Creditarea Persoanelor Juridice In Romania In Perioada 2008 2013

LUCRARE DE LICENȚĂ

CREDITAREA PERSOANELOR JURIDICE ÎN

ROMÂNIA ÎN PERIOADA

2008 – 2013

Cuprins

Introducere

Capitolul I : Creditarea persoanelor juridice în economia de piațã

1.1 Sistemul bancar și rolul sãu în economia de piațã

1.2 Bãncile comerciale și rolul acestora în economia de piațã

1.2.1 Operațiunile bãncilor comerciale

1.2.2 Managementul activelor

1.2.3 Tipuri de bãnci și instituții de credit

1.3 Creditul bancar

1.3.1 Tipuri de credite bancare

1.4 Dobânda

1.4.1 Factorii care determinã dobanda

1.4.2 Structura ratelor dobânzii

1.4.3 Riscul ratei dobânzii

1.5 Creditarea persoanelor juridice

1.5.1 Principii și reguli în creditarea persoanelor juridice

1.6 Riscul bancar în creditarea persoanelor juridice

1.6.1 Riscul de creditare

Capitolul II : Studiu de caz privind creditarea persoanelor juridice de cãtre bãncile comerciale în România în perioada 2008-2013

2.1 Activele bancare și cotele de piațã ale principalelor instituții de pe piața bancarã

2.2 Structura creditelor în funcție de tipurile de clienți și de valuta de acordare

2.3 Evoluții ale creditului acordate persoanelor juridice

2.4 Evoluția dobânzilor

2.5 Creditele garantate

2.6 Calitatea creditelor (creditele neperformante)

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Aceastã lucrare are la bazã analiza creditelor acordate în România de cãtre bãncile comerciale din țara noastrã, tuturor agenților economici, în funcție de perioada de creditare (termen scurt, mediu și lung), scadența creditelor și valuta (lei sau alte monede), dar și in funcție de ratele dobânzilor practicate de instituțile de credit românești.

Am ales sã realizez aceastã lucrare pentru a evidenția importanța creditelor în economia de piațã, contribuția acestora la dezvoltarea întreprinderilor, afacerilor și implicit a investițiilor, fie acestea naționale sau strãine, și totodatã am analizat evoluția acestor tipuri de credite în perioada de dupã criza economicã pentru a pune în evidențã modalitãțile de revenire a economiei.

Lucrarea de fațã este structuratã astfel încât sã cuprindã toate aspectele necesare în vederea acordãii creditelor pentru clienții corporate în România și modalitãțile prin care bãncile comerciale își exercitã dreptul, dar și riscul de creditare în acest sens.

Primul capitol cuprinde partea teoreticã unde sunt explicate elemenetele specifice creditãrii și rolul acesteia în economia de piațã. Un prim subcapitol se referã definirea și la modul de funcționare a sistemului bancar românesc, și implicit rolul acestuia în economie. În cadrul sistemului bancar, se cunoaște deja faptul cã cel mai important rol în plasarea monedei pe piața economicã îl au bãncile comerciale, de aceea, urmãtorul subcapitol face referire la modul de funcționare al acestora, tipurile de operațiuni pe care le exercitã, modalitãțile de management al activelor, dar și o prezentare generala a tipurilo de bãnci și instituții de credit care își desfãșoarã activitatea în sectorul bancar din România.

Deoarece am vorbit despre sistemul bancar și instituțiile de credit care acționeazã pe piața bancarã din România, în subcapitolul al treilea sunt evidențiate trãsaturile generale ale creditului bancar, alãturi de funcțiile și formele acestuia, axate în special pe tipuri de credite bancare acordate persoanelor juridice. În continuarea subcapitolului de credit bancar, am pus în evidențã o componentã foarte importantã a acestuia în cadrul procesului de creditare, și anume, dobânda, care reprezintã forma de remunerare a creditorului de cãtre debitor, în urma împrumutului acordat. De asemenea, am trecut în revistã și factorii care influențeazã dobânda, structura acesteia, dar și riscul pe care aceasta îl genereazã.

Subcapitolul cinci evidențiazã trãsãturile specifice ale creditãrii persoanelor juridice, și anume, activitatea de acordare a creditului, lista indicatorilor economici luați în considerare în analiza situației economico – financiare a clientului, dar și principiile și regulile esențial de urmat și respectat de cãtre bãnci pentru a evita conflicte pe parcursul contractului de credit (riscul de nerambursare). Ca urmare a posibilelor neplãceri apãrute pe parcursul derulãrii creditului și implicit apariției riscurilor, în ultimul subcapitol am analizat riscul bancar, și în special, riscul creditãrii.

Al doilea capitol este un studiu de caz realizat în vederea cercetãrii activitãții de creditare a persoanelor juridice de cãtre bãncile comerciale în România. Pentru realizarea acestui studiu de caz am utilizat informații oficiale de pe site-ul Bãncii Naționale a României, de asemenea am consultat și rapoartele situațiilor financiare anuale ale acesteia, dar și o serie de statistici și indicatori, cu scopul de a evidenția evoluția creditelor, volumul și modul structural al acestora (valutã, scadențã, destinație). Deoarece dobânda reprezintã o componentã importantã a creditelor, am realizat o analizã a acesteia alãturi de evoluția inflației, dar și alți indicatori de calitate ai creditelor, precum rata riscului de credit, rata creditelor neperformante, dar și activele bancare și cotele de piațã ale bãncilor românești care acordã aceste tipuri de credite.

Acest ultim capitol este structurat pe șase subcapitole, fiecare cuprinzând o tematicã speficificã și o serie de grafice, tabele și scheme corespunzãtoare subiectului abordat.

Capitolul I : Creditarea persoanelor juridice

în economia de piațã

1.1 Sistemul bancar și rolul sãu în economia de piațã

Economia de piațã presupune existența unui sistem bancar care sã asigure mobilizarea disponibilitãților monetare ale economiei și orientarea lor spre desfãșurarea unor activitãți economice eficiente.

Într-o economie de piațã, sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere și concentrare a economiilor societãții și de canalizare a acestora printr-un proces obiectiv și imparțial de alocare a creditului cãtre cele mai eficiente investiții în îndeplinirea acestei prime funcții. Bãncile ca verigi de baza a sistemului, urmãresc modul în care debitorii utilizeazã resursele împrmutate. Bãncile asigurã și faciliteazã asigurarea plãților, oferã servicii de gestionare a riscului și reprezintã principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.

Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piațã prin intermediul creditelor a operațiunilor de scont și a altor operațiuni pe piața financiarã, bãncile îndeplinesc rolul de intermediar între deținãtorii de capitaluri și utilizatorii acestora.

În exercitarea acestei diversitãți de operații, bãncile acționeazã în numele lor, pe contul lor propriu, depunãtorii și împrumutatorii neavând nicio legãtura de drept între ei. Ne referim al faptul cã bãncile gestioneazã depozitele și mijloacele de platã din economie. Astfel, colectând depozitele, bãncile au responsabilitatea gestionãrii eficiente a acestora cu maxim de randament, în beneficial propriu și al depunãtorilor.

În vederea realizãrii obiectivelor finale, Banca Centralã urmãrește stabilirea valorii interne și externe a monedei naționale, concomitent cu punerea la dispoziția economiei naționale a cantitãții optime de monedã, necesarã creșterii economice.

Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic le pune la dispoziție, se constituie ca un subsistem al macrosistemului economico-social.

Sistemul bancar se aflã într-o continuã interacțiune cu mediul economic, din care preia “ intrãri” sub diferite forme (resurse umane, resurse financiare, informații), pe care le prelucreazã în vederea obținerii “ieșirilor” (produse și servicii bancare, informații financiar-bancare). Altfel spus, sistemul bancar este un sistem deschis, ceea ce îi permite sã își regleze activitatea prin conexiune inversã (feed-back), și deci este capabil de autoreglare.

Sistemul bancar reprezintã ansamblul instituțiilor autorizate sã efectueze operațiuni bancare pe teritoriul unei țãri. Aceste instituții sunt entitãți economice specializate pe comerțul cu bani, precum și pe frunizarea de produse și servicii bancare, având drept scop al activitãții desfașurate obținerea de profit.

În economia de piațã, sistemul bancar este organizat pe doua niveluri : banca centralã și respectiv ansamblul bãncilor. Calitatea de sistem decurge din relațiile care se stabilesc între cele douã subsisteme în dublu sens :

resursele excedentare ale bãncilor comerciale poate fi preluat de banca centralã

bãncile cu nevoie de resurse se pot împrumuta la banca centralã

Începând din 1990, sistemul bancar a fost suspus unui intens proces de restructurare (acesta este un proces amplu și complex desfașuarat în principal pe doua laturi : cea instituționalã și cea funcționalã).

Astfel, restructurarea instituționalã a sistemului bancar a cuprins, pe de-o parte, reorganizarea Bãncii Naționale și transformarea acesteia într-o adevaratã bancã centralã, iar pe de altã parte, dezvoltarea unei rețele de bãnci comerciale.

Potrivit legii 33/1991, activitatea bancarã din România este organizatã și se desfașoarã prin : Banca Naționalã a României (cu rol de bancã centralã) și Sociatãți bancare (constituite ca societãti comerciale).

