenului (semințe, îngrășăminte chimice, pesticide, s. a.).

Execută întreaga gamă de lucrări ale solului cu mijloace mecanice aflate în dotarea unității, înființarea, întreținerea culturilor și recoltarea produselor obținute.

Din producția obținută se distribuie – plătește către participanți, cotă parte ce li se cuvine acestora, conform contractelor încheiate (arendatori,angajați și renta), apoi diferența de producție este valorificată de către societate.

În condițiile pedoclimatice destul de vitrege ale anului agricol 2014, rezultatele obținute în ceea ce privește nivelele de producție sunt satisfăcătoare.

Societatea va contrabalansa lipsa de producție cu nivelul mai scăzut al cheltuielilor realizate și va obține acel echilibru financiar necesar continuării și chiar dezvoltării activității de producție agricolă.

În ceea ce privește inputurile observăm ca produsele agricole sunt asigurate din producție proprie prin cultivarea terenului preluat în exploatare

Activitatea de valorificare a produselor – aceasta constă în preluarea, depozitarea, conservarea și operațiunile de procesare prin care produsele se aduc la un anumit stadiu de standardizare potrivit solicitărilor beneficiarilor interni sau externi în vederea obținerii de prețuri avantajoase.

Prin caracteristica sa de producție, activitatea agricolă este sezonieră și prin urmare asigurarea mijloacelor materiale și bănești se face în etape și anume: la începutul anului agricol toamna –an precedent– în prima etapă și primăvara –an curent– în a doua etapă.

Activitatea societății se află în continuă derulare și într-o curbă ascendentă de la an la an și cum potrivit specificului său, cheltuielile se fac pe tot parcursul anului, iar producția și mai cu seamă încasarea acesteia din urmă se face o singură dată, în partea finală a anului, desigur, societatea este nevoită să solicite credite bancare pentru acoperirea temporară a necesarului de mijloace financiare.

Pentru activitatea de producție agricolă, societatea este organizată și își desfășoară activitatea potrivit specificului acestui domeniu; pentru lucrarea solului are întreaga gamă de mașini și utilaje în dotare și forța de muncă angajată ce acoperă întreg volumul de activitate.

De asemenea, societatea își asigură din producție proprie și cea mai mare parte a necesarului de semințe, rămânându-i să completeze celelalte elemente necesare dezvoltării plantelor printre care îngrășămintele chimice și pesticidele.

În cadrul acestui capitol este analizată activitatea societății Agrosyl S.R.L. din Miroslava, care este o societate cu capital privat al cărei obiectiv principal constă în exploatarea terenului arabil preluat în arenda de la proprietari, persoane fizice și în participarea cu terțe persoane fizice și juridice. Cultivarea pământului se face în principal cu cereale.

Activitatea de început a constat în prestarea de servicii specifice sectorului agricol .

Treptat, pe măsura acumulării de resurse financiare proprii–care au fost orientate, către dezvoltare – și prin resurse atrase – constând în credite bancare, societatea și-a diversificat activitatea începând să cultive terenuri proprietate privată, cât și a terenuri din imediata apropiere a localității luate în arendă.

În ceea ce privește baza tehnico-materială a activității domeniului producției agricole prin intermediul creditelor bancare s-au asigurat în timp numărul și gama de mașini agricole necesare acoperirii întregului volum de lucrări mecanice.

Structura organizatorică a acestei unități este de tip funcțional deoarece în cadrul sectoarelor se realizează câte o funcțiune a unității agricole. În cadrul unei subdiviziuni organizatorice se cuprind în principal activități specifice unei anumite funcțiuni a unității agricole.

Prin caracteristica sa de producție, activitatea agricolă este sezonieră și prin urmare asigurarea mijloacelor materiale și bănești se face în etape și anume: la începutul anului agricol toamna –an precedent– în prima etapă și primăvara –an curent– în a doua etapă.

Pentru activitatea de producție agricolă, societatea este organizată și își desfășoară activitatea potrivit specificului acestui domeniu; pentru lucrarea solului are întreaga gamă de mașini și utilaje în dotare și forța de muncă angajată ce acoperă întreg volumul de activitate.

PARTEA A II – A CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL 3 . METODOLOGIA DE CERCETARE

3.1. [NUME_REDACTAT] de disertație abordează studiul instrumentelor de creștere a performanței economice în agricultură prin utilizarea raționamentelor specifice teoriei producției, tema își propune să pună în evidență principalii indicatori de performanță a producției în vederea maximizării producției, astfel încât să poată fi competitivă pe piață.

Principalele obiective propuse sunt:

1. Cunoașterea stadiului actual al cercetărilor privind performanță producției

2. Identificarea și caracterizarea principalilor indicatori de performanță și rezultat

3. Stabilirea nivelului optim de producție

3.2. Metode de cercetare

Pentru atingerea obiectivelor propuse, s-au efectuat mai multe activități și anume:

realizarea documentației și studiul bibliografic necesar, în vederea perfromanței întreprinderii;

stabilirea principalilor indicatori de analizat;

analiza producției prin prisma performanței acesteia;

urmărirea evoluției indicatorilor de rezultat;

realizarea unei cercetări bibliografice privind stadiul actual al cercetărilor privind

perfecționarea producției din agricultură;

stabilirea metodelor și procedeelor de analiză a producției din agricultură precum și alegerea indicatorilor și indicilor specifici;

identificarea unor strategii de perfecționare a producției.

