Creditul Bancar. Produs de Baza In Activitatea Bancilor Comerciale
Creditul bancar. Produs de bază în activitatea băncilor comerciale.
Cuprins
Introducere
Capitolul 1. Analiza sistemului bancar în România
1.1. Scurt istoric al sistemului bancar din România
1.2. Politica de creditare
1.3. Principiile activității de creditare
Capitolul 2. Principalele categorii de credite oferite de Banca Credit Europe Bank România S.A
2.1. Noțiuni și caracteristici ale creditului
2.2. Principalele categorii de credite oferite persoanelor fizice de Banca Credit Europe Bank S.A
2.3 Principalele categorii de credite oferite persoanelor juridice de Banca Credit Europe Bank S.A
Capitolul 3. Studiu de caz. Acordarea creditului imobiliar „Avantaj imobiliar” unei persoane fizice la Banca Credit Europe Bank România S.A
3.1. Prezentarea Băncii Credit Europe Bank România S.A
3.2. Etapele acordării creditului imobiliar „Avantaj imobiliar
3.3. Prezentarea creditului imobiliar „Avantaj imobiliar
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Introducere
Sistemul bancar există în mod necesar, iar acesta trebuie să asigure mobilizarea tuturor disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor temporară în desfășurarea de activități economice eficiente.
Colectarea de resurse fiananciare, activitatea desfășurată de bănci sincronizată cu plasarea acestora spre unitățile care simt nevoi temporare, suplimentare, acestea înfăptuiesc un rol important de intermediere bancară. Creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economice, prin intermediu lui încurajându-se acțiunea anumitor fenomene, în funcție de obiectivele care urmează a se realiza.
Modul de acordare a creditului are o mare importanță majoră, aici intervenind funcția băncii de analist financiar pentru a îndruma resursele spre cele mai eficiente plasate.
Seriile de riscuri cu care se confruntă băncile sunt:
• Riscul variației ratei dobânzii;
• Riscul lipsei de lichiditate;
• Riscul de nerambursare.
Banca își asumă multe riscuri acordând credite, ele sunt determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de structura băncii, fie de evoluția economică generală.
Această lucrare are ca temă „Creditul bancar. Produs de bază în activitatea băncilor comerciale”, este structurată pe 3 capitole.
În primul capitol intitulat Analiza sistemului bancar în România, având 3 subcapitole, am încercat să surprind câteva aspecte legate de prezentarea generală a uneia dintre cele mai mari bănci din România.
În cel de-al doilea capitol am prezentat conținutul, clasificarea, trăsăturile, funcțiile, formele și categoriile creditului, iar în cel de-al treilea capitol este prezentarea studiului de caz privin acordarea unui credit de către Banca Credit Europe Bank România S.A.
Lucrarea de licență se încheie cu concluziile pe care le-am efectuat în urma analizei realizate prin studiul unor lucrări de specialitate și a legislației în vigoare existente în România.
Capitolul 1 : Analiza sistemului bancar în România
Scurt istoric al sistemului bancar în România
Banca reprezintă componenta esențială a mișcării monedei în economie, transferul, transformarea și alocarea acesteia, realizarea echilibrului dinamic dintre cererea și oferta de monedă fiind direct determinate de către activitatea bancară. Rolul băncii, definitoriu pentru aceasta, este acela de a asigura finanțarea economiei prin intermediere, prin colectarea monedei pasive în depozite, procesarea depozitelor și activizarea monedei prin credite, rol realizat în contextul unei diversități de activități eterogene, multe dintre acestea de natură nonbancară.
În România, activitatea bancară și-a făcut apariția la jumătatea secolului XIX, Banca Națională a Moldovei fiind prima bancă înființată în țara noastră la 12/24 martie 1857, cu sediul central la Iași și sucursale la Galați și București.
Capitalul băncii a fost de 10 milioane taleri de Prusia, împarțit în 50.000 de acțiuni.
Deși Banca Națională a Moldovei a obținut privilegiul de a emite monedă, nu a făcut acest lucru, iar afacerile speculative în care au intrat conducătorii băncii au determinat, după numai 1 an si 3 luni de funcționare (14/26 iunie 1858), falimentul acestei bănci a cărei înființare fusese considerată un succes al expansionismului capitalului german. În acea perioadă, capitalul de împrumut era strâns împletitcu cel cămătăresc, iar cei care dețineau aceste capitaluri și se îndeletniceau cu astfel de activitați pre-bancare se numeau zarafi, zălogari sau bancheri-cămătari.
Potrivit statisticilor, in anul 1860 existau în București 96 de astfel de afaceriști, din care 39 erau bancheri-cămătari.
Pe măsura coagulării afacerilor cu capital de împrumut, au apărut atât în Moldova, dar și în Țara Românească și Transilvania – provinciile istorice din cea de-a doua jumatate a secolului XIX – diferite societați bancare cu capital strain sau autohton care au avut o viață mai lungă sau mai scurtă, creându-se premisele înființării Băncii Naționale a României.
Ca urmare, prin Decretul Domnesc din aprilie 1880, se înființează Banca Națională a României, ca bancă cu capital privat autohton si cu participarea statului.
„Cu titlu de curiozitate, merită amintit faptul că Banca Națională a României este una din cele mai vechi din lume (în fapt, a șaisprezecea bancă centrală), devansând în timp intituții prestigioase, precum Banca Japoniei (1882), Banca Italiei (1883), Federale reserve – Banca Centrală a SUA (1913) sau Banca Națională a Elveției.”
Înființarea Băncii Naționale a României a dat un nou avânt dezvoltării capitalului bancar. „Avântul capitalului bancar este poate cel mai semnificativ. Dintr-un număr de 1.102 bănci, iar în anul 1930, s-a ajuns în 1938 la numai 484 bănci, iar în anul 1940 (înainte de cedările teritoriale) la 446 bănci, restul băncilor au dispărut prin lichidare și fuziune. Cinci banci concentrau, însă, 25% din capitalul total si 45% din cifra bilanțurilor.”
În cei 45 de ani de economie de comandă, sistemul bancar a fost excesiv de centralizat, majoritatea funcțiilor bancare fiind îndeplinite de Banca Națională, care avea atât rol de bancă centrală de emisiune, dar și de banca comercială, numai câteva domenii fiind acoperite de câteva bănci specializate (Banca Română de Comerț Exterior pentru operațiunile de import-export ale statului, Banca de Investigații pentru finanțarea investițiilor pe termen lung făcute de stat, Banca Agricolă pentru susținerea operațiunilor în domeniul agriculturii și industriei alimentare, în vreme ce, Casa de Economii si Consemnațiuni a preluat operațiunile de depunere ale persoanelor fizice și cele de creditare a acestora, excusiv pentru cumpărarea de locuințe din fondul statului).
Prin Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară și Legea nr. 34/1991 privind statutul Băncii Naționale a României, s-au pus bazele creării în România democratică a sistemului bancar actual format pe doua paliere:
Banca Națională, ca bancă centrală, cu atribuții de emisiune, control și supraveghere, menținerea stabilitații preturilor.
Sistemul băncilor comerciale, care functionează ca bănci de afaceri, universale ori specializate. La 1 decembrie 1990 a fost înființată Banca Comercială Română, prin preluarea tuturor operațiunilor comerciale de la Banca Națională a României, constituindu-se astfel nucelul sistemului băncilor comerciale.
Cadrul normativ care reglementează activitatea bancară în România a fost modificat și completat prin Legea bancară nr. 58/1998, iar statutul Băncii Naționale a României,care confera acesteia independența în raport cu guvernul, a fost modificat și completat prin Legea nr. 101/1998.
În 1998 s-a ajuns la un număr de 45 de bănci autorizate să funcționeze în România, din care, 32 de bănci erau constituite cu capital integral sau majoritar românesc.
„Dimensiunea cantitativă a evoluției sistemului bancar din România nu este însă caracteristica principală a acestei perioade. Aparent contrar realitații, se poate afirma că principala caracteristică a dezvoltării sistemului bancar românesc a fost coerența dezvoltării structurale și calitatea activitații băncilor în sensul direcției ascendente, dictate de adaptarea la cerințele economiei de piață.”
Dificultațile tranziției și-au pus amprenta și pe evoluția sistemului bancar din România, multe din băncile înființate înainte și mai ales după 1989 fiind nevoite să-și înceteze activitatea, să se restaureze sau să fie preluate prin fuziune de alte bănci.
Au fost închise o serie de societați bancare mai mari sau mai mici , iar Banca Română de Comerț Exterior, datorită problemelor grave cu care s-a confruntat, a fost preluată prin fuziune de Banca Comercială Română la finele anului 1999.
Procesul de asanare a sistemului bancar românesc în perioada postdecembristă a costat statul român peste 3 miliarde echivalent USD, respectiv cca 10% din produsul intern brut.
Și în alte țări central și est europene aflate pe calea tranziției de la economia de comandă la cea de piață statul a cheltuit sume importante pentru asanarea și reforma sistemului bancar.
Unii specialiști consideră însă că o parte din aceste cheltuieli puteau fi evitate sau în orice caz micșorate, dacă băncile în cauză ar fi fost mai bine conduse, iar autoritațile de supraveghere ar fi exercitat mai riguros această activitate.
„Desigur ca falimentul înregistrat de acele bănci cu capital privat dovedește atât administrarea deficitară a acestora, cât și slaba supraveghere a sistemului bancar din partea băncii centrale”.
În prezent, putem aprecia că sistemul bancar românesc este un sistem sănătos, procesul de restructurare și asanare, fiind încheiat în linii generale. Reforma sistemului bancar a devansat în România reforma altor sectoare economice, băncile fiind în poziția de a trage dupa ele economia reală, la a cărei relansare a contribuit fiecare bancă, mai mult sau mai puțin, după puterea și mai ales după interesele și strategia sa.
Concurența, faptul că cel mai bun supraviețuiește, este poate cel mai bun proces pe care îl aduce economia de piață, iar aceasta face ca fiecare jucător de pe piață să-și perfecționeze continuu gama de produse și servicii, să-și diminueze costurile, să se orientze mai mult spre necesitațile clienților pentru a se putea menține, ori, acesta este chiar motorul dezvoltării.
Deși sistemul bancar românesc cuprinde un numar relativ mic de bănci, în comparație cu ce a fost în România în perioada interbelică, dar și cu situația din alte țări, gradul de concentrare al sistemului bancar este ridicat, în sensul că primele 5 bănci dețin cca 30 din piață.
Pentru a fi complet, trebuie precizat că în ultimii ani, sistemul bancar românesc a înglobat și organizațiile cooperatiste de credit, care au luat locul fostelor bănci populare.
În înțelesul reglementărilor actuale, cooperativă de credit reprezintă instituția de credit constituita ca o asociație autonomade persoane fizice unite voluntar, în scopul îndeplinirii nevoilor și aspirațiilor lor comune de ordin economic, social și cultural, a cărei activitate se desfășoară, cu precădere, pe principiul întrajutorării membrilor cooperatori.
Legat de etapele de dezvoltare a sistemului bancar, piața monetară a reprezentat prima verigă funcțională de-a lungul perioadei de tranziție și, în prezent, cu toate evoluțiile favorabile determinate de crearea și dezvoltarea pieței de capital, își menține rolul important în ceea ce privește procesul de intermediere financiară.
Volumul resurselor financiare care pot fi puse în mișcare în folosul economiei, în general, și al actorilor pieței, așa-numita intermediere bancară, este o rezultantă a economiei de a crea și redistribui valoare.
Pe masura evoluției societății, băncile au evoluat și ele de la banca de emisiune la cea de viramente, de depozite, de afaceri, banca comercială, de instituție de reglementare etc. până la banca electronică.
În multe state, evoluția băncilor, a sistemului bancar, în general, a premers dezvoltarea economică, băncile acționand ca adevărate locomotive care trag după elzvoltare a sistemului bancar, piața monetară a reprezentat prima verigă funcțională de-a lungul perioadei de tranziție și, în prezent, cu toate evoluțiile favorabile determinate de crearea și dezvoltarea pieței de capital, își menține rolul important în ceea ce privește procesul de intermediere financiară.
Volumul resurselor financiare care pot fi puse în mișcare în folosul economiei, în general, și al actorilor pieței, așa-numita intermediere bancară, este o rezultantă a economiei de a crea și redistribui valoare.
Pe masura evoluției societății, băncile au evoluat și ele de la banca de emisiune la cea de viramente, de depozite, de afaceri, banca comercială, de instituție de reglementare etc. până la banca electronică.
În multe state, evoluția băncilor, a sistemului bancar, în general, a premers dezvoltarea economică, băncile acționand ca adevărate locomotive care trag după ele economia. Fiecare țară dispune de un sistem bancar național constituit, în general, pe două paliere:
banca centrală (națională) a țării respective cu rol de emisiune, de control al stabilității prețurilor, de mențiune a puterii de cumpărare a monedei naționale, de reglementare și autorizare a celorlalte bănci din sistem;
băncile comerciale care sunt răspunzătoare de îndeplinirea funcției de intermediere pe care o are sistemul bancar.
În sens larg, ansamblul sistemelor bancare naționale formează sistemul bancar internațional (mondial).
Având în vedere creșterea interdependenței economice dintre țări, care a cunoscut o adevărată explozie în secolul XX, a apărut necesitatea reglementării la nivel internațional a raporturilor de plăți, împrumuturi și alte angajamente existente între diverse țări, ca rumare a schimburilor comerciale, de capitaluri și finanțare a diverselor proiecte menite să contribuie la dezvoltarea economică generală.
Pe lângă necesitățile izvorâte din economia reală, apariția unor reglementări internaționale în domeniul monetar-bancar a fost impusă și de rezolvarea contradicției dintre caracterul național al mijloacelor de plată.
În lipsa unor reglementări internaționale adecvate, o țară sau alta și-ar fi putut impune punctul de vedere în scopul apărării propriilor interese naționale.
Primele încercări de reglementare în domeniul relațiilor monetare internaționale s-au limitat la o anumită zonă geografică și au apărut sub forma uniunilor monetare sau blocurilor monetare încă din prima jumătate a secolului trecut.
– Funcțiile băncilor –
Când circulația numerarului era importantă, iar sarcinile băncilor erau restrânse, se vorbea despre banca de emisiune. „În prezent, când ponderea principală în circulație o dețin alte semne bănești decât cele emise de banca de emisiune, iar sarcinile acestei bănci au devenit general-economice, se utilizează termenul de bancă centrală.”
Activitatea de emisiune a băncii centrale și-a pierdut oarecum din importanța odată cu apariția banilor de cont (scripturali) emiși de băncile comerciale.
Banca centrală este definită ca:
instituția bancară aflată în fruntea aparatului bancar, cu rol de supraveghere și organizare a relațiilor monetar-financiare ale unui stat, pe plan intern și în relație cu alte sisteme monetare;
institut bancar aflat în fruntea întregului aparat bancar în aproape toate statele;
instituția abilitată să conducă politica monetară a unei țări, aceasta fiind una din pățile unui sistem bancar modern constituit pe două niveluri’
Funcțiile principale ale unei bănci centrale sunt următoarele:
funcția de emisiune de bancnote care, deși ca semne ale creditului ies din circulația comercială propriu-zisă și intră în circulația generală ca mujloace de plată legale;
concentrarea rezervelor banești ale băncilor si acordarea de credite, ca împrumutător de ultimă instanță acestor bănci;
influențarea directă sau indirectă a costului creditului în țara respectivă;
acordă împrumuturi statului și păstrează tezaurul statului;
elaboreză și aplică politica monetară în țara respectivă;
veghează asupra circulației bănești și stabilității nivelului prețurilor;
sprijină creșterea economică și asigură echilibrul extern;
cooperarea și întărirea relațiilor monetare internaționale;
supravegherea întregului sistem bancar din țara respectivă, fie direct, fie în colaborare cu alte instituții specializate.
