Cresterea Economica Si Impactul Ei Asupra Calitatii Vietii In Republica Moldova
Cuprins:
DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE
INTRODUCERE
I. ABORDAREA CALITĂȚII VIEȚII SUB ASPECTUL NIVELULUI CREȘTERII ECONOMICE A STATULUI: REPERE GENERALE
1.1 Calitatea vieții – concepte și abordări teoretico-metodologice
1.2 Indicatorii, măsurarea și evaluarea calității vieții
1.3 Creșterea și dezvoltarea economică durabilă – condiție primordială de sporire a calității vieții
II. ASIGURAREA CREȘTERII ECONOMICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA CU IMPACT ASUPRA CALITĂȚII VIEȚII
2.1 Antrenarea eficientă a resurselor umane naționale în economie – condiție de bază în asigurarea unui trai decent
2.2 Diminuarea sărăciei ca pilon absolut în asigurarea creșterii calității vieții
2.3 Analiza în dinamică a indicatorilor macroeconomici care determină calitatea vieții
III. POLITICI DE SPORIRE A CREȘTERII CALITĂȚII VIEȚII ÎN RM
3.1 Evaluarea politicilor economice la atapa actuală și eficiența acestora
3.2 Indicatorii calității vieții în RM
3.3 Dezideratul de integrare europeană a Republicii Moldova și necesitatea creșterii calității vieții
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Actualitatea cercetării. Obiectivele cuprinse în Declarația Mileniului, adoptate de Adunarea Generală ONU (New York, septembrie 2000), care vizează lupta împotriva sărăciei, foametei, bolilor, analfabetismului, degradării mediului și discriminării femeilor, deși au character strategic, se regăsesc în paleta largă a indicatorilor ce caracterizează dezvoltarea umană. De fapt, aceste obiective sunt cele ale dezvoltării umane, abordate din perspectiva durabilității. În cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite din septembrie 2000, cunoscută și ca Summitul Mileniului, a fost analizată starea dezvoltării umane în diversitatea aspectelor sale și a fost adoptat un set de opt obiective, cu etapele și termenii-limită pentru realizarea lor. Rolul central în coordonarea eforturilor depuse la toate nivelele pentru realizarea obiectivelor Mileniului îi revine Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Summitul Mondial de la Johannesburg (2002) la fel prevede o importantă platformă pentru comunitatea internațională drept suport mobilizator al dezvoltării durabile, punându-se accent pe cooperare și pe aplicarea unui management integrat al dimensiunilor dezvoltării durabile: economică, socială, a mediului și guvernării.
Nu mai puțin importantă devine problema dezvoltării umane pentru R.Moldova. Procesul de tranziție prin care a trecut R.Moldova în ultimii 24 de la declararea independenței, au creat atât oportunități cât și provocări pentru cetățenii republicii. Dar aceste oportunități adesea au implicat și costuri sociale enorme, ale căror efecte pot fi resimțite și astăzi. Procesul de tranziție a creat deseori provocări de natură economică, socială și politică.
Gradul de cercetare a temei: Primele cercetări și evaluări ale sărăciei în rîndurile populației autohtone pot fi considerate cercetările școlii monografice de la București, coordinate în anii ’30 ai secolului trecut de eminentul sociolog roman Dimitrie Gusti. Aceste cercetări în mare parte purtau un caracter descriptiv și în virtutea desfășurării evenimentelor istorice au reușit să surprindă doar fragmentar relațiile vieții satelor moldovenești, constituind actualmente un document social istoric obiectiv și veridic.
Cercetările privind problema dezvoltării umane au fost abordate în diverse studii, în primul rînd la nivel internațional. Savanți precum S.Rowntree, S.Bush, M.Orshansky, P.Townsend, A.Sen, E.Engel și alții au format conceptul originar de sărăcie. Abordările contemporane a eradicării sărăciei sunt abordate în lucrările lui A.Sen, J.Nyerere, J.Stiglitz, M.Ravallion, D.Teil, A.Atkinson, S.Lasley, A.Deaton ș.a. Aspecte diverse au fost dezvoltate în lucrările lui. P.Sorokin, L.Gordon, V.Meyer, C.Zamfir etc.
În spațiul ex-sovietic, prin anii ’80 ai secolului trecut, își fac apariția un șir de lucrări științifice, în care din punct de vedete teoretic se analizează și se definesc multiple concepte ale problemei dezvoltării umane, care ulterior au și constituit suportul metodologic al cercetării temei de față. Aceste studii au fost, în primul rand, legate cu numele unor asemenea savanți precum Тевено Л., Рожко А.А., Стременовская З.И., Подузов А., Кукушкин Д. etc.
În Republica Moldova, studiile cu privire la problema dezvoltării umane au începutul în anii 90. Pioneratul în elaborarea metodologiei investigațiilor în domeniul sărăciei și strategiilor de eradicare a acesteia aparține economiștilor care au constituit diverse grupuri de lucru, abordînd diferite aspecte ale sărăciei. Conturarea particularităților specifice sărăciei în țara noastră sunt elucidate în lucrările autorilor: Andrei Cojuhari, Dumitru Moldovanu, Sergiu Chircă, Nadejda Șișcan, Eugenia Feuraș, Valeriu Zbîrciog, Dorin Vaculovschi, Natalia Coșelev, Munteanu Tatiana și alții.
În ultimii ani, s-a efectuat o analiză generală a sărăciei, cristalizînd diverse abordări în studiul acestui fenomen, și, de regulă, din diferite puncte de vedere. În acest context s-a considerat necesară studierea abordărilor teoretico-metodologice pentru a identifica ce este sărăcia, care sunt caracteristicile ei și indicii de evaluare și monitorizare, ținînd cont de specificul național. În timp ce se constată o diversitate de abordări a diferitor aspecte ale sărăciei, tematica cercetării date prezintă importanță prin dezvoltarea direcțiilor strategice naționale de eradicare a sărăciei în Republica Moldova, care ar contribui la îmbunătățirea bunăstării populației și asigurarea unui trai decent.
Scopul și obiectivele investigației: Scopul cercetării îl constituie elaborarea strategiilor și politicilor creșterii și dezvoltări economice durabile cacondiție primordială de sporire a calității vieții. Pentru a realiza scopul propus, au fost stabilite următoarele obiective:
Calitatea vieții – concepte și abordări teoretico-metodologice
Indicatorii, măsurarea și evaluarea calității vieții
Creșterea și dezvoltarea economică durabilă – condiție primordială de sporire a calității vieții
Antrenarea eficientă a resurselor umane naționale în economie – condiție de bază în asigurarea unui trai decent
Diminuarea sărăciei ca pilon absolut în asigurarea creșterii calității vieții
Analiza în dinamică a indicatorilor macroeconomici care determină calitatea vieții
Evaluarea politicilor economice la atapa actuală și eficiența acestora
Indicatorii calității vieții în RM
Dezideratul de integrare europeană a Republicii Moldova și necesitatea creșterii calității vieții
Realizarea acestor obiective este importantă atît din punct de vedere teoretic, deoarece asigură o complexitate sporită a investigațiilor efectuate, cît și din punct de vedere aplicativ, întrucît contribuie la extinderea arealului de soluții pentru eradicarea sărăciei în Republica Moldova.
Suportul metodologic al lucrării: În procesul cercetării s-au utilizat metodele tradiționale, inclusiv metoda dialectică, abstracția științifică, analiza și sinteza, inducția și deducția, comparația, metoda statistică, metoda analizei funcționale, metoda abordării sistemice. Evidențierea dimensiunilor cantitative și calitative ale realității, în lucrare se realizează prin intermediul variabilelor sociale complexe, pornind de la simplu la compus, de la istoric la logic, de la general la particular. În baza abordării istorice, sistemice și complexe a fost dimensionată strategia de eradicare a sărăciei.
Noutatea științifică a investigației constă în următoarele: evidențierea abordărilor teoretice privind esența și evoluția eradicării sărăciei; concretizarea conținutului creșterii și dezvoltări economice durabile cacondiție primordială de sporire a calității vieții ca fenomen complex social-economic-psihologic-cultural; evidențierea caracteristicilor creșterii și dezvoltări economice durabile cacondiție primordială de sporire a calității vieții în Republica Moldova; conturarea priorităților strategice de eradicare a sărăciei în Republica Moldova ca componente ale strategiei naționale complexe.
Valoarea practică este determinată de recomandările conținute în lucrare, implementarea cărora va perfecționa abordările teoretice și metodologice existente de eradicare a sărăciei și va contribui la realizarea obiectivelor strategice naționale. Principalele elemente ce confer valoare practică a lucrării sunt: elaborarea modelului de evaluare a impactului transferurilor sociale asupra sărăciei la nivel național; determinarea importanței eradicării sărăciei asupra dezvoltării naționale; monitorizarea multidimensională și sistemică a sărăciei în Republica Moldova.
Structura și volumul tezei: Teza începe cu introducere, conținutul tezei este împărțit în trei capitole, fiecare avînd cîte trei subcapitole. Structura tezei este planificată în așa fel ca să fie oglindit întreg spectru de probleme legate de tematica barierelor și priorităților ale diminuării sărăciei în Republica Moldova.
I. ABORDAREA CALITĂȚII VIEȚII SUB ASPECTUL NIVELULUI CREȘTERII ECONOMICE A STATULUI: REPERE GENERALE
1.1 Calitatea vieții – concepte și abordări teoretico-metodologice
Ca o condiție importantă pentru asigurarea gradului de dezvoltare a civilizației umane, CV reprezintă una din categoriile importante ale sistemului socio-economic din orice țară. Analiza și studierea acestei categorii presupune, mai întâi, o evidențiere cât mai amplă a conceptelor referitor la CV. Pentru determinarea conceptului contemporan al CV, autorul propune să se cerceteze de pe poziții istorico-dialectice aportul savanților din diferite domenii în această direcție.
Începuturile științei economice au fost în mod semnificativ motivate de nevoia de a studia evaluarea șanselor ca oamenii să ducă o viață mai bună. Ideile conceptului CV, pentru prima dată, au fost fundamentate în cercetările savanților Gregory King, Fracois Quesnay, Antoine- Laurent Lavoisier, Joseph-Louis Lagrange, Alfred Marshall și alții. Aceștia au analizat unele componente ale CV, fără a-i da o definiție concretă. [1, p. 192]
Un aport important în problema studiată revine savantului A. Marshall, autor al teoriei de compromis. În una din cele mai importante lucrări ale sale, “Principiile Economiei”(1890), autorul vine cu demersul său teoretic ce se referă la rolul statului în reglarea bunăstării poporului. Recunoscând diferențierea populației în societate după venituri, el menționa că “Statul poate influența bunăstarea socială și prin instrumente fiscale – impozite și subvenții. Utilizarea lor trebuie să fie determinată de raportul dintre veniturile/cheltuielile publice, de la aplicarea lor și modificarea surplusului consumatorului. Astfel, taxarea prețurilor va majora bunăstarea social doar dacă suma impozitului colectat va depăși reducerea surplusului consumatorului în urma majorării prețurilor. Subvențiile plătite producătorilor, care determină reducerea prețurilor, vor majora bunăstarea socială doar în cazul dacă sporirea surplusului consumatorului va depăși cheltuielile publice de acordare a acestor subvenții. [2, p. 49]
Unul din principalele postulate importante ale lui A. Marshall este că, pe măsura creșterii consumului, utilitatea sau valoarea bunurilor scade, menționând că acesta nu se referă la bunurile intelectuale: cu cât omul este mai setos de cunoștințe, cu atât el mai mult cunoaște, cu atât el devine mai productiv; nici la mijloacele de producție, deoarece cu cât mai mult capital este utilizat în procesul de producție, cu atât acesta devine mai perfect. Deci, A. Marshall a fost unul dintre primii savanți economiști, care a recunoscut rolul deosebit al factorului uman în asigurarea creșterii economice.
Incontestabil, postulatul lui A. Marshall și-a găsit recunoașterea în teoriile macroeconomice. Interesul față de categoria CV este unul vechi, și reprezentanți ai diferitelor generații de economiști, filozofi, sociologi, medici etc. au căutat să explice esența sa din diferite puncte de vedere. Astfel, E. Mayo (1930) a creat un model bazat lă doar în cazul dacă sporirea surplusului consumatorului va depăși cheltuielile publice de acordare a acestor subvenții. [2, p. 49]
Unul din principalele postulate importante ale lui A. Marshall este că, pe măsura creșterii consumului, utilitatea sau valoarea bunurilor scade, menționând că acesta nu se referă la bunurile intelectuale: cu cât omul este mai setos de cunoștințe, cu atât el mai mult cunoaște, cu atât el devine mai productiv; nici la mijloacele de producție, deoarece cu cât mai mult capital este utilizat în procesul de producție, cu atât acesta devine mai perfect. Deci, A. Marshall a fost unul dintre primii savanți economiști, care a recunoscut rolul deosebit al factorului uman în asigurarea creșterii economice.
Incontestabil, postulatul lui A. Marshall și-a găsit recunoașterea în teoriile macroeconomice. Interesul față de categoria CV este unul vechi, și reprezentanți ai diferitelor generații de economiști, filozofi, sociologi, medici etc. au căutat să explice esența sa din diferite puncte de vedere. Astfel, E. Mayo (1930) a creat un model bazat pe premisele sociale. El considera că oamenii pot fi motivați prin nevoi de ordin social, tocmai de aceea forța socială a membrilor unui grup este mai importantă decât controlul eficient prin intermediul managementului. Acest model face parte din cele patru concepții privitoare la comportamentul individual și organizațional al ființei umane medii, exprimate de Edgar H. Schein, în studiul lui privind gândirea behavioristă. [3]
Conceptul CV ca atare a fost lansat în anii „60 ai secolului XX de către savanții nordamericani, care considerau că orice creștere economică nu trebuie să constituie un scop în sine, ci un mijloc pentru crearea condițiilor mai bune de trai, pentru satisfacerea nevoilor unei anumite colectivități umane. În această perioadă se inițiază mișcarea pentru realizarea Indicatorilor Sociali și, anume, are loc aplicarea unor programe guvernamentale (educaționale, sociale și de mediu) și utilizarea unor indicatori de măsurare a eficacității de creștere a CV.
În a doua jumătate a sec.XX, CV a fost definită ca fiind un standard de viață bună în noua societate de consum: deținerea de aparatură modernă, automobile și case. Timpul liber, economiile pentru vacanțe și activitățile recreative au fost adăugate mai târziu. În 1960 Comisia președintelui american Dwight D. Eisenhower a extins conceptul CV prin includerea educației, sănătății și bunăstării, economiei și creșterii industriale, precum și apărarea lumii libere. [4, p. 27]
Conceptul CV a fost definit pentru prima dată de sociologul A. Schlesinger și de economistul J. K. Galbraith, ambii americani (1967). A. Schlesinger a tratat categoria CV de pe poziții socio-psihologice, pe când profesorul american J. K. Galbraith, în cea mai recentă lucrare a sa “The Good Society – The Humane Agenda”(1996) sau „Societatea perfectă”(1997), – a generat conceptul CV, în legătură cu necesitatea omului de recunoaștere a dominației scopurilor economice și a nu permite acestora să dețină un monopol neadecvat asupra vieții în detrimentul altor scopuri: „ceea ce contează nu este cantitatea bunurilor noastre, ci calitatea vieții”. [5, p. 14] J.K. Galbraith susține că nu există șanse pentru o societate perfectă și realizabilă atât timp cât nu există o definire clară a ei. Cea mai dificilă problemă o constituie definirea realizabilului. El menționa că în orice societate există factori precum natura umană, gândirea, istoria care constrâng realitatea. Astfel, identificarea unei societăți bune trebuie să aibă în vedere structura instituțională și trăsăturile umane care nu pot fi înlăturate. Unele dintre caracteristicile societății perfecte sunt: libertatea individuală, bunăstarea, egalitatea rasială și etnică. Autorul punctează importanta banilor, afirmând ca lipsa acută a lor este cea care neagă cel mai mult libertățile individuale. Săracii sunt marginalizați în favoarea celor bogați, deoarece doar cei avuți ajung la putere, iar interesul personal este acceptat în detrimentul dorinței de schimbare la nivel social. J.K.Galbraith considera că această tendință trebuie înlăturată, pentru că stă în calea prosperării. Prin aceasta, J.K.Galbraith pentru prima dată gândirea economică a apropiat aspectul economic de cel social al CV.
Ulterior, conceptul CV a fost dezvoltat de viitorologul B. de Jouvenal, care urmărea creșterea economică în ritm ascendent ca factor al bunăstării. Țările dezvoltate, pe de o parte, se confruntau cu problema direcționării masei de resurse materiale de care dispuneau pentru asigurarea unei vieți de calitate, iar, pe de altă parte – cu consecințele negative ale sistemului economic, precum sărăcia, degradarea mediului înconjurător etc. În acest context, politicile CV erau un fel de măsuri corective ale sistemului economico-social. În analizele timpurii ale CV, conceptul se referă, în același timp, atât la bunăstarea individuală, cât și la calitatea societății.
Astfel, B. de Jouvenal, prin CV exprima condițiile de existență a factorului uman, fiind luat în cont efectul global al facilităților, avantajelor pe care progresul social îl pune la dispoziția indivizilor, în cadrul unei societăți determinate. Mai exact, CV era percepută ca „totalitatea posibilităților oferite individului de către societate de a-și amenaja existența, de a dispune produsele și de a folosi serviciile pentru a amenaja existența sa individuală după trebuințele, cerințele și dorințele proprii”. [6, p. 41]
În viziunea noastră, ne-ar părea destul de simplist a readuce CV unui individ numai la factorii mediului extern sau nivelului de trai, fără de a lua în valoare rolul individului în asigurarea CV. Expresia “Calitatea vieții” a început să fie folosită în cercurile politice. Astfel, într-un discurs al președintelui Statelor Unite, Lyndon B. Johnson, din 1967, s-a subliniat că obiectivele pe care le urmărește un președinte de țară nu pot fi măsurate în termeni bancari, ci în termenii CV.
Din acel moment, “înalta societate” nu mai este preocupată de cantitatea bunurilor, ci de CV. Deseori se făceau similitudini între nivelul de trai și CV. Cele două concepte, deși, la prima vedere, se confundau, totuși, sunt diferite, datorită sferei de cuprindere. [7, p. 47]
Este important de menționat că în societățile dezvoltate, conceptul CV a fost analizat și dezvoltat pornind de la faptul că abundența materială nu putea reprezenta totul pentru ca oamenii să fie mulțumiți de tipul lor de viață. Acest fapt impune evaluări mai ample ale problemelor de viață ale lor.
Conceptul CV, precum și cercetările sistematice desfășurate în acest domeniu au contribuit la apariția științelor social-economice doar de câteva decenii. Până la identificarea și definirea clară a conceptului, economiștii, sociologii și alți specialiști au făcut cercetări ale CV fără a denumi cu adevărat conceptul. La început s-a dovedit a fi de o profunzime științifică doar noțiunea socială a CV, care aborda în mod sintetizator problemele existenței și dezvoltării omului – de la cele demografice, economice, sociale, sanitare, juridice, politice, ale drepturilor omului la cele ecologice, culturale și psihosociale.
Astfel, în sec. al XX-lea, s-au format două modalități de apreciere a CV: obiectivă și subiectivă. Aprecierea obiectivă se baza pe indicatorii statistici furnizați de instituțiile de stat și organizațiile neguvernamentale; acești indicatori ofereau o evaluare globală cu un character general a nivelului CV. Aprecierea subiectivă a CV încearcă să identifice elementele cele mai importante în stabilirea standardului de viață al individului. Aceste măsurări erau mai mult personale, din moment ce ele se bazau pe aprecierile oamenilor asupra calității propriilor vieți.
Dacă aprecierea obiectivă aborda CV la nivelul societății, luată în ansamblul său, aprecierea subiectivă cobora la nivelul individului sau al colectivităților cu un anumit specific (geografic, cultural, al standardului de viață). Modul în care putea fi măsurat nivelul CV deriva din raporturile între anumite dimensiuni ale existenței umane. În această privință părerile specialiștilor din lume diferă foarte mult.
Modelul Bortwick-Duffy (1992) opera cu 4 dimensiuni esențiale ale CV: mediul rezidențial; relațiile interpersonale; influența comunității și stabilitatea vieții. În viziunea unor autori, acest model este unul din primele abordări ale CV sub aspectul vieții sociale și al relațiilor interumane, fiind mai puțin luată în considerație latura economică și aportul individului în asigurarea sa cu o viață bună.
În anii 1998-2002, grupul experților Comisiei UE pentru elaborarea Standardelor privind CV a identificat 4 planuri majore, care, în viziunea lor, contribuie la creșterea CV unei persoane: relațiile individului cu mediul; prezența și participarea sa la acțiunile comunitare; opțiunile, preferințele și perspectivele personale; nutriția și sănătatea. Grupul de experți sub conducerea lui Hansen Bruno a elaborat conceptul european, în care CV se studia numai de pe pozițiile fiziologică și socială, cea economică ne fiind luată în considerație. [8, p. 48]
În același timp, o echipă de cercetători ai Universității din Toronto au identificat 3 dimensiuni majore ale CV: existența, apartenența și acțiunile umane. Așa, în perioada 1994-2001 aici s-a desfășurat un proiect de cercetare a CV, la care au participat cei mai vestiți profesori ai Universității din Toronto: Dennis Rafael, Renwick Rebecca, manager de proiect fiind Ivan Brown. Ted Myerscough a fost responsabilă de gestionarea datelor și difuzarea lor pentru analiza CV persoanelor cu handicap. Deci, CV a fost studiată prin prisma influenței factorilor endogeni (cu caracter psihologic și fiziologic) asupra persoanelor cu dezabilități. Dimensiunea factorilor endogeni a fost divizată în 3 subdomenii, și anume: cea a existenței fizice, psihică și spirituală. Existența fizică caracterizează aspectele vieții legate de nutriție, sănătate fizică, igienă personală, aspect fizic, vestimentația și înfățișarea exterioară a omului.
Existența psihică abordează sănătatea psihică a individului, percepțiile, sentimentele și starea sa sufletească, evaluările legate de propria persoană. Existența spirituală reflectă valorile personale, normele individuale de conduită și convingerile spirituale, care în majoritatea cazurilor pot fi asociate cu religiile actuale.
Modelul R. Schalock (1996), autor de origine american, în aprecierea CV prevedea 8 dimensiuni principale:
bunăstarea spirituală (siguranța, spiritualitatea, fericirea etc.);
relațiile interpersonale (intimitatea, afecțiunea, familia etc.);
bunăstarea materială (proprietatea, securitatea financiară, posesiunile etc.);
dezvoltarea personală (educația, calificarea, competența etc.);
bunăstarea fizică (nutriția, sănătatea, modalitățile de recreere etc.);
autodeterminarea (autonomia, opțiunile, controlul personal etc.);
apartenența socială (acceptarea, statutul și rolul social); drepturile (la intimitate etc.).
La elaborarea modelului R. Schalock au fost preocupați specialiști din diferite domenii, care încercau să determină indicatorii obiectivi și subiectivi de măsurare a CV. Tot mai frecvent apăreau opinii care vedeau CV ca funcție a libertății, drepturilor omului și fericirii lui. Dar, deoarece fericirea este o valoare subiectivă și e greu de măsurat, reprezentanții acestei opinii au dat prioritate altor indicatori de evaluare a CV. În timp, s-a demonstrat că fericirea, cum nu ar fi evaluată, nu crește neapărat corespunzător cu confortul de viață, care rezultă din majorarea venitului. Ca urmare, concluzia finală a conceptului R. Schalock a fost că bunăstarea ar trebui să fie luată în cont pentru măsurarea fericirii sau satisfacției cu viața. [9, p. 55]
Din cele expuse, se poate menționa că opiniile descrise în vizorul diferitelor școli au apreciat CV strâns legat de mediul social, în care persoanele își duc existența. Fiecare țară are un stil propriu de viață și, de aceea, există o largă varietate de tendințe în interesul comunității globale. Din fericire, unele dintre ele sunt comune colectivităților, aparținând grupului de țări industrializate și pot servi drept bază pentru o serie de evaluări privind cerințele consumatorilor de produse și servicii, de tehnică electronică și de uz casnic.
Paralel cu conceptul CV, a apărut și conceptul „dezvoltării umane”, care a devenit un program global promovat de Națiunile Unite; „calitatea persoanelor” și „condițiile de trai” sunt concepte prin care se dorește extinderea noțiunii subiective de prosperitate, respective de bunăstare. „Excluderea” constituie o nouă perspectivă în cercetarea inegalităților. „Capitalul social” descrie resursele sociale ale solidarității. „Pluralismul bunăstării” sau „amestecul de prosperități” se referă la potențialul inovativ al stării de bunăstare.
În acest context, dezvoltarea susținută era versiunea modernizată a creșterii calitative, care pornea de la ideea că este necesară o creștere națională și internațională, ce trebuie să fie ajustată astfel, încât să nu pericliteze condițiile de viață ale generațiilor viitoare. Conceptele competiționale și concurențiale ale economiei devin tot mai actuale în evaluarea CV.
Bazele conceptului dezvoltării umane au fost puse odată cu Rapoartele Globale Anuale ale Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Umană (PNUD). Primul raport a fost lansat în 1990. Potrivit definiției formulate aici dezvoltarea umană „este un proces care contribuie la lărgirea gamei de posibilități care se acordă fiecărei persoane”. [10, p. 6]
În prezent, dezvoltarea umană constituie cel mai ambițios și mai de anvergură concept de bunăstare. Ideea de bază este de a dezvolta opțiunile individuale, a CV oamenilor. Această noțiune țintește dincolo de dezvoltarea resurselor umane și de programele de stat privind bunăstarea, care consideră oamenii mai mult simpli receptori decât actori ai realizărilor. Teoretic, dezvoltarea umană implică productivitate, egalitate, sustenabilitate, precum și autoritate. În mod empiric, toate națiunile lumii sunt clasificate după Indicele Dezvoltării Umane (IDU). În prezent, IDU este unul dintre indicatorii cei mai larg utilizați ai dezvoltării umane. Este folosit, în special, la nivel global pentru comparații internaționale și regionale. IDU este calculat ca o medie simplă a indicilor. Educației, Speranței de Viață și PIB. Rapoartele Globale ale Dezvoltării Umane și IDU sunt, în pofida criticilor, rezultatul a două cerințe de bază ale raportărilor sociale, anume ale comparațiilor internaționale și prezentării unui indicator integral care cuprinde o informație relevantă despre dezvoltarea umană, care este ceva mai mult decât Produsul Național Brut (PIB).
