Cresterea Crapului In Policultura cu Alte Specii de Pesti

BIBLIOGRAFIE

Antonescu, C. S., 1967 – Biologia apelor, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

Bud, I., 2008 – Creșterea crapului și a altor specii de pești, [NUME_REDACTAT], București.

Bura, M., Grozea, A., 1997. – Îndrumător de lucrări practice la Acvacultură. Lito USAMVB .

Buran, N., 2002- Acvacultură specială, [NUME_REDACTAT], Univ. Timișoara.

Cioroi, M., 2000- Analize chimice de ape și sol, [NUME_REDACTAT], Brăila.

Costache, Mioara – Elaborate de S.C.D.P. Nucet – Dâmbovița.

Dexamir, A., 1987 – Tabele cuprinzând compoziția chimică, coeficienții de digestibilitate și valoarea nutritivă a principalelor nutrețuri, Inst. Agronomic, București.

Diaconescu, St., 2003, – Piscicultura, [NUME_REDACTAT], București.

Gheracopol, O., 1981- Piscicultura, [NUME_REDACTAT].

Grozea, A., Bura, N., 2002 – Crapul- biologie, sisteme de creștere, patologie. Editura de Vest, .

Horvath, L., 2007- Peștele și crescătoriile de pește, Ed. M.A.S.T.

Turliu, Gh., 2008 – Piscicultura practică, [NUME_REDACTAT], București.

Oprea L., 1996 – Teză doctorat, Cercetări privind utilizarea furajelor granulate în alimentația peștilor, în diferite sisteme de cultură, [NUME_REDACTAT].

Oprea, L., 2000 – Bazele nutriției peștilor. [NUME_REDACTAT] Universitatea ,,Dunărea de Jos’’ Galați.

Oprea, L., Georgescu, R., 2000 – Nutriția și alimentația peștilor, [NUME_REDACTAT], București.

Oprea L., [NUME_REDACTAT], 2000 – Nutriția și alimentația peștilor. [NUME_REDACTAT], București;

Păsărin B., [NUME_REDACTAT]. 2003 – Acvacultură, îndrumător practic. [NUME_REDACTAT], Iași.

Păsărin, B., Stan, Tr., 2004 – Acvacultură. [NUME_REDACTAT] Ionescu de [NUME_REDACTAT].

Pojoga I., Negriu R., 1982 – Metode și tehnologii noi aplicate in piscicultură, București 1982, pag. 5-53.

Popa P., Patriche N., Mocanu R., Sârbu C., 2001 – Calitatea mediului acvatic. Metode de control și interpretare, [NUME_REDACTAT], București.

***FAO yarbook., 2005 – Fischery statistics, Catches and landings, vol. 76, Roma, 13-155.

***www.commons.wikimedia.org

Partea I

Considerații generale

[NUME_REDACTAT] climatice amenință pescuitul și acvacultura datorită creșterii temperaturii apelor mărilor și a nivelului acestora, topirea ghețarilor, modificările survenite în salinitatea și aciditatea oceanelor, recrudescența cicloanelor în anumite regiuni, reducerea ploilor în altele, și schimbările în repartiția și abundența stocurilor ihtiologice.

Poluarea, încălzirea globală și alte probleme cauzate de om duc la dispariția în masă a vieții oceanice, un eveniment fără precedent în istoria omenirii, avertizează un consorțiu de oameni de știință (FAO, 2008).

Pe plan național, până în anul 1990, consumul de pește a fost de circa 8 kg pește/cap de locuitor/an. Acestă valoare s-a redus la 2 kg/cap/an în perioada 1990 – 2000, iar dupa anul 2000 a început să crească, ajungând în 2005, la 3,7 kg/ cap de locuitor/an. Acestă situație al producției piscicole naționale susține necesitatea sporirii producțiilor și de a găsi noi metode de exploatare al diferitelor specii de pești.

La ora actuală, este unanim recunoscut faptul că peștele și produsele sau subprodusele obținute de la acesta trebuie tratate cu mai multă atenție, în condițiile în care proteina de origine animală provenită din mediul acvatic, are un rol deosebit de important pentru dezvoltarea și menținerea sănătății organismului (BUD, 2004).

Carnea de pește conține atât de mulți nutrienți importanți, inclusiv proteine, încât, așa cum apreciază și nutriționiștii, ar trebui să constituie un segment major al hranei noastre zilnice. Ea este considerată una dintre cele mai eficiente surse sănătoase pentru alimentația omului. În comparație cu animalele terestre construcția musculaturii la pește este una foarte simplă, fiind compusă din doi muschi mari, dispuși pe ambele laturi ai peștelui(DEXAMIR, 1987)

Consumul ridicat de carne de pește are un rol benefic asupra sănătății omului, prin ajutorul pe care îl dă aceasta organismului în fortificarea lui, pe de o parte, iar pe de altă parte, în minimalizarea apariției maladiilor cardiovasculare, prin scăderea nivelului total de colesterol, prin reducerea nivelului de trigliceride, prin faptul că moderează răspunsul inflamator și îmbunătățește metabolismul carbohidraților (BUD, 2008).

Pe lângă numeroasele efecte benefice ale consumului de pește, se întâlnesc adesea și cazuri în care acesta pune în pericol starea de sănătate și viața omului.

Infestările provocate de carnea de pește sunt rar întâlnite în țările dezvoltate, iar în cazurile în care apar se datorează în mare parte a trei specii de paraziți: Clonorchis sinensis (trematod), Anisakis (nematod) și Diphyllobothrium (cestod). Dintre acești paraziți, cel mai frecvent se întâlnește infestarea cu Anisakis, atunci când peștele consumat provine din ape curgătoare (DIACONESCU, 2003).

La ora actuală, atât pe plan mondial cât și pe cel național creșterea peștilor are o dinamică deosebit de alertă, tehnologiile de creștere schimbându-se permanent, exploatând la maxim potențialul biologic al speciilor aflate în cultură (GROZEA, 2002).

Din punctul de vedere al potențialului piscicol, România se situează pe primul loc în Europa de sud-est, cu o rețea hidrografică de 843.710 ha. [NUME_REDACTAT] există, răspandite în 38 de județe, peste 84.500 hectare de crescătorii piscicole, mai mult de 15.500 ha pepiniere piscicole, 300 de ferme piscicole și 60 de păstrăvării, cu o suprafață de 44 ha. Principalele specii de pești cultivate sunt: crap comun, caras, ciprinide asiatice (sânger, cosaș, novac), păstrăv-curcubeu, păstrăv indigen și fântânel, știucă, somn, iar producția din acvacultură era de circa 17.000 de tone anual. Producția de pește din România a scăzut constant începand cu anul 1989. Astfel, dacă imediat după Revoluție, producția națională de pește din ape amenajate se cifra la 50-60.000 de tone anual, în anul 2006, aceasta era de numai 8.000 de tone. Și pescuitul din [NUME_REDACTAT] s-a diminuat considerabil – de la 4.431 tone pește, în 1998, până la 2.026 tone, în anul 2015

Până la sfârșitul anilor 1990, în România existau multe fabrici de conserve și preparate din pește, inclusiv câteva foarte mari, precum cele de la Tulcea, Constanța, Brăila, Galați și București, care asigurau întregul consum intern și furnizau și mari cantități la export. Începând din anul 1997, rând pe rând, aceste fabrici au intrat în faliment și au fost închise.

Consumul anual de pește din România se cifrează la 70.000 de tone de pește, dintre care doar 20.000 de tone reprezintă producție internă, restul fiind din import.Românii consumă, în medie, circa trei kilograme de pește pe cap de locuitor anual, ceea ce este cu mult sub media europeană, de 10 kilograme pe an.

CAPITOLUL 1

DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE CU REFERITE LA SPECIILE DE CIPRINIDE EXLOATATE LA NIVEL NAȚIONAL

Rasele de crap au fost formate în țări cu tradiții în creșterea peștilor cum ar fi Polonia, Germania, Ucraina și Ungaria, de unde s-au importat și în țara noastră.

În ultimul timp s-au format, sau sunt în curs de omologare, unele rase și populații românești de crap destinate creșterii pentru anumite zone din țară, în concordanță cu condițiile climatice și caracteristicile apei din bazinele piscicole. Aceste rase, sau populații s-au format prin încrucișarea crapului indigen cu unele rase importate. Produșilor rezultați din încrucișări li s-au aplicat o selecție riguroasă,concomitent cu asigurarea unor condiții optime de viață, inclusiv o furajare suplimentară adecvată.

În prima parte se vor prezenta, pe scurt, principalele rase de crap care se cresc, sau au servit la încrucișările pentru formarea de rase noi, iar în partea a doua pe cele indigene, omologate, sau în curs de omologare (PĂSĂRIN, 2004).

a) [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] face parte dintre cele cu profilul dorsal aproape drept și provine din Germania (Saxonia). Se caracterizează prin acoperirea completă a corpului cu solzi cicloizi, prin trunchi bine stofat, ușor convex în partea anterioară și prin format corporal dolicomorf (fig. 1.1).

Fig. 1.1 [NUME_REDACTAT] (Păsărin, 2003)

Capul este mic, înotătoarele de asemenea sunt mici, pedunculul caudal este scurt.Indicele de profil este cuprins între 2,5-2,7. Reamintim că la crapul sălbatic acest indice variază între 3,5-4,0.

Este o rasă precoce, cu o viteză mare de creștere, valorifică bine hrana suplimentară, posedă un randament comercial între 60-61%, fiind și rezistentă la hidropizie. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 3 ani, iar cea corporală la 5 – 6 ani.

Prolificitatea este mare, apropiată de cea a crapului sălbatic.

Este o rasă adaptată la apele relativ reci și atinge la vârsta de 3 veri, dacă este îngrășat, o greutate corporală de cca. 2,5 kg. Această rasă înregistrează rezultate bune și în apele curgătoare din regiunile de șes sau colinare, dacă hrana este abundentă, apa cu zone adânci (bulboane) și liniștite.

b) [NUME_REDACTAT]

A fost creată în fosta Cehoslovacie pe bază de selecție. Se deosebește de rasa Lausitz, din care provine, prin faptul că este mai precoce, are un ritm mai intens de creștere, dar este mai sensibilă la oscilațiile de temperatură. Are corpul în întregime acoperit cu solzi.

Fig. 1.2. [NUME_REDACTAT] (Păsărin, 2003)

c) Rasa Eischgründ.

Rasa face parte din cele cu profilul spinării arcuit și corpul golaș (fig. 1.3). Este originară din Germania, landul Bavaria. Se caracterizează prin trunchi puternic arcuit (ghebos), format brevimorf, indicele corporal cuprins între 1,70-2,05. Solzii sunt răspândiți neuniform și numai pe direcția liniei dorsale și la baza înotătoarelor ventrale și anale.

Fig. 1.3. Rasa Eischgründ (Păsărin, 2003)

Rasa este precoce, atingând maturitatea sexuală, la masculi, la vârsta de 2 ani, iar la femele la 3 ani. La această vârstă, la femele se înregistrează greutatea medie de 2,6 kg. Se pretează la creșterea în ape mai calde, înregistrând viteze mari de creștere și randamente sporite la sacrificare.

d) Rasa de Galiția (sau galițiană).

Rasa a fost creată în Galiția, încă din secolul XIV-lea, răspândindu-se apoi în Germania, Boemia, etc., ca urmare a unei plasticități mari la condițiile de mediu și a productivității sale sporite. Face parte din rasele cu spinarea puternic arcuită (fig. 1.4). Este o rasă ce prezintă pe fiecare parte a corpului câte trei rânduri de solzi (pe direcția liniei laterale, ușor lateral liniei dorsale și întreruptă pe linia ventrală).

Formatul corporal este mezomorf. Are capul mare, comparativ cu alte rase. Indicele de profil variază între 2,2-2,5. Este o rasă precoce, cu un randament comercial bun (64%) și relativ rezistentă la boli. Scăderea în greutate, pe timpul iernii este destul de redusă.

Datorită faptului că la această rasă lucrările de ameliorare au fost orientate în direcția sporirii randamentului comercial, practicându-se o selecție unilaterală, s-au înregistrat și unele deficiențe ale constituției corporale, cu consecințe asupra rezistenței la boli și la condițiile nefavorabile de mediu.

Crapul de Galiția a fost utilizat în acțiunea de ameliorare și în alte țări cu condiții de mediu diferite, contribuind la formarea multor rase autohtone sau, după alții, varietăți ale aceleiași rase (diferențierea făcându-se prin repartizarea diferită a solzilor).

[NUME_REDACTAT] se crește crapul unguresc, prezentând o dispunere neregulată a solzilor, rasă care, după unii autori, este tot un crap de Galiția cu solzi răspândiți de-a lungul liniei dorsale și uneori pe linia ventrală. Are o viteză de creștere mai mare cu 5-20% fața de celelalte rase sau varietăți și o rezistență sporită la boli. Specifică mai este și capacitatea de aclimatizare la apele cu un conținut mai mare în săruri minerale (6-8 g NaCl/l). [NUME_REDACTAT] a fost obținută rasa Antoninsk, care are corpul acoperit în întregime cu solzi. Rasa a fost obținută pe bază de selecție din rasa de Galiția. Are un indice de profil bun, cuprins între 2,0-2,2, deci o carnozitate ridicată. La această varietate, viteza de creștere este mare, iar rezistența la boli crescută.

