Creditele Imobiliare.tendinte. Rolul Lor In Activitatea Bancara cu Aplicatii la Banca Raiffeisen
LISTA DE ABREVIERI
BNR – Banca Națională a României
RZB – Raiffaisen International Bank- Holding A.G.
RBI – Raiffaisen Bank International AG
OUG – Ordonanța de Urgență a Guvernului
FNGCIMM – Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii
IMM – Întreprinderi Mici și Mijlocii
CAPITOLUL I
TEORII IN DOMENIUL CREDITARII
Înțelegerea pe deplin a managementului riscului de creditare, sistemului de credit în general și evidențierea particularităților acestuia în etapa contemporană impune cercetarea conceptelor creditului și a riscului în teoria eonomica fundamentală.
Evoluția sistemului de credit s-a reflectat șiîn planul gândirii economice. Concepțiile și teoriile cu privire la credit și dobândă au apărut și s-au dezvoltat în strânsă legătură cu teoriile monetare. Dintre teoriile financiare în domeniul riscurilor bancare amintim: teoria fondurilor de împrumut, teoria capitalului, teoria naturalista a creditului și teoria monetarista.
Teoria fondurilor de împrumut -această teorie„definește fondurile de împrumut ca integrate în economiile crescânde, ca disponibilități bănești care-și au originea în precedentele investiții de capital fix sau circulant și în așa-zisele balanțe inactive, actualmente disponibile în cadrul sistemului bancar”.Conform acestei teorii participanții pe piață sunt: persoanele fizice, persoanele juridice, guvernul și investitorii străini. Fondurile de împrumut devin totalitatea disponibilităților pe care le oferă cei care dau cu împrumut și nevoia de credite a solicitanților.
Conform Figurii 4.1. nivelul ratei dobânzii este definit de punctul de intersecție „i” (care este punctul de echilibru) al ofertei și al cererii fondurilor de împrumut. Oferta reprezintă disponibilul celor care dau cu împrumut și cererea de credit este determinată de nevoia de bani a tuturor participanților la piață.
O –oferta de fonduri
C –cererea de fonduri
Volumul ofertei și al cererii fondurilor de împrumut este determinat de o serie de factori care influențează comportamentul participanților pe piață.Persoanele fizice, persoanele juridice, guvernul și investitorii străini sunt participanții pe piață conform aceste teorii.
Curba cererii de fonduri are o evoluție descrescătoare deoarece solicitanții de fonduri preferă sume mari de fonduri de împrumut la un nivel scăzut al ratei dobânzii.
Curba ofertei de fonduri are o evoluție crescătoare, indicând faptul că, cei care oferă fonduri sunt dispuși să ofere la un nivel ridicat al ratei dobânzii. Volumul ofertei și al cererii fondurilor de împrumut este determinat de o serie de factori care influențează comportamentul participanților pe piață.
Cererea de fonduri de împrumut
Aceasta este dată de nevoia de bani a participanților de pe piață iar oferta de disponibilul celor care dau cu împrumut.
1. Persoanele fizice accesează un împrumut fie pentru cumpărarea de bunuri, fie pentru consum căutându-l pe cel mai accesibil.Acesta fiind reprezentat de cel care are costurile cele mai reduse. Situația se schimbă când este vorba de achiziționarea unei locuințe sau al unui automobil, primordial fiind avansul solicitat de către instituția de credit și mărimea ratelor lunare neinteresandu-l, în special, costul acestuia.
2.Persoanele juridice împrumută pentru realizarea de investiții sau pentru a-și finanța stocurile. Cash-flow-ul intern generat de activitatea întreprinderii condiționează volumul creditului. Daca cash-flow-ul este mare, ei vor împrumuta mai puțin decât dacă cash-flow-ul este mic.
3. Guvernul este un client foarte important care se împrumută fie pentru a acoperi deficitul bugetar, fie pentru a finanța dezechilibrele bugetare temporare ca urmare a necorelării veniturilor cu cheltuielile. Daca statul nu are bani pentru investiții va apela deasemenea la împrumuturi.
4. Întreprinzătorii străini, pentu a putea solicita un împrumut trebuie să acționeze pe teritoriul statului creditor având ca scop atragerea de surse de fonduri cât mai ieftine.
Oferta fondurilor de împrumut
1. Persoanele fizice pot să își reducă sumele de bani în cash prin transformarea acestora în active financiare cu grad înalt de lichiditate sau pot avea un exces de venituri față de cheltuielile pentru bunurile de consum. Deasemenea pot să își investească stocul suplimentar în active financiare sau să economisească în prezent pentru cheltuieli viitoare. Nu este suficient ca un activ financiar să ofere un câștig mai mare dacă probabilitatea de a-l recupera este foarte mică. „Deci oferta de fonduri de împrumut ale persoanelor fizice variază așadar cu câștigurile prognozate, variabilitatea câștigului (ca o măsură a riscului) nevoile pentru cheltuielile viitoare și bogăția lor totală.”.
2.Persoanele juridice au deseori exces de cash pe care îl investesc. Factorul determinant al ofertei de fonduri de împrumut a persoanelor juridice este mărimea câștigului prognozat ajustat cu riscul pe care-l comportă investițiile financiare față de investițiile reale.
3. Guvernul influienteaza mărimea masei monetare prin micșorarea ofertei de fonduri realizându-se prin vânzarea de titluri de valoare de către stat dar și prin creșterea acestora pentru răscumpărarea titulurilor.
4. Investitorii străini văd în titlurile de valoare ale unei țări o alternativă la titlurile de valoare interne, proprii. Daca ajustarea câștigurilor prognozate cu riscul pe care-l comportă titlurile unei țări sunt mai mari decât în propria țară, atunci fondurile de împrumut se îndreaptă spre țara respectivă și astfel investitorii străini măresc oferta de fonduri de împrumut.
Conform teoriei fondurilor de împrumut nivelul dobânzii este determinat de punctul de echilibru dintre cererea și oferta de fonduri de împrumut. Nivelul ratei dobânzii va crește când cererea pentru fonduri de împrumut devansează oferta de fonduri și va scădea când cererea de fonduri de împrumut scade față de oferta de fonduri de împrumut. Pentru a determina cauzele care determină schimbările în cererea și oferta de fonduri de împrumut se poate observa că orice schimbare în nivelul ratei dobânzii determină o mișcare de-a lungul curbelor C și O (după cum se poate vedea în Figura 4.1 de mai sus).Schimbările în nivelul ratei dobânzii antrenează schimbări în volumul cererii sau volumul ofertei de fonduri. Orice factor care afectează oferta de fonduri de împrumut vadetermina o deplasare a curbei O. Orice factor care afectează cererea pentru fondurile de împrumut va determina o deplasare a curbei C.
Teoria capitalului
Adam Smith consideră că principala cauza a progresului economic este acumularea capitalului. El înțelege prin capital un stoc de mărfuri nefinisate care permite producătorului să treacă peste intervalul de timp dintre aplicarea intrărilor și apariția producției finale. Acesta face diferența între componentele capitalului respectiv capitalul fix și capitalul circulant. Capitalul circulant este format din acele mărfuri care produc un câștig proprietarilor prin vinderea în cursul unui ciclu de producție, în contrast cu mărfurile de capital fix, care iau parte la procesul productiv fără a suferi modificări. Capitalul fix include nu numai instrumente, clădiri, instalații, ci și capitalul „uman”, iar capitalul circulant încorporează o cantitate din puterea de cumpărare care se reîntoarce permanent la proprietarul lor.
John Stuart Mill (1806 – 1863) avansează mai multe idei fundamentale cu privire la capital. John Stuart Mill a proiectat 4 principii si anume:
1. "Industria este limitată de capital".
2. "Acest capital este rezultatul economisirii".
3. "Capitalul, deși este un rezultat al economisirii, este cu toate acestea consumat".
4. "Cererea de mărfuri nu este o cerere de forță de munca”.
B. Teoria creditului
Teoria naturalista a creditului
Teoria a apărut în primele faze ale dezvoltării economice capitaliste,perioadă în care relațiile de credit nu se manifestau în totalitate.Fondatorii acestei teorii au fost Adam Smith și David Ricardo care au considerat că,creditul este dependent în totalitate de procesele de reproducere.Prin teoria naturalista a creditului se susține faptul că,creditul este o simplă metodă de redistribuire temporară a mijloacelor bănești și,prin urmare,nu îndeplinește câteva funcii active în economie.Adepții acestei teorii au susținut că mișcarea celor 2 forme de capital (împrumut și productiv) este identică, dobândă mișcându-se în paralel cu rata profitului iar uneori având o evoluție de sens contrar. Această teorie este aplicabilă și în zilele noastre fără să I se modifice substanțial conținutul.
Teoria monetaristă
Monetarismul a început cu formularea de către Friedman, în anul 1956, a teoriei cantității de bani, care emite ideea că banii reprezintă unul din mijloacele de păstrare a avuției și că cererea de bani trebuie considerată un aspect specific teoriei capitalului.
Milton Friedman, economist american, laureat al premiului Nobel pentru economie în anul 1976, a căutat soluții în reîntoarcerea la principiile teoriei cantitativereformulate și revigorează, împreună cu alți economiști (Hayek, Sargent, Wallace, Lucas,Gordon, Barro, s.a.) reuniți în cadrul Scolii de la Chicago, teoria monetaristă în condițiile în care la începutul anilor ’70 se înregistrează o stagnare economică și o creștere a șomajului.Monetarismul a apărut ca o reacție teoretică la ortodoxia keynesista, predominantă în macroeconomie. Milton Friedman, respinge ideea conform căreia creația monetară și manevrarea ratelor dobânzii permit stimularea creșterii economice, reabilitand teoria cantitativă a banilor.
Dintre principiile pe care le-a formulat Friedman amintim:
– Venitul permanent este cel care face diferența între venitul măsurat statistic și venitul numit permanent, în funcție de care consumatorii își ajustează cheltuielile.Aceasta permite înțelegerea comportamentului consumatorului pe termen scurt și a celui pe termen lung.
-Piața este considerată drept cel mai bun și cel mai eficient mijloc de reglare a economiei pentru că prețurile de pe piață au rolul de semnale care permit calculul economic rațional și alocarea optima a resurselor;
-Inflația este considerată un fenomen pur monetar, cauza fiind aceeași oriunde: creșterea anormal de rapidă a cantității de monedă în raport cu volumul producției;
-“Politica monetară este structurată și nu conjuncturală. Drept urmare, politica monetară nu trebuie supusă situațiilor conjucturale, cu atât mai mult cu cât ea nu depinde de aprecierile decidenților. Statul liberal trebuie să ducă numai o acțiune stabilă și strictă care să permită agenților economici să-și ajusteze anticipările cu ajutorul semnalelor furnizate de piață.”Friedman e de părere că ratele de schimb trebuie să fie flexibile;
Pe plan teoretic el propune așa-zisa “regula de aur” ce constă în majorarea anuală a masei monetare cu un anumit procent (5-6%) în funcție de rata anuală de creștere preconizată. Pentru a consolida susținerile sale, el consideră că băncile trebuie să elimine posibilitatea extinderii creditului, ba chiar de a acorda credite, printr-o reformă a sistemului bancar care să limiteze funcțiile băncilor;
Continuatorii lui Friedman sunt animați de aceleași idei, pe de o parte de a asigura creșterea constantă, reglementată a masei monetare, iar pe de altă parte de a îngrădi posibilitățile băncilor de a oferi credite. “K. Bruner și A. Meltzer apreciază că trebuie delimitată în mod strict baza monetară (B), mărime comparabilă, constituită din rezervele băncilor și numerarul în circulație, în funcție de necesitațile de dezvoltare se stabilește multiplicatorul ofertei de monedă (m) și prin aceasta se determină nivelul necesar al masei monetare (M) potrivit relației”:
m B = M
CAPITOLULII
EVOLUȚII.CONCEPTE.REGLEMENTĂRI ÎN DOMENIUL
CREDITĂRII IMOBILIARE
2.1. SCURT ISTORIC AL APARIȚIEI CREDITELOR IMOBILIARE
Dezvoltarea imobiliară din anii 2000 a determinat o mare parte a populației să apeleze la credite în vederea cumpărăriInflația este considerată un fenomen pur monetar, cauza fiind aceeași oriunde: creșterea anormal de rapidă a cantității de monedă în raport cu volumul producției;
-“Politica monetară este structurată și nu conjuncturală. Drept urmare, politica monetară nu trebuie supusă situațiilor conjucturale, cu atât mai mult cu cât ea nu depinde de aprecierile decidenților. Statul liberal trebuie să ducă numai o acțiune stabilă și strictă care să permită agenților economici să-și ajusteze anticipările cu ajutorul semnalelor furnizate de piață.”Friedman e de părere că ratele de schimb trebuie să fie flexibile;
Pe plan teoretic el propune așa-zisa “regula de aur” ce constă în majorarea anuală a masei monetare cu un anumit procent (5-6%) în funcție de rata anuală de creștere preconizată. Pentru a consolida susținerile sale, el consideră că băncile trebuie să elimine posibilitatea extinderii creditului, ba chiar de a acorda credite, printr-o reformă a sistemului bancar care să limiteze funcțiile băncilor;
Continuatorii lui Friedman sunt animați de aceleași idei, pe de o parte de a asigura creșterea constantă, reglementată a masei monetare, iar pe de altă parte de a îngrădi posibilitățile băncilor de a oferi credite. “K. Bruner și A. Meltzer apreciază că trebuie delimitată în mod strict baza monetară (B), mărime comparabilă, constituită din rezervele băncilor și numerarul în circulație, în funcție de necesitațile de dezvoltare se stabilește multiplicatorul ofertei de monedă (m) și prin aceasta se determină nivelul necesar al masei monetare (M) potrivit relației”:
m B = M
CAPITOLULII
EVOLUȚII.CONCEPTE.REGLEMENTĂRI ÎN DOMENIUL
CREDITĂRII IMOBILIARE
2.1. SCURT ISTORIC AL APARIȚIEI CREDITELOR IMOBILIARE
Dezvoltarea imobiliară din anii 2000 a determinat o mare parte a populației să apeleze la credite în vederea cumpărării sau construirii unei locuințe. Crearea cadrului juridic pentru creditarea ipotecarăîn 1999a impulsionat piața imobiliară, punând la dispoziția împrumutatilor opțiuni variate de finanțare. În contextul crizei de lichidități începute în SUA în 2007-2008, găsirea unor surse de refinanțare a devenit o preocupare esențială a creditorilor.
În statele dezvoltate există deja o piață secundară, iar România a încercat în 2006 adoptarea unui pachet de legi în vederea creării unei piețe secundare a creditului ipotecar. Din păcate, până în prezent România nu are o piață secundară, deși nevoia pentru refinanțarea portofoliilor de creanțe deja existențe se manifestă acut pe piață.
În perioada 2000-2002, băncile din România au acordat credite ipotecare persoanelor fizice pentru construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, pe termene care, în general, nu au depășit 10 ani, sursele de finanțare a acestora fiind reprezentateîn marea lor majoritate, de depozite atrase de la clientelă. Creditele ipotecare au fost acordate, în principal, în baza legislației generale, adoptarea Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare neconstituind un stimulent real în dezvoltarea acestui produs. Reticența băncilor de a acorda credite ipotecareîn baza Legii nr. 190/1999 s-a datorat unor limitari impuse de prevederile acesteia, respectiv:
– modul de calcul al indicelui de referință al dobânzii la creditele ipotecare trebuia stabilit prin hotărâre a Guvernului, fapt ce nu s-a concretizat practic;
– creditele ipotecare se puteau acorda numai în lei;
– durata minima pentru care puteau fi acordate credite ipotecare populației era de 10 ani.
Aceste inconveniente au fost însa solutionate prin aparitia OUG nr. 201/2002 pentrumodificarea Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare.Agenția Națională pentru Locuințe a fost înfiintata în 1998 sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și, în prezent, funcționează în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.Cele trei programe principale ale Agenției vizează:
– construcția de locuințe cu credit ipotecar
– construcția de locuințe pentru tineri, destinateînchirierii
– construcția de locuințe pentru tinerii specialiști care îsi desfășoară activitatea în mediul rural.
Primul program al Agenției Naționale pentru Locuințe s-a concentrat pe credit ipotecarîn scopuri diferite legate de locuințe (reabilitarea, extinderea, consolidarea locuințelor existente, achiziționarea de locuințe) și pe construirea de noi unități locative ale căror lucrări erau urmărite de către agenție . Agenția Națională pentru Locuințe a fost prima instituție care a oferit credite ipotecare și principalul promotor al pieței ipotecare din România.Programul inițial a suferit modificări structuraleîn anul când alte bănci s-au alăturat Agenției Naționale pentru Locuințe și s-a creat astfel un parteneriat public-privat. Actualul program de credit ipotecar – program de construcții finanțate ipotecar – se referă la construirea de locuințe finanțate exclusiv de băncile care acordă credite ipotecare solicitanților ANL.
Apariția creditului imobiliar aînsemnat nu doar crearea unui mecanism de finanțare suplimentară și o stimulare a achizițiilor, ci, în mod evident, a conectat piața românească la piețele financiare internaționale, introducând aici principii de piață imobiliară globală.Astfel, nu se va acționa, de aici înainte, în mod specific și cu obiective condiționate exclusiv (ori preponderent) de context, mediu de afaceri și articulații diverse cu caracter restrâns, ci pe o piață organizată prin mecanisme de finanțare, prin rate de dobânzi și prin dobânzi de refinanțare, în condiții destul de diferite față de perioadele anterioare.
Băncile acordă credite imobiliare pentru următoarele destinații :
-Cumpărarea de imobile cu destinație locativă
-Construirea de imobile cu destinațielocativă ;
-Consolidarea / extinderea de imobile cu destinațielocativă ;
-Amenajarea imobilelor cu destinațielocativă ;
-Cumpărarea de terenuri intravilane
2.2. CONCEPTE IN DEFINIREA CREDITELOR IMOBILIARE
Potrivit legii, creditele au următoarea definiție: “creditul reprezinta orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani.”
Pentru o bună desfasurare a activității de creditare este nevoie de un cadru organizat numit “banca”.Această este o instituție financiară care are că principal obiectiv atragerea de depozite și acordarea de credite. Desfasuarea activității se realizează sub supravegherea băncii centrale. În condițiile economiei de piață raporturile de credit sunt diverse în dimensiuni și multiple în varietate.Cele două elemente ce stau la baza definirii creditului sunt:
– resursele creditului;
– relațiile creditului.
Operațiunea de creditare mai presupune existența și asumarea unor riscuri de către creditori și respectiv angajarea unor garanții în favoarea acestuia de către debitori.De-a lungul timpului raporturile de credit s-au cristalizat în cinci grupuri principale:
– creditul comercial;
– creditul bancar;
– creditul obligatar;
– creditul ipotecar;
– creditul de consum.
Toate aceste sfere implică aceleași trăsături specifice ale relației de credit cum ar fi obiectul (instrumentul de gestiune) și subiecții (participanții) raportului de credit, promisiunea de rambursare, asigurarea creditului, termenul de rambursare, dobânda și însăși tranzacția- acordarea creditului.
Pe de o parte relația de credit unește, în esență, toate sferele în același proces, insa pe de alta parte acestea au și deosebiri care le imprimă anumite trăsături pur specifice. Sferele creditului se deosebesc între ele prin însăși elementele și modul de îndeplinire a fiecărei trăsături a relației de credit.
De asemenea, putem menționa că două dintre aceste categorii de credit, creditul comercial și creditul obligatar presupun obligațiile directe dintre debitor și creditor, posibile fără a fi desfășurate de la începutul tranzacției până la sfârșit prin intermediul băncilor. Celelalte categorii de credite: ipotecar și de consum presupun desfășurarea unor raporturi de credit complementare intermediate de către bănci sau alte instituții specializate de credit. Însă se poate menționa faptul că nu este exclus și în primul caz participarea băncilor, dimpotrivă transferul creanțelor de credit comercial este folosit în majoritatea țărilor utilizând scontările și reescontările creanțelor.
Există diverse opinii ale economiștilor referitor la definirea „sistemului de credit”, care țin de formarea și dezvoltarea instituțiilor de credit de-a lungul timpului și care derivă din condițiile istorico-economice ale fiecărei țări. Totodată, în decursul dezvoltării relațiilor de credit s-au cristalizat în principal și niște trăsături comune ale sistemelor de credit din diferite țări.Modul de explicare a noțiunii „sistemul de credit” în opinia economiștilor români este similar celor occidentali. De exemplu, academicienii C. Kirițescu și E. Dobrescu consideră că sistemul de credit reprezintă totalitatea relațiilor de credit, a formelor, metodelor și normelor de acordare a creditelor existente în economia națională, realizate prin aparatul bancar.
Concluzionând, putem afirma că managementul sistemului de credit reprezintă ansamblul metodelor de organizare și de conducere a instituțiilor financiare de credit prin care se realizează gestiunea: planificarea, organizarea, controlul și evaluarea tuturor componentelor procesului de credit. Pentru îndeplinirea rolului și funcțiilor sistemului de credit în economie, pentru valorificarea la maxim a avantajelor și diminuarea la minimum a dezavantajelor relațiilor de credit putem menționa că sistemul de credit, în principal, trebuie să cuprindă:
– cadrul instituțional care presupune un ansamblu de instituții și organisme de credit specializate, cu o (vastă) rețea dispusă în teritoriu, dar și cu relații de corespondență cu instituțiile similare din străinătate. Activitatea cadrului instituțional trebuie să fie reglementată, controlată și supravegheată de anumite comisii organizate la nivel de stat în scopul minimizării riscurilor.
– cadrul normativ-juridic este format din ansamblul tuturor reglementărilor (legi, hotărâri, regulamente, instrucțiuni, norme etc.) care guvernează activitatea instituțiilor de credit pe teritoriul unei țări. Cadrul juridic trebuie să fie suficient de flexibil pentru a lăsa spațiu de afirmare liberei inițiative a instituțiilor de credit, dar totodată și categoric, astfel încât să crească încrederea agenților economici și să limiteze riscurile operațiunilor de credit.
2.3.REGLEMENTARI IN DOMENIUL CREDITELOR IMOBILIARE
În vederea reglementarii activitatii de acordare a creditelor imobiliare a fost emise Normele nr. 16/2003 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice nr. 3/2000 de aplicare a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, prin care au fost instituite conditii stricte pentru creditele acordate persoanelor fizice de către instituțiile de credit, indiferent de valută în care erau exprimate:
– limitarea ratei lunare de credit și a dobânzii aferente pentru creditelor ipotecare la 35 la sută din veniturile nete ale solicitantului și ale familiei sale;
– limitarea valorii creditului ipotecar la 75% din valoarea imobilului pentru achiziționarea căruia se solicită creditul și/sau valoarea devizului estimat.
În prezent, contractele de credit ipotecar pentru investiții imobiliare încheiate cu consumatorii persoane fizice sunt guvernate în întregime de dispozițiile Ordonanței de Urgență 50/2010, la care se adaugă pentru persoanele fizice prevederile din cuprinsul Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare.Restul dispozițiilor Legii 190 / 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare se aplicăexclusiv contractelor încheiate cu persoane juridice. Soluția de înlocuire a dispozitiilor Legii 190/1999 cu dispozitiile O.U.G. 50/1999 pentru consumatorii de credite ipotecare sprijina consumatorii de credite ipotecare întrucat Ordonanta de punere în aplicare a Directivei europene contine mai multe elemente de protectie a debitorilor decat Legea 190/1999.
Avand în vedere necesitatea adoptarii de masuri pentru limitarea efectelor crizei economice si financiare, în anul 2009 BNR a ajustat reglementarea în domeniulcreditării persoanelor fizice cu obiectivul stimulării relansării creditării ipotecare.Astfel, a fost eliminată obligativitatea considerării riscului de rata a dobânzii și a riscului valutar la stabilirea gradului deîndatorare aferent clienților care contractează credite ce beneficiază de garanția statului și credite garantate cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative sau cu ipoteci asupra terenurilor intravilane (Regulamentul BNR nr. 2/2009 și Regulamentul BNR nr. 11/2009 pentru modificarea Regulamentului BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice).
2.4. APARITIA DE BANCI IMOBILIARE PE PLAN INTERNATIONAL SI IN ROMANIA
În Marea Britanie, băncile au jucat un rol important de-a lungul timpului. Economia britanică a avut o poziție importantă pe arena mondială, nu doarîn dezvoltarea industriala si comerciala, ci si în organizarea sistemului financiar. Sistemul financiar englez se caracterizează printr-o varietate de instituții, atât depozitare, cât si non-depozitare.
Societățile ipotecare reprezintă un element important al sistemului de credit englez, care nu se atribuie la categoria instituțiilor bancare.Aceste societăți au apărut la sfârsitul secolului al XVIIlea, axându-se pe asigurarea consilierii de creditare ipotecara. Restructurarea economică a societăților ipotecare le-a permis acestora să-și extindă spectrul de activitate: prestarea serviciilor de deschidere a conturilor, eliberarea cecurilor, atragerea depozitelor de la populație și bănci șimodificându-si statutul juridic – din cooperative ipotecare în companii acționare.
Sistemul de credit al Germanieireprezintă unul dintre cele mai dezvoltate sisteme din Europa. Activitatea bancarăîn ultimele ultimele două-trei decenii de ani reprezintă unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei germane. Spre deosebire de sistemele bancare din Marea Britanie, SUA și alte țări dezvoltate, structură sistemului bancar german se caracterizează prin universalizarea instituțiilor creditar-bancare, ce îi permite să dețină o gamă diversă de active și pasive.Pe lânga serviciile bancare, pe care le oferă și băncile engleze „cu amânuntul”, băncile germane se angajează să presteze și servicii investiționale, de asigurare, trust etc.
Următoarea categorie a instituțiilor de credit din Germania o constituie instituțiile specializate de credit. Acestea, la rândul lor, pot fi clasificate conform funcțiilor pe care le îndeplinesc. Instituțiile de credit specializate sunt reprezentate, în principal, de bancile ipotecare, asociații de construcții creditare, băncile cu funcții speciale, private și publice, băncile de garantare, Bancă Germană de Economii a Oficiilor Poștale etc.
Băncile ipotecare și asociațiile deîmprumut și ipotecare (private și publice), dețin o rețea largă de filiale și servesc la acceptarea de depozite și acordă resurse financiare pentru construcții ipotecare.Ca și sectorul societăților ipotecare din Marea Britanie, instituțiile de credit ipotecare au beneficiat de creșterea aspirației populației de a construi case proprii,încurajând împrumuturile pentru cumpărarea de locuințe.
Băncile cu funcții speciale auîn spectrul lor de activitate si vânzarea în rate a diferitor bunuri, mărfuri etc., si în majoritatea cazurilor se subordoneaza băncilor comerciale mari.Împrumuturile acestor bănci se acordă sub formă de overdraft-uri clienților care de asemenea au depoziteîn banca si venituri detinute în conturile curente ale bancii respective Gestionarea instituțiilor de creditîn Germania este îndeplinita de de două structuri independente: Banca Federală și Consiliul Federal de Supraveghere Bancară. Actualmente Bundesbank exercită funcția de bancă centralăîn Germania și este totodată parte componentă a Sistemului European al Băncilor Centrale (European System of Central Banks), îndeplinind obiectivele Uniunii Monetare Europene.
În Germania supravegherea sistemului bancar îi revine Consiliului Federal de Supraveghere Bancară în timp ce instituțiile bancare engleze sunt supravegheate Departamentul Bancar al Băncii Angliei. Acesta din urmă este un organism federal independent, care este în drept de a acorda, în limitele legiilicențe de funcționare bancară și în colaborare cu Bundesbank urmărește respectarea și aplicarea legii de instituțiile bancare.
Sistemul de credit din Franța este format din instituții bancare și instituții de credit specializate. Banca Franței este banca centrală a Franțeiînfiintata la 18 februarie 1800. Banca Franței deține monopolul emisiunii de bancnote, reglementează și supraveghează politica monetar-creditară a statului și este o „banca a bancilor”. Banca Franței în îndeplinirea politicii monetar-creditare folosește, pe de o parte, instrumentele clasice – scontarea cambiilor, operațiunile cu valorile mobiliare de stat și utilizează instrumente specifice de genul: metoda franceză de rezervare obligatorie și metoda restricționării directe a creditării.
Metoda franceză de formare a rezervelor obligatorii, spre deosebire de cea americană, constă defalcarea mijloacelor băneștiîn fondul de rezerve obligatorii, nu din contul resurselor depozitare, ci din contul sumelor eliberate sub forma de credite de banca. În cazul nementinerii limitelor prestabilite de către bănci la operațiunile de credit, banca centrală le sancționează prin aplicarea unei rate înalte de scont sau defalcarea obligatorie a sumei ce depășește aceste limite în contul fara dobânzi la banca centrală. Metoda respectivă fiind destul de severă, permite majorarea masei monetare sauîncetinirea creșterii ei în cazul limitării resurselor clienților.
Instituțiile bancare, din punct de vedere al formei juridico-organizatorice, pot fi societăți pe acțiuni, cooperative, instituții comerciale, sau întreprinderi unionale (sociale). În conformitate cu legile în domeniu din 1941 si 1945, băncile franceze au fost clasificate, potrivit tipului de clienți deserviți și de termenul acordării creditelor, în bănci depozitare, bănci de afaceri, bănci care acordă credite pe termen mediu și lung . În a doua jumătate a anilor 1980 ai secolului XX-leaîn Franta au apărut tendințe de universalizare a băncilor. În anul 1984 în baza Actului Bancar structura sistemului financiar-creditar a Franței a fost modificată. Actul respectiv definește noțiunea de instituție de credit ca pe o instituție ce întruneste urmatoarele funcții: mijloc de plăți; accept de depozite; extinderea împrumuturilor. Firmele financiare din Franța sunt instituții care nu acceptă depozite de la populație și nu figureazăîn lista instituțiilor bancare (aceste cerințesunt impuse de Comité de Réglementation Bancaire).
Pasivele lor sunt formate în cele mai frecvente cazuri din fondurile acumulate din emisiunea de obligațiuni și cambii. Aceste instituții deseori sunt filiale ale băncilor. Ele îsi plasează resursele sub formă creditelor de consum, creditelor ipotecare, leasingului financiar. Instituțiile respective concurează cu băncile mari și au o activitate eficientă, deoarece acordă credite cu rate mai mici ale dobânzii. În categoria altor instituții de credite putem menționa un șir de firme particulare, care combinată activitatea lor de bază cu cea creditară. Cel mai frecvent ele sunt antrenate în finanțarea spațiilor locative și construcțiilor. Aceste firme se orientează spre finanțarea regională, acționarii lor fiind băncile mari, băncile de economii, companiile de asigurări, companiile industriale. În majoritatea cazurilor pasivele firmelor sunt constituite din resursele acumulate în urma emisiunii și plasării de obligațiuni. Una dintre cele mai mari firme de acest fel este Crédit National.
Creditul reprezintă în prezent componenta principală a produselor și serviciilor pentru persoane fizice. Este evident că în viitorul apropiat având în vedere creșterea economică preconizată și relațiile tot mai strânse cu tariele dezvolatate care induc către un anumir standard de viață. Creditul este produsul cu un grad mare de inovare, dispariția și apariția unor noi tipuri de credite devenind un factor obișnuit al pieței bancare.
Nouă orientare a băncilor către sectorul persoanelor fizice pune un accent deosebit pe creditele de consum care satisfac multiple cerințe ale persoanelor fizice ce nu pot fi realizate imediat cu resursele de care dispun acestea. Creditul de consum este specific și țărilor dezvolate și celor în curs de dezvoltare, cu diferență că în prima categorie orientarea este către creditul imobiliar iar în a două către creditul pentru trezorerie, bunuri casnice, mobilier, autoturisme, echipamente de încălzire sau climatizare și într-o măsură mai mică pentru cumpărări sau construcții de locuințe.