Aspectele socio-economice cu impact asupra CV au fost cercetate și în Republica Moldova, în special, de membrul corespondent al AȘM, A. Timuș, dr.hab., prof.univ., “legenda științei socio-umane moldave”, care și-a înființat școala sa de cercetare în direcția menționată. În anii de tranziție, A. Timuș împreună cu discipolii săi din cadrul AȘM, a efectuat un șir de cercetări ale dezvoltării proceselor economice și sociale, schimbărilor orientărilor valorice, structurii sociale și mobilității diferitelor grupuri sociale în condițiile economiei de piață. Ca soluție, s-a evidențiat necesitatea imperioasă a dezvoltării capitalului uman, considerat drept izvorul necesar de sporire a potențialului economic și social al țării. În cercetările efectuate și publicate în cele 25 de monografii științifice s-au abordat problemele numeroaselor mecanisme de perfecționare a conducerii țării, managementului instituțional, de stimulare și cointeresare a populației privind activizarea capacităților sale intelectuale. [11]
O contribuție importantă la cercetările nivelului de trai, inclusiv la capitolele veniturilor și cheltuielilor populației din a R.Moldova, analizei dinamicii prețurilor la produsele de consum, determinarea coșului minim de consum național, impactului nivelului de asigurări sociale asupra nivelului de trai a pensionarilor și copiilor, stabilirea standardelor de viață pentru populația moldavă etc. a fost adus de către cercetătorii Institutului Național de Cercetări Economie al AȘM, în frunte cu conferențiarul, dr. A. Rojco. [12]
Interesantă este investigația sociologică a dlui T. Danii, dr. hab., prof. univ., referitoare la CV, care a determinat și a atenuat contradicția acută în R.Moldova dintre necesitatea vitală a îmbunătățirii CV populației (creșterea veniturilor și a consumului, accesul la locuință, ocrotirea sănătății, asigurarea cu loc de muncă, securitatea personală etc.) și posibilitățile reale ale statului în ameliorarea situației create pentru majoritatea cetățenilor săi. [13]
Spre sfârșitul sec. al XX-lea termenul CV se refera la descrierea și evaluarea naturii condițiilor de viață ale oamenilor dintr-o anumită țară sau regiune. CV era formată din factori exogeni, precum tehnologia producției, infrastructura, legăturile cu alte grupuri sau țări, instituții ale societății, mediul natural, dar și din factori endogeni, care includeau interacțiuni în cadrul societății și valori ale unei persoane sau societăți. Efectul acestor factori nu era în mod necesar constant în timp; de exemplu, în urmă cu un secol problemelor de mediu li se acorda o atenție relativ scăzută, în timp ce astăzi ecologia reprezintă una din preocupările principale ale oamenilor.
1.2 Indicatorii, măsurarea și evaluarea calității vieții
În mai bine de 40 de ani, trecuți de la momentul primei utilizări a termenului calitatea vieții, au fost întreprinse mai multe eforturi de a întocmi o ierarhie a indicatorilor. În timpul guvernării Kenedy, cînd o deosebită atenție se acorda problemelor sociale, preocuparea pentru elaborarea indicatorilor sociali s-a materializat în SUA prin instituirea unui comitet, în componența căruia intrau sociologi și statisticieni, care aveau drept misiune pregătirea unui set de documente, care conțineau criterii pentru evaluarea calității vieții. D. Bell, unul dintre conducătorii acestui comitet, a propus sistemul calculelor sociale. Acest sistem a avut drept scop calcularea echității veniturilor și a beneficiilor sociale, determinarea normativelor de finanțare, evaluarea incidenței maladiilor sociale. Această modalitate de tratare a problemei nu presupunea ținerea la evidență a tuturor urmărilor în potențialul uman și sfera socială în particular pentru indivizi și în general pentru dezvoltarea societății.
În aceeași perioadă în SUA își face apariția lucrarea lui F. Endrius și S. Uizi „Indicatorii sociali ai bunăstării: perceperea calității vieții de către americani”. Totodată un grup de sociologi de la Universitatea Micigan sub coordonarea lui A. Campbell editează un șir de studii axate pe problema calității vieții. [14, p. 66] În aceste lucrări calitatea vieții este interpretată nu doar în funcție de nivelul bunăstării societății, ci și în funcție de percepția subiectivă a bunăstării atît în viață cît și în unele sfere ale ei. În calitate de criterii ai calității vieții se examinau atît categorii economice – fericire, libertate, echitate, dragoste etc. Spre exemplu, în interpretarea dată de Campbell – Converge – Rodgers sunt evidențiate următorii indicatori importanți ai calității vieții: sănătate, relațiile de cuplu, relațiile de familie, situația economică, politică din țară, prezența prietenilor, locuința, lucru interesant, locul de trai, religia, pasiunile, siguranța căsătoriei, activitatea în viața politică.
Pentru evaluarea rezultatelor reformelor și a scopurilor stucturale planificate în Japonia a fost elaborat sistemul din 35 de indicatori sociali ai calității vieții, care includeau aprecierile deservirii medicale (calității și accesibilității ajutorului medical), situației locative (calitatea edificiului, costul, densitatea locatarilor, prezența etajelor, planificarea); instruirii (volumul cunoștințelor obținute) și alți indicatori din spectrul socio-economic (Socio-economic Analysis and Planning. –Paris: UNESCO, 1986). Asemenea sisteme de indicatori sociali se elaborau active aproape în același timp în majoritatea țărilor europene, reprezentînd o parte component a orientării acestora spre un stat social și ridicarea calității vieții oamenilor. [15]
La nivel mondial au fost inițiate ample lucrări consacrate indicatorilor sociali. Două dintre aceste abordări au o importanță deosebită: este vorba de manualul ONU pe tema indicatorilor sociali și de programul inițiat de OECD. Manualul ONU își propune să fie un ghid pentru construcția de indicatori sociali în orice țară, urmărindu-se anumite particularități în funcție de nivelul dezvoltării economico-sociale. [16]
În continuare prezentăm o scurtă trecere în revistă a listei domeniilor și problemelor recomandate a fi avute în vedere:
Populația – mișcarea naturală, migrația internațională, structuri demografice, grupuri naționale și etnice;
Așezările și locuința – distribuția geografică a populației, arii urbane și rurale, stoc de locuințe și construcția de noi locuințe, apa și instalațiile sanitare, chiriile și cheltuielile cu locuința, consum de energie în domeniul casnic, transportul;
Gospodăria și familia – mărimea gospodăriei, consumul, căsătoriile, divorțul, fertilitatea;
Sănătate și servicii sanitare – mortalitate și morbiditate, handicapați, boli, servicii de sănătate, resurse, nutriție, consum de alcool și tutun;
Învățămîntul și educația – nivel de pregătire și analfabetism, cuprinderea școlară, educația adultului, pregătirea profesională, costuri;
Activitatea economică – participarea forței de muncă, populația inactivă, ocuparea, șomajul, beneficiile muncii, condiții, nivel de calificare;
Grupuri socio-economice și mobilitatea socială – structura ocupațională, mobilitatea intra și intergenerațională;
Venit, consum, avere – nivelul, creșterea și compoziția venitului gospodăriei, nivelul, creșterea și compoziția consumului, distribuția venitului și a consumului, nivelul și distribuția averii;
Securitatea socială și servicii – protecția оmpotriva pierderii veniturilor, utilizarea și importanța protecției;
Timp liber, cultură și comunicare – utilizarea timpului liber, timpul liber și activitățile culturale, facilități, cheltuieli, mijloace de comunicare în masă;
Ordinea publică și siguranța individului – frecvența și severitatea delictelor, victimizarea, caracteristicile și tratamentul aplicat delincvenților, instituțiile justiției, personalul. [17, p. 22]
În raport cu preocupările anterioare au fost introduse elemente noi, precum: migrația internațională (la capitolul populație), persoanele cu handicap, consumul de alcool și tutun (sănătate), abandonul școlar (educație), șomajul, populația inactivă (economic), distribuția averilor (venit), protecția economică (securitate socială). De asemenea se recomandă să fie avute în vedere patru grupuri speciale de populație – femei, bătrîni, tineri și handicapați. În același sens se consider necesară extinderea listei de domenii pentru a cuprinde și mediul natural, relațiile sociale și activitățile politice.
Cel de-al doilea program constă într-o listă de 33 de indicatori ai nivelului de trai, elaborată în scopul facilitării cercetărilor și analizelor comparative pe țări, prin efectuarea de anchete la nivel de gospodărie și individ. Indicatorii sunt grupați în opt domenii, după cum urmează:
Sănătatea – durata medie a vieții, rata mortalității perinatale, afecțiuni de scurtă sau de lungă durată;
Educația și știința de carte – nivelul de pregătire, educația adultului, rata analfabetismului;
Ocuparea și calitatea vieții de muncă – rata șomajului, munca cu timp parțial impus (involuntar), numărul mediu al orelor de muncă, timpul de transport la locul de muncă, concedii anuale plătite, programe de lucru flexibile, cîștigurile medii, accidente mortale, noxele;
Timpul liber – număr de ore, activități, accesibilitatea bunurilor și serviciilor;
Mediul fizic – spațiul de locuit, mediul ambiant, confortul locuinței, aprecierea serviciilor, poluarea aerului, zgomot;
Mediul social – rata sinuciderii; siguranța personală – vătămări mortale, vătămări grave, teama pentru siguranța personală.
Definițiile întîlnite în literatura de specialitate subliniază caracterul complex al calității vieții și specificul indicatorilor de evaluare și măsurare a calității vieții. Domeniul calității vieții este definit ca “valoarea pentru om a vieții sale, măsura în care condițiile vieții oferă omului posibilitatea satisfacerii multiplelor sale necesități, gradul în care viața este satisfăcătoare pentru om”. [18, p. 67]
Conceptul subsumează nu numai condițiile de viață (naturale, de habitat, facilitățile menajului, cele sociale, de asistență sanitară, de educație, de timp liber, resursele economice, condițiile de muncă, etc.), corespunzătoare diferitelor domenii ale vieții, ci și indicatorii. Treptat, necesitatea trecerii la un nou nivel al calității vieții a fost conștientizată de comunitatea internațională în întregime. Din anii ’60 Organizația Națiunilor unite a efectuat cercetarea multilaterală a criteriilor și stării calității vieții. În rezultatul acestor eforturi investigative, focalizate asupra calității vieții, începînd din anii ’60 sub egida ONU, au început să se efectueze programe de dezvoltare a comunității internaționale pe o perioadă de 10 ani. Pentru realizarea lor a fost creată o instituție internațională specializată – Programul ONU pentru Dezvoltare (United Nations Development Program), în cadrul căruia Comitetul economic și social al ONU înaintează scopuri și sarcini, pentru atingerea cărora Asambleia Generală a ONU repartizează surse în fondul Programului ONU pentru dezvoltare, care ulterior sunt repartizate pentru realizarea unor proiecte concrete. Pentru evaluarea rezultatelor implementării programului nominalizat al ONU erau necesare criterii binevenite pentru comparații internaționale în vederea reflectării noului conținut calitativ al creșterii economice. Încercarea de a formula asemenea criterii a fost întrepinsă de L. Drevenovski și V. Scott în publicația „Indicatorul Calității Vieții”, editată în 1966 de către Institutul de Cercetări Științifice a ONU. Autorii nominalizați întemeiază importanța indicatorilor elaborați de natură fizică, culturală și a celor de o ierarhie mai înaltă. Din indicatorii elaborați se deduce indicatorul calității vieții, necesar pentru comparațiile internaționale.
În contextul măsurării calității vieții, paralel cu cele deja realizate, de către savanți s-au întreprins eforturi de a elabora indicatori ai dezvoltării componenților de bază ai potențialului uman. Astfel, indexul potențialului intelectual al societății includ indicatorii dezvoltării sferei științei și instruirii. Pentru calcularea acestuia se ține cont de asemenea indicatori precum nivelul instruirii populației adulte, ponderea numărului de studenți în numărul total al populației, partea cheltuielilor din PIB, ponderea celor ocupați în știință și deservirea științifică în numărul total al celor angajați.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) își aduce contribuția la metodologia măsurării calității vieții prin introducerea încă a unui coeficient deosebit de important în acest context. Acesta este coeficientul vitalității populației, care reflectă posibilitatea menținerii genofondului, dezvoltării intelectuale a populației. Se evaluează acest coeficient conform unei scale din cinci puncte. Conform estimărilor OMS nici una dintre țările lumii nu atinge coeficientul maxim al vitalității populații. Limita vitalității unei țări se consideră nivelul de 1,5 puncte. Coeficientul vitalității mai jos de 1,5 puncte induce riscul distrugerii genofondului și a imposibilității menținerii calității vieții existente pentru generațiile următoare. Coeficientul vitalității cel mai înalt se atestă în țările Europei de Nord: Suedia, Olanda, Belgia, Danemarca (patru puncte). [19]
În ultima perioadă de ani în metodologia evaluării calității vieții și-a adus aportul Banca Mondială pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care are drept suport concepția bogăției naționale. Potrivit acestei concepții, acumularea bogăției naționale decurge în procesul consumului individual al mărfurilor și serviciilor, deoarece anume acest consum contribuie la reproducerea și perfecționarea capitalului uman. În majoritatea țărilor consumul curent reprezintă 65 – 70% din mărimea totală a PIB -ului, respectiv acesta poate fi un criteriu de reprezentare a mărimii investițiilor în capitalul uman.
Banca Mondială de Reconstrucție și Dezvoltare contribuie esențial la perfecționarea metodologiei de examinare și evaluare a calității vieți. În cadrul Departamentului de dezvoltare internațională a fost creat un grup de lucru, care a avut drept misiune de a elabora indicatorii calității vieții ai BM. Grație efortului depus de această echipă de lucru, au fost adunați toți indicatorii din toate țările, care au fost publicați în anuarul Indicatorii mondiali ai dezvoltării. [20]
Potrivit concepției BM calitatea vieții comportă pentru fiecare țară următorii indicatori:
densitatea populației (persoane / km2);
PIB ( în dolari pe cap de locuitor);
sărăcia (procentul populației trăind pe un venit mai puțin de 1 USD pe zi pentru o persoană);
coeficientul mortalității copiilor la 1000 nașteri;
rata generală de fertilitate (nașteri la o femeie);
nivelul știutorilor de carte (procentul populației de 15 ani și mai mult);
accesibilitatea sanităriei (procentul populației).
La sfîrșitul anilor ’90 o contribuție esențială în perfecționarea măsurării calității vieții este înregistrată de Institutul de Cercetări Științifice din cadrul ONU prin elaborarea metodologiei numită „profilul dezvoltării”. Această metodologie se bazează pe determinarea legăturilor între indicatorii generali ai dezvoltării și dezvoltarea socială. Mărimea a 100 de indicatori selectați în acest sens corelează unul cu altul. În baza acestora se construiește un tabel al corelațiilor, în care pot fi incluse datele diferitor țări, conturîndu-se profilul dezvoltării. Evident, fiecare țară își are specificul său și apar un șir întreg de deficiențe, condiționate de utilizarea setului din 100 de indicatori.
Sistemul indicatorilor în Statele Unite ale Americii se compune din următoarele 13 componente: mediul ambiant; situația demografică; ocupația; condițiile de muncă; nivelul de trai; asigurarea socială; ocrotirea sănătății; instruirea; condițiile de trai; cultura, odihna, distracțiile; asigurarea transportului; apărarea națională; protecția juridică a cetățenilor. Printr-o deosebită minuțiozitate se evidențiază sistemul de indicatori ai calității vieții din Franța, elaborat de Institutul de Statistică și Cercetări Economice, în care sunt evidențiate patru grupe de indicatori, care se raportează direct sau latent la evaluare.
În grupul 1 Numărul și componența populației, resursele de muncă și condițiile de muncă sunt incluși indicatorii demografici și, de asemenea, numărul și structura populației economic active, indicatorii ocupării și a șomajului, durata și ritmul de muncă, grevele.
În grupul 2 Distribuirea, redistribuirea și utilizarea veniturilor sunt concentrați indicatorii veniturilor: veniturile primare, veniturile de la proprietate, salariu, nivelul minimal al salariilor și pensiilor, limita asigurării sociale, capacitatea de cumpărare a monedei naționale, venituri bănești sau de alt gen provenite din asigurarea socială, pentru оmbolnăviri, ajutor medical gratis, ajutor de binefacere.
În grupul 3 Condiții de activitate vitală sunt relevați indicatorii consumului (volumul consumului pe cap de locuitor și numărul unităților de consum), condițiile de trai, timpul liber și distracțiile culturale, acumularea bunurilor și a valorilor.
În grupul 4 Laturile sociale ale condițiilor de viață ale populației figurează indicatorii instruirii, protecției sănătății, formarea gospodăriei, mobilitatea socială și, de asemenea, contravențiile și asigurarea ordinii publice.
Creat în cadrul Guvernului francez Ministerul Calității Vieții a elaborat și implementat următoarele cinci programe: protecția naturii, оmbunătățirea condițiilor de muncă, organizarea timpului liber și a odihnei, umanizarea vieții urbane, facilitarea formalismului administrativ. În acest context umanizarea vieții urbane presupune lupta cu asemenea fenomene antisocial precum alcoolismul, narcomania, prostituția, infracționalismul, iar facilitarea formalismului administrativ preconiza оmbunătățirea activității politice, manageriale. Evident, aceste component ale vieții sociale sunt corelate cu sistemul necesităților personale ale oamenilor.
În baza celor expuse anterior putem conchide că fiecare dintre modelele de evaluare a indicatorilor calității vieții sunt orientate spre urmărirea direcțiilor prioritare ale progresului social a respectivelor țări în context mondial. Nivelul de elaborare și conținutul modelelor expuse reflectă obiectiv nivelul de maturitate al relațiilor de piață și al încetățenirii principiilor democratice.
1.3 Creșterea și dezvoltarea economică durabilă – condiție primordială de sporire a calității vieții
La momentul actual, creșterea economică este definită, de regulă, ca majorarea pe o perioadă îndelungată, a unui indicator de dimensiune, a produsului global în termene reale. Conceptul de creștere este mai restrictiv decât cel de dezvoltare, ce desemnează totalitatea transformărilor tehnice, sociale și culturale ce însoțesc creșterea producției.
Creșterea, care nu este, de altfel, echivalentă cu progresul și nici cu ameliorarea bunăstării, pare să fie un fenomen relativ recent. „Noțiunea de creștere economică a fost introdusă în anul 1939 de către economistul englez Harrod, dar o teorie propriu-zisă a creșterii economice începe să se dezvolte abia începând din anul 1960 sub impulsul modelelor de creștere economică”. [21, p. 220]
În literatura economică există mai multe păreri referitor la conceptul de creștere economică:
1. Sub creșterea economică înțelegem o evoluție a vieții economice, tendințe în dezvoltarea elementelor economiei (volumul producției, nivelul prețurilor, nivelul șomajului etc.) [22, p. 161]
2. Creșterea economică reprezintă majorarea Produsului Intern Brut. [23]
3. Creșterea economică la nivelul economiei naționale poate fi prezentat ca o majorare a volumului producerii mărfurilor și serviciilor într-o perioadă anumită de timp.
4. Creșterea economică „… majorarea volumului și perfecționarea calitativă producției publice”. [24]
5. Prin creștere economică înțelegem schimbările cantitative ale Produsului Intern Brut.
6. Creșterea economică se tratează ca „… o acumulare de bunuri reale sau monetare”. [25]
7. Creșterea economică se definește ca fiind „mărirea continuă, pe o perioadă lungă de timp, a cantităților semnificative”.
8. „… se poate defini creșterea economică a unei națiuni ca o mărire durabilă a populației și a producției pe cap de locuitor, … creșterea economică fiind un concept cantitativ”. [26]
9. Mulți savanți, definesc creșterea economiei ca mărirea continuă a populației și sporirea producției pe seama modificării cantitative a factorilor de producție.
10. „… prin creștere economică ce înțelege obținere unui spor important de produs național pe cap de locuitor, ca o tendință fermă pentru o perioadă viitoare mai îndelungată, dar previzibilă”.
11. „Creșterea economică prezintă o tendință de lungă durată de sporire a PIBlui”.
12. „Prin creștere economică se înțelege o tendință de lungă durată a sporului volumului real în economie”.[27, p. 240]
În toate aceste definiții se conțin unele elemente de creștere economică. Însă nu există o definiție unică. După părerea noastră, conceptul de creștere economică trebuie înțeles ca o majorare continuă a indicatorilor ce caracterizează nivelul creșterii economiei naționale prin majorarea reală a PIB în dinamică (figura 1).
Figura 1.Interpretarea grafică a creșterii macroeconomice
Sursa: Куликов Л.М. „Основы экономической теории”, Москва ,,Финансы и статистика”, 2007, c 218
În toate cazurile,ritmurile de creștere a PIB trebuie să depășească ritmurile de creștere a populației. Astfel, creșterea economică caracterizează indicatorul de bază al dinamismului progresului și potențialului economic al țării.
În continuare vom menționa că unica sursă de rezolvare a multor probleme în dezvoltarea Republicii Moldova aparține realizării unor ritmuri înalte de creștere economică. Creșterea economică depinde de condiții subiective și obiective. Condițiile subiective rezultă din interesele organelor elaborării și realizării strategiilor economice. Condițiile obiective depind de limitarea resurselor și creșterea prețurilor la ele (purtători de energie), în deosebi pentru Moldova, și lipsa piețelor de desfacere a producției-marfă.
La sarcinile creșterii economice se referă: [28, p. 23] – securitatea alimentară; – modificarea calitativă a politicii economice; – sporirea cantitativă și calitativă a mărfurilor și serviciilor prestate; – asigurarea cu locuri de muncă a tuturor persoanelor, care doresc și pot lucra; – evitarea majorării sau reducerii prețurilor (inflației și deflației); – asigurarea economică a categoriilor de populație ce nu pot activa; – menținerea balanței pozitive a comerțului; – randamentul înalt al potențialului de producție.
În prezent, atât pentru Moldova, cât și pentru țările ce se află în curs de dezvoltare, se cer schimbări calitative în politicile economice, astfel încât ele să stimuleze dezvoltarea și creșterea economică, deoarece „Principiul de bază în dirijarea economiei sună în modul următor: dacă treburile merg rău, trebuie schimbat cursul, iar dacă merg bine, orientarea adoptată trebuie dezvoltată mai departe”. [29, p. 35]
Cît despre dezvoltarea durabilă, vom menționa că primele avertizări, fundamentate teoretic și aplicativ, privind pericolele și speranțele viitorului planetei le găsim în rapoartele către Clubul de la Roma. Constituit în 1968, Clubul de la Roma reunește în rîndurile sale oameni de știință și politicieni, oameni de afaceri din numeroase țări, abordînd probleme comune ale omenirii, urmărind prevenirea situațiilor critice la scară mondială, alertînd guvernele asupra posibilelor crize.
Datorită activității desfășurate de Clubul de la Roma, devin cunoscute asemenea personalități, precum: Alexander King, Bertrand Schneider, Hugo Thiermann, Umberto Colombo, Adam Schaff și alții. Primul raport, intitulat „Limitele creșterii", a apărut în 1972, fiind urmat de altele. În 1991 a fost publicat raportul „Prima Revoluție Globală", în care specialiștii din 53 de țări analizează perspectivele planetei, recomandînd în final: pe plan economic – conversia industriei militare în capacități de producție civilă; pe plan ecologic – limitarea efectului de seră și reîmpădurirea zonelor tropicale; pe plan politic – ameliorarea relațiilor nord-sud, între țările dezvoltate industrial și majoritatea țărilor slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare. [30, p. 51]
Ulterior ONU și alte organisme, abilitate în probleme de mediu, au elaborat concepția dezvoltării durabile, care prevede creșterea economică și dezvoltarea socială, menținîndu-se, totodată, stabilitatea ecologică. Principiile acestei concepții domină elaborările și realizările politicilor de mediu la nivelul tuturor statelor de pe mapamond, inclusiv în Republica Moldova.
Concepția dezvoltării durabile presupune măsuri importante și diverse, îndreptate spre îmbunătățirea situației ecologice, spre asigurarea dezvoltării durabile. În această concepție o importanță prioritară i se acordă însă creșterii economice. În realitate acest deziderat întîmpină eforturi neadecvate, orientate spre stabilizarea și îmbunătățirea situației ecologice. Această circumstanță constituie una din cauza principală a faptului că eforturile de îmbunătățire a situației ecologice nu se resimt nici la nivel global și nici regional. Diminuează mult din temeinicia acestei concepții faptul că nu este exprimat în măsură suficientă și nu se evidențiază potențialul spiritualul al omului și al întregii societăți în soluționarea problemelor ecologice. [31, p. 11]
În orientarea ecologică a omului și societății în ansamblu se aplică cu precădere factorii exogeni – diferiți stimuli materiali, sancțiuni, amenzi, care, indiscutabil, sînt necesari, însă insuficienți. În acest context necesitîndu-se actualizarea forțelor motrice ale spiritului intern – stimulatori ai atitudinii umane, ecologice a omului și societății față de natură.
Lipsa unui progres considerabil în soluționarea problemelor ecologice în baza utilizării concepției dezvoltării durabile presupune elaborarea noilor idei și abordări în organizarea utilizării resurselor naturale și protecției mediului natural. Din acest considerent este necesară actualizarea atitudinii umane a omului față de natură, formarea responsabilității segmentelor sociale față de menținerea mediului natural. Umanizarea problematicii ecologice nu contrazice concepția dezvoltării durabile, ci, dimpotrivă, o completează. Suportul umanizării sistemului natură-om-societate consolidează calitățile umane ale omului, înțelese ca un tot întreg specifice doar lui, conștiința ecologică, etica ecologică, sentimentele estetice și emoțiile față de natură, responsabilitățile ecologice, materializate prin activitatea practică.
Esența atitudinii omului și a societății față de natură constă în asigurarea protecției condițiilor naturale favorabile, necesare omului la momentul dat și pentru viitor, asigurînd de asemenea armonia în sistemul natură-om-societate. Deoarece mediul natural necesită protecție împotriva însuși a omului și pentru om, atunci atitudinea umană față de natură în esență reprezintă relațiile dintre oameni, determinate de mediul natural. Umanizarea atitudinii omului și a societății față de natură înseamnă, totodată, și veritabila democratizare a utilizării resurselor naturale și activităților ecologice. [32, p. 45]
II. ASIGURAREA CREȘTERII ECONOMICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA CU IMPACT ASUPRA CALITĂȚII VIEȚII
2.1 Antrenarea eficientă a resurselor umane naționale în economie – condiție de bază în asigurarea unui trai decent
Noțiunea de „resurse umane” definește o categorie social-economică relative complexă. Complexă deoarece subiectul – omul – este mult mai special decât celelalte resurse – bani, mașini sau utilaje. Omul, cu toate laturile personalității sale, cu frustrările și trebuințele care îi sunt specifice și care îl fac unic, așa cum unică este și contribuția sa la atingerea obiectivelor organizației din care face parte. [33]
Definițiile întâlnite în literatura de specialitate care abordează aceste categorii sunt diverse. În continuare vom prezenta câteva formulări reprezentative privind conceptual de resurse umane: [34]
„Resursele umane reprezintă organizația; oamenii reprezintă o resursă comună și totodată, o resursă cheie, o resursă vitală, de azi și de mâine, a tuturor organizațiilor, care asigură supraviețuirea, dezvoltarea și succesul competițional al acestora”. [35, p. 60]
„Resursele umane au caracteristici speciale care determină nemijlocit gradul de folosire și valorificare eficientă a celorlalte resurse”. [36]
„Resursele umane reprezintă ansamblul personalului care influențează, prin calitatea pregătirii profesionale și prin participarea sa, progresul firmei”.
