Creșterea explozivă a populației umane la nivel global și mai ales dezvoltarea economică [600591]

Introducere
Creșterea explozivă a populației umane la nivel global și mai ales dezvoltarea economică
accelerată în anumite zone ale Terrei, au determinat intensificarea presiunii asupra rezervelor
naturale ale planetei, acestea fiind exploatate excesiv, uneori chiar până la epuizare. În aceste
condiții, efectele negative asupra ecosistemelor naturale nu au întârziat să apară, primele semnale
de alarmă fiind date de dispariția din anumite zone a unor specii sensibile la schimbările de
habitat. Ca urmare, d eclinul diversității biologice a început să fie folosit ca principal semnal de
alarmă și chiar motiv de combatere a unor proiecte de dezvoltare în zonele în care ecosistemele
prezintă încă o stare bună de conservare (așa -numita „stare naturală”).
Odată cu accelerarea proceselor de degradare a mediului înconjurător, societatea umană a
devenit conștientă că resursele planetei sunt limitate și trebuie utilizate în mod rațional. Astfel, în
special în ultimele decenii, au apărut numeroase acte legislative pentru protejarea mediului și
utilizarea rațională a resurselor naturale. Aceste două laturi ale activității umane aparent opuse
(i.e. protecția și utilizarea) au fost combinate în conceptul de „durabilitate” vehiculat larg la nivel
mondial și introdus în majori tatea actelor legislative recente. Una dintre cele mai acceptate
definiții ale acestui concept a fost dată în anul 1987 de către Comisia Mondială a Mediului și
Dezvoltării. Conform acestei instituții: „Dezvoltarea durabilă reprezintă acel tip de dez voltare
care satisface necesităț ile prezentului fără însă a compromite șansa generaț iilor viitoare de a -și
satisface propriile necesităț i”.
Cel mai important efort l a nivel global în această direcție a fost însă „Conferinț a asupra
Mediului Înconjurător și a Dezvo ltării” care a avut loc în anul 1992, la Rio de Janeiro – Brazilia.
În cadrul acestei conferințe s -a semnat Convenț ia privind diversitatea biologică ratificat ă în
prezent de peste 170 de naț iuni, inclusiv România (prin legea 59 din anul 1994). Concluzia
generală a acestei întâlniri a fost că protejarea efectivă a naturii nu se poate face decât pe baza
unei strategii cuprinzătoare, pe termen lung și bazată pe principiile gospodăririi durabile.
Pentru a asig ura dezideratele acestei convenț ii, în ultimele dece nii s-au creat noi sisteme
și concepte privind conservarea bogăț iilor naturale prin gospodă rirea resurselor într -un mod
rațional. Acestea nu țin cont de graniț ele administrative ale statelor, fiind aplicabile la nivel
internaț ional. Astfel, au apărut și s-au extins concepte ca Reț eaua Ecologică Natura 2000 și
Pădurile cu valoare ridicată d e conservare (PVRC). În comparaț ie cu sistemele deja existente,
acestea iau în considera re societatea umană cu necesităț ile și tradiț iile ei. Astfel, considerând
omul ca p arte din ecosistem, aceste sisteme sunt mai realiste decât cele de până acum care
promovau conservarea ca protecț ie totală cu excluderea oricăror activităț i umane. Astăzi
biodiversitatea înseamnă mai mult decât numărul de specii, înglobând atât omul cât și valorile

culturale și religioase ale comunităț ilor locale.
În efortul de a se stopa exploatarea nerațională a pădurilor la nivel mondial, au apărut
sistemele de certificare în domeniul managementului forestier. Prin intermediul acestor sisteme,
care impun respectarea anumitor principii de gestionare a resurselor forestiere, se poate verifica
originea materiei prime folosite în industria lemnului.
Dintre toate sistemele de certificare forestieră, am ales sa mă opresc asupra certificării
FSC ( Forest Stewardship Council), pentru faptul că principiile și criteriile reflectă armonizarea
celor trei dimensiuni – ecologică, socială și economică, în beneficiul oamenilor și naturii, iar
respectarea acestor principii este garantată de evaluări independente ce presupun un proces
participativ și transparent.

Organizația FSC
FSC (Forest Stewa rdship Council) este o organizaț ie independenta, neguvernamentala si
non-profit ap ăruta in anul 1993 pentru a promova un manage ment forestier responsabil in
pădurile din înt reaga lume.
Organizația operează la nivel internațional si oferă servicii prin centrul FSC International
situat in Bonn, Germania, precum si prin intermediul unei rețele internaționale de Inițiative
Naționale .
În momentul de față FSC a eliberat peste 30,0 00 de certificate în întreaga lume, mai mult
de 184 de milioane de hectare din pădurile Terrei sunt certificate forestier. Acest fapt a fost
realizat cu ajutorul a 41 parteneri de rețea și a 4 birouri regionale, prezente în numeroase regiuni
ale lumii.
Reprezentarea FSC pe plan global se poate observa în imaginea de mai jos:

