Creditul Bancar la Comertbank Sa
CUPRINS
Introducere….………………………………………………………………………………………………….2
Capitolul I. Abordari teoretice privind creditul bancar
Creditul – definiție și tipologie……………………………………………………………………5
1.2. Funcțiile și rolul creditului bancar în dezvoltarea economiei……………………..12
1.3. Specificul și elementele principale creditului bancar în RM………………………15
1.4. Politica de credit ale băncii comerciale: principii de formare…………………….21
Capitolul II. Analiza operațiunilor de credit în cadrul BC „COMERȚBANK” S.A.
2.1. Analiza politicii de credit ale BC „COMERȚBANK” S.A………………………….37
2.2. Analiza portofoliului de credit ale BC „COMERȚBANK” S.A………………….49
2.3. Eficiența operațiunilor de credit……………………………………………………………….56
Capitolul III. Gestiunea riscului de credit în cadrul băncii
3.1. Metode de descoperire riscului de credit…………………………………………………..63
3.2. Metode de reglare riscului de credit………………………………………………………….84
3.3. Activitatea băncii cu creditele problematice………………………………………………90
Concluzii…………………………………………………………………………………………………………………….106
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………110
Introducere
Sistemul bancar în economia națională reprezintă o verighetă de importanță, fiind intermediar în toate relațiile financiare. Sarcina principală a sistemului bancar este de prestarea serviciilor de a acorda credite, a accepta depuneri și depozite de la populație, firme sau alte bănci, operațiuni valutare pentru persoanele fizice și juridice, plasamentul fondurilor, finanțarea schimburilor comerciale.
La moment sistemul bancar are multe neajunsuri și probleme, realizarea cărora necesită perfectarea legislației din Republica Moldova, fondarea unor organisme specializate în negocierea conflictelor dintre bănci și clienți, depășirea deficienților cornice de sistem.
Deși băncile moldovenești sunt relativ tinere, ele s-au dezvoltat totuși destul de rapid, însă din cauza deficiențelor sistemului bancar, dezvoltarea lor este lentă iar acest fapt reține creditarea mai ieftină a economiei și populației.
Dezvoltarea unor mecanisme extrajudiciare care ar permite executarea gajului prin intermediul unor agenții licențiate specializate după modelele României, adoptarea unor amendamente în scopul ușurării procedurii de executare a gajului, dar și extinderea fondului de garantare a creditelor sunt doar câteva dintre instrumentele care lipsesc în Republica Moldova, deși sunt deja consacrate în multe state ale Uniunii Europene și, mai ales, în Statele Unite și Canada.
Actualitatea temei investigate denotă importanța creditului în cadrul băncii, care reprezintă un factor de bază în asigurarea unei profitabilități înalte a activității bancare, întrucît la momentul actual activitatea de creditare deține ponderea cea mai înaltă în totalul activităților bancare generatoare de profit.
Datorită importanței semnificative, pe care băncile o dețin în cadrul sectorului financiar, această lucrare se referă în mod specific asupra unui aspect deosebit de important în cadrul activității acesteia, și anume luarea deciziei de creditare în urma analizării bonității clientului bancar. În ultimii ani băncile comerciale din Republica Moldova sunt impuse să concureze cu instituțiile financiare nerezidente, astfel instrumentul primordial care va genera succesul acestei competiții pare a fi implimentarea unui sistem de management al riscurilor de credit performant. Din aceste puncte de vedere, implementarea treptată a practicilor internaționale de gestiune a riscului global de credit în sectorul bancar este de maximă importanță. Astfel, sistemul bancar este una dintre cele mai importante chei ale economiei de piață, iar principala funcție a unei bănci în economie rămâne a fi creditarea, ceea ce motivează alegerea temei.
Scopul lucrării constă în analiza și gestiunea portofoliului de credit, precum și dezvoltarea aspectelor teoretice, metodologice și practice a procesului de aprobare a creditelor și formularea propunerilor privind perfecționarea gestiunii creditului în bancă în vederea minimizării riscului de credit. Din scopul respectiv se disting următoarele sarcini ale cercetării:
Analiza creditului și stabilirea importanței lui în sistemul bancar contemporan;
Analiza calității portofoliului de credit a băncii;
Analiza cantitativă și calitativă a portofoliului de credit al băncii;
Stabilirea impactului calității portofoliului de credite asupra riscului la care este expusă banca;
Analiza practicilor internaționale de gestiune și evaluare a riscului de credit.
Obiectul cercetării este legat de procesul de gestiune și evaluare a creditului în cadrul unei bănci, precum și perspectivele de implementare în sistemul bancar autohton a tehnicilor moderne de gestiune a riscului de credit.
Metodologia cercetării se axează pe utilizarea metodelor și instrumentelor de cercetare științifice proprii domeniului dat, care permit gestiunea și evaluarea a creditului în cadrul băncii. Am utilizat deducția, pornind de la informații generale, aspecte teoretice, pentru a defini cît mai bine noțiunea de “credit”, ulterior trecînd la analiza operațiunilor de credit în cadrul BC “COMERȚBANK” S.A., în perioada anilor 2011-2015, prin intermediul metodelor de identificare și evaluare a riscurilor de credit posibile, pentru a face posibilă deducerea unor concluzii ce țin de activitatea de creditare în vederea efectuării unor acțiuni competente, care să prevadă aspectele nefavorabile în cadrul băncii.
Baza informațională. La elaborarea tezei, în partea teoretică am utilizat drept materie diverse informații găsite în literatura de specialitate, iar calculele privind activitatea de creditare în cadrul BC „COMERȚBANK” S.A., le-am realizat în baza datelor statistice cu privire la activitatea de creditare, de pe site-ul băncii, www.comertbank.md.
Structura lucrării. Ținînd cont de scopul și sarcinile cercetării este structurată în trei capitole, incluzînd în mod obligatoriu, și alte elemente structurale ca : introducerea, concluziile și bibliografia.
Primul capitol intitulat „Abordari teoretice privind creditul bancar” include patru subcapitole. În primul subcapitol se interpretează conceptul de credit, sunt formulate definirile și interpretările de bază. În subcapitolul doi sunt stabilite funcțiile și rolul creditului bancar. În subcapitolul trei am analizat specificul și elementele principale ale creditului bancar in RM, iar în al patrulea subcapitol sunt supuse studiului politica de credit a băncii comerciale.
Al doilea capitol „Analiza operațiunilor de credit în cadrul BC „COMERȚBANK” S.A.” înglobează trei subcapitle. În primul subcapitol se face analiza a politicii de credit în cadrul BC „COMERȚBANK” S.A.. Sub capitolul doi evidențiază situația portofoliului de credite în cadrul BC „COMERȚBANK” S.A., este analizat portofoliul de credit al băncii ca urmare a aprecierii produselor creditare oferite de bancă, evoluției în linii generale a componentelor acestuia, se face o analiză cantitativă și calitativă a portofoliului de credite în bancă, iar în subcapitolul trei se înaintează și se argumentează eficiența operațiunilor de credit.
Capitolul trei „Gestiunea riscului de credit în cadrul băncii” include, la fel, trei subcapitole. În primul subcapitol sunt studiate metode de descoperire riscului de credit, în subcapitolul doi sunt analizate și depistate masurile de prevenire și de reglare a riscului dat, iar subcapitolul trei înglobează activitatea băncii cu creditele problematice.
În Încheierere sunt redate principalele concluzii și recomandări elaborate de pe urma cercetării lucrării în ansamblu.
Bibliografia conține 35 de surse informaționale care au constituit un real suport pentru elaborarea tezei.
CAPITOLUL I
Abordări teoretice privind creditul bancar
Creditul – definiție și tipologie
Creditul bancar constituie componenta de bază a activelor unei bănci universale. El este principalul produs pus la dispoziția clientului. Activitatea de creditare în lei și valută străină este supusă permanent unor presiuni decizionale, materializîndu-se, în final, în opțiuni pe termen scurt și mediu cuprinse în strategia bancii.
Creditul este operațiunea prin care se ia în stăpînire imediată resursa, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare , în mod normal însoțite de plată unei dobînzi ce remunerează pe împrumutător.
Operațiunea privește două părți: o parte acordă creditul, iar cealăltă parte îl primește, altfel spus se îndatorează.
Deoarece plata se realizează, pînă la urmă, tot cu ajutorul monedei, creditul presupune existența monedei. Deși, moneda nu este prezentă chiar în momentul efectuării actului de creditare , atît datoria, cît și promisiunea de plată se exprimă în monedă , iar rambursarea se face tot în monedă. Creditul este, deci, așteptarea unei anumite cantități de monedă. Aceasta înseamnă că actul de creditare este un act care se desfășoară în timp.
Se pot structura trei concepții privind elementul fundamental în definirea creditului:
creditul ca încredere;
creditul ca forma a relatiilor de schimb;
creditul ca expresie a relatiilor de distribuire.
Creditul ca încredere: unii economiști apreciază ca ideea de încredere ar reprezenta principalul conținut al creditului. Potrivit acestei concepții, creditul este o categorie subiectivă psihologică. Noțiunea de credit iși are originea în latinescul credito (a avea încredere). Încrederea este necesară în relațiile de împrumut , fară ea nici vînzarea mărfii cu plata amînată nu ar fi avut loc.
Creditul ca schimb: unii autori consideră creditul ca fiind o formă particulară a schimbului. În aceeași accepțiune, creditul este definit ca:
un schimb care începe în prezent și se termină în viitor;
un acord prin care forme ale valorii (bunuri, servicii sau monedă)sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare.
Creditul ca expresie a relațiilor de distribuire: ceea ce deosebește esențial creditul de schimbul de mărfuri, însemnînd redistribuirea valorii. Continutul economic specific al creditului este transferul unei părți din produsul social de la unii participanți la circuitul economic către alți participanți la acest circuit, un transfer cu caracter temporar.
Cele trei grupuri de concepții asupra creditului se corelează între ele și numai împreună configureaza relațiile de credit în ansamblul lor. In principal, creditul este expresia relațiilor de redistribuire a disponibilităților bănești latente existente în economie atît la agenții nefinanciari, cît și la cei financiari, prin înlocuirea monedei temporar pasive cu moneda activă, ca și prin consolidarea și amplificarea disponibilităților de capital bănesc și creșterea masei monetare în circulație.
Principiile de creditare, obiectul creditului și tipurile de credit au devenit elemente comune ale reglementărilor interne în domeniu, la majoritatea băncilor comerciale.
Operațiunea de creditare constă în cedarea/primirea unei sume de bani sau a unei cantități de mărfuri și/sau servicii, caz în care este vorba de o vînzare de credit comercial.
În funcție de operatorii care intervin în raportul de credit și izvorul care a determinat operațiunea deosebim creditul sub următoarele forme: creditul comercial, creditul internațional, creditul obligatar și creditul bancar.
Creditul comercial presupune acordarea de credit sub formă de marfă în baza unui contract comercial. Este caracteristică relația directă ce se stabilește între debitor și creditor, relație care se bazează pe reputația unei persoane sau a unei societăți, pe corectitudinea în respectarea angajamentelor lor de plata, pe calitatea prestațiilor. Titlurile de credit emise (cambii, bilete la ordin) reprezintă caracterizarea unei relații comerciale fundamentale bazată pe încrederea între cei doi parteneri. În economiile cu un sistem bancar bine conturat și structurat, creditul comercial deține o parte importantă din activitatea bancară prin scontarea sau rescontarea efectelor de comerț generate de contractul comercial.
Creditul internațional este reprezentat de raporturile de credit dintre agenți economici (care includ în sine Banca Mondială, organizațiile internaționale și celelalte structuri care contribuie la dezvoltarea și evoluția activităților financiare) din două sau mai multe țări.
Creditul obligatar apare în raporturile dintre instituțiile de stat și agenți economici în calitate de debitori, pe de o parte, și creditori, pe de altă parte. Aceste raporturi se concretizează în faptul că primii emit obligațiuni, iar creditorii sunt subscriitori și deținători ai acestor obligațiuni.
Creditul bancar presupune acordarea de împrumuturi sub formă bănească de către o bancă unei persoane fizice sau juridice numita împrumutat. Raporturile de credit se desfasoară ca proces de mobilizare a surselor disponibile pe piață și distribuirea resurselor disponibile. Creditul bancar reprezintă operațiunea prin care banca acordă împrumuturi în schimbul unui angajament de rambursare viitoare insoțit de plata unei anumite dobînzi, existînd dreptul băncii de a solicita sumele angajate și obligația fermă a debitorului privind rambursarea creditului și plata dobînzilor. Formele creditului bancar cunosc o diversitate avînd în vedere concurența bancară și evoluția economică.
Formele creditului reprezintă modul de organizare a relatiilor de credit în economie, mod clasificat după mai multe criterii. După cele mai importante criterii ar fi următoarele forme ale creditului:
Din punct de vedere al calității creditorului:
– credit comercial;
– credit bancar.
După calitatea debitorului:
– credit acordat persoanelor fizice;
– credit acordat persoanelor juridice.
Din punct de vedere al calității debitorului și creditorului luați la un loc :
– credit public;
– credit privat.
În funcție de scopul acordării:
– credit de producție (de exploatare, de investitii, de speculatie);
– credit de circulație;
– credit de consum.
După obiectul creditului:
– credit în bunuri sau mărfuri;
– credit în bani;
– credit în credit.
După modul de garantare:
– credit real, care are acoperire materială sub forma garanției imobiliare sau mobiliare;
– credit personal care are la baza garanții morale.
Din punct de vedere al tehnicii de acordare:
– credit acordat prin conturi separate de împrumut;
– credit acordat prin cont curent;
– credit de acceptiune.
Din punct de vedere al întinderii drepturilor creditorului:
– credit denunțabil;
– credit nedenunțabil;
– credit legat.
După modul de rambursare:
– credit amortizabil;
– credit neamortizabil.
Din punct de vedere al mărimii perioadei:
– credit pe termen scurt;
– credit pe termen mijlociu;
– credit pe termen lung.
Creditele bancare pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii, astfel:
în funcție de perioada de acordare:
Credite pe termen scurt respectiv operațiuni de împrumut pe termen pînă la l an pentru suplimentarea mijloacelor circulante;
Credite pe termen mediu acordate pe o perioada de pana la 5 ani pentru operațiuni de export-import sau investiții;
Credite pe termen lung acordate pe o perioadă de peste 5 ani pentru investiții de amploare, retehnologizare.'
În fiecare din cele 3 cazuri banca trebuie să se asigure ca rambursarea creditului/ratelor de credit se va face la scadenta, în caz contrar sunt afectate angajamentele asumate față de cei ce i-au incredintat fondurile spre păstrare.
în funcție de debitorii băncii (beneficiarul creditului):
Credite acordate persoanelor fizice, în principal, pentru construcția de locuințe, achizitionarea de autoturisme, cărți de credit etc.
Credite acordate persoanelor juridice – agenti economici. Pentru a face fața cheltuielilor productive societățile comerciale apelează la credite bancare, banca urmînd să satisfacă numai nevoile temporare de lichidități, sprijinind, în principal, activitățile rentabile.
în funcție de destinație:
Credite pentru producție, care sunt acordate pentru activitatea curentă și de investiții. În perioada actuală, creditele productive detin ponderea cea mai mare din volumul creditelor acordate de bănci.
Creditele pentru activitatea curentă se solicită de societațile comerciale pentru desfășurarea activității curente (achizitionarea de materii prime, materiale, fond de marfă, prestarea unor lucrari și servicii facturate la sfîrșitul perioadei, etc.). Aceste credite intră în categoria celor pe termen scurt, cu rambursare parțială sau integrală la scadența, rata dobînzii stabilindu-se diferențiat de la banca la banca și garantate cu gaj cu sau fară deposedare de marfuri, ipotecă și cesiunea creanțelor.
Credite pentru investiții acordate pentru construirea unor obiective industriale; ele fac parte din categoria creditelor pe termen mediu și, uneori, chiar lung. Angajarea unor asemenea credite de valori mari, presupune un control riguros din partea băncii începînd cu faza de proiectare, de construcție și, apoi, de exploatare, asumarea unui risc mai mare determinat de rezultatele calculului de actualizare, decizia eficienței investiției. Specificul acestor credite este acordarea unor perioade de grație atat pentru rambursarea împrumutului (uzual l sau 2 ani, dar, uneori, și 5 ani) cît și pentru dobînda (pentru primele 6 sau 12 luni).Garanția materială a acestui credit este însăși investiția plus alte garanții care aparțin agentului economic. Acest tip de credit ridică o serie de riscuri deloc de neglijat din partea băncii, unul dintre ele materializîndu-se în dificultatea atragerii unor surse de creditare pe termen mediu si lung.
Credite pentru export-import – vizează activitatea de comerț exterior. Diversitatea operațiunilor de comerț exterior a determinat condiții specifice de creditare pentru acest domeniu.
Bancile comerciale sprijina realizarea contractelor de export, oferind o. serie de facilități producatorilor (prefinanțare, scontarea efectelor de comerț, asigurarea creditului de export), de multe ori, la costuri mai mici decît cele ale creditelor obișnuite, premise notabile pentru ca operațiunile de export să fie „motor” pentru economie, factor important in cresterea resurselor valutare.
La rîndul lor, operațiunile de import generează elemente tehnice specifice, particularități în acordarea (credite sub forma de avansuri, credite pentru deschideri de acreditive de import, etc.), utilizarea, costul și rambursarea acestui tip de credite. În plus, operațiunile de export și import prevalează tehnicilor de finantare pe termen scurt, iar, pentru investițiile internaționale specifice sunt finantarile pe termen lung ceea ce presupune în majoritatea cazurilor surse externe, fie de la banci străine, fie de la organisme internaționale.
O altă particularitate pe care o implica creditarea activitatii de export-import este varietatea și dimensiunile considerabile ale garanțiilor (de la gajul asupra bunurilor, cesiunea de creanțe prezente și viitoare, ipoteca, gajul asupra întregului patrimoniu, obiectivul care a fost finanțat).
Credite de consum sunt tipul de credite pe termen scurt sau cel mult pe termen mijlociu acordate persoanelor fizice și sunt destinate să acopere costul bunurilor și serviciilor de care beneficiază prin rețeaua de comercializare. Un astfel de credit este limitat și prin costul pe care îl comporta.
Creditul ipotecar este destinat activității imobiliare și se băzeaza în principiu pe proprietatea privată. El presupune o convenție între creditor și împrumutat, care cuprinde în esența proprietatea (ca garantie a rambursarii imprumutului), conditiile și scadențele, penalitățile și circumstanțele în care se poate pierde proprietatea.
În funcție de calitatea lor:
Credite performante – reprezintă angajamente de plată ale societaților comerciale față de banca, onorate la scadența. Derularea lor se face în conformitate cu contractul de credit încheiat și cu normele interne bancare.
Credite neperformante – reprezintă angajamente de plata asumate de societățile comerciale care nu iți achită la timp obligațiile, generînd credite restante și dobînzi neachitate cu consecințe directe asupra activului, solvabilității și a cheltuielilor băncii prin constituirea de provizioane într-un volum mai mare.
În dependență de valuta creditelor acordate de Bancă deosebim:
Credite în lei moldovenești – destinate utilizării în RM sau, după convertire, folosite pentru executarea operațiunilor de import;
Credite în valută străină – pot fi folosite exclusiv pentru achitarea cu nerezidenții, cu excepția creditelor acordate din resursele organizațiilor financiare internaționale, care pot fi convertite în lei moldovenești și folosite pentru achitarea contractelor cu agenții economici pe teritoriul RM.
Credite acordate reieșind din modul de acordare:
în numerar – suma creditului în lei, eliberată debitorului prin casieria Băncii, pentru persoane fizice. Pentru persoane juridice creditul se acordă în numerar numai pentru cei care vor să achiziționeze producția agricolă cu prezentarea obligatorie a actelor de achiziție, plata salariilor și cheltuielilor de deplasare;
prin virament – suma creditului în lei sau în valută, transferată în contul curent al debitorului , deschis în Bancă, sau transferată direct în contul(urile) curent(e) al (ale) partenerului(lor) de afaceri a(le) debitorului.
În activitatea practică regăsim și alte tipuri speciale de credite ce se acordă agenților economici:
Creditele de trezorerie reprezintă raporturi de credit menite să satisfacă necesitățile curente ale societăților comerciale, de regulă, din sursele proprii ale băncii remunerate în strînsă corelare cu dobînda pieței și garantate, de obicei, prin desfășurarea întregii activități la banca creditoare.
Liniile de credit presupun efectuarea creditării, fie prin cont curent, fie prin cont de împrumut. Aceasta linie de credit presupune un plafon maxim de creditare stabilit anual, de regulă, un procent din cifra de afaceri sau procent din rulajul conturilor curente (lei/valuta), bonitatea societății, notorietatea publică a acesteia, precum și de posibilitățile de garantare a liniei de credit, întrucît plafonul de credit are valori, de obicei, mai mari și sursa acestui tip de credit este una atrasă, costurile sunt implicit mai ridicate.
Overdraft se acordă persoanelor juridice, care au o activitate de lungă durată în cadrul băncii, fiind clienții fideli Overdraft se acordă pentru diferite scopuri ale întreprinderii. Diferența dintre linia de credit și overdraft este aceea că linia de credit se acordă pe un termen de 24 luni, doar pentru suplinirea mijloacelor circulante și se achită comisionul pentru suma neconsumată a liniei de credit, pe cîn overdraftul se acordă pentru orice scopuri, pe termen maxim de 12 luni și suma overdraftului depinde de nivelul rulajului efectuat în cadrul băncii.
Creditele pe obiect presupun raporturi de credit în care obiectul creditarii este foarte bine delimitat (de ex.: achiziționarea de material lemnos pentru fabricarea de mobilă, achiziționarea unui anumit activ fix), rata dobînzii fiind determinată de costul sursei atrase și este garantat, de regula, cu active fixe.
Creditele preferențiale – raporturi de credit izvorîte din acte normative ale statului, care, prin politica sa economică, poate sprijini o anumita ramură (de ex.: sprijinirea activității de export sau a agriculturii prin facilități de dobîndă).
Creditele pentru stocuri si cheltuieli sezoniere – se acordă agenților economici, care constituie stocuri de materii prime și produse, cum ar fi: produse agricole, agroalimentare, de proveniența vegetală sau animala etc. Ele se acorda, în special, pentru agricultură.
Creditul de scont sau scontarea titlurilor de credit (cambii, bilete la ordin) sau a altor instrumente de plată (scrisori de credit) ce reprezintă o relație de credit de un tip special, solicitat de agenții economici atunci cînd duc o lipsa acutî de disponibilități. Menționăm, ca valoarea creditului acordat de băncile care practică acest sistem de creditare este diminuată cu valoarea scontului.
Credite ordinare sunt creditele acordate pe o anumită perioadă de timp, fiind acordate printr-o sumă de bani.
Credite pe cecuri remise spre încasare reprezintă valoarea nominală a creanțelor comerciale achiziționate și se acordă pe baza cererilor de credite prezentate de agenții economici și dovada remiterii cecurilor Ia plata prin circuit bancar sau a depunerii cecurilor spre încasare de către beneficiari direct la băncile plătitorilor, precum și listele lui care să reiasă prețurile de creditare pentru fiecare cec, respectiv valoarea nominală.
Creditele de factoring. Factoringul este operațiunea prin care clientul denumit "aderent" transferă proprietatea creanțelor sale izvorîte din facturile comerciale, către banca denumita "factor", aceasta avînd obligația, conform contractului încheiat, de a asigura încasarea creanțelor aderentului, asumîndu-și riscul de neplată a acestora. Banca, pe baza documentelor primite, plătește valoarea nominală a creanțelor, fie imediat, fie la scadența acestora sau la termenele contractuale de plată stabilite cu aderenții.
Credite pentru facilități de cont. Facilitățile de cont reprezintă credite pe perioade scurte de timp, pâna la 15 zile calendaristice, acordate agenților economici care din anumite cauze justificate economic nu pot face temporar fața plăților. Creditele pentru facilități de cont se acordă pentru acoperirea decalajului intervenit în fluxul de lichidități ca urmare a întîrzierilor în încasarea mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate.
Funcțiile și rolul creditului bancar în dezvoltarea economiei
Pe măsura dezvoltării economico-sociale rolul și importanța creditului în economia fiecărei țări au marcat o creștere considerabilă, avînd loc totodată diversificarea functiilor indeplinite de acestea.
Locul și importanța creditului în economie sunt evidențiate prin funcțiile pe care le îndeplinește:
Funcția distributivă
Prin credit sunt mobilizate resursele bănești disponibile la un moment dat în economie, aflate ca surplus la nivelul populației, agenților economici și statului și apoi sunt redistribuite prin acordarea de împrumuturi către acei clienți care au nevoie de mijloace financiare.
Pe de o parte, în economie se formează numeroase disponibilități bănești, care temporar depășesc necesitățile și cheltuielile curente ale întreprinderilor și populației, iar, pe de alta parte, la numeroși agenți economici există nevoi a căror acoperire nu poate fi realizată cu resursele economice proprii existente, ele putînd fi satisfacute prin atragerea de mijloace suplimentare sub formă de credite.
Funcția distributivă consta tocmai în mobilizarea acestor resurse bănești disponibile la un moment dat în economie și redistribuirea lor prin ariarea de credite spre anumite ramuri, sectoare de activitate, care au nevoie de fonduri de finantare.
Funcția de emisiune monetară
Ca urmare a consolidarii ideii de credit bazat pe încredere între participanții la actul economic, a fost creată moneda cu valoare fictiva, întemeiată pe încredere, adica, biletele de bancă, iar pe lîngă aceasta, determinate de nevoia schimbului, au apărut o multitudine de alte instrumente și tehnici de plată. Prin ele s-a realizat o importantă reducere a cheltuielilor cu relația monetară.
În condițiile unui sistem economic organizat, creditul poate prezenta următoarele avantaje:
sporește puterea de acțiune productivă a capitalului;
asigura o elasticitate mai mare în economie;
participă la creșterea gradului de centralizare și concentrare a capitalului;
reprezintă un factor al creșterii economice;
favorizează concurența;
asigură stabilitatea prețurilor;
contribuie la sporirea vitezei de rotație a banilor;
-regleaza rata dobînzii stabilind fenomenul de inflație;
promovează relațiile economice internaționale;
asigură finanțarea deficitului bugetar al statului.
Funcția de transformare a economiilor în investiții
Economisirea care nu este urmată de investiții constituie o tezaurizare și reprezintă un factor de dezechilibru pentru viața economicp. Nu orice individ poate fi întreprinzător, nu oricine își poate asuma riscurile unei investiții, nu toți indivizii au calitățile necesare spre a se lansa în afaceri, iar daca le au este posibil să nu le poată valorifica din cauza lipsei de capital.
Creditul este cel care pune la dispoziția întreprinzătorului capitalul necesar, asigurînd astfel transformarea economiilor inactive în investiții. Sub acest aspect, creditul este un important factor al creșterii economice, contribuind la proliferarea întreprinderilor mici și mijlocii, promotoare ale noului, ceea ce favorizează concurența cu efectele sale pozitive asupra echilibrului economic.
Funcția de asigurare a stabilitatii preturilor
Aceasta funcție se realizează prin reglarea dimensiunilor cererii și ofertei de mărfuri și servicii, creditîndu-se atît consumul cît si stocurile. Prin fmanțarea producției și a consumului precum și prin crearea unor instrumente de plată flexibile, creditul a devenit o prezenta incontestabila în viața socială și economică din orice țară civilizată.
Creditul are un rol deosebit în promovarea relațiilor economice Internaționale, stimulînd exporturile și importurile, asigurînd o dezvoltare normală, rapidă și în deplina siguranță a acestor operațiuni.
Alte funcții ale creditului:
accelerează tranzacțiile comerciale, favorizînd desfacerea mărfurilor pe scara mai largă deoarece producătorii vînd mărfuri pe credit comercianților cu ridicata, iar aceștia, la randul lor, comercianților cu amanuntul, în schimbul unei polițe pe care o scontează la bancă;
sporește viteza de rotație a monedei și contribuie la dimensionarea ei și la sporirea mijloacelor de plată în economia națională;
wxercită o influentă benefică asupra consumului prin cumpărarea pe credit și cu plata în rate a unor bunuri de folosință îndelungata;
îndeplinește o funcție importantă în procesul de reglare a circulației monetare, sporind viteza de circulație a acesteia și mărind entitatea de mijloace de plată puse la dispoziția economiei nationale.
Pe acest fond, rolul și amploarea creditului au crescut imens, devenind o activitate economică deosebit de importantă. Este oportun ca pentru realizarea unei creșteri economice să se apeleze la credite decît să se aștepte o perioada îndelungată pînă cînd s-ar putea forma fondurile proprii corespunzătoare pe seama capitalizării beneficiilor.
Folosind creditele, agenții economici cîștigă timp în lupta cu concurența, pot să-și adapteze operativ activitatea în conformitate cu cerințele pieței și, totodată, printr-o activitate eficientă, iși creează și mijloacele necesare pentru rambursarea ratelor scadente și plata dobînzilor.
Creditarea poate fi privita și ca un serviciu bancar, pe care banca îl oferă clienților care-l solicită. În economiile competitive, activitățile specifice sectorului terțiar (al serviciilor) trebuie să se concentreze asupra nevoilor clienților și să dezvolte produse și servicii pentru satisfacerea noilor cerințe ale acestora.
Deși creditul are efecte benefice asupra funcționării economiei, dacă nu este folosit în anumite condiții, poate determina dezechilibre mari, cu efecte nefavorabile asupra economiei, cum sunt crizele bancare. Cadrul financiar este un fenomen des întîlnit în ultimii ani, care poate determina prăbușirea întregului sistem bancar, cu consecințe foarte grave pe plan economic, social și politic.
De asemenea, trebuie luat în calcul și faptul ca super creditarea are ca efect creșterea nivelului monedei scripturale din economie peste cel prevăzut, fenomen care determină creșerea inflației.
Folosirea creditului pentru finanțarea unor activități care nu sunt eficiente din punct de vedere economic, prin utilizarea creditelor direcționate, determină, de asemenea, apariția unor efecte negative, pe de-o parte, prin utilizarea necorespunzătoare a fondurilor bănești disponibile în economie, iar pe de altă parte, prin apariția unor tensiuni sociale care pot periclita desfășurarea activității economice în general.
Pentru ca procesul creditării să se desfășoare normal este necesar îndeplinirea unui cumul de condiții obiective și subiective:
a). condiții de ordin juridic-legal: se referă la existența cadrului juridic și legal care reglementează activitatea de creditare privitoare la măsurile de protecție acordate contractelor încheiate la procedurile de coercițiune față de debitorii ce nu respectă condițiile contractuale;
b). condiții de ordin instituțional, infrastructural: se referă la existența unui sistem de investiții și organisme solide care au atribuțiuni clare în efectuarea operațiunilor de creditare și în exercitarea controlului;
c). condiții de ordin social-politic sunt referitoare la existența unui mediu favorabil pentru desfășurarea activităților economice de orice fel, la existența condițiilor de liberă concurența și libera inițiativă.
Un mediu social caracterizat prin convulsii, instabilitate și, deci, nesiguranța nu este propice desfășurării activității cu caracter economic, și, mai ales, celor de creditare, care presupun asumarea unor riscuri;
d). condiții de ordin economic: sunt legate de situația de ansamblu a economiei naționale, de perspectivele ei , dar și de conjunctura economiilor pe plan internațional;
e). condiții de ordin psihologic referitoare atît la încredere cît si la comportamentul agenților economici și al populației.
