. Creditul Ca Parghie Financiara In Sustinerea Agriculturii de Catre Puterea Publica (s.c. Xyz S

Capitolul I

Importanța creditului ca pârghie financiară în susținerea agriculturii de către puterea publică

Din punct de vedere etimologic cuvântul “credit” vine de la verbul latin “credere” care înseamnă “a crede, a avea încredere”. Creditarea este deci o activitate riscantă care presupune luarea de măsuri ferme pentru reducerea riscului, mai ales în agricultură unde aceasta are un grad mai ridicat datorită legilor biologice care guvernează procesul de producție.

Creditul reprezintă o formă și o pârghie economică de bază a economiei moderne contemporane. Exprimă relația bănească între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut în bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie (cu plata amânată temporar) și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie. Acordarea creditelor exprimă o activitate care pune indirect în raport disponibilitățile în căutare sau în așteptare de utilizare cu împrumutatorii prin intermediul unor instituții specializate.

Principalele forme ale creditului sunt: creditul bancar, comercial,credit pentru consum și creditul pe termen scurt. A deschide un credit înseamnă a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit in limitele și condițiile stabilite dinainte.

In orice economie modernă există conceptul de echilibru financiar care nu poate fi înfăptuit fără implicarea creditului. Echilibrul financiar nu poate fi îndeplinit în mod permanent doar ca tendintă, numai dacă avem in vedere dinamismul si unitatea complexului economic național la care participă și creditul. Din această perspectivă creditul este o pârghie financiară determinantă a politicii agrare de susținere de către stat a agriculturii, prin care se urmărește echilibrarea raportului dintre finanțatorii și utilizatorii de credite.

Elementele componente ale pieței creditului agricol sunt:

oferta de credite pentru agicultură care se realizează prin intermediul sistemului bancar în care un rol determinant l-a avut și îl are Banca Agricolă urmată de Bankcoop, Cooperativele de credit, Bancpost și alte instituții.

cererea vine din partea tuturor participanților la activitatea agricolă indiferent dacă sunt producători sau prestatori de servicii, proprietari sau arendași, intreprinderi, gospodării tărănești sau asociații agricole. Tot în sfera creditului agricol sunt cuprinse și creditele folosite pentru nevoile de producție și investiții ale apelor, silviculturii, pajiștilor, stațiunilor pentru mecanizarea agriculturii, unitaților de valorificare a produselor agricole.

Creditul reprezintă relația bănească exprimată de împrumutul acordat cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi. El asigură legătura dintre cererea si oferta de pe piața de credite.

In devenirea sa istorică activitatea de creditare a agriculturii românești a ținut cont atât de specificul local cât și de modelele europene din epoca de unde rezultă caracterul modern (mai puțin perioada comunistă) al creditului capabil să răspundă eficient diverselor solicitări din partea masei largi a producătorilor agricoli.

Inceputul creditului în România se situează în Evul Mediu sub forma creditului cămătăresc practicat de zarafi.

In mod organizat creditul agricol funcționează în România de 128 de ani adică din 1873 (9 martie), prin înființarea Creditului Funciar Rural. Aceasta este prima instituție specializată de acest gen având cea mai mare perioadă de funcționare (1873 – 1923). Creditul Funciar Rural a avut un rol major în crearea unei baze materiale care să ajute la transformarea agriculturii tradiționale într-o agricultură de piață. Această instituție a fost organizată după modelul Landchaft-urilor germane si al Creditului Funciar al Franței.

Necesitatea stringentă a organizării creditului agricol decurgea, în primul rând din ponderea mare pe care agricultura o avea în economia României și din faptul ca 83% – 87% din populația activă lucra în această ramură. De asemenea, agricultura constituia baza exportului românesc (60% din acesta).

După revoluția din 1989 au intervenit schimbări majore și în sistemul de credit ca de altfel în întreaga circulație bănească. Intrega activitate bancară se desfășoară în România prin Banca Națională și prin societațile bancare constituite în baza legii nr.31/1990 ca societăți comerciale.

In cadrul sistemului actual de credit, Banca Națională este instituția centrală dar și veriga principală a relațiilor de credit. Banca Națională a României este organ unic de emisiune a banilor. Ea elaborează și fixează principalele reglementări în domeniul monetar, de credit, de plăți și valutar. Acestă instituție asigură lichiditățile sistemului bancar, refinanțează celelalte societăți bancare și efectuează operațiuni de intermediere bancară.

Băncile (inclusiv banca centrală) sunt principalele verigi de înfăptuire a politicii monetare, valutare și de credit. Ele trebuie să constituie, încă din perioada de tranziție spre economia de piață, un organism gigantic cu un rol foarte mare in economie.

Odată cu trecerea la economia de piață rolul creditului sporește și, deasemenea, face să crească puterea de acțiune productivă a capitalului. Desigur, tranziția la economia de piață presupune mai mult capital chiar dacă resursa acestuia o constituie creditul.

Necesitatea susținerii agriculturii de puterea publică

Agricultura constituie o ramură economică de interes strategic național, chemată să asigure securitatea hranei pentru populație și să producă și pentru export. Ea este supusă unor fenomene naturale și economice care influențează direct producția agricolă cum sunt: calamitățile naturale, dăunătorii, bolile în domeniul creșterii animalelor sau variațiile prețurilor produselor agricole. Pentru a contracara efectele negative ale acestor fenomene și pentru a-i asigura condiții corespunzătoare de activitate și dezvoltare, agricultura are nevoie de un important sprijin din partea statului.

In țările dezvoltate programele privind agricultura se bazează pe sprijinul financiar acordat de stat cu titlu nerambursabil. In aceste țări finanțarea bugetară a căpătat caracterul unui instrument de intervenție din partea statului în agricultură, de susținere a intereselor unor categorii de producători sau de consumatori, de protejare a pieței interne de concurența străină sau de cucerire a unor piețe externe pentru plasarea surplusului de produse agricole.

Statele Unite ale Americii, înainte de a-și fi construit puternica lor industrie au realizat o agricultură performantă. Statele Unite ale Americii reprezintă cel mai mare exportator de cereale și de soia. Supremația agriculturii s-a realizat pe baza unor finanțări bugetare puternice și îndelungate. Fermierii americani au beneficiat de ajutoare financiare din partea statului sub forma subvențiilor și a avantajelor fiscale. De subvenții au beneficiat în special fermele mari. Acestea se acordau atât pentru acoperirea cheltuielilor materiale dar și a celor sociale (rente viagere celor ce părăseau timpuriu activitatea agricolă sau indemnizații pentru recalificarea forței de muncă disponibilizată din agricultură). Agricultura a beneficiat de fonduri și pentru acțiuni specifice cum sunt irigațiile, desecările.

Tările membre Uniunii Europene beneficiază de ajutoare financiare publice pentru agricultură din două surse: prima o reprezintă bugetele naționale, iar cea de a doua, fondurile structurale comunitare.

In România agricultura este considerată prioritate națională strategică. In strategia de guvernare se urmărește consolidarea proprietății private și asigurarea piețelor agricole. Prin politica agricolă se urmărește să se creeze un sistem eficient de finanțare a agriculturii și de sprijin prin forme diversificate a agricultorilor.

Formele de finanțare de la bugetul de stat a agriculturii în România sunt:

Sistemul de cupoane valorice care a fost instituit pentru a facilita procurarea de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole. Cupoanele reprezintă bonuri valorice care se acordă gratuit persoanelor fizice care exploatează terenuri agricole individual sau în asociere. Aceste cupoane se distribuie beneficiarilor la începutul anului și se pot utiliza pentru achitarea contravalorii următoarelor materiale si servicii: semințe, material de plantat, îngrășăminte chimice, motorină, lucrări mecanice de arat, semănat, de intreținere a culturilor și de recoltat.

Fondul pentru finanțarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal si al celor pentru creșterea animalelor. Acest fond se constituie din alocații bugetare puse la dispoziția Ministerului Agriculturii si Alimentației și este gestionat prin bănci comerciale. El servește acordării de credite producătorilor agricoli pentru finanțarea lucrărilor agricole și creșterii animalelor. Beneficiarii creditelor le vor rambursa în 360 de zile și la rambursare beneficiază de o bonificație de 70% (din volumul dobânzilor datorate).

Prime pentru achiziții de cereale pentru consum.

Prime de export la porumb și la viței.

Subvenții pentru acoperirea unei părți din prețul semințelor și pentru finanțarea stocurilor de grâu; subvenționarea Regiei de Imbunătățiri Funciare.

Statul susține agricultura prin credite deoarece:

-asigura mediul extern desfășurării acțiunilor de pe piața financiară agricolă

-are la îndemână instyrumente financiare specifice economiei de piață libere, bazată pe proprietatea privată fapt ce exclude orice imixtiune în gestionarea activității atât la coordonatorii de crerdite cât și la beneficiarii acestuia

-poate accelera/ decelera intensitatea pârghiilor de intervenție pe beneficiarii de credite în funcție de mărimea fondurilor resurselor și de interesele momentului sau de perspectivă.

Bugetul de stat mai finanțează o serie de cheltuieli de capital referitoare la îmbunătățiri funciare, reproducția și selecția animalelor și asigură rambursarea creditelor externe.

Rolul creditului in ansamblul de susținere a agiculturii

In economia de piață creditul are un rol imens. Alături de finanțe, creditul este unul dintre motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social. Utilizarea rațională a creditului sporește puterea productivă a capitalului și asigură un volum mare de produse. Rolul creditului este foarte mare în satisfacerea echilibrului dintre cerere și ofertă în economia de piață. Cerințele legii cererii și ofertei nu ar putea fi satisfăcute fără participarea creditului, îndeosebi a celui bancar.

Un alt mare rol al creditului se manifestă și în concentrarea capitalului, a resurselor. Cu ajutorul creditului sunt adunate capitaluri mărunte și finanțate obiective mari de investiții sau acțiuni mari de producție. De asemenea, creditul contribuie la efectuarea ritmică a plăților dintre furnizori și beneficiari, și deci, la eliminarea sau măcar diminuarea posibilităților de apariție a blocajelor în lanț.

Marele om de știință Gheorghe Ionescu-Sisești arăta încă cu peste o jumătate de secol în urmă: “Creditul a ajuns la o importanță covârșitoare în toate ramurile de producție. El înlesnește colaborarea capitalului cu energia și inițiativa întreprinzătorului.”

Creditul agricol este creditul ce se acordă agenților economici din agricultură, fie că este vorba de întreprinderi, asociații, societăți, ferme sau producători individuali. Tot în sfera creditului agricol sunt cuprinse și creditele folosite pentru nevoile de producție și de investiții ale silviculturii, apelor, pajiștilor și fânețelor, stațiunilor pentru mecanizarea agriculturii, unităților de valorificare a producției agricole. De asemenea, într-un fel creditul agricol se referă și la împrumuturile necesare prelucrării produselor agricole, și deci, industriei alimentare. Creditul care se acordă pentru nevoile agriculturii poate fi bancar, cooperatist, iar din punct de vedere al termenelor de acordare, utilizare și rambursare este pe termen scurt, mediu și lung.

Nii, la eliminarea sau măcar diminuarea posibilităților de apariție a blocajelor în lanț.

Marele om de știință Gheorghe Ionescu-Sisești arăta încă cu peste o jumătate de secol în urmă: “Creditul a ajuns la o importanță covârșitoare în toate ramurile de producție. El înlesnește colaborarea capitalului cu energia și inițiativa întreprinzătorului.”

Creditul agricol este creditul ce se acordă agenților economici din agricultură, fie că este vorba de întreprinderi, asociații, societăți, ferme sau producători individuali. Tot în sfera creditului agricol sunt cuprinse și creditele folosite pentru nevoile de producție și de investiții ale silviculturii, apelor, pajiștilor și fânețelor, stațiunilor pentru mecanizarea agriculturii, unităților de valorificare a producției agricole. De asemenea, într-un fel creditul agricol se referă și la împrumuturile necesare prelucrării produselor agricole, și deci, industriei alimentare. Creditul care se acordă pentru nevoile agriculturii poate fi bancar, cooperatist, iar din punct de vedere al termenelor de acordare, utilizare și rambursare este pe termen scurt, mediu și lung.

Nici înainte, dar cu atât mai mult odată cu intrarea agriculturii în economia de piață, o asemenea ramură principală a producției materiale (agricultura), nu poate rămâne în afara procesului creditării. Studierea separată și regimul special al creditului agricol, față de creditul, în general, sunt necesare ca urmare a esenței diferite a proceselor de producției din agricultură.

Caracterul sezonier al producției agricole, precum și acțiunea unor factori naturali și biologici, faptul că perioada de producție nu corespunde cu perioada de muncă, perioadele de timp foarte diferite de efectuare a cheltuielilor și de realizare a veniturilor prin valorificarea produselor agricole, toate acestea își pun amprenta asupra utilizării diferite a sistemului de credit. Creditul agricol apare în acest fel ca un subsistem clar conturat în cadrul sistemului unitar de creditare, parte componentă a economiei de piață spre care se îndreaptă România. In principal, legile biologice care guvernează procesul de producție din agricultură determină ca regenerarea fondurilor, a capitalurilor să se facă mult mai încet decât în cazul altor ramuri de producție. Cele de mai sus pot constitui prima cauză și poate cea mai importantă pentru care creditul agricol este foarte necesar. Deci, procesul de producție din agricultură este mai îndelungat și se așteptă mai mult timp până când capitalul inițial avansat să fie recuperat și valorificat. Imobilizarea fondurilor este mai mare decât în alte sectoare. Ca urmare, nu se poate face fața acestei imobilizări numai cu capitalul propriu al agricultorilor, acesta fiind cu totul insuficient. Aceasta o considerăm ca o altă cauză a necesității mai mari de credit pentru agricultură, comparativ cu alte sectoare.

In economia de piață creditul agricol este mai necesar decât oriunde în al treilea rând pentru că legea fondului funciar nr. 18/1991 dă posibilitatea vânzării-cumpărării terenurilor agricole. Or, circulatia pământului ca orice bun al producției de marfuri, de piață, prezintă greutatea că nu există, de cele mai multe ori, capitalul propriu al producatorilor agricoli. Pământul este scump și așa trebuie să fie întrucât reprezintă principalul mijloc de producție al agriculturii, iar agenții economici din agricultură și mai ales țăranii nu au suficiente fonduri bănești pentru a-l procura. De aceea, nevoia de credite este mai mare uneori chiar unica soluție de a constitui noi forme de exploatație agricolă care să fie înzestrate din start cu principalele mijloace de producție și de muncă.

Necesitatea mai mare a creditului agricol decurge și dintr-o altă legătură cu cele afirmate mai sus. Cumpărarea pământului, înființara unor plantații, a unor lucrări de terasări, defrișări nu conduc la recuperarea capitalului investit decât dupa câțiva ani. Aici este vorba, nu numai de ciclul mai lung al proceselor de producție din agricultură, ci și de întregul context, mai larg, în care se desfașoară activitatea de investiții din agricultură. Ca urmare a acestei activități a apărut încă de peste 100 de ani și termenul de credit funciar, ca parte componentă a creditului agricol. Creditul funciar are în vedere doar acea parte a creditului agricol care este folosită pentru procurarea de pământ, pentru investiții în ameliorări funciare, pentru clădiri și construcții care să folosească la sporirea productivității pământului. În mod deosebit, creditul funciar presupune o perioadă mai mare de regenerare a capitalului și deci pentru aceasta se impune fixarea unei perioade mai mari de rambursare, fiind favorizați în acest fel producătorii agricoli.

