. Creditarea Agentilor Economici la Banca Comerciala Romana

INTRODUCERE

O componentă dintre cele mai importante și dificile ale tranziției spre economia de piață o constituie formarea unei piețe a capitalurilor. Aceasta presupune crearea unui sistem bancar eficient, care să mobilizeze resursele bănești de la populație și agenți economici în vederea reinvestirii rapide în activități economice profitabile, contribuind astfel și la sporirea vitezei de rotație a banilor care, comparativ cu cea din țările dezvoltate, este de 2-3 ori mai mică.

În ultimii ani, sistemul bancar din România a cunoscut o amplă transformare, modernizare și diversificare, în concordanță cu schimbările produse în economia țării. Unul din rezultatele transformărilor produse până în prezent a fost crearea unui sistem bancar modern de inspirație europeană, în paralel cu modificarea importanței pe care o au diferitele instrumente și servicii financiare.

Buna funcționare a pieței de capital, în condițiile unui mediu concurențial instituționalizat, oferă posibilități superioare de obținere și utilizare a creditelor, determinând înscrierea activității economice pe coordonatele eficienței. Din păcate, în România, activitatea bancară, deși profitabilă, nu este caracterizată de dinamism.

Băncile sunt puținele instituții din țara noastră care obțin beneficii și în care salariații au venituri mari. De asemenea, ele dețin unul din primele locuri în domeniul informatizării, comparativ cu celelalte sectoare ale economiei naționale.

Una din atribuțiile cele mai importante ale băncilor este legată de calitatea băncilor de mijlocire de credite. În această calitate băncile se ocupă cu formarea resurselor, atragerea clienților, acordarea creditelor, urmărirea modului de folosire acestora, rambursarea creditelor și elaborarea strategiei de creditare în care un loc important în ocupă corelația dintre resurse și necesități. Sistemul bancar reprezintă o verigă indispensabilă a strategiei de dezvoltare a unei țări. Fiecare stat își stabilește propria structura în domeniul bancar, în funcție de obiectivele strategice propuse.

Țările dezvoltate, având o rețea de instituții bancare extrem de diversificată și o legislație care răspunde nevoilor de desfășurare a activității bancare în condiții optime, beneficiază din plin de efectele pozitive ale sistemului. Economiile acestor state sunt propulsate astfel spre performanțe sporite atât pe plan național cât și mondial.

Țara noastră, în tranziția ei spre economia de piață, a înregistrat o serie de dificultăți și chiar eșecuri ale unor bănci, care, având o “fundație” nesigură s-au prăbușit în urma interacțiunii lor cu mediul economic precar. Aceste nerealizări sunt însă iminente perioadei de tranziție și au servit atât ca exemplu negativ pentru celelalte bănci cât și ca un motiv de perfecționare a legislației și alinierea ei la legislațiile țărilor dezvoltate.

Economia românească a fost una dintre cele mai dinamice din regiune în cursul anului 2003. Produsul Intern Brut a crescut cu 4,9 % față de anul 2002, inflația a continuat să se reducă până la o rată medie anuală de circa 15 %, iar deficitul bugetului consolidat și datoria publică și public garantată s-au menținut la un nivel rezonabil (de 2,4 % și respcetiv 19,2 % din PIB).

Pentru băncile comerciale românești creditul reprezintă un produs de bază, iar activitatea de creditare deține ponderea hotârătoare între activitățile desfășurate de bănci, reprezentând modalitatea principală de plasament a resurselor financiare atrase de la clienți.

În orice economie națională, așa cum sunt rezolvate problemele, creditul acționează după regulile unui sistem economic. Ca orice sistem economic, cel al creditului este constituit dintr-un ansamblu de factori și elemente, care prin interacțiunea lor trebuie să realizeze, în condiții de eficiență, obiectivul legat de repartizarea și folosirea fondului de împrumut al economiei naționale.

Importanța creditului derivă din avantajele pe care le asigură utilizarea lui în condiții de maximă eficiență și rentabilitate. Dintre aceste avantaje enumerăm:

creditul pune la dispoziția investitorului o parte din necesarul de capital, contribuind astfel la transformarea economiilor in investiții;

creditul conduce la diminuarea investițiilor nerentabile sau ilicite, prin supravegherea efectuată de bancă asupra afacerii creditate;

prin finanțarea consumului și prin crearea unor instrumente și tehnici eficiente de finanțare a devenit un instrument indispensabil în activitatea agenților economici;

creditul contribuie la creșterea vitezei de rotație a banilor;

prin intermediul ratei dobânzii, creditul diminuează fenomenul inflaționist;

creditul favorizează orientarea investițiilor spre ramurile economice rentabile conducând la dezvoltarea acestora;

creditul contribuie la dezvoltarea și stimularea exportului;

prin influența pe care o exercită asupra cererii și ofertei de mărfuri, creditul contribuie la fundamentarea pe baze economice a prețurilor.

Trebuie remarcat că oricât de avantajos este creditul, utilizarea lui defectuoasă sau abuzivă este extrem de periculoasă pentru echilibrul economic al unei țări. De aceea, corecta funcționare a creditului trebuie analizată permanent și reglementată din punct de vedere economic, social, juridic și politic.

CAP.1.CREDITUL-PROBLEME METODOLOGICE

1.1. Abordarea etimologică și istorică a creditului

Etimologic, cuvântul credit este de origine latină "creditum – creditare" , care înseamnă "a crede", "a avea încredere". Această origine a noțiunii de credit scoate în evidență un element psihologic al existenței creditului: încrederea.

În literatura de specialitate, creditul este abordat din două puncte de vedere:

din punct de vedere juridic – este un contract încheiat între creditor și debitor;

din punct de vedere economic – este o categorie economică ce exprimă relații de repartiție a unei părți din produsul național brut în vederea satisfacerii unor nevoi de capital.

Creditul a apărut inițial în Orientul Mijlociu unde constituia monopolul marilor proprietari funciari și al preoților.

Codul lui Hammurabi tratează noțiunea de credit încă de la începutul mileniului II î.Hr.

Negustoria de bani a apărut cu mult înaintea băncilor, existând probabil la egipteni și fenicieni, dar în mod sigur la greci -"trapeziții"- și la romani -"argintarii". Activitatea acestora însă în realitate îmbracă forme de cămătarie, adică un împrumut pentru care se percepea o dobândă foarte ridicată.

Încă din evul mediu, din rândurile negustorilor, zarafii s-au separat ca pătură socială și se ocupau cu comerțul de monede locale șți monede străine. În mâinile zarafilor se concentrau disponibilitățile monetare ale negustorilor evitându-se astfel riscurile de păstrare a valorilor.

Concentrarea sumelor în monedă în mâinile zarafilor, la început pentru o perioadă relativ scurtă, se limita la păstrarea în deplină siguranță a monedelor de aur ale celor care îl dețineau puterea și ale negustorilor. După un timp din surnele păstrate, zarafii au început să acorde credite.

O parte importantă din zarafi, odată cu dezvoltarea societății, s-au transformat treptat în bancheri.

Primele instituții care au efectuat operații pe profilul actualelor bănci au fost, probabil, cele din orașele republicii italiene, adică în secolele XII-XIV. Banca din Veneția, de exemplu, a fost înființată în 1171, însă a fost recunoscută oficial ca bancă de viramente, abia în 1587 sub denumirea de "Banca di Rialto".

Băncile au cunoscut o tot mai mare dezvoltare pe măsura extinderii relațiilor de producție, contribuind la eliberarea creditului de condițiile înrobitoare ale cămătăriei.

Tot în secolul XVI au apărut și așa-numitele asociații de credit, care acordau membrilor credite în condiții favorabile. Astfel de asociații au căpătat o largă dezvoltare în Olanda, Germania, Italia, Anglia dar și în alte state.

Circulația capitalului de împrumut era înfăptuită, în principal, prin intermediul unor organizații de credit, adică prin bănci. Datorită acestor condiții s-a ajuns la o creștere a activității bancare care s-a generalizat pe la sfarșitul secolului al XIX-lea.

Creditul a devenit unul din mecanismele fundamantale ale vieții economice începând din 1850, după revoluția industrială, făcând posibilă anticiparea cumpărărilor și astfel, în principiu, exercitând un efect multiplicator asupra activității economice.

În prezent, în cadrul operațiunilor unei bănci, creditele acordate agenților economici dețin ponderea cea mai mare, reprezentând modalitatea principală de plasament, respectiv de utilizare a resurselor financiare mobilizate.

1.2. Conceptul de credit

Creditul este operațiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, de regulă însoțită de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător.

În desfășurarea activității curente a oricărui agent economic se poate întâmpla să aibă goluri temporare de casă, din motive diverse cum ar fi: neîncasarea facturilor la scadență, activități sezoniere, cicluri de fabricație lungi, etc. Aceste situații pot fi soluționate prin intermediul creditelor de care poate beneficia agentul economic, special acordate în acest sens. În principiu aceste credite sunt cele cuprinse în categoria creditelor pe termen scurt.

În cazul în care se dorește dezvoltarea activității, se va recurge la un program de investiții care are loc pe termen lung. Finanțarea acestor programe se realizează în mod normal parțial din resurse proprii, parțial din resurse atrase sau împrumutate. Niciodată banca nu va accepta finanțarea unui obiectiv de investiții integral, din considerentul diminuării riscului creditului prin participarea la investiția în curs a 2 parteneri: banca și debitorul, precum și din dorința cointeresării directe a debitorului în finalizarea proiectului, dat fiind ca astfel sunt implicați nu chiar banii băncii dar și propriii bani ai debitorului. Asistăm la exercitarea în practică a unui principiu de gestiune a riscului creditului. În cazul creditelor pentru investiții vom avea în vedere în principal creditele acordate pe termen mediu și lung.

Definirea creditului, a fost și este o problemă studiată de specialiști dintr-o largă varietate de domenii: economic, contabil, juridic, legal, etc.

Creditul “este noțiunea ce definește o relație cu caracter special, ce apare între un vânzător și partenerul său cumpărător, în cazul în care transferul de valoare, respectiv de mijloace bănești, are loc după ce s-a realizat transferul material de utilități, aceste două tipuri de transferuri fiind, de fapt, decalate în timp”. Același autor abordează creditul și sub alte două

aspecte: juridic: “creditul este perceput drept o convenție ce intervine între un creditor și debitorul său, de regulă materializată într-un înscris, contract, referitoare la producerea, livrarea și plata contravalorii unor utilități” și economic: “creditul exprimă relații ce se manifestă în cadrul mecanismului economic al unei țări prin intermediul cărora sunt mobilizate și apoi distribuite, după reguli bine definite, resurse de capital temporar disponibile, pentru a se satisface nevoile de finanțare ale întreprinzătorilor, generate de actele de comerț pe care aceștia le derulează, potrivit intereselor lor, fie ele cu caracter productiv sau neproductiv” .

O abordare diferită, dar nu mai puțin interesantă o întâlnim și în cartea d-nului profesor Vasile Marian, “Monedă și credit” : “creditul este un fenomen vechi și de multe feluri: este vechi pentru că ține de nevoile care-l însoțesc pe om de la începutul existenței acestuia și este de multe feluri datorită multitudinii de bunuri și de modalitățti în care oamenii împrumută și restituie bunurile împrumutate”.

Conform dicționarului de economie creditul reprezintă operațiunea prin care o persoană fizică sau juridică, numită debitor, obține fonduri sau bunuri de la altă persoană fizică sau juridică, numită creditor, asumându-și obligația să le restituie sau să le plăteascăgația să le restituie sau să le plătească la termen/scadență.

Legea bancară nr. 485/2003 creditul astfel: orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului de rambursare a sumei plătite, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă, sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani.

1.3. Funcțiile și rolul creditului

Funcțiile creditului reprezintă modul în care acesta își indeplinește menirea sa socială. Pe linia funcțiilor creditului, în literatura economică întâlnim o mare diversitate de opinii, unii specialiști considerând funcțiile creditului identice cu ale finanțelor respectiv de repartiție și de control, alții atribuind creditului funcția de purtător de dobândă, dar practicarea de dobândă este însoțitoarea permanentă a creditului și nu o funție a sa.

Cei mai mulți specialiști sunt de părere că creditul are 3 funcții și anume:

funția de repartiție;

funcția de emisiune;

funcția de control.

1.3.1. Funcția de repartiție

Această funcție se mai numește și funcția distributivă a creditului și presupune mobilizarea capitalului temporar disponibil.

Ea are două părți inseparabile: cea de mobilizare și cea de redistribuire.

Îndeplinind funcția de repartiție creditul mobilizează și redistribuie 3 categorii de resurse:

capitalurile disponibile degajate temporar din circuit;

capitalurie rentierilor;

economiile și veniturile diferitelor c1ase și pături sociale.

Capitalurile disponibile degajate temporar din circuit se bazează pe un complex de

factori ca:

– modul de circulatie a capitalului fix și circulant;

– existența unui decalaj în timp între momentul obținerii mărfurilor și momentul ivirii necesităților privind începerea unui nou cic1u de fabricație;

modul în care are loc acumularea capitalului; –

modul de plată al salariilor.

Capitalurile rentierilor sunt capitaluri bănești ce au părăsit definitiv sfera producției și circulației mărfurilor și au de venit depuneri la termen în bănci.

Economiile și veniturile diferitelor clase și pături sociale pot proveni din salarii, din profitul destinat scopurilor personale, din renta funciară, etc.

1.3.2. Funcția de emisiune

Această funcție constă în capacitatea creditului de a crea noi mijloace de plată în economie, pe lângă cele determinate de funcția de repartiție, și se explică prin capacitatea monedei scripturale de a se multiplica. Capacitatea de a se multiplica a creditului este însă limitată de o serie de factori: mărimea rezervei de lichiditate reținută de bănci, structura masei monetare, modul de organizare a sistemului bancar național, ritmul creșterii economice, etc.

Deși emisiunea de bani prin credit este strâns legată de operația de creditare aceasta nu apare în mod vizibil, ci se manifestă într-o unitate organică cu mișcările bancare și a numerarului.

Deși creditul, privit în ansamblul său, are capacitatea de emisiune, aceasta este bine să se realizeze prin intermediul creditului pe termen scurt, pentru că există posibilitatea retragerii ei din circulație în decursul aceluiași an. Dacă s-ar pune problema manifestării funcției de emisiune și pe termen mijlociu și lung, atunci ar exista pericolul de a rămâne în circuit o perioadă mai lungă și poate afecta echilibrul monetar.

1.3.3. Funcția de control

Această funcție este exercitată de către bănci prin implicarea lor în supravegherea modului în care sunt acordate creditele și prin urmărirea respectării destinațiilor pentru care s-au acordat aceste credite.

Această funcție se referă strict la problemele creditării, fără să privească întreaga activitate din întreprinderi și este proprie atât creditului din economia capitalistă cât și creditului socialist. În condițiile economiei socialiste funcția de control a creditului era concepută să aibă o sferă mai cuprinzătoare, referindu-se la toate laturile activității economice.

Rolul creditului se concretizează în efectele obținute în economie prin manifestarea relațiilor de credit sau în contribuția acestuia la realizarea anumitor obiective de politică economică și se poate manifesta în următoarele direcții:

1. fiind un mijloc de redistribuire între ramuri a capitalurilor disponibile din economie contribuie la egalizarea ratei profitului;

2. contribuie la concentrarea capitalului, întrucât creditele pot fi folosite pentru obiective de investiții, favorizând, astfel, procesul de acumulare a capitalului (sporirea capitalului real);

3. contribuie la intensificarea procesului de centralizare a capitalului, întrucât accesul la credite este mai facil pentru firmele mari și puternice comparativ cu cele mici;

4. contribuie la creșterea nivelului de trai al populației, în măsura în care aceasta are acces la credite pentru a-și satisface diverse nevoi.

1.4. Formele creditului în economia de piață

Prin formă a creditului se înțelege un anumit mod de organizare a relațiilor de credit în economie, mod privit din anumite puncte de vedere.

Potrivit unei sinteze în domeniu creditele se pot clasifica astfel:

1) Din punct de vedere al calitățtii creditorului:

a) credit comercial;

b) credit bancar.

a) Creditul comercial reprezintă transferul cu caracter definitiv și oneros a unei mărfi în posesia clientului, achitarea acesteia fiind realizată într-un moment ulterior. Decalajul în timp dintre primirea mărfii și momentul achitării acesteia reprezintă perioada de acordare a creditului comercial. Baza de concretizare a acestui credit o constituie efectele de comerț (cambia și biletul la ordin). Participanții sunt agenții economici din diferite sectoare ale circuitului economic.

b) Creditul bancar reprezintă transferul cu caracter temporar și oneros al unei sume de bani în favoarea clientului băncii. Baza de concretizare a acestui credit o constituie contractul de credit încheiat între bancă și client. Participanții sunt băncile și clienții lor.

Dacă creditul comercial se poate transforma în credit bancar prin operațiunea de scontare, transformarea nu este însă valabilă și în sens invers.

2) Din punct de vedere al calității debitorului:

a) credit acordat particularilor (ca persoane fizice);

b) credit acordat întreprinzătorilor (ca persoane juridice).

a) Creditul acordat particularilor, la rândul lui, poate fi:

credit de trezorerie sau pentru facilități de casă;

credit pentru consum;

credit personal;

credit pentru locuințe.

b) Creditul acordat întreprinzătorilor se delimitează și prin:

credit de exploatare destinat acoperirii cheltuielilor ce țin de activitatea curentă;

credit de mobilizare, obținut în urma scontării cambiilor;

credit de prefinanțare, acordat celor care produc mărfuri sezoniere sau pe stoc;

credit pentru echipament (investiții );

credit de leasing.

3) Din punct de vedere al debitorului și al creditorului luați la un loc:

credit privat, subiectele acestui tip de credit fiind subiecte de drept privat;

credit public, creditorul fiind populația în ansamblul ei, iar debitorul este statul, care se împrumută de la populație pentru acoperirea unor nevoi ale sale, deci participații sunt subiecte de drept public.

4) În funcție de scopul acordării:

a) Credit de produție, care la rândul său se împarte în:

– credit de exploatare;

– credit de investiții;

– credit de speculație, care vizează valorificarea unei conjuncturi favorabile consolidării situației financiare a întreprinderii.

b) Credit de circulație;

c) Credit de consum, vizând procurarea unor bunuri de folosință personală.