Ca bancă centrală a statului român, funcțiile Băncii Naționale a României sunt aceleași ca la oricare bancă centrală. Ele sunt stabilite prin Legea nr.312/2004 astfel:
• Banca Națională a României este unica instituție autorizată să emită însemne monetare ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
• Banca Națională a României este banca băncilor, pe care le autorizează să funcționeze pe teritoriul României, le reglementează și le supraveghează activitatea;
• Banca Națională a României este casier general și bancher al statului, participă la procesul execuției bugetului de stat și ține evidența contului curent al Trezoreriei Statului;
• elaborează, aplică și răspunde de politica monetară a țării,care vizează creditul, operațiunile de piață, volumul și structura masei monetare, nivelul dobânzilor, cursul de schimb al monedei naționale în raport cu alte valute, situația balanței de plați externe a țării;
• stabilește și conduce politica valutară și gestionează rezervele internaționaleale țării (aur, valută, drepturi speciale de tragere);
• supraveghează și reglementează sistemul de plați al țării.
Funcțiile tradiționale ale băncilor comerciale
În cadrul rolului fundamental de intermediere bancară, băncile comerciale îndeplinesc următoarele funcții (operațiuni) tradiționale consacrate prin lege:
acceptarea de depozite;
contractarea de credite, operațiunile de factoring și scontarea efectelor de comerț, inclusiv forfetare;
emiterea și gestiunea intrumentelor de plată și de credit;
plăți și decontări;
leasing financiar;
transferuri de fonduri;
emiterea de garanții și asumarea de angajamente;
tranzacții în cont propriu al clienților cu:
intrumente monetare negociabile (cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit);
valută;
intrumente financiare derivate;
metale prețioase, obiecte confecționate din acestea, pietre prețioase;
valori mobiliare;
intermedierea în plasamentul de valori mobiliare și oferirea de servicii legate de acestea;
administrarea de portofolii ale clienților, în numele și riscul acestora;
custodia și administrarea de valori mobiliare;
depozitar pentru organismele de plasament colectiv de valori mobiliare;
închirierea de casete de siguranță;
consultanța financiar-bancară;
operațiuni de mandat.
Funcțiile neconvenționale ale bancilor comerciale
În afara funcțiilor tradiționale, băncile comerciale mai îndeplinesc și unele funcții neconvenționale între care menționăm:
1.Funcția de redistribuire; deși această funcție este specifică finanțelor publice, activităților fiscale, care, prin pârghia taxelor și impozitelor directe și indirecte colectează cu titlu gratuit resurse financiare de la contribuabilii persoane fizice și juridice și le redistribuie tot cu titlu gratuit pentru finanțarea cheltuielilor bugetului central și bugetelor locale; după părerea noastră și băncile comerciale îndeplinesc această funcție cvasifiscală, prin câteva pârghii, astfel:
▪ pe calea dobânzilor practicate la resursele atrase de la persoanele fizice și juridice (dobânzi pasive) și a celor percepute pentru creditele acordate clienților (dobânzi active), băncile realizează în fapt o redistribuire între cei care economisesc și cei care se împrumută.
Când dobânzile plătite de bănci la resursele atrase sunt mai mici decât rata inflației (așa-numitele dobânzi real negative), cei care economisesc prin depunerea banilor la bănci pierd, iar cei care se împrumută câștigă.
Din analiza evoluției multianuale a dobânzilor medii lunare comparativ cu cea a ratei lunare a inflației, a rezultat că în majoritatea anilor, după decembrie 1989, dobânzile s-au situat sub rata inflației, au fost deci real negative, ceea ce denotă că, practic, pe calea dobânzilor s-a realizat în fapt un transfer dinspre cei care au economisit și ale căror economii au fost erodate de inflație, în favoarea celor care s-au împrumutat, iar la scadență au plătit, în termeni reali, mai puțin decât au primit de fapt ca împrumut.
Lucrurile s-au schimbat după 1999, când, pe fondul calmării inflației, băncile au continuat să mențină dobânzile la un nivel ridicat, cu mult peste nivelul inflației. În acești ani, dobânzile au fost suprareal pozitive, pe calea lor efectuându-se un transfer de resurse de la cei care se împrumută spre cei care economisesc.
▪ pe calea marjei de dobândă, înțeleasă ca diferență între dobânda percepută la credite (activă) și cea bonificată la resursele atrase de la clientelă (pasivă), băncile realizează de asemenea o redistribuire a resurselor, de data aceasta, între diferite categorii de împrumutați.
Astfel, este cunoscut faptul că, în structura marjei de dobândă, o parte importantă de 20-25% este destinată acoperirii diferitelor riscuri care pot apărea în activitatea de creditare.
Cu alte cuvinte, băncile își constituie rezerve (provizioane) din care să poată amortiza creditele neperformante, respectiv cele care nu se plătesc de către împrumutați la scadențele stabilite. În acest fel, practic toți împrumutații plătesc câteva puncte procentuale în plus la dobândă din care băncile să acopere „găurile” create de debitorii rău-platnici, cărora aceleași bănci le-au acordat credite.
Procedura este legală, dar aceasta nu elimină caracterul de redistribuire ce se realizeaza prin marja dobânziiîntre unii împrumutați care își onorează obligațiile la scadență – cei mai mulți – și alții, care uită să mai plătească împrumutul și dobânda bancii.
Menționăm că aceste cotizații anuale sunt destul de insemnate (0,8% sau chiar 1,6% în cazuri deosebite din baza de depozite a fiecărei bănci).
2.Funcția de derulare pe care o practică băncile performante din sistem, care în urma unor licitații și selecții interne și internaționale dobândesc dreptul de a derula o serie întreagă de programe guvernamentale ori finanțate de Uniunea Europeană.
Politica de creditare
Economia de piață presupune existența unui sistem bancar care să asigure mobilizarea disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor spre desfășurarea unor activități economice eficiente.
Prin activitatea de colectare a resurselor financiare, concomitent cu plasarea lor pe piață, prin intermediul creditelor, a operațiunilor de scont și a altor operațiuni pe piața financiară, băncile împlinesc rolul de intermediari între deținătorii de capital și utilizatori acestora.
Sistemul bancar românesc, în pofida dificultăților, a avut perspective de dezvoltare mai bune decât restul economiei. Însă a fost supus unor constrângeri de natură politică. Existența sistemului bancar cu capital majoritar de stat și expunerea acestuia la ingerințele de natură politică au dus la o deturnare a funcțiilor sale. Într-o anumită măsură în loc să ofere sprijin financiar pentru susținerea investițiilor, sistemul bancar a fost folosit pentru a acoperi pierderile din economie. O bună parte din pierderi au fost astfel transferate sectorului bancar.
În lipsa unei piețe de capital dezvoltate, sistemul bancar rămânea cel mai important intermediar financiar. Finanțarea economiei de către sectorul bancar, în condițiile tranziției la economia de piață este oglindită în evoluția creditului neguvernamental în această perioadă.
Deși creditul neguvernamental a înregistrat un ritm accelerat de creștere de 105 ori în martie 1999 față de 1990 și de 2,6 ori față de 1996, ajungând la nivelul de 72136 miliarde lei, evoluția sa este departe de a indica o revigorare a procesului investițional, majorarea datorându-se efectelor inflației, reevaluării activelor în valută și a altor cauze. La finele anului 1999 creditul neguvernamental deținea, în cadrul sistemului bancar, o pondere de 36,4% din total active interne față de 45,2% în decembrie 1998.
Șocurile suportate de mediul financiar, începând cu a doua jumătate a trimestrului I și continuând cu trimestrul II 1999 (deprecierea leului, inflația, situația de la Bancorex și a altor bănci), cu trimestrul III (fuzionarea Bancorex cu BCR, dificultățile de lichiditate de la Banca Agricolă), au impus un control ferm al lichidității de către banca centrală. Acest fapt, coroborat cu opțiunea băncilor pentru plasamente monetare cu randament ridicat și cu grad redus de risc, au atenuat semnificativ dezvoltarea creditului în lei care a prezentat o scădere în termeni reali de 34,9%.
Anul 2000 a reprezentat punctul de start al unei perioade de creștere economică și implicit a creșterii rolului sistemului bancar în finanțarea economiei.
Expansiunea economică a dus la creșterea susținută a creditului neguvernamental care a deținut în această perioadă o pondere covârșitoare în total credit intern, creșterea economică stimulând finanțarea sectorului privat în dauna sectorului public.
Urmărind evoluția creditului neguvernamental în funcție de valuta în care se acordă, s-a putut observa trendul ascendent al finanțărilor în valută în detrimentul celor în monedă națională. Acest avans (evident din 2007) este explicat pe de-o parte de costuri, dobânzile la creditele în valută având valori sensibil mai mici decât cele în monedă națională, dar și de viitoarea aliniere a țării noastre la sistemul monedei unice EURO, moment în care se va face convertirea tuturor împrumuturilor în monedă națională, un împrumut contractat în valută lipsind debitorul de eventuale costuri suplimentare generate de această transformare.
Un lucru important de menționat ca factor al avansului creditării în valuta îl reprezintă finanțarea achiziționării de locuințe de către populație. Piața imobiliară din România a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani atât datorită cererii foarte mari cât și al randamentelor pe măsură. Astfel segmentul creditelor imobiliare pe termen lung și foarte lung au cunoscut o explozie, aceste finanțări fiind preponderent în valută. În aceste condiții, împrumuturile în valută au ajuns să reprezinte 60,4% din creditul total în luna martie 2010. Ponderea ridicată a creditului în valută reprezintă una din principalele vulnerabilități ale sistemului bancar românesc, după cum au avertizat analiștii agenției de rating Moody's, într-un raport publicat recent.
Și în ceea ce privește creditarea întreprinderilor nefinanciare avansul creditelor în valută se menține, cu o creștere mai pronunțată în ultimii 4 ani, perioada de vârf a creșterii economice a României determinată în mare parte de perspectiva și apoi de confirmarea aderării la Uniunea Europeană. Creditele în monedă națională au cunoscut de asemenea o evoluție ascendentă; totuși, creditele acordate societăților nefinanciare au păstrat un ușor avans, ca volum, comparativ cu cele acordate populației, lucru explicabil, societățile nefinanciare generând în mare parte venituri în lei preferă finanțări, mai ales cele pe termen scurt, în aceeași monedă pentru a se proteja astfel de fluctuațiile cursului de schimb.
Așa cum precizam anterior finanțările în valută dețin ponderea cea mai mare în totalul creditelor acordate, segmentul finanțărilor pe termen lung cunoscând cel mai mare avans datorat pe de-o parte de marile investiții dar și de „goana după imobiliare” care a împins cei mai mulți români pentru a contracta împrumuturi în valută pe termen mediu și mai ales lung pentru achiztionarea/construirea de imobile în scopul valorificării ulterioare.
Singurele componente ale creditului neguvernamental care au cunoscut o creștere limitată și relativ a fost creditul în lei pe termen scurt și pe termen mediu, acest fapt datorându-se și nevoilor pe care le servesc, respectiv de acoperire a nevoilor temporare de lichiditate, finanțarea capitalului de lucru.
Analizând situația și evoluția creditului neguvernamental putem trage niște concluzii. Perioada ulterioară anilor 2000 a arătat în România o creștere economică , uneori spectaculoasă, de care din păcate nu am reușit să profităm. Anul de vârf 2007 care a culminat cu aderarea țării la Uniunea Europeană, intrările semnificative de fonduri ca urmare a liberalizării contului de capital și excesul de lichidități de pe piață internațională (în prima parte) dar și evenimentele interne (ex. seceta) au dus la o dezvoltare fără precedent a creditării dar și adâncirea deficitului extern alimentată și de evenimentele din a doua parte a anului 2008, respectiv declanșarea crizei creditelor ipotecare în SUA care practic a schimbat percepția investitorilor (urmând retrageri de fonduri din S-E Europei), creșterea prețului alimentelor și al petrolului.
Performanțele băncii depend în mod esențial de modul de administrare a creditelor, de modul de selectare a clienților și de promovarea eficientă a produselor bancare, o administrare adecvată a creditelor contribuind determinant la diminuarea pierderilor din credite, aceste pierderi fiind adesea factorul decisive de problematizare a activității băncilor.
Pentru administrarea băncii, importante sunt organizarea acesteia, modul de delimitare și responsabilizare cu atribuții de administrare a diferitelor compartimente și componente ale băncii, calitatea și pregătirea ofițerilor de credite și, de asemenea, modul de combinare și complementare a tehnicilor și instrumentelor de selectare, analiză, evaluare, gestiune, urmărire și colectare a creditelor.
Scopurile unei politici de credit sunt:
să asigure acceptarea și respectarea de către personalul implicat în activitatea de creditare a obiectivelor și politicilor băncii referitoare la portofoliul de împrumuturi;
să pregătească personalul necesar conform standardelor în care acesta va opera.
Politica de creditare elaborată formal, în scris, are avantajul că determină managementul să identifice și să formuleze în mod clar politicile referitoare la împrumuturi, fiind esențială pentru băncile mari, personalul de creditare trebuind să înțeleagă această politică, specificarea cât mai exactă și clară a acesteia constituind cea mai bună cale pentru acceptarea și realizarea eficientă a operațiunilor de creditare.
Argumentele pentru necesitatea unei politici scrise la nivelul băncii constau în faptul că astfel sunt clar definite tipurile de împrumuturi acceptabile, acordurile serviciale, politicile de evaluare, autorizarea împrumutului, responsabilitatea personalului de creditare de a aplica politica formală.
Elementele majore ale unei politici formale de creditare pot fi grupate în următoarele categorii:
stabilirea obiectivelor politicii de creditare, inclusiv corelarea politicii de creditare cu aceste obiective;
organizarea funcției de creditare, identificându-se departamen-tele responsabile pentru administrarea diferitelor tipuri de împrumuturi și responsabilitățile personalului din departament, fiind specificat comitetul de credit și fiind delimitată autoritatea ofițerului de credit;
standardele de credit, conținând standarde generale, referitoare la toate tipurile de împrumuturi (relațiile dintre depozitele constituite și împrumuturi, politica referitoare la angajamentele, linii, de credite etc.), standarde specifice diferitelor tipuri de împrumuturi, precum și instrucțiuni privind serviciile de credit, personalul acceptat să administreze credite etc.;
probleme referitoare la realizarea creditelor, cuprinzând ele-mentele de bază ale politicii de colectare, proceduri pentru transmiterea decontărilor către departamentele speciale de colectare etc.;
procesul de analiză și evaluare a împrumutului, cuprinzând specificații cu privire la responsabilitățile funcției de analiză a creditelor, sistemul de evaluare utilizat pentru evaluarea clienților, vizând calitatea creditelor individuale și caracteristicile portofoliului de împrumuturi al diferitelor departamente în spațiul geografic;
apendix, cuprinzând definițiile termenilor utilizați, precum și exemple referitoare la orice formular utilizat în procesul de creditare împreună cu instrucțiunile de completare a formularelor.
