Creditarea Intreprinderilor Mici Si Mijlocii
CREDITAREA
INTREPRINDERILOR
MICI SI MIJLOCII
CUPRINS
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE- IMM-urile in economia de piata
Finantarea proiectelor investitionale specifice IMM prin sistemul bancar
Strategii si politici investitionale specifice IMM prin sistemul bancar
Rolul creditului bancar in finantarea IMM-urilor
Riscul asociat creditului IMM
Managementul riscului de credit
Riscuri specifice IMM-urilor si monitorizarea acestora
CAPITOLUL 2
Creditarea IMM-urilor – principala linie de business a BCR.
2.1 Prezentarea bancii
2.1.1 Scurt istoric
2.1.2 Retea de unitati
2.1.3 Conducerea bancii si actionariat
2.1.4 Activitate internationala
2.1.5 Grupul BCR
2.2 Principalele linii de business ale bancii; produse si servicii oferite de BCR
2.2.1 Oferta de produse a BCR
2.2.2 Alinierea produselor si serviciilor BCR la standarde europene
2.2.3 Produse si servicii – caseta de valori
– multicash
– carduri
– CEC-uri
– produse de economisire
– produse de investitii
– creditul familia mea
– alte servicii
2.3 Produse si servicii bancare specifice IMM-urilor
2.3.1 Microcredite pentru activitatea curenta
2.3.2 Microcredite ptr. finantarea cheltuielilor si stocurilor temporare
2.3.3 Microcredite pentru investitii
2.3.4 Contul ideal BCR- investitii in lei si valuta
2.3.5 BCR VISA Business pentru IMM-uri
CAPITOLUL 3
Studiu de caz privind finantarea IMM-urilor in cazul BCR
Alternative de finantare oferite de GRUPUL BCR
Principalele elemente de analiza – analiza economico financiara
analiza profitabilitatii
analiza bonitatii financiare
analiza plan de afaceri si a cash-flowului
analiza aspectelor nefinanciare
CAPITOLUL 4
4.1 Acordarea unui credit pentru nevoi curente la sc Adelin & Mary Trans srl.
4.2 Decizia de creditare
4.3 Concluzii si propuneri
4.4 ANEXE-Dosar de creditare
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL 1
Întreprinderile mici și mijlocii
în economia de piață
Concept, profil și dinamică privind întreprinderile mici și mijlocii
Știința economică a consacrat cu mult timp în urmă, și a dezvoltat în ultimele decenii teorii bine structurate și fundamentate științific cu privire la locul și rolul unității economice producătoare și al întreprinzătorului în desfășurarea activităților economice.
Multitudinea de factori și condiții în care acționează – între care se remarcă repartizarea teritorială a resurselor, dimensionarea relativ limitată a factorilor și inițiativa subiecților de proprietate – generează existența unei mari varietăți de întreprinderi.
Astfel, în funcție de caracteristicile de bază ale comportamentului economic, întreprinderile pot fi clasificate în:
întreprinderi cu activitate nefinanciară: industriale, agricole, de construcții, comerț, alte servicii;
întreprinderi financiare, bancare și de asigurări;
întreprinderi din administrația centrală, locală și de securitate socială;
organizații neguvernamentale administrate privat;
întreprinzători privați, categorie în care se includ persoanele fizice independente autorizate să presteze activități comerciale și asociațiile familiale.
Din punct de vedere al nivelului înzestrării tehnologice întreprinderile pot fi plasate în categoria manufacturilor, a unităților mecanizate, automatizate ș.a.
Marea varietate de forme sub care se constituie, organizează și funcționează întreprinderile impune clasificarea acestora din rațiuni metodologice, astfel că pe baza unor criterii economice și juridice acceptate în literatura de specialitate și validate de practica economică a fost concepută și admisă schema de clasificare generală redată mai jos:
Întreprinderi persoane fizice (individuale – ferme de familie; private de familie)
Întreprinderi cooperative
Întreprinderi persoane juridice (societăți comerciale)
de persoane
în nume colectiv
în comandită simplă
c.2. de capitaluri
în comandită pe acțiuni
societăți pe acțiuni (corporații)
c.3. cu răspundere limitată (mixte: de persoane și capitaluri)
Regii autonome
d.1. naționalizate sau constituite din resursele statului
d.2. directe și indirecte
După forma juridică de organizare, în sensul terminologiei utilizate în legislația care guvernează organizarea și funcționarea întreprinderilor, acestea pot fi regii autonome și institute naționale înființate prin hotărâri de guvern, societăți comerciale, în diverse forme juridice prezentate la paragraful anterior, societăți agricole, înființate sau reorganizate în baza Legii nr. 36/1991, societăți cooperatiste, cu capital de tip cooperatist, înființate sau reorganizate în baza Decretelui Lege nr. 66/1990 și Legii nr. 109/1996.
În categoria întreprinderilor sunt incluse de asemenea și alte instituții ale Administrației publice centrale și locale înființate prin decrete-legi, instituții bugetare înființate prin hotărâri de guvern sau decizii ale organelor administrației locale precum și organizațiile neguvernamentale administrate privat, asociații și fundații sindicale, partide politice, organizații ale cultelor religioase înființate în baza Ordonanței nr. 26/2000 și a Legii nr. 21/1924.
O categorie aparte de întreprinderi o reprezintă întreprinzătorii privați, persoanele fizice independente și asociațiile familiale, înființate în baza Legii nr. 507/2002.
După scopul înființării, întreprinderile pot avea fie caracter comercial sau patrimonial, fie caracter necomercial sau nepatrimonial. În categoria celor cu caracter nepatrimonial sunt incluse instituțiile bugetare, administrația publică centrală și locală, precum și organizațiile neguvernamentale. În categoria celor patrimoniale se includ regiile autonome și institutele naționale, societățile comerciale și agricole. Din această categorie se disociază societățile care desfășoaă activități cu caracter social, respectiv activități didactic-educative și de asistență sanitară, dat fiind faptul că aceste activități nu sunt asimilate cu acte și fapte de comerț, cu activități cu scop patrimonial .
În oricare din structurile redate anterior, este necesar ca o persoană fizică sau juridică să-și asume riscul de a organiza, desfășura și dezvolta o afacere, o activitate profitabilă, persoana fiind definită ca întreprinzător.
Orice persoană care are idei în legătură cu modul în care se poate face “ceva” mai bine într-un domeniu oarecare și care este dispusă să desfășoare o activitate dificilă și să-și asume riscul, este un potențial întreprinzător. Ideea se poate referi la un produs, serviciu, procedeu, piață, tehnologie avansată, întrucât spiritul antreprenorial există în toate domeniile de activitate.
Din literatura de specialitate se pot extrage câteva din accepțiunile termenului „întreprinzător”:
Întreprinzătorul este cel care își asumă riscuri, pregătind inovația; el “întreprinde”. Această caracteristică este esența întreprinzătorului; el inovează în funcție de oportunitățile ivite, procură și organizează utilizarea resurselor, pentru a produce și a comercializa produse și/sau servicii cerute pe piață (K. Mill).
Întreprinzătorul este cel care organizează și coordonează făcând să funcționeze o firmă în vederea realizării unui câștig personal. El plătește materiile prime consumate, terenul pe care-l utilizează, angajații, asigură tot capitalul necesar. În plus, “aduce” inițiativa personală, talentul, abilitatea sa, planificând, organizând și administrând firma. De asemenea, își asumă eventualitatea de a câștiga sau de a pierde în funcție de circumstanțe neprevăzute de el sau de situații necontrolabile. Ca atare, folosește în scop propriu tot ceea ce rămâne din încasări după plata diverselor obligații (R. Ely și R. Hess).
Întreprinzătorul este cel care dezvoltă un tip particular de comportament, înglobând inițiativă, organizarea și manipularea mecanismelor economice și sociale în scopul “exploatării” resurselor și oportunităților, acceptării riscului și eșecului (A. Shapero).
Întreprinzătorul este cel care combină resurse (umane, materii prime, informații) pentru a le da valoare sau cel care introduce schimbări, inovații, o nouă ordine în mediul său de activitate (K. Vesper).
Activitatea întreprinzătorului constă în reformarea și revoluționarea modului de producție, exploatând o invenție sau, mai general, o posibilitate tehnologică inedită, în scopul obținerii unui nou produs sau serviciu, pe baza unor schimbări în diverse faze ale procesului de producție (J. Schumpeter).
În țările aflate în perioada de tranziție spre o economie liberă, de piață, numărul întreprinzătorilor este din ce în ce mai mare, fapt care ține și de întreprinzătorii de risc, dar și de capacități înnăscute ale acestor persoane. Se înțelege că, urmând cursul firesc al lucrurilor, tendința întreprinzătorului trebuie încurajată pentru ca un număr din ce în ce mai mare de persoane cu pregătire profesională diferită să se simtă capabile să-și gândească, lanseze și conducă propria afacere.
O soluție alternativă de proces antreprenorial este franchisingul, constând în sprijinirea din exterior a procesului antreprenorial, a întreprinzătorului însuși de către firme de consultanță, incubatoare de afaceri, bănci, fonduri de garantare sau alte organisme care pot ajuta la o mai bună structurare a proiectelor firmei și la adaptarea acestor proiecte la cerințele pieței.
Procesul antreprenorial cuprinde cinci faze distincte, cea dintâi fiind identificarea și evaluarea oportunităților. Aceste demersuri inițiale se pot realiza intuitiv sau în manieră “științifică”, cercetând tipurile cunoscute de oportunități, dintre care unele pot fi accesibile întreprinzătorului care se lansează într-un proces antreprenorial.
A doua fază a procesului antreprenorial constă în obținerea resurselor necesare și se realizează prin combinarea resurselor obținute din surse proprii, surse atrase și împrumutate, ținând cont de costurile care diferențiază sursele.
Elaborarea planului de afaceri, ca etapă a procesului antreprenorial este unul dintre cele mai des întrebuințate instrumente antreprenorial-manageriale.
Înființarea firmei, ca fază a procesului antreprenorial, este dependentă de următorii factori care influențează ritmul fenomenului antreprenorial: fluctuațiile macroeconomice; caracteristicile ramurilor economiei naționale; costul șomajului; raportul dintre mărimea veniturilor personale posibil de obținut ca angajat și nivelul veniturilor obținute de potențialul întreprinzător.
Asigurarea managementului eficient și eficace al firmei înființate este etapa care începe după finalizarea procedurilor de înființare a firmei și se realizează ținând cont de elementele specifice managementului antreprenorial.
După circa 4 decenii de întrerupere între anii 1950-1990, fenomenul antreprenorial a renăscut în România, urmând un parcurs dificil și complex. Două etape de evoluție se consideră a fi parcurse în acest deceniu:
perioadă de dezvoltare relativ accentuată a IMM, cuprinsă între 1990 și 1995;
o perioadă de temporizare a dezvoltării IMM, după 1996 și până în prezent.
Legea nr. 133/1999 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici si mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 349 din 1999 definește pe de o parte noțiunea de întreprinzător, ca persoana juridică sau persoana fizică autorizată care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane juridice, organizează o societate comercială denumită întreprindere, în vederea desfășurării unor fapte și acte de comerț.
La rândul ei, întreprinderea este definită în textul aceleiași legi ca fiind orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piață în condiții de concurență.
Condiția stabilită prin Legea nr. 33/1999 pentru ca o întreprindere să se încadreze în categoria întreprinderilor mici și mijlocii este să îndeplinească cumulativ trei condiții privind numărul de angajacile ramurilor economiei naționale; costul șomajului; raportul dintre mărimea veniturilor personale posibil de obținut ca angajat și nivelul veniturilor obținute de potențialul întreprinzător.
Asigurarea managementului eficient și eficace al firmei înființate este etapa care începe după finalizarea procedurilor de înființare a firmei și se realizează ținând cont de elementele specifice managementului antreprenorial.
După circa 4 decenii de întrerupere între anii 1950-1990, fenomenul antreprenorial a renăscut în România, urmând un parcurs dificil și complex. Două etape de evoluție se consideră a fi parcurse în acest deceniu:
perioadă de dezvoltare relativ accentuată a IMM, cuprinsă între 1990 și 1995;
o perioadă de temporizare a dezvoltării IMM, după 1996 și până în prezent.
Legea nr. 133/1999 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici si mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 349 din 1999 definește pe de o parte noțiunea de întreprinzător, ca persoana juridică sau persoana fizică autorizată care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane juridice, organizează o societate comercială denumită întreprindere, în vederea desfășurării unor fapte și acte de comerț.
La rândul ei, întreprinderea este definită în textul aceleiași legi ca fiind orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piață în condiții de concurență.
Condiția stabilită prin Legea nr. 33/1999 pentru ca o întreprindere să se încadreze în categoria întreprinderilor mici și mijlocii este să îndeplinească cumulativ trei condiții privind numărul de angajați, independență patrimonială și volumul cifrei de afaceri.
În funcție de numărul de angajați există:
Microîntreprinderi – până la 9 salariați;
Întreprinderi mici – între 10 și 49 salariați;
Întreprinderi mijlocii – între 50 și 249 salariați.
Evoluțiile contradictorii din economie și societate au făcut ca, după un deceniu de la apariția lor, să funcționeze efectiv numai 50% din societățile comerciale private înmatriculate. Din totalul IMM înființate, circa 92% erau microîntreprinderi. Marea majoritate a acestora și-au declarat ca obiect de activitate comerțul (circa 70%), la polul celălalt aflându-se societățile din sfera construcțiilor (2%) sau industriei (9%).
Analiza specificității IMM scoate în evidență o paletă largă de trăsături. Activitatea IMM completează activitatea firmelor mari. Întreprinderile mici și mijlocii se află la originea altor întreprinderi, prin produse sau personal format iar în perioadele de recesiune ele contribuie la creșterea veniturilor în economie și distribuirea acestora spre mai mulți beneficiari. Datorită flexibilitătii organizatorice, IMM au capacitatea de a efectua livrări rapide de produse și servicii în contingente mici. Cu capacitatea de a completa "nișele" de piață, IMM sunt potrivite și se pot adapta inclusiv la mediul rural. Mai mult, întreprinderile mici și mijlocii se caracterizează prin rapiditate și au abilitatea de a se adapta mai rapid decât întreprinderile mari la schimbarea situatiei de piață. Chiar și într-o economie de tranziție IMM sunt capabile să asigure 1/3 din producția de bunuri, ocuparea a 50% din forța de muncă și asigurarea unei importante părți din export.
IMM sunt nevoite de cele mai multe ori să-și asume simultan, pe cont propriu, atât organizarea cât și conducerea și bineînțeles riscul afacerilor pe care le dezvoltă. Din acest motiv, punctul cel mai slab al IMM este vulnerabilitatea acestora dată de dimensiunile reduse ale capitalului, lipsa unei protecții suficiente, aspecte care, în cazul unor erori de management, generează pierderi deseori capitale.
Distribuția IMM pe regiunide dezvoltare arată că regiunea de dezvoltare București deține locul I cu 20% urmată de regiunile Nord-Vest și Sud-Est cu peste 13%. Regiunile Sud-Vest și Vest dețin fiecare sub 10% din totalul IMM.
Polarizarea întreprinderilor mici și mijlocii se manifestă și din punct de vedere al distribuției pe ramuri. IMM care desfășoară activități în sectorul „comerț” cu ridicata, cod CAEN 1 și respectiv cu amănuntul, cod CAEN 2 reprezintă împreună 57% din total. Primele 10 activități din cele 35 de mari grupe CAEN dețin cumulat 86,18% din totalul firmelor.
Din punct de vedere al densității teritoriale a IMM, redată prin indicatorul „numărul de IMM la 1000 de locuitori, situația se prezintă astfel:
valoarea medie pe țară este de 18,03‰;
valorile maxime se înregistrează în Muncipiul București și Județul Bihor la un nivel de 38 ‰ și respectiv 24,4‰;
valoarea minimă se înregistrează în Județul Vaslui și este de 7,87‰;
amplitudinea relativă calculată după formula:
Valoarea maximă – Valoarea minimă X 100 = 167 %.
Valoarea medie pe țară a acestui din urmă indicator indică o lipsă de omogenitate a întreprinderilor mici și mijlocii, dat fiind faptul că valoarea ideală a acestui indicator tinde spre 100%.
Analiza datelor statistice relevă faptul că cea mai ridicată pondere o dețin firmele cu cifre de afaceri de până la 200.000 mii lei (vechi), această grupă fiind preponderentă în regiunea Sud Vest cu 62,3% din total. Doar în regiunea București ponderea scade la 47,8%, fiind ridicată la grupa cu cifre de afaceri de peste 2.000.000 mii lei (vechi) cu o pondere de 22 %.
Analiza datelor statistice prezentate, descrierea conceptelor și clasificările metodologice utilizate permit desprinderea unor concluzii cu privire la sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din România. Din punct de vedere economic, întreprinderile mici și mijlocii reprezintă numeric 99% din totalul întreprinderilor, generează cea mai mare parte din PIB și reprezintă una din principalele surse de venituri la bugetul statului.
Activitatea IMM românești se concentrează încă preponderent în domeniul comerțului cu ridicata iar repartizarea teritorială a acestora este relativ dezechilibrată pe regiuni de dezvoltare. Cu toate acestea, IMM sunt esențiale pentru existența și funcționarea firmelor mari, la fel cum și întreprinderile mari sunt esențiale pentru existența și funcționalitatea IMM.
Efectul social benefic al sectorului de întreprinderi mici și mijlocii însoțește componenta economică, prin aceea că oferă locuri de muncă pentru majoritatea populației, sunt singurele care au generat în ultimii ani locuri de muncă și oferă posibilitatea împlinirii economice și sociale a unei părți importante a populației. IMM au, însă, vulnerabilități și slăbiciuni specifice, a căror cunoaștere și contracarare este esențială pentru economie și pentru populație, în ansamblul său.
Interdependența dintre mediul de afaceri și performanțele IMM
Optimul economic, diferențiat de la țară la țară și de la ramură la ramură funcție de specificul acestora, face ca marile întreprinderi să nu se justifice decât în anumite domenii, astfel încât nișele de piață neacoperite de către acestea pot să fie ocupate operativ și eficient de către IMM.
Începând cu 1990, sectorul IMM în România s-a dezvoltat progresiv, începând practic de la zero. În 1990, au fost înregistrate 95.840 de firme noi, dar această cifră a ajuns la o valoare de peste 700.000 în 2004.
În România, rata natalității (ponderea firmelor nou înființate în total) este de 5,6%, fiind mai scăzută decât rata medie a natalității în Europa-25 (10,4%) și decât rata medie a natalității în statele candidate (15,29%).Ratele mortalității înregistrate (ponderea firmelor desființate în total) sunt mici, atât pentru companiile înregistrate cât și pentru persoanele fizice autorizate; datele însă nu sunt pe deplin semnificative din cauza numărului mare de afaceri non-active, care nu se autoradiază de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Majoritatea IMM din România, ca și din statele membre, sunt micro-întreprinderi. În România, din numărul total al IMM, în anul 2004, 89,7% erau micro-întreprinderi (8,4% întreprinderi mici și 1,9% întreprinderi mijlocii), în timp ce în Europa-25 doar 34% din IMM erau micro-întreprinderi (19% întreprinderi mici și 13% întreprinderi mijlocii).
Un alt indicator important pentru dezvoltarea sectorului IMM este numărul de IMM/1000 locuitori. Există mari dezechilibre regionale în dezvoltarea sectorului IMM, de la 12,2 în regiunea de dezvoltare Nord-Est, până la 35,5 în regiunea de dezvoltare București-Ilfov. Valoarea medie a acestui indicator era în 2004 de 17,5/1000 locuitori, în timp ce în țările din Europa-25 era de 52 la 1000 locuitori.
Numărul IMM din zonele rurale este mai mic decât numărul IMM active în zonele urbane. Valoarea medie, pe regiuni de dezvoltare, variază între 6 și 10 IMM/1000 locuitori din zonele rurale. Valoarea medie a acestui indicator în zonele rurale este cu 8,95 IMM/1000 locuitori mai mic decât valorile țării, 17,5 IMM/1000 locuitori sau 52 IMM/1000 locuitori în Europa-25. Cifrele indică faptul că sectorul IMM în zonele rurale este subdezvoltat și necesită un sprijin mai puternic în sensul transmiterii de know-how și eventual facilități specifice înființării, menținerii și dezvoltării IMM.
Se poate observa că în România, în medie, o întreprindere mică sau mijlocie are mai puțin de 5 salariați, sub media europeană. Există diferențe mari și referitor la dimensiunea IMM din țările nou intrate și cele candidate din Europa Centrală și de Est, în special dintre dimensiunea IMM în Țările Baltice și cele din Uniunea Europeană, Malta, Cipru și Turcia, cele 3 țări menționate neavând în istoric o economie planificată de stat și, din acest punct de vedere, fiind similare statelor membre ale Uniunii Europene din sudul continentului: Grecia, Italia, Spania și Portugalia, caracterizate de o pondere mare a micro-întreprinderilor.
Din punctul de vedere al structurii pe domenii de activitate a IMM cu capital privat, se poate afirma faptul că sectorul cu cele mai multe firme este comerțul, (cu 63% din total în anul 2003 și 60,2% în anul 2004). Pe locul doi se situează sectorul serviciilor, (cu 15,9% în anul 2003 și 16,9% în anul 2004), iar sectorul industrial se situează pe locul al treilea, (cu un procent de 12,1% în anul 2003 și 12,6% în anul 2004). Aceste trei sectoare concentrează, potrivit ultimelor date statistice, peste 90% din totalul IMM.
Din analiza structurii pe clase de mărime, rezultă unele caracteristici ale sectorului IMM. Clasa micro-întreprinderilor păstrează caracteristicile generale ale structurii sectorului, având pe primul loc comerțul, cu 66% pondere în anul 2003 și 63% în anul 2004, și serviciile pe locul al doilea. Clasa întreprinderilor mici are o structură diferită de cea a sectorului IMM, cu o pondere a comerțului de doar 40% și o pondere a industriei de 30%. Clasa întreprinderilor mijlocii este, structural, complet diferită față de sectorul IMM; industria și construcțiile dețin majoritatea, cu un procent cumulat de peste 60% în perioada analizată.
Distribuția pe domenii de activitate a IMM este diferită în țările Uniunii Europene, în țările candidate și în România; cu precizarea că în țările candidate la UE și în țările din Europa-25 sunt considerate ca făcând parte din domeniul “serviciilor” și IMM din domeniile financiar, bancar și asigurări. În România, majoritatea IMM sunt implicate în activități de comerț, nivelul corespunzător la nivel European fiind mai scăzut de peste 2,5 ori. Sectorul “Turism” este foarte slab reprezentat în România, la nivel European fiind de aproximativ 10 ori mai mare. Ponderea IMM în sectorul “construcții” în România este de peste 4 ori mai mică decât media Europeană. Este de remarcat că ponderea IMM din România în domeniul “industriei” de (11,6%) este comparabilă cu ceea ce există în Europa-25 (10%) și țările candidate (12%).
După o creștere relativ explozivă între 1992 și 1994, numărul întreprinderilor crește constant, cu aproximativ 60.000 întreprinderi pe an, ceea ce reprezintă o rată a natalității de 5,3 – 5,4% pe an.
Densitatea întreprinderilor mici și mijlocii, calculată fără a lua în considerare întreprinzătorii privați de natura asociațiilor familiale și persoanelor fizice autorizate, s-a cifrat în anul 2004 la 13,6 întreprinderi la 1000 locuitori. Luând în considerare și asociațiile familiale și persoanele fizice autorizate rezultă o medie de 31,8. Ambele medii sunt inferioare mediei de 52,7 înregistrată în UE.
Un element cu impact favorabil asupra performanțelor IMM îl reprezintă investitiile străine. România a reușit să atragă în special investiții de la IMM străine active în domeniul producției de bunuri, care au transferat în România acele etape ale ciclului de producție cu necesar ridicat de forță de muncă, pentru a beneficia de avantajul nivelului redus al salariilor, sau active în domeniul prelucrării lemnului și a altor resurse naturale.
Creșterea investițiilor străine în IMM din România a generat asocierea unor întreprinderi grupate în holdinguri de tip cluster. Unii întreprinzători și asociațiile de afaceri din care fac parte au elaborat planuri privind realizarea în România a unor structuri industriale asemănătoare celor existente în țările lor de origine, exemple în acest sens fiind parcurile industriale create sau în curs de a fi create aproape în toate regiunile de dezvoltare ale României.
Ponderea crescută a întreprinderilor din domenii cu valoare adăugată scăzută și veniturile mici obținute de populația ocupată în aceste sectoare a împiedicat dezvoltarea sectorului serviciilor în termeni absoluți, motiv pentru care numai în ultimii ani industria serviciilor a început să înregistreze creșteri semnificative de 5,7% în anul 2004, de 6,1% în 2003 și de numai 0,8% în 2002.
Din analiza performanțelor întreprinderilor mici și mijlocii din România, comparativ cu cele din țările Uniunii Europene, rezultă că există o corelație directă între mediul de afaceri și nivelul de performanță. Admițând această relație, de cauzalitate se poate concluziona că mediul de afaceri românesc s-a îmbunătățit progresiv după 1990. Cu toate acestea IMM românești resimt încă limitele mediului macroeconomic național, limite care sunt prezentate în continuare.
Piedicile încep să apară încă din faza de înregistrare a firmei, ca și când economia de piață vrea să demonstreze că își are sistemul de selecție atât de bine pus la punct încât el acționează conform teoriei darwiniste din chiar momentul conceperii unei afaceri.
Cu toate că au creat peste un milion de noi locuri de muncă și că participă cu circa 50% la PIB, întreprinderile mici și mijlocii private din România se confruntă în prezent cu unele probleme majore: sunt decapitalizate; apelează rar la credite bancare, datorită nivelurilor încă ridicate ale dobânzilor; suferă influențele blocajului financiar din economie; nu dispun de resurse suficiente (mai ales financiare). Pe de altă parte, IMM din România resimt concurența neloială a produselor din import, parțial subvenționate, parțial contrafăcute, precum și devalorizarea monedei naționale și efectul inflaționist. Ele se dezvoltă în absența unei strategii naționale articulate și coerente specifice domeniului IMM.
În privința creditării IMM, analiza efectuată pe baza datelor BNR relevă faptul că în anul 2004, din totalul IMM eligibile pentru credite bancare – estimate la 20% din total IMM – doar jumătate au avut acces la această formă de finanțare. În anul 2004, principalii beneficiari ai împrumuturilor bancare au fost IMM din domeniile construcții și comerț, urmate de IMM în domeniile produselor și construcțiilor metalice, celulozei și hârtiei, industriei alimentare și textile, pielăriei și încălțămintei.
Profilul teritorial al creditelor acordate sectorului IMM indică concentrarea creditelor în București, cu un procent de 37% IMM creditate. Ratele dobânzilor sunt mari, de exemplu o rată medie a dobânzii de 17,4% pentru credite în lei acordate IMM față de 12,77% la creditul ipotecar în lei. Creditele sunt destinate cu precădere finanțării capitalului de lucru (58,6% din totalul creditelor bancare pentru IMM).
Interesul scăzut al băncilor pentru sectorul IMM, și în special în oferirea de credite pe termen mediu și lung, este determinat de mai mulți factori. În primul rând, din punct de vedere al cererii de credite, sectorul IMM este perceput ca fiind prea riscant pentru că în general companiile mici sunt insuficient capitalizate. Rapoartele lor contabile sunt considerate a fi lipsite de credibilitate, informațiile strategice și de piață sunt sărace, activele oferite pentru garantarea creditelor au o piață limitată etc.
Din punctul de vedere al ofertei, instabilitatea macroeconomică, în special rata încă ridicată a inflației în România, reprezintă o constrângere pentru finanțarea pe termen lung a investițiilor de capital ale IMM. Schemele de garantare a creditelor sunt insuficient utilizate, deoarece IMM oferă un nivel redus al garanțiilor, impus de resursele lor financiare scăzute.
Compania de audit PriceWaterhouseCoopers a publicat în aprilie 2003 o statistică asupra a 441 de întreprinderi mici și mijlocii din zona EURO care au avut 5 ani consecutiv o rată ridicată a creșterii cifrei de afaceri, statistică din care se desprind în esență următoarele:
54% au avut dificultăți în a găsi personal cu experiența profesională adecvată;
43% au avut probleme de adaptare la tehnologia informatică;
33% au consumat timp mult pentru a gasi personal calificat ca agenți de vânzări și de marketing;
27% n-au găsit muncitorii calificați de care aveau nevoie;
21% au fost lipsiți de sprijinul administratiei locale și centrale;
15% au găsit cu dificultate manageri generali și chiar personal executiv.
