Credințe și Superstiții.studiu Contrastiv Între Limba Romănă și Limba Engleză

INTRODUCERE

Motivul de la care am plecat în realizarea acestei lucrǎri, rezidǎ din faptul cǎ, deși trăim într-o epoca a modernitǎții ,în care știința este ridicatǎ la cel mai înalt rang, oamenii încǎ mai trăiesc înconjurați de o multitudine de superstiții și credințe nefondate al căror adevăr sau neadevăr nu a fost demonstrat vreodată. Oamenii au fost dintotdeauna superstițioși. Au respectat și respectǎ cu sfințenie o serie de superstiții și credințe nescrise, dintr-o nespusǎ fricǎ de divinitate, pentru a nu plati cumva, prin boala, in-cendii, inundații, pierderi materiale sau alte nenorociri, îndrăzneala lor de a face rabat de la acestea. Un alt motiv invocat cu predilecție in mediul rural este acela al pierderii cinstei și demnitații sociale o dată cu nerespectarea acestor legi nescrise pe care bătrânii, în mod special le țin cu strictețe și tot cu strictețe încearcă sǎ le lase moștenire, neuitând a-i îndemna pe cei mai tineri sǎ le respecte de asemenea, ba chiar le oferă întotdeauna și unele exemple negative ale nesupunerii unora sau altora.

Societatea are o influența majorǎ în cultivarea, păstrarea și transmiterea superstițiilor. De aceea demersul de fațǎ își propune sǎ demonstreze influența credințelor și superstițiilor prin identificarea unor variabile de personalitate specifice vârstei și mediului de proveniența a celor predispuși la a crede în acestea.

Existǎ numeroși factori de personalitate ce influențeazǎ capacitatea oamenilor de a crede în superstiții, Acești factori sunt implicați în adaptarea celor dominați de superstiții, la mediul în care trăiesc, și constituie o premisǎ în evidențierea fenomenului superstițional. În mediul rural toți oamenii recurg la adoptarea de comportamente superstițioase pentru a nu se simți excluși din societate ,intrând astfel de multe ori in conflict cu biserica sau cu alți indivizi liberi de astfel de superstiții si credințe. Cei dominați de superstiții asociază cu usurinta eșecul celor liberi de ele, cu îndrăzneala acestora de a nu se supune credințelor populare, superstițiilor legate de sărbătorile neconsemnate în calendarul creștin ortodox.

Din analiza principalilor indicatori rezultǎ o creștere a numărului oamenilor, atât din mediul rural cât și urban, care cred într-o serie sau alta de superstiții și credințe, care au tendința de a le respecta, deși nu cunosc originea si semnificația acestora. Considerând superstițiile și credințele ca un produs direct al imaginației, unii autori ca George Coșbuc, Gheorghe F. Ciaușanu, S.F.Marian, evidențiazǎ faptul cǎ oamenii din mediul rural, sau cei crescuți și educați în zonele și ariile unde superstițiile sunt ridicate la rang de culturǎ și lege nescrisǎ (Bucovina,Oltenia,Vâlcea ), prezintă situații și condiții sociale diferite de ale oamenilor din mediul urban și care trăiesc în zone mai puțin influențate de superstițiile și credințele populare. În consecințǎ, trebuie remodelat însuși modelul social în care trăiesc oamenii pentru a putea stopa libera circulație, sau a preveni apariția și proliferarea acestor superstiții și credințe și a manifestărilor generate de ele. Din aceasta perspectiva superstițiile și credințele constituie, nu atât o problemǎ de sancțiune socialǎ, ci una de reconstrucție și ameliorare a mediului socio-cultural. Frecvența cu care se produce fenomenul superstițional în rândul oamenilor și mai ales aspectul de fenomen cronicizat pe care îl dobândește, ne determinǎ sǎ privim superstițiile și credințele cu toatǎ responsabilitatea, deoarece este oarecum periculos și duce la efecte negative atât în plan psihologic, individual (o alterare a imaginii de sine), cât și în plan social, fiindcă practicarea și susținerea unor superstiții și credințe stigmatizează practicanții și sustinǎtorii.

Validarea ipotezelor mă conduce în a afirma cǎ domeniul selectat de mine este foarte vast și necesitǎ o atentǎ cercetare.

CAPITOLUL I

Conceptul de superstitie si credinta

Teorii si modele explicative

Credințele și superstițiile poporului român sunt un tezaur nesecat în continuǎ perpetuare și dezvăluire, ce atestǎ fǎrǎ tăgadǎ capacitatea creatoare și talentul anonimilor, descendenți ai aezilor și histrionilor. Aceste producții literare apărute încǎ din vremea păgânismului au fost transmise pe cale orala sau prin intermediul pergamentelor, pe care dieci, învǎțǎtori, copiști le-au transmis de la producători publicului, transmițând o serie de învǎțǎturi perene.

Data și locul de naștere al credințelor și superstițiilor se regăsesc în memoria colectivǎ dintotdeauna și de oriunde, ele fiind capabile de a se adapta celor mai diverse compartimente pe care le oferă speciile și subspeciile lirice și epice. „Asupra originii acestor superstiții și credințe s-a făcut aprecierea cǎ își au începutul deodată cu primele raze ale creștinismului însǎ nici decât ǎa le căutǎm la latini deoarece știm cǎ ginta născutǎ pe malurile Tibrului era lipsitǎ de orice poezie poporalǎ ca unicǎ sub soare în aceastǎ privințǎ.”

Mai mult, unele întâmplǎri reale au cǎpǎtat statutul de superstiții. Substratul superstiției, în orice formǎ s-ar prezenta ea, este o combinație de fricǎ și credințǎ în ceva ireal, imaginar. Un imaginar subiectiv și/sau colectiv și o fricǎ la fel de imaginarǎ, care nu are de-a face cu iubirea pe care ne-a arătat-o Mântuitorul nostru în « sǎ vǎ iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu pe voi ».Credința creștinǎ nu este o superstiție, nu este credința ceva imaginar, ci credința intr-un Dumnezeu personal. Credința este participarea la aceastǎ iubire. Credințele românilor sunt complexe, complicate, manifestările lor sunt variate, numeroase și de neînțeles datoritǎ negǎsirii motivului psihologic, sau datoritǎ faptului cǎ poporul a pierdut temeiul credințelor păstrând și transmițând doar manifestările acestora.

Credințele au devenit cu timpul superstiții, iar uneori superstiția este mai puternicǎ decât religia. Superstiția nu-i altceva decât o teamǎ nesăbuitǎ de divinitate,o religie a fricii lăsatǎ de religiile primitive și care nu a dispărut în fața religiilor superioare (creștinismul, budhismul, mahomedanismul).

Putem observa în limbajul poporului român mai puține înjurături legate de elementele cultului pǎgân -soare, lunǎ stele, cer- și mult mai multe legate de obiectele și simbolurile sacre creștine -cruce, icoanǎ, lumânare, cearǎ. Și asta, datoritǎ faptului cǎ păgânismul nu a cedat definitiv in fața creștinismului .

România este o țarǎ europeanǎ cu o bogatǎ istorie, o țarǎ populatǎ, preponderent, de români, cât și de multe minoritați naționale: ucraineni, bulgari, găgăuzi, ruși, evrei, țigani, nemți, cehi etc. În același timp, aici s-au păstrat multe tradiții multiseculare. Neobișnuit poate părea faptul cǎ mozaicul polietnic al acestui teritoriu nu s-a șters din tradițiile populare, ba din contra le-a imbogǎțit cu noi calitǎti, dându-le un nou colorit și formând un original conglomerat de credințe,superstiții, ritualuri, etc. omniprezente în satele Moldovei.

Atât la români cât și la alte popoare, cele mai superstițioase sunt femeile. Credulitatea femeilor, indiferent de mediul de trai ,de vârstǎ, de studii, este mult mai puternicǎ decât a bǎrbaților. „Femeia are un caracter conservator prin excelențǎ, care se întemeiază pe tradiție și este mai puțin propriu pentru inițiativǎ.”

În același timp femeile sunt mai minuțioase și mai fricoase, ele păstrând si transmițând cele moștenite din bătrâni cu persuasiune, chiar fǎrǎ a le verifica veridicitatea.

Multe superstiții sunt total absurde, lipsite de rațiune, de orice urmǎ de elementarǎ judecatǎ omeneascǎ. Cu toate acestea multe dintre temerile oamenilor, de foc, de foamete, de înec, de boala, au fost asociate în timp cu zilele în care creștinii sărbătoresc anumiți sfinți. Așa se face cǎ, mai ales în mediul rural, sǎ lucrezi în ziua de Sfântul Haralambie sau în cea de Sfântul Foca e o tragedie în toata regula. Nu se lucrează de Foca pentru cǎ iei foc. E rău de înec și de Sfântul Nicolae de varǎ. Se îneacă puii, animalele, chiar și omul numai dintr-o picăturǎ de apǎ. De Sfântul Haralambie, purtătorul de boalǎ, nu se lucrează pentru cǎ e rău de boalǎ.

O dată cu apariția creștinismului a fost nevoie sǎ se renunțe la o parte din credințele păgâne, dar acestea s-au păstrat în rândul poporului căci, era greu sǎ-i determini pe oamenii care au fost păgâni și apoi au trecut la creștinism, sǎ renunțe deodată la obiceiurile lor din strǎmosi, sǎ-și uite idolii, sărbătorile, zeii, credințele și superstițiile.

Superstițiile și credințele constituie un depozit inepuizabil de ințelepiune cronicǎ si fǎrǎ vârstǎ, un furnizor al unor practici vitale, cu un destin ce se confundǎ cu al omului insuși, creatorul și stăpânul lor. Superstițiile și credințele pot fi înțelese si interpretate, explicate și descrise. Dicționarul explicativ al limbii române (Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998) relateazǎ : superstiție/superstiții, =prejudecată care decurge din credința în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămășițe ale animismului și ale magiei cu proveniența din franțuzescul superstition sau latinescul superstițio.

Noul dicționar explicativ al limbii române (Editura Litera Internațional, 2002) relateazǎ: superstiție/i =1) credință primitivă în forțe supranaturale. 2) la plural ansamblu de astfel de credințe. 3) comportament bazat pe credința în forțe supranaturale. 4) credință în semne prevestitoare.Aceste definiții nu sunt fără valoare, dar, fără îndoială, cǎ sunt foarte puțin explicative și nu ne deschid porțile unei înțelegeri mai profunde și mai adevărate a superstiției, adică (1) frica sau fricile și (2) credința în ceva ce nu are bază, realitate. Substratul superstiției, în orice formă s-ar prezenta ea, este o combinație de frică și credință în ceva ireal, imaginar. Un imaginar subiectiv sau/și colectiv de tipul arhetipurilor culturale de care vorbea Jung și o frică la fel de imaginară.

Superstițiile si credințele poporului roman sunt izvorâte din nevoia de a însoti prin cuvânt principalele întâmplǎri sau evenimente din viața oamenilor, dar la nici un popor nu constituie o culturǎ complet originalǎ deoarece toate moștenesc câte ceva din numeroase alte culturi anterioare și intrǎ în contact cu alte popoare și alte culturi pe care le influențeazǎ și de care sunt influențate. Poporul nu se mulțumește doar cu ceea ce împrumutǎ, simțind nevoia sǎ adapteze totul la propria culturǎ, la propriile nevoi imprimând acestor împrumuturi pecetea personalitǎții sale, a propriei capacitǎți de asimilare , de interpretare, creare și dezvoltare.

Superstițiile au luat naștere din religie, fiind în momentul apariției lor religie pentru popor. Unele au mai rămas și astăzi religie pentru popor, altele doar pentru anumiți oameni. În prezent superstiția ține locul de religie doar pentru popoarele necreștine, la popoarele sălbatice care încǎ se mai închinǎ zeilor.

Altele au devenit credințǎ deșartǎ căci pe parcursul trecerii lor prin timp și-au pierdut temeiul, s-au golit de conț simțind nevoia sǎ adapteze totul la propria culturǎ, la propriile nevoi imprimând acestor împrumuturi pecetea personalitǎții sale, a propriei capacitǎți de asimilare , de interpretare, creare și dezvoltare.

Superstițiile au luat naștere din religie, fiind în momentul apariției lor religie pentru popor. Unele au mai rămas și astăzi religie pentru popor, altele doar pentru anumiți oameni. În prezent superstiția ține locul de religie doar pentru popoarele necreștine, la popoarele sălbatice care încǎ se mai închinǎ zeilor.

Altele au devenit credințǎ deșartǎ căci pe parcursul trecerii lor prin timp și-au pierdut temeiul, s-au golit de conținut.” Acu ori de unde am avea credințele, obiceiurile, ele nu trebuie căutate numai în fapte istorice ci în mitologie și iarǎși mitologie, în metafizica popoarelor, în religia lor. Și dacǎ odată ele au luat naștere din religie, sunt religie pentru popor și astăzi așa cǎ ceea ce ni se pare credințǎ deșartǎ , a fost cândva adevăr, care, ori și-a pierdut temeiul ori s-a tocit într-atâta cǎ astăzi a devenit o formǎ goalǎ , un fel de coajǎ de ou din care cu vremea îndelungatǎ, s-a evaporat tot conținutul.”

Se dǎ dreptate celor ce doresc sǎ caute un cosmos românesc, dar nu se poate identifica semnificația fiecărui element. «Superstițiile constituie o adevăratǎ religiune a celor mulți și este mereu în putere, fiindcă este cea mai veche forma a religiunii, un amestec de sfǎrâmituri din animism , fetișism si naturism.» Ele sunt fereastra străveche prin care poporul român privește universul și implicǎ diferite relații între om și univers. Aceste credințe ale poporului sunt „ ințelepte și poetice „.Chiar dacǎ nu le înțelegem le credem „ căci cu religia inimii suntem totdeauna de acord „iar credințele și superstițiile sunt „religie a sentimentelor ‘’.Sunt cu mult mai puternice decât religia asupra oamenilor, îi influențeazǎ și îi dominǎ chiar dacǎ filozofia demonstrezǎ neadevărul lor. Dominǎ mare parte din oameni datoritǎ vechimii lor și ariei de răspândire.

În credințele si superstițiile românilor un rol important îl au visurile. Acestea  aratǎ starea în care ne aflǎm, dacǎ suntem robi ai patimilor, ai diavolului sau ai lui Dumnezeu. Ele dezvăluie sănătatea sau boala noastră. Sunt interpretate în funcție de elementele importante care apar în vis, acestea fiind ridicate de popor la rang de simboluri universale comune tuturor oamenilor. Sărbătorile păgâne erau solare, adică sărbătoreau fenomene din natura și mișcǎrile soarelui. De aceea existǎ și numeroase superstiții legate de fenomenele naturii după care oamenii încǎ se mai ghideazǎ, ignorând uneori chiar și părerea specialiștilor, bazându-se mai degrabă pe credințele și superstițiile lor empirice.

Norii
În cele mai multe pǎrți se crede cǎ norii sunt aburi care, fie ies din pǎmânt, fie din ape, fie sunt aruncați pe nǎrile unui balaur obosit care ridicǎ apa din râuri și mǎri.

Se crede și cǎ norii sunt o țesǎturǎ aflatǎ în cer, la Dumnezeu, care o coboară de câte ori vrea sǎ dea ploaie sau cǎ norii ar fi scara pe care Dumnezeu coboară sǎ vadă ce fac oamenii pe pǎmânt.

Existǎ și credința mai veche conform căreia norii sunt boii Soarelui, care cară apǎ la curtea sa. Iar când Soarele nu incǎlzește și deci nu-i vede, boii mai aruncǎ din apǎ pentru a-și ușura povara și atunci plouǎ.
Se crede și cǎ norii se lasă din cer pe ape pentru a bea apa, pe care o ridicǎ apoi cu ei, însǎ oamenii nu-i vǎd, deoarece se lăsǎ sub forma de negurǎ, ușoarǎ
Stăpânul norilor diferă și el in credințele populare românești. În une-le zone, acesta este Dumnezeu sau Sfântul. Ilie, apărând deasemenea și Sfântul Petru în aceastǎ calitate. În altele, stăpânul norilor e un monstru pe nume Eortan, care trǎiește în peșteri pustii.

Însǎ credința cea mai răspânditǎ e cǎ solomonarii sunt cei care poruncesc norilor, mergând cǎlare pe balauri. Mișcarea norilor e explicatǎ prin răsuflarea balaurului obosit și așa se poate ști în ce parte merg solomonarii. În unele sate se spune cǎ norii se mișcǎ fiindcă sunt atrași de munți, iar in altele se crede cǎ existǎ doua feluri de nori, cei care se ridicǎ de pe ape și cei care se ridicǎ de pe păduri. Aceștia sunt certați unii cu alții și când se întâlnesc se luptǎ aruncând fulgere.

Norii mai apropiați de pǎmânt se numesc “nori intunecoși”, “nori negri”, “nori bivoli” sau “nori de ploaie”. Pentru cǎ se crede cǎ ei reprezintă răzbunarea solomonarilor, se numesc și “balauri”. De asemenea, pentru cǎ apar ca o masǎ imensǎ, se intâlnește și denumirea de “nori grași”.
Norii mai înalți sunt numiți “nori albi” și prevestesc vreme bunǎ, secetǎ sau ninsoare. Dacǎ sunt mai groși, va veni grindina (caz în care se numesc “nori valcanoși”), iar dacǎ sunt mai ușori, vor aduce zăpada.
Norii cei mai înalti prevestesc vreme bunǎ și se numesc “nori creți”, “nori mǎrunți”, “norii mieilor”. Aceștia sunt cunoscuți ca “oile lui Dumnezeu”.
Existǎ și alte credințe care prevăd vremea în funcție de starea norilor: dacǎ norii au culoare trandafirie, vremea e bunǎ, iar dacǎ sunt nori de Crăciun, vara va fi îmbelșugatǎ. Dacǎ norii se lăsǎ în jos după ploaie, se va însenina, în schimb, dacǎ norii fug în sus, e semn de vreme rea. La fel se va întâmpla când norii aleargă pe cer.

Ploaia

În tradiția popularǎ româneascǎ, ploaia poate fi regăsitǎ în diverse ipostaze. Astfel, ea este fie apa pe care Dumnezeu o aruncǎ pe pǎmânt, fie apa ridicatǎ de balauri din ape, fie sudoarea norilor sau chiar a balaurilor.
Balaurul (zmeul) e lăsat de Dumnezeu sǎ aducă ploile pe pǎmânt, în funcție de cât de buni sau rǎi sunt oamenii.

Balaurul ploii e un șarpe care n-a muscat pe nimeni timp de doisprezece ani și n-a văzut niciodată un om. Acesta crește, îi cresc aripi și picioare și devine un zmeu. Când iese din pădure, copacii îi fac loc sǎ treacă. El se ridicǎ în nori, unde stǎpânește tunetul, fulgerul, ploaia și grindina. Când în cer se aud bubuituri, balaurii îl caută pe diavol pentru a-l omorî.
Zmeii îi spun lui Dumnezeu sǎ-i omoare pe oameni trimițând ploile, însǎ acesta e milostiv și le spune sǎ mai aștepte.

Se crede cǎ ploile bune pentru pǎmânt sunt trimise de Dumnezeu, iar cele distrugătoare, cu furtuni și grindinǎ sunt trimise de solomonari.
În unele legende apare o ființǎ atotputernicǎ numitǎ “sorb”. Acesta bea apele, (uneori chiar le seacǎ) sau soarbe broaște și balauri. Astfel se explicǎ ploile cu broaște. Asupra acestei ființe are putere Sfântul Ilie.
Alte credințe spun cǎ Sfântul Ilie se plimbǎ într-un car care, pentru a nu aluneca de pe cer, are niște cuie pe roti. Aceste cuie găuresc cerul, iar apa se scurge pe pǎmânt sub formǎ de ploaie.

Existǎ o multitudine de semne care prevestesc ploaia, ca și o mulțime de semnificații ale acesteia.

În legăturǎ cu zilele sǎptǎmânii, ploaia care începe marți sau sâmbătǎ durează mult, cea de luni ține o sǎptǎmânǎ, iar cea de joi douǎ sǎptǎmâni.
Semnele prevestitoare de ploaie sunt de asemenea multe si diferă foarte mult. Fiecare persoanǎ, dacǎ este întrebatǎ știe cel puțin câteva superstiții în legăturǎ cu semnele prevestitoare de ploaie. Asta nu presupune, bineînțeles și o încredere acordatǎ acestor semne. Așadar în funcție de satul sau de vârsta persoanei întrebate ploaia ar putea începe când dimineața sunt nori la răsărit, când soarele sau luna are împrejur un cerc strălucitor, când luna răsare în nori, când pe cerul senin se vede clar Calea Lactee (drumul lui Traian),sau luceafărul e întunecat, sau curcubeul apare dimineața, sau vântul bate dinspre sud ,când norii merg în sens opus vântului. Se mai spune cǎ celor care mǎnâncǎ direct din oalǎ le va ploua la nuntǎ. La fel se întâmplǎ cu cei care nu-și hrănesc bine pisicile și cu fetele mari care stau de vorba în pragul casei (acestora le va ploua și la înmormântare). Dacǎ se îneacă cineva, va fi ploaie mare, iar dacǎ un om se desparte foarte greu de viatǎ, la înmormântarea sa va ploua. Va mai ploua și atunci când găinile nu se culcǎ atunci când se inserează, când porcul e neliniștit, ia paie în gurǎ și le mutǎ de colo-colo ,când se bat berbecii în capete,sau dacǎ smulgi iarba cu mâna.

În credințele populare, ploaia cu soare apare atunci când o fatǎ mare sau o babǎ rǎmâne însărcinatǎ. Se mai spune și cǎ își bate dracul nevasta sau își însoară feciorii sau cǎ se mărita strigoaiele sau se însoară țiganii.
Ploile care durează mult și acoperă multe ținuturi apar când se sinucide cineva, când se face moarte de om sau când moare o strigoaicǎ.
Când plouǎ prea mult, pentru a opri ploaia, se face slujbǎ la bisericǎ, se trag clopotele sau se furǎ icoana sau toaca bisericii și se aruncǎ într-o fântânǎ. De asemenea, dacǎ scoți o broascǎ din gura unui șarpe cu o nuia, cu acea nuia poți sǎ oprești ploaia. Pentru aceasta, se mai înfige în curtea casei un topor. Dacǎ nu plouǎ timp îndelungat trebuie sǎ furi tiparele de cărămizi ale țiganilor și sǎ le arunci în fântâni căci ei leagă ploile, sau sǎ stropești țiganii cu care te intâlnești.

Fulgerul, trăsnetul și tunetul

În concepția popularǎ, fulgerul, trăsnetul și tunetul sunt acte de pedepsire și răzbunare ale unor ființe supraomenești.

În unele locuri, fulgerul apare atunci când zmeii din nori se bat cap în cap, însǎ credințele cele mai răspândite sunt legate de Dumnezeu și Sfântul Ilie. Astfel, fulgerul e lumânarea pe care Dumnezeu o aprinde pentru a caută diavolii sau duhurile rele, sau apare atunci când Dumnezeu, Sfântul Petru sau Sfântul Ilie scapǎrǎ pentru a-și aprinde luleaua.
In cele mai multe pǎrți se crede cǎ stăpânul fulgerelor, trăsnetelor și tunetelor e Sfântul Ilie și cǎ acesta le folosește ca sǎ trăsnească dracii sau când e supărat pe oameni pentru cǎ și-a pierdut cojocul.
Atunci când fulgerǎ, omul trebuie sǎ-și facă semnul crucii de trei ori pentru ca sǎ fugǎ dracul de el și sǎ nu fie trǎsnit.

Vântul
Vântul apare fie ca prieten al oamenilor, fie ca spirit malefic.Vântul apare și ca un voinic frumos, solul lui Dumnezeu, ca un balaur mare, care suflǎ doar pe o narǎ, pentru a nu distruge Pǎmântul, sau ca un om imens cu nouǎ nǎri, pe care suflǎ pe rând.

Printre varietatea de credințe, se evidențiazǎ și cele în care apare ca un flăcău orb, blestemat de pǎrinți sǎ se lovească de tot ce-i iese în drum, ca un om puternic, blestemat de Dumnezeu sǎ răcorească Pǎmântul cu răsuflarea sa, ca un moșneag care atunci când se supară începe sǎ sufle, ca un copil, sfânt sau ca un șarpe mare.

Vântul nu poate fi văzut de oameni pentru cǎ pielița transparentǎ de la ceapǎ, usturoiul, sau ouăle mâncate se pune pe ochi și-i împiedicǎ sǎ-l vadă.
Vânturile apar ca fiind fie în număr de patru, pentru fiecare punct cardinal, fie douǎsprezece, pentru fiecare lunǎ a anului. Se spune cǎ pe aripile vântului călătoresc zmeii sau sufletele morților, către Rai și Iad.

Vânturile care încep ziua sunt mai mari și țin mai mult decât acele care încep noaptea. Când bate vânt mare, s-a pușcat ,s-a spânzurat ori s-a aruncat cineva în apǎ; si-a făcut moartea cu mâna zice poporul
Grindina
Poporul considerǎ cǎ grindina e ploaie înghețatǎ de răsuflarea balaurilor și putere asupra ei au, fie solomonarii, fie Dumnezeu, Sfântul Ilie sau Sfântul Petru.

Semnele prevestitoare de grindinǎ sunt căldurile foarte mari, când în aer e liniște de mormânt sau când se bat în capete boii și berbecii.
Pentru a alunga grindina, se trag clopotele, se aprinde tămâie în mijlocul curții, se înfige în pǎmânt un obiect de fier sau se aprinde lumânarea de la Înviere.

Înainte de Sfântul Ilie sǎ nu arunci cu mere în sus cǎ bate piatra peste ogorul tău cât merele. Când ciocnești ouǎ de Paști are sǎ plouǎ cu piatrǎ. La fel se întâmplǎ și dacǎ vei turti prunele înainte de Sânziene, dacǎ vei lucra în Joia Verde, a noua joie după Paști, sau în toate cele noua de pânǎ atunci. Se poate stopa grindina înfigând un cuțit în pǎmânt, sau toporul și punându-i sare pe muchie.

Zăpada
Se spune cǎ, dacǎ de ziua sa Sfântul Nicolae nu gǎsește pǎmântul alb, atunci își scuturǎ barba pentru ca de Sfântul Nicolae și de Crăciun trebuie sǎ existe zăpadǎ. De asemenea se spune cǎ va ninge atunci când câinele se tǎvǎlește pe jos, ceaunul arde pe fund, ciorile se strâng grămadǎ, pisica se ghemuiește cu spatele la foc, sau fulgerǎ iarna .Prima zi în care ninge trebuie ținutǎ minte pentru a semăna în aceasta zi bostanii, ca sǎ crească mari și frumoși.

CAPITOLUL II

Crendinte si superstitii romanesti versus englezesti

Multe practici și superstiții întrebuințate de strămoașele noastre au dispărut, odată cu ele sau cu urmașele lor. Puține dintre ele au mai dăinuit totuși până la mijlocul secolului al XX-lea și fiind pe punctul de dispariție consemnăm câteva dintre ele.

2.1. Sfântul Nicolae

Superstiții în lumea satului sunt multe și variate. La ele poate participǎ oricine. Sărbătorile de iarnǎ, de exemplu, sunt însoțite de colinzi, hǎituri, scenete teatralizate ale copiilor și maturilor de la casǎ la casǎ, vestind cu bucurie sosirea unui An Nou. Toți așteaptǎ cu nerăbdare venirea lui Moș Crăciun cu sania sa plinǎ de daruri. De obicei, copiii se pregătesc minuțios pentru aceastǎ întâlnire: își pregătesc diferite costume, mǎști, montează scenete teatralizate .De fapt, în aceastǎ perioadǎ sărbătorile calendarului agricol tradițional se suprapun cu cele creștine, legate de Nașterea lui Hristos Crăciunul.

Ciclul sărbătorilor de iarnǎ cuprins între 6 decembrie și 7 ianuarie este legat de cel mai bogat repertoriu de obiceiuri care se focalizeazǎ în jurul celor doi moși: Ajun și Crăciun. Pe meleagurile românești acestea sunt foarte bine conservate mai ales în lumea satului unde nelipsit la acest ceas de sărbătoare este colindul, umblatul cu capra, Steaua sau Plugușorul.

Acest ciclu debutează cu sărbătoarea Sfântului Nicolae, sărbătoare atât de așteptatǎ de copii. Câți dintre noi ,copii sau adolescenți, nu au așteptat cu înfrigurare dimineața de 6 Decembrie pentru a se uita dacǎ Moșu’ a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seara? Acest obicei al darurilor aduse de Moș Nicolae, s-a împǎmântenit mai mult la oraș. Este posibil sǎ fie un împrumut din țǎrile catolice,unde Moș Crăciun este cel care pune darurile în ghete sau în ciorapii anume pregǎtiți. Copiilor din mediul rural li se poate întâmpla ca Moș Nicolae sǎ le aducă și câte o vǎrguțǎ pentru cei obraznici. Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxǎ Sfântul Nicolae îi dǎ dreptul sǎ intervină în acest fel în educația copiilor. Povestea lui Moș Nicolae începe cu un bătrân numit Sfântul Nicolae care era episcop în Myra. După moartea lui legenda a fost dusǎ de pelerini în toate pǎrțile Europei.

2.2. Anul nou

Atât în trecut cât și în prezent, în legǎturǎ cu Anul Nou se cunosc unele datini dintre care amintesc: lăsarea lămpii aprinsă, calendarul de ceapǎ, punerea banilor de aur sau argint în apǎ de spălat ,obiceiul ca în prima zi a anului cel dintâi venit în casă să fie bărbat și nu muiere, etc.

O veche credință este că anul care începe va fi luminos și spornic pentru familiile care în noaptea Anului Nou vor ține lampa aprinsă până la ziuă și din acest motiv se lasă cel puțin o lampă aprinsă toatǎ noaptea.

De asemenea se practică și azi obiceiul facerii calendarului de ceapă, tăindu-se două cepe mari în două jumatati, apoi se scot din fiecare câte trei felii și după ce se așeazǎ pe masă, numerotându-se de la unu la doisprezece (fiecare număr simbolizând o lună) se pune în fiecare felie câte o linguriță de sare. În dimineața anului nou se cercetează în care felie s-a umezit sarea și în care a rămas uscată, crezându-se că așa vor fi și lunile anului, ploioase sau uscate, ca cele douăsprezece felii de ceapă. Unele familii tradiționaliste, practică în dimineața anului nou obiceiul de a pune bani de metal în apa cu care se spală pe mâini, crezând că prin această străveche practică vor avea bani în tot cursul anului. Oamenii vârstnici susțin că părinții și bunicii lor puneau bani de argint sau chiar de aur, pe vremea când circulau astfel de monede în apa cu care se spălau.

Seara, în ajunul lui Sf Vasile,fetele pun într-un vas cu apǎ un fir de busuioc și o ramurǎ de mǎr,apoi un ban ca punte,lǎsându-le astfel în noaptea Anului Nou,pentru a-l visa pe tânǎrul ce le va lua în cǎsǎtorie .

Se spune că acel obiect pe care îl ții în mână de Anul Nou, la douǎsprezece noaptea, sau cel pe care pui mâna imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieții tale în anul care vine. Dacă ții bani în mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă îți ții iubita de mână, îți va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ții paharul în mână, va fi un an vesel. O dorință pusă la miezul nopții de Revelion are toate șansele să se împlinească Aduce ghinion să intri în noul an fără nici un ban în buzunar, e bine să aveți bani (mai ales noi) în fiecare portofel .E bine să nu vă găsească anul nou cu datorii, altfel veți avea datorii tot anul. Primul om care va trece pragul în prima zi din noul an va influența tot anul ;persoanele blonde sau roșcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc .Prima persoană care va suna sau va bate la ușă în prima zi din noul an trebuie primită. Dacă prima persoană care va intra în casă e femeie va fi un an prost,iar dacǎ prima persoana e bǎrbat va fi un an norocos .Nu trebuie să aruncați nimic din casă în prima zi de an nou, nici măcar gunoiul! E bine ca ceva sau cineva să vă intre în casă în prima zi din anul nou, nu să iasă! Nu spălați nimic în prima zi a noului an. E bine înaintea anului nou să faceți curățenie și în cele mai ascunse unghere. Îmbrăcați ceva nou pe 1 Ianuarie. Nu spargeți nimic în prima zi a noului an.Nu plângeți în prima zi a noului an. Faceți mult zgomot la miezul nopții pentru a alunga spiritele rele (clopoței, petarde, etc.).Nu împrumutați bani și nu faceți datorii pe 1 ianuarie. E semn rău să spargi ceva în noaptea de Anul Nou. E semn rău dacă strănuți în noaptea de Anul Nou. Aduce noroc să mănânci carne de porc sau linte de Anul Nou. E bine să vă îmbrăcați în roșu în noaptea de Revelion. Nu înjurați și nu folosiți cuvinte urâte în ajun de An Nou. Lăsați ușa, geamul, dulapurile deschise în noaptea de Anul Nou. Se zice că ceea ce faci în ajun de An Nou vei face tot anul următor.

2.3.Sfântul Vasile

Întâi ianuarie, ziua Anului Nou, este închinată de biserică Sfântului Vasile. Umbrită de petrecerea de Revelion, sărbătoarea Sfântului Vasile se mai ține încă la sate, dar și acolo predomină cu această ocazie practicile magice de ghicire a viitorului, practici cu un vădit caracter păgân. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadociei. Arhiepiscop de Cezareea în timpul împăratului Constantin cel Mare, el a încetat din viață la vârsta de cincizeci de ani, chiar în ziua de 1 ianuarie.

Ritualul creștin de pomenire a Sfântului Vasile în prima zi a anului nu a reușit să înăbușe obiceiurile păgâne legate de descifrarea viitorului. În nici o altă zi a calendarului actele divinatorii, vrăjile și descântecele nu sunt mai numeroase ca în ziua ce marchează trecerea de la un an la altul.

Cel mai răspândit ritual de "citire" a viitorului este, probabil, obiceiul punților. Puntea se alcătuiește din două crăci în formă de furcă, între ramurile cărora se pune, de-a curmezișul, un băț. Ea simbolizează un pod aruncat între malul anului ce se încheie și cel al anului care stă să vină. Fiecare fată trebuie să aibă puntea ei, ca să poată visa noaptea ce i-a fost hărăzit să i se întâmple în noul an.

Un alt obicei, practicat încă, este masa de Sfântul Vasile. În jurul mesei se aduna un grup de flăcăi și fete. Sub pânza feței de masă se așază, în fiecare colț, un obiect a cărui semnificație e cunoscută de toți participanții. De pildă, într-un colț se așază un ban, în altul o bucată de mămăligă, în al treilea o oglindă, iar în ultimul colț o bucată de cărbune. Așezarea obiectelor se face fără știința băiatului sau a fetei ce urmează să aleagă unul dintre colțuri. Obiectul aflat sub fața de masă în locul ales va indica lucrul de care tânărul va avea parte în cursul anului viitor: cel care a nimerit banul va fi bogat, cel care a aflat mămăliga va avea parte de bucate din belșug, cel care a găsit oglinda va avea chip frumos, iar cel care a dat peste cărbune va fi rău și cu inima neagră.

Obiceiul perilor de porc încearcă să anticipeze căsătoria. Pe vatra în-cinsă din casă, un băiat și o fată așază, fiecare, câte un fir din părul por-cului. Încălzindu-se, firele se vor răsuci și vor sfârâi. Dacă în acest moment ele se apropie, cei doi se vor lua, iar dacă firele se îndepărtează, tinerii nu se vor căsători.

2.4. Boboteaza

Și de Boboteaza sunt legate anumite credințe și superstiții, care, mai ales la sat, se respectǎ cu sfințenie. Așa se face cǎ șase sǎptǎmâni după sărbătoarea "Botezului Domnului" nu se spală rufe, "ca-i rău vara de potop de ape". La fel se procedează și după Boboteaza, când nu se spală șase sǎptǎmâni, pentru cǎ, spune mǎtușa Floarea, "speli în agheazma din Iordan, care se face pentru sporul casei, pentru stropit în grǎdinǎ și împotriva gângăniilor"

Ziua de șase ianuarie este rânduită în tradiția bisericii ca dată de cinstire a Botezului lui Iisus. În ajunul Bobotezei, preotul umblă din casă în casă sfințind fiecare încăpere cu aghiasmă și împărțind fire de busuioc. În credința poporului român se spune cǎ cerurile s-au deschis îndatǎ ce Domnul Hristos a ieșit din apa Iordanului.De Boboteazǎ are loc sfințirea apelor, practică strǎveche de purificare a apelor de forțele răului cu multe semnificații pozitive și negative.Se spune cǎ oricine intrǎ în apǎ în ziua de Boboteazǎ este aparat de toate bolile. La fel ca și Crǎciunul și Boboteaza este precedata de un ajun mai deosebit,ajun ajun ce concentreazǎ o multitudine de practici și credințe ce decurg,în special,din datina numitǎ umblatul preotului cu botezul sau Chiralesa,un fel de colind al copiilor acompaniat de clinchete de clopoței, menit să aducă gazdelor holde bogate în noul an și să alunge din văzduh spiritele rele,un obicei de purificare a spatiului. Existǎ credința cǎ, strigând Chiralesa,oamenii capǎtǎ putere,toate relele fug, iar anul va fi curat pânǎ la Sfântul Andrei. Venirea preotului este asteptatǎ cu cea mai mare nerǎbdare în special de fetele mari ;acestea, atunci când îl zǎresc venind, iau mǎrgelele,cerceii și șase boabe de grâu și le pun sub pragul pe unde urmeazǎ a trece preotul. Puse sub pernǎ în noaptea dinspre Boboteazǎ,se zice cǎ vor ajuta fetele sǎ-și viseze ursiții. Magia premaritalǎ din ajunul Bobotezei are însǎ în centrul ei busuiocul,comunitǎțile tradiționale socotind aceastǎ plantǎ totem, investind-o cu numeroase atribute erotice; acum, "fetele sau femeile fac tot posibilul sǎ rupǎ, sǎ cearǎ, sǎ fure busuioc din sfeștocul popii", urmând ca, pus sub perna, acesta sǎ le aducǎ în vis barbatul hǎrǎzit de Dumnezeu. Bucovinenii socot cǎ oamenii l-ar fi acoperit la botez pe Domnul Hristos cu busuioc; de atunci se spune cǎ se folosește busuiocul pentru stropit cu agheasmǎ.
De obicei, în întâmpinarea preotului iese gospodarul casei, având în mâini o lumânare aprinsǎ. Gospodina are grijǎ sǎ arunce înaintea popii grǎunțe de porumb, sperând cǎ astfel va avea noroc la ouǎ; dacǎ nu poate arunca grǎunțele, le pune sub așternutul unde urmeazǎ sǎ stea preotul. Acesta stropește cu agheasmǎ toatǎ gospodǎria, uneori urcând și în pod, credința generalǎ fiind cǎ agheasma alungǎ Necuratul și duhurile rele. Apoi, preotul este invitat, destul de insistent, sǎ se aseze pe pat și sǎ guste din bucatele de pe masǎ. Știind cu câtǎ tǎrie cred fetele cǎ altfel nu le vor sta pețitorii, iar femeile cǎ nu le vor sta primǎvara cloștele pe pui, preoții, de voie, de nevoie, se așeazǎ altfel, riscǎ sǎ fie petrecuți – e adevǎrat, pe furiș – cu cociorba. În acest caz, gospodina se pune pe locul unde ar fi trebuit sǎ stea popa. De regulǎ, preotul primește un fuior de cânepâ sau, mai recent, de bumbac, spunându-se despre acest fuior cǎ este barba lui Hristos și cǎ de el, pe de o parte, se vor prinde toate relele iar, pe de altǎ parte, cǎ Maica Domnului împletește din ele saci, cu ajutorul cǎrora la Învierea morților,urmeazǎ a salva suflete din iad.