În plus, pot fi luate în considerare următoarele elemente suplimentare pentru elaborarea unei politici de credit complete, elemente diferențiate de la bancă la bancă:
considerații privind legislația, reglementări privind limitări și constrângeri;
delegarea de autoritate, privind sfera de responsabilitate a angajaților;
tipuri de extensiune a creditelor, ce tipuri de credite sunt sau nu acceptate;
stabilirea prețurilor, pe categorii de produse și servicii bancare, uniformizarea acestora în cadrul aceleiași piețe, ca ghid pentru determi-narea ratelor și taxelor;
mărimea pieței, în funcție de dimensiunea și sofisticarea organi-zării proprii, abilitățile de a oferi servicii clienților, capacitatea de a accepta riscuri etc.;
procedurile de garantare a creditelor, care pot fi prezentate într-un manual separat, specifice fiecărui tip de credite și fiecărei categorii de rată.
Pentru stabilirea prevederilor cu privire la aprobarea împrumuturilor, sunt necesare următoarele specificații:
definirea creditelor garantate și negarantate;
definirea datoriei totale a clientului, pentru a proteja banca împotriva extinderii creditului acordat aceluiași client de către aceeași filială, sucursală sau de către același ofițer de credit;
instituirea comitetelor de credite, care vizează structura acestora, procedurile de vot și volumele maxime de credite ce pot fi aprobate, care pot diferi pe tipuri de credite;
stabilirea autorizărilor combinate, prin care anumite persoane pot aproba împreună un anumit volum de credit;
listarea autorităților (competențelor) individuale, cu nume și volum de credite, garantate sau negarantate, pe tipuri de credite.
O situație separată cu împrumuturile acceptabile și inacceptabile este importantă, în ea urmând să se distingă totodată tipurile de credite ilegale și speculative.
În funcție de experiența băncii, tipurile de credite care pot fi inacceptabile includ împrumuturi la termen peste o anumită scadență (maturitate), împrumuturi imobiliare pe termen lung nerezidențiale, credite reînnoibile (revolving), credite altor instituții financiare.
1.3.Principiile activității de creditare
Activitatea de creditare desfășurată de băncile comerciale din țara noastră respectă prevederile Legii 58/1998 privind activitatea bancară, ale normelor și regulamentelor proprii, a normelor, instrucțiunilor și regulamentelor emise de Banca Națională a României în activitatea sa de bancă centrală cu atribuții de reglementare în domeniile monetar, de credit, valutar și de plăți.
Operațiunile de creditare efectuate de băncile comerciale au la bază prudența bancară, criteriu fundamental de politică bancară ce caracterizează întreaga activitate, precum și următoarele principii generale: credibilitatea, forma contractuală, destinația creditului, garantarea creditului, rambursabilitatea la termen a creditului, dobânda, garanțiile creditului.
Creditele se acordă la cererea agenților economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt constituiți potrivit legii, posedă capital social vărsat, potrivit actului constitutiv; desfășoară activități legale și eficiente; îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate; din analiza fluxului de lichidități rezultă că există posibilități reale de rambursare la scadență a ratelor din credit și plata dobânzilor aferente; valoarea garanțiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puțin la nivelul creditelor solicitate și a dobânzilor aferente, calculate pe întreaga perioadă de creditare; au deschise conturi la banca de la care solicită creditul; prezintă situația angajamentelor din conturile deschise la alte societăților bancare și a garanțiilor aferente; acceptă clauzele contractului de creditare.
Activitatea de acordare a creditelor se bazează pe urmatoarele principii generale:
a) activitatea de angajare și acordare a creditelor sub toate formele.
În acest scop, este necesar ca evidența contabila să fie structurată pe un sistem de conturi, corespunzător, în lei și valută, de credite si disponibilități deschise diferențiat, pe urmatoarele categorii: feluri de valută; termen scurt, mijlociu, lung; feluri de capital ale agenților economici: de stat, privat, mixt, străin sau al persoanelor fizice.
Contabilitatea externă, condusă și organizată cu ajutorul calculatorului, asigură distribuirea zilnică a extraselor de cont bancare ale clientilor, balanța soldurilor conturilor clienților si balanța rulajelor conturilor clientilor in forma stabilita de comun acord cu Directia Clientela, in functie de necesitatea de analiza, controlul și evidența acestora în materie de disponibilități și credite existente în conturile clienților, conturi pe care le au in administrare.
b) elementele de analiza care vor sta în toate cazurile la baza asumării de către banca a unor angajamente sunt următoarele:
– încadrarea în strategia generală a băncii; această strategie generală a băncii vizează atât menținerea pe linia politicii monetare a BNR cat și obținerea unui profit cât mai mare, evitarea riscurilor, gestionarea cât mai eficientă a resurselor băncii;
– situația concretă a fiecărui client; se vor urmari lichidarea, bonitatea, solvabilitatea, responsabilitatea activității desfășurate, precum și poziția pe piața a fiecărui agent economic;
– activitatea de asumare de angajamente și de derulare a operațiunilor de creditare, va fi treptat, pe măsura posibilităților, descentralizată în sensul aprecierii serviciilor de clientelă din punct de vedere al localizarii teritoriale. În acest scop, dată fiind tendința generală de descentralizare a activității economice se vor urmări deschiderea cât mai rapidă de sucursale, în toate reședințele de județ și în marile orașe industriale.
– în toate cazurile, se va urmări corelarea directă, generală a posibilităților de refinanțare existente în momentul respectiv;
– o atenție deosebită se va acorda categoriilor de garanții ce se vor putea fi obținute în acoperirea angajamentelor asumate, în numele clienților săi, între care, un loc deosebit trebuie să ocupe garanțiile materiale reale oferite de client, bazate pe propria lor activitate, precum și garanțiile bugetare;
– Directia Contencios, va trece la executarea garanțiilor reale (ipoteci, gajul, scrisorile de garanție sau firma etc.) sau acționarea în justiție pentru recuperarea creanțelor deținute asupra clienților, în cazul în care se constata una din urmatoarele situații:
» una din declarațiile pe linie financiar contabilă, de organizare contabilă, sau de orice altă natură solicitată de bancă, se va dovedi falsă;
» obiectul nu se înscrie în parametrii de eficiență economică;
» clientul nu are suficiente disponibilități în conturile sale pentru achitarea la termen și în cuantumul prevăzut, a obligațiilor ce-i revin, față de bancă;
» derularea operațiunilor legate de angajamentele asumate de bancă, pentru și în numele clientelei, trebuie să asigure alocarea unor sume importante pentru constituirea de provizioane de risc, dacă ținem seama de gradul de incertitudine ridicat, generat de faptul că majoritatea clienților sunt noi, precum și de necesitatea acoperirii angajamentelor asumate în conformitate cu practica bancară internatională.
Acordarea și rambursarea creditelor.
La baza acordării unui credit se află contractul de credit bancar și contractul de garație personală, care constituie acte încheiate între bancă și împrumutat prin care se materializează acordul de voință între cele două părti. În urma analizei efectuate de angajații băncii, decizia de acordare de credite va fi luată numai atunci când se estimează că probabilitatea rambursării împrumutului de către client va depăși probabilitatea de nerambursare. Se va urmării diversificarea portofoliului de credite în sensul acordării de credite persoanelor juridice din sectoare diferite ale economiei precum și respectarea prevederilor Băncii Naționale a României privind împrumuturile acordate unui singur debitor și care nu poate depăși 20% din capitalul propriu al societăților bancare.
Activitatea propriu zisă de acordare a creditelor.
Persoanele fizice, independent autorizate, asociațiile familiale și societățile comerciale, regiile autonome etc. pot fi finanțate din credite în scopul completării resurselor proprii, pentru realizarea activităților prevăzute în autorizația de funcționare.
Etapele de acordare a creditelor:
Etapa I: Personalul băncii poartă cu solicitantul creditului o discuție cu caracter de informare-documentare, axată în principal pe activitățile prevăzute în statut sau autorizatie, sumele de aprovizionare și posibilitățile de desfacere, cheltuielile și veniturile preliminare de întreprinzător, capitalul social de care dispune, creditele necesare și alte elemente pentru primele concluzii.
În această etapă nu se completează nici un act, ci personalul bancar doar își face o imagine globală asupra solicitantului, necesității reale a acestuia de disponibilități.
Etapa II: În cazul în care personalul băncii consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea creditului, clientul trebuie să prezinte următoarele documente: cererea de acordare a creditului sau emitere a unui angajament cu menționarea expresă a documentelor anexate la acesta; dovada înregistrării la Registrul Comerțului; studiul de fezabilitate, pe ansamblu, a societății care să includă în mod obligatoriu și studiul de fezabilitate al investiției care face obiectul creditului sau scrisorii de garanție bancară solicitată; bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs și perspectivă, până la rambursarea creditului sau expirarea valabilității scrisorii de garanție, întocmit în conformitate cu instrucțiunile și normele elaborate de Ministerul Finanțelor; bilanțurile contabile (formular) pe ultimii 5 ani, vizate de organele bancare; situația conturilor de profit și pierderi si alte documente solicitate.
De asemenea, se solicita documente privind garanția materială reală oferită de agentul economic în contul creditului ce se acordă sau angajamentul ce se asumă în numele lui, de către bancă cum ar fi: gaj material, ipoteca întocmită și înregistrată în conformitate cu legislația în vigoare în materie; Polița de asigurare a bunurilor, cesionată în favoarea băncii, scrisori de garanție bancară de la bănci corespondente.
Etapa III: Pe baza documentelor prezentate de către clienți, banca procedează la analiza și pregătirea documentației, în vederea acordării de credite sau asumarea de angajamente de către bancă, în numele și favoarea clienților.
Analiza documentației.
– analiza dosarului juridic al clientului sub aspectul legii.
– analiza datelor din bilanțul contabil ale clientului .În urma analizei din bilanțul debitorului, se vor calcula următorii indicatori pentru toți anii solicitați sau pentru anii de activitate: situația netă a întreprinderii, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria netă (cash-flow), bonitatea clientului, adică capacitatea acestuia de a-și da datoriile (solvabilitatea, lichiditatea, rentabilitatea).
De asemenea personalulul băncii trebuie să verifice existența garanțiilor materiale reale, posibile de la client în faza analizei documentației și respectiv, valabilitatea reală a acestora. În cazul în care se solicită un credit pentru investiții, se va analiza studiul de fezabilitate al obiectivului de investiție, realizat cu ajutorul calculelor de actualizare.
Etapa IV: Negocierea creditelor
Pe baza concluziilor rezultate din analiză (condițiile de creditare fiind îndeplinite), se negociază cu clienții condițiile: volumul creditelor, durata de acordare a creditelor, termenul de rambursare, cuantumul ratelor, dobânda, perioada de garanție. Personalul băncii va întocmii „Fișa clientului”, „Nota de acordare a creditului” sau „Referat”.
Etapa V: Aprobarea creditului
Nota de acordare a creditului, după ce a fost semnată de directorul serviciului de clientelă va fi înaintată alături de concluziile negocierii Comitetului de risc și credite, sau în cazul unor credite mari și Comitetului de Direcție.
Deciziile privind aprobarea creditelor se iau cu majoritate absolută a voturilor membrilor prezenți. Numarul membrilor este in functie de marimea expunerii.
Etapa VI: Încheierea contractului de credit.
În cazul în care acordarea creditului a fost aprobată, se va întocmi Convenția de credite (în condițiile aprobate de către cei în drept) care va fi semnată de reprezentanții desemnați ai băncii, respectiv ai agentului economic. Această convenție de credit se va întocmi în trei exemplare, două rămânând băncii și unul celui împrumutat. Contractul de credit se încheie pe baza unui formular tipizat de fiecare bancă.
Etapa VII:Derularea creditelor
Acordarea creditelor aprobate se face în limita plafoanelor maxime de creditare și poate fi integral sau eșalonat, conform prevederilor din contractul de credit și a graficului de acordare și rambursare întocmit. În funcție de solicitările beneficiarului, plățile de credite se vor face fie în numerar, fie fără numerar. Pe perioada de acordare a creditului, banca va urmării activitatea debitorului, regularitatea încasărilor, va reține direct din contul disponibil al clientului dobânzile aferente creditului potrivit contractului.
Etapa VIII: Rambursarea creditelor.
Rambursarea creditelor se face la datele din contract, din conturile de disponibil sau prin depunerea de numerar. Până la momentul rambursării, creditele parcurg următoarele perioade: perioada de tragere, perioada de utilizare, perioada de grație, si perioada rambursării creditului. În situația în care creditul nu poate fi rambursat la scadență intervine perioada de întârziere care cuprinde intervalul de timp de la scadența creditului până la rambursarea efectivă a acestuia prin mijloace legale.
Capitolul 2 : Principalele categorii de credite oferite de Banca Credit Europe Bank.
2.1. Noțiuni și caracteristici ale creditului
Noțiunea de credit, provine din limba latină, de la creditum. Creditum este participiul trecut al verbului credere, ce semnifică încrederea persoanei care dă altei persoane anumite bunuri, sau servicii. În limba româna, cuvântul credit a pătruns în secolul XVIII, preluat din limba franceză.
Creditul a apărut într-un moment când relațiile de credit au depășit sfera producției și circulației mărfurilor, astfel schimbul căpătând forma unor relații monetare.
Cu mult timp în urmă a apărut creditul, atunci când vânzătorul oferea cumpărătorului valori de întrebuințare în schimbul unei promisiuni că va primi într-o zi o valoare. Creditul constă, în schimbul unor valori de primit în viitor.
Pe măsura instituționalizării funcției monetare ca mijloc de plată, analiza cuvântului credit, evidențiază un lucru important, faptul că a avut loc decalarea în timp a actului de vânzare de cel de creditare. Aceasta exprimă o legătură directă între producător și consumator, între cerere și ofertă, dar și între cei mai importanți agenți economici reprezentativi ai economiei: furnizorul și beneficiarul.
Din alt punct de vedere, creditul a apărut din nevoia stingerii de obligațiilor dintre diferiții agenți economici. Procesului acesta, nu-i putea face față moneda lichidă, din această perspectivă creditul fiind o pârghie a desfășurării oricărui proces economic.
În literatura de specialitate, creditul mai poate fi definit și ca o formă specială de mișcare a valorilor: vânzare de marfuri cu plata amânată sau transfere de monedă cu titlu de împrumut.
„Creditul este operațiunea prin care ia în stăpânire imediat resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoțite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutator.”
Un element comun, care se regăsește în diversele definiții ale creditului, aduce la cunoștință trei aspecte:
existența unor lichidități la unii agenți economici precum și acceptarea de către aceștia să le împrumute altor agenți (debitori);
anularea anumitor drepturi de către cel care acordă împrumutul (împrumutant);
obligația celui care împrumută de a restitui împrumutul la o dată anume, numită scadență, însoțită în mod obligatoriu de dobândă.
Creditul are un rol important în economia modernă, operația de credit concretizându-se, cel mai adesea în schimbul de monedă. Aceasta reprezintă transferul dreptului de a dobândi o anumită cantitate de monedă și crearea unui nou drept, de a dobândi bunuri, în cazul în care cel care împrumută moneda, adesea banca, are posibilitatea de a o face.
Prin creditare, băncile folosesc, în primul rând, capitalurile care sunt disponibile temporar, mobilizate de acestea, pentru ca, în al doilea rând, să apeleze la alte fluxuri de capital existente deja sau chiar modelate de banca de emisiune prin acele operații de recreditare. Apelând la credit, adică la economisirea altora, se impune îndeosebi când este necesar de a realiza mari investiții și, în acest sens, rolul intermedierii instituțiilor financiare constă în corelarea economisirii de la multitudine de subiecți economici, creditul delimitându-se în trei categorii mari:
a. Creditul pe termen scurt, cu scadența, de regulă sub 1 an;
b. Creditul pe termen lung, cu scadența de peste 5 ani;
c. Creditul pe termen mediu, cu scadența între 1 an și 5 ani.
