Cresterea Competitivitatii Economiei Romanesti In Contextul Dezvoltarii Durabile

Diverse

Cresterea Competitivitatii Economiei Romanesti In Contextul Dezvoltarii Durabile

Byadmin ianuarie 1, 2024

TEZA DE DOCTORAT

CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ECONOMIEI ROMÂNEȘTI ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII DURABILE

CUPRINS

Listă acronime

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: FUNDAMENTELE TEORETICE ALE COMPETITIVITĂȚII ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE

Conceptul de competitivitate

1.1.1.Scurt istoric

1.1.2.Definiții

1.1.3.Măsurarea competitivității

Conceptul de dezvoltare durabilă

1.2.1.Scurt istoric

1.2.2.Definiții obiective ale dezvoltării durabile

1.2.3.Indicatorii dezvoltării durabile

12.4.Dezvoltare durabilă în contextul globalizării

Relația competitivitate – dezvoltare durabilă

Rolul triunghiului cunoașterii asupra competitivității și dezvoltării durabile

Concluzii parțiale: Delimitări și perspective teoretice ale abordării integrate a competitivității și dezvoltării durabile

CAPITOLUL II: PROIECȚIA ȘI OPERAȚIONALIZAREA COMPETITIVITĂȚII ȘI A DEZVOLTĂRII DURABILE LA NIVELUL UE

2.1. Binomul competitivitate – dezvoltare durabilă în abordarea strategică a UE

2.1.1. Componenta economică, socială și de mediu în viziunea UE

2.1.2. Competitivitatea în abordarea strategică a UE: de la Strategia de la Lisabona la Strategia Europa 2020

2.1.3. Dezvoltarea durabilă în abordarea strategică a UE: Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE

2.1.4 Compatibilitatea strategiilor versus compatibilitatea indicatorilor de competitivitate și dezvoltare durabilă la nivelul UE

2.1.5 Cadrul instituțional de operaționalizare a strategiilor de C&DD ale UE prin programe de CDI

2.2. Evaluarea stării de fapt a dezvoltării durabile și competitivității UE

2.2.1. Dezvoltarea durabilă în UE: starea de fapt

2.2.2. Competitivitatea UE la nivel mondial: starea de fapt

2.3. Nivelului de competitivitate economică a UE în context mondial

2.3.1. Considerații preliminare

2.3.2. Elemente de caracterizare a competitivității economice a UE în context mondial

2.4.Concluzii parțiale: Starea de fapt versus abordarea strategică integrată a competitivității și dezvoltării durabile la nivelul UE

CAPITOLUL III: PROIECȚIA ȘI OPERAȚIONALIZAREA COMPETITIVITĂȚII ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE A ROMÂNIEI ÎN CONTEXT EUROPEAN3.1. Abordarea strategică integrată a competitivității și dezvoltării durabile la nivelul României

3.2. Convergența între strategiile naționale de competitivitate și dezvoltare durabilă și strategiile europene

3.3. Strategii și programe de CDI operaționale la nivel național

3.4. Elemente de caracterizare a competitivității operaționale a României în context european

3.4.1. Poziția României în context mondial

3.4.2. Nivelul de competitivitate a României prin prisma rapoartelor WEF

3.4.3. Nivelul de competitivitate a României prin prisma rapoartelor IUS

3.5. Competitivitatea României sub aspectul finanțării proiectelor de CDI din surse europene

3.6. Concluzii parțiale: Starea de fapt versus abordarea strategică integrată a competitivității și dezvoltării durabile la nivelul României

CAPITOLUL IV: MODELAREA COMPETITIVITĂȚII SECTORIALE

4.1. Modele de creștere economică

4.1.1. Teoria creșterii dirijate

4.1.2. Teoria creșterii echilibrate

4.1.3. Modelul Solow de creștere economică

4.1.4. Alte teorii și modele

4.2. Indicatori de evaluare a competitivității sectoriale

4.2.1. Setul de indicatori aplicabili pentru caracterizarea competitivității sectoriale

4.2.2. Exprimarea analitică a indicatorilor

4.2.2.1. Indicatorii independenți (simpli)

4.2.2.2. Indicatorii agregați (sintetici)

4.2.3. Exprimarea analitică a impactului indicatorilor de input asupra indicatorilor de output

4.3. Concluzii parțiale: modele și indicatori selectați pentru analiza competitivității sectoriale

CAPITOLUL V: ANALIZA COMPETITIVITĂȚII INDUSTRIALE A ROMÂNIEI

5.1. Metodologia de analiză

5.2. Elemente de caracterizare a competitivității industriale a României în context european

5.2.1. Aspecte specifice ale economiei României

5.2.2. Principalii indicatori macroeconomici de output (IAE)

5.2.3. Indicatorii de impact asupra mediului

5.2.4. Indicatorii de input

5.2.5. Aspecte privind balanța comercială a industriei

5.3. Dinamica recentă a sectorului industrial al României

5.3.1. Dinamica recentă a indicatorilor fundamentali de output ai sectorului industrial

5.3.2. Balanța comerțului internațional

5.3.3. Dinamica recentă a indicatorilor de caracterizare a impactului de mediu

5.3.4. Indicatorii de input privind factorii esențiali de influență a competitivității industriale

5.4.5. Cu referire la indicatorul I14 ”Stocul ISD generat / Stocul ISD recepționate”

5.4. Caracterizarea competitivității industriale a României prin prisma valorilor unor indicatori agregați

5.5. Competitivitatea industriei energetice în contextul dezvoltării durabile

5.5.1. Importanța industriei energetice a României în contextul competitivității economice

5.5.2. Resursele și strategiile energetice ale UE și ale României

5.5.3. Setul de indicatori propuși pentru evaluarea nivelului de competitivitate energetică

5.6. Competitivitatea energetică a României

5.7. Concluzii parțiale: Recomandări și propuneri pentru creșterea competitivității industriale a României în context european

CONCLUZII FINALE, CONTRIBUȚII ȘI DIRECȚII STRATEGICE DE ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA COMPETITIVITAȚII ECONOMIEI ROMANIEI IN CONTEXTUL DEZVOLTARII DURABILE

BIBLIOGRAFIE

Anexa 1. Structura de indicatori ai DD utilizată de Eurostat

Anexa 2 Impactul POS asupra copmpetitivității României

Anexa 3 Exemplificări privind poziția României în cadrul PC7

Anexa 4 Evoluția recentă a valorii exporturilor/importurilor de produse industriale ale României

Anexa 5 Valorile indicatorilor simpli utilizați pentru caracterizarea competitivității industriale

Anexa 6 – Valorile absolute ale indicatorilor de competitivitate energetică

LISTĂ ACRONIME

AÎ – Ramura Industrială ,,Articole de Încălțăminte’’

ANCS-Autoritatea Națională de Cercetare Științifică

ASPES – Asociația pentru Statistică și Prognoze Economico – Sociale

BCI-Balanța Comerțului Internațional

BD – Bază de Date

C&DD- Competitivitate și Dezvoltare Durabilă

CD – Cercetare și Dezvoltare

CDI – Cercetare, Dezvoltare și Inovare

CE – Comisia Europeană

CFE-Consumul Final de Energie

CIB-Consumul Intern Brut de REP

CIBEs-Consumul Intern Brut de Energie

CIP- Programul Cadru pentru Comeptitivitate și Inovație

CMM – Ramura Industrială ,,Construcții Metalice și Produse din Metal’’

CMP – Ramura Industrială ,,Produse din Cauciuc și Mase Plastice’’

CNCSIS- Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior

CPE – Ramura Industrială ,,Calculatoare, Produse Electronice și Optice’’

CSE – Consumul Specific de Enegie Electrică în Gospodării

CV-EN – Carta Verde a Energiei

DD – Dezvoltare Durabilă

DIG – Deșeuri Industriale Generate

D-NSE – Documentul privind Noua Strategie Energetică a Europei

EE – Energie Electrică

EEA – European Environment Agency/Agenția Europeană pentru Mediu

EIP – Programul Spirit Antreprenorial și Inovație

ESF – Fondul Social European

FEDR – Fondul European pentru Dezvoltare Regională

FMI – Fondul Monetar Internațional

FS – Fonduri Structurale

GCI – Global Competitiveness Index/Indicatorul Global al Competitivității

GCR – Global Competitiveness Report/Raportul asupra Competitivității Globale

GEA – Grupul de Economie Aplicată

GES – Gaze cu Efect de Seră

GR – Guvernul României

HPH – Ramura Indusrială ,,Hârtie și Produse din Hârtie’’

HT – High Technology/Tehnologie Înaltă

HU-RO – Programul Transfrontalier Ungaria-România

IA – Indicatori Agregați

IAC – Indicatorii gregați pe Categorii de Factori care Influențează Fompetitivitatea

IAE – Indicatori Agregați de Output Parțiali Economici

IAEA – International Atomic Energy Association/Agenția Internațională pentru Energie Atomică

IAI – Indicatori Agregați de Input

IAM – Indicatori Agregați de Input Parțial de Mediu

IAO – Indicatori Agregați de Output

IBC – Industria Bunurilor de Capital

IBFI – Industria Bunurilor de Folosință Îndelungată

IBI – Industria Bunurilor Intermediare

IBUC – Industria Bunurilor de Uz Curent

IC – Indicatorii Competitivității

ICE – Indicatorii de Comepetitivitate Energetică

ICT-PSP – Programul Suport pentru Politicile în Domeniul Tehnologiei Informaței și Comunicării

IDD – Indicatorii Dezvoltării Durabile

IDDR-Indicatorii Dezvoltării Durabile pentru România

IE – Industria Extractivă

IEA –International Energy Agency/Agenția Internațională pentru Energie

IEE – Programul Energie Inteligentă pentru Europa

IEN – Industria Energetică

IEP – Intensitate Energetică Primară

IER – Institutul European din România

IET – Industria Energiei Electrice și Termice

IF – Indicatori Fundamentali

IFI – Indicatori Fundamentali de Competitivitate în Inovare

IG – Indicatorul Global

IMD – International Institute for Management Development/Institutul Internațional pentru Managementul Dezvoltării

IMM – Întreprinderi mici and mijlocii

INS – Institutul Național de Statistică

IP – Industria prelucrătoare

IPC – Indicatorii Aferenți Pilonilor Competitivității, conform GCR

IPI – Indicatorii Pilonilor de Inovare

IS – Indicatori Simpli

ISD – Investiții Străine Directe

IUS – Innovation Union Scoreboard

JRC – Centru Comun de Cercetare

LULUCF – Land Use, Land Use Change and Forestry

MAUE – Ramura Industrială ,,Mașini, Utilaje și Echipamente (exclusiv echipamente electrice și optice)’’

MB – Ramura Industrială ,,Mobilier și Alte Activități Industriale Neclasificate în Altă Parte’’

MEE – Ramura Industrială ,,Mașini Echipamente și Aparate Electrice’’

MT – Ramura Industrială ,,Metalurgie’’

MTN – Ramura Industrială ,,Mijloace de Transport Ne-rutier’’

MTR – Ramura Industrială ,,Mijloace de Transport rutier’’

NACE – National Association of Corrosion Engineers

N-EE – Importul Net de Enerigie Electrică

NSE – Noua Strategie Energetică

OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

OMC – Organizația Mondială a Comerțului

ONU – Organizația Națiunilor Unite

OOT – Obiective Operaționale și Ținte

PA – Produse Alimentare

PC – Provocare Cheie

PC7/FP7 – Programul Cadru 7 al UE

P-CEP – Protocolul privind Carta Energiei

PCS – Puterea de Cumpărare Standard

PF – Ramura Industrială ,,Produse Farmaceutice de Bază și Preparate Farmaceutice’’

PÎ – Ramura Industrială ,,Pielării și Încălțăminte’’

PIB – Produsul intern brut

PL – Ramura Industrială ,,Prelucrarea Lemnului și a Produselor din Mobilă (exclusiv mobilă)’’

PNAEE – Planul Național de Acțiune pentru Eficență Energetică

PNAER – Planul Național de Acțiune în Domeniul Energiei din Surse Regenrabile

PNII – Planul Național de CDI nr.2

POS-CCE – Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice

POS-DRU – Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane

POS-MEDIU – Programul Operațional Sectorial Mediu

POST – Programul Operațional Sectorial Transport

PPC – Ponderea Persoanelor după Competențe în Utilizarea Computerilor

PPI – Ponderea Persoanelor după Competențe în Utilizarea Internetului

PT – Ramura Industrială ,,Produse Textile’’

PTC – Ramura Industrială ,,Prelucrarea Țițeiului, Cocsificarea Cărbunelui și Tratarea Combustibililor Nucleari’’

REE – Resurse de Energie Epuizabile

REP – Resurse Energetice Primare

RER – Resurse de Energie Regenerabilă

R-IP – Ramură a Industriei Prelucrătoare

SDDUE – Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE

SE2020 – Strategia Europa 2020

SER – Strategia Energetică a României

SE – Strategii Europene

SII – Summary Innovation Index

SL – Strategia Lisabona

SNCDI – Strategia Națională de Cercetare-Dezvoltare-Inovare

SNDD – Strategia de Dezvoltare Durabilă a României

SN – Strategii Naționale

SPC – Ramura Industrială ,,Substanțe și Produse Chimice’’

SRR – Strategia de Reindustrializare a României

SUA – Statele Unite ale Americii

T-CEN – Tratatul privind Carta Energiei

TIC – Tehnologia Informației și Comunicării

UE15 – Uniunea Europeană cu 15 state membre

UE27 – Uniunea Europeană cu 27 state membre

UE – Uniunea Europeană

UM – Unitate de Măsură

UNCTAD – United Nations Confertrială ,,Construcții Metalice și Produse din Metal’’

CMP – Ramura Industrială ,,Produse din Cauciuc și Mase Plastice’’

CNCSIS- Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior

CPE – Ramura Industrială ,,Calculatoare, Produse Electronice și Optice’’

CSE – Consumul Specific de Enegie Electrică în Gospodării

CV-EN – Carta Verde a Energiei

DD – Dezvoltare Durabilă

DIG – Deșeuri Industriale Generate

D-NSE – Documentul privind Noua Strategie Energetică a Europei

EE – Energie Electrică

EEA – European Environment Agency/Agenția Europeană pentru Mediu

EIP – Programul Spirit Antreprenorial și Inovație

ESF – Fondul Social European

FEDR – Fondul European pentru Dezvoltare Regională

FMI – Fondul Monetar Internațional

FS – Fonduri Structurale

GCI – Global Competitiveness Index/Indicatorul Global al Competitivității

GCR – Global Competitiveness Report/Raportul asupra Competitivității Globale

GEA – Grupul de Economie Aplicată

GES – Gaze cu Efect de Seră

GR – Guvernul României

HPH – Ramura Indusrială ,,Hârtie și Produse din Hârtie’’

HT – High Technology/Tehnologie Înaltă

HU-RO – Programul Transfrontalier Ungaria-România

IA – Indicatori Agregați

IAC – Indicatorii gregați pe Categorii de Factori care Influențează Fompetitivitatea

IAE – Indicatori Agregați de Output Parțiali Economici

IAEA – International Atomic Energy Association/Agenția Internațională pentru Energie Atomică

IAI – Indicatori Agregați de Input

IAM – Indicatori Agregați de Input Parțial de Mediu

IAO – Indicatori Agregați de Output

IBC – Industria Bunurilor de Capital

IBFI – Industria Bunurilor de Folosință Îndelungată

IBI – Industria Bunurilor Intermediare

IBUC – Industria Bunurilor de Uz Curent

IC – Indicatorii Competitivității

ICE – Indicatorii de Comepetitivitate Energetică

ICT-PSP – Programul Suport pentru Politicile în Domeniul Tehnologiei Informaței și Comunicării

IDD – Indicatorii Dezvoltării Durabile

IDDR-Indicatorii Dezvoltării Durabile pentru România

IE – Industria Extractivă

IEA –International Energy Agency/Agenția Internațională pentru Energie

IEE – Programul Energie Inteligentă pentru Europa

IEN – Industria Energetică

IEP – Intensitate Energetică Primară

IER – Institutul European din România

IET – Industria Energiei Electrice și Termice

IF – Indicatori Fundamentali

IFI – Indicatori Fundamentali de Competitivitate în Inovare

IG – Indicatorul Global

IMD – International Institute for Management Development/Institutul Internațional pentru Managementul Dezvoltării

IMM – Întreprinderi mici and mijlocii

INS – Institutul Național de Statistică

IP – Industria prelucrătoare

IPC – Indicatorii Aferenți Pilonilor Competitivității, conform GCR

IPI – Indicatorii Pilonilor de Inovare

IS – Indicatori Simpli

ISD – Investiții Străine Directe

IUS – Innovation Union Scoreboard

JRC – Centru Comun de Cercetare

LULUCF – Land Use, Land Use Change and Forestry

MAUE – Ramura Industrială ,,Mașini, Utilaje și Echipamente (exclusiv echipamente electrice și optice)’’

MB – Ramura Industrială ,,Mobilier și Alte Activități Industriale Neclasificate în Altă Parte’’

MEE – Ramura Industrială ,,Mașini Echipamente și Aparate Electrice’’

MT – Ramura Industrială ,,Metalurgie’’

MTN – Ramura Industrială ,,Mijloace de Transport Ne-rutier’’

MTR – Ramura Industrială ,,Mijloace de Transport rutier’’

NACE – National Association of Corrosion Engineers

N-EE – Importul Net de Enerigie Electrică

NSE – Noua Strategie Energetică

OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

OMC – Organizația Mondială a Comerțului

ONU – Organizația Națiunilor Unite

OOT – Obiective Operaționale și Ținte

PA – Produse Alimentare

PC – Provocare Cheie

PC7/FP7 – Programul Cadru 7 al UE

P-CEP – Protocolul privind Carta Energiei

PCS – Puterea de Cumpărare Standard

PF – Ramura Industrială ,,Produse Farmaceutice de Bază și Preparate Farmaceutice’’

PÎ – Ramura Industrială ,,Pielării și Încălțăminte’’

PIB – Produsul intern brut

PL – Ramura Industrială ,,Prelucrarea Lemnului și a Produselor din Mobilă (exclusiv mobilă)’’

PNAEE – Planul Național de Acțiune pentru Eficență Energetică

PNAER – Planul Național de Acțiune în Domeniul Energiei din Surse Regenrabile

PNII – Planul Național de CDI nr.2

POS-CCE – Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice

POS-DRU – Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane

POS-MEDIU – Programul Operațional Sectorial Mediu

POST – Programul Operațional Sectorial Transport

PPC – Ponderea Persoanelor după Competențe în Utilizarea Computerilor

PPI – Ponderea Persoanelor după Competențe în Utilizarea Internetului

PT – Ramura Industrială ,,Produse Textile’’

PTC – Ramura Industrială ,,Prelucrarea Țițeiului, Cocsificarea Cărbunelui și Tratarea Combustibililor Nucleari’’

REE – Resurse de Energie Epuizabile

REP – Resurse Energetice Primare

RER – Resurse de Energie Regenerabilă

R-IP – Ramură a Industriei Prelucrătoare

SDDUE – Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE

SE2020 – Strategia Europa 2020

SER – Strategia Energetică a României

SE – Strategii Europene

SII – Summary Innovation Index

SL – Strategia Lisabona

SNCDI – Strategia Națională de Cercetare-Dezvoltare-Inovare

SNDD – Strategia de Dezvoltare Durabilă a României

SN – Strategii Naționale

SPC – Ramura Industrială ,,Substanțe și Produse Chimice’’

SRR – Strategia de Reindustrializare a României

SUA – Statele Unite ale Americii

T-CEN – Tratatul privind Carta Energiei

TIC – Tehnologia Informației și Comunicării

UE15 – Uniunea Europeană cu 15 state membre

UE27 – Uniunea Europeană cu 27 state membre

UE – Uniunea Europeană

UM – Unitate de Măsură

UNCTAD – United Nations Conference on Trade and Development/Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare

UNDESA – United Nations Department for Economic and Social Affairs/Departamentul Națiunilor Unite pentru Afaceri Economice și Sociale

VAB – Valoarea Adăugată Brută

VNB –Venitul Național Brut

WB – World Bank / Banca Mondială

WCED – World Comission for Enviroment and Development/Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare

WEF – World Economic Forum/Forumul economic mondial

WIR – World Investment Report

Introducere

Creșterea competitivității nu mai poate fi privită la ora actuală separat de dezvoltarea durabilă. În concordanță cu viziunea strategică a UE, care își propune să ,,investească în creștere”, dar nu în orice fel de creștere economică, ci într-o ,,creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” și să stimuleze dezvoltarea, dar nu orice fel de dezvoltare, ci aceea fundamentată pe trei piloni: economic, social și de mediu, ceea ce ne propunem prin lucrarea de față, este să analizăm comparativ conceptele de competitivitate și dezvoltare durabilă, teoriile explicative, modelele, strategiile și indicatorii care măsoară competitivitatea și dezvoltarea durabilă privite în interconexiune atât în gândirea, cât și în politica economică, în special a UE; să clarificăm obiectivele, tipologia, instrumentele specifice ale politicilor și strategiilor UE și României pentru competitivitate și dezvoltare durabilă, iar pe baza modelelor de analiză și indicatorilor selectați să identificăm, sub forma unui set de concluzii stadiul competitivității economiei, industriei și industriei energetice românești. În final pe baza acestor concluzii ne propunem să elaborăm un set de direcții strategice de urmat pentru România, având ca rezultat redresarea economiei, acolo unde se dovedește a fi necesar, toate acestea în contextul mai larg al economiei europene.

Analiza poziției României în cele mai recente clasamente de competitivitate realizate de prestigioase instituții internaționale: locul 47 din 60 de țări în IMD World Competitiveness Scoreboard 2014 (IMD World Competitiveness Center, 2014), poziția 73 din 189 în Doing Business 2014 (World Bank, 2014), locul 55 din 142 în Legatum Prosperity Index 2013 (Legatum Institute, 2013), poziția 78 din 144 de țări în The Global Competitiveness Report 2012- 2013 (World Economic’s Forum, 2014) etc. – reflectă, pe de o parte, faptul că economia României a intrat în etapa de eficiență și se dezvoltă, pe de altă parte, nevoia stringentă de a deveni mai competitivă. În accepțiunea World Economic’s Forum (2014), economia României se încadrează în Stadiul 2: orientată spre eficiență (efficiency-driven) – ceea ce înseamnă că productivitatea și salariile au crescut și economia se dezvoltă, dar ca să devină mai competitivă, România trebuie să înceapă să dezvolte producția mai eficient și să acorde atenție creșterii calității proceselor și produselor, altfel creșterea salariilor va determina creșterea prețurilor și pierderea avantajelor competitive câștigate. Mesajul lucrării de față este acela că economia României poate și trebuie să devină mai competitivă pe plan global, dezvoltându-se fără să sacrifice nici șansele de dezvoltare ale generațiilor viitoare, nici șansele de modernizare oferite de integrarea europeană.

Lucrarea de față își propune să răspundă la o serie de întrebări de cercetare precum:

Care este stadiul actual în gândirea și politica economică a abordării comune a competitivității și dezvoltării durabile?;

Care sunt modalitățile de proiecție a competitivității și dezvoltării durabile prin strategiile UE și cele naționale?;

Care sunt indicatorii cei mai potriviți pentru caracterizarea competitivității națiunilor în contextul dezvoltării durabile?;

Care este poziția UE în raport cu principalii competitori internaționali din punct de vedere al competitivității economice și al gradului de implementare al protocoalelor internaționale privind dezvoltarea durabilă?;

Cum se poziționează România în cadrul UE prin prisma rapoartelor internaționale privind competitivitatea națională în condițiile dezvoltării durabile?;

Care este setul de indicatori relevant pentru caracterizarea competitivității sectoriale, în principal, a competitivității industriale, în particular a competitivității energetice?;

Evoluția recentă a competitivității industriale a României este ascendentă sau descendentă?, Cum ne poziționăm la nivelul UE?, Care ne sunt punctele tari și care sunt punctele slabe?;

Cum se poziționează sub-sectoarele și ramurile industriale sub aspectul competitivității, la nivel național și prin prisma comerțului internațional, care este situația detaliată la nivelul industriei energetice?;

Care sunt ramurile industriale ale României cu adevărat competitive și care merită a fi susținute în dezvoltare?;

Care sunt factorii de influență ai competitivității industriale, cum poate fi stimulată creșterea competitivității industriale a României?;

Care sunt performanțele României cu privire la țintele și angajamentele privitoare la pilonul de mediu și pilonul social al dezvoltării durabile?

Ce trebuie facut, dacă este cazul, pentru a transforma România într-o țară cu o economie competitivă și durabilă, o țară capabilă să intre intr-o competiție economică imediată cu țările apropiate azi ca și nivel de dezvoltare și pe viitor cu țările fanion de azi ale Europei?

Răspunsul la aceste întrebări conduce, pe de o parte, la creșterea gradului de cunoaștere în domeniu și permite, pe de o altă parte, formularea unor recomandări argumentate privind soluțiile care ar putea conduce la creșterea competitivității României, în principal, a competitivității industriale, în condițiile dezvoltării durabile.

Stadiul actual al cercetării în domeniu

Abordarea comună a competitivității și dezvoltării durabile se află încă în faza de acumulare și dezvoltare teoretică, cele mai consacrate lucrări în domeniu sunt: ,,The Competitive Advantage of Nations’’ (Porter, 1990) în care M.E. Porter fundamentează competitivitatea națională pe patru piloni, înglobând factori de natură economică, socială și ecologică și lansează conceptul de “diamant al competitivității”; “The Double Diamond Model of International Competitiveness“ (Rugman & D’Cruz, 1993) – o dezvoltare a „diamantului” lui Porter; ,,Enviromental Economics and Sustainable Development’’ (Munasinghe, 1993) – care pune bazele teoretice ale celor trei piloni ai dezvoltării durabile (economic, social, mediu), insistând asupra interdependenței acestora; ,,The Generalized Double Diamond Approach to International Competitivenss’’ (Moon, Rugman & Verbeke, 1995) – care lansează „modelul diamantului dublu generalizat” al competitivității; ,,From Adam Smith to Michael Porter: Evolution of Competitiveness Theory’’ (Cho & Moon, 2000) în care se lansează așa-numitul ,,model al celor nouă factori (forțe)’’ pentru modelarea competitivității naționale, un accent deosebit fiind pus pe factorul uman; ,,Competitiveness of Nations: The Fundamentals’’ (Garelli, 2004) – care lansează conceptul de ,,cub al competitivității’’, având ca și preocupare centrală sustenabilitatea și opt factori principali de acțiune asupra competitivității naționale și a companiilor; ,,Dimensiuni contemporane ale dezvoltării durabile și competitive’’ (Caracotă & Caracotă, 2004) – care aduce o contribuție românească valoroasă în abordarea integrată a competitivității și dezvoltării durabile în contextul globalizării. Problematica de mare actualitate privind competitivitatea și dezvoltarea durabilă este dezvoltată sub aspect metodologic nu doar în tratate și lucrări științifice, ci și în rapoartele unor prestigioase instituții internaționale, precum: World Economic Forum, International Institute for Management Development, World Bank, OCDE, Comisia Europeană ș.a., instituții care beneficiază de aportul unor echipe complete de cercetători, coordonate de specialiști de largă recunoaștere internațională, precum: Xavier Sala-I-Martin, Klaus Schwab, Kemal Derixis, Michael E. Porter, Augusto Lopez-Claros, Ricardo Hausmarn, Robert Greenhill, Jennifer Blanke și mulți alții.

Motivația alegerii temei

Subiectul tezei de doctorat –,,Creșterea competitivității economiei românești în contextul dezvoltării durabile’’ reprezintă o temă de cercetare de maximă actualitate și interes științific. În contextul economic actual, al instalării depline în mediul european a efectelor generalizate ale crizei economice globale, importanța subiectului a crescut, eficiența aplicării politicilor și strategiilor de creștere a competitivității, precum și identificarea unor noi instrumente și mecanisme pentru asigurarea dezvoltării durabile fiind decisive atât pentru UE, cât și pentru România. Motivația alegerii acestei teme este legată de necesitatea abordării integrate a competitivității și dezvoltării durabile și clarificării multitudinii variabilelor implicate în procesul de cuantificare, evaluare și operaționalizare a acestora. Tema aleasă ne-a permis abordarea unei multitudini de aspecte specifice competitivității economiei românești și ne-a condus spre inventarierea și identificarea de soluții pentru creșterea nivelului de competitivitate națională pornind de la competitivitatea sectorială. Tratarea subiectului s-a făcut pornind de la cercetarea amănunțită a celor trei componente ale dezvoltării durabile: economică, de mediu și socială, a raporturilor și interacțiunii dintre ele, a interacțiuni cu alte concepte, în contextul restricțiilor pe care le impun strategiile de dezvoltare durabilă asupra factorilor de creștere a competitivității, la nivel european și național. Am ales tratarea în detaliu a componentei economice a dezvoltării durabile și anume a competitivității economice, deoarece identificarea căilor necesare pentru a ajunge la o creștere competitivă reprezintă cel mai important deziderat actual al economiei românești. În conformitate cu tema, teza de doctorat s-a dezvoltat în jurul următoarelor cuvinte cheie: ,,competitivitate’’ , ,,dezvoltare durabilă’’, ,,național’’, ,,european’’.

Scopul și obiectivele urmărite

Obiectivul general al lucrării este identificarea direcțiilor și a mijloacelor de creștere a competitivității economiei românești, respectând principiile dezvoltării durabile atât pe plan național, cât și european.

Obiectivele specifice fixate prin programul de cercetate științifică și urmărite pe parcursul cercetării în vederea realizării tezei de doctorat sunt:

Identificarea și prezentarea stadiului actual privind preocupările legate de Competitivitate și Dezvoltare Durabilă, la nivel global, european și național;

Analiza relației între dezideratele dezvoltării durabile și competitivitate, la nivel european și național;

Prezentarea strategiilor și a nivelului de competitivitate al UE în contextul globalizării;

Analiza strategiilor de dezvoltare durabilă și de creștere a competitivității României, în context european;

Sistematizarea modelelor de evaluare și a indicatorilor de caracterizare a nivelului de competitivitate a României în context european;

Cercetarea sistematică a competitivității la nivelul principalelor sectoare ale economiei naționale, determinarea valorilor indicatorilor de caracterizare și identificarea posibilităților de creștere a competitivității sectoriale;

Analiza impactului resurselor energetice asupra competitivității economice a României in contextul dezvoltării durabile;

Investigarea impactului strategiilor de cercetare – dezvoltare – inovare asupra competitivității economice, comparând nivelul unor state europene cu cel național;

Formularea, pe baza rezultatelor obținute după realizarea obiectivelor enumerate, a unor concluzii și a unor direcții strategice de urmat, necesare pentru îndeplinirea obiectivului general al lucrării și anume creșterea, competitivității economice a României, în contextul dezvoltării durabile.

Structura lucrării

Teza de doctorat este structurată în cinci capitole, la care se adaugă cuprinsul, lista de acronime, introducerea, anexele, concluziile finale și referințele bibliografice.

Primul capitol, intitulat ,,Fundamentele teoretice ale competitivității și dezvoltării durabile’’, este structurat pe cinci sub-capitole în cadrul cărora se tratează succesiv: aspectele fundamentale ale competitivității, conceptualizarea și operaționalizarea dezvoltării durabile, relația dintre competitivitate și dezvoltarea durabilă și coordonatele principale ale impactului educației asupra competitivității. Scopul acestui capitol este de a selecta și defini conceptele cheie cu care operează prezenta lucrare, de a prezenta evoluția principalelor teorii și modele aferente conceptelor cheie selectate, precum și indicatorii utilizați în acest domeniu.

Capitolul II, intitulat ,,Proiecția și operaționalizarea competitivității si a dezvoltării durabile la nivelul UE’’, este destinat prezentării principalelor strategii europene în care se reflectă tema dezvoltării durabile și a competitivității precum și a poziției UE în context internațional sub aspectul competitivității. După prezentarea, în primul subcapitol, a cadrului fixat și a evoluției preocupărilor privind dezvoltarea durabilă în UE, accentuându-se importanța celor trei piloni (mediu, social și economic), în partea a doua a acestui capitol prezentăm o sinteză comentată și interpretată a trei strategii cheie pentru UE, respectiv: Strategia Lisabona, Strategia de dezvoltare durabilă și Strategia Europa 2020. Compatibilitatea între indicatorii de competitivitate și indicatorii de dezvoltare durabilă la nivelul UE și particularitățile specifice României în privința relației competitivitate-dezvoltare durabilă fac obiectul celui de-al treilea subcapitol. Un subcapitol distinct este dedicat prezentării cadrului instituțional de operaționalizare a strategiilor de competitivitate și dezvoltare durabilă prin finanțarea proiectelor de CDI care să permită implementarea acestora. Într-un subcapitol facem referire la nivelul operațional al dezvoltării durabile și al competitivității UE, identificat pe baza unor rapoarte oficiale și prin prisma valorilor unor indicatori consacrați la nivel mondial. Ultima parte analitică a acestui capitol conține sinteză menită să caracterizeze nivelul de competitivitate economică a UE27 în context mondial, accentuându-se, atunci când s-au găsit date disponibile, importanța unor indicatori de caracterizare a competitivității industriale a UE27, de asemenea, în raport cu principalii competitori mondiali.

În capitolul III, intitulat ,,Proiecția și operaționalizarea competitivității și dezvoltării durabile a României în context european’’, se face referire la competitivitatea României și la strategiile naționale în domeniile creșterii competitivității și dezvoltării durabile, analizate și comentate în contextul Strategiei de Dezvoltare Durabilă a UE și a Strategiei Europa 2020. În context, se prezintă strategiile și programele de CDI operaționale în România. Ultima parte a acestui capitol conține rezultatele analizelor efectuate cu privire la competitivitatea economică a României în context european, internațional și făcând uz atât de indicatori consacrați cât și de indicatori propuși apelând la comparații cu state de referință din UE.

În capitolul IV, intitulat ,,Modelarea competitivității sectoriale’’, tratăm modalitățile de evaluare și caracterizare a competitivității sectoriale. După justificarea importanței subiectului și evocarea modalităților de tratare a acestuia în literatura de specialitate, se prezintă o sinteză a modelelor de creștere economică, insistându-se, în principal, asupra modelului Solow – un model la care apelează majoritatea autorilor în lucrările care tratează modelarea competitivității. În contextul descrierii acestui model se prezintă două propuneri personale de dezvoltare a modelului, prin evidențierea impactului a doi respectiv, trei factori care acționează simultan asupra creșterii economice. În partea a treia a acestui capitol se justifică, se definește și se exprimă analitic setul de 14 indicatori propuși pentru a caracteriza nivelul de competitivitate sectorială în condițiile dezvoltării durabile. Indicatorii propuși sunt grupați pe categoriile: simpli și agregați, respectiv de input și output. Indicatorii agregați propuși pentru evaluare sunt structurați pe categoriile: de output parțial-economic, de output parțial-impactul de mediu, de input și de output global. Ultima parte a acestui capitol conține modele analitice aplicate pentru exprimarea impactului indicatorilor de input asupra indicatorilor de output și o propunere de modelare în cazul indicatorilor simpli și agregați propuși de către autorul tezei de doctorat pentru caracterizarea competitivității sectoriale.

Capitolul V, intitulat ,,Analiza sistematică a competitivității industriale a României’’, este structurat, pe șase subcapitole la care se adaugă concluziile. În primul subcapitol se prezintă metodologia de lucru, făcându-se referire la modul de utilizare al modelelor analitice descrise în capitolul IV al lucrării. Subcapitolul doi este dedicat prezentării elementelor de caracterizare a nivelului de competitivitate industrială a României în context european, valorificându-se informațiile existente în baza de date Eurostat, în rapoarte și alte publicații ale Comisiei Europene. În sub-capitolul trei se prezintă evoluția recentă a competitivității industriale a Românei, pe baza valorilor absolute și ratelor de evoluție a celor 14 indicatori propuși pentru a caracteriza competitivitatea sectorială. Subcapitolul patru este dedicat caracterizării competitivității industriale a României prin prisma indicatorilor agregați din următoarele categorii ale indicatorilor simpli: economici, mediu, input și output. Pentru industria prelucrătoare se procedează la detalierea pe ramuri, a competitivității prin prisma valorilor indicatorului ,,balanța comerțului internațional, procedându-se la ierarhizarea și caracterizarea acestora. Pe baza indicatorilor agregați se evaluează indicatorul general de competitivitate industrială. Pentru evidențierea poziției României, în fiecare caz, se face analiza comparativă în raport cu țările selectate. Subcapitolul cinci, vizează sub-sectorul energie, ca fiind cel mai important sub-sector al economiei naționale și europene, cu impact decisiv asupra fiecăruia dintre cei trei piloni ai dezvoltării durabile. Se argumentează importanța industriei energetice asupra competitivității economice evocându-se resursele și strategiile energetice ale UE27 și ale României. În context, se prezintă indicatorii propuși pentru caracterizarea competitivității energetice a unei națiuni, sau la nivelul UE27, se prezintă în partea a treia a acestui subcapitol. Ultima parte a acestui amplu subcapitol este dedicată evaluării nivelului de competitivitate energetică a României, prin comparație cu UE27 și cu patru țări, care am considerat a fi de referință din UE27, utilizând o parte dintre indicatorii simplii definiți, patru indicatori agregați și indicatorul global de competitivitate energetică.

La finele capitolelor I-V s-a inserat câte un subcapitol în care se prezintă concluziile rezultate în urma tratării subiectelor incluse în capitolul respectiv.

Ultima parte a lucrării conține o sinteză generalizată a concluziilor, a contribuțiile autorului și o serie de propuneri privind direcțiile strategice de acțiune a României în vederea creșterii competitivității.

Lucrarea de față cuprinde un număr de 6 anexe referitoare la structura de indicatori ai DD utilizată de Eurostat, impactul POS asupra copmpetitivității României, exemplificări privind poziția României în cadrul PC7, evoluția recentă a valorii exporturilor/importurilor de produse industriale ale României, valorile indicatorilor simpli utilizați pentru caracterizarea competitivității industriale și valorile absolute ale indicatorilor de competitivitate energetică.

Metodologia utilizată

Cercetările realizate în prezenta teză de doctorat vizează, în principal, cele două concepte – cel al competitivității și cel al dezvoltării durabile – dorind să evidențieze legăturile, influențele și/sau constrângerile legate de abordarea comună a acestora. În acest sens, cercetarea teoretică a constat în culegerea de informații, organizarea lor într-un mod logic, prezentarea și analiza celor mai semnificative dintre ele, precum și formularea de concluzii. Culegerea informațiilor a avut loc prin consultarea surselor bibliografice din cadrul bibliotecilor Universității din Oradea, Universității din Debrecen, precum și prin accesarea bazelor de date on-line (ISI Web of Knowledge, Scopus, EBSCO, EconLit, REPEC, DOAJ, Cabells, Jstor, Science Direct, SpringerLink, ProQuest, Cambridge Journals, Taylor and Francis, etc.). Cercetarea teoretică desfășurată ne-a permis prezentarea în lucrarea de față, pe baza analizei literaturii de specialitate, documentării bibliografice și documentării directe, a unei sinteze cu privire la metodologia de tratare și evaluare a competitivității naționale și economice; modalitățile de proiecție și apreciere a gradului de satisfacere a obiectivelor dezvoltării durabile; rolul cunoașterii în realizarea strategiilor de dezvoltare durabilă și în creșterea competitivității; metode și indicatori de modelare a creșterii economice cu evidențiere a factorilor de influență. Pe baza cunoașterii dobândită sub aspect teoretic, prin documentarea bibliografică, s-a dezvoltat metodologia de evaluare a competitivității industriale și respectiv, a competitivității industriei energetice, propunându-se o serie de indicatori simpli și agregați inclusiv modelarea matematică necesară calculului acestora. Perioada analizată a fost, în principal, 1990 – prezent pentru majoritatea aspectelor teoretice și metodologice, cu extensie până în anii 1950 – pentru modelele de creștere economică și cu accent deosebit pe perioada post-aderare a României la UE – pentru strategii și pentru indicatorii competitivității. Sfera de investigare în plan spațial a fost Europa Occidentală, respectiv UE, cu accent deosebit pe România și cu detalieri referitoare la patru țări din UE considerate de referință pentru identificarea poziției și a perspectivei României în context european. Sinteza realizată urmărește mai multe planuri: al gândirii economice, respectiv al modului în care a fost reflectată problematica analizată în gândirea economică în perioada și în spațiul supus analizei, al politicii economice, respectiv al modului în care au evoluat strategiile și politicile referitoare la competitivitate și dezvoltare durabilă în perioada și în spațiul supus analizei.

Evaluarea globală și studiul aprofundat al surselor bibliografice ne-au condus treptat spre identificarea următoarelor concepte cheie: ,,competitivitate’’, ,,dezvoltare durabilă’’, ,,european’’, ,,național’’, ,,strategie’’, ,, indicatori’’, ,,modele’’ și următoarelor concepte cheie derivate: ,,competitivitate națională’’, ,,competitivitate economică’’, ,,competitivitate sectorială’’, ,,competitivitate industrială’’, ,,indicatorii dezvoltării durabile’’, ,,indicatorii competitivității’’, ,,evoluția nivelului de competitivitate’’.

Explorarea literaturii de specialitate a pornit de la conceptele cheie, urmărind modul de reflectare a acestora atât în literatura de specialitate, cât și în rapoartele, documentele oficiale și publicațiile Băncii Mondiale, OCDE, Comisiei Europene, instituțiilor, agențiilor și organismelor UE, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, statistici (EUROSTAT, Institutul Național de Statistică din România, OECD, Banca Mondială, alte surse), rapoarte tematice, baze de date ale UE (EUR-Lex; CORDIS – baza de date privind cercetarea și dezvoltarea la nivelul UE) etc., având în vedere atât caracteristicile generale ale economiei europene, cât și aspectele particulare care caracterizează România.

Cercetarea statistică a vizat analiza poziției și evoluției nivelului mediu de competitivitate al UE27 în raport cu principalii competitori internaționali (SUA, Japonia, China); nivelul de competitivitate națională a României în context internațional și în raport cu media UE27 și cu țări din UE27; evoluția recentă și nivelul de competitivitate industrială a României în cadrul UE; starea sub-sectoarelor și ramurilor industriale ale României, cu evidențierea celor performante și neperformante; nivelul indicatorilor ce caracterizează pilonul de mediu și pilonul social al dezvoltării durabile, pentru România, comparativ cu UE27; nivelul de competitivitate energetică al României în raport cu mai multe țări de referință din UE. Datele referitoare la România utilizate în prelucrare au fost obținute de pe site-ul Institutului National de Statistică, iar cele referitoare la UE și România (cele inexistente pe site-ul INS) au fost descărcate de pe site-ul Eurostat. De asemenea, au fost prelucrate și interpretate datele și informațiile existente pe site-urile următoarelor instituții: WEF, IMD, UNCTAD, ANCS, IMF, World Bank, WTO, IER, Comisia Europeană. Analiză statistico-matematică a parcurs următoarele etape: prezentarea tabelară a datelor brute, aduse într-o formă comparabilă; prezentarea sub formă grafică a evoluției competitivității, dezvoltării durabile în perioada 2006-2013 (cu unele extensii sau reduceri, în funcție de datele disponibile) a datelor pentru UE, România, Franța, Germania, Ungaria, Bulgaria; prezentarea sub formă de ritmuri anuale de creștere/descreștere a evoluției în aceeași perioadă pentru care s-a dispus de datele brute cu referire la România și țările selectate.

Dacă în prima parte a lucrării, cercetarea a avut un caracter preponderent descriptiv și analitic, în partea a doua am utilizat o metodologie de cercetare empirică. Astfel, spre exemplu, pentru evaluarea gradului de convergență al SNDD cu SDDUE am construit un indice vectorial și ponderal prin care se cuantifică nivelul de acoperire al obiectivelor operaționale și țintelor din SDDUE cu obiective operaționale și ținte înscrise în SNDD, evaluările efectuându-se distinct pentru fiecare provocare cheie. Concluzia cercetării a fost că, gradul de convergență pe ansamblu este de 75%, cea mai mare valoare(100%) fiind cu referire la provocarea cheie ,,schimbări climatice și energie curată’’, iar cea mai mică(37,5%) cu referire la provocarea cheie ,,sănătate publică’’. Același gen de abordare l-am aplicat și cu referire la analiza competitivității naționale a României în raport cu UE27 și țările selectate, analiza comparativă a competitivității industriale și energetice a României.

În urma cercetării realizate, am obținut o serie de rezultate care reprezintă punctul de plecare pentru realizarea modelelor de evaluare a competitivității sectoriale, în principal, industriale. Aceste rezultate au dus la posibilitatea evaluării impactului pe care îl au factorii de input la nivelul competitivității industriei și a ramurilor sale. Ca și consecință a rezultatelor obținute am reușit să trasăm o serie de recomandări și să schițăm direcții strategice menite să contribuie la redresarea economică a României, prilejuită de cadrul natural și potențată de aderarea în anul 2007 la UE.

Dintre dificultățile constatate pe parcursul cercetării am putea menționa: lipsa de comparabilitate a unei părți semnificative a datelor statistice oferite de Institutul Național de Statistică, Eurostat, OCDE, Banca Mondială respectiv World Economic’s Forum, IMD ș.a., lipsa de omogenitate, simultaneitate, variabilitate a termenilor seriilor de timp; lipsa bazelor de date la nivel național și a coerenței datelor cu privire la competitivitatea națională, industrială și a industriei energetice a României și politica de dezvoltare durabilă în România; instabilitatea instituțională și schimbările frecvente în împărțirea competențelor între actorii implicați în luarea deciziei privitoare la politica de competitivitate, politica industrială, politica energetică, politica de cercetare-inovare, politica de mediu la nivel național etc.

Contribuțiile proprii aduse cercetării în domeniu pot fi sintetizate pe categorii după cum urmează:

dezvoltarea conceptuală: analiza competitivității și dezvoltării durabile într-o abordare comună fundamentată pe viziunea actuală a Uniunii Europene, rezultată din combinarea obiectivelor politicii de dezvoltare durabilă (Strategia de Dezvoltare Durabilă) cu cele ale strategiei de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii (Strategia Europa 2020);

fundamentarea și elaborarea modelelor analitice de evaluare a competitivității industriale și a competitivității industriei energetice, prin definirea și exprimarea unor indicatori relevanți, simpli și agregați;

analize comparative privind: conținutul Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă în raport cu Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE; nivelul de competitivitate națională a României în raport cu media UE27 și cu țări considerate de referință (Germania, Franța, Ungaria, Bulgaria), utilizând indicatorii de competitivitate recomandați de către WEF; nivelul de competitivitate economică și industrială a UE27 în raport cu principalii competitori internaționali (SUA, Japonia, China); poziția României în cadrul UE27 și în raport cu țările de referință analizate, sub aspectul competitivității industriale și energetice prin prisma unor indicatori simpli și agregați pe categoriile: economici, impact de mediu, indicatori de mediu, indicatori de input; performanța comparativă a ramurilor industriei prelucrătoare a României prin prisma comerțului internațional;

analize de impact privind: influența performanței CDI asupra competitivității naționale a României și a țărilor de referință; impactul crizei economice asupra evoluției recente a indicatorilor de competitivitate industrială a României; impactul indicatorilor specifici pilonului de mediu asupra indicatorului agregat de competitivitate economică a României și asupra indicatorului global de competitivitate energetică a României și țărilor selectate;

recomandări de politici și propuneri de măsuri în vederea creșterii competitivității naționale și industriale a României, în contextul dezvoltării durabile

Originalitatea și natura inovativă a lucrării de față rezultă din integrarea conceptuală și metodologică a sustenabilității în abordarea competitivității, elaborarea instrumentelor analitice necesare pentru evaluarea indicatorilor de competitivitate industrială, reprezentativi pentru cei trei piloni ai dezvoltării durabile (economic, mediu, social); respectiv din evaluarea pe baza nivelului de competitivitate națională, industrială și cu referire la industria energetică a României, prin comparație cu UE27 și țări de referință, pe baza indicatorilor definiți, structurați pe piloni dezvoltării durabile și ierarhic în indicatori simpli, agregați și globali precum și din identificarea unor soluții inovative de combinare a instrumentelor politicii economice necesare pentru situația economică actuală a României, pentru depășirea crizei, reluarea creșterii economice, creșterea competitivității economice și dezvoltarea durabilă. Lucrarea de față justifică, după părerea noastră, necesitatea și actualitatea temei alese din perspectivă teoretică și practică și se constituie într-un document-suport pentru politicile de creștere a competitivității și dezvoltare durabilă în România, cu aplicabilitate pentru sectorul industrial.

CAP I. FUNDAMENTELE TEORETICE ALE COMPETITIVITĂȚII ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE

1.1. Conceptul de competitivitate

Scurt istoric

Conceptul de competitivitate a apărut într-o perioadă de dezvoltare lină și continuă a activităților economice și s-a dezvoltat odată cu schimbările petrecute la nivel internațional, în contextul noilor provocări ale economiei bazată pe cunoaștere (Porter, 1990).

Competitivitatea este o țintă esențială a strategiilor socio-economice contemporane, tot mai integrată în conceptul mai amplu de dezvoltare durabilă care reunește totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă asigurarea unui echilibru între sistemele socio-economice și elementele capitalului natural.

Competitivitatea reprezintă o caracteristică esențială a economiei contemporane. A te menține în cursa competitivității mondiale înseamnă eforturi de restructurare, voință politică, corporatistă și individuală, strategii și acțiuni adecvate, management și guvernare eficientă, preocupare pentru educație și creativitate, capacitate de asumare a riscurilor.

Conceptul competitivității a fost amplu dezbătut de o mare parte a acelor economiști care, prin opera lor, au marcat și au trasat multe dintre reperele de bază ale economiei, care stau și astăzi în picioare, după nenumărate analize realizate în timp. Într-o scurtă evocare a celor care au dezbătut s-au și prezentul concept, îi menționăm pe următorii:

Adam Smith “ An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations” /,,O anchetă asupra naturii si cauzelor bogăției națiunilor’’, (1776);

David Ricardo “Principles of Political Economy and Taxation”/,,Principiile de economie politică și fiscalitate’’, (1817);

Karl Marx ,,Capital: A Critique of Political Economy’’/,,Capital: O Critică a Economiei Politice’’, (1867);

Max Weber ,,Ethic of Protestantism and the Spirit of Capitalism’’/,,Etica protestantismului și spiritul capitalismului’’, (1905);

Joseph Schumpeter ,,Capitalism, Socialism and Democracy’’/,,Capitalism, socialism și democrație’’, (1942);

Robert Solow ,,Tehnical Change and the Aggregate Production Function’’/,,Schimbarea tehnică și funcția de producție agregată’’, (1957);

Peter Drucker,,The Age of Discontinuity’’/,,Epoca discontinuității’’, (1969);

Michael Porter ,,The Competitive Advantage of Nations’’/,,Avantajul Competititiv al Națiunilor’’, (1990).

Definiții

Complexul concept al competitivității economice a generat de-a lungul timpului o serie de definiții, atât din partea oamenilor de știință, cât și din partea celor mai prestigioase instituții internaționale. Acest interes demonstrează, încă o dată, actualitatea și importanța subiectului dar și multiplele unghiuri din care poate fi abordată tema.

Direcția Generală pentru Probleme Economice și Financiare de pe lângă Comisia Europeană definea competitivitatea astfel: ,,capacitatea unei țări de a realiza coordonarea creșterii economice cu echilibrul extern; la baza performanțelor externe ale țărilor industrializate stând importanța fundamentală pe care o are comerțul internațional’’. Această definiție pune accentul, în primul rând, pe lărgirea spectrului variabilelor ce trebuie luate în considerare în analiza competitivității (Miron, 2006, p. 60).

În Raportul anual asupra competitivității națiunilor al lui Stephane Garelli (2004) se utilizează două tipuri de definiții cu privire la competitivitate:

Definiția academică: ,,Competitivitatea Națiunilor este un domeniu de cunoștințe economice, care analizează faptele și politicile care formează abilitatea unei națiuni de a crea și a menține un mediu care susține crearea de valoare mai mare pentru întreprinderile sale și mai multă prosperitate pentru poporul său’’ (Garelli, 2004, p. 730);

Definiția mediului de afaceri: ,,Competitivitate națiunilor arată modul în care națiunile creează și mențin un mediu care susține competitivitatea întreprinderilor sale’’ (Garelli, 2004, p. 730).

Din punctul de vedere al unei națiuni, competitivitatea exprimă capacitatea și abilitatea unei țari de a utiliza în mod eficient oportunitățile de pe piața mondială. În Raportul asupra competitivității globale publicat de World Economic Forum pentru 2004-2005, competitivitatea era definită astfel:,,Un set de instituții, politici și factori care determină nivelul de productivitate al unei țări’’ (World Economic Forum, 2004).

OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) definește competitivitatea ca fiind „capacitatea firmelor, sectoarelor, regiunilor, statelor sau organismelor aflate în competiție internațională, de a asigura în mod susținut un venit relativ ridicat din valorificarea factorilor de producție, precum și un venit superior din valorificarea forței de muncă” (OCDE, 1996). Această definiție reliefează, în mod clar, impactul determinant pe care competitivitatea unei națiuni îl are asupra nivelurilor veniturilor și implicit asupra nivelului de trai din țara în cauză. Așadar, OCDE pune accent pe finalitatea socială a creșterii competitivității,

Grupul consultativ pentru competitivitate (Grupul CIAMPI) definește competitivitatea în raportul său intitulat ,,Ameliorarea competitivității la nivel european’’ ca fiind: ,,Un mijloc de bază pentru ridicarea standardului de viață, pentru oferirea de locuri de muncă și pentru eradicarea sărăciei’’ (Competitiveness Advisory Group, 1995).

În opinia profesorului Robert J. Carbaugh de la Washington University ,,o firmă este competitivă dacă produce bunuri sau servicii de o calitate superioară sau la un preț mai scăzut decât competitorii săi interni sau externi”, în timp ce „competitivitatea internațională reprezintă capacitatea unei țări, în condițiile pieței libere și ale unei concurențe corecte, de a concepe, produce și comercializa bunuri și servicii fie de o calitate superioară, fie la un preț inferior față de produsele și serviciile oferite de alte țări” (Carbaugh, 1995, p.26).

După Feurer și Chaharbaghi: ,,Competitivitatea este relativă și nu absolută. Depinde de valoarea acționarilor și clienților, de puterea lor financiară care determină capacitatea de a acționa și reacționa în mediul concurențial și de potențialul uman și tehnologic, toate acestea, concentrate pentru punerea în aplicare a modificărilor strategice necesare. Competitivitatea poate fi susținută numai dacă este menținut un echilibru adecvat între acești factori care pot fi contradictorii’’(Feurer și Chaharbaghi, 1994, p. 53).

Economistul Kirsty Hugues definește competitivitatea ca fiind pe de o parte: ,,o chestiune de eficiență relativă, statică sau dinamică’’, cuantificarea realizându-se pe baza nivelurilor de performanță și, pe de altă parte, competitivitatea reprezintă: ,,o reflectare a performanțelor în comerțul internațional’’ (Hugues, 1993, p. 5).

Dollar și Wolff atribuie următoarea definiție competitivității:,,o țară este competitivă dacă obține succes în comerțul internațional cu tehnologie înaltă și calitate și în același timp, menține venituri și salarii mari”(Dollar și Wolff 1993).

O altă definiție este enunțată de Landau care în 1992, spunea: ,,creșterea standardelor de viață a cetățenilor comparativ cu ale cetățenilor din alte state, împreună cu o distribuție relativ egală a avuției și asigurarea de locuri de muncă pentru fiecare persoană capabilă să muncească, fără a periclita standardul de viață al generațiilor viitoare” (Landau, 1992).

În accepțiunea economistului Barney, competitivitatea reprezintă:„acțiunea de implementare a unei strategii de creare de valoare care nu este simultan implementată de un alt concurent actual sau potențial, în condițiile în care acești concurenți nu sunt capabili să imite avantajele bazate pe această strategie” (Barney, 1991).

Buckley, Pass și Prescott defineau în anul 1988 competitivitatea firmei astfel: ,,O firmă este competitivă dacă poate produce bunuri și servicii de calitate superioară și la costuri mai mici decât concurenții naționali și internaționali. Competiția este sinonimă cu performanța unei firme de a obține profit pe termen lung și cu capacitatea ei de a compensa angajații și de a oferi profituri superioare proprietarilor” (Buckley, Pass și Prescott, 1988).

Scott și Lodge atribuie competitivității următoarea definiție: ,,abilitatea țărilor de a produce, distribui și de a vinde bunuri și servicii în economia mondială și de a face în așa fel încât câștigurile să conducă la creșterea standardului de viață’’ (Scott și Lodge, 1985).

Conform raportului Camerei Lorzilor din Marea Britanie, elaborat în 1985, privind comerțul maritim: ,,O firmă este competitivă dacă reușește să producă bunuri și servicii de calitate superioară la un preț mai mic decât concurenții ei interni și internaționali’’ (Camera Lorzilor, 1985).

Se constată faptul că, competitivitatea este definită și tratată în literatura de specialitate (Porter, 1985; Porter, 1990 ; Krugman și Venables, 1990; Krugman și Venables, 1995; Porter, 1998a; Porter, 1998b; Martin, 2003, Iancu, 2003) din două mari puncte de vedere: competitivitatea națiunilor (și/sau a regiunilor) și competitivitatea companiilor. Competitivitatea națiunilor se referă, în principal, la aspectele sociale, ecologice, politice, științifice și economice, în timp ce competitivitatea companiilor vizează, în principal, aspectele economice.

Principiul fundamental, care permite distincția între noțiunile de competitivitate a națiunilor și competitivitate a companiilor, se concentrează pe locul și momentul în care crearea de valoare economică are loc. Să presupunem că valoarea economică este creată doar în contextul unei întreprinderi. Mediul națiunii împiedică sau sprijină acest proces prin intermediul politicilor sale. Dreptul de proprietate asupra întreprinderilor nu ar trebui să estompeze această distincție. O companie poate fi parțial sau integral deținută de stat și totuși să îndeplinească rolul său de sursă unică de creare de valoare economică.

Cel care a marcat definitiv gândirea economică despre competitivitate și a clarificat diferențele dintre noțiunile de competitivitate a națiunilor și competitivitate a firmei este Michael Porter (Porter, 1985; Porter, 1990 ; Porter, 1998a; Porter, 1998b). În opinia lui M. Porter, determinanții competitivității unei națiuni sunt cei prezentați în figura de mai jos (Porter, 1998b):

Figura 1.1 Determinanții competitivității unei națiuni

Sursa: prelucrat de autor după Porter, M.E., (1998b). On Competition, Boston, Mass., Harvard Business School;

Prin urmare, așa cum rezultă din figura 1.1, pentru M. Porter, competitivitatea macroeconomică depinde de productivitatea cu care o națiune își folosește capitalul uman, capitalul financiar și resursele naturale (endowments). În schimb, competitivitatea microeconomică este pentru M. Porter, cauza succesului sau eșecului firmelor pe piața internațională, altfel spus o firmă este competitivă dacă are succes pe piața internațională. Strategia competitivă este modalitatea de a căuta o poziție competitivă favorabilă în cadrul sectorului economic în care firma acționează, arena în cadrul căreia apare competiția, urmărind să stabilească o poziție profitabilă sustenabilă împotriva forțelor care determină competiția în cadrul industriilor. Componentele competitivității microeconomice sunt, calitatea mediului de afaceri, stadiul de dezvoltare a clusterelor și gradul de sofisticare al strategiilor firmelor. Calitatea mediului de afaceri este explicată de M. Porter prin celebra sa teorie a “diamantului” – la care ne vom referi în subcapitolul următor.

Componentele competitivității macroeconomice sunt, pentru M. Porter politicile macroeconomice, dezvoltarea socială și instituțiile politice așa cum rezultă din figura 1.2. (Porter, 1998b).

Figura 1.2 Componentele competitivității macroeconomice

Sursa: prelucrat de autor după Porter, M.E., (1998b). On Competition, Boston, Mass., Harvard Business School;

Măsurarea competitivității

Pe parcursul dezvoltării societății s-au elaborat și s-au publicat mai multe teorii și puncte de vedere cu privire la competitivitate. Au existat, de asemenea multe teorii care au venit să contrazică cele spuse anterior. Pe de altă parte, pentru ca aceste teorii să fie aplicate în practică s-au elaborat o serie de rapoarte ale unor organisme internaționale care, pe baza unor criterii, au identificat diverși factori care ar putea duce la măsurarea competitivității. Astfel au apărut diferite modele de măsurare a competitivității economice.

În ceea ce ne privește am considerat oportună și în același timp edificatore prezentarea principalelor institute de cercetare a competitivității care prin întocmirea unor rapoarte anuale încearcă să realizeze o cât mai realistă și veridică măsurare a competitivității. Pentru a putea înțelege cât mai bine de unde s-a pornit, se va face referire la trei teorii ale complexului concept al competitivității, teorii, care reprezintă și baza de pornire pentru institutele care întocmesc respectivele rapoarte.

Prima teorie la care facem referire este a celebrului economist Michael Porter care, în cartea sa, intitulată ,,The Competitive Advantage of Nations’’/ ,,Avantajul Competitiv al Națiunilor’’ și care a fost publicată în anul 1990, prezintă așa numitul diamant al competitivității. Porter se întreabă ,,de ce o națiune atinge succesul internațional doar într-un anumit sector de activitate?’’. Astfel, Porter identifică patru atribute generale ale unei națiuni care modelează mediul în care firmele locale concurează, care promovează sau împiedică crearea de avantaj concurențial. (figura 1.3).

Figura 1.3. Diamantul lui Porter

-Stimulentele și cadrul local de încurajare a

investițiilor și productivității

(salarii, stimulente fiscal, protejarea identității)

-Concurență locală puternică și deschisă

(deschidere față de concurența străină, reglementarea

concurenței )

Acces la input de calitate

Resurse umane

Disponibilitatea capitalului Gradul de sofisticare,

Infrastructura fizica cererea locală și

Infrastructura sistemului concurență

administrativ și de informare

Infrastructura științifică și

Tehnologică

Acces eficient la resurse

naturale Disponibilitatea furnizorilor și a industriilor conexe

-Puterea industriei de furnizori

-Puterea serviciilor de suport

-Prezența industriilor conexe

– Calitatea IFC

Există foarte mulți factori care determină competitivitatea;

Succesul dezvoltării economice este un proces care determină diverse tipuri de concurență

Sursa: prelucrat de autor după Porter, 1990, Avantajul Competitiv al Națiunilor.

Următoarea teorie pe care o prezentăm are o legătura cu teoria lui Porter. Modelul lui Porter a generat o serie de discuții și polemici, mulți economiști de talie mondială ajungând să critice vehement modelul diamantului. Principala problemă identificată a fost aceea că în modelul lui Porter nu se ține cont de activitățile multinaționalelor, astfel modelul nu putea fi aplicat în cazul economiilor mici. O serie de economiști lansează diferite teorii încercând să adapteze modelul diamantului și pentru economiile mai mici și mai slab dezvoltate. În anul 1993, Rugman și D’Cruz lansează teoria diamantului dublu, iar în anul 1995 Moon, Rugman și Verbeke lansează modelul diamantului dublu generalizat.

Dintre toate teoriile apărute și care dezbat sau care caută să îmbunătățească modelul diamantului lui Porter considerăm că teoria lansată de către profesorul Dong-Sung Cho de la Universitatea Națională din Seoul, Coreea, care a propus modelul celor nouă factori (figura 1.4.), model care se poate aplica și în cazul unor economii în curs de dezvoltare un exemplu fiind Coreea (Cho și Moon, 2000) este cea mai cuprinzătoare și relevantă.

Figura 1.4. Modelul celor nouă factori

Sursa: Cho & Moon, 2000.

Factorii au fost împărțiți în două mari categorii: interni și externi. Factorii interni au fost împărțiți, la rândul lor, în factori fizici și factori umani.

Primul dintre factorii fizici are menirea de a identifica gradul de dotare cu resurse. Resursele naturale pot fi împărțite în minerale, agricole, forestiere, piscicole și naturale. Toate aceste resurse aduc un aport semnificativ la activitățile economice și se pot, de asemenea, adăuga la competitivitatea internațională a unei națiuni.

Mediul de afaceri ar trebui vizualizat la nivel național, industrial și social. La nivel național există atât componente vizibile, cât și componente invizibile. La nivel industrial, mediul de afaceri este stabilit de către numărul concurenților, de tipul și de dificultatea nivelului de diferențiere a produselor și a altor agenți care modelează rivalitatea și activitatea economică. La nivel social, strategia și organizarea afacerilor, de asemenea, atitudinea și comportamentul indivizilor și grupurilor sociale în cadrul întreprinderilor constituie o caracteristică majoră.

Industriile conexe pot fi împărțite în industrii conexe pe plan vertical și industrii conexe pe plan orizontal. Industriile secundare includ activitățile financiare, transporturile, societăți de asigurare, comunicare și alte sectoare ale serviciilor

Cererea include atât aspectele calitative, cât și pe cele cantitative. Dimensiunea pieței locale determină un minim economic pentru companiile locale precum și constanța cererii. Economia internă joacă rolul unei piețe test pentru produsele care pot fi expediate în străinătate.

Conform teoriei lui Cho (Cho și Moon, 2000) factorul uman reprezintă elementul care stă la baza mobilizării factorului fizic prezentat anterior. Cho împarte factorul uman în patru categorii, după cum urmează: forța de muncă, puterea politică și birocrații, antreprenorii și managerii și inginerii profesioniști.

Ultima teorie la care facem referire este cea a lui Stephane Garelli (2004), teorie care a apărut în celebra publicație a Institutului pentru Managementul Dezvoltării (IMD) și anume, World Economic Yearbook, în anul 2004. Teoria pornește de la factorii de competitivitate care definesc, în general, mediul național al unei țări. Aceștia sunt:

performanța economică;

eficiența guvernamentală;

eficiența în afaceri;

infrastructura.

Acești factori generali sunt integrați de către Stephane Garelli într-o teorie inedită, care descrie, sistemic, relațiile dintre cele patru axe. Teoria are rolul de a evidenția un "profil de competitivitate", care caracterizează o economie și anticipează modul în care aceasta poate să se comporte (Garelli, 2004, p. 733).

Figura 1.5. Cubul competitivității

Sursa: IMD World Competitiveness Yearbook, Competitiveness of Nations: The Fundamentals, Stephane Garelli, 2004.

După cum reiese din figura 1.5, cubul competitivității descrie relația dintre factorii fundamentali de impact asupra competitivității (Garelli, 2004, p.733).

