. Creditarea Persoanelor Juridice LA Brd

CUPRINS

Cap.I. MOMENTE DIN ISTORIA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC ……..……4

1.1.Evoluția sistemului bancar românesc în perioada

modernă…………………….……………………………………………………4

1.2.Declinul sistemului bancar în perioada economiei

centralizate………………..…………………………………………………..5

1.3. Restructurarea sistemului bancar odată cu trecerea

României la economia de PIAȚĂ piață……….…………………..……7

Cap.II. CREDITAREA ȘI EVALUAREA RISCULUI DE CREDIT…………………….11

2.1. Rolul creditului și principiile de creditare …………………….11

2.2. Tipuri de produse bancare în domeniul creditului la

BRD – GSG…………….…………………………………………………………..…14

2.3. Riscul în activitatea de creditare …………………………………………….15

2.3.1. Aspecte generale privind riscul în activitatea de

creditare ………………………………………………………………………………..15

2.3.2. Analiza bonității clientului………………………………………………..16

2.3.3. Clasificarea creditelor și constituirea

provizioanelor specifice de risc ………………………………19

Cap.III. GARANTAREA ȘI ASIGURAREA CREDITELOR……..………………….…..21

3.1. Garanția……………………………………………………………………………………………….21

3.1.1. Nivelul optim al valorii unei garanții și părțile

implicate în garanție……………………………………………………………..21

3.1.2. Atributele unei bune garanții………………………..……..….21

3.2. Tipuri de garanții………………………..………………………………..….24

3.2.1. Garanții reale……………………….……………………..………….24

3.2.1.1. Ipoteca…………………………………………………..………..24

3.2.1.2. Gajul………………………………………….……………………….27

3.2.2. Garanții personale………………………………..…………………….31

3.2.3. Alte garanții……………………………………..……………………..33

3.2.3.1. Gajul general…………….………..…..………………………33

3.3. Modalități de garantare a creditelor și proporțiile în

care se iau în garanție diferite bunuri și valori…………………..35

3.3.1. Modalități de garantare a creditelor acordate

persoanelor fizice….…………………………………………………….……….35

3.3.2. Modalități de garantare a creditelor acordate

persoanelor juridice………………………………………………………………37

Cap.IV. STUDIU PRIVIND GARANTAREA CREDITĂRII ȘI ASIGURĂRII LA ACORDAREA UNUI CREDIT SOLICITAT DE UN AGENT ECONOMIC DE LA BRD – GSG TIMIȘOARA ………………………………………………………………………..41

Cap.V. CONCLUZII …….………………………………………………….….…………..63

BIBLIOGRAFIE

CAP.I. MOMENTE DIN ISTORIA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

1.1. EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC ÎN PERIOADA MODERNĂ

La 23 august 1944 bugetul de stat se găsea într-o situație deosebit de grea, importantele deficite trebuiau să fie acoperite prin emisiunea monetară a Băncii Naționale a României din care cauză moneda se deprecia și își făcea loc tot mai mult inflația.

Încercarea Băncii Națioanale a României, prin punerea în circulație a unei însemnate cantități de aur, sub formă de medalii, care erau vândute subscriitorilor pentru “împrumutul refacerii naționale” nu a avut succesul scontat, dar a contribuit la accentuarea inflației și urcarea generală a prețurilor. Excluse din circuitul monetar, băncile nu au mai putut îndeplini rolul colector al disponibilităților bănești. Datorită situației inflaționiste, aceste disponibilități au fost plasate în bunuri materiale, aur sau devize pentru a li se menține substanța.

Din această cauză unitățile bancare nu au mai putut asigura necesitățile de fonduri, fiind obligate să apeleze tot mai mult la reescontul Băncii Naționale a României, care a însemnat de fapt o sporire a circulației bănești și o și mai puternică dereglare economică.

În aceste condiții, Banca Națională a României a fost pusă în situația de a lărgi dreptul băncilor particulare de a beneficia de reescont, prin prezentarea de cambii cu o singură semnătură, cu garanția statului.

Băncile prezentatoare de reescont au fost împărțite în două categorii:

bănci care puteau prezenta la reescont cambii cu două semnături,fără garanții și cambii cu o singură semnătură , plus garanția statului;

bănci care puteau prezenta la reescont cambii cu două semnături, cu garanții reale (gaj de acțiuni, cesiuni, creanțe, etc.) altele decât cele prevăzute în statutele Băncii Naționale a României.

Sistemul bancar din România era format din Banca Națională a României și 232 de bănci particulare active, din care 22 bănci mari, cu capital peste 60 milioane lei, 63 bănci mijlocii și 147 bănci mici.

Printre băncile comerciale mari, cu sucursale și agenții în orașele în care aveau interese erau: Banca Chrissoveloni, Banca Comercială Italiană și Română, Banca de Credit Român, Banca de Credit a Meseriașilor, Banca Românească, Banca de Scont a României, Banca Timișoara, Banca Urbană, Societatea Bancară Română, Creditul Funciar Rural, Creditul Național Agricol, Creditul Național Industrial, Casa de Finanțare și Amortizare, Institutul de Credit Românesc și Institutul Național al Cooperației, Banca Albina – Sibiu, Banca Centrală Cluj, Banca Generală de Economii Sibiu și Brașov.

Băncile din țara noastră erau organizate și funcționau pe baza “Legii pentru organizarea și reglementarea comerțului de bancă” din 1939.

Băncile, ca întreprinderi specializate, organizau și înfăptuiau circulația capitalului bănesc de împrumut.

Consiliul Superior Bancar supraveghea Comerțul de bancă, avea personalitate juridică și funcționa pe lângă Banca Națională a României. După 1948 Consiliului Superior Bancar i s-a schimbat denumirea în Curtea Superioară Bancară.

Importante credite au fost acordate de către Banca Națională și pentru refacerea distrugerilor pricinuite de război, aprovizionarea populației civile cu produse agricole, a producției industriale și alte acțiuni legate de viața economico-socială a țării. Astfel Institutul Național al Cooperației a primit credite pentru aprovizionarea armatei române și aliate și a populației civile cu produse necesare traiului.

Creditul Național Industrial a primit importante credite pentru a sprijini întreprinderile industriale în scopul obținerii unei producții sporite, Casa Autonomă de Finanțare – pentru refacerea industriei petrolifere și metalurgice, Creditul Național Agricol – pentru încurajarea agriculturii și viticulturii.

La data de 1 ianuarie 1947 Banca Națională a României a fost etatizată devenind Banca RPR pe baza Legii nr.1056 din 23 decembrie 1946. Prin etatizare s-a constituit în societate anonimă pe acțiuni cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător și la vedere, de a asigura circulația monetară și menținerea stabilității monedei, precum și organizarea și controlul creditului.

La aceeași dată, 1 ianuarie 1947, proprietatea Băncii Naționale a României a trecut, liberă de orice sarcini, în patrimoniul statului, foștii acționari urmând a primi , pentru fiecare acțiune o sumă în numerar stabilită de completul de judecată, instituit pe lângă Curtea de Apel din București.

Legea pentru etatizarea Băncii Naționale a României prevedea ca aceasta, ca mandatară a statului român să asigure, conform îndrumărilor Consiliului Superior Economic, dirijarea și controlul creditului.

Acțiunea sa se exercită asupra tuturor întreprinderilor de bancă și instituțiilor de credit, publice și particulare.

Etatizarea BNR a reprezentat primul pas spre dezorganizarea sistemului bancar din România și denaturarea funcțiilor normale ale credituluii bancar, a capitalului bancar.

Cu toate măsurile luate și acțiunile întreprinse, situația economico-financiară necorespunzătoare se accentua; Banca Națională a României devenise aproape singura sursă de creditare a economiei.

La 15 august 1947 s-a înfăptuit REFORMA MONETARĂ (BĂNEASCĂ).

Reforma bănească din 1947 a avut și menirea de a creea condițiile necesare pentru trecerea de la sistemul bănesc capitalist la sistemul bănesc socialist.

După 1947 sistemul bancar a fost restrâns datorită trecerii la economia de comandă și intrării României în zona de influență sovietică.

1.2. DECLINUL SISTEMULUI BANCAR ÎN PERIOADA ECONOMIEI CENTRALIZATE

România intră într-o nouă etapă după al doilea război mondial.

În domeniul bancar, la 11 iunie 1948 au fost naționalizate numai Societatea Națională de Credit Industrial, Casa Națioanală de Economii și Cecuri Poștale și Casa de Depuneri și Consemnațiuni.

În luna august 1948 prin Decretul nr.197 băncile și instituțiile de credit capitaliste au fost dizolvate și puse în în stare de lichidare, cu excepția Băncii Naționale a României, Băncii de Credit pentru Investiții (Societatea Națională de Credit Industrial), Casa Națională de Economii și Cecuri Poștale și Casa de Depuneri și Consemnațiuni. La 1 septembrie 1948, patrimoniul Casei Naționale de Economii și Cecuri Poștale și Casei de depuneri și Consemnațiuni au fost contopite, prin înființarea Casei de Economii, Cecuri și Consemnațiuni, care în octombrie 1948 a primit actuala denumire – Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC).

După naționalizarea principalelor mijloace de producție, în anul 1948 a avut loc reorganizarea și specializarea sistemului bancar. Astfel la finele anului 1948 sistemul bancar din țara noastră era format din Banca Republicii Populare Române – bancă de stat, Banca de Investiții – bancă de credit pentru investiții, Casa de Economii și Consemnațiuni.

După reforma monetară din 1947, circulația bănească, s-a dereglat din nou, datorită lipsurilor din industrie, agricultură și comerț. Rămânerea în urmă a producției agricole față de cea industrială a avut drept consecință creșterea prețurilor produselor agro-alimentare pe piața neorganizată dând astfel posibilitatea de a acumula și tezauriza însemnate sume de bani. Datorită acestei situații precum și a unor probleme cu caracter politic (deviere de dreapta) s-a dispus o nouă reformă bănească Reforma Bănească din anul 1952, cu începere din 28 ianuarie 1952 până în data de 31 ianuarie 1952. În anul 1959 Consiliul de Miniștri a autorizat Ministerul Finanțelor și Banca de Stat să experimenteze la un număr restrâns de întreprinderi industriale, unele măsuri pentru îmbunătățirea metodelor de finanțare, creditare și decontări la întreprinderile industriale și agricole de stat. În anul 1958 măsurile au fost extinse la toate întreprinderile industriale, iar în anul 1961, la celelalte ramuri economice, prin adaptarea la specificul acestora.

Băncile specializate aveau ca obiectiv principal urmărirea înfăptuirii politicii partidului și statului în domeniul financiar-bancar și totodată asigurarea serviciilor bancare în următoarele sectoare prioritare ale economiei: comerțul exterior, agricultura și investițiile.

Băncile specializate – Banca Română de Comerț Exterior, Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, Banca de Investiții – subordonate Consiliului de Miniștri – erau organizate și funcționau pe baza propriului statut, aprobat prin Decret.

Băncile specializate urmăreau ca fiecare unitate economică din sectoarele respective să-și desfășoare activitatea în condiții de eficiență economică, prin folosirea integrală și cu randament a mijloacelor materiale și financiare. În acest context, băncile specializate aveau următoarele atribuții de bază:

Organizarea și efectuarea operațiunilor de încasări și plăți între unitățile economice (DECONTĂRI);

Creditarea activităților de producție.

Banca Română de Comerț Exterior a luat ființă la data de 1 iulie 1968 prin reorganizarea Departamentului operațiunilor externe din cadrul Băncii Naționale a Republicii Socialiste România.

În conformitate cu reglementările în vigoare, întreprinderile de comerț exterior, precum și alte organizații, pentru activitatea lor privind operațiunile cu străinătatea, erau obligate să păstre de Economii și Consemnațiuni (CEC).

După naționalizarea principalelor mijloace de producție, în anul 1948 a avut loc reorganizarea și specializarea sistemului bancar. Astfel la finele anului 1948 sistemul bancar din țara noastră era format din Banca Republicii Populare Române – bancă de stat, Banca de Investiții – bancă de credit pentru investiții, Casa de Economii și Consemnațiuni.

După reforma monetară din 1947, circulația bănească, s-a dereglat din nou, datorită lipsurilor din industrie, agricultură și comerț. Rămânerea în urmă a producției agricole față de cea industrială a avut drept consecință creșterea prețurilor produselor agro-alimentare pe piața neorganizată dând astfel posibilitatea de a acumula și tezauriza însemnate sume de bani. Datorită acestei situații precum și a unor probleme cu caracter politic (deviere de dreapta) s-a dispus o nouă reformă bănească Reforma Bănească din anul 1952, cu începere din 28 ianuarie 1952 până în data de 31 ianuarie 1952. În anul 1959 Consiliul de Miniștri a autorizat Ministerul Finanțelor și Banca de Stat să experimenteze la un număr restrâns de întreprinderi industriale, unele măsuri pentru îmbunătățirea metodelor de finanțare, creditare și decontări la întreprinderile industriale și agricole de stat. În anul 1958 măsurile au fost extinse la toate întreprinderile industriale, iar în anul 1961, la celelalte ramuri economice, prin adaptarea la specificul acestora.

Băncile specializate aveau ca obiectiv principal urmărirea înfăptuirii politicii partidului și statului în domeniul financiar-bancar și totodată asigurarea serviciilor bancare în următoarele sectoare prioritare ale economiei: comerțul exterior, agricultura și investițiile.

Băncile specializate – Banca Română de Comerț Exterior, Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, Banca de Investiții – subordonate Consiliului de Miniștri – erau organizate și funcționau pe baza propriului statut, aprobat prin Decret.

Băncile specializate urmăreau ca fiecare unitate economică din sectoarele respective să-și desfășoare activitatea în condiții de eficiență economică, prin folosirea integrală și cu randament a mijloacelor materiale și financiare. În acest context, băncile specializate aveau următoarele atribuții de bază:

Organizarea și efectuarea operațiunilor de încasări și plăți între unitățile economice (DECONTĂRI);

Creditarea activităților de producție.

Banca Română de Comerț Exterior a luat ființă la data de 1 iulie 1968 prin reorganizarea Departamentului operațiunilor externe din cadrul Băncii Naționale a Republicii Socialiste România.

În conformitate cu reglementările în vigoare, întreprinderile de comerț exterior, precum și alte organizații, pentru activitatea lor privind operațiunile cu străinătatea, erau obligate să păstreze mijloacele financiare valutare în conturi deschise la Banca Română de Comerț Exterior.

Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară avea sarcina principală de a înfăptui politica partidului și statului, în domeniul creditării și finanțării producției, prelucrării produselor agricole, investițiilor și circulației mărfurilor din agricultură, industria alimentară și sectorul apelor.

Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară a luat ființă în anul 1968.

În anul 1948 în locul Băncilor Populare lichidate odată cu băncile private, au fost create Cooperativele de Credit și Economii, care se constituiau și erau conduse conform statutului propriu.

Banca de Credit pentru Investiții (BCI) a luat ființă prin Decretul nr. 225 din 1 septembrie 1948 pe structura Creditului Național Industrial, pentru finanțarea investițiilor și asigurarea unui control sistematic asupra mersului executării lor.

În anul 1957 prin Decretul nr. 607 Banca de Credit pentru Investiții s-a transformat în Banca de Investiții și funcționa în baza statutului de organizare și funcționare, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2129/1957 . Banca de Investiții, în numele statului și pentru apărarea intereselor acestuia urmărea modul cum se constituie fondurile bănești și se ține evidența acestora, modul cum sunt folosite mijloacele materiale și bănești destinate investițiilor.

Din activitatea Băncii de Investiții putem desprinde următoarele atribuții importante:

avizarea indicatorilor de eficiență economică a investițiilor;

finanțarea și creditarea investițiilor și a lucrărilor de construcții montaj;

controlul marilor șantiere.

În contextul general al activității bancare din România un loc important îl ocupă și planificarea atragerii, la Casa de Economii și Consemnațiuni a unei părți din veniturile bănești ale populației.

Planul de atragere a economiilor bănești ale populației era strâns legat de planul de casă și de credite al Băncii Naționale a RSR, constituind o sursă de creditare a economiei naționale.

La 1 septembrie 1948 a fost înființată Casa de Economie, Cecuri și Consemnațiuni, al cărui patrimoniu s-a format prin contopirea patrimoniilor Casei de Economii și Cecuri Poștale și Casei de Depuneri și Consemnațiuni.

Prin decret, instituția a primit denumirea actuală de Casa de Economii și Consemnațiuni.

Băncile specializate și-au continuat activitatea și după 1989 ca bănci comerciale cu capital majoritar de stat.

1.3. RESTRUCTURAREA SISTEMULUI BANCAR ODATĂ CU TRECEREA ROMÂNIEI LA ECONOMIA DE PIAȚĂ

Procesul de restructurare a sistemului bancar a vizat, pe de o parte, crearea unui sistem bancar specific economiei de piață, iar pe de altă parte, armonizarea legislației românești cu aceea a țărilor din Uniunea Europeană.

Începând din 1990 sistemul bancar a fost supus unui intens proces de restructurare în vederea susținerii tranziției la economia de piață. Restructurarea instituțională a cuprins, pe de o parte, reorganizarea B.N.R. și transformarea acesteia într-o adevărată bancă centrală și, pe de altă parte, dezvoltarea unei rețele de bănci comerciale.

Acest lucru s-a realizat prin modernizarea și dezvoltarea băncilor existente cât și prin înființarea de bănci noi cu capital de stat, privat sau mixt, dar și cu participarea de capital străin.

Potrivit Legii bancare nr.58/1998 și Legii privind statutul BNR nr. 101/1998 activitatea bancară în România este organizată și se desfășoară prin:

▪ B.N.R. cu rol de bancă centrală de emisiune și de coordonare a activității monetare și de credit în economie cu scopul de a menține stabilitatea monedei naționale:

– instituție bancară aflată în fruntea aparatului bancar, cu rol de supraveghere și organizare a relațiilor monetar-financiare ale unui stat, atât pe plan intern cât și în relațiile cu alte sisteme monetare;

– funcție de creditare prin refinanțarea sistemului bancar și acoperire a deficitelor bugetare;

– bancă a băncilor prin rolul pe care îl are în emiterea autorizării de funcționare a societăților bancare și în refinanțarea întregului sistem bancar;

– centru autorizat pentru păstrarea rezervelor valutare și stabilire a cursurilor de referință pentru valute convertibile și neconvertibile;

Dintre operațiile cele mai importante pe care le efectuează B.N.R. amintim:

emisiunea monetară – conform Legii nr.101/1998 art. 13 B.N.R. este unica instituție autorizată să emită și să pună în circulație bilete de bancă și monedă metalică;

operații cu societățile bancare și alte instituții de credit conform Legii nr.58/1998 privind activitatea bancară și Legea nr. 101/1998 – în acest sens B.N.R. este autorizată să sconteze și să resconteze efecte de comerț prezentate de alte societăți bancare și alte instituții de credit, să acorde credite acestora și să deschidă conturi societăților bancare și celorlalte instituții de credit în vederea efectuării operațiunilor de încasări și plăți între acestea;

operații cu trezoreria statului – ține în evidența sa contul curent al trezoreriei statului, poate acorda bugetului de stat împrumuturi pentru acoperirea decalajului temporar dintre venituri și cheltuieli de operațiuni cu aur și valută .