Creditul pe termen scurt fiind rambursat rapid și servind funcționării normale a firmelor, creează bunuri sau comercializează bunuri existente, fiind normal să fie finanțat prin creație de monedă scripturală.
Dacă creditul pe termen lung ar fi finanțat de către bănci prin creație monetară, și ținând seama că acest credit ar genera bunuri după o perioada lungă de timp, s-ar înregistra conjunctual un dezechilibru al circuitului economic între lichiditățile distribuite suplimentar prin credit și oferta de bunuri existentă. Creditul pe termen lung, nu poate fi deci finanțat din moneda pe care băncile o țin la vedere, în casierii, fără a se confrunta cu riscuri, fiind periculoasă finanțarea creditelor pe termen lung prin creația de monedă, în acest caz făcându-se apel economisire, deci la amânarea consumului.
Presupunem însă că se recurge la creația monetară pentru a finanța investițiile în condițiile existenței unei capacități de producție neutilizate în firmele care produc bunuri de consum, caz în care creșterea cererii de bunuri de consum, datorită distribuirii noilor venituri din creditul pe termen lung, ar putea corespunde unei creșteri rapide a cantității de bunuri oferite pe această piață, echilibrul econimic nefiind afectat.
Funcțiile creditului
Ca expresie a dezideratelor fundamentale față de existența și menirea operațională a relațiilor de credit, sunt:
Funcția de mobilizare, ameliorare și redistribuire;
Funcția de emisiune;
Funcția de reflectare și stimulare a eficienței activității economice.
1) Funcția de mobilizare, ameliorare și redistribuiere
Formarea disponibilităților latente în activitatea agenților economici, instituțiilor, populației și concentrarea lor la bănci sunt premisa principală pentru acordarea de credite. Are loc, de fapt, crearea de către bancă a unei noi puteri de cumpărare, pe care deținătorii de monedă pasivă nu au utilizat-o, producându-se și o reașezare a cererii de valori de întrebuințare.
Cererea titularilor de disponibilități, care nu este în condițiile date, decât potențială, este înlocuită cu cererea efectivă a beneficiarilor de credite, diferită material, de cea a deținătorilor de depozite monetare, cu implicații asupra structurii material a producției.
Funcția redistributivă a creditului, nu poate ține în evidență dinamica masei monetare în circulație, întrucât în ea, se regăsește și se reflectă doar înlocuirea monedei pasive cu moneda activă.
2) Funcția de emisiune
Manifestarea funcției de emisiune a creditului constă în crearea de noi mijloace de plată în economie, a unei mase monetare suplimentare. Dacă fondurile agenților economici, resursele bugetului administrației publice și ale populației sunt în fiecare moment limitate, creditul bancar apare ca fiind singura resursă liberă, a cărei mărime ar putea lua valori în funcție de deciziile subiective ale băncilor.
Emisiunea monetara nu poate fi arbitrară, ci trebuie stabilită în funcție de realitățile economiei, deoarece supracreditarea, dar și subcreditarea au efecte perturbatoare pentru economie.
3) Funcția de reflectare și stimulare a eficienței activității agenților economici
Eficiența economică a activității întreprinderilor se reflectă sensibil în situația lor financiară, iar aceasta din urmă, în volumul fondurilor care sunt utilizate pentru un nivel dat de activitate, precum și în gradul de asigurare a capacității de plată. Cu cât eficiența economică a unei activități date este mai ridicată, celelalte condiții fiind invariabile, cu atât necesarul de fonduri este mai redus.
Nivelul de eficiență se regăsește în mărimea fondurilor totale necesare, însă și mai pregnant în situația creditelor, întrucât acestea intervin ca resursă marginală de completare, a cărei dimensiune este determinată de evoluția fondurilor proprii.
Creditul nu este doar un seismograf al eficienței economice, ci și un instrument de influențare, în direcția stimulării unei activități calitativ superioare, prin acordarea de credite fără restricții agenților economici cu bună activitate și prin aplicarea de restricții sau neacordarea de credite celor care se confruntă cu deficiențe în gestiunea lor și dificultăți în returnarea împrumuturilor.
Creditul generează o serie de efecte favorabile, prin funcțiile pe care le îndeplinește, acestea sunt:
• Concentrarea capitalului;
• Sporirea puterii productive a întreprinderii, prin redistribuirea capitalului;
• Adaptarea elastică a masei de bani în circulație la necesarul economiei;
• Reducerea cheltuielilor pe care le presupune circulația monetară.
Creditul presupune și o serie de riscuri. Principalul risc este abuzul de credit, fenomenul supracreditării economiei, generând, inevitabil, procese de deteriorare a puterii de cumpărare a banilor, inflație.
Riscurile creditului pot fi generate de fenomene economice individuale sau de o anumită stare economică conjunctuală. Pentru prevenirea riscurilor creditării, băncile trebuie să dețină informații pertinente asupra situației patrimoniale și financiare a debitorilor, asupra naturii operațiunilor economice în care aceștia se angajează.
Totodată, prevenirea riscurilor în creditare presupune cunoașterea reputației morale a debitorilor, a bonității lor, o bună evaluare a evoluțiilor viitoare a acestora.
Formele creditului
În economia de piață, raporturile de credit sunt considerabile, în dimensiunile lor, dar și multiple, în varietatea lor.Prin criteriile utilizate sau prin gradul de cuprindere, orice categorie a raporturilor de credit poate fi interpretabilă.
Criteriile care determină delimitarea principalelor tipuri de credite sunt:
→ Persoana creditorului;
→ Modalitatea specifică de formare și utilizare a capitalurilor disponibile;
→ Persoana debitorului;
→ Dimensiunile și dinamica necesităților debitorului și de utilizare de către împrumutați.
În mai multe criterii poate fi structurat creditul, ceea ce permite mai buna lui cunoaștere și analizare. Aceste criterii sunt:
▪ Natura economică și paticipanții
▪ Destinația dată creditului
▪ Natura garanțiilor ce servesc ca acoperire
▪ Termenul la care trebuie rambursat
▪ Fermitatea scadenței
▪ Modul de stingere a obligațiilor de plată
Creditul poate fi clasificat în funcție de aceste criterii astfel:
a) După natura lui economică și participanți, se disting mai multe forme ale creditului:
– creditul comercial este creditul pe care îl acordă întreprinzătorii la vânzarea mărfurilor sub forma amânării plății;
– creditul bancar este un credit sub formă bănească, acordat de bancă întreprinzătorilor și populației;
– creditul de consum constă în vânzarea, cu plata în rate, a unor bunuri sau servicii de consum personal de valori mari de folosință îndelungată;
– creditul obligatar exprimă relații între unități economice și instituții, în calitate de debitori, care emit obligațiuni, pe de o parte, și pe de altă parte, subscriptori de obligațiuni;
– creditul ipotecar este creditul garantat cu proprietatea imobiliară și are ca principal obiectiv susținerea dezvoltării acestei proprietăți.
Creditul comercial. Această formă de credit se manifestă nu numai în relațiile de vânzare-cumpărare dintre întreprinzătorii productivi și cei din comerț, ci și, mai ales, direct, între întreprinzătorii productivi.
Acesta a devenit o practică larg răspândită, bunurile și serviciile fiind livrate cu plata la o lună sau mai mult.
Creditul comercial este astfel o sursă atrasă gratuită, care la nivelul unei economii reprezintă 10%-20% din resursele totale de finanțare. Acesta se deosebește de cel bancar prin faptul că producătorul sau comerciantul împrumuta banii săi în timp ce banca împrumută pentru completarea resurselor.
Datorită creditului comercial, întreprinzătorii își pot desface producția fără să mai aștepte până când cumpărătorii vor dispune de bani, creditul comercial accelerând circuitul capitalului real.
Creditul comercial cuprinde:
• Creditul de vânzător
• Creditul de cumpărător
Creditul comercial este un instrument de promovare a livrărilor, de reducere a cheltuielilor reclamate de plata dobânzilor pentru contractarea de împrumuturi, care, altfel, în cazul creditului bancar, ar fi necesare.
Creditul bancar este un credit sub formă bănească acordat bancherii întreprinderilor și populației. Dacă în cazul creditului comercial, participanții la relațiile de credit sunt întreprinzătorii, în cazul creditului bancar, numai unul dintre participanți este agent nefinanciar, producător, celălalt participant fiind banca.
Creditul bancar este mult mai flexibil, se mai poate mișca în orice situație, disponibilitățile bănești mobilizate din anumite sectoare ale economiei, putând fi dirijate către întreprizători.
Modalitățile tehnice de creditare a activității curente a agenților nefinanciari sunt următoarele:
linia simplă de credit;
linia de credit confirmată;
linia de credit revolving;
credite cu destinație specială;
depunerile în contul curent.
Creditul obligatar exprimă relații între unități economice și instituții, în calitate de debitori, care emit obligațiuni, pe de o parte, și pe de altă parte, subscriptorii de obligațiuni, în calitate de creditori, care își avansează capitalul în scopul obținerii unei dobânzi. Această dezvoltare largă a creditului obligatar a mărit activitatea instituțiilor de evaluare mobiliară (rating).
Fiind un proces de evaluare a poziției financiare a unui titlu de împrumut, ratingul exprimă o apreciere în ceea ce privește riscurile legate de rambursarea sau de plata dobânzilor.
Creditul de consum are în vedere vânzarea, cu plata în rate, a unor bunuri de consum personal de valori mari și folosință îndelungată, cum sunt mobila, articolele de uz casnic, autoturismele.
Între creditul de consum și creditul bancar se manifestă raporturi de determinare, adesea pentru a dezvolta vânzarea de mărfuri cu plata în rate, comercianții recurgând la creditul bancar.
Creditul ipotecar este creditul garantat cu proprietatea imobiliară și are ca principal obiectiv susținerea dezvoltării acestei proprietăți.
După natura garanției, creditul ipotecar poate fi:
Rural;
Urban.
Creditul ipotecar rural are drept garanție rambursarea proprietății funciare, proprietate asupra terenului, iar creditul ipotecar urban este garantat cu ipotecarea clădirilor.
b) După destinația dată creditului, se disting:
• Credite productive = cele destinate unei activități productive
• Credite neproductive = cele care au ca destinație consumul individual
c) După natura garanțiilor ce servesc ca acoperire, creditul poate fi:
– creditul real reprezintă creditul acordat pe temeiul unor garanții materiale, certe, care acoperă cu prisosință valoarea creditului.
– creditul personal are la bază încrederea de care se bucură debitorul, reputația lui de a-și îndeplini promt obligația, calitățile morale ale solicitatorului, dar și situația lui materială.
d) După termenul la care trebuie rambursat, creditele pot fi:
• Credite pe termen – trebuie rambursate la o dată stabilită, cum sunt, de exemplu, creditele cambiale. Acestea pot fi considerate credite pe termen scurt, credite pe termen mediu sau credite pe termen lung.
• Credite fără termen – contractarea obligației de credit nu stipulează data lichidării ei, de exemplu, în cazul creditelor de cont curent.
e) În funcție de fermitatea scadenței, creditul poate fi:
• Credit denunțabil – în care bancherul își rezervă dreptul ca înaintea termenului de scadență fixat, să ceară debitorului sa plătească.
• Credit nedenunțabil – în care bancherul nu-și rezerva dreptul de a cere restituirea anticipată a împrumutului acordat.
f) În funcție de modul de stingere a obligațiilor de plată pentru lichidarea creditelor, se disting:
• Credit amortizabil – creditul pe termen lung și mediu în care se prevede posibilitatea rambursării acestuia prin rate anuale, astfel determinate încât stingerea întregului angajament să se facă în cadrul unui termen stabilit.
• Credit neamortizabil – creditul pe termen scurt, în care condițiile de rambursare pot fi dtabilite fie în sensul unei achitări globale, fie în sensul unei plăți eșalonate altfel decât anual.
Dobânda
Împrumutatul are încredere în faptul că suma obținută va fi astfel utilizată încât să-i dea posibilitatea rambursării și plății unei dobânzi, iar împrumutatorul are încredere în faptul că va recupera suma avansată la termenul stabilit și va obține un câștig conform înțelegerii încheiate.
Dobânda este prețul acestei încrederi. Rata dobânzii reprezintă prețul plătit pentru a dispune o perioadă de timp de o anumită canitate de monedă.
Dobânda reprezintă prețul creditului, mai exact reprezintă prețul capitalului utilizat care o plătește debitorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat.
Se utilizează în raporturile de credit, două tipuri de dobândă:
dobândă variabilă = nivele diferite în funcție de condițiile contractuale;
dobândă fixă = același nivel pe toată durata de credit.
Iar după modul de achitare pentru subiect, dobânda poate fi:
dobândă activă = plătită de debitor;
dobândă pasivă = plătită de creditor pentru sumele împrumutate.
Dobânda este determinată de noțiunea de capital, fiind corelată cu elementele de timp și de risc.
Cercetările empirice au constatat unele caracteristici esențiale ale dobânzii:
▪ dobânda unui capital se produce independent de activitatea personală a capitalismului;
▪ dobânda se formează fără epuizarea capitalului;
▪ dobânda se afirmă drept o calitate intrinsecă a capitalului.
Nivelul general al ratelor dobânzii semnifică nivelul ratei sau ratelor nominale directoare, adică al acelora care condiționează celălalte rate.
Rata directoare este, în general, rata monedei centrale. Rata directoare este practicată pe piața monetară, mecanismul de transmitere a modificărilor acestei rate asupra ratelor dobânzilor bancare și financiare, fiind următorul: banca centrală majorează rata dobânzii la împrumuturile sale în moneda centrală (creșterea costurilor resurselor băncii), băncile majorează dobânzile la credite bancare (cresc plasamentele pe termen scurt).
Din punct de vedere al băncii, putem deosebi două categorii de dobânzi:
◄ dobânda bonificată;
◄ dobânda percepută.
Dobânda bonificată este definită astfel: remunerarea disponibilităților bănești ale titularilor de conturi constituite ca depozite la bancă.
Nivelul dobânzilor bonificate este dependent de rata inflației, de rata dobânzii de refinanțare și de ratele dobânzilor practicate de celelalte bănci comerciale.
Dobânda percepută reprezintă dobânda pe care o încasează băncile de la clienții lor în calitate de debitori, corespunzător creditelor acordate. Este dependentă de o serie de factori, printre care: nivelul cheltuielilor cu operațiunile bancare, erodarea monetară, profitul bancar, gradul de risc, dobânda bonificată.
Cele două categorii de dobânzi sunt interdependente, se află într-o strânsă corelație, în sensul că dobânda percepută se stabilește pornind de la nivelul dobânzii bonificate.
În economia de piață există o mare diversitate de tipuri de dobânzi, acestea sunt:
taxa oficială a scontului = dobânda cu care Banca Centrală rescontează cambiile prezentate de băncile comerciale și acordă împrumuturi celorlalte bănci;
taxa privată a scontului = dobânda cu care băncile comerciale scontează cambiile prezentate de întreprinzători și cu care acestea acordă alte credite întreprinzătorilor;
dobânda bonificată la depuneri = nivelul acesteia este inferior dobânzii percepute la credite bancare;
dobânda practicată de diferite institute speciale de credite în scopul creării de anumite avantaje pentru unele activități;
dobânda practicată la efectele guvernamentale și la alte efecte emise de societăți comerciale, pe termen scurt.
Evoluția nivelului general al ratelor dobânzii este influențat, la nivel macroeconomic, de o serie de factori, la nivel microeconomic.