„Resursele umane adecvate sunt persoanele dintr-o organizație care își aduc o importantă contribuție la îndeplinirea obiectivelor sistemului de management.
Resursele umane sunt acele resurse ale firmei care îndeplinesc criteriile necesare pentru a fi considerate sursa principală de asigurare a competitivității necesare, deoarece resursele umane sunt valoroase, rare, dificil de imitat și, relativ, de neînlocuit”.
Definițiile de mai sus relevă importanța resurselor umane în cadrul organizațiilor, iar toate atributele care sunt asociate acestora corespund poziționării lor actuale în teoria economică. În ceea ce privește afirmația conform căreia acestea sunt „de neînlocuit”, considerăm că este special exagerată pentru a sublinia dificultatea unui proces care implică costuri suplimentare sporite (cu recrutarea, selecția și eventual cu pregătirea noilor angajați).
Chiar dacă în literatura de specialitate definirea resurselor umane precede de multe ori teoria de management a resurselor umane, Huczynski și Buchanan constatau în „Organizational Behavior” că „resursele umane reprezintă o formulare deranjant de distantă pentru oameni”, afirmând că pentru foarte mulți nu este nimic mai mult decât un jargon inocent care să înlocuiască termenul de „om”. Atunci când planifici „resurse umane” poate fi mai ușor să iei decizii incomode. Formularea sună ca o decizie economică rațională, echidistantă, fără intruziuni morale sau personale. Dacă ar fi utilizat termenul „oameni”, obiectivitatea nu ar fi aceeași. Aceeași autori motivau utilizarea acestui termen prin faptul că percepția resurselor ca pe active și nu ca pe ființe umane face mai ușoară luarea unor decizii incomode, de concediere (e mai ușor pentru un patron să concedieze resurse umane, decât să concedieze oameni).
Marea majoritate a tratatelor de economie prezintă detaliat toate resursele angrenate în procesul economic și importanța lor. Cele mai multe dintre acestea sunt unanime în a afirma că, de departe, cele mai însemnate dintre acestea sunt resursele umane. Astfel, rolul factorului uman în realizarea progresului începe să fie din ce în ce mai bine cunoscut. Resursele umane sunt cele care influențează hotărâtor rezultatul economic. Din acest motiv, toate disciplinele care doresc să investigheze progresul economic acordă un spațiu, mai larg sau mai restrâns factorului uman și contribuției acestora la obținerea rezultatelor. [37, p. 4]
Cu toate că oamenii sunt „măsura tuturor lucrurilor”, nu tot timpul în cadrul firmelor importanța lor este apreciată la reala valoare. Cauzele sunt diverse: de la o subestimare a motivării, la teama că angajații, prin realizarea propriei lor importanțe vor cere drepturi salariale sporite.
Indiferent însă de atitudinea întâlnită în practică, nimeni, nici chiar cel mai reticent sau reținut angajator nu poate tăgădui că resursele umane sunt cele care identifică oportunitățile strategice ale organizației, care concep bunurile și serviciile de la faza de idee până la realizarea lor fizică și care le comercializează. Tocmai din acest motiv, resurselor umane le sunt asociate noțiuni care relevă importanța lor. Numeroși autori le caracterizează ca fiind„importante”, „unice”, iar Aurel Manolescu a sintetizat printr-o afirmație simplă toate meritele acestora: „resursele umane reprezintă organizația”. [38, p. 195]
În același sens, Boudreau și Milkovich afirmă că „deși instalațiile tehnice, echipamentul tehnologic sau capitalul financiar sunt importante, resursele umane sunt, în mod particular, foarte importante”.
Rolul resurselor umane este clar și în ceea ce privește implicarea lor în creșterea eficienței: „oamenii sunt resursele active ale organizației, deoarece potențialul lor, experiența și pasiunea oamenilor, inițiativele și dezvoltarea lor contribuie activ la creșterea eficienței și eficacității organizaționale”, posedând capacitatea de a amplifica considerabil efectul utilizării celorlalte resurse.
Pornind de la rolul lor în cadrul organizației putem caracteriza într-o manieră generală resursele umane ca fiind condiție sine qua non a existenței procesului de producție (munca – factor de producție), factor ce poate influența direct nivelul performanței organizației fiind implicat în planificarea și derularea activității.
După ce am evidențiat rolul resurselor umane, este firesc să vedem în ce mod resursele umane contribuie la îndeplinirea obiectivelor organizației. O serie de capacități fizice și intelectuale ale resurselor umane sunt importante din prisma modului în care acestea sunt folosite în cadrul organizației. Dintre caracteristicile resurselor umane unele pot fi considerate factori favorabili, potențatori ai progresului în timp ce altele pot fi considerate ca factori ce pot încetini progresul organizației: potențialul de creștere și dezvoltare al resurselor umane este remarcabil; au capacitatea de a amplifica considerabil efectul utilizării celorlalte resurse; spre deosebire de resursele materiale care se confruntă periodic cu uzura morală, resursele umane se pot adapta continuu la schimbările din mediul actual revoluționar din punct de vedere al evoluției informației și tehnicii; starea (vârsta, gradul de cultură etc.) acestora influențează, sau ar trebui să influențeze politicile de resurse umane (principiul respectării individualității personalului); buna utilizare a resurselor umane poate contribui la atenuarea unor deficiențe cauzate de slaba sau ineficienta utilizare a altor resurse; sunt influențate de mentalități, obiceiuri, de comportamentul altor persoane; sunt adeseori refractare la schimbare; dificil de gestionat – dacă mijloacele materiale și financiare sunt relativ ușor de gestionat, resursele umane pot avea reacții imprevizibile; deciziile în domeniul resurselor umane sunt cel mai dificil de luat deoarece afectează structuri sociale și modul de viață al individului; în ciuda faptului că denumirea de resurse umane permite o anume detașare, cel care este afectat este omul, individul.
Listarea acestor puncte tari și slabe ale resurselor umane nu este suficientă. Ele trebuie mereu avute în vedere într-o încercare permanentă de a exploata la maxim plusurile și de a reduce sau preîntâmpina efectele minusurilor. Deosebit de importante, resursele umane au ajuns să devanseze ca importanță celelalte resurse, reușind în perioada actuală să fie în realitate „anunțata revanșă a resursei umane” denumită astfel de J. K. Galbraith, exprimare care anticipa momentul în care resurselor umane li se va acorda locul pe care îl merită pe deplin și introducerea acestora într-un sistem unitar alcătuit din toate celelalte resurse care trebuie să conducă la un output optim al organizației.
În literatura de specialitate sunt propuse o mulțime de definiții și concepții, avînd drept scop formarea unei definiții integrale a omului, care ar putea fi atît de strictă, ca să permită prelucrarea analitică, și într-același timp, flexibilă ca să permită operarea și expresia cantitativă.
Noțiunea „potențial uman” este folosită destul de frecvent în mediul de afaceri și cel instituțional, ca să merite să fie discutat în detaliu. Importanța acestui element este demonstrat prin faptul că fiind privit din punctul de vedere al dezvoltării potențialului uman a stat la baza cunoscutei „concepții a potențialului uman” care a fost elaborată în mai multe țări ale lumii. Valoarea acestei concepții rezidă din faptul că aprecierea situației unei țări include nu doar indicatorii tradiționali macroeconomici, dar și caracteristicile sănătății și instruirii populației, componentelor sus-numite atribuindu-le o valoare egală.
Dezvoltarea concepției potențialului uman s-a accelerat din 1990 datorită Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) prin intermediul căruia se elaborează anual „Rapoartele de dezvoltare umană”. [39, p. 62] Abordarea complexă întemeiată utilizată în cadrul acestei concepții față de om și potențialul uman prin prisma Indicelui Dezvoltării Umane a fost recunoscută într-atît de constructivă și de perspectivă, că din 1995 astfel de rapoarte se elaborează la nivel național pentru mai multe țări, în special pentru toate țările europene unde activează PNUD, inclusiv pentru Republica Moldova.
Potențialul uman, din punct de vedere economic este privit ca capital „uman” și este tratat atît într-un sens îngust, cît și într-unul mai larg. În sensul îngust „capitalul uman se creează prin sistemul de învățămînt”. În sensul larg capitalul uman se formează prin investiții pe termen lung în persoană sub formă de cheltuieli pentru învățămînt și pregătire profesională, protecția sănătății, migrație, etc. [40, p. 42]
În literatura economică capitalul uman este definit ca „o formă deosebită de investiții de capital, totalitatea cheltuielilor pentru dezvoltarea potențialului uman, sporirea calității și îmbunătățirea funcționalității forței de muncă. În componența capitalului uman, de obicei se includ cunoștințele cu character general și specializat, deprinderi și experiența acumulată”. [41, p. 77]
Pentru o caracteristică mai detaliată și desfășurată a capitalului uman se va utiliza o abordare funcțională. Principiul definirii funcționale caracterizează fenomenul nu numai din punctul de vedere a structurii sale interne, dar și din punctul de vedere a destinației sale funcționale, scopului de utilizare. Așadar capitalul uman nu reprezintă doar un simplu ansamblu al deprinderilor, cunoștințelor și abilităților unei persoane. [42, p. 60]
În primul rînd, acesta reprezintă deprinderi, cunoștințe și abilități acumulate. Într-al doilea rînd, este acel set de elemente enumerate mai sus care poate fi utilizat nemijlocit la un anumit loc de muncă și care contribuie la sporirea productivității muncii. Într-al treilea rînd, utilizarea adecvată a acestor rezerve sub formă de activitate înalt productivă proporțional duce la sporirea veniturilor angajatului. Și într-al patrulea rînd, sporirea veniturilor stimulează angajatul, prin investiții în sănătate, învățămînt, etc, să acumuleze un nou set de deprinderi, abilități și cunoștințe pentru a le utiliza mai efficient pe viitor.
În urma analizei logice a particularităților capitalului uman, ca cel mai important factor ce influențează critic orice dezvoltare, inclusiv și economică, se evidențiază următoarele trăsături specifice:
capitalul uman reprezintă principala valoare a societății și principalul factor al creșterii economice;
formarea capitalului uman necesită cheltuieli considerabile atît din partea persoanei, cît și a întregii societăți;
capitalul uman sub formă de deprinderi și abilități reprezintă o rezervă acumulată, care poate fi suplinită cu deprinderi și abilități noi sau perfecționate pe parcursul vieții omului;
capitalul uman se uzează fizic, își schimbă valoarea sa economică și poate fi amortizat;
capitalul uman se deosebește de capitalul fizic după gradul de lichiditate;
capitalul uman este indispensabil de purtătorul sau – personalitatea umană;
indiferent de sursele formării sale, fie de stat, private, de familie, etc., utilizarea capitalului uman și obținerea veniturilor directe este controlat doar de către om.
Fig 1. Definirea funcțională a capitalului uman
Sursa: Chircă, S. Formarea economiei eficiente prin forțele pieței : Simpozionul științific – Chișinău, 1995
Totalizînd cele susmenționate, se poate afirma că capitalul uman reprezintă o acumulare a abilităților, cunoștințelor, deprinderilor și motivațiilor întruchipate în om. Formarea capitalului uman, la fel ca și acumularea capitalului fizic sau financiar, necesită redirecționarea mijloacelor de la consumul curent în scopul obținerii veniturilor adiționale în viitor. Cele mai importante investiții umane sunt considerate învățămîntul, instruirea profesională, migrarea, căutarea informației, nașterea și educația copiilor.
În esență sa, capitalul uman este asemănător cu cel fizic, reprezentînd o utilizare de termen lung, necesită cheltuieli de întreținere, poate să se învechească moral înainte de uzura sa fizică. Cu toate că există o analogie între capitalul uman și capital material sau financiar, totuși sunt diferențe radicale în interpretarea lor în procesul de producție. În primul rînd, în societatea modernă omul, spre deosebire de un utilaj sau un pachet de acțiuni, nu poate constitui obiectul de vînzarecumpărare. [43, p. 40]
Ca urmare, pe piața muncii se stabilesc doar prețurile de „arendă” a capitalului uman sub formă de salarii, în timp ce nu există prețuri pentru activele acestuia. Doar acest fapt, împiedică orice analiză din punct de vedere economic, astfel demonstrînd diferența în abordarea capitalului uman printer celelalte capitale. Într-al doilea rînd, capitalul uman este capabil să sporească eficiența activității sale, astfel investițiile de consum făcute în oameni, devin nu mai puțin importante decît investițiile de producere.
Este important de menționat încă o diferență esențială în definirea capitalului uman și celui atribuit activelor fizice. În ultimul caz, efectuarea unor sarcini, adică realizarea potențialului, duce la reducerea acestui potențial. Situația este radical diferită cu potențialul uman, deoarece realizarea acestui potențial în majoritatea cazurilor (ex: utilizarea capacităților personale pentru însușirea unor noi cunoștințe) duce nu la reducerea, ci la dezvoltarea, îmbogățirea și respectiv sporirea potențialului.
Un element central în analiza capitalului uman aparține normelor de eficiență. Acestea sunt calculate la fel ca și normele de venit prognozat a oricăror investiții și permit evaluarea eficienței investițiilor umane, în primul rînd în educație și instruire profesională. Astfel, se propune pentru analiză următoarea situație. Părinții, care investesc mijloace financiare în pregătirea și educația copiilor, se poartă rațional, analizînd oportunitatea acestor investiții. [44, p. 44] La fel ca și oricare antreprenor, ei compară norma de eficiență așteptată în urma investițiilor cu profitabilitatea investițiilor alternative (dobînzi bancare, dividende, etc.). În dependență de ceea ce este mai oportun din punct de vedere economic, se ia decizia de a continua studiile sau nu.
Normele de eficiență apar în funcție de regulatorul distribuirii a investițiilor între diverse tipuri și nivele de educație, chiar și între sistemul de educație și restul ramurilor al economiei naționale. Pentru a calcula normele de eficiență cel mai frecvent sunt utilizate două modalități. [45, p. 594]
1. Prima este bazată pe evaluare directă a veniturilor și cheltuielilor. De exemplu, venitul de la învățămîntul superior poate fi evaluat ca diferența între remunerările pe parcursul vieții a celor care au absolvit instituția superioară de învățămînt, și cei care au absolvit doar școala medie. În componența cheltuielilor, în afară de plăți directe pentru învățămînt, materiale, etc., se mai includ și veniturile pierdute, cu alte cuvinte veniturile care ar putea să le obțină persoana ne fiind student. În esență, astfel se apreciază material valoarea timpului consumat în scopul formării capitalului uman. De obicei, veniturile pierdute constituie două treimi din cheltuielile totale pentru învățămînt. În final, norma de eficiență va fi cea minimă, în cazul în care cheltuielile și veniturile vor fi egale.
2. Cea dea a doua modalitate, rezidă din evaluarea parametrilor „funcției productive de remunerare”, care descrie dependența remunerărilor față de nivelul educației, stagiul de muncă, durata timpului lucrat, etc. Totuși, metoda evaluării normelor de eficiență a fost criticată în baza faptului, că cîștigurile mari al angajaților instruiți demonstrează nu atît utilitatea deprinderilor și cunoștințelor obținute, cît este o urmare a abilităților naturale sau proveniența din familii mai îndestulate. Totodată, s-a demonstrate că atît factorul abilităților, cît și factorul provenienței sociale nu joacă un rol esențial în acest sens. Chiar dacă acestea într-o oarecare măsură influențează cîștigurile unei persoane, aceasta se întîmplă indirect contribuind doar la volumul și calitatea educației și instruirii primite.
Ceea ce ține de instruirea profesională, aceasta cuprinde atît instruirea formală în cadrul companiilor, cît și acumularea experienței nemijlocit în urma activității profesionale. G. Becker a specificat o diferență între investițiile umane specializate și generale. Cea specializată oferă dezvoltarea acelor deprinderi și cunoștințe ale angajaților, care prezintă interes doar pentru compania, la care au fost obținute. Pe parcursul instruirii generale angajatul obține astfel de cunoștințe și deprinderi, care pot fi utilizate la o varietate de alte companii. [46, p. 65]
Reieșind din rezultatul acestor instruiri, cea generală este achitată indirect de către angajați, care tind să-și sporească calificare și sunt de accord să lucreze pentru un salariu mai redus în timpul instruirii. Deși, tot lor le vor aparține veniturile din aceste investiții. Și invers, instruirea specializată este finanțată în mare parte de către companii, care și obțin veniturile de bază în acest caz. Noțiunea de capital uman specializat explică faptul, de ce printre angajații specializați, fluctuația cadrelor este mai redusă și de ce locurile vacante sunt suplinite mai mult din avansările angajaților interni, de cît de cei angajați din exterior.
Cu toate că, cheltuielile primare și curente în capitalul uman permit aprecierea valorii acestuia, această apreciere totuși este foarte condiționată și aproximativă. În așa fel, doi angajați în care au fost investite mijloace financiare egale, pot avea o productivitate foarte diferită, și ca urmare reprezintă o valoare diferită pentru companie.
Teoria valorii economice se bazează pe faptul, că orice resurse dețin o valoare, în dependență de capacitatea de a produce un beneficiu sau un venit. Și dacă, nu dispun de așa capacitate, nu valorează nimic. Concepția valorii capitalului uman este bazată pe același fapt. Capitalul uman deține o valoare, dacă sunt capabile să aducă venit, oferind forță de muncă. Cu alte cuvinte, valoarea personalului, ca și a oricăror alte resurse, este valoarea actuală a veniturilor așteptate. Valoarea umană de asemenea depinde și de termenul de prestare a serviciilor organizației și rentabilității lor. Savanții din Universitatea din Michigan (SUA) au propus modelul valorii individuale a angajatului, bazate pe noțiunile valorilor condiționate și realizabile. [47, p. 422]
Conform acestui modelul valoarea individuală a angajatului se determină prin volumul serviciilor, care sunt așteptate de a fi prestate și realizate lucrînd într-o companie. Aceasta definește valoarea condiționată (VC) așteptată a angajatului. Într-același timp valoarea individuală depinde de la probabilitatea așteptată a faptului, dacă angajatul va rămîne să lucreze în companie și anume aici își va realiza potențialul. Astfel VC constituie tot venitul potențial, care poate fi adus de către angajatul companiei, în cazul în care acesta va rămîne să lucreze toată viața în cadrul acestei companii.
Valoarea angajatului luînd în considerare probabilitatea faptului, că acesta va lucra în companie un timp anumit, definește valoarea realizabilă (VR) așteptată. Aceasta la rîndul său este compusă din (i) valoarea condiționată așteptată și (ii)probabilitatea păstrării locului de muncă, astfel exprimînd așteptările administrației companiei referitor la întrebarea: în ce măsură vor fi realizate beneficiile obținute în urma serviciilor angajatului, pînă la data eliberării sale din funcție.
Valoarea capitalului uman este una probabilistică. Pentru o companie, acesta va însemna, că nu tot timpul un angajat cu un potențial mai mare va fi cel mai util. Managerul resurselor umane ar trebui să dea prioritate candidatului cu o valoarea realizabilă mai mare, dar nu pur și simplu unuia mai capabil, în scopul optimizării valorii resurselor umane în companie. Acest model de asemenea demonstrează dependența valorii resurselor umane de gradul lor de satisfacție cu muncă. [48, p. 71]
Valoarea capitalului uman, în fine ,este determinată prin condițiile de formare și dezvoltare a acestuia. O importanță majoră le au investițiile în capitalul uman la nivel de familie, unde și se petrece acumularea abilităților intelectuale și psiho-fiziologice, care constituie baza dezvoltării viitoare și perfecționării continue a capitalului uman al unui individ.
Capitalul uman este cel mai valoros factor al societății moderne, fiind mai important decît resursele naturale sau averea acumulată. Astfel, apare necesitatea elaborării și utilizării diverselor metode de evaluare cantitativă a capitalului uman. O apreciere adecvată a capitalului uman demonstrează nu numai aprecierea obiectivă a capitalului total al companiei, dar și bunăstarea întregii societăți.
O politica de cadre are menirea să asigure utilizarea cea mai eficientă a capitalului uman al companiei. Analiza eficienței investițiilor umane arată cît este de important pentru companii să investească în sănătatea și instruirea angajaților în scopul asigurării veniturilor mari a întregii companii. Aprecierile economice a capitalului uman sunt utilizate pe larg atît la nivel macroeconomic, cît și cel microeconomic în scopul identificării valorii bogăției naționale, pierderi sociale în urma războaielor, bolilor și calamități naturale, în sfera asigurării de viață, oportunității investițiilor în învățămînt, sănătate și migrațiune și pentru multe alte scopuri.
În literatura economică există mai multe abordări asupra clasificări capitalului uman. Tipurile capitalului uman poate fi clasificat în funcție de elementele de cheltuieli, investiții în capitalul uman. Spre exemplu: capitalul educațional, capitalul sănătății și capitalul culturii. Din punctul de vedere a sporirii bunăstării economice a societății capitalul uman poate fi de consum, cum ar fi: activitatea de creație și de învățămînt – și de producție, ca de exemplu: activități științifice îndreptate spre aplicare în practică.
Un alt criteriu ar fi formele de întruchipare al capitalului uman: [49, p. 87] 1. Capitalul însuflețit constituit din cunoștințele pe cale le posedă omul; 2. Capital neînsuflețit, creat ca urmare întruchipării cunoștințelor în forme fizice și materiale; 3. Capital instituțional, constituit din capitalul însuflețit și neînsuflețit, combinate prin intermediul serviciilor destinate societății – instituțiile guvernamentale și ne-guvernamentale, care facilitează utilizarea eficientă a acestor două tipuri de capital (instituțiile de învățămînt și financiare)
În funcție de forma instruirii angajaților la locul de muncă se evidențiază capitalul uman specific și general. Cel specific include deprinderile și cunoștințele, ca rezultat al instruirii specializate fiind apreciate doar la compania la care au fost obținute. Iar ceea ce ține de capitalul uman general, acesta reprezintă cunoștințele care pot fi aplicate in diverse domenii de activitate umană.
Astfel, avînd o varietate de definiții și tipuri, capitalul uman a fost și este studiat în continuu, ca o parte strategică a capitalului de producere, care este reprezentată de un ansamblu bogat de cunoștințe acumulate, abilități dezvoltate și deprinderi create, definite de potențialul intelectual și creativ. [50, p. 24] Din aceste motive diverse studii asupra capitalului uman sunt atît de discutate în cele mai diverse cercuri de la cele științifice pînă la cele de afaceri.
Scopul principal al oricărui studiu al capitalului uman este nemijlocit procesul de perfecționate calitativă a resurselor umane, formînd unul din aspectele centrale ale analizei moderne a ofertei de muncă. Odată cu diversificarea studiilor în acest domeniu, s-a produs o revoluție în economia muncii, principalele efecte fiind următoarele:
1) evidențierea aspectelor „capitale” și investiționale în comportamentul agenților pe piața muncii;
2) trecerea de la indicatorii curenți de evaluare a angajaților, la cele care cuprind tot ciclu de viață a angajatului (cum ar fi salariile de viață, aptitudinea de muncă, etc);
3) recunoașterea timpului uman ca o resursă economică cheie.
Analiza diverselor aspecte ale capitalului uman permite explicarea unor fenomene care sunt conexe, dar se pare că nu dispun de un anumit numitor comun pentru a le cuantifica una față de altă. Printre aceste fenomene putem enumera: aportul învățămîntului în creșterea economică, cererea de servicii educaționale și medicale, dinamica cîștigurilor după vîrste, diferențe între remunerarea muncii bărbaților și femeilor, transmiterea inegalității economice dintr-o generație în alta, etc.
Ultimele decenii au schimbat esențial viața umană și întreaga societate. Apariția mulțimii realizărilor științifice în diferite domenii și existența mecanismelor social-economice al comunității moderne au permis și permit aplicarea acestor realizări în cel mai scurt timp în tehnologiile de ultimă oră, și apoi în mărfuri și servicii destinate celor mai largi cercuri de consumatori. Se creează mijloace noi de comunicare între oameni, noi instituții sociale, și chiar domenii noi de activitate umană, toate acestea transformînd textura vieții comunitare.
Știința actuală nu mai îndeplinește doar rolul de furnizor de mijloace noi, foarte importante și eficiente. Realitatea este că existența multitudinii de domenii de activitate umană se bazează pe acele cunoștințe care urmează a fi descoperite. Cu alte cuvinte, obținerea cunoștințelor științifice tot mai frecvent devine un lucru sistematic, și chiar de rutină, rezultatul deja fiind cunoscut într-o măsura oarecare. Chiar până la obținerea rezultatului, deja sunt bine cunoscute nișele în procesele de producere sau a vieții sociale, unde acestea vor fi întrebuințate. Ca urmare a celor expuse, activitatea științifică tot mai des este percepută ca o producere continuă sau industria cercetărilor.
Stabilirea și întărirea legăturilor reciproce intensive între știința, tehnica și diferite sfere a vieții umane impune concluzia că omul de azi există într-un mediu de realități esențial noi, decît predecesorului lui. Actualmente lui li se pun la dispoziție diverse tehnologii și mijloace, care nu necesită abilități supra-speciale pentru a le gestiona și a le folosi nu numai în scopul înlăturării deficitului unor lipse personale de resurse, dar și deschid spații total noi pentru dezvoltarea și realizarea abilităților sale. În acest context, putem constata, că diversificarea mondială a posibilităților umane a devenit și va continua să rămînă vectorul principal al progresului tehnico-științific.
2.2 Diminuarea sărăciei ca pilon absolut în asigurarea creșterii calității vieții
Un flagel al lumii în care trăim și care amenință să se accentueze în anii care vin, îl constituie sărăcia, care marchează prăpastia primejdioasă dintre cei mulți și săraci și cei puțini și bogați. Sărăcia este definită, uneori, ca “privarea populației, sau a anumitor categorii de populație, de bunăstare”, [51, p. 78] respectiv ea înseamnă absența bunăstării. Alteori, ea este definită cu mai multă precizie: “A fi sărac înseamnă a-ți fi foame, a nu avea haine și locuință, a fi bolnav și a nu avea acces la asistență medicală, a avea un nivel precar de educație sau a fi analfabet”. [52]
În același studiu se apreciază că peste un miliard de persoane se zbat în cea mai neagră mizerie și sărăcie, adică la limita de supraviețuire. Iar într-un alt studiu se arată că: 57 de națiuni sau teritorii, care reprezintă 59,1% din populația planetei dețin doar 5,0% din PNB mondial și au un venit global mediu annual pe locuitor de 350$, în timp ce 38 de națiuni sau teritorii, cu o pondere a populației de 15,2% din populația mondială, dețin 80% din produsul brut modial și au un PNB pe locuitor de 22.100 de dolari. [53] Rezultă că decalajul de venituri pe locuitor, în medie, între țările cu venit scăzut și cele cu venit ridicat este de 1:60.