Specificul și elementele principale creditului bancar în RM
Sectorul bancar moldovenesc a crescut continuu pe parcursul ultimilor 26 ani, cu excepția perioadei de criză septembrie 2008-februarie 2010, când au fost înregistrate reduceri ai majorității indicatorilor de performanță. Începând cu luna martie 2010, însă, sectorul bancar moldovenesc a intrat din nou într-o curbă de ascensiune. Evoluțiile în ascensiune ale sistemului bancar moldovenesc au fost determinate de creșterea economică per ansamblu a țării, însoțită de cererea sporită pentru produse bancare, cât și de sporirea volumului de remitențe.
Deși sistemul bancar din Republica Moldova este considerat a fi unul dintre cele mai sigure printre țările fostei URSS, și, pe bună dreptate, după nivelul și ritmurile sale de dezvoltare a întrecut nivelul economiei moldovenești per ansamblu, acesta nu se poate detașa de deficiențele unei economii mici și relativ slabe în care funcționează. Printre probleme principale ale sistemului bancar moldovenesc se numără:
nivelul relativ redus de intermediere financiară. După profunzimea sistemului bancar (ponderea creditelor acordate sectorului privat în PIB) Moldova se afla în anul 2010 pe unul din ultimele locuri printre țările ECE, cu 37,2%, depășind doar Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Kosovo;
ratele înalte ale dobînzilor la credite. Conform datelor Băncii Mondiale, Republica Moldova a fost întrecută în regiune la ratele dobînzilor doar de Albania și Georgia;
cerințele rigide ale băncilor referitoare la gaj. Instabilitatea relativ înaltă a economiei, cadrul legal imperfect și sistemul judecătoresc ineficient, lipsa unor alternative pentru comercializarea pe piața secundară a unui șir de bunuri acceptate ca garanții (utilaje, terenuri agricole, etc.), fac ca cerințele referitoare la gaj ale băncilor moldovenești să fie destul de înalte și rigide. Conform unui sondaj al Băncii Mondiale din 2009, valoarea medie a gajului raportat la credit era la nivelul de 138,6%, depășind media pe regiune de 134%. Din această cauză, precum și datorită ratelor înalte ale dobânzii, conform aceluiași sondaj, Republica Moldova era lider în regiune după numărul companiilor care identifică accesul la finanțare ca constrângere majoră;
nivelul înalt al concentrării și gradul relativ redus al concurenței pe piața bancară. Pînă în 2015 au existat 14 bănci comerciale, dar din septembrie 2015 au fost închise 3 bănci, scăzînd încă mai tare concurența pe piața bancară;
oferta limitată de resurse financiare pe termen lung, ceea ce face ca termenele de rambursare a creditelor acordate de bănci deseori să nu corespundă cu termenele de realizare a proiectelor finanțate și cu fluxurile de mijloace bănești ale companiilor creditate (cca. 87% din depozite sunt cu termen de până la 1 an, în timp ce cca. 63% din credite au maturitatea mai mare de 1 an);
infrastructura informațională slab dezvoltată (primul și singurul birou de credit a început să funcționeze doar în 2011), lipsa unor date și informații statistice de calitate pentru analiza creditară, a analizelor și cercetărilor de piață; accesul public limitat la rapoartele financiare pentru analiza comparativă, calitatea joasă a rapoartelor financiare întocmite de către companii;
procedurile lungi și anevoioase de exercitare de către bănci a dreptului de gaj, din cauza legislației imperfecte și a funcționării defectuoase a sistemului de executare judecătoresc;
iInteresul relativ redus al băncilor moldovenești pentru o mare parte din sectorul IMM din cauza costurilor de creditare ridicate și a posibilității reduse de aplicare a economiilor de scară.
Evoluția sistemului de creditare în Republica Moldova a avut de suferit întreaga perioadă de funcționare a băncilor comerciale. Tot timpul se faceau pași pentru dezvoltarea creditelor în RM, reducerea ratelor dobînzilor pentru a fi mai aceeptabile de populație și să ajute dezvoltarea afecerilor. Din 2007 cînd ratele dobînzilor la credite depășeau 30% anuale în MDL, au fost întreprinși pași pentru scăderea ratelor dobînzii, printre care atregerea resurselor străine, atragerea depozitelor persoane fizice. În 2010 ratel la persoane juridice au ajuns în mediu de 13-15% anuale, pentru persoane fizice – 16-18% anuale, ratele dobînzii la resursele speciale fiind de 10-11% anuale în MDL. Calitatea creditelor acordate de bancile comerciale, s-a inrautatit in anul 2010. Dacă la începutul anului mărimea procentuală a reducerilor pentru pierderi la credite (Fondul de risc) constituia 4,85%, la finele anului media pe sistem bancar a ajuns la 9,65% și aceasta a fost cauzată în mare parte (daca nu in totalitate) de restanțele la plată creditelor, pe care le-au inregistrat debitorii bancilor, motivul fiind – criza. O parte din clienții băncilor – persoanele fizice – au pierdut locurile de muncă sau li s-a micșorat salariul și acesta a dus la imposibilitatea onorării obligațiunilor sale fată de instituțiile bancare, altă categorie de clienti – persoanele juridice – au intrat în imposibilitate de plata din cauza reducerii vînzărilor. Ponderea creditelor restante și celor în stare de neacumulare în totalul creditelor s-a majorat mai mult de 3 ori în anul 2010, înregistrand la finele anului marimea de 17,66%.
Această perioadă de criză a fost depășită de băncile comerciale, prin faptul că au fost luate bunurile gajate în proprietate, pe viitor fiind vîndute. Creditele care au fost clasate în categoria compromis au fost casate.
Un plus a scăderii creditelor neperformante a fost instituirea biroului de creditare, care și-a început activitate în 2011. La moment la persoanele fizice și juridice a crescut responsabilitatea achitării la termen a creditelor bancare, fiind conștienți de faptul că dacă vor întîrzia, pe viitor nu vor avea posibilitate de primire a creditului.
În următorii ani creditele au avut o evoluție pozitivă, fiind în continuă scădere și accesibile pentru persoane fizice și juridice. În 2014 creditele au ajuns la o rată a dobînzii pentru persoanele juridice – 9-11% în MDL, resursele speciale, fiind coborîte la 7,5% în MDL, 5,05 % în valută străină.
Din situația financiară de la finele anului 2014 (instabilitatea enocnomică și politică, implicarea celor 3 bănci în schemele frauduloase), BNM a luat hotărîrea de a majora rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu, de la 3.5 pînă la 19.5 la sută anual.
Mărind rata capitalizării, BNM micșorează posibilitatea băncilor comerciale și clienților săi la obținerea creditelor, ce la rîndul său duce la reducerea împrumuturilor, adică masei monetare și mărește nivelul mediu al dobînzii pentru creditul comercial. Acesta influentează și echilibrarea balanței de plăți și cursului valutar. Creșterea ratelor contribuie la atragerea capitalului strain pe termen scurt, ce activizează balanta de plăți, mărește oferta valutei straine. Respectiv scade cursul valutei straine și creste cel a monedei naționale.
Deci, schimbarea ratelor oficiale joacă un rol de avertisment pentru întreaga piață a capitalului de împrumut: mărirea ratei duce la implementarea politicii creditare de restricționare, micșorarea – la expansia creditară.
La moment ratele la credite constituie la persoanele juridice de la 18-26% anuale în MDL, pentru persoanele fizice – de la 18% anuale în MDL, resursele speciale în MDL au fost mărite cu 4 puncte procentual.
Deși înregistrează rezultate financiare satisfăcătoare, sistemul bancar din Republica Moldova a avut de înfruntat în 2015 crizele instituționale și de guvernanță corporativă anacronice ce au bântuit sectorul în anii precedenți. Stabilitatea și reziliența sistemului a fost testată de un mediu macroeconomic imprevizibil: o relansare economică încă firavă în Uniunea Europeană, risc de incapacitate de plată și escaladarea conflictului din Ucraina, dar și o nouă posibilă recesiune în Federația Rusă.
În orice operațiune de credit, intervin cel puțin doua subiecte :
cel care acordă creditul – creditor;
cel care primește creditul – debitor.
Elementele constitutive ale oricărei operațiuni de credit sunt :
schimb separat in timp;
folosirea banilor;
plata unei dobanzi.
Alte elemente ale creditului:
scadența sau momentul stabilit pentru rambursarea creditului;
ratele pațiale care se rambursează eșalonat conform întelegerii stipulate în contractul de credit,
termenul de grație, adică perioada dintre momentul angajării creditului și începerea rambursării lui,
gajul sau garantarea creditului, adică bunuri care se constituie la dispoziția creditorului sau a unei terțe, pentru asigurarea îndeplinirii de către debitor a obligației.
Orice operațiune de credit comportă în sine, prin natura sa, luarea în calcul a unui risc cert și anume riscul insolvabilității clientului, care poate duce la pierderea sumei împrumutate și riscul imobilizării, cînd clientul nu respectă angajamentul achitarii la scadența a sumei cuvenite.
Riscul care rezultă din insolvabilitatea debitorului poate fi prevenit prin constituirea de garanții în favoarea bancii și anume :
garanții personale – care. țin de persoana debitorului;
garanții reale – constituite în funcție de consistența bunurilor debitorului și care asigură creditorului un drept real asupra unor elemente determinate din patrimoniul debitorului sau al persoanei garante.
În stabilirea oportunității fiecărei operațiuni de credit, banca estimează posibilitatea recuperării la scadența a acestuia. Astfel bancherul evaluează:
capacitatea de a produce venituri a potențialului client;
originile și angajamentele legale ale întreprinzatorului;
raportul acestuia cu clienții și furnizorii;
situatia economică generală a sectorului unde acționează întreprinzătorul;
motivul solicitării împrumutului și destinația sa imediată.,
Faptul care determină, întreține și stimulează creditul este beneficiul creditorului – dobanda, cît și beneficiul debitorului – suma împrumutată.
Dobînda este prețul plătit de debitor creditorului său pentru împrumutul acordat pentru un termen determinat. Se cunosc mai multe categorii de dobanda:
Dobînda camatareasca care este calculată în procente excesiv de mari;
Dobînda convențională – este stabilită prin înțelegerea dintre creditor și debitor;
Dobînda la dobînda – anatocismul – prețul plătit de împrumutat pentru suma reprezentînd capitalul, plus dobînda capitalizată pe o perioada de timp;
Dobînda legală este calculată în procentul stabilit de lege;
Dobînda majorată – percepută de bănci în cazul în care creditul nu este rambursat la termen;
Dobînda moratorie – care se plătește de la data acordării moratoriului pînă în momentul stingerii datoriilor. Moratoriul dă dreptul debitorului, ca pe o perioada de timp stabilită prin hotărîre judecătorească, să înceteze plata datoriilor pe care le are, creditorul avînd dreptul să pretindă plata. Pe perioada moratoriului debitorul nu este oprit să-și achite datoriile față de creditor, dar este apărat de urmărirea silită;
Dobînda pentru împrumutul maritim, de regulă, mai mare decît cea de pe piață comercială datorită specificului acestei activități;
Dobîndă fixă – stabilită la încheierea contractului de împrumut și care nu poate fi modificată pe parcursul derulării contractului de credit;
Dobînda variabilă – se recalculează periodic, în funcție de evoluția dobînzii pe piață.
Dobînda practicată de banca la creditele pe care le acordă va fi în mod necesar mai mare decît:
dobînzile pe care aceeași banca le acordă pentru depozite;
taxa scontului pe care o plătește băncii de emisiune;
dobînda ce o plătește la împrumuturile pe care le contractează pentru propria refinanțare.
Este necesar ca dobînzile acordate pentru depozite să fie superioare sau cel putin egale cu rata inflației, pentru ca în caz contrar banii depuși își pierd puterea de cumpărare, ceea ce va avea ca efect achiziționarea de către populație a produselor stocabile și a valutei. Consecințele unei asemenea orientări sunt penuria anumitor produse și creșterea prețului la acele produse ca și la valută, ducînd la accentuarea inflației.
Pe lîngă dobînzile pe care banca le primește ca venit, comisioanele, de asemenea, reprezintă sursa de venit a băncii. Deosebim următoarele tipuri de comisioane:
comisionul pentru examinarea cererii de credit, care se percepe o dată la înaintarea cererii de credit la bancă;
comisionul pentru acordarea creditului, care se achită integral la acordarea creditului sau parțial în dependența de suma debursată;
comisionul pentru administrarea lunară a creditului, care se calculează lunar din suma creditului sau din suma rămasă;
comisionul pentru rambursarea integrală a creditului se percepe atunci cînd clientul hotărăște să închidă creditul înainte de termen;
comisionul pentru prolongarea creditului;
comisionul pentru modificarea graficului creditului;
comisionul pentru schimbarea gajului.
Conditiile creditului sunt:
existența unui sistem juridic prin care să se reglementeze cadrul general al operațiunilor de credit;
existența unui sistem instituțional cu o vastă rețea dispusă în teritoriu, dar și cu relații corespondente cu instituții similare din străinatate;
existența unui cadru economic favorabil legat de situația de ansamblu a economiei naționale și de conjunctura economică externă;
existența cadrului general de ordine și consens social-politic;
stabilitate și continuitate a operațiunilor generale referitoare la deciziile macro-economice, atitudinea regimului politic față de economie, față de piață și libera inițiativă;
factori de natura psihologică și de tradiție care se referă la elementul definitoriu al creditului-încrederea, cît si comportamentul agenților economici și al populației în ansamblu.
Politica de credit ale băncii comerciale: principii de formare
Activitatea de creditare desfășurată de bancile comerciale din țara noastră respectă prevederile Regulamentul BNM cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova nr.153 din 25.12.1997 cu modificările și completările ulterioare și Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).
O activitate bancară sigură și profitabilă presupune, pe de o parte, protecția disponibilităților din conturile deponenților și investițiilor acționarilor băncii prin reducerea riscului, dar și permanenta fructificare a posibilităților oferite de piață. Acest lucru nu se realizează refuzând acordarea unui credit sau stabilind termeni și condiții de creditare care să descurajeze clienții să mai apeleze la credite.
Politica de credit a Băncilor la etapa contemporană are următoarele obiective:
selecția unor categorii de credite sigure și cu o probabilitate maximă de rambursare;
revizuirea și ajustarea sistemului existent în analiza dosarelor de credit reieșind din experiența acumulata și conjunctura pieții cu scopul sporirii calității de luare a deciziilor de creditare și atingerea unui portofoliu de credite maxim (de o calitate înaltă) cu risc minim;
asigurarea unor plasamente profitabile pentru fondurile atrase de Bancă;
optimizarea eliberării creditelor persoanelor juridice prin aplicarea procedurilor simplificate de analiză a credibilității agenților economici și urgentarea procesului de luare a deciziilor și circulației documentației de credit;
la elaborarea/revizuirea și realizarea tehnicilor de creditare, Banca va tinde spre divizarea mai stricta a funcțiilor de vînzare a produsului (front-office) si analiză (back-office) cu scopul sporirii calității deservirii clientului si gestionării riscului de credit;
promovarea unei politici moderne în domeniul creditelor destinate populației și businessului mic și mijlociu;
revizuirea structurii portofoliului curent cu scopul formarii unui ansamblu de produse creditare diversificate, bine diferențiate, ușor accesibile și clare pentru clientelă;
promovarea vînzărilor încrucișate și moderne a produselor Băncii prin implicarea mai largă a tuturor angajaților din front-office-ul Băncii, instruirea acestora privind tehnicile eficiente de vânzare;
implicarea mai activă a unităților teritoriale ale Băncii în creditarea persoanelor fizice, businessului mic și mijlociu prin consultarea clienților privind condițiile de creditare și setului de documente necesar pentru examinarea cererilor de credit;
lansarea unor noi produse de credit, inclusiv a produselor destinate businessului mic și mijlociu.
Orice banca din RM își stabilește politica sa de creditare în baza rezultatelor obținute ca urmare a:
cercetării pieței creditare din Republica Moldova, inclusiv piața creditelor interbancare, creditarea persoanelor juridice și fizice;
analizei comparative a ratei dobânzii la creditele acordate de alte bănci;
analizei pieței valorilor mobiliare;
analizei eficienței și acceptării unor noi tipuri de credite atât pentru Bancă, cât și pentru clienți;
îmbunătățirii procedurii de creditare pe tipuri și forme de credite, inclusiv, a implementării unor forme noi de finanțare a clienților Băncii.
Strategia de credite constă în:
stabilirea condițiilor de creditare avantajoase atât pentru Bancă, cât și pentru clienți;
stabilirea unei valori rezonabile a ratei dobânzii;
garantarea rambursării creditului;
negocierea termenilor de utilizare a resurselor creditare;
stabilirea modalităților de rambursare a creditului, etc.
Selectarea de către Bancă a sferelor economiei naționale pentru plasarea resurselor creditare se bazează pe evaluarea indicatorilor de lichiditate, solvabilitate și rentabilitate a subiecților din sferele respective, precum și a stabilității acestora în funcție de expunerea la riscuri, etc.
Strategia Băncii privind dirijarea riscului de credit constă și în diversificarea portofoliului de credite, inclusiv dispersarea lor între un spectru larg de clienți, diversificarea conform termenelor de acordare a creditelor, pentru a avea posibilitatea manipulării resurselor financiare în vederea excluderii cazurilor de nerambursare a creditelor și de neachitare a dobânzilor aferente.
Există principii de creditare care, dacă sunt aplicate consecvent permit reducerea gradului de incertitudine și, prin urmare, a riscului implicat în creditare.
Aceste principii se referă la:
solicitantul creditului (debitorul)
cererea de creditare (obiectivele urmărite)
rambursare (rate și termene)
dobânzi și comisioane bancare (renumerarea creditului)
garantarea (modalități de asigurare și recuperare)
Solicitantul creditului (debitorul)
Acceptul unei bănci de a acorda un credit reflectă punctul ei de vedere privind capacitatea de rambursare, prezentă și viitoare a clientului. Prin urmare, este esențial ca banca să obțină cît mai multe informatii în legătura cu situația financiară a potențialului client și să fie sigură că se poate baza pe toate informațiile oferite de acesta. În aceasta analiză, banca trebuie să ia în considerare măsura în care îl cunoaște pe client; analiza se face diferențiat pentru un client nou și pentru un client tradițional.
Dacă solicitantul este deja un client al băncii, banca va lua în considerare evidențele sale referitoare la acesta, de exemplu, dacă ia creditele anterioare dacă a respectat graficul de rambursare a ratelor și dobânzilor. Orice solicitare de reînnoire a unui credit se băzeaza pe relațiile anterioare cu clientul.
Solicitările noilor clienți trebuie trătate diferit. Daca cel care solicită un credit nu este clientul bancii, ca un prim pas, trebuie să se obțina referințe satisfăcătoare despre integritatea și situația financiară a persoanelor care conduc afacerea. Trebuie să se obțină informațiile necesare relevante de care are nevoie banca.
Cererea de creditare
Aspectele determinante care vor fi luate în considerare atunci cînd se analizează cererea de creditare sunt:
– competența legală a solicitantului;
– destinația creditului;
– valoarea creditului;
– durata creditării;
– eșalonarea ratelor scadente;
– garantarea creditului solicitat;
– marja de profit pe care o va încasa banca din credit.
Banca trebuie să ia în considerare daca împrumutul solicitat, se înscrie în politica de ansamblu de creditare a băncii. O banca poate limita sumele pe care le va împrumuta unui anumit sector industrial sau comercial, sau poate exista o reglementare a Băncii Naționale în ceea ce priveste creditarea unui anumit sector.
Cererea clientului trebuie susținuta de un flux monetar prognozat (cash flow). Acesta poate lua forma unui document care să indice lichiditățile curente și cheltuielile prevazute. Deci, acesta va arăta valoarea fondurilor disponibile în timp. Prognoza trebuie să includă sumele atrase de client și orice plăți și dobînzi datorate băncii.
Rambursarea
Prognoza fluxului de fonduri disponibile va indica durata realistă a rambursarii creditului. Pentru ca o afacere să aiba succes, ea trebuie să aiba suficiente lichidități. Dacă persona juridică încearcă să ramburseze creditul prea repede, s-ar putea sa ramînă fără lichidități și să nu poată să-și desfășoare corespunzător activitatea în continuare și chiar să dea faliment.
Este preferabil ca rambursarea creditului să se realizeze în rate mai mici, valoric eșalonate, pe o perioada mai mare, dar pe care afacerea le poate acoperi, într-un mod realist, decât sa fie efectuată într-o perioada mai scurtă, în rate mari. Însăși banca va constata că este să cîștige suficient din alte activități bancare încât să acopere costul unui credit neperformant, fiind preferabila rambursarea în rate mai mici, decât forțarea rambursării rapide, cu riscul de a nu se putea rambursa creditul.
În ceea ce priveste perioada de rambursare a creditului, se impune asigurarea unui echilibru între fondurile de care dispune clientul în timp și reducerea perioadelor de eșalonare a ratelor.
Dobînzi si comisioane bancare (renumerarea creditului)
Renumerarea creditului este foarte importantă, deoarece constituie una dintre modalitățile principale prin care banca realizează profit.
În unele țări se obișnuiește ca băncile să perceapp clienților un comision de negociere, pentru acoperirea costurilor de instrumentare a creditului. În practica moldovenească, aceste costuri urmează se să se acopere prin rata dobînzii, deși comisioanele se plătesc adesea, prin credit. Băncile trebuie să se asigure că percep o rată a dobînzii care să asigure profitabilitatea fiecărei acțiuni de creditare.
Totusi, băncile trebuie să se asigure ca dobînda și comisioanele percepute sunt competitive, comparativ cu cele practicate de alte bănci și instituții financiare de pe piață; în caz contrar clienții vor solicita credite din altă parte.
Este normal ca o bancă să perceapa o rată mai mare a dobînzii, daca ea considera ca un anumit credit are un risc mai mare. În mod similar, este posibil ca o bancă să perceapa o dobînda mai mică, pentru împrumuturile garantate prin forme asigurătorii certe, neriscante sau cu risc minim. Cu toate acestea, banca trebuie să-i permită clientului să dispună de suficient numerar pentru a putea să-și desfăsoare activitatea nestingherit; în caz contrar stabilirea unei rate de dobînda prea mare poate determina un risc de credit sporit.
Garanția
Datorita mediului competitiv în care operează, băncile nu pot totdeauna stabili rate ale dobînzii care să reflecte realist, riscul inerent unei situații date. Dacă o banca solicită o rată de dobînda prea mare, clientul se poate adresa concurenței și, prin urmare, banca pierde un client. Pentru a putea stabili o rata de dobânda mai mica, o bancă poate solicita drept garanție active de o anumită valoare, cu dreptul de a le vinde în cazul în care clientul nu reușeste să ramburseze creditul. Acesta este cunoscută sub denumirea de garanție reală.
Orice decizie privind creditarea unui client trebuie să ia în considerare capacitatea prezentă și viitoare a clientului, de a rambursa creditul din resurse proprii. Cu alte cuvinte, decizia de creditare trebuie luată înainte de a aduce în discutie garanția.
Banca va trebui să ia în considerare o valoare care sa poata atribui în mod realist oricarei garanții oferite de client și cît de ușor va fi sa transforme în numerar garanția, în caz că apare necesitatea executării ei.
Garanția nu constitue pentru banca sursa principală de rambursare, respectiv de recuperare a creditelor.
Formele de garantare a obligațiunilor contractuale, în ordinea descreșterii atractivității pentru Bancă, sunt prezentate astfel:
depozitului bancar;
valori mobiliare de stat și ale BNM;
garanții ale Guvernului RM sau ale Guvernului unei țări-membre a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică;
garanțiile organizațiilor internaționale și ale băncilor multilaterale de dezvoltare;
polița de asigurare contra riscului incapacității de plată;
imobilul cu un grad înalt de lichiditate (imobil rezidențial/comercial);
imobilul cu un grad scăzut de lichiditate (imobil rezidențial/comercial);
teren;
utilajul/echipament sau mijloace fixe;
mijloace de transport (inclusiv cele date în leasing), tehnica agricolă motorizată și nemotorizată ale persoanelor fizice și juridice;
averea personală, inclusiv bijuterii;
gajul stocurilor în circulație;
șeptel, produse agricole, vegetale, alimentare;
acțiunile altor bănci;
cauțiunea (fidejusiunea) persoanelor terțe;
cesiunea creanțelor, fluxului de mijloace financiare din conturile curente;
altele.
În scopul minimizării riscului, Banca poate folosi concomitent câteva forme de asigurare a creditului, în timp ce fiecare din ele poate asigura toată suma datoriei conform legislației în vigoare.
O formă de garantare perfectată printr-un contract de gaj sau obligațiune de garanție poate să asigure câteva obligațiuni diferite ale debitorului conform diferitor contracte de credit, cu condiția că suma garanțiilor este suficientă pentru asigurarea acestor obligațiuni.
Banca va aprecia ca factor pozitiv constituirea garanțiilor reale (gaj al imobilului sau transportului personal) și fidejusiunii din partea fondatorilor sau managementului companiei-solicitante, pentru a stimula interesul personal al conducerii în rambursarea promptă a creditului.
În cazul în care se folosesc câteva tipuri de asigurare, având aceeași valoare, tipul principal de asigurare se va considera asigurarea cu calitatea cea mai înaltă.
Suma contractelor de fidejusiune, de cesiune nu participă în calculul acoperirii creditului.
În activitatea de creditare sunt implicate diferite subdiviziuni ale Băncii, care implementează cu prudență politica și procedurile de creditare ale Băncii, conform legislației în vigoare și actelor normative interne, inclusiv:
negocieri primare cu clientul;
primirea cererilor de credit;
acumularea și verificarea documentației de credit;
examinarea cererilor de credit, analiza documentației de credit;
analiza solvabilității solicitanților de credit;
aprecierea calității formelor de garantare a rambursării creditelor;
aprobarea sau respingerea creditului;
întocmirea contractelor aferente tranzacției de credit și prezentarea administratorilor Băncii spre semnare;
acordarea creditului;
monitorizarea creditului;
restructurarea creditului (dacă e cazul)
rambursarea creditului;
degrevarea obiectelor de gaj;
transmiterea dosarului de credit în arhiva.
Contractele aferente tranzacției de credit trebuie să fie perfectate de către economist în termen de o zi după luarea deciziei.
Specialistul în creditare perfectează următorul set de documente, care va reglementa tranzacția de credit:
contractul de credit cu anexarea Graficului de rambursare a creditului în 2 exemplare;
precum și după caz:
contractul de amanet – în 2 exemplare;
contractul de cesiune a mijloacelor bănești din conturile curente – în 2 exemplare;
contractul de gaj înregistrat – în trei exemplare însoțite de demersul de înregistrare a gajului în 2 exemplare;
contractul de fidejusiune – în 3 exemplare – câte un exemplar pentru fiecare parte contractantă;
contractul de ipotecă- în 4 exemplare – câte un exemplar pentru Bancă, debitor, notar și OCT.
Contractele aferente creditelor urmează a fi semnate de către Directorul filialei. Specialistul în creditare asigură vizarea obligatorie a contractelor de către Secția juridică, și după caz, de Serviciul evaluarea și realizarea gajului.
Specialistul în creditare asigură semnarea contractelor de către părțile contractante și le remite clientului în scopul autentificării notariale și/sau înregistrării contractelor de gaj/ipoteca în registrul respectiv al gajului, după cum urmează:
Contractul de gaj al bunurilor mobile – se înregistrează de către notar în registrul gajurilor bunurilor mobile. După înregistrare notarul păstrează un exemplar a contractului și-i înmânează clientului. Clientul prezintă specialistului în creditare confirmarea privind înregistrarea gajului în Registrul Bunurilor Mobile, cu un exemplar al contractului de gaj. Adăugător contractele de gaj se supun înregistrării în următoarele instanțe:
în cazul transportului – Î.S. „Registru”;
în cazul tehicii agricole – INTEHAGRO
în cazul proprietății intelectuale – A.G.E.P.I.
Contractul de gaj al valorilor mobiliare se înregistrează de către Registratorul Independent în Registrul deținătorilor de valori mobiliare. Debitorul gajist prezintă Băncii extrasul care confirmă blocarea valorilor mobiliare și stabilirea restricțiilor asupra dreptului de înstrăinare a acestor valori mobiliare pe perioada valabilității obligațiilor Debitorului față de Bancă.
Contractul de ipotecă se autentifică la notar. Clientul împreună cu reprezentantul Băncii desemnat în baza procurii, semnează contractul (în patru exemplare) în prezența notarului, cu păstrarea unui exemplar. Clientul prezintă 3 exemplare ale contractului autentificat Organului Cadastral Teritorial (Î.S. „CADASTRU”), în scopul înregistrării acestuia în Registrul Bunurilor Imobile. În calitate de confirmare a înregistrării servește prezența ștampilei ОСТ pe exemplarul contractului prezentat de către client managerului personal. Bunurile imobile gajate urmează să fie asigurate în favoarea Băncii la o companie de asigurare contra eventualelor riscuri. Se permite stabilirea prin contractul de ipotecă a clauzei referitor la prezentarea asigurării la prima cerere a Băncii. În cazurile când există riscul pierderii sau distrugerii obiectului gajului imobil, Banca poate sa ceară ca clientul să asigure din cont propriu bunurile gajate în favoarea Băncii contra riscurilor de furt, incendiu, acțiuni ilegale ale persoanelor terțe, etc astfel încât bunul respectiv să fie permanent asigurat pe toată durată de valabilitate a contractului de credit. Clientul este obligat să prezinte anual la Banca originalul contractului și poliței de asigurare, împreună cu documentul confirmativ de achitare a primei de asigurare, astfel încât bunul respectiv să fie permanent asigurat pe toată durata de valabilitate a contractului de credit.
Mijlocul de transport trebuie să fie asigurat obligatoriu CASCO în favoarea Băncii. Comitetul de conducere este în drept să decidă asupra neasigurării transportului cu CASCO, ținând cont de riscul aferent proiectului examinat.
Banca acordă credite funcționarilor săi, cu respectarea următoarelor limite:
Funcționarilor Băncii, care sunt persoane afiliate Băncii, conform definiției date în Regulamentul privind tranzacțiile băncii cu persoanele afiliate, li se acordă credite conform condițiilor prevăzute în regulamentul menționat.
Celorlalți funcționari ai Băncii:
pentru necesități primordiale;
pentru investiții imobiliare.
Persoana afiliată a oricărei băncii comerciale se consideră:
administratorii Băncii și membrii Comitetului de Credit;
acționarii care, direct sau indirect, dețin sau controlează cinci și mai multe procente din capitalul acționar al Băncii. Dacă acțiunile le deține sau le controlează soțul (soția) unei astfel de persoane sau o rudă de gradul întîi, atunci se consideră că acțiunile sînt deținute și controlate de această persoană.
orice persoană care exercită control asupra Băncii, sau se află sub controlul Băncii, sau se află, împreună cu Banca sub controlul unei alte persoane și care se consideră dar nu se vor limita la:
sucursalele (companiile-fiice) Băncii și sucursalele (companiile-fiice) persoanelor afiliate Băncii;
persoanele, ale căror sucursale (companiile-fiice) este Banca sau persoana afiliată băncii;
persoanele, care se află sub același control cu persoanele afiliate Băncii.
Băncile pot acorda credite persoanelor afiliate la aceleași condiții ca și altor debitori (cu excepția funcționarilor Băncii care nu sunt afiliați Băncii). Băncile nu pot încasa de la persoanele afiliate dobînzi și comisioane mai mici decât percepe în condiții similare de la ceilalți debitori (cu excepția funcționarilor Băncii care nu sunt afiliați Băncii).