Povestile capitolelor

CAPITOLUL 4 . ANALIZA PERFORMANȚELOR ECONOMICE ÎN CADRUL UNITĂȚII AGROSYL S.R.L.DIN MIROSLAVA

4.1. Analiza structurii de producție a firmei Agrosyl S.R.L

În anul 2012 firma a cultivat 126 ha luate în arendă, utilizând următoarele mijloace: 3 pluguri, 1 semănătoare, 1 mașină de împrăștiat îngrășăminte, 1 cisternă pentru apă, 1 freză. În privința achiziției de noi mijloace agricole, firma achiziționează în anul 2013 o combină în leasing, iar în anul 2014 investește într-un tractor și o cisternă pentru motorină.

Tabelul 4.1

Evoluția suprafetei și a producției obținute

Așa cum este structurat în tabelul 4.1 prețul producției agricole se situează pe un trend ascendent în perioada 2012-2014, datorat atât creșterii producției/ha cât și creșterii suprafeței cultivate cu diferite culturi. Această creștere este desigur influențată și de condițiile agrometeorologice, pecum și de fluctuațiile de pe piață, respectiv prețul de vânzare al produselor agricole brute.

Firma desfășoară și activități de prestări servicii, respectiv obține venituri din lucrări agricole efectuate atât persoanelor fizice cât și firmelor din domeniul agricol. Așa cum se observă și aceste venituri cresc de la un an la altul, cu alte cuvinte firma își diversifică activitatea și pe alte domenii conexe specifice acestui sector.

Figura 4.1 – Suprafața cultivată în perioada 2012-2014 (ha)

În graficul de mai sus am evidențiat suprafața totală pe care o exploatează unitatea, astfel, așa cum reiese din figura 4.1 suprafața agricolă a crescut de la an la an, practic firma începe să se dezvolte de la un an la altul.

Figura 4.2 – Evoluția producției obținute la grâu și triticale în perioada 2012-2014 (kg)

În ceea ce privește evoluția producției obținute la grâu, aceasta înregistrează cea mai mare valoare în anul 2013 datorată atât creșterii suprafeței cultivate cu grâu cât și a condițiilor agrometeorologice bune din anul respeciv.

Figura 4.3 – Evoluția producției obținute la orz în perioada 2012-2014 (kg)

În cadrul evoluției producției la orz, aceasta înregistrează un trend descendent în perioada analizată datorat în principal reducerii suprafeței cultivate cu această plantă.

Figura 4.4 – Evoluția producției obținute la floarea soarelui în perioada 2012-2014(kg)

Considerabil firma se axează pe cultivarea florii soarelui datorită producției înregisrtrate în perioada 2012-2014, firma înregistrează la această cultură cele mai mari producții datorate în principal suprafeței mari și ponderii acestei culturi în totalul culturilor realizate în cadrul firmei.

La producția de porumb, firma își crește producția în anul 2013 față de 2012 datorată în principal creșterii suprafeței cultivate, dar și a condițiilor foarte bune înregistrate în anul 2013.

Figura 4.5 – Evoluția producției obținute la porumb în perioada 2012-2014(kg)

4.2.Analiza veniturilor și a cheltuielilor

Analiza evoluției cheltuielilor și a veniturilor pe tipuri de activități și per total are rolul de a evidenția modul cum acestea au evoluat în dinamică în cei trei ani analizați. Scopul principal al acestei analize este acela de a identifica cauza creșterii sau scăderii lor de la an al an, iar în ceea ce privește cheltuielile trebuie analizate în comparație cu veniturile deoarece prin modul cum oscilează acestea se pot determina eficiența și performanțele economico-financiare ale firmei.

Scopul analizei situației veniturilor și a cheltuielilor, reprezentat în tabelul 4.2., este acela de a determina anumite aspecte sau puncte vulnerabile specifice fiecărei categorii de activitate, respectiv cea de exploatare și cea financiară /

În urma analizei indicilor de dinamică prezentați în tabelul 4.2, se poate observa o anumită majorare în sens de eficiență în ceea ce privește indicele veniturilor totale comparativ cu indicele cheltuielilor totale în cei trei ani analizați, respectiv Ich. Totale < Ive. Totale (90,50<97,21) în 2013 față de 2012 și Ich. Totale < Ive. Totale (92,42<101,30) în 2014 față de 2012, practic, conform acestor indici, firma la fiecare leu consumat câștigă mai mult de un leu. Cu alte cuvinte firma este eficientă din punct de vedere economico–financiar.

Așa cum se observă în figura 4.6., cheltuielile din cadrul firmei au avut un trend descendent în perioada 2012-2014.

Figura 4.6.- Evoluția veniturilor și cheltuielilor totale (RON)

In toți cei trei ani, cheltuielile de exploatare au avut o pondere mai mare în totalul cheltuielilor, datorită faptului că cheltuielile de exploatare susțin în primul rând activitatea de producție. Acest tip de categorii a înregistrat la rândul lui, unele fluctuații, de-a lungul celor trei ani, astfel că în anul 2013 față de 2012, au scăzut cu aproximativ 25 %, ceea ce denotă o mai bună rețea de furnizori, firma reușind să-și procure materiile prime la un preț avantajos. În cazul acesta, trebuie avut în vedere faptul că nu tot ce e ieftin e și bun. Vom putea observa ulterior dacă produsele și-au păstrat calitatea anterioară.