Așa cum rezultă și dintr-o definiție, sărăcia este un fenomen multidimensional. Ea are o dimensiune materială, în primul rând determinată de privarea de resurse pentru asigurarea unui nivel de trai decent și a accesului la serviciile de bază (sănătate, educație etc.). Sărăcia nu se reduce însă la această componentă economică, ci înseamnă și posibilitatea redusă a unei persoane sau categorii de populație de a beneficia de drepturi civile și alte drepturi fundamentale, precum și de dreptul de a duce stilul de viață pe care-l dorește sau prețuiește. [54, p. 415] Altfel spus, sărăcia înseamnă absența egalității între diferite categorii de populație, încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului, îngrădirea libertății de exprimare sau de acces la anumite activități sau servicii.
Prin studiile sale în domeniul social, M.Molnar, cercetător științific, Academia Română, definește conceptul de sărăcie cu noțiunile: precaritate, vulnerabilitate, privațiune. [55, p. 67] Totodată, este esențială însă distingerea dintre sărăcia produsă de nivelul global al economiei unei colectivități (sărăcia structurală) și sărăcia produsă de mecanismele de distribuție a bogăției în cadrul colectivității (sărăcia distribuțională). Unele segmente ale populației pot obține prin procesul de distribuție primară (mecanismele pieței) o proporție mai redusă a bogăției produse (salarii mici, foarfeci ale prețurilor care dezavantajează producătorii din anumite sectoare). Sistemul de redistribuție poate realiza un transfer social redus sau poate avantaja/dezavantaja unele grupuri care necesită protecție socială. Impozitarea poate avantaja/ dezavantaja unele grupuri. Ea poate fi progresivă (cei bogați contribuie mai mult) sau regresivă (cei săraci contribuie relativ mai mult devenind și mai săraci).
Succesiunea de stadii evolutive prin care trece o gospodărie sunt caracterizate prin paternuri diferite de consum și prin variația veniturilor, atît din punctul de vedere al mărimii, cît și al structurii (nașterea unui copil, plecarea acestuia din gospodărie sau dispariția unuia dintre soți). R. Walker, care a realizat studii în Marea Britanie[56, p. 16] a arătat că în aceste situații de tranziție, de la o etapă a vieții la alta, au loc realocări ale resurselor gospodăriei, în scopul adaptării la noua situație.
De-a lungul vieții, variază și patternurile de venit ale gospodăriei, ca urmare a schimbărilor în implicarea pe piața muncii și a modificării capacităților de cîștig. Mai tîrziu P.Alcock, prin diverse cercetări în Marea Britanie[57, p. 16] relevă faptul că patternul mediu de venit în timpul vieții are formă de U întors: crește la adultul tînăr, atinge un platou la adultul de vîrstă medie și scade la bătrînețe. Observînd modelul vieții muncitorului englez de la începutul secolului, S. Rowntree[58, p. 56] a identificat cinci perioade ale vieții gospodăriei: copilăria, adultul tînăr care lucrează, creșterea copiilor, perioada de muncă după ce au crescut copii și bătrînețea. Trei dintre aceste perioade prezintă un risc crescut de sărăcie: copilăria, creșterea copiilor și bătrînețea.
Sărăcia, de regulă, este analizată din perspectivă multidimensională și este definită ca o cumulare de lipsuri, deprivări si nevoi nesatisfăcute, care conduc spre excluziunea social a segmentului de populație sărac. Lipsa resurselor materiale și financiare este cumulată cu alți factori precum:
lipsa accesului la servicii de sănătate și educație,
condițiile improprii sau chiar lipsa condițiilor de locuit,
neparticiparea la viața socio-politică a comunității în care trăiesc.
Sărăcia reprezintă, așadar, un set de deprivări si nevoi nesatisfăcute, care diferă in funcție de contextul social, de perioada la care se face referire si de specificul cultural al comunităților analizate. [59, p. 3]
În procesul evaluării fenomenului sărăciei trebuie neapărat luat în considerație caracterul ei multilateral, care se manifestă atît printr-un aspect economic, cît și printr-un aspect social, comportamental, cultural etc. Aspectul economic al sărăciei este reflectat nemijlocit de evoluția economiei țării, de nivelul veniturilor populației, de gradul de diferențiere, de structura consumului, nivelul ocupării forței de muncă etc., în timp ce aspectul social se axează în special pe fenomenele sociale ce însoțesc sărăcia și anume: [60, p. 88]
criminalitatea,
alcoolismul,
narcomania,
demoralizarea populației,
analfabetismul,
morbiditatea,
corupția.
Vorbind despre aspectul psihologic, sărăcia, în special cea cronică, condiționează anumite comportamente deviante determinate, în primul rînd, de valori socio-umane apărute în rezultatul unei vieți mizerabile. Toate aceste aspecte ale sărăciei se întrepătrund, condiționîndu-se una pe alta. [61, p. 49]
Experiența mondială de formare a aparatului conceptual a problemei sărăciei permite de a determina sărăcia ca lipsă de mijloace financiare necesare pentru asigurarea vieții omului conform standardelor acceptate în societate. În același timp identificarea sărăciei se bazează pe două concepții diferite: concepția sărăciei absolute și concepția sărăciei relative, fiecare din ele poate fi privită din numeroase unghiuri ale relațiilor bio-psiho-sociale ale individului.
Reducerea sărăciei a fost și este un obiectiv major al puterilor guvernamentale în primul rînd la nivel național, cuprins în diverse Programe de Guvernare adoptate în ultimii ani, fiind puse în practică mai multe măsuri care să conducă la prevenirea acesteia. Prin intermediul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, comunitatea internațională abordează majoritatea dimensiunilor dezvoltării umane, inclusiv reducerea cu jumătate pînă în anul 2015 a proporției persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă. În Republica Moldova, integrarea Obiectivelor s-a realizat în strategiile naționale, în primul rînd – Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (SCERS). [62, p. 330]
Prima Strategie de reducere a sărăciei pregătită de autoritățile Republicii Moldova a reprezentat SCERS care a fost remisă în luna noiembrie 2004, elaborată în consultații ample cu societatea civilă și reprezentanții tuturor grupurilor de părți cointeresate. În cadrul SCERS s-au stability trei obiective pe termen mediu: creștere economică durabilă și exhaustivă; reducerea sărăciei și a inechităților, plus sporirea participării celor săraci în dezvoltarea economică; precum și dezvoltarea resurselor umane. În scopul realizarii acestor obiective, SCERS a presupus măsuri bazate pe trei piloni:
promovarea unei creșteri economice durabile și exhaustive;
îmbunătățirea dezvoltării umane;
fortificarea protecției sociale a celor mai vulnerabile categorii.
Măsurile și acțiunile prioritare întreprinse pentru atingerea realizării SCERS au constituit premizele elaborării Strategiei Naționale de Dezvoltare pe anii 2008-2010, stabilind ca obiectiv fundamental – crearea condițiilor pentru îmbunătățirea calității vieții prin consolidarea fundamentului pentru o creștere economică robustă, durabilă și incluzivă.
Însă prioritățile de realizare a SCERS rămîn viabile și astăzi, ținînd cont de dimensiunile sărăciei.
În pofida transferurilor sociale acordate în scopul reducerii sărăciei, numeroase personae care sunt vizate de sistemele de asistență socială nu beneficiază, de fapt, de acestea. Pentru un management eficient în realizarea Strategiei de eradicare a sărăciei e necesar și un plan financiar argumentat și eficient direcționat.
În continuare, analiza dimensiunilor sărăciei în Republica Moldova, demontrează că realizarea strategiei de eradicare a sărăciei la nivel național trebuie direcționată către două grupuri țintă: beneficiarii de asistență socială și persoanele angajate în economia națională. [63, p. 62] De aceea se consideră de importanță majoră două direcții componente ale strategiei de eradicare a sărăciei: asistența socială și remunerarea muncii.
În Republica Moldova, ca de fapt și în alte țări, pentru a asigura o protecție socială în toate situațiile de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie sunt utilizate în principal două modalități de sprijin: a) sistemul asigurărilor sociale și b) sistemul asistenței sociale.Analiza legislației în domeniu denotă faptul că protecția socială a persoanelor în Republica Moldova este reglementată atît de Constituția Republicii Moldova, cît și de alte legi și acte legislative. Astfel, în articolul 47 din Constituția țării este stipulat că “statul este obligat să ia măsuri pentru ca oricare om să aibă un nivel de trai decent care să-i asigure sănătate și bunăstare lui și familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală precum și serviciile sociale”.
Rezultatele sondajului realizat de CBS-AXA în noiembrie – decembrie 2007 în cadrul Programului Comun „Sprijin pentru elaborarea și evaluarea politicilor strategice în Republica Moldova” PNUD/UNICEF/SDC au arătat că 40,2% din pensionari declară că veniturile de care dispun nu le ajung nici de strictul necesar, iar 43,4% – le ajung numai pentru strictul necesar.
În consecință, putem constata o lipsă a motivației de a susține sistemul de pensii și a certitudinii că pensia poate asigura un minim de existență. Atît respondenții cu venituri modeste, de pînă la 400 lei/lună/membru al familiei, cît și cei cu venituri sporite, de peste 1000 lei/lună/membru al familiei, se arată îngrijorați de nivelul pensiilor, iar sistemul de pensii – domeniu critic și de înșiși pensionarii. [64, p. 28] Îngrijorarea poate fi determinată de raportul dintre defalcările în fondul de pensii, considerate de mulți prea mari față de mărimea pensiilor la care ar putea conta. Principiul solidarității sociale și lipsa fondurilor private și profesionale de pensii, perpetuarea pensiilor cu caracter privilegiat, face puțin atractivă participarea populației.
De asemenea, datele studiului denotă că puțini cetățeni înțeleg cum funcționează sistemul de pensii. Am putea admite că este vorba de o slabă informare a angajaților din partea angajatorului, dar și a Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), despre însemnătatea contului personal de asigurări sociale (CPAS).
În conformitate cu legislația Republicii Moldova în vigoare, întru susținerea puterii de cumpărare a veniturilor beneficiarilor de prestații de asigurări sociale, anual la 1 aprilie se efectuează indexarea mărimii acestor plăți. La calcularea coeficientului de indexare se ține cont de creșterea anuală a IPC și creșterea anuală a salariului mediu pe țară în anul precedent. [65]
Pentru înlăturarea acestor inechități sociale a fost legiferat un program de eficientizare a sistemului de asigurare socială ce prevede un sistemul de asistență socială direcționată unificat treptat, iar alocațiile vor fi stabilite pe baza unui singur criteriu – venitul lunar minim garantat în funcție de venitul global mediu lunar raportat la o familie. [66] Dar totuși, realizarea acestuia în practică nu demonstrează eficiență. De aceea este necesar de a revedea principiul de acces la sistemul direcționat spre persoanele socialmente vulnerabile și de acordare a asistenței sociale bănești, evidentă și în baza datelor privind ponderea veniturilor din prestații sociale în venitul total disponibil al populației pe grupe de quintile.
Se prevede că alocațiile vor fi stabilite pe baza unui singur criteriu – venitul lunar minim garantat în funcție de venitul global mediu lunar raportat la o familie, dar nu există o definire clar determinată în conceptualizarea noțiunii, a metodologiei de calcul, o decizie, constatare și aprobare legislativă a acestei mărimi.
E necesar de prevăzut stabilirea obiectivelor, etapelor și acțiunile concrete necesare pentru eficientizarea sistemului actual de asistență socială și direcționarea financiară a acestuia. Accent trebuie pus pe redistribuirea eficientă a mijloacelor alocate pentru asistența socială, cu atragerea mijloacelor speciale. Astfel, considerăm necesare următoarele sarcini:
de a stabili clar cine sunt păturile socialmente vulnerabile și familiile defavorizate pentru a direcționa corect și direct a asistenței sociale către familiile defavorizate;
de a asigura realizarea principilului echității sociale la acordarea asistenței sociale sub forma de mijloace financiare din partea statului;
de a amplifica monitorizarea realizării măsurilor de asistență socială în scopul sporirii eficienței utilizării mijloacelor financiare în sistemul de asistență socială și de a ajusta legislația națională în domeniul asistenței sociale la cea a Uniunii Europene.
de a atrage și alte mijloace decît cele ce revin de la stat în asigurarea asistenței sociale păturilor socialmente vulnerabile;
modificarea sistemului de acordare a pensiilor prin considearea contribuțiilor individule lunare în fondul social și revizuirea modului de acordare a pensiilor pentru limita de vîrstă lucrătorilor din agricultură;
indexarea trimestrială – ca factor de acțiune psihologică.
Pentru realizarea unui sistem eficient de protecție socială pe următorii ani e necesar de a revizui politica în domeniul asistenței sociale. În acest scop obiectivele strategice trebuie să cuprindă următoarele direcții: perfecționarea cadrului legislativ și normativ, dezvoltarea sistemului informațional, măsuri organizatorice concrete pentru un sistem eficient, dezvoltarea unui sistem de asistență socială prin redistribuire corectă a mijloacelor financiare.
Implimentările fundamentale și apriore trebuie să țină de:
argumentarea științifico-practică a mărimii venitului lunar minim garantat prevăzut pentru determinarea cuantumului ajutorului social în conformitate cu Legea Republicii Moldova nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social;
organizarea campaniei informativ-explicative privind reformarea sistemului de asistență socială prin intermediul mass-media și promovarea noului cadru legislative și normativ în domeniul sistemului de asistență socială direcționată către familiile defavorizate;
redirecționarea mijloacelor bugetare și înlocuirea treptată a unor prestații sociale cu noua prestație – ajutorul social, trecerea de la sistemul categorial de prestații la cel bazat pe testarea veniturilor;
crearea sistemului informațional și a bazei de date unice privind beneficiarii de asistență socială;
eficientizarea sistemului de asistență socială și de plată a prestațiilor sociale;
elaborarea și promovarea măsurilor de incluziune socială a păturilor vulnerabile.
În Republica Moldova se realizează Proiectul „Susținere în prestarea unor servicii de asistență socială eficiente și durabile” (DFID) – proiecte ale organismelor internaționale. La nivel național întru susținerea realizării cu succes a acestui proiect de importanță națională e necesar de a perfecționa cadrul legislativ și normativ prin stabilirea cuantumului venitului lunar minim garantat adecvat și monitorizarea eficienței acordării ajutorului social.
Asigurarea accesului la informație a persoanelor socialmente vulnerabile înregistrate în organele de asistență socială de diferite niveluri ar permite, monitorizarea procesului de implementare a noului sistem de acordare a ajutorului social; evaluarea costurilor serviciilor sociale și determinarea costului mediu pe tip de serviciu în baza unui studiu al sistemului de servicii sociale, axat pe analiza și evaluarea serviciilor comunitare și instituționale la nivel național și local.
Importanța eficientizării cheltuielilor în domeniul asistenței sociale rezidă și din nivelul cheltuielilor de ordin social din bugetul național pentru protecția socială dețin cea mai mare parte și sunt în creștere comparativ cu prevederile în perioadele precedente, și pentru a.2009 constituie 13,1%, a.2010 – 13,5%.[67] Analiza sistemului de asistență socială relevă necesitatea unei noi orientări în politica socială a statului, pentru a asigura persoanele și familiile care se confruntă cu condiții de trai dificile, pe care nu le pot depăși prin propriile mijloace și capacități. De aceea, la acordarea asistenței sociale e necesar de a lua în considerație și capacitatea de muncă, serviciile comunale accesibile și existente, mijloace de transport, imobil, etc., precum și necesitatea solicitanților de asistență socială. Aceste măsuri ar permite eficientizarea sistemului de asistență socială, și în final reducerea sărăciei.
O dovadă în plus, care demonstrează importanța protecției sociale a populației pentru eradicarea sărăciei, este nivelul înalt al ratei sărăciei gospodăriilor care au ca principala sursă de venit prestațiile sociale. Întrebarea deseori adresată este în ce măsură acestea au un efect pozitiv asupra reducerii sărăciei în țară. Pentru aceasta propunem următorul model de analiză.
În continuare, pentru a evalua impactul prestațiilor sociale asupra nivelului sărăciei acordate populației țării vom utiliza un model ce are la bază metoda de simulare. Elaborarea lui se fundamentează pe imitarea situației virtuale, în care gospodăriile casnice sunt private de toate prestațiile sociale. Ipoteza modelului propus este: prestațiile sociale influențează asupra reducerii sărăciei. Metoda simulării aplicată asupra datelor bugetelor gospodăriilor casnice din Moldova permite de a verifica veridicitate a acesteia.
Acestea confirmă ipoteza modelului și arată atît importanța prestațiilor de asigurare socială, cît și a prestațiilor de asistență socială. În plus, impactul lor este diferit. Fără prestațiile de asistență socială ponderea populației sărace s-ar majora cu 4 p.p., iar lipsa prestațiilor de asigurare socială ar majora ponderea lor de 1,5 ori. În profil teritorial, constatăm un efect mai mare asupra reducerii sărăciei populației urbane. Prestațiile de asistență socială micșorează ponderea săracilor cu 14 p.p., iar prestațiile de asigurare socială – de apoximativ 2 ori.
Ca rezultat, a fost efectuată evaluarea „contribuției” prestațiilor sociale asupra reducerii nivelului sărăciei în Republica Moldova. Această metodologie este una utilă atît pentru stabilirea direcțiilor de acțiune la elaborarea politicilor statului, cît și pentru monitorizarea realizării lor. Domeniul de aplicare poate fi unul general sau un segment mai îngust.
În problematica eradicării sărăciei, un subiect cheie este sărăcia copiilor. Existența ei menține și regenerează sărăcia. Una din măsurile sistemului de prestații sociale orientate spre protecția familiilor cu copii este acordarea anumitor mijloace bănești, inclusiv indemnizații pentru copii. Prin aplicarea metodologiei modelului prezentat mai sus putem verifica importanța acestor prestații asupra sărăciei.
Pentru a evalua impactul alocării indemnizației pentru copii asupra nivelului sărăciei gospodăriilor casnice cu copii se utilizează un model special de simulare. La baza elaborării lui a fost pusă imitarea situației virtuale, în care gospodăriile casnice cu copii sunt private de toate indemnizațiile pentru copii.
Ipoteza modelului propus este: indemnizațiile pentru copii influențează asupra reducerii sărăciei, mai cu seamă în gospodăriile cu copii. Algoritmul de realizare a modelului de simulare presupune următoarele etape:
selectarea gospodăriilor casnice cu copii, în structura veniturilor disponibile cărora sunt indemnizații pentru copii;
determinarea tuturor tipurilor de indemnizații pentru copii de care beneficiază gospodăriile cu copii, atât cu caracter de asigurare, cît și neasigurare;
însumarea mărimilor tuturor acestor indemnizații pentru fiecare gospodărie casnică cu copii, în structura veniturilor disponibile cărora sunt indemnizații pentru copii și calcularea valorii totale a lor;
scăderea din mărimea cheltuielilor de consum, pentru fiecare gospodărie casnică cu copii, a mărimii egale cu valoarea totală a indemnizațiilor pentru copii;
calcularea nivelului sărăciei gospodăriilor cu copii în baza noilor date privind cheltuielile de consum a gospodăriilor casnice;
analiza modificării nivelului sărăciei diferitor tipuri de gospodării casnice cu copii, în baza imitării situației virtuale de privare a acestor gospodării de toate indemnizațiile pentru copii.
Rezultatele modelului de simulare confirmă importanța indemnizațiilor pentru copii pentru eradicarea sărăciei, mai mare pentru cuplurile familiale cu copii. Astfel, în cazul în care cuplul familial este privat de indemnizații pentru copii, nivelul sărăciei acestor gospodării se majorează cu 1,6 p.p. sau cu 8 %. Simularea privării de indemnizații pentru copii a altor gospodării casnice cu copii determină o creștere a sărăciei cu 0,6 p.p., sau de 1,02 ori. Totodată, lipsa indemnizații-lor pentru copii în structura veniturilor disponibile ale gospodăriilor din Republica Moldova majorează nive lul sărăciei cu 1 p.p. sau cu 4%.
Sub un alt aspect, realizarea strategiei de eradicare a sărăciei la nivel național mai trebuie direcționată și către persoanele angajate în economia națională. În Republica Moldova, dirijarea fondurilor de salarizare este reglementată de stat și prevede stabilirea mărimii salariului minim, salariului tarifar pentru categoria I de calificare a angajaților, tarifelor de stat de salarizare, altor norme și garanții, a sistemului și condițiilor de salarizare a angajaților din instituțiile și organizațiile finanțate de la buget. Normativul nivelului salarizării angajaților este salariul tarifar pentru categoria I de calificare (de salarizare), stabilit în mărime egală sau care depășește mărimea salariului minim pe țară. Creșterea costului vieții este una din prevederile de reexaminare a salariului tarifar pentru categoria I de calificare (de salarizare) conform Legii salarizării. [68] Cum și cînd se respectă aceasta? Cum se explică faptul că nivelul salariului minim este de 2 ori mai scăzut comparativ cu pragul sărăciei? Se impune efectuarea unor studii mai profunde pentru a întreprinde măsuri privind perfecționarea politicii sociale, a componentelor acesteia, a mecanismelor active, cît și a celor pasive.
Un prim aspect în acest sens este revizuirea mărimilor salariului minim, salariului pentru I categorie de calificare din cele 25 privind salarizarea sau a revizui mecanismul în vigoare – Rețeaua Unică de salarizare, discutîndu-se deseori și propunerea de a se dezice de aceasta. Analiza evoluției diferențierii salariale ar permite de a evalua influența politicii salariale asupra repartiției veniturilor populației, importantă atît din punct de vedere economic, cît și social.
Considerînd valoarea pragul sărăciei absolute și excluzînd caracterul sezonier al veniturilor, inclusiv celor salariale, putem concluziona că în Republica Moldova se manifestă clar fenomenul „sărăciei ocupaționale” sau „ocupați – săraci” confirmate de faptul că fiecare al cincilea angajat în economia națională are un salariu la nivelul pragului sărăciei.
În cazul angajatului în Republica Moldova, situația este mai dură dacă are familie, copii sau alte persoane în întreținere. Statutul ocupațional al părinților determină mijloacele financiare disponibile în familie, iar prezența unei ocupații ar trebui să fie un factor care diminuează riscul sărăciei copiilor. Însă, contrar așteptărilor, în familiile unde ambii părinți sînt ocupați, incidența sărăciei la copii este mai mare comparativ cu familiile, unde doar un singur părinte lucrează. În familiile, unde doar un singur părinte este angajat sînt frecvente cazurile, cînd al doilea părinte de fapt este plecat peste hotare la muncă și care respectiv trimite bani acasă. Riscul sărăciei la copiii din familiile cu migranți este de 2 ori mai mic față de riscul sărăciei în cazul copiilor fără migranți (36%).
2.3 Analiza în dinamică a indicatorilor macroeconomici care determină calitatea vieții
Conceptul de dezvoltare umană rămâne încă destul de ambiguu, deși este utilizat pe larg în investigațiile contemporane. Intuitiv, este clar că dezvoltarea umană este legată de realizarea potențialului uman. Dar natura umană este foarte complexă și există o multitudine de valori și idealuri, pe care omul le poate urmări pe parcursul vieții sale. Din această cauză orice tentativă de definire riguroasă a dezvoltării umane nu este ireproșabilă.
Una dintre cele mai laconice, dar și mai concise definiții ale dezvoltării umane a fost propusă de PNUD în RGDU-2006. Prin dezvoltare umană se are în vedere “libertatea omului de a face și de a fi”. [69] Însă, deși libertățile și drepturile individuale sunt foarte importante, oamenii ar putea beneficia foarte puțin de ele, dacă sunt săraci, bolnavi, analfabeți, discriminați, expuși violențelor sau lipsiți de voce politică.
În tabelul de mai jos este oglindită poziția Republicii Moldova la scară mondială după dezvoltarea umană în comparație cu țările europene, care au avansat mult înainte. Astfel, observăm că criză economică mondială din anii 2009-2011 a afectat cel mai mult economia țărilor mici și a țărilor în tranziție, ceea ce a influențat puternic valorile IDU și ratingul acestora la nivel mondial.
Concomitent, în această perioadă a diminuat poziția țărilor: Belarus (de la 61 la 65), Bosnia și Herțegovina (de la 68 la 74), Federația Rusă (de la 65 la 66), Ucraina (de la 69 la 77). Deosebit de puternic a diminuat poziția R. Moldova după valoarea IDU de la 99 în 2010 la 111 în 2011.
Tabelul 2.1
Ratingul mondial al Republicii Moldova și a țărilor europene conform IDU
Dacă analizăm dezvoltarea umană în R. Moldova după componentele IDU în contextual ratingului mondial, observăm că cel mai mult aceasta a influențat diminuarea IDU în 2011 (componența indexului studiilor), după care în 2010 republica ocupa poziția 72 în lume, iar cea mai mică poziție a demonstrat-o la capitolul venituri, care pe parcursul anilor 1990-2010 a crescut foarte lent și valoarea IDU a constituit 0,644 în 2010 și 0,569 în 2011.
Venitul este unul din factorii majori în asigurarea CV: prin determinarea puterii de cumpărare a omului la asigurarea acestuia cu hrană, adăpost, îmbrăcăminte și emanciparea de alegere – cum ar fi ocuparea forței de muncă la un loc de lucru de prestigios, aducând satisfacție financiară și morală acestuia sau petrecerea mai mult timp cu familia. [70] Doar creșterea veniturilor poate confirma faptul că există oportunități de a te extinde într-o muncă decentă și o societate deschisă, iar dificultățile economice și pierderile asociate cu locurile de muncă sunt vești proaste pentru oamenii din întreaga lume.
Tabelul 2.2
Dinamica coeficientului Gini în țările UE-27 și R. Moldova, 2000-2010
Conform datelor Băncii Mondiale, valoarea limită a coeficientului Gini este egală cu 0,4, ce contribuie repartizării echitabile a veniturilor, creșterii economice și restructurării progresiste ale instituțiilor publice din țara respectivă. În perioada 2008-2009 în majoritatea fostelor țări socialiste, de rând cu R.Moldova, se păstrează valoarea înaltă a acestui indice (Uzbekistan – 36,7; Azerbaidjan – 36,5; Estonia – 36.0; Lituania – 35,8; Letonia – 35,7 etc.).
În majoritatea țărilor europene, valoarea acestui indice este mai mare decât valoarea lui admisibilă, stabilită de Banca Mondială. Printre țările cu valoarea coeficientului Gini pentru 2010 redus se pot menționa următoarele țări: Slovenia – 23-24%; Slovacia – 25-26%; Cehia, Ungaria, Danemarca – 25%; Finlanda, Austria – 26%; media pentru România și Bulgaria fiind de 33%. PIB-ul reprezintă veniturile generate de un stat: repartiția acestora între diferiți agenți ale economiei poate fi inegală, deci puterea lui ca indicator al bunăstării este destul de limitată.
