Creditul Bancar pe Termen Scurt

Diverse

Creditul Bancar pe Termen Scurt

Byadmin ianuarie 1, 2024

Introducere

Activitatea economică a unei întreprinderi implică surse importante de finanțare aferente ciclului de exploatare, activității de dezvoltare, restructurare, modernizare, sistematizare..

Pentru finanțarea acestor activități se pot utiliza atât resurse interne cât și resurse externe.

Dacă firma dispune de mai multe posibilități de finanțare a activității sale, trebuie aleasă cea mai bună soluție care se pretează cel mai bine nevoilor sale.

Am ales tema „ Creditul pe termen scurt, sursă de finanțarea a activității curente” deoarece obținerea creditelor pentru finanțarea activelor curente este o activitate tot mai des întâlnită în activitatea agenților economici.

Lucrarea are un caracter interdisciplinar, deoarece activitatea de creditare presupune atât cunoștințe de management bancar, cât și noțiuni de analiză economico financiară, contabilitate, finanțele întreprinderii și gestiune financiară, marketing, economie politică, indicatorii din referatele de credit reprezentând o prelucrare a informațiilor oferite mediului extern de activitatea financiar – contabilă a oricărei întreprinderi.

Creditele bancare sunt împrumuturi pe perioade de timp stabilite prin contractul încheiat între instituția bancară și solicitant, viitorul debitor, pentru obiective bine precizate, care sunt generatoare de costuri sub formă de dobânzi și comisioane bancare ce pot fi achitate lunar, anual, la sfârșitul perioadei, respectiv în momentul contractării.

Condițiile creditului, respectiv rata dobânzii, termenul de rambursare, eventuala perioadă de grație cât și penalizările pentru nerespectarea clauzelor contractuale se negociază între bănci și debitori.

Împrumuturile bancare generează costuri pentru solicitantul creditului care influențează în mod deosebit trezoreria întreprinderii , costuri care impun grevarea capitalului propriu la garanțiile solicitate de bancă.

Mărimea costului creditului bancar, respectiv rata dobânzii este determinată de trei factori: volumul creditului, rata dobânzii și timpul de creditare.

Rambursarea creditelor se realizează în conformitate cu situația privind eșalonarea ratelor și a dobânzilor anual, semestrial, trimestrial sau lunar, prin anuități constante sau variabile ori o singură dată, la scadența finală, cu sau fără perioadă de grație.

Pe baza acesteia, compartimentul financiar al firmei determină fluxurile financiare generate de decizia de creditare ce pot fi incluse în bugetul de venituri și cheltuieli.

Obiectivul primordial al acestei lucrări constă în prezentarea părții teoretice cât mai explicit, cu informații și studii recente asupra temei abordate, o temă de actualitate.

Capitolele care punctează aspectele teoretice conțin atât elemente din studiile de specialitate cele mai reprezentative, cât și propriile comentarii, analize și concluzii.

Studii în ceea ce privește bonitatea clienților în managementul bancar se regăsesc în lucrări precum: – Monedă,credit, bănci – de Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel; Nicolae Dardac, Bogdan Moinescu – Politici monetare și tehnici bancare – ; Ilie Moga – Monedă și Credit – ;Ramona Orăștean – Monedă și credit –

-Vasile Marian- Monedă și credit.

Varietatea sferei bibliografice mi-a impus o documentare amănunțită,trecerea în revistă a unui volum însemnat de materiale, tratate și publicații care au conținut informații referitoare la acest subiect .

Diversitatea și complexitatea materialelor bibliografice consultate reprezintă argumente pentru finalizarea unei lucrări care să răspundă scopului urmărit.

Argumentarea lucrării a impus structurarea logică a acesteia în trei capitole și anume :

În primul capitol, „ Activitatea bancară,” am prezentat importanța băncilor în cadrul sistemului bancar, funcțiile băncilor, structura bilanțului bancar.

Capitolul al doilea, „Activitatea de creditare” se referă la aspectele teoretice privind definirea creditului, trăsăturile caracteristice, constituirea garanțiilor privind operațiunea de creditare, bonitatea agenților economici – criteriu fundamental în acordarea creditelor, etapele acordării creditului bancar, analiza creditelor pentru persoanele juridice (agenții economici), supravegherea creditului și soluționarea cazurilor de contencios.

În capitolul 3, pentru o exemplificare practică a celor prezentate mai sus am realizat un studiu de caz privind oportunitatea solicitării unui credit pe termen scurt ca sursă de finanțare a activității curente a întreprinderii.

Studiul de caz pleacă de la bilanțul contabil și contul de profit și pierdere al unei întreprinderi, cuprinde analiza principalilor indicatori economico-financiari cât și analiza calitativă a activității întreprinderii în calitatea sa de viitor debitor.

Studiul de caz a fost realizat folosind datele a doi agenți economici, pentru a arăta diferențele care pot interveni în activitatea de creditare datorită particularităților și poziției financiare a întreprinderilor.

CAPITOLUL 1

ACTIVITATEA BANCARĂ

Importanța băncilor în cadrul sistemului bancar

Conform OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului cu modificările și completările ulterioare activitatea bancară este definită ca „ atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu”.

Băncile sunt acele instituții financiare, care concentrează capitalurile disponibile din economie și le pun la dispoziția agenților economici, inclusiv a statului, sub formă de credite.

Băncile se ocupă de organizarea și realizarea împrumuturilor (obiectul principal de activitate) și gestionarea acestora.

Scopul final al activității de creditare îl constituie realizarea profitului bancar.

Prin urmare, o bancă se definește (din punct de vedere conceptual), ca o firmă care mobilizează mijloace bănești disponibile, finanțează și creditează persoanele fizice și juridice, organizează și efectuează decontările și plățile în cadrul economiei naționale și în relațiile cu celelalte state, în scopul obținerii unui profit.

Banca, conform OUG 99/2006 este o “instituție” specializată care organizează circulația bănească, mobilizează resurse bănești temporare disponibile, acordă credite, face încasări și plăți în numerar, efectuează decontări fără numerar între instituții și agenți economici titulari de cont, emite instrumente de plată, titluri de credit, emite și plasează hârtii de valoare, efectuează alte operațiuni cu titluri de valoare, servicii de consultanță și de plasament pentru resursele bănești ale clienților și ale fondurilor proprii, realizează selecționarea și susținerea unor proiecte de investiții, se ocupă cu vânzarea-cumpărarea de valută și alte operațiuni valutare.

Rolul primordial, în activitatea de reglementare și supraveghere, îi revine Băncii Naționale a României(BNR) care, potrivit statutului său, răspunde de autorizarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, în cadrul politicii generale a statului, urmărind funcționarea normală a sistemului bancar și participarea la promovarea unui sistem financiar specific economiei de piață.

1. 2 Funcțiile băncilor

Funcția de depozit care permite băncii efectuarea de operațiuni de depozit la

vedere si la termen, cu numerar și cu titluri, constând în atragerea resurselor bănești de la persoana fizice și juridice pentru păstrarea și folosirea lor.

Această funcție permite, de asemenea și efectuarea de operațiuni de depozitare și de trezorerie pentru obiecte de valoare aflate în proprietatea persoanelor fizice si juridice.

Funcția de investiții, se definește prin:

– acordarea de credite în lei si în valută persoanelor fizice și juridice din țară și străinătate;

– participarea în calitate de acționar la înființarea unor firme (fie ele bancare sau nebancare) în țară sau străinătate;

– achiziționarea unor active financiare în nume propriu.

Funcția comercială, se caracterizează prin:

– realizarea de încasări și plăți (în lei si în valută) generate de diverse activități (vânzarea bunurilor la intern sau la export, prestări servicii, turism intern și internațional), operațiuni cu caracter financiar, necomercial și alte operațiuni legate de încasări și plăți între persoane fizice și juridice din țară si străinătate;

– cumpărarea și vinderea în țară și străinătate de valută și efecte de comerț exprimate în lei și valută;

– efectuarea operațiunilor de scontare și rescontare a efectelor de comerț;

– efectuarea operațiunilor de schimb valutar ți a celor de arbitraje pe piețele monetare internaționale, pe cont propriu sau în numele clienților;

– participarea la tranzacții externe financiare de plăți și de credit, încheierea cu bănci și instituții financiare străine, de angajamente și convenții de plăți;

– cumpărarea și vinderea în țară și străinătate de metale prețioase, aur si monede;

– emiterea de efecte de comerț: bilete la ordin, cambii sau trate, cecuri în favoarea unor beneficiari din țară și străinătate;

– efectuarea unor operațiuni de vânzare – cumpărare și a altor operațiuni cu titluri emise de stat;

– prestarea unor servicii bancare, de expertiză tehnică, economică și financiară a diferitelor proiecte.

– acordă consultanță și asistență în probleme de gestiune financiară și evaluare;

– organizarea lansării de obligațiuni, asigurarea mobilizării împrumuturilor prin emisiunea de obligațiuni, garantarea emisiunii și plasarea obligațiunilor pe piața secundară.

3 Structura bilanțului băncilor

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ și pasiv (mijloacele și resursele) la închiderea exercițiului și în alte situații prevăzute de lege, grupate după natură, destinație și lichiditate, respectiv după natura, proveniența și exigibilitate.

Bilanțul contabil este definit ca un tablou al situației patrimoniului care prezintă în unități monetare mărimea valorică a bunurilor economice , în corelație cu sursele lor de finanțare, precum și cu rezultatul obținut.

Conform Legii contabilității, 82/ 1991 actualizată 2016 „bilanțul trebuie să asigure formarea unei imagini fidele, clare și complete, în ceea ce privește patrimoniul, situația financiară și rezultatele obținute”.

Pentru a analiza operațiunile de activ și pasiv ale băncilor este necesară cunoașterea structurii bilanțului bancar, care reflectă în pasiv, constituirea resurselor, respectiv, datoriile băncii față de exterior, iar în activ utilizările resurselor.

În general, bilanțul unei bănci se prezintă astfel :

Bilanț

încheiat la data de…

Analiza structurii bilanțului bancar evidențiază că ponderea cea mai mare în totalul pasivelor o dețin depozitele clienților care pot fi constituite la termen și la vedere.

În structura clienților ponderea cea mai mare o dețin persoanele fizice.

Depozitele de la alte bănci sunt, în general, depozite la termen, în structura acestora fiind incluse și sumele datorate băncilor și instituțiilor financiare din străinătate(în unele cazuri această poziție figurează distinct în structura pasivelor bancare).

Fondurile proprii constituie baza financiară în funcție de care băncile își stabilesc obiectivele activității, nivelul performanței și modalitățile de realizare a acestora.

O componentă importantă a capitalurilor proprii și a resurselor bancare o reprezintă profitul nedistribuit.

Dintre principalele componente ale activului bilanțier, se remarcă plasamentele, care au o pondere sporită, reprezentând între 70 – 80% din totalul activelor.

În structura plasamentelor, pe primul loc se situează creditele și avansurile acordate clienților, care din punct de vedere al scadenței pot fi pe termen scurt(sub 1 an) sau pe termen mediu sau lung.

Numerarul, ca post bilanțier, cuprinde soldurile care au scadența sub 90 de zile, respectiv numerarul și soldurile cu Banca Centrală.

Băncile desfășoară și activități internaționale concretizate în relațiile cu bănci corespondente, cu organisme financiare internaționale, cu agenții de rating și cu agenții de garantare a creditelor de export.

În cadrul acestor operațiuni se remarcă serviciile de decontare pentru agenții economici care desfășoară activități de comerț exterior.

De asemenea, băncile efectuează operațiuni de decontări externe în relațiile cu persoane fizice, cu cele bugetare sau cu organizațiile nonprofit.

Față de activele și pasivele enumerate, băncile oferă scrisori de garanție și acreditive clienților săi, respectiv efectuează operațiuni extrabilanțiere.

Riscurile asociate acestor operațiuni sunt asemănătoare celor care rezultă din acordarea creditelor, mai cu seamă riscul lipsei de lichidități, atunci când banca este nevoită să efectueze o plată în numele unui client.

3. 1 Operațiunile de activ

Operațiunile de activ sunt următoarele :

Operațiunile de creditare;

Operațiunile de plasament pe baza depozitelor bancare.

Operațiunile de creditare

Operațiunile de creditare cuprind două categorii distincte : creditarea persoanelor juridice(agenții economici) și creditarea persoanelor fizice.

Creditele acordate agenților economici pot fi analizate în funcție de destinație, respectiv credite pentru constituirea unor active fixe și credite pentru activitatea de exploatare.

Din punct de vedere al creditării creanțelor, operațiune prin care băncile preiau în schimbul monedei creanțele pe care întreprinderile le au asupra clienților săi, se disting:

scontarea;

pensiunea;

împrumuturi pe gaj de efecte comerciale;

împrumuturi pe gaj de efecte publice.

Scontarea constă în cesiunea cambiei către un alt beneficiar, în schimbul valorii actuale a acesteia. Prin această operațiune, banca este angajată în raporturi cambiale specifice, respectiv banca își asumă obligația de a plăti valoarea cambiei, dacă debitorul nu plătește această sumă.

Datorită riscului ca banca să devină participant la procesul cambial, se efectuează și alte operațiuni cambiale.

Pensiunea reprezintă, de asemenea o operațiune cambială, prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarului, cu condiția răscumpărării la termenul stabilit.

Împrumutul pe gaj de efecte comerciale reprezintă credite acordate de bănci, garantate cu efecte comerciale(cambii). Valoarea împrumutului reprezintă numai o parte din valoarea nominală a cambiilor depuse în gaj.

Împrumutul pe gaj de efecte publice constă în credite acordate de bănci și garantate cu titluri de natura obligațiunilor și bonurilor de tezaur, certificatelor de trezorerie care sunt deținute de peroane fizice sau juridice.

Acestea sunt denumite operațiuni de Lombard și au o pondere sporită în țări precum SUA, Anglia, Germania, unde emisiunile de titluri publice sunt frecvente.

Datorită riscului de variație a valorii de piață a titlurilor ce fac obiectul garanției, valoarea împrumutului nu acoperă decât o parte din valoarea titlurilor.

Creditele de trezorerie sunt acordate în scopul satisfacerii nevoilor de finanțare ale firmelor, nevoi generate de activitatea de producție și de comercializare.

Formele acestor credite sunt următoarele :

avansuri în cont curent;

credite specializate.

Prin avansurile în cont curent este creditată activitatea curentă a agenților economici, mecanismul constând în efectuarea de plăți în numele titularului de cont chiar și atunci când acesta și-a epuizat disponibilitățile.