Se poate observa că Banca Națională efectuează două mari categorii de operațiuni:

– operații pasive prin care banca își asigură resursele necesare desfășurării activității ei (capital propriu, depozitele celorlalte bănci și ale statului, emisiune de bancnote);

– operații active, prin care banca își utilizează resursele de creditare în economie (rescontul, operații cambiale, operații de achiziție a efectelor de stat).

▪ Societăți bancare constituite ca societăți comerciale.Băncile comerciale sunt foarte diversificate, ele putând fi diferențiate după tipul operațiunilor sau sfera teritorială de cuprindere. Societățile bancare – conform Legii 58/1998 privind activitatea bancară – se înființează ca societăți pe acțiuni cu respectarea Legii nr. 101/1998 privind statutul B.N.R și Legii nr.31/1990 și cu autorizația obligatorie acordată de BNR. Aceste societăți comerciale sunt organizate ca societăți pe acțiuni și au ca obiect de activitate atragerea și formarea de depozite bănești în lei și în valută de la persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, acordarea de credite pe termen scurt, mediu și lung, efectuarea de servicii bancare pentru agenții economici, operații privind activitatea de comerț exterior și alte operații bancare. Băncile existente înainte de anul 1989, și-au schimbat radical natura devenind bănci comerciale caracteristice unei economii de piață (Banca Română de Comerț Exterior, Banca Agricolă, Banca de Investiții). Totodată, au apărut noi instituții bancare cu capital de stat sau privat pentru a satisface cerințele de creditare ale agenților economici și de finanțare a tranzacțiilor (Banca Comercială Română, B.C.Ion Țiriac SA, Banca Agricolă Reiffeisen, etc).

▪ Bănci universale – acele bănci care efectuează toate operațiunile bancare (în România, societățile bancare sunt prin lege bănci universale)

▪ Bănci specializate – dezvoltă preponderent operațiuni bancare de un anumit tip sau într-un anumit domeniu. Acestea sunt instituții, care prin statutul lor sau prin lege, au atribuții funcționale principale într-o ramură a economiei naționale, într-o anumită sferă a creditului și care execută numai operațiuni de acest gen (CEC, Banca de Import – Export EXIMBANK SA). Prin specializarea lor, unele din acestea au ca operații predominante în zona formării resurselor de creditare, în timp ce altele, în sfera distribuirii creditelor. În prezent în țara noastră numărul acestor instituții specializate de credit este mic și a fost creat în scopul promovării exporturilor și importurilor, prin finanțarea și acordarea de garanții atât pentru investițiile străine în România cât și pentru agenții economici români interesați în realizarea de investiții în străinătate.

Termenul de bancă internațională este utilizat și pentru instituțiile financiar-bancare interguvernamentale, al căror capital provine din mai multe țări și a căror activitate se desfășoară la nivel internațional sau mondial (Banca Reglementelor Internaționale, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială).

Formarea de noi bănci a continuat să fie un proces relativ lent, în condițiile existenței unor norme de autorizare exigente.

Politica BNR a fost de sincronizare a dezvoltării numerice a sistemului bancar având capacitatea băncii centrale de supraveghere corespunzătoare a băncilor.

Trecerea la economia de piață a dus la modificări ale conținutului activității bancare și ale organizării bancare.

Existența băncilor ca element de stabilitate al economiei de piață trebuie să asigure o eficientă alocare a capitalurilor prin furnizarea creditelor către sectorul real al economiei, să asigure un transfer monetar între instituiții și agenții economici potrivit politicii monetare a BNR.

Băncile au funcția de a asigura operațiuni de depozit pentru agenții economici, ca o dovadă de încredere în stabilitatea și lichiditatea sistemului bancar.

Pentru agenții economici, indiferent de natura proprietății, băncile pot efectua operații de finanțare și de plăți având rol de sfătuitor și oferind consultanță.

Una din problemele dificile cu care se confruntă băncile în condițiile economiei de piață este aceea de a dispune de un capital suficient de mare și de a atrage de la firme și populație depozite, care să le permită să-și desfășoare activitatea.

O altă problemă spinoasă este capitalizarea, ceea ce înseamnă o putere mare de plasament cu reducerea riscului bancar care depinde de existența împrumuturilor negarantate.

Capitalul propriu al băncilor este folosit ca sursă de creditare dar este insuficient pentru acoperirea nevoilor de resurse ale acestora, care sunt atrase de pe piața bancară.

Băncile comerciale întâmpină mari greutăți în constituirea resurselor și efectuarea de plasamete sigure datorită inflației intervenită pe piața financiară.

În această perioadă de tranziție (1990-2002) nevoile de capital ale băncilor comerciale au crescut ca urmare a presiunii inflaționiste.

Procesul de tranziție a scos în evidență rolul BNR ca bancă de emisiune, control și autorizare asupra băncilor comerciale și apariția instituțiilor de credit specializate, bănci de colectare a economiilor de pe piața financiară și de la populație.

Pentru restructurarea băncilor, departamentul de infrastructură financiară BERD are în vedere o serie de metode cum ar fi:

Metode interne sau de bilanț;

Metode externe.

Restructurarea internă se poate realiza prin trei posibilități:

Recapitalizarea băncilor – creștera capitalului prin vânzarea acțiunilor pe piață;

Negocierea bilaterală – ce are loc între bancă și clienți pe bază de concesii și împrumuturi reciproce;

Acordul de swap – debitorul băncii restituie creditul în acțiuni.

Restructurarea externă se referă la următoarele:

Modificarea structurii bancare – separarea activităților bancare în “bune” și “rele”;

Utilizarea unor agenții de restructurare guvernamentală – restructurarea se poate face prin lichidare, transferul de depozite, restructurarea prin cumpărare și absorbție;

Un mecanism de swap – pentru vânzarea unor împrumuturi între bănci, ținând cont de cotația de piață;

Un mecanism de swap de obligații guvernamentale pentru împrumuturile bancare “rele”.

Indiferent de metodele de restructurare utilizate, primordială este recapitalizarea băncilor, obținându-se un grad de bonitate superior.

Ca urmare a măsurilor de restructurare a sistemului bancar românesc, în cursul anului 2000 s-a trecut la restructurarea sucursalelor BNR de gradul III (de exemplu județul Timiș, Mehedinți, Hunedoara) rămânând în prezent doar servicii de compensare în cadrul BNR, care s-au numit O.T.P.D.B., prin care se realiza doar compensarea multilaterală, celelalte servicii desființându-se la 1 septembrie 2000.

În prezent există în țară un număr de 23 sucursale BNR, restul de 19 fiind agenți ai BNR cu contract de mandat.

O serie întreagă de operațiuni de decontare interbancare se derulează în prezent la nivelul Centralelor BNR și a Centralelor celorlalte bănci comerciale.

Începând cu 1 mai 2001 Casele de Compensații se numesc S.C.TRANSFOND, fiind agenți cu contract de mandat ai BNR, iar serviciul decontări cu Trezoreria Statului este subordonat în continuare BNR. Tot ca urmare a restructurării sistemului bancar românesc, începând cu data de 9 mai 2001, Serviciul CIP ce își desfășura activitatea prin BNR a fost desființată, urmând ca toate operațiunile referitoare la acest serviciu să se efectueze între bănci și Centrala CIP.

Urmare a acestor modificări intervenite în nomenclatorul de acronime al băncilor, cei 19 agenți cu contract de mandat ai BNR și-au primit denumirea în funcție de sucursala BNR la care sunt arondați (exemplu: agentul din Timiș se numește BNR Sucursala Timiș, Județul Timiș).

Pentru fundamentarea procesului de restructurare a sistemului bancar, guvernul a lansat un program de macrostabilizare concretizat prin:

liberalizarea pieței valutare, prin participarea băncilor ca dealeri pe piața valutară și unificarea cursurilor de schimb;

încetarea finanțării monetare prin emisiunea de bonuri de tezaur de către BNR;

încetarea facilităților financiare de refinanțare pentru agricultură oferite de BNR;

eliminarea controlului formal asupra ratei dobânzii.

O serie de bănci au dat faliment, datorită proastei administrări a capitalului, acordarea de credite neperformante, și neadaptării la piata interbancară ( de exemplu: BANKOOP, Credit Bank, BIRE, Dacia Felix).

România și-a îmbunătățit practica bancară cu noi tehnici și instrumente. Obiecivul principal al tuturor acestor îmbunătățiri este de a constitui o rețea de bănci comerciale eficiente și viabile, care să confere o gamă largă de servicii bancare necesare susținerii creșterii economice într-o economie de piață.

CAP.II.CREDITAREA ȘI EVALUAREA RISCULUI DE CREDIT

2.1. ROLUL CREDITULUI ȘI PRINCIPIILE

DE CREDITARE

Locul și importanța creditului în economie sunt date de rolul acestuia, prin funcțiile pe care le îndeplinește.

În primul rând, creditul îndeplinește o funcție distributivă prin faptul că mobilizează resursele bănești disponibile la un moment dat în economie redistribuindu-le apoi prin acordarea de împrumuturi spre anumite ramuri, sectoare sau domenii de activitate care au nevoie de mijloace de finanțare.

Disponibilitățile bănești se referă la surplusurile de capital de circulație aflate temporar sub formă inactivă în conturile întreprinderilor deschise la bănci, la rezervele de casă ale firmelor păstrate în conturi bancare etc., dar și la sumele economisite de populație pentru diferite scopuri și depuse la casele de economii sau la băncile comerciale, care și-au lărgit și diversificat operațiunile.

Oferind întreprinzătorilor toate aceste disponibilități, creditul sporește puterea de acțiune productivă a capitalului, punând astfel în mișcare forțele economice latente și contribuind în felul acesta la creșterea avuției reale a societății, deși băncile prin creditarea agenților economici transformă economiile sterile în capitaluri productive.

Creditul este cel care pune la dispoziția întreprinzătorului capitalul necesar, asigurând astfel transformarea economiilor sterile în investiții.

De aceea, creditul este un important factor al creșterii economice.

Prin faptul că la acordarea creditului prin bănci este verificat modul cum urmează a fi utilizată suma primită de către întreprinzător, creditul joacă un rol de diminuare a inițiativelor păguboase, nerentabile.

După ce prin intervenția ideii de credit s-a ajuns la moneda fiduciară, adică biletele de bancă, prin intermediul unor solide instituții de credit s-au creat alături de aceasta, multiple alte instrumente și tehnici de plată (trata, viramentul, cecul) care au dus la diminuarea folosirii numerarului și la creșterea în mari proporții a monedei scripturale. Prin aceasta s-a asigurat și importanta reducere a cheltuielilor cu circulația banilor, noile tehnici și instrumente de plată oferite de existența creditului făcând față în cele mai bune condiții creșterii exponențiale a volumului tranzacțiilor economice.

Reglând dimensiunile cererii și ofertei de mărfuri prin creditarea consumului, pe de o parte și a stocurilor pe de altă parte, creditul contribuie pe lângă alți factori la asigurarea stabilității prețurilor.

De asemenea creditul, prin însăși natura lui, contribuie la creșterea vitezei de rotație a banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la rularea permanentă a fondurilor. Creditul, al cărui cont este dobânda, contribuie prin reglarea ratei dobânzilor la stăvilirea fenomenului inflației.

Prin finanțarea consumului și prin crearea unor fenomene și tehnici, creditul a devenit o prezență indispensabilă și în viața populației în orice țară civilizată (creditul consumativ, ipotecar).

Creditul are un rol deosebit și în promovarea relațiilor economice internaționale, prin diferitele sale forme, mai ales în comerțul exterior, cu predilecție pentru stimularea exportului și pentru derularea normală a operațiunilor de import-export.

În sfârșit nu se poate trece cu vederea nici rolul pe care îl are creditul în finanțarea deficitului bugetar al statului acolo unde este cazul, sub forma creditului public. Supercreditarea duce la grave dezechilibre economice, monetare, generând atunci când ia proporții, inflația. De asemenea, utilizarea creditului pentru finanțarea unor activități economice insuficient fundamentate poate duce la dezechilibrul structural, în economie, la disproporții între ramurile și sectoarele de activitate. O folosire abuzivă a creditului poate stimula și o exacerbare a operațiunilor speculative, o creștere a capitalului fictiv, care poate ajunge la crahuri financiare. Nu trebuie omise nici problemele riscului presupuse de utilizarea creditului, în special în bănci, care neluate în calcul, pot provoca prăbușirea în lanț a sistemului bancar, cu consecințe foarte grave pe plan economic, social și politic. Pentru ca rolul de “motor” al creditului în desfășurarea mecanismului economic să fie efectiv și eficient, manifestându-și la maxim avantajele și diminuându-și la minim dezavantajele, este necesară întrunirea mai multor condiții obiective și subiective, care se pot grupa în cinci mari categorii:

condiții de ordin juridic, legal referitoare la existența unui cadru juridic, a unor legi care să reglementeze cu precizie, fără echivoc, măsurile de protecție acordate contractelor încheiate înttre debitor și creditor (banca) procedurile de coercițiune față de debitorii recalcitranți, astfel încât să crească încrederea agenților economici și să limiteze riscurile;

condiții de ordin instituțional, infrastructural constând în existența unui sistem de instituții și organisme solide, bine concepute, cu atribuții clare în efectuarea operațiunilor de credit, dat și în exercitarea controlului asupra modului în care sunt respectate aceste atribuții.

condiții de ordin social-politic referitoare la existența cadrului general de liniște și de pace socială și politică de stabilitate și continuitate a operațiunilor generale ale factorilor de decizie macroeconomică, cât și la regimul politic existent și atitudinea lui față de economie, de liberă inițiativă față de piață. Este evident că un climat social caracterizat prin convulsii între diferite categorii sociale, un regim politic șubred, contestat, o politică economică oscilantă sau operațiuni și atitudini nesigure, fără perspective clare, vor afecta elementul esențial al creditului, încrederea, descurajând atât economisirea prin intermediul instituțiilor specializate, cât și apelul la credite sau acordarea lor.

condițiile de ordin economic legate de situația de ansamblu a economiei naționale, de perspectivele ei, dar și de conjunctura economică a momentului pe plan intern și internațional. Are importanță situația resurselor existente în economie la dispoziția agenților economici, accesul la acestea; structura economiei naționale, situația pieței de mărfuri a capitalurilor, etc.

condiții de ordin psihologic referitoare nu numai la încredere, ca suport hotărâtor al creditului, ci și la comportamentul agenților economici, a întreprinzătorilor dar și al populației în ansamblul ei. Nu putem face abstracție de înclinațiile diferitelor grupuri sociale spre economisire sau consum, spre investiții sau tezaurizare, de atitudinile populației în raport cu libera inițiativă, care țin de tradiție, religie, nivel de cultură și civilizație, educație, profesiunea și poziția socială a fiecăruia. Luarea în considerare a acestor condiții, cunoașterea și crearea lor, au o importanță deosebită la înfăptuirea tranziției la economia de piață în România.

Principiile generale de creditare folosite de către BRD – GSG sunt:

Creditarea nu este o știință exactă; nu este posibil ca prin utilizarea unor formule sau aplicarea unei teorii să se garanteze că suma acordată unui client va fi rambursată cu dobânda aferentă. Există totuși principii generale de creditare care dacă sunt aplicate consecvent permit reducerea gradului de incertitudine și prin urmare a riscului implicat de creditare.

Banca Română pentru Dezvoltare prin unitățile sale denumite în continuare “Banca” – acordă credite pe termen scurt pe o durată ce nu depășește 12 luni, credite pe termen mediu de până la 5 ani și credite pe termen lung cu durata de peste 5 ani.

Pot beneficia de credite persoanele juridice și fizice care au deschise conturi la unitățile băncii, denumite în continuare “clienți”.

Sucursalele și agențiile pot acorda credite clienților care au sediul social sau domiciliul, după caz, pe raza teritorială a județului în care unitatea băncii își desfășoară activitatea sau în localitățile cele mai apropiate din județele limitrofe în care nu există alte unități ale BRD – GSG.

Banca verifică împrumutații de la acordarea creditului până la rambursarea integrală a acestuia. Ca urmare, activitatea de creditare implică în permanent, analize privind situația patrimonială, rezultatele economico-financiare,capacitatea managerială, credibilitatea fiecărui client și alte elemente care să permită evaluarea potențialului economic și financiar prezent și în perspectivă.

Creditele solicitate, indiferent de valoare și durată se acordă cu destinații precise pe bază de contracte din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile și dacă solicitanții prezintă credibilitate pentru rambursarea creditului și a dobânzilor la termenele stabilite.

La creditele acordate, banca percepe dobânzi și comisioane ale căror nivele se stabilesc de Consiliul de Administrație sau Comitetul de Direcție după caz.

Cererile de credite indiferent de competența de aprobare, se analizează și se însușesc de unitățile băncii, pe baza documentelor prezentate de solicitanți. Creditele se aprobă potrivit competențelor stabilite de Consiliul de Administrație.

Volumul creditelor, destinația, duratele de creditare, garanțiile necesare, dobânzile, condițiile de rambursare a creditelor, precum și alte clauze se stabilesc prin contractele de credite încheiate pe baza negocierii directe între bancă și clienții săi.

După aprobare, creditele se pun la dispoziția clienților în condițiile negociate prin contractele de credit încheiate, înregistrând concomitent angajamentul în evidența extrabilanțieră a băncii, la data, pe durata și valoarea prevăzută în contract. Pe măsura utilizării creditului se diminuează angajamentul din evidența extrabilanțieră și se urmărește derularea acestuia până la rambursare.

Pentru a putea urmări destinația creditului acordat, acesta nu se eliberează în numerar decât în cazuri foarte bine justificate cu aprobarea conducerii unității băncii.

Banca verifică la toți clienții utilizarea creditelor potrivit destinației, existența garanțiilor și respectarea celorlalte clauze, din contractele de credit.

După aprobarea unui credit, banca nu poate anula sau reduce cuantumul acestuia decât în cazuri justificate, determinate de constatarea furnizării de către client a unor date nereale și numai după expirarea unui termen de preaviz de minim 5 zile calendaristice, care vor fi comunicate în scris acestuia. Banca poate întrerupe imediat, fără preaviz,utilizarea de către client a unui credit aprobat, în cazul în care acesta a încălcat condițiile contractului de credit sau în cazul în care situația economică și financiară a acestuia nu mai asigură condiții de garanție și rambursare.

Banca nu acordă credite pentru rambursarea altor credite scadente.

Societățile bancare sunt persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane juridice și fizice, sub formă de depozite sau instrumente nenegociabile plătibile la vedere sau la termen, precum și acordarea de credite.

Toate operațiunile de credit și garanție ale societăților bancare vor trebui consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile respectivelor tranzacții. Copiile acestor documente vor trebui păstrate de către societățile bancare și puse la dispoziția personalului autorizat al Băncii Naționale a României la cererea acestuia.

Societatea bancară nu poate desfășura ca operațiune – acordarea de împrumuturi clienților, condiționată de vânzarea sau cumpărarea acțiunilor băncii.

Se prevede în Legea privind regimul investițiilor străine nr.35/1991 art.27 : Societățile comerciale cu participare străină și ceilalți investitori străini pot să contracteze credite în lei și în valută de la unitățile finanțatoare din țară sau credite de la bănci și instituții financiare din străinătate.