Rezultatele anchetei redate mai sus arată că, inclusiv în țările dezvoltate economic, în sectorul IMM pot să se manifeste contraproductiv sau chiar distructiv anumite disfuncționalități ale societății în ansamblul ei, ceea ce impune existența unor programe naționale pentru stimularea dezvoltării IMM.
Cu toate acestea, literatura de specialitate care abordează problematica IMM, prezintă argumente conform cărora secolul al XXI-lea va fi secolul întreprinderilor independente integrate în rețele, total diferit de secolul al XX-lea care a fost secolul firmelor mari, axate pe reducerea costurilor.
Trecerea la economia digitală, bazată pe un nou model economic, pe o nouă generație de consumatori se va caracteriza, conform opiniei acelorași specialiști, concomitent prin mari oportunități dar și prin mari pericole pentru firme.
Din analiza efectuată și din publicistica de specialitate se constată că în ultimii ani, guvernele care s-au succedat, nu au acționat totuși în baza unei strategii unitare și, mai ales, coerente în privința intervenției sau nonintervenției în privința IMM, în sensul că, de-a lungul acestor ani, în România s-au derulat când programe și politici de subvenționare a unor sectoare sau activități (cel putin în faza legislativă), când, dimpotrivă, ramuri economice întregi au fost abandonate din punct de vedere al reglementărilor legislative fiind lăsate să se descurce conform doctrinei "prin ele însele".
Rezultatele analizelor efectuate precum și experiența economiei «reale» subliniază condiția principală pentru dezvoltarea și eficientizarea sectorului IMM și anume cadrul macroeconomic general bazat pe o legislație economică articulată și coerentă. La rândul său, elaborarea legislației necesită o analiză competentă și responsabilă a situației existente, combinată cu obiectivele strategice ale acțiunii la nivelul statului. În paralel cu acțiunile de consolidare relativă a cadrului macroeconomic general, sunt necesare politici sectoriale care să vizeze factorii microeconomici cu influență semnificativă asupra deciziilor privitoare la investiții. În ambele situații, intervenția statului este salutară doar în cazurile în care mecanismele de piață nu funcționează încă (de exemplu, inexistența unui raport normal între cerere și oferta). Intervenția statului în alte situații determină în mod clar, în afara corupței, o distorsionare a deciziilor de alocare a resurselor.
Analizând barierele pe care le-au constatat cei implicați în dezvoltarea IMM , s-au identificat următoarele dificultăți majore pe care întreprinzătorii privați le întâmpină în procesul de conducere a firmelor și afacerilor, dificultăți localizate de această dată pe principalele activități ale firmei, respectiv aprovizionare, desfacere, producție și dotare tehnică, forță de muncă, finanțarea activității.
Rezultatele analizei arată că, în privința aprovizionării, cele mai multe nemulțumiri ale întreprinzătorilor se referă la obiectul propriu-zis al acestei activități, marfa aprovizionată, care este scumpă și de slabă calitate. Întreprinzătorii care au ca sursă de aprovizionare țări din Europa de Vest, deși sunt influențați negativ de prețurile mari ale acestora, nu au obiecții cu privire la calitate.
Ca și în cazul aprovizionării, aproape jumătate din firmele intervievate declară că resimt negativ obstacolele din domeniul desfacerii, cele mai afectate în privința cererii insuficiente sau instabile pe piață fiind firmele care livrează produsele lor finite în județul propriu sau în județele limitrofe. Nu-și pun problema pieței de desfacere firmele care au reușit să semneze contracte de export pe termene medii și lungi.
Problemele privind concurența îi afectează pe majoritatea întreprinzătorilor. La modul concret, comportamentul concurenței afectează activitatea de desfacere a firmelor mici și mijlocii prin: folosirea ilegală a forței de muncă, accesul preferențial la terenuri/spații/finanțare/licențe de export-import, evaziunea fiscală, nerespectarea prevederilor vamale, nerespectarea legislatiei copy-right, relațiile preferențiale cu firme de stat (corupție).
Una din dificultățile activității de desfacere o reprezintă plata cu întârziere sau chiar neplata mărfurilor livrate. Referitor la această problemă, cercetările statistice arată că, din totalul vânzărilor pe credit, 5% nu se încasează, în timp ce peste 20% din totalul vânzărilor nu se încasează în cazul a 25% din furnizori.
Reinvestirea în medie a peste jumătate din profitul realizat demonstrează că firmele și-au susținut, în bună măsură, activitatea investițională din resurse proprii, cu rezultate favorabile în creșterea patrimoniului, dar sugerează – în același timp – o lipsă a resurselor externe de finanțare la care IMM să poată apela în vederea dezvoltării.
Calitatea utilajelor achiziționate din fonduri de investiții este apreciată ca bună în cazul utilajelor noi și de vechime medie, dar slabă în cazul utilajelor second-hand, indiferent dacă acestea provin din import sau de la furnizori din țară.
Se remarcă faptul că întreprinzătorii acuză ca principală cauză a utilizării reduse a capacităților de producție lipsa de finanțare, cu precizarea că IMM acuză de fapt lipsa finanțării subvenționate, fără a recunoaște explicit lipsa unor abilități manageriale și în special de marketing, cunoștințe și experiență, absolut necesare într-un domeniu atât de complex cum este creșterea gradului de utilizare a capacității de producție.
Datele consultate relevă, pe de o parte, o creștere a numărului de salariați în sectorul IMM dar și o fluctuație considerabilă a forței de muncă. Calculele demonstrează că, luând ca an de referință 1995, când 40% din salariații din sectorul IMM și-au părăsit locul de muncă (fără a menționa motivele), în anul 2003 procentul plecărilor scade la 22% iar în 2004 la sub 20%, cea mai mare fluctuație de personal fiind înregistrată în sectorul construcțiilor, iar cea mai mică în servicii. Întreprinderile mici și mijlocii sunt mai expuse la fluctuația de personal decât microîntreprinderile, care sunt în general afaceri de familie.
Relativ la calitatea angajaților, majoritatea întreprinzătorilor apreciază că nivelul salariaților lor este corespunzător cerințelor impuse de activitatea desfășurată, fapt ce conduce la concluzia că fluctuația nu se datorează în foarte mare măsură calității profesionale a forței de muncă. De altfel, întreprinzătorii afirmă că motivele principale care stau la baza desfacerilor de contracte de muncă sunt, în ordinea descrescatoare a ponderii: erori frecvente în activitate, absenteism, indisciplină și neutilizarea integrală a timpului de muncă.
Obstacolele în legatură cu finanțarea activității sunt reliefate de faptul că principala sursă de finanțare a activității IMM o constituie sursele proprii. Pe locul al doilea se situează creditele de la băncile românești, urmate de împrumuturile de la prieteni. Se remarcă o slabă implicare a pieței de capital în finanțarea investițiilor din România, explicată prin lipsa credibilității acestor forme de atrageri a disponibilităților bănești, în primul rând ale populației, descurajată în plasamente chiar cu dobânzi mari, dar pe care le consideră excesiv de riscante, mai ales după colapsul unor fonduri de investiții care au administrat defectuos fondurile atrase și, în orice caz, în detrimentul marii majorități a acționarilor.
Acoperirea necesităților de finanțare cu prioritate din surse proprii generează o scădere a volumului de lichidități la nivelul firmelor, ceea ce împiedică în primul rând fructificarea operativă a unor oportunități de afaceri și, în al doilea rând, finanțarea investițiilor, cu impact asupra modernizării tehnologice. Lipsa de lichidități este agravată și de decontarea cu întârziere a livrărilor precum și de fiscalitatea ridicată. Aceste lacune în finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii generează și dezvoltă cercul vicios al plăților neoficiale, neincluse în evidențele contabile, generatoare de evaziune fiscală și corupție.
Aprofundând analiza cu privire la cauzele care împiedică dezvoltarea creditării bancare a activității IMM, se disting dificultățile pe care le reclamă întreprinzătorii în relația cu băncile. În ordine descrescătoare, dificultățile cu impact negativ asupra creditării bancare sunt: relația cu inspectorul de bancă; documentația complexă solicitată de bancă în vederea acordării de credite; durata aprobării creditului de către bancă; nivelul garanțiilor și rata dobânzilor.
Se observă că întreprinzătorii nu au rețineri în a solicita credite bancare în primul rând din cauza ratei dobânzii (pe care oricum o includ în prețul produselor) ci, mai ales, din motive care țin de relația client-bancă. Este un serios semnal de alarmă pentru bănci care, în contextul economiei de piață, vor avea de ales între a-și adapta politicile față de clienți, în sensul satisfacerii exigențelor mereu crescânde ale acestora și reducerea cifrei de afaceri și a profitabilității.
La dificultățile întâmpinate cu ocazia obținerii creditului se adaugă cele specifice rambursării: fluctuația cursului valutar, costuri suplimentare generate de reeșalonarea la plată a creditelor neperformante, modificarea dobânzii în perioada de rambursare a creditelor.
Implicații ale integrării europene asupra întreprinderilor mici și mijlocii din România
După cum s-a arătat în prima parte a lucrării, în România întreprinderile mici și mijlocii sunt definite în Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial nr. 349 din 23 iulie 1999.
La nivelul Uniunii Europene primele cerințe cuprinse în definiții ale întreprinderilor mici și mijlocii au fost convenite de experți și date publicității în 1996. În cursul anului 2003, după două runde de dezbateri publice, Comisia Europeană a aprobat noile definiții ale IMM, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005. Acestea constituie criteriile de eligibilitate în schemele de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii la nivel național și în programele Uniunii Europene, atât pentru țările membre cât și pentru țările candidate. Noile definiții mențin pragurile referitoare la numărul de angajați, dar sunt modificate plafoanele referitoare la cifra de afaceri și bilanț. Diversele prevederi arată că prin mecanismele naționale de sprijinire a IMM și prin programele europene, vor avea beneficii doar întreprinderile care prezintă caracteristicile de întreprindere mică sau mijlocie reală, eliminându-se astfel sprijinul economic al unor grupuri mai mari.
In aceasta categorie:
Intreprinderile mici sunt definite ca intreprinderi care au pana la 49 salariati și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 10 milioane de euro .
Micro-intreprinderile sunt definite ca intreprinderi care au până la 9 salariati și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane de euro.
Aplicarea noilor cerințe impuse de aceste definiții, atât la nivel național cât și la nivelul Uniunii Europene, a început la 1 ianuarie 2005. Se așteaptă ca noile definiții să aibă impact asupra promovării dezvoltării întreprinderilor, antreprenoriatului, investițiilor și inovațiilor, fiind favorizate cooperarea și asocierea întreprinderilor independente.
Revizuirea cerințelor și respectiv a definițiilor s-a realizat având în vedere mai multe scopuri. Un prim scop ar fi reducerea obstacolelor administrative și accelerarea procedurilor de autorizare printr-o singură declarație pe propria răspundere, care va înlocui formele utilizate în mod curent în diverse scopuri administrative (autorizare, declarații fiscale etc.). Pe de altă parte, promovarea antreprenoriatului și a microîntreprinderilor vor ușura accesul la schemele naționale și regionale de sprijin, activitățile economico-sociale și activitățile meșteșugărești fiind recunoscute ca întreprinderi. Prin promovarea dezvoltării întreprinderii, plafoanele financiare superioare nu vor conduce la o creștere a numărului de IMM, dar vor favoriza întreprinderile care investesc. În această situație, se așteaptă să fie mai ușor pentru firmele mari să cumpere pachetele minoritarilor, dar să păstreze independența IMM. Un alt scop declarat al revizuirii acestor cerințe este dat de facilitarea accesului la capitalul de risc, printr-un tratament special aplicat fondurilor regionale, societăților cu capital de risc și așa-numiților "business angels". Promovarea investițiilor în inovație și cercetare, promovarea unor grupuri de IMM independente și prevenirea fraudelor constituie alte scopuri ce se doresc a fi atinse o dată cu modificarea acestor cerințe. Un ultim scop, considerat a fi la fel de important, este promovarea perfecționării profesionale și a echilibrului în relația muncă-viață – ucenicii și studenții nefiind incluși în numărul maxim de angajați, astfel fiind favorizate întreprinderile care asigură formarea profesională. În același mod, perioadele de concediu parental sau maternitatea nu sunt luate în considerare pentru a nu penaliza întreprinderile care promovează echilibrul în relația viață-muncă.
La reuniunea Consiliului European de la Barcelona din anul 2000, Comisia Europeană s-a angajat să publice, și a publicat în ianuarie 2003, Carta Verde a Antreprenoriatului în Europa.
În elaborarea acestei Carte s-a pornit de la ideea că antreprenoriatul este important în societatea modernă și este motorul creșterii economice, al competitivității și creării de locuri de muncă. În acelasi timp, este și un mod de dezvoltare personală care poate să ajute la rezolvarea unor probleme sociale, în contextul în care Uniunea Europeană și-a propus să realizeze până în 2010 cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoștințe din lume.
Într-un asemenea context, Uniunea Europeană își propune să identifice acele priorități care să conducă la construirea unui climat în care să înflorească activitățile economice și inițiativa antreprenorială.
Carta Verde examinează mai multe opțiuni politice, pe trei niveluri. Pe primul nivel se situează analiza persoanelor ca viitori întreprinzători; pe al doilea nivel, analiza deschiderii firmelor față de dezvoltare; iar pe al treilea nivel analiza a rolului societății, în ansamblul ei, de a aprecia activitatea antreprenorială și a asigura sprijinul necesar întreprinzătorilor. Carta Verde propune un mod de abordare coordonat între factorii de decizie care să implice toate tipurile de organizații de la nivel regional, național și european pentru a răspunde necesităților întreprinzătorilor. În acest cadru, Comisia poate ajuta Statele Membre să-și împărtășescă experiența și să compare performanțele.
Carta identifică trei direcții de acțiune:
Să elimine barierele din calea dezvoltării mediului de afaceri;
Să aducă un echilibru între riscuri și recompense în antreprenoriat;
Să dezvolte o societate care să aprecieze antreprenoriatul.
Dezbaterile cu privire la noile definiții ale întreprinderilor mici și mijlocii au abordat și problematica referitoare la combaterea întârzierilor la plată, în tranzacțiile comerciale la care iau parte IMM. Concluziile și deciziile luate cu acest prilej au fost făcute publice prin Directiva 2000/35/CE. Această directivă, privind combaterea plăților întârziate în tranzacțiile comerciale emisă de Parlamentul European și de Consiliul Europei la data de 29 iunie 2000 a fost publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene L 200 din 8.08.2000.
Recomandările directivei europene se aplică tuturor tranzacțiilor comerciale efectuate între întreprinderi, între întreprinderi și autorități publice sau organizații care aparțin sectorului public, tranzacțiilor ce implică livrare de marfuri sau prestări de servicii în schimbul unei plăți. "Autoritate publică" înseamnă orice autoritate sau entitate contractantă, după cum este definită în directivele privind licitațiile publice. Directiva nu se aplică în tranzacțiile cu consumatorii. Concret, Directiva 2000/35/CE include recomandări cu privire la termenul de plată, cu privire la dobânda penalizatoare, cu privire la păstrarea titlului de proprietate, la procedurile de recuperare a creanțelor și la compensarea costurilor de recuperare.
Carta Europeană a Întreprinderilor Mici și Mijlocii a fost adoptată de conducătorii
Uniunii Europene cu ocazia lucrărilor Consiliului European de la Santa Maria da Feira, Lisabona, desfășurate în 19 – 20 iunie 2000.
S-a pornit de la premiza că întreprinderile mici și mijlocii reprezintă coloana vertebrală a economiei europene. Ele sunt o sursă-cheie a locurilor de muncă și un areal fertil pentru ideile în afaceri. Eforturile Europei în domeniul economic vor fi încununate de succes numai dacă micile afaceri vor fi aduse pe primul loc în agenda discuțiilor. IMM sunt cele mai sensibile la toate schimbările din mediul de afaceri. Ele sunt primele care suferă dacă birocrația este excesivă.
La Lisabona s-a stabilit ca Uniunea Europeană să devină cea mai dinamică și cea mai competitivă economie, bazată pe cunoaștere, capabilă să înregistreze o creștere economică durabilă, să creeze locuri de muncă mai multe și mai bune și o mai mare coeziune socială. IMM vor fi considerate ca principalul element în inovație, în crearea de locuri de muncă precum și în integrarea locală și prosperitatea socială din Europa și prin urmare, IMM au nevoie de cel mai bun mediu pentru dezvoltarea și satisfacerea necesităților lor antreprenoriale.
Principiile Cartei Europene a Întreprinderilor Mici și Mijlocii au fost convenite după cum urmează:
Recunoașterea capacităților dinamice ale IMM în a răspunde noilor necesități ale pieței și în crearea locurilor de muncă;
Accentuarea importanței micilor întreprinderi în privința capacității lor de a întări dezvoltarea regională și socială;
IMM sunt exemple de inițiativă și angajare deplină;
Recunoașterea spiritului antreprenorial al micilor întreprinzători, la toate nivelurile de responsabilitate;
Punerea în lumină a întreprinderilor cu succese; anumite eșecuri care pot să apară pe parcursul dezvoltării afacerii și acceptarii riscurilor, pot face parte din procesul de învățare;
Recunoașterea valorilor cunoașterii, a angajării și flexibilității IMM.
Semnatarii Cartei își asumă angajamente cu privire la intensificarea spiritului de inovație și antreprenorial care permite mediului de afaceri european să facă față provocărilor viitoare, precum și cu privire la realizarea unui cadru legislativ, fiscal și administrativ care să stimuleze activitatea antreprenorială și să îmbunătățească statutul antreprenorilor. Asigurarea accesului IMM la piețe pe baza celor mai accesibile cerințe care să corespundă exigențelor consumatorilor, facilitarea accesului la rezultatele tehnologice ale cercetării aplicative și îmbunătățirea accesului la finanțare pe tot parcursul existenței unei întreprinderi sunt alte angajamente asumate de către semnatarii Cartei. În plus, aceștia își mai propun să îmbunătățească permanent reglementarile comunitare, astfel încât UE să ofere cel mai bun mediu de afaceri pentru micile afaceri din întreaga lume, să faciliteze comunicarea dintre IMM și autorități și să promoveze sprijinul acordat IMM de către clasa politică.
Semnatarii Cartei au avut în vedere mai multe linii de acțiune, după cum urmează :
educația și formarea pentru activități antreprenoriale;
un debut mai puțin costisitor și mai rapid al micilor afaceri ;
legislație și un cadru normativ mai bun ;
instituții de formare la indemana tuturor;
îmbunătățirea accesului on-line;
mai multe beneficii de la Piața Unică Europeană;
probleme de taxare și financiare;
îmbunătățirea nivelului tehnologic al IMM;
sprijinirea modelelor reușite în afaceri electronice și a IMM cu înaltă performanță;
o reprezentare mai puternică și mai eficientă a intereselor micilor întreprinderi la nivelul Uniunii Europene și la nivel național.
Pentru materializarea direcțiilor de acțiune stabilite prin Carta IMM, la nivelul Comisiei Europene au fost constituite 7 Direcții specifice în subordinea Direcției Generale “Întreprinderi”, cu competențe și activități distincte dar convergente și anume:
DIRECȚIA A – Politica întreprinderii;
DIRECȚIA B- Promovarea antreprenoriatului și a întreprinderilor mici și mijlocii;
DIRECȚIA C – Inovare;
DIRECȚIA D – Servicii, comerț, turism;
DIRECȚIA E – Politica de integrare a întreprinderii;
DIRECȚIA F – Piața unică, reglementări, legislație;
DIRECȚIA G – Conformitate și standardizare în industrie.
Direcția Generală “Întreprinderi” a Comisiei Europene are ca obiectiv utilizarea spiritului antreprenorial pentru crearea de noi locuri de muncă prin creștere și dezvoltare economică. Se are în vedere lansarea ideilor politice capabile să facă din Europa o putere în domeniul antreprenorial și un mediu de testare pentru practicile inovatoare. Scopul urmărit este sporirea competitivității tuturor întreprinderilor mici, mijlocii și mari și, astfel, revitalizarea economiei, culturii și mediului social din Europa.
Analiza comparativă privind IMM din Uniunea Europeană, statele foste candidate la aderare și România, realizată pe baza datelor statistice arată că țara noastră a intrat în procesul de tranziție având un nivel relativ scăzut al disparităților regionale, comparativ cu alte state membre sau țări candidate. Aceste disparități au crescut, însă, rapid și, în mod deosebit, între București și restul țării. Disparitățile inter-regionale în termeni absoluți rămân încă relativ reduse, prin comparație cu Uniunea Europeană. În termeni relativi însă, acestea au atins nivele comparabile cu cele din Portugalia și Olanda.
În România, rata natalității pentru întreprinderi este de 5,6%, mai scăzută decât rata medie a natalității în Europa-25 (10,4%) și decât rata medie a natalității în statele foste candidate (15,29%). Rata mortalității înregistrate este mică, atât pentru firmele înregistrate cât și pentru persoanele fizice autorizate; datele însă nu sunt pe deplin semnificative din cauza numărului mare de afaceri non-active, care nu se radiază de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, chiar dacă nu depun bilanț contabil, deci sunt inactive.
Numărul IMM din zonele rurale este mai mic decât numărul IMM active în zonele urbane. Valoarea medie, pe regiuni de dezvoltare, variază între 6 și 10 IMM/1000 locuitori în zonele rurale. Valoarea medie a acestui indicator în zonele rurale este cu 8,95 IMM/1000 locuitori mai mic decât valorile înregistrate la nivelul întregii țări, respectiv 17,5 IMM/1000 locuitori. În Europa-25 acest indicator este de 52 IMM/1000 locuitori.
Ponderea forței de muncă din sectorul IMM din România în totalul populației ocupate este cu peste 50% sub ponderea corespunzătoare din Europa-25, ca și din țările foste candidate. În România, în medie, o întreprindere mică sau mijlocie are mai puțin de 5 salariați, adică sub media europeană. Există diferențe mari cu privire și la dimensiunea IMM din țările candidate din Europa Centrală și de Est.
Referitor la productivitatea muncii, pe ansamblu se observă că în sectorul IMM din România aceasta este de peste 19 ori mai scăzută decât cea la nivel European. În evaluarea acestor lipsuri este util a fi luat în considerare faptul că, din punct de vedere al cifrei de afaceri, cerințele din legislația românească privind IMM nu sunt identice cu cele ale Uniunii Europene.
În concluzie, există diferențe sensibile între România și Europa-25, respectiv țările foste candidate, din punct de vedere al structurilor activităților pe domenii și al forței de muncă absorbite în sectorul IMM. De asemenea sunt diferențe majore între nivelurile productivității muncii din România și din statele membre.
Pe baza analizelor și concluziilor din paragrafele precedente, s-a conturat un ansamblu de priorități și recomandări, de natură să asigure consolidarea sectorului de IMM, relansarea dezvoltării sale și implicit a economiei naționale, în consonanță cu cerințele integrării în Uniunea Europeană.
Prioritățile și recomandările referitoare la IMM au la bază o serie de premise. O primă premisă are în vedere faptul că IMM în România sunt confruntate cu numeroase și ample dificultăți generate de situația economiei naționale în ansamblul său, de întârzierea privatizării și restructurării economiei și de insuficienta luare în considerare a particuarităților sale.
IMM constituie sectorul economic cu cel mai mare potențial, dinamic și profitabil din România și cu cele mai mari perspective de dezvoltare. Dezvoltarea rapidă și amplă a IMM reprezintă condiția finalizării restructurării privatizării și demonopolizării integrale a economiei românești.
Este necesar a se ține cont de faptul că IMM private constituie singurul sector care poate să creeze locuri de muncă pentru a absorbi personalul disponibilizat din sectorul de stat și public, ca urmare a restructurării și modernizării. IMM-urile private sunt principalele surse ale constituirii clasei de mijloc, cu rol decisiv în asigurarea stabilității sociale și politice a României.
IMM private, datorită particularităților, necesită o abordare economico-socială sensibil diferită de cea din firmele din sectorul de stat și public, la baza căreia să se afle o strategie și politici specifice. Elaborarea și operaționalizarea strategiei și politicilor pentru IMM presupune implementarea recomandărilor OECD și BERD pe care MIMMC și le-a însușit și ale Cartei Europene a IMM pe care Guvernul României a semnat-o.
Crearea unui sector de IMM similar din punct de vedere structural, dimensional, funcțional, contextual și al performanțelor cu cel din UE, este garanția integrării reale și eficace a României în Uniunea Europeană.
Din analiza stadiului actual al performanțelor întreprinderilor mici și mijlocii din România comparativ cu cele din Uniunea Europeană, coroborată cu recomandările OECD și BERD privind ameliorarea situației IMM în România, se conturează următoarele direcții strategice pentru integrarea Europeană a IMM din România:
Crearea unui mediu de afaceri favorabil înființării și dezvoltării IMM;
Dezvoltarea activităților productive și inovative pentru IMM. Creșterea competitivității IMM pe diferite piețe europene;
Îmbunătățirea accesului IMM la surse de finanțare;
Îmbunătățirea accesului IMM spre piețele externe;
Promovarea culturii antreprenoriale la nivelul IMM.
Baza de plecare poate fi identificată în strategia de aderare la UE a României, acceptată de conducerea UE în vara anului 2000. Se impune, însă, ca strategia pentru IMM să fie structurată riguros cu elemente precis definite pentru fiecare din componentele majore ale unei strategii, prezentată sintetic în figura următoare.
Componentele strategiei IMM
Definirea strategiei IMM pe o structura prezentată în figura de mai sus, utilizată de experții în management, îi conferă un plus de rigurozitate și operaționalitate, favorizând implementarea sa rapidă și eficace. Cu alte cuvinte, îi imprimă caracteristicile necesare pentru a contribui substanțial la soluționarea principalelor probleme care împietează, uneori chiar blochează funcționarea și dezvoltarea IMM. Realizarea unei strategii calitativ superioare, de către organismul guvernamental de resort, nu se poate asigura decât dacă în toate aceste faze sunt implicați plenar reprezentanții organizațiilor IMM și ai celorlalți parteneri sociali importanți. Interesul major pe care îl au în acest domeniu, cunoașterea aprofundată a problematicii antreprenoriale și stilul specific de lucru de tip antreprenorial sunt de natură să prevină o abordare birocratic-funcționărească, care ar putea prelungi derularea acțiunilor prevăzute.
Principalele direcții strategice pentru integrarea europeană a IMM din România se structurează pe următoarele coordonate:
crearea unui mediu de afaceri favorabil înființării și dezvoltării IMM;
dezvoltarea activităților productive și inovative pentru IMM, creșterea competitivității IMM pe diferite piețe europene;
îmbunătățirea accesului IMM la surse de finanțare ;
îmbunătățirea accesului IMM spre piețele externe ;
promovarea culturii antreprenoriale la nivelul IMM.
Pentru instituționalizarea direcțiilor strategice și implementarea măsurilor necesare integrării europene a IMM românești este necesară o structură de parteneriat și de colaborare între acestea și instituțiile statului, pe de o parte, dar și între IMM și organismele neguvernamentale pe de altă parte. Structura instituționalizată în cadrul căreia se formează și se dezvoltă IMM din România se structurează în trei componente principale: consultanță, colaborare și parteneriat.
1.1 Finanțarea proiectelor investiționale
specifice IMM PRIN SISTEMUL BANCAR
1.1.1 Strategii și politici investiționale specifice întreprinderilor mici și mijlocii
Literatura de specialitate cuprinde un mare număr de interpretări date termenului de strategie, neexistând până în prezent o definiție universală, unanim acceptată. În continuare, sunt prezentate câteva dintre cele mai reprezentative definiții.
A. Chandler definește strategia ca fiind determinarea pe termen lung a scopurilor și obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea cursului de acțiune și alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor.
I. Ansoff tratează strategia ca axul comun al acțiunilor organizațiilor și produselor/piețelor ce definesc natura esențială a activităților economice pe care organizația le realizează sau prevede să o facă în viitor.
K. Andrews consideră strategia ca fiind sistemul de scopuri și obiective, de politici și de planuri pentru atingerea acestor obiective, exprimate într-o manieră care să contribuie la definirea sectorului de activitate în care se află firma sau în care acceptă să intre, ca și a tipului de firmă care dorește să devină.