Variabilele interne determinante sunt următoarele:
1. Efectul de venit, care evidențiază că, atunci când economia este în creștere, agenții economici vor să-și sporească încasările monetare.
2. Efectul de lichiditate, care evidențiază că, atunci când lichiditatea din economie crește, ratele dobânzii se diminuează.
3. Efectul de inflație, care evidențiază că anticipațiile inflaționiste sunt încorporate în ratele nominale.
Celor trei variabile interne de mai sus li se adaugă din alte țări și cursurile de schimb.
Factorii de influență a ratelor dobânzii la nivel microeconomic sunt:
productivitatea capitalului;
lichiditatea;
riscul nerambursării.
Acordarea creditului poate fi consimțit printr-o tranzacție unică: angajarea unui deposit, acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligațiuni. Esențial în aceste instrumente este obligația fermă a debitorului privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plăti suma angajată.
Transferabilitatea intrumentelor de credit poate avea loc direct între investitori sau indirect, în cadrul piețelor de capital și financiare. Transferul direct este desfășurat de obicei, în cadrul raporturilor directe de credite privind circulația cambiei, a cecului, în timp ce obiect al piețelor financiare sunt obligațiile statului sau ale întreprinderilor.
Riscurile raportului de credit care se pot produce sunt : riscul de nerambursare și riscul de imobilizare.
Riscul de nerambursare consta in probabilitatea întarzierii plății sau a incapacității de plată datorată conjuncturii, deficiențelor împrumutului sau dificultăților sectoriale. Pentru a preveni riscul trebuie să se analizeze clientul din punctul de vedere al cerințelor respectării raportului de credit sub următoarele aspecte : competență, moralitate, cadrul economic național și internațional, gradul de îndatorare, capacitatea de rambursare, situația financiară.
Riscul de imobilizare se produce la bancă, sau la deținătorul de depozite, care nu este în masură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unor gestiuni precare a creditelor acordate.
Termenul de rambursare este o trasatură a raportului de credit, iar acesta poate varia de la periaode foarte scurte -24 ore -, pana la perioade foarte lungi – 50 ani-. Pentru creditele pe termen scurt este caracteristică rambursarea integrală la scadență. Creditele pe termen mediu și lung implică rambursarea eșalonată, ceea ce presupune că la scadențele lunare și trimestriale o data cu dobânda se rambursează și o parte din principalul creditului.
Creditul îndeplinește o serie de funcții social-economice positive:
1. Accelerează tranzacțiile comerciale. Creditul ușurează desfacerea mărfurilor pe scară mare. Comerciantul detailist obține mărfuri pe credit în schimbul unui efect comercial pe care comerciantul angrosist o poate sconta la o bancă, dacă nu mai poate aștepta restituirea sumei de către debitorul său.
2. Creditul facilitează sporirea capitalului real, favorizând o mai bună utilizare a factorilor de producție existenți. Prin intermediul creditului, resursele bănești existente pot fi valorificate în sensul sporirii producției naționale, din passive devin active.
3. Exercită o influență benefică asupra consumului, prin probabilitatea cumpărării pe credit și a plătii în rate a unor bunuri de folosință îndelungată.
4. Contribuie la concentrarea activităților economice în unități mari. Facilitează distribuirea și redistribuirea resurselor bănești între diferite întreprinderi și ramuri economice, orientându-le spre unitățile mai bine situate pe piață, sporindu-le forța concurențială, profitul încasat și patrimonial de care dispun.
5. Sporește viteza de rotație a monedei și contribuie la dimensionarea ei. Banii de credit contribuie și la sporirea cantității mijloacelor de plată în economia naționala, influențând și în sensul modificării structurii lor.
Intermediarii și participanții pe piața creditului sunt următorii:
unitățile excedentare = economisire și plasare – familiile.
unitățile deficitare = cheltuielie de dezvoltare sunt superioare propriilor lor acumulări sau economii – întreprinderi nonfinanciare.
unități cu situații alternative = uneori excedentare, alteori deficitare – administrația și exteriorul.
Economii = investiții, ecuația generală, acceptată arată că în economie există doi poli: împrumutatorul final și împrumutatul ultimo, participanți preponderenți ai procesului de redistribuire a capitalului în economie, între care se desfășoară multiple circuite.
Primul circuit este reprezantat de datoria primară. Întreprinderile nonfinanciare emit acțiuni și obligațiuni pe care le vând familiilor și își atrag astfel capitalul suplimentar de care au nevoie. Întreprinderile nonfianciare recurg, de asemenea, la împrumuturi pe termen mediu și lung prin efectele comerciale pe care le semnează. Finanțarea aceasta directă nu apelează la intermediari financiari.
Un rol deosebil în datoria secundară îl au intermediarii financiari. Datoria secundară este compusă din ansamblul titlurilor de creanță pe termen scurt, mediu și lung, emise de intermediarii financiari în contrapartida titlurilor datoriei primare pe care aceștia le cumpără.
Intermediarii financiari bancari sunt intermediari financiari principali – banca de emisiune și băncile comerciale-, iar ei emit active secundare, constituite prin diferitele forme de monede din circulație.
Intermediarii financiari non-bancari sunt organisme specializate în colectarea economiilor: fonduri de pensii, companii de asigurării și case de economii. Pentru că nu au puterea să elibereze monedă emit quasi-monedă și uneori active financiare specifice – valori mobiliare-.
Un rol intermediar între creditorii și debitorii potențiali îl joacă instituțiile de credit. Ele primesc plasamentele agenților economici și acorda credite altor agenți (celor care au nevoie de resurse bănești). Dacă o companie de agenți economici este global deficitară, o alta este global excedentară.
Gruparea în funcție de tipul debitorului care contractează credite, este:
1. Credite persoane fizice.
2. Credite persoane juridice.
2.2 Creditele acordate persoanelor fizice oferite de Banca Credit Europe Bank S.A.
1) Creditul de consum:
– este orice credit contractat de o persoană fizică, în vederea satisfacerilor nevoilor personale ale solicitantului sau pentru achiziționarea de bunuri, altele decât cele care se circumscriu unei investiții imobiliare sau ale familei acestuia.
– este un credit pe termen scurt, mediu sau lung, acordat persoanelor individuale destinat sa acopere costul bunurilor și serviciilor de care beneficiază prin rețeaua de comercializare și servicii, sau pentru recreditarea creanțelor contractate în acest scop.
– a existat inițial sub forma “ creditul deschis “, mai exact posibilitatii pe care comerciantul o acorda clientilor solvabili de a achizitiona marfuri portivit necesităților, urmând ca lichidarea datoriilor să se facă ulterior. Forma astfel practicată a fost considerată drept credit cu rambursare neeșalonată.
Dezvoltarea unor norme specifice de creditare, precum și a unei rețele ample de instituții de credit, în mare parte legate de firmele producătoare a fost determinată de la începutul secolului XX din necesitatea de a asigura accesul deschis la acestea a cumpărătorilor.
Cea mai mare parte a creditelor de consum se acordă sub forma creditelor eșalonate, formă în care termenii raportului de credit se stabilesc la acordarea creditului. Una din formele creditului eșalonat este creditul revolving, care a apărut la sfârșitul anilor ’30. Forma aceasta s-a extins o datăcu amplificarea utilizării cărților de credit.
Caracteristici ale creditului revolving:
– permite debitorului să obțină împrumuturi sau să efectueze cumpărături, fie direct asupra creditorului, fie indirect prin cărțile de credit.
– acordul se face în cadrul unei convenții stabilite între părți.
– debitorul are dreptul să efectueze plata fie în totalitate pentru în curs, fie prin plăți parțiale, periodice, după posibilități.
Menționăm dintre creditele de consum acestea:
1. Liniile de credit care se acorda pentru satisfacerea nevoilor personale ale împrumutalui.Se acorda pe perioade de maxim un an, dar se pot prelungi la cererea clienților pe noi perioade de creditare, dacă sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate.Suma maximă de creditare reprezintă 90% din valoarea garanției constituite.Tipurile de garanții acceptate de bancă sunt : certificate de depozit cu discount, depozite colaterale, certificate de depozit la purtător cu parolă, constiuite la bancă de către solicitant.
2. Creditele nenominalizate: sunt pentru satisfacerea nevoilor personale ale împrumutatului. Durata de creditare este deobicei 10 ani în cazul creditului nenominalizat și 20 de ani în cazul creditului nenominalizat garantat cu garanții reale.Tipurile de garanții acceptate la bancă sunt: risc financiar de neplată sau alte garanții prevăzute de lege, sau garanție imobiliară, sau depozite colaterale/titluri de stat/certificate de depozit.
3. Creditele pentru nevoi personale se acorda atât în valută cât și în lei, pentru: plata costului școlarizării/cursurilor, plata costurilor pentru participarea la conferințe sau simpozioane, plata costurilor unor tratamente medicale, plata costurilor pentru petrecerea de sejururi în țară sau în străinătate.Termenul de creditare este de maxim 10 ani, în cazul creditului pentru studii, și de maxim 5 ani pentru celălalte categorii.Tipurile de granții solicitate de bancă sunt: risc financiar de neplată sau alte garanții prevăzute de lege.Suma maximă de creditare este cuprinsă, de regulă, între 10000 euro în echivalent și 30000 euro în echivalent.
4. Creditele pentru achiziționarea de bunuri și servicii se acordă în valută sau în lei pentru achiziționarea de vehicule noi, din producția internă sau din import, comercializate în țară de către producători autorizați și de vehicule rulate din producția internă și din import, sau pentru achiziționarea de bunuri și servicii din țară sau din străinătate.Termenul de creditare este de regulă 5 ani pentru creditul pentru vehicule, și de 7 ani, în cazul creditului de bunuri.Tipurile de garanții solicitate de bancă sunt: risc financiar de neplată sau alte garanții prevăzute de lege.
5. Credit cardul este un credit de consum sub forma unei linii de credit acordată prin card de credit clientului, deținător pentru efecturarea de operațiuni până la nivelul unui plafon prestabilit.Plafonul liniei de credit se determină în funcție de capacitatea de rambursare a clientului.Perioada de creditare este de 5 ani cu posibilitatea de prelungire automată, dacă clientul își respectă condițiile din contract.Tipurile de garanții acceptate de bancă sunt: polița pentru riscul financiar de neplată sau alte garanții prevăzute de lege.
6. Descoperitul de cont este ca o variantă a creditului pe card și care reprezintă o sumă cuprinsă între 75% din salariul net și maxim 6 salarii nete acordate prin card de debit în lei, dar fără depășirea unei limite maxime stabilită de fiecare societate bancară.Perioada de creditare este nedeterminată, atât timp cât beneficiarul își păstrează calitatea de salariat și respectă condițiile contractuale.Creditul se acordă numai dacă drepturile bănești ale deținătorului sunt virate lunar de către angajator în contul asociat cardului de debit, în baza unui protocol încheiat cu banca.
2) Creditul imobiliar:
– reprezintă orice credit contractat de o persoană fizică, inclusiv credit ipotecar, având ca destinație dobândirea sau menținerea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau a unei construcții, realizate sau care urmează să se realizeze, precum și creditul acordat în scopul reabilitării,modernizării, consolidării sau extinderii unei construcții ori pentru viabilizarea unui teren.
Se are în vedere la determinarea capacității de rambursare ca angajamentele de plată lunare, mai exact principalul și dobânda, decurgând din credite pentru investiții imobiliare, precum și în alte contracte de natura creditului pentru investiții imobiliare, să nu depășească 35% din veniturile nete ale solicitantului, și după caz, ale familei.
1. Creditul imobiliar se acordă în valută sau în lei pentru construirea sau achiziționarea de imobile, precum și pentru cumpărarea de teren intravilan sau teren extravilan.Termenul de creditare este cuprins între 12 luni și 25 de ani, după caz, în funcție de tipul creditului și de moneda de finanțare.Se acordă proprietarului legal al unui imobil care solicită o finanțare în scopul achiziționării sau construirii unui imobil.Tipurile de garanții acceptate de bancă sunt: toate tipurile de garanții prevăzute de lege, cu condiția ca valoarea acestora să nu fie mai mică de 133 % din valoarea creditului.
2. Creditul ipotecar reprezintă principala modalitate de sprijinire a proprietății imobiliare.Primul tip de ipotecă are o sumă de rambursare și o rată a dobânzii fixă care este și identică. Se acordă în baza Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, Legea 34/2006 pentru:
a. cumpărare terenuri situate în intravilan și locuințe construite sau pentru construirea ulterioară pe acestea;
b. efectuarea de lucrări de viabilizare, finalizarea unei construcții aflate într-un anumit stadiu de execuție;
c. reabilitare/consolidare/modernizare/cumparare/construire sau extindere de imobile cu destinația de locuințe permanente, temporare sau case de vacanță.
Termenul de acordare maxim este de 25 de ani. Garanțiile acceptate de bancă, conform legii sunt: ipoteci de gradul 1 și privilegii și alte garanții reale sau personale în completare. Valoarea creditului este maxim 75 % din valoarea imobilului ce urmeaza a fi achiziționat sau maxim 75% din valoarea devizului estimativ al reparațiilor/construcției/modernizărilor/viabilizărilor/amenajărilor de locuințe, și în funcție de capacitatea de rambursare a solicitantului și a familiei acestuia, dacă este cazul și de garanțiile constituite.
Persoanele fizice pot beneficia de credite, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: realizează venituri certe și cu caracter permanent, pe întreaga perioadă de creditare; constituie și utilizează surse proprii de finanțare; garantează rambursarea creditelor solicitate cu veniturile pe care le realizează, precum și cu garanții reale; nu înregistrează debite și alte obligații neachitate la scadență către bancă și terți la data solicitării împrumutului.
În scopul determinării riscului de credit și limitării acestuia, băncile trebuie să-și clasifice creditele acordate în una din următoarele cinci categorii: standard, în observație, substandard, îndoielnic și pierdere.
Clasificarea creditelor se va face ținând cont de evaluarea performanțelor financiare ale clientului și de capacitatea acestuia de a-și onora datoria la scadență. În urma evaluării performanțelor financiare ale clienților, creditele vor fi incluse în una din următoarele categorii:
– categoria „A” – împrumutații prezintă performanțe financiare foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și a ratei. Totodată se prefigurează menținerea și în perspectivă a performanțelor financiare la un nivel ridicat;
– categoria „B” – performanțele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot ține acest nivel în perspectivă mai îndelungată;
– categoria „C” – performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendință de înrăutățire.
– categoria „D” – performanță financiară a împrumutatului este scăzută și cu o evidentă ciclicitate la intervale scurte de timp;
– categoria „E” – performanțele financiare arată pierderi și există perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.
Pentru stabilirea calității portofoliului de credite, pe lângă încadrarea în grupe de bonitate este necesar să se stabilească și serviciul datoriei astfel:
– „bun” – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite la scadență sau cu o întârziere de maximum 7 zile;
– „slab” – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 zile;
– „necorespunzător” – situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 de zile.
Creditele standard (cu risc redus) – sunt acele plasamente ce nu implică deficiențe și riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei în maniera convenită prin contractul de credit și care se acordă clienților solvabili pentru afacerile bune.
Creditele în observație – sunt acordate clienților cu rezultate economico-financiare foarte bune, dar care în perioade scurte de timp întâmpină greutăți în rambursarea ratelor scadente și a dobânzilor aferente.
Creditele substandard – sunt acele plasamente ce prezintă deficiente clare care periclitează lichidarea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea netă a capitalului și / sau capacitatea de plată a beneficiarului de împrumut.
