Cresterea Economica In Romania Si Evolutia Pib
\
Cuprins
Introducere ………………………………………………………………………………3
Capitolul 1. Obiective și probleme de macroeconomie ……………………………4
1.1. Obiective și principii de macroeconomie …………………………………………5
1.2. Principalele probleme de macroeconomie …………………………………………7
1.3. Rezultatele macroeconomice. Produsul Intern Brut …………. ……………………11
1.3.1. Conceptul de Produs Intern Brut ………………………………………….13
1.3.2. Conceptul de Produs Național Brut ………………………. ……………14
1.3.3. Relațiile dintre PIB și PNB ………………………………………… ….16
Capitolul 2. Evoluția Produsului Intern Brut în România
după anul 1990 …………………………………………………………. ……………17
2.1. Analiza evoluției Produsului Intern Brut în perioada 1990-2010…………….. 20
2.2. Decalajele economice în contextul integrării României
în Uniunea Europeană ……………………………………………………………………….34
Capitolul 3. Evoluția economiei românești în contextul crizei mondiale………………..42
3.1. Creștere economică sau criză financiară ? ……………………………………….43
3.2. Spre un nou model economic. Perspectivele economiei românești …………………………..46
3.3. Redresarea după criză …………………………………………………………………………………………50
Capitolul 4. Concluzii și propuneri ………………………………………………………. 53
Bibliografie ……………………………………………………………………………..59
Webliografie ………………………………………………………………………………………………………….. 60
ITRODUCERE
Produsul intern brut constituie un indicator macroeconomic de rezultate foarte important, el sintetizând evoluția cantitativă și calitativă, înregistrată de economia unei țări într-o perioadă dată de timp. Dacă am compara acest indicator obținut de țara noastră în ultimii ani cu cel realizat de țările europene, situația ar fi clar negativă, țara noastră situându-se pe unul dintre ultimele locuri, o explicație găsindu-se în decalajul existent în nivelul de dezvoltare economică . Situația nu este însă diferită nici în cazul în care comparăm nivelul PIB-ului realizat în România cu același indicator obținut de anumite țări din centrul și estul Europei,care au pășit pe drumul tranziției o dată cu țara noastră.
Analiza evoluției economice din țara noastră nu se poate efectua, așadar, decât pe baza studiului unor date care să acopere și să evidențieze, la nivel macroeconomic, stadiul de dezvoltare a țării. Trebuie să ținem cont, în această analiză, și de unele elemente absolut necesare în caracterizarea fluctuațiilor înregistrate de Produsul Intern Brut al României în perioada cercetată, respectiv 1990-2010. Prin urmare, este necesară cunoașterea și înțelegerea PIB-ului nominal, exprimat în aceeași monedă, forma uzuală de comparație a produsului intern brut al țărilor sau regiunilor. Acesta reflectă suma valorii adăugate brute a tuturor bunurilor economice create în țară, bunuri evaluate în prețurile actuale ale pieței. Dezavantajul ar fi acela că, prin modificări ale valorii banilor, respectiv ale puterii lor de cumpărare, PIB poate reflecta în mod denaturat nivelul de dezvoltare al economiei. De aceea, trebuie subliniată importanța deflatorului PIB, indicator care evidențiază tocmai influența dinamicii prețurilor asupra evoluției PIB.
În cele ce urmează, se are în vedere analiza individuală a evoluției Produsului Intern Brut, analiză care este de natură să evidențieze situația macroeconomică precară în care se află țara noastră. Lucrarea de față își propune, așadar, o prezentare complexă a evoluției PIB-ului României după 1990, conturarea unor posibile cauze de scădere sau de creștere a acestuia, precum și interpretarea unor consecințe ale variațiilor acestui indicator macroeconomic.
CAPITOLUL 1.
Obiective și probleme de macroeconomie
Macroeconomia este un domeniu al științelor economice. Spre deosebire de microeconomie, macroeconomia operează cu mărimi agregate, cercetează comportamentul economiei în general, cum ar fi venitul total sau gradul de ocupare al forței de muncă, rata inflației sau oscilațiile conjuncturale. Macroeconomia încearcă să găsească explicații pentru aceste oscilații, să găsească factorii de control relevanți și să evidențieze interdependențele dintre aceștia.
În centrul atenției teoriilor macroeconomice se află, în final, rolul pe care statul îl are în întreg contextul economic; din aceste teorii derivă cerințe adresate politicii economice. Guvernele încearcă să modifice mărimile care sunt semnificative din cauza considerării ex-post. Astfel prin modificări ale impozitelor, dobânzilor sau a cererii statului, scopuri definite politic, se urmăresc alte scopuri cum ar fi stabilitatea nivelului prețurilor, gradul de ocupare completă a forței de muncă sau creșterea economică. Mărimile macroeconomice joacă un rol important în procesul politic de legitimare, deoarece pot fi interpretate de alegători ca un indiciu asupra calității muncii Guvernului.
Economia oricărei țări reprezintă un ansamblu deosebit de complex, expresie a volumului uriaș de operații și tranzacții între numeroșii participanți sau agenți economici care produc, finanțează, distribuie și consumă bunuri și servicii. Toți acești participanți, numiți unități rezidente pot avea sau nu naționalitatea țări respective și pot să fie sau nu prezente pe teritoriul țării în momentul în care se efectuează operații și tranzacții economice.
O caracteristică esențială a lumii contemporane o reprezintă accentuarea interdependențelor dintre activitățile economice desfășurate de diferiți agenți economici individuali. Deși aceste activități economice se desfășoară într-o mare varietate de condiții economice, tehnico-științifice, politice, naturale, etc., ele se derulează într-o puternică unitate și interacțiune. Având în vedere acest fapt, macroeconomia își propune drept obiectiv esențial să studieze economia ca un tot, problemele sale teoretice și practice, privite din unghiul unor astfel de interdependențe, mai exact, din perspectiva agenților economici agregați. Ea nu pune accentul pe înțelegerea detaliată a fenomenelor și proceselor economice (prețul unui produs în raport cu cel de-al doilea produs, producția unui bun în raport cu producția altuia, etc.), ci este tabloul de ansamblu al economiei, se interesează, mai ales, de interacțiunea părților sale componente, de modul cum ele se ajustează și se influențează unele pe altele. Variabilele care interesează macroeconomia sunt producția și venitul național, ocuparea și neocuparea, consumul total, economiile totale, nivelul circulației monetare, nivelul general al prețurilor, etc.. Toate acestea sunt denumite agregate economice.
Obiective și principii de macroeconomie
Teoria macroeconomică studiază economia națională și economia mondială, precum și modul în care se formează și evoluează agregatele macroeconomice. Scopul teoriei macroeconomice este acela de a surprinde și explica intercondiționările dintre piețe și agenții economici, precum și elaborarea unui mecanism care să arate modul în care funcționează economia națională (prețuri, venituri, producție, PIB, utilizarea globală a forței de muncă, curs de schimb). De asemenea, teoria macroeconomică mai studiază efectele pe care le au acțiunile de reglementare ale puterii publice (impozite, cheltuieli publice, deficit public) asupra veniturilor totale și ansamblului locurilor de muncă.
Macroeconomiile se împart în macroeconomii deschise mari și macroeconomii deschise mici. Cei mai mulți specialiști împart astfel țările în funcție de poziția lor pe piețele monetare și financiare mondiale.
Primul principiu al nucleului macroeconomiei se referă la faptul că PIB-ul real fluctuează în jurul unui trend crescător în majoritatea economiilor. Trendul ascendent este determinat cu precădere de latura de ofertă a economiei (factorii de producție și productivitatea utilizării acestora). Fluctuațiile PIB-ului real în jurul trendului său, rezultă în principal, ca urmare a modificărilor pe latura de cerere a economiei.
Al doilea principiu se referă la faptul că accelerarea expansiunii monetare se regăsește pe termen lung doar în creșterea inflației, fără nici un efect în sensul reducerii ratei șomajului. Deși controversat nu cu mult timp în urmă, principiul se bucură în prezent de o recunoaștere relativ largă.
Enunțul principiului este calificat de studiile empirice ale căror concluzii sugerează că ratele relativ ridicate ale inflației au un impact negativ asupra trendului ascendent pe termen lung PIB-ului real. Implicația principiului în ceea ce privește politica monetară susține că Banca Centrală trebuie să-și asume și să urmărească în mod consecvent atingerea unui obiectiv privind rata inflației pe termen lung.
Al treilea principiu din nucleul macroeconomiei acceptă compromisul pe termen scurt dintre inflație și șomaj. Explicațiile compromisului insistă fie asupra unor rigidități nominale pe termen scurt, fie asupra informației imperfecte privind prețurile. Problema dacă politica monetară se transmite prin intermediul ratei dobânzii, al creditului sau al prețurilor instrumentelor financiare a rămas în centrul dezbaterii.
De asemenea, există controverse, îndeosebi de natură empirică, privind eficacitatea politicii monetare în raport cu cea fiscală. În ciuda acestor dezbateri, implicația principiului nu este controversata: politicile macroeconomice trebuie să stabilizeze rata cererii agregate nominale în scopul atenuării fluctuațiilor PIB-ului real și al inflației.
Al patrulea principiu recunoaște că anticipațiile reprezintă un factor al impactului politicilor macroeconomice. Anticipațiile răspund la modificarea politicilor macroeconomice și influențează efectele acestora. Principiul evidențiază importanța credibilității. Dacă politicile macroeconomice sunt credibile, atunci costul pe termen scurt al dezinflației este mai redus.
Al cincilea principiu recomandă încadrarea politicilor macroeconomice într-un proces sistematic bazat mai degrabă pe reguli decât pe discreționism. Dezbaterea aplicării principiului în politica monetară a câștigat în complexitate, evoluând de la regula simplă privind stabilitatea ratei masei monetare la funcția de reacție a Băncii Centrale indicând răspunsul dezirabil al instrumentelor la obiective, ținte și indicatori. În domeniul politicii fiscale, principiul spune că rolul stabilizator al acesteia trebuie acceptat cu prudență. În condiții de incertitudine, regulile, indiferent de forma lor, tind să reprezinte repere utile ale politicii macroeconomice.
Principalele probleme de macroeconomie
Macroeconomia a generat întotdeauna controverse intense. Dezbaterile contradictorii au contribuit la crearea impresiei că macroeconomia este revendicată de diferite tabere de economiști care nu împărtășesc nici un principiu comun. Sistematizările relativ recente ale domeniului infirmă această impresie. În prezent, se consideră că principiile fundamentale asupra cărora controversele sunt minime pot constitui un nucleu al macroeconomiei cu relevanță nu numai teoretică ci și practică.
Inflația, șomajul, creșterea economică, creșterea sau degradarea nivelului de trai sunt cuvinte utilizate de reprezentanții instituțiilor publice din orice țară. Guvernele iau măsuri pentru inhibarea fenomenelor economice nefavorabile și amplificarea efectelor benefice ale acestor fenomene. După Marea Depresiune, problemele economiei naționale au devenit la fel de importante ca și cele microeconomice. Astfel, s-a cristalizat macroeconomia ca parte a științei economice care studiază ansamblul agenților economici.
În prezent principalele probleme ale macroeconomiei sunt: inflația, șomajul, standardul de viață, deficitul bugetar și dezechilibrul balanței de plăți.
Inflația este o problemă macroeconomică, pentru aceasta erodează puterea de cumpărare a tuturor agenților economici. Veniturile agenților economici au pe timp de trecere o putere de cumpărare din ce în ce mai mică și un nivel de trai pe măsură. Inflația este un fenomen economic carecontroversata: politicile macroeconomice trebuie să stabilizeze rata cererii agregate nominale în scopul atenuării fluctuațiilor PIB-ului real și al inflației.
Al patrulea principiu recunoaște că anticipațiile reprezintă un factor al impactului politicilor macroeconomice. Anticipațiile răspund la modificarea politicilor macroeconomice și influențează efectele acestora. Principiul evidențiază importanța credibilității. Dacă politicile macroeconomice sunt credibile, atunci costul pe termen scurt al dezinflației este mai redus.
Al cincilea principiu recomandă încadrarea politicilor macroeconomice într-un proces sistematic bazat mai degrabă pe reguli decât pe discreționism. Dezbaterea aplicării principiului în politica monetară a câștigat în complexitate, evoluând de la regula simplă privind stabilitatea ratei masei monetare la funcția de reacție a Băncii Centrale indicând răspunsul dezirabil al instrumentelor la obiective, ținte și indicatori. În domeniul politicii fiscale, principiul spune că rolul stabilizator al acesteia trebuie acceptat cu prudență. În condiții de incertitudine, regulile, indiferent de forma lor, tind să reprezinte repere utile ale politicii macroeconomice.
Principalele probleme de macroeconomie
Macroeconomia a generat întotdeauna controverse intense. Dezbaterile contradictorii au contribuit la crearea impresiei că macroeconomia este revendicată de diferite tabere de economiști care nu împărtășesc nici un principiu comun. Sistematizările relativ recente ale domeniului infirmă această impresie. În prezent, se consideră că principiile fundamentale asupra cărora controversele sunt minime pot constitui un nucleu al macroeconomiei cu relevanță nu numai teoretică ci și practică.
Inflația, șomajul, creșterea economică, creșterea sau degradarea nivelului de trai sunt cuvinte utilizate de reprezentanții instituțiilor publice din orice țară. Guvernele iau măsuri pentru inhibarea fenomenelor economice nefavorabile și amplificarea efectelor benefice ale acestor fenomene. După Marea Depresiune, problemele economiei naționale au devenit la fel de importante ca și cele microeconomice. Astfel, s-a cristalizat macroeconomia ca parte a științei economice care studiază ansamblul agenților economici.
În prezent principalele probleme ale macroeconomiei sunt: inflația, șomajul, standardul de viață, deficitul bugetar și dezechilibrul balanței de plăți.
Inflația este o problemă macroeconomică, pentru aceasta erodează puterea de cumpărare a tuturor agenților economici. Veniturile agenților economici au pe timp de trecere o putere de cumpărare din ce în ce mai mică și un nivel de trai pe măsură. Inflația este un fenomen economic care, în ultimele decenii, a cunoscut o expansiune la nivel mondial. Practic nici o țară nu este ferită de acest dezechilibru monetaro-material.
