Cresterea Performantei Economice LA Sc Calitas Com Srl

CREȘTEREA PERFORMANȚEI ECONOMICE

LA SC CALITAS COM SRL

CUPRINS

LISTA TABELELOR

CAPITOLUL I

ASPECTE CONCEPTUALE ȘI METODOLOGICE ALE PERFOMANȚEI ECONOMICE

1.1. Conceptul de performanță – definire, evoluție

1.2. Eficiență și performanță economică

1.3. Performanță economică la nivel macroeconomic și la nivel microeconomic

1.4. Abordări metodologice ale performanței economice – indicatori economici și metode de calcul

1.4.1. Profitul net pe acțiune

1.4.2. Profitul economic

1.4.3. Rentabilitatea capitalului investit

1.4.4. Valoarea adăugată economică

CAPITOLUL AL II-LEA

METODOLOGIA CERCETĂRII

CAPITOLUL AL III-LEA

ANALIZA ACTIVITĂȚII LA S.C. CALITAS COM S.R.L

3.1. Domeniul economico – financiar

3.1.1 Analiza dinamicii și structurii patrimoniului societății

3.1.2 Analiza dinamicii și structurii veniturilor și cheltuielilor

3.1.3. Analiza fondului de rulment

3.1.4 Analiza vitezei de circulație a activelor circulante

3.1.5 Analiza lichidității

3.1.6 Analiza rentabilității

3.1.7 Puncte forte și puncte slabe pentru domeniul economico – financiar

3.2. Domeniului tehnic și tehnologic

3.2.1 Resursele energetice și utilitățile

3.2.2 Descrierea procesului de producție

3.2.3 Puncte forte și puncte slabe pentru domeniul tehnic și tehnologic

3.3 Domeniul resurselor umane

3.3.1 Structura și dinamica personalului

3.3.2Remunerarea și motivarea personalului

3.3.3 Condițiile de muncă

3.4. Puncte forte și puncte slabe pentru domeniul resurselor umane

3.4.1 Sistemul de management

3.4.2 Puncte forte și puncte slabe pentru domeniul managementului

CAPITOLUL IV

MODEL DE CREȘTERE A PERFORMANȚEI ECONOMICE LA SC CALATIS COM SRL

BIBLIOGRAFIE

LISTA TABELELOR

Tabel 3.1 privind evolutia activului 34

Tabel 3.2 privind evolutia pasivului 34

Tabel 3.3 privind evoluția dinamicii veniturilor și cheltuielilor 35

Tabel 3.4 privind rezultatul exploatarii 36

Tabel 3.5 privind rezultatul financiar 36

Tabel 3.6 privind structura cifrei de afaceri 37

Tabel 3.7 privind structura productiei 37

Tabel 3.8 privind analiza profitului realizat 37

Tabel 3.9 privind evolutia fondului de rulment 38

Tabel 3.10 privind nevoia fondului de rulment 38

Tabel 3.11 privind analiza vitezei de circulație a activelor circulante 39

Tabel 3.12 privind analiza lichiditatii 39

Tabel 3.13 privind rentabilitatea comerciala 40

Tabel 3.14 privind rentabilitatea economica 40

Tabel 3.15 privind rentabilitatea financiara 41

CAPITOLUL I

ASPECTE CONCEPTUALE ȘI METODOLOGICE ALE PERFOMANȚEI ECONOMICE

1.1. Conceptul de performanță – definire, evoluție

Termenul performanță este de origine latină, unde performare presupune a da în întregime formă unui lucru. Semnificația din zile noastre provine din limba engleză, unde verbul „to perform” reprezintă a realiza un lucru cu regularitate, pe fundamentul unor metode stabilite.

Performanța poate fi pozitivă sau negativă și se referă la rezultatele trecute.Performanța se măsoară prin compararea rezultatelor obținute cu obiectivele propuse. Performanța poate avea 3 semnificații și anume: rezultatul acțiunii, succes și acțiune.

Succesul reprezintă reușita unei afaceri, care poate consta în mai multe stări favorabile, fiind dificil de a găsi un singur rezultat pentru a defini succesul. Rezultatul acțiunii exprimă a valoare obținută ca urmare a unei acțiuni.Conform celei de a 3 semnificații, performanța nu reprezintă doar rezultatul măsurat al unei acțiuni ci întregul proces de formare a performanței.

Performanța financiară se poate define ca reflectarea potentialului economic și a soliditatii financiare ale unei entitati economice, obtinuta în urma analizarii unui ansamblu de factori cantitativi (indicatori economico – financiari calculati pe baza datelor din situatiile financiare anuale și periodice.

Performanța unei întreprinderi poate fi analizată cu ajutorul situațiilor financiare. Putem afirma că o întreprindere este performantă dacă este rentabilă (capacitatea de a obține profit), dacă este lichidă (disponibilitatea de a-și plăti la scadență datoriile pe termen scurt) și dacă este solvabilă (capacitatea de a-și achita datoriile pe termen lung). După modul în care se realizează comparația între efecte și eforturi, în analiza rentabilității, ca indicatori de performanță, se utilizează 2 serii de indicatori de evaluare: unii care se exprimă în mărimi absolute și alții care se exprimă în mărimi relative.

Foarte adesea utilizat, performanta este un concept greu de definit, avand un caracter ambiguu și integrator. în acceptie generala, performanta reprezinta o realizare deosebita dintr-un anumit domeniu de activitate. Desi notiunea de performanta este de origine latina, fiind evidenta apropierea de latinescul „performare“, semnificatia sa provine din limba engleza: „to perform“ și „performance“. Analiza etimologica pune în evidenta faptul ca este un concept foarte des utilizat (in domeniul mecanicii, al sportului) al carui sens s-a schimbat de-a lungul timpului devenind un termen polisemantic, cu sensuri variate, în functie de domeniile în care este utilizat. Performanta inseamna succes, competitivitate, reusita, actiune, efort continuu, fiind optimizarea prezentului și proiectia viitorului. Performanta sportiva, la fel ca și performanta organizationala, surprinde capacitatea individului de a progresa gratie unor eforturi constante, conceptul insusi de performanta fiind purtatorul unei ideologii de progres, de efort cu scopul clar definit de depasire a  obiectivelor propuse. Performanta este intotdeauna produsul unei comparatii, ea depinde de o referinta (obiectiv sau scop), putand fi multidimensionala atunci cand scopurile sunt multiple. Ea nu poate fi exprimata decât ca un ansamblu echilibrat de parametri complementari, uneori contradictorii, care descriu rezultatele și procesele de atingere a acestor rezultate.

Diversitatea de acceptiuni ale conceptului de performanta pune în evidenta faptul ca definirea lui se realizeaza diferit în functie de utilizatorii informatiilor financiar-contabile. Astfel, managerii vor fi interesati de performanta globala a intreprinderii lor, investitorii (actuali și potentiali) vor percepe performanta prin prisma investitiei lor, salariatii vor manifesta interes referitor la rentabilitatea intreprinderii, creditorii vor avea în vedere solvabilitatea, iar clientii stabilitatea. Consideram ca performanta și valoarea se constituie drept un cuplu ideal al unui management eficient și modern al unei intreprinderi, intrucat „a masura performanta inseamna a aprecia valoarea, iar a cunoaste valoarea, inseamna a traduce performanta“.

In gestiune, conceptul de performanta este definit ca fiind „o stare de competitivitate a intreprinderii, atinsa printr-un nivel de eficacitate și eficienta care ii asigura o prezenta durabila pe piata“. Se considera ca o activitate este eficienta în situatia în care se atinge scopul urmarit cu un efort minim. Astfel, în acceptie generala, eficienta poate fi definita drept raportul direct sau indirect dintre efectele utile obtinute și efortul depus. Din punct de vedere managerial, performanta este identificata în punctul de intersec-tie dintre calitatea rezultatelor deciziilor și actiunilor manageriala și calitatea obiectivelor sistemului managerial. La randul ei, eficacitatea reprezinta atingerea obiectivelor fixate sau obtinerea de rezultate care sa se incadreze în strategia definita. O intreprindere devine în mod operational eficace, în situatia în care reuseste optimizarea modului de utilizare a surselor externe și interne de dezvoltare, precum și corelatia dintre acestea, raspunzand cat mai bine asteptarilor partenerilor externi. Cele doua componente ale performantei (eficienta și eficacitatea) dau nastere la doua categorii de costuri: costul de constrangere (costul eficientei) care rezulta din actiuni și care nu vizeaza mediul inconjurator și costul de constrangere (costul eficacitatii) efect al actiunilor care creeaza premisele obtinerii unui rezultat asteptat de catre mediul sau. 

Unii specialiști consideră că ideea performanței rămâne imprecisă în ceea ce privește răspunsul la funcțiile politice, ea are o noțiune multidimensională care implică trei tipuri de semnificații: de succes, de rezultate măsurabile și de proces organizațional care permite să se ajungă la rezultatele dorite.

Putem astfel considera ca o intreprindere este performanta în situatia în care este în acelasi timp eficienta și eficace. Ignorarea eficacitatii în favoarea eficientei poate avea grave consecinte economice și sociale: intreprinderile pot deveni preocupate în mod exclusiv de obtinerea bunurilor uitand sa acorde atentia cuvenita cerintelor consumatorilor și cresterii volumului vanzarilor pe seama unui marketing adecvat, sau activitatii de cercetare-dezvoltare ca modalitate de reinnoire a gamei de produse existente cu altele mai competitive. O astfel de strategie se va concretiza în produse de calitate slaba, care nu corespund exigentelor consumatorilor, care nu vor putea fi vandute, ramanand pe stoc și care vor genera imobilizari de fonduri banesti. 

Se impune ca performanta sa nu fie doar urmarita, ci și gestionata, fara un management adecvat neputandu-se vorbi de performanta, managementul performantei precedand și ingloband masurarea performantei. Daca eficacitatea este o masura a ceea ce se face, eficienta este o masura a cum se face, fiind esentiala valoarea creata de intreprindere în procesul de atingere a obiectivelor sale. Aceasta valoare se manifesta sub mai multe forme, uneori tangibile, alteori intangibile, fiind furnizata clientilor, actionarilor, salariatilor sau partenerilor. Cu cat intreprinderea va produce mai multa valoare, cu atat va avea la dispozitie resurse mai multe care pot fi utilizate în „batalia“ competitionala în care intreprinderea este angrenata pe termen lung.

In concluzie, sintetizand aspectele prezentate, putem contura o definitie a performantei pornind de la urmatoarele elemente: realizarea unui obiectiv stabilit (crearea de valoare), rezultatul (exprimat în maniere diferite), potentialul de realizare (capacitatea creativa, fidelitatea clientilor), compararea rezultatului cu baza de referinta (interna sau externa, aleasa sau impusa), competitia (prin punerea în practica a cerintelor progresului continuu). De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca performanta, privita ca rezultat, nu poate fi separata de actiune (modul de obtinere a rezultatului), ceea ce pune în evidenta faptul ca managementul performantei depaseste în importanta masurarea performantei. Conform modelelor de reprezentare a valorii, intreprinderile sunt reprezentate drept o retea complexa de resurse și strategii, legate prin relatii de cauzalitate și interactiuni masurabile. Doua dintre aceste modele, cunoscute și indelung acceptate, sunt: modelul de excelenta EFQM (European Foundation for Quality Management) și modelul de excelenta BQA.