Figura 4.7 – Evoluția profitului brut(RON)

Deși firma înregistrează scăderi ale veniturilor și ale cheltuielilor totale în cei trei ani, conform figurii 4.6., aceasta realizează profit net din ce în ce mai mare, conform figurii 4.7, acest lucru datorându-se valorii veniturilor totale și a cheltuielilor totale în cei trei ani analizați, deși acestea diminuându-se diferența dintre acestea este mai mare și implicit profitul înregistrat de firmă are un trend ascendent.

4.2.1. Evoluția cheltuielilor și a veniturilor în perioada 2012-2014

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor are rolul de a evidenția evoluția acestora, factorii

care influențează nivelul lor, precum și identificarea rezervelor care pot fi puse în valoare pentru

reducerea lor sau menținerea în limitele de eficiență care să asigure performanțele economico – financiare scontate ale întreprinderii analizate.

Astfel în baza informațiilor din contul de profit și pierdere s–a realizat analiza cheltuielilor și a veniturilor pe cele trei tipuri de activități în perioada 2009-2011, date centralizate în tabelul 4.3, respectiv în tabelul 4.4.

Tabelul 4.2

Evoluția cheltuielilor în perioada 2012 – 2014(RON)

Sursa: calcule proprii

text

Figura 4.8 – Evoluția dinamicii cheltuielilor totale în perioada 2012-2014

Analiza evoluției cheltuielilor totale, la nivelul firmei, înregistrează scăderi de la an la an fie datorită inflației, fie datorită diminuarea desfășurării activității curente ale firmei în perioada analizată, dar se poate observa că cheltuielile financiare înregistrează creșteri pe baza fluctuației cursului valutar și implicit a creșterii cheltuielilor cu dobânzile, deoarece firma are credite la bănci.

Tabelul 4.4

Evoluția veniturilor în perioada 2012 – 2014

Sursa: calcule proprii

Figura 4.9 – Evoluția dinamicii veniturilor totale în perioada 2012-2014

Analiza evoluției veniturilor totale reprezentate în figura 4.9, înregistrează o scădere semnificativă în anul 2013 față de 2012, acest fapt datorându-se scăderii veniturilor din exploatare.

4.3 Analiza indicatorilor privind activele firmei

Indici de lichiditate

Lichiditatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a transforma activele în bani, respectiv capacitatea de a vinde active imobilizate și de a le transforma în bani.

Se calculează trei indici de lichiditate:

indicele lichidității curente;

indicele lichidității rapide;

indicele lichidității numerarului.

Indicele lichidității curente =:

2012 Indicele lichidității curente = = 1,54

2013 Indicele lichidității curente = = 2,69

2014 Indicele lichidității curente = = 0,64

Valoarea optimă a acestui indicator este considerată a fi 2, cifră la care se raportează diferite grupe de elemente specifice firmei respective.

Figura 4.1- Evoluția lichidității curente în perioada 2012-2014

Pe baza acestor valori se indică faptul că firma dispune de active circulante care întrec în valoare datoriile pe termen scurt de 1,54 ori în 2012, de 2,69 ori în anul 2013 și de 0,64 ori în ultimul an analizat. Practic acest indice exprimă faptul că orice element din activele circulante, fără banii din casierie se poate converti în bani cash.

Indicele lichidității rapide = :

Acest indicator vine să completeze modul de măsurare a lichidității firmei, prin eliminarea din activele circulante a stocurilor care nu sunt foarte lichide. El măsoară capacitatea firmei de a-și plăti obligațiile pe termen scurt pe seama numeralului din casierie, numeralului din contul curent deschis la bancă, plasamentele pe termen scurt și a sumelor de încasat de la clienți.

Valoarea optimă a acestui indice este 1, dar o valoare mai mică decât 1 înseamnă că firma are o mai mare lichiditate în stocuri.

2012 Indicele lichidității rapide = = 0,95

2013 Indicele lichidității rapide = = 2,63

2014 Indicele lichidității rapide = = 0,35

Figura 4.11 – Evoluția licihdității rapide în perioada 2012-2014

În urma analizei pe cei trei ani se constată că indicele lichidității rapide este sub valoarea optimă în anii 2012, respectiv 2014 ceea ce înseamnă că firma are o mai mare lichiditate în stocuri care au fost excluse din calcul. Acest lucru reprezintă faptul că lichiditatea a înregistrat și ea o tendință de scădere, ceea ce semnifică din nou o ușoară ineficiență a gestionării activelor curente. Din acest punct de vedere, firma este asigurată împotriva incapacității de plată pe termen scurt.

Indicele numerarului = :

Acest indice arată dacă firma dispune de suficiente resurse lichide sub forma numeralului în casierie și în cont ca să facă față datoriilor curente.

Valoarea optimă a acestui indice este 1, dar conform analizei efectuate în anii 2009-2011 lichiditățile din numerar și cont circulă continuu în firmă și astfel aduce firmei din ce în ce mai mult profit.