Atragerea de fonduri bănești în lei și în valută de la persoane juridice și fizice din țară și străinătate, sub formă de depozite sau instrumente nenegociabile, plătibile la vedere sau la termen, acordarea de credite pe termen scurt, mediu și lung, precum și efectuarea altor operațiuni și servicii bancare.

Banca efectuează operațiuni bancare și financiare în țară și străinătate în lei și valută, pentru contul său propriu, al clienților băncii –persoane juridice și fizice- în numele unor instituții sau în colaborare cu acestea astfel:

acordă agenților economici și persoanelor fizice credite pe termen scurt pe durate ce nu depășesc 12 luni, credite pe termen mediu cu rambursare până la 5 ani și credite pe termen lung, cu rambursare de peste 5 ani.

participă la consorții de garanții și la credite consorțiale interne și internaționale.

Creditele se acordă de bancă pe baza contractului de împrumut care are valoare de înscris autentic și constituie titlu executoriu.

Banca primește de la clienții săi bilanțurile contabile și contul de profit și pierderi, situația angajamentelor de plată și orice alte informații și date referitoare la lichiditatea, solvabilitatea și rentabilitatea acestora. De asemenea banca are dreptul să verifice situația economică și financiară a clientului, de la acordarea creditului și până la rambursarea integrală a acestuia.

Banca și salariații săi sunt obligați să păstreze secretul conturilor deschise clienților săi, precum și secretul tuturor operațiunilor efectuate. Relațiile asupra operațiilor și conturilor se dau numai titularilor de conturi, organelor judecătorești și de urmărire penală, potrivit condițiilor stabilite de lege.

2.2. TIPURI DE PRODUSE BANCARE ÎN

DOMENIUL CREDITULUI LA BRD – GSG

Creditarea îmbracă multe forme. Unele dintre elementele ce le diferențiază dispar pe măsură ce activitatea bancară devine mai competitivă.

Tipurile de credite ce pot fi acordate de BRD – GSG sunt:

Pentru agenții economici:

Credite pentru cheltuieli de aprovizionare, producție și desfacere sub formă de linii de credite;

Credite pentru cheltuieli de aprovizionare, producție și desfacere acordate agenților comerciali cu capital privat (care nu pot beneficia de linii de credite);

Credite pentru scopuri, destinații precise și perioade limitate:

c.1) pentru procurări de materii prime, materiale și produse finite a căror aprovizionare, producție, transport sau desfacere este sezonieră;

c.2) acoperirea unor nevoi temporare, de fonduri pe perioade limitate, privind aprovizionarea unor anumitor materii, materiale și mărfuri.

Credite pentru export și producția de export;

Credite pentru descoperire de cont pe perioade de până la 30 de zile;

Credite pentru cecuri cu limită de sumă;

Credite pentru dezvoltare (de investiții) în completarea surselor proprii;

Credite exprimate în devize convertibile;

Credite acordate anterior clienților cu situație financiară slabă și foarte slabă (proceduri tranzitorii).

Pentru persoane fizice (populație):

Credite pentru locuințe și case de vacanță:

construirea de locuințe și case de vacanță inclusiv utilitățile aferente;

modernizarea, extinderea sau terminarea locuințelor sau caselor de vacanță;

cumpărarea de locuințe terminate sau neterminate, potrivit legii, de la unitățile specializate ale consiliilor locale, regii autonome, societăți comerciale, persoane fizice;

cumpărarea de terenuri pentru construirea de locuințe și case de vacanță, inclusiv de la persoane fizice;

cumpărarea de locuințe terminate de la societăți comerciale și persoane fizice, pentru salariații agenților economici clienți ai Băncii Române pentru Dezvoltare;

Credite pentru cumpărări de autoturisme;

Credite pentru nevoi gospodărești;

Credite pentru bunuri de folosință îndelungată.

2.3. RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE

2.3.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE

Băncile, ca instituții, au o “aversiune” față de risc și, drept urmare, caută să-și minimizeze expunerea plasamentelor la pierderi.

Există două principale categorii de risc pe care o bancă le poate întâlni în plasarea fondurilor:

riscul de credit;

riscul de dobândă.

Riscul de credit reprezintă pierderea rezultată din nerecuperarea totală sau parțială, de către bancă a fondurilor investite și/sau a dobânzii aferente acestora. Cele mai multe investiții comportă un anumit grad al riscului de credit, iar băncile în general, sunt preocupate să minimizeze riscul în portofoliul lor de investiții.

Riscul de credit este mai mare pentru unele investiții decât pentru altele, iar această diferență este reflectată în nivelul diferit al ratei dobânzii.

Cu cât perioada pentru care sunt plasați banii este mai mare, cu atât există o probabilitate mai mare să apară evenimente nedorite. Pentru a compensa riscul mai mare pe care îl incumbă, rata dobânzii pentru fondurile plasate pe termen lung sunt în general mai mari decât cele plasate pe termen scurt. De asemenea, unele tipuri de activități prezintă riscuri investiționale mai mari decât altele. De exemplu, acordarea unui împrumut unei noi companii, bazată pe o tehnologie nouă, dar care nu și-a stabilizat poziția pe piață, ar putea să prezinte un risc mai mare decât plasarea fondurilor în obligațiuni guvernamentale. Acordarea împrumutului poate fi socotită o investiție bună dacă banca apreciază că ratele vor fi rambursate la timp și venitul va fi mare.

Riscul de dobândă este pierderea rezultată din evoluția, contrar așteptărilor, a ratei dobânzii, pierdere care afectează profitul sau costurile băncii. În funcție de tipul plasamentului (investiției) atât creșterea, cât și scăderea ratei dobânzii, după caz, pot afecta negativ activitatea bancară. De exemplu scăderea nivelului general al dobânzii are efecte diferite asupra plasamentelor cu rate fixe, comparativ cu cele cu rate variabile. De aceea, băncile vor căuta să mențină un raport echilibrat între fondurile plasate în aceste două tipuri de investiții.

Scăderea ratei dobânzii are ca efect reducerea profitului rezultat din fondurile plasate în investiții cu rate variabile – investiții a căror dobândă este determinată de rata dobânzii din acel moment. Pe de altă parte, scăderea ratei dobânzii va îmbunătății profitul rezultat din fondurile plasate în investiții cu rate fixe – plasamente pentru care dobânda a fost convenită în momentul cumpărării titlului financiar și rămâne neschimbată întreaga perioadă.

Investițiile cu rate fixe pot fi tranzacționate pe piața secundară, iar scăderea ratelor dobânzii va determina creșterea valorii acestora pe piață, dacă rata dobânzii, în cazul acestor investiții, este mai mare decât rata dobânzii pe piată, în momentul tranzacționării.

Periada de timp sau termenul/scadența se referă la intervalul de timp pentru care au fost plasate/investite fondurile. Pe tot acest interval fondurile respective nu mai sunt disponibile. Scadența poate afecta profitabilitatea, riscul și lichiditatea. Investițiile pe termen lung, ca tendință, oferă rate ale dobânzii mai mari, pentru a acoperi riscurile probabile pe care le presupune o perioadă mai îndelungată.

Prin convenția de la Basel s-a fixat un nivel minim al indicatorului de adecvare a capitalului de 8%. În calculul indicatorului de adecvare a capitalului, activele băncii sunt ajustate în funcție de risc cu anumite ponderi de risc.

Aceasta înseamnă, în general, că băncile convin să păstreze un procent minim, în rezervele lor, sub formă de capital de bază. Acest aspect permite asigurarea solvabilității bancare, prin limitarea expunerii la risc a băncilor ca rezultat al acordării unui volum prea mare de împrumuturi. Principiul prudenței bancare impune ca băncile să dețină rezerve într-o proporție semnificativă, pentru a nu deveni insolvabili și pentru a menține încrederea clienților lor.

2.3.2. ANALIZA BONITĂȚII CLIENTULUI

Bonitatea clientului se stabilește cu ajutorul indicatorilor ce o definesc și exprimă capacitatea acestuia de a-și achita obligațiile care urmează să și le asume prin semnarea contractului de credite.

Elementele de bază utilizate în determinarea și cuantificarea indicatorilor bonității se regăsesc în principalele situații financiar-contabile întocmite periodic de agenții economici: “bilanțul”, “contul de profit și pierderi”, balanța de verificare”, “situația de patrimoniu”, “rezultatele financiare”, “încasări și plăți în valută”.

Când analiza se efectuează în cursul trimestrului I, în calculul indicatorilor se vor utiliza elementele din bilanțul anual, contul de profit și pierderi și ultima balanță de verificare încheiată, iar pentru analizele efectuate în cursul celorlalte trimestre pe lângă bilanțul anual se vor utiliza elementele din ultima balanță de verificare încheiată, situația patrimoniului și din rezultatele financiare.

Pentru determinarea indicatorilor de performanță financiară ai clientului, datele din documentele financiar-contabile se transpun pe foile de calcul (model MATEX) sau modelul DCCIT .

În determinarea bonității clientului, analistul de risc utilizează în principal 4 tipuri fundamentale de indicatori financiari și anume:

Indicatori ai îndatorării – care arată măsura în care firma se finanțează prin credite;

Indicatori de lichiditate – care măsoară capacitatea firmei de a-și onora obligațiile de plată pe termen scurt;

Indicatori ai rentabilității – care arată măsura în care o firmă realizează vânzări care depășesc costul activităților și obține profit;

Coeficienți de rotație – care arată eficiența cu care firma își gestionează resursele.

Prezint în continuare indicatorii financiari utilizați în prezent de către BRD – GSG și formulele de calcul:

Solvabilitatea patrimonială

Arată gradul în care capitalul propriu al clientului asigură acoperirea creditelor și împrumuturilor. Se determină cu ajutorul relației:

, în care:

K.S.P. – indicatorul solvabilității patrimoniale

C.P. – capitaluri proprii

C.I. – volumul total al creditelor pe termen scurt, mediu și lung

și al împrumuturilor și datoriilor asimilate.

Gradul de îndatorare

Arată cât din volumul total al activelor clientului este acoperit din credite bancare și datorii către terți. Se determină cu ajutorul relației:

, în care:

K.G.I. – indicatorul gradului de îndatorare

C.I.D. – volumul total al datoriilor respectiv credite pe termen scurt, mediu și lung, împrumuturi și alte datorii către terți.

Ap – totalul activelor patrimoniale

O valoare relativă apropriată de zero a indicatorului arată că agentul economic are datorii minime sau acestea sunt inexistente și activele patrimoniale sunt acoperite cu sursele sale.

3. Lichiditatea totală

Arată capacitatea clientului de a acoperi obligațiile de plată exigibile pe termen scurt (pasive curente) prin activele curente (disponibilități, clienți, stocuri, etc) care se pot transforma în scurt timp, (această perioadă poate fi de la 30 la 90 de zile, dar totdeauna mai puțin de 365 de zile), în mijloace bănești. Se determină astfel:

, unde:

Klt – indicatorul lichidității totale

Ac – active curente (circulante) – numerar în casă, disponibil în cont, cecuri, stocuri (materii prime, materiale, producție în curs de execuție, produse, animale, mărfuri, etc), clienți;

Sn – stocuri nevalorificabile (inutilizabile și fără posibilități de valorificare – comenzi sistate, contracte reziliate, contracte în litigiu) etc.

C.i. sau l. – clienți incerți sau în litigiu

Pc – pasive curente, reprezentând obligații de plată pe termene scurte: credite pe termen scurt și ratele aferente creditelor pe termen mediu și lung scadente în cursul anului, dobânzi, datorii, împrumuturi, furnizori, salarii și asimilate ale acestora, impozite etc.;

4. Lichiditatea imediată

Reflectă posibilitatea clientului de a-și achita imediat datoriile, creditele și împrumuturile în termen scurt și se determină cu ajutorul relației:

, în care:

Kli – indicatorul lichidității imediate

Ac – active curente (circulante)

S – stocuri

iar în cazul agenților cu activitate de comerț se iau în calcul și mărfurile cu desfacere imediată – până în 30 de zile;

C.i. sau l. – clienți incerți sau în litigiu

Pc – pasive curente, reprezentând obligații de plată pe termene scurte: credite pe termen scurt și ratele aferente creditelor pe termen mediu și lung scadente în cursul anului, dobânzi, datorii, împrumuturi, furnizori, salarii și asimilate ale acestora, impozite etc;

Pentru clienții care înregistrează pierderi, valoarea activelor luate în calcul se va diminua cu valoarea pierderilor înregistrate

5. Rentabilitatea

Rentabilitatea în funcție de cifra de afaceri exprimă capacitatea clientului în funcție de condițiile concrete de producție, tehnologie, organizare, management, să obțină un anumit nivel de profit la un anumit volum de vânzări (cifra de afaceri). Indicatorul se mai numește și “marja de profit la vânzări, rata rentabilității comerciale, rata marjei nete de rentabilitate, etc”. Se determină prin raportul:

, în care:

KRr – rata rentabilității

PN – profitul net obținut

CA – cifra de afaceri

Nivelul diferit al rentabilității clienților din cadrul aceleiași ramuri impune cunoașterea poziției acestuia în cadrul ramurii, ceea ce face utilă compararea rezultatului obținut cu indicatorul mediu pe ramură, dacă acesta se cunoaște.

6.Gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri

Exprimă gradul în care veniturile realizate acoperă cheltuielile aferente acestora. Se determină ca raport între veniturile medii lunare și cheltuielile medii lunare, în care :

, în care:

K.G.C.Vt – indicatorul gradului de acoperire a cheltuielilor din venituri

V.m.l. – venituri medii lunare

Ch.m.l. – cheltuieli medii lunare

Cuantificarea performanței financiare a fiecărui client și încadrarea acestuia în categoria de performanță, se efectuează în funcție de limitele procentuale prevăzute pe fiecare indicator.

Pentru fiecare indicator de performanță financiară a clientului, în funcție de încadrarea acestuia în limitele stabilite, se acordă următoarele punctaje:

10 puncte pentru indicatorii care se încadrează la categoria A;

8 puncte la cei din categoria B;

5 puncte la cei din categoria C;

2 puncte la cei din categoria D;

0 puncte la cei din categoria E.

Prin însumarea punctelor obținute de client pentru fiecare indicator, se obține punctajul total pe baza căruia se face încadrarea într-una din cele 5 categorii de performanță, astfel:

Precizări:

În situația în care clientul înregistrează pierderi, se calculează indicatorii de performanță financiară și obligatoriu, clientul va fi înregistrat la categoria de performanță “E” cu punctaj total zero.

2.3.3.CLASIFICAREA CREDITELOR ȘI CONSTITUIREA

PROVIZIOANELOR SPECIFICE DE RISC

Societățile bancare sunt obligate ca, în scopul protejării capitalului băncii, precum și a depozitelor persoanelor fizice și juridice, să limiteze riscul de credit și să constituie provizioane.

În scopul determinării riscului de credit și limitării acestuia, societățile bancare trebuie să-și clasifice creditele acordate sectorului nebancar în una din următoarele cinci categorii:standard, în observație, substandard, îndoielnic, pierdere.

Clasificarea creditelor se face prin aplicarea simultană a criteriilor serviciului datoriei și inițierea de proceduri judiciare.

Criteriile ce vor fi avute în vedere în evaluarea performanțelor financiare ale clienților vor fi stabilite de fiecare societate bancară.

În urma evaluării performanțelor financiare ale clienților aceștia vor fi incluși în una din următoarele categorii:

categoria “A” – performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și a ratei. Totodată se prefigurează menținerea și în perspectivă a performanțelor financiare la nivel ridicat;

categoria “B” – performanțele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot menține acest nivel în perspectiva mai îndepărtată;

categoria “C” – performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendință de înrăutățire;

categoria “D” – performanța financiară este scăzută și cu o evidentă ciclitate la intervale scurte de timp;

categoria “E” – performanțele financiare arată pierderi și există perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele nici dobânzile;

Corespondența între categoriile de clasificare și criterii (serviciul datoriei, inițierea de proceduri judiciare) este prevăzută în regulamentul nr.2/7.04.2000 al Băncii Naționale a României referitor la clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și la constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de credit și se prezintă astfel:

Criterii de încadrare pe categorii de clasificare a creditelor, pentru sectorul nebancar:

La determinarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi micșorată doar cu valoarea angajamentelor apărute din:

garanții necondiționate de la Guvernul României sau Banca Națională a României;

garanții necondiționate de la altă bancă din România;

depozite gajate, plasate la banca însăși;

colaterale acceptate de conducerea băncii.

Creditele acordate unui debitor și/sau plasamentele constituite la acesta, se încadrează într-o singură categorie de clasificare pe baza principiului declanșării prin contaminare, respectiv prin luarea în considerare a celei mai slabe dintre categoriile individuale de clasificare.

Pe lângă constituirea rezervei generale pentru riscul de credit (sume repartizate din profitul brut în limita a 2% din soldul creditelor acordate) băncile constituie și/sau regularizează lunar provizioanele specifice de risc și credit aferente creditelor respective prin includerea pe cheltuieli și/sau preluarea pe veniturile lunii pentru care se face raportarea, privind clasificarea creditelor și constituirea provizioanelor specifice de risc pentru următoarele categorii de credite: credit “standard”- 0%, credit “în observație”-5%, credit “substandard”-20%, credit “îndoielnic”-50%, credit ”pierdere”-100%.

Sumele aferente provizioanelor specifice de risc se vor include în cheltuieli.

Societățile bancare vor clasifica portofoliul lor de credite, conform metodologiei de mai sus, de două ori pe an, respectiv la sfârșitul lunilor iunie și decembrie.

Societățile bancare vor raporta BNR – Direcția autorizare și supraveghere prudențială a societăților bancare, clasificarea creditelor acordate prin intermediul unui formular.

Încălcarea prevederilor prezentei norme atrage sancțiunile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.

Băncile procedează la scoaterea în afara bilanțului a tuturor sumelor aferente unui credit sau plasament în următoarele cazuri:

cel puțin una din sumele respective înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 360 de zile;

s-au investit cu formula executorie:

contractul de credit, precum și contractele de garanție dacă este cazul;

hotărârea judecătorească definitivă ce dispune asupra contractului de credit , precum și asupra contractelor de garanție dacă este cazul, sau asupra contractului de plasament;

s-a declanșat procedura de executare silită a patrimoniului persoanei fizice ;

s-a declanșat procedura de reorganizare judiciară sau procedura de faliment împotriva debitorului. Operațiunile de scoatere în afara bilanțului efectuate în cursul lunii ca urmare a îndeplinirii condițiilor mai sus menționate vor fi precedate, în fiecare caz, de încadrarea sumelor respective în categoria “pierdere” și de constituire sau regularizare, după caz a provizioanelor specifice de risc și credit.

CAP.III.GARANTAREA ȘI ASIGURAREA CREDITELOR

3.1.GARANȚIA

Garanția este denumirea generică utilizată pentru a desemna orice metodă, instrument sau angajament accesoriu contractului de împrumut, pus la dispoziția sau emis în favoarea băncii, în virtutea contractului încheiat, în măsură să asigure banca de realizarea certă a drepturilor garantate, respectiv recuperarea sumelor împumutate (inclusiv dobânzile), în cazul nerambursării acestora de către debitor.