5) După obiectul creditului:

a) Credit în bunuri sau mărfuri (credit comercial);

b) Credit în bani (numerar sau efecte de cornerț);

c) Credit în credit, la care obiectul creditului nu este capitalul transmis, ci răspunderea ce și-o asumă o anumită persoană pentru debitor, că acesta din urmă își va onora obligațiile.

6) După modul de garantare:

a) Credit real, care are o acoperire materială; acest credit are la baza garanții reale, ca:

-ipoteca;

-cesiunea de creanță;

-gajul;

-depozite colaterale.

b) Credit personal, care are la bază garanții morale

7) Din punct de vedere al tehnicii de acordare:

credit acordat prin cont separat de împrumut;

credit acordat prin cont curent;

credit de accepțiune, care apare atunci când o persoană juridică, de regulă o bancă, preia obligația debitorului inițial de a rambursa împrumutul la scadență.

8) Din punct de vedere al întinderii drepturilor creditorului:

credit denunțabil, creditorul rezervându-și dreptul ca oricând înainte de scadență, cu sau fără avizarea debitorului, să ceară rambursarea acestui credit;

credit nedenunțabil, creditorul poate cere rambursarea doar la scadența dinainte stabilită;

credit legat, creditorul condiționează acordarea creditului de folosirea sa în anumite scopuri convenite cu debitorul.

9) După modul de rambursare:

a) credit amortizabil, care poate fi:

– amortizabil în rate egale, prin metoda anuităților;

– amortizabil în tranșe egale și dobândă pe rata;

– amortizabil în tranșe egale și dobândă pe sold;

credit neamortizabil, rambursarea se face integral la scadență.

10) Din punct de vedere al mărimii perioadei în care creditul se folosește:

credit pe termen scurt, a cărui scadență nu depășește un an;

b) credit pe termen mijlociu, acordat pe o perioadă de 3-5 ani;

c) credit pe termen lung, acordat pe o perioadă de peste 5 ani.

Pe lângă creditele bancare considerate clasice, sunt utilizate frecvent și: acreditivul, leasingul, scontul, factoringul și forfetarea, acestea fiind modalități eficiente de susținere de către bănci a afacerilor clienților lor.

Acreditivul este o măsură asiguratorie a unor plăți față de fumizor. La cererea clientului privind deschiderea de acreditiv, banca va solicita constituirea unui depozit colateral cu această destinație.

Leasingul este o formă de finanțare a echipamentelor prin închirierea lor pe termen mediu sau lung. În general se practică două tipuri de leasing: leasingul financiar și leasingul operațional.

Leasingul financiar presupune că utilizatorul folosește bunul, titlul de proprietate asupra acestuia urmând a se transfera clientului, la cerere, la sfârșitul perioadei de leasing. În acest caz este plătită lunar redevența egală cu ratele bunului închiriat plus dobânda.

Leasingul operațional presupune închirierea de către compania de leasing către client a bunurilor ce fac obiectul contractului, pentru care clientul plătește o chirie conform contractului încheiat. La sfârșitul perioadei de închiriere, bunurile se reîntorc la compania de leasing, rămânând în patrimoniul acesteia. Pe toată durata derulării contractului, bunurile constituie proprietatea firmei de leasing, utilizatorul având doar dreptul de folosință.

Scontarea sau scontul este o operațiune prin care cambiile și biletele la ordin, deținute de o persoană particulară sau o societate comercială, sunt transmise unei bănci de tip comercial în vederea achitării lor.

Factoringul “constă în aceea că un agent economic își vinde creanțele sale unei bănci sau unei societăți de factoring, aceasta urmând a încasa ulterior suma de bani de la cumpărător.,, Banca sau societatea de factoring va recupera la scadență suma plătită fumizorului plus o dobândă pentru perioada de până la scadență și un comision de la agentul economic.

Forfetarea reprezintă formula clasică a mobilizării creditelor pe calea scontului. Pentru exportatorii deținători de titluri de credite sub forma cambiilor prezintă inconveniente în realizarea operațiunii, de aceea este rar utilizat în practică.

1.5. Elementele creditului bancar

Indiferent de caracteristicile creditului acordat, raportul de creditare implică existența în mod obligatoriu, a următoarelor elemente:

1. Părțile contractante – acestea sunt reprezentate de către:

creditor – banca care acordă creditul,

debitor – beneficiarul creditului. Debitorul poate fi o persoană juridică, fizică sau statul.

Raportul de credit implică mobilizarea resurselor bănești aflate, în momentul respectiv, disponibile în economie și redistribuirea acestora către sfera de activitate din economie unde se înregistrează deficit de resurse, respectiv către viitorul debitor.

2. Angajamentul de restituire a creditului – constituie un element esențial al raportului dintre debitor și creditor. Este elementul de bază în funcție de care banca va acorda creditul. Fără acest angajament, practic, relația de credit dispare. El reprezintă manifestarea principiului de bază al creditării și anume rambursabilitatea fondurilor avansate de către bancă (în cazul creditului bancar ) sau de către creditor, luat în general.

3. Termenul de rambursare – reprezintă o altă trăsătură specifică creditului. Se poate întălni o mare varietate de scadențe de rambursare: de la termene foarte scurte ( 24 de ore termen practicat de regulă pentru creditele de pe piața interbancară ) și până la termene de 30-50 de ani (în soluții recente – pe plan intemațional ) pentru împrumuturi privind construcțiile de locuințe.

4. Costurile creditului – reprezintă o altă caracteristică a creditului, respectiv caracterul oneros al transferului de fonduri de la cele două părți implicate în această relație. În acest caz costurile creditului sunt reprezentate de:

Dobânzi încasate de bancă

La toate creditele acordate, indiferent de categorie, beneficiar, scadența sau alt criteriu de clasificare, banca încasează o dobândă menționată în contractul de credit. În principiu, în acest moment în aproape toate cazurile dobânda este fluctuantă. Indiferent de forma sa fixă sau variabilă, dobânda se stabilește de Consiliul de Administrație al fiecărei bănci, în funcție de factori cum ar fi:

evoluția costului resurselor pe piața financiară;

evolutia dobânzilor pe piața bancar și interbancară;

politica de creditare a băncii;

riscurile pe care le implică c1ienții;

destinatia creditelor.

Nivelul dobânzilor stabilit de Consiliul de Administrație se comunică în scris unităților teritoriale ale băncii și poate să aibă un caracter ferm sau orientativ. În acest din urma caz, unitățile teritoriale au posibilitatea de a utiliza și alte rate ale dobânzii în funcție de situațiile concrete întâlnite în momentul creditării. Pentru această situație se vor comunica nivelele minime ale dobânzilor ce vor fi utilizate de unitățile bancare în procesul de creditare.

b) Comisioanele ce vor fi încasate de bancă

În funcție de serviciile oferite clienților săi, banca stabilește și încasează comisioane stabilite în procente din valoarea operațiunilor efectuate sau în sume fixe pentru anumite categorii de servicii. Nivelul comisioanelor se stabilește de Consiliul de Administrație al băncii și se comunică în scris unităților teritoriale. În cazul activității de creditare pot fi întâlnite comisioane cum ar fi:

comision de gestiune a creditului;

comision de risc;

comision de neutilizare a creditului.

CAP.2. PRINCIPIILE CREDITĂRII AGENȚILOR ECONOMICI

2.1. Reguli generale de creditare bancară

Activitatea de creditare desfășurată de băncile comerciale din țara noastră respectă prevederile Legii 58/1998 privind activitatea bancară modificată și completată cu Legea bancară nr. 485/2003, ale normelor și regulamentelor interne proprii, ale Normelor și prevederilor Băncii Naționale a României, în calitatea sa de bancă centrală cu atribuții de reglementare în domeniile monetar, de credit, valutar și de plăți.

Operațiunile de creditare efectuate de băncile comerciale au la bază prudența bancară, ca principiu fundamental de politică bancară, ce caracterizează întreaga activitate, precum și următoarele principii generale:

a) Confom prevederilor Legii, privind activitatea bancară, în procesul de acordare a creditelor, băncile comerciale vor urmări ca solicitările să prezinte credibilitate și, toate operațiile de creditare vor trebui consemnate în documente contractuale care să reflecte cu claritate toți termenii și toate condițiile de creditare.

b) Activitatea de creditare trebuie să aibă la bază analiza viabilității și realismul afacerilor în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților, respectiv de a genera venituri și lichidități ca principala sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzii.

c) Creditele indiferent de suma sau de perioada de creditare, se acordă pentru destinația stabilită prin contracte, destinația precisă fiind obligatorie pentru împrumutați.

d) Pentru creditele acordate, băncile comerciale percep dobânzi și comisioane ale căror niveluri se stabilesc de fiecare bancă, precum și penalități stabilite conform legii, în cazul nerambursării la scadență a creditelor și/sau neachitării dobânzilor datorate.

e) Creditele se acordă, în toate cazurile, pe bază de garanții, volumul minim al garanțiilor constituite trebuie să acopere datoria maximă a împrumutatului către bancă, formată din credite și dobânzi. Banca are dreptul să verifice, la clienții săi, existența permanentă și integritatea garanțiilor asiguratorii pe toată perioada creditării.

f) Pe perioada creditării beneficiarii de credite – persoane juridice, au obligația să pună la dispoziția băncii un exemplar din bilanțul contabil, situații contabile periodice și orice alte documente solicitate de bancă.

g) Rambursarea la termen a creditului, principiu care asigură reluarea permanentă a procesului de creditare, se realizează prin determinarea reală a capacității împrumutatului de a realiza venituri, prin alegerea și convenirea garanțiilor asiguratorii precum și prin supravegherea permanentă a modului de utilizare a creditului.

h) Creditele se acordă la cererea agenților economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

sunt constituiți potrivit legii;

posedă capital social vârsat, potrivit actului constitutiv;

desfășoară activități legale și eficiente;

îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate;

din analiza fluxului de lichidități rezultă că există posibilități reale de rambursare la scadență a ratelor din credit și plata dobânzilor aferente;

valoarea garanțiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puțin la nivelul creditelor solicitate și a dobânzilor aferente calculate pe întreaga perioadă de creditare;

au deschise conturi la băncile de la care solicită creditul;

prezintă situația angajamentelor din conturile deschise la alte societăți bancare și a garanțiilor aferente;

acceptă clauzele contractului de creditare.

i) Persoanele fizice pot beneficia de credite dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

realizează venituri certe și cu caracter permanent, pe întreaga perioadă de creditare;

constituie și utilizează surse proprii de finanțare;

garantează rambursarea creditelor solicitate cu veniturile pe care le realizează, precum și cu garanții reale;

nu înregistrează debite și alte obligații neachitate la scadență, către bănci și terți, la data solicitării împrumutului.

j) Băncile comerciale, în vederea administrării riscului și acoperirea eventualelor pierderi din credite și dobânzi, își constituie rezerva generală pentru riscul de credit și provizioane specifice de risc pentru credite și dobânzi.

2.2. Resursele de creditare și optimizarea plasamentelor

Creditul bancar se acordă din resurse proprii și/sau atrase.

Resursele proprii constau din:

capital social subscris și vârsat. În prezent Banca Națională a României a stabilit capitalul social minim al unei bănci comerciale la 250 miliarde lei.

fondul de rezervă, care se constituie în limita unei cote de 20% din profitul brut, care se alocă an de an, până când fondul va egala capitalul social. În continuare se va aloca anual câte 10% din profitul brut, până când fondul de rezervă devine dublul capitalului social. După ce s-a atins acest nivel, alocarea de sume la fondul de rezervă se va putea face numai din profitul net, în baza unei hotărâri a Consiliului de Administrație. La fondul de rezervă mai pot fi trecute și primele de emisiune rezultate din derularea subscripțiilor publice sau private, ocazionate de majorarea de capital.

alte resurse proprii.

Resursele atrase constau din:

depozite;

soldurile creditoare ale conturilor curente;

reescontul la BNR;

creditul băncii – goodwill.

Conform Legii, depozitul este definit ca o sumă de bani încredințată în următoarele condiții:

să fie rambursat în totalitate, cu sau fără dobândă sau orice alte facilități, la cerere sau la un termen convenit de către deponent cu depozitarul

să nu se refere la transmiterea proprietății, la fumizarea de servicii sau la acordarea de garanții.

În practica bancară se disting trei categorii de depozite:

depozite la vedere;

depozite cu preaviz, care sunt mai puțin utiltzate. Depunătorii pot retrage fondurile din aceste depozite cu condiția să avizeze banca cu un anumit timp înainte, timp fixat în momentul constitiurii depozitului, 5 – 10 zile sau o lună, în funcție de convenția încheiată;

depozite la termen.

Soldurile creditoare ale conturilor curente sunt formate din fondurile depuse în cont și neutilizate, pentru o perioadă de timp mai mică sau mai mare.

Reescontul constă în a negocia la BNR efectele de comerț pe care le-a scontat deja clienților săi, cu scopul de a obține disponibilitățile necesare înainte de scadența efectelor scontate.

Creditul băncii reprezintă încrederea pe care banca o prezintă și este cuantificat în funcție de reputație, nivelul serviciilor prestate, calitatea operațiunilor, natura afacerilor, etc.

Atragerea resurselor temporar disponibile din economie și plasarea lor sub formă de credite reprezintă principalul obiect de activitate al băncilor comerciale.

Evoluția creditelor și a resurselor de acoperire ale acestora se realizează pe baza planului de credite elaborat de băncile comerciale anual și trimestrial, la nivelul sucursalelor județene și centralizat la nivelul fiecărei bănci. Informațiile și datele pe baza cărora se fundamentează și elaborează planurile de credite sunt: prognozele de date, programele economice prioritare la nivel macroeconomic, cerințele economiei naționale, strategia de dezvoltare a fiecărei bănci comerciale, politica de creditare a fiecărei bănci, propunerile sucursalelor județene.

Pe baza analizei și sintezei informațiilor rezultate din sursele prezentate anterior, atât pe plan central, dar mai ales la nivel local compartimentele de coordonare din sucursalele județene elaborează proiectul programului de credite la nivel de sucursală județeană pe anul următor, cu decalare pe trimestre. Sucursalele județene includ, pe lângă activitatea proprie și pe cea a agențiilor din subordine, care nu întocmesc proiecte de plan separate.

Volumul total al creditelor propuse pentru anul următor, cu defalcare pe trimestre, va fi corelat cu volumul resurselor de creditare, la nivelul sucursalei stabilindu-se excedentul sau deficitul de resurse pentru activitatea de creditare.

Sucursalele județene trebuie să aibă în vedere că eventualele creșteri prevăzute în proiectul de plan de credite să aibă la bază creșterea disponibilităților și depozitelor atrase de la clientii sai. Corelarea creditelor cu resursele de acoperire ale acestora trebuie să fie făcută atât din punct de vedere al structurii cât și al maturității creditelor.

Proiectul planului anual de credite cu defalcare pe trimestre se analizează, validează și execută în conformitate cu normele și metodologia fiecărei bănci comerciale.

2.3. Probleme de bază ale activității de creditare bancară

Întrebarea de bază pe care o bancă și-o pune atunci când un client dorește să împrumute este dacă cel care va fi împrumutat poate să restituie împrumutul la timp și într-un mod agreat de bancă. Pentru a putea răspunde acestei întrebări banca va trebui să țină seama de o serie de elemente tehnice specifice creditării bancare, care sunt de fapt în conexiune cu principiile creditării:

solicitantul creditului;

cererea de creditare;

rambursarea creditului;

dobânzile și comisioanele;

garanțiile creditului.

2.3.1. Solicitantul creditului

Acceptarea de către bancă a acordării creditului pentru un client reflectă, de fapt, încrederea sa în capacitatea de rambursare a creditului. De aceea banca are nevoie de o serie de informații în ceea ce privește solicitantul unei facilități de creditare. Analiza pe care o face banca va diferi în funcție de statutul clientului față de bancă.

Dacă acesta este un client mai vechi al băncii, analiza se va axa pe comportamentul anterior al clientului în raporturile sale cu banca: eventualele credite deja contractate și modul în care a respectat cerințele băncii în privința rambursării ratelor și a plății dobânzilor, serviciul datoriei, etc. Un comportament adecvat în trecut nu garantează însă pe deplin obținerea unui viitor credit. Banca va mai avea în vedere și situația financiară actuală a solicitantului, obiectivul de atins și nu în ultimul rând capacitatea actuală, reală de rambursare.

Dacă este un nou client, banca va pune un accent sporit pe cercetarea desfășurată cu ocazia analizei solicitării de credit. Se vor avea în vedere următoarele probleme considerate mai importante:

– caracterul clientului, apreciat prinl prisma gradului de cinste, integritatea sa morală, prudența de care a dat dovadă în afaceri, modul în care și-a păstrat promisiunile în trecut, reputație, etc.;

performanțele clientului, care se referă la: profitabilitatea afacerii creditate, calitatea documentației întocmite pentru obținerea împrumutului, viitoarele fluxuri bănești inclusiv serviciul împrumutului bancar;

domeniul de afaceri al firmei, obiectul concret de activitate, acestea fiind extrem de importante pentru bancă în vederea menținerii structurii portofoliului de credite dorit;

situația financiară a clientului;

calitatea mamagementului firmei;

participarea clientului cu o parte din capitalul său la afacerea creditată;

relațiile cu partenerii din țară și străinătate;

postura clientului ca posesor de capital, realizată prin urmărirea evoluției conturilor acestuia pe o anumită perioadă.

2.3.2. Cererea de creditare

Aspectele cele mai importante care se iau în considerare atunci când se analizează cererea de creditare sunt:

competența legală a solicitantului (dacă are dreptul să angajeze societatea într-o relație de credit);

destinația creditului (obiectul creditului trebuie să fie legal și în legătură cu activitatea curentă a clientului );

suma solicitată, respectiv dimensiunea creditu1ui. Reprezintă suma considerată de creditor a fi necesară debitorului pentru desfășurarea optimă a afacerii creditate și trebuie fundamentată pe baza unei analize a fluxurilor bănești;

perioada pentru care se solicită creditul;

variantele de rambursare a creditului și de plată a dobânzii prezentate de client;

cunoașterea scopului și destinației împrumutului, bancherul urmârind obținerea de informații precise, în care să fie arătate motivele reale pentru care clientul dorește să se împrumute. Supravegherea respectării acestei destinații, în perioada de creditare este esențială pentru bancher. Perioada de rambursare a creditului depinde de durata de viață a obiectivului creditului, de evoluția inflației și de cursul valutar;

garanțiile oferite de client pentru credit;

dobânzi, comisioane bancare și profitul ce revine băncii în funcție de risc.