Băncile sunt obligate să înainteze aceleași cerințe către persoanele afiliate privind asigurarea rambursării creditului, condițiilor achitării creditului, prezentării informației complete a situației financiare și informației referitor la utilizarea efectivă a creditului.
La acordarea creditelor persoanelor afiliate riscul de rambursare asumat de Bancă nu trebuie să fie mai mare, decât în cazul acordării creditelor altor debitori. Banca aplică aceleași măsuri către persoanele afiliate, la rambursarea creditelor, ca și către alți debitori.
Expunere totală a Băncii față de o persoană sau un grup de persoane acționînd în comun include următoarele :
Suma creditelor acordate.
Datorii debitoare privind leasingul financiar.
Expunerea totală pe credite a unei persoane afiliate și / sau un grup de persoane care acționează împreună cu persoana afiliată Băncii nu trebuie să depășească 20 % (douăzeci la sută) din capitalul normativ total al Băncii. În grupul de persoane care acționează împreună cu persoana afiliată Băncii se includ:
Agenții economici în care persoana afiliată, necalificata ca autoritate publica, deține sau controlează direct sau indirect cinci sau mai multe procente din capitalul acestor agenți, indiferent de forma organizatorico-juridică, și / sau lucrează în calitate de administrator și / sau este sucursală (compania fiică a ei);
Persoanele juridice, care se află sub același control cu persoana afiliată Băncii;
Persoană fizică sau juridică față de care persoana afiliată a emis o garanție (gaj, cauțiune (fidejusiune)).
Suma totală a expunerilor Băncii față de persoanele afiliate și / sau grupurile de persoane care acționează împreună cu persoanele afiliate Băncii nu trebuie să depășească mărimea capitalului de gradul întîi al Băncii
Funcționarilor băncii la acordarea creditului și analiza documentației de credit se va lua în calcul ca suma lunară rambursată de către funcționar (principal și dobândă), indiferent de tipul de credit și numărul de credite avute, să nu depășească un procent anumit din veniturile nete totale ale familiei solicitantului.
La acordarea creditului unui funcționar al Băncii în mod obligatoriu se va evalua individual și se va lua în considerație:
aportul lui la realizarea obiectivelor Băncii;
importanța subdiviziunii în care activează funcționarul;
perspectivele acestuia și scopurile pe termen lung ale Administrației vis-a-vis de funcționar;
calificarea funcționarului;
vechimea în muncă a funcționarului în sistemul bancar;
vechimea în muncă a funcționarului în Bancă nu mai puțin de 6 luni.
În cazul încetării contractului individual de muncă al funcționarului, căruia i s-a acordat credit, Banca va majora în mod unilateral rata dobînzii pînă la rata dobînzii stabilită pentru un produs similar, oferit debitorilor-persoane fizice, ce nu sunt în raporturi de muncă cu Banca, fapt ce va fi menționat expres în contractul de credit.
Banca va reține din salariul funcționarului impozitul la suma dobînzii, determinată ca rezultat al diferenței pozitive dintre rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Națională a Moldovei.
Conținutul unei politici de creditare în băncile comerciale comportă trei părți principale:
formulari politice cu caracter general referitoare la sarcinile compartimentului de creditare și la calitățile optime ale portofoliului de credite;
principii și proceduri recomandate în constituirea și administrarea portofoliului de credite;
proceduri și parametri detaliați de creditare specifici fiecarui tip de credite – normele de creditare.
Partea întîi are menirea de a stabili cadrul general și obiectivele politicii de creditare. Structura sa generală ar putea fi urmatoare:
Obiective
Strategii:
B-1. Tipuri de credite și structura portofoliului de credite
B-2. Structura creditelor în funcție de lichiditatea și scadența lor
B-3. Mărimea portofoliului de credite.
Piețe (zone comerciale)
Caracteristici ale creditelor:
D-1. Tipuri de credite
D-2. Garanții
D-3. Termeni de creditare.
Responsabilități referitoare la aprobarea creditelor și controlul calității acestora.
Obiectivele politicii de creditare pot fi interne sau externe, în funcție de prioritățile băncii.
Obiectivele concrete trebuie să definească rolul băncii respective, așa cum și-l asuma ea, apoi rentabilitatea globală stabilită pentru perioada respectivă, imaginea pe care dorește să o impună pe piață, încrederea publicului, gradul de agresivitate în concurență cu ceilalți competitori. Dincolo de aceste obiective de ordin general, menite să asigure racordarea efortului compartimentului de credite la cel global al băncii, pentru asigurarea unui efect de sinergie, obiectivele politicii de creditare pot și trebuie să fie particularizate pentru acest domeniu de activitate prin stabilirea sarcinii de creștere medie (anuala sau trimestriala) a portofoliului de credite (în prețuri constante) și a mărimii acestui portofoliu relativ la activele sau depozitele bancare totale.
Strategiile de creditare vizează trei domenii distincte.
Strategia în domeniul structurii creditelor bancare stabilește ponderea diferitelor categorii de credite în total, direcțiile și limitele minime de diversificare a portofoliului, precum și gradul de participare eventuală la credite sindicalizate. Fiind cel mai important activ bancar, creditele (eșalonarea rambursării lor) au o importanță deosebită pentru asigurarea lichidității bancare, o dată cu asigurarea rentabilității bancare. Și, deși, obiectivul principal al politicii de creditare îl reprezintă minimizarea riscului de creditare, nici gestiunea altor riscuri bancare nu trebuie neglijată.
Lichiditatea stabilită în funcție de structura activelor și pasivelor bancare este una din restricțiile majore ale structurii (în funcție de scadență) a creditelor bancare; aceasta deoarece în lipsa unei piețe secundare suficient de dezvoltate (titularizare) lichiditatea creditelor este determinată aproape exclusiv de scadența lor.
În cele din urmă, obiectivele de ordin strategic referitoare la mărimea portofoliului de credite sunt cele care determină cuantificarea agresivității băncii, așa cum a fost ea formulată global la primul punct. O politică agresivă se caracterizează prin creștere absolută (valoare în prețuri constante) și relativă (pondere în totalul activelor bancare) a portofoliului de credite. O astfel de strategie are, de regulă, un caracter temporar, deoarece prezintă dezavantaje evidente. Pe termen scurt o astfel de politică poate duce la o creștere a veniturilor, dar este mai puțin sigur că această creștere va atrage și o creștere de rentabilitate. Creșterea rapidă a valorii portofoliului de credite sporește, în mod, evident riscurile legate de gestiunea acestui portoliu. Cel mai riscant element îl reprezintă scaderea potentială a calitătii portofoliului, datorită presiunii pe care o exercită asupra peronalului, gestiunea mai multor clienți și imperativul strategic al cuceririi pieței; dacă acest imperativ devine o prioritate, atunci el poate să se transforme în creștere cu orice preț și, cel mai adesea, acest preț îl reprezintă creșterea expunerii globale la risc a băncii.
Definirea piețelor sau a zonelor comerciale pentru bancă este un element de politică pe termen lung și realizarea acestui obiectiv cere timp, mai ales atunci cînd se impune o schimbare radicală de orientare. Politica de creditare trebuie să defineasca fără echivoc piața primara și secundară pe care se vor desfășura activitățile de creditare, precum și prioritățile geografice. Prioritățile geografice pot presupune o extindere, o consolidare sau o retragere de pe anumite piețe, piețe definite din punctul de vedere al ariei geografice deservite de bancă. Conținutul efectiv al acestui element de politică de creditare trebuie să conțină definirea explicită a zonei deservite în mod regulat de filiale sau agenții proprii, stabilirea în afara zonei sale comerciale, proprii precum și condițiile de acceptare excepționale a altor credite.
În ceea ce privește standardele de creditare la acest nivel prezentarea lor nu este decît globală și legată de contextul stabilit de strategia de creditare a băncii pentru perioadă curentă. Ele trebuie să cuprindă precizări referitoare la tipurile de credite, garanții și termene. Definirea tipurilor de credite presupune stabilirea unor liste pentru: creditele preferate de bancă, creditele de evitat datorită riscului ridicat și pentru creditele interzise, de regulă, în virtutea unor restricții legale. Apoi, trebuie specificate tipurile de garanții (mobiliare și imobiliare) pe care banca este dispusă să le accepte, în virtutea expertizei proprii, a expertizei partenerilor tradiționali sau a evoluției condițiilor de pe piață și a celor legale. Termenele avute în vedere sunt cele referitoare la periodicitatea reevaluării factorilor de risc, inclusiv a costurilor și a prețului creditului.
Tot prin politica de creditare trebuie stabilite limitele responsabilității tuturor celor implicați în procesul de creditare. Este vorba, în principal, de limitele răspunderii specialiștilor în creditare și ale comitetelor de credit. Aceste limite depind de experiența și de poziția specialiștilor, de garanții, de sezonalitate, precum și de capitalul/talia băncii.
Partea a doua a politicii de creditare conține principiile și procedurile pe care banca își bazează procesul de creditare și cuprinde următoarele elemente:
– protecția prin asigurare;
– documentația și garanțiile mobiliare;
– încasarea creditelor restante și recuperarea garanțiilor;
– norme și reglementări legale;
– stabilitatea ratei dobînzilor percepute;
– informații financiare solicitate de la debitori;
– etica profesională și conflictele de interese;
– examinarea și controlul periodic al calității creditelor.
– Protecția prin asigurare se poate realiza pentru bunuri (cele care se constituie în garanții, dar nu numai), pentru persoane (cadrele de conducere pentru răspundere civilă sau pentru răpiri, dar și asigurări de viața pentru debitorii individuali în cazul creditelor pe termen lung), pentru banca însăși ca beneficiar de asigurări și reasigurări (pentru riscul de creditare). De regulă, este recomandabil să se încheie contractul de asigurare pentru toate riscurile asigurabile în condiții de eficiență.
– Documentația și garanțiile mobiliare solicitate trebuie să se constuie în dosare de creditare uniforme la nivelul întregii bănci, indiferent de locația unității bancare operative și de personalul angajat. Implementarea cerințelor văzînd acest caracter unitar poate ridica probleme semnificative la nivelul băncilor mai mici, datorită raporturilor personale ale funcționarilor acestora cu clienții bancii.
– Tratamentul creditelor restante și recuperarea garanțiilor se poate realiza printr-un compartiment specializat care poate avea și sarcini de control. Procedura scrisă cuprinde informațiile de semnalizare a dificultăților, detecția acestora, raportarea măsurilor imediate, controlul garanțiilor și, eventual, detecția fraudelor. Creditele restante pot avea cauze obiective, legate de evoluția ciclului economic, sau cauze subiective, care sunt, de fapt, un eufemism pentru a desemna managementul defectuos.
– Detecția problemelor se poate face din timp dacă evoluția calității debitorului și a mediului său economic sunt urmărite îndeaproape de bancă. Pentru un specialis în creditare experimentat pot constitui semnale reducerea disponibilului în cont, creșterea frecvenței apelului la liniile de credit, nerambursarea la termen, depunerea cu întîrziere a rapoartelor financiare, etc. Odata ce se înregistreaza o întîrziere la plata, se pot lua o serie de măsuri imediate, care presupun negocierea unui plan de măsuri cu debitorul și revederea termenilor contractului de creditare. În politica de creditare trebuie să se prevadă ce poate să afecteze renegocierea contractului; cel mai adesea sunt vizate scadențele (reeșalonări), raportările (frecvente și detaliate), încheierea unor convenții suplimentare referitoare la limitarea activității debitorului și la gradul de implicare a băncii în luarea deciziilor manageriale, garanții suplimentare (reale și personale).
– Reglementările legale reprezintă un element dinamic al mediului în care operează banca și, de aceea, politica de creditare trebuie să reflecte nu numai starea actuală a sistemului de reglementări ci și, în măsura în care acest lucru este posibil, cele mai probabile direcții de concentrare a autorităților bancare. Reglementările bancare echivalează cu impunerea unor limite și a unor interdicții referitoare la activitatea de creditare: operații si volum. Autoritatea bancară efectuează inspecții periodice pentru a stabili gradul de respectare a restricțiilor în vigoare la nivelul instituției respective. Aceste inspecții au, de regulă, un caracter periodic și urmăresc o serie de obiective, între care: lichiditatea și solvabilitatea băncii, încadrarea în normele legale în vigoare, calitatea și lichiditatea activelor bancare, precum și calitatea sistemelor proprii de protecție și control intern. În măsura în care aceste lucruri sunt cunoscute de conducerea bîncii și în baza experienței trecute a instituției bancare, ele trebuie menționate în politica de creditare pentru uzul tuturor funcționărilor, astfel încît inspecția autorității bancare sa nu constituie pentru aceștia un stress inutil și pentru ca ei să acorde prioritate domeniilor vizate de inspectori.
– Politica de creditare are un rol deosebit de important și pentru stabilirea unitară a criteriilor de stabilirea prețului. Cel mai important element îl reprezintă determinarea nivelului dobînzii percepute, a ratei acesteia. Trebuie prezentate toate procedurile de determinare a acesteia, modul lor de folosire și elementele în funcție de care se poate stabili acest nivel: costul fondurilor bancare, primele de risc, comisioanele bancare, rata dobînzii pe piață, rata de bază sau preferențiala a dobînzii. În afară de aceste elemente, trebuie specificate și celelalte componente ale costului creditului pentru debitor, cum ar fi soldul minim creditor al contului acestuia sau alte servicii financiare oferite de banca clientului.
– Informatiile financiare solicitate de la client trebuie să fie și ele specificate în politica de creditare pentru a nu apare diferențe semnificativede, tratament între cererile tratate de diferiti specialiști în creditare și între diferiți clienți tratați de același specialist. Accesul la aceste informații necesită solicitarea rapoartelor financiare periodice și întocmirea situației financiare periodice și întocmirea situației financiare personale pentru acționari, directori, clienti individuali. Rapoartele financiare periodice cele mai solicitate sunt bilanțul și declarația de impunere. Veridicitatea informațiilor conținute de aceste rapoarte este asigurata prin expertizare, doar pentru firmele mari; problema principală o reprezinta debitorii mici, pentru care banca trebuie să faca și verificări faptice (de garanție, de exemplu). La verificarea scriptică trebuie să se urmarească valoarea de înregistrare a activelor și daca activele sunt grevate de alte obligații (eventual ipoteci).
– Politica de creditare este locul cel mai potrivit pentru a face toate precizările necesare în legătura cu etica profesională și conflictele de interese. Respectarea normelor (scrise sau nu) ale eticii profesionale de bancher este esențială pentru cîștigarea sau păstrarea încrederii clienților și a altor parteneri în probitatea personalului băncii. Este un parametru esențial al imaginii băncii și, cel mai adesea, se fac simțite efectele negative, ale nerespectarii acestor norme de etică. În vederea asigurării unui nivel minim formal al respectării acestor norme, politica de creditare trebuie să precizeze lista activităților interzise personalului, limitele operațiilor cu personalul, normele de transferare a informațiilor între compartimentele băncii, precum și în afara acesteia și codurile de etica profesională sau reglementări legale.
– Examinarea si controlul periodic al calității creditelor reprezintă un alt element esențial al politicii de creditare, relativ recent în practica bancară, determinant pentru asigurarea unui nivel de risc minim. Inspectarea periodică a portofoliului de credite trebuie definită prin obiectivele urmărite, formulată fără ambiguități și organizată corespunzator. Obiectivele urmărite sunt:
– reducerea pierderilor la portofoliul de credite,
– detectarea prematură a erorilor și a problemelor,
– stimularea inițiativei specialiștilor în creditare pentru autocontrol și informare,
– respectarea standardelor formale de creditare prin verificarea dosarelor de creditare,
– respectarea normelor interne și a celor legale,
– informarea prin excepție și periodică a conducerii cu privire la starea și evoluția calității portofoliului de credite,
– fundamentarea prelevărilor pentru pierderi.
La fiecare inspecție se culeg, se transmit și se analizează informații privind: starea financiară și capacitatea de rambursare a debitorului, documentația (dacă dosarul de credit este complet și actualizat), respectarea politicii de creditare a băncii, existența și valoarea garanțiilor, încadrarea în limitele stabilite de reglementîrile legale ți rentabilitatea aparentă. În acest fel, inspecția își poate realiza funcția esentială de feed-back pentru conducerea băncii. Evident, inspectarea tuturor dosarelor de credit nu este posibilă, mai ales în grupa creditelor pentru particulari (numeroase și de valoare mica) pentru care rentabilitatea plasamentului și mărimea expunerii nu justifică cheltuielile de examinare. Există, de aceea, mai multe metode de alegere a dosarelor de credit ce urmeaza a fi examinate. Una dintre acestea constă în stabilirea unui plafon minim al angajamentului față de bancă, urmînd ca toate creditele cu valori peste plafon să fie supuse examinarii. Plafonul trebuie actualizat periodic în funcție de inflație, evoluția costurilor procesului de examinare și strategia băncii. O alta metodă este cea a selecției aleatoare a unui anumit număr de dosare de creditare în funcție de restricții date, de capacitate, sub forma timpului total disponibil al echipei de inspectori sau sub forma numărului maxim de dosare de creditare de examinat într-un timp dat. Se poate folosi și o combinație a celor două metode cu un plafon relativ ridicat și o examinare aleatoare a dosarelor situate sub plafonul valoric.
Partea a treia a politicii de creditare cuprinde normele de creditare pe tipuri de credite:
credite imobiliare ipotecare,
credite pentru construcții/investiții,
credite pentru stocuri,
credite pe termen lung,
credite pentru cumpărarea unor bunuri mobile,
credite agricole,
credite personale
credite cumparate.
Normele trebuie să cuprinda:
descrierea tipului de credit,
destinația creditului,
scadențele preferate,
tarifarea (dobînda, rate, comisioane, solduri minime creditoare, etc.),
plafoane (minime și/sau maxime),
asigurările, garanțiile solicitate,
procedura de aprobare a creditului.
Politicile de creditare în băncile comerciale variază în timp și în funcție de ciclul economic. Ele trebuie să fie actualizate și să devina adaptabile la modificarile mediului concurențial și economic.
Pentru ca o politica bancară de creditare să se dovedească a fi utilă, ea trebuie să îndeplinească condiții de formulare corectă și conținut complet.
O politică de creditare poate fi apreciată ca fiind corectă dacă în elaborarea ei s-a acordat prioritate atingerii următoarelor obiective:
selecția unor credite sigure și cu o probabilitate maximă de rambursare;
asigurarea unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune banca;
incurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor pieței pe care operează banca.
CAPITOLUL II
Analiza operațiunilor de credit în cadrul BC „COMERȚBANK” S.A.
Analiza politicii de credit ale BC „COMERȚBANK” S.A.
La moment Comerțbank este o bancă modernă de nivel european, cu management și servicii de înaltă calitate, care oferă clienților un sprijin financiar sigur și complex.
Politica de creditare a BC “Comerțbank” S.A. se bazează pe strategia sa de dezvoltare, aprobată de Consiliul Băncii și coordonată la cerințele sociale de baza a activității bancare.
Scopul politicii de creditare a BC “Comerțbank” S.A. este satisfacerea cerințelor de creditare a Clientelei actuale și potențiale.
BC “Comerțbank” S.A.propune împrumuturi pentru următoarele tipuri de credite în dependență de scop și termen:
Credite pe termen scurt și mediu:
suplinirea capitalului circulant sub forma creditelor ordinare și liniilor de credit cu termenul de până la 3 ani;
suplinirea capitalului circulant sub formă creditelor sezoniere cu termenul de până la 1 an întreprinderilor la care nu corespunde perioada de efectuare a cheltuielilor cu perioada primirii veniturilor ( de exemplu, întreprinderile ce practică activitate de agricultură);
finanțarea tranzacțiilor singulare (cheltuieli legate de realizarea unui contract specific).
Credite pe termen mediu și lung business – proiecte investiționale:
procurarea mașinilor și utilajelor;
finanțarea construcțiilor și reconstrucției imobilului;
finanțarea investițiilor capitale în agricultură.
În prezent BC „Comerțbank" S.A., activeaza drept o instituție financiară de creditare, care oferă clienților corporativi și individuali întregul set de servicii bancare, care la rîndul său, includ operațiuni de decontare, creditare, utilizarea cardurilor, documentarea și alte operatiuni bancare. Un rol deosebit de important il joacă experiența de lungă durată în condițiile pieții în curs de dezvoltare, implimentarea tehnologiilor bancare moderne permit băncii să propună clientelei cele mai optimale forme de colaborare. Astfel credibilitatea, calitatea înaltă de deservire, operativitatea în activitate și relațiile reciproce de parteneriat au devenit principiile de bază a băncii. Datorită licenței generale de exercitare a operațiunilor bancare, „Comerțbank" S.A. realizeaza întregul spectru de servicii bancare care sunt prezente pe piața Republicii Moldova, deservește clienții corporativi în conformitate cu standardele internaționale, asigură toate tranzacțiile în valută necesare transferurilor bancare și interbancare, efectuiază operațiunile financiare și de garanții, precum si operațiunile cu numerar și prin intermediul cecurilor.
Obiectivele strategice a activității de creditare ale „Comerțbank" S.A., stabilite în strategia de dezvoltare pentru anii 2014-2016 sunt:
Majorarea portofoliului de credite ale băncii;
Creșterea cotei de piață la total credite și sporirea numărului de clienți persoane juridice și fizice, care benefiază de serviciile de creditare în cadrul băncii;
Îmbunătățirea calității și creșterea profitabilității portofoliului de credite prin asigurarea unui proces de creditare eficient și menținerea indicatorilor financiari în limitele stabilite de BNM, și alte instituții financiare.
Ținînd cont de creșterea semnificativă a volumului operațiunilor creditare, banca acordă o atenție deosebită gestionării riscului de credit. Astfel dirijarea riscului de credit înglobează principii riguroase prestabilite privind aprecierea bonitătii clienților – beneficiari potențiali de credite, un proces eficient de control al calității creditelor conform normelor metodologice privind creditarea etc. Pentru dirijarea eficientă în cadrul băncii sunt instituite două Comitete de dirijare a riscurilor: Comitetul de creditare și Comitetul de Administrare a Activelor și Pasivelor băncii.
De regulă, strategia creditară a băncii este orientată spre constituirea unui cerc permanent de debitori rentabili, solvabili și de încredere care se folosesc activ de tot spectrul de servicii oferit de bancă.
În baza principiilor de creditare, elaborate în Politica de creditare a băncii, aceasta oferă credite companiilor cu o situație financiară stabilă, cu o bună reputație de afaceri, care lucrează efectiv, asigură obținerea fluxurilor suficiente de bani pentru deservirea cuvenită a datoriei ,celor ce dețin strategia de dezvoltare a businessului, prezentat în business- planul elaborat în corespundere cu standartele băncii și companiilor ce participă în proiectul de creditare cu propriile resurse ( aportul minim în cheltuielile prognozate trebuie să fie în mărime de 10 -30 %).
Banca nu creditează, indiferent de nivelul solvabilității, companii ce se ocupă cu fabricarea și vînzarea armelor, drogurilor, produselor radioactive, producții protejate de dreptul de autor în lipsa licenței corespunzătoare, procesul de cumpărare – vînzare ilegală al animalelor rare și al obiectelor de artă, precum și al operațiilor realizabile îndoielinic în conformitate cu Legea nr. 633 din 15.11.2001 “ Cu privire la prevenirea și lupta contra spălarea banilor ”.
Banca nu creditează afacerile speculative la bursele valutare sau la bursele cu hîrtii de valoare, de asemenea nu creditează desfășurarea campaniilor electorale. În continuare, ne propunem o analiză mai detaliată în ceea ce privesc produsele creditare care le oferă banca clienților săi. După cum s-a mai menționat, principala diversificare a portofoliului în funcție de clienți, sînt creditele acordate persoanelor juridice și creditele acordate persoanelor fizice.
Astfel, în domeniul creditării persoanelor fizice, principalele produse creditare oferite sînt:
Credit retail: pentru persoanele fizice cu loc permantent de lucru pentru cheltuieli de consum. Suma maximă – 30 000 MDL pe o perioadă de 24 luni cu dobîndă fixă de 26% (25% – pentru clienții cu istoria creditară pozitivă în cadrul băncii) fără gaj. Comisioanele aferente : 100 MDL – pentru examinarea cererii de credit și 2% din sumă la primirea creditului. Comision pentru rambursarea anticipată nu este.
Credit pentru reparație și mobilă: pentru persoanele fizice cu loc permantent de lucru pentru reparația în casă și procurarea mobilei. Suma maximă – 50 000 MDL pe o perioadă de 24 luni cu dobîndă fixă de 26% (25% – pentru clienții cu istoria creditară pozitivă în cadrul băncii) fără gaj. Comisioanele aferente : 100 MDL – pentru examinarea cererii de credit și 2% din sumă la primirea creditului. Comision pentru rambursarea anticipată nu este.
Credit de consum: pentru persoanele fizice cu loc permantent de lucru pentru cheltuieli de consum. Suma maximă în dependență de veniturile persoanei fizice, pe o perioadă de 60 luni cu dobîndă fixă de 24% cu gajarea bunurilor imobile. Comisioanele aferente : 100 MDL – pentru examinarea cererii de credit și 1-2% din sumă la primirea creditului. Comision pentru rambursarea anticipată 1% din sumă dacă perioada creditului este mai mare de 1 an de zile și 0,5% din sumă dacă perioada creditului este mai mică decît un an de zile. .
BC „Comerțbank" S.A., avînd o experiență bogată în domeniul creditării, caută să susțină și să stimuleze agenții economici din diverse sectoare de activitate, prin acordarea creditelor la condiții favorabile și elaborarea unor produse creditare menite să satisfacă nevoile de dezvoltare a întreprinderilor.
„COMERȚBANK” S.A. oferă credite atât din resursele proprii, cât și din resursele organizațiilor internaționale de finanțare, în cadrul cooperării cu Filirea du Vin, RISP, KFW, FIDA, PNAET, PAC, COMPACT.
Programa de dezvoltare al sectorului agricol FIDA acordă suma maximă a unui sub-împrumut (în conformitate cu regulamentul BNM):
pentru întreprinderi mici și mijlocii (valorificabil în MDL, USD și EUR) – echivalentul a 150,000 USD – pentru toate activitățile eligibile;
pentru tinerii antreprenori până la 300.000 MDL, inclusiv cu o porțiune de grant în mărime de 40% din suma maximă solicitată.
Beneficiarii eligibili, întreprinderi mici și mijlocii: agenți economici de orice formă organizatorico-juridica ce sunt înregistrați și desfășoară activitatea în zona rurală; corespund criteriilor stabilite de Legea nr. 206-XVI din 7 iulie 2006 privind susținerea sectorului IMM, au un număr mediu scriptic anual de salariați ≤ 249 persoane și suma anuală a veniturilor din vînzări, precum și valoarea totală anuală de bilanț a activelor ≤ 50 mln. lei; activitatea este bazată pe proprietate privată și administrată de cetățeni ai RM.
Tinerii antreprenori: întreprinderile fondate și administrate de tinerii antreprenori, cetățeni ai RM, ce au vîrsta, la momentul aplicării, cuprinsă între 18 și 35 ani inclusiv și care corespund următoarelor cerințe: întreprinderea este înregistrată în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova, sub orice formă organizatorico-juridică și dispune de toate autorizațiile necesare ce permit desfășurarea activității de afacerii; menține evidența contabilă, perfectează și prezintă în timp rapoartele financiare standard; corespund criteriilor stabilite de Legea nr. 206-XVI din 7 iulie 2006 privind susținerea sectorului IMM .
Toate împrumuturile FIDA se acordă pentru: reînnoirea/plantarea viilor și livezilor; întreprinderile rurale de prelucrare ale materiei prime agricole; gospodăriile specializate în producerea lactatelor și altor produse agricole; întreprinderile care acordă servicii mecanizate agricole (arat, semănat etc.); producerea semințelor și a răsadului, creșterea legumelor în sere; centre de colectare a diferitor produse agricole; servicii de depozitare și păstrare a roadei; ateliere pentru întreținerea și repararea tehnicii agricole și altor facilități sătești; facilități de depozitare la rece a produselor (camere frigorifice); alte tipuri de activități.
Programul național de abilitare economică a tinerilor este un Proiect acordat pentru „Procurarea echipamentelor și utilajelor”.
Rata curentă a dobânzii (flotantă) se stabilește individual în funcție de proiect, situația financiară și istoria de creditare a clientului.
Suma maximă a împrumutului (cea mai mică valoare a parametrilor de bază) este 70% din costul echipamentului/utilajului și 300 000 lei pentru fiecare debitor. Componentul de grant este până la 40% de la suma creditului. Termenul de acordare este minim – 24 luni (excluzând perioada de grație la restituirea sumei principale) și maxim – 60 luni. Condiții de finanțare sunt 30% pentru mijloacele proprii ale debitorului și 70% pentru creditul acordat de bancă. Perioada de grație la restituirea sumei principale se stabilește până la 6 luni.
Împrumuturile se acordă pentru proiectele care:
contribuie la sporirea exporturilor și/sau la substituirea importurilor;
dezvoltă activitatea de producere în sectorul rural.
Credite pentru business-ul mic:
Credit Partener
Scopul creditului este suplinirea mijloacelor circulante.
Valuta creditului MDL, USD, EUR.
Termenul creditului până la 24 luni.
Garanții acceptate de Bancă: fidejusiunea persoanelor fizice sau juridice.
Avantajele :
Posibilitatea stabilirii graficului de rambursare în dependență de sezonalitatea afacerii.
Cele mai rapide termene de acordare a creditului.
Posibilitatea obținerii creditului fără a pune în gaj bunurile mobile și imobile.
OVERDRAFT
Scopul creditului este satisfacerea operativă de scurtă durată a necesităților urgente în mijloace financiare.
Suma creditului: în dependență de necesitatea clientului.
Termenul creditului: pînă la 12 luni
Valuta creditului MDL
Modalitatea de achitare a creditului
Prin metoda decontării oricăror sume intrate în contul curent, minus sumele mijloacelor pentru necesitățile urgente.
Modul de acordare a creditului. Acordarea se efectuiază prin achitarea documentelor de plată din contul curent al clientului cu acoperirea simultană a sumei insuficiente din contul de împrumut al Băncii, în limitele overdraftului.
Garanții acceptate de Bancă: cesiunea în favoarea Băncii a dreptului încasării fluxului de numerar, fidejusiunea persoanelor fizice sau juridice.
Avantajele :
Cele mai rapide termene de acordare a creditului;
Posibilitatea obținerii creditului fără a pune în gaj.
În corespundere cu Politica Tarifelor Băncii, mărimea dobânzii se stabilește individual pentru fiecare client separat, în dependență de gradul de risc a tranzacției de credit, istoriei de credit a clientului și altor factori.
În conformitate cu Politica Procentuală a Băncii și ținând cont de situația actuala pe piața financiara a RM, au fost stabilite următoarele rate a dobânzii pentru creditele acordate persoanelor juridice:
pentru creditele în lei – 22% +2 anual;
pentru creditele în valută străina – 6% +/-1 anual.
Ținînd cont de regulile echității, de rata de bază a Băncii Naționale, de rata inflației și evoluția pieței de creditare, Banca este în drept de a modifica în mod unilateral mărimea dobînzii, înștiințînd în scris Clientul cu cel puțin 10 zile înainte de modificare. În cazul în care după 10 zile de la data expedierii de Bancă a notificării Clientul nu intră în procesul de negocieri, începînd cu a unsprezecea zi de la data notificării, la calcularea dobînzii se va aplica rata dobînzii în mărimea stabilită de Bancă în notificarea expediată Clientului. Dobînda în mărimea modificată se va aplica la soldul datoriei pe credit la data modificării. Clientul poate, în orice moment, să anunțe rezilierea contractului de credit, ce prevede plata unei dobânzi fluctuante, cu condiția notificării Băncii în termen de 7 zile de la primirea notificării despre modificarea ratei dobânzii.
