. Creditul Si Dobanda. Acordarea de Credit Capital Unui Imm de Raiffeisen Bank

CAPITOLUL 1. CREDITUL ȘI DOBÂNDA

1.1. Conceptul și trăsăturile creditului.

Creditul este o relație bănească care se stabilește între o persoană fizică sau juridică, denumită creditor, care acorda un împrumut de bani mai multor persoane fizice sau juridice denumite debitori, pentru o anumită perioadă de timp, contra unui cost monetar numit dobândă. Creditul mai poate fi definit ca o operațiune prin care se ia în stăpânire imediată resurse monetare, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, însoțit de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutor1.

Cu toată complexitatea lor relațiile de credit au o esență comună dată de trăsăturile lor caracteristice: subiecții relației de creditare, dobânda, rambursabilitatea, acordarea creditului, consemnarea și transferabilitatea acestuia.

Subiecții relației de creditare sunt creditorul și debitorul, în funcție de natura lor, subiecții relației de creditare pot fi persoane fizice, agenți economici sau state, întreprinderea și persoanele fizice apar în ambele ipostaze atât ca debitor, cât și creditor.

Un element esențial al raportului de credit, este promisiunea de rambursare care presupune riscuri și necesită, în consecință. angajarea unei garanții.

Riscul de rambursare decurge din aceea că, le scadență, debitorul ar putea fi incapabil să-și onoreze obligațiile față de creditor

În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:

– riscul de nerambursare;

– riscul de imobilizare.

Riscul de nerambursare constă în posibilitatea întârzierii plății sau a incapacității de plată datorită conjuncturii, sau deficiențelor împrumutului.

Pentru prevenirea riscului trebuie să se analizeze temeinic împrumutul prin prisma cerințelor respectării raportului de credit sub diverse aspecte: umane (competență, moralitate), economice (situația internațională, națională, indicatorii de bonitate), financiară (situația financiară, îndatorarea existentă, capacitatea de rambursare), juridice (forma juridică, legăturile juridice cu alte întreprinderi)2. Prevenirea riscului este strict legată de procedurile de garantare a împrumutului.

1 C. Basno, C. Floricel – Monedă, credit, bănci – Editura Didactică și Pedagogică București 1994.

2 Maria Bodnac – Finanțe – Monedă, Litografia ASE București 1994

Riscul de imobilizare survine la bancă sau la deținătorul de depozite, care nu este în măsură să satisfacă cerințele titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereușite a creditelor acordate. Efectele negative ale unei asemenea situații pot fi prevenite prin administrarea judicioasa a creditelor și a depozitelor de către bănci.

Pentru minimizarea acestor riscuri creditorul trebuie să solicite debitorului garanții personale sau reale.

Garanția personală este angajamentul luat de o terță persoană de a plăti in cazul în care debitorul este în incapacitate de plată.

Garanția reală cuprinde reținerea, gajul și ipoteca.

– reținerea este dreptul creditorului de a păstra un bun al debitorului atâta vreme cât acesta nu a fost achitat integral. Pentru aceasta trebuie îndeplinite anumite condiții: bunul corporal deținut de creditor să aibă o legătură cu creanța. iar creanța să fie certă și exigibilă.

Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun în garanția creditului. Gajarea poate avea loc cu. sau fără deposedare.

Dacă gajarea are loc fără deposedare, creditorul primește un titlu de recunoaștere a gajului care face obiectul publicării (de pildă gajarea fondurilor de comerț).

Creditorul titular al gajului, în virtutea gajării, are anumite drepturi: de preferință (de a fi plătit înaintea altora, în cazul vânzării bunului ce reprezintă garanția), de urmărire (dacă se schimbă proprietarul), de reținere (păstrarea obiectului gajului) și de vânzare (hotărârea in justiție a bunului gajat).

Ipoteca este actul prin care debitorul acordă creditorului dreptul asupra unui imobil fără deposedare și cu publicitate.

Ipoteca conferă creditorului dreptul de preferință și dreptul de urmărire. Ipoteca poate fi legală (prevăzută de lege), convenită (consimțită prin contract) sau judiciară (acordată de organele judecătorești)

Privilegiul este dreptul conferit prin lege unor creditori de a avea prioritate în a fi plătiți atunci când dispune de o garanție asupra unei părți sau asupra totalității patrimoniului debitorului.

Creditorul privilegiat dispune de dreptul de preferință și de dreptul de urmărire. Privilegiile pot fi generale și speciale, respectiv mobiliare și imobiliare.

Oricare ar fi garanțiile oferite, creditorul nu poate să piardă din vedere că o bună garanție nu trebuie să fie decât o precauție suplimentară și nu un suport al unui risc mai mult decât posibil.

Decizia creditorului trebuie să se întemeieze pe totalitatea însușirilor calitative ale debitorului, ale patrimoniului său și a modului de administrare și nu numai pe cele ce se desprind din aprecierea garanțiilor. Trebuie subliniat că în caz de necesitate, transformarea-garanțiilor în bani presupune pentru creditor eforturi și cheltuieli suplimentare și implică imobilizări îndelungate ale fondurilor. Toate acestea deturnează creditorul, respectiv pe bancher, din preocupările sale obișnuite și-i aduce prejudicii ce nu întotdeauna pot fi comensurate valoric și pe această cale, recuperate.

Termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o mare varietate. De la termene foarte scurte (24 de ore) și incheindu-se cu termene de 30-50 de ani pentru împrumuturi privind construcția de locuințe.

1.2. Dobânda

Dobânda este prețul plătit de debitor creditorului, pentru dreptui de folosire a împrumutului până !a scadență. Dobânda mai poate fi definită ca fiind suma de bani plătită creditorului de către debitor pentru dreptul de folosire a capitalului împrumutat, pe întreaga perioadă a împrumutului.

Mărimea ei depinde de creditul avansat, perioada de timp cât a fost folosit acest capital și de nivelul ratei dobânzii.

Rata dobânzii exprimă nivelul prețului la care poate fi dobândit împrumutul acceptat de solicitant. In mod concret, rata dobânzii se determină ca un raport procentual între mărimea dobânzii totale și capitalul împrumutat, conform formulei:

în care:

d = rata dobânzii

D= dobânda totală

C = capitalul împrumutat

În mod curent, rata dobânzii se exprimă fără a se face referire la perioada de timp deoarece aceasta este considerată implicit a fi de un an (rata anuală a dobânzii).

Nivelul ratei dobânzii se stabilește pe piața financiar-bancară in funcție de cerere și ofertă.

Oferta de capital de împrumut, provine din următoarele surse1:

1) Surse provenite în cadrul circuitului productiv al capitalului sub forma:

a) capitalului fix – care provine din recuperarea treptată a amortizării acumulate.

b) capitalul circulant – momentul încasării contravalorii produselor nu coincide cu momentul angajării cheltuielilor; încasărilor sunt practic zilnice, în timp ce aprovizionările se fac numai la anumite termene, prevăzute în contractele de livrare.

c) rezultatele financiare care se obțin la fel o dată cu încasarea produselor finite, dar care sunt folosite periodic (pentru plata impozitelor, taxelor, pentru constituirea sau pentru plata dividendelor etc.).

Toate aceste fonduri temporar disponibile apar evidențiate în conturile bancare ale agenților respectivi și reprezintă o parte a resurselor de creditare.

2) Sursele bănești ocazional disponibile le instituțiilor bugetare: finanțarea funcționării acestora se face fie de la bugetul central, fie de la bugetul local prin intermediul unor conturi bancare alimentate periodic iar cheltuielile au un caracter continuu.

3) Sursele bănești, temporar disponibile ale populației provenite îndeosebi prin decalajul existent între veniturile încasate periodic și cheltuielile cu caracter continuu.

4) Disponibilitățile bănești ale statului care provin din decalajul existent între momentul încasării veniturilor bugetare și cel al angajării cheltuielilor bugetare. Aceste resurse sunt evidențiate în contul curent al Trezoreriei și cele ale administrațiilor teritoriale ale finanțelor publice, conturi deschise la sucursalele B.N.R.

5) Resursele bănești pe termen îndelungat ale populației și agenților economici. Oferta de capital de împrumut este corelată direct proporțional cu rata dobânzii: cu cât mai ridicat este nivelul ratei, cu atât mai mulți agenți vor deveni creditori, iar tot mai puțini debitori.

Cererea de capital de împrumut este determinată de aceeași factori; circuitul productiv al capitalului care poate genera cheltuieli înainte de formarea fondurilor corespunzătoare sau pentru care aceste fonduri sunt insuficiente (înlocuirea unui utilaj uzat înainte de termen sau cu unul mai scump).

Cererea de capital variază invers proporțional cu nivelul ratei dobânzii. Cu cât rata dobânzii va fi mai redusă cu atât mai mare va fi volumul creditelor pe care le vor contracta populația sau agenții economici.

1 C. Kirițescu – Moneda, mică enciclopedie – Editura Științifică și Enciclopedică, București 1992

Aprecierile privind nivelul dobînzii sunt valabile atâta timp cât stabilitatea monetară asigură la expirarea termenului împrumutului, recuperarea integrală a valorii avansată, respectiv o putere de cumpărare echivalentă momentului acordării împrumutului. Perioada actuală caracterizată prin intense, permanente și generalizate procese inflaționiste, influențează acest proces și pune pe prim plan riscul eroziunii capitalurilor.

Riscul eroziunii capitalului se referă la posibilitatea pierderilor pe care creditoru le poate suferi prin faptul ca valoarea reală (la momentul de referință) a ratelor de rambursare a împrumutului, să nu poată acoperi integral capitalul împrumutat evaluat în aceeași termeni.

În aceste condiții, creditorul nu renunță a-și valorifica capitalul prin împrumuturi, dar va căuta prin condițiile creditului să-și asigure o compensare corespunzătoare pentru pierderile suferite, prin deprecierea monetară, prin ridicarea nivelului ratei dobânzii etc.

Astfel, se desprinde concluzia că în condițiile procesului inflaționist rata dobânzii implică două ipostaze:

– dobânda nominală, exprimată ca atare (prin rata curentă de piață);

– dobânda reală, ca diferență între dobânda nominală și gradul de eroziune a capitalului, determinat de evoluția procesului inflaționist. În acest context,dobânda reală este direct proporțională cu dobânda nominala și invers proporțională cu gradul de depreciere monetară1.

Astfel, rata dobânzii reale este dată de:

În cazul în care mw inflației are valori scăzute (sub 10%) atunci numitorul poate fi aproximat cu 1, iar rata reală cu diferența dintre rata nominală și rata inflației De asemenea, pentru o rată a inflației de 2% și o rată nominală a dobânzii de 10% formula prescurtată indica o rată reală de 8%. iar cea completă:

Dacă rata inflației ar fi de 50% pe an, iar rata nominală a dobânzii ar fi de 20% pe an atunci formula prescurtată (respectiv rata nominală – rata inflației) ar indica o rară reală de -30% pe an, iar formula completă o rată egală cu:

1 C. Basno C. Floricel – Monedă, credit, bănci – Editura Didactică și Pedagogică București 1994

Din punct de vedere teoretic, orice rată a inflației pozitivă implică un proces de erodare a dobânzi sau chiar a capitalului avansat. În primul exemplu, a avut loc un proces de erodare a dobânzi încasate (diminuarea acesteia de la 10% nominal la 8% real), iar cel de-al doilea procesul de erodare a afectat chiar capitalul avansat1. Erodarea capitalului avansat are loc ori de câte ori rata reală a dobânzii este negativă sau,cu ecuația 1, ori de câte ori raportul , deci atunci când

în care:

rn = rata nominala:

ri = rata inflație

Din punct de vedere al modului de calcul, dobânda este de două feluri: simplă, atunci când ea se calculează numai asupra sumei împrumutului inițial (este forma cea mai utilizabilă) și compusă când dobânda se calculează nu numai asupra datoriei inițiale, ci in plus și asupra sumei capitalizate a dobânzilor deja pra sumei capitalizate a dobânzilor deja percepute pentru perioadele anterioare.

Așa cum am subliniat, nivelul dobânzii depinde de mărimea ratei dobânzii, dar și de mărimea capitalului avansat și a intervalului de creditare

D = f (Co.t.r.)în care:

D = dobânda;

Co = capital avansat.

t = intervalul de creditare

r = rata anuală a dobânzii în procente.

Dacă t este exprimat in ani, atunci pentru intervalele de timp sub un an – exprimate în zile, atunci formula devine:

În economia de piață, rata dobânzii joaca un rol esențial. În primul rând. ea poate acționa ca factor de stimulare al economiilor și atragerii acestora in circuitul economic: dacă rata dobânzii este ridicată, ea stimulează economisirea și plasarea sumelor astfel formate pe piața monetară, în vederea fructificării.

1 Maria Bodnac – Finanțe- Monedă – Litografia ASE București 1994

În al doilea rând, rata dobânzii influențează și asupra investițiilor: ea le poate stimula când este mai mică și invers.

În al treilea rând, ea poate influența și asupra cursurilor valutare, în funcție de nivelul ratei în diferite țări. Dacă rata dobânzii este mare într-o țară în raport cu altele, ea va determina un aflux de capitaluri care caută plasamente mai rentabile, ceea ce va conduce la creșterea ratei de schimb valutar. Invers, în cazul unei rate scăzute a dobânzii pe plan intern, o parte din capitaluri va căuta plasamente mai rentabile în afară, ceea ce poate conduce la scăderea cursului de schimb al monedei naționale, în al patrulea rând. dobânda poate îndeplini și un rol important în concurența internațională. Relevând această funcție, academicianul Costin Kirițescu arată ca scăderea ratei dobânzii într-o tară stimulează activitatea economică, scade costul de producție și în felul aceste producția țării respective poate avea poziții mai bune în schimburile economice internaționale.

Un rol important îndeplinește rata dobânzii în condițiile de inflație și in politica de combatere a inflației, Statul acționează pentru reducerea lichidității monetare, prin majorarea puternică a dobânzilor; în această privință Banca Centrală ridica taxa scontului, determinând creșterea ratei dobânzii la creditele acordate de băncile finanțatoare, cu efect pozitiv asupra masei monetare. Dar în aceste condiții, dobânda este o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, dobânda ridicată micșorează lichiditatea monetara și prin aceasta poate acționa asupra inflației, pe de altă parte majorarea ratei dobânzii frânează investițiile și activitatea productivă și scumpește producția bunurilor materiale.

Rata dobânzii, asimilată unui preț, îndeplinește pe o piață liberă o importantă funcție de alocare a resurselor de creditare (disponibile) între agenții economici și între consumatori. Agenții economici vor împrumuta pentru a finanța acele proiecte de investiții la care rata estimată a profitului este superioară celei a dobânzii. Daca un proiect cu o rată a profitului estimată la 10%, iar rata dobânzii este de 15%, acest proiect nu va fi realizat1. Dacă investitorul dispune de fonduri proprii, va fi mai rentabil pentru el să le acorde acel împrumutat (cu 15%), decât să le investească în proiectul propriu (cu 10%) dacă el nu dispune de fonduri proprii și împrumută pentru finanțarea proiectului; va avea de rambursat o dobândă mai mare decât profirul realizat.

1 C. Kirițescu – Dosarele dobânzilor. Dobânzile sprijin sau frână în dezvoltarea economică – Revista Academincă

Prin acest mecanism, fondurile de credit ajung la firmele cele mai rentabile care se extind, iar firmele nerentabile sunt obligate să-și restrângă activitatea și, eventual, să dea faliment.

Între consumatori, fondurile de creditare vor ajunge la cei care preferă consumul prezent și sunt dispuși să plătească rate ale dobânzii mai ridicate. Ceilalți sunt stimulați să economisească și nu vor apela la credite, decât dacă rata dobânzii va fi foarte scăzută.

1.3. Consemnarea și transferabilitatea creditului1

Consemnarea este o trăsătură clasică a creditului și presupune înscrierea termenilor relației de creditare în documente numite titluri de credit. Există însă și relații de creditare neconsemnate care se încheie doar prin acord verbal între cele două părți și sunt bazate pe încredere personală, cum ar fi, de exemplu, acordarea de credite pe piața interbancară.

Transferabilitatea creditului presupune transferul titlului de credit. Aceasta poate face obiectul unei operațiuni de vânzare, cumpărare prin care se realizează cesiunea creanței, adică cedarea dreptului de a încasa suma înscrisă în titlul de credit (suma totală de încasat la scadență de la debitor). Vânzare/cumpărarea titlurilor de credit se poate face:

1) direct între investitori sub forma transmiterii unor cecuri, andosări, scontării și rescontării unor cambii.

Transmiterea prin andosare (sau gir) constă în înscrierea pe verso-ul cambiei a formulei „Plăți lui X la ordinul acestuia", după care urmează semnătură beneficiarului care a cedat dreptul de a încasa suma. Toți cei care andosează o cambie sunt solidar răspunzători de plata cambiei, împreună cu „trasul". Transmiterea prin scontare constă în cumpărarea cambiei de către o bancă, Ia un preț numit valoarea actuală (Va) a cambiei și calculat ca diferență între valoarea nominală (Vn) și scont (S). Scontul este dobânda pe care o percepe banca la această operațiune și este încasată de bancă în momentul în care cambia este onorată de debitor2. Scontul se calculează după formula:

, în care:

t = numărul de zile din momentul scontării până la scadență (timpul cât cambia a stat la bancă);

1 Maria Bodnac – Finanțe – Monedă – Litografia ASE 1994

2 M. Toma – Finanțe, credit și circulație bănească – Litografia ASE 1990

s = taxa scontului exprimată în procente pe an.

Valoarea actuală a cambiei se poate calcula astfel:

,

2) indirect, în cadrul piețelor financiare.

Pe aceste piețe atât vânzătorul, cât și cumpărătorul sunt reprezentați de agenți. Prețul titlului de credit – cursul acestuia – se stabilește în funcție de cerere și ofertă, dar aceasta depinde în mare măsură de nivelul ratei dobânzii pe piață. pentru scadențe similare, precum și de nivelul dobânzii la instrumentul respectiv, astfel:

, în care:

C = cursul instrumentului respectiv

Vn = valoarea nominală a instrumentului

ri = rata dobânzii Ia instrumentul care face obiectul tranzacției

rp = rata dobânzii pe piață.

În funcție de rapiditatea cu care se face transferul lor, titlurile de credit pot fi mai mult sau mai puțin lichide. Lichiditatea unui instrument este asigurată de posibilitatea vânzării lui rapide și cu cheltuieli minime.

1.4. Formele creditului

Principalele criterii care determină delimitarea tipurilor de credit sunt:

– persoana creditorului;

– modalitatea specifică de formare și utilizare a capitolurilor disponibile;

– persoana debitorului;

– dimensiunile și dinamica necesităților debitorului și modul de folosire a capitalurilor împrumutate;

– obiectul creditului și sfera de utilizare;

– durata de constituire a capitalului disponibil și de utilizare de către împrumutați.

Privite din acest puncte de vedere, raporturile de credit s-au cristalizat în cinci sfere principale: creditul comercial creditul bancar, creditul obligatar, creditul ipotecar și creditul de consum.

1.4.1. Creditul comercial

A fost prima formă a relațiilor de credit, iar în prezent ocupă o pondere importantă a resurselor financiare ale întreprinderilor.

În economia contemporană, creditele comerciale acoperă o parte semnificativă din resursele financiare ale întreprinderilor implicând o gamă largă de variații.

Mărfurile primite pe credit comercial reprezintă pentru beneficiari datorii exigibile și implică o amânare mai scurtă sau mai îndelungată, a termenului de plată. Prin aceasta, creditul devine o sursă principală a întreprinderii beneficiare, care folosind materialele primite obțin produsele finite și, mai devreme sau mai târziu, este în măsură de a primi banii.

Creditul comercial acționează în economia beneficiarului ca o sursă suplimentară de capital circulant, scutindu-l pe acesta de a recurge, în acest scop, la alte resurse, de pildă la creditul bancar.

În fapt și beneficiarul, la rândul său, este implicat în legături de afaceri cu clienții săi și livrează mărfuri pe credit. În această situație, creditul comercial primit de la furnizorii săi permite acestuia (beneficiarului) la rândul său, să acorde credite distribuitorilor mărfii sale, fără să angajeze din partea acestora resurse proprii sau credite bancare. Astfel, creditul comercial primit devine sursă de acoperire a creditelor sub formă de mărfuri acordate.

Studii actuale scot în evidență aspecte multiple ce motivează amânarea termenelor de plată și respectiv, condiționează durata și dimensiunile creditului comercial. Se apreciază că acționează trei componente: tradițională, comercială și financiară.

Componenta tradițională decurge din interesele comune ale părților în creșterea fluidității schimburilor și diminuarea costurilor de organizare. Se deduce astfel cheltuielile de depozitare, în cazul în care livrările ar fi condiționate de posibilitățile de plată reale, precum și costurile de procurare a mijloacelor de plată pentru cumpărători, dacă plata ar fi obligatorie la primirea mărfii. Elasticitatea dovedită de furnizor, prin creditul comercial, servește intereselor ambelor părți și facilitează circulația mărfurilor.

Componenta comercială implică utilizarea creditului ca o armă comercială de promovare a vânzărilor, practicată de fiecare furnizor în condiții date, de aici și varietatea termenelor de plată și deci a duratei și, prin aceasta, a dimensiunilor creditului comercial.

Clientul, beneficiar al termenului de plată prelungit, suportă efectul pozitiv care acționează pentru el ca o reducere de preț.

Componenta financiară, propriu-zisă, implică punerea la dispoziția clientului, pentru o perioadă dată, a unei plăți din capitalul său, sub formă de marfă, a cărei plată este amânată.

O parte importantăa creditelor comerciale sunt acordate prin înscrisuri speciale: cambii și alte afecte ceea ce permite transferabilitatea creanțelor, cedarea lor unui alt beneficiar, de regulă bănci sau societăți comerciale.

În cadrul acestor operații, la termenul de plată, obligația de restituire devine operantă față de beneficiar, bancă.

Transferul creanței către bancă, înseamnă modificarea calitativă a creditului, creditul comercial se transformă în credit bancar.

Efectul acestui transfer, este semnificativ atât pentru cedant, cât și pentru noul creditor.

Cedantul, fost beneficiar al creanței, recurge astfel la lichidarea creanței, deci transferă în disponibilități monetare curente dreptul său de creanțe exigibilă la o dată mai apropiată sau mai îndepărtată. Prin aceasta, el poate angaja capitalul disponibilizat în afaceri, urmărind un profit oprtun și posibil într-un termen imediat, fără a mai aștepta deci până la scadență.

Va plăti pentru aceasta un anumit preț, dobânda cuvenită pentru suma respectivă, din momentul operațiunii până la scadența efectului.

La rândul său, banca își angajază resursele sale într-un plasament de credit de preluare (de regulă prin scontare) până la scadență, operațiune similară cu acordarea unui credit pe termen scurt.

Dobânda încasată pentru această perioadă revine băncii sub forma scontului. Pentru bănci, cuantumul angajării operației are la bază valoarea actuală (în relația Va=Vn-S în care Va=valoarea actuală; Vn= valoarea nominală; S=scontul).

Atunci când se recurge la scontare, valoarea actuală este de fapt, prețul de cumpărare al creanței de către bănci.

1.4.2. Creditul bancar

Această formă de credit cuprinde o sferă largă de raporturi, angajând modalități diferite, pe termen scurt, mediu și lung, privind operațiuni bazate pe înscrisuri, sau fără, garantate sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general etc.