Figură 1 Reprezentare FSC
Sursa: Market Info Pack 2015,FSC

Situația pădurilor certificate FSC la nivel mondial este prezentată ca suprafață și procent
în tabelul alăturat:
Țara FSC – suprafața
certificată (Mha) Procentul de pădure din
țara respectivă Procentul de pădure certificată
din totalul suprafeței
Canada 53,9 17 29,29%
Rusia 39,9 5 21,68%
Statele Unite 13,6 4 7,39%
Suedia 12 43 6,52%
Polonia 6,9 74 3,75%
Brazilia 6,3 1 3,42%
Belarus 5 59 2,72%
Ucraine 2,8 29 1,52%
Chile 2,4 14 1,30%
China 2,2 1 1,20%
Gabon 2 9 1,09%
Indonezia 2 2 1,09%
Letonia 1,8 52 0,98%
Congo 1,7 8 0,92%
Marea Britanie 1,6 56 0,87%
Africa de Sud 1,4 15 0,76%
Noua Zeelanda 1,3 15 0,71%
Estonia 1,2 53 0,65%
Finlanda 1 5 0,54%
Germania 1 9 0,54%
Others 24 13,04%
Total 184 100,00%
Tabel 1 Sit. Pădurilor certificate FSC
După cum bine putem observa Canada, Rusia, Statele Unite ale Americii împreună cu
Suedia au o proporție de 65% din totalul ariei certificate FSC. Dacă am adăuga Polinia și
Brazilia, care ocupă poziția a 5 -a si a 6 -a ca suprafață certificată reprezintă 72 % adică 132 Mha.
Doar Canada are aproximativ o treime (29%) d in totalul pădurilor certificate FSC, iar Rusia
deține o cincime (39.9 in 2015), reprezentând 21 %. (Sursa: FSC Certificate Database, data as of January 2015,
Food and Agriculture Organization of the United Nations, 2010. Forestry Global Forest Resources As sessment 2010. FAO Forestry
Paper No. 163. FAO, Rome, Italy. http:// www.fao.org/docrep/013/i1757e/i1757e.pdf )

Grafic 1 Suprafața pădurilor certificate
Sursa: FSC Certificate Database, data from January 2010 to January 2015. 120 131 149 172 182 184
050100150200
2010 2011 2012 2013 2014 2015
În ultimii ani, la nivel mondial, s -a
înregistrat o creștere semnificativă a
suprafețelor de pădure certificate FSC,
ajungându -se la 184 milioane de hectare de
pădure, din 80 de țări, față de 120 de milioane
de hectare în 2010, fiind o creștere de
aproximativ 50%.

Grafic 2 Certificat FSC/ tip de pădure
sursa: FSC Certificate Database, data from January 2010 to January 2015.

Conform celui mai recent raport la nivel mondial, elaborat de FSC® – Market Info Pack
2015 . În ceea ce privește management ul forestier, Romania a avut o spectaculoasă creștere a
suprafeței certificate de la 718.432 ha în 2013, la 2.552.563 ha î n 2015 (creștere procentuala de
122%), ajungând pe locul 4 in lume pe lista ță rilor cu cea mai mare creștere a suprafeței
certificate din punct de vedere al valorii procentului de creștere.

Captura 1 Țările cu cea mai ridicată creștere
Sursa: FSC® – Market Info Pack 2015

Ce presupune certificarea forestieră FSC?

Certificarea managementului forestier este un proces prin care, în urma unui audit , o
organizație independentã con firmã faptul că o anumită suprafață forestieră este gospodărită în
66% 8% 26%
Naturale
Plantații
Semi-naturale
Ponderea cea mai ridicată o reprezintă pădurile
naturale cu un procent de 66 %, urmat de către
pădurile semi -naturale în timp ce plantațiile
ocupâ nd 8 % din zona certificată FSC.

conformitate cu un standard agreat. În accepțiunea generală, termenul cel mai folosit în definirea
certificării managementului forestier este cel de „certificarea pădurilor”.
Obținerea certificatului dă dreptul organizației de a vinde lemn certificat și astfel posibilitatea de
a accesa noi piețe de desfacere (piața lemnului cer tificat FSC).
Certificarea managementului forestier în sistem FSC este un act voluntar, procesul de
certificare putând fi demarat numai la solicitarea proprietarului, respectiv administratorului
pădurii respective.
Certificarea este un proces transpa rent, ce oferă posibilitatea factorilor interesați sau
afectați să se implice în stabilirea strategiilor de management a pădurilor.
Factorii locali interesați, dar și societatea civilă, sunt chemați să joace un rol activ în
stabilirea strategiilor de ge stionare a pădurilor, prin procesul de consultare publică și prin
sistemul de sesizări pe care le presupune certificarea.
Certificarea managementului forestier este continuată prin așa numita certificare a
“lanțului de custodie”, prin care se urmărește să se elaboreze mecanisme de urmărire a
produselor lemnoase care provin din pădurile certificate, de la sursă până la consumator sau
cumpărătorul final. Se urmărește astfel ca întreg traseul lemnului certificat (începând de la cioată
și trecând prin trans port, procesare primară, secundară etc.) să poată fi identificat și documentat,
pentru se putea demonstra în orice moment proveniența lemnului.