Orientarea către aceste credite are o motivație mai largă care ține în principal de:
(a) Specificul băncii, respectiv de bancă universală care trebui să fie prezentă pe piață de retail atât la atragera resurselor, cât și la plasarea acestora în primul rând către depunători;
(b) Politica cu clienții, în sensul atragerii de cât mai multe persoane care să-și efectueze operațiunile prin bancă și care pot deveni consumatorii produselor sau serviciilor oferite de bancă;
(c) Îmbunătățirea structurii portofoliului de credite printr-o alternativă la ponderea deosebit de mare deținută de persoanele jurudice;
(d) Diminuarea riscului prin plasamente mai sigure;
(e) Dezvoltarea ofertei de produse pentru unitățile mici (agenții) care sunt cel mai bine plasate pentru activitatea de retail etc.
În România activitatea bancară cu persoane fizice sau retail este mai puțin tratată în literatura economică de specialitate ca un concept distinct. Aceasta este cunoscută mai mult sub forma instrumentelor de lucru fără să se realizeze o delimitare a sferei de cuprindere sau a clientelei, precum și a instituțiilor care desfășoară o astfel de activitate. Instituțiile care desfășoară o activitate bancară în domeniul imobiliar cu persoanele fizice sunt băncile de retail (CEC-ul) sau băncile universale. Băncile de retail sunt în general bănci mici, cu o rețea extinsă care efectuează operațiuni de casă și de cont curent, așa numite bănci colectoare, spre deosebire de băncile universale care sunt instituții bancare de mărime medie și chiar mare ce folosesc resursele colectate pentru plasamente proprii, iar excedentul îl plasează pe piața monetară.
În România, creditele destinate pieței de retail au o structură destul de diversificată, menită să facă față cerințelor extrem de diverse ale populației, însă aceste se pot diferenția în funcție de destinație de la care se așteaptă evoluții diferite. Sunt necesare transformări nu numai în ceea ce privește dinamica creditului și a clienților, ci și în ceea ce privește modul de garantare și operativitate în acordare, ambele în favoarea beneficiarilor. În garantarea creditelor tendința trebuie să fie de înlocuire a sistemului de gajuri și giranți cu garanția unor societăți de asigurare agreate de bancă. Prin acest procedeu riscul de creditare este transferat integral societăților de asigurare, banca beneficiind de o garanție care poate deveni lichidă imediat, dacă avem în vedere a societățile de asigurare sunt și clienți ai băncilor. În acest fel se rezolvă și problema eventualelor credite neperformante care nu mai grevează portofoliu băncii, nu necesită provizioane și nu încarcă costurile de exploatare.
CAPITOLUL III
ANALIZA CREDITELOR IMOBILIARE ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC ÎN PERIOADA 2010-2014
3.1 TRĂSĂTURI SPECIFICE CREDITELOR IMOBILIARE
Creditul imobiliar este un produs de creditare destinat achiziționării oricărui bun imobil, ale cărui condiții sunt reglementate de fiecare bancă in parte in conformitate cu normele bancare și politica proprie.
Creditele imobiliare pot fi folosite: pentru cumpărarea sau construcția unei locuințe, pentru modernizarea / extinderea unui imobil, pentru achiziția unui teren și viabilizarea acestuia, sau pentru refinanțarea unor împrumuturi similare.
Diferențe între creditul ipotecar și creditul imobiliar se refera la:
– reglementarea juridică
– modul de garantare a creditului
– rambursare
– obligativitatea asigurărilor (de viață, ale imobilului).
A.Credit ipotecar
Legislatie : Legea 190 /1999 privid creditele ipotecare, Normele metodologice nr.3/2000 de aplicare, Noma 16 BNR din decembrie 2003; la care se adaugă Normele de Risc și Procedurile interne ale Băncii;
Garanții: ipoteca asupra imobilului achiziționat prin credit/construcției viitoare;
Rambursare: ponderea ratei in venitul net lunar nu poate definiție conform Normelor metodologice de aplicare a Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare (nr.3/17.04.2000) emise de BNR și CNVM. depăși 35% din acesta;
Asigurări de viață/ale imobilului: obligatorii.
B. Credit imobiliar
Legislație : Codul civil; la care se adaugă Normele de Risc și Procedurile interne ale Băncii;
Garanții: ipoteca asupra imobilului achiziționat prin credit sau asupra altui imobil; in plus se pot solicita giranți;
Rambursare: ponderea ratei in venitul net lunar nu poate depăși 50% din acesta;
Asigurări de viață/ale imobilului: nu sunt obligatorii;
In cazul creditelor pentru construirea unor imobile garanția creditului va fi terenul pe care se execută construcția plus un alt imobil, nu este permisă ipoteca instituită asupra construcției viitoare. Datorită acestor diferențe, la care se mai pot adauga și altele care decurg modul de derulare a contractului de credit, în general creditele ipotecare sunt utilizate la finanțarea unor construcții noi, in timp ce creditele imobiliare sunt utilizate mai ales la finanțarea achizițiilor de imobile.
Pe lângă destinațiile clasice, creditele imobiliare pot fi folosite și pentru refinanțarea unui credit similar contractat în trecut. Această soluție este recomandată persoanelor care au în derulare un împrumut la o dobândă mult mai mare decât cea existența pe piață în prezent. Apelul la un asemenea credit le permite clienților să-și diminueze, uneori substanțial, costul cu dobândă. În mod cert, atât creditul imobiliar cât și creditul ipotecar denumesc ofertele de creditare pentru cumpărarea de locuință.Imprumutul ipotecar se garantează numai cu imobilul finanțat, proprietatea viitoare se ipotechează în favoarea băncii, iar cel imobiliar se poate garanta cu alte locuințe sau cu depozite colaterale. In ceea ce privește mărimea cotei finanțate, diferențele sunt foarte importante. In cazul creditului ipotecar, finanțarea este de maximum 75% din valoarea imobilului, 25% reprezentând avansul solicitat de către bancă. In schimb, creditul imobiliar poate fi acordat fără a solicita împrumutatului un avans minim obligatoriu din prețul de achiziție al imobilului. Astfel, finanțarea în cazul creditului imobiliar poate ajunge pană la 95% din valoarea proprietății.Cadrul juridic al creditului ipotecar este consacrat de Constituție care prevede dreptul la proprietatea privată ca o condiție firească a dezvoltării economiei de piață și a creșterii calității vieții, iar Legea Creditului Ipotecar nr.190/09.12.1999 prevede ca destinația creditului ipotecar reprezintă construcția de locuințe, reparații și consolidări cu destinație locativă, industrială sau comercială. Valoarea unui credit pentru investiții imobiliare nu poate depăși 85% din valoarea garanției ipotecare în cazul creditelor acordate în lei. În cazul creditelor denominate într-o monedă străină sau indexate la cursul unei monede străine, valoarea unui credit pentru investiții imobiliare nu poate depăși 80% din valoarea garanției ipotecare dacă debitorul obține veniturile eligibile denominate ori indexate la moneda creditului . Valoarea unui credit pentru investiții imobiliare acordat unui debitor care nu obține veniturile eligibile denominate sau indexate la moneda creditului nu poate depăși 75% din valoarea garanției ipotecare în cazul creditelor denominate în euro sau indexate la cursul euro si 60% în cazul creditelor denominate în alte monede straine ori indexate la cursul unor alte monede straine.
Modificările aduse dobânzilor variabile de la credite să pot face, potrivit legii, numai în funcție de un indice de referință verificabil. Acesta poate fi un indice monetar de referință – Robor, Euribor, Libor. Astfel, rata dobânzii la credit este formată dintr-o marjă fixă, care se adaugă la indicele de referință. In acest caz, dobânda la credit se modifică doar dacă au loc creșteri sau scăderi ale ratei Euribor, marja fiind fixă pe toată durata contractului. Regula de modificare a ratei de dobândă a fost introdusă odată cu adoptarea OUG 50/2010, inclusiv pentru clienții vechi ai băncilor, prin semnarea de acte adiționale.Marea majoritate a băncilor au păstrat în vigoare actele adiționale, chiar și când legislația a permis anularea lor.
Băncile nu sunt obligate potrivit legii să afișeze dobânda anuală efectivă (DAE) pentru creditele imobiliare și ipotecare. Rata dobânzii este cel mai important cost, însă nu trebuie ignorate nici comisioanele. Acestea au început să dețină o pondere tot mai importantă în costul total al creditului, în special comisioanele lunare.
Conform noilor prevederi legislative, băncile nu pot solicita în cazul unui credit decât:
– rata de dobândă,
– comision de analiză dosar în sumă fixă,
– comision lunar aplicat la sold sau comision de administrare cont curent,
De asemenea, costuri adiționale creditului sunt costul cu asigurarea de imobil sau de viață precum și costurile evaluării imobilului ipotecat și taxele notariale. Comisionul de analiză dosar nu are un impact prea mare asupra costului total al creditului, chiar și atunci când nivelul său este ridicat. În schimb, comisioanele lunare, chiar dacă pot părea nesemnificative au impact mult mai mare. În plus, baza de calcul la care se aplică are o foarte mare importantă. Comisioanele lunare calculate la valoarea inițială a creditului sunt mult mai costisitoare decât cele aplicate la sold.
Pachetul de asigurări solicitat de bancă este un alt element de care trebuie ținut cont. În timp ce asigurarea imobilului este întotdeauna obligatorie, asigurarea de viață este impusă doar de unele instituții, în funcție de politica proprie de gestionare a riscurilor. Primele plătite pentru cele două polițe se adaugă la costul total al creditului. Majoritatea creditelor imobiliare oferă clienților posibilitatea de a se împrumută pe perioade de până la 30 ani.Termenul maxim de rambursare se întinde, în unele cazuri, chiar până la 40 de ani. Condiția este că la scadență persoană respectivă să nu depășească vârstă legală de pensionare. Alegerea termenului optim de rambursare se face însă de la caz la caz. Nu trebuie neapărat aleasă perioadă maximă de rambursare oferită de bancă, doar pentru a obține o rată lunară cât mai mică. Cu cât perioadă de rambursare este mai extinsă, cu atât dobânzile totale plătite de cel care se împrumută sunt mai mari. Bineînțeles, nu întotdeauna este posibilă comprimarea termenului de creditare, deoarece solicitanții trebuie să se încadreze în criteriile impuse de bancă centrală. Pentru persoanele aflate la limită pragului de îndatorare, singura soluție pentru a se califica pentru un împrumut rămâne variantă extinderii duratei finanțării.
3.2 ANALIZA EVOLUTIEI CREDITELOR IMOBILIARE
Standardele de creditare au fost păstrate relativ neschimbate de majoritatea băncilor în prima jumatate a anului 2010. A existat o înasprire modica la nivelul sectorului bancar (în procent net de 5 la sută). Instituțiile de credit au adoptat un comportament similar pentru creditele ipotecare și cele de consum, după ceîn ultimele trimestre a fost un decalaj de restrictivitate între cele două categorii.
Factorii principali care au determinat unele bănci să modifice standardele de creditare în trimestrul II al anului 2010 au fost:
– așteptările privind piață imobiliară;
– situația economică generală;
Creșterea concurenței din sectorul bancar și deciziile de politică monetară sau prudențiala ale BNR au avut o contribuție marginală la nivelul sectorului bancar (sub 10 la sută). Aproximativ 17 la suta din banci (în procent net) au diminuat costurile creditării ipotecare altele decât cu dobânzile, după șase trimestre în care acestea au fost menținute la nivelurile premergătoare crizeimăsură mai mică, băncile au apelat și la o ușoară creștere a ponderii creditului în valoarea garanției imobiliare (loan-to value, LTV). Nivelul mediu al LTV pentru creditele nou acordate a crescut cu circa 3 puncte procentuale. Este un început de tendința în uniformizarea politicilor de creditare ipotecara. Un plus de restrictivitate provine din diminuarea gradului maxim de îndatorare pentru creditele nou acordate (circa 2 puncte procentuale). La nivel agregat însa, se înregistreaza o ușoară creștere, posibil datorita expirarii perioadei de grație în cazul unor credite cu condiții promoționale.
În 2010 soldul creditelor pentru locuințe a crescut cu aproape 20 la sută față de 2009.Creditul garantat cu ipoteci (credit imobiliar și credit de cosum garantat cu ipoteci) reprezintă aproape 80 la sută din creditul în valută acordat populației.
Calitatea portofoliului creditului garantat cu ipoteci acordat populației (includem aici creditul imobiliar și creditul de consum garantat cu ipoteci) s-a deteriorat în 2009 și în prima jumătate a anului 2010. Creditele imobiliare au o rata a neperformantei mai redusă, posibil datorită gradului mai ridicat al disciplinei financiare pentru credite contractate pentru cumpărarea unei locuințe. Rata creditelor neperformante a ajuns la 4,5 la sută în 2010, față de 0,8 la sută în decembrie 2008.
Maturitatea medie a unui credit în valută acordat populației este de peste 19 ani,în timp ce creditul în lei este acordat pe o perioadă de 2,5 ori mai mică (iunie 2010). Aceeași situație este valabilă în linii mari și în cazul creditului acordat companiilor (maturitatea medie a creditelor în valută fiind de 3,3 ani – iunie 2010). Comportamentul debitorilor de a-și onora diferit serviciul datoriei pentru creditele imobiliare față de creditele de consum garantate cu ipoteci a devenit sesizabil din T3/2009. Menținerea sau chiar accentuarea acestei tendințe poate aduceîn discuție și necesitatea reevaluării cadrului actual de reglementare.Calitatea portofoliului creditului imobiliar acordat populației s-a deteriorat în 2009 și în prima jumătate a anului 2010. Din totalul portofoliilor vândute în 2010, circa 70 la sută au fost credite neperformante. Dinamica de înrăutățire a portofoliului este accelerată și datorită existenței unui efect de bază reprezentat de numărul redus de restanțe înregistrate în perioada de dinaintea declansării crizei. Volumul creditelor afectate de restanțe mai mari de 90 de zile este în creștere depășind 0,8 miliarde lei în iunie 2010,față de aproximativ 0,2 miliarde lui în decembrie 2008.
Cererea de credite a scăzut in T1,T2,T3/2010 corectând tendința de creștere semnalată iar in T4/2010 a cunoscut o ușoară revenire.
În 2011 creșterea s-a mai diminuat ajungând din nou aproape de 15 la sută comparativ cu 2010.În cazul creditării populației, finanțările cu scop imobiliar au fost dominante.Creditele imobiliare au înregistrat în perioada iunie 2010 – iunie 2011 o rata de revenire superioară celei corespunzătoare creditelor de consum garantate cu ipoteci.Creditele imobiliare au înregistrat o deteriorare a calitatii semnificativ mai redusa. Rata creditelor neperformante in iunie 2011 fiind de 4,4 la suta .
Pe segmentul populației, componentele cele mai importante sunt creditele imobiliare cu o pondere de peste 90 la sutăîn iunie 2011.Fluxul credităriiîn valuta a fost important în anul 2010 și primul semestru din 2011 pentru creditele imobiliare (circa 95 la sută din volumul creditelor nou acordateîn această perioadă). Comportamentul atipic al celor două categorii de credite ipotecare (creditele de consum garantate cu ipoteci față de creditele imobiliare) s-a accentuatîn anul 2010 si în primul semestru al anului 2011. Ecartul dintre rata de neperformanta a creditelor de consum garantate cu ipoteci și cea a creditelor imobiliare a ajuns la 4,8 puncte procentualeîn iunie 2011, de la 1,5 puncte procentuale în decembrie 2009.
Cererea populației pentru creditele destinate achiziției de locuințe s-a consolidatîn T1/2011, suferit o scădere ușoare în T2/2011 iar în T3,T4/2011 a crescut..
Sectorul imobiliar și de creditare cu garanții ipotecare generează în continuare o vulnerabilitate notabilă la adresa stabilității financiare prin scăderea calității portofoliului de credite garantate cu ipoteci acordate populației.Creditele imobiliare și cele de consum garantate cu ipoteci sunt acordate în proporție foarte mare în valută (95,5 la sută credite imobiliare și 91 la sută pentru cele de consum garantate cu ipoteci, bănci și IFN, iunie 2012). Rata de neperformanță pentru creditele garantate cu ipoteci (includ creditele imobiliare în scopul achiziției de locuințe și creditele de consum garantate cu ipoteci) acordate populației s-a majorat la 8,5 la sută în iunie 2012 (față de 5,9 la sută în decembrie 2010), iar volumul creditelor neperformante a crescut cu circa 60 la sută.Gradul de indatorare este sporit de ponderea mare a datoriilor in valuta respectiv 68 la sută în iunie 2012, mai ales la creditele imobiliare.
Valoarea creditului trebuie să rămână la niveluri adecvate comparativ cu valoarea garanției solicitate. Raportul (loan tovalue – LTV) s-a deteriorat în ultima perioadă (a crescut de la 71 la sută la 78 la sută în perioada decembrie 2010 – iunie 2012). Creșterea raportului este explicată în cea mai mare măsură de diminuarea prețului proprietăților imobiliare (scădere cu aproximativ 15 la sută conform INS în anul 2011 și primul trimestru din 2012) și nu de o atitudine mai puțin prudentă a băncilor. De altfel, Banca Națională a României a implementat în anul 2011 noi măsuri pentru asigurarea unor condiții sustenabile privind creditarea persoanelor fizice, stabilind și niveluri maxime ale LTV pentru creditele imobiliare. Valoarea LTV pentru creditele de investiții imobiliare nu poate depăși 85 la sută în cazul creditelor în lei și 80 la sută în cazul creditelor în valută dacă debitorul obține venituri eligibile denominate sau indexate la moneda creditului.
Băncile au vândut credite neperformante (circa 90 la sută din creditele imobiliare ale populației vândute în prima jumătate a anului 2012,) și au răscumpărat credite de calitate bună (peste 95 la sută din soldul creditelor răscumpărate aflate în portofoliu în iunie 2012).
Cererea populației pentru credite noi destinate achiziției de locuințe s-a diminuat în T1, T3, T4/2012 iar in T2/2012 s-a inregistrat o majoarare.
Creditele imobiliare au fost în continuare acordate de bănci în proporție mare în valută respectiv 90 la sata in perioada, ianuarie 2012 – iulie 2013.Creditele cu garanții ipotecare (includ creditele imobiliare care au ca scop achiziția unei locuințe sau a unui teren și creditele de consum garantate cu ipoteci) dețin o poziție majoritară în portofoliul băncilor (67 la sută din totalul creditelor acordate companiilor și populației, echivalentul sumei de 147,4 miliarde lei, în iunie 2013).Rata de neperformanță in cazul creditelor acordate populației, a ajuns la 9,1 la sută în iunie 2013 de la 7,25 la sută în decembrie 2011 iar volumul creditelor neperformante a crescut cu 36 la sută în aceeași perioadă.
Riscurile pentru aceste credite imobiliare în valută este mare având în vedere că sunt acordate pe scadențe foarte lungi. Debitorii cu venituri scăzute întâmpină dificultăți în onorarea serviciului datoriei, iar rata de revenire a creditelor neperformante s-a redus de la 13,1 la sută la 11,15 la sută, în primele opt luni ale anului 2013 comparativ cu media anului 2012. Potrivit BNR, la sfârșitul anului 2013 s-au contractat credite imobiliare in valoare de 8,8 miliarde lei.
Băncile au raportat în T1, T4/2014 o cerere constantă de credite imobiliare noi iar in T2, T3/2013 acestea s-au redus.
In perioada decembrie 2012-iunie 2014 cererea privind creditele imobiliare ale populației a inregistat evoluții. Acesta s-a menținut redusă în cursul anului 2013 dar și-a revenit la inceputut anului 2014. Nivelul ponderii creditului în valoarea garanției solicitate pentru creditele imobiliare (loan-to-value, LTV) a crescut în perioada decembrie 2012 – iunie 2014 de la 81,6 la sută la 85,9 la sută ca urmare a acordării de noi credite cu un nivel ridicat al LTV. Sectorul bancar românesc se caracterizează printr-un volum ridicat al expunerilor care au legătură cu dinamica pieței imobiliare. Ponderea acestora în totalul creditelor acordate populației și companiilor nefinanciare este de 71 la sută în august 2014 față de 67,3 la sută în decembrie 2012. Expunerea băncilor pe active corelate cu piața imobiliară este mai cuprinzatoare în ceea ce priveste companiilor respectiv 75,8 la sută din totalul creditelor acordate sectorului companii nefinanciare, în august 2014, în creștere cu 2 puncte procentuale față de decembrie 2012.
În cazul creditelor acordate populației, expunerea pe asemenea active este mai redusă comparativ cu sectorul firmelor, 66 la sută din totalul creditelor acordate populației sunt garantate cu un colateral imobiliar, în august 2014, în creștere cu circa 2 puncte procentuale față de decembrie 2012. Cele mai riscante credite rămân cele de consum garantate cu ipoteci având o rată de neperformanță de 12,4 la sută, comparativ cu 4,9 la sută pentru creditele imobiliare, august 2014. Anul 2014 a avut o evoluție spectaculoasă acesta fiind datorată reducerii dobânzii cheie pentru aceste credite. Cele mai multe solicitări s-au inregistrat in lunile octombrie si noiembrie.
Conform instituțiilor de credit, cererea de credite imobiliare s-a menținut relativ constantă în T1, T2, T3/2014.
3.3 CATEGORII DE CREDITE IMOBILIARE
După o perioadă de creșteri puternice, piață creditului a scăzut considerabil, ca urmare a schimbărilor generate de criză economică internațională. In tara noastra, potrivit literaturii de specialitate se întalnesc urmatoarele categorii de credite imobiliare:
– Credite pentru cumpărarea de imobile cu destinație locativă;
– Credite pentru construirea de imobile cu destinație locativă;
– Credite pentru consolidarea și/sau extinderea de imobile cu destinație locativă;
– Credite pentru amenajarea imobilelor cu destinație locativă;
– Credite pentru cumpărarea de terenuri intravilane.
Creditul pentru cumpărarea de imobile cu destinație locativă se acordă pentru o perioadă de maxim 35 de ani, iar valoarea maximă a creditului este de 500.000 USD sau echivalentulîn alta moneda. In această categorie intră creditul destinat persoanelor interesate de cumpărarea unei locuințe și care pot plăți un avans între 5-25 la sută .Avansul de 5 la sută este specific creditului „Prima Casa„ sau „Noua Casa” ,iar avansul de până la 25 la sută este specific creditului ipotecar clasic.
Credit pentru construcție de locuință garantat cu ipoteca asupra unui bun deja existent până când construcția ajunge la stadiul de finalizare. (după ce a fost efectuată intabularea în Cartea Funciară) ori cu ipoteca se adresează persoanelor care dețin deja un teren și sunt interesate de construirea unui imobil, care se face fie cu ajutorul unei societăți de construcții, fie în regie proprie.Termenul maxim de creditare este de 40 de ani, iar valoarea maximă a creditului este de 400.000 USD sau echivalentulîn altă monedă. Aprobarea creditului este condiționată de existența autorizației de construcție.
Credit ipotecar pentru investiții imobiliare – creditul acordat cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
– este acordat în scopul efectuării de investiții imobiliare cu destinație locativă sau cu altă destinație decât cea locativă ori în scopul rambursării unui credit ipotecar pentru investiții imobiliare contractat anterior;
– acordarea creditului este garantată cel puțin cu ipoteca asupra imobilului care face obiectul investiției imobiliare pentru finanțarea căreia se acordă creditul, respectiv cu ipoteca asupra imobilului obiect al investiției imobiliare pentru finanțarea căreia a fost anterior acordat un credit ipotecar pentru investiții imobiliare, a cărui rambursare urmează a fi astfel finanțată;
Reabilitarea, consolidarea, extinderea și amenajarea locuințelor .
Acest tip de credit ipotecar se adresează persoanelor fizice, având un nivel nelimitat de creditare, pe o perioadă minimă de 120 luni, maximă de 240 luni, având o perioadă de grație de 12 luni. Valoarea creditului este stabilită în funcție de veniturile clientului și ale familiei și de valoarea garanțiilor aduse.La calculul venitului net se pot lua în calcul toate veniturile certe, cu caracter de permanență pe toată durata de creditare, ale familiei. Alte facilități ale acestui de tip de credit sunt: rescadențarea/ reeșalonarea creditului, suplimentarea creditului în perioada de tragere și de grație a acestuia, asigurare de viață inclusă pentru credite de până la 120.000 euro.
Din punct de vedere al costurilor, dobânda acestuia este variabila = 7,55 la sută (EURIBOR 6M + 6.49 p.p.), comisioanele pentru: analiză dosar = 0,25 la sută (se aplică la început, la principal). Min. 15 EUR max. 250 EUR; evaluare ipotecă = 83 EUR (se aplică la început). Taxa pentru evaluare imobile admise în garanție, indiferent de valoarea bunului imobil admis în garanție (echivalentul a 350 RON); administrare = 0,1 la sută (se aplică lunar, la sold); alte comisioane = 0,5 la sută (se aplică la sold). Comision unic pentru servicii prestate la cererea clienților maxim 250 EUR. Documentele necesare : cererea de credit ; documente care atestă capacitatea clientului, familiei clientului și girantilor de a dispune de venituri certe, cu caracter de permanență ; actele de identitate ale clientului, familiei clientului și girantilor ; actele de proprietate asupra bunurilor propuse a fi aduse în garanția creditului ; acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare ; declarațiile pe proprie răspundere date de client, familia clientului și giranți privind valoarea angajamentelor de plată ale acestora la data solicitării creditului și, în mod distinct, a obligațiilor devenite exigibile și neonorate la scadență, precum și litigiile cu terții
Creditul pentru consolidarea și/sau extinderea de imobile cu destinație locativă: termenul maxim de creditare este de 20 ani, iar valoarea maximă a creditului este de 90.000 USD sau echivalentulîn altă monedă. Aprobarea creditului este condiționată de existența autorizației de construcție;
Creditul pentru amenajarea imobilelor cu destinație locativă se acordă pentru achiziționarea de materiale de construcție, centrale termice, instalații electrice și sanitare, utilitat și plata manoperei amenajării locuinței, pe o perioadă maximă de 10 ani, valoarea maximă a creditului fiind de 50.000 USD sau echivalentulîn altă monedă;
Creditul pentru cumpărarea de terenuri intravilane: termenul maxim de creditare este de 20 ani, iar valoarea maximă a creditului este de 150.000 USD sau echivalentulîn altă monedă.
Comparând creditele ipotecare, în lei, ale băncilor din top 10, de pe piață românească, putem afla care sunt carecteristicile și costurile poduselor de creditare oferite pe piață. În cazul creditului Habitat BRD, cu un avans de 15-20 la sută, pentru achiziția unui imobil, dobândă anuală efectivă (DAE) este de 9,48 la sută. Suma accesată de 220.000 (peste 50.000 euro), pe 240 de luni (20 de ani), va avea o rată lunară de 2.050 lei în primii ani și va scădea până la 1.770 lei în ultimii ani.Comisionul de gestiune este destul de mare, 0,1 la sută din sold. Comisionul de analiză a dosarului este de 1.000 de lei. Asigurarea va mai costă și ea 0,029la sutădin suma împrumutată. Pentru un astfel de credit va trebui să aveți un salariu de minim 4.000 lei. Potrivit calculatorului de credite al băncii, la final veți fi returnat aproape 470.000 de lei. Din aceștia, 204.000 sunt dobânda, alți 9.500 sunt asigurarea imobilului, în timp ce alte comisioane se ridică la 33.500 lei.
Creditul "Casa Ta" de la Raiffeisen Bank, nu vine nici el chiar atât de ieftin.În acest caz, banca oferă credite numai cu dabanda variabilă. Dobânda acestui împrumut este de 10,49 la sută, în timp ce rata ajunge la 2.194 lei. Potrivit calculatorului, banca nu are niciun comision lunar de administrare a creditului.
Site-ul CEC Bank ne arată că pentru acceași sumă accesată, rata va fi de 2274 lei, timp de 20 de ani. Aici dobânda este de 11,02 (deși nu se precizează dacă este DAE sau doar dobânda simplă a creditului). Gradul de îndatorare la CEC poate să fie între 50 și 60 la sută, ne anunța banca. Creditorul nu are pentru acest credit un comision lunar de gestiune. Dobânzile adunate la acest credit în cei 20 de ani se ridică la peste 325.000 lei, la final debitorul trebuind să returneze o sumă totală de 545.000 lei.
Alpha Housing pare a fi unul dintre cele mai scumpe credite în lei pe care le au băncile din România. Plus că, pentru acest împrumut, viitorul client va trebui să aibă deja minim 25 la sută din suma pe care o vrea. Aici DAE ajunge la 12,17 la sută. Rata se calculează ca și la majoritatea – în funcție de indicele Robor la 3 luni. Nu se cere comision de analiză a creditului. Rata, în schimb, ajunge să fie de peste 2.350 de lei. În timp ce costurile creditului se ridică la aproape 345.000 lei, cu peste 150 la sută mai mult decât suma accesată de client. Calculul a fost făcut tot pentru o perioadă de 240 de luni.
La ING Bank va trebuie un salariu de minim 4.400 de lei pentru a putea acesa un credit ipotecar cu valoarea celor de mai sus. DAE pentru un astfel de împrumut este de 11,45la sută. Rata lunara timp de 240 de luni, va fi de 2.201 lei. Aici va trebui să aveți minim 15 la sutădin banii pe care vreți să-i solicitați. Comisionul pentru întocmirea documentației de credit este de 215 lei plus 1 la sută din valoarea creditului, adică încă 2.200 lei. Nu trebuie uitate nici taxele pentru evaluarea imobilui pe care-l doriți sau de cele notariale.
La Bancpost, creditul "Sigur Acasă" are o dobândă de 12,25 la sutăîn primii trei ani, când această este și fixă, după cele 36 de luni urmând să devină variabilă. Banca pune la bătaie, în cazul acestui credit, și o asigurare în caz de șomaj. Creditorul finanțează până la 70 la sutădin garanția pe care o are imobilul pe care vreți să-l cumpărați. Comisionul de analiză a dosarului este de 1.500 de lei. Comisionul de administrare a contului curent pentru acest credit este de 1,5 lei, în fiecare luna.
Prin Programul ”Prima Casă” se pot achiziționa locuințe din fondul locativ existent, din fondul locativ nou, și cele care se vor construi și se vor finaliza în continuare. Pentru achizițiile care depășesc plafonul de 60.000 euro prestabilit, diferență va fi suportată de către beneficiar din resurse proprii, sub formă de avans.
După modificările aduse programul Prima Casă, băncile au început să creeze propriile produse de creditare, în ideea de a nu rămâne fără clienți. Majoritatea seamănă izbitor cu creditul Prima Casă.
Prima Casă de la BCR – – destinația creditului este achiziția de locuințe finalizate, avansul este de 15 la sută, iar perioadă de creditare variazăîntre 5 si 30 de ani. Costurile creditului „Prima Casă de la BCR” sunt similare cu cele de la creditul „Prima Casă” clienții cu istoric beneficiază de o dobândă Euribor 3M+3,75 la sută, iar clienții standard – Euribor 3M+3,95la sută, singurul cost suplimentar suportat de client fiind comisionul lunar de administrare în valoare de 7 euro pentru credite mai mici de 20.000 de euro și 17 euro pentru credite de cel puțin de 20.000 de euro. Valoarea creditului variază între 5.000 și 66.500 de euro. Printre avantaje se număra faptul că nu trebuie constituit un depozit colateral și nu se plătește un comision anual, precum și durată de aprobare redusă a creditului. În plus, BCR nu percepe comision de analiză a dosarului.
Bancpost a lansat produsul alternativ “La Prima Ta Casa” – un credit în euro, ce presupune costuri reduse, similare cu cele ale creditului derulat prin programul guvernamental. Avansul minim pentru creditul “La Prima Ta Casa” este de 15 la sută din prețul imobilului, iar dobândă este de Euribor 3m+4.95 la sută.Nu există comision de analiză, comision lunar de administrare credit sau comision de rambursare anticipată. Însă cei care optează pentru acest produs vor trebui să plătească un comision lunar de administrare cont de1,5 lei pe luna. În plus, nu se solicită depozit colateral, declarația beneficiarului din care să reiasă că nu deține în proprietate o locuință la momentul aplicării la credit sau certificat de performanță energetică.