G. Hofer și D. Schendel definesc strategia ca structura fundamentală a repartizării resurselor prezente și previzionate și interacțiunea cu mediul care indică modul în care își va atinge obiectivele.
B. Quinn definește strategia ca fiind un model sau un plan care integrează într-un tot coerent scopurile majore ale organizației, politicile și programelesale. În viziunea sa, o strategie conține trei elemente esențiale: obiectivele cele mai importante de realizat, politicile cele mai semnificative de urmat și programele pentru realizarea obiectivelor. O strategia bine formulată, determină o alocare a resurselor organizației într-un mod unic și viabil, bazată pe competențele sale interne, pe anticiparea schimbărilor din mediu și a cțiunilor inteligente ale concurenților.
H. Mintzberg consideră că strategia nu poate fi redusă la o simplă definire, de aceea propune prezentarea conceptului în cinci moduri, într-o manieră complexă:
Strategia ca plan, prin care desemnează un curs prestabilit de acțiune, o linie directoare sau un set de linii directoare pentru a soluționa o situație. Prin această definire, strategia prezintă două caracteristici: premerge situația căreia i se aplică și este dezvoltată conștient și cu un anumit scop.
Strategia ca manevră, aplicată în scopul dejucării intențiilor concurenților sau oponenților;
Strategia ca model, ce stabilește o suită de acțiuni în plan comportamental, deoarece strategia rezultă din acțiunile oamenilor și nu din intențiile lor;
Strategia ca poziție, care specifică modalitățile de identificare a locului pe care-l ocupă organizația în mediul său, cel mai adesea pe piață. Prin această definire, strategia devine o forță de mediere între contextul intern și extern al organizației.
Strategia ca perspectivă, care implică nu doar o poziționare pe piață, dar și o modalitate proprie de a percepe mediul extern. Această ultimă definiție sugerează că, înainte de toate, strategia rămâne un concept, o reprezentare abstractă.
Grupul STRATEGOR se referă la elaborarea strategiei organizației ca fiind alegerea acelor domenii de activitate în care firma reușește să fie prezentă și alocarea resurselor astfel încât să-și mențină poziția dobândită sau chiar să și-o consolideze.
O. Nicolescu consideră că strategia poate fi definită ca ansamblul obiectivelor majore ale organizației pe termen lung, principalele modalități de realizare împreună cu resursele alocate, în vederea obținerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizației.
T. Zorlențan, E. Burduș și G. Căprărescu definesc strategia ca fiind știința și arta de a stabili obiectivele generale ale organizației pe termen mediu și lung și de a formula opțiunile de acționare pentru atingerea acestora, ținând seama de toate resursele existente, în vederea adaptării eficiente a organizației la cerințele mediului ambiant în care acționează.
R. Daft consideră că strategia are patru componente: scopul, alocarea resurselor, competențele caracteristice sau distinctive și sinergia.
Scopul se referă la volumul și specificul afacerilor firmei, la produse și servicii care definesc domeniul în care organizația intră în corelație cu mediul concurențial de afaceri.
Alocarea resurselor este componenta strategiei care se referă pe de o parte la nivelul și proveniența resurselor de care dispune întreprinderea și pe de altă parte la modelul folosit de aceasta pentru distribuirea resurselor în scopul îndeplinirii obiectivelor strategice.
Competențele distinctive se referă la scopul sau la poziția pe care o firmă o dezvoltă față de competitorii săi prin deciziile care vizează alocarea resurselor.
Sinergia definește condițiile care există atunci când părțile componente ale organizației interacționează, producând un efect mai mare decât cel obținut prin acțiunea separată a părților.
În cazul unei strategii, esențial este modul în care, prin viziunea managementului, aceasta servește interesele unor importante grupuri și ușurința cu care poate fi transformată într-o strategie competitivă realistă. Grupurile de interese cunosc bine faptul că dacă interesele le sunt satisfăcute, ele pot influența major implementarea strategiei.
Nivelul de participare a diferitelor grupuri de stakeholderi la derularea activităților firmei variază, în funcție de gradul de implicare și de interesele acestora. În final, conceperea unei strategii care să țină cont de stakeholderi reprezintă un avantaj competitiv în sine pentru organizație. Principalele grupuri de stakeholderi sunt reprezentate de management, clienți, furnizori, concurenți, acționari, creditori, salariați, sindicate, organisme ale administrației centrale și locale (primării, administrații financiare etc.).
Ansamblul de relații care apar pe de o parte între aceștia și firmă sau, pe de altă parte, între ei, este “condus” de managementul de nivel superior. Competitivitatea și cooperarea nu se exclud, ci reprezintă o cerință pentru reușita strategiei într-o economie modernă, scopul fiind acela de a colabora cu cele mai importante grupuri, pentru identificarea unor soluții care să asigure maximizarea căștigurilor. În privința grupurilor mai puțin importante, scopul este de a nu le îndepărta, deoarece este dificil de anticipat dacă nu cumva unele dintre acestea se pot dovedi în viitor aliați prețioși.
Obținerea avantajului competitiv este condiționată de alegerea tipului adecvat de strategie în funcție de situația existentă (poziția firmei pe piață, situația concurenței, puterea de absorbție a pieței etc.) și de obiectivul pe care firma îl urmarește în raport cu piața și concurența.
Coroborând cele două aspecte, întreprinderile mici și mijlocii apelează la strategii diferite, dintre care cele mai semnificative sunt următoarele:
strategia defensivă;
strategia ofensivă;
strategia prin flancuri;
strategia de "guerillă".
Un prim concept care stă la baza elaborării strategiei economice ca și a tuturor acțiunilor întreprinse în cadrul firmei este politica generală a acesteia. Politica generală a firmei reprezintă ansamblul principiilor directoare, al regulilor și normelor care orientează în permanență acțiunile ei și definesc comportamentul managerilor și salariaților săi în raporturile cu competitorii, clienții, furnizorii și distribuitorii.
Principiile, regulile și normele care formează politica generală a firmei au un caracter logic și un grad redus de flexibilitate
În cadrul politicii generale a firmei se identifică politica de investiții. Prin comparație cu definițiile diferitelor concepte de politici din aria de activități cu caracter economic – politica cererii, a ofertei, politicile anticriză, antișomaj, antiinflaționistă ș.a. – o definiție a politicii investiționale poate fi enunțată astfel: un ansamblu de principii, mijloace și metode de acțiune prin care se realizează obiectivele generale ale firmei în domeniul modernizării tehnologice, extinderii capacităților de producție, asigurarea procesului de producție cu activele fixe necesare.
Politica investițională a unei întreprinderi mici și mijlocii, ca parte a strategiei economice a firmei cuprinde componente cu privire la acțiunile pe care firma le are în vedere în domeniul activității de investiții pentru atingerea obiectivelor strategice propuse, perioada sau perioadele de timp în care urmează să se deruleze investițiile, stabilirea necesarului de resurse și alocarea resurselor necesare derulării programului de investiții – stabilirea cotei părți de resurse proprii și a celei de resurse financiare împrumutate.
Activităților de finanțare a investițiilor li se asociază inevitabil conceptul de risc. Riscul se definește ca un eveniment nedorit care poate conduce la neîndeplinirea parțială sau totală a scopului unui proiect la termenele sau la nivelele prestabilite. Riscul economic este definit ca un eveniment sau proces nesigur și probabil care poate cauza o pagubă, o pierdere într-o activitate, operațiune sau acțiune economică. Riscul economic se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi de probabilitate pentru rezultatele scontate ca și prin cunoașterea acestei legi de către cei interesați.
Între activitățile economice, investițiile comportă cel mai mare risc datorită a cel puțin 3 factori: perioada lungă de timp în care se obțin efectele investiționale, ceea ce determină dificultatea previziunilor; caracterul ireversibil al investițiilor alocate în activități de producție (investiția odată începută nu poate fi oprită fără pierderi); volumul apreciabil al eforturilor investiționale care în caz de eșec se transformă în pierderi.
În consecință, calculul și analiza eficienței investițiilor necesită cunoașterea riscului. Pentru calculul și analiza riscului în analiza de investiții s-au conturat 2 abordări: măsurarea riscului prin metode deterministe și măsurarea riscului prin metode matematice.
Obiectivul strategic principal al oricărui întreprinzător este creșterea valorii de piață a firmei. O influență semnificativă asupra valorii de piață o exercită decizia de finanțare fiindcă ea determină evoluția cifrei de afaceri, mărimea investițiilor și a ratei profitului.
Alegerea surselor de finanțare a activității ocupă un loc deosebit în managementul firmei, deoarece capitalul este un factor de producție și, ca orice factor are un cost, iar sursele lui se află în raporturi concurențiale în principal ca urmare a tratamentului fiscal inegal de care beneficiază. Astfel, raportul dintre capitalul propriu și cel împrumutat determină nivelul rentabilității firmei din cauza costurilor diferite ale celor două surse de capital. În plus, dacă se ia în calcul și ordinea în care se face remunerarea capitalurilor utilizate de firmă, creditorii având prioritate față de acționari, devine explicabil efectul pe care raportul dintre capitalul propriu și cel împrumutat îl induce asupra valorii de piață a firmei.
Se creează astfel o dublă relație: pe de o parte între structura capitalului și costul acestuia și, pe de altă parte între costul capitalului și valoarea de piață a firmei, relații redate în figura următoare.
Relația între costul capitalului și
structura capitalului/valoarea de piață a firmei
Structura capitalului reprezintă componentele bănești ale acestuia exprimate procentual și cuprinde capitalul propriu și capitalul împrumutat. Chiar dacă unii autori consideră capitalul de risc ca și componentă a structurii capitalului, abordarea nu se susține dat fiind faptul că acesta provine fie din capitalul propriu fie din cel împrumutat și ia destinația de plasament pe piața de capital, fiind o potențială sursă de finanțare suplimentară, în funcție de cotația activelor în care a fost investit.
Structura capitalului depinde de factori subiectivi, care țin de conjunctura în care opereză firma sau de nivelul profesional al managementului, dar în mai mare măsură de influența particulară a unor factori obiectivi.
Într-o economie concurențială, capitalul necesar se poate procura din mai multe surse, accesibile prin intermediul pieței de capital sau a celei monetare, iar posibilitatea de a alege între capitaluri împrumutate și cele proprii se corelează cu nevoia de a măsura costul fiecăreia dintre ele. Această măsurare este necesară pe de o parte în scopul de a ierarhiza sursele după nivelul costului lor în vederea realizării unui cost mediu al capitalului cât mai mic și pe de altă parte pentru a obține un criteriu de apreciere a oportunității și rentabilității investiției preconizat a se realiza, lucru care se poate face prin compararea randamentului sperat al proiectului cu costul capitalului antrenat de executarea lui.
Minimizarea costului capitalului impune analiza comparativă a celor două componente: capitalul propriu și capitalul împrumutat. Pentru ambele componente este necesar a se analiza și controla relația rentabilitate-risc, atât în faza de finanțare a investiției cât și în cea de exploatare a ei în scopul de a se realiza o combinație între sursele proprii și cele împrumutate.
1.1.2 Rolul creditului bancar în finanțarea investițiilor IMM
Din analiza structurii activului și pasivului bilanțier rezultă că egalitatea dintre cele două părți din bilanțul întreprinderii, atunci când activul circulant din bilanț nu este finanțat integral prin încasările de la furnizori și de la diverși creditori, se poate realiza prin apelarea la surse de finanțare din exterior respectiv la credite. Practica demonstrează că nevoile de credite ale unei firme sunt direct proporționale cu durata ciclului de fabricație și cu valoarea adăugată. Această stare de fapt se explică prin aceea că un produs cu ciclu de fabricație scurt imobilizează activele circulante pe durate mai scurte decât produsele cu ciclu de fabricație lung, firma având astfel condiții pentru a-și recupera mai repede cheltuielile de producție, prin vânzarea și încasarea contravalorii acesteia.
Din alt punct de vedere, indiferent de durata ciclului de fabricatie, nevoile de finanțare ale firmei cresc atunci când se pune problema modernizării sau extinderii capacităților de producție. Practica economică a impus apariția unor reglementări legale cu privire la finanțarea investițiilor, astfel că firmele, indiferent de mărimea lor își pot finanța investițiile din surse precum: activele circulante constituite din încasările de la clienți și creditele furnizor, valoarea amortizărilor reflectată în bilanțul contabil, cota parte din profitul realizat și surse împrumutate.
Deși nu există reglementări cu privire la raportul dintre contribuția din surse proprii și cea a surselor împrumutate, în practica relațiilor dintre microîntreprinderi și bănci se utilizează tehnici de analiză a solicitărilor de credit care iau în calcul aportul firmei la finanțarea proiectului de investiții. În aprecierea nivelului optim al autofinanțării analiza vizează trei puncte de vedere: al întreprinzătorului-acționar, al statului și al băncii creditoare.
Creditele utilizate de întreprinderile mici și mijlocii se pot clasifica după mai multe
criterii, dintre care esențiale sunt următoarele:
1. din punct de vedere al obiectului, creditele sunt:
de producție;
de consum.
2. din punct de vedere al termenului de rambursare, creditele sunt:
pe termen scurt, cu durata de sub 1 an;
pe termen mediu, cu durata cuprinsă între 1 și 5 ani;
pe termen lung, cu durata de peste 5 ani.
3. din punct de vedere al garanțiilor, creditele sunt :
credite personale, garantate fără a se utiliza garanții imobiliare ci doar documente prin care debitorul dovedește mărimea și ritmicitatea încasărilor (balanțe, bilanțuri, planuri de afaceri);
credite reale, garantate cu active fixe.
4. din punct de vedere al domeniului de activitate al firmei care solicită credit, băncile concep produse de creditare bancară relativ personalizate pentru IMM din diverse domenii:
construcții;
activități meșteșugărești;
producție alimentară;
profesii liberale (avocați, medici, artiști, experți și consultanți în diverse domenii);
comerț en gross și en detail;
prestări servicii;
prelucrarea lemnului;
producția agricolă vegetală și zootehnia, etc.
Științele economice definesc dobânda, în sens larg, ca venitul sau remunerarea unui capital, însușită de proprietarul oricărui capital antrenat într-o activitate economică oarecare sub formă de excedent în raport cu capitalul respectiv avansat.
În sens restrâns, dobânda reprezintă venitul sau remunerația capitalului împrumutat, răsplata primită sau plătită pentru folosirea sumelor cedate pe un timp determinat.
Dobânda percepută pentru creditul acordat debitorului se justifică prin serviciul pe care capitalul împrumutat îl aduce acestuia, serviciu care se poate realiza numai într-o activitate sau acțiune economică ce se caracterizează prin eficiență, în care se produce mai mult decât se cheltuiește.
Dobânda sintetizează aspectele din activitatea economică și are capacitatea de a releva schimbările și tendințele care se manifestă în special în domeniul economic, dar și în alte domenii cum ar fi cel social, politic, etc.
Mărimea ofertei de credite de pe piața financiar-bancară poate fi considerată un factor de diferențiere a dobânzii. O piață bancară cu o supraofertă de credite comparativ cu cererea, respectiv cu puterea de absorbție a economiei reale, se va caracteriza printr-o rată redusă a dobânzii la credite.
Raportul dintre cererea și oferta de credite pe diverse piețe naționale sau zonale conferă creditelor un nivel ridicat de volatilitate caracterizat prin migrarea capitalurilor de pe o piață spre alta în funcție de nivelul ratei dobânzilor. În condițiile oferite actualmente de infrastructura modernă de comunicații internaționale și de facilitățile oferite pe această bază de către bănci, în paralel cu migrarea capitalurilor de pe o piață pe alta se constată și o migrare a solicitanților de credit de pe piața pe care operează ca agenți economici spre piețe care oferă credite la rate mai mici ale dobânzii.
Având în vedere dinamica și rolul sectorului IMM în ansamblul economiei naționale, analiza pieței creditelor acordate acestei categorii de întreprinderi necesită luarea în considerare atât a evoluției numerice și structurale în perioada de după 1990, cât și participarea acestui sector la formarea indicatorilor macroeconomici. În ceea ce privește acest ultim aspect, este de remarcat faptul că, în anul 2003, în timp ce creditele de care a beneficiat sectorul IMM au reprezentat doar 36,51% din totalul celor acordate persoanelor juridice, acesta a contribuit într-o proporție substanțial mai mare (55%) la formarea PIB. Acest fapt este dublat și de o scădere a ponderii împrumuturilor de care a beneficiat sectorul IMM în totalul creditelor contractate de întreprinderile active din economie, de la 43,52% (2002) la 36,50% (2003).
Referitor la indicele de creștere a volumului creditelor supuse analizei, deși acesta a înregistrat o valoare superioară în perioada 2002-2003 față de 2001-2002 (27,89% respectiv 11,82%), creșterea menționată nu este de natură să satisfacă cererea existentă pe piață. Astfel, potrivit unui studiu realizat de consultanți PHARE, în anul 2003, din totalul IMM eligibile pentru programele de creditare ale băncilor (20% din totalul IMM), doar jumătate a avut acces la această formă de finanțare. Acest procent este inferior ponderii întreprinderilor active din economie care s-au finanțat prin împrumuturi bancare (19,5% în cursul anului 2003), mult inferior în comparație cu situația înregistrată în țările invitate să adere la Uniunea Europeană.
În ceea ce privește distribuția creditelor pe clase de mărime a IMM, se observă o reorientare a băncilor dinspre întreprinderile mijlocii, care dețineau în anul 2001 ponderea cea mai mare în totalul creditelor acordate IMM (39,2%), către microîntreprinderi, care devin în anul 2002 principalele beneficiare ale programelor de creditare ale băncilor în acest domeniu (cu o pondere de 38,8%). Această evoluție este rezultatul creșterii volumului creditelor contractate de microîntreprinderi (34,3%) în defavoarea întreprinderilor mici și mijlocii (-15%).
Profilul teritorial al creditării sectorului IMM relevă concentrarea creditelor la nivelul Municipiului București, unde, conform raportului menționat, la nivelul anului 2002 erau localizate 37% dintre întreprinderile beneficiare. Deși față de anul 2001, în anul 2004 se înregistrează o scădere cu 5,6% a procentului întreprinderilor bucureștene în totalul IMM cărora le-au fost acordate credite, discrepanța în raport cu celelalte zone geografice se menține, fiecare județ înregistrând ponderi de sub 4%. Dintre cauzele care întrețin această situație se remarcă gradul redus de dezvoltare a infrastructurii bancare.
Referitor la ratele dobânzilor practicate de către bănci la creditele acordate sectorului IMM, din datele puse la dispoziție de o serie de bănci comerciale, reiese faptul că acestea se situează pe trendul general descendent al ratei dobânzii înregistrat în sistem.
Raportat, însă, la ratele dobânzilor practicate la celelalte tipuri de credite, ratele medii ale dobânzilor la creditele pentru IMM au fost în semestrul al II-lea al anului 2003 printre cele mai ridicate. Situația nu s-a îmbunătățit din acest punct de vedere nici în anul 2004 sau în primul semestru al anului 2005, când diferențele dintre cele două mărimi ale ratelor de dobândă au oscilat în jurul valorii de 5%.
În ceea ce privește destinația creditelor acordate întreprinderilor mici și mijlocii, este de remarcat faptul că datele furnizate de sistemul bancar relevă o pondere mai mare a creditelor destinate finanțării capitalului de lucru în raport cu cele pentru investiții (58,6% față de 40,3%). În plus, se remarcă faptul că nu toate băncile includ în portofoliul lor de creditare sectorul IMM.
În lipsa unor linii de finanțare externe care să permită marje de dobândă ridicate, respectiv prime de risc foarte mari, băncile sunt reticente în creditarea sectorului IMM din motive care țin de unele dintre caracteristicile acestuia (inexistența unui istoric al relațiilor cu băncile, lipsa de credibilitate a situațiilor contabile întocmite de către aceste întreprinderi, lipsa unor surse de informații pertinente cu privire la activitatea lor etc.), care pot induce activității de creditare un risc necontrolabil mare.
Analiza datelor furnizate de băncile care oferă produse de creditare specifice IMM precum și rezultatele studiilor de piață referitoare la problematica IMM, relevă mai mulți factori care frânează dezvoltarea pieței creditelor pentru microîntreprinderile și IMM din România.
Potențialul economic al sectorului IMM, în ciuda contribuției sale importante la formarea PIB, nu este încă perceput de către sectorul bancar ca un potențial economic real, în care se justifică să se investească și din care poate rezulta profit. Alternativele aflate la dispoziția băncilor pentru a investi fondurile disponibile și de care acestea, dată fiind competitivitatea scăzută din sistem, pot beneficia în condițiile unor costuri mici, oferă o atractivitate mult mai ridicată față de creditarea sectorului IMM. Activității de creditare a sectorului IMM, în plus, îi sunt asociate și riscuri pe care băncile nu sunt încă pregătite să le identifice și să le gestioneze.
Băncile se confruntă cu o lipsă a informațiilor privitoare la comportamentul în afaceri al clienților lor, situație generată în principal de inexistența unui istoric al relațiilor pe care aceștia l-au avut cu diverși creditori. Pentru înlăturarea acestui impediment sunt avute în vedere, pe de o parte, modernizarea Centralei Riscurilor Bancare din cadrul Băncii Naționale a României (extinderea cerințelor de raportare și în cazul instituțiilor financiare, includerea de informații referitoare la grupurile de debitori între care există legături economice, furnizarea de informații consolidate referitoare atât la istoricul creditelor, cât și la incidențele de plăți ale debitorilor, furnizarea de informații referitoare la fraudele legate de cardurile de credit), iar, pe de altă parte dezvoltarea activității nou înființatului Birou de credit în sensul includerii în baza de date a acestuia a tuturor informațiilor referitoare la istoricul relațiilor IMM cu băncile.
Băncile nu dispun de o rețea teritorială suficient dezvoltată, îngreunând accesul IMM la această modalitate de finanțare. În plus, programele de creditare destinate IMM nu se derulează prin toate sucursalele unei bănci.
IMM întâmpină dificultăți în prezentarea de garanții la nivelurile solicitate de bănci (de obicei situate între 150% și 200% față de nivelul creditului solicitat), factor ce determină orientarea acestora către alte surse de finanțare (de exemplu, creditul comercial). Acest aspect este generat și de faptul că, în condițiile în care cea mai mare parte a IMM activează în domenii precum comerțul și alte servicii (peste 80%), acestea dispun de un număr relativ redus de active fixe, neputând oferi garanțiile solicitate.
Înființarea fondurilor de garantare a creditelor la care pot apela IMM reprezintă un prim pas în rezolvarea acestei situații. Cele mai importante fonduri de acest gen sunt: Fondul Național pentru Garantarea Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Fondul de Garantare a Creditului Rural și Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzătorii Privați.
Pentru ca sistemul de garantare constituit să devină pe deplin funcțional se impun măsuri ulterioare. Astfel, în ceea ce privește FNGCIMM, este necesar ca măsurile să vizeze creșterea gradului de atractivitate pentru bănci, a garanțiilor oferite, respectiv extinderea garanțiilor și asupra dobânzilor, existența unei garanții explicite din partea statului, care ar avea ca efect diminuarea expunerii băncii din respectivele credite și modificarea modului actual de suportare de către fond a eventualelor pierderi. Referitor la acest ultim aspect, este de menționat faptul că varianta existentă în prezent este nefavorabilă băncilor, presupunând un proces anevoios și de lungă durată de valorificare a garanțiilor fondului, care are loc după întreprinderea de către bănci a tuturor celorlalte demersuri pentru recuperarea creditelor (valorificarea altor garanții).
Totodată, din punctul de vedere al IMM, apelarea la astfel de garanții implică creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care comisioanele percepute de FNGCIMM variază între 2,5% și 3,5%, în funcție de termenul de rambursare a creditului.
În prezent, se constată inexistența în portofoliul băncilor din România a creditelor acordate IMM nou înființate sau care nu au început activitatea propriu-zisă, dar au în vedere demararea unei investiții, deși criteriile de eligibilitate prevăzute de unele dintre programele de finanțare din fonduri externe nu exclud această categorie de beneficiari (de exemplu, programele de finanțare din surse BERD). Cauzele care au condus la această situație sunt multiple. Dintre acestea se remarcă însă nivelul redus al proprietăților deținute care pot fi aduse drept garanție în cazul contractării creditelor (în condițiile în care, cel puțin în acest sector de creditare, se constată o preferință a băncilor pentru garanțiile tangibile). Lipsa de cunoștințe a respectivilor întreprinzători în ceea ce privește întocmirea unui plan de afaceri și a celorlalte documente solicitate de bancă și dificultățile pe care le întâmpină băncile în evaluarea dosarelor de creditare în condițiile în care nu dispun de un istoric de funcționare a respectivelor societăți comerciale, sunt alte asemenea cauze.
O altă problemă, localizată la nivelul cererii, este reprezentată de faptul că cea mai mare pondere în cadrul IMM o au microîntreprinderile (92,5% în anul 2004), al căror volum redus de activitate determină ca cererea de finanțare, atât pentru susținerea activității curente (credite de trezorerie), cât și pentru investiții, să fie orientată în principal către creditele de valoare redusă, sub pragul de rentabilitate al băncilor.
Deși, la nivelul anilor 2003 și 2004, în cadrul creditelor acordate IMM cea mai mare parte o reprezentau cele aferente microîntreprinderilor, totuși, ponderea acestor credite este relativ scăzută în raport cu ponderea acestei categorii de societăți comerciale în totalul IMM (aproximativ 90%).
Se remarcă o slabă reprezentare în oferta băncilor a creditelor pe termen lung acordate IMM, având ca posibile cauze instabilitatea macroeconomică (rata inflației), gradul ridicat de incertitudine cu privire la durata de viață a IMM și lipsa unor surse de finanțare pe termen lung. În legătură cu acest aspect, o soluție ar putea-o constitui înființarea unor organisme specializate care să achiziționeze portofoliul de credite acordat IMM de către bănci (tranzacții de titlurizare), ceea ce le-ar oferi acestora avantajul evitării problemelor legate de lichiditate. În plus, pentru a putea apela la acest sistem, băncile ar fi stimulate să gestioneze foarte atent portofoliul de credite acordate IMM, pentru a asigura o calitate corespunzătoare a acestora.
Caracteristic tuturor țărilor europene aflate în tranziție la economia de piață a fost lipsa de capital și de specialisti în microfinanțare. În această situație, organismele financiare internaționale pe de o parte și marile grupuri bancare pe de altă parte au început o ofensivă care continuă și în prezent, de a dezvolta în fostele țări socialiste sisteme de microfinanțare. Sistemul legislativ instabil și incomplet din țara noastră, birocrația din toate structurile de stat au întârziat implementarea în România a unor sisteme performante și concurențiale în domeniul microfinanțării. Acest aspect, coroborat cu insuficiența resurselor de plasament ale băncilor au direcționat creditele înspre marile întreprinderi, lipsind în acest fel microîntreprinderile și IMM de surse de finanțare a investițiilor. Spre deosebire de România, în alte țări foste socialiste din Europa de Est microfinanțarea a început sa se dezvolte imediat dupa 1990; comparațiile care se pot face astăzi relevă faptul că România este cea mai puțin bancarizată țară din Europa de Est în special în domeniul microfinanțării întreprinderilor mici și mijlocii.
Analiza datelor referitoare la creditele acordate de sistemul bancar românesc și a informațiilor din sectorul IMM relevă o discrepanță evidentă: băncile acordă cu predilectie credite întreprinderilor mari care dețin suficiente active fixe pentru a putea garanta creditele respective. Prin contrast, microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii au acces limitat la sursele de finanțare oferite de băncile comerciale specializate în creditarea tip „corporate” pentru întreprinderi sau grupuri industriale puternice cu capital privat sau de stat.
Având în vedere această neconcordanță între ponderea IMM în totalul întreprinderilor și volumul de credite acordate acestora de sistemul bancar, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare a comandat un studiu de piață ale cărui rezultate relevă o serie de aspecte relevante cu referire la creditarea IMM în România.
În plus, pentru a atenua constrângerile de finanțare cu care se confruntă IMM din România, comunitatea internațională a derulat în ultimii ani numeroase programe focalizate pe acest tip de întreprinderi. Printre organismele internaționale antrenate în acest program se află BERD, USAID, EEC/PHARE și KfW94.
