Cresterea Competentei Angajatilor Prin Intruire Continua

Este evident că pentru a crește competența, privita ca o calitate, este necesar sa o înțelegem ca noțiune. Dacă nu cunoști esența unui lucru, nu îl poți face sa crească.

În prima parte a lucrării intenționez să dezvolt această latură a competenței pentru a putea fi înțeleasă mai bine.

Prima întrebare care se pune este: Cât de necesară este competența?

Studiile psihologice au demonstrat că nevoia de competență reprezintă nevoia omului de a participa cât mai activ si mai productiv la ceea ce face.

Omul contemporan simte nevoia de calitate, indentificată prin competență, printre cele mai importante nevoi ale sale. Dupa studii specifice, competența este situată imediat după nevoia de autonomie și înainte de stima de sine.

Aceste necesități ale omului, sunt cât se poate de normale, având în vedere că majoritatea nu se mulțumeste doar cu rolul de observator inactiv, cei mai mulți preferă să fie activi, să participe dinamic la propria viață. Uneori este adoptată atitudinea pasivă într-un anumit domeniu, dar stima de sine este cea care crează punerea in valoare într-un alt domeniu.

Participarea indivizilor la propria viață, contează foarte mult. Majoritatea vor sa fie respectați pentru aportul lor și asta este o cauză importantă.

Conform mai multor teoreticieni(Deci & Ryan,1990; Dweck & Elliott, McGregor & Thrash, 2002; Skinner, 1995; White, 1959) ajungem la concluzia că nevoia de competență este fundamentală evoluției, pentru dezvoltarea si adaptarea fiecărui individ. Incompetența incomodează.

Autorii mai sus menționați consideră că termenul de competență poate fi folosit pentru a sugera câștigul obținut și motivația pentru dezvoltaresă fie numită motivație pentru competență1. Aceasta idee este adevărată dacă realizăm că acest concept de „competență” are o semnificație adâncă și îmbelșugată în activitatea individului.

Motivarea în interesul competenței este esentială, prezentă în viața cotidiană și nu are limite culturale. Creșterea competenței apare încă de la vârste fragede, când copiii fac diferența dintre competență si incompetență prin evenimente de clasificare socială.

Nevoia de competență este prezentă tot mai des, mai ales atunci când într-un grup lucrurile nu merg bine.

Conceptul de competentă nu a apărut ca o propunere a teoreticienilor din mediul academic, în mare parte studiile sunt analitice.

In economie termenul a apărut datorită nevoii de performanță, reflectând calitățile personale deosebite, implicarea și participarea într-un grup.

Referitor la zilele noastre, observăm ca toate firmele dezvoltate au un portofoliu cu competențele necesare fiecărui post, evaluari și dezvoltarea lor.

Pentru dezvoltarea corectă a competenței își fac simțită prezența: atitudinea, grija, înțelegerea culturii sistemului, asumarea responsabilității, a mediului etc.

Într-o companie, când un angajat greșeste, este foarte importantă acțiunea ulterioară eșecului. Modul în care își privește eșecul în raport cu sistemul companiei, ce urmează să facă pe viitor pentru a evita o altă greșeală, ce schimbă la comportamentul său în raport cu sistemul, pentru evoluția amândurora.

Termenul de competență a apărut pentru prima oară în literatura a doi psihologi, Robert White și David McClelland, referitor la dezvoltarea resurselor umane. Din aceste lucrări constatăm că imaginea de sine, motivația, atitudinea etc. Sunt cele care deosebesc succesul de insucces

Putem identifica doua interpretari principale ale competenței. Una care trimite către cunoștințe și deprinderi, alta care trimite către performanță și succes. În prezent apar foarte multe competențe și niveluri de atingere a acesteia. Orice firma care prezintă mișcare de personal are profiluri stabilite pentru fiecare post, unde sunt evidențiate competențele necesare și descrierile lor.

Din punct de vedere juridic, competența este asociată cu atribuțiile care sunt înmânate într-un grup pentru una din parți.

Este evident ca luarea deciziilor într-un domeniu atrage de la sine necesitatea unor competențe atribuite sau responsabilități în domeniu respectiv. În acest caz, competența reflectă domeniul în care poate fi exercitată.

Natura duală a competenței este evidențiată și in dicționarul explicativ al limbii române, unde apar doua definiții din punct de vedere conotativ și denotativ. Prima explică competența ca o capacitate a unui individ de a se concentra asupra unei probleme. A doua se refera la competență ca la o atitudine, calitate a unei autorități, funcțiile unui post.

Prezența competenței nu este un capriciu, este o calitate necesară, o condiție pentru sistemele în care performanța contează.

Competența poate fi privită ca o artă de a gestiona productiv responsabilitățile unui post. Primul pas este reprezentat de delegarea responsabilităților, îmbinat cu evaluarea competenței fiecarei părți, pentru realizarea cu succes a fiecărei responsabilități.

Competența privită din punctul de vedere al calității

Participarea este o noțiune importantă în cadrul unei societăți. Un individ competent este acela care are o participare de o calitate ridicată la activitățile unui grup și în interesul grupului. Astfel scopul participării nu este unul individual, ci pentru productivitatea grupului.

Scopul participari este atins, atunci când obiectivele grupului sunt atinse și devin benefice.

Participarea se poate rezuma la asumare, angajament, implicare, lucruri care nu se vad la exterior, dar pot avea acțiune benefică asupra altor indivizi.

Din perspectiva lui Constantin Radulescu – Motru, omul și dorințele sale sunt în strânsă legătură cu cultura și mai puțin cu mediul în care trăiește.

Competența este o necesitate formate de grup, catre membrii săi, mai ales dacă există concurență între grupuri.

Cultura organizațională este cea care identifică competențele și le solicită membrilor un mod de a fi. Altfel ca, omul își dezvoltă capacitatea de a indentifica cultura organizațională, pentru că nu mai reprezintă o opțiune, ci o condiție pentru menținere sau ascensiune într-o organizație. Evident, devine foarte importantă relația dintre cultura proprie, opțiunile personale și cultura grupului.