Produsul “ING de casa noua” oferă celor care doresc să-și cumpere o casă până la 80.000 de euro, iar avansul este de minim 25 la sută din valoarea creditului . De acest produs pot beneficia persoanele care au venitul net minim pe familie de 1.800 de lei, gradul maxim de îndatorare admis pentru titularul contractului fiind de 40 lasută.Garantarea acestui credit se face cu ipoteca de rang I în favoarea ING Bank asupra casei achiziționate/construite. Termenul de rambursare este cuprins între 3 și 30 de ani, dar nu poate depăși termenul legal de pensionare de 60 ani la femei, respectiv 65 de ani la bărbați. Totodată, nu se percepe comision anual de administrare, iar dobândă este variabilă (Euribor+4,25 la sută).
O ofertă interesantă vine și din partea Millennium Bank, care propune un credit cu valoarea cuprinsă între 5.000 și 300.000 de euro (sau echivalentul în lei), pe o perioadă de până la 30 de ani, avansul minim fiind de 10 la sută. Banca acceptă maxim doi co-debitori (soț/soție, partener, părinți, socri, copii, frați/surori), iar printre veniturile eligibile se număra salariile, bonusurile, comisioanele din vânzări, veniturile din participarea la consilii de administrație și cenzori, drepturile de autor, veniturile din chirii, dividendele, veniturile din activități independente, veniturile obținute în străinătate, diurnele.
Prima ta locuința de la Raiffeisen Bank – nu este necesar un depozit colateral cu valoarea a trei rate de dobândă, nu există interdicția de a vinde locuința timp de cinci ani de la acordarea creditului, documentația este simplificată, iar aprobarea mai rapidă. În plus, clienții care încasează salariul pe un card Raiffeisen beneficiază de dobândă preferențială. Acestea sunt principalele avantaje ale alternativei la programul Prima casă 4, propuse de Raiffeisen Bank.Creditul, cu o valoare maximă de 200.000 de euro, poate finanță maxim 85 la sută din valoarea imobilelor aduse în garanție.
Creditele ipotecare de refinanțare – refinanțarea presupune obtinerea unui nou credit in vederea achitarii unui credit similar.Această soluție este recomandată persoanelor care au în imobiliar îl constituie termenul destul de scurt pe care se acordă finanțarea, de aproximativ 15 ani derulare un împrumut la o dobândă mult mai mare decât cea existentă pe piață în prezent. Creditul le permite clienților să-și diminueze, uneori substanțial, costul cu dobândă. Suma obținută prin refinanțare poate fi mai mare decât suma aferentă achitării creditului. Perioada maximă de rambursare este de 30 ani.
Creditul punte este un produs special în categoria creditelor pentru locuințe. Împrumutul este destinat persoanelor care dețin o locuința și vor să o vândă pentru a cumpăra alta. Spre deosebire de un împrumut normal care se rambursează în timp, în mai multe rate, creditele punte se rambursează, de regulă, integral la scadență. Împrumutul este restituit după vânzarea imobilului deținut inițial în proprietate, iar pe perioada contractului se plătește numai dobânda. Prin contractarea unui credit-punte proprietarul unui imobil obține de la bancă între 70 la sută și 80 la sută din valoarea imobilului pe care îl deține. Garanția la bancă este reprezentată de casa pe care o deține, iar suma contractată poate fi utlizata pentru a cumpără cea de-a două locuința.
Leasingul imobiliar este o alternativă a creditului imobiliar.Se adresează mai mult firmelor, leasingul imobiliar poate fi o soluție și pentru persoanele fizice. În cazul leasingului, clientul nu trebuie decât să facă dovada veniturilor iar suma finanțatăpoateajunge pânăla aproape 100 la sută din valoarea imobilului, în timp cecuantumul sumei împrumutate în cazul finanțării bancare este de aproximativ 70 la sută.În cazul unui leasing imobiliar pentru persoane fizice, perioada de finanțare maximă este in jur de 15 ani, în funcție de suma care urmează să fie contractată. În trecut, contractul de leasing imobiliar putea fi făcut și pe o perioadă de până la 25 de ani. Avansul minim care se cere clientului variază. Unele firme solicită un avans minim de 10sută, iar altele chiar și de 25lasută. Polița de asigurare pentru locuința finanțată se impune la semnarea unui contract de leasing imobiliar.
Printre cele mai importante avantaje ale unui contract de leasing imobiliar este că, pe durata contractului, finanțatorul păstrează titlul de proprietar, lucru ce-l scutește de costurile altei garanții. Mai mult decât atât, față de un credit bancar standard, un contract de leasing imobiliar are mai multe avantaje, precum închierea asigurării imobilului, evaluările companiei de leasing care se fac proprietății și chiar taxele de vânzare-cumpărare. Un alt avantaj pentru un leasing imobiliar se referă la o flexibilitate mai mare de care se bucură clientul în ceea ce privește avansul și perioada de finanțare. Practic, firma de leasing este mult mai tolerantă cu clienții decât alte instituții financiare.Ca dezavantaj al contractului de leasing imobiliar menționăm perioada de finanțare, ce este, de regulă, mai mică decât în cazul altor împrumuturi.
3.4 STANDARDE GENERALE DE CREDITARE
Standardele de creditare nu au înregistrat modificări mari în T1/2010, cu excepția acelora pentru creditele de consum acordate populației, care s-au înăsprit.
Standardele de creditare in sectorul populatiei au înregistrat o evoluție diferențiată după tipul creditului. Băncile manifestand prudență in ceea ce priveste creditele de consum, în timp ce pentru creditele de achiziție de locuințe și terenuri și-au păstrat o politică relativ neschimbată.
In ceea ce priveste termenii de creditare putem spune ca acestia nu s-au modificat crucial. Pentru creditele nou acordate nivelul mediu LTV a intregistrat o crestere moderata. Acesta fiind explicat grației menținerii la un nivel ridicat a percepției riscului față de dezvoltarea pieței imobiliare. Modificări semnificative nu a semnalat nici gradul de îndatorare. Cererea pentru credit a scăzut, îndreptând tendința de creștere remarcată în ultimele două trimestre.
Standardele de creditare au fost păstrate relativ neschimbate în T2/2010. Băncile au manifestat un comportament similar vis-à-vis de creditele pentru achiziția de locuințe și terenuri și pentru cele de consum. Standardele de creditare în sectorul populatiei au fost păstrate relativ neschimbate de majoritatea băncilor în T2/2010.A existat o înăsprire acceptabila la nivelul sectorului bancar (în procent net de 5 la sută). Instituțiile de credit au adoptat un comportament similar pentru creditele ipotecare și cele de consum.
Termenii de creditare arată o ușoară relaxare respectiv circa 17 la sută din bănci(în procent net) au micșorat costurile. Pentru creditele nou acordate nivelul mediu LTV s-a mărit cu 3 puncte procentuale. Pe un loc negativ a rămas cererea de credit pentru achiziția de locuințe și terenuri datorită lipsei încrederii clienților în situația economică generală și în veniturile pe care aceștia le-ar putea obține. Nu se anticpeaza o reînceperea a creditării imobiliare.
Standardele de creditare în sectorul populatiei au evoluat diferit în T3/2010, în funcție de tipul creditelor: cele pentru achiziția de locuințe și terenuri au cunoscut o tendință de relaxare, în timp ce pentru creditele de consum nu s-au înregistrat modificări. Standardele de creditare au avut o evoluție mixtă în T3/2010: au fost ușor relaxate (pentru prima dată în ultimele opt trimestre) pentru creditele destinate achiziției de locuințe și terenuri, în timp ce pentru creditele de consum, politica de creditare s-a menținut relativ neschimbată. Relaxarea standardelor de creditare s-a tradus prin scaderea costurilor aferente creditarii. Aceasta evolutie coincide cu adoptarea unei polici de creditare in conformitate cu noile reglementari în vigoare.
Pentru creditele nou acordate in T3/2010 nivelul LTV este in scadere comparativ T2/2010. Gradul maxim de îndatorare pentru creditele nou acordate a crescut ușor depășind media înregistrată anul trecut (47 la sută comparativ cu 45 la sută în 2009).Cererea pentru creditele imobiliare a continuat sa scada asa cum au anticipat bancile. Revenirea cererii s-a realizat in T4/2010 de 20 la sută din bănci (în procent net).
Standardele de creditare în sectorul populațieinu au fost modificate consistent în T4/2010.Majoritatea băncilor au menținut relativ neschimbate standardele de creditare atât pentru creditele destinate achiziției de locuințe și terenuri, cât și pentru cele de consum. Conditiile care au condus la luarea deciziilor de creditare nu au fost schimbare in T4/2010. Băncile consideră că hotărârea de înăsprire a fost determinată de așteptările în ceea ce privește situația economică generală dar și piață imobiliară. Băncile au reduse costurile creditării (în procent de 30 la sută) dar au apelat și la o mărire a LTV (ponderea creditului în valoarea garanției imobiliare).Nivelul LTV pentru creditele nou acordate a crescut iar nivelul portofoliului de credite nu a suferit modificări.Gradul mediu de îndatorare a fost păstrat neschimbat.
În continuare băncile din zona euro sunt mai restrictive iar cele autohtone sunt mai ingaduitore. În T1/2011 nu s-au consemnat schimbări nici în ceea ce privește relaxarea standardelor de creditare dar nici a înăspririi. Băncile au redus costurile creditării dar au majorat ponderea creditului în valoarea garanției imobiliare (LTV).
Băncile tind să uniformizeze, ecartul între nivelurile LTV pentru creditele nou acordate sau diminuat. Gradul de îndatorare este apropiat de cel al anilor 2009-2010 băncile își patreaza poziția precaută. Portofoliul de credite nou acordate având o tendita de dezvoltare.Cererea pentru creditele destinare achiziției de locuințe și terenuri a crescut în acest trimestru, 60 la sută din bănci (în procent net) au intregistrat o evoluție pozitivă.
În T2/2011 băncile autohtone sunt mai restrictive comparativ cu cele din zona euro. Se înregistreaza și o tendință de relaxare a standardelor de creditare în comparație cu zona euro unde înastiriile continuă.Această relaxare se datorează în mare parte aplificarii concurenței din sectorul bancar dar și creșterea ușoară a cererii de credite.
Termenii creditării s-au modificat fiind traduși prin scăderea costurilor creditării dar nivelul LTV a crescut.Băncile prelungesc tendința de uniformizare astfel ecartul între nivelele LTV pentru creditele nou acordate s-a micșorat.Nivelul mediu al LTV pentru creditele nou acordare fiind de 75 la sută.Gradul de îndatorare se apropie de cel al anilor 2009-2010 respectiv 49 la sută.
Băncile autohtone își mențin atitudinea mai puțin restrictivă comparativ cu cele din zona euro unde s-a semnalat o înăsprire semnificativă a standardelor de creditare.Termenii creditării nu au suferit modificări in T3/2011. Ecartul intre valorile LTV pentru creditele nou acordate s-a mentinut la un nivel similar celui din T2/2011. Nivelul medie al LTV pentru credite nou acordate s-a a fost de 75 la sută , asemănător LTV pentru întreg portofoliul de credite imobiliare. Gradul mediu de îndatorare a fost apropiat de nivelul înregistrat în perioadele anterioare (2009-T2/2011), respectiv 47 la sută. Cererea pentru credite destinate achiziției de locuințe și terenuri a crescut ușor în T3/2011 însă 5 la sută din creditele nou acordate au fost refinanțări realizate de o altă intitutie decât cea care a acordat creditul inițial.
Băncile (in procent net de circa 30 la sută) au raportat menținerea trendului descendent al prețului locuințelor T3/2011 și continuarea tendinței pe termen scurt, insă cu o amploare mai redusă.
Au fost înăsprite standardele de creditare în zona euro datorită situației economiei generale și percepția privind revenirea economică.Situația economică generală au condus la înăsprirea standardelor de creditare. Nu s-au înregistrat modificări substantiale pentru ceilalti factori ai creditării, care să aibă un impact asupra standardelor de creditare.
Nivelul mediu al LTV (loan to value) pentru creditele nou acordate a crescut usor, fiind de 75 la sută .Gradul mediu de îndatorare s-a mentinut relativ nemodificat în cazul creditelor nou acordate în T4/2011 (47 la sută). Cererea pentru credite noi destinate achiziției de locuințe și terenuri a crescut în T4/2011.
Băncile în procent de 60 la sută au înăsprit standardele de creditare, aceeași situație este și în zonă euro. Conform băncilor, deciziile prudențiale ale BNR au reprezentat principalul factor care a condus la înăsprirea standardelor de creditare. Cel mai probabil acestea se referă la efectele încorporării în propriile norme interne a cerințelor Regulamentului24/2011 privind creditele destinate persoanelor fizice (care prevede limite ale valorilor creditelor pentru investiții imobiliare în funcție de valoarea garanției ipotecare și de moneda de denominare.Intru-un procent net de 10 la sută băncile au schimbat termenii creditării din punct de vedere al înăspririi.
Nivelul mediu al LTV (loan to value) pentru creditele nou acordate în T1/2012 s-a majorat la circa 79 la sută, față de 75 la sută în trimestrul precedent. Gradul mediu de îndatorare a scazut atât în cazul creditelor nou acordate înregistrând o scădere de câte 2 puncte procentuale comparativ cu trimestrul precedent, la 45 la sută, respectiv 47 la sută.Cererea pentru credite noi destinate achiziției de locuințe și terenuri s-a diminuat comparativ cu trimestrele anterioare.
În procent de 45 la sută, băncile au înăspririt standardelor creditării imobiliare. Aceasta tendinta s-a remarcat si in cazul bancilor din zona euro.Factorii care au dus la înăsprirea standardelor lor creditare constau în așteptările privind situația economică generală dar și deciziile prudențiale ale BNR.
Nivelul medie a LTV (loan to value) pentru creditele nou acordate a scuzut la 71 la sută, comparativ cu 79 la sută în trimestrul precedent. Gradul mediu de îndatorare este de 47 la sută în cazul creditelor nou acordate, respectiv 50 la sută la nivelul întregului portofoliu de credite imobiliare. Cererea pentru credite noi destinate achiziției de locuințe și terenuri a crescut în T2/2012.
Pentru al patrulea trimestru consecutiv băncile, întru-un procent de 30 la sută au continuat cu înăsprirea standardelor de creditare.Spre comparație, băncile din zona euro au apelat la înăspriri ale standardelor de creditare pentru ambele categorii de credite, cu o intensitate mai scăzută în cazul creditelor de consum.Factorii care au condus la înăsprirea condițiilor de creditare au fost determinați de așteptările privind situația economică generală dar și de deciziile prudențiale ale BNR.
Nivelul mediu al LTV (loan to value) este in creștere pentru creditele nou acordate (la 77 la sută, de la 71 la sută în T2/2012). La nivelul stocului total de credite imobiliare s-a înregistrat o tendință asemănătoare, valoarea LTV majorându-se cu 3 puncte procentuale față de perioada precedentă, la 81 la sută .Gradul mediu de îndatorare este de 45 la sută în cazul creditelor nou acordate în T3/2012, respectiv 50 la sută la nivelul întregului portofoliu de credite imobiliare.Cererea pentru creditelor imobiliare s-a diminuat în T3/2012 .
Și în T4/2012 într-un procent de 30 la sută băncile au înăsprit standardele de creditare.Același lucru intregistandu-se și în zona euro.
Totodată, instituțiile de credit au raportat un nivel mediu al LTV (loan to value), pentru creditele nou acordate în ultimele 3 luni respectiv 78 la sută comparativ cu 77 la sută în T3/2012. Și la nivelul stocului total de credite imobiliare valoarea LTV a cunoscut o creștere marginală, la 82 la sută, de la 81 la sută în trimestrul precedent . Gradul mediu de îndatorare fiind de 46 la sută, în timp ce la nivelul întregului portofoliu de credite imobiliare s-a menținut relativ neschimbat, la circa 50 la sută. Cererea pentru creditele imobiliare a scazut pentru al doilea trimestru consecutiv(in procent net de 35 la sută).
Standardele de creditare au devenit mai restrictive în T1/2013 pentru cele destinate achiziției de terenuri și locuințe pentru populație, în timp ce în cazul creditelor de consum, standardele au fost înăsprite marginal.
În T1/2013, băncile au menținut termenii creditării imobiliare constanți comparativ cu trimestrul anterior. Nivelul mediu al LTV (loan to value) pentru creditele nou acordate în ultimele 3 luni este în scădere (75 la sută, comparativ cu 78 la sută în T4/2012). Gradul mediu de îndatorare a înregistrat modificări fiind de 47 la sută în cazul creditelor nou acordate respectiv 50 la sută la nivelul întregului portofoliu de credite imobiliare.
În T2/2013, standardele de creditare s-au caracterizat printr-o restrictivitate ridicată, în special pe segmentul creditării ipotecare. Standardele de creditare in sectorul populației au cunoscut înăspriri adiționale în T2/2013, atât în cazul creditelor imobiliare, cât și al celor de consum. Principalul factor care a determinat înăsprirea standardelor creditelor pentru achiziția de locuințe și terenuri a fost cel referitor la așteptările privind situația economică generală.
În T2/2013, instituțiile de credit nu au operat modificări asupra termenilor creditării imobiliare. Nivelul mediu al LTV (loan to value) pentru creditele nou acordate în ultimele 3 luni este relativ neschimbată comparativ cu perioada precedentă (circa 75 la sută). Și la nivelul stocului total de credite imobiliare s-a înregistrat o situație similară, valoarea medie a LTV cunoscând o creștere marginală, la 85 la sută (de la 84 la sută în T1/2013). Gradul mediu de îndatorare a scăzut ușor în cazul creditelor nou acordate, la circa 45 la sută (de la 47 la sută anterior, la nivelul întregului portofoliu de credite imobiliare indicatorul menținându-se în jurul valorii de 50 la sută.Cererea de credite destinată achiziției de terenuri și locuințe s-a situat în teritoriu negativ.
Standardele de creditare in sectorul populatiei s-au caracterizat printr-o restrictivitate sporită în T3/2013 în cazul creditelor imobiliare. Principalii factori care au stat la baza creșterii restrictivității standardelor creditelor imobiliare au fost așteptările privind piața imobiliară, dar și alți factori în cazul unor instituții de credit (cum ar fi de exemplu acordarea creditelor prin Programul Prima Casă doar în monedă națională).
Nivelul mediu al LTV (loan to value) pentru creditele nou acordate în ultimele 3 luni ramane relativ nemodificată față de perioada precedentă (aproximativ 75 la sută). Gradul mediu de îndatorare s-a menținut relativ neschimbat atât în cazul creditelor nou acordate, cât și la nivelul portofoliului total de credite imobiliare, în jurul valorii de 45 la sută respectiv 50 la sută. Cererea de credite destinată achiziției de terenuri și locuințe s-a redus .
În T4/2013, standardele de creditare au fost menținute constante pentru creditele ipotecare, pentru prima dată după doi ani în care băncile au apelat la înăspriri pe acest segment. Factorii care stau la baza modificării standardelor creditelor pentru achiziția de terenuri și locuințe nu au suferit modificări. Nivelul mediu al LTV (loan to value) pentru creditele nou acordate în ultimele 3 luni este în creștere ușoară comparativ cu trimestrul precedent, la aproximativ 77 la sută (de la 75 la sută în T3/2013). Gradul mediu de îndatorare a fost menținut relativ constant , atât în cazul creditelor nou acordate, cât și la nivelul portofoliului total de credite imobiliare, în jurul valorilor de 45 la sută, respectiv 50 la sută .Cererea de credite imobiliare s-a menținut constantă.
Standardele creditării au fost menținute neschimbate, pentru prima dată după doi ani în care băncile au apelat la înăspriri pe acest segment. Spre comparație, instituțiile de credit din zona euro au relaxat condițiile de creditare atât în cazul creditelor imobiliare Nivelul mediu al LTV (loan to value) pentru creditele nou acordate în ultimele 3 luni este în creștere față de trimestrul anterior, la aproximativ 80 la sută (de la 77 la sută în T4/2013. Gradul mediu de îndatorare a fost menținut relativ constant atât în cazul creditelor nou acordate, cât și la nivelul portofoliului total de credite imobiliare, în jurul valorilor de 45 la sută respectiv 50 la sută .Cererea de credite imobiliare s-a menținut relativ constantă pentru trimestrul următor.
În T2/2014 standardele creditării imobiliare au fost menținute neschimbate. Băncile din zona euro au relaxat ușor condițiile de creditare. Factorii care stau la baza modificării standardelor creditelor imobiliare au rămas constanți în T2/2014. Nivelul mediu al LTV (loan-to-value) pentru creditele nou acordate în ultimele 3 luni este în creștere față de trimestrul anterior, la aproximativ 81 la sută (de la 80 la sută în T4/2013). Gradul mediu de îndatorare a rămas relativ neschimbat. Atât în cazul creditelor nou acordate, cât și la nivelul portofoliului total de credite imobiliare, acesta s-a menținut în jurul valorilor de 46 la sută respectiv 50 la sută .Cererea de credite imobiliare a inregistrat o evolutie pentru prima oară din al doilea trimestru al anului 2012.
Instituțiile de credit din zona euro au prelungit tendința de relaxare moderată a conditilor de creditare din ultimile două trimestre. Această relaxare este aticipata și pentru perioada următoare indiferent de tipul creditului. Factorii care contribuie la modificarea standardelor de creditare aferente creditelor imobiliare s-au menținut constanți.Nivelul mediu al a LTV (loan-to-value) pentru creditele nou acordate în ultimele 3 luni este de 81 la sută, la același nivel cu cel din T2/2014.
În T3/2014, gradul mediu de îndatorare a rămas relativ neschimbat față de trimestrul anterior. Atât în cazul creditelor nou acordate, cât și la nivelul portofoliului total de credite imobiliare, acesta s-a menținut relativ neschimbat, în jurul valorilor de 45 la sută respectiv 49 la sută. Cererea de credite imobiliare a crescut semnificativ, continuând evoluția similară din trimestrul anterior.
În cazul creditelor imobiliare standardele de creditare în T4/2014 nu au semnalat schimbări semnificative. Însă, în zona euro s-a prelungit tendința de relaxare a condițiilor de creditare, în ceea ce privește instituțiile de credit cel puțin în ultimile două trimestre. Această tendința este prevăzută și pentru T1/2015.
In ceea ce priveste băncile autohtone, acestea anticipează ca standardele de creditare in T1/2015 vor înregistra o înăsprire redusa aferente creditelor pentru achiziția de locuințe și terenuri. Termenii aferentii creditelor imobiliare nu au suferit modificări majoare . Pentru creditele nou acordate în ultimile 3 luni valoarea medie a LTV(loan-to-value) a fost de 80 la sută iar pentru stocul total de credite imobiliare a fost de 86 la sută.(nivelurile fiind aproape aceleași ca în T3/2014).Gradul mediu de îndatorare pentru aceste credite a fost în apropierea valorii de 40 la sută iar nivelul protofoliului total de credite imobiliare în jurul valorii de 45 la sută. În schimb, cererea pentru creditele imobiliare a crescut în acest trimestru dar și prețul locuințelor.Se aticipeaza același lucru și pentru perioada următoare.
3.5 ANALIZA CREDITELOR RESTANTE SI NEPERFORMANTE IN PERIOADA 2010-2014
Din punctul de vedere al calității, creditele pot fi performante sau neperformante. Creditele problematice sunt cele care, la data analizei, prezintă semnale evidente referitoare la imposibilitatea rambursării viitoare la termenele stabilite, ca urmare a deteriorării activității clientului. Trecerea din categoria creditelor performante în categoria creditelor neperformante se face după criterii bancare riguroase și bine determinate. Un credit este considerant neperformant atunci când debitorul este în incapacitate de plată respectiv principalul și dobânda sunt neplătite de mai mult de 90 de zile iar părțile nu ajung la o înțelegere. Aceste credite reprezintă o consecință inevitabilă a activității de creditare. Unele credite neperformante pot apărea în urma unor erori ale ofițerului de credit. Este posibil ca un ofițer de credit să evalueze în mod necorespunzător caracterul clientului sau să interpreteze greșit cifrele în cadrul unei analize financiare.
În momentul în care apăr întârzieri în rambursarea împrumutului acesta este trecut într-o clasă de conturi specială numită "Credite restanțe și îndoielnice". Datorită acestor credite neperformante băncile trebuie să-și constituie provizioane suplimentare pentru acoperirea riscului de neplata.
Până în luna noiembrie 2014 sistemul bancar a înregistrat o pierdere de 3,58 miliarde lei, în contextul procesului de scoatere a creditelor neperformante în afara bilanțurilor băncilor.Pierderea este foarte mare pentru că bancile au constituit provizioane. Rata creditelor neperformante, în noiembrie ajunsese la 14,6la sută. Sistemul bancar a încheiat anul 2013 cu un profit cumulat de 497 milioane de lei, în condițiile în care 23 de bănci au raportat un profit de 2,05 miliarde lei, iar 17 bănci au avut pierderi însumate de 1,55 miliarde lei. În 2012, sistemul a raportat pierderi de 2,3 miliarde lei, iar în 2011 un rezultat negativ de 777 milioane lei. Pentru scăderea nivelului creditelor neperformante și a impactului acestora asupra profitabilității băncii este necesară o politică de creditare prudentă și eficientă.
Creditele standard sunt acele credite ce nu prezintă riscuri care au putea periclita rambursarea datoriei în maniera convenită în contractul de credit, rambursarea se face la termenele prevăzute. Creditele în observație sunt credite acordate clienților cu performanțe bune sau foarte bune dar care întâmpină anumite greutăți în rambursarea ratelor și a dobânzilor. Creditele substandard sunt credite ce prezintă riscuri fiind caracterizate de posibilitatea ca banca să preia unele pierderi datorită imposibilității recuperării integrale a împrumutului. Creditele îndoielnice sunt împrumuturile în cazul cărora rambursarea pe baza condițiilor și garanțiilor existențe este incertă. Creditele pierdere sunt acele credite ce nu pot fi restituite.
În anul 2010 și 2011 calitatea portofoliului de credite a continuat să se deterioreze, rata creditelor neperformante plasându-se în iunie 2011 la 13,4 la sută (față de 11,9la sută în 2010 și 7,9 la sută în 2009). Indicatorii ce definesc calitatea portofoliului de credite ale băncilor s-au înrăutățit în perioada 2010-2011 ca urmare a recesiunii economice, a creșterii ratei șomajului, a deprecierii monedei naționale și a nivelului ridicat al ratei dobânzii. „Analiza calității portofoliilor de credite deținute de bănci urmărește atât indicatori calculați pe baza datelor din raportările de prudențăbancară, cat și pe cei determinați pe baza raportărilor financiar-contabile”. Indicatorul utilizat în analizele de stabilitate financiară este reprezentat decreditele și dobânzile clasificate în categoria „Pierdere” în cazul cărora restanțele la serviciul datoriei sunt mai mari de 90 de zile și/sau în cazul cărora au fost inițiate proceduri judiciare față de operațiune sau față de debitor (categoria „Pierdere 2). Criteriul celor 90 de zile este cel mai des utilizat în diferitele legislații naționale pentru a clasifica un credit ca fiind neperformant. Începând cu luna aprilie 2009, nivelul indicatorului a fost influențat de prevederile Regulamentului BNR nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificările ulterioare, referitoare la luarea în considerare a garanțiilor aduse de debitori în coeficient de maxim 0,25, aferent creditelor restante mai vechi de 90 de zile si/sau în cazul cărora au fost inițiate proceduri judiciare față de operațiune sau față de debitor.
Figura 1. – Coeficienți de provizionare aferenți categoriilor de clasificare a creditelor și plasamentelor
Ponderea creditelor neperformante în total credite și dobânzi clasificate a consemnat o creștere accelerată pe parcursul anului 2010. Ritmul de deteriorare a indicatorului s-a temperat începând cu anul 2010 (11,85la sută la sfârșitul anului 2010), ajungând la valoarea de 14,10la sută în decembrie 2011) (Figura 2).
Figura 2. Rata creditelor neperformante
Pentru scopuri de analiză, BNR utilizează și indicatorul rata riscului de creditcare a consemnat un trend ascendent continuu. Trendul crescător a fost inregistrat pe parcursul anului 2009 și 2010, astfel că la 09.09.2010 indicatorul era de 20,24la sută. Rata riscului de credit și-a încetinit creșterea pe parcursul anului 2010 și 2011 ajungând la sfârșitul anului 2011 la un nivel de 23,30la sută. (Figura 3). Acest indicator, comparativ cu rata creditelor neperformante, include în plus și creditele/dobânzile cu un serviciu al datoriei mai mic de 90 de zile (față de peste 90 de zile, corespunzător recomandărilor FMI), iar criteriile de clasificare cuprind și performanta financiara a debitorului, precum și principiul declasării prin contaminare, acest indicator fiind mai restrictiv decât cel recomandat de FMI. ÎnFigura 4. se poate observa comparația celor doi indicatori care au avut un trend ascendent asemănător. Pe viitor se estimează ca situația creditelor restante se va ameliora pe măsura revigorării economiei.
Figura 4. Rata riscului de credit
Figura 5. – Evoluția comparativă a indicatorilor Rata creditelor neperformante și Rata riscului de credit
Indicatorul Credite restante și îndoielnice acordate clientelei în total portofoliului de credite aferent clientelei (la valoare netă) a cunoscut o ascensiune rapidă, dacă în 2008 era de doar 0,32la sută, pe parcursul anului 2010 a înregistrat un maxim de 2,67la sută (09.2010) (Figura 6.). Acest indicator a început sa aibă un trend ușor descendent, ajungând la sfârșitul anului 2011 la o valoare de 2,40la sută. În mod similar indicatorul Creanțe restante și îndoielnice în total active (valoare neta) a înregistrat o creștere substanțială de la 0,19 la sutăla 03.03.2008 pană la 1,82la sută la 09.2010. Începând cu aceasta dată și acest indicator a cunoscut o valoare mai mică, ajungând la 1,60la sută la 12.2012 (Figura 6.).
Figura 6. Evoluție comparativă Indicatori Credite restante și îndoielnice/ Total portofoliu de credite (valoare neta) și Creanțe restante și îndoielnice/ Total active (valoare netă)
În anul 2011 și 2012 calitatea portofoliului de credite a continuat să se deterioreze, rata creditelor neperformante plasându-se în decembrie 2011 la 14,3la sutăfață de 16,8la sutăîn 2012.Se poate observă totuși că ritmul de deteriorare a indicatorului a continuat tendința deîncetinire (în anul 2011, cresterea a fost de 2,5 puncte procentuale, comparativ cu 4 puncte procentuale în anul 2010 si 5 puncte procentuale în 2009).
În anul 2012, creșterea consemnată de rata creditelor neperformante s-a datorat, în parte, noilor abordari impuse de standardele contabile IFRS (cum ar fi recunoasterea în bilanț a creanțelor înregistrate anterior în conturi în afara bilanțului, în baza unor reglementari specifice, aferent carora s-au calculat fluxuri de numerar viitoare), dar si situației financiare a clienților.Analizele efectuate la nivelul grupelor de bănci determinate după mărimea activelor relevă o calitate mai bună a portofoliilor de crediteîn cazul băncilor mari. Perspectivele privind evoluția creditelor neperformante ale sectorului populației sunt mixte: numărul debitorilor care au înregistrat pentru prima data întarzieri a plată mai mari de 90 de zile în anul 2011 și prima jumătate a anului 2012 s-a redus semnificativ (cu 11 la sută); probabilitatea de încadrare a creditelor în clase de întarziere mai mici sau de a se menține în aceeași categorie s-a ameliorat; și așteptările populației privind situația financiară s-au îmbunatatit. Pe de altă parte, măsurile de reeșalonare a creditelor pentru întarirea capacității de rambursare au avut o eficientă relativ redusă, perspectivele de creștere economică nu sunt foarte favorabile, iar riscul din creditareaîn valută se menține ridicat.