Credite îndoielnice (cu risc major) – rambursarea sau lichidarea lor pe baza condițiilor, valorilor și garanțiilor existente este foarte discutabilă fiind practic neprotejate sau protejate într-o mică măsură de valoarea realizabilă a garanției lor.
Creditele clasificate drept pierderi – nu pot fi restituite băncii.
Serviciul datoriei unui client față de bancă se analizează separat pentru creditele în lei și separat pentru cele în valută.
2.3 Principalele categorii de credite oferite persoanelor juridice oferite de Banca Credite Europe Bank S.A.
În funcție de durata pentru care se acordă creditul, sfera de utilizare și obiectul creditului, credtiele acordate persoanelor juridice se acordă în acest fel:
– credite pe termen scurt;
– credite pe termen mediu și lung.
Creditele pe termen scurt sunt operațiunile de împrumut a unor sume de bani pe o durată ce nu depășește 12 luni, cu excepția creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație.
Creditele pe termen mediu au o durată între un an și cinci ani, iar cele care depășesc durata de cinci ani sunt creditele pe termen lung.
Durata de creditare cuprinde:
a. perioada de grație este cuprinsă între data prevăzută prin contract pentru utilizarea integrală a creditului și data prevăzută pentru rambursarea primei rate de credit. În timpul perioadei de grație, împrumutatul achită băncii dobânzile datorate, taxele și comisioanele, fără a rambursa ratele de credit.
b. perioada de tragere, în care creditul se angajează de la data stabilită prin contract de punere a creditului la dispoziția împrumutatului și până la angajarea integrală a creditului.
c. perioada de utilizre, aceasta cuprinde durata de timp dintre angajarea integrală a creditului și data primei rate scadente conform contractului încheiat. Poate exista perioadă de grație în cadrul perioadei de utilizare a creditului.
Se acordă perioada de grație în cazul creditelor pentru echipament la care, potrivit documentației tehnice, s-a prevăzut un termen de atingere a parametrilor proiectați. Perioada de grație poate fi de 1-3 ani de la termenul de punere în funcțiune a investițiilor.
Clienți ai băncii, cunoscuți și sub denumirea de împrumutați, sunt persoane juridice, indifferent de forma de organizare și natura capitalului social, înregistrate în România, care desfășoară activități legale.
Pot beneficia de credite următoarele categorii de clienți ai băncii:
– societăți comerciale cu capital de stat sau privind și alte unități care își desfășoară activitatea în cadrul economiei naționale, constituite potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, modificată și completată;
– regii autonome, scocietăți naționale și companii, constituite potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, Ordonanței de Urgență nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome și actelor normative privind înființarea companiilor naționale;
– societăți agricole cu personalitate juridică, constituite potrivit Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole;
– societăți comerciale cu capital integral străin sau mixt constituit potrivit legii;
– asociații de proprietari și alte forme de asociere prevăzută de lege;
– alte persoane juridice, organizate în conformitate cu legea și care desfășoară activități legale.
Documentele pe care persoanele juridice le prezintă băncii în vederea obținerii de credite, trebuie să cuprindă:
– situația prognozată a plăților și încasărilor aferente perioadei pentru care agentul economic solicită împrumutatul și bugetul de venituri și cheltuieli întocmit conform precizărilor Ministerului Finanțelor Publice;
– situația contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul creditului;
– situația stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditul, care să cuprindă cantitățile, valorile, cauzele formării și termenele de valorificare;
– cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul economic solicitant, care cuprinde și descrierea condițiilor creditului;
– proiectul graficului de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor;
– bilanțul raportul de gestiune, contul de profit și de pierdere, încheiate pentru ultimii ani;
– planul de afaceri;
– lista garanțiilor propuse băncii pentru garantarea creditului solicitat și evaluarea acestora;
– orice alte documente necesare sau solicitate de bancă.
Categoriile de credite acordate de bănci persoanelor juridice(corporate banking):
1) Liniile de credite sunt o modalitate de creditare a agenților economici, care funcționează dupa sistemul revolving, în baza unui contract de credit prin care banca se angajează ca pe o anumită perioadă de timp să împrumute clientelei fonduri utilizabile în mod fracționat, în funcție de nevoile acesteia, în limita unui nivel global de credit, cu condiția ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depășească volumul liniei de credite aprobat, cu posibilitatea prelungirii în mod repetat pe noi perioade de creditare dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite.
2) Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare se acordă clientelei pentru finanțarea operațiunilor cu character temporar pe baza documentației prezentate din care să rezulte situația stocurilor și cheltuielilor care fac obiectul creditării și cauzele economice care au determinat formarea stocurilor respective. De exemplu: primirea de la furnizori a unor materii prime și materiale în avans față de termenele din contracte, aprovizionări în loturi optime, întreruperea producției din motive justificate, lipsa mijloacelor de transport sau alte greutăți în expedierea produselor la intern sau la export.
3) Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere de materii prime și produse se acordă agenților economici care constituie astfel de stocuri, pe baza cererilor și documentațiilor prezentate de aceștia.
Băncile nu creditează stocurile sezoniere pe perioade de timp care să depășească intervalul dintre cele doua cicluri (sezoane) de producție naturale.
4) Creditele de trezorerie pentru produsele cu ciclu lung de fabricație sunt cele ale căror cicluri tehnologice de execuție, de la lansarea în fabricație până la obținerea produsului finit, durează mai mult de 12 luni.
În această categorie de produse se încadrează reparația și construcția de nave fluviale și maritime, aeronave, elicoptere, utilaje complexe și instalații.
Punerea la dispoziție a creditelor de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație se efectuează eșalonat în funcție de evoluția cheltuielilor cu producția în curs de fabricație aferentă produselor respective.
Creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație se pot acorda pe termene mai mari de 12 luni, fără a depăși însă ciclurile tehnologice de execuție stabilite prin documentația tehnică.
5) Creditele pentru prefinanțarea exporturilor au ca destinație satisfacerea necesităților curente sau excepționale ale clienților, ocazionate de fabricarea produselor destinate exportului și se aprobă pe baza documentației prezentate de agenții economici, cu condiția existenței contractelor de export sau comenzilor ferme încheiate direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari, care fac obiectul creditului solicitat, din care să rezulte: cantitatea și felul mărfii, condițiile și graficul de livrare, modalitatea și termenele de plată, prețul mărfii în valută la valoarea CIF sau FOB.
Acordarea creditelor pentru prefinanțarea expoturilor va fi condiționată de asigurarea acestora împotriva riscului commercial de neplată, atunci când banca consideră necesar, pe toată perioada de creditare, de către Eximbank sau orice alte instituții specializate.
Creditele se pot acorda numai după prezentarea comunicării de la o societate bancară din sau străinătate, agregată, a deschiderii acreditivului de export irevocabil, în favoarea beneficiarului de credit, sau alte forme de plată garantate de bancă. De exemplu: efecte de comerț avalizate de alte societăți bancare aggregate, scrisoare de garanție bancară.
Incasso-ul documentar se poate accepta ca modalitate de plată, dacă din analiza efectuată rezultă că între parteneri sunt relații de colaborare tradiționale și nu au existat situații de întârziere sau neefectuare a plății.
Asigurarea împotriva riscului de țară este obligatorie pentru contractile de export încheiate cu parteneri din alte țări, cu excepția celor din categoria A, nominalizate de BNR.
6) Creditele pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății se acordă exportatorilor pentru desfașurarea corespunzătoare a activității curente pe perioada de la livrarea produselor și până la încasarea contravalorii lor de la partenerii externi, fără a depăși 12 luni de la acordarea creditului.
Acordarea creditelor acestea se face prin gajarea efectelor de comerț – cambia și bilete la ordin – / cesionarea sau a acreditivelor doveditoare ale existenței creanțelor exportatorilor asupra partenerilor din străinătate.
Acordarea creditelor pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății este condiționată de asigurarea acestora împotriva riscului commercial de neplată, atunci când banca consideră necesar, pe toată perioada de creditare, de către Eximbank sau orice alte instituții specializate.
7) Creditele de scont. Scontul este operațiunea prin care, în schimbul unui efect de comerț, banca pune la dispoziția posesorului creanței, valoarea efectului mai puțin agio – dobânda și comisioanele aferente – înainte de scadența efectului respectiv.
Cambia reprezintă, potrivit reglementărilor legale în vigoare, titlul de credit care pune în legătură 3 persoane:
a. persoana fizică sau juridică, trăgătorul care emite cambia;
b. trasul, persoana obligată sau indicată de trăgător să plătească cambia;
c. beneficiarul, persoana în favoarea căreia se emite cambia.
Biletul la ordin este, potrivit reglementărilor legale în vigoare, titlul de credit care pune în legătură 2 persoane( în cazul biletului la ordin sunt una și aceeași persoană):
a. trăgătorul, persoana fizică sau juridică care emite biletul la ordin;
b. beneficiarul, persoana în favoarea căreia a fost emis biletul la ordin.
Cambia și biletul la ordin, ca titluri de credit, cuprind ca elemente definitorii obligația trasului de a plăti beneficiarului o anumită sumă de bani la o data scadentă.
În cazul în care posesorul legal al unei cambia sau bilet la ordin dorește încasarea sumei înscrise în titlul de credit mai înainte de scadență, acesta poate gira titlul către o societate bancară, operațiune ce poartă denumirea de scontare.
Expunerea băncii dintr-un credit de scont este atât față de tras, cât și, pe cale de regres, față de clientul care a solicitat efectuarea operațiunii de scontare și fața de avalist, în cazul titlurilor avalizate.
Operațiunea de scontare propriu-zisă a titlurilor se va efectua de bancă prin debitarea contului credite sont și operațiuni asimilate și creditarea contului current al clientului cu valoarea nominală a efectelor de comerț scontate.
În caz de neplată la scadență, banca, în calitate de giratar, se poate îndrepta pe cale de regres contra oricăruia dintre obligați și giranți, respective, către cel mai solvabil dintre aceștia.
8) Creditele pe cecuri remise spre încasare în lei se acordă pe baza cererilor de credite, prezentate de agenții economici la care vor fi anexate borderourile, care fac dovada remiterii cecurilor la plată prin circuit bancar sau a depunerii cecurilor spre încasare de către beneficiari direct la băncile plătitorilor.
Condiția prealabilă pentru acordarea creditelor pe cecuri emise spre încasare, banca va trebui sa se asigure că cecurile respective îndeplinesc toate condițiile de formă și fond prevăzute de Legea nr. 59/1934 asupra cecului, modificată prin Legea nr. 83/1994 și Normele cadru nr. 7/1994 ale BNR și vor ajunge la tras în cadrul termenelor de prezentare la plată, așa cum sunt stabilite prin legea menționată, respective în termen de 8 zile, dacă cecul este plătibil chiar în localitatea unde a fost emis, și 15 zile, dacă cecul este plătibil în altă localitate decât cea în care a fost emis.
Băncile acceptă, de regulă, sa fie admise la creditare cecurile certificate, existând însă probabilitatea acordării de credite și pentru cecurile simple emise de agenții economici cu o bună reputație în ceea ce privește onorarea obligațiunilor asumate.
9) Factoringul. Potrivit legii românești, Legea nr. 469/9 iulie 2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, factoringul reprezintă un contract încheiat între o parte denumită aderent, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii și o societate bancară sau instituție financiară specializată, denumită factor, prin care aceasta din urmă asigură finanțarea, urmărirea creanțelor și protecția riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare sau de gaj, creanțele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terți.
Factoringul este definit în practica internațională ca fiind o relație contractuală între un vânzător și un factor prin care:
• Vânzătorul cesionează factorului toate creanțele rezultate din contracte de prestare servicii sau vânzare pe care acesta le are cu diverși parteneri și notifică debitorii privind această cesiune;
• Următoarele două servicii le va presta factorul:
– administrarea creanțelor;
– protecție împotriva riscului de neplată;
– colectarea creanțelor la scadență;
– finanțare pe baza facturilor, deobicei 80% din valoare.
În special, factoringul se adresează companiilor interesate în creșterea producției și a cifrei de afaceri, care apelează pentru urmărirea încasării creanțelor, colectării acestora și protecția împotriva riscului de neplată la instituții specializate.
Factoringul presupune, în primul rand, analiza bonității partenerilor solicitantului.Prin simpla transmitere a facturilor, fără nici o altă formalitate, se realizează cedarea creanțelor, factorul devenind proprietarul creanțelor.
Factoringul de export. Facturile externe trebuie să îndeplinească una din următoarele condiții:
– contractul commercial de export sau alt document cu efecte juridice similare, sa aiba o modalitate de plata asiguratorie;
– riscul de neplată al debitorilor externi să fie agreată de o bancă;
– să aibă asigurarea Eximbank împotriva riscului de țară și împotriva riscului de neplată al debitorilor externi, la orice altă societate de asigurare-reasigurare acceptată de bancă.
10) Creditele pentru facilități de cont sunt credite pe perioade scurte și foarte scurte de timo, până la 30 de zile calendaristice, acordate agenților economici care, din anumite cause justificate economic, nu pot face temporar față plăților.
Aceste credite se acordă pentru acoperire decalajului intervenit în fluxul de lichidități, ca urmare a întârzierilor în încasarea mărfurilor livrate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate.
În funcție de valoarea totală a mărfurilor livrate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate de client până la data solicitării creditului, cu condiții certe de încasare până la data expirării de creditare, influențată cu obligațiile care urmează a se plăti în următoarele 30 de zile de la aprobarea creditului, către salariați, bugetul asigurărilor sociale sau bugetul de stat, către bănci, furnizori de materii prime, gaze naturale, energie, toate acestea reprezintă nivelul creditului stabilit de acestea.
11) Creditele pe descoperit de cont – overdraft – se pot acorda de către bancă agenților economici solicitanți pe perioade de timp foarte scurte, care nu vor putea depăși, de regulă, 7 zile calendaristice, pentru achitarea unor obligații stringente privind aprovizionării cu materii prime, materiale, combustibili, energie, manoperă, impozite, taxe curente și alte obligațiuni curente.
Acesta este un împrumut marginal, acordat în condiții deosebite, pentru care dobânda actuală percepută de bancă este mai mare decât dobânda de bază practicată la creditele pe termen scurt acordate clienților.
Creditul pe descoperit de cont este destinat, deobicei, marilor companii naționale sau internaționale și firmelor cu prestigiu recunoscut în mediul de afaceri, al căror flux de lichidități – cash flow- este cesionat în favoarea băncii.
12) Creditele pentru echipament se acordă în completarea surselor proprii, a surselor din bugetul de stat sau bugetele locale și din fondurile speciale, necesare acoperirii cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiții aprobate, pentru:
a. realizarea de noi capacități de producție;
b. modernizarea sau retehnologizarea capacităților de producție;
c. realizarea de investiții prin:
– procurarea de mașini
– asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivelor
– cumpărarea de clădiri
– alte investiții.
Pentru obținerea creditelor acestea în completarea surselor proprii, clienții vor prezenta băncii documentele specifice investiției, iar acestea sunt: memoriu justificativ, stadium de fezabilitate, autorizația de construcție cu avizele necesare, documentația tehnico-economică.
Analiza indicatorilor specifici privind investiția, analizată de către bancă, astfel:
– investiția specifică;
– investiția totală;
– pragul de rantabilitate;
– durata medie a plății furnizorilor pentru investiții;
– rata internă de rentabilitate;
– durata de recuperare a investiției;
– cursul de revenire net acutalizat.