Documentele necesare pentru obținerea creditului:
Cerere în forma stabilită de Banca;
Documente juridice, în baza cărora întreprinderea își desfășoară activitatea sa și ia decizii de obținere a creditului.
Rapoartele financiare și descifrările conturilor.
Documente, ce confirmă dreptul de proprietate asupra bunurilor propuse în gaj.
Alte documente după necesitate.
În Politica de credit a BC „COMERȚBANK” S.A. sunt acceptate următoarele garanții: bunuri mobile și imobile, mijloace de transport; mijloace circulante; tehnică de uz casnic; obiecte casnice; lot de pămînt; depozit personal sau depozit ale persoanei terțe; fidejusiunea persoanei fizice și/sau juridice; garanția financiară ODIMM.
Documentele aferente creditului bancar sunt: cererea de credit, contract de credit, contract de cesiune, contract de gaj, contract de fidejusiune, informația debitorului potrivit art. 39 al Legii cu privire la ipotecă nr. 142-XVI din 26.06.08 ș.a. documente necesare.
Clientul băncii trebuie să corespundă următoarelor criterii:
Persoana juridică:
existența unui business de perspectivă, care va genera lichidități suficiente pentru rambursarea creditului;
existența unei experiențe de succes în domeniul actual de cel puțin 3 luni sau experienței de succes în alt domeniu (inclusiv fondatorii, administratorul persoanei juridice);
participarea (în unele cazuri) în finanțarea procurării unui obiect de lunga durata cu resurse proprii ale Debitorului în mărime stabilita de documentele normative interne elaborate pentru produsele creditare specifice sau la decizia organului împutenicit de aprobarea/respingerea solicitării;
existența asigurării (garanții) satisfăcătoare pentru Bancă din punct de vedere al valorii, componenței, ratei de transformare a garanției în numerar și posibilității de monitorizare;
prezentarea unui set complet de documente pentru examinarea creditului, conform procedurilor și instrucțiunilor în vigoare ale Băncii.
Persoana fizică:
să aibă viză de reședință permanentă în Republica Moldova;
să aibă o vârstă cuprinsă între 18 și 57/62 ani pentru femei/bărbați respectiv (57/62 ani este vîrsta maximă până la care se va rambursa creditul);
existenta unui loc de munca stabil și/ori a propriului business de perspectiva, care generează fluxuri de numerar suficiente pentru rambursarea creditului;
participarea (în unele cazuri) în finanțarea procurării unui obiect de lunga durată cu resurse proprii ale Debitorului în mărimea stabilita de Procedurile de creditare specifice;
existența garanției satisfăcătoare pentru Bancă din punct de vedere al valorii, componenței, posibilității de monitorizare și ratei de transformare a garanției în numerar.
Examinarea creditului reprezintă analiza solicitantului și proiectului propus spre finanțare în scopul evidențierii riscurilor de creditare aferente și determinării posibilității de rambursare a creditului. În baza analizei efectuate, Banca va finanța proiecte care poartă un nivel de risc de creditare acceptabil.
În scopul evaluării riscului de creditare, se vor analiza:
în funcție de tipul creditului, setul complet de documente care constituie dosarul de credit;
activitatea trecută a clientului, sub aspect financiar și non-financiar;
prognoza activității/veniturilor clientului, în vederea stabilirii posibilității de rambursare a creditului.
rapoartele de credit care conțin informații ce fac parte din istoria de credit (rapoartele de credit generate de Biroul istoriilor de credit), precum și altă informație relevantă care se referă la respectarea de către debitor a obligațiilor sale contractuale (certificate de la alte bănci, extrase din conturile deschise la alte bănci, precum și altă informație ce face posibilă evaluarea istoricului respectării obligațiunilor contractuale);
garanțiile oferite de client pentru asigurarea rambursării creditului.
Etapele de bază ale procesului de examinare a creditului sunt:
interviul preliminar cu clientul;
stabilirea relațiilor cu clientul și colectarea documentației pentru formarea dosarului;
vizita la client (se aplică numai persoanelor juridice);
analiza documentației de credit,
analiza economico-financiară a solicitantului și a proiectului de creditare;
evaluarea garanțiilor pentru credit;
aprobarea/Respingerea creditului.
În dependență de mărimea și scopul creditului solicitat, tipul beneficiarilor de credit și tehnologia produsului de credit, Banca folosește metode specifice de examinare, aprobare, monitorizare și documentare a creditelor, care includ, dar nu se limitează la următoarele:
examinarea creditelor ordinare după procedura standard;
examinarea cererilor de credit la produsele de credit specifice se va executa în conformitate cu procedurile și Documentele Cerințelor pentru produsul de credit dat.
Creditele se vor acorda de către Bancă numai după constatarea următoarelor:
la compartimentul discuția preliminară cu clientul, potențial debitor – clarificarea schemei creditului, inclusiv a gajului, și stabilirea conformării acesteia politicii financiare a Băncii;
la compartimentul juridic – verificarea capacității juridice, competenței și împuternicirilor organelor decizionale și dreptului de proprietate asupra obiectului gajului, astfel încât să fie identificate și minimalizate riscurile de ordin legal, în principal cele legate de o eventuală nulitate a contractelor de credit și gaj;
la compartimentul situația economico-financiară – existența unei situații economico-financiare pozitive, care reprezintă capacitatea debitorului de onorare a angajamentelor;
la compartimentul sursa primară de achitare – concluzionarea faptului că debitorul are sau este în stare să genereze fluxuri de numerar suficiente pentru onorarea angajamentelor;
la compartimentul sursa secundară de achitare – existența unui gaj corelat cu situația economico-financiară a debitorului, varianta minimă constituind gajul dreptului de dispoziție asupra mijloacelor bănești din conturile debitorului.
Decizia despre acordarea creditului este luată de către Comitetul de credit în cel mai scurt timp (de obicei pînă la 5 zile), după înaintarea de către client a pachetului complet de documente.
Monitorizarea reprezintă controlul continuu al activității Debitorului în vederea asigurării rambursării la termen a creditului și dobînzii aferente și reevaluării stării Debitorului.
Scopul monitorizării este cunoașterea în permanență a situației Debitorului pentru depistarea în portofoliul de credit a creditelor problematice sau potențial problematice pentru Bancă și intervenirea promptă și efectivă în soluționarea problemelor care apar.
Monitorizarea se efectuează pe următoarele direcții:
Pentru persoane juridice:
controlul continuu al încasărilor în contul de decontare al Debitorului;
analiza trimestrială a stării economico-financiare a Debitorului, în baza rapoartelor trimestriale prezentate la Bancă;
controlul executării la termen a obligațiunilor de achitare a datoriilor;
utilizarea creditului conform destinației;
vizitarea sediului clientului și discuția cu clientul, privind afacerea pentru care a fost acordat creditul;
inspectarea sistematică a gajului pe teren;
în cazul creditelor neasigurate: analiza strictă a rulajelor din conturi (mișcării de fonduri)
Pentru persoane fizice:
monitorizarea continuă a încasărilor aferente rambursări creditelor și a dobînzii aferente;
contactarea clientului prin telefon, (după necesitate) vizitarea la domicilu;
controlul executării la termen a obligațiunilor de achitare a datoriilor;
inspectarea sistematică a gajului pe teren;
în cazul creditelor neasigurate: analiza strictă a rulajelor din conturi (mișcării de fonduri).
Banca acordă o atenție deosebită monitorizării următoarelor credite:
creditelor cu termenul de rambursare expirat;
creditelor delicvente (cu încălcări legale);
creditele la care nu se colectează dobînda în conformitate cu prevederile contractului;
Creditele considerate problematice;
credite ale căror condiții și termene au fost modificate print-o reducere a ratei dobînzii sau a sumei creditului, printr-o amînare a achitării dobînzii sau a eliberării creditului, sau printr-o altă restructurare sau schimbare a termenelor de rambursare;
creditele obținute de la o altă instituție ca rezultat al cumpărării, participării sau schimbului de active.
Categoria de risc inițială a creditului se specifică la aprobarea creditului.
Rambursarea creditului poate fi efectuată prin diferite căi:
rambursarea la termen de către client;
vînzarea activelor gajate fără hotărârea instanței judecătorești (în cazul posesiei benevole);
vânzarea activelor gajate în baza deciziei instanței judecătorești;
achitarea creditului din contul reducerilor pentru pierderi la credite.
Debitorul poate rambursa creditul complet sau parțial în conformitate cu prevederile contractului de credit:
rambursa anticipat, parțial sau în totalitate, până la expirarea termenului de rambursare, stabilit inițial sau după restructurare;
lunar, trimestrial sau conform graficului special stabilit;
rambursa în totalitate, la scadența contractului de credit.
În cazul în care Debitorul, din motive întemeiate, nu este în stare să-și execute la timp obligațiunile conform contractului de credit încheiat, Banca poate examina cererea de restructurare a creditului, adică modificarea condițiilor inițiale stabilite în contractul de credit – termen, dobîndă, garanții de asigurare, ș.a.
Restructurarea creditului poate fi aprobată cu următoarele condiții:
prezentarea de către Debitor a cererii scrise argumentate;
efectuarea analizei argumentării prezentate privind posibilitatea rambursării a Debitorului;
aprobarea de către organul împuternicit;
Sunt posibile următoarele variante ale restructurării creditului:
rescadențarea – amînarea termenului de rambursare a creditului prin modificarea scadenței intermediare (a unei sau mai multor tranșe) la o dată viitoare față de cea stabilită inițial, fără însă a depăși termenul maxim de acordare a creditului respectiv;
prelungirea (prolongarea) termenului de rambursare – modificarea scadenței intermediare (a unei sau mai multor tranșe) și finale a acestuia la o dată viitoare, care depășește termenul maxim de rambursare stabilit inițial, precum și modificarea cuantumului acestora în cadrul soldului total rămas de rambursat.
novația – înlocuirea obligației vechi cu una nouă.
Banca nu acordă credite suplimentare pentru achitarea datoriilor restante.
Obiectivele în gestionarea creditelor problematice sunt:
indentificarea timpurie a creditelor problematice;
luarea imediată a măsurilor necesare.
Semnale timpurii, după care Banca poate anticipa apariția creditului problematic:
incapacitatea de a respecta cerințele contractului de credit;
dificultăți în obținerea la timp a informației financiare;
soldurile conturilor curente în reducere;
rulajele conturilor curente în reducere;
apariția altor creditori (bănci, împrumutați);
sechestrarea sau suspendarea operațiunilor pe conturile curente;
schimbări în afaceri, economie sau industrie;
litigii împotriva Debitorului;
modificarea ratingului intern al împrumutatului în direcția înrăutățirii
schimbarea reputației managementului companiei;
îmbolnăvirea sau decesul personalului cheie;
schimbarea top managementului;
pierderea clienților majori, financiari stabili;
înstrăinarea totală sau parțială neautorizată a gajului;
schimbarea neautorizată a locului păstrării gajului;
condiții inadmisibile de păstrare a gajului;
deteriorarea fizică totală sau parțială a gajului;
deteriorarea valorii gajului.
În scopul monitorizării riscurilor de creditare la nivelul portofoliului de credite, Banca va perfecta următoarele rapoarte:
rapoarte privind activitatea de creditare prezentate BNM conform prevederilor legislației în vigoare;
rapoarte interne privind activitatea de creditare includ dar nu se limitează la:
raportul cu privire la creditele restante;
raportul cu privire la starea portofoliului de credite (trimestrial se preizintă la ședința Comitetului de creditare; se include informația curentă referitor la situația curentă a portofoliului de credite; ponderea creditelor acordate în diferite valute; mărimea ratei dobînzii medie pe fiecare valuta și comparativ cu rata existentă pe piața bancară a RM; soldul creditelor acordate din resursele internaționale; starea creditelor problematice; credite cu restanțe, clasificate în dependența de zile restante; distribuirea portofoliului pe diferite ramuri ale economiei, inclusiv tendința în mișcări; altă informația relevantă);
raportul privind îndeplinirea business-planului pe subdiviziunile băncii;
raportul cu privire la creditele problematice (realizarea bunurilor gajate pe creditele problematice; starea dosarelor transmise în judecata; sume de bani recuperate, etc.).
Secția audit intern, Serviciul gestiune riscuri va efectua controale periodice tematice privind eliberarea și monitorizarea creditelor.
Controlul creditării în Banca conține următoarele compartimente de control, și anume:
controlul respectării procedurii de acordare a creditelor, inclusiv analiza economico-financiară a clienților;
controlul monitorizării creditelor scadente;
controlul corectitudinii de încasare a dobânzilor și comisioanelor;
controlul oportunității modificării clasificării creditelor;
controlul monitorizării creditelor problematice;
controlul corectitudinii completării dosarelor de credit.
Procedura de creditare include elemente de delegare a împuternicirilor, analiza și prezentarea creditului și luarea deciziei. Activitatea de creditare, este o activitate de extremă importanță ce contribuie prin influențarea proceselor de producție, a procesului tehnico-științific, la funcționarea incontestabila în toate ramurile economiei. Una dintre cele mai importante operațiuni active oferite de cătr băncile comerciala este acordarea creditelor, care ofera cele mai mari profituri dar în același timp sunt foarte riscante, întrucît există posibilitatea neonorării obligațiunilor debitorilor față de creditor la scadență. Însă pentru minimizarea riscului de credit este nevoie de gestionarea corectă, de o politică de creditare prudentă însoțită de formarea unui portofoliu de credit rațional, ceea ce ar conduce la cresterea performanțelor bancare. Creditele se acordă imprumutatorilor solvabili care dispun de surse reale de achitare a creditului, precum și de o asigurare fiabilă a rambursării lui, avînd o bază comercială contractuală și respectînd principiile de rambursabilitate, folosire conform destinației, garanție, platibilitate și exigibilitatea creditului. Banca practică acordarea garanților, ce reprezintă obligațiunea incontestabilă a băncii ca garant pentru achitarea sumei indicate în garanție și neachitate în timp util de către un agent economic în favoarea altuia.
Analiza portofoliului de credit ale băncii BC „COMERȚBANK” S.A.
În cadrul analizei produselor creditare oferite de BC “Comerțbank” S.A. observăm că banca oferă o gamă diversificată de produse în acest sens, menită să satisfacă necesitățile de finanțare a pieței, a oricărei persoane, fizice sau juridice. Toate produsele creditare elaborate de bancă, formează, în ansamblu, portofoliul de credite al băncii.
Diversitatea mare a produselor de creditare oferite de bancă în prezent asigură un nivel înalt de acoperire a necesităților actuale ale clienților în materie de creditare. Aceasta favorizează atît intensificare relațiilor băncii cu clienții fideli, precum și atragerea unor clienți noi. Astfel, pe ramuri ale economiei naționale portofoliul de credite în anul 2014 s-a repartizat în felul următor :
Sursa: elaborat de autor în baza Raportului anual 2014 al BC „Comerțbank” S.A,[ online]. [citat 14 ianuarie 2016].
Disponibil: < http://comertbank.md/information_disclosure/activity.php>.
Figura 2.1. Structura portofoliului de credite pe ramuri ale economiei la 31.12.2014.
Conform datelor furnizate de BC “Comerțbank” S.A., ponderea cea mai mare în structura portofoliului de credite, este înregistrată la creditele acordate industriei și comerțului, cu 49%. Pe cînd cel mai mic număr de credite este acordat consumului, industriei energetice și comustibilului, acestea deținînd în structura portofolilui de credite 4 % fiecare.
Analiza structurii portofoliului la 31.12.2015 ne permite construirea următoarei diagrame.
Sursa: elaborat de autor în baza Raportului anual 2015 al BC „Comerțbank” S.A,[ online]. [citat 14 ianuarie 2016].
Disponibil: < http://comertbank.md/information_disclosure/activity.php >.
Figura 2.2. Structura portofoliului de credite pe ramuri ale economiei la 31.12.2015.
Comparând figurile 2.1. și 2.2. constatăm următoarele legități: ponderea cea mai mare, în portofoliul de credite, la fel ca în anul precedent a fost înregistrată la creditele acordate industriei/comerțului, constituind 37,33% din total portofoliu la 31.12.2015 (micșorîndu-se cu 11.67% în comparație cu anul 2014). Pe lângă consolidarea activității sale pe segmentul finanțării industriei și comerțului, banca a continuat acordarea altor credite, majorând finanțarea diferitor ramuri ale economiei naționale.
În așa fel, creditele acordate pentru transport, telecomunicații și dezvoltare au crescut cu 2,56%. Pe cînd creditele acordate agriculturii/ industriei alimentare au scăzut cu 5,56%.
Dat fiind nivelul acestora și structura bazei de resurse, structura portofoliului de credite denotă volumul esențial al creditelor contractate în valută (49.94%), în comparație cu creditele eliberate în lei (50.06%), după cum este prezentat în figura de mai jos.
Sursa: elaborat de autor în baza Informației privind dezvăluirea activității de creditare la „Comerțbank”,[ online]. [citat 14 ianuarie 2016]. Disponibil: < http://comertbank.md/information_disclosure/activity.php >.
Figura 2.3.Dinamica creditelor acordate în lei și în valută străină la
BC “Comerțbank” SA, 2011 – 2015.
Din figura dată observăm că BC “Comerțbank” S.A. se axează în cea mai mare parte pe acordarea creditelor în valută națională. În 2014 se vede că creditele în valută au crescut considerabil cu 292% din 2013. La moment portofoliul de credite în lei scade, iar portofoliul de credite în valută este în creștere.
Din 2014 portofoliul de credite total a crescut cu 258%. Pe parcursul anului 2014-2015 au fost acordate credite care se disting prin flexibilitatea și dobînzi atractive unui număr mare de clienți, persoane juridice și fizice. În anul 2014-2015 banca a diversificat ansamblul de produse și servicii creditare destinate persoanelor juridice, aderînd la proiectul de finanțare ”Fondul Circulant de Investiții” din resurse oferite de Banca Europeană de Investiții.
Pentru sporirea numărului de clienți și fidelizarea lor, a fost lărgită lista companiilor partenerilor fideli ai băncii, în vederea creditării angajaților companiilor respective la condiții preferențiale. La fel în anul 2015 banca s-a conformat procedurilor interne de gestionare a riscurilor și rămîne bine poziționată în actuala conjuctură economică. Au fost respectate toate reglementările prudențiale ale băncii cu privire la diversificarea portofoliului de credite în diviziune pe ramuri, în scopul consolidării și creșterii stabilității financiare.
Un loc deosebit în activitatea băncilor comerciale la etapa actuală revine politicii creditare în vederea rambursării creditelor de către agenții economici. În acest sens politica de creditare la nivel de bancă este influiențată de calitatea angajamentelor și a portofoliului de credite.
Portofoliul de credite al băncilor comerciale trebuie analizat atât din punct de vedere al volumului, cît și al structurii dat fiind faptul că poate fi influiențat de ascensiunile și recesiunile economice, situații în care clienții băncii pot fi afectați de riscul activității bancare.
În linii generale, portofoliul creditar reprezintă structura și calitatea creditelor acordate clienților, clasificate după anumite criterii. Diversificarea portofoliului de credit constă în stabilirea proporțiilor optimale a tipurilor de credit (de consum, imobiliare, comerciale etc.) în suma totală a portofoliului, luând în considerație riscul implicat în fiecare tip de credit. Managementul corect și prudent al portofoliului de credite a unei bănci necesită un sistem eficient de informare care trebuie să includă toate aspectele importante privind eliberarea creditelor. Disponibilitatea unui astfel de sistem este o condiție indispensabilă pentru dirijarea și verificarea efectivă a riscului și de către administrația băncii.
Analiza și evaluarea portofoliului de credit permite conducerii băncii să gestioneze operațiunile de creditare. De structura portofoliului de credite depinde stabilitatea, imaginea și rezultatele financiare ale băncii. De aceea, controlul asupra portofoliului de credite trebuie efectuat în orice bancă într-un mod continuu. Din acest punct de vedere, cea mai importantă funcție a conducerii băncii este de a controla calitatea portofoliului de credit, din motiv că slaba calitatea a creditelor este una dintre principalele cauze ale falimentelor bancare.
O metodă de verificare a portofoliului de credite este auditul ce se efectuiază de către lucrătorii serviciului de audit independent, care nu au relații cu departamentul de creditare, în scopul verificării corespunderii politicii de creditare a băncii cu organizarea activității de creditare. Băncile comerciale elaborează instrucțiuni ce țin de modalitățile de evaluare a portofoliului de credite clasificînd creditele în următoarele categorii:
credite cu termen de rambursare expirat;
credite cu statut de neacumulare a dobânzii;
credite delecvente (cu încălcări legale);
creditele considerate problematice;
creditele ale căror condiții și termene au fost modificate printr-o reducere a ratei dobînzii sau a sumei creditului, printr-o amînare a achitării dobînzii sau a eliberării creditului;
credite trasferate, fie integral, fie parțial altei instituții creditoare ca rezultat al vînzării, participării sau schimbului de active;
credite obținute de la o altă instituție ca rezultat al cumpărării participării sau schimbului de active;
obligațiunile de credit sau alte pasive eventuale;
credite eliberate personalului și conducerii băncii, președinților, acționarilor principali, și altor persoane afiliate.
Evaluarea portofoliului de credit se efectuează minimum o dată pe semestru, pe baza datelor reale din bilanțul contabil, celelalte raportări trimestriale și alte documente bancare. Esența evaluării cantitative a portofoliului de credite constă în determinarea evoluției mărimii acestuia. În continuare vom analiza evoluția absolută a portofoliului de credite și a fondului de risc în cadrul băncii pe parcursul perioadei 2011-2015.
Prin urmare evoluția portofoliului total de credite pe parcursul ultimilor 5 ani este prezentată în figura 2.4:
Sursa: elaborat de autor în baza Bilațului contabil al BC „Comerțbank” S.A,[ online]. [citat 14.01.2016].
Disponibil: < http://comertbank.md/information_disclosure/activity.php >.
Figura 2.4. Evoluția portofoliului de credite și a fondului de risc pentru
2011-2015.
În urma analizei efectuate am observat o creștere continuă a portofoliului de credite a BC „Comerțbank” SA cu excepția anului 2012.
La finele anului 2014 observăm o creștere semnificativă a portofoliului de credite care s-a cifrat la 395 816 930 lei, cu o pondere relativă de 258 % și în creștere absolută cu 252 397 890 lei în comparație cu portofoliul de credite la finele anului 2013.
Analizând datele pentru anul 2015 observăm că valoarea portofoliului de credite al BC „Comerțbank”S.A. este de 435 703 040 lei în creștere cu 10,5% față de anul 2014. Astfel pentru acoperirea eventualelor pierderi, în conformitate cu regulamentele BNM și normele interne BC „Comerțbank”S.A. a format rezerve pentru pierderi la credite, soldul acestora constituind la finele anului 2015, 40 254 835 lei, înregistrând astfel o creștere de 20 463 988 lei (103%) față de anul 2014, cînd valoarea acestora solda 19 790 847 lei, ceea ce demonstrează că banca în situație de criză a hotărît să crească rezervele la deprecierea creditelor.
Evoluția pozitivă în dinamică a portofoliului de credite al băncii, denotă faptul că deși banca a fost nevoită să facă provocărilor mediului exterior, totuși ea s-a menținut tare, dezvoltîndu-și în continuare activitatea de creditare.
Analizînd informația privind activitatea financiară a băncii, putem menționa că BC „Comerțbank”S.A. reușește să gestioneze eficient portofoliul său creditar, valoarea creditelor nefavorabile, precum și a celor expirate și în stare de neacumulare înregistreză o variație nesimnificativă.
Deasemenea, este necesar de specificat că în baza politicii de creditare a BC „Comerțbank”S.A., creditele expirate și în stare de neacumulare în portofoliul de credit nu trebuie să reprezinte mai mult de 5 %, cele substandard, dubioase și compromise nu mai mult de 2 % și în general portofoliul total de credite nu trebuie să depășească 70% din activele bancare. În așa mod analizăm situația băncii noastre la acest capitol.
Tabelul 2.1.
Analiza ponderii portofoliului de credite în activul total al băncii în dinamică
Sursa: elaborat de autor în baza Bilațului contabil al BC „Comerțbank” S.A,[ online]. [citat 14.01.2016].
Disponibil: < http://comertbank.md/information_disclosure/activity.php >
Analiza calculelor efectuate în tabel, ne sugerează faptul că banca respectă în totalmente ponderea portofoliului de credite în total active, care trebuie să fie mai mică de 70%, astfel cea mai mare valoare a raportului este înregistrată la finele anului 2014 cu o pondere de 44,15%, pe cînd la finele anului 2012 aceasta a fost mică (cu 28,42 p.p.), iar la sfîrșitul anului 2015 acesta înregistrează o scădere de 4,73 p.p.
Așadar, dacă privim în ansamblu structura portofoliului de credite, observăm o majorare a nesimnificativă a creditelor nefavorabile, ceea ce este motivată prin faptul creșterii continuu a portofoliului de credite.
Tabelul 2.2.
Analiza ponderii creditelor nefavorabile în total portofoliu de credite în dinamică
Sursa: elaborat de autor în baza Bilațului contabil al BC „Comerțbank” S.A,[ online]. [citat 14.01.2016].
Disponibil: < http://comertbank.md/information_disclosure/activity.php >
Creditele nefavorabile sunt creditele care implică un grad semnificativ de risc de nerambursare. Din datele din tabel putem constata că banca din 2012 nu respectă normele acestui indicator,care trebuie să fie nu mai mare de 2 %.Pe parcursul perioadei analizate valoarea acestui indicator se situează în limitele 1,68 – 3,99 %. Analizînd în dinamică evoluția ponderii creditelor nefavorabile în total portofoliul de credite, putem constata o creștere a acesteia cu 1,13 p.p. în anul 2014 comparativ cu anul precedent, precum și în anul 2015 observăm o scădere a acestui indicator cu 0,11 p.p. comparativ cu aceeași perioadă a anului 2014.
Tabelul 2.3.
Analiza ponderii creditelor performante în total portofoliu de credite în dinamică
Sursa: elaborat de autor în baza Bilațului contabil al BC „Comerțbank” S.A,[ online]. [citat 14.01.2016].
Disponibil: < http://comertbank.md/information_disclosure/activity.php >
Analizînd datele din tabel, observăm că ponderea acestui indicator variază cu o micșorare de 1,13 p.p în 2014 comparativ cu 2013 și în 2015 înregistrează o descreștere de 1,02 p.p față de 2013. Micșorarea acestui indicator în 2015 este dată de majorarea portofoliului de credite și majorarea creditelor nefavorabile datorită neîndeplinirii obligațiunilor de către debitori (criza economică din 2015). Astfel putem menționa că banca caută în permanență metode de îmbunătățirea a calității portofoliului de credite, însă influiența anumitor factori împiedica realizarea acesteia.
Tabelul 2.4.
Analiza fondului de risc al băncii în dinamică
Sursa: elaborat de autor în baza Bilațului contabil al BC „Comerțbank” S.A,[ online]. [citat 14.01.2016].
Disponibil: < http://comertbank.md/information_disclosure/activity.php >
Analizînd în dinamică variația fondului de risc al băncii observăm o majorare a acestuia cu 0,56 – 4,24 p.p. în anii 2014 – 2015 comparativ cu anul 2013. Această majorare denotă existența unei tendințe negative în gestiunea riscului de credit la nivel de portofoliu. În practica internațională fondul de risc nu trebuie să depășească 15 %, cerință care este respectată și în cadrul băncii analizate.
Principala concluzie care se impune din subcapitolul dat este că la baza formării portofoliului de credite bancare stau atît reglementările legale și normele prudențiale impuse de BNM, precum și metodologiile interne ale băncii. În corespundere cu acestea este necesară gestiunea calitativă a portofoliului de credite al băncii, care ar asigura o profitabilitate maximă în condiții de risc minim, ceea ce este de extremă importanță pentru managementul băncii.
Eficiența operațiunilor de credit
Anul 2015 s-a caracterizat din punct de vedere al rezultatelor financiare ale BC „Comerțbank” S.A. prin:
● obținerea unui profit calculat in suma de 20 milioane lei, superior anului precedent cu 18,5 milioane lei;
● scăderea ponderii cheltuielilor cu funcționarea băncii în total cheltuieli de 10,6% în anul 2014 la 9,4% în anul 2015;
● înregistrarea unui grad de acoperire a salariilor din comisioane pe total rețea de 141,7%.â;
● situarea gradului de acoperire a cheltuielilor cu funcționarea băncii din comisioane la nivelul de 109,6%;
● continuarea acțiunilor de recuperare a creanțelor băncii înregistrate în afara bilanțului și creșterea pe aceasta baza a veniturilor obținute.
Veniturile din dobînzi la credite în lei și valută acordate clienților au fost în sumă de 936 milioane lei, cu 534 milioane mai mari decît realizările anului precedent.
În cursul anului 2015 au fost acordate clienților credite în sumă de 347,705 milioane lei și au fost rambursate credite în sumă de 307,819 milioane lei. În aceeași perioadă, au fost scoase în afara bilanțului creanțe neperformante în sumă de 8,6 milioane lei. În același timp, în cursul anului au fost recuperate creanțe scoase în afara bilanțului în sumă de 4,13 milioane lei. La finele perioadei, provizioanele constituite pentru credite reprezentau 40,25 milioane lei.
Criteriul ce reflectă gradul de rambursare a creditelor acordate pentru perioada anului 2015:
*100% = *100%=4.56%
Analiza nivelului și tendinței ratei conduce la identificarea riscului potențial al portofoliului de împrumuturi. Rata creditelor restante la „Comerțbank” S.A. la finele anului 2015 are un un indicator satisfăcător, demonstrînd că banca a ales un management corect în activitatea băncii.
Tabelul 2.5.
Analiza ponderii veniturilor din dobînzi în total venituri a băncii în dinamică
Sursa: elaborat de autor în baza Bilațului contabil al BC „Comerțbank” S.A,[ online]. [citat 14.01.2016].
Disponibil: < http://comertbank.md/information_disclosure/activity.php >
Analiza calculelor efectuate în tabel, ne sugerează faptul că ponderea veniturilor în total venituri este în creștere, în 2015 alcătuind 84,14% din total credite, ceea ce demonstrează că banca, la moment, pune accent pe eliberarea creditelor, astfel avînd cele mai mari venituri sunt de la venituri din dobînzi.
Eficiența veniturilor din dobînzi la 31 decembrie 2015 este:
Venituri din dobînzi la total creditele acordate:
*100% = *100%=18,40%
Venituri din dobînzi la total creditele acordate:
*100% = *100%=16,84%
Venituri din dobînzi la total creditele acordate:
*100% = *100%=7,26%
Mărimea venitului la 1 leu creditelor acordate:
= =0,18
Calculele efectuate ne sugearează faptul că veniturile din dobînzi în anul 2015 a avut o creștere, dat fiin faptului, măririi ratei de bază a BNM de la 3,5% de la începutul anului, ajungînd la sfîrșitul anului la 19,5%. La un leu credit venitul din dobînzi este de 0,18 lei, de unde se poate de concluzionat ca rata medie de acordare a creditelor a fost în jur de 18%.
Cea mai importantă funcție a managementului BC „Comerțbank” S.A. este de a controla și analiza calitatea portofoliului de credite, deoarece slabă calitate a creditelor constituie una dintre principalele cauze ale falimentului bancar.
Lunar conducerea băncii este informată despre rezultatele procesului de analiză a calității creditelor, astfel încît cele cu probleme să fie detectate și corectate (în limita posibilităților) din timp.
