. Creditul Bancar, Diagnosticul Financiar Si Finantarea Firmei (s.c. Xyz S.r.l.)
CAPITOLUL I
CONȚINUTUL ȘI ROLUL CREDITULUI
BANCAR
Nevoia de creditare apare din lipsa de fonduri proprii, pentru a face față cheltuielilor ocazionate de desfășurarea normală a activității complexe a fiecărui agent economic (producție, investiții, comercială etc.). La orice agent economic apar dezechilibre, disfuncționalități în cazul trezoreriei, al gestiunii întreprinderii. De aceea, creditul de trezorerie ocupă o pondere însemnată în totalul creditelor bancare. Creditul de trezorerie este necesar când activul circulant din bilanț nu poate fi acoperit integral din încasări și din fondul de rulment.
Se poate afirma că în cadrul creditelor de exploatare, creditul de trezorerie deține primul loc. Orice agent economic deține active circulante importante, determinate în primul rând, de activitatea de producție și în al doilea rând, de creanțele asupra clientelei. La orice agent economic, sursele de finanțare trebuie să fie suficiente pentru a face față nevoilor de acoperire a activului circulant.
1.1. CONSIDERAȚII PRIVIND CATEGORIILE
DE CREDITE
În România, nevoia creditării bancare apare mult mai mare datorită faptului că fondul de rulment are, în general, un volum mai mare în raport cu alte țări cu economie dezvoltată. Aceasta se datorează vitezei mai mici de rotație a mijloacelor circulante și a ciclului de fabricație mai lung. Necesarul total de fonduri și deci de credite este determinat și de modul de gestionare a agentului economic. Dacă printr-o gestionare eficientă a fondurilor se poate asigura rotația stocurilor, recuperarea mai rapidă a creanțelor nemobilizate, obținerea prelungirii creditului furnizorilor, creșterea avansurilor primite de la partenerii de afaceri, putem vorbi de o reducere a necesarului de credite al agenților economici.
Creditul reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare.
Relațiile de credit sunt multiple și variate, existând mai multe tipuri de credit, și anume: creditul bancar, creditul comercial, creditul obligatar, creditul ipotecar și creditul de consum. Ultimele trei tipuri de credite, dintr-un motiv sau altul, au o răspândire mai restrânsă în țara noastră.
Creditul bancar este acordat de către bănci persoanelor fizice și juridice pe termen scurt, mijlociu sau lung. Aceste credite se pot acorda cu sau fără înscrisuri, cu garanții reale sau fără, pe obiecte ale creditării globale. El presupune acordarea de credite sub formă bănească. Obligatoriu pentru acest tip de credit este ca unul dintre subiecții raportului de credit este banca (fie în calitate de debitor – este creditată de titularii de depozite, fie în calitate de creditor – prin împrumuturile acordate clienților săi, statului, altor bănci, etc.).
Creditul comercial se acordă sub formă de marfă. El satisface atât interesul producătorului (deci agentului economic producător) de a vinde mai repede marfa, cât și pe cel al comerciantului care nu are fonduri să le elibereze direct la primirea mărfii.
Creditul obligatar apare în raporturile dintre instituții de stat și agenții economici în calitate de debitori, pe deoparte și creditori, pe de altă parte. Aceste raporturi se concretizează în faptul că primii emit obligațiuni, iar creditorii sunt subscriitori și deținători ai acestor obligațiuni.
Creditul ipotecar este destinat activității imobiliare și se bazează în principiu pe proprietatea privată. El presupune o convenție între creditori și împrumutat, care cuprinde, în esență, proprietatea (ca garanție a rambursării împrumutului), condițiile și scadențele, penalitățile și circumstanțele în care se poate pierde proprietatea.
Creditul de consum se acordă pe termen scurt sau mijlociu, persoanelor individuale, pentru acoperirea valorii mărfurilor și serviciilor procurate din comerț sau pentru recreditarea creanțelor în acest scop.
În practica bancară, creditele se grupează în funcție de mai multe criterii, și anume: a) perioada de acordare; b) destinație; c) performanță; d) debitorul băncii.
După perioada de acordare distingem:
a) Credite pe termen scurt, sunt orice operațiuni de împrumut de sume de bani pe o perioadă ce nu depășește 12 luni. Pentru acest tip de credite este caracteristică rambursarea integrală la scadență. Dobânda pentru acest tip de credite variază și în funcție de destinația creditului și se plătește de către beneficiarul creditului conform convenției de credite, fie trimestrial, fie la scadență.
Creditul pe termen scurt este forma curentă a creditului la bancă, întrucât convine în mai mare măsură exigențelor de lichidități cerute băncilor de autoritățile monetare.
b) Credite pe termen mediu, sunt împrumuturi a căror rambursare este de la 1 la 5 ani. Se acordă pentru activitatea de import-export, pe bază de contracte ferme în acest sens, pentru activitatea de investiții etc.
Rambursarea acestui tip de credite se face, de obicei, în tranșe lunare sau trimestriale, la aceste tranșe calculându-se și dobânda sumei mai mari, cât și a termenului. Dobânda este în general mai mare decât a împrumuturilor pe termen scurt. Acest tip de credite se acordă prin băncile specializate pe acest tip de operații.
c) Credite pe termen lung, sunt împrumuturi a căror perioadă de rambursare este mai mare de 5 ani. Aceste credite se acordă pentru investiții pe termen lung, cu durata de folosință îndelungată (creditele pentru construirea de locuințe).
După destinație, creditele bancare sunt:
a) Creditele productive dețin cea mai mare pondere și se întâlnesc sub forma creditelor pentru activitatea curentă și credite pentru investiții.
Creditele pentru activitatea curentă sunt credite care se acordă în general pe termen scurt agenților economici pentru desfășurarea activității curente. Aceste credite sunt acordate pentru sprijinirea activității agenților economici, cuprinzând toată gama de credite (pe gaj de mărfuri, efecte de comerț, ipotecă, etc.). Creditul se acoperă pe o perioadă stabilită, iar rambursarea se face integral la scadență, dobânda calculată achitându-se lunar.
Creditele pentru investiții se acordă pe termen mediu și lung. Aceste credite sunt destinate construcțiilor de locuințe, pentru construirea de obiective industriale, etc. Mai mult ca oricând banca joacă rolul de consultant financiar al întreprinzătorului în astfel de situații.
Riscul aferent acestor tipuri de credite este mai mare, presupunând calcule de reactualizare și de eficiență a investițiilor. În general rambursarea acestora se face în tranșe (de preferat regresive) cu plata lunară a dobânzii aferentă.
Controlul bancar se va face în toate fazele: în faza proiectării, în faza construcției și în faza exploatării. Acest credit este garantat cu investiția însăși, împreună cu alte obiecte aparținând agentului economic.
b) Credite consumative, sunt credite ce se acordă pe termen scurt sau cel mult mediu, persoanelor fizice. Ele sunt destinate să acopere costurile bunurilor și serviciilor de care beneficiază prin rețeaua de comercializare și servicii, sau prin recreditarea creanțelor în acest scop.
În funcție de performanța lor, creditele se grupează în:
a) Credite performante, sunt acea categorie care pentru bancă reprezintă credite în curs de execuție, a căror durată de acordare nu este expirată, iar debitorii și-au achitat în momentul respectiv toate datoriile față de bancă. Derularea lor se face în conformitate cu prevederile înscrise în contractul de credit din punct de vedere al garanțiilor, iar în cazul creditelor explicite agentul economic utilizează creditul în scopul solicitat. Pentru acest tip de credite dobânda este cea înscrisă în contract iar banca prin prevederile acesteia o poate modifica în raport cu dobânda pieței și rata inflației.
Pentru creditele pe termen lung și mijlociu, condiția necesară pe care trebuie să o îndeplinească creditul pentru a fi considerat performant este ca toate tranșele de rambursare (și dobânda) să fie achitate la zi.
b) Creditele nerambursate la scadență reprezintă creditele neachitate la termenele stabilite prin contractul de credit. În cazul în care debitorul nu-și achită la timp obligațiile, creditul rămas se trece într-un cont separat, de credite restante, dobânda corespunzătoare acestora fiind majorată. Pentru lichidarea acestui tip de credite banca fie că urmărește debitorul în instanță pentru valorificarea garanțiilor materiale, fie în urma unui contract cu debitorul prelungește contractul de credit.
În funcție de obiectivul băncii, creditele se grupează astfel:
a) Creditele acordate persoanelor fizice sunt mai ales credite de consum. Acest tip de credite presupune existența unor garanții certe iar nivelul dobânzii percepute este uniformizat de-a lungul perioadei creditării (stabilită în funcție de obiectul creditării). Calitatea debitorului (garanția sa morală, în primul rând) influențează mai puțin nivelul ratei dobânzii și mult mai mult însuși procesul de acordare sau neacordare a creditului.
Creditele acordate persoanelor fizice îmbracă următoarele forme:
a1) Credite pentru construcții de locuințe pe termen lung cu garanții ipotecare. Dobânda percepută este dobânda pieței și se plătește în general lunar sau la scadență.
a2) Credite pentru cumpărări de automobile. Garanția acestor credite o constituie automobilul însuși. Se acordă în general pe o perioadă de 2 – 5 ani. Ratele de dobândă sunt relativ reduse.
a3) Creditul pentru studii. Se acordă pentru întreținerea studenților pe perioada studiilor și acoperă total sau parțial taxele școlare. Ele nu sunt profitabile pentru bănci și de aceea au o pondere redusă în cadrul creditelor acordate de către acestea.
a4) Liniile de credit pentru cărțile de credit. Acest tip de credit s-a dezvoltat mai mult datorită ușurinței folosirii instrumentelor de plată.
Banca stabilește un plafon debitor până la care operează plățile făcute prin cartea de credit, în funcție de bonitatea fiecărui client, chiar dacă nu există disponibil în cont. Pentru soldul debitor chiar în cadrul plafonului se percep dobânzi foarte mari. Majoritatea clienților alimentează periodic conturile în așa fel încât debitele nu apar decât rareori.
b) Creditele acordate persoanelor juridice, care se regăsesc în practica bancară sub următoarele forme:
b1) Avansurile în cont curent (creditele de casă) – reprezintă raporturile de credite întemeiate pe o bună cunoaștere a activității întreprinderii. Astfel nu se mai consemnează prin înscrisuri fiecare angajament. Aceste credite nu sunt garantate formal, fiind menite să satisfacă necesitățile curente privind acoperirea cheltuielilor de producție cu caracter imprevizibil și greu de localizat în obiecte care să reprezinte o garanție veridică. Aceste credite nu au un termen de rambursare. În general acordarea lor este bazată pe depozite compensatoric. Funcția acestor depozite decurge într-un sens din faptul că întreprinderile își păstrează toate disponibilitățile în conturile de bancă, ceea ce permite băncii să acopere necesitățile unor întreprinderi prin însăși redistribuirea depozitelor în cont curent constituite de alte întreprinderi.
Aceste credite nu au la bază înscrisuri și de aceea nu există posibilitate de recreditare, ele bazându-se pe principalele resurse ale băncii. Datorită acestui fapt, dobânda este mai ridicată, stabilindu-se de regulă în corelație cu dobânda de piață și, în mod obișnuit, utilizarea suplimentară, prin remunerarea băncii, a unui comision.
b2) Linia de credit, este o modalitate generală de acordare a creditelor, fie prin cont curent, fie prin deschiderea unui cont separat de împrumut.
Linia de credit permite acordarea de sume clientului debitor, a căror valoare să se înscrie într-un anumit plafon maxim aprobat de bancă. Creditarea se face în urma unei cereri aprobate de către bancă, în limitele unui plafon stabilit de aceasta. Mărimea acestui plafon depinde de mai mulți factori, și anume: poziția întreprinderii pe piață; natura activității întreprinderii; rezultatul analizelor efectuate de către inspectorii de baderi prin însăși redistribuirea depozitelor în cont curent constituite de alte întreprinderi.
Aceste credite nu au la bază înscrisuri și de aceea nu există posibilitate de recreditare, ele bazându-se pe principalele resurse ale băncii. Datorită acestui fapt, dobânda este mai ridicată, stabilindu-se de regulă în corelație cu dobânda de piață și, în mod obișnuit, utilizarea suplimentară, prin remunerarea băncii, a unui comision.
b2) Linia de credit, este o modalitate generală de acordare a creditelor, fie prin cont curent, fie prin deschiderea unui cont separat de împrumut.
Linia de credit permite acordarea de sume clientului debitor, a căror valoare să se înscrie într-un anumit plafon maxim aprobat de bancă. Creditarea se face în urma unei cereri aprobate de către bancă, în limitele unui plafon stabilit de aceasta. Mărimea acestui plafon depinde de mai mulți factori, și anume: poziția întreprinderii pe piață; natura activității întreprinderii; rezultatul analizelor efectuate de către inspectorii de bancă la unitatea economică respectivă.
b3) Creditele speciale, servesc pentru finanțarea subscrierii de titluri de credit și pentru finanțarea agenților de bursă. Acest tip de credite nu se întâlnesc în practica bancară românească dar se vor dezvolta odată cu dezvoltarea și a concurenței.
b4) Creditele pe stoc, se acordă pe baza unei garanții explicite, respectiv stocul de marfă din depozit.
În funcție de beneficiarul creditului mai distingem credite acordate altor bănci și credite acordate statului.
1.2. ELEMENTELE TEHNICE ȘI CONDIȚIILE
CREDITĂRII BANCARE
Elementele tehnice ale creditului sunt: schimbul în timp; subiecții raportului de credit: debitorul și creditorul; promisiunea de rambursare; scadența (momentul rambursării creditului); dobânda (prețul creditului).
Creditul bancar este operațiunea prin care debitorul ia în stăpânire imediată resurse bănești în schimbul unei promisiuni (angajament de rambursare viitoare), însoțită de plata unei dobânzi ce remunerează banca. El permite agenților economici ca folosind capitalul altora să-și acopere în mod operativ și la momentul oportun necesitățile tempo-rare care le depășesc resursele proprii. Obiectul creditului îl constituie banii, iar operațiunea de acordare a creditului poartă denumirea de „comerț de bancă”.
Subiecții raportului de credit sunt banca (creditorul) și debitorul, care poate fi: statul, firmă (persoană juridică) și/sau persoană fizică (populația). Promisiunea de rambursare a creditului reprezintă elementul esențial al raportului de creditare și necesită, în consecință, angajarea de garanții.
Creditul bancar ridică următoarele probleme: a) riscul de rambursare și imobilizare; b) termenul de rambursare; c) tranzacția și acordarea creditului.
Riscul de rambursare constă în probabilitatea întârzierii plății sau a incapacității de plată, datorită conjuncturii, dificultăților sectoriale sau a deficiențelor debitorului, iar riscul de imobilizare survine la bancă sau la deținătorul de depozite care nu este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni necorespunzătoare a creditelor acordate. Prin urmare apare necesitatea unei administrări judicioase a depozitelor și creditelor de către bănci.
Prevenirea riscului presupune analiza amănunțită a debitorului prin prisma cerințelor respectării raportului de credit sub diverse aspecte: umane (competență, moralitate), economice (situația internațională, națională, cadrul profesional), financiar (situația financiară, capacitatea de rambursare), juridice (forma juridică, legăturile juridice cu alte întreprinderi). În situațiile în care riscul se dorește a fi diminuat se poate acționa pentru divizarea sa prin colaborarea cu alte instituții de credit. Prevenirea riscului este strict legată de procedura de garantare a împrumutului.
Creditele care se acordă prin bănci angajează de regulă fonduri care nu aparțin băncii, ca atare banca trebuie să gestioneze eficient fondurile ce i-au fost încredințate și să-și întărească poziția de creditor prin garanții personale și reale.
Termenul de rambursare reprezintă o trăsătură caracteristică a creditului. Aceasta are o mare varietate: de la termene foarte scurte (24 ore – între bănci, pe piețe monetare) și până la termene de 30 – 50 de ani pentru împrumuturi privind construcții de locuințe. Acesta poate fi: scurt; mijlociu; lung.