Cu toate ca volumul înalt al creditelor neperformante este preocupant, Romania se număra printre țările care au consemnat un nivel mediu al ritmului de înrautatire a calității creditelorîn 2011, țări precum Grecia, Bulgaria, Ungaria și Slovenia aflându-seîn situații mai puțin favorabile (creșterea proporției creditelor neperformante a fost de 3-4 puncte procentuale în anul 2011, față de 2,5 puncte procentuale în cazul României). De exemplu, calitatea portofoliului băncilor cu capital grecesc se situează în apropierea mediei (rata creditelor neperformante este de 17,7 la sută față de 16,8 la sută în iunie 2012), iar gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante este supraunitar și superior mediei sistemului (106,9 la sută comparativ cu 97,9 la sutăîn iunie 2012).
În perioada iunie 2011 – iunie 2012 s-a observat o intensificare a riscului de credit în cadrul sectorului, ca efect al creșterii portofoliului de credite afectate de restanțe, în condițiile unui sold total al creditelor aproape constant. In scopul analizei, BNR utilizează și indicatorul rata riscului de credit a continuat să crească. Trendul crescător a fost intregistat pe parcursul anului 2011 și 2012. Rata creditelor neperformante la bănci s-a majorat cu 1,6 puncte procentuale în anul 2011 și în prima jumătate a anului 2012 (de la 7,9 la sută la 9,5 la sută), iar volumul creditelor neperformante a crescut cu 24 la sută.
Indicatorul credite restante și îndoielnice acordate clientelei în total portofoliu de credite aferent clientelei“În primele șase luni ale anului 2012, proporția creanțelor depreciate ale clientelei nebancare (valoare brută) a consemnat o majorare cu 2,0 puncte procentuale (de la 17,1 la sută din total portofoliu în luna ianuarie 2012 la 19,1 la sută în luna iunie 2012). La nivelul valorii nete, indicatorul s-a menținut la un nivel constant în perioada ianuarie-mai 2012 (10,6 la sută), crescând până la 11,3 la sută în luna iunie.”
În anul 2012 și 2013 calitatea portofoliului de credite a continuat să se deterioreze,rata creditelor neperformante plasându-se în decembrie 2012 la 16,8 la sută față de 21,5 la sută în 2013. “Calitatea portofoliilor de credite reprezintă în continuare o vulnerabilitate pentru bilanțul sistemului bancar românesc, în contextul presiunilor puse pe situația financiară a debitorilor, dar și al restrângerii activității de creditare.”Ponderea creanțelor neperformante (ca expunere brută) în total credite și dobânzi clasificate a continuat tendința ascendentă, ajungând la 18,2 la sută în decembrie 2012, respectiv la 21,0 la sută în august 2013.
Rata creditelor neperformante s-a majorat în perioada analizată respectiv la 20,3la sută în iunie 2013 la 21,9la sută în decembrie 2013 în principal ca urmare a manifestării efectului de bază (volumul total al creditelor pentru care cerința de capital aferentă riscului de credit este determinată conform abordării standard a scăzut de la 210,5 mld. lei în iunie 2013 la 195,1 mld.lei în decembrie 2013, volumul creditelor neperformante crescând doar marginal în anul respectiv).
In ceea ce priveste indicatorul Credite restante și îndoielnice acordate clientelei în total portofoliu de credite aferent clientelei, comparativ cu anul anterior, valoarea restantelor a crescut cu aproximativ doua miliarde de lei, in contextul in care 715.000 de romani au avut intarzieri la plata ratelor, conform datelor Bancii Nationale a Romaniei.
În anul 2013 și 2014 calitatea portofoliului de credite s-a îmbunătățit, rata creditelor neperformante plasându-se în decembrie 2013 la 21,9 la sută față de 17 la sută în 2014. Rata creditelor neperformante a scăzut la 17 la sută în luna iulie 2014, cu 5 puncte procentuale sub nivelul de vârf înregistrat în luna februarie din acest an, care urcase la 22,52 la sută. Indicatorul a continuat să scadă și în următoarele luni,în urmă măsurilor luate de banca centrală de a curăța portofoliile băncilor de credite neperformante.
Creditele restanțe și îndoielnice au crescut, în șase luni, cu 81la sută în timp ce provizioanele constituite de băncile comerciale au urcat, la sfîrșitul primului semestru, la aproape două miliarde de lei, nivel dublu față de jumătatea anului trecut și cu 52 la sută peste soldul înregistrat în decembrie 2006, potrivit datelor strânse de Banca Națională a României. Potrivit BNR, creditele restante și îndoielnice nete au atins 400 de milioane de lei, cu 50 la sută mai mult față de soldul raportat la mijlocul lui 2006.
În același interval, creditul neguvernamental a avut o creștere de 44,3 la sută, la aproape 110 miliarde de lei, din care finanțările acordate populației au însumat circa 50 de miliarde de lei, cu dinamică ușor mai înaltă, de 62,5 la sută. Creditele de consum rămân principala componența a finanțării populației, cu un sold de 39,25 miliarde de lei și o creștere de 64 la sută față de iunie 2006. Împrumuturile ipotecare și imobiliare cumulează aproape 10 miliarde de lei, cu 59 la sută peste soldul de la finele primului semestru de anul trecut.
În anul 2014 ponderea creditelor restante și îndoielnice în portofoliile băncilor a început să se majoreze de la începutul anului, procesul fiind accelerat și de deprecierea rapidă a leului și scumpirea euro ce a pus mulți clienți ai băncilor în situația de a nu-și mai putea achita ratele în ianuarie. Ponderea acestor credite în total portofoliu era de 0,48 la sută și a urcat până la 0,63 la sută în februarie, 0,66 la sută în martie, 0,85 la sută în aprilie și 0,97 la sută în mai. În luna iunie a depășit nivelul de 1 la sută ajungând la 1,03 la sută.
Creditele restante și îndoielnice au crescut, în șase luni, cu 81 la sută, în timp ce provizioanele constituite de băncile comerciale au urcat, la sfîrșitul primului semestru, la aproape două miliarde de lei, nivel dublu față de jumătatea anului trecut și cu 52 la sută peste soldul înregistrat în decembrie 2006, potrivit datelor strânse de Bancă Națională a României. Potrivit BNR, creditele restante și îndoielnice nete au atins 400 de milioane de lei, cu 50 la sută mai mult față de soldul raportat la mijlocul lui 2006. În același interval, creditul neguvernamental a avut o creștere de 44,3 la sută, la aproape 110 miliarde de lei, din care finanțările acordate populației au însumat circa 50 de miliarde de lei, cu dinamica ușor mai înaltă de 62,5 la sută. Împrumuturile ipotecare și imobiliare cumulează aproape 10 miliarde de lei, cu 59 la sută peste soldul de la finele primului semestru de anul trecut.
3.6 CONCLUZII SI PROPUNERI
Băncile pot să acorde credite într-un număr limitat și de aceea măsurile de reorganizare trebuie să țină seama și de necesitatea asigurării lichidității bancare, care se referă în principal la destinația creditelor și durata utilizării lor. Problema băncilor în prezent este că se confruntă cu cereri de credite pentru locuință de valori extrem de mari, care nu pot fi susținute. Benefică poate fi însă concurența de pe piața bancară care exercită o presiune în ceea ce privește politica de dobânzi practicate, în sensul diminuării acestora. Prin urmare, creditele imobiliare pot deveni mai accesibile populației dar, în condițiile în care prețul locuințelor se va menține la un nivel ridicat este foarte puțin probabil ca scăderea ratelor dobânzilor să determine o creștere semnificativă a solicitărilor de credite.
Deși este un proces continuu, politicile de creditare trebuiesc actualizate periodic sau ori de câte ori este necesar. Fiecare bancă își dorește să atragă noi clienții cu produsele sale dar este importantă și siguranță capitalului.
CAPITOLUL IV
ANALIZA RISCULUI DE CREDITARE ȘI ASOCIATE PE SISTEM BANCAR ROMÂNESC ÎN PERIOADA 2010-2014
4.1 ANALIZA RISCULUI DE CREDITARE
Riscul de credit exprimă posibilitatea că debitorii (împrumutații sau emitenții de titluri de credit) să nu-și onoreze obligațiile la scadență. Pentru aceștia, riscul de credit exprimă într-o formă mai largă deteriorarea situației financiare. Gestionarea riscului de credit se poate realiza înainte de a lua decizia de creditare și spunem că avem de a face cu o gestionare a priori sau după ce s-a luat această decizie, când gestionarea este a posteriori.
Gestionarea a priorii a riscului de credit constă în a luă acele măsuri și a stabili acele criterii de acordare a creditului astfel încât să se evite pierderile sau acestea să fie minime. În principal sunt vizate următoarele aspecte:
falimentul unui debitor să aibe consecințe minime asupra băncii
plafonarea creditului acordat către un singur client, în funcție de soliditatea să financiară. Aici trebuie remarcat că există astfel de norme la nivel macroeconomic, prin care autoritățile monetare și de credit plafonează angajamentele băncii în funcție de fondurile sale proprii.
diversificarea riscurilor pentru că în cazul în care acestea se manifestă, impactul negativ la nivelul băncii să fie minim.
Gestionarea a posteriori a riscului de credit vizează în primul rând urmărirea creditului și în caz de nerambursare a acestuia, reducerea riscurilor prin valorificarea optimă a garanțiilor. Tot aici putem include și furnizarea de informații statistice, pentru a ajuta în cazul gestionării a priori, la stabilirea unor criterii de creditare. Această gestionare crește în importantă în cazul acordării creditului sub forma unei linii de creditare. În acest caz, banca urmărește respectarea angajamentelor debitorului și în baza acestora permite eliberarea de noi tranșe de credit.
Riscul de credit poate fi gestionat la nivel global, prin reguli și acțiuni ce vizează întreg portofoliul de credite sau mari părți din acesta, sau la nivel individual prin acele măsuri luate de banca în cazul fiecărui solicitant de credite și apoi debitor. Obiectivul administrării riscului de credit este maximizarea profitului prin menținerea expunerii la riscul de credit în limite acceptabile. Administrarea riscului de credit se va face având în vedere creditele atât la nivel individual, cât și la nivelul întregului portofoliu și va include considerarea aspectelor cantitative și calitative aferente riscurilor.
Pe fondul recesiunii economice în anul 2009 și 2010 sistemul bancar românesc a fost în continuare vulnerabil deși băncile au dispus de suficiente resurse proprii care să acopere eventualele pierderi neașteptate din riscul de credit.
În anul 2010 dar și în prima parte a anului 2011 riscul de credit a rămas principală vulnerabilitate a sectorului bancar. Activitatea de creditare este activitatea de bază a băncilor. Riscul activității de creditare reprezintă probabilitatea ca băncile comerciale să înregistreze pierderi generate de starea de insolvabilitate a clienților debitori. În luna iunie a acestui an, BNR calculase rata riscului de credit la 17,81 la sută ceea ce înseamnă că imprumuturile cu întârzieri la plată mai mari de 60 de zile reprezentau a cincea parte din portofoliul total al băncilor. În septembrie 2010, rata riscului de credit în România a ajuns la 20,24la sută din totalul creditelor către populație și firme, potrivit indicatorilor agregați privind instituțiile de credit, publicați de Banca Națională a României (BNR).
Comparativ, la finalul anului 2009 riscul de credit înregistra o rată de 15,3 la sută, în creștere de două ori față de valoarea de la finalul anului 2008, de 6,5 la sută. Trebuie precizat însă că în Românianeperformanta în activitatea de creditare ia în calcul doar restantele mai mari de 90 de zile, în acest caz ponderea în total portofoliu fiind, la finalul anului trecut, de 11,85 la sută, în creștere cu patru puncte procentuale comparativ cu valoarea din decembrie 2009.
In anul 2011, riscul de credit aferent creditelor în valută a crescut mai rapid decât în cazul creditării în lei, atât în cazul companiilor, cât și a populației. În perioada analizată s-a înregistrat o majorare a riscului de credit pentru toate tipurile de debitori. Categoria cea mai afectată a fost cea a întreprinderilor mici și mijlocii. Riscul de credit a crescut și pe segmentul populației, însă într-un ritm mai lent (până la 8,2 la sută la 31 decembrie 2011 și respectiv 9,0 la sută la 31 martie 2012). Potrivit raportărilor băncilor privind cerințele minime de capital, la 31 decembrie 2011, riscului de credit i-au fost alocate 83,8 la sută din cerințele de capital.
Ponderea deținută de expunerea brută aferentă creditelor și dobânzilor clasificate în categoriile „îndoielnic” și „pierdere” în totalul creditelor și dobânzilor clasificate s-a majorat de la 18,4 la sută la sfârșitul lunii decembrie 2010 la 20,4 la sută la 31 decembrie 2011, context în care instituțiile de credit au fost nevoite să constituie un volum mai mare de provizioane (30 741,4 milioane lei la 31 decembrie 2011 față de 23 632,9 milioane lei la 31 decembrie 2010), cu impact direct asupra performanțelor financiare.
Băncile au înregistrat un nivel adecvat de capitalizare pentru acoperirea riscului de credit ca urmare a supravegherii stricte de către BNR a evoluțiilor acestui indicator și a eforturilor depuse de bănci pentru realizarea unor contribuții suplimentare de capital la solicitarea băncii centrale. Aceste aporturi au totalizat 650 de milioane de euro în cursul anului 2010 și 95 de milioane de euro în semestrul I din 2011. Potrivit BNR rata fondurilor de nivel 1 reprezintă 80 la sută din fondurile proprii totale. Acest indicator a avut în iunie 2011 un nivel de 13,6 la sută, foarte apropiat de rata solvabilității de 14,2 la sută ceea ce arată calitatea corespunzătoare a surselor proprii ale băncilor ce s-a făcut datorită capacității de absorbție a pierderilor și a criteriilor permanenței. În ceea ce privește riscul de credit, sistemul bancar românesc a consemnat o deteriorare a calității portofoliilor în anul 2012, o creștere cu aproape 4 puncte procentuale a ratei creditelor neperformante comparativ cu sfârșitul anului precedent (până la 18,2 la sută).
Banca este expusă riscului de credit, datorita activității de acordare de credite pe termen scurt în lei către instituțiile de credit interne. Valoarea care reprezintă expunerea la acest risc de credit este dată de valoarea contabilă a creditelor acordate de către bancă, recunoscută în bilanțul contabil. Expunerea maximă la riscul de credit, reprezentând pierderea maximă contabilă care ar trebui recunoscută la data întocmirii bilanțului în situația în care împrumutații nu își pot îndeplini obligațiile contractuale, iar valoarea justă a oricăror garanții este zero, este în sumă de 12 295 285 mii lei (31 decembrie 2011: 6 711 090 mii lei). La data aprobării situațiilor financiare, creditele acordate instituțiilor de credit aflate în sold la 31 decembrie 2012 în sumă de 12 295 179 mii lei au fost rambursate integral de contrapartide (31 decembrie 2011: 6 710 960 mii lei).
In anul 2013 riscul de credit al portofoliului în valută a continuat să crească comparativ cu evoluția riscului aferent portofoliului în monedă locală.
La data aprobării situațiilor financiare, creditele acordate instituțiilor de credit aflate în sold la 31 decembrie 2013 în sumă de 999 991 mii lei au fost ulterior rambursate integral de contrapartide (31 decembrie 2012: 12 295 179 mii lei). Expunerea directă a băncilor asupra companiilor din sectorul construcții și sectorul imobiliar este importantă (24,5 la sută din totalul portofoliului de credite acordate companiilor nefinanciare, respectiv 26,8 miliarde lei în august 2014), iar riscul de credit din asemenea expuneri este ridicat (rata creditelor neperformante aferentă firmelor din construcții este de 40,4 la sută, iar în cazul firmelor din sectorul imobiliar de 21 la sută, în august.
Principalele bănci din România s-au confruntat cu aceleași probleme în ceea ce privește riscul de credit. Riscul de credit reprezintă pierderea pe care ar suportă-o bancă dacă un client sau o altă contrapartidă nu și-ar îndeplini obligațiile contractuale. Băncile sunt expuse riscului de credit atât prin activitățile de tranzacționare, creditare și investiție, ci și în situatia în care actioneaza ca intermediar în numele clientilor, în calitatea de emitent de garanții sau în situatia în care se desfășoară activități de leasing financiar.
Primele 4 bănci ca mărime după active din România (BCR, BRD, Raiffeisen și Transilvania) au avut per total o tendință crescătoare la expunerea de risc de credit, în afară de BRD care în anul 2008 a avut o expunere la riscul de credit mai mare cu aproximativ 20 la sută față de 2009 și 2010. Creșterea ponderii creditelor neperformante a continuat pana in 2012 la peste 21la sută .
Raiffeisen și Transilvania au avut o traiectorie asemănătoare și expunerea la riscul de credit a crescut din 2008 pana în 2011. BT a raportat pe 2012 o rată a neperformantelor de 11,3la sută, în timp ce media sistemului a sărit de 18la sută. Diferențele dintre cele 4 bănci arată că fiecare bancă are propriile metode prin care gestionează riscul de credit, prin care urmărește expunerea maximă la riscul de credit, luând în considerare sau nu garanțiile când își prezintă rapoartele anuale. Calitatea portofoliului de credite la nivelul sectorului bancar s-a deteriorat rapid din 2008 pana în 2011 ducând la creșteri ulterioare ale costului de risc și ale creditelor neperformante.
, cea mai mare bancă de pe piață avea în 2008 o rată a creditelor neperformante de 3,2la sută, urmând ca această rată să crească în anii următori foarte mult, ajungând la peste 22la sută în 2011 când banca a terminat anul pe pierdere (pierdere de 511 mil. lei), culminand cu rata creditelor neperformante de 26,7la sută in 2012 din portofoliul total de credite, în timp ce formarea de noi credite neperformante s-a redus semnificativ, atât în termeni absoluți cât și relativi. Pentru diminuarea expunerii față de riscul de credit banca a luat măsuri pentru o mai bună selecție a categoriilor de clienți și s-a pus accentul pe colectarea timpurie a creanțelor cu probleme și pe executarea colateralelor. Rata creditelor neperformante înregistrată de BCR a crescut modera până la 30,2la sută din totalul portofoliului de credite la 31 martie 2014, din cauza reducerii totale a portofoliului de credite. Volumul absolut al creditelor neperformante a continuat să se reducă, în baza unor eforturi eficiente de recuperare, a recunoașterii contabile a unor pierderi din credite și vânzărilor de portofolii de credite. Rata de acoperire a creditelor neperformante se situa la 61,1 la sută, semnificativ superioară valorii de 58,0 la sutăîn T1 2013. Volumul agregat al creditelor acordate clienților a scăzut cu 14,7 la sută, până la 36,667 miliarde lei față de 42,985 miliarde lei, la 31 martie 2013. BCR administrează un portofoliu de credite neperformante de 9,7 miliarde lei in septembrie 2014.
Banca Comercială Română (BCR) a avut în primele nouă luni ale anului 2014 cheltuieli nete cu provizioane de 4,05 miliarde lei de 2,5 ori mai mari decât în perioada similară din 2013. Indicatorul de credite neperformante inregistrat la data de 31 decembrie 2014 este de 25,7 la sută iar rata de acoperire cu provizioane a portofoliului de credite neperformante este de 75,8 la sută.
BRD, a doua bancă ca mărime după active a reușit să aibă o rată a creditelor neperformante mai scăzută decât media sistemului bancar, astfel că în 2009 avea o rată a creditelor neperformante de 5,5 la sută, urmând ca în 2010 să crească la 9,1 la sută, iar în 2011 la 12,2 la sută. Situatia ratei de neperformanță s-a inrautatit pe parcursul anului 2012 depăsind 21 la sută, iar creșterea cheltuielilor cu provizioanele și scăderea portofoliului total de credite nu pot să indice decât o deteriorare a acestui indicator pe parcursul anului. Rata creditelor neperformante la BRD a ajuns la 24,9 la sută la sfârșitul lunii martie 2014 iar rata de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante fiind de 70,9 la sută . În decembrie 2014 înregistra o rată a creditelor neperformante în scădere, respectiv 20,3 la sută. Acest lucru se datorează implementării unei politici active de ștergere și vânzare de creanțe dar și datorită îmbunătățirii gradului de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante ajungând la 71 la sută la finele anului 2014.
Pe de altă parte Banca Transilvania a reușit să aibă o rată mică a creditelor neperformante în comparație cu alte bănci din sistemul bancar românesc. În 2008 Banca Transilvania avea o rata a creditelor neperformante de puțin peste 3 la sută, iar în 2009 aceasta a crescut ajungând la 4,8 la sută. În anii următori rata creditelor neperformante a avut o tendință de creștere (in 2010 având valoarea de 7,4 la sută, iar în 2011 de 8,62 la sută, crescand pana la 11,3 la sută in 2012. Creditele neperformante înregistrate de Banca Transilvania reprezintă 11,47 la sută din totalul portofoliului de credite al băncii, la sfârșitul trimestrului III din 2014, în continuare fiind sub media sistemului bancar românesc. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane a fost de 442 milioane lei. Acoperirea creditelor neperformante cu provizioane aferente și garanții ipotecare reprezintă în continuare peste 125 la sută din valoare păstrată pe parcursul ultimilor doi ani. Soldul total al provizioanelor este de 2,43 miliarde lei, la data de 30 septembrie 2014, reprezentând 12,2 la sută din totalul creditelor.
4.2 ANALIZA RISCULUI VALUTAR
Riscul schimbului valutar apare la orice cumpărare sau vânzare de monedă. Riscul cursului valutar este ”probabilitatea că o variație a cursului valutar pe piață să ducă la o diminuare a profitului net bancar ori probabilitatea că o variație a cursului valutar pe piață să influențeze negativ marjă dobânzii bancare”. Acest risc, prin volatilitatea cursurilor de valutare poate influența capacitatea debitorilor de a-și rambursa împrumuturile. Pe piață derivatelor au fost dezvoltate modalități de evitare a riscului valutar prin utilizarea unor instrumente de hedging (de compensare a riscului).
În anul 2010, moneda națională s-a apreciat față de euro cu 6,3 la sută în termeni reali. Pe parcursul anului, fluctuațiile cursului de schimb leu/euro au avut o amplitudine moderată, volatilitateaacestuia fiind inferioară celor consemnate de majoritatea cursurilor de schimb ale monedelor din regiune.
În anul 2009 și 2010 pierderea potențială în urmă unui șoc, adică riscul de curs de schimb – calculată în funcție de pozițiile valutare nete ale instituțiilor de credit s-a menținut la valori reduse comparativ cu nivelul fondurilor proprii. Valoarea zilnică a VAR (value at Risk) pentru cursul de schimb, calculată pe baza poziției valutare nete a înregistrat un nivel modic în această perioadă. Ținând seamă că expunerea în valută față de sectorul privat reprezentă la finele lunii iunie 2010- 62,8 la sută din totalul creditului acordat acestui sector, deprecierea monedei naționale a avut un efect direct important asupra indicatorului de solvabilitate. În primul trimestru al anului 2011 riscul valutar manifestat direct al variației cursului de schimb asupra fondurilor proprii s-a menținut la un nivel scăzut. Valoarea maximă a VAR înregistrata în perioada ianuarie 2010 – iunie 2011, care presupune o lichiditate a pozițiilor termen de 10 zile lucrătoare, nu depășește 0,25 la sută din totalul fondurilor proprii. Perioadă actuală se caracterizează prin fluxuri speculative de capital cauzate de existența unui diferențial al ratelor de dobândă între țări cu monede diferite, în conditii de incertitudine a evoluției cursului de schimb.
Dezechilibrul dintre creditul de retail în lei și cel în valută s-a accentuat în ultimul an, ponderea finanțărilor în alte monede decât cea locală urcând cu patru puncte procentuale la nivelul lunii februarie față de aceeași lună din 2010, la 65 la sută din soldul total. Creditele în valută ale populației ajungeau la echivalentul a 65 mil. lei (16 mil. euro) la sfârșitul lui februarie dintr-un sold total de 100 mil. lei. Soldul creditului în valută a crescut cu 10 la sută în euro față de perioada corespunzătoare a anului trecut, în timp ce creditele în lei s-au restrâns cu 8 la sută .
Riscul valutar se definește că probabilitatea de a înregistra pierderi în urmă variației cursului de schimb. Acesta este o parte componentă a riscului de piață, care rezultă din variațiile cursurilor valutare și își are originea în necorelările dintre valorile activelor și datoriilor exprimate în diferite monede. Cursul de schimb estimat în funcție de poziția valutară netă a instituțiilor de credit pe baza VaR istoric s-a menținut la valori scăzute (sub 0,2 la sută din fondurile proprii). Totuși, o depreciere puternică a monedei naționale în raport cu euro ar contribui la creșterea cerinței de capital pentru expunerile denominate în valută, respectiv la creșterea gradului de îndatorare a debitorilor expuși la riscul valutar și, implicit, la deteriorarea indicatorului de adecvare a capitalului.
Fluctuația cursului euro a determinat și în acest an o schimbare în strategia de negociere. Valutele principale au câștigat teren în fața leului în 2011, dar majoritatea au consemnat aprecieri care abia acoperă rata inflației.
Riscul valutar la nivelul sistemului financiar s-a mentinut la valori scazute. In perioada iunie 2012 – august 2013 nivelul maxim al VaR istoric s-a situat sub banda de 0,1 la sută din totalul fondurilor proprii. Față de data elaborării raportului anterior, riscul reprezentat de volatilitatea cursului de schimb este în creștere, ca urmare a majorării ponderii titlurilor de stat deținute de nerezidenți, precum și a tendinței de reorientare a activității bancare în sensul reducerii volumului activelor externe, având ca rezultat o dezintermediere mai rapida, manifestată pe plan european.
Riscul valutar la nivelul sistemului bancar, estimat prin impactul direct al unor șocuri pe cursul de schimb asupra pozițiilor valutare nete ale instituțiilor de credit, s-a pastrat la un nivel scăzut la 30 iunie 2014 (0,1 la sută din nivelul fondurilor proprii), asemanator anului anterior (valorile consemnate au fost de sub 0,1 la sută pe tot parcursul anului 2013). Stocul ridicat al creditului în valută acordat companiilor și populației, una dintre vulnerabilitățile sectorului bancar românesc, a continuat să se ajusteze (cu 5,6 puncte procentuale în perioada decembrie 2012 – august 2014, până la nivelul de 57,2 la sută din valoarea totală a creditului acordat sectorului privat). Această tendință va continua probabil în următorii ani, pe măsură ce creditele vechi vor fi rambursate, iar creditele noi vor fi acordate preponderent în monedă națională. De altfel, în ultimii ani, ponderea creditelor noi denominate în euro în totalul creditelor nou acordate companiilor și populației s-a plasat pe o traiectorie vizibil descrescătoare, ajungând la 25,8 la sută în primele opt luni ale anului 2014 (comparativ cu 53,4 la sută în anul 2010). Cursul de schimb leu/euro și-a accentuat majorarea în perioada decembrie 2014 – variația lunară a acestuia urcând la 0,7 la sută, în condițiile în care piețele financiare internaționale, implicit cele din regiune, au resimțit efectele reamplificării aversiunii globale față de risc, decurgând din: incertitudinile crescute privind impactul exercitat asupra economiei globale de scăderea abruptă a prețului petrolului; infirmarea așteptărilor privind adoptarea în ședința BCE din decembrie a unei decizii vizând noi instrumente neconvenționale.
Aprecierea francului elvețian (CHF) față de celelalte valute a început la data de 15 ianuarie 2015. Această a fost posibilă ca urmare a deciziei Băncii Naționale a Elveției de a renunța la pragul de 1,2 franci elevetiei pentru un euro având ca și consecință creșterea sensibilă a ratelor la creditele în această monedă contractate de debitori. Decizia a dus la aprecierea imediată a francului elvețian față de euro, dolar și alte valute. În România creditul în franci elvețieni reprezintă 1,4 la sută din produsul intern brut(PIB) având o pondere în totalul creditelor acordate sectorului populației de 2,7 la sută respectiv 75 412 persoane. Destinația acestora a fost în principal pentru achiziționarea de locuințe respectiv 35 la sută. Acestea au fost acordate pe termen lung, scadență medie reziduală fiind de 13,2 ani. Un număr de 3 bănci dețin 69 la sută din totalul creditelor în această monedă având o pondere de 14 la sută în totalul activelor sectorului bancar.
Figura 1. Rata creditelor neperformante în perioada 2008-2012pentru principalele bănci din România
Raiffeisen avea în 2008 una dintre cele mai mici rate de credite neperformante, de doar 2,8 la sută, banca reușind de-lungul următorilor ani să mențină această rată la un nivel mai scăzut decât media sistemului bancar, ajungând ca în 2010 să aibă o rată a creditelor neperformante de 9,4 la sută, urmând ca în 2011 aceasta valoare să scadă la 9,3%. Scăderea ratei pe parcursul anului 2011 s-a datorat politicilor restrictive pe care banca l-a luat în ceea ce privește creditarea. (Figura 1.). Indicatorul a crescut în schimb, în prima parte a anului 2012, atingând valoarea de 15,9 la sută la 31 martie 2012. Având în vedere că recuperarea economiei este una înceata și destul de fragilă rata creditelor neperformante îsi va reveni doar în linie cu dezvoltarea economiei.
In anul 2013 Raiffeisen Bank a inregistrat o rata a creditelor neperformante în ușoară creștere atingând valoarea de 8,7 la sută. Anul 2014 a adus o scădere a ratei creditelor neperformante respectiv 7,5 la sută sub media sistemului bancar românesc. Gradul de acoperire cu provizioane a neperformantelor s-a menținut aproape la fel respectiv 70,4 la sută.
4.3 ANALIZA RISCULUI DE LICHIDITATE
Acest risc apare în general în activitatea de finantare a activitatii si in necorelarea naturala a pozitiilor de activ si pasiv din perspectiva maturitatii. Acesta include atât riscul de a nu putea finanța activele la maturități sau dobânzi adecvate, cât și de a fi în imposibilitatea de a lichidă un activ la un preț sau într-un interval de timp rezonabil. În managementul riscului de lichiditate, politicile băncii privind corelarea scadențelor activelor cu cele ale pasivelor, constituie de cele mai multe ori o strategie financiară. Un nivel de lichiditate necorespunzător poate duce, în situația unei reduceri neașteptate a numerarului, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare de fonduri cu costuri mari, reducând profitabilitatea băncii și determinând, în ultimă instanță, insolvabilitatea. Pe de altă parte, o lichiditate excesiva duce la scăderea rentabilității activelor și, în consecință, la performanțe financiare slabe. Principalele cauze care determină apariția riscului de lichiditate sunt următoarele: situația economiei reale; influența mass a media; indisciplină financiară a agenților economici; dependența pe piață financiară; necorelarea între scadențele depozitelor și a creditelor.
Raportul credite/depozite pentru sectorul neguvernamental s-a îmbunătățit de la 137 la sută în noiembrie 2008 la 119 la sută (martie 2010), cu o tendință ulterioară de creștere. Principală sursă de finanțare a activelor o reprezintă depozitele atrase de la companii și populație (46 la sută în total pasive).
O altă sursă de finanțare a activelor o constituie pasivele externe (27 la sută în total pasive) reprezentate intregral de depozitele la vedere și la termen și împrumuturi ale nerezidenților. Indicatorul credite în valută/ depozite în valută era la 30 iunie 2010 de la 205 la sută, față de 208 la sută în perioada similară a anului anterior (Grafic 3.44).
Ponderea depozitelor interbancare interne în total pasiv a rămas scăzută respectiv 2,4 la sută. Lichiditarea imediată a crescut cu 2,2 puncte procentuale până la nivelul de 35,9 la sută la 30 iunie 2010, indicatorul active lichide/ pasive pe termen scurt a atins nivelul de 146,7 la sută, iar indicatorul de lichiditate calculat conform reglementărilor în vigoare intregistra nivelul de 1,35 superior limitei minime reglementate de 1.
Poziția de lichiditate a băncilor s-a menținutîn general confortabilă în perioadă analizată.Obiectivul principal al operațiunilor derulate zilnic este asigurarea existenței unei lichidități corespunzătoare pe piața internă.