1.2. Eficiență și performanță economică

Metoda principală a analizei sistemelor economice este analiza eficienței acestora. Universalitatea aplicării ei se bazează pe principiul economic după care deciziile raționale implică o alocare (căutând să îmbrace expresia utilității maxime) a unor resurse rare, care sunt distribuite unor cerințe concurențiale în scopul precizării noțiunii de „comportament rațional” se face o demarcație între informația incompletă și comportamentul irațional. Ceea ce apare ca o decizie irațională poate fi consecința unor informații incomplete. Astfel, luarea unei decizii majore implică un nivel optim (rațional) al acumulării de informații costisitoare. Costul informației departajează – după sumele investite – deciziile minore de cele majore. Comportamentul rațional apare în această lumină, întotdeauna, ca o „maximizare consecventă a unei funcții bine organizate, cum ar fi funcțiile de utilitate sau de profit” .

Studiul eficienței economice tratează în mod analitic legăturile între costuri (prețul res asemenea, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca performanta, privita ca rezultat, nu poate fi separata de actiune (modul de obtinere a rezultatului), ceea ce pune în evidenta faptul ca managementul performantei depaseste în importanta masurarea performantei. Conform modelelor de reprezentare a valorii, intreprinderile sunt reprezentate drept o retea complexa de resurse și strategii, legate prin relatii de cauzalitate și interactiuni masurabile. Doua dintre aceste modele, cunoscute și indelung acceptate, sunt: modelul de excelenta EFQM (European Foundation for Quality Management) și modelul de excelenta BQA.

1.2. Eficiență și performanță economică

Metoda principală a analizei sistemelor economice este analiza eficienței acestora. Universalitatea aplicării ei se bazează pe principiul economic după care deciziile raționale implică o alocare (căutând să îmbrace expresia utilității maxime) a unor resurse rare, care sunt distribuite unor cerințe concurențiale în scopul precizării noțiunii de „comportament rațional” se face o demarcație între informația incompletă și comportamentul irațional. Ceea ce apare ca o decizie irațională poate fi consecința unor informații incomplete. Astfel, luarea unei decizii majore implică un nivel optim (rațional) al acumulării de informații costisitoare. Costul informației departajează – după sumele investite – deciziile minore de cele majore. Comportamentul rațional apare în această lumină, întotdeauna, ca o „maximizare consecventă a unei funcții bine organizate, cum ar fi funcțiile de utilitate sau de profit” .

Studiul eficienței economice tratează în mod analitic legăturile între costuri (prețul resurselor aferent fiecărei variante), randamente și riscurile căilor alternative de acțiune propuse pentru îndeplinirea scopurilor. Analiza eficienței este completată de instituirea unuia sau mai multor criterii de departajare a soluțiilor declarate admisibile.

Productivitatea este o masura a abilitatii de a crea bunuri si servicii folosind o combinatie de munca, materii prime, capital, teren, cunostiinte intr-o anumita perioada de timp. Nivelul de productivitate al unei tari in productia de bunuri si servicii ne arata eficienta economica a unei tari.

Cand productivitatea creste, in general creste si nivelul de bunastare dar in vremuri de criza productivitatea creste fara a conduce la cresterea bunastarii. Scade numarul de locuri de munca si afacerile devin mai eficiente. Resursele sunt alocate mai bine.

Atributul eficient aplicat acțiunii trebuie privit într-o accepțiune nuanțată, prin luarea în considerare a efectelor indirecte, a factorului timp, a factorului ecologic, a „costurilor sociale”. Principiul universal al lui Maupertius (principiul minimei acțiuni): „Scop dorit cu efort minim” a rezistat de la începutul epocii moderne și sugerează una din întrebările fundamentale în definiția eficienței: De la ce grad de concordanță între rezultat și scop începe eficiența în viziune sistemică, putem vorbi de „grade de obiectivitate” a eficienței acțiunilor în funcție de „gradul de reflectare de către scop a necesităților funcționale obiective ale sistemului”.

Strumlin definește eficiența economică ca „efect maxim, cu minim de cheltuieli și în timpul cel mai scurt”, nuanțând definițiile care circulă în prezent, de raport direct sau indirect între efect (util) și efortul depus pentru a-l obține.

V. Mureșan combate „viziunea cantitativistă” preponderentă pe care o au economiștii (care au tendința de a converti efectele indirecte – tehnice, ecologice, sociale, informaționale – în economii de bani), în detrimentul laturii calitative (grad de suprapunere a rezultatului efectiv obținut, cu efectul propus). Prof.dr. Al. Gheorghiu atenționează că, atât timp cât urmărim o comensurare și o comparare a efectelor, este inevitabil să exprimăm monetar diferitele rezultate ale acțiunilor umane. Considerăm corectă aprecierea precedentă câtă vreme efectele indirecte menționate se pretează la o măsurare riguroasă.

C. Popa și C. Zamfir consideră că praxiologia a venit cu o echilibrare a conceptului de eficiență, prin recunoașterea ponderii egale a economicității (latura cantitativă) și a eficacității (latura calitativă).

Din punct de vedere praxiologic, eficiența economică apare prin combinarea „aspectului calitativ” (gradul de suprapunere a rezultatului cu scopul propus – efectivitatea) și a celui cantitativ (minimizarea cheltuielilor aferente activității menționate). Acest din urmă aspect reflectă noțiunea de economicitate.

Este interesantă și abordarea managerială a eficienței. Astfel, P. Drucker consideră că a fi eficient înseamnă „…a face bine lucrurile propuse”. Prin eficiență se are în vedere „măsura în care au fost realizate obiectivele, scopurile”. Performanța managerială apare în punctul de confluență a calității rezultatelor acțiunii manageriale și a calității scopurilor sistemului managerial: a fi eficient înseamnă a face bine ceea ce trebuie făcut. Această misiune stă la baza unor modele manageriale moderne remarcabile prin eficiența lor: TQM (managementul total al calității) și „excelența organizațională”.

T. Kotarbinski definește eficacitatea ca precizie (în atingerea scopului) și sugerează următoarea definiție a eficienței: „Este eficientă acea acțiune care asigură atingerea scopului în condiții de cheltuieli minime”.

V. Mureșan introduce relația: Eficiență = Economicitate x Eficacitate.

Sugerăm că între cele două ar fi trebuit să figureze conjuncția logică „A”, ambele fiind condiții necesare (dar nu și suficiente) pentru eficiență. Nici formularea „O activitate este eficientă dacă și numai dacă este economică și eficace” nu ni se pare complet adaptată, deoarece lipsește un set de precizări. Legat de acestea, este meritul autorului (Mureșan) de a atrage atenția asupra consecințelor indirecte ale acțiunii și asupra faptului că cheltuielile trebuie raportate la cheltuielile strict necesare (nivel optim minimal determinat într-o strategie științifică a planificării).

Eficiența economică ca atribut al acțiunii performante a agentului economic prezintă două trăsături principial antagoniste. Ea dă sens alăturării cooperării (între agenții economici având același scop) și competiției (putem vorbi despre eficiență doar pe o piață concurențială). Apare astfel un termen nou, coo-petiția, ca un context al acțiunii economice eficiente. De altfel, în Tratatul despre lucrul bine făcut, Kotarbinski definește cooperarea astfel: „doi subiecți cooperează dacă cel puțin unul dintre ei îl ajută sau îl stânjenește pe celălalt” .

Preluând și dezvoltând această definiție a cooperării, praxiologul român C. Popa introduce un sistem de relații logico-matematice pe mulțimea acțiunilor prin intermediul a cinci operatori fundamentali: „garantarea”, „facilitarea”, „indiferența”, „stânjenirea”, „cel ce împiedică”. Între acțiunile aflate în relație trebuie să existe condiționări de tip „necesitate” sau „suficiență”. Astfel, operatorul de garantare se manifestă de la acțiunea A la acțiunea B numai dacă acțiunea A constituie o condiție necesară și suficientă de producere a acțiunii B.

Apar astfel „acțiuni total sau parțial eficiente cu "privire la scopul agreat de alte acțiuni”. Prin diversificarea operatorilor (cu păstrarea semnificației acțiunilor) se nuanțează (apropiere fuzzy) mai multe niveluri de eficiență, variind de la 0 – eficiență (indiferență) la 1 – eficiență (eficiență totală). Asemănător, prin simetrie se disting mai multe grade de ineficiență. Această rafinare vine să precizeze prin raportare la intervalul compact [-1; 1] și să reitereze punctul de vedere praxiologic: gradul de apropiere față de scopul propus.

Fără a avea pretenții de epuizare a subiectului, venim cu o serie de precizări, păreri susținute și de prof.dr. P. Jica:

Dacă acceptăm un sistem de scopuri (și nu unul singur, cum s-ar desprinde din definițiile eficienței) și un sistem de mijloace, deosebirea dintre cele două concepte este relativă. Mijlocul este un scop intermediar într-un lanț cauzal evolutiv de la analitic la sintetic. Acest lanț generativ cunoaște îmbunătățiri succesive, veriga finală fiind scopul cel mai sintetic (ideal). Astfel, natura efectului ne dă forme diferite de eficiență: producția – productivitatea, economiile – economicitatea, profitul – rentabilitatea. Acestea sunt scopuri sintetice, și o analiză economică profundă trebuie să le determine locul în lanțul cauzal.

Eficiența pare a nu fi exclusiv umană. Ea se extinde de la acțiune la resursă (o materie primă mai bună, o mașină cu o productivitate mai mare) și produs. Produsul are o eficiență tehnico-socială (calitatea produsului) care este potențial economică. Potențarea o face agentul uman.

Susținem acest punct de vedere, făcând observația că înțelegem maximizarea profitului ca pe o condiție necesară, dar nu ca pe singura motivație, și cu atât mai puțin ca pe o condiție suficientă.

Performanța poate fi definită ca „o stare de competitivitate a întreprinderii, atinsă printr-un nivel de eficacitate și productivitate care-i asigură o prezență durabilă pe piață”.

După cum se observă din definiția de mai sus, performanța reclamă prezența simultană și complementară a celor două „ingrediente” care sunt, luate în parte, condiții necesare, dar nu și suficiente de performanță. Acest lucru este important, deoarece o viziune globală asupra performanței este posibilă doar prin corelarea dinamicilor celor doi indicatori.