Fig. 1.4. Rasa de Galiția (Păsărin, 2003)

În țara noastră sunt în cultură, sau în curs de omologare, mai multe rase și populații de crap, pe care le prezentăm în continuare.

e) [NUME_REDACTAT]

Este o rasă obținută prin încrucișări între crapul de cultură european și crapul sălbatic de Amur (Cyprinus carpio haematopterus) în gospodăria piscicolă Ropșa, din nordul Rusiei, de o echipă condusă de marele savant specialist în genetică la pești V.S. Kirpicinikov. Este o rasă de crap cu corpul alungit, cu înveliș de solzi complet, cu înotătoarele pereche pigmentate în roșu, rustică, precoce, adaptată la temperaturi scăzute, răspunde foarte bine la furajare pretându-se la creșterea în sistem semiintensiv și intensiv, (fig. 1.5).

Fig. 1.5. [NUME_REDACTAT] (Păsărin, 2003)

[NUME_REDACTAT] a fost adusă la noi în țară, din fosta URSS, în anul 1981, sub forma unui lot de de 50.000 de larve în vârstă de 3-5 zile, la CCDP Nucet.

Este o rasă adaptată la temperaturi scazute, are un ritm de creștere rapid, mai accentuat în primii doi ani și o capacitate bună de valorificare a furajelor și a hranei naturale. Studiile biochimice au relevat că la materialul selecționat de 3-4 veri, grăsimile înregistrează valori de 5-7%, iar proteinele între 18, 2 – 19,5 %.

Este crescută și reprodusă în rasă pură și utilizată la încrucișări cu alte rase de crap pentru producerea de hibrizi interrasiali.

f) [NUME_REDACTAT]-Sibiu.

S-a obținut prin încrucișarea, în prima etapă, a două rase de crap (Lausitz și Galiția), iar produșii cu crapul sălbatic indigen de Olt, alături de selecționarea continuă a reproducătorilor și creșterea dirijată a tineretului. S-a urmărit formarea unei rase adaptate la condițiile de vest ale țării noastre, cu indicele de profil redus și rezistent la boli. La această rasă s-a mai urmărit și reducerea consumului specific de hrană suplimentară.

Este o rasă cu solzi, cu indicele de profil bun, cuprins între 1,8-2,1, cu un ritm rapid de creștere și cu capul foarte mic. La această rasă producția este mai mare cu 37%, față de crapul Lausitz și cu 38% față de alte populații. Rasa a fost omologată în aprilie 1963, lucrările fiind inițiate în anul 1940.

Fig. 1.6. [NUME_REDACTAT]-Sibiu (Păsărin, 2003)

g) [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]

Această varietate de crap de cultură reprezintă un produs al cercetării științifice desfășurate în a doua jumătate a secolului trecut, în cadrul stațiunilor de cercetare științifică de profil, existente la Nucet și respectiv, [NUME_REDACTAT]-Iloaiei.

Prima acțiune a constat în încrucișarea femelelor crapului de cultură cu solzi din cadrul Stațiunii de cercetări piscicole Nucet cu masculi de crap sălbatic de Siutghiol, în anul 1953. Descendența, care a ajuns la maturitate în anul 1957, a prezentat un ritm de creștere și o prolificitate superioare parentalilor. Autorii (PĂSĂRIN, 2004) afirma că obiectivul urmărit a atins, noua formă de crap fiind mai rezistentă la hidropizie cu 50%, comparativ cu crapul de cultură.

Paralel cu studierea acestor loturi pe parcursul celor 4 ani, s-a elaborat și planul încrucișărilor ulterioare. Astfel, reproducătorii din prima generație au fost supuși la încrucișări de absorbție și altenante cu crap indigen de Cefa și Nucet, precum și cu crap de import, din Ungaria și Ucraina. Astfel, în anul 1963 s-a obținut generația a treia, cu următorul aport genetic: 12,5% crap sălbatic de Siutghiol, 37,5% crap de Nucet și 50% crap unguresc (fig. 1.7-1.8).

Fig. 1.7. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (forma cu solzi) (Păsărin, 2003)

Fig.1.8. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (forma nudă) (Păsărin, 2003)

Studiile efectuate pe aceste loturi, până la atingerea maturității sexuale (în 1968), au demonstrat că noul crap obținut moștenește vitalitatea și vigurozitatea crapului sălbatic, este bine adaptat la condițiile de mediu din zona în care a fost creat, dar prezintă și un spor de producție net superior, moștenit de crapul unguresc.

În tabelul 1.1 sunt prezentate toate cele trei forme de crap utilizate în încrucișări, caracterizate prin valorile medii ale principalilor indici biometrici, înregistrate la reproducătorii utilizați în experiment.

Dacă metișii din prima generație au prezentat un heterozis pronunțat, dând sporuri de producție de 20-30%, la a doua generație de încrucișare, ritmul de creștere al descendenței nu a fost superior metișilor din generația I, ceea ce determinat trecerea la a treia generație de încrucișare, cu crap importat din Ungaria, un crap selecționat și cu caracteristici bioproductive superioare celui de Nucet, având și conformație a corpului mai favorabilă (indice de profil – 2,3). Au rezultat metișii din generația a treia, care au caracterele plastice mult ameliorate comparativ cu crapul de Nucet (indice de profil – 2,4), dar și cu metișii din generațiile anterioare.

Tabelul 1.1

Valorile medii ale principalilor indici biometrici la reproducătorii de crap utilizați pentru obținerea unei noi rase de crap (COSTACHE, NUCET)

*Generația I, a II-a, a III-a

Unde indicii sunt:

l.c. – lungimea capului (cm); l.p.c. – lungimea pedunculului caudal (cm); H – înălțimea maximă a corpului (cm);

h – înălțimea minimă a corpului (cm); I.circ. – indicele de circumferință

Lucrările au continuat la Stațiunea de cercetări piscicole Nucet, prin împerecheri înnrudite, pentru consolidarea caracterelor favorabile manifestate de produșii de încrucișare.

S-a constatat că absorbția caracterelor parentale a dus la obținerea unei forme de crap mai productive decât crapul de cultura Nucet, dar și mai rezistentă la condiții mai grele de viață. Acest fapt a făcut ca să se treacă la experimentarea creșterii acestei noi rase de crap în Moldova, unde condițiile de mediu sunt mai puțin favorabile, datorită temperaturilor mai scăzute. Menționăm că noua varietate de crap de cultură obținută în cadrul Stațiunii de cercetări piscicole Nucet – Dâmbovița, a primit denumirea «Frăsinet», după numele bazei experimentale a stațiunii, unde au avut loc lucrările de ameliorare.

Pentru studiul adaptării acestui nou crap în condițiile din nordul țării, unde perioada de creștere anuală este mai redusă în medie cu două-trei săptămâni, s-a procedat la transferul, în anul 1969, la Stațiunea de cercetări piscicole Iași, a unor loturi de reproducători din generația a treia, selecționați după principalii indicatori luați în studiu, și anume :

– conformația corporală (care este un bun indice al carnozității peștelui);

– masa corporală la atingerea maturității sexuale (care indică ritmul de creștere);

– prolificitatea reproducătorilor;

– vitatilatea pe întreaga perioadă studiată (până la atingerea maturității sexuale), adică rezultate bune la ieșirea din depozitele de iernare.

Lucrările de cercetare privind creșterea și selecția acestei noi forme de crap s-a desfășurat la Baza experimentală [NUME_REDACTAT], aparținand Stațiunii de cercetări piscicole Iași. S-a urmărit reproducerea omogenă pe parcursul a trei generații succesive, în perioada 1969-1981.

La fiecare din cele trei generații s-a păstrat sporul de producție datorat herozisului, precum și rezistența la hidropizie. Încă de la lotul de reproducători transferați s-a decelat o diferențiere între vitalitatea și vigurozitatea acestuia, ccomparativ cu crapul de cultură de aceași vârstă, care a constituit lotul martor. Dacă la crapul local s-au înregistrat îmbolnăviri cu hidropizie în cca. 20% din efectiv, crapul de la Nucet nu a manifesta boala, deși condițiile mediale au fost identice.

În ceea ce privește principalele caracteristici morfologice, reproducători celei de-a III-a generație de reproducere omogenă, crescuți în condițiile [NUME_REDACTAT] Moldovenesc, au avut pentru principalii indici biometrici valorile prezentate în tabelul 1.2.

Tabelul 1.2

Valorile principalilor indici biometrici ai reproducătorilor de crap crescuți la

[NUME_REDACTAT]-Iași, comparativ cu metișii transferați de la [NUME_REDACTAT]: l.c. – lungimea capului (cm); l.p.c. – lungimea peduculului caudal (cm);

H – înălțimea maximă a corpului (cm); h – înălțimea minimă a corpului (cm); I.C. – indicele carnozității.

La introducerea acestei noi forme de crap în unitățile de producție s-au obținut sporuri de producție semnificative și s-a înregistrat și un recul al incidenței hidropiziei infecțioase.

În privința solzilor, la fiecare generație s-au semnalat exemplare cu număr redus de solzi, dispuși divers pe suprafața corpului, care au reprezentat până la 4% din efectiv. Permanent s-au selecționat numai exemplarele cu corpul complet acoperit cu solzi.

În anii '80, majoritatea unităților de producție piscicolă din Moldova introduseseră în cultură crapul de [NUME_REDACTAT], care s-a adaptat perfect la condițiile din această zonă a României.

Cele două varietăți de crap de cultură, una caracteristică pentru nordul țării,([NUME_REDACTAT]), iar cealaltă pentru sudul țării, (Frăsinet), deși nu au fost patentate la OSIM, reprezintă două entități diferite, care au fost crescute pe parcursul a mai multor generații, fără alt aport genetic.

Drept dovadă, experimentele de încrucișare între aceste două rase, efectuate în cadrul stațiunii piscicole Iași, la sfârșitul anilor '80, au avut drept rezultat un metis care a înregistrat sporuri de producție (comparativ cu parentalii), pe baza vigorii hibride care apare în urma încrucișărilor neînrudite.

h) Varietatea de crap de cultura [NUME_REDACTAT] anul 1962 s-a importat din Ungaria (crescătoriile Szeged), un lot de remonți de crap selecționat, în vârstă de 3 și 4 ani. Caracterizat prin calități morfofiziologice și productive considerabile, acest crap a fost introdus în țara noastră pentru creștere ca rasă pură, sau pentru încrucișări ulterioare (fig. 1.9).

Tabelul 1.3

Valorile principalilor indici biometrici la crapul unguresc și la descendență

Redăm, în continuare, câteva date biometrice ale crapului unguresc importat, comparativ cu descendența acestuia, obținută la noi în țară (PĂSĂRIN, 2004).

Această varietate de crap a fost răspândită, prin dispozițiile [NUME_REDACTAT] Alimentare, în multe regiuni ale țării, deci și în Moldova. Lipsa unor unități de cercetare de profil au dus la neglijarea acestui material biologic valoros și pierderea lui prin încrucișări făcute la întamplare.

Fig.1.9. [NUME_REDACTAT]

În zona Banatului, la Ineu, acest crap a fost păstrat în rasă pură și, pe parcursul generațiilor succesive, a fost adaptat condițiilor de mediu locale.

Datorită faptului că în zona Ineului clima, cantitatea și calitatea apei din crescătorie, sunt destul de diferite de cele din centru Moldovei, s-a procedat la utilizarea acestei varietăți de crap de cultură pentru încrucișările prevazute în programul de ameliorare întocmit în vederea realizării crapului nud.

i) Crapul de [NUME_REDACTAT] de acumulare Stânca-Costești este realizat prin bararea râului Prut în dreptul localităților Stânca pe malul românesc și Costești pe malul basarabean. Deci ihtiofauna acestui lac este alcatuită din specii preexistente pe râul Prut, precum și din specii aduse de afluenți. În cadrul Stațiunii de [NUME_REDACTAT] Iași s-a studiat ihtiofauna acestui lac pe parcursul a mai mult de un deceniu. S-a evidențiat, cu acestă ocazie, în pescuiri repetate, prezența unui crap cu înveliș redus de solzi.

Tabelul 1.4

Valorile câtorva indici biometrici la crapul de Stânca-Costești utilizat în

experimentări, comparativ cu martorul (varietatea [NUME_REDACTAT])

(POJOGA, 1986)

Dispunerea solzilor era în general neuniformă, cel mai adesea acestia fiind dispuși în lungul liniei laterale, sau dispersați pe suprafața corpului. S-a hotărît să se utilizeze aceasta varietate de crap pentru încrucișări, chiar dacă nu avea învelișul de solzi corespunzător (complet nud), dar având un format corporal apropiat de ceilalți parentali utilizați și formându-se infuzia de sânge de la un crap ce nu provine din crescătorii.

Din păcate, schimbarea regimului de proprietate (cu concesionări multiple) asupra zonelor de pescuit din lac au determinat încetarea cercetărilor privind ihtiofauna, astfel ca asupra acestei varietăți de crap deținem mai puține date privind biochimia sau fiziologia lui.

j) Crapul de Frăsinet.