Dacă dezvoltarea umană vizează extinderea alegerilor, sărăcia înseamnă refuzul oportunităților și al celor mai fundamentale alegeri ale dezvoltării umane. Să vedem cum a influențat creșterea economică ponderea populației cu risc de sărăcie și excluziune socială la 1000 de persoane în țările studiate. Cum vedem din tabelul 3.5, paralel cu creșterea economică are loc și reducerea ponderii acestei populații în toate țările UE, inclusiv în Republica Moldova.
În Strategia de Dezvoltare a R.Moldova 2012-2020 se menționează că între ponderea populației ce trăiește sub nivelul sărăciei și rata creșterii economice există o relație intrinsecă, care poate fi exprimată prin coeficientul de elasticitate. Acest coeficient a fost – 0,7, ceea ce înseamnă că fiecare procent anual de creștere a PIB-ului reduce rata sărăciei cu 0,7% [166, p. 8].
Excluziunea socială este un concept relativ nou, care nu are o definiție universală. În prezent, UE definește excluziunea socială ca fiind “un proces prin care anumite persoane sunt împinse spre marginea societății și împiedicate să participe pe deplin din cauza sărăciei lor sau a lipsei de competențe de bază și oportunități de învățare continuă, sau ca urmare a discriminării. Acest lucru le îndepărtează de oportunitățile referitoare la locuri de muncă, venituri, studii, precum și de rețelele și activitățile comunitare și sociale. Acestea au acces limitat la putere și organele de decizie și, astfel, se simt adesea neputincioase și incapabile să preia controlul asupra deciziilor, care le afectează viața”.
Conceptul de excluziune socială în sine este unul nou nu doar pentru Republica Moldova, dar și pentru alte țări. În același timp, el este tot mai folosit în dezbaterile politice și în cercetările asupra sărăciei și inegalităților sociale. Deoarece conceptul de excluziune socială este mai cuprinzător decât cel al sărăciei, acesta permite formularea și aplicarea unei noi filosofii și introducerea unor noi instrumente de intervenție în politici anti-sărăcie și de dezvoltare socială, accentul fiind pus nu atât pe asistența financiară, cât pe măsurile de incluziune socială.
Un alt indicator ar fi sărăcia. Este de menționat faptul, că în Republica Moldova nu există un prag al sărăciei recunoscut oficial, în cercetările și analizele asupra sărăciei sunt utilizați diferiți indicatori cum ar fi: minimul de existență, bugetul minim de consum, salariu mediu raportat la bugetul minim de consum, media cheltuielilor de consum, venitul mediu zilnic în echivalentul de 1$, 2.15$ sau 4$, atît la cursul valutar de piață, cît și la paritatea puterii de cumpărare. [71, p. 14]
În diferite surse sunt prezentați diferiți indicatori asupra fenomenului sărăciei în Republica Moldova, care în multe cazuri creează confuzii asupra fenomenului sărăciei și nu aruncă mai multă lumină asupra acestui fenomen. Pe de altă parte, sărăcia poate fi definită:
obiectiv – de către experți, pe baza unor calcule normative;
subiectiv – prin participarea direct a populației la evaluarea sărăciei în cadrul unor sondaje de opinie, discuții focus-grup etc.
Efectuînd o cronologie a evaluării sărăciei în Republica Moldova după declararea independenței de către diferite instituții (BM, PNUD, DSS etc.) și rezultatele obținute în urma acestor studii se conturează următorul tablou a acestui fenomen din țara noastră. Potrivit raportului Băncii Mondiale „Evaluarea sărăciei”, pragul absolut în 1997 a constituit 82.1 lei lunar pentru o persoană (17.6$ SUA). Astfel, conform calculelor efectuate în 1997 circa 35% din populația republicii era săracă. Utilizînd un prag al sărăciei de 40% din consumul mediu pentru aceeași perioadă, circa 19% din populație era „relativ” săracă. [72]
Ceva mai tîrziu, PNUD a lansat proiectul „Dezvoltarea capacității pentru monitorizarea sărăciei și evaluarea programului”, creand în cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova Unitatea de Monitorizare a Sărăciei și Politici (UMSP). Calculele și analizele efectuate de către UMSP au fost sistematizate în rapoartele privind sărăcia în Moldova pentru anii 2000 – 2002. Datele folosite în studiile UMSP au fost selectate din CBGC realizat de către Departamentul Statistică și Sociologie și arhiva internă a unor ministere, departamente și instituții regionale.
Astfel, potrivit studiului realizat de UMSP în anul 2000, rata incidenței în Republica Moldova pe parcursul acestui an a rămas relativ înalt – aproximativ fiecare al patrulea cetățean a trăit sub pragul sărăciei, adică a putut acoperi doar 50% din cheltuielile medii de consum pe echivalentul gospodăriei casnice; dar s-a făcut observată și o tendință slabă de scădere – de la 25% în fiecare an din perioada 1997-1999 la 23% în anul 2000. Datele studiului pentru 2000 conchide că deși majoritatea săracilor trăiesc la sate, cel mai mare risc de a cădea în sărăcie îl au gospodăriile din orașele mici, precum și familiile cu mulți copii, persoane cu un nivel inferior de studii, șomerii și persoanele ocupate parțial sau salariații ocupați parțial sau salariații din sectorul agricol public. Caracteristici similare sunt asociate și cu riscul de a rămane în sărăcie dintr-un an în altul. [73]
Conform evaluărilor actualizate ale Băncii Mondiale, în anul 2002 ponderea celor săraci – care trăiesc cu mai puțin de 2 $ pe zi – a constituit 63,7%, nivel superior comparativ cu Ucraina și România, cît și comparativ cu celelalte țări din Europa de Est. La nivelul pragului de 4$ SUA pe zi, utilizat ca reper pentru țările OCDE, Europei Centrale și CSI, ponderea celor săraci înregistrează alte valori. Datele prezentate în Raportul Dezvoltării Umane 2007/2008 arată că în perioada 2000-2004, rata sărăciei în Moldova fost înaltă comparative cu alte state și a constituit 64,7%.
În Raportul anual al Băncii Mondiale pentru anul 2009, [74] se arată că bazele de date au fost reînnoite, ceea ce permite de a monitoriza și a evalua programele guvernamentale realizate și a măsura calitatea administrării publice.
În Republica Moldova, în anul 2001 față de anul 2000, rata sărăciei absolute s-a micșorat cu 13,2 p.p., în anul 2002 față de anul 2001 atestă o reducere a ratei sărăciei absolute de 14,2p.p.. În anul 2003 și anul 2004 ritmurile de reducere a sărăciei sunt mai scăzute, corespunzător cu 4,4 p.p. și 2,5 p.p. față de anul precedent.
În 2005, fiecare al treilea cetățean al Republicii Moldova sau 29% din populația totală se afla în sărăcie absolută. 15% din populație sau fiecare al șaselea se afla în sărăcie extremă. Aceasta demonstrează o dată în plus că reformele social- economice nu au avut la bază stimulente bune și efectele nu sunt cele presupuse. În anul 2008 rata sărăciei s-a majorat cu 0,6 p.p..
În continuare vom menționa că Republica Moldova acționează în direcția realizării Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM) și a adaptat ținte în vederea reducerii fenomenului sărăciei. În contextul dat, în primul Raport național al Republicii Moldova privind realizarea ODM pentru stabilirea țintelor pe termen mediu și lung s-a utilizat ponderea populației cu venit sub 2.15 $ pe zi (la PPC), iar drept obiectiv a fost reducerea ratei sărăciei la 28%.
Actualmente ODM revizuite prevăd un standard mai înalt de măsurare a sărăciei – pragul internațional al sărăciei de 4,3 $ pe zi/persoană la PPC. Obiectivul unu stabilește reducerea ratei populației cu un consum sub 4,3 $ pe zi/persoană (la PPC) estimat la 604,07 MDL/persoană/lună de la 34,5% în 2006, pînă la 25% în 2010 și pînă la 17% în 2015. În anul 2007 rata sărăciei la nivelul valorii acestui prag a constituit 29,8% și s-a redus în comparație cu anul 2006 cu 4,7 p.p..
Comparînd nivelul sărăciei în anul 2007 cu ținta de 25% stabilită pentru anul 2010, se poate concluziona că este probabil ca ținta propusă să fie atinsă, dacă se va menține aceeași tendință de micșorare. Însă datele pentru anul 2008 arată că ponderea populației sărace la pagul de 4,3 $ pe zi/persoană la PPC s-a majorat și constituie 30,4% și revine la situația din anul 2004.
În continuare vom accentua faptul că utilizarea experienței mondiale de identificare a sărăciei au permis de a fundamenta, evidenția și a evalua sărăcia în Republica Moldova și a efectua, în baza acestora, analizele corespunzătoare. Estimările în baza datelor CBGC din Republica Moldova, reflectă că dimensiunile sărăciei au evoluat în direcții diferite. Pe parcursul anilor 2000-2004 rata sărăciei absolute a scăzut de la 67.8% la 26.5% sau de 2.6 ori
Către anul 2004 nivelul sărăciei a atins nivelul anului 1997. [75] Reducerea a fost rezultatul transferurilor publice și a încasărilor valutare private din activitatea moldovenilor peste hotarele țării. Analiza statistică din 2002-2005 relevă că aceste transferuri în proporții foarte reduse ajung la grupurile de populație social-vulnerabile și sporesc decalajul diferențierilor veniturilor și consumului populației. Aceasta ar putea fi o influență asupra creșterii ratei sărăciei absolute înregistrate în anul 2005. Beneficiari ai transferurilor private preponderent erau, și sunt practic, grupurile cu venit mediu, efectele acesteia se exprimă în amplificarea și menținerea inegalității sporite decît reducerea sărăciei.
Indicatorii sărăciei în perioada 2000 – 2008 în Republica Moldova
Conform datelor CBGC în anul 2006, sub pragul sărăciei absolute s-a aflat fiecare al 3- lea cetățean, cu un consum lunar pe adult echivalent mai mic decît 747.4 lei. Sub pragul sărăciei extreme s-au aflat 4.5% din populație, sau circa 150 mii persoane aveau un consum lunar pe adult echivalent mai mic decît 404.2 lei pe lună. În anul 2007 sărăcia absolută a diminuat în comparație cu anul 2006 cu 4,4 p. p., însă este în creștere pînă la 26,4% în anul 2008.
Valorile ratei sărăciei în Republica Moldova sunt apropiate nivelurilor celor mai înalte printre țările CSI. [76] Diferența față de cel mai înalt nivel al ratei sărăciei în Kîrgîstan în anul 2006 a fost de 9,6 p.p., însă față de cel mai scăzut nivel – în Belarusi – 19,1 p.p.. Comparativ cu Ucraina suntem mai „sărăci” cu o mai mare rată a sărăciei de circa 2p.p. Din cele opt țări, datele cărora au fost considerate în analiza prezentată de Comitetul Statistic al CSI, în anul 2006 Republica Moldova s-a clasat pe locul doi după valoarea nivelului ratei sărăciei.
Considerînd definirea sărăciei în termeni relativi, adică metodologia utilizată de agenția statistică a Comisiei Europene (Eurostat) proporțiile sărăciei la nivelul diferitor țări este diferit. Studiul Băncii Mondiale din anul 2013 relevă că deși Europa a avansat în ultimii ani, nivelul minim al sărăciei se înregistrează în Suedia – 9% și maximul în Polonia – 21%. Astfel, la nivelul valorii acestui prag, în anul 2013, rata sărăciei în Republica Moldova a fost mai înaltă comparativ cu Ungaria (11%) și evident cu Suedia, însă mai scăzută comparativ cu România (19%), Estonia (19%) și Polonia (21%).
Datele privind consumul populației țării confirmă că în mediu cheltuielile de consum depășesc valoarea pragului sărăciei, iar cea mai mare parte de cheltuieli sunt cele pentru produse alimentare. Aceasta de fapt este un indiciu de existență a sărăciei, dacă se ține cont de abordările cu privire la sărăcie.
În analizele privind sărăcia se arată că o familie/gospodărie în particular și un stat, în ansamblu este apreciat ca fiind sărac dacă cheltuielile de consum alimentar constituie peste 1/3 din total cheltuieli de consum. Micșorarea ponderii cheltuielilor de consum alimentar în structura cheltuielilor de consum a populației R.M. nu demonstrează și o reducere a sărăciei. Această micșorare se datorează creșterii mai mari a prețurilor produselor nealimentare și serviciilor comparativ cu prețurile la produsele nealimentare. În ansamblu, creșterea prețurilor de consum în anul 2013 cu 12,3 % a condiționat o creștere reală a consumului cu 4,5%, iar creșterea prețurilor în anul 2014 cu 12,7% a condus la micșorarea consumului cu 4,5%.
Aspectele sărăciei deseori sunt problematice prin identificarea acestui fenomen, elaborarea metodologiei de apreciere și analiză a nivelului sărăciei, a anumitor grupuri de populație (puțin asigurați, dezavantajați, vulnerabili) care capătă importanță primordială. Sărăcia se intensifică și prin faptul că nu există o conceptualizare și o evaluare unanim acceptată, iar în unele cazuri neglijată conștient din interes social-politic sporit reclamînd niveluri contraversate ale sărăciei.
III. POLITICI DE SPORIRE A CREȘTERII CALITĂȚII VIEȚII ÎN RM
3.1 Evaluarea politicilor economice la atapa actuală și eficiența acestora
Politica economică a statului poate fi definită ca „ansamblul măsurilor luate de stat în scopul asigurării creșterii economice, ocupării forței de muncă, echilibrării balanței de plăți externe, stabilității prețurilor, reducerii inegalităților și asigurării independenței naționale"[77, p. 299] și presupune orientarea activității economice într-un sens considerat rezonabil pe teritoriul național. Politica economică prevede definirea obiectivelor economice și sociale ale statului-națiune pe o anumită perioadă de timp și punerea în aplicare a acestor obiective, pornind de la premisele existente și folosind mijloace și tehnici adecvate. [78] „Punctul de pornire în elaborarea politicii economice îl constituie perceperea și conștientizarea intereselor generale supreme ale națiunii la un moment dat și în perspectiva previzibilă.’’ [79, p. 356]
Altfel spus, „politica economică este o intervenție deliberată a statului în domeniul economic în scopul de a înfăptui anumite obiective de ordin structural sau conjunctural.’’ [80, p. 379] Pe baza analizei comparative a tipurilor fundamentale de mecanisme economice, R.Lipsey și A.Chrystal au ajuns la concluzia că „problema practică nu este de a alege între economii de piață liberă și economiile de comandă complet centralizate; în loc, trebuie ales mixul de piață și intervenția guvernamentală care se potrivește cel mai bine obiectivelor politicii economice.’’ [81, p. 464] Astfel definită, politica economică nu poate fi decât macroeconomică, întrucât toate componentele sale se raportează la alegerile pe care le face autoritatea publică în domeniul deciziilor economice, obiectivelor urmărite și instrumentelor utilizate pentru realizarea lor.
Pe parcursul timpului, progresele realizate în dezvoltarea economiilor naționale bazate pe adoptarea unor politici macroeconomice adecvate s-au reflectat corespunzător în teoria economică. Cu toate acestea, în analiza și proiectarea politicilor macroeconomice au existat numeroase controverse între școlile clasice și contemporane de gândire economică. Teoriile și modelele contemporane de dezvoltare economică, indiferent de doctrinele pe care se întemeiază, iau în considerație necesitatea stimulării dezvoltării economiei prin politicile macroeconomice ale guvernelor și strategiile de dezvoltare. [82, p. 35]
Unul dintre elementele principale ale politicilor economice ale statului ce țin de crearea condițiilor optime și asigurarea cadrului vital al oamenilor este protecția lor socială care, într-un mod sau altul, completează infrastructura socială. [83]
Primele reflectări juridice în ceea ce privește necesitatea promovării politicilor sociale în Republica Moldova, țin de Constituția țării. Astfel, prin existența sistemului de protecție socială, la nivel de stipulare constituțională, Republica Moldova își autentifică devotamentul vizavi de ideea statului social (deși sintagma propriu-zisă lipsește din textul Constituției). Or, Legea Supremă a țării, în articolul 126, prevede: [84] (1) Economia Republicii Moldova este o economie de piață, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată și pe proprietatea publică, antrenate în concurență liberă. (2) Statul trebuie să asigure: g) sporirea numărului de locuri de muncă, crearea condițiilor pentru creșterea calității vieții;
În scopul protecției sociale a familiilor, la 15 noiembrie 2002, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea nr.1478 cu privire la indemnizațiile adresate familiilor cu copii, prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii. [85]
Indemnizația unică la nașterea copilului reprezintă un ajutor social din partea statului și constituie un drept bănesc acordat persoanelor care au copii, în scopul compensării unor cheltuieli suplimentare ce apar în legătură cu nașterea copilului. După cum am constatat, în Republica Moldova modul de stabilire și de acordare a acestei indemnizații este stipulat în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1478 din 15.11.2002 cu privire la indemnizațiile adresate familiilor cu copii, prin care a fost adoptat Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii. Conform pct.2 b) din acest act normativ, indemnizația unică se stabilește mamei, iar în cazul decesului ei – tatălui, altei rude în grija căreia a rămas copilul, tutorelui sau adoptatorului. Indemnizații lunare pentru creșterea / îngrijirea copilului constituie un ajutor social din partea statului ca drept bănesc, acordat lunar mamei sau tatălui neîncadrați în cîmpul muncii, pînă la vîrsta de 1,5 ani ai copilului. Scopul acestei prestații este de a susține lunar persoanele care au în îngrijire un copil. Indemnizații lunare pentru întreținerea copilului cu vîrsta între de 1,5 și 16 ani inclusiv. Acest ajutor din partea statului ca drept bănesc se stabilește familiilor care îngrijesc copii de la 1,5 pînă la 16 ani (în cazul elevilor școlilor, gimnaziilor, liceelor – pînă la absolvirea instituției respective), precum și mamelor solitare în cazul în care venitul mediu lunar pentru fiecare membru al familiei nu depășește 54 lei. Alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni. O altă categorie a prestațiilor bănești sînt alocațiile sociale de stat, care de asemenea reprezintă un ajutor social din partea statului unor categorii de cetățeni. [86] Alocația socială de stat pentru copiii invalizi pînă la 16 ani cu severitatea I, II, III constituie un ajutor social ca drept bănesc, acordat lunar în scopul minimalizării consecințelor cauzate de disabilitate. Această prestație se stabilește de la data emiterii de către Consiliul Medical Consultativ (CMC) a deciziei de încadrare în severitatea respectivă dacă cererea cu toate actele necesare au fost depuse în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei. În cazul în care data încadrării în grad de severitate nu coincide cu data începerii expertizei, alocația se va stabili de la data începerii expertizei dacă se respectă același termen de depunere a actelor (30 de zile). Pentru a beneficia de alocație socială, reprezentantul legal al copilului trebuie să depună actele stipulate în lege. Alocația socială pentru invalizii din copilărie care au vîrste cuprinse între 16 și 18 ani. Considerăm imperfecte prevederile din legislația Republicii Moldova, conform cărora statutul de copil invalid se acordă copiilor doar pînă la vîrsta de 16 ani. Am constatat acest fapt în actul normativ Lista bolilor și stărilor patologice care acordă copiilor pînă la vîrsta de 16 ani dreptul la dobîndirea statutului de copil invalid și la alocațiile sociale de stat conform legislației, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1065 din 11.11.1999. [87] Alocația pentru îngrijire Menționăm faptul, că în legislația Republicii Moldova au fost introduse și alocații pentru îngrijire persoanelor, care nu îndeplinesc condițiile pentru obținerea dreptului la pensie de asigurări sociale de stat. Beneficiarii acestor alocații sînt: persoanele care îngrijesc la domiciliu un copil invalid, în vîrstă de pînă la 16 ani, cu severitatea I; invalizii din copilărie de gradul I, cu condiția că aceste persoane nu se află la întreținerea deplină a statului; invalizii de gradul I nevăzători – pentru însoțire și îngrijire la domiciliu; invalizii de gradul I, țintuiți la pat, care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl. [88] Alocația lunară de stat invalizilor de război, participanților la cel de-al doilea război mondial din rîndul beneficiarilor de pensii de stat și familiilor lor. Această alocație lunară de stat s-a stabilit începînd cu 1 mai 2001 în conformitate cu Legea Republicii Moldova nr.121-XV din 03.05.2001[89] cu privire la protecția socială suplimentară a invalizilor de război. Alocații nominative de stat pentru merite deosebite față de stat. Întru realizarea Legii cu privire la veterani nr. 190 –XV din 8 mai 2003[90] au fost stabilite alocații nominative de stat pentru merite deosebite față de stat (în continuare alocații nominale) în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de stabilire și de plată a alocațiilor nominale de stat pentru merite deosebite față de stat[91] etc.
În contextul celor expuse mai sus, poate fi remarcat, astfel, că Republica Moldova, după o lungă perioadă de determinare a direcției de dezvoltare a sistemului de protecție socială, se încadrează într-un proces de reformă complexă care are ca obiective: asigurarea dezvoltării și realizării politicii de protecție socială la nivel național și local; dezvoltarea / armonizarea cadrului legal in domeniul protecției populației și asigurarea implementării depline a Convenției ONU; consolidarea și dezvoltarea capacităților instituționale de a elabora, implementa și dezvolta modele de servicii comunitare în baza standardelor de calitate pentru protecția populației în dificultate; crearea și dezvoltarea unui sistem național și local de monitorizare și evaluare a situației sociale; dezvoltarea și consolidarea resurselor umane încadrate în serviciile de protecție a populației și angajarea personalului corespunzător standardelor profesionale; dezvoltarea mecanismelor financiare care să promoveze și să susțină modele eficiente de servicii de protecție a copilului și familiei; dezvoltarea capacității familiei și comunității de a asigura asistență copiilor și de a preveni riscul intrării copilului în dificultate; sensibilizarea societății vis-a-vis de problemele copilului și familiei.
3.2 Indicatorii calității vieții în RM
În total cheltuieli de consum predomină cheltuielile pentru produse alimentare care au constituit în trimestrul III 2014 44,7%. În mediu pe an ele s-a micșorat cu 20,2 p.p comparativ cu a.2011., inclusiv în mediul urban – cu 15,3 p.p., în mediul rural – cu 23,2 p.p.. Se observă o creștere esențială a ponderii cheltuielilor pentru satisfacerea nevoilor de ordin superior, cum sunt: cheltuielile pentru menținerea sănătății; transport și comunicații; cheltuielile pentru dotarea și întreținerea locuinței; cheltuielile pentru restaurante și cafenele.
Totodată, cea mai mare parte din cheltuielile totale ale populației (40,2% în anul 2013 și 44,7% în trimestrul III anul 2014) constituie cheltuielile alimentare, după care urmează cheltuielile în creștere pentru întreținerea locuinței. Însă ponderea lor în consumul populației este foarte diferită pe grupe de quintile a distrubuției populației după cheltuielile de consum. Cei mai asigurați din quintila superioară (a V-a grupă quintilică) – cheltuie circa 32% pentru produse alimentare, iar cei mai puțin asigurați din quintila inferioară (I grupă quintilică) – cheltuie peste 46% dint total cheltuieli.
Se atestă o structură îmbunătățită a cheltuielilor de consum ale gospodăriilor casnice cu migranți la muncă peste hotare. Aceste tipuri de gospodării cheltuie pentru produsele alimentare 37,8% din total cheltuieli de consum sau cu circa 3% mai puțin comparativ cu gospodăriile casnice fără migranți peste hotare. Cea mai mare depășire a valorii ponderii cheltuielilor de consum a gospodăriilor casnice care primesc transferuri bănești de peste hotare este a cheltuielilor pentru satisfacerea necesităților de un rang superior ce confirmă un nivel mai înalt de bunăstare și asigurarea unor condiții de trai mai bune pentru membrii acestor tipuri de gospodării.
Nivelul sărăciei crește concomitent cu numărul membrilor gospodăriilor casnice. Cele mai înalte rate ale sărăciei absolute sînt înregistrate la gospodăriile formate din 5 și mai mulți membri. Comparativ cu nivelul mediu pe țară, în aceste gospodării rata sărăciei absolute a fost mai mare cu 15,8 p.p. în anul 2006, cu 8,3 p.p. în anul 2007 și cu 11 p.p. în 2008. Totodată, riscul sărăciei predomină și în gospodăriile formate dintr-o singură persoană (29,6% în 2006 și 29% în 2008), însă ponderea acestora în totalul populației este doar de 7% și 9,9% corespunzător.
Un impact asupra vulnerabilității gospodăriilor casnice de a se afla în sărăcie îl are și structura acestora. Cuplurile familiare și alte gospodării cu copii sub 18 ani reprezintă 62% din numărul gospodăriilor sărace și respectiv 58% din numărul total de gospodării casnice.
Cele mai expuse riscului sărăciei sînt „alte gospodării casnice cu copii”, reprezentate de familiile cu copii rămași sub tutela buneilor, rudelor, familiile cu copii adoptivi. [92]
Numărul de copii în familie este un factor important care determină riscul sărăciei. Odată cu creșterea numărului copiilor crește și nivelul ratei sărăciei. Analiza evoluției ratei sărăciei în gospodăriile casnice de diferite tipuri în perioada 2012-2013 arată că cel mai înalt nivel al sărăciei este înregistrat în cazul gospodăriilor cu 3 și mai mulți copii. Rata sărăciei acestora a constituit 55,2% comparativ cu 25,9% în cazul gospodăriilor cu un singur copil în anul 2011 și 42,0% față de 23,0% în anul 2013.
Constatăm că odată cu creșterea numărului de copii în gospodărie se majorează și nivelul ratei sărăciei și este o caracteristică ce se menține. Totodată, în dependență de numărul de copii, cei mai mulți săraci reprezintă gospodăriile cu 1 copil, ce demonstreză că nașterea copiilor poate condiționa o trecere a gospodăriei în stare de sărăcie.
Nivelul educației este un alt factor ce condiționează sărăcia în țară, atît ca caracteristică individuală a persoanei, cît și la nivelul gospodăriei. Rata sărăciei evoluează într-o direcție invers proporțională cu nivelul de educație al capului gospodăriei și sînt puternic corelate. Astfel, pe măsură ce nivelul de studii al capului gospodăriei crește, riscul sărăciei în gospodării se reduce substanțial. Majoritatea celor săraci constituie gospodăriile conduse de persoane cu studii medii generale și de specialitate, și medii incomplete și primare. Rata sărăciei pentru aceste categorii de gospodării, atît în anul 2011, cît și în anul 2012 a depășit nivelul pragului sărăciei absolute pe țară. Posibilitățile celor săraci de a atinge un nivel mai înalt de studii sînt mai reduse comparative cu cei nesăraci. Datele pentru anul 2013 confirmă aceiași tendință.
Educația poate fi analizată ca o caracteristică a capului GC și la nivel individual a membrilor ce o compun. După acest criteriu, cei mai mulți săraci sunt persoane cu studii de bază și primare și mai puțini – cu studii superioare. Totodată, GC conduse de personae cu studii medii generale și de specialitate constituie peste ½ din numărul total de GC sărace.