Pădurea certificată FSC

Spre deosebire de certificările din alte domenii, certificarea forestieră nu se trad uce prin
lemn de calitate mai bună decât cel necertificat, ci prin calitatea managementului forestier aplicat
în pădurile respective.
O pădure certificată este una bine gospodărită, unde există un sistem eficient de
combatere a tăierilor ilegale și unde s e contribuie efectiv la conservarea valorilor sociale,
culturale si de mediu pe care le reprezintă și le adăpostește pădurea. De asemen ea, menținerea și
îmbunătățirea Valorilor Ridicate de Conservare este o cerință de bază a sistemului de certificare
FSC.
Conceptul de certificare forestieră a plecat de la ideea că beneficiarul lemnului trebuie să
știe că acesta provine dintr -o pădure bine gospodărită, în care lemnul nu se taie peste capacitatea
de suport a ecosistemului forestier și nu dintr -o pădure a căr ei tăiere a cauzat prejudicii mediului
sau comunităților locale. Lemnul recoltat dintr -o pădure certificată poate fi valorificat superior
pe piață (prin faptul ca se pot accesa noi piețe de desfacere, de cele mai multe ori mai stabile),

dar cel mai import ant, comunitățile din preajma pădurilor certificate au beneficii directe ce
decurg din gestionarea durabilă a pădurilor.
Certificatul FSC are valabilitate cinci ani, perioadă în care are loc cel puțin un audit
extern pe an. Acolo unde nu sunt respectate întru totul toate cerințele standardului, este impus un
program de conformare iar în cazul nerespectării condițiilor impus e, proprietarii de păduri pot
pierde certificarea.

Principiile standardului FSC

Standardul certificării managementului forestier poate fi definit ca o serie de documente
normative în care se explică cerințele care trebuie îndeplinite de către managementu l forestier
pentru a fi certificat. Structura standardului de certificare FSC include un complex de elemente
componente aflate într -o relație de subordonare. FSC a elaborat principiile și criteriile
gospodărire responsabilă a pădurilor. Aceste elemente car e fundamentează dezvoltarea
standardelor de certificare conforme schemei de certificare FSC, acestea nu constitutie un
standard în sine, deoarece în practică principiile și criteriile se detaliază până la nivele care să
poate evalua cât mai bine performanț a managementului forestier.
Structura standardului are următoarea ierarhizare:
 Principii
 Criterii
 Indicatori/norme
 Verificatori
Standardul FSC la ora actuală funcționează după 10 principii care sunt detaliate în 56 de
criterii

Principiul 1: Conformitatea cu legislația națio nală și internaționala și principiile FSC.
Acest principiu se referă la respectarea legislației naționale, a tratatelor internaționale
unde este parte ca țară semnatară precum și toate principiile și criteriile FSC.

1.1 Managementul fo restier trebuie să respecte atât legislația națională cât și cerințele de
administrative naționale, regionale și locale.
1.2 Toate obligațiile fiscale (impozite, taxele, arenzile, etc.) trebuie achitate
1.3 În țările semnatare trebuie respectate prevederile în țelegerilor internaționale CITES
(Convenția internațională privind comerțul internațional cu speciile pe cale de dispariție ale

florei și faunei sălbatice), convențiile Organizației Mondiale a Muncii, Convenția Diversității
Biologice.
1.4 Conflictele între legi, regulamente, principiile și criteriile FSC vor fi evaluate în
scopul certificării, în funcție de caz, atât de către certificator cât și de părțile implicate.
1.5 Suprafețele împădurite trebuie protejate împotriva tăierilor ilegale, a amplasării
construcțiilor sau a diverselor activități neautorizate.
1.6 Managerii trebuie să dovedească angajamentul pentru aderarea la principiile și
criteriile FSC

Principiul 2: Proprietatea, drepturile de folosință și responsabilitățile aferente
Proprietatea și drepturile de folosință ale terenului și a resurselor forestiere trebuie să fie
bine definite, documentate și fundamentate din punct de vedere legal.

2.1 Este necesar să se dovedească în mod clar dreptul de folosință pe termen lung asupra
terenului prin: titlul de proprietate, dreptul de folosință a terenului sau contractul de arendă.
2.2 Comunitățile locale cu drepturi de folosință sau drepturi de proprietate stabilite prin
lege trebui să mențină controlul în vederea protejării drepturilor lor și asigurar ea resurselor
necesare existenței, asupra operațiunilor forestiere.
2.3 Utilizarea corespunzătoare a mecanismelor în vederea rezolvării disputelor asupra
dreptului de proprietate și/sau folosință. În cazul în care există dispute importante, acestea se vor
fi explicate clar în evaluarea întocmită în vederea certificării. Disputele care implică un
semnificativ număr de interese, vor împiedica în mod cert certificarea suprafeței respective.