Nivelul maxim al sumei care poate fi acordată de bancă clientului constituie linia de credit sau plafonul de creditare. Calculul dobânzii de acest tip de credit se efectuează după o metodologie specifică.

Creditele specializate, cunoscute și sub denumirea de credite pe termen mijlociu motilizabile, deși se acordă pe termen scurt, acoperă necesitățile de finanțare pe o durată mai mare de timp, fiind incluse creditele pentru constituirea de stocuri sezoniere(în agricultură) sau pentru finanțarea producției destinate exportului.

Operațiunile de plasament pe baza depozitelor bancare

Operațiunile de plasament constau în achiziția de efecte publice(titluri de stat) și acțiuni, reprezentând o modalitate de valorificare a resurselor băncilor în vederea obținerii de profit din activitatea bancară.

Legile bancare din diferite țări limitează participarea băncilor la capitalul altor societăți, pe de o parte, iar pe de altă parte, le obligă la deținerea unor titluri cu grad sporit de lichiditate, precum titlurile de stat.

Legea bancară nr. 587/1998 stabilește pentru băncile comerciale din România ca valoarea totală a investițiilor pe termen lung, în valori mobiliare emise de o societate comercială, să nu depășească: 20% din capitalul social al societății respective și 10 % din fondurile proprii ale băncii.

Se prevede totodată, ca valoarea totală a investițiilor pe termen lung al băncii să nu treacă de limita de 50 % din fondurile proprii ale băncii, iar pe total volum al investițiilor efectuate în nume și în cont propriu, este impus nivelul de maxim 100% din fondurile proprii. Această limitare nu se aplică pentru titlurile de stat.

Operațiunile de pasiv

Operațiunile pasive ale băncilor pot fi grupate astfel:

formarea fondurilor proprii;

constituirea depozitelor;

operațiuni de refinanțare.

Formarea fondurilor proprii prezintă importanță prin modul de constituire a capitalului social, prin emisiunea și subscrierea de acțiuni.

Potrivit reglementărilor bancare, capitalul social al unei bănci trebuie vărsat integral și în formă bănească, la momentul subscrierii, fiind obligatorie menținerea unui nivel minim al capitalului social.

Pentru majorarea capitalului social, băncilor le este permisă, pe lângă subscrierea de noi aporturi în formă bănească, și utilizarea altor surse precum: primele de emisiune sau de aport, dividendele din profitul net cuvenit acționarilor după plata impozitului pe dividende, rezervele constituite din profitul net și diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului.

În România, fondul de rezervă, ca element al fondurilor proprii, se constituie prin repartizarea de către bănci a 20% din profitul brut, până când fondul egalează capitalul social.

Procentul de repartizare este de 10%, până când fondul a ajuns de două ori mai mare decât capitalul social, pentru că, după atingerea acestui nivel, alocarea unei sume pentru fondul de rezervă să se realizeze din profitul net.

Impunerea acestor proporții din legislație constituie o modalitate de prevenire a riscurilor antrenate de activitatea de creditare.

Ponderea pe care o dețin fondurile proprii în totalul resurselor este relativ limitată, fiind cuprinsă între 8% -10%, indiferent de tendințele care s-au manifestat, de-a lungul timpului în managementul bancar.

Constituirea depozitelor(acceptarea depozitelor) reprezintă cea mai importantă operațiune de pasiv a băncilor de depozit, fiind o principală modalitate de mobilizare a capitalurilor disponibile temporar în economie și de fructificare a acestora prin intermediul băncilor.

Ponderea depozitelor bancare în resursele băncilor reflectă atât încrederea deponenților în instituția respectivă, respectiv gradul de siguranță pentru fondurile depuse, cât și nivelul de remunerare corespunzător sub forma ratei de dobândă bonificată.

Astfel, în activitatea bancară se disting:

depozitele la vedere:

depozitele cu preaviz:

depozitele la termen.

Depozitele la vedere se caracterizează prin elasticitate, ceea ce semnifică faptul că depunătorii pot utiliza fondurile atunci când doresc.

Depozitele cu preaviz presupun ca deținătorii pot retrage fondurile cu condiția înștiințării băncii, despre această intenția, într-un anumit termen prevăzut în contract în momentul încheierii acestuia.

Depozitele la termen, diferențiate de perioade fixe, începând de la o lună până la 5 ani, constituie pentru bancă o modalitate sigură de valorificare a resurselor, prin acordarea de credite ale căror condiții sunt corelate cu durata și mărimea resurselor.

Practica băncilor din țările dezvoltate evidențiază că principala formă de atragere a depozitelor o constituie conturile de depozit de investiții și conturile de economii, care stimulează procesul de economisire.

Operațiunile de refinanțare au loc atunci când băncile își consumă fondurile proprii și resursele atrase prin depozite și constau în procurarea resurselor de la Banca Centrală.

Operațiunile concrete prin care se realizează refinanțarea sunt scontarea și lombardarea.

Prin rescontare băncile cedează, înainte de scadență, Băncii Centrale, portofoliul de efecte comercial, acceptate de la agenții economici prin scontare, obținând astfel disponibilitățile care le sunt necesare.

Suma mobilizată de la banca Centrală reprezintă valoarea nominală a efectelor comerciale diminuată cu mărimea rescontului, calculată ca dobândă percepută de Banca Centrală pentru operațiunea de rescontare.

Rata dobânzii practicată de Banca centrală în relațiile cu băncile de depozit reprezintă taxa oficială a scontului, fiind în general cea mai redusă rată a dobânzii din economie.

Băncile mai pot mobiliza resurse de la Banca Centrală prin operațiunile de lombardare, care sunt credite pe gaj de efecte publice(obligațiuni și bonuri de tezaur).

Referitor la efectele comerciale sau publice, prin cedarea acestora, băncile de depozit pot obține resurse de la băncile de emisiune, trebuie remarcat faptul că numai o parte din aceste titluri sunt acceptate la scontare sau drept garanții, în funcție de calitatea lor și de participanții la procesul cambial. Astfel, se poate stabili distincția între creanțele negociabile și cele ne- negociabile.

O altă categorie de operațiuni efectuată de bănci, dar necuprinsă în bilanț este operațiunea de comision, care cuprinde:

operațiuni de remitere de sume bănești;

operațiuni de incasso, prin care băncile primesc și remit documente pentru încasare pentru diferiți clienți;

operațiuni de acreditiv, prin care sunt transferate sume din contul unui client cumpărător într-un cont de depozit bancar la dispoziția furnizorului.

-operațiuni de mandate, prin care băncile efectuează unele operațiuni(ținere de registre, realizarea unor plăți) în numele clienților lor.

Pe lângă operațiunile bilanțiere, băncile se implică și în operațiuni extrabilanțiere, care sunt evidențiate în conturile din afara bilanțului.

În acest sens, pot fi enumerate următoarele activități:

angajamente de garanții(cauțiuni, avaluri și alte garanții date altor bănci și garanții pentru clientele);

angajamente privind titlurile(titluri vândute cu posibilitatea de răscumpărare și alte titluri de primit).

Angajamentele care figurează în conturile extrabilanțiere pot fi analizate atât ca angajamente date cât și ca angajamente primite.

Operațiunile băncilor pot fi analizate și în funcție de natura clienților care pot fi agenți economici sau persoane fizice, ceea ce conduce la distincția între două tipuri de operațiuni: corporate – banking și retail – banking.

Corporate – banking cuprinde oferta de produse și servicii bancare pentru clienții companii, care include pe lângă depozite, carduri și servicii asociate și operațiuni curente, consultanță și operațiuni specializate.

Retail – banking se referă la oferta de produse și servicii a unei bănci , adresate persoanelor fizice și care cuprinde: credite, depozite, carduri, și servicii asociate cardurilor.

CAPITOLUL 2

ACTIVITATEA DE CREDITARE

2. 1. Conținutul și funcțiile creditului

Creditul este operațiunea prin care se iau în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoțite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător.

Creditul bancar este definit ca fiind „orice angajament de piață a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această suma sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani".

Operațiunea privește două părți:

Partea care acordă creditul.

Cealaltă parte care primește creditul(se îndatorează).

Referitor la definirea creditului s-au conturat trei opinii, respectiv:

creditul ca încredere ;

creditul ca expresie a relațiilor de redistribuire;

creditul ca formă a relațiilor de schimb.

Creditul ca încredere: este o concepție care plasează ideea de încredere, pe baza relațiilor de credit, de unde rezultă caracterul subiectiv al acestora.

Termenul credit își are originea în cuvintele latine „creditum credere”, de încredere, care desemnează încrederea în ceva, sau cineva.

În practică, această încredere se concretizează în relațiile dintre creditor și debitor, adică acesta din urmă trebuie să prezinte o anumită bonitate, astfel încât să genereze încredere din partea creditorului.

Creditul ca expresie a relațiilor de redistribuire reprezintă o abordare care pornește de la conținutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei părți din produsul social de la unii din participanții la circuitul economic către alți participanți la acest circuit.

Creditul reprezintă o formă particulară a relațiilor de redistribuire a veniturilor prin caracterul temporar al transferului din economie.

Creditul ca expresie a relațiilor de schimb reprezintă „un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o cantitate de monedă sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare.

Operațiunile de credit pot interveni sub forma unor acorduri personale simple,

între indivizi sau sub forma tranzacțiilor ce se efectuează pe piețele monetare sau financiare foarte dezvoltate și formulate în cadrul unor contracte complexe.

O parte importantă a relațiilor de credit privește mobilitatea capitalurilor disponibile și a economiilor.

Părțile implicate în operațiunile de credit, tipul de instrumente utilizat și condițiile în care creditul este consimțit sunt extrem de diferite de la țară la țară, aflându-se într-o continuă evoluție, dar un lucru este valabil oriunde în lume :

„O valoare actuală este transmisă de un creditor(investitor sau împrumutător) unui debitor(împrumutat)care se angajează să-l ramburseze, după o anumită perioadă un timp, în condițiile stipulate în acordul de credit, în cadrul căruia debitorul promite, de asemenea să plătească dobândă pentru a remunera pe creditor.”

Avantajele creditului sunt evidențiate de funcțiile sale :

1.Funcția distributivă : mobilizarea surselor bănești la un moment dat în economie și redistribuirea lor prin acordare de împrumuturi spre anumite ramuri, sectoare de activitate care au nevoie de finanțe.

Disponibilitățile bănești se referă la surplusurile de capital de circulație aflate temporar sub forma inactivă în conturile bancare ale societăților comerciale, la rezervele de casa ale firmelor păstrate în conturi bancare, economiile populației depuse la casele de economii ori la băncile comerciale.

Creditul participa la dirijarea capitalului spre acțiuni de mare anvergură, profitabile întregii societăți.

2. Funcția de transformare a economiilor în investiții prin care se realizează

echilibrul macroeconomic.

Economisirea neurmată de investire constituie tezaurizare și reprezintă un factor de dezechilibru pentru viata economică (constituie potențial inflaționist).

Creditul pune la dispoziția întreprinzătorului capitalul necesar, astfel încât el devine un factor important al creșterii economice.

3. Funcția de emisiune monetară.

Odată cu moneda fiduciară, bazată pe încredere sau hârtia-monedă, au apărut o

multitudine de alte instrumente și tehnici de plată, ca : viramentul, cecul, compensația, cambia etc.

4. Funcția de asigurare a stabilității prețurilor, se realizează prin reglareadimensiunilor cererii și ofertei de mărfuri și servicii.

Prin finanțarea producției și consumului precum și prin crearea unor instrumente și tehnici deosebit de flexibile, creditul a devenit o prezentă sine qua non în viata socială și economică în orice tara civilizată.

Atunci când nu este utilizat conform cerințelor echilibrului economico-financiar, creditul devine primejdios.

Folosirea abuzivă a creditului, determinată de ideea că prin sine însuți creditul reprezintă avuție, va determina tentația pentru debitor de a folosi sumele provenite din împrumuturi, fără discernământ, iar creditorul se va vedea sărăcit, în imposibilitatea de a-și recupera banii.

Un pericol îl reprezintă supracreditarea, care duce la dezechilibre economice, financiare și monetare, determinând inflația.

De asemenea, finanțarea unor activități economice ineficient fundamentate poate dezechilibra structural economia.

O folosire arbitrară a creditului poate stimula operațiunile speculative.

Nu trebuie omisă nici problema riscurilor bancare rezultate din utilizarea creditului, riscuri care dacă nu sunt luate în considerare pot provoca prăbușirea în lanț a sistemului bancar, cu consecințe dureroase pe plan economic, social, politic.

2 Formele creditului

După natura economică și participanții la relația de creditare :

creditul comercial;

creditul bancar;

creditul de consum;

creditul obligatar;

creditul ipotecar.

Formele principale sub care se manifestă creditul în economia de piață sunt :

1) Creditul comercial

Este o formă de împrumut practicată între vânzător și cumpărător, atunci când vânzarea mărfurilor este făcută pe credit, adică predarea ei este separată în timp de plata prețului.

Astfel, creditul contribuie la accelerarea circulației de mărfuri și deci la dezvoltarea economiei naționale.

In economia de piață, creditul comercial constituie baza sistemului de credit.

2) Creditul bancar

Este creditul care se acordă agenților economici sub formă bănească de către instituții specializate, numite instituții bancare, în așa-numitul ,,comerț cu bani".

Creditul bancar este principala sursă pentru asigurarea fondurilor bănești necesare diferitelor sectoare de activitate ale economiei naționale.

Acordarea creditelor constituie fundamentul activității bancare.

După destinație, creditul poate fi :

1) Credit de producție – destinat activităților productive,

2) Credit de consum – destinat consumului social.

In funcție de subiectul de drept care angajează creditul, acesta poate fi:

1) Credit public

Este contractat de către stat pentru completarea resurselor sale, în cazul în care

veniturile ordinare nu sunt suficiente.

Acest credit poate fi productiv, atunci când este destinat înființării unor întreprinderi cu capital de stat sau modernizării celor existente, și neproductiv, când este destinat unor sarcini de apărare, educație, sănătate etc.

2) Credit privat este contractat de o persoana fizică sau firmă privată.

După modul de garantare :

1) Credit real – acoperit cu garanții reale.

2) Credit personal – acoperit cu garanții personale; acesta se acordă în baza încrederii, a prestigiului celui împrumutat.

In funcție de perioada pentru care se acorda creditul :

1) Credit pe termen scurt – până la un an,

2) Credit pe termen mediu – între 1 si 5 ani,

3) Credit pe termen lung – peste 5 ani.