Atractivitate versus Agresivitate

Națiunile reflectă diferențe pronunțate în modul în care gestionează relația lor cu comunitatea de afaceri din lume. În mod tradițional, competitivitatea a fost legată de agresivitatea internațională a țărilor, care se manifestă prin exporturi și investiții străine directe (ISD) (Germania, Japonia și Coreea). Pe de altă parte, unele națiuni gestionează competitivitatea lor încercând să fie atractive (Irlanda și Singapore).

Agresivitatea generează venituri în țara de origine, dar nu creează neapărat și locuri de muncă. Atractivitatea creează locuri de muncă în țările gazdă, dar poate fi de scurtă durată

Proximitate versus Globalitate

Sistemul economic al unei țări nu este, în general, omogen. În majoritatea cazurilor, națiunile trebuie să gestioneze două tipuri de economii coexistente: economia de proximitate și de globalitate. Economia de proximitate cuprinde activități tradiționale, oferind valoare adăugată aproape de consumatorul final, dar este, în general, protecționistă și costisitoare.

Economia de globalitate este compusă din companii cu operațiuni internaționale. Proporția între aceste două economii în prosperitatea națională variază în funcție de dimensiunea și dezvoltarea economică a unei țări. În medie, se poate presupune că în Europa de Vest două treimi din PIB este generat de economia de proximitate, iar restul de o treime de către economia de globalitate.

Active versus Procese

Națiunile administrează, mediul lor competitiv bazându-se mai mult pe active decât pe procese. Unele națiuni pot fi bogate în active – teren, resurse umane și resurse naturale – dar nu sunt neapărat competitive.

Coeziune socială versus Risc Asumat

Modelarea mediului competitiv al unei țări este distincția între un sistem care promovează riscul individual și unul care păstrează coeziunea socială. Modelul Anglo-Saxon se caracterizează prin accentul pus pe risc, de reglementare, privatizare și responsabilitatea individuală printr-o abordare minimalistă a sistemului de protecție socială. În contrast, modelul european continental se bazează foarte mult pe consensul social, o abordare mai egalitară în privința responsabilităților și un sistem extensiv de bunăstare. Remarcăm prioritatea acordată de Garelli sustenabilității (DD), în raport cu competitivitatea națiunilor și a companiilor.

După cum arătam și înainte de prezentarea celor trei teorii, în momentul de față există o serie de organisme care realizează, anual, rapoarte prin care compară gradul de competitivitate pe care îl manifestă diferite țări de pe glob, numărul țărilor evaluate fiind diferit în funcție de organismul care realizează raportul. World Economic Forum, publică anual raportul intitulat ,,The Global Competitiveness Report’’; International Institute for Management Development care realizează anual ,,World Competitiveness Yearbook’’; World Bank realizează anual un raport intitulat ,,Doing Business’’ și, nu în ultimul rând, Comisia Europeană întocmește ,,European Competitiveness Report’’.

Dintre toate aceste organisme considerăm oportun să prezentăm mai pe larg metodele folosite pentru evaluarea competitivității a două dintre instituțiile enumerate mai sus și anume: International Institute for Management Development și World Economic Forum.

Institutul pentru Managementul Dezvoltării care, pe baza teoriei lui Garelli (Garelli, 2004), pornind de la cei patru factori care definesc competitivitatea unei țări a dezvoltat un

număr de douăzeci de elemente – subfactori (figura 1.6.) care au la bază un număr de peste 300 de criterii și care, puse în practică, ar trebui să ducă la o cât mai eficientă caracterizare a competitivității țărilor prezentate în raport. Raportul întocmit anual poartă denumirea de World Competitiveness Yearbook. De exemplu raportul realizat pentru anul 2011 conține o analiză amplă a 59 de state (IMD, 2011).

Figura 1.6. Pilonii competitivității conform IMD

Sursa: World Competitiveness Yearbook, 2011.

Analizând figura 1.6 rezultă că fiecare sub-factor, indiferent de numărul de criterii pe care le conține, are aceeași greutate în consolidarea globală a rezultatelor, care este de 5% (20×5%=100%). Dar după cum rezultă din aceeași figură, criteriile care stau la baza sub-factorilor sunt în esență de două categorii ,,hard’’ și ,,soft’’ sau altfel spus precis măsurabile (de exemplu, PIB-ul) și mai greu măsurabile (de exemplu, competența managerială). La o analiză mai profundă a structurii sub-factorilor se constată că partea ,,hard’’ are o pondere de 2/3 din total, restul de 1/3 fiind sub-factori din categoria ,,soft’’.

World Economic Forum a doua instituție la care facem referire publică, în fiecare an Raportul Global al Competitivității. Spre exemplu în raportul prezentat pentru intervalul 2010-2011 au fost analizate un număr de 139 de țări, acestea fiind împărțite pe diferite paliere de dezvoltare în funcție de diferite criterii. În final, se identifică 12 piloni (figura 1.7) pe baza cărora sunt caracterizate și clasificate țările analizate.

Figura 1.7. Pilonii competitivității conform WEF

Sursa: The Global Competitiveness Report, 2011.

La baza celor 12 piloni specificați în figura de mai sus, stau o serie de indicatori fundamentali care vor fi detaliați odată cu prezentarea poziției României pentru fiecare dintre aceștia în cadrul subcapitolului 3.4.

Având în vedere complexitatea conceptului competitivității, acesta impune utilizarea, ca și în cazul conceptului de dezvoltare durabilă, a unui set de indicatori pentru a putea cuantifica rezultatul apărut, în urma implementării. În acest sens, s-au impus în timp o serie de indicatori care sunt grupați în mai multe categorii, unii dintre ei fiind calculați pe baza metodelor econometrice. În prima parte vom prezenta o caracterizare succintă, a indicatorilor competitivității, în funcție de o serie de criterii, iar ulterior se va prezenta setul de indicatori aplicat de către WEF.

Astfel gruparea indicatorilor se realizează de maniera următoare (Bănică, 2009):

Aspectele calitative sau cantitative înglobate :

Indicatori de tip subiectiv se referă la percepția organizațiilor asupra propriilor avantaje competitive și la strategiile care pot susține aceste avantaje (Schienstock, 1999);

Indicatori de tip obiectiv: de input și output;

Indicatorii de input sunt selectați în funcție de scopul analizei și nivelul la care aceasta este realizată (Huggins, 2003, , p. 89-96).

Indicatorii de output, utilizați cel mai frecvent în analiza competitivității, sunt: productivitatea muncii, rata de ocupare și rata de dependență (Cambridge Econometrics, 2003).

Implicațiile asupra competitivității :

a) Indicatori care măsoară impactul direct asupra competitivității;

b) Indicatori care surprind impactul indirect asupra fenomenului.

Astfel, de exemplu, impactul direct al derulării unei activități de cercetare și dezvoltare asupra competitivității unei organizații îl reprezintă inovarea, privită ca proces și ca produs, un impact indirect fiind, de exemplu, creșterea ocupării și profitului într-o anumită perioadă de timp (Schienstock, 1999).

Introducerea factorului timp în analiză presupune categorisirea în:

a) Indicatori statici;

b) Indicatori dinamici.

Prin intermediul indicatorilor statici, fenomenele economico-sociale sunt surprinse la un moment dat, în timp ce cuantificarea evoluției acestora pe o anumită perioadă se realizează prin intermediul indicatorilor dinamici (Schienstock, 1999).

Dimensiunile analizate implică gruparea în categoriile: Indicatori economici; Indicatori sociali; Indicatori care se referă la educație; Indicatori de mediu; Indicatori ai politicilor; Indicatori culturali.

1.2. Conceptul de dezvoltare durabilă

1.2.1. Scurt Istoric

În primă fază, conceptul de dezvoltare durabilă (DD) a apărut odată cu criza resurselor de energie, acum mai bine de 40 de ani. Termenul, însuși, este relativ recent și apărând în 1992, după Conferința privind mediul și dezvoltarea, organizată de Națiunile Unite la Rio de Janeiro.

Durabilitatea pleacă de la ideea că activitățile umane sunt dependente de mediul înconjurător și de resurse. Sănătatea, siguranța socială și stabilitatea economică a societății sunt esențiale în definirea calității vieții.

Discuțiile de la care s-a ajuns la lansarea conceptului de dezvoltare durabilă au pornit la începutul anilor 70. În 1972, Conferința privind Mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima dată în mod serios problema deteriorării mediului înconjurător în urma activităților umane, ceea ce pune în pericol însuși viitorul omenirii. În 1983, își începe activitatea Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED), condusă de Gro Brundtland după o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

Doi ani mai târziu (în 1985), este descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii și, prin Convenția de la Viena, se încearcă găsirea unor soluții pentru reducerea consumului de substanțe care dăunează stratului protector de ozon care înconjoară planeta. În 1987, la un an după catastrofa de la Cernobâl, apare așa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul „Viitorul nostru comun”. Raportul admitea că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar că strategiile trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limitele ecologice oferite de mediul înconjurător și de resursele planetei. În 1992, are loc la Rio de Janeiro „Summit-ul Pamântului”, la care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state. În urma întâlnirii, au fost adoptate mai multe convenții, referitoare la schimbările de climă (reducerea emisiilor de metan și dioxid de carbon), diversitatea biologică (conservarea speciilor) și stoparea defrișărilor masive. De asemenea, s-a stabilit un plan de susținere a dezvoltării durabile, Agenda 21. La 10 ani de la Conferința de la Rio, în 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabilă.

Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv major al preocupărilor UE, începând cu 1997, când a fost inclus în Tratatul de la Maastricht, iar în 2001, la Summit-ul de la Goetheborg, a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE, căreia i-a fost adăugată o dimensiune externă, la Barcelona, în 2002.

În 2005, CE a demarat un proces de revizuire a Strategiei de Dezvoltare Durabilă, proces care s-a desfășurat în două etape, conducând la adoptarea în iunie 2006 a actualei SDDUE.

1.2.2. Definiții și obiective ale dezvoltării durabile

Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul ,,Viitorul nostru comun’’, cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland: ,,dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi’’ (WCED, 1987).

O definiție a dezvoltării durabile din perspectivă românească pornește de la semnificația fundamentală a durabilității, aceasta reprezentând ,,capacitatea unui sistem de a evolua, fără a-și diminua din punct de vedere calitativ sau cantitativ atributele deja dobândite. Dezvoltarea durabilă a umanității trebuie să asigure menținerea și eventual îmbunătățirea condițiilor de viață, pentru cea mai mare parte a membrilor societății, în condițiile menținerii stabilității dinamice pentru toate componentele macrosistemului ecosferei, inclusiv pentru macrosistemul însuși’’ (Popescu, Bondrea și Constantinescu, 2005, p.21).

Pe de altă parte, dezvoltarea durabilă presupune creștere economică fapt care se află, în primă fază, în concordanță cu cerințele echilibrului ecologic și cu întreaga dezvoltare umană. Pornind de la această afirmație putem spune că, în procesul de dezvoltare durabilă, se încearcă să se înglobeze o serie de alte aspecte – cultură, știință, egalitate, echitate. În altă ordine de idei, se vorbește despre conceptul de dezvoltare durabilă ca fiind inițiatorul unei noi atitudini între om și natură în sensul restabilirii unui echilibru și unei armonii între cele două entități (Popescu, Bondrea, Constantinescu, 2005, p.21).

În concluzie nu putem vorbi de dezvoltate durabilă fără a pune în echilibru cei trei piloni care generează acest concept. Astfel, dezvoltarea durabilă apare acolo unde cele trei concepte ajung la un punct comun (figura 1.8).

Figura 1.8. Interdependența dintre cei trei piloni ai dezvoltării durabile

Dezvoltarea durabilă

Sursa: preluat din Ion A. Popescu, Aurelian A. Bondrea, Mădălina I. Constantinescu 2005, Dezvoltarea durabilă. O perspectivă românească p. 23.

Fiecare dintre cele trei componente ale dezvoltării durabile prezentate în figura 1.8, înglobează o serie de obiective (figura 1.9). În continuare, vom rezuma obiectivele sistemului economic, social și ecologic așa cum sunt ele descrise de către economistul M. Munasinghe în lucrarea sa, apărută în anul 1993 (Munasinghe, 1993).

Figura 1.9 Obiectivele celor trei componente ale dezvoltării durabile

Sursa: preluat din Munasinghe, M. (1993) ,,Enviromental Economics and Sustainable Development’’, World Bank paper, nr. 3, 1993.

Modul în care este construit conceptul dezvoltării durabile – cei trei piloni – dar și obiectivele pe care le generează fiecare pilon, face ca acest concept să fie unul foarte complex în abordare, generând multe păreri despre modul în care se poate implementa, ordinea de care trebuie ținut cont atunci când dorim să punem în aplicare principiile conceptului.

1.2.3. Indicatorii dezvoltării durabile

Datorită complexității conceptului de dezvoltare durabilă și pentru a putea identifica, în timp, efectele politicilor de DD a fost nevoie să se conceapă o serie de criterii și indicatori pe baza cărora să se poată monitoriza și evalua efectele deciziilor luate. Pentru a corespunde scopului pentru care s-au introdus, indicatorii trebuie să satisfacă anumite cerințe precum: uzabilitatea, baza științifică, posibilitatea de cuantificare. ,,Pentru indicatorii dezvoltării durabile, foarte importante sunt: gradul de acoperire al efectelor de mediu, pătrunderea în interiorul întregului ciclu de viață și transferul sau nu al problemelor către generațiile viitoare (http://www.ngo.ro/viziune/indic.html).

Stabilirea indicatorilor acceptați ai dezvoltării durabile și reflectarea în statisticile naționale, reprezintă actualmente o preocupare importantă la nivelul UE și al statelor membre (Bubbico, și Djkstra, 2011). În România, Institutul Național de Statistică (INS) este instituția care asigură trimiterea și în anumite momente schimbul de date cu instituția europeană abilitată la acest nivel și anume cu Eurostat. Institutul Național de Statistică transmite la Eurostat un sistem parțial de indicatori, integrat în sistemul european al DD, în funcție de datele disponibile (http://www.scritube.com/geografie/ecologie/STRATEGIA-UE-PENTRU-DEZVOLTARE13128.php).

Prezentăm, în continuare, structura indicatorilor agreați de către CE și elaborați de Eurostat. Am ales să prezentăm acest set de indicatori datorită faptului că aceștia sunt realizați de o instituție de prestigiu, care publică în mod constant documente cu o reală valoare și importanță. Structura de indicatori produsă de Eurostat (anexa 1) asociază fiecărei dimensiuni strategice un indicator reprezentativ (Nivel 1), un set de indicatori pentru obiectivele operaționale subordonate (Nivel 2) și indicatori descriptivi ai domeniilor de intervenție pentru politicile asociate (Nivel 3).

Această structură are zece teme prioritare (http://antreprenoriat.upm.ro/assets/cursuri/2/anexe/2.1-anexa-1.pdf): Dezvoltarea economică; Sărăcie și excluziune socială; Îmbătrânirea societății; Sănătate publică; Schimbarea climei și energia; Modele de producție și consum; Managementul resurselor naturale; Transport; Guvernare de bună calitate; Parteneriat global.

În conformitate cu deciziile adoptate la nivelul CE (http://www.european-council.europa.eu/home-page.aspx?lang=ro) statele membre ale UE au obligația să-și creeze forme de suport instituțional adecvate pentru coordonarea dezvoltării și utilizării instrumentelor statistice de monitorizare și pentru revizuirea periodică (la 2 ani) a fiecărei Strategii Naționale, într-un mod congruent cu efortul de sistematizare a raportărilor asupra implementării SDDUE (http://www.scritube.com/geografie/ecologie/STRATEGIA-UE-PENTRU-DEZVOLTARE13128.php).

Ca urmare, s-a creat un sistem național de indicatori ai DD care corespunde sistemului de indicatori utilizat de UE și care este gestionat de INS. Acest sistem are menirea de a monitoriza modul în care se realizează dezvoltarea României pe diferite sectoare, în comparație cu dezvoltarea UE.

Pentru România, s-au instituit trei niveluri de ierarhizare:

Indicatori principali (de bază);

Indicatori utilizabili pentru monitorizarea și revizuirea programelor de dezvoltare durabilă;

Indicatori analitici.

Datorită faptului că indicatorii instituiți de Eurostat pentru România sunt realizați pe baza celor europeni, mai sus menționați, am considerat oportună prezentarea doar a diferențelor dintre cele două seturi de indicatori.

Prima diferență identificată se află în tema 2 ,,Sărăcie și excluziune socială’’ unde se identifică doi indicatori, care în cazul României nu se regăsesc și anume:

4.Mobilitatea sărăciei;

10.Adecvarea condițiilor de locuit.

În cazul temei 3 ,,Îmbătrânirea societății’’ se constată tot două diferențe:

4.Cheltuielile cu pensii publice (și private) curente și proiectate ca % din PIB;

7.Cheltuielile cu protecția bătrânilor curente și proiectate ca % din PIB.

Pentru tema 4 ,,Sănătate publică’’ se constată o diferență mai semnificativă, din totalul de 13 indicatori ai temei, șase nu se regăsesc între cei ai României și anume: 8, 9, 10, 11, 12, 13.

Tema 5 ,,Schimbarea climei și energiei’’ prezintă lipsa următorilor indicatori din setul României: 4, 5, 6, 7, 8, 9.

Tema 6 ,,Modele de producție și consum’’ are din setul României următorii indicatori lipsă: 3, 7, 8, 11, 12, în timp ce tema 7 ,,Managementul resurselor naturale’’ următorii: 3, 8, 10.

Tema 8 ,,Transport’’ are diferiți indicatorii: 5, ,6, 9.

Cea mai puternică discrepanță apare în cazul temei 9 ,,Guvernare de bună calitate’’ pentru care în cazul României nu există nici un indicator care să se afle în corelație cu indicatorii UE.

În cazul ultimei teme ,,Parteneriat global’’ există diferențe pentru șapte dintre indicatori și anume: 3, 4, 5, 6, 7.

1.3. Competitivitatea și dezvoltarea durabilă – legături și interacțiuni cu diferite concepte actuale

Pornind de la complexitatea și multivalența celor două concepte, în acest subcapitol ne propunem să identificăm modul în care cele două concepte interacționează, se suprapun, se completează, atât între ele, cât și cu alte concepte, în contextul mondial actual.

În primul rând, trebuie să analizăm și să caracterizăm relația dintre cele două concepte – dezvoltare durabilă și competitivitate. În această analiză, trebuie pornit de la modul în care este construit conceptul durabilității și anume faptul că înglobează, așa cum am amintit déjà, trei piloni: economic, social și mediu.

Ținând cont de această construcție și de faptul că ea poate naște foarte multe întrebări și interpretări, este evident că în momentul de față există foarte multe opinii și controverse cu privire la relația dintre pilonii concptului. Dar poate una dintre cele mai relevante întrebări care se pot pune este legată de ordinea priorității celor trei piloni.

Întradevăr este foarte greu, dacă nu imposibil să nu apreciem că pilonul economic este elementul principal al conceptului, ținând cont de efectele pe care le generează asupra vieții omului. Însă poate, analizând în detaliu, putem ajunge la concluzia că exact aceste efecte ale pilonului economic, care duc la o creștere a nivelului de trai, la o dezvoltare a economiei, sunt în contradicție cu capacitatea de îndeplinire a dezideratelor gândite pentru ceilalți doi piloni: incluziune socială și protejarea mediului.

Spre exemplu, în România, profesorul Constantin Popescu , se dovedește a fi unul dintre susținătorii teoriei economice a responsabilității practice pentru sănătatea „întregului viu comun”, în contextul creat de Noua Economie (Popescu, 2007). În lucrarea intitulată extrem de sugestiv „Raționalitate și speranță”, Constantin Popescu arată faptul că umanitatea parcurge o nouă eră, denumită de dumnealui ,,Era Responsabilității’’, care are în centrul său drept reprezentant de bază individul, aflat în strânsă legătură cu factorii de mediu din care acesta provine (Popescu, 2006).

Profesorul Roșca (2006) consideră că umanitatea parcurge o nouă etapă cu profunde conotații și implicații la nivel general, respectiv intrarea în ,,Secolul Responsabilității’’ (Roșca, 2006), care implică, prin excelență, acțiuni la nivel global.

Intenția de modelare a proceselor socio economice, pe baza valorilor promovate de UE, își găsește expresia în modelul social care poate fi sintetizat astfel: „Oamenii reprezintă bunul cel mai important al Europei și trebuie să constituie punctul central al politicilor Uniunii. Investiția în oameni și dezvoltarea unui stat al bunăstării, activ și dinamic, vor fi de însemnătate crucială, atât pentru a plasa Europa în cadrul economiei cunoașterii, cât și pentru a asigura ca apariția unei noi economii să nu amplifice problemele sociale și ale sărăciei” (SL, 2000).

Mergând pe logica profesorului Popescu, care plasează individul în centrul societății, acesta consideră că se impune o creștere a nivelului de responsabilizare a individului (Popescu, 2006), ținându-se cont de următoarele aspecte esențiale:

A. Procesul de responsabilizare a individului trebuie să înceapă din interiorul său și nu ca un răspuns la factorii externi. Omul trebuie să utilizeze cunoștințele de care dispune în prezent numai în folosul umanității și al protejării adevăratelor valori ale „întregului viu comun”.

,,Accentul trebuie pus pe valorile umane, pe implementarea unor modalități de responsabilizare a indivizilor care să conducă la rezultate pe termen îndelungat, iar acest lucru devine posibil de îndată ce fiecare individ în parte devine întru totul conștient de aportul pe care îl aduce în cadrul umanității’’ (Popescu, 2006);

B. O altă provocare a noii economii se referă la valoarea încercării de a favoriza creșterea bagajului de cunoaștere împărțit între națiuni diferite. Referindu-se la problema de bază a noii dezvoltări, la utilizarea eficientă a resurselor și la punerea accentului pe rolul ocupat de externalitățile pozitive în procesul de creștere economică, profesorul Constantin Popescu atrage atenția asupra următorului aspect :

„Creșterea producției de bunuri economice poate să susțină dezvoltarea și să îndeplinească bunăstarea umană individuală și socială, în condiții de păstrare a echilibrului ecologic, sau poate să aibă loc prin polarizarea vieții economice pe direcții care măresc costurile reale ale alternativelor alese. Această din urmă creștere economică, ce risipește resursele limitate, este o creștere care sărăcește.” (Popescu, 2006);

C. Problema ecologică a omenirii, global și local, nu poate fi rezolvată decât în cadrul societății cunoașterii, iar elemente importante ale noii economii vor fi impuse și de considerente ecologice, nu numai informaționale (Popescu, 2006);

D. Societatea actuală plasează, în central atenției, cererea și nevoile consumatorilor care se implică într-o măsură din ce în ce mai mare la conceperea, realizarea și utilizarea bunurilor și serviciilor, începând încă din stadiul cercetării și dezvoltării acestora. Din acest punct de vedere, noua economie are un caracter interactiv, participativ, realizând interfața dintre ofertă și cerere. Ca urmare ,,formele de manifestare a concurenței între producători sunt radical schimbate de prioritatea care se acordă unui consumator în continuă și rapidă schimbare în ceea ce privește nevoile, gusturile și cerințele, astfel încât acesta îi obligă pe competitori să și coopereze’’ (Popescu, 2006);

În consecință, relația de interdependență dintre competitivitatea economică – pilon și dezvoltarea durabilă – concept cuprinzător și amplu, este esențială. De la această relație trebuie pornită analiza necesară stabilirii ierarhiei în care se poziționează cei trei piloni ai dezvoltării durabile. Dacă această ordine nu se realizează începând cu pilonii mediu și social atunci conceptul sustenabilității riscă să rămână la stadiul de idee, deoarece punând în prim plan partea economică și considerând-o ca fiind cea primordială, nu se va putea ține cont în mod real de ceilalți doi piloni, aceștia fiind menționați doar la nivel teoretic în viitoare strategii din dorința de a păstra la nivel de aparență preocupările legate de conceptul dezvoltării durabile.

Mergând mai departe în încercare de a înțelege cât mai profund cele două concepte, se pretează a analiza modul în care se manifestă dezvoltarea durabilă în contextul globalizării.

Astfel, există o multitudine de concepții în definirea fenomenului globalizării, care pot fi grupate în câteva curente majore de idei (Caracota și Caracota, 2004): abordarea globalizării ca expresie a mondializării societății informaționale; abordarea globalizării ca liberalizare, generalizată la scară mondială, a circulației mărfurilor și factorilor de producție, creând, în final, o piață unică pe întreg globul pământesc. ; abordarea globalizării ca o nouă formă de imperialism, de natură tehnologică și economico-financiară, având ca locomotivă capitalul american ; abordarea globalizării ca un nou stadiu al dezvoltării istorice a capitalismului, în care adâncirea interdependențelor internaționale cere integrarea țărilor pe plan regional, continental și mondial (Belli, 2002).

Caracota și Caracota (2004) consideră că ,,sintetizând părerile diverșilor oameni de știință, se poate spune că globalizarea este un fenomen complex, ce constă, în principal, în integrarea mai puternică atât la nivel regional, cât și mondial a țărilor și a populației ca urmare a introducerii pe scară largă a inovațiilor informaționale ce au condus la reducerea semnificativă a costurilor de transport și comunicare, a eliminării barierelor artificiale din calea circulației bunurilor, serviciilor, capitalurilor, cunoștințelor și oamenilor între state’’ (Caracota și Caracota, 2004).

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Umană acordă problematicii globalizării o importanță deosebită. Relevant, în acest sens, este și faptul că în cadrul „Raportului dezvoltării umane 1999”, un volum întreg este consacrat exclusiv analizei globalizării, volum intitulat expresiv „Globalizarea cu față umană” (UNPD, 1999).

Caracota (2004) apreciază că globalizarea reprezintă o temă de interes major, astfel în cadrul reuniunii mondiale al UNCTAD din 1996, globalizării i se atribuie un raport întreg, raport întocmit de secretariatul general al celebrului organism. Raportul (UNCTAD, 1996) exprimă globalizarea prin prisma a trei piloni și anume: comerțul, investițiile străine și fluxurile financiare.

Așa cum arată Alvin Tofler ,,globalizarea a adus, o dată cu ea, conectarea multor regiuni de pe glob la realitatea economico-socială din țările occidentale, populația acestor zone de pe mapamond are acces la numeroase cunoștințe și informații, spre deosebire de secolele trecute, când numai cei bogați le puteau accesa’’ (Tofler, 1999).

Laureatul Premiului Nobel, economistul Stiglitz subliniază efectele pe care le poate avea globalizarea asupra oamenilor ,,Populația a devenit confuză și reticentă atunci când este vorba de globalizare, deoarece apărătorii valorilor democrației, utilizând principiul condiționării , și anume condiții pe care creditorii internaționali le impun în schimbul ajutorului financiar, subminează interesele naționale ale țărilor’’ (Stiglitz, 2003).

În final putem concluziona prin a spune că părerile la nivel mondial privind globalizarea sunt împărțite, efectele globalizării fiind percepute și înțelese în mod diferit, în funcție de circumstanțele în care s-au produs. Rămâne de văzut, dacă pe termen lung efectele globalizării vor avea un impact pozitiv asupra vieții. Categoric, dacă analizăm pilonii dezvoltării durabile și pilonii atribuiți de UNCTAD globalizării putem aprecia că cele două concepte se intersectează din ce în ce mai profund și că de cele mai multe ori principiile care stau la baza conceptelor sunt în cea mai mare măsură diferite.

În altă ordine de ideii nu putem face abstracție de legătura și rolul pe care triunghiul cunoașterii îl are asupra competitivității și a dezvoltării durabile.

,,Triunghiul cunoașterii’’ este un concept lansat odată cu societatea informațională, fiind tot mai frecvent utilizat în discuțiile tot mai ample privind trecerea la o societate bazată pe cunoaștere, care implică trei factori cheie ce se potențează reciproc, într-o spirală a competitivității și evoluției: educație – cercetare – inovare. În acest cadru vom evoca câteva argumente consacrate în sprijinul rolului esențial al triunghiului cunoașterii asupra competitivității și dezvoltării durabile. De verificat de unde îi

Faptul că educația este strâns legată de dezvoltarea economică nu poate fi pus la îndoială. În țările dezvoltate, educația are un rol economic deosebit. Sectoarele aflate într-o continuă dezvoltare – producția bazată pe tehnologii avansate, în relație directă cu arta și design-ul, comunicațiile, profesiunile din domeniul cultural și al divertismentului – au toate nevoie de forță de muncă educată. Educația însăși devine esențială pentru economie, spunea celebrul economist american J. K. Galbraith.

Astfel, în anii ’80 apare noua teorie a creșterii economice, a lui Paul Romer și Robert Lucas care pornește de la premisa că o acumulare de capital implică cel mai adesea o acumulare de cunoștințe (Lucas, 1988; Romer, 1986). Deci, creșterea economică în societățile contemporane este condiționată și de educația populației. Astfel ,,capitalul uman” devine la fel de important pentru dezvoltarea unei societăți precum resursele naturale sau capitalul fizic.

Pentru ilustrarea perspectivei americane cu privire la importanța investiției în educație, redăm în continuare punctul de vedere al lui Barack Obama, președintele Statelor Unite ale Americii : ,,Investiția noastră în educație nu se poate încheia cu îmbunătățirea sistemului școlar elementar și secundar. Într-o economie care se bazează pe cunoaștere, în care opt din nouă ocupații cu cel mai rapid ritm de dezvoltare din acest deceniu necesită competențe științifice și tehnologice, majoritatea salariaților vor avea nevoie de o formă de educație superioară pentru a ocupa locurile de muncă ale viitorului’’ (Obama, 2008).

Pe de altă parte, referindu-se la sistemul educațional din Statele Unite ale Americii, Barack Obama afirma:,,Investițiile în educație, știință și tehnologie vor contribui mult la creșterea competitivității Americii. Desigur, nici una din aceste investiții nu va da rezultate peste noapte. Toate vor stârni controverse. Investiția în cercetare și dezvoltare și în educație va necesita fonduri într-o perioadă în care bugetul nostru federal este deja suprasolicitat. Dar dacă nu acționăm, poziția noastră competitivă în lume va cunoaște un declin. Dacă acționăm ferm, economia noastră va fi mai puțin vulnerabilă la crize, balanța noastră comercială se va îmbunătăți, ritmul de inovație tehnologică în Statele Unite se va accelera și muncitorii americani vor fi în avantaj și se vor adapta mai ușor la economia globală’’ (Obama, 2008).

În comparație cu politica SUA, politica UE răspunde diferit la provocările globalizării, explicația fiind legată de caracteristicile specifice ale modelului european, care includ creșterea economică, libertatea politică și coeziune socială, combinând principii și valori contradictorii, cum ar fi eficiența și echitatea (Dinu, 2010, p. 467).

Spre deosebire de SUA, a cărei politică este orientată spre antreprenoriat, cu accent pe concurență și inovare, politica UE tinde să se concentreze asupra întreprinderilor mici și mijlocii cu accent pe crearea de locuri de muncă și competitivitate (Urban, 2010, p. 79).

În Statele Membre ale UE, obiectivele și instrumentele politicilor din domeniul dezvoltării regionale au fost îmbunătățite în mod continuu: La ora actuală, sub impactul Noii Geografii Economice (Boschma și Martin, 2010; Krugman, Fujita și Venables, 2001), problemele privind dezvoltarea sunt abordate în legătură cu încurajarea procesului de inovare și antreprenoriatului (Kelley, Bosma și Amoros, 2010). În ceea ce privește instrumentele politicii de creștere și dezvoltare regională, literatura științifică (North, Acemoglu, Fukuyama și Rodrik, 2008) susține superioritatea politicilor regionale bazate pe impulsionarea antreprenoriatului (Parker, 2009), clusterelor (Tallman et al. , 2004; Sölvell, Lindqvist și Ketels, 2003), procesului inovativ și proceselor de învățare colectivă la nivel local sau regional (Cooke et al., 2011; Riche, 2010, Capello și Nijkamp, 2009; Porter și Ketels, 2009; Becattini, Bellandi și de Propis, 2009; Bell, 2005) în strânsă legătură cu impulsurile politicii UE stabilite prin Strategia Lisabona privind “economia bazată pe cunoaștere” și, ulterior, obiectivele creșterii inteligente specifice Strategiei Europa 2020.

În consecință este evident că educația joacă un hotărâtor în contextul mai larg de a realiza o creștere a competitivității. Pe lângă cei menționați anterior, este important de menționat că și pentru UE, triunghiul cunoașterii joacă un rol important în realizarea strategiilor și a tratatelor. Astfel tratatele și strategiile UE acordă o importanță deosebită celor trei componente ale triunghiului cunoașterii pentru realizarea obiectivelor Uniunii.

În Tratatul de la Lisabona, în secțiunea destinată cercetării și dezvoltării tehnologice (Tratatul de la Lisabona, 2009) se vorbește despre consolidarea bazelor științifice și tehnologice, prin realizarea unui spațiu european comun de cercetare în timp ce Strategia de la Lisabona revizuită (SL, 2006) conține o secțiune distinctă dedicată CDI care vorbește despre: ,,Transformarea UE în economia bazată pe cunoaștere cea mai competitivă și mai dinamică din lume’’

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene (SDDUE) consideră, pe bună dreptate, educația un instrument esențial pentru realizarea obiectivelor asumate considerând că (SDDUE, 2006) educația este o pre-condiție pentru promovarea schimbărilor de comportament și furnizarea tuturor cetățenilor competențele cheie necesare pentru realizarea dezvoltării durabile și că educația poate contribui la o mai mare coeziune socială și la bunăstare;

Strategia Europa 2020 accentuează și mai puternic importanța educației în societatea care se consideră de perspectivă, a viitorului și anume societatea cunoașterii. În SE2020 cuvântul educație este cuvântul cheie, creșterea bazată pe cunoaștere fiind un factor generator de valoare (SE, 2020)

În final putem afirma că, întradevăr că triunghiul cunoașterii este determinant pentru a realiza o creștere durabilă în Europa și în România.

1.5. Concluzii parțiale: Delimitări și perspective teoretice ale abordării integrate a competitivității și dezvoltării durabile

Competitivitatea este un concept economic complex dar, în egală măsură, o țintă esențială a strategiilor socio-economice contemporane, tot mai integrată în mai amplul concept al dezvoltării durabile. Competitivitatea este unul dintre cele mai puternice concepte care caracterizează gândirea și practica economică modernă, prezent în lucrările marilor economiști care au marcat economia mondială în ultimii 240 de ani, pretabil încă pentru cercetarea științifică, despre care se discută tot mai mult pe diferite dimensiuni: la nivel național, regional sau la nivelul întreprinderii

Având în vedere caracterul dinamic, multidimensional al competitivității, precum și larga recunoaștere internațională a indicatorilor utilizați de către WEF, recomandăm utilizarea acestor indicatori pentru caracterizarea nivelului de competitivitate. Principalele instrumente folosite sunt: indicatorul global al competitivității – GCI, cei trei indicatori agregați, grupați pe cele trei categorii de factori – IAC, și cei 12 indicatori aferenți pilonilor competitivității – IPC.

Dezvoltarea durabilă este, în egală măsură un concept și o provocare de mare actualitate a omenirii, cu o dinamică accentuată în ultimii peste 40 de ani, implicând trei piloni interdependenți: mediu, economic și social, și care implică trei ținte: protecția mediului, dezvoltare economică și incluziune socială.

Indicatori dezvoltării durabile trebuie să satisfacă anumite criterii, precum: relevanța pentru formularea strategiilor de dezvoltare durabilă, uzabilitate, fundament științific, posibilitate de cuantificare. Având în vedere prioritățile UE în impunerea pe plan internațional a strategiilor de dezvoltare durabilă și prestigiul de care se bucură Oficiul de Statistică al Comunităților Europene (EUROSTAT), în cadrul prezentei lucrări s-a făcut apel la indicatorii EUROSTAT.

Între fenomenul globalizării și conceptul dezvoltării durabile există puternice interdependențe, ambele fiind procese la scară planetară, însă este important de urmărit efectele pe care reușesc să le genereze. Dezideratele dezvoltării durabile sunt favorizate doar de promovarea globalizării din perspectiva umană.

Între conceptul dezvoltării durabile și competitivitate există puternice corelații și puncte comune, concluzia generală fiind aceea că strategiile aferente celor două concepte actuale se pot sincroniza doar într-o societate bazată pe cunoaștere, abordată din perspectiva umană în care triunghiul cunoașterii (educație-cercetare-inovare) este esențial.

Cu toate acestea este important de urmărit în ce măsură se poate genera sau în ce măsură se poate ajunge la competitivitate economică respectând ceilalți doi piloni ai dezvoltării durabile și, mai mult de atât, în ce măsură se poate discuta despre creșterea competitivității unei economii în contextul dezvoltării durabile, ceea ce reprezintă preocuparea centrală a acestei lucrări.

CAP II. PROIECȚIA ȘI OPERAȚIONALIZAREA COMPETITIVITĂȚII ȘI A DEZVOLTĂRII DURABILE LA NIVELUL UE

2.1. Binomul competitivitate – dezvoltare durabilă în abordarea strategică a UE

2.1.1. Componenta economică, socială și de mediu în viziunea UE

Pornind de la definiția generală a conceptului de dezvoltare durabilă și de la obiectivele specifice ale acestuia, obiective descrise în capitolul anterior, în acest subcapitol se va prezenta o sinteză privind aplicarea la nivelul UE analizând modul în care se acționează pe ansamblu și pe fiecare pilon în parte: economic, mediu și social.

Dezvoltarea durabilă, văzută ca ,,satisfacerea necesităților generațiilor prezente, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități’’ (Raportul Brundtland, 1987) este un obiectiv general al UE stipulat în Tratatul de la Lisabona, unde se face referire la menținerea capacității Pământului de a susține viața în toată diversitatea ei fundamentată pe principiul democrației, egalității dintre sexe, solidaritate, respectului față de lege și față de drepturile fundamentale, inclusiv libertatea și egalitatea de șanse pentru toți.

Așa cum ilustrează literatura de specialitate (Nugent, 2010; Baldwin și Wyplosz, 2009; Nello, 2009, Artis și Nixson, 2007; El-Agraa, A., 2007; Tsoukalis, 1993), specificitatea modelului european de dezvoltare (Dinu, 2010, Socol și Socol, 2006, Dinu, Socol și Marinaș, 2005; Dinu, Socol și Marinaș, 2004) este reprezintă de joncțiunea dintre obiectivul de creștere a competitivității și obiectivele sociale și de mediu. Tratatul UE cere ca aspectele de mediu să fie integrate în conceperea și implementarea tuturor politicilor, ceea ce implică un echilibru între obiectivele economice, sociale și de mediu.

După evocarea și fundamentarea conceptului și a necesității operaționalizării obiectivelor dezvoltării durabile, în cadrul Tratatului de la Lisabona și a Strategiei Lisabona, UE a elaborat o strategie dedicată.

Strategia Uniunii Europene pentru Dezvoltare Durabilă (2006) se bazează pe modelul de dezvoltare conform căruia creșterea economică pe termen lung trebuie însoțită de incluziune socială și protecție a mediului. În plan politic, aceasta înseamnă promovarea ,,bunei guvernări’’, concretizată prin evaluări de impact ale instrumentelor politice și consultarea pe scară largă a tuturor factorilor implicați. În plan economic, aceasta este sinonimă cu deplina exploatare a potențialului de inovare tehnologică al industriei și promovarea ecoeficienței, care să permită dematerializarea și decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor naturale și generarea de deșeuri. În ceea ce privește mediul, dincolo de impactul pe termen lung, UE a adoptat nivele mai ridicate decât restul țărilor lumii, ceea ce aduce cu sine un minus de competitivitate. Conform IER, dincolo de aparențele incompatibilității dintre cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile, s-a înregistrat o serie de progrese teoretice și practice în integrarea aspectelor de mediu în obiectivele economice (Institutlul European din România, 2006).

UE deține priorități la nivel mondial în privința conceptualizării și operaționalizării dezideratelor dezvoltării durabile fiind, adesea, principalul promotor al strategiilor și politicilor specifice. În tabelul 2.1 prezentăm o sinteză privind evoluția abordărilor pe tema dezvoltării durabile, la nivelul UE.

Tabelul 2.1 Abordarea dezvoltării durabile în reglementările și strategiile UE

Sursa: realizat de autor pe documentelor europene privind DD

Constatăm evoluția remarcabilă pe perioada sintetizată în tabel [1972 – prezent], caracterizată prin:

Evoluția conceptului de dezvoltare durabilă de la nivelul de protecție a mediului, la nivelul tratării integrate a celor trei piloni (mediu, social, economic), asociind astfel competitivitatea cu dezvoltarea durabilă care devin astfel preocupări majore, comparabile, ce se potențează reciproc;

Evoluția de la nivelul bunelor intenții, la nivelul obiectivelor operaționale, al țintelor și acțiunilor concrete, însoțite de alocații financiare și consecințe privind nerespectarea lor;

Evidențierea în actualele strategii a rolului determinant al triunghiului cunoașterii pentru creșterea competitivității și realizarea obiectivelor dezvoltării durabile.

2.1.2. Competitivitatea în abordarea strategică a UE: de la Strategia de la Lisabona la Strategia Europa 2020

La nivelul Uniunii Europene cele mai cunoscute strategii care cuprind referiri la competitivitate și dezvoltare durabilă sunt:

Strategia Lisabona;

Strategia de dezvoltare durabilă a UE;

Strategia Europa 2020.

În continuare se vor prezenta sintetic, principalele contribuții concrete ale strategiilor adoptate de Uniunea Europeană cu privire la promovarea competitivității și dezvoltării durabile

Strategia de la Lisabona

Consiliul European de la Lisabona a decis în anul 2000 adoptarea Strategiei Lisabona (SL) și implementarea acesteia în două faze: I (2000 – 2005) și II (2005 – 2010).

Strategia Lisabona avea, la lansare, în anul 2000, trei ținte majore (creștere, stabilitate, coeziune), reunite într-un obiectiv strategic general mobilizator care viza transformarea UE în ,,economia bazată pe cunoaștere cea mai competitivă și mai dinamică din lume, caracterizată printr-o creștere economică durabilă, locuri de muncă mai numeroase și de mai bună calitate și o coeziune socială sporită” (Strategia Lisabona, 2000).

Pe lânga obiectivul general, Strategia Lisabona avea șapte obiective specifice, fiecare cu efecte semnificative asupra competitivității europene și naționale (Strategia Lisabona, 2000):

Obs1. crearea unei societăți informaționale, accesibile tuturor;

Obs2. crearea unei arii europene a inovării, cercetării și dezvoltării;

Obs3. liberalizarea pieței unice și întărirea politicii în domeniul concurenței

și a ajutoarelor de stat;

Obs4. construirea unor rețele industriale (de infrastructură) în domeniul telecomunicațiilor, utilităților și transporturilor;

Obs5. crearea unor servicii financiare eficiente și integrate;

Obs6. îmbunătățirea politicii sociale prin creșterea gradului de pregătire a forței de muncă, scăderea șomajului și modernizarea mecanismelor de protecție socială;

Obs7. asigurarea unei dezvoltări durabile.

La finalul primei faze de aplicare a Strategiei Lisabona a avut loc o evaluare a rezultatelor concrete înregistrate, constatându-se neajunsuri și întârzieri considerabile, în raport cu obiectivele prestabilite.

Noua Strategie Lisabona, cum este cunoscută după revizuirea și relansarea din 2006 (Strategia Lisabona revizuită, 2006) avea în momentul adoptării, în principal, următoarele ținte pe care le considerăm cu impact semnificativ asupra competitivității economice:

TISL1: Alocarea a 60% din fondurile pentru intervenții sub obiectivul 1 (convergență) și 75% din fondurile înregistrate la obiectivul 2 (competitivitate regională și ocupare) din bugetul de coeziune pentru perioada [2007-2013], vor trebui să corespundă categoriilor care deservesc obiectivele agendei Lisabona;

TISL2: Alocarea a 3% din PIB-ul statelor membre ale UE pentru cercetare-dezvoltare-inovare;

TISL3: Reducerea cu 25% a legislației în domeniul mediului de afaceri până în 2012;

TISL4: Alocarea în 2013 a 35,7% din totalul alocărilor bugetare pentru politica de coeziune, din care 2/3 pentru competitivitate, creștere economică și pentru creșterea gradului de ocupare;

TISL5: Dublarea proporției de energie regenerabilă din consumul energetic total până în 2010;

TISL6: Menținerea deficitului bugetar al statelor membre participante la zona euro până la maxim 3% din PIB.

Din enunțul țintelor reiese faptul că SL a alocat o atenție mai mare pilonului social al dezvoltării durabile comparativ cu pilonul de mediu.

Strategia pentru Europa 2020 (SE 2020)

Elaborarea acestei strategii s-a făcut pe fondul dezamăgirilor privind rezultatele implementării SL și având în vedere noile condiții generate de criza economică globală. S-a adoptat în iunie 2010. Cu referire la rolul și locul competitivității economice în SE 2020 este edificator următorul pasaj (Strategia Europa 2020, 2010): ,,Ieșirea din criză ar trebui să marcheze trecerea la o economie socială de piață nouă, durabilă, o economie mai inteligentă și mai ecologică, în care prosperitatea noastră să fie rezultatul inovării și al unei mai bune utilizări a resurselor și a cărei principală componentă să fie cunoașterea’’.

Corespunzător acestui obiectiv major în cadrul Strategiei Europa 2020 sunt asumate prioritățile: creștere inteligentă, creștere durabilă și creștere favorabilă incluziunii.

Competitivitatea este invocată în toate capitolele SE 2020, inclusiv în capitolul privind limitele și noile provocări:

,,În cadrul elaborării unei noi viziuni și a unei noi direcții pentru politicile UE, trebuie să fim conștienți că, pe de o parte, conservarea energiei, a resurselor naturale și a materiilor prime și folosirea acestora într-un mod eficient, iar, pe de altă parte, creșterea productivității vor fi principalii motori ai viitoarei competitivități a industriei și a economiilor noastre’’ (SE2020, 2010).

Într-adevăr, atât în momentul adoptării SE2020, cât și actualmente, Europa se află în fața unor opțiuni clare, dar dificile. Prima dintre acestea este de a înfrunta, în mod colectiv, provocarea imediată pe care o reprezintă redresarea și provocările pe termen lung – globalizarea, presiunile exercitate asupra resurselor, îmbătrânirea-pentru a compensa pierderile recente, pentru a redeveni competitivi, pentru a stimula productivitatea și pentru a înscrie UE pe o traiectorie ascendentă a prosperității („redresare durabilă”). A doua opțiune este de a continua ,,realizarea de reforme într-un ritm lent și în mare parte necoordonat, riscând să înregistrăm o pierdere permanentă de bunăstare, o rată de creștere lentă („redresare lentă”), care poate conduce la niveluri ridicate ale șomajului și ale angoasei sociale, precum și la un declin relativ pe scena mondială’’ („deceniu pierdut”).

Aceste opțiuni sunt redate sugestiv cu ajutorul unor grafice (figura 2.2) care evidențiază trei scenarii posibile de evoluție a economiei europene.

Figura 2.2. Trei scenarii pentru Europa anului 2020

Sursa:(http://eurex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:2020:FIN:RO:PDF, accesat la 10.11.2011 ).

Redăm în acest cadru acele ținte ale SE2020 pe care le considerăm a fi determinante pentru competitivitate și dezvoltare durabilă (CE, 2010):

Ținte cu impact asupra Strategiei Europa 2020 (TISE2020 (1)): 75% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă;

TISE2020(2): 3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare (C-D);

TISE2020(3): Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu până la 30%;

TISE2020(4): Rata abandonului școlar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% ;

TISE2020(5): Cel puțin 40% din generația tânără ar trebui să aibă studii superioare;

TISE2020(6): Numărul persoanelor amenințate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane ;

TISE2020(7): Creșterea ponderii surselor regenerabile de energie la 20%;

TISE2020(8): Creșterea cu 20% a eficienței energetice;

TISE2020(9): Până în 2013 se va asigura accesul universal la internet în bandă largă, iar până în 2020, accesul la internet la un nivel de cel puțin 30 Mbps.

În cazul Strategiei Europa 2020 se constată un număr mai redus de ținte cu potențial impact asupra competitivității economice în comparație cu SDDUE. Totuși, deși sunt enunțate mai puține ținte, acestea reușesc că acopere majoritatea problemelor existente și care sunt legate de cei doi piloni, mediu și social. Se constată din nou că atenția se îndreaptă cu precădere spre partea socială, cinci dintre ținte adresându-se acestui pilon.

Țintele analizate și enunțate mai sus denotă faptul că Strategia Europa 2020 urmează două idei / direcții importante. În primul rând, aceste ținte redau prioritățile UE, și anume: creștere inteligentă, dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare, dezvoltare sustenabilă, prin intermediul promovării unei economii eficiente în ceea ce ține de utilizarea ecologică și competitivă a resurselor și creștere inclusivă, bazată pe un grad ridicat de angajare / ocupare a forței de muncă, care asigură coeziunea socială și teritorială a UE. Dimensiunea teritorială a coeziunii se referă la concentrarea politicilor de dezvoltare la nivel național și regional asupra exploatării potențialului regional și a capitalului teritorial. Includerea dimensiunii teritoriale a coeziunii în principalele documente strategice ale UE (Stiglitz, Sen și Fitoussi, 2009) se fundamentează pe legătura dintre conceptele de competitivitate economică și coeziune (Martin, 2008), precum și pe necesitatea de a reflecta mai bine elementele capitalului teritorial (Camagni și Capello, 2010; Capello și Nijkamp, 2009, Böhme et al., 2011), natura și geografia proceselor de dezvoltare (Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială, Comisia Europeană, 2010, Raportul Barca, 2009; Cartea Verde a Coeziunii teritoriale, 2007;).Viziunea actuală a UE este rezultatul combinației dintre politica de coeziune teritorială: dezvoltarea teritorială policentrică și echilibrată, dezvoltarea integrată a orașelor, regiunilor rurale și regiunilor cu probleme specifice, integrarea teritorială în regiuni transfrontaliere, transnaționale și funcționale, competitivitatea globală a regiunilor bazată pe economii locale puternice, îmbunătățirea conectivității locale a indivizilor, comunităților și întreprinderilor, coordonarea și conectarea valorilor ecologice, legate de peisajele naturale și moștenirea culturală a regiunilor (Agenda Teritorială 2020) și strategiei de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii (Strategia Europa 2020).

În al doilea rând, aceste ținte ar putea fi considerate de referință, cu privire la acțiuni de ocupare a forței de muncă, educație, incluziune socială, cercetare și dezvoltare, climat și energie.

Aceste acțiuni sunt corelate la nivelul UE, în special, cu impactul politicii de coeziune și problematica diisparităților teritoriale – rezultat al distribuției inegale a resurselor naturale și umane sau unor numeroase și variate diferențe economice, sociale, politice și demografice, dar și al modului în care acestea interacționează teritorial, pe fondul evoluțiilor istorice. În accepțiunea UE, politica de coeziune țintește disparitățile teritoriale, scopul politicii fiind de a determina apropierea între nivelul PIB pe locuitor a regiunilor UE (tendința de convergență regională) și de a determina dispersarea activității economice către regiunile cel mai puțin favorizate (regiunile care au PIB pe locuitor mai mic de 75% din media UE). În dezbaterea teoretică privind măsurarea convergenței la nivelul UE (Monford, (2008; Cheshire și Carbonaro, 1995), cea mai importantă contribuție este a lui Barro și Sala – I Martin prin definirea și măsurarea a două tipuri de convergență (Barro și Sala – I Martin, 1991, 1992): convergența β: o relație negativă între creșterea venitului pe cap de locuitor și nivelul venitului pe cap de locuitor în perioada inițială (de exemplu, inițial regiunile sărace înregistrază creșteri mai rapide comparativ cu cele mai bogate); convergența σ: o scădere a dispersiei venitului pe cap de locuitor între regiuni pe o anumită perioadă de timp; urmată de măsurarea și modelarea convergenței de grup (convergența de tip ”club”) (Chatterji, 1992; Chatterji și Dewhurst, 1996; Martin și Sunley, 1998; Quah, 1996; Iancu, A. (2006; Marinaș, 2008).

Analiza țintelor stabilite în cadrul Strategiei Europa 2020 arată că cea mai mare parte a acestora se referă la inovare, educație și societatea digitală, care au de fapt scopul de a promova o creștere inteligentă a economiei UE. Două dintre aceste inițiative / ținte promovează dezvoltarea durabilă, una axându-se pe climat, energie și mobilitate, iar cealaltă pe competitivitate. Deci, în cazul Strategiei Europa 2020 se constată un număr mai redus de ținte cu potențial impact asupra competitivității economice în comparație cu SDDUE.

2.1.3. Dezvoltarea durabilă în abordarea strategică a UE: Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE

După cum s-a evidențiat în tabelul 2.1 această strategie, s-a născut într-o primă variantă în 2001 și s-a îmbunătățit substanțial începând cu 2002, adoptându-se varianta actuală în 2006.

Actuala SDDUE este redactată în 45 de puncte și structurată pe următoarele secțiuni (SDDUE, 2006):

Angajamentul pentru realizarea dezvoltării durabile, secțiune în care se face referire la evoluția conceptului și gradului de angajare al UE în strategiile internaționale de DD;

O mai bună realizare a politicilor, printr-o mai bună reglementare, prin asumarea de ținte, obiective și acțiuni fezabile, însoțite de instrumentele necesare la nivelul UE;

Provocările cheie, o secțiune emblematică, în care sunt identificate țintele, obiectivele operaționale și acțiunile specifice;

Instrumentele fundamentale, menite să facă posibilă operaționalizarea SDDUE respectiv: triunghiului cunoașterii, finanțarea și promovarea;

Implementare, monitorizare și continuare, secțiune prin care comisia se obligă să elaboreze, la fiecare doi ani, un raport de progres asupra implementării Strategiei de dezvoltare durabilă în UE și în statele membre, raport ce va include și prioritățile viitoare, orientări și acțiuni. Se instituie obligativitatea stabilirii unor indicatori relevanți pentru această strategie. În această secțiune sunt evocate, de asemenea, atribuțiile și contribuțiile pe care le au și le pot aduce organismele europene și statele membre la implementarea SDDUE, precum și la îmbunătățirea acesteia în viitor.

Competitivitatea economică se regăsește în cadrul obiectivului ,,prosperitate economică,, care vizează ,, promovarea unei economii prospere, inovative, riguroase, competitive și eco-eficiente care furnizează standarde înalte de viață și oportunități de angajare deplină’’

SDDUE și SL se completează reciproc astfel:

SDDUE este axată în principal pe calitatea vieții iar SL vizează în primul rând acțiuni de creștere a competitivității și potențialului economic ca și suport pentru generarea de noi locuri de muncă;

SDDUE furnizează cadrul general în care SL instituie pârghiile pentru o economie mai dinamică;

SDDUE recunoaște că investițiile în capitalul uman, social și de mediu, ca și inovația tehnologică sunt indispensabile pentru competitivitate și prosperitate.

Orizontul de timp vizat de SDDUE, nedeclarat explicit este anul 2020.

În figura 2.1 se prezintă o statistică privind conținutul provocărilor cheie.

Figura 2.1. Statistică privind conținutul provocărilor cheie ale Strategiei de dezvoltare durabilă

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de Strategia de dezvoltare durabilă a UE,

Principalele ținte cu impact concret major asupra competitivității și a dezvoltării durabile identificate în SDDUE sunt:

Ținte cu impact asupra Strategiei de dezvoltare durabilă (TISDD1): Reducerea cu 8% a emisiilor, comparativ cu nivelurile anului 1990;

TISDD2: Până în 2010, în medie, 12% din consumul de energie și 21% din consumul de electricitate trebuie asigurate prin surse regenerabile, luând în considerare mărirea proporției la 15%, până în 2015;

TISDD3: Până în 2010, 5,75% din combustibilii de transport trebuie să fie reprezentați de biocombustibili luând în considerare mărirea proporției cu 8%, până în 2015;

TISDD4: Realizarea unei economii totale de 9% din consumul final de energie pe parcursul a 9 ani, până în 2017;

TISDD5: Reducerea zgomotului din transporturi;

TISDD6: Media noii producții de autoturisme trebuie să atingă emisii de CO2 de 140 g/km (2008/2009) și de 120 g/km (2012);

TISDD7: Urmărirea atingerii până în 2010 a unui nivel mediu al Green Public Procurement (GPP) egal cu cel atins în prezent de către cele mai avansate State Membre în domeniu;

TISDD8: Reducerea folosirii resurselor naturale neregenerabile;

TISDD9: Utilizarea resurselor naturale regenerabile într-un ritm care să nu depășească capacitatea lor de regenerare;

TISDD10: Stoparea pierderilor de biodiversitate;

TISDD11: Evitarea producerii de deșeuri;

TISDD12: Limitarea răspândirii bolilor cronice și a celor legate de stilul de viață, mai ales, în rândul grupurilor și în zonele dezavantajate socio-economic;

TISDD13: Reducerea inechităților în privința sănătății în cadrul și între Statele Membre;

TISDD14: Asigurarea până în 2020 că substanțele chimice, inclusiv pesticidele vor fi produse, manipulate și utilizate în modalități care nu periclitează sănătatea umană și mediul;

TISDD15: Îmbunătățirea sănătății mintale și contracararea riscurilor de suicid;

TISDD16: Creșterea semnificativă a participării la piața muncii a femeilor și a lucrătorilor mai în vârstă;

TISDD17: Reducerea efectelor negative ale globalizării asupra angajaților și a familiilor lor;

TISDD18: Creșterea participării la piața forței de muncă a persoanelor cu handicap;

TISDD19: Reducerea abandonului școlar timpuriu la 10%;

TISDD20: Cel puțin 85% din populația cu vârsta ce 22 ani să fi absolvit gimnaziul;

TISDD21: Creșterea volumului de ajutor la 0,7% din venitul brut național până în 2015, cu o țintă intermediară de 0,56% în 2010.

După o scurtă analiză a țintelor înscrise în SDDUE și care pot avea impact asupra competitivității economice, se observă că numărul acestora este considerabil mai mare decât în cazul Strategiei Lisabona. Dacă ar fi să atribuim fiecărei ținte un pilon, în cazul de față se constată o distribuție aproximativ egală pentru cei doi piloni ai dezvoltării durabile (social și mediu).

Țintele stabilite în cadrul SDDUE, exprimă principalele provocări sociale și de mediu întâmpinate de UE în ultima perioadă, stabilind astfel și anumite obiective și acțiuni pentru a le putea depăși. De asemenea se poate observa atenția sporită acordată implementării anumitor obiective prin intermediul acțiunilor specifice stabilite. Pilonul social al DD a fost neglijat până în momentul implementării acestei strategii, din cauza concentrării UE asupra creșterii economice și liberalizării și probabil din lipsa unui mandat puternic de a dezvolta politici sociale serioase. Între timp, procesul de globalizare a încurajat din păcate dezvoltarea ne-sustenabilă, iar nevoia de aplicare a vechiului slogan ”gândește global, acționează local” a devenit mult mai imperativă și urgentă în cadrul UE. Conceptul de dezvoltare durabilă a avut un rol esențial în stimularea unor abordări integrate, iar SDDUE reprezintă modalitatea UE de a respecta regulile de mediu. Dacă aceste ținte stabilite de către UE ar fi urmate cu ambiție, SDDUE ar deveni un instrument foarte puternic cu privire la pilonul social și de mediu, dar acest lucru din păcate nu se poate întâmpla în mod automat, ci este nevoie de atenția și presiunea continuă a autorităților, politicienilor , instituțiilor și societății civile pentru a asigura însuflețirea acestei strategii.

2.1.4 Compatibilitatea strategiilor versus compatibilitatea indicatorilor de competitivitate și dezvoltare durabilă la nivelul UE

Având în vedere limitele impuse pentru prezenta lucrare, în acest cadru, tema enunțată va fi tratată sintetic. Evident că Strategia Europa 2020 lansată în iunie 2010 (Strategia Europa 2020) este mai aproape de realitățile și posibilitățile actuale și viitoare ale UE, comparativ cu SDDUE. Ca și notă generală, se poate considera că din textul SE 2020 reiese o anumită doză de resemnare, de realism, de optimism temperat, față de optimismul caracteristic SDDUE. Această abordare este normală ținând cont de contextul elaborării și lansării celor două strategii.

Cu toate că SE 2020 este elaborată prin prisma principiilor dezvoltării durabile, în textul acestei strategii nu sunt evidențiate distinct cele șapte provocări cheie și nici obiectivele specifice care profilează SDDUE.

Din textul SE 2020 rezultă clar abordarea orientată, în primul rând, spre pilonul „coeziune socială” al dezvoltării durabile, pilon cu cea mai mare sensibilitate pentru perspectiva UE în condițiile crizei economice. Această abordare obligă și la reierarhizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Dacă din perspectiva SDDUE societatea vizată este, în esență, societatea industrială-informațională, textul Strategiei Europa 2020 vizează, în principal, societatea cunoașterii, cuvântul cheie al strategiei fiind „cunoașterea”.

Conform SE2020, principalii factori motori ai UE27 ar trebui clasificați pe teme, în funcție de următoarele priorități (Strategia Europa 2020):

Creșterea bazată pe cunoaștere ca factor generator de valoare;

Dezvoltarea competențelor în cadrul unei societăți favorabile incluziunii;

Crearea unei economii competitive, conectate și mai ecologice.

În cadrul primei priorități, în SE2020 se reunește rolul cheie al educației, cercetării și inovării, obiectivul fixat pentru 2020 fiind realizarea unui adevărat spațiu European al cunoașterii, accesibil tuturor actorilor, ceea ce nu reprezintă un obiectiv explicit în cadrul SDDUE.

Cu referire la celelalte două priorități, obiectivele înscrise în Strategia Europa 2020 sunt similare celor din SDDUE. În tonul realist specific, textul SE2020 conține precizarea conform căreia punctul de plecare pentru transformarea obiectivelor în realitate este ,,depășirea cu succes a crizei”.

Pentru analiza compatibilității între indicatorii de competitivitate și dezvoltare durabilă, vom face referire la indicatorii utilizați de către WEF în cadrul The Global Competitiveness Report 2010/2011 (World Economic Forum, 2010).

Datorită complexității conceptului de Dezvoltare Durabilă (DD) și pentru a putea identifica, în timp, efectele politicilor de dezvoltare durabilă a fost nevoie să se conceapă o serie de criterii, pe baza cărora să se poată monitoriza și evalua efectele deciziilor luate. Așa s-a ajuns la definirea mai multor indicatori. Scopul indicatorilor este să permită monitorizarea și evaluarea diferitelor aspecte ale dezvoltării durabile și să ofere indicații concrete, de care politicile se pot folosi, pentru a se verifica și corecta. Pentru a corespunde acestui scop, indicatorii trebuie să satisfacă anumite calități, cum ar fi: relevanța pentru formularea politicilor, baza științifică, posibilitatea de cuantificare.

Pentru analiza compatibilității între indicatorii dezvoltării durabile și indicatorii competitivității, vom face referire la setul de indicatori utilizați de către Oficiul de Statistică al UE (http://antreprenoriat.upm.ro/assets/cursuri/2/anexe/2.1-anexa-1.pdf).

În cele ce urmează, vom analiza gradul de impact al acțiunilor asumate prin SDDUE asupra indicatorilor de competitivitate utilizați de către WEF.

Cu referire la impactul țintelor fixate prin Strategia de dezvoltare durabilă a UE (SDDUE) asupra indicatorilor competitivității (IC), ca urmare a analizei, s-a realizat sinteza redată în tabelul 2.2. Analizând, comparativ, țintele din cadrul SDDUE, structurate pe provocări cheie și pe de altă parte, analizând indicatorii competitivității, așa cum sunt descriși de WEF în cadrul raportului publicat anual, s-a pus în evidență sensul în care țintele SDDUE pot influența indicatorii de competitivitate. Pornind de la triunghiul dezvoltării durabile, care înglobează cei trei piloni (economic-competitivitate, social-incluziune socială, mediu-protejarea mediului), este evident că, cei trei piloni se influențează reciproc, în sens pozitiv sau negativ. În tabelul 2.2. se pune în evidență relația de influențare dinspre pilonii social și mediu ai dezvoltării durabile, asupra celui de al treilea pilon-competitivitatea economică.

Tabelul 2.2. Ținte înscrise în SDDUE și care au impact asupra indicatorilor competitivității

Sursa : realizat de autor pe baza datelor preluate din SDDUE și WEF, GCR 2011.

Prin influență negativă se înțelege faptul că țintele fixate prin SDDUE contribuie la reducerea valorilor indicatorilor de competitivitate, prin componentele mediu și social ale dezvoltării durabile.

Prin influență pozitivă se înțelege faptul că țintele fixate prin SDDUE contribuie la creșterea indicatorilor de competitivitate, prin toate cele trei componente ale dezvoltării durabile.

Din statistica prezentată în tabelul 2.1 constatăm că țintele SDDUE generează atât o influență negativă, cât și pozitivă asupra indicatorilor de competitivitate, utilizați de WEF.

Setul de indicatori utilizați de către Eurostat pentru măsurarea nivelului de realizare al obiectivelor dezvoltării durabile (http://antreprenoriat.upm.ro/assets/cursuri/2/anexe/2.1-anexa-1.pdf) asociază fiecărei dimensiuni strategice un indicator reprezentativ (Nivel 1), un set de indicatori pentru obiectivele operaționale subordonate (Nivel 2) și indicatori descriptivi ai domeniilor de intervenție pentru politicile asociate (Nivel 3).

În tabelul 2.3. este prezentată corespondența identificată între cele două seturi de indicatori utilizați și anume indicatorii dezvoltării durabile (IDD) de la nivelul 3 și indicatorii competitivității (IC) utilizați de WEF. Indicatorii dezvoltării durabile sunt structurați pe teme specifice, iar indicatorii de competitivitate sunt structurați pe piloni.

Dacă în tabelul 2.2 am căutat să identificăm modul în care țintele dezvoltării durabile influențează indicatorii de competitivitate, prin sinteza redată în tabelul 2.3 am dorit să identificăm corespondența identificată între cele două seturi de indicatori mai sus menționate, corespondență absolut necesară pentru realizarea cu succes a implementării ambelor categorii de indicatori.

Tabelul 2.3. Corespondența între indicatorii dezvoltării durabile (IDD) și indicatorii competitivității (IC)

Sursa : realizat de autor pe baza datelor preluate din structura indicatorilor dezvoltării durabile utilizată de EuroStat și WEF, GCR 2011.

Primul aspect care se poate preciza după o scurtă vizualizare a sintezei din tabelul 2.3., este că, deși, există a asemănare puternică, de exprimare, între indicatorii dezvoltării durabile și indicatorii competitivității, se observă că cele două seturi de indicatori au fost construite independent una față de alta. Se realizează corespondență între o temă și diferiți piloni, existând o serie de piloni care apar în corespondență cu mai multe teme.