13) Creditele promoter se acordă de bănci persoanelor juridice specializate și autorizate în construcția și vânzarea de locuințe, ce poarta denumirea de promotori imobiliari, în scopul facilitării construirii de locuințe.
Promovarea imobiliară reprezintă cumpărarea sau concesionarea de suprafețe de teren, a le parcela și a construi imobile de locuințe, din hotărârea promotorului sau la comanda beneficiarului, opțiunea putându-se face dintr-un portofoliu de proiecte prestabilit.
Acest credit se poate face numai de către persoane juridice, agenți economici specializați în atragerea și administrarea de resurse pentru construirea, vânzarea sau cumpărarea, consolidarea, reabilitarea și extinderea locuințelor, inclusive pentru cele exploatate în regim de închiriere, în scopul valorificării acestora.
Maximul de credite ce se pot acorda pentru finanțarea construcțiilor de locuințe este de 85% și, respective 80% din costurile totale din devizul general, stabilit la nivelul deficitului de lichidități net, care rezultă din proiecția surselor pentru investiții și a utilizării acestora.
14) Creditele ipotecare se pot acorda persoanelor juridice române pentru construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială, precum și persoanelor juridice române care doresc să construiască locuințe de serviciu sau de intervenție pentru salariații lor.
Creditele ipotecare se acordă cu respectarea Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare.
Băncile pot derula astfel de credite pe baza fondurilor puse la dispoziție de ANL (Agenția Națională pentru Locuințe), inclusive fondurile ipotecare, pe bază de convenții speciale încheiate între finanțator și derulator – banca-.
15) Creditele pentru activitatea de leasing. Leasingul este o forma specială de închirierea bunurilor immobile sau mobile de către societăți financiare specializate, care îndeplinesc condițiilr prevăzute de lege pentru desfășurarea acestei activități, către agenții economici care nu dispun de suficiente fonduri proprii sau împrumutate pentru a-și achiziționa astfel de bunuri cu plata integrală, sau nu doresc să-și achiziționeze aceste bunuri întrucât le sunt necesare numai pentru perioade scurte de timp.
Leasingul este definit ca o convenție prin care locatorul sau finanțatorul transmite locatorului sau utilizatorului, pentru o perioadă de timp determinată, dreptul de folosință sau de posesie a unui bun mobiliar, imobiliar sau a unui active necorporal destinat desfășurării activității de exploatare a locatarului sau utilizatorului, contra unei rate de leasing – chirie-, cu posibilitatea de cumpărare la scadență, la un preț stability prin contractul inițial între părți.
Cele mai frecvente cazuri de leasing sunt:
echipamente de transport;
automobile, computere;
mijloace de transport;
echipamente medicale;
utilaje de ridicat;
hale și chiar uzine întregi;
echipamente energetice;
instalații și utilaje de extracție;
echipamente industriale specializate.
Finanțatorul sau locatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului de a decide asupra următoarelor variante, la sfârșitul perioadei de leasing:
cumpărarea bunului;
prelungirea contractului de leasing;
incetarea raporturilor contractuale.
După natura contractului se disting două forme de leasing:
▪ Leasingul financiar
▪ Leasingul operațional
Leasingul financiar este definit de lege drept operațiunile de leasing care trebuie să îndeplinească una sau mai multe dintre condiții:
utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar prețul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de piață pe care acesta o are la data la care opțiunea poate fi exprimată;
riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;
perioada de folosire a bunului în sistem leasing, acoperă cel puțin 75% din perioada normală de utilizare a bunului, chiar dacă, la final, dreptul de proprietate nu este transferat;
părțile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului.
Leasingul operațional reprezintă operațiunea de leasing care nu îndeplinește niciuna dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească leasingul financiar. Acesta presupune o încheiere pe o perioadă mai scurtă, iar la sfârșitul contractului părțile pot opta pentru următoarele condiții:
• Prin încheierea unui nou contract de leasing se poate prelungi durata de încheiere;
• Încetarea contractului și returnarea activului societății de leasing.
Volumul maxim al creditului pentru activitatea de leasing ce se acordă, nu poate depăși:
▪ Costul de producție efectiv al utilajului;
▪ 85% din prețul de achiziție, inclusiv TVA, a bunurilor ce vor fi cumpărate și închiriate în regim de leasing.
Capitolul 3: Studiu de caz. Acordarea creditului imobiliar Avantaj imobiliar” pentru persoanele fizice la Banca Credit Europe Bank România S.A.
3.1. Prezentarea Băncii Credit Europe Bank România S.A.
Credit Europe Bank a apărut pe piața financiar bancară încă din anul 1993, sub titulara Banca de Credit Industrial și Comercial. În anul 2000 se numeau Finansbank, iar mai apoi, în anul 2007, au devenit Credite Europe Bank.
Au crescut, s-au dezvoltat și indiferent de numele lor au avut o singură misiune: să ofere cele mai potrivite produse și servicii bancare, adaptate nevoilor clienților.
Fie că a fost vorba de mari companii sau de clienți persoane fizice, au pus în sprijinul acestui obiectiv noi modele de banking, tehnologii în premieră, precum și dorința de a fi un ajutor. Extinderea rețelei de unități, bancomate și terminate POS a însemnat un pas mai aproape de clienți și de afaceri. Face parte din grupul financiar olandez Credit Europe NV ( ).Acesta a fost fondat în anul 1994, în Olanda, având sediu central în .
Credit Europe Bank are în prezent sucursale în Belgia, Germania și , reprezentație în () și Turcia (). Mai mult de cât atât, în cadrul programului de restructurări, la începutul anului 2008, CEB NV a achiziționat Credit Europe Bank (Elveția) S.A și Credit Europe Bank (România) S.A.
Banca deține licență bancară completă și operează sub supravegherea De Nederlandsche Bank (Banca Națională Olandeză), concentrându-se pe operațiuni de tipul împrumuturilor internaționale (trade finance).
În 1997, a fost lansată si linia de retail. Astăzi CEB NV este lider în oferirea de servicii directe pentru consumatori. Banca deține o importantă bază de clienți pentru Call Money, depozite la termen și credite de consum, pe mai multe piețe.
În total, Credit Europe Bank NV are peste 6.000 de angajați îndomeniu bancar.
3.2. Etapele acordării creditului imobiliar “Avantaj imobiliar”
Nevoia de adaptare permanentă a ofertei de produse și servicii a Băncii Credit Europe Bank România S.A la exigențele pieței tot mai concurențiale și ale unor clienți din ce în ce mai pretențioși sub aspectul cerințelor, s-au inscris și obiectivele strategice ale băncii și planul de afaceri pentru perioada următoare care acordă un loc important relațiilor cu persoanele fizice, respectiv activitatea de retail.
Această nouă orientare a băncii către persoanele fizice pune accentual mai ales pe creditele de consum, creditele ipotecare și creditele imobiliare care satisfac o majoritate de cerințe ale persoanelor fizice și care nu pot fi realizate imediat cu resursele pe care le au acestea. Ponderea creditelor pentru populație în portofoliul total de credite, au crescut de la 1%-2% la începutul anului 2000, la peste 40% în prezent.
În continuare, vom prezenta condițiile și documentele necesare acordării unui credit complex, creditul imobiliar “Avantaj imobiliar”, produs găsit în oferta actuală a Băncii Credit Europe Bank România S.A.
Vom prezenta cazul acordării creditului “Avantaj imobiliar” unui angajat al băncii.
Pentru a putea obține acest credit, avem nevoie de următoarele documente:
▪ Copia actului de identitate;
▪ Adeverință de venit și declarație privind veniturile din salarii (document eliberat de plătitorul venitului și întocmit conform prevederilor Ordonanței nr.30/2011 din care să reiasă venitul realizat în anul anterior);
▪ Copie după Cartea/Contractul de muncă.
Criterii de eligibilitate pentru solicitanții de credit:
• Solicitantul poate fi cetățean român sau străin;
• Trebuie să aibă locul de muncă sau domiciliul în același județ cu sucursala Credit Europe Bank la care depune solicitarea de credit;
• Vârsta solicitantului poate fi între 18-70 ani;
• Se acceptă o varietate mare de tipuri de venit realizate de solicitant: venituri din salarii, pensii, activități liberale (notari, medici, avocați), venituri din dividende, din încheierea de immobile.
• Solicitantul și codebitorii trebuie să facă dovada obținerii unui tip de venit, prin prezentarea de documente specifice.
Criterii minime de eligibilitate pentru cele mai frecvente categorii de venit:
venituri din salarii, în cazul în care salariul este obținut în România, solicitantul trebuie să fie încadrat cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată sau pe o perioadă determinată cel puțin egală cu perioada de creditare. Vechimea la locul actual de muncă să fie de cel puțin 3 luni, sau să prezinte vechime de cel puțin 12 luni;
venituri din pensii, în cazul în care pensia este obținută în România, venitul trebuie să fie obținut de cel puțin o lună. Pentru pensiile de stat din România, se acceptă doar pensii la limită de vârstă, anticipate, pentru militari, pentru revoluționari sau pe caz de boală cu decizie definitivă;
venituri din activități liberale, în cazul în care venitul este obținut în România, venitul trebuie să fie obținut de cel puțin 6 luni.
Avantajele creditului:
▪ Libertate de alegere – se poate accepta în garanție imobilul ce se va cumpăra sau un alt imobil ce poate fi proprietate personală sau a unei alte persoane fizice sau juridice.
▪ Accesabilitate – dobândă avantajoasă, fixă în primul an de creditare, iar în perioada următoare, dobânda variază doar în funcție de indicele monetar EURIBOR/ROBOR la 6 luni în funcție de valuta creditului EUR/RON.
▪ Flexibilitate:
obținerea preaprobării din punct de vedere al veniturilor înainte de a fi găsit imobilul ce va fi cumpărat;
documentația imobilului poate fi adusă ulterior aplicării pentru creditul Avantaj imobiliar;
avansul poate fi justificat și în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare.
▪ Profesionalism- asistență permanentă din partea unui consultant al băncii.
▪ Rambursarea anticipată este permisă în orice moment și pentru orice sumă. Pentru rambursarea anticipată parțială, aveți posibilitatea de a allege una din următoarele 2 opțiuni:
diminuarea sumei de plată lunare în condițiile menținerii perioadei de creditare;
diminuarea perioadei de creditare în condițiile menținerii valorii sumei de plată lunare.
Venituri nete lunare = venituri eligibile – angajamente de plată declarate, de altă natura decât cele decurgând din contractele de credit (popriri, chirii, CAR, utilități, poliță de asigurare imobil sau viață, întreținere).
Solicitantul are obligația de a declara cel puțin 100 RON pentru angajamentele de altă natură decât cele decurgând din contractele de credit.
Gradul de îndatorare al familiei este de – maxim 30%. Toate angajamentele de plată efective de natura creditelor de consum, inclusiv creditul D2 0,026%, creditele auto, 5% din limitele de credit, precum și alte costuri aferente creditelor respective.
maxim 35%, toate angajamentele de natura investițiilor imobiliare inclusive creditul D1;
maxim 40%, toate angajamentele atât cele aferente creditelor de consum cât și cele aferente creditelor imobiliare sau ipotecare inclusiv toate costurile ce decurg din creditele respective.
Client target: Persoană fizică
I. Achiziție:
• Apartament – nou sau vechi;
• Teren și construcție – “la roșu” sau finalizată.
II. Nevoi nenominalozate – opțional și adițional față de finanțarea achiziției.
FSF IFN acceptă ca și garanție, ipoteca pe obiectul achiziției sau alt imobil/teren aflat sau nu în proprietatea clientului.
În cazul în care terenul este extravilan sau intravilan cu statut forestier sau fâneață FSF IFN acceptă ipoteca doar pe un alt imobil/teren.
FSF IFN va accepta ipoteca și pe:
teren intravilan agricol;
construcție “la roșu”.
Perioada: 5-20 ani
Valoare credit pentru finanțarea achiziției:
• 35.000 – 800.000 RON pentru creditul în RON;
• 10.000 – 200.000 EUR pentru creditul în EUR.
Valoare credit nevoi personale:
• 9.500 – 250.000 RON pentru creditul în RON;
• 2.500 – 70.000 EUR pentru creditul în EUR.
FSF IFN finanțează pentru:
achiziție, maxim 75% din valoarea imobilului, dar nu mai mult de 75% din valoarea evaluată;
nevoi nenominalizate, maxim 20% din valorea imobilului.
Avans minim 25% din prețul de vânzare-cumpărare.
Dobânda:
• În primul an 11,5% RON, 8% EUR;
• În perioada următoare ROBOR 6M + 5,5%, EURIBOR 6M + 7%.
Comision de analiză:
• 1000 RON/222EUR
Comision de acrodare:
• 1,5% din valoarea totală a creditului (acest comision conține taxa de înregistrare la Arhiva Electronică).
Comision de adminsitrare:
• 0,12% lunar din soldul total al creditului (comisionul de administrare este plătit lunar de către client.
Comision de plată aniticipată:
• În perioada de aplicare a ratei de dobândă fixă, 0,5% sau 1% din suma rambursată anticipat, în funcție de momentul în care se face rambursarea.
• În perioada de aplicare a ratei de dobândă variabilă, 0%. Comisionul de plată anticipată este aplicat la valoarea plătită anticipat.
Structură. Garanții:
• Ipoteca de rang 1 pentru valoarea creditului, instituția asupra imobilului adus în garanție, în favoarea FSF IFN și alte garanții acceptate de către creditor.
Asigurări:
• Asigurare pentru imobil cesionată în favoarea FSF IFN
• Asigurare de viață (opțional).
3.3. Prezentarea creditului imobiliar “Avantaj imobiliar”
1. Limita de finanțare
a) Creditul imobiliar “Avantaj imobiliar” este alcătuit din:
– D1 = creditul destinat investiției imobiliare;
– D2 = creditul de nevoi nenominalizate, acest credit este destinat acoperirii cheltuielilor rezultate din investiția imobiliară, cheltuieli notariale, raport de evaluare, precum și alte nevoi ale solicitantului; (acest credit nu este folosit pentru acoperirea avansului)
Creditul D1 are maxim 75% din valoarea achiziției sau din valoarea de evaluare – minimul dintre cele două valori.
Exemplul 1:
valoare de achiziție: 150.000 RON/EUR
valoarea de evaluare: 140.000 RON/EUR
În acest caz banca va finanța maxim 75% din 140.000 RON/EUR, dacă se încadrează cu venitul.
Banca finanțează 75% din 140.000 RON/EUR, iar valoarea achiziției este de 150.000 RON/EUR, atunci avansul pe care trebuie să-l aibă clientul este:
Credit D1 acordat: 140.000*75% = 105.000 RON/EUR
Valoare tranzacție: 150.000 RON/EUR
Avansul clientului: 150.000 – 105.000 = 45.000 RON/EUR
Creditul D2 are maxim 20% din valoarea de achiziție. Total D1 și D2 să nu depășească 95% din valoarea de evaluare sau achiziție.
Exemplul 1:
valoarea de achiziție: 150.000 RON/EUR
valoarea de evaluare: 140.000 RON/EUR
În acest caz banca va finanța 20% din 150.000 RON/EUR, dar fără să depășească maximul de 95% din D1 + D2, dacă se încadrează cu venitul.
Credit D2: 150.000*20% = 30.000 RON/EUR
Credit D1 = 105.000 RON/EUR
Total D1 + D2 = 105.000 + 30.000 = 135.000 RON/EUR
Pondere: (135.000 / 140.000)*100 = 96,4% – depășește limita admisă
Se diminuează suna creditului D2:
140.000*95% = 133.000 RON/EUR
D2 = 133.000 – 105.000 = 28.000 RON/EUR
2. Garantarea creditelor
Pentru toate cele trei credite, garanția principală este cea imobiliară, ipoteca asupra imobilului finanțat sau a altui imobil.