2.3.3. Rambursarea creditului

Rambursarea creditului se face pe baza unui grafic de rambursare. Banca trebuie să țină seama, atunci când stabilește modul în care va fi rambursat creditul de tipul creditului și de natura nevoii pe care o finanțează, acesta trebuind să fie în concordanță cu prognoza fluxurilor bănești și cu durata de viață a obiectului creditului.

Rambursarea trebuie să țină cont de planul de rambursare, care trebuie avut în permanență în vedere și respectat pe tot parcursul perioadei de creditare. Aceasta trebuie urmărit atât de solicitant cât și de banca creditoare.

2.3.4. Dobânzile și comisioanele

Dobânzile și comisioanele trebuie astfel stabilite încât să asigure profitabilitatea fiecărei acțiuni de creditare și să fie competitive comparativ cu alte bănci, întrucât în caz contrar, clienții vor solicita credite în altă parte.

În portofoliul de venituri al băncii figurează atât dobânzile cât și comisioanele, care pot fi legate sau nu de activitatea de creditare. În perioada actuală băncile tind să realizeze mai multe servicii în urma cărora se percep diverse comisioane. Acestea trebuie să fie competitive pe piața bancară ca să asigure venituri instituțiilor bancare.

Principalele tipuri de rate ale dobânzii. În economia de piață există o mare diversitate de dobânzi, între care cele mai semnificative sunt următoarele:

1. Taxa oficială a scontului – este dobânda la care banca centrală rescontează (achită) cambiile prezentate de băncile comerciale și acordă împrumuturi celorlalte bănci; are nivelul cel mai scăzut din economie, influențând toate celelalte dobânzi;

2. Taxa privată a scontului – este dobânda la care băncile comerciale scontează cambiile prezentate de întreprinzători și acordă credite economiei;

3. Dobânda practicată între întreprinzători – nivelul său este stabilit între întreprinzători; de exemplu, dobânda practicată la vânzarea mărfurilor pe credit;

4. Dobânda bonificată la depozitele bancare (dobânda pasivă a băncilor), al cărei nivel este inferior dobânzii percepute la creditele bancare (dobânda activă);

5. Dobânda practicată de diferite insituții specializate de cerdit pentru a încuraja anumite activități sau sectoare, al cărei nivel este inferior dobânzii practicate de celelalte bănci la acordarea de credite;

6. Dobânda practicată la titluri publice și private emise pe termen scurt;

7. Dobânda practicată la titluri publice și private emise pe termen mediu și lung (obligațiuni).

2.3.5. Garanția creditului

Orice bancă trebuie să se asigure suplimentar că, creditele acordate vor fi rambursate la timp, deci pe lângă analiza bonității clienților, banca se va asigura și prin perceperea de garanții bancare.

Garanția reprezintă metoda, instrumentul sau angajamentul accesoriu contractului de credit, în măsura să asigure banca de recuperarea sumelor împrumutate și dobânzilor, în cazul nerambursării acestora de către debitor. Garantarea creditelor este considerată unul dintre principiile de bază ale creditării bancare.

Garantarea creditelor este necesară pentru că:

banca are dovada că clientul solicitant de credit are capacitatea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin contract;

debitorul este motivat să-și îndeplinească obligația asumată, altfel se va executa garantia;

banca obține certitudinea că în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către debitor va fi despăgubită prin executarea garanției.

Garanțiile pentru creditele acordate se pot delimita în:

garanții reale ;

garanțtii personale;

alte garanții.

“Garanțiile reale reprezintă bunul sau bunurile și produsul sau produsele obtinute în urma valorificării acestora, pe care debitorul le afectează compensării sau recuperării prin el(e) a creanței pe care creditorul o are asupra sa. “

Garanțiile reale au două forme:

ipoteca

gajul

"Ipoteca este o garanție reală imobiliară, fără deposedare, prin care se permite creditorului ca, în situația în care creditul nu a fast rambursat la scadență, să urmarească imobilul ipotecat, să ceară valorificarea garanției prin scoaterea lui la vânzare silită, din sumele încasate urmând să-și recupereze integral sau parțial creditul și/sau dobânda aferentă". Obiectul ipotecii î1 constituie bunurile imobile ca terenurile și clădirile.

Pentru a fi acceptate ca garanție a creditului, bunurile ipotecate trebuie să îndeplinească, o serie de condiții :

să fie proprietatea celor care le aduc în garanție și să fie libere de sarcini;

să fie ușor vandabile;

să fie amplasate în zone de interes pentru eventualii potențiali cumpărători;

terenurile pe care sunt amplasate clădirile să se afle în proprietatea celor care le utilizează ca garanție a creditelor sau a garantului sau să fie în folosința acestora;

să fie evaluat de către un evaluator agreat de banca creditoare;

să fie asigurate de o societate de asigurare agreată de către bancă.

Metode de stingere a ipotecii :

stingerea obligației principale;

renunțarea creditorului la ipotecă;

prescripția.

Gajul reprezintă "acea garanție reală care presupune, de regulă, deposedarea debitorului de bunul gajat și încredințarea acestuia unei terțe persoane desemnate de părți,,. Este important ca bunurile aduse în gaj să îndeplinească condițiile de valabilitate ca și bunurile ipotecate.

În practică se preferă îndeosebi garanțiile reale deoarece acestea transferă cea mai mare parte a riscului nerambursării creditului și neplății costului acestuia în sarcina debitorului.

Un nivel al garanțiilor reale cu peste 10-20% peste volumul creditului acordat și a costului (dobânzi, comisioane și alte cheltuieli ) acestuia este suficient, având în vedere că la acestea se adaugă și o subevaluare preventivă a garanțiilor.

Garanțiile personale reprezintă angajarea printr-un contract accesoriu încheiat cu creditorul, a uneia sau a mai multor persoane fizice sau juridice, de a plăti datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti el însuși.

Garanțiile personale îmbracă mai multe forme:

fidejusiunea;

cauțiunea (scrisoarea de garanție bancară);

garanțiile personale reglementate de legi speciale, dar care se întemeiază pe ideea de

fidejusiune;

garanțiile guvernamentale, sunt emise de către ministere, ca reprezentante ale statului;

garanția de firmă;

planul de afaceri.

Fidejusiunea reprezintă un contract accesoriu unilateral și consensual, prin care fidejusorul se obligă față de bancă să execute obligația asumată de debitor în cazul în care acesta nu o execută. Fidejusorul trebuie să fie o persoană fizică sau juridică legal constituită, să dispună de suficient patrimoniu și să desfășoare o activitate licită.

Cauțiunea reprezintă un înscris prin care o altă bancă se angajează ca în cazul în care un debitor nu va executa obligația sa de a plăti la timp o sumă de bani stabilită, să plătească suma neachitată în favoarea băncii beneficiare.

Garanția de firmă reprezintă angajamentul ferm al împrumutatului de a derula întregul său flux bănesc prin ghișeele băncii creditoare. Această garanție reprezintă, de fapt, o condiție pusă de bancă pentru acordarea creditului.

Planul de afaceri reprezintă o garanție utilizată de întreprinderile mici și mijlocii care nu dispun de alte mijloace de garantare a creditelor necesare.

Un mare bancher spunea : " când se vorbește de încredere se vorbește desigur de cinste, adică de cuvântul ferm al împrumutatului de a rambursa la scadență, la data convenită, creditul pe care l-a cerut și l-a obținut, dar se exprimă în același timp, necesitatea competenței împrumutatului în activitatea sa profesională. Competența este un factor fundamental pentru a aproba un credit, în măsura în care este foarte evident că o tranzacție prost condusă este o afacere periculoasă, mal ales pe piețe foarte concurente, atât pe plan național, cât și internațional ,,.

Din păcate însă, așa cum remarcă și alți autori, garanția pe care o reprezintă debitorul, ca factor uman, și-a pierdut din importanță mai ales în ultimii ani. Putem spune că băncile s-au înscris într-o tendință de luare în considerare a acestui factor doar în măsura în care își pot derula profitabil afacerile și nu ca o garanție a sistemului bancar. Din categoria altor garanții fac parte:

efectele de comerț (cambia, biletul la ordin. warantul, cecul );

fondul de comerț;

depozite colaterale (garanție reală).

"Cambia este obligația scrisă de a plăti sau de a face să se platească, la scadență, o sumă de bani determinată ,,

Cambia reprezintă un titlu de credit care pune în legatură 3 persoane: trăgătorul, trasul și beneficiarul. Titlul este creat de trăgător în calitate de creditor, care dă ordin debitorului său numit tras să plătească o suma fixată la o dată determinată în timp, fie unui beneficiar, fie la ordinul acestuia din urmă.

“Biletul la ordin este un instrument prin care emitentul își ia angajamentul de a plăti la o anumită dată, o sumă determinată beneficiarului sau celui care este posesorul legitim al instrumentului.”

“Cecul este definit ca o instrucțiune scrisă dată unei bănci de a plăti cuiva valoarea menționată în acea instrucțiune.”

“Warrantul reprezintă o “recipisă eliberată celui care depune mărfuri în păstrarea unui magazin general, constituind titlu de proprietate asupra mărfurilor, folosind ca hârtie de valoare și la obținerea de credit pe gaj “

Warantul conține două părți: recipisa de depozit și buletinul de gaj. Posesorul recipisei warant poate obține credit bancar girând warantul în favoarea băncii.

Fondul de comerț este acceptat de unele bănci ca garanție a creditelor și este considerat în ansamblul său un bun mobil chiar dacă poate include și bunuri imobile.

Depozitul colateral se poate constitui ca garanție dacă se au în vedere următoarele aspecte:

durata depozitului va fi cel puțin egală cu a creditului;

depozitul nu necesită asigurare;

dacă creditul este garantat în totalitate din depozit colateral, valoarea depozitului va fi cel puțin egală cu valoarea creditului plus dobânda antecalculată pe primele trei luni;

depozitul se constituie odată cu acordarea creditului, având mențiunea colateral, și se înregistrează într-un cont specific;

constituirea depozitului colateral se poate face de către titularul depozitului indiferent dacă acesta este beneficiarul creditului sau girantul.

Garanțiile, în vederea acceptării lor de către băncile comerciale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

să poată fi transformate rapid în lichidități;

să fie materializate sub forma unui titlu, înscris autentic, etc;

bunurile să fie în circuitul civil, să se afle în proprietatea solicitantului sau a girantului și să nu fie afectate de alte creanțe;

proprietarul bunurilor să aibă capacitatea de a le gaja sau ipoteca;

existența piețelor de desfacere sau de potențiali cumpărători pentru bunurile propuse drept garanție;

bunurile propuse a fi luate în garanție să fie în stare bună de funcționare și să se încadreze în uzura maximă admisă de normele tehnice în vigoare, privind evaluarea activelor fixe;

bunurile să fie asigurate de către o societate de asigurări agreată de către bancă, iar asigurarea bunului trebuie să fie permanentă pe perioada de creditare.

Garanțiile constituite în vederea obținerii creditelor bancare îndeplinesc mai multe funcții, astfel :

stimulează și asigură respectarea disciplinei contractuale prin executarea în mod corespunzător și la termen a obligațiilor asumate de către împrumutat;

asigură securitatea creditului prin faptul că garanția poate fi valorificată de banca comercială în vederea acoperirii creditului nerestituit și a dobânzilor neachitate de către debitor;

asigură economisirea de lichidități, în sensul că împrumutatul dovedește că dispune de lichidități potențiale;

Banca își ia și o serie de măsuri asiguratorii suplimentare atunci când acordă creditele, cum ar fi: garanțiile date de directorii companiilor care au solicitat creditul, polițe de asigurare de viață, etc.

CAP.3. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ – VERIGĂ IMPORTANTĂ A SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

De la înființarea sa în anul 1990, Banca Comercială Română s-a concentrat pe crearea unui parteneriat durabil cu clienții săi, condiție sine qua non pentru succes. BCR a reușit să găsească modalitatea prin care să integreze obiectivele strategice, politicile și succesiunea acțiunilor într-un tot unitar, având un singur scop: satisfacerea clientului. Segmentarea, bazată pe diversitatea dimensiunilor, domeniilor de activitate și cerințelor clienților, a fost esențială permițând Băncii să își adapteze oferta astfel încât să corespundă perfect cerințelor fiecărui segment.

Banca Comercială Română (BCR) este prima bancă comercială desprinsă din B.N.R. în anul 1990, prin preluarea operațiunilor comerciale de la aceasta. Este o bancă autohtonă cu capital majoritar de stat, menținându-se cu o cotă de piață de 31,2%. Realizează un trend permanent de creștere a profitului în perioada 1999-2003, și anume de la 54 milioane USD în 1999 la cca. 152 milioane USD în 2003. Banca ocupă o poziție importantă pe piața creditului, cu un sfert din piața creditului pentru companii și o treime din piața creditului pentru populație.

În primele 5 luni ale anului 2004 BCR a înregistrat rezultate pozitive pe toate segmentele de piață pe care acționează, realizările sale înscriindu-se în prevederile planului de afaceri pe care și l-a propus. Profitul net înregistrat în primele 5 luni se ridică la aproape 3.000 miliarde lei (cca 73 milioane EUR) în creștere față de aceeași perioadă a anului precedent cu peste 60%. Totalul activelor, în primele 5 luni ale anului 2004, a crescut cu cca. 29% față de 31 mai. 2003, ajungând la peste 200.000 miliarde lei, în timp ca capitalurile proprii au înregistrat o creștere cu cca. 27%, ajungând la aproape 33.000 miliarde lei (aprox. 807 milioane EUR).

În 2004 totalul creditelor s-a majorat cu cca. 45% comparativ cu 2003, atingând peste 87.000 miliarde lei în timp ce totalul depozitelor atrase de bancă au crescut cu aproximativ 22%, ajungând la cca. 140.000 miliarde lei. BCR își menține poziția de lider pe piață prin susținerea și performanțele subsidiarelor sale: BCR Asigurări, BCR Leasing, BCR Asset Management și BCR Securrities. Activitatea BCR în semestrul I al anului 2004 a fost sprijinită și de parteneriatul său cu cei 4,2 milioane de clienți, pentru care banca administrează peste 7 milioane de conturi.

3.1. Prezentarea generală a Băncii Comerciale Române

Activitatea BCR s-a concentrat pe consolidarea unor relații de afaceri cu instituții financiare puternice, care să permită asigurarea unor condiții de afaceri avantajoase dar, în același timp, și sigure pentru clienții săi. Toate acestea, coroborate cu atuurile legate de experiența, abilități tehnice, reprezentare teritorială, baza de clienți și, nu în cele din urmă, rezultatele financiare, au făcut ca BCR să rămână în continuare partenerul preferat din România al băncilor internaționale. Pe baza unor înțelegeri reciproc avantajoase cu bănci din Europa și Asia (banca Vaneshtorgbank, Federația Rusă și respectiv Industrial and Commercial Bank of China), BCR a permis clienților lărgirea orizontului de afaceri cu noi parteneri recomandați de băncile corespondente. Cele 835 bănci corespondente și 1.550 bănci corespondente cu cheie SWIFT schimbată au fost tot atâtea alternative oferite de BCR clienților săi.

Mixul de produse corporate ale BCR, unul din cele mai cuprinzătoare de pe piață, a fost conceput cu scopul de a satisface și chiar depăși cerințele clienților. BCR și-a reafirmat angajamnetul pentru satisfacerea clientului, adaptânu-și oferta cerințelor fiecărui segment. Gama largă de produse bancare este ajustată continuu cu scvopul de a ține pasul cu evoluția pieței și de a reflecta necesitățile ce reies din natura, scopul și dimensiunea activităților clienților.

BCR se va preocupa și în viitor de extinderea clientelei din rândul persoanelor fizice. Printr-o ofertă diversificată de produse și servicii, concretizată într-un număr mare de operațiuni bancare realizate cu rapiditate, seriozitate, siguranță și cu respectarea cerințelor de confidențialitate, banca își va menține poziția sa de lider de necontestat în cadrul sistemului bancar românesc.

BCR se preocupă de lărgirea cadrului de afaceri cu întreprinderile mici și mijlocii, dar în același timp va duce și o politică de păstrare a clientelei rentabile.

Bilanțul consolidat, la 31 dec. 2003, însuma 184.724.820 milioane lei (peste 4,7 miliarde echivalent euro), în creștere în termeni reali cu 8,7 % față de anul precedent; la 30 iunie 2004 aceasta era de 211.523.302 milioane lei (neauditat). Creșterea a fost generată, în principal, de majorarea volumului de credite acordate (+41,7%), ponderea acestora câștigând 10 puncte procentuale față de anul precedent (de la 33 % la 43 %). Un aspect important al activității desfășurate la nivelul Băncii îl reprezintă creșterea veniturilor care nu provin din dobânzi, atât ca volum (+13,5%), cât și ca pondere în structura veniturilor de exploatare (37,2 % în 2003, față de 33,7% în 2002). Cele mai dinamice evoluții le-au înregistrat veniturile din comisioane (+15,0 %), veniturile din operațiuni valutare (de 2,9 ori mai mari decât în 2002) și veniturile din prime de asigurare (de 2,8 ori). În aceste condiții, deși venitul net din dobânzi a scăzut ușor, ca efect al reducerii ecartului de dobândă, veniturile din exploatare s-au majorat cu 3,0 %.

Profitul din exploatare a însumat 5.462 miliarde lei (132,8 milioane echivalent euro), ceea ce corespunde unei rentabilități a capitalurilor de 16,5 % și a activelor de 2,8 %. Comparativ cu anii precedenți profitul din exploatare s-a diminuat, pe fondul creșterii cheltuielilor de funcționare și a celor cu provizioanele. În cele ce urmează vom prezenta situația comparativă a veniturilor și cheltuielilor Băncii.