S-a obținut prin încrucișarea unor rase importate din Ungaria, Jugoslavia și Ucraina cu crapul de Cefa. Se pretează a fi crescut în unitățile piscicole din sudul țării noastre. Tehnica, obiectivele și autorii au fost aproximativ aceiași ca la crapul [NUME_REDACTAT]. Primele rezultate obținute sunt consemnate în tabelul 1.5 din analiza căruia rezultă că acest tip de crap are o convexitate mai mare a liniei dorsale, față de cel de Podu-Iloaiei. Indicele de profil este foarte bun, cuprins între 1,7-1,8 (fig. 1.10).

Fig. 1.10. [NUME_REDACTAT]

În cursul lucrărilor s-au selecționat două tipuri: unul cu solzi așezați compact, pe întreg corpul și altul cu solzii dispuși pe trei rânduri, pe fiecare parte a corpului. La forma cu solzi, linia dorsală este mai convexă față de cealaltă formă.

Tabelul 1.5

Principalele caracteristici fenotipice ale crapului de [NUME_REDACTAT]: * – în procente din lungimea totală (L)

De menționat că, forma mai golașă are solzii dispuși "în ramă" și este mai viguroasă, față de cealaltă formă și are un ritm de creștere mai mare. Indicii de reproducție la reproducătorii selecționați sunt, în general, superiori tipului de Podul-Iloaiei; rămâne de verificat modul de transmitere și menținere constantă a însușirilor productive, precum și transmiterea acestora la descendenți.

Materialul biologic existent în prezent în unitățile piscicole este constituit din rase și varietăți, la care se mai adaugă și produșii obținuți din încrucișarea diferitelor rase, precum și populații caracterizate printr-o mare viteză de creștere și o valorificare bună a hranei.

În ultimul timp, în țara noastră s-a introdus în cultură și metisul "Ropșe" obținut din încrucișarea crapului salbatic de Amur cu cel de cultură din zonele nordice ale Rusiei (HORVART, 2007). Această formă de crap se poate aclimatiza în crescătoriile din zonele deluroase și chiar submontane din țara noastră. Excelează prin carnea de calitate superioară și creștere rapidă în greutate (după prima vară are o greutate de cca. 25 g/exemplar, după a doua vară între 300-400 g, iar după a treia vară 0,8-1,0 kg), toate acestea în condițiile unor ape mult mai reci.

CAPITOLUL 2

CREȘTEREA CRAPULUI ÎN POLICULTURĂ

CU ALTE SPECII DE PEȘTI

Valorificarea optimă a potențialului trofic natural al unui bazin piscicol (acumulare, iaz sau heleșteu), a constituit o preocupare permanentă pentru piscicultori și una din soluții a fost popularea habitatelor cu mai multe specii de pești.

Creșterea în policultură a crapului cu specii de ciprinide asiatice adaptate la condițiile climatice și de mediu din România, este practicată în sistemele extensive din lacuri și iazuri, sisteme semiintensive din iazuri și heleșteie și sisteme intensive, în heleșteie.

În sistemul de creștere extensiv, având ca principiu tehnologic, utilizarea potențialului trofic natural al unui ecosistem acvatic, popularea în policultură este necesară deoarece asigură valorificarea echilibrată a nivelelor trofice din ecosistem (BURA, 1997).

În sistemele de creștere semiintensiv, practicat în iazuri și heleșteie, principiul tehnologic de baza este constituit de intensificarea producției pe baza stimulării productivității piscicole naturale și administrării de hrană suplimentară. Desigur, specia de bază, beneficiară a stimulării dezvoltării zoobentosului și a furajelor administrate, este crapul. Speciile suplimentare sunt crapul argintiu, consumator al excesului de fitoplancton, novacul, consumator de zooplancton, cosașul, în situația în care există macrofite acvatice sau posibilitatea administrării de culturi furajere terestre și scoicarul, în situația în care există o populație de moluște bine constituită.

În sistemul de creștere intensiv, în heleșteie, este interzisă stimularea productivității piscicole naturale datorită cantității, și așa foarte mari, de dejecții evacuate zilnic de către o populație numeroasă sau foarte numeroasă (5-15 mii ex./ha) de crap furajat, îndeosebi în cazul folosirii furajelor proteinizate (proteina 32-38 %). Se recomandă popularea în policultură cu crapul, a speciei crap argintiu, care va contribui la menținerea unui echilibru ecologic necesar, prin consumul fitoplanctonului și scoaterea, astfel, din circuitul materiei din apă, a unei importante cantități de nutrienți și transformarea în producție piscicolă. Populația de crap argintiu, trebuie dimensionată numeric, în funcție de capacitatea biologică de producere a fitoplanctonului în heleșteul populat cu crap și furajat intensiv (PĂSĂRIN, 2004).

2.1. Particularități ale creșterii ciprinidelor în policultură

Numărul de exemplare populate, pe unitatea de suprafață, din fiecare specie suplimentară depinde în mod direct și obligatoriu de potențialul bazinului piscicol în veriga trofică specifică fiecărei specii, iar numărul exemplarelor de crap, depinde în mod direct de cantitatea de hrană suplimentară (furaje) programată. Se va avea în vedere efectul fertilizator al dejecțiilor evacuate zilnic, de crapul furajat (DEXMIR, 1987).

În bazinele piscicole (iazuri sau heleșteie) în care se alocă furaj acordând o mare atenție dimensionării numerice a speciilor suplimentare (cosaș, crap argintiu, novac, scoicar) pentru ca acestea să nu devină consumatoare de furaje în detrimentul crapului. În acest scop, trebuie evaluat cu mare grijă potențialul productiv al bazinului, în macrofite acvatice, fitoplancton, zooplancton și respectiv, moluște, astfel încât aceste specii să se hrănească din abundență cu hrana naturală specifică și să consume episodic și în cantități mici, furajele destinate crapului. Speciile planctonofage nu trebuie să reprezinte mai mult de 10-15% din producția totală realizată, iar cosașul, 5-10%. Populația de cosaș poate fi dimensionată și în funcție de posibilitățile de administrare de vegetație acvatică din afara heleșteului (canale de evacuare, zone umede, etc.) sau plante furajere terestre. În această situație, trebuie avut în vedere aportul mare de dejecții evacuate de cosaș. Consumul specific în cazul furajării cu macrofite acvatice, este de 30 kg/kg spor de creștere; dejecțiile rezultate sunt în cantitate de 15-20 kg, repartizate în cantități mici, în fiecare zi a perioadei de creștere (OPREA, 2000).

Pentru posibilitatea realizării a 2.300 kg/ha ciprinide în policultură, fără furaje cerealiere, având cosașul, specie dominantă (tab.2.1), se poate apela la următoarea formulă de populare.

Tabelul 2.1

Populare unui bazin piscicol (iaz sau heleșteu)

Furajarea în perioada vegetativă cu cantitatea totală de 34,2 t vegetație acvatică și/sau terestră; rația zilnică se va dimensiona în funcție de nivelul consumului vegetației.

Fertilizarea zilnica medie cu dejecții este de cca. 100 kg/ha/zi, ceea ce va induce o dezvoltare accelerată a bacteriilor, fitoplanctonului, zooplanctonului și zoobentosului. Consumul zilnic de oxigen solvit va fi mare și este necesar să urmărim permanent concentrația oxigenului solvit și să luăm măsuri de menținere a valorii acestuia la cel puțin 5 mg/l prin folosirea aeratoarelor. Nu se recomandă înlocuirea volumului de apă, doar un debit de alimentare de compensare a pierderilor prin infiltrație și evaporație (OPREA, 2000).

Supraviețuirea este de 80% la speciile cosaș și crap și 90% la speciile crap argintiu și novac.

Tabelul 2.2

Rezultatele obținute la sfârșitul perioadei vegetative

În concluzie, formulele de populare în policultură prezintă ca avantaje:

valorificarea optimizată a potențialului biologic productiv natural sau stimulat prin administrarea de îngrășăminte, macrofite, furaje;

reducerea riscului de înflorire a apei;

combaterea (biologică) a macrofitelor acvatice;

diversificarea sortimentală a producției,

și dezavantaje :

consumatori suplimentari și nevaloroși de furaje;

manoperă suplimentară pentru sortarea diferitelor specii.

2.2. Creșterea crapului în policultură cu alte specii de pești

2.2.1. Creșterea crapului în policultură cu pești pașnici

►Creșterea linului (Tinca tinca) face parte din familia cyprinidelor, situându-se pe locul al doilea după crap în piscicultura practicată în apele calde.La noi în țară linul se crește în mod obișnuit împreună cu crapul. În alte țări (Germania, Italia, Franța) linul se crește și în monocultură, în crescătorii specializate.

Sub aspect morfologic (fig. 2.1), linul se caracterizează printr-un corp relativ alungit, cap scurt, buze cărnoase prevăzute cu două mustăți.

Corpul este îmbrăcat în solzi mărunți ce sunt acoperiți cu un strat gros de mucus. Înotătoarele sunt de culoare mai închisă, relativ mici și rotunjite (excepție face înotătoarea caudală care este de formă aproape pătrată) (PĂSĂRIN, 2004).

Culoarea linului diferă în funcție de mediul său de viață. În mod obișnuit se întâlnesc exemplare cu spinare negricioasă cu reflexe verzui, iar laturile și abdomenul sunt auriu-închis.

În general, linul are aceleași cerințe față de mediu ca și crapul, dar este mai puțin pretențios la hrană, mai rezistent la frig, la transport, la conținutul apei în oxigen și la boli, comparativ cu crapul.

Fig. 2.1. Linul (Tinca tinca)

(www.commons.wikimedia.org)

Astfel, el poate trăi în apele stătătoare, sărace în oxigen (sub 4 mg/l) și bogate în nămol. De pe vatra înnămolită a heleșteielor el consumă acea hrană pe care crapul nu o utilizează. Mai mult decât atât, el consumă chiar substanțele nutritive incomplet digerate din excrementele crapului. În același timp, el rezistă mai bine la variațiile de temperatură și continuă să consume hrană chiar în perioadele în care crapul încetează a mai ingera.

Este de reținut și faptul că linul nu este un concurent activ la hrana crapului. Toate aceste calități îl recomandă pentru a fi crescut împreună cu crapul.

Maturitatea sexuală a linului este atinsă la vârsta de 3-4 ani (mult mai târziu decât la crap). Numărul icrelor depuse de o femelă, a cărei greutate este de 500 g, poate ajunge până la 600 000. Produsele seminale sunt eliminate pe parcursul a 1,5-2,0 luni, la intervale de cca. 15 zile. Perioada de incubație ete de 72 zile, la o temperatură a apei de 22-23C.

În momentul ecloziunii, larvele de lin nu prezintă înotătoarele pectorale.Acestea apar abia după 24 de ore. Este demn de reținut și faptul că în primele 25 de zile de viață, linul respiră prin intermediul conductului lui Cuvier. Acest fenomen interesant reprezintă un indiciu al faptului că linul etse bine adaptat la condițiile unui mediu acvatic cu un conținut redus de oxigen.

În primele 14-15 zile de viață, linul stă fixat pe plantele acvatice și trăiește pe seama substanțelor nutritive din propriul său sac vitelin. După această perioadă alevinii de lin trec la hrănirea exogenă (PĂSĂRIN, 2004).

Principalul neajuns al linului constă în faptul că se dezvoltă mult mai încet, în comparație cu crapul. Dinamica lui de creștere se prezinta astfel:

– linul de o vară 15-25 g;

– lin de două veri 125-200 g;

– lin de trei veri 300-425 g;

– lin de patru veri 520 g.

În principiu, linul se crește după aceeași tehnică folosită la creșterea crapului, cu unele deosebiri. Dintre acestea am putea specifica faptul că heleșteiele de reproducere se vor inunda cu 12-14 zile înainte de lansarea reproducătorilor (se calculează 6 familii la ha, respectiv 6 femele și 12 masculi).

Reproducătorii vor fi lansați când temperatura apei din heleșteul de reproducere depășește 20ºC. Datorită faptului că perioada de reproducere a linului durează cca. 2 luni, reproducătorii vor rămâne în continuare în heleșteiele respective (de reproducere) până spre toamnă. Întrucât alevinii și puieții de lin sunt de dimensiuni mici aceștia nu se vor pescui (vor fi lăsați în heleșteiele de reproducere până toamna când vot fi pescuiți) (GROZEA, 2002).

În cazul în care nu s-a pescuit întreaga cantitate de puiet la prima încercare, atunci se procedează la o nouă inundare și scurgere a bazinului respectiv.

Pescuitul linului trebuie făcut toamna devreme, în caz contrar linul se pregătește de iernat afundându-se în mâlul de pe vatra bazinului.

Așa cum am specificat, la noi, linul este crescut ca specie suplimentară alături de crap. În acest caz raportul numeric ce se stabilește între cele două specii este în funtie de cantitatea de hrană naturală ce există într-un anumit heleșteu. Orientativ, se poate se poate specifica faptul ca raportul dintre crap și lin poate fi de 1/1 (atunci când flora submersă este bine dezvoltată în bazinul respectiv). În cazul când flora submersă este mai redusă, proporția de lin care se introduce alături de crap poate varia între 10-35 %.