2.1.5. Cadrul instituțional de operaționalizare a strategiilor de competitivitate și dezvoltare durabilă ale UE prin programe de CDI

Instrumentele naturale și cele mai puternice de implementare a strategiilor de competitivitate și dezvoltare durabilă instituite la nivelul UE sunt programele de finanțare.

Elemente strategice

În conformitate cu obiectivele stabilite prin strategiile europene (SL 2006, SDDUE 2006 SE2020, 2010), pentru a impulsiona cercetarea științifică la nivelul statelor din UE și pentru a o face mai compatibilă cu obiectivele specifice dezvoltării durabile și competitivității, în ultimii ani s-au instituit o serie de măsuri, cele mai semnificative fiind:

Declararea în anul 2000 și întreprinderea de acțiuni în direcția operaționalizării ,,Ariei Europene a Cercetării Științifice’’;

Instituirea unor organisme specifice pentru elaborarea și susținerea politicilor și a programelor de cercetare ale UE, ca de exemplu (Bărbulescu, 2008):

Consiliul European pentru cercetare;

Direcția generală cercetare (D-E Research);

Agenția executivă pentru cercetare;

Centru comun de cercetare (Joint Research Centre);

Serviciul de informații CORDIS;

Comisia pentru industrie, cercetare și energie.

Creșterea continuă a nivelului de finanțare al cercetării științifice (CS) prin programe coordonate de UE;

Introducerea din textul SE generale a unor obiective și ținte privind CDI, printre care și alocarea a 3% din PIB-ul statelor membre pentru CDI.

În SE obiectivele specifice CDI sunt încadrate întru-un domeniu mai larg și anume Știință și Tehnologie, domeniu care include și politicile specifice dezvoltării societății informaționale, audiovizualul, mass-media și spațiul.

Noua SL este detaliată în 9 politici sectoriale și 8 politici transversale, printre care este și politica în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice (CDT).

La momentul elaborării SL revizuită (Noua SL), adică în 2006, principalele instrumente de implementare a obiectivelor stabilite erau:

PC6 cu 14.682 milioane euro;

SCE cu următoarele componente specifice:

Cercetare și inovare: 319 milioane euro;

Infrastructurile cercetării: 715 milioane euro;

Consolidarea bazelor spațiului de cercetare european: 347 milioane euro.

SDDUE (SDDUE, 2006) are înscrise printre cele trei instrumente fundamentale, menite să facă posibilă operaționalizarea obiectivelor și a țintelor enumerate în cadrul celor 7 provocări cheie: ,,utilizarea valențelor specifice triunghiului cunoașterii: educație-cercetare-inovare’’.

SE 2020 (SE2020, 2010) are ca și priorități: creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Creșterea inteligentă se fundamentează, în conformitate cu SE 2020, pe îmbunătățirea prestației UE în domeniile: educație, cercetare și inovare respectiv, societatea digitală.

Din investigarea bibliografică efectuată a rezultat că UE are o strategie distinctă pentru CDI în domeniul tehnologiei inovației și comunicațiilor. Această strategie (ICT-PSP, 2009) s-a lansat în martie 2009 de către Comisia Europeană sub deviza ,,este momentul să ridicăm ștacheta’’ și vizează situarea Europei în poziția de lider din punct de vedere industrial și tehnologic în domeniul tehnologiei informației și comunicărilor (TIC).

Evocarea programelor prin care s-a finanțat CDI în cadrul UE

Pentru a obține rezultatele vizate și înscrise în strategii, cercetarea și inovarea necesită un suport financiar major. Actualmente, la nivelul UE sunt active trei programe cadru de CDI, descrise întru-un ghid dedicat, lansat de către Comisia Europeană în septembrie 2008 și care se numește ,,New Practical Guide to EU Funding Opportunities for Research and Innovation’’ (CE, 2008).

Cele trei programe cadru care se derulează în perioada 2007-2013 sunt:

Al șaptelea program cadru pentru cercetare (PC7=FP7), având valoare totală alocată de 50,4 mld euro;

Programul Cadru pentru Competitivitate și Inovație (CIP), „The Competitiveness and Innovation Framework Programme” cu alocația bugetară de 3,6 mld EUR. CIP (CIP, 2006) încurajează competitivitatea companiilor Europene. Este structurat în trei programe specifice, fiecare având o gestiune proprie:

Programul Spirit Antreprenorial și Inovație (EIP), ,,Entrepreneurship and Innovation Programme’’, destinat facilitării accesului la finanțare pentru start-up-uri, și creșterea IMM-urilor, încurajării activităților inovative, promovarea unei culturi eco-inovative și bazată pe colaborare (EIP, 2008);

Programul Suport pentru Politicile în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicării (ICT-PSP), „The Information Communication Technologies Policy Support Programme”, care este destinat dezvoltării spațiului european unic al informației, creșterii pieței și producției europene în domeniul TIC, stimulării inovației în TIC (ICT-PSP, 2009);

Programul Energie Inteligentă pentru Europa (IEE), ,,Intelligent Energy Europe Programme’’, axat pe creșterea eficienței energetice, utilizarea rațională a surselor de energie, promovării surselor regenerabile, modernizării prin inovare tehnologică a sistemelor de energie (IEE, 2008).

În figura 2.3. se prezintă alocația bugetară pentru cele 3 programe din cadrul Programului Cadru pentru Competitivitate și Inovație.

Figura 2.3. Alocația bugetară pentru Programul Cadru pentru Competitivitate și Inovație (CIP)

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate de pe site-ul CIP

După cum reiese și din figură, programul EIP beneficiază de o finanțare mai ridicată în cadrul programului, fapt foarte important și relevant pentru că acest program vizează creșterea inovării, legând acest deziderat de activitatea IMM-uri, astfel impulsionând activitatea de cercetare.

Fondurile Structurale (SF) (http://www.fonduri-structurale.ro/) și de coeziune care beneficiază de o alocație bugetară totală, în domenii inclusiv CDI, de 86 mld EUR. Fondurile structurale (http://www.fonduri-structurale.ro/) sunt destinate întăririi coeziunii economice și sociale, cu trei obiective explicite: Convergență, Competitivitate Regională, Cooperarea Teritorială Europeană. Cele trei programe (fonduri) prin care se pot accesa resurse pentru CDI sunt:

Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) care vizează, așa cum reiese și din titlu, creșterea competitivității regiunilor;

Fondul de Coeziune, care se adresează statelor mai puțin dezvoltate din UE;

Fondul Social European (ESF), realizat pentru dezvoltarea resurselor umane destinate societății cunoașterii.

Distribuția alocării bugetare prin fondurile structurale pentru CDI este sintetizată în figura 2.4.

Figura 2.4. Distribuția alocării bugetare prin fondurile structurale pentru CDI

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate de pe ftp://ftp.cordis.europa.eu/pub/fp7/docs/practical-guide-rev3_en.pdf.

Din această distribuție se poate observa că cea mai mare parte a fondurilor sunt îndreptate către activitățile ce vizează direct CDI. În continuare, prezentăm activitățile incluse în acest segment:

10,2 mld EUR pentru infrastructură și centre de competențe;

9 mld EUR pentru firme implicate direct în activitatea de CDI;

5,8 mld EUR pentru activități din centrele de cercetare;

5,7 mld EUR pentru asistență în CDI;

5.6 mld EUR pentru transferul de tehnologie și îmbunătățirea cooperării;

4,9 mld EUR pentru dezvoltarea potențialului uman în domeniul CDI;

2,6 mld EUR pentru promovarea produselor eco-friendly și a procesului de producție a acestora.

În cele ce urmează vom face referire la Programul Cadru 7, program prin care încă se mai finanțează proiecte de CDI la nivelul UE. PC7 este cel mai cunoscut program în România și are un nivel incipient de accesibilitate din partea cercetătorilor români.

Evoluția resurselor alocate pentru CDI prin PC (1-7) se prezintă în figura 2.5.

Figura 2.5. Evoluția resurselor alocate pentru cercetare prin cadrul PC la nivelul UE [mld €]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din Raportul anual 2003 și propunerea revizuită PC7

După cum rezultă și din figură, cercetarea la nivelul UE a reprezentat o preocupare constantă, căreia i-au fost alocate fonduri începând cu primul program cadru din anul 1984. Deși, așa cum evidențiam în cele relatate anterior, UE nu este pe primul loc în acest domeniu, este îmbucurător faptul că cercetarea a reușit să își demonstreze importanța, reușind să beneficieze de tot mai multe fonduri, prin cadrul programelor cadru și nu numai.

În acest sens, a fost înființat Centrul Comun de Cercetare (Joint Research Centre≡JRC) care derulează acțiuni directe în Euratom și acțiuni non-nucleare. JRC se ocupă și de alte proiecte majore, de cercetare (http://ec.europa.eu/dgs/jrc/index.cfm).

PC7 s-a constituit din 4 blocuri principale de activitate ce formează 4 programe specifice, plus un al cincilea program special de cercetare nuclear. Tot în cadrul PC7 sunt realizate alocațiile bugetare pentru JRC ( PC7, 2006). Prezentăm distribuția fondurilor pentru PC7 în figura 2.6.

Figura 2.6. Distribuția fondurilor în cadrul PC7

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din PC7, 2006.

Se observă, cu ușurință, puternica finanțare a programului Cooperare, vizându-se, astfel, operaționalizarea obiectivelor fixate la lansarea conceptului de Arie Europeană a Cercetării Științifice.

A. Prin programul „Cooperare”, s-a acordat sprijin, în domeniul cercetării științifice, proiectelor internaționale de cooperare pentru Uniunea Europeană și dincolo de granițele sale. În cadrul a zece arii tematice (figura 2.7), corespunzătoare principalelor domenii ale cunoașterii, programul promovează progresul științei și tehnologiei. Cercetarea este susținută și consolidată pentru a face față cerințelor europene din domeniile sociale, economice, de mediu, de sănătate publică și industriale europene, ca și pentru a deservi interesele publice și pentru a susține țările în curs de dezvoltare.

Figura 2.7. Alocările Programului Cooperare pe domenii prioritare [mil €]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din PC7, 2006.

B. Programul ,,Idei’’ a fost destinat unor acțiuni de cercetare de frontieră, coordonate de către Consiliul European de Cercetare.

C. Programul ,,Oameni’’ a fost destinat instruirii și dezvoltării carierelor cercetătorilor și implică următoarele:

Instruire inițială a cercetătorilor – Rețele Marie Curie;

Cercetare de lungă durată și dezvoltarea carierei – burse individuale;

Direcții și parteneriate între industrie și academii;

Dimensiunea internațională – burse de intrare și de ieșire, schema internațională, de cooperare, burse de integrare;

Premii de excelență.

D. Programul ,,Capacități’’ a vizat dezvoltarea infrastructurii de cercetare dar și întărirea capacității IMM-urilor de a beneficia de pe urma cercetării, fiind structurat pe următoarele direcții:

Infrastructuri de cercetare;

Cercetare în beneficiul IMM-urilor;

Zone de cunoaștere;

Potențial de cercetare;

Știința în societate;

Sprijin pentru dezvoltarea coerentă de politici de cercetare;

Activități specifice de cooperare internațională.

E. Programul ,,Euroatom’’ cu destinație cercetarea nucleară și activități legate de instruire în domeniu

Programul Horizon 2020 este noul program prin care UE va finanța activitățile de CDI. A fost conceput pentru a continua PC7 și pentru a susține implementarea SE2020 și SDDUE, pentru perioada [2014 – 2020]. Din prezentarea acestui program rezultă intențiile de a reduce birocrația și de a simplifica implementarea proiectelor, comparativ cu PC7. Alocația bugetară prin Horizon 2020 este substanțial crescută (79 mld €) (figura 2.8), fața de PC7 (50,4 mld €) și este orientată în principal (71,1 mld €) pe trei piloni (Horizon2020, 2014):

Excelență în știință (cercetări de vârf): 24,4 mld €;

Leadership industrial: 17 mld €;

Provocări societale: 29,7 mld €.

Figura 2.8. Distribuția fondurilor în cadrul Horizon 2020

Sursa: realizat de autor pe baza datelor preluate de pe http://ec.europa.eu/programmes/horizon2020/h2020-sections

Evaluarea în UE a competitivității în CDI

Ca și parte a ,,PROINNO Europe initiative’’, promovată de Comisia Europeană, anual, începând cu 2001, se publică ,,Innovation Union Scoreboard’’ (IUS), stabilindu-se pe baza datelor statistice furnizate de Eurostat, valoarea ,,Summary Innovation Index’’ (SII), adică rezumatul indicelui de inovare pornind de la 25 de indicatori fundamentali (IFI), structurați pe 8 piloni (IPI) și agregați pe trei direcții, figura 2.8 (CE, 2011).

Figura 2.8. Structura ,,Summary Innovation Index’’(SII)

Sursa : Realizat de autor pe baza datelor ,,Innovation Union Scoreboard’’(IUS), 2011

Modul de calcul al indicatorilor enumerați mai sus este redat în Innovation Union Scoreboard (CE, 2011).

2.2. Evaluarea stării de fapt a dezvoltării durabile și competitivității UE

În cadrul acestui subcapitol se vor face referiri la nivelul actual la care se află UE din punctul de vedere al competitivității și al dezvoltării durabile, utilizând date oficiale furnizate de o serie de organisme recunoscute atât pe plan european cât și pe plan mondial. Nivelul competitivității și dezvoltării durabile al UE se obține prin coroborarea nivelelor atinse de națiunile reunite, fără a intra în detalii privind competitivitatea sectoarelor economice sau a companiilor. În consecință pentru caracterizarea gradului de dezvoltare duarbilă a UE am recurs la rapoartele realizate pe baza strategiilor menționate în subcapitolul anterior iar în cazul măsurării competitivității am ales să folosim datele furnizate de celebrul centru de evaluare a competitivității prezentat în primul capitol și anume World Economic Forum.

2.2.1. Dezvoltarea durabilă în UE: starea de fapt

În conformitate cu angajamentul asumat în cadrul SDDUE, pct. 33 ,,la fiecare doi ani (începând cu septembrie 2007) Comisia va înainta un raport de progres asupra implementării SDD în UE și în statele membre, raport ce va include și prioritățile viitoare, orientări și acțiuni, în ceea ce privește monitorizarea la nivelul Uniunii Europene. Comisia, analizând stadiul provocărilor cheie va face apel la un set cuprinzător de indicatori de dezvoltare durabilă, ținând cont de raportul de monitorizare al Eurostat privind DD’’ (Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene, 2006).

Până în prezent, Comisia Europeană a elaborat următoarele rapoarte:

Raport intermediar de activitate privind SDD pe 2007;

Integrarea dezvoltării durabile în politicile UE: raport de analiză pe anul 2009 a SDDUE.

În cele ce urmează vom încerca să redăm, pe baza conținutului rapoartelor, evoluția în timp a gradului de implementare a obiectivelor operaționale și țintelor stabilite în SDDUE. Rapoartele sunt structurate, în esență, pe următoarele secțiuni: introducere, evoluția conceptului de dezvoltare durabilă în UE și coerența cu alte strategii, evocarea progreselor înregistrate, perspective privind aplicarea SDD și concluzii.

Referirile la modul în care instrumentele instituite prin SDDUE au contribuit la atingerea obiectivelor operaționale și a țintelor, sunt sumare în cadrul celor două rapoarte. Redăm, în continuare, cele mai semnificative referiri din conținutul raportului publicat în 2009 (CE, 2009):

Ponderea persoanelor cu un nivel redus de educație a scăzut în toate grupurile de vârstă;

Creșterea numărului de persoane implicate în activități de învățare de-a lungul vieții și scăderea numărului de tineri care abandonează școala sunt fenomene care nu se produc suficient de rapid pentru a atinge obiectivele specifice;

Conform datelor Eurostat, ponderea din PIB a cheltuielilor aferente CDI a scăzut în perioada [2000 – 2007] de la 1,85% la 1,83%. Evoluția acestui indicator arată o tendință de îndepărtare de obiectivul de 3% fixat de UE pentru 2010;

În 2007 și 2008, aproximativ 44% din bugetul total destinat cercetării bazate pe colaborare a fost alocat proiectelor legate de dezvoltarea durabilă;

Comisia a propus, trei parteneriate majore între sectorul public și cel privat, axate pe trei aspecte-cheie ale dezvoltării durabile: „autoturisme ecologice”, „clădiri eficiente din punct de vedere energetic” și „fabricile viitorului”;

UE investește în acțiuni menite să promoveze DD prin integrarea inițiativelor de dezvoltare durabilă în strategiile naționale și regionale de dezvoltare;

Comisia a integrat în politicile sale sectoriale eliminarea progresivă a subvențiilor care afectează negativ mediul;

Comisia a adoptat noile Orientări comunitare privind ajutorul de stat pentru protecția mediului.

În cadrul secțiunii ,,Evoluția dezvoltării durabile în viitor’’ a raportului publicat în anul 2009, la trei ani de la punerea în aplicare a SDDUE, sunt incluse, în esență, următoarele idei:

SDDUE a reprezentat un instrument care a permis elaborarea unor strategii de dezvoltare durabilă la nivel național și regional;

SDDUE ar putea fi raționalizată mai mult sau reorientată către dimensiunea sa globală;

SDDUE ar putea facilita schimbul de bune practici în ceea ce privește abordările inovatoare din statele membre;

Monitorizarea SDD se bazează pe indicatorii de dezvoltare durabilă elaborați de Eurostat;

Încep să apară noi provocări legate de DD, care, în prezent, nu sunt incluse în SDDUE sau care sunt numai parțial vizate de aceasta;

SDDUE revizuită ar putea să se concentreze asupra obiectivelor pe termen lung ale UE în domenii esențiale, mai ales prin: impunerea tehnologiilor ecologice, acțiuni de protejare a biodiversității, promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei.

Sinteza principalelor concluzii formulate la finalul celor două rapoarte (CE, 2007), (CE, 2009):

Progresele înregistrate sunt modeste, și se referă, în principal, la domeniul schimbărilor climatice și al energiei curate;

Prioritățile stabilite în strategia din iunie 2006 sunt încă de actualitate, pentru toate domeniile prioritare;

Persistă încă tendințe nedurabile, iar UE trebuie să își intensifice în continuare eforturile;

2.2.2. Competitivitatea UE la nivel mondial: starea de fapt

Pornind de la datele furnizate de The Global Competitiveness Report (GCR), am încercat să realizăm o cât mai veridică poziționare a UE la nivel mondial, din perspectiva competitivității generale. În consecință am considerat oportună realizarea unei comparații între UE27, SUA, Japonia și nu în cele din urmă China. Am ales aceste state deoarece consideram că, luând Uniunea ca un tot unitar, spre care se pare că se și tinde, economiile menționate anterior ar trebui să fie cele la care ar trebui să se raporteze Uniunea în ansamblul ei.

Înainte de prezentarea rezultatelor obținute vom preciza metodologia de calcul a indicatorilor cuprinși în GCR (Constantin, 2006, p. 72-80) respectiv, modul de construire a indicatorului global (GCI), a indicatorilor agregați (IAC) și a celor aferenți pilonilor.

Indicatorii primari (fundamentali) se obțin pe două căi: prin sondaje de opinie și din statistici oficiale (GCR, 2008). Informațiile se prelucrează astfel:

– Răspunsurile la întrebările din sondaje sunt ierarhizate pe o scară de la 1 la 7.

– Valorile variabilelor culese din statisticile oficiale sunt standardizate pentru același

interval [0, 7] cu ajutorul unei formule de interpolare liniară:

6 * [(xi – xmin) / (xmax – xmin)] + 1

unde:

xi = valoarea indicatorului pentru țara analizată

xmax = valoarea maximă a indicatorului (pentru țara cu cel mai bun rezultat)

xmin = valoarea minimă a indicatorului (pentru țara cu rezultatul cel mai slab)

GCI (I) = ½ TI + ¼ PII + ¼ MEI

GCI (II) = 1/3 TI + 1/3 PII + 1/3 MEI

unde:

GCI = Growth Competitiveness Index pentru țările din prima grupă (I) și grupa a doua (II)

TI = indicele tehnologic

PII = indicele pentru instituțiile publice

MEI = indicele mediului macroeconomic

Fiecare dintre cei trei indici cumulează, cu ponderi diferite în cazul fiecărei grupe de țări, o serie de sub-indici specifici. De exemplu, TI (I) = ½ sub-indicele inovării + ½ sub-indicele TIC (tehnologia informației și comunicării) iar TI (II) = 1/8 sub-indicele inovării + 3/8 sub-indicele transferului tehnologic + ½ sub-indicele TIC. Aceeași metodă este utilizată și pentru compunerea în continuare a sub-indicilor.

Pentru realizarea efectivă a comparației, pe baza indicatorilor incluși în GCR, am utilizat datele furnizate de rapoartele pentru ultimele 7 intervale de ani (2006/2007, 2007/2008, 2008/2009, 2009/2010, 2010/2011, 2011/2012, 2012/2013). În acest sens se pot vizualiza în tabelul 2.3 punctajele obținute de fiecare dintre statele analizate, respectiv la nivelul UE27 pe parcursul respectivelor intervale de ani și pentru diferitele nivele pentru care s-a realizat calculul:

indicatorul global (GCI);

indicatorii agregați pe cele trei categorii ale factorilor care influențează competitivitatea (IAC);

indicatorii aferenți pilonilor competitivității (IPC).

Tabelul 2.3 Valorile indicatorilor pentru UE27 și statele de referință

Sursa: realizat de autor pe baza datelor din The Global Competitiveness Raport 2006/2007, 2007/2008, 2008/2009, 2009/2010, 2010/2011, 2011/2012, 2012/2013

Pentru a putea realiza o comparație vizuală între UE27 și cele trei puteri mondiale implicate în analiză, am recurs la prezentarea grafică a evoluției GCI (figura 2.9) realizat de fiecare stat parte, pe anii studiați.

Figura 2.9 Evoluția GCI pentru perioada de analiză

Sursa: realizat de autor pe baza datelor din The Global Competitiveness Raport 2006/2007, 2007/2008, 2008/2009, 2009/2010, 2010/2011, 2011/2012, 2012/2013

Se poate observa cu ușurință un decalaj destul de pronunțat, în urmă, pe toată perioada studiată a UE27 față de două dintre statele de referință studiate și anume SUA și Japonia. În raport cu China, se observă faptul că, pentru primele trei perioade (2006/2007, 2007/2008, 2008/2009), UE27 se află pe o poziție sensibil mai favorabilă, dar această situație se inversează, pentru ultimele patru intervale (2009/2010~2012/2013), când China depășește, după valorile indicatorului GCI, nivelul UE27. În urma acestor constatări rezultă o situație deloc confortabilă în care se situează UE, fiind esențială urmărirea ulterioară a evoluției și aprofundarea analizei pe baza indicatorilor agregați pe cele trei categorii ale factorilor care influențează competitivitatea (IAC) și indicatorilor aferenți pilonilor competitivității (IPC).

Pentru a putea realiza o caracterizare a nivelului competitivității UE27 și pentru a putea identifica sectoarele deficitare, în cele ce urmează în figurile 2.10÷2.16, vom prezenta comparații grafice între UE27 și cele trei state de referință analizate, prin prisma valorilor IPC care stau la baza indicatorului global.

Figura 2.10 Valorile înregistrate pentru IPC în intervalul 2006/2007

Sursa: realizat, pe baza datelor din The Global Competitiveness Raport 2006/2007

Analizând figura 2.10 se pot trage următoarele concluzii:

UE27 depășește în 2006/2007 cele trei state de referință doar la nivelul pilonului 1;

Uniunea se poziționa în 2006/2007 cel mai bine în raport cu China reușind să o depășească la nivelul pilonilor 1, 2, 5, 6, 9, 11, 12;

Se observă un decalaj destul de pronunțat al Japoniei și al SUA, care în 2006/2007 pentru nouă piloni-exceptând pilonul 1, 3, și 4 manifestă un avans în raport cu UE27;

China, care se află pe ultimul loc între puterile mondiale studiate, prezintă în 2006/2007 un decalaj vizibil față de restul țărilor, inclusiv UE27, la nivelul pilonului 3-stabilitatea mediului macroeconomic și un decalaj semnificativ cu referire la pilonii: 1, 2, 5, 6, 9, 11, 12.

Figura 2.11 Valorile înregistrate pentru IPC în intervalul 2007/2008

Sursa: realizat, pe baza datelor din The Global Competitiveness Raport 2007/2008

Concluziile cu referire la 2007/2008, rezultate pe baza reprezentării din figura 2.11 sunt următoarele:

În perioada 2007/2008, UE nu se mai găsește pe primul loc în raport cu competitorii săi, pentru nici unul dintre piloni;

În 2007/2008, UE27 este cel mai bine clasată în raport cu China, pe care o depășește cu referire la zece piloni și față de care avea un decalaj în urmă cu referire la pilonii: 3, 10;

Deși se introduc o serie de trei indicatori față ce intervalul anterior nu se constată o apropiere a UE27 față de nivelul SUA și de cel al Japoniei;

Cu referire la pilonul 12-inovare se constată faptul că UE27 avea cel mai pronunțat decalaj în raport cu SUA și Japonia;

Mai mult decât atât în privința pilonului 10-dimensiunea pieței, se poate observa o diferență foarte pronunțată.

Figura 2.12 Valorile înregistrate pentru IPC în intervalul 2008/2009

Sursa: realizat, de autor pe baza datelor din The Global Competitiveness Raport 2008/2009

Cu referire la valorile IPC, pentru intervalul 2008/2009 înscrise în figura 2.12, se pot constata următoarele:

UE27 a înregistrat un regres față de China și un progres față de SUA și Japonia;

UE27 a păstrat avantajul competitiv față de China, cu referire la majoritatea pilonilor care constituie GCI. Fac excepție pilonii: 3, 7, 10, pentru care nivelul de competitivitate al UE27 este sub cel al Chinei;

UE27 avea un mic avantaj competitiv față de SUA și Japonia doar cu referire la pilonul 3 iar în cazul pilonului 4 față de SUA.

Figura 2.13 Valorile înregistrate pentru IPC în intervalul 2009/2010

Sursa: realizat, pe baza datelor din The Global Competitiveness Raport 2009/2010

Valorile IPC în intervalul 2009/2010 plasau UE27 în aceeași poziție față de cele trei state de referință ca și în intervalul 2008/2009.

Figura 2.14 Valorile înregistrate pentru IPC în intervalul 2010/2011

Sursa: realizat, pe baza datelor din The Global Competitiveness Raport 2010/2011

Datorită diferențelor nesemnificative înregistrate pentru ultimele trei intervale de analiză, se pot formula concluzii comune, după cum urmează:

UE27 nu reușește să se claseze pe prima poziție, fiind depășită de cel puțin una dintre cele trei state pentru fiecare interval studiat, la nivelul oricărui pilon;

SUA și Japonia rămân în ansamblu pe primele poziții, chiar dacă la nivelul unor piloni sunt depășite;

La nivelul pilonului 3-stabilitatea mediului macroeconomic, UE27 a devansat atât SUA cât și Japonia ;

La nivelul pilonului 4-sănătate și educație primară, UE27 depășește atât SUA cât și China;

Se mai poate observa că UE27 înregistrează, pe parcursul intervalelor [3-5] o tendință generală de scădere a IPC, dar nu o scădere semnificativă, astfel multe dintre rezultatele înregistrate pentru intervalul 2010/2011 sunt la un nivel aproximativ cu cele din intervalul 2008/2009;

China înregistrează pentru majoritatea pilonilor, o tendință de creștere, mică dar constantă, chiar dacă în ultimul interval se constată o contracție a valorilor;

În ceea ce privește SUA și Japonia, chiar dacă se constată oscilații, atât pozitive cât și negative, valorile înregistrate pentru IPC de către cele două state sunt, mai degrabă constante, SUA și Japonia reușind să își păstreze nivelul de competitivitate;

Având în vedere tendințele înregistrate pe durata de analiză, se poate afirma că, numărul de competitori la care UE27 trebuie să se raporteze, în viitor, este în creștere, unul dintre aceștia fiind China.

Figura 2.15 Valorile înregistrate pentru IPC în intervalul 2011/2012

Sursa: realizat, pe baza datelor din The Global Competitiveness Raport 2011/2012

Figura 2.16 Valorile înregistrate pentru IPC în intervalul 2012/2013

Sursa: realizat, pe baza datelor din The Global Competitiveness Raport 2012/2013

Se poate observa cu ușurință poziția deloc favorabilă pe care o are UE27 în raport cu celelalte state analizate, pentru toți pilonii analizați. De menționat este că pentru zece (2011/2012), respectiv nouă (2012/2013) piloni UE27 are valori superioare Chinei. În raport cu celelalte două puteri analizate, se poate observa faptul că fie UE27 este depășită de cele două state, fie doar de una dintre ele. De menționat este situația pilonului 3 (mediul macroeconomic) și cea a pilonului 10 (dimensionarea pieței) pentru ambele intervale analizate. Dacă în cazul pilonului 3 UE27 reușește să depășească SUA și Japonia, fiind devansată doar de China, în cazul pilonului 10, se observă decalajul considerabil dintre UE27 și de această dată, toți ceilalți competitori.

2.3. Nivelul de competitivitate economică a UE în context mondial

2.3.1. Considerații preliminare

Pentru a identifica cât mai exact prioritățile și obiectivele strategice ale României sub aspect economic și în particular, sub aspect industrial în context mondial și european, am considerat oportună evocarea prealabilă, a poziției UE în context mondial sub aspectul competitivității economice. Având în vedere focalizarea acestei lucrări pe sectorul industrial, acest subcapitol are, în principal, caracterul unei analize de context, evocându-se provocările externe din punct de vedere economic.

Analiza privind provocările (contextualitățile) interne și externe poate fi prezentată pe cel puțin două planuri majore:

din perspectiva strategiilor generale și specifice existente la nivel european și național;

din punctul de vedere al realității economice, al contribuției operaționale și potențiale a industriei la nivelul de competitivitate al României.

Este evident că, toate cele trei strategii fundamentale ale UE (Strategia Lisabona – SL, Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE – SDDUE, Strategia Europa 2020 – SE2020) amintite anterior, conțin provocări cheie, obiective și ținte care vizează și competitivitatea economică în condițiile dezvoltării durabile (DD).

Cele trei provocări cheie ale SE2020 (creșterea inteligentă, creșterea durabilă și creșterea favorabilă incluziunii) se fundamentează, în bună parte, pe progresele preconizate în industria UE. Patru dintre cele șapte provocări cheie ale SDDUE (PC1-PC4) sunt legate direct de economia UE, iar celelalte trei (PC5-PC7) sunt influențate indirect de competitivitatea economică.

Importanța deosebită pe care o acordă UE industriei sale reiese și din rapoartele oficiale anuale. Astfel, ,,European Competitiveness Report 2011’’,arată: ,,Europa are nevoie de industrie și industria are nevoie de Europa. Cheia competitivității industriale a UE este piața unică a UE cu circa 500 mil de consumatori, 220 mil de lucrători și 20 mil de întreprinderi’’ (CE, 2011). Din statisticile europene reiese că, un sfert dintre joburile existente în UE sunt în industria prelucrătoare, iar 80% din sectorul privat de CDI este în industrie.

Cu toate că UE nu a elaborat o strategie dedicată dezvoltării competitivității industriale, problemele specifice acestui sector economic sunt înscrise în cele trei strategii fundamentale (SL, SDDUE, SE2020) (Strategia Lisabona, 2000) precum și în unele strategii specifice pentru ramuri economice de mare actualitate și deosebit de dinamice, precum: energie, informație și comunicare, impact de mediu, transport durabil, tehnologiile aerospațiale.

Sintetizând, din toate strategiile UE reiese foarte clar – cu referire la industrie, necesitatea impunerii unor noi tehnologii de producție – tehnologii curate, marginalizarea industriilor ,,grele’’ și promovarea industriilor bazate pe TIC. Conceptul de ,,întreprindere trivalentă’’ ca fiind acea întreprindere care răspunde criteriilor de eficiență economică, restricțiilor ecologice și cerințelor sociale s-a impus în strategiile și rapoartele UE referitoare la industrie.

Înainte de prezentarea unor date statistice generale privind competitivitatea economică/industrială a UE în context mondial și a României, în context european se cuvine să precizăm care este, de fapt, aria de extindere a industriei în total economie, arie pe care o avem în vedere în prezenta lucrare, cu atât mai mult cu cât în unele publicații europene (http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sustainablebusiness/files/brochure_sustainable_industry_150711_en.pdf) industria definită în concordanță cu standardul NACE, revizia 1.1., cuprinde categoriile:

Agricultură, vânătoare, silvicultură și piscicultură;

Industria extractivă;

Industria prelucrătoare (23 ramuri);

Electricitate, gaz și apă;

Construcții.

Față de această viziune, pentru a asigura concordanța cu statisticile oficiale, în prezenta lucrare se va utiliza structurarea utilizată în România (http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do) respectiv:

Secțiuni (activități, diviziuni) ale industriei:

Industria extractivă (IE), cu cinci ramuri;

Industria prelucrătoare (IP), cu 23 ramuri;

Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (IET).

Marile grupe industriale:

Industria bunurilor intermediare (IBI);

Industria bunurilor de capital (IBC);

Industria bunurilor de folosință îndelungată (IBFI);

Industria bunurilor de uz curent (IBUC);

Industria energetică (IEN).

2.3.2. Elemente de caracterizare a competitivității economice a UE în context mondial

O privire generală asupra rapoartelor internaționale, privind competitivitatea economică reflectă tendința de creștere a decalajului de productivitate între UE și principalii competitori internaționali (SUA și Japonia), precum și pierderea unor importante cote de piață în comerțul internațional, în favoarea unor țări emergente, precum: China, India, Brazilia. Această stare de fapt se datorează, în principal, următorilor factori de input pentru competitivitatea economică: investiții insuficiente în tehnologiile de vârf, educație, CD și utilizare ineficientă a forței de muncă (comparativ cu SUA și Japonia) respectiv, forță de muncă mai scumpă (față de țările emergente).

Balanța comerțului internațional (BCI) al UE27 în context mondial este evidențiată în figura 2.17., iar în figura 2.18. și în figura 2.19. sunt redate elemente de caracterizare a inputului prin CD în economie, la nivelul principalilor competitori mondiali.

Figura 2.17 Evoluția balanței comerciale a UE27 în raport cu principalii parteneri mondiali

[%]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din BD-EuroStat, Euro indicators/PEEIs

Constatăm că BCI a UE27 este pozitivă în raport cu cinci dintre cei mai importanți parteneri, iar în relația cu patru dintre aceștia importurile au fost mai mari decât exporturile. Singura țară care are o evoluție oscilantă în raport cu UE27 este Coreea de Sud.

Figura 2.18 Alocații bugetare pentru CD [%] din PIB

[%] din PIB

Sursa: Figură preluată din raportul Eurostat Science, technology and innovation in Europe, 2013

Din figura 2.18 reiese foarte clar diferența dintre SUA și restul puterilor mondiale. Dacă ar fi să comparăm SUA și UE27 se observă a diferență pronunțată între cele două mari puteri mondiale, în sensul că, alocațiile bugetare procentuale ale SUA pentru CD sunt în medie cu 30% mai mari decât cele ale UE27. Dacă în anul 2005 Coreea de Sud se afla la o distanță considerabilă de SUA, se poate observa că în anul 2011, această țară se află pe primul loc, având un trend ascendent încă din anul 2007. Este de urmărit evoluția alocațiilor bugetare pentru CD ale UE, ținând cont de faptul că, din anul 2009 bugetul CD a scăzut constant. Un aspect important de luat în considerare este și PIB-ul fiecărui stat, pentru că în prezentul grafic se prezintă valorile procentuale și nu sumele alocate.

Din punct de vedere al evoluției Alocației bugetare pentru CD exprimată ca și procent din PIB și analizată pentru perioada 2005 – 2011, SUA se deosebește de restul statelor comparate, ajungând la limita maximă alocată în anul 2009, când acest indicator a atins procentul de aproximativ 1.19% din PIB.

SUA este urmată de Coreea de Sud care în anul 2010 atinge limita maximă a alocării bugetare pentru CD, acest indicator înregistrând aproximativ 1.09 % din PIB.

Poziția a treia este ocupată de UE15, care în anul 2009 atinge limita maximă a alocării bugetare pentru CD, acest indicator înregistrând aproximativ 0.8% din PIB. Diferențele de alocare sunt destul de puternice între primele trei poziții ale acestui clasament, resimțindu-se în scăderea competitivității acestora în perioada analizată.

Următoarea poziție este ocupată de UE27 , care de asemenea în anul 2009 atinge limita maximă a alocării bugetare pentru CD, acest indicator înregistrând aproximativ 0.78% din PIB. Diferențele între UE 15 și UE27 sunt mici, evoluția lor fiind foarte asemănătoare.

Ultima poziție este ocupată de Japonia, care tot în anul 2009 atinge limita maximă a alocării bugetare pentru CD, acest indicator înregistrând aproximativ 0.77% din PIB.

Din acest grafic se poate observa că evoluția Uniunii Europene s-a îmbunătățit în ultima parte a perioadei analizate, înregistrând un mic progres în atingerea obiectivului de a investi aproximativ 3% din PIB în cercetare și dezvoltare, lucru care contrastează creșterea remarcabilă a intensității CD a economiilor asiatice, lucru care se poate observa și in următorul grafic.

Figura 2.19 Intensitatea CD

[%] din PIB

Sursa: Figură preluată din raportul Eurostat Science, technology and innovation in Europe, 2013

Din figura 2.19 rezultă că, intensitatea activităților de cercetare și dezvoltare (cheltuielile cu CD exprimate ca și procent din PIB) în Uniunea Europeană – UE27 în perioada analizată 2005 – 2011 a stagnat, comparativ cu a principalilor concurenți China, Coreea de Sud și SUA care și-au sporit eforturile în domeniul CD. În cazul UE15, în perioada 2005 – 2007 investițiile în domeniul CD au stagnat, cheltuielile cu CD atingând nivelul de 1.9% în PIB, dar în perioada 2007 – 2009 s-a înregistrat o creștere vizibilă, procentul acestora ajungând la 2%, urmând apoi ca în perioada 2009 – 2011 să ajungă la 2.12% și să își mențină această tendință. Situația UE27 este foarte asemănătoare, tendințele fiind aceleași ca și în cazul UE15, intensitatea activităților legate de CD fiind de circa la 1.8% în perioada 2005 – 2007, apoi au înregistrat o creștere, ajungând la 2% în perioada 2007- 2009, menținându-se la această valoare și în perioada 2009 – 2011. Situația UE în raport cu principalii competitor (SUA, Japonia și Coreea de Sud) este și sub aspectul intensității CD, în defavoarea UE, nivelul intensității activităților legate de CD fiind scăzut, aproximativ 2%, comparativ cu valorile înregistrate în SUA – 2,8%; Japonia – 3,36% și Coreea de Sud – 4%. Nivelul scăzut al cheltuielilor cu CD în cadrul întreprinderilor constituie o amenințare majoră la adresa preconizatei economii europene bazată pe cunoaștere. Principala cauză a nivelului scăzut al intensității CD rămâne, în continuare, problema diferențelor de structură a sectorului industrial dintre UE și concurenții săi, în UE sectorul de înalte tehnologii care necesită investiții mai mari și cheltuieli mai mari cu CD, este mai puțin dezvoltat. Pentru ca UE să facă față cu succes acestei provocări, vor trebui implementate, în continuare, cu mai multă insistență acțiunile aferente Strategiei Lisabona revizuite. Diferențele de intensitate a CD dintre UE și concurenții săi se datorează atât subfinanțării CD de către statele membre ale UE27, cât și faptului că întreprinderile europene investesc mai puțin în CD.

Situația Chinei rămâne în continuare optimistă, această economie fiind în plină dezvoltare. Chiar dacă nivelul intensității CD în perioada 2005 – 2011 este sub nivelul UE și al celorlalți concurenți, China va recupera rapid diferențele. În cazul Chinei se poate constata o ușoară creștere a nivelului acestui indicator în perioada 2005 – 2007, ajungând la 1.4%, în perioada 2007 – 2009 a urmat aceeași tendință ascendentă, ajungând la 1.5%, continuând apoi să crească dinamic în perioada 2009 – 2011, intensitatea activităților legate de CD înregistrând o valoare de 1.7%.

Situația SUA este în continuare mai bună decât cea a UE, nivelul intensității activităților legate de CD fiind mult mai ridicat. În perioada 2005 – 2007 acest indicator a înregistrat o ușoară creștere, ajungând la valoarea de 2.6% din PIB, în perioada imediat următoare 2007 – 2009, și-a menținut tendința de creștere ajungând la 2.8% în 2009, iar în perioada 2009 – 2011 a continuat să avanseze ușor, înregistrând în 2011 2.87% din PIB la finalul anului.

Față de UE, situația Coreei de Sud este extrem de favorabilă în ceea ce privește intensitatea activităților de CD, înregistrând, pe toată perioada analizată, o creștere continuă și dinamică. Motivele care stau la baza acestei tendințe de creștere a indicatorului ,,intensitatea activităților de CD’’,sunt reprezentate de eforturile depuse în acest domeniu, concretizate prin investiții puternice în sectorul CD. Astfel, în perioada 2005 – 2007 Coreea de Sud a înregistrat o creștere a nivelului intensității de CD, ajungând la valoarea de 3,2% din PIB, tendința s-a menținut și perioada următoare 2007 – 2007, valoarea indicatorului crescând la 3.5% din PIB. O creștere spectaculoasă a acestui indicator a avut loc în perioada 2009 – 2011, nivelul intensității activităților de CD atingând la finalul anului 2011, 4% din PIB.

Japonia este singura țară care face parte din grupul supus analizei în cazul căreia s-au înregistrat ușoare scăderi ale nivelului intensității activităților legate de CD, acest indicator rămânând practic pe perioada de analiză constant. În perioada 2005 – 2007 s-a înregistrat o ușoară creștere ajungând la 3.5%, în perioada 2007 -2009 nivelul s-a menținut constant 3.5%, scăzând la 3.36% la finalul anului 2011. Chiar și în aceste condiții, Japonia este mult peste UE sub aspectul intensității CD.

O altă componentă a inputului în procesele economice o reprezintă investițiile în tehnologie și resursă umană. O situație comparativă a UE la nivel global, sub aspectul ISD≡FDI, este evidențiată în figurile 2.202.22 .

Fig 2.20 Evoluția investițiilor străine directe în perioada 2005-2011 [mil $]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de WIR 2012

Reprezentarea din figura 2.20 reflectă atât avansul pe toată perioada analizată a UE27 în fața SUA, dar și diferența dintre cele două mari puteri mondiale, diferență care s-a accentuat din 2005 până în anul 2011, astfel decalajul fiind unul considerabil. De remarcat este și diferența dintre valoarea globală a ISD și valorile celor două puteri mondiale. Dacă ar fi să analizăm evoluția diferenței, se poate observa că dacă în anul 2005 între valorile celor trei entități analizate erau la diferențe mici, în anul 2011 diferența este una foarte accentuată. Se poate trage astfel concluzia că din momentul izbucnirii crizei mondiale ISD s-au concentrat în mai mare măsură decât înainte de acest moment, spre alte zone ale lumii. Anvergura ISD generate și absorbite reflectă, în egală măsură, potențialul economic al entității supusă analizei. Evoluția celor două laturi ale ISD este evidențiată în figura 2.21 (a,b).

Figura 2.21 Evoluția ISD

a) ISD realizate recent în UE27 și în principalii competitori din lume [mil $]

b) ISD realizate recent de UE și de principalii competitori din lume [mil $]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de WIR 2012

Se poate observa diferența favorabilă dintre UE27 și restul puterilor mondiale analizate, dar și faptul că în UE27 nivelul ISD absorbite a scăzut față de anul 2006, impactul crizei economice fiind încă pronunțat. Singura țară care se află în 2011 la o valoare peste cea din 2006 este China, care deși nu are o evoluție pozitivă pronunțată nu are scăderi mari. Japonia este singura care înregistrează valori negative atât în 2006 cât și în 2010 și 2011.

Nivelul ISD în UE27 a atins apogeul la începutul anului 2007, ajungând la limita maximă de 860 mld. $, iar din momentul declanșării crizei economice mondiale, februarie 2007, valoarea acestui indicator a scăzut puternic și vertiginos, ajungând la limita minimă în anul 2010, când valoarea ISD în UE27 a ajuns la valoarea aproximativă de 310 mld. $. În perioada imediat următoare s-a înregistrat o tendință de creștere a ISD, valoarea acestora ajungând la finalul anului 2011 la aproximativ 440 mld. $.

Situația SUA nu este la fel de gravă ca a UE27 din această perspectivă, evoluția ISD în această țară fiind mult mai fluctuantă și dinamică. În perioada 2006 – 2007 nivelul ISD a înregistrat o ușoară scădere, ajungând la o valoare de aproximativ 210 mld. $, după care ISD au crescut ușor, ajungând la finalul anului 2008 la 310 mld. $. După această majorare a urmat din păcate o scădere bruscă a nivelului de ISD, scăzând în 2009 la jumătate, nivelul ISD recepționate fiind de aproximativ 150 mld. $. În perioada 2009 – 2011 a urmat o creștere continuă a nivelului ISD, acestea ajungând la valoarea aproximativă de 240 mld. $ la finalul anului 2011.

Dintre statele comparate mai sus, evoluția Chinei în perioada analizată este cea mai constantă, lucru care denotă o anumită stabilitate în raport cu concurenții săi comerciali. Valoarea ISD recepționate de China în perioada 2006 – 2008 a crescut, ajungând la aproximativ 130 mld. $, în perioada următoare valoarea lor a suferit o ușoară scădere, la 110 mld. $ în 2009, iar din acel moment a urmat o tendință ascendentă, crescând până la aproximativ 140 mld. $ la finalul anului 2011.

Cazul Japoniei este special în raport cu concurenții săi, evoluția acestei economii din punct de vedere al ISD recepționate fiind constantă, dar negativă. Japonia este singura țară care a înregistrat valori negative în 2006, 2010 și 2011. Limita maximă a ISD recepționate de Japonia s-a înregistrat în perioada 2007 – 2008, când acestea au atins valoarea de 40 mld. $.

Dacă ar fi să analizăm ISD realizate de puterile mondiale (figura 2.21b), comparativ cu ISD absorbite (figura 2.21a) de acestea, lucrurile, în principiu, sunt aproximativ similare, diferența fiind făcută de poziționarea de această dată a Chinei pe ultimul loc. Mai putem preciza și faptul că deși evoluția ISD realizate de către UE27 este aproximativ identică cu cea a ISD absorbite, ca și sume ISD realizate de către UE27 sunt mult peste ISD realizate în UE27.

Din această perspectivă, prima poziție este ocupată de UE27, fiind principalul investitor la nivel internațional. Limita maximă a investițiilor efectuate de UE în străinătate a fost atinsă în anul 2007, suma înregistrată fiind de aproximativ 1.210 mld $. În perioada 2007 – 2009 a urmat o scădere accentuată, înregistrându-se astfel o limită minimă a ISD generate de 410 mld $. În perioada 2009 – 2011 valoarea ISD efectuate de UE în alte țări a înregistrat tendințe ascendente, ajungând la valoarea de aproximativ 550 mld $ la finalul anului 2011.

În cazul SUA, nivelul ISD realizate în străinătate a fost unul moderat. În perioada 2006 – 2007 valoarea ISD a ajuns la aproximativ 410 mld. $, după care a urmat în perioada 2007 – 2009 o tendință descendentă, valoarea ieșirilor de ISD scăzând la aproximativ 260 mld. $. În SUA, în perioada 2009 – 2011, ieșirile de ISD au înregistrat o ușoară creștere, ajungând la finalul anului 2011 la aceeași valoare înregistrată la finalul anului 2011, și anume 410 mld. $.

Din prisma ieșirilor de ISD, poziția a treia este ocupată de Japonia, a cărei evoluție este constantă și din acest punct de vedere. Limita maximă a ieșirilor de ISD a fost înregistrată în anul 2008, acestea ajungând la valoarea aproximativă de 110 mld. $. A urmat apoi un trend descendent până în anul 2010, când ieșirile de ISD au început din nou să crească, ajungând din nou la valoarea de 110 mld. $.

În cazul ieșirilor de ISD, China ocupă ultima poziție, înregistrând o evoluție constantă. În perioada 2006 – 2007 ieșirile de ISD au însumat 10 mld. $, după care a urmat o tendință ascendentă și constantă pe toată perioada 2007 – 2011, valoarea fiind de aproximativ 60 mld. $.

Dintr-o perspectivă temporală mai largă și prin prisma stabilității ISD, se reprezintă în figura 2.22 (a, b), comparativ, cele două aspecte ale ISD (absorbite și generate).

Figura 2.22 Evoluția stocului ISD

a) Evoluția stocului ISD absorbite în UE27 și în principalii competitori mondiali [mld $]

b) Evoluția stocului ISD generate de UE27 și principalii competitori mondiali [mld $]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de WIR 2012

Stocurile de ISD, reprezintă valoarea cumulată a investițiilor străine de la începutul permisiunii de acces pe o piață până la un moment de referință sau până în prezent.

Conform reprezentării din figura 2.22a, în perioada 1990 – 2011 se poate observa faptul că, pe prima poziție se află UE, care a înregistrat, o tendință ascendentă atât în perioada 1990 – 2000, cât și pe perioada 2000 – 2011, atingând limita maximă în anul 2011 cu o valoare aproximativă de 7.200 mld. $.

Poziția secundă este ocupată de SUA care, deși are o evoluție ascendentă, aceasta este moderată. La fel ca și în cazul UE, în perioada 1990 – 2000 are loc o creștere a valorii stocurilor de ISD intrate, ajungând în anul 2000 la valoarea de 2.700 mld. $, continuând apoi în aceeași tendință ascendentă, atingând limita maximă în 2011, cu o valoare de 3.500 mld. $.

A treia poziție este ocupată de China, care are o evoluție constantă și mult sub nivelul celor doi competitori menționați mai sus. În perioada 1990 – 2000, stocul de ISD intrate în China a ajuns la 193 mld $, urmând ca în perioada următoare 2000 – 2011 să crească, ajungând la 712 mld $.

Pe ultima poziție se află Japonia care, la fel ca și China, a avut o evoluție constantă din acest punct de vedere, în perioada 1990 – 2000 valoarea stocurilor intrate este de aproximativ 150 mld $, urmând ca în perioada următoare 2000 – 2011 să crească, ajungând la 226 mld $.

Atât sub aspectul stocului ISD absorbite, cât și al ISD generate, UE27 se află pe prima poziție, în raport cu celelalte puteri mondiale analizate. SUA ocupă locul secund, în timp ce Japonia și China fac schimb de poziții de la un grafic la altul. Astfel Japonia se află pe ultimul loc din punct de vedere al stocului ISD realizat în această țară, iar China se află pe ultimul loc sub aspectul stocului ISD realizate în alte țări.

Cu referire la alocarea ISD pe sectoare economice, la nivel mondial, sunt relevante statisticile redate în figurile 2.23 și 2.24.

Figura 2.23 Rata de creștere a ISD pe sectoare, la nivel global, 2011 [%]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de WIR 2012

Graficul reprezentat în figura 2.23 descrie modul în care fiecare sector al economiei a reușit să atragă ISD. Sectorul primar este de departe în fruntea creșterii ISD atât în anul 2011 comparativ cu 2010, cât și în comparație cu media anilor anteriori crizei economice. Din a doua comparație mai reiese și faptul că sectorul secundar și sectorul terțiar au o rată de creștere negativă, cel mai mare regres fiind înregistrat de sectorul terțiar, care comparativ cu media anilor anteriori crizei are o scădere de peste 30%.

Figura 2.24 Distribuția pe sectoare a ISD la nivel global [%]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de WIR 2012

Din figura 2.24 se poate observa faptul că evoluția celor trei sectoare, ale economiei, în raport cu anul anterior, este lipsită de diferențe mari de la un an la altul în sens negativ sau pozitiv. Ce merită reținut este, în schimb, diferența procentuală mare între sectorul primar și celelalte sectoare, diferență care reflectă gradul scăzut de atractivitate din punctul de vedere al ISD pentru sectorul primar. Coroborând rezultatele redate în figura 2.23 și figura 2.24, putem spune că diferența înregistrată în ceea ce privește rata de evoluție a ISD pe sectoare se reflectă în diferența procentuală privind distribuția pe sectoare a ISD, evidențiată în figura 2.24.

Diferențele între UE și principalii competitori internaționali, cu referire la indicatorii de output ai competitivității economice sunt redate prin reprezentările grafice din figurile 2.25 și 2.26.

Figura 2.25. Evoluția PIB/loc în UE și principalii competitori[]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din EuroStat Yearbook

Din figura 5.9 se poate observa că, evoluția PIB/loc urmează un trend ascendent. În anul 2001 prima poziție este ocupată de Japonia, urmată la o mică diferență de SUA, pe ultimul loc fiind UE27. În anul 2010 situația se schimbă, prima poziție fiind ocupată de SUA, urmată apoi de Japonia și UE. În anul 2011, situația este similară cu cea a anului 2010. Constatăm o diferență majoră între PIB/loc realizat în UE27 și principalii competitori mondiali, în defavoarea UE27.

Figura 2.26. Evoluția productivității în UE și principalii competitori[€/oră]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din EuroStat Yearbook

Din graficul expus în figura 2.26 se poate observa că, sub aspectul productivității, în anul 2001 prima poziție era ocupată de Japonia, urmată la o diferență aproape insesizabilă de SUA, iar pe locul trei se situa UE, la o distanță mare de competitorii săi. În această perioadă, principala modificare se referă la poziția SUA, care în 2010 reușesc să devanseze Japonia ocupând locul întâi, UE păstrându-și a treia poziție. În anul 2011, situația este similară cu anul 2010, SUA ocupând prima poziție, fiind urmată de Japonia și apoi de UE. Sub aspectul productivității, situația este similară cu cea a PIB/loc, respectiv, UE27 este mult în urma principalilor competitori mondiali. De exemplu, în 2011, productivitatea muncii în UE27 era cu circa 11€/oră mai mică decât în SUA.

Pentru a completa tabloul competitivității economice a UE în condițiile dezvoltării durabile și în context mondial, redăm în figurile 2.27., 2.28., și 2.29. câțiva indicatori semnificativi din punct de vedere a obiectivelor dezvoltării durabile.

Figura 2.27 Intensitatea energetică a economiei la nivelul principalilor actori mondiali în anul 2009[tep/M€]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din Energy, transport and enviroment indicators, 2012

Intensitatea energetică reprezintă unul dintre principalii indicatori macroeconomici pentru analiza eficienței de utilizare a energiei și este inclus în lista indicatorilor de DD elaborată în comun de IAEA, UNDESA, IEA, EUROSTAT și EEA. Intensitatea energetică a economiei exprimă consumul intern brut de energie în relație cu economia națională (Nuțu et. al., 2011). Din figura 2.27, putem observa că, sub aspectul valorii intensității energetice, UE27 se află pe o poziție mai bună decât SUA, Rusia China și India, fiind devansată doar de Japonia.

Figura 2.28 Emisiile totale de GES (CO2-echivalent) la nivelul principalilor actori mondiali [tone/locxan];

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din Energy, transport and enviroment indicators, 2012

Intensitatea gazelor cu efect de seră privind consumul energetic este raportul dintre emisiile de gaze cu efect de seră relaționate cu energia (dioxid de carbon, metan și protoxid de azot) și consumul energetic brut din teritoriu.

Din graficul prezentat în figura 2.28 se poate observa că, la nivel internațional principalul producător de GES este SUA, urmată apoi de Rusia, Japonia și UE. Prin urmare, sub acest aspect, UE27 este mai competitivă, decât SUA, Rusia și Japonia, respectiv, mai puțin competitivă decât China și India.

Preocuparea pentru atingerea țintelor de DD se materializează și în nivelul alocațiilor financiare pentru protecția mediului. Situația relativă a țărilor din UE27, sub acest aspect, este redată în figura 2.29.

Figura 2.29 Cheltuieli pentru protecția mediului [u.r./locxan] pe sub-sectoarele industriale în anul 2011

Sursa: Preluat din baza de date a EuroStat, EuroStat Yearbook, 2012

Acest grafic prezintă cheltuielile relative [u.r./locxan], cu protecția mediului pe sub-sectoare industriale, realizate de țările din UE și țări relevante din Europa (Elveția, Turcia). România se identifică alături de Cehia ca având cele mai mari cote de cheltuieli pentru protecția mediului, dintre țările analizate pentru sub-sectorul industriei extractive. De remarcat și reținut este situația Germaniei, care deși are o industrie extractivă dezvoltată (zona industrială RUHR) nu prezintă cheltuieli cu acest sector, industria extractivă a acestei țări fiind mult mai ecologizată decât cea a României. Raportat la media UE27, putem spune că România a înregistrat cheltuieli mai mari în industria extractivă cât și pentru celelalte două sub-sectoare.

Reducând aria analizei la nivelul UE27, se poate evidenția( figura 2.30) contribuția procentuală a sectoarelor economice la PIB-ul UE27 și evoluția, sub acest aspect a ponderii sectoarelor economice între anii 1997 și 2009.

Figura 2.30 Contribuția sectoarelor economice la PIB-ul UE27[%]

Sursa: EU Industrial Structure 2011. Trends and Performance

Reprezentarea din figura 2.30 reflectă, preponderența industrie prelucrătoare (manufacturing) în total industrie a UE27, IP generând în 2011, circa 15% din PIB-ul UE27, iar celelalte ramuri industriale(în ansamblu) circa 7%. Reprezentarea din figura 2.30, a cărei date au fost preluate din ,,EU Industrial Structure 2011. Trends and Performance’’ (http://ec.europa.eu/enterprise/newsroom/cf/_getdocument.cfm?doc_id=7066) reflectă, de asemenea, structurarea clasică a sectoarelor economice, ceea ce susține modalitatea de abordare din prezenta lucrare și este în concordanță cu clasificarea INS.

Evoluția ratei de creștere a industriei producătoare în UE, în intervalul 1991-2011, în context mondial poate fi sintetizată în figura 2.31.

Figura 2.31 Rata de creștere a industriei producătoare în UE în raport cu USA și Japonia

[%]

Sursa: EU Industrial Structure 2011. Trends and Performance

Din reprezentarea redată în figura 2.31, se poate constata cu ușurință că, atât UE cât și celelalte două mari puteri analizate au o evoluție fluctuantă a ratei de creștere a industriei prelucrătoare (IP), care variază de la an la an, dar în mare indicatorul reprezentat se menține în partea pozitivă. Se poate observa ,,momentul 2008’’, când are loc o scădere puternică a producției din industria prelucrătoare pentru toate cele trei puteri mondiale. De evidențiat este, în particular, evoluția Japoniei care se caracterizează atât printr-o scădere puternică a producției din industria prelucrătoare dar și printr-o revenire pe verticală spectaculoasă, mult peste nivelul UE și SUA, urmată de o cădere în zona negativă, adică prin oscilații mult mai mari ale industriei prelucrătoare decât în cazul UE27 și al SUA.

Pentru analiza comparativă a nivelului de competitivitate cu referire la industria prelucrătoare există – pe plan internațional – un raport dedicat, elaborat de instituții/companii de prestigiu. Redăm, în continuare (tabelul 2.4) un extras din ,,Global Manufacturing Competitiveness Index’’, pentru anul 2013 (GMCI, 2013), cu evidențierea poziției marilor actori internaționali dar și a României din punctul de vedere al valorii indicatorului de competitivitate în industria prelucrătoare.

Tabelul 2.4. Clasamentul țărilor prin prisma valorii indicatorului de competitivitate al industriei prelucrătoare în anul 2013

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din Global Manufacturing Competitiveness Index, 2013

Constatăm faptul că, în conformitate cu clasamentul redat în tabelul 2.4, România se plasează pe locul 29 în lume sub aspectul competitivității industriei prelucrătoare, un loc mult mai bun decât cel ocupat sub aspectul competitivității economice (locul 78), în 2012-2013, după WEF (WEF, GCR, 2012)

Se cunoaște faptul că, un factor esențial de creștere a performanței în activitatea industrială este tehnologia performantă. Această tehnologie se obține prin activități de CDI. Actualmente, pe plan european, există un indicator de caracterizare globală a performanței CDI, numit EU R&D Scoreboard. Raportul pe 2012, intitulat ,,The 2012 EU Industrial R&D Investment Scoreboard’’ (Eu R&D Scorebord, 2012) conține date economice și financiare preluate de la principalele 1500 companii din lume, dintre care 405 sunt din UE, ierarhizate în funcție de investițiile în CDI. Nici una dintre aceste performante companii multinaționale nu are sediul în România, iar cele 405 companii cu sediul în UE sunt concentrate în cinci țări de top (figura 2.32). Evoluția investițiilor în CDI și alți indicatori esențiali de performanță ai companiilor din UE aflate în top 1500 este redată în figura 2.33.

Figura 2.32 Distribuția pe țări a companiilor cu performanță ridicată pentru perioada [2002-2011]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din The 2012 EU Industrial R&D Investment Scoreboard, European Commission, JRC/DG RTD.

Acest grafic ne arată diferența clară, la acest capitol, dintre SUA și UE27. Dacă în SUA se regăsesc 59% dintre companiile cu performanțe ridicate, pentru UE27 procentul este de 25%. Astfel raportându-ne la SUA diferența este mare, dar în comparație cu Japonia (2%) sau restul țărilor lumii, care în total au 14% din aceste companii lucrurile stau mult mai bine. De remarcat este nivelul Marii Britanii care se află pe primul loc în UE sub acest aspect.

Figura 2.33 Evoluția investițiilor în CD, vânzările nete și profitabilitatea companiilor din UE

Investițiile în CD

Vânzările nete

Profitabilitatea

Sursa: Preluat din The 2012 EU Industrial R&D Investment Scoreboard, European Commission, JRC/DG RTD

Acest grafic arată, încă o dată, dacă mai era nevoie, legătura dintre investițiile în CD și vânzările nete ale companiilor dar și legătura direct proporțională, firească, a celor două cu profitabilitatea. Exemplul anului 2009 este mai mult decât elocvent. De remarcat este faptul că, deși investițiile în CD din cadrul UE au scăzut, în 2009, raportat la anul 2008 cu mai puțin de cinci procente, valoarea vânzărilor se situează sub pragul de -10%, fiind afectată într-o anumită măsură (mai mică) și profitabilitatea. Se poate afirma cu certitudine că, revenirea spectaculoasă din 2009 a vânzărilor se datorează și investiției făcute în CD.

2.4.Concluzii parțiale: Starea de fapt versus abordarea strategică integrată a competitivității și dezvoltării durabile la nivelul UE

1. Conceptul și strategiile de dezvoltare durabilă au marcat evoluția UE în ultimii 40 de ani, UE27 asumându-și rolul de motor al promovării strategiilor de dezvoltare durabilă. Abordarea și implementarea strategiilor de dezvoltare durabilă la nivelul UE a avut o evoluție exponențială, de la evidențierea necesității de a acorda o atenție deosebită protecției mediului (Paris, 1972), la asumarea unor obiective și ținte clare și concrete respectiv, evaluarea gradului de implementare pe bază de indicatori (SDDUE, 2006).

2. La nivelul UE cele mai cunoscute strategii (SE) care cuprind referiri la competitivitate și dezvoltare durabilă sunt: Strategia Lisabona (SL), Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE (SDDUE) și Strategia Europa 2020 (SE2020).

3. Strategia Lisabona, adoptată în martie 2000, menită să facă din economia Europei cel mai competitiv sistem din lume până în 2010, s-a dovedit a fi prea optimistă, obiectivele strategiei reconsiderându-se la jumătatea perioadei (2005) și dovedindu-se ca fiind nerealizabile la sfârșitul perioadei de implementare (2010).

4. Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE (SDDUE) a fost adoptată în 2006, având ca orizont de timp (nedeclarat explicit) anul 2020, are scopul declarat de a identifica și dezvolta acțiunile care permit UE să obțină o îmbunătățire continuă a calității vieții, atât pentru generațiile prezente, cât și pentru generațiile viitoare. Strategia Europa 2020 (SE2020) s-a adoptat în iunie 2010 pentru a înlocui SL fiind amprentată de dezamăgirile privind rezultatele implementării SL și de criza economică globală. Strategia Europa 2020 (SE2020) admite trei scenarii pentru UE: deceniu pierdut, redresare lentă și redresare durabilă, pledând evident, pentru ultimul. Pentru a transforma scenariul redresare durabilă în realitate, SE2020 identifică trei priorități ale UE: creștere inteligentă, creștere durabilă și creștere favorabilă incluziunii.

6.Analizând strategiile europene (SE) prin prisma cubului competitivității a lui Stefane Garelli se constată următoarele:

SE pun accent deosebit pe rolul creației (inovării) în creșterea competitivității;

În SE sunt primordiale aspectele sociale și de mediu;

SE nu dispun de instrumente adecvate de guvernare pentru a impune creșterea performanței economice prin agresivitate, prin re-ingineria proceselor industriale și prin utilizarea intensivă a activelor;

Statele membre ale UE au politici eterogene, individuale, de abordare a dimensiunilor competitivității;

SE vizează, în principal, competitivitatea UE și a națiunilor componente și eludează competitivitatea companiilor.

7. Strategiile cu caracter general ale UE (SE) conțin o serie de ținte care vizează pilonul de mediu și cel social al dezvoltării durabile și care pot influența negativ sau pozitiv pilonul economic.

9. Analiza efectuată și redată în lucrare reflectă nivelul redus al impactului țintelor asumate prin SDDUE asupra indicatorilor de competitivitate (IC). Astfel, dintre cei 111 indicatori de bază cu care operează WEF prin țintele SDDUE sunt vizați doar 27, adică 24,5%.

10. Din analiza efectuată rezultă că toate cele șapte provocări cheie au ținte care pot avea impact asupra unor indicatori ai competitivității, dar există cinci piloni care nu sunt afectați și anume: instituții, mediul macroeconomic, eficiența pieței mărfurilor, dezvoltarea piețelor financiare și dimensiunea pieței.

11. Gradul de corespondență între cele două seturi de indicatori (indicatorii dezvoltării durabile și cei ai competitivității) este redus. Astfel doar pentru 19 dintre cei 111 indicatori de competitivitate s-a identificat corespondența cu indicatorii dezvoltării durabile, adică la nivelul de 17,3%.