Cauzele și consecințele inflației
Cauzele inflației:
Emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri și servicii. Aceasta atrage după sine un “surplus de cerere” și, ca urmare, creșterea ansamblului prețurilor.
Excedentul de cerere agregată (inflație prin cerere). Acesta apare datorită creșterii cereri agregate, în condițiile în care oferta agregată rămâne în urma cererii sau se micșorează. Creșterea agregată poate să crească și în condițiile în care masa monetară nu se modifică, și anume atunci când:
Sporesc veniturile bănești ale populației, ducând la mărirea puterii de cumpărare a acesteia;
Se diminuează înclinația spre economisire;
Se extinde creditul de consum;
Are loc creșterea salariilor neînsoțită de sporirea rezultatelor muncii.
Creșterea costurilor de producție (inflație prin costuri). Mărirea costurilor nu stimulează producția și, ca urmare oferta de mărfuri scade, iar prețurile cresc. Costurile de producție se măresc atunci când remunerarea factorilor de producție crește mai mult decât productivitatea lor; un loc important, în acest sens, îl ocupă sporirea cheltuielilor pentru salarii neînsoțită de o creștere superioară a productivității muncii. În același sens, al creșterii costurilor, acționează și mărimea prețurilor la materii prime și materiale.
Consecințele inflației:
Pe termen scurt, inflația poate să aibă efecte pozitive, ca de exemplu, încurajarea investițiilor, a creșterii activității economice, o anumită atenuare a șomajului etc..
Inflația, ca stare de dezechilibru economic, este preponderent negativă, având numeroase consecințe asupra populației, agenților economici și asupra mersului de ansamblu al economiei.
Inflația atrage după sine scăderea puterii de cumpărare a populației. La un volum dat al veniturilor bănești ale acesteia, sau în condițiile majorării lor sub nivelul ratei de creștere a prețurilor, se micșorează cantitatea de bunuri și servicii ce pot fi cumpărate, se reduce nivelul consumului pentru cea mai mare parte a populației. În mod deosebit, sunt afectate persoanele cu venituri mici și fixe. Creșterea generală a prețurilor este cauza unor reduceri nedorite ale salariului real, ale venitului real, în general.
O altă consecință a inflației o reprezintă redistribuirea de venituri și de avuție; prin intermediul prețurilor ridicate, o parte a veniturilor cumpărătorilor de mărfuri este preluată de către vânzătorii de mărfuri sau prestatorii de servicii. Este stimulată înclinația spre consum și este descurajată înclinația spre economisire, mai ales cea pe termen lung.
Șomajul constă în slaba utilizare a forței de muncă. Acesta aduce pierderi la nivelul producției, dar mai ales la nivel individual pentru că, dacă nu muncesc, oamenii nu pot obține venituri necesare consumului de bunuri și servicii. În continuare diminuarea consumului nu are alt efect decât cel de reducere a producției. Șomajul atrage după sine o reducere a resurselor bugetare și, deci, diminuarea capacității statului de a intervenii în activitatea economică națională.
Cauze și consecințe ale șomajului
Cauze:
Ritmul de creștere economică, în condițiile unei productivități a muncii ridicate, nu mai este capabil să creeze locuri de muncă, astfel încât să asigure o ocupare deplină. Pe piața muncii, decalajul între cererea și oferta de muncă este în defavoarea ultimei. Dezechilibrele de amploare se manifestă pe segmentul de piață al forței de muncă tinere care au drept cauză lipsa nu numai de locuri de muncă, ci și a unei pregătiri profesionale, în discordanță cu structura cererii pieței muncii. În rândul tinerilor, șomajul apare și ca urmare a tendinței de a căuta locuri de muncă plătite cu un salariu mai mare, fapt ce întârzie integrarea lor activă.
Progresul tehnic pe termen scurt este generator de șomaj într-o proporție mai mare sau mai mică, în funcție de capacitatea financiară a țărilor de a asimila noutățile cererii științifice. În perioada postbelică, revoluția științifică și tehnică în domeniul producției și serviciilor a accentuat tendința de suprimare a unui important număr de locuri de muncă. Pe termen lung, progresul tehnic generează noi nevoi, care sunt acoperite prin produse rezultate din activități noi generatoare de locuri de muncă.
Criza economică, caracterizată prin scăderi sau stagnări ale activității economice, sporește numărul de șomeri, iar integrarea lor în această perioadă poate fi la un nivel scăzut. Absorbirea unui număr cât mai mare de șomeri depinde de posibilitățile reale ale fiecărei țări de a stimula agenții economici în creșterea investițiilor de capital, de capacitatea de utilizare eficientă a pârghiilor economice în condiții de criză. În România, criza economică de lungă durată a generat un șomaj de mari proporții cu perspective reduse de reintegrare.
Standardul de viață reprezintă problema centrala a economiei normative actuale. În perioada care a urmat celui de-al doilea război mondial, veniturile reale și, deci, standardele de viață au crescut în majoritatea țărilor. În prezent, creșterea nivelului de trai al consumatorilor reprezintă principala țintă a politicilor economice conjuncturale. Creșterea nivelului de trai se traduce în final și în creșterea productivității, în creșterea înzestrării tehnice a muncii, în creșterea producției, a veniturilor și în tot ce înseamnă dezvoltare economică.
Deficitul bugetar reprezintă un dezechilibru între veniturile și cheltuielile statului, în sensul că veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. Deficitul bugetar s-a generalizat după cel de-al doilea război mondial, unele state ajungând în imposibilitate de plată a datoriilor externe. În această situație au fost nevoite să reducă consumul intern ( cum s-a întâmplat în România), sau să facă presiuni pentru reeșalonarea datoriei externe.
Dezechilibrul balanței de plăți constituie o problemă macroeconomică de actualitate în contextul regionalizării si integrării. Crearea și deturnarea fluxurilor reale și monetare la nivel internațional determină intrări și ieșiri de monedă străină diferire în diversele țări.
Rezultatele macroeconomice. Produsul intern brut
În țările cu economie de piață, măsurarea rezultatelor macroeconomice se realizează cu ajutorul indicatorilor sintetici din Sistemul Contabilității Naționale.
Contabilitatea Națională reprezintă un ansamblu coerent de concepte și tehnici care permite obținerea unei reprezentări sistematice, măsurabile și comparabile ale activității economice a unei țări într-un interval de timp, de obicei un an.
Ca urmare a extremei complexități a economiei naționale, metodologia Contabilității naționale a cunoscut un îndelungat proces de elaborare și perfecționare. La sistemul actual, cunoscut sub denumirea de Sistemul Conturilor Naționale (S.N.C.) s-a ajuns treptat, ca rezultat al eforturilor și contribuțiilor mai multor generații de economiști, unii dintre ei laureați ai Premiului. Sistemul normalizat de Contabilitate națională a fost dat publicității în anul 1953, iar in urma mai multor etape de perfecționare a fost adoptat oficial de Comisia de Statistică a O.N.U. în anul 1969. În prezent, metodologia de calcul și analiză a producției naționale folosită aproape în toate țările lumii este cea a S.N.C.
Sarcina esențială a actualului sistem al Contabilității naționale constă în clasificarea marii varietăți de fluxuri din economie într-un număr restrâns de variabile macroeconomice și înscrierea acestora într-un tablou reprezentativ al circuitului economic de ansamblu. Forma matriceală a acestui tablou pune în evidență multiple corelații și interdependențe din economia națională. De aceea, S.N.C. nu este doar o metodologie de evidență și calcul, ci și un instrument adaptat nevoilor de analiză, previziune și politică macroeconomică, într-un orizont de timp.
S.N.C. se caracterizează prin existența a trei componente de bază: agenții economici, operațiunile și conturile. Agenții economici sunt grupați în categorii de agenți agregați sau sectoare instituționale. Operațiunile cuprind toate actele economice efectuate de agenții economici și sunt grupați în trei categorii: operațiuni cu bunuri și servicii, operațiuni de repartiție și operațiuni financiare. Toate aceste operațiuni sunt înscrise în conturile analitice și sintetice, în forma matriceală; pe linii sunt înregistrate operațiunile din creditul contului, iar pe coloane cele din debit.
Prin agregare, ansamblul economiei naționale este reflectat într-o matrice generală cu patru categorii de conturi naționale, care cuprind date referitoare la cele mai importante variabile macroeconomice și la relațiile dintre aceste variabile.
Rezultatele activității economice sunt înregistrate în conturile naționale la prețurile de bază ale producătorilor și/sau la prețurile pieței (consumatorilor), care includ în plus impozitele indirecte (TVA, accize).
Sistemul Conturilor Naționale oferă informații cu privire la următorii indicatori macroeconomici de rezultate: Produsul intern brut (PIB), Produsul național brut (PNB), Produsul intern net (PIN), Produsul național net (PNN) și Venitul național (VN).
Potrivit metodologiei S.C.N., la baza determinării agregatelor macroeconomice menționate se ține seama de o serie de reguli sau criterii, cu sunt:
bunurile economice sunt incluse în calcul numai dacă sunt rezultatul activității perioadei pentru care se determină indicatorii respectivi;
rezultatele activității economice cuprind numai bunurile finale destinate consumului, investițiilor și exportului;
delimitarea rezultatelor în funcție de teritoriul pe care își desfășoară activitatea agenții economici și de naționalitatea acestora. În acest sens, atributul “intern” sugerează că indicatorii pe lângă care se folosește însumează rezultatele activităților tuturor agenților care activează într-o țară, indiferent de apartenența lor național-statală. Dimpotrivă, atributul “național” semnifică faptul că indicatorul respectiv reflectă rezultatele activității tuturor agenților economici ce aparțin unei țări, indiferent dacă aceasta se desfășoară în limitele teritoriului economic național sau in afara acestuia (în alte țări).
Conceptul de Produs Intern Brut
Indicatorul de bază în evaluarea performanțelor economice ale unei țări este produsul brut, care reflectă valoare de piață a producției finale. Unele țări folosesc PIB iar altele, de regulă cele cu economie dezvoltată, PNB. În România se folosește PIB; Institutul Național de Statistică publică anual serii de date cu privire la acest agregat macroeconomic începând cu anul 1990.
PIB exprimă valoarea totală a bunurilor finale produse de agenții economici rezidenți pe teritoriul țării în decursul unei perioade de timp, de regulă un an.
El este principalul agregat macroeconomic din S.N.C., și se poate calcula prin trei modalități: metoda de producție, metoda veniturilor și metoda cheltuielilor.
Metoda producției de calcul a PIB constă în determinarea volumului producției finale produse in țară în perioada respectivă. În economia modernă, fiecare produs până a ajunge la consumator trece prin diferite stadii de producere și distribuție cu implicarea mai multor agenți economici în acest proces. Agregând vânzările efectuate de către toți agenții rezidenți în economie se ajunge la o mărime globală (produsul global) care, inevitabil, include și înregistrări repetate.
O altă problemă legată de calculul PIB prin metoda producției este cea a stocurilor. Se știe că producerea unor bunuri începe înaintea perioadei de referință iar alte bunuri sunt terminate și comercializate după expirarea perioadei respective. De aceea mărimea PIB se corectează cu valoarea stocurilor de la începutul (+) și sfârșitul (-) anului.
În conturile naționale producția ramurilor producătoare de bunuri și servicii este evidențiată la prețurile de bază (ale producătorilor). De aceea, valoarea adăugată brută reflectă produsul intern brut la costurile factorilor (PIBCF). Pentru a exprima produsul intern brut la prețurile pieței (PIBPP) trebuie adăugate impozitele indirecte (IIND) și scăzute subvențiile de exploatare (SEXP).
PIBPP = PIBCF + IIND – SEXP
Metoda venitului de calcul a PIB constă în însumarea veniturilor ce exprimă remunerarea factorilor de producție (salarii, rente, dobânzi, profituri etc.) cu alocațiile pentru consumul de capital fix. Este de reținut faptul că PIB include numai veniturile din producția de bunuri și servicii ( nu și veniturile care rezultă din transferuri de plăți, cum sunt pensiile, alocațiile, ajutoarele etc.). Mărimea obținută prin însumarea veniturilor care remunerează factorii de producție (VF) cu alocațiile pentru consumul de capital fix sau amortizarea (A) reprezintă PIBCF. Calculat prin metoda venitului, acesta se mai numește și venitul intern brut. Pentru a ajunge la PIB PP trebuie adunate impozitele indirecte și scăzute subvențiile de exploatare.
PIBPP = VF + A + IIND – SEXP
Metoda cheltuielilor folosită în măsurarea producției naționale, presupune agregarea cheltuielilor pentru achiziționarea bunurilor care alcătuiesc producția finală. Deci PIB însumează următoarele categorii de cheltuieli: pentru consumul final, privat și public (CF), pentru formarea brută de capital fix (FBCF) și variația stocurilor (VS), la care se adaugă exportul net de bunuri (EN), calculat ca diferența între export (EX) și import (IM).
PIBPP = CF + FBCF + VS + (EX-IM)
1.3.2. Conceptul de Produs Național Brut
Produsul național brut reprezintă ansamblul de bunuri finale și servicii finale produse într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an, de către agenții economici ai unei țări. În legătură cu această definiție, trebuie făcute câteva explicații:
1)P.N.B.-ul este un concept al valorii de piață, respectiv al prețului de piață. Acest lucru înseamnă că banii sunt unitatea standard de măsură și că prețurile sunt o funcție compusă din valoarea bunului respectiv (Vb) și din valoarea banilor (Vm), adică :
P = f(Vb,Vm)
Deci P.N.B. se obține prin însumarea valorii de piață a tuturor bunurilor produse într-un an, de către agenții economici ai unei țări, potrivit formulei :
P.N.B. =
2)P.N.B.-ul măsoară valoarea bunurilor finale, respectiv a serviciilor finale. Accentul cade pe atributul “final” ca o parte componenta in economie a cuvântului “global”.Astfel,P.N.B. este o parte a Produsului Global Brut (P.G.B.), cealaltă parte a acestuia fiind Producția Intermediară (P.I.).
Producția Intermediară cuprinde un ansamblu de bunuri și servicii produse pentru prelucrări ulterioare sau revânzare.