Dobânda, reprezentând prețul creditului, este o caracteristică esențială a acestuia. Se stabilește în convenția de credit, fiind negociabilă. În condițiile actuale, datorită inflației care exercită o influență puternică asupra sa, dobânda variază foarte mult.
Tranzacția privind creditul poate fi consimțită prin acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligațiuni, angajarea unui depozit la altă bancă.
Importanța creditului bancar rezidă din funcțiile pe care acesta la îndeplinește, și anume:
a) Creditul are o funcție distributivă, datorită faptului că mobilizează resurse bănești disponibile la un moment dat în economie, redistribuindu-le apoi prin acordarea de împrumuturi spre anumite ramuri, sectoare care la momentul respectiv au nevoi de mijloace de finanțare mai mari ca resursele proprii. Disponibilitățile bănești se referă la surplusurile de capital de circulație aflate temporar sub formă inactivă în contul agenților economici deschis la bănci, la rezervele de casă ale firmelor, păstrate în conturi bancare, dar și la sumele economisite de populație pentru diferite scopuri și depuse la băncile comerciale și la casele de economii.
b) Creditul are rolul de a transforma economiile în investiții. Explicarea acestui aspect se poate face pornind de la ecuația fundamentală în realizarea echilibrului macroeconomic a economistului englez S.M. Keynes care, referindu-se la o economie de piață dezvoltată, spunea că economiile sunt egale cu investițiile (S = I). Economisirea ce nu are ca scop și nu se materializează în investiție reprezintă tezaurizare și apare ca un factor dezechilibrant pentru economie, ducând la o recesiune cu toate consecințele sale negative.
c) Creditul îngrădește inițiativele nerentabile, pentru că la acordarea lui de către bancă este verificat modul cum urmează a fi utilizată suma primită de către agentul economic. Oferind posibilitatea accesului la credit a oricărui întreprinzător care prezintă garanții reale, creditul contribuie la proliferarea firmelor de mici dimensiuni, adesea promotoare ale inovației, ceea ce favorizează concurența cu efectele sale pozitive asupra efectului economic.
d) Creditul influențează emisiunea monetară. La moneda fiduciara s-a ajuns odată cu intervenția noțiunii de credit, apărând numeroase instituții de credit care au creat multiple alte instrumente și tehnici de plată, care au dus la diminuarea folosirii numerarului și la creșterea în mari proporții a monedei scripturale. Astfel s-a asigurat și importanta reducere a cheltuielilor cu circulația banilor.
Pentru îndeplinirea funcțiilor și a rolului său pozitiv în economie, creditul trebuie să întrunească mai multe condiții de ordin obiectiv și subiectiv:
a) Condiții de ordin juridic și instituțional, și anume: este necesară existența unui cadru juridic care să reglementeze cu precizie măsurile de protecție acordate contractelor încheiate între debitor și creditor, procedurile de coercițiune față de debitorii recalcitranți, astfel încât să crească încrederea agenților economici și să limiteze riscurile, precum și existența unui sistem de instituții și organisme solide, bine concepute, cu atribuții clare în efectuarea operațiunilor de credit, dar și în exercitarea controlului asupra modului în care sunt respectate aceste atribuții.
b) Condiții de ordin economic, legate de situația de ansamblu a economiei naționale, de perspectivele ei, dar și de conjunctura economică a momentului pe plan intern și internațional. Are importanță situația resurselor existente în economie la dispoziția agenților economici, accesul la acestea, structura economiei naționale, situația pieței de mărfuri, a capitalurilor, etc.
c) Condiții de ordin social-politic și psihologic, se referă la existența cadrului general de stabilitate și continuitate a operațiunilor generale ale factorilor de decizie macroeconomică, cât și la regimul politic existent și atitudinea lui față de economie, de libera inițiativă față de piață, respectiv la încredere ca suport hotărâtor al creditului, ci și la comportamentul agenților economici, a întreprinzătorilor dar și al populației în ansamblul ei.
CAPITOLUL II
PIAȚA CREDITELOR
Creditul desemnează următoarele piețe, relativ distincte, și anume: monetară, pe termen scurt, a creditelor pe termen mediu mobilizate și a creditelor pe termen mediu și lung nemobilizate.
2.1. PIAȚA MONETARĂ
Piața monetară este piața pe care băncile se împrumută între ele pe termen scurt și foarte scurt, în scopul asigurării echilibrului zilnic între încasările și plățile lor. Aici băncile își plasează fondurile excedentare și își acoperă deficitele temporare, prin împrumuturi cu scadență foarte scurtă. Prin piața monetară fondurile sunt redistribuite potrivit necesităților lor, iar banca centrală poate interveni pe piața monetară pentru a acoperi un deficit net de lichidități al economiei.
Apropierea cererii și ofertei pe piața monetară se realizează de către intermediarii financiari, care se prezintă sub forma agenților de schimb (curtieri) și caselor de scont, care sunt reprezentate de bănci care nu se limitează la stabilirea contactului între participanții la operațiuni, ci participă ele însele la derularea lor. Astfel, băncile acordă celorlalți participanți credite sau angajează împrumuturi de la aceștia pentru a obține un profit din diferența între dobânzile încasate și plătite.
Pe piața monetară sunt efectuate următoarele operațiuni financiar-bancare: a) vânzările-cumpărările, în cazul bonurilor de tezaur. Dacă se utilizează efecte private cu scadență mai mică de trei luni se aplică o dobândă unică, indiferent de scadență. b) operațiuni „Swap” – constau într-o vânzare la vedere, însoțită de un angajament de cumpărare la termen convenit. Operațiunea de Swap conferă un drept de proprietate asupra efectelor cedate, nu un simplu drept de gaj. Nu se încheie însă nici un contract: părțile procedează la un simplu schimb de scrisori. c) înregistrări în contul unui corespondent bancar, care se referă la bonurile de tezaur deținute de bănci și păstrate în cont curent la banca centrală.
Pe piața monetară se practică două categorii de rate ale dobânzilor, și anume: ratele practicate de banca centrală în intervențiile sale; ratele practicate de bănci în relațiile dintre ele.
Cele mai des practicate dobânzi sunt determinate prin confruntarea cererii și ofertei, centralizate la casele de scont.
2.2. PIAȚA CREDITULUI PE TERMEN SCURT
Piața creditelor pe termen scurt este piața pe care diverși agenți economici împrumută sau se împrumută cu bani de la bănci și alte instituții financiare, în schimbul cedării unor creanțe la vedere sau cu scadențe relativ apropiate.
Credite pe termen scurt sunt acordate băncilor și altor instituții financiare de către agenți nebancari. Aceste tipuri de credite, pe care populația și agenții economici le pot acorda băncilor, în majoritatea țărilor, sunt obiectul unor reglementări din partea statului, în ceea ce privește modul în care pot interveni aceste credite și rata dobânzii aferente. Ele îmbracă în principal forma depunerilor în cont și a subscripțiilor de bonuri de casă. Există mai multe tipuri de depozite și de bonuri, și anume: depozite la vedere, caracterizate prin faptul că titularul poate dispune în orice moment de fondurile respective; depozite la termen, constituite prin depuneri de fonduri pentru o durată stabilită cu anticipație; conturi curente asupra cărora pot fi trase cecuri; conturi asupra cărora nu pot fi trase cecuri; conturi de economii; bonuri de casă oferite de bănci spre subscriere particularilor.
Condițiile de remunerare a creditelor la vedere sau pe termen scurt sunt următoarele: a) conturile la vedere nu aduc nici o remunerație; b) conturile la termen și bonurile de casă, peste o anumită valoare și cu scadență mai mare, pot fi remunerate cu o dobândă fixată liber de bănci. În practică, băncile sunt constrânse să se alinieze la rata dobânzii practicată la bonurile de tezaur, având în vedere că acestea concurează în fața depunătorilor cu bonurile de casă și cu conturile la termen; c) conturile de economii, conturile la termen și bonurile de casă de valori mici și cu scadențe reduse sunt remunerate de către bănci cu o dobândă fixată de către acestea în cadrul unui plafon maxim, stabilit de către banca centrală.
Această prezentare se dorește să ofere o imagine asupra resurselor pe care băncile le atrag. Se va observa tendința băncilor de a favoriza depunerile pe termen lung care au menirea de a permite acestora creșterea creditelor pe termen mediu și lung, pe care le acordă cu scopul stimulării investițiilor având ca efect dezvoltarea economiei.
Creditele pe termen scurt acordate de bănci și celelalte instituții financiare agenților economici se prezintă sub o diversitate de forme, nefiind finanțate întotdeauna de instituțiile care le acordă. Modalitățile acordării creditelor pe termen scurt sunt: a) scontul; b) avansul în cont curent; c) creditul de mobilizare a creanțelor comerciale; d) creditul prin acceptare sau prin aval.
Scontul este o operațiune simplă prin care se poate desfășura ața cu efecte private cât și publice. Dacă o persoană deține o cambie cu scadența peste trei luni, are nevoie în acest interval de fonduri, ea se poate prezenta la bancă spre a sconta polița și de a obține un credit. Dacă banca acceptă, ea avansează purtătorului cambiei valoarea acesteia și reține o dobândă calculată în funcție de timpul rămas până la scadență, numită „taxa de scont”. Purtătorul cambiei o girează în favoarea băncii, care la scadență o va prezenta spre plată tratului, sau o poate prezenta băncii centrale pentru rescont. Operațiunea este avantajoasă atât pentru prezentatorul la scont, care obține un credit cu formalități minime, iar banca își plasează capitalul cu risc minim, fără a-l imobiliza. Băncile iau măsuri, însă, împotriva primirii la scont a „efectelor de complezență”, adică a efectelor trase fără a exista o tranzacție comercială reală între cele două părți.
Avansul în cont curent se efectuează prin intermediul unui cont curent. Creditul obținut de solicitator în cont curent se poate utiliza de către acesta prin tragere de cecuri a căror valoare este echivalentă cu suma pe care dorește să o ridice din cont. În momentul în care soldul atinge limita maximă autorizată, debitorul are facultatea de a-și reconstrui total sau parțial creditul efectuând o nouă încasare în contul curent de la bancă.
În general, avansul în cont curent este o operațiune pe termen scurt. Banca acordă clientului său facilități de plată, admițând ca acesta să înregistreze un sold debitor al contului său curent, cu condiția ca neacoperirea să nu depășească anumite limite. În practică, uneori întreprinderile pot înregistra un sold debitor mai multe luni sau ani, dar banca poate revoca oricând neacoperirea și cere rambursarea datoriilor. Pentru a obține o mai mare siguranță, întreprinderea poate cere un „credit confirmat”, banca angajându-se ca pentru o perioadă determinată să nu reclame rambursarea soldului debitor.
Avansurile în cont pot fi obținute fără garanții deosebite, debitorul plătind o dobândă pentru suma efectiv utilizată. Banca poate cere însă debitorului să depună valori mobiliare în gaj pentru avansul de care beneficiază. Uneori garanția este constituită din mărfuri depozitate sau în curs de livrare.
Creditul de mobilizare a creanțelor comerciale este o modalitate de creditare mai recentă menită să remedieze inconveniențele scontului. Băncile nu agrează întotdeauna scontul, mai ales când este vorba de sume mici, iar titlurile sunt prezentate la scont doar cu câteva zile înainte de scadență. Acest credit disociază operațiunea de creditare de aceea de încasare a tratelor. El poate fi garantat sau negarantat.
Creditul prin acceptare sau prin aval are un rol deosebit pe plan internațional. Operațiunea constă în acceptarea de către bancă a unei trate trase asupra sa, respectiv în acordarea avalului la o trată trasă asupra unui client.
Condițiile debitoare sunt stabilite în mod liber de către bănci și clienții lor. La fixarea dobânzilor, băncile țin seama de conjunctura economică, îndeosebi de taxa de scont oficială și de dobânzile de pe piața monetară. În practică, multe țări tind să adopte sistemul american „prime rate” și care este rata dobânzii percepută de băncile americane la creditele pe termen scurt acordate clienților celor mai solvabili.
2.3. PIAȚA CREDITULUI LA TERMEN
Creditele pe termen mediu mobilizate sunt creditele a căror scadență se situează între un an și cinci-șapte ani. Spre deosebire de creditele pe termen scurt, utilizate pentru plăți curente, creditele pe termen mediu sunt destinate procurării de mijloace de producție și pentru finanțarea exporturilor. Cererile de asemenea credite provin de la întreprinderi private și publice, comercianți, agricultori, societăți imobiliare, particulari. Principalele trăsături ale creditelor pe termen mediu mobilizabile sunt: a) scadența este cuprinsă între 1 și 5-7 ani; b) în anumite condiții ele pot fi mobilizate, adică băncile pot recupera prin diverse proceduri fondurile împrumutate. Din aceste caracteristici rezultă că aceste credite sunt finanțate nu numai din economii (acumulări) pentru acea perioadă ci și din resurse disponibile pe termen scurt.
Prin intermediul pieței, creditele pe termen mediu realizează transformarea fondurilor pe termen scurt în fonduri disponibile pe termen lung.
Mecanismul pieței creditului pe termen mediu se bazează pe practica băncilor centrale din unele țări de a primi la scont efecte materializând credite acordate pe o durată de mai mulți ani.
Distribuirea creditelor pe termen mediu întreprinderilor și populației este asigurată în special de băncile comerciale și instituțiile financiare pentru achiziționarea de echipamente comerciale, industriale, agricole: de băncile agricole, pentru achiziționarea de echipament agricol; băncile de investiții pentru echipamente speciale pentru construcții. Creditele se aprobă în funcție de investițiile preconizate, de capacitatea de finanțare a agentului economic, de situația sa financiară. Creditul îmbracă forma unui contract sau a unui bilet la ordin, la ordinul băncii creditoare. Acesta nu este mobilizabil, însă poate servi ca suport pentru emiterea de efecte scontabile având semnătura băncii creditoare. Dacă banca creditoare intenționează să refinanțeze (total sau parțial) creditele acordate, ea trebuie să obțină acordul organismelor la care va recurge, îndeosebi al Băncii Centrale. Condițiile de rambursare a împrumuturilor sunt stabilite, de la caz la caz, de către banca creditoare și întreprinderea debitoare, cu acordul Băncii Centrale.
Instituțiile care acordă creditele nu suportă decât parțial aceste sume, pentru rest având posibilitatea să refinanțeze la organisme specializate. La rândul lor, aceste organisme au posibilitatea să se refinanțeze la Banca Centrală. Astfel, banca creditoare remite efecte de care dispune unei alte bănci, sau institut de credit specializat care păstrează aceste efecte și deschide băncii un „drept de tragere” (o linie de credite). Dacă banca creditoare are nevoie de fonduri ea poate utiliza „dreptul de tragere” sau poate subscrie noi bilete la ordin în favoarea organismului refinanțator. Scadențele acestora din urmă sunt, desigur, diferite de scadențele efectelor remise prima dată. Rezultă așadar că o bancă acordă creditul, dar un alt organism îl suportă, cel puțin parțial. Aceste instituții financiare nu suportă nici ele obligatoriu sumele împrumutate, ci pot proceda la o refinanțare de gradul doi la Banca Centrală. Pentru ca Banca Centrală să primească la scont efecte, titlurile trebuie să îndeplinească unele condiții: scadența lor să nu depășească un anumit număr de ani, să existe acorduri sau probabil pentru acordarea creditelor respective, debitorul să participe cu fonduri proprii la acoperirea unei părți din cheltuieli, etc.
Sistemul creditelor pe termen mediu mobilizate prezintă următoarele avantaje:
a) acordarea de împrumuturi pe o durată de mai mulți ani, finanțate din resurse pe care așezămintele finanțatoare le procură, total sau parțial, sub forma primirilor cu depuneri la vedere sau pe termen scurt;
b) dispunând de sumele respective, debitorii le pot utiliza pentru achiziționarea de echipamente sau construcții, pentru promovarea exporturilor;
c) recursul la acest procedeu de finanțare este cu atât mai profitabil cu cât populația este tentată să păstreze o parte a economiilor sub formă lichidă.