Ajunul Bobotezei este îndeobște o zi de post. Se spune despre aceia care țineau post negru cǎ vor putea sǎ întoarcǎ ploaia și grindina. Fetele mari țineau post în credința cǎ Dumnezeu le va da bǎrbați buni, cuminți și frumosi.
La Boboteazǎ, datina cea mai importantǎ este Iordanul sau Sfințirea cea mare a apei. Se spune cǎ oricine ar intra în aceastǎ zi în apǎ este apǎrat de toate bolile. Sfințirea apei se face într-un loc special amenajat lângǎ o fântânǎ sau o apǎ curgatoare, aici fetele urmǎrind cu înfrigurare momentul în care iese popa din bisericǎ; dacǎ vǎd prin preajmǎ un flǎcǎu calare pe un cal alb, norocul lor, aveau 100% sanse sǎ se mǎrite în anul respectiv. Se crede cǎ, atunci când preotul aruncǎ în apǎ crucea, dracii ies din apǎ și o iau la fugǎ.

Momentul luǎrii agheasmei provoacǎ o îmbulzealǎ generalǎ, cauza constând într-o credințǎ conform cǎreia agheasma luatǎ înaintea altora e "mai bunǎ pentru dragoste, cinste, mǎritare". Din aceastǎ agheasmǎ beau toți ai casei, punându-se chiar și în mâncarea vitelor; agheasma rǎmasǎ este pǎstratǎ într-un vas la icoane, fiind, se zice, "lecuitoare de orișice boalǎ". Chiar și copiii morți nebotezați pot fi botezați, dacǎ mamele lor carǎ șapte ani la rând, de la șapte biserici, agheasmǎ mare și le stropesc mormintele. Ne putem da seama cât de mare este încrederea în puterea vindecǎtoare a apei sfințite, dacǎ s-a ajuns pânǎ la astfel de practici.
Poporul considerǎ cǎ pânǎ la Boboteazǎ e dricul iernii; de acum crapǎ gerul și iarna e pe ducǎ. Ploaia la Boboteazǎ prevestește o iarnǎ lungǎ, timpul frumos anuțtând o varǎ pe mǎsurǎ; dacǎ bate crivǎțul este semn cǎ vor fi roade în bucate, iar de curge din streașinǎ se spune cǎ se va face vin bun. Femeile mǎritate fac rǎcituri,ca sǎ le fie corpul gras și fraged ca piftia.

In ajun fetele pun busuioc prin gard și dimineața al cui va fi cu brumǎ,aceea ia bǎrbat bogat.La fel nu mǎnâncǎ nimic pânǎ a doua zi ,ca sǎ aibǎ noroc de soț frumos și harnic.

2.5.Antanasiile

Trecem de Boboteazǎ și ajungem în zilele de 16,17,18ianuarie, zile ținute pentru a feri în special copiii de diverse boli și amețealǎ. Aceste zile sunt zilele Antanasiilor adicǎ ale Sfinților Anton și Tǎnasǎ.

Ziua de 16 ianuarie este și sǎrbǎtoarea Sîn-Petrului de iarnǎ sǎrbǎtoare nelegatǎ ținutǎ de oameni pentru a nu le fi mâncate animalele de lupi. De aceea se și numeste sǎrbǎtoarea lupilor, iar Sfântul Petru patronul lupilor.

Cele trei zile menționate mai sus se mai numesc și fulgerǎtoarele sau Cercovii de iarnǎ. Sunt zile rele de ploaie ,vifore, trǎsnete și tunete.

2.6. Trif nebunul

Sfântul Trifon sau Trif cel nebun,se serbeazǎ la 1 februarie, zi ce premerge Întâmpinǎrii Domnului cǎci Trif cel nebun a îndrǎznit a lua în râs pe Maica Domnului, sau a îndrǎznit a se grǎbi și a o lua înaintea ei cǎnd aceasta mergea cu pruncul sǎu la Ierusalim, determinând-o a-l numi Trif cel nebun iar oamenii se tem și în prezent sǎ lucreze în ziua de Trif ca nu cumva sǎ înnebuneascǎ și ei. Dacǎ în ziua de Trifon nu este zapadǎ atunci se va pune,iar dacǎ este, atunci se va sparge.

2.7. Haralambie si Vlasie

Dupǎ Trif și Întâmpinarea Domnului de pe 2 februarie, urmeazǎ Haralambie vindecǎtorul de boli, pe 10 februarie. Dupǎ ce a fost sfârtecat și fǎrâmițat de cǎtre pâgâni ,Haralambie , a fost fǎcut din nou om de Dumnezeu care, drept rǎsplatǎ cǎ nu a lepǎdat legea creștinǎ, i-a fǎgǎduit cǎ nu va lǎsa sǎ se prindǎ nici o boalǎ de cei ce vor ține și vor posti ziua lui.

A doua zi dupǎ Haralambie urmeazǎ Vlasie care protejeazǎ semǎnǎturile și culturile oamenilor de învazia pǎsǎrilor cerești. Femeile însǎrcinate țin ziua de Vlasie ca sǎ nu dea naștere la copii urâți și schimonosiți.

2.8.Sîn-Toader, Mǎrțișorul,sau Baba Dochia

O sărbătoare tradiționalǎ moldoveneascǎ este "Mǎrțișorul" – simbolul primăverii. În luna martie toatǎ lumea de la noi își pune la piept douǎ fire împletite – roșii și albe, care semnificǎ renașterea naturii.

În alte regiuni toate superstițiile legate de Baba Dochia sunt asociate cu sărbătoarea Martisorului și cu Dragobetele. Mǎrțișor este denumirea popularǎ a lunii Martie ,luna echinocțiului de primăvarǎ și a Anului Nou Agrar, dedicatǎ zeului Mars și planetei Marte. Mǎrțișorul este în tradiția popularǎ, o funie formatǎ din zilele sǎptǎmânii și lunile anului adunate și răsucite într-un șnur bicolor, simbolizând iarna și vara, făcutǎ cadou de 1 Martie. La sfârșitul secolului XIX Mǎrțișorul era primit de copii, fete și bǎieți, fǎrǎ deosebire, de la pǎrinți în dimineața zilei de 1 Martie, înainte de răsăritul soarelui. Mǎrțișorul, de care se agǎța o monedǎ metalicǎ de argint și ,uneori, de aur, se purta legat la mânǎ, ulterior prins în piept sau la gât. El era scos în raport cu zona etnograficǎ, la o anumitǎ sărbătoare a primăverii (Macinici, Florii,Paște ,Arminden)sau la înflorirea unor arbuști și pomi fructiferi.Se credea cǎ purtătorii Mǎrțișorului nu vor fi pârliți de soare pe timpul verii,cǎ vor fi sǎnǎtoși și frumoși ca florile, plǎcuți și drǎgǎstoși, bogați și norocosi,feriți de boli și de deochi.Obiceiul Mǎrțișorului este o secvențǎ a unui scenariu ritual de înnoire a timpului și anului, primăvara, la nașterea și moartea simbolicǎ a Dochiei,divinitate agrarǎ și maternǎ care moare și renaște simbolic la nouǎ martie, echinocțiul de primăvarǎ în Calendarul Iulian(stil vechi).În raport cu scurgerea anualǎ a timpului , Dochia se numește Drăgaica ,sau Sînziana la 24 iunie,Maica Precista la 8 septembrie,Vinerea Mare la 14 octombrie, devenind ’’baba’’ dupǎ ce a fost, rând pe rând, copilǎ, tânărǎ, maturǎ. Dochia păstrează ,împreunǎ cu metamorfozele ei calendaristice, amintirea Marii Zeițe,(Terra Mater)și este identificatǎ cu Diana și Iuno din Panteonul roman,cu Hera și Artemis din Panteonul grecesc.

Legendele Dochiei ne introduc în atmosfera satului românesc cu economie pastoralǎ.Nelipsitele tensiuni dintre norǎ și soacrǎ sunt valorificate cu ingeniozitate pentru a reda metaforic opozițile timpului calendaristic :an vechi-an nou,varǎ-iarnǎ,frig -căldurǎ, fertilitate-sterilitate Astfel Baba Dochia,personificare a anului vechi,își trimite nora la pădure, la sfârșitul lunii februarie sǎ-i culeagă fragi copți. Tânăra nevastǎ ,gǎsește ajutatǎ de Dumnezeu,și îi aduce fragi copți. Văzând fragii copți, Dochia crede cǎ a venit vara și deci timpul sǎ urce oile sau caprele la munte. Din precauție, își pune nouǎ cojoace în spate și pornește urcușul, însoțitǎ uneori de fiul sǎu-Dragobetele-zeul dragostei.Dar, cum pleacă de acasă, începe o ploaie mocăneasca care nu a stat nouǎ zile și nouǎ nopți. Îngreuindu-i-se cojoacele în spate,le dezbracă unul câte unul pânǎ rǎmâne în ie.Zilele schimbătoare de la începutul lunii martie sunt puse de popor pe seama Dochiei care și-ar scutura din când în când cojoacele de ploaie sau de omăt. Dochia moare înghețatǎ lângă oile sau caprele sale în ultima zi a urcușului, când se lasă un ger năprasnic, iar trupurile lor s-ar vedea și azi sub forma de stanǎ de piatrǎ în diferite locuri din Carpați :Ceahlău, Vama Buzăului, Caraiman etc. Dochia intrǎ în conflict nu numai cu ciobanii care îi spun cǎ nu a sosit vremea urcării oilor la munte,dar și cu Marte căruia îi adresează cuvinte și expresii obscene .Supărat cǎ i se nesocotește puterea, Marte împrumutǎ de la fratele sǎu mai mic,Februarie, câteva zile friguroase cu care o răpune pe Dochia,înghețând-o de vie.

Din luptele aprige ale zeilor moare și renaște anual timpul, natura, mediul înconjurător. Zilele « babei »,reprezintǎ un ciclu de nouǎ sau douăsprezece zile, corespunzător cu zilele de urcuș ale Babei Dochia cu oile la munte, dedicat morții și renașterii sezoniere a zeiței agrare și a timpului calendaristic ǎn preajma echinocțiului de primăvara. Scenariul ritual desfǎșurat în « zilele cosmogonice »de înnoire a Anului Agrar este format din obiceiuri și acte magice de un rar arhaism :aprinderea ritualǎ a focurilor,afumarea curților, practici de pomenire, începerea simbolicǎ a unor activiǎțti economice. Una din superstițiile legate de ciclul babelor spune cǎ, așa cum e ziua de babe (frumoasǎ, urâtǎ întunecoasǎ, însoritǎ ) va fi firea și sufletul persoanei ursite în acel an.De tradiția Dochiei carpatice se leagă deci semnificația celui mai frumos obicei de primăvarǎ în sud-estul Europei,mǎrțișorul.

2.9.PAȘTELE

La fel, primăvara este serbat Paștele – o sărbătoare religioasǎ popularǎ în țarǎ și în lume. Oamenii se pregătesc din timp pentru a împodobi masa cu cele mai bogate bucate și vinuri, ouǎ încondeiate tradiționale și cozonaci. În timp, ouăle de Paști încondeiate au devenit drept opere artizanale departe peste hotarele țǎrii. 

Multe și variate sunt superstițiile poporului roman legate de sărbătoarea Paștelui. Ele încep cu mult înainte de Paști, adică o dată cu începerea postului numit și postul mare. Se îmbolnăvește femeia dacă spoiește sau lipește casa în Săptămâna Mare, dinaintea Paștelor.

O credință foarte răspândită e aceea că-i vor asuda mâinile tot anul aceluia care va lua sare în mână, în ziua de Paști. Această asudare stânjenește oamenii la lucru, mai ales la cosit, iar pe femeie la cusut. Spre a fi ferit de acest neajuns e bine ca întorcându-te de la Înviere, întâi să pui mâna pe clanța ușii sau pe orice bucată de fier rece, zicând: “Cum nu nădușește fierul și e rece așa să nu nădușească mâinile mele tot anul la lucru”. În ziua de Paști, când te scoli, să pui mâna întâi pe piatră.În vinerea Paștelui ,când vine lumea de la bisericǎ,purtând lumânǎrile aprinse,se ocolește casa de trei ori și se face cruce cu lumânarea pe pereți,pentru ca locuința sǎ fie feritǎ de foc, boli și trǎsnet. Sǎ nu se aducǎ în casǎ flori galbene,cǎci nu vor mai oua gǎinile.La jumatatea postului,se numǎrǎ ouǎle,ca sǎ nu se strice pânǎ la Paști.

De Paști ,cine va pune degetele pe sare,toatǎ vara îi vor nǎduși mâinele. În Vinerea Patimilor, numită și Vinerea Seacă, se duc oamenii de se scaldă până a nu răsări soarele, cǎ apoi nu se lipesc bolile de ei, nu se îmbolnăvesc, nu zac. Cum e Vinerea Seacă, așa să sece și bolile!Când vin flăcăii și fetele mari, la Paști, de la biserică, să se uite în fântână, ca să fie ca apa de frumoși tot anul.La Paști, cine merge la biserică, să-și pună un ou roșu în sân, ca să fie totdeauna roșu la față.Când e furtună, pentru a feri casa de trăsnet, se aruncă în foc mâțișorii (muguri de salcie)de la Florii sau se aprinde lumânarea de la Paști (datină generală) ori se afumă casa cu tămâie sau cu buruieni sfințite de la Paști. Poporul atribuie lumânărilor aprinse, mâțișorilor de salcie ori fumului tămâii sfințite la Paști puterea de a îndepărta trăsnetul.În Bucovina și Moldova, când se spală oamenii în ziua de Paști, pun în apă un ou roșu și unul alb, ca să fie rumeni și sănătoși ca oul. De Paști sau de Crăciun, întâi să mănânci pește sau pasăre, ca să fii ușor ca pasărea și vioi ca peștele.Fetele dorm cu oul roșu în sân, ca să fie frumoase ca oul roșu tot anul.

În sate sunt cunoscute în special sărbătorile, legate și nelegate, despre zilele de joi. Joile rele sau Joile verzi în număr de șapte, noua, douǎsprezece sau cincisprezece, Joile Nepomenite sau Joia Mare.Joile rele sau Joile verzi sau Joimaritele sunt de asemenea sărbători nelegate pe care unii le țin cu o sfințenie mai mare decât pe cele legate , alții nu le cunosc însemnătatea , iar unii liberi de superstiții le asociază deasemenea cu lenea. Încep aceste joi rele cu prima joie după Paște în unele locații, în altele cu o joie înainte de Paște. În toate aceste joi nu se lucrează. Fie nu se fac treburile specifice agriculturii, fie nu se face nici un fel de treabǎ .În aceste zile nu se coase, nu se toarce, (etc) pentru a nu provoca inundații sau secetǎ.  Din Joi mari (joia dinaintea Paștelui)și pânǎ la Ispas (Înǎlțarea Domnului), nu se coase, toarce, fierbe cǎmǎși (etc) joile, cǎ bate piatra sau se întorc ploile și se face secetǎ .În alte locuri trei din joile rele, indiferent de numărul acestora, se numesc joile fulgerǎtoare și sunt ținute în imediata apropiere a sǎrbǎtorii Paștelui,adicǎ una în prima sǎptǎmânǎ a postului,sǎptǎmân albǎ,una în prima sǎptǎmânǎ după Paști și una în prima sǎptǎmânǎ după Rusalii adică în a șaptea sǎptǎmânǎ după Paști.

Acestea sunt de fapt Joile Nepomenite sau necurate care formează o treime nenorocoasǎ. Poporul le ține cu sfințenie temându-se ca Nepomeni

ta sau Muma Pădurii sǎ nu le aducă nenorocire. În prima din aceste joi cad vracii, gadinele,și oamenii le serbează trei zile (joi, vineri și sâmbătǎ) ca nu cumva vreo invazie din aceste gadine sǎ le devasteze culturile sau gospodăriile. În alte pǎrți aceasta joie este serbatǎ mai ales împotriva furnicilor, zi în care oamenii se trezesc de dimineațǎ și « fac o turtǎ de mălai sau fǎinǎ cu brânzǎ sau unt pe care o aduc apoi pe câmp spre a o pune pe un mușuroi sau arbore »

Tot în sǎptǎmâna albǎ sau sǎptâmana brânzei umblǎ sǎ se însoare nebunii, urâții și proștii, dar unii fǎrǎ succes chiar și acum, de aceea se mai numește și sǎptǎmâna nebunilor sau a bondrișilor. Denumirea de sǎptǎmâna nebunilor și-a cǎpǎtat-o și datoritǎ faptului cǎ unii feciori români au preluat de la unguri obiceiul de a umbla la colindat în aceastǎ sǎptǎmânǎ mascați și făcând diverse nebunii. Oamenii mascați ce umblǎ cu colindatul în sǎptǎmâna albǎ se numesc farsangari în Transilvania, iar la Reteag mǎscurași.În Bucovina în prima joie nepomenitǎ se cununǎ cei ce au întârziat și nu au reușit sǎ se hotărască înainte de sǎptǎmâna albǎ, la sfârșitul căreia se cununǎ mai ales cei care s-au hotărât a face pasul pentru a doua oarǎ, adică văduvii și văduvele.

Cei care nu au apucat a se cǎsǎtori din diverse motive,fie cǎ au tot ales pânǎ au rămas necǎsțtoriti, fie cǎ nu s-au hotărât la timp, pânǎ la Lăsata Secului,în acea zi sau seara sunt luați în râs de ceilalți feciori și fete prin adresarea unor chiuituri,strigarea numelui sau cuvinte batjocoritoare . În Muntenia se obișnuiește a se face asta de pe un deal și cu glasuri distorsionate pentru a nu ști cine strigǎ, iar în unele pǎrți ale Transilvaniei din turnul unei biserici.Faptul cǎ una din Joile rele cade în ziua de Ispas,care e tot joi și e sărbătoare stabilitǎ de bisericǎ, iar una coincide cu una din Joile Nepomenite face ca poporul, și cu predilecție femeile sǎ ținǎ încǎ doua joi în plus, adică a doua și a treia după Rusalii.Durata serbării joilor ,numărul lor variază de la zonǎ la zonǎ,de la cătun la cătun ,de la persoanǎ la persoanǎ.Aceste joi sunt ținute pânǎ la Sîn Petru de varǎ adică pânǎ la apariția cǎpițelor pe câmp.

O altǎ joie ținutǎ de oameni,tot sărbătoare nelegatǎ, este Joia Mare cunoscutǎ sub mai multe denumiri ca Joi Mari,Joia Neagrǎ, Joia Patimelor sau Joi Marele. Aceasta este joia cu care încep joile rele. În credința poporului în aceastǎ zi sunt curǎțate mormintele morților, este umplut borșul ca sǎ nu se strice tot anul și sǎ fie proaspăt la Paști. Spre searǎ se merge la bisericǎ unde se face o slujbǎ specialǎ de sfințire a pǎștii din care urmează apoi a se înfrupta toate vietǎțile de pe lângă casa gospodarului spre a fi binecuvantate.Unele din superstițiile românești spun cǎ din ouăle puse la clocit în ziua de Joia Mare vor ieși doar cocoși .De asemenea nu se doarme în ziua de Joia Mare căci vei dormi tot anul și vei deveni leneș.

Tot în ziua de Joia Mare mai sunt ținute și alte sărbători nelegate, considerate ca și Joile rele, sărbători bǎbești pe care preoții și filosofii încǎ nu au reușit sǎ le înlăture.

În ziua de Joia Mare sunt aprinse focurile morților. În multe localitǎți din mediul rural aceste focuri sunt aprinse pe dealurile din jur în ziua precizatǎ sau la Moșii de primăvarǎ, dar fǎrǎ a li se mai cunoaște semnificația. S-a transmis obiceiul și data, dar nu și semnificația. Joia Mare este ziua ocrotitoare a morților, când ei își vizitează vechile locuințe. De aceea femeile le aprind focuri sau luminișche acasă câte una pentru fiecare mort ca sǎ știe unde sǎ vinǎ, dar apoi merg și la bisericǎ aprinzând și acolo focuri ca morții sǎ știe unde sǎ se întoarcă a treia zi, în sâmbăta morților după ce își primesc darurile date de pomanǎ de sufletul lor ,ca sǎ nu rǎmânǎ sǎ bântuie casele și familia după Rusalii, căci fiind toatǎ sǎptǎmâna cerul,raiul și iadul deschise în unele locuri se spune cǎ sǎlǎîluiesc mai mult timp cu familia .In alte locații aceste focuri nu se fac strict in ziua de Joia Mare ci în toatǎ sǎptǎmâna patimilor,oamenii pregătindu-se astfel ,prin arderea gunoaielor și a vreascurilor din jurul locuințelor, mai ales a bețelor de boz și alun rupte cu mâna nu tǎiate,atât de întâmpinarea sărbătorilor pascale cât și de încălzirea sufletelor celor morți pentru ca aceștia sǎ poată petrece oriunde în timpul petrecut printre cei vii.În jurul focurilor este păstratǎ întotdeauna apǎ sau se dǎ de pomanǎ o canǎ cu apǎ pentru ca morții sǎ se racoreascǎ. Apǎ se varsă și pe mormintele morților ca sǎ se spele cu ea și sǎ bea în ziua de Paște.

Existǎ și alte superstiții legate de Joia Mare și nu numai. În ziua de Joia mare nu se spală pentru a nu da de pomanǎ de sufletul morților zoile din spălăturǎ .Nici nu se dǎ cu var pentru a nu stropi morții cu var.

Se mai aprind și alte focuri,focuri ale soarelui primăvara, la Sîn Toader,cele din timpul verii de la Sînziene , toamna la Sîn Medru sau cele din noaptea de Crăciun.

Sunt strict legate focurile morților de cele ale soarelui,ceremoniile fiind comune.

De Paști copiii umblǎ după ouă roșii, sau împestrițate, având fiecare câte o sticluță de circa 100 gr. în care puneau apă de colonie amestecată cu apǎ, iar alții, mai sărmani, apă cu săpun parfumat, apoi legau sticluța la gură cu un petec de pânză albă si cu acest conținut stropeau fetele mari și pe membrii familiei pe care o vizitau. În schimbul acestei atenții erau rǎsplǎtiți cu câte un ou roșu și uneori cu bani și prăjituri. Ouăle primite le băgau în buzunare sau când primeau mai multe, le puneau într-o batistă legată în patru colțuri, apoi le numărau, lăudându-se cu ele și cu banii primiți.

Tot de Paști se mai practicǎ si jocul cu ouăle si cu banii, căci legat de ouăle pascale existǎ de asemenea multe superstiții. Se dǎ cu monede de metal în ou și dacă moneda intrǎ în oul roșu la prima lovitură, cel care a dat cu moneda câștigǎ oul, iar dacă nu, o câștigǎ cel care a ținut oul. Jocul se continua până când moneda intrǎ în ou, de fiecare dată cel care ține oul putând câștiga mai multe monede.

În jurul celor care practicǎ acest joc se adunǎ multă lume, distrându-se si admirând fie dibăcia celui care dă cu moneda, fie rezistența oului, crezându-se că înainte de a fi vopsit este pus într-un furnicar și astfel i se întărește coaja.

Cel care oferă oul pentru joc îl tțne în mâna dreaptă, între degetul mare și cel aratator, sau jos pe pământ, iar cel care dă cu moneda trebuie să stea la o depărtare egală cu lungimea pantofului, având genunchii drepți si fără a ridica vreun picior de pe pământ. Jocul se continua și a doua zi, în cimitir.

Sau ,într-un lighean se pune un ou roșu, în unele locuri două, și o monedă de argint. Deasupra se toarnă apă proaspătă, adusă chiar atunci de la fântână. Toți ai casei se spală, rând pe rând, dându-și fiecare cu oul cel roșu peste obraz și zicând: “Să fiu sănătos ⁄ sănătoasă și obrazul să-mi fie roșu ca oul; toți să mă dorească și să mă aștepte, așa cum sunt așteptate ouăle roșii de Paști; să fiu iubit ⁄ iubită ca ouăle în zilele de Paști”. După aceea, luând fiecare piesa de argint în mână și dând cu dânsa de asemenea peste față zice: “Să fiu mândru ⁄ mândră și curat ⁄ curată ca argintul”. Fetele mai adaugă și cuvintele: “Să trec la joc din mână ca și banul; să fiu ușoară precum cojile de ouă, care trec plutind pe apă”. Multe femei spun că de aceea își dau cu oul pe față, fiindcă ar dori ca fața să le fie întotdeauna netedă și ferită de coșuri, de orice soi de bubulițe.
În unele locuri, se pun în lighean și crenguțe de busuioc. Se zice că acei ce se spală astfel, vor fi onorați precum e onorat busuiocul.

Un alt obicei, practicat și azi, este acela de a aduce acasă lumânarea cu care s-a înconjurat biserica în dimineața Îvierii și de a o aprinde în timpul furtunilor de peste an, crezându-se că prin acest fapt se vor împiedica producerea trǎznetelor și a altor pagube.

2.10. Caloianul

Alt ceremonial magic străvechi prin care se acționeazǎ asupra ploii este caloianul serbat în a treia marțe dupa Paști. Se folosește fie pentru oprirea secetei, fie pentru aducerea timpului ploios.

Fetele tinere fabricǎ mai multe pǎpuși, cele principale dintre ele rprezentând pe Tatăl Soarelui și Muma Ploii. Se îngroapă, cu tot ceremo-nialul înmormântǎrii țǎrǎnești, pǎpușa care reprezintă simbolul secetei sau simbolul ploilor. După una sau trei zile (in funcție de zonǎ), pǎpușa se dezgroapă, înviind simbolul contrar celui îngropat.

2.11. Paparudele

Pentru a aduce ploaia, existǎ străvechea datinǎ a paparudelor și ea ținutǎ de popor în zile diferite în funcție de zone. Acest ceremonial de chemare a ploii prin dans și descântece este practicat în zile de sărbătoare. În trecut era practicat în special de fete mari și flăcăi, țigǎnci sau copii de țigani, în ultima vreme fiind practicat doar de copii, existând tendința de a se transforma într-un simplu joc.

Se alege o Paparudǎ, care se dezbracă, fiind scăldatǎ uneori în apǎ și este îmbrăcatǎ în frunze verzi, purtând și o cununǎ. Aceasta este dusǎ în cortegiu fie pe la fântânile din sat, fie pe la casele oamenilor, unde este stropitǎ cu apǎ, zer sau lapte. În unele zone i se cerne fǎinǎ iî cap, pentru ca ploaia sǎ fie la fel de deasǎ ca și fǎina care se scurge prin sitǎ.

2.12. Sfântul Gheorghe

Un alt obicei străvechi, dispărut după primul război mondial, este acela cunoscut sub numele de "strâgele sau strâgările", practicat în preajma Sfântului Gheorghe. Tema este umoristică, am putea spune chiar epigramatică și pastorală, cu referire la diverse superstiții. Astfel se susține că unele persoane au puterea de a mânca "mana vacilor", adică de a face ca vacile să-si piardă laptele o dată cu scoaterea lor la pǎșune. Aceste persoane sunt numite "moroi", dacă sunt de sex masculin, și "moroaie", dacă sunt de sex feminin, ambele cuvinte constituind o gravă ofensă la adresa celor vizați.

Pe două dealuri opuse, se instalează în după amiaza ajunului de Sfântul Gheorghe, câte o echipă și după ce adunǎ lemne pentru foc, spre seară se aprinde focul și in jurul lui se adunǎ "strâgele". Acestea încep prin a bârfi persoanele cu purtări imorale sau stăpânite de viciul beției ori al zgârceniei. Se strigǎ cu voce tare adresându-se celor de pe dealul opus și întrebându-i dacă au auzit și ei ce a făcut cutare și cutare persoană. Aceș-tia le răspund afirmativ și, la rândul lor întrebǎ dacǎ ceilalți au auzit despre purtările altor persoane.

Uneori strigările sunt însoțite de cuvinte vulgare și indecente și când sunt epuizate întrebările și răspunsurile se iau în discuție "moroii și moroaiele", învinuindu-i că unii locuitori nu-și pot scoate vitele la păscut din cauza moroilor și a moroaieior, care le mănâncă mana, adică laptele.

Obiceiul acesta are, în fond, un rol moralizator și se încheie în mod feeric cu aruncarea de pe deal a unei roți de car învelită în paie aprinse.

Tot la Sfântul Gheorghe se mai practicǎ și obiceiul udării cu apǎ,domnind credința cǎ cel udat va fi sănătos peste an.

Până în ziua de azi au rămas, din obiceiurile străbune, unele superstiții în legătură cu păstrarea sǎnǎtǎții și sporul animalelor.

Așa, bunăoară, când se vând vite, unii gospodari taie pǎr din fruntea și de deasupra cozii vitei și-l păstrează în grajd, ca să nu moară celelalte vite, ori să nu-și piardă sămânța.

De asemenea, când o vacă fată (naște) în ziua aceea nu se împru-muta nimic din gospodǎrii, "ca vaca sǎ nu-și piardă laptele".

Conform unei vechi practici, laptele muls în primele zile de la vaca ce a fătat se strânge la un loc sș se fierbe împreunǎ, până se încheagă, obținându-se "jântița". Se cheamă mai mulți copii și li se dă sǎ mănânce împreună, din aceeași farfurie, apoi se udă cu apă și se umplu vasele din care au mâncat copiii, cu apă, ca "laptele să izvorască ca apa", adică să fie vaca lǎptoasǎ.

Un alt obicei vechi, acum în prag de dispariție, este acela de a se duce sare amestecată cu făină de porumb sau cu tărâțe, la biserică în ziua de Sfântul Haralambie ca să fie sfințite si apoi a se da vitelor sa le mănânce, ca să fie sănătoase.

Tot pentru păstrarea sănătății vitelor se pun la ușa grajdurilor, în seara de Sfântul Gheorghe, sălcuțe sau crengi de fag înfrunzite, crezându-se cǎ în felul acesta vitele vor fi ferite de boli.Cine va dormi în aceastǎ zi, va lua somnul mieilor.Cine se spalǎ pe fațǎ cu rouǎ în dimineața de Sfântul Gheorghe,toatǎ vara va fi sǎnǎtos și nu-i vor ieși semne pe fațǎ.Dimineața se pune pe la case verdeațǎ,ca semn de primǎvarǎ.

2.13.Armindenul.

Este o tradiție păstrată și astăzi ca la data de 1 mai să se arboreze la poarta fiecărei gospodării câte un arbust de fag, înalt de circa patru metri, tăiat din pădure și adus în preziua zilei de 1 mai. Acesta se înfige lângă unul din stâlpii porții și se păstrează până la sfârșitul lunii iulie când, cu lemnele din el se coace prima pâine din recolta de grâu a anului în curs. Arbustul acesta se numește "arminden". În ziua de Armindeni ( Sfântul Irimia), sǎ bei vin roșu, cǎ se înnoiește sângele. Tot așa se face întreaga lunǎ mai cǎ se înnoiește și maiul (ficatul). Este indicat a se cultiva castraveții în aceastǎ zi, cǎci nu vor fi mâncați de viermi.

2.14.Sânzienele

Tot până în ziua de azi se mai practică și obiceiul aruncării cunu-nilor de sânziene pe acoperișul casei, în ziua de Sânziene, adică în 24 iunie. Obiceiul acesta constă în facerea, pentru fiecare membru din familie, a unei cununi din sânziene și din trandafiri, care apoi se aruncă pe acoperișul casei de către fiecare persoană din familie, crezându-se că în felul acesta vor fi apărați de trǎznete în cursul anului. Dacă una sau mai multe cununi cad de pe acoperiș, în momentul când sunt aruncate, se crede că persoana care a aruncat-o va muri în cursul acelui an. La poarta casei se pune o cunună mai mare, ca și casa să fie ferită de "trăznete, furtuni și incendii".

2.15.Sfântul Ilie

De sărbătoarea Sfântului Ilie nu trebuie sǎ lucrezi nici în ruptul capului, pentru cǎ "Sfântul poartǎ ploile și tunetele și e rău de trăsnet".

În aceastǎ zi,Sfântul Ilie umblǎ prin cer și-l cautǎ pe diavol sǎ-l trǎzneascǎ pentru a scǎpa lumea de ispitǎ.

Sǎ nu lucreze femeile în aceste sǎrbǎtori de varǎ, fiind rǎu de foc, trǎznet și de boli grele.

Dacǎ trǎznește și fulgera la Sfântul Ilie,sǎ nu stai lângǎ pisicǎ sau câine,deoarece diavolul se ascunde în pǎrul lor și poate ca sǎ trǎzneascǎ si pe oamenii din jur .

2.16.Sfanta Paraschiva

La 14 octombrie nu se coase nimic,fiind de asemenea rǎu de trǎznet,grindinǎ,boli de ochi. De ziua Crucii, iî toate satele Moldovei se bat nucii, însǎ nu se mǎnâncǎ fructul lor sau alte "poame" ce au sâmburii în forma de cruce. Se strâng nouǎ perje cu gura, înainte de răsăritul soarelui, și se pun la uscat, pentru a se folosi ca medicament. Când este cineva bolnav se ia o perjǎ culeasǎ atunci, ii dai o bucǎțicǎ și se face bine. Tot de ziua Crucii se bagǎ șarpele în pǎmânt, cǎ e blestemat. Cel care nu intrǎ în pǎmânt de ziua Crucii se zbuciumǎ pe pǎmânt.

2.17.Sfântul Andrei

Cele mai multe superstiții ale oamenilor de la sate sunt legate de noaptea de Sfântul Andrei, când se spune cǎ la miezul nopții apar strigoii și duhurile rele, care bântuie printre casele sătenilor. Cel mai utilizat instrument de alungat strigoii este usturoiul, cu care ung de tinerele fete și gospodine pe la uși și ferestre. Însǎ pe lângă acesta, apar o sumedenie de alte practici, care sǎ sperie duhurile, sǎ aducă liniștea în gospodărie și sǎ ajute fetele de măritat sǎ-și vadă ursitul. Seara se unge cu usturoi pe la geamuri și uși, sǎ nu vinǎ strigoii.

Obiceiul legat de aceastǎ zi mai cunoaște și alte superstiții: „babele” satului dau tinerelor un ghem de buci (cânepǎ) făcut cot la cot, mare cât o minge, care trebuie pus din par în par într-un gard și țesut. Primul băiat care trecea pe drum și se agațǎ în sfoarǎ este ursitul tinerei care a făcut vraja. În seara de ajun se descântǎ sare și se îngroapǎ în staule de vite,apoi în ziua de Sfântul Andrei se scoate sarea și se dǎ vitelor sǎ lingǎ,ca sǎ fie ferrite de vrǎjitoare.

Alt obicei este la râșnițǎ. Se râșnește grâu îndǎrǎt. După aceea, din fǎinǎ cu apǎ se face un aluat și se pun pe o scândurǎ niște turte. Se dǎ drumul la câine și pe a cǎrei turtǎ o mǎnâncǎ prima câinele, acea fatǎ se măritǎ prima.

La oi, se îmbrăcǎ fetele cu un cojoc pe dos și se leagă la ochi. Dacǎ prind în staul oile însemnǎ cǎ nu se măritǎ, dacǎ prind berbecul se măritǎ.
La gard, se leagă parii noaptea cu o ața. Dacǎ dimineața fetele vǎd cǎ parul legat e drept, însemnǎ cǎ se măritǎ cu un bărbat frumos, dacǎ este strâmb însemnǎ cǎ ursitul e un strâmb și un urât.

Un alt obicei numit în unele zone Vergelul este sǎ se pună străchini de lut cu fața în jos. Sub una se pune inelul, sub alta pieptenele, sub una sticla, sub una pâine, sare etc. O fata schimbǎ străchinile. La care fatǎ-i cade inel însemnǎ cǎ soțului îi vor plăcea femeile, la care-i cade pâinea se zice cǎ va fi gospodar și cǎ o sǎ aibǎ pâine din belșug, la care-i cade pieptene se zice cǎ va fi urât.

La urmǎ se făcea cu apǎ si cu lumânarea. Se punea într-un castron apǎ cu douǎ fire de busuioc. Se aprinde o lumânare și se picurǎ douǎ picături de cearǎ, se amestecǎ cu busuiocul și dacǎ se lipesc picăturile însemnǎ cǎ cei doi se vor lua.

Tot în noaptea de Andrii se spune cǎ vorbesc animalele iar oamenii care le ascultǎ în noaptea Sfantului Andrei vor muri. Nu se împrumutǎ nimic din casa în ziua de Andrii și nici nu se lucreazǎ nimic ca nu cumva dihǎniile sǎ mǎnânce animalele sau sǎ dea peste ele vreo boala. Multe dintre aceste superstiții si obiceiuri încǎ se păstrează, mai ales în zona Bucovinei, în mediul rural, moștenite din bătrâni, și care se vor transmite mai departe.

Asemeni oricarei tari, Marea Britanie are sarbatori oficiale, numite neoficial “bank holidays”, in timpul carora angajatii beneficiaza de zile libere. In functie de contractul de munca pe care l-au semnat, este posibil ca unii angajati sa fie obligati sa munceasca insa, in acest caz, ei primesc bonusuri substantiale pentru fiecare ora lucrata.

Este important de mentionat faptul ca in timp ce Anglia, Irlanda de Nord si Wales impart aproximativ aceleasi sarbatori, cealalta parte a Regatului, anume Scotia, are ceva mai multe, diferenta facand-o faptul ca unele sunt sarbatorite doar pe plan local.

Cele mai importante sarbatori de pe teritoriul UK sunt zilele de:

1 ianuarie: fiind prima zi din an, este o zi libera din punct de vedere legal. De regula, referitor la aceasta zi, englezii au o traditie: se spune ca prima persoana care le va trece pragul casei le va aduce noroc in anul ce tocmai a venit, motiv pentru care 1 ianuarie e o zi in care mai toti oamenii isi fac cadouri unii-altora si se viziteaza reciproc;

17 martie sau St. Patrick’s day: e o sarbatoare de care se tine cont doar in Irlanda de Nord, acolo unde ziua aceasta este un prilej de petreceri zgomotoase, precum si de parade sau petreceri in public;

Good Friday este o zi cunoscuta drept Vinerea Mare in Romania si se sarbatoreste in vinerea dinaintea Pastelui. Nu are o data fixa, intrucat ca si Pastele, ziua in care pica e diferita de la an la an;

Easter Monday – prima luni dupa sarbatoarea Pastelui.