►Creșterea carasului argintiu (Carassius auratus). Numele acestei specii derivă de la culoarea argintie pe care o afișează specia pe abdomen și pe părțile laterale. Ca aspect general (fig. 2.2), carasul argintiu se aseamănă cu crapul, de care se deosebește prin faptul că gura sa este lipsită de mustăți, corpul este mult mai aplatizat, etc.

Fig. 2.2. Carasul argintiu (Carassius auratus)

(www.commons.wikimedia.org)

Hrana principală a carasului argintiu o formează planctonul și în mai mică măsură larvele de chironomide și cele de țânțari. De aici se poate deduce faptul că nu este concurent activ la hrana crapului (GHERACOPOL, 1981).

Carasul argintiu se reproduce în aceeași perioadă cu crapul, respectiv atunci când temperatura apei atinge valori de 18-20C.

În legătură cu această problemă este de reținut faptul că la carasul argintiu se întâlnesc foarte rar exempare mascule; majoritatea populației o reprezintă femelele. Acesta este motivul pentru care în mod obișnuit, icrele carasului argintiu pot fi fecundate și de către masculii altor specii (caracudă, crap, s.a.), iar produșii obtinuți sunt în mare majoritate femele de caras argintiu.

De asemenea rezultă că atunci când există numai o populație de caras argintiu, se înregistrează un număr mic de masculi care fecundează icrele, iar după aceea printr-un proces de inversiune sexuală se transformă în femele.

Este bine de știut că în determinismul genetic al sexelor la pești intervin mai multe gene plasate pe una sau mai multe perechi de autozomi. Ca urmare, sexele prezintă o anumită labilitate și, în condiții determinate, se poate realiza o inversare a sexelor, adică o transformare a masculilor în femele și invers. Determinismul sexelor la caras nu este cromozomială, ci genică.

Pe cât de curios este modul său de înmulțire (reproducere) pe atât de impresionantă este rezistența acestei specii atât față de condițiile vitrege ale mediului de viață cât și fața de boli. În legătură cu aceasta este suficient de specificat faptul că, această specie poate trăi timp îndelungat și în apa cu un conținut de numai 0,1 mg oxigen/l. Așa se explică de ce la caras se înregistrează un procent de pierderi mult mai redus decât la alte specii de pești (PĂSĂRIN, 2004).

Din toate acestea se poate detașa concluzia că, carasul argintiu este o valoroasă specie de pește ce merită să se bucure de o mare atenție, atât din partea specialiștilor cât și a piscicultorilor, punându-se un accent deosebit pe ameliorarea populațiilor autohtone.

Principalul său defect constă în faptul că are un ritm de creștere mai mic decât al crapului. Ritmul său de creștere se prezinta astfel:

– caras argintiu de o vară 25-30 g;

– caras argintiu de două veri 100-130 g;

– caras argintiu de trei veri 200-250 g;

Carasul argintiu se crește după aceeași tehnică detaliată la crap.

Când carasul argintiu se crește ca specie suplimentară alături de crap, pentru fiecare individ (C1) se introduc 1-2 exemplare de caras argintiu de aceeași vârstă.

În acest caz producția piscicolă poate crește cu până la 32% (BUD, 2008).

►Creșterea văduviței (Leuciscus idus). Văduvița se caracterizeză printr-un corp relativ alungit, ușor comprimat lateral.

Culoarea ei obișnuită este cenușiu închisă exceptând abdomenul care are culoare argintie (fig. 2.3).

Fig. 2.3. Văduvița (Leuciscus idus)

(www.commons.wikimedia.org)

Este demn de reținut faptul că dintre cyprinide, văduvița se reproduce cel mai timpuriu (în luna martie) când temperatura apei depășește valorile de 7-8C.

Nici aceasta specie nu concurează activ la hrana crapului, hrănindu-se în mod deosebit cu zooplantonul și larvele unor insecte ca : efemeride, chironomide, etc.

Pentru aceste motive văduvița poate fi crescută în crescătoriile piscicole din sudul țării, ca specie suplimentară alături de crap. În general se consideră că raportul de 2/1 dintre crap și văduviță este potrivit. În acest caz putem ridica producția piscicolă cu cca. 20-30 % (PĂSĂRIN, 2004).

►Creșterea cegăi (Acipenser ruthenus). Cega (fig. 2.4) se crește împreună cu crapul în iazuri și lacuri, în zonele unde apa este ceva mai adâncă și mai sărată.

Fig. 2.4. Cegă (Acipenser ruthenus)

(www.commons.wikimedia.org)

Pentru popularea crescătoriilor se transportă în iazuri cegi de un an sau doi ani, în număr variabil. Se pretează și la furajarea suplimentară. Rezultate bune se obțin atunci când la hectar se introduc cca. 750 exemplare de un an, sau 350 exemplare de 2 ani. Oxigenul dizolvat în apă, nu trebuie să scadă sub 5,5 mg/l, pH-ul între 6,7-7,6, iar salinitatea apei să fie destul de crescută. Puietul de cegă este adesea atacat de Dytiscus și se încurcă uneori în mătasea broaștei (spirogina sp.). Asupra altor aspecte se va reveni în titlul care tratează creșterea acipenseridelor.

Hibridul "morum x cegă" se dezvolta foarte repede în comparație cu speciile parentale, consumând multe specii de pești neeconomici și depășește producțiile de 200-300 kg/ha (PĂSĂRIN, 2003).

3.2.2. Creșterea crapului în policultură cu pești răpitori

Esența acestei acțiuni, sau metode, constă în introducerea de pești răpitori "nobili", sau cu carne de calitate superioară, în heleșteiele de creștere a crapului, diferențiați ca vârstă, pentru a nu ataca efectivul de bază.

Metoda răspunde următoarelor obiective:

– se transformă carnea putin valoroasă a peștilor "sălbatici" în carne foarte valoroasă, în măsură să satisfacă cele mai exigente gusturi;

– se elimină concurenții nedoriți de la hrana crapului, atât naturală cât și suplimentară;

– crapii bolnavi, precum și cei subdezvoltați, sunt consumați de către peștii răpitori, nemaiconstituind unpericol pentru cei, sănătoși;

– sunt ingerați puieții speciilor nevaloroase, precum și cei de crap, care neuniformizează efectivul de bază din bazinul piscicol.

În condițiile țarii noastre, se pare că, creșterea știucăi, șalăului și a somnului sunt cele mai recomandate. Somnul este indicat și pentru limitarea dezvoltării broaștelor sau a mormolocilor acestora dintr-un bazin piscicol (și alți dăunători ai crapului).

Pe lăngă aceste trei specii se mai pot crește și păstrăvul curcubeu, bibanul, etc. Toate se caracterizează prin carne foarte gustoasă, mult apreciată la consum. La unele specii carnea are multe oscioare (PĂSĂRIN, 2004, BUD, 2008).

►Creșterea știucii (Esex lucius). Știuca (fig. 2.5) este cunoscută în multe publicații de specialitate ca un "pește sanitar", dar și un răpitor feroce, care stă la pândă, atât în heleșteie, cât și în lacuri, bălți și râuri de șes. Este indicat a se crește în bazinele piscicole cu ape tulburi, cu vetrele mâloase, cu multă vegetație, precum și în crescătoriile sistematice de crap. În general, știuca preferă apele cu temperaturi nu prea ridicate, între 20-25C, însă se poate hrăni bine și eficient în bazine cu temperaturi între 10-18C. Popularea bazinelor piscicole cu știucă nu mai constituie o problemă, deoarece reproducerea artificială la aceasta specie a fost pusă la punct (PĂSĂRIN, 2004).

Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3-4 ani, când femele sunt mai mari decât masculii. Perioada de reproducere începe încă din luna februarie, continuându-se intens martie.Femelele depun cca. 1 mil. de icre. Incubația durează 15-20 zile. Larvele au la vârsta de 10 zile lungimea de cca. 10 mm, iar la 15 zile au o lungime medie de cca. 15 mm.

Fig. 2.5. Știucă (Esex lucius)

(www.commons.wikimedia.org)

După resorbția sacului vitelin alevinii se hrănesc cu plancton, apoi cu infuzorii și dafnii, iar după vârsta de 20 de zile devin răpitori. La vârsta de 1 an are lungimea de 20-30 cm și greutatea de 120-460 g, la 2 ani are 40-50 cm și 700-1000 g, iar la 3 ani are 60-70 cm și 2,0-2,8 kg. După vârsta de 5 ani creșterea știucii este înceată, iar popularea cu această specie este nerentabilă.

În crescătoriile de crap, știuca se ține până la vârsta de 3 ani, încât după aceasta vârstă devine extrem de feroce. S-a observat că în prezența știucii adulte, crapul se reproduce mai greu, deoarece îl urmărește mereu stânjenindu-l în perioada de fecundație. Creșterea știucii este indicată în heleșteiele cu pești de slaba valoare economică, însă consumă intens și mormolocii de broască, broaștele tinere și chiar lipitori (PĂSĂRIN, 2003).

Efectivul de știuci din heleșteiele de creștere a crapului nu pot avea o pondere numerică mai mare de 10% din efectivul total. La un loc cu crapul de 2 ani, se introduc de obicei știuci de un an.

Pentru reproducerea dirijată a știucii se introduc în heleșteiele de reproducere mai întâi 10-14 exemplare de masculi și apoi 5-7 exemplare femele. De la o familie de știuci se pot obține în toamnă 5-6 mii puieți, care la vârsta de 20 zile trebuiesc mutați în heleșteiele de creștere, deoarece densitatea mărită favorizează devorarea reciprocă.

►Creșterea șalăului. (Stizostedion lucioperca). Șalăul (fig. 2.6)este unul dintre cei mai valoroși pești răpitori din apele noastre, din punct de vedere al calității cărnii. Cu toate consecințele de pește răpitor și chiar consumator de crap, este mult mai rentabilă transformarea cărnii de pește sălbatic în cea de șalău. Din cca. 7-10 kg pește sălbatic rezultă 1 kg șalău. Piscicultorii consideră că este mai rentabil să pescuim 800 kg șalău decât 7-8 tone pește sălbatic.

În multe situații, șalăul înlocuiește știuca, mai ales în bazinele cu vetre nisipoase și acolo unde salinitatea apei este mai ridicată (ape salmastre). Popularea apelor cu șalău se face destul de greu, doar prin amplasarea de saltele cu icre embrionate (PĂSĂRIN, 2004).

Pentru reproducerea șalăului s-a înființat, încă din anul 1938, un Centru la Enisala, în complexul Razelm, pentru popularea [NUME_REDACTAT] și a lacului Razelm.

Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3 ani, când după iernare, se formează familiile de șalău (15-20 femele și tot atâția masculi /100 ha heleșteu de creștere) (fig. 2.6).

Fig. 2.6. Șalău (Stizostedion lucioperca)

(www.commons.wikimedia.org)

În cazul reproducerii artificiale se poate practica atăt fecundatia umedă cât și cea uscată. Icrele se recoltează pe benzi de tifon, care apoi se trec printr-o soluție de apă ce are în suspensie spermatozoizi, și în felul acesta are loc fecundația. Pentru incubație se utilizează lăzi speciale unde temperatura apei variază între 14-15C.

Reproducerea naturală-dirijată la șalău se face în heleșteie speciale cu suprafața de 0,1-0,5 ha, de formă alungită, cu lățimea la partea din aval de cca. 10 m. Vatra acestor heleșteie trebuie să fie tare, nisipoasă, lipsită de vegetație, cu canale ceva mai adânci pe laturi, pentru a ușura operatiunea de îndepărtare a reproducătorilor după depunerea pontei. Adâncimea apei va fi de 1,5-2,0 m. Alimentarea cu apă se face în permanență la o viteză medie a apei de 0,1 m/sec. Pentru depunerea pontei se introduc saltelele artificiale, alcătuite dintr-o ramă dreptunghiulară, înțesată cu nuiele în ambele sensuri (PĂSĂRIN, 2003).

În cazul în care se transportă icrele de șalău embrionate, atunci bucățile de saltea cu icre se decupează și se asează în lăzi perforate, căptușite la interior cu mușchi de copac umeziți. La destinație, bucățile de saltea se introduc în continuare la eclozionat în heleșteie de creștere a crapului. La un ha heleșteu de creștere a crapului se introduc cca. 1000 icre embrionate. Incubația durează 10 zile și se poate sconta în toamnă pe 15 % puiet de șalău. La lungimea de 20 mm puietul devine răpitor, chiar pentru semenii mai puțin dezvoltați.

În toamnă tineretul poate ajunge la 30 cm lungime și 300 g greutate. Iernarea nu se face în bazine de iernare, ci în heleșteie de creștere unde se asigură hrană formată din specii de pești cu valoare economică redusă. Producția de șalău, crescut împreună cu crapul, poate fi estimată la 80 kg/ha.

►Creșterea somnului (Silurus glanis). Somnul (fig. 2.7) este unul dintre peștii răpitori cei mai potriviți pentru a fi crescuți împreună cu crapul, deoarece are carnea foarte gustoasă, nu este pretențios la conținutul apei în oxigen și se poate popula fără dificultați.