12. Analizând comparativ SE2020 și SDDUE se constată schimbarea de accent, atât în zona priorităților (incluziunea socială SE2020, competitivitatea SDDUE) cât și cu privire la instrumente (cunoaștere SE2020, financiare și economice SDDUE). Din aceste considerente, precum și pe baza realităților socio-economice actuale se impune regândirea ordinii priorităților și în unele cazuri reformularea acțiunilor pentru atingerea obiectivelor enunțate în SDDUE și SNDD.

Din strategiile UE rezultă următoarele condiționări pentru a avea o industrie europeană competitivă: funcționarea adecvată a pieței unice, promovarea tehnologiilor noi și curate, marginalizarea industriilor ,,grele’’ și promovarea industriilor bazate pe TIC.

13. Cele mai puternice instrumente pentru punerea în practică a strategiilor sunt programele de finanțare a dezvoltării. La nivelul UE cele mai importante programe de finanțare a activităților de CDI care au funcționat sunt programele cadru (PC1-PC7). Strategiile UE au obiective și ținte menite să impulsioneze activitățile de CDI. Este necesară însă, intensificarea activităților menite să operaționalizeze strategiile existente, în principal, la nivelul statelor mai slab dezvoltate, cum este și România. La nivelul UE se consideră că una dintre cele cinci probleme esențiale este cercetarea științifică, alături de: demografie, securitate, învățământ superior și energie. Ca și consecință se recunoaște necesitatea de a se acorda 3% din PIB pentru finanțarea CDI.

În perioada [2014 – 2020] finanțarea activităților de CDI în cadrul UE se va face, în principal, prin programul HORIZON2020, orientat, în principal, pe trei piloni: excelență în știință, leadership industrial și provocări sociale.

15. Așa cum este normal, la nivelul SDDUE se realizează o analiză a gradului de implementare a dezideratelor din strategie, rapoarte elaborate de Comisia Europeană, o dată la doi ani. În urma analizei rapoartelor publicate până în prezent (2007, 2009) se pot trage următoarele concluzii:

Progresele înregistrate sunt modeste și persistă tendințele nedurabile;

Prioritățile stabilite în SDDUE sunt încă de actualitate;

Este necesar să se acorde, în continuare, atenție implementării SDDUE în toate domeniile;

Acțiunile întreprinse mai devreme sunt mai benefice decât cele întârziate.

16. Analiza efectuată cu referire la nivelul de competitivitate al UE27 față de principalii competitori (SUA, Japonia și China), pe baza valorilor celor trei categorii de indicatori: indicatorul global (GCI), indicatorii agregați pe cele trei categorii ale factorilor care influențează competitivitatea (IAC), indicatorii aferenți pilonilor competitivității (IPC), evaluați de către WEF, în perioada [2006/2007~2012/2013] conduce, în esență, la următoarea concluzie: UE are mari probleme în a fi competitivă în raport cu statele analizate. Chiar dacă în anumite situații reușește să depășească atât SUA cât și Japonia (pilonul 3 – mediul macroeconomic) pentru întreaga perioadă studiată, SUA și China pentru pilonul 4 – educație și sănătate primară, iar China este depășită în mod constant spre exemplu pentru pilonii 1 – instituții, 2 – infrastructură, 5 – învățământ superior și formare profesională, 6 – eficiența pieței bunurilor, 8 – dezvoltarea pieței financiare, 9 – pregătirea tehnologică, tendința generală a UE27 este de a înregistra o scădere. Însă mai problematică decât scăderea, este distanța vizibilă dintre UE27 și doi dintre competitori: SUA și Japonia, dar mai ales evoluția înregistrată de China care deși se confruntă, încă, cu probleme majore tinde să devină un competitor de calibrul celor menționați anterior.

18. Principalele constatări care au reieșit din analiza succintă efectuată asupra nivelului de competitivitate economică a UE în context mondial sunt:

Balanța comercială pozitivă a UE27 în raport cu SUA, Rusia, Elveția, Turcia, Brazilia și respectiv negativă în raport cu: China, Norvegia, Japonia, India;

Ponderea din PIB a alocațiilor bugetare pentru cercetare-dezvoltare (CD) și intensitatea CD are valoare inferioară în UE27, față de principalii competitori mondiali;

Investițiile străine directe (ISD) realizate și absorbite de UE27 sunt mai mari față de principalii competitori mondiali (SUA, Japonia, China);

PIB/loc și productivitatea muncii au valori inferioare în U27, față de SUA și Japonia, dar sunt în ușoară creștere;

Intensitatea energetică a UE27 este cu ceva mai mare decât cea a Japoniei, este sensibil mai mică decât a SUA și este mult mai mică decât în Rusia, China și India, ceea ce reflectă faptul că în cele trei țări emergente funcționează încă, multe procese tehnologice învechite;

UE27 este mai competitivă decât Japonia, SUA și Rusia sub aspectul nivelului relativ al GES;

Cheltuielile relative pentru protecția mediului sunt mai mari în U27, față de SUA și se ierarhizează pe secțiunile industriale astfel: Industria prelucrătoare (IP) (60%), Industria energetică (IEN) (30%), Industria extractivă (IE) (10%);

Majoritatea companiilor cu performanțe economice ridicate (59%) au sediul în SUA, doar 25% au sediul în UE27, fiind concentrate în principal în cinci țări: Marea Britanie, Germania, Franța, Danemarca și Olanda;

Sintetizând, pentru ansamblul palierelor pe care s-a efectuat analiza comparativă, constatăm că, la nivel mondial:

UE27 are un avantaj competitiv net în privința pilonului mediu al dezvoltării durabile, astfel:

Nivelul relativ (tone/loc) al GES este mai mic în UE27, față de principalii competitori mondiali;

UE27 alocă, în continuare, resurse financiare mai mari (decât SUA-principalul poluator) pentru protecția mediului;

Intensitatea energetică a UE27 este mai mică sau mult mai mică față de toate puterile economice cu care se află în competiție, cu excepția Japoniei.

UE este în dezavantaj competitiv, față de competitorii mondiali tradiționali (SUA, Japonia), din punctul de vedere al:

Valorii indicatorilor fundamentali de output economic: PIB/loc și productivitatea muncii;

Alocațiilor, intensității și în final, a rezultatelor activităților de CD;

Cu toate că, UE27 se află în dezavantaj competitiv cu referire la pilonul economic al dezvoltării durabile, din datele statistice analizate rezultă că există unele motive de optimism și în această direcție, prin prisma avantajului net pe palierul ,,ISD’’ și al avantajului relativ pe palierul ,,balanță comercială’’.

19. Credem că, actualmente, când analizele de competitivitate trebuie cuplate și efectuate doar în contextul obiectivelor specifice ale dezvoltării durabile, UE27 este, în mod cert, mai competitivă decât principalele puteri mondiale, cu referire la pilonul ,,mediu’’ al dezvoltrăii durabile.

Cu referire la pilonul ,,economic’’ al dezvoltrăii durabile, UE27 se află în dezavantaj competitiv față de puterile mondiale consacrate (SUA, Japonia) și pentru unele paliere, chiar față de China și India.

Considerăm că, pentru a recupera, sub aspectul competitivității economice, ar fi necesar ca UE27 să facă următoarele:

Creșterea alocațiilor financiare pentru CD, a intensității și a aplicabilității rezultatelor CDI;

Îmbunătățirea coerenței și a convergenței reglementative, pentru încurajarea investițiilor și dezvoltarea marilor companii;

Creșterea ponderii resursei umane înalt calificate în economie, măsuri pentru evitarea exodului acestei resurse;

Extinderea gradului de utilizare a TIC în economie;

Rezolvarea problemelor sociale care există în unele state ale UE27, știut fiind faptul că progresul economic nu poate exista fără pace și coeziune economică;

Creșterea nivelului de alocare al unor resurse financiare, materiale și chiar umane către statele aflate în coada UE27 sub aspect competitiv, cu scopul accelerării progresului de creștere economică.

20. Pe parcursul perioadei [1997-2009] contribuția sectorului industrial la PIB-ul UE a scăzut, cea mai mare reducere(circa 5%) având-o industria prelucrătoare – cea mai importantă ramură a industriei UE. Compensarea PIB-ului s-a realizat prin creșterea corespunzătoare a ponderii serviciilor în structura acestuia. Prin prisma valorii pe ultimii 5 ani a indicatorului de competitivitate al industriei prelucrătoare, Germania se află pe locul 2 în lume(după China), înaintea SUA și Japonia, celelalte țări, din UE27 cu plasament în top 10 fiind în ordine: Polonia, Marea Britanie, Cehia, Suedia, Olanda. România se află pe un onorant loc 29 în acest clasament, mult mai bun decât cel ocupat în clasamentul realizat de către WEF, pe baza valorii indicatorului global de competitivitate (locul 78 în 2012).

CAP III. Proiecția și operaționalizarea competitivității și dezvoltării durabile a Românei în context european

În prima parte a acestui capitol se prezintă o sinteză a modului în care este proiectată competitivitatea națională și dezvoltarea durabilă a României prin intermediul strategiilor de dezvoltare și a strategiilor de CDI, urmărindu-se corespondența cu strategiile existente la nivelul UE. În context, sunt evocate și sursele de finanțare accesibile pentru CDI – instrumentele esențiale de implementare a obiectivelor și țintelor stabilite prin strategiile de dezvoltare. Partea a doua conține referiri la elemente concrete de caracterizare a competitivității naționale a României, pe baza unor indicatori consacrați și a nivelului relativ de accesare a finanțării, pusă la dispoziție de UE prin FP7.

3.1. Abordarea strategică integrată a competitivității și dezvoltării durabile la nivelul României

România a avut și are multiple strategii care reflectă, în bună parte, strategiile europene și interesele naționale. Enumerăm strategiile valabile actualmente, cu impact direct asupra competitivității economice și implicit a dezvoltării durabile:

Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României (SNDD);

Strategia Națională de Cercetare Dezvoltare și Inovare (SNCDI);

Strategia Guvernamentală pentru Dezvoltarea sectorului IMM în perioada 2009-2013;

Strategia Energetică a României pe perioada 2007-2020;

Planul Național de Dezvoltare 2007-2013.

Având în vedere tema acestei lucrări, în acest cadru, vom face referiri la SNDD, document elaborat ca și angajament al aderării la UE, pentru trei orizonturi de timp (2013, 2020, 2030). Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României este structurată în cinci părți:

Cadrul conceptual;

Situația actuală a României;

Obiective și modalități de acțiune;

Preocupări specifice situației din România;

Implementare și monitorizare.

Motivațiile elaborării SNDD au fost (SNDD, 2008): cererea adresată de către CE, toate statele membre au o astfel de strategie și nu în ultimul rând vizează în esență comunitățile locale.

Obiectivele strategice fixate pentru cele trei orizonturi de timp (scurt, mediu, lung) sunt următoarele (SNDD, 2008):

Orizont 2013: ,,Încorporarea principiilor și practicilor dezvoltării durabile în ansamblul programelor și politicilor publice ale României’’;

Orizont 2020: ,,Atingerea nivelului mediu actual al țărilor UE la principalii indicatori ai dezvoltării durabile’’ ;

Orizont 2030: ,,Aproprierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al țărilor membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile’’.

În completarea obiectivelor ce derivă din strategiile, planurile și programele naționale de dezvoltare, Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României stabilește direcțiile principale de acțiune pentru însușirea și aplicarea principiilor dezvoltării durabile în perioada imediat următoare (SNDD, 2008):

Corelarea rațională a obiectivelor de dezvoltare, cu potențialul și capacitatea de susținere a capitalului natural;

Modernizarea accelerată a sistemelor de educație și de sănătate publică;

Folosirea celor mai bune tehnologii, din punct de vedere economic și ecologic, introducerea fermă a criteriilor de eco-eficiență în toate activitățile de producție sau servicii;

Anticiparea efectelor schimbărilor climatice și elaborarea unor soluții de adaptare pe termen lung, a unor planuri de măsuri pentru situații de criză generate de fenomene naturale sau antropice;

Asigurarea securității și siguranței alimentare prin valorificarea avantajelor comparative ale României în privința dezvoltării producției agricole, fără a face rabat de la exigențele privind menținerea și sporirea fertilității solului, biodiversității și protejării mediului;

Necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanțare, în special în domeniile infrastructurii, energiei, protecției mediului, siguranței alimentare, educației, sănătății și serviciilor sociale;

Protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural național.

În continuare sintetizăm și comentăm obiectivele SNDD (tabelul 3.1), asumate similar cu cele ale Strategiei de Dezvoltare Durabilă a UE, pentru fiecare provocare cheie (figura 2.1 și tabelul 2.2) (SNDD, 2008).

Tabelul 3.1 Comentarii privind obiectivele și țintele înscrise în Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României

Sursa: realizat de autor pe baza datelor din SNDD

Analizând obiectivele SNDD se constată faptul că s-a menținut echilibrul între elementele de detaliu adânc și acele elemente generale care să constituie infrastructura evoluției unei întregi economii cu caracteristici dinamice pronunțate cum este cea a României din această perioadă. Încă sunt în strategie unele obiective care se găsesc departe, între viziunea locală și cea generală (SNDD, 2008).

Se poate observa subordonarea clară a competitivității economice dezideratelor de dezvoltare durabilă, constatându-se totodată că, atingerea obiectivelor fixate va conduce la creșterea competitivității economice, întrucât vor ,,asigura, pe termen mediu și lung, o creștere economică ridicată și în consecință o reducere semnificativă a decalajelor economico-sociale dintre România și celelalte state membre ale UE. Prin prisma indicatorului sintetic prin care se măsoară procesul de convergență reală, respectiv produsul intern brut pe locuitor, la puterea de cumparare standard (PCS), aplicarea strategiei creează condițiile ca PIB/loc exprimat în PCS să depășească, în anul 2013, jumătate din media UE din acel moment, să se apropie de 80% din media UE în anul 2020 și să fie ușor superior nivelului mediu european în anul 2030’’ (SNDD, 2008).

Față de predicția pentru 2013 se poate constata faptul că nu s-a realizat întocmai PIB/loc corelat cu PCS fiind jumătate din cel al UE27. După cum rezultă și din sinteza redată în tabelul 3.1., la finele primului orizont de timp (2013) se înregistrează un număr semnificativ de nerealizări și multe realizări parțiale, față de țintele asumate în SNDD.

Analizând comparativ Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României și Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE pentru orizontul de timp 2020, constatăm existența următoarelor ținte specifice pentru România:

TSDR1: Creșterea cotei parte a resurselor regenerabile în consumul final de energie la 24%;

TSDR2: Reducerea intensității energiei primare la 0,26tep/1000 euro 2005, iar a intensității finale la 0,17 tep/1000 euro 2005;

TSDR3: Reabilitarea energetică a 35% din fondul de clădiri;

TSDR4: Creșterea vitezei pe căile ferate la [140-160] km/oră;

TSDR5: Finalizarea procesului de liberalizare a pieței interne de transport;

TSDR6: Creșterea la 60% a contribuției sectorului de servicii la PIB;

TSDR7: Reducerea riscului de incidență a incendiilor în zonele de intervenție cu 30%;

TSDR8: Construirea a 28 de spitale de urgență noi și reabilitarea a 15 astfel de spitale;

TSDR9: Creșterea cu 50% a accesului la serviciile de asistență medicală, la 60% la serviciile paleative și creșterea la 70% a accesului la serviciile de asistență psihiatrică;

TSDR10: Stoparea declinului natalității;

TSDR11: Alocarea a 0,5% din venitul național brut în scopul asistenței pentru dezvoltare;

TSDR12: Cuprinderea în sistemul de învățare permanentă, recalificare sau reciclare profesională a minimum 15% din cetățenii cu vârsta între [25-64] ani.

Constatăm că cinci dintre țintele enumerate mai sus au incidență direct asupra pilonului social, trei dintre acestea vizează direct pilonul mediu iar celelalte au impact pozitiv asupra competitivității economice.

3.2. Convergența între strategiile naționale de competitivitate și dezvoltare durabilă și cele europene

Pentru a realiza comparația între Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE (SDDUE) și Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României (SNDD) vom utiliza noțiunea de ,,grad de convergență’’ prin care se realizează o evaluare trivalentă: compatibilități, diferențe și incompatibilități.

Gradul de convergentă al celor două strategii se poate realiza sub mai multe aspecte: calitativ, cantitativ, formal și fundamental (de fond). Sub aspect calitativ și formal, constatăm faptul că SNDD este elaborată-evident la cerințele și în conformitate cu practica Comisiei Europene dar într-o variantă mult mai amplă decât SDDUE. Pentru a putea vizualiza diferențele de structurare a SDDUE și SNDD am realizat tabelul 3.2.

Tabelul 3.2. Structura comparativă a Strategiei de Dezvoltare Durabilă a UE și a Strategiei Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României

Unde: ~ reprezintă convergență redusă

≈ reprezintă convergență ridicată

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din SDDUE și SNDD

Din sinteza redată în tabelul 3.2 rezultă că SNDD este acoperitoare sub aspectul structurii, în raport cu SDDUE.

Un alt aspect de natură cantitativă care necesită atenție la analiza convergenței celor două strategii se referă la orizontul de timp pe care îl vizează acestea, astfel:

SDDUE nu este structurată pe orizonturi de timp predefinite (scurt, mediu, lung) și cuprinde, pentru unele obiective, referiri la ani țintă, precum: 2008, 2010, 2012, 2015, 2020. De asemenea, pentru SDDUE, Consiliul UE a impus, la adoptare, necesitatea ca în 2011 să se decidă când se va lansa o revizuire cuprinzătore a acesteia;

SNDD are obiective strategice fixate pentru trei orizonturi de timp (scurt (2013), mediu (2020), lung (2030)).

Aspectele enumerate mai sus împiedică într-o anumită măsură evaluarea ,,gradului de convergență’’ al celor două strategii, în principal, cu referire la ținte, obiective operaționale și acțiuni cu caracter cantitativ. Evaluarea gradului de convergență al celor două strategii este facilitată de faptul că în SNDD s-au prezentat cele 7 provocări cheie identificate în SDDUE precum și obiectivele generale aferente.

După cum rezultă și din sinteza redată în tabelul 3.2, analiza gradului de convergență se poate face doar cu referire la obiective (generale, operaționale), ținte și acțiuni. Analizând conținutul SNDD (SNDD, 2006) constatăm că aceasta are încă două particularități, comparativ cu SDDUE:

La fiecare provocare cheie și obiectiv general se prezintă o sinteză a situației din România;

În cazul SNDD nu se delimitează clar obiectivele operaționale și țintele.

Având în vedere aceste aspect, care diferențiază cele două strategii și faptul că, pe fond, între obiectivele operaționale și țintele (OOT) României și cele ale UE există diferențe naturale, nu ne propunem să identificăm în textul SNDD obiectivele operaționale și țintele României, pentru a le compara cu cele înscrise în SDDUE.

În consecință, posibilitatea realistă de analiză a convergenței celor două strategii constă în evaluarea gradului în care acțiunile înscrise în SNDD sunt în conformitate cu obiectivele generale din SDDUE. Această evaluare se poate face efectiv și succesiv, pentru fiecare provocare cheie. În tabelul 3.3 este prezentat un asemenea exemplu.

Tabelul 3.3 Analiza sistematică a convergenței Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României cu Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE cu referire la provocarea cheie ,,Schimbările climatice și energia curată’’.Obiectivul general:Limitarea schimbărilor climatice, a costurilor și a efectelor sale negative pentru societate și mediu.

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din SDDUE și SNDD.

Constatăm că, în SNDD există o acțiune importantă care nu poate fi arondată obiectivelor operaționale și țintelor din SDDUE. Această acțiune are un important impact într-unul dintre cei trei piloni ai dezvoltării durabile și anume asupra coeziunii sociale.

Ne propunem să redăm, sintetic, gradul de convergență între SNDD și SDDUE, într-unul din următoarele moduri:

Vectorial: Gc=(a,b,c,…..) (3.1)

Ponderal: gc= NAoot/NToot (3.2)

unde, (a,b,c,…) – cifre care reflectă acoperirea obiectivelor operaționale și a țintelor (OOT) succesive din SDDUE cu acțiuni în cadrul SNDD astfel: zero(0)-OOT neacoperită(pentru care nu s-au prevăzut acțiuni);

unu(1) – OOT acoperit;

doi(2) – se va introduce suplimentar în vectorul Gc, față de numărul total al OOT,(NToot), pentru fiecare acțiune importantă din SNDD care nu are corespondent în OOT din SDDUE;

Naoot – numărul de OOT din SDDUE acoperite(asigurate) cu acțiuni în SNDD;

Ntoot – numărul total de OOT identificate în SDDUE.

Pentru cazul detailat în tabelul 3.2, respectiv pentru provocarea cheie ,,schimbări climatice și energie curată’’, se obține:

Gc=(1,1,1,1,1,1,2)

gc=6/6=1

Pentru toate celelalte șase provocări cheie rezultatele evaluărilor efectuate sunt redate în tabelul 3.4 și figura 3.1.

Tabelul 3.4 Nivele estimate pentru gradul de convergență între Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă a României și Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din SDDUE și SNDD.

Figura 3.1 Nivelul estimat pentru gradul de convergență al Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă a României și Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE

Sursa: Realizată pe baza datelor preluate din SDDUE și SNDD.

Cu referire la celelalte capitole incluse în Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă a României (SNDD) la partea a III-a –obiective, înscrise și în Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE (SDDUE) și anume: teme inter și trans sectoriale, instrumente financiare și economice, comunicare, mobilizarea actorilor și multiplicarea factorilor de succes precizăm că SDDUE nu cuprinde obiective calitative sau cantitative precise. Din acest considerent, în cadrul SNDD detalierea obiectivelor și acțiunilor pe orizonturi de timp s-a efectuat pe baza priorităților naționale, în convergență cu documentele și practicile curente ale UE. În consecință, cu referire la aceste capitol din cele două strategii nu se pretează estimarea gradului de conformitate.

3.3. Strategii și programe de CDI operaționale la nivel național

România are o strategie națională de CDI și o serie de programe proprii stabilite prin corespondență cu programele derulate la nivel european, pentru asigurarea finanțării activităților de CDI.

Strategia națională de CDI

După 15 ani de încercări mai mult sau mai puțin reușite de a reforma sistemul de cercetare-dezvoltare-inovare din România, în anul 2004 Ministerul Educației și Cercetării a luat decizia de a realiza o ,,Strategie de dezvoltare a sistemului pe perioada 2007-2013 bazată pe elementele unei planificări strategice’’ (SNCDI, 2006).

Strategia Națională de Cercetare Dezvoltare și Inovare (SNCDI) este menită să contribuie decisiv la implementare SNDD pornind de la premiza că ,, sistemul CDI din România are rolul de a dezvolta știința și tehnologia cu scopul de a crește competitivitatea economiei românești, de a îmbunătăți calitatea socială și de a spori cunoașterea cu potențialul de valorificare și lărgire a orizontului de acțiune’’

Obiectivele strategice fixate prin SNCDI sunt compatibile cu cei trei piloni ai dezvoltării durabile și pot fi sintetizate astfel (SNCDI, 2006):

Crearea de cunoaștere, respectiv obținerea unor rezultate științifice și tehnologice de vârf, competitive pe plan mondial și transferul rezultatelor în economie și societate;

Creșterea competitivității economiei românești prin inovare cu impact la nivelul agenților economici și transferul cunoștințelor în practica economică;

Creșterea calității sociale prin dezvoltarea de soluții, inclusiv tehnologice, care să genereze beneficii directe la nivelul societății.

Implementarea SNCDI se face prin pârghii administrative și financiare. Programele naționale și europene de finanțare cu impact deosebit asupra competitivității economice a României sunt:

Planul Național de CDI (PN II), care a fost conceput ca și corespondentul pentru România al PC7 având aceleași programe specifice și cea mai mare parte din domeniile prioritare de cercetare pe care le promovează PC7;

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);

Fondul European pentru Agricultura și Dezvoltare Regională;

Programul Național de Dezvoltare Rurală;

Programul Operațional Sectorial-creșterea competitivității economice (POSCCE);

Programul Operațional Transport (POST).

Pentru realizarea celor trei obiective strategice care vizează pilonii dezvoltării durabile, s-au avut în vedere o serie de obiective specifice și ținte sintetizate în tabelul 3.5 (SNCDI, 2006):

Tabelul 3.5 Obiective specifice și ținte ale SNCDI cu impact major asupra dezvoltării durabile a României

Sursa: realizat de autor pe baza datelor SNCDI

În textul Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare se mai specifică faptul că România va susține cercetări avansate, orientate către obținerea de rezultate științifice de nivel mondial, va încuraja dezvoltarea carierei în cercetare și crearea unor poli de excelență, va urmări o mai bună integrare a comunității științifice românești în circuitul științific internațional, prin accesul cercetătorilor la resursele de informare științifică, participarea la conferințe internaționale, organizarea în țară de conferințe științifice internaționale, asigurarea unui acces larg la resurse de informare și nu în ultimul rând prin participarea în clusterele științifice și platforme tehnologice europene.

Comparând țintele înscrise în SNCDI cu rezultatele României în CDI la nivelul anului 2013, constatăm faptul că majoritatea țintelor concrete (T1.2, T1.3, T1.4, T2.1, T3.1) nu s-au atins și dintre cele formulate cantitativ unele nu s-au realizat (T2.4, T3.2, T5.3).

Programe naționale de CDI

Armonizarea programelor naționale de cercetare, dezvoltare și inovare cu cele ale Uniunii Europene, pentru facilitarea accesului României în spațiul european de cercetare, îmbunătățirea cadrului legislativ, financiar și organizatoric pentru asigurarea participării la Programele Cadru ale UE, au scopul de a adapta sistemul de cercetare, dezvoltare și inovare la cerințele Uniunii Europene.

Principalul program existent în România, care se dorește a fi o replică a PC7 este

Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare (PNII).

Este conceput prin similitudine cu PC7. Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare II, (PNII, 2007) aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 475/2007, pentru perioada 2007-2013, reprezintă principalul instrument prin care Autoritatea Națională de Cercetare Științifică (ANCS), implementează Strategia Națională pentru . PNII are șase programe, după cum urmează: resurse umane, capacități, idei, parteneriate în domeniile prioritare, inovare și susținerea performanței instituționale (tabelul 3.6).

Tabelul 3.6. Proiecția de buget aferentă principalelor programe de CDI la nivel UE și RO pentru perioada 2007-2013

Sursa : Realizat de autor pe baza datelor preluate din PC7 și PNII

Se poate observa, la prima vedere, diferența majora de finanțare dintre cele două programe, dar această diferență este justificată ținând cont de aria de implementarea a fiecărui program. Pe de altă parte, se poate observa construcția aproape similară, a celor două programe.

Programul ,,Parteneriate în domenii prioritare’’, care este cel mai amplu, creează condiții pentru o mai bună colaborare între diferitele entități de , agenți economici și/sau unități ale administrației publice, în vederea soluționării problemelor identificate.

Obiectiv general al PNII constă în creșterea competitivității CD prin stimularea parteneriatelor în domeniile prioritare, concretizate în tehnologii, produse și servicii inovative pentru rezolvarea unor probleme complexe și crearea mecanismelor de implementare.

Acest program include, de asemenea, similar cu PC7, noile inițiative tehnologice comune, care sunt acțiuni conduse de industrie, pe scară largă, cu surse multiple de finanțare, sprijinite în anumite cazuri de un complex de finanțare public și privat.

În continuare, considerăm necesară evocarea a trei programe naționale care au ca obiective atât promovarea CDI, cât și creșterea competitivității economiei românești și anume:

Programul operațional sectorial ,,Creșterea competitivității economice’’ (POS-CCE);

Programul Operațional Sectorial Mediu (POS-MEDIU);

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU).

Este important de menționat faptul că, aceste programe fac parte din cele 9 programe operaționale, care sunt finanțate din bugetul UE, la care se adaugă trei programe de cooperare teritorială.

Cu referire la cele trei programe pe care le prezentăm, vom evidenția și lista indicatorilor de competitivitate asupra cărora pot avea influență pozitivă directă. Referirile sunt cuprinse în anexa 2 .

3.4.Elemente de caracterizare a competitivității operaționale a României în context mondial și european

3.4.1. Poziția României în context mondial

Nevoia ca economia românească să devină mai competitivă pe plan global este stringentă la ora actuală. Tabelul de mai jos, preluat din primul Raport al Competitivității României, realizat în 2011 de American Chamber of Commerce Romania (AmCham’s, 2011), prezintă poziția României în diferite clasamente de competitivitate realizate de către diverse organizații.

Tabelul 3.7 Poziția României în diverse clasamente de competitivitate

Sursa: AmCham Romania (2012). Romania Competitiveness Report 2011, p. 3, www.amcham.ro

Situația competitivității s-a înrăutățit în 2012-2013, România a fost devansată în cursa competitivității pe plan mondial de alte țări. Conform WEF (The Global Competitiveness Report 2012 -2013), România ocupă poziția 78 din 144 față de 77 din 142 în 2011-2012, respectiv 67 din 139 în 2010-2011; iar în clasamentul general al competitivității realizat de IMD pentru 60 de țări (IMD World Competitiveness Yearbook, 2013), România ocupă locul 55 în 2013 față de locul 53 în 2012, respectiv 50 în 2011.

Este important de precizat că, sub aspectul stadiului de dezvoltare (tabelul 3.8), pe parcursul perioadei de analiză, România este încadrată în grupa ,,2’’ cu excepția intervalului 2009/2010 când România este inclusă în grupa țărilor aflate în tranziție de la stagiul 2 la stagiul 3.

Tabelul 3.8 Pragurile de venit pentru stabilirea etapelor de dezvoltare

Sursa: World Economic’s Forum The Global Competitiveness Report 2012-2013,

Pe baza analizei complete a profilului economiei României realizată de WEF, am selectat scorurile și valorile atinse de țara noastră pe cei trei piloni care compun indicatorul global al competitivității (WEF, GCR, 2012-2013, p 302-303), prezentate în tabelul 3.9.

Tabelul 3.9 Poziția României conform WEF pentru cei trei piloni ai GCI

Sursa: realizat de autor pe gaza informațiilor preluate din WEF, GCI 2012-2013, p. 302-303

Tot din analiza realizată de WEF am selectat, în tabelul 3.10 cele mai mari piedici care stau în fața dezvoltării mediului de afaceri întâlnite în România:

Tabelul 3.10. Piedicile dezvoltării mediului de afaceri din România conform WEF

Sursa: realizat de autor pe gaza informațiilor preluate din WEF, GCI 2012-2013, p. 302-303

Pentru evidențierea listei de indicatori și a poziționării României în context mondial, prezentăm în cele ce urmează (tabelul 3.11) indicatorii competitivității conform WEF, scriși începând cu cea mai bună clasare până la cea mai slabă clasare a țării noastre conform raportului WEF din anul 2012.

Tabelul 3.11 Indicatorii competitivității conform WEF pentru România, 2012

Sursa: realizat de autor pe gaza informațiilor preluate din WEF, GCI 2012-2013, p. 302-303

Analizând primii zece indicatori ai tabelului 3.11, pentru care România are o valoare foarte bună, se poate vedea cu ușurintă natura și gradul de impact real pe care îl pot avea acești indicatori asupra competitivității economiei țării noastre. Nu putem considera că acești indicatori nu sunt relevanți, dar este clar că în competiție cu țările din UE27, și în special cu țările din vecinătatea noastră, nu indicatori precum ,,impactul malariei asupra mediului de afaceri’’ (4.01) sau ,,incidența malariei la 100.000 locuitori’’ (4.02), pot să facă diferența, de exemplu când vine vorba de atragerea unui investitor strategic. Sunt în schimb doi indicatori care merită urmăriți și analizați mai în profunzime. ,,Tarifele aplicate comerțului % taxe’’ pentru care România ocupă locul 6, un loc foarte bun și indicatorul care vorbește despre ,,rata de participare la învățământul terțiar’’. Această clasare poate fi generată de mai multe motive. Printre acestea cele mai relevante ar putea fi posibilitatea financiară de a absolvi o facultate – taxe mai mici față de multe alte țări din UE27 – aspect pozitiv, dar și lipsa unor alternative intermediare de invățământ – școlile profesionale cu specializări viabile, care să corespundă dinamicii de pe piața forței de muncă – aspect negativ.

Când vine vorba de analiza ultimilor zece indicatori, se observă o serie de probleme cunoscute, care iată reies și din calculele realizate de WEF. ,,Încrederea pubilică în politicieni’’ (1.04) și ,,transparența în elaborarea politicilor guvernamentale’’ (1.12) sunt doi dintre acești indicatori care, reprezintă, întradevăr, o parte importantă a problemelor din România care frânează potențialul de creștere economică țării noastre. Sunt apoi trei indicaori ,,calitatea infrastructurii generale’’ (2.01), ,,calitatea infrastructurii portuare’’ (2.04), ,,calitatea drumurilor’’ (2.02), care vorbesc de o problemă cronică în România și care crează un dezavantaj competitiv major. De remarcat și de analizat sunt câțiva indicatori care putem spune că sunt în antiteză cu o parte din indicatorii aflați în extrema opusă a topului prezentat. Dacă din punct de veredere al drepturilor, țara noastră stă bine ,,indicele drepturilor legale’’ (8.08) locul 11, când vine vorba de ,,Eficiența cadrului legal de soluționare a litigiilor’’ (1.10) suntem pe locul 133 din 144 de țări analizate. Suntem în top la capitolul celor cu studii superioare, dar când vine vorba de ,,nivelul exodului de creiere’’ (7.07) suntem pe locul 136 din 144. Acest indicator caracterizează într-o mare mâsură starea în care se află astăzi România. Foarte mulți oameni care sunt calificați și care nu au unde să își pună în aplicare calificarea sau și mai rău, nu pot fi plătiți la nivelul calificării lor. Este bine știut, pe de altă parte, că sistemul de învățământ din România generează și absolvenți de studii superioare fără prea multe cunoștințe, dar cu siguranță aceștia nu intră în incidența acestui indicator care vorbește despre exodul de creiere. Pe ultima poziție se află un alt indicator care este foarte relevant pentru modul în care se prezintă România atât din punct de vedere politic cât și din punct de vedere economic. ,,Amploarea și efectul impozitelor’’ (6.04) este un indicator cu o relevanță foarte ridicată atunci când vorbim de creșterea gradului de competitivitate a României. Cum poate România să fie competitivă în raport cu țările din UE27, sau cu țările din jur, dacă țara noastră, sub aspectul acestui indicator se clasează pe locul 142 din 144 de țări analizate. Acest indicator vorbește despre efectul direct pe care îl au taxele și impozilele în România, deoarece estimează și amploarea dar și efectul. Și acest indicator este interesant de urmărit ținând cont că din punct de vedere al taxelor aplicate comerțului suntem pe locul 6 din 144, fapt care stârnește cel puțin o curiozitate: ce este atât de taxat și impozitat în România?.

Din această analiză, România ne arată încă o dată că este o țară a extremelor, a antitezelor și o țară care are nevoie urgentă de definirea și apoi urmarea unor direcții strategie, pentru a putea vorbi pe viitor de competitivitate economică în raport cu vecinii noștrii sau cu UE27.

3.4.2. Nivelul de competitivitate al României în context european prin prisma rapoartelor WEF

În acest cadru vom prezenta trei elemente de caracterizare a competitivității naționale a Românei, pe baza indicatorilor de competitivitate selectați în capitolul anterior și prin comparație cu UE27 și cu state din cadrul UE27. Pentru efectuarea comparației din acest subcapitol, precum și din alte capitole ale lucrării s-au ales următoarele patru state: Germania, Franța, Ungaria și Bulgaria. Am optat pentru cele patru state din următoarele considerente:

Germania – este țara ,,fanion’’ a UE sub aspectul pilonului economic și al pilonului social al DD;

Franța – este țara ,,fanion’’ a UE sub aspectul pilonului mediu și al pilonului social al DD;

Ungaria – este țara care a schimbat regimul politic odată cu România, este vecina de la vest a României, care a aderat la UE cu trei ani înaintea României. Prin urmare, este util să identificăm instrumentele care au reprezentat în Ungaria ,,motorul competitivității’’, cu scopul de a le aplica și în România;

Bulgaria – este țara care a aderat la UE odată cu România, este vecina de la sud a României, cu care suntem comparați și ,,sincronizați’’ în permanență.

Vom prezenta rezultatele analizei în două etape: prin compararea României cu UE27 (prima etapă) și respectiv, prin compararea României cu cele patru țări selectate. Se vor utiliza indicatorii recomandați de către WEF pentru evaluarea competitivității naționale, preluați din GCR pentru perioada[2006/2007÷2012/2013].

A.Poziția României în raport cu UE27

Prezentăm în cele ce urmează, în tabelul 3.12, locul României între țările UE27, dar și țările care s-au clasat în urma României în anumite momente, ale intervalulilor de ani analizate (WEF, 2006/2007÷2012/2013).

Tabelul 3.12. Loculul ocupat și țările aflate în urma României, pentru perioada studiată

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din GCR, WEF

Analizând datele înscrise în tabelul 3.13, constatăm poziționarea Bulgariei în urma României până în anul 2011 și din 2011 până în prezent preluarea acestei poziții de Grecia, pe fondul gravei recesiuni economice prezentă în această țară. Însă, cel mai important aspect de menționat este legat de poziția ocupată de România în cadrul studiului realizat de WEF, poziție care plasează România pe penultimul loc în cadrul UE27.

Având în vedere faptul că România, în momentul de față, este un membru cu drepturi depline al Uniunii, este important de urmărit modul cum a reușit să evolueze de la aderarea în UE dar și unde se afla în momentul aderării, din punct de vedere al competitivității.

Metodologia de cercetare adoptată pentru caracterizarea nivelului competitivității presupune parcurgerea următorilor pași:

Pasul 1. Evaluarea, cu referire la fiecare dintre cele trei tipuri de indicatori, a următoarelor mărimi: Valoarea medie la nivelul UE27:

I= , (3.3) unde:

I={GCI,IAC,IPC}; i= pt UE 27 j=1,pt GCI ; j= pt IAC; j= pt IPC

Abaterea valorilor indicatorilor de competitivitate ai României, față de media la nivel UE 27 Ij=Ij-Irj (3.4)

unde: Irj- indicatorul de tipul I și categoria j pentru România.

Pasul 2.Reprezentarea grafică a evoluției în timp, pe perioada de analiză a abaterii: Ij=f(t).

Pasul 3.Identificarea, pe baza caracteristicilor reprezentate la pasul anterior, a punctelor tari și slabe privind competitivitatea României, evidențierea direcțiilor posibile de acțiune pentru creșterea competitivității.

Pe lângă evaluările și reprezentările grafice enumerate mai sus, redăm (figura 3.2) evoluția în timp a poziției ocupate de România după valoarea Global Competitiveness Index (GCI), în lista țărilor incluse în Global Competitivenes Raport (GCR).

Figura 3.2 Evoluția pe perioada de analiză a poziției României, după valoarea Global Competitiveness Index (GCI).

Sursa: realizat de autor, pe baza datelor preluate din The Global Competitiveness Raport pentru întervalele de ani(2006/2007, 2007/2008, 2008/2009, 2009/2010, 2010/2011, 2011/2012, 2012/2013).

În tabelul 3.13 sunt redate valorile indicatorilor de competitivitate la nivelul României (Irj) și al celor patru țări de referință, pe durata de analiză.

Tabelul 3.13. Valorile indicatorilor de competitivitate la nivelul României (Irj) și al celor patru țări de referință

Sursa: realizat, pe baza datelor din The Global Competitiveness Raport pentru intervale de ani(2006/2007, 2007/2008, 2008/2009, 2009/2010, 2010/2011, 2011/2012, 2012/2013).

În cele ce urmează, pentru a evidenția modul în care competitivitatea României a evoluat, am realizat o serie de grafice pe care le considerăm edificatoare. Figurile [3.3÷3.6], redau evoluția în timp a abaterilor asociate indicatorului global al competitivității (GCI), indicatorii agregați pe cele trei categorii ale factorilor care influențează competitivitatea (IAC), precum și a celor 12 indicatorii aferenți pilonilor competitivității (IPC).

Figura 3.3 Abaterile asociate indicatorilor GCI și IAC

Figura 3.4 Abaterile asociate pilonilor 1, 2, 3, 4

Figura 3.5 Abaterile asociate pilonilor 5, 6, 7, 8

Figura 3.6 Abarerile asociate pilonilor 9, 10, 11, 12

Sursa: realizat, pe baza datelor din The Global Competitiveness Raport pentru intervalele de ani(2006/2007, 2007/2008, 2008/2009, 2009/2010, 2010/2011, 2011/2012)

Evaluările efectuate cu referire la evoluția abaterii valorilor celor trei categorii de indicatori pentru România, față de UE27, reflectă următoarele:

Tendința timidă de recuperare a decalajului dintre România și UE27, sub aspectul indicatorului global al competitivității (GCI);

Recuperarea decalajului dintre România și UE27 se face prin intermediul indicatorilor agregați ,,cerințe de bază’’ (IAC1) și ,,determinanți ai eficienței’’ (IAC2);

Indicatorul agregat ,,factori de inovare și gradul de sofisticare’’ (IAC3) are o evoluție contradictorie pe perioada analizată, cu tendință de creștere în ultima parte a perioadei analizate, ceea ce conduce la frânarea tendinței de recuperare a decalajului între România și UE27;

Dintre indicatorii asociați celor 12 piloni ai competitivității se remarcă:

Indicatorul cu denumirea ,,mărimea pieței’’ (IPC10) ale cărei valori sunt peste media UE27, constituindu-se astfel în cea mai puternică pârghie de recuperare a decalajului pentru perioada analizată;

Pentru indicatorii ,,instituții’’ (IPC1), ,,mediul macroeconomic’’ (IPC3), ,,învățământ superior și formare profesională’’ (IPC5), ,,eficineța pieței bunurilor’’ (IPC6), ,,eficința pieței muncii’’(IPC7), și ,,dezvoltarea pieței financiare’’ (IPC8), tendința majoritară sau exclusivă (IPC1) este aceea de reducere a decalajului;

Atenție deosebită trebuie acordată indicatorilor ,,gradul de sofisticare al afacerilor’’ (IPC11) și ,,nivelul inovării’’ (IPC12) care contribuie la creșterea decalajului dintre România și UE27, pe toată perioada de analiză și respectiv, indicatorilor ,,infrastructură’’ (IPC2), ,,sănătate și educație primară’’ (IPC4) și ,,pregătire tehnologică’’ (IPC9), care au aceleași efect pe cea mai mare parte a duratei de analiză.

De remarcat este și indicatorul ,,dezvoltarea pieței financiare’’ (IPC8) care are o evoluție foarte diferită de la an la an.

B. Poziția României între țările selectate

Se evidențiază grafic, pe baza și la nivelul indicatorului global (figura 24) și respectiv, la nivelul celor trei indicatori agregați (figura 3.7÷3.10).

Figura 3.7 Poziția României în comparație cu țările selectate pentru analiză, la nivelul indicatorului global al competitivității

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate WEF, GCR [2006/2007÷2012/2013]

În primul rând se poate observa decalajul puternic dintre România, pe de o parte și cele două forțe ale UE supuse analizei, Germania și Franța. Pe de altă parte, de poate observa evoluția României în comparație cu Bulgaria, evoluție negativă pentru țara noastră, ajungând ca pentru ultimele două perioade analizate Bulgaria să depășească nivelul înregistrat de România.

Figura 3.8 Poziția României în comparație cu țările selectate pentru analiză, la nivelul IAC1

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate WEF, GCR[2006/2007÷2012/2013]

Figura 3.9 Poziția României în comparație cu țările selectate pentru analiză, la nivelul IAC2

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate WEF, GCR[2006/2007÷2012/2013]

Figura 3.10 Poziția României în comparație cu țările selectate pentru analiză, la nivelul IAC3

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate WEF, GCR[2006/2007÷2012/2013]

Analizând evoluțiile înregistrate de țările studiate pentru cei trei indicatori se pot consemna următoarele:

În cazul IAC1 România se află, per total, pe ultimul loc, cu o evoluție sub nivelul celorlalte țări pentru toată perioada;

În cazul IAC2 evoluția României este una oscilantă, având valori apropriate de cele ale Bulgariei, dar la o distanța considerabilă de Franța și Germania și fiind slab devansată de Ungaria;

Pentru IAC3 se observă o contracție accentuată pentru ultimele trei intervale analizate, contracție care duce România pe ultimul loc între țările studiate;

Un alt aspect de remarcat este acela că evoluția României este una negativă pentru IAC1 și IAC3 în ceea ce privește ultimele două intervale studiate sau chiar trei, în timp de pentru IAC2 se observă o scădere începând cu intervalul 2009/2010, dar se constată și o revenire în ultimul interval 2012/2013.

3.4.3. Nivelul de competitivitate al României prin prisma rapoartelor Innovation Union Scorebord

Semnificația IUS și a indicatorului de sinteză evaluat de către CE și publicat în IUS respectiv, Summary Innovation Index (SII) a fost prezentată în par. 2.4.3.

Pe lângă analiza comparativă a SII, cu referire la țările selectate, ne propunem să identificăm eventualele relații care există între indicatorii de performanță prezenți în CDI (SII, IAI) și indicatorii competitivității (GCI, IAC), analizând comparativ evoluția acestora, pentru UE27, România și cele patru țări selectate. Valorile indicatorilor de competitivitate, sunt preluate și prelucrate după The Global Competitiveness Report iar valorile de performanță în CDI sunt preluate după Innovation Union Scoreboard. Valorile absolute ale indicatorilor (GCI, SII) se dau în tabelul 3.14.

Tabelul 3.14 Evoluția valorilor indicatorilor GCI și SII

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din The Global Competitiveness Report și Innovation Union Scoreboard.

Pentru a facilita comparația privind evoluția valorilor celor două categorii de indicatori, vom reprezenta grafic evoluția valorilor relative, raportarea făcându-se la anul de referință(2007). Valorile relative se calculează astfel:

(1)

(2),

Unde i=anul de calcul(2008-2012).

Rezultatele obținute pentru România și UE27 sunt redate în figura 3.11 și figura 3.12.

Figura 3.11. Evoluția comparativă a indicatorilor GCI și SII pentru UE27 în valoare relativă

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din The Global Competitiveness Report și Innovation Union Scoreboard.

Din analiza efectuată și prezentată în figura de ai sus putem preciza că cei doi indicatori au o evoluție independent nefiind posibilă stabilirea unei corelații între aceștia. Astfel, dacă Indicatorul Global al Competitivității are o tendință de scădere pentru primii patru ani studiați urmând o creștere în ultimii doi, indicatorul folosit de IUS are o tendință oscilantă, înregistrând atât creștere, cât și scădere.

Figura 3.12. Evoluția comparativă a indicatorilor GCI și SII pentru România în valoare relativă

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din The Global Competitiveness Report și Innovation Union Scoreboard.

În cazul României lucrurile sunt puțin diferite, față de UE27. Pentru România GCI are tendința de a crește exceptând anii 2011 și 2012, în timp ce în cazul SII se poate observa o creștere puternică până în anul 2009, urmată de un declin în 2010. În anul 2011 are loc o revenire puternică, urmată de o cădere foarte pronunțată, astfel că valoarea pentru anul 2012 ajunge sub valoarea din 2007. În baza acestor constatări, se poate concluziona că, nici în cazul României nu putem identifica o corelație strânsă între cei doi indicatori.

În continuare reprezentăm, în figurile 3.13÷3.16, rezultatele obținute pentru cele patru țări selectate pentru efectuarea comparațiilor cu România.

Figura 3.13. Evoluția comparativă a indicatorilor GCI și SII pentru Germania în valoare relativă

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din The Global Competitiveness Report și Innovation Union Scoreboard.

Figura 3.14. Evoluția comparativă a indicatorilor GCI și SII pentru Franța în valoare relativă

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din The Global Competitiveness Report și Innovation Union Scoreboard.

Figura 3.15. Evoluția comparativă a indicatorilor GCI și SII pentru Ungaria în valoare relativă

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din The Global Competitiveness Report și Innovation Union Scoreboard.

Figura 3.16. Evoluția comparativă a indicatorilor GCI și SII pentru Bulgaria în valoare relativă

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din The Global Competitiveness Report și Innovation Union Scoreboard.

Reprezentările grafice din figurile 3.13÷3.16 reflectă următoarele:

O corelație foarte strânsă între indicatorii GCI și SII, în cazul Ungariei, pe toată durata analizată;

O corelație relativ strânsă între indicatorii GCI și SII, în cazul Germaniei, pentru ultimii patru ani dintre cei șase care constituie perioada de analiză;

În cazul celorlalte două țări selectate (Franța și Bulgaria) nu se poate evidenția o corelație între cei doi indicatori vizați de analiză.

În figura 3.17 se prezintă evoluția comparativă a indicatorului SII pentru România și țările selectate, iar în figura 3.18 valorile indicatorilor aferenți pentru patru dintre cei opt piloni ai SII (IPI1, IPI3, IPI7, IPI8) pe care îi considerăm cei mai importanți din cadrul SII pentru competitivitatea națională.

Figura 3.17 Evoluția recentă a SII pentru țările selectate

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din și Innovation Union Scoreboard.

Ierarhizarea celor cinci țări sub aspectul valorilor SII este clară: Germania-Franța-Ungaria-România-Bulgaria. Cele două țări fanion (Germania și Franța) devansează cu mult restul țărilor supuse analizei, dar se poate observa că există o diferență semnificativă și între Germania și Franța, în favoarea primei. Ungaria devansează sensibil România, care este constant cu puțin în fața Bulgariei. Se observă o tendință ușoară de creștere a SII, excepție făcând România și Bulgaria, care au o scădere spre sfârșitul perioadei de analiză.

Figura 3.18 Valorile indicatorilor aferenți pentru patru dintre cei opt piloni ai SII (IPI) pentru UE27 și țările selectate în 2011

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din și Innovation Union Scoreboard 2011.

Analizând figura 3.18 constatăm că per total România este devansată de UE27, Germania și Franța, în timp ce pentru IPI7 devansează Ungaria și Bulgaria iar pentru IPI3 ȘI IPI8 se plasează în fața Bulgariei.

3.5. Competitivitatea României sub aspectul finanțării proiectelor de CDI din surse europene

Aspecte generale

Criza economică care a apărut după lansarea FP7 și PNII a frânat serios operaționalizarea acestora, atât în UE dar, mai ales, în România. Astfel, din raportul elaborat cu referire la FP7 (FP7, Raportul nr.6 de Monitorizare, 2013), rezultă că din cele 54,6 miliarde de euro alocate la nivelul UE pentru cei 7 ani, în primii 6 ani (2007-2012) au fost angajate doar 32,8 mld euro, adică 5,47 mld euro pe an, rămânând 21,8 mld euro pentru anul 2013. Din rapoartele elaborate de către ANCS și de către Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS) (Dumitrache et al., 2009, 2010; Chler et al., 2012), am sintetizat următoarea situație privind nivelul de operaționalizare a finanțării CDI prin PNII, pentru perioada 2007-2010:

Parteneriate-47,8% , adică: 2,58 mld lei;

Idei-14,6%, adică: 0,39 mld lei;

Resurse umane-8,9%, adică: 0,12 mld lei;

Capacități-23,8%, adică: 0,48 mld lei;

Inovare-11%, adică: 0,22 mld lei;

Susținerea performanței instituționale-1,04%, adică: 0,01 mld lei;

Total PNII-25,44%, adică: 3,816 mld lei.

Pentru perioada analizată se constată o rată de operaționalizare de 6,36%, adică 954 mil lei/an(pentru total PNII), diferențiată pe programe, cele mai active fiind ,,Parteneriate’’ și ,,Capacități’’. Un raport mai recent nu este disponibil pe site-ul Ministerului Educației Naționale (www.edu.ro).

În raportul realizat la solicitarea ANCS (Chler et al., 2012) se prezintă o serie de date statistice relevante pentru nivelul de finanțare al cercetării științifice în România, tratată în context european sau mondial. Este semnificativ, de exemplu, faptul că în România finanțarea cercetării științifice se face, în principal (peste 50%), din bugetul de stat, iar în alte țări, mult, mai competitive (ex: Germania, Finlanda, Suedia, Danemarca) ponderea este inversă (peste 50% din bugetul privat).

Alte elemente relevante, preluate din raportul elaborat la solicitarea ANCS (Chler et al., 2012) sunt:

Media de creștere a numărului de cercetători în perioada [2000-2008], [%]: România-0,7; (Germania și Japonia): 1,9%; SUA: 1,3%; UE: 3,8%. Doar, Finlanda, Elveția și Croația mai au valori negative pe perioada vizată;

Intensitatea (ritmul) CDI, pentru 2009 [%]: România (0,48), UE (2,01), SUA (2,77), Germania (2,82), Japonia (3,44);

Întreprinderi care desfășoară activități de inovare, calculat în [%] din cifra de afaceri pe [2006-2008]: Suedia (locul 1: 4,45), România (2,62), Germania (2,36), UE (2,21);

IMM-uri cu produse noi sau semnificativ îmbunătățite pe piață, calculat în [%] din totalul IMM-urilor care desfășoară actitivități de inovare: Suedia (locul 1: 41), UE (27), Germania (18,6), România (13,9);

Rezultatul participării României în competiția PC7

Utilizând datele existente în baza de date a Comisiei Europene, portalul European al Cercetării și Dezvoltării, evidențiate în Raportul de Monitorizare elaborat în august 2011 (FP7, 2011) s-au evidențiat grafic pozițiile ocupate de România, în competiția de atragere a fondurilor de CDI puse la dispoziție prin PC7. Rezultatele obținute pentru perioada 2007-2010 se prezintă în anexa 3.

Locul ocupat de România sub aspectul numărului de proiecte atrase în competiția europeană pe programe și subprograme din PC7, conform raportului de monitorizare din august 2011, se prezintă în tabelul 3.15.

Tabelul 3.15. Sinteză privind competitivitatea României în cadrul PC7

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din PC7

Al șaselea raport de monitorizare al PC7 s-a publicat în august 2013 (www.cordis.europa.eu/fp7/home_en.html) și se referă la perioada [2007-2012]. Nu am identificat în acest program detalii privind numărul de proiecte pe programe și axe, similare cu cele din raportul de monitorizare publicat în august 2011, redate parțial în anexa 3, așa încât prezentăm în acest cadru câteva elemente de sinteză pe care le considerăm semnificative din punctul de vedere al temei acestui paragraf. Situația participării la PC7 pe primii 6 ani este sintetizată în tabelul 3.16.

Tabelul 3.16. Sinteza participării la PC7 [2007-2012]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din PC7

De menționat este faptul că aproximativ 0,277 mld € sunt finanțări destinate altor programe (ex. JRC). La cele 32.523 mld € care reprezintă contribuția UE, se adaugă 8,6 mld € reprezentând contribuția aplicanților.

Câteva elemente de caracterizare a țărilor selectate pentru analiza comparativă sunt redate în tabelul 3.17.

Tabelul 3.17. Elemente de caracterizare a succesului țărilor selectate în competiția pentru finanțare din PC7

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din PC7

Cu 14,6% rata de succes medie (pe cei șase ani), România ocupă ultimul loc în UE27, primul loc fiind ocupat de Belgia cu curca 26%, în timp de media UE27 este de 21,5%.

Constatăm că, participarea României în cadrul PC7 în perioada [2007-2012] poate fi sintetizată astfel:

Atragerea a 0,364% din fondul total acordat tuturor competitorilor, ceea ce reprezintă o pondere mult mai mică decât ponderea populației României în cadrul UE27, care este circa 4,25%;

Evoluția numărului de proiecte depuse din figura 3.19.

Figura 3.19. Numărul de proiecte depuse de România pe ani în cadrul PC7

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din PC7

Se poate constata o scădere aproape permanentă a numărului de proiecte depuse de România în cadrul PC7 începând cu anul 2007 și până în anul 2012, excepție făcând anul 2011. Această scădere, este evident că generează o creștere a decalajului deja existent între țara noastră și state dezvoltate din UE, dar lasă în urmă România și în raport cu țările vecine nouă, în prezenta lucrare – Ungaria și Bulgaria. Este important de urmărit în ce măsură această clasare a tării noastre în competiția PC7 va influența nivelul de competitivitate economic a României.

Un proiect la care Universitatea din Oradea este partener se numește ,,Advanced ground source heat pump systems for heating and cooling in Mediterranean climate’’. Acest proiect funcționează în cadrul programului de Cooperare, domeniul prioritar Energie. Acest proiect este coordonat de către CENTRE FOR RENEWABLE ENERGY SOURCES, Atena, Grecia, este implementat de către 24 de parteneri din învățământ, cercetare, industrie și asociații profesionale. Proiectul a început la 01.01.2009 și s-a finalizat la 31.12.2012. Valoarea totală a proiectului este de 7,25 mil EUR.

3.6. Concluzii parțiale: Starea de fapt versus abordarea strategică integrată a competitivității și dezvoltării durabile la nivelul României

2. România a avut și are multiple strategii naționale care reflectă, în bună parte, strategiile europene și interesele naționale. Analizând strategiile naționale prin similitudine cu strategiile europene și raportându-ne la realitatea socio-economică se constată:

Strategiile naționale ale României sunt caracterizate de dimensiuni similare cu cele ale UE, competitivitatea fiind subordonată dezvoltării durabile;

Sunt depășite de situația economică globală și națională;

Sunt elaborate, în principal, pentru a răspunde unor cerințe din partea UE;

Forțele politice care se succed la putere sunt tentate să schimbe sau să nu aplice strategiile naționale elaborate anterior preluării puterii;

6. În Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă se poate constata subordonarea clară, impusă prin Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE, a competitivității economice dezideratelor de dezvoltare durabilă, constatându-se totodată că atingerea obiectivelor fixate va conduce la creșterea competitivității economice.

Evaluarea de fond a gradului de convergență al Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă cu Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE se poate face doar cu referire la obiectivele înscrise în aceste strategii, o procedură posibilă, aplicată în prezentul raport fiind aceea de analiză a gradului în care obiectivele înscrise în SDDUE sunt acoperite de acțiuni înscrise în Strategia națională de dezvoltare durabilă, sistematic, pentru fiecare provocare cheie.

Evaluarea nivelului pentru gradul de convergență a celor două strategii a condus la valoarea globală de (75,5%), cea mai bună convergență fiind cu referire la provocarea cheie ,,Schimbările climatice și energia curată’’, iar cea mai redusă cu referire la provocarea cheie ,,Sănătate publică’’. Această situație reflectă decalajul pronunțat dintre sistemul sanitar autohton și cel european. De exemplu, dacă în cazul României se discută despre creșterea accesibilității la serviciile medicale, stabilirea listei de medicamente esențiale și reorganizare instituțională, în cazul UE se discută despre îmbunătățirea sănătății mentale și contracararea riscurilor de suicid sau despre adoptarea regulamentului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea chimicalelor, scopul fiind eliminarea definitivă a substanțelor cu risc foarte ridicat.

12. Încă din momentul aderării României la UE în anul 2007, conform WEF, țara noastră a ocupat penultimul loc în cadrul UE27, din punct de vedere al competitivității economice, exceptând perioada 2009-2011, când România s-a aflat pe locul 24, devansând Lituania, Bulgaria și Grecia.

13. În conformitate cu Global Competitiveness Raport, pentru perioada analizată, [2006/2007÷2012/2013]:

România oscilează între pozițiile[64÷78] între cele 135(media) țări pentru care s-a calculat GCI, cu precizarea că în ultimii ani poziția României s-a deteriorat semnificativ;

România este, de regulă, încadrată în grupa ,,2’’-,,Efficiency driven’’ cu PIB per capita între 3000 și 9000 USD;

Comparând România cu grupul țărilor selectate, se constată că, atât sub aspectul indicatorului global al competitivității (GCI), cât și al celor trei indicatori agregați (IAC1, IAC2, IAC3), România este, pe toată perioada de analiză sub Germania, Franța și Ungaria;

În raport cu Bulgaria, poziția României este oscilantă, astfel: în prima parte a perioadei de analiză [2006/2007÷2010/2011], România este în fața Bulgariei, iar în ultimele două rapoarte [2011/2012, 2012/2013], România este devansată și de către Bulgaria, ceea ce înseamnă că România este într-o perioadă de declin, din punct de vedere al competitivității naționale în UE.

14. Evaluările efectuate cu referire la evoluția abaterii valorilor celor trei categorii de indicatori realizați de către WEF, pentru România, față de UE27, reflectă următoarele:

Tendința timidă de recuperare a decalajului dintre România și UE27, sub aspectul indicatorului global al competitivității (GCI);

Recuperarea decalajului dintre România și UE27 se face prin intermediul indicatorilor agregați ,,cerințe de bază’’ (IAC1) și ,,determinanți ai eficienței’’ (IAC2);

Indicatorul agregat ,,factori de inovare și gradul de sofisticare’’ (IAC3) are o evoluție negativă, menținându-se tendința de scădere pe toată perioada analizată, ceea ce conduce la frânarea tendinței de recuperare a decalajului între România și UE27;

Dintre indicatorii asociați celor 12 piloni ai competitivității se remarcă:

Indicatorul cu denumirea ,,mărimea pieței’’ (IPC10) ale cărei valori sunt peste media UE27, constituindu-se astfel în cea mai puternică pârghie de recuperare a decalajului pentru perioada analizată;

Pentru indicatorii ,,instituții’’ (IPC1), ,,mediul macroeconomic’’ (IPC3), ,,învățământ superior și formare profesională’’ (IPC5), ,,eficineța pieței bunurilor’’ (IPC6), ,,eficința pieței muncii’’(IPC7), și ,,dezvoltarea pieței financiare’’ (IPC8), tendința majoritară sau exclusivă (IPC1) este aceea de reducere a decalajului;

Atenție deosebită trebuie acordată indicatorilor ,,gradul de sofisticare al afacerilor’’ (IPC11) și ,,nivelul inovării’’ (IPC12) care contribuie la creșterea decalajului dintre România și UE27, pe toată perioada de analiză și respectiv, indicatorilor ,,infrastructură’’ (IPC2), ,,sănătate și educație primară’’ (IPC4) și ,,pregătire tehnologică’’ (IPC9), care au aceleași efect pe cea mai mare parte a duratei de analiză.

15. Din analiza efectuată la nivelul indicatorilor globali de competitivitate (GCI) și de performanță în CDI (SII) se constată că, la nivelul UE27 nu se poate stabili o corelație între cei doi indicatori, evoluția acestora pe perioada de analiză fiind divergentă. La nivelul României constatăm o corelație pozitivă între cei doi indicatori globali, tendința generală fiind de creștere în ambele cazuri pentru primii patru ani ai perioadei de analiză respectiv, de scădere în ultimii doi ani. Același tip de evoluție se înregistrează și în cazul Bulgariei. În cazul Ungariei se constată o corelație foarte strânsă între cei doi indicatori.

16. Cu referire la celelalte țări analizate, cu nivel de competitivitate, net peste cel al României (Germania și Franța), nu se poate stabili, pe perioada analizată, o corelație între GCI și SII, în sensul că, în timp ce SII este în creștere, GCI este oscilant (scădere și apoi creștere).

17. Indicatorul Summary Innovation Index (SII) are o tendință de creștere pe toată perioada analizată, pentru toate cele cinci țări, excepție făcând cele trei țări mai puțin competitive (România, Bulgaria și Ungaria), pentru care SII scade în ultimul an (2012). Această evoluție reflectă eforturile și rezultatele țărilor din UE în direcția recuperării decalajului de competitivitate pe linie de CDI, în raport cu marii competitori internaționali.

19. Toate elementele numerice de analiză prezentate mai sus reflectă un nivel redus, mult sub potențialul intrinsec de competitivitate al României în planul operaționalizării strategiilor de CDI, ceea ce motivează într-o anumită măsură și nivelul redus al competitivității naționale. Se recomandă mai multă preocupare/incisivitate pentru atragerea fondurilor de CDI puse la dispoziție prin programele UE, odată cu creșterea nivelului de finanțare internă.

1.Sub aspectul realizărilor și a indicatorilor specifici dezvoltării durabile, România se plasează mai bine în contextul UE, decât sub aspectul realizărilor și a indicatorilor specifici competitivității.

7. România are unele particularități în privința relației competitivitate economic – dezvoltare durabilă, marcate în principal, de următoarele caracteristici intrinseci:

Ponderea ridicată a proceselor industriale învechite și cu valoare adăugată redusă;

Nivelul redus de finanțare a CDI;

Sistem de educație și forță de muncă competitive;

Resurse naturale peste media UE27.

România a avut în perioada [2007 – 2013] Strategia Națională de CDI și o serie de programe de finanțare a CDI, principalul program fiind PNII. România finanțează CDI și prin programele: POS-CCE, POS-Mediu, POS-Transport, componente ale programelor transfrontaliere (ex HU-RO) și POS-DRU (resursa umană) care au contribuit la creșterea competitivității economice a României după cum rezultă din analiza redată în prezenta lucrare. Din analiza efectuată s-a constatat faptul că majoritatea țintelor înscrise în SNCDI [2007-2013] nu s-au realizat.

21. Performanța sistemului CDI al României este redusă. Lipsa de performanță în CDI se datorează, în bună parte, nivelului redus al finanțării și faptului că temele de CDI sunt, adesea, deconectate de necesitățile mediului socio-economic.

22. Absorbția fondurilor puse la dispoziție prin PC7 este sensibil sub nivelul anual disponibil iar absorbția prin PNII este mult sub valoarea preconizată la lansarea programului(doar 25,44 % în primii 4 ani). Acest fapt, coroborat cu nivelul redus al fondurilor atrase de către sistemul de CDI al României din PC7 și din alte programe de CDI, conduce la performanțe modeste în CDI și la nivelul redus al competitivității naționale.

23. Din analiza detaliată efectuată cu referire la competitivitatea României în competiția europeană de finanțare a proiectelor de CDI prin PC7 se constată:

România a accesat proiecte pe patru dintre cele cinci programe deschise pentru competitivitate: Cooperare, Idei, Capacități și Euroatom;

În cadrul programului Cooperare, România a accesat proiecte doar pe sub-programele Energie și Mediu, unde se poziționează pe locuri relativ bune, după numărul de proiecte la care este partener(18-energie, 15-mediu);

Cele mai multe proiecte ale României sunt în cadrul programului Capacități;

Numărul de proiecte depuse de România pentru competiția pe PC7 a fost în scădere pentru perioada 2007-2012, excepție făcând doar anul 2011;

Pe perioada analizată, România a reușit să atragă prin proiectele coordonate sau la care este partener, doar 0,36% din fondul total pus la dispoziția tuturor competitorilor prin PC7, ceea ce reprezintă o pondere mult mai mică decât ponderea PIB-ului României în PIB-ul UE27.