23 aprilie: este considerata ziua nationala a Angliei; in acelasi timp, se sarbatoreste ziua lui St. George, ocrotitorul Angliei (o dovada in acest sens e faptul ca stema lui se afla pe steagul national);

1 Mai sau Ziua Muncii – ca in mai toate statele Europene – si nu numai – ziua de 1 Mai este o zi libera. Teoretic, este o zi in care sunt sarbatoriti oamenii aflati in campul muncii de pretutindeni, dar si obtinerea unor anumite drepturi sociale si alte bonificatii pentru toti muncitorii;

Ziua de Whitsun – de regula, aceasta sarbatoare era tinuta in ultima zi din mai, insa din 1971 incoace are o data variabila. Este echivalentul sarbatoririi pogorarii Sfantului Duh asupra discipolilor lui Iisus Hristos;

12 Iulie – Orangeman’s Day – se sarbatoreste Revolutia din 1688 si totodata, victoria regelui protestant William de Orange asupra regelui catolic James al II-lea in batalia de la Boyne din 1690. Aceasta sarbatoare este o zi libera numai in Irlanda de Nord;

August Bank Holiday – nu are o data fixa, insa legea spune ca pica intotdeauna in prima zi de Luni din August;

25 Decembrie – ziua de Craciun e bineinteles o zi nebancara, dar totodata prilejul potrivit pentru ca toti oamenii sa isi faca cadouri reciproc, indiferent de natie, varsta, religie sau sex;

26 sau 27 decembrie: Boxing Day; De regula, este ziua de dupa Craciun, zi in care cei bogati ar trebui sa daruiasca oamenilor aflati in subordinea lor (servitorilor) cate o cutie plina cu daruri. Trebuie mentionat aici ca ziua de Boxing Day e prin lege zi nebancara, iar mai mult, a fost preluata de Noua Zeelanda, Canada, Olanda, Africa de Sud – acolo unde se numeste Day of Goodwill – precum si de alte state din intreaga lume, deci nu neaparat de cele anglofone;

In ceea ce priveste Scotia, bank holidays sunt cele de mai sus, cu mentiunea ca nu sunt luate in considerare cele sarbatorite exclusiv de Irlanda de Nord. La scotieni, ziua de 30 noiembrie este de asemenea zi libera, zi in care se sarbatoreste Sfantului Andrei, iar intreaga tara are program de zi nelucratoare.

Celebrata de catolici pe 1 noiembrie. Halloween-ul insa a aparut cu mult mai mult timp in urma, in zonele locuite de celti (teritoriul Irlandei de astazi, al Marii Britanii si partii nordice a Frantei). In acele vremuri insa se considera ca 1 noiembrie este data la care se incheia anotimpul vara si incepea iarna, ei sarbatorind in aceasta zi Anul Nou (Samhain). Potrivit unor legende in acea noapte sufletele celor morti reveneau pe pamant pentru a pune stapanire pe sufletele celor vii. Ca sa scape de sufletele fantoma, celtii isi paraseau casele si imbracau costume inspaimantatoare pentru a le speria si a nu fi recunoscuti. Pentru a impiedica spiritele sa patrunda in case, oamenii lasau in fata usilor vase cu mancare.
   

Sarbatoarea de Halloween a fost imprumutata de-a lungul timpului de tot mai multe tari ale lumii data fiind imigrarea irlandezilor catre state mult mai dezvoltate, acestia aducand cu sine traditiile si obiceiurile lor. Incepand cu secolul al XX-lea, Halloweenul si-a pierdut insa specificul religios. Superstitiile de Halloween au fost si ele uitate de-a lungul timpului. Iata ce credeau cei ce tineau aceasta sarbatoare:

– daca o fata tanara, necasatorita isi punea sub perna in noaptea de Halloween o floare de rozmarin si o moneda de argint, ea il va visa pe viitorul sot
– daca in noaptea de Halloween auzeai in urma ta pasi, nu era bine sa te intorci; se considera ca era zgomotul produs de un spirit ce venise pe pamant pentru a te lua pe lumea cealalta
– daca mergeai in acea seara la o cina era bine sa vorbesti in timp ce mancai, altfel, spiritele erau incurajate sa vina la masa daca o fata tanara se ducea in acea noapte la un rau cu o lampa si privea in apa, ea ar fi trebuit sa vada reflexia chipului celui care ii era sortit ca sot
– oamenii credeau atunci ca diavolul era culegator de alune; de aceea in noaptea de Halloween alunele erau folosite pentru farmece si vraji
– povestile spun ca daca in acea seara purtai hainele pe dos si daca la miezul noptii priveai cerul, vedeai o vrajitoare
– daca in timpul noptii flacara depasea marginea candelei, se considera ca in apropierea ta se afla o fantoma
– spiritele se vor speria la auzul unui clopot
– se spunea ca daca un liliac iti zbura in interiorul casei in noaptea de Halloween era semn ca in casa erau spirite si fantome; daca liliacul zbura pe langa casa jucaus, va fi vreme buna
– o lumanare aprinsa intr-un dovleac scobit tineau spiritele rele departe
– aducea ghinion daca in timpul anului aprindeai o lumanare ramasa de la Halloween; de asemenea
de Halloween trebuia sa aprinzi lumanari noi daca voiai sa iti aduca noroc
– tot aducatoare de noroc era considerata si aprinderea unei lumanari portocalii la miezul noptii urmand a fi lasata arzand pana la rasarit
– persoana care este nascuta in ziua de Halloween va putea vedea si totodata comunica cu spiritele
– daca vezi un paianjen in seara de Halloween, este spiritul unei persoane care ti-a fost foarte apropiata si care vegheaza asupra ta.

Tradițiile de Crăciun sunt multe și diferă de la o țara la alta. Crăciunul este pentru creștinii din toată lumea ziua Nașterii Domnului, dar pentru alții este o sărbătoare păgână care marchează solstițiul de iarnă sau pur și simplu o zi liberă.

În lume, există diverse moduri de sărbătorire a Crăciunului,

La începutul lui decembrie, englezii trimit felicitări membrilor familiei ș i își decorează casa și grădina în roșu și verde, mai ales cu plante perene (evergreen) care rămân verzi tot timpul anului (iederă,vâsc, laur).

De la englezi vine obiceiul trimiterii de felicitări, acesta fiind inițiat de către Sir Henry Cole, care, în 1843, i-a cerut pictorului J.C.Horsley să deseneze o felicitare, care apoi au fost imprimate în alb și negru și colorate de mână. S-au vândut atunci 1.000 de copii în Londra. Un artist englez, William Egley, a produs o felicitare populară în 1849.

În ajunul Crăciunului, copiii cântă celebrele “Christmas carols” pe stradă și primesc în schimb mici cadouri sau bomboane. Înainte de a merge la culcare, copiii lasă, lângă șemineu, un mic platou cu mâncare pentru Moș Crăciun, astfel încât acesta să-și poată reface forțele în timpul lungii sale călătorii. Dimineața, aceștia își pot deschide cadourile strecurate în șosete, agățate lângă șemineu sau la picioarele patului.

În Marea Britanie, nu există Crăciun fără tradiționalul curcan cu castane și faimosul pudding. Pomul de Crăciun a fost popularizat de către prințul Albert, soțul reginei Victoria, care l-a introdus în Casa Regală, pentru întâia dată, în 1840.

Din 1947, la fiecare Crăciun, Norvegia trimite Marii Britanii un imens brad de Crăciun, care străjuiește Piața Trafalgar în amintirea colaborării anglo-norvegiene din perioada celui de-al doilea război mondial.

Nu trebuie uitată, la masa de Crăciun, tradiția veche de 150 de ani a pocnitorilor (crackers), ascunse sub farfurii.

La Londra, în Hyde Park, Winter Wonderland rămâne deschis timp de cinci săptămâni, spre bucuria copiilor dar și a adulților, care se pot distra pe cel mai mare patinoar în aer liber din Londra sau se dau pe un tobogan imens, fac cumpărături într-un târg special organizat pentru cadourile de sfârșit de an, pot asculta concerte de Crăciun sau face plimbări cu calul.

Celebrul Festivalul al Îngerilor din York (nordul Angliei) creează adevărata magie a Crăciunului. Orașul York se transformă într-o țară a minunilor hibernale: sculpturi din gheață, standuri cu diferite produse, degustări în aer liber, spectacole de stradă, parada îngerilor.

Târgul de Crăciun din Manchester este considerat unul din cele mai vizitate din Anglia, deoarece el oferă produse din întreaga lume.

La Londra se organizează în fiecare iarnă un festival cunoscut sub numele de “Frost Fair”, care se desfășoară între galeriile Tate Modern și teatrul Shakespeare”s Globe, pe malurile Tamisei.

În această zonă, li se oferă turiștilor și localnicilor tot felul de atracții: colinde, standuri cu cadouri de Crăciun, plimbări cu sania trasă de câini husky, sculpturi în gheață, spectacole de teatru de stradă.

In limba engleza , Pastele are numele de "Easter" , un cuvant derivand din termenul "eastre" sau "eostre" din engleza veche , aparut inainte de anul 899 d.Chr. Se pare ca acest nume se refera la "Easter-monath" , luna aprilie din calendarul germanic , a carei denumire provine din numele zeitei Eostre din paganismul anglo-saxon.In vremuri stravechi , Eostre era sarbatorita cu prilejul echinoxului de primavara , in jurul datei de 21 martie , ea avand drept animal favorit iepurele , oul fiind in acele timpuri un simbol sacru al vietii renascute pe pamant. Desi Easter a ramas termenul consacrat pentru ziua invierii Domnului , in limbajele celtice , Pastele era cunoscut drept Pasch, Pesse, Pasg , Paste ori Pace . In zilele noastre, sarbatoarea de Pasti este anticipata de postul inceput in miercurea cenusii (Ash Wednesday) , avand o durata de 40 de zile. Fata de Craciun , Pastele este celebrat intr-o maniera mai putin exuberanta , printr-o atitudine mai apropiata de credinta crestina , de obicei in mijlocul familiei , mai ales in zonele rurale. 

Sarbatorile Pastelui in Anglia 

Duminica frunzelor de palmier 

Cu o saptamana inainte de Pasti, se celebreaza "Duminica frunzelor de palmier" ("Palm Sunday") , o zi echivalenta Floriilor din Romania .Numele acestei sarbatori isi are originea in vremurile imperiului roman, cand se obisnuia a intampina orice personaj regal prin fluturarea unor frunze de palmier de catre multimea adunata pe marginea strazilor.Potrivit legendei, Iisus a intrat in Ierusalim in ziua de Duminica palmierilor , iar oamenii l-au onorat asternandu-i un covor de frunze de palmier in drumul sau si agitand fiecare dintre ei o astfel de frunza .Chiar si in prezent, englezii participa la parade in Ziua palmierilor purtand in maini frunze ale acestui arbore exotic. Adeseori, frunzele de palmier sunt folosite pentru impletirea unor ghirlande si a unor aranjamente in forma de cruce , ce sunt folosite pentru decorarea bisericilor. 

Dansul lui Morris 

In multe regiuni ale Angliei , trupe de profesionisti executa dansul lui Morris cu ocazia fiecarei duminici de Pasti. Alcatuit din figuri coregrafice specifice , dansul Morris include accesorii precum bete , sabii , batiste si clopotei .De multe ori , unul sau doi dansatori executa pasi consacrati in preajma sau in jurul a doua pipe asezate in cruce. Acest ritual traditional are scopul de a alunga spiritele iernii , iar interpretii obisnuiesc sa poarte magnifici pantaloni scurti albi , pantaloni negri , esarfe rosii , panglici verzi si rosii , palarii de paie si au in maini o multime de flori si flamuri. 

Pastele in satele englezesti 

Zona rurala englezeasca, invaluita intr-un farmec si un traditionalism aparte , ofera strainilor cu ocazia Pastelui o serie de obiceiuri adanc inradacinate pe aceste meleaguri. Celebrarea invierii lui Cristos gaseste bisericile impodobite cu flori proaspete si strazile invaluite de aroma imbietoare a fripturii de iepure si miel , amestecata cu miresma dulce de martipan. Locasurile de cult sunt decorate mai ales cu crini albi sau "crinii Fecioarei " ( Madonna Lily ori Easter Lily) , simboluri consacrate ale puritatii.Femeile care merg la slujba Pastelui poarta de multe ori traditionalele "Easter Bonnets" , palarii de Pasti impodobite cu o multitudine de flori. Potrivit unui ritual stravechi, se organizeaza pentru copii "vanatori" de oua ascunse mestesugit in gradini de catre iepurasul de pasti (Easter Bunny). In unele localitati , in ziua de "martea iertarii" ( Shrove Tuesday) , ultima zi inaintea postului de Paste , se organizeaza intreceri de alergare cu cratite pline cu clatite.In oraselul Olney , astfel de competii au loc de circa 500 de ani. 

Cartile postale , iepurasul si ouale de Pasti 

Trimiterea felicitarilor de Pasti este un obicei relativ recent in Anglia, introdus in perioada reginei Victoria de catre un papetar care a avut ideea de a crea o carte de postala de sezon infatisand un iepure, un animal purtand deja simbolismul primaverii si Pastelui. 
Iespurasul de Pasti este o reprezentare a fertilitatii si renasterii naturii inca din perioada paganismului. Asocierea Pastelui cu iepurasul a aparut mult mai tarziu, avandu-si originea in folclorul german din secolul XVI , atunci cand copiilor li se promitea ca daca vor fi cuminti, iepurasul le va darui oua cu ocazia sarbatorii invierii Domnului.
Ouale sunt cu desavarsire interzise a fi mancate in perioada Postului , iar cu prilejul Pastelui sunt colorate in tonalitati stralucitoare simbolizand paleta cromatica a primaverii. Crestinii credinciosi vopseau oule in rosu , o culoare simbolizand sangele varsat de Iisus si le daruiau copiilor , incredintati ca , in acest fel, acestia vor fi feriti de ghinioane in decursul intregului an. Desigur , in zilele noastre , ouale preferate de copii in sezonul Pastelui sunt cele de ciocolata. 

Mancaruri traditionale englezesti de Pasti

Bucataria englezeasca are pregatite cateva retete specifice in celebrarea invierii lui Cristos , friptura de miel fiind de departe felul favorit pentru duminica de Pasti. Un desert traditional este tortul Simnel (Simnel cake) , un fel de prajitura ce era daruita initial mamelor cu prilejul "Duminicii mamelor" ( Mothering Sunday) , decorata cu 11 bomboane sferice de martipan , reprezentand cei 11 discipoli credinciosi ai lui Iisus. 
Chiflele sau checurile fierbinti ornamentate cu o cruce ( Hot Cross buns ) simbolizeaza crucea pe care a fost rastignit Iisus si sunt mancate , potrivit traditiei , in Vinerea Mare , ziua aniversarii mortii Domnului. Se pare , totusi, ca aceste prajiturele provin inca de pe vremea saxonilor , chifla reprezentand Luna , iar crucea cele patru patrare ale acesteia. Conform unei superstitii , checurile cu cruce se pot mentine timp de un an fara a fi atinse de mucegai. Astfel de chifle , intarite cu vremea , erau folosite drept talismane de protectie a caselor fata de incendii , ele fiind luate si de marinari atunci cand plecau in curse, pentru a fi aparati fata de naufragii.

Obiceiuri și tradiții străvechi de Dragobete. Superstiții și credințe populare de Dragobete. Pe 24 februarie se celebrează Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români. Ziua lui Dragobete, zeul tinereții, al veseliei și al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci și transformat ulterior într-un protector al tinerilor și patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit și “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochi, un flăcău extrem de chipeș și iubăreț, care seducea femeile ce îi ieșeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.

Obiceiuri și tradiții străvechi de sărbătoarea Dragobetelui

Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată și interesantă. Dragobetele îngemănează în esență sa atât începutul, cât și sfârșitul – începutul unui nou anotimp și al reînsuflețirii naturii, sfârșitul desfătărilor lumești căci începe Postul Sfânt al Paștelui.

“Dragobetele săruta fetele”
În vremuri de demult (în anumite zone chiar și astăzi!), în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcați în straie frumoase, cuviincioase obișnuiau să se strângă în păduri și să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor se continua cu voie bună și cântece, cu un fel de joc numit “zburătorit”. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieții le fugăreau, încercând să le prindă și să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc și sărutul considerat echivalent al logodnei și al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunțată comunității satului și membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiția, erau considerați a fi binecuvântați în acel an. Ei vor avea parte de belșug, fiind feriți în schimb de boli și febră. Conform anumitor superstiții din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiți să nu poată iubi în acel an. Acest obicei dat naștere celebrei strigături sau amenințări glumețe “Dragobetele săruta fetele !”.

Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă “să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se țină de jocuri și ghidușii. În anumite zone fetele tinere obișnuiau să arunce acuzații pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi își crestau ușor brațul în forma unei cruci și își atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viața frați de sânge.

Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobete oficia nunțirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi. În rostul împerecherii păsărilor nu ai voie să intervii, se crede…

În anumite zone ale țării, în această zi, tinerii își unesc destinele prin logodnă, promițându-și credința și iubire.

Superstiții și credințe populare de Dragobete

În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu aceasta apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.

În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an… Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

În anumite sate uitate ale României, din pământ se scot rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.

Este obligatoriu ca în această zi bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aștepta o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic. Atât băieții, cât și fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi.

Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime.

Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.

În unele zone ale țării, ajunul Dragobetelor este asemănător ca simbolistica noptii de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.

CAPITOLUL III

CREDINTE SI SUPERSTITII LEGATE DE EVENIMENTE IMPORTANTE IN VIATA OMULUI

NASTEREA

Este bine cunoscut că, omul, în viața de pe pământ, trece prin trei momente foarte importante:botezul nunta și înmormântarea. Toate trei au o legătură deosebită cu viața religioasă a omului, iar primele două sunt considerate Sfinte Taine.

Pruncul, la puțin timp după naștere, este botezat pentru a se curăți, a se spăla de păcatul strămoșesc moștenit de la Adam cel din Rai și de la celelalte păcate săvârșite până atunci, intrând în stare harică. Apoi, ajuns la maturitate, el se va despărți de mama și tatăl său și își va lua soție. Acest eveniment este consfințit prin nuntă, prin Sfânta Taină a Cununiei.

În sfârșit la bătrânețe, omul moare și va fi îngropat creștinește, oficiindu-se slujba religioasă și, de obicei, predica, câteva cuvinte despre cel trecut în viața de veci.

Tradițiile cu caracter familial sunt cumătriile, nunțile, petrecerile etc., care în satele noastre s-au transformat în adevărate spectacole cu mulți oaspeți și multe daruri.

Botezul este un proces de mărturisire a unei vieți schimbate alături de Dumnezeu. Cel care l-a introdus prima dată în istorie este Ioan Botezătorul. El era persoana premergătoare Fiului Lui Dumnezeu. El a "pregătit Calea " a Celui care are să vină, adică a lui Mesia, Mântuitorul lumii. Ioan îi îndemna pe oameni la pocăință. Ca urmare a deciziei de a se întoarce cu adevărat de la faptele păcatului la Dumnezeu ,Ioan le cerea evreilor să mărturisească aceasta în public. Această mărturie se exercita prin botez , un proces de cufundare totală în apă, ca un semn că ai îngropat viata murdară a păcatelor și ieșirea din apă ca un semn că ai decis să începi o viată nouă și sinceră de pocăință cu Dumnezeu. Pe de altă parte botezul lui Ioan era un proces premergător lucrării lui Isus Hristos pe pământ. Ioan a mărturisit despre Isus următoarele: " Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocaintă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine , și eu nu sânt vrednic să-i duc încălțămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc."

Domnul Isus a acceptat botezul lui Ioan ca un semn de început al lucrării Sale. La botezul lui Isus , Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel ca un semn că într-adevăr El este Acela care poate boteza cu Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor . Dumnezeu a certificat lucrarea Fiului Său pe pământ prin faptul că la botez din ceruri s-a auzit un glas care zicea :" Acesta este Fiul Meu prea iubit , în care Îmi găsesc plăcerea."

Botezul, în realitatea fizica, este o mărturisire a credinței în Dum-nezeu și a deciziei personale de a începe o viată nouă , spălată în sângele lui Isus Hristos, care S-a jertfit pentru fiecare suflet de pe pământ.

Așadar botezul este un proces spiritual prin care persoana decisă participă prin credință la moartea si învierea Domnului Isus . Acest proces spiritual în realitatea fizicǎ trebuie să fie mărturisit prin cufundarea totală în apă și astfel acceptarea publică a mântuirii.

Botezul are doua definiții. Definiția de mărturisire a credinței în Dumnezeu, definiție valabilǎ în lumea fizicǎ a existenței noastre și definiția de pǎrtǎșie cu suferințele Domnului Isus , definiție valabilǎ în realitatea spiritualǎ.

Oamenii din lumea satului cunosc în genere toate acestea relatate pânǎ acum.Asta nu înseamnă cǎ au uitat sau neglijează credințele și superstițiile populare pe care le cunosc, în special cei mai în vârsta.

Surprinzător ,chiar și acum într-o lume ce se vrea a fi consideratǎ modernǎ și civilizatǎ, nașterea de bǎieți este preferatǎ nașterii de fete considerându-se încǎ reprezentanții sexului masculin „cruce întreaga” iar reprezentantele sexului feminin „jumătate de cruce”. Așadar, în concepția poporului ,e vai de casa în care cânta găina(femeia) și nu cocoșul (bărbatul),sau cǎ femeia trebuie sǎ vorbească și sǎ meargă tot în urma bărbatului. Existǎ superstiții legate și de copii ce urmează a fi nǎscuți și botezați.

Femeia în timpul gravidității trebuie să se ferească de a fura sau de a-si însuși niște lucruri aparținând altora, mai ales poame, chiar dacă i se face mare poftă, fiindcă un lucru dobândit în acest fel "se va întipări pe corpul copilului". De asemenea este sfătuită să nu privească la un om urât sau cu defecțiuni fizice, ori la unele animale "ca sǎ nu nască un copil schimonosit". Dacă totuși nu face așa i se recomandǎ sǎ scuipe si să zică: "ptiu, ptiu pe tine si nu pe copilul meu".Femeia însărcinatǎ nu trebuie sǎ mănânce fructe îngemănate sau colaci lipiți pentru a nu face gemeni.Din măr început sǎ nu mănânce cea însărcinatǎ cǎ face copilul cu semn ca și cum ar fi mușcat de câine, iar poame crude dacǎ mǎnâncǎ poate sǎ nască fǎrǎ de timp. Femeia gravidǎ care culege surcele de la rindea ,va face copilul cu pǎrul creț.Dacǎ o femeie însǎrcinatǎ cununǎ,îi va muri pruncul în pântece.

Ursitoarele

Copilul s-a născut, dar, înainte de a fi botezat își intra în atribuții ursi-toarele pentru a-i determina odată pentru totdeauna fericirea sau nenorocul vieții sau vârsta.

Credința în ursitoare, în puterea lor de a trasa soarta fiecărui om, a fost și mai este încǎ răspânditǎ și înrǎdǎcinatǎ in sânul poporului român, ea fiind moștenitǎ de la romani. Sunt trei așa-numite zâne care vin în nopțile fǎrǎ soț (3, 5, 7) din prima sǎptǎmânǎ de viațǎ a copilului nou-născut și îi menesc soarta. Se spune cǎ, în timpurile străvechi, aceste ursitoare erau văzute și auzite cum ursesc de moașele care privegheau nou-nǎscuții și chiar de pǎrinții copilului. Din păcate, pentru cǎ moașele au destăinuit acest secret, în zilele noastre ele nu mai au acces.

Sau,la trei zile după nașterea copilului, se întinde o masǎ mare cu mâncăruri alese: o pâine, o găina, vin și trei bǎnuți, așa numita “cina a ursitoarelor”, existând credința cǎ ele trebuie sa fie bine ospătate și plătite pentru a ursi o soartǎ bunǎ copilului.

În Bucovina, moașa, cum se îngânî ziua cu noaptea, pune in camera copilului o luminǎ, considerându-se cǎ ursitoarele sunt mulțumite când găsesc aceastǎ luminǎ și îi ursesc copilului o soartǎ mai bunǎ.

Se crede în popor cǎ cea mai micǎ dintre ursitoare hotǎrǎște soarta copilului.

.Botezul

Tradiția moașei legatǎ de botezul copilului, este extrem de puternicǎ la români. În tradiția românilor rolul moașei la botez este de asemenea de primǎ importanțǎ. Ea duce copilul la bisericǎ si spune “duc un pǎgân și voi aduce un creștin”, iar la întoarcere va spune: “am dus un pǎgân și am adus un creștin”. Cât timp e nebotezat copilul,se aprinde în toatǎ seara în casǎ, o zdreanțǎ de lânǎ neagrǎ,și atât copilul cât și mama se afumǎ cu dânsa ca sǎ nu se apropie lucrul slab de dânșii. În timpul de pânǎ la botez mama nu are voie sa pǎrǎseascǎ locuința neînsoțitǎ de o luminǎ aprinsǎ sau de mǎturǎ. Copiii nebotezați care plâng mult cer astfel botezul, iar dacǎ plâng în timpul sǎvârșirii tainei botezului înseamnǎ cǎ vor trǎi mult. În prezent copilul este dus la bisericǎ de către nași. Nașii trebuie sǎ se aleagă dintre cei mai buni și mai evlavioși creștini, indiferent de starea lor socialǎ, pentru cǎ nașii sunt povǎțuitorii duhovnicești ai finilor lor și au mai mari îndatoriri decât pǎrinții cei trupești. Nașii trebuie sǎ fie oameni cumpǎtați, morali, blânzi, de model în societate. Sǎ cunoască bine credința ortodoxǎ, Crezul, Catehismul ortodox, Sfânta Scriptura și sǎ meargă regulat la bisericǎ. De aceea nu pot fi nași la botez și la cununie creștinii de altǎ religie ( catolici, protestanți, sectari etc ) , cei ce trăiesc în concubinaj ( necununați ) , în desfrânare, cei ce nu vor sǎ aibǎ și sǎ crească copii, cei bețivi, divorțati și cu nume rău în societate. Nașii trebuie sǎ fie aleși cu multǎ grijǎ și numai cu voia preotului paroh, în fața căruia sǎ se oblige cǎ vor purta grijǎ sǎ învețe pe finii lor frica lui Dumnezeu, sǎ-i supravegheze, sǎ-i cheme la bisericǎ, la spovedanie, la sǎvârsșrea faptelor bune, sǎ-i cerceteze regulat la casele lor, sǎ-i mustre la nevoie, sǎ le dea cǎrți creștinești de citit, pentru cǎ nașii au mare răspundere, fiind garanții finilor lor înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Tot nașii, împreunǎ cu preotul iî dau un nume sau douǎ. Chiar dacǎ doar unul dintre ele este înregistrat în registrele stării civile,preotul îl botează pe lângă acesta și cu un alt nume care se afla în calendarul ortodox. Întorcându-se cumaǎrul cu finul sǎu deja botezat de la preot și intrând cu el în casǎ îl pune pe masǎ,pe lâna unui cojoc de oaie, ca pruncul crescând mare sǎ aibǎ cinste cum are masa iî casa omului, sǎ aibǎ noroc la oi (prosperitate) și sǎ aibǎ atâta noroc la toate câtǎ lânǎ are oaia. Cu cât cineva are mai multi fini,cu atât mai bine, cǎci pe lumea cealaltǎ te vor scoate de-i fi la întuneric, cǎci îți vor ieși înainte cu lumânǎri în mânǎ. Aducându-se copilul de la botez, se obișnuiește în popor a-i pune sare și pâine în fașǎ pentru a nu duce niciodatǎ lipsuri.

În mediul rural se obișnuiește ca, atunci când cuiva îi mor mai mulți copii, sau aceștia sunt foarte bolnavi, sǎ-i „vândǎ” printr-o fereastrǎ și totodată sǎ le schimbe și numele,dar fǎrǎ a-l schimba și în registrele oficiale pentru ca Necuratul sau Moartea sǎ nu-i mai găsească. Oamenii satului au grijǎ sǎ nu-și boteze doi copii cu același nume căci unul dintre ei va muri.

În unele sate tradiția merge mai departe, pentru cǎ moașa merge în ziua de Sfântul Vasile la casa bebelușului cu un colac și un ban de argint, cadouri pentru copil și pǎrinți, și cu colacul pus pe capul copilului, îl dǎ de grindǎ, urându-i acestuia sǎ crească mare, sănătos și cuminte. Apoi moașa este așezatǎ la masǎ și ospătatǎ cu toatǎ cinstea. Se dǎ moașei o strachinǎ sau un cǎuș plin cu fǎinǎ și sare pe deasupra. Dacǎ este noul nǎscut fatǎ, se pune peste toate un fuior de cânepǎ ca sǎ aibǎ par mare,iar cǎușul sau strachina trebuie sǎ fie pline ca pruncul sǎ ținǎ degraba capul sus. Din banii câștigți de un copil la botez sǎ i se cumpere o cǎldare ca sǎ trǎiascǎ mult. Un copil mic sǎ nu se ținǎ acoperit pe fațǎ cǎci fǎcându-se mare va fi rușinos.La un copil nu i se întǎrește moalele capului pânǎ nu va zice “piatrǎ”.Când copilul se scaldǎ pentru prima oarǎ de la botez,în scǎldǎtoare se pune o bucatǎ de pâine și una de slǎninǎ de porc,ca sǎ creascǎ precum pâinea în cuptor și sǎ se îngrașe ca un purcel.Când un copil se uitǎ la altul printe picioare ,se crede cǎ mama sa va mai naște și alții.Copiii care râd prin somn îi mângie Maica Domnului.Când un copil doarme mereu cu fundul în sus cobește a rǎu.Copiii care stau în ploaie cresc mai repede.Sǎ nu care cumva sǎ pǎșești peste un copil,ca nu va mai crește.Copilului mic sǎ nu i se taie unghiile pânǎ la un an,cǎci se invațǎ hoț.

Prima baie

Copilul este scăldat într-o albie mică din lemn, lungăreață, căreia i se spune "ciupă", adică copilul se "ciupăiește" (azi se spune că i se face "băiță" iar scăldătoarea este construită din tablă sau din material plastic).

Apa pentru scalda noului născut trebuie să fie proaspătă, scoasă din fântână după răsăritul soarelui și înainte de asfințit. După ce copilul a fost scăldat apa se aruncǎ în fiecare zi în același loc, unde sǎ nu calce nimeni că altfel copilul se îmbolnǎvește.

În apa de la prima baie, tradiția spune cǎ trebuie sǎ se pună: busuioc, ca sǎ fie atrăgător copilul, mai ales dacǎ este fatǎ, grâu ca sǎ fie cinstit, mărar ca sǎ fie plăcut ca mărarul în bucate, mentǎ și romanițǎ ,ca sǎ crească ușor ǎi sa fie sănătos, măciulii de mac, ca sǎ doarmă bine, semințe de cânepǎ ,ca sǎ crească iute, pene, ca sǎ fie ușor ca pana, apǎ sfințitǎ ,ca sǎ fie copilul curat ca aceasta, lapte dulce, ouǎ ca sǎ fie sănătos și plin ca oul care trebuie sǎ rǎmânǎ întreg, miere ,ca sǎ fie dulce, bani de argint și bijuterii ,ca sǎ aibǎ spor.

Conform tradiției, după ce scoate banii, moașa se duce și pune apa de la baia bebelușului, la rădăcina unui măr sau pǎr sănătos și curat, pentru a crește copilul frumos și sănătos ca pomul respectiv. Apoi moașa se așeaza pe covata întoarsǎ și femeile o înconjoară de trei ori, dansând și chiuind. După toate acestea, moașa trebuie sǎ sară peste covatǎ, cântând și provocându-le pe “nepoatele”,femeile care au născut, care-sș mai doresc copii, astfel:

“Hai, sǎriți peste covatǎ

S-aveți și voi câte-o fatǎ

Dar sǎriți mai nǎltițor

S-aveți și câte-un fecior!”

Scăldătoarea “nepoatei” (a femeii care a născut)

Este făcutǎ de către moașǎ în apǎ caldǎ, în care se pun diferite plante: mărar, mentǎ, gǎlbenele. După ce aceasta a ieșit din baie și s-a îmbrăcat, ea este stropitǎ de moașǎ cu apa sfințită. “Nepoata” toarnă moașei apǎ sǎ se spele cu săpun și sǎ se șteargǎ cu prosopul pe care i l-a dat după naștere, sau îi toarnă acesteia apǎ sfințitǎ pe mâini. Acest gest semnificǎ spălarea mâinilor moașei de păcatele femeii care a născut.

La români, când femeia este lehuzǎ nu-i este îngăduit sǎ atingă mai nimic pânǎ ce preotul nu-i face molifta.Este consideratǎ necuratǎ și deci nu poate merge la fântânǎ ca aceasta sǎ nu sece,sau nu poate mulge vaca din același motiv.

Masa moașei

În a treia zi de Boboteaza (în ziua de 8 ianuarie), moașa invitǎ “nevestele” (femeile care nu au născut) și “nepoatele” ei (femeile care au născut), precum și pe preoteasa satului și dǎ o masǎ. Ele aduc câte un plocon moașei, care constǎ într-un coș care conține: un colac, carne din porcul de Crăciun sau o pasǎre, pâine și o sticlǎ de vin. În mijlocul mesei pregătit de moașă, stǎ un colac făcut chiar de ea și o lumânare neaprinsǎ. Pe masǎ se mai pun într-o farfurie, frunze de mușcatǎ pe care stǎ lipitǎ cu miere o bucǎțicǎ de hârtie, care înseamnă cǎ moașa trebuie sǎ fie plăcutǎ “nepoatelor” și “nevestelor” ca mierea de la flori, albinelor.

Se închinǎ câte un pahar de rachiu și se servește câte o dulceațâ. Aprinzând lumânarea, moașa spune “Tatăl nostru” și tǎmâiazǎ toate persoanele invitate la masǎ. Apoi se servește masa și după ce “nepoatele” și “nevestele” au terminat de mâncat friptura, se adunǎ bacșișul moașei de către una din nepoate. Într-o farfurie ea pune un pahar cu vin, un picior de gâscǎ sau altǎ pasǎre, o bucatǎ de pâine, sare, piper și ardei, și întinzând farfuria în mijlocul mesei, strigǎ: “sǎ fie moașa la primejdie iute ca ardeiul.” La sfârșit, moașa multumește pentru bacșisul primit, mușcǎ din piciorul de gâscǎ, bea vinul și închinǎ în cinstea persoanelor prezente.

.Sexul copilului

Existǎ o tradiție legatǎ de precizarea sexului copilului de către moașǎ: aceasta pune pe un fir de pǎr, o verighetǎ de la o “nepoatǎ” sau “nevastǎ” care a fost domnișoarǎ la cununie, și care a fost slujitǎ la bisericǎ. Întinde “nepoata” pe pat și ține firul nemișcat deasupra abdomenului femeii. La un moment dat firul va începe sǎ se balanseze. Dacǎ este băiat, firul se va mișca dintr-o parte în cealaltă. Dacǎ este fetițǎ, firul se va mișca circular.

După naștere femeia nu trebuie să iasă din casǎ timp de șase săptă-mâni iar când se ridicǎ copilul din leagăn, pentru curățenie sau ca să fie hrănit, leagănul nu trebuie să rămână gol ci se pune în el, în locul copilului, un obiect din casă, ca să "nu-i ia locul strigoaiele".

La copil nu trebuie să privească nimeni cu prea mare atenție ca să nu-l "deoache", iar dacă totuși a privit trebuie să scuipe spre el si să spună: "să nu se deoache".

După naștere, mamei copilului i se aduce mâncare: cafea cu lapte, plăcinte, prăjituri, fripturi ori fructe de bună calitate și la plecare se pun pe leagănul copilului bani "ca să nu-i ia somnul". Azi se aduc copilului hăinuțe noi și se pun bani pe leagăn sau, pe pieptul copilului.

NUNTA

Nunta constituie un eveniment major în viața unui om fiind de cele mai multe ori unic, transformându-se într-un spectacol grandios, bogat în manifestări menite sǎ intreținǎ buna dispoziție a nuntașilor. Întregul spectacol nu este doar un simplu « reflex poetic al unor rituri de unire » ci un « comentariu sensibilizat al realului »

Sfânta Taină a nunții este un subiect foarte important căci nunta este așezǎmântul fundamental al familiei și al societǎții. Superstițiile marchează o multitudine de practici și ritualuri reflectând vechi credințe ale poporului perpetuate prin generații pânǎ în epoca noastră.

Obiceiurile legate de nuntǎ sunt variate. Ele variază în funcție de zonǎ,subzonǎ și uneori de sat. Fiecare sat poate contribui cu o zeste folcloricǎ impresionantǎ, cu ceva inedit la manifestarea nunții românești. La fel diferă și superstițiile legate de ceremonialul nunții. Ascunde o verigheta și alte mici obiecte din plastic în tortul miresei. Fiecare obiect este legat cu o sfoarǎ care iese din tort. Înainte de a fi tăiat, toate femeile singure vor trebui sa tragă de una din sforile ce ies din tort; iar aceea care trage verigheta, se va mărita foarte curând. Întotdeauna, mirii trebuie sǎ taie tortul miresei împreunǎ și astfel, vor trǎi în pace timp îndelungat. Probează o rochie de mireasǎ și vei rǎmâne nemăritatǎ. Dacǎ mirele vede rochia de mireasǎ înainte de a intra în bisericǎ, căsnicia va fi nefericitǎ.

Dacǎ ai fost de trei ori domnișoarǎ de onoare vei rǎmâne nemăritatǎ. Dacǎ visezi o cǎsǎtorie, este semn cǎ în viitorul apropiat va fi un deces; dacǎ cǎǎatoria este a unor persoane nu foarte apropiate, și decesul va fi la fel. După declararea cǎsǎtoriei, proaspăta mireasǎ aruncǎ în spatele ei buchetul de flori, către femeile singure care participǎ la petrecere. Fata care va prinde buchetul, se va mărita curând. Dacǎ stai pe colțul mesei nu te vei mai caǎsǎtori. Obiceiul aruncării cu orez la nunți sau în prima zi a anului este practicat de mult timp, de atunci când se credea că orezul este un simbol al sănătății și prosperității.

Cuvântul nuntă vine de la termenul grecesc ,,gamos ’’și de la cel latinesc „matrimonium” și înseamnă unirea fizică dintre un bărbat și o femeie, una din legile esențiale ale naturii, stabilite de Dumnezeu încă de la începutul existenței omului

Ca o definiție, am putea spune că nunta, cununia sau căsătoria este Taina prin care un bărbat și o femeie s-au hotărât reciproc în mod liber, să trăiască împreună întreaga lor viață în scopul de a se ajuta reciproc, a naște și a crește copii și a se feri de desfrânare.

La noi, românii, nunta se săvârșește sâmbătă seara, apoi fiind prilej de bucurie, slujba este urmată de o masă festivă și de distracție. Aceasta, în genere, ține până a doua zi dimineața, iar nuntașii, fiind foarte obosiți, vor dormi în timpul Sfintei Liturghii de duminică ceea ce este un păcat foarte mare. Deci, fiind prilej de bucurie și de veselie, cununia se săvârșește în zi de sărbătoare, dar îndată după Sfânta Liturghie când credincioșii se află la biserică.