Principiul 3: Drepturile populației indigene
Drepturile legale și uzu ale ale populațiilor indigene de a deține, de a utiliza și gestiona,
terenurile și resursele trebuie sa fie recunoscute și respectate.

3.1 Populația locală trebuie să mențină controlul asupra managementului pădurilor de pe
teritoriile lor cu excepția caz urilor în care predau controlul prin liber consimțământ alor agenții.
3.2 Managementul forestier nu trebuie să amenințe sau să diminueze direct sau indirect
resursele sau drepturile de proprietate ale populației locale .
3.3 Locurile cu semnificație cul turală, ecologică, economică sau religioasă deosebită,
identificate în colaborare cu populația locală, vor fi recunoscute și protejate în cadrul
managementului forestier.

3.4 Populația indigenă trebuie recompensată pentru folosirea cunoștințelor tradițion ale
privitoare la utilizarea speciilor forestiere și modul de executare a lucrărilor silvice. Aceste
compensații trebuie acceptate oficial pe baza de liber consimțământ înainte de începerea
operațiilor.

Principiul 4: Relațiile cu comunitățile și drepturi le angajaților
Managementul forestier trebuie să mențină, sau chiar să ducă la creșterea bunăstării
sociale și economice a muncii pe termen lung.

4.1 Comunitățile din zonă pădurilor sau zonei adiacente acesteia, trebuie să li se ofere
posibilitate a de angajare, formare sau altor servicii.
4.2 Managementul forestier trebuie să îndeplinească și să respecte toate legile sau
reglementările aplicabile care fac referire la sănătatea și securitatea angajaților și a familiilor
acestora.
4.3 Drepturile lucrăto rilor de a se organiza în mod voluntar și de a negocia cu angajatorii
lor, trebuie garantate conform convențiilor 87 și 98 ale Organizației Mondiale a Muncii (ILO).
4.4 Planificarea și gestionarea operațiunilor trebuie să includă rezultatele evaluării de
impact social. Vor fi consultați persoanele sau grupurile afectate de operațiunile de management
efectuate.
4.5 Vor fi stabilite mecanisme adecvate pentru rezolvarea plângerilor și pentru asigurare
despăgubiri în cazul pierderii sau distrugerilor suferite de localnici în ceea ce privește drepturile
lor de proprietate, uzuale sau celor a mijloacelor de trai.

Principiul 5: Beneficiile din partea pădurii
Operațiunile de management forestier vor urmării valorificarea cât mai eficienta a
multiplelor funcții ale pădurii pentru asigura unei largi palete de avantaje de mediu și sociale.

5.1 Managementul forestier trebuie să facă eforturi spre viabilitatea economică, luând în
considerare costurile totale de mediu, sociale și de producție asigurând totodată inve stițiile
necesare menținerii productivității ecologice a pădurii .
5.2 Managementul și marketingul operațional trebuie să încurajeze utilizarea optimă a
produselor și procesarea pe plan local a diverselor produse forestiere.
5.3 Se are în vedere minimizar ea resturilor rezultate în urma recoltării și prelucrării
lemnului în pădure, precum și evitarea distrugerilor asupra altor resurse.

5.4 Managementul forestier va urmări întărirea și diversificarea economiei locale,
evitându -se dependența de un singur pro dus forestier.
5.5 Prin management se asigură recunoașterea,, menținerea și unde este cazul creșterea
valorii serviciilor pădurii cum ar fi protejarea bazinelor hidrografice, a capacității biogene a
apelor, etc.
5.6 Cotele de tăiere nu vor depăși nivelul gestionării durabile, adică posibilitatea pădurii.

Principiul 6: Impactul asupra mediului:
Managementul forestier trebuie să conserve diversitatea biologică și valorile care derivă
din aceasta, resursele de apă, peisajele și ecosistemele unice sau fragi le și prin aceasta să mențină
funcțiile ecologice și integritatea pădurii.

6.1 Evaluarea impactulu i asupra mediului va fi conformă cu modul de aplicare a
operațiunilor forestiere, luând în calcul unicitatea resurselor afectate, fiind integrată în sistemu l
de management. Evaluarea trebuie să includă considerații de peisaj, precum și impactul asupra
instalațiilor de procesare de la fața locului. Impactul asupra mediului se va evalua înainte de
începerea operațiunilor ce afectează zona respectivă.
6.2 Se vo r aplica măsuri de protecția a speciilor rare, periclitate și pentru habitatele
acestora. Zonele de conservare și protecție a arealului trebuie stabilite în funcție de scara și
intensitatea operațiunilor precum și de unicitatea resurselor afectate. În ceea ce privește
vânătoarea și pescuitul, amplasarea de capcane și recoltarea produselor forestiere în mod
neadecvat, trebuie atent controlate
6.3 Valoare și funcțiile ecologice ale pădurii trebuie să rămână intacte, să fie îmbunătățite
sau refăcute, incluzân d:
a) regenerarea și succesiunea pădurii
b) diversitatea geno -fondului, a speciilor și a ecosistemelor
c) ciclul natural care determină productivitatea ecosistemului forestier .
6.4 Eșantioanele reprezentative pentru ecosistemele existente în zonă, sunt protejate în
starea lor naturala și înregistrate pe hărți, în concordanță cu volumul și intensitatea operațiunilor
desfășurate și cu unicitatea resurselor afectate.
6.5 Se întocmesc ghiduri care se pun în aplicare în vederea controlului eroziunii, pentru a
minimiza da unele în timpul construcției de drumuri, precum și alte activități perturbatoare. Este
necesar a se emite instrucțiuni scrise pentru protejarea resurselor de apă. Există norme scrise
pentru diminuarea pagubelor produse de lucrările de exploatare.