1.2 Bãncile comerciale și rolul acestora în economia de piațã

În prezent, locul și rolul bãncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de principali intermediari în relația economii-investiții, relație hotãrâtoare în creșterea economicã. Totodatã, ele au calitatea de intermediari monetar a cãror caracteristicã esențialã este posibilitatea de a realiza creație monetarã, transformând active nemonetare (cambii, obligații, etc) în monedã. Deși, structurile naționale a sistemelor bancare sunt foarte diferite, totuși în majoritatea țãrilor se face o delimitare între bãncile comerciale (de deposit) și bãncile specializate.

Bãncile comerciale sunt acelea care efectueazã toate tipurile de operațiuni bancare. Totuși, constituirea de depozite și acordarea de credite sunt operațiunile de bazã ale acestora în ultima perioadã remarcându-se o tendințã de universalizare a bãncilor comerciale, în sensul cã acestea desfãșoarã toate operațiunile bancare permise de lege și nu-și limiteazã activitatea la anumite sectoare (în România, societãțile bancare sunt prin lege bãnci universale).

Bãncile comerciale îndeplinesc trei funcții de bazã :

Figura nr. 1 : Funcțiile bãncilor comerciale

Actvitatea principalã a unei bãnci constã în comerțul cu bani. Banca este intermediarul care, pe de-o parte “cumpãrã” bani, suportând un cost sub forma dobânzii platite, iar pe de altã parte “vinde”, plaseazã banii adunați sub forma creditelor acordate, obținând venituri sub forma dobânzilor încasate. Pe lânga aceasta activitate de bazã a unei bãnci, acestea mai presteazã și o gamã largã de alte servicii și prestații bancare (deschideri de conturi, efectuarea de plãți și încasãri, transferuri de fonduri, schimburi valutare, servicii financiare, pãstrare de valori, evaluãri, etc) pentru care încaseazã comisioane.

Prin întreaga lor activitate, prin serviciile pe care le presteazã, bãncile au un rol hotãrâtor în viața economicã contemporanã. Practic, nu existã domeniu al vieții economice și sociale care sã nu aibã tangențã cu activitatea bancarã. Bãncile sunt indispensabile unei bune și eficiente funcționãri a mecanismului economico-social.

Practic, fãrã bãnci, economia nu ar mai funcționa la ora actualã, acestea fiind principalul intermediar finanaciar, motorul, inima care pompeazã fluidul financiar în economie.

1.2.1 Operațiunile bãncilor comerciale

În îndeplinirea funcțiilor lor, bãncile comerciale desfãșoarã operațiuni specifice, delimitate, dupã sensul lor în pasive și active. Pentru a analiza operațiunile pasive și active ale bãncilor comerciale, amintim cã în pasivul bãncilor se reflectã constituirea resurselor și datoriile bãncii fațã de exterior, iar în activ se gãsesc utilizãrile resurselor.

Elementele de activ și pasiv se structureazã în funcție de destinație și gradul de exigibilitate : a de plãți și încasãri, transferuri de fonduri, schimburi valutare, servicii financiare, pãstrare de valori, evaluãri, etc) pentru care încaseazã comisioane.

Prin întreaga lor activitate, prin serviciile pe care le presteazã, bãncile au un rol hotãrâtor în viața economicã contemporanã. Practic, nu existã domeniu al vieții economice și sociale care sã nu aibã tangențã cu activitatea bancarã. Bãncile sunt indispensabile unei bune și eficiente funcționãri a mecanismului economico-social.

Practic, fãrã bãnci, economia nu ar mai funcționa la ora actualã, acestea fiind principalul intermediar finanaciar, motorul, inima care pompeazã fluidul financiar în economie.

1.2.1 Operațiunile bãncilor comerciale

În îndeplinirea funcțiilor lor, bãncile comerciale desfãșoarã operațiuni specifice, delimitate, dupã sensul lor în pasive și active. Pentru a analiza operațiunile pasive și active ale bãncilor comerciale, amintim cã în pasivul bãncilor se reflectã constituirea resurselor și datoriile bãncii fațã de exterior, iar în activ se gãsesc utilizãrile resurselor.

Elementele de activ și pasiv se structureazã în funcție de destinație și gradul de exigibilitate :

Tabelul nr. 1 : Structura de activ și pasiv a bãncilor comerciale

Operațiunea de creditare este o operațiune de activ, prin care banca angajeazã resursele procurate în vederea obținerii de profit. Aceastã operațiune se diferențiazã prin douã categorii distincte :

a) operațiuni de creditare a agenților economici – acestea putând fi clasificate în funcție de destinație astfel :

credite pentru procurare de echipament ( credite de investiții) – se acrodã pe termen mijlociu și lung și sunt destinate procurãrii de echipamente, mașini, realizarea de construcții, etc

credite de exploatare – sunt destinate acoperirii cheltuielor de exploatare realizându-se pe douã cãi :

creditarea creanțelor comerciale – operațiune prin care bãncile preiau creanțele firmelor asupra clienților lor în schimbul moendei. Astfel avem scontarea cambiilor, împrumutul pe gaj de cambii, pensiunea cambiilor, împrumutul pe gaj de efecte publice și acțiuni;

credite de trezorerie – sunt acordate în vederea satisfacerii nevoilor de finanțarea firmelor din activitatea de producție și comercializare. Acestea sunt acordate pe termen scurt și îmbracã douã forme principale :

avansurile în cont curent – reprezintã posibilitatea agenților economici de a efectua plãți chiar dacã nu sunt disponibilitãți în cont; se acordã pentru creditarea activitãții curente a agenților economici

credite specializate (credite de campanie pentru activitãți sezoniere, credite pentru stocuri garantate cu waranturi sau credite pentru mãrfuri aflate în curs de transport pe bazã de scrisori de trãsurã sau conosament)

b) operațiuni de creditare a persoanelor fizice :

credite pentru locuințe

credite pentru bunuri de folosințã indelungatã

credite pentru cheltuieli curente

c) operațiuni de creditare a statului prin achiziționarea de titluri de stat

1.2.2 Managementul activelor

Operațiunile active reprezintã pentru bãncile comerciale utilizarea resurselor lor mobilizate prin atragerea de depozite a contractãrii de împrumuturi sau din alte surse, pentru îndeplinirea funcțiilor lor specifice.

Acest management se concretizeazã prin acordarea de imprumuturi care aduc venituri din dobânzile percepute în condițiile de risc minim.

Banca constituie proviozioane specifice de risc de credit și de dobândã și își diversificã portofoliul activelor pe care le deține, în scopul obținerii de venituri pentru a-și acoperi costurile.

1.2.3 Tipuri de bãnci și instituții de credit

Bãncile specializate sunt acele bãnci care dezvoltã preponderent operațiuni bancare de un anumit tip sau în anumite sectoare în care s-au specializat. Acestea acționeazã în marea lor majoritate în sfera creditului pe termen mijlociu și lung.

1.Bãncile ipotecare : sunt bãnci specializate în acordarea de credite ipotecare. Aceste credite sunt credite pe termen lung (pânã la 25 ani) care se acordã pentru cumpãrarea sau construirea unei locuințe, fiind garantate cu ipoteca instituitã asupra imobilului pentru care se acordã creditul și cu polița de asigurare de viațã a beneficiarului creditului, cesionatã în favoarea bãncii.

2.Bãncile de comerț exterior : urmãresc sprijinirea și expansiunea comerțului exterior, principalele credite oferite fiind creditele furnizor, creditele de prefinanțare și creditele cumpãrãtor.

3.Bãncile de investiții : sunt bãnci care acordã credite pe termen mediu și lung întreprinderilor industriale pentru realizarea de investiții productive (achiziții de utilaje, echipamente, instalații industriale, realizarea de construcții), precum antreprenorilor de case și celor care doresc sã construiascã imobile în regie proprie.

4.Casele de economii : sunt instituții de stat specializate în mobilizarea economiilor, în special ale populației. Aceste instituții mobilizeazã resursele considerabile, în principal, sub formã de depozite pe termen lung, care sunt folosite pentru acordarea de credite și achiziționarea de efecte publice.

5.Cooperativele de credit : sunt instituții de credit cu caracter de ajutorare reciprocã (instituții mutualiste), care mobilizeazã resursele disponibile, în principal, ale membriilor cooperatori (persoane fizice, mici întreprinzãtori, organizații obștești, asociații familiae, firme mici și mijlocii). Creditele acordate de aceste instituții sunt îndreptate cãtre membrii cooperatori în vedere satisfacerii unor scopuri productive sau personale ale acestora.

6.Bãncile agricole : vizeazã sprijinirea agriculturii prin susținerea unotãților din agriculturã prin urmãtoarele modalitãți : acordarea de credite unitãților agricole pe termen mediu și lung (pentru cumpãrarea de terenuri și utilaje agricole pentru îmbunãtãțiri funciare, pentru realizarea de construcții necesare desfãșurãrii activitãții agricole), acordarea de credite pe termen scurt (pentru cumpãrarea de semințe, furaje, animale, etc. sau pentru acoperirea unor cheltuieli curente ale unitãtilor agricole) și acordarea de diferite facilitãți financiare și de platã a unitãților din agriculturã.