Este cunoscut faptul că sunt unele perioade din timpul anului când nu se fac nunți.

Însă acestea sunt trecute în calendarul creștin ortodox și trebuie respectate întocmai.

Știm că nunta este precedată de logodnă. Cuvântul logodnă este de origine slavă și înseamnă a face făgăduință de căsătorie. Ea este rânduiala tocmirii sau așezării nunții a doi tineri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvintează această veche datină printr-o slujbă scurtă premergătoare nunții săvârșindu-se înaintea ei . Se poate și aparte, cu mult timp înainte de nuntă, dar în ziua de azi se pot face mari greșeli procedând astfel si a-ceasta pentru că mulți tineri care se logodesc înainte de căsătorie cred că , prin aceasta, au primit binecuvântarea și dezlegarea de a începe conviețuirea, adică o viață intimă, ceea ce este total greșit.

Sǎ ne gândim cǎ nunta este cea mai veche Tainǎ a Bisericii, întemeiatǎ de Dumnezeu încǎ din rai. Ea stǎ la temelia familiei, a lumii întregi. Tăria familiei depinde și de respectarea principiilor morale ale Bisericii noastre. Tinerii trebuie sǎ fie pregǎtiți pentru viața de familie încǎ din copilărie. Preotul, nașul de botez și pǎrinții au în viața tinerilor cel mai mare rol și răspundere.

Nașul se leagă cu finul și cu pǎrinții lui " printr-o rudenie spiritualǎ, care este mai mare decât cea după trup, deoarece el se numește părinte duhovnicesc. Pǎrinții trupești, ncredinșeazǎ copilul unui creștin botezat care este un bun educator în cele dumnezeiești, încât copilul va rǎmâne pentru toatǎ viața sub povǎțuirea lui.

Nașul trebuie sǎ locuiască cât mai aproape de finii săi pentru a-i supraveghea și ajuta la învǎțǎtura poruncilor lui Dumnezeu. Iată pe scurt, cum se aleg nașii de la cununie și călugărie. Ei trebuie sǎ fie cei mai buni din cei mai buni, ca cei ce trebuie sǎ dea socotealǎ în fața lui Dumnezeu pentru fiii lor sufletești. Putem spune cǎ mulți nași credincioși își mântuiesc sufletele prin finii lor, dacǎ îi cresc în frica Domnului; dar mai mulți se osândesc pentru lenevirea și nepăsarea fațǎ de fiii lor sufletești. La rândul lor și finii au datoria sǎ asculte pe nașii și garanții lor sufletești, sǎ-i consulte în toate, sǎ primească sfaturile lor cele bune, sǎ se roage zilnic pentru nașii lor, pentru preoții care i-au botezat, cununat sau călugărit și sǎ le fie de model duhovnicesc în toatǎ viața.

Logodna nu dă dreptul la consumarea vieții conjugale, fiind doar o chezășie o promisiune pentru căsătorie. Numai Taina Nunții dă posibilitatea celor doi de a trăi împreună, a trăirii vieții intime. În alte cazuri, cei care au făcut logodna nu mai vin ca să li se administreze Taina Cununiei și trăiesc toată viața în concubinaj. Aceasta este și un mare păcat dar poate duce și la mari nenorociri în viața celor doi. De aceea se recomandă ca cele două slujbe să fie săvârșite împreună.

Trebuie menționat faptul că ambii tineri trebuie să fie de aceeași religie, adică să fie creștini ortodocși. Nu este îngăduită nunta dintre un ortodox și o persoană de altă religie. Tânărul sau tânăra, dacă sunt neortodoxi, trebuie să treacă la ortodoxi. Și nașii trebuie să fie ortodocși, căsătoriți , cu o viață de familie morală , exemplară, pentru a fi modele de urmat în viața finilor.

Inelele de logodnă au și ele o însemnătate deosebită: ele sunt semnul iubirii, al credincioșiei, al legăturii tainice pe care o făurește Taina Căsătoriei între viitorii soți.

Cât privește săvârșirea slujbei, aceasta trebuie să–și desfășoare ceremonialul numai în casa domnului, în Biserică, și nu în case particulare.

Întâlnim și unele practici neliturgice și necanonice: legarea mâinilor celor doi cu o batistă albă, după ce preotul le citește rugăciunea a treia și le împreunează mâinile, este întâlnită în părțile Transilvaniei și nu are nici o justificare: amăgirea sau păcălirea tinerilor atunci când li se dă să guste din pâine și din vin este una din practicile întâlnite la unii din preoți, mai ales din mediul rural, dar uneori și la oraș, are intenția de a înveseli pe nuntași. În unele localități este așa de îndătinat , ca și cel cu aruncatul bomboanelor, încât mirii se așteaptă de la început la aceasta, iar dacă preotul nu procedează așa atunci se produce nedumerire și chiar nemulțumirea nuntașilor. Obiceiurile nu trebuie comentate căci ele sunt, fără îndoială, greșite, se denaturează și se și ridiculizează la un moment foarte important al slujbei.

Împărtășirea din paharul comun, binecuvântat înainte de preot, este simbolul bucuriei nunții, dar, mai ales, comuniunea și unirea celor doi soți, de acum se vor împărtăși de bucuriile și necazurile vieții împreună. La început, a existat numai paharul, așa cum arată rugăciunea de binecuvântare, apoi s-a adăugat și pâinea. Aceasta poate fi interpretată ca o reminescență din religia romană, când, la nuntă se frângea pâinea pe care mirii o mâncau împreună. Obiceiul frângerii pâinii se mai păstrează și azi în unele părți. Astfel, mireasa părăsește casa părintească aruncă din pragul casei, cu spatele spre lume, o bucată de pâine, aceasta fiind mâncată de nuntași. Practica, însă, nu are o semnificație religioasă și a rămas o datină populară. Obiceiul practicat în Transilvaniei de a da în loc de vin miere, nu se justifică.

Împărtășirea din același pahar și din aceeași pâine ne poartă mai degrabă cu gândul la împărtășirea mirilor care se făcea în acest moment al slujbei. Cântarea „Paharul mântuirii”, care se rostește la împărtășirea mirilor, ne duce cu gândul la paharul, sau potirul din care se împărtășeau credincioșii. De aceea momentul trebuie să fie plin de sobrietate, cum, de altfel plină de măreție trebuie să fie și toată rânduiala slujbei.

Înconjurarea mesei sau dansul ritual, trebuie făcut cu decență și sobrietate nu cu pași agitați, ritm de dans sau țopăieli. Acest moment exprimă bucuria sau întemeierea unei familii, în vederea nașterii de prunci așa cum a născut Maica Domnului în urma prorociei lui Isaia( 7:14) ca și sfinților prin viața virtuoasă în cadrul căsniciei. Dansul acesta nu este hora lumii în care intră tinerii, cum mai auzim spunându-se cu acest prilej, de către unii preoți, ci un dans ritual cu semnificație teologică și morală.

Atitudinea mireselor de a se feri una de alta, și de a evita să se întâlnească pe drum, este una din practicile superstițioase care nu se justifică în nici un fel. Biserica și slujba nu ne îndeamnă la o asemenea comportare, ci, dimpotrivă, ne recomandă comuniunea. Miresele ar trebui să se întâlnească, să se îmbrățișeze, să se felicite, amintindu-și toată viața că s-au cununat la aceeași biserică. Atunci ar trebui să se manifeste prietenia și dragostea, iar nu dușmănia și ura. Biserica nu dezbină ci unește. Mireasa trebuie sǎ poarte în ziua nuntii ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și ceva albastru și atunci căsnicia ei va fi lungǎ și fericitǎ.

De multe ori viața ne surprinde în anumite momente importante făcând lucruri ale căror origini și semnificații s-au estompat odată cu așternerea patinei vremii. În rândurile ce urmează voi încerca sǎ redescoper înțelesul anumitor gesturi ori lucruri pe care le fac oamenii cu ocazia nuntți.

Dupa ce mireasa se suie în cǎruțǎ sau mașinǎ,ca sǎ plece la bisericǎ,sǎ se uite la rǎsǎrit și sǎ zicǎ:”Un porumbel și porumbița!”,adicǎ va naște un bǎiat și o fetițǎ sǎnǎtoși.Când mirele vine la casa miresei s-o ia la bisericǎ,se uitǎ pe ferastrǎ printr-o salbǎ,ca sǎ facǎ prunci frumoși.Când mirii stau în bisericǎ la cununie,mireasa obișnuiește sǎ punǎ uurel,fǎrǎ sǎ fie observatǎ,un picior pe-al mirelui,ca sǎ fie mai mare, mai cu autoritate in casǎ.Mirii aflați la cununie au la picioare o scoarța pe care se aruncǎ bani sunǎtori,cǎlcând în picioare toate mǎririle deșarte care se fac prin bani, dorind deci numai fericirea casnicǎ.Trebuie ca nuna care cununǎ sǎ nu fie cumva însǎrcinatǎ, altfel nu vor trǎi copiii noilor cǎsǎtoriți.Dupǎ ce se terminǎ serviciul religios al cununiei,un nuntaș aruncǎ prin bisericǎ cu flori, cofeturi,alune,nuci în semn cǎ din acea zi tinerii cununați trebuie sǎ pǎrǎseascǎ toate jocurile copilǎrești și sǎ a înceapǎ a se ocupa numai de lucruri serioase pentru o viațǎ conjugalaǎ.Mirii când pleacǎ la târg dupǎ cumpǎrǎturi,sǎ ia douǎ scule de mǎtase,unul roșu pentru mire și altul alb pentru mireasǎ.Acasǎ se masoarǎ sculele și al cui va fi mai lung,acela va trǎi mai mult.Când o femeie se mǎritǎ de-al doilea,fiindu-i bǎrbatul mort,o alta femeie,în timpul cununiei toarnǎ o gǎleatǎ de apǎ pe mormântul celui dintâi bǎrbat,ca sǎ-i trǎiascǎ cel de-al doilea și sǎ stingǎ focul ce arde mortul pe lumea cealaltǎ.Altfel,cât va sta femeia mǎritatǎ cu al doilea bǎrbat,cel mort stǎ în foc.Când mirii vin de la cununie,mireasa ia soacra în brațe ți,de-o avea putere s-o ridice,tânǎra va fi mai mare în casǎ iar de nu mai mare va fi soacra.Dupa cununie,seara la masǎ,mirii trebuie sǎ mǎnânce amândoi dintr-un ou ouat de o puicǎ întâi,ca sǎ trǎiascǎ amândoi nedespǎrțiți.

Pețitul

Tânǎrul care dorește sǎ se căsătoreasca își alege câțiva dintre prietenii lui (uneori chiar tatăl sau alte rude) și hotărăsc ziua când vor merge la casa miresei. Aceasta zi este de preferat în credința românilor a fi joia căci lunea nu se merge în pețit cǎ e începutul sǎptǎmânii, marțea s-a pornit lumea și nu e bine nici de pețit, nici de logodit, nici de cununat. Miercurea este ziua în care riști a rǎmâne văduv/ǎ dacǎ îndrǎznești a face pasul.Vinerea de asemenea nu e bine de vrei sǎ trǎiești mult.

Desigur, este anunțatǎ și familia viitoarei mirese, pentru a avea răgazul de a se pregăti în a-și întâmpina oaspeții. În ziua stabilitǎ purced spre casa fetei, iar la intrare, aceștia au o micǎ cuvântare, care diferă de la zonǎ la zonǎ. Urmează apoi momentele când tatăl feciorului sta de vorbǎ cu pǎrinții miresei, discutând diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotărârea de a face nunta este deja luatǎ, pețitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niște clipe minunate. De multe ori urmează o micǎ petrecere, mai ales dacǎ se stabilește cǎ nunta va avea loc.

Fedeleșul

Este o petrecere la casa miresei (de regulǎ), în seara de dinaintea nunții, la care participǎ tinerii prieteni ai celor doi miri, alți invitați. La începutul petrecerii, tinerii lucrează ornamentele care vor fi puse în bradul de nuntǎ, din materiale puse la dispoziție de miri. Petrecerea nu presupune prea multaǎmâncare (cozonaci) ci mai degrabă băuturǎ și dans.

Bradul

În dimineața nunții, ginerele, împreunǎ cu prieteni apropiați împodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe și chifle. Brazii sunt purtați de tineri necǎsǎtoriți pânǎ la casa nașului, unde, unul este legat în fața porții. Apoi, alaiul își continuǎ drumul către casa miresei, loc în care rǎmâne cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii și al tinereții; împodobirea lui simbolizează viața "imbelșugatǎ" a viitoarei familii. În unele localitǎți bradul se pune sus pe casǎ,ca sǎ nu-l poatǎ lua cineva și duce la rǎspântii, cǎci atunci se risipește casa cǎsǎtoriților. O altǎ superstiție spune cǎ la brad mirele cu mireasa sǎ nu se întâlneascǎ,cǎci unul din cei doi va muri.

Udatul

Mireasa, flăcăul cu bradul și alaiul miresei merg la cea de-a treia fântânǎ spre răsărit, număratǎ de la casa miresei, însoțiți de lăutari. Pe drum, mireasa și flăcăul poartǎ un ulcior (sau o vadrǎ de lemn în alte zone), legat cu ștergar țesut în casǎ, pânǎ la fântânǎ. Aici, flăcăul scoate apǎ de trei ori și, de fiecare datǎ, împreunǎ cu mireasa, stropește mulțimea cu un mănunchi de busuioc, înmuiat în apa din ulcior, în semn de urare de mǎritiș la fete, însurǎtoare la flăcăi și spor la neveste.

Flăcăul poate fi altul decât purtătorul bradului și va păstra ca dar ulciorul nou și ștergarul cu care a făcut udatul. Întorși de la apǎ, nuntașii încing o horǎ în care mireasa trece pe la fiecare și le prinde în piept floarea de nuntǎ. Aceleași flori sau cocarde le vor primi nuntașii mirelui, nașii, alți invitați la bisericǎ.

Bărbieritul mirelui

Acest obicei se desfǎșoarǎ în paralel cu gătitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (în trecut un vătaf) îl bǎrbierește, în mod simbolic pe ginere. Așezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sǎ-l lase pe lăutar sǎ-i ia banii. Bărbieritul mirelui reprezintă un simbol al pregătirii băiatului pentru nuntǎ. Obiceiul se pare cǎ are o semnificație ritualicǎ inițiaticǎ, ultima dintr-un lung sir de inițieri la care este supus băiatul iî cursul devenirii sale ca bărbat.

Îmbrăcatul miresei

Nașa, împreunǎ cu mama miresei și prietene apropiate ajutǎ mireasa sǎ se îmbrace, pentru cǎ la sfârșit, nașa singurǎ sǎ-i lege voalul și coronița. Se desfǎșoarǎ în același timp cu bărbieritul mirelui și simbolizează pregătirea fetei pentru nuntǎ. În vechime, la acest ritual puteau lua parte mai multǎ lume din partea miresei. Cum gătitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se făceau împletituri complicate ale pǎrului), fetele cântau cântece cu tema despǎrțirii.

Hora miresei

Hora miresei (Nuneasca) se dansează acasă la mireasǎ, prilej cu care soacra micǎ împarte diferite cadouri nașilor, socrilor și, uneori, rudelor apropiate

Ruperea turtei (colacului)

Nașa comandǎ și plǎtește o turtǎ (colac) împodobit(ǎ)cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite împletituri și alte forme. În mod simbolic, turta (colacul) este rupt(ǎ) deasupra capului miresei și este dat(ǎ ) spre consum invitaților. Se spune cǎ aduce noroc celor care mǎnâncǎ din ea. Obiceiul se păstrează din vremea Romei antice.

Domnișorii și domnișoarele de onoare

Domnișorii și domnișoarele de onoare se regăsesc în ritualul nunții datoritǎ unei legi romane care cerea ca la o nuntǎ sǎ existe zece martori. De asemenea, se crede cǎ spiritele rele pot participa la o nuntǎ cu scopul de a crea haos și neîntelegeri. Astfel, participanții la nuntǎ se îmbrăca toți în ton cu mirele și mireasa, pentru ca spiritele rele sǎ nu știe cine se cǎsǎtorește. Aceasta e explicația faptului cǎ domnișoarele și domnișorii de onoare din ziua de azi poartǎ haine asemănătoare cu cele ale mirelui și miresei.

Tortul de nuntǎ

În timpul Imperiului Roman existǎ o tradiție ce azi, din fericire, nu se mai păstrează. Mirele rupea tortul în douǎ în capul miresei. Acest gest simboliza dominația bărbatului asupra femeii.

În zilele noastre se practicǎ tăierea tortului. Acest gest semnificǎ prima sarcinǎ pe care noua familie o are de îndeplinit împreunǎ.Se mai spune cǎ dacǎ dormi cu o felie de tort de la o nunta sub pernǎ, îți poți visa viitorul partener de viațǎ.

Verighetele

Cercul reprezintă simbolul soarelui, al iubirii, al pǎmântului, al universului și al perfecțiunii. Verigheta se poartǎ pe al treilea deget de la mana stângǎ deoarece grecii în antichitate credeau cǎ o venǎ de la acel deget duce direct la inimǎ.

Furatul miresei

Poporul român este un popor vesel și uneori pus pe șotii. Astfel se explicǎ păstrarea acestui obicei ale cǎrei origini sunt neclare. Se presupune cǎ mirele nu trebuie sǎ aibe ochi decât pentru mireasa lui, dar unii glumeți profitǎ de neatenția mirelui și furǎ mireasa. Mirele este dator sǎ o caute sau sǎ o răscumpere. În unele zone, răpitorii au datoria de a nu lăsa mireasa pe jos, ea trebuie purtatǎ numai în brațe. În alte zone, se considerǎ cǎ dacǎ mireasa a fost furatǎ pana la ora 24.00 datoria o va plăti nașul, dacǎ a fost furatǎ după 24.00 mirele este cel care va plăti. De multe ori, spre hazul invitaților mirele este pus sa îndeplinească anumite sarcini.

Aruncatul buchetului

Mireasa se întoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemăritate, și aruncǎ la întâmplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va mărita prima. Alte tradiții spun cǎ se va mărita în același an.

Scosul voalului

Aproape de sfârșitul nunții, nașa scoate voalul de pe capul miresei și îi pune o eșarfa (batic), simbolizând trecerea de la statutul de fatǎ la cel de nevastǎ. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necăsătorite, care se spune cǎ va fi urmatorea care se va cǎsǎtori.

Voalul protejează mireasa de spiritele rele care sunt invidioase pe bucuria ei. Dacǎ probezi un voal de mireasǎ, rǎmâi nemăritatǎ.

Tradiția satului este uimitoare, o mostrǎ clarǎ a înțelepciunii populare românești.

FRAZEOLOGIE

* Să nu dormi în ziua de Sf. Gheorghe, că iei somnul mieilor.

* Nu este bine a vărsa boabe de mazăre pe jos, căci ele ar fi lacrimile Maicii Domnului. (Bucovina)

* Acel bărbat căruia i-a dat nevasta creieri de mîță în mîncare nu-și bate nevasta. (Bucovina)

* Nu stinge lumina în noaptea de Crăciun, că-ți moare cineva. (Moldova)

* Cînd doi soți își dau mîna înaintea altarului, cel a cărui mînă este mai rece va muri mai înainte. (Moldova)

* Se crede că dacă mănîncă o femeie culcată devine grea. (Bucovina)

* Femeile însărcinate să nu mănînce pești și melci, căci vor naște copii băloși și mucoși. (Vîlcea)

* Femeia însărcinată să nu dea cu piciorul în cîine, căci va naște copilul cu păr pe trup. (Tecuci)

* Țigan să nu botezi, că pe lumea cealaltă te trage la iad. (Iași)

* Cui i-s dragi pisicile, i-s dragi și copiii. (Suceava)

* Lumînarea de Înviere e bună de dureri de măsele. (Tecuci)

* Cînd se naște un băiat, de bucurie rîd și încuietorile de la casă, iar cînd se naște o fată, plîng. (Tecuci)

* Cînd ninge cu fulgi mari (foloștine), se zice că ninge cu obiele și Se descalță Dumnezeu. (Tecuci)

* Copilul născut lunea are noroc și viață îndelungată. (Tecuci)

* Să nu omori șarpele de casă, că omori norocul. (Suceava)

* Bărbații cu mustăți mari au noroc la murături. (Tecuci)

* Femeia care se gîdilă la orice atingere e semn că va lua soț tînăr.

* Dacă plouă în ziua nunții e semn că mireasa va plînge cam des. (Bucovina)

* Mirele, cît ține nunta, șade cu căciula pe cap crezîndu-se că lui nu i se cuvine a o scoate, fiind în acel timp împărat, sau principe. (Bucovina)

* Cînd are să fie o nuntă, caii plîng cu trei zile înainte. (Suceava)

* Dacă îl mănîncă pe cineva palma stîngă, va căpăta bani; dacă îl mănîncă palma dreaptă, vor sosi oaspeți. (Bucovina)

* Cînd cade bucățica de la gură îți e flămîndă o rudă apropiată.

* Cînd îți ard obrajii, te vorbește cineva de rău. (Tutova)

* Cine omoară un om, ia toate păcatele celui mort și-l poartă în spinare pe lumea cealaltă. (Tecuci)

* Noaptea nu e bine să te uiți în oglindă. (Teleorman)

* La Paști, cine merge la biserică, să-și puie un ou roșu în sîn, ca să fie totdeauna roșu. (Bihor)

* Pe morți și pe bătrîni să nu-i vorbești de rău, că le iei din păcate.

* Nu-i bine ca mama să-l sărute pe copil pe palmă, că se face tîlhar.

* Se crede că oamenii cu părul creț sînt mincinoși; cei cu părul roșu sînt răi. (Bucovina)

Weather

You could measure the distance of a storm by counting from the flash of the lightning to the sound of thunder. This is True!

Ai putea masura distanta unei furtuni, numarand de la fulger pana la sunetul sau. Este un fapt adevarat.

When the wind blows the leaves on the trees upside down there will be a bad rain.

Cand vantul sulfa frunzele din pomi cu susul in jos, va veni o ploaie torentiala.

If the deer are out early grazing there is big storm coming.

Cand caprioarele ies devreme la pascut, va urma o furtuna puternica,

Red sky at night sailors delight,
Red sky at morn sailor be warned.
This is true.

Cerul rosu pe inserat – placerea marinarilor

Cerul rosu dimineata – avertizarea marinarilor (a fi precaut)

If the cows in pastures are all lying down, it’s a sure sign of rain.

Daca vacile pe o pasune sunt toate culcate, sigur va urma o ploaie.

A ring around a winter moon means snow.

Un cerc in jurul lunii de iarna inseamna zapada.

Winter thunder means snow within 10 days.

Tunetul de iarna inseamna zapada in maxim 10 zile.

Squirrels nesting in dead trees instead of making nests of leaves means a harsh winter.

Veveritele cuibarite in copaci uscati in loc sa isi faca culcusul cu frunze, inseamna o iarna grea.

If you kill a spider indoors, it will bring rain.

Daca omori un paianjen in casa, va adduce ploaie.

If you killed a snake hang it over a fence and it will rain.

Daca omori un sarpe si il atarni de un gard, va ploua din nou.

Money

When your left palm itches, it means money coming into your pocket; when your right palm itches, it means money going out of your pocket.

Cand te mananca in palma stanga, inseamna bani care iti pica in buzunar; cand te mananca in palma dreapta, inseamna ca banii iti vor zbura din buzunar.

If you drop a fork on the floor it means you’ll get money.

Daca arunci o furculita pe podea, inseamna ca vei face de bani.

See a penny, pick it up. All day long you will have good luck.

Vezi o moneda, ridic-o. toata ziua vei avea noroc.

Don’t pick up a penny that is face down ( tails up )
It will only bring bad luck.

Nu ridica de jos o moneda cu fata in jos. Va aduce ghinion.

Health or Death

Health

If you sit too close to the TV you’ll go blind.

Daca stai prea aproape de televizor, vei orbi.

If you let your hair hang in your face you’ll go blind.

Daca iti lasi parul sa creasca peste fata, vei orbi.

If you accidentally swallow a cat or dog hair it will become a worm in your tummy.

Daca inghiti par de caine sau pisica, se va transforma in vierma in burta.

Kissing toads give you warts.
daca pupi broaste, vei face negi.

If you go out in the cold you will catch a cold.
Daca iesi in frig, vei raci.

Death

A howling dog is a sign of impending death nearby.

Un caine care urla este un semn ca va urma o moarte.

NEVER Sweep after Dark, either inside or outside, as Someone you Love will Die by Morning!

Nu matura dupa lasarea intunericului, fie inauntru fie afara, caci cieva iubit va muri dimineata.

If you plant a cedar tree then when the shad from the tree is big enough to completely cover a grave you will die. This is most likely true as Cedars are slow growing trees.

Daca plantezi un cedru, cand umbra lui va fi destul de mare sa acopere un mormant, vei muri. Este foarte posibil, intrucat sunt pomi care cresc greu.

Didn’t wash clothes on New Year’s day because if you do the person whose clothes you washed would die sometime before the year was out.

Nu spala haine de Anul Nou, pentru ca persoana careia ii partin hainele va muri inainte ca anul sa se termine.

Marriage and Weddings

Brides: During your wedding ceremony, put a penny in your shoe for good luck.

Mireselor: in timpul ceremoniei, puneti o moneda in pantof pentru noroc.

Your will have one child for every ribbon you break at your wedding shower.

Vei avea cate un copil pentru fiecare pamglica pe care o rupi la dusul nuntii.

Girls hold our feet up when you go over the railroad tracks or you will never get married.

Fetelor, ridicati picioarele cand treceti peste o cale ferata, altfel nu va veti marita.

For Brides on your wedding day.
For good luck wear: something old, something new, something barrowed and something blue.

Pentru mirese in ziua nuntii: Pentru noroc, poarta ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat si ceva albastru.

Religious, Spiritual and Ghosts

Don’t to whistle in the house (or barn) because it would call the devil.

Nu fluiera in casa sau pod pentru ca vei chema diavolul.

My cousin used to tell me if you eat in the bathroom you invite the devil to dine on your soul.

Varul meu imi spunea ca daca mananci in baie, invite diavolul sa cineze pe sufletul tau.

When someone in the household dies, cover all the mirrors so that he/she won’t come back to haunt you.

Cand cineva din casa moare, acopera toate oglinzile, astfel incat el/ea sa nu vina inapoi sa te bantuie.

When you put the pillowcases on your pillows, the opening should never face a door – otherwise evil spirits will be able to slip into the pillowcase.

Cand pui fetele de perna, deschizatura nu ar trebui sa fie indreptata spre usa – altfel, spiritele rele vor putea adormi in fata de perna.

Hold your breath going past a cemetery or ghosts will follow you home.

Tine-ti respiratia cand trci pe langa un cimitir sau fantomele te vor uramari acasa.

Whistle past a cemetary.

Fluiera cand treci pe langa un cimitir.

Now I am not dure how one holds there breath and Whistles….best to avoid the cemetery after dark.

Acum nu sunt convins cum isi tine cineva respiratia si fluiera…mai bine evita cimitirele dupa lasarea noptii.

Speak of the Devil, and he will come.

Vorbeste de Diavol si va veni.

Admonish your friends in private, praise them in public. = Pe prieten în spate sã-l bati.

– Adore the rising sun = A se pune bine cu stapînirea

– Adversity makes a man wise, not rich. = Necazul te face intelept, nu bogat. / Cine pãgubeste se întelepteste.

– He is a fool (ass) that brayeth against another fool (ass). = Cine cunoaste pe prost e si mai prost decât el.

– He is afraid of his own shadow. = Se sperie de umbra lui, si se uitã-n urma lui.

– After a thrifty father, a prodigal son. / After a great getter comes a great spender. / The father buys, the son bigs, the grandchild sells, and his son begs. = Tatãl adunã paiele ca aurul, fiul risipeste aurul ca paiele. / Banii strângãtorului pe mâna risipitorului. / Unul adunã, altul risipeste.

– After a manner = Intr-un fel sau altul (cumva)

– After a storm comes a calm. / After black clouds, clear weather. = Dupã furtunã, vine si vreme bunã. / Dupã ploaie asteaptã si senin.

– After black clouds, clear weather. / After a storm comes a calm. = Dupã nori îi si senin, dupã dragoste si suspin. / Dupã vreme rea, si senin.

– After death the doctor. = I-a venit doctorul dupã moarte.

– After joy comes annoy. / Sadness and gladness succeed each other. = Dupã bucurie vine întristare.

– After meat, mustard. / After dinner, mustard. / After death the doctor. = Dupã ploaie vine si el cu ipingeaua.

– After pleasure comes pain. / After your fling, watch for the sting. / After joy comes annoy / no pleasure without pain. = Dupã plãcere vine durere.

– After the work is done, repose is sweet. = Dupã lucru e bun repausul. / Dupã muncã, odihna plãcere dulce ne aduce.

– Against heavy = In conditii extrem de grele (vitrege)

– Against the collar = Cu chiu cu vai (fara tragere de inima)

– For age and want save while you may: no morning sun lasts a whole day. / Spare when you`re young and spend when you`re old. = Cine adunã la tinerete are la bãtrânete. / Seamãnã la tinerete ca sã ai ce culege la bãtrânete.

– Old age is sickness of itself. / An old man is a bed full of bones. = Nici o boalã nu-i mai grea ca boala bãtrânetelor. / Bãtrânetele nu vin singure, ci cu multe nevoi.

– Agree like cats and dogs (agree like harp and harrow) = A se intelege precum cainele si pisica

– Ahead of time = Inainte de vreme

– Ill air slays sooner than the sword. = Aerul spurcat viata ti-o moleseste; departe de el.

– Alight on the lure = A înghiti momeala

– Alive and kicking = In putere (foarte activ)

– Be all at sea. = A fi complet dezorientat.

– Be all in one story = A fi cu totii de acord.

– To do all in one’s power = A face tot ce-i sta in putere.

– Be all on wires = A fi un pachet de nervi. (A sta ca pe ghimpi.)

– Be all out = A face pe dracu în patru. (A se face luntre si punte.)

– Be all set = A fi gata (pregatit).

– Be all thumbs = A nu fi bun de nimic.

– All`s alike at the latter day: a bag of gold and wisp of hay. / Death is the great leveller / six feet of earth make all men equal / at the end of the game the king and the pawn go into the same bag. / Death makes equal the high and low / the end makes all equal. = Moartea nu va sã stie de averi, de bogãtie.

– All`s well that ends well. = Finea bunã, toate bune.

– Almost and very (well) nigh saves many a lie. / "they say so" is half a lie. = Când adevãrul lipseste, "asa mi se pare" s-apropie de adevãr.

– Alms never make poor. = Cel ce dã de milã nu sãrãceste.

– All along = Tot timpul (de la început)

– All along of = Din pricina (cauza)

– Although the sun shine, leave not thy cloak at home. = Pe vremea cea mai bunã, ipingeaua sã fie cu tine.

– Always taking out of the meal-tub, and never putting in, soon comes to the bottom. = De unde tot iei si nu pui, curând se isprãveste. / Sacul din care tot iei si nu mai pui se goleste.

– By and by = In curand. (In viitorul apropiat.)

– One and none is all one. / One is no number. = Unul ca nici unul. / Unul singur ca nici unul.

– If and only if = Numai si numai daca.

– Anger cannot stand without a strong hand. / If you cannot bite, never show your teeth. = Dacã n-ai putere, nu întãrâta gâlceava. / Dacã nu ai putere, ce mai atîti sfada?

– Anger is a short madness. = Mania duce la nebunie. / Omul la mânie cade-n nebunie.

– It is an ill bird that fouls its own nest. = Urâtã pasãre este aceea care îsi spurcã cuibul sãu.

– Answer in kind = A plati cu aceeasi moneda

– The anvil fears no blows. = Nicovala fricã n-are de ciocan.

– At any hand (vote) = In orice caz

– Be in a pet = A fi prost dispus. (A fi cu capsa pusa.)

– An ape`s an ape, a varlet`s a varlet, though they be clad in silk or scarlet. / An ass is but an ass, though laden with gold. = Maimuta în aur si purpurã tot maimutã rãmâne.

– Appearances are deceptive. = Aparentele însalã.

– Appetite comes with eating. / Eating and scratching wants but a beginning. = Pofta vine mâncând.

– An apple never falls far from the tree. / A chip off the old block. = Mãrul nu cade departe de pom. / Aschia nu sare departe de trunchi.

– April rains for men; may, for beasts. / April rains for corn; may, for grass. = Ploaia din mai face mãlai. / Ploua-n mai, ai malai.

– Men are blind in their own cause. = Omul poate povãtui pe altul, dar pe sine niciodatã.

– You are like the man that sought his mare, and he riding on her. / The butcher looked for his knife and it was in his mouth / you look for the horse you ride on. = Catã Nenea iapa, cãlare pe ea.

– Men are not angels. / Every man has his faults. = Om sfânt nu se poate. / Nu-i nime sfânt pe pãmânt. / Nimeni nu e usã de bisericã.

– All are not hunters that blow the horn. = Nu toate femeile cu cheile la brâu sunt gospodine.

– All are not saints that go to church. / All are not merry that dance lightly. / All are not hunters that blow the horn. = Nu tot ce poartã rasã si camilafcã e cãlugar.

– All are of the dust, and all turn to dust again. = Tarana in tarana se intoarce.

– An army of stags led by a lion would be more formidable than one of lions led by a stag. = Mai bine oaste de cerbi si comandirul lor un leu, decât oaste de lei si comandirul lor un cerb.

– An arrow shot upright falls on the shooter`s head. = Cel care aruncã piatrã în sus, peste capul sãu o aruncã.

– Be art and part in … = A fi implicat in …

– It is a sad house where the hen crows louder than the cock. = Vai de casa unde cotcorogesc gãinile si cocosul tace. / Vai de casa în care gãina cântã cocoseste.

– All of a shake / All over (all on the tremble) = Pretutindeni (peste tot)

– Aside from = In afara de

– Ask, and it shall be given you. = Cereti si vi se va da.

– An ass endures his burden, but not more than his burden. = Incarca magarul atat cat poate duce. / Încarcã-ti dobitocul pânã unde e sorocul.

– If an ass goes a-travelling, he`ll not come home a horse. / Never went out ass and came home horse. / He that sends a fool expects one / send a fool to the market (far, to france) and a fool he will return again / how much the fool who goes to rome excels the fool who stays at home. = Mãgar s-a dus, mãgar s-a întors. / S-a dus bou si s-a întors vacã.

– An ass in a lion`s skin. = Ca mãgarul îmbrãcat în piele de leu.

– An ass is but an ass, though laden with gold. / An ape`s an ape, a varlet`s a varlet, though they be clad in silk or scarlet. = Cât de mult sã împodobesti cu aur si cu argint pe cel mai frumos mãgar, tot mãgar se socoteste.

– The ass loaded with gold still eats thistles. = La fân mai mult decât la aur pofteste mãgarul. / Mãgarul duce vinul si bea apã.

– An ass must be tied where the master will have him. = Leagã calul unde zice stapânul, mãcar lupul sã-l mãnânce.

– One ass scrubs another. = Mãgar pe mãgar se scarpinã. / Vacã pe vacã se linge si porc pe porc se scarpinã.

– Two of a trade seldom agree. / The herringman hates the fisherman. = Cei de-o meserie stau în gâlcevie.

– If my aunt had been a man, she`d have been my uncle. = De-ar avea si baba ca oamenii barbã, atunci i-ar zice "ce mai mos de treabã".

1. Stay forever young by carrying an acorn (ramai mereu tanar purtand o ghinda)

In Anglia medievala, femeile purtau ghinde in buzunare sa ramana tinere. Conform lui Richard Websterin in Enciclopedia Superstitiilor, stejarul era crezut a furniza longevitate si imunitate impotriva bolilor.

2. Don't eat lettuce if you want to have children (nu manca salata daca vrei sa ai copii)

In sec.19, barbatii englezi evitau salatele daca vroiau sa intemeieze o familie. Era sugerat faptul ca salata era o planta sterila.

3. Never give gloves as a present…(nu oferi niciodata manusi ca si cadou)

Manusile sunt asociate unei multimi de superstitii, datand din evul mediu, cand cavalerii purtau o manusa de dama in casca. Este de asemenea ghinion sa arunci o manusa si aopoi sa o ridici singur.

4. Off to an important meeting? Look out for a goat. (catre o intalnire importanta? Cauta o capra)

Capra a fost asociata cu depravarea, pofta si diavolul pentru mii de ani – si este crezuta de asemenea ca poate absorbi raul care poate sa iti iasa in cale. De aceea era considerat noroc daca intalneai o capra cand mergeai la o intalnire importanta.

5. If your skirt turns up, you'll receive a new dress (daca dosul rochiei se ridica, o sa primeste una noua)

Ati avut un sentiment enervant cand ati stat pe fusta? Conform vechiului folclor, o noua garderoba ar putea sa apara.

6. An awkward silence means an Angel is passing over (o tecere ciudata, inseamna ca trece un inger)

7. Eat grapes at midnight for good luck (mananca struguri la miezul noptii pentru noroc)

8. Go to hospital on a Wednesday (mergi la spital miercuri)

Conform Enciclopediei de Superstitii, povestile vechi spuns ca ziua propice de mers la spital este miercurea. Luni este cea mai buna zi de plecat si sambata cea mai rea – caci inseamna ca te vei intoarce repede.

9. Pass a newborn baby through a rind of cheese (treci un nou nascut printr-un cerc de branza)

In Anglia medievala, mamele insarcinate faceau “branza mare” – o roata de branza care crestea timp de 9 luni cat crestea copilul. Cand nasterea era la termen, branza era impartita intre membrii familiei – si cand ramanea decat partea exterioara, copilul era trecut prin el in ziua botezului pentru a fi binecuvantat si sa aibe o viata prospera.

Studii asupra superstițiilor. Scurt istoric.

Începuturile studierii superstiției și clasificarea superstițiilor

După Vyse (1997), antropologul și sociologul Gustav Jahoda a propus patru categorii de superstiții, care ne oferă o folositoare taxonomie pentru a ne apropia de subiect. Prima clasificare a lui Jahoda a fost numită: superstiția ca bifurcație din cosmologia lumii. Jahoda credea că toate religiile trebuiau incluse în superstiții și categorizate separat. Alte superstiții transmise social au constituit a doua clasificare a lui Jahoda: marea majoritate a superstițiilor ne vin din cultură. Aceste superstiții sunt separate de credințele religioase și, de obicei, centrate în jurul unor importante evenimente umane: naștere, căsătorie, moarte, etc. Experiența cu partea ocultă a constituit alcătuirea unei a treia categorii de superstiții: experiențe paranormale ca: răpirile extratereștrilor, comunicarea cu morții, clarviziunea etc. Jahoda spunea că acest tip de superstiții contrazic înțelegerea noastră științifică și din această cauză trebuiesc introduse în cadrul superstițiilor. Superstițiile personale alcătuiesc ultima categorie a lui Jahoda. Aceasta este alcătuită dintr-un mare grup de credințe și acțiuni care nu sunt legate cultural, în schimb ține de individual: o persoană poate stabili că o anumită piesă de îmbrăcăminte aduce noroc dacă este purtată. Această credință nu este legată nici de religie nici de cultură, dar în schimb este o concluzie personală a individului. Clasificarea lui Jahoda pe scurt:

Religioase – toate religiile

Culturale – centrate pe evenimentele importante din viața unui om: naștere, căsătorie, moarte, etc

Experiențe paranormale – extratereștrii, clarviziune, animale fantastice, etc

Personale – talismane norocoase, obiecte norocoase, numere etc.