Din experiența țării noastre, rezultă că pentru o crescătorie de crap cu suprafata de 100 ha, sunt necesari 8-10 reproducători de somn, fiecare cu greutatea între 6-10 kg. Reproducătorii se întrețin iarna în bazinele de iernare, în care se introduce din toamnă o anumită cantitate de pește pentru hrană (caras, pălămidă, obleți, crap sălbatic), deoarece somnul se hrănește în tot timpul iernii. În lipsa acestor bazine, aceștia se pot întreține în heleșteie de creștere, însă din luna martie vor fi separați pe sexe pentru a se evita lovirile (DIACONESCU, 2003, PĂSĂRIN, 2004).

Fig. 2.7. Somnul (Silurus glanis)

(www.commons.wikimedia.org)

Reproducerea are loc la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, când temperatura apei atinge valoarea de 20C, situație în care masculul și femela formează o pereche.

Femela aptă sexual are abdomenul ceva mai voluminos, cu papila genitală ceva mai tumefiată, de formă ovală. Icrele sunt depuse pe stuf, pe rădăcini de salcie, etc și se poate sconta pe cca. 20 mii/1 kg femelă. La temperatura apei de 24C incubația durează 3 zile. După depunerea icrelor femelele părăsesc ponta, aceasta rămânând în seama masculului care o păzește. În crescătoriile de crap, somnul nu trebuie să depășească proporția de 10%.

În prima perioadă de dezvoltare, puietul (somoteii) se hrănește cu plancton, larve, viermi, insecte, etc. Mai târziu hrana preferată este formată din unele specii de pești, pe lângă alte viețuitoare: broaște, păsări de apă, ouăle acestora, etc. Exemplarele bătrâne pot atinge lungimea de 5 m și greutatea corporală de 300 kg. Carnea este foarte gustoasă și fără oscioare (HORVART, 2007).

La reproducerea naturală-dirijată rezultate bune se obțin atunci când icrele sunt depuse pe saltele, unde are loc fecundația și ecloziunea larvelor. Saltelele se leagă câte două pe capre speciale și se instalează în heleșteul în care urmează să se dezvolte larvele, sub nivelul apei cu 3-4 cm.

Se pot folosi și lăzi de incubație care protejează într-o măsură mai mare larvele față de dușmani. Într-o ladă se pot introduce cca. 50 mii icre. În aceste lăzi, la alevini se administrează, pentru început plancton crescut artificial, apoi resturi de abator bine tocate și amestecate cu făină de cereale sub formă de pastă, întinsă pe plăci de faianță de culoare închisă.

După o vară, somoteii au greutatea între 200-500 g și lungimea de 20-30 cm; la două veri cântăresc între 0,8-1,2 kg și au o lungime de 35-45 cm, iar la vârsta de 3 veri greutatea este între 2,8-4,2 kg și au o lungime între 45-65 cm, valorile superioare aparținând bazinelor cu hrana bogată în organisme animale.

►Creșterea păstrăvului curcubeu (Salmo gairnderi iridues). Pentru a putea introduce păstrăvul curcubeu ca specie suplimentară în crescătoriile piscicole, apa heleșteielor nu trebuie să depășească vara temperatura de 22C, să conțină cel puțin 6 mg oxigen/l și să posede mult pește cu valoare economică redusă.

Prin introducerea a cca. 300 păstrăvi de un an/ha heleșteu de creștere a crapului se obține un spor de producție de până la 100 kg/ha (de păstrăv), plus cea de crap, ceea ce este foarte convenabil economic (PĂSĂRIN, 2004).

Creșterea coregonului (Coregonus albula). Pentru a putea întrebuința coregonul la popularea suplimentară, apa bazinelor trebuie să îndeplinească anumite condiții, dintre care amintim: valoarea temperaturii să nu depășească 23C, să fie bogată în oxigen și să asigure un debit minim de 1,5-3,0 l/sec/ha.

Prin introducerea oregonului în proporție de 10% față de numărul exemplarelor de crap, crește producția cu 80-100 kg/ha (PĂSĂRIN, 2003).

CAPITOLUL 3

DESCRIEREA FERMEI PISCICOLE REDIU GALIAN

3.1. [NUME_REDACTAT] piscicole [NUME_REDACTAT]

Ferma piscicolă [NUME_REDACTAT] este amplasată pe malul drept al cursului de apă Rediu, la 150 m aval de acumularea Rediu-Galian, din administrarea ABA [NUME_REDACTAT]-SGA Vaslui, pe teritoriul comunei Codăești, județul Vaslui.

Accesul la zona de amplasare se realizează pe DN 24 Iași- Vaslui și pe drumul comunal DC 234C Codăesti- Tăcuta (fig. 3.1).

Fig. 3.1. Privire de ansamblu a fermei piscicole

(foto original și www.google.com)

Sursa de apă pentru utilitățile piscicole o constituie cursul de apă Rediu. Perioada de umplere a amenajării piscicole este între lunile: martie-august.

Suprafața amenajată piscicol (ha)

Amenajarea piscicolă [NUME_REDACTAT] este alcătuit din 3 bazine de creștere: B1, B2 și B3 și 5 heleșteie de creștere, reproducere și iernare EP1÷5, având suprafețe și volume de apă redate în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1

Repartiția heleșteielor din ferma pisciolă [NUME_REDACTAT]

Fig. 3.2. Canal de alimentare și evacuare bazine mici (foto original)

Tabelul 3.2

Volume de apă autorizate și asigurate în surse

Lucrări hidrotehnice pentru retentia apei:

a) Bazin piscicol creștere [NUME_REDACTAT] realizat pe malul drept al albiei regularizate și indiguite a cursului de apa Rediu prin dig de închidere executat aproximativ perpendicular pe digul longitudinal al cursului de apa Rediu si printr-un dig de contur (în partea sudică) realizat paralel cu albia canalului de evacuare a heleștee lor de reproducere EPI- 5.

Fig. 3.3. Bazin mic de creștere Fig. 3.4. Bazin mare de creștere

(foto original) (foto original)

Caracteristici tehnice:

– dig de contur din materiale locale, latura sudică este paralela cu canalul de evacuare al Heleșteelor de reproducere HR1-i-HR5, cu lungimea totală de 328 m, lățimea (lc) =5 m și înălțimea (hc) = 3-4 m;

– un dig transversal de închidere, din materiale locale, cu lungimea la coronament de 81 m, lățimea la coronament (lc) = 5 m, înălțimea maximă de 3,20 m;

b) Bazinele piscicole de creștere B2 și B3

Sunt realizate pe malul drept al albiei regularizate și îndiguite a cursului de apa Rediu prin diguri de închidere executate aproximativ perpendicular pe digul longitudinal al cursului de apă Rediu și printr-un dig de contur (în partea sudică), realizat paralel cu drumul de acces în zona DJ 243C Codăești-Tăcuta.

Caracteristici tehnice

– diguri de contur, construite din materiale locale, cu lungimea totală de 1,10 km, lățimea (lc) = 5 m și înălțimea (hc) = 3-4 m;

– diguri transversale, de închidere construite din materiale locale, cu lungimea la coronament de 372 m, lățimea coronamentului (lc) = 5 m, înălțimea (hc) 3-4 m;

– dig de compartimentare, construit din materiate locale, cu lungimea de 195,6 m, lățimea la coronament (lc) = 3 m, înălțimea 3-4 m.

c) Heleșteie de reproducere HP1-HP5

Sunt amenajate în partea nord-estică a amenajării piscicole Rediu-Galian: incinta piscicolă indiguită este realizată cu următoarele diguri:

– diguri de contur, construite din materiale locale, cu lungimea totală de 390 m, lățimea (lc) =3 m și înălțimea (hc) = 2-3 m;

– diguri de compartimentare, contruite din materiale locale, cu lungimea totala de 372 m, lățimea la coronament (lc) = 3 m, înălțimea (hc) = 2-3 m.

Instalații de captare a apei

a) Instalații de alimentare a bazinelor piscicole B1-B3

– Heleșteiele de creștere sunt alimentate din acumularea [NUME_REDACTAT], prin intermediul unei prize gravitaționale, amenajată la turnul de manevra; în partea nordica a amenajării exista un nod de distribuție a apei;

– De la nodul de distribuție spre HC1 apa este dirijata prin conducta de aducțiune metalică, din beton și din PE, cu Dn 250 mm; conducta de alimentare este prevăzută cu vană de distribuție a debitelor;

– Heleșteiele de creștere HC2 și HC3 sunt alimentate gravitațional, în cascada, când au loc manevre de deschidere la evacuatorii de serviciu tip călugăr deversor.

b) Instalații de alimentare a heleșteielor de reproducere HR1-HR5

– Heleșteiele de creștere sunt alimentate din acumularea [NUME_REDACTAT], prin intermediul unei prize gravitaționale, amenajată la turnul de manevra; în partea nordică a amenajării există un nod de distribuție a apei (care alimentează si bazinele BP1-3);

– Tronson nod de distribuție sau canal de aducțiune deschis: conducta din PE, cu Dn 250 mm si lungimea de 12 m;

– Canal de aducțiune care este consolidat cu un pereu din dale de beton, cu secțiunea rectangulară și trapezoidală, cu dimensiunile bxh= 1×0,70 m, respectiv lățimea la baza de 1 m și panta taluzului de 1:1 (amenajat pe coronamentul digului de contur din partea sudică), din care apa este dirijată la Heleșteiele ER1-5 prin călugări din beton, având caracteristicile:

– corp vertical: din beton, cu dimensiunile Lx 1=1×1 m și adâncimea de 2,50 m;

– corpul orizontal: conducta din tuburi PREMO, cu Dn 500 mm.

Fig. 3.5. Bazin de alimentare Fig. 3.6. Țeavă de alimentare

(foto original) (foto original)

Fig. 3.7. Cămin de alimentare Fig. 3.8. Interior turn manevră

(foto original) (foto original)

Evacuarea apei

[NUME_REDACTAT] apei din amenajarea picicola [NUME_REDACTAT] are loc în cursul de apă Rediu. Perioada de golire a amenajării piscicole [NUME_REDACTAT] este între lunile octombrie-noiembrie.

Instalații de evacuare a apei

a) Heleșteie de creștere BP1 4-3

– evacuatori de serviciu tip călugăr deversor, având caracteristicile:

– corp vertical din beton, cu dimensiunile în plan Lx1=1,50×1,20 m și înălțimea de 4-5m, prevăzut cu vanete din lemn;

– corp orizontal din conducta din beton, cu Dn 1000 mm și lungimea de 14,85 m (pentru BP1), de 13,69 m (pentru HC2) și de 1.4,0 m (pentru HC3);

b) Heleșteie de reproducere HR1, HR5

– evacuatori de serviciu tip călugăr cu vanete din lemn; debitele defluente sunt evacuate într-un canal consolidat prin inerbare, care te racordează aval la albia cursului de apa Rediu;

– la bazinul de reproducere HR1 a fost realizat un nou călugăr deversor din beton, având caracteristicile tehnice:

– corp vertical, cu dimensiunile Lxl =1,50×0,70 m și adâncimea de 2 m;

– corp orizontal din conducta PREMO, cu Dn 600 mm și lungimea de 10 m.

Fig. 3.9. Gura de evacuare fund de bazin mare

(foto original)

3.2. Organizarea și fluxul tehnologic din unitatea de lucru

Ferma piscicolă Rediu-Galian este în așa fel organizată, încât, activitatea ei de producție are o dinamică ciclică, nefiind necesare intervenții din exterior pe flux. Ihtiofauna din cadrul fermei se compune din: crap, somn, șalău, știucă, ciprinidele asiatice (sânger, novac, cosaș, scoicar) și unele specii de crap koi.

Într-un bazin din ferma piscicolă există și câteva familii de Cyprinus carpio,var. Koi, care sunt exploatate pentru livrare către doritori: fermieri, pensiuni turistice etc., la un preț de 500 lei/buc.

[NUME_REDACTAT] este o specie îndrăgită și comună speciilor de pește de iaz, datorită coloritului, ușurinței îngrijirii și dimensiunilor. Această specie poate ajunge la 90 cm lungime, indivizii sunt rezistenți la frig, putând chiar ierna în iazuri cu o adâncime mai mare de 80-100cm. Se găsesc în diferite varietăți coloristice, cu diverse combinații de alb, roșu, portocaliu, galben și negru.

Fig. 3.10. Bazin cu crapi Koi

(foto original)

Rasa este foarte puțin pretențios în privința hranei, acceptând alimentație vegetală formată din plante sau hrană artificială.

Dezvoltarea plantelor submerse poate fi împiedicată prin popularea iazului cu crapi. Plantele emerse, trebuie să aibă tulpini și rădăcini puternice pentru a nu fi mâncate. Prin construirea unei fântâni mici arteziene, se oxigenează apa și ajută pentru autocurățire.

În dotarea unității intră heleșteie specializate care permit desfășurarea întregului flux tehnologic, începând cu reproducerea natural-dirijată și terminând cu livrarea crapului de două sau trei veri, pentru consum.