Majoritatea programelor sunt proiectate sub forma liniilor de credit furnizate băncilor partenere selectate sau altor instituții, însoțite de componenta de asistență tehnică.
Volumul total al liniilor de credit pentru IMM, în conformitate cu statisticile întocmite de Camera de Comerț a României, se ridică la 241 milioane EUR. Totuși, datele referitoare la performanțele acestor programe, prezentate la Conferința anuală organizată de Uniunea Europeană și Programul PHARE la București în luna septembrie 2004, au arătat că impactul celor mai multe dintre ele, luându-se în considerare numărul și volumul creditelor acordate, este până acum neglijabil.
Motivele sunt mediul legislativ dificil, birocrația din structurile bancare selecționate pentru parteneriat, o lipsă de interes din partea băncilor de a se implica în angajamente serioase în credite mici și în micro-credite și – în unele cazuri – proiectarea unor linii de credit fără a se ține cont de specificul întreprinderilor mici și mijlocii.
Experiența acumulată în alte țări în tranziție arată că înființarea unei bănci orientate spre un grup țintă constituit din microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, poate ajuta la atenuarea constrângerilor în finanțarea nevoilor de resurse ale acestora.
Băncile de microfinanțare se disting prin caracteristici care le diferențiază semnificativ de băncile comerciale universale. Grupul țintă al serviciilor financiare, și în mod special al creditelor, este segmentul format din microîntreprinderi, întreprinderile mici și mijlocii și asociațiile familiale. Analiza solicițărilor de credit se efectuează prin consolidarea pozițiilor din activul bilanțier al firmei cu activele proprii ale întreprinzătorului privit ca persoană fizică; acest concept este specific exclusiv băncilor de microfinanțare, singurele care conceptualizează legătura indisolubilă între microîntreprinzător ca persoană fizică și firma pe care o conduce acesta în calitate de acționar-manager.
Băncile de microfinanțare operează în conformitate cu principiile întreprinderilor private. În consecință, vor fi interesate să atragă cât mai mulți clienți, să plaseze cât mai mult capital cu o viteză de rotație cât mai ridicată, în condiții de maximă prudențialitate.
Pentru aceasta, vor practica o politică deosebit de pragmatică de selecție a clienților și de monitorizare a creditelor acordate cu efecte benefice asupra calității propriilor active cât și asupra activității firmelor împrumutate. Din experiența practică a unora dintre băncile de microfinanțare care operează în țări învecinate României rezultă calitatea foarte bună a portofoliului de microcredite.
Analiza comparativă a datelor și informațiilor referitoare la structura sectorului de întreprinderi mici și mijlocii din România și din alte țări europene în tranziție la economia de piață, efectele favorabile generate de programele de finanțare destinate IMM în țara noastră și în alte țări din estul Europei, permite formularea concluziei că în România se resimte acut nevoia dezvoltării unui sistem articulat de microfinanțare a întreprinderilor mici și mijlocii.
Acest sistem este posibil de realizat având în vedere că legislația care reglementează funcționarea sistemului bancar din România permite înființarera și funcționarea băncilor specializate în activități de microfinanțare.
1.2 Riscul asociat creditării bancare a IMM
1.2.1 Managementul riscului de credit
Definind conceptul de risc de credit, acesta poate fi considerat ca un eveniment nedorit care poate conduce la neîndeplinirea parțială sau totală a scopului unui proiect la termenele sau la nivelele prestabilite.
Abordarea categoriei de risc de credit, în acest capitol, este circumscrisă noțiunii de risc economic. Riscul economic este definit în Dicționarul de economie ca un eveniment sau proces nesigur și probabil care poate cauza o pagubă, o pierdere într-o activitate, operațiune sau acțiune economică. Riscul economic se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi de probabilitate pentru rezultatele scontate ca și prin cunoașterea acestei legi de către cei interesați.
Numai aplicarea conceptului în domeniul microeconomic permite definirea riscului ca fiind un eveniment accidental, previzibil, împotriva căruia firmele se pot asigura.
Importanța elementelor constitutive ale riscului, probabilitatea acestuia de a se produce și amplitudinea sa, rezidă din caracteristicile acestora. Evaluarea probabilității de a se produce se poate cuantifica pe baza percepției partenerilor afectați de risc. În cazul unei relații de credit dintre bancă și client, fiecare din cei doi parteneri are propria percepție asupra riscului de neplată a creditului.
Luarea în considerare a unei valori corecte a probabilității de realizare a riscului este posibilă dacă în procesul de analiză cu privire la acordarea creditului partenerii comunică oferind unul altuia toate elementele de risc potențial. Amplitudinea, respectiv mărimea consecințelor generate de producerea riscului, ca parametru constitutiv al acestuia, se estimează în momentul încheierii tranzacției.
Sub aspect economic, riscul este definit de trei activități principale. Prima activitate este a analiza, care presupune identificarea riscurilor existente și evaluarea consecințelor posibile, directe și indirecte. A reduce, a doua activitate ce definește riscul, presupune acțiunea de prevenire a producerii riscurilor pentru a le diminua efectele sau chiar a le înlătura. A finanța, presupune a stăpâni ansamblul costurilor și pierderilor potențiale generate de riscuri.
Legat de activitatea bancară, riscul de credit reprezintă probabilitatea ca un credit acordat unui client să nu fie rambursat conform contractului. Clauzele principale pe care le conține un contract de credit cu referire la obligațiile de rambursare sunt termenele de plată către bancă a ratelor de credit, respectiv nivelul ratelor și al dobânzilor.
Estimarea cât mai corectă a riscului de credit în momentul analizei cererii clientului se face pe baza parametrilor inițiali ai stării clientului și ai tranzacției pentru care acesta solicită finanțarea. Situația în care se află clientul în momentul în care solicită aprobarea unui credit se poate aprecia în funcție de două categorii de parametri și anume: parametri financiari și parametri nefinanciari. În categoria parametrilor financiari sunt incluse informații cuantificabile cu privire la performanțele istorice, din trecut ale firmei, situația prezentă dar și previziunile financiare.
Aspectele nefinanciare vizează în principal relația firmei cu cele mai diverse componente ale mediului extern – piața, furnizorii, nivelul tehnologic, legislația etc. – precum și aspecte care țin de managementul firmei.
Teoria managementului riscurilor este, în etapa actuală, unul dintre cei mai importanți factori generatori de performanțe economice la nivel de bancă. Literatura de specialitate s-a oprit, în ultimii ani, la evidențierea rolului și locului managementului riscurilor în economia băncii, la clarificarea ipostazelor în care acesta poate influența comportamentul său economic.
Esența conținutului managementului riscurilor constă dintr-un proces sistematic care presupune: cunoașterea factorilor de risc potențiali, cuantificarea factorilor de risc identificați; reducerea efectelor factorilor de risc prin prevenirea apariției lor dar și prin protecția împotriva acțiunilor distructive ale acestora în cazul în care s-ar manifesta și transferul efectelor care nu pot fi gestionate de întreprindere la societăți specializate în gestiunea riscurilor.
Activitățile specifice managementului riscului se referă la: identificarea factorilor de risc, activitate care constă în a localiza factorii de risc în mediul în care firma acționează și a-i grupa în funcție de politica de protecție la risc – factori din mediul fizic sau din mediul economic, factori sociali, factori interni sau externi etc., precum și la definirea riscurilor din punct de vedere al conexiunii dintre probabilitatea de apariție a acestora și activitățile firmei. Din acest punct de vedere pot fi două categorii de riscuri: așa numitele «riscuri pure» care apar indiferent de activitățile firmei și «riscuri speculative» care pot apare ca o consecință a inițierii de către firmă a unor activități cu grad ridicat și previzibil de risc.
Un alt aspect specific managementului riscului are în vedere analiza și măsurarea efectelor acestor riscuri asupra indicatorilor de stare financiari și nefinanciari ai firmei.
Administrarea riscurilor, care constă în diminuarea sau eliminarea efectelor negative ale riscului înregistrat, utilizând în acest scop tehnici specifice de previzionare a riscului, de gestiune preventivă, de conservare a efectelor sau de transfer asupra terților, este o altă activitate specifică managementului riscului.
Totodată, integrarea în procesul de decizie, adică utilizarea în procesul decizional al firmei a informațiilor furnizate de procesele de identificare, analiză și administrare a riscurilor, constituie un factor caracteristic activităților ce au în vedere managementul riscului.
Obiectivul managementului riscului este menținerea nivelului de risc între limitele în care riscul este suportabil, iar costul acoperirii riscului care s-ar produce nu diminuează rentabilitatea întreprinderii.
Este de menționat faptul că Agenția Internațională de Credit a stabilit un decalog al amenințărilor majore pentru supraviețuirea unei întreprinderi, ca urmare a neevaluării riscului. Primele asemenea amenințări se referă la: “amplasarea” greșită a afacerii din cauza unei politici inadecvate de marketing, alegerea greșită a pieței de desfacere, etc.; menținerea unei cote prea ridicate de capital imobilizat în active fixe ceea ce determină o eficiență scăzută a utilizării activelor fixe; diminuarea capitalului circulant sub nivelul optim necesar pentru continuarea producției și probleme cu creditele, neexistând resurse pentru rambursarea datoriilor.
Stocurile de materii prime și/sau de produse finite prost gestionate, birocrația, manifestată fie în interiorul firmei din cauza lipsei unui sistem informațional performant, fie în mediul exogen și cauzată de un mediu de afaceri insuficient reglementat din punct de vedere al legislației și al procedurilor administrației de stat sunt alte amenințări care vizează întreprinderea.
Totodată, capitalizarea inadecvată cauzată de incompatibilitatea dintre nivelul de risc al afacerii și cota din profit căreia i se dă destinația de dividende pentru acționari, constituie o altă amenințare în activitatea întreprinderii. Această situație este specifică activităților cu grad ridicat de risc pentru care acționarii pretind cote ridicate din profit sub formă de dividende și ca urmare partea reinvestită pentru managementul riscului se diminuează.
Expansiunea necontrolată a afacerilor firmei peste nivelul potențialului real de management și lipsa de experiență și de calificare (nu există interes pentru ridicarea gradului de pregătire profesională a celor angajați cu efect negativ asupra potențialului firmei de a se proteja împotriva riscului) sunt elemente care trebuie avute în vedere în derularea activităților societății comerciale.
Inclusiv problemele cu personalul se pot constitui în adevărate amenințări pentru întreprindere. Dacă activitatea nu este profitabilă și nu se menține un climat de muncă motivant, atunci personalul, în special cel bine pregătit profesional și cu experiență, va fi tentat să își găsească alt loc de muncă.
Evaluarea riscului cuprinde trei segmente: aprecierea mediului economic în ansamblu, a sectoarelor de activitate și a întreprinderii; studiul organizării întreprinderii, respectiv strategia, planificarea, bugetele și controlul de gestiune, identificarea ciclurilor de activitate și a fluxurilor de operații semnificative; analiza generală a situației financiare și a rezultatelor.
Gestiunea riscurilor, care este o activitate a managementului de risc se realizează în mai multe etape. O primă etapă este identificarea corectă a tuturor riscurilor. Gestiunea propriu-zisă a riscurilor de către persoana sau departamentul care poate gestiona cel mai bine această activitate este o etapă ulterioară, care face trecerea către stabilirea priorității riscurilor. Aceasta se realizează cu ajutorul matricei riscului, cunoscută din literatura de specialitate, pentru a acorda o atenție sporită acelor riscuri caracterizate prin probabilitate mare de apariție și cu amplitudine mare.
Existența unor clauze contractuale acoperitoare pentru toate riscurile, clauze care să fie cuprinse în contractele cu furnizorii, beneficiarii și salariații firmei, este o ultimă etapă a gestiunii riscurilor. Atât probabilitatea de apariție a riscului cât și amplitudinea efectelor cresc în cazul schimbărilor în strategia și obiectivele firmei.
Sistemul legislativ românesc, adaptat după 1990 la specificul economiei de piață, are și o componentă pentru sectorul bancar a cărei coloană vertebrală este formată din Legea bancară nr. 58/1998 și Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.
Riscul de credit este definit în normele de autorizare și de supraveghere prudențială ale BNR ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligațiilor contractuale.
Pentru administrarea eficientă a riscului de credit, la stabilirea strategiei băncilor comerciale se au în vedere două aspecte. Primul constă în stabilirea tipurilor de credit care vor fi oferite clientelei, segmentul de clientelă vizat, tipurile de garanții percepute în contrapartidă, rezidența, aria geografică, moneda, durata creditului și profitabilitatea estimată.
Un al doilea aspect este determinarea caracteristicilor portofoliului de credite, inclusiv gradul de diversificare și gradul de concentrare. Punerea concretă în practică a strategiei de administrare a riscului de credit se realizează prin proceduri proprii fiecărei bănci privind riscul de credit atât la nivelul individual al fiecărui client, cât și la nivelul întregului portofoliu de credite. La stabilirea și respectiv la implementarea de către bănci a procedurilor privind administrarea riscului de credit sunt vizate următoarele aspecte precum: menținerea unor standarde prudente de creditare, monitorizarea și control a riscului de credit; evaluarea corespunzătoare a noilor oportunități de atragere a clienților; identificarea și administrarea creditelor neperformante și stabilirea standardelor proprii ale băncii cu privire la garanțiile acceptabile pentru creditele care urmează a se acorda clienților.
Prin normele proprii de creditare, băncile stabilesc competențele de aprobare a creditelor care depășesc un anumit procent din fondurile proprii sau a celor care presupun un risc de credit ridicat, ori cele care nu se înscriu în politica din domeniul creditării. În general, în aceste cazuri competența de aprobare se atribuie Consiliului de Administrație al băncii.
Monitorizarea respectării limitelor privind expunerile la riscul de credit se realizează tot prin reglementări proprii în acest sens. Sistemul de monitorizare a riscului de credit va cuprinde următoarele elemente: evaluarea situației financiare curente a contrapartidei, urmărirea conformității cu clauzele contractuale, evaluarea gradului de acoperire cu garanții a expunerii în raport cu situația curentă a contrapartidei, actualizarea dosarului de credit, obținerea de informații financiare curente.
În îndeplinirea prerogativelor stabilite prin legile menționate, Banca Națională și-a creat un sistem propriu de reglementări constând din regulamente, norme metodologice și ordine ale guvernatorului prin care se stabilește modul în care băncile comerciale sunt obligate să acționeze în domeniul managementului riscului de credit.
Astfel, în aplicarea dispozițiilor articolului 25 din Legea privind statutul Băncii Naționale nr. 101/1998, care autorizează BNR să colecteze date și informații privind incidentele de plăți și riscurile bancare înregistrate în sistemul bancar din România, au fost înființate două structuri specializate: Centrala Riscurilor Bancare și Centrala Incidentelor de Plăți.
Centrala Riscurilor Bancare (CRB) reprezintă o structură specializată în colectarea, stocarea și centralizarea informațiilor privind expunerea fiecărei bănci din sistemul bancar românesc față de acei debitori care au beneficiat de credite al căror nivel depășește suma limită de raportare. Actuala sumă limită de raportare a fost stabilită prin Ordinul Guvernatorului nr. 27 din 18 ianuarie 2000 la nivelul de 200 milioane lei. Baza de date a Centralei Riscurilor Bancare este organizată în două fisiere, respectiv: registrul central al creditelor (RCC) și registrul creditelor restante (RCR).
Sisteme similare de gestiune a informațiilor de credit funcționează cu succes în țări dezvoltate ca: Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Spania, etc.
Fluxul informațional al CRB
Centrala Incidentelor de Plăți (CIP) este o structură de baze de date, un centru
de intermediere care gestionează informația specifică incidentelor de plăți.
În mod convențional incidentele de plată majore definesc acele incidente de plăți care au fost determinate de apariția în sistemul de decontare dintre doi parteneri a unor anomalii în cazul instrumentelor de plăți cum sunt cecul, cambia sau biletul la ordin.
Bazele de date aferente CIP se constituie din informațiile aferente incidentelor de plăți. Aceste informații au obligația să le transmită centralele băncilor comerciale, inclusiv sucursalele băncilor străine. Ele răspund pentru veridicitatea și integritatea tuturor informațiilor adresabile direct CIP, colectate de la titularii lor de cont sau de la cei aparținând unităților bancare proprii, precum și de la alte persoane fizice sau juridice.
Înaintea încheierii unei afaceri cu un partener, o firmă poate consulta, prin intermediul unei bănci, baza de date a CIP, pentru a vedea dacă pe numele potențialului partener sunt înregistrate incidente de plăți cu cecuri, cambii sau bilete la ordin. În funcție de răspunsul primit de la CIP, respectiva firmă este în măsură să aprecieze dacă va da curs sau nu colaborării cu acel partener.
Ascensiunea spectaculoasă a creditelor de consum, preocuparea ca evoluția creditului să fie echilibrată, armonioasă, fără creșteri bruște urmate de scăderi spectaculoase, a determinat Banca Națională a României să emită reglementări privind condițiile de creditare ale persoanelor fizice.
Din analizele efectuate a rezultat că a rezultat că piața creditelor din România are nevoie de încă un instrument cu care să opereze în domeniul managementului riscului de credit și anume biroul de credit. Acest organism funcționează pe principiile unei societăți comerciale, ca o agenție de monitorizare a utilizatorilor de credite, persoane fizice și persoane fizice autorizate care practică profesii liberale. Baza de date necesară monitorizării, disponibilă tuturor băncilor, se bazează pe principiul bunei credințe, presupunând că toate informațiile furnizate biroului sunt corecte.
La Biroul Român de Credit tebuie să fie evidențiate și creditele bancare neonorate la termen cu o valoare mai mica de 200 milioane de lei, ținând cont de faptul că, așa cum s-a prezentat anterior, în prezent, CRB colectează și monitorizează informațiile privind expunerile băncilor care depășesc 200 milioane lei pentru fiecare debitor. Baza de date a Biroului Român de Credit primește informații inclusiv de la societăți de leasing, credit ipotecar, firme de asigurări și chiar de la furnizorii de utilități, urmând ca acest organism să pună la dispoziție atât informații privind creditele restante, cât și informații privind gradul de îndatorare.
În strânsă corelație cu creditarea, activitatea băncilor include atragerea de depozite de la persoane fizice și juridice, la vedere sau pe termen din care își constituie o parte din sursele necesare acordării de credite. Constituirea legală a Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar a devenit presantă după crahurile bancare din perioada 1990-1995 din România. Fondul s-a constituit ca persoană juridică de drept public și are ca scop garantarea rambursării depozitelor constituite la bănci de către deponenți, persoane fizice, potrivit condițiilor și limitelor stabilite în Ordonanța Guvernului nr. 39/1996, republicată. Fondul garantează depozitele deținute de rezidenți și nerezidenti, exprimate în monedă națională sau străină.
Resursele financiare ale fondului se constituie, în principal, din contribuțiile plătite de bănci, persoane juridice române, și sucursalele băncilor străine, care sunt sau vor fi autorizate să primească fonduri de la persoane fizice în conformitate cu prevederile Legii bancare nr. 58/1998. Fondul investește resursele financiare disponibile, în principal, în titluri de stat pentru a se evita orice risc de plasament.
În cazul falimentului unei bănci, fondul este obligat să publice, la sediul tuturor unităților acesteia și în cel puțin două ziare de circulație națională, atât informații privind indisponibilitatea depozitelor, cât și date privind operațiunea de compensare a depozitelor, perioada în cursul căreia va avea loc compensarea și numele băncii mandatate să facă plata, precum și condițiile în care urmează să seobțină compensația.
Sistemul bancar necesită și reglementări de constituire a provizioanelor de risc de credit, ca rezervă la nivelul băncii pentru acoperirea eventualelor credite nerambursate. În acest scop, Banca Națională a României a emis două reglementări. Regulamentul nr. 5/2002 este o primă astfel de reglementare și are în vedere clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit și se aplica băncilor persoane juridice române. Normele Metodologice nr. 12/2002 care se refera la aplicarea Regulamentului nr. 5/2002 este cea de-a doua reglementare emisă de Banca Națională a României. Atât regulamentul, cât și normele metodologice, reglementează, la nivele diferite de detaliere aspecte referitoare la clasificarea creditelor acordate clientelei din sectorul nebancar, clasificarea creditelor acordate de bănci altor bănci sau a plasamentelor efectuate de bănci precum și la constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor de risc de credit.
Creditele și plasamentele se încadrează în una din următoarele categorii de clasificare: A – standard, B – în observație, C – substandard, D – îndoielnic, E – pierdere.
Includerea în una din categoriile de clasificare se face în funcție de o serie de criterii, specifice clientului, cu care este încheiat contractul de credit sau de plasament, după caz. Serviciul datoriei este un asemenea criteriu. Această noțiune definește capacitatea debitorului de a-și onora datoria la scadență, exprimată ca număr de zile d întârziere la plată de la data scadenței. Performanța financiară a clientului este un alt asemenea criteriu. Ea reflectă potențialul economic și soliditatea financiară a unui client.
Nivelul performanței financiare este un indicator agregat determinat prin calcule care au la bază atât elemente cantitative, cum ar fi datele din situațiile financiare ale clientului cât și elemente calitative specifice sistemului de management al firmei.
În concluzie, putem afirma că funcționarea eficientă a sistemului bancar necesită un cadru legislativ și metodologic adecvat, în scopul de a asigura funcționarea instituțiilor de credit chiar în condițiile unor evenimente negative inerente procesului de creditare. Analiza efectuată relevă faptul că în România există cadrul de reglementări specific managementului riscului, în mare măsură armonizat cu directivele în domeniu ale Uniunii Europene. Legislația existentă și reglementările băncii centrale crează cadrul necesar pentru ca instituțiile de credit să elaboreze propriile norme și proceduri de reglementare a activităților din domeniul managementului riscului de credit.
1.2.2 Riscurile specifice proiectelor de investiții ale IMM și monitorizarea acestora
Indiferent de nivelul de dezvoltare economică și socială a țării în care operează societățile comerciale, acestea își desfășoară activitatea într-un mediu concurențial extrem de complex și de volatil. Acțiunea antreprenorială va menține întreprinderea în activitate și eventual va genera profit dacă reușește cunoașterea acestui mediu concurențial. În caz contrar, analiza și utilizarea oportunităților existente vor avea de suferit, ca și gestiunea resurselor și a timpului disponibil, iar situațiile potrivnice și factorii capabili să genereze efecte pozitive nu vor fi sesizați.
Un interes primordial pentru întreprinderi îl constituie informațiile privind regulile și practicile competiției pe segmentul de piață pe care lucrează sau la care aspiră. Aceste informații sunt în legătură cu concurenții, cum ar fi slăbiciunile sau suportul forței lor, precum și cele care privesc raportul dintre cererea și oferta de pe acea piață. Or, față de acest mediu dinamic, firmele sunt obligate să reacționeze prin orientarea proceselor care au loc în interiorul lor, prin alegerea produselor sau a serviciilor și a strategiei de marketing, în scopul menținerii și întăririi poziției pe piață.
Întreprinzătorul nu va putea avea un comportament adecvat mediului concurențial, când schimbările în mediul de afaceri sunt aproape cotidiene și au efecte imediate sau în timp, dacă în prealabil nu a avut un comportament explorativ. Numai acest gen de comportament va putea dezvălui și delimita nevoile și deciziile raționale de cele aflate în zona subiectivității și arbitrariului. Pentru a realiza acest lucru ei au nevoie de informații corecte, complete și oferite la timp. Obținerea unor astfel de informații este rezultatul unei strategii concepută în acest scop.
Realitățile economice specifice tranziției spre economia de piață funcțională, impun cunoașterea dinamicii proceselor economice în desfășurare și în interdependență. Sunt supuse observării și investigării, în vederea stabilirii diagnosticului, fenomene reale nu alternative rezultate din proiecții ipotetice. Numai că, pe măsură ce complexitatea acestor procese crește, posibilitatea și abilitatea de a face referiri exacte despre evoluția lor se reduce, astfel încât se impun tot mai mult conceptele de rațiune limitată și de stare posibilă, iar în practică previziunile se concep ca variante de traiectorii alternative.
Posibilitățile agenților economici de a acționa în mod benefic depind de cunoștințele și informațiile de care dispun, de veridicitatea acestora, ca și de starea fenomenului pe care îl descriu. Ambele condiționări poartă amprenta timpului în care se manifestă acțiunea transformatoare. Această dependență are două componente: în primul rând imposibilitatea corectării efectelor unor proceduri concepute în trecut și aplicate în prezent, sau recuperarea unor pierderi înregistrate și în al doilea rând creșterea în timp a interacțiunii dintre elementele sistemelor microeconomice pe măsură ce complexitatea lor crește.
Pe lângă informația cu caracter istoric, un rol important în orientarea și controlarea evoluției fenomenelor la nivel microeconomic o are informația conjuncturală, care privește prezentul și viitorul foarte apropiat, mai ales în legătură cu starea pieței, cu reacțiile ei la noile sortimente propuse a se crea, la reconsiderarea nivelului prețului propriilor produse, cu efectele creșterii impozitelor indirecte asupra situației concurenților și ale firmei în cauză. Această categorie de informație are pe de o parte rolul de punte în realizarea tranziției de la trecut spre viitor si pe de altă parte, de la o informație certă la una incertă, de la o situație cunoscută sub raportul propriei afaceri și a nivelului pieței la stări nedeterminate.
Cunoașterea stărilor viitoare ale parametrilor funcționali și ai celor financiari ale unei firme sau ale unui fenomen economic are o mare importanță pentru asigurarea reușitei oricărei afaceri. Din acest motiv, cercetările previzionale au devenit mai frecvente pe măsură ce s-a consolidat convingerea că evoluția viitoare are un caracter tendențial și probabilist. Cu cât structura și caracteristicile sistemelor de producție și de vânzare devine mai complexă, cu atât cresc preocupările pentru optimizarea desfășurării viitoare a activității proprii sau a celor care comandă astfel de lucrări. În ultimii ani cererea pentru studiile previzionale a crescut, dovadă fiind expansiunea firmelor specializate și a cifrelor de afaceri realizate de către acestea, explicația fiind accelerarea și amplificarea ritmului de transformare în domeniul producției, al științei și tehnologiei.
Riscul generat de previziuni se poate diminua prin utilizarea simultană a modelelor explorative pentru investigarea elementelor logice ale dezvoltării și a modelelor normative, care acordă mai multă atenție elementelor controlabile. Chiar dacă studiul previzional este complex și orientat spre soluții concrete elaborate pe baza dinamicii mai multor factori aflați în relații de interdependență, nu există garanția că reflectă exact varianta pe care o va îmbrăca realitatea într-o perioadă ulterioară, variantă care nu poate fi formulată prin extrapolarea prezentului pornind de la resursele tehnice, materiale și umane deținute la un moment dat.
Probabilitatea de a nu se atinge un obiectiv parțial din proiectul de investiții, cum ar fi, de pildă, eficiența economică la momentul T+i există în orice previziune. Când se înregistrează o astfel de situație, apare nevoia intervenției în derularea proiectului pentru a se recupera nerealizarea; este momentul în care se introduc noi criterii în luarea deciziilor, astfel încât deciziile ajung să conțină obiective contradictorii. În astfel de situații neobișnuite sau neprevăzute, managerii neadaptați la procedurile care includ numeroase bucle sau la cele care au caracter neliniar reacționează inerțial sau generează incertitudine.
Toate acestea fac ca diferența dintre varianta de previziune considerată cea mai plauzibilă și ceea ce realizează firma în fapt, să fie mai mare decât s-a acceptat inițial, când s-a efectuat și însușit studiul previzional.
Se poate concluziona că, în activitatea agenților economici va exista întotdeauna o zonă de incertitudine cauzată de imposibilitatea de a realiza previziuni cu un grad suficient de ridicat de precizie asupra unui mediu ambiant nepredictibil. Faptul că previziunea este o componentă indispensabilă a activității de conducere la nivel microeconomic, nu elimină în totalitate riscul economic și nici pe cel financiar. Dar, cu siguranță ea face ca riscul să nu mai fie implacabil.
