Creditul Ipotecar

INTRODUCERE

Creditul ipotecar este o noțiune din ce în ce mai întalnită pe buzele majorității romanilor, în special a celor tineri. Aceasta a devenit principala sursă de finanțare pentru achiziția, construcția, sau modernizarea unei locuințe. Pentru țările cu o economie în curs de dezvoltare, evoluția pieței imobiliare este o dorință a noii generații, însă pentru aceasta trebuie să se îmbunătățească condițiile macroeconomice și gradul de dezvoltare a sistemului financiar bancar.

Creșterea nivelului de trai și îmbunătățirea continuă a patrimoniului locativ are ca efect nevoia de locuințe și de sisteme de creditare moderne și accesibile. În cadrul unei democrații puternice se presupune ca orice om să aibă dreptul la o locuință decentă și ușor de contractat. Dreptul la o proprietate imobiliară fiind unul dintre drepturile fundamentale ale unui cetățean într-o societate modernă.

România a facut pași importanți în acest sens dacă luăm în considerare dimensiunea apropiată de media europeană a investițiilor publice și în ultima vreme și a celor private. De asemenea guvernul a adoptat strategii, politici și programe care vizează acele categorii de persoane care nu au înca o locuință proprie.

Pentru lucrarea de licență am ales să analizez tema “Studiu privind creditele ipotecare în practica băncii Raiffeisen Bank”.

Domeniul creditelor este un domeniu foarte dinamic și cuprinzător atât calitativ, cât și cantitativ, a cărui evoluție marchează chiar progresul economic, tehnologic și nu în ultimul rând al omenirii.

O problemă principală pentru majoritatea democrațiilor este reprezentată de modalitatea de finanțare a construcției de locuințe. Pentru a rezolva această problemă se creează o serie de instituții specializate și circuite speciale în acest sens. În România, deși s-a creat cadrul legislativ și infrastructura privind acordarea creditului ipotecar, principalele impedimente pentru populație de a contracta un credit sunt: puterea de cumpărare, care este încă slabă; nivelul ridicat al prețurilor locuințelor cât și nivelul ridicat al dobânzilor.

Principala direcție spre care se îndreaptă sectorul construcțiilor și creditelor ipotecare este liberalizarea pieței, lucru care presupune ca statul sa nu mai dețină monopolul în furnizarea de resurse financiare ci să aibă loc o dezvoltare a sectorului privat. Acesta este dezideratul atât al autorităților și populației României cât și al autorităților europene în perspectiva integrării țării noastre cu drepturi depline în marea familie europeană.

Lucrarea este structurată pe trei parți, atingând puncte teoretice la începutul acesteia și se încheie cu o lucrare practică.

Prima parte reprezintă o scurtă introducere care vizează rpoblematica creditului ipotecar în rândul tinerilor.

În a doua parte am redat câteva noțiuni cu privire la activitatea de creditare, noțiuni generale ale creditului, riscul de credit și nu în ultimul rând cateva informații cu privire la piața creditului ipotecar în România.

În ultima parte este reprezentată partea practică a lucrării și conține un studiu de caz cu privire la acordarea unui credit ipotecar unei persoane fizice în practica băncii Raiffesisen Bank.

Literatura de specialitate – elemente definitorii ale activității de creditare

2.1. Aspecte generale privind activitatea de creditare

Activitatea instituțiilor de credit cuprinde o serie de operațiuni, care nu se limitează numai la acordarea de credite, însă creditarea este considerată regina activității bancare. Creditarea poate fi privită ca un serviciu bancar pe care banca îl oferă clienților care îl solicită.

În accepțiunea prof. dr. Ionescu L. (2006, p. 423) procesul de creditare joacă un rol esențial în economie. Încasând sume mici de bani de la deponenți și agregând aceste fonduri pentru a le împrumuta solicitanților, băncile pun la dispoziție banii necesari dezvoltării economice. În acest proces, băncile protejează deponenții, prin analizarea riguroasă a cererilor de creditare. Creditarea, în condiții prin care se asigură rambursarea, permite băncii să obțină un câștig pentru deponenții ei, reducând semnificativ nivelul de risc.

Conform conf.univ.dr. Dedu V. (2006, p. 424) activitatea de creditare se desfășoară pe două planuri:

procesul de mobilizare a capitalurilor disponibile, în situația în care creditorul este deținătorul de disponibilități, iar depozitar, banca;

procesul de distribuire a capitalurilor disponibile în care utilizatorii în calitate de debitori, recurg în mod necesar la bănci comerciale.

Greuning H. (2003, p.88) apreciază că funcția de creditare a băncii îndeplinește trei obiective fundamentale:

creditele trebuie acordate pe o bază sănătoasă astfel încât să poată fi rambursate;

fondurile trebuie investite profitabil în beneficiul acționarilor și pentru protecția deponenților;

necesitățile legitime de creditare ale agenților economici și/sau ale persoanelor fizice trebuie satisfăcute.

Resursele de creditare ale băncii pot fi constituite din (Anghel , 2001):

resurse proprii formate din:

resurse stabile, care pot fi plasate pe termen lung;

resurse temporare, care pot fi plasate pe termen foarte scurt și scurt.

resurse atrase care constituie partea cea mai activă a instituțiilor de credit și provin din:

capital împrumutat;

depozite.

Tecușan F. și Pater L. (2003, p. 47), consideră că principiile care stau la baza activității de creditare sunt:

prudența bancară –văzută ca principiul fundamental care caracterizează întreaga activitate de creditare;

principiul contractualității – presupune consemnarea în documente a operațiunii de creditare;

rambursabilitatea creditului – termenul de rambursare diferă în funcție de tipul de credit;

respectarea destinației creditului – băncile sunt obligate să urmărească, conform legislației, ca utilizarea creditului să se realizeze în conformitate cu destinația prevăzută în contractul de împrumut;

creditele trebuie să fie garantate – volumul minim al garanțiilor trebuie să acopere datoria maximă a împrumutului, adică creditul plus dobânda.

Politica de creditare trebuie să conțină o descriere a obiectului și alocării facilităților de creditare ale băncii, precum și modalitatea de gestionare a portofoliului de credite, adică modul în care sunt acordate, evaluate, monitorizate și încasate creditele. Bratanovic S. (2003, p.86) susține că o bună politică de creditare nu trebuie să fie foarte restrictivă, ci să permită prezentarea de către ofițeri, către consiliu, a creditelor pe care aceștia le consideră demne de luat în considerare, dar care nu se încadrează în instrucțiunile scrise.

Turliuc V. (2009, p.89) afirmă că revizuirea calității portofoliului de credite trebuie să cuprindă următoarele:

toate creditele acordate acționarilor și părților afiliate;

toate creditele acordate clienților cu o expunere la risc cumulată de peste 5% din capitalul băncii;

toate creditele pentru care plata capitalului sau a dobânzii a înregistrat o întârziere de 30 de zile;

toate creditele care au fost clasificate ca substandard, îndoielnice sau ca pierdere;

toate creditele pentru care dobânda a fost capitalizată sau refinanțată;

toate creditele pentru care s-au reeșalonat ori s-au modificat condițiile contractuale privind rambursarea creditului și plata dobânzii.

2.2. Creditul – aspecte generale

Raportat la conceptul de credit, etimologic,cuvântul provine din limba latină „creditum” , a cărui traducere este „a crede” sau „a avea încredere”. Această origine a noțiunii de credit scoate în evidență un element psihologic absolut necesar unei operațiuni de creditare și anume: „încrederea”. Interesul crescut al literaturii de specialitate față de fenomenul creditării a determinat existența mai multor accepțiuni ale acestuia. Astfel:

conform opiniei lui Kirițescu C. și a lui Dobrescu E. (1998., p. 264), creditul este relația bănească între o persoană fizică sau juridică numită creditor care acordă altei persoane numită debitor un împrumut în bani sau care vinde mărfuri/servicii pe datorie în general cu o dobândă stabilită în funcție de riscul pe care și-l asumă creditorul sau de reputația debitorului;

în accepțiunea lui Niță C.și a lui Popescu M. (2003, p. 55), creditul este suma de bani acordată de creditor unei persoane (debitor) cu obligația de a fi restituită la un termen scadent;

în opinia lui Berea O. și Stoica E. (2003, p.167)creditul este operațiunea prin care se iau în stapânire imediată resurse în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoțite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător;

Manolescu G. (2006, p. 55 ) spune că într-un mod simplificat,creditul poate fi definit ca o formă specială de mișcare a valorilor: vânzare de mărfuri cu plată amânată sau cu transferare de monedă cu titlul de împrumut.