Creditul agricol mai are și alte componente în afara creditului funciar, dar cea mai importantă este creditul de producție sau de exploatare. Dacă în cazul creditului funciar dominant este împrumutul pe termen mediu și lung, creditul de exploatare cuprinde creditul pe termen scurt pentru producția agricolă a fiecarui an.

Politica de creditare trebuie să se axeze pe dezvoltarea continuă a sectorului agricol și sprijinirea reformelor politice de stimulare a producției primare și de consolidare a sistemului de aprovizionare cu materii prime, materiale și unelte pentru agricultură

Trebuie adoptată o politică de investiții la realizarea obiectivelor majore ca :

– îmbunătățiri funciare

refacerea șeptelului

plantații pomi-viticole

achiziționarea de echipamente necesare actualelor tipodimensiuni.

Prin politica de creditare trebuie să se asigure pe viitor un sprijin financiar multilateral, trebuie să se asigure o gamă largă de servicii și produse financiare. Instituțiile de creditare trebuie să-și diversifice mult formele și condițiile de creditare, impunându-se acordarea de credite funciare până la constituirea unor ferme agricole de nivel optim.

Creditul agricol este necesar în România în această perioadă de tranziție la economia de piață deoarece aici există o lipsă acută a bazei tehnico-materiale de inventar și de capital în general și cu atât mai mult pentru noile exploatații agricole constituite după revoluție. Se menține încă în mare parte caracterul extensiv al producției agricole iar randamentele la hectar și pe cap de animal sunt mici față de posibilitățile materiale îndeosebi de sol și climă. De asemenea rentabilitatea agriculturii românești este redusă și ca urmare a utilizării unor metode și tehnologii învechite de cultivare, a lipsei materialului biologic corespunzător și a prețurilor scăzute la produsele agricole, a datoriilor pe care le-au contractat de-a lungul anilor, fostele cooperative și asociații agricole. La această situație s-a ajuns și ca urmare a insuficienței ca volum și ca diversificare a creditului agricol. Tocmai de aceea se încearcă prin Banca Agricolă să fie canalizat creditul agricol, iar în limita mijloacelor disponibile să aibă o eficiență economică mult mai ridicată pentru a se transforma efectiv într-un factor de progres al agriculturii.

Capitolul II

Sistemul financiar din România

După revoluția din decembrie 1989, au intervenit shimbări majore în sistemul de credit, ca de altfel în întreaga circulație bănească. Întreaga activitate bancară se desfăsoară în România prin Banca Națională a României și prin societățile bancare constituite în baza legii nr. 31/1990 ca societăți comerciale. În cadrul sistemului actual de credit Banca Națională a României este instituția centrală, dar și veriga principală a relațiilor de credit. Banca Națională a României este organ unic de emisiune a banilor. Ea elaborează și fixează principalele reglementări în domeniul monetar, de credit, de plăți și valutar.

După 1989, băncile au fost organizate ca societăți pe acțiuni cu capital mixt sau particular, având statute proprii prin care sunt fixate structura organizatorică, managerială și funcțională. Băncile funcționează pe baza autorizației eliberate de către Banca Națională, aceasta din urmă supraveghind permanent activitatea băncilor. Banca Națională a României stabilește și condițiile în care poate fi eliberată autorizația de funcționare a unei bănci, precum și normele privind volumul minim al capitalului social și cota minimă de vărsământ în momentul subscrierii. Banca Națională este cea care aplică norme speciale și dă avize exprese în cazul fuziunii, dizolvării, lichidării sau falimentului unei bănci.

Băncile sunt principalele verigi de înfăptuire a politicii monetare, valutare și de credit. Ele trebuie să constituie, încă din perioada de tranziție spre economia de piață, un organism gigantic cu un rol foarte mare în economie. De altfel, sectorul financiar-bancar este cel în care au intervenit schimbări considerate elemente principale de restructurare astfel :

adoptarea și intrarea în actiune a legii privind activitatea bancară;

apariția băncilor comerciale ca societăți pe acțiuni cu capital integral și apoi majoritar de stat;

apariția primelor bănci particulare;

trecerea multora dintre băncile comerciale la intensificarea procesului de capitalizare;

lărgirea sferei de atragere a resurselor de creditare și de plasament al acestora;

constituirea bursei de mărfuri;

apariția bursei de valori;

dezvoltarea serviciilor și produselor bancare;

variația ratei dobânzii în funcție de inflație astfel încât să rămână pozitivă;

încercarea de a demara în activitatea complexă de convertibilitate a leului;

apariția pieței acțiunilor, a altor hârtii de valoare, precum și a unor instrumente perfecționate de plată;

reducerea monopolului Băncii Naționale asupra activității băncilor comerciale.

Începând din anul 1997 politica monetar-valutară a avut efecte minime asupra diminuării ratei inflației precum și rezultate extrem de negative asupra activității agenților economici, serviciilor publice și consumului populației.

Deci, în loc de a promova o plitică monetară diferențiată, selectivă, în cadrul căreia moneda și economia să fie puse pe același plan și să-și valorifice eficient virtuțiile, stimulând activitatea agenților economici cu potențial de competitivitate, concomitent cu dinamizarea de către stat a băncilor sale comerciale, pentru a credita economia reală, de stat și privată (aflată într-o subcapitalizare cronică) și supunând aceleași bănci comerciale unei ferme supravegheri, banca centrală a acceptat, și ca efect al recomandărilor creditorilor internaționali, aplicarea unei politici monetare neutrale.

În consecință, în loc ca politica monetară să contribuie, prin selectivitatea sa la continuarea procesului constructiv, din perspectiva viitorului țării de ajustare (declin programat al sectoarelor economice necompetitive pe plan intern și extern) – dezvoltare (creștere economică programată în sectorele cu potențial de competitivitate) derulat între 1993-1996, ea s-a constituit într-un instrument de asanare generală în numele neutralității, opțiune inadecvată raportat la starea economiei românești.

Altfel spus, s-a pornit de la premisa conform căreia, unei economii considerate necompetitive nu trebuie să i se acorde credite în continuare pentru că astfel se alimentează o inflație în creștere și se înrăutățește situația contului curent al balanței de plății .

Dar economia prezenta în majoritatea cazurilor, performanțe slabe tocmai din cauza subcapitalizării. Soluția capitalizării constă fie în investiții, fie în creditul intern care s-a redus masiv, fie în cel extern la care accesul a fost extrem de limitat.

Efectele politicilor macroeconomice restrictive aplicate s-au reflectat direct în structura și conținutul bilanțului agregat al băncilor comerciale, care se prezintă în termeni comparabili, la finele anului 2000 față de 1996 după cum urmează:

-mld.lei-

Structura activului și pasivului bilanțului agregat al băncilor comerciale

Din analiza datelelor prezentate se pot desprinde următoarele concluzii:

bilanțul agregat ( activele și pasivele) al băncilor comerciale a scăzut cu 46% în ultimii patru ani. Fenomenul poate fi interpretat ca reprezentând o tendință negativă, deoarece, într-o țară cu o economie subcapitalizată, scăderea activității de intermediere bancară ( între cei care economisesc și cei care investesc) constituie un proces contraproductiv. Alți analiști economici pot susține că acest fenomen este expresia unei evoluții pozitive, pentru că reflectă asanarea sistemului bancar românesc, rezultând, după cum afirmă aceștia, un sistem cu bănci mai puține și mai sănătoase.

în cadrul bilanțului agregat al băncilor comerciale cea mai importantă scădere respectiv cu 64% a înregistrat-o creditul neguvenamental destinat economiei reale, ceea ce explică puternica contracție a sectorului industrial, agricol, de transporturi, servicii

în condițiile lipsei accesului la surse externe pentru finanțarea deficitului bugetar, a crescut ponderea creditului guvernamental în totalul activului bilanțier al băncilor comerciale de la 9.9 % în 1996 la 12.1 % în anul 2000

(ca efect al scăderii lente a acestui tip de credit respectiv cu 34 % comparativ cu dinamica activelor totale de – 46 %)

au scăzut activele externe cu 66 % semnalând reducerea capacității sectorului bancar românesc de atragere a surselor de finanțare externă (lichidarea Bancorex a creat o mare problemă României în acest domeniu, deoarece banca era unanim recunoscută internațional, bucurându-se de o credibilitate ridicată din partea marilor bănci ale lumii, de unde a atras consistente linii de împrumut extern, care au sprijinit, în timp dezvoltarea economico-socială a țării)

au scăzut cu 34 % economiile populației, precum și cu 23 % depozitele în lei ale persoanelor juridice, semnificând reducerea capacității de economisire a țării (rata de economisire a scăzut de la 17.4 % în 1996 la 13.6 % în anul 2000).Concomitent au crescut depozitele în valută convertibilă ceea ce demonstrează scăderea încrederii în moneda națională

Aceste evoluții scot în evidență procesul profund de dezeconomisire

(-30 %) înregistrat între anii 1997-2000, tocmai ca efect al scăderii puterii de cumpărare curente a populației (nevoite să apeleze la economiile existente în sold la sfîrșitul anului 1996) și al decapitalizării agenților economici.

Într-o economie decapitalizată, politica restrictivă în domeniul creditului devine mai mult decât o frână în calea dezvoltării și a progresului și constituie un factor nociv care are efecte dezastruoase atât pe termen scurt cât mai ales pe termen lung .

Ponderea creditului în finanțarea produsului intern brut cunoaște o scădere puternică de la 65 % în 1990 la 18 % în 1997. Referitor la nivelul foarte scăzut al creditului din România specialiștii fondului monetar internațional consideră că acesta este datorat și următorilor factori ai cererii și ofertei:

în ceea ce privește cererea, ratele dobânzii la împrumuturi sunt foarte ridicate chiar și în termeni reali, datorită atât costului ridicat al intermedierii financiare, cât și lipsei concurenței în sectorul bancar;

indisciplina financiară larg răspândită face ca mare parte din sectorul neguvernamental să poată folosi arieratele ca o alternativă la finanțarea bancară;

în ceea ce privește oferta, capacitatea băncilor de a impune respectarea contractelor și a încasa debitele este limitată, ceea ce le face neinteresate în a acorda credit Băncile sunt împovărate cu credite neperformante și ca urmare incapabile de a extinde în mod semnificativ creditele. În a doua jumătate a ultimului deceniu ponderea creditului pe termen scurt în totalul creditelor acordate în România s-a redus de la 50 % în 1996 la 27 % în 1997. O asemenea reducere bruscă și de proporții este un argument convingător că politica bancară în domeniul creditului a fost mai ales începând cu anul 1997 potrivnică economiei reale românești și a avut ca efect amplificarea blocajului financiar și intrarea multor întreprinderi în incapacitate de plată.

În condițiile în care întreprinderile s-au văzut aduse într-un climat de prohibiție în ceea ce privește creditul pe termen scurt era de așteptat ca în domeniul creditului pe termen mediu și lung situația să fie și mai gravă .

În climatul de nesiguranță provocat de prelungirea ratelor dobânzii agenții economici nu îndrăznesc să-și asume riscul de a face împrumuturi pe termen mediu și lung.

Nivelul scăzut al creditului pe termen mediu și lung în total credite (%)

Creditele pe termen mediu și lung au scăzut ca pondere în totalul creditelor interne de la 19 % la 6 % reflectând slaba politică de investiții. Agenții economici nu-și pot permite să realizeze investiții materiale cu credite atrase pe termene medii și lungi în condiții de dobândă de 100 % sau chiar să zicem de 30-40 %. Investiția nu ajunge instantaneu la maturitate, ea nu produce imediat venituri și ca atare firmele vor evita să facă investiții să-și dezvolte baza materială; ele vor opta pentru afaceri speculative, procesul de creștere economică prin investiții de care economia românească are atâta nevoie fiind astfel amânat de la sine.

În condițiile menținerii ratelor înalte ale dobânzii și ale unei supravegheri defectuoase din partea Băncii Naționale structura creditelor acordate de băncile românești s-a deteriorat grav dacă luăm drept criteriu expunerea acestora la risc.

Astfel ponderea creditelor standard s-a redus în ultima parte a deceniului trecut, crescând ponderea celor nesigure, lucru observat prin faptul că în anul 1994 din totalul creditelor numai 10% erau considerate pierdere, iar în 1998 poderea acestora a ajuns la 50%.

Ca urmare a neajunsurilor din economia reală, a nivelului dobânzilor mari la împrumuturi cât și a strategiei Băncii Naționale s-a amplificat blocajul financiar.

Volumul plăților restante ca pondere în PIB

Conform graficului se observă că a sporit volumul plăților restante (blocaj financiar)de la 36.3 % în PIB în anul 1996 la 42.2 % în anul 1999, cu tendințe de creștere până la 45 % la finele anului 2000. Deasemenea raportându-ne la formele de proprietate se constată o scădere a plăților restante în cadrul sectorul de stat de la 39.6 % din total în 1996 la 26.8 % în primul semestrul al anului 2000 concomitent cu creșteri substanțiale în sectorul mixt ( de la 20.4 % la 33.3 %)

Sectorul privat prezintă o înrăutățire a situației plăților restante la finele anului 1999 (46.2 % față de 39.6 % în 1996) și o revenire la nivelul de acum patru ani, în luna iunie 2000. Rezultă că dacă în 1996 sectorul de stat și cel privat contribuiau într-o proporție egală la volumul plăților restante, la finele lunii iunie 2000 sectorul privat deține primul loc în ceea ce privește “contribuția “ la apariția arieratelor (39.6 %) devansând cu 3.3 puncte procentuale sectorul mixt și cu 12.8 puncte procentuale sectorul de stat.

Pe tipuri de creditori se înregistrează o scădere a plăților restante către furnizori ( de la 44.5 % din total în 1996 la 41.6 % la sfirșitul lunii iunie 2000) și bănci (17.3 % și respectiv 8.7 %) concomitent cu o înrăutățire a diciplinei financiare în relațiile cu bugetele publice ( creșterea ponderii acestei categorii de plăți restante de la 19.1 % la 21.5 %) și cu alți creditori (de la 19.1% la 28.2 % ).

Blocajul financiar a creat condițiile apariției și accentuării deficitelor bugetelor de stat conducând la necesitatea finanțării acestora.

Dinamica creditului guvernamental

Această creștere a creditelor acodate instituțiilor guvernamentale este cât se poate de negativă pentru economia românească deoarece:

se sustrag circuitului economic productiv o serie de resurse financiare care sunt alocate consumului neproductiv

aceste credite constituie una din cauzele menținerii dobânzilor cu rate înalte. În condițiile menținerii deficitelor bugetelor publice, statul are nevoie de resurse din ce în ce mai mari financiare, în condițiile unei oferte de fonduri destul de redusă, nu poate să ducă decât la menținerea sau crșterea ratelor dobânzilor

In ansamblu se poate concluziona că politica bancară în domeniul creditului s-a dovedit deficitară , am putea spune falimentară. Economia reală are nevoie de o altă politică de credite, flexibilă menită să încurajeze inițiativa antreprenorială , managementul de calitate, pentru revigorarea industriei, agriculturii, turismului

Activitatea financiar bancară tinde să capete în viitor dimensiunile unei industrii bancare care să ajute propulsarea țarii într-o economie de piață viabilă.

2.1 Evoluția sistemului financiar în perioada de tranziție

Tranziția de la economia de comandă în care majoritatea covârșitoare a mijloacelor de producție se aflau în proprietate de stat sau cooperatistă, iar întreaga activitate era dirijată prin planul național unic de dezvoltare economică și socială a țarii, spre economia de piață, descentralizată, reclamă elaborarea unei strategii adecvate care să prevadă obiectivele urmărite, mijloacele și intrumentele necesare și, pe această bază, stabilirea de măsuri pentru traducerea acestora în realitate.