Reproducerea natural-dirijată presupune amenajarea unor bazine speciale, fiind folosit helesteul de tip Dubisch. Pregătirea platformei heleșteului se face cu câteva săptămâni înainte de inundarea bazinului, prin însămânțarea unor plante ierboase (lolium, trifoi alb și coada vulpii), care vor constitui substratul de depunere a pontei. în cazul reproducerii somnului, substratul pentru depunerea pontei poate fi constituit de către saltele artificiale (resturi de plasă pescărească) sau naturale (crengi de salcie).

Inundarea bazinelor de reproducere se face atunci când temperatura apei se menține timp de 5-7 zile la 17-18°C. Lansarea reproducătorilor în heleșteie se face după 24 de ore de la inundarea bazinului și este precedată de o îmbăiere a acestora (timp de 3-5 min) într-o soluție de clorură de sodiu 3-5%, pentru înlăturarea paraziților de corp.

Într-un heleșteu de reproducere de 200-1000 m2 se introduc 1-3 familii de reproducători, familia fiind formată din doi masculi și o femelă. La 1-3 zile de la lansarea reproducătorilor în heleșteiele de reproducere, la temperaturi constante de peste 18°C, femelele elimină icrele pe care masculii le stropesc cu lapți, proces numit ,,bătaie” sau ,,boiște”. De obicei, reproducerea are loc dimineața devreme sau seara.

Realizarea procesului de reproducere se poate aprecia prin examinarea zilnică a plantelor, ocazie cu care se observă icrele prinse pe plante. După ce reproducerea s-a terminat, reproducătorii se pescuiesc din heleșteul de reproducere pentru a nu desprinde icrele de plante.

După ce alevinii sunt pescuiți și transferați în heleșteiele de predezvoltare sau de creștere vara întâi, heleșteiele de reproducere se scurg, iar după zvântare, fundul se prelucrează cu grapa sau cu discul.

CAPITOLUL 4

OBIECTIVELE, PLANUL DE ORGANIZARE ȘI

METODOLOGIA TEMEI CERCETATE

4.1 [NUME_REDACTAT] prezentei lucrări constau în:

stabilirea normelor optime de populare cu material biologic de calitate, în condițiile unei creșterii natural-dirijate și administrarea de furaje bine echilibrate;

monitorizarea principalilor parametri de calitate ai apei pe parcursul creșterii.

4.2 Planul de organizare a cercetărilor

Pentru elaborarea acestei lucrări s-au efectuat studii, în perioada 2012–2014 de obținere a puietului de crap prin reproducere natural dirijată, a populației de crap de cultură, aparținând rasei [NUME_REDACTAT]

Suprafața totală utilizată din total suprafețe heleșteie a fost de 3,32 ha

Heleșteie folosite

heleșteu de reproducere HR1 (0,289 ha) – HR2 (0,497) – 0,786 ha

heleșteu de parcare HP1 (0,213 ha) – HP2 (0,210 ha ) – 0,423 ha

bazin de creștere HC1 (2,11 ha)

4.3 Material și metode

Materialul biologic supus cercetărilor, a fost reprezentat de reproducători din specia de cultură Cyprinus carpio (crap) în vârstă de 4-5 ani.

Reproducătorii au fost hrăniți cu furaj granulat, caracterizat prin: 25% PB, 9,5% GB, 5,4% celuloză, iar în cea de a doua etapă compoziția chimică s-a caracterizat prin: 24% PB, 8,9% GB și 5,8% celuloză, cu o granulație ce a variat între 3, 4 și 5 mm, în funcție de dinamica de creștere a materialului biologic.

Fig. 4.1. Reproducători de crap

Furajul granulat a fost obținut după rețete proprii, ținând cont de cerințele nutriționale ale crapului crescut în sistem intensiv.

4.3.1 Metode de determinare a indicilor de creștere

Masa medie

Masa medie (g/ex) se determină gravimetric și constă în cântărirea a cel puțin trei eșantioane de câte 100 de indivizi, din valorile obținute calculându-se valoarea medie.

Rata specifică a creșterii ([NUME_REDACTAT] Ratio) (SGR)

Rata specifică a creșterii are semnificația sporului zilnic de masă corporală exprimat procentual. Relația de calcul pentru SGR este stabilită de Brett și (1979) sub forma:

SGR (%) = 100 × (ln FBW – ln IBW)/zi

Coeficientul de conversie al hranei (FCR)

Coeficientul de conversie al hranei (FCR) pentru furajul suplimentar a fost calculat după formula:

FCR = F / (Mf – Mi)

unde: F – cantitatea totală de furaj uscat (g).

Mf – masa corporală finală a peștelui (g),

Mi – masa corporală inițială a peștelui (g),

Procentul de supraviețuire (% )

Se determină cu formula:

S (%) = Nf/Ni x 100

unde : Nf și Ni – numărul de exemplare inițial și final

4.3.2 Metode de determinare a principalilor parametri de calitate a apei

Temperatura apei s-a măsurat zilnic, dimineața, la pranz și seara, cu ajutorul unui termometru electronic;

Oxigenul solvit s-a măsurat în fiecare zi, în primele ore ale dimineții, înainte de răsăritul soarelui, folosind oxigenometrul portabil. Concentrația de oxigen și procentul de saturație au fost măsurate cu oximetrul EXStik II, model DO600-K

pH-ul a fost măsurat cu pH-metrul EXStik impermeabil:

Determinarea anionilor azotat (NO3-) se face spectrofotometric (STAS 8900/1-71) și constă în tratarea azotaților din probele de apă cu acid fenoldisulfonic, care formează nitroderivați de culoare galbenă. Absorbția se măsoară față de proba martor, apa distilată lipsită de azotați și tratată în același mod ca și proba de analizat, la lungimea de undă de 410 nm (POPA, 2001). Cantitatea recomandată de azotați este de maximum 30 mg/l și variază cu temperatura, cu concentrația de oxigen dizolvat, cu concentrația de substanțe organice și cu pH-ul (CIOROI, 2000).

Determinarea anionilor azotit (NO2-). Azotiții se determină spectrofotometric (STAS 8900/2-71), constând în transformarea azotiților în săruri de diazoniu cu ajutorul acidului sulfuric, în mediu puternic acid, la pH = 2-2.5, în prezență de alfa naftilamină. Se citește intensitatea colorației la lungimea de undă de 520 nm. Cantitatea maximă de azotiți acceptată în apele piscicole este de 3,0 mg/l.

Determinarea azotului amoniacal (N). se determină spectrofotometric (STAS 8683/83). Principiul metodei constă în dozarea iodurii amido-oxi-dimercurice de culoare galben-portocalie sau roșie care rezultă în urma reacției dintre tetraiodo-mercuriatul-dipotasic, în prezență de hidroxid de sodiu sau de potasiu, în exces. Intensitatea colorației se fotometrează la lungimea de undă 440 nm. Concentrația maximă admisă de ammoniac din apele piscicole este de 0,3 mg/l, iar cea de amoniu este de 3,0 mg/l (CIOROI, 2000, POPA, 2001)

Calciul se determina volumetric (STAS 3662/62). Metoda constă în complexarea ionului de calciu cu sarea disodică a acidului etilen-diamino-tetraacetic (complexon III) în prezența amestecului indicator murexid și verde β-naftol. Sfarșitul complexării se constată prin virajul culorii soluției de la roșu la violet.

Determinarea carbonaților se face volumetric. Principiul metodei constă în neutralizarea acestora cu acid clorhidric până la treapta de bicarbonați, utilizând ca indicator fenolftaleina. Carbonații sunt prezenți doar in probele ce prezintă pH > 8.3.

Determinarea anionului clorură se face prin metoda Mohr (STAS 8663/70). Principiul metodei constă în precipitarea clorurilor în mediu neutru, cu ajutorul soluției cu azotat de argint 0,1 N în prezența unui cromat alcalin. Indicatorul care se folosește este o soluție de cromat de potasiu 5% iar punctul de echivalență este marcat prin schimbarea culorii de la galben la brun-roșcat.

Substanța organică, exprimată prin consumul chimic de oxigen la permanganat de potasiu, a fost determinată prin metoda volumetrică (STAS 9887/74), iar principiul metodei constă în oxidarea substanțelor oxidabile din apă (în special substanțe organice) cu ajutorul permanganatului de potasiu. Rezultatul analizelor poate fi exprimat in două moduri: mg KMnO4/l și mg O2/l.

Transparența a fost determinată cu discul Secchi.

Interpretarea rezultatelor obținute s-a efectuat în conformitate cu prevederile Normativului privind clasificarea calității apelor de suprafață în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă (Ord. MMGA nr. 161/2006 ), corelat cu datele din literatura de specialitate pentru apele cu folosință piscicolă.

CAPITOLUL 5

REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR

5.1 Cercetări privind pregătirea heleșteielor pentru activitatea de reproducere natural-dirijată

Condițiile de creștere din cadrul fermei Rediu-Galian, se reflectă în calitatea materialului biologic prin indicatorii economici ai creșterii, respectiv eficiența creșterii.

Pentru realizarea scopului propus în lucrarea de față am parcurs următoarele etape:

5.1.1. Pregătirea heleșteului de reproducere care are următoarele caracteristici tehnice:

– suprafața bazinului 7,90 mp;

– adâncimea 0,8-1,4 m pe platformă și 1,4-2,0 m în canalele drenoare;

– suprafața acoperită cu vegetație perenă 20 %;

Debitul de alimentare pentru umplerea heleșteului a fost de maxim 12 ore, instalația de evacuare asigurând un debit maxim egal cu cel de alimentare.

În cadrul fermei Rediu-Galian heleșteul de reproducere este tip Acvares: cu canal drenor foarte bine individualizat (secțiune trapezoidală B = 8 m, b = 4 m, h = 0,2 – 0,8 m) cu pantă pronunțată orientată de la alimentare (0,2m) spre evacuare (0,8 m), amenajarea platformelor într-o pantă uniformă de la baza digurilor spre drenor și benzi înierbate, cu lățimea de 2,5 m, perimetrale canalului drenor și digurilor.

Pregătirea heleșteului în vederea reproducerii natural-dirijate a început imediat după golirea sa (în anul precedent) prin procesul de drenare a zonelor umede și însămânțarea cu ierburi perene. După dezvoltarea covorului vegetal s-a însămâțat orz, în proporție de 20% din suprafața heleșteului, ceea ce reprezintă 1,58 ha (luna aprilie).

Diferența de suprafață s-a prelucrat mecanic, cu grapa cu discuri sau cultivator, pentru a distruge vegetația, înglobarea în sol a resturilor vegetale, a îngrășământului organic și a vărului în vederea aerării solului.

Dezinfecția heleșteului s-a efectuat cu clorura de văr. Pentru stimularea productivității piscicole naturale s-a acționat atât asupra substratului dar și asupra apei, prin administrarea 20-40 to/ha gunoi de grajd complet fermentat, administrat 1.000 kg/ha var stins și prelucrarea mecanică cu grapa cu discuri sau cultivatorul. În apă s-au administrat până la 350 kg fân/ha, 0,2 g/m3/zi drojdie de panificație și 1 g/m3/zi făină de pește.

Combaterea prădătorilor și răpitorilor s-a organizat înaintea inundării prin amplasarea unor plase de stuf pentru a împiedica pătrunderea broaștelor.

Inundarea heleșteielor de reproducere natural dirijată s-a realizat când temperatura apei a atins valoarea de 180C, 3 zile la rând.

Inundarea heleșteielor în vederea reproducerii s-a făcut prin sisteme de filtrare, folosind filtre paralelipipedice (dimensiunea calculată în funcție de încărcarea apei în resturi vegetale și substanțe care înfunda filtrul), confecționate din tablă inox perforată, cu trei trepte de filtrare:ø = 6 mm, ø = 3 mm și ø = 1,0 mm (optim 0,8 mm).

Popularea optimă a heleșteului de reproducere natural dirijată cu reproducători de crap s-a făcut cu 5 fam/heleșteu. S-a aplicat administrarea de hrană naturală suplimentară accesibilă alevinelor. Recomandăm folosirea loturilor de reproducători de aceeași vârstă, dar acolo unde femelele sunt de vârste diferite, obligatoriu se populează fiecare heleșteu cu femele de aceeași mărime; în caz contrar, se obțin pui cu variabilitate dimensională mare.

Reproducerea crapului, are loc în ziua a 2-a, a 3-a și eventual a 4-a de la populare, în special în intervalele 700-900 AM și 1800-2000 PM. Maturarea completă a icrelor depinde, la aceeași rasă, de vârsta și starea fiziologică.

În cazul reproducerii natural dirijate femela, urmată foarte îndeaproape de 1-2 masculi, înoată în zona înierbată, aproape de suprafața apei și după un tur de recunoaștere a zonei, se întoarce pe o latură a corpului și execută mișcări energice ale trunchiului, pentru a expulza icre, pe o distanță de 1-2 m. După pauze scurte, continuă pe aceeași direcție sau se întoarce. Masculii o urmează îndeaproape, îi masează abdomenul cu botul pentru a o ajuta să elimine icrele, contractează puternic mușchii abdominali și fac mișcări ample și energice cu coada pentru a elibera sperma în cantitate cât mai mare, suficientă pentru a fecunda icrele împrăștiate într-un spațiu așa mare. Mișcările energice ale caudalelor, fac să sară stropi de apă, produc un zgomot puternic de ,,bătaie” a apei, de unde și denumirile populare de: bătaia peștelui, pește aflat în bătaie și boiște.