Raporturile de credit ale întreprinderilor cu băncile sunt de regulă reciproce. Pe de o parte, întreprinderile având conturi deschise la bănci formează depozite care pot fi folosite de către acestea ca resurse. Pe de altă parte, băncile acordă credite întreprinderilor pentru nevoile lor de producție curente sau cu recuperarea ulterioară, pentru investiții. Principalele credite acordate de bănci sunt:

– avansurile în cont curent sau creditele de casă (sau trezorerie) reprezintă raporturile de credite întemeiate pe o deplină cunoaștere a activității întreprinderii, fără a fi consemnate în scrisuri relative la fiecare angajament, în fapt aceste credite nu sunt garantate formal. Ele sunt menite să satisfacă necesitățile curente privind acoperirea cheltuielilor de producție cu caracter imprevizibil și greu de localizat, în obiecte care să reprezinte o garanție veridică. Aceste credite nu au stabilite termene de rambursare. De regulă, aceste credite sunt întemeiate pe depozite compensatorii. Funcția acestor depozite decurge într-un sens din faptul că întreprinderile își păstrează toate disponibilitățile din conturi le de la bancă, ceea ce permite băncii să acopere necesitățile unor întreprinderi prin însăți redistribuirea depozitelor în cont curent constituite de alte întreprinderi. Pe de altă parte, existența permanentă a depozitelor compensatorii înseamnă, pentru bancă, o reducere a resurselor utilizate, iar pentru întreprindere un mijloc de păstrare a solvabilității.

O altă caracteristică a acestor credite este și faptul că acestea, neavând la bază înscrisuri, nu au posibilitatea de recreditare, bazându-se pe principalele resurse ale băncii. De aici și nivelul dobânzii mai ridicat, dar stabilit de regulă, în corelație cu dobânda de piață și, în mod obișnuit, utilizarea suplimentară pentru remunerarea băncii, a unui comision.

Mecanismul de acordare general este linia de credit, în condițiile căreia se stabilește limita maximă a creditului acordat în acest cadru.

Într-o formă primară, această linie de credit conferă întreprinderii un credit provizoriu, întrucât banca poate oricând cere acoperirea debitului.

O formă mai favorabilă întreprinderii este linia de credit confirmată, pe baza unui acord scris, în care posibilitatea de acordare a creditului se menține pentru o perioadă stabilită în contract.

Linia de credit revolving implică utilizarea curentă a acestui mod de obținere de fonduri de către întreprinderi, întrucât rambursările efectuate reduc nivelul creditului, permit în etape ulterioare obținerea unor noi credite, în limitele stabilite, deoarece potrivit condițiilor acestui acord, posibilitatea de credit se reînnoiește.

Creditele exemplificate până aici sunt strâns legate de necesitatea de activitate productivă, asigurând întreprinderii un aflux de capital circulant, care este folosit de aceasta potrivit necesităților sale.

O serie de alte credite bancare de care pot beneficia întreprinderile, necesită față de bănci o motivare clară și condiționare a utilizării lor și nu în ultimul rând garantate. Astfel, după modul de angajare și folosință a lor, ele pot fi caracterizate ca explicite.

Creditele explicite pot fi, în ansamblul lor, considerate drept credite pentru stocuri. Între acestea, creditele de producție sezonieră sunt cunoscute sub numele de credite de campanie.

Acestea sunt menite să asigure resursele necesare în cazul iregularităților ciclului aprovizionare – producție – vânzare, ca de exemplu, producția de conserve, blănuri, jucării etc. Aceste credite sunt garantate cu mărfuri aflate în procesul de producție sau de circulație.

Am prezentat aici operațiunile de credit pe termen scurt desfășurate de bănci, întrucât ele sunt majoritare în activitatea băncilor în general, a celor comerciale în special. În mod practic, soluțiile optime de acoperire a necesităților de investiții, de construire de noi fabrici, de alte majorări de capital fix se realizează pe alte căi, și dacă se apelează la credit, acesta acționează în sfera creditului obligatar.

1.4.3. Creditul obligatar

Creditul obligatar reprezintă un segment al relațiilor de credit, care se referă la operațiunile de credit, în care partenerii sunt instituțiile statale sau întreprinderile economice în calitate de debitori, care emit obligațiunile în această calitate și creditorii, subscriși și deținători ai acestor obligațiuni, care-și angazajă astfel capitalurile în vederea obținerii unui venit sigur sub formă de dobânzi.

Deci obligațiunea este înscrisul care consemnează raportul de credit și forma prin care în principal se desfășoară; de aici expresia de credit obligatar.

1.4.4. Creditul ipotecar

Creditul ipotecar reprezintă una din cele mai importante categorii de credit în cadrul economiei de piață; el presupune o conveniență între creditor și împrumutat în care se prevede în general:

– proprietatea ce servește ca garanție a rambursării împrumutului;

– condițiile de remunerare și scadențele de rambursare;

– penalitățile în caz de rambursare anticipată, parțială sau completă, sau de nerambursare, la termenele stipulate în contractul de împrumut;

– circumstanțele în care prin nerespectarea condițiilor de împrumut, debitarul poate pierde proprietatea.

Principalul tip de împrumut pe ipotecă comportă o sumă de rambursare și o rată a dobnzii fixe – constantă și identică. Rambursările periodice sunt prevăzute pe întreaga perioadă și fiecare rambursare cuprinde, deopotrivă, dobânda și suma cu care se reduce datoria în curs.

În ultima perioadă s-au dezvoltat și alte tipuri de credit ipotecar cum ar fi:

– îmrumutul pe ipotecă cu dobânzi variabile;

– împrumutul pe ipotecă cu rambursare progresivă;

– îmrumutul pe ipotecă inversat, purtător de anuități.

Împrumutul pe ipotecă cu dobânzi variabile s-a instituit în special datorită creșterii variației ratei dobânzii, ca urmare a creșterii costurilor de procurare a fondurilor de împrumut.

Creditul pe ipotecă cu dobânzi variabile presupune variația acestora, în funcție de un indicator precis al pieții financiare.

Creditele pe ipotecă cu rambursare progresivă satisfac cerințele crescânde ale familiilor, cu venituri modeste, aflate la începutul activității și care au perspectiva ameliorării veniturilor lor. Formulele prevăd pentru perioadele inițiale reduceri între 9 – 95%, față de rambursările constante.

Creditul ipotecar inversat, purtător de anuități, urmărește să valorifice capitalul imobilizat în locuințe proprietate, fără a se renunța la dreptul de proprietate și la uzufruct.

1.4.5. Creditul de consum

Creditul de consum este creditul pe termen scurt sau mijlociu acordat persoanelor individuale, destinat a acoperii costul bunurilor și serviciilor de care beneficiază prin rețeaua de comercializare și servicii sau pentru recreditarea creanțelor contractate în acest scop.

Subiecții relației de credit sunt:

a. creditorul care poate fi la rândul său:

– creditorul primar – comerciantul care onorează cererile clienților conform necesităților acestora, urmând ca achitarea contravalorii mărfurilor și serviciilor să se facă ulterior;

– creditorul secundar – o bancă ce asigură refinanțarea comerciantului prin prelucrarea creanțelor acestuia asupra cumpărătorilor debitori;

b. debitorul – cumpărător al mărfurilor sau serviciilor.

Rambursarea se face neeșalonat în funcție de posibilitățile cumpărătorului până la un termen maxim convenit, modalitate clasică de rambursare în cadrul relației de credit primar când obiectul creditului comercial îl reprezintă mai ales bunuri de valoare redusă (produse de băcănie).

Rambursarea se poate face eșalonat cu plata obligațiilor la termene fixe stabilite de comun acord de către cele două părți; reprezintă modalitatea actuală de rambursare cu cea mai mare frecvență.

Cea mai populară formă de credit de consum o reprezintă creditele revolving acordate prin intermediul cărților de credit eliberate de bănci clienților solvabili.

Consemnarea relației de creditare se face prin documente; contracte încheiate între:

– vânzător și cumpărător;

– cumpărător și bancă;

– vânzător și bancă.

Elementele caracteristice ale acestui credit sunt:

– se acordă în cadrul unei convenții intervenite între părți;

– permite consumatorilor să efectueze cumpărăturile sau să obțină împrumuturile fie direct asupra creditorului, fie indirect, prin părțile de credit, în momentul oportun pentru el;

– consumatorul are posibilitatea să efectueze plata fie în totalitate pentru creditul în curs, fie prin părți parțiale, periodice, după posibilități.

Prin facilitățile acordate beneficiarului de credit și prin costurile diminuate, această formă s-a impus în ultima vreme și tinde să devină în operațiile de credit de consum. Creditul de consum a avut și are un rol deosebit în dezvoltarea economiei de consum, respectiv a producției și circulației mărfurilor destinate marii mase a consumatorilor.

Creditul de consum anticipează momentul intrării în posesia bunurilor și permite accesul cumpărătorilor cu venituri mai mici la bunurile de folosință îndelungată de valoare mare. Prin aceast, se acționează pe două planuri, pe de o parte se asigură satisfacerea dorințelor și necesităților marii mase de cumpărători, iar pe de altă parte se promovează pe scară largă producția și circulația unei game extinse de mărfuri, dincolo de cererea solvabilă a populației și chiar după unele aprecieri, dincolo de capacitățile normale de plată a populației luată în ansamblul ei.

Pe plan general, creditul de consum, a contribuit direct la creșterea în ritmuri rapide a nivelului de trai a unei părți mari a populației, iar responsabilitatea vizavi de datoriile contractuate a acționat ca un factor de întărire a disciplinei în muncă și, în ansamblu, a contribuit la afirmarea progresului economic și social. În acest context, o cerere sporită și stabilă de mărfuri de larg consum contribuie la aplicarea rapidă a cuceririlor științei și tehnicii, a tehnologiilor în producție în folosul întregii societăți. Creditul de consum acționează astfel în sensul recuperării rapide a cheltuielilor avansate în producție spre realizarea constantă și oprtună a produselor oferite pieței. Acest fapt permite producătorilor reluarea imediată a proceselor de producție, creșterea cifrei de afaceri și implicit a profitului. De aici interesul sporit al producătorilor de automobile, echipamente electronice etc., a dezvolta ei înșiși, rețeaua de creditare privind vânzarea propriilor produse, implicit prin inființarea unor bănci sau societăți financiare cu asemenea profil.

1.4.6. Titluri de credit

Titlurile de credit sunt înșușiri care nu au valoare proprie. Ele sunt concomitent simbol al banilor și document de expresie al relațiilor de credit, respectiv relații dintre debitor și creditor. Dezvoltarea relațiilor de credit duce la o mare varietate a titlurilor de credit.

Creditul comercial dă naștere la titluri de credit sub forma cambiei, iar creditul bancar sub forma bancnotei și a CEC-ului. Creditul obligatar duce la crearea obligațiilor, bonurilor de tezaur, certificatelor de depzit, etc.

Cambia este obligația scrisă de a plăti sau de a face să se plătească, la scadență, o sumă de bani determinată.

Cambia care cuprinde numai obligația de a plăti se mai numește și bilet la ordin. Biletul la ordin se eliberează crditorului de către debitor. În cazul biletului la ordin, în relația de credit apar două persoane: debitorul și beneficiarul.

Subliniem că în funcție de numărul celor menționați pe fața titlului de credit, cambia poate fi de două tipuri: biletul de ordin și trata sau polița.

Biletul la ordin cuprinde următoarele informații: data și locul întocmirii documentului, suma (“bun pentru … n lei”), obligația de plată (“voi plăti contra acestui bilet la ordin lui…”), creditorul, scadența, debitorul. Poate circula prin andosări până la scadență și se poate sconta la banca.

Prin poliță sau trată, creditorul dă ordin debitorului să plătească la scadență suma datorată unei persoane specificată în cambia. Acest ordin se bazează sau se întemeiază, de regulă, pe relații de vânzare pe credit.

În circuitul tratei sau al poliței participă trei persoane, trăgătorul – acela care emite cambia; trasul – acela care o achită; beneficiarul, adică acela care primește banii, cu alte cuvinte trata reprezintă un înscris prin care trăgătorul, numit creditor dă ordin debitorului său, numit tras, să plătească la scadență, o anumită sumă de bani unui terț numit beneficiar.

Trata este emisă de creditor (trăgător) și conțiene următoarele informații: data și locul întocmirii documentului, suma de plată (bun pentru…n lei), scadența (eventual), obligația – ordinul de plată (“veți plăti contra acestei trate la ordinul lui”), beneficiarul de sumă și creditorul (trăgătorul). Sub semnătura acestuia în partea superioară a tratei se înscrie numele și adresa debitorului (tras). Acceptul acestuia este necesar prin semnătura lui. Ca și biletul la ordin, trata poate circula prin andosare sau scontare.

Legislația țărilor dezvoltate, în scopul extinderii circulației cambiei, a acordat acesteia caracterul unui angajament abstract de sine stătător, nelegat de anumite operațiuni concrete. Din momentul ce cambia a fost emisă, datoria se consideră necondiționată și plata ei obligatorie, indifierent de tranzacția care a stat la baza emiterii cambiei. Datorită acestui lucru, sfera de utilizare a unei cambii poate fii extinsă prin gir la mai multe tranzacții. După natura operațiunilor care stau la baza emiterii cambiilor acestea sunt de mai multe feluri:

– cambii comerciale, care apar pe baza tranzacțiilor de vânzare cumpărare de mărfuri pe credit;

– cambii financiare, care sunt emise în scopul obținerii de împrumuturi bănești de la bănci.

O formă specifică a cambiilor financiare o reprezintă cambiile reciproce, pe care, prin înțelegere, agenții economici le trag și le acceptă, îndatorâându-se fiecare, față de celălalt, să plătească o anumită sumă la termenul stabilit.

În vederea simplificării și includerii cambiei în circuitul informatic s-a ceat pentru prima oară în Franța, în 1973, cambia informațizată sau cambia rezumat, în cadrul căreia se înregistrază sub formă de cod caracteristicile cambiei (identitatea debitorului și a băncii lui, suma, scadența, etc.). Aceste caracteristici se transpun pe benzi magnetice. Cambiile astfel exprimate se supun proceselor de prelucrare ca și celelate instrumente de plată. În consecință, debitorii vor primi o bandă magnetică în raport de care vor acționa, respectiv, vor consimți plata.

CEC-ul este o trată trasă asupra unei bănci (tras) de către un titular de cont bancar (trăgător), beneficiarul fiind un terț. Plata se poate face prin disponibil în cont – caz în care titularul este creditor – sau prin acordare de credit bancar dacă disponibilul în cont este insuficient sau nu există.

CEC-ul este un ordin de plată dat de titularul unui cont curent de către banca la care-și ține depozitul, de a elibera o anumită sumă de bani persoanei înscrise în CEC sau prezentatorului acestuia. Titularii de depozite folosesc CEC-urile în mod frecvent, pentru achitarea mărfurilor cumpărate, fapt care atribuie și rolul de instrument de credit pentru circulația mărfurilor. CEC-urile sunt de mai multe feluri:

– CEC nominal, în care este specificat numele beneficiarului,

– CEC la purtător, al cărui beneficiar este purtătorul sau posesorul care se prezintă pentru încasare;

– CEC de virament sau de decontare, care servește trecerea sumei din contul curent al emitentului în contul curent al beneficiarului;

– CEC certificat, sau acceptat, sau garantat în care banca confirmă pe cecul emis de titular existența disponibilului în contul curent și asigură pe beneficiar de plata CEC-ului la prezentare.

– CEC-ul barat prin două linii pe versul său; beneficiarul acestuia nu poate fi decât o bancă, sau un titular de cont de bancă asupra căruia a fost tras;

– Certificatele de depozit sau bonurile de casă sunt înscrisuri eliberate de bănci, prin care se atestă dreptul deținătorului de a încasa la scadență o anumită sumă de la banca emitentă. Această sumă reprezintă valoarea unui depozit la temen și dobânda aferentă. Prin certificatele de depozit sau bonuri de casă, băncile mobilizează și deci oferă plasamente acelor disponibilități degajate de regulă pe termen scurt. Potrivit intereselor utilizatorilor, bonurile sunt purtătoare ale dobânzii, aliniate la nivelul pieței și sunt negociabile, deci ușor transformabile în bani;

– Bonurile de tezaur sunt instrumente de credit emise de Trezorerie, deci titluri ale datoriei publice. Bonurile de tezaur constituie titluri de credit purtătoare de dobânzi prin a căror plasamente tezaurul asigură mobilizarea unor importante sume necesare acoperirii cheltuielilor bugetare curente. Bonurile de tezaur sunt cele mai reprezentative instrumente ale pieței monetare datorită următoarelor trăsături:

1. risc al creditării pratic nul, deoarece debitorul este statul. Acest fapt le face să fie folosite drept garanție pentru diverse tipuri de credite, drept mijloc de plată în locul numerarului și drept plasament pentru excedentele temporare ale autorităților locale;

2. lichiditate rapidă și maximă. Convertirea acestora în numerar se face rapid și cu costuri reduse deoarece piața lor este sigură și eficientă;

3. veniturile realizate din plasamente în bonuri de tezaur (diferența dintre valoarea nominală și prețul la care ele pot fi dobândite poate fi scutit de impozite și taxe).

– cărțile de credit. Într-o formă inițială acestea serveau numai pentru identificarea emitentului de CEC-uri, CEC-ul însoțit de cartea de credit constituind astfel o caliteatte evidentă a calității emitentului ca titular de depozit. Ulterior, prezentarea cărții de credit a devenit modalitate de efectuare a plății.

Cartea de credit, în forma sa materială, are ca principale caracteristici: este confecționată din materiale plastice speciale, cu desene halografice asemănătoare bancnotelor, în scopul evitării falsificării, pe care sunt ștanțate elemente de identificare specifice. Într-o formă mai evoluată, cartea de credit include un microprocesor; în Franța acesta este încastrat într-o pastilă aurită și amplasat în colțul superior stâng al cărții.

Cartea de credit se prezintă sub forma unui dreptunghi de plastic care cuprinde informații referitoare la:

– tipul de carte, numele titularului și numărul cărții, iar pe o bandă magnetică sunt memorate – numărul contului bancar, eventual și disponibilul în cont. Aceste informații nu sunt accesibile decât după introducerea unui cod secret cunoscut doar de titular. Acest cod este generat aleator și transmis titularului o dată cu cartea. Cartea de credit permite efectuarea de plăți în cadrul disponibilului din cont și în cadrul plafonulu liniei de credit deschise.

Sunt folosite ca mijloace de plată pentru obținerea de produse și servicii dar și pentru a obține numerar la ghișeele bancare automate.

Există două tipuri de sisteme de plată care folosesc ca suport cărțile de credit: “online” presupune existența unei legături fizice între bancă și magazin. La citirea cartelei se obține practic acces la contul cumpărătorului, putându-se verifica plafonul maxim de plată. Dacă valoarea totală a facturii este mai mică decât acest disponibil atunci casierul inițiază viramentul; contul clientului este debitat, iar cel al magazinului creditat “offline”: presupune prelucrarea informațiilor din carte la locul de vânzare cu ajutorul unui echipament care realizează citirea disponibilului din cartelă, diminuarea acestuia cu valoarea corespunzătoare a cumpărătorilor, precum și creșterea disponibilului magazinului într-o cartelă de debit; există și posibilitatea înregistrării tuturor încasărilor într-o dischetă.

Discheta sau cartea de debit sunt transmise de bancă zilnic sau săptămânal și sumele corespunzătoare trecute în creditul contului curent. Cartea de credit poate fi folosită până când se epuizează disponibilul, după care se poate reâncărca sau se eliberează o nouă carte.

În viitor, se preconizează folosirea de cartele cu dublă destinație și care să înlocuiască atât cărțile de credit cât și pe cele de debit.

1.4.7. Creditarea agenților economici

Creditarea agenților economici se realizează de către instituțiile bancare prin intermediul contului curent și a conturilor speciale de împrumut în baza legilor referitoare la activitatea societăților bancare, a instrucțiunilor și normelor Băncii Naționale Române, precum și a propriilor norme a bancilor comerciale.

1.4.8. Conturi bancare

Creditele bancare prin care se poate face acordarea și rambursarea creditelor sunt conturile curente sau costurile prin care fac încasările și plățile dispuse de titulari de cont. Pentru deschiderea contului curent, agenții economici și persoanele fizice vor prezenta bancii cererea tip de deschidere a contului curent însoțită de o serie de documente specifice.

În creditul contului curent se înscriu încasările din vânzarea produselor și serviciilor, încasările de creanțe precum și creditele acordate de bancă.

În debitul contului curent se înscriu valorile plăților efectuate pentru aprovizionări, impozite, etc.

CAPITOLUL 2.

Informații cu privire la acordarea și obținerea creditelor

Finanțarea tranzacțiilor este probabil, cea mai mare sursă de frustrare, atât pentru vânzător, cât și pentru cumpărător. Cumpărătorii doresc să obțină credite pe termen lung, în condiții lejere, care să le permită să revândă marfa și să o achite vânzătorului, în timp ce vânzătorii doresc ca marfa să fie achitată imediat, pentru a evita riscul creditării și pentru a-și acoperii costurile de producție. Realitatea obligă multe firme să acorde credit cumpărătorilor. Atât cumpărătorul cât și vânzătorul înțeleg că un credit poate duce la creșterea vânzărilor și a profiturilor ambelor părți implicate în tranzacție. Totuși acordarea de credite este un proces riscant.

2.1. Acordarea unui credit

Majoritatea principiilor aplicate în administrarea creditelor interne sunt valabile și în cazul creditelor de export. Exportatorii acordă credite numai acelor firme pe care le consideră capabile și dispuse să plătească întreaga sumă la timp, așa cum s-a convenit. Totuși, tranzacțiile internaționale adaugă un plus de incertitudine în luarea deciziilor de creditare. Firme necunoscute, țări îndepărtate, limbi și culturi diferite, risc valutar, riscuri politici și economice – toate acestea joacă un rol în luarea deciziilor.

Vânzătorii ar trebui să urmeze aceleași principii ca și în cazul creditării clienților din țară. Anumitor clienți li se va acorda creditul, altora nu. Primul pas pe care trebuie să-l facă vânzătorul este să pună pe hârtie o politică internațională de creditare, să adere la ea și să o revizuiască în lumina realităților din teren.

Condițiile de plată acordate variază de la caz la caz, în funcție de: relația existentă între vânzător și cumpărător, bonitatea financiară a cumpărătorului, considerentele de ordin valutar, stabilitatea politică, economică și socială a țării cumpărătorului. Vânzarea unei mărfi către un cumpărător necunoscut dintr-o țară în curs de dezvoltare se va efectua obligatoriu cu plata în avans sau prin acreditiv confimat.

Vânzătorul ar trebui, de asemenea, să considere perioada de creditare ca un cost – cheie al tranzacției. Dacă cumpărătorul nu este direct răspunzător de achitarea costurilor de transport, vânzătorul ar trebui să le includă în prețul de vânzare.

Politica de creditare aplicată trebuie să țină seama de specificul firmei și al ramurii în care operează aceasta, de mărimea contractelor de vânzare, de marja de profit utilizată, de stabilitatea pieței și a clientului, de repetabilitatea tranzacțiilor, de frecvența vânzărilor către fiecare client și de informațiile minime necesare pentru luarea unei decizii.