După locul de desfășurare a operațiunilor de credit:

Credit intern – în țară.

Credit extern – în străinătate.

După întinderea drepturilor creditorului :

credite denunțabile;

credite nedenunțabile;

credite legate.

După modul de stingere a obligațiilor de plată :

credite amortizabile;

credite neamortizabile.

După calitatea debitorului:

creditul acordat persoanelor fizice;

creditul acordat persoanelor juridice.

2.3 Elementele și trăsăturile creditului

În vederea conturării trăsăturilor creditului bancar, este necesar a se porni de la

trăsăturile creditului în general, cunoscându-se întotdeauna faptul că, de fiecare dată, „banca este creditorul, iar obiectul creditului îl constituie banul și apoi operațiunea de creditare care se numește comerț bancar”.

Subiectele raportului de credit, creditorul și debitorul prezintă o mare diversitate în ceea ce privește apartenența la structurile social-economice, motivele angajării în raportul de credit și durata angajării sale.

Subiectele raportului de credit sunt:

creditorul (banca);

debitorul, care poate fi: o firmă (persoană juridică); persoană fizică; statul.

Debitorii, participanți la procesul de creditare sunt reprezentați de trei categorii principale: întreprinderile, statul și populația.

Tabel nr.1 Valoarea creditelor acordate de băncile comerciale în România în perioada octombrie 2015- ianuarie 2016

Sursa : prelucrare proprie pe baza datelor publicate de BNR,

Buletin lunar, Nr.264/2015, 265/2015, 266/2015 și 267/ 2016

Graficul 2.1 Evoluția creditelor acordate de băncile comerciale în România în perioada octombrie 2015- ianuarie 2016

Sursa : realizat de autor pe baza datelor publicate de BNR(Tabel 1)

Cifre : mii lei

2. Promisiunea de rambursare, reprezintă un element esențial al raportului de credit care presupune riscuri și necesită în consecință angajarea unei garanții.

În raporturile de credit riscurile sunt :

riscul de nerambursare ;

riscul de imobilizare.

Riscul de rambursare constă într-un eveniment probabil de întârziere a plății sau a incapacității de plată a împrumutatului datorate conjuncturii sau dificultăților întâmpinate de împrumutat.

Pentru prevederea riscului trebuie să se analizeze temeinic împrumutatul prin

urmărirea diferitelor aspecte ale respectării raportului de credit:

Umane(competență, moralitate), economice(situația internațională, națională, cadrul profesional), financiare(situația financiară,îndatorarea existentă, capacitatea de rambursare), juridice(forma juridică, legăturile juridice cu alte întreprinderi).

Evident, prevenirea riscului este legată de procedurile de garantare a împrumutului.

Riscul de imobilizare survine la bancă, sau la deținătorul de depozite, care nu este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereușite a creditelor acordate.

Efectele negative ale unei astfel de situații care afectează major pe deponent pot fi prevenite prin administrarea judicioasă a depozitelor și creditelor de către bănci; angajarea de credite pe baza hârtiilor de valoare, mobilizarea efectelor(la piața monetară), prin rescont și alte operațiuni.

Creditele care se acordă de regulă prin bănci, angajează fonduri ce nu aparțin băncii. De aceea, în scopul unei ferme gestiuni a fondurilor ce îi sunt încredințate, necesitatea ca banca să-și întărească poziția sa de creditor prin garanții personale sau reale.

3. Termenul de rambursare constituie o trăsătură specifică a creditului si are o varietate foarte mare: de la termene foarte scurte (24 ore – termen practicat între bănci pe piețele monetare) și până la termene de 30 – 50 ani pentru împrumuturi privind construcțiile de locuințe.

Termenul de rambursare poate fi: scurt, mijlociu, lung.

4. Dobânda, reprezintă o caracteristică esențială a creditului, este deci prețul

creditului.

Ea poate fi negociabilă și se stabilește în convenția de credit, variază de la o bancă la alta si este puternic influențată de nivelul inflației.

* Tranzacția. Acordarea creditului.

Creditul se consimte în cadrul unei tranzacții unice, acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligațiuni, angajarea unui depozit la altă bancă.

În ultima perioadă a prins contur sistemul acordării de credite deschise, unde împrumuturile efective apar la intervale liber alese de debitor.

Cărțile de credit sunt modalitățile cele mai răspândite pentru această formă.

Acordarea creditului (consimțirea tranzacției) reprezintă un act de mare importanță, în vederea căruia banca trebuie să-si asigure o bună informare și documentare pentru prevenirea riscului.

* Consemnarea si transferabilitatea

Acordurile de credit sunt consemnate prin înscrisuri, instrumente de credit, în marea lor majoritate, a căror forme de prezentare implică aspecte multiple și diferențiate.

Evident, aceste instrumente prevăd obligația fermă a debitorului în legătură cu

rambursarea împrumutului, respectiv dreptul băncii de a i se plăti suma angajată(creditul + dobânda).

Prin transferul instrumentului de credit se realizează cesiunea de creanță, respectiv dreptul băncii de a încasa suma înscrisă în instrumentul de creditare, precum și veniturile accesorii.

Practica bancară cunoaște asemenea fenomene deoarece transferabilitatea permite asigurarea utilizării fluxurilor firești de constituire și utilizare a capacităților temporare disponibile.

* Importanța creditului bancar

Importanța și locul creditului bancar în economia de piață sunt date de rolul acestuia, prin funcțiile pe care le îndeplinește.

Creditul, îndeplinește în primul rând o funcție distributivă prin faptul că mobilizează resurse bănești disponibile la un moment dat într-o economie, pe care le redistribuie apoi prin acordarea de împrumuturi firmelor (sectoarelor de activitate) care au nevoie de mijloace de finanțare.

Disponibilitățile bănești sunt acele surplusuri de capital de circulație aflate temporar sub formă inactivă în conturile firmelor deschise la bănci, rezervele de casă ale firmelor păstrate în conturi bancare, sumele de bani economisite de persoanele fizice (populație) pentru diverse scopuri depuse la diferite bănci, etc.

Toate aceste disponibilități sunt oferite întreprinzătorilor și astfel creditul are posibilitatea să sporească puterea de acțiune productivă a capitalului, punând în mișcare forțele economice latente și contribuind în felul acesta la creșterea avuției reale a societății.

Prin urmare, băncile, prin creditele acordate firmelor, au rolul de a transforma economiile sterile în capitaluri productive.

Totodată, operativitatea asigurată în procurarea de noi capitaluri dă posibilitatea existenței unei elasticități mai mari în economie (pe ansamblu), favorizează orientarea rapidă a investițiilor spre ramurile (firmele) cu activitățile cele mai eficiente, contribuind la adaptarea la cerințele pieței interne si externe si la o creștere a eficienței marginale a capitalului.

De asemenea, prin funcția sa distributivă, creditul participă la creșterea gradului de centralizare si concentrare a capitalului.

După acordarea creditului, băncile procedează la verificarea modului cum se utilizează acesta de către întreprinzător, creditul în acest fel jucând rolul de diminuare

a investițiilor păguboase, nerentabile.

Prin oferirea accesului la credite al oricărui întreprinzător, care prezintă bunele

intenții și garanția sumelor primite, creditul contribuie astfel la promovarea firmelor de dimensiuni mici, adesea promotoare ale inovației, ceea ce favorizează concurența, cu efectele sale pozitive asupra echilibrului economic.

În al doilea rând, creditul îndeplinește și o funcție de emisiune monetară.

După ce, prin intervenția ideii de credit s-a ajuns la moneda fiduciară, adică biletele de bancă, prin intermediul unor solide instituții de credit s-au creat alături de aceasta, multiple alte instrumente si tehnici de plată (viramentul, cecul) care au dus la

diminuarea folosirii numerarului si la creșterea în mari proporții a monedei scripturale.

Toate acestea au contribuit la reducerea cheltuielilor cu circulația banilor,

tehnicile noi si instrumentele de plată oferite de existența creditului fac față în cele mai bune condiții creșterii exponențiale a volumului tranzacțiilor economice.

Dimensiunile cererii si ofertei de mărfuri pot fi reglate si prin creditarea consumului pe de o parte și a stocurilor pe de altă parte, creându-se posibilitatea asigurării stabilității prețurilor.

Creditul, de asemenea, prin însăși natura lui contribuie la creșterea vitezei de rotație a banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la rularea permanentă a fondurilor.

Deoarece creditul se acordă în schimbul plății unei dobânzi, el contribuie prin reglarea ratei dobânzii, la stăvilirea fenomenului inflaționist.

Prin finanțarea consumului si prin crearea unor instrumente si tehnici, creditul

are o prezență indispensabilă și în viața populației oricărei țări civilizate (creditul consumativ, creditul ipotecar, etc.).

Creditul stimulează și promovează relațiile economice internaționale, prin diferitele sale forme, mai ales în comerțul exterior, cu predilecție pentru impulsionarea exportului și pentru derularea normală a operațiunilor de export-import.

În cele din urmă mai trebuie subliniat rolul creditului în finanțarea deficitului bugetar al statului, acolo unde este cazul, sub forma creditului public.

Pentru ca rolul de “motor” al creditului în desfășurarea mecanismului economic să fie efectiv și eficient, manifestându-si la maximum avantajele și diminuându-si la minimum dezavantajele, este necesară întrunirea mai multor condiții obiective si subiective, care se pot grupa în 5 mari categorii :

Condiții de ordin juridic, legal.

Acestea se referă la existența unui cadru juridic, a unor legi care să reglementeze cu precizie, fără echivoc, măsurile de protecție acordate contractelor încheiate între creditor și debitor, procedurile de coercițiune față de debitorii recalcitranți, etc., astfel încât să crească încrederea firmelor si să limiteze riscurile;

Condiții de ordin instituțional, infrastructural.

Acestea obligă la existența unui sistem de instituții și organisme solide, bine concepute, cu sarcini precise în efectuarea operațiunilor de credit, dar și în exercitarea controlului asupra modului cum sunt respectate aceste sarcini;

Condițiile de ordin social-politic privesc cadrul general de stabilitate și liniște socială, de regimul politic existent si atitudinea factorilor de decizie la nivel macroeconomic față de libera inițiativă, de piață;

Evident, climatul social caracterizat prin convulsii sociale, un regim politic șubred, contestat, o politică economică oscilantă sau operațiuni și atitudini nesigure, fără o perspectivă clară, afectează elementul esențial al creditului : încrederea.

Toate acestea descurajează atât economisirea prin intermediul instituțiilor specializate, cât și solicitarea de credite sau acordarea lor.

Condițiile de ordin economic au în vedere situația de ansamblu a economiei

naționale, perspectivele ei și conjunctura economică pe plan intern și internațional existentă la un moment dat.

De asemenea, este important să se știe situația resurselor existente în economie la dispoziția firmelor, accesul la ele, structura economiei naționale, situația pieței de mărfuri, a capitalurilor, etc.;

Condițiile de ordin psihologic se referă atât la încrederea ca suport hotărâtor

al creditului, cât și la comportamentul firmelor, al întreprinzătorilor, al populației în ansamblul ei.

Trebuie ținut cont de înclinațiile populației spre economisire sau consum, spre tezaurizare sau investiții, de atitudinile acesteia în raport cu libera inițiativă, care bineînțeles sunt legate de tradiție, religie, nivel de cultură și civilizație, educație, profesiunea și poziția socială a fiecăruia.

Cunoașterea și luarea în considerație a unor asemenea condiții au o importanță covârșitoare pentru România aflată în finalul tranziției la economia de piață.

În această perioadă, ele există într-o măsură mai mică, ceea ce determină statul să intervină pe linia dezvoltării acestor condiții, astfel încât sistemul de credite să devină un factor propulsor pentru viitoarea economie de piață concurențială românească.

3 Constituirea garanțiilor

Conform prevederilor Legii Bancare, acordarea de credite se realizează în urma acceptării de către bancă a unor garanții aferente acestor credite.

Riscul de creditare reprezintă posibilitatea ca cei împrumutați să nu-și onoreze obligațiile de plată la scadență.

Riscul garanției rezultă din incertitudinea băncii asupra posibilităților de a-și recupera creanțele din ultima sursă pe care o are la dispoziție, după epuizarea tuturor celorlalte căi.

Garanțiile pentru creditele acordate pot fi delimitate în două mari categorii:

garanții reale

garanții personale.

Garanțiile reale se caracterizează prin luare sub gaj a unor bunuri mobile sau imobile, după caz, de la persoanele fizice sau juridice care solicită creditul, bunuri, care în cazul nerambursării creditului, vor fi valorificate de către bancă cu scopul recuperării creanțelor sale.

Formele garanției reale sunt gajul și ipoteca.

Gajul reprezintă acea garanție reală care presupune, de regulă, deposedarea debitorului de bunul gaj și încredințarea acestuia unei terțe persoane, desemnate de părți.

Ipoteca reprezintă o garanție reală imobiliară, fără deposedare, prin care se permite băncii creditoare să-și recupereze integral sau parțial creditul și/sau dobânda aferentă, atunci când creditul nu a fost rambursat la scadență.

Recuperarea creanței se realizează prin valorificarea garanției prin scoaterea ei la vânzare silită.

Întotdeauna, obiectul ipotecii îl constituie numai bunurile imobile actuale (clădirile și terenurile aflate în circuitul civil) aflate în proprietatea celor care le aduc în garanție și libere de sarcini.

Garanțiile personale se referă la garantarea de către o terță persoană, fizică sau juridică, a împrumutului contractat de către un debitor.

În cazul în care persoana împrumutată nu restituie creditul, terțul are obligația să plătească datoria din patrimoniul său, în contul obligației neonorate de către debitor.

Garanțiile personale se concretizează, juridic vorbind, în angajamentul făcut în scris de o persoană fizică sau juridică, prin care aceasta se obligă, ca în cazul neexecutării obligației de către debitorul principal, să execute acea obligație în locul acestuia.

Garanțiile personale îmbracă două forme de bază: fidejusiunea și cauțiunea.

Fidejusiunea se poate utiliza numai atunci când, pe baza unui contract de credit încheiat, fidejusorul se obligă să garanteze datoriile debitorului cu întregul său patrimoniu și îndeplinește, totodată, și următoarele condiții:

– este o persoană fizică sau persoană juridică constituită legal;

– este solvabil;

– dispune de un patrimoniu suficient pentru ca, în cazul executării silite să fie posibilă recuperarea tuturor creanțelor băncii.