Creditul care are ca destinație finanțarea investiției imobiliare, trebuie să fie acoperit de garanție în proporție de minim 133%.
Exemplu:
credit = 100.000 RON/EUR
garanția minimă: 100.000*133% = 133.000 RON/EUR
Creditul care are ca destinație nevoi nenominalizate, trebuie să fie acoperit de garanție în proporție de minim 100%.
Exemplu:
credit nevoi = 20.000 RON/EUR
garanție minimă: 20.000*100% = 20.000 RON/EUR
Exemplu:
Să presupunem că un client vine la bancă și solicită un credit imobiliar “Avantaj imobiliar”:
• Credit D1 = 90.000 RON
• Credit D2 = 24.000 RON
Garanția necesară pentru acoperirea ambelor credite se va calcula așa:
D1: 90.000*133% = 119.700 RON
D2: 24.000*100% = 24.000 RON
Garanția D1 + D2 = 119.700 + 24.000 = 143.700 RON
În cazul în care garanția nu este acoperită, atunci se va solicita garanție suplimentară, billet la ordin în alb, la vedere fără protest semnat de către împrumutat și garantat de către co-participanți sau co-debitori.
3. Avansul solicitantului
Avansul poate fi demonstrate astfel:
▪ Prin antecontract de vânzare-cumpărare autentificat de notar – creditele imobiliare și ipotecare;
▪ Chitanța autentificată de către notar – creditul ipotecar;
▪ Prin extras de cont curent deschis de către client la Banca Credit Europe Bank S.A – creditele imobiliare și ipotecare;
▪ Extras de cont al vânzătorului în cazul în care avansul se transferă în contul vânzătorului – credite imobiliare și ipotecare;
▪ Prin contract de vânzare cumpărare, iar plata avansului să fie făcută în fața notarului, la data semnării actului – credite imobiliare și ipotecare;
▪ Terenul – în cazul creditului ipotecar de construcție;
▪ Sumele investite să fie dovedite cu documente originale justificative – creditul ipotecar de construcție, modernizare, extindere sau renovare.
4. Destinația creditului de investiție imobiliară
Creditul imobiliar este folosit pentru:
▪ Achiziționarea unui apartament, nou sau vechi – în cazul în care solicitantul dorește să cumpere un apartament într-o clădire nouă, condiția pentru a se putea finanța un astfel de imobil este aceea că imobilul trebuie să fie intabulat în cartea funciară.
▪ Pentru achiziționarea unui teren putem avea următoarele situații:
a. Situația în care se dorește achiziționarea unui teren extravilan sau intravilan cu statul forestier sau făneața, banca va accepta tranzacția, dar numai cu ipoteca pe un alt imobil sau teren.
b. Situația în care se dorește achiziționarea unui teren intravilan, agricol sau construcții, banca acceptă ipoteca pe terenul respectiv.
▪ Achiziționarea unui teren și unei construcții, poate fi vorba în această situație de:
a. Achiziționarea unui teren cu construcție “la roșu”, respective construcție are acoperiș, geamuri, și lucrul cel mai important fiind intabulată în cartea funciară.
O construcție se intabulează în cartea funciară după ce se întocmește procesul verbal de recepție sau de predare-primire, în care se trece stadiul construcției.
Pot exista situații, în comune, sate sau orașe, în care nu s-a întocmit sau nu se întocmește acel process verbal, iar în cazul acesta se va solicita de la primărie sau oficiul de cadastru o adresă din care să rezulte că în zona respectivă nu se întocmește proces verbal, dar construcția respectivă este intabulată în cartea funciară ca fiind “la roșu”.
b. Achiziționarea unui teren cu construcție finalizată.
Categoriile de venituri acceptate pentru creditare:
1. Venituri din pensii obțiune în România
Actele necesare sunt:
• Decizia de pensionare;
• Ultimul talon de pensie.
Ponderea este de 100%. Talonul de pensie se va verifica astfel:
datele de identificare ale co-participanților sau clientului vor fi verificate;
talonul să nu fie mai vechi de o lună;
se acceptă pensii pentru limita de vârstă, aniticipate și din alte tipuri de pensii obțiunte pe întreaga perioadă de creditare – urmaș, revoluționar-;
numărul deciziei de pensionare trebuie să corespundă cu numărul dosarului de pe talon, iar în cazul pensiilor militare acest număr apare în partea de jos a paginii;
nu se va accepta pensii de invaliditate;
să fie în original sau copie confirmată de ofițerul de marketing.
Decizia de pensionare:
verificarea datelor de identificare ale împrumutatului;
decizia trebuie să fie în original, iar ofițerul de marketing din sucursală va face o copie pe care o va certifica cu semnătura și ștampila.
2. Venituri din pensii din străinătate obținute de către cetățeni români
Actele necesare sunt:
• Ordinul de plată sau extrasul de cont, un document care să ateste încasarea lunară a pensiei pentru cel puțin 6 luni anterioare cererii de credit;
• Decizia de pensionare tradusă în română și autentificată de către un notar public.
Ponderea este de 100% din veniturile nete din pensii obținute în ultima lună, iar vechimea de minim 6 luni.
Extrasul de cont va fi verificat astfel:
să cuprindă cel puțin 6 luni în care clientul a încasat pensia;
să fie în original sau copie confirmată de către ofițerul de marketing;
verificarea datelor de identificare a co-participanților sau a clientului, dacă este cazul.
Decizia de pensionare:
să fie tradusă și legalizată în România;
verificarea datelor de identificare a împrumutatului.
3. Venituri din chirii
Actele necesare sunt:
• Contractul de închiriere trebuie să fie înregistrat la Administrația Financiară;
• Contractul trebuie să conțină clauza de reînnoire imediată;
• În cazul în care are loc o renegociere a prețului chiriei stabilit anterior, împrumutatul va avea obligația de a anunța banca la momentul renegocierii prețului;
• Certicatul fiscal eliberat de Administrația Financiară care să dovedească veniturile pentru anul anterior sau anul în curs/decizie de impunere;
• Dacă durata de închiriere a bunului imobil este mai mare de 3 ani, se va face dovada publicității acestuia prin înscrierea în Cartea Funciară, iar în acest caz se va cere un Extras de Carte Funciară pentru Informare înaintea aprobării creditului.
Ponderea este de 100%, iar vechimea de minim 3 luni față de luna depunerii cererii de credit.
Modalitatea de calcul se face astfel: Diferența între venitul net și impozitul raportat la numărul de luni din certificatul fiscaul sau din decizia de impunere.
Verificările necesare pentru închirierea contractului:
▪ Să fie avizat de Administrația Finanțelor Publice;
▪ Verificarea numelui clientului – în calitate de proprietar – și datelor de identificare ale acestuia dacă sunt corecte ( pot exista mai mulți proprietari în indiviziune și cote părți egale, în acest caz se constituie părți în contract, în calitate de proprietar);
▪ Chiriașul poate fi reprezentat de o persoană fizică sau juridică, care reprezintă alături de proprietar parte în contract;
▪ Trebuie să existe datele imobilului ce urmează să fie închiriat la obiectul contractului. De preferință să avem la dosar actul de proprietate asupra imobilului, ne va fi de folos în cazul în care există doi sau mai mulți proprietari. În caz de se constată că sunt doi proprietari este nevoie de acordul la amândoi, fiind necesare ambele semnături pe contractul de închiriere;
▪ Verificarea contractului de închiriere cel puțin 3 luni – durata contractului -;
▪ Se va verifica perioada de închiriere. Contractul poate fi închiriat o perioadă de timp mai mică decât perioada creditului și să existe posibilitatea de reînnoire a contractului prin act adițional;
▪ Valoarea contractului este suma care apare ca și chirie lunară, nu reprezintă venitul net din chirii;
▪ Urmărirea datei la care intră în vigoare contractul de închiriere, care nu este întotdeauna aceeași cu data încheierii contractului de închiriere;
▪ Contractul de închiriere trebuie semnat de ambele părți pentru a fi valid, iar în cazul în care există și o persoană juridică trebuie să existe și ștampila societății;
▪ În caz de există acte adiționale la contractul de închiriere acestea vor fi prezentate la bancă, să fie vizate de Administrația Finanțelor Publice și să conțină numărul Contractului inițial de închiriere. Urmărirea identificărilor părților contractante, schimbarea intervenită și existența semnăturilor ambelor părți;
▪ În caz că vechimea contractului de închiriere a bunului imobil este mai mare de trei ani, se va dovedi publicitatea acestuia prin înscrierea în Cartea Funciară, iar apoi se va cere un Extras de Carte Funciară de Informare, înaintea aprobării contractului.
~ Concluzii ~
Creditul a devenit o prezență sigură în viată economică și socială din orice civilizată prin finanțarea producției și a consumului, precum și prin crearea unor instrumente și tehnici flexibile.
Prezența sistemului de credit și a formelor sale în societăți, oferă noi posibilități, plus protecția participanților la actul economic. Atât la nivelul statelor, al organismelor internaționale, al firmelor de diferite mărimi, de la cele mai mici la cele mijlocii și cele transnaționale, inclusiv la nivelul vieții cotidiene a oamenilor de rând, impactul creditului asupra vieții economico-sociale este într-o continuă creștere.
În contextul economiei de piață există o explicație despre credit și aceea este că: îndeplinește funcția de multiplicator, mobilizează resursele bănești, disponibile și dispersate și ulterior prin punerea lor la dispoziția întreprinzătorilor, realizează activizarea lor, ele devenind o sursă de finanțare a capitalului.
Este foarte important rolul băncilor în ceea ce privește calitatea de intermediar nemonetari, băncile mobilizând economiile monetare disponibile și distribuind credite pe termen scurt, mediu și lung beneficiarilor.
O propunere ar fi ridicarea numărului de clienți de utilizare a produselor și serviciilor bancare, în general este susținerea unei activități de marketing care să aducă la cunoștință publicului numeros cât mai bine toate produsele și serviciile oferite, să ajute să folosească și să vină în întâmpinarea nevoilor cu noi produse și servicii pentru a avea clienți noi.
Câteva sugestii personale aduse activității bancare ar fi următoarele:
• Propunerea unor condiții mai ușoare, care să permită accesul la aceste produse și servicii a unui număr cât mai mare de clienți;
• Simplificarea și îmbunătățirea documentelor necesare acordării unui credit;
• Reducerea costurilor bancare;
• Introducerea unor produse bancare care să ajute la o mai bună și ușoara derulare a operațiunilor bancare.
O importanță deosebită în ceea ce privește vitalitatea social bancară și a circulației monetare o au operațiunile de creditare.
Sursa principală de fonduri o reprezintă creditul bancar, mai ales pentru firmele mici și mijlocii, iar ca avantaje sunt rapiditatea, cost relativ mic și flexibilitatea obținerii resurselor, accesul mai facil la alte servicii, stabilirea unor relații cu o instituție financiară cunoscută.
În același timp, obținerea unui credit poate funcționa ca un indicator ce confirmă viabilitatea afacerii în fața altori investitori potențiali.
Pentru a se realiza o rentabilitatea satisfăcătoare pentru a rambursa la timp creditele, plătirea dobânzilor aferente, în condițiile obținerii de profit, trebuie să se impună o atitudine precaută din partea debitorului care să-i creeze certitudinea siguranța utilizării eficiente a sumelor împrumutate, deoarece folosirea creditului este o operațiune necesară, având în vedere capitalul redus pentru promovarea diverselor proiecte avute în vedere.
«Bibliografie»
1. Bazno Cezar, Nicolae Dărdac, Constantin Floricel, Monedă.Credit.Bănci, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003.
2. , Dicționar encilopedic managerial, volumul I, Editura Academică de Management, București, 2000.
3. Dănilă Nicolae, Berea Aurel Octavian, Managementul bancar – fundamente și orientări, Editura Economică, București, 2000.
4. Dărdac Nicolae, Monedă – Credit, Editura ASE, București, 2003.
5. Georgescu Florin, Starea economico-socială a României în anul 2000, Editura Expert, București, 2002.
6. Ilie Mihai, Managementul activităților bancare, Editura Fundația România de Mâine, București, 2009.
7. Ilie Mihai, Tehnica și managementul operațiilor bancare, Editura Expert, București, 2003.
8. Kirițescu C. Costin, Emilian M. Dobrescu, Băncile- Mică enciclopedie, Editura Expert, București, 1998.
9. Manolescu Gheorghe, Monedă și politici monetare, Editura Fundației România de Mâine, București 2006.
10. Manolescu Gheorghe, Bănci și credit, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006.
11.Manolescu Gheorghe, Bănci și credit, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.
12. Manolescu Gheorghe, Diaconescu-Sârbea Adriana, Managementul bancar, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001.
13. Odobrescu Emanuel, Titluri de valoare românești 1900-1950, Editura Sigma, București, 2000.
14. Petre Deaconu, Creditare bancară, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008.
15. Stoica Victoria, Petre Deaconu, Bani și credit, Editura Economică, București, 2003.
16. Velicu Ileana, Produse și servicii bancare, Editura Fundației România de Mâine, Bcurești, 2011.
17. Tudorache Dumitru, Monedă.Bănci.Credit, Editura Sylvi, București, 2001
18. Modificată și completată prin Legea nr. 34/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 2000/03 martie 2006.
19. Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex S.A și fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română S.A, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 363/30 iulie 1999.
20.www.crediteeurope.ro
«Bibliografie»
1. Bazno Cezar, Nicolae Dărdac, Constantin Floricel, Monedă.Credit.Bănci, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003.
2. , Dicționar encilopedic managerial, volumul I, Editura Academică de Management, București, 2000.
3. Dănilă Nicolae, Berea Aurel Octavian, Managementul bancar – fundamente și orientări, Editura Economică, București, 2000.
4. Dărdac Nicolae, Monedă – Credit, Editura ASE, București, 2003.
5. Georgescu Florin, Starea economico-socială a României în anul 2000, Editura Expert, București, 2002.
6. Ilie Mihai, Managementul activităților bancare, Editura Fundația România de Mâine, București, 2009.
7. Ilie Mihai, Tehnica și managementul operațiilor bancare, Editura Expert, București, 2003.
8. Kirițescu C. Costin, Emilian M. Dobrescu, Băncile- Mică enciclopedie, Editura Expert, București, 1998.
9. Manolescu Gheorghe, Monedă și politici monetare, Editura Fundației România de Mâine, București 2006.
10. Manolescu Gheorghe, Bănci și credit, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006.
11.Manolescu Gheorghe, Bănci și credit, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.
12. Manolescu Gheorghe, Diaconescu-Sârbea Adriana, Managementul bancar, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001.
13. Odobrescu Emanuel, Titluri de valoare românești 1900-1950, Editura Sigma, București, 2000.
14. Petre Deaconu, Creditare bancară, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008.
15. Stoica Victoria, Petre Deaconu, Bani și credit, Editura Economică, București, 2003.
16. Velicu Ileana, Produse și servicii bancare, Editura Fundației România de Mâine, Bcurești, 2011.
17. Tudorache Dumitru, Monedă.Bănci.Credit, Editura Sylvi, București, 2001
18. Modificată și completată prin Legea nr. 34/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 2000/03 martie 2006.
19. Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex S.A și fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română S.A, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 363/30 iulie 1999.
20.www.crediteeurope.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Creditul Bancar. Produs de Baza In Activitatea Bancilor Comerciale (ID: 138631)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.