În acest scop o comisie guvernamentală a elaborat Schița privind strategia înfăptuirii economiei de piață în România, care a fost aprobată de guvern în aprilie 1990. Potrivit Schiței, obiectivele principale ale reformei sistemului financiar, monetar și de credit constau în:

înlocuirea repartizării de tip administrativ (prin intermediul bugetului de stat și al sistemului bancar) a resurselor financiare pentru producție și invesiții, cu alocarea bazată pe criteriile pieței, ale cererii și ofertei de fonduri, ale eficienței economice;

transformarea bugetului de stat, a monedei și a creditului în instrumente principale pentru stimularea întreprinzătorilor în realizarea obiectivelor politicii macroeconomice – afirmarea inițiativei și creativității, asigurarea ocupării forței de muncă, stabilitatea monetară, menținerea sub control a tendințelor inflaționiste.

Prin reforma sistemului de impozite și taxe, precum și a politicii de cheltuieli a statului se urmărea reducerea treptată a ponderii fondurilor alocate prin bugetul de stat pentru obiective și acțiuni economice. În schimb, se avea în vedere ca un volum mai mare de resurse financiare să fie dirijate direct prin mecanismele pieței.

În condițiile tranziției, de la bugetul de stat se preconiza să se finanțeze învațământul, sănătatea, cultura, ordinea publică, rezervele de stat, apărarea națională, organele puterii de stat, precum și unele obiective și acțiuni economice de interes general. Pentru soluționarea urgentă a problemei sociale grave cu care se confruntă societatea românească, în Schiță se sublinia necesitatea sporirii fondurilor alocate asistenței medicale, învațământului și altor nevoi sociale. Potrivit Schiței, un obiectiv primordial al strategiei tranziției îl reprezenta minimizarea și compensarea costurilor sale economice și sociale și protecția grupurilor și segmentelor sociale expuse în mod deosebit unor efecte negative. În acest sens, pentru persoanele defavorizate se lua în considerare organizarea unui sistem de asistență socială care să acorde sprijin în bani, bunuri și servicii, în mod diferențiat, în funcție de necesitățile acestora.

Restructurarea sistemului de impozite și taxe era astfel concepută încât să asigure participarea tuturor agenților economici la formarea venitului bugetului de stat în raport cu capacitatea lor economică.

Trecerea la economia de piață presupune lichidarea mecanismelor de nivelare a veniturilor, dublate de o impozitare atent progresivă a veniturilor individuale. Impunerea respectivă se preconiza să fie diferențiată în funcție de destinația cheltuielilor pentru a stimula astfel contribuabilii să-și plaseze o parte din veniturile realizate în investiții utile societății.

Pentru modernizarea rapidă a economiei românești se considerau necesare atragerea investițiilor străine directe de capital precum și contractarea de credite externe pentru achiziții de utilaje, echipamente și tehnologii de vârf. Prin reforma asigurărilor, a sistemului monetar și de credit se urmărea realizarea următoarelor obiective:

menținerea evoluției monetare în concordanță cu cerințele dezvoltării economiei și ale creșterii rezervelor valutare ale țării;

eliminarea monopolului de stat în domeniul asigurărilor și o reorganizare a acestora pe principiile economie de piață;

stimularea procesului de economisire de către agenții economici și de investire potrivit criteriilor pieței. Dobânda, stabilită pe baza cererii și a ofertei se prevedea să devină principalul mijloc de atragere a economiilor și de alocare a acestora prin intermediul creditelor sau al altor instrumente specifice pieței monetare și celei de capital;

separarea funcției de emisiune monetară (atributul Băncii Naționale) de funcția de creditare a unităților (atributul băncilor comerciale);

reorganizarea celorlalte bănci ca bănci comerciale, bănci de dezvoltare și constituirea de noi bănci;

crearea treptată a structurii pieței monetare și ale pieței de capital, inclusiv bursele de valori.

Prin intermediul pieței monetare se sconta mobilizarea și alocarea resurselor de creditare pe termen scurt, iar prin intermediul pieței de capital, resursele pentru finanțarea obiectivelor și a acțiunilor investiționale.

Potrivit Schiței, se estima că tranziția spre economia de piață va shimba radical funcțiile planificării macroeconomice, care pierde vechiul caracter centralist-birocratic, devenind indicativ. Astfel, planul macroeconomic trebuie să devină cadru de definire a politicii economice a statului; corelat cu această politică urmează să se elaboreze și bugetul de stat.

În anii tranziției au fost elaborate mai multe programe de guvernare. În cele ce urmează ne vom referi la programele din februarie 1993, decembrie 1996 și aprilie 1998, precum și la strategia de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană din iunie 1995.

Strategia de reformă economico-socială a programului de guvernare dată publicității în februarie 1993, constata agravarea stării de criză exprimată atât prin accentuarea dezechilibrelor structurale macro-economice și sectoriale, cât și prin persistența neconcordanțelor dintre cerere și ofertă pe fundalul scăderii continue a productivității muncii și a eficienței.

Eforturile guvernului vor fi îndreptate în direcția reducerii cheltuielilor curente pentru a permite sporirea cheltuielilor de capital necesare accelerării procesului de restructurare. Referindu-se la procesul de restructurare a regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital majoritar de stat, guvernul preciza că statul se va implica prin finanțare integrală sau parțială de la buget a unor investiții de restructurare directă sau indirectă, prin susținerea prin subvenție a activității lor și respectiv a firmelor neprofitabile, dar absolut necesare industriei naționale.

Guvernul se angaja să susțină producția agricolă prin practicarea unui sistem de prețuri de achiziție stimulative, determinat în funcție de nivelul cererii și ofertei care să răspundă urmatoarelor cerințe: să fie relativ stabile și predictibile într-o campanie agricolă, să fie stabilite pe cât posibil la paritatea prețurilor internaționale, să încurajeze producătorii agricoli să producă, să vândă și să reinvestească în propria gospodărie. Guvernul își propunea să acorde în continuare subvenții producătorilor agricoli, subvenționându-se prețurile unor produse și tarife ale unor servicii și nu “dobândă ieftină” la credite.

În iunie 1995 a fost adoptată Strategia națională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană. Documentul respectiv, elaborat de o comisie formată din reprezentanți ai guvernului, ai partidelor reprezentate în Parlament, din oameni de știință și alți specialiști a fost adoptat de organele abilitate ale statului și susținut de cele mai largi cercuri ale vieții social-politice din țara noastră.

Aderarea României la Uniunea Europeană, considerată obiectiv strategic fundamental al țării noastre trebuie să servească promovării interesului național și dezvoltării potențialului economic și patrimoniului cultural românesc.

În perioada necesară pregătirii României pentru a putea fi admisă în Uniunea Europeană, politica noastră financiară va avea următoarele obiective:

Asigurarea stabilității economiei naționale, creerea unui sistem economic deschis spre exterior, descentralizat și competitiv și în perspectivă, realizarea convergenței financiare și monetare cerute de folosirea unor instrumente economice, financiare și monetare și renunțarea la altele utilizate pâna atunci.

Perfecționarea sistemului fiscal.

Adaptarea instrumentelor și metodelor financiare precum și a legislației finaciare la cerințele mecanismelor pieței unice și ale Uniunii Economice și Monetare.

Sprijinirea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă și competitivă în ramurile economie naționale.

Înfăptuirea acestei dezvoltări este concepută a se realiza prin:

Finanțarea integrală sau parțială a unor cheltuieli de capital pentru agricultură, ape, irigații, desecări și combaterea eroziunii solului.

Sprijinirea construcției și modernizării infrastructurii (energetică, transporturi, comunicații).

Stimularea producției pentru export și a exportului.

Acordarea sprijinului financiar necesar realizării programelor de cercetare fundamentală și aplicativă.

Asigurarea echilibrului financiar la nivelul întreprinderilor.

Restructurarea regiilor autonome de interes național.

Implementarea cadrului legislativ și instituțional necesar accelerării procesului de privatizare, promovarea cadrului legal de sprijinire și dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.

Promovarea investițiilor și atragerea capitalului străin.

Reforma sistemului bancar merge pe aceeași linie ca și acțiunea de reorganizare a aparatului financiar. Pentru o economie de piață, banca reprezintă mâna dreaptă a guvernului, a economiei în general. Reorganizarea aparatului bancar are în vedere experiența altor țări cât și recomandările experților Băncii Mondiale.

În condițiile impuse de economia de piață sistemul nostru bancar a cunoscut modificări substanțiale încadrându-se în reforma economică generală, de ansamblu, urmărindu-se, într-o primă fază, eliminarea vechilor structuri și mecanisme, și crearea unui nou cadru instituțional.

Evoluția și funcționarea sistemului financiar-bancar condiționează în mod direct procesele fundamentale ale reformei: privatizarea, liberalizarea prețurilor, aplicarea noului tip de fiscalitate și, în perspectivă, parcurgerea etapelor către convertibilitatea valutară.

În cadrul reformei sistemului bancar, la baza relațiilor dintre Banca Națională și băncile comerciale se situează mecanisme specifice economiei de piață cum sunt:

Mecanismul plaților în economie pe bază de instrumente utilizate pe piața bancară modernă.

Mecanismul de compensare interbancară.

Contabilitatea bancară care să asigure, atât transparența rezultatelor activității băncii față de clienții lor, cât și date certe pentru realizarea supravegherii bancare de către Banca Națională.

Modalitățile și căile de acces ale băncilor comerciale la credite de la Banca Națională.

Instrumente de politică monetară.

Actualul sistem bancar are în vedere programul de creditare a activității economice, al cărui rol este vital pentru o economie aflată într-un profund și amplu proces de tranziție. Creditul a trebuit să suporte adaptări și transformări. Creditul este foarte legat de economia de piață pentru că este legat în primul rând de schimbul economic. La baza creditului stau, de fapt, banii, schimbul și încrederea.

Începând din anul 1990 au fost făcute eforturi importante pentru dezvoltarea și promovarea creditului. Aceste deziderate nu puteau fi realizate fără crearea unor premise economice și juridice. Condițiile economice au în vedere, în primul rând, stabilitatea economică și socială. Dacă există o nesiguranță economică, ea se reflectă și în domeniul plasamentelor. În țara noastră, în această perioadă, au existat diverse convulsii sociale și regrese economice, astfel că dezvoltarea creditului a fost îngreunată. În această situație creditul bancar nu s-a putut dezvolta în măsura în care era cerut de tranziția la economia de piață. Această creștere va fi mai substanțială în condițiile în care se va realiza o redresare economică efectivă.

Principalele modificări calitative intervenite în creditarea bancară sunt următoarele:

Creditul bancar nu mai este un monopol exclusiv al statului.

Creditul bancar a devenit instrument și factor major al realizării economiei de piață prin faptul că mobilizează capitalurile disponibile și le înmulțește prin utilizarea lor rațională și productivă.

Creditul bancar a fost diversificat atât în sensul dezvoltării instituțiilor bancare cât și prin multiplicarea structurală a obiectivelor creditului.

Instituțiile de credit, devenind societăți comerciale, au eliminat specializarea îngustă (agricultură, industrie, investiții) orice bancă acordând toate formele de credit tuturor ramurilor și sectoarelor economice.

Au fost modificate ratele dobânzilor la creditele acordate ca urmare atât e existenței inflației cât și a cererii de credite mai mari decât oferta.

În condițiile liberalizării dobânzii (de la 1 aprilie 1991) transformată într-un rentabil instrument al politicii financiare și de credit cheltuielile prilejuite de contractarea unui credit vor ocupa un loc special în bugetele firmelor, determinând creșterea responsabilităților în negocierea și utilizarea creditelor de către toți agenții economici.

În prezent mediul bancar a început o nouă etapă, odată cu adoptarea noii legi bancare.

Activitatea Băncii Naționale a României s-a îmbunătățit în sensul că s-a făcut simțită activitatea acesteia de supraveghere, control și îndrumare crăând norme și structuri pentru însănătoșirea activității bancare în general și a celei de creditare în special. În acest sens este de menționat activitatea desfășurataă de centrala incidentelor de plăți care a eliminat aventurierii din lumea afacerilor

Pași importanți au fost realizați prin norma nr.8 a Băncii Naționale a României care a ridicat limita de solvabilitate a băncilor de la 8% la 12%și a redefinit relațiile speciale în activitatea de creditare a băncilor

Regulamentul nr.2/2000 al Băncii Naționale a României pentru clasificarea și constituirea provizioanelor pentru riscul de creditare a reprezentat alt moment important pentru viitoarele gestiuni ale creditelor bancare

Pentru atingerea obiectivelor respective autoritățile publice au avut în vedere folosirea instrumentelor monetare, valutare, fiscale și bugetare nu întotdeauna însă de aceeași manieră. Acesta mai cu seamă din cauza abordării diferite a rolului statului în viața economică a țării.

2.2 Banca Agricolă în ansamblul sistemului financiar românesc

Viața bancară practică a preconizat o serie de măsuri de maximă importanță pentru perfecționarea sistemului și apararului bancar din țara noastră. Printre aceste măsuri se înscrie și cea care privește întărirea aparatului și controlului bancar în unitățile economice, lucru realizabil și prin crearea unor bănci specializate pe domenii mari de activitate. Astfel, la 1 martie 1968 a fost creată Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, ca bancă specializată, alături de Banca Română de Comerț Exterior și Banca de Investiții, toate acestea fiind coordonate de către Ministerul Finanțelor și Banca Națională.

Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară îndeplinea funcții, sarcini și atribuții complexe în deservirea agriculturii. Printre acestea o mare însemnătate având exercitarea unui control multilateral asupra modului cum se constituie fondurile fixe și mijloacele circulante, cum se utilizează acestea, asupra acoperirii financiare a acestora, asupra obținerii resurselor și repartizării rezultatelor financiare prin unitățile din agricultură. În acest context, Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară apărea ca o instituție și ca un organ al statului de aplicare a politicii financiare și de credit în agricultură.

Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară cuprindea, în structura sa centrală, sucursale județene și filiale. În afara celor 41 de sucursale și 57 de filiale, un număr de 35 de filiale ale Băncii Naționale efectuau operațiuni pentru Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară prin compartimente specializate în domeniul finanțării și creditării agriculturii. Activitatea de creditare, finanțare, îndrumare, precum și cea de control bancar se desfășura prin filiale și prin serviciile specializate ale sucursalelor. Astfel, sucursalele îndeplineau o activitate complexă, adică controlau și coordonau activitatea filialelor din județ și în același timp desfășurau și o activitate operativă de control direct asupra unităților agricole de industrie alimentară, silvice, de ape dintr-o zonă din jurul orașelor reședință de județ.

După revoluția din decembrie 1989 și creditul agricol a fost permanent îmbunătățit sub raportul conținutului, formelor și metodologiei. După circa un an de la revoluție s-a constatat că Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară nu mai corespunde din punct de vedere al structurii organizatorice și de conducere și mai ales nu mai răspunde marilor cerințe ale tranziției la economia de piață. Ca urmare, la 1 decembrie 1990, prin hotărârea guvernului nr.1196 din 11 noiembie 1990, a luat ființă Banca Agricolă – societate pe acțiuni.

Întregul capital social inițial, în valoare de 6 mld. lei a fost subscris de stat. Banca Agricolă a preluant activele și pasivele Băncii pentru Agricultură și Industrie Alimentară inclusiv imobilele acesteia. Banca Agricolă se organizează sub forma unei bănci comerciale și de dezvoltare, societate pe acțiuni și funcționează pe baza statutului și a legilor în vigoare.

Banca își desfășoară activitatea printr-un număr de 230 de unități sucursale, filiale, agenții și reprezentanțe în țară și străinătate, inclusiv agenții pentru asistență financiară, pe baza aprobării adunării generale a acționarilor, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.