Pornind de la accepțiunea dată garanției, obligația din contractul de împrumut este obligația principală. În virtutea ei, clientul este obligat să ramburseze ratele scadente din dobânzile aferente la termenele convenite. Garanția cerută suplimentar de bancă dă naștere unei a două relații, secundare dacă obligația ințial asumată nu a fost îndeplinită, banca apelează la executarea garanției.

3.1.1. NIVELUL OPTIM AL VALORII

UNEI GARANȚII ȘI PĂRȚILE IMPLICATE ÎN GARANȚIE

Prin solicitarea unei garanții de o valoare considerabil mai mare decât împrumutul, o bancă își reduce capacitatea de a împrumuta. Garanțiile solicitate fiind prea mari, clienții băncii vor renunța la a mai solicita credite. Acest lucru nu numai că va limita profitul băncii, dar va însemna că banca nu va mai îndeplini un obiectiv principal al activității sale: sprijinirea prin credit a dezvoltării economice. Deci garanția este importantă în diminuarea riscului, dar aceasta constituie doar un aspect luat în considerare de creditor. Dacă activitatea pentru care solicită creditul este îndeajuns de profitabilă și riscul este scăzut, garanția ar putea să nu mai fie necesară sau valoarea ei să fie relativ scăzută.

Atunci când se solicită o garanție de regulă se disting trei părți implicate:

Ordonatorul garanției, care este debitorul principal: el este cel căruia partenerul de contract (de exemplu, în contractul de credit, partenerul de contract e banca ce acordă creditul) îi solicită o garanție. În consecință, ordonatorul fie oferă o garanție din propriul său patrimoniu (sub formă de gaj sau ipotecă), fie solicită unui terț – garant – să ofere o garanție, în locul lui. De exemplu prin avalul cambial, avalistul se angajează ca terț să plătească cambia, în cazul în care debitorul nu o plătește.

Beneficiarul garanției este cel în favoarea căruia s-a constituit garanția, în cazul nostru banca. Beneficiarul execută garanția, respectiv încasează banii care rezultă din vânzarea bunului, dacă debitorul principal nu și-a îndeplinit obligația asumată de a rambursa banii.

Garantul este debitorul secundar, care, în anumite cazuri, poate fi însuși debitorul principal, când garantează cu bunurile sale, sau poate fi un terț (o altă bancă, o altă firmă sau instituție) care garantează că, în cazul neîndeplinirii obligațiilor debitorului principal, va îndeplini obligația de plată sau de rambursare a sumelor.

Deci în relația de garantare pot apare:

două persoane – beneficiarul garanției (banca) și debitorul (clientul băncii) când acesta din urmă garantează cu propriul său patrimoniu (ipotecă, gaj) sau

trei persoane – când debitorul apelează la o terță persoană, garantul, ca acesta din urmă să garanteze obligația lui de plată.

În ambele cazuri, beneficiarul este banca, în poziție de creditor.

ATRIBUTELE UNEI BUNE GARANȚII

Înainte de a accepta o garanție, indiferent de natura obligațiilor garantate sau instrumentul de garantare utilizat, banca trebuie să aibă în vedere trei aspecte principale:

dreptul de proprietate;

perfectarea contractului de garanție;

valoarea garanției.

Dreptul de proprietate

Înainte ca un client să acorde drepturi asupra unui bun pe care banca îl acceptă drept garanție, acesta trebuie să aibă drept de proprietate asupra bunului respectiv.Evident, nu poate fi angajat un bun în sistemul de garantare, dacă nu este proprietatea celui cel oferă drept garanție.

În cazul garanțiilor reale, cum este ipoteca, este important de știut dacă nu mai există un terț, care are anumite drepturi asupra bunului respectiv. În cazul ipotecii prioritatea rangului se determină prin prioritatea datei la care aceasta a fost legal înscrisă. Acest lucru este foarte important, deoarece, în caz de executare silită a debitorului (de exemplu, faliment) creditorii ipotecari sunt preferați altor creditori. Ei își recuperează banii din vânzarea bunului, în ordinea priorității rangului.

De exemplu când se vinde un bun imobil având asupra lui mai multe ipoteci, banii se vor recupera de către creditorii ipotecari, în ordinea rangului de ipotecă pe care-l deține fiecare. Deci, va fi achitată suma creditorului care deține ipoteca de rangul I (a fost înscris legal primul), apoi, în ordine, cei cu ipoteca de rangul II, III, etc.

În consecință, băncile trebuie să urmărească permanent bunurile luate drept garanție și să cunoască eventualele ipoteci asupra bunului respectiv, sau modificările din acest punct de vedere. În cazul mai multor ipoteci, valoarea bunului trebuie să fie suficient de mare ca să acopere toate datoriile garantate cu unul și același bun ipotecat.

Totodată, se poate întâmpla ca alte persoane care, direct sau indirect, sunt asociate bunului care formează obiectul garanției, să aibă anumite drepturi. Dacă, de exemplu, băncii i s-a oferit drept garanție un bloc de apartamente, chiriașii existenți pot avea drepturi pe perioada închirierii, ceea ce în caz de executare a ipotecii poate să împiedice vânzarea apartamentelor.

Acest aspect trebuie luat în considerare și atunci când o proprietate comună este utilizată pentru garantarea unui împrumut acordat numai în numele uneia dintre părți. Cel mai frecvent exemplu îl constituie situația soților care dețin, împreună, o proprietate care însă este folosită drept garanție pentru o afacere efectuată doar de unul dintre ei. Dacă proprietarul afacerii îl constrânge pe coproprietar să semneze pentru garantarea unui credit, cu imobilul la care sunt coproprietari, acest fapt poate invalida drepturile băncii de executare a ipotecii.

Proprietarul unui bun poate fi altcineva decât împrumutatul. În practică, adesea, un terț oferă propriul său patrimoniu drept garanție pentru împrumutul acordat de bancă unui client. De exemplu, un părinte poate garanta împrumutul acordat copilului său. Acest tip de garantare este denumit garantarea unui terț.

În concluzie, în măsura în care debitorul poate separa într-o formă legală o parte din avutul său (bunuri, active financiare) pe care o pune necondiționat la dispoziția băncii, el poate fi garant. În același timp, el poate apela la un terț (care nu este legat prin raportul contractual), în măsura în care patrimoniul acestuia îndeplinește condițiile cerute și amintite mai înainte.

Perfectarea contractului de garanție

Perfectarea contractului de garanție reprezintă un termen generic pentru a desemna ansamblul activităților și cerințelor impuse de lege și a căror respectări asigură băncii drepturile asupra garanției constituite.

Se disting mai multe aspecte ale perfectării unei garanții:

cunoaștera cadrului legal de folosire a garanțiilor, atât în sensul respectării legilor specifice (de exemplu, codul comercial, codul civil), cât și a normelor bancare;

îndeplinirea tuturor formalităților legale pentru ca banca, în calitate de beneficiar al garanției, să aibă asigurată posibilitatea utilizării rezultatelor executării garanției (de exemplu, prin vânzare) în cazul că banii trebuie recuperați;

documentele privitoare la garanție trebuie să fie astfel concepute încât să asigure băncii dreptul și posibilitatea de a o executa fără ca debitorul să se poată opune;

constituirea (emiterea) oricărei garanții presupune anumite costuri; banca trebuie să le evalueze și să stabilească cine le suportă.

Obținerea și perfectarea unei garanții este un proces îndelungat. De aceea, banca nu trebuie să acorde un credit celui care l-a solicitat decât în momentul în care procesul de perfectare a garanției este încheiat sau destul de avansat pentru ca banca să fie sigură de posibilitatea exercitării drepturilor sale asupra garanției.

Valoarea garanției

Este important ca banca să cunoască, cu certitudine, valoarea atribuită garanției în momentul în care aprobă împrumutul. Mai mult decât atât, este necesar ca valoarea garanției să fie constantă in timp, astfel încât aceasta să nu scadă sub suma datorată (pe toată durata rambursării). Dacă apar situații în care clientul nu poate plăti suma luată cu împrumut, banca, prin executarea garanției, poate să-și recupereze în întregime banii dați cu împrumut.

Executarea garanției este termenul folosit pentru a desemna procedura în urma căreia garanția este transformată în bani.

De exemplu dacă garanția este un bun ipotecat sau gajat, acesta trebuie vândut; în cazul unui depozit bancar constituit la o altă bancă, trebuie efectuate anumite formalități, pentru prelucrarea și transferul depozitului.

Adesea, executarea garanției obligă banca la obținerea unei aprobări din partea tribunalului pentru acționarea în judecată a debitorului și vânzarea la licitație a bunului imobil ipotecat. Ca rezultat al acestei acțiuni, banca poate suporta cheltuieli care vor reduce beneficiul obținut din garanție (dacă astfel de cheltuieli nu au fost luate în considerație când a stabilit care trebuie să fie valoarea garanției, ce trebuie oferită de client).

În practică, băncile calculează nivelul de acoperire asigurat de garanție, în raport cu valoarea obligației garantate. Bunurile oferite drept garanție sunt evaluate de specialiști ai băncii sau ai unor instituții specializate. Din valoarea bunurilor astfel evaluate, băncile calculează un anumit procent care constituie valoarea garanției. De exemplu dacă un imobil este evaluat la 100 milioane lei, iar banca va stabili – în funcție de diferite criterii – procentul din valoarea acestuia, luat în considerare la stabilirea valorii garanției la 70%, garanția se va ridica la 70 milioane lei.

Nivelul acoperirii reflectă experiența băncii in posibilitatea de a încasa cât mai mult dintr-un anume tip de garanție, ca urmare a executării ei.

În stabilirea nivelului de acoperire (a mărimii procentului), banca trebuie să aibă în vedere că în cazul în care bunul trebuie vândut, poate nu va exista cerere pentru astfel de produse sau prin vânzarea unui stoc mare, prețul se poate reduce, fapt ce va influența negativ suma ce poate fi obținută. Nivelul stocului este, de asemenea, deseori supraevaluat de clienți.

Luând in considerare toți acești factori, practica bancară demonstrează că o bancă va acorda împrumuturi, în mod normal, sub valoarea stocului menționată în ultimele situații contabile ale firmei (de exemplu, reprezentând 10% din valoarea estimată a stocului).

În cazul executării unei garanții, banca nu trebuie să se bazeze pe posibilitatea obținerii valorii integrale a garanției, cu excepția numerarului din depozitul bancar. Numeroase garanții au valori variabile. Cele mai relevante exemple, in acest sens, sunt investițiile la bursa de valori (titlurile de valoare) sau depozitele în valută. Similar, prețurile terenurilor și imobilelor fluctuează. Acestea constituie alte argumente în favoarea deciziei de a se lua în considerare doar un anumit procent din valoarea unei garanții. Elementele al căror preț variază frecvent impun băncii necesitatea reevaluării periodice a garanției, chiar zilnic, dacă riscul o justifică (recalcularea nivelului de acoperire).

Un alt factor, care a devenit din ce în ce mai important, privește obligațiile referitoare la proprietăți, în special la proprietățile industriale. Dacă o bancă a acceptat drept garanție o fabrică cu profil chimic, s-ar putea ca banca să trebuiască să suporte costurile privind poluarea mediului, dacă afacerea dă faliment. Cunoscând astfel de situații, băncile refuză, adesea, garanții de acest tip, deoarece costurile de remediere a efectelor poluării pot fi atât de ridicate, încât să conducă la falimentul băncii.

O altă problemă se referă la evaluarea garanției. În timp ce preturile pieței pentru unele elemente (cum sunt obligațiunile sau acțiunile) pot fi simplu de obținut, cum se evaluează o fabrică veche sau un vapor? În asemenea cazuri trebuie consultați specialiști.

Trebuie, de asemenea, avută in vedere orice schimbare posibilă a valorii garanției. În timp ce obligațiunile și acțiunile sunt ușor de evaluat în orice moment, valoarea lor poate fi subiectul unor acțiuni speculative la bursă. Valoarea unor garanții fluctuează corespunzător ciclului economic general, în timp ce altele își păstrează valoarea constantă.

TIPURI DE GARANȚII

În practică există multe tipuri de garanții, fiecare tip având caracteristici și utilizări proprii și necesitând documentare specifică pentru a permite băncii să beneficieze de drepturile pe care le conferă aceste garanții.

3.2.1. GARANȚII REALE

Garanția reală rezultă din afectarea specială de către client sau terț a unuia sau mai multor bunuri din patrimoniul său, în asigurarea rambursării creditului acordat. Aplicația acestor garanții o face gajul (amanetul) și ipoteca, fiind garanții care se pot executa și în afara procedurii falimentului.

3.2.1.1.IPOTECA

1.Ipoteca este o garanție reală și accesorie care nu deposedează pe debitorul proprietar al bunului ipotecat și care dă dreptul creditorului neplătit să urmărească și să execute bunul în mâinile oricărui deținător, în scopul de a recupera creanța sa cu preferință față de ceilalți creditori.

Ipoteca practicată de bancă este ipoteca convenită reală. Ipoteca prezintă importante avantaje care fac din ea un instrument de credit perfecționat deoarece nu presupune deposedarea proprietarului și permite garantarea cu același imobil a mai multor creanțe.

2.Ipoteca convențională este cea care ia naștere prin convenția părților cu formele prescrise de lege.

Deci ipoteca practicată de bancă se constituie printr-un contract. Contractul de ipotecă sau garanție imobiliară are caracter accesoriu. Specific ipotecii convenționale este faptul că legea cere o anumită solemnitate de la actul constitutiv.

2.1 Pentru a exista în mod valabil ipoteca trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond, de formă, de capacitate a constitutorului ipotecii și condiții speciale în legătură cu principiul specialității.

Condițiile de fond prevăzute sunt cele discutate la condițiile generale ce trebuiesc îndeplinite de actele juridice valabil încheiate.

Condiții de formă:

Ipoteca convențională nu va fi constituită decât prin act autentic.

Deci contractul de ipotecă este un contract solemn, deoarece pentru nașterea valabilă a ipotecii nu trebuie numai acordul de voință al părților ci și constatarea acestuia printr-un act scris investit cu formă autentică și autoritatea competentă.

Sancțiunea nerespectării acestei formalități esențiale este nulitatea absolută a ipotecii. Ipoteca nu trebuie să figureze neapărat în actul din care rezultă creanța, ea putând să fie constituită și prin act separat. Titlul constatator al creanței – contractul de credit – poate fi un înscris sub semnătură privată dar titlul de garanție ipotecară implică numai forma autentică. Constitutorul trebuie să fie prezent în persoană sau prin mandatar special împuternicit cu procură autentică la autentificarea actului de ipotecă. Mandatarul împuternicit prin procură generală nu poate constitui în mod valabil o ipotecă în numele mandantului său.

Pentru a constitui o ipotecă se cere ca cel ce se angajează juridic să aibă capacitatea de a înstrăina. Constitutorul ipotecii trebuie să fie major și să nu fie interzis judecătorește. Comerciantul după ce a fost declarat în stare de faliment nu mai poate constitui ipoteci asupra imobilelor sale.În afara capacității de a înstrăina, constitutorul trebuie să fie proprietarul imobilului sau dreptului imobiliar pe care urmează să-l afecteze ipotecii. Ipoteca constituită de altă persoană decât proprietarul este lovită de nulitate absolută, nulitate ce poate fi invocată de cel interesat, neputând fi acoperită de faptul că persoana care s-a angajat a devenit ulterior proprietar. Dacă constitutorul este proprietar sub condiție suspensivă sau rezolutorie, ipoteca constitutivă va fi sub aceleași condiții. Ipoteca constituită asupra unui imobil aflat în indiviziune depinde de rezultatul partajului. Banca va lua ipoteca asupra unui imobil aflat în indiviziune numai cu consimțământul tuturor proprietarilor. Dacă ipoteca este constituită de un proprietar aparent care stăpânește în baza unui just titlu, actele făcute de acest constitutor cu bună credință sunt considerate valabile. Constituirea ipotecii de o altă pesoană decât debitorul joacă rolul unei fidejusiuni speciale, numindu-se in literatura juridică “cauțiune reală”. Ea este ținută numai propter rem.Dovada proprietății la bunurile imobile se face prin act autentic transcris sau alte acte transcrise la notariatul în raza căruia se află imobilul.

Ipoteca convențională nu este valabilă dacă prin actul de constituire al ipotecii nu se specifică anume natura și situațiunea fiecărui imobil al debitorului asupra căruia se consimte ipoteca creanței. Ipoteca convențională nu poate fi valabilă decât atunci când suma pentru care ipoteca este constituită va fi determinată prin act. Avem de fapt principiul dublei specializări (specialități) a ipotecii, adică cea a imobilului și cea a sumei pentru care ipoteca este constituită. Trebuiesc individualizate însușirile imobilului, de exemplu casă de locuit, loc viran, pădure, fabrică etc. indicându-se strada, număr, localitatea, județul, precizări referitoare la măsurători, hotare, număr de carte funciară, vecinătăți, denumiri etc. Al doilea element al principiului specializării constă în determinarea sumei pentru care ipoteca este constituită. Nerespectarea principiului specializării duce la nulitatea absolută a ipotecii.

2.2 Bunurile care se ipotechează trebuie să fie imobile. De fapt nu orice imobil poate fi ipotecat, ci numai cele ce se află în circuitul comercial.

Nu pot fi astfel ipotecate imobilele aparținând domeniului public al statului.Bunuri imobile sunt cele definite , după cum urmează:

prin natura lor : fondurile de pământ, clădirile, morile de vânt sau apă, așezate pe stâlpi,, recoltele ce se țin de rădăcini, fructele de pe arbori neculese;

prin destinație : adică acelea care s-au pus de proprietar pentru serviciu și exploatarea fondului ca de exemplu: animalele afectate la cultură, stupi de roi, peștele din iaz, instrumentele pentru exploatarea fierăriilor, fabricilor de hârtie și a altor uzine;

sunt presupuse imobile mobilele așezate pe fond în mod perpetuu atunci când sunt întărite cu gips, var sau ciment, sau când ele nu se pot scoate fără a se strica sau deteriora ele sau fondul pe care sunt aplicate;

imobilele prin obiectul la care se aplică sunt uzufructul bunurilor imobile, servituțile, acțiunile care tind a revendica un imobil. Imobilele prin destinație și servituți nu pot fi ipotecate separat ci numai odată cu fondul, deoarece nu au o individualitate proprie care ar permite să fie despărțit de imobil și vândute separat. Mai mult afectarea imobilelor prin destinație se poate schimba până la comandamentul executării imobilului, deci,dacă mobilele devenite imobile prin destinație își pierd afecțiunea ele nu mai pot fi urmărite odată cu fondul. Banca va evita ipotecarea unor astfel de bunuri.Teoretic clădirea ridicată pe un teren străin se poate ipoteca, dar riscul este foarte mare, deoarece proprietarul terenului poate să revendice construcția, situație în care creditorul ipotecar are o poziție foarte fragilă, lucru ce pentru bancă nu prezintă interes. Astfel ipoteca se extinde asupra imobilelor prin destinație chiar după constituirea și înscrierea ipotecii, asupra fructelor imobilului ipotecat sau servituților active, în favoarea fondului ipotecat.

Ipoteca se extinde de asemenea, asupra tuturor ameliorărilor care au fost executate asupra imobilului ipotecat, după constituirea ipotecii. Ameliorările privesc construcții ridicate asupra terenului, fie de debitor sau de un terț dobânditor, însă nu va privi achizițiile noi care sporesc întinderea imobilului ipotecat.