7.Bãncile strãine : sunt bãnci care și-au înfiițat numeroase sucursale sau reprezentanțe în numeroase țãri. Aceste bãnci faciliteazã transferul capitalurilor, spre valorificare, dintr-o țarã în alta având un aport însemnat în dezvoltarea relațiilor economice internaționale și în amplificarea cooperãrii mondiale. De regulã, bãncile strãine beneficiazã de avantaje deosebite privind regimul de circulație a capitalurilor, prinvind impozitele sau nivelul dobânzilor. Aceste instituții sunt instrumente eficiente ale companiilor transnaționale ale cãror interese le promoveazã în întreaga lume.

8.Bãncile internaționale : sunt instituții interguvernamentale ale cãror capital provine din douã sau mai multe țãri. Cele mai imporatante bãnci internaționale sunt : Banca Internaționalã pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondialã), Banca Reglementelor Internaționale (BRI), Banca Europeanã pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeanã de Investiții (BEI), Banca Africanã de Dezvoltare, Banca Asiaticã de Dezvoltare, etc. Activitatea bãncilor internaționale se desfãșoarã la nivel mondial, mobilizând resursele disponibile din țãrile dezvoltate care apoi sunt îndrumate spre țãrile în curs de dezvoltare.

9.Bãncile de leasing : sunt verigi noi ale sistemului bancar. Leasingul reprezintã o formã specialã a relațiilor de credit. Caracterul de credit al acestei operațiuni decurge din mai multe elemente :

presupune un plasament de capital disponibil al instituții ei de leasing

factorul hotãrâtor în determinare profitului bãncii este nivelul dobânzilor practicate în operațiuni similare

angrenarea capitalului se face pe termen mijlociu și lung potrivit specificului operațiunilor de investiții.

garanția materialã a operațiunii

10.Bãncile de factoring : operațiile de factoring inplicã apariția în relațiile de credit a unei terțe persoane numite factor (banca de factoring). Factorul preia asupra sa de la creditor (aderent) titlurile de creanțã asupra debitorilor sãi devenind beneficiarul acestor creanțe. În acest fel banca preia asupra sa și riscul de neplatã a creanțelor respective. Pentru creanțele preluate factorul plãtește creditorului valoarea actualã a creanțelor diminuatã cu comisionul sãu.

11.Bãncile de afaceri : apariția acestora este stâns legatã de evoluția economiei moderne dominatã de marile întreprinderi industriale și comerciale. Ele se caracterizeazã prin urmãtoarele :

sunt specializate pe anumite titluri și piețe, în sensul cã organizeazã emisiunea de titluri pentru clienți, garantând plasamentul și monitorizând evoluția pieței secundare a titlurilor respective, în vederea menținerii cursului acestora;

realizeazã operațiuni de ingineria finanaciarã (finanțeazã proiecte complexe și de mare anvergurã și sunt angajate în realizarea operațiunilor de fuziuni și achiziții)

partea cea mai însemnatã din profitul lor provine din încasarea de comisioane

1.3 Creditul bancar

Creditul este un instrument esențial al cuceririi și dezvoltãrii fidelitãții clientului. Instituțiile trebuie sã se diferențieze și sa aplice o realã stategie a marketingului de gestionare a creditului, strategie realizabilã în urma prospectãrii, acceptãrii și acoperirii creditului, pentru a putea fi evitate situații precum creșterea cheltuielilor, creșterea ratei inflației și majorarea deficitului bugetar.

Sub aspect economic, creditul constã în cedarea unor valori de întrebuințare prezente în schimbul unor valori de primit în viitor. Termenul de “credit” provine din limba latinã “creditum-credere” = încrederea celui care dã unei persoane anumite bunuri, servicii, cã va primi în schimb valori corespunzãtoare. În limba românã, cuvântul “credit” a pãtruns în secolul al XVIII-lea preluat din limba francezã.

Elementul comun care se regãsește în diferitele definiții ale creditului prezintã trei aspecte :

existența unor disponibilitãți de monedã la unii agenți economici și acceptarea de cãtre aceștia sã le cedeze (împrumut) altor agenți (debitori)

pierederea temporarã a unor drepturi de cãtre cel ce acordã împrumutul (creditor)

obligativitatea de a restitui împrumutul la un termen numit scadențã, însoțit de dobândã.

În ceea ce privește funcțiile creditului, se delimiteazã trei cele mai importante dintre acestea, și anume :

funcția de emisiune

funcția de repartiție

funcția de control

Creditul reprezintã mijlocul prin care excedentul de resurse dintr-o anumitã zonã economicã (delimitatã fie geografic, fie din punct de vedere al ramurii economice) se transferã cãtre entitãțile economice aflate în deficit de resurse în vederea realizãrii unor proiecte ce decurg din activitatea proprie.

Creditul bancar cuprinde o sferã largã de raporturi angajând modalitãți diferite, pe termen scurt, mijlociu și lung, privind operații bazate sau nu, pe înscrisuri garantate sau negarantate.

Creditul bancar ca formã de suplinire și completare a celui comercial, se delimiteazã de acesta acoperind o arie mai întinsã, fiind mai elastic și mai eficient. La baza formãrii creditului bancar se aflã disponibilitãțile de venit temporar libere în urma rotației de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice. Participanții la angajarea creditului bancar sunt, pe de-o parte, bãncile care apar în calitate de creditori, iar pe de altã parte, diferite persoane fizice/juridice care solicitã credit în calitate de debitori.

Raporturile de credit ale întreprinderilor cu bãncile sunt de regulã reciproce. Pe de-o parte, întreprinderile având conturi deschise la bãnci formeazã depozite, care pot fi folosite de cãtre acestea ca resurse. Pe de altã parte, bãncile acordã credite întreprinderilor pentru nevoile lor de producție sau pentru investiții.

1.3.1 Tipuri de credite bancare

În ultimii ani bãncile și-au structurat activitatea de creditare pe douã paliere : un palier în care se face creditarea corporatistã, adicã cea a firmelor, și un alt palier retail, pe care se face creditarea populației, cea a persoanelor fizice.

În cadrul creditãrii corporatiste, bãncile acordã urmãtoarele tipuri de credite pe termen scurt :

Credite globale de exploatare sau creditele de trezorerie : reprezintã raporturile de credite întemeiate pe o deplinã cunoaștere a activitații întreprinderii, fãrã a fi consemnate prin înscrisuri relative la fiecare angajament. Aceste credite sunt garantate formal, nu au termene de rambursare, iar acordarea lor este întemeiatã pe depozite compensatorii.

Linii de credit simple și revolving pe termen scurt : conferã înterprinderii un credit provizioriu întrucât banca paote cere oricând acoperirea debitului. Este destinatã finanțãrii unor tranzacții specifice de comerț. Se utilizeazã în mod curent în situațiile în care ieșirile și intrãrile de numerar sunt previzibile. În cadrul liniilor de credit clientul poate trage sume fixe, pãnã la o limitã de sumã și o scadențã agreatã de pãrți, la rate de dobândã fixe sau variabile.

Credite pentru stocuri, cheltuieli și alte active : sunt constituite temporar prin cont separat de îmrpumut. Termenul de creditare este de regulã de 12 luni.

Credite pentru stocuri și cheltuieli sezoniere : se consumã într-o perioadã mai mare de un trimestru fãrã a depãși 12 luni.

Credite pentru produse de export și export de produse.

Facilitãți de cont : acordate pentru acoperirea unor deficite temporare de lichiditãți, pe o perioadã de maxim 15 zile.

Credite pe documente în curs de încasare : se acordã agenților economici pentru documente remise de aceștia la încasare, precum și pentru ordine de platã aflate pe circuitul bancar.

Credite de scont : acordate prin scontarea efectelor de comerț.

Factoringul extern și intern : constã în acordarea de credit de cãtre bancã prin cumpãrarea de cãtre aceasta, a facturilor comerciale interne sau externe, dupã efectuare livrãrii mãrfurilor sau prestarea serviciilor la intern sau extern.

Forfating-ul : reprezintã scontarea fãrã recurs a efectelor de comerț negociabile rezultate din contractele comerciale și al cãror risc este acceptat de bancã.

Credite de descoperit de cont : destinate finanțãrii capitalului circulant, reprezintã un credit acordat unui client în contul sãu curent pânã la o limitã aprobatã. Are o structurã flexibilã și se poate rambursa oricând pe durata facilitãții.

Avansul în contul curent : este destinant finanțãrii unei anumite pãrți a capitalului circulant. Este similar creditului overdraft, cu diferența cã banca monitorizeazã utilizarea împrumutului.

Alãturi de creditele pe termen scurt, bãncile acordã corporațiilor și o gamã variatã de credite pe termen mediu și lung, cum sunt :

Figura nr. 2 : Credite pe termen mediu și lung pentru clienții corporate

În funcție de politica de creditare a fiecãrei bãnci, acestea pot acorda și alte tipuri de credite adaptate nevoilor clientelei proprii. Creditele pe termen scurt sunt preponderente în activitatea bãncilor, în general, și în a celor comerciale în special. Acest fapt se aplicã prin riscurile mai mari asociate creditelor pe termen lung și lipsei de resurse de lungã duratã cu care se confruntã bãncile.