La finele lunii iunie 2011 nivelul indicatorului credite/depozite neguvernamentale era de 122,6 la sută, iar cel aferent gospodăriilor populației de 95,8 la sută.(grafic 3.37)
Depozitelor atrase de la populație a intrat din august 2010în teritoriu negativ, la sfârsitul lunii iunie 2011 ponderea acestora în totalul pasivelor sistemului bancar (27,6 la sută) s-a redus cu doar 0,1 puncte procentuale fată de perioada similară a anului anterior, în contextul diminuarii pasivelor sistemului bancar. Bancile au reluat din ianuarie 2011 trendul usor descrescator al dobânzilor bonificate la resursele noi în lei atrase de la gospodariile populatiei dat fiind ritmul negativ al creditarii.
Indicatorii de lichiditate ai sistemului bancar redau valori corespunzătoare la finele lunii iunie 2011: 36,3 la sută în cazul lichiditatii imediate si 143,5 la suta în cazul activelor lichide/pasive pe termen scurt, în ușoară creștere anuală cu 0,4 puncte procentuale, respectiv scadere anuala cu 3,2 puncte procentuale; indicatorul de lichiditate calculat conform reglementarilor în vigoare înregistra la aceeasi data un nivel de 1,37 superior pragului minim reglementat de 1.
Poziția de lichiditate a băncilor a continuat să fie în general confortabilă. Începând cu ianuarie 2012 trendul indicatorului menționat se inversează, nivelul acestuia apropiindu-se ușor de cel înregistrat de unele țări din regiune. Principala sursa de finantare a bancilor a reprezentat-o depozitele atrase local (47 la sută din total pasive la finele lunii iunie 2012), în creștere cu 1,7 puncte procentuale față de perioada similară a anului anterior, în special pe seama evoluției favorabile a depozitelor atrase de la populație. BNR a asigurat gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar, precum și lărgirea gamei de active eligibile pentru operațiunile destinate furnizării de lichiditate.
Un factor de îmbunătățire a poziției de lichiditate a sectorului bancar îl reprezintă creșterea deținerilor de titluri de stat, cu o evoluție alertă în trimestrul I și una temperată în trimestrul II 2012.
Indicatorii de lichiditate ai sistemului bancar relevau valori corespunzătoare la finele lunii iunie 2012: 35,4 la sută, în cazul lichidității imediate (calculată prin raportarea disponibilităților, depozitelor la bănci și titlurilor de stat libere de gaj la totalul datoriilor bilanțiere) și 145 la sută în cazul activelor lichide/ pasivele pe termen scurt (indicatorul ia în calcul activele, pasivele și elementele în afara bilanțului cu scadențe de până la 3 luni); indicatorul de lichiditate reglementat înregistra la finele lunii iunie 2012 nivelul de 1,6 pentru banda de scadență de sub o lună, 3,4 pentru cea între una și 3 luni, 5,8 pentru cea între 3 și 6 luni, respectiv 4,4 pentru cea între 6 și 12 luni, superioare pragului reglementat de 1.
Dezechilibrul dintre creditele acordate sectorului neguvernamental și finanțarea din surse locale s-a atenuat începând cu a doua jumătate a anului 2012, pe fondul reducerii stocului de credite, dublate de o ușoară creștere a volumului depozitelor atrase. Valoarea indicatorului credite/depozite s-a îmbunătățit treptat în perioada analizată (Grafic 3.44.), atingând un nivel minim de la începutul crizei financiare de 109 la sută în august 2013 (față de 119 la sută înregistrat în iunie 2012). Depozitele atrase de la companii și populație au continuat să reprezinte principala sursă de finanțarea băncilor – 51,3 la sută din total pasive la sfârșitul lunii august 2013, pondere superioară cu 4 puncte procentuale celei din perioada similară a anului anterior, pe fondul continuării tendinței de creștere a economisirii interne.
Pe parcursul anului 2012 și în prima jumătate a anului 2013, BNR a asigurat gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar, cu excepția perioadei noiembrie 2012 – ianuarie 2013, interval în care banca centrală a adoptat o politică de gestiune fermă a lichidității.
Creșterea finanțării băncilor din surse locale, precum și scăderea creditelor acordate sectorului privat au dus la o reducere accelerată a raportului credite/depozite până la o valoare de 101,3 la sută la finalul anului 2013 față de cea înregistrată la sfârșitul lui 2012 de 114,5 la sută. Începând cu 2014, dinamica depozitelor a încetinit pe fondul unor dobânzi scăzute practicate în piață, iar creditarea s-a menținut pe un trend negativ astfel că indicatorul a continuat să scadă moderat ajungând în iulie 2014 la 99,8 la sută, ușor sub nivelul de echilibru. O evoluție similară se observă și la nivel regional.
Cu toate că lichiditatea la nivelul sistemului bancar se menține ridicată, la nivel individual există instituții de credit care se pot confrunta cu difilcultăți temporare în asigurarea lichidităților necesare, situație întâlnită în primele luni ale anului 2014, când un număr redus de bănci au apelat la facilitatea permanentă de credit oferită de BNR participanților eligibili. Raportul credite/depozite a scazul sub pragul de 100 la sută, acest lucru începând din iunie 2014 până în decembrie când a înregistrat o valoarea de până la 91 la sută. Indicatorul de lichiditate a crescut ating valoarea de 1,6 la sută.
Soldul creditului neguvernamental în lei acordat de bănci s-a majorat la 31 ianuarie 2015 cu 6,7 la sută (6,2 la sută în termeni reali) comparativ cu 31 ianuarie 2014, pe seama majorării cu 16,3 la sută (15,8 la sută în termeni reali) a creditului acordat gospodăriilor populației, în timp ce creditarea în valută s-a diminuat cu 10,6 la sută.
4.4 ANALIZA RISCULUI DE RATĂ A DOBÂNZII
Riscul de rată a dobânzii reprezintă probabilitatea de a suferi o pierdere sau o nerealizare a profiturilor prognozate, datorită variației ratei dobânzii pe piață într-un sens nefavorabil. Pentru gestionarea acestui risc, trebuie analizată structura activelor și a pasivelor, determinând dependența acestora față de schimbările ratei dobânzii.
Riscul ratei dobânzii este gestionat A®n principal prin monitorizarea ecartului (gap-ului) privind rata dobânzii și printr-un sistem de limite pre-aprobate pentru intervalele de refixare a ratelor de dobândă. O bancăeste expusa la riscul de dobandå sub forma expunerii la fluctuatiile nefavorabile ale ratei dobanzii pe piatå. Principalele surse ale riscului de dobandå sunt reprezentate de corelatiile imperfecte dintre data maturitåtii (pentru activele si datoriile purtåtoare de rate fixe de dobandå) sau data refixårii dobanzii (pentru activele si datoriile purtåtoare de rate de dobandå variabile), evoluția adverså a curbei ratei randamentului (evoluția neparalelå a curbelor de randament pentru activele si datoriile purtåtoare de dobandå), precum și corelația imperfectå în ajustarea ratelor castigate si plåtite pentru diferite instrumente financiare cu caracteristici de refixare a dobânzii.
Analiza riscului de rată a dobânzi arată un impact redus asupra fondurilor proprii ale instituțiilor de credit (cu un maxim de 5 la sută ,în cazul unui șoc simultan de 200 de puncte de bază aplicat ratei dobânzii în lei,respectiv în valută,considerând o deplasare paralelă a curbei randamentelor). La nivel individual asupra instituțiilor de credit persoane juridice române avem o deplasare paralelă de 200 de puncte de bază a curbei ramdamentelor în lei, respectiv în valută. Impactul fondurilor proprii variază între 9,7 la sută și 43,9 la sută. În ceea ce privește ponderea titulurilor de stat în totalul activelor putem spune că a cunoscut o creștere treptată reflectându-se și în preponderentă titlurilor de stat în totalul titlurilor negociabile deținute de către instituțiile de credit, titluri eligibile. Analiza sensibilității la riscul de rată a dobânzii a titlurilor arată un impact moderat asupra fondurilor proprii al pierderii provocate de creșterea ratei dobânzii în lei (o deplasare paralelă a curbei randamentelor cu 100 puncte de bază care duce la pierderi de aproximativ 2,3 la sută în totalul fondurilor proprii).
În cursul anului 2010, ponderea titlurilor de stat în totalul activelor instituțiilor de credit a crescut. Senzitivitatea la riscul de rata a dobânzii efectuată pe baza datelor aferente lunii decembrie 2010 (estimată în functie de fluxurile de numerar actualizate ale instituțiilor de credit) este în creștere. Astfel, la o modificare a structurii la termen a curbei randamentelor cu 200 puncte de bază, impactul asupra fondurilor proprii ar fi de aproximativ 10 la sută (față de 5 la sută, valoarea estimată pe bază datelor aferente lunii decembrie 2009), o contribuție importantă revenind prezenței elementelor purtătoare de dobânda fixa (titluri de stat, respectiv credite cu dobânzi promoționale), dar și modificării formei curbei randamentelor.
La finele anului 2010, se observă o tendința de aliniere a sensului de modificare a ratelor dobânzii cu impact negativ asupra fondurilor proprii, majoritatea instituțiilor de credit fiind expuse la creșteri ale ratelor dobânzii. Reevaluarea titlurilor de stat deținute în portofoliul de tranzacționare, respectiv a titlurilor de plasament, în urma unei deplasări paralele a curbei randamentelor cu 200 puncte de bază (creștere a ratelor), ar cauza pierderi de aproximativ 3,5 la sută din totalul fondurilor proprii. Deși titlurile de investiții au o pondere importantăîn totalul titlurilor de stat deținute de instituțiile de credit (Grafic 3.42.), acestea nu au fost luate în considerare în determinarea impactului asupra fondurilor proprii, că urmare a tratamentului contabil diferit.
Anul 2011, respectiv prima parte a anului 2012 au consemnat o creștere semnificativă a volumului activelor purtătoare de dobândă fixă, pe fondul creșterii ponderii deținerilor de certificate de trezorerie cu discont și obligațiuni de stat. O eventuală materializare a unui scenariu advers incluzând o creștere semnificativă a ratelor de dobândă ar afecta fie profitabilitatea instituțiilor de credit pentru elementele deținute în portofoliul de tranzacționare, fie capitalul în eventualitatea deținerii acestora ca active „disponibile pentru vânzare” (titlurile de stat sunt înregistrate în contabilitate în mod preponderent ca „disponibile pentru vânzare”, proporția acestei categorii fiind de aproximativ 59 la sută din totalul deținerilor de titluri în iunie 2012).
Se remarcă o aliniere în rândul instituțiilor de credit cu privire la sensul modificării ratelor de dobândă care ar provoca pierderi, majoritatea acestora fiind afectate de o creștere a ratelor de dobândă. Majorarea numărului de tranzacții efectuate pe piața secundară a titlurilor de stat precum, și introducerea în luna februarie 2012 a unei emisiuni cu o maturitate de 15 ani, au permis o estimare mai bună a modificărilor survenite în așteptările piețelor; la data de 30 iunie 2012, curba randamentelor sugera o legatură monotonă între maturitate și randamentul așteptat. Pericolul conturării unui cadru economic marcat de existența unui marje nete scăzute între ratele active de dobândă și costul de finanțare (cost determinat de evoluția ratelor de dobândă pe termen scurt) este moderat.
Spre deosebire de perioadele anterioare, în semestrul II din 2012, respectiv în prima parte a anului 2013, deținerile de titluri de stat nu au mai cunoscut o creștere a ponderii în activul bilanțier, stabilizânduse la aproximativ 21 la sută.
În ipoteza unui eventual șoc permanent reprezentat de o deplasare paralelă cu 200 puncte de bază a curbei randamentelor, în condițiile creșterii ratelor de dobândă, pierderile generate de nepotrivirea pe scadențe a activelor și pasivelor senzitive la riscul de rată a dobânzii ar constitui aproximativ 7,4 la sută din fondurile proprii ale instituțiilor de credit. Impactul este în scădere față de iunie 2012, când acesta era estimat la aproximativ 8 la sută, în special ca urmare a scăderii activelor purtătoare de dobândă fixă deținute de instituțiile de credit. Cu toate că există instituții de credit în cazul cărora costul de finanțare este slab influențat de evoluții ale ratelor de dobândă pe termen scurt (surse de finanțare stabile sub aspectul momentului de reevaluare a ratei dobânzii și implicit cu o maturitate reziduală mare), marea majoritate a instituțiilor de credit atrag surse de finanțare pentru care costul este determinat de evoluțiile pe termen scurt. Astfel, în general, instituțiile de credit ar suferi pierderi la o creștere neașteptată a ratelor de dobândă.
Comparativ cu perioadele anterioare, în semestrul II 2013, respectiv în prima parte a anului 2014, deținerile de titluri de stat au înregistrat o creștere a ponderii în activul bilanțier la nivelul sistemului bancar, atingând valoarea de 23,4 la sută în luna iunie 2014. Pierderea generată de nepotrivirea pe scadențe a activelor și pasivelor senzitive la riscul de rată a dobânzii este în creștere față de luna iunie 2013, când impactul era estimat la 7,4 la sută, atât ca urmare a majorării ponderii activelor purtătoare de dobândă fixă în bilanțul instituțiilor de credit, cât și ca urmare a reducerii duratei pasivelor instituțiilor de credit.
Pierderile potențiale generate de senzitivitatea activelor purtătoare de dobândă fixă, altele decât credite (exprimată ca modificare a valorii de piață a titlurilor de stat în urma unei deplasări paralele a curbei randamentelor cu 200 puncte de bază), sunt de aproximativ 6,5 la sută din fondurile proprii la nivel de sistem, în creștere cu 3,1 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2013. Această majorare a impactului a fost determinată de un nivel mai redus al ratelor de dobândă specifice structurii la termen asupra căreia au fost aplicate șocurile, precum și de ponderea în scădere a titlurilor deținute până la scadență de instituțiile de credit, coroborată cu majorarea volumului deținerilor de titluri la nivelul sectorului bancar.
4.5 ANALIZA RISCULUI DE SOLVABILITATE
Riscul de solvabilitate sau riscul de capital este riscul de a nu dispune de fonduri proprii suficiențe pentru acoperirea eventualelor pierderi. O astfel de situație apare atunci când banca își asumă riscuri prea mari în corelație cu dimensiunile capitalului propriu. Acest risc rezultă pe de-o parte, din suma totală a fondurilor proprii disponibile și pe de altă parte din riscurile ce se produc (risc de credit, de piață, de rata, de schimb, etc.). Spunem că în acest caz nu există o adecvare a capitalului băncii. Pentru a determină un nivel optim al capitalului trebuie să se țină cont de două tendințe contradictorii:
1. Banca acționează în sensul creșterii fondurilor proprii pentru a face față riscurilor asumate. Din acest punct de vedere cu cât nivelul fondurilor proprii este mai mare cu atât poziția să este mai sigură. Dintr-o astfel de poziție confortabilă, banca are un spațiu de manevră mai mare și își permite să profite de oportunitățile pieței. De asemenea, bancă beneficiază de o imagine bună pe piață și prezintă încredere în față clienților și partenerilor de afaceri.
2. Banca dispune de fonduri proprii supradimensionate. O astfel de situație presupune o utilizare ineficiența a fondurilor proprii. Banca desfășoară o activitate mult prea slabă pentru capitalurile pe care le are la dispoziție. Ea trebuie să-și crească volumul operațiunilor pentru a da satisfacție propriilor acționari. Dacă nu reușește, ea trebuie să-și diminueze capitalul pentru a-i asigură o rentabilitate satisfăcătoare.
Reglementarea prudențiala fixează praguri minime pentru fondurile proprii în functie de riscurile la care instituțiile bancare sunt expuse.Conform Consiliului de la Basel țările din Europa Centrală și de Est trebuie să aiba gradul de adecvare a capitalului de 12 la sută datorită situației economico-financiare dificile a acestor țări. Potrivit reglementărilor BNR, societățile bancare trebuie să aibă limită maximă a indicatorului de solvabilitate de 12 la sută, iar cea calculată în raport de capitalul propriu este de 8 la sută.
În anul 2010, indicatorul de solvabilitate s-a situat la un nivel de 15 la sută, apropiat celui din anul precedent. Fiecare instituție de credit a menținut acest indicator peste pragul de 10 la sută, în condițiile în care limita minima cerută de reglementărileîn vigoare este de 8 la sută.Astfel, în cazul tuturor băncilor persoane juridice române, indicatorul de solvabilitatea depășit 11 la sută, fiind astfel respectat pragul prudențial de 10 la sută, recomandat de banca centrală odată cu apariția efectelor crizei financiare internaționale În acest context, nivelul agregat al indicatorului de solvabilitate se situa la 31 decembrie 2010 la 15 la sută, valoarea acestuia depășind 11 la sută in cazul fiecărei instituții de credit. Mai mult, pe tot parcursul anilor 2009 și 2010 nu au existat bănci cu o solvabilitate sub 10 la sută.
Indicatorul de solvabilitate intregistat la 31 decembrie 2011 a fost de 14,9 la sută la și de 14,6 la sută la 31 martie 2012, niveluri superioare pragului prudențial de 10 la sută. Potrivit raportului anual al Băncii Naționale a României (BNR) pentru 2012, indicatorul de solvabilitate la nivelul sectorului bancar autohton era anul trecut de 14,9 la sută, mult mai ridicat comparativ cu nivelul de solvabilitate minim reglementat în prezent la nivel european (8 la sută) și cu pragul prudențial (10 la sută) stabilit de BNR la începutul perioadei de manifestare în România a efectelor crizei financiare internaționale. Cele mai multe bănci dispuneau, la finele anului 2011 și în primul semestru al acestui an, de o solvabilitate cuprinsă în intervalul 12-20 la sută (17 bănci), ca efect al măsurilor de supraveghere adoptate de Banca Națională a României, potrivit Raportului asupra stabilității financiare.
Indicatorul de solvabilitate al băncilor mari a crescut cu 0,5 puncte procentuale în perioada analizată, ajungând la 13,4 la sută, la jumătatea acestui an, potrivit unei analizei BNR. În schimb, în cazul băncilor mici și al celor mijlocii, indicatorul s-a aflat pe o tendință de scădere în acest interval, pe fondul rezultatelor financiare negative care au afectat volumul fondurilor proprii, situându-se totuși, peste media sistemului bancar, de 14,67 la sută, arată raportul. Din punct de vedere al distribuției băncilor în funcție de nivelul raportului de solvabilitate, cea mai mare grupă, cuprinzând 14 instituții de credit, este cea care include intervalul 12 la sută – 16 la sută, se precizează în documentul Băncii Centrale. Cinci bănci aveau un indicator de solvabilitate cuprins între 12 la sută și 16 la sută, alte cinci între 16 la sută și 20 la sută și un al treilea grup de cinci peste 30 la sută, potrivit BNR.
Cel mai recent test de stres realizat de Banca Centrală arată că solvabilitatea în sistemul bancar ar scădea cu patru puncte procentuale, la 10,8 la sută în iunie 2015, în condițiile deprecierii leului cu peste 20 la sută și o creștere economică negativă în anii următori, dar un număr restrâns de bănci mici ar avea nevoie de capital suplimentar, mai nota raportul.
Indicatorul de solvabilitate la nivelul sistemului bancar, care arată capitalurile proprii de care dispun băncile raportat la active ponderate în funcție de risc, a ajuns la un nivel record de 16,95 la sută la finalul lunii iunie, ceea ce arată că băncile dispun de spațiul necesar pentru accelerarea creditării. Nivelul de solvabilitate minim solicitat de BNR este de 10 la sută. Un indicator de solvabilitate mai mare arată că băncile sunt mai puțin riscante și pot face mai bine față unor șocuri. Un nivel foarte ridicat al indicatorului nu este însă de dorit pentru că arată că băncile nu își utilizează resursele de care dispun pentru acordarea de credite și realizarea de venituri.
În conformitate cu normele de prudența bancarăîn vigoare, gradul de adecvare a capitalului este evaluat cu ajutorul indicatorului de solvabilitate (grafic 3.16), care a consemnat valori ridicate în analizată (14,9 la sută în decembrie 2011 si 14,7 la sută în iunie 2012) comparativ cu limita minima reglementată, armonizată cu cea aplicabilă în Uniunea Europeană (8 la sută) și cu nivelul minim prudențial impus în procesul de supraveghere (10 la sută) stabilit la începutul perioadei de manifestare în România a efectelor crizei financiare, în scopul creșterii capacității băncilor de a rezistă potențialelor șocuri endogene și exogene.
Banca centrală a continuat să monitorizeze atent evoluția indicatorilor de adecvare a capitalului raportați de instituțiile de credit, în contextul macroeconomic intern înca fragil si al riscurilor provenind din zona euro pe canalele crizei datoriilor suverane si al scăderii gradului de încredere pe piețele externe. În perioada parcursă de la ultimul Raport, gradul de adecvare a capitalului calculat la nivelul sistemului bancar s-a menținut la un nivel confortabil. Băncile și-au îmbunătățit solvabilitatea între iunie 2012 și iunie 2013 comparativ cu băncile mijlocii și mici care au fost afectate de o deteriorare așa cum arată Raportul asupra stabilității financiare pe 2013 publicat de Banca Națională a României (BNR). Sunt considerate băncii mari cele care dețino pondere a activelor în totalul activelor din sistemul bancar mai mare de 5 la sută, în timp ce băncile mici au o pondere cuprinsă între 1la sută și 5la sută, iar cele mici una de sub un procent.
Indicatorul de solvabilitate a intregistat in 2012 o valoare de 14,6 la sutăfață de anul precedent cand valoarea acestuia a fost de 14,9 la sută. Din totalul de 41 de bănci din sistemul bancar doar o singură bancă are rata solvabilității sub 10la sută, dar peste nivelul minim de 8la sută.
Indicatorul de solvabilitate la nivelul sistemului bancar, care arată capitalurile proprii de care dispun băncile raportat la active ponderate în funcție de risc, a continuat creșterea și a depășit pragul de 17 la sută la finalul lunii septembrie, potrivit datelor BNR. Un indicator de solvabilitate mai mare arată că băncile sunt mai puțin riscante și pot face mai bine față unor șocuri. Un nivel foarte ridicat al indicatorului nu este însă de dorit pentru că arată că băncile nu își utilizează resursele de care dispun pentru acordarea de credite și realizarea de venituri. Deși indicatorul de solvabilitate crește, soldul creditelor continuă să scadă pe fondul contractării componentei în valută. În octombrie 2012 creditele s-au redus cu 3,3 la sută față de octombrie 2013. În anul 2013 indicatorul de solvabilitate a suferit o îmbunătățire moderată, valoarea acestuia a fost de până la 15 la sută.
Sectorul bancar a înregistrat injecții de capital de circa 12 miliarde de lei din 2008 până la finalul anului 2013. Băncile, alături de alte companii din sectorul financiar, au fost foarte afectate de criza financiară, iar acționarii străini au fost nevoiți să suplimenteze capitalurile pentru a acoperi pierderile sau pentru a menține indicatorii de performanță în limitele locale. BNR a impus băncilor în 2009 creșterea indicatorului de solvabilitate la 10la sută, peste limita minimă în vigoare conform reglementărilor europene. Indicatorul de solvabilitate s-a îmbunătățit în anul 2014 ajung la o valoare de până la 17,3 la sută în decembrie comparativ cu anul precedent când valoarea acestuia a fost de până la 15 la sută, nerespectand nivelul minim reglementat în cadrul legislativ CRDIV/CRR.
4.6 CONCLUZII SI PROPUNERI
De la începutul crizei și până în prezent, instituțiile bancare românești au avut de înfruntat condiții economice vitrege. Falimentele bancare nu se mai limitează în prezent doar la cazuri spectaculoase, ci pot pune în dificultate stabilitatea întregului sistem bancar chiar și în țări în care procesul de supraveghere este bine dezvoltat.
Referindu-ne la prezent se estimează că situația creditelor restante se va ameliora pe măsura revigorării treptate a activității economice și reluarea activității de creditare pe baze sustenabile. Pentru a minimiza riscul de credit se pot stabili proceduri clare, se poate realiza și menține un sistem de clasificare a clienților în funcție de risc și se poate evalua și revizui riscul de credit. Deasemenea riscul de rată a dobânzii este în creștere, în special ca urmare a majorării ponderii elementelor cu venit fix în totalul activului bilanțier, iar gestionarea riscului de rată a dobânzii se poate face prin monitorizarea atentă a senzitivității activelor și pasivelor bancare la diferite scenarii de rate de dobândă. În vederea limitării riscului valutar băncile trebuie să dispună de un sistem de evidență care să permită în permanență atât înregistrarea imediată a operațiunilor în devize și calcularea rezultatelor acestora, cât și determinarea pozițiilor valutare individuale ajustate și a poziției valutare totale. Poziția de lichiditate s-a menținut confortabil, iar administrarea riscului de lichiditate s-a îmbunătățit prin completarea cadrului de reglementare emis de Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni. Ghidul privind rezervele de lichiditate și perioadele de supraviețuire include cerințe privind calibrarea și stabilirea compoziției rezervei de lichiditate pentru a permite instituțiilor de credit să facă față unei situații de criză de lichiditate timp de cel puțin o lună fără modificarea modelului de activitate. Indicatorul de solvabilitate a avut o evoluție favorabilă datorita menținerii nivelului minim de prudență bancară de 10 la sută stabilit la începutul perioadei de manifestare în România a efectelor crizei financiare internaționale.
Evoluțiile benefice ale sistemului bancar românesc din ultimii ani, precum și implemetarea unui mecanism eficient de reglementare și supraveghere bancară, au ajutat sistemul să absoarbă o parte din efectele negative ale actualei crize.
CAPITOLUL.V
ANALIZA INSTRUMENTELOR DE ACOPERIRE A RISCURILOR ÎN DOMENIUL IMOBILIAR PE SISTEM BANCAR ROMÂNESC ÎN PERIOADA 2010-2014
5.1 CONSTITUIRI DE PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ȘI CHELTUIELI
Scopul tuturor acestor analize efectuate de bancă este de a cunoaște în orice moment gradul de risc de credit pe care îl gestionează și pentru a determina suma provizioanelor specifice de risc ce trebuie constituite pentru creditele neperformante. La determinarea provizioanelor specifice de risc expunerea debitorului poate fi micșorată doar cu valoarea angajamentelor apărute din:
– garanții necondiționate date de către guverne sau băncile centrale;
– garanții necondiționate de la una din băncile încadrate în categoria A după clasificarea internatioanala;
– garanții necondiționate de la o altă bancă din țara respective;
– depozite gajate plasate de bancă însăși;
– colaterale acceptate de managementul băncii.
În România, pe categorii de clasificare, gradul de acoperire cu provizioane a expunerii nete conform cerințelor reglementărilor de prudența bancară este:
– creditele “In observatie”-5 la sută
– creditele “Substandard”-20 la sută
– creditele “Indoielnic”-50 la sută
– creditele “Pierdere”-100 la sută
Bancă Națională a României își prelungește policile prudențiale în ceea ce privește păstrarea riscurilor gestionabile și a acoperirii acestora cu niveluri adecvate de provizioane și capitaluri. Volumul provizioanelor se calculează în funcție de expunerea netă calculată ca diferență între expunerea brută și valoarea luată în calcul a garanțiilor prezentând un nivel superior în situația categoriilor mai slabe de clasificare.
În anul 2010 instituțiile de credit au fost nevoite să apeleze la o creștere a provizioanelor datorită deteteriorarii calității portofoliului de credite ducând la un impact defavorabil având în vedere profitabilitatea. Acestea trebuie să adopte o atitudine de prudență în conferirea de credite noi. Gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante nediminuate cu valoarea garanțiilor a fost de 97 la sută, apropiat de anul precedent. În analiza de stabilitate financiară sunt folosiți indicatorii de evaluare a gradului de adecvare a provizionelor. În perioada septembrie 2009 – iunie 2010 gradul de acoperire cu provizioane a expunerii neajustate aferente creditelor și dobânzilor clasificate ” Pierdere 2” s-a menținut în apropierea nivelului de 100 la sută.
În bază normelor de prudența bancară instituțiile de credit au constituit în anul 2011 un volum al provizioanelor majorat cu 30 la sută față de anul precedent ducând la și la o creștere a rezervelor de care acestea se pot folosi pentru acoperirea pierderilor.Cheltuielile cu provizioanele au continuat să reprezinte în 2011 și prima parte a anului 2012 cea mai importantă categorie de cheltuieli ale instituțiilor de credit.
Gradul de acoperire cu provizioane a expunerii brute aferente creditelor clasificate în categoria „pierdere”, cu un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile și/sau pentru care au fost inițiate proceduri judiciare, s-a îmbunătățit comparativ cu sfarsitul anului 2010, ajungând la 97,8 la sută la 31 decembrie 2011. Ponderea expunerii brute aferenta creditelor si dobanzilor clasificate în categoriile „îndoielnic” și „pierdere” în totalul creditelor și dobânzilor clasificate a crescut de la 18,4 la sută la sfârșitul lunii decembrie 2010 la 20,4 la sută la 31 decembrie 2011, fapt care a fortat instituțiile de credit să constituie un volum mai mare de provizioane respectiv 30 741,4 milioane lei la 31 decembrie 2011 față de 23 632,9 milioane lei la 31 decembrie 2010.
Astfel, în cursul anului 2011, provizioanele aferente creanțelor restante și îndoielnice au atins 2.731,6 milioane lei, grație cheltuielilor nete ridicate cu provizioanele profitabilitatea sectorului bancar a pătruns în teritoriul defavorabil în cursul semestrului II 2011. La sfârșitul anului o parte din băncile mari și mijlocii au reușit să-si recapete o parte din pierderile acumulate anterior.Deși unele bănci au reușit să recupereze în ultima parte a trimestrului IV 2011 o parte din pierderile acumulate anterior, rezultatul financiar la sfârșitul lunii decembrie a fost de -777,3 milioane lei.
BNR a desfășurat 63 de acțiuni de inspecție on-site la 30 de bănci persoane juridiceromâne (sedii principale si sucursale), 7 sucursale ale băncilor străine, precum și la Banca Centrală Cooperatista CREDITCOOP și rețeaua acesteia. O bancă a fost sancționată cu avertisment scris pentru aspecte legate de clasificarea portofoliului de credite, constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor.
În anul 2012 s-a înregistrat un rezultat financiar negativ datorită creșterii în continuare a volumului provizioanelor respectiv o creștere de până la 20 la sută în cazul expunerilor față de populație, precum și de diminuarea semnificativă a veniturilor nete din dobânzi.Creșterea provizioanelor pentru anul 2012 se mentine însă semnificativ sub dinamica înregistrată în anul 2011. Băncile calculează nivelul provizioanelor atât în baza normelor de prudență bancară (acesta fiind de 35,9 miliarde lei în luna iunie 2012, cu 16,8 la sută peste nivelul de la finele anului 2011), cât și în baza standardelor IFRS; soldul acestora a fost de 25,5 miliarde lei în luna iunie 2012.Incepand cu luna martie creșterea cheltuielilor nete cu provizioanele a condus la reducerea profitului în lunile martie și aprilie, iar începând cu luna mai la înregistrarea unei ușoare pierderi pe sistem (-40,7 milioane lei în mai 2012, respectiv -192 milioane lei în iunie 2012). Diferență cea mai mare rezultă din provizioanele care ar fi fost constituite pentru creditele clasificate prudențial în categoria „Pierdere 2”.
In ceea ce priveste rezervele constituite pentru pierderile așteptate, gradul de acoperire cu provizioane a creditelor clasificate în categoria „pierdere”, cu un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile și/sau pentru care au fost inițiate proceduri judiciare, este de 99 la sută, situându-se la aceeași valoare cu cea calculată pentru instituțiile de credit.