Dobrotă N. (2003, p. 80) vede creditul ca pe operațiunea prin care o persoană fizică sau juridică (debitor) obține fonduri sau bunuri de la o altă persoană fizică sau juridică (creditor) asumându-și obligația să le restituie sau să le plătească la termen (scadență);

Cerna S. (2005, p.53) afirmă că termenul de credit desemnează operațiunile de finanțare care pun în legătură directă un organism financiar (bancă sau altă instituție financiară) și un debitor;

în concepția prestigiului monetarist român, profesor Slăvescu V. (2005, p.75), creditul și operația de credit constituie acest fapt economic atunci când este vorba de cedarea unei sume de bani efectuată la un moment dat din partea unui subiect economic în folosința altui subiect economic, cu obligația pentru acesta din urmă de a restitui mai târziu la un termen fixat suma primită plus o sumă de bani care se cheamă interes sau dobândă;

Prin sistematizarea acestor opinii Stoica O. și Roman A. (2009, p.55) pun în evidență trei concepții privind creditul :

creditul ca încredere – majoritatea economiștilor consideră că încrederea reprezintă principalul conținut al creditului, ceea ce se explică prin faptul că relația de credit poate avea loc doar dacă creditorul are încredere în calitățile morale ale debitorului, este convins de bonitatea sa și de capacitatea financiară a acestuia de a realiza plata la data stabilită.

creditul ca formă a relațiilor de schimb – operațiunile de creditare sunt văzute, de unii autori, ca operațiuni de schimb care presupun că un interval de timp apreciabil separă efectuarea prestațiunii de efectuarea contraprestațiunii.

creditul ca expresie a relațiilor de redistribuire – transferul unei părți din produsul social de la unii participanți ai circuitului economic la alți participanți ai acestuia reprezintă conținul economic al creditului, iar transferul de capital între persoanele fizice și persoanele juridice reprezintă conținutul ecunomic principal al creditului.

Pentru că activitatea de creditare se desfășoară prin instituții de credit definite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 227/2007 privind activitatea bancară, conform acesteia, creditul era definit ca orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de ban. Basno C. ( 1999, p. 66) desprinde trăsăturile definitorii ale creditului astfel:

creditul este un angajament, adică transferul dreptului de proprietate asupra sumei ce face obiectul creditării are un caracter obligatoriu pentru bancă din momentul când aceasta și-a asumat un angajament de disponibilizare a creditului;

creditul presupune și un angajament al instituției de credit pentru prelungirea scadenței unei datorii care provine din împrumutul respectiv;

ipoteza angajamentului de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță ori a altui drept la încasarea unei sume de bani ca specie a creditului este foarte importantă pentru instituțiile de credit pentru că prin aceasta se acoperă o gamă largă de operațiuni;

acordarea creditului sau aprobarea prelungirii scadenței datoriei care provine din credit sunt condiționate de obligația debitorului de a rambursa suma respectivă, precum și de a plăti dobânda și alte cheltuieli aferente.

Pater L. (2003, p.46) este de părere că toate aceste concepții cu privire la definirea creditului exprimă de fapt:

disponibilitatea unor agenți economici și acceptul acestora de a împrumuta altor agenți;

pierderea temporară, de către cei care acordă împrumutul, a unor drepturi;

obligația împrumutatului de a restitui suma de bani primită la o dată stabilită (scadență) împreună cu dobânda aferentă.

În ceea ce privește elementele unui credit, conform opiniei lui Floricel C. (1999, p.151) acestea sunt: subiecții raportului de credit, promisiunea de rambursare, termenul de rambursare (scadența), dobânda, tranzacția/acordarea creditului, consemnarea și transferabilitatea.

Subiecții raportului de credit prezintă o diversitate mare în legătură cu apartenența la structurile social-economice,motivația angajării într-un raport de credit și durata acestui angajament. Aceștia se impart în:

creditori, reprezentați de instituțiile de credit;

debitori, reprezentați de : întreprinderi, populația și statul.

Promisiunea de rambursare poate fi considerată un element esențial al creditării,deoarece aceasta presupune următoarele riscuri:

riscul de nerambursare respectiv întârzierea plății sau incapacitatea de plată a debitorului din cauza deficiențelor sale, a conjuncturii.

riscul de imobilizare îi revine instituției de credit sau celui care deține depozite din cauza unei gestionări neadecvate a creditelor.

Termenul de rambursare (scadența) – reprezintă o dată stabilită în momentul creditării pentru rambursarea împrumutului.Pentru creditele pe termen scurt este specifică rambursarea integrală la scadență, iar pentru creditele pe termen mijlociu și lung este specifică rambursarea eșalonată ceea ce înseamnă că, pe parcurs, la termenele stabilite odată cu plata dobânzii sa va plăti și o parte din împrumut.

Dobânda – reprezintă o caracteristică definitorie a creditului și poate fi fixă sau variabilă. Este o formă de remunerare a creditorului de către debitor pentru folosirea capitalului de împrumut. Ea este de fapt prețul creditului. Factorii care determină nivelul dobânzii în accepțiunea lui Dardac N. (1999, p.182) sunt:

productivitatea capitalului;

lichiditatea;

riscul nerambursării;

raportul dintre oferta și cererea de credite;

stabilitatea economică.

Potrivit opiniei lui Chirleșan D. (2009, p.184), dobânda este de două tipuri:

dobândă percepută – este dobânda pe care o încasează băncile de la cei care au beneficiat de credite;

dobândă bonificată – reprezintă nivelul dobânzii cu care sunt remunerate disponibilitățile bănești ale celor care și-au constituit depozite bancare.

Tranzacția/Acordarea creditului – creditul poate fi acordat în cazul uneia din următoarele tranzacții: acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligațiuni, angajarea unui depozit. Consimțirea tranzacției precum și acordarea creditului reprezintă acte importante, pentru care creditorul trebuie să se informeze foarte bine în vederea evitării riscului.

Consemnarea și transferabilitatea – acordurile de credit sunt consemnate în general prin înscrisuri, instrumente de credit. În acestea apare obligația fermă a debitorului privind rambursarea creditului și dreptul băncii de a primi suma respectivă.

În ceea ce privește funcțiile și rolul creditului, în viziunea lui Tudorache D. (2005, p.361), funcțiile creditului sunt următoarele:

funcția distributivă care se explică prin faptul că mobilizează resursele bănești existente la un moment dat în economie, iar apoi le redistribuie prin acordarea de împrumuturi;

funcția de reducere a inflației prin prețul creditului, adică dobânda;

funcția de reglare a cererii și ofertei de bunuri prin intermediul creditării consumului și a stocurilor;

funcția de generator de venituri pentru bănci se explică prin faptul că creditul este văzut ca principalul produs bancar, acesta fiind principala sursă de venituri pentru bănci;

funcția de creștere a vitezei de rotație și de circulație a banilor;

funcția de reflectare și stimulare a eficienței activității agenților economici; aceasta se referă la faptul că pentru agenții economici care desfășoară o activitate eficientă, creditele sunt cele care ocupă un loc marginal în vederea asigurării resurselor de finanțare necesare pentru desfășurarea activității acestora.

În opinia lui Dedu V. (1996, p.68), creditul mai îndeplinește și următoarele funcții:

prin oferirea disponibilităților deținute, el sporește puterea de acțiune productivă a capitalului. Astfel instituțiile de credit, prin creditare, transformă economiile sterile în capitaluri productive;

creditul are și funcția de factor al creșterii economice, deoarece stimulează dezvoltarea unor activități noi sau îmbunătățirea celor existente;

creditul îndeplinește funcția de emisiune monetară. Dacă în trecut de la noțiunea de credit s-a ajuns la moneda fiduciară (biletele de bancă), astăzi există o multitudine de instrumente de plată care au dus la apariția monedei scripturale;

creditul asigură stabilitatea prețurilor;

creditul finanțează deficitul bugetar al statului .

Astfel,prin funcțiile pe care le realizează, creditul induce în economie o serie de efecte favorabile, cum sunt:

concentrarea capitalului prin mobilizarea disponibilităților latente;

dimensionarea și adaptarea masei de bani în circulație la necesarul economiei;

sporirea capacității productive și comerciale a agenților economici prin redistribuirea capitalurilor;

reducerea cheltuielilor pe care la generează circulația masei monetare.

Rolul creditului se poate desprinde din funcțiile pe care acesta le îndeplinește. Acesta este văzut ca un stimulent eficient pentru producție care permite o bună utilizare a economiilor bănești temporar disponibile, pe calea redistribuirii lor precum și accelerarea concentrării capitalurilor. În esență, rolul acestuia este de a duce la creștere economică, la creșterea capitalului, la dezvoltarea unor noi întreprinderi, la achiziționarea unei locuințe. De fapt, creditul, este unul din motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social.

Raportat la tipologia creditelor – criteriile care determină delimitarea principalelor tipuri de credite sunt:

persoana debitorului;

persoana creditorului;

modalitatea specifică de formare și utilizare a capitalurilor disponibile;

obiectul creditului și sfera de utilizare;

duratele de constituire a capitalului disponibil și de utilizare de către împrumutați;

dimensiunile și dinamica necesităților debitorului și modul de folosire al capitalurilor împrumutate.

Așadar, există mai multe criterii în funcție de care sunt clasificate creditele, însă Deaconu P. (2003, p.297) susține următoarea clasificare (tabelul 1):

Tabel 1: Criterii/tipuri de credite

2.3. Riscul de credit

Întrucât acordarea unui credit presupune „a avea încredere”,rezultă că în activitatea de creditare există un anumit risc. Riscul reprezintă în accepțiunea lui Larousse (2002, p.122) o pierdere posibilă care trebuie prevenită. Riscul de credit este de fapt riscul ca dobânda, creditul sau ambele să nu fie rambursate la scadență sau să fie rambursate doar parțial.

Riscul de credit, potrivit lui Greuning H. (2003, p.85) este cauza, cea mai frecventă, a falimentului bancar ceea ce presupune ca toate instituțiile de credit să stabilească standarde minime pentru gestionarea acestui risc. Pentru un management corect al riscului de credit este necesară identificarea riscurilor existente și potențiale, inerente activității de creditare.