2012 Indicele numerarului = = = 0,11

2013 Indicele numerarului = = 1,63

2014 Indicele numerarului = = 0,11

Se observă o îmbunătățire a lichidității numerarului în anul 2013 față de 2012 acest lucru datorându-se scăderii pasivelor curente exigibile dar și diminuării disponibilităților bănești.

Figura 4.12 – Evoluția indicelui numerarului în perioada 2012-2014

Indicii de gestionare a activelor

Eficiența activității unei firme este apreciată cu ajutorul unor indicatori care au la bază procesul de transformare a activelor circulante de-a lungul circuitului care începe cu numerarul folosit pentru achiziționarea stocurilor și se încheie cu întoarcerea acestuia în firmă, în urma vânzării produselor sau serviciilor acesteia.

Tabelul 4.5

Analiza indicilor de gestionare a activelor

Sursa: calcule proprii

Pe baza calculelor din tabelul 4.5., se desprind următoarele concluzii:

valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii stocurilor este de 8 rotații pe an, ceea ce corespunde unui termen mediu de revenire în formă bănească de 45 de zile. In cazul nostru se observă că stocurile se rotesc doar de 1,97 în anul 2012, 34,43 de ori în 2013 și de 2,04 ori în 2014, ceea ce indică o ușoară ineficiență în folosirea stocurilor existente, principalul efect al acesteia fiind imobilizarea de bani;

numărul de rotații ale activelor imobilizate arată cât de eficient utilizează firma activele sale, practic indică cu cât crește cifra de afaceri la un leu active imobilizate folosite, iar din tabel relevă că doar în anii 2012 și 2013 firma obține un plus de vânzare de 9,58 lei respectiv de 13,93 lei.

raportul dintre cifra de afaceri și active totale indică cât de eficient utilizează firma activele sale totale, practic arată cât din activul total participă la realizarea cifrei de afaceri, iar în urma analizei se observă că acesta participă sau se rotește de 0,70 în 2012 de 0,73 în anul 2013 și de 0,30 în 2014.

Indicii gestionării datoriilor

Principalii indici folosiți pentru a reflecta modul de gestionare a datoriilor sunt:

Indicele datoriei – acest indice mai este cunoscut și sub denumirea de grad de îndatorare și exprimă cât din active totale ale firmei sunt finanțate de creditori;

Gradul de îndatorare pe termen scurt respectiv gradul de îndatorare pe termen lung indică concret proporția datoriilor pe termen scurt sau pe termen lung în pasivul total al firmei;

Solvabilitatea patrimonială – indică autonomia financiară a firmei prin raportarea capitalului propriu la pasivele totale, practic indică proporția pe care o are capitalul propriu în finanțarea pasivului total. Solvabilitatea exprimă capacitatea întreprinderii de a plăti datoriile sale exigibile, ajunse la scadență;

Proporția datoriilor față de capitalul propriu – exprimă proporția finanțării a firmei fie din datorii fie pe baza finanțării proprii;

Riscul dezechilibrului financiar al întreprinderii depinde de mărimea și structura îndatorării sale. Ratele de îndatorare furnizează informații asupra autonomiei firmei față de creditorii săi. De altfel, multe dintre aceste rate stau la baza normelor bancare de acordare de credite și servesc la definirea capacității de îndatorare

Figura 4.13 – Evoluția indicelui datoriilor

Conform analizei indicilor datoriilor din tabelul 4.6,. se poate observa că, firma are o pondere a indicelui datoriilor mai mică decât 1 în cei trei ani analizați, ceea ce înseamnă că firma are o capacitate de autofinanțare ridicată, are un control mare asupra creditorilor săi și respectiv dispune de o flexibilitate ridicată.

Figura 4.14 – Ponderea solvabilității patrimoniale în perioada 2012-2014

Din punct de vedere al solvabilității, situația firmei este excelentă, atât solvabilitatea generală cât mai ales cea financiară având valori foarte bune și tendințe de îmbunătățire continue, astfel că putem afirma că firma nu se află în nici un pericol în ceea ce privește incapacitatea sa de plată.

În ceea ce privește proporția datoriilor față de capitalul propriu se observă că firma are o proporție de 1,49 în 2012, de 0,53 în anul 2013 și de 1,49 în 2014, practic firma înregistrează cel mai bună proporție în anul 2012, acest lucru datorându-se capitalului propriu deoarece are cea mai mică valoare în acest an.

În ceea ce privește gradul de îndatorare pe termen scurt acesta urmează un trend descendent de la an la an, practic firma își reduce datoriile pe termen scurt cauza fiind creșterea capitalului propriu.

4.4. Analiza indicatorilor privid ratele de performanță a firmei

Capacitatea firmei de a genera profit este relevată prin intermediul ratelor de rentabilitate calculate în mod diferit, respectiv, în funcție de veniturile din vânzări, de active totale și de capital propriu. Ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparații în spațiu și în dinamică a evoluției rezultatelor firmei față de anumite standarde elaborate de organisme de specialitate.

Rata rentabilității comerciale arată cât de rentabilă este firma, altfel spus, arată nivelul profitabilității, rata rentabilității economice arată rentabilitatea activității de exploatare a firmei.