6.6 Siste mul de management trebuie să promoveze metode de combatere non -chimice a
dăunătorilor și sa evite utilizarea produselor chimice (pesticidelor). Pesticidele de tip 1A sau 1B
stabilite de normele WHO (Organizația Mondială a Sănătății), cloruri hidrocarbonate , pesticide
care sunt persistente, toxice sau ale căror derivate rămân biologic active și se acumulează în
lanțul alimentar, ca și alte pesticide interzise prin acorduri internaționale trebuie limitate și
interzise. În cazul in care se folosesc produse chi mice, se vor asigura echipamente adecvate de
protecție și se vor aplica normele de protecție a muncii, în vederea reducerii riscului de accidente
urmate de îmbolnăvire și scăderea riscului de mediu.
6.7 Produsele chimice, recipientele acestora, resturile l ichide sau solide ale materiei non –
organice inclusiv combustibili și uleiuri, vor fi depozitate în locul special amenajate în acest
scop.
6.8 Utilizarea agenților biologici de control va fi bine documentată, minimizată,
monitorizată și strict controlată, c onform legilor naționale și a protocoalelor științifice acceptate
pe plan internațional. Se interzice utilizarea organismelor modificate gen etic.
6.9 Utilizarea speciilor exotice va fi atent controlată, fiind permanent monitorizată pentru
a se evita efect ele ecologice adverse.
6.10 Trecerea de la păduri naturale la plantații sau terenuri fără pădure nu va fi permisă,
decât în următoarele excepții:
a) cuprind o porțiune foarte mică din totalul suprafeței
b) nu se produc pe zonele forestiere cu valoare mare de con servare
c) va permite beneficii de conservare clare, substanțiale, suplimentare, sigure pe
termen lung, din unitatea de management.

Principiul 7: Planul de management
Există un plan de management care este actualizat permanent. Obiectivele de managemt
pe te rmen lungi și mijloacele de atingere ale acestora vor fi clar definite.

7.1 Planul de management și documentele aferente trebuie sa conțină:
 obiectivele managementului ;
 documente însoțitoare care vor conține descrierea resurselor forestiere ce vor
fi gospodărite și restricțiile de mediu.
 descrierea sistemelor de management silvicultural și de altă natură, bazate pe
ecologia pădurilor în cauză precum și pe inventarul resurselor forestiere;
 cota de recoltă stabilită pe specii

 prevederile privind monitori zarea creșterii și dinamicii speciilor
 măsuri de protecție a mediului bazate pe evaluări de mediu
 planuri pentru identificarea speciilor protejate, amenințate sau aflate în pericol
 hărți cu baza de resurse forestiere, inclusiv ariile protejate, activitățil e de
management și proprietate asupra terenului.
7.2 Planul de management trebuie revizuit periodic pentru a încorpora rezultatele
monitoringului și ale noilor informații științifice sau tehnice, astfel încât să fie în corelare cu
schimbările de mediu, so ciale și economice intervenite între timp.
7.3 Muncitorii forestieri trebuie instruiți și verificați pentru a se asigura implementarea
corespunzătoare a planului de management
7.4 Prevederile planului de management trebuie făcute publice, inclusiv datele d e la
punctul 7.1, cu condiția asigurării confidențialității informației .

Principiul 8: Monitoring si evaluare
Monitorizarea se efectuează la amploarea și intensitatea managementului forestier, astfel
încât să ofere date precise despre starea actuală a pă durii, a producției forestiere, a lanțului de
custodie, a managementul activităților și a impactul lor social si de mediu.
8.1 Frecvența și intensitatea monitorizării ar trebui să fie determinată de amploarea și
intensitatea operațiunilor de gestionare a pădurilor, precum și de complexitatea relativă și
fragilitatea mediului afectat. Procedurile de monitorizare ar trebui să fie coerente și reaplicabil în
timp, pentru a permite compararea rezultatelor și evaluarea schimbărilor.
8.2 Managementul forestier v a include cercetările și datele rezultate din monitorizare cel
puțin a următorilor indicatori:
 producția tuturor resurselor forestiere;
 rata de creștere, regenerarea și starea de sănătate a pădurii;
 compoziția și schimbările apărute în ceea ce privește flo ra și fauna;
 impactul social și de mediu al exploatării masei lemnoase și alte activități
 costul, productivitatea și eficiența managementului forestier.
8.3 Blocul de conducere va pune la dispoziție documente care să ateste, oricărei
organizații de monitorizare și certificare, drumul parcurs de orice produs forestier de la origine
până la utilizatorul final, procedeu cunoscut ca si ” lanț de custodie”.
8.4 Rezultatul monitorizării vor fi incorporate la implementare și revizuirea panurilor de
manageme nt.