Astfel, o întreprindere performantă este și eficace, și productivă, acestea fiind efecte (rezultate). în același timp, eficacitatea și productivitatea sunt cauze care determină performanța. Dacă eficacitatea este inteligibilă prin nivelul de satisfacere a exigențelor externe – clienți, stat, furnizori, salariați (prin motivarea muncii și creșterea gradului de securitate), acționari, productivitatea este măsurabilă prin îndeplinirea așteptărilor mediului intern al întreprinderii. Legătura strânsă dintre mediul intern și cel extern justifică dubla abordare și ridică următorul aspect de ordin tehnic: judecarea coherentă și unitară a unui indicator care poate fi cuantificat (productivitatea și a cuantificării altuia, care îmbracă și nuanțe subiective (de exemplu, gradul de satisfacere a clienților).

O eficiență economică ridicată se obține în condițiile aplicării în procesul de producție a unor tehnologii moderne și care valorifică la cote superioare materiile prime și energia, asigurând produse de calitate superioară la un cost redus. Mărimea eficienței economice influențează în primul rând agentul economic unde ea se înregistrează, dar ea are importanță și pentru economia națională în ansamblul ei, căci prin creșterea producției reducerea costurilor de fabricație, sporirea rentabilității, etc. se obține un spor al venitului național.

1.3. Performanță economică la nivel macroeconomic și la nivel microeconomic

1.4. Abordări metodologice ale performanței economice – indicatori economici și metode de calcul

În cadrul indicatorilor de măsurare a performanțelor întreprinderii, ponderea cea mai ridicată o dețin cei care măsoară profitabilitatea acesteia atât în termeni absoluți (prin intermediul profiturilor sau cash flow-urilor generate de activitatea desfășurată), cât și în termeni relativi (cu ajutorul ratelor de rentabilitate economică sau financiară). O atenție mai scăzută este acordată celorlalți indicatori, cum ar fi: ratele de rotație (durate de rotație în cifra de afaceri a elementelor de activ sau capitaluri ale întreprinderii), ratele de marjă (calculate ca raport între profitul obținut de întreprindere, din exploatare sau din întreaga sa activitate, și cifra de afaceri), respectiv ratele de structură a capitalurilor (prin intermediul cărora se analizează ponderea diverselor resurse atrase pentru finanțarea activității întreprinderii). Explicația constă în faptul că toate aceste rate reprezintă indicatori de măsură a impactului factorilor de influență respectivi (rotația capitalurilor, marja de câștig obținută din exploatare, structura de finanțare a activității întreprinderii) asupra profitabilității întreprinderii măsurată cu ajutorul ratelor de rentabilitate. Astfel, nivelul indicatorului rata de rentabilitate integrează mărimea ratelor respective, acesta putând fi descompus astfel:

Rata de rentabilitate a capitalurilor investite =

= Rata de marjă × Rata de rotație × Rata de structură a capitalurilor (1)

Ratele de marjă exprimă profitabilitatea în raport cu cifra de afaceri, fiind raportul între marjele de acumulare și veniturile care le-au generat:

Rmarja = Marja / CA = Marja%

Marjele sunt diferența între venituri și diferite categorii de cheltuieli. De exemplu:

marja asupra cheltuielilor directe (MCD) = cifra de afaceri – cheltuieli directe pe produs sau pe centru de activitate;

marja asupra cheltuielilor variabile (MCV), = cifra de afaceri – cheltuieli variabile în raport cu cifra de afaceri;

EBE (excedent brut de exploatare sau EBITDA) = CA – cheltuieli monetare de exploatare;

EBIT = CA + Alte venituri – Alte cheltuieli (exclusiv Dobânzi și Impozit pe profit) – EBIT – Impozit = PN + Dob.

Există rate de marjă brută (MCV%, EBE%, EBIT%) și rate de marjă netă ((EBIT – Impozit)% , PN%)

Ratele de marjă reprezintă un factor component al rentabilității capitalurilor și anume factorul cantitativ. Rentabilitatea capitalurilor crește dacă întreprinderea poate majora ponderea marjei în total venituri, adică dacă poate majora veniturile, cheltuielile crescând mai lent.

Ratele de structură a capitalurilor sunt rate de solvabilitate, exprimând capacitatea întreprinderii de a face față angajamentelor asumate față de furnizorii de capital. Ratele de structură a capitalurilor sunt factori calitativi de creștere a rentabilității capitalurilor, dar exprimă riscul, în comparație cu ratele de rotație care exprimă profitabilitatea.

Mărimea acestor factori reprezintă, însă, un reper important pentru managementul întreprinderii în orientarea gestiunii sale în direcția ameliorării performanțelor activității desfășurate. Ca urmare, indicatorii sintetici de măsurare a performanțelor întreprinderii (cum ar fi: profitul, cash flow-ul, ratele de rentabilitate etc.) sunt doar vârful piramidei ansamblului de indicatori ce măsoară performanța firmei la diverse nivele de activitate, respectiv în cadrul diferitelor compartimente ale organizației. Modul în care acești indicatori reflectă performanța reală a întreprinderii depinde de calitatea informației contabile disponibile pe baza căreia aceștia sunt calculați. De asemenea, nu trebuie uitată conexiunea ce ar trebui să existe între mărimea acestora și nivelul rentabilității obținute de investitorii de capitaluri în întreprinderea respectivă. Relevanța valorii acestor indicatori financiari-contabili depinde de impactul pe care nivelul acestora asupra îl are asupra rentabilității de piață a capitalurilor întreprinderii.

1.4.1. Profitul net pe acțiune

Acțiunea (eg. share/ stock) reprezintă un titlu financiar negociabil ce conferă deținătorului poziția de proprietar colectiv asupra proprietății indivizibile a societății emitente.

Profit pe acțiune (Earning per share –EPS)

EPS = Profit net/ Număr de acțiuni – care arată care este câștigul pe care ar putea să-l obțină deținătorul unei acțiuni.

Principalul avantaj al acestui indicator îl constituie simplitatea calculului (diferența între venituri totale și cheltuielile totale ale întreprinderii raportatã la numãrul de acțiuni emise de cãtre aceasta), informația privind nivelul acestuia putând fi preluată direct din situațiile finaciar-contabile. De asemenea, în mãrimea sa se regãsesc efectele tuturor activitãților desfãșurate de cãtre întreprindere, fiind o mãsurã globalã a performanței firmei.

În ceea ce privește deficiențele acestui indicator de mãsurare a performanței întreprinderii, acesta subevaluează costul capitalurilor, ignorând costul de oportunitate al acestora. În timp ce costul datoriei se regăsește în mod explicit în cheltuielile cu dobânzile, costul capitalurilor proprii este zero din perspectiva modului de calcul al acestui indicator.

În al doilea rând, analiza indicatorilor de performanță bazați pe profit nu poate face distincție între modificãrile intervenite în cifrele contabile ca efect al principiilor și regulilor de înregistrare contabilã fațã de cele ce au ca fundament dezvoltarea afacerii. Astfel, deciziile ce au drept suport mãrimea acestui indicator riscă să sacrifice viitorul afacerii în favoarea prezentului. De exemplu, majorarea profitului net pe acțiune se poate obține și prin amânarea unei investiții majore pentru evitarea cheltuielilor cu punerea în funcțiune, diminuarea sau eliminarea cheltuielilor cu instruirea personalului, diminuarea amortizării trecute pe cheltuieli pentru recuperarea banilor alocați în activele fixe ale întreprinderii. Ca manager, în afaceri deseori trebuie să iei decizii pe care nu le-ai fi luat niciodată dacă ai fi fost proprietarul afacerii.

În al treilea rând, indicatorii de măsură a performanțelor bazați pe profit exclud în analiza lor mãrimea capitalului investit în afacere.

1.4.2. Profitul economic

Profitul economiceste măsură a performanței unei companii și, în același timp o analiză tehnică, ce accentuează importanța creșterilor de flux de numerar peste costul mediu ponderat al capitalului. EVA (Economic Value Added) este cel mai întâlnit indicator de măsurare a profitului economic, încercând să reflecte profitul economic real al companiei. Cea mai folosită formulă este:

EVA=NOPAT – (CAPITAL x WACC), unde NOPAT – profitul net (Net Operating Profit After Taxes), WACC – costul mediu ponderat al capitalului.

NOPAT = Profit brut – impozit pe profit

unde k reprezintă ponderi

Acest indicator este cunoscut în literatura de specialitate și cu denumirea de profitul rezidual, titulatură ce derivă din modalitatea sa de calcul. Astfel, acesta reprezintă profitul rămas după scăderea tuturor cheltuielilor aferente realizării activității de exploatare a întreprinderii, inclusiv a costurilor capitalurilor atrase pentru finanțarea acesteia. În acest fel este înlăturată deficiența caracteristică indicatorului profitul net, aceea de a nu lua în considerație costul capitalurilor proprii.

EP = Capitalul investit ⋅ (Rentabilitatea capitalului investit – Costul mediu ponderat al capitalului atras pentru finanțare)

În estimarea profitului din activitatea curentă nu se iau în calcul veniturile și cheltuielile rezultate din cesionarea activelor întreprinderii, respectiv cele reprezentate de dobânzile de încasat sau de plată. Impozitul aferent acestui profit este calculat fără a se lua în considerare eventuala deductibilitate a cheltuielilor cu dobânzile. În acest fel nu este luat în considerare impactul structurii de finanțare asupra nivelului profitului obținut de către întreprindere. Ca urmare, prin intermediul acestui indicator se asigură o mai bună comparabilitatea a nivelului de profitabilitate a diverselor întreprinderi cu structuri de finanțare diferite.

1.4.3. Rentabilitatea capitalului investit

Dezvoltat de compania Du Pont la sfârșitul anilor 1920, a fost definit ca raport între profitul net (care însã, nu lua în calcul cheltuielile cu dobânzile) și activele nete (activele totale diminuate cu activele necorporale și datoriile curente). Indexul Du Pont, așa cum a fost denumit, este foarte cunoscut și frecvent utilizat de cãtre manageri chiar și în prezent. Secretul succesului lui constã în posibilitatea defalcãrii sale pe factori determinanți, și analiza separatã a acestora controlându-se astfel pârghiile ce au condus la o anumitã mãrime a acestui indicator. Este vorba despre binecunoscuta analizã factorialã a ratelor de rentabilitate, ce pot fi descompuse în cel puțin doi factori determinanți: o ratã de marjã și o ratã de rotație.

unde:

CA = cifra de afaceri netã realizatã de întreprindere;

AE = capitalul investit în activele întreprinderii;

EBIT (termenul anglo-saxon “Earning Before Interests and Taxes”) = profitul întreprinderii ce cuprinde totalitatea veniturilor întreprinderii din care s-au scãzut cheltuielile aferente acestora, exceptând cele cu dobânzile de platã pentru creditele contractate și impozitul pe profit.

