Creșterea economică a fiecărei țări are rezultatul acțiunilor conjugate a două categorii [604097]

Capitolul 2 Rolul comerțului internațional în creșterea economică

Creșterea economică a fiecărei țări are rezultatul acțiunilor conjugate a două categorii
de factori: interni și externi. Factorii interni sunt legați de dezvoltarea economiei fiecărei țări,
aceștia au un rol determinant. Factorii externi sunt legați de factorii interni care le diminuează
forța printr -un circuit economic mondial și participarea țărilor care pot influ ența creșterea
economică într -un mod direct, aceștia au un rol important pentru creșterea comerțului exterior.
Comerțul exterior asigură realizarea produsului social în condițiile privind structura
cererii care diferă de structura ofertei, știm foarte bin e că eficiența unei producții presupune un
volum minim. Dacă volum va depăși capacitatea de absorbție a piețelor interne, siguranța
producțiilor eficiente face apel la piața externă. Anumite produse nu pot fi obținute cu ajutorul
producției interne acestea se pot obține doar prin de producția externă. Rolul comerțului în
creșterea economică evidențiază prin funcțiile sale în economie un mod de manifestare a
complexului actelor de schimb. Funcțiile comerțului pot fi prezentate prin actele de schimb
vânzare -cumpărare, cum ar fi cumpărarea de mărfuri de la furnizori, stocarea mărfii și
revânzarea acesteia în unități comerciale, cunoștințele cererii de mărfuri a clienților, promovare
de produse noi pe piață etc.
Creșterea comerțului într -un ritm de două ori sup erior celui al producțiilor a antrenat în
mod mecanic o deschidere mai mare a țărilor spre exterior. În consecință, comerțul întreține și
accentuează interdependențele.1

2.1. Fluxurile comerciale internaționale

La baza apariției și dezvoltării economiei mondiale a stat piața mondială care datează din
secolul al XVI -lea. Apariția pieței mondiale a stimulat apariția și dezvoltarea manufacturilor,
care, la rândul lor, a u stimulat dezvoltarea comerțului exterior și trecerea de la o economie
închisă, destinată, satisfacerii la nivel primar al autoconsumului, la o economie orientată către
piață, către schimb.2
Piața mondială reprezintă un strat calitativ economic a relațiilor de schimb care se
realizează între agenții economici din oricare țară, inclusiv și societățile transnaționale, precum

1 Frédéric Teulon. Comerțul internațional , Editura Institutul European Iași, 1997, p. 11.
2 Luminița Vochița. Comerț Internațional , Editura Universitaria, Craiova 2009, p. 7.

și purtătorii cererii și ofertei. Fiind și spațiul economic de manifestare a diviziunilor mondiale
a muncii și efectele acesteia.
Principalele forme ale pieței mondiale sunt:
➢ piața internațională a bunurilor și serviciilor – aceasta cuprinde tranzacțiile de
import și cele de export între agenți economici din toată lumea. Piața bunurilor
și serviciilor a fost prima formă de manifestare a pieței mondiale.
➢ piața internațională a capitalului – aceasta constituite plasamentele realizate de
agenții economici sub formă de investiții externe de capital.
➢ piața inte rnațională a muncii – aceasta cuprinde relațiile stabilite între state
privind migrația internațională a forței de muncă.

Procesul de mondializare a activităților economice a pornit de la dezvoltarea relațiilor
comerciale dintre state. Așadar, economia mo ndială conține ansamblul format din agenții
economici și interacțiunea acestora la scară globală, totodată este și un proces evolutiv al
dezvoltării schimbului.
Componenta de bază a economiei mondiale este economia națională . Această economie
națională prezintă rezultatul interacțiunilor dintre agenții economici de pe teritoriul unui stat.
Progresul acestei economii a fost realizată strâns cu diversificare și dezvoltarea factorilor de
producție.
Diviziunea mondială a muncii s-a creat treptat în timp, în cepând cu trecerea de la
industria mașinismului la mare industrie. Ea este influențată de mai mulți factori: condiții
naturale a diferitelor țări din lume, dimensiunile teritoriilor și populația țării, cantitate, structură
și calitate a factorilor de produ cție naționali etc.
Dezvoltarea economiei naționale are o dinamică care presupune o deschidere amplă
spre economiile mondiale participând activ la fluxurile economice internaționale.
Fluxurile economice internaționale reprezintă mișcarea bunurilor material e, servicii
sau informații, dar și valoare bănească de la o țară la alta. Fluxurile economice internaționale
au o legătură strânsă cu diviziunea mondială a muncii, iar pe piața mondială se manifestă prin
forme diferite în timp și spațiu.
Formele principal e ale fluxurilor internaționale sunt:
• fluxul de bunuri materiale și servicii ;
• fluxul internațional de capitaluri și monetar ;
• fluxul informațional internațional;

• fluxul valutar;
• fluxul mondial al muncii.