8.5 Cu respectarea confidențialității informației, unitatea de management va face publică
o serie a rezultatelor indicatorilor monitorizați, incluzând lista de la punctul 8.2.

Principiul 9: Întreținerea pădurilor cu valoare ridicată de conservare
Activitățile de management în pădurile cu valoare ridicată de conservare trebuie să
mențină sau să sporească atributele care definesc aceste păduri. Deciziile privind pădurile cu
valoare ridicată de conservare va fi considerată întotdeauna în contextul unei a bordări precaute.
Valorile ridicate de conservare a pădurilor sunt cele care poseda una sau mai multe din
următoarele atribute:
a) zonele forestiere care conțin un nivel global regional sau național semnificativ :
 concentrații de valori ale biodiversității ( de exemplu speciile pe care de
dispariție, refugii, etc.);
 peisaje forestiere de mari dimensiuni, care se află în unitatea de management,
unde populațiile viabile ale speciilor spontane există în forma lor optimă de
distribuție și densitate.
b) zonele foresti er conțin ecosisteme rare, amenințate sau se află în pericol
c) zonele forestiere fundamentale pentru satisfacerea nevoilor de bază ale comunităților
locale (ex: de subzistență, sănătate) sau critice pentru identitatea culturală tradițională
a comunităților l ocale (ex: zone cu semnificație culturală, ecologică, economică sau
religioasă, identificate în cooperare cu comunitățile din zonă)

9.1 Evaluarea caracteristicilor ce definesc aceste zone cu valoare ridicată de conservare se
va face în concordanță cu scara si tipul managementului forestier aplicat.
9.2 Procesul de consultare al procesului de certificare trebuie să pună accent pe atributele
de conser vare identificate și opțiunile de protejare rezultate din acestea.
9.3 Planul de gestionare va include și implementa măsuri specifice care să asigure
întreținerea și/sau ameliorarea atributelor de conservare, stabilite cu maximă precauție. Aceste
măsuri vor fi specificate și incluse în rezumatul public al planului de management.
9.4 Anual va fi elaborat un monitoring pentru evaluarea eficacității masurilor utilizate
pentru a menține sau îmbunătăți atributule de conservare aplicate.

Principiul 10: Plantațiile
Plantațiile sunt planificate și gestionate în conformitate cu principiile și criteriile 1 -9,
precu m și cu principiul 10 și criteriile sale. În timp ce plantațiile pot oferi o serie de beneficii

sociale și economice, pot contribui la satisfacerea nevoilor de produse forestiere, acestea ar
trebui să completeze managementul deoarece reduce presiunea asupr a acestuia.
10.1 Obiectivele de management ale plantației, inclusiv obiectivele de conservare și
restaurare a pădurilor naturale vor fi menționate în mod clar si explicit în planurile de amenajare
și implementate în practică.
10.2 Proiectarea și amenaja rea plantațiilor trebuie să promoveze protecția, restaurarea și
conservarea pădurilor naturale și fără a crește presiunea asupra acestora. La proiectarea lucrărilor
de plantații se vor avea în vedere următoarele:
 existența coridoarelor pentru vânat
 proteja rea malurilor apelor curgătoare
 crearea unui mozaic de arborate de diverse vârste și perioade de rotație, în
conformitate cu planurile de gestiune.
De asemenea, dimensiunile și modul de amplasarea a viitoarelor plantații vor ține cont de
caracterul specif ic al arboretelor naturale aflate în zona respectivă .

10.3 De preferat este să avem o diversitatea în ceea ce privește compoziția plantațiilor
pentru a spori stabilitatea economică, ecologică și socială. O astfel de diversitate se referă la
mărimea și am plasarea unităților de management în cadrul teritoriului, numărul speciilor și
structura genetica a acestora precum și clasele de structură pe vârste.
10.4 Selecția speciilor care vor fi plantate se bazează pe compatibilitatea lor, gradul lor de
adaptare la mediul specific și obiectivele de management. În scopul de a spori conservarea
diversității biologice, speciile indigene sunt de preferat în comparație cu speciile exotice.
Speciile exotice se vor folosi doar în cazul în care performanța lor este mai ma re decât a speciilor
native, însă vor fi monitorizate cu mare atenție pentru a detecta din timp mortalitatea
neobișnuită, bolile sau focarele de insecte sau efectele ecologice adverse.
10.5 O parte din s uprafața totală gestionată forestier, în funcție de mărimea plantației, va
fi gestionată astfel încât să promoveze refacerea vegetației naturale specificei zonei.
10.6 Se vor lua măsuri pentru a menține sau îmbunătății structura solului, fertilitatea și
activitatea biologică. Tehnicile și rata de recolta re, construcția și întreținerea drumurilor, precum
și alegerea speciilor nu trebuie să ducă la degradarea solului pe termen lung sau cu efecte
negative asupra calității apei, cantitatea sau abatere substanțială a cursurilor de apă.
10.7 Se vor lua măsuri pentru prevenirea și combaterea complexului de dăunători, a
focurilor și apariția speciilor invazive. Combaterea integ rată a dăunătorilor se va face cu accent
pe prevenire și combaterea biologică, evitându -se pe cât posibil folosirea compușilor chimici. În