Cu toate acestea, sistemul comportă și unele inconveniente, implicând unele riscuri pentru țările în care se utilizează, și anume: sistemul conduce la acoperirea unei părți din creditele pe termen mediu prin emisiunea de monedă a Băncii Centrale, putând alimenta procesul inflaționist; uneori procedura de mobilizare a creditelor pe termen mediu sunt susceptibile să complice controlul pe care autoritățile monetare trebuie să îl exercite asupra evoluției masei bănești.
Creditele pe termen mediu și lung nemobilizate au scadența cuprinsă de la câțiva ani până la 50 de ani. Dacă în trecut nu exista nici o posibilitate de refinanțare a acestora, în prezent legislațiile dintr-o serie de țări prevăd posibilitatea creării piețelor pentru creanțele ipotecare. Titlurile nu pot fi scontate la Banca Centrală și nici tranzacționate pe piața monetară, însă pot fi cedate terților pe o piață pe care Banca Centrală o alimentează și o reglează. După natura creditelor acordate deosebim: a) piața creditelor ordinare pe termen mediu și lung; b) piața creditelor ipotecare, pentru care sunt prevăzute posibilități de transfer și există o piață organizată.
Creditele negociate pe piața creditelor ordinare pe termen mediu și lung se caracterizează prin aceea că nu există nici o posibilitate de refinanțare a lor. Ele sunt reprezentate prin titluri care pot fi cedate pe piață și nici nu se materializează în efecte rescontabile. Așadar, fondurile respective sunt imobilizate pe o perioadă de timp considerabilă, iar titularilor le rămâne numai soluția cesiunilor de creanță după regulile dreptului comercial. Din categoria acestor credite menționăm: creditele acordate de Trezorerie; creditele acordate de persoane particulare, care își verifică astfel economiile fără a apela la intermediarii financiari; credite acordate de bănci și organisme specializate.
Creditele acordate de Trezorerie au la bază resursele procurate pe termen lung, fiind prevăzute în bugetul de stat. Creditele sunt reflectate în „conturile speciale de Trezorerie” care arată relațiile statului cu întreprinderile naționalizate din sectorul neconvențional. De asemenea, Trezoreria acordă împrumuturi întreprinderilor industriale din sectorul privat pentru programe de investiții. În acest caz, creditele sunt acordate prin intermediul organismelor specializate care suportă și riscul împrumuturilor. Pentru a obține asemenea credite, investițiile trebuie să prezinte interes pentru regiunea în care se află, iar finanțarea acestora să nu poată fi procurată de la bănci sau instituții financiare. Trezoreria mai acordă și alte categorii de credite pentru construcții de locuințe, extinderea capacității de export, investiții în agricultură, etc.
Creditele acordate de particulari sunt negociate fie direct, fie prin intermediul notarilor publici. Aceștia acordă creditele pe baza unor garanții reale constatate prin acte autentice. Pentru a evita întârzierile în rambursarea sumelor scadente și a dobânzilor, părțile pot prevedea în contract o „garanție de bună purtare”. În acest scop, notarul contactează o societate de asigurări, care în schimbul unei prime plătite de debitori, acceptă să se substituie, în caz de nevoie, debitorului falimentar.
Creditele consimțite de bănci și alte organisme specializate au la bază resursele proprii ale acestora, depozitele la termen ale clienților și profiturile realizate. Băncile implicate sunt adesea bănci de afaceri, lor alăturându-se casele de economii și organismele specializate în acordarea creditelor pe termen mediu și lung.
În ultimul timp se constată creșterea volumului acestor credite, ca urmare a extinderii conturilor la termen și a depunerilor pe librete de economii, a instituirii pieței creanțelor ipotecare și a creării condițiilor pentru mobilizarea efectelor pe termen mediu.
Creditele ipotecare s-au dezvoltat relativ recent (după anii 1960). Aceasta permite băncilor și celorlalte instituții care acordă împrumuturi ipotecare (cu garanții ipotecare) să mobilizeze creanțele rezultate din împrumuturile respective. Principalele instituții participante pe piața împrumuturilor ipotecare sunt: organismele admise pe piață atât ca debitori cât și ca creditori; organismele autorizate să intervină pe piață în calitate de creditori (societăți de investitori, societăți de asigurare, casele de economii, etc.); organisme naționale de tutelă.
În practică, nu toate creanțele însoțite de ipotecă sunt eligibile pe piața ipotecară. Pentru ca acestea să fie admise, trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească creanțele însoțite de ipotecă pentru a fi eligibile sunt: a) creditele sunt destinate construirii sau îmbunătățirii locuințelor particulare; ele sunt garantate cu ipoteca; b) durata maximă a împrumutului este cuprinsă între anumite limite minime și maxime; c) debitorul participă cu fonduri proprii la finanțarea unei părți din investiție.
Tranzacțiile de pe piața ipotecară se pot efectua direct sau prin intermediul caselor de scont ale agențiilor de schimb. Tranzacțiile pot lua forma vânzărilor-cumpărărilor ferme sau swap.
CAPITOLUL III
CERINȚELE ȘI TEHNICA ACORDĂRII
CREDITELOR BANCARE
Cerințele care stau la baza activității băncilor pentru acordarea creditelor sunt:
1) Conform art. 19 din Legea 33 din 1991 privind activitatea bancară, credibilitatea reprezintă suportul moral, elementul psihologic esențial, fără de care creditul nu poate fi acordat. În acest sens, în legea menționată se precizează: „la acordarea creditelor, societățile bancare vor urmări ca solicitanții să prezinte credibilitate.”
2) A doua cerință este forma contractuală, care conform prevederilor art. 21 din Legea 33/1991 privind activitatea bancară, „toate operațiunile de credit și garanție ale societăților bancare, vor trebui consemnate în documente contractuale în care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile respectivelor tranzacții.” Modificarea sau completarea clauzelor inițiale presupune întocmirea de acte adiționale la contractul de împrumut.
3) Destinația creditului reprezintă un alt principiu, potrivit căruia clientul băncii este obligat să utilizeze creditul în concordanță cu scopul pentru care a fost acordat și totodată dă dreptul băncii de a urmări modul de utilizare. În conformitate cu art. 20 din Legea 33/1991, dacă împrumutatul încalcă condițiile contractului de credit, banca va putea „întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea creditului acordat.”
4) Garantarea creditului, potrivit acestui principiu orice credit trebuie garantat. Aceste garanții pot fi constituite din bunuri mobile și imobile sau titluri de valoare aflate în patrimoniul societății. Garanțiile asiguratorii reprezintă principalul mijloc preventiv prin care se diminuează riscul insolvabilității.
5) Rambursarea la termen a creditului are rolul de a conferi echilibru întregului proces de creditare și asigură condițiile pentru reluarea continuă a acestui proces de acordare, utilizare, rambursare. Nerambursarea la termen a ratelor prevăzute în contract atrage după sine plata de dobânzi penalizatoare precum și executarea procedurii de execuție silită.
6) Dobânda constituie obiectul unor negocieri cu luarea în considerare a dobânzii practicate de alte instituții bancare pe piață. Dobânda reprezintă prețul creditului utilizat.
7) Garanțiile creditului reprezintă o altă cerință și au rolul de a reduce la minim riscul de nerambursare. Conform practicii bancare, tipurile de garanții admise la băncile comerciale sunt:
a) gajul cu deposedare, care se poate constitui asupra: depozitelor în valută aflate în conturile personale ale membrilor asociați sau giranților societății (se admit ca și garanție doar principalele valute convertibile); obiecte din metale prețioase, expertizate și evaluate de organele specializate; titlurilor de valoare, respectiv asupra acțiunilor și obligațiunilor care se cotează la bursă, precum și cambiilor și biletelor la ordin care se iau în garanție la 90% din valoarea acestora;
b) gajul fără deposedare, care se poate constitui asupra: bunurilor mobile existente în proprietatea întreprinderii ca materii prime, materiale, semifabricate și produse finite sau mărfuri, dacă pe întreaga perioadă de creditare se va putea regăsi sub aceeași formă, vor putea fi numărate și depozitate separat într-un loc bine determinat.
Valoarea bunurilor mobile care se admit ca și garanție bancară reprezintă:
a) Prețul de achiziție din care se scade marja de risc de 20%, în cazul bunurilor existente în proprietatea întreprinderii (materii prime, materiale, semifabricate, etc.);
b) Valoarea rămasă din care se scade marja de risc de 20%, în cazul bunurilor de natura mijloacelor fixe aflate în proprietatea întreprinderii și cu un grad de uzură ce nu depășește 50%;
c) Prețul de achiziție rezultat din factură din care se deduce marja de risc de 20%, în cazul bunurilor ce urmează a se procura din creditele acordate de bănci. Aceste bunuri se constituie drept gaj în momentul intrării în patrimoniul societății.
În cazul bunurilor imobiliare garanția bancară o reprezintă:
a) Valoarea rămasă din care se scade o marjă de risc de 20%, în cazul bunurilor imobiliare aflate în proprietatea societății și valoarea de circulație din perioada și zona respectivă, din care se deduce marja de risc de 20%, în cazul bunurilor imobiliare aflate în proprietatea giranților.
b) Valoarea din actul de vânzare-cumpărare sau din devizul general în cazul construcțiilor noi, în cazul bunurilor imobile ce urmează a fi cumpărate sau realizate din credite, care pot fi admise în calculul garanțiilor dacă asupra lor se va constitui ipoteca odată cu încheierea actelor de vânzare-cumpărare sau în cel mult 30 de zile de la data realizării construcției. Nu pot fi considerate garanții, bunurile imobile pentru care nu se poate face dovada proprietății și nici terenurile aflate în extravilan. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că bunurile ipotecate să nu fie afectate de alte creanțe și să fie asigurate la o societate de asigurări.
Conform art. 1749, al. 2 din Codul Civil, ipoteca convențională de gradul I este admisă în garanție dacă se constituie în formele prevăzute de lege, asupra bunurilor imobile prin natura lor aflate în proprietatea beneficiarului creditului sau a garantului acestuia și bunurile imobile, prin destinație, în stare de funcționare, aferente procesului de producție și aflate în proprietatea societății respective.
Cesiunea de creanță poate fi admisă drept garanție dacă privește drepturi de încasat, rezultate din contracte ferme pentru mărfuri livrate, servicii prestate, lucrări executate către parteneri cunoscuți ca solvabili. Cesiunea de creanță poate fi admisă dacă plata este prevăzută a se face în cadrul termenului de creditare și dacă beneficiarul mărfurilor livrate sau serviciilor prestate își dă acordul potrivit unei note de accept pentru schimbarea creditorului inițial, pentru achitarea acestora în contul băncii creditoare.
Scrisoarea de garanție bancară este admisă ca și garanție în cadrul procesului de creditare dacă aceasta a fost emisă de către o bancă sau o instituție financiară, internă sau externă, agreată de bancă, prin care se angajează în mod irevocabil ca în cazul în care o anumită persoană juridică, numită debitor principal, nu va plăti la un anumit termen o sumă determinată și indicată în mod expres în scrisoare, să plătească ea însăși suma neachitată în favoarea unei alte persoane fizice sau juridice denumită beneficiar.
Stocurile vor putea fi admise în garanția creditului la cel mult 60% din valoarea de achiziție dacă agentul economic a mai beneficiat în ultimele 12 luni de credite pe termen scurt pe care le-a rambursat potrivit scadențelor stabilite și dacă produsele finite rezultate prin prelucrarea materiilor prime și materialelor achiziționate au desfacerea asigurată prin contracte ferme cu termene de încasare de cel mult 12 luni de la data angajării creditului, iar mărfurile achiziționate din credite în vederea vânzării pot fi valorificate ușor de către populație având în vedere natura și prețul acestora de desfacere.
8) Volumul creditului solicitat inclusiv dobânda corespunzătoare intervalului de timp până la prima scadență să fie acoperit integral de garant asigurator. În cazul creditelor pentru investiții se ia în calcul dobânda corespunzătoare numai primului an de creditare.
9) Raporturile juridice între bancă și împrumutat asupra garanțiilor constituite se sting de regulă după rambursarea integrală a creditelor și dobânzilor.
3.1. SURSELE DE CONSTITUIRE A CREDITELOR
ȘI NIVELUL RATEI DOBÂNZILOR
Băncile își constituie capitalul pe care-l acordă drept credite atât din surse proprii (capitalul propriu care, în general, are o pondere redusă, dar mai ales din capitalurile de pe piața financiar-monetară. Cererile de credite sunt atât de mari, încât capitalul propriu al băncii și fondul de rezervă nu pot face facă. Ele folosesc și ca primă de asigurare pentru acoperirea riscurilor ce le implică plasamentele fiecărei bănci. Banca este nu numai o instituție care împrumută, ci mai întâi trebuie să-și asigure resursele de alimentare cu fonduri, care, ulterior, să fie utilizate drept credite. Preocuparea de a constitui resurse este tot atât de importantă ca și aceea de a acorda credite.
Agenții economici pot fi în următoarele raporturi față de bancă:
a) au capital disponibil, care caută plasament și fructificare;
b) au nevoie de capital pentru activitatea curentă sau pentru investiții, pe care îl caută în schimbul fructificării.
Resursele băncii pot fi diferite în funcție de proveniență, scop, condiții, termen, piața monetară. Ele constituie obligații, de aceea sunt înscrise în partea dreaptă a bilanțului, deci în pasiv. Operațiunile bancare legate de constituirea rezervelor se mai numesc din această cauză, operațiuni pasive. Prin faptul că lucrează cu resurse străine, răspunderea băncilor este mult mai mare. Aceasta se răsfrânge și asupra celor care au dat capitalul spre plasare, pentru că riscul aparține și acestora.
Pasivele interne ale băncii cuprind: disponibilitățile și depozitele în lei ale clienților; sumele în tranzit între unitățile băncilor; depozite ale persoanelor fizice române; depozitele și disponibilitățile persoanelor juridice române care sunt unități bugetare; pasivele interbancare (finanțarea interbancară) și creditele interbancare (refinanțarea BNR); fondurile proprii ale băncii – capitalul social, fondul de rezervă, fondul de risc, alte fonduri.
Pasivele externe, concretizate în disponibilitățile la vedere și depozitele în valută ale persoanelor fizice și juridice, nerezidente.
Acordarea creditelor de către bănci se face după un anumit program de credite, care este un plan operativ ce se întocmește trimestrial de către unitățile teritoriale ale băncilor și de către departamentele de creditare din centralele acestor bănci. Programul se întocmește pe categorii (tipuri) de credite și sectoare de activitate, ținându-se seama de graficele de acordare și rambursare, care sunt anexă la contractul de credite. Graficele se întocmesc în funcție de cererile agenților economici și previziunile fiecărei bănci.
La întocmirea planului de creditare trebuie ținut cont de echilibrul financiar al agentului economic, capacitatea managerială, profitabilitatea afacerii, asigurarea realizării producției și comercializarea acesteia etc. Necesarul de credite se stabilește pe agenții, filiale, sucursale, centralizându-se de fiecare dată. Programul de credite pe centrala băncii reprezintă, de fapt, suma corectată a necesarului de credite a programelor unităților operative. După ce analizează necesarul din teritoriu, departamentul (de creditare) din centrală stabilește plafoane care sunt aprobate de Comitetul de credite al băncii. Aceste plafoane sunt apoi repartizate unităților teritoriale.
Pentru a supraviețui, băncile trebuie să realizeze profit de pe urma plasamentelor de capitaluri proprii și importate. Prin urmare, factorul important în activitatea bancară este realizarea unei relații optime între dobânzile primite și cele plătite, diferența dintre acestea reprezentând, de fapt, câștigul băncii.
Costul creditului (dobânda) trebuie acordat în legătură cu conceptele de „capital”, „credit”, „risc”. Costul creditului apare, alături de risc, ca o componentă de bază a prețului produsului bancar numit credit.