Durata de activitate a băncii este de 99 ani de la data constituirii legale a acesteia, cu posibilitatea extinderii perioadei de funcționare.

Obiectul principal de activitate al băncii îl constituie:

Finanțarea în lei și în valută a agenților economici și a altor persoane fizice și juridice, care acționează în cadrul economiei de piață din țară sau străinătate.

Mobilizarea resurselor bănești temporar disponibile, finanțarea prin credite pe termen scurt, mediu și lung, în lei și valută, a activității de producție, comercializare, prestări servicii, comerț exterior, investiții, finanțarea investițiilor statului care se realizează din fondurile de la bugetul statului potrivit convenției încheiate cu Ministerul Finanțelor.

Efectuarea tuturor genurilor de operațiuni bancare și acordarea de asistență economico-financiară agenților economici și altor persoane fizice și juridice.

Capitalul social de stat a fost la înființare de 6 mld. lei reprezentat printr-un număr de 1,2 mld. acțiuni nominative a câte 5000 lei fiecare, putându-se emite și titluri cumulative de 5, 10 și 100 acțiuni.

Capitalul social nu va putea fi majorat și nu se vor putea emite noi acțiuni până nu vor fi achitate cele din emisiunea precedentă. Acțiunile ce se emit pentru majorarea capitalului nu pot avea valoare nominală mai mică decât cea inițială.

Persoanele fizice sau juridice din țară pot cumpăra acțiuni în lei sau valută. Persoanele fizice sau juridice din străinătate pot cumpăra acțiuni numai în valută la cursul oficial la data efectuării operațiunii. Acțiunile sunt purtătoare de dividende din beneficiile băncii care se distribuie participanților la capitalul social.

Pentru desfășurarea activității sale, banca poate constitui următoarele fonduri: fondul de rezervă, fondul de dezvoltare, fondul de risc și alte fonduri cu destinație specială potrivit legii.

Fondul de rezervă se constituie pe baza cotelor anuale alocate din beneficiile băncii dar nu mai mult decât capitalul social al băncii. Fondul de rezervă constituie garanția angajamentelor băncii și se poate utiliza și pentru acoperirea anumitor pierderi.

Fondul de dezvoltare se constituie și se utilizează potrivit hotărârii adunării generale, din veniturile brute din care au fost scăzute cheltuielile efectuate și aprobate pentru fiecare exercițiu financiar. Acest fond este destinat dezvoltării băncii pe seama investițiilor proprii, constituind și o garanție a angajamentelor acesteia.

Fondul de risc se constituie și se utilizează la acoperirea eventualelor pierderi cu aprobarea adunării generale, la propunerea consiliului de administrație.
La initiativa organismelor financiare internationale și, cu consultanță din partea Băncii Irlandei a fost declanșat în anul 1997, în România primul proces de restructurare, în vederea privatizării unei societăți bancare. Suma implicată (aproximativ 500 milioane USD) și poziția în sistem a Băncii Agricole reclamau atenție, obiectivitate și seriozitate.

Pînă în anul 1997, Banca Agricolă a fost principala institutie de credit prin care statul a subvenționat agricultura ca ramură prioritară a economiei românești.
Nesusținută de o restructurare a sectorului, dar corelată cu o lipsă de rigurozitate a autorităților în garantarea creditelor și a băncii in gestionarea lor ulterioară, această politică nu numai că nu a venit în ajutorul agriculturii, dar a pus în pericol, la un moment dat, poziția financiară a băncii. Fiind ieftine, creditele erau extrem de tentante. Profitând de un deficit de comunicare între Ministerul Finanțelor și Banca Agricolă, o parte a debitorilor au beneficiat de acest suport financiar, în condițiile în care nu s-au încadrat în normele prudențiale ale băncii și nici n-au respectat destinația creditelor, declarată inițial.
In același timp, politica prețurilor agricole, cu vădită tentă socială, mediul inflaționist și costurile ridicate înregistrate de majoritatea producătorilor agricoli au făcut ca foarfeca dintre prețurile produselor agricole și ale celor industriale să se accentueze în defavoarea celor dintâi, cu influențe negative asupra situației financiare a producătorilor agricoli. Au fost afectate în special societățile agricole cu capital majoritar de stat, deja serios subcapitalizate.
In plus, calamitățile naturale neacoperite financiar, sezonalitatea, ritmul lent al vânzărilor și blocajul financiar au afectat și societăți prospere.
In acest context, Banca Agricolă a fost nevoită să îndeplinească rolul de creditor în numele statului. Deși volumul creditelor a scăzut în termeni reali, datoriile restante și dobânzile aferente au avut o traiectorie inversă.
In momentul încheierii documentelor contabile aferente anului 1995, pentru a permite continuarea activității unei bune părți a agenților economici din agricultură, Parlamentul României a adoptat unele măsuri legislative (Legea nr. 20 și Ordonanța nr. 2/1996), prin care a amânat la rambursare datorii de peste 1.000 miliarde lei, pînă în 1997-1998. Corespunzător, BNR a finanțat Banca Agricolă pentru aplicarea acestor acte normative și menținerea unui nivel adecvat de lichiditate.

Ușor neliniștit de situație, auditorul băncii, renumita firmă KPMG, atrăgea atenția, în 1996, că situațiile financiare aferente anului anterior s-au intocmit cu luarea în considerare a faptului că statul a garantat rambursarea creditelor și dobânzilor aferente programelor guvernamentale.

Nerespectarea angajamentelor asumate amenință să creeze probleme băncii, întârzierea reacției din partea statului putând duce la apariția riscului de faliment. Situația devenea cu atât mai dramatică, cu cât aproximativ 30 % din economiile populației erau păstrate la această bancă, iar rețeaua ei teritorială devenise cea mai extinsă din sistemul bancar. Semnalul auditorului a ramas fără răspuns.
Anul 1996 s-a incheiat cu un nivel puternic negativ al capitalurilor proprii (1.800 miliarde lei), în condițiile în care datoriile restante erau de 5.000 miliarde lei, la o valoare netă, după constituirea provizioanelor de aproximativ 2.500miliardelei.
Cu timpul, această poziție de expunere a Băncii Agricole a fost cunoscută și de Banca Mondială, care a solicitat prin acordul FESAL, incheiat cu Guvernul României, restructurarea ei, concomitent cu utilizarea unui alt sistem de finanțare a sectorului agricol.

Strategia sectorială promovată începand cu 1997, se distinge prin două abordări distincte: finanțarea sectorului agricol, în mod transparent, pe seama bugetului public și liberalizarea prețurilor produselor agricole, odată cu eliminarea subvențiilor la cumpărător. Se punea astfel capăt unei politici în domeniu dovedită neinspirată.

In această conjunctură, autoritățile guvernamentale au decis restructurarea bilanțului Băncii Agricole și a întregii sale activități.

Prin noile sale politici, banca a încetat să mai fie folosită ca agenție guvernamentală de subvenționare a agriculturii, căpătând atribuțiile unei bănci comerciale și normalizându-și relațiile cu autoritatea monetară.

La 30 iunie 1997, în urma unei noi evaluări a situației băncii, statul a decis să-i preia datoria. Sub tăvălugul dobânzilor ridicate, restanțele ajunseseră de 3.375 miliarde lei.

In baza Ordonanțelor nr. 43 și 48/1997, banca a primit, în luna septembrie, titluri de stat în valoare de 3.375 miliarde lei, scadente peste cinci ani, concomitent cu dreptul, dar și cu obligația, de a recupera activele reprezentând garanția pentru aceste credite și dobânda aferentă. Pentru a facilita procesul de recuperare, contractele de credit au devenit titluri executorii eliminând necesitatea urmăririi în justiție pentru obținerea unor ordine judecatorești de vânzare.

Valoarea brută a creditelor și dobânzilor neîncasate a fost scoasă în afara bilanțului, impreună cu provizioanele aferente, astfel ca sumele respective să nu mai fie purtătoare de riscuri pentru bancă.

Comitetul de Coordonare a Restructurarii, înființat conform acelorași ordonanțe și format din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Fondului Proprietății de Stat și Băncii Naționale a României a preluat atribuțiile Consiliului de Administrație al băncii, pe o perioadă de doi ani.
Cu sprijinul unor experți în domeniu, Comitetul de Coordonare împreună cu noua echipă managerială a băncii, a elaborat un plan strategic de restructurare, desfășurat pe următorii doi ani și menit să asigure capitalizarea corespunzătoare și stabilizarea ei financiară.

In acest fel, erau create premisele unei creșteri considerabile a valorii de piață a băncii, care să permită ulterior recuperarea sumelor alocate procesului de restructurare.
La sfirșitul anului 1997, structura de acționariat a băncii era următoarea: FPS 57%, 25% aparține Societăților de Investiții Financiare și 18% acționariatului privat.

Restructurarea instituțională și recuperarea creanțelor reprezintă pilonii de bază pe care se sprijină planul strategic de restructurare a băncii, cele două operațiuni desfășurându-se concomitent.

Politica de extindere a rețelei teritoriale, care a făcut treptat din Banca Agricola una dintre cele mai mari bănci din Romania – peste 300 de sucursale și aproape 12.000 de salariati – a dus la inregistrarea unor costuri de operare care impuneau restructurarea acesteia la nivel instituțional.

In urma analizei structurii organizatorice a băncii și adoptării managementului activității pe centre de profit au fost desființate unele unități, urmând ca acolo unde piața permite să fie deschise altele. Paralel, vor continua eforturile de implementare a noului sistem informatic, capabil să facă din Banca Agricolă una dintre cele mai moderne bănci din lume.

In condițiile în care a pierdut un segment important și constant al clientelei, pe care era obligată să-l deservească prin programele guvernamentale, una din principalele preocupări ale băncii a devenit dezvoltarea specificului de "retail" bancar, odată cu diversificarea gamei de produse și servicii oferite, cu deosebire populatiei.

Peste 30% din economiile populației mobilizate prin sistemul bancar se regăsesc în resursele Băncii Agricole, 93,7% dintre acestea sub formă depozitelor la termen. Acest sector al clienților va beneficia de credite de consum și va fi educat în spiritul utilizării pe scară mai largă a cardurilor de debit, în lei sau valută. Banca deține cea mai dezvoltată rețea de acceptare de carduri din țară, antrenând în sfera serviciilor sale un numar de 2.555 puncte comerciale.
Folosindu-și rețeaua extinsă, banca funcționeaza ca broker pentru produse de asigurare în numele societăților ASIROM și AGRAS, obiectul ei de activitate fiind completat cu o nouă poziție – "agenție de intermediere a asigurărilor și reasigurărilor".

Transformarea într-o bancă modernă presupune și utilizarea unor tehnici moderne de finanțare; astfel se afla în curs de adaptare și completare, Normele privind activitățile de leasing și factoring. In acest sens s-au făcut demersuri pentru obținerea calității de membru al Societății internaționale de factoring.
Eforturi deosebite au fost depuse pentru deschiderea băncii către piețele de capital și valutare – cunoscute ca având un dinamism puternic, dar și oscilații adeseori imprevizibile – care se presupune că vor putea genera profituri importante și vor inscrie banca la standarde europene.

Una dintre cele mai serioase măsuri adoptate constă în creditarea doar a agenților economici viabili, ce activează în principal în industrie, turism, servicii, import-export. De dobânzi preferențiale vor beneficia mai mult clienții cu performanțe financiare foarte bune. Accesul la credite al producătorilor agricoli a fost limitat doar la cei cu bonitate ridicată care asigură plata lunară a dobânzii și cu deosebire cei cu capital privat sau producătorii individuali.
In structura plasamentelor pe ramuri economice au avut loc modificări radicale, corespunzător noului curs al politicii băncii: reducerea ponderii creditelor pentru agricultură și majorarea în celelalte ramuri. Astfel, la începutul anului 1998, 39,5% din totalul plasamentelor sunt localizate la agenții economici din agricultură (față de 65,8% la finele anului 1996 si 80% la 30 iunie 1997), 35% la cei din industrie (comparativ cu 17% in 1996) și 25,5% la clienții din comerț, prestări servicii și alte sectoare (17,2% in 1996).

Creanțele de recuperat la data regularizării bilanțului vizau 6.126 debitori, cu datorii totale de 5.952,5 mld. lei. Pînă la finele anului 1997 fuseseră declanșate procedurile legale de recuperare (rezilierea contractelor, executare silită, declanșarea procedurii de faliment) pentru 51% din numărul debitorilor. In 1997, se obținuseră prin proceduri judiciare 129,1 miliarde lei, de la 1738 datornici.
La finele anului 1997, se aflau în proceduri de executare silită încă 814 debitori, pentru datorii de 244,5 mld lei, iar 61 de datornici, cu creanțe de circa 50 miliarde lei, se găseau în proceduri de faliment sau reorganizare judiciară.
Pînă la 28 februarie 1998 se reușise recuperarea a 15% din totalul creanțelor, adică aproximativ 1.000 miliarde lei. În derularea activității de recuperare a creanțelor, s-au ivit anumite probleme, care vor trebui clarificate și rezolvate împreună cu FPS, precum și cu administrațiile locale și centrale. De exemplu, în cazul marilor societăți debitoare (41 de agenți economici dețin aproape 50% din totalul activelor în curs de realizare, pe primul loc fiind societatea COMTIM Timișoara, cu 750 miliarde lei) există dificultăți în valorificarea garanțiilor (în primul rând din lipsă de cumpărători); se manifestă incompatibilități între obiectivele programelor de privatizare pe societăți și mijloacele stabilite prin reglementările legale pentru valorificarea creanțelor, precum și divergențe de interese între societățile în cauză, administrațiile locale și bancă.

Interesant este faptul că, potrivit conducerii băncii, în recuperarea creanțelor cel mai mult s-a realizat prin buna ințelegere cu debitorul. Principiul "nevoia te-nvață" a funcționat perfect. Ajunși în situația limită, o parte a clienților au recurs la procese de restructurare autoimpuse, menite să le permită onorarea obligațiilor.

Reducerea costurilor reale ale băncii a generat reorientarea plasamentelor acesteia, în sensul diversificării activităților financiare. Astfel, volumul sumelor atrase de pe piața interbancară a fost diminuat prin vânzarea pe piața monetară de titluri de stat în valoare de 1.220 miliarde lei.

In cadrul activelor băncii a fost stabilită o structură cât mai echilibrată a portofoliului de credite, de titluri de stat și a disponibilului plasat de bancă pe piața monetară interbancară.

Realizarea unei lichidități ridicate și acoperirea rezervei minime obligatorii, în principal din sursele proprii, constituie unul dintre obiectivele de bază ale activității de trezorerie. Pentru aceasta au fost făcute demersuri în vederea unei colaborări cu un specialist în trezorerie de la AMEX Londra, pe o perioadă de un an.

Includerea sumei aferente procesului de restructurare a Băncii Agricole în datoria publică reprezintă costul pe care contribuabilii, îl plătesc pentru anii în care cosumul intern și nivelul de trai au fost susținute prin produse agricole subvenționate.

2.3 Rolul Băncii Agricole în finanțarea agriculturii

Perfecționarea activității de bancă, în general, și de credit agricol în special se impune ca urmare a reorganizării activității băncii ca societate pe acțiuni și datorită unor transformări de esență a întregului sistem bancar al țării noastre, precum și modificărilor structurale, organizatorice și de proprietate din agricultură.