În momentul în care o bancă intră în relații de credit cu un client, aceasta analizează întâi riscul la care se supune prin acordarea împrumutului. Așadar, în viziunea lui Anghel M. (2001, p.101) banca trebuie să aibă în vedere evaluarea riscului prin metoda celor „5 C-uri ”, și anume:

caracterul – reprezintă dorința unui debitor, precum și hotărârea sa de a-și face obligațiile sale derivate din necesitatea obținerii unui împrumut. Evalurea caracterului se face pe baza unor interviuri și verificări furnizate de solicitant sau de către clienții acestuia și trebuie să aibă în vedere:

reputația trecută a persoanei și istoricul creditărilor anterioare;

structura proprietății firmei;

competența managerială.

capitalul propriu al întreprinzătorului, precum și dorința acestuia de a contribui cu fonduri la realizarea afacerii; aici se vor urmări:

resursele pe care împrumutatul le aduce în cadrul proiectului de realizare a afacerii;

abilitatea de a produce venituri;

lichiditatea, solvabilitatea și structura globală a debitelor și vechimea acestora;

numărul și volumul creditorilor și vehimea acestora;

pasivele potențiale ale firmei;

tendințele situației financiare pe perioada de creditare.

capacitatea reprezintă abilitatea împrumutatului de a produce și de a gestiona numerar din operațiunile sale globale sau din proiectul însuși, abilitate ce se poate verifica analizând afacerile anterioare. Se vor avea în vedere următoarele aspecte:

tendințele producției într-o anumită perioadă de timp;

perspectivele economice ale firmei;

profiturile operaționale, care arată fondurile de rambursat ale creditului;

extinderea afacerii și proiectele de viitor ale clientului.

condițiile au în vedere situația curentă și de perspectivă a ramurii sau sectorului din care face parte firma. Analiza băncii va pune accent pe:

obiectivele solicitanților;

acordul de credit,termenele și condițiile din care să reiasă modul de plată al datoriei;

corelația cu alte acorduri anterioare;

limitele de termen sau sumă ce se pot acorda în domeniul creditării;

controlul sporit asupra veniturilor sau activelor aplicanților.

colateralul reprezintă garanția angajată de întreprinzător în realizarea unei afaceri sau a unui proiect de investiție. Se vor avea în vedere:

existența unor raporturi de evaluare corectă;

giranții din afara afacerii;

reducerea la minimum a riscului prin garanții solide.

Cechin – Crista P. și Cechin – Crista D. (2001, p.203) afirmă că reducerea riscului de credit se poate realiza numai pe baza cunoașterii aprofundate a clienților băncii, a tuturor factorilor de decizie, a tuturor rezultatelor obținute ca urmare a aprobării creditului respectiv.

Pentru a preveni riscul de credit, Heteș R. (2009, p.206) susține că trebuie avute în vedere două aspecte:

divizarea riscului – are ca obiectiv împărțirea riscurilor, astfel încât să se reducă posibilitatea înregistrării unor pierderi mari de către bancă;

constituirea garanțiilor – este o condiție de bază în acordarea creditelor.

2.4.Piața creditului ipotecar în România

În lucrarea „Creditul ipotecar”, Sechelariu S. (2002, p.7) afirmă că posibilitatea de a alege o locuință reprezintă o latură importantă a vieții economice și o componentă esențială a oricărei societăți democratice. Acesta este motivul pentru care modalitatea de finanțare poate avea o influență majoră și pozitivă asupra economiei naționale, piețelor financiare și standardelor de viață. În majoritatea țărilor cu economie de piață dezvoltată, sursele necesare finanțării sectorului imobiliar provin din economiile realizate de populație, iar în România statul finanțează acest sector. Astfel, acest autor este de părere că dezvoltarea pieței imobiliare este strâns legată de condițiile macroeconomice existente, dar și de gradul de dezvoltare și eficiență a sistemului financiar – bancar.

În concepția lui Bejan I. (2002, p.8) dezvoltarea pieței imobiliare prezintă două aspecte importante:

un aspect depinde de posibilitățile de finanțare bugetară și se referă la necesarul de locuințe sociale și la îmbunătățirea infrastructurii;

al doilea aspect ține de introducerea instituțiilor și mecanismelor care să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a pieței construcțiilor de locuințe prin crearea condițiilor dezvoltării pieței ipotecare.

Ambii autori sunt de părere că există doi factori care contribuie la creșterea complexității creditului ipotecar și anume:

„primul este factorul economic – această caracteristică economică a creditului ipotecar a determinat de-a lungul timpului apariția unei game foarte variate de produse ipotecare ce depășesc tradiționalul credit ipotecar cu rată fixă pe termen lung;

„al doilea factor ce determină complexitatea acestui produs este reprezentat de legislația privind ipoteca bancară și riscurile pe care aceasta le implică pentru finanțatori, riscuri ce par a se dezvolta în progresie geometrică.

Potrivit lui Peligrad V.(2012, p.40) creditul ipotecar se acordă exclusiv pentru investiții imobiliare, adică este un credit „pe obiect” destinat finanțării a cinci operațiuni imobiliare: construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor. Astfel, creditul ipotecar pentru investiții imobiliare se acordă prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

este acordat în scopul efectuării de investiții imobiliare cu destinație locativă sau cu altă destinație decât cea locativă ori în scopul rambursării unui credit ipotecar pentru investiții imobiliare contractat anterior;

acordarea creditului este garantată cel puțin cu ipoteca asupra imobilului care face obiectul investiției imobiliare pentru finanțarea căreia se acordă creditul, respectiv cu ipoteca asupra imobilului obiect al investiției imobiliare pentru finanțarea căreia a fost anterior acordat un credit ipotecar pentru investiții imobiliare, a cărui rambursare urmează a fi asfel finanțată.

Tecușan F. (2003, p.56) susține că, creditul ipotecar presupune o convenție între împrumutant și împrumutat, în care se prevede:

obiectul ca garanție a rambursării creditului;

condițiile și scadențele de rambursare;

penalitățile în caz de nerambursare anticipată, parțială sau completă a creditului;

circumstanțele în care prin nerespectarea condițiilor de împrumut, debitorul poate pierde proprietatea.

Pincipalul tip de credit ipotecar are drept caracteristică o sumă de rambursare și o rată a dobânzii fixe. Alte forme de credit ipotecar conform lui Andronache V. (2006, p.168):

credit ipotecar cu dobândă variabilă – a apărut din cauza creșterii și variației dobânzii în anii ’80. Acesta presupune variația dodânzii în funcție de anumiți indicatori.

credit ipotecar cu rambursare progresivă – vine în ajutorul familiilor cu venituri modeste, care au perspectiva ameliorării veniturilor lor.

credit ipotecar inversat, purtător de anuități – urmărește să valorifice capitalul imobilizat în locuințe proprietate, fără a se renunța la dreptul de proprietate și la uzufruct. Ca atare împrumutul obținut prin ipotecarea unei părți a proprietății servește la achiziționarea unui contract de anuități și aduce astfel proprietarului un venit regulat.

Trăsăturile creditului ipotecar în concepția acestui autor sunt:

legea prevede posibilitatea rambursării anticipate a creditului de către debitor;

este instituită regula transferabilității ipotecii;

împrumutatului îi revin cheltuielile aferente întocmirii dosarului și constituirii ipotecii;

creditul este garantat prin ipotecă constituită chiar asupra bunului în legătură cu care se contracteză împrumutul;

ipoteca este valabilă până la rambursarea integrală a creditului.

După cum am menționat creditul ipotecar este garantat cu ipotecă asupra bunului pentru care se contractează creditul. Ionescu L. (1996, p.437) apreciază că există două tipuri de garantare a acestui credit prin care ipoteca este asociată cu polița de asigurare:

polița de asigurare pe viață pentru plata proprietății – această poliță se explică prin faptul că pe durata creditării se plătește numai dobânda, iar suma împrumutată se rambursează la sfârșitul perioadei de creditare.

polița ipotecară de protecție – presupune ca atât suma împrumutată cât și dobânda să fie rambursate pe toată perioada creditării.

Potrivit Rapoartelor anuale și a Buletinelor lunare ale BNR din 2015 piața românească a creditelor ipotecare în acest an a început să se stabilizeze, acest lucru datorându-se faptului că acest an a marcat ieșirea oficială din criză a pieței imobiliare. Principalul factor care a contribuit la relansarea sectorului imobiliar a fost reprezentat de reluarea activității de creditare. Tendința este evidențiată și de creșterea gradului de îndatorare, al principalilor dezvoltatori imobiliari activi pe piața locală. Totodată creșterea volumului de credite ipotecare a avut loc datorită dobânzilor care au înregistrat valori minime în anul 2015, ce a dus la contractarea împrumuturilor standard cât și credite Prima Casă.

Figura1

(milioane lei; sfârșitul perioadei)

Sursa: BNR

Figura 2

(milioane lei; sfârșitul perioadei)

Sursa: BNR

Concluzionând, Sechelariu S. (2002, p.8) este de părere că reglementarea corectă a acestui sector duce la creșterea credibilității și la stabilitatea sistemului financiar – bancar și joacă un rol important în procesul de dezvoltare și stabilizare economică.