Tabel nr. 1.

Contul de profit și pierdere consolidat pentru anul încheiat la 31. dec. 2003 comparat cu finele anului 2004

Sursa: Raportul anual al Băncii Comerciale Române

IMM-urile constituie segmentul ce beneficiază de cea mai mare atenție din partea băncii ca urmare a creșterii importanței sale în economie. IMM-urile joacă un rol important în stimularea competiției și încurajarea performanței, constituind motorul creșterii economice. Acest segment reprezintă 90,7 % din protofoliul de clienți corporate. 60 % din IMM-urile din România sunt clienți ai BCR.

2003 a fost un an crucial în istoria BCR, atât datorită modificării structurii acționariatului, în favoarea a doi investitori internaționali importanți – BERD și IFC, cât și datorită adoptării unei noi strategii și a unui nou plan de afaceri pentru următorii 4 ani, care să potențeze capacitatea de a concura pe piața Uniunii Europene lărgite.

Prin oferta diversificată de produse și servicii moderne, concretizată într-un număr mare de operațiuni bancare realizate cu rapiditate, seriozitate, siguranță și respectarea cerințelor de confidențialitate, Grupul își va menține poziția sa de lider de necontestat în cadrul sistemului bancar românesc.

Produsele și serviciile oferite clienților persoane juridice sunt: credite în lei și în valută, carduri de debit emise sub sigla VISA și Europay, acreditive în lei și în valută, depozite la termen în lei și în valută, scrisori de garanție bancară, operațiuni online prin Multicash – BCR, efectuarea de tranzacții cu hârtii și titluri de valoare, acordarea de consultanță economico-financiară la solicitările de credite.

Au fost lansate noi produse care vin în întâmpinarea nevoilor clienților și a realităților economice. Noile tipuri de credite, precum Creditul pentru Agricultură și Creditul Ipotecar în valută, demonstrează preocuparea permanentă a BCR de a actualiza oferta de produse. BCR a lansat și două noi tipuri de carduri, cardul de credit Visa Business Electron, special conceput pentru a sprijini activitatea curentă a IMM-urilor și cardul Visa Virtuon destinat exclusiv tranzacțiilor pe Internet.

În domeniul activităților externe, BCR a continuat procesul de consolidare calitativă a relațiilor, atât cu băncile corespondente cât și cu organismele financiare internaționale, agențiile de rating și agențiile de garantare a creditelor de export. În contextul unei legitime îngrijorări privind securitatea internațională și a unui mediu economic internațional nesigur marcat de evenimentele anului 2001, BCR a regândit activitatea de corespondent bancar. Ca urmare, aceasta a fost abordată pe baze de parteneriat și cooperare (în locul celei bazate pe concurență) și pe adoptarea unei stricte politici de cunoaștere a clientului (Know Your Customer Policies) și de luptă împotriva spălării banilor. Printr-o atentă alegere a partenerilor și supraveghere a activității acestora, prin creșterea flexibilității în relațiile cu clienții, BCR a fost capabilă să anticipeze și să reacționeze eficient la provocările pieței.

Pe lângă produsele și serviciile bancare tradiționale, clienții corporate beneficiază de servicii financiare adiționale oferite de Bancă împreună cu subsidiarele Grupului, precum factoring și, respectiv leasing, asset management, consultanță financiară, fuziuni, achiziții și atragere de capital.

Aspectul cel mai important îl constituie faptul că BCR are cea mai largă ofertă de operațiuni prin intermediul serviciilor de electronic banking.

Ultimele ratinguri acordate Băncii Comerciale Române de către agențiile internaționale de rating precum Moody’s Investors Service, Standard & Poor’s, Fitch Ratings, Capital Intelligence, arată că BCR are putere financiară, prezintă o perspectivă pozitivă de piață și o putere internă cotată pozitiv.

3.1.1. Conceptele Băncii Comerciale Române

VIZIUNEA băncii în domeniul calității: consolidarea poziției de lider pe o piață concurențială în plină dezvoltare, managementul la cel mai înalt nivel fiind direct implicat în creșterea eficacității și eficienței sistemului calității implementat.

MISIUNEA calității: competitivitatea – Continuarea furnizării de  produse și servicii bancare competitive, prin creșterea permanentă a calității acestora și a modului de servire. Definirea clară a proceselor și responsabilităților, implicarea personalului prin integrarea fiecărui angajat în sistemul calității și cunoașterea locului în cadrul proceselor băncii, asigurarea transparenței prin documentarea sistemului și solicitarea auditării acestuia reprezintă principalele acțiuni în drumul spre obținerea avantajului competitiv.

PLANURI: Ținta BCR este aceea  de a avea un sistem de management al calității funcțional și adecvat cerințelor standardului ISO 9001:2000, dar și atingerea obiectivului “zero defecte”, ceea ce presupune îmbunătățirea continuă a proceselor băncii.

3.1.2. Clienți, investitori, personalul Băncii Comerciale Române

CLIENȚI: “Calitatea pentru Banca Comercială Română înseamnă orientarea spre  consumatorii de produse bancare, satisfacerea permanentă și la cele  mai înalte standarde a cerințelor acestora prin oferirea de produse și servicii competitive, cu profesionalism, dedicație și capacitate de inovare “ – Dr. Nicolae Dănilă, Președinte executiv al BCR.

INVESTITORI: Scopul BCR este acela de a crește valoarea băncii și a valorii adăugate pentru client.

PERSONAL: Principalul activ al băncii îl constituie personalul implicat și loial, dând dovadă de competență și dinamism. Personalul băncii participă sistematic la cursuri de pregătire în domeniul managementului calității. Fiecare angajat al băncii este responsabil de calitatea propriei munci, care influențează satisfacția clienților și implicit rezultatele financiare ale băncii.

Banca Comercială Română este o societate pe acțiuni având capital social de 21.196.925 milioane lei, împărțit în acțiuni cu o valoare nominală de 10.000 lei. La sfârșitul anului 2004 structura acționariatului era.

Diagrama de structură nr. 1.

Sursa: Raportul Anual al BCR.

3.2. Orientări în activitatea băncii

Odată cu relansarea economiei și îmbunătățirea mediului de afaceri din România, sistemul bancar a cunsocut o dezvoltare accelerată – mult mai accentuată decât a celorlalte sectoare economice – atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.

În calitatea sa de cel mai mare grup financiar-bancar care operează pe piața românească, cu o capitalizare de peste 800 milioane EURO, Banca Comercială Română și-a stabilit o nouă Strategie pentru perioada 2004-2007, strategie care are ca obiectiv major consolidarea poziției de lider în România și a celei de prim-plan ocupate pe piața Europei centrale și de est.

Strategia BCR are la bază principii moderne de guvernanță corporativă, iar valoarea fundamentală este protejarea tuturor părților care au interes în bancă (acționari, administratori, cleinți, salariați, furnizori, etc.) responsabilitatea și transparența reprezentând elementele cheie care asigură existența și perpetuarea acestei valori.

Banca menține orientările fundamentale din strategia anterioară

3.3. Creditul – principala operațiune activă a Băncii Comerciale Române

Creditul continuă să fie principalul produs solicitat de către firmele românești, cea mai mare cerere înregistrându-se pentru liniile de credit, creditele pentru investiții și creditele pentru finanțarea stocurilor. Creditele în sold la sfârșitul anului 2003 au crescut cu 40,8 % față de anul 2002, acesta fiind cel mai important și dinamic plasament pentru Bancă.

Creditele pentru IMM-uri au reprezentat 46,25 % din totalul creditelor corporate în sold, adică o creștere cu 28,5 % comparativ cu anul 2002. Dat fiind rolul esențial pentru economie, Banca a accentuat sprijinul acordat IMM-urilor prin finanțări atât din surse proprii cât și din surse atrase de la bugetul asigurărilor de șomaj și din împrumuturi externe în cadrul programelor BERD – Facilitatea de finanțare a IMM-urilor, FIDA, SAPARD, PHARE, MARR, etc. Interesul sporit al BCR în susținerea IMM-urilor este dovedit și de creditele acordate acestui segment în colaborare cu Agenție Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. În perioada 2001 – 2003 au fost finanțate 3.177 de proiecte totalizând aproximativ 3.000 miliarde lei. În urma finanțării acestor proiecte au fost create 43.200 de locuri de muncă, din care 22.000 au fost ocupate de șomeri.

BCR a micșorat dobânzile pentru credite acordate în lei, cu excepția creditelor ipotecare. În același timp dobânzile la depozite nu se modifică. Micșorarea este de până la 2 puncte procentuale. Dobânzile la creditele personale pe termen scurt vor fi de 23,9%, cele de lungă durată de 24,9%, iar cele pentru creditele imobiliare de 21%. În cazul creditelor pentru nevoi personale de până la 20.000 EURO, în funcție de perioada de rambursare, vor fi între 19-20%, iar pentru creditele de carduri de 28%. În cazul cardurilor de plată cu posibilitate de credit dobânzile sunt de 24%. Creditele cu dobânda fixă, în funcție de perioada de rambursare, oscilează între 18-22,9%.

Finanțarea corporativă reprezenta 70,4 % din totalul creditelor în sold la finele anului 2003, reflectând politica Băncii de a susține companiile pentru realizarea capitalului de lucru, precum și pentru realizarea de investiții:

Tabel nr. 2

Credite și avansuri acordate clientelei

Sursa: Raportul Anual al BCR, 2004

3.4. Principalele tipuri de credite oferite de Banca Comercială Română agenților economici privați

De la începutul activității sale și până în prezent, Banca a dezvoltat și a menținut un portofoliu solid de clienți persoane juridice tradiționali. Permanenta preocupare pentru dezvoltarea bazei sale de clienți a dus implicit la o continuă dezvoltare a serviciilor sale, între care un loc important îl dețin facilitățile de creditare.

Banca va continua să aibă un rol activ pe acest segment de piață, acordând ca și până acum o atenție specială IMM-urilor. Banca urmărește să fie un furnizor complet de servicii și produse bancare de calitate, promovând o atitudine orientată spre client.

BCR oferă clienților următoarele categorii de credite în funcție de termenul de rambursare:

*Credite pe termen scurt:

credite globale de exploatare în lei

linii de credite în lei și valută

credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare în lei și valută

credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere în lei

credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație în lei și valută

credite pentru prefinanțarea exporturilor în lei și valută

credite pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății în lei și valută

credite de scont în lei și valută

credite pe documente de plată aflate în curs de încasare (cecuri și ordine de plată) în lei

factoringul în lei și valută

credite pentru facilități de cont în lei

credite pe descoperit de cont (overdraft) în lei

*Credite pe termen mediu și lung:

credite pentru echipamente (investiții) în completarea surselor proprii în lei și valută

credite pentru cumpărarea de acțiuni și active, în lei

credite promotori în lei

credite ipotecare în lei

credite pentru activitatea de leasing în lei și valută

credite de forfetare în valută.  

Având în vedere marea varietate a creditelor și spațiu insuficient pentru dezvoltarea fiecărei forme de credit vom trata numai pe acelea care sunt mai uzuale și care sunt de interes pentru IMM-uri.

3.4.1.Linii de credite

Obiectul acestui credit îl constituie finanțarea activității curente a unei întreprinderi.

Facilitatea va fi revizuibilă periodic, în funcție de modificarea criteriilor ce stau la baza determinării valorii liniei de credit:

la fiecare 3, 6 sau 12 luni de la data acordării

la depunerea rezultatelor semestriale și anuale

Volumul maxim al liniei de credit trebuie să se situeze cel mult la nivelul valorii deficitului de lichidități determinat pe cash-flow-ul clientului, fără a depăși însă 75% din valoarea creanțelor medii lunare înregistrate într-o perioadă anterioară de 3-12 luni. Acestea vor fi analizate din punct de vedere al calității și al perioadei medii de încasare.

Se vor exclude acele creanțe pentru care există posibilitatea compensării lor cu diverse datorii, creanțe incerte de încasat și/sau creanțe a căror perioadă de încasare înregistrată depășește uzanțele comerciale ale clientului în cazul clienților care desfășoară o activitate în care ponderea vânzărilor pe credit este foarte mică, volumul maxim al liniei de credit se va determina în limita a 75% din volumul stocurilor. Acestea vor fi analizate din punct de vedere al calității și al perioadei medii de stocare și vor fi excluse stocurile deteriorate, fără mișcare și/sau a căror perioadă de stocare depășește uzanțele comerciale.

Liniile de credit au o scadență de până la 12 luni, dar ele pot fi:

prelungite, cu o nouă revizuire la 3, 6, 12 luni, cu menținerea, majorarea sau diminuarea expunerii maxime în funcție de evoluția activității curente a beneficiarului;

transformată în credit cu scadențe fixe sau în linie de credit cu diminuarea treptată a plafonului, în cazul în care banca consideră că linia respectivă poate deveni un credit problemă;

stopată (reziliată, denunțată) unilateral de către bancă dacă se consideră că nu mai sunt îndeplinite un minim de condiții pentru derularea corespunzătoare și rambursarea acesteia.

3.4.2. Credite pentru finanțarea stocurilor

Obiectul creditului îl constituie:

stocurile temporare,

stocurile sezoniere.

Creditele pentru finanțarea stocurilor temporare se acordă în general pe termen de maxim 180 zile pentru finanțarea operațiunilor cu caracter ciclic.

Societățile vor prezenta documentația din care să rezulte nevoia și obiectul creditului precum și cauzele economice care determină necesitatea formării stocurilor respective:

primirea de la furnizori a unor materii prime și materiale în avans față de termenele din contracte (specific unor procese tehnologice care necesită existența stocurilor în avans);

aprovizionări în loturi optime, întreruperea producției din motive nejustificate, lipsa mijloacelor de transport sau alte greutăți în expedierea produselor la intern sau la export;

Durata acestei forme de creditare va fi raportată la ciclul de fabricație. Vor fi creditate:

stocurile care au fost achiziționate deja în perioada precedentă fără a fi achitate (dar care au desfacerea asigurată);

stocurile care urmează a fi achiziționate de agenții economici pe bază de contracte ferme, cu desfacerea asigurată.

Creditele pentru finanțarea stocurilor sezoniere se acordă agenților economici care constituie stocuri de produse agricole, agroalimentare, precum și alte stocuri care nu sunt de natura celor curente și se consumă într-o perioadă mai mare de un trimestru, fără a depăși 12 luni de la constituire.

Pentru acest tip de credite se va avea în vedere încheierea cu clientul a unui contract de cesiune a încasărilor aferente valorificării stocurilor creditate sau produselor finite în care acestea au fost încorporate.

Banca va analiza periodic condițiile de creditare urmărind în principal existența stocurilor și în cazul valorificării lor, destinația încasărilor provenite din vânzare, realizarea cash-flow-ului comparativ cu cel prezentat băncii, existența și respectarea contractelor de desfacere, conservarea garanțiilor, respectarea destinației creditului și stadiul de fabricație.

3.4.3. Credite pentru export

Acestea asigură acoperirea cheltuielilor curente sau excepționale ocazionate de activitatea de export.

Prefinanțarea exportului – acest tip de credit are ca obiect finanțarea producției pentru export. Volumul maxim al creditului destinat producției de export se va stabili la nivelul deficitului net de resurse, fără a depăși 75 % din costurile aferente contractelor de export creditate.

În cazul unor exporturi a căror încasare nu se realizează prin acreditive sau alte modalități de plată asiguratorii, se recomandă ca banca să solicite, pe lângă garanții materiale și personale cum ar fi următoarele:

cesiunea drepturilor de încasare rezultate din acreditivele aferente altor exporturi, deschise prin alte bănci cu acordul scris al băncilor respective;

contracte ferme cu clienții recunoscuți pe piața internațională, sau cu care beneficiarul de credit a avut și alte colaborări, fără să fi avut probleme de întârziere a plăților sau de neplată.

Pe lângă controlul periodic efectuat de bancă la 3, 6 sau 12 luni se va urmări în mod special și realizarea contractului de export creditat, respectarea tuturor clauzelor cuprinse în acesta și efectuarea exporturilor și încasarea sumelor aferente prin conturile deschise la BCR

Postfinanțarea exportului – această formă de credit se acordă pentru finanțarea încasării producției livrate la export, scopul fiind refacerea lichidităților firmei pe perioada cuprinsă între momentul livrării mărfii și încasarea contravalorii acesteia, conform termenului de plată prevăzută în facturile externe. Determinarea volumului creditului pentru încasarea producției livrate la export se face în functie de:

prevederile contractelor încheiate la export privind valoarea producției livrate, inclusiv cheltuielile de transport și desfacere în limită a 75 % din valoarea facturilor de export acceptate la creditare;

creditele de acest tip se pot acorda pe perioada de la livrarea mărfii până la data încasării contravalorii acesteia, prevăzute în contractul de export sau de comision, pe o perioada de cca. 30-60 zile.

Garantarea creditului se face de regulă pe baza facturilor externe emise de exportator și neîncasate, pentru care se încheie cesiunea de creanță. Pe lângă garanții materiale se pot solicita și: cesiunea drepturilor de încasare rezultate din acreditive aferente altor exporturi deschise fie prin BCR, fie prin alte bănci, cu acordul scris al acestora; cesiunea drepturilor de încasare rezultat din contracte ferme încheiate cu partenerii externi, cu care clientul creditat de bancă se află în relații tradiționale.

Se va solicita clientului emiterea unor bilete la ordin în favoarea BCR, avalizat de către acționari, administratori, a căror valoare să acopere creditul și dobânzile aferente.

3.4.4. Credite pentru investiții

Acest tip de credit se acordă pentru finanțarea investițiilor productive, în completarea surselor proprii, în vederea acoperirii cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiții aprobate, pentru:

realizarea de noi obiective și/sau capacități de producție;

dezvoltarea, modernizarea și/sau retehnologizarea obiectivelor de investiții, a capacităților de producție existente;

procurarea de mașini, utilaje și mijloace de transport;

cumpărarea de mijloace fixe (constructii, unități de producție, etc );

achiziții de imobilizări necorporale;

efectuarea oricăror cheltuieli legate strict de realizarea și darea în exploatare a investițiilor productive;

plata unor rate de leasing.