În perioada de tranziție spre economia de piață, procesele economice se caracterizează prin evoluție rapidă, diversificare și instabilitate, fapt care constituie o dovadă suplimentară că ele nu mai pot fi explicate și conduse în conformitate cu modelul dezvoltat după fizica și mecanica clasică, potrivit căruia economia are capacitate de autoreglare și se mișcă spre un punct de echilibru determinat și previzibil. Întreprinzătorii nu pot face abstrație de frecvența perturbațiilor care survin în desfășurarea activităților preconizate de distanța care le desparte de starea de echilibru, de posibilitățile reduse de a le controla dinamica. Aceștia constată că în momentul în care au de rezolvat probleme economice reale, noțiunea de echilibru nu le folosește în mod concret și ca atare, trebuie să manifeste un interes crescând față de incertitudine și de risc. Acest mod de abordare, în care criteriile de referință sunt dezechilibrul, riscul, neprevăzutul, reprezintă o schimbare fundamentală a perspectivei față de cea clasică, în care echilibrul instantaneu este considerat ca o proprietate a proceselor economice. O astfel de viziune asupra economiei reale oferă șansa unei mai bune și mai profunde cunoașteri și înțelegeri a acesteia, iar deciziile care derivă din acestea asigură premise pentru optimizarea desfășurării viitoarei activități.
Una din premise este posibilitatea alegerii unui mdel rațional de acțiune din diversitatea variantelor existente la un moment dat. Viitorul oricărei componente a economiei reale se prezintă în fața decidenților sub forma unui evantai de alternative, posibile ca urmare a acțiunii simultane și a înlănțuirii complexe a numeroși factori interni și externi, mai mult sau mai puțin cognoscibili și controlabili.
Recunoașterea caracterului inexorabil al riscului concomitent cu flexibilitatea deciziilor nu reprezintă o sfidare a siguranței și a procedeelor consacrate dar nici nu înseamnă că decizia poate conține o cantitate nelimitată de risc, fiincă într-o asemenea ipostază se ajunge la blocarea acțiunii. Din acest motiv managementul riscului devine o problemă tot mai importantă pentru conducerea unei firme în toate fazele în care este necesar procesul decizional.
Pentru că luarea și aplicarea în practică a deciziilor în condiții de risc și incertitudine este dificilă din cauza numărului relativ mare de soluții pe de o parte, și dependente de factori care nu se află sub controlul decidentului pe de altă parte, în procesul decizional se utilizează frecvent jocurile de întreprindere. Jocul constituie un bun instrument de pregătire și testare a deciziilor luate la nivel microeconomic și sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru luarea unor decizii sau pentru a completa informațiile necesare procesului decizional.
Când procesul economic supus analizei are proprietăți care se pot defini doar cu aproximație, în mod ambiguu, sau când el are o desfășurare urmată de incertitudine, privind stările prin care trece și cauzele care-l determină, gradul de apartenență al procesului economic respectiv la o clasă de risc se poate determina utilizând modelele și logica fuzzy.
Unele proiecte de investiții conțin atât posibilitatea de a pierde, cât și pe cea de a câștiga. Constituirea unor stocuri cu caracter sezonier antrenează câștiguri, dacă prețurile cresc, sau pierderi, în cazul în care au o altă tendință contrară. Aceste riscuri se numesc speculative.
Funcția de utilitate așteptată din partea proiectului poate îmbrăca diferite forme particulare, cum ar fi mărimea profitului, dimensiunea volumului producției, și are un rol determinant în selectarea destinației proiectului. Decidentul își conturează o valoare așteptată a câștigului, în funcție de mărimea riscului atașat fiecărui proiect. Cu siguranță că, la un risc egal, se va bucura de o apreciere mai bună alternativa de plasament a capitalului care promite recompensa maximă. După cum, la aceeași dimensiune a venitului așteptat, va avea câștig de cauză varianta decizională cu un grad de risc mai scăzut.
Între deciziile cele mai importante la nivelul managementului întreprinderilor mici și mijlocii se află cele referitoare la investiții, fiindcă acestea antrenează o cheltuială în prezent pentru a mări producția sau competitivitatea firmei în viitor. Relația dintre mărimea și structura investiției pe de o parte și efectele acesteia pe de altă parte este deosebit de strânsă, pentru că un număr de factori, combinați între ei în proporții diferite, acționează asupra patrimoniului și a potențialului productiv deținut de întreprinzători.
Aceiași factori fac să planeze incertitudinea asupra viitorului fiecărei firme în parte și asupra afacerilor în general, dat fiind faptul că rezultatele posibile ale unei investiții nu pot fi anticipate și controlate în totalitate de către cei care le efectuează, deoarece imobilizările corporale și necorporale sunt achiziționate de pe o piață și pentru o piață a căror prețuri și dimensiuni sunt greu de anticipat.
În dezbaterile științifice cu caracter economic și de politică economcă este demonstrat faptul că nivelul de competitivitate al firmei și capacitatea acesteia de a supraviețui pe piață depinde, în mod prioritar, de priceperea managerilor de a genera acele proiecte și fluxuri de investiții care îi asigură maximizarea valorii prin adaptarea structurii de fabricație la necesitățile pieței, îmbunătățirea caracteristicilor produselor existente și reducerea costurilor. Toate tipurile de proiecte investiționale – de înlocuire, de expansiune, de raționalizare, de protecție a mediului, strategice etc. – ridică probleme complexe de decizie privind sursele de finanțare, modul de implementare sau durata de recuperare.
Fiind vorba în fiecare caz în parte de o alegere dintre mai multe alternative și de dimensiunea și costurile diferite ale fluxurilor de capital antrenate în realizarea proiectului de investiții, se particularizează și mărimea și natura riscului generat de ele pe tipuri de proiecte. Din această perspectivă, cele mai importante sunt investițiile strategice, atât cele ofensive, de expansiune pe piață dar și cele defensive, deoarece prin ele se urmărește reducerea riscurilor care decurg pentru fiecare firmă din noile descoperiri în domeniul științific și tehnic, din intensificarea concurenței sau din fuziunile și achizițiile preconizate.
Investițiile strategice sunt inevitabile iar nevoia de investiții este permanentă, se manifestă în timp deși cu intensitate diferită.
Rata de actualizare este o componentă a deciziei de a investi și oferă soluții unor probleme care apar în momentul selecției proiectului de investiții din cauză că se impune compararea cheltuielilor ocazionate de realizarea investiției cu veniturile preconizate a se obține după finalizarea proiectului. Fluxurile de cheltuieli nu coincid în timp cu fluxurile de venituri, motiv pentru care termenii relaționați nu sunt comparabili. Prima categorie de fluxuri se calulează pornind de la valoarea actuală, dată de puterea de cumpărare a monedei, iar cea de-a doua categorie reflectă valori viitoare probabile, exprimate de puterea de cumpărare a monedei de la sfârșitul duratei de viață a investiției.
CAPITOLUL 2
PREZENTAREA BANCII COMERCIALE ROMANE
2.1.1 Scurt istoric al Bancii Comerciale Romane
Banca Comerciala Romana isi inscrie numele pe lista bancilor comerciale nou create si reorganizate dupa 1989. Ea este o institutie speciala, ce poate fi considerata o banca noua pentru ca actul sau de nastere poarta data de 1decembrie 1990, dar in acelasi timp , prin activitatea pe care o desfasoara in cadrul Bancii Nationale din care se desprinde este deopotriva o banca cu traditie in domeniul bancar. Inceputul a fost foarte dificil . In afara unui act de identitate , unei banci ii mai sunt necesare un sediu central , o retea de unitati , personal suficient, capital , clienti si o gama adecvata si tentanta de produse si servicii utile pentru acesti clienti.
Conducerea Bancii Comerciale Romane a reusit sa aduca banca la parametrii deja cunoscuti si confirmati pe plan intern si international. In pofida greutatilor intampinate , B.C.R. , bine condusa , a devenit astazi una din cele mai puternice si prestigioase banci romanesti .
In 1990 , B.C.R. pleaca la drum cu un colectiv de 5300 de angajati si 100 unitati in retea , cifre care se dubleaza in primii 5 ani de activitate .
Evolutia capitalului este poate cel mai important criteriu de apreciere a fortei financiare a bancii .
La un capital social subscris de 12 miliarde lei in 1990 , incep sa se adauge fondurile constituite , capitalul total crescand in primii 5 ani de activitate la 577 miliarde lei .
La experienta acumulata se adauga o alta , noua , urmare a extinderii operatiunilor specifice tranzitiei si economiei de piata . Astfel, in acest interval de timp , banca s-a dezvoltat atat prin cresterea gamei de produse si servicii bancare pe care le-a oferit pana acum clientelei sale , cat si prin asimilarea rapida a unora noi , din care sunt de mentionat :
– trecerea la creditarea pe termen mediu si lung pentru investitii;
– acordarea de credite in valuta ;
– deschiderea de conturi in valuta pentru persoane fizice si juridice si efectuarea de operatiuni de schimb valutar ;
– derularea operatiunilor de decontare , in numele clientilor , a activitatilor de comert exterior .
Interesul clientilor de toate categoriile pentru colaborarea cu B.C.R. , evolutia acestei clientele contribuie in final la completarea imaginii despre banca .
Unul din elementele calitative , de marca , adaugat de banca il constituie activitatea internationala .
Interdependenta dintre pietele interne si externe a facut necesara adaptarea sistemului de lucru al bancii la practicile bancare internationale . In prezent foarte multe societati comerciale isi deruleaza afacerile proprii de comert exterior prin reteaua B.C.R. , si apeleaza la intreaga gama de servicii specifice acestor operatiuni.
Scurta si bogata istorie a Bancii Comerciale Romane recunoaste ca realizare deosebita pasii facuti in domeniul informatizarii . In 1990 , toate lucrarile bancii erau executate fara o tehnica de calcul adecvata , iar astazi banca utilizeaza cele mai moderne echipamente din domeniul tehnicii de calcul, care permite o mare flexibilitate si dinamica a operatiunilor efectuate. Prin aceasta s-a obtinut extinderea functionalitatii aplicatiilor informatice destinate operatiunilor valutare , banca dispunand in prezent de un sistem modern de realizare in timp real a tranzactiilor internationale care ofera facilitati de generare , transmitere si reconciliere a mesajelor SWIFT .
In mod voit , voi incheia aceste " file de istorie " cu cel ce a creat aceasta istorie a Bancii Comerciale Romane , cu omul , cu lucratorul de banca , cu acest partas direct la toate rezultatele bune obtinute pana acum .
Angajatii B.C.R. , fie ei conducatori sau lucratori de toate categoriile , au construit cu profesionalism si daruire Banca Comerciala Romana , o banca asa cum este ea acum : puternica , competitiva , eficienta si deosebit de necesara si solicitata de un numar de clienti de toate categoriile din economia nationala si de catre populatie .
Calitatea resurselor a reprezentat conditia esentiala a tuturor succeselor obtinute pana in prezent si , din acest punct de vedere , lucratorul de banca se va plasa mereu inaintea oricarui alt factor important care poate conditiona viitorul B.C.R. .
Un aspect fundamental al oricarei economii de piata este ca diferite firme opereaza si concureaza pe aceeasi piata pentru aceiasi consumatori . In cazul bancilor acest lucru asigura clientilor posibilitatea alegerii bancii cu care vor face afaceri . In cele din urma , supravietuiesc bancile care servesc cel mai bine necesitatile pietei si ale clientilor . Intr-o economie de piata si bancile , ca orice societate comerciala , isi realizeaza venitul in " arena pietei " .
Banca Comercială Română este cea mai mare instituție bancară din România. În primul semestru al anului 2005, BCR a înregistrat active în valoare de 7,18 miliarde de euro (din care peste 1 miliard € sub formă de capital) și se estimează că în 2005 va avea un profit de 250 milioane €. În luna decembrie a anului 2005, un pachet de 61,8825% din acțiunile BCR au fost preluate de banca austriacă Erste Bank.
La preluarea de către Erste Bank, BCR avea 367 unități în România, din care 41 de sucursale județene (în fiecare județ din România) și alte 325 de sucursale și agenții, amplasate pe întreg teritoriul țării.
Banca Comercială este principala instituție din Grupul BCR, din care mai fac parte BCR Leasing, BCR Securities, BCR Asigurări, BCR Asset Management și Anglo Romanian Bank
Grupul BCR a continuat să își dezvolte afacerile, produsele, serviciile și rețeaua de unități, înregistrând niveluri superioare de profitabilitate și, astfel, asigurând acționarilor o creștere remarcabilă a câștigurilor. Chiar în condițiile economice actuale, pline de provocări, ne-am poziționat drept incontestabil lider și formator de piață în termeni de profit, active și alți indicatori financiari importanți. Profitul net a crescut la 178 milioane EUR, conform IFRS (+10% comparativ cu 2004), nu numai depășind previziunile, dar și reprezentând 35% din profitul net al întregului sistem bancar românesc. Mai mult, Grupul BCR și-a consolidat puterea financiară pe baza unei eficiențe crescute, având ca rezultat o creștere constantă a activelor, până la aproximativ 9 miliarde EUR.
Creditele brute au crescut în termeni reali cu 37,2%, aproape dublul țintei propuse, în timp ce creditele retail au ajuns la 37,9% din total credite, pe fondul unui comportament de creditare prudent, dar fără restricții, și al îmbunătățirii calității portofoliului, marcat de o rată diminuată a creditelor neperformante față de anii anteriori.
În ansamblu, 2005 a fost un an de maximă importanță pentru Grupul BCR. Un an în care am răspuns cu excelență cerințelor clienților, implicându-ne activ în sprijinirea lor în scopul obținerii unor performanțe superioare, alegându-ne atent prioritățile pentru a maximiza avantajele economice structurale, promovând valorile și calitatea, creativitatea și transparența, respectul pentru individ și integritatea
Responsabilitatea sociala reprezinta derularea afacerilor într-un mod care potenteaza contributia pozitiva adusa societatii, minimizand în acelasi timp efectele negative asupra oamenilor si mediului înconjurator. Ca organizatie responsabila, BCR îsi trateaza clientii, partenerii de afaceri si competitorii cu respect si onestitate, manifesta grija fata de sanatatea, siguranta si binele general al angajatilor sai si îi motiveaza, oferindu-le oportunitati de instruire si de dezvoltare a carierei. Mai mult, Banca actioneaza ca un bun cetatean corporativ în cadrul comunitatii locale, în acelasi timp jucand un rol activ în respectarea resurselor naturale si mediului.
Identificand nevoile clientilor si punand la dispozitia acestora solutii financiare integrate, adaptabile oricarui proiect, BCR îsi dezvolta afacerile într-o maniera care îndeplineste si chiar depaseste asteptarile etice, legale si comerciale ale societatii în ansamblu, responsabilitatea sociala fiind un principiu fundamental al oricarei decizii.
Asadar, pentru BCR, responsabilitatea sociala înseamna nu numai cele mai bune produse si servicii bancare pentru clienti sau un comportament onest pe piata bancara, ci si recrutarea si pastrarea celor mai buni angajati, concomitent cu construirea unor relatii de încredere cu partenerii, prin aceasta protejand si consolidand reputatia institutiei.
BCR s-a implicat într-un angajament pe termen lung destinat sprijinirii comunitatilor si clientilor sai, prin toate mijloacele disponibile si în baza unor parteneriate reciproc avantajoase, actionand în acelasi timp cu responsabilitate sociala si spirit civic. Banca promoveaza afaceri care, concomitent, au impact pozitiv din punct de vedere economic, social si de mediu, încurajeaza activitatea de sponsorizare, promovand cultura, educatia, sanatatea si sportul, la standarde înalte de integritate, contribuind la crearea unui mediu socio-cultural în care oamenii se „îmbogatesc” profesional si personal. În ansamblu, BCR ofera niveluri înalte si solide de crestere pentru toate partile interesate, urmarind sa creeze o calitate superioara a vietii pentru toti, succes pe termen lung în afaceri si, în consecinta, cresterea standardului de viata pentru întreaga societate.
Banca se implica în protejarea si promovarea culturii, sportului, educatiei si sanatatii, a mediului social si cultural în ansamblul sau, prin încurajarea oamenilor talentati, a inventatorilor, atletilor, interpretilor si a altor categorii, precum si prin sprijinirea proiectelor în aceste domenii. În BCR, sponsorizarile reprezinta mai mult decat un simplu ajutor financiar, cautand, prin implicarea sa în diferite activitati si evenimente, sa dezvolte relatii pe termen lung si sa contribuie la maximizarea beneficiilor pentru toate partile interesate.
2.1.2 Reteaua de unitati a BCR
Reteaua de unitati a bancii este formata din 457 unitati, dintre care:
41 sucursale judetene, in orasele resedinta de judet
416 alte unitati (sucursale, agentii) amplasate pe intreg teritoriul Romaniei
2.1.3 Conducerea BCR si actionariat
Conducerea si administrarea Bancii Comerciale Romane sunt asigurate de:
Adunarea generala a actionarilor (AGA)
AGA este organul de conducere a bancii si reprezinta totalitatea actionarilor;
Toti actionarii pot participa la adunarile generale ale actionarilor, personal sau printr-un reprezentant. Actionarii persoane fizice pot fi reprezentati numai de alti actionari, in baza unui mandat. Administratorii si directorii executivi nu pot reprezenta pe actionari, chiar daca au calitatea de actionar.
AGA ordinara delibereaza si ia hotarari cu privire la:
Situatiile financiare anuale, considerand rapoartele prezentate de Administratori si Auditorul Financiar, Comitetul de Remunerare, Comitetul de Audit si Conformitate si de alte comitete ale Consiliului de Supraveghere;
Alegerea si revocarea Administratorilor, Presedintelui si Vicepresedintelui Consiliului de Supraveghere, prin vot secret;
Stabilirea remuneratiei Administratorilor;
Strategia si Planul de Afaceri, Tintele Financiare, Planul de Structurare a Institutiei si Procedurile de Mediu;
Aprobarea Regulamentului AGA.
AGA extraordinara delibereaza si ia hotarari cu privire la:
Majorarea, reducerea sau reintregirea capitalului social;
Schimbarea obiectului de activitate;
Fuziunea sau divizarea Bancii;
Lichidarea si dizolvarea Bancii;
Modificarea Actului Constitutiv al Bancii
Consiliul de Supraveghere
Supravegherea, administrarea si coordonarea activitatii Bancii sunt delegate Consiliului de Supraveghere de catre AGA.
Este format din 7 membri (Administratori), numiti pe perioade de trei ani, cu posibilitatea de a fi alesi pe noi perioade de trei ani.
Andreas TREICHL – Presedintele Consiliului de Supraveghere
Manfred WIMMER – Vicepresedintele Consiliului de Supraveghere
Christian CORETH – Membru
Herbert JURANEK – Membru
Daniel DAIANU – Membru
Drd. Teodor MIHAESCU – Membru
Mihai FERCALA – Membru
In perioada in care SIF Banat – Crisana, SIF Moldova, SIF Muntenia, SIF Oltenia si SIF Transilvania („SIFurile”) detin impreuna cel putin 20% din capitalul social al Bancii, Administratorii alesi de Adunarea Generala a Actionarilor sunt nominalizati dupa cum urmeaza:
cinci candidati ce urmeaza a fi alesi de catre Adunarea Generala a Actionarilor sunt nominalizati de actionarul detinand cel putin 50% plus o actiune din capitalul social al Bancii
doi candidati ce urmeaza a fi alesi de catre Adunarea Generala a Actionarilor sunt nominalizati de SIF-uri, care actioneaza impreuna pentru acest unic scop
Administratorii nu pot fi membri ai Comitetului Executiv, directori executivi, salariati sau consultanti ai Bancii.
Presedintele Consiliului de Supraveghere nu va accepta nici un post, sarcina sau functie care ar intra in conflict cu responsabilitatile sau sarcinile functiei lui in Banca.
Administratorii trebuie sa aiba competenta, experienta si integritatea cerute de legislatia si regulamentele aplicabile.
Stabileste si mentine un Comitet de Audit si Conformitate si un Comitet de Remunerare.
Se intruneste lunar. Atunci cand este necesar, pot fi convocate sedinte speciale.
Competente si atributii:
Numirea si revocarea Presedintelui Executiv si a celorlalti membri ai Comitetului Executiv si stabilirea competentelor Comitetului Executiv, altele decat cele prezentate in Actul Constitutiv;
Urmarirea implementarii Planului de Afaceri si Strategiei, Planului de Structurare a Institutiei, Tintele Financiare si Procedurile de Mediu si analiza bugetului de venituri si cheltuieli, a investitiilor proprii si a reparatiilor capitale;
Aprobarea principiilor directoare privind activitatea bancii, incluzand pe cele de credit, lichiditate, trezorerie si management al riscului;
Aprobarea structurii organizatorice si a atributiilor Conducatorilor bancii;
Aprobarea infiintarii in strainatate si in tara de sucursale, agentii sau reprezentante;
Aprobarea de investitii de capital in societati comerciale, financiare si bancare si instrainarea de astfel de participatii, cu valori cuprinse intre 5% -15% inclusiv, din fondurile proprii ale Bancii;
Aprobarea strategiilor pentru fiecare filiala si analizarea de rapoarte periodice de la aceste entitati;
Aprobarea achizitionarii sau instrainarii mijloacelor fixe a caror valoare depaseste 10% din fondurile proprii ale Bancii;
Aprobarea structurii globale de remunerare si a Contractului Colectiv de Munca
Alte responsabilitati care sunt in mod normal atributii ale Consiliului de Supraveghere.
Comitetele Consiliului de Supraveghere
Comitetul de Remunerare:
Verifica, raporteaza catre, avizeaza si asista Consiliul de Supraveghere in privinta salarizarii personalului Bancii.
Avizeaza si monitorizeaza remuneratia, bonusurile si beneficiile acordate membrilor Comitetului Executiv si structura globala de remunerare a Bancii.
Comitetul de Audit si Conformitate:
Verifica, raporteaza catre, avizeaza si asista Consiliul de Supraveghere in privinta competentei si performantelor contabililor si auditorilor interni ai Bancii, a certitudinii informatiilor financiare ale Bancii si a caracterului adecvat al principiilor directoare si mecanismelor de control financiar ale Bancii.
Comitetul Executiv
Asigura conducerea operativa a Bancii, precum si:
Coordonarea implementarii Tintelor Financiare, Strategiei si Planului de Afaceri, Planului de Structurare a Institutiei si Procedurilor de Mediu;
Numirea Conducerii Executive a Bancii si urmarirea indeplinirii de aceasta a indatoririlor;
Aprobarea achizitionarii sau instrainarii mijloacelor fixe cu o valoare mai mica de 10% din fondurile proprii ale Bancii;
Aprobarea efectuarii sau renuntarii la orice investitii de capital cu o valoare mai mica de 5% din fondurile proprii ale Bancii;
Aprobarea normelor, procedurilor, instructiunilor si a cadrului operational pentru desfasurarea activitatii Bancii;
Pregatirea si coordonarea implementarii strategiilor pentru fiecare filiala si analiza rapoartelor de la aceste entitati;
Aprobarea de noi produse si servicii bancare in portofoliul Bancii;
Alte responsabilitati care sunt in mod normal atributii ale Comitetului Executiv.
Este alcatuit din 6 membri: Presedintele Executiv al Bancii si 5 Vicepresedinti Executivi. Membrii Comitetului Executiv sunt salariati ai Bancii
Dr. Nicolae DANILA – Presedinte Executiv
Drd. Danut BUNEA – CFO, Vicepresedinte Executiv
Ilie MIHAI – Vicepresedinte Executiv
Drd. Jean ANDRONIE – Vicepresedinte Executiv
Natalita HURDUC – Vicepresedinte Executiv
Petre PREDA – Vicepresedinte Executiv
Membrii Comitetului Executiv nu vor accepta nici un post, sarcina sau functie care ar intra in conflict cu responsabilitatile sau sarcinile functiei lor in Banca
Comitetul Executiv pune la dispozitia Consiliului de Supraveghere toate materialele si documentele necesare pentru desfasurarea activitatii acestuia. Membrii Comitetului Executiv pot participa in calitate de invitati la sedintele Consiliului de Supraveghere.
Membrii Comitetului Executiv si directorii executivi nu pot conduce alte banci sau societati comerciale, nu pot fi administratori sau manageri ai altor banci sau societati comerciale, altfel decat cu autorizarea Consiliului de Supraveghere si ca reprezentanti ai Bancii.
Structura actionariatului
2.1.4 Activitatea Internationala
In domeniul activitatilor externe, BCR a continuat procesul de consolidare calitativa a relatiilor, atat cu bancile corespondente cat si cu organismele financiare internationale, agentiile de rating si agentiile de garantare a creditelor de export. In contextul unei legitime ingrijorari privind securitatea internationala si a unui mediu economic international nesigur marcat de evenimentele anului 2001, BCR a regandit activitatea de corespondent bancar. Ca urmare, aceasta a fost abordata pe baze de parteneriat si cooperare (in locul celei bazate pe concurenta) si pe adoptarea unei stricte politici de cunoastere a clientului (Know Your Customer Policies) si de lupta impotriva spalarii banilor. Printr-o atenta alegere a partenerilor si supraveghere a activitatii acestora, prin cresterea flexibilitatii in relatiile cu clientii, BCR a fost capabila sa anticipeze si sa reactioneze eficient la provocarile pietei.
Activitatea BCR s-a concentrat pe consolidarea unor relatii de afaceri cu institutii financiare puternice, care sa permita asigurarea unor conditii de afaceri avantajoase dar, in acelasi timp, si sigure pentru clientii sai. Toate acestea, coroborate cu atuurile legate de experienta, abilitati tehnice, reprezentare teritoriala, baza de clienti si, nu in cele din urma, rezultatele financiare, au facut ca BCR sa ramana in continuare partenerul preferat din Romania al bancilor internationale. Pe baza unor intelegeri reciproc avantajoase cu banci din Europa si Asia (banca Vneshtorgbank, Federatia Rusa si respectiv Industrial and Commercial Bank of China), BCR a permis clientilor largirea orizontului de afaceri cu noi parteneri recomandati de bancile corespondente. Cele 835 banci corespondente si 1.550 banci corespondente cu cheie SWIFT schimbata au fost tot atatea alternative oferite de BCR clientilor sai.
Strategia BCR 2004-2007 defineste obiectivele majore ale dezvoltarii în aceasta perioada, subordonate reprezentarii si protejarii corespunzatoare a intereselor actionarilor, clientilor si salariatilor bancii, accentul fiind pus pe:
Consolidarea pozitiei de lider în Romania si a celei ocupate în Europa centrala si de est prin dezvoltarea afacerilor în fiecare segment de piata pe care opereaza Grupul si valorificarea avantajelor competitive oferite de marca bine-cunoscuta si distributia integrata de servicii financiara de înalta calitate;
Cresterea valorii pentru actionari prin mentinerea unui nivel înalt de rentabilitate a capitalului, pe seama castigurilor de productivitate si a unui control riguros al costurilor, în conditiile dezvoltarii portofoliilor de afaceri corporate si retail si abordarii mai agresive a activitatilor de investment banking, asigurari, asset management;
Cresterea satisfactiei clientilor pentru solutiile financiare oferite de Banca prin dezvoltarea capacitatii sale de inovatie si flexibilitate si prin îmbunatatirea accesului la produse si servicii ca efect al promovarii conceptelor de unitate de proximitate, multidistributie si de parteneriat modern în relatii traditionale;
Consolidarea bazei de capital avand drept principii fundamentale utilizarea intensiva si alocarea eficienta a capitalului ajustat la risc, astfel încat Banca sa se dezvolte într-o maniera sustenabila si profitabila;
Îmbunatatirea profilului de risc prin mai buna procedurare a proceselor de control si un management pro-activ, concomitent cu modernizarea tehnicilor si instrumentelor de monitorizare utilizate, alinierea la cerintele Basel II si implementarea unor politici adecvate de prevenire a spalarii banilor si de cunoastere a clientelei;
Îmbunatatirea managementului resurselor umane în vederea încurajarii initiativei, inovatiei, angajamentului si eficientei în munca, menite a spori contributia salariatilor la crearea de valoare adaugata.
2.1.5 GRUPUL BCR
STRUCTURA BCR GROUP
BCR LEASING IFN S.A., companie membra a Grupului Banca Comerciala Romana, ofera servicii de leasing financiar intern pentru achizitionarea de bunuri de folosinta indelungata, respectiv: leasing pentru achizitionarea de autovehicule, flote, echipamente si utilaje industriale, aparatura medicala, software si echipamente I.T. etc., precum si leasing pentru imobile cu destinatie industriala sau comerciala.
BCR LEASING IFN detine cea mai larga retea nationala de servicii de leasing si un portofoliu important de clienti, din toate sectoarele de activitate.