ṟ = impozit pe profit

Definiția inițialã a indicatorului de performanțã ROI, s-a modificat în decursul timpului, o altã modalitate de calcul fiind aceea în care profitul net este raportat la capitalul investit în activele întreprinderii. ROI devine astfel echivalent cu rata de rentabilitatea a activului (ROA – return on assets). Ca urmare, atunci când se comparã ROI obținut de diferite întreprinderi, în primul rând trebuie sã se clarifice modalitatea de calcul a acestuia pentru care s-a optat.

Calculul ROI ca raport între profitul net și activele fixe ale întreprinderii implicã o inconsistențã a informației transmisã de mãrimea sa, neexistând o conexiune directã între numãrãtorul și numitorul raportului.

În ceea ce privește reflectarea valorii create prin intermediul acestui indicator, majoritatea managerilor și a investitorilor, considerã cã o întreprindere creeazã valoare atâta timp cât ROI este mai mare decât costul capitalului investit. Aceastã opticã este incorectã având în vedere faptul cã ROI este estimat pe baza informațiilor din situațiile contabile și ca urmare este influențat de principiile și regulile de contabilitate aplicate de întreprinderile respective, și care în plus pot sã difere de la o firmã la alta. Ca urmare, informațiile contabile ar trebui prelucrate pentru eliminarea efectelor contabilitãții “creative” (“cosmetizãri” ale rapoartelor financiare) și a evaluãrii activelor la costul lor istoric.

În situațiile contabile anuale, a firmelor ce aplica tratamentul contabil de bază, activele imobilizate sunt reflectate la costul lor istoric, amortizarea lor fiind calculatã în funcție de acest cost, iar veniturile și cheltuielile pe baza cãrora se estimeazã rezultatul activitãții de bazã sunt exprimate în prețurile perioadei curente. Astfel, în condițiile în care în economie se înregistreazã un nivel ridicat al ratei inflației, mãrimea capitalului investit în activitatea de bazã va fi subevaluatã de situațiile contabile, iar ROI calculat în funcție de datele furnizate de cãtre acestea va supraevalua profitabilitatea întreprinderii și capacitatea acesteia de a crea valoare. în acest caz o soluție ar reprezenta-o reevaluarea activelor din proprietatea întreprinderii luând în calcul valoarea lor de piațã sau de utilizare. Din pãcate, în situația în care aceste ajustãri nu sunt fãcute de cãtre întreprinderea analizatã, acestea sunt foarte dificil de realizat, dacã nu imposibil, de cãtre un analist financiar din exteriorul companiei doar pe baza informațiilor din rapoartele financiar-contabile publicate de cãtre aceasta.

Un avantaj al indicatorului ROI rezultã chiar din modul sãu de calcul. Sunt înlãturate problemele de scalã în realizarea de comparații privind performanțele atinse de diversele întreprinderi, sau compartimente din cadrul unei firme.

Însã, principalul avantaj al indicatorului ROI constã în faptul cã defalcat pe factorii determinanți ai nivelului acestuia poate oferi indicii privind eventualele deficiențe sau puncte forte ce caracterizeazã gestiunea pe termen scurt a activitãții întreprinderii. Astfel, pot fi identificate compartimentele din cadrul firmei creatoare sau distrugãtoare de valoare pentru acționari. O astfel de analizã, din pãcate poate fi fãcutã doar de către analiștii financiari din interiorul firmei și pentru perioada anterioarã de activitate a firmei.

1.4.4. Valoarea adăugată economică

Valoarea adãugatã economicã este surplusul de valoare creat de o investiție sau un portofoliu de investiții. Este determinatã de excesul de rentabilitate obținut prin exploatarea unei investiții în raport cu mãrimea costului capitalului atras pentru finanțarea acelei investiții.

Valoarea economicã adãugatã

= ( Rentabilitãții investiției – Costul capitalului)×Mãrimea capitalului investit

A fost lansat sub această denumire de către firma de consultanță Stern Stewart &Company, firmă ce deține drepturile de autor pentru acest indicator din anul 1994. Indicatori cu aceiași semnificație au fost însă folosiți încă din anii 50 – 60 ai secolului XX sub denumirea de profit rezidual. Valoarea economicã adãugatã (EVA®) reprezintã cel mai cunoscut indicator de acest tip “brevetat” de catre Stern Stewart&Co. Este definitã ca diferențã între profitul de exploatare și costul capitalului investit, ca urmare se poate spune cã acțiunile managerilor aduc valoare economicã numai în condițiile în care profiturile din exploatare depãșesc costul capitalurilor investite. Pentru eliminarea distorsiunilor intervenite la nivelul informațiilor contabile ca rezultat al diferitelor politici contabile utilizate, Stern Stewart recomandã pânã la 160 de ajustãri ale informației contabile. Din modul de calcul al acestui indicator se pot observa cei trei factori importanți care-i condiționeazã mãrimea.

1. Capitalul investit (CI)

Pentru estimarea sa, o soluție o constituie apelarea la valoarea de piațã a firmei, însã mãrimea acesteia este influențatã atât de valoarea activelor deținute cât și de așteptãrile investitorilor privind oportunitãțile viitoare de creștere ale firmei. Având în vedere faptul că prin intermediul indicatorului EVA se încearcă măsurarea surplusului de valoare creat de întreprindere (sau de un proiect de investitie), pentru estimarea acestuia ar trebui să se ia în calcul valoarea de piață a capitalurilor investite, exclusiv acea parte din valoare ce are ca suport așteptările investitorilor privind performanțele viitoare ale firmei. Această delimitare, fiind dificil de realizat, de cele mai multe ori se ia în calcul valoarea contabilă a capitalurilor investite.

În schimb valoarea contabilã subevalueazã mãrimea capitalului, evidențierea activelor realizându-se la costul istoric al acestora. În plus, aceasta este influențatã de politicile contabile pentru care firma a optat privind amortizarea sau deprecierea activelor, trecerea pe costuri a stocurilor deținute, capitalizarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare realizate sau a fondului comercial propriu sau rezultat din achiziții. Aceste limite specifice valorii contabile ca mãsurã a nivelului capitalului investit au impus realizarea de ajustãri de cãtre cei preocupați de estimarea valorii adãugate economice. Cele mai importante sunt reprezentate de:

capitalizarea oricãror cheltuieli de exploatare ce nu creeazã profit în perioada curentã dar sunt fãcute în scopul obținerii de profituri în exercițiile financiare viitoare, cum ar fi, de exemplu, cheltuielile de cercetare-dezvoltare realizate de întreprindere.

capitalizarea cheltuielilor de exploatare reprezentând chiriile de platã pentru echipamentele deținute de întreprindere în sistem de leasing operațional, ținând cont cã aceste contracte sunt reînnoite având ca obiect același tip de active. Din aceastã perspectivã nu existã o diferențã de conținut între leasingul financiar și cel operațional, ca urmare, și în cazul acestuia din urmã activele suport și datoria aferentã ar trebui recunoscute în bilanțul întreprinderii.

neluarea în considerare a acelor operații care au ca impact diminuarea valorii contabile a capitalului, dar nu modificã mãrimea realã a capitalului investit, cum este cazul amortizãrii goodwill-ului sau rãscumpãrãrii de cãtre societate a unei pãrți din acțiunile sale.

2. Rentabilitatea capitalului investit

Formula clasicã de determinare a rentabilitãții capitalului ține cont de mãrimea profitului din exploatare (net de impozit) și de nivelul capitalului investit.

Rentabilitatea capitalului investit = Profitul din exploatare(1-τ)/Capitalul investit

Profitul din exploatare net (NOPAT), are câteva deficiențe privind cuantificarea adecvatã a fluxurilor ce remunereazã pe investitorii de capital. Cele mai frecvente ajustãri ale profitului de exploatare sunt cele privind cheltuielile de cercetare dezvoltare (Ch. C&D) și chiriile de platã pentru echipamentele deținute în sistem de leasing operațional (CH).

Rentabilitatea capitalului investit = (NOPAT + Ch.C&D + CH) /(Capital investit + capitalizarea Ch. C&D + capitalizarea CH)

3. Costul capitalului (k)

Este reprezentat de costul mediu ponderat al capitalului (CMPC). Având în vedere faptul cã rentabilitatea și mãrimea capitalului investit este exprimatã în valori contabile, mãrimea costului capitalului ar trebui estimat utilizând ponderi exprimate în valori contabile. Acest raționament are deficiențe prin faptul cã mãrimea capitalului investit nu ar trebui sã fie datã de valoarea contabilã a capitalurilor ci de valoarea de piațã a activelor finanțate prin intermediul acestuia. Existã însã o diferențã între valoarea de piațã a activelor și valoarea de piațã a capitalurilor investite în acestea, aceasta din urmã include valoarea prezentã a oportunitãților de dezvoltare a întreprinderii. În plus, apelarea la ponderi estimate în valori de piațã va lua în considerare și impactul structurii diferite de finanțare a întreprinderilor asupra valorii de piațã a capitalurilor proprii ale acestora. În condițiile în care se iau în calcul costului capitalului și mãrimea oportunitãților de creștere se pierde esența indicatorului valoarea adãugatã economicã prin care se încercã cuantificarea valorii tocmai a acestor oportunitãți. Rãmâne ca alternativã utilizarea ponderilor în mãrimi contabile în estimarea costului capitalului.

În scopul realizãrii unei analize detaliate a modului în care valoarea este creatã în cadrul întreprinderii, se pot identifica factorii determinanți care condiționeazã nivelul acesteia (vezi figura nr.1.1). După cum se poate observa în figura nr. 3, mărimea indicatorilor din formula de calcul a EVA au ca suport performanța mai multor compartimente din cadrul firmei. În plus față de ROI, mărimea indicatorului EVA este influențată și de performanța compartimentului financiar, costul capitalului investit fiind un factor determinant al mărimii valorii create de către întreprindere.

Din practica întreprinderilor ce și-au ghidat managementul performanței activitãții cu ajutorul indicatorului valoarea adãugatã economicã se desprind câteva avantaje și dezavantaje ale utilizãrii sale. Printre avantaje se numãrã:

luarea în calcul a costului capitalurilor investite, reflectându-se astfel capacitatea întreprinderii de crea plus de valoare. Profitabilitatea întreprinderii este conectată cu nivelul costurilor (de exploatare și de finanțare) aferente activității sale.

alinierea mai bună obiectivelor managerilor (maximizarea câștigurilor obținute, creșterea prestigiului acestora etc.) cu obiectivele întregii întreprinderi (creșterea cotei de piațã, reducerea costurilor, majorarea rentabilitãții capitalurilor investite în afacere, satisfacearea cerințelor clienților, satisfacerea cerințelor clienților etc.), a proprietarilor acesteia, orientând efortul managerilor în direcția creării de valoare pentru acționari.

în calculul acestui indicator se ține cont de calitatea profiturilor, în sensul că profitul este ajustat pentru o mai bunã reflectare a mãrimii sale obtenabile în condiții normale de exploatare.