Cap IV Modelarea competitivității sectoriale

4.1. Modele de creștere economică

Așa cum am arătat în capitolul I, preocupările privind competitivitatea se desfășoară pe toate planurile vieții economico-sociale: la nivel național, la nivel regional, cu referire la economia unei țări, cu referiri la nivelul sectoarelor economice, la nivelul companiilor etc. În particular, în ultimii zece ani, se discută tot mai intens de competitivitatea UE în raport cu principalii competitori mondiali și anume: SUA, Japonia și China.

În acest cadru nu vom relua definițiile, interpretările și preocupările privind competitivitatea națiunilor, a regiunilor și a companiilor, ci vom face doar câteva referiri cu privire la competitivitatea sectoarelor economice, subiect mai puțin reflectat în mod direct în literatura de specialitate recentă, comparativ cu subiectul competitivității națiunilor și regiunilor.

În conformitate cu accepțiunea actuală, prin sector economic se înțelege acea parte a economiei, în care firmele care activează au aproximativ același domeniu de activitate (http://dexonline.ro/definitie/). În funcție de locul pe care îl ocupă pe traiectoria resurse-consumatori, sectoarele economiei sunt categorisite astfel (Olah, 2004): primar (agricultura și industria extractivă) secundar (industria prelucrătoare și construcțiile) și terțiar(serviciile). Unii autori consideră (IER, studiul 2/2006) construcțiile ca fiind un sector distinct.

În analizele de structură și competitivitate a economiei naționale se utilizează și noțiunea de ramură de activitate (ramură a economiei naționale), ca fiind ansamblul de entități (companii, firme, instituții etc) care realizează produse/servicii similare (ex.: agricultură, silvicultură, industrie, construcțiile, transporturile, comerțul, finanțele, s.a). Ramurile economiei naționale pot fi grupate în trei sfere (Olah, 2004): sfera producției materiale, sfera producției spirituale și sfera serviciilor.

În teorii relativ recente, precum ,,Diamantul lui Porter’’ (Porter, 1990) și ,,Modelul celor nouă factori’’ (Cho și Moon, 2000), unul dintre sectoarele economice – industria – figurează ca și factor important al competitivității. Competitivitatea sectoarelor economice este esențială pentru competitivitatea națiunilor. Cu toate că, structurarea și evaluarea sub aspectul competitivității a națiunilor, în abordările recente (WEF, IMD), nu reflectă explicit competitivitatea sectoarelor economice, o conține implicit, ceea ce se reflectă încă din faza de definiție a competitivității națiunilor. Redăm, spre exemplificare, două dintre cele mai simple și mai autorizate definiții:

,,Capacitatea unei economii de a atinge și menține rate ridicate de creștere a PIB/locuitor’’ (WEF, 2011). Existența unei astfel de capacități implică, evident, sectoare economice competitive;

,,Competitivitatea rezultă din măsura în care o țară poate, în condiții de comerț liber și piață eficientă, să producă bunuri și servicii ce pot rezista testului pieței internaționale, pe fondul menținerii și creșterii veniturilor reale ale populației, pe termen lung’’(IER, studiul 2/2006, definiție atribuită OCDE). Este clar că producția de bunuri și servicii în condițiile specificate în definiție se poate realiza doar în sectoare economice competitive.

În studiul 1/2006 ,,Competitivitatea economiei Românești. Ajustări necesare pentru atingerea obiectivelor agendei Lisabona’’(IER, studiul 1/2006) se face referire directă la competitivitatea sectorială, propunându-se analiza la acest nivel, pe două paliere: ,,competitivitatea de bază de preț’’ și ,,competitivitatea prin calitate’’. La nivel de sector se recomandă (IER, studiul 1/2006) îmbinarea aspectelor cantitative (prețuri, volumul exportului, productivitatea, investițiile) cu cele calitative (management, brand, inovare). Tema competitivității regiunilor de dezvoltare, a seviciilor și a sectorului agricol din România este mai amplu reflectată în literatura de specialitate din România comparativ cu tema competitivității sectorului industrial. Un exemplu de abordare sistematică a competitivității regiunilor de dezvoltare a României este teza de doctorat cu titlul ,,Resursele umane și competitivitatea regională’’ (Bănică, 2009), în care se consideră că, o regiune competitivă este aceea care dispune de factori cu o calitate ridicată (capital și forță de muncă superior calificată), regiuni care reușesc combinarea factorilor respectivi pentru stimularea inovării și a progresului tehnologic. Această definire reflectă importanța sectorului industrial (progresul tehnologic) asupra competitivității regiunilor.

Cu referire la competitivitatea serviciilor, un studiu de referință (IER, studiul 2/2006), propune următoarea definiție ,,capacitatea unei națiuni sau a unei regiuni de a genera o creștere relativă a veniturilor din servicii și a gradului de ocupare în activități de servicii în condițiile expunerii acestora la concurența regională și internațională’’. Definiția dată competitivității economice de către WEF, evocată mai sus, se poate aplica pentru orice sector al economiei. În mod simplu și direct, prin competitivitatea unui sector economic vom înțelege capacitatea acestuia de a contribui la atingerea și menținerea unor rate ridicate de creștere a PIB/locuitor în condițiile constrângerilor existente. Principalele constrângeri în care operează economia și implicit, sectoarele acesteia sunt cele privind mediul natural și contextul socio-politico-economic. Sub aspectul mediului natural, trebuie avut în vedere, în principal, constrângerile pe care le implică țintele dezvoltării durabile. Din punctul de vedere al mediului socio-politico-economic trebuiesc evocate, în esență, următoarele aspecte:

Coeziunea socială-unul dintre cei trei piloni ai dezvoltării durabile;

Globalizarea activităților economice;

Ingerința inevitabilă a statului (prin reglementările și instituțiile sale) în activitățile sectoriale;

Contribuția companiilor (străine, multinaționale, private) la edificarea competitivității sectoriale.

Prin urmare, evaluarea realistă a competitivității sectoriale se poate face doar în condițiile impuse de strategiile de dezvoltare durabilă, pe două paliere principale:

La nivelul economiei naționale, prin evaluarea performanței economice a sectorului pe baza unor indicatori de tipul: contribuția sectorului la PIB/locuitor, distribuția sectorială a valorii adăugate, productivitatea muncii, costurile per unitate forță de muncă;

La nivelul tranzacțiilor internaționale, prin identificarea modului în care sectorul analizat concurează pe piața internațională sau se confruntă cu concurența externă pe piața locală, prin indicatori de tipul: cota de piață la export, structura exporturilor, indicele avantajului comparativ.

Dacă, pentru evaluarea competitivității națiunilor s-au impus modele ample, operaționalizate de către instituții internaționale, de prestigiu (WEF, IMD, WB, etc), cu referire la competitivitatea sectoarelor economice nu există o metodologie unitară de evaluare aplicată de către instituțiile internaționale și nici de cele europene. Metodele de evaluare și monitorizare aplicate actualmente, în principal, de către instituții naționale se pot grupa în următoarele categorii: analize inventar, analiza pe bază de indicatori statistici în valori absolute sau/și relative, utilizând metode statistice și econometrice, analiza multicriterială pe bază de indicatori agregați.

În acest capitol se prezintă atât o sinteză a literaturii de specialitate, adaptată la subiectul acestui capitol-modelarea competitivității sectoriale, cât și propuneri ale autorului privind modelarea competitivității sectoriale.

Competitivitatea este strâns legată de creșterea economică, în principal, teoria neoclasică și cea a creșterii endogene (Bănică, 2009). Teoriile și modelele de creștere economică reprezintă soluții oferite de economiști pentru evitarea stagnării și a recesiunii. Lucrările dedicate modelelor de creștere economică sunt foarte multe, cele mai relevante fiind cele scrise după al II-lea Război Mondial. Teoriile și implicit, modelele de creștere economică se pot grupa în categoriile principale (Olah, 2004): dirijate, echilibrate, neoclasice, neokeynesiste, teoria ,,dezechilibrului monetar’’.

4.1.1. Teoria creșterii dirijate

Principalul exponent al acestei teorii este economistul englez John Maynard Keynes care în celebra sa lucrare ,,Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor’’ (Keynes, 1970), caută răspunsuri la cauzele recesiunii și șomajului, încercând să identifice soluții pentru evitarea sau diminuarea acestor fenomene. Keynes a ajuns la concluzia că ,,la baza crizelor este consumul’’, mai exact ,,rămânerea în urmă a acestuia în raport cu producția’’. Această constatare era valabilă după criza din 1929-1933, dar se pare că nu mai este de actualitate pentru această perioadă de recesiune care este pusă pe seama reducerii investițiilor străine directe din cauza scăderii ratei profitului în contextul creșterii costurilor cu creditele; restrângerii pieței internaționale din cauza costurilor mari cu creditele comerciale; reducerii posibilităților de finanțare în domeniul comerțului, fapt care ar fi garantat creditele de export și măsurile menite să asigure promovarea exporturilor și pe baza creșterii potențialelor măsuri de apărare comercială (Berinde, 2011).

Modelul analizat de către Keynes pornește de la relația:

Y=C+S (4.1)

unde,

Y-venitul național (considerat ca fiind egal cu produsul național);

C-componenta din Y destinată consumului;

S-componenta economisită.

Conform lui Keynes, la echilibru, în absența crizei sau recesiunii, economiile trebuie transformate în investiții (S≡I), realizându-se astfel creșterea economică. Investițiile cresc venitul național și se creează premizele creșterii consumului și a reducerii șomajului. Pentru controlul și dirijarea acestui proces s-a propus utilizarea unui multiplicator ,,m”:

∆Y=m∆I (4.2.)

Valoarea multiplicatorului (m) depinde de ,,înclinația marginală spre consum” (c’) fiind dat de următoarea relație:

c’== (4.3)

Pentru a obține creștere economică [m>1; c’=(0, 1)], Keynes consideră că este necesară intervenția statului în economie, prin stimularea și controlul investițiilor.

Principalele reproșuri aduse teoriei creșterii dirijate a lui Keynes sunt legate de dificultatea evaluării capitalului în funcțiune și de neevidențierea în model a variabilei timp (Olah, 2004).

4.1.2. Teoria creșterii echilibrate

Pornește de la teoria creșterii dirijate, pe care o îmbunătățește prin evidențierea variabilei timp (t). Principalul exponent al acestei teorii este economistul Roy Harrod care pornește, în fundamentarea teoriei sale de la următoarea întrebare: ,,cum trebuie să evolueze un sistem economic pentru ca, între producție și consum sau, între ofertă și cerere, să existe un echilibru permanent?” (Olah, 2004). Această întrebare reflectă cu claritate preocuparea pentru creșterea echilibrată. Acumularea de capital este și pentru Harrod, ca și pentru Keynes, o condiție esențială a creșterii economice, expresia (4.1) fiind valabilă și în cazul acestui model, cu specificarea că, variabilele [Y, C, I(S)] sunt analizate din perspectivă dinamică (evoluție în timp). Pentru existența echilibrului, la momentul (t), trebuiesc îndeplinite condițiile:

S(t)=sY(t)=I(t) (4.4)

unde,

s-cota parte(înclinația) de economisire

Pentru echilibru, capitalul dorit în economie [K*(t)] trebuie să fie proporțional cu venitul dorit[Y*(t)]:

K*(t)=k Y*(t) (4.5)

k-coeficientul capitalului

În conformitate cu teoria dezvoltată de R. Harrod, pentru o valoare a capitalului, se pot obține diferite valori ale venitului național (producției), în funcție de starea economică sau/și conjunctura economică. Totodată, coeficientul capitalului este direct dependent de nivelul tehnologiei (înzestrarea tehnică a muncii), care este definit ca raport între valoarea capitalului existent în economie(K) și numărul celor care lucrează în economie (M). Evident că, prin extensie, această noțiune este aplicabilă și la nivel de sectoare sau ramuri ale economiei.

R. Harrod definește un indicator care caracterizează competitivitatea unui process (economic, tehnologic) și anume ,, productivitatea marginală a capitalului’’:

= (4.6)

Acest indicator evidențiază nivelul de creștere al venitului (producției), atunci când stocul de capital crește cu o unitate.

R. Harrod demonstrează că, pentru a păstra o creștere echilibrată, producția(venitul) trebuie să crească, permanent, cu rata fixă(s/k), adică:

(4.7)

Conform modelului construit de R. Harrod, rata naturală de creștere economică depinde de rata de creștere a forței de muncă și de rata de creștere a productivității muncii, creșterea economică echilibrată realizându-se atunci când:

Gg=Gn=G (4.8)

unde,

Gg=s/k- rata garantată de creștere;

Gn- rata naturală de creștere;

G-rata efectivă de creștere.

4.1.3. Modelul Solow de creștere economică

Cadrul conceptual

Pentru modelarea competitivității, majoritatea autorilor apelează la modelul Solow-Swan, reprezentativ pentru teoria neoclasică (R. Solow, T.W. Swan, 1956).

După unii autori, chiar și modelele construite după acesta pot fi cel mai bine înțelese prin comparație cu acesta (Romer, 2006).

În acest model, variabilele cu impact asupra creșterii economice sunt: rata de economisire, rata de creștere a populației și rata progresului tehnologic. Se consideră că, pentru creșterea economică durabilă este indispensabil progresul tehnic, creșterea investițiilor accelerând creșterea economică pe termen scurt, până când economia se stabilizează.

În cadrul modelului Solow, competitivitatea obținută prin creștere economică este corelată cu productivitatea multifactorială, acumularea de capital fizic și forța de muncă, apelându-se la metoda descompunerii creșterii economice (growth accounting), pentru a identifica sursele competitivității.

Modelarea Solow-Swan facilitează evaluarea competitivității în condițiile procesului de convergență-proces de mare actualitate în cadrul UE. În plan economic, procesul de convergență în viziunea lui Solow se traduce prin aceea că, țările care dispun de tehnologii mai vechi, în condițiile de competiție perfectă și la aceeași rată de economisire, pot avea o creștere mai rapidă a capitalului, ceea ce conduce la convergență economică. Realitatea zilelor noastre ne demonstrează faptul că, această teorie a convergenței economice nu este realistă, adesea, divergența între țările avansate și cele sărace fiind în creștere. Față de teoria convergenței economice lansată de Solow, constatăm că actualmente, se confirmă teoria așa numitelor ,, grupuri de convergență’’ (Constantin, 2004) conform căreia, dacă caracteristicile structurale ale economiilor sunt diferite, țările în cauză vor tinde către nivele de echilibru diferite.

Prin urmare, se poate spune că actualmente, modelarea Solow-Swan a creșterii economice este utilă, dar este necesar a fi completă cu factori determinanți pentru creșterea economică ecoeficientă și durabilă.

Modelul Solow este unul care simplifică realitatea economică, considerându-se că ,,există un singur bun, obținut într-o economie închisă, guvernul este absent, fluctuațiile ocupării sunt ignorate, producția este descrisă printr-o funcție de producție agregată cu numai trei factori de input, în timp ce ratele de economisire, de depreciere a capitalului, de creștere a producției și a progresului tehnologic sunt considerate constante’’ (Romer, 2006).

În economia vizată și modelată de Solow, funcția de producție (outputul) se exprimă astfel (Solow, 1975):

Y= f(K,M,T) (4.9)

unde:

K-variabila ,,capital’’;

M-variabila ,,forță de muncă’’;

T-variabila ,,tehnologie’’;

Variabilele endogene (K, M, T) și implicit, variabila de ieșire (Y) sunt dependente de variabila independentă (t-timpul).

Funcția de producție, în general, funcția de rezultat a procesului analizat (agricultură, industrie, servicii) satisface, în contextul modelelor neoclasice, trei proprietăți esențiale (Barro, R.J., Sala-i-Martin, X., 2003) și anume:

P1. Omogenitatea de gradul I în raport cu variabilele K și M, ceea ce se traduce, matematic, astfel: f(aK, aM, aT)= af(K, M, T), a>0 (4.10)

P2. Pentru valori pozitive ale variabilelor(K, M) variabila rezultat(Y) are randamente(creșteri) pozitive și descrescătoare în raport cu cele două variabile de input, ceea ce se transpune matematic astfel:

>0; <0; Y≡{K, M} (1.11)

P3. Sunt aplicabile condițiile la limita variabilelor(K, M):

Acumularea(creșterea) de capital(K) este dependentă, în esență, de doi factori: investițiile și deprecierea capitalului. Dacă capitalul se depreciază cu o rată constantă, creșterea stocului de capital este determinată de investiția netă (Barro, R.J., Sala-i-Martin, X., 2003).

În cadrul modelului Solow se consideră că, ceilalți doi factori de influență ai creșterii economice(M, T) cresc în timp, cu rate constante (Bănică, 2009).

Ecuația fundamentală atașată modelului Solow

Această ecuație este prezentată în literatura de specialitate, în două variante: fără progres tehnologic și cu progres tehnologic

În varianta fără progres tehnologic, ecuația diferențială aferentă modelului Solow este (Bănică, 2009):

k’=sf(k)-(n+δ)k (4.13)

unde:

(s, n, δ) – ratele de creștere ale variabilelor(Y, M, K);

k- valoarea relativă a variabilei K;

k’ – derivata în funcție de ,,t’’ a variabilei ,,k’’;

sf(k)-investiția realizată;

(n+δ)k-investiția necesară pentru a menține constant stocul de capital per capita.

Se poate constata faptul că, prin prisma relației dintre cele două componente ale investiției, sunt posibile trei situații(figura 4.1):

Dacă, sf(k)>(n+δ)k, atunci k crește;

Dacă, sf(k)<(n+δ)k, atunci k scade;

Dacă, sf(k)=(n+δ)k, atunci k=constant.

Figura 4.1. Ilustrația grafică a modelului Solow

y, f(k) y* f(k)

c* (n+δ)k

s*f(k)

k(0) k* k

Sursa: Barro, R., J., Sala-i-Martin, X., Economic Growth, MIT Press, Cambridge, 2003

În modelul cu progres tehnologic, se presupune că termenul ,,T’’ crește în timp (t) cu o rată constantă (g). În acest caz, stocul de capital per capita (k’) se exprimă astfel (Bănică, 2009):

k’=sf[k, T(t)]-(n+δ)k (4.14)

Rata de creștere a indicatorului k’ se exprimă astfel:

k’/k= sf[k, T(t)]/k-(n+δ) (4.15)

Deoarece, în stare de echilibru rata de creștere (k’/k) este constantă și ratele de creștere ale variabilelor exogene (s, n, δ) sunt și ele mărimi constante, pe baza relației (4.7) rezultă că și funcția de output {f[k, T(t)]/k≡f[1, )]} este constantă. Această stare are loc atunci când variabilele (T, k) cresc în aceeași proporție(g).

În acest caz, acumularea de capital se determină cu relația:

’=sf()-(n+g+δ); = (4.16)

Constatăm că, în acest caz, outputul (rezultatul) procesului raportat la unitatea efectivă de muncă (TM) este dependent de nivelul tehnologic. În sinteză, ratele de creștere ale valorilor ce caracterizează modelul Solow cu progres tehnologic, sunt redate în tabelul 4.1.

Tabelul 4.1. Ratele de creștere ale variabilelor specifice modelului Solow, cu progres tehnologic

Sursa: Mankiw, G.N., Macroeconomics, Worth, New York, 2003,

Influența variabilelor exogene

Prezentăm modul în care variabilele externe ale procesului (M,T) influențează funcția de rezultat (Y) și valoarea acumulării de capital(K).

În conformitate cu modalitățile de analiză întâlnite în literatura de specialitate (Mankiw, 2003; Bănică, 2009), se lucrează cu mărimi relative (valori per capita). Reprezentările grafice din figurile 4.2 și 4.3 sunt edificatoare cu privire la modul și sensul în care câte o variabilă a procesului influențează nivelul de echilibru al capitalului.

Figura 4.2. Impactul creșterii ratei de economisire asupra nivelului de echilibru al capitalului în unități per capita

Investiția efectivă (n+δ)k

și investiția necesară

E2 s2*f(k)

s1*f(k)

E1

k*1→k*2 Capitalul în unități/capita(k)

Sursa: Mankiw, G.N., Macroeconomics, Worth, New York, 2003

Din figura 4.2 se poate constata că, prin creșterea ratei de economisire se obține creșterea economică limitată-până în momentul în care procesul economic ajunge într-un nou punct de echilibru (o nouă stare staționară).

Impactul progresului tehnologic (T) este evidențiat în figura 4.3.

Figura 4.3 Impactul progresului tehnologic asupra nivelului de echilibru al capitalului în unități efective de muncă

Investiția efectivă (n+g2+δ)

și investiția

necesară (n+g1+δ)

E2 s*f(k)

E1

Capitalul pe unitate efectivă de muncă)

2* 1*

Sursa: Mankiw, G.N., Macroeconomics, Worth, New York, 2003

Se poate constata (figura 4.3) că, o creștere a ratei de progres tehnologic (de la valoarea g1 la valoarea g2) conduce, la deplasarea punctului de echilibru în sensul descrescător al acumulării de capital. Această constatare înseamnă că, reducerea acumulării de capital poate fi compensată, la un moment dat ( procesul fiind dinamic), de progresul tehnologic.

Un efect similar celui redat în figura 4.3 cu referire la progresul tehnologic este valabil și pentru variabila forță de muncă (M) (Mankiw, 2003; Bănică, 2009).

În figurile 4.2 și 4.3 s-a redat grafic pe baza literaturii de specialitate (Mankiw, 2003), influența unei mărimi asupra nivelului de echilibru. Adesea, în economia reală, sunt variabile mai multe mărimi de input. În figura 4.4 se prezintă cazul în care se înregistrează modificarea simultană a ratei de evoluție a forței de muncă (n) și a ratei de economisire (s).

Figura 4.4. Impactul combinat al creșterii ratei forței de muncă(număr de angajați) asupra nivelului de echilibru al capitalului

Sursa: Reprezentare proprie, pe baza modelului Solow.

Punctul final de echilibru(E3) este rezultatul tranziției pe traseul E1-E2-E3, creșterea populației(număr de persoane care trebuiesc remunerate), fiind compensată într-o anumită măsură de creșterea ratei de economisire.

Situația în care se modifică, succesiv, toate variabilele este redată în figura 4.5.

Figura 4.5. Impactul modificării celor trei rate(economisire, forță de muncă și progres tehnologic) asupra nivelului de echilibru al capitalului

Sursa: Reprezentare proprie, pe baza modelului Solow.

Din reprezentările, evidențiate mai sus, în care rata progresului tehnologic crește, se constată că, la echilibru se obține o creștere economică de lungă durată a capitalului și outputului per capita, ceea ce determină creșterea productivității și a competitivității.

4.1.4. Alte teorii și modele

Modelul Solow care se încadrează în categoria modelelor neoclasice (Olah, 2004) are dezavantajul de a nu permite explicarea procesului de creștere economică de durată, decât prin operarea cu variabila exogenă ,,progres tehnologic”. De altfel, în conformitate cu modelul Solow, ,,la echilibru, rata de creștere a outputului pe locuitor este determinată numai de rata de creștere a progresului tehnologic’’ (Romer, 2006). Pentru a depăși acest inconvenient noile teorii ale creșterii economice și competitivității au două modalități de abordare (Jones, C., I.,1998):

Extinderea și completarea conceptului de capital, prin includerea capitalului uman și de cunoaștere (modelele AK);

Tratarea progresului tehnologic ca și o variabilă endogenă și nu exogenă, considerând că generarea inovării este singura cale prin care economia poate depăși descreșterea pe termen lung.

Acest mod de abordare al creșterii economice este compatibil cu obiectivele înscrise în strategiile de dezvoltare durabilă.

Teoria neokeynesistă se deosebește de teoria creșterii dirijate a lui Keynes, în principal, prin aceea că promovează reducerea substanțială a intervenției statului în economie, pronunțându-se pentru intervenția minimală care să vizeze, în esență, distribuirea veniturilor. Cu referire la modelul creșterii echilibrate, fundamentat de R.Harrod, neokeynesiștii consideră că acesta este prea rigid, în principal, prin prisma faptului că valorile a două rate cu care operează (creșterea forței de muncă și productivitatea muncii) sunt constante. Neokeynesiștii admit, ca și ipoteză de lucru, faptul că pentru o creștere economică durabilă, coeficientul capitalului (k=K/Y) trebuie să fie constant (Olah, 2004).

În conformitate cu teoria dezechilibrelor motor (Perroux, 1965) creșterea se obține prin generarea unor dezechilibre în economie.

Dezechilibrele se pot produce prin impulsionarea dezvoltării unor puncte (poli) de creștere. Această teorie este operaționalizată, actualmente, la nivelul regiunilor de dezvoltare din UE și în România prin așa numiții poli de competitivitate (http://www.fonduri-ue.ro/documente-programare/pnd-2007-2013).

4.2. Indicatori de evaluare a competitivității sectoriale

Analiza competitivității regionale și sectoriale respectiv, identificarea factorilor de influență se face, adesea, pornind de la teoria neoclasică și noua teorie a creșterii economice.

4.2.1. Setul de indicatori aplicabili pentru caracterizarea competitivității sectoriale

Ca și în cazul caracterizării competitivității naționale și regionale, pentru caracterizarea competitivității sectoriale se pot utiliza mai multe tipuri de indicatori: utilizați independent (simpli), grupați pe categorii și agregați în indicatori sintetici. Pentru gruparea indicatorilor competitivității sectoriale se pot utiliza criterii similare cu cele aplicate în cazul competitivității regionale (Bănica, 2009):

Aspectele calitative sau cantitative înglobate:

Indicatori de tip subiectiv – se referă la percepția organizațiilor asupra propriilor avantaje competitive (ex: investițiile în CDI, nivelul de calificare al forței de muncă);

Indicatori de tip obiectiv:

De input (ex: ponderea companiilor din sectorul analizat care utilizează TIC);

De output (ex: productivitatea muncii, rata de ocupare);

În funcție de implicațiile asupra competitivității:

Indicatori care evidențiază impactul direct;

Indicatori care permit surprinderea impactului indirect;

În funcție de variabila de timp(t):

Indicatori statici(la un moment dat);

Indicatori dinamici(evoluția în timp);

În funcție de anvergura analizei, la nivelul sectoarelor economice prezintă interes indicatori de tipul: economici, sociali, impact de mediu, nivel de educație.

Selectarea indicatorilor se face pe baza unor cerințe de tipul: simplitate, relevanță, concretețe și disponibilitate a datelor necesare pentru evaluarea acestora. Stabilirea setului de indicatori care se vor utiliza este o etapă esențială a procesului amplu de evaluare a competitivității sectoriale, proces care cuprinde: radiografierea situației actuale, identificarea cauzelor pentru decalajele existente și proiectarea soluțiilor de îmbunătățire a indicatorilor, cu scopul creșterii competitivității.

Indicatorii care se pretează pentru evaluarea competitivității sectoarelor economiei naționale, în condițiile dezvoltării durabile, sunt următorii:

PIB (I1);

Rata anuală de creștere a PIB (I2);

Rata de ocupare (I3);

Productivitatea muncii (I4);

Exporturile (I5);

Emisiile totale de gaze cu efect de seră (I6);

Intensitatea energetic (I7);

Ponderea resurselor regenerabile de energie din total energie primară (I8);

Performanța reciclării deșeurilor (I9);

Cheltuielile cu CDI/PIB (I10);

Ponderea inginerilor și a specialiștilor în științe exacte (I11);

Gradul de instruire profesională la locul de muncă (formarea continuă )(I12);

Indexul gradului de pregătire în TIC (I13);

Stocul investițiilor străine directe (ISD) generate/ stocul investițiilor străine directe (ISD) recepționate (I14).

Cea mai mare parte a indicatorilor mai sus enumerați [I1-I9] sunt indicatori independenți, indicatorii [I10-I13] sunt indicatori de input, iar indicatorul I14 este unul compus având două componente, una de input (stocul ISD recepționate) și una de output (stocul ISD generate). Toți indicatorii enumerați se pretează atât pentru caracterizarea statică cât și pentru caracterizarea dinamică a competitivității sectoarelor economiei naționale.

4.2.2. Exprimarea analitică a indicatorilor

Pentru majoritatea indicatorilor enumerați, modul de calcul rezultă cu claritate chiar din denumirea acestora. Cu toate acestea considerăm utile câteva precizări, cu atât mai mult cu cât ne propunem evaluarea acestor indicatori la nivelul sectoarelor și nu la nivelul economiei naționale, așa cum se regăsește în literatura de specialitate.

4.2.2.1. Indicatorii independenți (simpli)

Se cuvine, mai întâi precizarea că, pentru toți indicatorii enumerați mai sus [I1-I14] se pretează atât calculul valorii momentane, cât și calcului ratei de evoluție în timp. Valoarea momentană se calculează, de obicei pentru un an, iar prin evaluarea acestor valori pentru ani succesivi se poate pune în evidență evoluția în timp a indicatorului. Rata de evoluție în timp a unui indicator oarecare(Ij) se va calcula folosind una dintre următoarele relații:

ij(t)=x100[%], sau ij(t)= x100[%], j= (4.17)

unde,

Ij(t)- valoarea indicatorului Ij la momentul evaluării (t);

Ij0- valoarea indicatorului Ij în anul de referință (t0).

A.Indicatorii economici fundamentali [I1-I4].

Produsul intern brut (PIB) este principalul indicator utilizat pentru caracterizarea competitivității. Prin observarea evoluției PIB și a ratei sale de creștere se generează imaginea direcției în care se îndreaptă economia, sectorul economic, regiunea sau altă entitate supusă analizei, din punct de vedere al competitivității, precum și al vitezei de deplasare în direcția respectivă. Analiza comparativă a PIB/loc – la nivel național, respectiv a PIB/populație ocupată – la nivel sectorial, permite ierarhizarea sub aspectul competitivității a națiunilor, a sectoarelor economice între ele respectiv, a națiunilor, din punct de vedere al avantajului competitiv pentru aceleași sectoare economice. PIB pe locuitor se poate descompune (Bănică, 2009), în două componente principale: productivitate (PIB/populație ocupată) și ocupare (populație ocupată/locuitori).

Actualmente, există o diversitate a modalităților de utilizare a indicatorului specific PIB/locuitor (Cambridge Econometrics, 2003):

PIB/populația totală= (PIB/numărul total de ore lucrate)x(numărul total de ore lucrate/populația ocupată)x(populația ocupată/populația în vârstă de muncă)x(populația în vârstă de muncă/populația totală).

Există, de asemenea, modalități de descompunere a indicatorului PIB/locuitor prin care se evidențiază factori de influență (Bănică, 2009):

PIB/populația totală=(PIB/populația ocupată)x(populația ocupată/resursele de muncă)x(resursele de muncă/populația totală).

Pornind de la definiția și de la exprimarea binecunoscută a PIB la nivel național, se va exprima PIB la nivelul unui sector oarecare (k) cu relația:

PIBk=ki·pki (4.18)

unde,

qki-cantitatea obținută din bunul fiscal (i) în cadrul sectorului (k);

pki- prețul de valorificare a bunului (i);

n-numărul de bunuri distincte.

Dacă admitem faptul că, economia națională este structurată pe trei sectoare (par 4.1), atunci PIBk se va calcula pe cele trei sectoare și la nivel național, se poate scrie:

PIB=k (4.19)

Pentru oricare sector se pot calcula indicatorii: PIBk/POP, respectiv, PIBk/POPOk

unde,

POP-populația totală (numărul total de locuitori);

POPOk-populația ocupată în sectorul ,,k’’ (numărul de lucrători în sectorul respectiv).

Evident că,

(4.20)

În relația (1.20) sunt evidențiați doi indicatori esențiali pentru caracterizarea competitivității sectorului ,,k’’:

– productivitatea sectorului ,,k’’;

– rata de ocupare în sectorul ,,k’’.

Analiza privind competitivitatea se poate extinde în interiorul unui sector al economiei naționale, prin evaluarea unor indicatori similari, la nivel de ramuri (sub-sectoare) ale sectorului respectiv:

PIBkr=krjpkrj (4.21)

unde,

qkrj-cantitatea obținută din bunul fiscal (j), în cadrul ramurii (r) a sectorului (k);

pkrj-prețul de valorificare a bunului fiscal (j);

m-numărul de bunuri distincte generate în ramura (r) a sectorului (k).

Dacă în sectorul (k) s-au identificat în total ,,R’’ ramuri (sub-sectoare) care generează bunuri fiscale, se poate scrie:

PIBk=kr (4.22)

În interiorul unui sector (k), pentru comparație între ramurile sale, se pot determina indicatorii:

– productivitatea ramurii (r) din sectroul (k);

– rata de ocupare în ramura (r) a sectorului (k).

Cu referire la cei doi indicatori, este valabilă relația:

(4.23).

Setul de indicatori determinați prin relațiile (4.18-4.23), pentru sectoare și ramuri (sub-sectoare) ale economiei naționale, pentru UE27 și țări din UE27, permit caracterizarea nivelului de competitivitate sectorială a României în context european, analiza comparativă între sectoarele economiei naționale și între ramuri din cadrul acestora. Prin calculul ratei de evoluție în timp a PIBk, PIBk/POP, PIBk/POPOk, POPOk/POP și a indicatorilor similari la nivel de ramuri, utilizând relații de tipul (4.18) se poate evidenția evoluția nivelului de competitivitate sectorială și dinamica pe ramuri(sub-sectoare).

Produsul intern brut, la toate nivelele(economia națională, sector, ramură) se măsoară în unități monetare (euro, lei). Pentru analizele de la nivelul UE vom lucra cu PIB în euro.

B.Exporturile (I5) pot fi determinate ca și cote-părți ale PIB, la nivel național, de sector sau ramură economică, evident, la nivel de companie. Astfel vom nota:

– exporturile sectorului ,,k’’ [UM];

-exporturile ramurii ,,r’’ din sectorul ,,k’’ [UM];

UM- unități monetare(€, $, lei).

Valorile relative ale celor doi indicatori se pot calcula în raport cu valorile totale, astfel:

=

= (4.24)

Dacă există posibilitatea delimitării resursei umane care deservește exporturile pe sectoare și ramură atunci se poate calcula valoarea specifică și se pot calcula indicatorii ,,productivitate a muncii’’ și ,,rata de ocupare’’ cu referire la exporturi, utilizând relații similare cu (4.23). Cu referire la indicatorii () și cu referire la valorile relative ale acestora se poate calcula, utilizând relații de tipul (4.17), rata de evoluție. Indicatorii evocați mai sus permit identificarea stării momentane și a evoluției în timp a exporturilor realizate la nivelul sectoarelor și ramurilor economiei naționale, în raport cu cele ale altor state și respectiv, în context european.

C. Indicatorii impactului de mediu (I6-I9)

Sunt esențiali pentru analizele de competitivitate în contextul dezvoltării durabile.

Emisiile de gaze cu efect de seră (I6) sunt acele gaze care, emise natural sau artificial, provoacă încălzirea atmosferei terestre prin modificarea permeabilității atmosferei la radiațiile solare. Principalele gaze cu efect de seră (GES) emise de procesele specifice civilizației actuale(industriale, transport, casnice) sunt: dioxidul de carbon (CO2), bioxidul de sulf (SO2), oxizii de azot (NOx), metanul (CH4) și hexaflorura de sulf (SF6). Pe lângă GES, în directivele europene privind impactul de mediu (http://ec.europa.eu/environment/index_en.htm, 2013) sunt restricționate și pulberile. Pentru caracterizarea competitivității unui sector și a unei ramuri economice, în contextul dezvoltării durabile, propunem utilizarea indicatorilor:

gesk= GESk/PIBk=kj /PIBk [] (4.25)

geskr= GESkr/PIBkr=krj /PIBkr [] (4.26)

unde,

j=- corespunde celor cinci GES enumerate mai sus, respectiv: CO2 (1), SO 2(2), NOx (3), CH4 (4) SF6 (5).

Intensitatea energetic (I7) se definește (http://businessday.ro/01/2011/intensitatea-energetica-sau-de-ce-economia-romaneasca-nu-este-competitiva/, 2011) ca fiind cantitatea de energie necesară pentru producerea unei unități din PIB. Acest indicator reflectă, sintetic, eficiența energetică a economiei, sectoarelor și sub-sectoarelor economice. Prin urmare, similar cu GES, intensitatea energetică se calculează astfel:

wk=[]; wkr= []; (4.27)

unde,

(Wk, Wkr)-energia consumată în sectorul ,,k’’(Wk) respectiv, în ramura ,,r’’ a sectorului ,,k’’(Wkr);

tep-tone echivalent petrol(o unitate de măsură pentru energie).

Ponderea resurselor regenerabile de energie din total energie primară (I8), este cota parte a resurselor energetice regenerabile, din total resurse energetice primare utilizate la nivelul analizat (economie națională, sector, ramură). Resursele energetice cunoscute la ora actuală sunt încadrate în două categorii: resurse energetice epuizabile (REE) și resurse energetice regenerabile (RER). Utilizarea REE are impact negativ asupra mediului, prin emisia GES și a pulberilor nocive, în timp ce, impactul de mediu al RER este mult mai redus. Vom exprima indicatorul (I8) astfel:

I8k=[u.r] (4.28)

I8kr=[u.r] (4.29)

unde,

(WREk, WREkr)-energia resurselor energetice(RE) primare utilizate în sectorul ,,k’’ și respectiv, în ramura ,,r’’ a sectorului ,,k’’[tep];

(WREEk, WRERk)-energia REE și respectiv, a RER intrate în sectorul ,,k’’[tep];

(WREEkr, WRERkr)-energia REE și respectiv, a RER intrate în ramura ,,r’’ a sectorului,,k’’[tep].

Indicatorii(I8k, I8kr) se pot calcula și în procente [%]. Astfel, de exemplu:

I8k=()100[%] (4.30)

Performanța reciclării deșeurilor (I9)

Printre indicatorii utilizați pentru caracterizarea nivelului de dezvoltare durabilă se află și unii care se referă la deșeuri. Astfel, la nivelul 3 (http://strategia.ncsd.ro/docs/indicatori_eurostat.pdf, 2013), întâlnim indicatorii:

Depozite de stocare produse radioactive (tema 5);

Tratarea deșeurilor menajere (tema 6);

Generarea deșeurilor periculoase pe activități economice (tema 6).

Performanța reciclării deșeurilor este un indicator sintetic care reflectă gradul de reciclare a deșeurilor, adică care este cota parte din total deșeuri generate într-un anumit sector sau ramură a economiei, care se reciclează. La evaluarea acestui indicator nu se intră în detalii privind tehnologiile de reciclare, valorificare și depozitare etc. Prin urmare, conform definiției se poate scrie:

I9k= ; I9kr= (4.31)

unde,

(DRk, DRkr)- cantitatea de deșeuri reciclate în sectorul (k) respectiv, ramurile (r) a sectorului(k)[tone];

(TDk, TDkr)- cantitatea totală de deșeuri produse în sectorul (k)(TDk) respectiv ramura (r) a sectorului (k)(TDkr)[tone].

Cu referire la indicatorii prin care se cuantifică impactul de mediu (I6-I9), definiți și exprimați mai sus, se pot calcula valori relative și rate de evoluție, ceea ce permite aprecieri ale stării momentane și ale dinamicii competitivității sectoriale și sub-sectoriale, în contextul restricțiilor și țintelor asumate prin strategiile de dezvoltare durabilă.

D.Indicatorii de input (I10-I13) caracterizează nivelul unor factori de influență a competitivității, considerați de mare actualitate și cu mare potențial de creștere a competitivității, cum sunt: resursa umană și tehnologia.

Cheltuieli cu CDI/PIB (I10) este un indicator binecunoscut, urmărit la nivelul UE și înscris ca și țintă în strategiile europene și naționale (SE2020, 2010, SNDD, 2008). Pentru un sector (k) și pentru o ramură (r) a sectorului (k), pe baza datelor statistice existente, se pot calcula valorile momentane și ratele de evoluție în timp a indicatorilor:

I10k= 100[%] (4.32)

I10kr= 100[%] (4.33)

unde,

(C-CDIk, C-CDIkr)- cheltuielile cu CDI în sectorul (k) respectiv, ramura (r) a sectorului (k).

Ponderea inginerilor și a specialiștilor în științe exacte (I11) este un indicator de caracterizare a potențialului tehnico-științific al resursei umane. Se va exprima astfel:

I11k= 100[%] (4.34)

I11kr= 100[%] (4.35)

unde,

(NISk, NISkr) – numărul inginerilor și al specialiștilor în științe exacte care lucrează în sectorul ,,k’’ (NISk) și respectiv în ramura ,,r’’ a sectorului ,,k’’ (NISkr);

(TPk, TPkr) – totalitatea persoanelor care lucrează în sectorul (k) și respectiv, în ramura (r) a sectorului (k)

Gradul de instruire profesională la locul de muncă (I12) reflectă interesul pentru formarea și dezvoltarea profesională continuă. Considerăm că, pentru a fi competitiv în societatea cunoașterii ca și individ respectiv, ca și entitate, este necesar ca fiecare persoană calificată să-și actualizeze competențele profesionale prin parcurgerea unui modul de formare și dezvoltare profesională. Prin urmare, vom exprima acest indicator astfel:

I12k=; I12kr= (4.36)

unde,

(NPCk, NPCkr) – numărul persoanelor calificate care lucrează în sectorul (k)

respectiv, ramura (r) a sectorului (k);

(NPCIk NPCIkr) – numărul persoanelor calificate din (k) respectiv, din (r/k) care au parcurs module de actualizare a competențelor profesionale în ultimii 5 ani (o persoană se consideră o singură data chiar dacă a parcurs mai multe module).

Indexul gradului de pregătire în TIC (I13) reflectă nivelul de adaptare al resursei umane la tehnologia informațională, caracteristică a societății cunoașterii în care inovarea este un instrument esențial al competitivității. Vom exprima acest indicator astfel:

I13k= (4.37)

I13kr= (4.38)

unde,

(NTICk, NTICkr) – numărul persoanelor calificate din (k) respectiv, din (r/k) care sunt pregătite TIC.

Ca și în cazul celorlalți indicatori, în scopul efectuării unor analize comparative, cu privire la indicatorii [I10-I13], se pot calcula valori relative și rate de evoluție.

E.Stocul ISD generate/stocul ISD recepționate (I14) este un indicator compus. Între indicatorii de competitivitate cu care operează WEF (WEF, 2011) este și indicatorul ,,ISD și transferul tehnologic’’. Calculând indicatorul (I14) se poate caracteriza avantajul competitiv al entității la nivelul căreia se face analiza (economie națională, sector, ramură, regiune, companie), pe palierul ISD. Vom exprima indicatorul I14 astfel:

I14k=;

I14kr=; (4.39)

unde,

(ISDGk, ISDGkr) – valoarea ISD generate de sectorul (k) și respectiv, de ramura (r) a sectorului (k);

(ISDRk, ISDRkr) – valoarea ISD recepționate de sectorul (k) și respectiv, de ramura (r) a sectorului (k);

Pentru acest indicator se pot determina valori relative, față de referință (an, sector) și rate de evoluție în timp.

4.2.2.2. Indicatorii agregați (sintetici)

Pentru reflectarea simultană a mai multor factori care caracterizează competitivitatea se utilizează indicatorii agregați (IA), evaluați pe baza indicatorilor simpli. Este binecunoscut faptul că, astfel de indicatori sunt utilizați în mod curent de către instituțiile internaționale (WEF, IMD, EUROSTAT, etc) pentru caracterizarea competitivității națiunilor și a regiunilor. În raportul nr. 1 s-au descris indicatorii agregați utilizați de către WEF (Felea, raportul 1, 2012). Cu toate că, prin construcția și evaluarea indicatorilor agregați se pot strecura erori generate prin atribuirea ponderilor variabilelor cu care se operează, utilizarea acestor indicatori este indispensabilă pentru a obține o imagine de ansamblu, multidimensională, asupra competitivității sectoriale, luând în calcul factorii relevanți de influență.

Pentru ca rezultatele obținute să fie relevante, la construirea indicatorilor agregați este nevoie să fie rezolvate următoarele probleme (European Innovation Scoreboard, 2004):

Stabilirea schemelor de ponderare;

Uniformizarea unităților de măsură(UM);

Stabilirea regulilor de tratare a datelor pentru valori extreme.

Modelele frecvent aplicate pentru evaluarea indicatorilor agregați (IA) (Barro, R.J. ,1996) pornesc de la următoarea relație de bază:

IAit=

unde,

i-entitatea supusă analizei (țară, regiune);

j-indicatorul simplu care intră în relația indicatorului agregat(productivitate, ocupare, etc);

t-momentul analizei (anul);

pj-ponderea alocată indicatorului (j);

ytij-valoarea transformată a indicatorului (j), pentru entitatea (i), în anul (t)

Pentru calculul valorii ytij, pornind de la valoarea reală (xtij) a indicatorului (j), există mai multe

Modele (Bănică, 2009):

ytij= (4.41)

mtj-media valorilor xtij pentru cele (m) entități;

Utilizând relația (1.41) obținem un model sensibil la extremele pozitive.

Pentru echilibrarea sensibilității modelului în raport cu extremele (pozitive, negative) se utilizează următoarea relație de calcul:

ytij= (4.42)

tj- dispersia valorilor (xtj)

Alte formule de calcul aplicate în mod frecvent sunt:

ytij= (4.43)

unde,

min(xtij)- valoarea minimă din șirul valorilor (xtij) cu i= și (j, t)-constante;

max(xtij)- valoarea maximă din șirul valorilor (xtij) cu i= și (j, t)-constante;

Aplicarea relației (4.43) conduce la reducerea sensibilității față de extreme.

ytij= (4.44)

Redăm, în acest cadru, exemplificări privind constituirea și utilizarea indicatorilor agregați.

IER în Studiul 1/2006 ,,Competitivitatea economiei Românești. Ajustări necesare pentru atingerea obiectivelor agendei Lisabona’’, aplică următoarea formulă pentru normalizarea indicatorilor de caracterizare a competitivității industriale (IER, studiul1/2006):

Ij= (4.45)

unde,

aj-valoarea indicatorilor pentru România, media UE15, media UE27 (j=);

ai-valorile indicatorului pentru fiecare din țările UE27, media UE15, media UE27, și România(i=).

Competitivitatea națională în sectorul industrial, în condițiile restricțiilor de mediu, se analizează în lucrarea ,,Environment as a factor of national competitiveness in manufacturing’’ (Radej B., Zakotnik I., 2003), prin prisma evoluției exporturilor de produse manufacturate în perioada 1992-2006. Se analizează dinamica și structura exporturilor, emisiilor, producției și valoarea adițională a creșterii, utilizând date statistice din surse recunoscute.

Astfel în urma calculelor, celor doi autori, nivelul agregat al poluării se calculează astfel:

= (4.46)

Unde,

reprezintă modificarea Poluării Totale (P) în conexiune cu exporturile aferente perioadei 2-1;

pk/P reprezintă procentul poluării sectorului ,,k” (p) din poluarea totală (P) în funcție de exporturi;

ask = s2k / s1k reprezintă modificarea ( a ) în cadrul procentului sectorului ,,k’’ în totalul exporturilor din perioada 2-1;

s1k = e1k / E1 reprezintă procentul exportului sectorului ,,k” (ek) în totalul exporturilor (E) aferente anului 1 (E1=∑e1k);

s2k=e2k / E2 reprezintă procentul exporturilor sectorului ,,k” (ek) în totalul exporturilor (E) aferente anului 2 (E2=∑e2k);

rui = u2i / u1i reprezintă modificarea intensității factorului de poluare (u) al sectorului ,,k”;

u1k = p1k/e1k reprezintă nivelul integrat de poluare al sectorului ,,k” (pk) per unitate de export al sectorului k (ek) în anul 1;

u2k = p2k/e2k reprezintă nivelul integrat de poluare al sectorului ,,k” (pk) per unitate de export al sectorului k (ek) în anul 2;

E2 / E1 reprezintă modificarea exportului total (E).

Modificarea poluării în funcție de exporturi (P2/P1) poate fi descompusă în efecte structurale ∑k(pk/Prsk), modificarea intensității poluării (ruk) și efecte ale creșterii volumului de exporturi (E2/E1).

În aceeași arie de preocupări și abordări se înscrie și lucrarea realizată de un grup de cinci autori, lucrare intitulată ,,Enviromental regulation and competitiveness: Evidence from Romania’’ (Mohamed El Hedi Arouri, Guglielmo Maria Caporale, Christophe Rault, Robert Sova, Anamaria Sova), în care se analizează impactul asupra competitivității a implementării în România a aquis-ului UE privind impactul de mediu, în principal, prin prisma exporturilor. Autorii lucrării apelează la ,,qravity model’’ (modelul gravitațional), un model inspirat din conceptul forței gravitaționale a lui Newton, utilizat pe scară largă în literatura dedicată analizelor empirice ale comerțului internațional. Ecuația propusă de Anderson și Van Wincoop(2003) pentru modelul gravitațional, utilizată și de către autorii lucrării evocată mai sus, este (El Hedi et al., 2012):

Xij= x ( )1- (4.47)

unde,

Xij – exporturile țării ,,i’’ spre țara ,,j’’;

Yi , Yj – reprezintă veniturile țărilor ,,i’’ și ,,j’’;

YT- venitul total al țărilor implicate (N – numărul de țări);

rij – rezistența bilaterală;

Pi, Pj – indicii de preț ai țărilor ,,i’’ și ,,j’’, respectiv rezistența multilaterală a celor două țări;

reprezintă elasticitatea cererii.

Rezistența bilaterală a comerțului (rij) este un vector al variabilelor care afectează/influențează costurile bilaterale ale comerțului între țara ,,i’’ și țara ,,j’’ cum ar fi: distanța geografică (Dij) și alte variabile (DWij) (de exemplu: granițele comune, existența unor relații de tip colonial, apartenența la diverse acorduri comerciale).

Rezistența bilaterală (rij) se presupune a fi simetrică (rij = rji ). Indicii de preț, (Pi,Pj ) pentru țările ,,i’’ și ,,j’’ conform presupunerii că acordurile comerciale bilaterale sunt egale pentru toate perechile se calculează astfel (El Hedi et al., 2012):

Pi = [ ) ]1/1-σ și Pj = [ ) ]1/1-σ (4.48)

unde,

– reprezintă procentul venitului țării i (j) din totalul venitului (YT). Anderson și van Wincoop (2003) interpretează Pi și Pj ca fiind rezistența comercială multilaterală din moment ce fiecare este o funcție a rezistenței variabilelor bilaterale. În cadrul ecuației gravitației comerțul bilateral este influențat de barierele dintre ,,i’’ și ,,j’’, relative cu produsul indicilor rezistenței multilaterale.

Estimând modelul teoretic Anderson și van Wincoop (2003) într-o formă log-lineară autorii lucrării ,,Enviromental regulation and competitiveness: Evidence from Romania’’ au obținut următoarea ecuație:

ln(Xij) = a0+ a1ln(YiYj) + a2lnDij + a3DWij – a4ln – a5ln + (4.49)

unde,

a0=-ln(YT), a2= (1-), a3= – (1-) (4.50)

Dacă în acest model empiric se înlocuiesc variabilele (YiYj) cu produsul PIB-ului PGDPijt și variabilele DWij cu limitele comune BRDij și grupul comun minoritar ETNij, ecuația devine:

ln(Xij) = a0+ a1ln(PGDPijt) + a2lnDij + a3BRDij – a4ETNij– a5ln – a6ln+ (4.51)

Un alt exemplu de agregare a unor indicatori care reflectă performanța parțială, cu scopul obținerii unui indicator complex, este utilizat într-o lucrare care pune o întrebare cheie, respectiv: ,,țintele competitivității și ale dezvoltării durabile sunt compatibile?’’ (Salvati, Carlucci, 2011). Autorii formulează răspunsul la întrebarea enunțată, pe baza analizelor efectuate asupra performanțelor economice ale unui număr de 784 unități rurale din Italia. Indicatorul agregat (IA) denumit ,,indicele sensibilității de mediu al zonei’’, evaluat pentru fiecare unitate rurală(i) și în fiecare an (j) este dat de relația:

IAi,j=

unde,

I1i,j-indicele de calitate a solului;

I2i,j-indicele de calitate a climei;

I3i,j-indicele de calitate a vegetației;

I4i,j-indicele de calitate a managementului zone.

În funcție de valorile (IA), autorii clasifică zonele evaluate în patru categorii, astfel:

I-arii neafectate: IA<1,17;

II-arii potențial(posibil) afectate: 1,17<IA<1,225;

III-arii fragile: 1,225<IA<1,375;

IV-arii critice: IA>1,375.

După cum rezultă și din exemplele redate mai sus, procesul de agregare a indicatorilor simpli în IA este unul complex și implică parcurgerea etapelor (EIS, Methodology Report, 2005): formularea cadrului conceptual, selectarea indicatorilor, tratarea inițială a datelor, determinarea și evaluarea indicatorilor agregați.

În acest paragraf vom face referire la modalitățile în care se pot aplica primele două etape pentru sectoarele economiei naționale, urmând ca celelalte două etape să se parcurgă în următorul capitol al prezentului raport, capitol care cuprinde studii de caz.

Cu referire la cei 14 indicatori, selecționați pe criterii de relevanță și pragmatism(disponibilitate a statisticilor oficiale), pentru a caracteriza competitivitatea sectoarelor economice în condițiile DD, indicatorii descriși în par. 4.3.2.1., se impun câteva precizări cu referire la modul de utilizare a acestora în indicatori agregați.

Indicatorii (I1-I14) pot fi utilizați în structura unor IA, de tipul celor definiți prin relația (2.40), adică după transformare în valori relative și alocare de ponderi.

Pentru calculul valorilor transformate vom aplica relația (4.43) din următoarele considerente:

Această relație este similară cu cea utilizată de către WEF pentru evaluarea IA ai competitivității națiunilor (WEF, GCR, 2011);

Această relație asigură cea mai redusă sensibilitate față de extreme.

Indicatorii (I1-I14) nu pot fi grupați oricum pentru constituirea de IA și vor fi grupați pe categorii.

Întrucât indicatorul I1 (PIB) este cel mai important indicator și respectiv, este utilizat și în cadrul indicatorului I2 (PIB/loc), indicatorul I1 va fi utilizat doar în varianta ,,independent’’, agregarea aplicându-se doar pentru ceilalți indicatori (I2-I14).

Având în vedere practica internațională și obiectivele acestei lucrări, considerăm că, pentru sectoarele economiei și pentru ramuri (sub-sectoare) este util să evaluăm următoarele categorii de indicatori agregați:

IA de output parțial – economic (IAE);

IA de output parțial – impactul de mediu (IAM);

IA de output (IAO);

IA de input (IAI).

Pentru a simplifica prezentarea, vom face referire, în cele ce urmează, doar la sectoarele economice, modul de lucru fiind similar pentru ramuri. Vom nota cu I*j (j=2,14) indicatorii transformați.

Prin urmare pentru sectorul ,,k’’ din entitatea ,,i’’ (țară, regiune, UE etc), la momentul ,,t’’, se poate scrie relația de transformare:

(Iktij)*= (4.53)

Semnificația mărimilor este similară cu cea descrisă în legătură cu relația (1.43) doar că, în acest caz, se marchează și sectorul (k). Relația (4.53) se aplică pentru transformarea indicatorilor (I2-I14). În continuare, vom exprima cei patru indicatori agregați. În structura IAE intră indicatorii I2-I5 și I14. Prin urmare, pentru (k, i, t) vom avea:

IAEkti= (4.54)

În structura IAM intră indicatorii I6-I9. Prin urmare, pentru valorile precizate ale variabilelor (k, i, t), cunoscând valorile indicatorilor (I6-I9), după aplicarea relației de transformare (4.54) se poate calcula:

IAMkti= (4.55)

Indicatorul agregat de output cumulează toți indicatorii independenți de output [I2-I9 și I14]. Prin urmare, acest indicator se exprimă astfel:

IAOkti= (4.56)

Indicatorul agregat de input se determină pe baza valorilor indicatorilor independenți de input (I10-I13). Prin urmare, avem următoarea relație:

IAIkti= (4.57)

Majoritatea lucrărilor care tratează competitivitatea în plan mediu sau restrâns (adică la nivel de sector economic, regiune dintr-o țară, ramură economică, companie), urmăresc identificarea unor relații între indicatorii de output și cei de input, cu scopul stabilirii posibilităților de acțiune(prin factorii de intrare) pentru creșterea competitivității. Prin prisma acestui mod de abordare, nu se justifică evaluarea unui IA care să cumuleze toți indicatorii simpli la nivel de sector sau ramură economică. Dacă avem în vedere modelul aplicat la nivelul națiunilor (WEF, GCR, 2011), unde la evaluarea GCI intră în calcul toți indicatorii simpli, se poate calcula și la nivel de sector (k) sau sub-sector (r) economic un astfel de indicator global, de competitivitate în condițiile dezvoltării durabile:

IGkti= (4.58)

Indicatorii de input transpun în calcul indicatorul global (IG) potențial de competitivitate, iar indicatorii de output reflectă nivelul momentan al competitivității. Indicatorul compus (I14) reflectă ambele componente.

4.2.3.Exprimarea analitică a impactului indicatorilor de input asupra indicatorilor de output

Această preocupare este tradițională în teoria și practica economică, fiind prezentă mai pregnant, în principal, în modelele neoclasice și noile modele de creștere economică, prezentate sintetic în sub-capitolul 4.2. De exemplu, în cadrul modelului Solow, outputul producție (Y) este exprimat în funcție de trei variabile: capital (K), forță de muncă (M) și tehnologie (T). Modelele respective sunt elaborate, în esență, pentru a fi aplicate la nivelul economiei naționale. Acest paragraf este structurat în două părți. În prima parte sunt redate exemple de modelare (input-output≡I-O) la nivel regional și sectorial, iar în partea a doua se fac referiri la posibilitatea de aplicare la nivel sectorial și sub-sectorial, având în vedere setul de indicatori independenți care au fost reținuți în cadrul lucrării de față.

Pornind de la o întrebare cheie a zilelor noastre ,, de ce unele state prosperă iar altele rămân în urmă?’’, un grup de trei autori din Norvegia (Fagerberg J., at all, 2007) analizează impactul a patru factori (tehnologia, capacitatea, cererea și prețul), asupra PIB ca și factor esențial de măsurare a competitivității. Analiza este una empirică și se fundamentează pe datele statistice existente la nivelul a 90 de state, pentru perioada 1980-2002. Autorii lucrării pornesc de la teoria conform căreia PIB-ul unei țări (Y) este o funcție a cunoașterii tehnologice (T) și a capacității acestei țări de a exploata avantajele cunoașterii (C):

Y = (T, C) (4.59)

unde,

T-funcția cunoașterii (a inovării) creată în țara (N) și inovarea difuzată în regiune din exterior (D):

T = h (N, D) (4.60)

Modelul propus de către autorii menționați, conduce la concluzia conform căreia, contribuția răspândirii cunoașterii asupra creșterii economice este o funcție ascendentă a distanței între nivelul cunoașterii din țara de referință și cel al țării cu limite tehnologice.

d = ; (4.61)

unde, =

Prin diferențiere și substituție, se ajunge la următoarea soluție pentru creșterea PIB-ului, utilizând litere mici pentru ratele de creștere (y=dY/Y):

y = – + + c (4.62)

unde,

=. ; (4.63), se referă la elasticitatea parțială a PIB în ceea ce ține de tehnologie.

În aceeași linie de preocupări ca și lucrarea evocată mai sus se plasează și o altă lucrare publicată în Journal of International Economics (Moser C., at all, 2010), despre care autorii susțin că are scopul de a studia răspunsul fluxului locurilor de muncă la șocurile asupra competitivității internaționale în Germania. Mai exact se ridică trei întrebări:

Există vreun efect de pierdere/câștig în competitivitatea internațională asupra gradului de angajare a firmelor germane?

Funcționează ajustarea gradului de ocupare în cadrul creării locurilor de muncă sau a distrugerii locurilor de muncă?

Cum se ajunge la ajustări în contextul unei piețe de muncă inflexibile?

Pentru atingerea țintelor enumerate mai sus, autorii lucrării apelează la modelul lui Klein (Klein et all, 2003):

Fluxul_forței de muncă = x crearea_locurilor_de_muncăit-1 + x distrugerea_locurilor_de_muncăit-1 + 3 x competitivitateit + 4 x rata_dobânziit + 5 x cresterea_reala_a_PIBt + 6 x invatare sau ucenicieit + 7 x contract_pe_termen_stabilitit + 8 x creșterea_vânzărilorit 9 x salarul_mediuit + 10 x restructurareit +11 x mărimeit + di + ……(4.64)

unde,

Fluxul_forței_de_muncă {crearea_locurilor_de_muncait, distrugerea_locurilor_de_muncăit, fluxul_netit, fluxul_brutit};

i- indicele de stabilire;

t – indicele de timp;

coeficienții de regresie;

di – vectorul unei anumite industrii;

– eroarea de estimare.

În acest model se utilizează următoarele relații de evaluare pentru rata de creare a locurilor de muncă, de distrugere a locurilor de muncă, fluxurilor nete și a fluxurilor brute (Moser C., at all, 2010):

Fluxul_forței_de_muncăit = (4.65)

unde,

rata de angajare (reit) reprezintă numărul de angajați cu normă întreagă și cu jumătate de normă la 31 iunie a anului t, iar reprezintă numărul de angajați noi din cadrul primei jumătăți a anului t, luat de două ori, sau numărul celor disponibilizați,

Modalitatea de măsurare a ratei reale de schimb utilizată este cea germană, a costurilor salariale medii în producție, comparativ cu o medie a salariilor din comerțul între principalii parteneri comerciali germani (costuri_salarialet) sau, formal:

Costuri_salarialet = x (4.66)

Costurile salariale per ora sunt date în dolari SUA și acceptate de biroul SUA de statistică a forței de muncă, iar C reprezintă un set de 32 țări.

Urmând modelul lui Klein (Klein et all., 2003) se așteaptă ca o apreciere a ratei reale de schimb să conducă la o scădere a ratei de creare a locurilor de muncă și o creștere a ratei de distrugere a locurilor de muncă. Mai mult, din acest model rezultă că pentru o anumită rata reală de schimb, impactul asupra gradului de ocupare al firmei este mai pronunțat, în funcție de deschiderea firmei. Din acest motiv, autorii lucrării utilizează modificarea reală a ratei de schimb în funcție de costurile salariale( ) cu procentul exporturilor firmei din vânzări () pentru a stabili variabila .

= x (4.67)

unde,

Procentul exporturilor este definit precum:

= (4.68)

Pentru a pune în evidență consecințele macroeconomice ale politicii europene care vizează creșterea investițiilor în CDI la 3% din PIB, un grup de cercetători (Brecard D., et al., 2006) propun în lucrarea lor intitulată ,,Macro-economic consequences of European research policy: Prospects of the Nemesis model in the year 2030’’, utilizarea modelului Nemesis, cu includerea progresului tehnic. În esență, modelul se prezintă astfel (Brecard D., et al., 2006):

Efectele inovării asupra PIB, depind de impactul cunoașterii asupra productivității globale a factorilor și asupra calității, și deci asupra cererii: creșterea productivității este de fapt corelată cu creșterea cererii generate de inovarea proceselor și calitatea inovării. Odată cu inovarea proceselor, acumularea de cunoștințe (KNOW) generează o creștere a productivității globale a factorilor (TFP):

= a (4.69)

Odată cu inovarea produsului, acumularea de cunoștințe duce la o îmbunătățire a calității (QUAL):

= a′ (4.70)

Creșterea producției (Y) depinde de creșterea cererii datorate inovării conform următoarei formule:

= + = ; = + ' (4.71)

Majoritatea studiilor econometrice fac legătura între creșterea producției și creșterea stocului de CD.

Prezentarea rezultatelor se face în două faze (Brecard D., et al., 2006): în prima fază, creșterea este generată direct de către cheltuielile cu CD, în timp ce în a doua fază, motorul creșterii este reprezentat de inovare, prin intermediul productivității și beneficiile competitivității.

Pentru analiza impactului politicilor de mediu și de inovare asupra exporturilor UE, doi autori din Italia (Costantini, Mazzanti, 2012), propun utilizarea modelului gravitațional generalizat, conform căruia volumul comerțului între anumite seturi de țări este o funcție a veniturilor acestora, a populației lor, a distanței geografice și a unui set de variabile reprezentând diverse aspecte:

= exp ( + ) (4.72)

unde,

(yi, yj)- PIB-ul statelor exportatoare și partenere;

(POPi POPj)-populația statelor exportatoare și partenere;

DISTij-distanța între 2 capitale sau centre economice ale țărilor luate în considerare;

Zij-orice factor care susține sau previne activitatea comercială;

(Fi, Fj)- trăsăturile specifice ale statelor exportatoare și partenere care ar putea influența fluxurile comerciale;

αij-efectul specific asociat cu fiecare flux comercial bilateral;

μij- eroarea;

βk- coeficientul care reflectă importanța fiecărui factor (k=1,8).

Impactul activităților inovative aspra performanțelor companiilor este analizat de către Hashi Iraj și Stojcic Nebojsa în lucrarea lor intitulată ,,The impact of innovation activities on firm performance using a multi-stage model: Evidence from the Community Innovation Survey 4’’, utilizând un model multi-stare, care se derulează în mai multe etape, astfel ( Hashi I., Stojcic N., 2012):

Dacă reprezintă o variabilă care arată dacă o companie investește sau nu în inovare, iar nivelul investițiilor în inovare al unei companii, și fiind echivalente, primele faze ale abordării sistemice poate fi definit după cum urmează:

+ (4.73)

și

| = + (4.74)

= dacă , atunci

unde,

, , , – vectori ai variabilelor independente;

, – erori accidentale cu valoare 0.

Al treilea stadiu al estimării este reprezentat de următoarea ecuație (Hashi I., Stojcic N., 2012):

(4.75)

unde,

– nivelul outputului de inovare;

– estimările pentru inputul de inovare;

– parametrul corespondent;

– vectorul variabilelor care include inversul ratei de estimare și performanța aferentă celei de-a patra faze de control pentru selecție și feedback.

– vectorul parametrilor necunoscuți;

– eroarea cu valoare zero și variații constante necorelate cu restul variabilelor.

În final, ultima ecuație a acestui model leagă inovarea de performanța companiei:

(4.76)

unde,

– performanța firmei;

– estimarea outputului de inovare;

și – vectorii variabilelor independente și parametri corespondenți;

– eroarea presupusă a fi necorelată cu celelalte variabile.

Modelarea econometrică a factorilor de influență a competitivității este abordată și în lucrări științifice publicate în România. De exemplu, Bănica (2009) cercetează impactul unor factori care pot fi determinanți pentru productivitatea muncii (PRODM) la nivelul regiunilor de dezvoltare ale României și propune utilizarea următorului model de regresie cu parametru fixat:

PRODMit=βio+β1DEPit+β2STUDit+β3ROit+β4INVit (4.77)

unde,

i-regiunea;

t-momentul (anul) evaluării;

DEPit-raportul de dependență demografică;

STUDit-ponderea studenților în totalul populației;

ROit-rata de ocupare a resurselor de muncă (populația ocupată/resursele de muncă);

INVit-ponderea investițiilor unităților locale din PIB;

βio-termenul liber al modelului de regresie;

βi-coeficienți ai variabilelor explicative (de input).