Durata creditului

Utile pentru determinarea duratei optime a creditului sunt clauzele standard prevăzute în contractele comerciale încheiate în ramura de activitate a vânzătorului pentru produsele de import-export. În general, cumpărătorii așteaptă să beneficieze de avantajele generate de aceste clauze. Cu câteva excepții, durata normală de creditare variază între 30 și 180 de zile pentru bunurile de larg consum, substanțe chimice și alte materii prime industriale, mărfuri de origine agricolă, piese de schimb și componente. Pe de altă parte, în cazul produselor realizate la comandă sau al echipamentelor de mare valoare, poate fi nevoie de termene de plată mai lungi sau mai scurte, în funcție de situație. Ar putea fi nevoie de acordarea unui termen mai lung de expediere decât în comerțul intern, pentru că adeseori importatorii nu vor ca perioada de acordare a creditului să înceapă înainte de primirea mărfii.

Considerente de competitivitate

Cumpărătorii străini îi presează adeseori pe vânzători să le acorde termene de plată mai lungi (acest tip de finanțare sporește competitivitatea la export). Vânzătorul trebuie să fie însă conștient de faptul că creditele pe termen lung sporesc riscul ne nerespectare a obligațiilor, lucru de care poate fi făcut răspunzător. Creditele pe termen lung afectează capacitatea de finanțare a vânzătorului. De aceea, el trebuie să pună în balanță competitivitatea cu considerente legate de cost și de siguranță. De asemenea, o dată extinse condițiile de creditare pentru un cumpărător, se creează un precedent pentru viitoarele tranzacții, așa că vânzătorul ar trebui să chibzuiască bine înainte de a acorda un credit pe termen mai lung unui cumpărător cu care se află la prima tranzacție.

Perceperea dobânzii

Clienților străini li se percepe dobândă mai ales la creditele pe termen lung (de peste 180 de zile) și mai puțin la creditele pe termen scurt (de până la 180 de zile). Majoritatea exportatorilor amortizează dobânda pentru creditele pe termen scurt, dacă clientul nu plătește cu întârziere.

Dacă un furnizor intern nu consimnte să-i acorde exportatorului un termen de plată mai lung, dacă cumpărătorul extern nu consimte să plătească un avans (lucru realizabil în puține cazuri) sau dacă vânzătorul nu are acces la un împrumut bancar, vor apărea cu siguranță probleme.

Finanțarea exportului

Există mai multe moduri în care exportatorul poate face față problemelor financiare inerente în vânzările la export:

Convertirea creanțelor la export în lichidități. Una dintre variante este aceea de a obțiene lichidități. Acest lucru poate fi realizat în mai multe moduri. Primul este acela de a folosi creanțele ca o garanție pentru obținerea unui împrumut bancar. Băncile interne se cam tem să acorde astfel de împrumuturi, căci au rareori experiența necesară pentru a aprecia dacă aceste creanțe au valoare.

O altă metodă este aceea de a vinde efectiv creanțele la un preț redus unei bănci sau unei instituții financiare specializate în finanțarea exporturilor. În acest caz, instituția finanțatoare evaluează fiecare creanță în funcție de riscul pe care îl prezintă firmele și țările vizate, precum și clauzele de plată, pentru a stabili reducerea. Deși aceste firme aplică reduceri la valoarea facturii originale, când sunt exprimate ca dobândă, cotele de reducere ajung până la 20-50% pe an. În acest gen de afaceri se poate recurge la vânzător sau nu. Cu alte cuvinte, dacă cumpărătorul nu plătește, compania finanțatoare poate recurge la vânzător până la acoperirea valorii integrale a facturii.

Extinderea resurselor de capital. O altă posibilitate este aceea de a extinde fondul de rulment prin mijloace clasice de îndatorare.

Utilizarea creditului de cumpărător. Când se achiziționează mijloace de producție, iar perioada de achitare a acestora se întinde pe cel puțin un an, o bună metodă de obținere a lichidităților este aceea de a aranja un credit de cumpărător. În acest caz, creditorul oferă un împrumut direct cumpărătorului pentru proiectul său, iar vânzătorul este plătit imediat din sumele obținute din rambursarea împrumutului, în timp ce banca așteaptă să fie plătită, percepând o anumită dobândă.

Contrapartida. O altă metodă, mai puțin convențională, este contrapartida. În acest caz, vânzătorul consimte să primească marfă (de regulă din țara de origine a cumpărătorului) în locul plății bunurilor livrate de el. Avantajul acestei metode este acela că vânzătorul primește marfa imediat și o poate vinde la el în țară, acordând un credit pe termen mai scurt, eventual 30 de zile.

Variantele prezentate implică în mod normal plata dobânzii, a taxelor, precum si alte costuri. Unele dintre ele sunt mai ușor de aplicat când sumele sunt mai mari. Vânzătorul trebuie să se gândească întotdeauna dacă nerespectarea obligațiilor cumpărătorului îi poate produce daune financiare.

Garanțiile de export și asigurarea

Agențiile de promovare a exporturilor din mai multe țări au programe bine stabilite care, în anumite condiții, garantează sau asigură creanțele companiilor care operează sub jurisdicția lor. Deși multe dintre aceste programe nu asigură recuperarea imediată a creanțelor, ele garantează însă plata. Această garanție poate fi folosită uneori de către băncile interne ca o pârghie, pentru a obține mai ușor finanțarea creanțelor.

2.2. Obținerea creditului

Două dintre sursele de creditare a cumpărătorilor/importatorilor mai puțin folosite sun t furnizorii și agențiile de promovare a exporturilor din țara de origine a vânzătorului. Deși majoritatea organizațiilor oficiale care se ocupă de facilitatea schimburilor comerciale sunt preocupate aproape exclusiv de promovarea și finanțarea exporturilor furnizorilor interni, acest lucru poate fi în avantajul cumpărătorului; la drept vorbind, dumneavoastră vreți să cumpărați ce au ei de vândut.

Obținerea creditelor de la vânzători

Nu vă sfiiți să propuneți furnizorului dumneavoastră variante originale de finanțare. Un mic importator care făcea călătorii regulate în Orientul Îndepărtat pentru a achiziționa marfă a reaușit să obțină condiții de plată favorabile numai pe baza faptului că s-a dovedit a fi un partener de afaceri de nădejde. La primul drum a plătit marfa pe loc, folosind cecuri de călătorie. La al doilea drum, a plătit cu un cec personal. La al treilea drum, a plătit cu un cec personal postdatat. La al patrulea drum, a primit un credit pe 60 de zile. După aceea, a primit un credit pe termen de 120 de zile.

În cele din urmă, mulți dintre furnizorii săi i-au expediat cantități mai mari de marfă pentru a pune bazele unei rețele de distribuție în țara lui, fără ca el să fie nevoit să finanțeze operațiunea.

Importatorul a reușit astfel să-i facă pe furnizori să aibă încredere în el.

– a venit personal, în mod regulat,

– a demonstrat că-și cunoaște domeniul de activitate, produsele și piața proprie

– și-a studiat furnizorii și s-a arătat a fi o persoană cu care se puteau face afaceri,

– a stabilit relații personale cu furnizorii,

– s-a ținut de cuvânt.

Obținerea creditelor prin intermediul agențiilor de promovare a exportului

Cu sprijinul vânzătorului, un cumpărător poate, uneori, obțin fondurile necesare prin intermediul unei agenții de promovare a exporturilor din țara vânzătorului. Aceasta poate fi o problemă complicată și, în general, vizează tranzacțiile repetate de valoare medie sau mai mare. În unele cazuri, agenția de promovare a exportului oferă vânzătorului o garanție de plată pe care acesta o poate folosi pentru a obține de la o bancă internă finanțarea creanțelor în condiții rezonabile.

De exemplu, un lanț de magazine de mobilă cu sediul în SUA a obținut o finanțare pe termen de un an a importului de mobilier îmbrăcat în piele din partea unei companii sud-americane, datorită garanției oferite de o agenție guvernamentală din țara vânzătorului. În acest caz, toată lumea era conștientă de problemele generate de lucrul pe stoc în domeniul respectiv. Adeseori dura și o lună până ca mobila să sosească în portul de import al cumpărătorului și alte câteva luni până ca ea să fie vândută prin canalele de distribuție. Compania era de încredere, dar era clar că nu-și va putea achita facturile în termen de 60, 90 sau 120 de zile.

Cărțile de credit

În ultimii ani, pe măsură ce fondurile au devenit tot mai greu de obținut de la creditorii tradiționali, folosirea cărților de credit ca o modalitate de plață a luat o mare amploare. Nu este deloc neobișnuit ca o persoană să dețină zece sau mai multe cărți de credit cu limite de 10.000 USD fiecare. Mulți importatori de produse de valoare mică achiziționează produse de valoare mică direct de la furnizor cu ajutorul unei cărți de credit. Mulți comercianți au început prin a folosi cărți de credit pentru a obține finanțare gratuită pe o durată d 25-40 de zile între data achiziționării mărfii și data plății. Unele cărți de credit oferă în plus avantaje celor ce călătoresc frecvent cu anumite companii aeriene.

În unele cazuri, vânzătorul va dori să adauge o suprataxă pentru a compensa taxele pe care băncile le percep vânzătorului la efectuarea tranzacției. Trebuie să țineți, de asemenea cont de faptul că comercianții sunt reticienți la acceptarea plății prin cărți de credit în țările cu inflație mare, deoarece acest sistem sporește gradul de risc între momentul efectuării tranzacției și momentul în care primesc banii de la bancă. Cele câteva procente pe care le cere vânzătorul ar putea face ca folosirea cărții de credit să nu fie recomandabilă, asta dacă nu aveți într-adevăr nevoie de credit sau nu credeți că veți vinde bunurile foarte repede.

2.3. Rapoartele privind solvabilitatea clienților

Este întotdeauna bine ca atât cumpărătorii, cât și vânzătorii, să cunoască persoana cu care fac afaceri înainte de a încheia o tranzacție. Multe afaceri s-au încheiat prost atunci când cumpărătorul sau vânzătorul a aflat că partenerul de afaceri nu este dispus sau nu poate să-și îndeplinească obligațiile.

Vânzătorii riscă chiar și mai mult când folosesc o metodă relativ sigură deplată sau când încheie o asigurare înpotriva riscului de credit. Unele companii bine cunoscute au un trecut care nu face cinste în privința plăților și a conduitei în afaceri. Și cumpărătorii se confruntă cu riscuri, căci bunurile expediate pot să nu coincidă cu cele comandate și achitate. O afacere bună pornește de la cunoașterea reputației vânzătorului și a capacității și disponaibilității acestuia de a-și îndeplini obligațiile contractuale.

Câteva surse de informare asupra situației financiare a unei firme:

Băncile

Adeseori băncile pot furniza rapoarte privind bonitatea financiară a companiilor străine, fie prin filialele lor din străinătate, fie printr-o bancă corespondentă. Băncile pot oferi informații la zi cu privire la reputația, potențialul și solvabilitatea firmelor și a persoanelor fizice din majoritatea țărilor.

Consulatele comerciale

Uneori, consulatul comercial al țării dumneavoastră poate oferii informații cu privire la reputația unui cumpărător sau a unui vânzător din străinătate. Ați mai putea încerca să aflați aceste lucruri și de la consulatul comercial al țării cumpărătorului sau vânzătorului. Informațiile obținute în ultimul caz pot fi distorsionate de dorința acestor consulate de a ajuta firmele din țările lor.

Agențiile private de informare

Agenții private de informare există în majoritatea țărilor. Unele firme furnizează la scară internațională rapoarte privind bonitatea financiară, prin filialele proprii. Mai multe firme din SUA culeg informații financiare despre firme străine (mai ales companii mari) și le pun la dispoziția abonaților lor. Multe dintre aceste companii dispun de servicii de informare și în alte țări.

Dun & Bradstreeteste un mare furnizor de informații asupra creditorilor, oferind trei servicii de evaluare a riscurilor pentru care vor să facă afaceri cu o firmă străină: 1 "Raportul cuprinzând informații de afaceri" conține informații cum ar fi bonitatea, prezentarea firmei, trecutul, operațiunile și structura companiei. 2 "Raportul de analiză a plăților" oferă o analiză completă a politicii firmei în domeniul plăților. 3 "Profilul financiar" oferă informații financiare detaliate asupra companiei, plus câțiva dintre cei mai importanți indicatori de performanță ai companiei respective și ai domeniului în care operează aceasta.

Departamentul pentru Comerț al Statelor Unite "Profilul companiilor internaționale" alcătuit din Departamentul pentru Comerț al SUA oferă informații utile cu privire la bonitatea firmelor. În schimbul unei taxe, se poate solicita profilul oricărei companii străine. Deși nu este un raport în sine, profilul conține informații financiare, indicând și alte firme locale care fac afaceri cu firma în cauză. Comerciantul poate apoi lua legătura direct cu aceste firme pentru a afla dacă acestea plătesc la timp sau nu.

Sursele străine de informații

Evaluările pot fi obținute și de la instituții străine, multe dintre ele putând fi găsite în The Exporter's Guide to Foreign Source of Credit Information.

2.4. Recuperarea creanțelor

În comerțul internațional, este mai ușor să eviți decât să rezolvi problema creanțelor. Creditul de prevânzare și anchetele efectuate asupra obiceiurilor de plată ale clientului pot limita riscurile. Totuși, ca și în afacerile interne, vânzătorii internaționali au de a face uneori cu cumpărători care nu-și respectă obligațiile de plată. Obținerea banilor poate fi în același timp dificilă și costisitoare. Chiar și atunci când vânzătorul este asigurat împotriva riscurilor creditului comercial, nerespectarea obligațiilor de plată ale cumpărătorului duce la o pierdere de timp, efort și bani. Comerciantul trebuie să epuizeze toate mijloacele rezonabile de obținere a banilor înainte ca asigurarea să-i fie plătită; în plus, plata acesteia se face adeseori cu mare întârziere.

Cea mai simplă și mai ieftină soluție este aceea de a negocia cu importatorul. Cu răbdare, înțelegere și flexibilitate, un vânzător poate adeseori să rezolve un conflict spre satisfacția ambelor părți. Acest lucru este valabil mai ales atunci când la mijloc se află o mică neînțelegere sau o problemă tehnică și nu se pune problema de rea credință. Deși vânzătorul va ajunge să facă anumite compromisuri, poate chiar asupra prețului mărfii, el își va păstra astfel un client valoros și profitul adus de acesta pe termen lung. De asemenea, în anumite țări, orice modalitate de rezolvare a problemelor care exclude negocierea cu cumpărătorul este considerată o insultă atât de gravă încât va fi imposibil să se mai facă vreodată afaceri cu firma respectivă.

Agențiile de recuperare a creanțelor

În majoritatea țărilor dezvoltate există agenții care recuperează creanțele comerciale. Metodele folosite variază de la expedierea unei simple scrisori de cerere sau a unei scrisori cu antetul unui avocat, până la intentarea unui proces. De regulă, aceste agenții percep o taxă echivalentă cu un anumit procent din valoarea facturii. De obicei cu cât valoarea facturii este mai mare, cu atât procentul este mai mic. În cazurile mai dificile, aceste agenții percep o taxă de bază nerambursabilă plus procent din suma ce trebuie recuperată.

Arbitrajul

Dacă negocierile nu dau rezultate, iar suma în discuție este destul de mare ca să merite efortul de a fi recuperată și ambele părți sun t de acord, conflictul poate fi rezolvat printr-o agenție de arbitraj. Această variantă este preferabilă intentării unui proces, deoarece arbitrajul este, de multe ori, mai rapid și mai puțin costisitor. Pe de altă parte arbitrii tind să împartă diferența pe jumătate, ceea ce poate fi în detrimentul creditorului.

Dacă arbitrajul este o opțiune viabilă creditorul trebuie să se asigure că a inclus în contract o clauză de arbitraj, fie menționând o anumită agenție de arbitraj, fie specificând ca arbitrajul să se facă după regulile unei anumite agenții.

Intentarea unui proces

Intentarea unui proces ar trebui să fie ultima soluție. Un proces este costisitor, durează foarte mult, iar rezultatul este îndoielnic. Dacă se dă în judecată o companie străină în țara de origine, s-ar putea ca firma respectivă să nu se prezinte la proces. Dacă se dă în judecată firma în țara în care-și are sediul aceasta este avantajată pentru ca se află pe teren propriu, cunoaște mai bine sistemul legislativ, iar majoritatea judecătorilor tind să dea verdicte în favoarea conaționalilor săi.

Primul pas este acela de a angaja un avocat și de a analiza posibilitățile și costurile pe care le implică procesul. Chiar dacă procesul este câștigat, recuperarea creanțelor poate fi dificilă sau chiar imposibilă.

2.5. Determinarea formelor de garanție a creditelor

Necesitatea garantării creditelor decurge din existența riscului împrumutului. Banca trebuie să se asigure că agenții economici care trebuie să se împrumute au capacitatea restituirii creditelor și oferă posibilitatea recuperării acestora și a dobânzilor aferente, când nu își achită aceste obligații.

Posibilitățile de rambursare se determină pe baza analizei financiare și economice, a altor indicatori, date, studii, avizări. Se pune accent pe indicatorii economico-financiari și pe proiectele de investiții prezentate la bancă și pentru care s-a solicitat creditul. Studiul de fezabilitate constituie și de data aceasta (a stabilirii operațiunilor) documentul principal. Se deduce din afirmația de mai sus, că existența și determinarea exactă a garanțiilor este mai importantă în cazul creditelor pe termen lung. Este firesc să fie așa, întrucât imobilizarea fondurilor în credite este mai mare și mai de lungă durată în cazul creditării obiectivelor. Este normal că garanțiile imobiliare nu pot fi puse de regulă în cazul creditelor pe termen scurt, întrucât patrimoniul agentului economic ar fi permanent în pericol de a se fărâmița și diminua.

Se poate afirma că garanțiile reprezintă acoperirea materială a datoriilor legate de creditele solicitate sau acordate.

În practica internațională și cea românească, există trei tipuri principale de garanții pentru credite și anume:

– garanții reale;

– garanții personale;

– alte garanții.

Garanțiile constituie deci un privilegiu pentru bancă în raport cu alți creditori. Garanțiile pentru credite sunt asiguratorii și sunt oferite, atât de agenții economici care împrumută, cât și de la alte persoane fizice sau juridice, care devin în acest fel, garanții.

2.5.1. Garanții reale

Garanția reală reprezintă un activ acordat de către un debitor unui creditor astfel încât datoria să fie însoțită de o anumită siguranță. Deci o garanție reală este întotdeauna un element de activ mobiliar sau imobiliar. Garanția reală constă în rezerva unor bunuri individualizate în scopul garantării creditului. Garanțiile reale cuprind ipotecile și gajurile. Pentru a nu fi contestate, garanțiile reale trebuie să îndeplinească anumite condiții:

– renunțarea debitorului și punerea gajului în posesia creditorului sau a unei terțe persoane convenite de cele două părți;

– este necesar să se încheie un contract, care să expliciteze creditul și să precizeze garanțiile consimțite;

– garanțiile reale impun o responsabilitate din partea celor care le păstrează, ei răspund de conservarea bunurilor ipotecate sau luate în gaj;

– bunurile ce constituie garanții, nu se pot elibera decât cu acordul creditorului;

– garanțiile să nu fie luate în perioadele periculoase ale unei țări (criză economică, inflație galopantă, război);

– banca trebuie să fie conștientă de faptul că gajul său poate fi preluat de către un alt creditor privilegiat (de exemplu statul);

Banca mai poate fi afectată și de grija puterii publice de a ajuta să supraviețuiască agenți economici cu dificultăți. Este clar că în acest caz se micșorează drepturile creditorilor beneficiari de ipoteci și gaj.

Din această cauză trebuie să se acorde credite nu numai în funcție de valoarea gajului, ci trebuie avut în vedere și justificările economice și financiare. Acestea din urmă pot descoperi riscuri serioase, care atrag după ele dificultăți majore. Ca urmare, nu este suficient ca o bancă să acorde credit pe gaj, cu unele excepții, cum ar fi avansul pe mărfuri, credite acordate societăților de comerț exterior, credite pe perioade foarte scurte.

Creditele care cer o garanție reală necesită o depunere în gaj a unor active. Vorbind de creditele pe termen scurt, gajul cuprinde active circulante (avansurile pe titluri, avansurile pe marfă, avansul pe piață).

Avansul pe titluri este mai puțin folosit, întrucât agenții economici nu au interes să dețină în portofoliul lor, titluri cu negociere curentă. Totuși unii agenți economici pătrund pe piață și procură titluri de valoare în scopul realizării unui profit maxim. Aceste titluri pot constitui garanție pentru creditele acordate în scopul satisfacerii nevoilor de fonduri de rulment ale agentului economic.

Avansul pe titluri poate fi luat mai mult în considerație în viitor pentru garantarea creditelor acordate persoanelor fizice.

Avansul pe marfă este un credit ce se acordă pentru industrie și comerț. Pentru acest credit sunt luate în considerație mărfuri, care sunt constituite în gaj de bancă. Avansul pe piață este o altă formă de creditare a producției și are în vedere un activ circulant (producția neterminată, produse finite). Băncile manifestă o oarecare prudență pentru astfel de creditări. Se apelează la adjustări și licitații și pentru ele se eliberează cauțiuni și garanții.

Gajul este un accesoriu al contractului de creditare. Prin el se remite băncii un bun mobil pentru garantarea creditului. Aceste bunuri trebuie să facă obiectul vânzării – cumpărării, deci să fie cuprinse în circuitul civil.

Gajul este de două feluri și anume: cu deposedare și fără deposedare.

Gajul cu deposedare se mai numește și amanet și presupune depunerea bunului mobil la bancă. Obiectele gajului cu deposedare pot fi reprezentate de bunuri de volum mic și valoare mare (metale prețioase, opere de artă, bijuterii).

Gajul fără deposedare se aplică numai asupra produselor solului, materiilor prime industriale, produselor în curs de fabricație sau deja fabricate și aflate în depozit. Pentru ca aceste produse să poată fi luate în garanție, se cere îndeplinirea următoarelor condiții:

– să existe posibilitatea reală de obținere a lor;

– să se afle la agenții economici sau în depozite;

– să existe o piață sigură de valorificare a produselor.

Gajarea se face în ambele cazuri printr-un contract încheiat separat de contractul de credit, între bancă și agentul economic ce solicită împrumutul.

Ipoteca reprezintă o garanție, care nu presupune deposedarea celui ce o reprezintă în vederea obținerii creditului. Cel care constituie ipoteca poate fi debitorul sau un garant. Drept obiect al ipotecii se pot lua în considerație numai bunuri imobile actuale, nu și cele viitoare.

Aceste bunuri trebuie să fie incluse în circuitul civil și sunt formate din terenuri și clădiri de orice fel.

Bunurile ipotecate pt fi luate în garanție numai la valoarea de asigurare, când ele aparțin persoanelor fizice, sau numai la valoarea de înregistrare în contabilitate, dacă aparțin agenților economici. Persoanele fizice sau juridice pot cere reevaluarea bunurilor ipotecate, dacă consideră că valoarea reală a acestora este mai mare decât cea de asigurare.

Bunurile imobile trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiții pentru a fi luate în considerație la garanție:

– să poată fi vândute – cumpărate;

– să permită amenajări și adaptări;

– să fie asigurate;

– să existe un înscris la notariat prin care să se specifice valoarea bunului garantat;

– cel ce constituie ipoteca să aibă deplină capacitate de exercițiu asupra bunului ipotecat.