In ceea ce privește dezavantajele, principalele sunt:

nu ține cont de diferențele de mărime existente între diferite unități de producție, implicând o comparabilitate scăzută a performanțelor între diversele divizii ale unei firme;

calculul EVA se bazează pe informații ce provin din contabilitate, existând riscul manipulării acestor informații de către manageri:

realizarea cu prioritate, la finele exercițiului financiar, a ordinelor de vânzare de dimensiuni mari, profitabile și amânarea ordinelor mici, marginale;

reducerea cheltuielilor în scopul majorării pe termen scurt a profitului (diminuarea cheltuielilor de instruire a personalului, diminuarea cheltuielilor de investiții);

pune accentul pe generarea de rezultate pe termen scurt, inducând lipsa de motivare a managerilor de a investii în produse și tehnologii inovatoare, costurile fiind recunoscute imediat în contabilitate, efectele benefice (veniturile sau economiile de cheltuieli) urmând să apară după o anumită perioadă de timp. Riscurile și costurile asociate inovării pot depășii ca amploare mãrimea câștigului potențial. Diminuarea prezentă a EVA poate conduce la recompensări mai scăzute, sau chiar pierderi de promovări pentru managerul în cauză. Managerii, ca orice alți investitori, înțeleg conceptul “valoarea timp a banilor” și au noțiunea de risc (banii câștigați astăzi sunt mai siguri și valorează mai mult decât cei posibil de câștigat în viitor). Ca urmare aceștia vor acționa întotdeauna în sensul maximizării veniturilor prezente. Este înlăturat astfel riscul ca rezultatele sa fie “culese” de înlocuitorii lor. Nici un manager nu-și dorește să facă eforturi fără a fi recompensate, sau recompensa să o primească altcineva.

EVA, ca orice indicator agregat, se calculează la sfârșitul unui exercițiu financiar. Cu ajutorul EVA nu pot fi identificate cauzele primare ce au generat ineficiența. Analiza performanțelor activității ar trebui făcută pentru operațiile derulate în “locurile înguste”, (compartimentele ce determină mărimea fluxurilor rulate în cadrul fabricii și respectiv gradul de utilizare a capacităților de producție), în scopul identificării activităților fără valoare ce pot fi eliminate.

O altă modalitate de înlăturare a limitelor indicatorului EVA în măsurarea performanțelor este analiza sa în dinamică, prin actualizarea mărimii EVA anuale posibil de realizat de-a lungul perioadei de previziune. În acest mod este estimată valoarea de piață adăugată (MVA, termenul anglo-saxon “Market Value Added”) ce reprezintă plusul de valoarea pe care întreprinderea l-a creat în raport cu valoarea capitalurilor investite inițial. Astfel, este cuantificat impactul unei decizii manageriale atât asupra performanțelor prezente cât și viitoare.

CAPITOLUL AL II-LEA

METODOLOGIA CERCETĂRII

Pe parcursul lucrării am analizat și diagnosticat activitatea societății Calitas Com S.R.L., din punct de vedere financiar, comercial, tehnic și tehnologic, al resurselor umane și al managementului.

De asemenea, am analizat societatea la nivel de grup, în special în ceea ce privește domeniul marketingului (produsele firmei, prețurile practicate, promovarea).

Cercetarea are în vedere legătura dintre producția de zahăr la nivel național și consumul de zahăr, pentru a putea stabili poziția Agrana, dar și a competitorilor săi, pe piață. În ultima parte, s-a propus o metodă de promovare prin evenimente, cu ajutorul tehnicii ”Below The Line”.

Demersul a început cu analiza situației societății pe trei ani. Datele au fost colectate de la S.C. AGRANA S.A. Buzău, prin intermediul vizitelor și prin observare directă, dar și furnizate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Institutul Național de Statistică, Eurostat, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și alte site-uri web, cum ar fi cele ale: Organizației Interprofesionale Naționale ,,Zahărul” din România, Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr, ziare, reviste din domeniul agriculturii, precum și site-uri care furnizează date despre companii. Au fost informații privind prețul produselor care au necesitat colectarea lor din magazine.

Prelucrarea datelor s-a realizat după cum urmeaza: am realizat o analiza a documentelor de la societate. Am inclus in analiza toate domeniile de activitate. Am folosit indicatori de specialitate si am calculat….

Scopul cercetării este acela de a reliefa rezultatele obținute de S.C. AGRANA S.A. în activitatea sa. De asemenea, am analizat piața zahărului din România în funcție de cerere și ofertă, dar și piața pe care activează societatea; în funcție de ofertă, prin prisma producției, în funcție de cerere, prin consum.

Ipoteza principală care a fost testată este că societatea are o poziție bună pe piață, ceea ce a putut fi demonstrat prin faptul că Agrana este lider pe piața zahărului, în comparație cu celelalte fabrici producătoare din România.

S-a urmărit activitatea promoțională a firmei și s-a descoperit că de-a lungul timpului Agrana a avut o astfel de activitate intensă, și-a întărit prestigiul cu reclame 3D și prin intermediul unor persoane publice a reușit să realizeze reclame TV foarte bune pentru produsele sale. Acest lucru a condus cercetarea spre a propune noi direcții de promovare, prin metoda BTL.

Concluziile au relevat faptul că societatea analizată a reușit într-o perioadă scurtă de timp să-și ocupe un loc bine stabilit pe piața zahărului din România, și-a format o clientelă fidelă, numeroasă, ca urmare a calității ridicate și constante, dar și a prețurilor practicate. De asemenea, aceasta nu se confruntă cu dificultăți mari și deține poziția de lider pe piața zahărului.

CAPITOLUL AL III-LEA

ANALIZA ACTIVITĂȚII LA S.C. CALITAS COM S.R.L

Societatea SC CALITAS COM SRL desfașoară activități de fabricare și comercializare a inghetatei, avand sediul in Municipiul Pitesti, strada Smeurei,nr 42, judetul Arges.Unitatea de productie este utilata cu echipamente tehnologice ce se caracterizeaza printr-un grad ridicat de tehnicitate si fiabilitate, iar preocuparea continua a conducerii pentru diversificarea gamei sortimentale cat si a calitatii si sigurantei alimentului a dus la o crestere continua a vanzarilor si formarea unei clientele fidele.

Personalul care isi desfasoara activitatea in cadrul societatii este calificat sa desfasoare activitati in domeniul industriei alimentare.

Distributia inghetatei se realizeaza cu mijloace de transport izoterme si dotate cu frig avizate pentru transportul de produse alimentare care se gasesc in perfecta stare de igiena, inghetata fiind comercializata clientiilor specializati in comertul cu produse alimentare.

Societatea Calitas Com S.R.L. este prezentă pe piața inghetatei încă de la începutul anului 1991, Aceasta produce, distribuie și vinde în magazinele proprii produse de inghetata la nivel local si național. Firma a trecut de-a lungul celor 21 de ani de existență prin diferite etape de dezvoltare, odată cu diversificarea ofertei de produse și a canalelor de distribuție. Acest proces a permis companiei să fie competitivă pe piață, cu o cifră de afaceri care a crescut anual în medie cu 15%. Materiile prime de bază folosite sunt produse în România de către producători de top.

3.1. Domeniul economico – financiar

Cunoașterea situației economice a societății este necesară în vederea elaborării și implementării ulterioare a strategiei. Acestea implică folosirea mijloacelor de investigare a analizei economico-financiară.

3.1.1 Analiza dinamicii și structurii patrimoniului societății

a) Activul firmei reflectă, în expresie valorică, mărimea mijloacelor economice folosite în activitatea întreprinderii. În cadrul activului, elementele sunt grupate în funcție de modul de valorificare și gradul de lichiditate, în active fixe(imobilizări) și active circulante.

Evoluția activului la SC CALITAS COM. în perioada analizată (anii 2012-2014) este prezentată în tabelul nr. 3.1

Tabel 3.1 privind evolutia activului

Din tabelul respectiv se poate observa că activele totale au înregistrat o creștere în perioada 2012-2013,respectiv 2014. Nivelul activelor totale a fost, în ultimul an din perioada analizată, cu 1,04% mai mult față de anul 2013 și cu 1,15% față de 2012.

Activele imobilizate au înregistrat o scadere a valorii cu 12,27% în 2013 față de anul 2012, reprezentand amortizarea calculata in anul 2013 a mijloacelor fixe aflate in patrimoniu, iar în anul 2014 față de 2013, o scadere de 7,23%, aceasta din urmă datorându-se achiziționării de noi instalații și utilaje pentru producție.

De asemenea, in anul 2014 societatea a investit in mijloace fixe , iar scaderea se obseva ca fiind de 18,57% in anul 2014 fata de anul 2012.

In cazul societatii SC CALITAS COM activele circulante ocupa un procent in crestere pe perioada analizata , evoluția fiind de 39,28%, în 2014 față de 2012 și de 27,57% în anul 2013 față de anul 2012, datorita incasarilor rapide.

Observăm în cazul întreprinderii S.C.CALITAS COM. faptul că activele imobilizate dețin mai puțin din totalul activului, în comparație cu activele circulante, care ocupă un procent oarecum în creștere, pe perioada analizată, în totalul nevoilor întreprinderii (Figura 3.1 Structura activelor, anexa 1). Acest lucru se poate explica prin ușurința companiei de a-și finanța nevoile pe termen scurt și mai puțin pe cele permanente.

b) Analiza pasivului indică, în expresie valorică, mărimea surselor de finanțare a mijloacelor economice deținute de societate. În cadrul pasivului, elementele sunt grupate în funcție de căile de formare a surselor de finanțare (proprii și străine) și gradul lor de exigibilitate (permanente și curente). În intervalul 2012-2014, pasivele la SC CALITAS COM au avut evoluția prezentată în tabelul nr. 3.2.

Tabel 3.2 privind evolutia pasivului

În perioada 2012-2013-2014 evoluția pasivelor totale a avut o tendință crescătoare, cresterea fiind de 1,04% in anul 2014 fata de 2013,respective de 1,15% in anul 2014 fata de 2012.

Rezervele sunt constante in perioada analizata deoarece profitul a fost nerepartizat in anii 2012-2013-2014 datorita cresterii capitalului social. Totalul datoriilor a cunoscut o crestere de 1,01% in anul 2014 fata de anul 2013 si o crestere de 1,10% in anul 2014 fata de anul 2012, datorita aportului de capital facut de consiliul de administratie,care a hotarat destinatia profitului nerepartizat in anii 2012-2014 si la fondul de dezvoltare al societatii

De asemenea, se poate observa evoluția capitalurilor sociale ale societății, care înregistrează o creștere de 200% în anul 2013 față de 2012,iar in anul 2014 ramanand constanta.Această creștere a capitalurilor reprezintă o situație favorabilă pentru societate deoarece se referă la creșterea surselor de finanțare.