3) P.N.B. cuprinde numai valoarea bunurilor și serviciilor produse în decursul unei perioade, care diferă de valoarea bunurilor și serviciilor vândute în perioada dată. Aceasta, deoarece trebuie să ținem seama atât de stocurile create în perioada anterioară, cât și de cele formate în perioada dată. Pentru exemplificare, să presupunem că într-o economie există la începutul perioadei un stoc în valoare de 30.000.000 lei. La finele perioadei, stocul era mai mare cu 15.000.000 lei, adică de 45.000.000 lei. Volumul vânzării în cursul perioadei date a fost de 700.000.000 lei. P.N.B. în perioada dată s-a calculat astfel:
P.N.B. = 700.000.000 + 15.000.000 = 715.000.000 lei
V.V. Stoc
4) Ultima precizare în legătură cu definiția se referă la ce NU includem în P.N.B. Astfel, activitatea non-piață nu este cuprinsă în Produsul Național Brut, deoarece, cu toate că teoretic se pot face estimări asupra acestui tip de activități, în practică aceste estimări întâmpină mari dificultăți. Cu titlu de ilustrare menționam ca in P.N.B. nu se includ : munca neretribuită, donațiile, vânzările la mana a doua, vânzările și cumpărările de acțiuni.
1.3.3. Relațiile dintre PIB și PNB
O parte din producția inclusă în PIB este rezultatul folosirii unor factori de producție aflați în proprietatea agenților economici străini. Veniturile generate de aceste producții revin în mod necesar proprietarilor factorilor respectivi. Totodată, o parte din veniturile obținute de agenții naționali provin din investiții de capital sau furnizarea altor servicii ale factorilor din exterior. Integrarea fluxurilor de venituri cu exteriorul se realizează de către Contabilitatea Națională prin calcului PNB.
PNB poate fi mai mare decât PIB sau dimpotrivă, mai mic decât acesta, relația concretă de mărime dintre cele două agregate macroeconomice depinzând de soldul contului de venituri în relațiile cu exteriorul. Când soldul este pozitiv (PNB>PIB) înseamnă că rezidenții unei anumite țări obțin venituri mai mari în afara granițelor decât obțin străinii în țara respectivă. Aceasta este situația țărilor dezvoltate economic (cum este Japonia) care deține un important sold activ în fluxurile internaționale de capital. Situația se prezintă de regulă invers (PNB<PIB) în țări mai puțin dezvoltate economic, dar deschise la investiții străine, cum este și situația României. Sunt însă și țări dintre cele mai dezvoltate economic, cum este cazul S.U.A. care , la sfârșitul anilor ’80 înregistra solduri negative în conturile de venituri cu exteriorul. Din cel mai mare creditor net în perioada postbelică, S.U.A. realiza în 1988 un sold negativ de peste 500 de miliarde de dolari în nivelul investițiilor internaționale nete (drepturile unei țări asupra restului lumii).
PIB (sau, după caz, PNB) în termeni reali constituie cea mai bună măsură a performanțelor economice ale unei țări. Aceasta nu însemnă că datele referitoare la PIB oferă informații perfecte cu privire la producția națională și, implicit, la bunăstarea rezidenților unei țări. Există posibilitatea ca o pare importantă a activităților din economie, din diferite motive, să fie omise din calcului PIB. Unul din aceste motive privește situația activităților care nu generează tranzacții de piață și care devin mai greu sau imposibil de comensurat. Al doilea motiv se referă la activitățile din cadrul așa numitei economii subterane care poate dobândi o extindere importantă.
CAPITOLUL 2.
Evoluția Produsului Intern Brut în România după anul 1990
Studiul prezentat își propune să analizeze evoluția produsului intern brut al României, respectiv perioadele de creștere sau de regres ale economiei țării, apărute în intervalul 1990 – 2010.
Statisticile și informațiile furnizate de Institutul Național de Statistică sunt edificatoare în dezbaterea problematicii fluctuațiilor și variațiilor cunoscute de acest indicator macroeconomic în condițiile economice ale țării noastre, în perioada de tranziție de după căderea regimului comunist.
Istoria ultimelor decenii ne înfățișează o traiectorie complicată a tranzacțiilor în România. Privatizarea, reformele economice și capitalul extern atras au afectat evoluția economiei românești, marcată de fluctuații ale producției și de indicele mare al inflației.
O problemă esențială a economiilor în tranziție, care își vor consolida prezența pe piață, o constituie și atragerea de capital străin. Din 1990 și până în prezent, cu mici excepții, ritmul de participare a capitalului străin la investițiile directe din țara noastră a fost pozitiv. Acesta a fost influențat de existența unei piețe de investiții în țara noastră, de restructurarea industriei, de dezvoltarea producției de servicii multiple în țara noastră, de atractivitatea cadrului legislativ, care să dea garanții investitorilor străini și multe altele. Poate comparativ cu alte țări, situația din țara noastră nu se prezintă la un nivel total deosebit de stimulativă sau deosebit de semnificativă. Graficul următor vine în ajutorul înțelegerii acestei situații, prin simplul fapt că și ponderea sectorului privat în Produsul Intern Brut deține o semnificație aparte.
Pentru o mai bună înțelegere a necesității cunoașterii acestui indicator, am ales să prezint, pentru început, situația acestuia între anii 1985-2008 Am început cu anul 1985, pentru a realiza o comparație nu doar între valorile înregistrate în perioada de tranziție (1989-prezent), ci și între cele două perioade semnificative pentru România: pe de o parte situația PIB în perioada dominată de conducerea socialistă, iar pe de altă parte, valorile înregistrate de acest indicator în România post-decembristă 1989. Așadar, avem următoarea situație:
Valoare PIB între anii 1985 – 1990
Tabelul nr.2.1.
Sursa: Institutul Național de Statistică
Valoare PIB între anii 1991 – 1999
Tabelul nr. 2.2.
Sursa : Institutul Național de Statistică
Valoare PIB între anii 2000 – 2008
Tabelul nr. 2.3.
Sursa : Institutul Național de Statistică
2.1. Analiza evoluției PIB în perioada 1990 – 2010
Produsul Intern Brut din anul 1990 a avut o valoare nominală de 857,9 miliarde lei, în termeni reali, scăzând cu până la 5,6 % față de anul anterior . PIB pe cap de locuitor a atins o valoare de 37mii lei/loc., iar deflatorul PIB a avut o valoare de 113,6% în timpul anului.
În domeniul industriei, s-a observat o pondere a acesteia la formarea PIB în valoare de 40,5%, în scădere față de anul anterior cu până la 16,7%. În construcții, ponderea la formarea PIB a fost foarte mică, atingând doar pragul de 5,4%, în creștere ușoară față de anul 1989 de până la 1,1%. Agricultura ocupa locul doi după industrie în procesul formării PIB, deținând o valoare de 21,8%, în creștere cu până la 37 de procente față de anul anterior. Transporturile și comunicațiile au cunoscut o scădere față de anul anterior, în timp ce comerțul, turismul, serviciile financiar-bancare, administrațiile publice au avut parte de o creștere mai mică sau mai puternică, în funcție de condițiile economiei țării în anul 1990.
Consumul administrației private a scăzut în cursul anului 1990, dar într-o proporție mai mică în comparație cu procentul scăderii formării brute a capitalului fix.
Consumul populației și al administrațiilor publice a crescut în decursul perioadei studiate, ajungând până la 65% din PIB.
În anul 1991 valoarea nominală a PIB a fost de 2 203,9 miliarde lei. În ceea ce privește variația anuală se poate observa că majoritatea sectoarelor au înregistrat descreșteri mai mult sau mai puțin semnificative. În sectorul industriilor se observă o scădere față de anii anteriori , având o valoare de 37,9 ceea ce înseamnă o scădere de până la -12,8 puncte procentuale; de ademenea construcțiile înregistrează o valoare de 4,4 procente, cea mai mică valoare din anii ‘90. Sectorul agriculturii completează structura PIB cu un procent de 18,9% (mult mai mic decât cel al anului anterior).
Produsul Intern Brut din anul 1994 a avut o valoare nominală de 49 773,2 miliarde lei, în termeni reali, crescând cu pana la 3,9 % față de anul anterior . PIB pe cap de locuitor atinge o valoare de 37mii lei/loc., iar deflatorul PIB are o valoare de 113,6% în timpul anului.
În domeniul industriei, s-a observat o pondere a acesteia la formarea PIB în valoare de 36,2%, în creștere față de anul anterior cu până la 3,4%. În construcții, ponderea la formarea PIB , atinge un prag de 6,5%, în creștere ușoară față de anul 1993 de până la 1,3%. Agricultura deține o pondere semnificativă după industrie în procesul formării PIB, cu o valoare de 19,9%, însă a fost în scădere cu aproximativ 2,9 procente față de anul anterior. Transporturile și comunicațiile au cunoscut o scădere față de anul anterior, în timp ce comerțul, turismul, serviciile financiar-bancare, administrațiile publice au parte de o creștere mai mică sau mai puternică, în funcție de condițiile economiei țării din anii anteriori.
Ar fi de menționat faptul că o creștere a fost înregistrată în consumul administrației private și anume un procent de 9,7.
Produsul intern brut creat în anul 1998 a avut valoarea nominală de 338 670 miliarde lei, fiind în termeni reali cu 7,3 % mai mic decât în anul 1997.
În acest an, primul sector al economiei care a avut un rol însemnat în formarea PIB a fost reprezentat de ramura destinată serviciilor. Dacă în anul 1997, industria a avut un rol fruntaș în formarea PIB, acest lucru nu se mai întâmplă și în anul următor, când s-a înregistrat o scădere cu până la 4 procente.
La fel ca în anul anterior, sectorul construcțiilor a cunoscut o perioadă de regres, contribuția la formarea produsului intern brut fiind de 5,2%.
O scădere la formarea PIB s-a simțit și în sectorul destinat agriculturii, având o valoare de 16%, cu până la 2 procente mai mică față de anul anterior. Activitatea agricolă a fost influențată negativ de costurile lucrărilor de refacere a culturilor, calamitate de inundații și furtuni, de scăderea eficienței în sectorul zootehnic, cât și de recoltele modeste ce au fost obținute comparativ cu anii anteriori.
PIB s-a format cu preponderență în sectorul privat unde se observă o creștere de aproximativ 0,2 puncte procentuale .Ca efect al scăderii puterii de cumpărare a veniturilor populației și ca o consecință a stării generale de recesiune, consumul final al populației s-a redus cu 6% față de anul anterior. Acest lucru nu s-a resimțit în domeniul administrației și consumului public care au cunoscut o creștere de până la 14 procente.
Formarea brută de capital fix a scăzut comparativ cu anul anterior , fiind afectată de declinul economiei țării.
Consumul final al bunurilor provenite din surse externe a avut o evoluție crescătoare , arătând că politicile de stimulare a cererii au avut drept unic rezultat creșterea deficitului extern.
PIB pe locuitor este cu 7,1% mai mic decât în anul anterior calculat la valoarea leului și cu 9,3% mai mare calculat la valoarea dolarului, cauza fiind aprecierea cunoscută de moneda românească în decursul anului 1998.
Deflatorul PIB a fost de 146%, cu aproape 100 de procente mai mic decât în anul 1997, cea mai mare creștere fiind înregistrată în cazul prețurilor bunurilor de consum.
Produsul intern brut creat în anul 1999 a avut valoarea nominală de 545730 miliarde lei, fiind în termeni reali cu aproximativ 3,2 mai mic decât în anul 1998.
În acest an, primul sector al economiei care a avut un rol însemnat în formarea PIB a fost reprezentat de ramura destinată serviciilor, lucru care s-a putut observa și în decursul anului 1998. Următorul sector ce are un rol important este reprezentat de ramura industriilor, care a crescut cu 0,3 procente în comparație cu anul anterior.
Sectorul construcțiilor a fost marcat de o scădere cu aproape 0,5%,având o contribuție de 4,8% la formarea PIB. O scădere s-a putut observa și în cadrul agriculturii, ajungând la o valoare de 13,9%.
Consumul final al populației s-a redus cu 2,2% față de anul anterior, iar cel public și administrativ a crescut foarte puțin, cu până la 0,2%.
Formarea brută a capitalului fix a scăzut comparativ cu anul anterior , fiind afectată de declinul economiei țării.
Produsul intern brut creat în anul 2000 a atins valoarea nominală de 796 533,7 miliarde lei și a fost, în termeni reali, cu 1,6l% mai mare decât în anul precedent; în condițiile în care populația țării a continuat să scadă . Produsul intern brut pe locuitor a fost de circa 35 511 mii lei, înregistrând o creștere reală de 2 procente față de anul 1999. Sectorul privat a deținut o proporție de 64% la formarea PIB, sectoarele principale fiind reprezentate de producția agricolă, comerțul cu amănuntul, construcții, o activitate modestă fiind evidențiată în industrie.
Cea mai mare contribuție la formarea valorii adăugate brute totale a fost deținută de ramura serviciilor (52%), urmată de industrie (31%), agricultură și construcții.
Sectorul industriilor a măsurat în cursul anului 2000 un spor de valoare adăugată de 6,1%, corespunzător creșterii producției industriale.
În construcții s-a putut observa o relansare în a doua jumătate a anului, ceea ce a dus la creșterea valorii adăugate cu 6,37% în comparație cu anul anterior. Este de menționat faptul că rezultatele au fost favorizate de rolul sectorului privat în această ramură a economiei.
În sectorul serviciilor au fost înregistrate evoluții pozitive, a doua parte a anului fiind marcată de ritmuri de creștere mai accentuate, cu precădere în transporturi și în tranzacții imobiliare.
În agricultură, valoarea adăugată brută în anul 2000 a fost cu 15,8 procente mai mică decât în anul precedent, motivul principal fiind reprezentat de seceta extinsa la nivelul întregii țări ce a afectat acest sectorul pe parcursul anului.
Prima parte a anului a fost caracterizată de un consum restrâns al populației, ce a cunoscut o creștere moderata în partea a doua a anului 2000, concomitent cu accelerarea acumulării brute a capitalului fix. Consumul final a crescut cu la 2,4 procente până la sfârșitul anului analizat, ajungând la 86,4% din PIB.