Structura populației sărace după nivelul educației în anul 2008, %
Analiza sărăciei absolute după gen confirmă că atît femeile, cît și bărbații se află la un nivel identic al sărăciei, cu o scădere de la 30% în anul 2006 la circa 26% în anul 2012. În anul 2013 se constată un nivel mai înalt al sărăciei în rîndul bărbaților, precum și un grad mai mare de vulnerabilitate comparativ cu situația femeilor. Dacă ținem cont de sexul capului gospodăriei casnice, mai sărace și cu risc mai mare al sărăciei sunt GC conduse de bărbați. Rata sărăciei în gospodăriile conduse de bărbați este cu 1,5 p.p. mai mare comparativ cu cele conduse de femei și ponderea celor dintîi în total gospodării sărace este de 2,1 ori mai mare.
După vîrsta capului gospodăriei se observă că riscul înalt al sărăciei este pentru persoanele în etate, în special, persoanele cu vîrsta de 75 de ani și peste, cu o rată a sărăciei absolute de 46%. Cauza principală este insuficiența mijloacelor financiare, în special a celor care au o singură sursă de venit, și anume veniturile din pensii.
Vîrstnicii de la orașe sînt mai supuși riscului de a trăi în sărăcie decît cei din mediul rural, nivelul ratei sărăciei absolute fiind cu 2,3 p.p. mai mare decît pentru cei de la sate, constituind 39%. Ratele sărăciei extreme sînt, de asemenea, mai înalte pentru vîrstnicii din mediul urban. Posibilitățile vîrstnicilor din mediul rural de a se întreține din producția proprie micșorează riscul sărăciei.
În concluzie vom accentua faptul că Republica Moldova se confruntă cu scăderea bruscă a nivelului de trai a populației, în context cu răspîndirea fenomenului sărăciei. Pe parcursul anilor de tranziție, din momentul liberalizării prețurilor, veniturile reale pe cap de locuitor s-au redus de 3,5 ori, cu toate că in ultimii ani procesul de reducere a veniturilor reale s-a încetinit, ceea ce denotă o stare alarmantă în ceea ce pprivește răspîndirea fenomenului sărăciei.
Sărăcia care bîntuie de mai mulți ani în țară a condiționat direcționarea veniturilor destul de modeste ale populației doar spre supraviețuire: hrană, întreținerea gospodăriei și locuinței, îngrădind accesul la multe alte necesități vitale elementare ce țin de viața cotidiană a omului, la fel afirmarea și dezvoltarea multilaterală a individului.
În continuare vom menționa că în Republica Moldova există următoarele categorii de persoane care se consideră a fi săraci:
copiii sînt în proporție de o cincime din numărul celor extrem de săraci (21,5% față de 18,6% din rata lor în totalul populației). O treime din gospodăriile sărace (30,1%) sînt compuse din mai multe generații de familii, pe cînd gospodăriile cu un singur părinte și copii constituie aproximativ 6%. O problemă acută este sărăcia infantilă, deoarece 34,5% din copiii în vîrstă de pînă la 5 ani trăiesc în sărăcie extremă, fiind concentrați în zonele rurale (40,8%) și făcînd față unui risc dublu al sărăciei în comparație cu zonele urbane.
Persoane economic active: angajați și șomeri. Împreună, această categorie are o pondere de 43,4% din totalul celor extrem de săraci, demonstrîndu-ne că a fi economic activ încă nu înseamnă imunitate față de riscul înalt al sărăciei.
Persoanele angajate parțial (subocupate) sînt supuse unui risc mai mare de a fi săraci în comparație cu cei angajați permanent, constituind 29% din totalul celor extrem de săraci (această categorie se aseamănă foarte mult cu angajații din categoria caracterizată mai sus).
Persoanele economic inactive: pensionari de vîrstă. Această categorie are o pondere de 1/4 în numărul celor extrem de săraci. Membrii gospodăriilor conduse de pensionari în localitățile urbane, în foarte multe cazuri, fac parte din categoria celor extrem de săraci. În aceste zone fiecare al treilea membru de familie trăiește în sărăcie (în comparație cu fiecare al patrulea în localitățile rurale). O treime din gospodăriile conduse de către femeile în vîrstă sînt sărace atît în mediile urbane, cît și în cele rurale. Situația lor se înrăutățește o dată cu înaintarea vîrstei. [93]
Sub acest aspect trebuie să menționăm că săracii sunt la fel fel de mulți atît în sat cît și la oraș. Traiul în orașele mari presupune un risc relativ mai mic al sărăciei în comparație cu cel din alte localități (în aceste orașe doar 9% se află în sărăcie extremă), iar reședința în orașele mici înrăutățește substanțial situația (fiecare al treilea individ este sărac – 34%). Distanța de la pragul alimentar al sărăciei (profunzimea sărăciei) este de 5 ori mai mare, iar inegalitatea printre cei săraci este la fel de mare în orașele mici în comparație cu locuitorii orașelor mari.
Locuitorii de la sate se află între cele două grupuri de rezidenți de la sate. În general, aceasta are loc din cauza posibilităților reduse de angajare în cîmpul muncii, existente în orașele mici, față de unele avantaje de consum legate de activitățile agricole, orientate primordial spre supraviețuire, pe care le au cei din mediul rural. Săracii rurali formează un grup eterogen, atît după indicii bunăstării, cît și după proporțiile sărăciei. Fermierii sînt într-o situație mai bună decît angajații. Gospodăriile conduse de cei mai tineri sau cei mai vîrstnici sînt mai vulnerabile la sărăcie decît alte grupuri.
În țară persistă fenomenul sărăciei infantile, în special în zonele rurale, unde patru din zece copii sub zece ani trăiesc în sărăcie extremă. Sărăcia infantilă este larg răspîndită în familiile mari, cu mulți copii, atît în mediul urban, cît și în cel rural. Copiii ce locuiesc în gospodării fără părinți, sînt supuși unui pericol de incidență repetată a sărăciei – ponderea lor în rîndul persoanelor aflate în sărăcie persistentă crește dramatic, însumînd aproximativ o cincime din toți săracii persistenți.
Schimbările recente în sărăcia familiilor cu copii sunt îngrijorătoare. În 2012, circa 34,5% din copiii sub 18 ani care au intrat în CBGC erau în situație de sărăcie absolută, iar 20% – erau săraci din punct de vedere alimentar. Comparativ cu 2011, incidența sărăciei absolute printre copii a crescut cu 4,7 puncte procentuale, iar incidența sărăciei alimentare – cu 2,8 puncte.
Peste 80% din copiii săraci și 62% din copii nesăraci, care au intrat în eșantionul studiat în 2012, locuiau în mediul rural. În mediul urban sărăcia nu este uniformă. Majoritatea absolută a copiilor săraci (80%) locuiesc în orașe mici, în timp ce majoritatea absolută a copiilor nesăraci (63%) locuiesc în municipiile Chișinău sau Bălți.
Această distribuție a copiilor pe medii de reședință este în mare măsură rezultatul existenței sau lipsei locurilor de muncă și oportunităților economice pentru părinții lor. Astfel, orașele mari au devenit în ultimii ani polurile creșterii economice moldovenești unde veniturile disponibile au crescut rapid. Majoritatea orașelor mici se caracterizează încă prin persistența unui șomaj structural pe termen lung sau prin salarii mici. Cât privește satele, în acest mediu de reședință prevalează activitățile agricole puțin rentabile sau care în general nu aduc venit monetar. [94]
Indicatorii sărăciei copiilor în Republica Moldova
Datele sugerează că sărăcia copiilor este mult mai sensibilă la tendințele economice nefavorabile decât sărăcia maturilor. [95, p. 14] În 2007 indicatorii incidenței sărăciei absolute și alimentare a copiilor s-au înrăutățit relativ mai mult decât sărăcia populației generale. De fapt, după cum arată tabelul de mai sus, copii din Republica Moldova în mod constant s-au confruntat cu un risc de sărăcie mai mare decât populația în ansamblu.
În 2012 incidența sărăciei absolute în rândul copiilor a fost de 34,5% comparativ cu 29.1% în rândul populației generale. Incidența sărăciei alimentare, de asemenea tinde să fie mai înaltă pentru copii, în 2007 indicatorul fiind de 20,0% comparativ cu 16.1% în rândul populației generale. Această situație a fost practic integral determinată de inerția sărăciei copiilor în mediul rural și orașele mici.
Totodată, copii în general par a fi situați mai adânc sub linia sărăciei decât populația matură. Dacă profunzimea sărăciei generale este de 8.0% (2007), atunci în cazul copiilor aceasta se situează la 10.1%. Este destul de înalt și indicele de severitate a sărăciei copiilor (4,4% în 2007).
Sărăcia familiilor cu copii nu este un fenomen geografic și social uniform și nici stabil din punct de vedere structural. Datele statistice arată că băieții și fetele până la 18 ani sunt practic în egală măsură supuși riscului de sărăcie, dar diferențele se manifestă din alte puncte de vedere.
3.3 Dezideratul de integrare europeană a Republicii Moldova și necesitatea creșterii calității vieții
Ridicarea nivelului de viață a populației a fost și este un obiectiv major al puterilor guvernamentale în primul rînd la nivel național, cuprins în diverse Programe de Guvernare adoptate în ultimii ani, fiind puse în practică mai multe măsuri care să conducă la prevenirea acesteia. Prin intermediul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, comunitatea internațională abordează majoritatea dimensiunilor dezvoltării umane, inclusiv reducerea cu jumătate pînă în anul 2015 a proporției persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă. În Republica Moldova, integrarea Obiectivelor s-a realizat în strategiile naționale, în primul rînd – Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (SCERS). [96, p. 330]
Prima Strategie de reducere a sărăciei pregătită de autoritățile Republicii Moldova a reprezentat SCERS care a fost remisă în luna noiembrie 2004, elaborată în consultații ample cu societatea civilă și reprezentanții tuturor grupurilor de părți cointeresate. În cadrul SCERS s-au stability trei obiective pe termen mediu: creștere economică durabilă și exhaustivă; reducerea sărăciei și a inechităților, plus sporirea participării celor săraci în dezvoltarea economică; precum și dezvoltarea resurselor umane. În scopul realizarii acestor obiective, SCERS a presupus măsuri bazate pe trei piloni:
promovarea unei creșteri economice durabile și exhaustive;
îmbunătățirea dezvoltării umane;
fortificarea protecției sociale a celor mai vulnerabile categorii.
Măsurile și acțiunile prioritare întreprinse pentru atingerea realizării SCERS au constituit premizele elaborării Strategiei Naționale de Dezvoltare pe anii 2008-2010, stabilind ca obiectiv fundamental – crearea condițiilor pentru îmbunătățirea calității vieții prin consolidarea fundamentului pentru o creștere economică robustă, durabilă și incluzivă.
Însă prioritățile de realizare a SCERS rămîn viabile și astăzi, ținînd cont de dimensiunile sărăciei.
În pofida transferurilor sociale acordate în scopul reducerii sărăciei, numeroase personae care sunt vizate de sistemele de asistență socială nu beneficiază, de fapt, de acestea. Pentru un management eficient în realizarea Strategiei de eradicare a sărăciei e necesar și un plan financiar argumentat și eficient direcționat.
Cheltuielile minime necesare pentru lichidarea sărăciei, prin acordarea transferurilor nominative direct către cei săraci, au constituit 63,9 mil.lei în anul 2012, 44,28 mil.lei în anul 2013 și 57,057 mil.lei în anul 2014 sau circa 0,1% din PIB. Și mai puțin e necesar a transfera săracilor pentru a eradica sărăcia extremă: 2,27 lei unei persoane în anul 2013, 2,56 lei unei persoane în anul 2014 sau corespunzător 227,3 mii lei și 292,2 mii lei în total. Aceasta presupune că Guvernul dispune de un volum mare și veridic de informații privind sărăcia.
În continuare, analiza dimensiunilor sărăciei în Republica Moldova, demontrează că realizarea strategiei de eradicare a sărăciei la nivel național trebuie direcționată către două grupuri țintă: beneficiarii de asistență socială și persoanele angajate în economia națională. [97, p. 62] De aceea se consideră de importanță majoră două direcții componente ale strategiei de eradicare a sărăciei: asistența socială și remunerarea muncii.
În Republica Moldova, ca de fapt și în alte țări, pentru a asigura o protecție socială în toate situațiile de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie sunt utilizate în principal două modalități de sprijin: a) sistemul asigurărilor sociale și b) sistemul asistenței sociale.Analiza legislației în domeniu denotă faptul că protecția socială a persoanelor în Republica Moldova este reglementată atît de Constituția Republicii Moldova, cît și de alte legi și acte legislative. Astfel, în articolul 47 din Constituția țării este stipulat că “statul este obligat să ia măsuri pentru ca oricare om să aibă un nivel de trai decent care să-i asigure sănătate și bunăstare lui și familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală precum și serviciile sociale”.
Rezultatele sondajului realizat de CBS-AXA în noiembrie – decembrie 2007 în cadrul Programului Comun „Sprijin pentru elaborarea și evaluarea politicilor strategice în Republica Moldova” PNUD/UNICEF/SDC au arătat că 40,2% din pensionari declară că veniturile de care dispun nu le ajung nici de strictul necesar, iar 43,4% – le ajung numai pentru strictul necesar.
În consecință, putem constata o lipsă a motivației de a susține sistemul de pensii și a certitudinii că pensia poate asigura un minim de existență. Atît respondenții cu venituri modeste, de pînă la 400 lei/lună/membru al familiei, cît și cei cu venituri sporite, de peste 1000 lei/lună/membru al familiei, se arată îngrijorați de nivelul pensiilor, iar sistemul de pensii – domeniu critic și de înșiși pensionarii. [98] Îngrijorarea poate fi determinată de raportul dintre defalcările în fondul de pensii, considerate de mulți prea mari față de mărimea pensiilor la care ar putea conta. Principiul solidarității sociale și lipsa fondurilor private și profesionale de pensii, perpetuarea pensiilor cu caracter privilegiat, face puțin atractivă participarea populației.
De asemenea, datele studiului denotă că puțini cetățeni înțeleg cum funcționează sistemul de pensii. Am putea admite că este vorba de o slabă informare a angajaților din partea angajatorului, dar și a Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), despre însemnătatea contului personal de asigurări sociale (CPAS).
În conformitate cu legislația Republicii Moldova în vigoare, întru susținerea puterii de cumpărare a veniturilor beneficiarilor de prestații de asigurări sociale, anual la 1 aprilie se efectuează indexarea mărimii acestor plăți. La calcularea coeficientului de indexare se ține cont de creșterea anuală a IPC și creșterea anuală a salariului mediu pe țară în anul precedent. [99]
Asfel, în anul 2012, reieșind din creșterea anuală a indicelui prețurilor de consum de 11,9% și creșterea anuală a salariului mediu pe țară în anul precedent de 19,5%, coeficientul de indexare a constituit mărime de 15,7%, în anul 2013, reieșind din creșterea anuală a indicelui prețurilor de consum de 12,7% și creșterea anuală a salariului mediu pe țară în anul precedent de 28,7% – 20,7% și în anul 2014, corespunzător 12,3% și 21,7% – în mărime de 17%. Însă nici aceste ajustări anuale nu corespund necesarului minim a cheltuielilor de consum ale pensionarilor ce beneficiază de pensii pentru limită de vîrstă.
Pentru înlăturarea acestor inechități sociale a fost legiferat un program de eficientizare a sistemului de asigurare socială ce prevede un sistemul de asistență socială direcționată unificat treptat, iar alocațiile vor fi stabilite pe baza unui singur criteriu – venitul lunar minim garantat în funcție de venitul global mediu lunar raportat la o familie. [100] Dar totuși, realizarea acestuia în practică nu demonstrează eficiență. De aceea este necesar de a revedea principiul de acces la sistemul direcționat spre persoanele socialmente vulnerabile și de acordare a asistenței sociale bănești, evidentă și în baza datelor privind ponderea veniturilor din prestații sociale în venitul total disponibil al populației pe grupe de quintile.
Se prevede că alocațiile vor fi stabilite pe baza unui singur criteriu – venitul lunar minim garantat în funcție de venitul global mediu lunar raportat la o familie, dar nu există o definire clar determinată în conceptualizarea noțiunii, a metodologiei de calcul, o decizie, constatare și aprobare legislativă a acestei mărimi.
E necesar de prevăzut stabilirea obiectivelor, etapelor și acțiunile concrete necesare pentru eficientizarea sistemului actual de asistență socială și direcționarea financiară a acestuia. Accent trebuie pus pe redistribuirea eficientă a mijloacelor alocate pentru asistența socială, cu atragerea mijloacelor speciale. Astfel, considerăm necesare următoarele sarcini:
de a stabili clar cine sunt păturile socialmente vulnerabile și familiile defavorizate pentru a direcționa corect și direct a asistenței sociale către familiile defavorizate;
de a asigura realizarea principilului echității sociale la acordarea asistenței sociale sub forma de mijloace financiare din partea statului;
de a amplifica monitorizarea realizării măsurilor de asistență socială în scopul sporirii eficienței utilizării mijloacelor financiare în sistemul de asistență socială și de a ajusta legislația națională în domeniul asistenței sociale la cea a Uniunii Europene.
de a atrage și alte mijloace decît cele ce revin de la stat în asigurarea asistenței sociale păturilor socialmente vulnerabile;
modificarea sistemului de acordare a pensiilor prin considearea contribuțiilor individule lunare în fondul social și revizuirea modului de acordare a pensiilor pentru limita de vîrstă lucrătorilor din agricultură;
indexarea trimestrială – ca factor de acțiune psihologică.
Pentru realizarea unui sistem eficient de protecție socială pe următorii ani e necesar de a revizui politica în domeniul asistenței sociale. În acest scop obiectivele strategice trebuie să cuprindă următoarele direcții: perfecționarea cadrului legislativ și normativ, dezvoltarea sistemului informațional, măsuri organizatorice concrete pentru un sistem eficient, dezvoltarea unui sistem de asistență socială prin redistribuire corectă a mijloacelor financiare.
Implimentările fundamentale și apriore trebuie să țină de:
argumentarea științifico-practică a mărimii venitului lunar minim garantat prevăzut pentru determinarea cuantumului ajutorului social în conformitate cu Legea Republicii Moldova nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social;
organizarea campaniei informativ-explicative privind reformarea sistemului de asistență socială prin intermediul mass-media și promovarea noului cadru legislative și normativ în domeniul sistemului de asistență socială direcționată către familiile defavorizate;
redirecționarea mijloacelor bugetare și înlocuirea treptată a unor prestații sociale cu noua prestație – ajutorul social, trecerea de la sistemul categorial de prestații la cel bazat pe testarea veniturilor;
crearea sistemului informațional și a bazei de date unice privind beneficiarii de asistență socială;
eficientizarea sistemului de asistență socială și de plată a prestațiilor sociale;
elaborarea și promovarea măsurilor de incluziune socială a păturilor vulnerabile.
În Republica Moldova se realizează Proiectul „Susținere în prestarea unor servicii de asistență socială eficiente și durabile” (DFID) – proiecte ale organismelor internaționale. La nivel național întru susținerea realizării cu succes a acestui proiect de importanță națională e necesar de a perfecționa cadrul legislativ și normativ prin stabilirea cuantumului venitului lunar minim garantat adecvat și monitorizarea eficienței acordării ajutorului social.
Asigurarea accesului la informație a persoanelor socialmente vulnerabile înregistrate în organele de asistență socială de diferite niveluri ar permite, monitorizarea procesului de implementare a noului sistem de acordare a ajutorului social; evaluarea costurilor serviciilor sociale și determinarea costului mediu pe tip de serviciu în baza unui studiu al sistemului de servicii sociale, axat pe analiza și evaluarea serviciilor comunitare și instituționale la nivel național și local.
Importanța eficientizării cheltuielilor în domeniul asistenței sociale rezidă și din nivelul cheltuielilor de ordin social din bugetul național pentru protecția socială dețin cea mai mare parte și sunt în creștere comparativ cu prevederile în perioadele precedente, și pentru a.2009 constituie 13,1%, a.2010 – 13,5%.[101] Analiza sistemului de asistență socială relevă necesitatea unei noi orientări în politica socială a statului, pentru a asigura persoanele și familiile care se confruntă cu condiții de trai dificile, pe care nu le pot depăși prin propriile mijloace și capacități. De aceea, la acordarea asistenței sociale e necesar de a lua în considerație și capacitatea de muncă, serviciile comunale accesibile și existente, mijloace de transport, imobil, etc., precum și necesitatea solicitanților de asistență socială. Aceste măsuri ar permite eficientizarea sistemului de asistență socială, și în final reducerea sărăciei.
O dovadă în plus, care demonstrează importanța protecției sociale a populației pentru eradicarea sărăciei, este nivelul înalt al ratei sărăciei gospodăriilor care au ca principala sursă de venit prestațiile sociale. Întrebarea deseori adresată este în ce măsură acestea au un efect pozitiv asupra reducerii sărăciei în țară. Pentru aceasta propunem următorul model de analiză.
În continuare, pentru a evalua impactul prestațiilor sociale asupra nivelului sărăciei acordate populației țării vom utiliza un model ce are la bază metoda de simulare. Elaborarea lui se fundamentează pe imitarea situației virtuale, în care gospodăriile casnice sunt private de toate prestațiile sociale. Ipoteza modelului propus este: prestațiile sociale influențează asupra reducerii sărăciei. Metoda simulării aplicată asupra datelor bugetelor gospodăriilor casnice din Moldova permite de a verifica veridicitate a acesteia.
Acestea confirmă ipoteza modelului și arată atît importanța prestațiilor de asigurare socială, cît și a prestațiilor de asistență socială. În plus, impactul lor este diferit. Fără prestațiile de asistență socială ponderea populației sărace s-ar majora cu 4 p.p., iar lipsa prestațiilor de asigurare socială ar majora ponderea lor de 1,5 ori. În profil teritorial, constatăm un efect mai mare asupra reducerii sărăciei populației urbane. Prestațiile de asistență socială micșorează ponderea săracilor cu 14 p.p., iar prestațiile de asigurare socială – de apoximativ 2 ori.
Ca rezultat, a fost efectuată evaluarea „contribuției” prestațiilor sociale asupra reducerii nivelului sărăciei în Republica Moldova. Această metodologie este una utilă atît pentru stabilirea direcțiilor de acțiune la elaborarea politicilor statului, cît și pentru monitorizarea realizării lor. Domeniul de aplicare poate fi unul general sau un segment mai îngust.
În problematica eradicării sărăciei, un subiect cheie este sărăcia copiilor. Existența ei menține și regenerează sărăcia. Una din măsurile sistemului de prestații sociale orientate spre protecția familiilor cu copii este acordarea anumitor mijloace bănești, inclusiv indemnizații pentru copii. Prin aplicarea metodologiei modelului prezentat mai sus putem verifica importanța acestor prestații asupra sărăciei.
Pentru a evalua impactul alocării indemnizației pentru copii asupra nivelului sărăciei gospodăriilor casnice cu copii se utilizează un model special de simulare. La baza elaborării lui a fost pusă imitarea situației virtuale, în care gospodăriile casnice cu copii sunt private de toate indemnizațiile pentru copii.
Ipoteza modelului propus este: indemnizațiile pentru copii influențează asupra reducerii sărăciei, mai cu seamă în gospodăriile cu copii. Algoritmul de realizare a modelului de simulare presupune următoarele etape:
selectarea gospodăriilor casnice cu copii, în structura veniturilor disponibile cărora sunt indemnizații pentru copii;
determinarea tuturor tipurilor de indemnizații pentru copii de care beneficiază gospodăriile cu copii, atât cu caracter de asigurare, cît și neasigurare;
însumarea mărimilor tuturor acestor indemnizații pentru fiecare gospodărie casnică cu copii, în structura veniturilor disponibile cărora sunt indemnizații pentru copii și calcularea valorii totale a lor;
scăderea din mărimea cheltuielilor de consum, pentru fiecare gospodărie casnică cu copii, a mărimii egale cu valoarea totală a indemnizațiilor pentru copii;
calcularea nivelului sărăciei gospodăriilor cu copii în baza noilor date privind cheltuielile de consum a gospodăriilor casnice;
analiza modificării nivelului sărăciei diferitor tipuri de gospodării casnice cu copii, în baza imitării situației virtuale de privare a acestor gospodării de toate indemnizațiile pentru copii.
Rezultatele modelului de simulare confirmă importanța indemnizațiilor pentru copii pentru eradicarea sărăciei, mai mare pentru cuplurile familiale cu copii. Astfel, în cazul în care cuplul familial este privat de indemnizații pentru copii, nivelul sărăciei acestor gospodării se majorează cu 1,6 p.p. sau cu 8 %. Simularea privării de indemnizații pentru copii a altor gospodării casnice cu copii determină o creștere a sărăciei cu 0,6 p.p., sau de 1,02 ori. Totodată, lipsa indemnizații-lor pentru copii în structura veniturilor disponibile ale gospodăriilor din Republica Moldova majorează nive lul sărăciei cu 1 p.p. sau cu 4%.
Sub un alt aspect, realizarea strategiei de eradicare a sărăciei la nivel național mai trebuie direcționată și către persoanele angajate în economia națională. În Republica Moldova, dirijarea fondurilor de salarizare este reglementată de stat și prevede stabilirea mărimii salariului minim, salariului tarifar pentru categoria I de calificare a angajaților, tarifelor de stat de salarizare, altor norme și garanții, a sistemului și condițiilor de salarizare a angajaților din instituțiile și organizațiile finanțate de la buget. Normativul nivelului salarizării angajaților este salariul tarifar pentru categoria I de calificare (de salarizare), stabilit în mărime egală sau care depășește mărimea salariului minim pe țară. Creșterea costului vieții este una din prevederile de reexaminare a salariului tarifar pentru categoria I de calificare (de salarizare) conform Legii salarizării. [102] Cum și cînd se respectă aceasta? Cum se explică faptul că nivelul salariului minim este de 2 ori mai scăzut comparativ cu pragul sărăciei? Se impune efectuarea unor studii mai profunde pentru a întreprinde măsuri privind perfecționarea politicii sociale, a componentelor acesteia, a mecanismelor active, cît și a celor pasive.
Un prim aspect în acest sens este revizuirea mărimilor salariului minim, salariului pentru I categorie de calificare din cele 25 privind salarizarea sau a revizui mecanismul în vigoare – Rețeaua Unică de salarizare, discutîndu-se deseori și propunerea de a se dezice de aceasta. Analiza evoluției diferențierii salariale ar permite de a evalua influența politicii salariale asupra repartiției veniturilor populației, importantă atît din punct de vedere economic, cît și social.
Cea mai veridică situație privind salarizarea în Republica Moldova este reflectată de datele înregistrate pe luna septembrie, ținînd cont de sezonalitatea nivelului remunerării muncii a angajaților în economia națională (în special a celor ocupați în agricultură). Astfel, cel mai înalt nivel de remunerare a muncii e caracteristic celor care lucrează în activități financiare, depășind media pe economie de 1,8 ori, iar nivelul celei mai puțin remunerate – pescuit – de 3,2 ori, agricultură – de 2,98. [103, p. 131] Se observă o concentrare spre partea de jos a distribuției salariaților după nivelul remunerării muncii. Însă repartizarea fondului salarial este direcționat opus.