Rezervele din reevaluare reprezintă un procent mic din totalul pasivului ,societatea efectuand reevaluarea mijloacelor fixe la 31 dec 2013, de unde se poate observa cresterea inregistrata pana la finalul anului 2014

3.1.2 Analiza dinamicii și structurii veniturilor și cheltuielilor

În tabelul nr. 3.3 este prezentată evoluția dinamicii veniturilor și cheltuielilor în perioada 2012-2014.

Tabel 3.3 privind evoluția dinamicii veniturilor și cheltuielilor

Observam in tabelul 3.3 o scadere semnificativa a veniturilor totale in anii 2013 fata de anul 2012 cu 12,57 % ,respectiv 13,15% in anul 2014 fata de anul 2012 datorita crizei profunde care a afectuat societatea.Cheltuielile totale scad de la anul 2013 la anul 2012 cu 12,01%,respectiv cu 12,91% de la anul 2014 la anul 2012,datorita majorarii pretului de aprovizionare a materiilor prime societatea facand eforturi pe toata perioada respectiva 2012-2014 de a reduce cheltuielile indirecte ale societatii( materie prima, carburanti etc).

In continuare vom face o analiza separate a rezultatelor din exploatare conform tabelolor 3.4 si financiare 3.5.

Analiza rezultatului din exploatare

Rezultatul exploatării privește activitatea curentă a întreprinderii. Acesta exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare obținută prin deducerea tuturor cheltuielilor plătibile și calculate din veniturile exploatării.

Din analiza tabelului nr 3.4 privind rezultatul exploatării, se constată că acesta înregistrează o scadere de la o perioadă la alta.

Tabel 3.4 privind rezultatul exploatarii

Veniturile din activitatea de exploatare au avut o evoluție descrescătoare semnificativa . În anul 2014 s-a înregistrat o scadere de 0,68 % față de anul 2013, iar în anul 2014 comparativ cu 2012, scaderea a fost de 13,18 % , deoarece volumul desfacerii a scazut datorita crizei economice .Societatea nu a majorat pretul de vanzare la productia de inghetata , care a cunsoscut o scadere considerabila in anul 2014 fata de anul 2012 si anume 13,18%. O influenta nefavorabila asupra cheltuielilor din exploatare rezultata din scaderea veniturilor, cat si din cresterea cheltuielilor materiale

Tabel 3.5 privind rezultatul financiar

Veniturile financiare au avut o evolutie majora ,cresterea fiind de 189% in anul 2014 fata de anul 2012, datorita sumelor existente in conturile de decontare la banci.Cheltuielile financiare au scazut considerabil deorece societatea s-a aprovizionat cu o serie de lazi frigorifice.

Structura cifrei de afaceri

Ponderea cea mai mare în valoarea cifrei de afaceri (cum reiese din tabelul nr.3.6) o au veniturile din producerea si vânzarea inghetatei cat si din productia de produse de patiserie si din alte marfuri cumparate. Cifra de afaceri cat si veniturile din vanzare marfuri au scazut datorita crizei economice inregistrata in ultimii doi ani.

Tabel 3.6 privind structura cifrei de afaceri

Structura producției

Tabel 3.7 privind structura productiei

Evoluția structurii producției este evidențiată în tabelul nr. 3.7.

Societatea a realizat în perioada 2013-2014 investiții în domeniul liniilor de ambalare automata a inghetatei, incercand o diverificare a liniei de produse (vafe 50/100/150 grame). Aceste investiții permit societății să-și reorienteze producția către sortimentele noi de produse ambulate, lucru ce vine în întâmpinarea pieței și în același timp permite firmei să-și crească veniturile din vânzări. Productivitatea liniilor de ambalat este mare, acestea fiind complet automatizate, fapt ce conduce la creșterea profitabilității firmei.

Procesul de diversificare a produselor ambalate este susținut de o politică de lărgire a pieței de desfacere.

Analiza profitului realizat

Tabel 3.8 privind analiza profitului realizat

Din tabelul 3.8 se observa o scadere a profitului brut in anul 2013 fata de anii 2012 respectiv 2014,precum si o crestere a profitului net in anul 2014 fata de anul 2012, datorita diversificarii productiei rezultate din necesitatea de adaptare la nevoile clientilor.

3.1.3. Analiza fondului de rulment

Tabelul nr 3.9 prezintă evoluția fondului de rulment, precum si evolutia nevoii fondului de rulment 3.10

Fondul de rulment (FR= Capitaluri proprii – Active imobilizate)

Nevoia de fond de rulment (NFR = Stocuri + Creanțe – Datorii curente)

Tabel 3.9 privind evolutia fondului de rulment

In tabelul 3.9 observam evolutia fondului de rulment ,unde capitulul propriu creste datorita profitului inregistrat , cat si datorita cresterii capitalului social de la 200 in anul 2012 la 40000 in anul 2013.Activele imobilizate cunosc o scadere datorita amortizarii ,deprecierii fizice ,societatea nerealizand alte investitii.

Fondul de rulment a fost negativ în anul 2012. Acest fapt demonstrează că partea din capitalul propriu destinată acoperirii activelor circulante nu este suficientă. Aceasta arată o situație defavorabilă sub aspectul solvabilității.

În anul 2014, creșterea de fond de rulment financiar față de anul 2012 a fost de 329719lei, iar în anul 2014 față de 2013 de 133.774de lei.

Tabel 3.10 privind nevoia fondului de rulment

Din analiza indicatorului Nevoia de fond de rulment (NFR = Stocuri + Creanțe – Datorii curente), rezultă că în anul 2012, an în care NFR este negativ, societatea nu a contractat credite și deci finanțarea activității de exploatare s-a făcut numai din surse atrase. Această situație a rezultat ca urmare a politicii duse de firmă prin urgentarea încasărilor și relaxarea plăților către furnizorii .

In tabelul 3.10 privind nevoia fondului de rulment observam o crestere a stocurilor datorita activitatii sezoniere (inghetata fiind un produs consumat in sezonul cald) stocul de produse fiind mult mai mic la sfarsitul anului. Datoriile curente au crescut datorita imprumuturilor facute de consiliul de administratie al societatii.

3.1.4 Analiza vitezei de circulație a activelor circulante

Tabel 3.11 privind analiza vitezei de circulație a activelor circulante

Utilizarea eficientă a activelor circulante constă în eliberarea fondurilor imobilizate de acestea și replasarea acestor sume, în scopul obținerii de noi câștiguri. Analiza eficienței folosirii activelor circulante se realizează prin intermediul vitezei de rotație, indicator ce este exprimat prin durata în zile a unei rotații.

Viteza de rotație a activelor circulante este egală cu (Activele circulante/Cifra de afaceri)*360. Această formulă arată durata unei rotații. Cu cât numărul de rotații este mai mare, cu atât activitatea este mai eficientă, deoarece, cu același volum de active circulante, se poate realiza un volum mai mare de desfacere de mărfuri și un profit mai mare.

Din analiza efectuată la întreprinderea noastră, putem constata, din tabelul 3.11, că se realizează o crestere a vitezei de rotație a activelor circulante pe perioada analizată,datorita rapiditatii vanzarii produselor.

3.1.5 Analiza lichidității

Tabel 3.12 privind analiza lichiditatii

1.Lichiditatea curentă – tabelul nr.3.14 -(redată prin rata lichidității curente: Rlc = Active curente/Datorii curente)reflectă posibilitatea creanțelor și stocurilor (activelor circulante) de a se transforma în termen scurt în lichidități pentru a acoperi obligațiile de plată exigibile. De fapt lichiditatea curentă reprezintă un mod de exprimare relativă a fondului de rulment. În anul 2012, societatea a înregistrat un indice de lichiditate 10,14%, in anul 2013 indicele de lichiditate fiind de 16,33 %,in anul 2014 ajungand la 39,68%.

Indicele de lichiditate curenta in perioada 2012-2014 ofera garantia acoperirii datoriilor curente din activele curente.

3.1.6 Analiza rentabilității

Rentabilitatea este definită ca fiind capacitatea firmei de a realiza profit necesar atât dezvoltării cât și remunerării capitalurilor. O analiză prin rate permite o mai bună înțelegere a gradului de independență financiară și economică, detectarea la momentul oportun a diferitelor cauze care generează schimbări nedorite în activitatea întreprinderii.

Rentabilitatea întreprinderii poate fi analizată prin trei categorii de rate (tabel 3.1.3):

Rata rentabilității comerciale (R C = Profit net/CA x 100) exprimă eficiența activității comerciale a întreprinderii, asigurând legătura dintre profitul și cifra de afaceri netă. Creșterea acestei rate în cazul întreprinderii S.C. CALITAS COM SRL. exprimă o creștere a productivității în anul 2012 fata de anii anteriori.

Tabel 3.13 privind rentabilitatea comerciala

Rata rentabilității economice (R EC = Profit brut(rezultat exploatare)/Active totale x 1006) are o accepțiune mai largă și pune în evidență performanțele utilizării activului total al întreprinderii, respectiv capitalul investit pentru această activitate, cunoscand o scadere considerabila a profitului brut in anul 2013. Explicația ar fi că rezultatul exercițiului este micșorat într-o măsurămare de activitatea financiară, de ajustări de valoare cât și de impozitul de profit. De asemenea, trebuie luată în seamă inflația, care influențează rezultatele întreprinderii, prin efectele ei asupra întregii activități economice.

Tabel 3.14 privind rentabilitatea economica

Rata rentabilității financiare (RF = Profit net/Capitaluri proprii x 1006) arată capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Valorile înregistrate de S.C. CALITAS COM S.R.L sunt ridicate începând din anul 2012. Rentabilitatea financiară arată o situație mai dificilă în primul an analizat, însă în perioada următoare,se înregistrează o ameliorare a situației companiei și o mai buna gestionare a fondurilor investite de acționari.

Tabel 3.15 privind rentabilitatea financiara

3.1.7 Puncte forte și puncte slabe pentru domeniul economico – financiar

3.2. Domeniului tehnic și tehnologic

3.2.1 Resursele energetice și utilitățile

Pentru realizarea obiectului său de activitate, S.C. CALITAS COM S.R.L are acces la resurse energetice și utilități asigurate atât prin amenajări proprii, cât si prin cumpărarea de la alte unități economice.

Alimentarea cu apă se face de la rețeaua orașului – S.C.Apa Canal S.A.

Evacuarea apelor uzate se face prin rețeaua de canalizare a orasului, compania de apă facturând serviciu de preluare a apelor uzate. (SC Salubris SA)

Energia electrică este furnizată pe baza unui contract încheiat cu Filiala de distribuție și furnizare a energiei electrice Electrica Pitesti SA.

Energia termică necesară încălzirii spațiilor de lucru se face prin centrale proprii.

Combustibilul necesar deplasării mijloacelor de transport este achiziționat de la S.C. „Petrom” S.A prin bonuri valorice.