Una din liniile strategice ale Băncii Agricole constă în susținerea dezvoltării sectorului agricol și sprijinirea reformelor politice de stimulare a producție primare și de consolidare a sistemului de aprovizionare cu materii prime, materiale, mașini și unelte pentru agricultură, prelucrarea și comercializarea produselor agricole. Această susținere a sectorului agricol se realizează prin acordarea de credite reușindu-se în acest fel consolidarea schimbărilor politice și instituționale produse după revoluție. Prin creditele de investiții pe care le acordă, Banca Agricolă participă la realizarea unor obiective majore în agricultură cum ar fi îmbunătățirile funciare, refacerea șeptelului și plantațiile viti-pomicole, realizarea unor mașini, utilaje și tehnologii pentru agricultură. În viitor cu ajutorul creditelor se va acorda o mare atenție constituirii și consolidării unor ferme agricole puternice. În acest sens, Banca Agricolă sprijină tranziția de la un sistem anacronic – sub raportul subvenționării și protecției pentru producția agricolă – la unul care poate fi viabil într-o economie de piață, deci care să răspundă stimulentelor de piață.

Subliniind rolul principal al Băncii Agricole în înfăptuirea unei politici raționale, considerăm că în viitor această instituție de credit trebuie să funcționeze în mai mare măsură ca o bancă de dezvoltare a agriculturii care să genereze resurse suficiente pentru acordarea de sprijin financiar multilateral.

Politica de credite stimulează pe agricultori și prin termenele foarte convenabile de rambursare. Cu toate că termenele de rambursare a creditelor pe termen mediu și lung sunt și așa foarte lungi 5 – 15 ani, în cazuri bine justificate se poate aproba prelungirea acestora. De asemenea, se poate obține amânarea rambursării chiar în cazul creditelor pe termen scurt (pentru producție), permițând astfel beneficiarilor să-și asigure producția și inclusiv cheltuielile de comercializare.

Activitatatea Băncii Agricole are în vedere că în orice economie de piață să existe garanții și posibilități reale ca împrumuturile să fie recuperate. De aceea, banca se preocupă și sprijină pe clienții săi în a nu avea plăți restante, mai ales pentru creditele anterioare. Se încurajează în acest fel capacitatea agentului economic din agricultură și încrederea ce trebuie să stea la baza împrumutului. În scopul diversificării bunurilor ce se pot constitui drept garanție a creditelor, în viitor banca intenționează să ia în considerare și ipotecarea pământului și clădirilor, animalelor de producție și de muncă.

Politica de credite a Băncii Agricole se bazează, în această perioadă, și mai ales în viitor, atât pe costurile de producție și investiție cât și pe venituri. Decizia de acordare a creditelor va fi luată numai după o atentă analiză financiară și tehnică. De pildă, pentru acordarea de împrumuturi fermierilor și în general producătorilor agricoli particulari se au în vedere datele înscrise în bugetele pe culturi sau cele de familie, dar mai întâi, acestea trebuie introduse și generalizate pentru toți agenții economici din agricultură.

În acordarea de credite pe baza costurilor de producție și investiții se va lua în considerare atât diferențele regionale și zonale, cât și unele condiții concrete în care își desfășoară activitatea fermele agricole. Nu se mai poate pune problema ca banca să dea indicații pentru că agenții economici au totală independență. Dar, banca poate calcula, atât în propriul interes, cât și al agentului economic, rata financiară de rentabilitate a activității împrumutului și viabilitatea obiectului creditat asigurându-se, în acest fel, utilizarea judicioasă a creditelor sale. Sprijinul acordat de bancă agriculturii se concretizează și în faptul că se acordă, când este cazul, o perioadă de grație înaintea începerii rambursării creditului.

Una din atribuțiile principale ale Băncii Agricole va fi în viitor și elaborarea unor studii de fezabilitate pentru agenții economici. Aceste studii de fezabilitate sunt necesare mai cu seamă pentru obiectivele mari de dezvoltare a agriculturii, banca extinzând, când este cazul, asistența tehnică specială, mai ales dacă există riscuri mari pentru bancă. Se impune deasemenea și întărirea colaborării dintre Banca Agricolă și Ministerul Agriculturii și Alimentației. De exemplu, dacă ministerul acordă asistență tehnică, tehnologică și organizatorică agenților economici din agricultură, banca se axează pe stabilirea viabilității activităților propuse pentru finanțarea și verificarea acestor activități. Cele două instituții apar deci în situația de complementaritate în acțiunea de sprijinire a agriculturii în domeniul ei complex spre modernizare și rentabilitate.

În viitor activitatea de creditare, și în general de sprijin a agriculturii pe care o promovează Banca Agricolă va trebui să aibă ca obiect principal ferma agricolă. În acest scop, pentru început vor fi acordate mult mai multe facilități producătorilor agricoli individuali, astfel încât, treptat, aceștia să se transforme în fermieri, adică proprietari ai unor unități agricole de un nivel optim pentru țara noastră și care să realizeze o producție agricolă cu un pronunțat caracter comercial.

Politica generală de credite are în vedere crearea unor noi posibilități de cunoaștere și deschidere. Astfel, Banca Agricolă începe să folosească în mai mare măsură experiența unor țări puternic ancorate în economia de piață și în practicarea unei agriculturi moderne. În acest sens, Banca Agricolă este pe cale de a elabora unele programe și proiecte de dezvoltare a relațiilor de credit și agriculturii în general.

Capitolul III

Condiții și tehnici de acordare a creditelor de producție pe exemplul S.C. Romagricola S.A. Romanu Brăila

Banca Agricolă S.A. potrivit statutului său și a regulamentului de organizare și funcționare acordă credite pe termen scurt, mediu și lung persoanelor fizice și juridice care îndeplinesc criteriile prevăzute de normele băncii.

S.C. Romagricola S.A. Romanu a depus o cerere de credite înregistrată în registrul special al băncii sub numărul 53/12.03.1999 prin care a solicitat un credit pentru lucrările agricole din primăvara anului 1999 conform legii 165/1998 și O.G. nr. 34/1999 cu dobândă subvenționată în sumă de 998.000 mii lei.

Cererea societății a fost însoțită de următoarele documente:

statutul societății și certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului în copie;

hotărârea Adunării Generale prin care au fost împuterniciți reprezentanții societății să contracteze credite bancare;

situația împrumuturilor și disponibilităților bănești la alte unități bancare sau alți debitori;

bilanțul contabil pe anul 1998;

balanța de verificare la 31.01.1999;

bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 1999;

fluxul de încasări și plăți pe perioada de creditare;

centralizatorul devizelor tehnologice;

situația veniturilor brute realizate în anul 1998.

La primirea cererii de credite compartimentul de creditare a procedat la efectuarea analizei. Procesul de analiză cuprinde trei faze:

– analiză formală;

– analiză de fond;

– evaluarea creditului.

Analiza formală

Analiza de formă urmărește în general existența tuturor documentelor necesare acordării creditului, realitatea conținutului acestora, corelația de diferiți indicatori

În cazul producătorilor agricoli individuali se urmărește existența și starea dotărilor menționate în cererea de credite, situarea gospodăriilor față de căile de circulație, modul de organizare și funcționare a asociațiilor fără personalitate juridică, repartizarea responsabilităților în cadrul acestora

La analiza formală s-a urmărit prezentarea tuturor documentelor de mai sus și îmdeplinirea următoarelor criterii:

criterii generale

Agentul economic este o persoană juridică constituită în baza legii 31/1990 înmatriculat la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J/09/594/1991. Societatea este înscrisă la D.G.F.C.S. Brăila sub codul fical R2272672 ca persoană juridică autorizată să funcționeze în formă de societate comercială. Are cont deschis la Banca Agricolă S.A. din anul 1991 și efectuează operațiuni de încasări și plăți cu și fără numerar numai prin contul deschis la această bancă pe o perioadă de cel puțin 2 ani.

Volumul creditelor acordate în anul 1998 a fost în sumă totală de 1.399 milioane lei din care cu scadență în anul 1998 420 milioane lei care au fost rambursate cu anticipație. La 31.12.1998 societatea figurează cu un credit în sold de 979 milioane lei pentru campania de toamnă, conform legii nr.165/1998, respectiv pentru producția neterminată a anului agricol 1999, aflată în termenul de rambursare. În concluzie societatea a înregistrat permanent un serviciu “bun” al datoriei față de bancă. Din activitatea de creditare a acestei societăți în anul 1998, banca a încasat dobânzi și comisioane aferente în sumă totală de 184 milioane lei.

Societatea, ca persoană juridică are evidența contabilă organizată conform legii 82/1991 și este ținută la zi.Conform datelor din evidența contabilă, societatea nu înregistrează datorii restante față de bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, datoriile existente în sumă de 2.002 miliane lei sunt datorii curente. Deasemena principalii indicatori financiari realizați în anul 1998 sunt :

– cifra de afaceri de 5.056 milioane lei

profitul net de 96 milioane lei.

Acești indicatori comparați cu programul pentru anul 1999 respectiv cifra de afaceri de 6.514 milioane lei și profitul net de 931 milioane lei prezintă o evoluție foarte bună care este justificată atât pe baza creșterii producțiilor programate pe hectar la toate culturile față de anul precedent cât și a creșterii suprafețelor cultivate cu 447 ha în anul 1999 față de anul 1998

Conform programului de activitate societatea are prevăzut să realizeze în anul 1999 și alte culturi respectiv porumb pe o suprafață de 280 ha și floarea soarelui pe o suprafață de 400 ha pentru care are asigurate sursele proprii de finanțare.

Societatea face dovada participării cu fonduri proprii, respectiv are parc propriu de mașini și utilaje cu care asigură efectuarea lucrărilor mecanice. În relațiile anterioare cu banca ea și-a respectat angajamentele asumate față de aceasta și a prezentat băncii garanțiile asiguratorii.

criterii speciale

Conform datelor din bilanțul contabil de la 31 decembrie 1998 și a datelor din balanța de verificare de la 31 ianuarie 1999 indicatorii de bonitate calculați au totalizat 70 puncte respectându-se condiția de minim 70 puncte. Dimensiunea exploatației agricole este de 1.800 ha în folosință din care suprafața cultivată este de 1.680 ha încadrându-se în limita minimă de 100 ha.

Fiind un credit în baza legii nr. 165/1998 cu destinație specială pus la dispoziția băncii de la bugetul centralizat al statului s-a urmărit și respectarea condițiilor prevăzute în normele și reglementările specifice acestei categorii de credite astfel:

cultura de grâu se încadrează în culturile ce se finanțează din acest fond;

creditul se acordă pentru aprovizionări cu carburanți, îngrășăminte, ierbicide, piese de schimb, salarii pentru mecanizatori, cheltuieli programate în devizele tehnologice la cultura de grâu și prevăzute în legea nr. 165/1998 și O.G. nr. 34/1999 pentru a fi finanțate din acest fond;

devizele de lucrări prezentate pentru evaluarea creditului au fost verificate de inginerul agronom care a constatat și certificat înscrierea în deviz a tuturor lucrărilor prevăzute în tehnologia culturii de grâu pentru întreaga perioadă de vegetație;

societatea are încheiate contracte de livrare pentru întreaga cantitate de 3.500 tone grâu programată a se realiza în anul 1999 astfel:

– 2.000 tone grâu cu S.C. Protevit com. S.R.L. Brăila prin contractul de livrare nr.888/19.10.1998

-1.500 tone grâu cu S.C. Demopan S.A. Brăila prin contractul de livrare nr. 2563/28.10.1998.

În ambele contracte beneficiarii produsului ce se va livra se obligă să plătească prețul zilei stabilit prin negocieri directe cu 3 zile înainte de data livrării, iar plata se va face pe măsura livrărilor prin instrumente bancare conform înțelegerilor contractuale.

Analiza de fond

La analiza de fond s-a procedat la verificarea și interpretarea indicatorilor economico-financiari din cererea de credite și situațiile financiare din dosarul de credite. Bonitatea societății a fost calculată la două perioade (31.12.1998 și 31.01.1999) astfel:

Bilanțul sintetic la 31.12.1998

Mii lei

Pe baza datelor din bilantul de mai sus s-au calculat indicatorii financiari pentru determinarea bonitatii financiare a societatii S.C. Romagricola S.A. Romanu la 31.12.1998.

Bonitatea reprezintă performanța financiară a societății și atestă încrederea pe care aceasta o inspiră băncii în momentul solicitării creditului. Pentru următorii indicatori financiari calculați s-a acordat un punctaj conform normelor băncii astfel:

(se acordă 15 puncte)

(se acordă 5 puncte)

(se acordă 15 puncte)

(se acordă 20 puncte)

(se acordă 15 puncte)

Total 70 puncte

Având în vedere calitatea echipei de conducere, respectiv o echipă echilibrată, eterogenă din punct de vedere al calificării, competenței și vârstei care își poate îndeplini cu eficiență toate atribuțiile legate de finanțe, marketing și producție, s-a acordat o bonificație de 10 puncte motivat de factorii subiectivi de mai sus.

Corecția de 10 puncte a fost aprobată de comitetul de credite. Punctajul total, inclusiv corecțiile, a fost de 80 puncte și a situat societatea în Categoria A de bonitate “Standard”.

Pe baza datelor din balanța de verificare de la 31.01.1999 indicatorii financiari calculați pentru determinarea bonității sunt:

(se acordă 20 puncte)

(se acordă 5 puncte)

(se acordă 15 puncte)

(se acordă 20 puncte)

(se acordă 15 puncte)

Total 75 puncte

Conform normelor băncii, societatea având numai activitate agricolă, indicatorii de la litera c) și d) se calculează numai pe baza datelor de la finele anului, când se înregistrază venituri și se poate determina profitul.

Deasemenea și punctajul de la 31.01.1999 a fost corectat cu o bonificație de 10 puncte, totalizând tot 80 de puncte.

Indicatorii financiari calculați la ambele perioade arată că performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a ratelor și a dobânzilor aferente. Totodată se prefigurează menținere și în perspectivă a performanțelor financiare la un nivel ridicat.

Evaluarea creditului

Evaluarea creditului constă în determinarea și negocierea cu solicitantul a volumului maxim al creditului ce poate fi acordat, a nivelului dobânzii, a termenului de rambursare a creditului și de plată a dobânzii, a garanțiilor și modalităților de asigurare a acestora, precum și a altor clauze care vor fi înscrise în contractul de credite.

Volumul maxim de credite ce poate fi acordat unui solicitant se stabilește în cadrul procentelor maxime de creditare și în funcție de posibilitățile de rambursare și de plată a dobânzilor lunare rezultate din analiza efectuată precum și de garanțiile asiguratorii acceptate de bancă. La solicitanții de credite care, datorită decalajului mare între perioadele de efectuare a cheltuielilor și de realizare a veniturilor solicită să plătească dobânzile la perioade mai mari decât cele stabilite de bancă dobânzile datorate se capitalizează, iar în volumul maxim al creditului ce poate fi acordat se vor include și dobânzile ce urmează a fi încasate din contul de credite.

La societățile agricole, regiile autonome și societățile comerciale cu profil agricol, evaluarea creditelor pe termen scurt pentru producție se va face prin analiza datelor din bilanțul anului precedent, din programul de activitate, tehnologiile de producție și bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs.

După determinarea volumului maxim al creditelor de producție, împreună cu conducerea societății solicitante, ținând seama și de fluxul de încasări și plăți, se întocmește graficul de acordare și rambursare a creditelor pentru producție. Acest grafic, după definitivare și semnare, se va anexa la contractul de credite devenind parte integrantă a acestuia.

Analiza și evaluarea creditului a cuprins următoarele etape:

– Analiza în vederea evaluării creditului pentru lucrările de primăvară la cultura de grâu.

– Evaluarea creditului pentru producție în anul 1999.

– Garantarea creditului.

3.4 Analiza în vederea evaluării creditului pentru lucrările de primăvară la cultura de grâu.

Această analiză a cuprins obligatoriu următoarele aspecte:

încadrarea costurilor de producție și a nivelului producției în parametrii tehnico-economici specifici culturii de grâu, ceea ce presupune analiza devizului de lucrări.