Ipoteca trebuie înscrisă în registrul special de transcripțiuni și inscripțiuni sau în cartea funciară de la judecătorie. Stingerea ipotecii are loc, în general, o dată cu plata ultimei scadențe la creditul garantat prin ea.

2.5.2. Garanții personale

Garanțiile personale reprezintă angajamente ale agenților economici și persoane fizice prin care aceștia se obligă să suporte datoriile debitorilor către bancă pentru creditele acordate. Acest tip de garanție mai poartă denumirea de cauțiune sau fidejusiune și este valabil dacă sunt îndepălinite următoarele condiții:

– să existe un contract separat prin care o persoană fizică sau juridică se obligă să garanteze obligațiile agentului economic împrumutat cu întregul său patrimoniu;

– cel ce garantează să aibă deplină capacitate (să aibă 18 ani dacă este peroană fizică, sau să fie legal constituită în cazul persoanei juridice);

– garantul să fie solvabil;

– garantul să domicilieze sau să aibă sediul unde funcționează banca ce acordă creditul;

– patrimoniul ce se constituie garanție să nu fie afectat de alte datorii sau obligații.

Cauțiunea sau garanția personală poate fi materializată și prin scrisoarea de garanție bancară. Aceasta este garanția dată de o bancă în favoarea unui agent economic sau persoane fizice care contractează un credit bancar. Scrisoarea de garanție bancară poate avea diversitate în forme, dar trebuie să cuprindă următoarele elemente obligatorii:

– să precizeze clar suma creditului pentru care se emite garanția;

– titularul creditului;

– beneficiarul creditului;

– termenul de valabilitate a garanției (care nu poate fi mai mic decât termenul de rambursare a creditului);

– să fie datată și semnată de banca ce emite scrisoarea (de persoanele ce angajază și reprezintă patrimonial banca).

2.6. Gestionarea creditelor și controlul acestora

2.6.1. Gestionarea creditelor

Creditele constituie actualmente în țara noastră, de departe cel mai important produs bancar. De aceea, urmărirea lor încă de la aprobare și acordarea face parte din gestiunea creditelor acordate de băncile comerciale.

Cererile de creditare se înregistrează separat de alte documente în "Registrul de evidență a cererilor și contractelor de credite". În acest registru se înscriu: data, solicitanții de credite, felul creditului solicitat, scopul acestuia, felul creditelor aprobate și data încheierii contractului de credite.

Toate celelalte documente legate de credite se înscriu în registrul obișnuit de intrări și ieșiri. Un loc aparte în gestionarea creditelor îl constituie, pentru băncile comerciale, identificarea creditelor acordate efectiv. Această identificare se realizează în primul număr de ordine al contractului de crdite, a unui cod (simbol) al contului analitic deschis beneficiarului de credite.

Gestionarea creditelor acordate de băncile comerciale presupune însă, mai ales urmărirea permanentă a modului de utilizare a fondurilor eliberate agenților economici. Această urmărire se face atât de conducerea băncii, dar mai ales de ofițerii de credite.

Agenții economici prezintă băncii următoarele documente pentru credite pe termen scurt:

1. Lunar:

– balanța de verificare pe luna expirată;

– situația garanției creditelor;

– rezultatele financiare;

– obligațiile fiscale;

– situația eventualelor subvenții.

Ultimele două documente sunt cerute numai regiilor autonome și societăților comerciale cu capital majoritar de stat.

2. Trimestrial se cere situația patrimoniului, iar uneori și bilanțul trimestrial.

3. Anual se prezintă bilanțul contabil și situația stocurilor.

Pentru creditele pe termen lung și mediu, banca primește următoarele documente:

1. Lunar sunt prezentate documentele cerute și pentru creditele pe termen scurt.

2. Trimestrial, agenții economici prezintă:

– situația patrimoniului;

– situația principalilor indicatori economico – financiari privind investițiile puse în funcțiune.

Pe baza documentelor primite, organele băncii efectuează verificarea scriptică a garanției creditelor, verifică realizarea încasărilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli și a parametrilor proiectați la obiectivele de investiții puse în funcțiune. De asemenea, este verificat și modul de constituire a resurselor agentului economic. Este vorba de resursele bănești destinate rambursării creditelor pe termen lung și mediu și plății dobânzilor aferente. Informațiile rezultate din analiza documentelor prezentate mai sus sunt centralizate la agenții, filiale, sucursale și apoi la centrala băncii comerciale.

Aceste raportări poartă numele de machete de rapoarte a situației creditelor pe termen scurt, mediu și lung.

Gestionarea eficientă a creditelor presupune și clasificarea lor în funcție de gradul de lichiditate a agentului economic. Deci în funcție de acest indicator avem:

Creditele acordate sunt:

– bune, pentru o rată mai mare de 2 la 1;

– satisfăcătoare pentru o rată cuprinsă între 1,9 la 1 și 1,5 la 1;

– în atenție, cu rata între 1,4 și 1 și 1 la 1;

– sub standard, la o rată sub 1 și 1.

În funcție de ponderea ceditelor restante, agenții economici pot fi clasați astfel:

– buni (fără credite restante);

– satisfăcători (credite restante între 0,1 – 5% din total credite);

– în atenție (cu credite restante între 5,1 – 10% din total);

– sub standard (cu peste 10% din credite restante din total).

Pentru situațiile "în atenție" și "sub standard", comitetul de direcție al fiecărei bănci comerciale dispune luarea unor măsuri de recuperare în avans a creditelor și stopare a credității.

2.6.2. Controlul creditelor bancare

Datorită ponderii mari a creditelor în totalul fondurilor utilizate de agenții economici, băncile comerciale au dreptul nu numai să controleze utilizarea împrumuturilor, ci și principalele laturi ale activității acestora, inclusiv gradul de îndeplinire a principalilor indicatori economico – financiari.

Un loc aparte îl ocupă verificarea existenței, utilizării și păstrării activelor ce constituie garanția împrumuturilor. Controlul bancar privind creditele acordate se exercită atât scriptic, adică pe baza documentelor, cât și faptic, prin verificarea concretă a situațiilor agenților economici împrumutați. Controlul se efectuează diferențiat, pe cele două tipuri mari de credite și anume, pentru credite pe termen scurt și separat pentru cele pe termen lung și mediu.

2.6.3. Controlul bancar al creditelor pe termen scurt

Verificarea scriptică se face lunar, pe baza datelor din balanța de verificare și a datelor patrimoniale. Pentru agenții economici care nu au credite, dobânzi și plăți restante, controlul se face trimestrial. Pe baza datelor din documentele menționate mai sus, inspectorul sau economistul băncii întocmește situația garanției creditelor pe termen scurt. Dacă din verificare rezultă minus de garanție, se vor rambursa în aceeași zi, credite egale cu minusul garanției. Dacă agentul economic nu are disponibilități bănești, minusul de garanție se transformă în credite restante cu dobândă penalizatoare. Controlul creditelor pune mare accent pe urmărirea creditelor negarantate, deci a minusului de garanție. Se prezintă conducerii băncii, situații care cuprind analiza faptică a agentului economic împrumutat, propuneri de sistare a creditării, situații de recuperare a creditelor restante.

Plusurile de garanție sunt luate în considerație pentru acordarea unor eventuale credite viitoare, suplimentare.

Controlul faptic se efectuează de către inspectorii sau grupele de control ale băncii, trimestrial sau la termene scurte, după un grafic elaborat de comitetele de direcție ale băncilor comerciale sau de către direcțiile generale de control propriu. Dacă agentul economic prezintă o bonitate foarte ridicată, controlul faptic poate fi efectuat doar o dată pe trimestru.

Controlul faptic are ca obiect următoarele elemente:

1. Urmărirea și analiza gradului de realizare a principalilor indicatori ai agentului economic împrumutat, punându-se accent pe:

– realizarea fluxului de numerar;

– utilizarea capacităților de producție;

– realizarea programelor de producție;

– stadiul de fabricație a produselor;

– existența resurselor și factorilor de producție;

– depozitarea și conservarea produselor;

– existența piețelor de desfacere;

– respectarea contractelor cu beneficiarii;

– conservarea garanțiilor;

– existența faptică a datelor din contabilitatea agentului economic.

2. Numărarea, cântărirea, măsurarea, eventualelor garanții.

3. Constatările.

4. Măsuri luate.

5. Întocmirea actelor de control și înregistrarea lor la bancă.

2.6.4. Controlul creditelor pe termen lung și mediu

Și la această formă de creditare există un control scriptic și unul faptic.

Controlul sau verificarea scriptică se execută atât în cursul executării proiectului de investiții, cât și după punerea în funcțiune a obiectivului, până la rambursarea creditului. Controlul se face prin documente de plăți și de constituire a resurselor proprii, cât și prin alte documente prezentate de agentul economic și prin balanța de verificare, rezultatele financiare, obligațiile fiscale, situația patrimoniului și a principalilor indicatori economico – financiari. La efectuarea plăților, ofițerul de credit verifică:

– încadrarea plăților în devizul general și devizele pe obiecte;

– încadrarea plăților în volumul creditelor aprobate;

– dacă investiția a fost executată de câștigătorul licitației;

– dacă resursele proprii au fost constituite conform documentației de creditare;

– încadrarea veniturilor, cheltuielilor și profiturilor în limita celor prevăzute în bugete de venituri și cheltuieli;

– constituirea și eliberarea resurselor proprii pentru investiții:

– dacă creditele din balanța de verificare a agentului economic corespund celor din evidența băncii;

– dacă se respectă graficul de eșalonare a execuției obiectivului.

Controlul faptic se execută după un grafic de control. Se vor urmări:

– respectarea soluțiilor tehnice din documentații;

– stadiul fizic al lucrării;

– asigurarea factorilor de execuție pentru perioada următoare;

– încadrarea lucrărilor executate și a plăților făcute în documentația de creditare;

– modul în care se face depozitarea, întreținerea și conservarea utilajelor și materialelor pentru obiectivul următor;

– analiza fluxului de numerar comparativ cu cel din documentația de credite;

– situația bunurilor ce constituie garanția creditelor;

-gradul de realizare a indicatorilor aferenți obiectivului pus în funcțiune.

Controlul faptic se face semestrial sau chiar trimestrial.

CAPITOLUL 3. Raiffeisen Bank

3.1. Raiffeisen Bank – prezentare generală

Raiffeisen – 130 de ani de tradiție bancară în slujba oamenilor.

Raiffeisen – un nume, o emblemă, un set de principii. Numele grupului este numele celui care a creat și dezvoltat sistemul uniunilor de credit în Germania, concept preluat apoi cu succes în Austria; Friedrich Wilhelm Raiffeisen (1817 – 1888), primar al unor orașe germane. În 1886 sunt înființate primele două bănci Raiffeisen după modelul german al uniunilor de credit, caracterizat prin apropierea față de clienț și integrarea în comunitatea locală. Principiile călăuzitoare ale lui F.W. Raiffeisen erau: „Împreună suntem mai puternici” și „Nu aștepta să te ajute alții – ajută-te singur”.

Emblema Raiffeisen – căluții încrucișați sunt simbolul protecției față de orice fel de pericol. În tradiția europeană, acest element era des întâlnit în arhitectura caselor: căluții erau puși pe acoperiș, tocmai pentru a proteja familia de pericole.

Raiffeisen Zentralbank Osterreich (RZB), instituția centrală a grupului bancar austriac Raiffeisen, a fost fondat în 1927 și a aniversat anul trecut 75 de ani.

Tradiția austriacă a băncilor cu acest nume este însă mai îndelungată, de cel puțin 130 de ani.

Structura actuală a grupului Raiffeisen, organizată pe trei nivele, reflectă modul în care acesta s-a format și dezvoltat pe parcursul istoriei sale: primul nivel este RZB, instituția centrală; al doilea este reprezentat de băncile regionale care operează în cele două provincii ale Austriei; al treilea nivel, baza structurii grupului, este format din cele 680 de bănci locale din Austria.

La sfârșitul anilor ’90, RZB a luat decizia strategică de a se extinde în țările Europei Centrale și de Est. Începând cu deschiderea unei sucursale în Ungaria în 1987, rețeaua bancară a RZB s-a extins spectaculos în regiune, ajungând astăzi să acopere 13 tări și să cuprindă 550 de unități cu peste 12500 de salariați.

Prin intermediul băncilor pe care le dețin, RZB operează în următoarele țări din regiune: Bulgaria, Bosnia Herțegovina, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Lituania, Polonia, România, Rusia, Slovenia, Yugoslavia, Ucraina.

În afară de Europa Centrală și de Est, RZB furnizează servicii financiare și pe alte piețe ale lumii: în Uniunea Europeană, RZB este prezentă printr-o sucursală la Londra, precum și prin reprezentanțele din Bruxelles, Paris, Milano. În zona mediteraneană, RZB deține subsidiară în Malta.

În Asia, RZB are sucursale la Beijing și Singapore, precum și reprezentanțe la Seul, Hong Kong, Bombay și Teheran.

Piața nord-americană este deservită de o companie financiară și o reprezentanță, ambele situate la New York.

RZB este membru al grupului bancar european UNICO, acesta are în total 65 de milioane de clienți, 40.000 de unități bancare și 425.000 de salariați.

Raiffeisen în România

În România, RZB a deschis o reprezentanță în 1994, transformată în 1998 într-o subsidiară: Raiffeisenbank (România). În 2001, RZB a decis să preia Banca Agricolă; aceasta a fost cea mai mare achiziție pe care grupul a facut-o, ceea ce dovedește angajamentul pe termen.

La sfârșitul lunii iunie 2002, Banca Agricolă – Raiffeisen și Raiffeisenbank (România) au fuzionat rezultând Raiffeisen Bank. În septembrie 2002, RZB a lansat o ofertă publică pentru preluarea acțiunilor Raiffeisen Bank pe care nu le deținea; după încheierea ofertei, RZB deține 94,2% din acțiunile băncii.

Obiectivul strategic al Raiffeisen Bank este să devină una dintre primele 3 bănci din România după active în următorii 3 ani, ca bancă universală, care oferă servicii de calitate atât pentru clienții persoane fizice și întreprinderile mici și mijlocii, cât și pentru companiile mari, prin mai multe canale de distribuție: rețeaua de sucursale și agenții, call-center, telefon mobil și internet.

Viziune Raiffeisen Bank

Consolidarea și recunoașterea RaiffeisenBank ca cel mai important grup bancar din Austria și Europa Centrală și de Est.

Raiffeisen Bank va fi liderul pieței bancare prin calitate, dinamism și inovație.

Misiune

Raiffeisen Bank este un partener pe termen lung pentru toți clienții săi, oferind o gamă completă de servicii financiare la standarde înalte și generând o rentabilitate peste medie a capitalului propriu.

Valori

– respectul față de clienți

– consolidarea investiției acționarilor

– principii solide de etică

– motivare, delegare de competență și asumare de responsabilitate

3.2. Raiffeisen Zentralbank Osterreich – date generale

RZB – Austria (Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG) este Centrala Grupului Bancar Austriac Raiffeisen, cel mai mare grup bancar în totalitate austriac în ceea ce privește totalul active consolidate (EUR 96 miliarde în iunie 2000). Grupul Bancar Austriac Raiffeisen reprezintă 25% din toate afacerile de creditare și deține cea mai mare rețea bancară cu aproximativ 2400 de birouri și 21.000 de angajați pe teritoriul Austriei. Fondată în 1927, RZB Austria oferă întreaga gamă de servicii comerciale și de bancă de investiții.

RZB – Austria este considerată un pionier în Europa Centrală și de EST și se numără în prezent printre Bancile de prim rang în regiunile următoarelor țări, unde oferă atât servicii comerciale, cât și de bancă de investiții:

– În Ungaria din 1987: Raiffeisen Bank Rt.

– În Slovacia din 1991: Tatra Bank a.s.

– În Polonia din 1991: Raiffeisenbank Polska S.A.

– În Republica Cehă din 1993: Raiffeisenbank a.s.

– În Bulgaria din 1994: Raiffeisenbank (Bulgaria) A.D.

– În Croația din 1995: Raiffeisenbank Austria

– În Rusia din 1997: Raiffeisenbank Austria

– În Ucraina din 1998: Raiffeisenbank Ucraine

– În România din 1998: Raiffeisenbank (România) S.A.

– În Bosnia și Herțegovina din 2000: Raiffeisenbank d.d. Bosnia and Herzegovina (fosata Marketbanka d.d.)

RZB – Austria oferă produse bancare destinate sectorului consumer banking, în Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația și Rusia, menite să servească persoanelor fizice care au un venit peste medie.

Filialele băncii RZB: Austria prezintă active diverse, cu o valoare aproximativă de EUR 6,7 miliarde și deține mai mult de 200 de unități bancare pe întinsul regiunii. Personalul angajat de Grupul Raiffeisen în Europa Centrală și de Est se ridică la cifra de 5.100, adică de cinci ori mai mult decât în centrala sa din Viena.

Pe lângă operațiunile bancare, care sunt completate de birouri de reprezentanță în Slovenia și Rusia, RZB – Austria deține în Europa Centrală și de Est mai multe companii specializate, care oferă soluții în domeniul fuziunii și achizițiilor, în domeniul imobiliar, al management fondurilor, al leasing-ului, a ipotecilor bancare și al operațiunilor comerciale.

RZB – Austria deține în Europa de Vest și în America o filială la Londra, birouri de reprezentanță la New York, Brussels, Milano și Paris, și de asemenea mai deține și o companie de finanțare în New York și o filială la Malta.

În Asia, RZB – Austria deține filiale la Singapore și Beijing și birouri de reprezentanță în Hong Kong, Ho Si Min, Mumbai (Bombay) și Teheran. Această prezență internațională subliniază în mod clar strategia Băncii de concentrare pe piețele în formare.

În 2000, Grupul Raiffeisen a reușit din nou să-și mărească bilanțul total cu mai mult de 10% în fiecare an prezentând active totale care se ridică la suma de EUR 37,2 miliarde. Profitul operațional al Grupului a atins valoarea de EUR 290 milioane.

Principalele obiective: ale Băncii RZB – Austria sunt:

– Câștigarea statutului de bancă comercială de prim rang pentru cei mai importanți 1000 clienți austrieci și pentru grupurile multinaționale active în Europa Centrală și de Est.

– Să-și întărească statutul deuna din cele mai importante Bănci de investiții.

– Să scoată în evidență ponderea sa pe piață în Europa Centrală și de Est și în principal pe piața Băncii RZB – Austria din Europa Centrală.

În 1999 i s-a conferit titlul de „Cea mai bună bancă din Europa Centrală și de Est”, de către revista internațională financiară „Euromonez”. Și tot în 2000, filialelor grupului RZB din Europa Centrală și de Est li s-au conferit mai multe de 10 titluri de către diverse reviste.

– A1 (termen scurt / Standard & Poors)

– P1 (termen scurt / Moody’s)

– A1 (termen lung / Moody’s)

– 2 (legal / IBCA)

Ca membru al Grupului Bancar UNICO, RZB face parte dintr-o organizație internațională care deține aproximativ 40.000 de unități bancare pe întreg cuprinsul țării.

3.3. Raiffeisen Bank a preluat Banca Agricola

Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG (RZB-AustriaU si Fondul Româno-American de Investiții (FRAI) au semnat la 23 iulie 2001, la București, "Certificatul de Finalizare" a transferului de proprietate asupra Băncii Agricole S.A. RZB și FRAI sunt parteneri în consorțiul care a preluat de la Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participațiunilor Statului peste 98,84 la sută din acțiunile celei de-a treia bănci românești. RZB deține aproximativ 93 la sută din acțiunile Băncii Agricole. Suma totală plătită de consorțiu se ridică la 52 milioane de dolari, dintre care 37 milioane reprezintă o infuzie de capital, iar 15 milioane reprezintă prețul pentru achiziționarea acțiunilor.

"Activitatea RZB vorbește de la sine despre angajamentul serios al acestei bănci în Europa Centrală și de Est, incomparabil cu al altor banei. Raiffeisen a venit în România pentru a rămâne și pentru a construi", a declarat Heinz Wiedner, Director Executiv responsabil cu România. "Raiffeisen va reconstrui Banca Agricolă pentru a o transforma într-o bancă puternică si importantă, care să ofere servicii de calitate superioară". Folosind rețeua națională de sucursale pe care o deținea, Banca Agricolă operează atât cu persoane fizice, cât și cu persoane juridice și își propune să devină o instituție cheie în sectorul bancar românesc. Sucursalele băncii vor fi echipate în curând cu cele mai noi servicii electronice și prin internet, astfel încât clienții băncii să fie deserviți prin toate canalele posibile.

Hienz Wiender a declarat: "Raiffeisen are un mesaj clar pentru clienții băncii, pentru potențialii parteneri de afaceri și pentru personal: Nesiguranța a luat sfârșit! Banca Agricolă va renaște sub emblema Raiffeisen."

S-a inițiat foarte repede programe de pregătire a personalului și a început renovarea sucursalelor. Ca un simbol al noului început, fsota Banca Agricolă are o siglă nouă, care încorporează sigla Raiffeisen. Emblema Raiffeisen, asa numiții căluți încrucișați, poate fi regăsită în tradițiile populare europene de acum sute de ani. Ea este simbolul siguranței și securității sub un acoperiș păzit. "Raiffeisen oferă servicii bancare de mai bine de 130 de ani. De atunci și până în prezent am dovedit că simbolul emblemei Raiffeisen este respectat: cu Raiffeisen, nimeni, niciodată nu a pierdut nici un ban." a adăugat Wiedner.

"RZB aduce nu numai experiența internaționala si know-how-u/, efor cât și o echipa de conducere cu experiență internațională si o impresionantă cunoaștere a pieței românești pentru a asigura transformarea si dezvoltarea Băncii Agricole". Membrii Consiliul de Administrație actual sunt Steven von Groninghen, Președinte, prim vicepreședinți Marinel Burduja și Răzvan Radu, James D. Stewarf

Raiffeisenbank și Banca Agricolă au fuzionat în 2002

La 30 iunie 2001, bilanțul total al Băncii Agricole se ridica la 8,932 miliarde de lei, iar numărul de angajați la 3.565. Banca are o rețea națională de sucursale, agenții și reprezentanțe care ajunge la un număr de 226 de locații. Banca Agricolă a trecut prințr-un proces de restructurare începând din anul 1997. împreună cu subsidiara RZB din România, Raiffeisenbank (România) S.A., a devenit o instituție cheie în industria financiară din România.

RZB este o forță în Austria si Europa Centrală si de Est

RZB a intrat pe piața românească în 1994 cu o reprezentanță. Subsidiara sa, Raiffeisenbank (România) S.A. â fost înființată în 1998 si avea la sfârșitul anului 2000 un număr de aproximativ 100 de angajați și un bilanț de 67 milioane de EUR.

RZB este instituția centrală a Grupului Bancar austriac Raiffeisen, care are un bilanț consolidat de 97,45 miliarde euro si reprezintă aproximativ un sfert din industria bancară austriacă. RZB operează în întreaga lume și are definită o strategie pe termen lung pentru Europa Centrală si de Est (ECE), unde are 12 subsidiare și o rețea cu mai mult de 200 de locații, la care se adaugă cele aproximativ 300 de birouri ale subsidiarelor specializate. Cele 12 țări în care RZB operează sunt: Ungaria, Polonia, Slovacia, Republica Cehă, Croația, Bosnia si Herțegovina, Bulgaria, România, Rusia, Ucraina, Iugoslavia si Slovenia (reprezentanță). Bilanțul total al băncilor din ECE a crescut cuaproximativ 40 la sută, până la 6,9 miliarde EUR la sfârșitul anului 2000. Numărul de angajați a crescut și el la aproximativ 5.400 la sfârșitul anului 2000 (plus 34 la sută). RZB este membră a Unico, cel mai mare grup bancar al Europei.