Pentru aprofundarea analizei, după aplicarea modelului definit prin relația (4.77), autoarea aplică metoda cluster care permite studiul fenomenelor economico-sociale prin intermediul unui număr mare de variabile, cât și gruparea acestora într-un număr mai mic de factori comuni. După identificarea factorilor comuni se procedează la cuantificarea impactului acestora asupra fenomenului analizat, prin modele econometrice de tipul analizei de regresie. Pentru analiza competitivității regiunilor de dezvoltare ale României, din perspectiva impactului resurselor umane s-au analizat 12 indicatori relevanți care reflectă situația demografică, a forței de muncă, a capitalului uman și productivității pentru perioada 2004-2006 (Bănică, 2009).

Pentru sectoarele economiei naționale, pornind de la indicatorii identificați de competitivitate care au fost reținuți și detaliați în sub-capitolul 4.3, având în vedere scopul urmărit în prezenta lucrare, vom căuta să identificăm următoarele relații:

I1=α0+α1I10+α2I11+α3I12+α4I13 (4.78)

IAE=β0+β1I10+β2I11+β3I12+ β4I13 (4.79)

IAO=γ0+γ1I10+γ2I11+γ3I12+ γ4I13 (4.80)

unde,

(α0, β0, γ0)-constanta ecuației de regresie(termenul liber);

(αi, βi, γi), i=-parametrii variabilelor independente.

Analiza se poate face pentru fiecare sector al economiei și pentru sub-sectoare (ramuri). Se va urmări efectuarea analizei pentru România, UE27 și alte țări din UE.

Pentru estimarea parametrilor ecuației de regresie se va aplica metoda celor mai mici pătrate apelându-se la pachete software adecvate.

4.3. Concluzii parțiale: modele și indicatori selectați pentru analiza competitivității sectoriale

Rapoartele instituțiilor internaționale și europene, precum și literatura de specialitate studiată reflectă faptul că preocupările privind competitivitatea națiunilor și a regiunilor sunt mai ample decât cele privind competitivitatea sectoarelor și a ramurilor economice naționale. Actualmente, nu există o metodologie unitară, recunoscută la nivel internațional sau/și european, pentru evaluarea competitivității sectoriale.

Evaluarea competitivității sectoriale se poate face doar în condițiile impuse de obiectivele și țintele strategiilor de dezvoltare durabilă, pe două paliere principale: la nivelul economiei naționale și la nivelul tranzacțiilor internaționale.

Principalele teorii care s-au utilizat pe parcursul evoluției recente a civilizației umane pentru a descrie creșterea economică sunt grupate în categoriile: creșterea dirijată, creșterea echilibrată, teoriile neoclasice și noile teorii ale creșterii economice.

Cu toate că fiecare model de creștere economică poate fi utilizat într-o anumită măsură pentru modelarea competitivității, majoritatea autorilor apelează, în acest scop, la modelul Solow-Swan, respectiv la teoria neoclasică.

În modelul Solow-Swan, variabilele cu impact asupra creșterii economice sunt: rata de economisire, rata de creștere a populației și rata progresului tehnologic. Se consideră că, pentru creșterea economică durabilă este indispensabil progresul tehnologic. Actualmente, se consideră că, modelarea Solow-Swan a creșterii economice este utilă dar, este necesar a fi completată cu factori determinanți pentru creșterea economică ecoeficientă și durabilă.

În cadrul modelului Solow-Swan este posibilă evidențierea analitică și grafică a impactului pe care-l au variabilele endogene (capital, forță de muncă și tehnologie), în mod independent sau combinat, asupra outputului (funcția de producție).

Pentru evaluarea competitivității sectoriale se pot utiliza trei tipuri de indicatori: independenți (simpli), grupați pe categorii și agregați în indicatori sintetici.

Pe baza criteriilor consacrate de selecție a indicatorilor independenți de competitivitate (simplitate, relevanță, concretețe și disponibilitate a datelor necesare pentru evaluare), pentru caracterizarea competitivității sectoarelor și a ramurilor economiei naționale în condițiile dezvoltării durabile recomandăm utilizarea indicatorilor:

PIB (I1);

Rata anuală de creștere a PIB (I2);

Rata de ocupare (I3);

Productivitatea muncii (I4);

Exporturile (I5);

Emisiile totale de gaze cu efect de seră (I6);

Intensitatea energetică (I7);

Ponderea resurselor regenerabile de energie din total energie primară (I8);

Performanța reciclării deșeurilor (I9);

Cheltuielile cu CDI/PIB (I10);

Ponderea inginerilor și a specialiștilor în științe exacte (I11);

Gradul de instruire profesională la locul de muncă (formarea continuă) (I12);

Indexul gradului de pregătire în TIC (I13);

Stocul ISD generate/stocul ISD recepționate (I14).

Indicatorii enumerați se pretează atât pentru caracterizarea statică cât și pentru caracterizarea dinamică a competitivității sectoarelor și sub-sectoarelor economiei naționale. Pentru toți indicatorii enumerați se prezintă, atât calculul valorii momentane cât și calculul ratei de evoluție în timp.

Pentru reflectarea simultană a unui set de factori care caracterizează competitivitatea, inclusiv la nivelul sectoarelor economice, se utilizează indicatori agregați, evaluați pe baza indicatorilor simpli.

Considerăm că, în conformitate cu practica internațională și cu obiectivele prezentei lucrări, cu referire la sectoarele și sub-sectoarele economice este util a se evalua următoarele categorii de indicatori agregați:

de output parțial-economic;

de output parțial-impactul de mediu;

de output general;

de input.

Pentru identificarea ponderii factorilor de influență (indicatorii de input) asupra competitivității sectoriale (redată prin valorile indicatorilor de output) se procedează la modelarea econometrică, pe baza unui model de regresie. În continuare, ne propunem identificarea ponderii pe care o au patru indicatori de input (I10, I11, I12, I13) asupra fiecăruia din următorii indicatori de output: PIB, indicatorul agregat de output parțial-economic și indicatorul agregat de output general.

Capitolul V Analiza competitivității industriale a României

5.1. Metodologia de analiză

Similar cu UE, nici România nu are o Strategie de Dezvoltare Industrială oficială și unitară. În anul 2010 reprezentanții Guvernului României (GR) anunțau lansarea în dezbatere publică a documentului privind reindustrializarea României, document fundamentat pe studiul efectuat de către Grupul de Economie Aplicată (GEA). La începutul anului 2013, GR a anunțat intenția de a elabora și de a lansa o nouă strategie, numită ,,Strategia de Reindustrializare a României (SRR)’’, adaptată la actualele condiții și la programul de guvernare. Obiectivele fixate au fost practic, aceleași ca și în 2010 fiind valabile și actualmente (http://www.railwaypro.com/wp/ro/?p=12244, 2013):

Privatizarea și reducerea influenței statului în economie, cu câteva excepții de natură strategică;

Implicarea statului în ramurile industriale de vârf;

Integrarea industriei prelucrătoare într-o strategie comună europeană, care să nu fie protecționistă, dar care să susțină industriile;

Promovarea industriei românești în străinătate.

Primul pas în elaborarea SRR este elaborarea hărții economice reale a României. În viziunea conducerii Ministerului Economiei, parcurile industriale reprezintă o variantă fezabilă de promovare a României și atragere de ISD. România are actualmente, 50 de parcuri industriale, circa 70% fiind competitive, iar celelalte își așteaptă investitorii. Este binecunoscut faptul că, cea mai fidelă reprezentare a competitivității nu este pe baza obiectivelor înscrise în strategii, ci pe baza realității, reflectată prin indicatorii ce caracterizează starea momentană sau/și dinamica competitivității. Din acest considerent vom reda, în continuare, câteva date statistice care reflectă competitivitatea industriei României în context european, date din care rezultă și importanța industriei în ansamblul economiei, date din care se deduc și provocările ce se exercită asupra industriei românești.

Câteva constatări generale cu referire la România realizate de ASPES (Asociația pentru Statistică și Prognoze Economico-Sociale) – (Reindustrializarea României: politici și strategii, 2010) (Boștină, 2010):

România a cunoscut în ultimii 20 ani un proces de dezindustrializare, determinat, în principal, de criza profundă de sistem;

În ultimii 20 ani s-au pierdut sute de mii de locuri de muncă în industrie;

Capitalul străin deține circa 80% din cifra de afaceri din industria românească-factor de progres care nu se regăsește în starea balanței comerciale care rămâne dezechilibrată;

De 20 ani România nu a elaborat o politică industrială coerentă;

Economia României este bazată pe investiții, în care, nu se asigură funcția normală a factorilor de producție, resurse naturale și forță de muncă ieftină, iar inovarea are un rol mult mai redus decât în țările competitive;

În medie, ponderea industriei în PIB-ul României, a scăzut în fiecare an, cu un punct procentual (1%);

Ponderea ocupării în ramurile industriale ale României, exceptând construcțiile, a scăzut continuu din 1990, până în prezent, personalul disponibilizat fiind preluat de servicii și construcții.

Pentru caracterizarea competitivității industriale a României, în cadrul UE, evidențierea trendului și prefigurarea perspectivei în contextul dezvoltrăii durabile (DD), se vor utiliza cei 14 indicatori selectați și definiți în subcapitolul 4.3, grupați pe cele cinci categorii:

Indicatori fundamentali de output care reflectă nivelul PIB, ocuparea și productivitatea muncii [I1-I4];

Competitivitatea pe piață (exporturile și importurile) – I5;

Indicatorii care reflectă impactul de mediu;

Indicatori de input privind factorii esențiali de influență a competitivității industriale [I10-I14];

Stocul de ISD generat/ISD recepționat.

Utilizarea acestor indicatori permite reflectarea factorilor majori de influență asupra competitivității: capital (K), forță de muncă (M) și tehnologie (T). Valorile indicatorilor se vor calcula pe baza relațiilor prezentate în subcapitolul 4.3 (4.18-4.39) sau se vor prelua din bazele de date ale EuroStat și ale Institutului Național de Statistică
(INS), aplicate pentru sectorul și sub-sectoarele (secțiuni, diviziuni, grup) industriale din România, UE și unele țări din UE27.

Pe baza indicatorilor simpli (I1-I14) se vor calcula:

Rata de evoluție în timp a acestora, utilizând relația (4.17);

Indicatorii agregați de output parțial econimic (IAE), de output parțial care vizează impactul de mediu (IAM), de output (IAO) și de input (IAI) și rata de evoluție în timp a unora dintre acești indicatori, utilizând relațiile (4.52– 4.57).

Pentru calculul valorii transformate a unui indicator simplu, în cadrul indicatorilor agregați se va aplica relația (4.43) – subcapitolul 4.3. La evaluarea indicatorilor agregați cu relațiile (4.53÷4.58) se vor considera ponderi egale (pj) pentru indicatorii simpli care intră în componența indicatorilor agregați.

După evaluarea sau/și preluarea din bazele de date a celor patru seturi de indicatori (simpli – valoare absolută, simpli – rata de evoluție în timp, agregați – valoare și rată de evoluție), pentru industria României, UE27 și pentru unele țări din UE, se va proceda la evidențierea tabelară sau grafică a valorilor momentane sau/și a evoluției în timp a valorilor acestor indicatori. Caracterizarea competitivității sectorului industrial din România și a sub-sectoarelor sale se va face prin metoda comparației, pe următoarele paliere:

Comparația cu media UE27;

Comparația cu țări din UE27;

Comparație între sub-sectoarele industriale.

Comparația se va face cu referire la același tip de indicator (simplu, agregat, rată de evoluție), pentru un anumit an, ca medie pe o perioadă sau ca și evoluție în timp. Pentru evidențierea trendului și prefigurarea perspectivei de evoluție a competitivității industriale a României, a subsectoarelor și a ramurilor sale se vor reprezenta grafic, în raport cu un an de referință, rata de evoluție în timp a indicatorilor (simpli, agregați).

În măsura în care, din bazele de date disponibile (INS, EuroStat, etc) se pot identifica date credibile pentru indicatorii de input definiți în subcapitolul 4.3 (I1-I14), se va proceda la identificarea gradului de influență a acestora asupra indicatorilor (I1, IAE, IAO), la nivelul industriei românești, în conformitate cu modelul prezentat în paragraful 4.3.3, relațiile 4.78÷4.80..

Acest capitol va fi structurat în două părți, în conformitate cu metodologia de analiză prezentată în subcapitolul precedent. În prima parte se vor prezenta date și informații care să permită caracterizarea competitivității industriale a României în cadrul UE27, iar în partea a doua se va prezenta dinamica recentă a indicatorilor de competitivitate definiți anterior [I1-I14] și unii indicatori agregați, cu referire la industria României și sub-sectoarele industriale.

Structurarea prezentării, în ambele părți, se va face, în esență, conform cu logica adoptată în capitolul 4, succesiv, cu referire la indicatorii reținuți și definiți în scopul caracterizării nivelului de competitivitate. Acolo unde, pentru prima parte (România în contextul UE), nu sunt disponibile date cu referire la industrie, pentru a oferi o informație paleativă se vor prezenta date referitoare la ansamblul economiei.

5.2. Elemente de caracterizare a competitivității industriale a României în context european

5.2.1. Aspecte specifice ale economiei României

Competitivitatea economică a României este, încă cu mult sub cea a UE27, după cum s-a evidențiat și din analizele redate în capitolul 3 al prezentei lucrări. Pentru evidențierea celor patru aspecte specifice oricărei analize SWOT vom reda o analiză SWOT a competitivității economiei românești realizată de Institutul European din România (IER, studiul nr. 3/2006, 2006), analiză care este valabilă în bună parte și actualmente (tabelul 5.1).

Tabelul 5.1 Analiză SWOT a competitivității economiei românești

Sursa: Institutul European din România, 2006, Direcții strategice ale dezvoltării durabile în România, studiul nr.3, http://www.ier.ro/documente/SPOS2006_ro/Spos2006_studiu_3_ro.pdf

Pe baza informațiilor preluate, în principal, din baza de date EuroStat (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home), din rapoarte și publicații ale Comisiei Europene și ale altor instituții specializate, utilizând și unele prelucrări personale se vor prezenta, în continuare, elemente care să permită poziționarea României în cadrul UE27 sub aspectul competitivității industriale.

Ca și o primă constatare, cu caracter general, reiterăm în acest cadru afirmația recentă a ministrului economiei, conform căruia (http://www.railwaypro.com/wp/ro/?p=12244), 17 dintre domeniile industriale ale Românei se află în decalaj mare de competitivitate față de UE, industria României fiind mai mult complementară decât competitivă în raport cu statele membre ale UE. În cele ce urmează ne propunem să aprofundăm, sub aspect cantitativ, pe baza de indicatori numerici, această afirmație identificând astfel punctele slabe, punctele tari și posibile remedii.

5.2.2.Principalii indicatori macroeconomici de output (IAE)

Evoluția valorii PIB/loc în România, UE27 și alte țări din UE se prezintă în figura 5.1.

Figura 5.1. Evoluția PIB/loc pentru UE27 și unele țări componente corelată cu PCS (puterea de cumărare standard)

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din EuroStat, 2013

Graficul de mai sus prezintă comparativ evoluția PIB/loc, exprimată în standardele puterii de cumpărare pentru UE27 și unele țări membre, acest indicator fiind deosebit de important pentru comparația nivelului de dezvoltare economică între statele membre UE, fiind de asemenea, util și pentru analiza politicii economice a UE cu privire la alocarea fondurilor structurale.

Reprezentarea din figura 6.1 s-a făcut în raport cu media UE27 considerată 100% în perioada 2006 – 2011. Constatăm că sub media UE27 se situează trei state membre: Ungaria 65%, România 46% și Bulgaria 45%, iar peste media UE27 se află Franța 108% și Germania cu o medie de 117%.

Nu există statistici în care să se evidențieze valoarea PIB/capita, pentru industrie și sub-sectoare. Cu toate acestea, pentru a ne forma o imagine comparativă se pot utiliza reprezentările grafice din figura 2.30 (pentru UE) și figura 5.2 (pentru UE și România) în care se evidențiază contribuția industriei la PIB.

Figura 5.2 Reprezentarea comparativă a contribuției sectoarelor economice la PIB în anul 2009

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din EU Industrial Structure 2011. Trends and Performance

Graficul de mai sus prezintă analiza comparativă între UE și România în ceea ce privește contribuția sectoarelor economice la PIB în anul 2009. Din diagramă reiese că, în cadrul majorității sectoarelor economice, România se situează sub media UE, cu excepția industriei prelucrătoare și a domeniului construcțiilor.

În domeniul agricultură, protecția mediului și pescuit, România a înregistrat o medie de 2.4%, comparativ cu cea a UE de 8.6%. În domeniul industriei prelucrătoare însă, contribuția României la PIB depășește media UE, înregistrând un procent de 22%, comparativ cu cel al UE de 15%. În domeniul serviciilor de electricitate, gaz și apă mediile UE și a României sunt aproximativ la același nivel, cea a Uniunii Europene de 2,4% fiind cu puțin mai mare decât cea a țării noastre – 2.3%. Contribuția domeniului construcțiilor în PIB de 12% în cazul țării noastre depășește media UE de 6.3%. Contribuția serviciilor în PIB reprezintă aproximativ 50% în cazul UE, o medie mai mare decât contribuția României, care se situează la aproximativ 40% din PIB. În ceea ce privește celelalte tipuri de servicii, contribuția României de aproximativ 15% este mai mică, în comparație cu media UE de 24%.

Alți indicatori de competitivitate din aceeași grupă sunt evidențiați în figurile 5.35.6.

Figura 5.3 Evoluția productivității muncii la nivelul economiei din UE și unele țări

a)pe persoană

b) pe oră

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din EuroStat Yearbook, 2012

În figura de mai sus se prezintă evoluția productivității muncii pe persoană ocupată / angajată, pornind de la nivelul de 100% pentru UE27, ca și nivel de referință. În ceea ce privește România, se poate constata că productivitatea muncii pe persoană ocupată este de fiecare dată cu mult sub media UE și a Franței, Germaniei și Ungariei, uneori chiar și a Bulgariei. Doar în ultima perioadă, odată cu aderarea României la UE, țara noastră a reușit să surclaseze Bulgaria, productivitatea muncii pe persoană având o tendință ușor ascendentă între 2009 și 2011.

În ceea ce privește evoluția productivității muncii pe oră, la nivelul economiei UE și statelor membre, putem de asemenea observa că, România este pe ultimul loc. La fel ca și în situația anterioară, productivitatea muncii pe oră înregistrată de România în perioada 2001 – 2011 este, în fiecare an, mai scăzută decât în cazul UE, a Germaniei, Franței și Ungariei și uneori chiar decât în cazul Bulgariei. În perioada 2009 – 2011, productivitatea muncii pe oră în România este cu puțin mai ridicată decât cea a Bulgariei. Între sectoarele economice există diferențe substanțiale din punct de vedere al valorii productivității muncii. Spre exemplificare, în figura 5.4 se prezintă situația tratată la nivelul UE27.

Figura 5.4 Nivelul productivității muncii (pe persoană) pentru sectoarele economice ale UE27 (mii€/an)

Sursa: Realizată de autor pe baza datelor preluate din EuroStat Yearbook, 2012

Figura de mai sus redă nivelul productivității muncii în sectoarele economice ale UE27, iar la o privire mai atentă putem observa faptul că, nivelul cel mai ridicat al productivității este generat de domeniul imobiliar, atât în anul 2001, cât și în anul 2011. Următorul sector productiv al UE este domeniul financiar și al asigurărilor, fiind apoi urmat de către sectorul TIC, sectorul industrial plasându-se pe poziția a patra în cadrul UE27 sub aspectul nivelului productivității muncii pe persoană, iar construcțiile pe locul cinci. Cel mai neproductiv sector al UE este cel agricol, forestier și de pescuit.

Sub aspectul dinamicii foarte recente a producției industriale la nivelul UE27 și al României s-a considerat oportună reprezentarea din figura 5.5.

Figura 5.5 Modificarea procentuală a producției industriale [UE27 și RO]

Sursa:Realizat pe baza datelor preluate de pe EuroStat

Perioada analizată în prezentul grafic este una foarte restrânsă. Totuși se observă diferența de dinamică dintre UE27 și România, în sensul că producția industrială a României a avut recent o creștere mai pronunțată decât cea din UE27. Acest lucru este îmbucurător cel puțin pentru România, fiind un semnal de revenire al economiei.

Sub aspect social este de interes deosebit indicatorul ,,rata de ocupare’’. Evoluția recentă a acestui indicator la nivelul UE27 și al României este redată în figura 5.6.

Figua 5.6 Evoluția ratei de ocupare (total) [persoane între 15 și 64 ani] [%]

Sursa: Realiazat pe baza datelor preluate din EuroStat/Euroindicators PEEIs

Graficul de mai sus induce o mare îngrijorare cu privire la gradul de ocupare al forței de muncă din România, comparativ cu media din UE27 în perioada 2006 – 2011. Evoluția ratei de ocupare este constantă, fără a exista fluctuații deosebite, în perioada analizată. Se poate observa faptul că, rata de ocupare a României a atins limita maximă în anul 2008, iar limita minimă în anul 2009, între cele două valori neexistând mari diferențe, 59%, respectiv 58.8%. Acest lucru denotă faptul că în România gradul de ocupare al forței de muncă stagnează, fiind chiar ușor descendent. Considerăm că acest lucru se datorează faptului că, nu s-a investit suficient în crearea unor noi locuri de muncă. De asemenea, se poate constata că țara noastră este departe de media UE27, rata de ocupare fiind sistematic mai mică cu aproximativ [10% – 15%].

5.2.3 Indicatorii de impact asupra mediului

Caracterizarea competitivității industriale fără a lua în considerare impactul de mediu este, actualmente, nerealistă, atât din perspectiva strategiilor de dezvoltare durabilă (UE și RO), cât și prin prisma impactului determinant pe care îl are industria asupra mediului (figura 5.7).

Figura 5.7 Emisiile GES la nivelul sectoarelor economice ale României [mii tone]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din BD-INS

Figura de mai sus redă nivelul emisiilor de GES pe sectoare economice în perioada 2000 – 2010 în România. Se poate observa că, sectorul industrial este principalul generator de GES iar din cadrul acestuia sub-sectorul energetic.

Intensitatea energetică (I7) în România este, încă, mult mai mare decât media UE27 (figura 5.8) ceea ce dovedește o eficiență mult redusă a proceselor energetice care au loc în România, față de cele din UE27.

Figura 5.8 Evoluția intensității energetice pe total economie (UE27 și RO) [kgep/1000€]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din BD-INS

Atunci când vorbim de eficiență energetică, vorbim practic de eficiența proceselor energetice. Ca și primă constatare, observăm diferența majoră dintre UE27 și România în favoarea UE27, începând cu primul an al analizei, diferență care scade, treptat, ajungându-se ca în anul 2010 România să fie la dublul valorii înregistrate de UE27. Important pentru România este faptul că valoarea intensității energetice a scăzut constant, fapt ce relevă utilitatea investițiilor realizate în modernizarea proceselor și a tehnologiilor din industrie. Și mai important este continuarea investițiilor pe linia creșterii eficienței energetice, cu scopul diminuării valorii acestui indicator, cel puțin la nivelul UE27.

Din punct de vedere al ponderii resurselor regenerabile în total energie primară, România este mai performantă decât media UE27 (figura 5.9).

Figura 5.9 Ponderea RER în consumul final de energie [%]

Sursa: Realizat pe baza datelor furnizate de EuroStat, IDD

După cum rezultă din figură, din punctul de vedere al ponderii RER în consumul final de energie, România, nu numai că depășește media UE27, dar pare să depășească toate statele cu care a fost comparată în prezentul grafic. Acest fapt este îmbucurător, însă nu este de ajuns pentru a putea afirma că România este cel mai mare producător de energie regenerabilă sau țara cu cel mai mare consum de energie verde. Ținând cont de faptul că lucrăm în procente, este important să vedem care este consumul total de energie al Germaniei, de exemplu, raportat la consumul României. La nivel macro este important de menționat că toate țările studiate, au ca și țintă în anul 2020 o valoare mai ridicată decât cea din prezent, fapt care reflectă încă o dată înclinarea UE spre alternative cu efecte benefice asupra mediului.

Un alt indicator care reflectă competitivitatea în condițiile DD este ,,performanța reciclării deșeurilor’’ (I9). În figura 5.10 se prezintă cantitatea de deșeuri generate pe sectoare economice, în UE27 și RO.

Figura 5.10 Cantitatea de deșeuri generate pe sectoare economice pentru RO și UE27

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din EuroStat Yearbook, 2012

Constatăm că în cazul acestui indicator, România este sub aspect competitiv sub nivelul UE, per total și în sub-sectoarele: industrie extractivă și industrie energetică. România este mai competitivă decât media UE27, prin prisma cantității de deșeuri generate în agricultură, industria lemnului, în industria prelucrătoare și în construcții. Cu siguranță acesta este unul dintre indicatorii de cuantificare a competitivității în condițiile dezvoltării durabile pentru care România trebuie să ia măsuri urgente, măsuri care pot avea un impact pozitiv imediat. Un aspect important de menționat este nivelul relativ al cantității de deșeuri generate (tone/loc), valorile pe total economie fiind: UE27: 5,14 tone/loc, România: 11,52 tone/loc.

5.2.4.Indicatorii de input

Vom reda în acest cadru (figurile 5.11 – 5.15) date statistice pentru caracterizarea nivelului indicatorilor [I10-I14]. Pentru indicatorii la care nu sunt disponibile date la nivel de industrie, se vor prezenta datele disponibile la nivelul economiei, avându-se în vedere faptul că acestea reflectă indirect și poziția sectorului industrial.

Figura 5.11 Ponderea din PIB a cheltuielilor pentru CD pentru țările din UE27 (2010)

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din Eurostat/Statistics http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/science_technology_innovation/introduction

De menționat că strategia Europa 2020 fixează ca și țintă a UE acordarea a 3% din PIB pentru CD. În acest sens, observăm că România a alocat în 2010 sub 0,5% din PIB pentru CD, fiind fub acest aspect pe ultimul loc în UE27. De menționat este faptul că în valori absolute pentru UE27 totalul alocațiilor bugetare pentru CD, în anul 2011, a fost 92.308 mil € de unde rezultă 186,1 €/loc, iar în România în același an alocația totală a fost 353 mil €, iar pe locuitor 18,58 €. Reiese că în România, totalul alocațiilor pentru CD relative au fost de circa 10 ori mai mici în 2011, față de ansamblul UE27. Ținând cont de implicațiile și conexiunile indirecte între fondurile destinate CD și bunul mers al economiei la nivel macro, se pot anticipa efectele, pe termen mediu, ale unor alocații bugetare de acest nivel. Cu referire la ponderea pe sectoare a cheltuielilor cu CD efectuate de către companii în România și țările analizate redăm statistica din figura 5.12.

Figura 5.12 Ponderea pe sectoare a cheltuielilor cu CD ale întreprinderilor din țări ale UE [din total cheltuieli cu CD]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din raportul Eurostat Science, technology and innovation in Europe, 2013

În figura de mai sus, putem observa ponderea pe sectoare a cheltuielilor cu CD ale întreprinderilor din câteva state membre UE: Germania, Franța, Ungaria, România și Bulgaria. Întreprinderile din Germania au efectuat cheltuieli cu CD în sectorul secundar – industrial în procent de 85%, aproximativ 13% în sectorul terțiar și 2% în alte sectoare. În Franța situația este diferită, ponderea cheltuielilor cu CD în sectorul terțiar și cel secundar fiind aproximativ egală, 46%, respectiv 51%. În Ungaria, situația este similară cu cea a Germaniei, ponderea cheltuielilor cu CD din domeniul industrial – 65%, fiind mai mare decât cea din domeniul serviciilor – 30%. Situația Bulgariei este diferită, comparativ cu modelele aferente celorlalte țări, ponderea cheltuielilor cu CD din domeniul terțiar, al serviciilor ajungând la aproximativ 83% din total, iar cea a cheltuielilor cu CD din domeniul industrial reprezentând aproximativ 15%. Și situația României este diferită, ponderea cheltuielilor cu CD din domeniul industrial ajungând la 41%, cea a cheltuielilor cu CD din domeniul serviciilor reprezentând 31%, iar restul de 28% fiind aferent altor tipuri de activități.

În societatea bazată pe cunoaștere un instrument fundamental este acela al TIC. O statistică relevantă este redată în figura 5.13.

Figura 5.13 Utilizarea TIC și a serviciilor on-line [% din persoanele cu vârsta între 16 și 74 ani]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din EuroStat Yearbook, 2012

În primul rând trebuie menționat că în prezenta figură sunt redate informații pe două paliere. Asfel, am notat cu C-datele legate de utilizarea calculatorului și cu I-informațiile legate de utilizarea internetului. Din figura 5.13 reiese că, România este pe ultimul loc de fiecare dată, comparativ cu celelalte state membre, situându-se cu mult sub media UE. Germania și Franța stau foarte bine la acest capitol, fiind mereu peste media UE. Ungaria este foarte aproape de media UE pe toată perioada analizată, iar Bulgaria se situează pe penultimul loc, prezentând o situație similară cu cea a țării noastre.

În cele ce urmează vom prezenta, în tabelul 5.2., o situație care privește ponderea întreprinderilor, care utilizează TIC.

Tabelul 5.2. Ponderea întreprinderilor care utilizează TIC [ianuarie 2011, % din total întreprinderi]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din EuroStat Yearbook, 2012

Constatăm că situația existentă la nivel național (figura 5.13), sub aspectul gradului de utilizare al TIC, se regăsește și la nivelul întreprinderilor (tabelul 5.2), România fiind și la acest nivel, cu mult în urma UE27 și chiar și în urma Bulgariei.

Un alt indicator de interes pentru perspectiva competitivității economice este stocul ISD. Reprezentarea comparativă a României în UE27 este redată în figura 5.14.

Figura 5.14 Stocul ISD generate/stocul ISD recepționate pentru UE și RO [u.r.]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de WIR 2012

Figura de mai sus redă comparativ raportul între influxul și outfluxul stocurilor de ISD la nivelul României și la nivelul UE, în perioada 2006 – 2011. Acest raport exprimă foarte clar nivelul scăzut al intrărilor și ieșirilor stocurilor de ISD pe toată perioada analizată, aferente țării noastre în comparație cu nivelul UE. Limita maximă înregistrată în UE a fost atinsă în anul 2008, având o valoare de 1.78%, iar limita minimă a fost înregistrată în anul 2009, având o valoare de 1.08%. În România limita maximă, de 0.04% a fost înregistrată în anul 2006, iar limita minimă – a avut valoare negativă -0.02% în anul 2009.

Din punct de vedere al resursei umane înalt calificată, esențială pentru societatea cunoașterii, situația României în context european se prezintă în figura 5.15.

Figura 5.15 Ponderea licențiaților în știință și tehnologie [% din total absolvenți în 2010]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din raportul Industrial Performance Scorebord, 2012

Din datele statistice reținute în figura 5.15, putem observa că România se situează peste media UE de 12.5%, înregistrând un procent de 15.6%. Într-o situație mai bună se află Franța, cu 20.4%, iar într-o situație similară este Germania cu 14.8%. Ungaria și Bulgaria se situează sub media UE.

5.2.5.Aspecte privind balanța comercială a industriei

Cu privire la competitivitatea pe piața internațională a produselor industriale am reținut, pentru UE și România două informații pe care le considerăm relevante. Prima informație se referă la balanța comercială a produselor de top ,,high-tehnology’’ (HT) generate de industria prelucrătoare (figura 5.16), iar a doua informație, relevantă nu doar sub aspectul performanței comerciale ci și sub aspectul preocupărilor privind dezvoltarea durabilă, se referă la ponderea bunurilor de utilitate pentru mediu, din total bunuri (figura 5.17)

Figura 5.16 Balanța comercială cu produse ,,high-tehnology’’ a României și UE27

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din raportul Eurostat Science, technology and innovation in Europe, 2013

În figura de mai sus este prezentată, comparativ, situația balanței comerciale privind produsele HT în UE27 și în România în perioada 2009 – 2011. Putem observa că în perioada analizată valoarea raportului între importurile și exporturile cu produse HT din România este sub media UE27.

Figura 5.17 Ponderea produselor de utilitate pentru mediu din total exporturi de bunuri

Sursa: Refăcut de autor pe baza datelor din raportul Industrial Performance Scorebord, 2012

Similar cu indicatorul precedent, constatăm că, ponderea produselor de utilitate pentru mediu din totalul exporturilor este cu aproximativ 70% mai scăzută în România decât în UE.

Un aspect important de menționat este acela privitor la lista produselor de utilitate pentru mediu. Acestea sunt:

Turbine hidraulice, roți hidraulice și piese;

Pompe submersibile, cu o singură treaptă;

Furnale și cuptoare pentru incinerarea gunoiului și alte incineratoare; piese pentru acestea;

Instantanee cu încălzire pe gaz(cu excepția cazanelor sau încălzitoarelor de apă pentru centrale de încălzire);

Utilaje și aparate de filtrare sau purificare a lichidelor(cu excepția celor pentru băuturi);

Diode emițătoare de lumină;

Dispozitive semiconductoare fotosensibile;

Instrumente și aparate pentru măsură sau controlul parametrilor lichidelor sau gazelor.

Impactul produselor de utilitate pentru mediu este unul foarte important. Producerea și utilizarea unor astfel de bunuri generează nevoia de inovare continuă, dezvoltând noi locuri de muncă, mai departe generând o creștere a competitivității, toate acestea fiind realizate în contextul dezvoltării durabile

O caracterizare multifactorială a competitivității sectorului industrial al României preluată după ,,Industrial Performance Scoreboard 2012’’ (Industrial Performance Scoreboard, 2012) este redată în figura 5.18.

Figura 5.18 Evidențierea multicriterială a competitivității industriei Românești în raport cu media UE [u.r]

Sursa: Preluată din raportul Industrial Performance Scorebord, 2012

Această figură prezintă o caracterizare a României în raport cu media UE27 din prisma a opt criteria (indicatori). Nu se pot evidenția discrepanțe majore, decât din punctul de vedere a doi indicatori, inovarea și intensitatea energetică despre care știm că ne situează cu mult în urma UE27. Un aspect îmbucurător se poate constata cu privire la investițiile în echipamente, indicator care se referă la investițiile în echipamente ca și procent din PIB (Industrial Performance Scoreboard, 2012), pentru care România prezintă un decalaj pozitiv substanțial față de media UE27, cu potențial de a se reflecta în competitivitatea industrială.

Se constă, de asemenea, necesitatea de a acționa în sensul creșterii gradului de pregătire al angajaților, pentru a ajunge la nivelul existent în UE27.

5.3. Dinamica recentă a sectorului industrial al României

În acest subcapitol se prezintă dinamica recentă a sectorului și grupelor industriale, în principal, pe baza ratelor de evoluție ale indicatorilor definiți în subcapitolul 4.3 și care pot fi calculați utilizând datele existente în baza de date a INS (http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do).

5.3.1.Dinamica recentă a indicatorilor fundamentali de output ai sectorului industrial

Este redată prin rata de evoluție în timp a trei indicatori fundamentali (I2, I3, I4). Pentru comparație cu ansamblul economiei, în figura 5.19 se reprezintă rata de evoluție a PIB obținut din industrie și rata de evoluție a PIB la nivelul economiei naționale.

Figura 5.19 Rata de evoluție a PIB-ului României

Sursa:Realizat pe baza datelor preluate din BD-INS

În perioada 2006 – 2011 ratele de evoluție a PIB-ului la nivel industrial și la nivelul economiei României au avut o evoluție fluctuantă. Reprezentarea grafică se face admițând ca și referință anul 2006 (rata de evoluție 100%). În perioada 2007 – 2008 ambele rate au urmat o tendință ascendentă, iar în perioada 2008 – 2009 o tendință descendentă. În perioada 2010 – 2011 s-au înregistrat discrepanțe puternice între valorile aferente celor două rate, cea de evoluție a PIB-ului la nivel industrial dublându-se față de rata de evoluție a PIB la nivelul economiei României.

Rata de evoluție a PIB pentru secțiunile și marile grupe industriale ale României este redată în figurile 5.20 și 5.21.

Figura 5.20 Rata de evoluție a PIB din sectorul industrial al României

Sursa: realizat de autor pe baza datelor preluate din buletinele statistice ale INS

În figura de mai sus sunt prezentate ratele de evoluție a PIB ale industriei extractive (IE), industriei prelucrătoare (IP) și industriei energiei electrice și termice, gaze, apă caldă și aer condiționat (IET) în perioada 2006 – 2012 în România. Putem observa că evoluția PIB pentru IP și IET a urmat o tendință ascendentă în perioada 2009 – 2012, spre deosebire de evoluția PIB pentru IE care a înregistrat valori mai scăzute în perioada analizată comparativ cu cele două, revenind pe un trend ascendent în perioada 2010 – 2012.

Figura 5.21 Rata de evoluție a PIB din sectorul industrial al României pe marile grupe industriale

Sursa: realizat de autor pe baza datelor preluate din buletinele statistice ale INS

În figura 5.21 putem observa faptul că, ratele de evoluție a PIB din industria bunurilor intermediare (IBI), industria bunurilor de capital (IBC), industria bunurilor de folosință îndelungată (IBFI), industria bunurilor de uz curent (IBUC) și industria energetic (IEN) au suferit fluctuații în sensul creșterii și al scăderii în perioada 2006-2009. În perioada 2009 -2010 toate ratele de evoluție au urmat o tendință ascendentă, iar în perioada 2010 – 2012 au continuat la fel, cu excepția ratei de evoluție a PIB din industria bunurilor intermediare (IBI).

Rezultatele din figurile 5.20 și 5.21 reflectă faptul că, pe ansamblu, sectorul industrial din România a fost influențat de criza economică prin scăderea semnificativă a producției în 2009, față de 2008 și creștere zero în 2012, față de 2011. Ramurile afectate au fost: IP, care impune, de altfel, evoluția ansamblului industriei și IE, care a avut o cădere pronunțată în perioada [2008-2010]. IET a avut o creștere continuă pe perioada analizată. Analiza pe mari grupe ale sectorului industrial al României (figura 5.21) reflectă faptul că cele mai afectate au fost IBUC și IBFI, singura neafectată fiind IEN.

Rata de evoluție a productivității muncii în industrie și pe cele trei secțiuni ale sale se prezintă în figura 5.22, comparativ cu același indicator pe ansamblul economiei.

Figura 5.22 Rata de evoluție a productivității muncii în industrie și pe ansamblul economiei României

Sursa: realizat de autor pe baza datelor preluate din buletinele statistice ale INS

Rezultatele redate în figura 5.22, reflectă faptul că, productivitatea muncii pe total industrie este în creștere pe întreaga perioadă studiată, excepție făcând anul 2012. Dacă ar fi să analizăm evoluția celor trei componente ale industriei, se observă o involuție în cazul industriei prelucrătoare (IP), în timp ce celelalte două ramuri urmează un trend ascendent. În ceea ce privește evoluția productivității muncii pe ansamblul economiei se poate observa căderea generată de criza economică actuală, cădere care a fost urmată de o revenire lentă, fără a se atinge nivelul din anul 2008.

În figura 5.23 se reprezintă evoluția populației ocupate în sectorul industrial, iar în figura 5.24 rata de evoluție a ocupării în industrie, comparativ cu ansamblul economiei românești.

Figura 5.23 Evoluția populației ocupate în sectorul industrial [mii persoane]

Sursa: realizat de autor pe baza datelor preluate din buletinele statistice ale INS

În ceea ce privește evoluția populației ocupate în sectorul industrial, lucrurile se păstrează în tiparul general. Per total, în industria extractivă și industria prelucrătoare avem o evoluție afectată de valul de criză, din anul 2007 și până în 2010, iar din 2012 se observă o ușoară creștere, fără a se ajunge la valorile din anul 2007. Excepție face, însă, industria energiei electrice și termice, gaze, apă caldă și aer condiționat (IET) care are o evoluție negativă pe toată perioada studiată.

Figura 5.24 Rata de evoluție a ocupării în economia și industria României

Sursa: realizat de autor pe baza datelor preluate din buletinele statistice ale INS

Se constată o evoluție constantă cu mici scăderi, care par a se realiza în paralel. Scăderea din anii crizei pare că începe să fie recuperată, în ultimii doi ani înregistrându-se valori pozitive.

În plus, față de indicatorii definiți în capitolul IV, se prezintă în figura 5.25 rata de evoluție a câștigului salarial mediu pentru total industrie a României.

Figura 5.25 Rata de evoluție a câștigului salarial mediu pe total industrie în România

Sursa: realizat de autor pe baza datelor preluate din buletinele statistice ale INS

Cu toate că, anul 2008 a afectat industria din România, cu toate componentele ei, din figura 5.25 rezultă o creștere continuă a câștigului salarial mediu în industrie pe toată perioada analizată. Afectarea ritmului de creștere a producției industriale după 2008, determină reducerea vitezei de creștere a câștigului salarial. Pentru a stabili dacă s-a înregistrat o creștere salarială reală, indicele câștigului salarial real se poate calcula ca și raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum.

5.3.2.Balanța comerțului internațional

Acest indicator este unul esențial pentru caracterizarea competitivității economice, în particular, a competitivității industriale. În figura 5.26 se prezintă, comparativ, evoluția valorică a exporturilor și importurilor de produse industriale la nivelul României.

Figura 5.26 Evoluția exporturilor și a importurilor de produse industriale în România/[mil€]

Sursa: realizat de autor pe baza datelor preluate din buletinele statistice ale INS

Din analiza acestei figuri se pot formula mai multe comentarii. Pe de o parte, se observă că pe întreaga perioadă urmărită nivelul exporturilor este sub cel al importurilor, fapt deloc îmbucurător pentru sectorul industrial din România și economie, în general. În altă ordine de idei, se observă, dacă mai era nevoie, efectul prezentei crize economice și asupra acestei părți a industriei, efect apărut în anul 2008. Ce este însă important și reiese în mod evident din grafic, este faptul că, deși în privința importurilor de produse industriale nivelul din anul 2008 nu a fost încă atins, în cazul exporturilor putem vorbi atât de o redresare rapidă cât și de o creștere, astfel că în prezent este depășit nivelul din 2008.

Balanța recentă a comerțului internațional de produse industriale (BCI) calculată ca și raport procentual între valoarea exporturilor și cea a importurilor este redată în tabelul 5.3.

Tabelul 5.3. Evoluția valorii balanței comerțului internațional de produse industriale la nivelul României

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Pe baza valorilor BCI (tabelul 5.3) s-a calculat și s-a reprezentat grafic rata de evoluție a acestui indicator (BCI) – figura 5.27.

Figura 5.27 Rata de evoluție a balanței comerțului internațional de produse industriale pentru industria României [%]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Figura de mai sus prezintă evoluția balanței comerciale cu produse industriale în perioada 2007 – 2012 în România, în [%] față de anul de referință (2007). Ceea ce se poate desprinde din figura alăturată este faptul că, în perioada analizată raportul între exporturile și importurile cu produse industriale s-a majorat. Acest fapt relevă o apreciere susținută a valorii exporturilor, comparativ cu valoarea importurilor, apreciere realizată în condițiile în care importurile au scăzut sau s-au menținut la același nivel. Pe scurt, competitivitatea industrială a României a crescut.

Aprofundarea analizei se poate face prin evidențierea ponderii sub-sectoarelor (ramurilor) industriale în BCI de produse industriale ale României. În acest scop, pe baza informațiilor existente în BD-INS s-a efectuat o analiză comparativă pentru ramurile industrial semnificative din punct de vedere al BCI al României, considerate ca fiind acelea la care valoarea comerțului internațional (export sau/și import) pentru 10 luni ale anului (așa cum este dată în BD-INS) este de cel puțin 500 mil €. În această categorie intră o ramură din cadrul industriei extractive și anume ,,hidrocarburi (petrol, gaz)’’ și 18 ramuri din cadrul industriei prelucrătoare care, de altfel, deține ponderea în cadrul BCI al României, situația recentă pe secțiunile industriale fiind, în esență cea redată în tabelul 5.4.

Tabelul 5.4. Ponderea secțiunilor industriale în BCI al României[%]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Situația detaliată pentru cele 18 ramuri din cadrul IP și pentru ramura ,,hidrocarburi’’ din cadrul IE se prezintă în anexa 4 (Anexa 4 – Evoluția valorii exporturilor/importurilor de produse industriale ale României). Se observă dezechilibrul comercial foarte accentuat al sub-sectorului industrial ,,hidrocarburi’’ pentru care BCI este de circa 1%, valoarea importurilor fiind mult mai mare decât valoarea exporturilor.

Cu referire la cele 18 ramuri ale IP s-a făcut ierarhizarea acestora din punct de vedere al ponderii în exportul și respectiv, importul de produse. Prezentăm aceste date în figura 5.28.

Figura 5.28. Ierarhizarea ramurilor industriei prelucrătoare după ponderea în BCI

a)Export

b)Import

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

unde,

PT – produse textile

AÎ – articole de încălțăminte

PÎ – pielării și încălțăminte

PL – prelucrarea lemnului și a produselor din mobilă (exclusiv mobilă)

PTC – prelucrarea țițeiului, cocsificarea cărbunelui și tratarea combustibililor nucleari

MB – mobilier și alte activități industriale neclasificate în altă parte

CPE – calculatoare, produse electronice și optice

PA – produse alimentare

HPH – hârtie și produse din hârtie

PF – produse farmaceutice de bază și preparate farmaceutice

SPC – substanțe și produse chimice

CMP – produse din cauciuc și mase plastice

MT – metalurgie

CMM – construcții metalice și produse din metal

MAUE – mașini, utilaje și echipamente (exclusiv echipamente electrice și optice)

MEE – mașini echipamente și aparate electrice

MTR – mijloace de transport rutier

MTN – Mijloace de transport ne-rutier

Pe baza valorilor comerțului internațional cu produse industriale s-au calculat valorile indicatorului BCI pentru cele 18 ramuri ale industriei prelucrătoare (IP). Propunem clasificarea acestor ramuri (R-IP) în următoarele categorii:

R-IP de excelență – acele care au BCI de cel puțin trei ori mai mare decât valoarea BCI pentru ansamblul industriei;

R-IP foarte bune – cu valori ale BCI propriu în intervalul [2÷3) ori valoarea BCI pentru ansamblul industriei;

R-IP bune, cu BCI propriu [100%; 2BCI – industrie);

R-IP satisfăcătoare, cu BCI propriu [BCI industrie; 100%);

R-IP slabe cu BCI propriu [1/2 BCI industrie și BCI industrie);

R-IP foarte slabe cu BCI propriu ≤ 1/2 BCI industrie.

Clasificarea celor 18 R-IP, pe baza rezultatelor obținute în 2012 este redată în tabelul 5.5.

Tabelul 5.5. Clasificarea și ierarhizarea ramurilor semnificative ale industriei prelucrătoare a României pe baza rezultatelor din 2012

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Un alt aspect pe care îl considerăm important în analiza comparativă a R-IP este acela al dinamicii recente a acestora. Constatăm că prin prisma valorii BCI propriu, unele R-IP au avut o evoluție pozitivă, iar altele o evoluție negativă (figura 5.29).

Figura 5.29 Rata de evoluția a BCI pentru ramurile industriei prelucrătoare (R-IP) cu cea mai mare dinamică recentă [%]

a)R-IP cu evoluție pozitivă (în creștere accentuată)

b)R-IP cu evoluție negativă (în scădere accentuată)

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Din figura 5.29a se disting două ramuri ale industriei prelucrătoare care au avut o evoluție pozitivă, de creștere, în fiecare an și anume ,,mobilier și alte activități industriale neclasificare în altă parte’’ (MB) și ,,produse din cauciuc și mase plastic’’ (CMP). Și ramura ,,prelucrarea lemnului și a produselor din mobilă (exclusiv mobilă) (PL) a avut o evoluție pozitivă, de creștere, excepție făcând anul 2012, când s-a înregistrat o mică scădere.

De partea cealaltă ramura ,,prelucrarea țițeiului, cocsificarea cărbunelui și tratarea combustibililor nucleari’’ (PTC) înregistrează cea mai mare scădere, scădere care deși în anul 2011 dă semne de micșorare, devine în anul 2012 mai accentuată decât în 2010.

5.3.3.Dinamica recentă a indicatorilor de caracterizare a impactului de mediu

Determinările s-au făcut pe baza informațiilor extrase din BD-INS (http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do). În figura 5.30 se prezintă evoluția cantității totale de GES (inclusiv LULUCF) emanate de procesele industriale din România, iar în figura 5.31 se reprezintă rata de evoluție a acestui indicator (i6).

Figura 5.30 Evoluția recentă a indicatorului I6 ,,Emisiile totale de gaze cu efect de seră’’ la nivelul industriei românești [mil tone]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Se observă cu ușurință că, industria energetică este responsabilă pentru emiterea celei mai mari cantități de gaze cu efect de seră dintre toate grupele industriale. Ce atrage cel mai tare atenția este, însă, diferența dintre această grupă industrială și restul industriei, diferență care este foarte mare. Se poate considera că, România are nevoie să depună eforturi mari pentru a reduce efectele nocive cauzate de emisiile de gaze cu efect de seră, conducând astfel și la o creștere a competitivității sectorului energetic și a economiei românești, în contextul dezvoltării durabile.

Figura 5.31 Rata de evoluție a indicatorului ,,Emisiile totale de gaze cu efect de seră’’ (I6) la nivelul industriei României

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Din figura de mai sus putem observa că evoluția cantității totale de GES la nivelul industriei din România a urmat o tendință descendentă în perioada 2005 – 2010, ceea ce reprezintă un motiv de optimism cu referire la perspectivele industriei românești. Totuși menționăm din nou că, nivelul cantității totale de GES este în măsură să scadă, substanțial în condițiile în care în România se vor lua o serie de măsuri în acest sens. Necesitatea este cu atât mai mare cu cât, efectele acestor măsuri vor putea fi cuantificate într-un interval scurt de timp, România devenind o țară cu o economie mai competitivă și mai sustenabilă.

Intensitatea energetică (I7) este un indicator esențial în analizele de dezvoltare durabilă. Evoluția recentă a acestui indicator pentru economia României s-a redat în figura 5.8. În figura 5.32 se prezintă rata de evoluție a acestui indicator (i7), admițând ca și referință anul 2005 (100%).

Figura 5.32 Rata de evoluție a indicatorului ,,Intensitatea energetică’’ (I7) la nivelul economiei românești

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

În figura 5.32 putem observa evoluția descendentă a intensității energetice a României, în perioada analizată, 2005 – 2010. Acest aspect este unul pozitiv și relevă investițiile realizate în procesele și tehnologiile responsabile de intensitatea energetică. Ce este important de reținut este faptul că procesul trebuie continuat cu și mai mare viteză întrucât, sub acest aspect, România este mult sub media UE27.

Ponderea resurselor energetice regenrabile (RER) în totalul energiei electrice (EE) produsă în România este mai mare decât media UE27. Indicatorul (I8), definit în capitolul IV, se referă la totalul de energie primară. Întrucât, pentru acest indicator nu sunt date disponibile, prezentăm varianta particulară (I8EE – ponderea EE produsă din RER). Pe baza datelor preluate din BD-INS se reprezintă în figura 5.33 rata de evoluție a I8EE, luând ca și referință anul 2005 (100%).

Figura 5.33 Rata de evoluție a indicatorului ,,Ponderea de energie electrică produsă din resurse energetice regenerabile’’ (I8EE)

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Din figura 5.33 putem observa că, rata indicatorului analizat a avut o tendință descendentă în perioada 2005- 2007; în perioada 2007 – 2008 a stagnat, în perioada 2008-2010 a urmat un trend ascendent, urmând ca în anul 2011 să scadă din nou. Această variație fluctuantă este legată, pe de o parte, de criza economică care a redus consumul de EE, iar pe de altă parte, de disponibilitatea resursei hidroenergetice, aflată în directă corelație cu nivelul precipitațiilor.

Cu referire la indicatorul ,,performanța reciclării deșeurilor’’(I9) precizăm că, din statisticile oficiale nu poate fi calculat un astfel de indicator cu referire la industria românească. În BD-INS/IDDR, obiectivul 4 ,,Producție și consum durabil’’, se găsesc informații cu referire la:

Deșeuri industriale generate pe principalele activități economice;

Rata de reciclare a deșeurilor municipale.

Întrucât indicatorul ,,deșeuri industriale generate’’ (DIG) oferă, la rândul său, o informație cu privire la adaptarea industriei la obiectivele dezvoltării durabile s-a reprezentat, în figura 5.34, rata de evoluție a acestui indicator (dig) luând ca și referință anul 2005.

Figura 5.34 Rata de evoluție a indicatorului ,,deșeuri industriale generate’’

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Valori absolute ale DIG:

Industria extractivă (IE): 195,43 mil tone

Industria prelucrătoare (IP): 2,12 mil tone

Industria energiei electrice și termice, gaze, apă caldă și aer condiționat (IET): 105,83 mil tone

Acest indicator reflectă modul în care fiecare ramură industrială evoluează din punct de vedere al impactului negativ generat de deșeurile industriale. Industria extractivă a avut o evoluție negativă în perioada 2005-2007, după care a urmat un trend pozitiv. IP este oscilantă sub aspectul analizat, iar IEN, după o evoluție pozitivă [2005-2007] a urmat o evoluție inversă [2008-2009]. Pe ansamblul industriei evoluția indicatorului ,,deșeuri industriale generate’’ este una pozitivă, în perioada analizată. Ar fi important de aflat care este natura acestor deșeuri și dacă nu ar putea fi utilizate sub o altă formă.

5.3.4.Indicatorii de input privind factorii esențiali de influență a competitivității industriale

Acești indicatori sunt enumerați în subcapitolul 4.3. Cu referire la indicatorul I10 ,,Ponderea din PIB a cheltuielilor pentru CDI’’, precizăm că în BD-INS/IDDR – Obiectivul 10 ,,Cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică’’ se găsesc informații cu referire la alocațiile pentru CDI, fără a fi evidențiat distinct sectorul industrial. Pe baza acestor informații s-au prezentat graficele din figura 5.35 și 5.36.

Figura 5.35 Evoluția indicatorului ,,Ponderea din PIB a cheltuielilor pentru CDI’’ (I10) [%]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Pentru început se poate constata faptul că ponderea sumelor cheltuite cu CDI din PIB sunt destul de mici în comparație cu ce se întâmplă în UE27. Se poate observa faptul că pentru total național avem un trend ascendent până în anul 2008, după care se constată că, s-au diminuat cheltuielile cu CDI, fapt care nu este deloc îmbucurător. Dacă ar fi să ne amintim evoluția redată în figura 5.1 se poate concluziona și în cazul României că această scădere a avut un efect similar asupra economiei, toate acestea în contextul în care sumele despre care discutăm pentru România sunt net inferioare. În ceea ce privește evoluția la nivelul întreprinderilor aceasta este mai stabilizată decât cea de la nivel mondial.

Figura 5.36 Rata de evoluție a indicatorului ,,Ponderea din PIB a cheltuielilor pentru CDI în sectorul întreprinderi’’

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Așa cum menționam în comentariul anterior, evoluția cheltuielilor pentru CDI în sectorul întreprinderi a avut, pe perioada analizată, o evoluție mai stabilă, comparativ cu ansamblul economiei. Se observă efectul crizei, deoarece în anul 2008 are loc o scădere a cheltuielilor, nivelul din 2005 nefiind încă atins.

Cu privire la indicatorul I11 ,,Ponderea inginerilor și a specialiștilor în științe exacte, din totalul forței de muncă care lucrează în industrie/economie’’ nu există informațiile necesare pentru analize dinamice nici în BD-INS și nici în BD-EuroStat. Din acest punct de vedere, pentru ansamblul economiei, în anul 2011 România se situa pe ultimul loc în UE27, având I11=19,5%, în timp ce media UE27 era 36% (Știința, tehnologia și inovarea în Europa ediția 2013, EuroStat, figura 4.7).

Cu referire la indicatorul ,,Gradul de instruire profesională la locul de muncă’’(I12) nu există date disponibile nici pe site-ul INS și nici pe site-urile altor instituții care au implicații în operaționalizarea sau/și utilizarea rezultatelor unor astfel de programme (Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Economiei).

Cu referire la indicatorul I13 ,,Indexul gradului de pregătire în TIC’’, nu există informații dedicate sectorului industrial, nici în BD-INS și nici în bazele de date ale Ministerului pentru Societatea Informațională. În aceste condiții, vom face referire la o caracterizare de nivel național. În BD-INS-IDDR – Obiectivul 9 ,,Educație și formare profesională’’, există două statistici, și anume:

09.5 Ponderea persoanelor după competențele în utilizarea computerului [PPC];

09.6 Ponderea persoanelor după competențele în utilizarea internetului [PPI].

Ponderea este cu referire la întreaga populație. Agregând cei doi indicatori, cu ponderi egale, se poate considera că, s-au obținut valorile indicatorului I13 la nivel național. Prezentăm aceste valori în tabelul 5.6.

Tabelul 5.6. Valorile indicatorului I13 ,,Indexul gradului de pregătire în TIC’’ la nivelul României

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Rata de evoluție în timp a indicatorului I13, calculat la nivel național se reprezintă în figura 5.37.

Figura 5.37 Rata de evoluție a indicatorului ,,Indexul gradului de pregătire în TIC’’ (I13), calculat la nivel național [%]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Se poate observa o evoluție pozitivă pe toată perioada, pentru toate nivelurile de pregătire: scăzut, mediu și ridicat.

5.3.5.Cu referire la indicatorul I14 ,,Stocul ISD generate/stocul ISD recepționate’’

Pentru acest indicator există date statistice doar pentru nivelul național și nu pentru industrie, în ,,World Investment Report’’, elaborat de către UNCTAD (UNCTAD, WIR, 2012). Prezentarea comparativă a evoluției acestui indicator pentru UE27 și România s-a dat în figura 5.14. În acest cadru, vom prezenta (figura 5.38) rata de evoluție a indicatorului I14 și a componentelor sale, la nivelul economiei românești.

Figura 5.38 Rata de evoluție a indicatorului ,,Stocul ISD generat/stocul ISD recepționate’’ (I14) și a componentelor sale, la nivelul economiei românești [%]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din WIR, 2012

Din prezentul grafic se poate constata că, pe perioada analizată stocul de ISD generate are o evoluție descendentă, ajungându-se în perioada 2009 și 2010 ca valorile să fie negative. În privința stocului de ISD recepționate, constatăm că și în acest caz avem o evoluție negativă aproape pentru toată perioada, excepție făcând anul 2008. În ceea ce privește rata de evoluție a indicatorului, aceasta se prezintă ca având o evoluție descendentă și negativă, revenind la o valoare pozitivă în ultimul an al analizei, 2011. În evoluția acestui indicator se reflectă cu claritate efectele crizei economice.

5.4. Caracterizarea competitivității industriale a României prin prisma valorilor unor indicatori agregați

Se vor utiliza indicatorii agregați (IA) definiți și exprimați analitic la punctual 4.3.2.2., respectiv: indicatorul agregat de output parțial – economic (IAE), indicatorul agregat de output parțial – impactul de mediu (IAM), indicatorul agregat de output (IAO), indicatorul agregat de input (IAI) și indicatorul global (IG). Acești indicatori se calculează, în conformitate cu relațiile (4.54÷4.58), pe baza celor 13 indicatori simpli, pentru care s-au identificat datele necesare în BD-EUROSTAT. Întrucât, cu referire la indicatorul I13 – Indexul gradului de pregătire în TIC, sunt disponibile informațiile necesare (figura 5.13) doar pentru perioada [2009÷2011], acest indicator a fost luat în calcul doar pentru această perioadă.

Caracterizarea competitivității industriale a României în contextul dezvoltării durabile se face prin compararea valorilor momentane și a dinamicii celor cinci IA cu valorile aferente următoarelor țări din UE: Germania, Franța, Ungaria și Bulgaria, selectate din considerentele menționate în subcapitolul 3.4.

Pentru evaluarea indicatorilor agregați s-au utilizat valorile indicatorilor simpli (I2, I4, I8, I13) redate în figurile [5.1, 5.3a, 5.9 și 5.13], precum și valorile identificate în BD-EUROSTAT (statistici de la A la Z sau în publicațiile aferente) respectiv, în World Investment Report 2013 (pentru indicatorul I14). Valorile indicatorilor simpli (I3, I5, I6, I7, I9, I10, I11, I12, I14) sunt redate în anexa 5 (Anexa 5 – Valorile indicatorilor simpli utilizați pentru caracterizarea competitivității industriale), unde se precizează și sursa. Pe baza valorilor indicatorilor simpli (Ij) s-au determinat (relația 4.53) valorile indicatorilor simpli transformați (). Aceste valori sunt redate, de asemenea, în anexa 5

Utilizând valorile indicatorilor simpli transformați ( s-au calculat cu relația (4.54) valorile IA de output parțial – economic (IAE) în două variante:

Varianta A – ponderi egale, ale indicatorilor – figura 5.39, respectiv: pj=0,2 și ∑=1;

Varianta B – admițând pentru I2 (PIB/loc) o pondere mult mai mare, respectiv: p2=0,4 și p3=p4=p5=p14=0,15. Rezultatele obținute în acest caz se prezintă în figura 5.40.

Figura 5.39. Evoluția recentă a indicatorului de output parțial – economic (IAE) pentru țările analizate (varianta A)

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor statistice ale INS

Figura 5.40. Evoluția recentă a indicatorului de output parțial – economic (IAE) pentru țările analizate (varianta B)

Sursa: Realizat de autor pe baza indicatorilor simpli

Analizând cele două grafice care prezintă evoluția IAE, din perspectiva ambelor variante, se observă, în primul rând, poziția fruntașă ocupată de Germania urmată de Franța. La mare distantă de află celelalte țări din analiză, România situându-se pe ultimul loc, excepție făcând anul 2011 când, pe fondul scăderii puternice înregistrate de Bulgaria, România este pe penultimul loc.

Utilizând valorile indicatorilor simpli transformați s-au calculat cu relația (4.55) valorile indicatorului agregat de output parțial – impactul de mediu (IAM). Calculul s-a efectuat admițând ponderi egale pentru indicatorii simpli (pj=0,25).

Rezultatele se prezintă în figura 5.41.

Figura 5.41 Evoluția recentă a indicatorului agregat de output parțial – impactul de mediu (IAM) pentru țările analizate

Sursa: Realizat de autor pe baza indicatorilor simpli

În cazul IAM se observă în primul rând o inversare a primelor două țări clasate, astfel că locul Germaniei, în fruntea clasamentului, este luat de Franța. În ceea ce privește evoluția țării noastre, observăm poziționarea în fața Ungariei și a Bulgariei, excepție făcând anul 2006 când Ungaria are un avantaj minor. De remarcat este și faptul că România are evoluție stabilă, avantajul fiind pus pe seama scăderii celorlalți competitori analizați.

Utilizând valorile tuturor indicatorilor simpli transformați de output s-au calculat cu relația(4.56) valorile indicatorului agregat de output (IAO). Având în vedere rezultatele obținute pentru IAE (variantele A și B), nu se justifică efectuarea calcului în cele două variante, astfel încât s-a lucrat cu ponderi egale ale indicatorilor simplii (pj=1/9 și ∑pj=1). Rezultatele obținute sunt redate în figura 5.42

Figura 5.42 Evoluția recentă a indicatorului agregat de output (IAO) pentru țările analizate

Sursa: Realizat de autor pe baza indicatorilor simpli

În ceea ce privește evoluția recentă a IAO, putem observa că România își dispută penultimul loc cu Bulgaria, țara noastră reușind să o devanseze, excepție făcând anul 2010. În rest se observă, iar diferența puternică între Germania și Franța, pe de o parte și restul țărilor prinse în analiză.

Utilizând valorile indicatorilor simpli transformați de input (), aplicând relația (4.57) s-au calculat valorile indicatorului agregat de input (IAI), admițând ponderi egale pentru indicatorii simpli, respectiv: pj=1/3, pentru perioada [2006÷2008], cu indicatorii:.

pj= 0,25, pentru perioada [2009÷2011], când toți cei patru indicatori simpli au valori.

Rezultatele obținute sunt redate în figura 5.43.

Figura 5.43. Evoluția recentă a indicatorului agregat de input (IAI) pentru țările analizate

Sursa: Realizat de autor pe baza indicatorilor simpli

Dacă până la acest indicator agregat nu se putea pune problema unui decalaj major, putem observa cu ușurință diferența pronunțată dintre competitorii analizați și anume dintre România și Germania și Franța dar și fața de Ungaria. Diferența scade în raport cu Bulgaria dar, plasează România tot pe ultimul loc.

Utilizând valorile a 12 indicatori [I2 – I12 și I14] pentru perioada [2006÷2008], respectiv 13 indicatori [I2 – I14] pentru perioada [2009÷2011] s-au calculat valorile indicatorului global de competitivitate în condițiile dezvoltării durabile (IG) – figura 5.44.

Figura 5.44 Evoluția recentă a indicatorului global de competitivitate în condițiile dezvoltării durabile (IG) pentru țările analizate

Sursa: Realizat de autor pe baza indicatorilor simpli și agregați

Evoluția recentă a indicatorului global calculat pe baza celor 13 indicatori simpli reflectă poziția pe care o ocupă România, la modul general, în raport cu țările din analiză. România este devansată în mod evident de Germania și Franța la o diferență considerabilă, fapt care reflectă realitatea de facto. În relația cu Ungaria, o țară vecina cu România, care a intrat în UE în anul 2004 și care a făcut pasul către un regim politic democratic și economia de piață, cam în aceeași perioadă cu țara noastră, România se află la o distanță relativ mică, distanță care poate fi recuperată prin implementarea unor măsuri menite să crească valoarea globală a economiei țării. În raport cu Bulgaria, țară care a aderat la UE odată cu țara noastră, România se poziționează mai bine, devansând Bulgaria pe întreaga perioadă, excepție făcând anul 2010.

5.5. Competitivitatea industriei energetice în contextul dezvoltării durabile

Pornind de la importanța deosebită pe care o are asupra competitivității economiei naționale și asupra dezvoltării durabile, în acest subcapitol se va face referire la competitivitatea industriei energetice a României. Vom evoca strategiile energetice ale României în comparație cu cele europene și vom încerca o caracterizare a competitivității industriei energetice în context național și european, raportându-ne la obiectivele și la indicatorii dezvoltării durabile.