1.4 Dobânda

Creditul este inseparabil de dobândã, aceasta fiind forma de remunerare a creditorului de cãtre debitor pentru folosirea capitalului de împrumut. Dobânda este, în mod firesc, comunã cu conceptul de capital și cu elementele timp și risc. Aceste concepte și elemente se regãsesc în cele mai succinte formulãri ale dobânzii. Dobânda poate fi consideratã ca o remunerare pe care capitalistul o primește pentru folosirea capitalului propriu sau pentru capitalul încredințat spre utilizarea de cãtre alte persoane pe o duratã datã pentru o folosire oarecare. În sens restrâns, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea unei sume împrumutate sau prețul folosirii capitalului și totodatã remunerarea riscului pe care-l implicã împrumutul respectiv.

Din punct de vedere al opearțiunilor bancare, dobânda este de doua feluri :

Dobânda pasivã (bonificatã) : este dobânda pe care bãncile o acordã deponenților pentru disponibilitãțile menținute în conturi la vedere sau la termen. Ea reprezintã remunerația pe care o oferã bãncile pentru resursele atrase de pe piațã.

Dobânda activã (perceputa) : este dobânda pe care bãncile o percep pentru creditele acordate clienților lor, credite care au la bazã sursele atrase de cãtre acestea.

Cele douã categorii de dobândã sunt interdependente, se aflã în strânsã corelație și sunt influențate de o serie de factori care le determinã nivelul și ritmul de modificare.

1.4.1 Factorii care determinã dobanda

Dobânda este element al contractului de credit, nivelul acesteia este stabilit în fiecare caz împarte de creditor și debitor ca urmare a unei negocieri de duratã sau mai operative. Acestã negociere a dobânzii se face în funcție de anumiți factori, obiectivi și subiectivi, cu acceptabilitate generalã, și anume :

Figura nr. 3 : Factorii principali determinanți ai dabânzii

1.4.2 Structura ratelor dobânzii

Nivelul dobânzii se stabilește pornind de la “dobânda de bazã” la care se adaugã factorul de risc, marja de risc, care majoreazã diferențiat nivelul dobânzii pentru fiecare din solicitanții de credit. Mãrimea dobânzii se exprimã în diferitele segmente ale piețelor de credit și în diferitele raporturi dintre debtori și creditori, în special între bãnci și clienții lor, în variate tipuri și variate mãrimi. Diferitele tipuri de rate de dobânzi existente, specifice în diverse relații, sunt structurate în cadrul unor legãturi reciproce semnificative și acționeazã în cadrul unui mecanism.

1.4.3 Riscul ratei dobânzii

Un obiectiv fundamental al bãncii este acela de a împrumuta fonduri al or atã a dobânzii și de a le da cu împrumut cu o ratã a dobânzii mai mare.

Riscul ratei dobânzii se referã la riscurile financiare cauzate de fluctuațiile ratei dobânzii, ceea ce afecteazã atât profitul obținut de cãtre client, cât și starea de îndatorare fațã de bancã. Ocreștere majorã a ratei dobânzii poate crea o presiune financiarã asupra activitãții clientului care nu va fi în stare sã își plãteascã sumele datorate.

Cei mai importanți factori care conduc la creșterea riscului ratei dobânzii sunt : volatilitatea ratelor dobânzii și neconcordanța dintre datele de stabilire a dobânzilor active și pasive.

1.5 Creditarea persoanelor juridice

Pentru a li se putea acorda credite, întreprinderile trebuie sã îndeplineascã mai multe criterii :

sã nu aibã datorii fațã de stat

sã nu aibã datorii restante la alte bãnci

sã îndeplineascã criteriile de bonitate impuse de bãncile analizate

Documentația de credit trebuie sã cuprindã toate datele necesare din care sã reiasã oportunitatea creditului în afacerile firmei, nivelul garanțiilor, precum și capacitatea de rambursare a creditului din veniturile de realizat în perioada urmãtoare.

Decizia de creditare se ia pe baza respectãrii reglementãrilor legale în vigoare, a documentelor normative interne ale bãncilor și pe baza competenței interne de aprobare.

Deoarece nivelul creditelor este mai ridicat și implicit și riscul este mai mare în creditarea persoanelor juridice, decizia de creditare a acestora se ia în urma analizãrii unnor indicatori care redau bonitatea clienților bãncii.

Analiza aspectelor economico-financiare este indispensabilã pentru decizia de creditare, astefel cã banca împrumutãtoare analizeazã bilanțul contabil și raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, dar și o serie de indicatori precum :

cifra de afaceri

capitalurile proprii

rezultatul exercițiului financiar

fondul de rulment

necesarul de fond de rulment

trezorerie netã

lichiditatea

solvabilitatea

gradul de îndatorare

viteza de rotație

rentabilitatea

indicatori ai riscului financiar

rata valorii adaugate

analiza eficienței utilizãrii activelor

politica de dividende

Pentru cunoașterea și evaluarea situației economico-financiare prezente și a perspectivelor clienților și pentru aprecierea riscurilor bancare, banca trebuie sã asigure crearea unei baze de date cu informații referitoare la fiecare client, actualizatã periodic.

Principalele surse de informații sunt :

informații obținute de la client : cerea de deschidere a contului bancar, contractul de societate, situațiile financiare anuale, raportul Consiliului de Administrație

informații din evidențele bancare prinvind volumul total de credite acordate, volumul încasãrilor și plãților lunare, rapoarte de întalnire dinre consilierul de clientelã și client

informații din surse externe care pot fi obținute de la Oficiul Registrului Comerțului, agenții economici care au relații contractuale cu clientul, Camera de Comerț și Industrie.

În activitatea de acordare a creditului se iau în considerare urmãtoarele etape :

negocierea creditului

întocmirea de cãtre agentul economic a documentației solicitante de cãtre bancã pentru analizã

analiza și evaluarea performanțelor agentului economic

analiza afacerii finanțate

analiza garanțiilor propuse și constituirea legalã a acestora

întocmirea referatului cu condițiile desprinse din analizele efectuate

aprobarea creditului

1.5.1 Principii și reguli în creditarea persoanelor juridice

Operațiunile de aprobare și acordare a creditelor au la bazã prudența bancarã ca principiu fundamental ce caracterizeazã întreaga activitate a bãncii.

Activitatea de creditare se bazeazã în primul rând pe analiza viabilitãții și realismului afacerilor clienților în vederea identificãrii și evaluãrii capacitãții de platã, respectiv de a genera venituri și lichiditãți ca principalã sursã de rambursare a creditului și de platã a dobânzii. Analiza și acordarea creditelor trebuie sã aibã în vedere influența factorilor externi asupra proiectelor propuse de clienți, respectiv asepectele nefinanciare care pot avea efecte neprevãzute asupra desfãșurãrii afacerilor și rambursãrii creditelor.

Acordarea creditelor trebuie sã fie avantajoasã pentru bancã prin extinderea și diversificarea pe baze sãnãtoase a portofoliului de credite, surse de profit suplimentar în condiții de risc controlabil, cât și pentru clienți, care pe seama creditelor pot sã își dezvolte afacerile, sã obținã profit și pe aceastã bazã sã ramburseze îmrpumuturile și sã își achite dobânzile.

Produsele tip credit, indiferent de sumã sau durata de rambursare, respectiv de valabilitate, se acordã prin documente contractuale încheiate între bancã și împrumutați. Respectarea destinației stabilitã prin documentele contractuale încheiate este obligatorie pentru împrumutați.

Utilizarea creditului aprobat pentru o altã destinație decât cea stabilitã, dã dreptul bãncii sã întrerupã creditarea și sã retragã creditul.

La acordarea creditelor, banca urmãrește ca solicitanții sã prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadențã. În acest scop, banca cere ca împrumutații sã prezinte garanții care sã acopere datoria maxima formatã din credite și dobânzile aferente. Ținând seama de aceste prevederi, specialiștii bãncii vor alege din paleta de garanții prevãzutã de regelementãrile specifice una sau mai multe garanții (mix-ul de garanții).

În conformitate cu prevederile Legii bancare, contractele de credit sau alte documente contractuale, precum și cele de garanții reale și personale încheiate în scopul garantãrii creditului, constituie titluri executorii.

În vederea acoperirii eventualelor pierderi din credite și dobânzi, banca constituie rezerva generalã pentru riscul de credit și provizioane specifice de risc pentru credite și dobânzi, potrivit legii și regulamentelor Bãncii Naționale a României.

Banca va ține seama la analiza documentaților de credite de influența asupra mediului a proiectelor solicitate a fi finanțate, respectiv dacã acestea au efecte semnificative prin natura, dimensiunea sau amplasarea lor asupra : ființelor umane, faunei și florei, solului, apei, aerului, climei și peisajului, buurilor materiale și patrimoniului cultural. În acest sens se vor respecta reglementãrile interne specifice în domeniul mediului.

1.6 Riscul bancar în creditarea persoanelor juridice

Riscurile bancare reprezintã fenomene care pot sã aparã pe parcursul derulãrii activitãții bancare și care provoacã efecte negative asupra acesteia, prin deteriorarea calitãții activitãții, diminuare profitului sau chiar înregistrarea de pierderi. Bãncile trebuie sã acorde o atenție deosebitã gestiunii riscurilor, întrucât ele sunt expuse nu doar riscurilor generale ale economiei de piațã, care vizeazã orice agent economic (riscul de lichiditate, riscul de faliment, riscul de management, riscul de capital), ci și unor riscuri specifice activitãții lor cum ar fi : riscul de creditare, riscul valutar, riscul de decontare, riscul de comunicații, riscul de banca corespondentã, riscul de fraudã, riscul reputațional.