Întrucât prin contractul de fidejusiune, fidejusorul s-a obligat să execute obligația debitorului dacă acesta nu o execută, fidejusorul poate invoca anumite beneficii legale, deoarece el nu este debitor principal, iar regula este ca cel care s-a obligat inițial să își execute obligația și numai în cazul în care nu execută să intre în funcțiune garanția(fidejusiunea), care este accesorie obligației principale.

Fidejusorul poate invoca beneficiul discuțiunii, adică poate pretinde creditorului(băncii) ca acesta să-l urmărească mai întâi pe debitorul principal și numai după aceea, dacă nu s-a plătit în totalitate obligația să treacă la executarea împotriva sa.

Acest beneficiu poate fi invocat numai dacă fidejusorul nu a renunțat în mod special la el prin contractul de credit sau dacă nu s-a obligat în solidar cu debitorul principal.

Astfel, garanțiile care se pot accepta sunt:

– garanții în numerar (depozite constituite la Bancă de către Împrumutat sau de către un terț garant);

– scrisori de garanție bancară (în vederea acceptării unei scrisori de garanție bancară se verifică existența unei limite aprobate și disponibile pentru banca emitentă);

– scrisoare de garanție emisă de o Administrație Centrală / Locală

– scrisoare de garanție emisă de o entitate juridică sau fizică;

– diferite forme de garanții emise de instituțiile specializate și autorizate să emită astfel de garanții (Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA, Fondul de Garantare a Creditului Rural S.A, etc).

– garanții materiale (considerate la o valoare justă) :

proprietăți industriale

• ipoteci proprietăți cu destinație de locuință

alte proprietăți

echipamente

stocuri

gajuri bunuri mobile

altele

cesiuni de

creanță exigibile

viitoare

instrumente de plată emise în favoarea împrumutatului și girate băncii

altele

gajuri bunuri mobile

altele

cesiuni de

creanță exigibile

viitoare

instrumente de plată emise în favoarea împrumutatului și girate băncii

altele

Pentru garanțiile reale mobiliare, în Raportul de credit se vor prezenta orice informații care există cu privire la garanțiile propuse, obținute prin interogarea Arhivei Electronice de Garanții Mobiliare (AEGRM).

Valoarea justă în cazul cesiunii de creanță va fi valoarea contractului comercial încheiat de clientul Băncii-Împrumutat cu partenerii săi sau a comenzilor ferme de care acesta dispune.

Valoarea justă în cazul instrumentului de plată girat Băncii și a Biletelor la Ordin emise în favoarea Băncii și avalizate, va fi valoarea respectivelor instrumente.

Valoarea justă în cazul scrisorilor de garanție corporative sau a scrisorilor de garanție emise de persoane fizice va fi însăți valoarea înscrisă în textul scrisorii, reprezentând angajamentul de plată asumat de către entitatea emitentă.

Valoarea justă în cazul garanțiilor emise de instituții specializate în garantare va fi însăți valoarea înscrisă în textul documentului, reprezentând angajamentul de plată asumat de către entitatea emitentă.

Valorile garanțiilor sus enumerate se vor înregistra în contabilitate la valorile juste determinate la data acordării, pe baza documentelor menționate.

Valorile ponderate menționate în Raportul de credit au doar scop informativ.

2.4 Bonitatea agenților economici – Criteriu fundamental în acordarea creditelor

O strategie eficientă de creditare vizează trei obiective majore și anume:

plasarea resurselor băncii în investiții profitabile ;

acordarea de credite rambursabile la scadență;

încurajarea extinderii creditelor ce satisfac nevoile de performanță bancară.

Bonitatea unui agent economic reprezintă capacitatea de plată a obligațiilor pe care le are precum și cele care urmează să și le asume.

Ofițerii de credite vor analiza situația bonității clienților pe baza unui sistem de indicatori de structură și performanță.

Indicatorii de bilanț sunt indicatori statistici bazați pe date contabile la un moment dat.

Băncile sunt obligate să limiteze riscul de credit și să depună toate eforturile pentru a-și încasa debitorii, astfel vor fi onorate doar solicitările de credit pentru care există premisele rambursării creditului și plății dobânzilor.

Evaluarea capacității de rambursare a solicitanților de credite are dimensiuni calitative și cantitative.

Etapele în evaluarea calitativă a riscului se referă la obținerea de informații legate de responsabilitatea financiară a clientului, determinarea scopului real al cererii de credit și de estimarea eforturilor reale ale clientului în vederea rambursării.

Dimensiunea cantitativă a evaluării riscului de creditare constă în analiza atentă a istoricului datelor financiare ale clientului și proiectarea viitoarelor rezultate financiare.

In general, pentru evaluarea unei solicitări de credit sunt urmărite analiza bonității clientului și evaluarea perspectivelor financiare pe bază de cash – flow .

Rating-ul reprezintă o metodă modernă de evaluare a bonității clienților potențiali.

Aceasta constă într–o notație de apreciere a atributelor solicitantului în vederea acordării creditului, care sunt apoi agregate într-o notă totală.

Construirea unui sistem de rating presupune rezolvarea următoarelor probleme:

alegerea criteriilor relevante de evaluare;

stabilirea intervalelor valorice pentru fiecare dintre criterii, respectiv notarea fiecărui criteriu;

elaborarea metodologiei de agregare a notelor obținute pentru fiecare criteriu în parte;

stabilirea punctajului minim pentru continuarea analizei solicitării de credit;

Aplicarea sistemului credit scoring are în vedere compararea punctajului obținut de solicitant cu limita stabilită pentru acordarea creditului.

Acest rezultat constituie numai o bază pentru decizia de creditare, aceasta din urmă revenind Comitetului de Credite.

Alegerea criteriilor relevante de evaluare și stabilirea intervalelor valorice pentru fiecare dintre criterii, respectiv notarea fiecărui criteriu.

Alegerea criteriilor relevante de evaluare are în vedere trei categorii de informații:

financiare;

economice;

nefinanciare privind clienții: situația juridică, tipul de proprietate, conducerea, personalul societății, afacerea, piața, etc.

2.5 Analiza creditelor pentru persoane juridice

Creditele pentru persoane juridice reprezintă peste 70% din volumul creditelor neguvernamentale și sunt de valori mult mai mari, ceea ce necesită și o analiză mai laborioasă.

Riscurile sunt destul de mari pentru bancă și necesită o evaluare mai atentă a companiilor atât sub aspect financiar cât și nonfinanciar.

2.5.1 Analiza nonfinanciară

Analiza nonfinanciară vizează aspecte necuantificabile legate de tipul întreprinderii, acționariat, ramura economică, piață, calitatea managementului care sunt necesare pentru o apreciere de ansamblu.

Tipul întreprinderii

Tipul întreprinderii (cu răspundere limitată, pe acțiuni, regie autonomă) reprezintă un aspect juridic dar pentru bancă prezintă interes prin gradul de angajare în activitatea economică, puterea financiară, conducerea, organizarea și respectarea angajamentelor.

Societățile pe acțiuni și regiile autonome sunt, de regulă, companii mari cu angajamente importante față de bancă, cu strategii de dezvoltare și derulează prin bancă sume importante în relațiile cu partenerii de afaceri, deci reprezintă clienți importanți pentru bancă.

Atragerea și menținerea unor asemenea clienți este un obiectiv al politicii bancare privind clientela.

Acționariat

Acționariatul este interesat în dezvoltarea societății, creșterea puterii financiare și a valorii de piață care aduce o eficiență tot mai mare capitalului investit, ceea ce mărește încrederea băncii.

Cunoașterea acționariatului este importantă pentru bancă pentru că aceasta este informată de evoluția viitoare a societății, despre noi investiții de capital și despre relațiile cu banca pentru noi plasamente și servicii.

Ramura economică

Portofoliul băncii se structurează pe ramuri economice după gradul de risc al acestora și banca își selectează clienții pentru fiecare ramură după capacitatea financiară și respectarea obligațiilor financiare. .

Piață

Banca trebuie să studieze piața și să ofere produsele și serviciile care se cer.

Din contactul cu clienții, din discuțiile despre strategiile acestora se pot stabili noi orientări și încheia noi aranjamente pe termene mai lungi, deci o permanentizare și o dezvoltare a relațiilor

Calitatea managementului întreprinderii

Calitatea managementului este esențială pentru bancă în evaluarea riscurilor și deosebit de informațiile financiare, cele culese din discuțiile cu managementul executiv și acționarii sunt deosebit de importante în efectuarea de noi plasamente.

Calitatea managementului este singurul indicator nonfinanciar care se cuantifică de către bancă pe baza unor criterii proprii și reprezintă un punct de referință în analiza de creditare.

2.5.2 Analiza economico-financiară

Analiza financiară presupune cuantificarea riscurilor financiare ale clientului în vederea stabilirii capacității de rambursare a creditelor si de plată a dobânzilor.

Analiza financiară se face la un moment dat, dar pentru a se asigura recuperarea creditelor și a dobânzilor cuvenite, analiza financiară cuprinde și stabilirea garanțiilor pentru riscurile asumate de bancă.

Analiza financiară are loc pe baza documentelor contabile de sinteză și cuprinde:

– analiza bilanțului contabil;

– analiza contului de rezultate financiare;

– stabilirea bonității clientului,

– determinarea performanțelor financiare ale companiilor.

Analiza bilanțului și contului de rezultate financiare

Din punct de vedere bancar, analiza bilanțului contabil urmărește să se dea asigurări că pozițiile de bilanț reflectă garanțiile materiale constituite de companie în favoarea băncii (imobile, stocuri de materii prime și materiale, produse finite), precum și cele care vor garanta noile angajamente solicitate, datoriile companiei față de bancă din credite și dobânzi, precum și unele aspecte calitative ca diminuarea imobilizărilor în debitori, achitarea datoriilor scadente față de furnizori și alți creditori, creșterea fondurilor proprii, menținerea la un nivel acceptabil a gradului de îndatorare.

În ce privește contul de rezultate financiare, banca este interesată in creșterea profitului și întărirea puterii financiare a companiei.

În urma analizei datelor din bilanț, se vor calcula următorii indicatori:

– Situația netă a firmei (SN):

SN = Total activ − Datorii nerambursate

– Fondul de rulment (FR);

FR = Active circulante − Datorii pe termen scurt

sau,

FR = Capital permanent − Imobilizări

– Necesarul de fond de rulment (NFR)

NFR = NFCE (necesarul de finanțare a ciclului de exploatare) – DE

(Datorii de exploatare) =Stocuri + Creanțe – DE

– Trezoreria netă(cash flow) (TN)

TR = FR – NFR

Bonitatea clientului

Bonitatea clientului este cea mai complexă analiză financiară care se bazează pe un set de indicatori de risc, după cum cum se prezintă mai jos:

Lichiditatea curentă

Analiza lichidității are ca scop aprecierea capacității companiei de a face față datoriilor pe termen scurt prin transformarea activelor circulante în disponibilități. Calculul lichidității se face după formula

Active circulante

Lichiditate = ————————

Pasive circulante

Indicatorul este considerat bun dacă este cel puțin unitar.

Din activele circulante se scad stocurile nevandabile și clienții incerți, iar în pasivele circulante se includ numai cele scadente în anul curent.

Indicatorul de lichiditate este un indicator static, adică prezintă situația la data ultimului bilanț, în timp ce banca are nevoie să cunoască lichiditatea pe perioada viitoare pentru care se acordă creditul, să determine golul de fonduri care va dimensiona creditul solicitat.

Din acest punct de vedere, mult mai relevant este cash flow-ul (fluxul de lichidități), adică intrările și ieșirile lichidități, pe baza căruia se determină deficitul sau excedentul de lichidități pe perioada propusă pentru creditare.

Această previziune se comunică băncii de companie pe baza bugetului de venituri și cheltuieli și se analizează de inspectorul de credite luând în considerare: intrări – venituri din exploatare, financiare, majorări de capital vărsat (cash), lichidități din alte credite pe termen scurt sau pe termen mijlociu și lung, si altele (stocurile nevandabile și alte active incerte la valorificare se exclud din intrările prognozate); ieșiri – plăți pentru activitatea de exploatare, inclusiv stocuri, plăți de impozite și taxe, achiziții de active imobiliare, rambursări de credite, plăți de dobânzi etc.

De regulă, deficitul apare în prima parte a perioadei de creditare și reprezintă limita maximă a creditului solicitat iar excedentul apare în a doua parte și trebuie să asigure rambursarea creditului și plata dobânzii.

Acest cash – flow trebuie susținut prin contracte de vânzare și cumpărare și alte documente care să fundamenteze informațiile furnizate.

Solvabilitatea

Solvabilitatea reflectă capacitatea companiei de a utiliza toate activele pentru plata tuturor datoriilor și se calculează după formula :

Activ total

Solvabilitate (%) = ——————— × 100

Datorii totale

Nivelul minim este de 100% dar se recomandă să fie cu mult peste această limită, întrucât este greu de presupus că toate activele se pot valorifica la valoarea contabilă.

Gradul de îndatorare

Gradul de îndatorare reflectă cât de mult este îndatorată întreprinderea, indicator foarte important pentru fundamentarea deciziei de creditare și se calculează, în două variante, după formula :

Datorii totale

(1) Grad de îndatorare (%) = ————— × 100

Pasiv total

Datorii financiare

(2) Grad de îndatorare financiară (%) = ––––––––– × 100

Capital propriu

Prima variantă ne oferă un grad global de îndatorare, în timp ce a doua se referă numai la datoriile bancare care se compară cu capitalul propriu, întrucât în sistemul bancar se preferă această comparație care dă mai multă încredere în capacitatea financiară de achitare a obligațiilor bancare.

Banca dorește ca gradul de îndatorare să fie cât mai mic pentru a se asigura plata obligațiilor ce decurg din procesul de creditare dar și pentru a rămâne o marjă suficient de mare pentru noile angajamente.

Gradul ridicat de îndatorare poate reflecta și faptul că nu volumul împrumuturilor este prea mare ci nivelul capitalului este prea mic și este necesar ca acționarii să investească mai mult pentru a se asigura un raport rezonabil între datorii si resursele proprii.

Un nivel acceptabil de îndatorare poate fi de până la 70% din capitalul propriu.

Rentabilitatea economică

Rentabilitatea economică exprimă eficiența activității de ansamblu a companiei și se determină după formula :

Profit brut

Rentabilitatea economică (%) = –––––– ×100

Activ total

Profit net

Rentabilitatea financiară (%) = –––––––- × 100

Capital propriu

Nivelele orientative pentru acești indicatori sunt de cca. 5% la rentabilitatea economică și 15% – 20% la cea financiară. Profitul din cursul unui an trebuie să asigure serviciul datoriei provenit din rata creditului și dobândă.