Tabelul 4.7

Evoluția principalilor indicatori de calcul ai profitabilității

Sursa: contul de profit și pierdere

În tabelul de mai sus am evidențiat principalii indicatori necesari pentru calcularea ratelor de performanță ale firmei în perioada 2012-2014.

Figura 4.15 – Evoluția ratei medie a profitului net

Marja profitului net caracterizează eficiența politicii comerciale și a politicii de prețuri a firmei și arată profitul net din exploatare aferent cifrei de afaceri, astfel se poate observa conform figurii 4.15, că marja profitului net a avut un trend crescător în perioada analizată, de la 11,48 % în 2012, la 23,04 %.în 2013 și de 31,33 % în 2014.

Figura 4.16 – Evoluția ratei profitului

Rate rentabilității cheltuielilor sau rata profitului măsoară eficiența consumului de resurse. Rata rentabilității resurselor consumate arată profitul net al exercițiului care revine pe unitatea de cheltuieli totale (care măsoară consumul total de resurse din firmă), capacitatea tuturor resurselor de a genera prin consum profit net.

Acest indicator are, în perioada 2012–2014, conform figurii 4.16., o tendință de creștere cu 177,77 % față de anul precedent și cu 202,39 % în 2014, creștere ce se datorează scăderii cheltuielilor totale și creșterii rezultatului net al exercițiului.

Figura 4.17 – Ponderea rentabilității economice și a activelor totale

Rata rentabilității capitalului propriu manifestă o tendință de creștere, conform figurii 4.17, ceea ce echivalează cu o mai bună remunerare prin câștig net a resurselor proprii, respectiv sporirea capacității capitalurilor proprii de a crea profit net.

În anul 2013 rata rentabilității capitalului propriu a înregistrat o tendință de creștere cu 128,26 % față de anul 2012, creștere datorată creșterii profitului net de la valoarea de 18.947 lei în 2012 la valoare de 32.751 lei în anul 2013.

Ca o concluzie putem spune că creșterea ratei rentabilității capitalului propriu este un lucru foarte bun, însă acest nivel atinge nivelul minim recomandat ceea ce semnifică că fondurile proprii ale întreprinderii nu sunt utilizate în condiții de maximă eficacitate.

Rentabilitatea veniturilor exprimă eficiența valorificării produselor societății. Rentabilitatea veniturilor exprimă eficiența generală a firmei, măsurată prin profitul net care revine veniturilor totale ale exercițiului. Acest indicator reflectă eficiența întregii activități (de exploatare, financiară și extraordinară).

În perioada 2012 – 2014 acest indicator înregistrează o tendință de creștere cu 0,06 % în 2012, cu 0,11 % în 2013 ajungând la 0,13 % în 2014, creștere datorată creșterii rezultatului net al exercițiului și creșterii veniturilor totale.

Figura 4.18 – Ponderea activelor imobilizate și a activelor circulante în total active

Rata activelor imobilizate – reflectă indirect, intensitatea și exprimă gradul de investire a capitalului în cadrul firmei. Rata activelor circulante reprezintă ponderea activelor circulante în totalul patrimoniului. Toate acestea reflectă preponderent aspecte privind patrimoniul economic al întreprinderii, apartenența sectorială, natura activității și mai puțin aspecte de politică financiară.

Rata activelor imobilizate are o pondere importantă în totalul patrimoniului firmei, conform figurii 4.18, ea se menține aproximativ la același nivel cu o diminuare în anul 2014 datorată creșterii activelor circulante ale firemei, situație care se explică prin faptul că în această perioadă nu au avut loc modificări însemnate în structura activelor imobilizate.

Firma a cultivat în anul 2012 126 ha luate în arendă, utilizând următoarele mijloace: 3 pluguri, 1 semănătoare, 1 mașină de împrăștiat îngrășăminte, 1 cisternă pentru apă, 1 freză. În privința achiziției de noi mijloace agricole, firma achiziționează în anul 2013 o combină în leasing, iar în anul 2014 investește într-un tractor și o cisternă pentru motorină.

În cadrul activităților firmei, aceasta desfășoară și activități de prestări servicii respectiv obține venituri din lucrări agricole efectuate atât persoanelor fizice cât și firmelor din domeniu. Așa cum se observă și aceste venituri cresc de la un an la altul, cu alte cuvinte firma își diversifică activitate și pe alte domenii conexe specifice sectorului agricol.

În ceea ce privește evoluția producției obținute la grâu, aceasta înregistrează cea mai mare valoare în anul 2013 datorar atât creșterii suprafeței cultivate cu grâu cât și a condițiilor agrometeorologice bune din anul respeciv.

Considerabil firma se axează pe cultivarea florii soarelui datorită producției înregisrtrate în perioada 2012-2014, firma înregistrează la această cultură cele mai mari producții datorate în principal suprafeței mari și ponderii acestei culturi în totalul culturilor realizate în cadrul firmei.

La producția de porumb, firma își crește producția în anul 2013 față de 2012 datorat în principal creșterii suprafeței cultivate dar și a condițiilor foarte bune înregistrate în anul 2013.

În urma analizei indicilor de dinamică, se poate observa o anumită majorare în sens de eficiență în ceea ce privește indicele veniturilor totale comparativ cu indicele cheltuielilor totale în cei trei ani analizați, respectiv Ich. Totale < Ive.totale (90,50<97,21) în 2013 față de 2012 și Ich. Totale < Ive.totale (92,42<101,30) în 2014 față de 2012, practic, conform acestor indici, firma la fiecare leu consumat câștigă mai mult de un leu. Cu alte cuvinte firma este eficientă din punct de vedere economico–financiar.