Dobânda practicată de bancă este, în majoritatea cazurilor, amplificată cu o marjă ce ține seama de elementele ce caracterizează piața interbancară sau chiar monetară (cazul pieței hârtiilor de valoare). Ea se calculează și se plătește lunar, trimestrial, semestrial și anual.
Calculul dobânzii este unul din elementele ce interesează cel mai mult pe clienții băncii, pentru că astfel ei cunosc din timp „costul datoriei” și vor să fie specificat în contractul de împrumut.
Calculul dobânzii are în vedere următoarele elemente: costul fondurilor; dobânda interbancară; varietatea foarte mare a dobânzii – la credite, depozite, la disponibilități la vedere, pentru bonuri de tezaur, pentru obligațiuni, la certificate de depozit, la carnetele de economii, etc.
Costul creditului se calculează ca dobânda simplă sau dobândă compusă, folosind relațiile:
Ds = (Ci d n)
Dc = (Cn – Ci) =
= [Ci (1 + d)n – Ci] =
= Ci [(1 + d)n – 1]
în care:
Ds – masa dobânzii simple;
Dc – masa dobânzii compuse;
Ci – împrumutul bancar (creditul);
Cn – obligațiile debitorului la sfârșitul perioadei de creditare (creditul inițial + dobânda);
d – rata dobânzii;
n – perioada acordării creditului (zile, luni, trimestru, semestru, an).
Calculul dobânzii simple este utilizat de către bănci în cazul creditelor pe termen scurt, sau în cazul depozitelor, masa dobânzii fiind proporțională cu mărimea creditului, durata acordării creditului și cu rata dobânzii.
Calculul dobânzii compuse este utilizat tot mai mult de bănci, nu numai pentru creditele acordate peste 1 an ci și pentru unele credite pe termen scurt și pentru depozite la termen. Masa dobânzii compuse cuprinde și capitalizarea, adică fructificarea dobânzii simple. La sfârșitul perioadei de creditare, unitatea bănească acordată ca și credite devine: 1 u.b. + d = f
Calculul dobânzilor în cadrul băncilor comerciale se face în conformitate cu o modalitate elaborată de departamentul contabilității, lunar, în prima zi lucrătoare a lunii pentru toți clienții. Încasarea dobânzilor de către bănci se face lunar, cu prioritate față de alte datorii, din disponibilitățile existente în conturile beneficiarilor de credite.
Nivelul ratei dobânzilor este determinat de raportul dintre oferta și cererea de capital de pe piețele existente. Firmele care au cele mai profitabile posibilități de investiții sunt doritoare și capabile să plătească cel mai mult pentru a obține capital și, de aceea, ele tind să atragă capitalul existent pe piață, într-o mai mare măsură, decât firmele ineficiente sau cele ale căror produse nu se cer pe piață. Excepție fac cazurile în care administrația locală sau centrală sprijină persoanele fizice sau juridice să obțină capital în condiții de împrumut preferențiale.
Prețul capitalului variază în funcție de perioadele de prosperitate și cele de recesiune economică. De exemplu, ratele dobânzilor la credite pe termen scurt sunt sensibile la condițiile economice curente, crescând substanțial în timpul boom-urilor economice și scăzând foarte mult în perioada de recesiune, în timp ce ratele dobânzilor la credite pe termen scurt reflectă, mai degrabă, previziunile ratei inflației pe termen lung, și anume: presiunile inflaționiste sunt mai puternice în perioada de prosperitate economică, care influențează în aceeași direcție ratele dobânzilor (restrângerea afacerilor, în perioadele de recesiune, reduce cererea de credite; scăderea ratei inflației are ca rezultat scăderea ratelor dobânzilor).
Ratele dobânzilor la creditele pe termen scurt sunt, uneori, mai mari și, alteori, mai mici decât ratele dobânzilor la creditele pe termen lung. Relația dintre ratele dobânzilor, la cele două categorii de credite poartă numele de structura ratelor dobânzilor în funcție de scadență. Ea reflectă relația dintre randamentul și perioadele de maturitate ale valorilor mobiliare, iar graficul prin care se reprezintă această relație se numește curba randamentelor (fig. 3.1.). În literatura de specialitate au apărut o serie de teorii privind structura ratelor dobânzilor în funcție de scadență, și anume: a) teoria segmentării pieței, pornește de la ideea că fiecare categorie de investitor și fiecare categorie de utilizator de fonduri are o anumită perioadă de maturitate pe care o preferă față de altele (de exemplu, un investitor care împrumută fonduri în vederea achiziționării unui activ fix, face împrumut pe termen lung, un detailist preferă un credit pe termen scurt; b) teoria preferinței pentru lichiditate, pleacă de la ideea că obligațiunile pe termen lung cu o curbă a randamentului situată mai sus decât cea a obligațiunilor pe termen scurt din două motive: primul, investitorii preferă valorile mobiliare cu perioadă de maturitate mică, pentru că sunt mai lichide, în sensul că pot fi convertite în bani lichizi fără risc; în al doilea rând, utilizatorii de fonduri preferă, în general, credite pe termen lung; c) teoria așteptărilor, pornește de la ideea dependenței curbei randamentului de așteptările referitoare la ratele viitoare ale inflației.
Fig. 3.1. Structura ratelor dobânzilor în funcție de termenul de scadență
CR1 reprezintă curba randamentului când rata inflației se așteaptă să scadă, iar CR2 este curba randamentului când rata inflației se așteaptă să crească. În primul caz, avem de-a face cu o parte negativă (anormală a randamentului), iar în al doilea caz curba randamentului are pantă pozitivă (normală a randamentului).
În practica economico-financiară se operează cu mai multe rate ale dobânzilor care se află sub influența mai multor factori și anume:
a) Rata dobânzii pentru grad de risc zero (rd) se definește de următoarea relație:
rd = rr + P.I.
în care:
rr – rata reală a dobânzii pentru gradul de risc zero, fără a previziona vreo creștere a ratei inflației;
P.I. – primă de inflație.
b) Rata nominală a dobânzii (rn) pentru un instrument financiar se stabilește cu relația:
rn = rd + PRN + PL + PRM
în care:
PRN – prima riscului de neplată;
PL – primă de lichiditate;
PRM – prima riscului de maturitate.
Prima de inflație (PI) are rolul de a proteja puterea de cumpărare a capitalului investit, prin adăugarea ei la dobândă. Ea este la nivelul previzionat al ratei inflației din perioada plasării capitalului.
Prima riscului de neplată (PRN) este legată de riscul de neplată a dobânzilor și/sau tranșelor scadente de utilizatorii de credite. De exemplu, un instrument financiar (obligațiune) este emis de stat și, în același timp, de o societate comercială, având aceeași perioadă de maturitate, același grad de lichiditate și alte trăsături caracteristice similare. În mod evident, rata dobânzii pentru o obligațiune emisă de stat este mai mică decât cea aferentă societății comerciale. Diferența dintre cele două rate reprezintă prima de risc de neplată.
Prima de lichiditate (PL) este prima percepută de către cei care dau împrumut, pentru a compensa faptul că unele instrumente financiare nu pot fi convertibile în bani lichizi, într-un timp scurt, la un preț rezonabil. De exemplu, valorile imobiliare, ca și valorile mobiliare emise de firmele mici, care nu sunt cunoscute de către investitori, nu sunt lichide în termen scurt și la un preț previzibil.
Prima riscului de maturitate (PRM) are în vedere faptul că instrumentele financiare pe termen lung (de exemplu, obligațiunile), sunt expuse unui risc semnificativ de scădere a prețului, fapt pentru care se percepe o primă pentru a compensa această scădere (risc). Această primă este cunoscută sub denumirea de primă de termen de scadență, care este cu atât mai mare cu cât perioada de maturitate este mai lungă.
Așa cum s-a menționat anterior, mărimea dobânzii se află în primul rând sub influența raportului cerere-ofertă de capital, fiind rezultatul negocierii între banca creditoare și clienți – persoane fizice și/sau juridice. Dar, în același timp, nivelul ratei dobânzilor se află și sub influența unui sistem de factori, dintre care menționăm:
a) Rentabilitatea bancară, influențează mărimea dobânzii. De exemplu, în condiții de stabilitate economică și de echilibru între cererea și oferta de credite, se poate afirma că rata profitului bancar influențează hotărâtor mărimea dobânzii.
b) Raportul între cerere-ofertă de credite. În perioada de criză economică, raportul dintre cererea și oferta de capitaluri pentru credite este mult în favoarea primei. Ca urmare a penuriei generale de fonduri, de resurse, rata dobânzii crește foarte mult și declanșează o concurență acerbă între băncile comerciale. Într-o economie de piață consolidată, există surplus de capital și masa dobânzii scade, întrucât există multe bănci iar acestea nu pot să-și plaseze capitalul altfel. Când economiile bănești vor putea deveni o resursă principală de creditare și capitalul disponibil pentru creditare va putea exista într-un volum mare, oferta va depăși cererea și dobânda la credite va fi mică.
c) Un alt factor care influențează mărimea și rata dobânzii este inflația. Dacă aceasta este galopantă, efectele asupra dobânzii sunt catastrofale. Este vorba nu numai că se stabilesc rate ale dobânzii care depășesc orice rată a rentabilității, ori ritm al creșterii economice, ci de o situație și mai periculoasă, și anume să existe o dobândă real negativă, ceea ce este contrar teoriei economice. Cu toate că rata dobânzii este foarte mare, ea nu poate ține pasul cu rata inflației și asistăm la existența unor pierderi pentru bănci, la o reducere a capitalului lor social.
d) Lichiditatea debitorilor și riscul de nerambursabilitate. Astfel, băncile preferă să acorde credite pe termen scurt pentru că lichiditatea este mult mai mare, în raport cu termenul lung, care înseamnă și o reducere a lichidității și deci mărirea dobânzii. În același timp, cu cât riscul este mai mare, majorarea ratei dobânzii apare ca o măsură justificată, luată de bănci, pentru a-și recupera mai repede fondurile. Legat de acest aspect, apare și necesitatea separării a două elemente ale dobânzii și anume, o dobândă propriu-zisă (pură) și o parte fixată pentru recuperarea riscului nerambursării (acoperirea creditelor sau părți din credite imposibil de rambursat).
e) Durata de creditare și mărimea creditului. Mărimea dobânzii este în raport direct proporțional cu durata de creditare și cu mărimea creditului. Trebuie făcută, însă, sesizarea că masa dobânzii poate să crească odată cu perioada de creditare și rata dobânzii poate rămâne constantă.
f) Stabilitatea economică și dobânda practicată pe piața financiară internă și/sau externă. Astfel, o instabilitate economică presupune dobânzi mari, pentru ca băncile să facă față unor situați conjuncturale negative, iar dacă dobânda plătită de bănci la depozitele persoanelor fizice și/sau juridice este mare și dobânda la creditele acordate de către bănci este mai mare decât în cazul în care băncile ar plăti pentru creditare fonduri proprii.
3.2. TEHNICA ACORDĂRII, EVALUĂRII ȘI
RAMBURSĂRII CREDITULUI
Motivația existenței și funcționării unei bănci este aceea de a efectua plasamente, atât din surse proprii cât și împrumutate (atrase).
Plasamentele sunt cele prin care se distribuie fondurile de care dispune banca sub diverse forme în scopul obținerii unei dobânzi. Ele sunt operațiuni active și pot fi în numerar sau în bani de credit. În acest din urmă caz, banca pune la dispoziția clientului, doar creditul prin semnătura dată, sau prin garanția ce o preia. Acordarea creditelor oferă suplețe mult mai mare decât tradiționalele deschideri de credit. Aceasta și datorită faptului că el este acoperit de garanții care finanțează global nevoile agenților economici.
Creditarea agenților economici se face, în funcție de perioada acordării creditelor, pe termen scurt și la termen (mediu și lung).
Creditele pe termen scurt sunt, în general, credite de exploatare, la care se recurge cel mai mult în etapa actuală și datorită următorilor factori: rentabilitatea multor agenți economici nu se ameliorează; puterea pieței financiare este încă mică; prețul bunurilor nu este ridicat; volumul afacerilor nu crește rapid; concurența bancară care face să se diminueze prețul creditului prin reducerea marjelor de dobândă; agenții economici nu mențin îndatorarea lor la niveluri rezonabile; prețul real al capitalului este foarte mare.
Băncile acordă credite pe termen scurt dacă sunt respectate, cel puțin următoarele condiții: a) desfășoară activitate potrivit legii; b) au deschise conturi la banca de la care solicită credite; c) prezintă documentația de credite; d) au calitatea de a-și asuma obligații în nume propriu sau în numele societății; e) creditul să fie utilizat pentru realizarea de acțiuni specifice profilului agentului economic; f) agentul economic să desfășoare o activitate rentabilă, caracterizată printr-un nivel optim al indicatorilor înscriși în analiza financiară; g) să facă dovada existenței capacității de rambursare a creditului; h) să prezinte situația garanțiilor materiale solicitate de bancă; i) să organizeze corect contabilitatea și să o țină „la zi”.
Acordarea creditelor pe termen scurt se face pentru agenții economici în completarea fondurilor proprii (acoperirea cheltuielilor de producție și desfacere, achiziționarea de produse și mărfuri în vederea cheltuielilor aferente producției din perioada următoare – producție neterminată, pentru unele nevoi temporare). Această creditare se face pe obiecte (aprovizionare, salarii, reparații, produse în curs de încasare, depozitarea, prelucrarea și desfacerea produselor, stocuri sezoniere). Activitățile agenților economici sunt creditate în mod diferențiat în funcție de bănci, sector de activitate, termene, factori de risc etc.
În general, băncile comerciale din țara noastră practică anumite limite (maxime) de creditare, care, în unele cazuri justificate, pot fi modificate de cei în drept. Aceste limite sunt:
a) până la 70% pentru credite necesare acoperii cheltuielilor de producție ale agenților economici din industrie, agricultură și prestări servicii;
b) până la 70% din vânzările agenților economici cu activitate de transport;
c) până la 70% din valoarea stocurilor de produse constituite temporar și care au asigurată desfacerea pe bază de contracte ferme.
La creditarea pe termen scurt cu fonduri proprii, băncile țin cont de disponibilitățile la vedere ale agenților economici, depozitele, alte resurse proprii, valorile materiale realizate din producție proprie, valorile unor lucrări executate cu forțe proprii.
Acordarea creditelor pe termen scurt se face o singură dată sau eșalonat, după cum este precizat în contractul de credite care se depune la bancă de către agentul economic respectiv, odată cu întreaga documentație cerută în acest sens. În vederea plății creditului, serviciul creditare predă la serviciul contabilitate un exemplar din contractul de credite la care anexează un grafic al acordării și rambursării creditului.
Plățile din credite se pot face în numerar sau prin virament în conturi deschise referitoare la: credite pentru activitatea curentă; credite pentru stocuri sezoniere; credite pentru aprovizionarea cantinelor; credite pentru investiții.
Acordarea creditelor de către bancă are la bază documentația de creditare întocmită de împrumutător, care cuprinde, pe lângă cererea de creditare, următoarele documente: ultimul bilanț contabil; balanța de verificare pe luna precedentă solicitării creditului; bugetul de venituri și cheltuieli pe anul curent; fluxul de încasări și plăți pe perioada de creditare; un centralizator al devizelor pe baza cărora au fost fundamentate veniturile și cheltuielile din buget; situația împrumuturilor și disponibilităților la alte bănci sau creditori și debitori; situația cantitativă și valorică a stocurilor; graficul de utilizare a stocurilor sau de vânzare a lor; hotărârea Adunării Generale sau Aprobarea Consiliului de Administrație de contractare a creditului; copie de pe statutul agentului economic și de pe certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului (pentru clienții noi ai băncii).