STUDIU DE CAZ – Creditul ipotecar în practica Băncii Raiffeisen Bank și principalele etape și evoluția Raiffeisen Bank în cadrul sistemului bancar românesc

3.1 Poziția pe piață a Băncii Raiffeisen Scurt istoric și

Istoria Raiffeisen Bank în România începe în 1994, când Grupul Bancar Austriac Raiffeisen a deschis o reprezentanță în București. În 1998, aceasta a fost transformată în subisidiara Raiffeisenbank (România), oferind servicii și produse pentru companii. Raiffeisen Bank România a rezultat din fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor două entități deținute la acel moment de Grupul Raiffeisen în România: Raiffeisenbank (România) și Banca Agricolă Raiffeisen S.A., care fusese înființată în 2001, după preluarea băncii de stat Banca Agricolă de către grupul austriac. În 2013, Raiffeisen Bank a preluat portofoliul de retail al Citibank România.

În iulie 2001 RZB-Austria și Fondul Româno-American de Investiții (FRAI) au preluat de la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participanților Statului(APAPS) peste 98,84% din acțiunile celei de-a treia bănci românesti, Banca Agricolă. Din acest pachet, RZB-Austria deținea 93,36%. Valoarea totală a tranzacției se ridica la 52 milioane USD, din care 37 milioane USD reprezintă investiții de capital iar 15 milioane USD prețul plătit pentru achizitionarea acțiunilor.

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 18 mai 2002 a hotărât în unanimitate aprobarea fuziunii prin absorbție a Raiffeisen – Banca Agricola SA și Raiffeisenbank (Romania) SA, cele două entitati bancare deținute de RZB-Austria. Banca se numește Raiffeisen Bank SA începând cu 1 iulie 2002. RZB-Austria deține 94,14% din Raiffeisen Bank. La momentul respectiv banca are aproximativ 3.500 angajați și o rețea națională de sucursale și agenții care depășește 200 de locații.

În 2004 Raiffeisen Bank a obținut un profit net de 28,3 milioane EUR, de șase ori mai mare decât în anul 2003 (4,6 milioane EUR). Activele totale s-au dublat fața de 2003, depăsind 2.000 milioane EUR. În 2005 a continuat să implementeze un plan de investiții semnificativ, destinat în principal infrastructurii și sistemelor IT&C, modernizării rețelei de unități și extinderii rețelelor de ATM și POS. Rezultatele excelente obținute de Raiffeisen Bank au fost recunoscute de prestigioase publicații românești și străine. Revista britanică Euromoney a acordat Raiffeisen Bank premiul pentru cea mai bună bancă de investiții din România, iar revista Global Finance a desemnat banca, atât în 2004 cat și în 2005, drept "Cea mai bună bancă din România".

În 2006, austriecii au facut o reorganizare a rețelei, unitățile fiind coordonate după linii de activitate, în locul sistemului vechi, care prevedea organizarea ierarhică regională. Astfel, au aparut unități specializate, cum sunt cele de vânzare a creditelor imobiliare sau cele pentru clienți corporativi. Pe de altă parte, banca a introdus un sistem de salarizare care leagă într-o măsură mai mare remunerația de activitatea salariatului.

La 30 iunie 2007, banca înregistra un profit net de trei ori mai mare fața de aceeași perioadă a anului trecut 47,2 de milioane de euro (conform IFRS).

Raiffeisen Bank s-a evidențiat pe piața românească ca o bancă universală, oferind o gamă completă de produse și servicii atât persoanelor fizice, cât și IMM-urilor și corporațiilor mari prin multiple canale de distributie. Ca și mod de organziare Raiffeisen Bank funcționeză ca o societate comercială pe acțiuni în baza legislației în vigoare din România, a prezentului statut și a contractului de societate . Banca își desfășoară activitatea prin sucursale, filiale și agenții în țară și străinătate înființate prin hotarârea consiliului de administrație.

Figura 3: Structura acționariatului Raiffeisen Bank în 2015

(Sursă: Norme interne Raiffeisen Bank)

Figura 3 în ceea ce privește acționariatul, observăm că Raiffeisen Bank are unul puternic, acționarul majoritar al acesteia fiind Raiffeisen International Bank – Holding AG, una dintre cele mai mari companii listate la Bursa de Valori din Viena, Austria, din punct de vedere al capitalizării bursiere, care deține 99,49 % din acțiuni. Restul de 0,51 % din acțiuni este deținut de alți acționari persoane fizice și juridice.

Acționarii grupului susțin că vor continua să mențină profitabilitatea la nivelul întregului grup pe o perioadă lungă de timp, având totodată o abordare prudentă în ceea ce privește situația economică la nivel național și doresc să gestioneze cu grijă riscurile într-un mediu care rămâne deocamdată volatil.

Raiffeisen Bank deserveste peste 2 milioane de clienți, din care aproximativ 100 000 IMM-uri, si peste 4 400 companii cu o cifra anuală de afaceri ce depăseste 5 milioane EURO, entităti publice și instituții financiare. Banca deține diferite unităti specializate ca "agenții de retail" care se adresează persoanelor fizice și IMM-urilor. De asemenea, Raiffeisen Bank este prima bancă de pe piața românească care a lansat unități destinate exclusiv acordării de credite imobiliare "Raiffeisen Bank Casa Ta".

În ceea ce privește gama de activități desfășurate de către Raiffeisen Bank, aceasta prezintă un aport ridicat de diversificare:

deschiderea conturilor în lei și valută;

efectuarea operațiunii de depozite la vedere și la termen în cont, cu numerar și cu titluride valoare de la persoane fizice și persoane juridice în vederea păstrării și valorificării lor;

acordarea de credite în lei și valută pe termen scurt mediu și lung la persoane fizice și persoane juridice;

cumpară, vinde, ține în custodie și administrează active monetare – execută transferuri și alte operațiuni de virament pe cont propriu sau în contul terților;

efectuează operațiuni valutare;

efectuează finanțarea investițiilor statului care se realizează din fondurile bugetului destat sau din alte fonduri;

efectuează evaluarea activelor din patrimoniul terților;

contractează și acordă credite externe;

încheie cu bănci și instituții financiare străine convenții și aranjamente de corespondență;

efectuează orice alte activități legate care au o legătură directă sau indirectă cuobiectivele sale de activitate.

Raiffeisen Bank are în România o rețea de aproape 370 de unități și aproximativ 5.600 de angajați. Raiffeisen Bank pune la dispoziția clienților și alte canale de acces la serviciile și produsele băncii, oferind posibilitatea de a alege cea mai convenabilă și rapidă metoda de lucru cu banca: Raiffeisen Direct (telefon banking), myBanking (mobile banking), Raiffeisen Online (internet banking pentru persoane fizice). Raiffeisen Bank deține o rețea exinsă de ATM-uri și EPOS-uri: 866 de ATM-uri și peste 6.800 de POS-uri.

Ȋn ultimul an, Raiffeisen Bank a obținut rezultate financiare pozitive, comparativ cu anul 2014 într-un context economic dificil. Conform datelor financiare, evoluția indicatorilor Băncii în anul 2015 se prezintã astfel:.

veniturile operaționale au totalizat 447 mil. euro.

profit net de 48 milioane euro in primul semestru din 2015 (fata de 45 milioane de euro in S1 2014) si o rata a creditelor neperformante de 7,2% (8,2% in iunie 2014) confirma evolutia constanta si echilibrata pe care o are Raiffeisen Bank pe piata bancara romaneasca, an de an;

rata solvabilitatii de 18.3% indică o capitalizare solidă;

rata rentabilitatii capitalului de 14% confirma o crestere profitabilă;

valoarea totală a activelor Raiffeisen Bank a ajuns la 6,48 miliarde euro, in crestere cu 9% fata de cele 5,94 miliarde euro cat erau la finele lui iunie 2014.

cheltuielile nete cu provizioanele au scăzut la 65 de milioane euro comparativ cu 2014, cand erau 71 de milioane de euro. S-a confirmat îmbunătățirea semnificativă a indicatorilor de risc aferenți persoanelor fizice, observată și de-a lungul anului precedent, iar în 2015 aceași tendință pozitivă se poate observa și la clienții IMM-urilor și companii mari și medii.

creditele nete acordate de banca au crescut cu 5%, iar valoarea creditelor acordate în 2015 a depășit 2 miliarde de euro.

fondurile proprii disponibile sunt de 356 mii lei, incluzându-se aici fondurile proprii necesare pentru riscul de creditare, de piață și cel operațional.