Caracteristici

Este destinat pentru finanțarea activității de investiții, în completarea surselor proprii ale clienților, pe total activitate de investiții sau pe obiective (proiecte) de investiții, pentru:

realizarea de noi capacități de producție,

dezvoltarea/menținerea capacităților de producție existente,

modernizarea/retehnologizarea capacităților de producție, a utilajelor,

mașinilor, instalațiilor, clădirilor existente etc.

Se acordă clienților din categoria corporate pentru finanțarea în completare a unei părți din valoarea totală a investiției, diferența reprezentând aportul propriu al clientului care, de regulă, trebuie utilizat înainte de punerea la dispoziție a creditului; importurile de completare pot fi finanțate integral;

Este disponibil în lei și valută pe termen scurt, mediu și lung, pe cel mult 10 ani;

Se poate acorda o perioadă de grație pentru plata ratelor de credit de până la  2 ani, iar în cazul creditelor contractate de autoritățile administrației publice locale perioada de grație este de maxim 1 an;

Nivelul creditului este de maxim 85% din valoarea totală a investiției, 15% fiind sursele proprii ale solicitantului;

Aportul propriu al solicitantului constă fie în lichidități înregistrate în contul curent, fie în realizarea efectivă a unei părți din investiția respectivă;

Banca poate acorda clienților care achiziționează echipament în leasing, credite pentru plata avansului solicitat de compania de leasing sau pentru plata valorii reziduale, cu condiția ca solicitantul să contribuie cu surse proprii reprezentând 20% din valoarea avansului;

în cazul creditelor acordate autorităților administrației publice locale, banca poate accepta constituirea unui aport propriu mai mic de 15%;

Creditele pentru investiții acordate asociațiilor de locatari vor fi garantate în proporție de cel putin 25% cu garanții cash.

3.4.5. Credite pe documente în curs de încasare

Acest tip de credit se acordă clienților Băncii pentru acoperirea decalajului intervenit în fluxul de venituri (încasări) și cheltuieli (plăți), pe o perioadă de maxim 60 de zile calendaristice.

Destinația acestor credite constă în efectuarea unor plăți foarte urgente cum ar fi: furnizori; datorii către buget, autoritățile vamale; salarii și altele asemenea, a căror neplată ar conduce societatea în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea curentă, și a căror acoperire se va face într-o perioadă foarte scurtă de timp din încasarea unor documente în curs de achitare.

Este indicat ca valoarea creditului solicitat să reprezinte:

în cazul facturilor, cecurilor și biletelor la ordin neavalizate, maxim 75 % din valoarea acestora. Este de preferat ca facturile să fie emise în favoarea mai multor clienți, pentru dispersia riscului;

în cazul documentelor certe de natura: ordinelor de plată vizate de bancă plătitorului, cecuri barate certificate, ordine de vânzare-cumpărare valută vizate de BCR, bilete la ordin avalizate de instituții bancare agreate de BCR și altele asemenea, maxim 95 % din valoarea acestora.

Se recomandă acceptarea creditării numai a facturilor emise în favoarea unor parteneri tradiționali ai clientului băncii și care și-au dovedit capacitatea de plată.

Condiții pentru acordarea acestui tip de credite:

valoarea tranzacțiilor anterioare ale clientului băncii și partenerii de afaceri în favoarea cărora au fost emise facturile respective depășește de 3 ori valoarea facilităților de creditare solicitate;

numărul tranzacțiilor anterioare pe relația de afaceri respectivă este de minimum 3;

durata medie de încasare a facturilor anterioare emise pe relația de afaceri analizată se încadrează în limitele scadenței creditului acordat;

nu există facturi restante pe relația de afaceri respectivă. Facturile restante sunt acelea care au depășit termenul uzual de încasare, la intern de 30-45 de zile, iar la extern 60 de zile.

Garanțiile necesare acordării acestei facilități sunt: garanții reale, documente certe în curs de încasare, facturi, cecuri și bilete la ordin în curs de încasare, scrisori de cesiune a încasărilor din acreditive.

În toate cazurile se va solicita clientului emiterea unor bilete la ordin în favoarea BCR, avalizate de către acționari, administratori în nume personal, a căror valoare să acopere creditul și dobânzile aferente.

3.4.6. Credite pentru derularea programelor SAPARD

BCR a încheiat un protocol de colaborare care are ca obiect asigurarea condițiilor de finanțare în cadrul Programului Special de Aderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală cu Agenția Națională SAPARD, prin care se acordă credite consiliilor locale și primăriilor pentru acoperirea aportului propriu din programele cu cofinanțare în vederea dezvoltării infrastructurii mai ales în zonele rurale. Domeniile de finanțare sunt cuprinse în măsurile de finanațare a U.E. și pot fi pentru:

dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale,

dezvoltarea și îmbunătățirea marketingului produselor agricole și piscicole,

dezvoltarea resurselor umane,

dezvoltarea bazei materiale, etc.

Beneficiarii acestor credite pot fi Consiliile Locale ale comunelor din România și asociații de tip partenerial, cu statut juridic, între Consiliile Locale ale comunelor din România.

CAP.4. PROCEDURA DE CREDITARE A AGENȚILOR ECONOMICI PRIVAȚI DE CĂTRE BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ

4.1. Documentația necesară obținerii creditelor

În vederea obținerii unuia sau mai multor categorii de credite din cele prezentate, clienții persoane juridice, trebuie să prezinte băncii o serie de documente cum ar fi:

cererea de credit, semnată de persoanele autorizate să prezinte agentul economic solicitant al creditului;

bilanțul contabil, raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, încheiate pentru ultimul an, ultimele situații privind:”Rezultatele financiare”, “Situația patrimoniului”, “Balanța de verificare”, încheiată pentru ultima lună;

bugetul de venituri și cheltuieli și situația prognozată a încasărilor și plăților aferentă perioadei de creditare;

situația stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditul, care să cuprindă cantitățiile, valorile, cauzele formării și termenele de valorificare;

situația contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul creditului;

proiectul graficului de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor;

planul de afaceri;

lista de garanții;

orice alte documente necesare.

Documentația prezentată este comună tuturor categoriilor de credite, la aceasta agenții economici anexează și alte documente specifice categoriei de credite solicitate. Aceasta, cât și alte documente elaborate ulterior de bancă în cursul procesului de acordare, verificare, rambursare a creditului reprezintă conținutul dosarului de creditare al fiecărui client, care se întocmește, păstrează conform prevederilor din normele de creditare ale fiecărei bănci în parte.

În categoria documentelor elaborate ulterior de bancă se regăsesc contractul de credit și contractul de garanție.

Contractul de credit este actul încheiat între bancă și împrumutant prin care se materializează acordul de voință între cele două părți. El se întocmește în minimum 3 exemplare, toate fiind originale și având fiecare în parte aceeași putere juridică. Destinația lor este următoarea:

exemplarul 1 – se păstrează într-un loc distinct, stabilit de conducerea băncii, constituind portofoliul de contracte de credite al unității respective;

exemplarul 2 – se predă împrumutantului care va semna de primire pe exemplarul1;

exemplarul 3 – se păstrează în dosarul de credite al agentului economic respectiv, pe întreaga perioadă de creditare, până la rambursarea integrală a creditului.

Contractul de credit se va semna de directorul sucursalei, contabilul șef, consilierul juridic și moderatorul de credit, pe fiecare filă, numai după ce în prealabil a fost semnat de debitor și garanți în fața unui reprezentant al băncii. Un extras din contract se predă serviciului decontări-contabile pentru acordarea împrumutului și urmărirea rambursării acestuia și plata dobânzii conform graficului de eșalonare. După semnarea contractul va fi integrat în registrul de evidență a cererilor de credit și intră în vigoare după ce solicitantul și-a îndeplinit toate obligațiile.

Prin contractul de credit se stabilesc drepturile și obligațiile părților contractante, iar semnarea lui de către împrumutat înseamnă acceptarea necondiționată a tuturor prevederilor acestuia.

După încheierea contractului, ofițerii de credite și juristul băncii verifică:

înscrierea garanțiilor la judecătorie și notificarea la societatea de asigurări a cesiunii drepturilor de despăgubire pentru bunurile asigurate, ipotecate și gajate în favoarea băncii;

constituirea și utilizarea integrală a surselor proprii cu care împrumutatul participă la realizarea proiectului creditat;

alte prevederi.

Orice modificare ulterioară a clauzelor unui contract de credit încheiat se va putea face numai pe baza unui act adițional sau notificare unilaterală, fiecare încheindu-se în 3 exemplare, constituind parte integrantă a contractului de credite și având aceleași efecte juridice.

Contractul de credite produce efecte juridice până la finalizarea ultimului act de recuperare a creditului și dobânzilor, inclusiv prin executare silită sau procedura de reorganizare și lichidare judiciară. El încetează la expirarea duratei pentru care a fost încheiat sau în urma rezilierii unilaterale de către bancă în situația neexecutării obligațiilor contractuale de către împrumutant.

În contractele de credit nu se admit modificări, ștersături, clauze contractuale care nu fac obiectul contractului respectiv, care pot conduce la interpretări eronate sau la pierderea drepturilor ce decurg din contract.

Contractele de garanție se vor semna de directorul sucursalei, contabilul șef și consilierul juridic. În vederea autentificării actului necesar înscrierii ipotecilor în cartea funciară, conducerea sucursalei poate împuternici moderatorul de credite sau consilierul juridic pentru a reprezenta banca în fața notarului.

4.2. Analiza bonității clienților

În procesul de creditare a companiilor un prim pas îl reprezintă analiza bonității solicitanților de credite. Pentru a determina bonitatea se efectuează ratinguri, care reprezintă indicatorii de risc cei mai importanți ai băncilor pentru evaluarea expunerii din acordări de credite. Aparent nu există un sistem corect de rating, corectitudinea depinzând de modul în care este utilizat.

Prima analiză este analiza financiară. Analiza financiară se va efectua pe baza bilanțului și a declarației de venituri și cheltuieli (contul de profit și pierdere).

Activitatea de creditare implică în permanență analize privind situația patrimonială, rezultatele economico-financiare, capacitatea managerială, credibilitatea fiecărui client și alte elemente care să permită evaluarea potențialului economic și financiar prezent și de perspectivă.

4.2.1. Aspecte nefinanciare privind clienții băncii

Analiza nefinanciară vizează formarea de către bancă a unor convingeri referitoare la calitățile morale și profesionale ale conducerii agenților economici, a principalilor asociați și colaboratori și a reputației, privită prin calitatea produselor, serviciilor și a modului de îndeplinire a obligațiilor asumate în relațiile cu partenerii de afaceri.

Factorii nefinanciari care influențează activitatea clientului pot fi interni sau externi. În fundamentarea deciziei de acordare a unui credit ofițerii de credite vor lua în considerare următoarele aspecte:

Conducerea activității (managementul) – se referă la aspecte ca: pregătirea profesională, prestigiul și experiența în ramura sau sectorul de activitate în funcții de conducere, reputația echipei manageriale, structura și moralitatea conducerii, asigurarea succesiunii manageriale, gradul de participare al echipei de conducere la capitalul societății, calitatea sistemului informațional, capacitatea de a se achita de obligații, perioada de rotație a personalului care poate constitui un semnal atunci când este prea scurtă (câteva luni) sau prea lungă (peste 10-20 de ani).

Activitatea clientului – surprinde următoarele aspecte: evoluția activității și profilul acesteia, caracterul activității (permanent, sezonier, ciclic) sfera de activitate (producție, comerț, prestări de servicii etc.) produsele și serviciile, sectorul de piață deținut, portofoliul de clienți, relațiile și furnizorii, politica de prețuri, publicitate și reclame, resursele materiale și resursele umane pe care le deține.

Strategia – se referă la existența unei strategii pe următorii 3-5 ani (realistă, realizabilă sau cu risc de eșec) modalități de realizare a ei, alternative și implicații în cazul nerealizării strategiei propuse, existența sau nu a unor planuri de restructurare și redresare financiară în cazul în care această strategie nu este viabilă.

Factorii nefinanciari externi care trebuie luați în considerare la fundamentare deciziei de creditare sunt următorii:

domeniul de activitate – competitivitate, profitabilitate, tehnologizare, cheltuieli de capital, costuri fixe ridicate sau reduse principalele firme care evoluează în respectivul domeniu de activitate;

încadrarea activității clientului în politica economică generală și în tendințele strategiei viitoare privind respectivul domeniu de activitate;

impactul legislației asupra activității clientului;

impactul unor factori macroeconomici asupra activității clientului;

dependența și poziția geografică față de sursele de aprovizionare și piețele de desfacere;

caracteristicile sociale ale piețelor de desfacere: obiceiuri alimentare, inclinația spre anumite produse de consum, religie, etc.

Analiza aspectelor nefinanciare privind clienții băncii se va efectua de ofițerii de credite:

la solicitarea primului credit;

ori de câte ori un client al băncii solicită un credit;

o dată pe an pentru toți clienții aflați în portofoliu, beneficiari de credite;

ori de câte ori din informațiile obținute de bancă rezultă că ar putea fi posibile modificări majore în activitatea clienților beneficiari de credite aflați în portofoliul băncii.

Pentru bancă este important să își poată forma o imagine cât mai reală despre partenerul sau viitorul partener de afaceri și astfel în procesul de analiză a documentației și stabilirea oportunității acordării creditului, ofițerul de credite din sucursală va face uz de

informații obținute de la clienți – din cererea de deschidere a contului, cererea de credit, contractul de societate și statutul societății, bilanțul contabil și contul de profit și pierdere și din balanța de verificare;

informații din baza de date a băncii – privind: volumul total de credite acordate și rambursate/nerambursate pe categorii de termene, volumul de încasări și plăți lunare, incidente apărute în derularea operațiilor de plăți fără numerar, și a operațiunilor de creditare;

informații din surse exterioare – care pot fi obținute de la: B.N.R., Registrul Comerțului, organisme specializate, alte bănci, Comisia Națională de Statistică, Centrala Incidentelor de Plăți, Internet, mass-media, etc.

4.2.2. Studiu economico-financiar a activității clienților

Analiza economico-financiară a activității clienților presupune:

Analiza bilanțului contabil, care vizează:

-examinarea bilanțurilor și a situațiilor financiare pe 3 perioade anterioare, respectiv ultimii 2 ani consecutivi încheiați și ultima situație contabilă periodică (balanța de verificare); în cazul clienților a căror activitate se desfășoară de mai puțin de doi ani, cu un standing financiar ridicat, analiza economico-financiară a activității acestora se poate efectua pe baza ultimelor situații contabile disponibile, respectiv, ultimul bilanț contabil încheiat și două balanțe de verificare sau a ultimelor trei balanțe de verificare.

Bilanțurile contabile ale societăților comerciale sunt supuse verificării și certificării de către cenzori, experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare sau societăți comerciale de expertiză contabilă, după caz, în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor. În același mod se stabilesc și condițiile privind verificarea și certificarea bilanțurilor contabile ale regiilor autonome.

– analiza imobilizărilor corporale și necorporale și a surselor de acoperire a acestora;

– analiza decontărilor, datoriilor și obligațiilor față de terți;

– analiza costurilor, în vederea dimensionării corecte a volumului de credite pentru activele circulante care fac obiectul creditării.

Analiza veniturilor, cheltuielilor și contul de profit și pierdere, care presupune:

– analiza rezultatelor activității și a profitului obținut;

– analiza repartizării profitului net;

– analiza pierderilor înregistrate și recuperarea lor.

Analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor expirate, oferă posibilitatea unei mai bune înțelegeri, la nivelul fiecărei activități (exploatare, investiții, financiară), a modului în care au fost generate fondurile (sursele) și utilizarea acestora, precum și impactul asupra disponibilităților bănești ale agentului economic, la sfârșitul perioadei analizate.

Analiza fluxului de lichidități pe perioada următoare, presupune ca pe baza rezultatelor obținute anterior și a portofoliului de contracte de aprovizionare și desfacere, a programului de producție și a variației stocurilor etc. să se evalueze și să se prognozeze:

-posibilitățile clientului de a genera în viitor lichidități;

-capacitatea clientului de a-și onora obligațiile de plată viitoare.

Bilanțul contabil, documentul oficial de gestiune al agentului economic, oferă o imagine contabilă asupra patrimoniului situației financiare și rezultatelor obținute, pe baza lui se pot elabora noi informații care să răspundă mai bine nevoilor de analiză ale băncii, respectiv de diagnostic dar și de evaluare.

De asemenea informațiile furnizate de contul de profit și pierdere vor fi regrupate și prelucrate pentru a reflecta rentabilitatea și eficiența activității desfășurate. Foarte important este faptul ca atunci cînd se analizează activul unei societăți comerciale și în mod expres activele imobilizate ale acesteia, accentul trebuie pus pe două aspecte mai importante și anume: valoarea ce se poate realiza prin vânzarea activului și care este timpul maxim estimat de transformare în lichidități imediate ale activului.

Pornind de la conținutul bilanțului prelucrat, de la contul de profit și pierdere prelucrat, precum și de la situația patrimoniului, rezultatele financiare și balanța de verificare ofițerii de credite vor calcula un pachet de indicatori de bonitate specifice fiecărei bănci în parte în vederea analizei bonității clienților. Când indicatorii se calculează pe baza balanței de verificare, în prealabil soldurile conturilor vor fi grupate potrivit modelului formularelor de raport impuse de Ministerul Finanțelor.

4.2.3. Evaluarea bonității clienților-indicatorii de bonitate ai Băncii Comerciale Române

Bonitatea clientului exprimă capacitatea acestuia de a-și achita obligațiile ce rezultă din contractul de credit încheiat cu banca (credite și dobânzi aferente).

Analiza bonității clientului se va efectua:

– ori de câte ori se solicită un credit;

– pentru creditele aflate în portofoliu o dată pe semestru;

– semestrial pentru calculul provizioanelor;

– la solicitarea conducerii băncii.

I. Indicatori de nivel și structură

Cifra de afaceri- reprezintă veniturile relizate de client la finele perioadei (luna, trimestru, an) din relațiile cu terții. Evoluția cifrei de afaceri trebuie să fie una ascendentă. În cadrul analizei cifrei de afaceri se va ține cont de influența creșterii prețurilor și de evoluția producției fizice la principalele produse.