3.4. Tipuri de produse oferite de Raiffeisen Bank clienților – credite și depozite

3.4.1. Divizia Corporații

Finanțare Structurată

Produsele de finanțare structurată dezvoltate de către specialiștii băncii oferă soluții eficiente și flexibile, adaptate particularităților și nevoilor fiecărui client.

Creditul de prefinanțare a exportului facilitează finanțarea în vederea realizării contractelor comerciale încheiate cu partenerii externi.

Creditul de post-finanțare a exportului oferă posibilitatea de a încasa la vedere creanțele externe plâtibile la termen, în baza unui acord încheiat cu banca. Dacă este necesar, se poate solicita o poliță de asigurare a riscului de neîncasare a creanței.

Scontarea de acreditive este un produs cu largă utilizare, de care se poate beneficia când modalitatea de plată este acreditivul documentar cu plata la termen. De regulă acreditivul trebuie să fie confirmat de Raiffeisen Bank.

Factoring-ul extern este un produs financiar destinat exportatorilor, care constă în achiziționarea de către bancă a facturilor comerciale, după efectuarea livrării mărfurilor sau după prestarea serviciilor, în calitate de exportator, veți fi degrevat de riscul de neplată și de o mai bună gestiune a lichidităților.

Factoring-ul intern este un produs financiar destinat pieței interne, care presupune cumpărarea de către bancă, cu sau fără recurs, a facturilor comerciale cu plata la termen. Cele mai importante beneficii ale acestui produs sunt îmbunătățirea lichidității și posibilitatea de a oferi clienților termene de plată avantajoase, care generează creșterea volumului rânzărilor.

Forfaiting-ul reprezintă scontarea fără recurs a efectelor de comerț negociabile rezultate din contractele comerciale. Aceste efecte de comerț pot fi garantate de către stat, bănci comerciale, sau alte entități (instituții financiare, municipalități, societăți comerciale) al căror risc să fie acceptat de Raiffeisen Bank.

Creditul de finanțare a operațiunilor de export pe termen mediu poate fi acordat pentru operațiuni de import sau export ale bunurilor de capital (echipamente, mașini industriale, etc). In mod uzual, în structura tranzacției intervin instituții de asigurare a creditelor din țările OECD, sau Banca de Export-Import a României, după caz.

Finanțarea proiectelor facilitează clienților realizarea investițiilor de mare valoare, caracterizate prin structuri de finanțare fără recurs sau cu recurs limitat. In mod uzual, aceste structuri sunt construite în jurul unei companii de proiect, special înființate, ceea ce constituie unul dintre principalele lor elemente de atracție pentru investitori. Rambursarea finanțării depinde de fluxurile de lichidități generate de proiectul respectiv, iar garanțiile principale sunt activele aferente acestuia.

Produse de creditare

Pe baza experienței acumulate în cele 35 de țări în care este prezentă, Raiffeisen Bank poate oferi produse de creditare ajustate cerințelor fiecărui client în ceea ce privește:

– Scopul finanțării

– Durata finanțării

– Valuta: fiecare produs de finanțare este disponibil în lei sau în valuta (EURO, USD).

Produsele de creditare utilizate cel mai des sunt următoarele:

Overdraft ("descoperit de cont")

– Facilitatea este destinată finanțării capitalului circulant

– Reprezintă un credit acordat unui client în contul său curent, până la o limită aprobată

– Are o structură foarte flexibilă

– Rambursarea se poate face oricând pe durata facilității, prin intermediul sumelor încasate în contul curent al clientului.

Avansul în cont curent

– Este destinat finanțării unei anumite părți a capitalului circulant

– Similar descoperitului de cont ("overdraft"), cu singura diferență că banca monitorizează utilizarea împrumutului

– Suma împrumutului este pusă la dispoziția clientului în alt cont decât contul curent. Tragerea nu trebuie să fie notificată în avans băncii, și trebuie să se justifice că este în conformitate cu scopul împrumutului

– Avansurile în cont curent pot fi rambursate, total sau parțial, în orice moment pe parcursul facilității, la solicitarea adresată de client băncii.

Linia de credit revolving pe termen scurt

– Este destinată finanțării unor tranzacții specifice de comerț

– Se utilizează în mod curent în situațiile în care ieșirile și intrările de numerar sunt previzibile (de exemplu pentru a acoperi perioada dintre momentul livrării și momentul încasării creanțelor)

– Clientul poate trage sume fixe, până la o limită de sumă și o scadentă agreată, pentru perioade fixe de timp (1, 3 sau 6 luni), la rate de dobândă fixe. Odată
rambursată, suma respectivă poate fi trasă din nou (facilitate revolving).

Creditarea la termen

– Este destinată finanțării unei nevoi specifice a clientului, cum ar fi constituirea de stocuri, finanțarea producției de bunuri cu ciclu de producție îndelungat sau finanțarea unui proiect de investiții (achiziționarea unor mijloace fixe, a unor echipamente sau finanțarea unor proiecte complexe).

– Această facilitate de creditare la termen poate fi acordată pe termen scurt sau mediu.

– De regulă suma totală a creditului trebuie să fie trasă integral, într-o singură tranșă, dar, în cazuri speciale, ea poate fi trasă și în mai multe tranșe, de-a lungul unei perioade specifice de disponibilitate.

– Rambursarea se va efectua de către client în rate, conform cu un grafic de rambursare agreat. Produsul are un caracter non-revolving (o rată plătită nu poate fi trasă din nou).

Responsabilii de cont din Raiffeisen Bank, lucrând în strânsă colaborare cu specialiștii în produse de creditare, se ocupă pentru oferirea de soluții optime pentru necesitățile de finanțare, indiferent de complexitatea lor, incluzând: produse de finanțare structurată, împrumuturi sindicalizate etc.

Instituții financiare

• Instituții Financiare

Acces la programe finanțate de donatori externi: Banca Mondiala, Banca Europeana de Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Uniunea Europeană, etc. Soluții de servicii bancare dedicate (leasing și asigurări). Finanțarea autorităților publice locale pentru proiecte de interes local.

• Banca Mondială

Proiect pentru Finanțări Rurale

Raiffeisen Bank S.A. a devenit banca trezorieră pentru un proiect de 80 de milioane USD (Proiectul Finanțărilor Rurale) încheiat de Guvernul României cu Banca Mondială, împrumutul își propune dezvoltarea durabilă a economiei rurale. Din aceste fonduri, vor fi finanțate investiții în toate sub-sectoarele economiei rurale, incluzând agricultura, serviciile și industria. Finanțarea unui proiect nu va putea depăși limita de 1 milion USD, iar perioada maximă de rambursare este de 8 ani. Unitățile de micro-creditare vor putea acorda micro-împrumuturi de maximum 7.500 USD, într-o schemă de rambursare pe maximum 3 ani.

• BERD / Programul de finanțare a IMM-urilor

Acordul de împrumut în valoare de 15 milioane EUR a fost încheiat în data de 20 mai 2002 între Raiffeisen Bank și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Conform prevederilor acestui Acord, vor beneficia de finanțare întreprinderile mici, firme (în asociere sau cu unic proprietar), persoanele fizice autorizate sau alte entități legale organizate conform legii române, împrumuturile pot finanța proiecte de investiții (construcția de facilități pentru producție, achiziționarea de echipamente de producție), capital de lucru, proiecte de modernizare și extindere a capacităților de producție.

• EU/SAPARD

Raiffeisen Bank (RB) și Agenția SAPARD au încheiat un Protocol de colaborare prin care RB poate participa în calitate de co-finanțator în cadrul Programului SAPARD.

Creditele astfel acordate vor acoperi minim 50% din valoarea unui proiect propus spre finanțare, dar sumele nu vor fi disponibilizate decât în momentul primirii aprobării emise de Agenția SAPARD pentru finanțarea diferenței din fondurile acesteia.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNG)/ Convenție de împărțire a riscului

FNG și Raiffeisen Bank au încheiat în data de 5 august 2002 o Convenție de împărțire a riscului asociat activității de creditare în sectorul IMM-urilor. FNG se angajează să garanteze până la 80% din valoarea unui proiect în condițiile perceperii unui comision de garantare.

Autorități Publice Locale

Raiffeisen Bank S.A. finanțează autoritățile publice locale, și anume, consiliile județene și consiliile locale reprezentate de Primării. Proiectele de interes sunt cele pentru investiții sau achiziționare de echipamente a căror folosință va genera venituri viitoare. Valoarea creditului, maturitatea precum și nivelul dobânzii și al comisioanelor percepute de bancă se vor decide, de la caz la caz, în urma analizelor realizate pentru fiecare beneficiar în parte.

3.4.2. Divizia Retail

Facilitățile de credit pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (cifra de afaceri de până la 2.000.000 EUR anual) sunt:

Credit " CAPITAL" pentru creditarea activității curente de ansamblu a agentului economic pe o perioadă de maxim un an și Credit "INVEST" pentru finanțarea diferitelor investiții pe o perioadă de maxim doi ani.

Pentru a beneficia de astfel de facilități, agenții economici de tip IMM trebuie să îndeplinească în mod special următoarele condiții:

– la finele anului precedent și la data solicitării facilității ratingul determinat utilizând Sistemul Unificat de rating (URS), să se încadreze în categoria de eligibilitate Standard, Observație și excepțional Substandard;

– să nu aibă datorii restante față de bancă, bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale;

– să nu înregistreze popriri pe conturi.

Suma maximă disponibilă pentru IMM+uri nu va depăși 30% din cifra de afaceri realizată în anul precedent solicitării și se va derula prin bancă cel puțin 50% din volumul sau de operațiuni.

"Standard overdraft" în general de tip neangajat, aceasta înseamnă că banca are dreptul la orice moment și fără necesitatea motivării deciziei, să înceteze să pună la dispoziție creditul solicitat și să solicite rambursarea întregi sume aflate în sold cu singura obligație de a notifica clientul despre măsura luată indiferent dacă împrumutatul a respectat integral prevederile contractului semnat. În cazul în care clientul dorește să intre într-o relație de credit angajată, clientul va plăti către bancă un comision de angajament pentru porțiunea neutilizată a creditului.

Atât pentru IMM-uri cât și pentru cei corporate se poate acorda și "Overdraft temporar", ceea ce înseamnă că banca efectuează la cererea clientului plata care depășește soldul contului curent chiar dacă facilitatea de descoperire de cont nu a fost aprobată pentru clientul respectiv. Astfel de relații de creditare se inițiază când clientul a ordonat vinderea de valută prin trezoreria băncii cu scadența maximă de 4 zile, când acesta prezintă băncii ordine de plată acceptate de trezoreria Statului sau de către alte banci acceptate de bancă – scadența maximă 7 zile sau când clientul oferă bancii drept gaj 100% depozit solateral, caz în care gajul pe depozit se înregistrează la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Toate aceste credite se pot acorda și în valută.

Din surde BERD, în baza acordurilor încheiate de bancă, IMM-urile mai beneficiază de credite BERD, fie "CAPITAL", fie "INVEST". Creditul BERD CAPITAL se acordă până la concurenta sumei de 125.000 EUR pentru producători și 50.000 EUR pentru Comercial, pe o perioadă de maxim 12 luni, iar cel INVEST, pe o perioadă de 36 de luni, excepțional 48 de luni până la maxim 125.000 EUR.

Credite

• Creditul de consum

Credit pentru bunuri de folosință îndelungată

Valuta: Lei

Valoare: 400 EUR – 3.000 EUR (echivalent în lei) Perioada: 6-24 luni (36 de luni pentru credite ce depășesc 2.500 EUR)

Avans: minim 20% avans sau 20% din valoarea creditului se va constitui ca un depozit pe termen de o lună cu capitalizare

Giranți: 1

Avantaje: Standing order (debitare automată a ratei lunare din contul clientului) Pre-aprobarea creditului prin telefon (linie verde cu apelare gratuită)

• Flexi Credit

Credit acordat pentru diverse nevoi de consum

Valuta: LEI sau EUR

Valoare: 400 EUR – 3.000 EUR (sau echivalent lei)

Perioada: între 6 și 24 luni (36 de luni pentru creditele ce depășesc 2.500 EUR)

Avans: 20% din valoarea creditului se va constitui ca un depozit pe termen de o lună cu capitalizare

Giranți: 1

Avantaje: nu necesită prezentarea facturii Standing order (debitare automată a ratei lunare din contul Dvs.) Pre-aprobarea creditului prin telefon (linie verde cu apelare gratuită)

• Credit pentru autoturisme

Credit pentru achiziționarea de mașini noi, străine sau moto scutere de peste 3.000 USD

Valuta: LEI/EUR/USD

Valoare: 2.000 USD – 75.000 USD .

Perioada: între 6 luni și 48 luni

Avans: 15% din valoarea mașinii

Colateral: gaj pe mașină și asigurare Casco

Giranți: nu necesită

Avantaje: pre-aprobarea creditului prin telefon (linie verde cu apelare gratuită)

Standing order (debitare automată a ratei lunare din contul clientului)

Pentru sume până în 5.000 USD se pot aduce numai 2 giranți sau se constituie gaj pe mașină.

• Credit de vacanță

Credit pentru achiziționarea de pachete turistice în tară și în străinătate Valuta: LEI sau EUR

Valoare: 400 EUR – 5.000 EUR (sau echivalent lei)

Perioada: 6 luni sau 12 luni

Avans: 20% din valoarea creditului se va constitui ca un depozit pe o lună cu capitalizare

Giranți: nu necesită

Avantaje: Pre-aprobarea creditului prin telefon (linie verde cu apelare gratuită) nu necesită giranți.

• Credite pentru cumpărarea de locuințe sau case de vacanță

Beneficiari: cetățeni români cu vârsta între 25-55 ani și domiciliul pe raza județului de unde solicită creditul.

Valuta: ROL, USD, EUR

Valoarea creditului: minim 5.000 EUR sau echivalent ROL/USD, maxim 200.000 EUR sau echivalentul ROL/USD

Termen: 3 la 20 de ani maxim

Garanții: Ipoteca de rang asupra imobilului achiziționat

Avans: minim 15%

Capacitatea de rambursare se stabilește pe baza Bugetului de venituri și cheltuieli a familiei (soț, soție, inclusiv părinți, copii majori care locuiesc împreună cu solicitantul), cu condiția fiind ca după suportarea costurilor de trai, inclusiv rata creditului și dobânda, venitul net să fie de minim 20%

Se încheie asigurarea de viață și de asemenea se asigură și imobilul, iar despăgubirile se cesionează în favoarea băncii.

3.5. Norme interne de creditare

Fluxul de Activitate al Solicitărilor de Limită a Corporațiilor

Fluxul de Activitate reflectă procedurile de creditare standardizate ce sunt aplicate în cazul clienților corporativi (cei cu o cifră de afaceri anuală de peste 2 mil. EURO).

a) Fluxul de activitate al Solicitărilor de Limită a Corporațiilor este structurat în trei etape:

Etapa I

– inițierea și structurarea creditului

– pregătirea ofertei indicative

Etapa a II-a

– analiza de creditare și de risc

– pregătirea Solicitării de Limită

Etapa a III-a

– pregătirea documentației de credite

– semnarea documentației de credite

b) Formularele ce vor fi utilizate în activitatea de creditare a corporațiilor:

Anexa I – cerere de creditare și acordul de consultare a fișierelor Centralei Riscurilor bancare

Anexa II – documentele necesare analizei, pe care solicitanții de credite trebuie să le depună la bancă

Anexa III – raportul întâlnirii cu solicitantul

Anexa IV – fișa clientului

Anexa V – oferte de credit

Anexa VI – structura de finanțare și de stabilire a prețurilor

Anexa VII – formularul unificat al Solicitării – VAF – care conține și sumarul executiv

Anexa VIII – raportul de verificare a garanțiilor

Anexa IX – raportul de amplasament

Anexa X – fișa de monitorizare a creditului

Anexa XI – procedurile de monitorizare

Anexa XII – declarație privind riscul de creditare

Anexa XIII – procesul verbal al ședinței Comitetului de Credite

Anexa XIV – scrisoare către client privind aprobarea creditului

Anexa XV – registrul intern pentru documentațiile de credite

Sistemul Unificat de Rating conține:

a) Manualul cu procedurile de lucru utilizate în actele de rating

b) Rapoartele și formularele de evaluare a clienților, garanțiile și raportul utilizat pentru determinarea ratingului final al unei corporații

Activitatea de creditare se bazează pe cunoașterea clientului; să se știe totul despre el (industrie, conducerea firmei, situația financiară, ce are în intenție să realizeze în perioada următoare). Cunoașterea se face prin întâlniri repetate, finalizate prin raport al întâlnirilor.

Raport al întâlnirilor

Evaluare

– puncte slabe

– puncte tari

În analiza de creditare există mai multe principii: cei 5 C:

Caracter (analiza calitativă) Integritatea morală a acționarilor și a managementului firmelor. Împrumuturile sunt negociate cu oameni, iar rambursarea lor este controlată de oameni. Capacitatea profesională, strategia firmei, moralitatea, integritatea și stilul de activitate al managementului au o deosebită importanță în a se stabili dacă un împrumut poate fi acordat.

Capacitate (analiza cantitativă) Capacitatea clientului de a-și respecta obligațiile asumate prin contractul de credit ca rezultat al capacității de a genera suficient flux de numerar.

Capital Sursele proprii de finanțare ale societății trebuie să fie adecvate ca mărime și permenente

Condiții Vulnerabilitatea societății la factori externi și capacitatea acesteia de a se proteja împotriva lor

Colateral (garanția) Valoarea de bază și protecția oferită împotriva riscurilor globale ale tranzacției.

Principii la nivelul băncii – RZB:

1. Calitatea unui credit este mai importantă decât exploatarea oricărei oportunități noi sau: Orice prost poate da bani cu împrumut, dar pentru a-i recupera este nevoie de multă măiestrie.

2. Fiecare împrumut trebuie să aibă două posibilități de recuperare, care să nu aibă legătură una cu alta și care să existe de la început.

3. Caracterul debitorului – sau, în cazul unei corporații, al principalilor membrii de conducere și acționari – trebuie să fie mai presus de orice suspiciune în ceea ce privește integritatea acestuia.

4. Dacă nu se înțelege activitatea împrumutatului, nu se acordă împrumutul.

5. Creditul este decizia analistului și trebuie să fie sigur pe ea, potrivit opiniei sale.

6. Scopul împrumutului trebuie să aibă la bază rambursarea lui.

7. Dacă se dețin toate datele, nu trebuie să fii un geniu pentru a lua decizia corectă.

8. Ciclul afacerii este inevitabil

9. Deși este mai dificilă decât evaluarea situațiilor financiare, stabilirea calității managementului unei societăți este vitală.

10. Existența garanției nu substituie sursa de rambursare.

11. În cazul unei garanții este nevoie de o părere imparțială și profesională privind valoarea acesteia și posibilitatea de valorificare a ei.Acordarea de împrumuturi firmelor mici este mai riscantă decât creditarea marilor societăți comerciale.

12. Acordarea de împrumuturi firmelor mici este mai riscantă decât creditarea marilor societăți comerciale.

13. Acordarea de împrumuturi societăților holding este mai riscantă decât creditarea societăților operaționale.

14. Neacordarea atenției cuvenită detaliilor și modului de adminisstrare a creditului se soldează cu prejudicierea unui împrumut altminteri sigur.

15. Băncile locale trebuie să participe la creditarea debitorilor locali.

16. Dacă un debitor dorește un răspuns rapid, răspunsul este „NU”.

17. Dacă împrumutul urmează să fie girat de către un garantor, trebuie ca banca să se asigure că interesul girantului este servit la fel de bine ca și cel al debitorului.

18. Se verifică unde urmează a fi cheltuiți banii bancii.

19. Trebuie să se gândească în primul rând pentru bancă. Riscurile sporesc atunci când sunt încălcate principiile de creditare.

20. În cazul în care se încalcă în mod constant trei dintre principiile de creditare sus-menționate, este bine ca cel în cauză să-și caute alt serviciu.

3.5.1. Analiza de credit

Pași:

I Întâlnirea bine pregătită – ce dorește clientul să facă, ce idei are

I se cer un set de documente

– plan de afaceri

– diferite situații

II Întâlnire – bine pregătită – întrebări pregătite

III Întâlnire – la sediul firmei

– solicită informații suplimentare și dacă la primirea lor sunt satisfăcute – îi pregătește o ofertă

– oferta este concisă și foarte precisă

– suma

– scopul finanțării

– perioada de disponibilitate a liniei de credit

– scadența finală

– modalități de rambursare (Aspectul nivelului minim al unei trageri)

– Garanții – Cesiune creanțe – ferme (în baza unor contracte)

Banca să monitorizeze contractele comerciale, termene, sume, cantitati

Rata de acoperire a fiecărui tip de garanție

Se listează document un document juridic ce trebuie semnată de bancă și împrumutat

– Contract de credit

– Contract de garant

– Bilete de ordin – instrumente cu care banca ajunge la o anume lichiditate a societatii

Comision de angajament = din dispoziția societății

După ofertă – încep negocierile, se reface oferta clientului, clientul o semnează – atunci banca întocmește nota de analiză și se aprobă, după care se întocmește documentația juridică care se negociază cu clientul (termenele specifice tranzacției mele) – după care se semnează de ambele părți, se înregistrează garanțiile, se stabileste comisionul și spezele, se urmăresc îndeplinirea condițiilor de înainte de prima tragere, și apoi se face tragerea

Funcție de natura tipului de credit – comision specificat

La limita de credit – comisia de neutilizare – și la credite pentru investiții pe perioada de tragere.

Comisionul de angajament ( de gestiune) – încasat la începutul și înainte de efectuarea tragerii, baza de aplicare este suma acordată

Comisionul de anulare a facilităților – când firma nu mai semnează contractul de împrumut sau semnează contractul de creanțe și nu mai face tragerea – se aplică asupra oricărui facilități sau de renunțare parțială.

Comisionul de gestiune – se aplică la soldul de la sfârșitul lunii.

Pentru societățile mici și mijlocii – sunt produse standard, nu se negociază, se vând ca atare.

– se definesc – segmentul de piață

– % din volumul cheltuit

– costurile la care se pun la dispozție aceste surse

– tipurile de garanții

Pentru societățile mari – totul se negociază – structura de garanții

Pentru credite de investiții – achiziția de utilaje – se solicită scris ori de garanții bancare.

La achiziția de echipament – practica internațională – clienții să solicite clauze în contractul comercial – clauza: de recuperare a echipamentului respectiv (este în interesul băncii) – dacă societatea nu își poate definitiva proiectul – există un prim furnizor de cumpărare a echipamentului, banca este protejată în recuperarea creditului, risc mai mic.

3.5.2. Momentul analizei și luarea deciziei

Prima analiză – la prima solicitare a clientului

Următoarea analiză – se face pe perioada derulării creditului deja aprobat – funcție de cât de sănătoasă este firma din punct de vedetre financiar, cât de lungă a fost colaborarea cu firma – trimestrială, dar neapărat la semestru – finalizat cu o notă de analiză – prezentată în comitetul de credit.