Cererea de credit cuprinde o serie de informații despre împrumutător ce stau la baza acordării tranșelor de credite. Ea cuprinde următoarele părți: a) date informative (sediul, reprezentare, adresa, coduri, telefon); b) capacitățile de producție în funcțiune; c) producția și destinația ei; d) surse de venituri, cheltuieli și profituri (pe sectoare, impozit pe profit, profit net); e) destinația creditelor solicitate (pe sectoare, pentru producție și investiții, surse de finanțare a proiectului); f) garanții propuse; g) declarația solicitantului privind veridicitatea datelor.
Bugetul de venituri și cheltuieli al agentului economic, care cuprinde următoarele posturi: venituri și cheltuieli; cheltuieli; profit brut; profit impozabil; impozit pe profit și profit net; repartizarea profitului net (participare la profit; dividende; fond de dezvoltare).
Contractul de credit este un înscris autentic și constituie titlu executoriu. El reprezintă cel mai important document încheiat între bancă și împrumutat. Acesta se încheie după aprobarea creditului de către organele bancare abilitate și este înregistrat în registrul de evidență a cererilor și contractelor de credite.
Așa cum se poate observa din cele prezentate în ultimul capitol al acestei lucrări, contractul de credite are, cel puțin, următoarele prevederi, și anume: adresele celor două părți; obiectul contractului; destinația și plata creditului; durata creditului; dobânda; comisioanele (pentru sumele neutilizate); garanții; asigurare; obligații și drepturi; litigii; alte clauze.
Una din problemele esențiale ale procesului de acordare a creditelor bancare pe termen scurt este aceea a rambursării lor, care se poate face eșalonat, pe o perioadă de până la 12 luni. Perioada poate fi extinsă până la 24 luni în funcție de posibilitățile reale ale împrumutătorului de a rambursa respectivele credite, posibilități pe care banca trebuie să le ia în considerare la încheierea contractului de creditare.
Termenele și sumele de rambursare a creditelor se stabilesc prin negocieri între bancă și beneficiarul creditului. Sumele respective se trec într-un grafic de rambursare a creditelor.
Ratele scadente se încasează prin: înregistrarea directă în conturile de credite a încasărilor realizate de împrumutat; depunerea de numerar la casieriile băncii a sumelor datorate; virarea din conturile de disponibilități pe bază de dispoziție de plată întocmită de împrumutat a sumelor pe care acesta le rambursează anticipat; încasarea ratelor neachitate din orice disponibilități existente în conturile agenților economici împrumutați sau din orice încasări ale acestora.
În cazul în care apare situația în care beneficiarul creditului nu poate rambursa ratele la termenele prevăzute, ratele nerambursate se trec la restanță în ziua următoare datei scadenței, aceasta însemnând și diminuarea limitei de creditare cât și înștiințarea clientului.
În termen de 30 de zile pot începe procedurile de valorificare a garanțiilor prin executări silite, iar dacă apar restanțe noi se suspendă creditarea.
Recuperarea obligațiilor bancare (creditul și dobânda aferentă) în cazul unor fenomene perturbatoare în derularea contractului de creditare se poate face și prin următoarele modalități:
a) prin proprire, care reprezintă o modalitate de executare silită ce se aplică atunci când împrumutatul realizează venituri sau are disponibilități bănești, dar, din anumite motive, nu-și achită ratele scadente;
b) executarea silită mobiliară și imobiliară, care are ca obiect, bunurile mobile proprietate a agenților economici, cât și garanțiile imobile. Executarea silită se face prin faliment sau prin procedura juridică de faliment.
Creditele la termen sunt, în general, credite pentru investiții, acordându-se pentru perioade medii și lungi. Cunoașterea acestora presupune inventarierea activului imobilizat din bilanțul contabil al agentului economic, pentru că scopul contractării acestor credite este de a pune în funcțiune capacitățile de producție imobilizate (active imobilizate).
Creditele pe termen lung se acordă cu multă dificultate, pentru că, cu cât perioada este mai mare, cu atât crește riscul de insolvabilitate al împrumutatului. De aceea, aceste plasamente bancare trebuie să aibă la bază studiul autofinanțării, fapt pentru care banca ia sub observație gradul de autofinanțare (amortizare, rezerve, provizioane, profit net după impozitare), cifra de afaceri, costurile, profiturile ca și cash-flow-uri (fluxuri viitoare). Acest tip de credite contribuie la consolidarea capitalurilor permanente pe termen lung ale firmei.
Creditele pe termen mediu au sferă restrânsă de cuprindere, ele fiind acordate pentru: programe de investiții, construcții de dimensiuni mici, consolidarea creditelor de exploatare și alte asemenea nevoi.
În ceea ce privește resursele de creditare la termen, ele sunt aceleași ca și în cazul creditelor pe termen scurt.
Acordate, ca și creditele pe termen scurt, pentru completarea capitalurilor proprii pentru investiții, creditele la termen au în vedere anumite limite, și anume: 60% din necesarul de investiții, diferența fiind acoperită din resursele proprii ale firmei.
Aprobarea și acordarea creditelor de către bancă presupune și un grafic de rambursare a împrumuturilor. Dacă plata creditului se face în mod eșalonat, rareori eliberarea fondurilor se face o singură dată, rambursarea creditelor se face la date strict precizate în contractul de creditare.
Compartimentul finanțare-creditare al băncii urmărește ca plățile din credite să se facă în concordanță cu stadiul execuției. În acest sens, împrumutătorul trebuie să depună la bancă, trimestrial, următoarele documente: situația lucrărilor de construcții-montaj executate în cursul trimestrului și situația activelor imobilizate achiziționate în perioada respectivă. Aceste documente se compară cu graficul de eșalonare a investițiilor, volumul creditelor acordate și costurile realizate.
Un alt aspect ce-l ridică problematica creditării este evaluarea creditelor în scopul acordării lor. Aceasta presupune, în primul rând, analiza îndeplinirii condițiilor de creditare, iar, în al doilea rând, stabilirea capacității de rambursare a creditelor acordate.
Analiza îndeplinirii condițiilor de creditare presupune: a) analiza primară a documentației de creditare – avize, aprobări, corelații dintre indicatorii financiari, etc.; b) analiza proiectului de investiții – limita fezabilității investiției, soluții constructive, costul proiectului, existența fondurilor proprii, piețe de desfacere, etc.; c) analiza financiară (de rentabilitate) a firmei, care vizează principalii indicatori de profitabilitate ai firmei.
Studiul de fezabilitate, reprezintă unul dintre documentele esențiale în aprobarea și acordarea creditelor pe termen mediu și lung. El prezintă o structură definită de următoarele capitole:
a) Introducere – descrierea proiectului de investiții, scopul, costul, surse de finanțare etc.;
b) Elementele definitorii ale firmei – statut juridic, structura personalului, a aparatului de producție și a produselor, furnizori, activitatea financiară curentă (lichiditate, solvabilitate, rentabilitate, profit ș.a.);
c) Piețe de desfacere – informații despre concurență, prețuri, modul de comercializare a produselor (magazine proprii, unități comerciale, export etc.);
d) Costuri și plan de finanțare – estimarea devizului, estimarea capitalului circulant, a fondului de rulment, plan de finanțare pentru valoarea totală a proiectului, programul de efectuare a plăților, participarea investitorilor la finanțare, termene și condiții de folosire a resurselor de finanțare;
e) Analiza economică și financiară a plasamentului de capital – estimarea veniturilor, a costurilor de investiții și de producție pe durata executării proiectului și după aplicarea proiectului, rata internă de rentabilitate (RIR), analiza realizărilor estimative, rata rentabilității economice, riscurile de orice fel;
f) Concluzii referitoare la spectrul activității cu fundamentarea și justificarea variantei propuse.
Rambursarea creditelor la termen se face, ca și în cazul creditelor pe termen scurt, pe baza unui grafic de eșalonare a ratelor scadente și a dobânzilor aferente. Aceste termene se negociază între părți, ținându-se seama și de posibilitățile împrumutătorului. De asemenea, se iau în considerare și profiturile obținute de capacitățile de producție în funcțiune, deoarece acestea reprezintă, în primul rând, sursa de rambursare a creditelor.
Ca și în cazul creditelor pe termen scurt, și în această situație se are în vedere reeșalonarea la rambursare, se plătesc dobânzi penalizatoare la restanțe, putându-se folosi și procedura de executare silită sau faliment.
Evaluarea riscului, așa cum s-a prezentat în capitolul I, se impune să se facă înainte de aprobarea și acordarea creditului. Riscul de creditare se poate datora următoarelor: nerambursării la scadență, neîndeplinirea obligațiilor împrumută-torului stipulate în contractul de credit, modificarea ratei dobânzii în perioada de creditare, modificarea puterii de cumpărare a monedei naționale, ș.a. În general, neîndeplinirea obligațiilor contractuale decurge din lipsa de lichiditate și solvabilitate a beneficiarului de credit.
Pentru a preveni sau diminua efectele apariției riscului, se impune din partea băncii următoarele: a) efectuarea de estimări cantitative cu privire la perioada de rotație a capitalului circulant, avându-se în vedere durata stocurilor de materii prime, a stocului producției neterminate, a stocului de produse finite, a încasărilor de la debitori și a plăților către furnizori; b) analiza și prevenirea aspectelor negative ce le implică încheierea ciclului de fabricație, comercializarea și transformarea activelor în numerar, de la nivelul beneficiarului de credite; c) evaluarea riscului în cadrul unui program complex de analiză a documentației de credit și de stabilire a garanțiilor, aceasta fiind considerată o componentă a strategiilor băncilor comerciale;
Așa cum s-a precizat și la începutul acestui capitol, pentru a reduce sau elimina riscul de creditare băncile folosesc mai multe metode, și anume: clauze suplimentare de garantare și protecție a capitalului împrumutat; diversificarea produselor și serviciilor bancare; introducerea primei de risc și a altor prime în rata dobânzii practicate.
Printre factorii ce stau la baza riscului creditării menționăm: supradimensionarea volumului afacerilor, structura necorespunzătoare a capitalului, capitalizarea necorespunzătoare ș.a. Dintre simptomele de risc precizăm: semnale financiare (creșterea stocurilor, întârzierea plăților), contabilitate defectuoasă, semnale nefinanciare (calitate necorespunzătoare, depășirea termenelor din contract etc.), plecări de personal, acțiuni în instanță ș.a.
Existența riscului impune garantarea creditelor, care se prezintă sub trei forme principale, și anume: a) garanții reale, care constau în acordarea de active (mobiliare sau/și imobiliare) unui creditor pentru o anumită siguranță; b) garanții personale, denumite și cauțiune, materializate prin scrisoare de garanție bancară, reprezintă angajamente ale împrumutatului față de bancă; c) alte garanții prevăzute de legislația bancară în vigoare.
Asigurarea garanțiilor se face cu bunuri pe toată durata creditării. Dacă se face anual, ea trebuie reînnoită anual de către debitor.
Având în vedere starea de recesiune economică prin care trece țara noastră, procesul creditării bancare mai ridică încă două probleme, poate de cea mai mare importanță, și anume: gestionarea creditelor și controlul acestora.
Gestionarea creditelor, impune urmărirea lor încă de la aprobare și acordare. Aceasta înseamnă: a) cererile de creditare se înregistrează într-un document special, numit „Registrul de evidență a cererilor și contractelor de credite”. În acest document se înscriu toate datele definitorii creditului; b) celelalte documente ce țin de aprobarea și acordarea creditelor se înscriu într-un registru obișnuit de intrări-ieșiri, un loc aparte, în gestionarea creditelor, reprezentându-l identificarea creditelor efectiv acordate; c) urmărirea permanentă a modului de utilizare a creditelor acordate de bănci, de către conducerea acestora sau de ofițerii de credite; d) beneficiarii de credite au obligația de a prezenta băncilor următoarele documente: pentru credite pe termen scurt: lunar – balanța de verificare pe luna expirată, situația garanției creditelor, rezultatele financiare; trimestrial – situația patrimoniului și chiar bilanțul trimestrial; anual – situația stocurilor și bilanțul contabil; pentru creditele la termen: lunar – documentele cerute pentru creditele pe termen scurt; trimestrial – situația patrimoniului și a principalilor indicatori economico – financiari care vizează investițiile puse în funcțiune.
Gestiunea creditelor presupune și o grupare a acestora în funcție de gradul de lichiditate (Gl) a debitorului, definit ca raport între total active curente și total pasive curente. Astfel, distingem:
credite bune (Gl = 2/1);
satisfăcătoare (Gl = 1,5-1,9/1);
credite în atenție (Gl = 1,1-1,4/1);
credite sub standard (Gl < 1/1).
De asemenea, în funcție de ponderea creditelor restante, debitorii se pot grupa astfel: a) buni, fără credite restante; b) satisfăcători, cu credite restante între 0,1 – 5% din total credite; c) în atenție, cu credite restante între 5,1 – 10% din total; d) sub standard, cu credite restante peste 10% din totalul creditelor.
Un alt obiectiv important al băncilor îl reprezintă controlul garanției creditelor acordate, respectiv, verificarea existenței utilizării și păstrării activelor ce constituie garanția împrumuturilor. Acest tip de control, efectuat de bănci, se face atât scriptic cât și faptic, separat pentru credite pe termen scurt și credite la termen.
Pentru creditele pe termen scurt, controlul scriptic se face lunar pe baza datelor din balanța de verificare și a datelor patrimoniale. Un accent deosebit se va pune pe urmărirea creditelor negarantate (a minusului de garanție). Controlul faptic se face de către inspectorii băncii lunar, trimestrial sau la alte termene, după un grafic elaborat de comitetele de direcție ale băncilor. Inspectorii împuterniciți cu controlul au obligația să prezinte conducerii băncii situații referitoare la analiza faptică a împrumutatului, propuneri de sistare a creditării, soluții de recuperare a creditelor restante. În cazul constatării unor plusuri de active se pot lua în considerare cu plusuri de garanție pentru acordarea unor eventuale credite suplimentare. Controlul faptic constă, în esență, în următoarele: analiza gradului de realizare a principalilor indicatori ai beneficiarului de credite; numărarea, cântărirea, măsurarea și evaluarea garanțiilor; constatările și măsurile luate; întocmirea actelor de control și înregistrarea lor la bancă.
În cazul creditelor la termen, controlul bancar se face, ca și în cazul creditelor pe termen scurt, atât scriptic cât și faptic. Scriptic, controlul vizează atât modul de executare a proiectului de investiții, cât și modul de funcționare a acestuia până la rambursarea întregii datorii. Acest tip de control se face prin documente de plăți și de constituire a resurselor proprii, cât prin balanța de verificare a rezultatelor financiare, obligațiile fiscale, situația patrimoniului și a principalilor indicatori economico-financiari, după punerea în funcțiune a obiectivelor.
Efectuarea controlului faptic, în cazul creditelor la termen, presupune: urmărirea respectării soluțiilor tehnico-constructive din documentații; stadiul executării lucrărilor și încadrarea în grafic; calitatea lucrărilor executate; încadrarea lucrărilor executate și a plăților în precizările documentației de creditare; modul de depozitare, întreținere și conservare a utilajelor și materialelor pentru obiectivele respective; analiza fluxului de numerar comparativ cu cel din documentația de credite; situația bunurilor ce constituie garanția creditelor; gradul de realizare a indicatorilor aferenți obiectivelor puse în funcțiune. Acest control se face trimestrial, semestrial sau la alte date precizate de conducerea băncii.
Premergător controlului garanției creditelor la termen este controlul modului admiterii la finanțare a obiectivelor de investiții. Acest aspect a fost prezentat în primul capitol, făcându-se referiri la necesitatea, oportunitatea și eficiența economică a investiției respective.
Complexitatea aprobării și acordării creditelor bancare impune cerința îmbunătățirii continue a acestei activități. În acest scop, este necesar a se acționa în următoarele direcții: obținerea unei evaluări corecte a creditului; perfecționarea activității de garanții; dezvoltarea portofoliului de asigurări pentru active; reducerea riscului de supraevaluare a garanțiilor; crearea unor conturi ale clienților în cărți de credit; creșterea ponderii creditelor garantate cu proprietăți imobiliare; dezvoltarea sferei creditului de consum, care de obicei este garantat printr-un contract și nu prin garanții reale; folosirea pe scară largă a leasingului și factoringului; folosirea formei de creditare cu prima de asigurare; eliminarea pe cât posibil, a creditelor neperformante și a celor pierdute (ce nu mai pot fi recuperate).