3.2 Dimensiuni specifice ale activității de creditare a persoanelor fizice

3.2.1 Norme și principiile generale de creditare

Banca Raiffeisen, care dorește să fie productivă și profitabilă în creditarea clienților săi persoane fizice, este nevoită să se alinieze la principiile generale de creditare și să-și stabilească o serie de norme și principii proprii prin care să se fundamenteze corect decizia de creditare și să limiteze riscul aferent, cum ar fi:

acordarea creditului se face numai către clienții identificați, acceptați și calificați, potrivit normelor băncii;

pot beneficia de credite persoanele fizice care au deschise conturi la unitățile băncii;

clienții creditați trebuie să furnizeze băncii la timp informații complete despre situația (activitatea) lor și performanțele corespunzătoare, cantitativ și calitativ;

fiecare client creditat ar trebui să aibă un „manager de cont”, desemnat de bancă, a cărui responsabilitate să vizeze și monitorizarea performanțelor, verificarea sistematică a modului de derulare a creditului, inclusiv de conservare a garanțiilor;

acordarea unei atenții deosebite creditării pe piețe noi sau clienților nou veniți în afacerile băncii;

evitarea unor expuneri prea mari față de unii clienți individuali, clasă de clienți sau sectoare de activitate. Volumul total al angajamentelor băncii (credite și scrisori de garanție) față de un singur client (debitor) nu poate depăși 25% din fondurile proprii ale băncii;

creditul acordat trebuie să se refere la o strategie de afaceri a clientului creditat, agreată de bancă, iar utilizarea acestuia să poată fi urmărită;

sucursalele, filialele și agențiile pot acorda credite clienților care au domiciliul, după caz, pe raza teritorială a județului în care unitatea băncii își desfășoară activitatea, sau localitățile cele mai apropiate din județele limitrofe în care nu există alte unități ale băncii;

cererile de credite, indiferent de competența de aprobare, se analizează și se însușesc de către unitățile băncii, pe baza documentelor prezentate de solicitanți ;

volumul creditelor, destinația, duratele de creditare, garanțiile necesare, dobânzile, condițiile de rambursare a creditelor, precum și alte clauze se stabilesc prin contractele de credit încheiate pe baza negocierii directe între bancă și clienții săi;

după aprobare, creditele se pun la dispoziția clienților în condițiile negociate prin contractele de credit încheiate, înregistrând concomitent angajamentul în evidența extrabilanțieră a băncii, la data, pe durata și valoarea prevăzute în contract;

pe măsura utilizării creditului, se diminuează angajamentul din evidența extrabilanțieră și se urmărește derularea acestuia, până la rambursare;

pentru a putea urmări destinația creditului acordat, acesta nu se eliberează în numerar decât în cazuri foarte bine justificate cu aprobarea conducerii unității băncii;

banca verifică la toți clienții utilizarea creditelor potrivit destinației, existența garanțiilor și respectarea celorlalte clauze din contractele de credite;

după aprobarea unui credit, banca nu poate anula sau reduce cuantumul acestuia decât în cazuri justificate, determinate de constatarea furnizării de către client a unor date nereale și numai după expirarea unui termen de preaviz de minimum cinci zile calendaristice, care va fi comunicat în scris acestuia. Bancpost poate întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea de către client a unui credit aprobat, în cazul în care acesta a încălcat condițiile contractului de credit sau în cazul în care situația economică și financiară a acestuia nu mai asigură condiții de garanție și de rambursare ;

sursele colateralului, precum și cele ale rambursării, să nu afecteze reputația băncii sau să fie sancționate de lege;

valorificarea garanțiilor trebuie să fie sursa secundară și nu cea principală pentru rambursarea creditului;

dacă debitorul nu-și îndeplinește corect serviciul datoriei, creditul trebuie gestionat conform unor strategii ferme de recuperare;

banca nu acordă credite pentru rambursarea altor credite restante;

banca nu poate acorda credite garantate cu propriile acțiuni sau condiționate de vânzarea sau cumpărarea propriilor acțiuni (Norma internă nr. 23 a Băncii Raiffeisen Bank).

3.2.2. Categorii de credite destinate segmentului de retail. Ponderea creditelor ipotecare

Raiffeisen Bank pune la dispoziția clienților oferta sa variată de credite pentru persoane fizice. Creditele se disting prin flexibilitate și dobânzi atractive, adresându-se dorințelor unui număr din ce în ce mai mare de clienți. Astfel, gama completă de credite adresată segmentului de retail de către aceasta este următoarea: credite garantate cu ipotecă, credite de consum, creditul auto.

Credite garantate cu ipotecă – cuprind: creditul Imobiliar/Ipotecar, creditul de nevoi personale garantat cu ipotecă, creditul Prima Casă, creditul imobiliar Casa Ta.

Creditul Imobiliar/Ipotecar se adresează persoanelor fizice care doresc să își cumpere o casă sau un teren, dar care nu dispun de banii necesari. Raiffeisen Bank le ajută pe acestea să-și îndeplinească visul prin intermediul unei oferte variate de credite imobiliare/ipotecare:

creditul ipotecar- Raiffeisen Bank oferă soluția cea mai avantajoasă prin creditul ipotecar, destinat cumpărării, construcției sau modernizării locuinței. Pentru ca, clienții să plătească cât mai puțin, perioada maximă de creditare este de 30 de ani. Suma acordată este de maxim 300.000 EUR sau echivalentul în lei și de minim 5.000 EUR sau echivalentul în lei. Avans minim 15% pentru credite în lei, 20% pentru credite în euro și minim 25% dacă veniturile nu sunt integral în euro. Persoanele care pot opta pentru acest credit trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul stabil în România sau cetățeni străini care lucrează în România și care au domiciliul stabil aici. Vârsta maximă la sfârșitul perioadei de creditare este de 70 de ani, veniturile acceptate fiind variate. Se folosește ipoteca de rang I, instituită asupra imobilului achiziționat sau asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea solicitantului;

creditul imobiliar – Raiffeisen Bank oferă clienților creditul imobiliar, destinat cumpărării, construcției sau modernizării locuinței. Valoarea maximă pe care clientul o poate primi este de 300.000 EUR sau echivalentul în lei, iar perioada maximă de creditare este de 30 de ani;

Creditul de nevoi personale garantat cu ipotecă a fost conceput pentru finanțarea nevoilor personale nenominalizate și pentru refinanțarea oricărui tip de credit acordat persoanelor fizice (consum, ipotecar/imobiliar) . Acest credit se acordă rapid și presupune o documentație rapidă pentru aplicare. Suma acordată este de minim 5.000 EUR sau echivalentul în lei și maxim 150.000 EUR sau echivalentul în lei. Perioada de creditare este de maxim 5 ani, în cazul creditelor pentru finanțarea nevoilor personale nenominalizate și 25 de ani , în cazul creditelor pentru refinanțare.

Creditul Prima Casă este un credit imobiliar complex, încercând să vină într-o manieră optimă în satisfacerea cerințelor efective ale clienților. În acest sens, creditul este destinat exclusiv persoanelor fizice care au ca obiect facilitarea accesului acestora la achiziționarea, modernizarea și extinderea unei locuințe sau unui teren pe teritoriul României și înscris în cartea funciară. Banca Bancpost oferă credite în lei în cadrul acestui program. Pentru achiziționarea unei locuințe finalizate valoarea maximă este echivalentul în lei a 57.000 EUR, avans minim 5% din prețul de achiziție al locuinței, care să acopere diferența dintre prețul de achiziție rezultat din antrecontractul de vânzare cumpărare și finanțarea garantată. Pentru achiziționarea unei locuințe noi valoarea maximă este echivalentul în lei a 66.500 EUR, avans minim 5% din prețul de achiziție al locuinței, care să acopere diferența dintre prețul de achiziție rezultat din antrecontractul de vânzare cumpărare și finanțarea garantată. Pentru construcția unei case valoarea maximă este echivalentul în lei a 71.250 EUR, avans minim 5% din valoarea costului de construire al locuinței, care să acopere diferența dintre costul de construire al locuinței rezultat din devizul estimat de construire și finanțarea garantată. Împrumutul se garantează cu ipotecă de rang I asupra locuinței, cesionată în favoarea Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor și a Băncii Bancpost. Acest credit prezintă urmatoarele avantaje: grad de îndatorare de până la 60%, flexibilitate în analiza dosarului, costuri foarte avantajoase, nu se solicită asigurare de viață/deces, evaluarea va fi realizată gratuit de către un evaluator al Bancpost.

Creditul imobiliar CASA TA este un nou produs de creditare,o alternativă a creditului Prima Casă, care are ca destinație cumpărarea,renovarea,extinderea sau construirea unui apartament sau a unei case, refinanțarea unui credit imobiliar / ipotecar sau achiziția unui teren. Valoarea creditului este de minim echivalentul în lei a 5.000 EUR, maxim 300.000 EUR, iar avansul este de minim 35% din valoarea investiției. Perioada de creditare este de minim 3 ani, maxim 30 de ani.

Credite de consum – cuprind : credit de nevoi personale fără ipotecă, Flexicredit.

Credit de nevoi personale fără ipotecă, Flexicredit –beneficiarii acestui tip de credit sunt persoanele fizice rezidente,care trebuie să îndeplinească următoarele condiții : să fie cetățeni români cu domiciliul stabil în România, sau cetățeni străini care muncesc în România cu permis valid de muncă și au rezidența permanentă sau temporară în România, cu vârsta cuprinsă între 23 și 65 de ani, să facă dovada că realizează venituri constante și nu înregistrează debite sau alte obligații neachitate la scadență către bancă la data cererii de acordare a creditului. Suma acordată este de 15.000 euro (echivalentul în lei), iar perioada maximă este de 5 ani pentru creditele în lei..Acest credit îți oferă 3 luni pauză de la plata ratei, după primele 6 luni de rambursare.

Creditul auto are ca destinație achiziția unui autoturism nou sau second hand. Raiffeisen Bank oferă creditul Mașina Ta, cu perioada maximă de rambursare de 7 ani. Suma maximă acordată este de 75.000 euro. Persoanele care pot opta pentru acest credit trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul stabil în România sau cetățeni străini care lucrează în România și care au domiciliul stabil aici, cu vârsta cuprinsă între 23 și 65 de ani și să facă dovada că realizează venituri constante. Banca pune gaj pe mașină, iar pentru credite mai mari de 10.000 de euro se solicită ipotecă.