Consumul administrației publice a fost de 14,5% din consumul final, cu până la 4,2 % mai mare decât în anul anterior, în timp ce, consumul gospodăriilor populației reprezenta 81% din consumul final, cu 1,2% mai mic decât anul precedent. Anul 2000, ca urmare a unor venituri excedentare cheltuielilor de stat cu până la 24%, bugetele locale și de stat au fost excedentare. Cheltuielile efectuate pentru campanile electorale au dus la creșterea consumului administrației private cu 78,6%.
Formarea brută a capitalului fix a fost cu 5,5% mai mare decât în 1999, deținând o pondere de 18,5% din PIB. O creștere ușoara au cunoscut și stocurile de materiale, cele principale au fost stocurile de produse finite industriale rămase la producători și stocurile de produse agroalimentare.
Produsul intern brut creat în anul 2001 a atins valoarea nominală de 1 154 126,4 miliarde lei, fiind în termeni reali cu 5,3 procente mai mare decât în anul precedent, în timp ce produsul intern brut pe cap de locuitor a fost, cu 5,4 procente peste cel din anul 2000.
Impozitele nete pe produs (ex: încasări din TVA, accize, alte impozite) au crescut cu peste 3% în comparație cu anul anterior, pe fondul creșterii economice, dar contribuția acestora la formarea PIB a scăzut cu 0,5%.
Sectorul privat are un rol important în formarea PIB, având în vedere faptul că aduce o contribuție de 67,1%, în creștere față de anul anterior. Acesta este preponderent în sectorul comerțului cu amănuntul (98,7%), în producția agricolă (95,5%), în construcții, în activitățile de prestări servicii, în domeniul investițiilor. O evoluție crescătoare a avut și ponderea sectorului privat în industrie, unde, acesta depășește 55%.
Rolul cel mai semnificativ la formarea PIB a fost deținut de sectorul serviciilor, (52,1%) urmat de industrie (28,9), agricultură și construcții.
Agricultura a fost sectorul cel mai dinamic în anul 2001, producția de bunuri a fost cu 22% mai mare, iar contribuția la formarea PIB a crescut 2,3% față de anul anterior ( an afectat de secetă).
Producția obținută în domeniul industriei a crescut cu 8,2% față de anul anterior, contribuția sa la PIB având tot o evoluție pozitivă, în creștere cu 0,6%.
Sectorul serviciilor a continuat să fie preponderant, dar contribuția lui la formarea PIB a scăzut în comparație cu anul anterior cu 2 procente, scădere datorată regresului în serviciile comerciale prestate și rezultatele modeste din transporturi.
Utilizarea produsului intern brut a reflectat atât progresul consemnat în majoritatea ramurilor economiei, cât și efectele negative ale evoluțiilor din comerțul exterior.
Cererea internă a crescut în decursul acestui an, fiind stimulate de consum și de procesul de acumulare de capital, cererea internă ajungând să fie cu până la 8,1% mai mare decât cea din anul precedent.
Oferta internă a crescut și ea, dar nu a putut satisface cererea internă decât într-o proporție de 92%, ceea ce a dus la creșterea cu peste 58% a importului net de bunuri și servicii. Consumul final a fost de 86,2% din PIB, în creștere ușoară față de anul precedent.
Creșterea principalelor categorii de venituri a dus la creșterea consumul efectiv al gospodăriilor populației, fiind cu 6,4% mai mare. De menționat este faptul că administrațiile publice au înregistrat un consum mai redus în acest an decât anul 2000 cu 0,3 procente, reprezentând 6,3 % din PIB.
Formarea brută de capital fix a atins cel mai înalt ritm de creștere din ultimii 6 ani (6,6%), rata de investire fiind egală cu cea din anul 2000. O creștere s-a putut observa și în domeniul investițiilor în industrie, agricultură, construcții, fiind în termini reali cu 5,1% mai mare decât în anul precedent. Ponderea importului net în PIB a crescut cu 2,4 puncte procentuale, lucru datorat creșterii accentuate a importurilor comparativ cu cea a exporturilor.
Din punctul de vedere al formării PIB, dinamica acestuia a fost susținută de creșterile înregistrate în domeniul industriei (7,2 %), în construcții ( 6,9%) și în servicii (5,3%), în timp ce agricultura a înregistrat o scădere față de anul anterior (cu 3,9 %), datorată restrângerii producției vegetale, ca urmare a condițiilor climaterice nefavorabile. Serviciile au continuat să dețină ponderea cea mai mare în formarea PIB (44,7 procente), urmate de industrie (29,1 procente) și agricultură (11,7 procente).
În cadrul utilizării PIB, se remarcă ponderea în creșterea formării brute de capital (23,1% PIB) , consumul final total s-a diminuat de la 85,2 procente la 82,7 procente din PIB , iar importul net de bunuri și servicii s-a redus la 5,8 la sută din PIB. Acest rezultat s-a datorat ritmului superior de creștere a exporturilor de bunuri și servicii față de cel al importurilor de bunuri .
PIB în anul 2002 comparativ cu anul 2001 pe categorii de resurse
Tabelul nr. 2.4.
Sursa : www.bnro.ro
Produsul intern brut estimat pentru anul 2003 a fost de 1890778,3 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 4,9% față de anul precedent. Creșterea a fost determinată, în mod semnificativ, de mărirea volumului de activitate și, în consecință, a valorii adăugate brute din industrie (+4,6%), construcții (7,0%) și sevicii (+5,2%), a căror contribuție la PIB a fost de 78,8%.
Consumul final a înregistrat o creștere cu 6,9% în anul 2003 comparativ cu anul 2002, iar formarea brută de capital fix s-a majorat cu 9,2 puncte procentuale.
Tabelul 2.5.
PIB pe categorii de resurse și utilizări
Sursa: INSSE, PIB în anul 2003
Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2004 a fost de 907871,1 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 6,6% față de semestrul I 2003.
Creșterea a fost determinată, în mod semnificativ, de mărirea volumului de activitate și, în consecință, a valorii adăugate brute din industrie (+5,9%), construcții (+8,6%) și servicii1) (+6,5%), a căror contribuție la Produsul Intern Brut a fost de 83,9%. Consumul final total a înregistrat o creștere cu 8,8% în semestrul I 2004 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent; consumul final efectiv al gospodăriilor populației a crescut cu 9,0 procente. Formarea brută de capital fix a înregistrat o majorare cu 10,4 puncte procentuale. Rata de investiție determinată prin raportarea acesteia la valoarea adăugată brută pe economie a fost în semestrul I 2004 de 23,5% (22,3 % în aceeași perioadă a anului 2003.
Tabelul 2.6.
PIB pe categorii de resurse și utilizări
Sursa INSSE, PIB în semestru I 2004
PIB s-a majorat în anul 2005 cu 4,1 la sută, dinamica sa reală cunoscând o reducere cu aproximativ 50% față de nivelul anului precedent.
Această evoluție a fost generată de diminuarea vitezei de creștere a cererii interne, de prezența ofertelor surprinzătoare, precum și de majorarea contribuției negative a exporturilor nete.
În comparație cu anul 2004, tiparul de ascensiune economică s-a modificat, formarea brută de capital fix fiind se pare a fi componenta cea mai dinamică (+13%) a cererii agregate, dar în schimb, ritmul anual de creștere a consumului final s-a atenuat, componenta sa privată încetinindu-și dinamica cu aproape 4 puncte procentuale (până la 9%). Daca ar fi sa facem o referire asupra agriculturii nu putem observa decât că valoarea adăugată brută a acestui sector a scăzut cu 13,9%. O diminuare se observă și în sectorul industrial, ritmul real al valorii adăugate brute scăzând de la 6,5% la 2,5%.
Anul 2006, a marcat al șaselea an consecutiv de expansiune economică, Produsul Intern Brut crescând cu 7,7%, în condițiile în care în anul 2005 creșterea PIB-ului a fost de circa +4,1%. Și de această dată serviciile și industria reprezintă principalele motoare de creștere, cu o pondere de peste 73% în PIB în anul 2006. În același timp, sectorul agricol își diminuează contribuția la formarea PIB-ului, fiind suplinit de creșterea importantă din sectorul construcțiilor. La creșterea PIB în 2006 contribuția principală a avut-o serviciile cu aproximativ 47%, fiind urmate în ordine, de industrie cu o pondere la creșterea PIB de peste 22%, și construcții cu aproximativ 16%. Comparativ cu anul 2005 dinamica înregistrată de industrie și construcții se prezintă astfel, în 2006 contribuția industriei la creșterea PIB (+1,7%) a fost de aproximativ 3 ori mai mare decât cu un an în urmă (+0,6%), în timp ce și în cazul construcțiilor contribuția la creșterea economică a fost semnificativă ( de la +0,6% în 2005 la +1,2% în 2006). Consumul final s-a bucurat de o dinamică deosebită în ultimii 2 ani (+8,5% în 2005, respectiv + 8,8% în 2006). În anul 2006, comparativ cu anul precedent, producția industrială a fost mai mare cu 7,1%. Exporturile de bunuri au depășit 25,8 mld euro în 2006, marcând o urcare cu 16,2 procente față de 2005.
Creșterea PIB din România în anul 2007 s-a speculat a fi de 6.3-6.5% in condițiile în care sectorul industrial a înregistrat în luna mai a anului 2007 față de luna precedentă, o creștere cu 15,5%, creștere datorată majorării producției în toate sectoarele industriale: +10,5% în industria extractivă, +16,8% în industria prelucrătoare și +2,5% în energie electrică și termică, gaze și apă. Producția în industria bunurilor de capital a crescut cu 18,7%, cea în industria bunurilor de uz curent cu 17%, cea în industria bunurilor intermediare cu 16,6%.
Sectorul construcțiilor a înregistrat de asemenea o creștere cu 27,5%. În plus, la nivelul perioadei ianuarie-mai, valoarea lucrărilor de construcții s-a majorat cu 31,8% față de perioada corespunzătoare din anul 2006.
Exporturile realizate în primele 5 luni ale anului curent s-au estimat la o cifră de aproximativ 11,7 mld euro, iar importurile au fost de 19,3 mld euro. Comparativ cu perioada similară din anul precedent, exporturile au crescut cu 6,9% la valori exprimate în lei (+12,7% in euro), iar importurile au crescut cu 22,0% la valori exprimate în lei (+28,6% in euro). În aceste condiții deficitul comercial s-a adâncit în această perioadă până la -7,6.mld euro, cu 2,9 mld euro (+76%) mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul 2006. Ponderea agriculturii a scăzut la 6,6%.
Criteriul deficitului bugetar, și anume menținerea acestuia sub plafonul de 3 % din PIB, este respectat de țara noastră încă din anul 2001. Cu toate acestea, în anul 2007, conform standardelor europene, acesta a cunoscut o creștere de până la 2,5 % din PIB, fata de 2,2 % din PIB în 2006.
Produsul intern brut a crescut în 2008 cu 8,2% în primul trimestru al acestui an față de anul precedent. La constituirea PIB din această perioadă au fost reprezentative următoarele procente: 4% – deci aproximativ jumătate din creștere – a fost reprezentata de servicii, urmate de ponderea construcțiilor 1,7%, apoi cea a industriei de circa 1,5% și cea a impozitele nete pe produs cu 1%, agricultura neinfluențând evoluția PIB în prima parte a anului.
Se pare că principalul factor în creșterea economică într-un astfel de ritm este constituit de investițiile directe din ultimii doi ani ( intervalul de timp în care acestea se dezvoltă semnificativ fiind de unul, maxim doi ani). Aceste investiții au crescut cu 35% față de perioada anului anterior , iar în 2007 au crescut cu 30% mai mult decât în 2006.
Din datele Institutului Național de Statistică am remarcat în primul rând sectorul serviciilor , care a contribuit cu 48,8% la ascendența PIB (având o pondere de 52,3% din PIB), în timp ce industria și construcțiile au contribuit cu 39% la creșterea PIB, pe fondul înregistrării unei creșteri a industriei de 5,4% la o pondere 26,7% din PIB, construcțiile sporind cu 32,4% și având o pondere de 6,2% din PIB.
Se observă o creștere solida, neașteptată chiar de către o bună parte a analiștilor, fiind o expresie a funcționării tot mai corecte a economiei, dar și a investițiilor directe din ultima perioadă.
Produsul intern brut al României în perioada 1990-2010 poate fi analizat din două direcții. Din punctul de vedere al valorii sale nominale se poate observa în decursul întregii perioade o creștere semnificativă, de la 857,9 miliarde ROL ( aproximativ 0,09 miliarde RON), până la 438,6 miliarde RON, de aproape 5000 de ori mai mare în 1990 decât în 2008. Acest lucru nu este foarte elocvent, având în vedere dinamica puterii de cumpărare a banilor, dinamica ratei inflației,evoluția indicatorilor macroeconomici ce acționează asupra PIB sau asupra valorii monedei naționale.
Dacă analizăm produsul intern brut în funcție de valoarea sa reală, se poate observa faptul că evoluția sa a cunoscut atât perioade de creștere, cât și de descreștere. PIB-ul real evidențiază cel mai bine creșterea/descreșterea economică a țării într-o anumită perioadă. PIB-ul real a evoluat în funcție de starea regăsită în economie în decursul unui an, atingând cea mai mică valoare în 1992 (o descreștere de 8,8%) și cea mai mare valoare în 2006 (o creștere de 7,9%).
Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2009 a fost de 491,27 miliarde lei prețuri curente, în scădere cu 7,1% față de 2008, conform estimărilor Institutului Național de Statistică (INS).
Scăderea a fost determinată de reducerea volumului Valorii adăugate brute din toate sectoarele de activitate, cele mai afectate segmente fiind comerțul, repararea automobilelor și articolelor casnice, hoteluri și restaurante, transporturi și telecomunicații și construcții, a căror contribuție la formarea PIB-ului a fost de 31,1%. Impozitele nete pe produs s-au redus cu 12,4%.
Consumul final total a înregistrat o scădere cu 8,2% în anul 2009, comparativ cu anul precedent, în special pe seama diminuării cu 10,8% a cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populației.
Formarea brută de capital fix a înregistrat o reducere cu 25,3%.
În trimestrul patru 2009, PIB-ul României, serie brută, a fost de 152,29 miliarde lei, în scădere cu 6,5% față de același trimestru din 2008.