Din această analiză a rezultat că volumul total de cheltuieli pentru această cultură este de 3.091.690 mii lei din care:

1.729.900 mii lei lucrări mecanice;

118.390 mii lei lucrări manuale;

1.243.400 mii lei materiale.

Nu au fost justificate cheltuielile în sumă de 55.000 mii lei care au fost excluse la analiza din valoarea devizului, care inițial a fost de 3.146.690 mii lei.

Cheltuielile de 3.091.690 mii lei rămase, reflectă toate lucrările prevăzute în tehnologia de lucru pentru această cultură. Consumurile de materiale s-au încadrat în normele de consum și tarifele aplicate sunt în limita prețurilor de piață, rezultând un cost mediu de 883,34 lei/tona de grâu, ceea ce asigură o eficiență la o producție medie de 3.500 kg/ha preliminat.

evoluția producției medii realizate pe ultimii 3 ani, prevăzută în cererea de credite comparativ cu anul în curs.

Producția medie de 3.500 kg/ha preliminată pentru anul 1999 este posibilă a se realiza, întrucât în anul 1997 societatea a realizat o producție medie de grâu de 4.546 kg/ha, iar în anii 1996 și 1998 producțiile medii de grâu realizate au fost mai mici ca urmare a unor condiții climaterice nefavorabile, ceea ce nu reprezintă un risc major în acordarea creditului, având în vedere faptul că societatea are încheiate contracte de asigurare pentru toate culturile agricole.

nivelele fizice și valorice ale producției marfă realizate anterior și stabilirea canalelor de comercializare a produselor.

În anul 1999 societatea are programat să realizeze o producție marfă la cultura de grâu de 3.500 tone, în creștere față de anul precedent, în principal ca urmare a creșterii producțiilor medii pe hectar de 3.500 kg față de 2.319kg/ha realizat în anul 1998 cât și a creșterii suprafeței cultivate cu grâu cu 186 ha.

Prețul de livrare programat este în limita prețurilor de piață practicate. Deasemenea, societatea are încheiate contracte de livrare pentru întreaga cantitate de 3.500 tone de grâu programată a se obține cu S.C. Protevit Com.S.R.L. (2.000 tone) și cu S.C. Demopan S.A. (1.500 tone).

asigurarea efectivă a participării cu surse proprii la finanțarea activității.

Participarea cu surse proprii se asigură din:

valoarea lucrărilor mecanice efectuate cu utilajele agricole proprii, aflate în stare de funcționare;

valoarea lucrărilor manuale, societatea dispunând de forța de muncă necesară pentru executarea acestor lucrări;

dividendele pe anul 1998 în sumă totală de 260 milioane lei rămase la dispoziția societății până la 31.12.1999 conform hotărârii Adunării Generale a Acționarilor.

eficiența economică a produsului grâu (creditat)

Din analiza costului de producție rezultă o rentabilitate pe produsul grâu de 13,2% (), încadrându-se în condiția de minim 5%.

Această condiție este îndeplinită și la cultura de porumb și floarea soarelui astfel încât întreaga activitate programată pe anul 1999 are o eficiență corespunzătoare, profitul net programat pe anul 1999 este de 931 milioane lei.

3.5. Evaluarea creditului pentru producție în anul 1999

Volumul maxim al creditelor cuvenite pe anul agricol 1999 este de 1.855.014 mii lei și a fost determinat prin aplicarea procentului maxim de creditare 60 % prevăzut de normele băncii, asupra cheltuielilor de producție constatate la analiza devizului de lucrări la cultura de grâu.

Creditul maxim cuvenit în anul 1999 este de 876.315 mii lei, respectiv diferența dintre creditul cuvenit total pe anul agricol și creditul acordat în toamna anului 1998 pentru producția neterminată (1.855.014 mii lei –978.661 mii lei).

Creditul de 978.669 mii lei a fost acordat în toamna anului 1998 pentru înființarea culturii de grâu (pentru producția neterminată).

La negocierea creditului pentru lucrările din primăvara anului 1999, inginerul agronom al băncii a efectuat verificarea pe teren și a constatat că este înființată cultura de grâu pe o suprafață de 1.000 ha, iar stadiul de vegetație corespunde din punct de vedere al tehnologiei aplicate.

Deasemenea creditul acordat în toamna anului 1998 a fost utilizat potrivit destinației pentru care a fost acordat, lucru constatat la control prin verificarea ulterioară a documentelor de plăți.

Prin negociere directă, având în vedere și alte surse de care dispune societatea, de exemplu încasarea unor clienți, s-a stabilit un credit de 400.000 mii lei, mai mic cu 598.000 mii lei față de cel solicitat de societate inițial.

După determinarea creditului, împreună cu conducerea societății și ținând cont de fluxul de încasări și plăți, s-a întocmit graficul de acordare și rambursare a creditului. S-a stabilit o singură rată de rambursare în luna septembrie 1999 beneficiind de o perioadă de 180 zile de la acordarea creditului, încadrându-se în limita prevăzută de normele băncii și de Legea nr. 165/1998 care prevede ca rambursarea să se efectueze în maxim 360 zile de la acordare astfel:

Graficul de acordare și rambursare a creditului pe termen scurt

-mii lei-

Rambursarea a fost corelată și cu perioada de valorificare, respectiv maxim 30 zile lucrătoare de la sfârșitul perioadei optime de recoltare a culturii. Conform fluxului de încasări și plăți, în luna de rambursare, societatea are un excedent de încasări de 2.500 milioane lei, care asigură plata integrală a creditului total acordat de 1379 milioane lei (979 milioane lei în toamna anului 1998 și 400 milioane lei în primăvara anului 1999) și a dobânzilor antecalculate de 500 milioane lei aferente întregului volum de credite pe toată perioada, de la acordare și până la rambursare.

Potrivit Legii nr. 165/1998, dacă împrumutatul respectă graficul de rambursare va beneficia de o bonificație de 70 %, calculată la volumul dobânzii datorate de împrumutat.

3.6. Garantarea creditului

În vederea evitării unor riscuri în încasarea creditelor acordate și asigurarea recuperării lor în cazul în care împrumutatul nu își execută obligațiile contractuale de rambursare a ratelor scadente, plata dobânzilor și celorlalte obligații din contract și pentru crearea unui privilegiu față de alți creditori banca a solicitat garanții asiguratorii.

Garanțiile asiguratorii acceptate de bancă pentru creditul solicitat au fost următoarele:

-mii lei-

De menționat este faptul că ipoteca pe sediul societății este constituită de rangul I tot în favoarea Băncii Agricole S.A. la creditul acordat în toamna anului 1998.

Valoarea minimă a garanțiilor este de 1.921.986 mii lei și acoperă datoria cea mai mare a debitorului de 1.879 milioane lei formată din creditul total acordat 1.379 milioane lei și dobânda de 500 milioane lei antecalculată până la prima rată de rambursare.

Garanțiile propuse au toate documentele legale care atestă dreptul de proprietate al titularului și pot fi constituite drept garanții.

Deasemenea, la negocierea creditului s-a stabilit ca bunurile gajate să fie asigurate la o societate de asigurări, iar despăgubirile să fie cesionate băncii, condiție acceptată de împrumutat.

După efectuarea analizei, cererea de credite împreună cu referatul de analiză întocmit de economist și vizat de șeful serviciului de creditare s-a înaintat serviciului de risc și creditare. Documentația a fost înregistrată în registrul de evidență special la nr. 63/23.03.1999.

Analiza documentației urmărește în principal ca la evaluarea riscului de creditare să se evidențieze potențialele pericole ce pot apare în derularea normală a procesului de creditare.

Analiza și evaluarea riscului de creditare se efectuează avându-se în vedere următoarele patru categorii de riscuri, acordându-se un punctaj fiecăruia:

Riscul financiar care reflectă dificultățile ce pot apare în activitatea financiară a firmei, legate mai ales de posibilitățile de achitare la termen a obligațiilor către bancă.

Analiza riscului financiar se efectuează cu ajutorul metodei scorurilor (Z) bazată pe modelul J. Conan și M. Holder care permite evaluarea riscului de faliment și are la bază următoarea formulă de calcul:

,

în care variabilele sunt indicatori economico-financiari, iar constantele cu care sunt amplificați aceștia sunt indicatori de natură statistică exprimând ponderea variabilelor în evaluarea riscului de faliment.

Riscul financiar a fost calculat la două perioade 31.12.1997 și 31.12.1998 astfel:

31.12.1997

31.12.1998

Riscul financiar calculat la 31.12.1998, unde Z = 0.16 arată că situația financiară a firmei este bună, riscul de faliment fiind cuprins între 10% – 30%. Comparativ cu anul 1997 scorul Z este mai mare și arată o evoluție pozitivă a activității societății.

Pentru Z = 0.16 la 31.12.1998 s-au acordat conform normelor băncii 40 puncte.

Riscul comercial reprezintă incertitudinea ce poate să apară la încasarea clienților și s-a calculat pe baza datelor la 31.12.1998.

Perioada medie de încasare a clienților de 13,3 zile rezultă din calculul conform normelor băncii și arată un risc redus, fiind apreciat cu maximul de 20 puncte.

Riscul de garanție

Garanțiile oferite de împrumutat și acceptate de bancă, așa cum s-a arătat în referatul de analiză și evaluare a creditului, sunt garanții cu siguranță medie, din punct de vedere al lichidității și vandabilității, astfel sediul administrativ este situat în mediul rural, iar cealaltă garanție este producția nedeterminată de grâu.

Pentru considerentele de mai sus, conform normelor băncii, riscul de garanție a fost apreciat la 15 puncte.

Riscul managerial a fost apreciat în funcție de experiența echipei de conducere, calificarea și relațiile acesteia cu banca și terții, acordându-se punctajul maxim de 10 puncte.

Prin cumularea punctelor acordate rezultă “riscul total” de 85 puncte care situează societatea în clasa II de risc, conform normelor băncii pentru care serviciul de risc a făcut “recomandare favorabilă” pentru acordarea creditului către Comitetul de credite sub rezerva îndepliniriii unor condiții suplimentare și anume:

controlul faptic lunar la unitate, privind starea de vegetație a culturii;

urmărirea efectuării plăților din credit potrivit destinației pentru care a fost acordată.

După epuizarea acestor etape de analiză și evaluare a creditului, inclusiv a riscului de creditare, referatele întocmite cu concluziile arătate mai sus și fișa dosarului de credite anexată, s-au prezentat directorului care le-a propus Comitetului de credite și acesta a decis aprobarea creditului negociat de 400.000 mii lei.

După aprobare s-a întocmit contractul de credite la care s-a anexat graficul de acordare și rambursare a creditului care face parte integrantă din acesta. În continuare s-a procedat la întocmirea actelor legale de constituire a garanțiilor.

După perfectarea celor de mai sus s-a procedat la efecturea plăților din credite prin conturi simple de împrumut conform contractului.

Toate documentele depuse de împrumutat și cele întocmite de bancă în legătură cu creditul sunt gestionate de economistul care a analizat acordarea creditului și care în următoarea etapă va executa controlul utilizării și garanției creditului.

3.7 Acordarea creditului

Acordarea creditelor aprobate s-a făcut în limita plafoanelor maxime de creditare comunicate de către direcția generală de trezorerie a centralei Băncii Agricole .

Plățile din credite au fost făcute după semnarea contractului de credite nr. 53 din 1.04.1999 și întocmirea documentelor legale privind constituirea garanțiilor asiguratorii acceptate de bancă respectiv contractul de garanție imobiliară din 1.04.1999 asupra sediului societății autentificat sub numărul 2881 din 1.04.1999 și transcris la judecătoria Brăila sub numărul 663/2.04.1999 precum și contractul de gaj fără deposedare numărul 2201/1.04.1999 asupra culturii de grâu înscris la Judecătoria Brăila sub numărul 149/6.04.1999.

Bunurile acceptate de bancă au fost asigurate la societatea de asigurări agricole AGRAS S.A. Brăila conform contractelor de asigurare numărul 25439/19.03.1999 pentru sediul societății și numărul 24726/05.04.1999 pentru cultura de grâu la valoarea acceptată de bancă iar drepturile din despăgubirea cuvenită asiguratului, s-au cesionat în favoarea băncii.

Rambursarea împrumuturilor acordate se face în rate, în cadrul unor termene fixate prin contract, stabilite în raport de valoarea împrumutului și în limita termenelor maxime prevăzute periodic de bancă.totodată ratele se determină și în funcție de posibilitățile reale de plată ale beneficiarului determinate de specificul activității, de perioadele de realizare a veniturilor rezultate din programele de activitățiși a bugetului de venituri și cheltuieli.

Rambursarea creditului se face din sumele încasate pentru produsele livrate, din despăgubirile primite de la societățile de asigurări, din sumele depuse în numerar, precum și din orice alte disponibilități ale solicitantului de credite.

În vederea derulării contractului de credite aprobat, serviciul de credite a predat serviciului de contabilitate, sub semnătură, un exempar din graficul de acordare și rambursare a creditelor, anexă la contract

Plățile din credite au fost de 399.948 mii lei și s-au efectuat eșalonat în cursul lunii aprilie 1999 conform contractului de credite și a graficului de acordare și rambursare încadrându-se în volumul creditului aprobat de 400.000 mii lei .

Plățile din creditul aprobat s-au efectuat prin cont simplu de împrumut respectând destinațiile prevăzute de legea 165/1998 și O.G. 34/1999 astfel:

îngrășăminte chimice 209.899 mii lei

carburanți și lubrifianți 112.653 mii lei

salarii mecanizatori 26.527 mii lei

lucrări manuale 3.226 mii lei

pise de schimb 47.643 mii lei

Plățile s-au efectuat pe baza documentelor prezentate la bancă respectiv ordine de plată sau cec având la bază facturi fiscale și situații justificative.

Toate documentele pe baza cărora s-au făcut plăți din contul plătitorului au fost acceptate expres de acesta.

Beneficiarul de credite în afara contului simplu de împrumut prin care se derulează creditele mai are deschis la bancă și un cont de disponibilități în care se evidențiază încasările realizate de împrumutat precum și plățile efectuate în limita acestora inclusiv rambursările credite și plata dobânzilor bancare.

Toate documentele care însoțesc cererea inclusiv contractul de credite care se întocmește cu împrumutatul vor fi clasate și păstrate într-un dosar separat pe care le gestionează economiștii din cadrul serviciului de creditare, conform repartizării sarcinilor de serviciu.

Lunar se efectuează controale privind analiza realizării indicatorilor financiari comparativ cu cei prevăzuți în program pentru perioada respectivă, analiza privind utilizarea creditelor potrivit destinațiilor aprobate, starea de vegetație a culturilor precum și analiza realizării fluxului de numerar respectiv realizarea resurselor destinate rambursării creditelor și achitării dobânzilor aferente.constatările făcute precum și măsurile luate s-au propuse a se lua sunt supuse analizei comitetului de credite al bancii

Portofoliul de credite al băncii este verificat lunar din punct de vedere al gradului de risc de credit pe care îl implică, conform regulamentului nr.2/2000 al Băncii Naționale a României efectuându-se clasificarea creditelor pe categorii de risc și constituirea de provizioane în cazul în care acestea de impun.

Capitolul IV

Obiectivele procesului de restructurare a sistemului

financiar din agricultură

Privatizarea Băncii Agricole

Se consideră că rolul principal al Băncii Agricole în înfăptuirea unei politici raționale este ca în viitor această instituție de credit să funționeze ca o bancă de dezvoltare a agriculturii care să genereze resurse suficiente pentru acordarea de sprijin financiar multilateral. În acest sens Banca Agicolă promovează ideea de economisire a banilor, a resurselor de finanțare în general.