În baza datelor privind remunerarea celor care au lucrat luna întreagă în septembrie 2013, pentru 2,6% din total salariați s-au repartizat 13% din fondul salarial, comparativ cu un nivel mai scăzut decît pentru cea mai mare parte de angajați (18,77%) a căror salariu variază între 800-1200 lei. Și mai puțin pentru 18,16% din salariați a căror salariu calculat a constituit mai puțin de 800 lei.
Majorarea valorii salariului minim în anul 2009 a influențat asupra repartizării numărului de salariați după mărimea salariului, cît și asupra repartizării fondului salarial. Conform calculelor analitice s-a micșorat numărul celor a căror salariu, în mediu, a fost mai puțin de 1200 lei lunar cu circa 12 p.p. și s-a majorat de 1,6 ori numărul celor cu mărimea salariului de 6000 lei și peste.
Considerînd valoarea pragul sărăciei absolute și excluzînd caracterul sezonier al veniturilor, inclusiv celor salariale, putem concluziona că în Republica Moldova se manifestă clar fenomenul „sărăciei ocupaționale” sau „ocupați – săraci” confirmate de faptul că fiecare al cincilea angajat în economia națională are un salariu la nivelul pragului sărăciei.
În cazul angajatului în Republica Moldova, situația este mai dură dacă are familie, copii sau alte persoane în întreținere. Statutul ocupațional al părinților determină mijloacele financiare disponibile în familie, iar prezența unei ocupații ar trebui să fie un factor care diminuează riscul sărăciei copiilor. Însă, contrar așteptărilor, în familiile unde ambii părinți sînt ocupați, incidența sărăciei la copii este mai mare comparativ cu familiile, unde doar un singur părinte lucrează. În familiile, unde doar un singur părinte este angajat sînt frecvente cazurile, cînd al doilea părinte de fapt este plecat peste hotare la muncă și care respectiv trimite bani acasă. Riscul sărăciei la copiii din familiile cu migranți este de 2 ori mai mic față de riscul sărăciei în cazul copiilor fără migranți (36%).
Incidența sărăciei la copiii din familiile cu migranți este și mai mică atunci cînd ambii părinți sînt plecați peste hotare (13.0%). Evident că numărul celor în căutarea unui loc de muncă peste hotare, fie persoane calificate sau fără calificare să fie în creștere. Datele oficiale statistice demonstrează importanța tot mai mare a altor surse de venit în gospodăriile casnice din Moldova. Un pericol este creșterea ponderii veniturilor bănești de peste hotare în totalul veniturilor disponibile de la 13,9% în anul 2006 pînă la 19,1% în anul 2008, precum și ritmul de creștere a ei. Astfel în perioada 2012-2014 a sporit cu 5,2 p.p., un ritm dintre cele mai înalte înregistrate în ultimele perioade comparativ cu alte surse de venit ale populației Republicii Moldova.
CONCLUZII
În teza de față a fost efectuată o încercare de a deplasa abordarea creșterii economice și impactul ei asupra calității vieții în RM, racordînd aceasta la situația Republicii Moldova. Studiul realizat ne-a permis să formulăm următoarele concluzii teoretice și recomandări practice:
În pofida politicilor survenite și elaborate de către stat, realitatea ultimelor decenii cunoaște o tendință de creștere a sărăciei, însă în fiecare societate se manifestă diferit în dependență de locul și timpul de referință, cu accente și nuanțe specifice. În baza abordării sistemice și complexe, s-a concretizat conținutul definirii sărăciei ca fenomen economic-social-psihologic-cultural și au fost cercetate căile posibile de eradicare.
De la definiția sărăciei a lui S.Rowntree ca lipsa veniturilor pentru satisfacerea nevoilor de bază (hrană, îmbrăcăminte, locuință, încălzire, sau a volumului bunurilor strict necesare supraviețuirii), astăzi sărăcia se definește ca dimensiune cumulativă a unor dezavantaje și privațiuni cu care se confruntă persoane sau grupuri de persoane din punct de vedere a limitării resurselor (materiale, culturale, sociale) și a statutului ocupațional, astfel încît acestea sunt excluse de la un mod de viață cu un anumit nivel minim acceptat.
Identificarea sărăciei este rezultatul evidențierii semnificației, cauzelor, formelor de manifestare și efectelor acesteia, atît de însăși săracii, cît și de către mulți cercetători din domeniu. Primii, de regulă, constată sărăcia ca stare generală de suferință fizică și psihică, iar cei din urmă – un fenomen pluridimensional.
În baza conceptului excluderii sociale, inițiată de A.Sen și abordată de A.Atkinson, s-a demonstrat că din punct de vedere al securității naționale, statul este răspunzător de susținerea și protecția păturilor defavorizate, nivelul infracțiunilor, nivelul de educație și unui set de bunuri sociale.
Specificul Republicii Moldova referitor la sărăcie este caracterizat de următoarele: este extinsă (fiecare a patra persoană este săracă); este elastică la creșterea economică, dar aceasta din urmă este doar o condiție necesară pentru diminuarea sărăciei; este cauzată de inegalitățile economice și sociale; este superficială în cazul aprecierii sărăciei extreme pentru că distanța medie între consumul gospodăriilor și pragul de sărăcie extremă este relativ mică.
Analiza datelor oficiale permite de a evidenția următoarele cea mai înaltă rată a sărăciei se atestă în mediul rural; în gospodăriile formate din șase și mai multe persoane; în gospodăriile cu copii alte decît cuplu familial și anume cele cu patru copii și mai mulți. Aceste dimensiuni trebuie considerate de importanță, deoarece ponderea populației rurale este mai mare decît populația urbană (corespunzător 58.2% și 41.8%), gospodăriile formate din 4 persoane constituie 27.4% din total gospodării, gospodăriile cu copii alte decît cuplu familial 32.9%.
În Republica Moldova sărăcia este un fenomen multidimensional, caracterizat de componente care se condiționează și se consolidează reciproc. Definită ca suma lipsurilor de resurse necesare asigurării bunăstării, sărăcia include ansamblul elementelor de primă necesitate de natură materială (hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, locuință etc.), infrastructura de bază (apă, electricitate, mijloace de transport) și socială.
În prezent, copiii din Republica Moldova sunt o categorie deosebit de vulnerabilă din punct de vedere a sărăciei, reprezentând 28% din populația săracă și populația săracă din punct de vedere alimentar.
Politicile care ar putea contribui la scoaterea efectivă a unui mare număr de copii din sărăcie în mod clar trebuie să fie rural orientate. Dezvoltarea sectorului privat trebuie să se bazeze pe proiecte investiționale intensive în muncă și să asigure un număr mai mare de locuri de muncă în activități aferente sectorului agricol. Trebuie favorizată dezvoltarea unei agriculturi eficiente și care să asigure producerea unor mărfuri de înaltă valoare adăugată. În sate sărăcia poate fi combătută în mod durabil numai prin majorarea durabilă a veniturilor provenite din agricultură și reducerea numărului de populație care direct depinde de agricultură.
Totodată, pentru a îmbunătăți sănătatea și educația copiilor, în mediul rural trebuie intensificate activitățile de instruire și informare adecvată a părinților. În sate rata de mortalitate a copiilor s-ar reduce cu o pătrime dacă mamele ar ști să identifice la timp problemele de sănătate ale copiilor lor și s-ar adresa în timp util la medic. Părinții care intenționează să emigreze trebuie să fie adecvat informați despre consecințele deciziei lor asupra coeziunii familiei și dezvoltării sociale și emoționale a copiilor lor.
Sistemul de protecție socială nu este eficient în protejarea copiilor de sărăcie. Indemnizațiile care se acordă în mod explicit familiilor cu copii sunt prea mici și insuficient de precis alocate. Diferența dintre sărăcia copiilor înainte și după primirea indemnizațiilor este de numai 1 punct procentual. Ținând seama de importanța prioritară de eradicare a sărăciei copiilor, sistemul de protecție socială trebuie revăzut radical. Beneficiarii prioritari ai sistemului, atât ca număr, cât și ca fonduri alocate, trebuie să fie copiii. Pentru aceasta resursele care în prezent sunt alocate pentru plătirea unor compensații nominative trebuie să fie reorientate către plătirea indemnizațiilor pentru copii. Efectul compensațiilor nominative asupra sărăciei nu este important (incidența sărăciei scade cu numai 0,8 puncte procentuale după alocarea compensațiilor), iar erorile de incluziune sunt foarte mari. În schimb, în cazul când acești bani ar fi utilizați pentru majorarea indemnizațiilor pentru copii care ar fi alocate mai precis decât în prezent, efectul asupra reducerii sărăciei copiilor ar fi mult mai semnificativ. Or, pe termen lung, scoaterea copiilor din sărăcie înseamnă o șansă în plus de dăinuire a națiunii.
În condițiile realizării scopurilor strategice stabilite ce vizează democratizarea societății și integrarea ei în spațiul european, problema eradicării sărăciei vizează cercetări și analize obiective a vieții cotidiene a populației, bunăstării acesteia, nivelului de trai și a calității vieții în ansamblu, accentul deplasîndu-se în mare măsură de la colectivitate la individ, deoarece, după cum menționa și A.Pigou, bunăstarea socială este suma bunăstărilor individuale.
Analizînd multitudinea factorilor și cauzelor acesteia se impune revizuirea priorităților strategice printr-o complexitate de politici ce include totalitatea domeniilor de activitate umană ținînd cont nu doar de determinanții economici, dar și cei non-economici (psihologici, sociali, morali, etc.). Existența unor cercuri vicioase ale inegalităților economice – datorate eșecurilor economiei de piață (creșterea prețurilor, repartizarea neuniformă a efectelor inflației) și schimbărilor în formarea veniturilor populației (datorate extinderii economiei informale, impozitării accentuate a segmentului sărac, adăncirii inegalităților zonale, ineficienței sistemului protecției sociale) sunt factori care au amplificat sărăcia. Totodată, dimensiunile sărăciei depind de caracteristicile individuale ale participanților încadrați în comunitate.
Sărăcia este izvorul din care se alimentează stagnarea și regresul. Efectele sărăciei, impun o responsabilitate mai accentuată a fiecărui membru al societății, o schimbare substanțială a modului de abordare a realităților. În lupta împotriva sărăciei obiectivul politicii guvernamentale trebuie să fie coeziunea socială, ca un ansamblu de raporturi și legături care vor contribui la întărirea capacității societății, asigurarea durabilă a bunurilor necesare tuturor membrilor. Monitorizarea tuturor grupurilor vulnerabile, grupurilor defavorizate, precum și zonelor de concentrare a sărăciei este primul pas de recunoaștere oficială și de dimensionare a problemei. Măsurile de eradicare a sărăciei trebuie să cuprindă un sistem complex de strategii și instrumente, deoarece acest fenomen sintetizează un spectru larg de factori și influențe.
NOTE
Little T.D., Lindenberger U., Nesselroade J. R. (1999). On selecting indicators for multivariate measurement and modeling with latent variables: When "good" indicators are bad and "bad" indicators are good. Psychological Methods, 4, p.192
Marshall A. Principiile științei Economice. Un volum introductiv. Ediția VII. Londra: Macmillan, 1998, p. 49
Schein E. Organization Phsychology-3.Ed.Englewood Cliffs, Prentice Halll,Inc., 2008, p. 23
Ignat I. Costuri si beneficii ale investiției în capitalul uman. În: Capitalul uman și competitivitate (cap.1). Iași: Edit. univ. ,,Al.I.Cuza”, 2007, p.27
Galbraith J. Societatea perfectă. București: Politică,1997, p. 14
Gorobievschi S. Fulfillment of human needs as a component of life quality. În: Meridian Ingineresc, 2010, Nr.3, p. 41
Ionescu C. Introducere în istoria gândirii economice. București: Economica, 2007, p. 47
Hansen Bruno. Quality of Life and Management of Living Resources. Fifth Framework. București: Economică, 2002, p. 48
Schalock R. L. Reconsidering the conceptualization and measurement of quality of life. In R.Schalock (Ed.), Quality of life. Volume I: Conceptualization and measurement. Washington, DC: American Association on Mental Retardation. 1996, p. 55
Raportul Național al Dezvoltării Umane 2010. O analiză a tendințelor în ultimii 40 de ani. Chișinău: PNUD, 2010, p. 6
Timuș A. Interesele, binele omului – problema–cheie a reformelor sinteze sociologice. Chișinău: Paragon, 2006
Rojco A. Măsurarea inegalității și bunăstării populației. Chișinău: Departamentul pentru Dezvoltarea Internațională a Regatului Unit (DFID), 2007
Danii T. Calitatea Vieții populației Republicii Moldova în perioada de tranziție: probleme și tendințe sociale (analiză și evaluare sociologică). Teza de dr. hab. în sociologie. Chișinău: AȘM, 2004
Каминская Н. Экономическое аспекты влияния социально-культурной сферы на качество жизни населения. МГУ, Москва, 2000, p. 66
Леви Л., Андерсон Л. Народонаселение, окружающая среда и качество жизни. Москва, 1979
Mărginean I., Bălașa A. (coord.). Calitatea vieții în România. Ed. Expert, București, 2002
Mărginean I. Calitatea vieții, nr. 3-4, Academia Română, Institutul de Cercetarea a Calității Vieții, București, 2011, p. 22
Zamfir C. Indicatori și surse de variație a calității vieții. București, Ed. Politica, 1984, p. 67
Bulgaru M., Bulgaru O. Aspecte ale proceselor social-demografic din Republica Moldova. // Ameliorarea sănătății și modului de viață al populației: probleme sociale. Materialele conferinței practico-științifice republicane din noiembrie 2002. AȘM, Chișinău, Ed. Paragon, 2003
World Development Indicators. New York, 2012
Оnip T., „Veniturile moldovenilor care lucrează peste hotare”, Revista Economică, nr. 4(35)/2007, pag 220
Государственное регулирование рыночной экономики. Экономика, 2001, c 161
Самуелсон П., Нордхаус У. „Экономика”, Москва 2000, c 570
Куликов Л.М. „Основы экономической теории”, Москва ,,Финансы и статистика”, 2007, c 215
Dicționar de științe economice, MAME 1958, pag 142
Olah Gh. „Repere de politică economică”. Ed. Economică, București, 2001, pag 186
Агапова Т.А., Серегира С.Ф. „Макроэкономика”, Москва, „ Дело” и „Сервис”, 2005, c 240
Макконнелл К., Брю С. Экономика: Принципы, проблемы и политика. В 2-х т./перевод с англ., Москва: Республика, 1992, c 23-24
Проблемы теории и практики управления, 1999, N.5, с 35
Tălmaș S., Dicționar politic. București: Șansa, 1996, p. 50-51
Чижов П., Проблема актуализации гуманного отношения человека к природе. – Бишкек: ИФП НАНКР, 1998, p.11
Babii V., Spătaru T. Fundamentarea conceptului dezvoltare durabilă. În: Legea și viața, 2006, nr.4, p. 45
Becker, G. Comportamentul uman – o abordare economică. – București, Editura ALL, 2004, – p.74
Bîrcă, A. Schimbarea viziuni privind abordarea resurselor umane în cadrul organizațiilor. Simpozionul internațional „Strategii și modalități de intensificare a colaborării dintre Moldova și România în condițiile extinderii Uniunii Europene spre Est”, 28-29 septembrie 2000, vol. I, Chișinău: Ed. ASEM, p.147-150
Zelențeva, I. Categoria potențialului uman și importanța ei în managementul strategic // Economica – Chișinău, Nr. 3(47) 2004, p. 60
Șavga, L. Resursele umane vector principal al creșterii economice. În: Economica, An V, Nr. 2, Chisinău, 1999, p. 35-44
Chircă, S. Formarea economiei eficiente prin forțele pieței : Simpozionul științific – Chișinău, 1995, Vol I, p 4-7
Manolescu, A. Managementul resurselor umane.- București, Editura RAI, 2001, p. 195
Gălușca, T., Hrișcev, E., Crearea avantajului competitiv prin aplicarea a managementul cunoștințelor // Economica – Chișinău, Nr. 3(47) 2004, p.62-65
Мировая экономика и международные отношения, 2010, №12, c.42
Экономическая энциклопедия, Москва, 2009, p. 77
Zelențeva, I. Categoria potențialului uman și importanța ei în managementul strategic // Economica – Chișinău, Nr. 3(47) 2004, p. 60- 62
Trofimov, V., Tcaciuc, C. Valorificarea factorului uman în Republica Moldova: între cifre și realitate //Economie și Sociologie – Chișinău, nr. 1, AȘM, 2005, p.40
Șendrea, M. Gestiunea eficientă a schimbărilor organizaționale ca factor de asigurare a competitivității firmei, Tz. pentru conferirea tit. de dr. în șt. econ. Chișinău: Ed. ASEM. 2006, p. 44
Burloiu, P. Managementul resurselor umane. Tratare global interdisciplinară. – București, Lumina Lex, 1997, – p 594
Becker, G. Capitalul uman. O analiză teoretică și empirică cu referire specială la educație. – București, Editura All, 1997, p. 65
Krugman, P. International economics: theory and policy, Obstfeld, Maurice, Harper Collins Publishers, New York, 2010, p. 422
Базарова, Т., Еремина Б. Управление персоналом, 2007, p. 71
Добрынин, А., Дятлов, С., Цыренова, Е., Человеческий капитал в транзитивной экономике: Формирование, оценка, эффективность использования, СПб.:Наука, 2009, p. 87
Hrișcev, E., Smîc, A. Știința – important factor concurențial al economiei naționale // Economica – Chișinău, Nr. 3(47) 2004, p. 24
Popescu I., Bondrea A., Mădălina Constantinescu, Globalizarea, mit și realitate, Editura Economică, București, 2004, pag 78
World Development Report 2000-2001, World Bank, 2001, pag 42
Kann H., The Year 2010, New York, 1967, pag 99
Bulgaru M., Mileniul III, disperare și speranță. O nouă paradigmă a dezvoltării, Editura Revista Română de Statistică, București, 2003, pag 415
Molnar M., Aspecte metodologice ale evaluării sărăciei, prezentare la Cursul de consolidare a cunoașterii în domeniul măsurării sărăciei, CASPIS, Universitatea din București, decembrie 2002, pag 67
Walker R., Poverty Dynamics: Issues and Examples. Aldershot: Avebury, 1994, pag 16
Alcock P., Understanding Poverty. London: Macmillan, 1997, pag 16
Ravallion M., Poverty lines in theory and practice. LSMS Working Paper 133, Washington, D.C. The World Bank, 1998, pag 56
Bălănescu L., Accesul la educație al copiilor aflați in sărăcie extremă. // ICCV Sesiunea de comunicate științifice, București, 2002, pag 3
Тевено Л., Рациональность или социальные нормы: преодоленное противоречие? Экономическая социология (электронный журнал) Том 2, № 1, 2001, pag 88-122
Moldova în tranziție. Privire economică, nr. 6. Centrul de Investigații Strategice și Reforme. Chișinău, iulie 2000, pag 49-50
Livițchi O., Abordări metodologice la determinarea fenomenului sărăciei în Republica Moldova. În: Economic Growth in Conditions of Internationalization. Tezele conferinței internaționale. Chișinău: IEFS, 2007, pag 330
Munteanu T., Repere de analiză a veniturilor populației în diferite regiuni ale globului. În: Revista Economică, 2006, nr. 3(28), pag 62
Szelenyi I., Transition Newsletter, May-June 2002, pag 28
Hotărărea Guvernului Republicii Moldova nr.297 din 21.03.2006, nr.325 din 21.03.2007, nr.316 din 17.03.2008 cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat Monitorul Oficial Nr.047 din 24.03.2006, Nr.039 din 23.03.2007, Nr.57-60 din 21.03.2008
Legea Republicii Moldova cu privire la ajutorul social nr.133 din 13.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.09.2008, nr.179
Legea Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare pe anii 2008-2011 nr. 295-XVI din 21.12.2007. În: Monitorul Oficial, 29.01.2008, nr.18-20/57
Anuarul Statistic al Republicii Moldova. Chișinău, 2008
Raportul Global al Dezvoltării Umane. PNUD, 2006
Gorobievschi S. Evaluarea bunăstării și diferenței sociale a populației Republicii Moldova. Partea II. În: Meridian Ingineresc, 2011, nr.3, p.45-50
Sleptsova E., Devenind un nou vecin al Europei: impactul pentru Moldova și migranții săi. // Instituul de Politici Publice, Conferința Internațională „Republica Moldova și Uniunea Europeană – parteneri pentru o Europă lărgită”, Chișinău, 2003, pag 14
Moldova Evaluarea Sărăciei. Studiu de țară a Băncii Mondiale. Washington, D.C., 2000
Sărăcia în Moldova, 2000. Unitatea de Monitorizare a Sărăciei și Politicii, Ministerul Economiei / PNUD, Chișinău, 2003
Всемирный Банк, Годовой отчет 2009 Обзор деятельности за год, www.wolldbank.org – accesat 02.01.2010
Raport privind sărăcia și impactul politicilor 2006, Ministerul Economiei și Comerțului al Republicii Moldova, Chișinău, noiembrie, 2007
Republica Moldova – Evaluarea cheltuielilor publice și a răspunderii financiare – Raportul privind performanțele managementului finanțelor publice, Banca Mondială, Chișinău, Moldova, 2006
Băcescu M., Băcescu-Cărbunaru A. Compendiu de macroeconomie. Editura Economică, București, 1997, p.299
Băcescu M., Băcescu-Cărbunaru A. Macroeconomie și politici macroeconomice. București, Editura ALL Educațional, 1998, p.56
Dobrotă N. Dicționar de economie, București, Editura Economică, 1999, p.356
Basno C, Dardac N. Monedă, credit, bănci. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999, p.379
Lipsey R., Chrystal A. Economia pozitivă. București, Editura Economică, 1999, pp. 464-507
Negrițoiu M. Salt înainte. Dezvoltarea și investițiile străine directe. Editura EXPERT, București, 1996, p. 13-51.
Platon M. Infrastructura socială în perioada de tranziție. –Chișinău, 1995, pag 35
Constituția Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1-1994
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1478 din 15.11.2002 cu privire la indemnizațiile adresate familiilor cu copii // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.154-157, 2002
Legea Republicii Moldova nr.156 –XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 111 -113,1998
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1065 din 11.11.1999 cu privire la aprobarea listelor și stărilor patologice care acordă copiilor pînă la vîrsta de 16 ani dreptul la primirea statutului de copil invalid și alocațiilor sociale de stat conform legislației // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 17.11.1999
Raportul Social Anual 2005, elaborat de Ministerul Sănătății și Protecției Sociale al Republicii Moldova. Chișinău, 2006, pag 54
Legea Republicii Moldova nr.121-XV din 03.05.2001 cu privire la protecția socială suplimentară a invalizilor de război, a participanților la cel de-al doilea război mondial și a familiilor lor // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 51 din 08.05.2001
Legea Republicii Moldova nr.190-XV din 08.05.2003 cu privire la veterani // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 84-86 din 16.05.2003
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1291 din 27.10.2003 cu privire la alocațiile nominale de stat pentru merite deosebite față de stat // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.221-222 din 31.10.2003
Danii T., Spătaru T. Calitatea vieții populației: procese sociale. // Politica social și problemele ameliorării calității vieții. Materialele conferinței practico-științifice republicane din decembrie 2001. Institutul de Filosofie, Sociologie și Drept al AȘRM, Chișinău: Ed. Tipografia Centrală, 2002
Moldovan D., Economia Moldovei în capcana globalizării și tranziției. Chișinău: ARC, 2004, pag 41
Danii T., Spătaru T., Calitatea vieții populației rurale din jud. Lăpușna. // Ameliorarea sănătății și modului de viață al populației: probleme sociale. Materialele conferinței practicoștiințifice republicane din noiembrie 2007. AȘM, Chișinău, Ed. Paragon, 2008
Livițchi O. Direcții de perfecționare a scalelor de echivalență utilizate la analiza sărăciei în Republica Moldova. În: Economica, 2008, nr.2 (62), pag14
Livițchi O., Abordări metodologice la determinarea fenomenului sărăciei în Republica Moldova. În: Economic Growth in Conditions of Internationalization. Tezele conferinței internaționale. Chișinău: IEFS, 2007, pag 330
Munteanu T., Repere de analiză a veniturilor populației în diferite regiuni ale globului. În: Revista Economică, 2006, nr. 3(28), p. 62
Szelenyi I., Transition Newsletter, May-June 2002, p. 28
Hotărărea Guvernului Republicii Moldova nr.297 din 21.03.2006, nr.325 din 21.03.2007, nr.316 din 17.03.2008 cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat Monitorul Oficial Nr.047 din 24.03.2006, Nr.039 din 23.03.2007, Nr.57-60 din 21.03.2008
Legea Republicii Moldova cu privire la ajutorul social nr.133 din 13.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.09.2008, nr.179
Legea Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare pe anii 2008-2011 nr. 295-XVI din 21.12.2007. În: Monitorul Oficial, 29.01.2008, nr.18-20/57
Anuarul Statistic al Republicii Moldova. Chișinău, 2014
Livițchi O., Inegalitatea salariilor ca factor generator al sărăciei. În: Revista Economică. Ediția specială, decembrie 2008, vol.III, pag 131
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE
Constituția Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1-1994
Legea Republicii Moldova cu privire la ajutorul social nr.133 din 13.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.09.2008, nr.179
Legea Republicii Moldova nr.121-XV din 03.05.2001 cu privire la protecția socială suplimentară a invalizilor de război, a participanților la cel de-al doilea război mondial și a familiilor lor // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 51 din 08.05.2001
Legea Republicii Moldova nr.156 –XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 111 -113,1998
Legea Republicii Moldova nr.190-XV din 08.05.2003 cu privire la veterani // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 84-86 din 16.05.2003
Legea Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare pe anii 2008-2011 nr. 295-XVI din 21.12.2007. În: Monitorul Oficial, 29.01.2008, nr.18-20/57
Hotărărea Guvernului Republicii Moldova nr.297 din 21.03.2006, nr.325 din 21.03.2007, nr.316 din 17.03.2008 cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat Monitorul Oficial Nr.047 din 24.03.2006, Nr.039 din 23.03.2007, Nr.57-60 din 21.03.2008
Hotărărea Guvernului Republicii Moldova nr.297 din 21.03.2006, nr.325 din 21.03.2007, nr.316 din 17.03.2008 cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat Monitorul Oficial Nr.047 din 24.03.2006, Nr.039 din 23.03.2007, Nr.57-60 din 21.03.2008
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1065 din 11.11.1999 cu privire la aprobarea listelor și stărilor patologice care acordă copiilor pînă la vîrsta de 16 ani dreptul la primirea statutului de copil invalid și alocațiilor sociale de stat conform legislației // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 17.11.1999
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1291 din 27.10.2003 cu privire la alocațiile nominale de stat pentru merite deosebite față de stat // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.221-222 din 31.10.2003
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1478 din 15.11.2002 cu privire la indemnizațiile adresate familiilor cu copii // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.154-157, 2002
MANUALE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DIDACTICE, BROȘURI
Alcock P., Understanding Poverty. London: Macmillan, 1997, pag 16
Anuarul Statistic al Republicii Moldova. Chișinău, 2008
Anuarul Statistic al Republicii Moldova. Chișinău, 2014
Băcescu M., Băcescu-Cărbunaru A. Compendiu de macroeconomie. Editura Economică, București, 1997, p.299
Băcescu M., Băcescu-Cărbunaru A. Macroeconomie și politici macroeconomice. București, Editura ALL Educațional, 1998, p.56
Basno C, Dardac N. Monedă, credit, bănci. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999, p.379
Becker, G. Capitalul uman. O analiză teoretică și empirică cu referire specială la educație. – București, Editura All, 1997, p. 65
Becker, G. Comportamentul uman – o abordare economică. – București, Editura ALL, 2004, – p.74
Bulgaru M., Mileniul III, disperare și speranță. O nouă paradigmă a dezvoltării, Editura Revista Română de Statistică, București, 2003, pag 415
Burloiu, P. Managementul resurselor umane. Tratare global interdisciplinară. – București, Lumina Lex, 1997, – p 594
Chircă, S. Formarea economiei eficiente prin forțele pieței : Simpozionul științific – Chișinău, 1995, Vol I, p 4-7
Danii T. Calitatea Vieții populației Republicii Moldova în perioada de tranziție: probleme și tendințe sociale (analiză și evaluare sociologică). Teza de dr. hab. în sociologie. Chișinău: AȘM, 2004
Dicționar de științe economice, MAME 1958, pag 142
Dobrotă N. Dicționar de economie, București, Editura Economică, 1999, p.356
Galbraith J. Societatea perfectă. București: Politică,1997, p. 14
Hansen Bruno. Quality of Life and Management of Living Resources. Fifth Framework. București: Economică, 2002, p. 48
Ignat I. Costuri si beneficii ale investiției în capitalul uman. În: Capitalul uman și competitivitate (cap.1). Iași: Edit. univ. ,,Al.I.Cuza”, 2007, p.27
Ionescu C. Introducere în istoria gândirii economice. București: Economica, 2007, p. 47
Kann H., The Year 2010, New York, 1967, pag 99
Krugman, P. International economics: theory and policy, Obstfeld, Maurice, Harper Collins Publishers, New York, 2010, p. 422
Lipsey R., Chrystal A. Economia pozitivă. București, Editura Economică, 1999, pp. 464-507
Little T.D., Lindenberger U., Nesselroade J. R. (1999). On selecting indicators for multivariate measurement and modeling with latent variables: When "good" indicators are bad and "bad" indicators are good. Psychological Methods, 4, p.192
Manolescu, A. Managementul resurselor umane.- București, Editura RAI, 2001, p. 195
Mărginean I. Calitatea vieții, nr. 3-4, Academia Română, Institutul de Cercetarea a Calității Vieții, București, 2011, p. 22
Mărginean I., Bălașa A. (coord.). Calitatea vieții în România. Ed. Expert, București, 2002
Marshall A. Principiile științei Economice. Un volum introductiv. Ediția VII. Londra: Macmillan, 1998, p. 49
Moldova Evaluarea Sărăciei. Studiu de țară a Băncii Mondiale. Washington, D.C., 2000
Moldova în tranziție. Privire economică, nr. 6. Centrul de Investigații Strategice și Reforme. Chișinău, iulie 2000, pag 49-50
Moldovan D., Economia Moldovei în capcana globalizării și tranziției. Chișinău: ARC, 2004, pag 41
Molnar M., Aspecte metodologice ale evaluării sărăciei, prezentare la Cursul de consolidare a cunoașterii în domeniul măsurării sărăciei, CASPIS, Universitatea din București, decembrie 2002, pag 67
Negrițoiu M. Salt înainte. Dezvoltarea și investițiile străine directe. Editura EXPERT, București, 1996, p. 13-51.