În urma revizuiri – banca poate lua modifiacat condițiile de credit sau hotărăște continuarea procesului de creditare.

Modificarea condițiilor de credit – aducerea de garanții suplimentare;

– modificarea unor clauze contractuale

– diminuarea limitei de credite acordate sau majorarea limitei de credit

Când se aprobă linia de credit – pot apărea clauze de natură financiara- trecute în contractele de credite – să nu își majoreze gradul de îndatorare între procentele stabilite de bancă.

– Numarul contractelor de credite de la alte banci

– Termenul de plată al furnizorului creste

– Derularea activităților prin bancă 100%, 80 %, 50 %.

Când se fac aceste revizuiri se verifică nu numai modul de utilizare a creditului, ci și respectarea condițiilor impuse la acordare, incluse în contractul de credit.

Analiza de credit – finalizată cu o concluzie – sau respectarea condițiilor de creditare sau nu s-au respectat și se modifică cu acte adiționale.

O altă analiză – la creditarea pe termen scurt la expirarea acestuia – dacă se continuă relația de creditare sau se stopează.

Acest gen de analiză – specifică creditelor performante.

Pentru creditele neperformante – funcție de natura creditului, a garanțiilor, revizia se face lunar – decizia luată este de menținere a perioadei de rambursare, de rescadență, nu cu prelungirea perioadei de rambursare sau rescadenta în cadrul termenului de credit sau executarea garanțiilor.

Prelungirea perioadei de rambursare necesită garanții suplimentare.

Când există cesiuni de creanțe – se monitorizează zilnic rulajele și plățile efectate prin bancă.

3.5.3. Obiectivele analizei de credit:

– înțelegerea riscurilor pe care le implică o tranzacție

– furnizarea argumentelor pentru adoptarea unei decizii de credit sănătoase

– dezvoltarea unor structuri tranzacționale care să faciliteze diminuarea riscurilor

– asigurarea unui preț adecvat pe tranzacții

Analiza de credit se face prin:

1. analiza clientului

calitativă

cantitativă

2. analiza tranzacției

scop

structură

colateral

Analiza calitativă: analiza firmei ca poziție pe piață, calitatea managementului, calitatea strategiei acestuia, structura acționarilor, poziția pe piață.

În ceea ce privește calitatea managementului se referă la istoric, poziții ocupate anterior, structura managementului, experiența în domeniu, educației, aptitudini potrivite, relații, nivelul de dezvoltare, relația cu firma mamă, proceduri legale.

Poziția pe piață: cota de piață, tipul de piață (monopol, oligopol), elasticitatea prețului, reglementările în vigoare pe piață, competiția din interiorul industriei (numărul de competitori, eterogenitate/omogenitate, strategia competitorilor, dezvoltarea industriei, capacitatea competitorilor, structura de costuri a competitorilor, gradul de diferențiere)

Analiza cantitativă – analiza performanțelor firmei: bilanțul anual, balanțe lunare, rapoarte semestriale, gestiunea costurilor, proiecții.

Bilanțul este un instrument al activelor si pasivelor societății.

Balanța se referă la active fixe, creanțe, stocuri (viteza de rotație, materii prime / produse finite / semifalrificate) datorii (scadențe, valută, provizioane), structura capitalului (gradul de îndatorare, costul capitalului, contingentare).

Contul de profit și pierdere: trend-ul vanzărilor (real – dacă firma vinde numai pe piața locală, export), marja profitului (profit brut, profit net), venituri extraordinare și ne – operaționale, categorii de cheltuieli (salarii, materiale), evoluția rezervelor.

Analiza tranzacției: scop și structură

Scopul pentru care s-au solicitat banii, politica de creditare a băncii, suma suficientă pentru scop, impactul asupra bilanțului, contului de profit și pierdere;

Structura creditului: Scadența, grafic de rambursare, condiții precedente, preț (rata dobânzii, comisioane)

Structura garanțiilor: garanții, instrumente de garantare, condiții financiare, alte rambursări în avans.

Analiza colateralui: se referă la cash colateral și anume la: riscul de faliment, cel de administrare, riscul reputației , garanția bancară, suma să acopere creditul + dobândă + comision, valabilitatea împrumutului, emiterea spălării banilor din scopul creditului.

Garanții cooperativă pentru firmele multinațiale.

Se analizează de asemenea dacă este client GAMS, ratingul clientul, rating de țară, analiza sa, de asemenea se are în vedere și ratingul garantului.

Gaj pe active financiare – titluri de stat, acțiuni, delegațiuni pe termen mediu. Aici pot apărea o serie de riscuri: cel piață, cel de țară, cel de țară și riscuri administrare.

Gaj pe bunuri mobile – echipamente , utilaje, uzura acestuia, stocurile, vandabilitatea lor, dacă sunt produse perisabile. Pot apărea o serie de riscuri de administrare (monitorizarea, gaj multiplu), risc de alterare – asigurare, risc de furt – asigurare.

3.5.4. Identificarea categoriilor de risc ale unei tranzacții

1. Rriscul de producție sau riscul furnizor – orice eveniment ce poate împiedica firma să producă sau să producă cu costuri ridicate.

Indicatori de performanță – calitatea activelor – dacă are tehnologia performantă sau depășită, calitatea materiilor prime folosite-calitatea furnizorului – au un renume pe piață, răspund calităților cerute.

Foarte important este costul cu care firma produce – cost fix. Gradul utilizării capitalului de producție, informații cu privire la structura costurilor, trebuie corelat cu punctul 0 în care veniturile sunt egale cu cheltuielile, și când firma realizează profit.

2. Riscul de piață, de vânzări- structura segmentului de piață, lucrările pe bază de contracte ferme, pe bază de stoc.

3. Riscul de colectare – ciclul capitalului circulant neechilibrat perioada de stocare a materiei prime înainte de realizarea producției, materia primă folosită are caracter sezonier sau este o materie primă deficitară sau o importă.

Perioada vânzării bunurilor bunurilor – vând în loturi mici sau crează stocuri (liniari în cantități mari). Durata de încasare a creanțelor, perioada pe care furnizorul ca termen de plată.

4. Riscul de transfer între companii – riscul ca volumul cash să fii sustras prin decont între societăți.

Posibilitatea de transfer

a. Plată dividente – care poate fi limitată prin punerea unei condiții – să nu plătească dividendele în procent acceptabil pentru bancă sau cand profitul scade se interzice plata prin dividende.

b. creditele între societăți – care pot fi credite de consum sau creanțe între acționari.

c. Relații comerciale între firma mamă și societățile din grup – Ca principal indiciu este descreșterea marjei profitului net sau reducerea capitalului propriu prin pierderi produse în firmă sau investiții de capital făcute, cumpărând acțiuni din cadrul firmelor din grup.

5. Riscul de schimb valutar – apare când:

– Creditele sunt contractate în valută iar firma realizează venituri în lei, în moneda locală.

– O societate își aprovizionează materiile prime din străinătate, dar vânzarea produselor sale este pe piața locală.

– În absența alternativei unui furnizor local societate trebuie să cumpere bunurile de investiții din străinătate.

– Viitoarele investiții devin mai scumpe.

– Creșterea costurilor de întreținere

Trebuie luate în considerare și efectele indirecte ale devalorizării (inflația, probleme de încasare, reținerea investitorilor străini).

6. Riscul proiectelor prea mari – când firma e foarte agresivă ca dezvoltare pe piață.

7. Riscul politic – pot apărea pe perioade de creditare pe termen mediu și lung: reglementări imprevizibile, reglementări ale nivelului de preț, reglementări fiscale, reglementări privind protecția mediului, reglementări vamale.

8. Riscul social – firma mare unde există sindicate puternice, care este relația între conducere și sindicat, dacă au fost greve sau există pericolul izbucnirii unor greve.

9. Risc de succesiune la firmele mici de familie când persoanele care conduc nu mai există.

La firmele mari – eșalonul doi pregătit să preia conducerea societății și să conducă societatea la fel.

Fluxul de Activitate al Solicitărilor de Limită pentru IMM-uri este aproape identic celor pentru corporații cu unele simplificări și anume:

– nu se completează Anexele IV – Fișa Clientului, IX – raportul de amplasament, XIV – Scrisoarea către client și XV – registrul intern pentru documentațiile de credit. De asemenea Formularul Unificat al Solicitării – UAF – Anexa VII are o formă simplificată, iar Sumarul Executiv care cuprinde analiza propriuzisă a documentației se numește "Credit Memorandum" și are formula de abordare separat pentru o expunere până în 30.000 EUR, cu un conținut mai restrâns. Sistemul de stabilire a Ratingului de client este comun și se numește URS.

CAPITOLUL 4.

URS – Sistem Unificat de Rating

4.1. Prezentare generală

Sistemul Unificat de Rating sau URS, poate fi considerat drept un prim pas spre un sistem integrat și armonizat de management al riscurilor (de acordare a creditelor) în rețea. Principalul său obiectiv este de a pune la dispoziția băncilor din rețea și sucursalele RZB un instrument valoros și facil de evaluare și clasificare a riscurilor legate de partenerii corporativi, de natură a duce la ratinguri obiectibe și comparabile ale riscurilor privind partenerii.

Odată cu introducerea plină de succes a URS în rețeaua RZB, va fi posibil nu numai să se compare portofoliile de împrumuturi între diferitele unități ale rețelei ci și (ulterior) să se creeze instrumente la nivelul rețelei în vederea îmbunătățirii actului decizional și a sprijinirii managementului bancar global, de exxemplu taxe unificate de risc, modele de fixare a prețurilor creditelor cu riscul aferent și standearde adecvate de capital cu riscul aferent.

Potrivit legii bancare din Austria, Raiffeisen Bank trebuie să raporteze Băncii Naționale a Austriei pentru informare și verificare, calitatea portofoliului său consolidat de credite (inclusiv pentru filiale). În acest raport, cele mai mari expuneri de risc din partea partenerilor trebuie clasificate după un sistem de patru litere (de la A la D) A fiind riscul cel mai mic și D cel mai mare.

Un astfel de rating se numește “Rating global” și se formează prin combinarea ratingului societății cu cel al colateralului.

Modelul de rating URS reprezintă:

Indicații clare și ușor aplicabile pentru utilizatori

Interpretare armonizată a criteriilor de rating pentru utilizatori și factorii de decizie

Rezultatele de rating comparabile la nivelul întregii rețele

Un punct de plecare pentru un management al riscului de creditare la nivel de rețea

O deschidere spre modificări ulterioare cu privire la ponderarea riscurilor și scale mai mari de rating

4.2. Ponderări de risc

Ponderările de riscuri la Ratingul clientului nu numai că reflectă importanța anumitor indicatori financiari de previzionare a falimentului, dar iau totodată în considerare factori calitativi, de genul tipului de proprietate și al cantității și calității informațiilor primite. Ponderările de riscuri din ratingul colateralului tind să reflecte cât mai mult posibil situația juridică a rețelei, precum și principiile generale ale valorilor pieței secundare și ale tipurilor specifice de colateral. Au fost stabilite și ponderări ale colateralului pentru a include sconturile de aplicare a colateralului în cazul în care trebuie realizate, generând de cele mai multe ori costuri și cheltuieli suplimentare.

Pentru a face distincția între economiile dintre diferite state și cicluri economice și pentru a reflecta diferitele medii juridice, ponderările de riscuri se bazează – unde este cazul – pe ratingurile de țări. Referințele la ratingurile de țări se leagă întotdeauna de sistemul de Rating de țară al RZB. Ratinguri actuale de țări pot fi cerute de Departamentul de Analiză Bancară și de Țară al RZB din Viena sau de Directorii GAMS de rețea.

4.2.1. Ratingul clientului:

Ratigul clientului este determinat prin examinarea a 6 criterii calitative și a 10 criterii cantitative. Ponderările de risc care folosesc aceste creiterii reflectă capacitatea lor medie de previzionare a falimentului. Selecția și ponderările de risc propriuzise se bazează pe rezultatele studiilor internaționale dar și pe numeroșii ani de experiență ai directorilor de credite din cadrul rețelei RZB.

Criterii și ponderările lor de risc:

Criterii calitative: 43,5% constând în

-calitatea managementului 5.0%

-planificarea/strategia afacerii 5.0%

-structura proprietății 12.0%

-riscul pe ramură 5.5%

-poziția pe piață/segmentul de piață 8.0%

-calitatea auditului 8.0%

Criterii cantitative 56,6% constând din

-capital propriu 7.5% (rata capitalului propriu)

-tendința evoluției capitalului propriu 2.5%

-profitabilitate 6.0%(venit din activitatea curentă)

-profitabilitatea comparativ cu concurenții 2.5%

-tendința evoluției profitabilității 2.5%

-fluxul de numerar de lucru 9.0%

-tendința fluxului de numerar de lucru 2.5%

-acoperirea dobânzii 8.5% (EBIT / cheltuieli dobândă)

-lichidități 7.5% (rata curentă)

-expunere la riscul de valută 8.0%

Fiecare dintre subcriteriile sus menționate este evaluat în continuare prin utilizarea anumitor factori selectați pentru a descrie posibilele forme de risc incluse. Fiecare factor are o anumită notă indicând gradul de risc. În funcție de gradul considerat cel mai adecvat pentru descrierea clientului, utilizatorul introduce o anumită notă în model.

După completarea tuturor criteriilor cerute, modelul calculează rezultatul riscului măsurat al clientului, care este echivalent cu Ratingul clientului.

4.2.2. Ratingul colateralului:

Pentru Ratingul colateralului s-a folosit un alt mod de abordare. Deoarece calitatea colateralului depinde de cele mai multe ori de calitatea factorilor externi (reputația de creditare a giranților, cadrul legal, disponibilitatea și profunzimea piețelor secundare, etc), nu de tipul propriu-zis de colateral, ponderările de risc ale colateralului depind foarte mult de calitatea respectivilor factori externi.

Raportul de evaluare a clientului

În raportul de evaluare a clientului se evaluează riscul de creditare a clientului și modelul propune în consecință un Rating al clientului. Prin multiplicareea notelor atașate unui set prededfinit de criterii de Rating cu anumite ponderări de risc, modelul calculează un rezultat ponderat al Ratingului clientului, care determină Ratingul clientului:

Notele pentru criteriile de rating au la bază o scală de la 1 la 5, 1 fiind nota maximă, iar 5 cea minimă. Notele trebuie atașate la criteriile de rating în funcție de benchmark-uri prestabilite. Benchmark-uri se găsesc direct în raportul de evaluare al clientului sau în Prezentarea clientului.

Raport de evaluare a colateralului

În raportul de evaluare a colateralului, valoarea de realizare a colateralului este evaluată și în consecință, se stabilește un Rating al colateralului. Prin multiplicarea ponderărilor de risc atașate unui set predefinit de tipul de colateral cu valoarea nominală a colateralului (=baza de ponderare =valoarea estimată de experți externi sau proprii sau valoarea fizică a colateralului) și comparând rezultatul cu expunerea împrumutului, modelul calculează o valoare ponderată a colateralului, care stabilește Ratingul colateralului:

Ponderările riscului pentru tipurile de colateral depind de anumite benchmark-uri. Toate benchmark-uri și respectivele lor ponderări de risc sunt stabilite în Normele interne URS.

4.2.3. Raportul de rezumat al ratingului

Raportul de rezumat al ratingului face o prezentare generală a modului în care s-a stabilit un anumit rating al clientului. El cuprinde următoarele capitole:

– date privind clientul

– rezumatul ratingului

– evaluarea clientului

– evaluarea colateralului

– rating global

Date privind clientul:

Prezintă informații de bază referitoare la clint și se completează de către analist

Rezumatul ratingului:

Prezintă pe scurt informații referitoare la ratingul URS. Toate rubricile sunt completate automat în cadrul programului stabilit, cu excepția “expunerii”, care trebuie completată de către analist utilizând moneda și unitățile monetare folosite în Raportul de evaluare a colateralului. Ultimul rând arată Ratingul global URS.

Evaluarea clientului:

Prezintă numele analistului, data efectuării analizei (ratingului) și semnătura analistului. Ratingul clientului afișat aici este ratingul propus de modelul URS.

Evaluarea colateralului:

Prezintă numele persoanei care a făcut evaluarea colateralului. Evaluarea clientului și Evaluarea colateralului trebuie făcute de persoane diferite (în mod ideal de directorul de cont sau de o unitate de Controlare a Creditelor, dacă este disponibilă).

Ratingul global:

În acest capitol directorul de cont are posibilitatea de a modifica ratingul URS cu un nivel (de exemplu de la “B” la “A minus”), dar pentru aceasta are nevoie de motive întemeiate. Apoi trebuie să indice dacă ratingul a fost revizuit de o unitate de management al riscurilor și – dacă ratingul propus de managementul riscurilor diferă de cele prezentate de URS sau directorul de cont – să sugereze propriul rating. În sfârșit, Comitetul de Creditare are posibilitatea și autoritatea de a stabili un rating final. Ratingul final poate fi apoi schimbat numai de către Consiliul de Admiinistrație, Comitetul de Direcție sau Consiliul de Management din RZB (oricare dintre acestea dacă este cazul).

4.3. Prezentare detaliată a URS

4.3.1. Criterii de rating al clientului

Criterii calitative

– Calitatea managementului

Evaluarea calității managementului depinde foarte mult de impresia personală produsă asupra directorului de cont sau analistului de credite. Indicatori ai unui bun management pot fi, de exemplu, antecedente pozitive ale conducerii superioare în situații anterioare, rentabilizarea societății etc, în timp ce neânțelegerile vidente la nivelul conducerii sunt indici clari ai unui management slab. Daca managementul nu este cunoscut, se notează cu “5”.

Benchmark-uri se clasifică de la 1 (excelent) la 5 (foarte slab).

– Planificarea / strategia afacerii și evaluarea strategiei pe termen lung depinde în mare măsură de opiniile personale ale utilizatorului. O strategie clară pe termen lung este sprijinită de un plan transparent de afaceri și de proiecte credibile. Dacă ele nu există, societatea nu merită nota maximă. Dacă strategia nu este cunoscută se notează cu “5”.

Structura proprietății:

Pentru structura proprietății se vor aplica următoarele benchmark-uri:

Atât “societățile internaționale puternice” cât și “societățile naționale tip blue chip” vor fi subiective. În cazul când care tabelul de mai sus nu conține structura exactă a proprietății debitorului, alegeți structura existentă care îi seamănă cel mai mult. Dacă sunt îndoieli, se acordă 4 sau 5.

Riscul de ramură:

Diferite ramuri sunt clasificate în conformitate cu RICS, Sistemul de Clasificare pe Ramuri al RZB (de reținut că aceste categorii pot suferi modificări). O copie a RICS se găsește în Anexă.

În cazul în care este greu să se clasifice o societate după această clasificare pe ramuri, se consultă RICS, unde se găsesc peste 150 de ramuri distincte pentru grupurile de ramură sus menționate.

Poziția pe piață / segment de piață:

Poziția pe piață / segment de piață trebuie clasificată după cum urmează:

Calitatea auditului:

Acest criteriu evaluează calitatea reviziei auditului primit. Dacă nu se primesc deloc informații (financiare), se notează cu “5”.

Criterii cantitative

Indicatorul capitalului propriu:

Aceste benchmark-uri se ajustează automat pentru comercianți sau societăți cu profit de servicii (T) sau producători (M). Capitalul propriu corect se va obține din bilanțul societății.

Tendința evoluției capitalului propriu:

Orice modificare de la un am la altul a indicatorului capitalului propriu cu peste 10 procente (adică o scădere de la 45 la 34%) este considerată o modificare semnificativă. Dacă perioada de revizuit este sub un an, modificarea de la an la an se va calcula cum urmează:

%mofificare * 12 / numărul lunilor de revizuit

Profitabilitate:

Ca măsură a profitabilității clientului se va folosi marja de venit din activitatea curentă (“venit din activitatea curentă” potrivit NWB Spreading Master, definit ca venit din activitatea curentă / total vânzări). Rezultatul ordinar trebuie să includă rezultatul financiar, nu pe cel extraordinar.

Profitabilitatea comparativ cu concurenții:

Marja de venit din activitatea curentă trebuie comparată cu rezultatele principalilor mari concurenți activi din aceeași ramură. Marjele care diferă cu 3% față de marja medie sunt considerabil mai mari sau mai mici.

Tendința de evoluție a profitabilității:

Orice modificare de la an la an a marjei venitului din activitatea curentă cu peste 3 procente este considerată semnificativă. Dacă perioada de revizuit este sub un an, modificarea de la un an la altul se va calcula după cum urmează:

%modificare * 12 / numărul lunilor de revizuit

Flux de numerar din exploatare:

Ca măsură a marjei fluxului de numerar de lucru (OCF – Margin) se utilizează. Fluxul de numerar de lucru care se împarte la totalul vânzărilor. În acest sens este important de reținut că fluxul de numerar trebuie calculat pentru perioada începând cu cifrele de sfârșit de an ale anului anterior până la data în revizie.

Acoperirea dobânzii:

Pentru măsurarea capacității clientului de a-și onora plățile dobânzii din venitul rezultat din activitatea curentă se utilizează acoperirea dobânzii. Acoperirea dobânzii se obține prin împărțirea EBIT-ului (profit din activitatea de exploatare) la valoarea dobânzii plătite (care nu este încă dobândă). Dacă dobânda plătită este egală cu 0,0, nota va fi automat de 1.

Tendința de evoluție a marjei fluxului de numerar de lucru:

Orice modificare de la an la an a marjei fluxului de numerar de lucru cu peste 4 procente este considerată a fi o modificare considerabilă. Dacă perioada în revizie este de sub un an, modificarea de la an la an se calculează după cum urmează:

% modificare * 12 / numărul de luni de revizie

Lichiditatea:

Indicatorul curent este utilizat ca indicator pentru lichiditate. El se calculează prin împărțirea activelor curente la pasivele curente.

Expunerea la riscul de schimb valutar:

Riscul de schimb valutar se calculează prin compararea împrumuturilor și obligațiunilor bancare negarantate împotriva riscului de schimb valutar cu veniturile din export. Se calculează prin împărțirea vânzărilor în valută minus costurile factorilor de intrare în valută la suma (împrumuturilor + obligațiunilor + altor documente bancare în valută negarantate împotriva riscului de schimb valutar) (FX-Ratio / indicatorul de schimb valutar). “Negarantate” sunt toate împrumuturile + obligațiunile + alte documente bancare în valută și împrumuturile în valută care sunt garantate artificial (prin forward, opțiuni etc.) împotriva fluctuațiilor cursului valutar.

4.3.2. Criterii de rating a colateralului

Principii de bază

Cel de-al doilea aspect îl reprezintă evaluarea colateralului care este în principal structurat după următoarele principii:

1. Colateralul este clasificat în diverse categorii potrivit enumerărilor

2. Fiecare categorie are o pondere specifică în funcție de calitatea observată a garanției și de alți factori; cu cât este mai mică ponderea, cu atât este mai scăzută calitatea observată a colateeralului.

3. Colateralul care depinde direct de calitateea de creditare a unei bănci sau țări (garanții de la țări sau entități statale, adică guvernul, sau Ministerul de Finanțe, nu de la societăți în proprietatea Statului sau Municipalităților) are un risc ponderat în conformitate cu respectivul rating bancar sau de țară. În rețeaua RZB, băncile și țările sunt evaluate în mod central de către RZB / și CBA

4. Colateralul care depinde în mod indirect de calitatea de creditare a uneio țări (adică ipoteci datorate dependenței lor de medii juridice locale stabilite definitiv de autoritățile statale) are și el un risc ponderat în funcție de ratingul țării.