Capitalul propriu- se acordă importanță analizei capitalurilor proprii în sens larg și strict, cât și a capitalurilor nete în sens strict. Se pune accent pe determinarea stocurilor, cheltuielilor și a altor active incerte care le diminuează valoarea.

Rezultatul exercițiului (profit sau pierdere)- este un indicator sintetic care caracterizează eficiența activității desfășurate, influențând direct capitalurile proprii în sensul majorării lor cu profitul și diminuării lor cu pierderile. Banca nu intră în afaceri cu clienții care înregistreză pierderi, iar afacerile cu clienții cu profit mic se vor face cu mare prudență.

Fondul de rulment-în cazul unei bune gestionări activele imobilizate trebuie să fie acoperite integral de pasivele pe termen lung.

Fondul de rulment = Pasive pe termen lung – Active imobilizate

În cazul în care pasivele pe termen lung finanțează nu numai activele imobilizate dar și o parte din activele realizabile avem de a face cu un excedent al pasivelor pe termen lung față de activele imobilizate se numește fond de rulment negativ.

În cazul unui fond de rulment negativ, preocuparea clienților este îndreptată spre echilibru prin sporirea capitalurilor proprii, a rezervelor și a altor fonduri din profitul realizat, obținerea de subvenții, vânzarea de active imobilizate, etc. evitându-se acoperirea cu credite pe termen scurt a surplusului de active imobilizate.

Mărimea fondului de rulment este determinată de elementele componente ale pasivelor pe termen lung și activelor imobilizate astfel:

Creșterea fondului de rulment este determinată de creșterea capitalului propriu și majorarea datoriei pe termen mediu și lung sau ca urmare a diminuării activelor imobilizate (datorită procesului de amortizare sau vânzarea unor active)

Scăderea fondului se datorează diminuării capitalului propriu (retrageri din capital, înregistrări de pierderi, retragerea unor asociații) sau rambursarea datoriei pe termen lung și mediu, creșterea activelor imobilizate.

Necesarul de fond de rulment- reprezintă diferența dintre activele realizabile și datoriile curente cu scadența mai mică de 1 an. Necesarul de fond de rulment se caracterizează prin variații mai mari decât fondul de rulment datorită instabilității atât a activelor imobilizate cât și a datoriilor curente cu scadența mai mică de 1 an.

NFR=AR-DC, unde AR-active realizabile

DC-datorii curente mai mici de 1 an

Necesarul de fond de rulment poate fi:

Pozitiv – Atunci când activele realizabile sunt mai mari decât datoriile curente cu scadența mai mică de 1 an, deci există o ineficiență de resurse la nivelul bilanțului, care trebuie acoperită prin excedent de fond de rulment sau prin credite pe termen scurt.

Negativ – Atunci când activele realizabile sunt mai mici decât datoriile curente cu scadența mai mică de 1 an, rezultă că avem un surplus de resurse atrase.

Factorii care influențează necesarul de fond de rulment sunt:

1) tipul de activități desfășurate;

2) volumul activității;

3) sezonabilitatea activității;

4) viteza de rotație a principalelor elemente care constituie necesarul de fond de rulment:

Rotația stocurilor

Durata medie de staționare = (Stoc inițial +Stoc final)*360/2* Cost aprovizionare

a stocurilor

Rotația clienților

Durata medie de încasare= (Sold inițial +Sold final )*360/2*Cifra de afaceri

Rotația furnizorilor

Durata medie de plată = (Sold inițial+Sold final)*360/2*Cost aprovizionare

a furnizorilor

Trezoreria netă – reflectă diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment. Ea este definită ca fiind diferența dintre trezoreria pozitivă și trezoreria negativă.

TN = FR –NFR sau

TN = trezoreria pozitivă – trezoreria negativă

Dacă fondul de rulment este mai mare decât necesarul de fond de rulment rezultă o trezorerie netă pozitivă.

Dacă fondul de rulment este mai mic decât necesarul de fond de rulment rezultă o trezorerie netă negativă.

Variația trezoreriei nete este datorată necesarului de fond de rulment care evoluează în funcție de ciclul de exploatare, respectiv în funcție de termenele de plată ale furnizorilor și de termenele de încasare a creanțelor. În general întreprinderile au un necesar de fond de rulment pozitiv cu atât mai mare cu cât ciclul de fabricație este mai lung.

Pentru a putea optimiza situația financiară putem avea în vedere:

* Fie mărirea fondului de rulment printr-o investiție în:

– creșterea capitalului prin aport în numerar

– practicarea unor politici de majorare a rezervelor

– împrumuturi pe termen lung

– vânzare de active imobilizate.

* Fie micșorarea necesarului de fond de rulment prin:

– accelerarea rotației stocurilor (reducerea stocului la nivelul optim, a ciclului de fabricație)

– accelerarea rotației clienților (diminuare amănârii de plată și mărirea încasărilor)

II. Indicatorii de bilanț

1)Lichiditatea

Are drept scop aprecierea capacității unei întreprinderi de a face față datoriei sale pe termen scurt prin transformarea continuă și progresivă a activelor sale circulante în trezorerie. Calculul lichidității se face cu ajutorul lichidității curente și a lichidității imediate.

A.C. – S.N. – C.I. – D.A.P.C.

Lichiditatea curentă = –––––––––––––––––––––––* 100

Datorii cu scadenta mai mică de 1 an unde,

A.C. –active circulante, S.N. – stoc nevalorificabil, C.I. – clienți incerți, D.A.P.C. =decontări cu asociații privind capitalul

(A.I – S – C.I – D.A.P.C.)

Lichiditatea imediată= ––––––––––––––––––*100

Datorii cu scadența mai mică de 1 an unde,

A.I = active imobilizate, S =stocuri, C.I =clienți incerți, D.A.P.C. =decontări cu asociații privind capitalul

În cazul în care acești indicatori sunt mai mari decât 100 rezultă o lichiditate ideală iar dacă sunt mai mici decât 100 rezultă un semnal pentru bancă deoarece în caz de faliment posibilitățile de recuperare a creditelor se pot materializa integral numai prin valorificarea stocului.

Banca calculând acești indicatori elimină acele active care nu se pot transforma rapid în numerar la o valoare prestabilită.

Modul de interpretare a lichidității:

<100% – Lichiditate necorespunzătoare

100-120% – Lichiditate satisfăcătoare

120-150% – Lichiditate bună

>150% – Lichiditate foarte bună

2) Solvabilitatea

Arată capacitatea unei societăți de a-și acoperi toate datoriile (bancă, buget, etc.) prin valorificarea tuturor activelor sale. Pentru a putea determina concret solvabilitatea considerăm că:

activele unei societăți trebuie diminuate cu acele elemente cu valoare zero;

datoriile societății trebuie diminuate cu diferențele de conversie pasiv care nu reprezintă o datorie ci un profit potențial.

Total active – Active cu valoare incertă (zero)

Solvabilitatea = ––––––––––––––––––––––––*100

Total datorii – Diferențe de conversie pasiv

3) Gradul de îndatorare

Valoare acestui indicator este influențată direct de ramura de activitate, de complexitatea tehnologiei și de ciclul de fabricație. Astfel în ramurile industriale valoarea indicatorului va fi mai mare iar în activitatea de comerț va fi mai mică. Indiferent de situația analizată valoarea indicatorului trebuie să fie mai mare de 1.

În aprecierea acestui indicator se va urmări ca pe total să fie mai mare ca 1, iar în structura acea parte din activ reprezentată de imobilizările corporale să fie acoperită de regulă cu surse proprii și în total activ ponderea datoriilor totale (furnizor, bancă, buget) să nu fie mai mare de 50%.

Gradul de îndatorare general arată raportul între sursele împrumutate (financiare și nefinanciare) luate cu împrumut și capitalurile proprii nete ale proprietarilor. Acest indicator furnizează o informație generală privind nivelul de participare a capitalurilor proprii nete în sens strict în totalul activelor și măsura riscului acceptat de proprietar în cadrul afacerii.

El este relevat în analiza societății cu activitate în desfășurare cât și în analiza acelora care au probleme financiare. Un nivel ridicat al acestui indicator este un semnal de alarmă că societatea este subcapitalizată.

Total datorii

Gradul de îndatorare generală = –––––––––––––*100

Capital propriu în sens strict

Gradul de îndatorare financiar arată raportul între sursele financiare împrumutate și capitalurile proprii nete ale proprietarilor.

Cu cât acest indicator este mai mare cu atât societatea este mai îndatorată și deci este mai vulnerabilă la o scădere a profitului sau la o creștere a ratei dobânzii. Se poate accepta un nivel mai mare a acestui indicator în cazul în care profitabilitatea activității clientului este ridicată și constantă.

Total datorii financiare

Gradul de îndatorare financiar = –––––––––––––*100

Capital propriu în sens strict

Baza de acoperire a gradului de îndatorare este următoare:

4) Viteza de rotație a activelor circulante

Arată numărul de cicluri efectuate de activele circulante în decursul unei perioade:

Cifra de afaceri

Viteza de rotație a capitalului = ––––––––––

Active circulante

Cu cât viteza de rotație este mai mare cu atât activele circulante au fost folosite mai eficient. Având în vedere structura activelor circulante se poate calcula indicatori ai stocului de mărfuri, a produsele finite și a mărfurilor.

Pentru determinarea concretă a acestui indicator el trebuie comparat cu nivelul înregistrat de firmele de profil similar din aceeași ramură de activitate sau cu nivelul mediu al ramurii.

Rotația stocurilor de materii prime (RSmp)

1) RSmp = Costul aprovizionării/Stocul mediu

2) RSmp = Stoc mediu *360/ Costul aprovizionării

Stoc mediu = (Stoc inițial +Stoc final)/2

Rotația stocurilor în curs de fabricație (RScf)

1) RScf = Cifra de afaceri / Stocul mediu;

2) RScf = Stoc mediu*360 / Cifra de afaceri

Rotația stocurilor de produse finite /mărfuri (RSpf/m)

1)RSpf/m = Cifra de afaceri/ Stocul mediu;

2)RSpf/m = Stoc mediu *360/ Cifra de afaceri

Durata medie de încasare a clienților (DmIC) – exprimată în zile reprezintă amânarea medie a plății acordate clienților și se calculează astfel:

DmIC = Stoc mediu*360/Cifra de afaceri

Mărfurile livrate și neîncasate reprezintă valoarea creanțelor comerciale acordate clienților și acest indicator arată durata medie a acestor credite.

Durata medie de plată a furnizorilor (DmPF) – exprimat în zile reprezintă amânarea medie a plății către furnizori și se calculează astfel:

DmPF = Stoc mediu *360 / Costul aprovizionărilor

În cazul în care costul aprovizionărilor este dificil de determinat se poate folosi cifra de afaceri. Indicatorul arată valoarea creditelor comerciale obținute. Prelungirea duratei acestor credite sporește volumul surselor atrase de către societatea care are nevoie pentru finanțarea activelor sale circulante, resurse care nu sunt gratuite și deci societatea comercială trebuie să aleagă între costul creditelor comerciale și cel al creditelor bancare.

Indicatori de performanță

Rentabilitatea – reprezintă capacitatea agentului economic de a obține profit din activitatea proprie. Principalele tipuri de rentabilități care se calculează sunt:

1) Rentabilitatea de exploatare exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a obține profit din activitate propriu-zisă, înaintea oricăror influențe ale elementelor financiare și excepționale și poate fi calculate astfel:

Excedent brut din exploatare

Rentabilitatea Brută de Exploatare = ––––––––––––––-*100

Producția exercițiului

Rezultatul din exploatare

Rentabilitatea Netă de Exploatare= ––––––––––––––-*100

Cifra de afaceri

2) Rentabilitatea economică-exprimă capacitatea unei societăți de a obține profit din întreaga sa activitate economico-financiară

Excedent brut curent

Rentabilitatea Economică= –––––––––––––––*100

Total bilanț

Alți indicatori care exprimă rentabilitatea economică sunt:

a. (Rezultatul curent/Total bilanț)*100

b. (Capacitatea de autofinanțare/Total bilanț)*100

c. (Rezultatul net al exercițiului/Total bilanț)*100

Cu cât acești indicatori au valoare mai mare cu atât rentabilitatea este mai bună.

3) Rentabilitatea financiară- exprimă capacitatea capitalului investit de a produce profit.

Capacitatea de autofinanțare

Rentabilitatea Financiară= –––––––––––––––– * 100

Capitaluri proprii nete în sens strict

Alți indicatori care exprimă rentabilitatea financiară sunt:

(Rezultatul brut al exercițiului/ Capitaluri proprii în sens strict)*100

(Rezultatul net al exercițiului/ Capitaluri proprii în sens strict)*100

Indicatori de risc financiari

Riscul financiar apare în momentul în care se apelează la credite pentru a completa sursele de finanțare ale unei activități. Premisa fundamentală ca o firmă să-și sporească rentabilitatea financiară în condițiile apelării la credite este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii. În caz contrar, când apelarea la credite se face în condițiile în care rentabilitatea economică este mai mică decât rata dobânzii, apare o degradare a rentabilității financiare datorită diminuării profitului. Indicatorii oferă indicii asupra capacității de rambursare a împrumuturilor și de plată a dobânzii.

Riscul financiar se exprimă prin indicatorul de acoperire a dobânzii care arată capacitatea societății de a plăti dobânda la creditele angajate.

Rezultatul înainte plății dobânzii și a impozitului pe profit

Acoperirea Dobânzi = ––––––––––––––––––––––––––

Cheltuieli cu dobânzile

Dacă acoperirea dobânzii are o valoare mai mare de 3 arată o capacitate bună a agentului economic de a-și plăti dobânda.

Se mai folosesc și alți indicatori:

(Datorii financiare totale/ Excedent brut curent)*100

(Datorii financiare totale/ Excedent brut total)*100

Cu cât valoarea lor este mai mică cu atât rambursarea datoriilor se face mai rapid

(Cheltuieli cu dobânzile/ Excedent brut curent)*100

(Cheltuieli cu dobânzile/ Excedent brut total)*100;

Acești indicatori reflectă capacitatea clientului de a plăti dobânzile și arată perioada de timp necesar pentru plata acestora. Cu cât valoarea lor este mai mică cu atât plata dobânzii este mai sigură.

(Cheltuieli financiare +Datorii financiare cu scadenta mai mica de 1 an)/Excedent brut total;

(Cheltuieli cu dobanda/ Cifra de afaceri)*100

(Cheltuieli cu dobanda/ Datorii financiare)*100.

Rata valorii adaugate (RVA) reprezintă ponderea valorii nou create de agentul economic în totalul activității sale.

Valoarea adăugată

Rata valorii adăugate = –––––––––––*100

Cifra de afaceri

Cu cât valoarea acestui indicator crește de la o perioadă la alta cu atât aprecierea va fi mai bună.

Politica de dividende reprezintă ponderea dividendelor cuvenite acționarilor în totalul rezultatului net al exercițiului.

Dividende

Politica de dividende= –––––––––––––– *100

Rezultatul net al exercițiului

Cu cât acest indicator este mai mare cu atât acționarii au beneficiat o pondere mai mare de dividende din totalul profitului obținut, cunoscut fiind faptul că banca agreează reinvestirea într-o proporție cât mai ridicata a profitului net.

Pe baza indicatorilor calculați și a punctajului acordat fiecăruia în parte, banca va putea încadra clientul într-o categorie de bonitate de la A la E.

Factorii cantitativi sunt: caracteristicile riscului financiar, ca: grad de îndatorare; profitabilitate; lichiditatea; acoperirea dobânzii.

Factorii calitativi se analizează de către inspectorul de credite din diferitele documente provenite de la firmă, iar analiza financiară se va efectua pe baza bilanțului și a contului de profit și pierdere.

Sunt definite 10 categorii diferite de BRR. Pentru fiecare categorie se oferă descrierea calitativă a tipului de client care se încadrează în aceasta.

BRR 1 – Excelent

Această categorie se va aplica clienților cu o probabilitate minimă de incapacitate de plată în anul următor. Aceste tipuri de societăți au un grad ridicat de stabilitate și diversitate.

Clienții din această categorie au o capacitate de rambursare a datoriei foarte putemică și un grad de îndatorare constant. Profitul a fost foarte bun mai mulți ani la rând. Aceste societăți sunt cele mai bine cotate pe piețele financiare.

BRR 2 – Puternic

Această categorie se aplica clienților cu o probabilitate redusă de incapacitate de plată în anul următor. Societatea are un grad confortabil de stabilitate și diversitate, dar pot exista anumite excepții.

Societățile din acestă categorie au o piață și o poziție financiară solidă și o activitate de succes. Capacitatea totală de rambursare a datoriei, măsurată de cash flow raportat la totalitatea serviciului datoriei, se consideră foarte puternică și indicatorii importanți ai bilanțului sunt constanți.

BRR 3 – Bun

Această categorie se aplică clienților cu o probabilitate destul de redusă de incapacitate de plată în anul următor. Aceștia au un anumit grad de stabilitate și soliditate.

Acest tip de societăți pot fi expuse schimbărilor ciclice concentrate mai mare a riscului activității, pe produs sau piață.

Tipic pentru această categorie este combinația protecției confortabile a activului pentru bancă și o structură acceptabilă a bilanțului. Capacitatea de rambursare a datoriei raportată la cash flow se estimează a fi putemică.

BRR 4 – Satisfăcător/Normal

Această categorie include acei clienți care reprezintă elemente clare de risc pentru bancă, iar probabilitatea de incapacitate de plată este, într-o anumită măsură, mai mare.

Aceasta este reflectată de caracterul lavabil al câștigurilor și performanței.

Clienții trebuie să facă rata ciclurilor de activități comerciale, dar orice perioadă economică nefavorabilă prelungită va crea o deteriorare peste limitele acceptabile.

Este tipic pentru aceste societăți combinația dintre activele solide și protejarea cash flow-ului. Capacitatea rambursării datoriei evaluată prin cash flow este acceptabilă. Capitalizarea societății este mai scăzută decât ar fi normal în ramura economică respectivă.