La baza justificării creditelor bancare la termen stau o serie de indicatori financiari, dintre care cel mai reprezentativ este capacitatea de îndatorare, care exprimă posibilitatea firmei de a angaja credite, care să fie garantate și pentru care plata dobânzilor aferente și rambursarea la scadență a împrumutului nu creează probleme economico-financiare. Ea se apreciază cu ajutorul următorilor coeficienți:
a) Coeficientul îndatorării globale (Kîg), care se determină prin raportarea datoriilor totale (Dt) la pasivul bilanțului (P), sau capitalul propriu (Cpr):
b) Coeficientul îndatorării la termen (Kît), determinat prin raportarea datoriilor la termen (mediu și lung – Dtm1) la capitalul permanent (Cpe), capitalul propriu (Cpr) și capacitatea de autofinanțare (Ccf = profit net – amortizarea – dividend – participarea salariaților la profit).
Dacă firma atinge valorile maxime ale indicatorilor menționați, înseamnă că are o capacitate de îndatorare saturată și nu mai poate primi noi credite. Este suficient ca un singur indicator să fie depășit pentru ca operațiunea de creditare să nu se realizeze.
Pentru o mai profundă analiză a bonității, ratele de mai sus (coeficienții îndatorării) se mai completează cu următorii indicatori:
Gradul de autofinanțare brută (Gab) care arată cât din valoarea inves-tițiilor (I) este acoperită din resurse interne (CAR= Pn+A):
Gab=
Gradul de autofinanțare netă (Gan) care arată cât din valoarea inves-tițiilor este acoperită din fonduri proprii (Cpr):
Gan=
Rata investițiilor (Ri), care exprimă direcția firmei de a investi, apreciind deyvoltarea acesteia ca urmare a politicii de investiții. Se determină prin raportarea investițiilor la valoarea adăugată (VA):
RI =
Rata de reținere a resurselor proprii (Rrp) care exprimă înclinația spre economisire a firmei, respectiv spre capitalizare. Se determină prin raportarea autofinanțării brute (CAF) la valoarea adăugată (VA):
Rrp =
CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ:
S.C. „NEW LINE FORESTO” S.R.L. FĂGET
Capitalul este un factor de producție necesar și, ca orice alt factor, are un cost. Costul capitalului constituie un obiectiv major al echipei manageriale, cel puțin din următoarele motive: a) în scopul maximizării valorii firmei, și impune minimizarea tuturor intrărilor, inclusiv a împrumuturilor; b) estimarea costului capitalului stă la baza deciziilor corecte privind alocarea capitalului; c) cunoașterea costului capitalului stă și la baza fundamentării unor tipuri de decizii privitoare la leasing, politica fondului de rulment, etc. De aceea, în acest capitol vom avea în vedere politica de creditare a firmei, pe exemplul S.C. „New Line Foresto” S.R.L. Făget.
4.1. DETERMINAREA
NECESARULUI DE CREDITE
Complexitatea activității desfășurată de S.C. „New Line Foresto” S.R.L. din Făget, specializată pe executarea de produse din lemn pentru piața internă și externă, impune apelarea la credite bancare pentru completarea capitalului de lucru (fondului de rulment). Prin urmare, determinarea necesarului de credite necesită stabilirea trezoreriei firmei respective. În acest scop se determină fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.
Fondul de rulment se determină apelând la informațiile ce le furnizează bilanțul funcțional și cel financiar al întreprinderii pe anul 2000. În acest scop sunt prezentate datele din tabelele 4.1. – 4.7. (mil. lei).
BILANȚUL CONTABIL
(simplificat)
Tabelul 4.1.
CORECTAREA ACTIVULUI IMOBILIZAT
ȘI CIRCULANT
Tabelul 4.2.
CORECTAREA CAPITALURILOR PERMANENTE
ȘI RESURSELOR TEMPORARE
Tabelul 4.3.
BILANȚUL FINANCIAR
Tabelul 4.4.
BILANȚUL FUNCȚIONAL CORECTAT
Tabelul 4.5.
Pe baza datelor prezentate în tabelele 4.1. – 4.5. se determină fondul de rulment la S.C. „New Line Foresto” S.R.L. Făget, cu relația:
FR = SP – AP = (CP + DF) – IN
în care:
FR – fondul de rulment;
SP – surse permanente;
AP – alocări permanente;
CP – capitaluri proprii;
DF – datorii financiare;
IN – imobilizări nete (fără amortizare).
FONDUL DE RULMENT
Tabelul 4.6.
După cum se poate observa din datele prezentate în tabelul 4.6., pe anul 2000 fondul de rulment are o mărime negativă. Aceasta înseamnă absorbirea unei părți din resursele temporare pentru finanțarea unor nevoi permanente, ceea ce contravine principiului de finanțare. Prin urmare, fondul de rulment apare ca o nevoie de capital ce trebuie să finanțeze obligațiile pe termen scurt și nu resursă permanentă de capital.
Necesarul de fond de rulment reprezintă diferența dintre necesitățile de finanțare ale producției (ale ciclului de exploatare) și sursele temporare corespunzătoare (datorii de exploatare, furnizori, salariați, etc.). Aceasta reprezintă expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt (echilibrul dintre necesarul și resursele de capitaluri circulante, de exploatare) și se calculează cu relația:
NFR = AC – SC = (S + C) – DE
în care:
NFR – necesarul de fond de rulment;
AC – alocări aciclice;
S – stocuri;
C – creanțe;
SC – surse ciclice;
DE – datorii de exploatare.
Necesarul de fond de rulment (NFR) poate lua următoarele valori:
a) pozitivă, semnificând un surplus de nevoi temporare (ciclice) posibile de mobilizat; o astfel de situație poate fi considerată normală dacă este rezultatul unei politici manageriale ce vizează creșterea stocurilor și creanțelor, sau poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor și exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-au încetinit încasările și s-au urgentat plățile);
b) negativă, semnificând un surplus de surse temporare (ciclice) în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante; poate reprezenta un aspect pozitiv dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadență mai relaxată, în caz contrar poate fi consecința unor întreruperi temporare în aprovizionarea și reînnoirea stocurilor.
După cum se poate observa din tabelul 4.7., NFR are o evoluție pozitivă. Aceasta se explică prin creșterea stocurilor de produse finite de la 11,12% la 87,57%, precum și prin creșterea mai rapidă a celorlalte elemente ale activelor ciclice, în raport cu sursele ciclice.
Cunoscând fondul de rulment și necesarul de fond de rulment se poate calcula trezoreria netă (TN). În cazul nostru aceasta este:
TN1 = FR1 – NFR1 =
= 327 – 2.499 = -2.172 mil. lei
TN2 = FR2 – NFR2 =
= -1.401 – 370 = -1.771 mil. lei
NECESARUL DE FOND DE RULMENT
Tabelul 4.7.
Existența unei trezorerii nete pe mai multe perioade succesive reflectă desfășurarea unei activități echilibrate și eficiente, un echilibru financiar general al firmei pe termen lung și scurt. Deci, dacă FR > NFR, atunci excedentul de finanțare se regăsește sub forma trezoreriei nete, ce se concretizează în disponibilități bănești în conturi bancare și în casă. Prin urmare, trezoreria netă poate lua următoarele valori:
a) pozitivă, semnificând faptul că exercițiul financiar s-a încheiat cu un surplus monetar, expresia profitului net din pasivul bilanțului și a altor acumulări bănești;
b) negativă, evidențiind un dezechilibru financiar la încheierea exercițiului, ceea ce impune apelarea la noi credite.
Deficitul monetar (trezorerie negativă) pe anul 2001 a impus angajarea de credite bancare. În acest scop s-a apelat la surse de capital de la B.C.R. Timiș, Agenția Făget.
4.2. DOCUMENTAȚIA NECESARĂ
ACORDĂRII CREDITELOR
S.C. „New Line Foresto” S.R.L. din Făget a solicitat credite de la B.C.R. Timiș, Agenția Făget, pentru acoperirea deficitului monetar la începutul anului 2002. În acest scop s-a cerut întocmirea dosarului de creditare de către firma în cauză. Lista documentelor necesare pentru efectuarea analizei și întocmirea dosarului de credit, solicitată de băncile sus menționate au fost:
1. Statut și contract de societate, precum și toate actele adiționale (în cazul în care societatea nu are conturi la B.C.R.);
2. Note de prezentare a societății (obiect de activitate, nr. salariați, nr. de acționari, spațiul în care funcționează, gradul de ocupare a capacității de producție, fluxul tehnologic, etc.);
3. Ultimele două bilanțuri anuale și ultima situație financiară semestrială, însoțite de balanțele de verificare și declarațiile privind TVA-ul și impozitul pe profit aferente, vizate de D.G.F.P.C.F.S. (în copie), aferente raportărilor respective.
4. Ultima Balanță de verificare întocmită (pentru luna anterioară solicitării), declarația privind TVA aferentă lunii respective, declarația privind impozitul pe profit (dacă luna respectivă reprezintă sfârșitul unui trimestru);
5. Actele de proprietate ale bunurilor cu care se propune garantarea creditului (documentele de plată care să ateste dreptul de proprietate) și raportul de evaluare, întocmite de experți autorizați;
6. Contracte de credit încheiate cu alte bănci (în caz că există angajamente și la alte bănci + cele mai recente extrase ale conturilor curente și conturilor de împrumut aferente acestora);
7. Documente privind spațiul în care se desfășoară activitatea;
8. Anexa A la cererea de credit, completată conform instrucțiunilor băncii;
9. Contracte de desfacere a mărfurilor în derulare (și/sau noi), precum și cea mai recentă situație a creanțelor de încasat în funcție de vechime (<30 zile, 30-60 zile, 60-90 zile, >90 zile).
10. Situația clienților cu care societatea este în litigiu (măsuri de recuperare a acestora);
11. Situația cea mai recentă a datoriilor către bugetul statului (curente, restante) și măsurile luate pentru achitarea acestora;
12. Contracte de achiziție a bunurilor ce fac obiectul cererilor de credit;
13. Situația cea mai recentă a furnizorilor de achitat, structura, vechimea (<30 zile, 30-60 zile, 60-90 zile, >90 zile). Componența datoriilor.
14. Acte oficiale prin care Adunarea Generală a Acționarilor sau Consiliul de Administrație numește persoana desemnată să administreze societatea.
15. Proces-verbal al Consiliului de Administrație prin care se aprobă solicitarea creditului de la B.C.R. Timiș, Agenția Făget, în condițiile de mai sus (valoare și garanții) cu respectarea art. 143 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 republicată;
16. Bugetul de venituri și cheltuieli, fluxul de numerar, întocmite pe perioada de creditare, pe baza rezultatelor economico-financiare înregistrate pe perioadele trecute și pe contractele încheiate pentru perioada de creditare;
17. Studiul de fezabilitate (în cazul creditelor pentru investiții);
18. Raportul Comisiei de Cenzori, care să confirme autenticitatea și legalitatea bilanțurilor contabile prezentate;
19. Alte documente care să sprijine afirmațiile din cererea de creditare și din studiul de fezabilitate, în funcție de specificul obiectului de activitate al societății precum și de destinația creditului.
De asemenea, S.C. „New Line Foresto” S.R.L. a prezentat următoarele situații:
SITUAȚIA CREDITELOR LA 31.XII.2001
(mil. lei)
Tabelul 4.8.
SITUAȚIA DATORIILOR LA 31.XII.2001
(mil. lei)
Tabelul 4.9.
SITUAȚIA CREANȚELOR LA 31.XII.2001
(mil. lei)
Tabelul 4.10.
CERERE DE CREDIT
Nr. 131152 din 20.12.2001
CĂTRE,
B.C.R.. – SUCURSALA FĂGET
Vă rugăm să ne acordați un credit pentru capitalul de lucru în sumă de 150.000 USD necesar pentru activități de exploatare
Garanțiile creditului sunt reprezentate prin gaj fără deposedare în valoare de 765 milioane lei și ipotecă asupra imobilelor în valoare de 403 milioane lei.
Cu speranța că veți da curs cererii noastre, vă mulțumim pentru sprijinul și înțelegerea de care ați dat dovadă.
Reprezentanți,
S.C. „NEW LINE FORESTO” S.R.L.
FĂGET
CONVENȚIE DE CREDIT
(simplificată)
Între:
B.C.R. – Sucursala Făget, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J/35/500/1991, cod fiscal nr. R 2804184, denumită în continuare „Banca”, reprezentată prin F.O. – director,
și Societatea Comercială „New Line Foresto” S.R.L. cu sediul în Făget, strada Gladnei nr. 143, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J/35/50/1991, cod fiscal nr. R 2492732, denumită în continuare „Client”, reprezentată prin: P.M. – director general și N.A. – director economic,
a intervenit următoarea Convenție de credit: 13.1152/30.12.2001
1. Banca acordă Clientului un credit în sumă de: 150.000 USD
Creditul se acordă: din trezoreria băncii, în conformitate cu termenele și condițiile prezentei Convenții de credit.
2. Obiectul și durata creditului:
2.1. Valoarea creditului: 150.000 USD
2.2. Durata creditului: 12 luni
3. Utilizarea creditului
3.1. Utilizarea creditului în cadrul convenției se face prin transformarea liniei de credit acordată prin Convenția nr. 209/01.06.1998 în credit.
4. Rambursarea creditului
4.1. Creditul va fi rambursat în 4 rate trimestriale egale.
4.2. Creditul va fi rambursat integral la un an de la data transformării liniei de credit, în credit.
5. Condiții de costuri
5.1. Pentru creditul acordat, Clientul va plăti Băncii:
a. Dobândă: prime rate B.C.R. la USD – în prezent 9,5% p.a. – revizuibilă pe toată durata creditului.
b. Marja B.C.R.: 3% p.a., plătibilă odată cu dobânda.
c. Comision de gestiune: 0,50% p.a., plătibil odată cu dobânda și marja.
d. Cheltuieli directe: 300 USD.
5.2. Pentru plata cu întârziere a ratelor de credit, Clientul se obligă să plătească în favoarea Băncii dobânda penalizatoare de 16% pe an, calculată asupra ratelor de credit nerambursate la scadență, începând cu data scadenței și până la data achitării efective.
6. Garanții
Rambursarea creditului ca și plata dobânzilor și comisioanelor sunt garantate prin bilete la ordin emise de către Client. În cazul biletelor la ordin emise în alb, Banca este autorizată să înscrie la fiecare scadență toate sumele datorate de Client până la acea dată. Clientul va garanta plata biletelor la ordin emise prin:
a. gaj fără deposedare, asupra stocului de produse finite, în valoare de 405 mil. lei, conform contract nr. 1777/26.01.2001, proprietatea SC „New Line Foresto” SRL.
b. gaj fără deposedare, asupra mijloacelor, în valoare de 362 mil. lei, conform contract nr. 1778/26.01.2001, proprietatea SC „New Line Foresto” SRL.
c. ipoteca asupra imobilului (casa, hala de producție, magazii și centrala termică), situat în Făget, Extras CF nr. 1549, nr. top. 83-84, conform contract nr. 6836/13.03.1998, în valoare de 403 mil. lei, proprietatea SC „New Line Foresto” SRL.
d. gaj fără deposedare asupra mijlocului fix (hala de fabricație semifab.), nr. de inventar 10251, în sumă de 273.202.443 lei, conform contract nr. 1777/26.01.2001, proprietatea SC „New Line Foresto” SRL.
7. Asigurare
7.1. Clientul se obligă să asigure bunurile aduse în garanție în favoarea B.C.R. și să reînoiască anual polița de asigurare, pe toată perioada, până la plata integrală a tuturor sumelor datorate în cadrul prezentei Convenții.