Scopul managementului riscurilor bancare reprezintã modalitatea de gestiune a cuantificãrii și diminuãrii efectelor negative ale riscurilor asupra instituției bancare. Pentru realizarea acestor obiective bãncile trebuie sã dispunã de politici și proceduri de limitare și control a riscurilor, iar sistemul de mãsurare al acestora trebuie sã aibã în vedere toate sursele semnificative de risc, ținând cont de interdependențele dintre diferite tipuri de risc.

Din punct de vedere al relației profit – risc, exista trei tipuri de management bancar :

managementul agresiv – caracterizat prin maximizarea profitului prin politici de acaparare a pieței și eliminarea concurenței, în condițiile asumãrii unor riscuri înalte;

managementul moderat – caracterizat prin conservarea nivelului profitului prin politici ce vizeazã menținerea poziției bãncii pe piațã în condițiile evitãrii angajamentelor riscante;

managementul prudent – caracterizat prin concentrarea pe minimizarea riscurilor prin politici ce vizeazã eliminarea pierderilor, reducerea cheltuieililor și strategii restrictive de recreditare.

Figura nr.4 : Tipuri de management bancar

1.6.1 Riscul de creditare

Riscul de creditare apare atunci când sumele împrumutate și dobânzile aferente nu pot fi plãtite de clienți, ca urmare a insolvabilitãții lor, ceea ce provoacã bãncii creditoare o pierdere de capital definitivã sau o recuperare întârziatã și parțialã a sumelor, prin acțiuni în instanțele judecãtorești.

Riscul de creditare îmbraca douã forme :

riscul individual de creditare, care se manifestã la nivel de client, fiind cauzat de riscul de încetare a plãților firmei debitoare, asociat cu riscul afacerii derulate de aceasta;

riscul global de creditare, care se manifestã la nivelul portofoliului de credite, fiind generat de riscul de neplata firmelor debitoare, asociat cu riscurile macroeconomice care afecteazã toți debitorii.

În vederea limitãrii la maxim a riscului de creditare, bãncile trebuie sã evalueze cât mai exact cele trei componente ale acestuia :

riscul tranzacției – este legat de riscurile pe care le implicã afacerea pentru care clienții solicitã bãncii acordarea creditului;

riscul clientului – este legat de capacitatea acestuia de a-și onora obligația fațã de bancã;

riscul garanției – este legat de posibilitatea bãncii de a-și recupera creanțele prin valorificarea garanțiilor aduse de client, dacã acesta nu-și achitã datoriile.

Riscul de creditare este cu atât mai mare cu cât crește volumul creditelor acordate și rata dobânzii, întrucât crește numãrul debitorilor potențiali insolvabili. Diminuarea volumului creditelor determinã reducerea cazurilor de insolvabilitate, deoarece în aceastã situație se face o selecție mai severã a debitorilor.

Gesiunea riscului de creditare se poate realiza prin :

promovarea unei politici echilibrate de creditare (în cadrul cãreia deciziile de creditare sa fie fundamentate economic și sã aprecieze cât mai exact riscul de creditare);

diversificarea portofoliului de credite (prin diversificarea beneficiarilor creditelor, a termenelor de acordare, a destinațiilor creditelor, etc); prin diversificare se reduce riscul individual de credit;

apelarea la sistemul asigurãrilor în vederea transferãrii riscurilor de creditare uno societãți de asigurare.

Bancherii trebuie sã evalueze riscul înaintea acordãrii facilitãților de credit. Aceștia trebuie sã fie preocupați în general, de riscul nerambursãrii, și în special de posibilitatea ca clienții sã nu poatã sã-și respecte obligațiile asumate fațã de bancã.

Bãncile trebuie sa fie de asemenea, preocupate de garantarea și asocierea cu clientul de afaceri ca și de asigurarea îndrumãrii și avizãrii care sprijinã un viitor sigur pentru afacere.

În cadrul bãncilor sunt numite comitete de credit care în final își dau sau nu aprobarea cu privire la fiecare client de afacere. Înainte de a preda lucararea sa comitetului de credit, analistul de credite trebuie sã evalueze costurile și beneficiile potențiale pentru toate cazurile analizate. El trebuie sã aibã în vedere :

recunoașterea și identificarea riscurilor legate de fiecare propunere

sã facã o analizã a riscurilor în vederea reducerii lor

sã aprobe sau sã refuze propunerile clienților în cadrul unei structuri organizatorice de creditare.

Reducerea riscului presupune :

realizarea unei baze informaționale eficiente

cunoașterea tuturor factorilor de decizie controlabili și necontrolabili, toate limitãrile și rezultatele posibile pentru orice linie de credit sau serviciu care ar putea fi acordat

întocmirea documentației de creditare pentru a asigura termenii și condițiile care sprijinã poziția bãncii

asigurarea unor garanții corespunzãtoare

asigurarea controlului calitativ și cantitativ al creditului asigurând între altele ținerea evidenței și raportul dintre gradul de îndatorare și credit.

Utilizarea eficientã a analizei de risc dezvoltatã anterior este esențialã dacã se au în vedere și :

Figura nr. 5 : Tipurie de risc utilizate în analiza riscului de creditare

Capitolul II : Studiu de caz privind creditarea persoanelor juridice de cãtre bãncile comerciale în România în perioada 2008-2013

Conform ultimelor raportãri ale Bãncii Naționale a României, la sfârșitul lunii martie a anului 2014 în țara noastrã își desfãșurau activitatea un numãr de 40 de bãnci comerciale, fãrã de un numãr mediu de 41 de astfel de instituții existente în medie în anul 2013. Totalul activelor din sistemul bancar se situeazã în jurul valorii de 350 de miliarde de lei.

În acest studiu de caz îmi propun sã fac o incursiune asupra activitãții de creditare a persoanelor juridice de cãtre bãncile comerciale din România, și voi avea ca punct de plecare prezentarea principalilor jucãtori pe piața bancarã din România și cotele lor de piațã, iar apoi voi prezenta rezultatele unor statistici și indicatori privind creditele bancare acordate persoanelor juridice. Aceste statistici se referã la volumul și evoluția creditelor, structura acestora în funție de valuta acordare, scadențã și destinație, ratele dobânzilor și anumiți indicatori privind calitatea creditelor ( rata riscului de credit, rata creditelor neperformante, etc).

Pentru acest studiu voi folosi statisticile publicate de cãtre Banca Naționalã a României, dar și de presa economicã, în special de cãtre Ziarul Financiar.

2.1 Activele bancare și cotele de piațã ale principalelor instituții de pe piața bancarã

La data de 31 martie 2014, totalitatea activelor nete bancare este de 350 de miliarde de lei, care erau deținute de un numãr de 40 de instituții de credit. Din aceste 40 de instituții de credit, un numãr de 9 sunt sucursale ale unor bãnci strãine în România. În ceea ce privește proveniența capitalului celor 40 de bãnci, în proporție de 1.6% capitalul acestora este privat ( CEC Bank fiind singura bancã comercialã de stat), iar în privința naționalitãții capitalului, în proporție de 90% acesta este strãin.

Chiar daca pe piața bancarã sunt 40 de instituții, unele dintre acestea au o cotã de piațã infimã, iar activele sunt concentrate în jurul a câtorva dintre cele mai mari bãnci comerciale.

În tabelul nr.1 voi face o prezentare a cotelor de piațã pentru primele 10 instituții, prezentând atât cota de piațã din anul 2012, cât și cota de piațã din anul 2013.

Tabelul nr. 2 : Cotele de piațã ale bãncilor comerciale

Sursa : Ziarul Financiar

Cea mai mare bancã româneascã rãmâne Banca Comercialã Românã, însã cota de piațã a acesteia a scãzut semnificativ în anul 2013, fațã de anul 2012. Banca Românã pentru Dezvoltare ocupã poziția a doua în acest clasament, cu o cotã în jurul valorii de 13% și o tendințã de menținere. Banca Transilvania, ocupã poziția a treia și își confirmã trendul constant în ultimii ani în ceea ce privește creșterea cotei de piațã. BCR și BRD dețin împreunã o cotã de piațã cumulatã de 30.5%, iar primele șapte bãnci din sistem (BCR, BRD, BT, UNICREDIT, CEC, RAIFFAISEN, ING) dețin împreunã un procent cumulat de 66.7%, adica 2/3 din total. Primele zece bãnci dețin o cotã totalã cumulatã de 78.3%. Astfel, dacã împarțim diferența de pânã la 100% (100% – 78.5% = 21.7%) la celelalte 30 de instituții, rezultã o cotã medie de 0.72% pentru fiecare bancã în parte.

Astfel, ca o primã concluzie se poate afirma cã activele bancare sunt foarte neuniform distribuite, din moment ce primele douã bãnci dețin 1/3 din totalul activelor, primele șapte bãnci dețin 2/3 din totalul activelor, iar primele zece bãnci dețin 4/5 din totalul activelor.