În același timp, riscul de credit este diminuat de o provizionare adecvată a pierderilor așteptate (gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane IFRS și filtre prudențiale corespunzătoare acestei categorii a fost de 86,3 la sută la 31 decembrie 2012)
În anul 2012 s-au înregistrat pierderi în sectorul bancar romA¢nesc de 2,3 miliarde lei ca urmare a creșterii a volumului de provizioane aferente riscului de credit datorita creșterii volumului creditelor neperformante si al reevaluării garanțiilor. La data de 31 decembrie 2012 și, respectiv, 31 decembrie 2011 s-a menținut provizionul de risc de credit pentru dobânda de încasat în sumă de 6 068 mii lei aferentă creditului acordat Credit Bank S.A. conform Ordonanței de urgență nr. 26/2000 privind autorizarea Băncii Naționale a României de a acorda un credit pentru acoperirea cererilor populației de retragere a depozitelor constituite la Banca „Renașterea Creditului Românesc” S.A. – Credit Bank.
Gradul de acoperire cu provizioane a riscurilor s-a încadrat în nivelul recomandat, fapt care a permis sectorului bancar să facă față fără impedimentei majore unor eventuale evoluții nefavorabile.Indicatorul „gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane IFRS și filtre prudențiale corespunzătoare acestei categorii” a fost de 89,8 la sută în decembrie 2013.Filtrul prudential cel mai important la nivel național este reprezentat de diferența pozitivă dintre provizioanele calculate conform reglementărilor prudențiale și ajustările pentru depreciere înregistrate în contabilitate în baza standardelor contabile IFRS pentru portofoliile de credite acordate clientelei nebancare evaluate conform abordării standard în scopul determinării cerinței de capital. Costul cu provizioanele IFRS a dus la pierderea unui profit net agregat în sumă de 48,6 milioane lei la sfarsitul anului 2013.Indicatorul calculat la nivelul sistemului bancar românesc este cel mai ridicat in comparatie cu cel raportat de țările din regiune.Pe un trend crescator volumul ajustărilor prudențiale de valoare calculate la nivelul sistemului bancar a continuat să creasca ajungând în decembrie 2013 la 44,2 miliarde lei, față de 39,2 miliarde lei în decembrie 2012. Ajustările pentru depreciere calculate conform standardelor contabile IFRS au consemnat pe parcursul anului 2013 o creștere similară – de la 29,4 miliarde lei la 34,3 miliarde lei.Cota de piață a băncilor cu pierderi s-a majorat cu circa 15 puncte procentuale față de perioadasimilară a anului anterior, până la nivelul de 59,8 la sută, în special ca urmare a creșterii cheltuielilor nete cu provizioanele IFRS.La data de 31 decembrie 2013 și 31 decembrie 2012 s-a menținut provizionul de riscde credit pentru dobânda de încasat în sumă de 6 068 mii lei aferentă creditului acordatCredit Bank S.A. conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2000 privindautorizarea Băncii Naționale a României de a acorda un credit pentru acoperireacererilor populației de retragere a depozitelor constituite la Banca „Renașterea
Creditului Românesc” – S.A. – Credit Bank.
Indicatorul gradul de acoperire cu provizioane a inregistrat în continuare niveluri adecvate, acesta menținându-se în limitele reglementate.Gradul de acoperire cu provizioane IFRS a creditelor neperformante a rămas confortabil fiind de 66,2 la sută, în iulie 2014.Provizioanele constituite de bănci acoperă pierderile așteptate generate de riscul de credit.Riscul de credit este redus de provizionarea ridicată a expunerilor neperformante, care caracterizează sistemul bancar românesc. Gradul de acoperire cu provizioane IFRS a creditelor neperformante a crescut de la 61 la sută în decembrie 2012 la 67,8 la sută în decembrie 2013 și, respectiv, la 66,2 la sută în luna iulie 2014. Nivelurile menționate sunt mai ridicate decât cele raportate de alte țări din regiune.Gradul de acoperire cu provizioane IFRS a creditelor neperformante generate de populație este de 63,5 la sută (august 2014), iar dacă se iau în calcul și filtrele prudențiale, nivelul de acoperire devine 97,2 la sută (august 2014). Cota de piață a băncilor cu pierderi s-a redus cu circa 31 puncte procentuale față de anul 2012, până la nivelul de 28,9 la sută, în special ca urmare a diminuării cheltuielilor nete cu provizioanele IFRS.
5.2 ASIGURAREA CREDITELOR IMOBILIARE
Asigurarea creditelor bancare se aplica asiguraților de tipul instituțiilor financiar bancare:bănci comerciale, bănci de economii, societatea financiare. Riscul asigurat se refera exclusiv la pierderile financiare pe care Asiguratul le-ar suferi ca urmare a incapacității de plata si/sau insolvabilității certe și dovedita prin acte a debitorilor săi, persoane juridice sau fizice. Asiguratorii accepta să acopere riscurile de credite, ca urmare a neîncasării de către banca a ratelor de credit de la debitorii aflați în imposibilitate de plată. Beneficiarii finali ai acestui tip de asigurare sunt instituțiile de credit. În cazul creditelor acordate persoanelor fizice de către bănci se solicita diverse tipuri de asigurări cele mai uzuale fiind asigurarea imobilului (în cazul creditelor ipotecare) și asigurarea de viata a împrumutatului. Potrivit legii asigurărilor în vigoare, asigurarea creditelor este facultativa, așa că băncile nu solicita și asigurarea creditelor bancare.
Înainte de criza piața asigurărilor de credite a reprezentat motorul de creștere pentru mulți asiguratori în condițiile în care erau puține restante la plata creditelor. "In România, pentru asigurările de credite se plăteau despăgubiri indiferent de cauza pentru care nu îsi mai plătea clientul băncii ratele, pe când în străinătate singurele riscuri asigurate erau neplata din cauza șomajului sau a invalidității. Daca se vor mai încheia polițe de credite în România, probabil că se vor asigura doar aceste riscuri". Începând cu 2008 băncile au preferat să îsi constituie provizioane, în loc să cumpere asigurări întrucât riscul de neplata era mai mare.
Solicitantul de credit încheie o asigurare, după care o cesionează în totalitate în favoarea băncii. Aceasta asigurare acoperă doar riscurile impuse de banca, bancherii având siguranța că banii împrumutați vor fi recuperați. Fiecare instituție bancara are propriul asigurator, fie din interiorul grupului, fie sau unul sau mai mulți din afara agreați. În situația în care clientul are deja o asigurare de viata, care include și riscurile impuse, aceasta se poate cesiona în favoarea băncii. Condiția este ca firma de asigurare să fie pe lista colaboratorilor. Exista însă și instituții bancare, tot mai multe de la un an la altul, care scot asigurarea de pe lista de costuri, pentru a o transforma intr-un comision. Sau o oferă gratuit, lăsând astfel impresia unor costuri mult mai scăzute la credite. Valoarea primei de asigurare poate ajunge pana la 4 la sută-5 la sută din suma împrumutata. În cele mai multe cazuri se cer asigurări de viata. În Figura 5.3. se poate observa scăderea asigurărilor de credite care din 2008 au scăzut cu aproape 7 milioane de euro.
Figura 5.3. Evoluția asigurărilor de credite (T1/2007-T1/2011)
Contractarea unui credit imobiliar presupune încheierea unei asigurări de viață sau pentru imobil. Și una și alta acoperă doar riscurile impuse de bancă și trebuie cesionate în totalitate în favoarea instituției de creditare. Garanțiile creditelor imobiliare sunt utilizate în cazul în care clientul este în incapacitate de a-și achita obligațiile de plată în mod direct; prin vânzarea acestora se recuperează total sau parțial finanțarea acordată.
Veniturile clientului reprezintă principală sursă de rambursare a finanțării, în timp ce garanția reprezintă o sursă secundară (atunci când sursă primară nu mai există sau este insuficiență) de stingere a obligațiilor legate de finanțare. Instituția financiară solicită și încheierea unei asigurări în mod direct a clientului (sursa principală de rambursare) sau indirect asupra bunurilor puse că garanție (sursa secundară de rambursare) care să acopere riscul de pierdere, distrugere sau incapacitate în diverse moduri a sursei de rambursare a finanțării. Asigurarea se încheie în favoarea instituției financiare finanțatoare, iar în cazul producerii evenimentului asigurat, aceasta va primi suma asigurată cu care va stinge obligațiile de plată ale clientului.
Asigurarea de viață/sănătate – prin acest instrument se asigură sursa primară de rambursare – aceasta fiind utilizată în special în cazul creditelor ipotecare și imobiliare. Ținând cont de durată mare a acestui tip de finanțări (până la 30 – 40 de ani), există riscul
de neplata din partea unui client, că urmare a incapacității sale de muncă din motive de sănătate, sau a riscului de deces. În acest caz, dispare sursa principală de rambursare a finanțării. Pentru a nu pune în primejdie siguranță locativă a clientului sau a familiei acestuia prin executarea garanției finanțării (imobilul), instituțiile financiare cer clienților încheierea unei asigurări de viață/sănătate care să acopere suma obligației financiare totale (sau plată unui număr de rate) în caz de neplata cauzată de evenimentul asigurat. Deși reprezintă un cost suplimentar pentru client, asigurarea îi oferă acestuia confortul că nu va pierde bunul achiziționat prin finanțarea contractată, în cazul în care se produce evenimentul asigurat.
Asigurarea garanției (imobilului) – prin acest instrument se asigură sursa secundară de rambursare împotriva pierderii, distrugerii sau deprecierii parțiale. În cele mai multe cazuri (în special la finanțările acordate companiilor), bunul adus că garanție este utilizat în mod direct în procesul de producție. Astfel, în cazul în care acest bun este depreciat parțial sau total, există posibilitatea că firma finanțată să piardă, pe lângă bunul gajat/ ipotecat către instituția finanțatoare și posibilitatea de a obține veniturile necesare pentru a-și achita obligațiile de plată. Este pusă în primejdie în acest mod atât sursă primară de rambursare a obligației, cât și sursă secundară. De aceea, instituția financiară solicita încheierea unei asigurări a garanției; în acest fel ea își poate recupera obligațiile financiare ale clientului direct de la asigurator, total sau parțial.
Conform ordinului nr. 10/2008 pentru punerea în aplicare a Normei privind asigurările de credite “societățile de asigurare/reasigurare care subscriu riscuri incluse în clasa 14 sunt obligate să constituie o rezerva de egalizare pentru această clasă de asigurări numai atunci când, într-un exercițiu financiar, valoarea primelor brute subscrise pentru clasa 14 este cel puțin egala cu 4 la sută din valoarea primelor brute subscrise pentru asigurările generale sau este cel puțin egala cu echivalentul în lei a 2.500.000 euro, calculat la cursul comunicat de Banca Naționala a României în ultima zi lucrătoare a perioadei de raportare.”La nivelul anul 2009, primele brute subscrise pentru asigurările generale au crescut cu 2 la sută, iar cele aferente asigurărilor de viață s-au redus cu 13 la sută. Pe segmentul asigurărilor generale, cel mai mare avans a fost înregistrat de asigurările de garanții(158,6 la sută). Primele brute subscrise de companiile de asigurăriîn anul 2010 s-au diminuat cu 5,7 la sută. Piață asigurărilor generale a scăzut cu 7,5 la sută, evoluția fiind doar parțial contrabalansată de piață asigurărilor de viață, care a avansat cu numai 2,3 la sută și deține o pondere redusăîn piață totală a asigurărilor. Volumul primelor brute subscrise în sectorul asigurărilor din România s-a redus în anul 2011 cu 5,81 la sută. Asigurările generale au scăzut în termeni nominali cu 8,37 la sută, în timp ce asigurările de viață au înregistrat o creștere nominală de 4,36 la sută. In 2012 primele brute subscrise în sectorul asigurărilor au crescut cu 5,56 la sută, în principal datorită avansului cu 6,09 la sută al pieței asigurărilor generale.
In anul 2013 primele brute subscrise în sectorul asigurărilor s-au redus cu 1,6 la sută (în termeni nominali) datorita scăderilor înregistrate, în termeni reali, atât pe piața asigurărilor generale, cât și pe cea a asigurărilor de viață .Piața asigurărilor generale a încheiat anul 2014 cu un volum al primelor brute subscrise de 6,45 miliarde lei, în scădere cu 0,5la sută față de anul anterior. Această valoare este cu 11la sută mai mică față de maximul atins în 2008. Valoarea totală a primelor plătite pentru asigurările de viață s-a ridicat la 1,6 miliarde lei, în 2014, în stagnare față de anul precedent (creșterea fiind de doar 0,47la sută), reprezentând 20,29la sută din totalul pieței de asigurări.
BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group a înregistrat, la 31 decembrie 2014, un profit în valoare de 27,8 milioane lei (date conform standardelor IFRS), după pierderile înregistrate în anii anteriori.
5.3 UTILIZAREA INSTRUMENTELOR DERIVATE:
5.3.1 SWAP
5.3.2 FORWARD
5.3.3 OPTIONS
5.3.4 FUTURES
Instrumentele derivate pe risc de credit reprezintă o categorie de instrumente financiare a căror valoare este derivată din valoarea de piață datorată riscului de credit a unei entități private sau guvernamentale, altele decât contrapartidele implicate în tranzacția cu instrumente derivate pe risc de credit. Apariția unui anumit eveniment de credit conduce la o plata a vânzătorului instrumentului derivat către comparatorul acestuia. În cazul livrării fizice cumparatorul instrumentului transfera vânzătorului acestuia obligația suport cu principalul egal cu valoarea nominală specificată în contractul derivat. În același timp vânzătorul contractului derivat plătește cumpărătorului 100 la sută din valoarea nominală. În cazul compensării în numerar, cumpărătorul contractului derivat primește de la vânzătorul acestuia diferența dintre valoarea nominală și valoarea finală a valorii nominale a activului suport.
Cumpărarea sau vânzarea de instrumente derivate are loc “astăzi”, acestea urmând a fi decontate final „in viitor / la termen“. Astfel, plata și livrarea activului suport corespunzător instrumentului financiar derivat nu se efectuează „imediat”, ci la o data ulterioara din viitor.
Clasificarea instrumentelor financiare derivate:
Necondiționate – (contracte futures, contracte forward, swaps) reprezintă o obligație pentru ambele părți la tranzacție (atât pentru comparator, cat și pentru vânzător);
Condiționate (contracte options standardizate/ OTC) reprezintă un drept pentru o parte (cumpărător) și o obligație pentru cealaltă parte a tranzacției (vânzător).
Contractele forward sau anticipate reprezintă acordul dintre doi operatori prin care vânzătorul se obligă să livreze la o anumita dată viitoare un anumit activ suport; iar cumpărătorul se obliga să efectueze plata la momentul livrării activului suport pe baza unui preț prestabilit în momentul încheierii contractului. Contractele forward se considera finalizate daca se efectuează livrarea efectiva a activului suport și achitarea acestuia la scadenta.
Contractele futures reprezintă rezultatul standardizării de către bursele care listează astfel de instrumente pentru a putea fi tranzacționate cu ușurința de cat mai mulți participanți. Condițiile standardizării fac referire la natura și calitatea activului suport, cantitatea tranzacționată, scadenta și locul livrării, precum și scadenta și locul livrării. Singura condiție supusa negocierii este prețul de tranzacționare, contractul futures fiind marcat sau actualizat zilnic la piață.
Diferențele principale dintre un contract futures și un contract forward sunt următoarele:
Opțiunile valutare sunt contracte standardizate care în schimbul plații unei prime creează cumpărătorului dreptul dar nu și obligația de a cumpăra sau de a vinde un anumit activ-suport la un preț prestabilit (de exercitare) pana la data scadentei. Opțiunile pot fi:
Call (de cumpărare la bursă) – acorda dreptul de a cumpăra un bun la un preț fix la o anumita data în viitor;
Put (de vânzare la bursa) – acorda dreptul de a vinde un bun, la un preț stabilit în viitor la orice data pana la data expirării opțiunii.
Opțiunile valutare sunt folosite în timpul perioadelor în care exista cursuri de schimb ridicate și volatile. În acest caz clienții pot alege prețul, perioada și oportunitatea exercitării contractului de opțiune care le oferă posibilitatea alegerii și flexibilității.
Swap-ul valutar reprezintă un contract financiar care obliga una din pârtile contractante la schimbul (swap-ul) unui set de plăți aflate în posesia acesteia, pentru un alt set de plăți aflate în posesia celeilalte părți. Acesta implica schimbarea unui set de plăți dintr-o anumita tara pentru un set de plăți denominat în alta valuta. Acestea sunt simple tranzacții prin care se cumpără simultan o valuta la cursul de schimb la vedere și se vând la termen sau se vând la cursul de schimb la vedere și se cumpăra la termen.
In România instrumentele financiare derivate au apărut prima data la Bursa Monetar Financiara și de Mărfuri din Sibiu în 1997 în vederea minimizării riscului valutar, fiind utilizate inițial contractele futures, iar apoi și opțiunile pe contracte futures. BNR a emis mai multe norme pentru reglementarea tipurilor de operațiuni cu instrumente financiare derivate care puteau fi efectuate de bănci. (Norma 9/2002, Norma 10/2002, Normele nr. 5/2004 privind adecvarea capitalului, Norma 17/2006).
Instrumentele de credit derivate au permis sistemului bancar romanesc să contribuie la creșterea finanțării acordate sectorului real prin redistribuirea riscului finanțării către mai multe entitatea din sectorul financiar. Tot aceste instrumente pot pune în pericol stabilitatea financiara daca nu sunt transparente. Falimentul Lehman Brothers la 15 septembrie 2008 și salvarea AIG de la faliment au fost primele cazuri care au atras atenția asupra deficientelor de funcționare a pieței instrumentelor derivate. Astfel Comisia Europeana s-a angajat să adopte inițiative pentru creșterea transparentei și pentru a oferi soluții la problemele legate de stabilitatea financiara. După adoptarea regulamentului în 2010, acesta s-a aplicat de la sfârșitul anului 2012. Comisia a propus compensarea prin intermediul contrapartidelor centrale a contractelor standard cu instrumente financiare, acest procedeu reducând riscul de credit al contrapartidei.
Ponderea swap-urilor este predominanta în cadrul instrumentelor financiare derivate utilizate in 2011.Valoarea din bilanț a acestora (valoarea justă) este de sub 1 la sută din totalul activului, respectiv al pasivului bilanțier.
Operațiunile valutare swapcu instituțiile de credit nerezidente au crescut ca și sursă de finanțare în euro pentru băncile din sistemul bancar românesc. Soldul zilnic net al surselor de finanțare în euro atrase prin operațiuni valutare swapa fost pe parcursul trimestrului II 2012 peste nivelul de 5 miliarde euro. Soldul zilnic net al finanțării în euro acordate sectorului companiilor prin operațiuni de swapvalutar s-a situat peste nivelul de 120 milioane euro pe parcursul trimestrului II 2012, ceea ce reprezintă sub 1 la sută din creditul în euro acordat sectorului companiilor nefinanciare. Operațiunile de swapvalutar prin care băncile din sistemul bancar românesc cumpara dolari dela instituțiile de credit nerezidente au o importanță scazuta.Volumele nete zilnice atrase prin operațiuni de swapvalutar s-au situat în jurul valorii de 50 milioane dolari, echivalentul a 10 la sută din pasivele externe în dolari atrase de la instituțiile de credit.
Operațiunile valutare swapcu instituțiile de credit nerezidente au crescut în prima jumătate din 2013, atingând un volum zilnic net al sumelor atrase de aproape 7 miliarde euro.Volumul mediu lunar al sumelor tranzacționate prin operațiuni de tip swapvalutar cu instituții de credit nerezidente ajungand la finele primului semestru din 2013 la 38 la sută din totalul sumelor atrase de bănci de la instituțiile financiare externe. Aceste tipuri de operațiuni sunt utilizate de bănci în special pentru imbunatatirea necorelărilor pe valute dintre activele și sursele de finanțare.Avantajul acestor instrumente este reprezentat de costul scăzut în condiții de lichiditate ridicată. Dezavantajul este reprezentat de maturitatea redusă a acestor operațiuni, implicând necesitatea refinanțării frecvente și dependența de lichiditatea acestei piețe.
Finanțarea în euro a sectorului nebancar românesc prin intermediul operațiunilor valutare swapacrescut puternic în 2012 și prima jumătate a anului 2013, soldul zilnic net al finanțării în euro acordate acestui sector prin operațiuni de swapvalutar situându-se la aproape 300 milioane euro pe parcursul trimestrului II 2013. Deși ritmul de creștere a fost unul ridicat, nivelul atins reprezintă sub 1 la sută din creditul în euro acordat sectorului nebancar.
Tranzacțiile pe piața valutară cuprind tranzacțiile spot (la vedere), dar și pe cele de tip swap. Practic, prin operațiunile swap, băncile locale cedează participantilor străini leii pe care îi dețin în exces și obțin euro, finanțându-și astfel portofoliile mari de credite în valută. Piața valutară de la București a încheiat luna noiembrie 2014 cu un volum de tranzacții de 22,8 miliarde euro, înregistrând un minim al ultimilor șapte ani în condițiile în care în februarie 2007, volumul tranzacțiilor a fost de 22,5 mld. euro. Spre comparație, vârful din acest an a fost atins în ianuarie, respectiv 37 mld. euro. Scăderea volumelor în special în cea de-a doua jumătate a anului 2014 reflectă interesul scăzut manifestat de investitorii străini pentru activele în lei, dar reprezintă și un efect al lipsei de lichiditate în valută în sistemul bancar.La începutul anului 2014 piața valutară a fost mai agitată cu o medie zilnică a tranzacțiilor de 1,7 mld. euro, pe fondul intensificării activității jucătorilor străini, însă activitatea s-a mai temperat pe măsură ce nici cursul de schimb nu a mai înregistrat fluctuații foarte mari. În acea perioadă, participantii din piața valutară au dus cursul la minimul ultimelor două luni, respectiv 4,4450 lei/ euro, iar această mișcare a fost percepută de mulți participanti locali ca proprice pentru cumpărarea monedei europene. În ianuarie, cursul de schimb a urcat la 4,55 lei/euro, fiind cea mai ridicată valoare din acest an. La rândul lor, jucătorii străini plasează leii astfel obținuți în titluri de stat românești. În operațiunile swap cursul de schimb la termen este stabilit pe baza dobânzilor de pe piața monetară. Operațiunile de swap valutar sunt tranzacții în care două părți schimbă sume exprimate în două monede diferite, urmând să le răscumpere la o dată viitoare. Când creditarea în valută era în plină ascensiune, nevoia băncilor de a derula astfel de tranzacții era și ea mai ridicată. În prezent creditarea în valută este pe o pantă puternic descendentă, doar în ultimul an stocul acestor finanțări contractându-se cu 10 la sută.Soldul net zilnic al surselor de finanțare în valută atrase prin operațiuni valutare swapcu lei a fost de circa 6 miliarde de euro pe parcursul anului 2013 și în prima jumătate a anului 2014, ponderea cea mai mare (peste 90 la sută) fiind reprezentată de operațiunile valutare swapîntre euro și lei, majoritatea încheiate cu contrapartide reprezentând instituții financiare nerezidente. Utilizarea instrumentelor financiare derivate de acoperire (instrumente de hedging) este redusă,acestea înregistrând o pondere a valorii contabile atât în activul bilanțier (0,02 la sută) cât și în pasivul bilanțier (0,37 la sută, valoare comparabilă cu cea din luna iunie 2013).
Cumpărările și vânzările la termen/la vedere în cazul operațiunilor swapvalută/RON sunt recunoscute în conturile din afara bilanțului de la data tranzacției până la data decontării (la rata la vedere a tranzacției), respectiv în conturile din bilanț la data decontării.
In 2010 piata options s-a încheiat cu un volum în scădere fată de anul anterior. Participantii au încheiat 17.716 contracte, dintre care 9359 de tip call și 8357 de tip put. Valoarea acestora s-a ridicat la 1,74 milioane de lei. Cel mai bun volum a fost consemnat în luna mai a anul 2010 când au fost încheiate 3274 contracte. Piata options poate fi utilizată ca mijloc de protectie a portofoliilor detinute de investitori pe piata spot sau a plasamentelor futures, dar și pentru speculatii cu risc mai scăzut, limitat la valoarea primei plătite. Din punct de vedere valoric, totalul din 2010 a fost de asemenea sub cel din 2009 situându-se la 1,74 milioane lei.
Toate opțiunile standard listate pe piata SIBEX au ca active suport contracte futures. Volumul de opțiunile standard tranzacționate in 2011 a fost de 13.086, cu 4.630 mai putin decat in anul precedent. Opțiunile CALL detin o pondere de 73,5 la sută, iar cele PUT de 26,5 la sută. În 2012, pe piața opțiunilor au fost tranzacționate 1.096 contracte, numarul acestora reducandu-se cu 92 la sută. În 2013 si 2014 pe piața opțiunilor au fost tranzacționate 15 contracte respectiv 3 contracte.
Piață futures a fost din nou segmentul favorit al investitorilor, fie ei speculatori, hedgeri sau arbitrajori. Participanții activi au încheiat 1.620.078 contracte in 2010 cu o valoare de 5,82 miliarde lei. Dacă volumul de contracte a fost mai mic decât în anul anterior, valoarea tranzactiilor a crescut de 2,36 ori.Defalcând pe trimestre evolutia numărului de contracte futures realizate în 2010, se observă că cel mai lichid a fost trimestrul II cu 591.547 contracte. Un volum de asemenea bun, de 402.809 contracte, a fost înregistrat și în trimestrul al treilea. În comparatie cu evolutia din anului precedent, în toate trimestrele din 2010 volumul de transfer a fost mai scăzut.
În 2010, pe piață la termen administrată de Bursa din Sibiu (Sibex) au activat 38 de intermediari care au încheiat 1.637.794 contracte dintre care 3 bănci si anume:
In 2011 corelatia si ecartul dintre piețele spotsi futures a înregistrat o creștere. Această tendințas-a manifestat în paralel cu reducerea volatilității și a lichidității din piață futuresde la Sibiu.Totodată, în a două jumătate a anului 2010 se observă și o scădere semnificativă a volatilității ecartului dintre cele două piețe. Au fost tranzacționate un număr de 1.613.452 contracte futures. Comparativ cu anul precedent se observă o creștere a numărului de instrumente tranzacționate de la 15 la 22.
Pe piețele administrate de SIBEX au tranzacționat în 2011 un număr total de 30 participanți, dintre care 27 Societăți de Servicii de Investiții Financiare și 3 Bănci.
Corelația dintre piețele spot și futures a inregistrat variații importante, însă a continuat să rămână la un nivel ridicat până la sfârșitul lunii iunie 2012. Ecartul dintre cele două piețe a înregistrat o tendință de creștere, care s-a manifestat începând cu a doua jumătate a anului 2011. Nivelul lichidității din piața futures s-a situat pe o pantă descendentă . Au fost tranzacționate un număr de 1.472.260 contracte futures. Comparativ cu anul precedent se observă o scădere a numărului de instrumente tranzacționate de la 22 la 20.
e piețele administrate de SIBEX au tranzacționatîn 2012 un număr total de 27 participanți, dintre care 25 sunt Societăți de Servicii de Investiții Financiare și 2 Bănci.
În 2013 utilizarea intrumentelor financiare derivate de acoperire este redusă. Valoarea contabilă a acestora în totalul activului fiind foarte mică iar ponderea în pasivul bilanțier
înregistrând 0,4 la sută. Tranzacțiile sunt efectuate pe în afara cadrului reglementat (OTC), utilizarea piețelor organizate și a instrumentelor tranzacționate în mod tipic pe acestea (opțiuni, futuresetc.) având un caracter izolat. In 2013 au fost tranzacționate un volum de 419.764 contracte futures.
Pe piețele administrate de SIBEX au tranzacționat, în 2013, un număr total de 21 participanți, dintre care 19 Societăți de Servicii de Investiții Financiare și 2 bănci.
Și în anul 2014 utilizarea istrumentelor de hedging este redusă. Valoarea contabilă a acestora în totalul activului fiind de 0,02 la sută iar ponderea în pasivul bilantie fiind de 0,37 la sută.In trimestrul IV 2014, numărul contractelor pe piața futures a înregistrat o creștere față de trimestrul III respectiv 17.759 contracte iar cea mai bună lună a trimestrului IV 2014 a fost luna octombrie cu un volum de 59.390 contracte, cu 21.624 mai multe decât în luna octombrie a anului precedent.
5.4 CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Piețele instrumentelor derivate s-au dezvoltat deoarece ele oferă participanților posibilitatea de a controla o gamă diversă de riscuri pe care o presupune derularea afacerilor, indiferent dacă acesta include prestarea de servicii la nivel mondial sau gestiunea unui portofoliu global de investiții, precum și posibilitatea de a realiza câștiguri substanțiale improbabil de realizat din tranzacțiile cu instrumente financiare primare. Asigurarea creditelor bancare este un alt tip de instrument folosit pentru acoperirea riscului bancar. Înainte de criză piața asigurărilor de credite a reprezentat motorul de creștere pentru mulți asiguratori în condițiile în care erau puține restante la plata creditelor, iar despăgubirile se plăteau indiferent de cauze. Începând cu 2008 băncile au preferat să constituie provizioane în loc să cumpere asigurări întrucât riscul de neplata era mai mare. Cele mai uzuale asigurări sunt asigurarea imobilului și asigurarea de viata a împrumutatului.
Instrumentele de credit derivate au permis sistemului bancar romanesc să contribuie la creșterea finanțării acordate sectorului real prin redistribuirea riscului finanțării către mai multe entități din sectorul financiar. Falimentul Lehman Brothers la 15 septembrie 2008 și salvarea AIG de la faliment au fost primele cazuri care au atras atenția asupra deficientelor de funcționare a pieței instrumentelor derivate. Comisia Europeană s-a angajat să adopte inițiative pentru creșterea transparentei și pentru a oferi soluții la problemele legate de stabilitatea financiara. După adoptarea regulamentului în 2010, acesta se aplica de la sfârșitul anului 2012. Comisia a propus compensarea prin intermediul contrapartidelor centrale a contractelor standard cu instrumente financiare, acest procedau reducând riscul de credit al contrapartidei. Pentru a-și menține un nivel ridicat de profitabilitate și pentru a face fata concurentei, după anul 2008, băncile au fost nevoite să-și asume și să gestioneze în mod eficient riscuri mai mari, atât în nume și cont propriu, cat și în numele clienților lor, în condițiile în care indicatorul de solvabilitate a înregistrat o depreciere artificială, datorată trecerii la metodologia de calcul stabilită de Acordul de la Basel.
Băncile din sistemul bancar romanesc folosesc mai multe instrumente financiare derivate (contracte forward și futures, opțiuni valutare, swap-uri valutare etc.) folosite ca soluții adecvate de acoperire a riscului.
CAPITOLUL VI
PREZENTAREA RAIFFEISEN BANK ROMANIA
Raiffeisen Bank este o banca universala de top pe piata romaneasca, oferind o gama completa de produse si servicii de calitate superioara persoanelor fizice, IMM-urilor si corporatiilor mari, prin multiple canale de distributie: unitati bancare, retele de ATM si EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (Raiffeisen Smart Mobile) si internet banking (Raiffeisen Online).
Raiffeisen Bank are o retea de peste 527 agentii in toata tara care deservesc aproximativ 2 milioane clienti, dintre care 100.000 de IMM-uri si 6.800 corporatii mari si medii.
Raiffeisen Bank Romania a rezultat prin fuziunea, incheiata in iunie 2002, a celor doua entitati detinute de Grupul Raiffeisen in Romania: Raiffeisenbank (Romania), infiintata in 1998 ca subsidiara a Grupului RZB, si Banca Agricola Raiffeisen S.A., infiintata in 2001, dupa preluarea bancii de stat Banca Agricola de catre grupul austriac.
Raiffeisen Bank este subsidiara Raiffeisen Bank International AG (RBI), cu sediul la Viena, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii bancare corporate si de investitii din Austria si o banca universala de top in Europa Centrala si de Est (ECE). RBI a rezultat din fuziunea principalelor arii de afaceri ale Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG (RZB) cu Raiffeisen International Bank-Holding AG, tranzactie finalizata oficial in octombrie 2010. RBI este o subsidiara integral consolidata a RZB, care detine 60,7% din actiunile Bancii, listate la Bursa de Valori din Viena, restul fiind liber tranzactionabile.