Pe baza acestor valori se indică faptul că firma dispune de active circulante care întrec în valoare datoriile pe termen scurt de 1,54 ori în 2012, de 2,69 ori în anul 2013 și de 0,64 ori în ultimul an analizat. Practic acest indice exprimă faptul că orice element din activele circulante, fără banii din casierie se poate converti în bani cash.

În urma analizei pe cei trei ani se constată că indicele lichidității rapide sunt sub valoarea optimă în anii 2012 respectiv 2014 ceea ce înseamnă că firma are o mai mare lichiditate în stocuri care au fost excluse din calcul. Acest lucru reprezintă faptul că lichiditatea a înregistrat și ea o tendință de scădere, ceea ce semnifică din nou o ușoară ineficiență a gestionării activelor curente. Din acest punct de vedere, firma este asigurată împotriva incapacității de plată pe termen scurt.

Numărul de rotații ale activelor imobilizate arată cât de eficient utilizează firma activele sale, practic indică cu cât crește cifra de afaceri la un leu active imobilizate folosite, iar din tabel relevă că doar în anii 2012 și 2013 firma obține un plus de vânzare de 9,58 lei respectiv de 13,93 lei.

Raportul dintre cifra de afaceri și active totale indică cât de eficient utilizează firma activele sale totale, practic arată cât din activul total participă la realizarea cifrei de afaceri, iar în urma analizei se observă că acesta participă sau se rotește de 0,70 în 2012 de 0,73 în anul 2013 și de 0,30 în 2014.

Conform analizei indicilor datoriilor se poate observa că, firma are o pondere a indicelui datoriilor mai mică decât 1 în cei trei ani analizați, ceea ce înseamnă că firma are o capacitate de autofinanțare ridicată, are un control mare asupra creditorilor săi și respectiv dispune de o flexibilitate ridicată.

Din punct de vedere al solvabilității, situația firmei este excelentă, atât solvabilitatea generală cât mai ales cea financiară având valori foarte bune și tendințe de îmbunătățire continue, astfel că putem afirma că firma nu se află în nici un pericol în ceea ce privește incapacitatea sa de plată.

Marja profitului net caracterizează eficiența politicii comerciale și a politicii de prețuri a firmei și arată profitul net din exploatare aferent cifrei de afaceri, astfel se poate observa că marja profitului net a avut un trend crescător în perioada analizată, de la 11,48 % în 2012, la 23,04 %.în 2013 și de 31,33 % în 2014.

Ca o concluzie putem spune că creșterea ratei rentabilității capitalului propriu este un lucru foarte bun, însă acest nivel atinge nivelul minim recomandat ceea ce semnifică că fondurile proprii ale întreprinderii nu sunt utilizate în condiții de maximă eficacitate.

Rentabilitatea veniturilor exprimă eficiența valorificării produselor societății. Rentabilitatea veniturilor exprimă eficiența generală a firmei, măsurată prin profitul net care revine veniturilor totale ale exercițiului. Acest indicator reflectă eficiența întregii activități (de exploatare, financiară și extraordinară).

[NUME_REDACTAT] primul capitol am evidențiat principalele funcții ale agriculturii care pot fi: agricultura este ramura în care se produce cea mai mare parte a alimentelor sau materiilor prime din care se prepară hrana, fiind deci elementul principal prin care se asigură securitatea alimentată a unui stat; agricultura reprezintă un motor al dezvoltării rurale; agricultura are o importanță deosebită în păstrarea calității mediului; agricultura are importante responsabilități în păstrarea fertilității solului prin practicarea asolamentelor, a lucrărilor efectuate în perioadele optime ca regim de umiditate, evitarea acidifierii solului, a sărăturării și a eroziunii; păstrarea biodiversității este de asemenea o îndatorire importantă a societății, de care depinde echilibrul viețuitoarelor la nivel planetar.

Economia agriculturii utilizează elemente de economie politică de la care preia legile economice generale, statistica economică -pentru a putea face comparații și a trage concluzii privind direcțiile ulterioare de dezvoltare.

În agricultură, fiecare resursă în parte are un rol determinat în obținerea rezultatului final, dar resursele umane, privite atât cantitativ, dar și calitativ prezintă cea mai ridicată dinamică și au influență hotărâtoare asupra rezultatelor activității productive din agricultură.

[NUME_REDACTAT] Europeană, după ce un număr însemnat de ani, prin [NUME_REDACTAT] Comună, s-a stimulat creșterea producției, o dată ce securitatea alimentară a fost asigurată iar nivelul producțiilor totale a devenit excedentar, s-au luat măsuri de stabilizare sau de reducere a producției. Acest lucru se face în vederea păstrării la nivel rezonabil al prețurilor produselor agricole și pentru garantarea veniturilor agriculturii. Structura valorică a producției agricole este determinată de consum și de prețurile produselor alimentare. Diferențieri sensibile pe țări apar ca urmare a specificului modelului de consum.