Reproducătorii selecționați, au avut corpul înalt și scurt, ducând astfel la o reproducere mult mai puțin gălăgioasă, mai discretă.

Icrele, lipicioase, se prind de un substrat vegetal și sunt fecundate. Icrele care nu sunt fecundate mor imediat, cele care cad pe pământ (chiar fecundate) mor în perioada următoare din cauza colmatării membranei și neoxigenarii embrionului.

Incubația durează 90 grade zile, cca 5 zile la temperatura constata a apei de 180C.

Larvele eclozate rămân lipite de substrat câteva ore, după care fac mișcări pe distanțe foarte mici și se reataseaza repede de substrat.

În momentul eclozării, larvele au corpul transparent cu pete pigmentare brun închis. Ochii sunt pigmentați, gura nefuncțională înotătoarele pectorale sunt funcționale și membrana înotătoare continuă, vezica înotătoare lipsește, sacul vitelin este bine individualizat. Capacitatea de înot fiind redusă și pentru a transforma rezerva de hrană în masă corporală nu în energie destinată mișcării, larvele stau lipite de vegetație în primele 36-48 ore. La vârsta de două zile, larvele devin active, iar la vârsta de trei zile își asigură energia necesară din rezerva sacului vitelin (diminuat ca volum) și din hrana exogenă. Vezica înotătoare care este formată și este plină cu aer, permite acestora o deplasare lejeră în apă, în căutarea de infuzori. Dezvoltarea mușchilor și scheletului se intensifică.

5.1.2. Tehnica reproducerii natural dirijate aplicată în unitate

În prima decadă a lunii mai, când t0apă devine stabilă de 170-, 5-7 zile, se trece la inundarea bazinelor de reproducere, BR1 – BR11 .

Este recomandat să se efectueze cu 24 ore înaintea lansării reproducătorilor.

Lansarea reproducătorilor – se face numai în momentul când nivelul apei în bazin a atins cota stabilită pentru reproducere (platforma acoperită cu cel puțin 40- apă). Pescuitul reproducătorilor din bazinele de parcare și manipularea se vor efectua cu mare atenție, evitându-se stresarea lor sub orice formă. Transportul la bazinele de reproducere se face în tărgi cu apă.

În bazine se lansează întâi masculii și apoi femelele. Întregul lot de reproducători pentru un bazin trebuie introdus în cursul aceleași zile. Norma de populare este de 10 familii/ha. O familie este formată din 2 masculi și o femelă.

După lansarea reproducătorilor, fiecare bazin de reproducere va fi supravegheat permanent, se va nota momentul când a avut loc reproducerea. La încetarea reproducerii (“bătăii”) se va ridica nivelul apei în bazin cu 15- pentru a preveni rămânerea icrelor pe uscat și pentru a diminua scăderile de temperatură ale apei, sau efectul vântului.

În timpul incubației se urmărește permanent (de 3 ori pe zi) temperatura apei în fiecare bazin. În condiții termice obișnuite incubația durează 3 zile astfel, după această perioadă se va controla cu paleta de tifon dacă au apărut larve eclozate și se va nota momentul eclozării, în masă.

5.1.3. Predezvoltarea larvelor de crap în bazinele de reproducere

În cazul când apa este săracă în forme planctonice de dimensiuni mici (alge verzi, unicelulare, rotiferi, naupli) începând chiar cu a 5-a zi de la eclozare se trece la administrarea de hrană suplimentară constituită din făinuri proteice cu granulație mică (făinuri de soia, șrot de floarea soarelui cernut fin) făină de carne, făină de pește, drojdie furajeră. Rația zilnică se stabilește în funcție de alimentația alevinilor în fiecare bazin și vârsta lor, fiind cuprinsă între 10-20 kg/ha/zi.

Făinurile se distribuie ca atare pe suprafața apei sau sub formă de pastă de consistența fluidelor de 2-4 ori pe zi, instalându-se un număr de 10 mese de furajare la ha, numai în funcție de sporul de greutate realizat. Se va executa pescuit de control cel puțin bilunar pentru determinarea sporului de creștere.

În perioada de furajare temperatura optimă a apei va fi cuprinsă între 20-, peste se sistează furajarea. De asemeni se urmărește conținutul de oxigen din apă, care nu trebuie să fie mai mic de 8 mg/l.

5.1.4. Pescuitul puilor predezvoltați

Pescuitul puilor din bazinelor de reproducere – predezvoltare începe de regulă la vârsta de 15 zile și va fi terminat până la împlinirea vârstei de 25 zile.

Pescuitul se execută, la început în masa apei cu voloace (“perdea”), iar spre sfârșitul pescuirii bazinului, cu prinzătoare speciale în afara bazinelor. Se va evita pescuitul puilor în perioadele cele mai călduroase ale zilei.

Numărarea puilor se va executa prin metoda cunoscută, a densităților comparabile în volume de apă cunoscute, fie prin măsurarea “în uscat” cu “strecurătoarea”, la vârsta de 25 zile.

Transportul puilor predezvoltați se va efectua cu mijloace de transport tip viviera si tractorul – cisternă la bazinele de creștere, respectiv BC1 si BC3.

5.1.5. Creșterea puilor de crap în vara I

Creșterea puilor de crap în vara I se efectuază într-un bazin de creștere BC2, situat in aval de barajul amenajării piscicole Rediu-Galian, cu o suprafață totală de 3,8 ha. Bazinul de creștere s-a populat cu puiet de crap predezvoltat obținut prin reproducerea natural dirijată din pepinieră.

Pregătirea și întreținerea bazinelor de creștere vara I

În timpul iernii s-au procurat și depozitat în platforme îngrășăminte organice. Primăvara (luna martie) bazinele de creștere au fost arate și însămânțate cu ovăz, borceg sau orz, culturi care, de obicei vor fi cosite înainte de inundare și folosite ca nutreț pentru animale, iar dacă vor avea o dezvoltare mai slabă vor fi inundate căpătând în această situație, rolul de îngrășământ verde.

În lunile martie-aprilie s-au revizuit și reparat lucrările de artă și terasamente, a instalațiilor de filtrare a apei, cu rol de a împiedica pătrunderea speciilor sălbatice în bazinul de creștere.

Înainte de inundare s-au administrat îngrășăminte organice, în grămezi, la baza taluzelor în cantități de 3-5 tone/ha, funcție de analizele chimice ale solului și apei de alimentare. Inundarea a fost începută cu 10-15 zile înainte de lansarea puilor, astfel că în momentul introducerii puilor, nivelul apei în bazin era la nivelul normal de retenție.

Popularea bazinelor de creștere cu pui de crap predezvoltați.

Norma de populare a bazinelor de creștere vara I cu pui de crap predezvoltați este de 80 – 130.000 exemplare/ha. Lansarea puilor s-a efectuat în mai multe puncte la adâncimi de minim .

La terminarea acțiunii de populare, după 1-2 zile s-a aplicat furajarea puietului utilizând un amestec de furaje constituit din diferite ingrediente ca: șroturi combinate, tărâțe de grâu, drojdie furajeră, făină furajeră care se aduc prin remăcinări la granulația accesibilă puietului de pește. Inițial, în primele 2-3 săptămâni furajele s-au distribuit pe o cât mai mare suprafață.

Permanent s-a avut în vedere controlul consumului de furaje, urmărindu-se:

asigurarea nivelelor de apă la cote optime (medie );

conținutul de oxigen solvit în apă care nu trebuie să scadă sub 6 mg/l;

temperatura apei;

combaterea vegetației acvatice

La sfârșitul fluxului tehnologic puietul de crap de una vară a înregistrat o greutate medie de 50 g/exemplar.

5.2. Rezultatele cercetării asupra materialului biologic utilizat

Pentru obținerea a 4 t de puiet de crap vara I, respectiv 60.000 exemplar, cu o greutate de 0,020-0,030 g/exemplar, considerăm necesar:

NC0 = 60.000 x100 / 32 ~ 300.000 exemplare

De la o femelă activă de crap se obțin în medie 60.0000 – 100.000 de alevini de crap cu greutatea medie 1-1,5 g/exemplar.

Folosind NC0 si NR0+a se poate stabili numarul de femele necesare procesului de reproducere natural-dirijată.

NR0+a = 300.000/60.000 ~ 5 femele

NRmasculi = 2x R0+ = 10

Față de numărul de reproducători stabiliți conform normei de calcul se iau în considerație un anumit număr de rezervă, care în raport cu cei activi poate fi de 50-100%.

Tabelul 5.1

Principalele caracteristici fenotipice ale materialului reproducător mascul

Tabelul 5.2

Principalele caracteristici fenotipice ale materialului reproducător femel

Fig. 5.1. Dinamica mediei greutății corporale la reproducătorii de crap

Fig. 5.2. Dinamica mediei lungimii standard și a lungimii capului la reproducătorii de crap

Fig. 5.3. Dinamica mediei lungimii standard și a lungimii capului la reproducătorii de crap

Fig. 5.4. Dinamica mediei indicelui de profil și a coeficientului Fulton,

la reproducătorii de crap

5.3. Asigurarea furajării reproducătorilor

Ferma piscicolă Rediu-Galian utilizează furaj granulat cu o rețetă furajeră alcăturită din diverse componente (grâu, porumb, șroturi, făinuri de origine animală, drojdie furajeră, etc.), ușor accesibile pe piață, în concordanță cu necesarul nutrițional al crapului. Pentru mărirea profitului din creșterea crapului e nevoie de mărirea gradului de intensificare a producției, aceasta fiind imposibilă prin furajarea tradițională.

Hrănirea materialului biologic, la toate cele trei loturile s-a realizat exclusiv cu furaj granulat de tip pelete a cărui componență este prezentată în tabelul 5.2, iar valorile nutritive în tabelul 5.3.

Tabelul 5.3

Componența furajului granulat și compoziția chimică a fiecărui ingredient

Tabelul 5.4

Valorile nutritive ale furajului administrat

Furajarea s-a făcut conform planului prezentat în tabelul 5.5

Tabelul 5.5

Plan de furajare crap în sistem intensiv: kg furaj/100 kg pește

5.4. Monitorizarea parametrilor fizico-chimici ai apei

În perioada desfășurării cercetărilor, s-au monitorizat condițiile de mediu din cele trei heleștee (reproducere și creștre), prin prelevarea de probe destinate analizelor chimice.

Zilnic s-a înregistrat temperatura apei, pH-ul și s-au făcut determinări pentru oxigenul dizolvat. Ceilalți parametri de calitate ai apei au fost monitorizați prin prelevarea de probe o dată pe săptămană.

Datele rezultate din analiza acestor parametri fizico-chimici au fost prelucrate statistic, înregistrate în tabelul 5.6 și reprezentate grafic sub formă de figuri.

Parametrii de calitate a apei au fost menținuți și măsurați cu echipamentele și aparatura din dotarea fermei; pompe aer, oximetru, pH-metru, spectrofotometru, prezentate în figura 5.5, în ordinea descrisă.

Tabelul 5.6

Parametrii de calitate a apei din bazinele experimentale (valori medii)

Fig. 5.5. Determinarea parametrilor de calitate a apei

Temperatura apei s-a măsurat zilnic, dimineața, la prânz și seara, cu ajutorul unui termometru electronic. În perioada de cercetare temperatura apei a variat între 14-25C (fig. 5.6).

Fig. 5.6. Variația temperaturii apei în perioada experimentală

pH-ul. A fost măsurat zilnic cu un pH-metru ExsTIK impermeabil. Cele mai mari valori ale pH-ului au fost înregistrate pentru bazinul B1, la nivelul căruia s-a experimentat cea mai mică densitate de stocare (valorile au variat între 6,45 și 7,20 unități pH, cu o medie calculată pentru întreaga perioadă experimentală de 6,77±0,27), în timp ce, valorile cele mai mici au fost înregistrate pentru bazinul B3 la nivelul căruia pH-ul a variat între 6,29 și 7,22 unități pH, ca urmare a eliberării CO2 din timpul proceselor respiratorii, coroborat cu consumul de alcalinitate din timpul procesului de oxidare a amoniacului, (fig. 5.7).

Figura 5.7 Valorile minime, maxime și medii ale pH-ului în bazinele experimentale

Fig. 5.8. pH-metru ExsTIK impermeabil

În tabelul 5.7 sunt sintetizate valorile medii, eroarea standard, deviația standard, cât și valorile minime și maxime ale pH-ului pentru întreaga perioadă experimentală.

Tabelul 5.7

Valorile minime, maxime și medii ale pH-ului apei înregistrate în perioada experimentală

Oxigenul dizolvat. Oxigenul dizolvat a fost măsurat cu oximetrul EXStik II, model DO600-K. În experimentul de față, concentrația oxigenului dizolvat (fig. 5.9) a oscilat între 5,56 mg/l și 7,72 mg/l la nivelul bazinului B1, între 5,00 mg/l și 7,59 mg/l la nivelul bazinului B2, și între 4,95 mg/l și 7,30 mg/l la nivelul bazinului B3.