Fluxurile comerciale internaționale cuprind interdependențele dintre țări în planul economiei
reale, având rezultatul treptat al specializării operatorilor economici din fiecare țară în
producerea și comercializarea de bunuri tangibile (materii prime), de bunuri intangibile
(brevete) și prestări de servicii (transporturi).
Fluxurile financiare internaționale sunt tranzacții realizate între rezidenții unei țări și cei din
restul lumii având un obiectiv privind transferul de mijloacelor de plată și/sau de credit.
În contextul interdependențelor economi ce internaționale, comerțul internaționale se
distinge printr -un rol esențial, care s -a manifestat încă de la apariția sa. El s -a dezvoltat în
decursul timpului sub influența unui sisteme de factori naturali, economici, științifico -tehnici,
social -politici , culturali, interni și externi.3 Comerțul internațional este un prim flux al
circuitului mondial, care cuprinde mișcarea bunurilor și serviciilor dintr -o țară în alta, ț inând
cont și de trecerea posibilelor frontiere vamale ale țării respective.
El cuprinde două componente:
➢ export – reprezintă vânzarea de bunuri economice a unui agent economic din
altă țară în schimbul unei sume de bani
➢ import – reprezintă cumpărarea de bunuri economice ale unui agent economic
din altă țară, în schimbul unei sume de bani.

2.2. Teorii privind comerțul internațional

2.2.1. Teoria mercantilistă

Ca doctrină economică, menită să explice și să apere politica economică externă
(protecționi stă) a statelor național moderne și mai ales interesele și orientarea burgheziei
comerciale în plină ascensiune, mercantilismul a abordat cu precădere probleme economice
legate de sfera circulației de mărfuri, mai ales banii și metalele prețioase, respecti v a
comerțului, printre care: formele și izvorul bogăției, sursa profitului, natura și rolul banilor,
importanța cantității de bani în evoluția prețurilor și a rate dobânzii, politica economică externă,

3 Luminița Vochița. Comerț Internațional , Editura Universitaria, Craiova 2009, p. 11.

raportul dintre politica monetară și de credit, rolul comerțului exterior, importanța balanței de
plăți externe, importanța națională a protecționismului etc.4
Gândirea econ omică mercantilistă a fost construită pe două idei fundamentale. Prima
face referire la forma ideală a bogăției care consta în bani, respectiv metalele prețioase. A doua
idee face referire la profit și rolul acestuia, profitul constituie obiectivul practic al operațiunilor
de comerț, acesta obținut și creat în sfera de circulație a mărfurilor.
În sistemul mercantil, comerțul exterior este considerat ca mijlocul care ne permite să
obținem aur și să acumulăm bogății în sânul națiunii datorită unui excedent comercial.5
În faza de început a mercantilismului, sporirea bogăției era considerată a fi realizată doar prin
comerț exterior . Pentru ca, comerțul exterior să se tran sforme în izvor al sporirii bogăției este
necesar ca balanța comercială să fie activă , adică va trebui să se cumpere mai puțin de la străini
și să se vândă mai mult.6
Evoluția mercantilismului cuprinde două perioade:
▪ mercantilismul timpuriu (sistemul monetar) este bazat pe acumularea metalelor
prețioase în interiorul unui stat ;
▪ mercantilismul dezvoltat (sistemul balanței comerciale) este bazat pe derularea
fluxurilor comerciale, astfel volumul și valoarea exportului să fie mai mare față
de volumul și valoarea importului.

Mercantilismul a avut o evoluție, în decursul secolelor XVI -XVII, parcurgând două
etape. Evoluția care a făcut trecerea de la un mercantilism inițial sau primit iv, denumit sistemul
monetar care a fost caracteristic în secolul al XVI -lea, având prioritate în două orașe Spania și
Portugalia, mercantilismul dezvoltat sau sistemul balanței comerciale a fost dominant în
secolele XVII -XVIII mai ales în Franța și Anglia .
Mercantiliștii se pot constata prin trăsături comune și particularități naționale, care sunt
legate de condiții concrete dintr -o țară sau alta din diferitele zone ale Europei. Mercantilismul
spaniol și portughez numit bullionist deoarece accentul cădea p e metodele caracteristice
etapelor primitive. Mercantilismul francez numit industrialist pentru că punea accentul pe
stimulare, dezvoltare și protejare a industriei naționale, având o condiție privind dezvoltarea
exportului și creșterea soldului activ al b alanței comerciale și balanța de plăți. Mercantilismul