Apartenenta BCR LEASING IFN la cel mai puternic grup financiar din Romania permite sustinerea unor proiecte viabile, oricat de ambitioase, si aplicarea unei strategii coerente de dezvoltare, cu accent pe parteneriat, flexibilitate in structurarea tranzactiilor, competitivitate si siguranta.
BCR SECURITIES SA este societatea de servicii de investitii financiare a Grupului BCR, rezultata din procesul de fuziune prin absorbtie a celor doua societati de valori mobiliare la care Banca Comerciala Romana detinea participatii de capital, respectiv INTERMOB SVM SA si Financiara Stock Agency (FINAREX) SA. Fuziunea a avut loc in luna Decembrie 2000.
Capitalul social al BCR SECURITIES SA este de 1.300.000 RON subscris si varsat, conform Regulamentului nr. 3/2002 privind autorizarea si functionarea societatilor de servicii de investitii financiare, emis de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, si ale prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piata de capital.
BCR SECURITIES SA, este membra/actionar la mai multe institutii ale pietei de capital din Romania:
Bursa de Valori Bucuresti;
Asociatia Nationala a Societatilor de Valori Mobiliare;
Societatea Nationala de Compensare, Decontare si Depozitare;
RASDAQ;
SC Fondul de Compensare a Investitorilor SA.
BCR ASIGURARI a fost infiintata in 2001 si face parte dintre societatile ce apartin Grupului Banca Comerciala Romana, cel mai important furnizor de servicii financiare integrate din Romania si primul furnizor care aplica cu succes conceptul modern de „one – stop – shopping” prin intermediul unui „supermaket financiar”.
Cu un capital social de 30 milioane RON, structura actionariatului este urmatoarea:
BCR (direct si indirect prin subsidiarele sale): 81,74%
Angajatii Grupului BCR: 18,26%
BCR ASIGURARI are calitatea de membra a Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurari si Reasigurari din Romania (UNSAR), a Asociatiei de Leasing din Romania (ASLR) si de participant la Biroul de Credit. De asemenea, a devenit si membra a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (B.A.A.R).
BCR Asigurari de Viata SA a fost infiintata in luna octombrie 2005 in vederea dezvoltarii conceptului modern de servicii financiare integrate prin includerea in oferta Grupului BCR a asigurarilor de viata destinate atat persoanelor fizice cat si persoanelor juridice.
Beneficiind de puterea financiara, integritatea, profesionalismul si cultura organizationala a Grupului BCR si de un capital social de 21.932.800 lei, BCR Asigurari de Viata se impune prin servicii superioare calitativ, caracterizate printr-un înalt grad de profesionalism.
Apeland la experienta bancara a actionarului majoritar, BCR Asigurari de Viata este in masura sa ofere cele mai valoroase produse si servicii bancassurance la cele mai competitive tarife.
Misiunea BCR Asigurari Viata este sa-si sprijine clientii in rezolvarea prioritatilor majore cu care se confrunta: protectia familiei; mentinerea garantata a stilului de viata, indiferent de situatiile prin care trec; continuarea si securitatea intereselor in afaceri – oferindu-le prin canale de vanzare specifice produse de asigurare de inalta calitate la tarife competitive.
Produsele de asigurare, canalele de distributie, impreuna cu forta de vanzare constituie baza unor servicii de incredere, combinate cu o strategie de marketing si vanzari bine definita si agresiva dau forta Companiei
Produse oferite de BCR Asigurari Viata:
Produse bancassurance
Planurile de pensii BCR Asigurari de Viata
Programe de asigurari de sanatate
Programele de beneficii destinate grupurilor de angajati
SAI BCR Asset Management SA, membra a Grupului BCR s-a constituit, in aprilie 2002 ca societate pe actiuni cu un capital social de 500.000 lei, subscris si varsat in conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990, republicata si are ca obiect principal de activitate administrarea organismelor de plasament colectiv si a conturilor individuale de investitii in conformitate cu Legea privind piata de capital nr.297/2004 si Regulamentului CNVM nr.15/2004.
Primul fond lansat de SAI BCR Asset Management SA in august 2002 este BCR Clasic, un fond de obligatiuni si instrumente cu venit fix – risc scazut, avand ca principal obiectiv asigurarea unui randament al investitiei care sa depaseasca rata inflatiei cat si devalorizarea leului. In conformitate cu politica sa de investitii, Fondul orienteaza investitiile sale in principal in depozite bancare, certificate de depozit la banci autorizate de BNR si in instrumente de credit emise de administratia publica centrala si locala. Distribuirea titlurilor de participare se face direct de catre societatea de administrare si prin toate unitatile BCR. Depozitarul fondului este Banca Comerciala Romana.
In iulie 2003 a fost lansat cel de al doilea fond,
BCR Dinamic, care este fond deschis de investitii de risc mediu. Obiectivul investitional al Fondului este cresterea de capital prin investirea in actiuni cotate pe o piata reglementata, certificate de trezorerie, obligatiuni, certificate de depozit sau alte active. Realizarea acestui obiectiv presupune construirea si administrarea unui portofoliu de actiuni lichide, diversificarea in vederea dispersiei riscului, in conditiile mentinerii unui grad mediu de lichiditate.
Ponderea actiunilor in portofoliul Fondului este de pana la 50%. Distribuirea unitatilor de fond se face direct prin societatea de administrare si prin toate unitatile BCR. Depozitarul fondului este Banca Comerciala Romana.
Incepand cu 14 decembrie 2005, la familia de fonduri administrate s-a adaugat BCR Expert – fond de actiuni, care investeste preponderent in actiuni listate la BVB, dar si in instrumente financiare purtatoare de dobinda fixa sau variabila cum ar fi titluri de stat, obligatiuni municipale sau corporative, depozite bancare sau certificate de depozit. Distribuirea unitatilor de fond se face direct prin societatea de administrare si, din 14 decembrie 2005, prin toate unitatile BCR. Depozitarul fondului este Banca Comerciala Romana.
De asemenea, SAI BCR Asset Management SA, pentru persoanele fizice sau juridice dispuse sa investeasca sume mai mari de 100.000 lei, ofera servicii de administrare a conturilor individuale. Acest serviciu este un serviciu personalizat, fiecarui client i se ofera o solutie optima in functie de apetitul sau pentru risc, de capacitatea sa de a suporta riscul si de durata pentru care lasa activele in administrarea SAI BCR Asset Management SA (durata minima este de un an). Alocarea activelor si alegerea valorilor mobiliare celor mai potrivite se fac in urma unor discutii cu fiecare client in parte.
Pentru acest produs, societatea este membru fondator al Fondului de Compensare a Investitorilor SA.
Procesul de stabilire a randamentului- jalon, a comisioanelor de administrare si a performantei tin cont de particularitatile fiecarui contract si se finalizeaza in urma unor negocieri directe cu investitorul.
PRINCIPALELE LINII DE BUSINESS ALE BANCII; PRODUSE SI SERVICII OFERITE DE BCR
2.2.1 Oferta de produse a B.C.R.
Banca Comerciala Romana a fost si ramane disponibila sa ofere clientilor sai toata gama de servicii cu specific bancar ce se practica pe piata interna .
Paleta larga a activitatilor bancii , structura clientilor sai si acoperirea tuturor zonelor geografice cu unitati proprii ii dau acesteia caracterul de banca universala .
Oferta de produse si servicii devine pentru banca principalul mijloc de mentinere a cotei de piata cucerite si a interesului unui numar cat mai mare de clienti .
Banca are pachete adecvate de produse , care trebuie sa tina seama de caracteristicile si categoria clientelei sale . Banca are in vedere companiile mari si clienti strategici , agentii economici cu activitate de export , intreprinderile mici si mijlocii , activitatea de retail.
Banca are in vedere ca partenerii sai sa beneficieze , in primul rand , de produsele si serviciile de baza (depozite , credite si garantii , decontari , consultanta ) asigurand astfel principalele grupe de cerinte ale clientilor pe termen scurt , termen mijlociu si lung .
Toate produsele si serviciile bancare isi au importanta lor , dar creditul ramane principalul produs oferit de banca ,o atentie deosebita acordandu-se IMM-urilor.
Banca Comerciala Romana pune un accent deosebit pe finantarea economiei reale si pe sprijinirea procesului de restructurare prin abordarea de credite atat pentru importul de echipamente , tehnologie , materii prime si materiale , cat si pentru exportul de produse manufacturate .
Banca este acceptata de un numar important de agenti de garantare a creditelor pentru export si lucreaza in conditii normale cu organismele internationale : BIRD , BERD , BEI .
B.C.R. a contribuit la finantarea activitatii de productie in mai multe sectoare economice , si in deosebi in industrie , a carei creditare este masurata in proportie de 2/3 prin unitatile teritoriale ale bancii .
Experienta castigata si reactia pozitiva a clientilor la serviciile oferite de banca sunt conditii pentru o evolutie pozitiva in viitor .
Tipul de servicii oferite de banca este foarte important . In general , bancile ofera doua tipuri diferite de servicii :
-serviciul "o singura data" -este o tranzactie asigurata ( de exemplu , procurarea de valuta straina ) . Persoana va veni la sucursala va procura valuta , apoi va pleca ; acesta este sfarsitul tranzactiei ;
-serviciul "de relatie " -la care clientul va utiliza serviciul respectiv in mod repetat ( de exemplu , Contul curent : clientul va deschide contul si-l va folosi pentru a depune si a retrage bani ). Cu ocazia folosirii unui serviciu se pot indica si altele care ar putea fi utile clientului . Acest tip de serviciu asigura perpetuarea relatiilor cu banca .
Serviciile de relatie pot conduce adeseori clientul catre achizitionarea mai multor servicii. Ambele tipuri de servicii sunt importante pentru consolidarea relatiilor cu clientii .
Cu cat clientul are mai multe contracte cu banca si cu personalul acesteia, cu atat va fi mai usor sa-si evalueze necesitatile si sa construiasca relatia . Cunoasterea clientului de catre banca inseamna, adesea ,ca se pot anticipa unele din cerintele acestuia , oferindu-i-se servicii adecvate inainte ca el sa constientizeze unele necesitati financiare .
Se poate spune ca unii clienti nu sunt intotdeauna constienti de ce au nevoie sau poate nu cunosc toate serviciile care li le poate oferi banca . De aceea , personalul bancii joaca un rol important . Aceasta reprezinta interfata clientului cu banca , si are un rol important in a evalua necesitatile clientului si de a asigura informatia adecvata despre produsele si serviciile bancii .
Astazi , clientii au devenit mult mai informati despre ce trebuie sa le ofere piata . Necesitatea calitatii serviciului este o problema reala pentru furnizorii de servicii financiar-bancare . Bancile trebuie sa monitorizeze nivelul serviciului si sa se asigure ca acesta este suficient de ridicat pentru a capta interesul clientului pentru oferta bancara .
Calitatea serviciilor si continuitatea in oferta de produse si servicii vor ajuta la cresterea fidelitatii clientilor , acestia fiind astfel mai putin tentati sa evalueze alternativa utilizarii serviciilor concurentei.
Intr-un sector bancar profesional si competitiv , tendinta Bancii Comerciale Romane ramane de crestere continua a performantei financiare , lucru ce impune cu necesitate dezvoltarea ofertei de produse si servicii bancare, precum si imbunatatirea celor existente .
Economia de piata romaneasca , in plina transformare si dezvoltare a condus la disparitia multor unitati de stat , mari consumatoare de credite . De asemenea , in prezent , tendinta de piata monetara romaneasca , deci si pe piata interbancara , este de scadere a dobanzilor . Acest lucru ridica probleme bancilor comerciale in plasarea resurselor atrase .
In prezent , B.C.R. este disponibila sa ofere clientilor sai (persoane fizice) toate produsele si serviciile bancare ce se practica pe piata interna , iar prin dezvoltarea sistemului informatic , si a unora din cele existente in bancile din strainatate .
2.2.2 Alinierea produselor si serviciilor oferite de B.C.R.
la standardele europene
Zona EURO a devenit o piata interna pentru acele banci si institutii care opereaza in tarile membre UEM .
Prin conturile NOSTRO deschise in EUR la 30 de banci in zona EURO, si prin sistemul de tehnologie informationala pe care il implementeaza , B.C.R. poate procesa la nivelul standardelor europene platite clientilor si ale bancilor partenere , oferind produse si servicii de cea mai buna calitate .
POARTA EURO
Prin relatiile de corespondent cu bancile care opereaza in zona EURO , B.C.R. poate canaliza cel mai eficient platile catre Europa .Prin afilierea sa alaturi de banci din Germania , Italia , Franta , Olanda la EBA sau la sistemele nationale de decontari ale acestor tari , B.C.R. poate satisface cerintele diversificate de plata ale clientilor sai , atat pentru plati mari cat si pentru plati de volume mici . B.C.R. poate oferii clientilor sai o procesare eficienta prompta a euro-platilor din toata tara printr-un canal de plecare . B.C.R. coopereaza cu bancile din Grupul Heathrow – un grup neoficial de banci vestice creat in vederea pregatirii procedurilor pentru decontarile in EUR .
Aceste banci transmit bancii noastre orice noi reglementari privind decontarile conform datei de valuta si mai buna gestionare a fondurilor din conturile de corespondent .
PROCESAREA CECURILOR
Intelegerile pe care B.C.R. le are cu banci din UEM , permit ca cecurile exprimate in EUR sau in valutele IN sa fie creditate rapid si eficient in conturile de corespondent sau via EBA .
DECONTARILE DOCUMENTARE
Decontarile documentare reprezinta o activitate prioritara pentru B.C.R. Prin reteaua sa interna si externa de unitati in principalele centre financiare din UE si UEM , banca este angajata sa asigure clientilor sai servicii , tehnologie si speze competitive pentru gestionarea acreditivelor , confirmarilor , avizarilor , transferurilor scrisorilor de garantie emise si primite , precum si a operatiunilor incasso .
2.2.3 Produse si servicii oferitede Banca Comerciala Romana
CASETA DE VALORI – "Cheia sigurantei dvs. !"
B.C.R. pune la dispozitia clientilor sai , un serviciu bancar modern – caseta de valori – prin intermediul careia se pot pastra in conditii de siguranta deplina :
-titluri si hartii de valoare (actiuni , obligatiuni , certificate de depozit, bilete de ordin, etc.) ;
-bilete de banca si valuta cash ;
-obiecte de arta , colectii numismatice , etc. ;
-bijuterii ;
-documente de valoare si inscrisuri oficiale (testamente , manuscrise , certificate de proprietate ) ;
-obiecte fara valoare determinata ;
-alte valori .
Avantaje :
Casetele sunt amplasate in spatii special amenajate , asigurate cu sisteme de paza, supraveghere video si alarma .
Deschiderea /inchiderea casetelor de valori se face cu ajutorul a doua chei : prima , unicat , detinuta de client , iar cea de-a doua detinuta de functionarul bancar , accesul la caseta se efectueaza numai folosind ambele chei .
B.C.R. presteaza serviciul de pastrare a valorilor in casete pe baza unui contract incheiat cu clientii si in care vor fi inscrise :
-durata depozitarii ;
-valoarea declarata de client pentru obiectul / obiectele depozitate ;
-comisionul perceput de banca .
Pe toata durata depozitarii valorilor , clientul isi pastreaza calitatea de proprietar al acestora .
MULTI CASH – "Accesibil , comod , eficient , sigur !"
Prin serviciul MULTI CASH ,B.C.R. ofera clientilor sai , persoane juridice, confort si flexibilitate in relatia cu Banca .
Avantajele folosirii acestui serviciu :
* Platiti un abonament diferentiat corespunzator serviciului de care aveti nevoie.
*Confortul si economisirea timpului beneficiind de legatura electronica cu Banca la orice ora si din orice colt al tarii .
*Accesarea unor informatii financiar-bancare vitale pentru succesul afacerilor clientilor .
*Siguranta si confidentialitatea operatiunilor .
*Operativitatea , prin executarea in acceasi zi a ordinelor de plata primite .
*Gratuitate la instalarea soft-ului , asigurarea service-ului si instruirea utilizatorului .
Obs : Documentele de decontare in original se pot ridica oricand de la Banca .
CARDURI
B.C.R. pune la dispozitia clientilor sai o oferta larga de carduri , cu diferite destinatii , pentru care clientii pot opta in functie de nevoile si necesitatile lor .
B.C.R. ofera cardul VISA in 3 variante :
a) B.C.R. VISA CLASIC
Cardul de debit , embosat , emis in lei pentru persoane fizice, ce poate fi utilizat oriunde pe teritoriul Romaniei .
Cardul este destinat :
-pentru plati de bunuri sau servicii oriunde este afisata sigla VISA (hoteluri , magazine , benzinarii , etc.) ;
-pentru obtinerea de numerar de la automatele bancare si de la ghiseele bancii. b) B.C.R. VISA BUSINESS
Cardul de debit , embosat , emis in valuta (USD) destinat firmelor ai caror angajati calatoresc in strainatate , in interes de afaceri .
Cardul este destinat pentru :
-plati de bunuri sau servicii oriunde este afisata sigla VISA (hoteluri , magazine, benzinarii , etc.) ;
-obtinerea de numerar de la automatele si ghiseele bancare .
c)B.C.R. VISA INTERNATIONAL
Card de debit , embosat , emis in valuta (USD) pentru persoane fizice , ce poate fi utilizat oriunde in tara si in lume .
Cardul este destinat pentru :
-plati de bunuri sau servicii oriunde este afisata sigla VISA (hoteluri , magazine, benzinarii , etc.) ;
-obtinerea de numerar de la automatele bancare .
Alte carduri puse la dispozitia clientilor sai de catre B.C.R. :
CARDUL B.C.R. MAESTRO
Banca ne pune la dispozitie un instrument de plata modern , sigur , rapid , comod si flexibil .
Cardul este emis sub marcile ec/Cirrus si edc/Maestro , care apartin organizatiei Europay International – una dintre cele mai mari organizatii internationale pe piata cardurilor .
B.C.R. Maestro este un card de debit , electronic , emis in lei pentru persoane fizice . Este utilizat pentru plata salariilor angajatilor societatilor comerciale .
Este destinat obtinerii de cash de la ATM-urile sau giseele bancare sau pentru plata bunurilor si serviciilor la comerciantii acceptatori de carduri , care detin POS-uri , pe teritoriul Romaniei .
CARDUL B.C.R. EUROCARD BUSINESS
Este card de debit , embosat , emis in lei , sub sigla Eurocard/Mastercard , destinat angajatilor societatilor comerciale care efectueaza deplasari in interes de serviciu pe teritoriul romaniei .
Cardul este destinat pentru :
-plati de bunuri si servicii oriunde este afisata sigla Eurocard/Mastercard (hotel, magazin , benzinarii , etc.) ;
-obtinerea de numerar de la automatele si ghiseele bancare .
SERVICIUL MONEYGRAM
Serviciul MoneyGram reprezinta cea mai rapida , sigura si comoda cale de a trimite si primi bani de pe tot globul in doar cateva minute .
Mii de oameni din intreaga lume folosesc deja acest serviciu . O retea extinsa de agenti seriosi , conectati prin calculatoare , vor transmite banii , avand garantia ca vor fi inmanati in siguranta si fara nici o intarziere .
MoneyGram este pus la dispozitie in mai mult de 135 de tari si ne da posibilitatea de a primi sau a trimite bani in numerar , oriunde in lume in doar 10 minute . Pentru a face trimiterea mai personala , putem adauga gratuit un mesaj de 10 cuvinte .
In Romania , B.C.R. este singurul agent MoneyGram .
CEC-urile
CECUL BANCAR IN VALUTA
Cecul bancar in valuta se poate emite de B.C.R. pentru plata marfurilor si seviciilor importate , iar cecul emis in strainatate poate fi utilizat pentru onorarea exporturilor de marfuri si servicii .
Cecul bancar in valuta se poate plati intr-o gama larga de valute in principiu , la plata se incaseaza valoarea integrala , plata se efectueaza cu respectarea regulilor si uzantelor internationale valabilitatea unui cec bancar in valuta este de maxim 6 luni de la data emiterii .
In cazul cumpararii cecurilor se poate opta pentru urmatoarele valute:USD, CAD , CHF , DM , FRF , GBP , ATS , LIT , BEF .
CECUL DE CALATORIE AMERICAN EXPRES
Cecul de calatorie American Expres este o modalitate dintre cele mai sigure de a avea la dispozitie bani in strainatate .Acest cec poate fi preschimbat in numerar la cele mai multe banci din lume , la un curs general al monedelor . In SUA si in alte tari cecul poate fi folosit direct ca mijloc de plata , dar poate fi preschimbat usor oriunde in lume in monede .
Cecurile pot fi schimbate si in bani lichizi la una din cele 1700 de reprezentante si birouri de turism ale firmei American Expres , in banci , agentii de schimb valutar , plus mii de alte locuri unde nu se percepe nici o alta taxa.
Cecurile de calatorie American Expres sunt la fel de usor de folosit ca banii lichizi si sunt disponibile in 12 monede de mare circulatie .
Pentru calatoriile in Europa , putem beneficia de noile cecuri de calatorie EURO , ele reprezentand pasaportul pentru Europa .
Avantajele cecurilor :
*Confortul si siguranta operatiunilor .
DIRECT DEBIT
Modalitate de plata prin care banca achita , pe baza autorizarii prealabile date de client , platile cu caracter de regularitate , a caror suma nu este dinainte cunoscuta (intretinere , telefon , chirie )
Serviciul implica existenta unui acord intre :
-platitor si beneficiar ;
-platitor si banca ;
-beneficiar si banca .
Avantajele :
*Economisirea timpului si a costurilor pe care le implica deplasarea la banca .
*Evitarea riscului neplatii la timp a furnizorilor si a implicatiilor acestor intarzieri .
PRODUSE DE ECONOMISIRE
Pentru a veni in intampinarea dorintelor clientilor de a economisi surplusul de lichiditati de care dispun , lei sau valuta , B.C.R. ofera o gama variata de depozite .
DEPOZITE LA TERMEN
-in lei , pe termen de 1 , 3 , 6 , 9 si 12 luni si in valuta , pe termen de 3 , 6 , 9 si 12 luni .
CERTIFICATELE DE DEPOZIT in lei , pe termen de 3 si 6 luni , cu dobanda fixa pe intreaga perioada a depozitului , bonificata la scadenta depozitului .
Avantaje :
*Confidentialitatea si siguranta economiilor clientilor .
*Pastrarea certificatelor de depozit poate fi asigurata in casetele de valori ale bancii pe intreaga perioada pana la scadenta .
PRODUSE DE INVESTITII
CERTIFICATE DE TREZORERIE
Ofera venituri mai substantiale decat depozitele la termen plasamentul minim fiind de 100 milioane , cu o scadenta variabila in general de 3 luni .
SERVICII DE CUSTODIE
Ofera posibilitatea investirii surplusului de fonduri ale clientilor , in pachete de actiuni , pe baza ofertelor publice , intermediate de societatile de valori mobiliare .
CREDITUL FAMILIA MEA
Credite imobiliare
-Credite pentru cumparari de locuinte si terenuri aflate in intravilan
-termen de 10 ani ;
-suma maxima – 85% din pretul locuintei .
-Credite pentru modernizari si reparatii
-termen de 5 ani ;
-suma maxima – 85% din valoarea devizului .
-Credite temporare (punte) ;
Se acorda pentru asigurarea resurselor financiare necesare achizitionarii unei noi proprietati imobiliare pana la vanzarea imobilului detinut initial .
-termen de 6 luni ;
-suma maxima – 80% din valoarea devizului .
Credite pentru autoturisme
Se acorda pentru cumpararea de autoturisme noi din productia interna sau de import de la distribuitorii autorizati .
-termen 5 ani ;
Credite pentru bunuri de folosinta indelungata
Se acorda pentru achizitionarea de mobilier , produse electronice , aparate electrice, calculatoare etc.
-termen 3 ani ;
-suma maxima – 85 sau 100% din pretul bunului care se cumpara .
Credite pentru sanatate
Se acorda pentru plata unor tratamente medicale .
-termen 12 luni ;
-suma maxima – 100% din costul tratamentului .
Credite pentru invatamant
Se acorda pentru achitarea taxelor de inscriere si continuare a studiilor in diferite forme de scolarizare .
-termen 12 luni ;
-suma maxima – 100% din cheltuielile de scolarizare .
Credite pentru nevoi temporare
Se acorda pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de diverse evenimente din viata familiei .
-termen 60 zile de acordare ;-suma maxima – venitul net .
ALTE SERVICII OFERITE de B.C.R.
-Serviciul de transfer valutar prin merchants bank
Este adresat clientilor persoane fizice , permite primirea sumelor in valuta trimise in SUA si Canada , fara a fi necesar ca destinatarul sa aiba cont deschis la banca .
-Tranzactii de schimb valutar .
Cele mai rentabile operatiuni de schimb valutar , in cele mai convenabile conditii si cu comisioanele cele mai reduse .Pot fi efectuate tranzactii in urmatoarele valute : USD , DEM , GBP , CHF , FRF , ITL ,NLG , ATS , BEF , SEK, NOK , CAD , JPY .
-Servicii pe piata de capital prin INTERMOB SVM
*Intermedierea tranzactiilor de cumparare / vanzare de actiuni .
*Operatiuni privind finantarea societatilor comerciale prin instrumente specifice pietei de capital (oferte publice pentru majorari de capital si misiuni de obligatiuni) .
*Intermedierea ofertelor publice de cumparare pentru preluarea pachetelor mari de actiuni in vederea stabilirii unei pozitii de control .
*Listarea la Bursa de Valori Bucuresti si pe piata Rasdaq .
*Acordarea de asistenta si evaluare economica a societatilor comerciale in vederea stabilirii politicii de investitii .
Calitatea serviciilor si continuitatea in oferta de produse si servicii care ajuta la cresterea fidelitatii clientilor , acestia fiind astfel mai putin tentati sa evalueze alternativa utilizarii serviciilor concurentilor .
2.3 PRODUSE SI SERVICII SPECIFICE IMM-urilor
2.3.1 MICRO-CREDIT PENTRU ACTIVITATEA CURENTĂ
Caracteristici
Destinatia: se acordă pentru creditarea de ansamblu a activității curente de aprovizionare, producție, desfacere, prestări servicii sau pentru creditarea unor subactivități, proiecte, contracte, etc. care prin natura lor se evidentiază distinct
Din micro-creditul pentru activitatea curenta se pot efectua plăți pentru activități care privesc sau au legatură cu activitatea curentă (inclusiv rambursări de credite, plăți de dobanzi si comisioane, plăți către buget, constituire de depozite colaterale în aceeași valută în care a fost aprobată linia de credit), cu excepția plăților pentru investiții
Constituie o modalitate de creditare în lei și/sau valută a clienților din categoria microintreprinderi/IMM în baza unui contract de credit, prin care banca se angajează ca, pe o anumită perioadă de timp, să împrumute clientilor fonduri utilizabile în mod fracționat, în funcție de nevoile acesteia, fără a depăși nivelul stabilit prin contractul de credite, cu posibilitatea de a face trageri și rambursări multiple. Micro-creditul in valuta se acorda numai pentru achizitionarea de stocuri (materii prime, materiale etc.) din import si cheltuielile aferente acestor importuri.