managementul plantațiilor ar trebui să fie făcute toate eforturile pentru reducerea pesticidelor și
fertilizanților chimici, inclusiv în pepiniere. Utilizarea substanțelor chimice este de asemenea
precizată în criteriile 6.6 și 6.7 .
10.8 În funcție de a mploarea și diversitatea operațiunii, monitorizarea plantațiilor trebuie
să includă evaluarea regulată a potențialului impact de natură ecologică și socială (ex:
regenerarea naturală, efectele asupra resurselor de apă și a fertilității solului, precum și i mpactul
asupra bunăstării la nivel local), în plus față de aceste elemente abordate la principiile 8,6 și 4.
Nici o specie nu ar trebui să fie plantată pe o scară largă până când studiile și experiența locală
arată că aceste specii sunt bine adaptate ecolo gic la suprafața respectivă, adică nu sunt invazive
și nu au un impact ecologic negativ semnificativ asupra altor ecosisteme. O atenție deosebită va
fi acordată problemelor sociale de achiziție a terenurilor pentru plantații, în special protecția
drepturil or de proprietate, utilizare sau acces.
10.9 Plantațiile înființate pe suprafețe care au fost acoperite de vegetație forestieră
naturală după luna noiembrie 1994, nu vor putea fi certificate doar dacă se dovedește că
managerul sau deținătorul terenului nu este responsabil în mod direct sau indirect pentru astfel de
conversie.

Protejarea pădurilor cu valoare ridicată de conservare

Conceptul de Păduri cu Valoare Ridicata de Conservare, este un concept nou privind
gospodărirea durabila a resurselor naturale forestiere si a fost publicat pentru prima data in 1999
de către FSC figurând in cadrul principiului nr.9 din standardul de certi ficare Forest Stewardship
Council .
Este cunoscut faptul ca pă durile /ecosistemele forestiere, îndeplinesc pe lângă un rol
economic, anumite funcț ii ecologice, sociale si culturale ofe rite prin valorile structurale și
funcț ionale caracteristice. Acolo unde aceste valori sunt conside rate a fi de o importanta
excepț ionala sau critica valabile intr -un anumit context e cologic, social sau cultural, pă durea
poate fi definita ca o Pădure cu Valoare Ridicata de Conservare (PVRC) .
Valorile Ridicate de Conservare (VRC ) sunt valori biologice, ecologice, sociale sau
culturale care sunt considerate deosebit de importante sau având o importanță critică la nivel
național, regional sau global.
Ca o pădure să poate fii considera o pădure cu valoare ridicată de conservare treb uie să
îndeplinească unul sau mai multe criterii din următoarele atribute :

 concentrații de biodiversitate (incluzând specii endemice, rare, amenințate sau
periclitate) semnificative la nivel global, regional sau național
 peisaje forestiere extinse, semnif icative la nivel global, regional sau național, în
care există populații viabile ale speciilor autohtone în forma lor naturală din
punctul de vedere al distribuției și densității
 ecosisteme rare, amenințate sau periclitate
 servicii de mediu esențiale în situații critice (inclusiv protecția surselor de apă,
controlul eroziunii, combaterea poluării etc.)
 sunt fundamentale pentru îndeplinirea necesităților de bază ale comunităților
locale (de ex. subzistență, sănătate)
 sunt esențiale pentru păstrarea identit ății culturale/religioase a unei comunități sau
a unei zone.
sursa: (www.fsc.org )
Dificultatea constă în cuantificarea acestor criterii și stabilirea importanței excepțională
sau critică, astfel s -a ajuns la un instrument numit „Prag”.Aceste praguri se stabilesc în funcție
de specificul fiecărei țări dar mai ales de specificul zonal, lăsând la îndemânarea fiecărui
silvicultor stabilirea gradului critic și valorile prezente in fondul forestier.
Pot exista cazuri în care, în cadrul aceleiași păduri, pot fi întâlnite una sau mai multe
valori ridicate de conservare. În astfel de situa ții va avea prioritate valoarea de conservare care se
consideră drept cea mai critică (cea mai importantă), toate măsurile de management adaptân du-
se cerin țelor de conservarea ale acesteia. Indiferent de valoarea atribuită pădurii respective, este
foarte important ca, după identificare, aceasta să fie gospodărită astfel încât VRC -urile
identificate să fie men ținute sau chiar îmbunăt ățite în timp. Pentru aceasta, evolu ția acestor valori
în timp trebuie urmărită printr -un sistem de monitorizare corespunzător . (Jennings et al. 2003).