4 Nicolae Sută, Comerț internațional și politici comerciale contemporane , vol. II, Editura Independența
Economică, Brăila 1999, p. 639.
5 Frédéric Teulon. Comerțul internațional , Editura Institutul European Iași, 1997, p. 22.
6 Liana Meșter, Comerțul internațional , Editura Economică, 2007, p. 20.

englez și olandez numit sistem comercial deoarece punea accentul pe comerțul pe mare
distanță.
Gândirea economică progresează și mecanismul schimburilor economice internaționale
poate fi explicat din p erspective de liberalism.

2.2.2. Teorii clasice

Viziunea liberalilor clasici cred că eficiența economică trebuie să fie bazată pe libera
inițiativă privată, în cadrul instituțional fiind flexibil decât pe timpul mercantiliștilor, atât în
interiorul țăril or cât și în piața mondială.
Autori clasici precum Adam Smith (1723 -1790) sau David Ricardo (1772 -1823)
gândesc că, în același timp, interdependența economică este o sursă de pace în lume: ea face
ca războiul să fie deosebit de costisitor pentru cel care a lege conflictul armat.7

a. Teoria avantajului absolut (modelul Adam Smith)

Punctul de plecare al teoriilor clasice privind comerțul internațional a fost dezvoltată în tezele
„The
Wealth of Nations”, publicată în 1776.
Din perspectiva lui Smith, schimbul internațional poate fi benefic deoarece permite
fiecărei țări, să se pună în valoare prin deosebite aptitudini și să -și cumpere din exterior produse
la costuri mai mici.
În esență, A. Smith considera că „regula” sau principiul care guvernează schimburile de
mărfuri pe orice fel de piață – atât internă cât și externă, respectiv mondială – este determinarea
valorii mărfurilor prin munca încorporată în ele. Aceasta înse amnă că, cel puțin în proporție de
masă, schimburile de mărfuri sau de mărfuri și bani aveau un caracter echivalent (partenerii
obțineau valori egale).8
Schimbul internațional permite diferitelor țări să -și desfacă surplusurile de produse, să –
și lărgească piețele și să -și accentueze diviziunea muncii, să scadă prețurile.9 Adam Smith a
propus să se poată fi comparate costurile de producție ale fiecărei națiuni pentru toate
produsele, părerea sa a fost una în care credea că dacă cumpărăm de la alții ce noi facem mai

7 Frédéric Teulon. Comerțul internațional , Editura Institutul European Iași, 1997, p. 22 -23.
8 Nicolae Sută, Comerț internațional și politici comerciale contemporane , vol. II, Editura Eficient
București 2000, p. 641.
9 Frédéric Teulon. Comerțul internațional , Editura Institutul Eu ropean Iași, 1997, p. 23.

puțin bine și să vindem ceea ce pr oducem cel mai bine și cu mare eficacitate. Teoria avantajelor
absolute a avut ca o primă tentativă rațională diviziunea internațională a muncii și după relațiile
pașnice între națiuni.
Comerțul internațional are în vedere în explicare teoriei lui Smith următoarele principii:
o principiul maximizării eficienței – determinarea fiecărui întreprinzător și
economic să se specializeze în producția și exportul de bunuri pentru care
au cei mai ieftini factori de producție pe care pot fi obținuți la costuri unitare
mici;
o principiul liberei concurențe în comerțul internațional – să nu aibă monopol
sau restricții tarifare ori netarifare ;
o principiul circulației libere a metalelor prețioase între țări și convertirea
deplină a banilor de hârtie.
Națiunile trebuie să se s pecifice în funcție de avantajele lor naturale, dacă o țară exportă
produse la prețuri inferioare este constrânsă să importe bunurile produse la costuri superioare.
b. Teoria avantajului comparativ (modelul David Ricardo)

La începutul secolului al XIX -lea, A. Smith, R. Torrens și D. Ricardo au analizat relațiile
economice dintre țări și au elaborat „Teoria costurilor comparative de producție și a
avantajelor relative reciproce în comerțul internațional” care explică motivele și consecințele
diviziunii intern aționale a muncii, respectiv principiile alocării raționale a resurselor și câștigul
care poate fi obținut din comerțul internațional de către țările participante.