Plafonul maxim: 50.000 EUR în echivalent; in cazul clienților IMM start-up plafonul maxim nu va depăși 20.000 EUR în echivalent
Plafonul maxim nu poate depăși dublul cifrei de afaceri medie lunară, rezultată din ultimul bilanț sau din ultima situație financiar-contabilă semestrială
Termen: 3, 6 și 12 luni
Micro-creditul se poate prelungi sau majora, la cererea clienților, pe noi perioade de creditare, pe bază de acte adiționale, dacă sunt îndeplinite condițiile avute în vedere la acordare sau la precedenta revizuire
Avantaje
Eficientizarea procesului de creditare prin simplificarea fluxului de aprobare a creditelor
Preavizarea și analiza rapidă a creditelor
Creșterea accesului la finanțare a clienților din categoria microîntreprinderilor/IMM-urilor
Consultanță specializată privind alegerea soluției de creditare, adaptată necesităților clientului
Continuitate în desfășurarea activității curente
Fluidizarea plăților
Consultanță gratuită la întocmirea documentației de creditare
Volumul creditului se stabilește în funcție de necesitățile de finanțare ale clientului
Garanții acceptate de bancă
Garanții reale imobiliare
privilegiul
ipoteca
Garanții reale mobiliare
depozit bancar (cash colateral), certificate de depozit
soldul creditor al conturilor curente/subconturilor
titlurile la ordin și titlurile nominative
acțiunile
cesiunea de creanță
echipamente, instalații etc.
planul de afaceri
fondul de comerț
Garanții personale
scrisori de garanție bancară
avalizarea titlurilor de credit în favoarea BCR
garanții de companie/firmă
garanții emise de fonduri de garantare
fidejusiunea/cauțiunea
garanții emise de statul român și de autoritățile administrației publice locale
asigurare de risc financiar de neplată
Alte garanții
Documentația necesară obținerii creditului
Declaratie pe proprie raspundere cu privire la numarul de salariati, cifra de afaceri si activele totale, in cazul IMM-urilor si microintreprinderilor nou infiintate (start-up)
Declaratie privind incadrarea intreprinderii in categoria intreprinderilor mici si mijlocii (anexa 1 la OG 27/2006)
Cererea de credite, semnată de persoanele autorizate să reprezinte legal societatea
Copii dupa bilanț, contul de profit și pierdere încheiate pentru ultimul an sau ultima situație contabilă si ultimele 2 balanțe de verificare; in cazul in care clientul este start-up se solicita ultimele 3 balante de verificare
Garanții propuse, inclusiv acte de proprietate a bunurilor
Acordul de consultare la Centrala Riscurilor Bancare
Certificat de atestare fiscală (la prima solicitare de credit și cel puțin o dată pe an)
Hotărârea organului competent potrivit actelor constitutive și legii, cu privire la contractarea și garantarea creditului; în cazul societăților pe acțiuni, se va solicita și înscrierea la registrul comerțului și avansarea spre publicare în Monitorul Oficial Partea a IV-a a hotărârii adunării generale de contractare a împrumutului
Orice alte documente necesare solicitate de bancă
2.3.2 MICRO-CREDIT PENTRU FINANȚAREA CHELTUIELILOR ȘI STOCURILOR TEMPORARE ORI SEZONIERE
Caracteristici
Se acordă pentru plata stocurilor care au fost aprovizionate în perioada anterioară, fără a fi achitate, a celor ce urmează a fi aprovizionate, a cheltuielilor temporare/sezoniere aferente acestor stocuri, precum și pentru plata altor cheltuieli temporare/sezoniere
Este disponibil în lei și/sau valută pe un termen de maxim 12 luni. Micro-creditul in valuta se acorda numai pentru achizitionarea de stocuri (materii prime, materiale etc.) din import si cheltuielile aferente acestor importuri.
Plafon maxim: 50.000 EUR în echivalent. În cazul clienților IMM start-up plafonul nu va depăși 20.000 EUR în echivalent. Plafonul maxim nu poate depăși dublul cifrei de afaceri medie lunară rezultată din ultimul bilanț sau din ultima situație financiar-contabilă semestrială
Scadența se stabilește în funcție de termenele de recuperare a cheltuielilor și de valorificare a stocurilor respective, fără a depăși intervalul dintre două sezoane/ cicluri de producție naturale
Avantaje
Consultanță specializată privind alegerea soluției de creditare, adaptată necesităților clientului
Eficientizarea procesului de creditare prin simplificarea fluxului de aprobare a creditelor
Preavizarea și analiza rapidă a creditelor
Creșterea accesului la finanțare a clienților din categoria microîntreprinderilor/IMM-urilor
Continuitate în desfășurarea activității curente
Fluidizarea plăților
Consultanță gratuită la întocmirea documentației de creditare
Volumul creditului se stabilește în funcție de necesitățile de finanțare ale clientului
Garanții acceptate de bancă
Garanții reale imobiliare
privilegiul
ipoteca
Garanții reale mobiliare
depozit bancar (cash colateral), certificate de depozit
soldul creditor al conturilor curente/subconturilor
titlurile la ordin și titlurile nominative
acțiunile
cesiunea de creanță
echipamente, instalații etc.
planul de afaceri
fondul de comerț
Garanții personale
scrisori de garanție bancară
avalizarea titlurilor de credit în favoarea BCR
garanții de companie/firmă
garanții emise de fonduri de garantare
fidejusiunea/cauțiunea
garanții emise de statul român și de autoritățile administrației publice locale
asigurare de risc financiar de neplată
Alte garanții
Documentația necesară obținerii creditului
Declaratie pe proprie raspundere cu privire la numarul de salariati, cifra de afaceri si activele totale, in cazul IMM-urilor si microintreprinderilor nou infiintate (start-up)
Declaratie privind incadrarea intreprinderii in categoria intreprinderilor mici si mijlocii (anexa 1 la OG 27/2006)
Cererea de credite, semnată de persoanele autorizate să reprezinte legal societatea
Copii dupa bilanț, contul de profit și pierdere încheiate pentru ultimul an sau ultima situație contabilă si ultimele 2 balanțe de verificare; in cazul in care clientul este start-up se solicita ultimele 3 balante de verificare
Garanții propuse, inclusiv acte de proprietate a bunurilor aduse in garantie
Acordul de consultare la Centrala Riscurilor Bancare
Certificat de atestare fiscală (la prima solicitare de credit și de câte ori se consideră necesar)
Hotărârea organului competent potrivit actelor constitutive și legii, cu privire la contractarea și garantarea creditului; în cazul societăților pe acțiuni, se va solicita și înscrierea la registrul comerțului și avansarea spre publicare în Monitorul Oficial Partea a IV-a a hotărârii adunării generale de contractare a împrumutului
Orice alte documente, considerate necesare, solicitate de bancă
2.3.3 MICRO-CREDIT PENTRU INVESTIȚII
Caracteristici
Destinație – finanțarea activității de investiții pentru:
realizarea de noi capacități și obiective de producție
dezvoltarea/menținerea la parametri a capacităților de producție existente
modernizarea/retehnologizarea capacităților de producție, a utilajelor, mașinilor, instalațiilor, clădirilor existente etc.
Investitii eligibile:
(1) obtinerea avizelor, acordurilor si autorizatiilor necesare functionarii obiectivelor de investitii
(2) studii si proiecte, programe informatice
(3) achizitia si/sau amenajarea de terenuri
(4) achizitia de cladiri si/sau efectuarea de lucrari de constructii si instalatii, inclusiv pentru asigurarea utilitatilor necesare functionarii obiectivelor
(5) achizitia si punerea in functiune si/sau efectuarea de lucrari pentru modernizarea masinilor, echipamentelor tehnologice, mijloacelor de transport, dotarilor
(6)achizitionarea de animale de productie si/sau reproductie
(7)achizitionarea si/sau modernizarea de plantatii pomicole, viticole, terenuri agricole situate in extravilan, in scopul infiintarii/extinderii exploatatiilor agricole
(8)orice alte bunuri asimilate celor de la (1) la (7)
(9) investitiile de tipul celor prevazute la (1)-(8), total sau partial finalizate, realizate de imprumutat din surse proprii temporar disponibile.
Disponibil în lei și/sau valută, pe o perioadă de până la 5 ani. Micro-creditul in valuta se acorda numai pentru achizitionarea de componente (echipamente, utilaje etc.) din import si cheltuielile aferente acestor importuri.
Plafon maxim: pana la 75% din valoarea totală a investiției fără a depăși 50.000 EUR în echivalent. În cazul clienților IMM start-up plafonul maxim nu va depăși 20.000 EUR în echivalent
Plafonul maxim nu poate depăși dublul cifrei de afaceri medie lunară rezultată din ultimul bilanț sau din ultima situație financiar-contabilă semestrială
Se poate acorda o perioadă de grație pentru plata ratelor de credit de până la 6 luni
Aport propriu se consideră realizarea efectivă a unei părți din investiția finanțată, probată cu documente justificative și/sau lichidități aflate în contul curent. Utilizarea aportului propriu se face, de regulă, înainte de tragerea creditului sau proporțional cu efectuarea tragerilor. Banca poate accepta ca aport propriu și finanțările nerambursabile obținute de clienți
Tragerea creditului se poate efectua integral sau în tranșe
Avantaje
Eficientizarea procesului de creditare prin simplificarea fluxului de aprobare a creditelor
Preavizarea și analiza rapidă a creditelor
Creșterea accesului la finanțare a clienților din categoria microîntreprinderilor/IMM-urilor
Efort financiar mai redus din momentul demarării obiectivului finanțat, în funcție de perioada de grație acordată
Consultanță specializată din partea reprezentanților BCR la întocmirea dosarului de credit.
Volumul creditului se stabilește în funcție de necesitățile de finanțare ale clientului
Garanții acceptate de bancă
garanții reale imobiliare
privilegiul
ipoteca
garanții reale mobiliare
depozit bancar (cash colateral), certificate de depozittitlurile la ordin și titlurile nominative
acțiunile
cesiunea de creanță
echipamente, instalații etc.
planul de afaceri
fondul de comerț
garanții personale
scrisori de garanție bancară
avalizarea titlurilor de credit în favoarea BCR
garanții de companie/firmă
garanții emise de fonduri de garantare
fidejusiunea/cauțiunea
garanții emise de statul român și de autoritățile administrației publice locale
asigurare de risc financiar de neplată
alte garanții
Documentația necesară obținerii creditului de investiții:
Declaratie pe proprie raspundere cu privire la numarul de salariati, cifra de afaceri si activele totale, in cazul IMM-urilor si microintreprinderilor nou infiintate (start-up)
Declaratie privind incadrarea intreprinderii in categoria intreprinderilor mici si mijlocii (anexa 1 la OG 27/2006)
Cererea de credite, semnată de persoanele autorizate să reprezinte legal societatea; chestionarul anexat cererii se completează la prima solicitare de credit și ulterior cel puțin o dată pe an, sau ori de câe ori intervin modificări
copii dupa bilanț, contul de profit și pierdere încheiate pentru ultimul an sau ultima situație contabilă si ultimele 2 balanțe de verificare; in cazul in care clientul este start-up se solicita ultimele 3 balante de verificare
actele de proprietate a bunurilor propuse în garanție
acordul de consultare la Centrala Riscurilor Bancare
certificat de atestare fiscală (la prima solicitare de credit și ori de câte ori este necesar)
hotărârea organului competent potrivit actelor constitutive și legii, cu privire la contractarea și garantarea creditului; în cazul societăților pe acțiuni, se va solicita și înscrierea la registrul comerțului și avansarea spre publicare în Monitorul Oficial Partea a IV-a a hotărârii adunării generale de contractare a împrumutului
listele de utilaje si alte dotari si documente incheiate cu furnizorii de imobilizari (contracte/precontracte/oferte), dupa caz
lista cheltuielilor de capital pentru investitia aprobata (se solicita in cazul proiectelor de investitii a caror acoperire financiara se asigura partial de la buget sau din fondurile speciale extrabugetare)
actele justificative privind situatia juridica a terenului si/sau a constructiilor, dupa caz
alte documente prevazute de legislatia in vigoare.
2.3.4 CONTUL IDEAL BCR
Produs de investiții în lei și valută
Avantaje
flexibilitate
dobândă atractivă, apropiată de cea a depozitelor la termen
un plus de valoare pentru cei ce depun mai mult, dobânda fiind diferențiată pe tranșe valorice
siguranța oferită de garantarea de către Fondul de Garantare a Depozitelor a sumelor depuse
Caracteristici
Beneficiari: persoane juridice încadrate în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, care dețin suma minimă necesara constituirii Contului Ideal BCR
Moneda: RON, USD, EUR
Suma minimă de deschidere:
pentru Contul Ideal in RON: 40.000 RON
pentru Contul Ideal in EUR: 15.000 EUR
pentru Contul Ideal in USD: 15.000 USD
Suma minima depusa/operatiune:
pentru Contul Ideal in RON: 3.000 RON
pentru Contul Ideal in EUR: 1.000 EUR
pentru Contul Ideal in USD: 1.000 USD
Suma minima retrasa/operatiune:
pentru Contul Ideal in RON: 1.000 RON
pentru Contul Ideal in EUR: 1.000 EUR
pentru Contul Ideal in USD: 1.000 USD
Operatiunile care privesc administrarea Contului Ideal BCR se realizeaza numai la unitatea bancara teritoriala unde clientul a deschis Contul Ideal BCR
Retragerile pot fi efectuate numai prin virament în contul/ subcontul curent al clientului, in limita soldului disponibil existent:
cu notificarea prealabilă a băncii cu minim 8 zile calendaristice anterioare datei pentru care se solicită retragerea, cu respectarea sumei minime/operațiune stabilita de banca pentru retrageri
fără notificarea prealabilă a băncii, cu perceperea unui comision de penalizare, caz în care se pot retrage și sume mai mici decât suma minimă/operațiune stabilită de către bancă pentru retrageri
Dobânzi
pentru Contul Ideal BCR în RON:
pentru Contul Ideal BCR în EUR:
pentru Contul Ideal BCR în USD:
Dobânda este variabilă și diferențiată pe tranșe valorice, în funcție de soldul zilnic al Contului Ideal BCR
În cazul în care, după efectuarea unei retrageri, soldul aferent Contului Ideal BCR este inferior sumei minime stabilite de către bancă pentru deschiderea acestuia, atunci banca va calcula și bonifica dobânda aferentă disponibilităților la vedere.
Dobânda se calculează la soldul zilnic al Contului Ideal și se bonifică lunar, în ziua din luna corespunzătoare datei în care s-a deschis contul, sau la data lichidării acestui cont.
Documente
clienții persoane juridice vor putea beneficia de Contul Ideal BCR prin încheierea unei convenții cu banca
2.3.5 BCR VISA Business Electron pentru IMM
Card de debit (toate tranzacțiile se efectuează în limita disponibilului din contul de card), emis în lei, destinat IMM-urilor. Cardul poate fi utilizat atât în țară, cât și în străinătate, în mediu electronic (terminale POS și/sau ATM), oriunde este afișat însemnul Visa Electron. Atunci când cardul este utilizat în străinătate, conversia valutară se face automat de către sistemul de autorizare.
Cardul poate fi utilizat pentru:
plata mărfurilor și serviciilor la comercianții acceptanți de carduri
ridicarea de numerar de la ATM-uri și de la ghișeele băncilor care acceptă carduri
accesare serviciului Mobile Banking
plata facturilor de utilităti, prin ATM-urile BCR
reîncărcarea cartelelor de telefon mobil (Vodafone)
efectuarea de tranzactii pe Internet in conditii de securitate, prin înrolare în rețeaua BCR E-commerce 3D Secure sau prin asocierea unui card virtual, BCR VISA Virtuon
Avantajele cardului de debit BCR VISA Business Electron:
nu se percepe o suma minimă de deschidere a contului de card
accesul 24 de ore din 24 la orice ATM din și străinătate pentru obținerea de numerar
instrument flexibil pentru cumpărăturile curente în interes de afaceri și mijloc eficient de control asupra cheltuielilor de afaceri
instrument de plată modern, ce oferă siguranță și protecție pe parcursul călătoriilor în țară și străinătate
eliminarea riscurilor pe care le presupune deținerea numerarului
acces la cea mai mare rețea de plăți prin intermediul cardurilor
informații și îndrumări oferite de către Serviciul Asistență deținători de carduri din cadrul Direcției Carduri .
În plus, clienții vor beneficia de reduceri de costuri și avantaje suplimentare față de cele oferite de alte carduri business:
comision de emitere 0 în primul an de la lansarea cardului
comision de mentenanță 0 în primul an de utilizare a cardului
nu este obligatorie menținerea unui sold minim în contul de card
suma maximă de retragere numerar/zi în țară mai mare
Dobânda: pentru disponibilitățile din contul de card – 0,25% pe an
Documente:
cerere de emitere card de debit în lei BCR Visa Business Electron și condițiile de utilizare a cardului
copia actului de identitate valabil al reprezentantului legal al societății și al utilizatorilor
CAPITOLUL 3
Alternative de finantare oferite de GRUPUL BCR
Bancile sunt, in primul rand, societati comerciale si, in aceasta calitate, pot sa recurga la emisiuni proprii de titluri. In plus, ele pot oferi o serie de facilitati clientilor care isi propun obtinerea de fonduri prin plasarea de titluri pe piata monetara sau de capital.
Titlurile emise de banca sunt impartite in doua categorii:
actiuni, obligatiuni, imprumuturi subordonate numite titluri care
afecteaza capitalul sau fondurile proprii;
titluri de creanta negociabile.
In functie de tipul societatii bancare (inchisa sau detinuta public), emisiunea de actiuni prezinta unele particularitati. Astfel, pentru societatile bancare inchise, este suficienta aprobarea prealabila a Bancii Nationale a Romaniei, celelalte specificatii (preemtiune, subscriere, varsaminte etc.) fiind supuse dreptului comun in materie de majorare a capitalului.
Pentru societatile bancare detinute public, emisiunea de actiuni si obligatiuni este reglementata suplimentar si supravegheata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, in calitatea ei de autoritate competenta privind piata de capital. Modalitatea curenta este aceea de oferta publica (prospect de emisiune, perioada de derulare, intermediar de plasamente etc.), ceva mai rar fiind utilizat sistemul de plasament privat.
Emisiunea titlurilor de creanta se refera, in principal, la bonurile de casa si certificatele de depozit. Perioada de maturitate a acestora le plaseaza in cele trei segmente cunoscute: titluri pe termen scurt, mediu sau lung.
In functie de optiunea bancii si, desigur, de tendintele pietei, scadenta titlurilor poate varia de la cateva saptamani la cativa ani, iar, sub raportui dobanzii, ele pot fi sau nu negociabile. Desigur ca se are in vedere si faptul ca titlurile negociabile au o piata secundara mult mai lichida, fiind preferate de catre investitorii institutional! (fonduri de investitii, firme de asigurari, fonduri de pensii).
Mult mai semnificativa sub aspectul activitatii propriu-zise a bancilor, in calitatea lor de intermediari, este acordarea de facilitati pentru terti privind emisiunea de titluri. Desigur ca nu orice client este apt pentru asemenea operatiuni, dupa cum nu toti clientii bancilor au aptitudini de creditare, fiind necesare o serie de criterii de eligibilitate legate de bonitatea firmei, de potentialul ei financiar si, nu in ultimul rand, de istoricul relatiilor cu banca in cauza.
In orice caz, logica unei asemenea colaborari presupune o serie de avantaje reciproce, dintre care sunt de enumerat:
– pentru banci:
• fidelizarea clientilor prin relatii de lunga durata;
• extinderea gamei de produse, servicii si operatiuni;
• obtinerea de comisioane suplimentare;
• diversificarea optiunilor in cadrul managementului trezoreriei
si al propriei lichiditati;
• posibilitatea cooperarii interbancare, prin constituirea
consortiilor de finantare;
– pentru clienti:
• stabilitatea sistemului de procurare a resurselor si siguranta acestuia ;
• certitudinea subscrierii titlurilor emise;
• optimizarea, pe termen lung, a costurilor cu dobanzile;
• evitarea unor cheltuieli nejustificate pentru finantarile
angajate si neutilizate integral;
• siguranta operationala, legata de elasticitatea satisfacerii
necesitatilor de fonduri.
In mod concret aceste facilitatii imbraca diferite forme:
intermedierea distributiei de titluri, subscrierea partiala sau garantarea plasarii titlurilor emise, acordarea de credite si garantii bancare (acceptare, aval etc.)
Cu specificatia ca facilitatile de emisiune pot fi combinate, in cele ce urmeaza vom evidentia cateva dintre cele mai cunoscute si mai utilizate modalitati :
Facilitatea de emisiune a titlurilor – NIF (Note Issuance Facility) consta in aranjamente de credit reinoibile, titlurile emise de debitor fiind pe termen scurt – de regula, 3-6 luni.
Garantarea de catre banci a disponibilizarii integrate pentru fondurile necesare se realizeaza prin doua modalitati:
fie printr-un angajament de cumparare a titlurilor nevandute;
fie prin deschiderea unei linii de credit stand-by.
Facilitatile de emisiune reinnoibile – RUF (Revolving Underwriting Facility) sunt facilitati de finantare pe termen mediu si lung, ajungand pana la 6-7 ani prin care se garanteaza vanzarea titlurilor emise pe termen scurt de catre clientul bancii. Aceasta din urma se angajeaza sa cumpere titlurile ramase nevandute, dar la o rata a dobanzii ceva mai ridicata, de natura sa-i compenseze riscul de subscriere.
Facilitatile cu optiuni multiple – MOFF (Multiple Options Founding Facility) constau tot in facilitati de finantare pe termen mediu, dar permit clientului-emitent sa aleaga dintre mai multe variante de finantare ce se diferentiaza prin mai multi parametri, inclusiv in ceea ce priveste nivelul dobanzii.
Garantiile pentru facilitate de emisiune a titlurilor – SNIP (Standby Note Issuance Facility) reprezinta, din punctul de vedere al bancii o operatiune extrabilantiera. Garantia bancii priveste posibilitatea ca debitorul-emitent sa nu-si poata achita obligatiile la scadenta propriilor titluri, caz in care banca se subroga in plata eventualelor datorii ale acestuia.
Sistemul este utilizat mai ales in cazul clientilor apreciati pe piata ca avand un risc de credit ridicat, dar a caror situatie financiara si bonitate – recunoscute de catre banca – le permite sa se angajeze in emisiuni de titluri.
Principalele elemente de analiza utilizate de banca in fundamentarea deciziei de creditare a PJ.sunt : analiza economico financiara pe baza de bilant, analiza profitabilitatii pe baza conturilor de rezultate, analiza plan afaceri si a cash-flow-ului, analiza aspectelor nefinanciare de natura interna si externa
Analiza economico-financiara a activitatii solicitantului de credit constituie o prima etapa de identificare a capacitatii de rambursare, privita din punct de vedere istoric. Vom avea In vedere, in acest sens, trei paliere de evaluare si anume:
– analiza bilantului contabil; – analiza profitabilitatii, pe baza contului de profit si pierdere; – analiza bonitatii clientului.
Analiza bilantului contabil presupune existenta unei serii de raportari financiare intinse pe minim trei ani, de preferinta auditate si a balantelor de verificare din ultima sau ultimele luni, In vederea obtinerii unor situatii comparative si a sesizarii tendintelor de evolutie a indicatorilor relevanti.
Fac obiectul analizei urmatoarele categorii de indicatori:
– imobilizarile corporale si necorporale, in raport cu sursele lor de acoperire;
– decontarile, varsamintele, datoriile si obligatiile fata de terti;
– costurile si structura acestora pe categorii.
Elementele bilantiere se grupeaza, atat in activ cat si pentru pasiv in trei capitole importante:
Activele imobilizabile sunt formate din imobilizarile corporale si necorporale si creditele comerciale cu scadenta peste un an. Activele realizabile sunt compuse din creante sub un an, stocuri, conturi de regularizare si asimilate, precum si primele privind rambursarea obligatiunilor.
Trezoreria pozitiva include titlurile de plasament si idisponibilitatile in conturi, cecuri si acreditive si, impreuna cu activele realizabile, formeaza activele circulante.
Pasivele pe termen lung sunt formate din capitalurile proprii (in sens larg), provizioanele pentru riscuri si cheltuieli si datoriile cu scadenta mai mare de un an.
Datoriile curente cu scadenta sub un an includ: partea mai mica de un an din datoriile nefinanciare cu scadenta mai mare de un an, datoriile nefinanciare cu scadenta sub un an, avansuri, premii, alte datorii si venituri inregistrate in avans.
Trezoreria negativa cuprinde partea mai mica de un an din datoriile financiare cu scadenta de peste un an si datoriile financiare mai mici de un an.
Diferenta dintre pasivele pe termen lung si activele imobilizate se numeste fond de rulment, care poate fi pozitiv – caz in care pasivele pe termen lung finanteaza si o parte din activele realizabile, sau negativ – respectiv un deficit de finantare a activelor imobilizate.
Diferenta dintre activele realizable si datoriile curente cu scadenta sub un an constituie necesarul de fond de rulment. El poate fi – la randul lui – pozitiv, urmand a fi acoperit din excedentul fondului de rulment sau prin credite, sau negativ, indicand un exces de credite pe termen scurt.
Trezoreria neta are o dubla determinare, fiind calculata atat ca diferenta intre trezoreria pozitiva si cea negativa, cat si prin deducerea din fondul de rulment a necesarului de fond de rulment. Valorile negative ale acesteia indica necesitatea angajarii de credite pe termen scurt pentru finantarea activelor realizabile.
Situatia financiara a unei firme poate fi influentata si de pozitia conturilor in afara bilantului, care privesc garantiile in favoarea altor firme (giruri, avalizari de cambii, cautiuni), mijloacele fixe luate cu chirie, materiale primite in custodie, debitori scosi din activ etc.
Analiza profitabilitatii se realizeaza pe baza contului de profit si pierdere, care permite detalierea veniturilor, cheltuielilor, in general a rezultatelor aferente celor trei fluxuri economice de baza:
fluxurile de exploatare;
fluxurile financiare;
fluxurile exceptionale.
La nivelul activitatii de exploatare, evaluarea profitabilitatii se realizeaza prin intermediul urmatorilor indicatori:
marja comerciala = vanzari de marfuri – costul marfurilor vandute;
cifra de afaceri = vanzari de marfuri +productia vanduta;
productia exercitiului = productie vanduta + productie stocata+ productie imobilizata;
volumul global al activitatii = productia exercitiului + vanzari de marfuri; *marja industriala = productia exercitiului — cheltuieli cu materii
prime, materiale, energie – lucrari si servicii executate la terti; *valoarea adaugata = productia exercitiului – cheltuieli materiale;
excedentul brut (insuficienta bruta, dupa caz) din exploatare =
= valoarea adaugata + subventii din exploatare – impozite si
varsaminte asimilate – cheltuieli cu personalul;
venituri totale din exploatare = cifra de afaceri + productia stocata + productia imobilizata + subventii din exploatare + alte venituri din exploatare + venituri din provizioane privind activitatea de exploatare;
cheltuieli totale din exploatare = cheltuieli materiale + lucrari si servicii prestate + impozite si taxe + cheltuieli cu personalul + alte cheltuieli cu amortizari si provizioane;
rezultatul din exploatare = venituri totale din exploatare – cheltuieli totale din exploatare.
Pentru activitatea financiara vom utiliza ca indicatori de evaluare a profitabilitatii:
excedentul brut financiar = venituri financiare (mai putin cele din provizioane) – cheltuieli financiare (mai putin amortizari si provizioane); *rezultatul financiar = excedentul brut financiar +/- amortizari si provizioane financiare = venituri financiare totale – cheltuieli financiare totale;
excedentul brut curent = excedent brut din exploatare + excedent brut financiar;
rezultatul curent al exercitiului = rezultatul din exploatare + rezultatul financiar;
In mod corespunzator, pentru activitatea extraordinara se folosesc urmatorii indicatori de calcul al profitabilitatii:
rezultatul extraordinar= venituri extraordinare – cheltuieli extraordinare.
La nivel global, profitabilitatea se determina prin agregarea indicatorilor aferenti celor trei categorii de activitati:
excedentul brut total =excedentul brut curent+rezultatul extraordinar;
rezultatul inaintea dobanzii si impozitarii profitului = rezultat curent + rezultat extraordinar – cheltuieli cu dobanzile;
rezultatul brut al exercitiului = rezultatul curent al exercitiului + rezultatul extraordinar — venituri totale — cheltuieli totale;
rezultatul net al exercitiului = rezultatul brut al exercitiului –
impozit pe profit:
capacitatea de autofinantare = rezultatul net al exercitiului + amortizari si provizioane;
capacitatea de autofinantare neta=capacitatea de autofinantare —dividende.
Evident ca, in lipsa unor raportari privind contul de rezultate,este de datoria analistilor bancii sa grupeze conturile din balantalunara de verificare pentru obtinerea pozitiilor sintetice corespunzatoare indicatorilor mentionati.