Acest obiectiv este posibil avînd în vedere ca în prezent procesul de privatizare al Băncii Agricole se apropie de sfîrșit astfel la data de 20 aprilie 2001 a avut loc ratificarea contractului de privatizare a acestei instituții semnat între Autoritatea pentru Privatizare și consorțiu format de Fondul Româno-American pentru Investiții (FRAI) și Raiffaissen Bank (RZB).

Procesul de privatizare se va încheia după cele 90 de zile de la semnarea contractului perioadă în care vor fi duse la îndeplinire anumite prevederi din contract.

Noii acționari sunt firme de succes astfel Raiffaisen Bank este cea mai mare bancă austriacă avînd un capital de 100 mld EURO și 2400 unități bancare pe plan local, 43 %din populația austriacă beneficiază de serviciile oferite de bancă.Această bancă opereză în 12 țări și a primit titlul de cea mai bună Bancă din Europa Centrală și de Est acordat de prestigioasa revistă Global Finance.Celălalt partener este Fondul Româno-American pentru Investiții care este o companie privată americană al cărui obiectiv este promovarea întreprinderilor private din România în special prin investiții și împrumuturi acordate întreprinderilor mici și mijlocii.

Astfel activitatea de viitor a acestei instituții se va concentra pe persoane fizice și pe întreprinderi mici și mijlocii banca propunîndu-și atingerea în urmatorii 2-3 ani a unei cote de 20-25 % pe piața de retail .Banca Agricolă va continua finanțarea agriculturii românești dar principala piedică este constituită de lipsa sistemului de ipoteci:”oriunde merge sistemul de ipoteci funcționează și activitatea de finanțare a agiculturii” este părerea vicepreședintelui Raiffaissen Bank ceea ce presupune dezvoltarea creditului ipotecar, funciar și rural.

Pe data de 4 august 2001 s-a încheiat procesul de privatizare luând astfel nastere Banca agricolă-Raiffeesen.Adunarea generală a acționarilor a aprobat noua denumire, noua siglă, noul statut , bugetul de venituri și cheltuieli până la sfârșitul acestui an

Obiectivele noului acționar sunt deosebit de ambițioaseastfel ei dorind să dovedească clientelei că are toate motivele să aibă deplină incredere în bancă., să ofere servicii de cea mai bună calitate, în condiții competitive

Pentru atingerea obiectivelor accentul se va deplasa de la reducerea costurilor la creșterea susținută și durabilă a veniturilor.vor fi făcute investiții importante de multe milioane de dolari pentru finalizarea sistemului informatic, pentru promovarea noilor produse și servicii,pentru o nouă înfățișare a bănciiși nu în ultimul rând pentru pregătirea personalului la cel mai ridicat standard calitativ . Toate acestea presupun deplina angajare a întregului personal într-un efort susținut pentru îmbunătățirea pe toate planurile a performanțelor pentru promovarea produselor băncii.

4.2Adoptarea unor noi forme de credite

Obiectivul fundamental al programului de guvernare cu privire la agricultură îl constituie stoparea declinului, redresarea treptată și asigurarea condițiilor pentru relansarea agriculturii în concordanță cu potențialul natural, economic și uman de care dispune România în scopul asigurării securității alimentației populației și pentru crearea de disponibilități destinate schimbului economic internațional.

Programul guvernamental pentru agricultură are în vedere următoarele:

– consolidarea și dezvoltarea sectorului privat prin promovarea unor programe de investiții speciale, eficiente și avantajoase pentru producătorii agricoli

dotarea tehnică a agriculturii în primul rînd prin sprijinirea producătorilor agricoli în cumpărarea de tractoare, mașini agricole, echipamente, instalații, îngrășăminte chimice, pesticide și produse petroliere inclusiv cu plata în produse agricole destinate industrializării și exportului

crearea și modernizarea structurii agrare în mod deosebit a factorilor de producție a instituțiilor publice și organizațiilor parteneriale precum și a pieții comerciale și financiare.

Pentru atingerea obiectivelor din programul de guvernare pentru agricultură etapizat vor fi întrepinse următoarele măsuri:

sprijinirea producătorilor agricoli, cu prioritate a celor ce realizează producție destinată pieții prin susținerea tuturor formelor de exploatație agricolă perfomante inclusiv prin creșterea dimensiunilor acestora prin asociere, arendare, concesiuni, vînzare-cumpărare. Soluția creșterii performanței societăților comerciale agricole este privatizarea prin menținerea fermei mari ca unitate de bază și modernizarea tehnică și nu dezagregarea acestui sector prin fărămițarea terenurilor și distrugerea patrimoniului existent într-un proces lung și incoerent de privatizare.-restructurarea insuficient fundamentat pe principiul de bază al pieței : eficiență economică

stimularea organizării și cosolidării asociațiilor profesionale ale cultivatorilor de cereale și plante tehnice, ale crescătorilor de animale, a uniunilor profesionale pe filiera de produs, a fermelor cooperatiste de procesare și valorificare a produselor agricole.

Având în vedere cele mai sus redresarea agriculturii presupune o infuzie masivă de capital. O alta variantă este regîndirea sistemului de creditare pentru deținătorii de pămînt, în sensul acordării de împrumuturi cu dobânzi foarte mici și pe termen lung.

Programul de creditare ar urmări cu prioritate crearea și consolidarea unor ferme agricole model de tip familial încurajând și prin alocarea sumelor creditate concentrarea producției și suprafețelor agricole astfel încât să se diminueze fărămițarea excesivă a terenurilor, capitalului, producției și tehnologiilor. În acest sens obiectivul principal al creditului agricol se situează conform proiectului în procurarea terenurilor agricole și constituirea unor unități economice mari cu specific agricol cum ar fi fermele mari , unități de prelucrare și de desfacere a produselor agricole și chiar consolidarea întreprinderilor economice de stat pentru agricultură.

Se urmărește acordarea de credite pentru producție și investiții productive acordîndu-se cu prioritate fermelor familiale.In acest scop vor fi acordate facilități producătorilor agricoli individuali astfel încît treptat, aceștia să se transforme în fermieri adică propietari ai unor unitați agicole de un nivel optim pentru țara noastră și care să realizeze o producție cu un pronunțat caracter comercial deci destinată în principal valorificării și consumului propriu.

Se urmărește acordarea de credite funciare pentru cumparări de pămînt pînă la constituirea unor ferme de nivel optim în funcție de zone și categorii de producție.

Deasemenea instituirea ipotecii asupra terenurilor agricole în vederea constituirii garanției creditelor acordate. În acest fel va putea crește volumul creditelor agricole și deci agricultura va fi susținută în mai mare masură și pe această cale pentru că se oferă o garanție suplimentară-pamîntul.

Avînd în vedere structurile organizaționale ale agriculturii românești se urmărește ca în viitor finanțarea investițiilor să fie aprobată numai pentru obiective mici și mijlocii iar aceasta să fie cît mai aproape de resursele materiale și umane cu referire în special la fabricile de zahăr, lapte și bere.

Realizarea obiectivelor este posibilă datorită legislației nou apărute Ordonanță de Urgență a Guvernului nr.108 din 27 iunie 2001 privind exploatațiile agricole.

Exploatațiile agricole sunt forme complexe de organizare a proprietății care se diferențiază în funcție de natura juridică, forma de proprietate,natura activității și mărimea economică a acestora.

Prin această lege se urmărește punerea în valoare a pămîntului, animalelor și celorlalte mijloace de producție interconectate într-un sistem unitar în vederea executării de lucrări, prestări de servicii și obținerea eficientă de produse agricole.

Statul va sprijini producătorii care dețin sau administrează exploatații agricole prin acordarea de subvenții pe produs în scopul îmbunătățirii eficienței economice, creșterii producției și indicilor de calitate ai produselor agricole.

Exploatațiile agricole pot beneficia de facilități din partea statului pentru investiții privind cumpărarea de tractoare utilaje agricole, instalații pentru irigat,construirii de spații de producție, de stocare, de protecția mediului, construirii de adăposturi în zootehnie, sere, plantații de pomi, viță de vie, hamei, căpșunerii.

Exploatațiile agricole și deținătorii de depozite autorizați beneficiază de ajutor de depozitare pentru produsele agricole.Producătorii agricoli organizați în exploatații agricole primesc de la procesatori ajutoare de producție sub formă de avans de cel puțin 30% din valoarea contractată. Producătorii agricoli, proprietari sau administratori de exploatații agricole pot beneficia de credit ipotecar. Pentru garantarea creditului pot fi ipotecate bunuri imobile sau gajate bunuri mobile inclusiv certificate de depozit.

Creditul agricol în economia de piață are un rol imens ceea ce impune necesitatea dezvoltării lui și diversificării instituțiilor publice în mediul rural.

Începând cu anul 2001 este necesar să se realizeze unele îmbunătățiri legislative și reglementări privind acordarea de credite de tipul : funciar, rural și ipotecar.

Creditul ipotecar reprezintă o formă specială de credit care se acordă la solicitarea producătorilor agricoli de credite pentru finanțarea cheltuielilor de producție și investiții în agricultură, pe baza unei ipoteci constînd dintr-un drept real care grevează un bun imobil pentru a garanta rambursarea lui de către debitor. În caz de neplată a împrumutului creditorul are dreptul să ceară prin justiție scoaterea la vînzare prin licitație publică a bunului imobil ipotecat iar din prețul obținut să-și rețină suma împrumutată împreună cu dobânda și cheltuielile prilejuite de vânzare și de judecată. Contractul de ipotecă este deci un contract accesoriu al creanței pe care o garantează.

Ipoteca reprezintă o garanție imobiliară care nu comportă deposedarea celui ce o constituie de bunul adus în garanție

Se urmărește în cadrul politicii de creditare consolidarea și îmbunătățirea portofoliului cu credite sprijinindu-se întreprinderile mici și mijlocii ceea ce duce la creșterea gradului de acoperire a creditelor acordate și a dobânzilor aferente cu garanții reale usor de valorificat.

În concluzie selecția se va face în funcție de capacitatea debitorilor de a asigura plata seviciului datoriei rezultat în urma analizei fluxului de numerar pentru că valorificarea garanțiilor materiale rămâne ultima soluție la care se apelează în cazul în care sursele normale de plată nu asigură recuperarea creanțelor.

Garanțiile reale sunt acele garanții care constau în afectarea specială a unor bunuri individualizate pentru garantarea creditului și sunt formate din ipoteci și gajuri. Ipoteca este o garanție imobiliară care nu comportă deposedarea celui ce o constituie de bunul adus în garanție.

Ipoteca practicată de bancă în relația cu clienții săi este o ipotecă convențională întrucît are la bază întelegerea intervenită între bancă și constitutorul ipotecii, care poate fi debitorul sau un garant persoană fizică sau juridică.

Obiectul ipotecii îl constituie numai bunurile imobile actuale, nu cele viitoare, aflate în proprietatea constitutorilor și în circuitul civil.

Potrivit prevederilor codului civil român obiect al ipotecii îl pot constitui numai bunurile imobile,respectiv clădirile de orice fel și terenurile. Dacă bunurile imobile ,obiect al ipotecii se află în proprietatea indiviză a mai multor persoane (soț și soție sau moștenitorii defunctului etc.)aceasta se ipotechează numai cu acordul tuturor coproprietarilor.

Bunul ipotecat se ia în calcul garanției creditului în funcție de valoarea înscrisă la organele financiare pentru imobile aparținând persoanelor fizice, sau în funcție de valoarea de înregistrare în evidență contabilă pentru imobilele apartinînd persoanelor juridice.

Dacă constitutorul, persoană fizică, apreciază că valoarea bunului ipotecat este mai mare decît valoarea de asigurare, aceasta poate solicita reevaloarea imobilului de către un cadru de specialitate din bancă sau de către o unitate specializată în reevaluări imobile, în situația în care în bancă nu există un asemenea cadru de specialitate. Pentru diferența rezultată între valoarea reevaluată și valoarea asigurată prin efectul legii se va încheia o asigurare suplimentară la o societate de asigurări.

Pentru a fi acceptate în garanție, bunurile imobile propuse trebuie să îndeplinească deci următoarele condiții:

-să fie în proprietatea constitutorului și să se afle în circuitul civil (să facă obiectul vânzării-cumpărării). Dovada dreptului de proprietate se va anexa obligatoriu la contractul de ipotecă (numai actele de proprietate transcrise în registrele de publicitate imobiliară de la notariat vor fi acceptate de bancă.

– să existe o plată sigură pentru bunurile ipotecate) .

bunurile să fie situate în zone de interes pentru o categorie largă de potențiali cumpărători

clădirile să pemită amenajări și adaptări pentru utilizări multiple

bunurile ipotecate să fie asigurate la o societate de asigurări pe toată durata contractului de credit, iar drepturile cuvenite din despăgubiri să fie cesionate băncii;

bunurile ipotecate să nu fie afectate de sarcini.In acest sens la contractul de ipotecă se va anexa certificatul de sarcini al imobilului eliberat de notariat.

Pentru constituirea legală a ipotecii se cer întrunite următoarele condiții:

existența unui înscris (contract) autentificat de Notariatul de Stat în raza teritorială a căruia se află imobilul în cauză, în care, în mod obligatoriu, se descrie imobilul ipotecat și valoarea creditului garantat

persoana ce constituie ipoteca să aibă o deplină capacitate de exercițiu respectiv persoanele fizice să aibă 18 ani iar persoanele juridice să fie legal constituite și să aibă în proprietate bunul ipotecat.

In virtutea reglementărilor legale, bunurile imobile din propritatea regiilor autonome și societăților comerciale cu capital majoritar sau integral de stat pot fi ipotecate, cu excepția bunurilor care constituie proprietatea publică , dată în administrarea unei regii autonome și instituții publice.

Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, astfel că ele nu se pot constitui în garanții necesare băncii .

Nerespectarea acestor condiții atrage sancțiunea nulității absolute a ipotecii și implicit lipsirea băncii de prioritate în urmărirea bunului imobil respectiv.

Pentru a deveni opozabilă față de terți cît și pentru determinarea rangului preferință, ipoteca trebuie înscrisă în registrul special de transcripțiuni și inscripțiuni sau în cartea funciară după caz de la Notariatul de Stat în raza teritorială a căruia se află imobilul ipotecat.

Înscrierea ipotecii conservă dreptul de ipotecă timp de 15 ani de la data înregistrării după care se perimă .Pentru a se conserva efectele înscrierii inițiale, este necesar ca înainte de expirarea termenului menționat să se procedeze la reînnoirea înscrierii .

Stingerea ipotecii se realizează în principal odată cu plata ultimei rate scadente a creditului garantat cu ipoteca. Pînă la acest moment banca nu v-a renunța la ipotecă decât în situația cînd terțul dobânditor al unui bun ipotecat achită de bună voie partea din creditul bancar garantat cu imobilul în cauză.

Numai după achitarea tuturor sumelor rezultate din creditul acordat, banca va putea comunica la notariat solicitarea sa de radiere a ipotecii.

Aceste garanții sunt utile în acțiunea de creditare dar nu și suficiente, întrucît au valori mici și răspîndire mare ceea ce implică eforturi mari și timp pentru identificarea și evaluarea lor, aspect care nu asigură o creditare rapidă și la timp a necesităților de finanțare solicitate în agricultură.