Procesul de analiza a calității portofoliului de credite constituie o acțiune care se repetă, parcurgînd mai multe momente, dintre care se detașează două:
●momentul ce precede acordarea creditului și care include, în principal, analiza financiară a clientului, respectiv analiza internă, la care se aduc în completare și aspecte nefinanciare;
●etapa acordării și post-acordării creditului, care presupune o atentă supraveghere a clientului beneficiar de împrumut, a modului în care se rambursează ratele de credit și dobînzile.
Analiza se concentrează, în principal, asupra eventualelor modificări ale calității portofoliului de credite, față de momentul acordării împrumuturilor și condițiile inițiale stabilite de banca pentru derularea acestora, datorită unor factori imprevizibili. Înainte de toate, sunt cîteva condiții reglementate de care orice banca trebuie sa țină seama permanent. Ele sunt reglementate de BNM în virtutea funcției sale de supraveghere bancară și de propriile norme și proceduri.
Este cunoscut ca normele bancare stabilesc unele restricții sau condiții în acordarea creditului de care BC „Comerțbank” S.A. ține seama și își face prin această prisma propriile verificări de încadrare în aceste prevederi. Vom exemplifica:
●împrumuturile acordate de bancă unui singur debitor nu pot depași, cumulate, 20% din capitalul și rezervele băncii;
●suma totală a împrumuturilor mari acordate debitorilor nu poate depăși de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii. Împrumutul mare este definit ca fiind egal cu suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv garanții și alte angajamente asumate în numele acestuia, în lei și valuta, ce depasesc 10% din fondurile proprii ale societatii bancare. Regula se aplica și oricăror acordări de noi credite, indiferent de suma, care, cumulat cu angajamentele provenite din perioadele anterioare, depășesc limita de 10% din fondurile proprii ale băncii;
●clienților incluși în programele guvernamentale speciale de restructurare și redresare financiară, banca le va putea acorda credite numai în limita sumelor cuprinse în aceste programe.
Toate aceste elemente constituie prevederi și proceduri anti-risc pe care banca le analizează permanent și asupra cărora face o evaluare globală, menită să limiteze expunerea, chiar în condițiile în care restricțiile legale sunt respectate.
Analiza calității portofoliului de credite se face în contextul luării în calcul și a acestor elemente de expunere, pînă la bariera reglementată, în principal, prin normele băncii centrale. BC „Comerțbank” S.A. acordă o atenție specială analizei și clasificării portofoliului de credite și pentru protecția împotriva riscului, prin constituirea de provizioane specifice de risc. Potrivit reglementărilor în vigoare, BC „Comerțbank” S.A. efectuează semestrial (30 iunie și 31 decembrie) analiza portofoliului de credite și clasificarea lor pe baza soldurilor existente la aceste date, în termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea semestrului pentru care se efectuează analiza.
În politica de creditare, banca utilizează și restricții menite să elimine riscul acestei activități. Astfel, banca nu acordă credite:
●agenților economici cu pierderi, fără perspectiva de redresare;
●agenților economici care nu contribuie cu capital propriu la finanțarea mijloacelor circulante sau a investițiilor;
●unităților economice reorganizate sau lichidate.
O forma de asigurare împotriva riscului este provizionarea. Sistemul de provizionare în cadrul BC „Comerțbank” S.A., este destinat protejării capitalului băncii, protejării depozitelor persoanelor fizice și juridice, acoperirii eventualelor credite cu incertitudini în recuperare.
Provizioanele specifice de risc sunt aferente fiecarui credit aprobat, în curs de derulare la unitățile băncii și sunt destinate acoperirii eventualelor credite care, în urma analizei performantelor financiare ale împrumutaților și a serviciului datoriei, prezintă incertitudine în recuperarea lor.
În vederea limitării riscurilor în activitatea de creditare și pentru a menține în permanența un nivel minim de solvabilitate, banca își constituie provizioane specifice de risc, în urma clasificării creditelor în funcție de calitatea lor. Referitor la rezerva generală pentru riscul de credit, aceasta este destinată acoperirii de pierderi din credite numai dacă au fost epuizate toate celelalte masuri de recuperare a creditelor și acoperire a pierderilor.
La 31 decembrie 2015, BC „Comerțbank” S.A. dispunea în bilanț de următoarele rezerve și provizioane de risc:
Tabelul 2.6.
Analiza fondului de risc a băncii
Sursa: elaborat de autor în baza Bilațului contabil al BC „Comerțbank” S.A,[ online]. [citat 24.03.2016].
Disponibil: < http://comertbank.md/information_disclosure/activity.php >
Ca și analiza calității portofoliului de credite, cea de constituire a provizioanelor de toate categoriile capătă un caracter continuu și rezultă, implicit, din evoluția calității creditelor acordate de banca.
În cele ce urmează va fi prezentată analiza privind calitatea portofoliului de credite angajate de clienții BC „Comerțbank” S.A. și determinarea provizioanelor specifice de risc la data de 31 decembrie 2015. Banca urmărește permanent și controlează întregul portofoliu de credite în vederea adoptîrii măsurilor care se impun pentru limitarea riscului. Astfel, semestrial, se analizeaza calitatea creditelor și, pe baza rezultatelor obținute, se constituie provizioane, atît pentru credite, cît și pentru dobînzile aferente, în conformitate cu normele în vigoare.
Structura portofoliului de credite acordate, existente în sold la 31 decembrie 2015, precum și a dobînzilor neincasate aferente acestora se prezintă în tabelul următor:
Tabelul 2.7.
Structura portofoliului de credite acordate
Sursa: elaborat de autor în baza Bilațului contabil al BC „Comerțbank” S.A,[ online]. [citat 24.03.2016].
Disponibil: < http://comertbank.md/information_disclosure/activity.php >
Din datele prezentate în tabel, rezultă ca ponderea creditelor de calitate buna (standard și supravegheat) a fost de 66,9% din totalul portofoliului, cele de calitate medie (substandard) – 25,3%, iar creditele cu risc major (dubios și compromis) – 11,25%. Din dobînzile aferente creditelor existente în sold la 31 decembrie 2015- 71,3% corespundeau creditelor de buna calitate (standard și supravegheat), 21,3% – creditelor substandard, cu o calitate medie, 7,4% – creditele cu risc major (dubios și compromis).
Dezvoltarea unui sistem performant de analiză și evaluarea a portofoliului de credite, precum și de determinare a nivelului optim de provizionare reprezintă un domeniu de interes deosebit pentru conducerea băncii, cu atăt mai mult cu căt, volatilitatea mediului economic – specifică tărilor în tranziție – incumbă necesitatea unor abordări prudente în activitatea operatorilor pe piața financiară. Consideram că aceasta clasificare a riscului este mai puțin operantă în faza de aprobare a creditelor, fiind specifică etapei ulterioare, de analiză a portofoliului de credite. Astfel, la acordare, toate creditele pot fi cu risc zero (fără risc), ceea ce nu poate fi real, întrucat inflația constituie, în sine, un factor de risc.
În urma analizei riscului de creditare se determină creditele neperformante care generează pentru bănci cele mai mari cheltuieli de gestiune a riscului. Nivelul maxim al costurilor este atins în cazul creditelor trecute la pierdere, la care nu se mai poate recupera nimic și care sunt acoperite din provizioanele constituite.
Constatînd cele expuse anterior, putem concluziona că, necesitatea formării corecte a fondului de risc pentru pierderi la credite este de maximă importanță pentru bancă. Deoarece în cazul apariției riscului de nerambursare a creditelor, banca trebuie să supraviețuiască prin asigurarea lichidității și protecției acționarilor și clienților săi. Astfel, se impune importanța evaluării și încadrării corecte a creditului în categoria din care face parte, și respectiv, constituirea fondului de risc aferent.
Din aceste considerente, portofoliul de credite este supus unei revizuiri interne periodice, care presupune reexaminarea sistematică a acestuia în scopul detectării timpului a riscului mărit, determinării măsurilor necesare pentru creditele dubioase sau compromise și formării rezervelor aferente pierderilor la credite.
Ca rezultat al analizei efectuate am constat că formarea unui portofoliu creditar eficient și rațional, cu un risc minim ce țin de aceste operațiuni este una din preocupările de bază ale managementului bancar. În această ordine de idei, susținem că pentru asigurarea stabilității în cadrul băncii trebuie întreprinse măsuri în vederea perfecționării activității de creditare, respectiv a portofoliului creditar. Astfel, este necesară analizarea cu maximă competență a capacității financiare a agentului economic, intervenția organelor de control bancar pe parcursul derulării procesului creditar în scopul identificării greutătăților cu care se confruntă clientul și al evitării acordării de noi credite, completarea gajului cu gajuri concrete și bunuri ușor valorificabile.
CAPITOLUL III
Gestiunea riscului de credit în cadrul băncii
Metode de descoperire a riscului de credit
Odată cu dezvoltarea și diversificarea sistemului bancar și a activității fiecărei bănci, problema riscului de creditare atinge dimensiuni noi impunând trecerea pe primul plan a preocupărilor de gestionare a sa, ca o garanție absolut necesară pentru a ne bucura de avantajele pe care ni le poate procura sistemul de credit.
Riscul de credit este riscul neîncasării valorilor scontate, determinat de incapacitatea debitorului de a acționa în termenii și condițiile contractului încheiat cu banca.
Sub acest aspect riscul de credit are doua componente:
riscul de neîncasare a sumei creditului (riscul de nerambursare a valorii creditului);
riscul de neîncasare a dobânzii (riscul de lipsă a venitului din operațiunea respectivă).
În unele cazuri, riscul de credit poate fi determinat de riscurile debitorului în aceeași măsură ca și riscurile băncii (sau ale agentului) debitorului. Astfel se poate determina riscul de credit ca risc de contrapartidă.
Sub acest aspect, în raporturile de credit riscurile probabile sunt:
riscul de nerambursare – constă în probabilitaatea întîrzierii plății sau a incapacității de plată datorită conjuncturii, dificultăților sectoriale, sau deficiențelor împrumutatului;
riscul de imobilizare – survine de la bancă, sau la deținătorul de depozite, care nu este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozitare din cauza unei gestiuni nereușite a creditelor acordate.
La nivelul fiecărei țări, autoritatea monetară are menirea de a elabora baza legislativă, stabilirea normelor prudențiale obligatorii în vederea administrării și limitării expunerilor la riscuri a instituțiilor financiare. Astfel, în Republica Moldova, BNM elaborează și pune în aplicare un șir de acte normative menite să asigure o abordare prudentă din partea băncilor a riscurilor inerente activității lor. Astfel, în corespundere cu actele normative ale BNM, băncile comerciale îndeplinesc cu strictețe toate cerințele înaintate, și anume: formarea fondului rezervelor obligatorii pentru depozitele atrase, formarea rezervelor pentru reduceri pentru pierderi la credite, menținerea structurii portofoliului de credite în corespundere cu politica de creditare, menținerea mărimii capitalului normativ total și suficienței capitalului ponderat la risc în limitele stabilite de BNM, respectarea limitelor față de poziția valutară deschisă, lichiditatea băncii, credite acordate etc.
În această ordine de idei, riscul apare ca o componentă de bază a activității de creditare, ca activitate ce oferă posibilitatea obținerii unui profit. Căci, cum spunea David L. Eyles de la Mellon Bank din SUA „Creditul este bun doar două zile din viața sa: în ziua în care a fost aprobat și în ziua în care a fost rambursat”. În restul timpului creditul este sub supraveghere, căci atunci se manifestă riscul.
Băncile comerciale ce participă în procesul de creditare sunt influențate de anumite evenimente interne și externe. De aceea, chiar și în cazul unei politici de creditare perfecte, sunt inevitabile anumite pierderi la credite. Banca nu trebuie să acorde intenționat credite nefavorabile, însă o parte din credite pot deveni nefavorabile în viitor. Reputația băncii poate fi subminată în urma majorării cotei creditelor problematice, iar aceasta poate, la rândul său, să influențeze asupra poziției băncii pe piața resurselor creditare.
Pentru diminuarea riscurilor aferente activității de creditare Banca a elaborat și a implementat un sistem de gestiune a riscului de creditare. Principiile structurale și metodele de funcționare a acestui sistem sunt expuse în Politica de creditare aprobată de către Consiliul Băncii și în Instrucțiunile privind stabilirea relațiilor de creditare.
Banca își pune scopul de a respecta permanent normele stabilite de către Banca Națională a Moldovei în vederea limitării riscului de creditare (datoria maximă a unui grup de persoane, ce activează în comun, a persoanelor afiliate și lucrătorilor băncii, raportul sumei datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, care constituie după mărime primele datorii nete, la portofoliul de credite, etc.)
În afară de aceasta Politica menționată determină valorile maxim admisibile ale următorilor indicatori:
raportul Fondului de risc față de portofoliul de credite – 5%;
raportul creditelor expirate față de portofoliul de credite – 5%;
raportul creditelor dubioase și compromise față de portofoliul de credite – 2%, fașă de fondul de risc – 15%.
Indicatorii de bază ai riscului de creditare caracterizează suficiența Fondului de risc format pentru acoperirea eventualelor pierderi rezultate în urma nerambursării împrumuturilor.
Planificarea indicatorilor riscului de creditare al Băncii și determinarea normelor de risc se efectuează în mărimi absolute, fără a ține cont de gajul disponibil și garanțiile acordate la creditele acordate.
În ultimii 10 ani, mai multe organizații bancare au investit mulți bani în modelarea riscului de creditare apărut din operațiuni importante. Astfel de modele au fost elaborate cu scopul de a ajuta băncile în ceea ce ține de cuantificarea, uniformizarea și managementul riscului de creditare. Analiza creditului reprezintă procesul de evaluare a riscului de creditare. Riscul de creditare trebuie apreciat în funcție de ceea ce banca se așteaptă să realizeze de pe urma creditării. Experința a demonstrat următorul fapt: cauza principală în falimentul băncilor este calitatea scăzută a creditelor și evaluarea greșită a riscului de credit. Dacă nu se descoperă în timp util deteriorarea calității creditului problema poate fi agravată și prelungită. Comitetul de la Basel, din cadrul Băncii Reglementătrilor Internaționale, cu sediul la Basel, Elveția, a elaborat acordurile Basel I în 1988, Basel II în 2004 care impun standarde pentru măsurarea riscului de către bănci și pentru alocarea de capital pentru acoperirea acestor riscuri, și Basel III în anul 2010 .
Acord Basel II impune cerințe prudențiale și avansate privind evaluarea și managementul riscului de credit. Pentru calculul riscului de credit conform prevederilor acordului Basel II, băncile pot utiliza o gamă variată de metode, pornind cu cele de complexitate redusă pînă la altele bazate pe calcule probabilistice, precum: abordarea standardizată (care prevede în esență ponderarea expunerii cu unele grade de risc standard determinate, în principal, de ratingurile acordate băncilor și agenților economici respectivi), abordarea de bază IRB (băncile trebuie să calculeze doar indicatorul Probabilitate de Neplată), abordarea avansată IRB. Comitetul de la Basel, oferă băncilor posibilitatea să aleagă între două metodologii de calcul a cerințelor pentru capital în cazul riscului de credit.
Prima metodologie, și anume, abordarea standardizată care reprezintă cel mai simplu model de evaluare a riscului de credit, avînd legătură cu Basel I pentru că păstrează metodologia de stabilire a cerințelor privind fondurile proprii prin utilizarea coeficienților de risc de credit și a instrumentelor de diminuare a riscului de credit. Principalele elementele de noutate ale Basel II constau în lărgirea gamei ponderilor de risc de credit de la patru categorii la opt, respectiv 0 %, 10 %, 20 %, 35 %, 50 %, 75 %, 100 % și 150 %, precum și utilizarea rating-urilor pentru evaluarea clienților, ceea ce presupune preluarea de la diferitele agenții de rating, ca Moodys ș.a., a informațiilor fără vreo prelucrare ulterioară. Evaluarea riscului de credit conform acestei metodologii este prezentată în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1.
Cerințele de capital funcție de tipul și rating-ul debitorului
Sursa : elaborat de autor în baza Basel Committee on Banking Supervision. International Convergence of Capital
Measurement and Capital Standards. A Revised Framework. Comprehensive Version. June 2006.
Din tabelul dat, observăm că coeficienții de risc diferă în dependență de tipul contractanților: guverne și bănci centrale, băncile sau clienții corporativi.
Ca urmare a analizei coeficienților de ponderare putem remarca următoarele: au fost propuse două opțiuni pentru creanțele bancare. În cadrul primei, creanțelor băncilor ce au sediul social într-o țară dată li se aplică o ponderare ce corespunde categoriei celei mai favorabile imediat după cea aplicată creanțelor statului unde se află sediul social al bancii. Cea de-a doua opțiune se bazează pe evaluările agențiilor de rating efectuate asupra băncilor. Alegerea opțiunii ni se pare criticabilă deoarece ar putea favoriza băncile cu cel mai slab rating din țările cele mai bine notate. De asemenea, ecartul de ponderare dintre un debitor fără rating (100%) și unul slab notat (150%), creează distorsiuni. Aceasta favorizează debitorii riscanți nenotați și nu îi incită să recurgă la agențiile de rating.
Totodată, utilizarea rating-urilor externe pentru evaluarea expunerilor corporative nu este obligatorie. Atunci cînd nu se aplică rating-ul extern, abordarea standard cere ca, în majoritatea cazurilor, să fie aplicat coeficientul de risc 100 %. Acordul Basel II, spre deosebire de acordul curent, prevede atribuirea coeficientului de risc de 150% la credite expirate, dacă ele nu au fost suficient acoperite cu instrumente extabilanțiere.
În cazul abordării bazate pe ratinguri sau sisteme interne de notare (IRB), ponderile de risc atribuite creditelor acordate vor fi stabilite chiar de către băncile comerciale. În această situație fiecare bancă comercială, va trebui să dezvolte sisteme performante de măsurare a riscului de credit, bazate pe observații istorice și modele probabilistice și validate de către autoritățile de supraveghere bancară. Avantajul principal al metodei bazate pe ratinguri sau sisteme interne de notare constă în faptul că oferă o mai bună corelație între profilul de risc și fondurile proprii alocate. Studiile efectuate în acest sens sugerează că, în ciuda faptului că necesită o infrastructură sofisticată și baze de date pe perioade lungi de timp, cerințele minime de capital solicitate sunt mai reduse decît prin aplicarea metodei standardizate. Abordarea bazată pe rating-urile interne diferă esențial de abordarea standard. Estimările interne ale riscurilor de bază devin date primare pentru calcularea capitalului, ceea ce mărește gradul de sensibilitate față de risc a cerințelor față de capital. Astfel, în baza IRB, calcularea activelor ponderate la riscul de creditare presupune determinarea următoarelor date inițiale cantitative:
Probabilitatea neachitării (Probability of Default – PD), care măsoară posibilitatea că debitorul va da faliment într-o anumită perioadă de timp (sunt posibile trei variante: datele interne ale băncii, datele externe, modelarea statistică);
Proporția pierderilor în cazul neachitării (Loss Given Default – LGD), care măsoară partea expunerii, care o să fie pierdută în cazul neachitării;
Expunerea la risc în momentul neachitării (Exposure at default – EAD);
Termenul de scadență (Maturity – M), care măsoară termenul rămas pană la scadența expunerii.
Estimări enumerate mai sus privind factorii riscului de credit se prezintă în figura 3.1.
Sursa : elaborat de autor în baza Georgescu F., (2005, 2006), Stadiul pregătirii pentru aplicarea reglementărilor
Basel II în sistemul bancar românesc, prezentare la seminarul Managementul riscurilor în perspectiva
Basel II, ediția a II-a și a III-a organizat de Finmedia
Figura 3.1. Abordarea bazată pe rating-uri interne a riscului de credit.
Din figura dată se observă o imagine mai clară asupra problemei în discuție. Cu toate că este imposibil de prognozat exact mărimea pierderilor care se vor înregistra într-un anumit an, banca poate să estimeze nivelul mediu așteptat al pierderilor aferente creditării. Aceste pierderi sunt numite pierderi așteptate.
Conform sistemelor interne de bază, de evaluare a riscului de credit, banca trebuie să calculeze estimările proprii cu privire la probabilitatea nerambursării (PD), iar ceilalți doi indicatori (pierderea datorată nerambursării: LGD și expunerea la riscul de nerambursare: EAD) sunt stabiliți de Banca Centrală. În cazul sistemelor interne avansate, de evaluare a riscului de credit, toți cei trei indicatori (PD, LGD, EAD) sunt calculați și estimați de către fiecare bancă în parte, ceea ce este prezentat în figura ce urmează.
Sursa: elaborat de autor în baza Materialelor consultate.
Figura 3.2. Modalitatea de calcul a coeficienților riscului de credit.
Studierea figurii date, ne oferă o sinteză a esenței abordării pe rating-uri interne a riscului de credit conform Acordului Basel II. Vedem că abordarea de bază diferă de cea avansată prin determinarea datelor inițiale (care dintre ele sunt calculate de bancă și care sunt impuse de organele de supraveghere).
Calcularea activelor ponderate la risc depinde de estimările PD, LGD, EAD și, în unele cazuri, de termenul de scadență pentru anumite expuneri. PD și LGD sunt măsurate în zecimale (1% = 0,01), iar EAD este măsurată în unități de bani (ex. MDL).
Pentru caracterizarea Noului Acord Base III, mai întîi de toate facem o sinteză a reglementărilor acestuia. Reforma cadrului de reglementare a sistemului financiar propusă de CBSB are drept scop promovarea unui sector bancar mai puternic și mai rezistent, prin aplicarea unor măsuri de îmbunătățire a capacității acestuia de a absorbi șocurile din sectorul economic și financiar, indiferent de sursa lor, precum și de reducere a riscului de contagiune dinspre sectorul financiar spre economia reală. Noile standarde vizează, totodată, perfecționarea administrării riscurilor, întărirea cerințelor de transparență și publicare ale băncilor, precum și soluționarea problemelor băncilor de importanță sistemică (ce desfășoară activitate transfrontalieră intensă). Setul de măsuri elaborat de CBSB impune, în primul rând, standarde mai exigente pentru bănci referitoare la adecvarea capitalului, cerințele de lichiditate și efectul de pârghie. Aceste reforme vizează creșterea beneficiilor sistemului financiar prin diminuarea frecvenței și intensității crizelor financiare și, implicit, a costurilor economice aferente acestora.
Noile standarde Basel III se deosebesc fundamental de standardele Basel I și Basel II, prin faptul că au o sferă de acoperire mult extinsă și că măsurile sunt deopotrivă microprudențiale (se adresează riscurilor individuale ale băncilor) și macroprudențiale (sunt destinate riscurilor manifestate la nivelul întregului sistem bancar).
Cadrul microprudential (BASEL II consolidat) (“Pure” Basel III Framework) se referă la:
cresterea cantitatii si calitatii capitalului;
acoperirea adecvata de risc (pentru portofoliul de instrumente financiare – trading book, riscul de credit de contrapartida, securitizarea);
management si expuneri consolidate privind riscurile;
standarde globale de lichiditate.
În timp ce cadrul macroprudential (Wider Basel III Framework) presupune:
asigurarea stabilitatii in timp (prociclicitate);
cheltuieli de capital anticiclic;
reguli de conservare a capitalului pentru amortizoare de capital mai puternice;
provizionarea dinamică;
asigurarea stabilitatii la fiecare moment de timp;
tratament specific pentru bancile importante sistemic;
cheltuieli pentru capitalul sistemic;
rata de leverage..
Basel III stabilește, în principal, noi cerințe de capital pentru instituțiile de credit, unifică practicile europene de supraveghere și introduce managementul lichidității la nivel de grup. Propunerea de regulament impune băncilor să dețină un capital mai mare și de mai bună calitate, pentru a putea rezista singure în cazul unor viitoare șocuri. Basel III reprezintă o revizuire fundamental a cadrului de reglementare și supraveghere a industriei bancare pe viitor, obiectivul fiind consolidarea stabilității sistemului financiar. Scopul acestui articol este de a analiza impactul introducerii Basel III asupra sistemului bancar la nivel European și, respectiv, asupra sistemului bancar românesc. Dacă, la nivel european, se estimează un deficit substanțial de capital și lichiditate, cu impact major asupra indicatorilor de profitabilitate, impactul Basel III asupra sistemului bancar din România se consideră a fi limitat. Măsurile pe care instituțiile de credit le-ar putea adopta în vederea atenuării impactului alinierii la noile standarde sunt ajustarea modelului de business și restructurarea bilanțurilor bancare
Noul Acord de capital este foarte restrictiv în ceea ce privește asumarea de riscuri de către bănci și există pericolul să scadă foarte mult apetitul băncilor pentru creditarea IMM-urilor. Asociația Română a Băncilor, alături de alte asociații bancare europene și de grupuri bancare, a efectuat demersuri la Parlamentul European și Comisia Europeană privind modificarea formei propunerii de reglementare.
La nivelul proiectului de regulament, Basel III solicită băncilor să aibă un nivel minim al rezervei de capital comun de 4,5% (față de 2% în cazul Basel II) și un nivel minim al capitalului de rangul 1 de 6% (față de 4% în cazul Basel II) pentru activele ponderate la risc, iar rata capitalului total 8%. Basel III mai introduce și rezerve suplimentare de capital, adică o rezervă obligatorie de conservare a capitalului de 2,5% și o rezervă de capital anticiclică facultativă. Aceasta permite autorităților naționale de reglementare să solicite un capital suplimentar de 2,5% în perioade de mare creștere a creditului.
Noile cerințe de capital de reglementare în condiții de continuitate a activității – capital comun de rangul 1 și capital de rangul 1 – ar fi puse în aplicare treptat în perioada 2013-2015.
Noile ajustări prudențiale ar fi, de asemenea, introduse treptat, într-un ritm de 20% pe an începând din 2014, pentru a atinge 100% în 2018. Un impact semnificativ, nu doar din punct de vedere al efortului privind implementarea cerințelor de raportare, ci mai ales asupra modelului de business al băncilor îl au prevederile privind managementul lichidității.
Sunt favorizate depozitele retail, considerate a fi mai stabile, precum și resursele pe termen mediu și lung. De asemenea, un portofoliu important de active lichide este solicitat pentru a face față unui scenariu de criză severă. Pentru a respecta aceste prevederi, băncile vor fi nevoite să-și adapteze sistemele și produsele în mod corespunzător, implicând costuri suplimentare importante.
Concluzionând, Basel III reprezintă mai mult decât încă un set de reglementări, prevederile sale afectând și testând în mod fundamental capacitatea de a produce profit a industriei bancare.
În practica bancară contemporană sunt cunoscute mai multe metode și instrumente de analiză, de evaluare, și nu în ultimul rînd de gestiune a riscului.
Prima metodă este metoda modelării statistice, adică presupune simularea evenimentelor cu ajutorul modelelor matematice și urmărirea acestora prin utilizarea unor sisteme- suport de decizie. Această metodă este considerată cea mai sigură, însă și cea mai complicată. Pentru a utiliza această metodă, trebuie să definim și să clasificăm riscurile bancare într-o modalitate deosebită de cea acceptată în teoria economică. De exemplu, termenul ,, risc” poate fi interpretat ca o rată medie a pierderilor raportată la o unitate monetară investită. Aici este necesar a determina în fiecare caz concret cum pot fi apreciate numeric aceste pierderi și cum, în baza aprecierilor efectuate să se stabilească limitele maxime pentru modelul simulat. Respectiv, zilnic se va construi și analiza un set de scenarii pentru fiecare instrument standardizat, ceea ce nu reprezintă o problemă majoră pentru băncile cu un soft adecvat, din contra el devine un factor esențial al gestiunii riscurilor.
A doua este metoda aprecierii riscurilor în baza anumitor criterii și indicatori este aplicată de majoritatea băncilor, cu toate că, frecvent, evaluarea prin această metodă se reduce la menținerea normativelor obligatorii impuse de organele de supraveghere bancară. Dar cerințele organelor de supraveghere sunt elaborate pentru tipuri de riscuri specifice și urmează scopul general al supravegherii bancare, care de altfel este diferit de scopul managementului riscului.
Ultima este metoda analitică, ce presupune analiza riscurilor atât pentru fiecare operațiune în parte, cât și a totalității riscurilor la care este supusă banca. Analiza se face pe tipuri de risc, ele fiind grupate în dependență de anumite criterii. De obicei, în acest scop, riscurile bancare sunt divizate în riscuri interne și riscuri externe. Riscurile interne depind de activitatea băncii concrete, la ele se referă riscul de bilanț (de credit, valutar, de formare a resurselor, strategic etc.), riscul serviciilor financiare (tehnologic, operațional, de inovație) și riscurile extrabilanțiere. La riscurile externe se referă riscurile care nu depind de managementul unei bănci concrete, de exemplu, riscul politic, macroeconomic, legislativ, social, de asigurare etc. Evident, această metodă este cea mai simplă, fapt care, probabil, și explică răspândirea mai largă.
Gestionarea portofoliului se bazează pe teoria portofoliului standard care presupune că dacă se dețin active financiare diferite (valori mobiliare emise de entități aparținînd diferitelor sectoare de activitate și pe diferite piețe; credite acordate mai multor sectoare de activitate, mai multor categorii de clienți și pe mai multe pieți) atunci riscul este dispersat, iar pierderile cele mai probabile nu se vor realiza concomitent. Acest concept poate fi demonstrat impiric și matematic și, de aceea, este explicabilă obigația prin lege a instituțiilor ce dețin active financiare de a-și diversifica portofoliile. Probabilitatea ca doua sau mai multe evenimente adverse să aibă loc concomitent este mai mică decît suma probabilităților respectivelor evenimente, dacă acestea sunt necorelate sau slab corelate. Astfel, marile bănci, de exemplu, care acordă credite pe mai multe piețe pot avea pierderi pe o pieață care este în declin, dar aceste pierderi vor fi echilibrate de cîștigurile de pe piețile emergente.
O bancă concentrată pe împrumuturi acordate agriculturii va fi vulnerabilă, din motiv că acest sector depinde foarte mult de condițiile climaterice care afectează în aceeiași măsură, pe toți producătorii agricoli de pe arii destul de extinse, mai mult ca atât, ciclurile economice sunt rezultanta microciclurilor diferitor sectoare de activitate. Un sector ( de exemplu, construcții) se poate afla în declin, iar alt sector telecomunicații să fie în avânt. Este, însă, adevărat că recesiunea economică afectează toate sectoarele de activitate inclusiv nivelul de trai al populației, iar băncile vor fi mai vulnerabile în aceste perioade. Recesiunile economice se manifestă printr-o încetinire a ritmului de creștere a tranzacțiilor comerciale și finaciare, combinată cu creșterea prețurilor, astfel apar decalaje din ce în ce mai mari între acordarea unui credit și rambursarea lui. Situația de recesiune aduce cu sine insolvabilitatea clienților (persoane fizice, juridice), deoarece probabilitatea de dezvoltare, de colectare a datoriilor de la debitori, de plată a furnizorilor scade. Apare, în acest caz, componenta de risc de piață aferentă riscului de credit. Însă, indiferent de gradul ridicat de dispersie a activelor lor, inclusiv a creditelor băncile pot limita riscurile, dar nu le pot anula și nici nu doresc să le anuleze complet (conform adevărului că riscurile mai mari pot aduce și profituri mai mari).
Potrivit opiniei unor discipoli gestiunea modernă a riscurilor bancare presupune următoarele elemente:
identificarea riscurilor care are în vedere depistarea pozițiilor riscante ce potafecta rezultatul băncii;
cuantificarea riscurilor – presupune exprimarea în cifre a posibilelor efecte ale producerii unei situații de risc asupra profitului bancar;
elaborarea unei politici adecvate de gestionarea riscurilor prin aplicarea unor instrumente
specifice.