În portofoliul Băncii Raiffeisen, creditele ipotecare reprezintă o pondere de 20 % din total credite acordate persoanelor fizice. În țările Uniunii Europene, proporția este inversă, acest fenomen fiind explicat de prețul ridicat al imobilelor comparativ cu puterea de cumpărare scăzută a românilor și de oferta scăzută de locuințe. Piața creditelor ipotecare are o creștere sub potențial și sub previziunile așteptate, aceasta fiind determinată nu de scăderea cererii de locuințe, ci de reorientarea clienților către produse alternative de credit. O altă cauză a creșterii sub așteptări a pieței creditelor pentru locuințe o reprezintă împrumutul pentru nevoi cu ipotecă care a devenit o alternativă viabilă pentru creditul ipotecar, tot mai mulți clienți apelând la împrumutul de nevoi pentru a-și achiziționa sau construi o casă (Regulamentul nr. 24/2014 privind creditele acordate persoanelor fizice).

3.3 Etapele de analiză a situației clienților

3.3.1 Documentația tehnico-economică necesară obținerii de credite

Pentru obținerea creditului, clienții persoane fizice trebuie să depună la Raiffeisen Bank în vederea constituirii dosarului de credit, după caz, următoarele documente (Procedura de creditare nr. 14/2014 privind activitatea de retail):

cerere de credit: nevoi personale, imobiliar, ipotecar;

actele de identitate (original și copie) pentru solicitant, soț/soție solicitant și pentru girant, certificat de căsătorie (original și copie), după caz, hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă (original și copie),după caz, al 2-le act: certificat de naștere sau permis de conducere sau pașaport;

pentru veniturile obținute sub formă de salarii – adeverință de venit cu ultimele 3 salarii sau 6 salarii (garanție ipotecă), valabilă 15 zile + acord de plată – pentru solicitant, soț/soție solicitant și pentru girant (i), copia contractului individual de muncă, ultimul act adițional al acestuia (dacă este cazul) și extrasul din registrul electronic al salariaților care să ateste că acest contract, act adițional a fost declarat la ITM (extrasul va fi certificat pentru autenticitate de către angajator), fluturașii de salar: ultimii 3 sau 6, semnați, ștampilați și "conform cu originalul" pentru solicitant, soț/soție solicitant și pentru girant;

fișa fiscală;

pentru veniturile obținute sub formă de pensii – talon de pensie (original) și decizia de pensionare (original);

contractul de credit și graficul de rambursare (original și copie), după caz , dacă mai sunt credite în sold contractate de la alte bănci;

acord Biroul de Credit completat și semnat de către solicitant, soț/soție solicitant și girant;

pentru creditele garantate cu ipotecă: actul de proprietate (original și copie),CI/BI proprietar(original și copie),cadastru,întabulare, extras de Carte Funciară de Informare și suplimentar pentru terenuri certificatul de urbanism (intravilan și scos din circuitul agricol), certificat fiscal.

Documentele care pot atesta destinația creditului solicitat vizează factura pro-formă, factură fiscală, precomandă, comandă, acord, precontract sau contract încheiat între vânzător și cumpărător, deviz estimativ, proces verbal de licitație, hotărâre judecătorească definitivă de partaj, după caz. În documentele respective trebuie să se menționeze datele de identificare ale vânzătorului bunurilor/prestatorului de servicii (denumire/numele și prenumele, adresa, contul, codul unic de înregistare/codul numeric personal, etc.), acordul acestuia privind vânzarea, denumirea și caracteristicile bunurilor sau serviciilor ce urmează a fi vândute sau prestate, prețul sau tariful acestora, termenele și modalitatea de efectuare a plăților. Nu în ultimul rând, sunt necesare o serie de declarații pe propria răspundere, date de client, familia clientului și giranți cu privire la:

valoarea angajamentelor de plată ale acestora la data solicitării creditului și, în mod distict, a obligațiilor devenite exigibile și neonorate la scadență la aceași dată;

litigiile cu terții existente la data solicitării creditului, cu precizarea, după caz, a motivelor care au condus la situațiile respective (inclusiv litigiile cu banca).

3.3.2 Cuantumul veniturilor eligibile

Veniturile nete lunare luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare sunt calculate ca diferență între veniturile totale certe, cu caracter de permanență ale clientului și, după caz, ale familiei acestuia (ajustate prin aplicarea anumitor coeficienți) și angajamentele de plată de altă natură, precum și cheltuieli de subzistență. La evaluarea bonității clienților, Raiffeisen Bank se va raporta la un nivel al veniturilor eligibile luate în calcul, care nu poate depăși cu mai mult de 20 % nivelul veniturilor aferente anului anterior (Regulamentul nr. 24/2014 privind creditele acordate persoanelor fizice). Nivelul venitului aferent anului anterior se va stabili pe baza fișei fiscale puse la dispoziția clientului de către angajator, în cazul persoanelor care obțin venituri din salarii și/sau, după caz, a unui document fiscal depus de către client la Administrația Financiară sau eliberat clientului de către Administrația Financiară în cazul persoanelor care obțin venituri din alte activități. În cazul persoanelor care realizează venituri din pensii se va avea în vedere nivelul pensiei înscris în talonul de pensie sau în extrasul contului în care se virează pensia.

În cazul clienților care realizează venituri din salarii, se analizează capacitatea de rambursare a acestora pe baza unui nivel al veniturilor nete lunare înscrise în adeverința de salariu care, pentru a putea fi luate în calcul, nu pot depăși, fiecare în parte, cu mai mult de 20% nivelul venitului mediu net lunar aferent anului anterior rezultat din fișa fiscală. În situația în care angajatorul nu are, conform prevederilor codului fiscal, obligația de a pune la dispoziția clientului fișa fiscală, analiza capacității de rambursare a acestora se va face pe baza unui nivel al veniturilor nete lunare înscrise în adeverința de salariu, care, pentru a putea fi luate în calcul, nu pot depăși, fiecare în parte, cu mai mult de 20% nivelul venitului mediu net lunar aferent anului anterior rezultat dintr-un document eliberat de angajator.

În situația în care în anul anterior clientul nu a obținut venituri din salarii (este nou angajat), precum și în situația în care clientul lucrează la respectivul angajator din anul în curs, se va analiza capacitatea de rambursare în baza veniturilor eligibile înscrise în adeverința de salariu care, pentru a putea fi luate în calcul, nu pot depăși fiecare în parte, cu mai mult de 20 % nivelul venitului net lunar aferent perioadei anterioară ultimelor trei luni lucrate la respectivul angajator, rezultat dintr-un document eliberat de acesta. Prin excepție, banca va putea lua în calcul venitul net lunar înscris în adeverința de salariu ce depășește cu mai mult de 20 % nivelul venitului mediu net lunar, numai după obținerea de la clienți a unor documente justificative din care să rezulte modificările intervenite în situația venitului acestora și caracterul de continuitate al veniturilor (Procedura de creditare nr. 14/2014 privind activitatea de retail).

După verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute mai sus, privind veniturile realizate din salarii, la evaluarea bonității clienților se va lua în calcul salariul net cert realizat în ultima lună, înscris în adeverința de salariu, cu excepția cazului în care majorarea de salariu între oricare două luni consecutive este mai mare de 20 %, situație în care se va lua în calcul salariul cel mai mic. Excepția nu se aplică în cazul în care majorarea de salariu este justificată. În astfel de cazuri, se va lua în calcul venitul mediu net lunar calculat ca medie a salariilor nete certe realizate în ultimele 3 luni înscrise în adeverința de salariu.

Prin veniturile pe familie, se va înțelege veniturile realizate de soț și/sau soție, copiii, frații/surorile, precum și părinții soților. Persoanele ale căror venituri realizate sunt luate în considerare la calculul gradului de îndatorare vor fi incluse în BVC-ul familiei atât la venituri cât și la cheltuieli (Regulamentul nr. 8/2014). În cazul luării în considerare a veniturilor din chirii, dividende obținute de la societățile comerciale cu capital privat unde sunt asociați, se va încheia un contract de garanție mobiliară pe sume de bani viitoare încasate în conturi deschise la Bancpost, contract înregistrat la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Cheltuielile care se deduc din veniturile eligibile ajustate sunt:

angajamente de plată de altă natură decât cele decurgând din contracte de credit, așa cum rezultă din adeverința de venit sau din declarația pe propria răspundere (chirii, pensii alimentare, debite către organele, instituțiile de stat).

cheltuieli lunare de subzistență, cheltuieli minime de subzistență (declarate de client), dar nu mai puțin de coșul minim de consum lunar stabilit de Raiffeisen Bank. În prezent acesta a fost stabilit la: 391 lei pentru o persoană, 783 lei pentru 2 persoane (doi adulți sau un adult și un copil) și respectiv 1174 lei pentru o familie cu 3 persoane (doi adulți și un copil sau un adult și doi copii). Pentru fiecare copil în plus se adaugă câte 160 lei/copil (Regulamentul nr. 24/2014 privind creditele acordate persoanelor fizice).