Raiffeisen Bank detine diferite unitati specializate ca „agentii de retail” care se adreseaza persoanelor fizice si IMM-urilor. Friedrich Wilhelm Raiffeisen este serviciul dedicat exclusiv clientilor cu averi ridicate, care vor avea acces la servicii de administrare profesionala a investitiilor prin intermediul unui bancher personal dedicat si a unei echipe de specialisti reprezentativi prin prisma calitatii lor profesionale. Asiguram deasemenea cel mai inalt grad de confidentialitate, produse special destinate si tratarea tuturor solicitarilor cu maxima atentie, flexibilitate si prioritate.
Pe segmentul corporatist, Raiffeisen Bank deserveste companii cu o cifra anuala de afaceri ce depaseste 5 milioane EUR, entitati publice si institutii financiare. De asemenea, banca are reprezentanti in 8 centre regionale corporatiste, oferind clientilor marele avantaj de a beneficia de solutii bancare adaptate cerintelor acestora in orice zona a tarii.
De asemenea, Raiffeisen Bank este un jucator important pe piata cardurilor – a lansat primul card de credit co-branded, primul card de credit cu cip si ofera clientilor sai toata gama de carduri: de debit si de credit, pentru persoane fizice si juridice, in lei sau in valuta, cu utilizare nationala sau internationala, de tip Visa sau Mastercard.
6.1 SCURT ISTORIC
Prezenta Raiffeisen Zentralbank Tsterreich (RZB) in Romania a inceput in anul 1994 prin deschiderea unei reprezentante la Bucuresti. In 1998, reprezentanta a fost transformata intr-o subisidara a RZB, oferind servicii si produse pentru companii.
In acelasi timp, una dintre cele mai mari banci detinute de statul roman – Banca Agricola – se afla intr-o situatie financiara dificila. Datorita masurilor luate de autoritatile romane – precum preluarea creditelor neperformante de catre stat – banca a fost pregatita pentru privatizare in anul 2000.
In februarie 2001, RZB, impreuna cu Romanian-American Enterprise Fund (RAEF), si-a exprimat interesul de a achizitiona pachetul majoritar de actiuni ale Bancii Agricole. Contractul de achizitie a fost semnat la sfarsitul lunii iulie 2002.
6.2 ANALIZA ACTIONARIAT
Structura actionariatului:
Raiffeisen Bank este format din 0,51% din peste 17.000 actionari persoane fizice si juridice, si din 99,49% – Grupul Bancar Reiffeisen.
Adunarile Generale ale Actionarilor pot fi: ordinale sau extraordinare. In cadrul AGA extraordinare, temele de discutii sunt: aprobarea emisiunilor de obligatiuni, aprobarea fuziunilor dintre Raiffeisen Bank si alte societati( ex: S.C. Raiffeisen Capital & Investment S.A.) sau desemnarea persoanelor cu drept de semnatura.
Pentru buna desfasurare a activitatii, la nivelul fiecarei banci se stabilesc organe de conducere, care sa asigure procesul de coordonare, conducere si decizie.
Prin structura sa organizatorica Raiffeisen Bank este împartita în cinci divizii (Corporate Banking, Retail Banking, Trezorerie si Piete de Capital, Operatiuni si IT, Risc). Fiecare din cele 5 divizii este alcatuita dintr-o serie de subdivizii care au activitati si responsabilitati specifice.
Divizia Corporate Banking are misiunea de a atrage si stabili relatii cu întreprinderile mari si mijlocii.
Divizia Retail Banking are misiunea de a stabili si consolida relatiile cu întreprinderile mici si mijlocii precum si cu clientii persoane fizice.
Divizia Trezorerie si Piete de Capital are misiunea de a gestiona depozitele negociate, tranzactiile de schimb valutar, tranzactiile cu titluri de stat, depozitele pe piata interbancara precum si serviciile aferente pietei de capital.
Divizia Operatiuni si IT are misiunea de a asigura o infrastructura informatica moderna a bancii care sa asigure securitatea traficului de date.
Divizia de Risc are misiunea de a se ocupa cu identificarea, analizarea si diminuarea tuturor riscurilor care ar putea surveni în urma activitatilor efectuate de toate diviziile.Fiecare din cele cinci divizii are activitati si responsabilitati strict încredintate, iar divizia de risc se ocupa strict cu identificarea si gestionarea tuturor riscurilor generate din toate activitatile celorlalte divizi
6.3.ANALIZA ACTIVELOR SI PASIVELOR BANCII IN PERIOADA 2010-2014
Totalul activelor a crescut cu 9% fatå de anul anterior, ajungand la o valoare de 22.193 milioane RON la sfarsitul anului 2010. Activitatea de creditare a fost revigoratå, în special în a doua jumåtate a anului 2010, astfel creditele acordate clientilor au crescut cu 18%. Depozitele clientilor au urmat aceeasi tendintå crescåtoare, înså la o amploare mai reduså (crestere de 9,7%), ducand raportul credite/depozite la 79% la finalul anului 2010 (fatå de 74% în 2009). Cresterea soldului de credite a fost fåcutå în mod omogen în ceea ce priveste segmentarea, astfel portofoliul de clienti retail a crescut cu 18,7% (18,1% fårå influenta cursului de schimb), în timp ce portofoliul de clienti corporate a crescut la randul lui cu 17,2% (16,3% fårå influenta cursului de schimb). De asemenea, a crescut si activitatea de creditare, mai ales la creditele denominate în valutå. Depozitele clientilor au cunoscut o crestere cu 9,7% în 2010 prin comparatie cu situatia de la finalul anului 2009, în special datoritå clientilor corporate. De asemenea, cresterea economisirii a fost înregistratå în principal pe soldurile denominate în lei.
Totalul activelor a crescut în 2011 cu 9% fatå de anul anterior, påstrand un ritm de crestere similar anului 2010, ajungand la 24.275 milioane RON la sfarsitul anului. Activitatea de creditare din timpul anului 2011 a avut în continuare o dinamicå pozitivå, majorandu-se cu 19% în comparatie cu 2010.
Depozitele clientilor au avut aceeasi evolutie pozitivå, crescand cu 8,6%. Aceste trenduri au condus la o crestere a raportului Credite/Depozite de la 79% în 2010 la 86% la sfarsitul anului 2011. Cresterea soldului creditelor s-a datorat atat segmentului de clienti retail, care a avut o variatie pozitivå de 19% (18,3% fårå influenta cursului de schimb), cat si segmentului de clienti corporatii, al cårui portofoliu a crescut cu 15,4% (14,4% fårå influenta cursului de schimb). Se poate mentiona faptul cå ambele cresteri provin din credite denominate atat în lei, cat si în valutå. Depozitele clientilor au crescut cu 8,6% fatå de anul 2010, în principal datoritå clientilor retail, în timp ce clientii Corporate au înregistrat o usoarå scådere care provine din depozitele în valutå.
Trendul ascendent în activitatea de economisire provine în mare parte din depozitele în lei, care au crescut cu 13,4%, în timp ce depozitele în valutå au crescut cu 2,6% (1,2% fårå influenta cursului de schimb).
Valoarea totalå a activelor Raiffeisen a ajuns la sfarsitul lui 2012 la valoarea de 24 miliarde RON, înregistrand o usoarå scådere de 1% în comparatie cu valoarea de 24,3 miliarde RON de la sfarsitul anului 2011. În conditii dificile de piatå, activitatea de creditare a avut o evolutie pozitivå, crescand cu 1,75% si mårindu-si proportia în totalul activelor la 63%. Grupul mentine o lichiditate ridicatå a bilantului, cu o treime din active plasate în instrumente lichide (18% în numerar si alte disponibilitåti si încå 11% reprezentand titluri de valoare). Depozitele clientilor s-au mentinut de asemenea relativ constante, cu o scådere de doar 1%; aceste evolutii au influentat rata) credite/depozite, care a înregistrat un nivel de 89% la sfarsitul lui 2012 (fatå de 87% în 2011).
Depozitele clientilor au crescut cu 5% fatå de anul 2011, în principal datoritå clientilor Retail, în timp ce clientii Corporate au înregistrat o usoarå scådere fatå de anul trecut, de 11%, care provine din depozitele în valutå.
Valoarea totala a activelor Raiffeisen Bank a ajuns la 5,92 miliarde euro, in crestere cu 11% fata de cele 5,31 miliarde euro de la sfarsitul lui 2012. Nivelul activelor a crescut cu 2,9 miliarde RON (12%). Sursele de finantare provin predominant din depozitele clientilor, iar principiul sanatos al „finantarii înainte de creditare” a condus la o îmbunatatire substantiala a raportului credite/ depozite pâna la 85% in 2013, de la 94% în 2012.Demna de mentionat este cresterea cu 16% a soldului depozitelor clientelei, survenita în principal pe fondul resurselor atrase de la clientii persoane fizice, în plus fata de impactul achizitionarii portofoliului Citibank România.
În 2013, Raiffeisen a practicat o marjă de câștig și mai mare în lei: 9,54%, în condițiile în care a acordat credite cu o dobândă de 11,88% și a atras depozite cu 2,34%. Marja de câștig de 7,14% la lei și 4,03% la euro din 2014 înseamnă venituri din dobânzi în valoare totală de 1,3 miliarde lei aferente stocului de credite de 16,1 miliarde lei.
Activele administrate de Raiffeisen Asset Management (RAM) au continuat sa creasca în 2014, cu un procent impresionant de 25%. Întreg Grupul a aratat sustinere pentru ca RAM sa obtina aceasta dezvoltare remarcabila. Valoarea totala a activelor Raiffeisen Bank a ajuns la 6,41 miliarde euro, in crestere cu 8% fata de cele 5,94 miliarde euro cat erau la finele lui 2013. Comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, volumul total al creditelor a crescut cu 4%, pana la 3,81 miliarde euro, iar depozitele au avansat cu 7%, ajungand la 4,7 miliarde euro
Performanta anterior mentionata a Grupului referitoare la cresterea volumului depozitelor cu 8% în 2014 fata de 2013, pâna la 4,7 miliarde EUR, s-a datorat în principal segmentului persoane fizice. La nivelul întregii piete, populatia ramâne mai degraba înclinata spre activitatea de economisire decât spre accesarea de credite. Finalul anului 2014 a consimtit o crestere de 5% a creditelor acordate clientelei, confirmând angajamentul si capacitatea Grupului de a raspunde nevoilor clien]ilor cu produse de calitate, mutual avantajoase.
Astfel, bancă a reușit să atragă depozite de la persoane fizice și firme pentru care a plătit o dobândă medie de doar 1,77% la lei, resurse pe care le-a împrumutat altor clienți, de la care a încasat o dobândă medie de 8,91%, reușind astfel o marjă de câștig de 7,14%. În cazul resurselor în euro, Raiffeisen a plătit pentru depozitele clienților o dobândă medie de 0,85% și a încasat din creditele acordate în euro o rată de 4,88%, rezultând o marjă de câștig de 4,03%.
6.4.ANALIZA PERFORMANTELOR FINANCIARE 2010-2014
Profitul net din 2010 a fost de 384 milioane RON, în crestere cu 32% fata de anul precedent, fiind influentat puternic de o îmbunatatire semnificativa a rezultatului provizioanelor pentru pierderile din credite, care au scazut cu 51% fata de anul precedent.
Veniturile operationale au scazut în 2010 fata de anul precedent cu 6,3%, iar cresterea cu 10% a veniturilor din dobanzi nu a reusit sa compenseze scaderea semnificativa a veniturilor din tranzactionare (în scadere cu 53% fata de anul anterior).
Grupul a pastrat un control atent asupra costurilor, astfel incat masurile de eficientizare implementate pentru anumite activitati specifice au rezultat intr-o scadere cu 1,2% a cheltuielilor operationale în 2010 fata de anul financiar precedent.
Profitul net în 2011 a fost de 427 milioane RON, înregistrand o crestere de 11% fata de anul precedent. Aceasta crestere provine din majorarea veniturilor din dobanzi si comisioane cu 4,5%, în timp ce cheltuielile cu provizioanele si costurile operationale au ramas la aproximativ aceeasi valoare cu cea din anul 2010.
Veniturile operationale au crescut cu 3,5% fata de anul 2010. Scaderea veniturilor din comisioane, în principal din cauza intrarii în vigoare a reglementarilor legale de limitare a comisionarii creditelor de consum, a fost compensata de cresterea cu16% a veniturilor din dobanzi. De asemenea, veniturile din tranzactionare s-au majorat cu 39,1% fata de anul precedent.
Costurile operationale au ramas la o valoare foarte apropiatå de cea din 2010, înregistrand o crestere de doar 0,2% si fiind în continuare monitorizate atent de catre managementul bancii.
Grupul a realizat în 2012 un profit net de 397 milioane RON (428 milioane RON în 2011), o performanta remarcabilå, datoratå mentinerii unei baze stabile de venituri atat din activitatea de creditare, cat si din cea de investitii, dar si a cresterii eficientei la nivel de grup, în conditiile unor cheltuieli mai mari cu provizioanele.
Baza de venituri s-a mentinut constanta, pe fondul eforturilor considerabile de utilizare optimå a capitalului si a migrarii catre canalele de tranzactionare electronice.
Veniturile operationale înainte de cheltuielile cu provizioanele au råmas relativ la acelasi nivel fata de perioada precedentå, în ciuda deprecierii cursului de schimb, cu o contributie pozitivå a veniturilor din activitatea de bazå (dobanzi si comisioane) generate de cresterea bazei de volume medii de credite cu clientii. Activitatea de trezorerie a contribuit la evolutia buna a rezultatelor, aceasta reprezentand 13% din veniturile Grupului. Totusi, cheltuielile cu provizioanele au crescut semnificativ de la an la an, afectate si de reevaluarea în scådere a garantiilor.
Cheltuielile operationale sunt monitorizate îndeaproape, iar initiativele privind reducerile de costuri implementate pe parcursul lui 2012 au determinat scåderea acestora cu 1%. Ca urmare, raportul cost/venituri a ajuns la 59,9% fata de 63,2%, valoarea de la sfarsitul anului 2011.
Raiffeisen Bank a realizat în 2013 un profit net de 104 de milioane euro, față de 88 de milioane de euro în 2012. Banca a acordat credite noi în valoare de 1,2 miliarde de euro în 2013, majoritatea dintre ele fiind destinate companiilor.
Baza de clienți activi a crescut în 2013 cu peste 100.000, ca urmare, pe de-o parte a integrării cu succes a portofoliului de retail al Citibank România, iar pe de altă parte, a strategiei bancii de a se concentra pe relația cu clienții de casă.
Cheltuielile administrative au fost atent gestionate, iar creșterea cu 2% față de anul precedent trebuie privită prin prisma unor elemente nerecurente.Odatăacestea eliminate, cheltuielile operationale sunt în scadere cu 2%, ceea ce reflecta un program de management al costurilor eficient. În consecinta, raportul cost/venit s-a îmbunatatit pâna la nivelul de 58,8%.
Raiffeisen Bank a realizat un profit net de 113 milioane euro în 2014, față de 104 milioane euro, cât înregistra în 2013, o creștere de 9%.
Costurile administrative generale au scăzut cu 1% în comparatie cu 2013, fără a luă în calcul evenimentele extraordinare; iar raportul cost/venituri s-a îmbunatatit cu 3 puncte procentuale, ajungând la 55,5%.
Venitul operational a ramas stabil în comparatie cu 2013, iar scaderea venitului net din dobânzi a fost în mare parte anulata de cresterea veniturilor din comisioane. Rezultatul net din dobânzi s-a situat la 235 milioane EUR, cu 6% mai mic decât în 2013, în principal din cauza scaderii continue a ratelor de piata si a diminuarii în consecinta a ratelor de dobânda aferente creditelor la rata flotanta.
CAPITOLUL VII
STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA CREDITELOR IMOBILIARE ȘI A RISCURILOR AFERENTE LA RAIFFEISEN BANK ROMANIA
Norma de acordare a creditului are ca scop definirea produsului Prima Casă și stabilirea procedurii pe care personalul băncii trebuie să-l urmeze în ceea ce privește procesarea, întreținerea și serviciile legate de produsele de creditare.
Caracteristicile creditului Prima Casăconform normei de acordare a acestui tip de credit sunt:
Tipul creditului: credit imobiliar
Scopul creditului: achiziționare locuință
Valuta: Lei, EUR
Suma maximă: pana la 50.000 de Euro (sau echivalentul in Lei) sau maxim 60.000 Euro (sau echivalentul in Lei) pentru pentru locuințele noi, construite în baza autorizațiilor de construire eliberate după data de 12 ianuarie 2009.
Termenul minim / maxim: intre 3 si 30 de ani
Tipul dobanzii: Dobanzile pot fi:
Comisioane:
– 0% comision de procesare.
– 0% comision de rambursare anticipata.
– 0,49% comision anual de gestiune FNGCIMM, calculat la soldul finantarii garantate de stat, (50% din soldul creditului).
– taxa standard de evaluare imobil: 110, 8 Euro echivalent in lei la cursul BNR de la data plătii
Au fost considerate următoarele valori ale indicilor de referință:
Robor 3 luni = 5,60%
Euribor 3 luni= 1,4150 %
Asigurare de viață și șomaj:
– asigurare obligatorie a imobilului cesionata în favoarea statului român și a băncii.
– asigurare de viață opțională la costuri preferențiale cu partenerul băncii.
Garanții:
– ipoteca legală constituită în favoarea statului român și a băncii asupra imobilului achiziționat prin credit.
Metoda de rambursare este lunara
Deschidere cont curent Raiffeisen Bank este obligatoriu.
Criteriile de risc luate în vedere pentru creditele acordate persoanelor fizice sunt:
1.Criteriile de eligibilitate pentru solicitant:
Calculul capacității de rambursare
– determinarea veniturilor
– determinarea cheltuielilor
– indicatorii de analiză a dobânzii
Documentele necesare intocmirii dosarului de credit sunt:
– act de identitate, original si copie, pentru solicitant și soț/soție (daca este cazul).
– copia certificatului de căsătorie (daca este cazul).
– documente care atesta realizarea de venituri de către solicitant și, dacă este cazul, de către soț/soție;
– antecontract de vânzare-cumpărare (între Vânzător și Cumpărător) în formă autentică;
– actele de proprietate ale imobilului
– extras de Carte Funciară de Informare
– declarația pe propria răspundere a beneficiarului și codebitorului, dată în formă autentică, privind îndeplinirea criteriilor de eligibilitate legate de imobile în proprietate sau credite ipotecare în derulare.
Raiffeisen Bank va aplica dobânzi penalizatoare pentru ,,sumele restante”, conform contractului de credit, altele decât cele provenite din dobânzi.
Orice excepție de la criteriile minime de eligibilitate, documentație, fluxuri aferente, se va adopta conform competențelor stabilite de către Directorat în limita politicii de creditare aprobată de BNR.
Asigurarea va fi încheiată cu societatea de asigurări parteneră cu bancă pentru întreaga perioadă de creditare. Prima de asigurare nu va fi inclusă în creditul acordat. Asigurarea de deces din îmblonavire sau accident și pierderea involuntară a locului de muncă este opțională pentru solicitantul creditului.
Controlul activității de creditare: Departamentul Arhitectură Management Risc va efectuă periodic, prin sondaj un control al activității de creditare.
Procedura de acordare a creditului Prima Casă – „Prima Ta Casa” pentru DOMNUL POPESCU la banca Raiffeisen Bank cuprinde urmatoarele etape:
Credit “Prima Casă” accesat de familia Popescu in perioada 04.05.2011 – 1.07.2011
În procesul de accesare al acestui credit, prima etapă este informarea: etapa această prezintă clientului caracteristicile produsului „Prima Ta Casa”, condițiile generale de acordare ale creditului, caracteristicile esențiale ale acestui tip de credit și efectele specifice pe care le pot avea asupra clientului, explicarea costurilor ce fac parte din costul total al creditului , astfel încât clientul să înțeleagă ce urmează să plătească: rata dobânzii și comisioanele percepute, etapele procedurale ce trebuie parcurse pentru obținerea creditului și consecințele neplății din partea clientului. Clientului i se va prezenta formula de variație a ratei dobânzii, respectiv indicii financiari în functie de care variază, precum și periodicitatea actualizării dobânzii.
De asemenea clientului i se vor prezenta și caracteristicile programului opțional de asigurare pentru accidente, îmbolnăvire sau pierderea involuntară a locului de muncă și i se va comunica și valoarea primei de asigurare.
Clientul va fi informat si despre obligativitatea deținerii unui cont curent la Raiffeisen Bank în valuta creditului solicitat și a plătii comisionului lunar de întreținere a acestuia în cazul în care acesta nu este folosit exclusiv pentru rambursarea creditului și plata oricaror sume datorate băncii în baza contractului de credit.
Data primei rambursări va fi stabilită la o luna de zile de la data acordării creditului astfel încat ziua din cursul lunii fixată pentru scadență ratei să coincidă cu ziua acordării creditului. În cazul în care data scadenței cade într-o zi nelucratoare, rambursarea urmează a se face în ziua lucrătoare imediat următoare scadenței.
Venitul total declarat individual de către client și alți participanți la venit se însumeaza și se compară cu venitul total al familiei înscris pentru aceștia în lista de clienți eligibili postată în aplicația Oferte Marketing/pe Intranet.
Accesarea acestui credit a început așadar, cu o evaluare de tip pre-scoring pe care doamna Popescu a efectuat-o la Raiffeisen Bank, Sucursala Berceni, conform Anexei 1 “Prescoring”.
Fișa de pre-scoring a presupus evaluarea sumei pentru care se încadrează familia Popescu în corelație cu veniturile acestora și datoriilor pe care le prezintă în momentul de față. S-a luat în calcul perioada de finanțare și valoarea creditului dorit.
A urmat calcularea punctajului scoring – automat prin aplicatia de credit, denumită LoanApp.
Se continuă cu listarea și înmânarea spre semnarea clientului a ,,Acordului de prelucrare a datelor cu caracter personal și de transmitere, consultare a informațiilor la Biroul de credit”.
Se calculează capacitatea de rambursare pe baza veniturilor și cheltuielilor declarate de către client – automat prin aplicația de credit.
Se listează în două exemplare și se înmaneaza clientului informațiile pre-contractuale. Documentul va fi semnat de către solicitant și un exemplar se va înmâna clientului cu confirmare de primire și unul rămâne în cadrul băncii. Informațiile pre-contractuale sunt furnizate clientului cu suficient timp înainte pentru un studiu individual, dar nu cu mai puțin de 15 zile înainte ca un client să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă..
Se face verificarea clientului în baza de date a Biroului de Credit. Raportul Biroului de Credit și după caz motivul respingerii, se va înmana numai persoanei în cauza.
Ulterior aceastei evaluări s-au constat urmatorele: suma pentru care se încadra atingea plafonul de 40.000 euro. .Încadrarea în acest plafon a fost suficientă, încât familia Popescu să accepte ofertă primită de la bancă.
Pentru a beneficia de această sumă, reprezentanții băncii au început demersurile pentru verificarea clienților. Astfel, conform procedurii interne, în cazul în care în urma consultării Biroului de Credite s-a constatat că solicitantul sau soțul/soția acestuia/ co-debitorul suplimentar este înregistrat cu credite pe care nu le-a declarat, clientul va fi întrebat dacă mai are alte credite, putând să apăra următoarele situații:
a.Clientul confirmă existența creditelor descoperite în raportul generat de către Biroul de Credit, caz în care ratele se vor luă în calculul bugetului.
b.Clientul nu confirmă creditele descoperite în raportul generat de Biroul de Credit, caz în care cererea de credit va fi respinsă și solicitantul va fi înscris în lista neagră a băncii.
c.Dacă co-debitorul suplimentar nu confirmă creditele decoperite în raportul general de Biroul de Credit pentru el, atunci se va comunică clientului că nu se poate lua în considerare respectivul co-debitor suplimentar.
În urma acestei analize, s-a descoperit faptul că doamna Popescu figurează cu un descoperit de cont, acordat în luna iunie 2010. Pentru a putea să își păstreze valoarea creditului acordat, aceasta a trebuit să înceapă demersurile pentru lichidarea overdraftului în valoare de 4.400 RON.
Din punct de vedere legal, aceștia se potrivesc pentru creditul “Prima Ta Casa”, astfel le este prezentată oferta acestui credit.
În urma acceptării ofertei selectate se va pune la dispoziția clientului lista documentelor necesare în vederea acordării creditului:
Clientul care aplică pentru „Prima Ta Casa” îi sunt puse la dispoziție: lista documentelor necesare, graficul de rambursare cu titlu informativ, proiectul contractului de credit, formularul de adeverință de salariu și formularul de de declarație pe propria răspundere cu privire la situația angajatorului și a veniturilor pentru împrumutat și soțul/soția acestuia în cazul în care este căsătorit și se ia în calcul și veniturile acestuia.
De asemenea, clientul va fi informat despre întreagă documentație de credit necesară acordării creditului solicitat, iar dacă veniturile provin în prezent dintr-un alt tip de sursă decât cea specificată în lista de clienți eligibili, atunci la dosar se va atașa documentația de venit conform Normei și Procedurii de lucru Prima Casă.
Depunerea documentației de credit se va efectuă în cadrul agenției Raiffeisen, precum și la agenția de intermediere cu care se colaborează – GLOBAL IMOBLIARE, în vederea obținerii unui împrumut de tipul „Prima Ta Casa”. Acestea se vor asigură și vor verifica dacă au fost prezentate toate documentele necesare și dacă sunt corecte și în totalitate completate, verifică și eventual actualizează informațiile declarate inițial de clientul solicitant privind datele personale și veniturile cu cele din documentele depuse în dosarul de credit. Pe de altă parte, din partea Raiffeisen i se va aduce la cunostiinta clientului că primirea dosarului de credit nu înseamna neapărat că acesta a fost aprobat, urmând să primeasa răspunsul privind aprobarea/respingerea în maxim 1 zi lucrătoare.
Clientului i se înmânează pentru semnare:
Pachetul aferent contului curent (în două exemplare), document separat de cererea de credit și va proceda conform procedurii de deschidere de conturi curente pentru persoane fizice:
– Formular pentru Definire și Actualizare date;
– Condițiile generale bancare pentru persoane fizice.
Clientul va semna contractul de credit pentru suma solicitată, graficul de rambursare și Certificatul de asigurare dacă clientul a optat pentru ea. Contractul nu va avea completate data scadenței finale și data semnării de către bancă.
Semnătura clientului va fi verificată pe fiecare pagină a contractului, iar pe ultima pagină în dreptul semnăturii se va trece și data calendaristică la care a semnat clientul. Data la care semnează clientul este diferită de data la care semnează bancă contractul de credit, data semnării de către bancă a contractului coincide cu data acordării creditului.
La sfârșitul semnării contractului de credit și celorlalte acte aferente acestuia, documentația este trimisă spre examinare și verificare.
Dacă există unele suspiciuni de fraudă copia dosarului va fi trimisă la Departamentul Colectare Retail/ Colectiv Analiză și prevenire fraude pentru investigare. Până la primirea răspunsului aplicația de credit va fi trecută în stadiul „Analiza”, cu menționarea motivului în câmpul de comentarii.
În cazul în care dosarul este propus spre aprobare, cererea va fi trecută în stadiul „Trimis la Unitatea Centrală de Procesare”.
Se vor face investigații în ceea ce priveste Angajatorul folosind și site-ul Ministerului Economiei și anume:
– Principalul domeniu de activitate al angajatorului
– Dacă angajatorul se află în executare silită
– Marca/departament
– Tip contract de muncă
– Data începerii contractului de muncă
– Data expirării contractului de muncă
– Dacă angajatorul este înscris pe lista disponibilizărilor
– Dacă salariul este grevat de rețineri (dacă se selectează DA se va înscrie și suma reținerilor)
– Dacă contractul de muncă a fost suspendat în ultimele 6 luni.
În cazul în care agenția descoperă că solicitantul nu se încadrează în totalitate în parametrii de creditare ai băncii, dar se consideră (prin evaluarea pertinență a tuturor elemetelor negative și pozitive implicate ) ca acordarea acestui credit va avea impact pozitiv asupra băncii, se va întocmi dosarul de credit și se va solicita derogare.
Dacă în urma analizei dosarului de credit în condiții derogatorii, aprobarea acestuia va fi condiționată de înserarea unor clauze specifice/modificarea contractului de credit/semnarea unui contract adițional de garanții, atunci nu se va putea folosi contractul de credit standard. Încă din acest stadiu, clientul va fi informat că nu îndeplinește în totalitate parametrii de creditare ai băncii, dar că dosarul sau va fi înaintat spre aprobare cu derogare, urmând ca ulterior să i se comunice rezultatul: aprobat/respins/ se solicita documente suplimentare.
De asemenea, în analiza cererii de credit sunt urmărite informațiile completate în Aplicația de credit, dacă datele angajatorului au fost menționate corect, precum și verificări specifice de risc în aplicația de credit; se efectuează modificarea informațiilor din aplicație, dacă este cazul; se verifică în aplicație corectitudiea informațiilor despre creditele deținute de solicitant/ soț/soție/co-debitor suplimentar; se efectuează buget/ scoring. Tot în această etapă se transmite decumentatia la Fraudă pentru investigații suplimentare dacă este cazul precum și propunerea unei rezoluții și alocare status-ului corespunzător în aplicația de credit;
Transmiterea dosarelor de credit către Departamentul Aprobare Credite Persoane Fizice, presupune că ofițerii predau departamentului de aprobare credite persoane fizice, dosarul de credit, verificând existența următoarelor documente sau informații din acesta: Verificare stare angajator pe site-uri specializate; Dovada efectuării confirmărilor la angajator; Informații de contact și verificare solicitant/soț/soție/co-debitor suplimentar; Existența rezultatelor verificărilor efecuate de către aplicația de credit; Existența tuturor documentelor necesare luării deciziei printate din aplicația de credit.
În urma acestei proceduri, clientului îi este acordat creditul și poate începe căutările pentru un apartament ce se încadrează cerințelor prezentate inițial. În cazul familiei Popescu, faptul că amândoi lucrează în centrul Bucureștiului, au dorit un apartament cât mai central și care se află într-un bloc cu o arhitectură care rupe tiparele comune ale blocurilor din cartierele mărginașe ale Bucureștiului. Astfel, un apartament cu suprafața minim de 40 mp utilă,construcție ce nu prezintă risc seismic ,nu are probleme la nivelul actelor (legea 112, legea 11), iar prețul apartamentului să nu depășesc suma de 40.000 euro, astfel încât aceștia să achite avansul de 5% (2.000 euro) . Orice sumă care depășea plafonul de 40.000 euro urmă să fie suportată de către familia Popescu.
Primul apartament vizionat a fost o recomandare din partea familiei. Acest apartament se află în zona Brancoveanu din Sectorul 4, Bucuresti. Ținând cont că aceștia au ales în primă instanță să nu lucreze cu o agenție imobiliară au întâmpinat probleme în momentul negocierii prețului.
Cel de-al doilea apartament a fost unul în zona Drumul Taberei într-un imobil construit în anii ”50,cu o suprafață utilă de 60 mp. Vizionarea celui de-al doilea apartament a fost intermediată de agenția imobiliară Global Imobiliare. În cadrul vizionării s-a constatat faptul că această locație întrunea toate criteriile dorite de către familia Popescu (o compartimentare decomandata a apartamentului, vedere stradala, îmbunătățiri la nivelul instalațiilor electrice și sanitare ,un bloc cu un regim de intaltime scăzut ) precum și de criteriile impuse de bancă ( fără litigii, fără risc seismic, cu anul de construcție mai nou de 1950, și cu suprafața utilă mai mare de 40 mp ) .
Pentru a verifica toate aceste aspectele referitoare la istoricul apartamentului a fost făcută o cerere de extras de informare la Biroul de Carte Funciară. Conform Anexei 2, au putut observa într-adevăr că acest apartament nu are nicio sarcină.
Actele solicitate proprietarilor au fost reprezentate de intabulare, cadastru și contractul de vânzare-cumpărare.