BRR 5 – Acceptabil/Risc mai ridicat

Elementele de risc ale băncii sunt suficient de evidente deoarece performanțele viitoare ale firmei sunt nesigure. Deși clienții ar trebui să facă față în continuare ciclurilor de activități comerciale, orice perioadă economică și/sau de piață nefavorabilă prelungită ar crea o deteriorare imediată peste limitele acceptabile.

Această categorie va corespunde riscurilor care mai sunt încă acceptabile, indiferent de cele mai sus menționate.

Acest rating corespunde clienților în cazul cărora natura expunerii reprezintă un risc mai ridicat din cauza evoluțiilor extraordinare, dar pentru care se estimează un risc descrescător într-o perioadă de timp acceptabilă.

BRR 6 – Marginal/Risc mai ridicat

Această categorie o reprezintă acei clienți pentru care mediul de afaceri nefavorabil sau factorii de risc specifici reprezintă o problemă.

Clientul va considera foarte dificil să facă față oricărei scăderi a activității economice și incapacitatea de plată, în acest caz, este mai mult decât probabilă.

În concluzie, această categorie include acei clienți pentru care expunerea băncii din credit nu constituie un risc de pierdere pe moment, dar performanța acestuia este adversă, iar dacă tendințele de evoluție nu devin favorabile, acestea pot duce la pierderi pentru bancă.

BRR 7 – Mențiune specială/Nesatisfăcător

În această categorie sunt incluși clienții caracterizați printr-o probabilitate mare de incapacitate de plată.

Vor fi incluse societățile care prezintă risc de nerambursare pentru bancă. Există o mare probabilitate a necesității rescadențării in viitorul apropiat. Banca va trebui să ia în considerare posibilitatea de a încerca să iasă din afacere: de exemplu, să ceară imediat executarea garanțiilor.

BRR 8 – Substandard/ Nesatisfăcător- încă performant

În acestă categorie sunt incluși clienții pentru care se aplică unul sau mai mulți din următorii factori:

încasarea ratelor sau dobânzilor devine incertă indiferent de data plății stabilită, ca urmare a unei evoluții financiare, manageriale, economice sau politice adverse sau ca urmare a unei situații precare a garanțiilor;

în general clientul își îndeplinește încă obligațiile financiare, dar cu întârziere.

Astfel de situații vor apărea atunci când povara datoriei este prea mare, când cash flow-ul și acoperirea dobânzii sunt slabe sau negative, sau alternativ, când există o situație frauduloasă.

BRR 9 -Incert, Neperformant

Include acele credite pentru care se aplică unul din următorii factori:

toți clienții au statut de credit neperformant;

orice plată (rata de rambursare) restantă mai mult de 90 de zile;

clientul este incapabil sau nu dorește să ramburseze datoria pentru o perioadă de timp prelungită, iar perspectiva unui serviciu adecvat al datoriei, în viitorul apropiat este incertă.

Astfel de evenimente în desfășurare includ fuziunea, achiziționarea, infuzia de capital și garanții suplimentare.

O retrogradare la BRR 9 și la statutul de credit neperformant apare în mod obligatoriu atunci când un client a depășit data scadenței cu 90 de zile sau mai mult în mod voluntar banca poate decide, în mod unilateral, ca un credit să primească statutul de neperformant înaintea celor 90 de zile menționate mai sus. La această dată clientul va intra în mod automat în categoria BRR 9.

BRR 10 – Pierdere/Lichidare

Reprezintă acele credite pentru care perspectiva de restabilire a bonității și rambursarea datoriei este puțin probabilă. Această categorie corespunde și cazurilor în care banca va prelua sau a preluat titlul asupra activelor clientului și pregătește o executare a garantiei și/sau lichidarea societății.

Valorile obținute la rating sunt trecute într-un tabel și se acordă un punctaj pe baza căruia se poate clasifica societatea din punctul de vedere al bonității. (Anexa nr. 1)

4.3. Aprobarea creditului

Aprobarea, acordarea și angajarea creditelor presupune următoarele aspecte:

Ofițerii de credite verifică la sediul agentului economic realitatea datelor din documentele anexă la cererea de credite, efectuând totodată analiza economico-financiară a indicatorilor de bonitate ce caracterizează activitatea clientului precum și aspectele nefinanciare.

În funcție de natura și specificul desfășurate verifică nivelul indicatorilor de bonitate, serviciul datoriei și capacitatea de rambursare, pe baza acestora și a altor indicatori ofițerii de credite vor stabili împreună cu clientul categoria de credit care i se potrivește cel mai bine în funcție de necesitățile, afacerea sau proiectul care stă la baza solicitării creditului.

Determinarea și acordarea diferitelor categorii de credite se efectuează potrivit normelor B.C.R., fiecare categorie de credite având specificul ei în cea ce privește analiza economico-financiară, nivelul indicatorilor de bonitate, aspectele nefinanciare, negocierea creditelor, acordarea și negocierea volumului de credite, angajarea propriu-zisa, garantii cerute și modul de rambursare.

Pe baza acestor analize ofițerul de credite întocmește un referat de credit ce va putea fi avizat și aprobat de toate organele de competență care cuprinde trei părți importante:

elemente definitorii privind creditul;

detalii semnificative privind situația economico-financiară, aspectele nefinanciare ce caracterizează activitatea clientului și riscul băncii față de acesta;

riscul și distribuirea lui în cazul debitorului unic.

După însușirea de către șeful departamentului de creditare, referatul se prezintă spre analiză Comitetului director al unității bancare teritoriale. Pentru creditele a căror aprobare este de competență unităților superioare, întreaga documentație împreună cu referatul de credite se va trimite spre examinare acestora, iar pentru creditele a căror aprobare este de competență Centralei, referatul și documentația de creditare se vor trimite spre analiza direcțiilor de credite.

Perioada maximă de timp în care trebuie rezolvată cererea de credite, indiferent de sumă și competență este de 7 zile lucrătoare de la depunere.

Competența de aprobare creditelor, de eliberarea scrisorilor de garanție și a altor angajamente ale băncii se stabilesc în raport de expunerea totală a băncii (suma tuturor angajamentelor asumate de banca față de clientul său) în lei și valută, pe termen scurt, mediu sau lung.

Creditele de factoring în lei și valută, creditele pentru echipamente pe o durata mai mare de 5 ani, creditele în valută, creditele de leasing, creditele de forfetare, creditele de garanție bancară în valută și cel eliberate în favoarea altor societăți bancare, acordurile de garanție bancară se aprobă de Centrala băncii indiferent de suma pe baza propunerii și documentației prezentate de unitățile bancare teritoriale.

Procesul de aprobare a creditului se desfășoară în mai multe etape. Aceste etape pot cuprinde:

Reprezentantul Societății comerciale care solicită creditul va solicita Băncii relații asupra documentației ce trebuie depusă pentru aprobare și formularele tipizate.

Managerul relatii cu clienții sau inspectorul de credite din cadrul sucursalei contactează clientul care completează cererea de credit.

Ca urmare a verificării unor criterii preliminare și după prezentarea cererii de credit conducerii unității, aceasta poate fi înaintată analistului de credit din cadrul sucursalei sau respinsă. Dacă se admite cererea se trece la următorul pas.

Pe baza datelor furnizate de către client, analistul de credit întocmește aplicația de credit și o înaintează Consilliului local de Credit din cadrul sucursalei.

Consilliului local de Credite din cadrul sucursalei. analizează cererea și decide asupra acesteia, fie o respinge, dacă nu sunt acoperite riscurile de creditare, fie o aproba. Dacă cererea se încadreaza, ca va1oare și perioadă de creditare, în regulile stabilite pentru creditare se procedeaza la acordarea creditului. În acest caz, sucursala are obligația transmiterii la nivelul ierarhic superior (departamentul Credite) a următoarelor documente:

– scrisoare de confirmare din partea conducerii sucursalei

– minuta Consiliului local de credite.

Tansmiterea se face lunar. Dacă se depășește competența sucursalei, dosarul este înaintat centralei băncii, departamentului Credite/Analiză Financiară, în cadrul căruia se întocmește un preaviz.

În urma analizei efectuate, Consiliului central de credite decide asupra documentației înaintate de sucursală: fie o respinge, fie cere informații suplimentare de la sucursală, fie aprobă acordarea creditului, dosarul întorcându-se la sucursală unde se va urmări acordarea și monitorizarea evoluției acestuia. Sucursala va avea obligația transmiterii scrisorii de confirmare către client.

În cazul în care competența Consiliului central de credite este depășită, dosarul este supus aprobării Consiliului Directoral care poate decide respingerea cererii sau acordarea creditului. Sucursala va avea obligația transmiterii scrisorii de confirmare către client.

În cazul în care competența Consiliului Directoral este depăștă, dosarul este supus aprobării în cadrul Consiliului de Administrație care poate decide respingerea cererii sau acordarea creditului. Sucursala va avea obligația transmiterii scrisorii de confirmare către client. (Anexa nr. 2)

4.4. Acordarea creditelor

Înainte de acordarea oricărui produs de tip credit unui client, persoană fizică sau juridică, indiferent de nivelul expunerii totale a BCR față de clientul respectiv, este obligatorie consultarea informației de risc bancar înscrisă în arhiva Centralei Riscurilor Bancare (CRB), Banca limitând accesul la credite acelor clienți care sunt înregistrați la CRB cu incidente de plăți.

Acordarea creditelor urmărește câteva principii care stau la baza politicii de creditare a Băncii. Aceste principii sunt: principiul legalității și prudențialității, principiul profitabilității, principiul lichidității, principiul securității, principiul corespondenței activ-pasiv, principiul interesului public.

Politica de creditare a BCR urmărește ca banca să-și îndeplinească rolul și locul asumat în viața financiar-bancară a economiei naționale românești, minimizarea riscului prin acordarea de credite performante, extinderea creditelor pe segmentele dee piață considerate prioritare, acordarea de credite care să fie ușor rambursabile și maximizarea profiturilor.

Dobânzile și comisioanele percepute reprezintă cele mai importante venituri din activitățile de creditare pentru o bancă comercială. Fiecare bancă, în funcție de obiectivele urmărite, își stabilește și implementează o politică proprie în ceea ce privește procentul de dobândă sau a comisionului practicat. Concurența crescătoare în care își desfășoara activitatea băncile românești determină eforturi substanțiale de atragere de noi clienți, care duc la scăderea continuă costurilor serviciilor oferite de bănci și în acest fel a dobânzilor și a comisioanelor.

4.4.1. Încheierea contractelor de credit

După aprobarea creditului reprezentantul băncii împreună cu solicitantul creditului vor încheia contractul.

În fiecare sucursală există un registru special în care se trec contractele de credite cu toate datele necesare.

Contractul de credit se va întocmi în trei exemplare, a căror destinație este:

primul exemplar, originalul, se păstrează la sucursală;

exemplarul 2 se predă clientului (împrumutatului);

exemplarul 3 se anexează la dosarul clientului împreună cu documentația de creditare.

Contractul de credit va fi semnat în mod obligatoriu de către doi reprezentanți autorizați ai băncii

(director și contabil șef) și de consilierul juridic, indiferent de competența de aprobare a creditului și de reprezentanții legali ai clientului. Se va verifica dacă, aceștia au drept de semnătură și de angajare a societății pentru contractarea de credite.

Pe fiecare dintre paginile contractului se va aplica ștampila băncii și se vor semna de către persaonele abilitate. Nu se admit ștersături, modificări în contractele de credit sau clauze care nu fac obiectul contractului.

4.4.2. Disponibilizarea creditului pentru agenții economici

După ce s-a încheiat contractul de credit, anterior punerii la dispoziție a creditului aprobat, șeful departamentului Credite sau persoana abilitată cu viza de control financiar preventiv, sunt responsabili pentru verificarea:

concordanța deplină dintre cele stipulate în contractul de credit și anexele la acesta;

îndeplinirea tuturor condițiilor din cadrul contractului de credit;

înscrierea garanțiilor la judecătorie sau la Arhiva Electronică a Garanțiilor Reale Mobiliare și după caz, înregistrarea la societatea de asigurare a cesiunii drepturilor de despăgubire pentru bunurile ipotecate și gajate în favoarea băncii;

înregistararea corectă în extrabilanțier a garanțiilor înscrise și prevăzute în contractul de credit;

complectarea corectă a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare;

indeplinirea prevederilor din contractul de credit care condiționează punerea la dispozitie a creditului;

verificarea existenței și autenticității semnăturilor pe toate contractele, în colaborare cu consilierul juridic.

Se va întocmi Scrisoarea de confirmare din partea conducerii sucursalei, care va confirma satisfacerea tuturor condițiilor de mai sus. Scrisoarea va fi semnată de către directorul sucursalei și consilierul juridic și transmisă la departamentul Credite din centrală.

Când sunt îndeplinite condițiile de punere la dispoziție a creditului, inspectorul de credite:

va deschide conturi separate de împrumut;

va introduce informațiile privind creditul aprobat și debitorul în baza de date;

va urmări ca creditul să fie pus la dispoziția clientului numai după efectuarea plății tuturor comisioanelor prevăzute în contractul de credit.

4.5. Urmărirea creditelor și verificarea garanțiilor

Personalul BCR implicat în activitatea de creditare trebuie să monitorizeze realizarea obiectivelor creditului după cum urmează:

folosirea creditului numai în scopul pentru care a fost acordat;

verificarea existentei în permanență și integrală a garanțiilor, a păstrării și a exploatării lor în bune condiții;

urmărirea reînnoirii polițelor de asigurare pentru bunurile aduse în garanție (în cazul în care durata de rambursare este mai mare decât cea de asigurare) sau după caz urmărirea achitării ratelor la aceste polițe;

reflectarea corectă și la zi a operațiunilor legate de utilizarea și rambursarea creditului, a dobânzilor și a comisioanelor aferente;

depunerea la bancă a bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere, a situației trimestriale privind rezultatele financiare și obligațiile fiscale, situația patrimonială, a balanței de verificare lunară;

prezentarea în scris a informațiilor privind eventualele contracte de credit la alte bănci ulterior acordării creditului;

eventualele modificări intervenite în structura organizatorică, a conducerii și a domeniilor de activitate desfășurate;

depunerea a oricăror date în legătura cu clientul sau cu potențialele riscuri ce apar și care ar influența negativ derularea corespunzătoare a creditului;

urmărirea realizării de venituri necesare rambursării.

În cazul în care clauzele contractuale nu au fost fost respectate de către client banca poate adopta urtmătoarele măsuri:

sistarea temporară sau definitivă a creditului;

reducerea plafonului și a limitei de creditare;

decalarea creditului scadent cu anticipație și încasarea tuturor dobânzilor și comisioanelor aferente;

recuperarea creditului din contul de disponibil;

valorificarea garanțiilor constituite de debitor pentru garantarea creditului;

executarea silită a altor bunuri ale debitorului;

declanșarea procedurii de lichidare juridică.

Verificarea garanțiilor creditelor

Controlul faptic la fața locului, asupra existenței, integrității și condițiilor de păstrare și conservare a bunurilor luate în garanție precum și respectării obligațiilor de reînnoire a contarctelor de asigurare a acestora, se va realiza de către moderatorul de credite sau evaluatorul sucursalei cel puțin anual (imobil de natura clădirilor și terenurilor), semestrial (utilaje tehnologice, aparatura și tehnica de calcul, mobilier, mijloace de transport, cu excepția celor finanțate prin operațiuni de leasing) sau la perioade mai scurt, hotărâte de organismele competente ale băncii. Rezultatul verificării, dacă nu se constată deficiențe, se consemnează într-o Notă de constatare ce se anexează la dosarul de gestionare a creditului.

Dacă se constată deprecierea calitativă sau valorică a garanțiilor, iar valoarea estimată a acestora nu acoperă creditul și dobînzile, moderatorul de credite sau evaluatorul se va deplasa la sediul debitorului unde va redacta un Proces verbal în două exemplare în care se vor prezenta detaliat deficiențele constatate fiind semnat de reprezentanții băncii și debitor.

Nota de constatare sau Procesul verbal sunt însoțite de un Referat al moderatorului cu propuneri referitoare la măsurile ce se impun, termenele de realizare a acestora și responsabilii pentru măsurile dispuse. Se înaintează spre analiză și decizie Comitetului de cerdite și Risc al sucursalei.

În cazul garanțiilor reale de natura stocului se va verifica prin sondaj (minim 20% din valoarea acestora), cel puțin trimestrial, scriptic și faptic pe întreaga perioadă de creditare existentă, volumul și calitatea acestora. Dacă se constată că stocurile s-au diminuat valoric sau s-au depreciat calitativ se va solicita clientului suplimentarea/înlocuirea imediată a garanțiilor la nivelul cantitativ și calitativ inițial. În caz de refuz creditul se va trece la restanță.

4.6. Administrarea creditelor neperformante

4.6.1. Definirea creditelor neperformante

La acordarea de facilități și credite BCR se confruntă cu un risc legat de neplata datoriei. Acesta se referă la următoarele categorii din bilanțul contabil: depozite constituite la alte bănci, credite, titluri de valoare purtătoare de dobânzi și elemente în afara bilanțului. Concentrarea riscului legat de credite ar putea rezulta într-o pierdere semnificativă pentru BCR, dacă o schimbare în condițiile economice ar afecta întreaga industrie sau situația economică a României. BCR minimizează riscul legat de credite prin evaluarea atentă a solicitanților de cerdite, stabilirea limitelor de expunere pe clienți și prin aplicarea unei politici prudente de provizioane atunci când riscul apariției unei pierderi este posibil.

Se constituie un provizion pentru diminuarea valorii creditului dacă există indicii clare că BCR nu va putea colecta creanțele la momentul scadenței.

Valoarea provizionului reprezintă diferența între valoarea contabilă și valoarea recuperabilă estimată, calculată ca valoarea prezentă a cash flow-ului estimate, inclusiv a sumelor recuperabile din garanții, actualizată pe baza ratei dobânzii inițiale a instrumentului respectiv.

Provizioanele pentru credite se referă și la situațiile în care există dovezi obiective cu privire la existența unor pierderi probabile asociate portofoliului de cerdite la data bilanțului contabil.