Viteza de rotație a activelor circulante

Acest indicator exprimă numărul de cicluri efectuate de activele circulante intr-o perioadă și se determină după formula :

Cifra de afaceri

Viteza de rotație = –––––––-

Active circulante

Viteza de rotație diferă foarte mult în funcție de profilul companiei și se determină pe ramuri de activitate.

Gradul de recuperare a dobânzii

Gradul de recuperare a dobânzii reflectă capacitatea companiei de a plăti dobânda din profit și se calculează după formula :

Profit brut

Gradul de recuperare a dobânzii (%) = –––––––––– ×100

Cheltuieli cu dobânda

Criteriile ce stau la baza evaluării performanțelor financiare ale clientului și capacității acestuia de a–și onora datoria la scadență se stabilesc de fiecare bancă în parte și se aprobă de către BNR – Direcția Supraveghere (conform art. 7 din Regulamentul nr. 5 din 23 august 2002).

În urma acestor evaluări, performanța financiară va fi inclusă în una dintre următoarele categorii:

categoria A: performanțe foarte bune, care permit achitarea la scadență a datoriei, cu menținerea acestor performanțe,

categoria B: performanțe foarte bune, dar fără certitudine pe o perspectivă medie,

categoria C: performanțe financiare satisfăcătoare, cu tendințe de înrăutățire;

categoria D: performanțe financiare scăzute și ciclice;

categoria E: pierderi și incapacitatea rambursării.

Analiza financiară a clienților se bazează pe informațiile financiare furnizate de client: bilanț și raport de gestiune, cont de profit și pierdere, balanța de verificare.

Prin această analiză banca urmărește să identifice și să cuantifice riscul performanței clientului, riscul de lichiditate, riscul de insolvabilitate și riscul legat de managementul activelor.

Analiza performanței firmei pe baza bilanțului întocmit conform normelor metodologice în vigoare

După cum s-a putut constata, pentru aprobarea unui credit, băncile procedează

la calcularea următorilor indicatori :

– lichiditatea imediată si patrimonială ;

– solvabilitatea ;

– rentabilitatea ;

– gradul de îndatorare ;

– serviciul datoriei ;

– gradul de acoperire a cheltuielilor.

Conform normelor legale, fiecărui indicator calculat i se atribuie o notă (punctaj), în funcție de valoarea înregistrată, astfel :

Prin însumarea tuturor notelor aferente indicatorilor calculați se obține o notă

finală (punctaj), pe baza căruia creditul este clasificat în următoarele 5 categorii :

Punctaj

– Credit standard 41-50

– Credit în observație 26-40

– Credit sub standard 11-25

– Credit îndoielnic 1-10

– Credit pierdere 0

Acest mod de interpretare a indicatorilor este utilizat și în procesul de clasificare a creditelor de către bănci si constituirea provizioanelor specifice de risc.

Pentru determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit aferente unui credit se vor parcurge următoarele etape :

încadrarea creditului în categoriile de risc de credit corespunzătoare normelor legale (Norma nr. 8/1999 a BNR), previne limitarea riscului de credit referitoare la încadrarea în categorii de risc de credit a elementelor de activ din bilanț, precum și a celor din afara bilanțului asimilate acestora;

determinarea bazei de calcul necesare la determinarea provizioanelor specifice de credit prin totalizarea sumelor evidențiate în rubricile corespunzătoare gradelor de risc de credit astfel :

neponderate, în funcție de gradul de risc de credit – în cazul unui credit clasificat în categoria “pierdere”;

ponderate, în funcție de gradul de risc de credit – în cazul unui credit clasificat în una din celelalte categorii de clasificare prevăzute;

aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obținute.

Corespondența între categoriile de clasificare și coeficienții de provizionare :

Categoria de clasificare : Coeficientul :

– Standard 0

– În observație 0,05

– Sub standard 0,2

– Îndoielnic 0,5

– Pierdere

2.7 Referatul de analiză a creditelor

Analiza nonfinanciară și analiza financiară se prezintă în Referatul de analiză a

creditelor care trebuie să ofere factorilor de decizie informațiile necesare pentru aprobarea solicitării de credite în condiții de risc acceptabil pentru bancă. Referatul de credite are următoarea structura:

– obiectul creditării;

– prezentarea clientului;

– analiza financiara;

– analiza nonfinanciară;

– surse de rambursare;

– garanții;

– perioada de creditare;

– dobânzi si comisioane;

– concluzii si propuneri de creditare.

Referatul se semnează de conducerea departamentului de analiză credite și de inspectorul de credite și se înaintează organelor competente pentru aprobare.

2.8 Contractul de credit

Contractul de credit și acordul de garanție constituie acte încheiate între bancă și împrumutat prin care se materializează acordul de voință între cele două părți privind acordarea, garantarea și rambursarea creditului.

Aceste contracte se bazează pe prevederile Codului Comercial, Codului Civil și Legii Bancare din care rezultă că toate operațiunile de credit și garantare ale băncilor trebuie consemnate în documente contractuale prin care să se specifice toți termenii și toate condițiile acestor tranzacții.

Contractul de credit este un document tip al băncii, cu clauze juridice, în cadrul căruia se înscriu elementele specifice tranzacției – identificarea împrumutatului, suma creditului, obiectul creditului, perioada de creditare, perioada de grație, perioada de tragere, dobânda (curentă și majorată pentru creditele restante), comisioanele, termenul de rambursare, procedurile în cazul nerambursării la scadență, garanțiile și data de închidere a contractului.

În contract se precizează că respectarea destinației creditului este obligația împrumutatului și nerespectarea acesteia dă dreptul băncii să oprească tragerile din credite și să treacă la rambursarea anticipată a sumelor utilizate cu penalitățile aferente.

Acordul de garanție este, de asemenea, un document tipizat al băncii în care se înscriu tipul de garanție, obiectul garanției și elementele juridice ale acesteia. În contract/acord nu se admit ștersături, modificări sau clauze care nu fac obiectul contractului și care ar putea altera drepturile și obligațiile părților.

După finalizarea celor două documente are loc semnarea acestora de persoanele autorizate (fiecare filă din contracte se semnează de cele două părți pentru a se evita eventuale suspiciuni privind modificarea acestora)

Contractele se întocmesc în trei exemplare originale, din care unul se păstrează în tezaurul băncii, reprezentând portofoliul de contracte al băncii, altul se predă împrumutatului iar al treilea se păstrează la dosarul de credite pe întreaga perioadă de creditare până la plata integrală a obligațiilor față de bancă.

Intrarea în vigoare a contractului are loc imediat după semnare sau dacă sunt anumite condiții de îndeplinit (garanții) după realizarea acestora, banca notificând împrumutatului data de când acesta a devenit efectiv.

Îndeplinirea condițiilor este atestată de consilierul juridic, printr-un aviz scris, iar contractele de credit și garanții și dosarul de credite se predau inspectorului pentru urmărirea creditelor.

După intrarea în vigoare începe perioada de tragere a sumelor din credite.

Jurisdicția mai prevede că, contractele nu se pot modifica decât numai prin acte adiționale semnate de cele două părți.

Contractul de credit se prelungește automat în cazul nerambursării integrale a creditului și a dobânzilor până la achitarea integrală a acestora și continuă să producă efecte chiar dacă creditele au fost scoase în afara bilanțului.

2. 9 Supravegherea creditului și soluționarea cazurilor de contencios

Prin contencios referitor la creditul bancar, se înțelege ansamblul procedurilor prin care o bancă urmărește să recupereze creditele asupra debitorului falimentar.

Se poate face distincția între preliminariile contenciosului și contenciosul propriu-zis.

Din punct de vedere al preliminariilor, pot să apară diferite forme de manifestare cum sunt:

neonorarea de către banca debitorului a unui cec prezentat la plată;

neplata unui titlu prezentat la scontare;

neplata la scadență a ratelor și a dobânzilor aferente unui credit.

Aceste forme de manifestare prezintă aceeași caracteristică, și anume riscul de plată.

Din punct de vedere al contenciosului, declararea de către bancă este o problemă delicată; dacă este cazul unei întreprinderi, declanșarea procedurii poate antrena depunerea bilanțului, aceasta fiind, cel mai adesea soluția prin care banca își poate recupera creanța.

În Europa, consecințele sociale ale unei asemenea proceduri sunt luate în considerare, și antrenează, în general, anumite ezitări din partea băncilor.

De asemenea, există opinii potrivit cărora, prin depunerea bilanțului, întreprinderea recurge la șantaj, în sensul că, pentru bancă această metodă înseamnă reducerea profitului său datorită constituirii provizioanelor pentru aceste credite.

În țările lumii a treia, debitorii suverani utilizează sistematic un astfel de șantaj.

În cazul persoanelor fizice, consecințele sociale sunt de asemenea importante, în această situație banca acceptând reeșalonarea datoriilor.

În sens invers dacă practica se repetă, se creează antecedente care riscă a fi cumulative, ceea ce poate afecta puternic reputația băncii, agravând situația bilanțului.

Regula de conduită comună în cele două cazuri este prevenirea, respectiv, acordarea creditelor până la anumite limite, pe baza unui examen real al solvabilității.

Procedura juridică este întotdeauna costisitoare, atât pentru bancă cât și pentru debitor, ceea ce recomandă recuperarea creanței și a dobânzilor înainte de declanșarea acestei operațiuni.

Referitor la procedura declanșată de bancă, trebuie reținute și efectele asupra garanțiilor.

Astfel poprirea de către bancă a unei imobilizări corporale sau necorporale, ori a unui imobil ipotecat, care au antrenat un proces, nu semnifică finalizarea procedurii pentru bancă, întrucât aceasta trebuie să vândă sau să facă să se vândă imobilele la un preț suficient pentru acoperirea creanțelor.

Dacă se ia în considerare faptul că în unele țări imobilele nu se vând la un preț corespunzător, iar bunurile mobile și activele necorporale sunt dificil de vândut, rezultă că un credit nu trebuie niciodată acordat pentru motivul garanției, ci pentru calitatea proiectului și perspectivele debitorului.

Capitolul 3

STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA UNUI CREDIT BANCAR PE TERMEN SCURT

3.1 Creditul pe termen scurt, sursă de finanțare a activității curente

Activitatea curentă reprezintă ansamblul de operațiuni desfășurate de o întreprindere potrivit obiectului său de activitate, materializate în bunuri și servicii inclusiv activitățile derivate din realizarea acestora.

Ea cuprinde pe lângă activitatea de exploatare și alte activități accesorii care se

caracterizează printr-un anumit grad de permanență.

Toate operațiile legate de activitatea principală sau de exploatare, care se identifică cu obiectul de activitate al unei întreprinderi, sunt considerate drept operațiuni curente obișnuite.

Aceste operațiuni au un caracter ordinar, obișnuit și repetitiv.

Structurarea informațiilor în contul de rezultate pleacă de la activitatea întreprinderii, care se identifică de fapt cu operațiile economico-financiare desfășurate de o întreprindere într-o perioadă de gestiune.

Pe baza acestor operații se determină rezultatul curent.

„Venitul din activități curente este fluxul brut de beneficii economice primite de o societate în cursul activităților obișnuite ale acesteia, atunci când acest flux se materializează în creșteri ale capitalurilor proprii , altele decât creșterile datorate contribuțiilor din partea participanților la capital.”

Atunci când rezultatul unei tranzacții ce implică prestarea de servicii poate fi estimat în mod rezonabil, venitul asociat tranzacției trebuie să fie recunoscut în măsura execuției contractului la data închiderii bilanțului.

Rezultatul unei tranzacții poate fi estimat în mod rezonabil, atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) suma veniturilor poate fi estimată în mod rezonabil;

(b) este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacției să fie generate către întreprindere;

(c) stadiul de execuție a contractului la data de închidere a bilanțului poate fi evaluat în mod rezonabil; și

(d) costurile apărute pe parcursul contractului și costurile de finalizare a contractului pot fi evaluate în mod rezonabil.

Recunoașterea veniturilor, pe măsura execuției contractului, este denumită în mod curent „metoda procentului de execuție”.

Pe baza acestei metode, veniturile sunt recunoscute în perioadele contabile în care sunt prestate serviciile.

Recunoașterea veniturilor pe această bază oferă informații utile referitoare la durata activității de prestare a serviciilor și la rezultatele acesteia pe parcursul unei perioade. De asemenea, și IAS 11, Contracte de construcții, cere recunoașterea veniturilor pe această bază. Cerințele acestui standard sunt general aplicabile recunoașterii veniturilor și cheltuielilor asociate unei tranzacții ce implică prestarea de servicii.

Necesitățile de capital ale întreprinderii depind de condițiile de plată ale clienților cu mențiunea că cu cât termenul de plată al acestora este mai mare cu atât capitalurile blocate sunt mai mari.

Sumele aflate la clienți în curs de recuperare sunt înghețate și lipsesc întreprinderile de investiții mai rentabile, datorită lipsei lichidității.

În acest caz întreprinderea este obligată să-și procure fonduri externe pe care trebuie să le înapoieze.

Motivația folosirii creditelor pe termen scurt în finanțarea activității de exploatare o constituie obținerea rapidă a acestui capital, în comparație cu perioada de așteptare pentru capitalizarea profiturilor, în vederea sporirii capitalurilor proprii.

Creditele pe termen scurt se acordă întreprinderilor de către băncile comerciale, pe o perioadă de până la 12 luni.

Rata dobânzii este variabilă pe durata de angajare a creditului.

Structura costului creditului se referă la dobânzi, comisioane și alte cheltuieli aferente perioadei de creditare.

Divizarea riscurilor bancare constituie pentru întreprindere o preocupare la fel de importantă precum diversificarea clienților sau a surselor de aprovizionare. Diversificarea riscurilor se face prin alegerea băncilor comerciale și a resurselor necesare.

Selectarea băncilor se face de cele mai multe ori ținând seama de rezultatul oportunitaților care sunt prezentate întreprinderii la un moment dat cum ar fi: relațiile personale dintre conducatori; aproprierea spațiala, etc. decât de efectul unei strategii îndelung chibzuită.

Acest mod de alegere a băncilor conduc la rezultate îndoielnice în ceea ce priveste divizarea riscurilor.

De regulă, în alegerea băncilor se ridica mai multe probleme, cum ar fi numarul băncilor cu care să se lucreze și tipul de bancă.

Numarul de banci depinde de un anumit numar de parametri ai întreprinderii care să-i asigure condiții satisfăcatoare de rentabilitate.