Serviciile de telefonie și internet: Societatea dispune de o centrală telefonică proprie racordată la rețeaua S.C. „Romtelecom”S.A. și de conectare la rețeaua de internet;

Serviciile de salubrizare:Ridicarea deșeurilor rezultate din activitatea de producție, precum și celelalte activități de salubrizare sunt servicii prestate de SC Sota Group S.A.

3.2.2 Descrierea procesului de producție

Organizarea producției

Pregatirea materiilor prime: Stabilirea retelei de fabricare pentru fiecare tip de inghetata se face pornind de la materiile prime si auxiliare.

Pregatirea mixului: Se realizeaza intr-o vana prevazuta cu agitator si sistem de incalzire,cu respectarea ordinii de introducere a componentelor.

Pasteurizarea mixului: Are ca scop principal distrugerea bacteriilor patogene si imbunatatirea calitatii tehnologice a produsului.

Omogenizarea mixului: Are ca scop obtinerea unei emulsii stabilite de grasime,efectul de omogenizare fiind dependent de compozitia mixului.

Racirea: Se realizeaza la 4-5 ° C in scopul prevenirii microorganismelor remanente din mix,hidratarii proteinelor,solidificarii grasimii cu efecte benefice asupra structurii si consistentei inghetatei si asupra vitezei de topire.

Maturare :Operatia se realizeaza la o temperature de 2-3 ° C, timp de 4-6 ore , in funtie de consistenta inghetatei

Freezarea : Operatia este denumita si congelarea partial are drept scop congelarea a 50-60% din apa si inglobarea de aer in amestec, rolul inglobarii de aer fiind acela de a atenua senzatia de rece in timpul consumarii inghetatei, de a reduce dimensiunile cristalelor de gheata si de a conferi inghetatei o structura mai fina.

Portionarea si ambalarea inghetatei :Inghetata freezata are structura plastica si poate fi ambalata in bidoane de aluminium, in cutii de carton captusite pentru consum in cofetarii sau in caserole de plastic,pahare de plastic, vafe comestibile.

Calirea inghetatei : Operatia numita si congelare profunda se realizeaza la temperaturi scazute ( -35° …-40 ° C) in timp de 30 min -24 ore, in functie de marimea ambalajului cu inghetata.Calirea inghetatei asigura o depozitare indelungata, transportul si consumul de masa al inghetatei.Calirea trebuie sa se faca rapid pentru a evita formarea de cristale mari de gheata.Durata calirii este afectata de : marimea ambalajului, circulatia aerului in deposit, temperatura aerului in deposit, temperatura inghetatei iesite de la freezare, compozitia inghetatei, procentul de inghetare a apei.

Depozitarea inghetatei calite:Depozitarea se face la temperaturi ale aerului din deposit de -18…-22° C.Depozitarea se face fara variatii de temperature ale aerului din deposit,pentru a se evita fenomenul de recristalizare.

Produsele pe care S.C. CALITAS COM S.R.L. le fabrică si comercializează sunt:

Inghetată vafă (50gr,100gr)

Inghetată pahar mic(80gr,100gr)

Inghetată pahar mare(200gr, cu topping de ciocolata si visine confiate)

Inghetată caserola(500gr,750,1000gr)

Inghetată băt(60 gr)

InghetatăSandwich(120gr)

Distribuția inghetatei se face direct prin serviciile, magazinele proprii și prin mașinile proprii. Produsele Societății Calitas Com Srl sunt destinate satisfacerii nevoilor de consum, deci trebuie să ajungă la consumatori. Prin urmare există un spațiu și timp care separă încheierea procesului de producție și intrarea produselor în consum. Pe parcurs se desfășoară o serie de operațiuni și acțiuni ce sunt definite ca fiind domeniul distribuției.

Societatea Calitas Com distribuie produsele sale pe piața direct, cu ajutorul camioanelor proprii de distribuție și prin magazinele proprii.

Parcul auto al societății are centrul de greutate pe capacitatea de transport a produselor. In acest sens dispunem 10 autoutilitare echipate cu combine frigorifice.

Produsele societății sunt de natură perisabilă, din acest motiv distribuția trebuie să fie una sigură, adică să îndeplinească anumite condiții de igienă si de temperatură.

Pentru produsele de înghețată trebuie folosite mașini frigorifice pentru a pastra o temperatură optimă de -18°… -22 °C.

Echipamentele și procesele tehnologice

Compania S.C CALITAS COM S.R.L România a realizat multe investiții pentru retehnologizarea și modernizarea producției, ultima achiziție a companiei fiind un sistem automat de ambalarea vafelor si paharelor (aproximativ 70-120 buc/minut),iar productivitatea a crescut considerabil.Dupa procesul de ambalare inghetata este introdusa in camerele frigorifice care au o temperature intre -20 °C…-40°C,urmand sa fie distribuita atat catre unitatile proprii cat si in centrele comerciale.

Capacitatea de producție

Capacitatea de procesare a fabricii este, in medie, de 100 tone inghetata/an,crescand de la an la an cu aproximativ 15%.

Calitatea produselor

Datorită strânselor relații cu industria ce prelucrează mai departe produsele alimentare, pentru SC CALITAS COM SRL sunt din ce în ce mai importante atât teme precum siguranța produselor alimentare, controlul calității, trasabilitatea tuturor proceselor industriale până la câmpul de cultură, inclusiv sub aspect social, cât și certificările (ISO 9000:2001, ISO 22000, Standardul Internațional al Produselor Alimentare, SR EN ISO 9001/2001Sisteme de Management al calitatii, SR EN 9004/2001- Sisteme de management al calitatii.Linii directoare pentru inbunatatirea performantelor SR EN ISO 2200/2005 Sisteme de management al sigurantei alimentelor)

Întreținerea și repararea utilajelor

Reparațiile se fac atât în regim propriu cât și cu firme terțe. Se angajează firme terțe pentru reparații de mare anvergură, cum ar fi: reparatii la lazile frigorifice ,reparații la autoutilitarele aflate in parcul propriu, reparații la mașina de ambalat, reparații la utilajele din dotare.

Igiena și protecția muncii

În toate depozitele se asigură condiții optime de temperatură, ventilație, umiditate și iluminat pentru evitarea impurificării și alterării materiilor prime și a produselor finite. De asemenea, se iau și măsuri împotriva apariției dăunătorilor; personalul muncitor poartă echipamente de protecție sanitară; suprafețele sunt atent dezinfectate periodic și curățate de către angajații unei firme de specialitate .

3.2.3 Puncte forte și puncte slabe pentru domeniul tehnic și tehnologic

3.3 Domeniul resurselor umane

În cazul întreprinderilor moderne, cum este și cazul S.C. CALITAS COM S.R.L., și în contextul perfecționării managementului, având în vedere contribuția sa la îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora, funcțiunea de personal cunoaște o abordare nouă pornind de la rolul deosebit care îi revine resurselor umane în orice organizație. Se urmărește, pe de-o parte, asigurarea aportului acestora la realizarea obiectivelor întreprinderii, iar pe de altă parte, dezvoltarea lor sub diverse aspecte. În acest sens se subliniază aportul resurselor umane referitoare la formularea de noi idei, proiectare de noi produse și tehnologii.

Se poate afirma că managementul resurselor umane apare ca o activitate complexă, abordând din multe puncte de vedere aceste resurse, urmărind ca ele sa fie asigurate, formate, utilizate și motivate astfel încât să se satisfacă intereselor lor, dar să se atingă și scopurile întreprinderii..

3.3.1 Structura și dinamica personalului

O importanță majoră în activitatea unei întreprinderi o au resursele umane, fără de care aceasta nu poate funcționa. Dinamica și structura personalului s-a modificat considerabil de-a lungul timpului.In ultimii ani numărul mediu de angajați a fost constant in jur de 30 de persoane.

3.3.2Remunerarea și motivarea personalului

Pentru a obține obiective de producție ridicate pe piața din România, AGRANA a avut nevoie nu numai de materiile prime adecvate și de cele mai moderne echipamente de producție, ci și de motivarea angajaților.Majoritatea lucrătorilor sunt satisfăcuți de locurile lor de muncă. Managementul companiei a putut să aleagă cu grijă cea mai bună persoană pentru fiecare loc de muncăși să educe, săperfecționeze această persoană pentru a lucra corespunzător.

Prin prisma angajatului, nevoile sunt satisfăcute de un salariu adecvat.

Daca oamenii lucrează corect și, pe deasupra, efectuează ore suplimentare, conducerea companiei ii recompensează. În cadrul societății se practică următoarele sisteme de salarizare:

– sistemul de salarizare în acord direct pe baza normei de timp pentru muncitorii direct productivi;

– sistemul de salarizare în regie pentru personalul de conducere, tehnic și administrativ și pentru muncitorii indirect productivi.

Adaosurile și sporurile de care beneficiază personalul societății sunt următoarele:

sporul pentru vechime în muncă .Valoarea acestor sporuri este o sumă fixă, care se multiplică cu timpul (numărul de ore) cât persoana respectivă a lucrat în astfel de condiții;

sporul pentru timpul lucrat în timpul nopții;

plata orelor lucrate suplimentar;

tichete de masă pentru orele lucrate;

3.3.3 Condițiile de muncă

Scopul protecției muncii este de a reduce la minimum, probabilitatea afectării sau îmbolnăvirii angajatului cu crearea concomitenta a condițiilor confortabile de muncă la o productivitate maximă a acesteia.

Securitatea muncii în activitatea de producție se asigura pe următoarele căi:

instruirea în materie de protecție a muncii a tuturor angajaților și a altor persoane la toate nivelurile de educație și pregătire profesională;

instrucția prealabilă și periodică a tuturor angajaților;

pregătirea specială a angajaților care deservesc mașini, mecanisme și utilaje față de care sunt înaintate cerințe sporite de securitate.

3.4. Puncte forte și puncte slabe pentru domeniul resurselor umane

3.4.1 Sistemul de management

SC CALITAS COM S.R.L imbunatateste si perfectionaza continuu acest sistem.

Sistemul de management privind siguranta alimentului este structurat si adaptat domeniului specific de activitate al SC CALITAS COM S.R.L si are la baza urmatoarele principii:

Implicarea personalului;

Abordarea sistematica la nivelul conducerii;

Imbunatatirea continua;

Fundamentarea cu date si informatii a decizilor;

Prevenirea riscurilor alimentare;

In cadrul sistemului de management sunt identificate pericolele pentru siguranta alimentului, care sunt posibil sa apara, in limitele domeniului sistemului ele sunt identificate, evaluate si controlate in asa fel incat produsele organizatiei sa nu dauneze direct sau indirect consumatorului.

In cadrul SC CALITAS COM S.R.L sunt identificate ,controlate si procedurate urmatoarele tipuri de procese:

-Procese manageriale.