3.3.3 Clasificarea clientelei pe categorii de risc

Într-o accepțiune etapizată, după primirea cererii de credit, analistul de credite verifică întreaga documentație de credit, iar în situația în care aceasta este incompletă sau nu este corect întocmită solicită clientului refacerea sau completarea ei. Dacă documentația de credit este completă și corect întocmită, mai departe se procedează la analiza profilului de risc, respectiv la interogarea Sistemului Informatic al Biroului de Credit și, după caz, verificarea listelor transmise de societățile de asigurare-reasigurare cuprinzând persoanele pentru care s-au acordat despăgubiri urmare producerii riscului financiar de neplată, consultarea altor baze de date existente la dispoziția băncii din care rezultă credibilitatea clientului pentru rambursarea la scadență a creditului și pentru plata dobânzilor aferente și a altor costuri dacă este cazul. Analistul de credite efectuează, totodată, consultarea bazelor de date centrale ale Ministerului Economiei și Finanțelor privind înregistrarea contribuabililor persoane juridice și a instituțiilor publice și anexează la dosarul de credit materialul consultat, în scopul:

verificării concordanței datelor de identificare a angajatorului înscrise în adeverința de salariu cu cele existente în bazele de date consultate;

verificării depunerii de către angajator, conform reglementărilor în domeniu, a ultimei declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat, nu mai veche de 6 luni.

Analiza solicitărilor de credit în cazul persoanelor care sunt înregistrate cu informații negative în sistemul informatic al Biroului de Credit se efectuează având la bază algoritmul utilizat pentru parametrizarea riscului de credit, prevăzut de reglementările interne referitoare la transmiterea și obținerea datelor referitoare la creditele bancare la/de la Biroul de Credit , proprii fiecărei societăți bancare. Prin aplicarea algoritmului rezultă numărul de unități de risc atribuit fiecărei persoane, determinat pe baza datelor înscrise în raportul de consultare al sistemului informatic al Biroului de Credit, care stabilește încadrarea într-unul dintre următoarele grade de risc: grad de risc minim, grad de risc mediu, grad de risc mare, grad de risc foarte mare și grad de risc maxim. În cazul persoanelor pentru care aplicând algoritmul rezultă încadrarea în gradul de risc mare și foarte mare, solicitările de credit pot fi acceptate doar în următoarele condiții:

gradul de risc mare este înregistrat ca urmare a unor incidente mai mari de 1 lună, respectiv gradul de risc foarte mare este înregistrat ca urmare a unor incidente mai mari de 2 luni;

acordarea creditelor se va face cu aprobarea Comitetului de Credite al unității teritoriale a Raiffeisen Bank sau, după caz, a unităților superioare în competența cărora este aprobarea creditului, care vor putea solicita, dacă se consideră necesar, și constituirea de garanții reale suplimentare (Procedura de creditare nr. 14/2014 privind activitatea de retail).

În cazul în care, din verificările efectuate rezultă că există premise favorabile clientului privind acordarea creditului solicitat, mai departe inspectorul de credite va analiza documentația repartizată.

De o manieră concretă, analiza dosarului de credit, presupune, în genere, parcurgerea următoarelor etape:

încadrarea solicitării în criteriile și condițiile specifice categoriei de credit, în funcție de destinația ce urmează a fi dată creditului;

determinarea capacității clientului de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor și a altor costuri dacă este cazul;

întocmirea și semnarea formularului tip scoring de stabilire a bonității clientului, pe baza documentației de credit;

determinarea și evaluarea garanțiilor;

stabilirea calității clientului în conformitate cu reglementările BNR, referitoare la supravegherea solvabilității și expunerilor mari ale instituțiilor de credit, precum și cu reglementările interne în domeniu.

Credit scoring-ul este un instrument folosit în evaluarea profilului solicitantului de credit. Criteriile din cuprinsul formularului tip scoring de stabilire a bonității clientului, precum și punctajul acordat pentru fiecare categorie, sunt prezentate mai detaliat în tabelul 2 :

Tabel 2: Criteriile de stabilire a bonității clienților și punctajul aferent

(Sursa: Norme interne de creditare a persoanelor fizice de către Banca Raiffeisen Bank)

În funcție de punctajul total obținut (scorul total), clienții se încadrează din punct de vedere al scoringului în una din cele 5 categorii, de la A la E (tabelul 3):

Tabel 3: Clasificarea clienților în baza scoringului

(Sursa: Norme interne de creditare a persoanelor fizice de către Banca Raiffeisen Bank)

Clienții care realizează un punctaj ce îi încadrează în categoriile D și E nu sunt acceptați la creditare. În cazul în care, Raiffeisen Bank susține solicitarea clientului, va înainta spre analiză Referat – Fișa scoring, precum și motivarea susținerii, Direcției Credite Retail. Decizia finală de aprobare/respingere va fi luată prin derogare și comunicată unității Raiffeisen Astfel, pentru clienții încadrați în categoriile A, B și C, se va trece în următoarea etapă de analiză, respectiv informațiile înscrise în documentația prezentată cu privire la identitatea și caracteristicile bunurilor ce urmează a fi constituite drept garanții, va fi verificată din punct de vedere faptic de evaluatorul propus de bancă.

În cazul în care rezultă condiții favorabile aprobării creditului, analistul de credite va verifica încadrarea creditului în plafonul disponibil și va proceda la întocmirea referatului de credit, după care îl va semna.

3.3.4 Evaluarea garanțiilor

Pe lângă analiza bonității clientului și a obținerii certitudinii că, capacitatea acestuia de rambursare este sigură și eficientă, Raiffeisen Bank se mai asigură cu privire la rambursarea creditului acordat prin perceperea de garanții bancare. Valoarea minimă a garanțiilor acceptate de bancă va fi în toate cazurile cel puțin egală cu datoria cea mai mare a debitorului, formată din creditul acordat plus dobânda până la rambursarea primei rate de împrumut. Garanțiile pentru creditele acordate de Raiffeisen Bank pot fi delimitate în trei mari categorii, respectiv: garanții reale, garanții personale și alte garanții (Regulamentul intern nr. 21/2014 privind situația garanțiilor asiguratorii).

Garanțiile reale reprezintă mijloace juridice de garantare a obligațiilor, prin afectarea specială a unui bun, mobil sau imobil, aflat în proprietatea debitorului/fidejusorului asupra căruia se instituie un drept real accesoriu de garanție, în vederea asigurării executării obligației de rambursare a creditului și a ratei dobânzii.

Ipoteca reprezintă o garanție reală imobiliară, constând într-un drept real accesoriu asupra unui bun imobil determinat al debitorului, drept care, fără a-l deposeda pe debitor de bunul ipotecat, conferă Băncii Raiffeisen, în calitate de creditor ipotecar neplătit la scadență, dreptul de urmărire a imobilului, în mâinile oricui s-ar afla, dreptul de a cere scoaterea imobilului în vânzare silită și dreptul de a fi plătit cu preferință din prețul astfel realizat. Obiectul ipotecii îl constituie întotdeauna bunurile imobile, adică terenurile și clădirile, prin instituirea ipotecii debitorul, proprietar al imobilului, conservând posesia și folosința acestuia. Ca o măsură de prevedere, Raiffeisen Bank impune debitorului creditat să accepte, prin contractul de garanție imobiliară încheiat, instituirea interdicției de înstrăinare și grevare pe durata creditării. Pentru a încheia contracte de ipotecă, valabile din punct de vedere juridic, este necesar ca imobilele să fie în proprietatea celor care le aduc în garanție și să fie libere de sarcini. De asemenea, este necesar ca bunurile ipotecate să fie ușor vandabile, să fie amplasate în zone de interes pentru cât mai mulți potențiali cumpărători, iar terenurile pe care sunt amplasate clădirile să fie în proprietatea debitorului sau a garantului sau să fie în folosința acestora.

Bunul ipotecat trebuie evaluat în prealabil, motiv pentru care este absolut necesar ca modelatorul de credit sau evaluatorul băncii să se deplaseze pe teren și să prezinte în scris opinia sa despre evaluare. Imobilele aduse în garanție, vor fi asigurate obligatoriu la o societate de asigurare autorizată, agreată de bancă, drepturile ce s-ar cuveni din despăgubiri debitorului sau garantului, urmând a fi cesionate în favoarea băncii. Modalitățile de stingere a ipotecii sunt: stingerea obligației principale, renunțarea creditorului la ipotecă, prescripția.

Gajul este un contract accesoriu contractului de credit, prin care debitorul sau garantul, după caz, remite Băncii Raiffeisen un bun mobil pentru garantarea creditului. În temeiul prevederilor codului civil și codului comercial, gajul este de două feluri:

gaj cu deposedare (numit și amanet), care presupune deposedarea de bunul mobil al constituitorului și depunerea acestuia la bancă. Obiectul gajului cu deposedare îl constituie bunurile mobile cu volum mic și valoare ridicată, cum ar fi metalele și pietrele prețioase, tablourile, sculpturile și alte valori;

gajul fără deposedare. Produsele ce pot constitui obiect al contractului de gaj fără deposedare sunt numai cele cerealiere, plantele tehnice și oleaginoase, leguminoase boabe, legumele, cartofii, pepenii, strugurii, fructele și plantațiile furajere. Debitorul nu poate pretinde restituirea obiectului gajat decât în momentul onorării integrale, în totalitate, a datoriei sale către bancă. Este important ca bunurile aduse în gaj să îndeplinească condițiile de valabilitate ca și bunurile ipotecare, iar în cazul garantării cu valori având un grad mare de lichiditate (bijuterii, pietre prețioase, etc.) acestea vor trebui expertizate.