„ ”Mediul economic global actual, prin elementele sale specifice, impune entităților economice noi standarde de performanță care depășesc sfera economicului. Luând în considerare evoluțiile macroeconomice amintite considerăm că ignorarea aspectelor sociale și de mediu poate determina pierderi entităților economice, în special marilor corporații multinaționale, pierderi care se pot concretiza: în diminuarea cotelor de piață, în diminuarea cifrei de afaceri, în reducerea numărului de clienți, în diverse costuri de ecologizare, în campanii pentru dobândirea încrederii consumatorilor în produsele și serviciile oferite de acestea.

În cadrul capitolelor doi și patru este analizată activitatea societății S.C. Agrosyl S.R.L. din Miroslava, care este o societate cu capital privat al cărei obiectiv principal constă în exploatarea terenului arabil preluat în arenda de la proprietari, persoane fizice și în participarea cu terțe persoane fizice și juridice. Cultivarea pământului se face în principal cu cereale.

În ceea ce privește baza tehnico-materială a activității domeniului producției agricole prin intermediul creditelor bancare s-au asigurat în timp numărul și gama de mașini agricole necesare acoperirii întregului volum de lucrări mecanice.

Structura organizatorică a acestei unități este de tip funcțional deoarece în cadrul sectoarelor se realizează câte o funcțiune a unității agricole. În cadrul unei subdiviziuni organizatorice se cuprind în principal activități specifice unei anumite funcțiuni a unității agricole.

Prin caracteristica sa de producție, activitatea agricolă este sezonieră și prin urmare asigurarea mijloacelor materiale și bănești se face în etape și anume: la începutul anului agricol toamna –an precedent– în prima etapă și primăvara –an curent– în a doua etapă.

Pentru activitatea de producție agricolă, societatea este organizată și își desfășoară activitatea potrivit specificului acestui domeniu; pentru lucrarea solului are întreaga gamă de mașini și utilaje în dotare și forța de muncă angajată ce acoperă întreg volumul de activitate.

În anul 2012 firma a cultivat 126 ha luate în arendă, utilizând următoarele mijloace: 3 pluguri, 1 semănătoare, 1 mașină de împrăștiat îngrășăminte, 1 cisternă pentru apă, 1 freză. În privința achiziției de noi mijloace agricole, firma achiziționează în anul 2013 o combină în leasing, iar în anul 2014 investește într-un tractor și o cisternă pentru motorină.

În cadrul activităților firmei, aceasta desfășoară și activități de prestări servicii respectiv obține venituri din lucrări agricole efectuate atât persoanelor fizice cât și firmelor din domeniu. Așa cum se observă și aceste venituri cresc de la un an la altul, cu alte cuvinte firma își diversifică activitate și pe alte domenii conexe specifice sectorului agricol.

În ceea ce privește evoluția producției obținute la grâu, aceasta înregistrează cea mai mare valoare în anul 2013 datorar atât creșterii suprafeței cultivate cu grâu cât și a condițiilor agrometeorologice bune din anul respeciv.

Considerabil firma se axează pe cultivarea florii soarelui datorită producției înregisrtrate în perioada 2012-2014, firma înregistrează la această cultură cele mai mari producții datorate în principal suprafeței mari și ponderii acestei culturi în totalul culturilor realizate în cadrul firmei. La producția de porumb, firma își crește producția în anul 2013 față de 2012 datorat în principal creșterii suprafeței cultivate, dar și a condițiilor foarte bune înregistrate în anul 2013.

În urma analizei indicilor de dinamică, se poate observa o anumită majorare în sens de eficiență în ceea ce privește indicele veniturilor totale comparativ cu indicele cheltuielilor totale în cei trei ani analizați, respectiv Ich. Totale < Ive.totale (90,50<97,21) în 2013 față de 2012 și Ich. Totale < Ive.totale (92,42<101,30) în 2014 față de 2012, practic, conform acestor indici, firma la fiecare leu consumat câștigă mai mult de un leu. Cu alte cuvinte firma este eficientă din punct de vedere economico–financiar.

Pe baza acestor valori se indică faptul că firma dispune de active circulante care întrec în valoare datoriile pe termen scurt de 1,54 ori în 2012, de 2,69 ori în anul 2013 și de 0,64 ori în ultimul an analizat. Practic acest indice exprimă faptul că orice element din activele circulante, fără banii din casierie se poate converti în bani cash.

În urma analizei pe cei trei ani se constată că indicele lichidității rapide sunt sub valoarea optimă în anii 2012 respectiv 2014 ceea ce înseamnă că firma are o mai mare lichiditate în stocuri care au fost excluse din calcul. Acest lucru reprezintă faptul că lichiditatea a înregistrat și ea o tendință de scădere, ceea ce semnifică din nou o ușoară ineficiență a gestionării activelor curente. Din acest punct de vedere, firma este asigurată împotriva incapacității de plată pe termen scurt.

Numărul de rotații ale activelor imobilizate arată cât de eficient utilizează firma activele sale, practic indică cu cât crește cifra de afaceri la un leu active imobilizate folosite, iar din tabel relevă că doar în anii 2012 și 2013 firma obține un plus de vânzare de 9,58 lei respectiv de 13,93 lei.