Fig. 5.9 Valorile oxigenului dizolvat (minime, maxime, medii)

În tab. 5.8 sunt sintetizate valorile medii și deviația standard cât și valorile minime și maxime ale oxigenului dizolvat pentru întreaga perioadă experimentală.

Tabelul 5.8

Valorile medii și deviația standard a oxigenului dizolvat înregistrate în perioada experimentală

Compușii cu azot (amoniacul, nitriții și nitrații). S-au luat probe de apă săptămânal pentru a determina concentrațiile compușilor cu azot, spectrofotometric cu 2800 comandat cu microprocesoare cu domeniul lungimii de undă între 340 -900 nm.

În cazul amoniacului se observă o evoluție optimă, ecartul de variație al valorilor fiind cuprins între un minim de 0,062 mg/l și un maxim de 0,12 mg/l la nivelul bazinului nr.3 către sfârșitul experimentului.

Azotații au înregistrat valori mai ridicate corelate, fie cu valoarea mare a biomasei de pește din bazine, fie cu incapacitatea materialului biologic de a consuma integral hrana distribuită.

Tabelul 5.9

Valorile compușilor cu azot înregistrate în apa din bazinele experimentale

Fosfații. Așa cum se observă în figura 5.10, valorile cele mai mici ale fosfaților au fost înregistrate pentru punctul de evacuare a bazinului BR2, în timp ce valorile cele mai mari au fost înregistrate pentru măsurătorile efectuate probelor prelevate din bazinul BC3.

Fig. 5.10. Concentrația fosfaților în apa din bazinele experimentale

În tabelul 5.10 se poate observa că valorile medii ale concentrației fosfaților au fost de 0,15±0,01 mg/l PO4-P, pentru probele prelevate din bazinele BR1 și BR2, respectiv de 0,16±0,01 mg/l PO4-P, pentru probele prelevate de la evacuare din bazinul BC3.

Tabelul 5.11

Valorile medii și deviația standard a PO4-P înregistrat în probele de apă analizate

Anionul clorură. S-a determinat spectrofotometric, iar valorile au fost asemănătoare în toate bazinele, oscilând în jurul valorii maxim admise pentru piscicultură (50 mg/l Cl-).

Ionul de calciu. În perioada experimentală, valoarea ionului de calciu (fig. 5.9) a înregistrat cifre similare pentru toate cele trei bazine de unde s-au prelevat probe de apă. Rezultatele analizelor arată că, în perioada de referință, ionii de calciu au fost prezenți în cantități de minim 24 și max. 64 mg/l, valori mult sub maximul admis de literatura de specialitate (160 mg/l), ceea ce arată un deficit de calciu (tab. 5.9).

Fig. 5.11. Valorile calciului (minime, maxime, medii) din probele de apă

Tabelul 5.12

Valorile medii și deviația standard a concentrației de Ca înregistrată

în probele de apă analizate.

Dinamica parametrilor de calitate a apei în bazinele de reproducere și creștere, depinde de mai mulți factori, precum: densitatea de populare, intensitatea hrănirii și compoziția biochimică a furajelor. În condițiile specifice sistemului de creștere din cadrul fermei piscicole Rediu-Galian, chimismul apei a fost mentinuț în intervale optime, cu ajutorul echipamentului de condiționare a calității apei. Calitatea apei a fost menținută în ecartul optim stabilit de tehnologia de creștere crapului cu un grad de viciere ușor mai ridicat în cazul densităților superioare.

5.5. Estimarea valorii pametrilor productivi

Pentru obținerea a 4 t de puie de crap vara I, respectiv 60.000 exemplare cu o greutate de 0,020-0,030 g/exemplar, trebuie să calculăm:

NC0 = 60.000 x100/32 ~ 300.000 exemplare

De la o femelă de crap se obțin 60.0000 – 100.000 de alevini crap cu greutatea medie 1-1,5 g/exemplar.

Folosind NC0 și NR0+a se poate stabili numărul de femele necesare procesului de reproducere natural dirijată.

NR0+a = 300.000/60.000 ~ 5 femele

NRmascului = 2x R0+ = 10

60000 4,9 = 294000 icre

294000 icre 60% = 176400 larve (eclozare)

176400 larve 10% = 17600 pui dezvoltați (la 25 zile)

17600 pui hrăniți natural în 2,11 ha.

În toamnă la 50% rata supraviețuire

17600 50 = 8800 C0+

3% puiet supraveițuiesc până în toamna C0+

294000 3 = 8820 pui crap o vară

La o greutate medie de 50g/pui 8800 0,05 = 440 kg puiet

Pe perioada de iarnă se înregistrează 30% pierderi C0+

8800 70% = 6160 pui

În primăvara 2013 existau 6160 pui C1+ cu o supravițuire de 80% până în toamnă

6160 80% = 4928 puiet

La o greutate medie de 0,500 g

4928 0,5 = 2464 kg puiet

Pe perioada de iernare se înregistrează 15% pierderi

4928 85% = 4189 crapi C2

În primăvara 2014 heleșteul de 2,11 ha va avea crapi C2+ , la care supraviețuirea este de 91%.

4189 91% = 3812 crapi C2+

La o greutate medie de 2,5 kg

3812 2,5 kg = 9530 kg

Producția la ha va fi de 9530 : 2,11 = 4516 kg crap.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Scopul prezentei lucrări a fost acela de a stabili normele optime de populare cu material biologic de calitate, în condițiile unei creșterii natural-dirijate și administrarea de furaje bine echilibrate, precum și monitorizarea principalilor parametri de calitate ai apei pe parcursul creșterii.

Materialul biologic supus cercetărilor, a fost reprezentat de reproducători din specia de cultură Cyprinus carpio (crap) în vârstă de 4-5 ani.

În ceea ce privește pregătirea heleșteielor pentru activitatea de reproducere natural-dirijată s-au parcurs următoarele etape:

Pregătirea heleșteului de reproducere;

Inundarea heleșteielor;

Popularea optimă a heleșteului;

Urmărirea procesuluui de reproducere a crapului;

În ceea ce privește cercetarea materialului biologic utilizat, pentru obținerea de 4 t de puiet de crap vara I s-a folosind NC0 si NR0+a putându-se stabili numarul de femele necesare procesului de reproducere natural-dirijată.

Astfel s-au înregistrat următoarele valori:

– la femele: greutate corporală a înregistrat o valoare medie de 4,9 kg; cu o lungime standard medie de 84,18 cm și o lungime medie a capului de 20,37 cm; înălțimea maximă a fost în medie de 35,07 cm, cu o înălțimea minimă medie de 12,24 cm;

– la masculi: greutate corporală a înregistrat o valoare medie de 7,57 kg; cu o lungime standard medie de 84,69 cm și o lungime medie a capului de 22,52 cm; înălțimea maximă a fost în medie de 35,66 cm, cu o înălțimea minimă medie de 114,52 cm;

În ceea ce privește asigurarea furajării reproducătorilor, utilizează furaj granulat cu o rețetă furajeră alcăturită din diverse componente, ușor accesibile pe piață, în concordanță cu necesarul nutrițional al crapului.

În perioada desfășurării cercetărilor, s-au monitorizat condițiile de mediu din cele trei heleșteie (reproducere și creștere), prin prelevarea de probe destinate analizelor chimice.

Rezultatele au fost următoarele:

Temperatura apei s-a măsurat zilnic, dimineața, la prânz și seara, cu ajutorul unui termometru electronic, înregistrând valori cuprinse între 14-25;

Valorile pH au variat între 6,45 și 7,20 unități, cu o medie calculată pentru întreaga perioadă experimentală de 6,77±0,27, în timp ce, valorile cele mai mici au fost înregistrate pentru bazinul B3 la nivelul căruia pH-ul a variat între 6,29 și 7,22 unități pH;

Concentrația oxigenului dizolvat a oscilat între 5,56 mg/l și 7,72 mg/l la nivelul bazinului B1, între 5,00 mg/l și 7,59 mg/l la nivelul bazinului B2, și între 4,95 mg/l și 7,30 mg/l la nivelul bazinului B3;

În cazul amoniacului se observă o evoluție optimă, ecartul de variație al valorilor fiind cuprins între un minim de 0,062 mg/l și un maxim de 0,12 mg/l la nivelul bazinului nr.3 către sfârșitul experimentului;

Valorile fosfaților au fost înregistrate pentru punctul de evacuare a bazinului BR2, în timp ce valorile cele mai mari au fost înregistrate pentru măsurătorile efectuate probelor prelevate din bazinul BC3;

Valoarea ionului de calciu a înregistrat cifre similare pentru toate cele trei bazine de unde s-au prelevat probe de apă.

În ceea ce privește cantitatea de pești obținută/ha

1) Creștrea crapului cu alte specii și obținerea unei producții de 2300 kg/ha, fără furajare suplimentară presupune următoarea încărcătură la populare: cosaș 1500 exemplare/ha cu o greutate medie de 200 g/exemplar; crap 500 exemplare/ha cu o greutate medie de 200 g/exemplar; crap argintiu 500 exemplare/ha cu o greutate medie de 200 g/exemplar și novac 200 exemplare/ha cu o greutate medie de 200 g/exemplar;

Producțiile obținute au fost în medie de: la cosaș 300 kg/ha; la crap și crap argintiu câte 100 kg/ha și 40 kg/ha la novac.

2) În cazul furajării crapului, încărcătura la populare a fost: la cosaș 1200 exemplare/ha cu o greutate medie de 1200 g/exemplar; la crap 400 exemplare/ha cu o greutate medie de 1000 g/exemplar; la crap argintiu 450 exemplare/ha cu o greutate medie de 1600 g/exemplar și la novac 180 exemplare/ha cu o greutate medie de 1600 g/exemplar;

Producțiile obținute au fost în medie de: la cosaș 1440 kg/ha; la crap 400 kg/ha, la crap argintiu 720 kg/ha, iar la novac 290 kg/ha.

În ceea ce privește estimarea valorii pametrilor productivi s-a ajuns la concluzia că producția la ha va fi de 9530 : 2,11 = 4516 kg crap.

[NUME_REDACTAT] practicii agrotehnice la nivelul bazinelor și heleșteielor pentru ridicare valorii trofice a acestora.

Utilizarea creșterii în policultură a crapului, utilizând specii pașnice și răpitoare de pește.

Aplicarea lucrărilor de întreținere a bazinelor evitâns fenomenel de înflorire a apei și combaterea macrofitelor acvatice.

BIBLIOGRAFIE

Antonescu, C. S., 1967 – Biologia apelor, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

Bud, I., 2008 – Creșterea crapului și a altor specii de pești, [NUME_REDACTAT], București.

Bura, M., Grozea, A., 1997. – Îndrumător de lucrări practice la Acvacultură. Lito USAMVB .

Buran, N., 2002- Acvacultură specială, [NUME_REDACTAT], Univ. Timișoara.

Cioroi, M., 2000- Analize chimice de ape și sol, [NUME_REDACTAT], Brăila.

Costache, Mioara – Elaborate de S.C.D.P. Nucet – Dâmbovița.

Dexamir, A., 1987 – Tabele cuprinzând compoziția chimică, coeficienții de digestibilitate și valoarea nutritivă a principalelor nutrețuri, Inst. Agronomic, București.

Diaconescu, St., 2003, – Piscicultura, [NUME_REDACTAT], București.

Gheracopol, O., 1981- Piscicultura, [NUME_REDACTAT].

Grozea, A., Bura, N., 2002 – Crapul- biologie, sisteme de creștere, patologie. Editura de Vest, .

Horvath, L., 2007- Peștele și crescătoriile de pește, Ed. M.A.S.T.

Turliu, Gh., 2008 – Piscicultura practică, [NUME_REDACTAT], București.

Oprea L., 1996 – Teză doctorat, Cercetări privind utilizarea furajelor granulate în alimentația peștilor, în diferite sisteme de cultură, [NUME_REDACTAT].

Oprea, L., 2000 – Bazele nutriției peștilor. [NUME_REDACTAT] Universitatea ,,Dunărea de Jos’’ Galați.

Oprea, L., Georgescu, R., 2000 – Nutriția și alimentația peștilor, [NUME_REDACTAT], București.

Oprea L., [NUME_REDACTAT], 2000 – Nutriția și alimentația peștilor. [NUME_REDACTAT], București;

Păsărin B., [NUME_REDACTAT]. 2003 – Acvacultură, îndrumător practic. [NUME_REDACTAT], Iași.

Păsărin, B., Stan, Tr., 2004 – Acvacultură. [NUME_REDACTAT] Ionescu de [NUME_REDACTAT].

Pojoga I., Negriu R., 1982 – Metode și tehnologii noi aplicate in piscicultură, București 1982, pag. 5-53.

Popa P., Patriche N., Mocanu R., Sârbu C., 2001 – Calitatea mediului acvatic. Metode de control și interpretare, [NUME_REDACTAT], București.

***FAO yarbook., 2005 – Fischery statistics, Catches and landings, vol. 76, Roma, 13-155.

***www.commons.wikimedia.org