Minimizarea riscului de credit în bancă se face prin evaluarea și gestionarea riscurilor:
Riscul individual, al fiecărui credit în parte trebuie să fie analizat și gestionat la momentul acordării creditului (analiza solvabilității clientului, capacității de rambursare, garanțiilor propuse). Cu cât mai adecvată și mai efectivă va fi evaluarea riscurilor în momentul aprobării creditelor, cu atât mai puțin probabilă va fi realizarea riscului pe parcursul derulării creditului.
Analiza riscurilor individuale se efectuiază în baza indicatorilor financiari, non-financiari și tipul de asigurare a creditului. Specialistul în creditare urmează să țină cont de:
riscul financiar, care reflectă dificultățile ce pot apare în activitatea financiară a agentului economic legate îndeosebi de posibilitățile de rambursare la termen a obligațiunilor către Bancă;
riscul comercial reprezintă incertitudinea ce poate să apară la încasarea creanțelor și/sau la plata furnizorilor;
riscul de garanție este reprezentat de posibilitatea apariției unor dificultăți legate de valorificarea bunurilor aduse în garanție în situația în care debitorul nu rambursează creditul și nu plătește dobânzile aferente conform contractului de credit;
riscul managerial este determinat de calitatea echipei de conducere a agentului economic și va fi analizat pe baza cunoașterii directe a acesteia de către managerul de cont/ ofițerul de credit.
riscul de senzitivitate, la fel riscul pentru investiții pe termen mediu și lung, reprezintă riscul individual al unui proiect de investiții, deoarece fiecare proiect antrenează un risc în obținerea rezultatelor estimate inițial, datorită influenței schimbărilor ce se manifestă neîncetat în mediul tehnic, financiar, economic, social, legislativ, intern și extern.
Deși capacitatea de rambursare este criteriul principal de evaluare a creditului, normele Băncii prevăd obligativitatea garantării creditului. Aceasta este o măsură de protecție care reprezintă ultima sursă de rambursare a creditului atunci când prognozele privind situația economico-financiară a creditului au fost greșite. Garanțiile adecvate depuse de către debitor la creditele din portofoliu permite băncii de a minimiza riscul de nerambursare a cestora la termen.
Pentru a minimiza pierderile Băncii în cazul realizării riscului de creditare, banca își creează pentru fiecare credit aprobat un provizion (rezervă), procent atribuit la soldul creditului.
Riscul agregat al portofoliului total de credite constă în gestionarea riscului agregat al portofoliului de credite se efectuează, aplicând pentru fiecare factor care influențează riscul de creditare o limită maximă.
Concentrarea creditelor în unele ramuri ține de limitele de expunere a portofoliului pe ramuri (se revizuiesc anual în dependență de situația economică) și de diversificarea plasamentelor din portofoliu.
Este riscantă concentrarea înaltă în portofoliul de credite a unor tipuri de credite, ca, de exemplu: credite de consum, factoring, leasing, credite ipotecare. Aceasta este cauzat de faptul, că unele modificări legislative, economice sau sociale pot influența în mod considerabil riscul de portofoliu, adică riscul de nerambursare a creditelor. Ponderea diferitor tipuri de credite (ca sumă) în portofoliul total nu trebuie să difere considerabil.
Acordarea sumelor mari de credite unui debitor sau unui grup de debitori care acționează în comun. Limitele date sunt reglementate de BNM:
limita de expunere totală pe un debitor sau grup de debitori care acționează în comun;
suma primelor zece datorii nete la credite în portofoliul net de credite;
suma tuturor creditelor “mari”;
Creditarea preferențială (sub condițiile de piață) exagerată. Limita dată este reglementată de BNM;
Limita de acordare a creditelor persoanelor afiliate Băncii.
Erorile de caracter tehnic reprezintă neajunsurile și erorile în procedura de acordare și monitorizare a creditelor, comise de specialiștii de creditare, ca rezultat al nerespectării normelor metodologice. Se verifică prin compararea periodică a volumului de credite, la acordarea și/sau monitorizarea cărora sau comis erori tehnice la portofoliul total de credite. Dacă coeficientul dat crește în dinamică, aceasta ar putea influența riscul de nerambursare.
Concentrarea înaltă a plasamentelor în anumite regiuni ale țării (zone geografice), unde riscul crește sub influența factorilor naturali, economici și sociali. În cazul dat, rentabilitatea înaltă a finanțării exagerate a anumitor regiuni trebuie corelată cu riscul portofoliului.
Principalele măsuri care ar putea conduce la minimizarea riscului de credit sunt:
perfecționarea normelor metodologice privind creditarea;
respectarea regulamentelor interne privind creditarea;
acordarea unor credite sigure, cu o probabilitate maximă de rambursare (respingerea creditelor care se clasifică ca “dubioase” conform metodei scoring);
optimizarea procedurii de monitorizare a creditelor, astfel încât să se micșoreze numărul creditelor problematice; semnale de înrăutățire a situației debitorului: reducerea disponibilului în cont, creșterea frecvenței apelului la linie de credit, nerambursarea la termen, depunerea cu întârziere a rapoartelor financiare;
diversificarea portofoliului de credite, adică evitarea concentrării creditelor în anumite ramuri și grupe de debitori, produse, zone geografice);
respingerea creditelor cu garanții nelichide, nesigure și insuficiente;
creșterea capitalului Băncii;
diversificarea portofoliului privind termenii de scadență ai creditelor.
Evaluarea riscului de credit are aspecte calitative și cantitative. Dimensiunea calitativă a evaluării riscului este, în general, mai greu de estimat. Etapele în evaluarea calitativă a riscului se referă la colectarea de informații în legătură cu responsabilitatea financiară a clientului, determinarea scopului real pentru care acesta dorește creditul, identificarea riscurilor cu care se confruntă activitatea clientului, ținînd cont de tendințele de evoluție a condițiilor economice în viitor și estimarea eforturilor reale pe care clientul le va face în vederea rambursării. Aspectul cantitativ al evaluării riscului se referă la analiza istoricului datelor financiare ale clientului, pentru a evalua capacitatea clientului de a rambursa la timp creditul și capacitatea sa reală de a supraviețui în cazul apariției unor fenomene economice adverse.
Analiza financiară a clienților se bazează pe informațiile financiare furnizate de aceștia – bilanț și raport de gestiune, cont de profit și pierdere, balanța de verificare, situația fluxului de fonduri (cashflow). Analiza financiară a clientului este structurată pe mai multe etape: analiza ciclului capitalului circulant; analiza indicatorilor de performantță; analiza structurii capitalului, a gradului de îndatorare; analiza lichidității.
Analiza nefinanciară se derulează într-un cadru mai puțin formal, iar aspectele vizate se referă la: activitatea desfășurată, modul de conducere, segmentul de piață deținut de client, clienții și furnizorii acestuia, investițiile sale financiare, strategia lui, etc. Principala metodă de analiză nefinanciară este analiza SWOT (strenghts – weaknesses – opportunities – threats), metodă bazată pe tehnica investigării, respectiv a chestionării,utilizîndu-se întrebările. În final, toate informațiile obținute despre client, respectiv factorii interni (punctele tari și cele slabe), precum și cei externi (posibilitățile și amenințările) care influențează bunul mers al activității, vor fi grupate pe componentele analizei.
Specialiștii au determinat o serie de metode de identificare a riscului de faliment grupate în: metode contabile și metode bancare de identificare a riscului de faliment. În procesul de creditare, banca intră într-o relație cu clienții săi pe un traseu mai lung, începînd cu cererea de credit, analiza cererii, luarea deciziei privind acordarea creditului, perioada de rambursare, etc. Pe acest traseu, activitatea de analiză urmărește: momentul ce precede acordării creditului și care include, în principal, analiza financiară a clientului, respectiv analiza internă la care se aduc în completare și destule aspecte nefinanciare, și etapa acordării și post-acordării creditului, care presupune o atentă supraveghere a evoluției clientului beneficiar de împrumut, a modului în care se rambursează ratele de credit și dobînzile.
La baza metodelor de analiză a riscului de credit trebuie să fie o politică clară și eficientă de creditare, care să aibă în vedere următoarele:
stabilirea unor limite stricte în ce privește raportul volumului total al portofoliului de credite în totalul activelor băncii;
limitarea concentrărilor de risc de credit prin stabilirea unui plafon maxim al datoriei unui debitor sau grup de debitori ce acționează în comun;
limitarea concentrărilor de risc în cadrul unui segment de activitate economică prin acordarea creditelor în diferite ramuri ale industriei naționale;
diversificarea tipurilor de credite acordate;
stabilirea unor termene maxime de rambursare pentru fiecare tip de credit cu elaborarea unor grafice de rambursare reale,luînd în considerație sursele de rambursare, scopul creditului,termenul de viață a granției,dar și scadența pasivă a bancii;
aplicarea unor rate ale dobînzilor suficiente pentru acoperirea costului resurselor, monitorizării creditelor și pierderilor potențiale cu o marjă a profitului rezonabilă;
determinarea autorităților ce aprobă acordarea creditelor, prin stabilirea diferitor limite ale sumelor creditelor ce pot fi aprobate de Direcția de Credit, Director și Consiliul Băncii;
fixarea unor proceduri formale standard de evaluare a proiectelor creditate și a garanțiilor acceptate;
determinarea raportului maxim al sumei creditului la valoarea de piață a gajului;
În scopul minimizării expunerii la risc, perfecționării modalităților de gestiune a riscului creditor, băncile sînt obligate să dezvolte în permanență sistemul de control intern al riscurilor.
Astfel, pentru asigurarea fiabilității sale, banca comercială trebuie să posede un sistem flexibil și consolidat de control și rectificare a gestiunii creditelor, capabil să execute diagnosticul timpuriu al defecțiunilor în procesul gestiunii creditelor, să asigure un monitoring eficient și rectificarea comportamentului pozițiilor creditare riscante, să conțină instrumente și procedee de anihilare a pericolelor potențiale.
Dezvoltarea unui sistem performant de analiză și evaluare a portofoliului de credite, reprezintă un domeniu de interes deosebit pentru managementul băncii. Urmărirea operativă a calității creditelor din portofoliu ar trebuie realizată prin sisteme de evaluare pe bază de punctaj, prin tehnici informatice de gestiune a datelor, precum și pe baza unor sisteme expert în vederea gestionării riscului de creditare individual și global, pe toate piețele creditului. Este necesară utilizarea unui sistem de gestiune a bazelor de date care să permită monitorizarea rapidă a stării creditelor din portofoliu.
Conform informației studiate reiese că banca trebuie să se afle în proces continuu de perfecționare a metodelor de management a riscului creditar, pentru a asigura o monitorizare eficientă și o bună gestiune a riscurilor aferente celor mai importante operațiuni pe care le derulează operațiunile de creditare Este necesară urmărirea asigurării unei structure optime a activelor și obligaținilor din bilanț, precum și deținerea unui portofoliu de credite echilibrat, corelat cu o politică prudentă din punct de vedere al lichidității și ratei dobînzii, în scopul asigurării unei profitabilități adecvate ale capitalului.
Pentru un management corect și adecvat în cadrul unei bănci cu obținerea venitului maxim posibil se utilizează următoarele metode pentru descoperirea riscului de credit:
Interviul preliminar reprezintă prima întâlnire cu debitorul potențial, pe parcursul căreia trebuie să fie obținută suficientă informație pentru a determina dacă creditul solicitat corespunde Politicii de creditare a Băncii, cerințelor legislației în vigoare și actelor normative interne ale Băncii. Aceasta presupune o informare-documentare reciprocă (Bancă – client) în vederea:
argumentării necesității creditului solicitat;
determinării gradului de promptitudine și siguranță a planurilor debitorului;
conștientizarea de către solicitantul de credit a riscurilor creditare la care se va expune;
delimitarea posibilităților de achitare a obligațiunilor față de Bancă;
determinarea capacității și dorinței de rambursare a creditului la scadență, precum și a dobînzilor aferente.
În baza schimbului reciproc de date specialistul în creditare oferă clientului informații referitor la produsele creditare oferite de Bancă și propune variantele de finanțare posibile. După ce se încredințează că proiectul corespunde cerințelor Băncii, se solicită clientului prezentarea setului de documente necesar examinării creditului, conform Listei documentelor prezentate la solicitarea unui credit, precum și transmite spre completare Cererea de acordare a creditului bancar și alte documente aferente.
Consultarea bazei de date a Biroului istoriei de credit.
În scopul evaluării bonității consumatorului, Banca utilizează baza de date a Biroului istoriilor de credit. Pentru a consulta baza de date se verifică existența obligatorie a următoarelor documente:
acordul debitorului privind istoria sa de credit, pentru a fi prezentată de către Bancă Biroului istoriei de credit;
acordul debitorului pentru solicitarea de către Bancă a raportului de credit de la Biroul istoriilor de credit
În urma verificării BIC se verifică potențialul debitor în baza de date pentru identifica creditele de care beneficiază sau a benefeciat și dacă s-au făcut achitările regulat.
Evaluarea bonității clientului.
Pentru persoanele fizice:
Analiza documentelor consumatorului potențial are ca scop depistarea riscurilor aferente creditului, ce țin de:
capacitatea debitorului de a obține venituri suficiente pentru rambursarea creditului și dobînzii aferente;
lichiditatea asigurării;
existență legaturii cu alți clienți ai băncii (părțile legate sau afiliate);
folosirea mijloacelor creditare pentru alte scopuri decît cele declarate în cererea pentru credit.
Obiectivul principal al analizei de cuantificare a riscului, la care poate fi expusă Banca în cazul acordării unui credit debitorului potențial, îl constituie cunoașterea evoluției din perioadele trecute și prognozarea performanțelor debitorului potențial în vederea previzionării viabilității și stabilității surselor de venit. Atingerea acestui obiectiv presupune analiza activității precedente a debitorului sub aspect financiar și nonfinanciar, analiza sursei primare și secundare de rambursare etc.
În urma analizei sursei primare de achitare, trebuie definite:
posibilitățile rambursării la scadență a creditului solicitat;
posibilitățile achitării lunare a dobînzilor aferente;
posibilitatea obținerii unui flux net de mijloace bănești pozitiv dacă este.
Fluxul de mijloace bănești are o importanță deosebită la analiza sursei primare de achitare, deoarece:
este principala sursă de rambursare a creditului;
reprezintă o prognoză mai reală a activității solicitantului de credit, comparativ cu alte metode de previziune;
permite o analiză detaliată a evoluției numerarului în perioade scurte de timp.
Pentru persoanele juridice:
Analiza documentației de credit are ca scop depistarea riscurilor aferente proiectului propus precum și stabilirea probabilității incapacității de plată a clientului. Obiectivul principal al analizei de cuantificare a riscului la care poate fi expusă Banca în cazul acordării unui credit debitorului potențial îl constituie cunoașterea evoluției din perioadele trecute și prognozarea performanțelor clientului în vederea determinării viabilității afacerii acestuia.
Evaluarea economico – financiară va include următoarele:
analiza situației economico-financiare a împrumutatului potențial în baza datelor istorice;
perfectarea fluxului prognozat de lichidități (Cash-Flow) și determinarea capacității împrumutatului de a genera venituri suficiente pentru rambursarea creditului și dobînzii aferente;
analiza activității clientului sub aspect non-financiar;
analiza părților legate ale clientului. (fidejusor, companii afiliate, debitorul gajist).
Analiza Cash Flow. Analiza fluxului de numerar pe perioada următoare, presupune că pe baza rezultatelor obținute anterior și a portofoliului de contracte de aprovizionare, producție, desfacere, a perspectivei variației stocurilor etc. să se evalueze și să se prognozeze:
posibilitățile clientului de a genera în viitor lichidități;
capacitatea clientului de a-și onora obligațiile de plată viitoare;
probabilitatea falimentului întreprinderii.
Analiza cash flow reprezintă o metodă optimă de previzionare a situației clientului și permite analiza detaliată a evoluției trezoreriei pe perioade scurte de timp:
amenințări: (a) previziuni bazate doar pe ipoteze;
(b) solicitanții tind să producă scenarii optimiste.
calcularea: Metoda directă a cash flow-ului se bazează pe analiza fluxului mijloacelor bănești în conturile întreprinderii. Această metodă permite de a arăta principalele surse de aflux și direcțiile de retragere a mijloacelor bănești, de a trage concluzii exprese referitor la suficiența mijloacelor necesare pentru plățile aferente datoriilor curente, stabilește corelația între suma de vînzare și încasările bănești.
fluxul mijloacelor bănești se generalizează în cadrul a trei capitole principale corespunzătoare genurilor de activități ale întreprinderii: operațională, de investiții și financiară.
gruparea fluxurilor de mijloace bănești pe capitole, care corespund direcțiilor activității întreprinderii, permite reflectarea influenței fiecăreia din ele asupra situației mijloacelor bănești.
La fiecare capitol se calculează:
pe partea încasărilor – realizările efective din perioadele anterioare (corelat cu indicele inflației) + eventualele contracte cu grad mare de certitudini pentru perioada previzionată;
pe partea plăților – eventualele plăți pentru perioada previzionată (salarii, plăți pentru desfășurarea activității normale: materii prime, materiale, energie etc.).
Analiza factorilor non-financiari se efectuează în baza documentației de credit. Analiza activității împrumutatului sub aspect non-financiar presupune cunoașterea organizării activității clientului, a capacității manageriale a conducerii, calităților profesionale ale membrilor acesteia, activității companiilor aflate în interconexiune, calității produselor livrate și caracteristicilor pieței produselor respective, cunoașterea concurenților existenți și potențiali etc. Un accent deosebit în analiza non-financiară trebuie pus pe relația clientului cu Banca și cu alte bănci, și anume: băncile cu care a colaborat în trecut și mai colaborează în prezent, modul de onorare a obligațiilor fața de acestea, problemele existente privind rambursarea creditelor și achitarea dobânzilor aferente. Toate informațiile obținute despre client urmează a fi grupate în:
factori externi, care includ posibilitățile și pericolele;
factorii interni pot fi sistematizați în următoarele categorii: management; domeniu de afacere; strategie.
Managementul urmează a fi analizat prin prisma datelor prezentate referitor la:
angajați (colectiv) – numărul de angajați, structura organizatorică, calitățile profesionale, participarea la capitalul societății, perioada de rotație a personalului.
conducerea întreprinderii – calificarea conducerii, performanțele, calitatea activității, abilitatea și moralitatea acesteia, prezența disputelor cu justiția, eficiența în domeniu în comparație cu predecesorii, gradul de succesiune al conducătorilor.
proprietarii societății – numărul de acționari (asociați), imaginea proprietarilor, prezența acționarilor (asociaților) ce dețin cote mai mari de 10%, existența în componența acționarilor (asociaților) a persoanelor înregistrate în zone off-shore, stabilirea limitelor de competență, prezența acestor limite în statut.
Domeniul de afacere cuprinde analiza produselor/serviciilor și locul acestora pe piață – descrierea acestor produse, profitabilitatea lor, gradul de inovație, segmentul de piață ocupat, portofoliul de clienți, numărul și reputația acestora, concurenții existenți și potențiali, libertatea stabilirii prețurilor, schimbările și tehnologia, canalele de distribuție și calitatea produselor și serviciilor, caracteristicile spațiilor de producție, dotarea tehnică, organizarea activității, furnizorii existenți și potențiali, istoricul afacerii.
Strategia se referă la analiza planurilor de dezvoltare ale clientului potențial, urmînd a se face concluzii referitor la realitatea posibilității de îndeplinire a acestora și riscurile aferente, încadrarea proiectului înaintat spre finanțare în strategia generală a societății, orientarea spre piețele existente de desfacere sau altele noi, alternativele existente. Prognozele clientului includ planurile de viitor, strategia existentă de dezvoltare și modalitățile de realizare a acesteia.
În desfășurarea activității de creditare trebuie să țină cont de schimbările care se produc în domeniul de afaceri specific clientului respectiv și, corespunzător, să reanalizeze expunerea la risc în condițiile unei eventuale evoluții negative ale afacerii.
De asemenea, se evaluează capacitatea managerilor și proprietarilor companiei de a aborda competent impactul modificărilor în contextul domeniului în care compania își desfășoară activitatea, astfel garantînd o continuitate a desfășurării acesteia într-un mod satisfăcător și oportun.
Printre factorii externi ce sunt supuși analizei non-financiare și pot afecta direct activitatea de succes a agentului economic sunt:
factorii ce țin de domeniul respectiv și companiile care își desfășoară activitatea în cadrul acestuia (stabilitatea acestui domeniu, tendințele de dezvoltare, tehnologiile existente, experiența acumulată, caracterul sezonier al ramurii, specificul cheltuielilor de capital, al uzurii, costurilor fixe ș.a.);
factorii ce se referă la situația macroeconomică și tendințele generale de evoluție a ei (inflația, rata de schimb, costul forței de muncă, rata de șomaj, creșterea economică, etc.);
amplasamentul geografic al solicitantului, avantajele/dezavantajele aferente;
factorii ce țin de modificările existente și eventuale în cadrul legislativ, flexibilitatea agentului față de aceste modificări, evaluarea potențialului impact asupra activității agentului economic;
factorii ce vizează tendințele sociale înregistrate în societate, care pot influența direct sau indirect cererea la anumite produse și servicii, în așa mod afectând activitatea desfășurată de client.
Evaluarea asigurărilor (garanțiilor) pentru credit.
Specialistul trebuieă se convingă că valoarea de gaj a bunurilor propuse în asigurarea creditului este suficientă pentru acoperirea sumei creditului.
În cazul când în calitate de asigurare a creditului se propun garanții sau cauțiuni ale persoanelor terțe, se vor analiza următoarele aspecte:
capacitatea juridică confirmată documentar (documente de constituire, extras din registrul de stat, buletinele de identitate și etc.) și solvabilitatea garantului;
prezența în proprietatea garantului a averii, bunurilor materiale și a mijloacelor libere de alte obligații, confirmată fie prin lipsa oricărei datorii curente fata de bănci în bilanțul clientului, fie prin documentele corespunzătoare din registrele respective ale gajurilor. Costul averii și bunurilor materiale indicate trebuie să asigure acoperirea adecvată a datoriei pe tot parcursul perioadei de creditare;
Termenul de valabilitate al garanției sau cauțiunii trebuie să depășească perioada de folosire a creditului asigurat de aceasta minimum cu о lună.
În cazul acordării creditului cu condiția garantării lui prin depozitele bănești ale clientului și/sau ale persoanelor terțe, economistul trebuie să stabilească posibilitatea controlului asupra mijloacelor bănești primite în calitate de gaj.
Suma depozitului trebuie să acopere suma creditului, iar în cazul în care valuta depozitului nu corespunde cu valuta creditului acordat, suma depozitului îl va depăși cu suma de rezervă pentru protejarea contra riscului modificării cursului valutar, în valoare de cel puțin 12% din suma depozitului gajat. Termenul de păstrare a mijloacelor bănești în contul de depozit trebuie să coincidă sau să depășească perioada de folosire a creditului, garantat de acesta.
În cazul eliberării creditului cu condiția garantării lui prin cesiune de creanțe se fac parcurg următorii pași:
se supun verificării drepturile clientului, confirmate documentar, de a primi mijloacele bănești de la persoane terțe, conform acordurilor pentru livrarea de mărfuri, lucrărilor și serviciilor acordate, conturilor-facturi eliberate, documentelor de descărcare și borderourilor de transportare a mărfurilor;
se verifică reputația și disciplina de plată a debitorilor clientului prin analiza rotației și termenilor de achitare a datoriilor debitoare;
se obligă clientul să anunțe debitorilor săi numărul contului curent la care vor transfera ulterior sumele datorate.
Monitorizarea creditului prevede controlul respectării condițiilor stipulate în contractele aferente tranzacției de credit.
Specialiștii în creditare sunt responsabili de:
efectuarea controlului continuu al activității Debitorului în vederea asigurării rambursării la termen a creditului și dobânzii aferente;
informarea clientului despre existența datoriilor restante și stabilirea termenului maxim în care vor fi achitate toate datoriile;
prezentarea documentelor care confirmă asigurarea anuală a bunului imobil/altor bunuri asigurate în favoarea băncii:
contractul și polițele de asigurare;
documentele confirmative privind achitarea primei de asigurare.
acumularea rapoartelor financiare trimestriale și anuale:
contactarea clientului;
solicitarea rapoartelor și documentelor financiare, necesare pentru efectuarea monitorizării trimestriale și anuale a situației economico-financiară a clientului;
efectuarea trimestrială a evaluării situației financiare a împrumutaților (în baza documentelor financiare prezentate de către client);
modificarea clasificării creditului trimestrial în dependență de disciplina de plată și starea financiară a Debitorului, etc., după procedura prevăzută în Regulamentul intern cu privire la clasificarea activelor și angajamentelor condiționale conform reglementărilor prudențiale și Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.
expedierea scrisorilor recomandate, cu confirmare de primire, în funcție de reținerea plății -15 zile din momentul reținerii plății:
scrisoare de avertisment:15 zile din momentul reținerii plății;
notificarea debitorului/debitorului gajist privind necesitatea achitării restanței: 30 zile din momentul reținerii plății.
monitorizarea existenței datoriilor restante neachitate;.
efectuarea operațiunilor necesare în vederea rambursării datoriilor restante la credit;
monitorizarea utilizării creditului după destinație, prin verificarea contractelor comerciale/facturilor prezentate la acordarea creditului și vizarea ordinelor de plată a debitorului;
monitorizarea relațiilor de afaceri a clientului în vederea depistării și actualizării listei întreprinderilor ce activează concertat.
Pentru gestiunea riscului de credit se disting trei etape:
Prima etapă este gestiunea riscului în etapa conlucrării cu împrumutătorul. Această etapă a procesului gestiunii riscului creditar se referă la gestiunea relațiilor „bancă- client”, îndreptate spre evaluarea riscurilor individuale în limita reglărilor strategice. Analiza creditară constă în analiza solvabilității împrumutătorilor individuali și în structurarea creditelor individuale cu scopul minimizării, atât a riscurilor descoperite, cât și a pierderilor la fiecare dintre ele. Monitoringul creditar constă în controlul solvabilității și menținerii asigurării băncii în faptul că solvabilitatea clientului continuă să fie acceptabilă.
A doua etapă este controlul și gestiunea procesului creditar. Această etapă se referă la controlul liniar al relațiilor de tip „bancă- client”. Astfel de relații sunt legate de luarea deciziilor care la rîndul lor atrag riscuri și, de aceea, necesită control liniar. Analiza creditară, monitoringul creditar și lucrul cu creditele problematice sunt părți componente al acestui control. În literatura de specialitate, acest proces se mai numește monitoring creditar.
A treia etapă este gestiunea controlului. În orice bancă, trebuie să existe un mecanism independent de gestiunea controlului, obiectul căruia îl constituie deciziile creditare din contracte, componenta portofoliului creditar și procesul controlului adoptării deciziilor. Elementele controlului administrativ sunt următoarele :
auditul creditar, trebuie să reprezinte un control calificat, independent al decizilor individuale creditare și al calității portofoliului, în general.
sistemul informational de gestiune creditar, trebuie să propună informații corecte și operative pentru monitoringul situației unui credit, în special și calității portofoliului creditar, în general, atât personalului secțiilor creditare cît și controlorilor.
controlul fluxului mijloacelor, trebuie să prevină încasarea numeralului de către împrumutători pînă la îndeplinirea tuturor formalităților și încheierea procedurilor de autorizare.
Opinia autorului referitor la cele studiate, este că banca trebuie să se afle în proces continuu de perfecționare a metodelor de management a riscului creditar, pentru a asigura o monitorizare eficientă și o bună gestiune a riscurilor aferente celor mai importante operațiuni pe care le derulează, operațiunile de creditare. În contextul crizei financiare, banca ar trebui să aplice o abordare mai conservativă la gestionarea riscurilor aferente, care presupune acoperirea sau hedjarea maximă a acestora. În activitatea curentă a băncii, toate produsele și serviciile bancare, deci și creditul, conțin elemente de risc. Riscul de credit este generat în principal de posibilitatea apariției, pe parcursul derulării contractului de credit, a unor dificultăți legate de achitarea la termen a obligațiilor asumate de clienții băncii, care nu au putut fi sesizate la analiza, evaluarea și aprobarea creditelor. Analiza non-financiară și analiza financiară pot furniza elementele necesare evaluării gradului de risc al clientului. O evaluare a riscului în creditare se poate face și prin metoda punctajelor, care constă în încadrarea clienților în anumite categorii de risc, prin acordarea de puncte în funcție de analiza diferitelor tipuri de riscuri ce pot afecta o firmă (financiare si non-financiare). Datoritî importanței pe care o are administrarea riscului de credit, BNM elaborează norme privind limitarea riscului de credit al băncilor, privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și pentru constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit. Astfel dacă banca acordă un credit cu o rată variabilă a dobânzii, iar rata dobânzii pe piață arată o tendință de scădere, banca are, de asemenea, o pierdere potențială. O analiză a trendului ratei dobânzii pe piață este foarte importantă pentru a stabili tipul de rată a dobânzii pe care banca o solicită în activitatea de creditare: fixă sau variabilă, pentru a nu induce pierderi prin riscul de rată a dobânzii. De asemenea, este foarte important de a corela tipul de rată a dobânzii solicitate la plasamente (credite), cu tipul de rată a dobânzii pasive plătite pentru atragerea de fonduri (rata fixa sau variabila).
Metode de reglare riscului de credit
La nivelul fiecărei țări, autoritatea monetară are menirea de a elabora baza legislativă, stabilirea normelor obligatorii în vederea administrării și limitării expunerilor la riscuri a instituțiilor financiare.
Astfel, în Republica Moldova, BNM elaborează și pune în aplicare un șir de acte normative care au dret scop asigurarea unei abordări prudente din partea băncilor, a riscurilor specifice activității lor. În corespundere cu actele normative ale BNM, băncile comerciale îndeplinesc cu strictețe toate cerințele înaintate, și anume: menținerea structurii portofoliului de credite în corespundere cu politica de creditare, formarea rezervelor pentru reduceri pentru pierderi la credite, formarea fondului rezervelor obligatorii pentru depozitele atrase, menținerea mărimii capitalului normativ total și suficienței capitalului ponderat la risc în limitele stabilite de BNM, respectarea limitelor față de poziția valutară deschisă, lichiditatea băncii, credite acordate etc.
Modul în care banca alocă fondurile pe care le gestionează poate influiența dezvoltarea acesteia la nivel național. Orice bancă într-o oarecare măsură, își asumă riscuri atunci când acordă credite și, în mod cert, toate băncile înregistrează în mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci cînd unii debitori nu își onorează obligațiile. Oricare ar fi însă nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizat. Banca utilizează diverse metode, proceduri și tehnici pentru cuantificarea riscului.
În scopul prevenirii riscului de credit sau al minimizării acestuia managementul băncii trebuie să întreprindă măsuri eficiente de divizare a riscurilor și de constituire a garanțiilor.
Divizarea riscului presupune diminuarea acestuia, astfel încât legea propabilităților să reducă posibilitatea înregistrării unor pierderi mari din partea băncii. Prin urmare divizarea riscurilor se face, mai întâi, între particulari și întreprinderi, băncile fixîndu-și plafoanele de credite. Banca își va repartiza riscurile acordând credite atât producătorilor mari, cît și celor mici, lucrînd cu sectoare de activitate diferite și având o repariție teritorială cît mai amplă.