7.2. Polița de asigurare va fi cesionată în favoarea Băncii și va fi depusă, în original, la aceasta împreună cu notificarea scrisă a societății de asigurare (în calitate de debitor cedat) de luare la cunoștință privind cesiunea efectuată.
7.3. Părțile, respectiv Banca și Clientul, convin ca bunurile aduse în garanție să fie asigurate la o societate de asigurări agreată de Bancă.
7.4. În caz de neplată de către Client a primelor de asigurare, acesta autorizează Banca să debiteze contul său curent cu sumele corespunzătoare.
8. Declarații și obligații ale Clientului
8.1. Clientul declară că:
a. se supune și se angajează să se conformeze legilor și reglementărilor în vigoare sau celor care vor intra în vigoare în cursul derulării prezentei Convenții și a căror nerespectare poate afecta în mod direct buna executare a acesteia din urmă;
b. are autorizările necesare, prevăzute de lege pentru desfășurarea activității și operațiunilor creditate;
c. Clientul se obligă să reevalueze garanțiile menționate la cap. 6 la o Societate de expertiză agreată de B.C.R. până la data de 28.02.2002, urmând ca tot de la această dată gajurile fără deposedare să fie transformate în gajuri cu deposedare la noua valoare expertizată.
8.2. Clientul se obligă să prezinte documentele de garantare conform prevederilor Cap. 6 din prezenta Convenție de credit, la termenele stabilite de Bancă și să asigure accesul acesteia pentru verificarea scriptică și faptică a garanțiilor materiale.
8.3. Clientul se obligă să achite la scadențele stabilite toate datoriile către Bancă, în caz contrar Banca urmând a aplica prevederile art. 5.3. și/sau după caz, prevederile Cap. 9 din prezenta Convenție de credit.
8.6. Clientul se obligă să emită bilete la ordin în alb în favoarea B.C.R. și autorizează banca să le completeze cu data scadenței de rambursare, valoarea ratelor de credit, dobânzilor și altor costuri ale creditului sau la apariția unor cazuri de culpă dintre cele enumerate la Cap. 9, cu totalul sumelor datorate, stabilite în funcție de cazul respectiv, conform prevederilor Cap. 5 și/sau Cap. 9 ale prezentei Convenții precum și cu toate mențiunile necesare pentru a obține un titlu cambial valabil în condițiile legii.
8.7. Clientul se obligă să achite cu prioritate dobânzile, marja și comisioanele aferente creditului, dacă disponibilitățile din cont nu acoperă întreaga datorie scadentă (conform art. 1111 și 1112 Cod Civil).
8.8. În situația în care, la scadența creditului, Clientul este în imposibilitatea de a-și onora obligațiile asumate prin prezenta Convenție de credit, acesta se obligă să încheie cu Banca o Convenție de dare în plată, prin care Clientul este de acord să transmită în proprietatea Băncii alte bunuri în afara celor constituite ca garanții, în cazul în care valoarea care se poate obține la acea dată, prin valorificarea celor inițiale, nu asigură acoperirea integrală a datoriei Clientului față de bancă.
9. Cazuri de culpă ale Clientului și măsuri luate de Bancă
9.1. Culpa se constată și se apreciază în conformitate cu legislația în vigoare în România, la data săvârșirii faptei. În condițiile prezentei Convenții de credit sunt considerate în mod expres cazuri de culpă, cazurile în care Clientul:
a. nu achită la scadență datoriile sale față de Bancă așa cum au fost ele stipulate în prezenta Convenție de credit și documentele ce au legătură directă cu aceasta;
b. întrerupe fără o prealabilă notificare către Bancă operațiunile pentru care s-a acordat prezentul credit;
c. efectuează, fără avizul Băncii, alte operațiuni decât cele care au stat la baza acordării creditului, modificând unilateral destinația acestuia, față de prevederile prezentei Convenții;
d. prezintă documente sau informații incomplete sau false, documente și acte informative contrafăcute sau declarații semnate și informații în scopul de a induce în eroare Banca;
e. împiedică Banca prin orice act, document sau decizie cu caracter specific sau general a organelor de conducere proprii, să execute, în totalitate sau în parte, prezenta Convenție de credit sau aduce atingere intereselor Băncii rezultate din aceasta prin modificări aduse statutului, formei de organizare și funcționare a societății, modificări ale componenței Consiliului de Administrație și/sau conducerii firmei și ale modalităților de cooperare în cadrul angajamentelor comerciale, fără înștiințarea prealabilă a Băncii și fără a ține seama de avizul acesteia;
f. înstrăinează, fără acordul Băncii, bunuri mobile și imobile ce constituie garanția creditului acordat sau, în cazul acordului dat de Bancă le înstrăinează în condiții păgubitoare;
g. se dezinteresează de bunurile gajate și ipotecate în favoarea Băncii, le administrează defectuos sau nu le conservă valoarea;
h. înstrăinează sau înlocuiește bunuri mobile (mașini, utilaje, subansamble, piese, etc.) constituite drept garanții în favoarea Băncii în scopul sustragerii lor de la urmărirea silită;
i. nu declară în termen de maximum 5 zile de la apariție, orice situație care ar putea determina modificarea condițiilor de acordare a creditului sau ar putea afecta garanțiile constituite în favoarea Băncii;
j. încearcă prin orice mijloace (conturi la alte bănci din țară și străinătate, conturi la CEC, încasări directe în numerar, etc.) să se sustragă achitării datoriilor scadente și a celorlalte obligații față de Bancă.
10. Litigii
10.1. Orice neînțelegere decurgând din prezenta Convenție de credit urmează a fi soluționată de părți pe cale amiabilă.
10.2. În cazul în care nu se va putea ajunge la un acord pe cale amiabilă, litigiile vor fi soluționate de instanța competentă potrivit dreptului comun.
10.3. Părțile pot opta, anterior sesizării instanței de judecată, pentru soluționarea litigiilor pe calea arbitrajului, în care scop vor încheia o convenție arbitrală prin care să prevadă instanța arbitrală, modul de numire, înlocuire și revocare a arbitrilor, aspectele de fapt și de drept supuse arbitrajului, precum și alte cauze socotite necesare pentru desfășurarea judecății.
11. Intrare în vigoare
11.1. Prezenta Convenție de credit intră în vigoare la data semnării ei, dar nu înainte de primirea de către Bancă a documentelor de garantare, legal constituite, pentru garanțiile prevăzute la Cap. 6 și a documentelor prezentate la Cap. 7.
Client, B.C.R.
S.C. „NEW LINE FORESTO” S.R.L. Sucursala Făget
SCADENȚAR
Convenția de credit nr. 131152 din data de 30.12.2001
Societatea: S.C. „NEW LINE Cont curent: 25110,130,130069,300,00
FORESTO” S.R.L.
Suma acordată: 150,000 U.S.D. Cont de credit: 20219, 130,130069,300,02
Dobânda de plată: 9,5 %
Marja BCR: 3,0 %
Comision de gestiune: 0,5 %
B.C.R.
Sucursala Făget
CERERE DE GAJ
Nr. C/2002/29.11.2001
Către,
JUDECĂTORIA FĂGET
Biroul de Carte Funciară
Prin prezenta vă rugăm să înscrieți în registrul de gajuri bunurile cuprinse în contractul de gaj nr. 2003/29.12.2001 în valoare totală de 273 mil. lei, proprietatea SC “New Line Foresto” S.R.L. Făget, reprezentând gaj fără deposedare în favoarea B.C.R. sucursala Făget pentru linia de credit în valoare de 150.000 USD, acordat de către B.C.R. societății comerciale “New Line Foresto” S.R.L. Făget.
B.C.R.
Sucursala Făget
CERERE DE GAJ
Nr. C/2007/29.12.2001
Către,
JUDECĂTORIA FĂGET
Biroul de Carte Funciară
Prin prezenta vă rugăm să înscrieți în registrul de gajuri bunurile cuprinse în contractul de gaj nr. 2008/29.12.2001 în valoare totală de 405 mil. lei, proprietatea SC “New Line Foresto” S.R.L. Făget, reprezentând gaj fără deposedare în favoarea B.C.R. sucursala Făget pentru linia de credit în valoare de 150.000 USD, acordat de către B.C.R. societății comerciale “New Line Foresto” S.R.L. Făget.
B.C.R.
Sucursala Făget
CONTRACT DE GAJ FĂRĂ DEPOSEDARE
Nr. C/2008/29.11.2001
I. Încheiat între SC “New Line Foresto” S.R.L. Făget, cu sediul în Făget, str. Gladnei, nr. 143, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/35/50/1991, reprezentată prin: P.M. – director general și N.A. – director economic, în calitate de „DEBITOR GARANT” și B.C.R. sucursala Făget, cu sediul în Făget, reprezentată prin: M.M. – director și R.T. – șef servicii credite, în calitate de creditor garantat, mai jos numită „BANCA”, a intervenit prezentul contract de gaj fără deposedare în următoarele condiții:
II. Debitorul se obligă să constituie în favoarea B.C.R., sucursala Făget, un gaj fără deposedare asupra bunurilor (stoc de produse finite), proprietatea sa, în valoare totală de 405 mil. lei, conform Convenției de lucru nr. 209/01.06.2001 și addendumul nr. 5 din 29.11.2001, în sumă de 150.000 USD, încheiată de SC “New Line Foresto” S.R.L. Făget cu Banca, în garantarea liniei de credit acordată și a oricăror alte cheltuieli ale băncii în legătură cu convenția menționată.
III. Bunurile aduse în gaj sunt proprietatea debitorului, situate în Făget, str. Gladnei nr. 143, sunt bine conservate, funcționabile, nu sunt afectate de sarcini, au fost evaluate la suma de 405 mil. lei, conform evidenței contabile a SC “New Line Foresto” S.R.L. Făget.
IV. Bunurile care fac obiectul prezentului gaj fără deposedare sunt descrise în anexa la prezentul contract.
V. Toate cheltuielile privind încheierea și înregistrarea prezentului contract sunt în sarcina debitorului garant.
VI. Debitorul garant este de acord ca în cazul în care debitorul nu își onorează obligațiile de plată, Banca să declare scadent creditul și să execute de îndată prezenta garanție.
Prezentul contract de gaj constituie titlu executoriu pentru întreaga sumă datorată Băncii provenită din rate ale creditului nerambursate la scadență, dobânda, dobânda penalizatoare, comisioane și alte costuri aferente creditului.
VII. În caz de executare silită a bunurilor gajate, toate cheltuielile, spezele, precum și toate sumele rămase neacoperite prin valorificarea gajului sunt și rămân în sarcina debitorului gajist, Banca, putând oricând executa activele sale, în limita debitului neacoperit.
VIII. Banca își rezervă dreptul ca, pe durata valabilității prezentului contract, să verifice existența bunurilor gajate iar în cazul în care constată neîndeplinirea obligațiilor privind conservarea valorii acestora sau întreținerea lor defectuoasă, să solicite instanței instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor, în mâna sa sau a unui terț.
IX. Debitorul garant se obligă să anunțe Băncii apariția oricărei situații care ar putea determina deteriorarea valorii bunurilor date în gaj sau orice altă situație care privește direct aceste bunuri.
X. Banca va putea cere oricărei instanțe instituirea unui sechestru asigurator dacă consideră că bunurile gajate sunt în pericol de a fi înstrăinate.
XI. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui și își încetează valabilitatea la data rambursării integrale de către debitor a creditului și a tuturor datoriilor accesorii acestuia.
Prezentul contract a fost încheiat astăzi, 29.12.2001, în 4 exemplare, din care 2 exemplare pentru bancă.
S.C. „New Line Foresto” S.R.L. B.C.R.
Făget Sucursala Făget
Lista bunurilor gajate
conform Convenției de credit nr. 131152/30.XII.2001
SC “New Line Foresto” S.R.L.
Făget
Lista bunurilor gajate
conform Convenției de credit nr. 131152/30.XII.2001
SC “New Line Foresto” S.R.L.
Făget
Lista bunurilor gajate
conform Contract de gaj nr. 2008/29.11.2001
SC “New Line Foresto” S.R.L.
Făget
B.C.R.
SUCURSALA FĂGET Nr. c/454/30.03.2001
ADDENDUM Nr. 1
la Convenția de Credit nr. 131152/30.12.2001
Referitor la Convenția menționată, încheiată între SC “New Line Foresto” S.R.L. Făget și B.C.R. Sucursala Făget, urmare a cererii societății de rescadențare a ratei de credit în sumă de 37.500 USD, scadentă în 30.03.2002, în cadrul termenului final de 27.12.2002 și aprobării acesteia de către B.C.R. Sucursala Făget, următoarele capitole se modifică astfel.
4. Rambursarea creditului
4.6. Rata rescadentă în sumă de 37.500 USD va fi rambursată în 3 rate astfel:
– 12.500 USD în data de 28.06.2002
– 12.500 USD în data de 27.09.2002
– 12.500 USD în data de 26.11.2002
5. Condiții de costuri
5.4. Comision de rescadențare flat 1%, calculat la valoarea ratei rescadente și plătibil la data aprobării.
13. Intrarea în vigoare
13.3. Prezentul Addendum, intră în vigoare la data semnării lui.
13.4. Prezentul Addendum este redactat în 2 (două) exemplare originale, ambele având aceeași valabilitate pentru părțile contractante și a fost semnat la sediul Băncii astăzi 30.03.2001.
Celelalte articole ale Convenției de credit rămân neschimbate.
S.C. „New Line Foresto” S.R.L. B.C.R.
Făget Sucursala Făget
CERERE DE CREDIT
Nr. 2035 din 15.01.2002
CĂTRE,
B.C.R. TIMIȘ, AGENȚIA FĂGET
SUCURSALA JUDEȚ TIMIȘ
Vă rugăm să ne acordați un credit pentru capital de lucru în sumă de 110 mil. lei necesar pentru aprovizionare cu materii prime și materiale.
Aceste materiale sunt necesare pentru realizarea producției contractată la export conform contractului nr. 8161/27.05.2002 în valoare de 50 mii $.
Garanția creditului constă în prima livrare facturată cu factura 0207196/27.11.2001 în sumă de 15.298 $ (133 mil. lei) pe care clientul urmează să o achite în contul nostru de valută din Banca Dvs. în termen de 30 zile de la livrare, așa cum este stipulat în contract.
Cu speranța că veți da curs cererii noastre, vă mulțumim pentru sprijinul și înțelegerea de care dați dovadă.
Reprezentanți,
S.C. „NEW LINE FORESTO” S.R.L.
FĂGET
CONTRACT DE CREDIT PE TERMEN FOARTE SCURT
NR. 18 DIN 15.01.2002
Încheiat astăzi 15.01.2002 între:
– Banca BCR TIMIȘ, sucursala Făget cu sediul în Făget, str. Republicii nr. 3, denumită în continuare „Banca”, reprezentată prin Dl. P. C. – Director și Dna. H. D. – Contabil șef
și
– Societatea com. SC “NEW LINE FORESTO” S.R.L. cu sediul în Făget, Str. Gladnei, reprezentată prin Dl. (Dna.) P.M. în calitate de Director general și Dl. (Dna) N.A. în calitate de Director economic, denumită în continuare „Împrumutat”, care convin următoarele:
1. Banca aprobă efectuarea unor plăți urgente în valoare de 110 mil. lei prin acordarea unui credit pe termen foarte scurt în contul societății deschis la banca noastră nr. 4613.0116.000.
2. Scadența acestui credit este la data de 10.09.2002.
3. Dobânda percepută de bancă pe perioada până la scadența creditului este de 50% pe an.
4. Comisionul de acordare al creditului este de 1% asupra valorii creditului acordat și se percepe în momentul acordării creditului.
5. În cazul în care la expirarea termenului scadent, creditul nu este rambursat acesta va fi trecut la „credite restante” și se va percepe suplimentar o dobândă penalizatoare de 10% pe an. De asemenea, pentru dobânzile curente la creditul pe termen foarte scurt neachitate în ultima zi lucrătoare a lunii curente, la soldul debitor al contului „8710” se vor percepe dobânzi penalizatoare de 80% pe an până la plata integrală a acestora.