„În concepția și viziunea mitologiei române, ca de altfel a mai tuturor etnomitologiilor, categoriile ontologice de spațiu, timp, cauzalitate și finalitate se impun o dată cu cosmizarea Haosului și se mențin istoricește atâta timp cât oamenii continuă să cugete mitic”. (Vulcănescu, 1987, p.15).

Etnomitologii au alcătuit o clasificare de dată mai recentă care împarte superstițiile în următoarele categorii, fiecare din ele fiind la rândul lor împărțite în mai multe subcategorii :

Superstiții simple

Superstiții comune

Superstiții senzoriale

Studii efectuate pe studenți, în ceea ce privește superstiția

„ Vyse (1997) ne spune că studenții nu sunt faimoși pentru superstițiile lor. „De fapt, înțelepciunea convențională sugerează că persoanele cu educație înaltă trebuie să fie mai sceptici decât persoanele cu educație scăzută. Cu toate acestea se pare că superstițiile ocupă un loc destul de important în viața studenților, mai ales în perioada examenelor”.

Superstițiile sunt frecvent asociate cu frica de eșec, iar când vine vorba de examene, mulți studenți sunt cu adevărat temători.” (Vyse, 1997).

Stuart și Lucile Blum nu au găsit nici o relație între gradul de superstiție și anii de educație.

Laura Otis și James Alcock (1982) au publicat un studiu despre câteva tipuri de credințe în superstiții, prezente printre studenți și profesori. În majoritatea cazurilor, profesorii au fost găsiți ca fiind mai sceptici decât studenții. În acest studiu, autorii, au descoperit că anumite centre academice sunt mai sceptice decât altele. Profesorii de engleză sunt cei mai superstițioși, ei crezând mai ales în fantome, citirea viitorului sau a norocului. Dintre științele sociale, cei mai sceptici profesori sunt cei de psihologie.

Adair Kendrick și Craig Wilkinson (1993) au găsit, într-un studiu recent ce a avut loc la colegiul din Connecticut, că mulți studenți folosesc creioane, obiecte de îmbrăcăminte sau alte accesorii care le poartă noroc. Studenții cred că obiectele lor magice au un efect direct în performanța lor la examene.

Daniel și Cheryl Albas au desfășurat o investigație ce a durat peste 13 ani, pe un eșantion de 300 de studenți. Studenții au completat chestionare standardizate și s-au adunat informații cu privire la gânduri relevante, sentimente și comportamente în perioada examenelor. Studenții au fost observați în câteva locații din campus. Au fost utilizate și câteva interviuri cu studenții. Pe baza informațiilor adunate ei au descoperit că superstițiile studenților ce se află în perioada examenelor se pot împărți în două categorii:

1. Folosirea obiectelor magice.

2. Practicarea de ritualuri speciale.

Între 20 și 33 procente dintre studenți folosesc magicul în special pentru a atrage norocul mai de grabă decât să înlăture ghinionul. Una dintre cele mai populare superstiții a studenților este cea legată de îmbrăcăminte. Câțiva studenți folosesc instrumente de scris speciale cu care ei au reușit cu succes la examene precedente. Unii studenți susțin ca doar faptul că văd cărțile aproape în timpul unui examen, le crește performanța la acel examen. Unii studenți folosesc talismane ca : picioruș de iepure, zar, monede, ursuleți de pluș sau alte jucării. Un caz mai special a fost un student de sex masculin care nu intra la examen fără ca înainte să găsească o monedă, acest lucru însemnând pentru el un semn de noroc. Căutarea unei monede prin diverse locuri (stații de autobus, magazine etc.), chiar în ziua examenului, însemna pierderea unui timp care putea fi folosit la a învăța pentru acel examen. Dar comportamentul acestui student continua fără a ține seama de riscul de a întârzia la examen. O altă formă de a atrage norocul înaintea unui examen este rugăciunea. S-a descoperit în acest studiu că, chiar și studenții nonreligioși se rugau înainte de examene. Un ritual observat înaintea unui examen este și acela de a ciocăni de trei ori în ușa de la sala unde are loc examenul, chiar înainte de a intra. Unii studenți, în momentul în care intră în sala de examen, trebuie să o facă neapărat cu piciorul drept înainte. Alții înconjoară clădirea de trei ori fără să țină seama de condițiile meteo.

Similar cu alte studii, studenții superstițioși sunt dintre cei care cred că sunt controlați de forțe externe (locus of control extern). Pentru cei ce sunt mai implicați personal, credința în paranormal aduce un fel de control, această credință fiind chiar sănătoasă. Chiar dacă ideile paranormale sau superstițiile nu sunt raționale, ele neavând explicații stiințifice, totuși, adânc înrădăcinate în viziunea unei persoane, aduce o stare de bine acelei persoane.

Discuțiile cele mai intense din psihologie se învârt în jurul unor întrebări legate de telepatie, influența pre-natală, semnele externe ale caracterului și plăcerea. Mai ales proaspeții studenți, chiar dacă își recunosc ignoranța în ceea ce privește întrebarile tehnice, se apropie de psihologie cu anumite concepții destul de puternic fixate despre cauzalitatea din comportamentul uman. Una dintre datoriile de bază ale profesorului / instructorului e de a-i ajuta să aleagă din stocul inițial de idei, să renunțe la unele și să le transforme pe altele într-o formulare mai științifică. Astfel, un sondaj, despre prevalența unor astfel de idei frecvente, poate avea o valoare decisivă pentru psiholog, ca și punct de plecare pentru programul său educațional.(Shermer, 2002).

Obiectiv general:

Studiul își propune să evidențieze diferențele existente între studenții de sex feminin și masculin care urmează o pregătire de factură umanistă sau realistă, în ceea ce privește nivelul de încredere în superstiții și relația dintre anxietate, stima de sine, locul controlului și nivelul de încredere în superstiții.

Obiective specifice:

Evidențierea diferențelor existente între studenții de sex feminin și masculin care urmează o pregătire de factură umanistă sau realistă, în ceea ce privește nivelul de încredere în superstiții.

Relația dintre anxietate, stima de sine, locul controlului și nivelul de încredere în superstiții.

Ipotezele cercetării

Femeile sunt mai superstițioase decât bărbații.

Studenții care urmează o pregătire umanistă sunt mai superstițioși decât cei care urmează o pregătire realistă.

Există o asociere între locul controlului și nivelul de încredere în superstiții.

Există o asociere între anxietate și nivelul de încredere în superstiții.

Nu există o asociere între stima de sine și nivelul de încredere în superstiții.

II.3. Subiecții

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 120 de subiecți cu vârstele cuprinse între 18 și 50 de ani, cu media de vârstă de 23,27, la o abatere standard de 7,06. Subiecții sunt distribuiți astfel (figura 1):

30 – bărbați care urmează un profil realist;

30 – bărbați care urmează un profil umanist;

30 – femei care urmează un profil realist;

30 – femei care urmează un profil umanist.

Descrierea probelor

Pentru acest studiu au fost utilizate următoarele probe:

Scala de încredere în superstiții,

Scala de stimă de sine;

a) Scala de încredere în superstiții

Scala (anexa 1) cuprinde 30 de itemi și este construită pentru a evalua nivelul de încredere în superstiții și rolul acestora în organizarea comportamentului.

Construirea scalei a urmat mai multe etape. 80 de subiecți au enunțat superstițiile cele mai comune cunoscute de ei, specificându-se că nu contează dacă individul crede sau nu în ele, ci doar că a auzit deseori de acestea. Au fost selectate 30 de superstiții care au avut frecvența cea mai mare și care au intrat în componența scalei.

La completarea scalei, subiecții sunt rugați să citească atenți fiecare succesiune de evenimente (superstiția) și să spună cât de des se gândește că este posibil să i se întâmple acestea. Răspunsurile care pot fi date sunt următoarele: deseori, uneori, rareori, niciodată.

Punctajul care poate fi obținut este de la 30 la 120. Un punctaj mare arată un nivel ridicat al încrederii în superstiții, iar un punctaj mic ne arată o persoană care nu este superstițioasă. Datele descriptive ale scalei pentru eșantionul nostru de subiecți sunt prezentate mai jos, în tabelul 1.

Tabelul nr. 1: Datele descriptive ale Scalei de încredere în superstiții

b) Scala de stimă de sine

Scala de stimă de sine a fost elaborată de Rosenberg. Are 10 itemi, dintre care 5 itemi se cotează invers. Scorurile mici indică o stimă de sine ridicată, subiectul se place și se prețuiește pe sine. Scorurile mari indică o stimă de sine scăzută, subiectul nu se place pe sine, nu e mulțumit de sine.

Datele descriptive ale scalei pentru eșantionul nostru de subiecți sunt prezentate mai jos, în tabelul 2.

Tabelul nr. 2: Datele descriptive ale Scalei de stimă de sine

Procedura de lucru

Subiecții au fost testați individual și colectiv. Nu a existat limită de timp pentru completarea chestionarelor. Condițiile de testare au fost aproximativ identice: aceeași persoană a aplicat chestionarul, folosind aceleași instrucțiuni și ton al vocii.

Prezentarea și interpretarea rezultatelor

Ipoteza 1.

Femeile sunt mai superstițioase decât bărbații.

Pentru a valida această ipoteză au fost realizate comparații între femei și bărbați pe variabila nivelului de încredere în superstiții.

Această ipoteză este confirmată. S-a obținut un coeficient t de comparație = 6,060, la un prag de semnificație p < .000. Apare o diferență mare și semnificativă statistic între nivelul încrederii în superstiții la femei (media = 66,15) și nivelul încrederii în superstiții la bărbați (media = 46,73).

Rezultatul este sintetizat în tabelul următor:

Datele statistice obținute în urma operației de comparație între femei și bărbați pe dimensiunea nivelului de încredere în superstiții:

În urma acestui rezultat se poate afirmă că pentru subiecții din eșantionul nostru, femeile sunt mai superstițioase decât bărbații.

Ipoteza 2.

Studenții care urmează o pregătire umanistă sunt mai superstițioși decât cei care urmează o pregătire realistă.

Pentru a valida această ipoteză au fost realizate comparații între studenții care urmează o pregătire umanistă și cei care urmează o pregătire realistă pe variabila nivelului de încredere în superstiții.

Această ipoteză este infirmată, deși s-a obținut un coeficient t de comparație = 2,982, la un prag de semnificație p < .01. Apare o diferență mare și semnificativă statistic (în sensul invers celui așteptat) între nivelul încrederii în superstiții la studenții care urmează o pregătire umanistă (media = 51,16) și nivelul încrederii în superstiții la cei care urmează o pregătire realistă (media = 61,71).

Rezultatul este sintetizat în tabelul următor:

Datele statistice obținute în urma operației de comparație între studenții care urmează o pregătire umanistă și cei care urmează o pregătire realistă pe dimensiunea nivelului de încredere în superstiții:

Este general cunonscut în cadru non-epistemologic, la nivel popular faptul că persoanele de sex feminin sunt mai înclinate în abordarea spiritualității în detrementul realismului și gândirii realiste, pragmatice, fiind mai ușor influențabile din acest punct de vedere. Plecând de la acest așa-numit “zvon” se poate lua în considerare faptul că femeile tind să creadă mai des în superstiții decât bărbații datorită lipsei generale de pragmatism și gândire strict realistă, bazată pe fapte și nu pe trăiri, sentimente. În pofida rezultatelor cercetării care demonstrează că studenții care studiază un profil uman sunt mai puțin superstițioși decât cei care studiază unul real – lucru care are legătură strânsă cu ideea expusă anterior privind modul diferit de gândire între sexe – totuși, pare una dintre puținele explicații, dacă nu chiar singura, plauzibilă. În plus, nu se poate afirma într-un mod sigur faptul că studenții, sau la modul general, persoanele care studiază profile reale sunt mai puțin superstitioase decât cele care studiază profile umane deoarece, precum este menționat mai sus, in cadrul cercetării studenții umaniști au fost din cadrul secției de teologie, ceea ce distorsionează în mod major rezultatul cercetării în acest sens.

În ceea ce privește comparația între studenții cu pregătire umanistă și realistă în privința increderii în superstiții, studenții care urmează o pregătire realistă sunt mai superstițioși decât studenții care urmează o pregătire umanistă. Dar acest rezultat poate fi constatat de faptul că subiecții de sex masculin și cu pregătire umanistă sunt studenți la teologie, aspect care a influențat rezultatele într-o direcție diferită de cea așteptată. Pentru a verifica acest lucru am facut o comparație în interiorul grupelor formate de bărbați și femei.

Privind rezultatele am putut afirma că studenții bărbați care urmează o facultate cu profil realist sunt mai superstițioși decât bărbații care sunt la teologie, iar între subiecții de sex feminin nu există diferențe în privința nivelului de încredere în superstiții indiferent de profilul facultății pe care o urmează.

Acest lucru se poate datora și faptului că studenții la teologie, deși studiază un profil uman, sunt în temă oarecum cu problema superstițiilor, încercând să le înlăture în mod specific, spre deosebire de colegii lor de la profil real care nu intenționează în mod expres să înlăture obiceiuri, crezuri sau ritualuri considerate oculte, ci sunt complet indiferenți. De aici se mai pot trage concluzii cum că, un subiect studiat, aprofundat precum cel al superstițiilor în cadrul studenților la teologie poate modifica în mod semnificativ perspectiva individului asupra subiectului respectiv, dat fiind faptul că, studenții la teologie familiarizați cu subiectul și în conformitate cu practicile creștinești și convingerile epistemologice aplicate, sunt mai puțin superstițioși chiar și decât cei pe care subiectul nu-i interesează de loc din punct de vedere științific, superstițiile fiind expectat să fie contestate de către un pragmatic realist ancorat în științe exacte.

ANEXE

Vă rugăm să citiți cu atenție fiecare succesiune de evenimente și să spuneți cât de des vă gândiți că este posibil să vi se întâmple dumneavoastră.

Încercuiți răspunsul care vi se potrivește cel mai mult.

Scala de încredere în superstiții:

Vârstă:

Sex:

Facultate:

BIBLIOGRAFIE

ALBU, M. (1998), Construirea și utilizarea testelor psihologice, Ed. Clusium, Cluj-Napoca.

BOUDON, R. (1992), Tratat de sociologie, Ed. Humanitas, Bucuresti.

CHIHAIA, L. et. all (2001), Dicționar enciclopedic, Ed. Cartier, București.

COTEANU, I.(coordonator). (1996). Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționar Explicativ al limbii Române, Ed. Univers Enciclopedic, București.

CRAMER, D. (1994), Introducing statistics for social research. Step-by-step calculation and computer techniques using SPSS, Routledge, London, and N.Y.

CRISTEA, D. (2001), Tratat de psihologie socială, Ed. ProTransilvania, Cluj-Napoca.

EPSTEIN, S. (1994), Integration of the cognitive and the psychodynamic unconscious, American Psychologist, Washington DC.

JAHODA, G. (1969), The Psichology of superstițion, Ed. Penguin, London.

MACSINGA, I. (2000), Psihologia diferențială a personalității – curs, Tipografia Universității de Vest din Timișoara.

NICOLAU, I. , HULUȚĂ, C. (2000), Credințe și superstiții românești după Artur Gorovei și Gh.F. Ciaușanu, Ed. Humanitas, București.

OPIE, I. , Tatem, M. (1989), A dictionary of superstitions, Ed. Oxford University Press, Oxford.

PITARIU, H. (1991), Introducere în statistica psiohlogică și educațională, Tipografia Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

SHERMER, M. (2002), Why People Believe Weird Things: Pseudoscience, Superstition, and Other Confusions of Our Time, New Zork.

SPENCE, J., et all. (1992), Elementary Statistics, 4th ed., Englewood Cliffs, N.J, Prentice Hall.

STUART, A.Vyse (1997), Believing in magic. The psychology of superstition, Oxford University Press, Oxford.

TAROT, C. (2001), De la Durkheim la Mauss – Inventarea simbolicului, Ed. Amacord, Timișoara.

TIM, M. (1993), Social research: issues, methods and process, Open University Press, Bickingham and Philadeplphia.

VULCĂNESCU, R. (1987), Mitologie Română, Ed. Academiei Republicii Socialiste România.

XXX. (1986), Mic dicționar enciclopedic, Ed. Științifică și enciclopedică, București.

Gh.F.Ciausanu = Superstițiile poporului roman in asemănare cu ale altor popoare vechi si noi, Bucuresti, 2001

http://www.robbybubble.ro/articles/sarbatoarea-de-halloween-superstitii.php

BIBLIOGRAFIE

ALBU, M. (1998), Construirea și utilizarea testelor psihologice, Ed. Clusium, Cluj-Napoca.

BOUDON, R. (1992), Tratat de sociologie, Ed. Humanitas, Bucuresti.

CHIHAIA, L. et. all (2001), Dicționar enciclopedic, Ed. Cartier, București.

COTEANU, I.(coordonator). (1996). Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționar Explicativ al limbii Române, Ed. Univers Enciclopedic, București.

CRAMER, D. (1994), Introducing statistics for social research. Step-by-step calculation and computer techniques using SPSS, Routledge, , and N.Y.

CRISTEA, D. (2001), Tratat de psihologie socială, Ed. ProTransilvania, Cluj-Napoca.

EPSTEIN, S. (1994), Integration of the cognitive and the psychodynamic unconscious, American Psychologist, Washington DC.

JAHODA, G. (1969), The Psichology of superstițion, Ed. Penguin, London.

MACSINGA, I. (2000), Psihologia diferențială a personalității – curs, Tipografia Universității de Vest din Timișoara.

NICOLAU, I. , HULUȚĂ, C. (2000), Credințe și superstiții românești după Artur Gorovei și Gh.F. Ciaușanu, Ed. Humanitas, București.

OPIE, I. , Tatem, M. (1989), A dictionary of superstitions, Ed. Oxford University Press, Oxford.

PITARIU, H. (1991), Introducere în statistica psiohlogică și educațională, Tipografia Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

SHERMER, M. (2002), Why People Believe Weird Things: Pseudoscience, Superstition, and Other Confusions of Our Time, New Zork.

SPENCE, J., et all. (1992), Elementary Statistics, 4th ed., Cliffs, N.J, Prentice Hall.

STUART, A.Vyse (1997), Believing in magic. The psychology of superstition, Oxford University Press, Oxford.

TAROT, C. (2001), De la Durkheim la Mauss – Inventarea simbolicului, Ed. Amacord, Timișoara.

TIM, M. (1993), Social research: issues, methods and process, Open University Press, Bickingham and Philadeplphia.

VULCĂNESCU, R. (1987), Mitologie Română, Ed. Academiei Republicii Socialiste România.

XXX. (1986), Mic dicționar enciclopedic, Ed. Științifică și enciclopedică, București.

Gh.F.Ciausanu = Superstițiile poporului roman in asemănare cu ale altor popoare vechi si noi, Bucuresti, 2001

http://www.robbybubble.ro/articles/sarbatoarea-de-halloween-superstitii.php

=== Concluzii ===

Pomul de Crăciun a fost popularizat de către prințul Albert , soțul reginei Victoria, care l-a introdus în Casa Regală, pentru întâia dată, în anul 1840. Din 1947, la fiecare Crăciun, Norvegia trimite Marii Britanii un imens brad de Crăciun, ce străjuiește Piața Trafalgar Square, în amintirea colaborării anglo-norvegiene din perioada celui de-Al doilea Război Mondial.

Felicitările de Crăciun

Una dintre tradițiile de Crăciun, transmise și Statelor Unite ale Americii, constă în trimiterea către preteni și cunoștințe a felicitărilor sau cărților poștale de Crăciun. Prima felicitare de Crăciun a fost trimisă în Anglia în anii 1840. În prezent, în fiecare an sunt expediate în Marea Britanie peste un milion de cărți poștale de Crăciun, multe dintre ele fiind vândute în scopuri caritabile.

Obiceiul trimiterii de felicitări a fost inițiat de către Sir Henry Cole, care, în 1843, i-a cerut pictorului J.C.Horsley să deseneze o felicitare, multiplicată – copiile au fost mai apoi imprimate în alb și negru și colorate de mână. S-au vândut atunci 1.000 de copii în Londra. Un artist englez, William Egley, a produs o felicitare populară în 1849.

Ajunul și Ziua Crăciunului

Pe toată durata sărbătorilor, colindătorii merg din casă în casă, sună din clopoței și binecuvântează oamenii cu cântecele de Crăciun. “Ilicele și iedera” (The Holly and the Ivy), “Îngerii vestitori au început să cânte” (Hark!The Herald Angels Sing) sunt colindele favorite din Anglia. Gazdele tratează colindătorii cu prăjituri, plăcințele umplute cu nucă și fructe uscate.

În școlile primare, copii retrăiesc povestea nașterii lui Iisus, punând în scenă evenimentele din acea perioadă, costumați precum Maria și Iosif, asemeni îngerilor sau magilor înțelepți.

Ajunul Crăciunului este o zi plină de forfotă pentru familiile englezești:  se împachetează cadouri, se pun la copt prăjiturile, se agăță ciorapi sau fețe de pernă în fața căminului, sau se pregătește tradiționala budincă din prune uscate.

A doua zi de Crăciun

A doua zi de Crăciun este numită Boxing Day, “ziua cutiilor” (în engleză , box=cutie). Cu mult timp în urmă, în această zi, oamenii umpleau cutiile milei din biserici cu bani pentru cei sărmani. În prezent, li se oferă mici cadori sau sume de bani poștașului, vânzătorului de ziare și altor persoane care au prestat diverse servicii pe durată întregului an.

În a doua zi a Crăciunului (Boxing day), băieții obișnuiau să colinde pe la case, strângând bani în cutii de lut care, atunci când se umpleau, erau sfărâmate. În timpul “zilei cutiilor”, sunt populare jocurile de pantomimă, piesele de teatru și colindele interpretate pe stradă de către persoane costumate sau mascate.

Teatrul popular și pantomima din perioada Crăciunului, numite “Mummering” (“mimare”), provin din perioada evului mediu. Sunt puse în scenă povești tradiționale precum Cenușăreasa, Peter Pan și Motanul Încălțat, în forma în care erau prezentate în timpul reginei Victoria.

CONCLUZII

În condițiile societății informaționale, societatea învățării și societatea cunoașterii se pune întrebarea dacă mai există credințe, superstiții, ritualuri superstițioase, forme ale cunoașterii comune; ce fomă îmbracă și în ce grad se mai crede în astfel de credințe/superstiții în rândul generației moderne, cu un nivel intelectual peste medie, mai exact în rândul studenților.

Noi toți traim într-o lume a incertitudinii. Multe variabile importante ramân dincolo de controlul nostru. Deși nu există probe care să susțină validitatea astrologiei, există foarte mulți oameni care cred în ea. Mulți oameni poartă amulete de noroc sau se angajază în executarea unor simple acte, cum este bătutul în lemn sau încrucișatul degetelor, sperând că vor scăpa de ghinion și vor atrage norocul. În societatea noastră modernă, acest comportament este paradoxal. Înțelegerea noastră asupra lumii ne spune că aceste semne sau gesturi nu au nici un efect asupra desfășurării evenimentelor asupra cărora sunt ele direcționate.

Credințele populare, aproape universale, sunt bine știute: pisici negre, potcoave de cai, sare presărată, vineri 13, etc. Superstițiile ating diferite niveluri ale vieții și pentru fiecare individ înseamnă ceva. Există superstiții ce apar în menținerea interiorului casei, acestea fiind un fel de religie a casei. Practic orice obiect are o dimensiune tabuu: pragul ușii, șemineul, oglinda, mîncarea, tacâmurile, scările, patul, hornul, etc. Oamenii proiectează personalitatea lor asupra animalelor de pe lîngă casă. Nu e deloc surprinzător că animalele, atât cele de pe lângă casa omuluicât și cele sălbatice, sunt de asemenea centrul multor credințe superstițioase. Evenimentele anuale atrag ritualuri misterioase de Anul Nou, Paște, Crăciun, nuntă, botez, vineri 13, etc. Cu secole în urmă, superstițiile au fost „condamnate” de către biblie și de către știință. Totuși credințele primitive au supraviețuit și au triumfat.

Superstițiile și credința în paranormal sunt surprinzător de comune în lumea noastră modernă, în era sofisticată din punct de vedere al tehnicii și tehnologiei. Influențele superstițiilor pot fi întâlnite în arii cum sunt mas-media, în sport, în afaceri, în literatură și în mai toată viața noastră de zi cu zi. Dacă nu ești superstițios, atunci cineva apropiat de tine (un prieten, rudă, sau coleg de muncă) sigur este. Ignorând evidența putere a științei în ceea ce privește modelarea și îmbunătățirea vieții noastre, acceptăm sisteme de credințe care intră în conflict cu principiile științifice cunoscute. Dacă superstițiile devin parte integrală din credințele noastre despre lume și despre natura umană, ne aflăm în pericol de a avea prea multe preocupări neimportante și nefolositoare – preocupări pe care nu ni le permitem.

INTRODUCERE

Motivul de la care am plecat în realizarea acestei lucrǎri, rezidǎ din faptul cǎ, deși trăim într-o epoca a modernitǎții ,în care știința este ridicatǎ la cel mai înalt rang, oamenii încǎ mai trăiesc înconjurați de o multitudine de superstiții și credințe nefondate al căror adevăr sau neadevăr nu a fost demonstrat vreodată. Oamenii au fost dintotdeauna superstițioși. Au respectat și respectǎ cu sfințenie o serie de superstiții și credințe nescrise, dintr-o nespusǎ fricǎ de divinitate, pentru a nu plati cumva, prin boala, in-cendii, inundații, pierderi materiale sau alte nenorociri, îndrăzneala lor de a face rabat de la acestea. Un alt motiv invocat cu predilecție in mediul rural este acela al pierderii cinstei și demnitații sociale o dată cu nerespectarea acestor legi nescrise pe care bătrânii, în mod special le țin cu strictețe și tot cu strictețe încearcă sǎ le lase moștenire, neuitând a-i îndemna pe cei mai tineri sǎ le respecte de asemenea, ba chiar le oferă întotdeauna și unele exemple negative ale nesupunerii unora sau altora.

Societatea are o influența majorǎ în cultivarea, păstrarea și transmiterea superstițiilor. De aceea demersul de fațǎ își propune sǎ demonstreze influența credințelor și superstițiilor prin identificarea unor variabile de personalitate specifice vârstei și mediului de proveniența a celor predispuși la a crede în acestea.

Existǎ numeroși factori de personalitate ce influențeazǎ capacitatea oamenilor de a crede în superstiții, Acești factori sunt implicați în adaptarea celor dominați de superstiții, la mediul în care trăiesc, și constituie o premisǎ în evidențierea fenomenului superstițional. În mediul rural toți oamenii recurg la adoptarea de comportamente superstițioase pentru a nu se simți excluși din societate ,intrând astfel de multe ori in conflict cu biserica sau cu alți indivizi liberi de astfel de superstiții si credințe. Cei dominați de superstiții asociază cu usurinta eșecul celor liberi de ele, cu îndrăzneala acestora de a nu se supune credințelor populare, superstițiilor legate de sărbătorile neconsemnate în calendarul creștin ortodox.

Din analiza principalilor indicatori rezultǎ o creștere a numărului oamenilor, atât din mediul rural cât și urban, care cred într-o serie sau alta de superstiții și credințe, care au tendința de a le respecta, deși nu cunosc originea si semnificația acestora. Considerând superstițiile și credințele ca un produs direct al imaginației, unii autori ca George Coșbuc, Gheorghe F. Ciaușanu, S.F.Marian, evidențiazǎ faptul cǎ oamenii din mediul rural, sau cei crescuți și educați în zonele și ariile unde superstițiile sunt ridicate la rang de culturǎ și lege nescrisǎ (Bucovina,Oltenia,Vâlcea ), prezintă situații și condiții sociale diferite de ale oamenilor din mediul urban și care trăiesc în zone mai puțin influențate de superstițiile și credințele populare. În consecințǎ, trebuie remodelat însuși modelul social în care trăiesc oamenii pentru a putea stopa libera circulație, sau a preveni apariția și proliferarea acestor superstiții și credințe și a manifestărilor generate de ele. Din aceasta perspectiva superstițiile și credințele constituie, nu atât o problemǎ de sancțiune socialǎ, ci una de reconstrucție și ameliorare a mediului socio-cultural. Frecvența cu care se produce fenomenul superstițional în rândul oamenilor și mai ales aspectul de fenomen cronicizat pe care îl dobândește, ne determinǎ sǎ privim superstițiile și credințele cu toatǎ responsabilitatea, deoarece este oarecum periculos și duce la efecte negative atât în plan psihologic, individual (o alterare a imaginii de sine), cât și în plan social, fiindcă practicarea și susținerea unor superstiții și credințe stigmatizează practicanții și sustinǎtorii.

Validarea ipotezelor mă conduce în a afirma cǎ domeniul selectat de mine este foarte vast și necesitǎ o atentǎ cercetare.

CAPITOLUL I

Conceptul de superstitie si credinta

Teorii si modele explicative

Credințele și superstițiile poporului român sunt un tezaur nesecat în continuǎ perpetuare și dezvăluire, ce atestǎ fǎrǎ tăgadǎ capacitatea creatoare și talentul anonimilor, descendenți ai aezilor și histrionilor. Aceste producții literare apărute încǎ din vremea păgânismului au fost transmise pe cale orala sau prin intermediul pergamentelor, pe care dieci, învǎțǎtori, copiști le-au transmis de la producători publicului, transmițând o serie de învǎțǎturi perene.

Data și locul de naștere al credințelor și superstițiilor se regăsesc în memoria colectivǎ dintotdeauna și de oriunde, ele fiind capabile de a se adapta celor mai diverse compartimente pe care le oferă speciile și subspeciile lirice și epice. „Asupra originii acestor superstiții și credințe s-a făcut aprecierea cǎ își au începutul deodată cu primele raze ale creștinismului însǎ nici decât ǎa le căutǎm la latini deoarece știm cǎ ginta născutǎ pe malurile Tibrului era lipsitǎ de orice poezie poporalǎ ca unicǎ sub soare în aceastǎ privințǎ.”

Mai mult, unele întâmplǎri reale au cǎpǎtat statutul de superstiții. Substratul superstiției, în orice formǎ s-ar prezenta ea, este o combinație de fricǎ și credințǎ în ceva ireal, imaginar. Un imaginar subiectiv și/sau colectiv și o fricǎ la fel de imaginarǎ, care nu are de-a face cu iubirea pe care ne-a arătat-o Mântuitorul nostru în « sǎ vǎ iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu pe voi ».Credința creștinǎ nu este o superstiție, nu este credința ceva imaginar, ci credința intr-un Dumnezeu personal. Credința este participarea la aceastǎ iubire. Credințele românilor sunt complexe, complicate, manifestările lor sunt variate, numeroase și de neînțeles datoritǎ negǎsirii motivului psihologic, sau datoritǎ faptului cǎ poporul a pierdut temeiul credințelor păstrând și transmițând doar manifestările acestora.

Credințele au devenit cu timpul superstiții, iar uneori superstiția este mai puternicǎ decât religia. Superstiția nu-i altceva decât o teamǎ nesăbuitǎ de divinitate,o religie a fricii lăsatǎ de religiile primitive și care nu a dispărut în fața religiilor superioare (creștinismul, budhismul, mahomedanismul).

Putem observa în limbajul poporului român mai puține înjurături legate de elementele cultului pǎgân -soare, lunǎ stele, cer- și mult mai multe legate de obiectele și simbolurile sacre creștine -cruce, icoanǎ, lumânare, cearǎ. Și asta, datoritǎ faptului cǎ păgânismul nu a cedat definitiv in fața creștinismului .

România este o țarǎ europeanǎ cu o bogatǎ istorie, o țarǎ populatǎ, preponderent, de români, cât și de multe minoritați naționale: ucraineni, bulgari, găgăuzi, ruși, evrei, țigani, nemți, cehi etc. În același timp, aici s-au păstrat multe tradiții multiseculare. Neobișnuit poate părea faptul cǎ mozaicul polietnic al acestui teritoriu nu s-a șters din tradițiile populare, ba din contra le-a imbogǎțit cu noi calitǎti, dându-le un nou colorit și formând un original conglomerat de credințe,superstiții, ritualuri, etc. omniprezente în satele Moldovei.

Atât la români cât și la alte popoare, cele mai superstițioase sunt femeile. Credulitatea femeilor, indiferent de mediul de trai ,de vârstǎ, de studii, este mult mai puternicǎ decât a bǎrbaților. „Femeia are un caracter conservator prin excelențǎ, care se întemeiază pe tradiție și este mai puțin propriu pentru inițiativǎ.”

În același timp femeile sunt mai minuțioase și mai fricoase, ele păstrând si transmițând cele moștenite din bătrâni cu persuasiune, chiar fǎrǎ a le verifica veridicitatea.

Multe superstiții sunt total absurde, lipsite de rațiune, de orice urmǎ de elementarǎ judecatǎ omeneascǎ. Cu toate acestea multe dintre temerile oamenilor, de foc, de foamete, de înec, de boala, au fost asociate în timp cu zilele în care creștinii sărbătoresc anumiți sfinți. Așa se face cǎ, mai ales în mediul rural, sǎ lucrezi în ziua de Sfântul Haralambie sau în cea de Sfântul Foca e o tragedie în toata regula. Nu se lucrează de Foca pentru cǎ iei foc. E rău de înec și de Sfântul Nicolae de varǎ. Se îneacă puii, animalele, chiar și omul numai dintr-o picăturǎ de apǎ. De Sfântul Haralambie, purtătorul de boalǎ, nu se lucrează pentru cǎ e rău de boalǎ.

O dată cu apariția creștinismului a fost nevoie sǎ se renunțe la o parte din credințele păgâne, dar acestea s-au păstrat în rândul poporului căci, era greu sǎ-i determini pe oamenii care au fost păgâni și apoi au trecut la creștinism, sǎ renunțe deodată la obiceiurile lor din strǎmosi, sǎ-și uite idolii, sărbătorile, zeii, credințele și superstițiile.

Superstițiile și credințele constituie un depozit inepuizabil de ințelepiune cronicǎ si fǎrǎ vârstǎ, un furnizor al unor practici vitale, cu un destin ce se confundǎ cu al omului insuși, creatorul și stăpânul lor. Superstițiile și credințele pot fi înțelese si interpretate, explicate și descrise. Dicționarul explicativ al limbii române (Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998) relateazǎ : superstiție/superstiții, =prejudecată care decurge din credința în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămășițe ale animismului și ale magiei cu proveniența din franțuzescul superstition sau latinescul superstițio.

Noul dicționar explicativ al limbii române (Editura Litera Internațional, 2002) relateazǎ: superstiție/i =1) credință primitivă în forțe supranaturale. 2) la plural ansamblu de astfel de credințe. 3) comportament bazat pe credința în forțe supranaturale. 4) credință în semne prevestitoare.Aceste definiții nu sunt fără valoare, dar, fără îndoială, cǎ sunt foarte puțin explicative și nu ne deschid porțile unei înțelegeri mai profunde și mai adevărate a superstiției, adică (1) frica sau fricile și (2) credința în ceva ce nu are bază, realitate. Substratul superstiției, în orice formă s-ar prezenta ea, este o combinație de frică și credință în ceva ireal, imaginar. Un imaginar subiectiv sau/și colectiv de tipul arhetipurilor culturale de care vorbea Jung și o frică la fel de imaginară.

Superstițiile si credințele poporului roman sunt izvorâte din nevoia de a însoti prin cuvânt principalele întâmplǎri sau evenimente din viața oamenilor, dar la nici un popor nu constituie o culturǎ complet originalǎ deoarece toate moștenesc câte ceva din numeroase alte culturi anterioare și intrǎ în contact cu alte popoare și alte culturi pe care le influențeazǎ și de care sunt influențate. Poporul nu se mulțumește doar cu ceea ce împrumutǎ, simțind nevoia sǎ adapteze totul la propria culturǎ, la propriile nevoi imprimând acestor împrumuturi pecetea personalitǎții sale, a propriei capacitǎți de asimilare , de interpretare, creare și dezvoltare.

Superstițiile au luat naștere din religie, fiind în momentul apariției lor religie pentru popor. Unele au mai rămas și astăzi religie pentru popor, altele doar pentru anumiți oameni. În prezent superstiția ține locul de religie doar pentru popoarele necreștine, la popoarele sălbatice care încǎ se mai închinǎ zeilor.

Altele au devenit credințǎ deșartǎ căci pe parcursul trecerii lor prin timp și-au pierdut temeiul, s-au golit de conținut.” Acu ori de unde am avea credințele, obiceiurile, ele nu trebuie căutate numai în fapte istorice ci în mitologie și iarǎși mitologie, în metafizica popoarelor, în religia lor. Și dacǎ odată ele au luat naștere din religie, sunt religie pentru popor și astăzi așa cǎ ceea ce ni se pare credințǎ deșartǎ , a fost cândva adevăr, care, ori și-a pierdut temeiul ori s-a tocit într-atâta cǎ astăzi a devenit o formǎ goalǎ , un fel de coajǎ de ou din care cu vremea îndelungatǎ, s-a evaporat tot conținutul.”

Se dǎ dreptate celor ce doresc sǎ caute un cosmos românesc, dar nu se poate identifica semnificația fiecărui element. «Superstițiile constituie o adevăratǎ religiune a celor mulți și este mereu în putere, fiindcă este cea mai veche forma a religiunii, un amestec de sfǎrâmituri din animism , fetișism si naturism.» Ele sunt fereastra străveche prin care poporul român privește universul și implicǎ diferite relații între om și univers. Aceste credințe ale poporului sunt „ ințelepte și poetice „.Chiar dacǎ nu le înțelegem le credem „ căci cu religia inimii suntem totdeauna de acord „iar credințele și superstițiile sunt „religie a sentimentelor ‘’.Sunt cu mult mai puternice decât religia asupra oamenilor, îi influențeazǎ și îi dominǎ chiar dacǎ filozofia demonstrezǎ neadevărul lor. Dominǎ mare parte din oameni datoritǎ vechimii lor și ariei de răspândire.

În credințele si superstițiile românilor un rol important îl au visurile. Acestea  aratǎ starea în care ne aflǎm, dacǎ suntem robi ai patimilor, ai diavolului sau ai lui Dumnezeu. Ele dezvăluie sănătatea sau boala noastră. Sunt interpretate în funcție de elementele importante care apar în vis, acestea fiind ridicate de popor la rang de simboluri universale comune tuturor oamenilor. Sărbătorile păgâne erau solare, adică sărbătoreau fenomene din natura și mișcǎrile soarelui. De aceea existǎ și numeroase superstiții legate de fenomenele naturii după care oamenii încǎ se mai ghideazǎ, ignorând uneori chiar și părerea specialiștilor, bazându-se mai degrabă pe credințele și superstițiile lor empirice.