Construcțiile și activitățile de comerț, repararea automobilelor și articolelor casnice; hoteluri și restaurante; transporturi și telecomunicații și-au redus semnificativ volumul de activitate cu 15,9%, respectiv cu 12,5%. Scăderi ale volumului valorii adăugate brute s-au înregistrat și în activitățile financiare, imobiliare, de închirieri și serviciile pentru întreprinderi (-9,3%) și în alte activități de servicii (-0,8%). Ca o consecință a evoluției negative înregistrate pe ansamblul economiei, s-a redus volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o scădere cu 12,2%.
Ca serie ajustată sezonier, PIB-ul din ultimul trimestru al anului precedent a fost de 1,22 miliarde lei, în scădere cu 1,5% față de trimestrul trei 2009.
Din punctul de vedere al utilizării Produsului Intern Brut, în trimestrul IV 2009 cererea internă a scăzut cu 9,9 procente, comparativ cu același trimestru din anul 2008, în principal pe seama reducerii cu 25,2% a formării brute de capital fix. Consumul final total s-a redus cu 4,0%, în special pe seama diminuării volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populației cu 5,8 procente, consecință a reducerii volumului desfacerilor de mărfuri prin comerțul cu amănuntul (-13,7%) și al serviciilor prestate populației (-14,9%).
Un efect pozitiv subliniat de INS este legat de îmbunătățirea exportului net ca urmare a reducerii volumului importurilor (-11,1%) și creșterii celui al exporturilor (+2,9%).
Produsul intern brut al României din primul trimestru al anului 2010 a scăzut cu 2,6 procente față de perioada similară a anului trecut, ajungând la nivelul de 96,707 miliarde de lei.
Ca date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru trimestrul întâi din 2010 a fost de 124,54 miliarde de lei, în scădere cu 0,3 la sută față de ultimul trimestru al anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
Singura ramură de activitate care a înregistrat o creștere a volumului de activitate, cu 4,2 la sută, a fost industria.
În schimb, piața construcțiilor a scăzut cu 17,3 la sută, activitățile de comerț, repararea automobilelor și articolelor casnice, hotelurile și restaurantele, transporturile și telecomunicațiile cu 2,4 la sută, iar activitățile financiare, imobiliare, de închirieri și serviciile pentru companii cu 1,5 la sută.
De asemenea, s-a redus și volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o scădere cu 10,7 la sută.
Potrivit INS, în trimestrul întâi din 2010, cererea internă a scăzut cu 3%, comparativ cu același trimestru din 2009. Consumul final total s-a redus cu 4,0%, în special din cauza diminuării volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populației cu 4,8 procente, consecință a reducerii volumului desfacerilor de mărfuri prin comerțul cu amănuntul (-19,7%).
În schimb, Guvernul a reușit să cheltuiască cu 1,8 la sută mai puțin, în aceeași perioadă.
2.2. Decalajele economice în contextul integrării României în Uniune Europeană
Convergența reală și nominală a României cu economia țărilor membre ale U.E. este un fenomen efectiv în derulare, iar procesul de dezvoltare durabilă va accelera în următorii ani viteza de apropiere a economiei românești de standardele comunitare.
Convergența reală – evaluată global prin intermediul PIB pe locuitor – reprezintă un important criteriu de măsurare sintetică a performanței economice, inclus de altfel, și în cadrul sistemului de criterii prin care se apreciază dezvoltarea economică în cadrul Uniunii Europene.
În perspectivă, până în 2025 există premise pentru atingerea unui grad de convergență reală ,echivalent cu cel al celorlalte noi state membre ale Uniunii Europene ; este posibil ca PIB pe locuitor, la paritatea de cumpărare standard (PPS) din România, să ajungă la circa 80% din media U.E. Cert este însa că, în condițiile unei ții în concordanță cu potențialul economiei, raportul dintre PIB pe locuitor din România exprimat la paritatea de cumpărare standard și cel din U.E. va ajunge la 66%. Spre deosebire de abordarea tradițională care limitează evaluarea convergenței reale prin prisma PIB pe locuitor în prezent estimarea nivelului de convergență reala ia în considerare, tot mai mult, aspectele de ordin calitativ prin compararea convergenței structurale a economiilor și a competitivității externe.
În realizarea acestor obiective de ordin cantitativ și structural – calitativ apar o serie de constrângeri – restricții ale evoluției economiei :
caracterul limitat al resurselor naturale (în special cele energetice și calitatea în continuă deteriorare a soldului) ;
declinul demografic (natalitate în scădere, îmbătrânire, migrație) ;
existența unor importante decalaje economico-sociale care constituie un adevărat ,,cerc vicios’’ al eradicării subdezvoltării (productivitate, standard de viață, nivel tehnologic, grad de cultură, educație, diferențe între mediul rural și urban, ponderea mare a populației din agricultură) ;
fenomene naturale și meteorologice extreme cauzate, între altele, și de deteriorarea generală a echilibrului ecosistemelor și a calității factorilor de mediu ;
înăsprirea concurenței pe piețele globalizate ; manifestarea tot mai pregnantă a unor poziții de monopol, de distorsionare a pieței în domeniul cercetării științifice și cunoașterii, al noilor tehnologii de vârf ;
deteriorarea condițiilor generale de mediu (efect de seră, schimbări climaterice, reducerea biodiversității) ;
pericolul terorismului internațional, fenomene migraționiste necontrolate ;
adâncirea decalajelor dintre țările bogate și cele sărace, creșterea polarizării sociale.
În asemenea condiții, reducerea decalajelor economice implică măsuri ferme în vederea diminuării consecințelor negative ale restricțiilor menționate :
oprirea dezindustrializării și crearea premiselor pentru o dezvoltare industrială modernă și eficientă ;
modernizarea agriculturii, creșterea substanțială a productivității muncii și reducerea ocupării forței de muncă în acest domeniu ;
prioritatea dezvoltării sferei serviciilor ;
reducerea sărăciei extreme ;
diminuarea decalajelor de dezvoltare în plan regional ;
creșterea rolului sectorului privat în economie și amplificarea contribuției parteneriatului public-privat;
dezvoltarea infrastructurilor și racordarea acestora la sisteme europene și mondiale-construirea și modernizarea căilor de transport, generarea, transportul și distribuirea energiei, construirea unor centrale electrice noi, moderne, și nepoluante ; introducerea surselor alternative de energie eoliană, solară, pe bază de hidrogen ; telecomunicații și noua infrastructură bazată pe tehnologia informației (calculator, internet, medii electronice de informații) ;
promovarea societății informaționale care reprezintă pentru România o șansă majoră pentru a reduce decalajul informațional – ca și alte decalaje ;
educația și cultura reprezintă elemente – cheie pentru îmbunătățirea calității și creativității capitalului uman, ele constituind factorul de producție cu ponderea cea mai mare în educația creșterii economice.
În ceea ce privește dezvoltarea industriei, ea vizează atât afirmarea unor industrii de tradiție în România, cât și a noilor industrii cu perspective de piață, tehnologice, cu eficiență ridicată, generatoare de produse cu valoare de adăugată mare, care să creeze locuri de muncă de înaltă calificare. Industria va juca, în continuare, un rol de primă însemnătate, ca ramură generatoare și utilizatoare de tehnologi noi, performante.
Agricultura este, pentru România un sector vital care, din păcate, ca nivel de dezvoltare față de țările dezvoltate, este serios rămasă în urmă ; dacă vom compara randamentele din agricultura românească cu cele din țările membre ale U.E., vom constata existența unor decalaje foarte mari.
Productivitatea muncii pe persoană ocupată în agricultura României reprezintă doar 6 % din valoarea înregistrată în U.E., valoarea producțiilor agricole fiind de circa 250 euro în România, comparativ cu 2000 euro în U.E. În pofida potențialului natural și uman al agriculturii, România a devenit importatoare netă de produse agroalimentare. Este nevoie urgentă ca agricultura să se reintegreze în ansamblul economiei noastre și să depășească stadiul de sector cu caracter preponderent de subzistență și semisubzistență. Indiferent de forma de proprietate, se impun măsuri radicale pentru rentabilizarea, creșterea eficienței și productivității agriculturii românești, creșterea de disponibilități la export. Viitorul este al agriculturii de tip industrial, care promovează tehnologii ecologice, nedistructive pentru mediu. Strategia de pregătire a zonelor rurale și agriculturii românești pentru aderarea la U.E. și pentru valorificarea maximă a oportunităților oferite de Politica Agricolă comună, trebuie să includă cel puțin următoarele obiective :
reducerea populației ocupate în agricultură la aproximativ 1 milion de persoane și asigurarea de alternative de ocupare și venit (crearea de IMM pentru producție industrială și servicii), în corelație cu crearea unor exploatații economice viabile, prin efortul de reducere al gradului de fragmentare a exploatării fondului funciar ;
dezvoltarea unei infrastructuri și a unor servicii specifice zonelor rurale ;
creșterea capacității administrativ-instituționale de atragere a resurselor financiare de potențare și valorificare a resurselor zonale.
Integrarea și a celorlalte sectoare ale economiei în procesul de perspectivă al dezvoltării durabile presupune o sporire considerabilă a nivelului calității competitivității produselor și serviciilor românești.
Se poate afirma că motoarele creșterii economice a României pe termen mediu și lung sunt acumularea și consumul intern, exportul și noile tehnologii. Dezvoltarea pieței se poate realiza fără creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, fără crearea permanentă de noi locuri de muncă generatoare de venituri și, implicit, de putere de cumpărare. Creșterea pieței interne nu se poate realiza prin măsuri de comprimare a cererii interne, așa cum preconizează unii specialiști. Nivelul cererii solvabile interne în România este foarte redus ca, de altfel, și al creditului ca sursă de relansare economică prin finanțarea investițiilor pe termen mediu și lung.
Dezvoltarea durabilă este de neconceput fără un program investițional de anvergură, care sa se sprijine pe politici și instrumente adecvate. În acest cadru, avem în vedere încurajarea reinvestirii profitului, promovarea investițiilor publice și private autohtone și străine, prin forme și stimulente diferite. Realizarea obiectivului strategic de reducere a decalajelor presupune asigurarea unor ritmuri de creștere economică superioare mediei europene.
Este cunoscut că un ritm de creștere medie anuală de peste 7,3% conduce la dublarea PIB la fiecare 10 ani. Experiența internațională cunoaște cazul doar a 7-10 țări dintr-un total de peste 150, care, pe perioade relativ lungi (de peste două decenii), au reușit să aibă anual dinamici ale PIB chiar de peste 8 %. A fost cazul Japoniei, al Chinei și al tinerelor economii asiatice. A ne propune un asemenea obiectiv este, fără îndoială, nerealist și ar implica o mare incertitudine. Mai realist pare a fi scenariul de dezvoltare în ritmuri de 5-6% anual. S-ar putea depăși acest nivel, în cazul în care am avea recuperări importante de decalaj la indicatorii de eficiență privind productivitatea muncii și a capitalului.
În anul 1999, PIB pe locuitor în România exprimat în PPS, era de 23,2% din nivelul înregistrat în zona euro; în anul 2006 PIB pe locuitor în țara noastră exprimat tot prin paritatea de cumpărare standard (PPS) a ajuns la aproximativ 34% din media U.E.- 25. Această metodă de determinare a nivelului dezvoltării economice și respectiv a evoluției decalajelor economice dintre diversele țări este cu totul aproximativă, PPS exprimând numărul de unități monetare străine necesare pentru a cumpăra în străinătate același volum de bunuri care, în țara, se obține cu o unitate monetară națională. Altfel spus, PPS constituie de fapt o rată de conversie monetară care egalizează puterile de cumpărare ale diferitelor monede, încercându-se astfel să se elimine diferențele dintre nivelurile de prețuri din diferite țări.
Faptul că analizele și comparațiile efectuate pe baza indicatorilor sintetici calculați într-o valută unică prin diferite tehnici PPS (comparații laterale sau multilaterale) conduce la concluzii contradictorii rezultă în mod concludent din compararea nivelurilor de dezvoltare economică ale României și Republica Moldova exprimate cu ajutorul PIB/ locuitor din cele două țări. Astfel, în cadrul Programului de Comparare Europeană, în anul 1993, prin compararea bilaterală a PIB/locuitor din cele două țări exprimat intr-o valută comună s-a ajuns la concluzia că nivelul atins de România era cu cca.50% mai mare decât cel din Republica Moldova. Pe baza efectuării unor comparații multilaterale – tehnica folosită de către Banca Mondială – s-a ajuns insa la rezultate diametral opuse, în sensul că România ar fi avut un PIB/locuitor de 2840 dolari, iar Republica Moldova cu 30% mai mult, adică 3670 dolari. Conform acelorași tehnici – comparații multilaterale – rezultă de asemenea o concluzie bizară: România ar ocupa ultimul loc în Europa, situându-se chiar și în urma Albaniei ! Concluzia este clară: comparațiile internaționale ale PIB/locuitor, deși interesante, trebuie interpretate cu multă circumspecție, întrucât indicatorul respectiv este puternic influențat și de factori extraeconomici dar și de încadrarea țărilor lumii în diverse grupe/subgrupe ordonate după nivelul dezvoltării economice. Prezentăm în continuare un exemplu semnificativ prin care se evidențiază concluziile diferite privind PNB pe locuitor în România, în anul 1995, indicatori calculați prin două metode: cursul oficial de schimb și PPS (comparații multilaterale).
După cum se observă din datele prezentate în tabelul de mai jos, decalajele economice dintre România și alte țări exprimate prin PPS- comparații multilaterale sunt semnificativ mai mici decât cele exprimate prin vechea metodă, ceea ce ne induce o stare de optimism. La aceeași continuare ajungem și dacă ținem seama de ponderea pe care economia bunurilor clandestine și ilicite din țara noastră o deține în cadrul PIB-ului total: conform estimărilor Comisiei Naționale de Statistică în perioada 1990- 1999 economia bunurilor menționate a reprezentat 10% din PIB, iar în anul 2000 aceasta pondere a crescut la 27%. Pe baza datelor statistice referitoare la anul 2001 rezultă că ponderea economiei bunurilor clandestine și ilicite, inclusiv al banilor proveniți din prostituție sau droguri se ridică la circa 30%. Conform estimărilor altor specialiști rezultă că economia ilegală a României, economia subterană a bunurilor clandestine și ilicite s-ar putea apropia la 50% din PIB. Dacă am ține seama de aceste realități și trebuie să ținem seama, rezultă că decalajele economice din România și alte țări, indiferent de metodele de calcul prezentate mai sus, sunt de circa 1,5 ori mai mici decât cele rezultate din tabelul următor:
PIB/locuitor în România, comparativ cu unele țări dezvoltate și în tranziție
Tabelul nr. 3.1.