6. Creditul este garantat cu următoarele documente în curs de încasare: factura fiscală 0207196/27.07.98 exen. val. 133 mil. lei și D.P. 791/1998 10 mil. lei.
7. În cazul neplății creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente acestuia Banca are dreptul să ceară recuperarea pe calea executării silite a bunurilor Împrumutatului prin instituirea sechestrului asigurator în acest scop.
Prezentul contract și extrasele de cont de împrumut privind creditul, dobânzile și comisioanele neachitate la termen constituie titlu executoriu fără îndeplinirea altor formalități.
B.C.R. TIMIȘ ÎMPRUMUTAT
Agenția Făget
CONTRACT DE CREDIT
(simplificat)
Nr. 1643
Încheiat astăzi 23.01.2002 între:
– B.C.R. Timiș, Agenția Făget – Sucursala Făget cu sediul în Făget, Str. Republicii, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J35/1547/1993, denumită în continuare „BANCA”, reprezentată prin domnul C. P. în calitate de Director și de doamna D. B. în calitate de Contabil Șef pe de o parte și:
– S.C. „NEW LINE FORESTO” S.R.L. cu sediul în Făget, Jud. Timiș, înmatriculată în Registrul Comerțului cu nr. J35/50/1991, denumită în continuare „ÎMPRUMUTAT”, reprezentată prin Dl. (Dna.) P.M. în calitate de director general și prin Dl. (Dna) N.A. în calitate de director economic pe de altă parte, a intervenit următorul Contract de credit.
I. VALOAREA ȘI OBIECTUL CREDITULUI
1.1. Banca acordă Împrumutatului un credit în sumă de 400 mil. lei pe termen de 1 an.
1.2. Creditul va fi utilizat în exclusivitate pentru activitatea de producție a întreprinderii.
II. UTILIZAREA CREDITULUI
2.1. Creditul va fi utilizat astfel: ca linie de credit.
2.2. Creditul se acordă prin conturile 461301116000 și 301101116000.
III. RAMBURSAREA CREDITULUI
3.1. Împrumutatul se obligă să ramburseze creditul, dobânda și eventualele comisioane la termenele și sumele stabilite în graficul de rambursare de mai jos:
3.2. În cazul rambursării anticipate a creditului, Împrumutatul va plăti băncii un comision de rambursare în avans de 0%/an calculat la numărul de zile de la data rambursării anticipate și până la data scadenței conform prezentului contract.
3.3. Creditul va putea fi rambursat și anticipat scadenței fără plată de penalizări.
Notă. Se va anula la semnarea contractului clauza nepotrivită.
IV. DOBÂNDA
4.1. Pentru creditul pus la dispoziție, Împrumutatul va plăti Băncii o dobândă de 50% pe an revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii practicate de celelalte bănci respectiv funcție de dobânda practicată de BNR. Noul procent de dobândă va fi comunicat în scris Împrumutatului, prin notificare la ghișeul băncii, și se va calcula automat la valoarea soldului existent la data modificării dobânzii. În cazul în care Împrumutatul nu este de acord cu noile nivele de dobândă, acesta este obligat să restituie creditul aflat în sold în termen de 15 zile calendaristice de la data aplicării acestora.
4.2. Dobânda se va calcula și încasa lunar, în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, începând cu luna punerii la dispoziția Împrumutatului a creditului până la luna rambursării integrale a acestuia.
4.3. Pentru plata cu întârziere a oricăror sume din cadrul prezentului contract (rate, dobânzi, comisioane) Împrumutatul va plăti Băncii o dobândă penalizatoare de 10% peste nivelul dobânzii valabile la data întârzierii, calculată la valoarea sumelor neachitate la scadență.
Din momentul depășirii termenului scadent de plata dobânzii sau a unei rate, Banca poate proceda în orice moment la executarea garanțiilor.
4.4. Calculul dobânzii se va efectua la numărul exact de zile raportat la un an de 360 de zile.
4.5. Împrumutatul se obligă ca la finele fiecărei luni să alimenteze contul cu suma de valoarea dobânzilor reprezentând dobânzile lunare datorate.
V. COMISIOANE
5.1. Pentru creditul acordat, Împrumutatul va plăti un comision flat de gestiune și risc de 1%, calculat asupra valorii integrale a creditului, plătibil la data acordării creditului. Comisionul flat se poate plăti, la opțiunea Împrumutatului, fie din disponibil în contul curent al Împrumutatului fie din creditul acordat.
5.2. Pentru orice modificare a prezentului Contract de credit, (ex. modificarea scadențelor și/sau a valorii ratelor de credit, modificarea garanțiilor etc.), urmare a solicitării Împrumutatului, acesta va plăti, la data modificării contractului, un comision fix de modificare de 3% aplicat asupra soldului nerambursat al contului de împrumut afectat de modificarea solicitată.
Modificarea contractului de credit se va putea face de comun acord între părți, prin act adițional scris care va face parte integrantă din prezentul contract de credit.
5.3. Pentru analiza documentației de acordare a creditului, Împrumutatul va suporta cheltuielile de analiză în sumă de 1.500.000.
VI. GARANTAREA CREDITULUI
6.1. Rambursarea creditului, ca și plata dobânzilor și comisioanelor sunt garantate de Împrumutat prin: imobil și construcții (depozit central) în Făget, str. Odobescu nr. 4, CF M6868 (800 mil. lei).
VII. ASIGURARE
7.1. Împrumutatul se obligă ca la data creditării în baza prezentului contract de credit să prezinte pentru bunurile depuse ca garanție în favoarea Băncii și care necesită asigurare de risc (bunuri mobiliare și/sau imobiliare), polițele de asigurare la valoarea garanțiilor constituite.
7.2. Polițele de asigurare vor fi cesionate în favoarea Băncii și vor fi depuse în original la sediul acesteia.
7.3. Împrumutatul are obligația să prelungească polițele de asigurare până la stingerea tuturor obligațiilor de plată față de Bancă.
VIII. PLĂȚI
8.1. Plățile dispuse de client din creditul acordat, conform obiectului creditului, se fac din contul de „Disponibilități din credite” 461301116000 deschis pe numele Împrumutatului.
8.2. Prin prezentul Contract, Banca este autorizată de Împrumutat să-i debiteze automat conturile sale curente cu sumele scadente aferente creditului (capital, dobânzi, comisioane, etc.). În cazul lipsei de disponibil în cont, Împrumutatul va plăti dobânzile majorate prevăzute la art. IV pct. 4.3. al prezentului Contract de credit.
8.3. Pentru datoriile rezultate din dobânzile și comisioanele neachitate în termen, Împrumutatul va plăti dobânda de „descoperit de cont din dobânzi și comisioane – cont 8714” a Băncii, valabilă pe perioada restanței și revizuibilă de către Bancă fără notificare scrisă, alta decât extrasul de cont.
IX. CAZURI DE CULPĂ
9.1. Culpa și cazurile de culpă se stabilesc potrivit legislației române.
X. DECLARAȚII ȘI OBLIGAȚII
ALE ÎMPRUMUTATULUI
10.1. Împrumutatul declară că se supune legilor și reglementărilor în vigoare și a celor ce vor intra în vigoare în timpul derulării prezentului Contract.
10.2. Împrumutatul declară că este constituit și funcționează în deplină legalitate în raport cu legile și reglementările în vigoare. De asemenea declară că nici societatea nici asociații sau garanții societății nu au litigii pe rol care să afecteze situația lor patrimonială respectiv interesele Băncii.
10.3. Creditul și obligațiile asumate prin prezentul contract constituie obligații directe și necondiționate ale Împrumutatului și vor fi considerate de acesta ca fiind de rang cel puțin egal cu toate celelalte obligații.
10.4. Împrumutatul se obligă să prezinte Băncii bilanțul contabil și situația contului de profit și pierderi în cel mult 5 zile de la data termenului legal de depunere la organele finanțelor publice, sau orice alt document cerut de Bancă privind garanțiile sau activitățile desfășurate de Împrumutat.
X. DREPTURILE BĂNCII
11.1. Banca are dreptul să verifice respectarea condițiilor în care a fost acordat creditul, existența faptică și permanentă și integritatea garanțiilor.
11.2. Nerespectarea de către Împrumutat a obligațiilor asumate prin prezentul Contract, conferă Băncii dreptul de a lua următoarele măsuri:
– sistarea temporară sau definitivă a creditului fără preaviz;
– reducerea plafonului creditului;
– declararea creditului scadent anticipat și plătibil;
– recuperarea creditului din conturile de disponibil ale Împrumutatului;
– valorificarea silită a bunurilor Împrumutatului.
XII. TITLUL EXECUTORIU
12.1. Prezentul Contract de credit și Extrasele de cont de împrumut privind ratele, dobânzile, comisioanele, spezele scadente și neachitate la termen, au putere de Titlu Executoriu, fără îndeplinirea altor formalități.
12.2. În caz de executare silită, Împrumutatul în calitate de Garant al creditului, este de acord cu instituirea sechestrului asigurator pe bunurile depuse ca garanție, până la data vânzării garanțiilor prin licitație sau a vânzării acestora ca urmare a tranzacției încheiate.
XIII. ARBITRAJ
13.1. Orice neînțelegere izvorâtă din prezentul Contract de credit va fi soluționată de părți pe cale amiabilă.
13.2. În cazul în care nu se va ajunge la un acord pe cale amiabilă, părțile convin ca neînțelegerile să fie soluționate de Comisia de arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Județului Timiș sau de Tribunalul/Judecătoria Făget.
XIV. DREPTUL APLICABIL
14.1. Prezentul Contract de credit este întocmit, executat și interpretat potrivit Legii din România și guvernat de aceasta.
XV. INTRAREA ÎN VIGOARE
15.1. Prezentul Contract de credit intră în vigoare la data semnării lui și odată cu îndeplinirea obligațiilor asumate de către oricare dintre părți, conform celor prevăzute în prezentul contract de credit.
15.2. Anexele nr.: 1 – Polițe de asigurare
2 – Contracte de garanție imobiliară
3 – Contracte de gaj
4 – Bilet la ordin
fac parte integrantă din prezentul Contract de credit.
15.3. Redactat și semnat azi 23.01.2002, în două exemplare de valoare juridică egală din care un exemplar la Împrumutat.
B.C.R. TIMIȘ
Agenția Făget
CONTRACT DE IPOTECĂ
Eu, subsemnatul P.M., director general al S.C. „NEW LINE FORESTO” S.R.L. din Făget, în baza hotărârii Consiliului de Administrație al firmei nr. 1145/21.09.2001 constitui ipotecă în favoarea B.C.R. sucursala Făget, asupra Casei cu un etaj, curte și depozit central neintabulat din Făget str. Frunzei nr. 4., înregistrate în c.f. 116868/Făget cu nr. topo 12315, cu notă marginală nerezolvată în fond nr. 29125/1998 în valoare de 800 mil. lei garantând suma de 400 mil. lei precum și dobânzile și penalitățile aferente la data scadenței, rezultate din contractele de credit încheiate între B.C.R. și S.C. „NEW LINE FORESTO” S.R.L. Făget. Imobilul descris mai sus, se află în proprietatea societății în baza L15/1990.
Eu, în numele proprietarei, declar că imobilul care se ipotechează nu este scos din circuitul civic, prin intermediul vreunui act normativ de trecere în proprietatea statului, este stăpânit și este în folosința firmei, nu se găsește înstrăinat printr-un act sub semnătură privată și garantăm pe creditorul ipotecar împotriva oricărei evicțiuni și ne exprimăm acceptul cu privire la înstrăinarea imobilului de către bancă pentru recuperarea sumelor garantate în situația în care beneficiarul creditului garantat nu achită sumele datorate conform clauzelor stipulate prin contractele încheiate, suntem de acord cu inscripționarea interdicției de înstrăinare, demolare sau grevare de alte sarcini și ne obligăm în calitate de debitor garant să renunțăm la beneficiul de discuțiune și diviziune.
B.C.R. Timiș, sucursala Făget cu sediul în Făget str. Republicii, reprezentată de P.Ș. inspector principal în cadrul B.C.R. împuternicit să o reprezinte prin procura specială nr. 3177 din 21 septembrie 2001, domiciliat în Făget, str. Liniștei nr. 27, sc. B, ap. 5 acceptă în garanție imobilul descris mai sus, pentru suma menționată și suntem de acord cu luarea inscripției ipotecare și notarea interdicției de înstrăinare, demolare sau grevare.
Redactat azi, 23.02.2002, în 4 exemplare, de către P.Ș. în numele B.C.R. Timiș, sucursala Făget.
PROPRIETARI, B.C.R. Timiș
S.C. „NEW LINE FORESTO” S.R.L. Agenția Făget
CONCLUZII
Politica de finanțare a firmei are ca alternativă și creditarea bancară. Aceasta se dovedește, uneori, mai avantajoasă în raport cu alte surse, ca urmare a faptului că dobânda este deductibilă din punct de vedere fiscal.
Nevoia de creditare apare din lipsa fondurilor proprii în acoperirea cheltuielilor ocazionate de desfășurarea normală a activității complexe a fiecărui agent economic (producție, investiții, comercială, etc.). Concretizarea aspectelor teoretice din primele capitole se face pe exemplul S.C. „New Line Foresto” S.R.L. Făget.
Pe baza datelor din bilanțul contabil pe anul 2001 se justifică necesarul de creditare bancară în cazul societății respective. Analiza datelor respective ne permit să concluzionăm următoarele:
1. S.C. „New Line Foresto” S.R.L. înregistrează la începutul anului 2001 un deficit de trezorerie de -1.771 mil. lei, ceea ce necesită apelarea la creditare bancară;
2. Firma în cauză întocmește documentația necesară pentru a contracta credite de la B.C.R., sucursala Făget, problemă tratată în capitolul IV, paragraful 4.1. Astfel S.C. „New Line Foresto” S.R.L. contractează un credit de 150.000 USD de la B.C.R.., la o dobândă de 9,5%, un credit pentru capitalul de lucru de 110 mil. lei și de 400 mil. lei de la B.R.D.
3. Împrumutatul garantează creditul cu bunuri mobiliare și imobiliare în valoare de 405 mil. lei (contract de gaj nr. 2008/29.11.1999), de 892 mil. lei (conform listelor bunurilor gajate) și 133 mil. lei (factura 0207196/27.11.1999). De asemenea, S.C. „New Line Foresto” S.R.L. garantează suma de 400 mil. lei ce reprezintă credit acordat de B.R.D. cu contractul de ipotecă asupra imobilului din Str. Republicii.
4. Ca urmare a imposibilității încadrării în termenele scadente, S.C. „New Line Foresto” S.R.L. Făget solicită creditorului rescadențarea a 37.500 USD, conform addendum nr. 1 la convenția de credit nr. 131152/30.12.2001 și a altor sume contractate până la data de 1.06.2002.
BIBLIOGRAFIE
1. Cristea H. și colab., Gestiunea financiară a întreprinderii,
Ed. Mirton, Timișoara, 1996.
2. Cristea H. și colab., Gestiunea financiară a întreprinderii,
Ed. Mirton, Timișoara, 1998.
3. Dedu V., Management bancar,
Ed. Mondan, București, 1996.
4. Duran V., Finanțe manageriale. Teorie și practică,
Ed. Mirton, Timișoara, 1998
5. Duran V., Finanțe. Teorie și practică financiară,
Ed. Mirton, Timișoara, 2000
6. Halpern P. și colab., Finanțe manageriale,
Ed. Economică, București, 1994.
7. Stancu I., Finanțe,
Ed. Economică, București, 1996.
8. Toma H. și colab., Finanțe și gestiune financiară,
Ed. Economică, București, 1994.
9. ***, Norme metodologice privind activitatea de creditare bancară
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Creditul Bancar, Diagnosticul Financiar Si Finantarea Firmei (s.c. Xyz S.r.l.) (ID: 131924)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.