Analiza bonitatii solicitantilor de credite se bazeaza tot pe informatii din situatiile financiare, la care se adauga date privind investitiile in curs de realizare. Structurarea analizei privind bonitatea se face pe trei categorii de indicatori si anume:
i. Indicatori privind dimensiunea si structura afacerilor derulate:
cifra de afaceri;
capitalurile proprii, global si in detaliu;
rezultatul exercitiului (profit/pierdere);
fondul de rulment
necesarul de fond de rulment,
trezoreria neta
indicatori privind lichiditatea
a)lichiditate imediata=active+stocuri+clienti incerti/datorii cu scadenta sub 1 an x100
b) lichiditate curenta=active circulante+stocuri nevalorificabile+clienti incerti/
/datorii sub 1 an x100
c) lichiditate viitoare=disponibilitati banesti proprii si imprumutate+incasari prognozate+credite si imprumuturi prognozate/plati exigibile pana la finele per x100
solvabilitate=total active+stoc navalorificabil+clienti incerti/
/datorii totale-diferente de conversie pasiv x 100
indicatori privind gradul de indatorare ;
a) indatorare generala=datorii totale/capitaluri proprii nete x 100
b) indatorare financiara=datorii financiare totale/capitaluri proprii nete x 100
indicatori privind viteza de rotatie a activelor circulante ; totale si pe categorii (stocuri, productie in curs de fabricatie, produse finite, clienti, furnizori) :
a) viteza de rotatie=cifra de rotatie/active circulante
b) durata medie de stationare=stoc(sold) mediu x 360/cifra de afaceri
ii. Indicatori privind performantele economico financiare
indicatori privind rentabilitatea de exploatare
a) rentabilitatea bruta=excedentul brut din exploatare/productia exercitiului x 100
b) rentabilitatea neta=rezultatul din exploatare/cifra de afaceri x 100
indicatori privind rentabilitatea economica :
a) excedent brut curent/total bilant x 100
b) rezultat curent/total bilant x 100
c) capacitate de autofinantare/total bilant x 100
d) rezultatul net al exercitiului/total bilant x 100
indicatori privind rentabilitatea financiara
a) capacitate de autofinantare/capitaluri proprii nete x 100
b) rezultatul brut al exercitiului/capitaluri proprii nete x 100
c) rezultatul net al exercitiului/capitaluri proprii nete x 100
riscul financiar=profit brut+dobanzi platite/dobanzi platite
iii. Indicatori privind investitiile solicitantului :
investitia totala
investitia specifica
durata medie in zile a furnizorului pentru investitii ;
Analiza planului de afaceri si a cash-flow-ului previzionat
Nu se rezuma la extrapolarea trendurilor determinate in urma analizei istoricului firmei, ci ia in considerare si posibilitatile de dezvoltare a afacerii pe seama creditului solicitat.
O prima informatie relevanta in acest sens priveste necesarul de finantare, in orizontul de timp ce va constitui perioada de rambursare a creditului:
Finantare totala=(active/vanzari x modificarea previzionata a vanzarilor) – (pasive/ vanzari x modificarea previzionata a vanzarilor) – (marja de profit – vanzari previzionate) x (1 – indicele dividendului platit)
Asa cum rezulta din continutul formulei de mai sus, planul de afaceri nu este doar o simpla piesa atasata dosarului de creditare, cata vreme pe baza lui urmeaza sa se fundamenteze, practic, intreaga activitate viitoare a firmei. Din acest motiv, el trebuie sa contina o serie de elemente obligatorii, din randul carora mentionam:
obiectivele strategice ale afacerii;
analiza SWOT a istoricului si planurilor de dezvoltare;
detalierea coordonatelor specifice: nisa de piata, tehnologie, tehnici de marketing etc.
modalitatea de acoperire a necesarului de finantare; ,
sistemul de monitorizare si de corectie a abaterilor fata de planurile si programele stabilite.
Din punctul de vedere al bancii, scopul analizei viitorului firmei trebuie sa fie acela de a evidentia riscurile afacerii pe care banca o crediteaza, identificarea tuturor surselor de recuperare a creditului, gradul de sustinere a afacerii de catre actionari, accesibilitatea firmei pe piata si costurile de intrare intr-un nou sector de activitate (cand este cazul). Aceasta analiza trebuie sa se bazeze pe o serie de informatii privind evolutia si perspectiva unor ramuri si sectoare de activitate care sa corespunda rigorilor bancii si necesitatilor clientilor. Asemenea informatii ar trebui sa constituie, in fapt, "structura de rezistenta" a politicii de creditare a bancilor pe termen mediu si lung.
In orice caz, planul de afaceri va fi insotit de un buget previzionat de venituri si cheltuieli, pentru fiecare an din orizontul de timp considerat, care va cuprinde principalii indicator! ai activitatii economico-financiare a firmei sau a subsidiarei pentru care se solicita creditul.
Fluxul de numerar (cash-flow) este documentul sintetic de evidentiere a evolutiei incasarilor si platilor, care au ca rezultat variatia soldului de lichiditati de la o perioada la alta. Sursele de informatii utilizate de consilierii de credit la verificarea si recalcularea fluxului de numerar sunt:
bilantul contabil si bugetul de venituri si cheltuieli la inceputul
si la sfarsitul perioadei de analiza;
contul de rezultate previzionat pentru perioada de analiza;
balantele de verificare pe ultimele trei luni;
prognozele financiare elaborate de client! pe baza contractelor
de aprovizionare si desfacere;
studii de fezabilitate, analize privind sectorul / ramura / piata in
care activeaza clientul.
Analiza fluxului de numerar se realizeaza pe urmatoarele coordonate principale :
identificarea principalelor surse generatoare de lichiditati; identificarea factorilor de influenta a capacitatii activitatii clientului de a genera lichiditati;
evaluarea capacitatii de rambursare a creditului, de plata a dobazilor si comisioanelor aferente; ,
elaborarea unor variante de previziune a fluxului de numerar, pornind de la ipoteze de lucru diferite (pesimiste – optimiste -medii).
La fel de important ca nivelul fluxului de numerar este si stabilitatea acestuia, tinand cont de faptul ca tocmai un cash flow echilibrat este de natura sa asigure, in fapt, rambursarea creditului si plata costurilor adiacente.
Analiza aspectelor nefinanciare privind solicitantii de credite, deseori ignorata in fundamentarea deciziei de creditare, reprezinta o etapa complementara analizelor cantitative, prin care se intregeste viziunea bancii asupra riscurilor la care se expune in relatia cu clientii sai.
Componenta interna a factorilor de natura calitativa priveste calitatea managementului firmei, specificul activitatilor si modalitatea de abordare strategica a afacerilor derulate.
Calitatea managementului poate fi identificata printr-un set complex de informatii, dintre care vom mentiona:
nivelul de pregatire profesionala, in domeniul de activitate coordonat, in domeniile conexe si pregatirea manageriala;
experienta in domeniu si in functii manageriale, notorietatea si reputatia (individuala si a echipei manageriale);
dimensiunea individuala sau colectiva a conducerii, specializarea membrilor echipei si structura organismelor managementului de grup;
relatia echipei manageriale cu structura capitalului (nivelul participatiilor, grad de reprezentare);
elemente privind moralitatea, comportamentul si etica profesionala sau in afaceri
fluctuatia personalului din structurile manageriale;
nivelul de informare si calitatea sistemului informational dedicat echipei de conducere.
Specificul activitatii are o relevanta deosebita asupra capacitatii firmei de a produce venituri si de a le materializa in incasari, daca avem in vedere parametrii care privesc :
caracterul serviciilor si produselor ofertate;
sfera de activitate (productie, comert, prestari servicii etc.);
caracterul activitatii (permanent, ciclic, sezonier);
natura si calitatea relatiilor cu clientii si furnizorii;
specificitatile de natura tehnologica;
politica de preturi;
sistemele promotionale si activitatea de marketing; probleme privind protectia mediului.
Abordarea strategica a afacerilor presupune, desigur, existenta unei strategii de realizare a obiectivelor propuse, dar si viabilitatea acesteia, sub raportul orizontului de timp considerat, al mijloacelo utilizate sau utilizabile, al resurselor implicate si, cu precadere, al resurselor umane si nu in ultimul rand al variantelor si alternativelor de actiune.
Componenta externa a factorilor necalitativi are in vedere, in primul rand, segmentul de piata vizat si nivelul de concurenta, dar si racordarea la circuitul economic extern. Nu pot fi omise aspectele referitoare la politica generala a statului in domeniul specific de activitate sau in privinta fiscalitatii, nivelul de reglementare al activitatilor desfasurate, influentele derivand din pozitia geografica si alte repere de acest gen.
CAPITOLUL 4
4.1 STUDIU DE CAZ- ACORDAREA UNUI CREDIT SOCIETATII COMERCIALE ADELIN & MARY TRANS SRL
Studiul de caz priveste stadiul nevoii de creditare a societatii comerciale ADELIN & MARY srl, Baile Herculane.
Creditul solicitat este in suma de 16.000 RON, pe o perioada de 6 luni, cu garantii materiale propuse pentru suma de 16.000 RON, plus dobanzile aferente si alte costuri si comisioane, precum si cheltuielile de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor datorate de client, asa cum reiese din contractul de credit.
Creditul va fi folosit pentru activitati de productie – comert si transport.
Asa cum rezulta din piesele anexate,s-au depus toate actele necesare efectuarii analizei preliminare si anume :
cerere de credit
copii dupa balante de verificare lunare
copii dupa bilant
chestionar de evaluare
fisa de determinare a performantei financiare a clientului
cash flow-ul
analiza interna dupa balanta de verificare
analiza interna dupa bilant
analiza indicatorilor de performanta
analiza contului de profit si pierdere
raportul final de mediu
referat de credit
cerere de consultare a centralei incidentelor de plati
contract de garantie reala mobiliara
contract de credit
CEREREA DE CREDIT
Cuprinde obligatoriu datele de identificare ale solicitantului de credit, din care sa rezulte explicit denumirea clientului, sediul, persoane de contact, respectiv SC.ADELIN & MARY srl, din Baile Herculane, reprezentata de Bujanca Moise.
Sunt cerute date despre creditul solicitat, de unde rezulta ca se solicita un credit in suma de 16.000 RON, pe o perioada de 6luni, tip linie de credit.
Garantiile propuse pentru garantarea creditului sunt ipoteca de gradul I asupra imobilului din CF 1291- Pecinisca, evaluat la 66.000 RON.
La cererea de creditare se anexeaza urmatoarele documente necesare evaluarii clientului de catre banca :
chestionar de evaluare
documentatie pentru societati comerciale :
fluxul de lichiditati(cash-flow)
bugetul de venituri si cheltuieli pe anul in curs
documentatie tehnico-economica si studiu de fezabilitate
bilantul contabil si contul de profit si pierdere incheiat la finele anului
balanta de verificare a lunii precedente
Acecte informatii si documente se depun odata cu cererea de credit si chestionarul de evaluare si se vor folosi de banca pentru efectuarea analizei necesare acordarii creditului.
CHESTIONARUL DE EVALUARE
Cuprinde urmatoarele :
Informatii despre structura si scopul creditului, din care rezulta ca se solicita o linie de credit in suma de 16.000 RON, ca aport la sursele proprii pentru efectuarea de investitii.
Functionarea si istoricul afacerii
Se descrie obiectul principal de activitate al firmei care este cf. Codului CAEN 6021- Transporturi terestre de calatori pe baza de grafic, se specifica ca data inceperii afacerii este 01.05.2004, banca prin care se opereaza in prezent este BCR, firma este legal inregistrata la Registrul Comertului Caras Severin, capitalul social este privat, are toate aprobarile si avizele necesare functionarii, conducerea firmei este asigurata de un administrator numit care este si asociat in firma, se descrie pe scurt evolutia firmei pe ultimii 3 ani, se descrie proiectul pentru care se solicita finantare, stadiile de desfasurare si completare a proiectului, numarul total de angajati din firma, date referitoare despre impozitele si taxele firmei.
Pozitia pe piata a firmei
Se descriu furnizorii importanti ai firmei, ce furnizeaza, conditii si termene de plata, eventualii viitori noi furnizori, clientii actuali ai firmei cu produsele sau serviciile vandute, termene si conditii de plata, eventualii viitori noi clienti, date semnificative despre principalii concurenti din aria de activitate a firmei si strategia fata de acestia.
Informatii financiare
Se anexeaza copii dupa Bilantul si Contul de Profit si Pierderi, precum si dupa balante de verificare, apoi se detaliaza datele referitoare la creantele clientilor pe termen scurt mediu si lung, din care reiese ca sunt creante de incasat <30 zile si >90 zile, date referitoare la stocul de marfuri,utilaje si echipamente existente, datoriile firmei, de unde rezulta ca firma nu are alte credite acordate si nici datorii legate de activitatea desfasurata sau salariati.
Prezentarea conducerii
Se completeaza informatii referitoare la numele si datele de identificare a administratorului firmei, studiile acestuia, experienta de lucru a acestuia specificand locurile de munca anterioare, date despre cetatenie, cazier, etc.
Dupa analiza actelor depuse de client s-au parcurs toate etapele necesare acordarii creditului si anume :
Afacerea, riscul de ramura si de mediu
Societatea este agent economic privat, riscul de ramura este redus deoarece piata de transport este nelimitata cu posibilitati de diversificare si adaptare la cerere, riscul de mediu conform studiului efectuat este de 160 puncte iar din raportul final de mediu rezulta ca nu vor exista riscuri semnificative de mediu.
Conducerea este asigurata de administrator, care este si asociat al firmei, capitalul este privat, iar activitatea si-o desfasoara prin unitatile din Baile Herculane.
Structura creditului
Obiectul creditului este aprobarea unei linii de credit pe o perioada de 6 luni, pentru completarea resurselor proprii necesare desfasurarii activitatii.
Analiza cash-flow-ului
Din cash-flow rezulta un disponibil de numerar curent in suma de 7833 RON, iar pentru perioada echivalenta de 6 luni, un disponibil de numerar de 17.300 RON, ceea ce va permite rambursarea creditului si a tuturor cheltuielilor aferente fara probleme.
Pragul de profitabilitate se situeaza intre 0.86 si 0.92, iar serviciul datoriei intre 1.66 si 23.33.
Perioada de creditare este de 6 luni, iar sursa de rambursare a creditului sunt incasarile firmei ce se vor realiza prin contul firmei deschis la BCR.
Garantiile sunt ipoteca imobiliara asupra bunurilor descrise in CF.
Riscul financiar
activele imobilizante inregistreaza o evolutie stabila,
stocurile totale inregistreaza o evolutie crescatoare
durata medie a stocului de marfa este de 24 zile, in crestere fata de anii anteriori
creantele comerciale inregistreaza o evolutie crescatoare fata de anii anteriori, firma avand de incasat de la clienti sume de bani ce reprezinta contravaloarea serviciilor efectuate
capitalurile proprii inregistreaza o crestere datorata cresterii rezultatului exercitiului(profit inregistrat la incheierea exercitiului financiar precedent)
datoriile totale inregistreaza o usoara crestere, cauzata si de cresterea volumului de activitate crescand datoriile fata de furnizori, insa s-au redus datoriile restante la bugetul de stat si alte datorii. Firma are la zi achitate datoriile la bugetele de stat si locale.
cifra de afaceri inregistreaza o crestere constanta fata de anii anteriori
profitul brut inregistreaza de asemenea crestere constanta fata de anii anteriori
indicatorii de bonitate(lichiditate curenta, solvabilitate, gradul de indatorare generala) prezinta un nivel corespunzator in perioadele in care s-a efectuat analiza, prezentand crestere fata de anii anteriori datorata in special cresterii activului circulant in conditiile mentinerii datoriilor totale la acelasi nivel.
analiza bilantului – la nivelul I se constata obtinerea unui fond de rulment pozitiv in suma de 21.900 RON, la nivelul II, se constata obtinerea unui necesar de fond de rulment pozitiv in suma de 6.200 RON, ceea ce arata necesitatea acoperirii acestuia prin credite pe termen scurt, la nivelul III al bilantului se constata obtinerea unei trezorerii nete pozitive de 15.700 RON. Din contul de profit si pierdere rezulta un profit net de 15.800 RON, , din BVC pe 2005 societatea si-a prognozat un profit net de 5000 RON, insa din bilantul incheiat la 30.06.2005 reiese un profit net de 16.500 RON, depasind estimarile cu mult.
Societatea nu figureaza in prezent la Centrala Incidentelor de Plati, nu a fost raportata la CRB cu riscuri de plati, nu inregistreaza dupa consultarea cazierului fiscal creante bugetare, nu are introduse titluri executorii asupra conturilor sale deschise la BCR. Societatea ruleaza numerar prin contul deschis la BCR si nu a utilizat credite. Societatea nu are conturi in lei sau valuta deschise la alte banci.
DECIZIA DE CREDITARE
Avand in vedere elementele de analiza prezentate mai sus s-a observat ca indicatorii economico-financiari si garantiile se incadreaza in conditiile de creditare si normele interne ale bancii.
In urma analizei efectuate se propune acordarea creditului pe termen scurt sub forma de linie de credit, iar urmarirea serviciului datoriei pana la data prezentei lucrari arata ca abordarea a fost corecta.
In urma analizarii dosarului de creditare in sedinta Comitetului Director s-a constatat indeplinirea tuturor conditiilor de creditare si s-a aprobat acordarea unei linii de credit societatii comerciale de mai sus in conditiile specificate.
Corectitudinea deciziilor de creditare a putut fi sesizata prin faptul ca pe de o parte pana la data elaborarii prezentei lucrari serviciul datoriei a fost corespunzator iar indicatorii economico-financiari ai firmei beneficiare nu s-au modificat semnificativ, fapt care denota mentinerea capacitatii de rambursare a creditului in continuare.
4.3 CONCLUZII SI PROPUNERI
Intreprinderile mici si mijlocii, sub diferite forme juridice de organizare reprezinta principalul motor al economiei nationale, prin aceasta intelegand ca ele participa cu peste 50% la produsul intern brut al tarii si au creat peste 1 milion de noi locuri de munca, in conditiile in care se confrunta cu probleme majore cum ar fi : birocratia excesiva inca din faza inregistrarii la Registrul Comertului, decapitalizarea, greutati la apelarea de credite bancare, lipsa strategiilor nationale coerente specifice imm-urilor.(sustinere din partea statului,formalitati simplificate la inregistrare si evidenta contabila, acces facil la credite, stabilitate macroeconomica, inflatie rezonabila etc.)
Dupa noile cerinte europene, pentru a putea sprijini imm-urile cu programe coerente, acestea au fost impartite in 3 categorii, dupa numarul de angajati, cifra de afaceri si/sau active totale.
Avem astfel :
-microintreprinderi cu pana la 9 angajati si cifra de afaceri sub 2 milioane euro
-intreprinderi mici cu 10-49 angajati si cifra de afaceri sub 10 milioane euro
-intreprinderi mijlocii cu 50- 250 angajati si cifra de afaceri sub 50 milioane euro
Se asteapta ca aceasta clasificare sa aiba un impact pozitiv asupra dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii prin programe coerente de finantare, ele sa fie sursa cheie a locurilor de muncă și un areal fertil pentru ideile în afaceri precum si coloana vertebrala a economiei europene.
Finantarea reprezinta gura de oxigen necesara creari , dezvoltarii si punerii in practica a proiectelor viabile din economia romaneasca.
Fie ca se doreste finantarea activitatii curente, fie ca sunt necesare fonduri suplimentare pentru finantarea investitiilor, sau se doreste garantarea tranzactiilor financiare si comerciale, resursele banesti ale companiilor se dovedesc a fi insuficiente pentru acoperirea tuturor necesitatilor acestora.
Pentru satisfacerea acestor necesitati strigente de lichiditate, bancile sunt intotdeauna alternativa viabila oferind cu promtitudine solutiile potrivite, in functie de necesitatile companiei, astfel alternativele oferite de banci, constituie sursa de finantare rapida a activitatii curente sau de viitor a celor interesati, oferind imm-urilor credite .
Acestea pot fii :
credite pe termen scurt cu perioada de rambursare pana la 1 an, pentru finantarea activitatii curente, pentru stocuri de materiale ori prestari servicii ;
credite pe termen mediu cu termen de rambursare de pana la 5 ani de zile, pentru investitii in special modernizarea sau marirea capacitatii de productie si/sau servicii ori cumparare de autoturisme ori linii de productie ;
credite pe termen lung, cu perioada de rambursare de peste 5 ani, pentru realizare de investitii cu durata mare de amortizare, de tipul celor ipotecare.
Toate aceste credite se acorda la solicitarea clientilor persoane juridice si dupa depunerea si analiza documentatiei de creditare si constituirea garantiilor se trece la acordarea creditului, urmarindu-se ca indicatorii economico financiari si garantiile sa se incadreze in conditiile de creditare si normele interne ale bancii,iar urmarirea serviciului datoriei pana la rambursarea totala a creditului sa se faca conform contractului de creditare si a graficelor de rambursare convenite.
Totodata prin multitudinea serviciilor pe care le ofera, bancile sunt intotdeauna un partener de afaceri viabil si sigur, iar prin complexitatea serviciilor pe care bancile le-au dezvoltat, se vine in intampinarea clientilor cu o oferta care cuprinde toate activitatile si serviciile din mediul de afaceri romanesc.
Dezvoltarea in continuare a economiei face creditul sa fie principalul produs solicitat de catre firmele romanesti, cea mai mare cerere inregistrandu-se pentru linile de credit, creditele de investitii si creditele pentru finantarea stocurilor, care sunt in continua crestere, acesta fiind pe de alta parte cel mai important si dinamic plasament pentru banca.
Finantarea pentru IMM-uri reprezinta preocuparea principala a oricarei banci comerciale, dat fiind cum spuneam rolul esential al acestora de motor pentru economie, iar preocuparea continua a Bancii este de a acorda sprijin companiilor prin finantari din surse proprii, din surse atrase de la bugetul asigurarilor de somaj si din imprumuturi externe sau fonduri de preaderare cum au fost in cadrul programelor BERD- facilitati de finantare a IMM-urilor, FIDA, SAPARD, PHARE, MARR, etc., iar prin integrarea Romaniei in Comunitatea Europeana se ofera noi posibilitati de dezvoltare a relatiei dintre banca si companii prin atragerea fondurilor europene de dezvoltare adresate in special intreprinderilor mici si mijlocii si derulate prin intermediul bancilor.
Un rol deosebit de important il au si sustinerea finantarii companiilor prin credite acordate de banci in colaborare cu Agentia Nationala de Ocuparea Fortei de Munca, reusindu-se in urma acestor proiecte crearea de noi locuri de munca ocupate de someri sau de persoane aflate in evidenta AJOFM.
Planificarea continua a activitatii, bazata pe redudanta sistemelor suport si asigurarea preluarii automate a operatiunilor informatice prin intermediul retelei terestre, a imbunatatit procesarea datelor de plati externe, operatiunile cu carduri, transferurile financiare internationale(SWIFT), intarind pozitia Bancii si increderea acordata acesteia pe plan intern si extern.
Pentru aceasta BCR dezvolta in anii urmatori noi mijloace de distributie cat mai diversificate(internet, telefon, ATM-uri), urmarind prin aceasta crearea unui timp de raspuns cat mai scurt la solicitarea clientilor si cresterea numarului de tranzactii.
Noile servicii de eBanking de la BCR vin in intampinarea imm-urilor, permitandu-le sa faca tranzactii bancare 24 de ore din 24, fara a fi nevoie sa se deplaseze la sediul bancilor, iar cardurile de credit de la BCR permit de asemenea imm-urilor sa aiba acces facil si rapid la numerar, fara a fi nevoie sa se piarda timp pretios cu intocmirea formalitatilor de creditare.
BCR a sesizat oportunitati si a dezvoltat pentru clientii sai servicii complementare in GRUPUL BCR, care prin societatile nou create BCR LEASING, BCR SECURITIES, BCR ASIGURARI, BCR ASSET MANAGEMENT ( prin fondurile de investitii bcr clasic,bcr dinamic si bcr expert) vine in intampinarea imm-urilor cu servicii complementare si moderne, iar prin recenta integrare in GRUPUL ERSTE, pentru BCR se deschid noi orizonturi, urmarindu-se diversificarea si promovarea unei oferte de produse si servicii care sa aiba la baza inovatia financiara, cresterea notorietatii brandului BCR si nu in ultimul rand satisfacerea nevoii de creditare a clientilor sai.
Intotdeauna relatia banca – IMM, se va dezvolta pe nevoia continua de capital a companiilor, ceea ce presupune creditare , pe de o parte, si gasirea alternativelor viabile de finantare care sa vina in sprijinul clientilorpersoane juridice pe de alta parte.
ANEXE
DOSAR DE CREDITARE A SC. ADELIN & MARY TRANS SRL
Cuprinde :
ANEXA 1 – Cerere de creditare
ANEXA 2 – Chestionar de evaluare
ANEXA 3 – Balanta de verificare
ANEXA 4 – Bilant
ANEXA 5 – Bugetul activitatii generale pe anul precedent
ANEXA 6 – Analiza preliminara a solicitantului si a activitatii acestuia
ANEXA 7 – Fisa de determinare a performantei financiare a clientului
ANEXA 8 – Cash-flow previzionat
ANEXA 9 – Analiza economico-financiara a balantelor de verificare si a bilantului contabil
ANEXA 10 – Raportul final de mediu
ANEXA 11 – Cerere consultare CIP siArhiva Electronica de Garantii Reala Mobiliare
ANEXA 12 – Referat de credit
ANEXA 13 – Decizia de creditare a Comitetului Director
ANEXA 14 – Contract de garantie reala mobiliara
ANEXA 15 – Inscriere la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare
ANEXA 16 – Contractul de credit
BIBLIOGRAFIE
Basno C., Dardac N., Floricel C., Moneda si credit, banci, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2000
Berea A. O., Orientari in activitatea bancara, Editura Expert, Bucuresti, 1999
Burdus E, Managementul schimbarii, Editura Economica, Bucuresti, 2000
Constantinescu D., Management bancar, Editura Bren, Bucuresti, 2004
Diaconescu M., Banci, sisteme de plati, riscuri, Editura Economica, Bucuresti, 2000
Nicolescu O., Verboncu I., Management, Editura Economica, Bucuresti, 1999
Pecican E., Econometria pentru economisti, Editura Economica, Bucuresti 2003
Roxin L., Gestiunea riscurilor bancare, Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997
* * Analele BCR, Seria VIII, Editura Sega International
* * Carta Alba a IMM-urilor din Romania, MIMMC, Bucuresti,2003
* * Mesajul presedintelui executiv al BCR, Nicolae Danila
* * Piata produselor si serviciilor bancare, Studiu BNR, 2003
* * Revista Piata Financiara 1998-2005
* * Revista Tribuna Economica 1995-2005
* * www.bcr.ro
BIBLIOGRAFIE
Basno C., Dardac N., Floricel C., Moneda si credit, banci, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2000
Berea A. O., Orientari in activitatea bancara, Editura Expert, Bucuresti, 1999
Burdus E, Managementul schimbarii, Editura Economica, Bucuresti, 2000
Constantinescu D., Management bancar, Editura Bren, Bucuresti, 2004
Diaconescu M., Banci, sisteme de plati, riscuri, Editura Economica, Bucuresti, 2000
Nicolescu O., Verboncu I., Management, Editura Economica, Bucuresti, 1999
Pecican E., Econometria pentru economisti, Editura Economica, Bucuresti 2003
Roxin L., Gestiunea riscurilor bancare, Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997
* * Analele BCR, Seria VIII, Editura Sega International
* * Carta Alba a IMM-urilor din Romania, MIMMC, Bucuresti,2003
* * Mesajul presedintelui executiv al BCR, Nicolae Danila
* * Piata produselor si serviciilor bancare, Studiu BNR, 2003
* * Revista Piata Financiara 1998-2005
* * Revista Tribuna Economica 1995-2005
* * www.bcr.ro
ANEXE
DOSAR DE CREDITARE A SC. ADELIN & MARY TRANS SRL
Cuprinde :
ANEXA 1 – Cerere de creditare
ANEXA 2 – Chestionar de evaluare
ANEXA 3 – Balanta de verificare
ANEXA 4 – Bilant
ANEXA 5 – Bugetul activitatii generale pe anul precedent
ANEXA 6 – Analiza preliminara a solicitantului si a activitatii acestuia
ANEXA 7 – Fisa de determinare a performantei financiare a clientului
ANEXA 8 – Cash-flow previzionat
ANEXA 9 – Analiza economico-financiara a balantelor de verificare si a bilantului contabil
ANEXA 10 – Raportul final de mediu
ANEXA 11 – Cerere consultare CIP siArhiva Electronica de Garantii Reala Mobiliare
ANEXA 12 – Referat de credit
ANEXA 13 – Decizia de creditare a Comitetului Director
ANEXA 14 – Contract de garantie reala mobiliara
ANEXA 15 – Inscriere la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare
ANEXA 16 – Contractul de credit
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Creditarea Intreprinderilor Mici Si Mijlocii (ID: 138603)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.