Tipul de bancă depinde de caracteristicile sistemului bancar.

Alegerea resurselor ia în considerare avantajele creditului pe termen scurt, limitarea sau nu a creditelor în favoarea altor resurse de finanțare .

Menținerea puterii de negociere are în vedere utilizarea creditelor, respectarea termenelor de rambursare și garanțiile cerute în acordarea creditelor.

3.2 Scurt istoric al BRD – Groupe Société Générale

BRD – Groupe Société Générale (Banca Română pentru Dezvoltare) sau BRD SocGen este o bancă românească deținută de grupul financiar francez Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare europene, în proporție de 58,32%.

Istoria BRD – Groupe Société Générale a început odată cu fondarea în anul 1923, a Societății Naționale de Credit Industrial, devenită după război Banca de Investiții, iar apoi Banca Română pentru Dezvoltare.

Societatea Națională de Credit Industrial era o instituție publică, din care statul deținea 20% din capitalul social, Banca Națională a României 30%, iar restul era deținut de particulari, dintre care un grup de foști directori ai Marmorosch, Blank & Co), prima bancă modernă din România.

Misiunea acestei noi instituții era finanțarea primelor etape ale dezvoltării sectorului industrial din România.

După Al Doilea Război Mondial, conform Legii Naționalizării din iunie 1948, Societatea Națională de Credit Industrial a fost naționalizată, devenind Banca de Credit pentru Investiții.

În 1958, după reorganizarea sistemului financiar, Banca de Credit pentru Investiții a obținut monopolul în România pentru finanțarea pe termen mediu și lung a tuturor sectoarelor industriale, cu excepția agriculturii și industriei alimentare.

Ea a primit un nou nume, devenind Banca de Investiții.

În această perioadă, cea mai mare parte a finanțărilor acordate de Banca Mondială au fost derulate prin Banca de Investiții.

Société Générale este prezentă în România din anul 1979, când activitatea micii sucursale se baza pe finanțarea sectorului de petrol și gaze prin emiterea de acreditive și scrisori de garanție.

În 1990, monopolul de care beneficiau băncile specializate în domeniul lor de activitate a luat sfârșit. Banca Română pentru Dezvoltare s-a constituit ca bancă comercială și a preluat activele și pasivele Băncii de Investiții. Băncii i s-a acordat o autorizație de funcționare generală.

După 1990, sucursala a dezvoltat activități bancare atât pentru persoane juridice, cât și pentru persoane fizice. Cu ajutorul altor două entități (Société Générale Finance Developpement și Société Générale European Emerging Markets), Société Générale București a avut mijloacele necesare pentru a-și dezvolta activitățile pe trei axe de competență: banca comercială, piețe de capital și banca de investiții. Fosta sucursală a Société Générale se regăsește astăzi în structura BRD sub forma unui grup (Mari Clienți Corporativi).

Perioada anilor 1997-1999 marchează încheierea primei faze a privatizării.

Experiența dobândită din încercările anterioare de privatizare a băncii, poziția acesteia în sistemul bancar românesc, precum și apariția cadrului legislativ specific în 1997 au constituit factorii esențiali în derularea fără sincope a procesului privatizării.

În decembrie 1998, s-a semnat un acord între Société Générale și Fondul Proprietății de Stat (autoritatea ce se ocupa de participațiile statului), prin care Société Générale a subscris o majorare de capital de 20% și a cumpărat un pachet de acțiuni care i-a permis să devină proprietara a 51% din capitalul majorat al BRD.

Un alt punct al programului de privatizare este îndeplinit în noiembrie 1999, prin intrarea în structura acționariatului Băncii Române pentru Dezvoltare, ca investitor instituțional, a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care cumpără un pachet reprezentând 4,99% din acțiuni.

În anul 2001, BRD a fost listată la Bursa de Valori București, în prima categorie, devenind rapid una dintre cele mai tranzacționate societăți.

În urma unei campanii de redenumire care a avut loc în 2003, Banca Română pentru Dezvoltare a devenit BRD – Groupe Société Générale.

Noua identitate a băncii avea drept scop consolidarea poziției sale și sensibilizarea publicului la identitatea companiei-mamă.

În 2004, Société Générale a cumpărat pachetul rezidual de acțiuni deținut de statul român în capitalul BRD; astfel, participația sa a crescut de la 51% la 58,32%.

BRD este prima bancă din România care a introdus în oferta sa, în 1993, operațiunile de factoring, afiliindu-se în același an la Factors Chain International.

În anul 2004, banca a devenit membru cu drepturi depline în această organizație, iar din 2011 este membru fondator al Asociației Române de Factoring și membru în Comitetul Director al acesteia.

BRD și-a majorat profitul cu 110 milioane lei în trimestrul al treilea al anului 2015, față de trimestrul al treilea al anului 2014.

3.3. Produse și servicii BRD – Groupe Société Générale

BRD – Groupe Société Générale este axată pe 5 activități majore:

Banca de Retail care servește persoanele fizice și profesiunile liberale.

Banca clienților IMM prin care BRD pune la dispoziție o gamă variată de produse și servicii pentru orice tip de afacere.

Corporate & Investment Banking, cu servicii dedicate marilor companii locale sau subsidiarelor din România a companiilor internaționale.

Piețe financiare ce oferă o gamă completă de servicii financiare și de trezorerie. BRD – Groupe Société Générale oferă consultanță, analize de piață și informații în timp real despre piața valutară și monetară.

Servicii de leasing financiar, leasing operațional, management al flotelor auto, credite de consum în magazine, titluri, asigurări, pensii.

3.4 Linia de credit

Linia de credit este un credit pe termen scurt pentru finanțarea activității curente de aprovizionare, producție, desfacere, prestări servicii, inclusiv plăți restante la bugetul de stat sau la bugetele de asigurări sociale, plata obligațiilor financiare către instituțiile de credit sau financiare, însă nu sunt permise plăți pentru investiții în active imobilizate.

Pentru sumele utilizate clientul plătește o dobândă calculată de regulă în funcție de dobânda pieței din ziua utilizării efective, iar pentru sumele nefolosite se achită o așa numită dobândă de angajament. (între 0.5 % si 0.75 %)

În teorie există mai multe tipuri de linie de credit:

Linie de credit provizorie, caz în care banca creditoare poate cere acoperirea debitului oricând .

Însa în practică este cel mai puțin utilizată deoarece este cea mai puțin avantajoasă pentru client.

Linia de credit confirmată , are la bază un contract scris, cu clauze precis determinate.

Linia de credit REVOLVING, cea mai avantajoasă și reprezintă modalitatea curentă de obținere a creditelor de către agenții economici.

În acest caz, plafonul maxim al creditului se împarte în mai multe transe, iar condițiile generale de acordare a creditelor se stabilesc numai în momentul deschiderii liniei de credit.

Prima tranșă se eliberează în momentul deschiderii liniei, eliberarea celei de-a doua tranșe se face automat, cu condiția ca prima tranșă să fie rambursată .

Creditele pentru stocuri – sau credite de campanie, sunt destinate exclusiv asigurării resurselor necesare în cazul unui dezechilibru în cadrul circuitului de aprovizionare producție – vânzare.

În acest caz creditul este garantat cu bunurile, mărfurile aflate în unul sau altul dintre cele trei stadii.

Din punct de vedere juridic, un contract de linie de credit este un contract de credit ca oricare altul și constituie titlu executoriu în baza art. 120 din OUG 99/2006.

3.5 Documente necesare în vederea analizei

În vederea analizei pe bază de rating și pentru întocmirea referatului de credit, banca solicită următoarele documente standard:

1. Documente juridice:

Primul Act Constitutiv împreună cu Încheierea judecătorului delegat de autorizare a constituirii și funcționarii societății; (Documentul este prezentat la bancă în original).

Act Constitutiv actualizat/ ultimul Act Constitutiv împreună cu Încheierea judecătorului delegat și Certificatul de înscriere a mențiunii la Registrul Comerțului aferentă (actele adiționale cu privire la modificarea actului constitutiv survenite de la data depunerii ultimului act constitutiv actualizat). Documentul este prezentat la bancă in original.

Certificat de Înregistrare la Registrul Comerțului / Registrul societăților agricole; Documentul este prezentat la bancă în original.

Certificat Constatator complet, la zi, de la Registrul Comerțului aflat în perioada de valabilitate; Certificatul constatator se poate obține și prin accesarea serviciului Recom Online, pe baza Acordului de obținere extras de la Registrul Comerțului, cu plata de către client a comisionului pentru consultarea bazei de date a Registrului Comerțului. Banca va percepe o taxa de 30 lei.

Hotărârea Adunării Generale prin care s-a aprobat: contractarea facilității de credit solicitate; garantarea cu active aflate în patrimoniul societății; persoana/persoanele desemnate pentru a solicita și contracta creditul; persoana/persoanele desemnate pentru a semna contractul de credit, contractele de garanții, anexele și accesoriile aferente contractelor de credit și de garanții.

Documentul este prezentat la bancă în original integral sau în extras cu privire la punctele de pe ordinea de zi referitoare la contractarea creditului.

Acte doveditoare privind dreptul de proprietate asupra bunurilor aduse în garanție propuse și valoarea acestora.

Extras de CF pentru informare la zi aferent imobilelor propuse în garanție împreună cu încheierile de intabulare a dreptului de proprietate și alte înscrieri referitoare la proprietate și sarcini în CF pentru imobilele oferite în garanție.

Banca solicită pe cheltuiala clientului un extras de carte funciară (CF) informativ cu privire la garanțiile reale imobiliare ale creditului pentru a verifica eventuale notari ale litigiilor respective în CF.

Autorizațiile, avizele și acordurile necesare desfășurării activității clientului;

Documentele sunt prezentate la bancă în original.

2. Documente financiar – contabile

Certificat de atestare fiscală / Declarația pe propria răspundere din care să reiasă ca firma nu înregistrează datorii la bugetul de stat.

Banca va solicita:

Declarație pe proprie răspundere din partea persoanelor împuternicite să contracteze creditul/administratorul firmei, din care să reiasă că firma nu are datorii la bugetul statului în cazul în care clientul nu figurează pe această pagină ca restanțier și din analiza balanței de verificare (prin comparația soldului cu rulajul lunar), nu reiese că ar avea restante;

Certificat de atestare fiscală în cazul în care informațiile din balanță nu se corelează sau atunci când are suspiciuni că ar exista restanțe.

Situațiile financiar-contabile, în conformitate cu reglementările interne ale băncii;

Ultimele 2 situații financiare anuale (bilanț) și ultima situație contabilă periodică (balanța de verificare).

În cazul start – up – urilor a căror activitate se desfășoară efectiv de mai puțin de 6 luni se solicită ultima situație financiară anuală depusă la ORC, situațiile financiare la șase luni sau ultima balanță de verificare.

Ultima declarație privind impozitul pe profit;

Situația prognozată a fluxului de lichidități pentru întreaga perioadă de creditare.

Clientul primește un formular cu Instrucțiunile de completare a previziunilor fluxului de lichidități împreună cu formularul de flux de lichidități (anexe la Cererea de credit).

Acordul pentru accesarea Centralei Riscurilor Bancare(CRB);

În cazul unei societăți care face parte dintr-un grup de firme, se va prezenta Acordul pentru consultare CRB pentru toate firmele din grup ;

Declarație pe propria răspundere dacă face sau nu parte dintr-un grup de firme.

6 Linia de credit pe bază de rating a întreprinderii

Studiu de caz la SC Ceramic SRL

Calculul ratingului în vederea acordării de credite pe termen scurt pentru microintreprinderi este unul facil, în urma căruia, întreprinderea este clasificată în funcție de anumiți indicatori în două categorii:

Categoria A, caz în care întreprinderea este eligibilă;

Categoria B, caz în care este nevoie de o analiză economico financiară, pentru a se demonstra eligibilitatea firmei.

Dacă întreprinderea care solicită credit, înregistrează capitaluri pozitive și profit, este considerată eligibilă în vederea creditării pe baza rating-ului, fiind inclusă în categoria A.

Dacă unul din cei doi indicatori sus menționați nu au valoarea pozitivă, atunci firma este clasată în grupa B, urmând a se întocmi dosar de credit pe bază de analiză financiară.

SC Ceramic SRL se prezintă la BRD, Groupe Société Générale ,în vederea obținerii unei linii de credit pentru achiziția de materii prime de la furnizori interni.

Conform balanței de verificare întocmită la 31.12.2015, capitalul social este de 200 lei, profitul reportat este de 129.514, iar profitul obținut în anul 2015 este de 99.951 lei.

Rezultă astfel:

Capitaluri proprii pozitive în valoare de 229.665 lei;

Profit net în valoare de 99.951 lei.

Societatea este eligibilă în vederea creditării.(Datele se regăsesc în anexa nr.1).

În etapa a doua a analizei se determină valoarea maximă a liniei de credit acordată societății.

La baza calculelor, stă bilanțul contabil încheiat la 31.12.2015, vizat de MFP.

(Datele sunt prezentate în anexa nr.2.)

În urma examinării indicatorilor din bilanț, rezultă:

Capitaluri proprii 166.899 lei

Cifra de afaceri 574.586 lei

Cifra de afaceri medie lunară 47.882 lei

Societatea este eligibilă în vederea creditării pe bază de rating, valoarea liniei de credit acordate fiind cea maximă pentru categoria în care se încadrează firma și anume o linie de credit în valoare de 25.000 lei, pentru o perioadă de 180 zile, cu o dobândă de 17,50 % pe an.

3.7 Linia de credit pe bază de analiză financiară

Studiu de caz la SC URBAN CONSTRUCT SRL

Linia de credit pe bază de analiză financiară se pretează pentru agenții economici care :

nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru acordarea unei linii de credit pe bază de rating;

beneficiază deja de o linie de credit pe bază de rating, însă doresc fie suplimentarea acesteia, fie acordarea unei noi linii

îndeplinesc condițiile de creditare pe bază de scoring, însă solicită o linie de credit mai mare de 25.000 lei.

Pentru aceste unități, banca întocmește un referat de credit, care cuprinde o analiză economico-financiară a unității pe baza ultimelor două bilanțuri anuale și a ultimelor două balanțe de verificare încheiate.

Obiectivul

Acordarea unei linii de credit în valoare de 15.000 EUR pentru achiziția de materiale de construcții.

Garanții propuse

Garanțiile propuse de către SC URBAN CONSTRUCT SRL:

un microbuz Mercedes – benz Vito, gradul de acoperire fiind de 179,50 %:

gaj asupra conturilor curente deschise la BRD Groupe Société Générale ;

garanția personala de tip fidejusiune convențională (potrivit art.1652 Cod Civil);

un bilet la ordin avalizat de asociatul majoritar.