MANAGEMENT GENERAL

MANAGEMENT FINANCIAR

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

MANAGEMENT SMSA

-Documentat in procedurile:

Controlul documentelor

Controlul inregistrarilor

Actiuni corrective

Actiuni preventive

Audituri interne

Controlul produsului neconform si al reclamatiilor

Analiza efectuata de management

Resurse umane

Controlul dispozitivelor de masura si monitorizare echipamente/utilaje

Notificarea si retragerea produselor

Esantionarea produselor

Analiza pericolelor si controlul pericolelor relevante

Comunicarea cu echipa HACCP

-Procese de productie documentate in proceduri:

Controlul productiei

-Procese support documentate in procedurile:

Aprovizionare

Igiena personala

Controlul igienizarii

Controlul daunatorilor

3.4.2 Puncte forte și puncte slabe pentru domeniul managementului

CAPITOLUL IV

MODEL DE CREȘTERE A PERFORMANȚEI ECONOMICE LA

SC CALATIS COM SRL

Se vor corela datele prelucrate, se vor interpreta rezultatele și se vor face propuneri

Căi de creștere a eficienței economice a ofertei de servicii

Orice societate trebuie să desfășoare o activitate economică eficientă, și pentru aceasta este necesar a-și adapta activitatea la cerințele mecanismului economiei de piață, și anume:

desfășurarea întregii activități conform legii cererii și ofertei (adaptarea rapidă la cererea existentă pe piață, flexibilizarea structurii ofertei societății);

rentabilizarea întregii activități economice (obținerea unor venituri cât mai mari cu cheltuieli cât mai mici).

De aceea obiectivele urmărite sunt:

creșterea încasărilor din activitatea hotelieră prin creșterea numărului de turiști și în perioada de extrasezon;

creșterea încasărilor prin diversificarea serviciilor suplimentare, domeniu în care societatea este superioară celorlalte hoteluri de aceeași categorie (4*);

creșterea încasărilor din alimentație prin îmbunătățirea și diversificarea serviciilor din acest sector disponibil nu numai clienților din hotel;

dezvoltarea activității investiționale în vederea măririi gradului de penetrare a societății pe piață.

Atingerea acestor obiective este condiționată de o serie de factori a căror realizare depinde de acțiuni concrete ale societății, dar și de parametrii exteriori societății.

Gama parametrilor exteriori societății acoperă atât factori obiectivi și cu caracter de generalitate, cât mai ales, în perioada actuală, factori cu caracter politic.

Atingerea acestor obiective fixate pentru creșterea eficienței societății este strâns legată de următoarele acțiuni concrete:

Creșterea numărului de turiști ai acestei societăți se poate realiza prin îndeplinirea următoarelor condiții:

Cooperarea cu agenții de turism naționale și internaționale, pentru lărgirea recunoașterii pe plan național, dar mai ales internațional, pentru că 70% din veniturile din exploatare ale hotelului sunt obținute de la turiștii străini, și deci pentru mărirea gradului de ocupare al hotelului.

Asocierea cu un hotel voluntar (și astfel includerea hotelului în circuitul turistic internațional), aceasta ducând bine înțeles la mărirea prestigiului societății, dar și la mărirea gradului de ocupare al hotelului, și indirect la creșterea calității turiștilor cazați în hotel, deci și a calității și cantității serviciilor solicitate.

Implicarea pasivă în organizarea de târguri și expoziții, astfel încât participanții la acestea să solicite serviciile (de cazare, alimentație, etc.) oferite de Hotel Victoria.

Creșterea eficienței utilizării forței de muncă

Forța de muncă specializată reprezintă o componentă importantă a ofertei turistice, factorul uman fiind cel care pune în valoare și realizează produsul turistic. Calitatea produsului turistic este direct influențată de calitatea personalului societății. Este necesară permanentizarea selecției personalului calificat. Punctul de pornire poate fi constituit de absolvenții unui liceu (profilul de turism), sau ai facultăților cu profil turistic de stat sau particulare, sau ai altor instituții de învățământ postliceal existente în Pitești.

Exigențele de ordin calitativ, modern, competitiv pe care le promovează un turism eficient nu pot fi satisfăcute decât de un personal pregătit corespunzător din toate punctele de vedere.

Pe lângă însușiri legate de competentă, sobrietate, decență, corectitudine, conștiință profesională, lucrătorul trebuie să posede și însușiri fizice plăcute, care, întărite de un comportament politicos, civilizat, atent la gusturile și preferințele fiecărui client, să contribuie la păstrarea bunului renume al societății, la creșterea forței de atracție a acesteia.

Există preocupare pentru a îmbunătăți continuu calitatea serviciilor, cultivând personalului o atitudine corespunzătoare locului pe care îl ocupă Hotelul Victoria în Pitești și în țară.

Trebuie menționat faptul că au avut loc acte de indisciplină în activitatea personalului, sesizate de turiști, dar nu grave, motiv pentru care cei vinovați de aceste fapte trebuie să fie pedepsiți, iar în cazul concedierii acestora să se angajeze alți salariați, cu o conduită profesională și personală ireproșabilă.

Aceeași soluție trebuie aplicată și în următoarele cazuri, în care salariații au dat dovadă de un comportament neprofesionist, întunecând astfel imaginea pe care o are Hotelul Victoria printre clienți.

S-au semnalat în multe cazuri neglijențe la încasarea contravalorii prestațiilor solicitate, astfel că unii turiști au putut pleca fără să plătească, o lipsă de respect din partea turiștilor, și in general un grad de delăsare și detașare față de exigențele impuse de un hotel de 4 *.

Fosta conducere a hotelului a încercat să mușamalizeze abaterile semnalate mai ales în activitatea recepției, care s-au reflectat direct asupra gradului de valorificare al hotelului, asupra veniturilor încasate și mai ales asupra calității serviciilor.

A fost necesară eliminarea din cadrul colectivității a unor salariați datorită abaterilor disciplinare, cum ar fi: organizarea unor mese festive cu baremuri preferențiale, introducerea în unitate a unor mărfuri fără să fie înregistrate în evidența contabilă, dispariția unei mari părți din inventarul de servire în perioade foarte scurte.

Atenția tuturor factorilor de răspundere trebuie să fie concentrată asupra calității serviciilor prestate, și anume asupra atitudinii personalului, asupra respectului față de clienți, asupra calității și prezentării preparatelor culinare, asupra intensificării reclamei și promovării mai agresive a programelor turistice, foarte diversificate și complexe.

De asemenea, au avut loc carențe de ordin organizatoric în activitatea restaurantului, care au perturbat climatul de disciplină și muncă, au caracterizat negativ acest colectiv, și au condus inevitabil la nerealizarea veniturilor programate.

S-a ajuns la concluzia că pentru eficientizarea utilizării forței de muncă este necesară preluarea unor activități cu efectivele de salariați existente (aprovizionarea departamentală, seif-service). De asemenea, în virtutea aceluiași scop, mai este necesară angajarea unui personal propriu de pază și renunțarea la serviciile societăților de profil.

Pentru ca personalul să desfășoare o activitate eficientă, o cale de urmat ar fi organizarea unor formații de lucru complexe, organizarea muncii în sectoare de producție în trei schimburi, astfel încât la orice oră din zi și din noapte ar fi nevoie de un salariat, acesta să poată fi găsit, iar problema să-și găsească rezolvarea. Tot prin această cale se asigură odihna necesară fiecărui salariat, astfel încât în cele opt ore de muncă salariatul să-și poată exploata la maximum resursele fizice și psihice.

Asigurarea societății cu personalul de specialitate necesar, folosirea lui eficientă în activitatea operativă și de conducere constituie premisa potențării resurselor materiale și financiare, și totodată a valorificării, în avantajul acesteia, a condițiilor pe care le oferă mediul economico-social.

O altă cale de eficientizare a potențialului uman este scăderea numărului de salariați, dar numai ca o consecință a modificării raportului de echilibru între potențialul uman și cel material, ca urmare a reînnoirii activelor corporale, a creșterii gradului de tehnicitate al acestora. Eficientizarea activității se mai poate face prin realizarea numărului mediu de salariați pe profesiuni specifice fiecărui sector de activitate (șefi de unitate, lucrători gestionari, recepționeri, cameriste, bucătari, ospătari, barmani, etc).

Ridicarea calificării personalului constituie o necesitate obiectivă impusă de creșterea complexității activității turistice, diversificarea continuă a serviciilor oferite, creșterea gradului de tehnicitate a produselor nealimentare, sporirea exigențelor cumpărătorilor față de calitatea mărfurilor și nivelul serviciilor oferite de societate.

Aprecierea calificării personalului se poate face și în funcție de vechimea în unitate. Creșterea vechimii în muncă în aceeași unitate presupune o mai bună cunoaștere a produselor comercializate, a particularităților activității turistice, a problemelor pe care le ridică comercializarea diferitelor mărfuri și servicii specifice domeniului. De aceea este recomandabil ca societatea analizată să stimuleze moral și material salariații, pentru ca aceștia să ajungă să aibă o vechime apreciabilă în unitate. Această vechime se poate numi și "experiență", iar această experiență poate fi considerată "bunul cel mai de preț" al societății.

O altă cale de eficientizare a activității acestei societăți ar fi asigurarea unui management performant prin: calitatea personalului; după cum am mai spus, personalul trebuie să fie posesorul unor calități fizice (prestanță, decență, prezență agreabilă, aspect plăcut), morale (sobrietate, corectitudine, politețe, sociabilitate, inteligentă, stăpânire de sine, cunoștințe generale, spontaneitate) și profesionale (conștiința profesională, competență, pregătire profesională în conformitate cu postul deținut, organizației anumite reacții formale sau informale, economice sau moral-spirituale, care îi vor produce satisfacții.

În final, motivarea poate fi cognitivă sau afectivă. Motivarea cognitivă are în vedere latura, dimensiunea intelectuală a salariatului, axându-se pe satisfacerea nevoilor individuale de a fi informat, a cunoaște, învață, inova, de a opera și "controla" mediul în care își desfășoară activitatea. Pentru a realiza acest tip de motivare, managerii apelează la întreaga formă de motivații atât formale, cât și informale, economice și moral-spirituale. Motivarea afectivă vizează dimensiunea afectivă, strict umană a salariatului, concentrându-se asupra satisfacerii nevoilor sale de ordin sentimental în cadrul firmei. Această motivare se realizează utilizând în special motivațiile moral-spirituale (mulțumirile, laudele, titlurile, diplomele), dar și unele motivații formal-economice sau formal-spirituale.

Deci o cale de creștere a eficienței utilizării forței de muncă este motivarea personalului, motivare care am văzut că poate fi pozitivă sau negativă, formală sau informală, cognitivă sau afectivă, intrinsecă sau extrinsecă, economică sau moral-spirituală. Un bun specialist poate ști ce fel de motivare este mai nimerită pentru fiecare salariat în parte, le poate combina, astfel încât efectul lor să fie maxim.

O altă cale de creștere a eficienței utilizării personalului ar fi creșterea productivității muncii anuale (și zilnice), aceasta putându-se realiza prin calificarea (sau recalificarea) personalului, prin perfecționarea și specializarea lui.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE