Creditele Neperformante Factori Determinanti Si Perspective

Creditele neperformante- factori determinanți și perspective

CUPRINS:

1.INTRODUCERE

2.CREDITELE NEPERFORMANTE

2.1.DINAMICA RATEI CREDITELOR NEPERFORMANTE

3.STUDIU DE CAZ

4.CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1

1.INTRODUCERE

Senzitivitatea ratelor creditelor neperformante la dinamica situației economice este diferită de la un sector de activitate la altul, iar inrăutățirea condițiilor monetare poate multiplica aceste ecarturi. Domeniile economice cele mai expuse unui astfel de proces sunt acelea pentru care sistemul bancar finanțează atât o parte importantă a capitalului lor de lucru, cât și cererea produselor și serviciilor pe care le furnizează. Exemplul cel mai elocvent este dat de sectorul construcțiilor, pentru care creditarea bancară asigură atât finanțarea dezvoltatorilor imobiliari, cât și majoritatea resurselor necesare cumpărării apartamentelor și a spațiilor comerciale astfel create. Aprofundarea acestor fenomene economice presupune studierea mixturii care se formează prin compunerea vectorului de indicatori ai economiei reale cu cel de presiune financiară exercitat prin intermediul costului și volumului creditării bancare.

Asistăm în aceasta perioada la liberalizarea creditului pentru persoane fizice, când Banca Natională a abrogat normele referitoare la restrictionarea creditelor în functie de plafoanele de îndatorare și a renuntat la avansul standard în cazul creditelor ipotecare. În câteva luni, băncile și instituțiile financiare specializate vor apărea pe piață cu strategii și norme noi cu privire la acordarea creditelor de consum, și imobiliare și ipotecare către populație. Fără îndoială acestea vor afișa condiții mai relaxante pentru clientelă, deoarece în ultima vreme competiția a devenit tot mai dificilă pe piața de retail

Datorită faptului că în activitatea bancară nu se pot estima, cuantifica și mai ales elimina toate tipurile de risc, activitatea de creditare generează și credite neperformante chiar dacă procedurile de acordare a creditelor au fost respectate ca la carte. Sistemul creditării depinde întotdeauna de corectitudinea băncilor, iar implementarea unor proceduri avansate de control și management al riscului, la al doilea acord semnat la Basel, poate diminua din riscuri.

Riscul de credit legat de acordarea creditelor de consum, ipotecare și imobiliare va crește în următorii ani deoarece volumul creditelor de acest gen acordate populației

2

va crește în următoarea perioadă ca urmare a relaxării condițiilor de creditare. Băncile ar trebui să informeze clienții despre modul în care dobânzile se vor modifica pe parcursul duratei creditului în cazul în care acestea sunt fluctuante pe parcursul intervalului de creditare. Scoringurile băncilor trebuie să aibă în vedere posibila creștere a cuantumului dobânzii plătite pe parcursul perioadei creditului. De asemenea, ajustarea dobânzilor ar trebui să fie transparenta, deoarece de multe ori dobânda se modifică în funcție de decizia interna a băncii în cazul unor creșteri de rată a dobânzii pe piața financiar – monetară.

Dacă o parte a creditelor acordate către populație nu ar fi rambursate la timp, acest lucru ar crea dificultăți financiare și pierderi băncilor si instituțiilor financiare specializate care s-ar putea extinde si afecta întreaga economie.

3

2.CREDITELE NEPERFORMANTE

Creditele neperformante se pot defini ca fiind acele împrumuturi bancare oferite clienților a căror situație economico-financiara, deteriorată din diferite motive, în diverse faze ale procesului de creditare, nu mai garantează condiții de rambursare completă sau parțială a creditului sau de achitare a dobânzilor și comisioanelor aferente. Nivelul acestor credite trebuie să se situeze la un nivel redus, care se datorează impactului asupra beneficiilor băncii. Această cerință se poate atinge doar printr-o politică de creditare prudentă, practicată în acord cu conjunctura economică si sfera financiară și printr-o clasificare corespunzătoare a riscului.

Un credit poate să devină neperformant în oricare din fazele procesului de creditare, inclusiv în faza de analiză, datorită unor cauze dependente sau independente de practica bancară, dar în această fază nu se manifestă practic, trebuie trecut în categoria neperformante atunci când devine o certitudine, deci atunci când recuperarea lui devine o problemă pentru bancă sau când clienții creditați nu mai asigură condiții de rambursare a creditului sau de achitare a dobânzilor. Existența creditelor neperformante, ca o categorie aparte de credite cât și efectele lor negative, a făcut indispensabilă gestiunea separată a acestor categorii de credite, încadrarea într-un portofoliu al creditelor neperformante. Când aceste credite apar, rezultă și efectele negative resimțite de bancă, client si la nivel macroeconomic.

Enumerarea acestor efecte negative ale creditelor neperformante ne indică de ce băncile trebuie să deruleze o preocupare pentru creditarea performantă. Practica bancară a identificat o multitudine de cauze generatoare de astfel de credite, cauze grupate după factorii care le genereaza, astfel:

cauze de ordin macroeconomic, care acționează din afara sistemului bancar, care pot fi de ordin politic, economic, de piata și de legislație

cauze generate de beneficiarii de credite: management defectuos al activității; cauze independente de activitatea clientului; fraude, deturnări de fonduri, nerespectarea prevederilor contractului de credit

4

există o serie de cauze generatoare de credite neperformante care sunt exclusiv din vina băncii: o analiză greșită a situației clientului; încadrarea greșită în grupa de bonitate; lipsa urmăririi creditelor.

În ceea ce privește aceste cauze, ele pot apărea în mai multe momente ale relației bancă-client, în stadiul de analiză a dosarului de creditare depus de client: fiind vorba despre credibilitatea prea mare acordată de bancă clientului sau despre lipsa unor informații despre client. S-a constat că există persoane care au contractat credit simultan la mai multe banci fără a atrage atenția ofițerilor de credite, deoarece informațiile pe care le-au cerut Centralei Riscurilor Bancare și Biroului de Credite cu privire la existența altor credite au loc în același timp, iar derularea unor simple aplicații de credit nu este luată în calcul. Astfel, se omit informații esențiale despre client fără a face nici fals în declarații, deoarece declarațiile pe proprie răspundere solicitate de bănci se referă la creditele aprobate, nu la existența sau altor aplicații de credit la alte bănci. Nu li se poate obiecta nici ofițerilor de credite, întrucât și-au făcut datoria, verificând bazele de date ale Centralei Riscurilor Bancare și Biroului de Credit anterior aprobării împrumuturilor în cauză. Riscul de etalare a băncilor la credite neperformante se dezvoltă, iar solicitarea unui sistem de evaluare (credit scoring) și a unui management al riscului eficient se face simțită. În plus, există și multe persoane care nu declară unele credite. Cea mai des întâlnită modalitate de fraudă este falsul în declarații pe propria răspundere.

Alte cauze care provin din modul de acordare a creditului referitoare la condițiile de angajare, condițiile de rambursare, condițiile de garantare, condițiile de urmărire și control aferente creditului acordat, lipsa experienței bancare în depistarea semnalelor de avertizare. Băncile se bazează pe buna credință a clientului, dosarul este verificat, se verifică datele, în special cele legate de venituri, dar dacă clientul va fi concediat sau demisionează la o lună după ce ia banii, e dificil să mai fie încadrat în categoria celor care nu vor înregistra restanțe; de asemenea băncile nu pot verifica nici stabilitatea clientului la locul de munca. Nu există asigurări suplimentare nici pentru situația în care un client care ia un credit pentru nevoi personale, de 10.000 de euro spre exemplu, pleacă a doua zi din țara, fără să mai returneze banii băncii.

5

Băncile au făcut și ,,portretul robot al datornicului”, stabilind că restanțierul model are între 30 și 40 de ani, iar ca origine a zonei din care provine, 86 % dintre datornici provin din mediul urban. Tratarea cu superficialitate a etapelor procesului de creditare, poate duce la acordarea cu ușurința a unui credit dar la imposibilitatea recuperării lui decât prin valorificarea garanțiilor, situație neavantajoasa atât pentru bancă, deoarece duce la imobilizări de fonduri și chiar la diminuarea profitului, cât și pentru client deoarece poate duce la faliment, pierderi de sume bănești.

Recuperarea creditelor neperformante nu trebuie sa reprezinte o practică de bază ci, din contră, să fie o ultimă soluție aplicată. Această etapă presupune riscuri, timp și nu în ultimul rând costuri. Recuperarea creditelor pe cale amiabilă reprezintă o primă metodă care se aplică în cazul debitorilor ce au serviciul datoriei necorespunzator timp de mai multe luni și constă în emiterea de către bancă a unor scrisori prin care se atentionează debitorul asupra restanței precum și asupra consecințelor în caz de neacoperire a acestor debite. Băncile se lovesc însa de o problemă, ajunse la momentul recuperării datoriilor, constată că 44% din debitori nu pot fi identificati după primul contact telefonic. Numărul de telefon este invalid, iar în aproape o treime din situații nimeni nu raspunde la telefon. Dacă această metodă nu dă rezultate se va trece la reținerea de salariu dar cu respectarea prevederilor Codului Muncii care menționează că este interzisă reținerea mai mult de 50% din veniturile unei persoane, așa că nicio bancă nu va acorda credite oricum, ci doar după o analiză riguroasă a clientului, deoarece în cazul unor restanțe ar risca să nu-și mai poată recupera banii.

Procedura de executare silită, solutia extremă, se folosește atunci când s-au utilizat toate metodele menționate anterior, dar fără rezultat sau atunci când clientul nu respectă condițiile impuse de bancă, este evaziv sau obstrucționează banca. Această metodă se referă la executarea garanțiilor, situație în care inspectorul de credite cu răspundere în domeniul recuperării creditelor neperformante întocmește dosarul de executare silită pe care îl înaintează consilierului juridic; acesta va prezenta dosarul instanțelor judecătorești, unde se vor prezenta toate măsurile luate de bancă pentru recuperarea creditului, dar fără rezultat și declararea falimentului debitorului.

6

Deși aria activităților bancare s-a extins, creditarea rămâne înca o activitate principală a băncilor comerciale. Principalele elemente care diferențiază creditul de restul produselor bancare sunt acelea că, creditul reprezintă principala sursă de venit dar prezintă în același timp un grad ridicat de risc. Funcția de creditare este importanta pentru societate, motiv pentru care este necesară alocarea corespunzătoare a resurselor și reducerea pe cât posibil, a apariției creditelor neperformante. Statisticile indică faptul că produsele bancare care au cei mai puțini datornici sunt cardurile de credit și creditul auto în timp ce, împrumuturile pentru nevoi personale înregistrează cel mai mare procent de restanțe, urmate de cele pentru bunuri de folosința îndelungată.

Cu toate că restricțiile la creditare au fost eliminate, Banca Centrală va institui un cod de bune practici pe care îl va trimite băncilor, fiecare bancă își va face mai întâi propriile norme de acordare a creditelor, care vor fi adunate de catre Banca Naționala și astfel se va institui un cod minimal de prudențialitate.

Acordarea creditului trebuie să se bazeze pe un set de reguli bine stabilite, care definesc în mod clar principiile de creditare. Aceste principii cât si obiectivele creditului trebuie să fie dinamice si adaptabile la mediul economic în continuă schimbare cât și particularităților pieței. Principiile de creditare pot fi sintetizate prin intermediul celor 5 caracteristici ale creditării:

Caracter – se referă la cinstea, integritatea și credibilitatea împrumutatului, fiind vorba despre posibilitatea si bunavoința clientului de a rambursa creditul;

Capital – indică prezența sau absența resurselor financiare pe termen scurt sau lung, care pot fi utilizate pentru stingerea obligațiilor în cazul în care disponibilitățile imediat viitoare nu sunt suficiente;

Capacitate – se referă la prezența sau absența resurselor curente care pot fi utilizate pentru rambursarea creditului la scadența;

Colateral – se referă la prezența sau absența și valoarea activelor care pot fi utilizate pentru stingerea obligațiilor în cazul în care plațile nu se fac conform graficului de rambursare sau clientul se află în incapacitate de plată.

7

Condiții – reprezintă mediul economic general și condițiile, atât ale împrumutatului cât și ale împrumutatorului, care pot să afecteze posibilitatea clientului de a rambursa creditul sau a băncii de a acorda credite.

Chiar dacă în prezent creditarea este strict la latitudinea băncilor comerciale, totuși acestea nu vor credita orice client, ci vor elabora un set de norme de creditare care să le permită să gestioneze cât mai bine relația cu clienții creditați, din momentul acordării creditului și până la rambursarea finală a acestuia. Aproape 30 de miliarde RON, aceasta este suma totală cu care românii figurau cu împrumuturi în lei la bănci, la începutul lui 2007. Din cele 30 de miliarde, peste jumatate, 16,5 miliarde lei, reprezinta creditele de consum acordate în moneda natională. În valută, mai ales în euro, împrumuturile românilor mai adăugau dublu volumului creditelor. În această masă de credite, există și răuplatnici. Bancherii sunt însă optimiști, totalul creditelor neperformante nu depaseste 2-3% din totalul creditelor acordate, ceea ce reprezintă un procent confortabil.

Funcționarea și rambursarea normală a creditelor sunt esențiale pentru o economie bună. Funcționarea corectă a pieței creditelor este pozitivă pentru economie deoarece creditele susțin investițiile atât pentru populație cât și pentru companii, deoarece sprijină cresterea economică a unei țări.