Norii
În cele mai multe pǎrți se crede cǎ norii sunt aburi care, fie ies din pǎmânt, fie din ape, fie sunt aruncați pe nǎrile unui balaur obosit care ridicǎ apa din râuri și mǎri.

Se crede și cǎ norii sunt o țesǎturǎ aflatǎ în cer, la Dumnezeu, care o coboară de câte ori vrea sǎ dea ploaie sau cǎ norii ar fi scara pe care Dumnezeu coboară sǎ vadă ce fac oamenii pe pǎmânt.

Existǎ și credința mai veche conform căreia norii sunt boii Soarelui, care cară apǎ la curtea sa. Iar când Soarele nu incǎlzește și deci nu-i vede, boii mai aruncǎ din apǎ pentru a-și ușura povara și atunci plouǎ.
Se crede și cǎ norii se lasă din cer pe ape pentru a bea apa, pe care o ridicǎ apoi cu ei, însǎ oamenii nu-i vǎd, deoarece se lăsǎ sub forma de negurǎ, ușoarǎ
Stăpânul norilor diferă și el in credințele populare românești. În une-le zone, acesta este Dumnezeu sau Sfântul. Ilie, apărând deasemenea și Sfântul Petru în aceastǎ calitate. În altele, stăpânul norilor e un monstru pe nume Eortan, care trǎiește în peșteri pustii.

Însǎ credința cea mai răspânditǎ e cǎ solomonarii sunt cei care poruncesc norilor, mergând cǎlare pe balauri. Mișcarea norilor e explicatǎ prin răsuflarea balaurului obosit și așa se poate ști în ce parte merg solomonarii. În unele sate se spune cǎ norii se mișcǎ fiindcă sunt atrași de munți, iar in altele se crede cǎ existǎ doua feluri de nori, cei care se ridicǎ de pe ape și cei care se ridicǎ de pe păduri. Aceștia sunt certați unii cu alții și când se întâlnesc se luptǎ aruncând fulgere.

Norii mai apropiați de pǎmânt se numesc “nori intunecoși”, “nori negri”, “nori bivoli” sau “nori de ploaie”. Pentru cǎ se crede cǎ ei reprezintă răzbunarea solomonarilor, se numesc și “balauri”. De asemenea, pentru cǎ apar ca o masǎ imensǎ, se intâlnește și denumirea de “nori grași”.
Norii mai înalți sunt numiți “nori albi” și prevestesc vreme bunǎ, secetǎ sau ninsoare. Dacǎ sunt mai groși, va veni grindina (caz în care se numesc “nori valcanoși”), iar dacǎ sunt mai ușori, vor aduce zăpada.
Norii cei mai înalti prevestesc vreme bunǎ și se numesc “nori creți”, “nori mǎrunți”, “norii mieilor”. Aceștia sunt cunoscuți ca “oile lui Dumnezeu”.
Existǎ și alte credințe care prevăd vremea în funcție de starea norilor: dacǎ norii au culoare trandafirie, vremea e bunǎ, iar dacǎ sunt nori de Crăciun, vara va fi îmbelșugatǎ. Dacǎ norii se lăsǎ în jos după ploaie, se va însenina, în schimb, dacǎ norii fug în sus, e semn de vreme rea. La fel se va întâmpla când norii aleargă pe cer.

Ploaia

În tradiția popularǎ româneascǎ, ploaia poate fi regăsitǎ în diverse ipostaze. Astfel, ea este fie apa pe care Dumnezeu o aruncǎ pe pǎmânt, fie apa ridicatǎ de balauri din ape, fie sudoarea norilor sau chiar a balaurilor.
Balaurul (zmeul) e lăsat de Dumnezeu sǎ aducă ploile pe pǎmânt, în funcție de cât de buni sau rǎi sunt oamenii.

Balaurul ploii e un șarpe care n-a muscat pe nimeni timp de doisprezece ani și n-a văzut niciodată un om. Acesta crește, îi cresc aripi și picioare și devine un zmeu. Când iese din pădure, copacii îi fac loc sǎ treacă. El se ridicǎ în nori, unde stǎpânește tunetul, fulgerul, ploaia și grindina. Când în cer se aud bubuituri, balaurii îl caută pe diavol pentru a-l omorî.
Zmeii îi spun lui Dumnezeu sǎ-i omoare pe oameni trimițând ploile, însǎ acesta e milostiv și le spune sǎ mai aștepte.

Se crede cǎ ploile bune pentru pǎmânt sunt trimise de Dumnezeu, iar cele distrugătoare, cu furtuni și grindinǎ sunt trimise de solomonari.
În unele legende apare o ființǎ atotputernicǎ numitǎ “sorb”. Acesta bea apele, (uneori chiar le seacǎ) sau soarbe broaște și balauri. Astfel se explicǎ ploile cu broaște. Asupra acestei ființe are putere Sfântul Ilie.
Alte credințe spun cǎ Sfântul Ilie se plimbǎ într-un car care, pentru a nu aluneca de pe cer, are niște cuie pe roti. Aceste cuie găuresc cerul, iar apa se scurge pe pǎmânt sub formǎ de ploaie.

Existǎ o multitudine de semne care prevestesc ploaia, ca și o mulțime de semnificații ale acesteia.

În legăturǎ cu zilele sǎptǎmânii, ploaia care începe marți sau sâmbătǎ durează mult, cea de luni ține o sǎptǎmânǎ, iar cea de joi douǎ sǎptǎmâni.
Semnele prevestitoare de ploaie sunt de asemenea multe si diferă foarte mult. Fiecare persoanǎ, dacǎ este întrebatǎ știe cel puțin câteva superstiții în legăturǎ cu semnele prevestitoare de ploaie. Asta nu presupune, bineînțeles și o încredere acordatǎ acestor semne. Așadar în funcție de satul sau de vârsta persoanei întrebate ploaia ar putea începe când dimineața sunt nori la răsărit, când soarele sau luna are împrejur un cerc strălucitor, când luna răsare în nori, când pe cerul senin se vede clar Calea Lactee (drumul lui Traian),sau luceafărul e întunecat, sau curcubeul apare dimineața, sau vântul bate dinspre sud ,când norii merg în sens opus vântului. Se mai spune cǎ celor care mǎnâncǎ direct din oalǎ le va ploua la nuntǎ. La fel se întâmplǎ cu cei care nu-și hrănesc bine pisicile și cu fetele mari care stau de vorba în pragul casei (acestora le va ploua și la înmormântare). Dacǎ se îneacă cineva, va fi ploaie mare, iar dacǎ un om se desparte foarte greu de viatǎ, la înmormântarea sa va ploua. Va mai ploua și atunci când găinile nu se culcǎ atunci când se inserează, când porcul e neliniștit, ia paie în gurǎ și le mutǎ de colo-colo ,când se bat berbecii în capete,sau dacǎ smulgi iarba cu mâna.

În credințele populare, ploaia cu soare apare atunci când o fatǎ mare sau o babǎ rǎmâne însărcinatǎ. Se mai spune și cǎ își bate dracul nevasta sau își însoară feciorii sau cǎ se mărita strigoaiele sau se însoară țiganii.
Ploile care durează mult și acoperă multe ținuturi apar când se sinucide cineva, când se face moarte de om sau când moare o strigoaicǎ.
Când plouǎ prea mult, pentru a opri ploaia, se face slujbǎ la bisericǎ, se trag clopotele sau se furǎ icoana sau toaca bisericii și se aruncǎ într-o fântânǎ. De asemenea, dacǎ scoți o broascǎ din gura unui șarpe cu o nuia, cu acea nuia poți sǎ oprești ploaia. Pentru aceasta, se mai înfige în curtea casei un topor. Dacǎ nu plouǎ timp îndelungat trebuie sǎ furi tiparele de cărămizi ale țiganilor și sǎ le arunci în fântâni căci ei leagă ploile, sau sǎ stropești țiganii cu care te intâlnești.

Fulgerul, trăsnetul și tunetul

În concepția popularǎ, fulgerul, trăsnetul și tunetul sunt acte de pedepsire și răzbunare ale unor ființe supraomenești.

În unele locuri, fulgerul apare atunci când zmeii din nori se bat cap în cap, însǎ credințele cele mai răspândite sunt legate de Dumnezeu și Sfântul Ilie. Astfel, fulgerul e lumânarea pe care Dumnezeu o aprinde pentru a caută diavolii sau duhurile rele, sau apare atunci când Dumnezeu, Sfântul Petru sau Sfântul Ilie scapǎrǎ pentru a-și aprinde luleaua.
In cele mai multe pǎrți se crede cǎ stăpânul fulgerelor, trăsnetelor și tunetelor e Sfântul Ilie și cǎ acesta le folosește ca sǎ trăsnească dracii sau când e supărat pe oameni pentru cǎ și-a pierdut cojocul.
Atunci când fulgerǎ, omul trebuie sǎ-și facă semnul crucii de trei ori pentru ca sǎ fugǎ dracul de el și sǎ nu fie trǎsnit.

Vântul
Vântul apare fie ca prieten al oamenilor, fie ca spirit malefic.Vântul apare și ca un voinic frumos, solul lui Dumnezeu, ca un balaur mare, care suflǎ doar pe o narǎ, pentru a nu distruge Pǎmântul, sau ca un om imens cu nouǎ nǎri, pe care suflǎ pe rând.

Printre varietatea de credințe, se evidențiazǎ și cele în care apare ca un flăcău orb, blestemat de pǎrinți sǎ se lovească de tot ce-i iese în drum, ca un om puternic, blestemat de Dumnezeu sǎ răcorească Pǎmântul cu răsuflarea sa, ca un moșneag care atunci când se supară începe sǎ sufle, ca un copil, sfânt sau ca un șarpe mare.

Vântul nu poate fi văzut de oameni pentru cǎ pielița transparentǎ de la ceapǎ, usturoiul, sau ouăle mâncate se pune pe ochi și-i împiedicǎ sǎ-l vadă.
Vânturile apar ca fiind fie în număr de patru, pentru fiecare punct cardinal, fie douǎsprezece, pentru fiecare lunǎ a anului. Se spune cǎ pe aripile vântului călătoresc zmeii sau sufletele morților, către Rai și Iad.

Vânturile care încep ziua sunt mai mari și țin mai mult decât acele care încep noaptea. Când bate vânt mare, s-a pușcat ,s-a spânzurat ori s-a aruncat cineva în apǎ; si-a făcut moartea cu mâna zice poporul
Grindina
Poporul considerǎ cǎ grindina e ploaie înghețatǎ de răsuflarea balaurilor și putere asupra ei au, fie solomonarii, fie Dumnezeu, Sfântul Ilie sau Sfântul Petru.

Semnele prevestitoare de grindinǎ sunt căldurile foarte mari, când în aer e liniște de mormânt sau când se bat în capete boii și berbecii.
Pentru a alunga grindina, se trag clopotele, se aprinde tămâie în mijlocul curții, se înfige în pǎmânt un obiect de fier sau se aprinde lumânarea de la Înviere.

Înainte de Sfântul Ilie sǎ nu arunci cu mere în sus cǎ bate piatra peste ogorul tău cât merele. Când ciocnești ouǎ de Paști are sǎ plouǎ cu piatrǎ. La fel se întâmplǎ și dacǎ vei turti prunele înainte de Sânziene, dacǎ vei lucra în Joia Verde, a noua joie după Paști, sau în toate cele noua de pânǎ atunci. Se poate stopa grindina înfigând un cuțit în pǎmânt, sau toporul și punându-i sare pe muchie.

Zăpada
Se spune cǎ, dacǎ de ziua sa Sfântul Nicolae nu gǎsește pǎmântul alb, atunci își scuturǎ barba pentru ca de Sfântul Nicolae și de Crăciun trebuie sǎ existe zăpadǎ. De asemenea se spune cǎ va ninge atunci când câinele se tǎvǎlește pe jos, ceaunul arde pe fund, ciorile se strâng grămadǎ, pisica se ghemuiește cu spatele la foc, sau fulgerǎ iarna .Prima zi în care ninge trebuie ținutǎ minte pentru a semăna în aceasta zi bostanii, ca sǎ crească mari și frumoși.

CAPITOLUL II

Crendinte si superstitii romanesti versus englezesti

Multe practici și superstiții întrebuințate de strămoașele noastre au dispărut, odată cu ele sau cu urmașele lor. Puține dintre ele au mai dăinuit totuși până la mijlocul secolului al XX-lea și fiind pe punctul de dispariție consemnăm câteva dintre ele.

2.1. Sfântul Nicolae

Superstiții în lumea satului sunt multe și variate. La ele poate participǎ oricine. Sărbătorile de iarnǎ, de exemplu, sunt însoțite de colinzi, hǎituri, scenete teatralizate ale copiilor și maturilor de la casǎ la casǎ, vestind cu bucurie sosirea unui An Nou. Toți așteaptǎ cu nerăbdare venirea lui Moș Crăciun cu sania sa plinǎ de daruri. De obicei, copiii se pregătesc minuțios pentru aceastǎ întâlnire: își pregătesc diferite costume, mǎști, montează scenete teatralizate .De fapt, în aceastǎ perioadǎ sărbătorile calendarului agricol tradițional se suprapun cu cele creștine, legate de Nașterea lui Hristos Crăciunul.

Ciclul sărbătorilor de iarnǎ cuprins între 6 decembrie și 7 ianuarie este legat de cel mai bogat repertoriu de obiceiuri care se focalizeazǎ în jurul celor doi moși: Ajun și Crăciun. Pe meleagurile românești acestea sunt foarte bine conservate mai ales în lumea satului unde nelipsit la acest ceas de sărbătoare este colindul, umblatul cu capra, Steaua sau Plugușorul.

Acest ciclu debutează cu sărbătoarea Sfântului Nicolae, sărbătoare atât de așteptatǎ de copii. Câți dintre noi ,copii sau adolescenți, nu au așteptat cu înfrigurare dimineața de 6 Decembrie pentru a se uita dacǎ Moșu’ a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seara? Acest obicei al darurilor aduse de Moș Nicolae, s-a împǎmântenit mai mult la oraș. Este posibil sǎ fie un împrumut din țǎrile catolice,unde Moș Crăciun este cel care pune darurile în ghete sau în ciorapii anume pregǎtiți. Copiilor din mediul rural li se poate întâmpla ca Moș Nicolae sǎ le aducă și câte o vǎrguțǎ pentru cei obraznici. Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxǎ Sfântul Nicolae îi dǎ dreptul sǎ intervină în acest fel în educația copiilor. Povestea lui Moș Nicolae începe cu un bătrân numit Sfântul Nicolae care era episcop în Myra. După moartea lui legenda a fost dusǎ de pelerini în toate pǎrțile Europei.

2.2. Anul nou

Atât în trecut cât și în prezent, în legǎturǎ cu Anul Nou se cunosc unele datini dintre care amintesc: lăsarea lămpii aprinsă, calendarul de ceapǎ, punerea banilor de aur sau argint în apǎ de spălat ,obiceiul ca în prima zi a anului cel dintâi venit în casă să fie bărbat și nu muiere, etc.

O veche credință este că anul care începe va fi luminos și spornic pentru familiile care în noaptea Anului Nou vor ține lampa aprinsă până la ziuă și din acest motiv se lasă cel puțin o lampă aprinsă toatǎ noaptea.

De asemenea se practică și azi obiceiul facerii calendarului de ceapă, tăindu-se două cepe mari în două jumatati, apoi se scot din fiecare câte trei felii și după ce se așeazǎ pe masă, numerotându-se de la unu la doisprezece (fiecare număr simbolizând o lună) se pune în fiecare felie câte o linguriță de sare. În dimineața anului nou se cercetează în care felie s-a umezit sarea și în care a rămas uscată, crezându-se că așa vor fi și lunile anului, ploioase sau uscate, ca cele douăsprezece felii de ceapă. Unele familii tradiționaliste, practică în dimineața anului nou obiceiul de a pune bani de metal în apa cu care se spală pe mâini, crezând că prin această străveche practică vor avea bani în tot cursul anului. Oamenii vârstnici susțin că părinții și bunicii lor puneau bani de argint sau chiar de aur, pe vremea când circulau astfel de monede în apa cu care se spălau.

Seara, în ajunul lui Sf Vasile,fetele pun într-un vas cu apǎ un fir de busuioc și o ramurǎ de mǎr,apoi un ban ca punte,lǎsându-le astfel în noaptea Anului Nou,pentru a-l visa pe tânǎrul ce le va lua în cǎsǎtorie .

Se spune că acel obiect pe care îl ții în mână de Anul Nou, la douǎsprezece noaptea, sau cel pe care pui mâna imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieții tale în anul care vine. Dacă ții bani în mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă îți ții iubita de mână, îți va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ții paharul în mână, va fi un an vesel. O dorință pusă la miezul nopții de Revelion are toate șansele să se împlinească Aduce ghinion să intri în noul an fără nici un ban în buzunar, e bine să aveți bani (mai ales noi) în fiecare portofel .E bine să nu vă găsească anul nou cu datorii, altfel veți avea datorii tot anul. Primul om care va trece pragul în prima zi din noul an va influența tot anul ;persoanele blonde sau roșcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc .Prima persoană care va suna sau va bate la ușă în prima zi din noul an trebuie primită. Dacă prima persoană care va intra în casă e femeie va fi un an prost,iar dacǎ prima persoana e bǎrbat va fi un an norocos .Nu trebuie să aruncați nimic din casă în prima zi de an nou, nici măcar gunoiul! E bine ca ceva sau cineva să vă intre în casă în prima zi din anul nou, nu să iasă! Nu spălați nimic în prima zi a noului an. E bine înaintea anului nou să faceți curățenie și în cele mai ascunse unghere. Îmbrăcați ceva nou pe 1 Ianuarie. Nu spargeți nimic în prima zi a noului an.Nu plângeți în prima zi a noului an. Faceți mult zgomot la miezul nopții pentru a alunga spiritele rele (clopoței, petarde, etc.).Nu împrumutați bani și nu faceți datorii pe 1 ianuarie. E semn rău să spargi ceva în noaptea de Anul Nou. E semn rău dacă strănuți în noaptea de Anul Nou. Aduce noroc să mănânci carne de porc sau linte de Anul Nou. E bine să vă îmbrăcați în roșu în noaptea de Revelion. Nu înjurați și nu folosiți cuvinte urâte în ajun de An Nou. Lăsați ușa, geamul, dulapurile deschise în noaptea de Anul Nou. Se zice că ceea ce faci în ajun de An Nou vei face tot anul următor.

2.3.Sfântul Vasile

Întâi ianuarie, ziua Anului Nou, este închinată de biserică Sfântului Vasile. Umbrită de petrecerea de Revelion, sărbătoarea Sfântului Vasile se mai ține încă la sate, dar și acolo predomină cu această ocazie practicile magice de ghicire a viitorului, practici cu un vădit caracter păgân. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadociei. Arhiepiscop de Cezareea în timpul împăratului Constantin cel Mare, el a încetat din viață la vârsta de cincizeci de ani, chiar în ziua de 1 ianuarie.

Ritualul creștin de pomenire a Sfântului Vasile în prima zi a anului nu a reușit să înăbușe obiceiurile păgâne legate de descifrarea viitorului. În nici o altă zi a calendarului actele divinatorii, vrăjile și descântecele nu sunt mai numeroase ca în ziua ce marchează trecerea de la un an la altul.

Cel mai răspândit ritual de "citire" a viitorului este, probabil, obiceiul punților. Puntea se alcătuiește din două crăci în formă de furcă, între ramurile cărora se pune, de-a curmezișul, un băț. Ea simbolizează un pod aruncat între malul anului ce se încheie și cel al anului care stă să vină. Fiecare fată trebuie să aibă puntea ei, ca să poată visa noaptea ce i-a fost hărăzit să i se întâmple în noul an.

Un alt obicei, practicat încă, este masa de Sfântul Vasile. În jurul mesei se aduna un grup de flăcăi și fete. Sub pânza feței de masă se așază, în fiecare colț, un obiect a cărui semnificație e cunoscută de toți participanții. De pildă, într-un colț se așază un ban, în altul o bucată de mămăligă, în al treilea o oglindă, iar în ultimul colț o bucată de cărbune. Așezarea obiectelor se face fără știința băiatului sau a fetei ce urmează să aleagă unul dintre colțuri. Obiectul aflat sub fața de masă în locul ales va indica lucrul de care tânărul va avea parte în cursul anului viitor: cel care a nimerit banul va fi bogat, cel care a aflat mămăliga va avea parte de bucate din belșug, cel care a găsit oglinda va avea chip frumos, iar cel care a dat peste cărbune va fi rău și cu inima neagră.

Obiceiul perilor de porc încearcă să anticipeze căsătoria. Pe vatra în-cinsă din casă, un băiat și o fată așază, fiecare, câte un fir din părul por-cului. Încălzindu-se, firele se vor răsuci și vor sfârâi. Dacă în acest moment ele se apropie, cei doi se vor lua, iar dacă firele se îndepărtează, tinerii nu se vor căsători.

2.4. Boboteaza

Și de Boboteaza sunt legate anumite credințe și superstiții, care, mai ales la sat, se respectǎ cu sfințenie. Așa se face cǎ șase sǎptǎmâni după sărbătoarea "Botezului Domnului" nu se spală rufe, "ca-i rău vara de potop de ape". La fel se procedează și după Boboteaza, când nu se spală șase sǎptǎmâni, pentru cǎ, spune mǎtușa Floarea, "speli în agheazma din Iordan, care se face pentru sporul casei, pentru stropit în grǎdinǎ și împotriva gângăniilor"

Ziua de șase ianuarie este rânduită în tradiția bisericii ca dată de cinstire a Botezului lui Iisus. În ajunul Bobotezei, preotul umblă din casă în casă sfințind fiecare încăpere cu aghiasmă și împărțind fire de busuioc. În credința poporului român se spune cǎ cerurile s-au deschis îndatǎ ce Domnul Hristos a ieșit din apa Iordanului.De Boboteazǎ are loc sfințirea apelor, practică strǎveche de purificare a apelor de forțele răului cu multe semnificații pozitive și negative.Se spune cǎ oricine intrǎ în apǎ în ziua de Boboteazǎ este aparat de toate bolile. La fel ca și Crǎciunul și Boboteaza este precedata de un ajun mai deosebit,ajun ajun ce concentreazǎ o multitudine de practici și credințe ce decurg,în special,din datina numitǎ umblatul preotului cu botezul sau Chiralesa,un fel de colind al copiilor acompaniat de clinchete de clopoței, menit să aducă gazdelor holde bogate în noul an și să alunge din văzduh spiritele rele,un obicei de purificare a spatiului. Existǎ credința cǎ, strigând Chiralesa,oamenii capǎtǎ putere,toate relele fug, iar anul va fi curat pânǎ la Sfântul Andrei. Venirea preotului este asteptatǎ cu cea mai mare nerǎbdare în special de fetele mari ;acestea, atunci când îl zǎresc venind, iau mǎrgelele,cerceii și șase boabe de grâu și le pun sub pragul pe unde urmeazǎ a trece preotul. Puse sub pernǎ în noaptea dinspre Boboteazǎ,se zice cǎ vor ajuta fetele sǎ-și viseze ursiții. Magia premaritalǎ din ajunul Bobotezei are însǎ în centrul ei busuiocul,comunitǎțile tradiționale socotind aceastǎ plantǎ totem, investind-o cu numeroase atribute erotice; acum, "fetele sau femeile fac tot posibilul sǎ rupǎ, sǎ cearǎ, sǎ fure busuioc din sfeștocul popii", urmând ca, pus sub perna, acesta sǎ le aducǎ în vis barbatul hǎrǎzit de Dumnezeu. Bucovinenii socot cǎ oamenii l-ar fi acoperit la botez pe Domnul Hristos cu busuioc; de atunci se spune cǎ se folosește busuiocul pentru stropit cu agheasmǎ.
De obicei, în întâmpinarea preotului iese gospodarul casei, având în mâini o lumânare aprinsǎ. Gospodina are grijǎ sǎ arunce înaintea popii grǎunțe de porumb, sperând cǎ astfel va avea noroc la ouǎ; dacǎ nu poate arunca grǎunțele, le pune sub așternutul unde urmeazǎ sǎ stea preotul. Acesta stropește cu agheasmǎ toatǎ gospodǎria, uneori urcând și în pod, credința generalǎ fiind cǎ agheasma alungǎ Necuratul și duhurile rele. Apoi, preotul este invitat, destul de insistent, sǎ se aseze pe pat și sǎ guste din bucatele de pe masǎ. Știind cu câtǎ tǎrie cred fetele cǎ altfel nu le vor sta pețitorii, iar femeile cǎ nu le vor sta primǎvara cloștele pe pui, preoții, de voie, de nevoie, se așeazǎ altfel, riscǎ sǎ fie petrecuți – e adevǎrat, pe furiș – cu cociorba. În acest caz, gospodina se pune pe locul unde ar fi trebuit sǎ stea popa. De regulǎ, preotul primește un fuior de cânepâ sau, mai recent, de bumbac, spunându-se despre acest fuior cǎ este barba lui Hristos și cǎ de el, pe de o parte, se vor prinde toate relele iar, pe de altǎ parte, cǎ Maica Domnului împletește din ele saci, cu ajutorul cǎrora la Învierea morților,urmeazǎ a salva suflete din iad.

Ajunul Bobotezei este îndeobște o zi de post. Se spune despre aceia care țineau post negru cǎ vor putea sǎ întoarcǎ ploaia și grindina. Fetele mari țineau post în credința cǎ Dumnezeu le va da bǎrbați buni, cuminți și frumosi.
La Boboteazǎ, datina cea mai importantǎ este Iordanul sau Sfințirea cea mare a apei. Se spune cǎ oricine ar intra în aceastǎ zi în apǎ este apǎrat de toate bolile. Sfințirea apei se face într-un loc special amenajat lângǎ o fântânǎ sau o apǎ curgatoare, aici fetele urmǎrind cu înfrigurare momentul în care iese popa din bisericǎ; dacǎ vǎd prin preajmǎ un flǎcǎu calare pe un cal alb, norocul lor, aveau 100% sanse sǎ se mǎrite în anul respectiv. Se crede cǎ, atunci când preotul aruncǎ în apǎ crucea, dracii ies din apǎ și o iau la fugǎ.

Momentul luǎrii agheasmei provoacǎ o îmbulzealǎ generalǎ, cauza constând într-o credințǎ conform cǎreia agheasma luatǎ înaintea altora e "mai bunǎ pentru dragoste, cinste, mǎritare". Din aceastǎ agheasmǎ beau toți ai casei, punându-se chiar și în mâncarea vitelor; agheasma rǎmasǎ este pǎstratǎ într-un vas la icoane, fiind, se zice, "lecuitoare de orișice boalǎ". Chiar și copiii morți nebotezați pot fi botezați, dacǎ mamele lor carǎ șapte ani la rând, de la șapte biserici, agheasmǎ mare și le stropesc mormintele. Ne putem da seama cât de mare este încrederea în puterea vindecǎtoare a apei sfințite, dacǎ s-a ajuns pânǎ la astfel de practici.
Poporul considerǎ cǎ pânǎ la Boboteazǎ e dricul iernii; de acum crapǎ gerul și iarna e pe ducǎ. Ploaia la Boboteazǎ prevestește o iarnǎ lungǎ, timpul frumos anuțtând o varǎ pe mǎsurǎ; dacǎ bate crivǎțul este semn cǎ vor fi roade în bucate, iar de curge din streașinǎ se spune cǎ se va face vin bun. Femeile mǎritate fac rǎcituri,ca sǎ le fie corpul gras și fraged ca piftia.

In ajun fetele pun busuioc prin gard și dimineața al cui va fi cu brumǎ,aceea ia bǎrbat bogat.La fel nu mǎnâncǎ nimic pânǎ a doua zi ,ca sǎ aibǎ noroc de soț frumos și harnic.

2.5.Antanasiile

Trecem de Boboteazǎ și ajungem în zilele de 16,17,18ianuarie, zile ținute pentru a feri în special copiii de diverse boli și amețealǎ. Aceste zile sunt zilele Antanasiilor adicǎ ale Sfinților Anton și Tǎnasǎ.

Ziua de 16 ianuarie este și sǎrbǎtoarea Sîn-Petrului de iarnǎ sǎrbǎtoare nelegatǎ ținutǎ de oameni pentru a nu le fi mâncate animalele de lupi. De aceea se și numeste sǎrbǎtoarea lupilor, iar Sfântul Petru patronul lupilor.

Cele trei zile menționate mai sus se mai numesc și fulgerǎtoarele sau Cercovii de iarnǎ. Sunt zile rele de ploaie ,vifore, trǎsnete și tunete.

2.6. Trif nebunul

Sfântul Trifon sau Trif cel nebun,se serbeazǎ la 1 februarie, zi ce premerge Întâmpinǎrii Domnului cǎci Trif cel nebun a îndrǎznit a lua în râs pe Maica Domnului, sau a îndrǎznit a se grǎbi și a o lua înaintea ei cǎnd aceasta mergea cu pruncul sǎu la Ierusalim, determinând-o a-l numi Trif cel nebun iar oamenii se tem și în prezent sǎ lucreze în ziua de Trif ca nu cumva sǎ înnebuneascǎ și ei. Dacǎ în ziua de Trifon nu este zapadǎ atunci se va pune,iar dacǎ este, atunci se va sparge.

2.7. Haralambie si Vlasie

Dupǎ Trif și Întâmpinarea Domnului de pe 2 februarie, urmeazǎ Haralambie vindecǎtorul de boli, pe 10 februarie. Dupǎ ce a fost sfârtecat și fǎrâmițat de cǎtre pâgâni ,Haralambie , a fost fǎcut din nou om de Dumnezeu care, drept rǎsplatǎ cǎ nu a lepǎdat legea creștinǎ, i-a fǎgǎduit cǎ nu va lǎsa sǎ se prindǎ nici o boalǎ de cei ce vor ține și vor posti ziua lui.

A doua zi dupǎ Haralambie urmeazǎ Vlasie care protejeazǎ semǎnǎturile și culturile oamenilor de învazia pǎsǎrilor cerești. Femeile însǎrcinate țin ziua de Vlasie ca sǎ nu dea naștere la copii urâți și schimonosiți.

2.8.Sîn-Toader, Mǎrțișorul,sau Baba Dochia

O sărbătoare tradiționalǎ moldoveneascǎ este "Mǎrțișorul" – simbolul primăverii. În luna martie toatǎ lumea de la noi își pune la piept douǎ fire împletite – roșii și albe, care semnificǎ renașterea naturii.

În alte regiuni toate superstițiile legate de Baba Dochia sunt asociate cu sărbătoarea Martisorului și cu Dragobetele. Mǎrțișor este denumirea popularǎ a lunii Martie ,luna echinocțiului de primăvarǎ și a Anului Nou Agrar, dedicatǎ zeului Mars și planetei Marte. Mǎrțișorul este în tradiția popularǎ, o funie formatǎ din zilele sǎptǎmânii și lunile anului adunate și răsucite într-un șnur bicolor, simbolizând iarna și vara, făcutǎ cadou de 1 Martie. La sfârșitul secolului XIX Mǎrțișorul era primit de copii, fete și bǎieți, fǎrǎ deosebire, de la pǎrinți în dimineața zilei de 1 Martie, înainte de răsăritul soarelui. Mǎrțișorul, de care se agǎța o monedǎ metalicǎ de argint și ,uneori, de aur, se purta legat la mânǎ, ulterior prins în piept sau la gât. El era scos în raport cu zona etnograficǎ, la o anumitǎ sărbătoare a primăverii (Macinici, Florii,Paște ,Arminden)sau la înflorirea unor arbuști și pomi fructiferi.Se credea cǎ purtătorii Mǎrțișorului nu vor fi pârliți de soare pe timpul verii,cǎ vor fi sǎnǎtoși și frumoși ca florile, plǎcuți și drǎgǎstoși, bogați și norocosi,feriți de boli și de deochi.Obiceiul Mǎrțișorului este o secvențǎ a unui scenariu ritual de înnoire a timpului și anului, primăvara, la nașterea și moartea simbolicǎ a Dochiei,divinitate agrarǎ și maternǎ care moare și renaște simbolic la nouǎ martie, echinocțiul de primăvarǎ în Calendarul Iulian(stil vechi).În raport cu scurgerea anualǎ a timpului , Dochia se numește Drăgaica ,sau Sînziana la 24 iunie,Maica Precista la 8 septembrie,Vinerea Mare la 14 octombrie, devenind ’’baba’’ dupǎ ce a fost, rând pe rând, copilǎ, tânărǎ, maturǎ. Dochia păstrează ,împreunǎ cu metamorfozele ei calendaristice, amintirea Marii Zeițe,(Terra Mater)și este identificatǎ cu Diana și Iuno din Panteonul roman,cu Hera și Artemis din Panteonul grecesc.

Legendele Dochiei ne introduc în atmosfera satului românesc cu economie pastoralǎ.Nelipsitele tensiuni dintre norǎ și soacrǎ sunt valorificate cu ingeniozitate pentru a reda metaforic opozițile timpului calendaristic :an vechi-an nou,varǎ-iarnǎ,frig -căldurǎ, fertilitate-sterilitate Astfel Baba Dochia,personificare a anului vechi,își trimite nora la pădure, la sfârșitul lunii februarie sǎ-i culeagă fragi copți. Tânăra nevastǎ ,gǎsește ajutatǎ de Dumnezeu,și îi aduce fragi copți. Văzând fragii copți, Dochia crede cǎ a venit vara și deci timpul sǎ urce oile sau caprele la munte. Din precauție, își pune nouǎ cojoace în spate și pornește urcușul, însoțitǎ uneori de fiul sǎu-Dragobetele-zeul dragostei.Dar, cum pleacă de acasă, începe o ploaie mocăneasca care nu a stat nouǎ zile și nouǎ nopți. Îngreuindu-i-se cojoacele în spate,le dezbracă unul câte unul pânǎ rǎmâne în ie.Zilele schimbătoare de la începutul lunii martie sunt puse de popor pe seama Dochiei care și-ar scutura din când în când cojoacele de ploaie sau de omăt. Dochia moare înghețatǎ lângă oile sau caprele sale în ultima zi a urcușului, când se lasă un ger năprasnic, iar trupurile lor s-ar vedea și azi sub forma de stanǎ de piatrǎ în diferite locuri din Carpați :Ceahlău, Vama Buzăului, Caraiman etc. Dochia intrǎ în conflict nu numai cu ciobanii care îi spun cǎ nu a sosit vremea urcării oilor la munte,dar și cu Marte căruia îi adresează cuvinte și expresii obscene .Supărat cǎ i se nesocotește puterea, Marte împrumutǎ de la fratele sǎu mai mic,Februarie, câteva zile friguroase cu care o răpune pe Dochia,înghețând-o de vie.

Din luptele aprige ale zeilor moare și renaște anual timpul, natura, mediul înconjurător. Zilele « babei »,reprezintǎ un ciclu de nouǎ sau douăsprezece zile, corespunzător cu zilele de urcuș ale Babei Dochia cu oile la munte, dedicat morții și renașterii sezoniere a zeiței agrare și a timpului calendaristic ǎn preajma echinocțiului de primăvara. Scenariul ritual desfǎșurat în « zilele cosmogonice »de înnoire a Anului Agrar este format din obiceiuri și acte magice de un rar arhaism :aprinderea ritualǎ a focurilor,afumarea curților, practici de pomenire, începerea simbolicǎ a unor activiǎțti economice. Una din superstițiile legate de ciclul babelor spune cǎ, așa cum e ziua de babe (frumoasǎ, urâtǎ întunecoasǎ, însoritǎ ) va fi firea și sufletul persoanei ursite în acel an.De tradiția Dochiei carpatice se leagă deci semnificația celui mai frumos obicei de primăvarǎ în sud-estul Europei,mǎrțișorul.

2.9.PAȘTELE

La fel, primăvara este serbat Paștele – o sărbătoare religioasǎ popularǎ în țarǎ și în lume. Oamenii se pregătesc din timp pentru a împodobi masa cu cele mai bogate bucate și vinuri, ouǎ încondeiate tradiționale și cozonaci. În timp, ouăle de Paști încondeiate au devenit drept opere artizanale departe peste hotarele țǎrii. 

Multe și variate sunt superstițiile poporului roman legate de sărbătoarea Paștelui. Ele încep cu mult înainte de Paști, adică o dată cu începerea postului numit și postul mare. Se îmbolnăvește femeia dacă spoiește sau lipește casa în Săptămâna Mare, dinaintea Paștelor.

O credință foarte răspândită e aceea că-i vor asuda mâinile tot anul aceluia care va lua sare în mână, în ziua de Paști. Această asudare stânjenește oamenii la lucru, mai ales la cosit, iar pe femeie la cusut. Spre a fi ferit de acest neajuns e bine ca întorcându-te de la Înviere, întâi să pui mâna pe clanța ușii sau pe orice bucată de fier rece, zicând: “Cum nu nădușește fierul și e rece așa să nu nădușească mâinile mele tot anul la lucru”. În ziua de Paști, când te scoli, să pui mâna întâi pe piatră.În vinerea Paștelui ,când vine lumea de la bisericǎ,purtând lumânǎrile aprinse,se ocolește casa de trei ori și se face cruce cu lumânarea pe pereți,pentru ca locuința sǎ fie feritǎ de foc, boli și trǎsnet. Sǎ nu se aducǎ în casǎ flori galbene,cǎci nu vor mai oua gǎinile.La jumatatea postului,se numǎrǎ ouǎle,ca sǎ nu se strice pânǎ la Paști.

De Paști ,cine va pune degetele pe sare,toatǎ vara îi vor nǎduși mâinele. În Vinerea Patimilor, numită și Vinerea Seacă, se duc oamenii de se scaldă până a nu răsări soarele, cǎ apoi nu se lipesc bolile de ei, nu se îmbolnăvesc, nu zac. Cum e Vinerea Seacă, așa să sece și bolile!Când vin flăcăii și fetele mari, la Paști, de la biserică, să se uite în fântână, ca să fie ca apa de frumoși tot anul.La Paști, cine merge la biserică, să-și pună un ou roșu în sân, ca să fie totdeauna roșu la față.Când e furtună, pentru a feri casa de trăsnet, se aruncă în foc mâțișorii (muguri de salcie)de la Florii sau se aprinde lumânarea de la Paști (datină generală) ori se afumă casa cu tămâie sau cu buruieni sfințite de la Paști. Poporul atribuie lumânărilor aprinse, mâțișorilor de salcie ori fumului tămâii sfințite la Paști puterea de a îndepărta trăsnetul.În Bucovina și Moldova, când se spală oamenii în ziua de Paști, pun în apă un ou roșu și unul alb, ca să fie rumeni și sănătoși ca oul. De Paști sau de Crăciun, întâi să mănânci pește sau pasăre, ca să fii ușor ca pasărea și vioi ca peștele.Fetele dorm cu oul roșu în sân, ca să fie frumoase ca oul roșu tot anul.