În ceea ce privește activele totale, trebuie spus cã acestea sunt reprezentate în primul rând de creditele bancare (din punctul de vedere al bãncilor, creditele acordate sunt active), însa mai sunt și alte categorii de active. O prezentare succintã a acestora am realizat-o în tabelul nr.2 :

Tabelul nr.3 : Structura activelor bancare

Sursa : BNR

Creditele în lei reprezintã 88.95 miliarde de lei din totalul de 352 miliarde de lei ale activelor bancare, în timp ce creditele în valutã reprezintã 130 miliarde de lei din totalul activelor bancare. Diferența pânã la 100% o reprezintã activele fixe ale bãncilor, precum și disponibilitãțile neplasate în credite bancare (lichiditãți la vedere, depozite la alte bãnci și alte tipuri de active : devize, valutare, investiții financiare pe termen scurt, etc.).

2.2 Structura creditelor în funcție de tipurile de clienți și de valuta de acordare

Banca Naționalã a României publicã lunar un raport numit “Structura creditelor și a depozitelor”, prin intermediul cãruia publicã detaliat (inclusiv pe fiecare județ în parte) o situație sinteticã asupra clienților bãncilor, aceștia fiind clasificați dupã tipologie (agenți economici sau populație) și dupã destinație (credite de consum, credite pentru achiziția unei locuințe și credite acordate în alte scopuri).

Creditele în lei sunt în sumã totalã de 88.95 milioane de lei, care sunt acordate într-o proporție majoritarã agenților economici (persoanelor juridice) – 57.55%, fațã de persoanele fizice care au o pondere totalã de 40.37%. În cazul creditelor în lei acordate persoanelor fizice, 23.23 miliarde de lei din totalul de 35.91 miliarde de lei sunt creditele de consum, în timp ce creditele imobiliare și ipotecare în lei nu am fost foarte populate, în primul rând, deoarece aceleași produse erau mult mai iertine (din punctul de vedere al dobânzilor) în valutã. Cu toate acestea în ultimii doi ani bãncile comerciale din România fac eforturi mari pentru a încuraja creditele imobiliare și ipotecare doar în moneda localã.

În acest fel Guvernul României a prelungit programul “prima casã”, însã doar cu condiția ca acest tip de credit sã fie acordat în lei, iar efectele sunt vizibile, deoarece bãncile oferã credite prin acest program cu dobânzi efective anuale de sub 6%.

Tabelul nr. 4 : Structura creditelor în funcție de tipologia clienților

și a monedei de acordare

Sursa : BNR

În ceea ce privește creditul în valutã acesta este semnificativ mai mare decât cel în moneda naționalã (130 de miliarde de lei fațã de 88.95 miliarde de lei). În ceea ce privește strunctura acestuia, o cotã de 51.07% din total este alocatã populației, iar principala destinație a fost achiziția de locuințe, în timp ce și consumul are o pondere foarte însemnatã (22.37% din totalul creditului în valutã).

În ceea ce privește pe agenții economici, aceștia preferã sã se împrumute în valutã. Astfel, persoanele juridice au credite în valutã în echivalent de 61.15 miliarde de lei, în timp ce creditul total în lei pentru persoanele juridice este de 51.19 miliarde de lei.

Pentru a avea o viziune de ansamblu asupra structurii creditului dupã destinații, într-o primã fazã am însumat valorile creditului în lei și în valutã și în figura nr.1 am realizat o reprezentare a acestei structuri :

Figura nr. 5 : Structura creditului total (în lei și în valutã) dupã destinație

Sursa : prelucrare proprie

Dupã cum se poate observa din reprezentarea graficã de mai sus existã un relativ echilibru între creditul acordat persoanelor juridice (51.5% din total) și cel acordat persoanelor fizice (48.5%). În ceea ce privește creditul acordat persoanelor fizice, în mod surprinzãtor creditul total (în lei plus în valutã) acordat pentru consum este mai mare decât cel acordat pentru achiziția de locuințe.

2.3 Evoluții ale creditului acordate persoanelor juridice

Majoritatea bãncilor care acționeazã pe piața românescã au capital strãin; astfel putem vorbi despre douã situații :

foste bãnci românești preluate de grupuri financiare strãine (exemplu : BRD – Groupe Société Generale, BCR – ERSTE, Banca Agricolã – Raiffaisen)

bãnci strãine care au deschis în mod direct în România sucursale sau filiale ( exemplu : ING)

În contextul crizei economice, pe piața bancarã din România, s-a vorbit despre o oarecare presiune de la sediile centrale înspre conducerile sucursalelor proprii din diferite țãri în vederede depunerii de eforturi de repatriere e capitalurilor. În general s-a pus problema repatrieii capitalurilor proprii, adicã acea situație în care filiala româneascã își desfãșura activitatea pe baza fondurilor primite de la grupul mama, și nu pe baza fondurilor atrase.

În figura nr.2 am realizat o evoluție a stocurilor de credite acordatate de cãtre bãncile cu capital strãin, companiilor românești :

Figura nr. 6 : Evoluția datoriei companiilor românești cãtre bãncile comerciale

Sursa : BNR

După cum se observă, în ultimul an și jumătate (septembrie 2012-decmbrie 2013), existã o tendință vizibilă de diminuare a creditelor acordate de către băncile străine. Scăderea totală este de 700 de milioane de euro, sau o scădere relativă de 6%. Însă, problema stocurilor de credite este o problemă globală a sistemului bancar și în majoritatea interviurilor acordate în presã sau la conferințele bancherilor, conducătorii băncilor afirma că cea mai mare problemă actuală o reprezintã cererea din partea clientelei.

Pe de altă parte, chiar dacă Banca Națională a României, a făcut toate eforturile pentru stimularea creditării, prin politica monetarã, care a avut ca scop final, reducerea ratelor dobânzii (voi insista asupra acestor aspecte în capitolul 2.4), stocul de credite este în continuare în scădere, ceea ce nu e un lucru favorabil pentru bãncile românești.

Majoritatea băncilor care operează pe piața bancară din România, au capital străin. Conform figurii nr.3, băncile austriece (formate în special din Grupul Raiffeisen – BCR ERSTE) au acordat cele mai multe credite (6,77 miliarde de euro), însă dinamica acestora este în scădere. În schimb băncile germane, au o tendință de menținere, însă acestea au un stoc total de credit de aproximativ jumătate din cât au băncile austriece. În fine, băncile controlate de grupuri franceze (în special BRD, controlată de Group Societe Generale), are o cotă de piață într-o scădere extrem de vizibilã.

Figura nr. 7 : Structura pe țãri a creditelor acordate de bãncile strãine

Sursa : BNR

O creștere foarte puternică se poate vedea în cazul băncilor italiene, cu o creștere de 38 % în perioada septembrie 2012 – decembrie 2013, de la 62 de milioane de euro la 85,3 % milioane de euro la sfârșitului anului 2013. Grupul băncilor italiene e reprezentat în special de Unicredit Țiriac Bank, deși nu trebuie ignorată prezenta băncii Intesa SanPaolo, o bancă cu o istorie scurtă în peisaj bancar românesc, însă cu o mare importanțã în sistemul bancar italian.

2.4 Evoluția dobânzilor

Evoluția dobânzilor este puternic corelatã cu evoluția inflației. Așadar, se impune sã analizãm în primul rând nivelul inflației.

Inflația a atins un nivel minim istoric în ianuarie 2014 (1,06%/an). Conform datelor Institutului Național de Statisticã, prețurile de consum au crescut cu 0,85% în ianuarie. Prețurile la alimente s-au majorat cu 0,86%, pe fondul creșterii prețurilor la fructe și legume (cu 1,57% , respectiv 6,37%) Prețurile la bunuri nonalimentare au urcat cu 0,92% , ca urmare a majorării accizelor (indexarea cu inflația), cu impact pentru carburanți (+1,12% ) și tutun (+2,99%). Tarifele la servicii au crescut cu 0,66%, evoluție determinată de componenta poștă și telecomunicații (+1% ). Inflația core a consemnat un avans de 0,24%. În figura nr.4 am redat evolutia inflației in ultimii 10 ani.

Figura nr. 8 : Evoluția inlfației în România în perioada 2013-2014

Sursa : Eurostat, INS

Banca Naționalã a implementat o serie de mãsuri de normalizare a politicii monetare pe parcursul ultimelor luni : a redus gradual dobânda de referințã cãtre nivelul minim istoric de 3.5%. La a doua ședințã de politicã monetarã din 2014, BNR a redus dobânda de referințã cu 0.25% la 3.5% (nivel minim istoric) și a menținut Rezervele Minime Obligatorii pentru RON și valutã la 12%, respectiv 18%.

Decizia cu privire la dobânda de referințã a fost determinatã de nivelul redus al presiunilor inlaționiste (minim istoric, sub limita inferioarã a intervalului țintã stabilit de banca centralã), dar și de climatul dificil din sfera investițiilor și a creditãrii. Ciclul de reducere a dobânzii de referințã inițiat în iulie 2013 a determinat o scãdere importantã a dobânzilor practicate în sectorul bancar intern, ceea ce va contribui la relansarea gradualã a creditãrii și a investițiilor private, cu impact pozitiv pentru potențialul economic.