5.5.1. Importanța industriei energetice a României în contextul competitivității economice

Industria energetică (IEN) este evidențiată distinct în toate strategiile socio-economice, fiind tratată, uneori, chiar ca și un sector distinct al economiei. Acest tratament special se datorează importanței primordiale pe care o are energia pentru civilizația actuală, sub toate aspectele: politic, social, ecologic, economic. În acest cadru vom trata industria energetică ca și o componentă a industriei naționale așa cum este încadrată în statisticile naționale oficiale (INS, 2013), unde IEN este evidențiată explicit ca fiind una dintre marile grupe industriale. O modalitate similară de evidențiere a IEN se regăsește și la nivel european, conform Brochure on Sustainable Industry (2011) unde categoria ,,E-electricitate, gaz, apă’’ figurează printre cele cinci sub-sectoare industriale.

Într-o lume în care un proces dominant este globalizarea, iar preocuparea esențială este asigurarea resurselor pentru dezvoltarea durabilă, energia este un vector cheie.

Se estimează că, cererea totală de energie în 2030 va fi cu circa 30 % mai mare decât în 2010 (IEA, 2006), ponderea resurselor energetice primare (REP) menținându-se în categoria resurselor energetice epuizabile (REE)

Cu toate că, dezideratul major al omenirii este decuplarea creșterii economice de consumul de energie, prin creșterea eficienței energetice, acest lucru nu este, încă, operațional, ceea ce se reflectă și în relația PIB-consum de energie (tabelul 5.7).

Tabelul 5.7. Evoluții recente și tendințe în sectorul energetic mondial

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din publicația ,,Industria Energetică, factor de creștere economică a României, 2011.

În acest cadru vom enumera câteva argumente menite să accentueze importanța IEN a României pentru competitivitatea sa economică.

Un prim atu al industriei energetice (IEN) a României este faptul că, pe ansamblu, acesta este printre cele cinci sub-sectoare industriale relativ competitive la nivel UE27, celelalte fiind complementare (http://www.railwaypro.com/wp/ro/?p=12244). IEN a traversat cu bine perioada de tranziție și este, actualmente, mai performantă decât în 1990. Actualmente, sub aspectul dependenței energetice România, cu o valoare de 23%, se poziționează mult mai bine decât UE27 care are o dependență energetică de 54% (Nuțu et al., 2011). Cu toate că intensitatea energetică în România este, actualmente, de circa 2,6 ori mai mare decât în UE27, după 1990, PIB-ul real al României a avut o creștere mai accelerată decât consumul de energie, prin îmbunătățirea eficienței energetice cu [4-5]% – media anuală.

Pentru a stabili legătura cauzală între consumul de energie și nivelul producției, de a identifica rolul energiei în macroeconomie, s-a reprezentat (figura 5.45) evoluția și predicția indicatorului VAB (valoarea adăugată brută) pentru economie și industrie, cu evidențierea distinctă a IEN.

Figura 5.45. Evoluția recentă și tendința privind VAB în România [mld €]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din lucrarea ,,Industria Energetică, factor de creștere economică a României’’, 2011

Se poate constata ponderea însemnată a IEN, precum și faptul că VAB al acestui sector a fost în continuă creștere, cu toate că, pe total economie și industrie, în perioada 1990-2000, VAB a scăzut.

Importanța industriei energetice (IEN) este certificată și prin faptul că problemele legate de energie sunt incluse în strategiile de dezvoltate (europene, naționale) precum și în programele de CDI, unde ,,Energia’’ este unul dintre domeniile prioritare.

Importanța IEN asupra competitivității economice a României este evidentă și se materializează atât prin atuurile sale cât și prin punctele slabe. Într-o analiză SWOT efectuată de IER (IER, studiul nr. 3, 2006) asupra competitivității economiei românești, printre cele 17 puncte slabe, cinci sunt din IEN, respectiv:

Intensitate energetică ridicată a economiei României;

Capacități energetice cu grad ridicat de uzură sau care utilizează tehnologii învechite și poluante;

Preț al electricității pentru utilizatorii industriali peste media UE;

Pierderi mari în rețelele de transport și distribuție a energiei electrice, termice, petrol și gaze;

Grad redus de valorificare a RER, altele decât cele hidro.

Trebuie menționat că, în prezent gradul de valorificare al RER a crescut substanțial față de 2006, prin creșterea masivă a puterii instalate în parcurile eoliene și solare. Celelalte puncte slabe se mențin. IEN este cel mai mare generator de GES (BD-INS) ceea ce reflectă importanța acestui sector pentru creșterea competitivității naționale, în contextul dezvoltării durabile.

5.5.2.Resursele și strategiile energetice ale UE și României

Vom evoca, în acest cadru, strategiile și resursele energetice ale UE și ale Românei. Tratatul privind Carta Energiei (T-CEN) și protocolul la Carta Energiei (P-CEN) privind eficiența energetică și aspectele conexe referitoare la mediu (www.europa.eu/legislation) au fost oficializate prin decizia comună a Consiliului și a Comisiei Europene nr. 98/181/CE din 23 sept 1997. T-CEN are ca și obiectiv stabilirea unui cadru juridic pentru promovarea cooperării pe termen lung în domeniul energiei. Cele mai importante dispoziții ale T-CEN se referă la protecția investițiilor, comerțul cu materiale și produse energetice, tranzitul și soluționarea litigiilor. Obiectivele principale ale P-CEN sunt:

Promovarea politicilor de eficiență energetică compatibile cu dezvoltarea durabilă;

Generarea condițiilor care să stimuleze producătorii și consumatorii să utilizeze energia în modul cel mai economic, eficient și ecologic posibil;

Încurajarea cooperării în domeniul eficienței energetice.

Importante sub aspectul politicii energetice a UE sunt și țintele fixate prin Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE (SDDUE) respectiv directivele 20-20-20 (http://www.ec.europa.eu/clima/politics).

Prin carta verde a Energiei (CV-EN) ,,O strategie europeană pentru o energie sigură, competitivă și durabilă’’ (http:www.europa.eu/Energie). Comisia Europeană invită statele membre să facă toate eforturile pentru a include în politica energetică trei obiective principale: Durabilitate – pentru a preveni schimbările climatice prin promovarea RER și creșterea eficienței energetice; Competitivitate – prin ameliorarea eficacității rețelei europene de transport și distribuție a energiei și Securitatea aprovizionării – prin măsuri coordonate privind oferta și cererea de energie în interiorul UE, în context internațional.

Documentul cel mai recent care se referă la strategia UE în domeniul energetic este documentul de bilanț al Comisiei Europene întitulat ,,Către o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020(D-NSE)’’. D-NSE publicat la data de 7 mai 2010, (http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2010-0441+0+DOC+XML+V0//RO), este considerat ca fiind un prim pas spre o politică unitară și cuprinzătoare a UE în domeniul energiei și este realizat în conformitate cu Strategia Eeuropa 2020 (SE2020).

Țintele foarte importante înscrise în D-NSE se regăsesc și în alte documente ale UE:

Securitatea energetică a UE;

Piața unică a energiei în UE;

Decuplarea creșterii economice de consumul de energie;

Dezvoltarea de forme noi și regenerabile de energie;

Prețuri care să facă energia acceptabilă;

Rețele interconectate, integrate și inteligente de energie;

Creșterea competitivității industriale prin aplicarea rezultatelor CDI din domeniul energetic.

Odată cu ratificarea D-NSE, Parlamentul European a solicitat constituirea Comunității Energetice Europene, stipulând că Noua Strategie Energetică (NSE) ar trebui implementată în spiritul solidarității și responsabilității, pornind de la principiul conform căruia niciun stat membru nu poate fi lăsat în urmă sau izolat.

Energia fiind o preocupare cheie a UE, există numeroase publicații ale UE în care se prezintă evoluția și tendințele pe plan mondial și european privind energia. Dintre toate aceste publicații, pentru a ilustra sintetic situația actuală a UE sub aspectul resurselor energetice, s-a ales cel mai recent raport cu titlul ,,Energy, transport and enviroment indicators’’ ediția 2012 (,,Energy, transport and enviroment indicators’’, 2012). Pe baza informațiilor preluate din publicația evocată se prezintă în figura 5.46 evoluția recentă a dependenței energetice a UE27 și câteva state de interes.

Figura 5.46. Evoluția recentă a dependenței energetice a UE27 și a câtorva țări

Sursa: Energy, transport and enviroment indicators, 2012

Se observă faptul că România este cel mai independent dintre statele analizate din punct de vedere energetic, gradul său de dependență energetică reprezentând aproximativ 30% în perioada 2006 – 2010. Italia a înregistrat cel mai mare grad de dependență energetică, ajungând la o medie de aproximativ 80% în perioada analizată. Media de dependență energetică a UE27 este de aproximativ 50% în perioada 2006 – 2010, o valoare apropiată de cea a UE27 având și cele două state fanion: Franța și Germania.

În anul 2010, România cu o dependență energetică de 21,7%, se afla pe locul trei în UE27 sub aspectul independenței energetice, după Danemarca (18,2% – excedent) și Estonia (12,9% – dependență).

Evoluția recentă a consumului de resurse energetice primare (REP) pentru producția de energie la nivelul UE27 se prezintă în figura 5.47.

Figura 5.47. Evoluția consumului de resurse energetice primare (REP) pentru producerea de energie la nivelul UE27

Sursa: Energy, transport and enviroment indicators, 2012

Se poate constata că, în perioada analizată, evoluția consumului de REP pentru producerea de energie la nivelul UE27 a urmat o tendință descendentă pentru resursele de țiței, gaze, energie nucleară, cărbune și lignit. Singura excepție este consumul de resurse energetice regenerabile
(RER) pentru producerea de energie, care la nivelul UE27, a înregistrat o creștere în aceeași perioadă.

Evoluția recentă a consumului intern brut de REP la nivelul UE27 se prezintă în figura 5.48.

Figura 5.48 Evoluția recentă a consumului intern brut de REP la nivelul UE27

Sursa: Energy, transport and enviroment indicators, 2012

Figura de mai sus redă faptul că la nivelul UE27, consumul intern brut de țiței, gaze, energie nucleară, cărbune și lignit urmează, pentru majoritatea perioadei de analiză, o tendință oscilantă, excepție făcând tendința înregistrată în cazul consumului intern brut de RER care este una de creștere susținută pe toată perioada.

Dependența energetică a UE este certă și puternică. Principalii furnizori de REP ai UE27 sunt (,,Energy, transport and enviroment indicators’’, 2012):

Pentru gaze naturale: Rusia (32%), Norvegia (28%), Algeria (14%);

Pentru țiței: Rusia (34%), Norvegia (14%), Libia (10%);

Pentru cărbune: Rusia (27%), Columbia (20%), SUA (17%).

Evoluția importului net de EE (N-EE) a UE27 și a câtorva state membre se prezintă în figura 5.49.

Figura 5.49 Evoluția recentă a N-EE pentru UE27 și câteva țări [GWh]

Sursa: Energy, transport and environment indicators, 2012

Pe baza exprimării grafice de mai sus, putem constata că media importurilor nete de energie electrică a suferit fluctuații în perioada 2006 – 2010 la nivelul UE27, dar din rândul statelor membre un caz îngrijorător este cel al Italiei, care a suferit o evoluție ascendentă în toată această perioadă. Ceea mai bună poziție dintre țările analizate, sub aspectul comerțului cu EE îl au Franța și Germania, care au exportat pe toată perioada analizată. Cazul României este de asemenea fericit, aceasta înregistrând pe ansamblu export. Din această reprezentare grafică reiese că anumite state membre precum Franța, Germania și România sunt mult mai independente din punct de vedere al producției proprii de energie electrică, față de ansamblul UE27.

Evoluția recentă a structurii consumului sectoarelor economice în consumul final de energie (CFE) la nivelul UE27 se prezintă în figura 5.50.

Figura 5.50 Structura sectoarelor economice în consumul final de energie al UE27 [Mtoe]

Sursa: Energy, transport and enviroment indicators, 2012

România a avut, întotdeauna, are și în prezent cel puțin formal, o Strategie Energetică (SER). Problema este schimbarea frecventă a SER, adesea, din alte considerente decât cele obiective.

În 2003, România a elaborat ,,Foaia de Parcurs pentru domeniul Energiei’’, cu scopul pregătirii aderării la UE. În 2007 s-a elaborat SER pentru perioada [2007-2020] care conține direcțiile de acțiune în domeniul energiei, stabilite în acord cu calitatea de membru al UE.

Obiectivul strategic general al SER ,, îl constituie satisfacerea necesarului de energie, atât în prezent cât și pe termen mediu și lung, la un preț cât mai scăzut, adecvat unei economii moderne de piață și unui standard de viață civilizat, în condiții de calitate, siguranță în alimentare, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile’’.

În SER pentru [2011-2020] se prezintă indicatorii de caracterizare a industriei energetice a României, la nivelul anilor (2009, 2010). O parte dintre acești indicatori au fost prezentați, împreună cu UE27, iar unii se vor prezenta în continuare, actualizați pe baza informațiilor existente în BD-INS.

Evoluția recentă a consumului intern brut specific de energie (CIBES) se prezintă în figura 5.51.

Figura 5.51 Evoluția recentă a CIBES [tep/loc]

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din BD-INS

Din reprezentarea grafică se poate observa că limita maximă a consumului intern brut specific de energie (CIBES) înregistrată în anul 2008, a atins valoarea de 1,994 tep/loc și limita minimă a CIBES înregistrată în anul 2009, a atins valoarea de 1,599 tep/loc (ca efect al crizei economice), după care se înregistrează o creștere lentă.

Ponderea sectoarelor economiei naționale în consumul final de energie, pentru anul 2011 se reprezintă în figura 5.52.

Figura 5.52. Ponderea sectoarelor în consumul final de energie al României în anul 2011

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din BD-INS

Figura de mai sus redă ponderea sectoarelor economice în consumul final de energie al României în anul 2011, iar astfel putem observa că cel mai mare consumator de energie este populația (consumul casnic), atingând procentul de 35% din totalul consumului de energie, urmat de sectorul industrial cu un procent de 31%, de sectorul transporturilor cu un procent de 23%, și de sectorul agricol și silvicultură în proporție de 2%. Previziunile privind sectorul energiei al României în perioada 2011-2020 (capitolul 5, SER), pornesc de la estimările privind evoluția principalilor indicatori macroeconomici și demografici, respectiv: PIB-ul și populația totală. În SER sunt evocate trei scenarii de evoluție macroeconomică a României. Principalele caracteristici ale scenariului de bază sunt:

Creștere economică lentă după depășirea fazei de recesiune, prin investiții și prin exporturi;

Rata șomajului scade după anul 2011;

Deficitul balanței de plăți se menține în limite suportabile;

Indicii prețurilor scad și cursul de schimb real se apreciază;

Scade deficitul bugetului public;

PIB-ul crește lent (figura 5.53).

Figura 5.53. Estimarea evoluției PIB-ului României (scenariu de bază)

Sursa: Prelucrări proprii după SER [2011-2020]

Corespunzător scenariului de bază privind evoluția PIB-ului, se reprezintă în figura 5.54 prognoza ratei de creștere a consumului de energie electrică (EE) (c-ee)

Figura 5.54 Rata prognozată de creștere a consumului de energie electrică (EE) al României

Sursa: Prelucrări proprii după SER [2011-2020]

Conform SER, pentru îndeplinirea obiectivelor prioritare, se vor adopta o serie de măsuri generale și specifice (SER, 2007). În SER se reafirmă importanța cercetării științifice pentru creșterea competitivității sectorului energetic.

5.5.3. Setul de indicatori propuși pentru evaluarea nivelului de competitivitate energetică

O parte dintre indicatorii primari aplicați pentru caracterizarea competitivității economice și respectiv, pentru caracterizarea nivelului de aplicare al strategiilor de dezvoltare durabilă, fac referire directă sau indirectă la problematica energiei (WEF, 2011).

Există literatură de specialitate amplă având ca și obiect problematica energiei, managementul energiei, fundamentarea și proiectarea politicilor energetice. Tratatele și lucrările de specialitate, strategiile și lucrările de sinteză accesate până în acest moment, nu conțin referiri la indicatori de caracterizare și evaluare a competitivității energetice. Pornind de la următoarele considerente:

Avantajele demonstrate ale utilizării indicatorilor pentru caracterizarea competitivității economice și a dezvoltării durabile;

Importanța majoră a energiei asupra competitivității economice și pentru realizarea dezideratelor dezvoltării durabile.

Este utilă folosirea unor indicatori de caracterizare a competitivității energetice, structurați pe baza strategiilor și a politicilor aplicate în domeniu, sintetizate în paragraful 5.5.1 și 5.5.2 Indicatorii se pretează pentru caracterizarea competitivității energetice naționale, regionale (grup de țări) și europene. În figura 5.55, se prezintă propunerea privind modalitatea de configurare a competitivității energetice pe 5 piloni, iar în tabelul 5.9 sunt enumerați indicatorii propuși cu referire la fiecare pilon (Felea, Barla și Felea, 2012).

Figura 5.55 Pilonii competitivității energetice

Sursa: Realizat de autor.

Tabelul 5.9 Indicatorii competitivității energetice

Sursa: Realizat de autor

Sub aspectul modului de evaluare, în tabelul 5.9 se regăsesc trei categorii de indicatori: (Ics)

Indicatori cantitativi specifici (Ics) 1.1; 1.2; 1.11; 1.12; 2.1; 2.2; 2.3; 3.1; 3.2; 3.3; 3.6; 4.10, pentru care se obțin valori numerice având unitatea de măsură precizată;

Indicatori cantitativi relativi (Icr) 1.3; 1.4; 1.5; 1.6; 1.8; 1.9; 2.4; 3.5; 4.1 4.9; 5.6; 5.7; 5.9; 5.14, pentru care se obțin valori numerice relative înscrise în intervalul 0; 1;

Indicatori care necesită o apreciere calitativă (fuzzy) – If – 1.7; 1.10; 3.4; 5.1; 5.2; 5.3; 5.4; 5.5; 5.8; 5.10; 5.11; 5.12; 5.13; 5.15 și care vor fi caracterizați, într-o primă fază, prin calificativele lingvistice: nesatisfăcător (0) aproape nesatisfăcător (1), puțin satisfăcător (2), satisfăcător (3), bine (4), aproape foarte bine (5), foarte bine (6).

Cu referire la cea mai mare parte dintre indicatorii din categoria „numerici” (Ics, Icr), modul de calcul este evident, rezultând pe baza denumirii sau este specificat cu claritate în literatura de specialitate (Population growth and energy, vol V, Encyclopedia of Energy, 2004)

Vom face referire doar la modul de calcul al acelor indicatori din tabelul 5.9, care nu se încadrează în categoria anterior evocată, astfel:

Valorile indicatorilor de la pozițiile 1.6; 3.5; 4.1 4.8; 5.6; 5.7; 5.9; 5.14 se calculează cu relații de tipul:

(5.1)

– valoarea reală (R) și maximă (M) a mărimii la care se referă indicatorul.

De exemplu, este valoarea părții de resurse energetice și din sistemul energetic național aflate în proprietatea statului, la momentul analizei, iar , este valoarea maximă a celor două bunuri.

Valoarea indicatorului de la poziția 1.8 se calculează având în vedere structurarea acestuia pe cele 3 componente:

(5.2)

unde:

(CRP, CRD, CRT) – capacitatea reală de procesare (P), depozitare (D) și transport (T);

(CNP, CND, CNT) – capacitatea necesară de procesare (P), depozitare (D) și transport (T);

Procesarea include și producerea de EE din alte forme de energie.

Valoarea indicatorului de la poziția 4.9 se calculează cu relația:

(5.3)

(WH, WRER) – cantitatea de energie produsă în anul de analiză din hidrogen și respectiv, din RER.

Valorile indicatorilor din categoria „If” vor fi stabilite pe baza nivelului caracterizat lingvistic, situându-se în intervalul [0; 6]. Pentru realizarea corespondenței între cele 3 categorii de indicatori se va proceda la normarea indicatorilor din categoria „numerici” (Ics, Icr). Astfel, pentru fiecare indicator (se va construi șirul variațional al valorilor (TROIE, L., et al), pe baza valorilor reale aferente celor „n” participanți (state) la procesul de evaluare al competitivității:

(5.4)

Valoarea „normalizată” (), corespunzătoare nivelului (xk) se calculează aplicând formula de interpolare liniară:

(5.5)

Pe baza rezultatelor obținute, distribuite pentru fiecare indicator, în intervalul [0, 6], se poate proceda, în funcție de scopul urmărit, astfel:

Ierarhizarea celor „n” state analizate după valorile oricărui indicator primar și caracterizarea nivelului de competitivitate energetică cu referire la indicatorul respectiv;

Calculul, pentru fiecare stat a indicatorului de competitivitate energetică relativ la pilonul „i”, astfel:

(5.6)

– valoarea normalizată a indicatorului, calculată cu relația de tipul (5.5) sau atribuită pe baza nivelului fuzzy;

m – numărul indicatorilor din pilonul „i”;

Pe baza valorilor obținute se ierarhizează statele participante, sub aspectul competitivității energetice, relativ la pilonul „i”.

Calculul, pentru fiecare stat, a indicatorului global de competitivitate energetică, astfel:

(5.7)

Pe baza valorilor obținute se pot ierarhiza statele participante sub aspectul competitivității energetice globale.

Pentru oricare nivel, se pot calcula valorile medii ale indicatorilor la nivelul unui grup de state (de exemplu, UE27, UE15 ș.a.) și se pot face comparații între state și grupul de referință.

Dacă la o anumită analiză nu participă indicatorii din categoria ,,fuzzy’’ (If), atunci se pot aplica modelele generale de evaluare a indicatorului agregat, descrise în par 4.3.2. Dacă, comparația se face între două entități(de exemplu UE27 și România), atunci, pentru evaluarea valorii transformate a indicatorului ,,j’’, se recomandă aplicarea relației (4.41).

5.6.Competitivitatea energetică a României

În acest sub-capitol se va încerca o caracterizare a competitivității energetice a României în context european, procedând la analiza comparativă a valorii și evoluției unor indicatori de competitivitate energetică (ICE) pentru România, pentru UE27 și pentru țările selectate (Germania, Franța, Ungaria și Bulgaria).

Precizăm că, prin utilizarea informațiilor existente în BD-EuroStat și BD-INS, din cei 47 indicatori definiți în paragraful 5.5.3, pot fi calculați doar 9 indicatori.

Pe lângă ICE definiți anterior evidențiem în figurile 5.56÷5.62. și alte cinci elemente de caracterizare comparativă a competitivității energetice a UE27 și a României.

Figura 5.56 Evoluția recentă a eficienței termice a centralelor electrice [%]

Sursa: Realizat pe baza informațiilor din baza de date a EuroStat

Remarcăm faptul că eficiența termică a României este comparabilă cu cea a UE27 și are, în ambele cazuri variații în limita a 4%.

Figura 5.57 Evoluția recentă a cotei de piață a celui mai mare producător de energie electrică (EE) de pe piață [%]

Sursa: Realizat pe baza informațiilor din baza de date EuroStat

Din datele prezentate în graficul de mai sus, reiese că cea mai mare cotă de piață (internă) o are un producător de energie electrică din Franța (EDF), evoluția cotei sale de piață urmând un trend ascendent în perioada analizată, 2006 – 2010, înregistrând o medie de 86% din piața de energie electrică. Poziția secundă este ocupată de un producător din Ungaria, a cărei cotă de piață (internă) a stagnat, dar a înregistrat în procent de aproximativ 40% din total. Pe următoarea poziție se află un producător din Germania, cu o cotă de piață (internă) de aproximativ 30%. Clasamentul este completat în continuare de România și Italia, care au producători de aproximativ același calibru, cel mai mare, atingând un procent de aproximativ 29%.

Figura 5.58 Evoluția indexului ,,Emisii de GES’’ (anul 1990 Kyoto, index=100)

Sursa: Realizat pe baza informațiilor din baza de date a EuroStat

Din figura de mai sus reiese că în perioada anilor 1990 – 2010, emisiile de GES au urmat o tendință descendentă, procentul acestora scăzând în perioada analizată cu aproximativ 15% la nivelul UE și cu aproximativ 30% la nivelul României.

Figura 5.59 Evoluția indicatorului ,,intensitatea în CO2 (I-CO2) a energiei utilizate’’ (index, 2000=100)

Sursa: Realizat pe baza informațiilor din baza de date a EuroStat

Din figura de mai sus reiese faptul că intensitatea în CO2(I-CO2) a energiei utilizate a urmat un trend descendent în perioada 2001 – 2010, atât la nivelul UE, cât și la nivelul României.

Figura 5.60 Evoluția recentă a ponderii energiei produsă în UE27 prin incinerarea deșeurilor (PED)

Sursa: Realizat pe baza informațiilor din baza de date a EuroStat

Figura de mai sus prezintă evoluția ponderii energiei produse în UE27 prin incinerarea deșeurilor, care urmează o tendință ascendentă pe întreg parcursul perioadei analizate[2006 – 2010], crescând de la 1.2% în 2006 la 1.86% în 2010.

Menționăm că, din statisticile oficiale nu reiese faptul că în România s-ar produce energie prin incinerarea deșeurilor, adică pentru România PED=0. Din BD-EuroStat rezultă că, țări precum Gemania și Franța produc cantități însemnate de energie prin incinerarea deșeurilor. Cu referire la deșeurile generate în procesele energetice efective, pe baza informațiilor extrase din BD-EuroStat se constată că, ponderea acestora este foarte redusă, comparativ cu cantitatea totală de deșeuri generate la nivelul economiei, iar gradul de valorificare prin procese generatoare de energie este mult mai bun în UE27, față de România, respectiv:

UE27 (2008):

Deșeuri generate în procese energetice 90.880 mii tone, reprezentând 3% din total deșeuri generate;

Grad de valorificare în procese generatoare de energie: 90%;

România(2008):

Deșeuri generate în procese energetice 7.058 mii tone, reprezentând 4,4% din total deșeuri generate;

Grad de valorificare în procese generatoare de energie: 19%.

Cu referire la pilonul ,,securitate energetică’’, pe baza informațiilor existente în BD-EuroStat (Energy, transport and enviroment indicators, 2012 edition), se poate evidenția (figurile 5.61 și 5.62) evoluția a doi dintre ICE.

Figura 5.61 Evoluția recentă a indicatorului ,,independență energetică’’ pentru România și UE27 [u.r]

Sursa: Energy, transport and enviroment indicators, 2012 edition

Figura 5.62 Evoluția recentă a consumului specific de energie elecrică
(EE) în gospodării (CSE) [u.r]

Sursa: Energy, transport and enviroment indicators, 2012 edition

Din pilonul 2 al Indicatorilor Competitivității Energetice (ICE) sunt date disponibile pentru:

Intensitatea energetică primară (INS/Indicatorii de dezvoltare durabilă), figura 5.63;

Ponderea EE produsă în cogenerare (EuroStat Energy, transport and enviroment indicators, 2012 edition), figura 5.64;

Figura 5.63 Evoluția recentă a indicatorului ,,intensitate energetică primară’’ (IEP) [kgoe/1000€]

Sursa: Realizat pe baza datelor preluate din BD-INS

În raport cu valorile înregistrate de UE în perioada 2006 – 2010, intensitatea energetică primară a României urmează un trend descrescător în perioada 2006 – 2009, înregistrându-se o creștere ușoară în 2010, când ajunge la o valoare de 395.5 kgoe/1000 €.

Figura 5.64 Evoluția recentă a indicatorului ,,ponderea energiei elecrice (EE) produsă în cogenerare’’ [u.r]

Sursa: Realizat pe baza informațiilor din baza de date a EuroStat

Figura de mai sus prezintă, comparative, evoluția ponderii energiei electrice produsă în cogenerare în perioada 2006 – 2010, în România și UE27. Situația UE din acest punct de vedere este lipsită de fluctuații majore pe perioada analizată, dar în cazul României s-au înregistrat scăderi importante ale ponderii de energie electrică produsă în cogenerare, de la 18% în 2006, la 9,6% în 2008. În perioada 2008 – 2009 s-au înregistrat ușoare creșteri ale ponderii în România, și stagnare în perioada 2009 – 2010.

Cu referire la pilonul 3 ,,Impactul de mediu’’, utilizând informațiile accesibile în BD-EuroStat (EuroStat Energy, transport and enviroment indicators, 2012 edition) s-a trasat evoluția recentă a indicatorilor 3.1 și 3.2 de caracterizare a competitivității energetice pentru UE27 și România (figura 5.65).

Figura 5.65 Evoluția recentă a ,,intensității emisiilor de GES’’, pentru România și UE27 [Mii toe/Mii toe consumat]

Sursa: Energy, transport and enviroment indicators, 2012 edition

Ambii indicatori au valori mai mari în cazul României, decât în cazul UE27. De remarcat tendința de scădere la nivelul fiecărei entități.

Informațiile existente în BD-EuroStat permit evidențierea evoluției recente a trei ICE din cadrul pilonului patru ,,Gradul de valorificare al RER’’ figura 5.66 și figura 5.67.

Figura 5.66 Evoluția recentă a ICE [4.1 și 4.2] pentru UE27 și România P-RER [u.r.]

Sursa: Realizat pe baza informațiilor din baza de date a EuroStat

Evoluția comparativă a ICE în perioada analizată 2006 – 2010, înregistrează fluctuații în cazul României și urmează o tendință ascendentă în cazul UE. Limita maximă atinsă de UE a fost în anul 2010, atunci când ICE a înregistrat 0.199, iar limita minimă în anul 2006, când UE a înregistrat o valoare de 0.142. Limita maximă atinsă de România a fost tot în anul 2010, atunci când ICE a înregistrat o valoare de 0.343, iar limita minimă în anul 2007, când România a înregistrat o valoare de 0.264.

Figura 5.67 Ponderea biocombustibilului (P-BC) din consumul total de combustibil în transport [%]

Sursa: Realizat pe baza informațiilor din baza de date a EuroStat

În figura de mai sus este prezentată situația ponderii biocombustibililor din consumul total de combustibil în domeniul transportului. Se poate observa decalajul existent între nivelul României și cel al UE în perioada 2006 – 2010 , România fiind mult în urma UE din acest punct de vedere, dar progresul este totuși unul considerabil. În cazul UE, ponderea biocombustibililor în totalul combustibilului din domeniul transporturilor a crescut gradual de la 1,8% – valoare aferentă anului 2006, la 4,4% – valoare aferentă anului 2010. În cazul României ponderea biocombustibililor în totalul combustibilului din domeniul transporturilor a crescut puternic în perioada 2007 – 2009, de la 1% la 3,3%, după care a scăzut în 2010 la 2,5%.

Pe baza celor 9 indicatori nu se poate calcula un indicator global care să caracterizeze complet competitivitatea energetică a României în context european. Se pot face doar analize parțiale, pentru cei patru piloni la care s-au identificat date disponibile și pe ansamblul acestora. Aplicând modelul de agregare prezentat în par. 4.3.2. și relația (4.41) pentru evaluarea valorilor transformate ale celor 9 indicatori, cu referire la anul 2010 s-au obținut valorile din tabelul 5.10 pentru indicatorul agregat.

Tabelul 5.10. Valori ale indicatorului agregat (IA) de caracterizare a competitivității energetice în anul 2010 [u.r]

Sursa: Realizat de autor pe baza informațiilor preluate din BD-EuroStat

Pe baza rezultatelor obținute pentru IA se constată că, cu referire la pilonii ,,Securitate energetică’’ și ,,Grad de valorificare a RER’’, România este mai competitivă decât UE27, iar cu referire la ceilalți doi piloni, respectiv ,,Eficiență energetică’’ și ,,Impactul de mediu’’, România este mai puțin competentă decât UE27.

În figura 5.68 se reprezintă diagrama parțială a competitivității energetice, pe baza valorilor obținute pentru cei patru indicatori agregați.

Figura 6.68 Diagrama parțială a competitivității energetice pentru UE27 și România

Sursa: Realizat de autor

Utilizând informațiile preluate din BD-EuroStat, în cele ce urmează, se prezintă valorile indicatorilor 1.3, 1.12, 2.1, 2.4, 3.1, 3.2, 4.1, 4.2, 4.3, definiți în cadrul paragraful 5.5.3. Valorile absolute ale indicatorilor de competitivitate energetică, pentru cele cinci țări, sunt redate în anexa 6 (Anexa 6 – Valorile absolute ale indicatorilor de competitivitate energetică), iar valorile indicatorilor agregați pe cei patru piloni sunt redate în figurile [5.69÷5.72]. Pe baza acestor valori s-au determinat valorile indicatorului global cu referire la cele cinci țări. Rezultatele obținute sunt redate în figura 5.73.

Figura 5.69 Indicatorul agregat pentru pilonul 1 – Securitate energetică

Sursa: Realizat de autor pe baza indicatorilor competitivității energetice

Figura de mai sus prezintă evoluția indicatorului agregat aferent pilonului 1: Securitate energetică în perioada de analiză 2006 – 2010, pentru fiecare stat membru selectat.

Din acest punct de vedere Franța înregistrează cea mai ridicată valoare a acestui indicator în perioada analizată, având de asemenea o evoluție puțin fluctuantă. Limita maximă înregistrată este de aproximativ 0.7 unități relative în anul 2007, iar limita minimă este de aproximativ 0.62 unități relative în anul 2009.

În cazul României, țara noastră se situează pe a doua poziție și urmează o tendință constantă, limitele valorii acestui indicatori fiind aceleași și înregistrând aproximativ 0.5 unități relative în perioada 2006 – 2010.

Din punct de vedere al indicatorului agregat aferent pilonului 1: Securitate energetică în perioada de analiză 2006 – 2010, Germania urmează o tendință descendentă, înregistrând limita maximă de 0.51 unități relative în anul 2007 și limita minimă de 0.45 unități relative în anul 2009 și 2010.

Bulgaria urmează o tendință fluctuantă, înregistrând limita maximă de 0.49 unități relative în anul 2006 și o limită minimă de 0.3 unități relative în anul 2007.

Ungaria este statul care prezintă cele mai scăzute valori ale indicatorului agregat pentru pilonul 1: Securitate energetică, urmând o tendință constantă în perioada 2006 – 2008 de 0.15 unități relative, după care prezintă o evoluție ascendentă, înregistrând limita maximă de 0.21 unități relative în perioada 2009 – 2010.

Figura 5.70 Indicatorul agregat pentru pilonul 2 – Eficiență energetică

Sursa: Realizat de autor pe baza indicatorilor competitivității energetice

În ceea ce privește evoluția indicatorului agregat pentru pilonul 2: Eficiență energetică, analizat în perioada 2006 – 2010 situația este diferită. Din acest punct de vedere, dintre statele supuse comparației Ungaria prezintă cele mai ridicate valori, limita maximă fiind înregistrată în perioada 2006 – 2007 de 0.89 unități relative, în perioada următoare prezentând o evoluție constantă.

Germania urmează o tendință ascendentă, valoarea minimă de 0.74 unități relative, fiind înregistrată în anul 2006, iar valoarea maximă de 0.81 unități relative fiind înregistrată în anul 2010.

Din punct de vedere al acestui indicator agregat, Franța prezintă o evoluție constantă în perioada analizată, înregistrând o valoare medie de 0.5 unități relative în perioada 2006 – 2010.

România prezintă o situație asemănătoare Franței din punct de vedere al valorilor înregistrate pentru acest indicator agregat. Valoarea maximă înregistrată de România este de 0.65 unități relative în anul 2006, iar valoarea minimă înregistrată de România este de 0.45 unită relative în anul 2008.

Situația Bulgariei din perspectiva indicatorului agregat aferent pilonului 2: Eficiență energetică este slab performantă, cea mai ridicată valoare înregistrată de 0.19 unități relative înregistrându-se în anul 2008, iar valoarea minimă de 0.08 în anul 2006.

Figura 5.71 Indicatorul agregat pentru pilonul 3 – Impactul de mediu

Sursa: Realizat de autor pe baza indicatorilor competitivității energetice

Din punct de vedere al indicatorului agregat aferent pilonului 3: Impactul asupra mediului, în perioada analizată 2006 – 2010 putem observa că cele mai ridicate valori ale acestuia sunt înregistrate de Franța, acest stat prezentând o limită constantă în perioada analizată de o unitate relativă, diferențiindu-se vizibil de celelalte țări analizate .

Situația Germaniei este asemănătoare cu cea a Franței din punct de vedere al constanței evoluției înregistrate în perioada analizată, limita medie înregistrând o valoare de aproximativ 0.6 unități relative.

Ungaria urmează o tendință fluctuantă din punct de vedere al acestui indicator agregat, înregistrând o valoare de aproximativ 0.30 unități relative în perioada 2006 – 2008. În anul 2009 înregistrează valoarea maximă de 0.39 unități relative, iar în anul 2010 înregistrează valoarea minimă de 0.18 unități relative.

Bulgaria prezintă o evoluție ascendentă, dar nesemnificativă din punct de vedere valoric a indicatorului agregat pentru pilonul 3: Impactul de mediu în perioada analizată 2006 – 2010, limita maximă atinsă fiind de 0.06 unități relative.

Din punct de vedere al acestui indicator agregat, România prezintă o tendință spre 0 pe întreaga perioadă analizată.

Figura 5.72 Indicatorul agregat pentru pilonul 4 – Gradul de valorificare al RER

Sursa: Realizat de autor pe baza indicatorilor competitivității energetice

Din punct de vedere al indicatorului agregat pentru pilonul 4: Gradul de valorificare al RER, pentru perioada analizată, România prezintă cel mai mare potențial, comparativ cu celelalte state analizate deosebindu-se semnificativ din perspectivă valorică. Astfel, valoarea maximă înregistrată de România este de 0.85 unități relative în anul 2009, iar cea mai scăzută valoare de 0.67 unități relative a fost înregistrată în anul 2006.

Franța prezintă o evoluție ascendentă din acest punct de vedere, dar diferențele sunt mari comparativ cu cele înregistrate de țara noastră. Valoarea maximă a acestui indicator agregat a fost înregistrată în anul 2008 și a ajuns la 0.56 unități relative, iar valoarea minimă de 0.33 unități relative a fost înregistrată în anul 2006.

Germania prezintă o tendință constantă în perioada analizată, indicatorul agregat aferent pilonului 4: Gradul de valorificare al RER înregistrând o valoare medie de 0.5 unități relative în între 2006 și 2010.

Ungaria și Bulgaria nu prezintă potențial din perspectiva indicatorului agregat analizat, valorile medii ale acestora ajungând la 0.1 unități relative în cazul Bulgariei și respectiv 0, 12 unități relative în cazul Ungariei.

Figura 5.73 Indicatorul global de competitivitate energetică

Sursa: Realizat de autor pe baza indicatorilor competitivității energetice

Din perspectiva indicatorului global de competitivitate energetică, Franța înregistrează cele mai ridicate valori în perioada analizată, prezentând o medie de aproximativ 0.66 unități relative.

Aceasta este urmată de Germania care prezintă o tendință constantă în perioada 2006 – 2009, înregistrând o valoare medie de aproximativ 0.60 unități relative, urmând ca în 2010 să atingă valoarea maximă de 0.63 unități relative.

Din punct de vedere al indicatorului global de competitivitate energetică România ocupă poziția a treia, prezentând o valoare medie aproximativ constantă de 0.45 unități relative în perioada analizată.

Ungaria și Bulgaria prezintă valori mai scăzute ale acestui indicator, precum și evoluții mai fluctuante în perioada analizată Ungaria înregistrând o medie de aproximativ 0.45 unități relative și respectiv 0.2 unități relative în cazul Bulgariei.

5.7. Concluzii parțiale: Recomandări și propuneri pentru creșterea competitivității industriale a României în context european

Dintr-o analiză SWOT a competitivității economiei românești prin prisma obiectivelor de dezvoltare durabilă, efectuată în anul 2006 de către IER, rezultau mai multe puncte slabe decât puncte tari (17, față de 6) și mai multe amenințări decât oportunități (4, față de 3). Actualmente situația este aproximativ aceeași, cu toate că România are acces la fondurile europene prin valorificarea cărora nivelul de competitivitate ar putea crește. Gradul de valorificare al fondurilor europene este foarte redus, ceea ce se reflectă în menținerea la nivel redus al competitivității economiei românești.

Din analiza efectuată asupra competitivității industriale a României în cadrul UE27, se constată următoarele:

Sub aspectul PIB/loc și al productivității muncii, România este mult sub media UE27;

Contribuția relativă a industriei la PIB-ul României a fost în 2009 de circa 30%, cea mai importantă ramură fiind industria prelucrătoare, cu peste 20%. Analizând comparativ cu UE27, se constată că, în România ponderea industriei este semnificativ mai mare, iar ponderea serviciilor este semnificativ mai mică decât pe ansamblul UE27;

Rata de ocupare în industria României este mai redusă decât în UE27. Acest indicator a fost influențat negativ de criza economică, atât în România, cât și în UE27;

Intensitatea energetică a economiei Românei este mult mai mare decât a UE27, dar a scăzut semnificativ în ultimii 4 ani;

În România, ponderea resurselor de energie regenerabilă (RER) în consumul final de energie este mai mare decât în UE27;

Performanța reciclării deșeurilor este mai redusă în România fața de UE27;

Cheltuielile private cu cercetarea-dezvoltarea (CD) (ale întreprinderilor) pentru România pe industria prelucrătoare sunt de (42%). În țările cu nivel ridicat de competitivitate din UE27, ponderea cheltuielilor dedicate CD în industria prelucrătoare semnificativ mai mare: Germania (85%), Franța (52%).

Nivelul de utilizare al TIC și al serviciilor on-line este mult mai redus în România decât în UE27;

Ponderea întreprinderilor care utilizează TIC este semnificativ mai mare în UE27, față de România;

Valoarea indicatorului ,,stocul ISD generate/ISD absorbite’’ este mult mai mică în România decât în UE27;

Ponderea licențiaților în științe și tehnologie, din total licențiați este cu circa 3% mai mare în România, față de UE27;

Sintetizând constatările enumerate mai sus se poate consemna:

România este în dezavantaj competitiv net față de media UE27 și implicit, față de majoritatea țărilor componente, din punctul de vedere al nivelului indicatorilor fundamentali de output care caracterizează competitivitatea economică, respectiv:PIB/loc, productivitatea muncii, rata de ocupare, balanța comercială, inclusiv, aceea referitoare la produsele de înaltă tehnologie care sunt o emblemă a societății cunoașterii;

Dacă ne referim la factorii de input ai proceselor economice și industriale, esențiali pentru nivelul de competitivitate, constatăm că România este și în acest caz, în dezavantaj competitiv în sensul că:

Majoritatea acestor factori au nivele de performanță sub media UE27, respectiv: finanțarea și intensitatea CD, atât la nivelul bugetului de stat, cât și la nivelul întreprinderilor, nivelul de utilizare al TIC este net inferior, valoarea indicatorului ,,stocul ISD generate/ISD absorbite’’ este mult mai mică în România decât în UE27;

Doar cu referire la indicatorul ,,ponderea licențiaților în științe și tehnologie, din total licențiați’’, România are un mic avantaj comparativ cu media UE27. Din păcate acest avantaj nu este transpus în factor pozitiv de creștere a competitivității economice întrucât mulți dintre licențiații valoroși pleacă în străinătate fiind atrași de condițiile de muncă mult mai favorabile, astfel din punct de vedere al ponderii acestor licențiați care sunt activi pe piața forței de muncă, România este între ultimele țări din UE27. Valorile acestor indicatori s-au îmbunătățit continuu după 2007.

Cu referire la factorii care caracterizează pilonul de mediu al dezvoltării durabile, poziția României în UE27 este mai bună decât în cazul pilonului economic al dezvoltării durabile, în sensul că:

România este în avantaj competitiv net din punct de vedere al gradului de valorificare al resurselor de energie regenerabilă (RER) și al nivelului relativ al gazelor cu efect de seră (GES);

România este în dezavantaj competitiv față de UE27, sub aspectul intensității energetice și al gradului de valorificare a deșeurilor.

Din analizele efectuate asupra evoluției recente a unor indicatori de competitivitate propuși și descriși în prezenta lucrare, pentru caracterizarea industriei românești, se constată următoarele:

Rata de evoluție a PIB generat de industrie urmărește, în mare măsură, rata de evoluție a PIB pe total economie;

Evoluția în timp a indicatorilor de competitivitate analizați, refelectă în esență următoarele:

Creșterea, pe ansamblul perioadei, a competitivității industriale a României;

Criza economică a marcat, în principal, anul 2008 și doar o parte dintre ramurile/grupele sectorului industrial din România;

Industria energetică a avut o creștere continuă pe toată perioada analizată;

Rata de ocupare în sectorul industrial a scăzut continuu, pe perioada analizată;

Rata de evoluție a câștigului salarial a fost în creștere pe perioada analizată, cu reducerea vitezei după anul 2008.

Balanța recentă a comerțului internațional de produse industriale al României este ascendentă. Exportul se realizează aproape exclusiv (99,3%) din produsele industriei prelucrătoare (IP). Sub-sectorul industrial ,,hidrocarburi’’ din cadrul industriei extractive (IE) generează un dezechilibru comercial puternic al acestei secțiuni industriale;

Sub aspectul exportului de produse, principalele ramuri ale IP se ierarhizează astfel: mijloace de transport rutier (MTR) (17,87%), mașini, utilaje și echipamente (exclusiv echipamente electrice și optice) (MAUE) (8,7%) și mașini, echipamente și aparate electrice (MEE) (8,58%);

Ramurile industriei prelucrătoare (IP) care au cea mai mare semnificație în importul de produse al Românei sunt: mașini, utilaje și echipamente (exclusiv echipamente electrice și optice) (MAUE) (11,74%), substanțe și produse chimice (SPC) (9,97%) și calculatoare, produse electronice și optice (CPE) (8,94%);

Ramurile din cadrul industriei prelucrătoare (IP), pot fi categorisite sub aspectul BCI astfel:

Excelente, unde se încadrează: mobilier și alte activități industriale neclasificate în altă parte (MB), prelucrarea lemnului și a produselor din mobilă (exclusiv mobilă) (PL), articole de încălțăminte (AÎ) , mijloace de transport ne-rutier (MTN);

Foarte bună, se consideră ramura mijloace de transport rutier (MTR);

Bune, unde se încadrează: pielării și încălțăminte (PÎ), prelucrarea țițeiului, cocsificarea cărbunelui și tratarea combustibililor nucleari (PTC).

În concluzie, se recomandă ca, România să dezvolte, cu prioritate, aceste ramuri ale industriei prelucrătoare. Celelalte ramuri ale industriei prelucrătoare (IP) se pot considera necompetitive;

Analizând, în ansamblu, evoluția indicatorilor adoptați pentru caracterizarea competitivității industriale a României, se poate constata că, marea majoritate au avut, în ultimii 5-6 ani, un trend pozitiv, ceea ce reflectă o creștere lentă dar susținută a competitivității industriale a României. Prin prisma creșterii permanente a PIB-ului generat de industrie, cu viteză mai mare decât PIB-ul generat de economie, se poate afirma că industria Românei are o dinamică ascendentă superioară față de economia României.

Din analiza evoluției recente a competitivității industriale a României (subcapitolul 6.3), constatăm o evoluție pozitivă a indicatorilor fundamentali-economici de competitivitate și a indicatorilor care reflectă impactul de mediu.

Cu referire la indicatorii de input ai proceselor industriale, evoluția recentă nu este întotdeauna în sens pozitiv, astfel:

Alocațiile bugetare și implicit, intensitatea CD au scăzut în ultimii cinci ani, determinând, printre altele, creșterea importului de produse de înaltă tehnologie;

Indexul gradului de pregătire în TIC a crescut în perioada analizată, ceea ce reflectă tendința de acomodare la societatea cunoașterii.

Rezultatele obținute cu referire la indicatorii agregați (IA) evaluați pentru România și țările selectate ne permit să formulăm următoarele concluzii:

România este, în mod constant, sub toate celelalte țări supuse analizei (Germania, Franța, Ungaria, Bulgaria), prin prisma valorilor indicatorului agregat de output parțial – economic (IAE). Evoluția acestui indicator pe perioada de analiză [2006÷2011] reflectă tendința de îmbunătățire a poziției României în cadrul grupului analizat doar în 2011 când o devansează pe Bulgaria;

Sub aspectul valorilor indicatorului agregat de output parțial – impactul de mediu (IAM) poziția României este mult mai bună în cadrul grupului analizat decât sub aspectul indicatorului agregat de output parțial – economic (IAE), devansând, practic pe toată perioada de analiză, Ungaria și Bulgaria. Această situație este generată, în primul rând, de performanța României sub aspectul indicatorului ,,ponderea RER în consumul primar de energie(I8), unde România este pe prima poziție în grupul analizat;

Sub aspectul valorilor indicatorului agregat de input (IAI) România ocupă ultima poziție în cadrul grupului analizat. Constatăm, de asemenea, aceeași ierarhizare a celor cinci țări analizate (Germania-Franța-Ungaria-Bulgaria-România) sub aspectul valorilor indicatorilor agregați de output parțial – economic (IAE) și de input (IAI), ceea ce conduce la ideea corelației strânse între cei doi indicatori agregați;

Sub aspectul valorilor indicatorilor agregați de output (IAO) și al indicatorului global (IG), România se menține, aproape pe toată perioada analizată (excepție 2010), pe locul 4 în grupul țărilor analizate, devansând Bulgaria, ceea ce se datorează, în esență, influenței pozitive a indicatorului agregat de output parțial – impactul de mediu (IAM).

Datorită importanței deosebite pe care o are energia în civilizația actuală, sub toate aspectele (politic, social, ecologic, economic), industria energetică este evidențiată distinct în toate strategiile de dezvoltare, atât pe plan european cât și pe plan național. Industria energetică a României este unul dintre puținele sub-sectoare industriale naționale relativ competitiv în cadrul UE27 și a cărei valoare adăugată brută (VAB) a crescut continuu după 1990, cu toate că valoarea grută adâugată la nivel de economie și industrie a României a scăzut în perioada 1990-2000.

Dependența energetică a României este mult mai redusă decât cea a UE27 respectiv, 23% pe total resurse energetice, distribuită de resurse energetice epuizabile (REE) astfel: țiței (59%), gaze naturale (20%) și combustibili solizi (15%).

Îmbucurător pentru ideea dezvoltării durabile este faptul că ponderea resurselor de energie regenrabilă în producția de energie primară a crescut continuu din 2006 și până în prezent, atât la nivelul UE27, cât și la nivelul României.

La nivelul UE27, sectoarele economice se ierarhizează, sub aspectul ponderii în consumul final de energie, astfel: transport, rezidențial, industrie, servicii.

Consumul specific de energie a scăzut substanțial în 2009, față de 2008 și are, actualmente, un trend de creștere lentă. În funcție de ponderea în consumul final de energie sectoarele economice naționale se ierarhizează astfel: rezidențial, industrie (inclusiv construcții), transport.

Conform SER, scenariu de bază, cu toate că, se preconizează că în perioada[2012-2020] PIB-ul României să crească cu 43%, creșterea consumului de energie electrică pentru aceeași perioadă se estimează doar la 23,7%, principala motivație a acestei decuplări de creștere fiind creșterea eficienței energetice.

Pornind de la elementele actuale de caracterizare a strategiilor energetice, dar și de la necesitatea caracterizării cât mai fidele a realității și perspectivei în domeniul energetic, s-a propus utilizarea a 47 indicatori ai competitivității energetice, grupați pe cei 5 piloni, astfel: securitatea energetică (12), eficiența energetică (4), impactul de mediu (6), gradul de valorificare al resurselor de energie regenerabilă (RER) (10), capacitatea instituțională (15). Sub aspectul modului de evaluare, indicatorii propuși sunt de trei categorii: cantitativi specifici, cantitativi relativi și calitativi. Conținutul actualelor baze de date statistice privind sectorul energetic din România și UE27, permite calculul valorilor doar pentru o mică parte dintre indicatorii de competitivitate energetică propuși în prezenta lucrare, respectiv19 % (9 din 47). Din valorile obținute, redate în tabelul 7.3 și figura 3.30, constatăm următoarele:

România este mult mai competitivă decât UE27 sub aspectul disponibilității resurselor energetice și al ponderii resurselor de energie regenerabilă în consumul de energie;

Competitivitatea României este mult în urma competitivității UE27 sub aspectul eficienței energetice și sensibil în urmă sub aspectul impactului de mediu.

Credem, în utilitatea completării bazelor de date referitoare la sectorul energetic cu informațiile necesare pentru evaluarea tuturor indicatorilor de competitivitate energetică națională definiți în prezenta lucrare.

Analiza comparativă a competitivității energetic a țărilor selectate reflectă următoarele:

Sub aspectul securității energetice România este, pe toată perioada de analiză, cu mult în fața Ungariei și a Bulgariei și respectiv, în fața Germaniei, cu excepția anului 2007. Această poziționare se datorează, în principal, gradului ridicat de independență energetică al României (locul 3, în UE27);

Sub aspectul indicatorului agregat pentru pilonul 2 – Eficiență energetică, România se poziționează constant doar în fața Bulgariei, este la nivel comparabil cu Franța și mult în urma celorlalte două state (Germania și Ungaria). Acest fapt se datorează, în principal, nivelului ridicat al intensității energetice al proceselor industriale, de transport și de încălzire a clădirilor din România;

Analiza referitoare la impactul de mediu reflectă decalajul competitiv major al României, față de Franța și Germania, decalajul semnificativ fața de Ungaria și chiar o rămânere în urmă față de Bulgaria, în doi ani din perioada de analiză;

Sub aspectul gradului de valorificare al resurselor de energie regenerabilă (pilonul 4), ierarhizarea celor cinci state este următoarea: România, Germania, Franța, Ungaria, Bulgaria. România este în avantaj competitiv net față de Ungaria și Bulgaria, respectiv, în avantaj competitiv major față de Germania și Franța;

Evoluția indicatorului global de competitivitate energetică pe baza datelor accesibile, reflectă faptul că România este în avantaj competitiv net fața de Bulgaria și major față de Ungaria. România este în urma celor două state fanion ale UE27, analizate, în principal, din cauza intensității energetice și a impactului de mediu.

Concluzii finale, contribuții și direcții strategice de acțiune pentru creșterea competitivității economiei României în contextul dezvoltării durabile

Concluzii finale

Prezenta analiză nu a avut intenția de a acoperi întreaga literatură de specialitate, ci doar de a sintetiza conceptele cheie, de a delimita și contura perspectivele teoretice ale abordării integrate a competitivității și dezvoltării durabile, de a analiza starea de fapt a competitivității și dezvoltării durabile față în față cu abordarea strategică integrată a competitivității și dezvoltării durabile la nivelul UE și României, de a selecta modele și indicatori pentru analiza competitivității sectoriale și de a formula recomandări și direcții strategice de urmat pentru creșterea competitivității industriale a României în context european.

Cercetarea bibliografică, modelările, evaluările și analizele personale au permis formarea unei serii de concluzii generale care privesc prezenta lucrare. Capitolele I, II și III sunt destinate, în principal, clarificării celor două concepte de bază – competitivitatea și dezvoltarea durabilă prezentării metodologiilor de evaluare a nivelului competitivității și dezvoltării durabile, al strategiilor de creștere, precizării poziției UE27 în context mondial și a României în cadrul UE27, din punct de vedere al nivelului competitivității și dezvoltării durabile și al realizărilor în CDI – factor esențial de creștere al competitivității și al dezvoltării durabile. Capitolul IV conține metodologia propusă pentru evaluarea competitivității sectoriale, iar în capitolul V se prezintă, în principal, rezultatele analizelor efectuate cu referire la competitivitatea industrială a României.

Din cercetările efectuate rezultă că, cele două concepte analizate: competitivitatea și dezvoltarea durabilă sunt fundamentale pentru lumea contemporană, puternic corelate și pe deplin sincronizabile în societatea bazată pe cunoaștere, o societate a viitorului.

În urma studierii bibligafiei specifice, putem spune că, competitivitatea este privită și tratată sub diverse aspecte și prin raportare la multiple dimensiuni: la nivel mondial, la nivel național, regional sau la nivel de companie.

Evaluarea nivelului de competitivitate se face pe baza unor indicatori definiți în funcție de nivelul la care se face evaluarea. Pentru evaluarea competitivității naționale considerăm deosebit de relevante metodologiile și rezultatele numerice publicate de către două instituții de mare prestigiu: World Economic Forum și International Institute for Management Development. În cadrul prezentei lucrări am apelat, în principal, la rapoartele WEF.

Dezvoltarea Durabilă este, în egală măsură, un concept și o provocare de mare actualitate a omenirii, cu o dinamică accentuată în ultimii 40 de ani, implicând trei piloni interdependenți: mediu, economic și social și care vizează trei ținte majore: protecția mediului, dezvoltare economică și incluziune socială. Ca și în cazul competitivității, și în cazul dezvoltării durabile instituțiile abilitate au definit seturi de indicatori meniți să realizeze o cât mai eficientă și veridică caracterizare a gradului de implementare a durabilității. În prezenta lucrare am făcut referire la indicatorii dezvoltării durabile recomandați de către UE și evaluați de către Eurostat. Lucrarea de față optează pentru o tratare sincronizată a competitivității și a dezvoltării durabile.

Rapoartele instituțiilor internaționale și europene, precum și literatura de specialitate studiată reflectă faptul că preocupările privind competitivitatea națiunilor și a regiunilor sunt mai ample decât cele privind competitivitatea sectoarelor și a ramurilor economice naționale. Actualmente, nu există o metodologie unitară, recunoscută la nivel internațional sau/și european, pentru evaluarea competitivității sectoriale.

Mergînd pe această logică, dar și din dorința de a evalua competitivitatea sectorială, indicatorii propuși în capitolul IV al lucrării permit, atât caracterizarea statică cât și caracterizarea dinamică a competitivității sectoriale, modelul dezvoltat în prezenta lucrare fiind aplicabil atât pentru calculul valorii momentane, cât și pentru calculul ratei de evoluție în timp a indicatorului urmărit.

În consecință, am considerat că pentru evaluarea competitivității sectoriale se pot utiliza trei tipuri de indicatori: independenți (simpli), grupați pe categorii și agregați în indicatori sintetici.

Pe baza criteriilor consacrate de selecție a indicatorilor independenți de competitivitate (simplitate, relevanță, concretețe și disponibilitate a datelor necesare pentru evaluare), pentru caracterizarea competitivității sectoarelor și a ramurilor economiei naționale în condițiile dezvoltării durabile am propus utilizarea indicatorilor simpli:

PIB(I1);

Rata anuală de creștere a PIB(I2);

Rata de ocupare(I3);

Productivitatea muncii(I4);

Exporturile(I5);

Emisiile totale de gaze cu efect de seră(I6);

Intensitatea energetică(I7);

Ponderea resurselor regenerabile de energie din total energie primară(I8);

Performanța reciclării deșeurilor(I9);

Cheltuielile cu CDI/PIB(I10);

Ponderea inginerilor și a specialiștilor în științe exacte(I11);

Gradul de instruire profesională la locul de muncă(formarea continuă)(I12);

Indexul gradului de pregătire în TIC(I13);

Stocul ISD generate/ stocul ISD recepționate(I14).

În conformitate cu practica internațională și cu obiectivele prezentei lucrări, cu referire la sectoarele și sub-sectoarele economice am considerat util și relevant a se evalua următoarele categorii de indicatori agregați:

De output parțial-economic, obținut prin agregarea indicatorilor: I2, I3, I4, I5 și I14;

De output parțial-impactul de mediu, obținut prin agregarea indicatorilor: I6, I7, I8 și I9;

De output general, obținut prin agregarea celor doi indicatori de output parțial;

De input, obținut prin agregarea indicatorilor I10, I11, I12 și I13.

Un aspect foarte important, abordat și în prezenta lucrare, vizează implicațiile celor două concepte și preocupări asupra stării UE, a poziției acesteia în raport cu principalii competitori la nivel internațional. Analiza efectuată reflectă faptul că dezvoltare durabilă și competitivitatea au marcat evoluția UE în ultimii 40 de ani, Uniunea asumându-și, adesea, rolul de promotor, în principal, al dezvoltării durabile la nivel internațional. Actualmente, la nivel european există strategii care au menirea de a sintetiza și potența realizările globale ale UE, dar pe de altă parte, fiecare stat a elaborat strategii proprii, convergente cu cele europene, strategii menite să ducă și la o rezolvare a problemelor specifice din fiecare stat membru. Strategia SE2020 este în momentul de față, cel mai puternic racordată la starea actuală a Uniunii, punând accentul pe incluziunea socială și proclamând rolul esențial al triunghiului cunoașterii în realizarea obiectivelor propuse.

Din analiza efectuată în prezenta lucrare, cu privire la compatibilitatea între strategiile de dezvoltare durabilă și politicile de competitivitate ale UE, pe baza indicatorilor utilizați de către instituții europene recunoscute, am ajuns la următoarele constatări:

Nivelul redus al impactului țintelor asumate prin Strategia de Dezvoltare Durabile a UE asupra indicatorilor de competitivitate, doar 27 dintre cei 111 indicatori de competitivitate cu care operează WEF fiind vizați de țintele acestei strategii;

Gradul de corespondență între indicatorii dezvoltării durabile cu care operează EUROSTAT și indicatorii competitivității economice cu are operează WEF este redus (doar 17,3%) ;

Cinci piloni ai competitivității se regăsesc în corespondențele stabilite între cele două seturi de indicatori și anume: instituții, eficiența pieței mărfurilor, dezvoltarea pieței financiare, dimensiunea pieței și gradul de sofisticare al afacerilor.

Din analizele comparative realizate asupra nivelului recent de competitivitate al UE27, am ajuns la concluzia că pe ansamblu, Uniunea se plasează în urma SUA și Japoniei și că există puncte la care China devansează UE27. Chiar dacă în anumite situații, prin prisma analizelor realizate pe baza indicatorilor WEF, UE27 reușește să depășească atât SUA și Japonia (pilonul 3 – mediul macroeconomic) pentru întreaga perioadă studiată, SUA și China pentru pilonul 4 – sănătate și educație primară, iar China este depășită în mod constant, spre exemplu pentru pilonii 1 – instituții, 2 – infrastructură, 5 – învățământ superior și de formare profesională, 6 – eficiența pieței bunurilor, 8 – dezvoltarea pieței financiare și 9 – pregătirea tehnologică; tendința generală a UE27 este de a înregistra o scădere a competitivității. Mai problematică decât scăderea, este distanța vizibilă dintre UE27 și doi dintre competitori: SUA și Japonia, dar mai ales evoluția înregistrată de China care deși se confruntă, încă, cu probleme majore tinde să devină un competitor de calibrul celor menționați anterior. Concluziile cu privire la analiza efectuată pot fi sintetizate astfel:

UE27 este mai puțin competitivă decât principalii competitori internaționali, cu referire la pilonul economic al dezvoltării durabile;

UE27 este mai competitivă decât majoritatea principalilor competitori (SUA, China), cu referire la pilonul mediu al dezvoltării durabile și se află aproape de Japonia sub acest aspect.

O cauză importantă a decalajului de competitivitate economică este și faptul că, UE este în urma principalilor competitori la nivel mondial (SUA și Japonia) sub aspectul valorilor principalilor indicatori ai CDI. În încercarea de a veni cu o serie de recomandări, pentru reducerea decalajului de competitivitate economică, decalaj rezultat în urma analizelor realizate în acest subcapitol și menținerea UE27 în plutonul fruntaș al actorilor mondiali, considerăm oportună luarea următoarelor măsuri:

Creșterea nivelului de finanțare, al intensității și aplicabilității CDI;

Rezolvarea problemelor sociale din unele state ale UE27;

Creșterea nivelului de susținere financiară pentru statele sărace ale UE, pentru reducerea decalajelor și asigurarea condițiilor pentru o concurență reală în interiorul Uniunii;

Perfecționarea pieței unice.

Cea mai importantă preocupare a acestei lucrări vizează identificarea nivelului de competitivitate al României în contextual UE27, a căilor și mijloacelor de creștere, în contextul dezvoltării durabile. Această preocupare începe cu prezentarea nivelului de competitivitate al României în context mondial, pe baza rapoartelor elaborate de către WEF, IMD etc, detaliindu-se varianta WEF prin prezentarea valorilor indicatorilor fundamentali.

Pentru identificarea nivelului de competitivitate al României în context global și în contextul UE am considerat necesar a se efectua analiza comparativă a valorilor indicatorilor care caracterizează competitivitatea națiunilor. Analizele efectuate conduc la constatarea că, sub aspectul realizărilor și al indicatorilor specifici dezvoltării durabile, România este mai bine plasată în contextul UE27, decât sub aspectul valorilor indicatorilor de competitivitate.

Față de țările de referință (Germania, Franța, Ungaria, Bulgaria), se constată că, atât sub aspectul indicatorului global al competitivității (GCI), cât și al celor trei indicatori agregați recomandați de către WEF (IAC1, IAC2, IAC3), România este, pe toată perioada de analiză sub Germania, Franța și Ungaria. În raport cu Bulgaria, poziția României este oscilantă, astfel: în prima parte a perioadei de analiză [2006/2007÷2010/2011], România este în fața Bulgariei, iar în ultimele două rapoarte [2011/2012, 2012/2013], România este devansată și de către Bulgaria, ceea ce înseamnă că România este într-o perioadă de declin, din punct de vedere al competitivității naționale.

Evaluarea nivelului pentru gradul de convergență a Strategiei Naținonale de Dezvoltare Durabilă cu Strategia de Dezvoltare Durabile a UE reflectă un nivel bun de convergență pe ansamblu (75,5%), cele mai mari decalaje înregistrându-se în domeniile: sănătate publică (nivel de convergență de doar 37,5%), incluziune socială, demografie și migrație (75%) și consum și producție durabilă (75 %)

Putem, în acest moment, afirma că deși s-a încercat și s-a reușit până la un punct, implementarea multiplelor strategii naționale, concluzia pe care o tragem este aceea că în cea mai mare parte implementarea strategiilor a fost un eșec, cel mai trist fiind faptul că eșecul nu s-a datorat în primul rând unei greșeli de abordare în momentul formulării lor, ci eșecul s-a datorat în primul rând dezinteresului manifestat de multe ori chiar de cei care erau mandatați să realizeze punerea în practică a ideilor și conceptelor din strategii. Spre exemplificare, analiza efectuată și redată în capitolul III al lucrării a condus la concluzia că, pentru orizontul de timp 2013, un număr semnificativ de ținte înscrise în Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă nu au fost realizate iar altele s-au realizat doar parțial.

Un lucru este foarte clar: până când nu se va ajunge la o implicare puternică și la o conștientizare generală a importanței implementării acestor strategii este de prisos formularea altora noi. Dezvoltarea durabilă reprezintă un deziderat prezent în toate strategiile, declarațiile și tratatele UE. Urmărind evoluția de facto, din păcate, nu se poate spune că dezvoltarea durabilă este și o realitate.