Actele imobilului au fost trimise către departamentul juridic din cadrul băncii Raiffeisen pentru evaluare .
Reprezentanții departamentului juridic au returnat dosarul către agenție, deoarece numele străzii din contractul de vânzare-cumpărare nu coincidea cu numele străzii din intabulare și nici din extrasul de informare (cererea pentru extrasul de informare a fost făcută la notariatul unde banca a recomandat să se încheie tranzacția ).
În această situație, proprietarii imobilului au fost nevoiți să facă o cerere pentru un nou extras la Cartea Funciară, astfel încât numele străzii să coincidă cu cel din contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului.
Odată făcut acest demers, din sucursala Raiffeisen au fost trimise din nou actele pentru aprobare către departamentul juridic al băncii. Ulterior, s- a primit aprobarea pentru semnarea ante-contractului. În urma semnării, dosarul ar urmă să plece către FNGCIMM ( Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii ).
Având avizul pozitiv, s-a stabilit data semnării ante-contractului. Astfel, cumpărătorii au mers, însoțiți de vânzători, la notariat în data de 15.08.2011 pentru semnarea ante-contractului. Contractul strandard pentru această procedura a asigurat un parcurs rapid ,astfel că în mai puțin de o oră ante-contractul a fost semnat, iar familia Popescu a putut atașa dosarului ultimul act necesar aprobării creditului.
Pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare s-a impus termenul limită de 45 de zile,cu posibilitate de prelungire, astfel încât, cumpărătorii să aibă creditul aprobat de către FNGCIMM .
În prima instanță, cumpărătorii au așteptat să fie contactați de către bancă pentru a li se comunică răspunsul afirmativ. Dar, neconcordanțele legate de denumirea străzii au amânat acest moment. În urma verificărilor, doar contractul de proprietate și extrasul de informare figurau cu aceeași denumire. S-a constatat că există o problemă la nivelul primăriei București legată de denumirea străzii.
Proprietarii au făcut o cerere de la Primăria Bucureștiului prin care să ateste printr-un comunicat denumirea corecta a strazii. Această adeverință, Anexa 1 a reușit să rezolve problemă legată de nomeclatura străzii; cumpărătorii reușind să se încadreze în termenul de 45 de zile pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
Data stabilită pentru semnarea contractului în cadrul notariatului a fost de 15.08.2011, procedura standard ce s-a formalizat în cadrul altui notariat, deoarece notariatul atribuit de către bancă se află în concediu.
În momentul semnării contractului,foștii proprietari au avut obligația să achite impozitul pe locuință, la fel că și noii proprietari, onarariul notarului, cât și onorariul agenției imobiliare.
Noii proprietari au prezentat actul de vânzare-cumpărare semnat la sediul băncii Raiffeisen, de unde a pornit procedura de achitare a sumei pentru foștii proprietari pentru apartamentul din Drumul Taberei.
Având opțiunea de a-și deschide un cont curent la Raiffeisen Bank, proprietarii au beneficiat de suma acordată chiar în săptămâna semnării contractului de vânzare-cumpărare. Cu această ultima etapă, procesul de achiziționare a unui apartament prin creditul”Prima Ta Casa”de familia Popescu s-a încheiat cu succes.
Persoanele ce accesează acest tip de credit trebuie să țină cont și de următoarele aspecte. Dacă doresc stingerea unui credit, trebuie verificate dacă: notificarea clientului a fost depusă în termenul de 14 zile calendaristice de la data încheierii contractului de credit.
Clientul a depus sumă corectă pentru închiderea creditului și depunerea s-a făcut în maxim 30 de zile calendaristice de la data notificării retragerii din contract.
Dacă condițiile sunt îndeplinite se restituie contavaloarea primei de asigurare încasate, dacă este cazul și se închide creditul.
În cazul în care se rambursează integral creditul se va elibera clientului din oficiu (fără să ceară), gratuit, și o adresă din care să rezulte că au fost stinse toate obligațiile dintre părți.
Totodată se închid și conturile creditului, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către beneficiar și fără plată unor costuri suplimentare, cu excepția următoarelor situații:
– contul curent a fost deschis anterior contractării creditului, în vederea derulării altor operațiuni;
– la data încetării contractului, contul curent este utilizat pentru alte servicii contractuale de către consumator;
Dacă se dorește plata anticipată inegrala sau parțială :
Clientul trebuie să aducă la cunoștință agenției în scris intenția de a rambursa creditul înainte de termenul final prin semnarea și completarea unui formular.
Plata parțială în avans va fi efectuată în orice zi, mai puțin ziua scadenței lunare de plată tot pe bază formularului F9- Formular de rambursare în avans a creditelor, completat și semnat de acesta, numai dacă în contul împrumutatul va există o sumă de bani cel puțin egală cu sumă precizată în cerere plus eventualele comisioane datorate, cu menținerea scadenței finale și recalcularea automată a dobânzii.
Ulterior, clientul va rambursa lunar ratele conform graficului de rambursare modificat. Prima rată după efectuarea unei plăți parțiale în avans rămâne nemodificată.
Cererea se va transmite prin Share Point către Departamentul Administrare Credite Persoane Fizice în vederea operării.
În cazul în care se efectuează rambursarea integrală sau parțială a creditului pe baza solicitării clientului prin Share Point, se va percepe comisionul de rambursare anticipată acolo unde este cazul, mai exact în cazul creditelor cu dobândă fixă.
În cazul rambursării integrale a creditului se va verifică închiderea creditului și după această va procesa închiderea contului curent și va elibera clientului, din oficiu, gratuit, și o adresă din care să rezulte că au fost stinse toate obligațiile dintre părți.
CAPITOLUL VIII
CONCLUZII ȘI PROPUNERI GENERALE
În urmă cu 15 ani activitatea de retail a băncilor era destul de puțin promovată și cunoscută. Dezvoltarea imobiliară din anii 2000 a determinat o mare parte a populației să apeleze la credite în vederea cumpărării sau construirii unei locuințe.
Însă, în ultimii ani, atitudinea lumii bancare s-a schimbat total, segmentul de clienți retail a devenit extrem de atractiv. La baza acestei schimbări de atitudine au stat mai multe motive: dispariția posibilității băncilor de a-și plasa banii în titluri de stat cu dobânzi extrem de avantajoase, dificultatea atragerii de către bănci a unor astfel de clienți importanți, nevoia dispersării riscului băncilor, posibilitatea obținerii unor profituri mari cu investiții destul de reduse.
Un segment de mare interes din categoria creditelor de retail este reprezentat de creditele imobiliare. Încă de la început cererea pentru acest tip de credite a fost mare, datorită cererii extrem de mari pentru locuințe în contextul lipsei unei alternative pentru cumpărarea de case cu plata în rate. Acest tip de credite s-au dezvoltat mai încet, datorită riscurilor mai mari pentru bancă, generate de sumele mult mai mari ale creditelor și termenele lungi de rambursare, precum și datorită condițiilor mai restrictive de acordare a unor astfel de credite.
În scopul reducerii riscului din activitatea de creditare și pentru promovarea dezvoltării financiare pot fi adoptate o serie de măsuri dintre care putem mentiona creșterea gradului de cultură financiară a agenților economici și populației, prin prezentarea riscurilor la care se pot expune ca urmare a îndatorării și a mijloacelor de protecție împotriva respectivelor riscuri.
Pentru țările în curs de devoltare și de adoptare a unui regim democratic stabil, dezvoltarea pieței imobiliare este un deziderat al noii generații dar pentru aceasta trebuie să se îmbunătățească condițiile macroeconomice și gradul de dezvoltare a sistemului financiar-bancar. România a făcut pași importanți în acest sens dacă luăm în considerare dimensiunea apropiată de media europeană a investițiilor publice și în ultima vreme și a celor private. De asemene guvernul a adoptat strategii, politici și programe care vizează acele categorii de persoane care nu au încă o locuința proprie.
În acest sens, o alternativă la creditul imobiliar standard este programul “Prima Casă”.
Mai mult de 80% dintre creditele imobiliare acordate sunt prin programul guvernamental Prima Casă iar băncile din România vor să reînceapă creditarea imobiliară, oferind dobânzi sub cele din programul “Prima Casă” și chiar solicitând avansuri egale cu cele din programul cu garanții de stat, de 5%. Cel puțin patru bănci mari din România au în ofertele lor astfel de produse de creditare imobiliară.
Comparativ cu celelate state din Uniunea Europeana, piața locuințelor din România este una cu totul atipică, prin numarul foarte mare de imobile proprietate personala. În 2009, 97% dintre locuintele disponibile pe piata erau proprietate privata, în timp ce in Europa de Est ponderea era de 72%, iar media UE era de 64%. La nivel global, semne de imbunatatire a pietei locuintelor sunt tot mai numeroase. Desi bancile centrale au tot redus dobanzile de referinta pe majoritatea pietelor europene, inclusiv in Romania, debitorii continua sa plateasca rate foarte mari la creditele imobiliare contractate.
Este important de precizat faptul că, în condițiile eforturilor tuturor factorilor de decizie pentru crearea unei economii de piață funcționale, evoluția produselor analizate va depinde exclusiv de dorința operatorilor de a dezvolta aceste piețe.
Se propun o serie de măsuri pentru îmbunătățirea calității serviciilor bancare privind creditele imobiliare precum:
– eliminarea obligativitatea avansului minim de 25% pentru creditele imobiliare/ipotecare
– clientii ar trebui sa fie anuntati în avans de cresterea sau scaderea costurilor, nu ulterior privind modificarea dobânzilor variabile
De asemenea, o implementare ține de rambursarea în avans a creditelor. În momentul de față, aproape toate instituțiile de credit din țara noastră solicită comision pentru plata anticipată a împrumuturilor pentru locuințe (cel putin în primii ani de derulare a contractului). Iar comisionul se aplică la întreaga suma plătită în avans, indiferent de evoluția pieței bancare. Ceea ce reprezintă o barieră pentru clienții care vor să schimbe serviciile unei bănci cu o altă instituție.
BIBLIOGRAFIE
Mădălina RĂDOI – op. cit., cap 9 Managementul Riscurilor bancare (partea 3), pag 2
Maricica STOICA – Management Bancar, cap 7.1.1. Teoria fondurilor de împrumut, Editura Economică, Buc, 2000, pag 89
Cezar BASNO, Nicolae DARDAC, Constantin FLORICEL – Op. cit, cap 4.5.Monetarismul. Școala de la Chicago
Bogoi Dan, Gust Marius, Vechiu Camelia,- „Managementul bancar”, Editura Independentă Economică, Pitești, 2003
Alexandru Olteanu Florin Manuel Olteanu Leonardo Badea-Management bancar. Caracteristici Strategii. Studii de caz,- Ed. Economică, București 2009
V, DEDU – Gestiune și audit bancar, Editura Economică, București, 2003,Pag 146
Legislație
Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 611 din 14.12.1999, cu modificările și completările ulterioare
Legea bancara nr. 58/1998, publicata în Monitorul Oficial nr. 121 din 23 martie 1998, atr. 3, lit. b
Art. 13 din Regulamentul nr. 24 din 28.oct.2011 privind creditele destinate persoanelor fizice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I 767 31.oct.2011 și intrat în vigoare la 1 oct. 2011
Alte surse
http://www.bnr.ro (Banca Naționala a României)
http://www.zf.ro (Ziarul Financiar)
http://www.anl.ro (Agenția Naționala pentru Locuințe)
http://www.raiffeisen.ro
ANEXE
NUME: POPESCU
PRENUME: Vasile
COD NUMERIC PERSONAL: 1710917344057
SEX: Masculin
DATA NASTERII: 17.09.1971
STARE CIVILA:Casatorit
NUMARUL PERSOANELOR IN INTRETINERE: 0
NIVEL DE EDUCATIE: Studii post universitare
ADRESA
STRADA: Secuilor
NUMAR: 52
BLOC: 17 SCARA: 1 APARTAMENT: 33
LOCALITATE: Bucuresti
JUDET/SECTOR
NUMAR TELEFON:
ACEASTA ESTE SI ADRESA MEA DE DOMICILIU- CI
ADRESA DE DOMICILIU ESTE DIFERITA DE ADRESA DE MAI SUS
CARTE DE IDENTITATE: CI
SERIA: RR
NUMARUL: 712527
EMISA DE: S1
EMISA LA DATA DE: 20.07.09
ADRESA DE DOMICILIU- DIN CI
STRADA
NUMAR
BLOC SCARA APARTAMENT
LOCALITATE
JUDET/SECTOR
LA ACEASTRA ADRESA SUNT:
INFORMATII DESPRE VENITURI
VENIT DIN SALARIU: 4000 LEI
VENIT DIN PENSIE………………….
ANGAJATOR
NUMELE COMPANIEI UNDE LUCRATI: Rulmentu
JUDET/SECTOR: 1
OCUPATIE: Inginer
DATA ANGAJARII LA ACEST LOC DE MUNCA: 01.04.2006
SALARIU NET: 4000
TOTAL RATE LUNARE CATRE ALTI CREDITORI: 0
FECVENTA SALARIILOR: Lunar
PLATA SALARIULUI SE FACE
IN CONT BANCAR
NUMERAR
DATA CAND VETI PRIMI URMATORUL SALARIU: 30
NUMELE MANAGER: Marinescu Florentin
LOCATIA UNDE VA DESFASURATI ACTIVITATEA SI PUTETI FI CONTACTAT/A
STRADA: Str. Dunarii
NUMAR: 14
BLOC: – SCARA : 3 APARTAMENT: 73
LOCALITATE: Bucuresti
JUDET/SECTOR: 1
NUMAR DE TELEFON SERVICI: 0213/192.690
ACORD DE TRANSMITERE, PRELUCRARE SI CONSULTARE A INFORMATIILOR LA S.C. BIROUL DE CREDIT S.A.
1. Persoana: Popescu Vasile
CNP: 1710917344057
Îmi exprim în mod expres consimtamântul ca Reiffeisen Bank sa prelucreze informatiile indicate la punctul 2 de mai jos înregistrate pe numele meu în evidentele proprii si sa transmita catre Raiffeisen Bank SA., persoana juridica româna cu sediul în Bucuresti, str. Magheru,nr , sector 1, în vederea prelucrarii acestor informatii de catre Biroul de Credit si consultarii informatiilor înregistrate pe numele meu în baza de date a Biroului de Credit de catre oricare Participant la Sistemul Biroului de Credit (institutiile de credit, institutii financiare nebancare si de asigurari) in scopul initierii sau derularii unei relatii de creditare si de asigurare a produselor de tip credit cu Participantul.
2. Datele cu caracter personal prelucrate sunt:
a) date de identificare a persoanei fizice*
b) date si informatii legate de produse de tip credit, similar sau de asigurari**
c) date referitoare la fraudulenti***
d) date referitoare la inadvertente constatate de “…………………………………”****
* cuprinde informatii legate de: numele, prenumele, inițiala tatalui/mamei, adresa de domiciliu/resedinta, numarul de telefon fix/mobil, codul numeric personal, cod tara si serie/numar pasaport in cazul persoanelor nerezidente;
** cuprinde date negative (tipul de produs, termenul de acordare, data acordării, data scadenței, creditele acordate, sumele datorate, sumele restante, numărul de rate restante, data scadentă a restanței, numărul de zile de întârziere în rambursarea creditului, starea contului), date pozitive (tipul de produs, termenul de acordare, data acordării, data scadenței, sumele acordate, sumele datorate, starea contului, data închiderii contului, valuta creditului, frecvența plăților, suma plătită, rata lunară, denumirea și adresa angajatorulu) si informatii legate de calitatea de girant, codebitor sau beneficiar de polita de asigurare a persoanei fizice in legatura cu produsul acordat;
*** cuprinde informatii legate de: savarsirea de infractiuni sau contraventii în domeniul financiar-bancar, in relatia directa cu “……………………….. constatate prin hotarari judecatoresti definitive sau irevocabile, dupa caz, ori prin acte administrative necontestate;
**** cuprinde informatii legate de: date si informatii neconcordante rezultate din documentele prezentate la data solicitarii creditului, din culpa solicitantului;
Am luat la cunostinta faptul ca datele cu caracter personal sunt stocate in baza de date a Raiffeisen Bank timp de 4 ani de la data ultimei actualizari.
Am luat la cunostinta faptul ca îmi pot exercita toate drepturile prevazute de Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, publicata în Monitorul Oficial nr. 790/12.12.2001, astfel:
Dreptul la informare: dreptul de a fi informat cu privire la identitatea operatorului, scopul in care se face prelucrarea datelor, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, existenta drepturilor prevazute de Legea nr. 677/2001 pentru persoana vizata si conditiile in care pot fi exercitate;
Dreptul de acces la date: dreptul de a obtine de la Biroul de Credit la cerere si in mod gratuit, pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului ca datele în legatura cu mine sunt sau nu prelucrate de catre acesta. Acest drept poate fi exercitat în urmatoarele conditii: se adreseaza o cerere, intocmita in forma scrisa, datata si semnata catre S.C. Biroul de Credit S.A., la adresa: "Biroul de Credit SA, Str. Sfanta Vineri nr. 29, sector 3, București, cod poștal 030203", sau prin e-mail: [anonimizat], in care sa se comunice datele personale ale persoanei vizate (inclusiv un numar de telefon) si sa se ataseaze o copie lizibila dupa buletinul sau cartea de identitate.;
Dreptul de interventie: dreptul de a obtine, la cerere si în mod gratuit, rectificarea, actualizarea, blocarea, stergerea sau transformarea in date anonime a datelor a caror prelucrare nu este conforma legii, în special a datelor incomplete sau inexacte. Acest drept poate fi exercitat in urmatoarele conditii: se adreseaza o cerere catre institutia care a inscris datele la Raiffeisen Bank, intocmita in forma scrisa, datata si semnata, in care se vor mentiona datele asupra carora se solicita interventia, motivul justificat si modul de interventie. Cererii i se va atasa o copie lizibila dupa actul de identitate al solicitantului;
Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale: dreptul de a cere si de a obtine retragerea, anularea sau reevaluarea oricarei decizii care produce efecte juridice in privinta persoanei vizate, adoptata exclusiv pe baza unei prelucrari de date cu caracter personal, efectuata prin mijloace automate, destinata sa evalueze unele aspecte ale personalitatii sale, precum competenta profesionala, credibilitatea, comportamentul ori alte asemenea aspecte;
Dreptul de a se adresa Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal sau justitiei, pentru apararea oricaror drepturi garantate de Legea nr. 677/2001, care le-au fost incalcate.
Semnatura Clientului
RAIFFEISEN BANK a primit avizul BNR privind noile norme de creditare si ofera posibilitatea indatorarii pana la 70% din veniturile nete, in functie de ratingul clientilor. Raiffeisen Bank tine cont si de cheltuielile minime pe familie, scazand astfel din venit cate 725 RON pentru o familie de trei persoane din mediul urban.
Gradul de indatorare in functie de venitul declarat de Vasile Popescu in valoare de 4000 lei si sotie de 1600 lei, este de 403 euro rata maxima.
Scoringul
Criterii de apreciere:
1. Locuinta clientului:
a) vila/casa proprietate personala; (5 pct.)
b) apartament proprietate personala; (4 pct.)
c) casa/apartament proprietatea parintilor; (2 pct.)
d) locuinta cu chirie. ( 0 pct.)
2. Durata rezidentei la aceeasi adresa:
a) > 5 ani; (3 pct.)
b) 1-5 ani; (2 pct.)
c) < 1 an. (1 pct.)
3. Situatia familiala:
a) casatorit; (2 pct.)
b) celibatar/vaduv/divortat. (1 pct.)
4. Numarul de persoane aflate in intretinere:
a) 0 persoane; (2 pct.)
b) 1-3 persoane; (1 pct.)
c) > 3 persoane. (0 pct.)
5. Durata lucrata la acelasi loc de munca:
a) < 1 an; ( 0 pct.)
b) 1-3 ani; (1 pct.)
c) 3-5 ani; (2 pct.)
d) > 5 ani. (3 pct.)
6.Aportul propriu al clientului:
a) < 25% din valoarea investitiei; (0 pct.)
b) > 25% din valoarea investitiei. (2 pct.)
7. Referinte financiare bancare la banca unde s-a solicitat creditul:
a) nicio referinta; (0 pct.)
b) cont curent/card debit; (1 pct.)
c) cont curent+depozit. (2 pct.)
8. Venitul net lunar al solicitantului + codebitori:
a) >5000 RON; (5 pct.)
b) (3000; 5000]; (4 pct.)
c) (1500; 3000]; (2 pct.)
d) ( < 1500 RON]. (0 pct.)
9. Garantii aduse:
a) depozit colateral/titluri de stat emise de autoritate; (3 pct.)
b) garantii personale la care persoanele care garanteaza sunt banci comerciale (scrisori de garantie); (2 pct.)
c) garantii reale; (1 pct.)
d) alte garantii. (0 pct.)
Punctajul obtinut de 18 puncte ii asigura dl. Popescu aprobarea cererii de creditare.
BIBLIOGRAFIE
Mădălina RĂDOI – op. cit., cap 9 Managementul Riscurilor bancare (partea 3), pag 2
Maricica STOICA – Management Bancar, cap 7.1.1. Teoria fondurilor de împrumut, Editura Economică, Buc, 2000, pag 89
Cezar BASNO, Nicolae DARDAC, Constantin FLORICEL – Op. cit, cap 4.5.Monetarismul. Școala de la Chicago
Bogoi Dan, Gust Marius, Vechiu Camelia,- „Managementul bancar”, Editura Independentă Economică, Pitești, 2003
Alexandru Olteanu Florin Manuel Olteanu Leonardo Badea-Management bancar. Caracteristici Strategii. Studii de caz,- Ed. Economică, București 2009
V, DEDU – Gestiune și audit bancar, Editura Economică, București, 2003,Pag 146
Legislație
Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 611 din 14.12.1999, cu modificările și completările ulterioare
Legea bancara nr. 58/1998, publicata în Monitorul Oficial nr. 121 din 23 martie 1998, atr. 3, lit. b
Art. 13 din Regulamentul nr. 24 din 28.oct.2011 privind creditele destinate persoanelor fizice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I 767 31.oct.2011 și intrat în vigoare la 1 oct. 2011
Alte surse
http://www.bnr.ro (Banca Naționala a României)
http://www.zf.ro (Ziarul Financiar)
http://www.anl.ro (Agenția Naționala pentru Locuințe)
http://www.raiffeisen.ro
ANEXE
NUME: POPESCU
PRENUME: Vasile
COD NUMERIC PERSONAL: 1710917344057
SEX: Masculin
DATA NASTERII: 17.09.1971
STARE CIVILA:Casatorit
NUMARUL PERSOANELOR IN INTRETINERE: 0
NIVEL DE EDUCATIE: Studii post universitare
ADRESA
STRADA: Secuilor
NUMAR: 52
BLOC: 17 SCARA: 1 APARTAMENT: 33
LOCALITATE: Bucuresti
JUDET/SECTOR
NUMAR TELEFON:
ACEASTA ESTE SI ADRESA MEA DE DOMICILIU- CI
ADRESA DE DOMICILIU ESTE DIFERITA DE ADRESA DE MAI SUS
CARTE DE IDENTITATE: CI
SERIA: RR
NUMARUL: 712527
EMISA DE: S1
EMISA LA DATA DE: 20.07.09
ADRESA DE DOMICILIU- DIN CI
STRADA
NUMAR
BLOC SCARA APARTAMENT
LOCALITATE
JUDET/SECTOR
LA ACEASTRA ADRESA SUNT:
INFORMATII DESPRE VENITURI
VENIT DIN SALARIU: 4000 LEI
VENIT DIN PENSIE………………….
ANGAJATOR
NUMELE COMPANIEI UNDE LUCRATI: Rulmentu
JUDET/SECTOR: 1
OCUPATIE: Inginer
DATA ANGAJARII LA ACEST LOC DE MUNCA: 01.04.2006
SALARIU NET: 4000
TOTAL RATE LUNARE CATRE ALTI CREDITORI: 0
FECVENTA SALARIILOR: Lunar
PLATA SALARIULUI SE FACE
IN CONT BANCAR
NUMERAR
DATA CAND VETI PRIMI URMATORUL SALARIU: 30
NUMELE MANAGER: Marinescu Florentin
LOCATIA UNDE VA DESFASURATI ACTIVITATEA SI PUTETI FI CONTACTAT/A
STRADA: Str. Dunarii
NUMAR: 14
BLOC: – SCARA : 3 APARTAMENT: 73
LOCALITATE: Bucuresti
JUDET/SECTOR: 1
NUMAR DE TELEFON SERVICI: 0213/192.690
ACORD DE TRANSMITERE, PRELUCRARE SI CONSULTARE A INFORMATIILOR LA S.C. BIROUL DE CREDIT S.A.
1. Persoana: Popescu Vasile
CNP: 1710917344057
Îmi exprim în mod expres consimtamântul ca Reiffeisen Bank sa prelucreze informatiile indicate la punctul 2 de mai jos înregistrate pe numele meu în evidentele proprii si sa transmita catre Raiffeisen Bank SA., persoana juridica româna cu sediul în Bucuresti, str. Magheru,nr , sector 1, în vederea prelucrarii acestor informatii de catre Biroul de Credit si consultarii informatiilor înregistrate pe numele meu în baza de date a Biroului de Credit de catre oricare Participant la Sistemul Biroului de Credit (institutiile de credit, institutii financiare nebancare si de asigurari) in scopul initierii sau derularii unei relatii de creditare si de asigurare a produselor de tip credit cu Participantul.
2. Datele cu caracter personal prelucrate sunt:
a) date de identificare a persoanei fizice*
b) date si informatii legate de produse de tip credit, similar sau de asigurari**
c) date referitoare la fraudulenti***
d) date referitoare la inadvertente constatate de “…………………………………”****
* cuprinde informatii legate de: numele, prenumele, inițiala tatalui/mamei, adresa de domiciliu/resedinta, numarul de telefon fix/mobil, codul numeric personal, cod tara si serie/numar pasaport in cazul persoanelor nerezidente;
** cuprinde date negative (tipul de produs, termenul de acordare, data acordării, data scadenței, creditele acordate, sumele datorate, sumele restante, numărul de rate restante, data scadentă a restanței, numărul de zile de întârziere în rambursarea creditului, starea contului), date pozitive (tipul de produs, termenul de acordare, data acordării, data scadenței, sumele acordate, sumele datorate, starea contului, data închiderii contului, valuta creditului, frecvența plăților, suma plătită, rata lunară, denumirea și adresa angajatorulu) si informatii legate de calitatea de girant, codebitor sau beneficiar de polita de asigurare a persoanei fizice in legatura cu produsul acordat;
*** cuprinde informatii legate de: savarsirea de infractiuni sau contraventii în domeniul financiar-bancar, in relatia directa cu “……………………….. constatate prin hotarari judecatoresti definitive sau irevocabile, dupa caz, ori prin acte administrative necontestate;
**** cuprinde informatii legate de: date si informatii neconcordante rezultate din documentele prezentate la data solicitarii creditului, din culpa solicitantului;
Am luat la cunostinta faptul ca datele cu caracter personal sunt stocate in baza de date a Raiffeisen Bank timp de 4 ani de la data ultimei actualizari.
Am luat la cunostinta faptul ca îmi pot exercita toate drepturile prevazute de Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, publicata în Monitorul Oficial nr. 790/12.12.2001, astfel:
Dreptul la informare: dreptul de a fi informat cu privire la identitatea operatorului, scopul in care se face prelucrarea datelor, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, existenta drepturilor prevazute de Legea nr. 677/2001 pentru persoana vizata si conditiile in care pot fi exercitate;
Dreptul de acces la date: dreptul de a obtine de la Biroul de Credit la cerere si in mod gratuit, pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului ca datele în legatura cu mine sunt sau nu prelucrate de catre acesta. Acest drept poate fi exercitat în urmatoarele conditii: se adreseaza o cerere, intocmita in forma scrisa, datata si semnata catre S.C. Biroul de Credit S.A., la adresa: "Biroul de Credit SA, Str. Sfanta Vineri nr. 29, sector 3, București, cod poștal 030203", sau prin e-mail: [anonimizat], in care sa se comunice datele personale ale persoanei vizate (inclusiv un numar de telefon) si sa se ataseaze o copie lizibila dupa buletinul sau cartea de identitate.;
Dreptul de interventie: dreptul de a obtine, la cerere si în mod gratuit, rectificarea, actualizarea, blocarea, stergerea sau transformarea in date anonime a datelor a caror prelucrare nu este conforma legii, în special a datelor incomplete sau inexacte. Acest drept poate fi exercitat in urmatoarele conditii: se adreseaza o cerere catre institutia care a inscris datele la Raiffeisen Bank, intocmita in forma scrisa, datata si semnata, in care se vor mentiona datele asupra carora se solicita interventia, motivul justificat si modul de interventie. Cererii i se va atasa o copie lizibila dupa actul de identitate al solicitantului;
Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale: dreptul de a cere si de a obtine retragerea, anularea sau reevaluarea oricarei decizii care produce efecte juridice in privinta persoanei vizate, adoptata exclusiv pe baza unei prelucrari de date cu caracter personal, efectuata prin mijloace automate, destinata sa evalueze unele aspecte ale personalitatii sale, precum competenta profesionala, credibilitatea, comportamentul ori alte asemenea aspecte;
Dreptul de a se adresa Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal sau justitiei, pentru apararea oricaror drepturi garantate de Legea nr. 677/2001, care le-au fost incalcate.
Semnatura Clientului
RAIFFEISEN BANK a primit avizul BNR privind noile norme de creditare si ofera posibilitatea indatorarii pana la 70% din veniturile nete, in functie de ratingul clientilor. Raiffeisen Bank tine cont si de cheltuielile minime pe familie, scazand astfel din venit cate 725 RON pentru o familie de trei persoane din mediul urban.
Gradul de indatorare in functie de venitul declarat de Vasile Popescu in valoare de 4000 lei si sotie de 1600 lei, este de 403 euro rata maxima.
Scoringul
Criterii de apreciere:
1. Locuinta clientului:
a) vila/casa proprietate personala; (5 pct.)
b) apartament proprietate personala; (4 pct.)
c) casa/apartament proprietatea parintilor; (2 pct.)
d) locuinta cu chirie. ( 0 pct.)
2. Durata rezidentei la aceeasi adresa:
a) > 5 ani; (3 pct.)
b) 1-5 ani; (2 pct.)
c) < 1 an. (1 pct.)
3. Situatia familiala:
a) casatorit; (2 pct.)
b) celibatar/vaduv/divortat. (1 pct.)
4. Numarul de persoane aflate in intretinere:
a) 0 persoane; (2 pct.)
b) 1-3 persoane; (1 pct.)
c) > 3 persoane. (0 pct.)
5. Durata lucrata la acelasi loc de munca:
a) < 1 an; ( 0 pct.)
b) 1-3 ani; (1 pct.)
c) 3-5 ani; (2 pct.)
d) > 5 ani. (3 pct.)
6.Aportul propriu al clientului:
a) < 25% din valoarea investitiei; (0 pct.)
b) > 25% din valoarea investitiei. (2 pct.)
7. Referinte financiare bancare la banca unde s-a solicitat creditul:
a) nicio referinta; (0 pct.)
b) cont curent/card debit; (1 pct.)
c) cont curent+depozit. (2 pct.)
8. Venitul net lunar al solicitantului + codebitori:
a) >5000 RON; (5 pct.)
b) (3000; 5000]; (4 pct.)
c) (1500; 3000]; (2 pct.)
d) ( < 1500 RON]. (0 pct.)
9. Garantii aduse:
a) depozit colateral/titluri de stat emise de autoritate; (3 pct.)
b) garantii personale la care persoanele care garanteaza sunt banci comerciale (scrisori de garantie); (2 pct.)
c) garantii reale; (1 pct.)
d) alte garantii. (0 pct.)
Punctajul obtinut de 18 puncte ii asigura dl. Popescu aprobarea cererii de creditare.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Creditele Imobiliare.tendinte. Rolul Lor In Activitatea Bancara cu Aplicatii la Banca Raiffeisen (ID: 138621)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.