Figura nr. 9: Evoluția ratelor dobânzii de politică monetară în perioada 2003-2013

Sursa : BNR

Conform graficului de mai sus, se poate observa o evoluție de ansamblu a ratei dobânzii cheie practicate de Banca Națională a României. Desigur, aceasta nu este dobânda pe care o oferă băncile comerciale către clienții persoane juridice, însă este un foarte bun reper. În perioada 2003-2007 (până la izbucnirea marii crize economice), dobânda a avut un vădit trend descendent, deoarece România înregistra creștere economică, iar climatul de afaceri se îmbunătățea de la un an la altul. Desigur, la începutul perioadei luate în discuție, ratele dobânzilor aveau valori astronomice, din moment ce, inclusiv dobânda de politica monetară a BNR avea valori și de peste 20%.

La începutul crizei economice, acest indicator ajunsese la valoarea de 7%, ceea ce era o valoare foarte încurajatoare pentru agenții economici care doreau să-și dezvolte afacerile și să se finanțeze pe piața bancară.

În contextul crizei economice, BNR a dorit să reducã creditarea și astfel a mărit dobânda, iar accesul la finanțare a devenit mai puțin accesibil, astfel cã la finalul anului 2008 și începutul anului 2009, dobânda de politica monetară a fost de peste 10%. Din acel moment însă, dobânda cheie a BNR a intrat pe un nou trend descendent, ajungând până la minimele istorice din prezent (3,5 %).

Cu toate acestea, ar fi foarte interesant să privim și evoluția dobânzilor effective, cele practicate de către băncile comerciale din România. În acest sens, am prezentat o evoluție a acestora în figura nr. 6 :

Figura nr. 10 : Evoluția dobânzilor practicate de cãtre bãncile comerciale

Sursa : Ziarul Financiar

Ratele dobânzilor practicate de cãtre bãncile comerciale în relația cu persoanele juridice a fluctuat de la 11.97% în ianuarie 2008, pânã la 6.84% în decembrie 2013.

Pe parcursul anul 2008, dobânzile pentru acordarea de noi credite cãtre persoanele juridice a avut un trend ascendent, crescând de la 11.97% în luna ianuarie pânã la 20.49% în luna noiembrie, moment în care se înregistreazã și maximul acestor șase ani.

Trendul descendent începe în anul 2009, iar al sfârșitul acelui an, bãncile comerciale acordau credite cu o ratã a dobânzii medii de 15.40%, iar în cursul anului 2010, mai exact spre sfârșitul anului asistãm în premierã la rate ale dobânzii de sub 10% (9.86% în octombrie 2010 și 9.40% în decembrie 2010).

În anii 2011 și 2012, ratele dobânzilor încep sã se stabilizeze. Dacã în anii 2008 – 2010 asistãm la variații de peste 1% de la o lunã la alta, în anul 2011 variațile încep sã fie mult mai mici, de doar 0.2 – 0.3 la suta lunar același trend (de scãdere).

În anul 2013 asistãm la cea mai agresivã scãdere a ratelor de dobândã, în special pe fondul unor mãsuri similare și în peisajul financiar-bancar european și american, unde dobânzile au ajuns în anul 2013 la minine istorice. Desigur, și climatul economic, conform cãruia anul 2013 ar fi fost primul în care economiile mondiale nu mai resimțeau crizã, în care s-au atins aceleași nivele de dezvoltare și producție, au contribuit la aceastã stare pozitivã.

Chiar dacã nu fac obiectul propriu – zis al studiului nostru, meritã sã ne îndreptãm atenția puțin și spre ratele dobânziilor practicate de cãtre bãncile comerciale din România, în relația cu persoanele fizice. Astfel, în aceiași perioadã luatã în discuție, a exista un moment (începutul anului 2009) când creditele pentru persoanele fizice erau mai ieftine decât cele acordate persoanelor juridice. De asemenea, dacã analizãm perioada trecutã se observã abundența creditelor “doar cu buletinul”, însã ce poate fi remarcat este faptul cã dobânzile acestor credite nu ar fi trebuit sã fie mai mici decât dobânzile acordate agenților economici.

În prezent, dobânzile acordate la creditele pentru persoane juridice sunt ușor mai mici decât cele acordate persoanelor fizice ( în medie cu 2.5 puncte procentuale). Desigur, dupã cum am vãzut deja în structura creditelor, situația este un disproporționalã, deoarece creditele acordate persoanelor fizice sunt pe de-o parte credite pentru achizitii de locuințe, iar pe de altã parte, credite de consum. Se știe cã creditele pentru achiziții de locuințe sunt în bunã parte subvenționate de cãtre stat prin Programul Prima Casã și avem dobânzi de sub 5%, în timp ce creditele de consum sunt taxate de cãtre bãnci cu dobânzi începând de la 12% pentru credite propriu – zise și mergând pânã la 24% pentru credite acordate prin intermediul cardurilor de cumpãrãturi sau descoperire de cont (overdraft).

Un alt aspect foarte important îl reprezintă marjele comerciale ale băncilor, adică diferențele dintre dobânzile la depozite și dobânzile la credite. O astfel de evoluție am redat în figură nr.7.

Figura nr. 10 : Paralela între dobânzile la credite și cele la depozite

Sursa : Ziarul Financiar

După cum se observă, chiar dacă trendul dobânzilor a fost unul descendent, în contextual în care Banca Națională a României a luat măsura de stimulare a creditării prin reducerile dobânzilor, Bănci Comerciale au căutat să nu-și afecteze afacerile proprii, și astfel au redus dobânzile la credite în accord cu politicile BNR, însă au redus și dobânzile la credite.

Dacă la începutul anului 2012, dobânzile medii la credite erau de 13,9 %, iar la depozite acestea erau de 6,25 %, rezultă că în acel punct băncile comerciale funcționau pe o marjă brută de profit din dobânzi de 7,65 puncte procentuale.

La sfârșitul anului 2013, dobânzile medii la depozite erau de 11,8 %, în timp ce dobânzile medii la credite erau de 4,33 %, iar prin diferența marjele băncilor comerciale erau de 7,47%. Este adevărat că am asistat la o mică scădere a marjelor comerciale, însă după părerea mea personală, diferența este nesesizabila. În condițiile în care rata inflației a scăzut până la minime istorice, iar economia românească da semnale de revigorare, gradul de risc al creditării bancare a scăzut și ca atare băncile ar putea să aibă și ele inițiative în încurajarea creditării, reducând astfel dobânzile.

2.5 Creditele garantate

Tot referitor la gradul de risc, trebuie spus ce în peisajul financiar-bancar din România, au apărut o serie de programe de garantare a creditului pentru agenții economici, în care creditele sunt garantate în totalitate sau în parte de diverse organisme. Această situație este similară cu Programul Prima Casă, în care statul din intermediul Fondului Național de Garantare, garantează pe 50 % din șoldurile creditelor populației.

În ceea ce privește creditele garantate pentru agenții economici, exista o serie de programe, în care acestea sunt garantate, și ca atare merita făcută o trecere în revistă a câtorva dintre acestea.

Creditele subvenționate APIA pentru Agricultori. Mecanismul creditării este următorul: Statul Roman prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură, acorda diverse subvenții agricultorilor personae fizice și persoane juridice care desfășoară activități agricole. Însă, având în vedere lipsă acută de lichidități la Bugetul de Stat, aceste plati sunt deseori întârziate.

Băncile Comerciale au venit în întâmpinarea agricultorilor, acordând linii de credit agricultorilor. Mecanismul acestui tip de creditare este următorul: clientul primește o adeverință de la APIA în care sunt menționate sumele pe care acesta este îndreptățit să le primească și eliberează o adeverință în acest sens. Practic, banile acorda agricultorilor acei bani în avans sub forma unei linii de credit, însă nu sunt expuse nici unui risc, deoarece banii îi voi încasa de la APIA, și nu de la cel creditat.

Cu toate că în cadrul acestui tip de produs nu exista nici un fel de riscuri, băncile practica niște dobânzi ridicate. În acest sens, Banca Transilvania, CEC Bank și ProCredit Bank oferă astfel de linii de credit cu o dobândă lunară de 1%, ceea ce se traduse într-o dobândă nominală de 12 %, însă cu alte diverse costuri (commission de acordare, commission de analiza, capitalizarea lunară a dobânzii), DAE efectiv pentru acest produs ajunge și la 15 %, ceea ce e imens în condițiile în care aceste credite nu comportă nici un risc pentru bănci.

Dacă produsul prezentat mai sus, este destinat exclusive agricultorilor, la nivel european funcționează Liniile de Finanțare Jeremie, care sunt “Resurse europene comune pentru microîntreprinderi și IMM-uri – este o inițiativă a Comisiei Europene dezvoltată împreună cu Fondul European de Investiții. Această inițiativă promovează utilizarea instrumentelor de inginerie financiară pentru a spori accesul IMM-urilor la finanțare prin intervenții din fondurile structurale”.