Când creditele devin îndoielnice ele sunt înregistrate la valoarea lor recuperabilă, iar venitul din dobândă este calculat folosind rata dobânzii utilizată pentru a actualiza fluxurile viitoare de numerar în scopul determinării valorii lor recuperabile.

În momentul în care un împrumut este considerat nerecuperabil, acesta este scăzut din provizionul pentru clienți incerți. Aceste credite sunt prescrise doar după ce au fost luate toate măsurile legale necesare și după ce a fost stabilită valoarea pierderii. Recuperările ulterioare sunt evidențiate în contul de profit și pierdere.

Dacă valoarea provizionului pentru credite se diminuezaă ulterior ca urmare a unui eveniment care are loc după înregistrarea pierderii, suma eliberată este creditată în postul “Cheltuiala privind provizioanele pentru credite neperformante” din contul de profit și pierdere.

Se creează un provizion pentru debitori diverși ori de câte ori există dovezi obiective că Banca nu va putea recupera întreaga creanță.

4.6.2. Cheltuiala privind datoriile îndoielnice

Majoritatea creditelor și a avansurilor sunt acordate întreprinderilor înregistrate în România. Ratele dobânzilor la creditele și avansurile în lei în anul 2003 au variat între 20% și 39%, rata medie ponderată fiind de 23,47%. Ratele dobânzilor la creditele în valută au variat între 6% și 13%, rata medie ponderată fiind de 7,68%.

Tabel nr. 3

Sursa: Raportul anual al BCR, 2004

În anul 2001 o serie de credite au fost scoase în afara bilanțului pe baza unor indicații clare de depreciere și pentru că se estima că nu se vor mai recupera. Ulterior, datorită îmbunătățirii situației economice a țării, Banca a început să recupereze sume semnificative referitoare la aceste credite. În continuare (Tabelul nr.4) vom prezenta cheltuielile privind datoriile îndoielnice comparativ anii 2003 și 2004.

Tabel nr.4. Cheltuieli nete cu provizioanele pentru deprecierea valorii activelor

Sursa: Raportul Anual al BCR, 2004

Datele prezentate anterior cu privire la crearea de provizioane și riscuri atestă faptul că BCR este o bancă de încredere, care are viziunea sa principală interesele clienților săi.

4.6.3. Provizioane pentru credite neperformante

În conformitate cu legislația românească, Banca este obligată să creeze următoarele rezerve din repartizarea profitului:

a. rezerva legală, în procent de 20% din profitul brut, până când rezerva devine egală cu capitalul social subscris și vărsat, în procent de 10 % până când rezerva reprezintă dublul capitalului social subscris și vărsat și apoi în procent nelimitat, repartizată din profitul net;

rezerva generală pentru risc de credit, repartizată din profitul brut, în procent de 2% din totalul portofoliului de credite.

După repartizarea rezervei legale, a rezerveleor generale și după scăderea cheltuielii cu impozitul pe profit profitul rămas poate fi distribuit acționarilor.

Pentru reducerea riscului pierderilor din credite neperformante BCR creează rezerve și provizioane pentru acoperirea acestora. Provizioanele de acest fel se prezintă astfel:

Tabel nr. 5 Provizion pentru deprecierea valorii creditelor (mil. lei)

Sursa: Raportul Anual al BCR, 2004

Pentru a se putea analiza datele din tabel și a crea o imagine cuprinzătoare trebuie efectuată analiza creditelor în funcție de scadență.

4.6.4. Căi de recuperare a creditelor neperformante

Creditele restante înregistrate de bănci pot fi recuperate fie prin restituirea de către împrumutat a sumelor datorate din proprie inițiativă, fie, când acest lucru nu se realizează, prin procedee specifice băncilor. La orice bancă comercială această activitate este desfășurată prin departamente de specialitate.

Recuperarea creditelor restante se poate realiza pe două căi

– calea amiabilă;

– calea juridică.

Calea amiabilă de recuperare este cea mai indicată a se utiliza pe tot parcursul desfășurării creditului, până la recuperarea lui integrală.

Un credit ajuns la scadenta și nerambursat este trecut automat în categoria creditelor restante și este începută procedura de recuperare atat a creditului cat și a dobânzilor datorate.

Calea juridică de recuperare este utilizată doar după epuizarea tuturor posibilităților amiabile, dar fără a se renunța la ele. Printr-o hotărâre a Comitetului de Credite se decide executarea silită a creditului restant. Pentru realizarea acestui deziderat analistul de credit care

s-a ocupat de creditul respectiv va întocmi dosarul complet al c1ientului,care va cuprinde factorii care au condus la apariția creditului restant și măsurile întreprinse pentru recuperarea lui și îl va trimite către consilierul juridic, care va demara procedura de recuperaTe a creditului pe cale juridică. Rezultatele obtinute prin punerea în practică a măsurilor luate se vcr reflecta într-un sistem de rapoarte care va fi remis centralei Băncii. Rapoartele vor fi însoțite de documentele scriptice aferente ca: avizele de înștiințare a clientului, note de constatare întocmite cu ocazia vizitării clientului, acte adiționale la contractul de credit.

STUDIU DE CAZ

Prezentarea societății

Societatea Comercială CLASICA S.R.L. s-a înființat în anul 1994 și are ca obiect de activitate executarea de construcții civile (construcții de locuințe) reparații și finisări, amenajări interioare, reparații și întreținere de construcții. Firma își desfășoară activitatea și în afara de executarea construcțiilor civile a extins domeniul de activitate cu executarea de lucrări de tâmplărie (produse din lemn, uși interioare și de intrare, ferestre termopan), respectiv cu transport marfă și materiale de construcții.

Sediul societății se află în Odorheiu Secuiesc, str. Vasile Alecsandri nr. 8. Societatea are codul fiscal R5212926 și înregistrată în Registrul Comerțului cu numărul J19/20/1994.

Capitalul social este de 2.000.000 lei (pe baza bilanțului anexat cererii de credit), fără participare de capital străin.

Ponderea cea mai importantă o au imobilizările corporale în valoare totală de 743 milioane lei, reprezentând 65,17% din totalul activelor și fiind materializate în echipamente tehnologice. Activele circulante sunt în valoare de 237 milioane lei, ceea ce reprezintă 20,78%. Cifra de afaceri este de 495 milioane lei pentru perioada anterioară cererii de credit. Capacitatea de autofinanțare fiind de 20,40.

De la înființare activitatea societății s-a îmbunătățit continuu.

Prezentarea situației societății pentru acordarea creditului

Societatea înaintează o cerere de credit pentru 140.000 mii lei pentru achiziționarea unei FREZE ECONOMICO pentru fabricarea ferestrelor/ușilor termoizolante. Acest credit este solicitat pentru termen mediu. Valoarea acestui set de scule este de 4.938,50 Eur, adică 168.131.232 ROL la cursul BNR 1 EUR=34045 ROL, din data de 10.12.2002 conform facturii proforme nr. 0607R emis de RO-BIK S.R.L. din Odorheiu Secuiesc. Valoarea creditului solicitat este de 140.000 mii ROL, care reprezintă 83,27% din valoarea echipamentului.

Descrierea produsului:

– credit pentru echipament (investiții) în completarea surselor proprii pentru cumpărarea unui set de scule FREZE ECONOMICO pentru fabricarea ferestrelor/ușilor termoizolante.

Surse de rambursare:

– din încasările ce se vor realiza.

Garanție:

– ipoteca imobiliară asupra terenului viran intravilan situat în Odorheiu Secuiesc, în locul numit “Szászok Tábora”, județul Harghita, înregistrat în cartea funciară nr. 2742 al localității Odorheiu Secuiesc, având numerele topografice 1646/1/2 și 1647/1/1/1, proprietatea lui Petru Ioan și Magdalena. Ipoteca a fost intabulată conform Contractului de garanție imobiliară nr. 1251/10.12.2002.

Prețul:

– dobânda de 28% pe an, comision de gestiune de 0,5%.

Analiza bonității societății prin indicatori

Ca parte integrantă din documentația depusă face parte și “Analiza internă” a societății, efectuată de calculator și care prezintă următoarea situație, luând în considerare perioadele 31.12.2001, 31.05.2002, 30.11.2002.

Elemente de activ și pasiv grupate în trei mari capitole se prezintă astfel (în mil. lei):

Analizând cele trei mari capitole de bilanț, atât în componență cât și în evoluție se pot trage următoarele concluzii:

La capitolul I. (fond de rulment):

Se constată că pasivele pe termen lung, cuprinzând sursele de finanțare cu caracter permanent sau de lungă durată, reprezentând 2,89% din pasivul bilanțului, nu acoperă integral activele imobilizate, rezultând un fond de rulment negativ de 724 mil. lei.

La capitolul II. (necesar de fond de rulment):

Activele realizabile sunt inferioare datoriilor curente cu scadența mai mică de 1 an, existând un surplus de resurse la acest nivel al bilanțului, rezultând un necesar de fond de rulment negativ de 814 mil lei.

La capitolul III. (trezoreria):

Analizând nivelul trei al bilanțului, care este trezoreria, se constată că trezoreria pozitivă este superioară trezoreriei negative, rezultând o trezorerie netă pozitivă de 90 mil lei.

Indicatorii de analiză a bonității:

Dinamica indicatorilor de bonitate prezentate mai sus conduce la următoarele concluzii:

Valoarea capitalului social al societății nu s-a schimbat și este de 2 mil lei.

Valoarea capitalurilor proprii luate în sens strict prezintă o evoluție ascendentă față de anul 2001, când a înregistrat pierdere.

Datoriile curente cu scadența mai mică de un an reprezintă 97,11 % din totalul pasivelor și în valoare absolută prezintă o creștere cu 1022 mil lei față de 31.12.2001 și este compus din:

– datorii către furnizori 31%

– alte datorii 69%

Cifra de afacere realizat în anul 2002 este în scădere față de cel al anului 2001, însă veniturile totale au crescut față de 2001.

Societatea a realizat o pierdere de 31 mil. lei în anul precedent, iar în anul 2002 a realizat un profit brut de 77 mil. lei.

Rata valorii adăugate a crescut la valoarea de 67,88% față de 4,07% la 31.12.2001.

Societatea a realizat o rentabilitate netă din exploatare de 20,20% la 30.11.2002. Rentabilitatea netă financiară la 30.11.2002 este de 187,88% valori care sunt foarte bune în comparație cu cele obținute în 2001.

Rezultatul din exploatare 168670000

Rentabilitatea Netă de Exploatare= –––––––––––––*100 = ––––– = 20,20%

Cifra de afaceri 835000000

Lichiditatea curentă și imediată a societății este de numai 21,41% față de 40,00% la 31.12.2001, datorită creșterii semnificative a datoriilor față de furnizori și a altor datorii. Deasemenea au scăzut creanțele și disponibilitățile.

(A.I – S – C.I – D.A.P.C.) 18198500

Lichiditatea imediată= ––––––––––––––––*100 = –––– = 21,41%

Datorii cu scadența mai mică de 1 an 85000000

unde,

A.I = active imobilizate, S =stocuri, C.I =clienți incerți, D.A.P.C. =decontări cu asociații privind capitalul

Solvabilitatea curentă a crescut la 102,98% față de 95,88% la 31.12.2001, datorită creșterii imobilizărilor corporale.

Total active 1140000000

Solvabilitatea = –––––––––*100 = ––––––– = 102,98%

Total datorii 1107000000

Gradul de îndatorare generală a societății este de 3354,55% deoarece administratorul a împrumutat societatea cu suma de 738 mil.lei.

Total datorii financiare 1107000000

Gradul de îndatorare financiar = ––––––––––––*100 = –––––*100 = 3354,55%

Capital propriu în sens strict 33000000

Rotația activelor circulante, calculat la 11 luni, este de 2,09 față de 24,56 la 31.12.2001.

Cifra de afaceri 835000000

Viteza de rotație a capitalului = –––––––––– = –––––– = 2,09

Active circulante 399521531

Durata medie de încasare a clienților este de 44 zile, iar durata medie de plată a furnizorilor este de 116 zile.

DmIC = Stoc mediu*360/Cifra de afaceri = 44 zile

Durata medie de încasare= (Sold inițial +Sold final )*360/2*Cifra de afaceri = 116zile

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Odată cu relansarea economiei și îmbunătățirea mediului de afaceri din România, sistemul bancar a cunoscut o dezvoltare accelerată – mult mai accentuată decât a celorlalte sectoare economice – atât din punct de vedere cantitativ, cât mai ales din punct de vedere calitativ (concepte moderne implementate, management performant, legislație aliniată la standardele UE).

Banca Comercială Română a cărei activitate de creditare a fost studiată în prezenta lucrare face parte din categoria băncilor comerciale pentru care creditul reprezintă produsul de bază și principala ofertă făcută clienților săi. În contextul unui climat de afaceri în permanentă schimbare, B.C.R. a continuat să rămână în frunte. În pofida unei competiții tot mai agresive pentru cote de piață, banca și-a consolidat poziția de lider ca furnizor de servicii financiare integrate din punct de vedere al volumelor de afaceri, al dezvoltării de produse și al profitabilității.

Anul trecut (2004), creșterea veniturilor a fost una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat sistemul bancar. Creditul continuă să fie principalul produs solicitat de către firmele românești, cea mai mare cerere înregistrându-se pentru liniile de credit, creditele pentru investiții și creditele pentru finanțarea stocurilor.

Scăderea inflației și a ratei de economisire a determinat:

reducerea marjelor de dobândă ale băncilor, în timp ce noile reglementări în domeniul clasificării creditelor și constituirii de provozioane au mărit costurile;

majorarea semnificativă a veniturilor non-dobânzi;

dezvoltarea culturii de grup, care să contribuie la consolidarea sinergiei afacerilor și să asigure excelența;

creșterea complexității serviciilor și produselor integrate, mai ales în zonele unde banca are avantaje competitive, concomitent cu consolidarea poziției de lider pe toate segmentele de piață;

extinderea finanțării pentru clienții retail;

fructificarea oportunităților integrării în UE și legislația aliniată la standardele UE.

Banca utilizează un sistem structurat de aprobare a creditelor, acordurilor de garantare, avalurilor și altor produse de tip credit, stabilind în acest sens limite de aprobare pentru unitățile teritoriale și Centrala Băncii, în funcție de totalul expunerii pe client/debitor unic, precum și de performanța clientului.

B.C.R. urmărește menținerea unui echilibru între obiectivul propriu privind dispersia riscului și cel de interes general, care vizează dezvoltarea economiei naționale în ansamblu, cu susținerea prioritară a unor ramuri considerate strategice și potențial competitive pe piața externă și internă, precum și evitarea concentrării riscului de credit la nivelul sectoarelor de activitate care nu au perspective de dezvoltare sau care acumulează pierderi și arierate.

Înainte de acordarea oricărui tip de credit, indiferent de nivelul expunerii totale a BCR față de clientul respectiv, este obligatorie consultarea informației de risc bancar înscrisă în arhiva Centralei Riscurilor Bancare (CRB), banca limitând accesul la credite acelor clienți care sunt înregistrați la CRB cu incidente de plăți.

Banca întreprinde măsurile necesare în vederea menținerii unor relații stabile cu furnizorii resurselor de finanțare pentru asigurarea unei diversificări corespunzătoare a acestor resurse, prin evitarea concentrărilor în domeniul finanțării.

În vederea limitării riscului de lichiditate, BCR își stabilește pentru fiecare exercițiu financiar:

o strategie privind managementul lichidității în condiții normale, cuprinzând principalele obiective ale băncii, referitoare la menținerea unei lichidități adecvate a portofoliului BCR, care este reanalizată ori de câte ori modificarea mediului de afaceri o impune;

o strategie privind managementul lichidității în condiții de criză, care cuprinde măsurile necesare pentru depășirea în condiții corespunzătoare a unei eventuale perioade de criză.

Banca utilizează proceduri de cunoaștere a clientelei, care stipulează filtre graduale de acceptare a clientelei (în funcție de riscul asociat diferitelor categorii de clienți).

În scopul depistării, monitorizării operațiunilor suspecte și limitării riscurilor legate de operațiunile de spălare a banilor, banca utilizează proceduri de prevenire a acestor operațiuni, în cadrul cărora sunt introduse sisteme de detectare a tranzacțiilor neobișnuite sau suspecte, respectiv de combatere a utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării actelor de terorism.

Pentru eliminarea riscului operațional legat de sistemul informațional al băncii, se utilizează proceduri interne privind:

respectarea circuitului documentelor;

soluționarea reclamațiilor, sesizărilor, cererilor, propunerilor formulate de clienți;

reglementarea aspectelor legate de informațiile clasificate, conform legislației în vigoare.

În calitatea sa de lider pe piața financiar-bancară românească, cu o capitalizare de peste 800 milioane EUR, BCR și-a stabilit o nouă strategie care poate fi descrisă sumar astfel:

consolidarea poziției de lider în România și a celei de prim-plan ocupate pe piața Europei centrale și de est;

protejarea tuturor părților care au interes în bancă;

consolidarea în condițiile unei restructurări funcționale;

diversificarea și promovarea unei oferte de produse și servicii care să aibă la bază inovația financiară;

continuarea îmbunătățirii eficienței operaționale la nivel consolidat;

restructurarea funcțională la nivelul Centralei și al rețelei;

abordarea în continuare cu prudență a riscurilor, cu accent mai mare pe managementul proactiv a riscurilor.

Ca propuneri se pot formula următoarele:

realizarea unei mai bune și consistente coordonări a tuturor riscurilor, în cadrul unui departament specializat;

folosirea mai eficientă a sistemului informatizat;

creșterea operativității în derularea procesului de creditare;

îmbunătățirea managementului riscului de credit, pe baza unor proceduri adecvate, printr-o analiză atentă a clienților creditați și o mai bună pregătire a personalului;

monitorizarea lichidității în timp real, prin implementarea sistemelor IT necesare între sucursale și Centrală.

Sectorul bancar din România este influențat de variația nefavorabilă a valutelor și de condițiile macroeconomice.

Perspectivele pentru o viitoare stabilitate economică în România depind, în mare măsură, de eficacitatea măsurilor economice întreprinse de către Guvern și de dezvoltarea cadrului legislativ.

Anexa nr. 1

*Se referă la factorii cantitativi

BIBLIOGRAFIE