8

2.1.DINAMICA RATEI CREDITELOR NEPERFORMANTE

Lucrarea pornește de la abordare propusă de Wilson in anul 1998, care a aprofundat subiectul modelelor condiționale de risc de credit, propunând reputatul model Credit Portfolio View. Potrivit acestuia, relația dintre riscul de credit și situația macroeconomică este descrisă de funcția logistică, iar intervalul de impact este considerat în interiorul perioadei de timp dată de frecvența observațiilor. În aceste condiții, componenta dinamică a modelului a fost susținută de ipoteza unei evoluții univariate autoregresive de ordinul doi pentru fiecare dintre variabilele explicative.

In anul 2002, Boss Michael aplică soluția metodologică descrisă anterior pentru a modela dependența sectorială a riscului de credit de situația economică din Austria, atât la nivelul expunerilor față de societățile nefinanciare, cât și la nivelul expunerilor față de populație. Rezultatele analizei empirice relevă că factorii macroeconomici determinanți ai ratelor de default sunt, în general, aceiași pentru cele două categorii de contrapartide, rata inflației și rata dobânzii pe termen scurt influențând în proporții similare atât capacitatea de rambursare a societăților nefinanciare, cât și pe cea a populației.

Virolainen Kimmo, in 2004 modelează dinamica riscului de credit pe cazul Finlandei, folosind variabile macroeconomice precum creșterea economică, rata dobânzii interbancare pentru scadența de un an și gradul de îndatorare al firmelor. Spre deosebire de cercetările anterioare, analiza senzitivității ratelor de default aferente portofoliului de credite acordate societăților nefinanciare la evoluția economică se structurează sectorial, pe șase categorii de activitate. Totodată, autorul optează în estimarea coeficienților sistemului de ecuații pentru metoda SUR, în scopul limitării nivelului de corelație a erorilor regresiilor estimate, indus de gradul semnificativ de corelație existent între variabilele dependente. Rezultatele empirice sugerează existența unei influențe ridicate a contextului macroeconomic asupra dinamicii riscului de credit în Finlanda, cu excepția sectorului agricol și al celui privind transporturile.

9

In 2007, Fiori, Roberta, Foglia Antonella și Iannotti Simonetta își propun să analizeze măsura în care situația economică din Italia afectează evoluția riscului de credit generat de expunerile față de societățile nefinanciare, structurate în funcție de sectorul de activitate în opt categorii. Metodologia de analiză are la bază abordarea lui Wilson din 1997 și dezvoltările ulterioare realizate de Virolainen in 2004, estimarea formei funcționale a relației empirice dintre valorile transformate logistic ale ratelor sectoriale de nerambursare și contextul macroeconomic realizându-se prin metoda SUR. Informațiile privind ratele de nerambursare sunt obținute la nivel sectorial accesând arhiva Registrului Central de Credite din Italia. Testarea preliminară a variabilelor explicative include un set extins de indicatori macroeconomici ce conține 22 de factori, pentru ca la finalul filtrării multivariate să fie selectați doar șapte, respectiv creșterea economică, gradul de intermediere financiară, rata dobânzii reale pe termen scurt, cursul real de schimb față de USD, spread-ul dobânzilor interbancare, rata inflației și prețul petrolului. Dintre aceștia, prezența în cadrul specificațiilor individuale ale celor opt ecuații ce formează sistemul estimat este mai ridicată în cazul primilor patru indicatori.

La nivelul noilor țări membre ale Uniunii Europene, cercetările de profil sunt mai dificil de identificat. In 2008, Jakubik și Schmieder investighează factorii macroeconomici determinanți ai riscului de credit pe cazul Cehiei, prin comparație cu cel al Germaniei. Analiza tratează distinct creditele neperformante generate de populație de cele generate de societățile nefinanciare, rezultatele empirice indicând unele similitudini între cele două țări în ceea ce privește setul de variabile exogene. Atât în cazul Cehiei, cât și în cel al Germaniei, rata anuală de creștere a PIB și gradul de îndatorare financiară înregistrat cu un an înainte influențează rata de default a creditelor acordate firmelor. În ceea ce privește sectorul populației, câte o variabilă din seturile de indicatori ce caracterizează piața muncii și povara financiară a contrapartidelor se regăsesc în forma funcțională a regresiilor estimate pentru cele două țări. Principalii factori determinanți identificați sunt rata șomajului înregistrată în urmă cu un an și rata reală a dobânzii înregistrată în urmă cu trei trimestre, în cazul Cehiei, respectiv venitul disponibil la momentul curent și gradul de îndatorare financiară înregistrat în urmă cu un an în cazul Germaniei.

10