Categorii de păduri cu valoare ridicată de conservare.

Deoarece numeroase valori le putem considera importante pentru conservare, acestea au
fost împărțite în șase mari categorii:

1. VRC 1 Suprafețe forestiere care conțin concentrații de biodiversitate de importanță
globală,regională sau națională.

În această categorie se inclund suprafețele pe care habiteaza asambluri deosebite de
grupuri ecologice și taxonomice, specii care se afla sub amenințarea disparției, endemite și
concentrații sezonale de specii cu caracter de importanță globală, regională sau națională. Însă
pentru a putea încadra corespunzător situaț iile aminte mai sus, această categorie a fost delimitată
în alte patru sub -categorii.
 VRC 1.1 . Arii protejate: Aceste arii îndeplinesc un complex de funcții, dintre care cea
mai imortanta este conservarea biodiversității. La baza conservării biodiversități i fie la
nivel regional, național sau internațional stau rețelele de arii protejate.
 VRC 1.2 Speciile amenințate și periclitate: Dintr -un complex de factorii perturbanții în
ecosistem, unele specii fie de animale sau plante au ajuns să fie amenițate sau pe riclitate.
Pădurile care adăpostesc aceste specii au un caracter deosebit și foarte important în
menținerea lor și din acest motiv trebuie gospodărit cu un interes ridicat.
 VRC 1.3 Specii endemice : O specie este considerată endemică atunci când arealul ei de
răspândire este restrâns la o anumită suprafață bine definită. Datorită acestei
caracteristici, specia este vulnerabilă, astfel conservarea pădurii respective devine foarte
importantă.
 VRC 1.4 Utilizarea sezonală critică: Multe specii sunt nevoite să f olosească, în
diversele momente ale existenței, mai multe habitate. Aceste habitate pot fi diferite din
punct de vedere al amplasării geografice sau pot fi din aceași zonă însă cu tipuri diferite
de ecosisteme. Utilizarea acestor habitate po ate fi sezonier ă sau pot fi exploatată doar în
cazul anilor cu condiții deosebite (extreme). Astfel această subcategorie cuprinde
suprafețe forestiere folosite temporar sau în momentele critice însă cu o deosebita
importanță în perpetuarea speciilor. Exemple de asfel de suprafețe: locul de iernare,
pasajele păsărilor migratoare, zone esențiale pentru reproducție, etc.)

1.1 Suprafețe forestiere din ariile protejate.

În conformitate cu Legea nr 49 din 7.04.2011 care face referire la regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei, aria naturala protejată este descrisă
ca ”o zonă terestră și/sau acvatică în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente
și for mațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontoligce, speologice sau de altă

natura, cu valoare ecologică, științifică ori culturală deosebită, care are un regim special de
protecție și conservare, stabilit conform prevederilor legale”.
Suprafețele forestiere încadrate în ariile protejate joaca un rol deosebit de important în cazul
conservării biodiversității. La nivel mondial, unul dintre cei mai mari pași facuți în direcția
efortului global de conservare a biodiverității a fost ”Conferi nța asupra Mediului Înconjurător și
a Dezvoltării” care a avut loc la Rio de Janeiro în anul 1992. În cadrul acestei conferințe s -a
semnat ”Conventia privind diversitatea biologică”. În prezent este acceptată în peste 170 de țări,
dintre care face parte și România, prin Legea 59/1994.

Definiție:
Pădurile din rezervații ștințifice, rezervații naturale, suprafețe declarate monumente ale
naturii și zonele de protecție integrală sau zone de proctecție strictă din ariile protejate.

Prag:
Pentru această categorie nu sunt fixate praguri, suprafețele fiind egale cu suprafețele ariei
protejate considerată cu valoare ridicată de conservare și amplasată în perimetrul unității de
management.

Identificare:
Pădurile din această categorie le putem indetifica cu ajutorul listelor ariilor protejate din
România,

Ghidul PVRC

Compania ProForest (Anglia) a elaborat în anul 2003 primul ghid pentru identificarea
PVRC. Acest ghid a fost ulterior adaptat la specificul fiecărei țări.
În România, adaptarea Ghidului practic pentru identificarea PVRC a fost realizată în
2005, de către un grup de lucru condus de WWF România, în urma unei cooperări între WWF și
IKEA pentru proiecte în domeniul forestier. Din acest grup de lucru fac parte sp ecialiști din
domenii precum ecologia, sociologia, silvicultura, reprezentanți ai proprietarilor de păduri, ai
guvernului, industriei și ONG -uri. Ghidul practic pentru identificarea Pădurilor cu valoare
ridicată de conservare (PVRC) românesc, după elaborar e, a fost transmis factorilor interesați
pentru dezbatere publică.

Ghidul practic pentru identificarea PVRC furnizează metodologii practice pentru
definirea valorilor ridicate de conservare și pentru identificarea pădurilor ce conțin aceste valori.
Acest ghid se dorește a fi utilizat de către proprietarii și administratorii de păduri, certificatori,
producători de produse forestiere și factori interesați.