Raportul dintre cifra de afaceri și active totale indică cât de eficient utilizează firma activele sale totale, practic arată cât din activul total participă la realizarea cifrei de afaceri, iar în urma analizei se observă că acesta participă sau se rotește de 0,70 în 2012 de 0,73 în anul 2013 și de 0,30 în 2014.

Conform analizei indicilor datoriilor se poate observa că, firma are o pondere a indicelui datoriilor mai mică decât 1 în cei trei ani analizați, ceea ce înseamnă că firma are o capacitate de autofinanțare ridicată, are un control mare asupra creditorilor săi și respectiv dispune de o flexibilitate ridicată.

Marja profitului net caracterizează eficiența politicii comerciale și a politicii de prețuri a firmei și arată profitul net din exploatare aferent cifrei de afaceri, astfel că marja profitului net a avut un trend crescător în perioada analizată, de la 11,48 % în 2012, la 23,04 %.în 2013 și de 31,33 % în 2014.

Din punct de vedere al solvabilității, situația firmei este excelentă, atât solvabilitatea generală, cât mai ales cea financiară având valori foarte bune și tendințe de îmbunătățire continue, astfel putem afirma că firma nu se află în nici un pericol în ceea ce privește incapacitatea sa de plată.

[NUME_REDACTAT] 1

Situația veniturilor și a cheltuielilor

Sursa: Contul de profit și pierdere

Anexa 2

Indicii gestionării datoriilor

Sursa: contul de profit și pierdere și calcule proprii

Anexa 3

Evoluția suprafetei și a producției obținute

Anexa 4

Analiza indicilor de gestionare a activelor

Anexa 5

Evoluția principalilor indicatori de calcul ai profitabilității

Anexa 6

Pricipalele rate de rentabilitate

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 2009. Analiza economico – financiară. [NUME_REDACTAT], Cluj – Napoca.

Adam J.H., 1987. Dictionary of [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

Alboiu C., 2009. Analiză și gestiune economică. Editura economică, București.

Alexander D., Britton A., Jorissen A., 2003. [NUME_REDACTAT] Reporting and Accounting. [NUME_REDACTAT] Learning, London.

[NUME_REDACTAT], 1995., „Peut-on definir la performance?“, Revue Française de Comptabilité.

Ansoff H.I., 1980. Strategic management. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Pres, London.

Aurel C. și colab., 2000. Marketing agroalimentar. [NUME_REDACTAT] ionescu de la Brad, Iași.

Bannock G., 2005. Economics and management of small business: an international perspective. [NUME_REDACTAT], London.

Bennis W., 1989. Leaders: The strategies for taking change. [NUME_REDACTAT] and Row, [NUME_REDACTAT].

Berca M., 2001. Agricultura in tranzitie, [NUME_REDACTAT], Bucuresti.

Berecea M., [NUME_REDACTAT]., 1999. Politici agrare, Editura APR, București.

[NUME_REDACTAT], 1999. Analyse financière d’entreprise. [NUME_REDACTAT] Decouverté, Paris.

Brezuleanu S., 2009. Management în agricultură. [NUME_REDACTAT], Iași.

Canning J. – [NUME_REDACTAT] of Accountancy, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1999.

Casta J-F, Colasse B. – Juste valeur. Enjeux techniques et politiques. [NUME_REDACTAT], Paris, 2001

Chiran A., [NUME_REDACTAT], 2004. Piața produselor agricole și agroalimentare – abordare teoretică și practică. [NUME_REDACTAT], București.

Chirica, C., Tesliuc, E., 1999. [NUME_REDACTAT] Poverty to [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] for Statistics.

Choi F. D. S., Frost C. A., Meek G. K. – [NUME_REDACTAT], 4th Edition, [NUME_REDACTAT] Education, [NUME_REDACTAT], 2002

Ciurea, I.V., 1999. Managementul in exploatatiile agricole, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2009. Contabilitate și analiză economico financiară, Lucrări practice. Editura ”[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Iațco C., 2008. Contabilitate pentru ingineri, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] M., 1995. Notions fondamentales de gestion d`entreprise. [NUME_REDACTAT], Paris.

Davis, R., [NUME_REDACTAT], 1998. [NUME_REDACTAT] Activity of [NUME_REDACTAT] in Romania during Transition: Just how competitive are they?, Centre for [NUME_REDACTAT] and Transformation, [NUME_REDACTAT], UK, [NUME_REDACTAT] Institute, Bucharest, Romania.

Drucker P.F., 1954. The practice of management. Editura harper and Row, [NUME_REDACTAT].

Elliott B., Elliott J. – [NUME_REDACTAT] and Reporting, 9th Edition, Edit. [NUME_REDACTAT], London, 2005

H. Cristea, I. Talpoș, M. Pirtea, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2001. Gestiunea financiară a societăților comerciale. [NUME_REDACTAT], Timișoara.

[NUME_REDACTAT], 2011. Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura C. H. Beck, București.

Ștefan G. și colab., 2007. Economia și filiera produselor agroalimentare. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] G., 2008 – Analiza tehnico – economică, Note de curs USAMV- [NUME_REDACTAT] RA, 1990. La strategie d`entreprise, Editura McGraw-Hill.

Wernerfelt B. – A [NUME_REDACTAT] of the Firm, [NUME_REDACTAT] Journal, Vol. 5, No. 2/1984.

Weston J., Brigham E. 1999. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Press.