Sursa: Calculat pe baza datelor din World Development Indicators – 1997
Tabelul următor reflectă schimburile ce au avut loc în evoluția decalajelor privind PIB/loc. Exprimat pe baza cursului de schimb (în euro) și respectiv pe baza Parității Puterii de Cumpărare (PPS) în anul 2005.
PIB/loc. în România comparativ cu cel din alte țări europene în anul 2005
Tabelul nr. 3.2.
Sursa : Date preluate și prelucrate din Anuarul Statistic al României, 2006
Analiza comparativa a datelor din ultimele doua tabele referitoare la PIB/locuitor in anul 2005 fata de anul 1995 evidențiază câteva concluzii importante:
decalajele relative dintre România si următoarele patru țări – Bulgaria, Cehia, Ungaria si Polonia – s-au modificat nesemnificativ în perioada menționată.
decalajele dintre țara noastră și tarile dezvoltate – Franța, Regatul Unit, Elveția, Austria si Germania – exprimate prin PIB/locuitor în euro la cursul de schimb au crescut de peste 1,5 ori, în timp ce același indicator exprimat în PPS a cunoscut creșteri mult mai mici, situate în jurul valorii de 50%.
dacă în cazul primelor patru țări din tabelele de mai sus, nu se înregistrează diferențe deosebite intre PIB/ locuitor calculat prin cele doua metode, în situația ultimelor cinci țări diferențele menționate sunt evidente, de 3-4,5 ori.
Creșterea competitivității economiei românești nu se poate realiza fără costuri sociale: închiderea unor capacității de producție, șomaj, venituri reduse, etc. Este logic de presupus că după ce ani de-a rândul condițiile de viață s-au deteriorat îngrijorător de mult, este foarte greu să mai ceri astăzi oamenilor să consimtă la noi sacrificii. Dar, așa cum arata experiența tranziției în Europa de Est, drumul de la sărăcie la prosperitate are etape peste care nu se poate trece, deoarece, în principiu, ,,este exclus să-ți fie bine, dacă nu elimini ceea ce îți face rău’’. Dacă după ce ai eliminat ceea ce îți face rău și îți este însă și mai rău, înseamnă că ai apreciat eronat datele problemei. Întradevăr, România a început tranziția spre economia de piață de pe o poziție dezavantajoasa, cu condiții inițiale, semnificativ inferioare acelora din alte țări europene, fapt ce sugerează că factorii de decizie macroeconomică au avut la dispoziție un spațiu de manevra mai redus; datorită acestor împrejurări a fost foarte dificilă identificarea unui drum clar către construirea economiei de piață, tranziția fiind însoțită de o serie de erori obiective dar și de natura subiectiva care au influențat vizibil evoluția economiei. În condițiile integrării în U.E., dacă noi înșine nu vom fi capabili sa ne precizam cu claritate obiectivele, să valorificam superior noul context socioeconomic și să corectam ,, din mers’’ cauzele reale ale ,,spasmofiliei economice si sociale postrevoluționare’’, credem că monitorizarea, ,,lecțiile dezinteresante’’ ale partenerilor noștri nu vor fi de natură să asigure o bună stare comparabilă cu cea a ,, mentorilor noștri’’ ci dimpotrivă, vom adânci actualele decalaje relative de productivitate și calitate a vieții.
CAPITOLUL 3
Evoluția economiei românești în contextul crizei mondiale
În actualul context al economiei mondiale, indiferent că ne referim la economia de piață din România sau la economia din țările puternic dezvoltate, trebuie să recunoaștem că există o criză financiară pe plan mondial, care și-a făcut apariția în Statele Unite ale Americii de aproximativ 2 ani și care s-a extins și a atins și economia românească.
Criza financiară existentă la ora actuală poate fi comparată cu criza financiară din anii 1929-1933, când foarte multe persoane au rămas fără locuri de muncă, iar firme până atunci extrem de rentabile au dat faliment. Este un fenomen explicabil ca după o perioadă susținută de o creștere economică să intervină o stagnare și diminuare, respectiv, o criză financiară care afectează o parte însemnată din sistemul privat și implicit populația globului.
Creșterea economică susținută din ultimii ani a adus după sine stagnarea și diminuarea în termeni reali ai economiei mondiale prin acordarea de credite pe termen mediu și lung, cu dobândă scăzută pentru creditele de consum, achiziții de automobile și locuințe, respectiv investiții pe termen lung pentru populația globului, din păcate majoritatea creditelor au fost pentru investiții în bunuri casnice.
După decembrie 1989 fiecare familie din România și-a dorit și a cumpărat un TV color, un frigider mai performant, bunuri casnice de necesitate, care după 12-15 ani s-au uzat atât fizic cât și mai ales moral, fiind casate, înlocuite cu altele mai performante. In acest sens, firmele în domeniu au acordat facilități, iar sistemul bancar autohton a contribuit cu oferte extrem de tentante, accesibile pentru populație. Era un lucru normal și firesc ca acest fenomen de creștere a cererii populației să intervină, era doar o problemă de timp.
Persoanele fizice au avut posibilitatea să acceseze, în aceeași perioadă mai multe credite de la bănci diferite, îndatorându-se mult prea mult față de posibilitățile de câștig pe care le puteau realiza.
Trebuie să ne punem întrebarea de fond : în primul rând ce înseamnă creștere economică în termeni reali, prin ce s-a materializat în economia de piață în ultimii 2-3 ani în România. Cât la sută din creșterea economică de peste 8% în 2008 este o creștere reală în economia de piață din România, respectiv, în ce proporție sa datorat resurselor financiare trimise de cetățenii români care lucrează în străinătate pentru investițiile imobiliare și de consum casnic membrilor familiei de acasă ?
3.1. Creștere economică sau criză financiară ?
Creșterea economică înseamnă în primul rând investiții în afaceri rentabile pe termen lung în tehnologie performantă pentru cucerirea de noi piețe de desfacere. Dar în cazul economiei de piață din România creșterea economică s-a datorat în ultimii ani investițiilor realizate de populație, mai ales în bunuri de folosință îndelungată în gospodării, majoritatea fiind din import datorita neperformantei sau mai exact inexistenței ramurii productive de bunuri de larg consum autohtone.
La nivelul anului 2008, chiar dacă s-a realizat o creștere economică de peste 8% aceasta nu s-a datorat investițiilor realizate de investitorii autohtoni în afacerile derulate, în importul de tehnologie performantă sau de cucerirea de noi piețe de desfacere, ci mai degrabă investițiilor în bunuri casnice și imobile pentru care în cele mai multe situații au accesat credite bancare pe termen lung, mai ales tinerii. Majoritatea creditelor bancare au fost accesate în euro la un curs de 3,4-3,6 Ron/euro, atât în cazul persoanelor fizice cât și persoanelor juridice, care s-au bazat prea mult pe stabilitatea monedei naționale, situația care a suferit modificări semnificative prin deprecierea leului care a ajuns la 4,1-4,2 Ron/euro în ianuarie 2009.
Si-a pus vreodată cineva întrebarea ce s-ar întâmpla dacă tinerii nu vor putea accesa credite bancare pe termen lung pentru achiziționarea de locuințe ce efecte negative va avea pe termen lung acest fenomen asupra populației din România peste 10-25 ani ?
Trebuie deasemenea să reflectam și asupra faptului că tinerii născuți în perioada anilor 1974-1977, când sporul natural a fost de aproximativ 10,4%, au ajuns la vârsta la care doresc să-și întemeieze o familie, își doresc o locuință proprie – majoritatea cu ajutorul unu credit bancar – și desigur copii, cărora să le poată asigura condiții decente de existență. Nu cred că sunt cuvinte prea mari, este realitatea cu care se confruntă foarte mulți tineri, realitate pe care mulți demnitari și manageri de bănci nu le cunosc sau mai degrabă nu vor să le ia în considerare.
Dacă acestor tineri nu li se vor da posibilitatea să-și cumpere sau să-și construiască o locuință prin accesarea de credite bancare pe termen lung de 10-15 ani cu dobândă redusă, așa cum se întâmplă în țările puternic dezvoltate din U.E. sau Japonia, peste 5 ani vom începe să avem probleme extrem de serioase în ceea ce privește forța de muncă înalt calificată.
Soluții pentru depășirea crizei
Actuala criză financiară mondială va mai probabil 2-3 ani, ea fiind resimțită din plin în economia de piață din România.
Esențial ar fi să putem diminua semnificativ efectele acesteia, pentru că firmele private și populația să fie afectate cât mai puțin. Mulți specialiști consideră ca trebuie să intervină o schimbare fundamentală a mentalității consumatorului intern, care să cumpere în primul rând produse/servicii autohtone pentru a diminua deficitul comercial în perioada următoare.
Atenuarea efectelor crizei financiare mondiale asupra economiei românești implică insă aplicarea unui ansamblu de măsuri, dintre care enumerăm :
diminuarea progresivă a evaziunii fiscale ;
simplificarea sistemului fiscal ;
diminuarea în continuare a impozitelor și taxelor plătite atât de firmele private cât și de populație ;
înăsprirea – creșterea amenzilor pentru evazioniștii fiscali până la radierea firmei și impunerea interdicției de a putea începe o afacere pe cont propriu ca și patron în următorii 5 ani ;
acordarea de credite bancare pentru investiții pe termen lung a tinerilor căsătoriți cu dobândă de 2-3% sau chiar 0% ;
acordarea de credite bancare pentru investiții structurale firmelor particulare performante care au realizat profit în ultimii 3 ani și nu au datorii la buget ;
sprijinirea tinerilor pentru a putea demara afaceri chiar daca nu dispun de resurse financiare, dar au un plan de afaceri viabil și piață de desfacere asigurată măcar printr-un precontract ;
diminuarea deficitului comercial ;
Importantă ar fi diminuarea efectului negativ al crizei mondiale, prin sprijinirea investitorilor autohtoni care să creeze noi locuri de muncă și care să asigure astfel stabilitatea relativă a locurilor de muncă existente și să contribuie la diminuarea importurilor și a deficitului comercial. Trebuie găsite căi reale de accelerare a creșterii economice, mai ales în tehnologia performantă de ultimă generație.
Amplificarea reglementării – o necesitate ?
Criza financiară a lovit oficial economia reală. Toate economiile dezvoltate ale lumii sunt în momentul de față în recesiune, iar multe economii emergente riscă o evoluție similară. La baza turbulențelor economice din prezent stă politica monetară expansionistă dusă de Fed și într-o mică măsură de celelalte mari bănci centrale din lume. După criza din sectorul IT și evenimentele din 11 septembrie 2001, a crescut masa monetară într-un efort coordonat de stimulare a cereri agregate. Ca urmare, creditul suplimentar a generat o serie de dezechilibre în sectoare extrem de sensibile la dobânzi: sectorul ipotecar în primul rând, dar și cel bursier sau piața internațională de mărfuri. Aceste dezechilibre au luat forma unei creșteri a prețurilor și a vânzărilor care păreau, într-o primă fază, sustenabile și binevenite.
Summitul G 20 de la Washington din 14-15 septembrie 2008 s-a încheiat fără aprobarea unor decizii spectaculoase. Deși președintele francez Nicolas Sarkozy a propus un nou Bretton Woods, iar premierul britanic Gordon Brown a pledat pentru un sistem fiscal coordonat, comunicatul de presă de la finalul reuniunii nu a făcut decât să reia o serie de truisme referitoare la nevoia de a întări supravegherea sistemului financiar, armonizarea normelor contabile și protejarea pieței libere.
Cu toate acestea, guvernele din țările dezvoltate și emergente au adoptat deja un așa numit plan de stimulare fiscală pentru stabilizarea economiei. Aceste programe diferă de la un guvern la altul, dar în esență obiectivul este același : consolidarea cererii agregate printr-o combinație de reduceri de taxe și creșterea cheltuielilor publice.
Economia, în logica Keynesiană pe care se bazează aceste planuri, este văzută ca o gigantă mașinărie ale cărei rotițe adesea scârțiie, iar uneori riscă chiar să înțepenească. Guvernul este mecanicul de serviciu mereu gata să-i schimbe uleiul atunci când rămâne în pană. Dacă au scăzut investițiile, de pildă, guvernul le stimulează cu o scădere a ratei dobânzii de politică monetară. Dar în momentul de față, deși dobânda de politică monetară a Fed, a băncii Japoniei sau a BCE a fost redusă cu un procent în ultimele 5 săptămâni, bursele și producția industrială din economiile dezvoltate și-au accelerat declinul. Mai mult consumul, care generează cea mai mare parte a utilizării PIB, a intrat deasemenea în picaj. Conform rețetei Keynesiene, guvernul trebuie să facă un pas mai departe și să intervină la nivelul fiscal pentru redresarea economiei. Astfel, banii vor înceta să mai circule, veniturile vor scădea, iar șomajul va crește. Cu alte cuvinte, executivul trebuie să aplice investitorilor și consumatorilor echivalentul economiei unei manevre Heimlich pentru a compensa scăderea cererii agregate.
3.2. Spre un nou model economic. Perspectivele economiei românești
Este pe deplin justificată preocuparea teoreticienilor economiști privind înțelegerea particularităților actualei crize economice. În timp ce autoritățile caută soluții practice în domeniul politicilor guvernamentale, iar analiștii elaborează diagnoze și proiecții pe termen scurt și mediu, teoreticienii se întreabă dacă soluția revenirii economiei globale pe termen lung nu constă imaginarea unui nou model economic. Sunt argumente științifice în acest sens? Și dacă sunt, pe ce coordonate ar putea fi condusă o noua construcție teoretică ?