Întinderea ipotecii este delimitată din momentul facerii primului act de urmărire adică transcrierea comandamentului.

Codul Civil interzice ipotecarea bunurilor viitoare.

2.3. Publicitatea ipotecii

Legea impune imperativ publicitatea inscripțiilor ipotecare. Motivul este exclusiv de a apăra interesele terților.

Inscripția ipotecii se poate lua prin prezentarea creditorului și debitorului în persoană sau prin mandatari cu procuri autentice și cu actul autentic al convenției prin care se constituie ipoteca la notariatul de la locul imobilului. Ipoteca neînscrisă sau greșit înscrisă este perfect valabilă între părți nu însă față de terți. Înscrierea ipotecii care s-a constituit înaintea morții debitorului, nu se poate face decât în termen de 3 luni de la deschiderea succesiunii. Creditorul are interes să facă înscrierea ipotecii deoarece rangul ipotecii este dat de data înscrierii.

2.4.Rangul ipotecilor este dat de data înscrierii ipotecii și se referă la raporturile juridice dintre creditorii ipotecari cu ipoteca asupra aceluiași imobil. Rangul ipotecii poate fi cedat prin cesiune. Registrele de inscripțiuni sunt publice, putând fi consultate de orice persoană. Dacă certificatul de sarcini are o omisiune, aceasta nu influențează validitatea inscripției, cumpărătorul având atât drept de recurs contra emitentului (notar) cât și contra vânzătorului. Înscrierea ipotecii convenționale conservă privilegiul timp de 15 ani, din ziua în care s-au făcut inscripțiile. Reînnoirea inscripțiilor pentru a conserva pe mai departe privilegiul, trebuie efectuată înăuntrul termenului de 15 ani. Reînnoirea trebuie să identifice inscripția primitivă pentru a conserva rangul primei ipotecare.

2.5. Conservarea dobânzilor

Dobânzile beneficiază de același tratament ca și capitalul. Inscripția actului de ipotecă conferă pe 3 ani un rang ipotecar egal cu al capitalului. Numai formalitatea inscripției speciale poate conserva rangul dobânzilor. Anii garantați sunt cei mai recenți și nu cei ce curg imediat după luarea inscripției. Incripția trebuie să arate că împrumutul garantat prin ipotecă este purtător de dobânzi comerciale fixate la un anumit procent. Lipsa determinării procentului dobânzilor duce la concluzia că dobânda aferentă este cea legală. Înscrierile pentru conservarea dobânzilor pot fi luate de creditor singur, fără a se cere concursul debitorului.

2.6. Radierea ipotecii

Atunci când creanța garantată este plătită, inscripția urmează a fi radiată pentru a încunoștința pe terți că imobilul este liber de sarcină. Daca s-a făcut o plată parțială ipoteca poate fi redusă. Radierea se face prin mențiunea trecută în registrul de inscripție. Radierea voluntară se poate face pe diverse motive ca: plata creanței, schimbarea inscripției ipotecare pe alt imobil etc. În ultimul caz menționăm că noua inscripție capătă rang din ziua luării ei și nu de la data vechii ipoteci. Creditorul trebuie să îndeplinească condițiile de la capacitate, pentru a consimți în mod valabil la radierea sau reducerea ipotecii.

2.7. Drepturile creditorului ipotecar sunt dreptul de urmărire în mâna oricui s-ar găsi imobilul și dreptul de preferință față de ceilalți creditori, luânduse în considerare rangul ipotecii. Terții care dobândesc imobilul pot să ia următoarea atitudine:

să opună unele excepții ca: nulitatea actului de ipotecă, nulitatea inscripției, beneficiul de discuțiune dacă sunt mai multe imobile ipotecate pentru aceeași garanție;

dobânditorul poate purga, curățind imobilul de ipotecă după procedura prevăzută.

să plătească datoriile debitorului subrogându-se după aceea în drepturile creditorului urmăritor;

să delase imobilul creditorului după procedura prevăzută.

2.8. Stingerea ipotecii

Ipoteca se stinge pe cale principală prin:

cu plata creanței garantate;

renunțarea creditorului la privilegiu, fără a renunța la creanță.

Codul Comercial prevede obligația creditorului ipotecar de a renunța la privilegiu pentru a participa la concordat;

purga obținută de dobânditorul imobilului;

prescripției conform Codului Civil;

anularea actului constitutiv al ipotecii;

rezoluția dreptului de proprietate al constitutorului;

pierderea imobilului, în caz în care ipoteca se strămută asupra indemnizației de asigurare și despăgubirilor.

3.2.1.2.GAJUL

1.Gajul este contractul în virtutea căruia debitorul remite creditorului un lucru mobil drept garanție a datoriei, acesta având dreptul să rețină lucrul in posesiunea sa până la plata datoriei, iar în caz de neplată, să se despăgubească din prețul bunului, cu preferință față de ceilalți creditori.

Obiect al contractului pot fi numai bunurile mobile ce se află în circuitul civil, putându-se gaja bani, acțiuni, efecte de comerț, mărfuri, drepturi de autor, brevete de invenție și alte lucruri mobile.

Contractul de gaj este accesoriu, având scopul de a garanta o datorie. El dă naștere unui drept real pe care creditorul îl dobândește ca accesoriu al dreptului său de creanță.

Gajul este un contract unilateral din care se naște obligația creditorului de a restitui bunul după ce a fost plătit.

2. Condițiile necesare pentru existența unui gaj valabil. Pe lângă condițiile necesare de fond prezentate mai sus, mai trebuiesc îndeplinite și anumite condiții speciale:

Capacitatea părților. Constitutorul gajului trebuie să fie proprietar al acestuia și să fie capabil de a-l înstrăina. Lipsa acestor calități în persoana constitutorului expune creditorul gajist la revendicarea lucrului, fie de adevăratul proprietar, fie de incapabil. Dacă creditorul gajist este de bună credință, neavând bănuiala că debitorul nu este proprietar, poate opune acțiunii în revendicare. Efectul bunei credințe nu se aplică dacă lucrul luat în gaj a fost pierdut sau furat și a ajuns pe această cale în patrimoniul debitorului.

Predarea lucrului (remiterea) este o condiție esențială pentru existența în mod valabil a gajului. Gajul face parte din categoria contractelor reale. Convenția părților fără remiterea materială este o simplă promisiune de a contracta. Dreptul de gaj nu se naște decât prin remiterea lucrului, acesta fiind o condiție de fond și nu de formă. Lucrurile viitoare nu pot fi remise în momentul încheierii convenției. Deposedarea debitorului și imposedarea creditorului sau a unui terț, trebuie să fie efectivă și permanentă.

Bunul gajat poate fi încredințat și unei alte persoane conform înțelegerii dintre părți. Legea nu cere o procedură specială pentru predarea lucrului. Pentru bunurile corporale funcționează regula remiterii prin tradițiunea materială a lucrului.

În privința mobilelor incorporabile gajarea se face prin remiterea titlului de creanță indiferent de forma acestui titlu, acțiuni, obligațiuni, etc.

Gajul asupra creanțelor și drepturilor incorporale netransmisibile prin gir poate fi constituit prin acte făcute în forma cesiunilor. În acest caz trebuie să se menționeze în act că cesiunea se face cu titlu de gaj, urmând să se notifice debitorul creanței date în gaj, despre constituirea gajului.

Gajul cambiilor, titlurilor la ordin poate fi constituit prin gir, cu clauza “valoare în garanție și nu în deplină proprietate”. Dacă se amanetează titlul de credit nominativ, gajul se poate constitui printr-un transfer înscris în registrele celui ce a emis acel titlu cu arătarea că transferul s-a făcut “pentru cauză de garanție”.

Gajul asupra titlurilor nominative se poate face în forma prezentată mai sus, adică prin transfer în registrul societății cât și în forma clasică prin redactarea unui act de gaj și remiterea titlului nominativ. Dacă se amanetează un titlu la purtător, creditorul se poate mulțumi cu simpla remitere a titlului. Dacă se amanetează un titlu de credit la ordin, gajul se poate constitui în mod obișnuit, adică prin redactarea unui înscris și remiterea titlului în posesiunea creditorului fără vreo notificare .

Gajul se mai poate constiui prin gir pignorativ, adică scriind proprietarului titlului un gir cu clauza “valoare în garanție” sau altă clauză din care să reiasă că titlul nu s-a remis în deplină proprietate ci numai pentru garantarea unei datorii.

Creditorul este obligat să facă toate actele necesare pentru conservarea lucrului primit în gaj. Dacă efectele date în gaj au ajuns la scadență, creditorul gajist este obligat a urmări și încasa valoarea lor.

Toate cheltuielile făcute vor fi înapoiate, iar după ce își vor încasa creanța cu toate accesoriile ei, va da socoteală de ceea ce rămâne.

Derogări de la principiul predării, deposedării debitorului îl reprezintă gajul fără deposedare.

Derogarea de la deposedarea debitorului și imposedarea creditorului sau a unui terț există în ceea ce privește:

gajul constituit asupra produselor solului pendinte încă prin rădăcini sau deja culese;

gajul constituit aupra materiilor industriale prime, în stare de fabricație sau deja fabricate, aflate în fabrici sau depozite.

Gajul asupra acestor mobile se constituie prin simplu efect al convențiunii de la data actului. În timp de 5 zile de la data actului acesta trebuie transcris în mapa de amanete.

În actul prin care se constituie gajul, trebuie să se indice numărul, natura, calitatea obiectelor amanetate și locul unde se găsesc.

Înscrierea gajului fără deposedare se face în termen de 5 zile. Dacă se depășește termenul, trebuie observat că el nu poate fi opozabil terților.

“Mașinile,uneltele și instalațiile nu pot face obiectul gajului fără deposedare, ci numai a gajului cu deposedare”. În consecință, dacă asemenea bunuri nu au fost remise creditorului, contractul de gaj nu s-a încheiat în mod valabil.

Gajul asupra acțiunilor

Gajul asupra acțiunilor este o altă aplicație a gajului comercial reglementată de dispozițiile art.106 din Legea nr.31/1990 republicată.

Pentru constituirea gajului asupra acțiunilor aduse în garanție împrumutatul sau girantul acestuia vor da o declarație în formă autentică privind acordul de gaj asupra acțiunilor. În declarație se va arăta cuantumul datoriei, valoarea și categoria acțiunilor gajate și izvorul datoriei (contractul de credit).

În funcție de tipul acțiunilor se va proceda astfel:

În cazul acțiunilor dematerializate

Înainte de definitivarea creditului BRD – GSG se va solicita garantului dovada de proprietate asupra acțiunilor eliberate de Registrul care ține evidența acțiunilor societății pe bază de contract (unul din “Registrele” independente ale acționarilor, autorizat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare sau Serviciul Registru din cadrul Bursei de Valori București, după caz).

În cazul în care creditul solicitat îndeplinește toate condițiile în vederea aprobării, clientul va solicita în scris Registrului acționarilor pe bază de contract, restricționarea de la tranzacționare a acțiunilor luate în garanția creditului. Dovada restricționării la tranzacționare va fi comunicată băncii.

După aprobarea creditului, se va întocmai contractul de gaj, se va cere înregisrarea gajului la Registrul independent. Registrul va confirma în scris către bancă operarea mențiunii de gaj asupra acțiunilor respective. Se va urmări certificarea de către funcționarul societății sau după caz al registrului independent certificarea înscrisului sub semnătură privată privind gajarea.

Radierea mențiunii de gaj va fi efectuată după rambursarea creditului de către Registru, la cererea scrisă a băncii.

– În cazul acțiunilor materializate

Se va constitui gaj cu deposedare în condițiile Codului civil și comercial, încheindu-se contract de gaj, cu predarea acțiunilor la bancă și se va face mențiunea în registrul acționarilor (ținut de societate sau de un registru independent autorizat) “gajat în favoarea BRD – GSG”.

Publicitatea gajării acțiunilor indiferent de forma lor (materializate sau dematerializate) se va face prin înregistrarea la mapa de amanet, în condițiile legii, în termen de 5 zile.

Act scris

Părțile trebuie să încheie un act scris destinat a servi ca instrument constatator al acordului dintre părți.

Actul scris se cere numai dacă valoarea obiectelor amanetate depășește 250 lei. În comercial actul scris se cere numai ca mijloc între părțile contractate, față de terți, însă este necesar un înscris dacă suma pentru care s-a constituit, trece de 250 lei.

Actul scris ca formă juridică poate fi act autentic sau înscris sub semnătură privată.

Dacă e înscris sub semnătură privată nu se cere o dată certă obținută prin unul din mijloacele prevăzute de Codul Civil, deoarece în comercial, data unui act de gaj nu trebuie să fie certă ea poate fi stabilită prin toate mijloacele de probă, fără vreo restricție.

Conținutul actului scris

Pentru a există preferință, actul trebuie să conțină suma datorată, specia și natura lucrurilor amanetate sau o descripție de calitatea, greutatea și măsura lor.

Nerespectarea conținutului enunțat mai sus duce la nulitatea gajului.

Publicitatea gajului

Pentru a fi opozabil terților trebuie îndeplinite anumite forme de publicitate:

La gajul asupra unor bunuri trebuie realizată înscrierea în mapa de amanet, operațiune realizată de notariate.

Termenul în care se face publicitatea deși nu este de decădere are o mare importanță, pentru că, de la acea dată acesta devine opozabil terților. La gajul asupra bunurilor incorporabile publicitatea se realizează prin:

la gajarea unei creanțe pentru a crea privilegiul față de cel de-al treilea urmează a se face notificarea debitorului creanței dată în gaj;

la gajarea cambiilor, titlurilor de ordin, părților de interes, obligațiunilor nominative ale societăților financiare, industriale, comerciale sau civile, constituirea valabilă a gajului se va face fie prin gir cu clauza “valoare în garanție” sau alte asemenea; iar la acțiunile sau obligațiunile nominative prin transfer înscris în registrele societății cu mențiunea “pentru cauză în garanție”.

3. Drepturile conferite de gaj creditorului

Creditorul care are garantată creanța cu gaj, are drept asupra lucrului amanetat. Acest drept constă în posibilitatea pe care o are creditorul de a stăpâni bunul și de a-l putea vinde la scadența datoriei pentru a se despăgubi cu preferință și dreptul de a reclama bunul de la terț.

Creditorul are dreptul de a fi plătit cu preferință, înaintea altor creditori, din valoarea bunului amanetat.

În ipoteza mai multor creditori gajiști, presupunând că bunul a fost dat în păstrare unui terț, creditorii sunt plătiți în ordinea datei creanței, când aceasta are dată certă.

Dacă gajul este în scris, dreptul de preferință este dat de data înscrierii.

Revendicarea pe care o poate face creditorul gajist se poate traduce prin posibilitatea pe care o are de valorificare a garanției, chiar dacă bunul dat în garanție a trecut în mâinile unui terț.Teoretic creditorul gajist are posibilitatea de a revendica lucrul amanetat cu scopul de a-i redobândi posesiunea.

Acțiunea va putea fi paralizată prin efectul excepției, referitoare la posesiunea bunurilor mobile, astfel încât dreptul de urmărire al creditorului gajist este iluzoriu.

Mai mult, dacă primește în gaj un lucru pierdut sau furat, el va fi deposedat prin revendicarea de adevăratul proprietar, chiar dacă a fost de bună credință.

4.Realizarea gajului

La scadență dacă datoria nu este plătită în întregime, creditorul poate cere scoaterea la vânzare a obiectelor amanetate.

Cererea se adresează președintelui instanței competente civile sau comerciale după caz.

Există posibilitatea de alegere între instanța domiciliului debitorului, a locului unde obligația a luat naștere și cea a locului unde s-a stipulat să se facă plata.

Pentru a cere vânzarea bunurilor gajate nu este nevoie de hotărâre judecătorescă și nici măcar de un act autentic, este suficient un înscris sub semnătură privată și cererea către instanță.

Președintele, examinând cererea, va da ordonanță prin care va încuviința vânzarea prin licitație publică. Părțile pot stipula orice mod de vânzare care însă nu trebuie să ascundă un pact comisoriu.

În caz de faliment al debitorului, cererea de vânzare se notifică sindicului, urmând ca acesta în termen de 5 zile să retragă obiectele amanetate, plătind pe creditori. Dacă sindicul nu plătește în termen de 3 zile, președintele va da ordonanță de vânzare care va avea de acum înainte cursul normal, neputând fi împiedicată de procedura falimentului.

Suma rezultată se va consemna la CEC și se va aloca creditorului gajist, dacă acesta va fi recunoscut ca atare la verificarea creanțelor.Ordonanța președințială se notifică debitorului sau celui care a procurat gajul, cu indicarea locului, zilei și orei când se va proceda la vânzare.

Constitutorul gajului poate face opoziție în termen de 3 zile, chemând creditorul în fața tribunalului, iar termenul fixat va fi de 8 zile de la comunicare. Ordonanța neatacată cu opoziție și sentință pronunțată în caz de opoziție sunt executorii, indiferent dacă a fost sau nu atacată.

Menționăm că toate legile speciale în materie de gaj din perioada interbelică nu mai sunt în vigoare.

Tot o formă de gaj este și warantul reglementat prin Legea nr.153/1937, publicată în Monitorul Oficial nr.81/7.IV.1937. lege care deși în vigoare nu se aplică în special ca urmare a necunoașterii.

Predarea gajului în posesiunea creditorului conferă acestuia un drept real asupra lucrului amanetat. Dreptul real conferă creditorului un drept de preferință, cât și un drept de urmărire.

Dreptul de preferință, dă creditorului dreptul de a fi plătit din valoarea lucrului amanetat cu preferință înaintea altor creditori.

Dreptul de urmărire al creditorului gajist în practică, se limitează doar la a urmări lucrurile ce au ieșit din posesiunea lui prin pierdere sau furt. De aceea, se cere ca constituirea gajului să se facă prin deposedarea constitutorului și imposedarea creditorului (terțului), cât și ca deposesiunea constitutorului să fie efectivă și permanentă. Atât dreptul de preferință, cât și dreptul de urmărire nu pot lua ființă decât cu condiția constituirii contractului de gaj în condițiile legii.

3.2.2. GARANȚII PERSONALE

Fidejusiunea (cauțiunea)

Fidejusiunea sau cauțiunea este un contract prin care o persoană se obligă să execute prestațiunea debitorului în cazul când acesta n-ar îndeplini-o (Cod Civil art.1652). În conformitate cu prevederile legii, o persoană se poate angaja ca fidejusor, chiar fără știrea debitorului principal.

Fidejusiunea se naște numai prin convenția dintre creditor și fidejusor. În practică, nu este absolut necesar un contract separat de contractul inițial, fiind suficient semnarea cestuia de către fidejusor în calitate de girant, stabilindu-se totodată, întinderea obligației garantate.

Caracterele juridice ale fidejusiunii

Contractul de fidejusiune este un contract accesoriu fața de obligația principală. În consecință, cauțiunea urmează soarta obligației principale atât cât privește stingerea obligației cât și validitatea. Din caracterul accesoriu rezultă că întinderea fidejusiunii nu poate întrece întinderea obligației principale și nu poate fi contractată în condiții mai oneroase ca acesta.