Mergând mai departe cu analiza celor două concepte, este evident că România are unele particularități în privința relației competitivitate economică – dezvoltare durabilă, marcate în principal, de următoarele caracteristici intrinseci: nivelul redus de finanțare a CDI și o pondere însemnată a proceselor industriale energetice. Pe de altă parte, România are avantajul unor resurse naturale peste media UE27 și avantajul forței de muncă înalt calificată disponibilă.

În România, în conformitate cu datele statistice existente, principalul poluator, deci responsabil de pilonul de mediu al dezvoltării durabile, este sectorul energetic.

Absorbția de către România a fondurilor puse la dispoziție prin PC7 s-a dovedit a fi sensibil sub nivelul anual disponibil, iar absorbția prin PNII este mult sub valoarea preconizată la lansarea programului (doar 25,44 % în primii 4 ani). Acest fapt, coroborat cu nivelul redus al fondurilor atrase de către sistemul de CDI al României din PC7 și din alte programe de CDI, conduce la performanțe modeste în CDI și la nivelul redus al competitivității naționale.

Din analiza detaliată efectuată cu referire la competitivitatea României în competiția europeană de finanțare a proiectelor de CDI prin PC7 se constată:

România a accesat proiecte pe patru dintre cele cinci programe deschise pentru competiție: Cooperare, Idei, Capacități și Euroatom;

În cadrul programului Cooperare, România a accesat proiecte doar pe sub-programele Energie și Mediu, s-a se poziționat pe locuri relativ bune, după numărul de proiecte la care este partener(18-energie, 15-mediu) ;

Cele mai multe proiecte ale României sunt în cadrul programului Capacități ;

Numărul de proiecte depuse de România pentru competiția pe PC7 a avut un parcurs descendent în perioada 2007-2010 ;

România a reușit să atragă prin proiectele coordonate sau la care este partener, doar 1,03% din fondul total pus la dispoziția tuturor competitorilor prin PC7, cu mult sub contribuția României la PIB-ul UE.

Situația se poate îmbunătăți prin valorificarea fondurilor disponibile în cadrul programului Horizon 2020 care va fi operațional pentru perioada [2014 – 2020] și din fondurile structurale care sunt, în continuare, disponibile.

În urma analizei comparative a evoluției pentru perioada 2007-2011 a valorilor indicatorilor globali de competitivitate (GCI) și a indicatorului global de performanță în CDI (SII), se constată o evoluție divergentă la nivelul UE, o evoluție convergentă la nivelul Franței și al României și respectiv, una divergentă la nivelul celorlalte trei state de referință (Germania, Ungaria, Bulgaria). Această constatare întărește concluzia conform căreia creșterea competitivității economice a României este condiționată de creșterea competitivității în CDI.

În cadrul analizei nivelului de competitivitate industrială a României în context european, am urmărit evidențierea a patru aspecte și anume: poziția României în cadrul UE27 sub aspectul competitivității industriale, analiza evoluției recente a competitivității industriale a României, caracterizarea și ierarhizarea ramurilor industriei prelucrătoare a României sub aspectul competitivității pe piața internațională și aprofundarea analizei comparative cu privire la competitivitatea energetică a României.

Principalele concluzii care au rezultat în urma analizelor comparative efectuate la nivelul sectorului industrial sunt:

România este în dezavantaj competitiv net față de media UE27, sub aspectul pilonului economic al dezvoltării durabile, valorile indicatorilor de output și input pentru România fiind sub valorile pentru UE27;

Cu referire la factorii care caracterizează pilonul de mediu al dezvoltării durabile, poziția României în UE27 este mai bună decât în cazul pilonului economic al dezvoltării durabile, în sensul că:

România este în avantaj competitiv net din punct de vedere al gradului de valorificare al resurselor de energie regenerabilă (RER) și al nivelului relativ (tone/loc) al gazelor cu efect de seră (GES);

România este în dezavantaj competitiv față de UE27, sub aspectul intensității energetice și al gradului de valorificare a deșeurilor.

Prin prisma faptului că, ponderea în PIB-ul național a industriei României este mai mare cu circa 10% decât ponderea în PIB-ul european a industriei europene se pot emite două ipoteze:

Pentru România industria este mai importantă decât pentru media UE27;

Procesele economice din România sunt într-un decalaj structural și de competitivitate față de media UE27, știut fiind faptul că sensul evoluției economice reflectă creșterea ponderii serviciilor la PIB;

Evoluția recentă a industriei Românei este una ușor ascendentă;

Prin analiza efectuată s-a constatat și un lucru cu care industria românească se poate mândri și anume: plasarea industriei prelucrătoare a României pe locul 29 în lume, după valoarea indicatorului specific de performanță. Având în vedere tendința de creștere a performanțelor industriale, poziționarea evocată mai sus cu referire la industria prelucrătoare și preocupările recente privind reindustrializarea Românei considerăm fezabilă ideea creșterii competitivității industriale a României, cu condiția focalizării eforturilor de susținere asupra următoarelor ramuri industriale, pentru care se constată o creștere semnificativă în ultima perioadă și existența unor resurse interne importante:

Industria energetică cu toate domeniile ei conexe;

Fabricarea produselor textile;

Fabricarea de mobilă;

Fabricarea de autovehicule;

Fabricarea produselor farmaceutice;

Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie.

Sub aspectul exportului de produse, din analiza efectuată pe baza informațiilor preluate din BD-INS rezultă că, principalele ramuri ale industriei prelucrătoare se ierarhizează astfel: mijloace de transport rutier cu 17,87%, mașini, utilaje și echipamente (exclusiv echipamente electrice și optice) cu 8,7% și mașini, echipamente și aparate electrice cu 8,58%. Ramurile industriei prelucrătoare care au cea mai mare semnificație în importul de produse al Românei sunt: mașini, utilaje și echipamente (exclusiv echipamente electrice și optice) (11,74%), substanțe și produse chimice (9,97%) și calculatoare, produse electronice și optice (8,94%);

Mergând pe categorisirea realizată, putem aprecia că ramurile din cadrul industriei prelucrătoare a României (IP), pot fi categorisite sub aspectul balanței comerțului internațional astfel:

Excelente, unde se încadrează: mobilier și alte activități industriale neclasificate în altă parte, prelucrarea lemnului și a produselor din mobilă (exclusiv mobilă), articole de încălțăminte , mijloace de transport ne-rutier;

Foarte bună se consideră ramura ,,mijloace de transport rutier’’;

Bune, unde se încadrează: pielărie și încălțăminte, prelucrarea țițeiului, cocsificarea cărbunelui și tratarea combustibililor nucleari

Ținând cont de rezultatele obținute, în analiza ramurilor industriei prelucrătoare se pot considera, că restul sunt în acest moment necompetitive.

Rezultatele obținute cu referire la indicatorii agregați evaluați la nivelul industriei și a economiei României și a țărilor cu care s-a făcut comparația din UE27 ne permit să formulăm următoarele concluzii:

România este, în mod constant, sub toate celelalte țări supuse analizei (Germania, Franța, Ungaria, Bulgaria), sub aspectul valorilor indicatorului agregat de output parțial economic compus din indicatorii I2 – ,,rata anuală de creștere a PIB’’, I5 ,,exporturile’’ și I14 ,,stocul ISD generate/ stocul ISD recepționate’’. Evoluția acestui indicator pe perioada de analiză [2006÷2011] reflectă tendința de îmbunătățire a poziției României în cadrul grupului analizat doar în 2011 când o devansează de Bulgaria;

Sub aspectul valorilor indicatorului agregat privind impactul de mediu, poziția României este mult mai bună în cadrul grupului analizat decât sub aspectul indicatorului agregat de output economic, devansând, practic pe toată perioada de analiză, Ungaria și Bulgaria. Această situație este generată, în primul rând, de performanța României sub aspectul indicatorului ,,ponderea resurselor regenerabile de energie în consumul primar de energie (I8), unde România este pe prima poziție în grupul analizat;

Sub aspectul valorilor indicatorului agregat de input și anume indicatorii I10 ,,cheltuielile cu CDI/PIB’’, I11 ,,ponderea inginerilor și a specialiștilor în științe exacte’’, I12 ,,gradul de instruire profesională la locul de muncă (formare continuă)’’ și I13 ,,indexul gradului de pregătire în TIC’’, România ocupă ultima poziție în cadrul grupului analizat. Constatăm, de asemenea, aceeași ierarhizare a celor cinci țări analizate sub aspectul valorilor indicatorilor de output economic și de input, adică, Germania, Franța, Ungaria, Bulgaria și România ceea ce conduce la ideea corelației strânse între cei doi indicatori agregați;

Sub aspectul valorilor indicatorului agregat de output și al indicatorului general, România se menține, aproape pe toată perioada analizată (excepție 2010), pe locul 4 în grupul țărilor analizate, devansând Bulgaria, ceea ce se datorează, în esență, influenței pozitive a indicatorului agregat privind impactul de mediu.

Pornind de la importanța deosebită pe care o are asupra competitivității economiei naționale și a dezvoltării durabile, în cadrul studiilor de caz destinate sectorului industrial am considerat oportună analiza competitivitatii industriei energetice a României, prin raportare la UE27 și la patru dintre statele membre ale UE, respectiv: Germania, Franța, Ungaria și Bulgaria. Principalele concluzii desprinse din analiza efectuată sunt:

Dependența energetică a României este mult mai redusă decât cea a UE27 respectiv, 23% pe total resurse energetice, față de circa 53% – UE27;

Cu toate că, se preconizează că în perioada[2012-2020] PIB-ul României să crească cu 43%, creșterea consumului de energie electrică pentru aceeași perioadă se estimează doar la 23,7%, principala motivație a acestei decuplări de creștere fiind creșterea eficienței energetice.

Pornind de la elementele actuale de caracterizare a strategiilor energetice, dar și de la necesitatea caracterizării cât mai fidele a realității și perspectivei în domeniul energetic, în lucrare s-a propus utilizarea a 47 indicatori ai competitivității energetice, grupați pe cei 5 piloni, astfel: securitatea energetică (12), eficiența energetică (4), impactul de mediu (6), gradul de valorificare al resurselor energetice regenerabile (10), capacitatea instituțională (15). Din valorile obținute, cu referire la indicatorii de competitivitate energetică, am constatat următoarele:

România este mult mai competitivă decât UE27 sub aspectul disponibilității resurselor energetice și al ponderii resurselor energetice regenerabile în consumul de energie;

Competitivitatea României este mult în urma competitivității UE27 sub aspectul eficienței energetice și sensibil în urmă sub aspectul impactului de mediu

Analiza comparativă a competitivității energetice a României în raport a țărilor selectate reflectă faptul că România este mai competitivă decât toate celelalte țări analizate sub aspectul independenței energetice și al gradului de valorificare al resurselor regenerabile de energie. România este devansată de Germania, Franța și Ungaria din punct de vedere al intensității energetice și al impactului de mediu, domenii în care nivelul de competitivitate al României este comparabil cu cel al Bulgariei. Pe ansamblu, sub aspectul competitivității energetice, România este mult mai bine poziționată în cadrul UE decât sub aspectul competitivității economice.

Se cuvine să menționăm faptul că poziționarea fruntașă a României sub aspectul disponibilității resurselor și al gradului de valorificare al resurselor regenerabile de energie se datorează, în primul rând condițiilor naturale care au înzestrat România cu resurse energetice (epuizabile și regenerabile) semnificativ, peste media UE. Chiar și din acest considerent România are datoria să se concentreze asupra creșterii eficienței energetice care va conduce și la reducerea impactului de mediu, devenind astfel și mai competitivă din punct de vedere economic și al țintelor de dezvoltare durabilă.

Contribuțiile aduse de autor în cadrul lucrării pot fi sintetizate pe capitol astfel:

În cadrul primului capitol:

Sinteza bibliografică privind abordarea, tratarea și evoluția problemelor specifice ale competitivității și dezvoltării durabile;

Analiza comparativă a modelelor și a indicatorilor utilizați pentru evaluarea competitivității și a dezvoltării durabile, selectarea indicatorilor cu cea mai mare semnificație pentru obiectivele prezentei lucrări;

Evidențierea rolului triunghiului cunoașterii asupra competitivității și dezvoltării durabile.

În cadrul capitolului II:

Sinteza bibliografică privind metodologia, indicatorii și informații de natură grafo-numerică utile pentru caracterizarea competitivității economice/industriale a unui stat sau grup de state;

Analiza comparativă a strategiilor UE27 pentru competitivitate și dezvoltare durabilă (C&DD), prezentarea evoluției celor două concepte fundamentale și justificarea tratării cuplate a competitivității și a dezvoltării durabile;

Identificarea și caracterizarea gradului de compatibilitate al indicatorilor de competitivitate cu strategiile și indicatorii de dezvoltare durabilă;

Identificarea, caracterizarea și interpretarea nivelului general de competitivitate al UE27 în raport cu competitorii mondiali (SUA, Japonia și China).

Identificarea, prelucrarea și redarea grafică-numerică a principalelor informații menite să caracterizeze nivelul de competitivitate economică/industrială al UE27 în context mondial;

În cadrul capitolului III:

Analiza comparativă a strategiilor de competitivitate și de dezvoltare durabilă a României, cu cele ale UE27, definirea și stabilirea gradului de convergență;

Analiza și caracterizarea nivelului de competitivitate națională, în contextul UE27, pe baza indicatorilor WEF;

Stabilirea nivelului de competitivitate al României în domeniul CDI;

Evidențierea punctelor tari și slabe ale României, recomandări menite să crească nivelul de competitivitate.

În cadrul capitolului IV:

Sinteza bibliografică privind cadrul general și specificitățile modelării competitivității sectoriale, modelele de creștere economică și evidențierea posibilităților de utilizare a acestora pentru caracterizarea competitivității sectoarelor economice, în condițiile dezvoltării durabile;

Selectarea, pe bază de criterii consacrate, a setului de indicatori independenți(simpli) prin care poate fi caracterizată competitivitatea sectoarelor și a ramurilor economice, în condițiile dezvoltării durabile, în regim static și dinamic;

Exprimarea analitică a unui număr de 14 indicatori independenți(valori momentane și rate de evoluție în timp) selectați pentru caracterizarea competitivității sectoarelor și a ramurilor economice;

Definirea și modelarea setului de indicatori agregați care se pretează pentru caracterizarea multicriterială a competitivității sectoriale;

Justificarea și exprimarea analitică a indicatorilor de output, în funcție de indicatorii de input ce caracterizează competitivitatea sectorială, prin utilizarea unui model econometric de regresie.

În cadrul capitolului V:

Identificarea, prelucrarea și redarea grafo-numerică a principalelor informații pe bază cărora să se concluzioneze asupra nivelului de competitivitate industrială al României în contextul UE27;

Evaluarea, prezentarea și interpretarea evoluției recente a indicatorilor simpli propuși pentru caracterizarea competitivității industriale a României, interpretarea rezultatelor obținute;

Analiza, pe baza datelor statistice, a evoluției recente a balanței comerțului internațional pentru ramurile industriei prelucrătoare din România, identificarea și caracterizarea ramurilor performante și care se recomandă a fi sprijinite, respectiv a ramurilor necompetitive;

Analiza comparativă a competitivității economice a României în raport cu patru state de referință din cadrul UE27, prin prisma indicatorilor agregați (output economic, output de mediu, de input și de output general) și a indicatorului global de competitivitate(IG), identificarea punctelor slabe și a punctelor tari precum și a direcțiilor de acțiune pentru creșterea competitivității economice/industriale a României;

Sinteza strategiilor europene și naționale privind dezvoltarea și competitivitatea industriei energetice;

Definirea și exprimarea analitică a setului de indicatori recomandați pentru evaluarea competitivității energetice, structurați pe cinci piloni: securitate energetică, eficiență energetică, gradul de valorificare al resurselor regenerabile de energie, capacitate instituțională și impactul de mediu;

Analiza comparativă a competitivității energetice a României, în contextul UE27 și în raport cu patru state de referință, pe baza indicatorilor definiți și evaluați;

Evidențierea punctelor tari și slabe ale industriei energetice a României, recomandări privind creșterea competitivității acesteia.

Direcții strategice de acțiune pentru creșterea competitivității economiei României în contextul dezvoltării durabile

Cercetarea bibliografică, evaluările și analizele efectuate și redate în prezenta lucrare ne permit să sintetizăm câteva recomandări privind direcțiile strategice în care ar fi necesar să se concentreze eforturile României pentru a obține creșterea competitivității în contextul dezvoltării durabile.

Încă de la începutul prezentei cercetări, ne-am fixat o serie de obiective, în speranța că pe parcurs se vor găsi răspunsurile necesare. Am dorit să constatăm unde se află astăzi UE27 în raport cu principalii competitori mondiali – SUA, Japonia, China. În urma analizelor am ajuns la multe concluzii, cea mai importantă fiind aceea că UE27 în efortul de a menține principiile dezvoltării durabile, de a da o șansă generațiilor viitoare, a pierdut batalia pentru supremația economică pe anumite sectoare. Este foarte evidentă necesitatea la nivelul UE27 de a genera strategii mai realiste, strategii care să poată fi îndeplinite într-o proporție mai mare, strategii care cu siguranță vor aduce supremația economică a UE27 pe majoritatea sectoarelor.

Tot la început ne-am propus să analizăm situația României, să vedem cum se prezintă astăzi țara noastră din punct de vedere al competitivității economice naționale, în raport cu UE27. În consecință, am analizat cum ne prezentăm prin prisma unor organisme oficiale de talie mondială și am ales să analizăm rapoartele WEF, alegând ca țări de referință – Germania, Franța, Ungaria și Bulgaria – am analizat strategiile și rapoartele elaborate de UE care evaluează și România din punctul de vedere al competitivității, al dezvoltrăii durabile, al CDI și în ce măsură, am analizat strategiile și programele naționale, construite pe baza celor europene și a căror menire este de a pune România pe direcția de dezvoltare generală trasată de Uniune, direcție care să se concretizeze prin creșterea până la urmă a competitivității economiei naționale în contextul dezvoltării durabile. Rezultatul analizelor efectuate evidențiază că România este departe de a fi o țară competitivă sub aspectul multor indicatori, este o țară care necesită măsuri imediate, fără de care mult așteptata redresare economică nu poate avea loc. Este la fel de evident că aceste măsuri nu se opresc la o arie, fiind nevoie de intervenție pe toate planurile posibile, doar în aceast fel putând discuta de a revigora cu adevărat economia națională. În continuare, din dorința de a intra pe un sector al economiei și de a vedea mai în amănunt cum se prezintă, pentru ca la final să putem trage concluziile necesare și pentru a formula măsurile de urmat, am ales sectorul industrial al României. Sunt foarte multe motive pentru care se putea alege acest sector. Acest sector este deopotrivă interesant și relevant pentru istoria României. În altă ordine de idei, acest sector a fost o alegere oportună și pentru că am dorit construirea unui indicator global, care să aibă la bază patru indicatori agregați și mai mulți indicatori simpli, cu atât mai mult cu cât, din constatările realizate, la nivel mondial nu există în momentul de față o metodologie unitară, recunoscută la nivel internațional/european, pentru evaluarea competitivității sectoriale. Astfel implementând acestă metodologie am constatat că România și din punctul de vedere al competitivității sectorului industrial, fără a intra în detalii pentru că s-a punctat deja maniera în care ne aflăm, este sub media UE27. Mergând mai departe, din dorința de a afla starea de fapt a României, am ales industria energetică a României, iarâși din mai multe motive. O poziție favorabilă a țării noastre prin prisma industriei energetice poate să genereze multe avantaje, de ordin economic, geopolitic. Pe de altă parte România are un potențial uriaș în această zonă datorită rezervelor pe care le deține. Aceste rezerve nu sunt la nivelul celor deținute de Emiratele Arabe Unite – petrol sau ale Rusiei – gaze naturale, dar diversitatea, faptul că aceste rezerve depășesc necesarul țării noastre, dar și că, foarte important România se află într-o regiune stabilă, astfel aceste resurse fiind accesibile, atunci când vorbim de țările din UE și în special de vecinii noștrii. Pe de altă parte avem resursele regenerabile care sunt foarte importante, România având un potențial ridicat și când vine vorba de energia eoliană și de cea solară. Un alt element esențial al României este acela că țara noastră dispune de o centrală nucleară, care dacă ar fi folosită la capacitate maximă, dar respectând rigorile necesare, ar putea crește considerabil nivelul de competitivitate al industriei energetice al României.

Cu raportare la această industrie am realizat un model de cuantificare al competitivității energetice, structurănd indicatorii propuși – în număr de 47 – pe cinci piloni. Concluziile obținute vorbesc, întradevăr de o surclasare a României în raport cu UE27 pe anumite paliere – eficiență energetică, impactul de mediu, dar și că țara noastră depășește UE27 – ponderea RER în consumul de energie, disponibilitatea resurselor energetice. Astfel este clar că eforturile de creștere a competitivității enonomiei a României în ansamblu, dar și pe sectorul industrial și în speță în ceea ce privește industria energetică, trebuie să continuie. În acest sens dorim în cele ce urmează să formulăm mai multe direcții strategice de creștere a competitivității economiei în contextul dezvoltării durabuile, care puse în aplicare să ducă la mult dorita redresare a economiei naționale.

Din perspectiva de ansamblu a competitivității naționale care, după cum reiese din analizele efectuate a avut o evoluție comparativă recentă descendentă, atât în context mondial, cât și în context european, având în vedere principalii factori care grevează asupra competitivității, pe baza valorilor concrete ale indicatorilor de competitivitate națională, reflectați în rapoartele WEF, exemplificați pentru anul 2012, în tabelul 3.11, se recomandă a se acționa cu prioritate în următoarele direcții:

Îmbunătățirea substanțială a infrastructurii naționale, în principal:

1.1.Infrastructurii de transport aerian și feroviar;

1.2.Creșterea calității drumurilor, accelerarea construcției de autostrăzi;

1.3.Creșterea calității infrastructurii portuare.

Îmbunătățirea serviciilor de sănătate și de educație primară.

Îmbunătățirea substanțială a eficienței pieței muncii și a pieței bunurilor materiale, în principal prin:

3.1.Îmbunătățirea relației între angajați și angajatori;

3.2.Reducerea substanțială a exodului de creiere prin motivarea adecvată a cercetătorilor pentru a lucra în România;

3.3.Extinderea culturii și a aplicării managementului profesional, în principal, în mediul public;

3.4.Realizarea modificărilor legislative necesare pentru a institui și în mediul (economic și instituțional) public flexibilitatea stabilirii salariilor și corelarea acestora cu productivitatea muncii;

3.5.Reducerea nivelului impozitelor;

3.6.Simplificarea și eficientizarea procedurilor vamale;

3.7.Eficientizarea politicii anti-monopol;

3.8.Îmbunătățirea culturii calității și a gradului de orientare spre client, în principal, în mediul public.

Îmbunătățirea mediului de afaceri prin:

Reducerea substanțială a nivelului corupției;

4.2.Reducerea semnificativă a birocrației;

4.3.Reglementări fiscale clare, stabile și simplificate care să faciliteze accesul la finanțare a companiilor/proiectelor fezabile;

Încurajarea dezvoltării clusterelor.

Din punct de vedere al formalizării direcțiilor de acțiune enumerate mai sus, credem că ar fi utilă înscrierea acestora atât în Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă cât și în strategiile ministeriale specifice. De menționat este faptul că, în conformitate cu deciziile UE statele membre au obligația să-și revizuiască la doi ani strategiile. România nu a efectuat acest lucru, inclusiv, cu referire la Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă. După cum rezultă și din analiza efectuată în prezenta lucrare (subcapitolul 3.1), o bună parte dintre țintele asumate în Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă pentru orizontul de timp 2013 nu au fost realizate (parțial sau total). În consecință, considerăm de importanță deosebită, chiar strategică, actualizarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă pentru orizontul de timp 2020, cu includerea direcțiilor de acțiune enumerate mai sus la provocările chei aferente și pe de altă parte, asumarea unor ținte cantitative clare, cu termene și responsabilități având în vedere nerealizările din perioada [2007 – 2013].

Considerăm, de asemenea, o nerealizare faptul că nu s-au actualizat și alte strategii ale României, impunându-se o cât mai rapidă analiza și revizuire, pornind de la realitățile socio-economice actuale, ținând cont de prevederile și de strategiile care sunt în vigoare în UE, având în vedere dezideratele și obligațiile României în context european și internațional.

Considerăm necesară elaborarea unor strategii pentru perioada 2014 – 2020, strategii care să fie puternic ancorate în realitățile actuale ale României, strategii care să fie gândite de tehnocrați și la finalul cărora să se poată analiza și cuantifica rezultatele obținute. Din perspectiva creșterii competitivității, considerăm necesară elaborarea următoarelor strategii naționale (SN), fără ca enumerarea să fie exhaustivă:

Strategia Națională a sistemului de sănătate publică;

Strategia Națională de modernizare a infrastructurii;

Strategia Națională a sistemului de educație.

Evident aceste strategii naționale ar trebui elaborate în concordanță cu Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă – actualizată, detaliind obiective și ținte ce vor fi înscrise în aceasta.

La nivelul economiei și în principal, a sectorului industrial considrăm oportun a se acționa în următoarele direcții:

Evaluarea stării și a gradului de valorificare a parcurilor industriale, stabilirea de măsuri menite să ducă la utilizarea la capacitate a acestora și încurajarea, prin măsuri legislative și fiscale a dezvoltării de noi parcuri industriale;

Creșterea substanțială a gradului de valorificare al Fondurilor Structurale puse la dispoziția României de către UE pentru perioada [2014 – 2020], față de perioada [2007 – 2013], în principal prin:

Simplificarea procedurilor, reducerea birocrației de la nivel central și regional, folosindu-se ca și exemplu țări de succes în atragerea de fonduri europene (Polonia, Slovenia).

Înființarea și operaționalizarea de centre naționale și regionale de instruire pentru persoanele care elaborează și implementează proiecte din fonduri structurale, inclusiv cu participarea de lectori cu experiență în elaborarea și implementarea proiectelor finanțate din aceste fonduri, toate aceste demersuri concretizându-se în creșterea ratei de valorificare a acestor sume.

Constituirea unui Fond Național, care să fie structurat și pe programe (POS-CCE, POS-Mediu, POR ș.a.), pentru sprijinirea financiară a organizațiilor care implementează proiecte din FS, în faza de demarare și în faza de implementare.

Proiectele aprobate pentru implementare din FS vor fi orientate prin ghidurile competițiilor și bugetele aprobate, în principal, pentru modernizarea și dezvoltarea componentei materiale a economiei, începând cu: infrastructura de transport, industrie, servicii, agricultură, urmărindu-se, prin setul de indicatori, creșterea calității și eficienței precum și reducerea impactului negativ de mediu al proceselor economice.

Creșterea rolului CDI în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și competitivitate ale României, prin:

Fixarea unor obiective și ținte realiste în noua Strategie Națională de CDI

Creșterea substanțială a alocărilor bugetare pentru CDI. Ar fi necesar alocarea a 3% din PIB pentru CDI

Stimularea, prin instrumente fiscale, a creșterii contribuției mediului privat la finanțarea CDI, astfel încât nivelul acestuia să ajungă până în 2020 la 2% din PIB

Orientarea, prin noul Plan Național de CDI, a resurselor financiare pentru CDI, în principal, înspre rezolvarea problemelor concrete ale României din toate sectoarele vieții socio-economice, de la sănătate , până la identificarea de noi resurse

Dezvoltarea Sistemului Național de CDI prin consolidarea instituțiilor/centrelor naționale de CDI, modernizarea și dezvoltarea bazei materiale de CDI, crescând astfel competitivitatea României în CDI și șansa participării cu succes la proiecte internaționale

Creșterea substanțială a gradului de participare a României la competiția europeană pentru finanțarea CDI ce se va materializa în perioada [2014 – 2020], în cadrul programului HORIZON 2020

Creșterea nivelului de cooperare în CDI între universități/institute de cercetare și companii

Stimularea creșterii gradului de utilizare a TIC și a serviciilor on-line, astfel încât față de nivelul actual de circa 40%, să se ajungă la un nivel 80% în 2020

Reducerea importului de hidrocarburi prin reabilitarea și reactivarea industriei extractive, acolo unde se poate realiza acest lucru, respectând rigorile legate de mediu;

Mărirea capacității de producție a energiei electrice, transformând România într-o o țară independentă din punct de vedere energetic, aspect foarte important mai ales în contextul geopolitic actual

Stimularea modernizării și creșterii ramurilor industriei prelucrătoare care s-au dovedit a avea o dinamică recentă puternic crescătoare a balanței comerțului internațional, precum: CPE – calculatoare, produse electronice și optice, MB – mobilier și alte activități industriale neclasificate în altă parte, MTR – mijloace de transport rutier, CMP – produse din cauciuc și mase plastice, PL – prelucrarea lemnului și a produselor din mobilă (exclusiv mobilă);

Menținerea și întărirea măsurilor de creștere a competitivității industriei energetice a României prin construcția grupurilor 3 și 4 de la CNE Cernavodă;

Reducerea substanțială a intensității energetice, cu cel puțin 5%/an, în principal, prin modernizarea transporturilor, a proceselor industriale și izolarea termică a clădirilor;

Creșterea substanțială a gradului de valorificare a deșeurilor;

Stimularea producerii și utilizarea biocombustibililor;

Impunerea României ca țară exportatoare de energie electrică, aspect care ar genera venituri substanțiale la buget.

Considerăm utilă completarea bazei de date a INS cu informații care să permită evaluarea tuturor celor 14 indicatori propuși pentru caracterizarea competitivității sectoriale, pentru fiecare sector al economiei naționale.

Toate aceste direcții strategice pot realiza o îmbunătățire a nivelului competitivității economiei României, însă pentru a putea fi puse în aplicare este nevoie de oameni, care în primul rând trebuie să fie bine pregătiți și care, la fel de important, trebuie să se regăsească în acele poziții din care să poată pune în aplicare măsurile stabilite.

În consecință, putem spune că una dintre cele mai importante probleme ale României este resursa umană. Însă această concluzie se lovește de statistici, care plasează România, pe unele domenii, în topul țărilor ca și potențial uman calificat și înalt calificat.

România are nevoie de expertiza acestor oameni, cu calificare, dar în același timp are nevoie de un management de calitate la nivel înalt. Instabilitatea politică, nu dă șansa țării noastre, pe de o parte, de a-și folosi întreaga capacitatea de a atrage investiții din exterior și pe de altă parte, ca și consecință, de a ține și de a atrage forța de muncă înalt calificată.

Mergând dincolo de resursa umană și de stabilitatea clasei politice, stabilitate care ar trebui să genereze strategii cu viziune, gândite pe termen lung și care să aibă continuitate, este nevoie de bani. România are în momentul de față două posibilități avantajoase pe termen lung. Sumele care se generează prin însumarea tuturor veniturilor interne, indiferent de proveniență și formă și banii care sunt alocați de UE. Dacă în primul caz menționat anterior, de multe ori în România s-a pus problema de deficit bugetar, în ceea ce privește banii UE, țara noastră nu a reușit să atragă sumele puse la dispoziție de UE. Motivele au fost enumerate deja, ce este de reținut este că, pentru a deveni competitivă România este obligată să atragă în totalitate sumele alocate pentru următorul exercițiu bugetar 2014-2020, altfel decalajul deja existent între țara noastră și restul țărilor din UE se va mări, România riscând să rămână mult în urmă.

România are un mare potențial atât pe sectorul industrial cât și pe cel agricol. Deși nu a fost tratat în lucrarea de față, nu putem face abstracție de importanța determinantă pe care sectorul agricol din România sector care ar putea să contribuie substanțial la creșterea gradului de competitivitate economică a țării noastre. În sectorul agricol România este în top trei țări din UE ca și potențial agricol. Măsurile necesare a fi luate, pentru ca România să devină un jucător puternic pe piața agricolă, fapt care ar genera creșterea competitivității naționale, sunt următoarele:

Modificarea legislației cu privire la cumpărarea de teren arabil în România, în sensul în care doar cetățenii români să poată cumpăra teren arabil;

Negocierea și obținerea unei subvenții, pentru sectorul agricol din România, care să se ridice la nivelul subvenției din restul țărilor UE;

Revitalizarea sistemului de irigații din țară;

Realizarea fiscalității pentru cei care activează în domeniul agricol.

Acest sector este cu atât mai important cu cât, dezvoltarea lui ar genera o dezvoltare indirectă și asupra sectorului industrial, sector care a fost dezbătut în prezenta lucrare. Pentru ca sectorul agricol din România să fie cu adevărat competitiv considerăm necesară dezvoltarea sectorului industriei producătoare de unelte și utilaje agricole din România, sector care astăzi nu mai există. Dezvoltând acest sector industrial, ar fi stimulată CDI în acest domeniu, România câștigând pe mai multe planuri.

Așa cum am identificat și în lucrare România are un potențial important pe diferite sectoare industriale. Pentru ca acest potențial să fie exploatat este nevoie de un management performant, investiții imediate în CDI, corelarea sistemului național de educație la cerințele pieței și nu în ultimul rând de direcționarea fondurilor de care se dispune cu responsabilitate și cu viziune.

BIBLIOGRAFIE

Literatura de specialitate:

Aghion, Philippe; Griffith, Rachel, (2005) Competition and growth: reconciling theory and evidence, Cambridge, Mass., MIT Press

Artis, M. și Nixson, F. (2007). The Economics of the European Union. Policy and analysis. Fourth edition, Oxford University Press;

Baldwin, R. și Wyplosz, Ch. (2009). The Economics of European Integration. 3rd edition, London: McGraw-Hill Education;

Bănică (Dinică), G. A. (2009) – Resursele umane și competitivitatea regioanală, teză de doctorat, Academia de Studii Economice, Școala doctorală, Facultatea de cibernetică, statistică și informatică, Economica, București

Bărbulescu, Iordan Gheorghe (2008); Procesul decizional în Uniunea Europeană, Ed. Polirom, Iași

Barney, J. (1991): Firm Resources and Sustained Competitive Advantage, Journal of Management, 17; INCOMPLET

Barro, R.J. (1996) – Determinants of Economic Growth: a Cross-Country Empirical Study, Editura MIT Press, Cambridge

Barro, R.J. și Sala-i-Martin, X., (1991). Convergence across states and regions, Brookings Papers on Economic Activity, 1, 107-82;

Barro, R.J. și Sala-i-Martin, X., (1992). Convergence, Journal of Political Economics, 100 (2), 223-51;

Barro, R.J.; Sala-i-Martin, X. (2003) – Economic Growth, MIT Press, Cambridge

Barro, Robert; Sala-I-Martin, Xavier (1995): Economic Growth, McGraw-Hill, New York;

Becattini, G., Bellandi, M. și L. de Propis (eds.), (2009). A Handbook of Industrial Districts, Edward Elgar Publishing, Inc., Northampton;

Bell, G.G. (2005). Clusters, networks, and firm innovativeness, Strategic Management Journal, 26(3):287-295;

Belli, N. (2002): Globalizarea în gândirea economică contemporană, București, Centrul de Informare și Documentare Economică;

Berinde, Mihai, (2009): Uniunea Europeană și integrarea economică regională, Tribuna Economică București;

Böhme, K., Doucet, Ph., Komornicki, T., Zaucha, J. și Świątek, D. (2011). How to strengthen the territorial dimension of ‘Europe 2020’ and the EU Cohesion Policy, REPORT based on the Territorial Agenda 2020 prepared at the request of the Polish Presidency of the Council of the European Union, Warsaw 2011, [on-line] http://www.mrr.gov.pl/rozwoj_regionalny/Prezydencja/Documents/Background_report_territorial_dimension_of_EU2020_CP.pdf;

Boschma, R. și Martin, R., (2010). The Handbook of Evolutionary Economic Geography, Edward Elgar Publishing House;

Brecard, D.; Fougeyrollas, A.; Le Mouel, P.; Lemiale, L.; Zagame, P. (2006) – Macro-economic consequences of European research policy: Prospects of the Nemesis model in the year 2030, Science Direct, Research Policy 35

Bubbico, R.L. și Djkstra, L., (2011). The European regional Human Development and Human Poverty Indices, in Regional Focus, No. 02/2011 European Union, Regional Policy, online, http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/focus/2011_02_hdev_hpov_indices.pdf.gional;

Buckley, P. J.; Pass, C. L.; Prescott, K. (1988): Measures of International Competitiveness: A Critical Surrvey, Journal of Marketing Management; INCOMPLET

Camagni, R. și Capello, R. (2010). Macroeconomic and territorial policies for regional competitiveness: an EU perspective. Regional Science Policy & Practice, Volume 2, Number 1, June 2010.

Capello, R. și Nijkamp, P., eds. (2009). Handbook of Regional Growth and Development Theories, Edward Elgar Publishing;

Caracota, Dumitrache; Caractota, Constantin Răzvan (2004): Dimensiuni contemporane ale dezvoltării durabile și competitive. Idei și experiențe istorice; Editura ASE, București;

Carbaugh, Robert J. (1995): International Economics, South-Western College Publishing;

Chatteiji, M. (1992). Convergence clubs and endogenous growth, Oxford Review of Economic Policy, 8 (4), 57-69;

Chatteiji, M. și Dewhurst, J.H.L. (1996). Convergence clubs and relative economic performance in Great Britain: 1977-1991, Regional Studies, 30 (1), 31 (10);

Cheshire, R and Carbonaro, G. (1995). Convergence-divergence in regional growth rates: an empty black box? in H.W. Armstrong and R.W. Vickerman (eds.), Convergence and Divergence among European Regions, London: Pion, pp. 89-111;

Chikan, Attila; Czako, Erzsebet; Zoltany-Paprika, Zita, (2002), Transitions, Competitiveness and Economic Growth, National Competitiveness in Global Economy. The case of Hungary, Akademiai Kiado, Budapest.

Cho, Dong—Sung.; Moon, H. Chang. (2000): From Adam Smith to Michael Porter: Evolution of Competitiveness Theory, Asia Pacific Business Series, Editors: Richard Brislin & lane Kelley, World Scientific Publishing Co. Pte. Ltd., Singapore;

Cho, Dong-Sung; Moon, H.Chang (1998): A nation’s international Competitiveness in diferen stages of economic development, Advances in competitiveness reserch, ACR, Vol. 6;

Constantin, D.L. (2004) – Elemente fundamentale de dezvoltare regionala, Editura ASE, Bucuresti

Constantin, D.L. (2006). Romania’s regional policy from the perspective of accession to the European Union, in the volume Regional Development in the Context of Accession to the European Union, Editura Economică, Bucharest;

Constantin, Daniela-Luninița (2006): Cuantificarea competitivității teritoriale. Abordări exploratorii în stațiul internațional, Analiză și perspectivă economică, nr. 3, pag. 72-80

Cooke, P., Ashleim, B., Boschma, R., Martin, R., Schwartz, D., Todling, F. (2011). Handbook of Regional Innovation and Growth, Edward Elgar Publishing House;

Costantini, V.; Mazzanti, M. (2012) – On the green and innovative side pf trade competitiveness? The impact of evniromental policies and innovation on EU exports, Science Direct, Research Policy 41

Dinu, M. (2010) Economia de dicționar: Exerciții de îndemânare epistemică. București: Economica;

Dinu, M., Angelescu, C., Ailenei, Dorel. Coeziunea economică și sistemul de piețe integrate, în “România în Uniunea Europeană. Calitatea integrarii. Dezvoltare regională”, [on-line], http://store.ectap.ro/suplimente/Romania_UE_Calitatea-integrarii_dezvoltare-regionala.pdf;

Dinu, M., Socol, C., Marinaș, M., (2004). Economie europeană. O prezentare sinoptică, Editura Economică, București;

Dinu, M., Socol, C., Marinaș, M., (2005). Mecanismele de convergență și coeziune, Colecția „Prelegeri” nr. 12, Editura Economică, București;

Dobre, A.M. (2010). Europeanization and new patterns of multi – level governance in Romania, Southeast European and Black Sea Studies, 10:1, 59-70, [on-line], http://dx.doi.org/10.1080/14683851003606838, accessed in 19.02.2012;

Dodescu Anca, Giurgiu Adriana, (2008), Economia integrării europene, ediție revizuită și îmbunătățită, Editura Universității din Oradea;

Dollar, D.; Wolff, E. N. (1993): Competitiveness, Convergence, and International Specialisation, Cambridge, Massachussets: The MIT Press;

Drucker, Peter (1969): The Age of Discontinuity: Guidelines to our changing society, Harper & Row Publishing;

El-Agraa, A., (2007). The European Union: Economics and Policies. Eighth edition, Cambridge University Press;

Ellison David, (2005)Competitiveness strategies, resource struggles and national interest in the New Europe, Inst. for World Economics HAS, Budapest

Ellison, David, (2008); Competitiveness strategies, resource struggles and national interest in the New Europe, Pittsburgh, PA : The Center for Russsian and East European Studies

Elteno, Andrea; (2001)The competitiveness of Hungarian companies : a comparison of domestically owned firms and foreign-investment enterprises in manufacturing, Inst. for World Economics, Budapest

Fagerberg, J.; Srholec, M. (2007) – The Competitiveness of Nations: Why Some Countries Prosper While Others Fall Behind, World Development vol. 35, nr. 10

Felea Ioan, Barla Eva Maria, Felea Adrian-Ioan, Proposes to define the competitiveness indicators in power engineering, 2012

Felea, Adrian Ioan; (2011), Raportul I, ,,Stadiul actual privind preocupările legate de Competitivitate și Dezvoltare Durabilă’’, Oradea

Feurer, R.; Chaharbaghi, K. (1994): Defining Competitiveness:A holistic approach, Management Decision, vol 32, nr.2 pag 53;

Foti, Klara (1996); Young People in the Hungarian Labor Mafket. Similarities and Differences to some foreigin Experiences, Institute for World Economics. Hungatian Academy of Sciencis, Budapest

Foti, Klara, (2005); The Impact of Changes in Competitiveness on Labor-Market and Human-Resource Development. The case of Hungary, Institute for World Economics. Hungatian Academy of Sciencis, Budapest

Fujita, Masahisa; Thisse, Jacques-François, (2002); Economics of agglomeration, Cambridge University Press, Cambridge

Garelli, Stephane (2004): World Competitiveness Yearbook, Competitiveness of Nations: The Fundaments

Goldblatt, David; (2005); Sustainable energy consuming and society: personal, tehnological or social change, Dordrecht The Nederlands Springer

Guvernul României (2010). Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului IMM 2010-2013, [online], http://incubat.ro/uploads/Strategia-guvernamentala-privind-dezvoltarea-imm-urilor.pdf;

Hashi, I.; Stojcic, N. (2012) – The impact of innovation activities on firm performance using a multi-stage model: Evidence from the Community Innovation Survey 4, Science Direct, Research Policy

Huggins, R. (2003): Creating UK Competitiveness Index: Regional and Local Benchmarking, Regional Studies,Vol.37.1, pg 89-96;

Hugues, Kirsty (1993): European Competitiveness, Cambridge University Press;

Iancu, A. (2003). Dezvoltarea intensivă și specializarea națiunilor, Editura Economică, Bucuresti;

Iancu, A. (2006). Problema convergentei economice, Revista ‘Oeconomica’, nr.4;

Jones, C. I. (1998) – Introduction to Economic Growth, New York: Norton

Karlsson, C. (2008). Handbook of Research on Clusters, Edward Elgar Publishing House;

Kelley, D.J., Bosma, N., Amoros, J.E. (2010) Global Entrepreneurship Monitor, 2010 Global Report, [online], GEM website, www.gemconsortium.org;

Keynes, M. (1970) – Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, Editura Științifică București

Klein M.; Schuh S.; Triest R. (2003) – Job creation and job destruction and the real exchange rate, Journal of International Economics 59

Korosi, Istvan (2006); R and D, and Competitiveness in the Enlarged EU. The Role of the State and Financing, Institute for World Economics. Hungatian Academy of Sciencis, Budapest

Krugman, P.R., Fujita, M., Venables, A. J., (2001). The Spatial Economy: Cities, Regions, and International Trade, Cambridge, Mass.: MIT Press;

Krugman, P.R., Venables, A.J., (1990). Integration and the competitiveness of peripheral industry, Discussion paper series / Centre for Economic Policy Research, 0265-8003; no.74.363, London : Centre for Economic Policy Research,. 29 p;

Krugman, P.R., Venables, A.J., (1995). Globalization and the inequality of nations, Quarterly Journal of Economics, no. 110, pp. 857-880;

Landau, R. (1992): Capital Formation and U.S. Competitiveness, International Productivity and Competitiveness, Oxford University Press;

Lucas, R. (1988). On The Mechanics of Economic Development, Journal of Monetary Economics, 22, 3-42;

Mankiw, G.N. (2003) – Macroeconomics, Worth, New York

Marinaș, M., (2008). Convergența economică, Editura Economica, București;

Martin, R. (2008). National growth versus spatial equality? A cautionary note on the new ‘trade-off’ thinking in regional policy discourse, Regional Science Policy & Practice, Volume 1 Number 1 November 2008;

Martin, R. L. (ed.) (2003). A Study on the Factors of Regional Competitiveness. A final report for the European Commission DG Regional Policy, ECORYS-NEI, University of Cambridge, Cambridge;

Martin, R. și Sunley P. (1998). Slow convergence ? The new endogenous growth theory and regional development, Economic Geography 74, pp.201-27;

Marx, Karl (1867): Capital:A Critique of Political Economy, online version Marx/Engels Internet Archive (marxists.org) 1995, 1999;

McCann, P. (2001). Urban and Regional Economics, Oxford University Press;

Miron, Dumitru (2010): Mediul internațional de afaceri, Editura ASE, București;

Mohamed E. H. A.; Guglielmo M. C.; Rault C.; Sova R.; Sova A. (2012) – Enviromental regulation and competitiveness: Evidence from Romania, Ecological Economics 81

Molnar, Szilard; Suhajda, Attila; Karvalics, Laszlo Z. (2011); The Human Factors On Hungarian Competitiveness. The Present and the Future, IBM Write paper on Hungarion Workforce, Szeged University Press

Monford, P. (2008). Convergence of EU regions. Measures and evolution, in Regional Focus, No. 01/2008 European Union, Regional Policy, online, http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/work/200801_convergence.pdf;

Moon, H. C.; Rugman, A. M.; Verbeke, A. (1995): The Generalized Double Diamond Approach to International Competitivenss, in Alan M.Rugman, Research in Global Strategic Management;

Moser, C.; Urban, D.; Weder di Mauro, B. (2010) – International competitiveness, job creation and job destruction-An establisment-level study of German job flows, Journal of International Economics 80

Munasinghe, M., (1993): Enviromental Economics and Sustainable Development’, World Bank paper, nr.3;

Nam, Ch. W.; Nerb, G.; Russ, H., (1991); Measurement of regional competitiveness in Europe by survey : application of survey technique in a new field, CIRET 20th conference Budapest, October 1991 : Session 5 A , Bp. : Economic Research I.

Nello, S.S., (2009). The European Union: Economics, Policies and History, 2nd edition, McGraw-Hill Education;

Nicolescu, O., Haiduc, I.C., Nancu, D. (2010). Cartea albă a IMM-urilor din România 2010 (White Paper on SMEs in Romania 2010), Editura Olimp, București;

North, D., Acemoglu, D., Fukuyama, F., Rodrik, D. (2008). Governance, Growth and Development Decision making, The World Bank, april 2008, [online], The World Bank website, http://siteresources.worldbank.org/EXTPUBLICSECTORANDGOVERNANCE/Resources/governanceandgrowth.pdf;

Nugent, N. (2010). The Government and Politics of the European Union, 7th Edition, Palgrave Macmillan;

Olah, G (2004) – Macroeconomie, Editura Universității din Oradea, Oradea

Parker, S. C. (2009). The Economics of Entrepreneurship, Cambridge, Cambridge University Press;

Perroux, Fr. (1965) – L'Economie du XX-e siecle, PUF, Paris

Popescu, Constantin (2006): Raționalitate și speranță. Paradigma întregului viu, Editura Renaiassance, București;

Popescu, Constantin (2007): Teorie economică generală. Microeconomie, volumul I, Editura ASE, București;

Popescu, Ion A.; Bondrea, Aurelian A.; Constantinescu, Mădălina I. (2005): Dezvoltarea durabilă. O perspectivă românească, pag.21; Editura Economică, București;

Porter, M. E. (1990). The Competitive Advantage of Nations, Free Press, New York;

Porter, M., Ketels, C. (2009). Clusters and Industrial Districts: Common Roots, Different Perspectives. In: Becattini G., Bellandi M., De Propris L. (Eds) A handbook of industrial districts, Cheltenham: Edward Elgar, pp. 172-183;

Porter, M.E., (1985). Competitive Advantage. Creating and Sustaining Superior Performance, New York, The Free Press, Tradusă de Nistor, S., Oganovici L., Avantajul concurențial. Manual de supraviețuire și creștere a firmelor în condițiile economiei de piață, București;

Porter, M.E., (1998). Clusters and the new economics of competition, Harvard Business Review, November-December, p.77-90;

Porter, M.E., (1998). On Competition, Boston, Mass., Harvard Business School;

Porter, Michael; Olmsted, Teisberg Elizabeth (2006); Redefining health care: creating value-based competition on results Boston, Mass., Harvard Business School Press

Quah, D.T. (1996). Empirics for Economic Growth and Convergence, European Economic Review, 40 (6), 1353-75;

Radej B.; Zakotnik I. (2003) – Environment as a factor of national competitiveness in manufacturing, Clean Tehn Environ Policy 5

Redclift, Michael (1992); Sustainable Development. Exploring the Contradictions, British Library Cataloguing in Publication Data, London

Ricardo, David (1817): Principles of Political Economy and Taxation, varianta disponibilă online, Rod Hay's Archive for the History of Economic Thought, McMaster University, Canada;

Riche, M. (2010). Regional Innovation Governance. Regional Focus. A series of short papers on regional research and indicators produced by the Directorate-General for Regional Policy. European Union Regional Policy, n° 02/2010;

Romer, D., (2006) – Advanced Macroeconomics, third edition, McGraw-Hill Irwin

Romer, P. (1986). Increasing Returns and Long – Run Growth, Journal of Political Economy, 94 (5), 1002-37;

Roșca, Ion Gh. (2006): Societatea cunoașterii, Editura Economică, București;

Rostow, W.W. (1962); The process of economic growth, The Norton Library, New York

Rugman., A. M.; D’Cruz, J. R. (1993): The Double Diamand Model of International Competitiveness: Canada’s Experience, Management International Review, INCOMPLET

Salvati, L.; Carlucci M, (2011) -The economic and environmental performances of rural districts in Italy: Are competitiveness and sustainability compatible targets?, Ecological Economics 70;

Schienstock, G. (1999): Regional competitiveness. A comparative study of eight European regions, paper presented at the Danish Research Unit for Industrial Dynamics Summer Conference on National Innovation Systems, Industrial Dynamics and Innovation Policy, Rebild, Work Research Centre, University of Tampere Finland.

Schumpeter, Joseph (1942): Capitalism, Socialism and Democracy, Harper & Brothers Publishing, New York;

Scott, B.; Lodge, C. (1985): US Competitiveness in the World Economy, Harvard Business School Press

Smith, Adam (1776): An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations, Methuen & Co Ltd. Publishing, London, varianta disponibilă online, Library Economics Liberty;

Socol, C., Socol, A., (2006). Modelul european: creștere economică, convergență și coeziune, în Economie teoretică și aplicată, nr. 8, (503), http://store.ectap.ro/artico-le/137.pdf;

Solow, R. M. (1956) – A Contribution to the Theory of Economic Growth, Quarterly Journal of Economics (The MIT Press), pag 65 – 94

Solow, R. M. (1975) – Theorie de la croissance economique, Paris, Dunod

Solow, Robert (1957): Tehnical Change and the Aggregate Production Function, MIT Press;

Sölvell, Ö., Lindqvist, G. și Ketels, Ch., (2003). The Cluster Initiative Greenbook, Stockholm: Bromma tryk AB (Ivory Tower AB);

Stiglitz, J., Sen, A.K., Fitoussi, J. (2009). Report of the Commission on the measurement of economic performance and social progress, available online at http://www.stiglitz-sen-fitoussi.fr/en/index.htm;

Stiglitz,J. E. (2003): Globalizarea, speranțe și deziluzii, București, Editura Economică;

Szalavetz, Andrea; (2005); Structural change: structural competitiveness, Institute for World Economics. Hungarian Academy of Sciences, Budapest

Tallman, S., Jenkins, M., Henry, N., Pinch, S. (2004). Knowledge, clusters, and competitive advantage, The Academy of Management Review, 29 (2): 258-271);

Tofler, A. (1999): Puterea în mișcare, București, Editura Antet;

Torok, Adam; Borsi, Balasz; Telcs, Andras; (2005); Competitiveness in Research and Development. Comparisons and Performance, Edward Elger Publishing, Northampton USA

Tsoukalis, L., (1993). The New European Economy. The Politics and Economics of Integration, Oxford University Press;

Weber, Max (1905): Ethic of Protestantism and the Spirit of Capitalism, Unwin Hyman, London & Boston, varianta disponibilă online http://www.marxists.org/reference/archive/weber/protestant-ethic/index.htm.

Zebot, Cyril A.; (1964); The economics of competitive coexistence : convergence through growth, New York, N.Y.; London: Praeger

Žídek, Libor; (2004); Comparative Analysis of Competitiveness: the Czech Republic and Hungary an Institutional Approach, Institute for World Economics. Hungarian Academy of Science, Budapest

Documente, Regulamente, Acorduri și Rapoarte oficiale:

*** (1985) Raportul selectului comitet al Camerei Lorzilor privind comerțul maritim;

*** (1987) Raportul Brundtland, disponibil online la adresa http://www.un-documents.net/wced-ocf.htm;

*** (1995) Enhanding European Competitiveness, Competitiveness Advisory Group Al doilea raport realizat pentru președintele comisiei, prim-miniștii și șefii stelelor

*** (1996) Industrial Competitiveness: Benchmarking Business Environments in the Global Economy, OCDE;

(1996) ,,Globalizarea și liberalizarea. Dezvoltarea în fața a două puternice curente’’ New-York, UNCTD, Raportul secretariatului general la reuniunea a IX-a

*** (2000) Presidency Conclusions, 23 and 29 March 2000, Lisbon European Council, punctul 5

*** (2003), A Study on the Factors of Regional Competitiveness, A final report for The European Commission Directorate-General Regional Policy, Cambridge Econometrics, University of Cambridge;

*** (2005) The Global Competitiveness Report, World Economic Forum, 2004-2005;

*** (2006) Strategia Națională de Cercetare Dezvoltare și Inovare, disponibil online la adresa http://www.mct.ro/img/files_up/1188314177strategia%20ro.pdf

*** (2006) Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE, disponibil online la adresa http://strategia.ncsd.ro/dbimg/27_fisiere_fisier.pdf;

*** (2006) The Global Competitiveness Raport 2006/2007, World Economic Forum;

*** (2007), The Global Competitiveness Raport 2007/2008, World Economic Forum;

*** (2008), The Global Competitiveness Raport 2008/2009, World Economic Forum;

*** (2008) Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă, disponibil online la adresa http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf)

*** (2009), The Global Competitiveness Raport 2006/2007, World Economic Forum;

*** (2010), The Global Competitiveness Report 2010/2011, World Economic Forum;

*** (2010) European Competitiveness Raport, European Comision, disponibil online la adresa http://bookshop.europa.eu/en/european-competitiveness-report-2010-pbNBAK10001/

*** (2011) World Competitiveness Yearbook, Institut for Management and Development, 2011, disponibil online, adresa http://www.imd.org/research/publications/wcy/index.cfm;

IER, studiul nr. 3/2006, Direcții strategice ale dezvoltării durabile în România, studiul nr.3, "http://www.ier.ro/documente/SPOS2006_ro/Spos2006_studiu_3_ro.pdf"

Sitografie

http://www.imd.org/research/publications/wcy/index.cfm;

http://bookshop.europa.eu/en/european-competitiveness-report-2010-pbNBAK10001/;

http://www.un-documents.net/wced-ocf.htm;

http://strategia.ncsd.ro/dbimg/27_fisiere_fisier.pdf;

http://www.econlib.org/library/Smith/smWN.html

http://www.inpolitics.ro/SalomeeaRomanescu_b1/DEZVOLTAREA-DURABILA_11061.aspx;

http://www.ngo.ro/viziune/indic.html;

http://www.scritube.com/geografie/ecologie/STRATEGIA-UE-PENTRU DEZVOLTARE13128.php;

http://www.marxists.org/reference/archive/weber/protestant-ethic/index.htm

http://www.european-council.europa.eu/home-page.aspx?lang=ro;

http://hdr.undp.org/en/reports/global/hdr1999/;

http://www.unctad.org/Templates/StartPage.asp?intItemID=2068;

http://www.imf.org/external/index.htm;

http://www.worldbank.org/;

http://www.wto.org/;

http://avsp.ro/_lisabona.php;

http://www.cicmp.ase.ro/c11/Olaru%20Silvia%20-%20Calitatea1.doc;

http://eur lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:2020:FIN:RO:PDF;

http://www.ier.ro/documente/SPOS2006_ro/Spos2006_studiu_3_ro.pdf;

http://europedirect.nord-vest.ro/detaliu.aspx?eID=139&t=evenimente;

http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/lisbon/article_7207_ro.htm;

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+IM-PRESS+20080122IPR19355+0+DOC+XML+V0//RO;

http://ec.europa.eu/research/fp7/understanding/fp7inbrief/what-is_ro.html;

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:52007DC0642:RO:NOT;

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2009:0400:FIN:RO:PDF;

http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf);

http://strategia.ncsd.ro/dbimg/137_fisiere_fisier.pdf

http://www.mct.ro/img/files_up/1188314177strategia%20ro.pdf;

http://antreprenoriat.upm.ro/assets/cursuri/2/anexe/2.1-anexa-1.pdf.

http://ec.europa.eu/index_ro.html

http://antreprenoriat.upm.ro/assets/cursuri/2/anexe/2.1-anexa-1.pdf

Institutul European din România, www.ier.ro

Institutul European din România, http://www.ier.ro/documente/spos_2009/Studiul_5_RO_site.pdf

PC7, http://ec.europa.eu/research/fp7/understanding/fp7inbrief/what-is_ro.html

ICT-PSP, http://ec.europa.eu/cip/ict-psp/index_en.html

ftp://ftp.cordis.europa.eu/pub/fp7/docs/practical-guide-rev3_en.pdf

CIP, http://ec.europa.eu/cip/iee/index_en.html

EIP, 2006, http://ec.europa.eu/cip/eip/

http://www.fonduri-structurale.ro/

http://ancs.ro/uploads/imported/1188313421PN2%20ro.pdf

POS-CCE, http://www.fonduri-structurale.ro/Detaliu.aspx?t=competitivitate

POS-MEDIU, http://www.fonduri-structurale.ro/Detaliu.aspx?t=mediu

POS-DRU, http://www.fonduri-structurale.ro/Detaliu.aspx?t=resurseumane

http://www.cordis.europa.eu/fp7/home_en.html

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+REPORT+A7-2011-0160+0+DOC+XML+V0//RO)

http://en.wikipedia.org/wiki/Neoclassical_growth_model

http://dexonline/definitie/

http://www.fonduri-ue.ro/documente-programare/pnd-2007-2013

http://ec.europa.eu/environment/index_en.htm

http://businessday.ro/01/2011/intensitatea-energetica-sau-de-ce-economia-romaneasca-nu-este-competitiva

http://strategia.ncsd.ro/docs/indicatori_eurostat.pdf

http://arno.unimaas.nl/show.cgi?fid=15494

http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf

http://ro.wikipedia.org/wiki/Metoda_celor_mai_mici_p%C4%83trate

http://www.railwaypro.com/wp/ro/?p=12244

http://www.gea.org.ro/documente/ro/studii/studiu_reindustrializarea_ro_bostina_ok.pdf

http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sustainablebusiness/files/brochure_sustainable_industry_150711_en.pdf

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/euroindicators/peeis http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/6-16052013-BP/EN/6-16052013-BP-EN.PDF figura 2.1

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=1&language=en&pcode=tec00114

http://www.insse.ro/cms/files/Web_IDD_BD_ro/index.htm Fig 2.24, 2.25, 2.37, 2.38, 2.39, 2.40 2.42, 2.43 GTAB 2.3, 2.44, 2.45-2.51 , tabelul 2.4, 3.13, 3,14

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Waste_statistics, Fig 2.27

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Information_society_statistics Tabelul 2.2 Fig 2.30

Internatonal Energy Agency, http://www.worldenergyoutlook.org/media/weowebsite/2008-1994/WEO2006.pdf

http://pactenergie.ro/

www.europa.eu/legislation

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2010-0441+0+DOC+XML+V0//RO

Energy, transport and enviroment indicators’’, 2012 http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-DK-12-001/EN/KS-DK-12-001-EN.PDF

SER, 2011-2020, www.minind.ro

Population growth and energy, vol V, Encyclopedia of Energy http://www.minind.ro/pnaer/PNAER_29%20iunie_2010_final_Alx.pdf

Anexe

Anexa 1. Structura de indicatori ai DD utilizată de Eurostat

Sursa:http://antreprenoriat.upm.ro/assets/cursuri/2/anexe/2.1-anexa-1.pdf

Anexa 2 Impactul POS asupra copmpetitivității României

A 2.1. Programul operațional sectorial ,,Creșterea competitivității economice’’(POS-CCE) reprezintă principalul instrument pentru realizarea primei priorități tematice a Planului Național de Dezvoltare 2007-2013 – Creșterea competitivității economice și dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere(POS-CCE, 2007).

Sinteza corespondenței între axele POS-CCE și indicatorii de competitivitate utilizați de WEF se prezintă în tabelul A2.1.

Tabelul A2.1. Axele POS-CCE și lista indicatorilor de competitivitate care pot fi influențați pozitiv

Sursa. Realizat de autor pe baza datelor preluate din POS-CCE și WEF, GCR.

A 2.2. Programul Operațional Sectorial Mediu(POS-MEDIU)

La fel ca și POS-CCE și acest program are o serie de obiective specifice, care sunt prezentate în tabelul A2.2. în corespondență cu indicatorii de competitivitate ai WEF.

Tabelul A2.2. Corespondența între obiectivele specifice ale POS-Mediu și indicatorii de competitivitate utilizați de către WEF

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din POS-Mediu și WEF, GCR.

POS Mediu este structurat pe șase axe prioritare care au corespondență directă cu obiectivele specifice ale programului.

A 2.3. Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane(POS-DRU)

Pentru îndeplinirea obiectivului general al DRU au fost stabilite un număr de șapte obiective specifice(POS-DRU, 2007), care pot influența pozitiv indicatorii de competitivitate înscriși în tabelul A2.3.

Tabelul A2.3. Obiectivele specifice ale POS-DRU și indicatorii de competitivitate asupra cărora pot avea impact pozitiv

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din POS-DRU și WEF, GCR.

Anexa 3 Exemplificări privind poziția României în cadrul PC7.

Din cadrul programului Cooperare dorim să prezentăm situația proiectelor elaborate pentru două dintre axe și anume: mediu și energie.

În cadrul Axei Mediu România a reușit să devină parteneră în 40 de proiecte. Prezentăm în cele ce urmează grafic poziționarea României între țările UE.

Figura A3.1. Poziția comparativă a României în Programul Cooperare – Axa Mediu

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din PC7

Se poate observa că România este devansată de 15 state. Prin urmare, România ocupă, din acest punct de vedere, un loc mult mai bun decât sub aspectul competitivității economice – de exemplu, iar numărul de proiecte este unul relativ mare.

Dacă ar fi să facem o comparație între România și alte țări cu care ne aflăm într-o oarecare competiție la nivelul UE se poate preciza că ne clasăm clar în fața Bulgariei(29p) și în urma Poloniei(57).

Cel mai pronunțat decalaj este față de Germania(213) și Marea Britani(206). Suedia care este una dintre cele mai inovative și mai competitive țări din UE are o participare semnificativă, fiind prezentă cu 94 de proiecte.

În figura A3.2. este redată situația adjudecării proiectelor pentru Programul Cooperare Axa Energie

Figura A3.2. Numărul de proiecte pentru Programul Cooperare – Axa Energie

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din PC7

În cadrul acestui program, România este parteneră în 10 programe. Polonia este prezentă cu un număr de 26 de proiecte iar Bulgaria cu 11 proiecte.

Germania este lider și pentru această axă cu 136 de proiecte fiind urmată de Marea Britanie cu 91 de proiecte. Este important de menționat și poziționarea Olandei care se află doar la un proiect în urma Marei Britanii.

Sub aspectul numărului de proiecte la care participă, România este devansată de 18 țări și este la egalitate cu Slovenia.

Un alt exemplu care s-a selectat pentru prezentare(figura A3.3.) este Axa Potențial de Cercetare din cadrul programului Capacități

Figura A3.3. Numărul de proiecte pentru Programul Capacități – Axa Potențial de Cercetare

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor preluate din PC7

După cum reiese și din figură Grecia se află pe locul fruntaș având 32 de proiecte urmată de Franța și Italia cu câte 15 proiecte respectiv Spania cu 13 proiecte.

România este prezentă în 9 proiecte, în timp ce Bulgaria participă la 12 și Polonia la 11. Belgia, Danemarca și Olanda sunt singurele țări fără proiecte.

Anexa 4 Evoluția recentă a valorii exporturilor/importurilor de produse industriale ale României, mil €

Anexa 5 Valorile indicatorilor simpli utilizați pentru caracterizarea competitivității industriale

I3 RATA DE RECUPERARE [%]

I5 EXPORTURI RELATIVE [mii €/loc]

I6 RATA DE EVOLUȚIE A EMISILOR TOTALE DE GES (RAPORTAREA LA ANUL DE BAZĂ KYOTO:INDEX=100)

I7 INTENSITATEA ENERGETICĂ [kg-C/1000€]

I9 RATA RECICLĂRII DEȘEURILOR ÎMPACHETATE [%]

I10 CHELTUIELI CU CERCETAREA [% din PIB]

I11

I12

I14 ISD GENERATE/ISD RECEPȚIONATE [U.R.]

I2*

I3*

I4*

I5*

I6*

I7*

I8*

I9*

I10*

I11*

I12*

I13*

I14*

Anexa 6 – Valorile absolute ale indicatorilor de competitivitate energetică

Impedanța energetică [%]

Consumul specific de EE in gospodării

Ponderea producției de EE in cogenerare [%]

Pondere biocombustibil [%]

Ponderea EE obținută din RER în consumul total de EE