Nu puțini analiști economici care se preocupă de contextul istoric și corelațiile macroeconomice semnificative pentru criza economică declanșată în urmă cu 3 ani apreciază că faptele ce au provocat dezechilibrele economice există încă și că acțiunea lor persistă. De asemenea, principalele necunoscute teoretice a căror rezolvare ar permite înțelegerea mai bună a conflictelor structurale generatoare de criză își mențin „presiunea euristică”.
Dacă preocuparea generală este când va fi criza depășită, în atelierele intelectuale ale multor teoreticieni, problema de fond care se pune este următoarea: dacă recenta criză are cauze sistemice, atunci este îndreptățită căutarea, unui nou model economic, sau „trecerea pe creștere economică” se va face pe coordonatele tradiționale ?
Abordarea radicală își asumă două ipostaze: prima potrivit căreia criza are caracter sistemic, iar cea de a doua care susține concluzia că numeroasele contradicții acumulate în sistem nu-și pot afla rezolvarea în cadrul economic preexistent. Pe fond, acumularea dezechilibrelor s-a datorat unui exces al îndatorării (publice și private) cumulată pe o perioadă lungă de timp. Tot în categoria corelațiilor fundamentale se înscriu și acțiunile, pe termen scurt și mediu care vizează reducerea gradului de îndatorare a sectorului public, proces care va fi, în egală măsură, lung, dificil și inevitabil.
Revenirea la creșterea economică este mai rapidă sau mai lentă în funcție de metodologia utilizată. Dacă se operează cu indicele statistico-economic sintetic ce marchează o creștere economică pozitivă, atunci schimbarea trendului evoluției economice este mai rapidă. Daca se ia ca prag de referință nivelul înregistrat la momentul declanșării crizei, ieșirea din recesiune se amână o perioadă mai mare de timp la orizontul anilor 2011-2012. În sfârșit, dacă se ia în considerație reducerea șomajului la nivelurile sale „naturale”, momentul depășirii crizei ar putea fi întrezărit în perioada 2013-2014.
Dacă din perspectiva multor teoreticieni economiști, în oricare dintre abordările metodologice noul impuls spre creștere economică nu va continua nu va continua ritmul precedent. Un semnal semnificativ în acest sens poate fin considerat tocmai intenția de reglementare mai strictă a pieței financiar-monetare pentru a se preveni efectele devastatoare ale prăbușirii sistemului financiar. In aceste condiții, volumul creditării se va restrânge, iar costul creditelor va fi mai mare. Se întrevede un nivel de creștere economică mai scăzut, ca parametru de normalitate economică. Criza ar putea intra într-o fază de consolidare, fază a cărei depășire presupune schimbarea unor reguli de piețe financiare și restructurări semnificative pe piețele financiare.
Diferențe regionale semnificative
Din punct de vedere geografic asistăm la un decuplaj între marile zone economice. Percepția generală este aceea că, atunci când se declanșează o criză sistemică, se produce o prăbușire a întregului comerț mondial. In contextul actualei crize economice, după o scurtă perioadă de declin ( la sfârșitul anului 2008), marile țări emergente, s-au desprins de tendința generală. Acestea și-au revenit mai rapid după unda de șoc, datorită mai multor avantaje competitive, între care specialiștii enumără :
populații foarte numeroase ; constituirea unei clase mijlocii importante ;
existența unui stat capabil să mobilizeze resurse economice ample, ceea ce se concretizează în politici de dezvoltare a infrastructurii și de investiții publice consistente ;
avantajul de a fi rămas, chiar în condițiile șocului inițial provocat de criză, la un nivel de creștere pozitivă, ceea ce ușurează relansarea.
O etapizare cronologică
O altă abordare a particularităților actuale crize economice permite identificarea mai multor niveluri, cu pondere și intensitate diferite de timp. Dintr-o atare perspectivă, ce include și dimensiunea cronologică, primul „start” al crizei este cel al crizei de lichidare manifestat cu forță în luna septembrie 2008. În momentul instalării blocajului „împrumuturilor subprime”, băncile care au acumulat titluri de creanță asupra unor debitori insolvabili și-au pierdut credibilitatea. Reacția băncilor centrale a fost rapidă și s-a concretizat îndeosebi prin emiterea de monedă în cantități mari, cu scopul de a diminua criza de lichidități survenită. In contextul turbulențelor generate de criza „subprimelor”, bănci importante au dat faliment.
A urmat după acest prim simptom al crizei un al doilea care a implicat acele entități bancare ale căror plasamente financiare (împrumuturi) au fost direcționate cu predilecție spre agenții economici insolvabili. In contextul menționat se poate vorbi despre o instalare „instalare” temeinică a crizei. Se invocă, în discursul politic și în comentariile de specialitate, o creștere aproape nulă. Și chiar în condițiile unei creșteri de circa 2%, criza nu poate fi depășită întrucât ritmul de creștere al productivității este cel puțin egal, dacă nu mai mare ; o asemenea evoluție nu oferă perspective favorabile creșterii nivelului de ocupare a forței de muncă.
Un al treilea nivel (start) al crizei își are sursa în dezechilibrele ce afectează repartiția bogăției. Se vor schimba oare lucrurile din acest punct de vedere ? În pofida unor ajustări naturale – cum ar fi creșterea valorii relative a salariilor în condițiile scăderii relative a valorii activelor (altfel spus, un nou raport între salarii și profit) – în absența unei reforme fiscale redistributive lucrurile nu vor avansa prea mult.
Dimensiunea ecologică
O importanță similară pentru radiografierea crizei o are componenta ecologică. Prețul petrolului va crește pe termen lung. Criza alimentară se va extinde în condițiile creșterii demografice accelerate în zonele sărace ale globului. Ne confruntăm oare cu o penurie alimentară la nivel global ? Am atins limitele tehnice și sociale ale capacității de a hrăni populația globului ? Când prețul alimentar rămâne ridicat iar puterea de cumpărare a categoriilor sărace scade, efectul de „foarfece ” este inevitabil.
Noi paradigme
Pe plan național și internațional, la nivel de vârf, sunt studiate și puse în practică diverse strategii pentru gestiunea crizei economice în regim de urgență. Care sunt țintele predilecte ? Sunt luate în calcul printre altele, următoarele :
creșterea gradului de ocupare a resurselor de muncă ;
o întoarcere hotărâtă la politici de reglementare ;
o supraveghere mai eficientă a entităților financiare.
Principala schimbare de optică o reprezintă însă punerea sub semnul întrebării a conceptului de piețe eficiente.
Teoria specifică susține că, în cadrul piețelor eficiente, componenta de reglementare nu trebuie să intervină decât la nivel microeconomic. Cu reglementări de natură prudențială de acest nivel se apreciază că sistemul economiei de piață, în ansamblu, este stabil. Or, criza a infirmat veridicitatea acestei abordări deoarece a dovedit ineficiența unor instituții care, din punctul de vedere al abordării menționate, erau considerate perfecte. In acest context se impune revenirea la un set de reglementări macroeconomice mai riguroase.
Un rol important în posibila nouă abordare va reveni băncilor centrale care ar urma să-și asume două obiective : stabilitatea financiară și stabilitatea prețurilor. Pentru a realiza aceste obiective se impune lărgirea atribuțiilor ce revin băncilor centrale, alături de pârghia utilizată normal a dobânzii de referință. Specialiștii consideră că două tipuri de instrumente pot susține contracararea riscului sistemic. Trebuie, în primul rând, stopat derapajul creditului, suprautilizat în faza euforică a expansiunii sistemului financiar. In același timp, băncile centrale trebuie să încurajeze economia.
Problema este complicată ! Întrucât băncile comerciale de investiții beneficiază de protecția băncii centrale în calitate de împrumutător de ultimă instanță, aceste entități au tendința de a se extinde tocmai pentru a-și mări gradul de protecție sistemică. Pentru a limita degradarea situațiilor financiare ale entităților bancare se impune instituirea obligației de formare și mărime a fondurilor proprii. Trebuie impusă tuturor entităților bancare obligația de a-și forma capital suplimentar. Acest element poate acționa ca factor de protecție față de riscurile sistemice.
Un alt pilo de control prudențial poate fi sintetizat astfel : rezervele obligatorii să fie, în mare măsură, rezerve de lichidare, deoarece tocmai necorelarea dintre o creditare excesivă și nevoia previzionată de lichidare au contribuit la declanșarea crizei financiare.
Abordarea crizei economice declanșată în anul 2008 din perspectiva unei reformări a teoriei economice are susținători. Poate că variante integral schimbate, sunt greu de conceput. Orice regândire critică a unor dezechilibre structurale de asemenea anvergură este pozitivă întrucât pregătește terenul pentru soluții de restructurare mai temeinice.
3.3. Redresarea după criză
„De la începutul anului 2010 s-au acumulat tot mai multe semnale că economia mondială – puternic afectată de 2 ani de criza financiară și economică globală a lăsat în urma sa cea mai acută și mai dificilă fază a celei mai grave recesiuni economice din perioada postbelică ”.
Percepțiile optimiste asupra mersului economiei mondiale se regăsesc în estimările și prognozele favorabile – mai precaute sau mai încrezătoare – vizând evoluția PIB-ului global în 2010, elaborate pe plan internațional la sfârșitul anului 2009 și respectiv, la începutul anului 2010. Mai mult decât atât, toate proiecțiile pentru 2011, publicate până în prezent, sugerează o accelerare a procesului de creștere economică în plan mondial î perspectivă. Dar și mai încurajatoare sunt demersurile de dată foarte recentă ale unor organisme economice internaționale, incluzând Banca Mondială și FMI, de revizuire în sens pozitiv a proiecțiilor elaborate în prima lună a anului 2010.
Analizând prognozele efectuate pe plan internațional la sfârșitul anului 2009 si respectiv la începutul anului 2010, se poate constata că în categoria celor precaute se încadrează cele elaborate de Departamentul de Afaceri Economice și Sociale ale ONU la sfârșitul lunii ianuarie 2010, care anticipează o creștere moderată a PIB-ului global (real) în 2010, de 2,4% ca și prognoza Băncii Mondiale din ianuarie anul curent care previziona o creștere de 2,7% în 2010.
Estimări privind creșterea economică globală în 2008-2009 și previziuni pentru 2010-2011 Tabelul nr. 3.1
Sursa: Tribuna Economică nr. 20/2010
Un semnal încurajator privind perspectivele economiei mondiale a venit foarte recent și din partea Băncii Mondiale, care potrivit unor surse media, și-a revizuit în sus cifrele privind creșterea economică în plan global pentru 2010, de la 2,7% (conform prognozei din ianuarie a.c.), la 3,1% în aprilie a.c. (și de la 3,2% la 3,3% pentru 2011).
Totodată, au fost îmbunătățite proiecțiile privind creșterea economică în 2010 pentru toate economiile emergente din Asia de Est și Pacific (primele care și-au revenit de pe urma crizei) de la 7,8% la 8,7%. De altfel, într-o declarație de presă făcută la sfârșitul lunii aprilie a.c. , președintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a confirmat ajustările în sus ale prognozei, precizând că semnalele recente arată că redresarea economică pe plan global este în desfășurare, iar cea mai acută și distructivă faza a crizei este depășită. Dar, a avertizat, în același timp, că este prea devreme pentru a anunța victoria finală, în condițiile în care nu toate riscurile care amenință procesul de redresare s-au disipat, iar aceasta s-ar putea chiar opri. Printre slăbiciunile economiei mondiale, președintele Băncii Mondiale a menționat problemele asociate cu sustenabilitatea fiscală în unele țări avansate, șomajul ridicat și existența unor importante capacități de producție de rezervă și, nu în ultimul rând, presiunile financiare severe sub care se află unele țări în dezvoltare, în condițiile în care cererea din țările dezvoltate continuă să rămână slaba.
CAPITOLUL 4.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Indicatorul de rezultate cel mai sintetic al evoluției unei economii naționale în reprezintă Produsul Intern Brut. Acesta și PIB/locuitor sunt indicatorii care dau substanță în legătură cu evoluția economică a țării dintr-o perioadă dată.
De la începutul anilor '90, politica macroeconomică a funcționat conform principiului stop-and-go, fiind când mai expansivă, când limitativă, dar de la finele lui 1996 a devenit doar limitativă.
Produsul intern brut al României în perioada 1990-2008 poate fi analizat din două direcții. Din punctul de vedere al valorii sale nominale se poate observa în decursul întregii perioade o creștere semnificativă, de la 857,9 miliarde ROL ( aproximativ 0,09 miliarde RON), până la 438,6 miliarde RON. Acest lucru nu este foarte elocvent, având în vedere dinamica puterii de cumpărare a banilor, dinamica ratei inflației,evoluția indicatorilor macroeconomici ce acționează asupra PIB sau asupra valorii monedei naționale.
Dacă analizăm produsul intern brut în funcție de valoarea sa reală, se poate observa faptul că evoluția sa a cunoscut atât perioade de creștere, cât și de descreștere. PIB-ul real evidențiază cel mai bine creșterea/descreșterea economică a țării într-o anumită perioadă. PIB-ul real a evoluat în funcție de starea regăsită în economie în decursul unui an, atingând cea mai mică valoare în 1992 (o descreștere de 8,8%) și cea mai mare valoare în 2006 (o creștere de 7,9%).
Perioada 1990 – 1993, respectiv 1997-1999 a fost marcată de o stare de recesiune, descreștere economică, în timp ce perioada 1994-1996, respectiv 2000-2008 a cunoscut o perioadă de creștere economică, o stare pozitivă a economiei.
Anul 2005 indică o rată de creștere de 4,1% care, pe fond, reflect o creștere afectată de unele evenimente nedorite survenit în anul respective (inundații deosebite, efectele lor asupra agriculturii și mai apoi, contribuția scăzută a agriculturii la realizarea PIB în țara noastră). În cele din urmă, în 2006 PIB a înregistrat o rată de creștere de 7,7%.