Fidejusiunea nedeterminată față de obligația principală se întinde la toate accesoriile acesteia cât și la cheltuielile de executare.

Contractul de fidejusiune este consensual. Forma scrisă este însă absolut necesară pentru a proba încheierea contractului și pentru determinarea întinderii garanției.

Contractul de fidejusiune este unilateral, în sensul că dă naștere numai la obligația fidejusorului, creditorul neavând nici o obligație.

Contractul de fidejusiune este un contract cu titlu gratuit întrucât fidejusorul nu urmărește să obțină o contraprestație. Dacă creditorul ar fi obligat prin contractul de fidejusiune, să dea ceva fidejusorului, acesta ar fi un contract de asigurare și nu de garanție.

În afară de condițiile generale cerute de lege privind capacitatea de a contracta, fidejusorul trebuie să îndeplinească și niște condiții speciale. Astfel girantul trebuie să fie capabil de a contracta și solvabil. În locul fidejusorului devenit insolvabil, debitorul obligației principale este obligat să aducă un alt girant.

În principiu orice obligație este susceptibilă de a fi garantată, inclusiv obligațiile în considerarea persoanei. Astfel, pot fi garantate obligațiile existente, viitoare sau chiar eventuale. Ipoteza curentă este garantarea obligației de a plăti o datorie în bani. În obligațiile de a face, fidejusorul garantează plata daunelor interese la care debitorul ar fi obligat în caz de neexecutare.

Fidejusorul are un rol accesoriu, care nu prezintă interest dacă debitorul principal își îdeplinește obligațiile față de creditor. Din contră, dacă debitorul nu plătește, creditorul se întoarce în contra fidejusorului. Angajamentul fidejusorului, deși subsidiar, este direct. Cu alte cuvinte, deși el nu promite a îndeplini obligația decât dacă debitorul n-o îndeplinește, totuși acest angajament este ferm și nesubordonat vreunei condiții suspensive. Neîndeplinirea obligației principale nu influențează obligația de garanție, ci constituie punctul de plecare pentru îndeplinirea efectivă a obligației fidejusorului. Pentru că angajamentul fidejusorului să poată fi considerat direct, deci obligatoriu, trebuie să existe o stipulație expresă. Rezultă că principiul care determină aceste raporturi este acela că, în cazul în care debitorul nu-și îndeplinește obligația, creditorul poate să urmărească direct pe fidejusor pentru executarea creanței, fără ca această urmărire să fie condiționată de urmărirea prealabilă a debitorului principal.

Din caracterul accesoriu al fidejusiunii rezultă însă dreptul fidejusorului de a invoca beneficiul discuțiunii și al diviziunii.

Beneficiul de discuțiune, este excepția pe care fidejusorul o poate opune creditorului care s-a îndreptat cu urmărirea împotriva sa, ca mai întâi să urmărească bunul debitorului și numai după aceasta, să se îndrepte împotriva sa dacă nu s-a îndestulat.

Pentru ca beneficiul de discuțiune să-și producă efectele împotriva urmăririi creditorului, fidejusorul trebuie să îndeplinească trei condiții:

Excepția trebuie invocată în instanță înaintea cercetării fondului. Tăcerea fidejusorului și acceptarea intrării în fond prezumă renunțarea la invocarea excepției;

Fidejusorul trebuie să arate creditorului care sunt bunurile debitorului ce pot fi urmărite și să avanseze cheltuielile de urmărire;

Bunurile indicate să se afle în raza teritorială a tribunalului județean în care urmează să se facă plata. Nu intră între aceste bunuri cele litigioase sau ipotecate.

În cazul în care fidejusorul a renunțat la acest beneficiu ori dacă s-a obligat solidar cu debitorul principal, urmărirea se poate face direct împotriva sa. În consecință ori de câte ori banca creditează o persoană fizică necomerciant, se va specifica în contract că girantul răspunde solidar cu debitorul principal. În cazul creditării unui comerciant această stipulație nu este necesară.

Beneficiul de diviziune este excepția ce o poate ridica unul dintre giranți în cazul în care există mai mulți fidejusori care garantează față de unul și același creditor, pentru una și aceeași datorie, iar creditorul s-a îndreptat numai împotriva unuia dintre aceștia pentru întrega datorie.

Și în această situație girantul poate cere ca urmărirea să se dividă și pe ceilalți giranți. Nici beneficiul de diviziune nu mai poate fi invocat dacă s-a prevăzut clauza solidarității între fidejusori.

Fidejusiunea se stinge indirect și în mod normal prin plata datoriei de către debitorul principal sau direct prin plata acesteia de către fidejusor. În caz de plată parțială fidejusorul rămâne ținut pentru diferență, iar dacă fidejusiunea nu fusese stipulată decât pentru o fracțiune de datorie, plata parțială se impută asupra părții neasigurate. Concordatul obținut de debitorul falit nu stinge obligația fidejusorului.

Fidejusiunea se mai stinge și în cazul în care creditorului nu-i poate transmite drepturile, privilegiile și ipotecile ce garantau creanța. Acești garanți constituie elemente de siguranță pentru fidejusor în momentul când se hotărăște să garanteze o datorie. În consecință, dacă pierderea garanțiilor se datorează faptei creditorului acesta pierde și dreptul de a urmări pe fidejusor. Pierderea garanțiilor de către creditor trebuie să-i fie imputabilă din culpă sau neglijență. De exemplu, creditorul a încheiat în disprețul legii contractul de ipotecă sau gaj.

Din punct de vedere practic, trebuie considerat tot ca o garanție personală faptul stabilirii indivizibilității obligației sau stipularea solidarității între mai mulți debitori. Cu cât creditorul se poate adresa unui număr mai mare de persoane cu atât va fi mai mare posibilitatea de a fi plătit.

La garantarea creditelor acordate de bancă, fidejusorii (garanții) pot fi atât persone fizice cât și juridice.

În cazul fidejusorului persoană fizică, se va stipula în contractul de creditare solidaritatea acestuia cu debitorul principal. În cazul în care girantul dorește sau banca consideră necesar, se poate garanta de girant și cu garanții reale, respectându-se în acest caz condițiile de fond și formă pentru încheierea acestora. Atunci când se are în vedere garantarea numai pe baza salariului girantului se va ține cont de prevederile art.409 lit.c din Codul de procedură civilă, conform căruia salariul poate fi poprit în proporție de 1/5.

În cazul persoanelor juridice, trebuie să se aibă în vedere în principal, prevederea din Legea nr.15/1990 privind regiile autonome, care nu pot garanta peste 10 milioane fără acordul ministerului de resort. Societățile comerciale și regiile autonome încheie actele de garanție prin persoanele care le angajează, cu observarea limitelor de competență.

Deși posibilă din punct de vedere juridic, fidejusiunea nu este recomandabilă când girantul este comerciant, întrucât executarea este greoaie și riscantă. În aceste situații este preferabil ca girantul să constituie o garanție reală în garantarea obligației debitorului principal și să nu garanteze cu întregul său patrimoniu ca în cazul fidejusiunii clasice.În toate cazurile când fidejusorul garantează obligația principală prin constituirea unor garanții reale se vor avea în vedere condițiile de fond și formă pentru constituire acestora.

3.2.3. ALTE GARANȚII

3.2.3.1. GAJUL GENERAL

Gajul general este un gaj comun la dispoziția tuturor creditorilor, aceștia având o poziție egală față de bunurile debitorului împotriva căruia se declanșează executarea silită. Acest gaj nu conferă băncii de a-și recupera singură datoriile din întreg patrimoniul debitorului. El reprezintă o garanție prin efectul legii chiar dacă nu se încheie un înscris separat.

Depozitele în lei și valută.

Acestea se constituie pe baza unui contract de gaj fără deposedare fiind vorba numai de disponibilitățile bănești constituite în depozite distincte, create special în scopul garanției creditelor.

Cesiunea de creanță este o convenție scrisă prin care un creditor transmite o creanță a sa unei alte persoane.

Părțile cesiunii sunt:

cedentul, creditorul care transmite creanța sa;

cesionarul, persoana către care se transmite creanța;

debitorul cedat, debitorul creanței transmise.

Efectul cesiunii constă în aceea că din momentul realizării acordului de voință, creanța trece în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care le conferă cedentului.

Față de terți, cesiunea produce efecte numai din momentul notificării ei debitorului cedat, sau din momentul acceptării de către acesta prin act autentic la notar.

Pot fi cesionate creanțele din livrări de mărfuri, executări de lucrări și prestări de servicii, atât la intern cât și la export, titlurile de valoare, acțiuni și obligațiuni care se cotează la bursă, cambii și bilete la ordin.

În mod practic, garanțiile ar trebui privite doar ca o siguranță subsidiară, decizia de acordare a creditului trebuind să fie luată în funcție de posibilitatea de rambursare a creditului, care rezultă din analiza afacerii pe care banca o creditează.

Pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat. El este un terț față de convenția încheiată între cedent și cesionar.

Dar pentru ca cesiunea de creanță să fie opozabilă terților (inclusiv debitorului cedat) trebuie să fie îndeplinite anumite formalități. Acestea sunt:

prin notificarea debitorului cedat, acestuia i se face cunoscut faptul schimbării creditorului. Notificarea debitorului poate fi făcută fie de cedent, fie de cesionar.

acceptarea din partea debitorului cedat are semnificația faptului că el a luat la cunoștință despre cesiune adică de shimbarea creditorului său inițial

Acceptarea trebuie făcută în formă autentică spre a fi opozabilă tuturor categoriilor de terți.

Ca efect al cesiunii de creanță, creanța trece în patrimoniul cesionarului, cu toate drepturile care i le conferea cedentului.

Cesionarul devine creditor pentru valoarea nominală a creanței indiferent de prețul pe care l-a plătit.

Față de terți cesiunea produce efecte numai din momentul notificării făcute prin executor judecătoresc sau al acceptării de către debitorul cedat prin înscris autentic.

Utilizarea creditului nu se va putea face decât după notificarea debitorului cedent.

Cesiunea de creanță, ca garanție se va aplica la raporturile civile stabilite între subiecte de drept civil de cetățenie ori naționalitate română, pe teritoriul României.

Aplicații ale cesiunii de creanță

cesiunea despăgubirii din contractul de asigurare al bunurilor aduse în garantarea creditelor;

cesionarea drepturilor ce urmează a fi încasate de către un creditor în temeiul unui anume contract cu condiția creanței de a fi CERTĂ, LICHIDĂ și EXIGIBILĂ.

În acest caz convențiile de cesiune se vor încheia și notifica înaintea utilizării creditului, făcânduse și notificarea debitoruluii cedat. În aceste condiții debitorul cedat va fi notificat să plătească suma datorată în contul cedentului deschis la unitatea băncii unde cedentul are deschis cont de disponibilități, numai plata făcută în contul menționat în notificare liberează debitorul cedat de datorie.

Creanța interesantă pentru bancă poate fi o creanță certă, lichidă și exigibilă la un termen interesat în raport cu scadențele prevăzute în contractul de împrumut.

Această cesiune presupune ca cedentul să-și fi îndeplinit deja obligațiile contractuale, numai că plata este datorată ulterior îndeplinirii obligațiilor contractuale la un anumit termen.

2. Cesiunea veniturilor rezultate din contracte sinalagmatice a căror executare (prestare) este ulterioară acordării creditului.Aceasă categorie are doar rolul de a crea pentru bancă convingerea că propriul său client poate fi la o anumită scadență și pentru o anumită sumă creditorul persoanei cu care a încheiat contractul, dacă se realizează obligațiile înscrise în acesta.

3. Scrisoarea de garanție/contragaranție

Scrisoarea de garanție (contragaranție) desemnează un angajament asumat de o bancă (“garant”) la cererea clientului său (“ordonator”) față de un terț (“beneficiar”) prin care garantul se obligă – în cazul în care ordonatorul nu-și onorează obligațiile asumate prin contractul încheiat cu beneficiarul – să efectueze o plată în favoarea beneficiarului în limitele unei sume indicate.

Scrisorile de garanție (contragaranție) nu sunt reglementate de legea română, putând fi asimilate obligațiilor de a face.

Banca va fi ținută de propria sa obligație chiar dacă obligația clientului debitor s-a stins și nu va putea opune creditorului excepțiile invocabile de clientul ei.

Garantul nu poate fi obligat față de beneficiar decât în funcție de condițiile scrisorii de garanție și pentru o sumă care nu o depășește pe cea indicată în scrisoarea de garanție (contragaranție).

Totodată, ordonatorul va semna un act de consimțământ prin care va autoriza banca să-i debiteze contul cu suma corespunzătoare cuantumului garanției în situația în care beneficiarul va uza de garanție (contragaranție).

O atenție deosebită se va da scrisorii de garanție – în corelație cu termenele cuprinse în convenția încheiată între ordonator și beneficiar – precum și determinării duratei garanției, evitându-se formulările vagi (este posibil să fie menționată o dată calendaristică la care garanția se stinge de plin drept).

Este posibilă și o reducere a cuantumului cuprins în scrisoarea de garanție, pe măsura executării prestației de către ordonator, în cazul convențiilor cu executare succesivă în care sunt admise prestații sau recepții parțiale.

Din aceste motive, unitățile băncii BRD – GSG vor avea în vedere și vor accepta numai scrisorile de garanție, cauțiune precum și scrisorile fondurilor de garantare emise de bănci agreate și recunoscute de BRD – GSG.

În cazul garantării cu scrisoare de garanție emisă de o bancă din țară, se va solicita de către unitatea băncii avizul scris al Direcției Operațiuni Valutare. În cazul unei scrisori de garanție bancară, cauțiune sau scrisori de contragaranție emisă de o bancă străină se va solicita de către unitatea băncii avizul scris al Direcției Operațiuni Valutare (DOV) care analizează autenticitatea și calitatea scrisorilor de garanție din punct de vedere bancar și al gradului de acoperire a riscului BRD – GSG, precum și bonitatea băncii emitente a scrisorii de contragaranție bancară.

Cererea de plată a garanției apare în situația în care beneficiarul constată că ordonatorul nu și-a îndeplinit obligația asumată sau a îndeplinit-o defectuos.

Cererea de plată presupune îndeplinirea anumitor cerințe de formă și fond:

cererea de plată se face în scris, documentul putând fi transmis letric, telegrafic sau printr-un alt mijloc de teletransmisie;

cererea poate fi făcută numai de beneficiarul garanției;

la cererea scrisă se anexează toate documentele care sunt specificate în textul garanției;

cererea trebuie să parvină la sediul băncii garante înăuntrul termenului cuprins în scrisoarea de garanție (contragaranție);

prin cererea de plată nu se poate solicita o sumă mai mare decât valoarea garanției.

Beneficiarul garanției are dreptul pentru despăgubirea bănească să se adreseze deopotrivă ordonatorului sau garantului fără nici o prioritate prestabilită. Într-o astfel de situație banca-garant nu poate opune beneficiarului beneficiul de diviziune sau discuțiune, având doar un drept de regres împotriva ordonatorului.

3.3. MODALITĂȚI DE GARANTARE A CREDITELOR ȘI PROPORȚIILE ÎN CARE SE IAU ÎN GARANȚIE DIFERITE BUNURI ȘI VALORI

Posibilitățile pe care le are împrumutatul de a-și rambursa la scadență creditul și a plăti dobânda, precum și măsurile care trebuie luate în acest scop, se stabilesc cu ocazia analizei tuturor documentelor prezentate de acesta privind activitatea clientului, bonitatea acestuia, indicatorii de performanță financiară, serviciul datoriei, capacitatea și experiența managerială a conducerii, relațiile și reputația pe piață, calitatea produselor și a serviciilor oferite, marketingul intern, tehnologia și capacitățile utilizate, etc. Cu aceeași ocazie se stabilește și natura garanțiilor ce trebuie aduse de împrumutat.

3.3.1. MODALITĂȚI DE GARANTARE A CREDITELOR ACORDATE PERSOANELOR FIZICE

În cazul creditelor pentru cheltuieli de aprovizionare, producție, desfacere acordate clienților cu capital privat care nu pot beneficia de liniii de creditare, pentru asociațiile familiale, persoane fizice autorizate, fermieri agricoli individuali și asociații agricole simple fără personalitate juridică potrivit Legii nr.36/1991 persoane fizice liber profesioniste autorizate prin lege:

creditul se garantează prin constituirea de garanții reale care să acopere integral volumul creditului și a dobânzii aferente.

În cazul creditelor pentru dezvoltare (de investiții) în completarea surselor proprii.

La asociațiile familiale, persoane fizice autorizate, fermieri agricoli individuali și asociații agricole simple fără personalitate juridică, persoane fizice liber profesioniste, autorizate prin lege, creditul se garantează prin constituirea unei garanții reale, colaterale care să acopere integral volumul creditului și al dobânzilor aferente pentru primul an de creditare.

Producătorii agricoli individuali, asociațiile familiale din sectorul prelucrării sau comercializării produselor agricole care nu dețin garanții reale suficiente, pot prezenta în completarea garanțiilor reale, geranția oferită de FGCR, în proporție de maximum 60 din valoarea creditului și a dobânzii aferente primului an de creditare, din care s-au dedus garanțiile reale .

În cazul creditelor acordate persoanelor fizice pentru autoturisme.

Solicitarea unui girant, care nu poate fi soțul (soția) debitorului și nici girantul ale cărui venituri se iau în considerare în bugetul de familie, dacă este cazul.

Ipoteca constituită asupra unor bunuri imobiliare (locuințe și/sau terenuri intravilane) proprietatea solicitantului sau girantului acestuia.

La aceasta se adaugă cesionarea în favoarea băncii pe întreaga perioadă de rambursare a creditului, a dreptului de despăgubire rezultat din asigurarea la o societate de asigurări a imobilului care constituie garanția creditului.

Garanțiile menționate sunt cumulative, indiferent de valoarea bunului imobil cu care se garantează creditul.

Garanțiile reale constituite vor acoperi valoarea integrală a creditului și a dobânzii aferente pentru primele trei luni de creditare.

În cazul creditelor acordate persoanelor fizice pentru construcții de locuințe:

pentru construcții noi de locuințe și case de vacanță:

ipotecă constituită asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea solicitantului de credit sau a unui girant, pe baza unui contract de garanție imobiliară.

pentru finalizarea construcțiilor neterminate:

ipoteca constituită asupra clădirilor pe baza unui contract de garanție imobiliară în situația în care stadiul atins permite ipotecatea sau ipotecă ce se va constitui asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea solicitantului de credit sau a unui girant.

pentru lucrări de modernizare și extinderea lucrărilor existente:

ipotecă constituită pe baza contractului de garanție imobiliară asupra construcției ce urmează a se moderniza sau extinde.

pentru cumpărări de locuințe terminate sau netreminate și case de vacanța inclusiv achitarea sultei referitoare la o locuință, rezultată din hotărâri judecătorești, din contracte de schimb, dintr-un act de partaj voluntar sau dintr-un contract de tranzacție potrivit legii, de la unitățile specializate ale consiliilor locale, regii autonome sau societăți comerciale și de la persoane fizice:

ipoteca constituită pe baza contractului de garanție imobiliară asupra locuinței care se cumpără în cazul în care este posibil conform punctului b) de mai sus, sau ipotecă constituită asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea solicitantului de credit sau a unui girant.

pentru cumpărări de terenuri pentru construcții:

ipotecă asupra teranului de construcții care se cumpără sau a unui alt teren echivalent situat în intravilanul localităților, ori a altor bunuri imobile proprietate a solicitantului de credit sau a unui girant.