5. Valoarea nominală a unui colateral (=NCV, obținută din valoarea nominală precizată explicit, sau în cazul activelor fizice, valoarea de piață evaluată de cel puțin un expert independent) trebuie introdusă în Foaia de evaluare a colateralului (suma totală în moneda locală sau în cea de aplicare).

6. În Foaia de evaluare a colateralului, valoarea nominală este apoi înmulțită automat cu ponderea respectivului colateral, obținându-se valoarea ponderată a colateralului.

7. Expunerea totală a împrumutului este comparată cu valoarea nominală, ponderată a colateralului și, în baza acoperirii ce rezultă de aici, se stabilește un anumit rating al colateralului (de la 1 la 5). Dacă nu este disponibil nici un colateral, ratingul va fi automat “5”. Modul de combinare a ratingului colateralului cu ratingul pentru reputația de creditare asigură căî un împrumut negarantat nu este neaparat evaluat mai slab decât un împrumut garantat (depinde de reputația de creditatre a debitorului).

4.3.2.1. Tipuri de colateral

Colateralul de numerar

Colateralul de numerar este ponderat 100% numai dacă el este (i) în aceeași monedă ca expunerea (ii) depozitat și girat la bancă (iii) aflat în proprietatea debitorului și (iv) constituit pe întreaga perioadă de valabilitate. În cazul în care posesorul numerarului și debitorul sunt entități diferite, posesorul numerarului pe lângă girarea depozitului să garanteze rambursarea împrumutului.

Garanția bancară sau cesiunea de creanțe de la bănci

Această categorie acoperă toate garanțiile sau acordurile de participări la risc (în special cu membrii ai Grupului Bancaar RZB) emise de sau încheiate cu bănci acceptabile și transferarea de creanțe față de astfel de băci. Expunerile la bănci trebuie aprobate anterior de Analiza Bancară locală (dacă există). Dacă nu există toate expunerile la bănci trebuie să aibă preavizul RZB – CBA.

Transferarea trebuie confirmată de debitor iar plata trebuie direcționată direct într-un cont al NWU. Expunerea trebuie taxată la respectivele limite.

Garanții directe de la entități statale sau transferarea de creanțe de la entități semi-statale garantate de către stat.

Acestea sunt:

a) Garanți de la guverne sau Ministerul de Finanțe sau Banca Centrală (=entități statale);

b) Transferarea de creanțe de la entități semi-statale care au garanție de la stat

Dacă garanțiile sunt de la ministere ele trebuie garantate sau cel puțin confirmate de Ministerul de Finanțe (în scris și numai de semnatari autorizați). În cazul în care nu se știe sigur dacă un organism guvernamental este autorizat să emită garanții de stat se solicită opinia autorizată a unui consilier juridic independent.

Transferarea trebuie confirmată de debitor iar plata trebuie direcționată direct într-un cont al NWU. Expunerea trebuie taxată la limitele respective. Garanțiile directe și indirecte de la entități statale au o pondere a riscului în funcție de ratingurile individuale ale țărilor (deoarece respectivele ratinguri evaluează reputația de creditare a statului).

Transferarea de creanțe de la instituții sprijinite de stat dar care nu au garanți statale directe sau indirecte

Este vorba de instituțiile considerate în general riscuri “cvasistatale”, deși nu există garanții statale oficiale pentru ele. Ca și în cazul celorlalte colaterale legate de stat, ponderările de risc pentru această categorie depinde ratingul țării (deoarece respectivul rating evaluează reputația de creditare a statului). Totuși, având în vedere că nu există un spijin explicit al statului, trebuie ținut cont de aspecte ale riscului general de creditare. De aceea, ponderările de risc din aceasta categorie sunt în general cu un nivel mai jos decât cele cu garanție statală prezentate anterior:

Ipoteci pe obligațiuni guvernamentale și bonuri de tezaur

Instrumentul trebuie depozitat la bancă sau la un custode acceptabil și trebuie să se afle oficial în proprietatea debitorului. Dacă proprietarul și debitorul sunt entități diferite, proprietarul trebuie să emită o garanție pentru rambursarea împrumutului. Numele emitenților instrumentului trebuie să aibă preavizul Analizei bancare locale sau RZB / CBA (în cazul în care nu există Analiză Bancară sau emitenții sunt entități statale sau cvasi-statale garantate de stat) și să fie taxate la limitele respective.

Ca și în cazul celorlalte colaterale legate de stat, ponderile de risc pentru această categorie depind de ratingul țării (deoarece acest rating evaluează reputația de creditare a statului). Totuți, având în vedere că nu există o legătură directă cu riscul de stat, trebuie ținut cont de aspecte ale riscului general de creditare al emitentului și de lichiditățile pieței secundare.

Garanții corporative de la societatea – mamă internațională (client GAMS)

Garanțiile de la societățile – mamă internaționale care sunt clienți GAMS (numai cele incluse în baza de date cu clienții rețelei / NCDB) și pentru care s-a primit aviz pozitiv PAM au ponderea de risc în funcție de ratingul lor economic. Deoarece clienții GAMS sunt clienți vizați ai rețelei RZB și, în această calitate, trebuie să aibă o anumită mărime și o reputație de creditare acceptabilă, ratingul lor economic se echivalează 100% cu ratingul colateralului pentru filiala locală (numai dacă este garantat). Acest lucru nu este valabil și în cazul societăților care nu sunt clienți GAMS, caz în care ponderea riscului colateralului ține cont și de ratingul țării și de faptul că respectivele societăți nu sunt monitorizate regulat pe plan local. Ratingul economic al societății – mamă poate fi obținut din declarația PAM sau din NCDB / Baza de date cu clienții rețelei.

Garanții corporative de la o societate – mamă internațională (care nu este client GAMS)

Garanțiile de la societăți – mamă internaționale care nu sunt clienți GAMS au un risc ponderat în funcție de ratingul lor economic. În acest caz, societatea – mamă trebuie analizată și cotată și ea. Deoarece astfel de societăți nu sunt strict monitorizate în calitate de clienți GAMS, ponderea de risc a garanțiilor emise de respectivele societăți depind de ratingul de țară al statului în care se află.

Garanții de la o societate locală

Garanțiile de la aceste societăți sunt acceptabile pe baza ratingului economic al giranților.

Scrisoare de conform importantă de la societatea – mamă internațională (client GAMS)

Garanțiile de la societăți – mamă internaționale care sunt clienți GAMS (numai cele incluse în NCDB / Baza de date cu clienții rețelei) și pentru care s-a obținut aviz PAM pozitiv au un risc ponderat în funcție de ratingul lor economic. Deosrece clienții GAMS sunt clienți vizați ai rețelei RZB și în această calitate trebuie să aibă o mărime considerabilă și o reputație de creditare acceptabilă, ratingul lor economic echivalează 100% cu ratingul colateralului pentru filiala locală (dacă este garantat).

Acest lucru nu este valabil și pentru societățile care nu sunt clienți GAMS, caz în care ponderea riscului colateralului va ține cont și de ratingul de țară și de faptul că respectivele societăți nu sunt monitorizate în mod regulat pe plan local. Ratingul economic al societăților – mamă poate fi obținut din Declarația PAM sau din NCDB / Baza de date cu clienții rețelei.

În plus Scrisoarea de comfort trebuie să fie considerată importantă de către departamentul juridic (șansă de a putea fi pusă legal).

Scrisoarea de comfort importantă de la o societate – mamă internațională (care nu este client GAMS)

Garanțiile de la societăți – mamă internaționale care nu sunt clienți GAMS au un risc ponderat în funcție de ratingul lor economic. În acest caz, societatea – mamă trebuie analizată și cotată și ea. Deoarece astfel de societăți nu sunt strict monitorizate în calitate de clienți GAMS, ponderea de risc a garanțiilor emise de respectivele societăți depind de ratingul de țară al statului în care se află.

În plus, Scrisoarea de comfort trebuie să fie considerată importantă de către departamentul juridic (șansa de a putea fi pusă în aplicare legal).

Scrisori de comfort importante de la societăți locale

Scrisorile de sprijin de la aceste societăți sunt acceptabile în baza ratingului economic al emitentului. În plus, Scrisoarea de sprijin trebuie să fie considerată importantă de către departamentul juridic.

Scrisorile de comfort medii / slabe

Scrisorile de comfort medii sau slabe, indiferent de emitent, nu vor fi considerate colateral de către URS. Deoarece reprezintă totuși o formă de angajament din partea proprietarului (deși nu sunt documente cu temei legal), ele trebuie menționate drept “colateral” în cererea de limită. Scrisorile de comfort medii pot fi utilizate ca argument de către Comitetul de Creditare pentru ridicarea ratinguluii global URS cu un nivel.

Cesiunea de creanțe de la corporații

Cesiunea de creanțe de la societăți este acceptată în baza ratingului lor economic. Pe lângă rating, ponderea riscului depinde de tipul de cesiune: deschisă sau tacită. Cesiunea deschisă a creanțelor este considerată mai sigură. Numai creanțele existente constituie un colateral valabil potrivit URS. Creanțele viitoare au o pondere a riscului de 0%, dar pot fi folosite de Comitetul de Creditare (numai) pentru ridicarea ratingului global URS.

Cesiunea unui portofoliu diversificat de creanțe (sau cartel de creanțe)

Un portofoliu eligibil potrivit acestui tip de colateral necesită o monitorizare permanentă (cel puțin săptămânală dar mai degrabă zilnică) și este format din creanțe existente (fără risc de performanță) la diverse societăți sau persoane particulare cu o concentrație mică (max 10% din portofoliul pe un nume), antecedente dovedite cu pierderi sub 2% și o scădere a valorii sub 5%. În plus, expunerea împrumutului va fi automat ajustată în funcție de modificările valorii nominale a portofoliului și de deterioararea calității portofoliului (conceptul bazei de luare cu împrumut).

În cazul în care criteriile de eligibilitate de mai sus nu pot fi realizate, ponderea riscului trebuie redusă proporțional și decisă în final de Comitetul de Creditare.

Ipotecă pe acțiuni

Potrivit URS, o ipotecare de acțiuni este în principal valabilă dacă privește acțiuni ale unor bănci sau societăți acceptabile, care trebuie să aibe un rating minim (rating bancar minim A minus, pentru bănci, rating economic minim 2 pentru corporații).

Ipotecă pe echipamente ușor manevrabile și vandabile

Activele fixe vandabile și manevrabile (autovehicule, calculatoare, etc) trebuie să fie evaluate de experți independenți și trebuie ipotecate de o manieră valabilă și cu temei legal. În plus, trebuie evitată îndepărtarea ilegală a activelor. Activele fixe sunt considerate vandabile în cazul în care există o piață secundară stabilită, echipamentele pot fi folosite de diferiți utilizatori, sau dacă există cel puțin alți trei cumpărători locali potențiali.

Ipotecă pe bunuri / stocuri

Inventarul poate fi folosit drept colateral numai dacă este vandabil, neperisabil și poate fi ușor separat și monitorizat. În cazul stocării într-un depozit, el trebuie să fie închis și sigilat, fie inspectat în mod regulat de către o societate profesionistă de inspectare.

Ipoteci pe bunuri imobiliare

Având în vedere cadrul legal relativ slab din multe țări ale rețelei (existența unor probleme de cadastru funciar și de restricții privind vânzarea ipotecilor și de proceduri judiciare prea lungi) și datprită faptului că astfel de bariere legale reflectă situația cadrului juridic dintr-o țară care, la rândul ei, se reflectă în ratingul țării respective, ponderările de risc la ipoteci depind de ratingul țării.

Ipotecarea de drepturi

Drepturile (software, licențe, brevete, etc.) trebuie să fie deținute de debitor

Ponderarea riscului:50%

NCV: valoarea de piață stabilită sau valoarea contabilă (fără amortizare)

Ipotecarea de bunuri luate în leasing

Deoarece bunurile luate în leasing constituie proprietatea societății de leasing, acestea pot fi folosite drept colateral numai dacă afacerea de bază constă în refinanțarea unei societăți de leasing. În cazul în care banca finanțează utilizatorul, bunurile luate în leasing nu pot fi luate drept colateral.

Cesiunea acreditivelor

Acreditivele pot fi folosite drept colateral numai după prezentarea documentelor și verificarea modului în care acestea corespund specificațiilor. Acreditivele nu pot fi folosite drept colateral înaintea prezentării documentelor.

Cesiunea asigurării

Acesta este considerată a fi un colateral valabil numai dacă asigurarea este o asigurare de viață în care evenimentul asigurat îl constituie decesul sau atingerea unei anumite vârste (ambele evenimente trebuie să fie acoperite).

4.3.3. Raport de rezumat al Ratingului

Este partea cea mai importantă din ratingul URS și conține toate informațiile de care este nevoie pentru a evalua clientul.

Banca deține un program special de calcul și informațiile din ratingul client și ratingul colateral sunt preluate automat în rezumatul de rating unde tot în cadrul programului se dă ratingul global ce rezultă din calcule.

Ratingul riscului este considerat o problemă foarte sensibilă care presupune atât o bună cunoaștere a riscului existent cât și o puternică personalitate este extrem de important ca procesul de stabilire a ratingului de risc din fiecare bancă să fie structurat pe respectarea strictă a principiului celor patru ochi. Aceasta înseamnă că procesul de rating implică lucrul în echipă dintre analistul de credit și ofițerul de cont. Procesul de stabilire a ratingului trebuie structurat după cum urmează:

Faza I:

Analiza de credit introduce rezulatele cantitative ale analizei sale privind debitorul în Modelul URS și semnează Foaia de rezumat al ratingului. Apoi URS este trecut la Directorul de cont.

Faza II:

Directorul de cont introduce rezultatele analizei sale calitative privind debitorul în modelul URS și completează Foaia de evaluare a colateralului. Pe această bază rezultatul ratingului URS este dat pe Foaia de rezumat al ratingului. Dacă Directorul de cont are motive întemeiate să schimbe ratingul global URS, o poate face pe Foaia de rezumat al ratingului, indicând în detaliu motivele. După semnarea Foii de rezumat al ratingului, aceasta este transmisă la Controlul Creditelor și/sau Managementul Riscurilor de Creditare.

Faza III:

Controlul Creditelor și/sau Managementul Riscurilor de Creditare verifică dacă Foaia de evaluare a colateralului și a clientului respectă standardele de rating prevăzute în modelul de rating URS și se încadrează în standardele de management intern al riscurilor. În plus, aici se revizuiesc toate modificările făcute de Directorul de cont la ratingul global URS. După înscrierea observațiilor lor și semnarea Foii de rezumat al ratingului, aceasta este gata și trebuie atașată la toate cererile de limită pentru aprobare.

Faza IV:

Ca parte a cererii globale de limită, Foaia de rezumat al ratingului este în final aprobată de către autoritățile de decizie autorizate (Comitetul de Creditare și Comitetul de Direcție). Modificări la ratingul final potrivit Foii de rezumat al ratingului pot fi făcute de Comitetul de Creditare (maxim un nivel în sus sau în jos) sau de Comitetul de Direcție (în cazul sucursalelor RZB – de Consiliul RZB). Autoritățile de decizie aflate ierarhic sub Comitetul de Creditare local nu au dreptul să facă modificări de rating.

4.4. Proceduri de aprobare a facilităților de credit

Organul de decizie este Comitetul de Creditare structurat la nivelul celor 43 Sucursale ale Raiffeisen Bank SA, din reședințele de județe și Municipiul București, Comitetul de Credite I și II din Centrala Băncii.

Comitetele din sucursale nu au acut inițial competențe de aprobare a documentațiilor de creditare, ci numai de recomandare. Din compararea acestuia fac parte Directorul Sucursalei, Managerul de Risc, Managerul de Corporații și Managerul de Retail. Decizia unanimă este necesară pentru recomandare.

– Comitetul de Credite I din Centrală are competențe de aprobare până la 100 mii EUR/an / 100% garantat; până la 50 mii EUR / 2 ani / 100% garantat; 20 mii EUR / indiferent de scadență / 100% garantat. Acest comitet este format din reprezentanți ai Direcției Corporații, Retail și ai Direcției Management Credite.

– Comitetul de Credite II are competențe de aprobare până la 1 mil EUR / an / 100% garantat; până la 500 mii EUR / 2 ani / 100% garantat; până la 250 mii EUR /3 ani / 100% garantat; până la 100 mii EUR / indiferent de scadență / 100% garantat. Din competența comitetului de credite dac parte Președintele și cei patru vicepreședinți, precum și directori de Direcții. Peste limitele de mai sus, documentațiile de creditare sunt înaintate cu recomandare spre aprobare Consiliului de Supervizare a Raiffeisen ZentralBank cu sediul la Viena.

Ulterior, începând cu data de 1.03.2003, Consiliul de Administrație al Raiffeisen Bank SA România, a acordat competențe de aprobare la nivel de Comitet de Credit Sucursala, pentru clienții IMM, până la concurenta sumei de 50.000 EUR inclusiv, sau echivalent în orice valută, numai pentru clienții situați în categoria de rating A, B și cu recomandarea specială a Managerului de Risc din Sucursală și pentru clienții cu Rating C. Aceste competențe s-au dat cu respectarea strictă a Normelor și Procedurilor de Creditare fără nici o derogare de la acestea. Derogări de la normele proprii de crditare poate aproba numai Comitetul de Credite II din Centrala Raiffeisen Bank SA.

După aprobare se perfectează documentele juridice de contractare a creditelor și de garantare a acestora. Departamentul de Control Credite care funcționează la centrala băncii, după ce varifică întraga documentație juridică care trebuie să fie întocmită în conformitate cu termenii aprobați, autorizează acordarea efectivă a creditelor.

4.5. Monitorizarea creditelor

În conformitate cu Legea bancară nr.58/1998, banca are dreptul să verifice la agenții economici beneficiari de credite modul în care aceștia utilizează creditele acordate, în conformitate cu destinațiile pentru care acestea au fost aprobate, respectarea clauzelor din contractele de creditare, în vederea asigurării rambursării ratelor de credit și a plății dobânzilor, comisioanelor datorate băncii, la scadențele stabilite, precum și modul de constituire și păstrare a garanțiilor colaterale la credit. Atribuțiile de administrare încep odată cu data intrării în vigoare a contractului de credit și a celor accesorii privind garanțiile colaterale și continuă pe toată perioada de derulare a acestuia, până la rambursarea integrală. Prin sistemul de monitorizare se acționează permanent pentru prevenirea și remedierea imediată a situației, atunci când se constată deteriorarea calității creditului. Concluziile se prezintă lunar în Fișa de Monitorizare a Creditului se analizează în Comitetul de Credite al Sucursalei și se înaintează Centralei, respectiv Diviziei de Corporații pentru agenții economici corporate și Diviziei Retai pentri IMM-uri. În cazul neîndeplinirii condițiilor care afectează riscul tranzacției, în concordanță cu clauzele contractuale se poate dispune blocarea facilităților pentru noi trageri până la clarificarea situației; se face o revizie a facilității și la nivelul centralei se stabilesc măsuri suplimentare care trebuie luate. Semnalele de avertizare serioase sunt întârzieri în rambursarea creditelor și plata dobânzilor, blocaje în conturi, notificări cu privire la inițierea de către terți a unor proceduri juridice împotriva împrumutatului, modificări semnificative în structura bilanțului și a contului de profit și pierdere, caz în care se acționează de urgență pentru protejarea băncii și minimalizarea riscurilor de creditare.

CAPITOLUL 5.

STUDIU DE CAZ – CREDIT “CAPITAL” ACORDAT UNUI IMM

În studiul de caz prezentăm principalele documente întocmite de bancă în vederea analizării, aprobării și contrctării cu clientul – SC Complex Siret SA din Mamaia.

Societatea depune la bancă cererea de credit, acordul de consultare a Centralei Riscurilor Bancare însoțite de documentele următoare:

bilanțurile și balanțele contabile pentru ultimii trei ani, cea mai recentă balanță contabilă lunară precum și Bugetul de Venituri și Cheltuieli pe anul în curs și Fluxul de Numerar;

copii după toate actele de constituire a societății inclusiv certificatul de înregistrare la Camera de Comerț;

alte situații financiare incluzând: Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor de aprobare a contractării creditului de la Raiffeisen Bank și de garantare cu bunurile societății, situația furnizorilor și clienților pe vechime, situația datoriilor la bugetul statului și asigurărilor sociale, situația împrumuturilor la alte bănci, etc.

Banca analizează situația economică – financiară în evoluție (Credit Memorandum) stabilind ratingul clientului conmform normelor URS.

Documentația este supusă aprobării Comitetului de credite din Sucursală compus din Director, Manager Risc și Manager Corporații, datele de sinteză fiind prezentate în “Solicitarea de limită”. Întrucât acest credit este de 500.000.000 lei competența de aprobare este la nivel de sucursală (maxim 50.000 EUR pe termen de 2 ani de zile).

Aprobarea se dă în anumite condiții conform celor menționate în “Minuta Comitetului de Credite”.

După aprobare se comunică clientului hotărârea și se trece la perfectarea Contractului de Credit și Garanții anexată la studiul de caz, apoi se face acordarea efectivă a creditului conform scopului aprobat.

În continuare vom atașa documentele necesare acordării creditului:

Cerere de credit

Formularul raportului întâlnirii

Termeni indicativi pentru o facilitare de credit Capital

Credit memorandum

Bilanțul contabil

Raportul rezumatului de rating

Solicitare de facilitate de credit

Minuta comitetului de credit de la Raiffeisen Bank

Contract de facilitate de credit

Contract de ipotecă

CAPITOLUL 6

Concluzii

Din studierea activității acestei bănci rezultă:

Banca dorește să fie percepută pe piața bancară românească ca un furnizor de primă opțiune pentru o gamă complexă de servicii bancare atât pentru clienții corporativi, cât și pentru IMM-uri și persoane fizice.

S-au creat echipe care acționează cu profesionalism pentru promovarea produselor și serviciilor oferite de bancă, astfel încât Raiffeisen Bank să fie percepută ca o bancă puternică, în care clientul poate avea încredere. Banca poate fi caracterizată ca o bancă “a schimbărilor” în special în 2002 când s-au întreprins mai multe măsuri pentru îmbunătățirea eficienței:

Mai multe activități au fost centralizate la nivelul Administrației Centrale

Personalul a fost redimensionat în aceaș scop

Unele activități au fost externalizate

Au fost făcute schimbări în managementul sucursalelor, deasemenea în Centrală

Produse noi au fost testate în proiecte pilot, unele dintre acestea fiind deja disponibile în rețea.

Au fost elaborate proceduri noi

Multe sucursale și agenții au fost relocate sau modernizate

Scopul acestor schimbări a fost să poziționeze banca pentru anul 2003 ca a treia banca din România

Evoluția principalilor indicatori bancari la Raiffeisen Bank în 2001 2002 se prezintă astfel:

Banca dorește să acționeze intens pentru creșterea gradului de profesionalism al tuturor persoanelor implicate în relația cu clientul. Se accentuează în direcția identificării corecte și complete a nevoilor clienților și potențialilor clienți.