În sate sunt cunoscute în special sărbătorile, legate și nelegate, despre zilele de joi. Joile rele sau Joile verzi în număr de șapte, noua, douǎsprezece sau cincisprezece, Joile Nepomenite sau Joia Mare.Joile rele sau Joile verzi sau Joimaritele sunt de asemenea sărbători nelegate pe care unii le țin cu o sfințenie mai mare decât pe cele legate , alții nu le cunosc însemnătatea , iar unii liberi de superstiții le asociază deasemenea cu lenea. Încep aceste joi rele cu prima joie după Paște în unele locații, în altele cu o joie înainte de Paște. În toate aceste joi nu se lucrează. Fie nu se fac treburile specifice agriculturii, fie nu se face nici un fel de treabǎ .În aceste zile nu se coase, nu se toarce, (etc) pentru a nu provoca inundații sau secetǎ.  Din Joi mari (joia dinaintea Paștelui)și pânǎ la Ispas (Înǎlțarea Domnului), nu se coase, toarce, fierbe cǎmǎși (etc) joile, cǎ bate piatra sau se întorc ploile și se face secetǎ .În alte locuri trei din joile rele, indiferent de numărul acestora, se numesc joile fulgerǎtoare și sunt ținute în imediata apropiere a sǎrbǎtorii Paștelui,adicǎ una în prima sǎptǎmânǎ a postului,sǎptǎmân albǎ,una în prima sǎptǎmânǎ după Paști și una în prima sǎptǎmânǎ după Rusalii adică în a șaptea sǎptǎmânǎ după Paști.

Acestea sunt de fapt Joile Nepomenite sau necurate care formează o treime nenorocoasǎ. Poporul le ține cu sfințenie temându-se ca Nepomeni

ta sau Muma Pădurii sǎ nu le aducă nenorocire. În prima din aceste joi cad vracii, gadinele,și oamenii le serbează trei zile (joi, vineri și sâmbătǎ) ca nu cumva vreo invazie din aceste gadine sǎ le devasteze culturile sau gospodăriile. În alte pǎrți aceasta joie este serbatǎ mai ales împotriva furnicilor, zi în care oamenii se trezesc de dimineațǎ și « fac o turtǎ de mălai sau fǎinǎ cu brânzǎ sau unt pe care o aduc apoi pe câmp spre a o pune pe un mușuroi sau arbore »

Tot în sǎptǎmâna albǎ sau sǎptâmana brânzei umblǎ sǎ se însoare nebunii, urâții și proștii, dar unii fǎrǎ succes chiar și acum, de aceea se mai numește și sǎptǎmâna nebunilor sau a bondrișilor. Denumirea de sǎptǎmâna nebunilor și-a cǎpǎtat-o și datoritǎ faptului cǎ unii feciori români au preluat de la unguri obiceiul de a umbla la colindat în aceastǎ sǎptǎmânǎ mascați și făcând diverse nebunii. Oamenii mascați ce umblǎ cu colindatul în sǎptǎmâna albǎ se numesc farsangari în Transilvania, iar la Reteag mǎscurași.În Bucovina în prima joie nepomenitǎ se cununǎ cei ce au întârziat și nu au reușit sǎ se hotărască înainte de sǎptǎmâna albǎ, la sfârșitul căreia se cununǎ mai ales cei care s-au hotărât a face pasul pentru a doua oarǎ, adică văduvii și văduvele.

Cei care nu au apucat a se cǎsǎtori din diverse motive,fie cǎ au tot ales pânǎ au rămas necǎsțtoriti, fie cǎ nu s-au hotărât la timp, pânǎ la Lăsata Secului,în acea zi sau seara sunt luați în râs de ceilalți feciori și fete prin adresarea unor chiuituri,strigarea numelui sau cuvinte batjocoritoare . În Muntenia se obișnuiește a se face asta de pe un deal și cu glasuri distorsionate pentru a nu ști cine strigǎ, iar în unele pǎrți ale Transilvaniei din turnul unei biserici.Faptul cǎ una din Joile rele cade în ziua de Ispas,care e tot joi și e sărbătoare stabilitǎ de bisericǎ, iar una coincide cu una din Joile Nepomenite face ca poporul, și cu predilecție femeile sǎ ținǎ încǎ doua joi în plus, adică a doua și a treia după Rusalii.Durata serbării joilor ,numărul lor variază de la zonǎ la zonǎ,de la cătun la cătun ,de la persoanǎ la persoanǎ.Aceste joi sunt ținute pânǎ la Sîn Petru de varǎ adică pânǎ la apariția cǎpițelor pe câmp.

O altǎ joie ținutǎ de oameni,tot sărbătoare nelegatǎ, este Joia Mare cunoscutǎ sub mai multe denumiri ca Joi Mari,Joia Neagrǎ, Joia Patimelor sau Joi Marele. Aceasta este joia cu care încep joile rele. În credința poporului în aceastǎ zi sunt curǎțate mormintele morților, este umplut borșul ca sǎ nu se strice tot anul și sǎ fie proaspăt la Paști. Spre searǎ se merge la bisericǎ unde se face o slujbǎ specialǎ de sfințire a pǎștii din care urmează apoi a se înfrupta toate vietǎțile de pe lângă casa gospodarului spre a fi binecuvantate.Unele din superstițiile românești spun cǎ din ouăle puse la clocit în ziua de Joia Mare vor ieși doar cocoși .De asemenea nu se doarme în ziua de Joia Mare căci vei dormi tot anul și vei deveni leneș.

Tot în ziua de Joia Mare mai sunt ținute și alte sărbători nelegate, considerate ca și Joile rele, sărbători bǎbești pe care preoții și filosofii încǎ nu au reușit sǎ le înlăture.

În ziua de Joia Mare sunt aprinse focurile morților. În multe localitǎți din mediul rural aceste focuri sunt aprinse pe dealurile din jur în ziua precizatǎ sau la Moșii de primăvarǎ, dar fǎrǎ a li se mai cunoaște semnificația. S-a transmis obiceiul și data, dar nu și semnificația. Joia Mare este ziua ocrotitoare a morților, când ei își vizitează vechile locuințe. De aceea femeile le aprind focuri sau luminișche acasă câte una pentru fiecare mort ca sǎ știe unde sǎ vinǎ, dar apoi merg și la bisericǎ aprinzând și acolo focuri ca morții sǎ știe unde sǎ se întoarcă a treia zi, în sâmbăta morților după ce își primesc darurile date de pomanǎ de sufletul lor ,ca sǎ nu rǎmânǎ sǎ bântuie casele și familia după Rusalii, căci fiind toatǎ sǎptǎmâna cerul,raiul și iadul deschise în unele locuri se spune cǎ sǎlǎîluiesc mai mult timp cu familia .In alte locații aceste focuri nu se fac strict in ziua de Joia Mare ci în toatǎ sǎptǎmâna patimilor,oamenii pregătindu-se astfel ,prin arderea gunoaielor și a vreascurilor din jurul locuințelor, mai ales a bețelor de boz și alun rupte cu mâna nu tǎiate,atât de întâmpinarea sărbătorilor pascale cât și de încălzirea sufletelor celor morți pentru ca aceștia sǎ poată petrece oriunde în timpul petrecut printre cei vii.În jurul focurilor este păstratǎ întotdeauna apǎ sau se dǎ de pomanǎ o canǎ cu apǎ pentru ca morții sǎ se racoreascǎ. Apǎ se varsă și pe mormintele morților ca sǎ se spele cu ea și sǎ bea în ziua de Paște.

Existǎ și alte superstiții legate de Joia Mare și nu numai. În ziua de Joia mare nu se spală pentru a nu da de pomanǎ de sufletul morților zoile din spălăturǎ .Nici nu se dǎ cu var pentru a nu stropi morții cu var.

Se mai aprind și alte focuri,focuri ale soarelui primăvara, la Sîn Toader,cele din timpul verii de la Sînziene , toamna la Sîn Medru sau cele din noaptea de Crăciun.

Sunt strict legate focurile morților de cele ale soarelui,ceremoniile fiind comune.

De Paști copiii umblǎ după ouă roșii, sau împestrițate, având fiecare câte o sticluță de circa 100 gr. în care puneau apă de colonie amestecată cu apǎ, iar alții, mai sărmani, apă cu săpun parfumat, apoi legau sticluța la gură cu un petec de pânză albă si cu acest conținut stropeau fetele mari și pe membrii familiei pe care o vizitau. În schimbul acestei atenții erau rǎsplǎtiți cu câte un ou roșu și uneori cu bani și prăjituri. Ouăle primite le băgau în buzunare sau când primeau mai multe, le puneau într-o batistă legată în patru colțuri, apoi le numărau, lăudându-se cu ele și cu banii primiți.

Tot de Paști se mai practicǎ si jocul cu ouăle si cu banii, căci legat de ouăle pascale existǎ de asemenea multe superstiții. Se dǎ cu monede de metal în ou și dacă moneda intrǎ în oul roșu la prima lovitură, cel care a dat cu moneda câștigǎ oul, iar dacă nu, o câștigǎ cel care a ținut oul. Jocul se continua până când moneda intrǎ în ou, de fiecare dată cel care ține oul putând câștiga mai multe monede.

În jurul celor care practicǎ acest joc se adunǎ multă lume, distrându-se si admirând fie dibăcia celui care dă cu moneda, fie rezistența oului, crezându-se că înainte de a fi vopsit este pus într-un furnicar și astfel i se întărește coaja.

Cel care oferă oul pentru joc îl tțne în mâna dreaptă, între degetul mare și cel aratator, sau jos pe pământ, iar cel care dă cu moneda trebuie să stea la o depărtare egală cu lungimea pantofului, având genunchii drepți si fără a ridica vreun picior de pe pământ. Jocul se continua și a doua zi, în cimitir.

Sau ,într-un lighean se pune un ou roșu, în unele locuri două, și o monedă de argint. Deasupra se toarnă apă proaspătă, adusă chiar atunci de la fântână. Toți ai casei se spală, rând pe rând, dându-și fiecare cu oul cel roșu peste obraz și zicând: “Să fiu sănătos ⁄ sănătoasă și obrazul să-mi fie roșu ca oul; toți să mă dorească și să mă aștepte, așa cum sunt așteptate ouăle roșii de Paști; să fiu iubit ⁄ iubită ca ouăle în zilele de Paști”. După aceea, luând fiecare piesa de argint în mână și dând cu dânsa de asemenea peste față zice: “Să fiu mândru ⁄ mândră și curat ⁄ curată ca argintul”. Fetele mai adaugă și cuvintele: “Să trec la joc din mână ca și banul; să fiu ușoară precum cojile de ouă, care trec plutind pe apă”. Multe femei spun că de aceea își dau cu oul pe față, fiindcă ar dori ca fața să le fie întotdeauna netedă și ferită de coșuri, de orice soi de bubulițe.
În unele locuri, se pun în lighean și crenguțe de busuioc. Se zice că acei ce se spală astfel, vor fi onorați precum e onorat busuiocul.

Un alt obicei, practicat și azi, este acela de a aduce acasă lumânarea cu care s-a înconjurat biserica în dimineața Îvierii și de a o aprinde în timpul furtunilor de peste an, crezându-se că prin acest fapt se vor împiedica producerea trǎznetelor și a altor pagube.

2.10. Caloianul

Alt ceremonial magic străvechi prin care se acționeazǎ asupra ploii este caloianul serbat în a treia marțe dupa Paști. Se folosește fie pentru oprirea secetei, fie pentru aducerea timpului ploios.

Fetele tinere fabricǎ mai multe pǎpuși, cele principale dintre ele rprezentând pe Tatăl Soarelui și Muma Ploii. Se îngroapă, cu tot ceremo-nialul înmormântǎrii țǎrǎnești, pǎpușa care reprezintă simbolul secetei sau simbolul ploilor. După una sau trei zile (in funcție de zonǎ), pǎpușa se dezgroapă, înviind simbolul contrar celui îngropat.

2.11. Paparudele

Pentru a aduce ploaia, existǎ străvechea datinǎ a paparudelor și ea ținutǎ de popor în zile diferite în funcție de zone. Acest ceremonial de chemare a ploii prin dans și descântece este practicat în zile de sărbătoare. În trecut era practicat în special de fete mari și flăcăi, țigǎnci sau copii de țigani, în ultima vreme fiind practicat doar de copii, existând tendința de a se transforma într-un simplu joc.

Se alege o Paparudǎ, care se dezbracă, fiind scăldatǎ uneori în apǎ și este îmbrăcatǎ în frunze verzi, purtând și o cununǎ. Aceasta este dusǎ în cortegiu fie pe la fântânile din sat, fie pe la casele oamenilor, unde este stropitǎ cu apǎ, zer sau lapte. În unele zone i se cerne fǎinǎ iî cap, pentru ca ploaia sǎ fie la fel de deasǎ ca și fǎina care se scurge prin sitǎ.

2.12. Sfântul Gheorghe

Un alt obicei străvechi, dispărut după primul război mondial, este acela cunoscut sub numele de "strâgele sau strâgările", practicat în preajma Sfântului Gheorghe. Tema este umoristică, am putea spune chiar epigramatică și pastorală, cu referire la diverse superstiții. Astfel se susține că unele persoane au puterea de a mânca "mana vacilor", adică de a face ca vacile să-si piardă laptele o dată cu scoaterea lor la pǎșune. Aceste persoane sunt numite "moroi", dacă sunt de sex masculin, și "moroaie", dacă sunt de sex feminin, ambele cuvinte constituind o gravă ofensă la adresa celor vizați.

Pe două dealuri opuse, se instalează în după amiaza ajunului de Sfântul Gheorghe, câte o echipă și după ce adunǎ lemne pentru foc, spre seară se aprinde focul și in jurul lui se adunǎ "strâgele". Acestea încep prin a bârfi persoanele cu purtări imorale sau stăpânite de viciul beției ori al zgârceniei. Se strigǎ cu voce tare adresându-se celor de pe dealul opus și întrebându-i dacă au auzit și ei ce a făcut cutare și cutare persoană. Aceș-tia le răspund afirmativ și, la rândul lor întrebǎ dacǎ ceilalți au auzit despre purtările altor persoane.

Uneori strigările sunt însoțite de cuvinte vulgare și indecente și când sunt epuizate întrebările și răspunsurile se iau în discuție "moroii și moroaiele", învinuindu-i că unii locuitori nu-și pot scoate vitele la păscut din cauza moroilor și a moroaieior, care le mănâncă mana, adică laptele.

Obiceiul acesta are, în fond, un rol moralizator și se încheie în mod feeric cu aruncarea de pe deal a unei roți de car învelită în paie aprinse.

Tot la Sfântul Gheorghe se mai practicǎ și obiceiul udării cu apǎ,domnind credința cǎ cel udat va fi sănătos peste an.

Până în ziua de azi au rămas, din obiceiurile străbune, unele superstiții în legătură cu păstrarea sǎnǎtǎții și sporul animalelor.

Așa, bunăoară, când se vând vite, unii gospodari taie pǎr din fruntea și de deasupra cozii vitei și-l păstrează în grajd, ca să nu moară celelalte vite, ori să nu-și piardă sămânța.

De asemenea, când o vacă fată (naște) în ziua aceea nu se împru-muta nimic din gospodǎrii, "ca vaca sǎ nu-și piardă laptele".

Conform unei vechi practici, laptele muls în primele zile de la vaca ce a fătat se strânge la un loc sș se fierbe împreunǎ, până se încheagă, obținându-se "jântița". Se cheamă mai mulți copii și li se dă sǎ mănânce împreună, din aceeași farfurie, apoi se udă cu apă și se umplu vasele din care au mâncat copiii, cu apă, ca "laptele să izvorască ca apa", adică să fie vaca lǎptoasǎ.

Un alt obicei vechi, acum în prag de dispariție, este acela de a se duce sare amestecată cu făină de porumb sau cu tărâțe, la biserică în ziua de Sfântul Haralambie ca să fie sfințite si apoi a se da vitelor sa le mănânce, ca să fie sănătoase.

Tot pentru păstrarea sănătății vitelor se pun la ușa grajdurilor, în seara de Sfântul Gheorghe, sălcuțe sau crengi de fag înfrunzite, crezându-se cǎ în felul acesta vitele vor fi ferite de boli.Cine va dormi în aceastǎ zi, va lua somnul mieilor.Cine se spalǎ pe fațǎ cu rouǎ în dimineața de Sfântul Gheorghe,toatǎ vara va fi sǎnǎtos și nu-i vor ieși semne pe fațǎ.Dimineața se pune pe la case verdeațǎ,ca semn de primǎvarǎ.

2.13.Armindenul.

Este o tradiție păstrată și astăzi ca la data de 1 mai să se arboreze la poarta fiecărei gospodării câte un arbust de fag, înalt de circa patru metri, tăiat din pădure și adus în preziua zilei de 1 mai. Acesta se înfige lângă unul din stâlpii porții și se păstrează până la sfârșitul lunii iulie când, cu lemnele din el se coace prima pâine din recolta de grâu a anului în curs. Arbustul acesta se numește "arminden". În ziua de Armindeni ( Sfântul Irimia), sǎ bei vin roșu, cǎ se înnoiește sângele. Tot așa se face întreaga lunǎ mai cǎ se înnoiește și maiul (ficatul). Este indicat a se cultiva castraveții în aceastǎ zi, cǎci nu vor fi mâncați de viermi.

2.14.Sânzienele

Tot până în ziua de azi se mai practică și obiceiul aruncării cunu-nilor de sânziene pe acoperișul casei, în ziua de Sânziene, adică în 24 iunie. Obiceiul acesta constă în facerea, pentru fiecare membru din familie, a unei cununi din sânziene și din trandafiri, care apoi se aruncă pe acoperișul casei de către fiecare persoană din familie, crezându-se că în felul acesta vor fi apărați de trǎznete în cursul anului. Dacă una sau mai multe cununi cad de pe acoperiș, în momentul când sunt aruncate, se crede că persoana care a aruncat-o va muri în cursul acelui an. La poarta casei se pune o cunună mai mare, ca și casa să fie ferită de "trăznete, furtuni și incendii".

2.15.Sfântul Ilie

De sărbătoarea Sfântului Ilie nu trebuie sǎ lucrezi nici în ruptul capului, pentru cǎ "Sfântul poartǎ ploile și tunetele și e rău de trăsnet".

În aceastǎ zi,Sfântul Ilie umblǎ prin cer și-l cautǎ pe diavol sǎ-l trǎzneascǎ pentru a scǎpa lumea de ispitǎ.

Sǎ nu lucreze femeile în aceste sǎrbǎtori de varǎ, fiind rǎu de foc, trǎznet și de boli grele.

Dacǎ trǎznește și fulgera la Sfântul Ilie,sǎ nu stai lângǎ pisicǎ sau câine,deoarece diavolul se ascunde în pǎrul lor și poate ca sǎ trǎzneascǎ si pe oamenii din jur .

2.16.Sfanta Paraschiva

La 14 octombrie nu se coase nimic,fiind de asemenea rǎu de trǎznet,grindinǎ,boli de ochi. De ziua Crucii, iî toate satele Moldovei se bat nucii, însǎ nu se mǎnâncǎ fructul lor sau alte "poame" ce au sâmburii în forma de cruce. Se strâng nouǎ perje cu gura, înainte de răsăritul soarelui, și se pun la uscat, pentru a se folosi ca medicament. Când este cineva bolnav se ia o perjǎ culeasǎ atunci, ii dai o bucǎțicǎ și se face bine. Tot de ziua Crucii se bagǎ șarpele în pǎmânt, cǎ e blestemat. Cel care nu intrǎ în pǎmânt de ziua Crucii se zbuciumǎ pe pǎmânt.

2.17.Sfântul Andrei

Cele mai multe superstiții ale oamenilor de la sate sunt legate de noaptea de Sfântul Andrei, când se spune cǎ la miezul nopții apar strigoii și duhurile rele, care bântuie printre casele sătenilor. Cel mai utilizat instrument de alungat strigoii este usturoiul, cu care ung de tinerele fete și gospodine pe la uși și ferestre. Însǎ pe lângă acesta, apar o sumedenie de alte practici, care sǎ sperie duhurile, sǎ aducă liniștea în gospodărie și sǎ ajute fetele de măritat sǎ-și vadă ursitul. Seara se unge cu usturoi pe la geamuri și uși, sǎ nu vinǎ strigoii.

Obiceiul legat de aceastǎ zi mai cunoaște și alte superstiții: „babele” satului dau tinerelor un ghem de buci (cânepǎ) făcut cot la cot, mare cât o minge, care trebuie pus din par în par într-un gard și țesut. Primul băiat care trecea pe drum și se agațǎ în sfoarǎ este ursitul tinerei care a făcut vraja. În seara de ajun se descântǎ sare și se îngroapǎ în staule de vite,apoi în ziua de Sfântul Andrei se scoate sarea și se dǎ vitelor sǎ lingǎ,ca sǎ fie ferrite de vrǎjitoare.

Alt obicei este la râșnițǎ. Se râșnește grâu îndǎrǎt. După aceea, din fǎinǎ cu apǎ se face un aluat și se pun pe o scândurǎ niște turte. Se dǎ drumul la câine și pe a cǎrei turtǎ o mǎnâncǎ prima câinele, acea fatǎ se măritǎ prima.

La oi, se îmbrăcǎ fetele cu un cojoc pe dos și se leagă la ochi. Dacǎ prind în staul oile însemnǎ cǎ nu se măritǎ, dacǎ prind berbecul se măritǎ.
La gard, se leagă parii noaptea cu o ața. Dacǎ dimineața fetele vǎd cǎ parul legat e drept, însemnǎ cǎ se măritǎ cu un bărbat frumos, dacǎ este strâmb însemnǎ cǎ ursitul e un strâmb și un urât.

Un alt obicei numit în unele zone Vergelul este sǎ se pună străchini de lut cu fața în jos. Sub una se pune inelul, sub alta pieptenele, sub una sticla, sub una pâine, sare etc. O fata schimbǎ străchinile. La care fatǎ-i cade inel însemnǎ cǎ soțului îi vor plăcea femeile, la care-i cade pâinea se zice cǎ va fi gospodar și cǎ o sǎ aibǎ pâine din belșug, la care-i cade pieptene se zice cǎ va fi urât.

La urmǎ se făcea cu apǎ si cu lumânarea. Se punea într-un castron apǎ cu douǎ fire de busuioc. Se aprinde o lumânare și se picurǎ douǎ picături de cearǎ, se amestecǎ cu busuiocul și dacǎ se lipesc picăturile însemnǎ cǎ cei doi se vor lua.

Tot în noaptea de Andrii se spune cǎ vorbesc animalele iar oamenii care le ascultǎ în noaptea Sfantului Andrei vor muri. Nu se împrumutǎ nimic din casa în ziua de Andrii și nici nu se lucreazǎ nimic ca nu cumva dihǎniile sǎ mǎnânce animalele sau sǎ dea peste ele vreo boala. Multe dintre aceste superstiții si obiceiuri încǎ se păstrează, mai ales în zona Bucovinei, în mediul rural, moștenite din bătrâni, și care se vor transmite mai departe.

Asemeni oricarei tari, Marea Britanie are sarbatori oficiale, numite neoficial “bank holidays”, in timpul carora angajatii beneficiaza de zile libere. In functie de contractul de munca pe care l-au semnat, este posibil ca unii angajati sa fie obligati sa munceasca insa, in acest caz, ei primesc bonusuri substantiale pentru fiecare ora lucrata.

Este important de mentionat faptul ca in timp ce Anglia, Irlanda de Nord si Wales impart aproximativ aceleasi sarbatori, cealalta parte a Regatului, anume Scotia, are ceva mai multe, diferenta facand-o faptul ca unele sunt sarbatorite doar pe plan local.

Cele mai importante sarbatori de pe teritoriul UK sunt zilele de:

1 ianuarie: fiind prima zi din an, este o zi libera din punct de vedere legal. De regula, referitor la aceasta zi, englezii au o traditie: se spune ca prima persoana care le va trece pragul casei le va aduce noroc in anul ce tocmai a venit, motiv pentru care 1 ianuarie e o zi in care mai toti oamenii isi fac cadouri unii-altora si se viziteaza reciproc;

17 martie sau St. Patrick’s day: e o sarbatoare de care se tine cont doar in Irlanda de Nord, acolo unde ziua aceasta este un prilej de petreceri zgomotoase, precum si de parade sau petreceri in public;

Good Friday este o zi cunoscuta drept Vinerea Mare in Romania si se sarbatoreste in vinerea dinaintea Pastelui. Nu are o data fixa, intrucat ca si Pastele, ziua in care pica e diferita de la an la an;

Easter Monday – prima luni dupa sarbatoarea Pastelui.

23 aprilie: este considerata ziua nationala a Angliei; in acelasi timp, se sarbatoreste ziua lui St. George, ocrotitorul Angliei (o dovada in acest sens e faptul ca stema lui se afla pe steagul national);

1 Mai sau Ziua Muncii – ca in mai toate statele Europene – si nu numai – ziua de 1 Mai este o zi libera. Teoretic, este o zi in care sunt sarbatoriti oamenii aflati in campul muncii de pretutindeni, dar si obtinerea unor anumite drepturi sociale si alte bonificatii pentru toti muncitorii;

Ziua de Whitsun – de regula, aceasta sarbatoare era tinuta in ultima zi din mai, insa din 1971 incoace are o data variabila. Este echivalentul sarbatoririi pogorarii Sfantului Duh asupra discipolilor lui Iisus Hristos;

12 Iulie – Orangeman’s Day – se sarbatoreste Revolutia din 1688 si totodata, victoria regelui protestant William de Orange asupra regelui catolic James al II-lea in batalia de la Boyne din 1690. Aceasta sarbatoare este o zi libera numai in Irlanda de Nord;

August Bank Holiday – nu are o data fixa, insa legea spune ca pica intotdeauna in prima zi de Luni din August;

25 Decembrie – ziua de Craciun e bineinteles o zi nebancara, dar totodata prilejul potrivit pentru ca toti oamenii sa isi faca cadouri reciproc, indiferent de natie, varsta, religie sau sex;

26 sau 27 decembrie: Boxing Day; De regula, este ziua de dupa Craciun, zi in care cei bogati ar trebui sa daruiasca oamenilor aflati in subordinea lor (servitorilor) cate o cutie plina cu daruri. Trebuie mentionat aici ca ziua de Boxing Day e prin lege zi nebancara, iar mai mult, a fost preluata de Noua Zeelanda, Canada, Olanda, Africa de Sud – acolo unde se numeste Day of Goodwill – precum si de alte state din intreaga lume, deci nu neaparat de cele anglofone;

In ceea ce priveste Scotia, bank holidays sunt cele de mai sus, cu mentiunea ca nu sunt luate in considerare cele sarbatorite exclusiv de Irlanda de Nord. La scotieni, ziua de 30 noiembrie este de asemenea zi libera, zi in care se sarbatoreste Sfantului Andrei, iar intreaga tara are program de zi nelucratoare.

Celebrata de catolici pe 1 noiembrie. Halloween-ul insa a aparut cu mult mai mult timp in urma, in zonele locuite de celti (teritoriul Irlandei de astazi, al Marii Britanii si partii nordice a Frantei). In acele vremuri insa se considera ca 1 noiembrie este data la care se incheia anotimpul vara si incepea iarna, ei sarbatorind in aceasta zi Anul Nou (Samhain). Potrivit unor legende in acea noapte sufletele celor morti reveneau pe pamant pentru a pune stapanire pe sufletele celor vii. Ca sa scape de sufletele fantoma, celtii isi paraseau casele si imbracau costume inspaimantatoare pentru a le speria si a nu fi recunoscuti. Pentru a impiedica spiritele sa patrunda in case, oamenii lasau in fata usilor vase cu mancare.
   

Sarbatoarea de Halloween a fost imprumutata de-a lungul timpului de tot mai multe tari ale lumii data fiind imigrarea irlandezilor catre state mult mai dezvoltate, acestia aducand cu sine traditiile si obiceiurile lor. Incepand cu secolul al XX-lea, Halloweenul si-a pierdut insa specificul religios. Superstitiile de Halloween au fost si ele uitate de-a lungul timpului. Iata ce credeau cei ce tineau aceasta sarbatoare:

– daca o fata tanara, necasatorita isi punea sub perna in noaptea de Halloween o floare de rozmarin si o moneda de argint, ea il va visa pe viitorul sot
– daca in noaptea de Halloween auzeai in urma ta pasi, nu era bine sa te intorci; se considera ca era zgomotul produs de un spirit ce venise pe pamant pentru a te lua pe lumea cealalta
– daca mergeai in acea seara la o cina era bine sa vorbesti in timp ce mancai, altfel, spiritele erau incurajate sa vina la masa daca o fata tanara se ducea in acea noapte la un rau cu o lampa si privea in apa, ea ar fi trebuit sa vada reflexia chipului celui care ii era sortit ca sot
– oamenii credeau atunci ca diavolul era culegator de alune; de aceea in noaptea de Halloween alunele erau folosite pentru farmece si vraji
– povestile spun ca daca in acea seara purtai hainele pe dos si daca la miezul noptii priveai cerul, vedeai o vrajitoare
– daca in timpul noptii flacara depasea marginea candelei, se considera ca in apropierea ta se afla o fantoma
– spiritele se vor speria la auzul unui clopot
– se spunea ca daca un liliac iti zbura in interiorul casei in noaptea de Halloween era semn ca in casa erau spirite si fantome; daca liliacul zbura pe langa casa jucaus, va fi vreme buna
– o lumanare aprinsa intr-un dovleac scobit tineau spiritele rele departe
– aducea ghinion daca in timpul anului aprindeai o lumanare ramasa de la Halloween; de asemenea
de Halloween trebuia sa aprinzi lumanari noi daca voiai sa iti aduca noroc
– tot aducatoare de noroc era considerata si aprinderea unei lumanari portocalii la miezul noptii urmand a fi lasata arzand pana la rasarit
– persoana care este nascuta in ziua de Halloween va putea vedea si totodata comunica cu spiritele
– daca vezi un paianjen in seara de Halloween, este spiritul unei persoane care ti-a fost foarte apropiata si care vegheaza asupra ta.

Tradițiile de Crăciun sunt multe și diferă de la o țara la alta. Crăciunul este pentru creștinii din toată lumea ziua Nașterii Domnului, dar pentru alții este o sărbătoare păgână care marchează solstițiul de iarnă sau pur și simplu o zi liberă.

În lume, există diverse moduri de sărbătorire a Crăciunului,

La începutul lui decembrie, englezii trimit felicitări membrilor familiei ș i își decorează casa și grădina în roșu și verde, mai ales cu plante perene (evergreen) care rămân verzi tot timpul anului (iederă,vâsc, laur).

De la englezi vine obiceiul trimiterii de felicitări, acesta fiind inițiat de către Sir Henry Cole, care, în 1843, i-a cerut pictorului J.C.Horsley să deseneze o felicitare, care apoi au fost imprimate în alb și negru și colorate de mână. S-au vândut atunci 1.000 de copii în Londra. Un artist englez, William Egley, a produs o felicitare populară în 1849.

În ajunul Crăciunului, copiii cântă celebrele “Christmas carols” pe stradă și primesc în schimb mici cadouri sau bomboane. Înainte de a merge la culcare, copiii lasă, lângă șemineu, un mic platou cu mâncare pentru Moș Crăciun, astfel încât acesta să-și poată reface forțele în timpul lungii sale călătorii. Dimineața, aceștia își pot deschide cadourile strecurate în șosete, agățate lângă șemineu sau la picioarele patului.

În Marea Britanie, nu există Crăciun fără tradiționalul curcan cu castane și faimosul pudding. Pomul de Crăciun a fost popularizat de către prințul Albert, soțul reginei Victoria, care l-a introdus în Casa Regală, pentru întâia dată, în 1840.

Din 1947, la fiecare Crăciun, Norvegia trimite Marii Britanii un imens brad de Crăciun, care străjuiește Piața Trafalgar în amintirea colaborării anglo-norvegiene din perioada celui de-al doilea război mondial.

Nu trebuie uitată, la masa de Crăciun, tradiția veche de 150 de ani a pocnitorilor (crackers), ascunse sub farfurii.

La Londra, în Hyde Park, Winter Wonderland rămâne deschis timp de cinci săptămâni, spre bucuria copiilor dar și a adulților, care se pot distra pe cel mai mare patinoar în aer liber din Londra sau se dau pe un tobogan imens, fac cumpărături într-un târg special organizat pentru cadourile de sfârșit de an, pot asculta concerte de Crăciun sau face plimbări cu calul.

Celebrul Festivalul al Îngerilor din York (nordul Angliei) creează adevărata magie a Crăciunului. Orașul York se transformă într-o țară a minunilor hibernale: sculpturi din gheață, standuri cu diferite produse, degustări în aer liber, spectacole de stradă, parada îngerilor.

Târgul de Crăciun din Manchester este considerat unul din cele mai vizitate din Anglia, deoarece el oferă produse din întreaga lume.

La Londra se organizează în fiecare iarnă un festival cunoscut sub numele de “Frost Fair”, care se desfășoară între galeriile Tate Modern și teatrul Shakespeare”s Globe, pe malurile Tamisei.

În această zonă, li se oferă turiștilor și localnicilor tot felul de atracții: colinde, standuri cu cadouri de Crăciun, plimbări cu sania trasă de câini husky, sculpturi în gheață, spectacole de teatru de stradă.

In limba engleza , Pastele are numele de "Easter" , un cuvant derivand din termenul "eastre" sau "eostre" din engleza veche , aparut inainte de anul 899 d.Chr. Se pare ca acest nume se refera la "Easter-monath" , luna aprilie din calendarul germanic , a carei denumire provine din numele zeitei Eostre din paganismul anglo-saxon.In vremuri stravechi , Eostre era sarbatorita cu prilejul echinoxului de primavara , in jurul datei de 21 martie , ea avand drept animal favorit iepurele , oul fiind in acele timpuri un simbol sacru al vietii renascute pe pamant. Desi Easter a ramas termenul consacrat pentru ziua invierii Domnului , in limbajele celtice , Pastele era cunoscut drept Pasch, Pesse, Pasg , Paste ori Pace . In zilele noastre, sarbatoarea de Pasti este anticipata de postul inceput in miercurea cenusii (Ash Wednesday) , avand o durata de 40 de zile. Fata de Craciun , Pastele este celebrat intr-o maniera mai putin exuberanta , printr-o atitudine mai apropiata de credinta crestina , de obicei in mijlocul familiei , mai ales in zonele rurale. 

Sarbatorile Pastelui in Anglia 

Duminica frunzelor de palmier 

Cu o saptamana inainte de Pasti, se celebreaza "Duminica frunzelor de palmier" ("Palm Sunday") , o zi echivalenta Floriilor din Romania .Numele acestei sarbatori isi are originea in vremurile imperiului roman, cand se obisnuia a intampina orice personaj regal prin fluturarea unor frunze de palmier de catre multimea adunata pe marginea strazilor.Potrivit legendei, Iisus a intrat in Ierusalim in ziua de Duminica palmierilor , iar oamenii l-au onorat asternandu-i un covor de frunze de palmier in drumul sau si agitand fiecare dintre ei o astfel de frunza .Chiar si in prezent, englezii participa la parade in Ziua palmierilor purtand in maini frunze ale acestui arbore exotic. Adeseori, frunzele de palmier sunt folosite pentru impletirea unor ghirlande si a unor aranjamente in forma de cruce , ce sunt folosite pentru decorarea bisericilor. 

Dansul lui Morris 

In multe regiuni ale Angliei , trupe de profesionisti executa dansul lui Morris cu ocazia fiecarei duminici de Pasti. Alcatuit din figuri coregrafice specifice , dansul Morris include accesorii precum bete , sabii , batiste si clopotei .De multe ori , unul sau doi dansatori executa pasi consacrati in preajma sau in jurul a doua pipe asezate in cruce. Acest ritual traditional are scopul de a alunga spiritele iernii , iar interpretii obisnuiesc sa poarte magnifici pantaloni scurti albi , pantaloni negri , esarfe rosii , panglici verzi si rosii , palarii de paie si au in maini o multime de flori si flamuri. 

Pastele in satele englezesti 

Zona rurala englezeasca, invaluita intr-un farmec si un traditionalism aparte , ofera strainilor cu ocazia Pastelui o serie de obiceiuri adanc inradacinate pe aceste meleaguri. Celebrarea invierii lui Cristos gaseste bisericile impodobite cu flori proaspete si strazile invaluite de aroma imbietoare a fripturii de iepure si miel , amestecata cu miresma dulce de martipan. Locasurile de cult sunt decorate mai ales cu crini albi sau "crinii Fecioarei " ( Madonna Lily ori Easter Lily) , simboluri consacrate ale puritatii.Femeile care merg la slujba Pastelui poarta de multe ori traditionalele "Easter Bonnets" , palarii de Pasti impodobite cu o multitudine de flori. Potrivit unui ritual stravechi, se organizeaza pentru copii "vanatori" de oua ascunse mestesugit in gradini de catre iepurasul de pasti (Easter Bunny). In unele localitati , in ziua de "martea iertarii" ( Shrove Tuesday) , ultima zi inaintea postului de Paste , se organizeaza intreceri de alergare cu cratite pline cu clatite.In oraselul Olney , astfel de competii au loc de circa 500 de ani. 

Cartile postale , iepurasul si ouale de Pasti 

Trimiterea felicitarilor de Pasti este un obicei relativ recent in Anglia, introdus in perioada reginei Victoria de catre un papetar care a avut ideea de a crea o carte de postala de sezon infatisand un iepure, un animal purtand deja simbolismul primaverii si Pastelui. 
Iespurasul de Pasti este o reprezentare a fertilitatii si renasterii naturii inca din perioada paganismului. Asocierea Pastelui cu iepurasul a aparut mult mai tarziu, avandu-si originea in folclorul german din secolul XVI , atunci cand copiilor li se promitea ca daca vor fi cuminti, iepurasul le va darui oua cu ocazia sarbatorii invierii Domnului.
Ouale sunt cu desavarsire interzise a fi mancate in perioada Postului , iar cu prilejul Pastelui sunt colorate in tonalitati stralucitoare simbolizand paleta cromatica a primaverii. Crestinii credinciosi vopseau oule in rosu , o culoare simbolizand sangele varsat de Iisus si le daruiau copiilor , incredintati ca , in acest fel, acestia vor fi feriti de ghinioane in decursul intregului an. Desigur , in zilele noastre , ouale preferate de copii in sezonul Pastelui sunt cele de ciocolata. 

Mancaruri traditionale englezesti de Pasti

Bucataria englezeasca are pregatite cateva retete specifice in celebrarea invierii lui Cristos , friptura de miel fiind de departe felul favorit pentru duminica de Pasti. Un desert traditional este tortul Simnel (Simnel cake) , un fel de prajitura ce era daruita initial mamelor cu prilejul "Duminicii mamelor" ( Mothering Sunday) , decorata cu 11 bomboane sferice de martipan , reprezentand cei 11 discipoli credinciosi ai lui Iisus. 
Chiflele sau checurile fierbinti ornamentate cu o cruce ( Hot Cross buns ) simbolizeaza crucea pe care a fost rastignit Iisus si sunt mancate , potrivit traditiei , in Vinerea Mare , ziua aniversarii mortii Domnului. Se pare , totusi, ca aceste prajiturele provin inca de pe vremea saxonilor , chifla reprezentand Luna , iar crucea cele patru patrare ale acesteia. Conform unei superstitii , checurile cu cruce se pot mentine timp de un an fara a fi atinse de mucegai. Astfel de chifle , intarite cu vremea , erau folosite drept talismane de protectie a caselor fata de incendii , ele fiind luate si de marinari atunci cand plecau in curse, pentru a fi aparati fata de naufragii.