În toate cazurile, garanția constituită va acoperi integral cel puțin valoarea creditului și a dobânzii aferente pentru primele trei luni de creditare.

În afara garanțiilor menționate la literele a) -e) în toate cazurile se adaugă cesionarea în favoarea băncii pe întreaga perioadă de rambursare a creditului, a drepturilor de despăgubire rezultate din asigurarea la o societate de asigurări a imobilului care constituie garanția creditului, calculată la valoarea integrală rezultată din evaluare.

În cazul acordării creditelor persoanelor fizice pentru nevoi personale:

pentru credite în valoare de până la 30 mil.lei creditul va fi garantat prin:

minim un girant care nu poate fi soțul (soția) solicitantului de credit.

pentru credite în valoare de peste 30 mil.lei creditul va fi garantat prin:

minim doi giranți care nu pot fi soțul (soția) solicitantului de credit, sau

un girant care nu poate fi soțul (soția) solicitantului de credit

și

ipotecă constituită asupra unui imobil din proprietatea solicitantului sau a unui girant. La acestea se adaugă cesionarea în favoarea băncii a drepturilor de despăgubire din asigurarea la o societate de asigurări a imobilului ipotecat. În acest caz se va urmări ca valoarea creditului și a dobânzii pe primele trei luni de creditare să fie acoperită de valoarea imobilului luat în garanție.

În cazul creditelor pentru nevoi gospodărești.

Creditul acordat inclusiv dobânda aferentă acestuia, va fi garantat cu depozitul constituit la BRD – GSG. În cazul în care la stabilirea nivelului creditului s-a avut în vedere și dobânda la vedere calculată pentru depozitul respectiv pe perioada creditării, această dobândă este considerată garanție a creditului adăugându-se la valoarea depozitului.

Pe perioada acordării creditului, titularul depozitului care a constituit garanția creditului sau împuternicitul acestuia nu au dreptul să retragă depozitul și dobânda, până la rambursarea integrală a creditului. Dobânda aferenta depozitului la termen se poate retrage din cont dacă nu a fost inclusă în garanția creditului acordat.

În acest sens în contractul de credit, la clauza referitoare la garantarea creditului se vor înscrie toate elementele de identificare a depozitului respectiv.

În cazul creditelor pentru bunuri de folosință îndelungată.

Creditul se poate acorda după prezentarea unor forme de garanții, independente sau cumulative, care să fie acoperitoare, și anume:

Solicitarea a minim un girant, care nu poate fi soția (soțul) solicitantului (solicitantei). Rata și dobânda aferente primei luni de creditare vor fi acoperite de 50% din venitul net al girantului/giranților

și/sau

Depozite la termen, constituite la unitatea BRD – GSG, prin care se garantează creditul acordat și dobândă aferentă

sau

Contractul de fidejusiune încheiat cu banca de persoana juridică la care este salariat solicitantul creditului.

În cazul creditelor acordate persoanelor fizice salariați ai agenților economici, clienți ai BRD – GSG.

Ipotecă constituită asupra locuinței care se cumpără.

În cazul când valoarea locuinței care se cumpără din credit nu este suficientă pentru garantarea creditului acordat și a dobânzii aferente pentru primele trei luni de creditare sau clientul dorește să prezinte în garanție un alt bun imobil se solicită:

Ipoteca constituită asupra unor bunuri imobiliare proprietatea solicitantului creditului sau a girantului acestuia.

La garanțiile menționate se adaugă:

Cesionarea în favoarea băncii pe întreaga perioadă de rambursare a creditului, a drepturilor de despăgubire rezultate din asigurarea la o societate de asigurare a imobilului care constituie garanția creditului, calculată la valoarea creditului acordat și a dobânzilor pentru primele trei luni de creditare.

3.3.2. MODALITĂȚI DE GARANTARE A CREDITELOR ACORDATE PERSOANELOR JURIDICE

În cazul creditelor pentru cheltuieli de aprovizionare, producție, desfacere sub formă de linie de credit.

La clienții cu capital majoritar de stat.

Dacă rezultatele analizei atestă o situație economico-financiară stabilă și un serviciu al datoriei bun al societăților comerciale și încadrarea acestora în categoria A sau regii autonome în categoriile A sau B, se va stabili ca obligație a acestora, cesionarea din partea lor în favoarea băncii a drepturilor bănești pe care le au de încasat de la terți, menționând aceasta în contract.

Pentru societățile comerciale din categoriile B sau A cu fluctuații în activitatea anterioară între A și B, se vor solicita garanții reale (colaterale în numerar lei și valută, ipotecă, gaj constituit, scrisori de garanție bancară, cauțiune, scrisori de contragaranție, asigurarea riscului de neplată a ratelor creditului și/sau a dobânzilor la o societate de asigurare agreată, gajul asupra acțiunilor, gajul maritim, care să acopere minim 20% din volumul creditului și a dobânzii aferente.

Dacă rezultatele analizei atestă o situație financiară care plasează agentul economic în categoria C, garanțiile reale constând în ipoteca constituită în condițiile legii și gajul asupra materiilor, materialelor și a altor bunuri care se procură din creditul acordat colateral în numerar lei și valută, precum și scrisoare de garanție bancară, cauțiune sau contragaranție, asigurarea riscului de neplată a ratelor creditului și/sau a dobânzilor la o societate de asigurare agreată, gajul asupra acțiunilor, gajul maritim etc., vor acoperi 50% din credit.

Garanțiile se constituie și înregistrează în condițiile legii, ele se pot lua în garanția creditului separat sau cumulativ fără a exista o ordine de preferință.

În toate cazurile se va solicita și cesionarea din partea clientului în favoarea băncii, a drepturilor bănești pe care le are de încasat prin contul deschis la BRD – GSG la nivelul creditului, menționând aceasta în modelul de contract de credit.

În situația în care indicatorii de performanță financiară ai agentului economic modifică încadrarea din categoria A sau B la categoria C, în următorul trimestru garanțiile reale precum și scrisorile de garanție bancară, cauțiune sau scrisori de contragaranție ce se vor constitui vor reprezenta minimum 50% din valoarea creditului.

La clienții cu capital majoritar privat.

Pentru clienții din categoriile A, B și C se vor solicita pentru garantarea creditului garanții reale, scrisori de garanție bancară, sau emise de fondurile de garantare, scrisori de contragaranție, cauțiune, asigurarea riscului de neplată a ratelor creditului și/sau dobânzilor la o societate de asigurare agreată, gajul asupra acțiunilor, gajul maritim și în cazul societăților comerciale cu asociat unic suplimentar și cesionarea drepturilor de încasat din polița de asigurare mixtă, de deces sau invaliditate a “persoanelor cheie” de care depinde funcționarea societății – reprezentând minimum 50% din valoarea liniei de credit, separat sau cumulativ, fără a exista o ordine de preferință, în cazul clienților din categoria “A” și “B” și 100% în cazul clienților din categoria “C”.

În mod excepțional pentru clienții din categoria A care au avut deschise linii de credite garantate cu depozite colaterale de 20% din valoarea liniei de credit și care în perioada derulării creditului au avut serviciul datoriei BUN, se va putea menține acest mod de garantare, la solicitarea clientului, numai atâta timp cât acesta nu înregistrează datorii (credite și/sau dobânzi) către bancă neachitate.

În cazul în care clientul nu mai întrunește aceste condiții se va solicita constituirea de garanții reale la nivelul a 50% din valoarea liniei de credit.

În situația în care pe perioada creditării indicatorii de performanță financiară ai agentului economic modifică încadrarea din categoria A sau B în categoria C, se vor constitui în următorul trimestru garanții reale, scrisori de garanție bancară sau emise de fondurile de garantare, cauțiune sau scrisori de contragaranție în limita a 100% din valoarea creditului și a dobânzii.

În toate cazurile se va solicita și cesionarea din partea clientului în favoarea băncii a drepturilor bănești pe care le are de încasat de la terți, menționând aceasta în contractul de credit, cu specificarea contractelor și a valorilor de încasat prin contul deschis la BRD -GSG, la nivelul creditului și a dobânzii aferente.

c) În cazul creditelor pentru cheltuieli de aprovizionare, producție, desfacere acordate

clienților cu capital privat care nu pot beneficia de linii de creditare, pentru societățile comerciale și agricole:

Creditul se garantează prin constituirea unei garanții care să acopere integral volumul creditului și a dobânzilor aferente, din care garanțiile reale vor reprezenta cel puțin 50% din valoarea creditului și a dobânzii.

d) În cazul creditelor pentru nevoi sezoniere și a creditelor pentru nevoi temporare.

Pentru clienții cu conturi deschise numai la BRD – GSG la care rezultatul analizei atestă o situație financiară bună care îi încadrează în categoria A sau B, se va stabili ca obligație a acestora, cesionarea din partea lor în favoarea băncii a drepturilor bănești pe care le au de încasat de la terți.

Clienții băncii încadrați la categoria C precum și cei cu conturi deschise și la alte bănci vor constitui garanții reale (ipotecă, gaj, etc.) și/sau asigurarea riscului de neplată a ratelor creditului și/sau a dobânzilor la o societate de asigurare agreată care să acopere volumul creditului și dobânzilor aferente, în contract fiind prevăzută această clauză.

În cazul unei societăți comerciale cu asociat unic, suplimentar se va solicita și cesionarea drepturilor de încasat din polița de asigurare mixtă a “persoanelor cheie”.

e) În cazul de credite pentru export și pentru producția de export:

Creditul se poate acorda după prezentarea unor forme de garanții, independente sau cumulative, care să fie acoperitoare și anume:

deschiderea acreditivului de export, irevocabil și necondiționat, în favoarea beneficiarului de credit, scrisoare de garanție bancară sau efecte de comerț analizate de bănci. Comunicarea de la bănci poate să îmbrace forma deschiderii acreditivului la BRD – GSG, avizarea acreditivului deschis la o bancă comercială din țară cu plata prin conturile BRD – GSG, sau acreditiv deschis la bănci din țară sau străinătate cu plata prin alte bănci din țară la care intermediarii își au deschis cont valutar. În acest din urmă caz este nevoie de cesionarea drepturilor de încasare în valută din acreditive cu acordul scris al băncii comerciale respective.

Polița de asigurare eliberată de EXIMBANK România la cererea beneficiarului creditului.

În situația în care valoarea asigurată de EXIMBANK este inferioară volumului creditului, se vor solicita garanții suplimentare până la nivelul creditului, cum ar fi: cesionarea drepturilor de încasare rezultate din alte acreditive deschise la alte bănci cu acordul scris al acestora din urmă. Polița de asigurare de la EXIMBANK trebuie să fie cesionată în favoarea BRD – GSG.

garanții imobiliare (ipotecă)

gaj asupra materiilor și materialelor importate, care devin proprietatea producătorului sau alte materii sau materiale din țară sau import care sunt deja în proprietatea producătorului.

asigurarea riscului de neplată a ratelor creditului și/sau a dobânzilor la o societate de asigurare agreată și în cazul societăților comerciale cu asociat unic, suplimentar și cesionarea drepturilor de încasat din polița de asigurare mixtă a “persoanelor cheie” de care depinde funcționarea societății.

În cazul unor exporturi, fără acreditive deschise sau alte garanții bancare, pentru societăți care au situația financiară bună, se pot acorda credite pentru producția de export, pe baza următoarelor forme de garantare:

cesiunea drepturilor de încasare rezultate din acreditivele aferente altor exporturi, deschise prin alte bănci, cu acordul scris al băncilor respective;

contracte ferme cu clienți externi recunoscuți pe piața internațională, sau cu care beneficiarul de credite a avut și are colaborări, fără să fi avut probleme deosebite în derularea contractelor, cu condiția existenței unei polițe de asigurare EXIMBANK, pentru astfel de contracte, precum și clauze de penalizare în cazul nedeschiderii acreditivelor sau neacceptării documentelor remise la încasat, efectelor de comerț și alte clauze care să asigure realizarea exportului și asigurarea încasării acestuia.

f) În cazul creditelor acordate pentru descoperire de cont:

Cesionarea din partea clientului, în favoarea băncii, a drepturilor bănești pe care acesta le are de încasat de la terți. În acest sens se vor menționa obligațiile clientului în contractul de credit.

În cazul creditelor pentru dezvoltare (de investiții) în completarea surselor proprii.

În cazul regiilor autonome și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, creditul se garantează prin constituirea de garanții reale, scrisori de garanție bancară, cauțiune sau scrisori ale fondurilor de garantare, scrisori de contragaranție, care să acopere volumul creditului și al dobânzilor aferente pentru primul an de creditare.

La societățile comerciale cu capital majoritar privat, creditul se garantează prin constituirea de garanții reale, colaterale, scrisori de garanție bancară, cauțiune sau scrisori ale fondurilor de garantare, scrisori de contragaranție, care să acopere 50% din volumul creditului și al dobânzilor aferente pentru primul an de creditare, iar diferența o poate constitui însăși obiectele realizate din credit.

La unitățile administrativ teritoriale creditul se garantează cu garanții reale aparținând domeniului privat al acestora sau pot fi garantate de către autoritatea administrației publice locale prin veniturile estimate a se încasa de la bugetul local, pe perioada de creditare, în baza unui acord de garantare, care trebuie înregistrat la primărie sau după caz la Consiliul județean respectiv.

În cazul condițiilor specifice creditării în devize convertibile.

Realizarea și încasarea exportului, fiind principala sursă de rambursare a creditului se va urmări garantarea integrală a creditului și a dobânzilor aferente prin una sau mai multe forme cumulative care să fie acoperitoare, din care garanțiile reale și/sau garanțiile bancare și/sau garanțiile emise de o societate de asigurare agreată, să reprezinte minimum 50% și anume:

asigurarea riscului de neplată a ratelor creditului și/sau a dobânzilor la o societate de asigurare agreată, iar în cazul unei societăți comerciale cu asociat unic se va solicita suplimentar cesionarea drepturilor de încasat din polița de asigurare mixtă sau de deces și invaliditate permanentă a “persoanelor cheie” ;

gaj asupra unor acțiuni;

gaj maritim;

prezentare unei garanții bancare în valută, în favoarea BRD – GSG;

cambii acceptate și avalizate de una din băncile corespondente BRD – GSG;

acreditive irevocabile și confirmate, deschise prin BRD – GSG;

cesionarea în favoarea BRD – GSG a încasărilor în lei și valută;

ipotecă constituită asupra unor bunuri imobiliare proprietate a solicitantului sau a unui girant al acestuia.

În cazul clienților care efectuează export prin intermediari, care au cont la BRD – GSG, se va solicita angajamentul scris al intermediarului prin care acesta se angajează ca în termen de 5 zile lucrătoare de la încasarea contravalorii exportului să vireze necondiționat, suma în valută cuvenită producătorului, în contul acestuia la BRD – GSG, autorizând totodată BRD – GSG să dispună blocarea sau debitarea contului intermediarului, după expirarea termenului de mai sus.

Pentru prevenirea riscului de neplată se va urmări de regulă să existe prevederea prin contractul de export a decontării prin acreditiv irevocabil confirmat, scrisoare de garanție necondiționată (solidară) de la o bancă externă de prim rang sau de la bănci românești (în cazul unor exporturi făcute prin intermediari care au conturi valutare la aceste bănci) și/sau efecte de comerț (trata, bilet la ordin) avalizate de o bancă din străinătate.

În funcție de condiția de livrare (momentul și locul transmiterii răspunderii pentru integritatea mărfii) se va urmări asigurarea în lei corespunzătoare – polița de asigurare – pentru partea în care răspunderea revine părții române.

g) În cazul creditelor pentru cecurile din carnete cu limită de sumă.

În toate cazurile de “credite pentru cec-uri remise spre încasare” în contract se va trece următoarea clauză: “clientul acceptă ca în situațiile în care cec-urile depuse băncii nu au acoperire, creditul să fie rambursat cu prioritate din contul de disponibil”.

CAP.IV. STUDIU PRIVIND GARANTAREA CREDITǍRII ȘI ACORDAREA UNUI CREDIT SOLICITAT DE UN AGENT ECONOMIC DE LA BRD – GSG TIMIȘOARA

Considerăm că garantarea creditelor nu poate fi privită separat ci numai în strânsă legătură cu activitatea de creditare, prezentăm în continuare un exemplu de documentație de credit pornind de la cererea depusă de client la bancă.

Clientul este SC “Diana” SRL având ca acționari pe Filip Gheorghe și Popescu Ion. Obiectul principal de activitate îl constituie producția de echipament electric.

Prima anexă este cererea de credit, prin care clientul își prezintă solicitarea, valoarea creditului, termenele de rambursare, garanțiile propuse, principalele date de prezentare ale sale.

În continuare am prezentat câteva formulare (proiecția fluxului de încasări și plăți, procesul verbal, Bugetul de venituri și cheltuieli, Raport de întâlnire, matexul, Rezumatul faptelor și concluziilor importante, Fișa sintetică de prezentare a clientului, Contractul, Contractul de ipotecă) prin care clientul prezintă atât activitatea trecută cât și propria sa prognoză privind activitatea pe periooada pe care a solicitat creditul, iar pe baza datelor furnizate de către agentul economic, ofițerul de credite va calcula bonitatea în care se încadrează firma, pe baza scorului obținut de către solicitant, ofițerul de credite va înainta conducerii băncii referatul de credite prin care acesta face propuneri privind volumul creditului și garanțiilor, nivelul de dobândă și celelate costuri legate de credit, încheind cu propunerea de aprobare sau respingere a solicitării de credit.

Documentația întocmită până în acest moment este prezentată comitetului de credit al sucursalei care după studierea acestuia aprobă creditul ,îl respinge sau restituie documentația ofițerului de credit pentru completare.

În cazul în care solicitarea de credit a fost aprobată, se întocmesc următoarele acte: adresă către Judecătorie pentru înscrierea garanției și contractul de garanție (gaj sau ipotecă). Acestea se semnează de către proprietarul bunurilor aduse în garanție de reprezentantul băncii în fața Notarului.

După încheierea contractului de garanție se încheie contractul de credit în care se înscriu toate condițiile de acordare, utilizare și rambursare a creditului, totodată întocmindu-se și polița de asigurare.

TIMIȘOARA, STR. PRIMĂVERII NR.3

PROCES VERBAL încheiat astăzi 31.01.2001

Adunarea Generală a Asociaților societății comerciale DIANA SRL TIMIȘOARA, întrunită în ședință extraordinară a hotărât contractarea unei linii de credit în sumă de 600.000.000 lei, pe termen de un an. Garanția acestui credit este ipoteca pe clădire și teren situat în TIMIȘOARA, STR.PRIMĂVERII NR.3.

AGA împuternicește pentru semnarea cererii, a contractului de ipotecă, și a contractului de împumut pe domnul POPESCU ION, În calitate de administrator.

RAPORT DE ÎNTÂLNIRE

Societatea: SC DIANA SRL TIMIȘOARA

Cont 251100990000000

Obiect de activitate: producția de echipament electric

Participanți clienți:

Întâlnire la bancă

Obiectul întâlnirii: SC DIANA SRL solicită un credit pe termen scurt sub formă de linie.