Aceste fonduri pot sprijini:

crearea unor companii noi sau extinderea celor existente;

accesul întreprinderilor (în special al IMM-urilor) la capital de investiții pentru modernizarea și diversificarea activităților lor, dezvoltarea de produse noi, asigurarea și extinderea accesului pe piață;

cercetare și dezvoltare pentru afaceri, transfer tehnologic, inovație și antreprenoriat;

modernizarea tehnologică a structurilor de producție pentru a contribui la atingerea obiectivelor unei economii cu emisii de carbon scăzute;

investiții productive care creează și salvgardează locurile de muncă durabile.

2.6 Calitatea creditelor (creditele neperformante)

În contextul discuției despre creditarea persoanelor juridice, nu trebuie ignorată sub nici o formă calitatea creditelor. Băncile comerciale au dezvoltate o serie de modele proprii de analiză și evaluare a portofoliului de credite, însă aceste situații nu sunt publice.

În schimb, Banca Națională a României centralizează și publică situația agregată la nivelul sistemului bancar din noastră. Cel mai popular și în același timp și cel mai sumplu indicator al calității creditelor îl reprezintă rata creditelor neperformante. În figură nr.8, am redat evoluția acestora în ultimii 4 ani.

Figura nr.11: Evoluția ratei creditelor neperformante în perioada 2010-2014

Sursa : Ziarul Financiar

Calitatea creditelor estimate prin intermediul indicatorului rata creditelor neperformante s-a înrăutățit foarte vizibil în ultimii 4 ani, întrucât acest indicator s-a dublat în perioada luată în discuție. Astfel, în anul 2010 doar 11,8 % din totalul creditelor acordate erau clasificate ca fiind “neperformante”. BNR definește creditele neperformante ca fiind “Expunere brută aferentă creditelor nebancare și dobânzilor, clasificate în pierdere categoria a 2-a, în cazul cărora serviciul datoriei > 90 zile și/sau în cazul cărora au fost inițiate proceduri judiciare față de operațiune sau față de debitor / Total credite și dobânzi clasificate, aferente creditelor nebancare”.

Practic, un credit ajunge să fie clasificat ca fiind “neperformant”, fie dacă debitorul înregistrează restante mai mari de 90 de zile ratelor și în același timp în urma analizei interne realizate în bancă la nivel de debitor individual, aceste este mutat din categoria de performanță economică “1” în “2”. Trebuie spus, că băncile comerciale refac de 2 ori pe ani, o analiză a clienților existenți în portofoliu, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra portofoliului de credite și prin prisma performanței individuale a debitorului, nu doar prin serivicul datoriei acestuia, respective modul în care își plătește rațele.

Observând reprezentarea grafică din figura nr.8, se observă că o creștere foarte bruscă la nivelul anului 2013, în comparație cu nivelul acestui indicator din anul 2012. În estimarea acestui indicator, contează foarte mult și procedurile băncilor.

Astfel, întrucât un portofoliu de credite de o calitate mai proastă înseamnă pe lângă o povară pentru activitatea proprie, însă mai impune băncilor și anumite alte obligații. De exemplu ele trebuie să-și constituie provizioane pentru deprecierea activelor (a creditelor), sau în situații mai grave, trebuie chiar să-și supliementeze capitalurile și fondurile proprii , având în vedere că “adecvarea capitalului” reprezintă una dintre problemele foarte importante la nivel de top management în băncile comerciale, dar și o cerință expresă la nivelul bancar european, conform acordurilor de la Basel.

Ca atare, referitor la acesta problemă aș aprecia că mai degrabă nu s-a înrăutățit climatul economic ci doar că băncile încep să facă publice aceste situații. Desigur nu trebuie ignorat nici fenomenul insolventei, care este un mecanism foarte permisiv pentru agenții economici care se protejează în fata creditorilor și întârzie foarte mult executările silite.

Concluzii

În urma cercetãrii realizate, am constatat faptul cã acest proces de creditare al persoanelor juridice presupune o serie de analize a indicatorilor economico – financiari ai întreprinderilor, implicit al agenților economici, astfel încât creditele sunt variate în funcție de tipul de valutã, termenul de rambursare, nivelul ratei dobânzilor, dar și din punct de vedere calitativ, ceea ce implicã rata riscului de creditare.

Concluzionând cele menționate, se remarcã faptul cã în anul 2008 adâncirea gradului de intermediere bancarã a avut ca efect creșterea riscului de credit, determinatã de evoluția creditelor în valutã care dețineau mai mult de jumãtate din totalul creditului neguvernamental. Din punctul de vedere al calitãții portofoliilor de credite ale bãncilor comerciale se remarcã o menținere bunã, însa la nivelul debitorilor expuși riscului valutar se accentueazã nivelul de depreciere a monedei naționale.

Ca urmare a scãderea calitãții portofoliului de credite, ce costituie o vulnerabilitate pentru sistemul bancar românesc, în anul 2009 aceasta s-a accentuat pe fondul recesiunii economice. Debitorii aceluiași an care au contractat credite în valutã și nu au fost asigurați împotriva riscului valutar reprezenta un factor negativ pentru sistemul bancar, însã stabilitatea financiarã era susținutã în mare parte de resursele proprii ale bãncilor.

În anul 2010 bãncile au preferat reducerea de acordare a creditelor prin mãsuri luate precum operațiunile de refinanțare a creditelor existente și achiziționarea de titluri de stat, astfel încat normalizarea nivelului dobânzilor s-a redus odatã cu scaderea creditelor noi în piațã. Politica monetarã practicatã de bãncile comerciale s-a axat în principal pe prevenirea riscurilor de creditare și echilibrarea fluxurilor de credite în monedã naționalã fațã de cele acordate în valutã.

La jumãtatea anului 2011 s-a reluat creditarea sectorului privat, deși calitatea portofoliului de credite deținute în bilanțurile bãncilor comerciale a continuat sã fie constrânsã pe fondul menținerii presiunilor asupra veniturilor debitorilor. Totuși, instituțile respective dispuneau de un volum suficient de provizioane pentru eventualele pierderi, astfel cã riscul de creditare era diminuat.

Pentru anul 2012, calitatea portofoliilor de credite reprezinta o slãbiciune pentru bilanțul sistemului bancar românesc, în contextul presiunilor puse pe situația financiarã a debitorilor, dar și al restrângerii activitãții de creditare. Cu toate acestea, creditele neperformante erau provizionate la un nivel relativ bun, în principal prin decizia bãncii centrale de a continua utilizarea filtrelor prudențiale pentru calculul fondurilor proprii și indicatorilor de prundențã bancarã.

Bibliografie

Vasile Cocriș, Dan Chirleșan, „Managementul bancar și analiza de risc în activitatea de creditare”,Editura Universitãții „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009

Mariana Negruș, Ramona Toma, „Spre o nouã arhitecturã monetar-financiarã internaționalã”, Editura Universitãții „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005

Vasile Cocriș, Dan Chirleșan, „Economie bancarã – Repere teoretice și studiu monografic”, Editura Universitãții „Alexandru Ioan Cuza”, , 2009

Cornel Nicolae Jucan, „Managementul activelor și pasivelor bancare”, Editura „Alma Mater”, , 2009

Vasile Turliuc, Vasile Cocriș, Ovidiu Stoica, Angela Roman, Valeriu Dornesc, Dan Chirleșan, „Monedã și credit”, Editura a 3-a rev., Iași, Editura Universitãții „ Alexandru Ioan Cuza”, 2009

Dr. Nicolae Dãnilã, Dr. Aurel Octavian Berea, „Managementul bancar – Fundamente și orientãri”, Editura Economicã, București, 2000

Dr. Nicolae Petria, “Monedã, credit, bãnci și burse”, Editura. Alma Mater, Sibiu, 2003

Ziarul Financiar

Institutul Național de Statisticã

Rapoarte Financiare ale BNR

Statistica BNR

http://www.astral.ro/tibi/moneda%20si%20credit/sistem%20bancar.doc

http://www.conso.ro

http://ec.europa.eu/regional_policy

Bibliografie

Vasile Cocriș, Dan Chirleșan, „Managementul bancar și analiza de risc în activitatea de creditare”,Editura Universitãții „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009

Mariana Negruș, Ramona Toma, „Spre o nouã arhitecturã monetar-financiarã internaționalã”, Editura Universitãții „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005

Vasile Cocriș, Dan Chirleșan, „Economie bancarã – Repere teoretice și studiu monografic”, Editura Universitãții „Alexandru Ioan Cuza”, , 2009

Cornel Nicolae Jucan, „Managementul activelor și pasivelor bancare”, Editura „Alma Mater”, , 2009

Vasile Turliuc, Vasile Cocriș, Ovidiu Stoica, Angela Roman, Valeriu Dornesc, Dan Chirleșan, „Monedã și credit”, Editura a 3-a rev., Iași, Editura Universitãții „ Alexandru Ioan Cuza”, 2009

Dr. Nicolae Dãnilã, Dr. Aurel Octavian Berea, „Managementul bancar – Fundamente și orientãri”, Editura Economicã, București, 2000

Dr. Nicolae Petria, “Monedã, credit, bãnci și burse”, Editura. Alma Mater, Sibiu, 2003

Ziarul Financiar

Institutul Național de Statisticã

Rapoarte Financiare ale BNR

Statistica BNR

http://www.astral.ro/tibi/moneda%20si%20credit/sistem%20bancar.doc

http://www.conso.ro

http://ec.europa.eu/regional_policy