Se dorește o mai bună cunoaștere a pieței locale și firmelor locale pentru identificarea rapidă a oportunităților de afaceri. Atragerea clienților corporatiști din domeniul petrolului, energiei, gazelor naturale, chimice și dezvoltarea cotei de piață pe segmente. Creșterea vitezei de reacție la modificările din domeniul bancar, venite din zone competiționale prin informarea în timp util și abordarea unor strategii optime.

În anul 2003 se va acționa pentru reorganizarea unități teritoriale după standardele Model Branch, care presupune un spațiu deschis și generos, sugerând transparență, o ambianță plăcută, prietenoasă, în care clientul nu se simte străin.

În atingerea tuturor scopurilor propuse, banca are avantajul unei rețele extinse de unități bancare dar și canale alternative de distribuție cum sunt: E-banking. Mobile și Internet-banking.

Ca o premieră în sistemul bancar românesc Raiffeisen Bank oferă servicii de tip Call – Center menit a îmbunătății comunicarea și relația cu clienții. Prin intermediul acestui serviciu orice persoană fizică poate afla daca este sau nu eligibilă pentru a primii un credit de la Raiffeisen Bank printr-un simpllu telefon la “numărul verde”.

Pe piața bancară a județului Constanța își desfășoară activitatea un număr de circa 20 de entități bancare funcționale, printre care și Raiffeisen Bank – Sucursala Constanța – care funcționează în județ prin agenții deschise în orașele Eforie Sud, Hârșova, Medgidia, Mangalia și în Constanța Agenția Tomis.

Obiectivele acestei sucursale se încadrează în obiectivele Băncii Centrale și sunt orientate spre promovarea tuturor produselor și serviciilor oferite și atragerea unui număr cât mai mare de clienți atât persoane fizice cât și juridice cum ar fi: Complexul de Rafinărie Petromidia, Administrația Portului Constanța, Administrația Zonei Libere Constanța Sud – Agigea, Uzinele Termo-Midia, Societatea Națională a Transporturilor CFR – Marfă, Oil Terminal, Radet, Complex Perla Majestic, Termoelectrica SA, Șantierul Naval Constanța.

BIBLIOGRAFIE

Bran Paul – Relații financiar bancare ale societăților comerciale – Editura Tribuna Economică București 1994

Basno Cezar, Dardac Nicolae – Operațiuni bancare: instrumente și tehnici de plată – Editura Didactică și Pedagogică București 1995

Ionescu Lucian – Băncile și operațiunile bancare – Editura Economică București 1996 – Institutul Bancar Român

Tudorache Dumitru, Bian Tănăsie – Elemente de tehnică și strategie bancară – Editura Călăraș ALAS 1996

Mugur Isărescu – Reglementări ale Băncii Naționale a României privind instrumentele de plată – Editura București Monitorul Oficial 1995

Anghelache Constantin – Finanțare și analiză financiar bancară – Editura Economică București 1999

Coman Florin – Analiză și perfecționarea controlului în sistemul bancar – Editura ASE București 2000

Cornia Ion – Metode de analiza factorilor de risc în activități bancare – Editura ASE București 2001

Brendea Cosmin, Daeanu Valentin Eugen – Riscul și performanța creditului bancar în România – Editura București CORESI 2001

Masson Jacques – Creditele bancare pentru întreprinderi – Editura București RAO 1995

C. Basno, N. Dardac – Monedă, credit, bănci – Editura Didactică și Pedagogică București 1994

C. Kirițescu – Dosarele dobânzilor. Dobânzile sprijin sau frână în dezvoltarea economică – Revista Academică

Documentație oferită de Raiffeisen Bank

=== Anexa 1 ===

STRUCTURA CREDITELOR APROBATE LA 30.09.2002

TOTALUL la cele 41 de sucursale Clienților corporației austriece

12% 14%

Sectorul public Bunuri de folosință îndelungată

23% 7%

Bunuri de larg consum 14%

Instituții financiare

4% Comunicații și IT

6%

Transporturi și servicii

4% Conturi generale

3%

Petrol, gaz și energie

12% Industria grea și a automobilelor

1%

=== Anexa 2 ===

STOWAGE

40T

Commodity

Stowage

Factor

C.F.

Package

Remarks re Stowage, etc.

150/180        Bales

52/54

50 80 40

lejpaiia

Terra Japonica

Thus Thyme

Thymol Oil Ties

Tires

Til Seed

Tiles, Fireclay Roofing

Timber

Tile leaves of an Indian tree used for medicinal purposes also for dyeing processes. Dry stowage away from moist goods.

Pale Cutch or Catechu. See Cutch, also Gambler.

A gum also called Frankincense. See Gums.

An aromatic plant from which is obtained an Essential Oil. Chiefly used in culinary processes.

Dry stowage remote from foodstuffs.

Cases

Is obtained from the Ajwan Seed. Wet stowage, guard against leakage.

This is the name by which Sleepers are known in the United States. See Sleepers.

100

Loose

Stow flat and away from foodstuff's.

See Teel Seed, Gingelly. Stow as for Slates.

Crates Crates Bulk

Timber measurements are the most complicated and laborious of all the various measurements in use for shipping purposes.

The unit of measurement in use in Great Britain, North European countries, etc., is the "Standard," of which there are many varieties, bearing no relation one to the other as shown below.

In the U.S.A. the unit of measurement is the 1000 Board Feet; in France, Italy, Belgium, etc., the unit is the "Stere," equivalent to the Cubic Metre of the Metric System; while the "Petrograd Standard" is almost exclusively used in Great Britain—wholesale transactions in battens, boards, deals, planks, etc., being on that basis.

408

STOWAGE

COMPOSITION      OF      VARIOUS      "STANDARDS"      AND      OTHER      UNITS      OF

TIMBER MEASUREMENTS.

THE AMERICAN TIMBER MEASURES

A Board or superficial foot A Square A Mille

=                1 sq. foot of lumber 1" thick. =        100 Board feet.

=    1000 Board feet = 83J c. ft.;      slightly more than half a Petrograd Standard. The Mille is the unit of measurement in the American Timber Trade.

THE METRIC TIMBER MEASURES.

A Stere = 36-314        c. ft.

=            0-2759 Cords. • • — •          0463& Fathoms.—

„ = *zd-77            Board feet.

3-624 Stores =            1 Cord.

0-028317 Stores =            1 Cubic foot.

A Metric Ton ==            0-9842 Long Tons.

=            1-1023 Short Tons.

STOWAGE

TO CALCULATE BOARD MEASURE (B.M.).

* '–X      length in feet    =    board measure feet, or square feet of

12 planking 1* thick.

TO ESTIMATE UNDER-DECK LUMBER CAPACITY.

Bale capacity X 100 jji •          .              j      r      A              i_ • t

£_—y     = approx.    under-deck    capacity in    board    feet,      which

12 divided by 1980

= capacity in Petrograd Standards.

TIMBER WEIGHTS—AVERAGE.

Clear lumber being cut from the outside of logs is heavier than the coarser grades.

410

STOWAGE

U.S. RAILROAD CAR CAPACITIES

Small              car contains 5 Standards.
Ordinary „                  6

Large                  car contains 7 Standards.
Extra large                  „ 8                  „

TIMBER: TERMS, DEFINITIONS, ETC.

Battens A sawn piece of timber from 6' to T wide and not less than 4'

thick.    Stow at 220/225 c. ft. per Standard. ,,          Small          A sawn piece of timber under 6* wide and less than 2* thick.

Stow at 230/240 c.ft. per Standard.

,,            Ends          A sawn piece of timber under 8 feet in length.
Baulks A large heavy beam of timber—hewn or sawn.

Boards Sawn timber 2* thick and under, any width.      Above 1* stow

at 230/240 per Standard and 250/260 c. ft. below 1' thick.
Deals Sawn timber not less than 2' thick and 9* or 10* wide.

A Petrograd "Standard Deal" is 1 piece 3* x 11* x 6' 0*.

A "Slit-deal" is 1J* thick.

A "Whole deal" is 5/8* thick.

A "Hundred deals" = 120 pieces 6"x 3'x 11'x 165 c. ft.
Flooring White or yellow boards, chiefly J* to 1J* thick, planed, either

square edged or tongued and grooved.
Laths Thin narrow strips of wood for the building trade (plasterers'

laths).      The usual dimensions for sawn laths are 1* to 1J*

to 5/16*.

American laths vary from J* to £* thick, different sizes being

known as "Lath", "Lath and half", and "Double lath".

Laths stow about 320 c. ft. to the Standard.
Lumber The term usually applied hi the U.S.A. to timber.

Log A heavy piece of timber either round, hewn or sawn.

Pickets Sharpened stakes—shipped in bundles.

Pit-props Are short, straight lengths of timber mostly fir, denuded of

the bark.    See Pit-props.

Plank Any substantial piece of sawn wood of substantial thickness.

Prime-wood              This expression applies to the more valuable classes of timber,

such as oak, mahogany, beech, ~wMtswoott7~etc., used in the

furniture and allied trades.
Railway-ties              See Sleepers, below.
Bickers Light poles varying from 20 to 55 feet in length used for

scaffolding, making builders' ladders, etc.
Scaffolding Light poles of varying length. See above.

STOWAGE 411

Shingles Thin slats of wood used for roofing—one end being thinner

than the other.    Shipped in bandies.
Shooks A complete set of staves (body and head) for making casks

              or J^ases ready for assembling.        Sliipptsd Iu bundles uouallj

"But occasionally loose.
Slats Strips of wood used in the manufacture of light cases, usually

of deal—shipped in bundles.
Sleepers English sleepers usually are of Baltic Fir, in other countries

they are composed of the cheaper hard-woods such as oak and

jarrah, the latter being very suitable for the tropics.
Staves See "Shocks," above.

Waney Timber      Pieces of timber which have round edges—either hewn or sawn square leaving part of the round on edges. The Ministry of Transport definition is:—

Wood-goods                  "Any square, round, waney or other timber, or any pitch pine,
Heavy mahogany, oak, teak or other heavy wood goods whatever …"

Wood-goods                  "Means any deals, battens or other light wood goods of any
Light description;" and for deck cargo purposes the following is

added:—"Each unit of goods must be of a cubic capacity not greater than 15 cubic feet."

A Timber Cargo may consist of a "composition" of logs, deals, battens, small batten boards, small-boards, scantlings, slatings and laths—the latter two being usually in bundles. A good composition for a cargo is two-thirds deals and battens and one-third boards, and a vessel with clear holds should stow this at about 225 cubic feet per standard.

If a cargo consists of more boards and contains quantities of small boards, slatings and laths, the stowage factor will be substantially higher. For example bundles of laths stow at about 320 c.ft. to the standard.

By a custom prevailing in the Baltic wood shipping countries, a shipper is supposed to have a margin of one-sixteenth of an inch in cutting his planks. This margin is very often exceeded and may be found to be as much as one-eighth, which a steamer carries free.

Newly cut timber, being full of sap, is naturally much heavier than timber cut the previous season, and a vessel is not able to carry so high a deck-load with old cut timber.

If a vessel is to load a cargo of new cut timber, with the excessive marginal cut, and the "composition" is a poor one, the intake will be more than 5 per cent, less than her ordinary capacity, and it is impossible for a shipowner to estimate what his steamer will load. Experience in a 1200 standard steamer has shown the intake to be as much as 70 standards below capacity under these circumstances.

The average weight of Baltic sawn wood is about 2| to 3 tons to the standard.

412 STOWAGE

The best type of timber carrying vessel is that which has a large beam in proportion to draft, with a minimum number of obstructions in holds, such as stanchions and web frames.

A vessel will carry a "good cargo" or otherwise according to whether the charter provides for a proper proportion of short lengths, laths, pickets, etc., to be provided for filling broken stowage and that such be delivered alongside when loading commences. Full stowage below decks adds to the amount of deck load which can be carried. See Package Timber, Page 413.

Receiving. — In some timber loading ports, shippers demand receipts for cargo when brought alongside by raft or lighter and before it is received on board.

As part of all such cargo may be lost through drifting away, sinking, fire, or even by theft, the risk involved in the granting of receipts for cargo before it is actually shipped are substantial and, in so far as the receiver of the cargo at destination is concerned, the customary noting of protest following loss of cargo from alongside avails nothing — at the same time, the noting of protest where cargo is so lost is necessary in the interests of the owner.

Unless the charter-policy specifically provides for the issuing of B/L for cargo so delivered, no documents should be signed until the cargo is actually on board.

Lumber Bs/L not infrequently are presented with a clause to the effect that the lumber is "free from splits and shakes" which term is often taken to mean that the goods have not been split or damaged by rough handling before shipment. "Splits and shakes" when present, are in the main, due to latent conditions, these defects developing as the wood dries.

From this it is evident that, with such a clause in the B/L even if the cargo be quite free of such defects when shipped, the ship may mulcted in claims for deterioration which has developed along natural lines during the voyage.)

Bs/L should therefore, be endorsed "Not responsible for condition or quality."

Loading. — With part cargo of timber guard against stowing newly sawn (green) or wet lumber with grain, flour, canned goods, finished steel products and similar goods liable to damage by the moisture content of the timber and the sweating which such occasions.

See Grain for caution against overstowing grain with wet or green timber and Steel re effect of such on steel and iron goods.

oling*. — While the use of chain clings i« permliiihlft tor Handling deals and battens, rope slings should be used for boards, box-boards, laths, staves and similar classes of Timber as well, of course, as with prime woods.

Damage to account of Charterers. — Careful note should be made of any damage sustained by the ship or her fittings during loading and/or discharging. All such should be reported by letter to the Charterers or then* local agents.

STOWAGE 418

When loading heavy logs careless lowering, or the rough dragging of logs when discharging, frequently results in the buckling of frames, damaging pipes, their casings, cement chocks, etc.

Package Timber.—In order to reduce the labour content in handling timber and to increase the rate of loading and discharge, the timber is increasingly being strapped together in sizes manageable by mechanical equipment such as fork lift trucks and straddle carriers. Where lengths in any one package are uneven, one end is squared to give a flush face. Very high rates of work are being attained, this type of packing the stow being the more suitable for large bulk carriers with wide and square hatches. In the older and more conventional ships there is a marked increase in loss of space with packaged timber, the more so in smaller vessels and those with more than one 'tween deck.

TIMBER—DECK LOADS

When deck loads are carried, the upper deck should be assisted to carry its load by hardwood wedges driven between the deck beams and a plank placed athwart on top of the timber cargo below, and adequate compensation should be made by the same means for any stanchions which have been removed—the practice of removing stanchions should be restricted as much as possible.

The necessity for providing additional support to the decks will be the better appreciated when it is remembered that deck cargoes of 20 to 22 feet in height are some times carried.

When dunnaging under a deck cargo of timber, use rough 1-inch board* placed diagonally 30" to 36* apart, so as to distribute the weight evenly over the beams, etc., and avoiding buckling deck plates.

Stanchions to support deck loads at the side should be of sufficient length as to extend not less than 4 feet abov he finished level of deck cargo, to permit of manropes being fitted to same for the protection of the crew. The stanchions, which usually are supplied by shippers as part of the cargo, should be spaced about 8/10 feet apart and be inclined inboard.

The modern, and by far the most effective, manner of lashing deck cargoes of this kind is by means of chain lashings.

These are shackled to eye-plates or ring-bolts riveted to the part of sheerstrake extending above the deck stringer bar, or to the deck, spaced 8 to 10 feet apart; each length of chain long enough to meet its mate at the middle line, where the two free ends are connected to a heavy turn-buckle and slip hook by which the chains are set up.

A recent B.O.T. notice cautioned against the use of slip hooks with straight tongues.

See The Merchant Shipping (Load Lines) (Deck Cargo) Regualtions 1968, page 414.

414 STOWAGE

TIMBER DECK LOADS

BRITISH REGULATIONS

THE MERCHANT SHIPPING (LOAD LINES) (DECK CARGO) REGULATION 1968

part I general requirements applicable to all deck cargo

Application

1. The requirements    set    out in this Part of these Regulations shall,
except as otherwise provided in Part II, apply in respect of all deck cargo.

Siting, distribution and stowage of deck cargo

2. Deck cargo shall be so distributed and stowed—

as to avoid excessive loading having regard to the strength of the
deck and integral supporting structure of the ship:

as to ensure that the ship will retain adequate stability at all stages
of the voyage having regard in particular to—

(a) the vertical distribution of the deck cargo; (6) wind moments which may normally be expected on the voyage;

losses of weight in the ship, including hi particular those due
to the consumption of fuel and stores; and

possible increases of weight of the ship or deck cargo, includ
ing in particular those due to the absorption of water and to
icing;

as not to impair the weathertight or watertight integrity of any part
of the ship or its fittings or appliances, and as to ensure the proper
protection of ventilators and air pipes;

that its height above the deck or any other part of the ship on
which it stands will not interfere with the navigation or working of
the ship;

that it will not interfere with or obstruct access to the ship's steering

arrangements, including emergeiiuy sleeimg an ciii^euieuUs ;

(6) that it will not interfere with or obstruct safe and efficient access by
the crew to or between their quarters and any machinery space or
other part of the ship used in the working of the ship, and will not in
particular obstruct any opening giving access to those positions
or impede its being readily secured weathertight.

STOWAGE 415

Securing of deck cargo

3. Deck cargo shall be bo secured as to ensure, as far as practicable, that
there will he no movement of that cargo relative to the ship in the worst sea
and woathor oonditiono which may normally be expected on the voyage, and
lashings and all fittings used for their attachment shall be of adequate strength
for that purpose.

Access

4. (1) Except where access for the crew between their quarters and the

machinery spaces and other parts of the ship used in the working of the ship is provided by means of a passage suitable for the purpose situated on or under the deck carrying the deck cargo, such access shall be provided by means of a walkway which complies with the requirements of the following paragraph.

(2) The walkway shall be not less than 1 metre in width, and shall be fitted over the deck cargo and effectively secured so as to provide safe and efficient access for the crew between the positions mentioned in paragraph (1). It shall be fitted on each side with a set of efficient guard rails or guard wires not less than 1 metre in height and consisting of not less than three courses of rails or wires supported by stanchions securely fitted to the walkway at intervals not exceeding 1-6 metres. No opening in the guard rails or guard wires below the lowest course shall exceed 230 millimetres in height and no opening above that course shall exceed 380 millimetres in height.

pakt II additional requirements applicable to timbek deck cakqo

Application

5. The requirements set out in Sections A and B of this Part of these Regu
lations shall apply in respect of timber deck cargo in the circumstances speci
fied in the said Sections respectively;      and the requirements set out in Part I
of these Regulations shall also apply in respect of such cargo except insofar
as compliance therewith would be inconsistent with compliance with the re
quirements of the said Sections.

section A

Circumstances in which Section A applies

6. The requirements of this Section shall apply in respect of timber deck
cargo carried by a ship which—

is not marked with Timber load lines;      or

is so marked, but is loaded to a depth less than that indicated by the
load line which, if Timber load lines were not marked, would be
appropriate in the circumstances.

416 STOWAGE

Maximum height of timber deck cargo

7. Timber deck cargo carried by a ship within any area specified in column
1 of the Schedule to these Regulations as a Winter Seasonal Area in relation
to that ship, during the period specified in relation to that area in column 2
of that Schedule as the Winter period for the ship, shall be so stowed that at
no point throughout its length does the height of the timber deck cargo above
the level of the weather deck at side exceed one third of the extreme breadth
of the ship.

Access

8. Where timber deck cargo occupies the whole or substantially the whole
of the uncovered space on the deck of a ship, means of access for the crew
between their quarters and the machinery spaces and other parts of the ship
used in the working of the ship shall be provided in the form of a walkway
fitted over the timber deck cargo and complying with the requirements applic
able to a walkway under Regulation 4(2). Such walkway shall be provided not
withstanding that a passage on or under the deck as described in Regulation
4(1) is also provided.

Starving and securing of timber deck cargo

9. Timber deck cargo shall be compactly stowed and secured throughout
its length by a system of overall lashings of adequate strength so as to ensure,
as far as practicable, that there will be no movement of that cargo relative to
the ship in the worse sea and weather conditions which may normally be
expected on the voyage. Efficient arrangements for the release of lashings and
fittings shall be provided and be so situated as to be readily accessible at all
times.

Uprights

10. If the nature of the timber is such that uprights are necessary in order
to comply with the preceding Regulation, uprights shall be fitted which are of
sufficient strength for the purpose.        They shall be secured in position by
angles or metal sockets of sufficient strength for the purpose or by equivalent
means and shall be so spaced as to provide efficient support taking into account
the nature and length of the timber, so however that the space between any
two uprights fore and aft shall not exceed 3 metres.

section B

Circumstances in which Section B applies

11. The requirements of this Section shall apply in respect of timber deck

fitron oarriAr) Kv ft- oViin wViioh 1« TO9*'Vff' with ^THlfe?? J""d !i"C5 "Tld i" loaded

to a depth greater than that indicated by the load line which, if Timber load lines were not marked, would be appropriate in the circumstances; and the requirements of Section A shall also apply in such a case except insofar as compliance therewith would be inconsistent with compliance with the requirements of this Section.

STOWAGE 417

Stowage of timber deck- cargo in relation to superstructures

12. (1) Timber deck cargo stowed in any well between superstructures

possible an as to extend over the entire

available length of the well to a height not less than the standard height of a superstructure other than a raised quarter deck. (2) Timber deck cargo stowed in a position having a limiting superstructure at the forward end but no such superstructure at the after end shall be stowed so as to extend over the entire available length between the superstructure and the after end of the aftermost hatchway, to the height and in the manner specified in paragraph (1) of this Regulation.

Securing of Timber deck cargo

13. (1) Timber deck cargo shall be efficiently secured throughout its length

by independent overall lashings spaced not more than 3 metres apart save as otherwise provided in paragraph (3) of this Regulation. Eye plates for these lashings shall be efficiently attached to the sheer strake or to the deck stringer plate at intervals of not more than 3 metres. The distance from an end bulkhead of a superstructure to the first eye plate shall be not more than 2 metres. Where there ia no bulkhead, eye plates and lashings shall be provided at distances of 0-6 metres and 1-5 metres from the ends of the timber deck cargo.

Lashings shall be of not less than 19 millimetres close link chain or of
flexible wire rope of equivalent strength, fitted with sliphooks and
turnbuckles so positioned as to be accessible at all times. Wire rope
lashings shall have a length of long link chain sufficient to permit the
length of lashings to be regulated.

When timber is in lengths less than 3-6 metres the spacing of the
lashings shall be reduced or suitable provision made to suit the length
of timber.

part III

general Interpretation

14. (1) In these Regulations, except where the context otherwise requires

"deck cargo" means cargo carried in any uncovered space on the

deck of a ship;

"timber deck cargo" means deck cargo consisting of timber;

"weather deck" means the uppermost complete deck exposed to

weather and sea, a deck which is stepped being taken to consist

for this purpose of the lowest line of the deck and the continu-

ation of that line parallel to the upper part of the deck ;

the expressions "load line", "Timber load line", "superstructure",

"standard height" in relation to a superstructure, "watertight"

418 STOWAGE

and "weathertight" have the meanings respectively assigned to them by the Merchant Shipping (Load Line) Rules 1968(a). (2) The Interpretation Act 1889(b) shall apply to the interpretation of

these Regulations as it applies to the interpretation of an Act of

Parliament.

Citation and Commencement

15. These Regulations may be cited as the Merchant Shipping (Load Lines) (Deck Cargo) Regulations 1968 and shall come into operation on 29th July 1968.