Prezentarea societății și istoric: S-a înființat în anul 1991; în baza legii nr.31/1990 la înființare având ca obiect de activitate prestarea de servicii în informatică; consultanță tehnică și economică, iar capitalul social a fost de 350.000 lei. De atunci s-au produs mai multe modificări în mărimea și structura capitalului astfel că a ajuns în prezent la o valoare a acesuia de 1.400 milioane lei deținut în proporție de 85.7% de FILIP GHEORGHE și de 14.3% de POPESCU ION.

Rezultate financiare: La finele anului precedent a realizat o cifră de afaceri de 4.076,5 milioane lei ceea ce reprezintă cca. 97,3% din valoarea propusă în BVC-ul pe anul 2000. Profitul înregistrat a fost de 1.142,7 ceea ce duce la oo rată a rentabilității mare și anume 28.03%.

Prezentarea Activului: În activul bilanțului în cursul anului precedent au avut loc modificări atât ale conturilor de imobilizări cât și de stocuri, în sensul creșterii acestora atât în mărime absolută cât și ca pondere în total activ. Totodată din anul trecut firma a început să utilizeze în operațiunile de decontări efectele de comerț.

Prezentarea pasivului: Majorarea capitalului social față de anul 1999 cu 1.398 mil.lei. Creșterea datoriilor față de furnizori a fost determinată de faptul că societatea și-a demarat activitatea în luna iulie 2000, înregistrându-se o creștere ușoară a gradului de îndatorare față de anii precedenți.

Perspective: Pentru anul 2001 societatea își propune o cifră de afaceri de 12.100 mil.lei, la data prezentei bugetul fiind acoperit în proporție de 69,8%, existând posibilitatea de a mai încheia contracte în cursul anului curent, iar cu unii clienți lucrează pe bază de comenzi ferme.

Situația de trezorerie /justificarea creditelor solicitate: La data prezentei societatea înregistrează în sold (la BRD – GSG) un credit de nevoi temporare în sumă de 300,0 mil.lei, pentru plata unor materiale necesare producției în luna decembrie 2000. Creditul angajat se încadrează în graficul aprobat.

Garanții: Creditul solicitat va fi garantat cu ipoteca de gradul I în favoarea BRD – GSG, asupra secției de fabricație din TIMIȘOARA în sumă de 1.207,8 mil.lei.

Relații-bancare: SC DIANA SRL TIMIȘOARA are conturi deschise numai la BRD – GSG.

Sectorul economic: Societatea are încheiate contracte în domeniul exploatării energiei electrice, mai precis producție de tablouri electrice și de automatizare, blocuri de măsură și protecție.

Concluzii: Societatea nu înregistrează datorii la bugetul de stat sau la bugetul de asigurări sociale mai vechi de 30 de zile.

Profitul obținut din exploatare reprezintă 99,98% din total profit.

Propuneri: Având în vedere că societatea își desfășoară activitatea într-un sector viabil al economiei și totodată există un precedent creat de firma conducătoare SC DIANA SRL Timișoara, propun promovarea liniei de credit solicitată.

Inspector

Se realizează în 5 exemplare

Se autentifică la notariat și se

înscrie la Cartea Funciară

Anexă la contractul de credit nr.106/22.02.2001

CONTRACT DE IPOTECĂ

Încheiat între:

Societatea Comercială “DIANA” SRL TIMIȘOARA, str.PRIMĂVERII, nr.3 înmatriculată la Registrul Comerțului Timișoara sub numărul J11/452/1991, cod fiscal R 5567792 reprezentată prin POPESCU ION, în calitate de administrator, domiciliat în Timișoara, str.REPUBLICII, nr.2, cu B.I. seria BV nr.030069 eliberat de Poliția Timișoara la 13.09.1993, în calitate de GARANȚI IPOTECARI, pe de o parte, și Banca Română pentru Dezvoltare – S.A., Groupe Societe Generale, Sucursala Județului Timiș cu sediul în Timișoara, str.Petru Rareș, nr.1, înscrisă la Camera de Comerț Timișoara la nr.J.11/1140/1992 cu cod fiscal 3061967, reprezentată prin IONESCU VASILE consilier juridic, domiciliat în Timișoara, str.Gratz, nr.2, sc3, ap.4, cu B.I. seria KS nr.000606 eliberat de Poliția Timișoara la data de 13.10.1999, în baza procurii date de Sucursala BRD – GSG Timiș, în calitate de CREDITOR IPOTECAR, au convenit să încheie prezentul contract de ipotecă în următoarele condiții:

Garantul ipotecar constituie ipoteca în favoarea creditorului ipotecar asupra imobilului înscris în CF nr.205 al localității TIMIȘOARA, cu nr.top.21/2/a/a și 22/b/6/a, compus din pădure cu o parte din Secția de fabricație a Fabricii de pâine în suprafață de 2.095 mp și pășune comunală cu: cabina, poarta, birouri, atelier, o parte din Secția de fabricație, magazia Fabricii de pâine în suprafață de 3.432 mp pentru garantarea creditului în cuantum de 600.000.000 lei adică șase sute milioane lei, și a dobânzii de 52%/an, plus dobânda penalizatoare de 3 puncte pe an, a comisioanelor și cheltuielilor pentru efectuarea operațiunilor bancare, credit acordat lui S.C.”DIANA”SRL TIMIȘOARA, conform contractului de credit nr.106/22.02.2001.

Pentru garantarea creditului, imobilul este evaluat la suma de 1.207.845.000 lei.

Imobilul adus în garanție este proprietatea garanților ipotecari conform extrasului CF nr.205 al localității TIMIȘOARA cu nr.top.21/2/a/a și 22/b/6/a iar asupra lui nu există sarcini, conform extrasului de carte funciară eliberat la data de 05.02.2001.

Noi, garanții ipotecari menționați mai sus, declarăm că imobilul care se ipotechează nu este scos din circuitul civil, nu este înstrăinat printr-un act sub semnătură privată, este în stăpânirea noastră, fiind singurii proprietari, garantând împotriva oricărei evicțiuni pe creditorul ipotecar, mai declarăm că renunțăm la beneficiul de discuțiune și diviziune, că răspundem pentru întreaga valoare a scrisorii de garanție bancară la valoarea leului la data când va trebui să asigurăm plata acesteia, în funcție de indicele de devalorizare a leului, vom suporta și cheltuielile de executare silită, iar în cazul de dispariție, distrugerea imobilului despăgubirile acordate de unitatea de asigurare să fie cesionate creditorului ipotecar.

Creditorul ipotecar acceptă garanția imobilului menționat mai sus în condițiile stipulate în prezentul contract de ipotecă.

Garantul ipotecar și creditorul ipotecar sunt de acord cu efectuarea înscrierii ipotecii convenționale de rang I pentru suma de 1.207.845.000 lei, cu notarea interdicției de înstrăinare, grevare, demolare, restructurare în cartea funciară în favoarea creditorului ipotecar până la expirarea termenului de garantare a scrisorii de garanție bancară sau până la achitarea sumelor datorate băncii.

Prezentul contract de ipoteca constituie titlu executoriu conform art.66 din Legea nr.36 din 1995 a Notarilor Publici și nr.56 din Legea bancară nr.58 din 1998.

Prezentul act este redactat și dactilografiat azi 22.02.2001 în 5 exemplare.

GARANTUL IPOTECAR CREDITOR IPOTECAR

CONTRACT No.106 DIN DATA DE 22.02.2001

Încheiat între BANCA ROMÂNĂ pentru DEZVOLTARE – S.A. (B.R.D.)

Sucursala TIMIȘOARA (Sediul) Timișoara, str.Petru Rareș nr.1, reprezentată prin: Ec.IACOB ION director și Ec.ION ION dir.fin.-ctb. și numele împrumutatului:

SC DIANA SRL TIMIȘOARA reprezentat prin: dl. POPESCU ION administrator

(Sediul) TIMIȘOARA ; STR.PRIMĂVERII ; NR.3 TIMIȘ

Capital social: 1.400.000.000 lei,Cod fiscal nr.:R 5567792,Cont curent No251100990000000

Părțile au convenit următoarele:

Obiectul contractului este deschiderea unei linii de credit cu un plafon maxim de 600.000.000 lei, cu o dobândă de 52% pe an, indexabilă, calculată și încasată lunar.

Perioada de la: 23.02.2001până la: 22.02.2002, având garanții reale 1.207.845 mii lei din care ipotecă 1.207.845 mii lei.

Prezentul contract care are valoare de înscris autentic, precum și garanțiile reale și personale constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titlu executoriu, conform art.56 din Legea bancară nr.58/1998.

Părțile vor respecta “CONDIȚIILE DE UTILIZARE A LINIEI DE CREDIT” care sunt clauze ale prezentului contract .

DOBÂNDĂ:

Banca poate indexa dobânda pe parcursul utilizării creditului. Noul procent de dobândă se va comunica împrumutatului în termen de 10 zile de la data modificării acesteia.

Nerambursarea creditului la scadență duce la trecerea sumei la restanțe și la perceperea unei dobânzi majorate cu 3 puncte peste dobânda prevăzută în contract sau cea indexată.

Concomitent BANCA va putea trece la executarea silită privind biletul la ordin în condițiile legii nr.58/1994 sau la orice gen de acțiune în vederea realizării îndestulării creanței.

Banca are dreptul de a valorifica drepturile cuvenite din prezentul contract de împrumut independent de exercitarea acțiunilor specifice de valorificare a biletului la ordin (pentru dobândă și/sau rată) atât pentru sumele din biletele la ordin neexecutate cât și pentru sumele ce pot apărea datorită existenței unei diferențe între sumele datorate conform clauzelor din contractul de împrumut calculate și cu dobânda penalizatoare majorată și valoarea biletelor la ordin emise pentru rate/dobânzi.

COMISIOANELE:

Banca percepe pentru creditul aprobat și acordat următoarele comisioane din contul împrumutatului:

comision inițial de angajament de 0,5 % la valoarea creditului aprobat – la semnarea contractului de credit;

comision de urmărire (gestionare) a respectării condițiilor contractuale de 0,05% la soldul creditului existent în ziua de 21a fiecărei luni, calculat lunar pe toată durata de creditare;

comision de neutilizare de 10% pe an, calculat zilnic asupra sumei neutilizate din credit la datele și în valorile stabilite în contract.

OBLIGAȚIILE ÎMPRUMUTATULUI

Pe întreaga perioadă de derulare a creditului, respectiv până la restituirea acestuia și a dobânzii, să-și deruleze activitatea și să-și păstreze disponibilitățile în conturi deschise la BRD – GSG. Nerespectarea acestei condiții atrage sistarea creditului, iar obligația de restituire a creditului devine scadentă imediat, indiferent de termenele stabilite prin contract, pentru creditul restant va plăti dobândă cu 3 puncte peste dobânda stabilită de bancă la creditele restante.

Să solicite acordul BĂNCII în cazul modificărilor organizatorice și statutare (divizare, asociere, etc.) care au implicații asupra obligațiilor asumate prin prezentul contract.

Să utilizeze linia de credit numai pentru operațiuni aferente obiectelor de activitate prevăzute în statut. Să nu utilizeze linia de credit pentru investiții și rambursări de credite pe termen mediu și lung.

Să ramburseze creditul până la data de 22.02.2002 în rate lunare astfel:

Data Proc. Rata Sold Dobânda Total plata

plații dob. client

Total 600000000 311145206 911.145.206

Să prezinte lunar BĂNCII, până la data de 25, balanța de verificare a lunii precedente, iar semestrial și anual indicatorii privind rezultatele financiare și obligațiile fiscale, situația patrimoniului și balanța de verificare sau bilanțul anual, vizat de organele de resort ale direcțiilor județene ale finanțelor publice împreună cu raportul comisiei de cenzori sau certificarea unui expert contabil autorizat independent.

În cazul neprezentării la aceste termene, BANCA este în drept să sisteze creditarea și să treacă soldul liniei de credite la credite restante.

Să garanteze creditul cu:

a) Ipoteca asupra secției de fabricație situată în TIMIȘOARA conf.CF NR.205 TIMIȘOARA în sumă de 1.207.845 mii lei.

b) Cesionarea în favoarea BRD – GSG SA Timișoara a drepturilor bănești de încasat din contractele în derulare.

c) Cesionarea în favoarea BRD – GSG SA Timișoara a drepturilor bănești rezultate din despăgubirile din polițele de asigurare ale celor două imobile.

Prezentul contract intră în vigoare după înscrierea contractului de ipotecă și/sau gaj în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni imobiliare al Judecătoriei, respectiv la mapa de amanet precum și înregistrarea la societățile de asigurare a cesiunii drepturilor de despăgubire, pentru bunurile ipotecate și gajate în favoarea BĂNCII, Pe toată perioada derulării creditului până la rambursarea integrală a acestuia și plata integrală a datoriilor către bancă, în cazul nereînnoirii polițelor de asigurare, împrumutatul se obligă să permită băncii a plăti în continuare cu notă contabilă din contul curent pentru plata la societatea de asigurare, contravaloarea primei de asigurare, aferentă dreptului de despăgubire pentru bunurile ipotecate și gajate în favoarea băncii, pentru care se va urmări primirea de la societatea de asigurare a prelungirii poliței de asigurare.

CLAUZE SPECIALE:

Furnizarea datelor solicitate incomplet sau nereal, constatarea unor diferențe semnificative în nerealizarea fluxului de încasări și plăți estimat, precum și nerespectarea oricărei clauze din contractul de linie de credit,, dă dreptul băncii să închidă linia de credit cu recuperarea creditului devenit scadent și a costurilor aferente (dobândă, comisioane, etc.), fără nici o altă formalitate.

În cazul în care indicatorii de performanța financiară înregistrează nivele sub cele avute în momentul acordării liniei de credite, Banca poate decide continuarea creditării, în alte condiții de dobândă și de garantare a creditului, începând cu data de 01 ale lunii următoare celei prevăzute pentru depunerea bilanțului contabil, a situației patrimoniale sau după caz a întocmirii balanței de verificare. Dreptul de decizie aparține băncii, iar împrumutatul se obligă să accepte necondiționat noile condiții de creditare.

Condițiile de utilizare a liniei de credit fac parte din contract prin semnarea acestuia.

BANCA ÎMPRUMUTAT

FIȘĂ SINTETICĂ

– DE PREZENTARE A CLIENTULUI S.C. DIANA SRL TIMIȘOARA

DE ANALIZĂ A CREDITULUI PE TERMEN SCURT ÎN VALOARE DE 600.000.000 lei solicitat de S.C. DIANA SRL TIMIȘOARA

Întocmit, Aprobat

Analist de risc (la nivelul unității)

Viză of.juridic

Director

Condiții stabilite de membrii CCR Sucursală

Ob.credit : TS-Linie credit –valoare:

Dobândă:

Durata creditării:

Comisioane:

Garanții:

Termen de rambursare:

Membrii CCR:

Nume și prenume Semnătură

3 membrii

CAP.V. CONCLUZII

Activitatea de creditare se bazează în primul rând pe analiza viabilității și realismului afacerilor în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților, respectiv a genera venituri și lichidități, ca principală sursă de rambursare a creditului și de plată a clienților se face prin analiza aspectelor financiare și nefinanciare ale afacerii, atât cele din perioadele expirate cât și cele prognozate.

Acordarea creditelor trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, deoarece pentru extinderea și diversificarea portofoliului de credite poate obține profit suplimentar, cât și pentru clienți, care pe seama creditelor pot să își dezvolte afacerile, să obțină profit și pe această bază să ramburseze împrumuturile și să achite dobânzile.

Banca are obligația să analizeze și să verifice, iar împrumutatul să pună la dispoziție toate documentele și actele din care să rezulte natura activităților desfășurate, credibilitatea, situația patrimonială, rezultatele economico-financiare, capacitatea managerială și orice alte documente și date care să permită evaluarea potențialului economic, organizatoric și financiar al clientului.

Creditele indiferent de sumă sau durata de rambursare, respectiv de viabilitate, se acordă pentru destinația stabilită prin contract, acestea fiind obligatorii pentru împrumutat.

Pentru acordarea de credite s-a făcut o analiză a situației economice a SC“Diana” SRL Timișoara care a solicitat un credit în valoare de 600.000.000 lei pe termen de un an pentru contractarea unei linii de credit.

Creditul este garantat cu ipotecă de rangul I asupra imobilului înscris în CF nr.205 al localității Timișoara în valoare de 1.207.845.000 lei.

Întrucât pentru majoritatea întreprinderilor private, finanțarea bancară este singura sursă externă de fonduri, serviciile bancare și condițiile de împrumutat au implicații majore asupra performanțelor financiare ale întreprinderilor.

Condițiile împrumutului bancar se referă pe lângă cele privind cotele dobânzii și spezele bancare și la cerințele privind garanția (colateralul) și asigurarea acestuia.

Constituirea unei garanții pentru împrumuturile bancare reprezintă o preocupare majoră pentru majoritatea întrepriderilor private.

Dacă pentru bănci impunerea unei garanții pentru împrumuturile bancare reprezintă o siguranță împotriva neîndeplinirii obligațiilor rezultate din împrumut, cerința unei garanții poate fi considerată ca o constrângere asupra împrumutaților, care afectează în mod disproporțional firmele mici și cele nou înființate. În cele mai multe cazuri de refuz al creditului, banca a citat absența garanției.

Există o practică obișnuită de a utiliza active personale ca garanție pentru împrumuturile bancare, această acțiune poate anula statutul de răspunderelimitată de care se bucură multe întreprinderi private.

Aspecte legate de garanție pot fi enumerate:

Nivelul – o abordare profesională de către bancă a împrumutatului către întreprinderile mici ceea ce implică înlocuirea unor estimări nerealiste a garanției printr-o evaluare mai sofisticată a împrumutului și prin tehnici de management, poate reduce nivelele garanției pentru împrumuturi. Astfel de tehnici pot să se bazeze mai mult pe cash-flow decât pe colateral (garanție).

Evaluarea – metodele de evaluare a colateralului diferă între bănci, care utilizează multiplicatori interni pentru diverse tipuri de active. Toate costurile cum ar fi evaluarea terenului și a proprietății sunt suportate de întreprindere.

Asigurarea – împrumutații sunt obligați în majoritatea cazurilor să asigure activele cumpărate și activele oferite drept garanții. Uneori sunt cerute asigurări pe viață până la rambursarea creditului.

BIBLIOGRAFIE

1. Cerna S. – Monedă și credit , vol. I și II curs Universitar , Timișoara 1991

2. Cerna S. – Teoria ratei dobânzii și gestiunea financiară , studiu 1993

3. Cristea H. – Costuri și prețuri , Ed. Mirton Timișoara 1991

4. Dedu V. – Management bancar București 1996

5. Imireanu M. – Tehnica și practica operațiunilor bancare , Ed. Tribuna Economică , București 1995

6. Ionescu L. C. – Băncile și operațiunile banca , Ed. Economică , București 1996

7. Isărescu M. – Sistemul bancar în România București 1996

8. Turcu I. – Operațiuni și contracte bancare Ed. Lumina Lex , București 1995

*

* *

9. XXX – Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară

10. XXX – Norme de creditare BRD – GSG

11. XXX – Instrucțiuni de lucru BRD – GSG

12. XXX – Circulare BRD – GSG