Al doilea aspect care privește prevenirea riscului de credit vizează constituirea garanțiilor ca o condiție de bază în acordarea creditelor. Acest proces îmbracă diferite forme: controlul de gaj, ipoteca înregistrată în conformitate cu legislația în vigoare; polița de asigurare a bunurilor cesionate în favoarea băncii etc.
Trebuie subliniat faptul că valoarea creditului acordat nu este acoperită integral de garanția bancară (primii despăgubiți vor fi creditorii privilegiați: statul, fiscul) deci garanția nu va acoperi niciodată valoarea creditului acordat.
Prin urmare, un rol deosebit de important în vederea depistării cauzelor de nerambursare a creditelor, îl joacă aprecierea corectă a debitorului de către specialistul de microcreditare sau macrocreditare, printre care: schimbarea bruscă a relațiilor cu banca; schimbarea comportamentului managerial întreprinderii debitoare; nedorința de a colabora; schimbarea conducerii întreprinderii debitoare; reorganizarea întreprinderii debitoare; întocmirea neutentică a rapoartelor financiare ale debitorului; acceaptarea unui risc neargumentat; stabilirea prețurilor nejustificate la producție; adaptarea întîrziată la modificările condițiilor de piață; pierderea clienților importanți și a piețelor de desfacere a mărfurilor; crearea rezervelor speculative;
Astfel, pentru ca structura portofoliului să fie raționlă, iar debitorii să ramburseze la timp datoriile, băncile trebuie să promoveze o politică de creditare mai eficientă, fiind luate în considerație condițiile derulării relațiilor de creditare îndeosebi cu agenții economici autohtoni.
Pentru a reduce sau chiar elimina riscul de creditare, băncile folosesc mai multe metode, printre care:
clauze suplimentare de garantare și protecție a capitalului împrumutat;
administrarea portofoliului de credite;
introducerea primei de risc în rata dobânzii practicate.
Unele bănci nu reflectă costul total al unui credit neperformant (care include pierderea unui venit viitor și costul capitalului folosit inadecvat).
Pentru a calcula pierderea probabilă (riscul de a suferi o pierdere) sunt necesare 3 informații: prima este situația la zi a derulării creditului, care este urmată de probabilitatea creditului de a deveni performant, și valoarea diminuată a garanțiilor, care este în scădere o dată cu trecerea timpului. Această valoare reflectă, în mod normal, tipul activului prezentat drept garanție; valoarea de piață a activului (garanție);timpul necesar vinderii activului; scăderea împrumutului.
Primele tipuri de informații (date) permit calcularea pierderii probabile. Valoarea garanției reprezintă suma pe care banca o va recupera.
Când se evaluează un anumit activ prezentat drept garanție, multe bănci diminuează valoarea activului în funție de tipul acestuia și de experiența avută în trecut. De exemplu, valoarea unei mașini poate fi diminuată cu 33% când experiența anterioară arată că o astfel de valoare poate fi obținută pe piață. Dea ceea, uneori, băncile solicită ca valoarea garanțiilor să fie mai mare decât valoarea împrumutului solicitat.
Administrarea unui portofoliu de credite se bazează pe prezumția că riscul pentru întreg portofoliul este sau ar trebui să fie mai mic decât riscul aferent fiecărei componente a portofoliului.
Riscul este o măsură a probabilității. Probabilitatea ca două riscuri (pierderi) separate să se realizeze agregat este mai mică decât probabilitatea ca fiecare dintre ele să se realizeze individual, dacă riscurile nu sunt corelate.
Riscul agregat este mai mic decât riscul individual al fiecărui element în parte.
Practica a arătat că riscul agregat se diminuează până la aproximativ 30 riscuri individuale necorelate (în acest caz, riscuri pentru credite acordate, care pot fi considerate ca un portofoliu). Chiar și peste 30 elemente ale unui portofoliu, riscul se poate diminua, dar într-un procent mult mai mic.
Dacă riscurile sunt corelate negativ (creșterea probabilității de a se realiza un risc conduce la scăderea probabilității de realizare pentru un alt risc), efectele diminuării riscului întregului portofoliu sunt mai benefice, cu toate că în practică acest lucru este mai rar.
Lipsa de corelare între riscurile individuale ale unui portofoliu de credite este foarte importantă pentru reducerea riscului agregat. De aceea este important pentru o bancă de a acorda credite cât mai puțin corelate între ele. Acest lucru se poate face prin echilibrarea caracteristicilor creditelor care fac parte din portofoliu, în special a riscurilor asociate cu fiecare sector de activitate (industrie, agricultură, construcții, transport, etc.) și termenele de scadență ale creditelor. Acești factori, precum și probabilitatea de realizare a riscului (pierdere potențială), dau o indicație privind "calitatea" portofoliului de credite.
Dacă un sector de activitate nu este reprezentat în portofoliu de credite, nu există risc legat de acel sector. Dacă, însă, un număr mare de credite sunt acordate pentru un anumit sector de activitate, expunerea la risc față de acel sector este mare.
Influența pe care o are acest lucru asupra riscului general al băncii se poate ilustra prin următorul exemplu: dacă activitatea în sectorul construcțiilor de locuințe scade, crește posibilitatea ca împrumuturile acordate pentru acest sector să devină performante. De aceea, este important ca portofoliul de credite să fie, pe cât posibil, echilibrat între diferite sectoare de activitate. De asemenea, este bine de avut în vedere faptul că, în cadrul fiecărui sector de activitate, creditele acordate să fie cât mai puțin corelate.
Un alt element important în administrarea portofoliului de credite îl reprezintă scadențele împrumuturilor acordate, care trebuie să fie cât mai diferite. Acest lucru trebuie corelat, foarte exact, cu managementul lichidității băncii.
Pentru determinarea primei de risc se au în vedere următoarele repere:
– tendința băncii de valorificare a capitalului împrumutat pe care o notăm cu 1+ v;
– tendința de diminuare a capitalului împrumutat, notată cu 1– d (care apare atunci când o parte a creditului nu este restituită).
Principalele măsuri de prevenire a riscului de credit sunt:
Măsuri preventive – Prima condiție și fundamentală este capacitatea potențialului credit de a produce venituri. Această capacitate are o mai mare importanță decât furnizarea de garanții, în măsura în care executarea silită este un mijloc extrem al băncii pentru recuperarea creditului acordat. Capacitatea de a produce venituri se verifică prin diverse mijloace de observare și evaluare, îmbinându-se cu posibilitatea de restrângere a volumului de operațiuni în curs, fără perturbarea echilibrului economic al gestiunii, în detrimentul capacității de îndatorare a unui agent economic.
Rezultă că estimarea riscului, prudența și intuiția personalului bancar specializat dețin rolul principal, de exactitatea datelor culese depinzând rezultatul favorabil al operațiunii de credit.
În afara capacității de a produce venituri, se mai verifică:
originile și angajamentele legale ale întreprinzătorului;
organizarea tehnică și administrativă a companiei respective;
raportul dintre consistența patrimoniului propriu și a celui străin atras, în legătură cu posibilitatea modificării acestui raport în favoarea celui propriu;
raporturile întreprinzătorului cu clienții și funcționarii săi;
situația economică generală a domeniului de activitate în care acționează potențialul debitor;
motivele solicitării împrumutului și destinația sa imediată;
perspectivele gestiunii întreprinzătorului;
posibilitatea reducerii prețurilor de producție;
criteriile adoptate pentru distribuirea profitului;
contractele debitorului;
garanțiile reale ale debitorului: imobiliare, mobiliare (situația patrimoniului).
Certitudinea cu care sunt efectuate aceste estimări nu împiedică totuși banca să-și ia garanții reale și personale în raport cu creditul cerut, deplin motivată de condițiile economice ale diverșilor întreprinzători, susceptibile de schimbări rapide și imprevizibile.
Un alt element important în estimarea și prevenirea riscului este oportunitatea repartizării creditului între diferiți întreprinzători ce operează în sectoare economice diferite, pe termene diferite, pentru fracționarea riscului ce decurge din schimbarea condițiilor pieței.
În stadiul de estimare a riscului, forma tehnică de acordare a creditului nu are o importanță foarte mare, deși riscurile asumate de bancă depind, pe lângă condițiile de echilibru ale întreprinzătorului în cauză, de resursele de creditare de care dispune banca.
Tot în această etapă, banca trebuie să-și asigure o taxă a scontului suficient de mare pentru acoperirea taxei reescontului, percepută de banca centrală.
Măsurile operative – prima condiție și fundamentală este capacitatea potențialului credit de a produce venituri. Această capacitate are o mai mare importanță decât furnizarea de garanții, în măsura în care executarea silită este un mijloc extrem al băncii pentru recuperarea creditului acordat.
Capacitatea de a produce venituri se verifică prin diverse mijloace de observare și evaluare, îmbinându-se cu posibilitatea de restrângere a volumului de operațiuni în curs, fără perturbarea echilibrului economic al gestiunii, în detrimentul capacității de îndatorare a unui agent economic.
Rezultă că estimarea riscului, prudența și intuiția personalului bancar specializat dețin rolul principal, de exactitatea datelor culese depinzând rezultatul favorabil al operațiunii de credit.
În afara capacității de a produce venituri, se mai verifică originile și angajamentele legale ale întreprinzătorului; organizarea tehnică și administrativă a companiei respective; raportul dintre consistența patrimoniului propriu și a celui străin atras, în legătură cu posibilitatea modificării acestui raport în favoarea celui propriu; raporturile întreprinzătorului cu clienții și funcționarii săi; situația economică generală a domeniului de activitate în care acționează potențialul debitor; motivele solicitării împrumutului și destinația sa imediată; perspectivele gestiunii întreprinzătorului; posibilitatea reducerii prețurilor de producție; criteriile adoptate pentru distribuirea profitului; contractele debitorului; garanțiile reale ale debitorului: imobiliare, mobiliare (situația patrimoniului) .
Certitudinea cu care sunt efectuate aceste estimări nu împiedică totuși banca să-și ia garanții reale și personale în raport cu creditul cerut, deplin motivată de condițiile economice ale diverșilor întreprinzători, susceptibile de schimbări rapide și imprevizibile.
Un alt element important în estimarea și prevenirea riscului este oportunitatea repartizării creditului între diferiți întreprinzători ce operează în sectoare economice diferite, pe termene diferite, pentru fracționarea riscului ce decurge din schimbarea condițiilor pieței.
În stadiul de estimare a riscului, forma tehnică de acordare a creditului nu are o importanță foarte mare, deși riscurile asumate de bancă depind, pe lângă condițiile de echilibru ale întreprinzătorului în cauză, de resursele de creditare de care dispune banca.
Tot în această etapă, banca trebuie să-și asigure o taxă a scontului suficient de mare pentru acoperirea taxei reescontului, percepută de banca centrală.
Măsurile cumulative – cazul în care banca constată neîndeplinirea obligațiilor contractuale (utilizarea creditului în alte scopuri decât cele prevăzute în contract, nerespectarea fazelor obiectivului de investiție, neplata ratelor scadente, deteriorarea garanțiilor mobile și imobile), ea are dreptul să întrerupă contractul de credit. Întreruperea derulării contractului de credit se poate face în momentul acordării lui sau în momentul nerespectării de către client a clauzei înscrise în contractul de credit, în cazul creditului acordat pe tranșe.De asemenea, banca poate întrerupe acest contract dacă constată un regres economic al agentului debitor. Dacă și după avizarea de către bancă debitorul nu-și onorează datoriile la scadență, banca recurge la măsuri extreme: execuția garanțiilor reale (prin scoaterea lor la licitație și încasarea contravalorii creditului), reclamarea clientului la un tribunal de comerț, recuperarea sumelor de la garanți (bănci, persoane fizice sau juridice).
O altă măsură curativă constă în evitarea riscurilor prin constituirea unui fond de rezervă ca marjă de siguranță a băncii, repartizându-se sume din profitul băncii în acest sens.
Deci pentru a evita evoluți riscurilor specificate mai sus, este nevoie de ținut cont de următoarele activități:
implimentarea unui cadru bazat pe încredere, corectitudine și imparțialitate;
reducerea elementelor de natură subiectivă care influențează deciziile în procesul de atribuire a contractelor de achiziție publică;
asigurarea “vizibilității” regulilor, oportunităților, procedurilor interne cât și a rezultatelor;
eliminarea cerințelor restrictive, abuzive;
supravegherea costurilor generate de derularea procesului de achiziție publică, înțelegând prin aceasta, inclusiv costurile aferente administrării procesului la nivel de autoritate contractantă cât și costurile aferente pregătirii ofertelor;
limitarea apariției erorilor pe parcursul procesului de achiziție publică;
limitarea fenomenelor de fraudă și corupție;
dezvoltarea unei piețe sănătoase a achizițiilor publice.
Punerea în practică a unor măsuri care să asigure implementarea activităților enumerate mai sus este condiționată în primul rând, de angajamentul și atitudinea factorilor cu putere de decizie din cadrul autorității contractante în raport cu etica în achiziții publice.
Activitatea băncilor cu creditele problematice
Asociația bancară a RM în 2015 a avut pierderi și este vorba de lichidarea a 3 bănci și anume: „Banca de Economii” S.A., “Banca Socială” S.A., “Unibank” S.A.. Ei vor rămîne în istorie și într-o buna zi vor fi uitate, ca și, la rîndul lor, au fost lichidate 12 bănci din momentul declarației independenței a Moldovei: banca Basarabia, BancoSind, Businessbanca, Banca Turco-Romînă (BTR)-Moldova, BIID Moldova-Bulgaria, Capital-Bank, banca ISB (Moldova), banca Guinea, InvesPrivatBank, Întreprinzbancă, Oguzbank, banca VIAS. La moment numărul băncilor închise este mai mare decît numărul băncilor active (au răma 11).
Activitatea băncilor în domeniul creditării a fost analizat conform datelor BNM și este prezentat în următorul tabel:
Tabelul 2.8.
Raiting-ul băncilor comerciale în cota creditelor acordate, în %
Sursa: elaborat de autor în baza Raportului BNM: Informație privind activitatea economico-financiară a băncilor din RM,[ online]. [citat 19.03.2016].
Disponibil: < http://bnm.md/bdi/pages/reports/drsb/DRSB1.xhtml?id=0&lang=ro>
Suma totală a creditelor acordate în sistem a crescut cu doar 3,2% – un indicator foarte mic. În plus, avînd în vedere reevaluarea creditelor în valută străină, creditarea în Moldova în 2015 a fost negativ. Da, și modul în care aceasta poate fi sub criză politică și economică constantă, cînd Banca Națională în doar 10 luni s-a mărit rata de bază până la 5,57 ori, de la 3,5% (în noiembrie 2014) până la 19,5% pe an ( septembrie 2015). În așa condiții, creditul nou poate lua doar un "antreprenor" foarte încrezut în puterile sale.
În plus, băncile de bună voie au mers pe piața titlurilor de stat, veniturile căror sunt cu pînă la 27% pe an și sunt garantate de către stat. După posibilitate, toate resursele libere ale băncilor au fost direcționate în piața titlurilor de stat. Spre deosebire de credite, investiții în titluri de stat, nu necesită cheltuieli asociate cu evaluarea și menținerea activității clientului.
Calitatea portofoliului de credite pe întreg sistem pentru anul 2015 s-a înrăutățit. Băncile au început să-și recalculeze coefecientul de depreciere a creditelor, înțelegînd că debitorii în 2015 vor avea probleme în afacere și băncile trebuiau să fie pregătite pentru așa situații.
Tabelul 2.9.
Raiting-ul băncilor comerciale în raport
„depricerea creditelor” la „total credite”, în %
Sursa: elaborat de autor în baza Raportului BNM: Informație privind activitatea economico-financiară a băncilor din RM,[ online]. [citat 19.03.2016].
Disponibil: < http://bnm.md/bdi/pages/reports/drsb/DRSB1.xhtml?id=0&lang=ro>
Portofoliul de credite cu calitatea mai bună a fost la: „Comertbank” S.A., „EuroCreditBank” S.A., „Victoriabank” S.A., „Energbank” S.A., „Fincombank” S.A. – cota lor de depreciere la valoarea totală a creditelor acordate este mai mică de 3%. La restul băncilor crește valoarea creditelor problematice, în rezultatul cărora ei au hotărît să crească rezervele la deprecierea creditelor.
Indicator de depreciere este format din două componente principale: evaluarea individuală și colectivă a riscului de pierdere a activului. El a apărut în Moldova în urmă cu câțiva ani, ca urmare a introducerii în 2012 a IFRS și IAS și aplicate în paralel cu calcularea fondului de risc clasic, în conformitate cu metodologia BNM. Indicatorul de risc clasic a fondului de risc este calculat reieșind din mai mulți factori, cel principal fiind încălcarea termenului de ramursare a creditului și / sau a dobînzii. Fiecare nou credit acordat, imediat formează fondul de risc de 2%, și cu cît se înrăutățește categoria de risc, cu atât mai multe resure sunt investite în fondul de risc: creditul compromis face ca banca să facă provizion de 100% de la soldul acestui credit.
În 2015, calitatea portofoliului de credite al sistemului bancar s-a înrăutățit, la cineva mai puțin, la cineva mai mult. Excepția a fost „Victoriabank” S.A., care, după indicii săi, are încredere în debitorii lor, precum și în calitatea garanțiilor, și în 2015 (pe baza indicatori), practic, nu a acordat credite noi. În general, la începutul anului 2016, toate băncile sunt prudente și par a fi gata pentru noi șocuri economice princreșterea fondurilor sale de rezervă.
Este important ca în momentul stabilirii performanței financiare a clientului să fie luați în considerare unii factori “necuantificabili”. Dintre acesti factori necuantificabili pot fi menționați:
calitatea conducerii;
personalul unității creditate;
echipamente existente și gradul de utilizare;
domeniul de activitate;
poziția în ramura etc.
Acesti factori pot influența încadrarea în categoria de performanța financiară, dar nu pot determina deplasarea în sus sau în jos pe grila cu mai mult de o treaptă.
Toate aceste aspecte se regăsesc într-o 'fișa rating', care încadrează clientul într-o anumită categorie conform unui punctaj prestabilit.
În ceea ce privește al doilea criteriu de selecție, serviciul datoriei, el reprezintă capacitatea debitorului, client al băncii, de a-și onora obligațiile la scadența. Serviciul datoriei, conform clasificației unice instituită cu caracter de obligativitate de Banca Națională a Moldovei, este apreciat ca fiind :
bun – în situația în care ratele și dobînzile sunt plătite la scadența, sau cu o întîrziere de maxim 7 zile;
slab – în situația în care ratele și dobînzile sunt plătite cu o întîrziere de pînă la 30 zile;
necorespunzător – în situația în care ratele și dobînzile sunt plătite cu o întîrziere mai mare de 30 zile.
Criteriile de Clasificare a creditelor
Clasificarea se efectuează în dependență de situația economico-financiară a debitorului, de serviciul datoriei (respectarea termenilor de rambursare a creditului și de achitare a dobînzii și altor plăți la credite), existența, integritatea și calitatea gajului, respectarea altor condiții ale contractului de credit, precum și de alte circumstanțe (stare de faliment, reorganizare, etc.), conform următoarelor criterii:
Creditele Standarde (A):
plata principalului și a dobînzilor nu a fost niciodată întârziată cu mai mult de 30 zile;
performanțe financiare bune;
asigurarea bună a creditului.
Provizion: 2% din soldul creditului
Creditele Supravegheate (B):
plata principalului și dobînzilor nu a întârziat niciodată cu mai mult de 60 zile;
situația financiară satisfăcătoare sau dificultăți financiare temporare/gradul de îndatorare mai mare de 8/1;
asigurarea bună a creditului;
Provizion: 5% din soldul creditului;
Necesită atenție din partea conducerii băncii, deoarece atunci când nu vor fi luate măsuri privind soluționarea acestor probleme, ele pot duce la micșorarea probabilității că banca va obține rambursarea creditului în viitor.
Creditele Substandarde (C):
plata principalului și/sau a dobânzilor s-a efectuat cu întârzieri mai mari de 60 zile;
dificultăți financiare;
asigurarea bună sau satisfăcătoare a creditului.
Provizion: 30% din soldul creditului
Necesită o atenție deosebită din partea conducerii băncii, deoarece există probabilitatea că banca va suporta pierderi dacă nu vor fi înlăturate neajunsurile.
Credite Dubioase (D):
plata principalului și/sau a dobânzilor s-a efectuat cu întârzieri mai mari de 180 zile;
situația financiară deteriorată sau insolvabilitate;
plata principalului – parțial există.
Provizion: 60% din soldul creditului
Probabilitatea pierderilor este extrem de mare, dar există anumiți factori importanți, concreți și bine argumentați, care în curând se vor realiza și care pot contribui la ameliorarea situației de rambursare a creditului.
Clasificarea acestui credit ca compromis se amână până la o determinare mai precisă a stării creditului dat.
Creditele Compromise (E):
plata principalului și/sau a dobânzilor s-a efectuat cu întârzieri mai mari de 360 zile;
insolvabilitate;
Asigurarea creditului nu există.
Provizion: 100% din soldul creditului
În cazul în care un credit poate fi clasificat diferit conform criteriilor date, acesta va fi clasificat în categoria mai dură.
Operațiunile privind formarea, majorarea, diminuarea și stingerea reducerilor pentru pierderi la credite (fondului de risc) se efectuează zilnic în mod automatizat de către Centrul decontări naționale și internaționale.
La datoriile debitoare și alte creanțe, care sunt supuse riscului de credit (riscul că debitorul și/sau partea contractantă nu-și va putea onora obligațiunile sale față de bancă) care sunt reflectate în bilanț ca active ale băncii și la care nu se va putea aplica procedura automatizată, formarea reducerilor pentru pierderi la credite se va aduce la mărimea necesară conform criteriilor de clasificare în cazul acordărilor (plasărilor) integrale sau parțiale și a rambursărilor integrale sau parțiale, precum și în fiecare lună, la ultima data gestionară a acestei.
În banca de monitorizarea disciplinei de plată aferente creditelor pentru persoane fizice și juridice se ocupă atît specialiștii în creditare în cadrul filialei, cît și secția analiză economică de la sediul central;
Lucrul operativ cu credite problematice cuprinde următoarele măsuri:
contactări telefonice repetate ale clientului în vederea obținerii acordului debitorului pentru efectuarea plăților restante;
expedierea scrisorilor recomandate, cu confirmare de primire, în funcție de reținerea plății:
scrisoare de avertisment:15 zile din momentul reținerii plății;
notificarea (înstiințare scrisă prin care Banca aduce la cunoștința debitorului/debitorului gajist/ipotecar intenția de a-și exercita dreptul de gaj/ipotecă) debitorului/debitorului gajist privind necesitatea achitării restanței: 30 zile din momentul reținerii plății.
Evaluarea situației (investigații ale solvabilității și situației economico-financiare a clientului):
Analiza cauzelor care au determinat degradarea situației economico-financiare a clientului și nerespectarea termenilor de onorare a angajamentelor față de bancă;
Analiza creanței restante sub aspectul vechimii și volumului, precum și perspectiva de încasare a acestora;
Identificarea altor active deținute de Debitor, care pot fi luate ca garanție;
alte aspecte.
Evaluarea situației reale a garanțiilor cu perfectarea actului de controlul gajului;
Elaborarea unui plan de acțiune în vederea recuperării creanței în cel mai scurt timp posibil:
pe cale amiabilă. Recuperarea creditului problematic pe cale amiabila urmărește regularizarea rapidă și durabilă a restanțelor la credite, prin contactarea directă a debitorului și garanților și identificarea posibilităților de remediere a situației fără apelarea la instanța de judecată;
pe cale contencioasă, inclusiv estimarea oportunității cheltuielilor de judecată și probabilitatea recuperării datoriilor. În cazul în care cheltuielile de judecată estimate vor depăși cuantumul datoriei față de bancă sau probabilitatea recuperării lipsește, juristul prin argumentele stricte poate propune Comitetului de conducere de a trece datoria la pierderi și a nu începe urmărirea activă a unor datorii. Recuperarea creditului problematic pe cale contencioasă se inițiază atunci când:
recuperarea creditului problematic pe cale amiabilă a eșuat;
nu există posibilități de contactare a clientului;
clientul refuză să plătească;
a fost intentată procedura de insolvabilitate;
bunurile gajate lipsesc.
prin cesionarea creanțelor. Recuperarea creanțelor prin cesionarea datoriilor urmărește reabilitarea rapidă a creditelor neperformante prin transmiterea dreptului asupra datoriei debitorului unei terțe persoană.
Perfectarea preavizului (înstiințare scrisă în adresa OCT sau a notarului prin care Banca solicită înregistrarea notei privind exercitarea dreptului de gaj/ipotecă în registrul în care a fost înregistrat gajul);
Înregistrarea preavizului în Registrul bunurilor mobile sau Registrul bunurilor imobile.
Recuperarea datoriilor pe cale amiabilă:
Recuperarea datoriilor pe cale amiabilă se realizează în condițiile în care se constată că există capacitate de onorare a angajamentelor, există disponibilitatea clientului de a colabora cu Banca și de a plăti datoria, se poate obține o garanție suplimentară, etc. Acțiunile pe cale amiabilă de recuperare a datoriilor constau în implementarea de către Bancă, debitor sau în comun de către ambii, a unor soluții de ordin financiar-economic după cum urmează:
Identificarea și implementarea unor masuri de redresare a situației financiare a debitorului problematic, care să permită rambursarea datoriei acestuia față de bancă (majorarea capitalului statutar, atragerea unor finantări suplimentare, elucidarea unor noi posibilități și parteneri de afacere, etc.);
Suplimentarea garanțiilor creditului problematic cu gaj/ipoteca de către debitor/terțe persoane (fidejusiune, etc.);
Comercializarea de către debitor, sub supravegherea Băncii, a activelor, care nu afectează negativ activitatea întreprinderii, cu condiția ca sumele astfel obținute să fie destinate (în cea mai mare parte) rambursării datoriilor.
Comercializarea bunurilor gajate/ipotecate sub supravegherea Băncii și acoperirea datoriei din resursele obținute.
Transmiterea benevolă de către debitor a bunurilor gajate/ipotecate în posesia Băncii pentru a fi vîndute. Etapele de primire în posesie sînt următoarele:
inițierea procedurii de transmitere benevolă a bunurilor gajate/ipotecate. Negocierea condițiilor și termenelor. Responabili de aceasta etapă sunt specialiștii în creditare;
perfectarea, expedierea și înregistrarea documentelor de notificare. Responabili la această etapă sunt specialiștii în creditare;
perfectarea și înregistrarea preavizului. Termenul acordat de Bancă pentru transmiterea bunului nu va fi mai mic de 10 zile pentru un bun mobil și de 20 zile pentru un bun imobil. Responabil la această etapă este secția juridică;
vizita la client. Examinarea și evaluarea bunurilor. (Valoarea bunurilor gajate se stabilește inclusiv TVA.). Responabili la această etapă sunt serviciul evaluarea și realizarea gajului și specialiștii în creditare;
înaintarea propunerilor Comitetului de conducere privind luarea în posesie benevolă. Responabil la această etapă este secția analiza economică de la Sediul Central;
aprobarea de Comitetul de conducere a condițiilor privind luarea în posesie benevolă. Perfectarea procesului-verbal. Responsabil de perfectare procesul verbal – secretarul Comitetului;
perfectarea contractelor de transmitere benevolă în posesie a bunurilor gajat. Responabil la această etapă este secția juridică;
semnarea contractelor la notar. Primirea în posesie a bunurilor. Semnarea actelor de predare-primire. Responabili la această etapă sunt specialiștii în creditare;
în cazul bunurilor imobile, contractele urmează a fi înregistrate la OCT. Înregistrarea se confirmă prin Extrasul din Registrul bunurilor immobile. Responabil la această etapă este secția juridică;
înregistrarea contabilă a tranzacției de luare în posesie. Datoriile pe credit se achită din contul bunurilor primite în posesie. Înregistrările contabile se efectuează în conformitate cu actele normative interne. Responabil la această etapă este secția analiza economică de la Sediul Central.
Înaintarea cererii de plată către fidejusor.
Plata de catre debitor din proprie inițiativă a unei părți din datorie (minimum 5-10%), înainte de aprobarea soluției de restructurare, ca o dovadă a bunei sale solvabilități.
Restructurarea financiară a creditului:
Reeșalonarea creditelor existente în sold prin stabilirea unor noi termene de plată:
în cadrul perioadei inițiale de rambursare;
prin prelungirea duratei inițiale de rambursare cu maximum 2 ani;
Odată cu aprobarea reeșalonării, creditele neperformante se trec în categoria creditelor curente, cu dobânda aferentă acestora. La adoptarea soluțiilor de reeșalonare, se ține cont și de intenția clientului de a colabora cu Banca.
Rescadențarea dobînzilor – se poate efectua fie separat, fie concomitent cu operațiunea de reeșalonare a creditelor. În acest sens, de comun acord cu clientul, se stabilește rescadențarea la plată a dobînzilor calculate și neîncasate și se întocmește un grafic de plată. În situația în care clientul deține în sold dobînzi aferente mai multor contracte de credit, se vor întocmi grafice de rescadențare pe fiecare contract în parte.
Renegocierea creditului – stabilirea condițiilor preferențiale prin reducerea ratei dobânzii și/sau sumei activului inițial (sumei specificate în contract), ținând cont de înrăutățirea situației financiare a contrapărții.
Recuperarea datoriilor pe cale contencioasă:
Recuperarea în contencios se adoptă în condițiile în care nu rezultă posibilitatea recuperării datoriei pe cale amiabilă sau dacă recuperarea amiabilă nu a dat rezultate.
Modalitățile de recuperare contencioasă:
încasarea datoriei prin executarea silită în temeiul unei ordonanțe/hotărâri a instanței de judecată;
executarea silită a dreptului de gaj/ipotecă în temeiul unei ordonanțe/hotărâri a instanței de judecată;
înscrierea creanței în alte proceduri speciale (ex: insolvabilitate, etc.)
Acțiunile Băncii înainte de perfectarea cerererii de chemare în judecată:
Perfectarea și înaintarea debitorului/debitorului gajist a notificării. Notificarea trebuie să conțină: mărimea creanței garantate, temeiul începerii urmăririi, dreptul pe care banca intenționează să-l exercite, descrierea bunului gajat/ipotecat și somația ca debitorul gajist să transmită bunul gajat în termenul stabilit;
Perfectarea preavizului. Termenul acordat de Bancă pentru transmiterea bunului nu va fi mai mic de 10 zile pentru un bun mobil și de 20 zile pentru un bun imobil;
Înregistrarea în registrul în care a fost înscris gajul/ipoteca. (Registrul bunurilor mobile sau Registrul bunurilor imobile).
Cererea de chemare în judecată va fi înaintată de Secția juridică în termen de 5 zile din momentul expirării termenului limită acordat debitorului pentru rambursarea/transmiterea benevolă a datoriilor/bunurilor gajate. Hotărîrea instanței de judecată privind încasarea datoriilor/ transmiterea silită a bunurilor va fi înaintată spre executare executorului juidecătoresc/ Serviciului evaluare și realizare a gajului fără vreo întârziere nejustificată.
Procedura de obținere a hotărîrii judecătorești:
Acțiunile judiciare privind recuperarea creditelor problematice sunt inițiate de către Secția juridică în sitiația în care nu este posibilă rambursarea datoriei debitorului pe alte căi, decât prin depunerea cererii de chemare în judecată în instanța de judecată competentă.