Garanțiile personale reprezintă mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin care una sau mai multe persoane fizice sau juridice se angajează printr-un contract accesoriu încheiat cu Raiffeisen Bank, să plătească acestuia datoria debitorului în cazul în care nu o va plăti el însuși. Formele pe care le îmbracă acestea în practica băncii Raiffeisen sunt:

fidejusiunea sau cauțiunea care reprezintă un contract accesoriu unilateral, consensual și cu titlu gratuit, prin intermediul căruia o persoană numită fidejusor se obligă față de bancă să execute obligația asumată de debitorul băncii;

garanția bancară (scrisoarea de garanție) este înscrisul prin care o altă bancă (garant) se angajează necondiționat și irevocabil că în cazul în care debitorul (împrumutatul) nu va executa obligația de a plăti la o dată stabilită o sumă de bani determinată, să plătească suma neachitată în favoarea bancii;

depozitul bancar este o garanție materială sub forma unei sume de bani depusă de debitor sau de către garant la bancă.

Alte garanții percepute pentru un credit grupează un set de elemente precum gajarea cambiilor și a biletelor la ordin, gajarea activelor necorporale și nenegociabile, cum sunt creanțele, gajarea acțiunilor și obligațiunilor nominative.

Garanțiile bancare pot fi utilizate pentru acoperirea tuturor tipurilor de riscuri. Recuperarea unui credit prin utilizarea garanției presupune asumarea de către Raiffeisen Bank a unui anumit risc, datorat atât unor factori interni (o garanție poate fi oricând lichidabilă la valoarea evaluată, însă momentul valorificării nu poate fi tranzacționată, neexistând un interes pe piață) cât și a unor elemente conjuncturale, care în România îmbracă un aspect al lichidității reale a garanției. La evaluarea garanțiilor reale corporale pentru recunoașterea calității acestora de diminuatori de risc de credit în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României, Raiffeisen Bank are în vedere standardele internaționale de evaluare, respectiv Ghidul privind evaluarea pentru garantarea împrumuturilor, emis de ANEVAR. Raiffeisen Bank evaluează garanțiile apelând la persoane care dețin calificarea, abilitățile și experiența necesare pentru efectuarea unei evaluări și care sunt independente de procesul decizional în ceea ce privește creditul. (Norma nr. 12/2014 privind garantarea creditelor de către Raiffeisen Bank.)

3.4 Aprobarea și tragerea creditelor

Acordarea creditelor este un act de mare importanță, în vederea căruia creditorul trebuie să-și asigure o bună informare și documentare pentru evitarea riscului. În acest sens, Raiffeisen Bank își creează un cadru propriu de informare și documentare, sau apelează la agenți specializați care studiază capacitatea de plată a clienților.

Activitatea de creditare a persoanelor fizice se bazează, în primul rând, pe identificarea și evaluarea cât mai exactă a capacității de plată a solicitanților ca principală sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor. Pornind de la capacitățile de plată a solicitantului, Raiffeisen bank va stabili volumul creditului posibil de acordat și perioada de creditare. Tragerea creditelor este operațiunea bancară prin care suma creditului este transferată de bancă în contul clientului și se efectuează numai după încheierea documentelor contractuale semnte de ambele părți.

După aprobarea creditelor și înaintea de tragerea efectivă, se va proceda la întocmirea contractelor de credite și de garanții, prin care capătă temei juridic operațiunile de credit și garanție. Documentele contractuale se semnează de reprezentanții autorizați, iar din partea clientului de reprezentanții legali și garanții sau reprezentanții prin procură a acestuia. La redactarea documentelor contractuale, inclusiv a contractelor de garanție nu se admit modificări, ștersături, precum și clauze contractuale care nu fac obiectul documentului respectiv și care pot conduce la interpretări eronate sau la pierderea drepturilor ce decurg din documentele încheiate.

Orice modificare ulterioară a clauzelor unui document contractual se va putea face numai pe bază de act adițional. Actul adițional se încheie și în situația în care se transferă creditul între unitățile teritoriale ale băncii, atât la contractul de credit, cât și la contractele de garanții. Acesta va fi semnat, pe lângă aceiași semnatari ca și la contractul de credit, inclusiv, garanții, și de unitatea băncii la care se transferă creditul. Se vor încheia acte adiționale la contractele de garanție și se va efectua înregistrarea în registrele de publicitate, respectiv înscrierea în Cartea Funciară a actului adițional la ipotecă și a unui aviz modificator în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, în baza actului adițional la contractul de garanție reală mobiliară. Documentele contractuale încheiate produc efecte juridice până la finalizarea ultimului act de recuperare a creditului și a dobânzilor, inclusiv prin executare silită sau procedura de reorganizare și faliment. (Regulamentul nr. 24/2014 privind creditele acordate persoanelor fizice).

Angajamentul băncii se va înregistra în conturi în afara bilanțului numai în momentul în care au fost îndeplinite de către împrumutați, în totalitate, condițiile de tragere din documentele contractuale încheiate în ceea ce privește constituirea garanțiilor asiguratorii. Angajamentul în favoarea clientelei înregistrat în conturi în afara bilanțului se va diminua cu tragerile din conturile separate de împrumut, transferate în creditul conturilor curente ale clienților,prin care se efectuează toate plățile și încasările acestuia.

Expunerea față de un singur debitor se calculează la data întocmirii referatului de credit, ca expunere cumulată a băncii față de toate entitățile de risc care formează întregul grup de debitori. Prin expunere se înțelege orice risc al băncii, care trebuie evidențiat în bilanț și/sau în afara bilanțului. Pentru clienții la care s-au stabilit limite de risc, aprobarea creditelor și celorlalte facilități se va face tranzacție pe baza documentației de credite, conform competențelor stabilite, fără a depăși limitele de risc aprobate. Tranzacțiile care conduc la expuneri mari care reprezintă un anumit procent din fondurile proprii ale băncii și expunerile, indiferent de sumă, față de persoanele aflate în relații speciale cu banca, se vor analiza și aviza de organele competente.

Expunerile care depășesc procentul stabilit de BNR din fondurile proprii ale băncii se vor aproba, potrivit dispozițiilor legale ale Comitetului de Administrație al băncii, pe baza unui raport al Comitetului de Risc. Raportul Comitetului de Risc va fi însoțit de referatul de credit și nota Direcției de Specialitate avizată de Comitetul de Credite și Comitetul de Direcție. Consiliul de Administrație va aproba și expunerile, indiferent de sumă, față de persoanele aflate în relații speciale cu banca.

3.5. Studiu de caz – acordarea unui credit ipotecar de către Raiffeisen Bank

Listă bibliografică

Cărți:

1.Andronache, V., (2006), Banca și operațiunile comerciale, Editura Universitară București2

2.Anghel, M., (2001), Management financiar bancar, Editura Matrix Rom București

3.Basno, C., & Dardac, N., & Floricel, C., (1999), Monedă, credit, bănci, Editura Didactică și Pedagogică București

4.Berea, A., & Stoica, E., (2003), Creditul bancar, Editura Expert București

5.Cechin-Crista, P., & Cechin-Crista, D., (2001), Tehnica operațiunilor bancare, Editura Dacia Europa Nova Lugoj

6.Cerna, S., (2005), Economie monetară și financiară internațională, Editura Universității de Vest Timișoara

7.Dedu, V., (1999), Gestiune bancară, Editura Didactică și Pedagogică București

8.Dedu, V., (1996), Management bancar, Editura Sildan București

9.Heteș-Gavra, R., & Miru (Ardel), O., (2009), Gestiune bancară, Editura Mirton Timișoara

10.Ionescu, L., (1996), Băncile și operațiunile bancare, Editura Economică

11.Kirițescu, C., & Dobrescu, E., (1998), Moneda, Editura Enciclopedică București

12.Manolescu, G., (2006), Bănci și credit, Editura Fundației România de Mâine București

13.Sechelariu, S., & Bejan, I., (2002), Creditul ipotecar, Editura Deșteptarea București

14.Slăvescu, V., (2005), Curs de monedă, credit, schimb, Editura Scrisul Românesc Craiova

15.Stoica, V., & Deaconu, P., (2003), Bani și credit, Editura Economică București

16.Tecușan, F., & Pater, L., (2003), Monedă și credit între teorie și practică, Editura Mirton Timișoara

17.Tudorache, D., & Pîrjol, T., (2005), Monedă, bănci, credit, Editura Universitară București

18.Turliuc, V., & Cocriș, V., & Stoica, O., & Roman, A., & Dornescu, V., & Chirleșan, D., (2009), Monedă și credit, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza Iași

19.Van Greuning, H., & Brajovic Bratanovic, S., (2003), Analyzing and Managing BANKING RISK, Editura Irecson București

Legislație bancară, norme, proceduri și regulamente

1.***Legea nr. 227/2007 privind instituțiile de credit

2.***Norma nr. 12/2014 privind garantarea creditelor de către Banca Bancpost

3.***Norma internă nr. 23/2014 a Băncii Bancpost privind normele și principiile generale de creditare

4.***Procedura de creditare nr. 14/2014 privind activitatea de retail

5.***Regulamentul nr. 8/2014 privind cuantumul veniturilor eligibile

6.***Regulamentul intern nr. 21/2014 privind situația garanțiilor asiguratorii

7.***Regulamentul nr. 24/2014 privind creditele acordate persoanelor fizice

Internet

1. https://www.raiffeisenbank.ro/