Evaluarea cererii de credit a solicitantului SC URBAN CONSTRUCT SRL

Analiza aspectelor ce caracterizează activitatea întreprinderii

Analiza nonfinanciară

Datele de identificare ale S.C. URBAN CONSTRUCT SRL

Numele firmei – S.C URBAN CONSTRUCT SRL

Forma juridică: Societate cu răspundere limitată (S.R.L) conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Număr de înregistrare – Firma a fost înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J 08 /6284 /2008

Data înființării: 5.12.2008

Durata societății – durata de funcționare a societății este nelimitată în timp, cu începere de la data înmatriculării acesteia la Registrul Comerțului, cu excepția cazului când Adunarea Generală a Asociaților hotărăște altfel.

Structura capitalului – Capitalul social subscris și vărsat lei, aportul fiecărui asociat la capital, părțile sociale și repartizarea acestora sunt reglementate de contractul de societate.

Obiectul de activitate : Conform nomenclatorului privind clasificația activităților din economia națională (CAEN) domeniul principal de activitate este:

COD CAEN 4521 : construcții de clădiri și lucrări de geniu

Structura capitalului social al SC URBAN CONSTRUCT SRL

Societatea URBAN CONSTRUCT SRL nu este parte din nici un grup.

Mediul intern cuprinde: structura, cultura, valorile, stilurile manageriale, comunicarea, tehnologia, organizarea internă, reflectată în organigrama întreprinderii, resursele materiale și umane.

Managementul societății

Managementul este reprezentat de dl. Popescu Ioan, administrator unic al societății, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul construcțiilor.

Pregătirea administratorului este de nivel superior- facultatea de construcții- activând în acest domeniu o lungă perioadă de timp, iar în anul 2008 a demarat propria afacere.

În cursul anului a crescut numărul de angajați de la 35 la 45 de persoane, majoritatea cu calificări în domeniul construcțiilor.

Experiența profesională a angajaților a condus la un volum mare de lucrări contractate de firmă în această perioadă.

Istoric și strategie

SC URBAN CONSTRUCT este o societate comercială înființată în anul 2008, având ca obiect principal de activitate construcția de clădiri și lucrări de geniu.

Asociații firmei sunt ingineri constructori, fapt care a contribuit la dezvoltarea afacerii. Cea mai mare parte a personalului t.e.s.a este cu studii în domeniul construcțiilor: arhitecți, șefi de șantier, etc.

Activitatea firmei a început cu construcția unei locuințe, apoi activitatea s-a extins treptat, urmând ca societatea să participe la diverse licitații de construcții de clădiri, atât în domeniul privat cât și în domeniul public.

În ceea ce privește dotarea tehnică, SC URBAN CONSTRUCT SRL beneficiază de dotări și utilaje de calitate superioară, executate la comandă în funcție de necesitățile firmei pentru a eficientiza activitatea.

Cifra de afaceri a societății este de aproximativ 198.000 EUR/lună.

Firma are un număr de peste 40 angajați(în medie pe an):

Zidari – 15

Dulgheri – 10

Izolatori – 2

Electricieni – 3

Zugravi – 10

Muncitori necalificați – 2.

Pentru a avea pe piață produse competitive și la prețuri corecte, firma a căutat soluția optimă pentru ca acest obiectiv să se concretizeze, lucrul acesta realizându-se printr-o selecție permanentă a furnizorilor.

Evitând intermediarii, societatea s-a orientat către cei mai buni și mai competitivi producători și importatori direcți de materiale de construcții din țară, pentru a putea oferi la final construcții fiabile și cu un grad ridicat de calitate a produselor folosite.

Ca zonă de acoperire, SC URBAN CONSTRUCT SRL își desfășoară activitatea momentan în următoarele locații :

Execuții case în localitatea Brașov – 28;

Club biliard în localitatea Brașov;

Pensiune agroturistică Sâmbăta de Sus.

Activități de construcții executate de SC URBAN CONSTRUCT SRL :

Decopertare

Săpături pentru fundație

Fundații

Drenaje

Lucrări de zidărie, turnare betoane

Construcții șarpante și învelitori(beton, tablă, lemn)

Finisaje exterioare și interioare

Pavaje, montaj geamuri

Instalații electrice, sanitare și termice

Renovări

Concurența este acerbă în acest domeniu, dar și evoluția ascendentă a nevoii de noi construcții, fie civile, fie industriale fac ca activitatea firmei să fie în continuă creștere.

Principalii concurenți din zonă sunt : SC CONSTRUCT SA, SC Policonstruct SRL, SC Comcim SA.

Strategia de dezvoltare de anul acesta include și construirea unui complex rezidențial într-o zonă foarte bine cotată din Sibiu.

Experiența administratorului a contribuit la calitatea exemplară a produselor, a strategiei de dezvoltare de-a lungul acestor ani și a prezentării produselor de calitate, la standard european.

Relații financiare cu alte bănci și instituții financiare

Firma are conturi curente deschise la Banca X, prin care rulează 35 % din cifra de afaceri, 1 linie de credit în valoare de 105.000 lei cu scadența decembrie 2016 la banca Z, cu un rulaj de 4,6 %, respectiv un credit auto pentru achiziționarea unui autoturism Iveco, credit ce se finalizează în septembrie 2016 la Trezoreria Brașov cu un rulaj de 9,4 %.

Relațiile cu terții

Majoritatea plăților se fac înainte de scadență și într-o perioadă de 30 zile.

Situația principalilor clienți și furnizori la data de 31.05.2016 se regăsește în anexa nr.

Obiectul creditului

Clientul solicită linie de credit cu maturitate 6 luni, în vederea eficientizării activității sale de bază, construcțiile.

Valoarea creditului este de 15.000 EUR și este destinată conform contractelor pentru achiziția de materiale de construcții.

Analiza economico-financiară

Analiza principalelor elemente de activ, capitaluri proprii, datorii și a contului de profit și pierdere

SC URBAN CONSTRUCT SRL a depus BRD Groupe Société Générale documentația necesară efectuării analizei economico – financiare, compusă din bilanțul la data de 31.12.2014 și 31.12.2015, precum și balanțele de verificare la data de 29.02. 2016 și 30.04.2016, date care se regăsesc în anexa nr.

Analiza elementelor de activ

Pe parcursul celor 4 perioade principale se poate observa o fluctuație ușoară a activelor imobilizate, datorate în primul rând modificării imobilizărilor financiare.

Valoarea înregistrată la 31.12.2015 din contul „Mașini și Echipamente” a scăzut față de 31.12.2014 din cauza deprecierii valorii echipamentelor existente, iar în 2016 crește din nou în urma achiziționării de noi echipamente specifice activității de construcții, dar fluctuația este permanentă din cauza deprecierilor aferente.

Activele circulante au o creștere mare la mijlocul anului din cauza activității de bază, activitate sezonieră și se poate observa deja o creștere continuă în prima jumătate a anului 2016 față de sfârșitul anului 2015, când activitatea se restrânge.

Drept efect, stocurile cresc foarte mult în perioada de vârf a activității(lunile de primăvară, vară), aceste stocuri constând în materiale de construcții : BCA, cărămidă, fier beton, materiale pentru termosisteme, ciment.

Creanțele asupra clienților nu cresc în aceeași măsură, fapt care atrage după sine și fluctuația disponibilităților(plăți numeroase).

Furnizorii-debitori cunosc o creștere substanțială de la mijlocul anului 2015 datorită dezvoltării afacerii, iar în contul de creanțe diverse sunt înregistrate garanții de bună execuție a lucrărilor.

Analiza elementelor de pasiv

Profitul este în continuă creștere datorită dezvoltării generale a afacerii și a managementului de calitate.

Datoriile cresc în condițiile contractării unei linii de credit și în contextul creșterii profitului crește și datoria privind impozitul pe profit.

Datoriile la bugetul de stat sunt datorii curente, aferente ciclului de exploatare.

Contul de furnizori are un sold mare la mijlocul anului atunci când activitatea este în plină desfășurare, iar majoritatea lucrărilor nu sunt finalizate, dar spre sfârșitul anului scade pentru că activitatea se restrânge, lucrările ajung la final și se efectuează plățile.

Rezervele și capitalul social se mențin la valori constante.

Profitul, așa cum am arătat mai sus, are un trend ascendent datorită dezvoltării afacerii și capacității firmei de a executa mai multe lucrări.

În luna februarie, firma înregistrează pierdere, dar până la mijlocul anului această pierdere va fi recuperată.

În ceea ce privește capitalurile proprii, acestea au avut un trend ascendent prin creșterea profitului.

Se remarcă faptul că managementul firmei reușește să obțină rezultate foarte bune, printr-o manieră eficientă de gestionare a activului și a pasivului.

Contul de profit și pierdere

Cifra de afaceri are o creștere puternică de la 2.110.422 lei în decembrie 2014 la 7.466.213 lei la sfârșitul anului 2015 în baza dezvoltării afacerii, prin contractarea de noi lucrări atât în domeniul privat cât și în cel public, de stat(primării, consilii).

Se poate observa o creștere a cifrei de afaceri din a doua jumătate a anului deoarece activitatea firmei presupune ca în prima parte a anului să se înceapă lucrările, iar finalizarea lor să aibă loc la sfârșitul anului, moment în care au loc și cele mai multe finalizări de contracte și încasări finale.

În februarie 2016, firma nu are o cifră de afaceri bună, deoarece toate lucrările sunt în curs de execuție, însă începând cu luna martie situația se schimbă și valoarea cifrei de afaceri nu mai este nulă.

În a doua jumătate a anului 2015 se poate observa că ponderea cheltuielilor cu materiale și prestațiile externe au ajuns la un nivel ridicat, dar în același timp se poate observa că la sfârșitul anului, după ce au fost facturate majoritatea lucrărilor, situația s-a stabilizat.

Același lucru este valabil și pentru anul 2016.

Creșterile cheltuielilor salariale se datorează creșterii în principal a numărului de angajați, dar și majorării salariilor.

În anul 2014, unitatea înregistra un număr de 30 de angajați, iar în 2015 a ajuns la peste 40 de angajați.

Cheltuielile cu materialele au crescut substanțial în baza creșterii prețurilor la materialele de construcții, dar și datorită sporirii consumului odată cu creșterea volumului de lucrări.

Cheltuielile cu dobânzile au crescut în urma contractării unei linii de credit de la Banca X la sfârșitul anului 2015, dar scad în prima jumătate a anului 2016.

Veniturile din dobânzi au crescut ca urmare a creșterii disponibilului din conturile bancare, clientul optând și pentru constituirea de depozite bancare.

Evaluarea riscului de faliment

Pentru a realiza o analiză cât mai completă, banca poate recurge și la calculul unor indicatori care determină probabilitatea apariției riscului de faliment în perioada următoare.

În vederea realizării unei viziuni mai ample asupra firmei, voi prezenta cea mai des utilizată metodă pentru analiza falimentului.

Este vorba de „Metoda Z” sau „funcția lui Altman” care prezintă următoarea relație generală de calcul:

Z = 1,2 * x1 +1,4 * x2 + 3,3 *x3 + 0,6 * x4 + 1,0 * x5

În această relație, variabilele x1, x2, x3, x4, x5 sunt indicatori economico-financiari, iar constantele exprimă într-o măsură semnificativă ponderea sau importanța variației în logica economică a riscului de faliment.

Acești indicatori economico-financiari luați în calcul la determinarea mărimii ”Z” sunt următorii :

indicatorul x1 , măsoară flexibilitatea de acțiune a firmei;

x1 = capital circulant/total activ = [active curente(circulante)- pasive curente(circulante)] /total active =(1560569-1076946)/1897005 =483623/1897005 = 0,2549

indicatorul x2 , exprimă capacitatea internă de finanțare a obiectivelor de dezvoltare a firmei;

x2 = profit reinvestit/total active = (profit net-dividende)/ Total active = 631228/1897005 = 0, 3327

indicatorul x3 are semnificația de rată a rentabilității sau de eficiență a utilizării activelor;

x3 = profit înainte de impozitare/total active = 780452/1897005 = 0,4114

indicatorul x4 măsoară nivelul de îndatorare al firmei prin credite pe termen lung;

x4 = valoarea de piață a capitalului subscris și vărsat/datorii pe termen lung(˃ 1).

În cazul de față nu se mai poate pune problema de credite pe termen lung, în consecință vom considera valoarea acestui indicator zero.

-indicatorul x5 este un indicator de eficiență a utilizării activelor prin prisma efectului economic datorită cifrei de afaceri a firmei;

x5 = cifra de afaceri/total active = 7466213/1897005 = 3,9358

În baza indicatorilor calculați mai sus, vom determina „mărimea Z”, a cărei interpretare poate releva starea iminentă de faliment, sau nu, a firmei.

Astfel avem :

Z = 1,2 X 0,2549 + 1,4 X 0,3327 + 3,3 X 0,4114 + 0,6 X 0 + 3.9358

Z = 0,3059 + 0,4658 + 1,3576 + 0 + 3,9358

Z = 6,0651

Valoarea Z relevă o situație financiară foarte bună a firmei, iar posibilitatea de a falimenta pe o perioadă relativ lungă este nulă.

Dezavantajul acestei metode este însă rigiditatea la modificările iminente care ar putea interveni în mediul în care entitatea își desfășoară activitatea.

Analiza economico-financiară pe bază de bilanț a întreprinderii

Situația netă(SN)

SN = Total activ-Datorii nerambursate

Conform datelor din anexa nr. ,situația netă este următoarea :

SN 31.12.2014 = 2457375-2268543 = 188832 lei;

SN 31.12.2015 = 1897005-1076946 = 820059 lei ;

SN 29.02.2016 = 2557512-1952007 = 605505 lei ;

SN 30.04.2016 = 3491175-2606283 =884892 lei .

Valoarea pozitivă a cestui indicator reflectă o situație a întreprinderii foarte bună, mai ales că se constată o creștere de la o perioadă la alta.

Calculul trezoreriei nete

Unde :

TN = trezoreria netă ;

FN = fondul de rulment ;

NFR = nevoia de fond de rulment.

FR = Active circulante-Datorii pe termen scurt

FR = 1560569-1076946 = 483623

NFR = Stocuri+ Creanțe-Datorii din exploatare

NFR = 582774+520387-1076946 =26215

TN = FR-NFR

TN = 483623-26215 = 457408

Faptul că trezoreria netă este pozitivă, rezultă că întreprinderea are un management performant.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a face față scadențelor sale față de terți atât pe termen scurt cât și pe termen mediu și lung.