Olah Gh. „Repere de politică economică”. Ed. Economică, București, 2001, pag 186
Platon M. Infrastructura socială în perioada de tranziție. –Chișinău, 1995, pag 35
Popescu I., Bondrea A., Mădălina Constantinescu, Globalizarea, mit și realitate, Editura Economică, București, 2004, pag 78
Raport privind sărăcia și impactul politicilor 2006, Ministerul Economiei și Comerțului al Republicii Moldova, Chișinău, noiembrie, 2007
Raportul Global al Dezvoltării Umane. PNUD, 2006
Raportul Național al Dezvoltării Umane 2010. O analiză a tendințelor în ultimii 40 de ani. Chișinău: PNUD, 2010, p. 6
Raportul Social Anual 2005, elaborat de Ministerul Sănătății și Protecției Sociale al Republicii Moldova. Chișinău, 2006, pag 54
Ravallion M., Poverty lines in theory and practice. LSMS Working Paper 133, Washington, D.C. The World Bank, 1998, pag 56
Republica Moldova – Evaluarea cheltuielilor publice și a răspunderii financiare – Raportul privind performanțele managementului finanțelor publice, Banca Mondială, Chișinău, Moldova, 2006
Rojco A. Măsurarea inegalității și bunăstării populației. Chișinău: Departamentul pentru Dezvoltarea Internațională a Regatului Unit (DFID), 2007
Sărăcia în Moldova, 2000. Unitatea de Monitorizare a Sărăciei și Politicii, Ministerul Economiei / PNUD, Chișinău, 2003
Schalock R. L. Reconsidering the conceptualization and measurement of quality of life. In R.Schalock (Ed.), Quality of life. Volume I: Conceptualization and measurement. Washington, DC: American Association on Mental Retardation. 1996, p. 55
Schein E. Organization Phsychology-3.Ed.Englewood Cliffs, Prentice Halll,Inc., 2008, p. 23
Șendrea, M. Gestiunea eficientă a schimbărilor organizaționale ca factor de asigurare a competitivității firmei, Tz. pentru conferirea tit. de dr. în șt. econ. Chișinău: Ed. ASEM. 2006, p. 44
Szelenyi I., Transition Newsletter, May-June 2002, p. 28
Tălmaș S., Dicționar politic. București: Șansa, 1996, p. 50-51
Timuș A. Interesele, binele omului – problema–cheie a reformelor sinteze sociologice. Chișinău: Paragon, 2006
Walker R., Poverty Dynamics: Issues and Examples. Aldershot: Avebury, 1994, pag 16
World Development Indicators. New York, 2012
World Development Report 2000-2001, World Bank, 2001, pag 42
Zamfir C. Indicatori și surse de variație a calității vieții. București, Ed. Politica, 1984, p. 67
Агапова Т.А., Серегира С.Ф. „Макроэкономика”, Москва, „ Дело” и „Сервис”, 2005, c 240
Базарова, Т., Еремина Б. Управление персоналом, 2007, p. 71
Государственное регулирование рыночной экономики. Экономика, 2001, c 161
Добрынин, А., Дятлов, С., Цыренова, Е., Человеческий капитал в транзитивной экономике: Формирование, оценка, эффективность использования, СПб.:Наука, 2009, p. 87
Каминская Н. Экономическое аспекты влияния социально-культурной сферы на качество жизни населения. МГУ, Москва, 2000, p. 66
Куликов Л.М. „Основы экономической теории”, Москва ,,Финансы и статистика”, 2007, c 215
Леви Л., Андерсон Л. Народонаселение, окружающая среда и качество жизни. Москва, 1979
Макконнелл К., Брю С. Экономика: Принципы, проблемы и политика. В 2-х т./перевод с англ., Москва: Республика, 1992, c 23-24
Мировая экономика и международные отношения, 2010, №12, c.42
Проблемы теории и практики управления, 1999, N.5, с 35
Самуелсон П., Нордхаус У. „Экономика”, Москва 2000, c 570
Чижов П., Проблема актуализации гуманного отношения человека к природе. – Бишкек: ИФП НАНКР, 1998, p.11
Экономическая энциклопедия, Москва, 2009, p. 77
PUBLICAȚII ÎN MATERIALELE CONFERINȚELOR, SIMPOZIOANELOR
Bălănescu L., Accesul la educație al copiilor aflați in sărăcie extremă. // ICCV Sesiunea de comunicate științifice, București, 2002, pag 3
Bîrcă, A. Schimbarea viziuni privind abordarea resurselor umane în cadrul organizațiilor. Simpozionul internațional „Strategii și modalități de intensificare a colaborării dintre Moldova și România în condițiile extinderii Uniunii Europene spre Est”, 28-29 septembrie 2000, vol. I, Chișinău: Ed. ASEM, p.147-150
Bulgaru M., Bulgaru O. Aspecte ale proceselor social-demografic din Republica Moldova. // Ameliorarea sănătății și modului de viață al populației: probleme sociale. Materialele conferinței practico-științifice republicane din noiembrie 2002. AȘM, Chișinău, Ed. Paragon, 2003
Danii T., Spătaru T. Calitatea vieții populației: procese sociale. // Politica social și problemele ameliorării calității vieții. Materialele conferinței practico-științifice republicane din decembrie 2001. Institutul de Filosofie, Sociologie și Drept al AȘRM, Chișinău: Ed. Tipografia Centrală, 2002
Danii T., Spătaru T., Calitatea vieții populației rurale din jud. Lăpușna. // Ameliorarea sănătății și modului de viață al populației: probleme sociale. Materialele conferinței practicoștiințifice republicane din noiembrie 2007. AȘM, Chișinău, Ed. Paragon, 2008
Livițchi O., Abordări metodologice la determinarea fenomenului sărăciei în Republica Moldova. În: Economic Growth in Conditions of Internationalization. Tezele conferinței internaționale. Chișinău: IEFS, 2007, pag 330
Sleptsova E., Devenind un nou vecin al Europei: impactul pentru Moldova și migranții săi. // Instituul de Politici Publice, Conferința Internațională „Republica Moldova și Uniunea Europeană – parteneri pentru o Europă lărgită”, Chișinău, 2003, pag 14
ARTICOLE DIN EDIȚII PERIODICE
Babii V., Spătaru T. Fundamentarea conceptului dezvoltare durabilă. În: Legea și viața, 2006, nr.4, p. 45
Gălușca, T., Hrișcev, E., Crearea avantajului competitiv prin aplicarea a managementul cunoștințelor // Economica – Chișinău, Nr. 3(47) 2004, p.62-65
Gorobievschi S. Evaluarea bunăstării și diferenței sociale a populației Republicii Moldova. Partea II. În: Meridian Ingineresc, 2011, nr.3, p.45-50
Gorobievschi S. Fulfillment of human needs as a component of life quality. În: Meridian Ingineresc, 2010, Nr.3, p. 41
Hrișcev, E., Smîc, A. Știința – important factor concurențial al economiei naționale // Economica – Chișinău, Nr. 3(47) 2004, p. 24
Livițchi O. Direcții de perfecționare a scalelor de echivalență utilizate la analiza sărăciei în Republica Moldova. În: Economica, 2008, nr.2 (62), pag14
Livițchi O., Inegalitatea salariilor ca factor generator al sărăciei. În: Revista Economică. Ediția specială, decembrie 2008, vol.III, pag 131
Munteanu T., Repere de analiză a veniturilor populației în diferite regiuni ale globului. În: Revista Economică, 2006, nr. 3(28), pag 62
Șavga, L. Resursele umane vector principal al creșterii economice. În: Economica, An V, Nr. 2, Chisinău, 1999, p. 35-44
Trofimov, V., Tcaciuc, C. Valorificarea factorului uman în Republica Moldova: între cifre și realitate //Economie și Sociologie – Chișinău, nr. 1, AȘM, 2005, p.40
Zelențeva, I. Categoria potențialului uman și importanța ei în managementul strategic // Economica – Chișinău, Nr. 3(47) 2004, p. 60
Оnip T., „Veniturile moldovenilor care lucrează peste hotare”, Revista Economică, nr. 4(35)/2007, pag 220
Тевено Л., Рациональность или социальные нормы: преодоленное противоречие? Экономическая социология (электронный журнал) Том 2, № 1, 2001, pag 88-122
RESURSE ELECTRONICE
Всемирный Банк, Годовой отчет 2009 Обзор деятельности за год, www.wolldbank.org – accesat 02.01.2015
ANEXA I
Nivelul de sărăcie pe regiuni
1990 1997 2010 2013 2014
Anexa II
Abordări privind esența sărăciei și căile de eradicare a ei
Anexa III
Procentul de săraci din Europa de Est în anul 2013
Anexa IV
Cine sunt săraci în Moldova? (2014)
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE
Constituția Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1-1994
Legea Republicii Moldova cu privire la ajutorul social nr.133 din 13.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.09.2008, nr.179
Legea Republicii Moldova nr.121-XV din 03.05.2001 cu privire la protecția socială suplimentară a invalizilor de război, a participanților la cel de-al doilea război mondial și a familiilor lor // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 51 din 08.05.2001
Legea Republicii Moldova nr.156 –XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 111 -113,1998
Legea Republicii Moldova nr.190-XV din 08.05.2003 cu privire la veterani // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 84-86 din 16.05.2003
Legea Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare pe anii 2008-2011 nr. 295-XVI din 21.12.2007. În: Monitorul Oficial, 29.01.2008, nr.18-20/57
Hotărărea Guvernului Republicii Moldova nr.297 din 21.03.2006, nr.325 din 21.03.2007, nr.316 din 17.03.2008 cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat Monitorul Oficial Nr.047 din 24.03.2006, Nr.039 din 23.03.2007, Nr.57-60 din 21.03.2008
Hotărărea Guvernului Republicii Moldova nr.297 din 21.03.2006, nr.325 din 21.03.2007, nr.316 din 17.03.2008 cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat Monitorul Oficial Nr.047 din 24.03.2006, Nr.039 din 23.03.2007, Nr.57-60 din 21.03.2008
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1065 din 11.11.1999 cu privire la aprobarea listelor și stărilor patologice care acordă copiilor pînă la vîrsta de 16 ani dreptul la primirea statutului de copil invalid și alocațiilor sociale de stat conform legislației // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.128-129 din 17.11.1999
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1291 din 27.10.2003 cu privire la alocațiile nominale de stat pentru merite deosebite față de stat // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.221-222 din 31.10.2003
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1478 din 15.11.2002 cu privire la indemnizațiile adresate familiilor cu copii // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.154-157, 2002
MANUALE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DIDACTICE, BROȘURI
Alcock P., Understanding Poverty. London: Macmillan, 1997, pag 16
Anuarul Statistic al Republicii Moldova. Chișinău, 2008
Anuarul Statistic al Republicii Moldova. Chișinău, 2014
Băcescu M., Băcescu-Cărbunaru A. Compendiu de macroeconomie. Editura Economică, București, 1997, p.299
Băcescu M., Băcescu-Cărbunaru A. Macroeconomie și politici macroeconomice. București, Editura ALL Educațional, 1998, p.56
Basno C, Dardac N. Monedă, credit, bănci. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999, p.379
Becker, G. Capitalul uman. O analiză teoretică și empirică cu referire specială la educație. – București, Editura All, 1997, p. 65
Becker, G. Comportamentul uman – o abordare economică. – București, Editura ALL, 2004, – p.74
Bulgaru M., Mileniul III, disperare și speranță. O nouă paradigmă a dezvoltării, Editura Revista Română de Statistică, București, 2003, pag 415
Burloiu, P. Managementul resurselor umane. Tratare global interdisciplinară. – București, Lumina Lex, 1997, – p 594
Chircă, S. Formarea economiei eficiente prin forțele pieței : Simpozionul științific – Chișinău, 1995, Vol I, p 4-7
Danii T. Calitatea Vieții populației Republicii Moldova în perioada de tranziție: probleme și tendințe sociale (analiză și evaluare sociologică). Teza de dr. hab. în sociologie. Chișinău: AȘM, 2004
Dicționar de științe economice, MAME 1958, pag 142
Dobrotă N. Dicționar de economie, București, Editura Economică, 1999, p.356
Galbraith J. Societatea perfectă. București: Politică,1997, p. 14
Hansen Bruno. Quality of Life and Management of Living Resources. Fifth Framework. București: Economică, 2002, p. 48
Ignat I. Costuri si beneficii ale investiției în capitalul uman. În: Capitalul uman și competitivitate (cap.1). Iași: Edit. univ. ,,Al.I.Cuza”, 2007, p.27
Ionescu C. Introducere în istoria gândirii economice. București: Economica, 2007, p. 47
Kann H., The Year 2010, New York, 1967, pag 99
Krugman, P. International economics: theory and policy, Obstfeld, Maurice, Harper Collins Publishers, New York, 2010, p. 422
Lipsey R., Chrystal A. Economia pozitivă. București, Editura Economică, 1999, pp. 464-507
Little T.D., Lindenberger U., Nesselroade J. R. (1999). On selecting indicators for multivariate measurement and modeling with latent variables: When "good" indicators are bad and "bad" indicators are good. Psychological Methods, 4, p.192
Manolescu, A. Managementul resurselor umane.- București, Editura RAI, 2001, p. 195
Mărginean I. Calitatea vieții, nr. 3-4, Academia Română, Institutul de Cercetarea a Calității Vieții, București, 2011, p. 22
Mărginean I., Bălașa A. (coord.). Calitatea vieții în România. Ed. Expert, București, 2002
Marshall A. Principiile științei Economice. Un volum introductiv. Ediția VII. Londra: Macmillan, 1998, p. 49
Moldova Evaluarea Sărăciei. Studiu de țară a Băncii Mondiale. Washington, D.C., 2000
Moldova în tranziție. Privire economică, nr. 6. Centrul de Investigații Strategice și Reforme. Chișinău, iulie 2000, pag 49-50
Moldovan D., Economia Moldovei în capcana globalizării și tranziției. Chișinău: ARC, 2004, pag 41
Molnar M., Aspecte metodologice ale evaluării sărăciei, prezentare la Cursul de consolidare a cunoașterii în domeniul măsurării sărăciei, CASPIS, Universitatea din București, decembrie 2002, pag 67
Negrițoiu M. Salt înainte. Dezvoltarea și investițiile străine directe. Editura EXPERT, București, 1996, p. 13-51.
Olah Gh. „Repere de politică economică”. Ed. Economică, București, 2001, pag 186
Platon M. Infrastructura socială în perioada de tranziție. –Chișinău, 1995, pag 35
Popescu I., Bondrea A., Mădălina Constantinescu, Globalizarea, mit și realitate, Editura Economică, București, 2004, pag 78
Raport privind sărăcia și impactul politicilor 2006, Ministerul Economiei și Comerțului al Republicii Moldova, Chișinău, noiembrie, 2007
Raportul Global al Dezvoltării Umane. PNUD, 2006
Raportul Național al Dezvoltării Umane 2010. O analiză a tendințelor în ultimii 40 de ani. Chișinău: PNUD, 2010, p. 6
Raportul Social Anual 2005, elaborat de Ministerul Sănătății și Protecției Sociale al Republicii Moldova. Chișinău, 2006, pag 54
Ravallion M., Poverty lines in theory and practice. LSMS Working Paper 133, Washington, D.C. The World Bank, 1998, pag 56
Republica Moldova – Evaluarea cheltuielilor publice și a răspunderii financiare – Raportul privind performanțele managementului finanțelor publice, Banca Mondială, Chișinău, Moldova, 2006
Rojco A. Măsurarea inegalității și bunăstării populației. Chișinău: Departamentul pentru Dezvoltarea Internațională a Regatului Unit (DFID), 2007
Sărăcia în Moldova, 2000. Unitatea de Monitorizare a Sărăciei și Politicii, Ministerul Economiei / PNUD, Chișinău, 2003
Schalock R. L. Reconsidering the conceptualization and measurement of quality of life. In R.Schalock (Ed.), Quality of life. Volume I: Conceptualization and measurement. Washington, DC: American Association on Mental Retardation. 1996, p. 55
Schein E. Organization Phsychology-3.Ed.Englewood Cliffs, Prentice Halll,Inc., 2008, p. 23
Șendrea, M. Gestiunea eficientă a schimbărilor organizaționale ca factor de asigurare a competitivității firmei, Tz. pentru conferirea tit. de dr. în șt. econ. Chișinău: Ed. ASEM. 2006, p. 44
Szelenyi I., Transition Newsletter, May-June 2002, p. 28
Tălmaș S., Dicționar politic. București: Șansa, 1996, p. 50-51
Timuș A. Interesele, binele omului – problema–cheie a reformelor sinteze sociologice. Chișinău: Paragon, 2006
Walker R., Poverty Dynamics: Issues and Examples. Aldershot: Avebury, 1994, pag 16
World Development Indicators. New York, 2012
World Development Report 2000-2001, World Bank, 2001, pag 42
Zamfir C. Indicatori și surse de variație a calității vieții. București, Ed. Politica, 1984, p. 67
Агапова Т.А., Серегира С.Ф. „Макроэкономика”, Москва, „ Дело” и „Сервис”, 2005, c 240
Базарова, Т., Еремина Б. Управление персоналом, 2007, p. 71
Государственное регулирование рыночной экономики. Экономика, 2001, c 161
Добрынин, А., Дятлов, С., Цыренова, Е., Человеческий капитал в транзитивной экономике: Формирование, оценка, эффективность использования, СПб.:Наука, 2009, p. 87
Каминская Н. Экономическое аспекты влияния социально-культурной сферы на качество жизни населения. МГУ, Москва, 2000, p. 66
Куликов Л.М. „Основы экономической теории”, Москва ,,Финансы и статистика”, 2007, c 215
Леви Л., Андерсон Л. Народонаселение, окружающая среда и качество жизни. Москва, 1979
Макконнелл К., Брю С. Экономика: Принципы, проблемы и политика. В 2-х т./перевод с англ., Москва: Республика, 1992, c 23-24
Мировая экономика и международные отношения, 2010, №12, c.42
Проблемы теории и практики управления, 1999, N.5, с 35
Самуелсон П., Нордхаус У. „Экономика”, Москва 2000, c 570
Чижов П., Проблема актуализации гуманного отношения человека к природе. – Бишкек: ИФП НАНКР, 1998, p.11
Экономическая энциклопедия, Москва, 2009, p. 77
PUBLICAȚII ÎN MATERIALELE CONFERINȚELOR, SIMPOZIOANELOR
Bălănescu L., Accesul la educație al copiilor aflați in sărăcie extremă. // ICCV Sesiunea de comunicate științifice, București, 2002, pag 3
Bîrcă, A. Schimbarea viziuni privind abordarea resurselor umane în cadrul organizațiilor. Simpozionul internațional „Strategii și modalități de intensificare a colaborării dintre Moldova și România în condițiile extinderii Uniunii Europene spre Est”, 28-29 septembrie 2000, vol. I, Chișinău: Ed. ASEM, p.147-150
Bulgaru M., Bulgaru O. Aspecte ale proceselor social-demografic din Republica Moldova. // Ameliorarea sănătății și modului de viață al populației: probleme sociale. Materialele conferinței practico-științifice republicane din noiembrie 2002. AȘM, Chișinău, Ed. Paragon, 2003
Danii T., Spătaru T. Calitatea vieții populației: procese sociale. // Politica social și problemele ameliorării calității vieții. Materialele conferinței practico-științifice republicane din decembrie 2001. Institutul de Filosofie, Sociologie și Drept al AȘRM, Chișinău: Ed. Tipografia Centrală, 2002
Danii T., Spătaru T., Calitatea vieții populației rurale din jud. Lăpușna. // Ameliorarea sănătății și modului de viață al populației: probleme sociale. Materialele conferinței practicoștiințifice republicane din noiembrie 2007. AȘM, Chișinău, Ed. Paragon, 2008
Livițchi O., Abordări metodologice la determinarea fenomenului sărăciei în Republica Moldova. În: Economic Growth in Conditions of Internationalization. Tezele conferinței internaționale. Chișinău: IEFS, 2007, pag 330
Sleptsova E., Devenind un nou vecin al Europei: impactul pentru Moldova și migranții săi. // Instituul de Politici Publice, Conferința Internațională „Republica Moldova și Uniunea Europeană – parteneri pentru o Europă lărgită”, Chișinău, 2003, pag 14
ARTICOLE DIN EDIȚII PERIODICE
Babii V., Spătaru T. Fundamentarea conceptului dezvoltare durabilă. În: Legea și viața, 2006, nr.4, p. 45
Gălușca, T., Hrișcev, E., Crearea avantajului competitiv prin aplicarea a managementul cunoștințelor // Economica – Chișinău, Nr. 3(47) 2004, p.62-65
Gorobievschi S. Evaluarea bunăstării și diferenței sociale a populației Republicii Moldova. Partea II. În: Meridian Ingineresc, 2011, nr.3, p.45-50
Gorobievschi S. Fulfillment of human needs as a component of life quality. În: Meridian Ingineresc, 2010, Nr.3, p. 41
Hrișcev, E., Smîc, A. Știința – important factor concurențial al economiei naționale // Economica – Chișinău, Nr. 3(47) 2004, p. 24
Livițchi O. Direcții de perfecționare a scalelor de echivalență utilizate la analiza sărăciei în Republica Moldova. În: Economica, 2008, nr.2 (62), pag14
Livițchi O., Inegalitatea salariilor ca factor generator al sărăciei. În: Revista Economică. Ediția specială, decembrie 2008, vol.III, pag 131
Munteanu T., Repere de analiză a veniturilor populației în diferite regiuni ale globului. În: Revista Economică, 2006, nr. 3(28), pag 62
Șavga, L. Resursele umane vector principal al creșterii economice. În: Economica, An V, Nr. 2, Chisinău, 1999, p. 35-44
Trofimov, V., Tcaciuc, C. Valorificarea factorului uman în Republica Moldova: între cifre și realitate //Economie și Sociologie – Chișinău, nr. 1, AȘM, 2005, p.40
Zelențeva, I. Categoria potențialului uman și importanța ei în managementul strategic // Economica – Chișinău, Nr. 3(47) 2004, p. 60
Оnip T., „Veniturile moldovenilor care lucrează peste hotare”, Revista Economică, nr. 4(35)/2007, pag 220
Тевено Л., Рациональность или социальные нормы: преодоленное противоречие? Экономическая социология (электронный журнал) Том 2, № 1, 2001, pag 88-122
RESURSE ELECTRONICE
Всемирный Банк, Годовой отчет 2009 Обзор деятельности за год, www.wolldbank.org – accesat 02.01.2015
ANEXA I
Nivelul de sărăcie pe regiuni
1990 1997 2010 2013 2014
Anexa II
Abordări privind esența sărăciei și căile de eradicare a ei
Anexa III
Procentul de săraci din Europa de Est în anul 2013
Anexa IV
Cine sunt săraci în Moldova? (2014)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cresterea Economica Si Impactul Ei Asupra Calitatii Vietii In Republica Moldova (ID: 113142)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.