Acest tip de credite se practică întrucît gradul de risc pentru bancă este mai redus, prin faptul că legislația în vigoare pemite valorificarea lor prin executare silită, dar nu este eficient pentru producătorii agricoli deoarece dispersia acestor garanții este mare iar evaluarea lor necesită timp

Printr-o politică de creditare fluidă și dobînzi mici, avantajoasă pentru producătorul agricol, aceștia își vor orienta atenția spre amenajarea de spații moderne de conservare, depozitare și industrializarea produselor agricole, deasemenea a spațiilor de cazare și cresterea animalelor în zootehnie, active, care vor reprezenta garanții imobiliare de valori importante, într-un spațiu restrîns, eliminîndu-se în felul acesta dezavantajele existente în prezent referitoare la identificare evaluare și timp.

Creditul funciar reprezintă împrumutul acordat de instituția financiară, producătorului agricol ( deținător de exploatații agricole performante) la solicitarea acestuia, pentru finanțarea cheluielilor de producție și investiții în baza garantării lui cu o proprietate imobiliară, urbană sau rurală și în primul rînd cu pămîntul.

Pînă la această dată în agricultura românească s-au acordat credite de producție și investiții dar care nu au fost garantate cu pămîntul deoarece la ora actuală nu există o piață de circulație a pămîntului, deși acesta este principala avere a producătorului agricol.

În acest sens s-a impus îmbunătățirea sistemului legislativ concretizat în apariția Ordonanță de Urgență a Guvernului nr.108 din 27 iunie 2001 prin care s-a legiferat capacitatea minimă a formelor de exploatare eficiente în agricultură. De exemplu pentru sectorul vegetal cereale, plante tehnice și medicinale suprafața optimă pentru zona de cîmpie este de 110 ha și pentru zona de deal este de 50 ha..

Deasemenea se impune cu necesitate crearea cadrului legislativ privind valorificarea rapidă a pămîntului,funcționarea activității de cadastre ale proprității funciare și a cărții funciare creându-se astfel o piață de circulație a pămîntului operativă. Prin aceasta se vor ordona proprietățile rurale și se vor îmbunătăți documentele și titlurile de proprietate.Acest lucru duce la crearea posibilităților de diminuare a riscului prudențialității în acordarea de credite de către bănci prin luarea în garanție a pămîntului, iar valoarea materială a sa va asigura accesul rapid la volumul necesar de credite.

În această perspectivă se realizează crearea de instituții financiare suficiente în mediul rural și de aici posibilitatea acordării de credite pe cale rapidă și eficiente luând în garanție pămîntul.

Creditul rural este o componentă a creditului agricol care se practică astăzi în Romania la scară largă acordat producătorului agricol în special pentru finanțarea cheltuielilor de producție pe termen scurt, garantat cu producția marfă programată a se realiza, stocuri de semințe și produse agricole pentru care sunt prezentate contracte de valorificare.

Pentru a fi luate în garanție produsele de mai sus, este necesar să îndeplinească următoarele condiții:

-să existe o posibilitate reală în obținerea produselor în sensul că la data constituirii garanției culturile din care rezultă acestea să fie cel puțin înființate sau produsele să fie deja fabricate, aflate în unități sau depozite, după caz

-să existe o piață sigură pentru valorificarea respectivelor produse.

Valoarea la care produsele menționate se iau în garanție, se determină în funcție de prețul de vînzare al acestora practicat la momentul constituirii garanției, mai puțin T.V.A-ul.

Și în cazul creditului agricol rural sunt utilizate garanțiile imobiliare acestea fiind o garanție suplimentară pe perioada de la acordarea creditului și pînă la răsărirea culturilor, cînd se pot constitui garanții pe însăși cultura creditată.

La acest tip de credite nu sunt riscuri majore pentru bancă, întrucît acestea sunt controlate lunar cu privire la stadiul de vegetație al culturilor și evaluarea stocurilor de produse agricole și semințe.

Pentru producătorul agricol acest tip de credite va fi eficient în condițiile în care el va dispune de o bază tehnică și o dotare modernă, care să-i asigure estimarea unei producții marfă anuală la un nivel superior care reprezintă o garanție suficientă pentru nivelul creditului solicitat.

În acest sens ,prin politica guvernului s-a realizat un prim pas cu apariția Ordonanță de Urgență a Guvernului nr.108 din 27 iunie 2001 privind fixarea capacității minime a formelor de exploatare eficiente în agricultură.

Inființarea de noi structuri de creditare

Pentru redresarea agriculturii românești ar trebui creată o instituție de credit agricol care ar reprezenta un lucru de bun augur pentru producătorii agricoli. Această societate de credit agricol ar urmări cîteva lucruri importante pentru funcționarea în bune condiții:

observarea activității de creditare pe secțiuni :agricultură și zootehnie, viticultură și pomicultură,silvicultură, cumpărări de terenuri, îmbunătățiri funciare și investiții , procesarea și valorificarea produselor agricole

organizarea activității pe sucursale teritoriale.

S.C. Creditul Agicol S.A. va trebui să deruleze resursele de finanțare prin băncile comerciale stabilite prin licitație.

S.C. Creditul Agicol S.A. va aloca băncilor comerciale sursele de creditare cu o dobîndă egală cu rata scontului practicată de B.N.R. La rambursarea creditului la scadență și a dobînziilor aferente conform tuturor obligațiilor contractuale producătorul agricol va primi o bonificație de 35 % din valoarea creditului de care a beneficiat.Bonificația de 35 % la general, pentru orice fel de împrumut nu e bună și nici productivă. Un lucru important de urmărit în viitor va fi înființarea de exploatații agricole de către manageri tineri și cu pregătire , sprijinirea creșterii și îmbunătățirii raselor de animale , introducerea și extinderea irigațiilor, realizarea de obiective pentru procesarea materiiei prime realizate în exploatația agricolă , comercializarea produselor

Asigurarea resurselor financiare necesare producției agricole are caracteristici deosebite, determinate de o serie de cerințe specifice, atît procesului de producție din agricultură cît și multitudinii implicațiilor sociale și economice ale dezvoltării acestei ramuri asupra economiei, în general și a spațiului rural în special.

Restructurarea sectorului financiar este unul din elementele esențiale ale strategiei de pregătire a României în vederea integrării europene și concomitent o parte integrantă a procesului de tranziție la economia de piață.

Realizarea obiectivului privind integrarea în Uniunea Europeană nu este posibilă fără o finanțare chibzuită a activității economice din agricultură ținând cont de nevoia de capital și de posibilitățile utilizării performante a resurselor financiare. Pe de o parte ponderea mare a populației rurale în totalul populației ,iar pe de altă parte , contribuția importantă a agriculturii la formarea produsului intern brut arată clar că progresul economic al țărilor în tranziție depinde în mare măsură de exploatarea eficientă a resurselor naturale din spațiul rural și intensificarea producției agricole.

De asemenea , sunt necesare fonduri pentru ridicarea nivelului cultural și instruirea profesională a agricultorilor, care trebuie să-și însușească noi cunoștințe tehnice, manageriale și economice. Toate acestea sunt indispensabile pentru dezvoltarea economiei de piață în zonele rurale, formând premisele integrării în structurile europene.

Pentru aceste considerente este necesară asigurarea unui cadru instituțional al creditului agricol care să confere siguranță, continuitate și eficiență în activitatea de creditare, beneficiarul acestor credite, respectiv fermierul, având astfel posibilitatea să elaboreze propriul program de dezvoltare, să stabilească tehnologiile de producție corespunzătoare pentru fiecare cultură în parte și contractele de vânzare a produselor.

La elaborarea acestuia trebuie să se țină seama că utilizatorul creditului agricol este un fermier cu bagaj minim în domeniul pregătirii și experienței financiare , spre deosebire de fermierul din țările dezvoltate. Nu trebuie neglijat nici faptul că majoritatea fermierilor manifestă reticență față de fenomenul de îndatorare ceea ce îngreunează foarte mult, mai ales în condiții de birocratism exagerat, accesul la credite.

Mecanismul Creditului Agricol trebuie să răspundă la următoarele necesități :

să permită acordarea creditului pe o perioadă determinată de specificul producției agricole, corelat cu perioadele optime de executare a lucrărilor sau necesitățile sectorului zootehnic(stocuri)

rambursarea sumelor împrumutate și plata dobânzilor să aibă loc după valorificarea producției

contractarea, garantarea și derularea creditului să se facă pe bază de proceduri simple și să se completeze garanțiile prin:

a)instituirea gajului pe culturi, pe seama polițelor de asigurare încheiate de fermieri și cesionate în favoarea băncilor; ca urmare , o cotă din valoarea asigurării pe hectar să fie suportată și de buget

b) ipotecarea terenurilor agricole pe bază de documente legale

c) certificate de depozit.

Creditul agricol poate fi realizat sub forma unei instituții care trebuie să respecte prevederile legii bancare nr.58/1998.

În măsura în care creditul agricol este conceput ca un mecanism de finanțare care cuprinde toate sursele de creditare destinate fermierilor, aceasta poate fi realizat și printr-o societate pe acțiuni, având ca acționar inițial statul român prin Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

În prezent se observă o initiativă pentru înființarea unei societăți a Creditului Agricol ca o societate pe acțiuni cu participarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor ca mandatat al statului român și a cel puțin patru bănci comerciale. Creditul Agricol ar urma să aloce băncilor comerciale pe bază de licitație sau concurs de oferte sumele necesare creditării producției agricole.

Destinația creditului va fi stabilită de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, înaintea campaniei de toamnă, pentru anul agricol următor și cu această ocazie , să se finanțeze acele produse care au piață și pot contribui la asigurarea necesarului intern și echilibrarea balanței comerciale a României.

Creditul agricol va fi destinat fermierilor care realizează produse destinate pieței indiferent dacă acestea sunt contractate cu societăți de comercializare a produselor agricole sau le valorifică direct. Dobânda va fi suportată integral de fermieri , iar creditul numai în proporție de 65%

La rambursarea creditului la scadență producătorul agricol va primi o bonificație de 35% din valoarea creditului de care a beneficiat.

Exploatațiile agricole definite potrivit legii pot beneficia prin intermediul băncilor comerciale de :

credite pe termen scurt , a căror rambursare nu depășește 12 luni, pentru aprovizionarea materială și realizarea producției agricole, conform devizelor pe produs

creditele pe termen mijlociu a căror durată de rambursare este cuprinsă între 1 și 5 ani , destinate procurării de echipamente, tractoare, mașini și utilaje agricole, animale de producție și reproducție, material săditor

creditele pe termen lung a căror durată de rambursare depășește 5 ani cu o perioadă de grație de un an în vederea realizării de adăposturi în zootehnie, spații de producție și depozitare, sere, plantații pomiviticole, introducerea și extinderea suprafețelor agricole în proprietate privată și a irigațiilor.

În cazul creditelor pe termen mijlociu și lung rambursarea ratelor și plata dobânzilor ar trebui făcută la scadențe corelate cu fluxul de numerar al proiectului.

Băncile comerciale vor prezenta lunar Societății Comerciale Creditul Agricol S.A. modul de utilizare a sumelor puse la dispoziție destinația creditului, termenele de rambursare a acestora, dobânda aferentă și categoria de risc.

Societatea Comercială Creditul Agricol S.A. va mandata specialiști în domeniul economic de la Direcțiile Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară pentru a verifica la fermieri modul de utilizare a creditelor acodate de băncile comerciale din resursele acestora.

Concluzii

În economia de piață rolul creditului este de concentrare a capitalurilor mărunte și de finanțare a unor obiective mari de investiții sau acțiuni mari de producție.

Creditul agricol este necesar în România în perioada de tranziție la economia de piață deoarece aici există o lipsă acută a bazei tehnico-materiale de inventar și de capital în general.

Politica monetar-valutară aplicată de către stat a condus la reducerea creditelor acordate de băncile comerciale economiei reale.

În condițiile menținerii ratelor înalte ale dobânzii și ale unei supravegheri defectuoase din partea Băncii Naționale a României, structura creditelor acordate de băncile românești s-a deteriorat grav din punct de vedere al expunerii acestora la risc. Evoluția și funcționarea sistemului financiar-bancar condiționează direct procesele fundamentale ale reformei:privatizarea, liberalizarea prețurilor, aplicarea noului sistem de fiscalitate și convertibilitate valutară.

S-a amplificat blocajul financiar ca urmare a neajunsurilor din economia reală, a nivelului dobânzilor mari la împrumutuir cât și a lipsei de supraveghere a Băncii Naționale a României.Blocajul financiar a creat condițiile apariției deficitelor bugetelor de stat și finanțării acestora

Reforma sistemului bancar a început odată cu adoptarea noii legi bancare, îmbunătățirea activității de supraveghere bancare prin emiterea de norme în acest sens, ce a condus la începerea însănătoșirii activității bancare în general și a celei de creditare în special.

Actualul sistem bancar are în vedere programul de creditare a activității economice al cărei rol este vital pentru o economie aflată în proces de tranziție.

Politica prețurilor la produsele agricole cu vădită tentă socială, mediul inflaționist, costurile ridicate înregistrate de producătorii agricoli precum și calamitățile naturale neacoperite financiar, fiscalitatea ridicată au avut influențe negative asupra agenților economici și respectiv asupra situației Băncii Agricole.

Prin strategia promovată după anul 1997 de finanțarea sectorului agricol în mod transparent și liberalizarea prețurilor produselor agricole Banca Agricolă a încetat să mai fie agenție guvernamentală de subvenționare a agriculturii.

La 30 iunie 1997 statul a decis restructurarea bilanțului Băncii Agricole prelundu-i datoria.

Banca Agricolă prin încheierea procesului de privatizare începe să folosească în mai mare măsură experiența unor țări puternic ancorate în economia de piață și în practicarea unei agriculturi moderne.

În domeniul creditării se va urmări selectarea agenților economici viabili pe baza analizei planurilor de afaceri solide, verificarea bonității debitorilor și constituirii garanțiilor asiguratorii criterii obligatorii pentru evitarea creditelor neperformante.

Relansarea agriculturii presupune în principal o infuzie maximă de capital, îmbunătățirea sistemului legislativ precum și regândirea sistemului de creditare.

Pentru asigurarea resurselor financiare necesare producției agricole este necesară înființarea de noi structuri de creditare respectiv crearea unei instituții de credit agricol. Un alt lucru important este crearea cadrului legislativ pentru valorificarea rapidă a pământului.

Bibliografie:

Finanțe publice nr.7/2000

Piața financiară nr.6/iunie 1998

Banca Agricolă S.A. – Buletin informativ nr. 9 anul 1995

Gheorghe Bărbulescu – 120 de ani de credit pentru agricultura românească, Editura CONS, București, 1993

Bursa / Anul financiar, nr.1/2001

Revista Băncii Agricole nr.39, iulie1999

Popescu Gabriel-Note de curs 2000

Florin Georgescu – Cartea albă a preluării guvernării în luna decembrie 2000,București aprilie 2001

Puiu Alexandru –Strategiile bancare-una din cauzele crizei actuale a economiei românești, Editura Independența Economică 2001

Mugur Isărescu –Inflația și echilibrele fundamentale ale economiei românești, caiete de studii nr.3 iunie 1996 (politica dobânzii a B.N.R)

Raportul F.M.I (deteriorarea pieței credirului în țara noastră) ianuarie, 2001

Ion Stancu-Finanțe Teoria piețelor financiare, Editura Economică, 1996

Gherasim T. – Microeconomie, Editura Economică, București,1993

Ordonanța de urgență nr.108/2001-privind exploatațiile agricole

Legea nr.18/1991 republicată-privind fondul funciar

Legea nr. 31/1990 republicată –privind societățile comeciale

Legea nr.101/1998-privind statutul B.N.R.

www.guv.ro – site oficial al Guvernului României

www.revistapresei.ro

www.bcr.ro – Banca Comercială Română

www.raiffeisein-bancaagricola.ro