Solvabilitatea patrimonială = (capital propriu + provizioane pentru riscuri și cheltuieli)/(capital propriu + provizioane pentru riscuri și cheltuieli + total credite)* 100

Solvabilitatea patrimonială = (820059/820059+19377)* 100 97,69 % o valoare foarte bună a solvabilității

Rentabilitatea întreprinderii reprezintă capacitatea acesteia de a genera profit, sau altfel spus dacă veniturile acoperă cheltuielile.

1)Randamentul vânzărilor din activitatea proprie(servicii prestate)

= profit net/vânzări nete = 631228/7466213 = 8,45 %

Valoarea mică a acestui indicator nu reflecă o situație financiară proastă a întreprinderii. Aceasta a reinvestit aproape tot profitul obținut.

2) Rentabilitatea în funcție de costuri(Rc) se calculează ca raport între profit și costuri totale.

Rc = 780452/5707808 * 100 = 13,67 % ˂ 100.

Indicatorii de lichiditate se referă la capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile financiare scadente și reluarea cheltuielilor de exploatare.

Lichiditatea imediată se exprimă ca raport între activele lichide și datoriile pe termen scurt.

Lichiditatea imediată = (Active – Stocuri)/Datorii pe termen scurt * 100

Li = 1897005-582774/1076946 *100 = 122,03 %

Acest indicator reflectă capacitatea întreprinderii de a face față plăților exigibile prin active cu lichiditate rapidă sau ce se pot transforma în lichidități la termene foarte scurte(maxim o lună).

Limita minimă a acestui indicator ar trebui să fie de 80 %, așadar valoarea de 122,03 % este una excelentă.

Gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri se calculează ca raport dintre veniturile încasate și cheltuielile aferente veniturilor încasate și se exprimă procentual.

Gradul de acoperire = 7466213/5707808 * 100 = 130,81 %

Acest fapt arată că întreprinderea are o capacitate bună de acoperire a cheltuielilor.

3)Gradul de îndatorare se exprimă ca raport între datoriile totale și activele totale deținute de firmă.

Gradul de îndatorare = 1076946/1897005 * 100 = 56,77 %.

Acest indicator arată ponderea datoriilor în totalul surselor întreprinderii.

Un grad de îndatorare bun se consideră atunci când valoarea acestui indicator este de aproximativ 30 %, limita maximă admisă fiind de 60 %.

Criterii de acordare a punctajului

Prin însumarea tuturor notelor aferente indicatorilor calculați se obține o notă finală(punctaj), pe baza căruia creditul este clasificat în următoarele 5 categorii :

Punctaj

Credit standard 41-50

Credit în observație 26-40

Credit sub standard 11-25

Credit îndoielnic 1-10

Credit pierdere 0

Punctajul întrunit de către SC URBAN CONSTRUCT SRL este de 45, creditul ce urmează a fi aprobat fiind unul standard.

Dezavantajele calculului de indicatori sunt următoarele :

nu constituie niște aprecieri definitive asupra activității și managementului unei întreprinderi ;

nu oferă o viziune în perspectivă a activității întreprinderii.

Așadar, în decizia de acordare a unui credit mai trebuie luați în seamă și factori conjuncturali, determinați prin analize de risc și determinare a impactului creditului asupra activității.

Analiza riscului

A.Risc macro – MEDIU

Economic, politic, valutar, norme guvernamentale/reglementări naționale, poluarea mediului, etc.

Societate cu răspundere limitată, ce desfășoară activitate de construcții.

Capitalul este privat, 2 asociați, entitatea nu face parte dintr-un grup de firme.

Societatea respectă toate reglementările în vigoare referitoare la aceste activități, respectiv toate normele de mediu și cele impuse de legislația în domeniu la nivel național și cele impuse de Uniunea Europeană.

Se consideră risc macro mediu.

B. Riscul afacerii- SCĂZUT

Piață, produs,concurență,clienți,furnizori,entitate.

Societatea furnizează produse de calitate care sunt foarte apreciate pe piața internă locală.

În contextul concurenței de piață, SC URBAN CONSTRUCT SRL are o poziție bună pe acest segment datorită managementului care a reușit să-și facă un nume pe piața de profil prin prezentarea și extinderea afacerii.

Această activitate a fost bine pusă la punct încă de la început, firma oferind clienților o serie de produse de înaltă calitate, precum și onorarea la modul cel mai serios a tuturor contractelor.

Se consideră riscul afacerii unul scăzut.

C) Risc de performanță- SCĂZUT

Analiza costului, management,executări de lucrări/servicii prestate

Având în vedere că societatea desfășoară activitate de construcții, trebuie luate în considerare următoarele aspecte : cheltuielile cu materii prime și materiale, salariile acordate, cheltuieli cu chiriile spațiilor de desfășurare a activității.

Toate acestea sunt acoperite de activitatea de exploatare, firma reușind să obțină un profit bun.

Managementul este unul experimentat, administratorul fiind persoană cu vechime în acest domeniu și adoptând o strategie care s-a dovedit de succes în anii de funcționare.

Se consideră riscul performanței scăzut.

D)Plată, preț(ex.volatilitate, tehnici de protecție), rata dobânzii(ex.tehnici de protecție),documentație juridică.

În ceea ce privește acest punct, societatea are termene de plată net favorabile, în condițiile în care în spatele fiecărei activități stă un contract de prestări servicii.

Managementul a reușit să aducă la nivel pozitiv diferențele dintre venituri și cheltuieli financiare, diferențele de curs fiind pozitive acoperă și cheltuielile cu dobânzile. Se consideră un risc tranzacțional scăzut.

E) Risc de refinanțare – SCĂZUT

Cash flow, probabilitatea refinanțării, garanții, disponibilitate de refinanțare.

Societatea își derulează operațiunile prin Banca Comercială în proporție de 90 %, în schimb clientul a fost mulțumit de serviciile bancare oferite de BRD Groupe Société Générale , astfel este considerat că riscul este relativ scăzut.

Ofertele făcute de bancă au fost apreciate de client și au ocupat primul loc.

F) Risc financiar – SCĂZUT

Lichiditate, solvabilitate, profitabilitate, grad de îndatorare

Indicatorii se află la un nivel bun. Creșterea cifrei de afaceri și a profitului sunt clar evidențiate pe trendul crescător. Lichiditatea are un nivel mediu de 122 %.

Impactul proiectului asupra activității firmei

Linia de credit este necesară pentru achiziția de materiale de construcții, iar în urma contractării e, s-ar putea accelera ritmul lucrărilor de construcții, ceea ce înseamnă finalizarea mai rapidă a unor obiective.

În această perspectivă, se asigură promptitudinea serviciilor, fapt care va duce la îmbunătățirea imaginii societății, dar pe de altă parte firma poate prelua noi contracte, ceea ce va duce la sporirea cifrei de afaceri și implicit a beneficiilor economice viitoare.

Așadar, costurile asumate odată cu contractarea liniei de credit ar putea fi acoperite integral prin utilizarea eficientă a creditului și accelerarea ritmului de lucru.

Recomandări și concluzii

Având în vedere datele prezentate, putem trage concluzia că societatea se bazează pe un renume câștigat în cei 16 ani de experiență în domeniul construcțiilor, o bună gestiune a activelor, precum și strategia bine pusă la punct de către managementul firmei.

Veniturile sigure aduse de activitate pot susține în prezent acest credit, iar achiziționarea acestor licențe va atrage venituri suplimentare ce susțin dezvoltarea viitoare a acestei afaceri.

Datele financiare prezentate sunt mai mult decât suficiente pentru a face dovada susținerii, în contextul în care firma și asociații au investit sume mari care generează în continuare profit.

În concluzie SC URBAN CONSTRUCT SRL obține linia de credit în valoare de 15000 EUR, pentru o perioadă de 180 zile , în condițiile date.

CONCLUZII

În România, în anul 2016, piața bancară dispune de o gamă diversificată de servicii, depozite și credite, concurența fiind una acerbă pentru câștigarea clientului

Din punctul de vedere al băncii, procesul de creditare constituie o activitate complexă de informare, evaluare, analiză și luare a deciziei, care începe cu cunoașterea clientelei sub raport juridic, economic, financiar și managerial, apoi continuă cu stabilirea bonității clientului în vederea determinării riscurilor semnificative cu care acesta se confruntă, după care urmează analiza solicitării creditului sub aspectul destinației și a capacității de rambursare a acestuia, plata dobânzilor și a comisioanelor.

Activitatea de creditare înseamnă pentru bancă asumarea unor riscuri aferente creditelor acordate, iar analiza trebuie să confirme faptul că asemenea riscuri pot fi acceptate în anumite condiții de costuri și garanții sau riscurile sunt prea mari și pot influența semnificativ situația financiară a băncii și nu se recomandă asumarea lor.

Analiza creditului este de fapt o analiză de risc, o analiză a unor riscuri multiple, cuantificabile financiar sau necuantificabile calitative, precum calitatea managementului, care împreună conduc la anumite concluzii care fundamentează decizia de creditare.

Pentru bancă, clientul reprezintă o oportunitate de plasament a resurselor și de efectuarea unor servicii de plăți și garanții bancare legate de derularea creditului și, în continuare, de alte oportunități de plasamente și servicii pe baza unei relații de cunoaștere cât mai bună și încredere reciprocă, relații care trebuie menținute și dezvoltate în viitor.

În acest sens, banca devine și un sfătuitor financiar al clientului, iar solicitările de credite trebuie privite nu numai ca un raport inflexibil de „Da” sau „Nu”, ci ca o relație care conduce la rezolvarea solicitării de credite dar în condiții rezonabile, adică o diminuare a volumului solicitat, acordarea în tranșe după realizarea unor parametrii de bonitate, îmbunătățirea structurii garanțiilor și multe alte aspecte în funcție de natura și obiectul creditului.

Analiza creditului este destul de diferențiată în funcție de cele două mari categorii de clienți, persoane fizice (retail) și persoane juridice (corporate) și după tipul creditului, termen scurt, termen mijlociu și lung.

În funcție de specificul afacerii și de politicile proprii fiecare bancă are o situație particulară a creditului în totalul bilanțului propriu.

Strategia băncilor din România, în momentul de față are în vedere concentrarea unui volum important al creditului bancar pe acoperirea solicitărilor justificate ale economiei reale, respectiv a cererilor de finanțare a producției materiale și a serviciilor din toate sectoarele.

Politica băncilor în domeniul creditării ține seama și este influențată de mai mulți factori cu acțiune și efecte diferite, principalul factor fiind cerea de creditare care la rândul său este impulsionată de nivelul scăzut de capitalizare al multor agenți economici, de capacitatea redusă de creștere pe baza profitului și de procesul de erodare pe care inflația îl alimentează.

Există o serie de factori care au rolul de a temporiza creșterea volumului creditelor, cum ar fi intervenția Băncii Centrale(BNR) prin politica sa monetară care acționează pentru restrângerea și ținerea sub control a masei monetare, inclusiv a creditului bancar care duce la creșterea masei monetare prin multiplicatorul creditului.

În concluzie, încrederea în relațiile individuale creditor – debitor, dar și cu caracter mai generalizator, între bănci și agenți economici, atât la intern cât și în relațiile internaționale este importantă pentru derularea activității economice.

Relațiile de credit se corelează cu plățile pentru tranzacții și reprezintă un suport principal al derulării fluente a plăților în relațiile interne și în circuitul internațional, al creșterii economice în general.

Studiile de specialitate asupra arhitecturii ofertei bancare relevă teoria potrivit căreia clienții secolului al XXI-lea sunt cei care vor impune calitatea ofertei, în măsura posibilităților pe care le conferă accesarea unei tehnologii a informațiilor, pretinzând băncilor servicii operative, rapiditate în luarea deciziilor și executare a acestora instantanee, clienții contribuind semnificativ la modificarea raporturilor tradiționale dintre bancă și beneficiar.

Avantajele contractării creditului pentru activitatea curentă pentru agenții economici sunt legate de îmbunătățirea lichidității firmei și creșterea puterii de negociere cu furnizorii :

Principalul avantaj al liniei de credit este acela că poate finanța deficitul de încasare atunci când scadența facturilor la furnizori este mai mică decât scadența facturilor emise către clienți ;

Un credit pentru activitatea curentă poate acoperi „gap – ul”dintre momentul vânzării către clienți și momentul încasării facturilor de la aceștia.

Se pun la dispoziția agenților resurse monetare, astfel încât se evită blocajele și incidentele de plată;

Rolul contractării creditelor pe termen scurt este acela de suplimentare a capacității de producție sau de creștere a volumului de lucrări, fapt ce are ca prim efect sporirea cifrei de afaceri și o mai bună satisfacere a cererii și a comenzilor;

Agenții economici pot achiziționa materii prime, stocuri de marfă, pot achita salariile, taxele și impozitele ;

Potrivit legislației fiscale, dobânzile plătite sunt cheltuieli deductibile în anumite limita la calculul impozitului pe profit, spre deosebire de dividende pentru care se plătește atât impozit pe profit cât și impozit pe dividende;

Contractarea împrumuturilor poate fi de multe ori mai ușor de realizat decât majorarea capitalurilor proprii.

Majoritatea agenților economici au căutat să implementeze soluții de dezvoltarea a afacerilor în general prin contractarea de credite, fie ele pe termen scurt, mediu sau lung, în funcție de necesități.

Chiar dacă creditul bancar presupune anumite costuri pentru agentul economic, se presupune că odată cu contractarea acestora, unitatea urmează să se bucure de beneficii de pe urma utilizării eficiente a resurselor împrumutate, resursele pe care le are la dispoziție entitatea fiind unele sporite.

În concluzie, având în vedere mediul concurențial din domeniul bancar, politica bancară orientată către client și insuficiența resurselor cu care se confruntă afacerile în plină dezvoltare, creditul bancar este soluția optimă de dezvoltare economică și de finanțare.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Creditul Bancar pe Termen Scurt (ID: 113121)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Creditul Bancar pe Termen Scurt

Copyright Notice

Metode Iterative de Rezolvare a Ecuațiilor Algebrice și Trancendente

Deficientele de Scris

Evolutia Veniturilor Bugetului Local

Conceptul de Securitate Socială în Dreptul Intern

Valentele Comunicarii la Copii cu Varsta Prescolara

Corelația Dintre Inflație ȘI Șomaj ÎN Romania ÎN Ultimii 10 Ani

Copyright Notice

Similar Posts