Analizând seria de date 2000-2006, se constată că ritmurile de creștere a PIB au pornit, în anul 2000, de la o rată de creștere de 2,1% apoi, în intervalul 2001-2003, au înregistrat creșteri de peste 5%, respectiv 5,7% în 2001, 5,1% în 2002 li 5,2% în 2003. Anul 2004 a fost anul de vârf al întregii economii românești în perioada începând cu anul 1990 înregistrându-se o creștere 8,4% a PIB. Aceste niveluri înregistrate sunt net superioare ritmurilor înregistrate de magnitudinea din cele 27 țări din Uniunea Europeană, de țările dezvoltate, ca și de țările care au aderat ulterior la această construcție europeană. În intervalul de timp analizat, PIB a evoluat în mod echilibrat, cu tendința de creștere a aportului (ponderii) serviciilor la realizarea acestui indicator și de scădere a industriei, prin restructurare-reorganizare, cu efecte diferite, de la o perioadă la alta, ale agriculturii care a înregistrat ritmuri de creștere diferențiale. În legătură cu factorii de influență asupra creșterii PIB în această perioadă, impozitele pe produs au avut o influență aproximativ constant, serviciile au avut evoluția cea mai puternică, ajungând în 2005 și 2006 la 3,6% din sporul PIB în această perioadă, impozitele pe produs au avut o influență aproximativ constant, serviciile au avut evoluția cea mai puternică, ajungând în 2005 și 2006 la 3,6% din sporul PIB realizat, construcțiile au urmat și ele un curs ascendent de-a lungul întregii perioade, în sensul că prin investirea de capital privat, prin dezvoltarea infrastructurii, aceasta a avut o contribuție diferită, pozitivă în anii 2001, 2003, 2004 și 2006 înregistrând o producție negativă și determinând o reducere cu 1,7% a PIB în 2005. Ramurile economiei naționale care au contribuit la aceasta au avut o evoluție oarecum similară, în sensul că valoarea adăugată brută realizată în ramurile economiei naționale a crescut de la o perioadă la alta, determinând o pondere mai ridicată la formarea PIB și la creșterea acestuia, exceptând agricultura, care a prezentat o evoluție sinuoasă.
În anul 2007, în ciuda unei conjuncturi internaționale nefavorabile (criza financiară, creșterea prețului petrolului, tendința inflaționistă generală în Uniunea Europeană), creșterea economică s-a menținut la un nivel ridicat Astfel, luând în calcul scăderea de circa 18% a contribuției agriculturii la PIB, din cauza unei secete pronunțate, creșterea calculata a PIB-ului neagricol ar fi fost în jur de 7,7%. Ritmul de creștere înregistrat a fost de 6%.
Produsul intern brut (PIB), estimat pentru anul 2007, a fost de 121,26 miliarde euro (404708,8 milioane lei), în creștere cu 6,0% fata de anul 2006, susține Institutul Național de Statistica (INS).
În trimestrul IV din 2007, produsul intern brut a fost de 137768,5 milioane lei prețuri curente (RON) în creștere, în termeni reali, cu 6,6% față de același trimestru din anul 2006.
În 2008, creșterea economică a fost determinată, în mod semnificativ, de mărirea volumului de activitate și, în consecință, a valorii adăugate brute din agricultură, silvicultură și piscicultură (+21,4%) și construcții (+26,1%), a căror contribuție la formarea Produsul Intern Brut a fost de 17%.
Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2009 a fost de 491,27 miliarde lei prețuri curente, în scădere cu 7,1% față de 2008, conform estimărilor Institutului Național de Statistică (INS).
Scăderea a fost determinată de reducerea volumului Valorii adăugate brute din toate sectoarele de activitate, cele mai afectate segmente fiind comerțul, repararea automobilelor și articolelor casnice, hoteluri și restaurante, transporturi și telecomunicații și construcții, a căror contribuție la formarea PIB-ului a fost de 31,1%. Impozitele nete pe produs s-au redus cu 12,4%.
Consumul final total a înregistrat o scădere cu 8,2% în anul 2009, comparativ cu anul precedent, în special pe seama diminuării cu 10,8% a cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populației.
Formarea brută de capital fix a înregistrat o reducere cu 25,3%.
În trimestrul IV 2009, PIB-ul României, serie brută, a fost de 152,29 miliarde lei, în scădere cu 6,5% față de același trimestru din 2008.
Evoluția economiei românești în următoarea perioadă este un subiect fierbinte, pe marginea lui fiind făcute atât scenarii optimiste, cât, mai ales, pesimiste.
În opinia Academicianului Emilian Dobrescu, perspectivele macroeconomice sunt conforme cu estimările oficiale pentru 2010, dar mai optimiste pentru anii 2011-2014, conform studiului "Macromodel Simulations for the Romanian Economy", publicat în Romanian Journal of Economic Forecasting.
Principalele recomandări ale lui Dobrescu sunt extinderea programelor de investiții publice către autostrăzi, infrastructura comunicațiilor, energie, spre susținerea industriilor orientate spre export și spre tehnologizarea și creșterea dimensiunii fermelor agricole, precum și punerea în aplicare a unor reforme instituționale și fiscale solide. Au fost făcute trei scenarii, unul optimist si două pesimiste.
În cazul scenariului optimist, ritmul de creștere al PIB-ului în anii 2010-2014 este unul pozitiv. Astfel, în 2010 PIB-ul ar urma sa crească cu 0,3%, în 2011 cu 2,3%, în 2012 cu 3,9%, în 2013 cu 4,3% și în 2014 cu 4,5%.
Rata șomajul ar urma sa scadă, în cel mai optimist scenariu, abia in 2014. Astfel, în 2010 rata șomajului ar ajunge în jurul lui 8,8%, aceeași și în 2011. Din 2012 șomajul va scădea la 7,6%, 6,7% in 2013 si 5,5% in 2014.
În cel mai optimist dintre scenarii, ritmul de creștere al PIB-ului ajunge la nivelul de dinainte de criza (2008) în 2012.
În scenariul pesimist 1, ritmul de creștere al PIB-ului va fi astfel: -2,3% în 2010, -0,1% în 2011, +2,1% în 2012, +3,3% în 2013 și +3,5% în 2014.
În cazul evoluției ratei șomajului, în acest scenariu, aceasta ar fi de 8,9% în 2010, 8,9% și în 2011, 7,8% în 2012, 7% în 2013 și 5,8% în 2014.
Acest scenariu arată că ritmul de creștere al PIB-ului va ajunge la nivelul de dinainte de criza (2008) în 2014.
Există si o a treia variantă, scenariul pesimist 2. Astfel, ritmul de creștere al PIB-ului în anii 2010 va fi de -2,6%, -0,4% în 2011, +1,7% în 2012, +1,5% în 2013 și +0,2% în 2014.
Cât privește evoluția ratei șomajului, aceasta va fi de 8,9% în 2010, 8,9% în 2011, 7,9% în 2012, 7% în 2013 și 6% in 2014.
Și în cazul acestui scenariu, ritmul de creștere al PIB va ajunge la nivelul de dinainte de criza (2008) în 2014.
În finalul lucrării voi relata pe scurt câteva aspecte ale situației pe care țara noastră o parcurge în acest moment.
În România, la începutul lunii mai a acestui an, Guvernul Boc și-a anunțat măsurile care urmează a se aplica de la 1 iunie 2010 și acestea sunt după cum urmează:
câștigul salarial brut al angajaților de la stat se va diminua cu 25%, dar fără ca acesta să scadă sub 600 de lei ;
valoarea punctului de pensie va scădea la 622,9 lei. Nivelul pensiei sociale minime garantate va scădea de la 350 de lei la 300 de lei ;
veniturile veteranilor de război, drepturilor persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 5 martie 1945, precum și a celor deportate ;
vor fi reduse și pensiile persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, a eroilor Revoluției din decembrie 1989 și a celor care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste din Brașov, în noiembrie 1987 ;
Așa-numitele „pensii nesimțite”, pensii prevăzute de legi cu caracter special, vor fi impozitate cu 90%, după ce se vor deduce, din partea de pensie suportată de la bugetul de stat a contribuției de asigurări sociale de sănătate și a impozitului pe venit. Aceste măsuri se vor aplica pensionarilor care au lucrat în domeniul diplomatic sau în consulate, magistraților, personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalului aeronautic civil, deputaților și senatorilor și foștilor angajați ai Curții de Conturi ;
ajutorul de șomaj va scădea cu 15%, pensiile personalului militar și civil din cadrul unităților ce aparțin de Ministerul Apărării Naționale, dar și salariile compensatorii oferite disponibilizaților, prin concedieri colective, efectuate în urma unor restructurări și reorganizări ale unor societăți naționale, regii autonome, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și din cele subordonate autorităților administrației publice locale ;
cu 15% scad toate alocațiile copiilor, alocația pentru nou-născuți, alocația familială complementară și alocația de susținere pentru familia monoparentală și indemnizațiile oferite în vederea creșterii copilului, în valoare de 600 de lei, până în prezent; Scad și alocația de stat pentru copii (42 de lei) și alocația lunară de plasament . De asemenea, potrivit Ordonanței de Urgență, nu se vor mai acorda suma de 150 de lei pentru nou-născuți (trusoul), fiind abrogată Legea nr. 482/2006, ce prevedea acest lucru ;
ajutoarele pentru persoanele cu handicap, dar și indemnizațiile pentru plata însoțitorului adulților cu handicap vizual grav vor fi diminuate în aceeași măsură ;
se elimină ajutorul pentru prima căsătorie, în valoare de 200 de euro ;
16% impozitarea la dobânda depozitelor bancare ;
studenții vor dispune de bursă cu 25% mai puțin;
văduvele de război, revoluționarii din 1989 vor lua și ei cu 15% mai puțin pensie ;
se elimina total transportul gratuit cu mijloacele de transport în comun;
impozitarea suplimentară pentru deținerea a mai mult de un imobil: 33% pentru a doua locuință, 50% pentru a treia locuință, 100% pentru mai mult de trei locuințe;
Pe 12 mai pensionarii au ieșit în stradă în mai multe județe. Pe 13 mai Sindicatele au protestat si ele. Profesorii anunțau grevă generală pe 19 mai și boicotarea examenului de bacalaureat. Mamele anunțau si ele ieșirea în stradă. Pe 31 mai2010, cu o zi înainte de aplicarea hotărârilor luate de guvern și președinte, România intra în grevă generala: trenurile nu au mai circulat, școala nu a ținut ore, cadrele medicale nu mai ofereau servicii medicale decât în regim de urgență, funcționarii nu au lucrat nici ei. În data de 7 iunie 2010, guvernul Boc și-a asumat legea prin care se aplică reducerile enumerate mai sus. PSD a anunțat depunerea moțiunii de cenzură, prin care se opune aplicărilor reducerilor anunțate, iar PNL a anunțat că votează pro moțiunea de cenzură. Dacă aceasta moțiune trece, guvernul Boc va cădea.
Moțiunea de cenzură a picat, guvernul Boc rămâne în funcțiune, măsurile anunțate rămânând valabile. Pe lângă cele știute a fi aplicate, au fost anunțate noi măsuri ce urmează a fi luate: tichetele de masă, cadou, creșă și de vacanță, precum și plățile compensatorii vor fi impozitate începând cu luna iulie 2010. Cota de cheltuieli deductibile calculată la drepturile de proprietate intelectuală va fi redusă la 20% din venitul brut, față de 40% în prezent. În cazul veniturilor provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală, cota de cheltuieli deductibile va fi redusă la 25% din venitul brut, față de 50% în prezent. Tot de la 1 iulie, veniturile din jocuri de noroc vor fi impozitate cu o cota de 25% aplicată asupra venitului net calculat la nivelul câștigurilor realizate într-o zi de la același organizator sau plătitor.
Membrii Cabinetului Boc s-au reunit în ședință extraordinară după ce Curtea Constituțională a invalidat prevederile referitoare la micșorarea pensiilor cu 15% și recalcularea pensiilor speciale ale magistraților, cuprinse în legile austerității pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.
Guvernul a decis în ședința extraordinară de sâmbătă majorarea TVA de la 19 la 24 la sută, în timp ce cota unică nu va fi modificată, au declarat, surse ministeriale.
Creșterea TVA și a cotei unice de impozitare ar conduce la majorarea prețurilor în toate domeniile economiei, la scăderea puterii de cumpărare, la inflație și la creșterea șomajului.
BIBLIOGRAFIE
Angelica Băcescu-Cărbunaru, Marius Băcescu, Dicționar de Macroeconomie, Ed. C.H. Beck ;
Anghelache Constantin, Niculescu Emanuela, Breviar statistic-indicatori și formule de calcul, Ed. Economică, București, 2000 ;
Aurel Negucioiu, Tranziția Rațională, Ed. Economică, București 1998 ;
Burda Michael, Wiplosz Charles, Macroeconomie – Perspectivă Europeană, Ed. C.H. Beck, București, 2002 ;
Comisia Națională de Prognoză ;
Constantin Popescu, Ilie Gavrilă, Dumitru Ciucur, Teorie eonomică generală : Macroeconomie. Volumul 2, Ed. ASE, București, 2005 ;
Cornelia Anghelescu, Dumitru Ciucur, Marin Dinu, Ilie Gavrilă, Paul Tănase Ghiță, Constantin Popescu, Economie, Ed. Economică, București, 2005 ;
Constantin Anghelescu, România 2004. Starea economică. Evoluții semnificative, Ed. Economică, București, 2004 ;
Constantin Secăreanu, Starea Economiei Naționale: evaluare, analiză, comparații internaționale, Ed. Economică, București, 2000 ;
Cristian Niculescu, Introducere în Macroeconomie, Ed. Niculescu, București, 2007;
Gheorghe Manea, Ion Popescu, Economie, Ed. Cermaprint, București, 2005;
Gheorghe Cercelescu, Reforma cu înlocuitori “Adevărul” din ,martie 2001;
Tribuna Economică 6/2009, editura R.A. a Imprimeriilor ,Imprimeria"Coresi", București,
Tribuna Economică 7/2009, editura R.A. a Imprimeriilor ,Imprimeria"Coresi", București,
Tribuna Economică 51-52/2009, editura R.A. a Imprimeriilor ,Imprimeria"Coresi", București;
Tribuna Economică 20/2010, editura R.A. a Imprimeriilor ,Imprimeria"Coresi", București;
Tribuna Economică 22/2010, editura R.A. a Imprimeriilor ,Imprimeria"Coresi", București;
WEBLIOGRAFIE
www.bnro.ro;
www.cnp.ro;
www.inf.org;
www.infoeuropa.ro;
www.insse.ro;
www.capital.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cresterea Economica In Romania Si Evolutia Pib (ID: 130984)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.