Ca regulă, în cazul recuperării datoriilor la creditele asigurate cu gaj/ipotecă, cererea de chemare în judecată va avea ca obiect deposedarea debitorului gajist/ipotecar de bunul gajat/ ipotecat și transmiterea acestuia în posesia băncii pentru a fi vîndut.În cazul recuperării creditelor neasigurate cu gaj/ipotecă, cererea de chemare în judecată va avea ca obiect încasarea datoriei față de Bancă. Cererea de chemare în judecată privind încasarea datoriei față de Bancă se înaintează debitorului creanței garantate și fidejusorului (în cazul existenței acestuia). Examinarea cererii de chemare în judecată are loc în ședință de judecată, cu înștiințarea obligatorie a băncii despre locul, data și ora ședinței. În instanța de judecată banca este reprezentată de către jurist. Ca excepție, împuternicirile privind reprezentarea băncii în instanța de judecată pot fi acordate altor angajați ai băncii în situația în care nu este posibilă prezența juristului în ședința de judecată, iar amînarea examinării cauzei este în defavoarea băncii. În cadrul examinării cererii de chemare în judecată reprezentantul băncii are dreptul de a exercita din numele băncii toate actele procedurale prevăzute de legislația procesuală civilă în vederea apărării drepturilor și intereselor legitime ale băncii, cu excepțiile prevăzute de legislația menționată. Ca rezultat al examinării cauzei civile intentate în baza cererii de chemare în judecată a băncii, instanța de judecată adoptă o hotărîre. În cazul în care hotărîrea adoptată nu este în favoarea băncii, aceasta urmează a fi contestată cu apel.
Executarea silită a documentelor executorii:
Executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri, prevăzute de Codul de Executare al Republicii Moldova, prin care banca realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu concursul organelor de stat abilitate, drepturile sale, recunoscute printr-un document executoriu, în cazul când debitorul nu-și îndeplinește benevol obligațiile.Executarea silită se efectuează în baza titlului executoriu, ordonanței judecătorești sau în baza unui alt document, care, în temeiul legislației în vigoare, este document executoriu. Executarea silită a documentului executoriu se efectuează prin urmărirea mijloacelor bănești în numerar ale debitorului, urmărirea mijloacelor bănești de pe conturile bancare ale debitorului, urmărirea bunurilor debitorului prin aplicarea sechestrului pe bunuri și prin vînzarea sau administrarea lor silită, urmărirea salariului, pensiei, bursei și altor venituri ale debitorului, urmărirea mijloacelor bănești și bunurilor debitorului care se află la terți, ridicarea de la debitor și predarea către bancă a obiectelor indicate în documentul executoriu și alte măsuri prevăzute de lege.Titlul executoriu poate fi prezentat spre executare în decursul a 3 ani de la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătorești în al cărei temei a fost emis, dacă legea nu prevede altfel.
Executarea silită începe prin sesizarea executorului judecătoresc în condițiile legii și se efectuează prin orice formă prevăzută de Codul de executare, simultan sau succesiv, pînă la realizarea dreptului recunoscut prin documentul executoriu, pînă la achitarea dobînzilor, a penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii, precum și a cheltuielilor de executare. Documentul executoriu se prezintă spre executare în termen de 15 zile de la data parvenirii acestuia în adresa băncii, dacă de către bancă nu sînt întreprinse alte acțiuni în vederea recuperării datoriei, care nu necesită expedierea documentului executoriu spre executare. Hotărîrile judecătorești în contencios administrativ se prezintă spre executare în decursul a 15 de zile de la data expirării termenului de executare benevolă stabilit de lege sau de instanța de judecată. Inițierea procedurii de executare a documentului executoriu are loc prin expedierea de către Secția juridică a documentului executoriu în adresa executorului judecătoresc la alegerea băncii.
Vînzarea bunurilor primite în posesia băncii:
După ce a obținut în posesiune bunul gajat/ipotecat, Banca este îndreptățită, dacă a depus la notar și/sau organul cadastral teritorial spre înscriere la registrul bunurilor mobile și/sau la registrul bunurilor imobile un preaviz, să procedeze la vînzarea prin negocieri directe (publicarea avizului pe internet la portalele specializate, reviste, ziare, etc), încheierea contractului cu compania rieltor, prin tender sau prin licitație publică a bunului gajat. Banca va vinde bunul fără nici o întîrziere nejustificată, la un preț comercial rezonabil și în interesul major al debitorului gajist. Dacă există mai multe bunuri, Banca le poate vinde împreună sau separat. Banca acționează în numele proprietarului și este obligat să informeze cumpărătorul despre calitatea lui la momentul vînzării. Factura fiscală, factura de expediție se eliberează de proprietarul bunului cu indicarea valorii inclusiv TVA. În cazul vînzării prin licitație a bunului gajat, Banca face public anunțul cu privire la licitație prin intermediul mass-media sau prin invitații. Anunțul cu privire la licitație trebuie să conțină informație suficientă pentru a permite persoanei interesate să prezinte o ofertă în termenul și la locul anunțat. Banca va accepta oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Vînzarea prin licitație publică a bunului gajat se face la data, ora și locul fixat în avizul de vînzare, adus la cunoștința debitorului gajist, terțului care deține bunul, notificat tuturor creditorilor gajiști care au depus la notar și/sau organul cadastral teritorial pentru înscrierea în registrul bunurilor mobile și/sau la registrul bunurilor imobile un preaviz privind urmărirea bunului gajat. Banca, de asemenea, va informa orice persoană interesată care a făcut solicitare.
Vînzarea bunurilor sechestrate:
Bunurile sechestrate se vînd, de regulă, la licitație sau prin organizații comerciale specializate, în bază de contract de comision. Data și locul desfășurării licitației de vînzare a bunurilor sechestrate se fixează de către executorul judecătoresc, ținîndu-se cont de necesitatea asigurării integrității bunurilor și de cheltuielile legate de păstrarea lor. Licitația se organizează la sediul biroului executorului judecătoresc sau într-un alt loc stabilit de acesta. Licitația poate fi amînată de către executorul judecătoresc la cererea băncii sau la cererea debitorului, acceptată de bancă. Cheltuielile de organizare a vînzării bunurilor sînt opozabile solicitantului amînării. Anunțul despre desfășurarea licitației se publică într-un ziar de nivel raional ori național sau în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și se afișează la sediul biroului executorului judecătoresc. La solicitarea băncii, pot fi aplicate suplimentar și alte modalități de anunțare a licitației. Licitația va avea loc la cel puțin 15 zile de la data anunțării organizării ei. Persoana la care se află bunurile în păstrare este obligată să asigure accesul la ele. Cu cel puțin 5 zile înaintea desfășurării licitației, se admite vînzarea de către debitor a bunurilor sechestrate la un preț care să nu fie mai mic decît valoarea stabilită în procesul-verbal de sechestru sau în raportul de evaluare, cu condiția virării sau vărsării sumelor, obținute din vînzare, nemijlocit în contul executorului judecătoresc. Prețul inițial al bunurilor scoase la licitație este cu 20% mai mic decît cel stabilit la evaluarea lor, indicat în procesul-verbal de sechestrare a bunurilor sau, după caz, în raportul de evaluare a acestora. Executorul judecătoresc întocmește un proces-verbal despre ținerea licitației. În cazul în care dreptul de proprietate asupra bunului la licitație trebuie să fie supus înregistrării de stat, executorul judecătoresc, după ce întocmește procesul-verbal al licitației, transmite instanței de judecată, în a cărei circumscripție se află sediul biroului său, copia de pe procedura de executare pentru confirmarea procesului-verbal al licitației. În termen de 5 zile de la primirea copiei de pe procedura de executare, instanța de judecată constată legalitatea desfășurării licitației, pronunțînd în acest sens o încheiere motivată. În cazul în care instanța de judecată nu confirmă procesul-verbal al licitației, executorul judecătoresc dispune desfășurarea unei licitații repetate. În acest caz, acontul depus pentru licitația anterioară se menține pentru licitația repetată. Bunul cumpărat la licitație se transmite cumpărătorului după ce a fost achitat integral costul lui, iar procesul-verbal al licitației a fost confirmat printr-o încheiere judecătorească definitivă. Transmiterea bunului se certifică printr-un proces-verbal. Dacă, în decurs de 5 zile de la data desfășurării licitației, banca nu acceptă preluarea bunurilor, se organizează licitație repetată. În cazurile prevăzute în Codul de Executare, executorul judecătoresc reduce prețul bunului. Reducerea nu poate fi mai mare de 20% din prețul la care a fost expus bunul la licitația precedentă pentru bunurile mobile și de 10% în cazul bunurilor imobile. În celelalte cazuri nu se permite reducerea prețului. Dacă suma obținută din vînzarea unei părți din bunuri este suficientă pentru satisfacerea creanțelor și pentru recuperarea cheltuielilor de executare sau dacă debitorul le-a achitat pînă la vînzarea bunurilor, executorul judecătoresc, prin încheiere, dispune încetarea vînzării celorlalte bunuri și ridică sechestrul. Banca este în drept să conteste procesul-verbal de desfășurare a licitației în termen de 15 zile de la data desfășurării.
Bunurile mobile pot fi vîndute prin organizații comerciale în baza unui contract de comision. În termen de 3 zile lucrătoare de la vînzarea bunurilor, sumele obținute de organizațiile comerciale din vînzarea bunurilor se transferă în contul curent special al executorului judecătoresc în a cărui procedură se află executarea.
Reevaluarea bunurilor transmise spre vînzare se admite, în condițiile legii, cu participarea executorului judecătoresc. Data, ora și locul reevaluării se comunică debitorului și băncii. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluționarea chestiunii. Dacă debitorul și banca nu au fost prezenți la reevaluare, executorul judecătoresc le comunică reevaluarea operată.
În urma obținerii mijloacelor bănești în cadrul recuperării datoriilor debitorilor problematici se stabilește următoarea succesiune a plăților, în ordinea descrescătoare a priorităților, și anume:
Se vor achita în primul rând, datoriile debitorului aferente creditului problematic:
cheltuielile privind taxa de stat;
cheltuielile privind evaluarea/reevaluarea gajului/obiectului ipotecii;
cheltuielile privind paza;
cheltuielile de publicitate;
cheltuielile suportate în cadrul executării documentelor executorii;
alte cheltuieli neprevăzute.
După achitarea datoriilor debitoriale se vor achita creanțele propriu zise:
dobînzile calculate la bilanț;
datoria la credit;
dobânzile calculate în afara bilanțului;
penalități.
Dacă mijloacele bănești obținute în cadrul procedurii de recuperare a datoriei debitorului problematic, depășesc suma datoriei, inclusiv cheltuielile aferente creditului problematic și creanțele propriu zise, suma mijloacelor bănești, rămasă după achitarea acestora, va fi restituită după caz debitorului, debitorului gajist/ipotecar, fidejusorului.
Recuperarea datoriei:
Dacă în urma acțiunilor întreprinse de către bancă, datoria debitorului problematic este recuperată integral, dosarul debitorului respectiv cu toate documentele incluse în acesta, inclusiv confirmarea achitării datoriei, se transmite pentru păstrare în arhivă conform cerințelor interne în vigoare. Dacă însă după ce au fost epuizate posibilitățile de ordin financiar-economic de a obține achitarea datoriei debitorului problematic, după care au fost întreprinse toate acțiunile de ordin juridic pentru recuperarea datoriei respective, inclusiv vânzarea bunurilor care au constituiut obiectul gajului/ipotecii, datoria debitorului problematic față de bancă, inclusiv cheltuielile debitoriale, creditul si dobanzile, a fost recuperată parțial, iar debitorul nu deține alte bunuri ce pot fi urmărite, vor fi întreprinse acțiunile prevăzute mai jos.
Încetarea urmăririi active a datoriei:
Banca va înceta urmărirea activă a unor datorii, dacă în urma acțiunilor întreprinse de bancă, datoriile respective nu a fost recuperate sau au fost recuperate parțial, iar perspectiva de recuperare ulterioară a acestora lipsește, având în vedere una, sau după caz câteva din următoarele constatări:
au fost vândute bunurile, care au constituit obiectul gajului/ipotecii, și care au servit ca asigurare a rambursării creditului respectiv, sau a fost primit de la oficiul de executare actul despre imposibilitatea executării documentului executoriu în legătură cu faptul, că debitorul gajist/ipotecar nu deține bunurile respective (în rezultatul înstrâinării, irosirii), sau acestea au fost deteriorate, ceea ce a făcut imposibilă vânzarea lor, totodată debitorul și/sau fidejusorul nu deține alte bunuri și/sau nu dispune de alte surse de venit care să permită depunerea unei cereri în instanța de judecată privind încasarea datoriei de la debitor sau fidejusor;
a fost primit de la oficiul de executare un act despre imposibilitatea executării documentului executoriu privind încasarea datoriei de la debitor și/sau fidejusor, pe motivul că aceștia nu dispun de careva bunuri și/sau surse de venit, care pot fi urmărite în scopul recuperării datoriei;
a fost emisă sentința judecătorească prin care debitorul a fost condamnat la privațiune de libertate și acesta nu deține bunuri, care pot fi urmărite;
debitorul-persoană juridică și-a încetat activitatea economică și nu dispune de bunuri care ar putea fi urmărite;
debitorul-persoană juridică a fost lichidat ca întreprindere și/sau și-a încetat activitatea;
debitorul-persoană fizică a decedat și lipsesc careva bunuri care pot fi moștenite de succesorii acestuia.
Din momentul fondării sale, BC „COMERȚBANK” S.A. a promovat o politică inovatoare, permanent oferind clientelei sale noi servicii și produse bancare.
Strategia băncii presupune realizarea unui venit maxim și menținerea stabilității înalte prin oferirea serviciilor bancare de înalt profesionalism, care ar corespunde scopurilor investiționale, antreprenoriale, și de consum ale clienților, precum și respectarea unui bilanț echitabil între interesele acționarilor și colaboratorilor Băncii. Astfel scopul băncii este de a deveni lider al serviciilor bancare în Moldova prin concentrarea unui volum considerabil al depozitelor și investițiilor creditare în businessul mic și mijlociu al republicii. Deci, reieșind din scopurile stipulate, precum și din strategia băncii, concluzionăm că riscul aferent operațiunilor de creditare poate amenința activitatea băncii, deoarece el se află acolo unde se urmărește dezvoltarea creditării, ca condiție de asigurare a profitabilității.
Fiind dată creșterea semnificativă a volumului operațiunilor creditare, banca acordă o atenție deosebită gestionării riscului de credit. Dirijarea riscului de credit include principii riguroase prestabilite privind aprecierea bonitătii clienților – beneficiari potențiali de credite, un proces eficient de control al calității creditelor conform normelor metodologice privind creditarea etc. Astfel, ne propunem o analiză a eficienței gestiunii riscului de credit în cadrul băncii, ca un mecanism de diminuare a posibilelor efecte negative.
În mare parte conținutul economic al riscului constă în posibilitatea gestiunii acestuia. Importanța gestiunii riscului ca activitate reprezintă posibilitatea de a prognoza într-o anumită măsură producerea evenimentului de risc și de a lua la timp deciziile necesare în vederea reducerii riscului unor eventuale consecințe nefavorabile. Esența riscului, ce se exprimă prin posibilitatea evaluării cuantificate a probabilității apariției unei situații nefavorabile, condiționează necesitatea elaborării metodelor și mecanismelor de diminuare a efectului negativ al evenimentelor prevăzute. Cunoașterea pericolului potențial și a nivelului de impact al riscului permite de a le gestiona în mod mai eficient.
Secția Tehnologii Computer (Departamentul Suport) constituie suportul sistemului informațional pentru colectarea și analiza informației în vederea gestiunii riscurilor. Departamentul Organizare a Evidenței și Controlului, Serviciul de coordonare a lucrului cu clientela din Departamentul Vînzări coordonează colectarea informației de la toate subdiviziunile Băncii și furnizarea unor date exacte și oportune, necesare pentru gestiunea eficace a riscurilor.
În mare parte, băncile comerciale ce participă în procesul de creditare sunt influențate de anumite evenimente interne și externe. De aceea, în cazul unei politici de creditare perfecte sunt inevitabile anumite pierderi la credite. Astfel banca nu trebuie să acorde intenționat credite nefavorabile, însă o parte din credite pot deveni nefavorabile în viitor. Reputația băncii poate fi eliminată în urma majorării cotei creditelor problematice, iar aceasta poate, la rândul său, să influențeze asupra poziției băncii pe piața resurselor creditare.
În scopul diminuarea riscurilor aferente activității de creditare banca a elaborat și a implementat un sistem de gestiune a riscului de creditare. Principiile structurale și metodele de funcționare a acestui sistem sunt expuse în Politica de creditare aprobată de către Consiliul Băncii și în Instrucțiunile privind stabilirea relațiilor de creditare.
Banca la rîndul său își pune scopul de a respecta continuu normele stabilite de către Banca Națională a Moldovei în scop de a limita riscul de creditare (datoria maximă a unui grup de persoane, ce activează în comun, a persoanelor afiliate și lucrătorilor băncii, raportul sumei datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, care constituie după mărime primele datorii nete, la portofoliul de credite, etc.).
BC” COMERȚBANK”S.A. nu creditează, indiferent de nivelul solvabilității, companii ce se ocupă cu fabricarea și vînzarea armelor, drogurilor, produselor radioactive, producții protejate de dreptul de autor în lipsa licenței corespunzătoare, procesul de cumpărare – vînzare ilegală al animalelor rare și al obiectelor de artă, precum și al operațiilor realizabile îndoielinic în conformitate cu Legea nr. 190-XVI din 26.07.2007“Cu prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului”. De asemenea banca nu poate ascunde, converti sau transfera bani sau alte valori, știind că acestea provin din activități criminale, pentru mascarea originii lor ilegale. Se consideră că banca știe de originea ilegală a banilor sau a altor valori cînd faptul acesta este dedus din circumstanțe de facto obiective.
Banca solicită, iar clienții și alte persoane cu care banca intră în relații de afaceri sînt obligate să prezinte documentele și informațiile necesare pentru identificarea acestora. În caz de neprezentare sau prezentare a documentelor și informațiilor neautentice, banca refuză deschiderea contului, efectuarea tranzacției sau stabilirea relației de afaceri. În cazul existenței unor suspiciuni rezonabile privind prezentarea intenționată a documentelor și informațiilor neautentice în scop de inducere în eroare, banca raporteză astfel de circumstanțe autorității competente. Banca nu creditează afacerile speculative la bursele valutare sau la bursele cu hîrtii de valoare, de asemenea nu creditează desfășurarea campaniilor electorale.
Analiza politicii de gestiune a riscului de credit în cadrul BC „COMERȚBANK”S.A. ne permite să constatăm următoarele:
dată fiind creșterea semnificativă a volumului operațiunilor creditare, banca acordă o atenție deosebită gestionării riscului de credit;
dirijarea riscului de credit include principii riguroase prestabilite privind aprecierea bonitătii clienților – beneficiari potențiali de credite, un proces eficient de control al calității creditelor conform normelor metodologice privind creditarea etc.
În concluzie, BC” COMERȚBANK” S.A. monitorizează permanent riscul de credit, prin stabilirea unei politici prudente de creditare, care tinde să minimizeze la maxim posibil expunerea la riscul aferent operațiunilor de creditare, portofoliul de credite fiind tot timpul monitorizat și găsirea soluțiilor în caz de aparența problemelor în portofoliul de creditare.
Concluzii
Cercetarea efectuată în cadrul tezei de master ne permite formularea următoarelor concluzii și recomandări :
Pentru a asigura o stabilitate în cadrul băncii este nevoie de luat măsuri în vederea perfecționării activității de creditare, precum și a portofoliului creditar.
Recomandări: astfel, este necesară analizarea cu maximă competență a capacității financiare a agentului economic, intervenția organelor de control bancar pe durata evoluției procesului creditar în scopul identificării greutătăților cu care se confruntă clientul și al evitării acordării de noi credite, completarea gajului cu gajuri concrete și bunuri ușor valorificabile etc. În principiu, dezvoltarea unui sistem performant de analiză și evaluare a portofoliului de credite, precum și de determinare a nivelului optim de provizionare, reprezintă un domeniu de interes deosebit pentru managementul băncii.
Riscul de credit este asumat de toate băncile, cât și întregului sistem bancar, dacă expunerea la risc este substanțială. Relaxarea condițiilor de creditare (inclusiv în privința garanțiilor) pe acest segment, cât și lipsa unei previziuni clare asupra evolției economice a acestui sector sunt factori cu influență negativă asupra acestui risc.
Recomandări: în scopul soluționării problemei date este necesar implimentarea programelor și procedurilor de gestionare a riscurilor bancare, cît și a celor de creditare în special. Minimizarea expunerii la risc, alături de maximizarea rentabilității, respectarea reglementărilor bancare și a celor generale constituie obiective principale ale managementului bancar.
Efecte: cu toate că creșterea riscului de credit este explicabil în condițiile în care persistă absența altor oportunități de plasament (piața de capital) acesta se va reduce în urma diversificării produselor de creditare. Gestiunea calitativă a portofoliului de credite al băncii asigură profitabilitatea maximă în condițiile de risc minim, ceea ce este extrem de important pentru managementul băncii.
Perfecționarea metodelor de management a operațiunilor creditare, pentru a le monitoriza eficient, o bună gestiune a riscurilor aferente acestor operațiuni.
Recomandări: prin urmare banca ar trebui să aplice o abordare mai conservativă la gestionarea riscurilor aferente, care presupune acoperirea maximă a acestora. Este necesară urmărirea asigurării unei structure optime a activelor și obligațiilor din bilanț, precum și deținerea unui portofoliu de credite echilibrat, corelat cu o politică prudentă din punct de vedere al lichidității și ratei dobînzii, în scopul asigurării unei profitabilități adecvate a capitalului.
Efecte: Ca urmare a perfectarii metodelor de management se poate asigura o gestiune corectă și profitabilă activității de creditare, precum și controlul calității portofoliului de credite, cu scopul prevenirii riscului de credit.
Fiecare bancă își asumă, într-o măsură oarecare, un șir de riscuri atunci când acordă credite și, în mod sigur, toate băncile înregistrează pierderi la portofoliul de credite, în cazul în care unii debitori nu își onorează obligațiile față de banca creditoare.
Recomandări: indiferent de nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate dacă operațiile de creditare sunt organizate și gestionate cu profesionalism și sunt respectate normele stabilite de BNM.
În dorința de a-și mări profiturile și de a-și majora cotele de piață, bancă a sacrificat calitatea portofoliului de credite, astfel încât va transfera pierderile din creditele neperformante asupra creditelor bune aflate în derulare.
Recomandări: în cazul dat ar fi obținerea unui echilibru între “calitate – cantitate” portofoliului de credite.
Efecte: se presupune posibila diminuare a portofoliului de credite, ca urmare a utilizării unei politici mai riguroase, însă valorea indicatorilor de apreciere a riscului de credit ne permite să apreciem îmbunătățirea calității portofoliului de credit analizînd evoluția sa.
Banca într-un mod continuu trebuie să se afle în proces de perfecționare a metodelor de management a operațiunilor creditare.
Analiza politicii de gestiune a riscului de credit în cadrul BC “COMERȚBANK” S.A., ne permite să constatăm următoarele:
Fiind dată creșterea volumului operațiunilor creditare, banca acordă o atenție deosebită gestionării portofoliului de credit.
Dirijarea riscului de credit include principii riguroase prestabilite privind aprecierea bonitătii clienților – beneficiari potențiali de credite, un proces eficient de control al calității creditelor conform normelor metodologice privind creditarea etc.
Recomandări: deci, BC “COMERȚBANK” S.A. monitorizează eficient portofoliul de credit, prin stabilirea unei politici prudente de creditare, care tinde să minimizeze la maxim posibil expunerea la riscul aferent operațiunilor de creditare.
Deci, politica băncilor comerciale se construiește în baza evaluărilor minuțioase și a analizei amsamblului factorilor ce determină riscurile bancare. Problema principală a oricărei bănci este minimizarea acestor riscuri, pentru că riscul de nerambursare a creditelor bancare rămâne a fi una din cele mai grave probleme cu care se confruntă băncile comerciale în perioada curentă.
Pierderile la portofoliul de credite pot fi reduse atunci când operațiile de creditare sunt organizate și gestionate cu profesionalism. Din acest unghi putem concluziona că cea mai importantă funcție a conducerii băncii este de a controla calitatea portofoliului de credite și anume capacitățile debitorilor de a-și onora obligațiile.
Astfel un rol deosebit îl joacă analiza financiară a activității clienților, care are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situației economico-financiare indispensabil adoptării unei prudențe bancare și pentru adoptarea deciziei de creditare. Prudența bancară presupune, în primul rând, cunoașterea și înțelegerea activității clienților băncii. Cunoașterea activității desfășurate de client în perioada anterioară, precum și a prevederilor pentru viitor dau posibilitatea băncii, pe de o parte să ofere acestea serviciile și produsele bancare adecvate iar pe de altă parte să ia măsuri pentru diminuarea și prevenirea riscului în vederea recuperării creditelor și a încasării dobânzilor. Ca urmare, în vederea protejării fondurilor proprii și a celor atrase, banca tinde să-și selecționeze judicios clienții, din motiv că performanțele ei depind de eficiența cu care sunt acordate creditele. În momentul în care banca acordă un credit ea realizează de fapt, un act de încredere.
În scopul obținererii unei imagini cît mai reale asupra situației financiare a clienților considerăm că este nevoie ca pe baza bilanțului să se obțină noi informații care să corespundă mai bine necesităților de analiză a băncii, respectiv, de diagnostic, precum și de evaluare a poziției financiare a întreprinderii. De asemenea, considerăm că pentru analiza financiară a clientului o importanță deosebită o prezintă informațiile furnizate de contul de profit și pierdere, care, ca și în cazul bilanțului, pot fi regrupate și prelucrate de către analiștii bancari, pentru a oferi o imagine mai clară privind rentabilitatea și eficiența activității desfășurate de către întreprinderi pe parcursul ultimelor exerciții financiare.
De aceea, dacă se vor crea premisele obiective ale creditării de către băncile comerciale a economiei, atunci creditul va fi o sursă a bunăstării atât pentru debitori cât și pentru creditori. Cadrul legislativ va crea regulile de joc, va asigura executarea adecvată și oportună a obligațiilor, va contribui nemijlocit la dezvoltarea și menținerea stabilității sistemului bancar, atât de necesară și importantă în condițiile economiei de tranziție a țării noastre.
Rolul și amploarea creditului au crescut imens, devenind o activitate economică deosebit de importantă. Este oportun ca pentru realizarea unei creșteri economice să se apeleze la credite decît să se aștepte o perioada îndelungată pînă cînd s-ar putea forma fondurile proprii corespunzătoare pe seama capitalizării beneficiilor.
Folosind creditele, agenții economici cîștigă timp în lupta cu concurența, pot să-și adapteze operativ activitatea în conformitate cu cerințele pieței și, totodată, printr-o activitate eficientă, iși creează și mijloacele necesare pentru rambursarea ratelor scadente și plata dobînzilor.
Creditarea poate fi privita și ca un serviciu bancar, pe care banca îl oferă clienților care-l solicită. În economiile competitive, activitățile specifice sectorului terțiar (al serviciilor) trebuie să se concentreze asupra nevoilor clienților și să dezvolte produse și servicii pentru satisfacerea noilor cerințe ale acestora.
BIBLIOGRAFIE
I. Acte normative
Legea RM instituțiilor financiare: nr.550-XIII din 21.07.1995.
Regulamentului cu privire prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului nr. 190-XVI din 26.07.2007
Legea RM privind susținerea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii: nr. 206 din 07.07.2006.
Hotărârii RM cu privire la clasificarea activelor: nr. 231 din 27.10.2011
Regulamentul cu privire la acordarea creditelor de către bănci funcționarilor săi: nr.33/09-01 din 18 septembrie 1996.
Regulament privind tranzacțiile băncii cu persoanele sale afiliate: nr.297 din 30.12.2009.
Regulament cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova, aprobat la ședința CA al BNM, proces-verbal nr.45 din 25.12.1997
Regulamentul cu privire la clasificare activelor și angajamentelor condiționale și formarea reducerilor pentru pierderile la active și provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiționale: nr.224 din 30.08.2007.
Regulamentul cu privire la expunerile „mari”: nr. 3/09 din 1 decembrie 1995
Regulamentul BNM cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova: nr.153 din 25.12.1997.
Regulamentul BNM cu privire la dezvăluirea de către băncile autorizate din RM a informației despre activitatea lor financiară: nr.392 din 21.12.2000.
Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii , aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei, nr.32 din 8 august 1997.
Regulament cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, APROBAT prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei, nr.269 din 17 octombrie 2001.
Lucrări științifice
CEZAR BASNO: „Monedă, Credit, Bănci”, Editura didactică și pedagogică R.A., București, 1996
STOICA, M. Managementul bancar”. București: Editura Economica, 2000
STOICA, M. Metodologii de evaluare a riscului de credit în perspectiva Acordului Basel II. În: „Revista Piața financiară”, nr.6. București, 2003, p. 32
LUCIAN C. IONESCU: „Băncile și operațiunile bancare”, Editura Economică, București, 1996
BĂNCILĂ, Natalia. Portofoliul de credite a băncilor comerciale și gestiunea lui prin prisma politicii de creditare. În: Analele științifice ale Academiei de Studii Economice din Moldova ASEM . 2004
ZAMFIRACHE, Radu. „Gestiunea riscului de credit în perspectiva acordului Basel II”. În: Revista Finanțe, Bănci, Asigurări nr.5. București, 2006,
FONDOS (LUNGU), Tatiana. “Abordări modern privind riscul de credit”. Chișinău: Editura ULIM, 2010,
TOADER IONESCU: „Istoria gîndirii economice din România”, Editura Economică, 1996
IORDAN-CONSTANTINESCU, Nicolae. CRD IV – “Implimentarea la nivel European a cerințelor Basel III”.
ROXIN, L. „Gestiunea riscurilor bancare”. Bucuresti: Editura Didactică și Pedagogică, R.A, 2005
COCIUG, Victoria; CINIC, Liliana. „Gestiunea riscurilor bancare” Chișinău, Editura ASEM, 2008.
BASCO, Cezar; DARDAC, Nicolae. „Management bancar, București: Editura Economică, 2002.
TRENCA, Ioan. „Performanță și risc în bănci”, Cluj-Napoca: Editura Casa Cărți de știință, 2004
DĂNILĂ, Nicolae; BEREA, Aurel Octavian. „Managementul bancar – fundamente și orientări”, București: Editura Economică, 2000.
PALADE, Gabriela. „Aspecte ale conținutului și clasificărilor riscurilor bancare”. În: Economie și Finanțe Nr.7. Chișinău, 1998.
TUDORACHE, D.; NEȚOIU, L.; BENZILĂ , S.; NEDELESCU, M.; RADU, L.; MIHAI,C. “Monedă, bănci, credit”, București : Editura Universitară, 2007.
Панова, Г.С. „Анализ финансового состояния коммерческого банка”, Москва: Финансы или статистика, 1996.
Л. А. Дробозина: „Финансы. Денежное обращение. Кредит”, Москва, 1999.
Surse statistice și de date
Bank for International Settlements, Monetary and Economic Department. An Explanatory Note on the Basel II IRB Risk Weight Functions. Basel, Switzerland. July 2005.
Basel Committee on Banking Supervision. International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards. A Revised Framework. Comprehensive Version. June 2006.
Raport anual pentru anii 20011-2015 al BC ”COMERȚBANK” S.A.
Rapoartele auditorilor (Standarde Internaționale de Raportare Financiară) a BC ” COMERȚBANK” S.A anii 2011 – 2015.
Seminarul cu tema: "Instruire privind gestionarea riscurilor și prevenirea delictelor în sectorul bancar".
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Creditul Bancar la Comertbank Sa (ID: 113120)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.