Obiceiuri și tradiții străvechi de Dragobete. Superstiții și credințe populare de Dragobete. Pe 24 februarie se celebrează Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români. Ziua lui Dragobete, zeul tinereții, al veseliei și al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci și transformat ulterior într-un protector al tinerilor și patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit și “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochi, un flăcău extrem de chipeș și iubăreț, care seducea femeile ce îi ieșeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.

Obiceiuri și tradiții străvechi de sărbătoarea Dragobetelui

Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată și interesantă. Dragobetele îngemănează în esență sa atât începutul, cât și sfârșitul – începutul unui nou anotimp și al reînsuflețirii naturii, sfârșitul desfătărilor lumești căci începe Postul Sfânt al Paștelui.

“Dragobetele săruta fetele”
În vremuri de demult (în anumite zone chiar și astăzi!), în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcați în straie frumoase, cuviincioase obișnuiau să se strângă în păduri și să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor se continua cu voie bună și cântece, cu un fel de joc numit “zburătorit”. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieții le fugăreau, încercând să le prindă și să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc și sărutul considerat echivalent al logodnei și al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunțată comunității satului și membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiția, erau considerați a fi binecuvântați în acel an. Ei vor avea parte de belșug, fiind feriți în schimb de boli și febră. Conform anumitor superstiții din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiți să nu poată iubi în acel an. Acest obicei dat naștere celebrei strigături sau amenințări glumețe “Dragobetele săruta fetele !”.

Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă “să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se țină de jocuri și ghidușii. În anumite zone fetele tinere obișnuiau să arunce acuzații pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi își crestau ușor brațul în forma unei cruci și își atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viața frați de sânge.

Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobete oficia nunțirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi. În rostul împerecherii păsărilor nu ai voie să intervii, se crede…

În anumite zone ale țării, în această zi, tinerii își unesc destinele prin logodnă, promițându-și credința și iubire.

Superstiții și credințe populare de Dragobete

În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu aceasta apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.

În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an… Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

În anumite sate uitate ale României, din pământ se scot rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.

Este obligatoriu ca în această zi bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aștepta o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic. Atât băieții, cât și fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi.

Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime.

Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.

În unele zone ale țării, ajunul Dragobetelor este asemănător ca simbolistica noptii de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.

CAPITOLUL III

CREDINTE SI SUPERSTITII LEGATE DE EVENIMENTE IMPORTANTE IN VIATA OMULUI

NASTEREA

Este bine cunoscut că, omul, în viața de pe pământ, trece prin trei momente foarte importante:botezul nunta și înmormântarea. Toate trei au o legătură deosebită cu viața religioasă a omului, iar primele două sunt considerate Sfinte Taine.

Pruncul, la puțin timp după naștere, este botezat pentru a se curăți, a se spăla de păcatul strămoșesc moștenit de la Adam cel din Rai și de la celelalte păcate săvârșite până atunci, intrând în stare harică. Apoi, ajuns la maturitate, el se va despărți de mama și tatăl său și își va lua soție. Acest eveniment este consfințit prin nuntă, prin Sfânta Taină a Cununiei.

În sfârșit la bătrânețe, omul moare și va fi îngropat creștinește, oficiindu-se slujba religioasă și, de obicei, predica, câteva cuvinte despre cel trecut în viața de veci.

Tradițiile cu caracter familial sunt cumătriile, nunțile, petrecerile etc., care în satele noastre s-au transformat în adevărate spectacole cu mulți oaspeți și multe daruri.

Botezul este un proces de mărturisire a unei vieți schimbate alături de Dumnezeu. Cel care l-a introdus prima dată în istorie este Ioan Botezătorul. El era persoana premergătoare Fiului Lui Dumnezeu. El a "pregătit Calea " a Celui care are să vină, adică a lui Mesia, Mântuitorul lumii. Ioan îi îndemna pe oameni la pocăință. Ca urmare a deciziei de a se întoarce cu adevărat de la faptele păcatului la Dumnezeu ,Ioan le cerea evreilor să mărturisească aceasta în public. Această mărturie se exercita prin botez , un proces de cufundare totală în apă, ca un semn că ai îngropat viata murdară a păcatelor și ieșirea din apă ca un semn că ai decis să începi o viată nouă și sinceră de pocăință cu Dumnezeu. Pe de altă parte botezul lui Ioan era un proces premergător lucrării lui Isus Hristos pe pământ. Ioan a mărturisit despre Isus următoarele: " Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocaintă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine , și eu nu sânt vrednic să-i duc încălțămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc."

Domnul Isus a acceptat botezul lui Ioan ca un semn de început al lucrării Sale. La botezul lui Isus , Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel ca un semn că într-adevăr El este Acela care poate boteza cu Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor . Dumnezeu a certificat lucrarea Fiului Său pe pământ prin faptul că la botez din ceruri s-a auzit un glas care zicea :" Acesta este Fiul Meu prea iubit , în care Îmi găsesc plăcerea."

Botezul, în realitatea fizica, este o mărturisire a credinței în Dum-nezeu și a deciziei personale de a începe o viată nouă , spălată în sângele lui Isus Hristos, care S-a jertfit pentru fiecare suflet de pe pământ.

Așadar botezul este un proces spiritual prin care persoana decisă participă prin credință la moartea si învierea Domnului Isus . Acest proces spiritual în realitatea fizicǎ trebuie să fie mărturisit prin cufundarea totală în apă și astfel acceptarea publică a mântuirii.

Botezul are doua definiții. Definiția de mărturisire a credinței în Dumnezeu, definiție valabilǎ în lumea fizicǎ a existenței noastre și definiția de pǎrtǎșie cu suferințele Domnului Isus , definiție valabilǎ în realitatea spiritualǎ.

Oamenii din lumea satului cunosc în genere toate acestea relatate pânǎ acum.Asta nu înseamnă cǎ au uitat sau neglijează credințele și superstițiile populare pe care le cunosc, în special cei mai în vârsta.

Surprinzător ,chiar și acum într-o lume ce se vrea a fi consideratǎ modernǎ și civilizatǎ, nașterea de bǎieți este preferatǎ nașterii de fete considerându-se încǎ reprezentanții sexului masculin „cruce întreaga” iar reprezentantele sexului feminin „jumătate de cruce”. Așadar, în concepția poporului ,e vai de casa în care cânta găina(femeia) și nu cocoșul (bărbatul),sau cǎ femeia trebuie sǎ vorbească și sǎ meargă tot în urma bărbatului. Existǎ superstiții legate și de copii ce urmează a fi nǎscuți și botezați.

Femeia în timpul gravidității trebuie să se ferească de a fura sau de a-si însuși niște lucruri aparținând altora, mai ales poame, chiar dacă i se face mare poftă, fiindcă un lucru dobândit în acest fel "se va întipări pe corpul copilului". De asemenea este sfătuită să nu privească la un om urât sau cu defecțiuni fizice, ori la unele animale "ca sǎ nu nască un copil schimonosit". Dacă totuși nu face așa i se recomandǎ sǎ scuipe si să zică: "ptiu, ptiu pe tine si nu pe copilul meu".Femeia însărcinatǎ nu trebuie sǎ mănânce fructe îngemănate sau colaci lipiți pentru a nu face gemeni.Din măr început sǎ nu mănânce cea însărcinatǎ cǎ face copilul cu semn ca și cum ar fi mușcat de câine, iar poame crude dacǎ mǎnâncǎ poate sǎ nască fǎrǎ de timp. Femeia gravidǎ care culege surcele de la rindea ,va face copilul cu pǎrul creț.Dacǎ o femeie însǎrcinatǎ cununǎ,îi va muri pruncul în pântece.

Ursitoarele

Copilul s-a născut, dar, înainte de a fi botezat își intra în atribuții ursi-toarele pentru a-i determina odată pentru totdeauna fericirea sau nenorocul vieții sau vârsta.

Credința în ursitoare, în puterea lor de a trasa soarta fiecărui om, a fost și mai este încǎ răspânditǎ și înrǎdǎcinatǎ in sânul poporului român, ea fiind moștenitǎ de la romani. Sunt trei așa-numite zâne care vin în nopțile fǎrǎ soț (3, 5, 7) din prima sǎptǎmânǎ de viațǎ a copilului nou-născut și îi menesc soarta. Se spune cǎ, în timpurile străvechi, aceste ursitoare erau văzute și auzite cum ursesc de moașele care privegheau nou-nǎscuții și chiar de pǎrinții copilului. Din păcate, pentru cǎ moașele au destăinuit acest secret, în zilele noastre ele nu mai au acces.

Sau,la trei zile după nașterea copilului, se întinde o masǎ mare cu mâncăruri alese: o pâine, o găina, vin și trei bǎnuți, așa numita “cina a ursitoarelor”, existând credința cǎ ele trebuie sa fie bine ospătate și plătite pentru a ursi o soartǎ bunǎ copilului.

În Bucovina, moașa, cum se îngânî ziua cu noaptea, pune in camera copilului o luminǎ, considerându-se cǎ ursitoarele sunt mulțumite când găsesc aceastǎ luminǎ și îi ursesc copilului o soartǎ mai bunǎ.

Se crede în popor cǎ cea mai micǎ dintre ursitoare hotǎrǎște soarta copilului.

.Botezul

Tradiția moașei legatǎ de botezul copilului, este extrem de puternicǎ la români. În tradiția românilor rolul moașei la botez este de asemenea de primǎ importanțǎ. Ea duce copilul la bisericǎ si spune “duc un pǎgân și voi aduce un creștin”, iar la întoarcere va spune: “am dus un pǎgân și am adus un creștin”. Cât timp e nebotezat copilul,se aprinde în toatǎ seara în casǎ, o zdreanțǎ de lânǎ neagrǎ,și atât copilul cât și mama se afumǎ cu dânsa ca sǎ nu se apropie lucrul slab de dânșii. În timpul de pânǎ la botez mama nu are voie sa pǎrǎseascǎ locuința neînsoțitǎ de o luminǎ aprinsǎ sau de mǎturǎ. Copiii nebotezați care plâng mult cer astfel botezul, iar dacǎ plâng în timpul sǎvârșirii tainei botezului înseamnǎ cǎ vor trǎi mult. În prezent copilul este dus la bisericǎ de către nași. Nașii trebuie sǎ se aleagă dintre cei mai buni și mai evlavioși creștini, indiferent de starea lor socialǎ, pentru cǎ nașii sunt povǎțuitorii duhovnicești ai finilor lor și au mai mari îndatoriri decât pǎrinții cei trupești. Nașii trebuie sǎ fie oameni cumpǎtați, morali, blânzi, de model în societate. Sǎ cunoască bine credința ortodoxǎ, Crezul, Catehismul ortodox, Sfânta Scriptura și sǎ meargă regulat la bisericǎ. De aceea nu pot fi nași la botez și la cununie creștinii de altǎ religie ( catolici, protestanți, sectari etc ) , cei ce trăiesc în concubinaj ( necununați ) , în desfrânare, cei ce nu vor sǎ aibǎ și sǎ crească copii, cei bețivi, divorțati și cu nume rău în societate. Nașii trebuie sǎ fie aleși cu multǎ grijǎ și numai cu voia preotului paroh, în fața căruia sǎ se oblige cǎ vor purta grijǎ sǎ învețe pe finii lor frica lui Dumnezeu, sǎ-i supravegheze, sǎ-i cheme la bisericǎ, la spovedanie, la sǎvârsșrea faptelor bune, sǎ-i cerceteze regulat la casele lor, sǎ-i mustre la nevoie, sǎ le dea cǎrți creștinești de citit, pentru cǎ nașii au mare răspundere, fiind garanții finilor lor înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Tot nașii, împreunǎ cu preotul iî dau un nume sau douǎ. Chiar dacǎ doar unul dintre ele este înregistrat în registrele stării civile,preotul îl botează pe lângă acesta și cu un alt nume care se afla în calendarul ortodox. Întorcându-se cumaǎrul cu finul sǎu deja botezat de la preot și intrând cu el în casǎ îl pune pe masǎ,pe lâna unui cojoc de oaie, ca pruncul crescând mare sǎ aibǎ cinste cum are masa iî casa omului, sǎ aibǎ noroc la oi (prosperitate) și sǎ aibǎ atâta noroc la toate câtǎ lânǎ are oaia. Cu cât cineva are mai multi fini,cu atât mai bine, cǎci pe lumea cealaltǎ te vor scoate de-i fi la întuneric, cǎci îți vor ieși înainte cu lumânǎri în mânǎ. Aducându-se copilul de la botez, se obișnuiește în popor a-i pune sare și pâine în fașǎ pentru a nu duce niciodatǎ lipsuri.

În mediul rural se obișnuiește ca, atunci când cuiva îi mor mai mulți copii, sau aceștia sunt foarte bolnavi, sǎ-i „vândǎ” printr-o fereastrǎ și totodată sǎ le schimbe și numele,dar fǎrǎ a-l schimba și în registrele oficiale pentru ca Necuratul sau Moartea sǎ nu-i mai găsească. Oamenii satului au grijǎ sǎ nu-și boteze doi copii cu același nume căci unul dintre ei va muri.

În unele sate tradiția merge mai departe, pentru cǎ moașa merge în ziua de Sfântul Vasile la casa bebelușului cu un colac și un ban de argint, cadouri pentru copil și pǎrinți, și cu colacul pus pe capul copilului, îl dǎ de grindǎ, urându-i acestuia sǎ crească mare, sănătos și cuminte. Apoi moașa este așezatǎ la masǎ și ospătatǎ cu toatǎ cinstea. Se dǎ moașei o strachinǎ sau un cǎuș plin cu fǎinǎ și sare pe deasupra. Dacǎ este noul nǎscut fatǎ, se pune peste toate un fuior de cânepǎ ca sǎ aibǎ par mare,iar cǎușul sau strachina trebuie sǎ fie pline ca pruncul sǎ ținǎ degraba capul sus. Din banii câștigți de un copil la botez sǎ i se cumpere o cǎldare ca sǎ trǎiascǎ mult. Un copil mic sǎ nu se ținǎ acoperit pe fațǎ cǎci fǎcându-se mare va fi rușinos.La un copil nu i se întǎrește moalele capului pânǎ nu va zice “piatrǎ”.Când copilul se scaldǎ pentru prima oarǎ de la botez,în scǎldǎtoare se pune o bucatǎ de pâine și una de slǎninǎ de porc,ca sǎ creascǎ precum pâinea în cuptor și sǎ se îngrașe ca un purcel.Când un copil se uitǎ la altul printe picioare ,se crede cǎ mama sa va mai naște și alții.Copiii care râd prin somn îi mângie Maica Domnului.Când un copil doarme mereu cu fundul în sus cobește a rǎu.Copiii care stau în ploaie cresc mai repede.Sǎ nu care cumva sǎ pǎșești peste un copil,ca nu va mai crește.Copilului mic sǎ nu i se taie unghiile pânǎ la un an,cǎci se invațǎ hoț.

Prima baie

Copilul este scăldat într-o albie mică din lemn, lungăreață, căreia i se spune "ciupă", adică copilul se "ciupăiește" (azi se spune că i se face "băiță" iar scăldătoarea este construită din tablă sau din material plastic).

Apa pentru scalda noului născut trebuie să fie proaspătă, scoasă din fântână după răsăritul soarelui și înainte de asfințit. După ce copilul a fost scăldat apa se aruncǎ în fiecare zi în același loc, unde sǎ nu calce nimeni că altfel copilul se îmbolnǎvește.

În apa de la prima baie, tradiția spune cǎ trebuie sǎ se pună: busuioc, ca sǎ fie atrăgător copilul, mai ales dacǎ este fatǎ, grâu ca sǎ fie cinstit, mărar ca sǎ fie plăcut ca mărarul în bucate, mentǎ și romanițǎ ,ca sǎ crească ușor ǎi sa fie sănătos, măciulii de mac, ca sǎ doarmă bine, semințe de cânepǎ ,ca sǎ crească iute, pene, ca sǎ fie ușor ca pana, apǎ sfințitǎ ,ca sǎ fie copilul curat ca aceasta, lapte dulce, ouǎ ca sǎ fie sănătos și plin ca oul care trebuie sǎ rǎmânǎ întreg, miere ,ca sǎ fie dulce, bani de argint și bijuterii ,ca sǎ aibǎ spor.

Conform tradiției, după ce scoate banii, moașa se duce și pune apa de la baia bebelușului, la rădăcina unui măr sau pǎr sănătos și curat, pentru a crește copilul frumos și sănătos ca pomul respectiv. Apoi moașa se așeaza pe covata întoarsǎ și femeile o înconjoară de trei ori, dansând și chiuind. După toate acestea, moașa trebuie sǎ sară peste covatǎ, cântând și provocându-le pe “nepoatele”,femeile care au născut, care-sș mai doresc copii, astfel:

“Hai, sǎriți peste covatǎ

S-aveți și voi câte-o fatǎ

Dar sǎriți mai nǎltițor

S-aveți și câte-un fecior!”

Scăldătoarea “nepoatei” (a femeii care a născut)

Este făcutǎ de către moașǎ în apǎ caldǎ, în care se pun diferite plante: mărar, mentǎ, gǎlbenele. După ce aceasta a ieșit din baie și s-a îmbrăcat, ea este stropitǎ de moașǎ cu apa sfințită. “Nepoata” toarnă moașei apǎ sǎ se spele cu săpun și sǎ se șteargǎ cu prosopul pe care i l-a dat după naștere, sau îi toarnă acesteia apǎ sfințitǎ pe mâini. Acest gest semnificǎ spălarea mâinilor moașei de păcatele femeii care a născut.

La români, când femeia este lehuzǎ nu-i este îngăduit sǎ atingă mai nimic pânǎ ce preotul nu-i face molifta.Este consideratǎ necuratǎ și deci nu poate merge la fântânǎ ca aceasta sǎ nu sece,sau nu poate mulge vaca din același motiv.

Masa moașei

În a treia zi de Boboteaza (în ziua de 8 ianuarie), moașa invitǎ “nevestele” (femeile care nu au născut) și “nepoatele” ei (femeile care au născut), precum și pe preoteasa satului și dǎ o masǎ. Ele aduc câte un plocon moașei, care constǎ într-un coș care conține: un colac, carne din porcul de Crăciun sau o pasǎre, pâine și o sticlǎ de vin. În mijlocul mesei pregătit de moașă, stǎ un colac făcut chiar de ea și o lumânare neaprinsǎ. Pe masǎ se mai pun într-o farfurie, frunze de mușcatǎ pe care stǎ lipitǎ cu miere o bucǎțicǎ de hârtie, care înseamnă cǎ moașa trebuie sǎ fie plăcutǎ “nepoatelor” și “nevestelor” ca mierea de la flori, albinelor.

Se închinǎ câte un pahar de rachiu și se servește câte o dulceațâ. Aprinzând lumânarea, moașa spune “Tatăl nostru” și tǎmâiazǎ toate persoanele invitate la masǎ. Apoi se servește masa și după ce “nepoatele” și “nevestele” au terminat de mâncat friptura, se adunǎ bacșișul moașei de către una din nepoate. Într-o farfurie ea pune un pahar cu vin, un picior de gâscǎ sau altǎ pasǎre, o bucatǎ de pâine, sare, piper și ardei, și întinzând farfuria în mijlocul mesei, strigǎ: “sǎ fie moașa la primejdie iute ca ardeiul.” La sfârșit, moașa multumește pentru bacșisul primit, mușcǎ din piciorul de gâscǎ, bea vinul și închinǎ în cinstea persoanelor prezente.

.Sexul copilului

Existǎ o tradiție legatǎ de precizarea sexului copilului de către moașǎ: aceasta pune pe un fir de pǎr, o verighetǎ de la o “nepoatǎ” sau “nevastǎ” care a fost domnișoarǎ la cununie, și care a fost slujitǎ la bisericǎ. Întinde “nepoata” pe pat și ține firul nemișcat deasupra abdomenului femeii. La un moment dat firul va începe sǎ se balanseze. Dacǎ este băiat, firul se va mișca dintr-o parte în cealaltă. Dacǎ este fetițǎ, firul se va mișca circular.

După naștere femeia nu trebuie să iasă din casǎ timp de șase săptă-mâni iar când se ridicǎ copilul din leagăn, pentru curățenie sau ca să fie hrănit, leagănul nu trebuie să rămână gol ci se pune în el, în locul copilului, un obiect din casă, ca să "nu-i ia locul strigoaiele".

La copil nu trebuie să privească nimeni cu prea mare atenție ca să nu-l "deoache", iar dacă totuși a privit trebuie să scuipe spre el si să spună: "să nu se deoache".

După naștere, mamei copilului i se aduce mâncare: cafea cu lapte, plăcinte, prăjituri, fripturi ori fructe de bună calitate și la plecare se pun pe leagănul copilului bani "ca să nu-i ia somnul". Azi se aduc copilului hăinuțe noi și se pun bani pe leagăn sau, pe pieptul copilului.

NUNTA

Nunta constituie un eveniment major în viața unui om fiind de cele mai multe ori unic, transformându-se într-un spectacol grandios, bogat în manifestări menite sǎ intreținǎ buna dispoziție a nuntașilor. Întregul spectacol nu este doar un simplu « reflex poetic al unor rituri de unire » ci un « comentariu sensibilizat al realului »

Sfânta Taină a nunții este un subiect foarte important căci nunta este așezǎmântul fundamental al familiei și al societǎții. Superstițiile marchează o multitudine de practici și ritualuri reflectând vechi credințe ale poporului perpetuate prin generații pânǎ în epoca noastră.

Obiceiurile legate de nuntǎ sunt variate. Ele variază în funcție de zonǎ,subzonǎ și uneori de sat. Fiecare sat poate contribui cu o zeste folcloricǎ impresionantǎ, cu ceva inedit la manifestarea nunții românești. La fel diferă și superstițiile legate de ceremonialul nunții. Ascunde o verigheta și alte mici obiecte din plastic în tortul miresei. Fiecare obiect este legat cu o sfoarǎ care iese din tort. Înainte de a fi tăiat, toate femeile singure vor trebui sa tragă de una din sforile ce ies din tort; iar aceea care trage verigheta, se va mărita foarte curând. Întotdeauna, mirii trebuie sǎ taie tortul miresei împreunǎ și astfel, vor trǎi în pace timp îndelungat. Probează o rochie de mireasǎ și vei rǎmâne nemăritatǎ. Dacǎ mirele vede rochia de mireasǎ înainte de a intra în bisericǎ, căsnicia va fi nefericitǎ.

Dacǎ ai fost de trei ori domnișoarǎ de onoare vei rǎmâne nemăritatǎ. Dacǎ visezi o cǎsǎtorie, este semn cǎ în viitorul apropiat va fi un deces; dacǎ cǎǎatoria este a unor persoane nu foarte apropiate, și decesul va fi la fel. După declararea cǎsǎtoriei, proaspăta mireasǎ aruncǎ în spatele ei buchetul de flori, către femeile singure care participǎ la petrecere. Fata care va prinde buchetul, se va mărita curând. Dacǎ stai pe colțul mesei nu te vei mai caǎsǎtori. Obiceiul aruncării cu orez la nunți sau în prima zi a anului este practicat de mult timp, de atunci când se credea că orezul este un simbol al sănătății și prosperității.

Cuvântul nuntă vine de la termenul grecesc ,,gamos ’’și de la cel latinesc „matrimonium” și înseamnă unirea fizică dintre un bărbat și o femeie, una din legile esențiale ale naturii, stabilite de Dumnezeu încă de la începutul existenței omului

Ca o definiție, am putea spune că nunta, cununia sau căsătoria este Taina prin care un bărbat și o femeie s-au hotărât reciproc în mod liber, să trăiască împreună întreaga lor viață în scopul de a se ajuta reciproc, a naște și a crește copii și a se feri de desfrânare.

La noi, românii, nunta se săvârșește sâmbătă seara, apoi fiind prilej de bucurie, slujba este urmată de o masă festivă și de distracție. Aceasta, în genere, ține până a doua zi dimineața, iar nuntașii, fiind foarte obosiți, vor dormi în timpul Sfintei Liturghii de duminică ceea ce este un păcat foarte mare. Deci, fiind prilej de bucurie și de veselie, cununia se săvârșește în zi de sărbătoare, dar îndată după Sfânta Liturghie când credincioșii se află la biserică.

Este cunoscut faptul că sunt unele perioade din timpul anului când nu se fac nunți.

Însă acestea sunt trecute în calendarul creștin ortodox și trebuie respectate întocmai.

Știm că nunta este precedată de logodnă. Cuvântul logodnă este de origine slavă și înseamnă a face făgăduință de căsătorie. Ea este rânduiala tocmirii sau așezării nunții a doi tineri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvintează această veche datină printr-o slujbă scurtă premergătoare nunții săvârșindu-se înaintea ei . Se poate și aparte, cu mult timp înainte de nuntă, dar în ziua de azi se pot face mari greșeli procedând astfel si a-ceasta pentru că mulți tineri care se logodesc înainte de căsătorie cred că , prin aceasta, au primit binecuvântarea și dezlegarea de a începe conviețuirea, adică o viață intimă, ceea ce este total greșit.

Sǎ ne gândim cǎ nunta este cea mai veche Tainǎ a Bisericii, întemeiatǎ de Dumnezeu încǎ din rai. Ea stǎ la temelia familiei, a lumii întregi. Tăria familiei depinde și de respectarea principiilor morale ale Bisericii noastre. Tinerii trebuie sǎ fie pregǎtiți pentru viața de familie încǎ din copilărie. Preotul, nașul de botez și pǎrinții au în viața tinerilor cel mai mare rol și răspundere.

Nașul se leagă cu finul și cu pǎrinții lui " printr-o rudenie spiritualǎ, care este mai mare decât cea după trup, deoarece el se numește părinte duhovnicesc. Pǎrinții trupești, ncredinșeazǎ copilul unui creștin botezat care este un bun educator în cele dumnezeiești, încât copilul va rǎmâne pentru toatǎ viața sub povǎțuirea lui.

Nașul trebuie sǎ locuiască cât mai aproape de finii săi pentru a-i supraveghea și ajuta la învǎțǎtura poruncilor lui Dumnezeu. Iată pe scurt, cum se aleg nașii de la cununie și călugărie. Ei trebuie sǎ fie cei mai buni din cei mai buni, ca cei ce trebuie sǎ dea socotealǎ în fața lui Dumnezeu pentru fiii lor sufletești. Putem spune cǎ mulți nași credincioși își mântuiesc sufletele prin finii lor, dacǎ îi cresc în frica Domnului; dar mai mulți se osândesc pentru lenevirea și nepăsarea fațǎ de fiii lor sufletești. La rândul lor și finii au datoria sǎ asculte pe nașii și garanții lor sufletești, sǎ-i consulte în toate, sǎ primească sfaturile lor cele bune, sǎ se roage zilnic pentru nașii lor, pentru preoții care i-au botezat, cununat sau călugărit și sǎ le fie de model duhovnicesc în toatǎ viața.

Logodna nu dă dreptul la consumarea vieții conjugale, fiind doar o chezășie o promisiune pentru căsătorie. Numai Taina Nunții dă posibilitatea celor doi de a trăi împreună, a trăirii vieții intime. În alte cazuri, cei care au făcut logodna nu mai vin ca să li se administreze Taina Cununiei și trăiesc toată viața în concubinaj. Aceasta este și un mare păcat dar poate duce și la mari nenorociri în viața celor doi. De aceea se recomandă ca cele două slujbe să fie săvârșite împreună.

Trebuie menționat faptul că ambii tineri trebuie să fie de aceeași religie, adică să fie creștini ortodocși. Nu este îngăduită nunta dintre un ortodox și o persoană de altă religie. Tânărul sau tânăra, dacă sunt neortodoxi, trebuie să treacă la ortodoxi. Și nașii trebuie să fie ortodocși, căsătoriți , cu o viață de familie morală , exemplară, pentru a fi modele de urmat în viața finilor.

Inelele de logodnă au și ele o însemnătate deosebită: ele sunt semnul iubirii, al credincioșiei, al legăturii tainice pe care o făurește Taina Căsătoriei între viitorii soți.

Cât privește săvârșirea slujbei, aceasta trebuie să–și desfășoare ceremonialul numai în casa domnului, în Biserică, și nu în case particulare.

Întâlnim și unele practici neliturgice și necanonice: legarea mâinilor celor doi cu o batistă albă, după ce preotul le citește rugăciunea a treia și le împreunează mâinile, este întâlnită în părțile Transilvaniei și nu are nici o justificare: amăgirea sau păcălirea tinerilor atunci când li se dă să guste din pâine și din vin este una din practicile întâlnite la unii din preoți, mai ales din mediul rural, dar uneori și la oraș, are intenția de a înveseli pe nuntași. În unele localități este așa de îndătinat , ca și cel cu aruncatul bomboanelor, încât mirii se așteaptă de la început la aceasta, iar dacă preotul nu procedează așa atunci se produce nedumerire și chiar nemulțumirea nuntașilor. Obiceiurile nu trebuie comentate căci ele sunt, fără îndoială, greșite, se denaturează și se și ridiculizează la un moment foarte important al slujbei.

Împărtășirea din paharul comun, binecuvântat înainte de preot, este simbolul bucuriei nunții, dar, mai ales, comuniunea și unirea celor doi soți, de acum se vor împărtăși de bucuriile și necazurile vieții împreună. La început, a existat numai paharul, așa cum arată rugăciunea de binecuvântare, apoi s-a adăugat și pâinea. Aceasta poate fi interpretată ca o reminescență din religia romană, când, la nuntă se frângea pâinea pe care mirii o mâncau împreună. Obiceiul frângerii pâinii se mai păstrează și azi în unele părți. Astfel, mireasa părăsește casa părintească aruncă din pragul casei, cu spatele spre lume, o bucată de pâine, aceasta fiind mâncată de nuntași. Practica, însă, nu are o semnificație religioasă și a rămas o datină populară. Obiceiul practicat în Transilvaniei de a da în loc de vin miere, nu se justifică.

Împărtășirea din același pahar și din aceeași pâine ne poartă mai degrabă cu gândul la împărtășirea mirilor care se făcea în acest moment al slujbei. Cântarea „Paharul mântuirii”, care se rostește la împărtășirea mirilor, ne duce cu gândul la paharul, sau potirul din care se împărtășeau credincioșii. De aceea momentul trebuie să fie plin de sobrietate, cum, de altfel plină de măreție trebuie să fie și toată rânduiala slujbei.

Înconjurarea mesei sau dansul ritual, trebuie făcut cu decență și sobrietate nu cu pași agitați, ritm de dans sau țopăieli. Acest moment exprimă bucuria sau întemeierea unei familii, în vederea nașterii de prunci așa cum a născut Maica Domnului în urma prorociei lui Isaia( 7:14) ca și sfinților prin viața virtuoasă în cadrul căsniciei. Dansul acesta nu este hora lumii în care intră tinerii, cum mai auzim spunându-se cu acest prilej, de către unii preoți, ci un dans ritual cu semnificație teologică și morală.

Atitudinea mireselor de a se feri una de alta, și de a evita să se întâlnească pe drum, este una din practicile superstițioase care nu se justifică în nici un fel. Biserica și slujba nu ne îndeamnă la o asemenea comportare, ci, dimpotrivă, ne recomandă comuniunea. Miresele ar trebui să se întâlnească, să se îmbrățișeze, să se felicite, amintindu-și toată viața că s-au cununat la aceeași biserică. Atunci ar trebui să se manifeste prietenia și dragostea, iar nu dușmănia și ura. Biserica nu dezbină ci unește. Mireasa trebuie sǎ poarte în ziua nuntii ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și ceva albastru și atunci căsnicia ei va fi lungǎ și fericitǎ.

De multe ori viața ne surprinde în anumite momente importante făcând lucruri ale căror origini și semnificații s-au estompat odată cu așternerea patinei vremii. În rândurile ce urmează voi încerca sǎ redescoper înțelesul anumitor gesturi ori lucruri pe care le fac oamenii cu ocazia nuntți.

Dupa ce mireasa se suie în cǎruțǎ sau mașinǎ,ca sǎ plece la bisericǎ,sǎ se uite la rǎsǎrit și sǎ zicǎ:”Un porumbel și porumbița!”,adicǎ va naște un bǎiat și o fetițǎ sǎnǎtoși.Când mirele vine la casa miresei s-o ia la bisericǎ,se uitǎ pe ferastrǎ printr-o salbǎ,ca sǎ facǎ prunci frumoși.Când mirii stau în bisericǎ la cununie,mireasa obișnuiește sǎ punǎ uurel,fǎrǎ sǎ fie observatǎ,un picior pe-al mirelui,ca sǎ fie mai mare, mai cu autoritate in casǎ.Mirii aflați la cununie au la picioare o scoarța pe care se aruncǎ bani sunǎtori,cǎlcând în picioare toate mǎririle deșarte care se fac prin bani, dorind deci numai fericirea casnicǎ.Trebuie ca nuna care cununǎ sǎ nu fie cumva însǎrcinatǎ, altfel nu vor trǎi copiii noilor cǎsǎtoriți.Dupǎ ce se terminǎ serviciul religios al cununiei,un nuntaș aruncǎ prin bisericǎ cu flori, cofeturi,alune,nuci în semn cǎ din acea zi tinerii cununați trebuie sǎ pǎrǎseascǎ toate jocurile copilǎrești și sǎ a înceapǎ a se ocupa numai de lucruri serioase pentru o viațǎ conjugalaǎ.Mirii când pleacǎ la târg dupǎ cumpǎrǎturi,sǎ ia douǎ scule de mǎtase,unul roșu pentru mire și altul alb pentru mireasǎ.Acasǎ se masoarǎ sculele și al cui va fi mai lung,acela va trǎi mai mult.Când o femeie se mǎritǎ de-al doilea,fiindu-i bǎrbatul mort,o alta femeie,în timpul cununiei toarnǎ o gǎleatǎ de apǎ pe mormântul celui dintâi bǎrbat,ca sǎ-i trǎiascǎ cel de-al doilea și sǎ stingǎ focul ce arde mortul pe lumea cealaltǎ.Altfel,cât va sta femeia mǎritatǎ cu al doilea bǎrbat,cel mort stǎ în foc.Când mirii vin de la cununie,mireasa ia soacra în brațe ți,de-o avea putere s-o ridice,tânǎra va fi mai mare în casǎ iar de nu mai mare va fi soacra.Dupa cununie,seara la masǎ,mirii trebuie sǎ mǎnânce amândoi dintr-un ou ouat de o puicǎ întâi,ca sǎ trǎiascǎ amândoi nedespǎrțiți.

Pețitul

Tânǎrul care dorește sǎ se căsătoreasca își alege câțiva dintre prietenii lui (uneori chiar tatăl sau alte rude) și hotărăsc ziua când vor merge la casa miresei. Aceasta zi este de preferat în credința românilor a fi joia căci lunea nu se merge în pețit cǎ e începutul sǎptǎmânii, marțea s-a pornit lumea și nu e bine nici de pețit, nici de logodit, nici de cununat. Miercurea este ziua în care riști a rǎmâne văduv/ǎ dacǎ îndrǎznești a face pasul.Vinerea de asemenea nu e bine de vrei sǎ trǎiești mult.

Desigur, este anunțatǎ și familia viitoarei mirese, pentru a avea răgazul de a se pregăti în a-și întâmpina oaspeții. În ziua stabilitǎ purced spre casa fetei, iar la intrare, aceștia au o micǎ cuvântare, care diferă de la zonǎ la zonǎ. Urmează apoi momentele când tatăl feciorului sta de vorbǎ cu pǎrinții miresei, discutând diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotărârea de a face nunta este deja luatǎ, pețitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niște clipe minunate. De multe ori urmează o micǎ petrecere, mai ales dacǎ se stabilește cǎ nunta va avea loc.

Fedeleșul

Este o petrecere la casa miresei (de regulǎ), în seara de dinaintea nunții, la care participǎ tinerii prieteni ai celor doi miri, alți invitați. La începutul petrecerii, tinerii lucrează ornamentele care vor fi puse în bradul de nuntǎ, din materiale puse la dispoziție de miri. Petrecerea nu presupune prea multaǎmâncare (cozonaci) ci mai degrabă băuturǎ și dans.

Bradul

În dimineața nunții, ginerele, împreunǎ cu prieteni apropiați împodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe și chifle. Brazii sunt purtați de tineri necǎsǎtoriți pânǎ la casa nașului, unde, unul este legat în fața porții. Apoi, alaiul își continuǎ drumul către casa miresei, loc în care rǎmâne cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii și al tinereții; împodobirea lui simbolizează viața "imbelșugatǎ" a viitoarei familii. În unele localitǎți bradul se pune sus pe casǎ,ca sǎ nu-l poatǎ lua cineva și duce la rǎspântii, cǎci atunci se risipește casa cǎsǎtoriților. O altǎ superstiție spune cǎ la brad mirele cu mireasa sǎ nu se întâlneascǎ,cǎci unul din cei doi va muri.

Udatul

Mireasa, flăcăul cu bradul și alaiul miresei merg la cea de-a treia fântânǎ spre răsărit, număratǎ de la casa miresei, însoțiți de lăutari. Pe drum, mireasa și flăcăul poartǎ un ulcior (sau o vadrǎ de lemn în alte zone), legat cu ștergar țesut în casǎ, pânǎ la fântânǎ. Aici, flăcăul scoate apǎ de trei ori și, de fiecare datǎ, împreunǎ cu mireasa, stropește mulțimea cu un mănunchi de busuioc, înmuiat în apa din ulcior, în semn de urare de mǎritiș la fete, însurǎtoare la flăcăi și spor la neveste.

Flăcăul poate fi altul decât purtătorul bradului și va păstra ca dar ulciorul nou și ștergarul cu care a făcut udatul. Întorși de la apǎ, nuntașii încing o horǎ în care mireasa trece pe la fiecare și le prinde în piept floarea de nuntǎ. Aceleași flori sau cocarde le vor primi nuntașii mirelui, nașii, alți invitați la bisericǎ.

Bărbieritul mirelui

Acest obicei se desfǎșoarǎ în paralel cu gătitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (în trecut un vătaf) îl bǎrbierește, în mod simbolic pe ginere. Așezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sǎ-l lase pe lăutar sǎ-i ia banii. Bărbieritul mirelui reprezintă un simbol al pregătirii băiatului pentru nuntǎ. Obiceiul se pare cǎ are o semnificație ritualicǎ inițiaticǎ, ultima dintr-un lung sir de inițieri la care este supus băiatul iî cursul devenirii sale ca bărbat.

Îmbrăcatul miresei

Nașa, împreunǎ cu mama miresei și prietene apropiate ajutǎ mireasa sǎ se îmbrace, pentru cǎ la sfârșit, nașa singurǎ sǎ-i lege voalul și coronița. Se desfǎșoarǎ în același timp cu bărbieritul mirelui și simbolizează pregătirea fetei pentru nuntǎ. În vechime, la acest ritual puteau lua parte mai multǎ lume din partea miresei. Cum gătitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se făceau împletituri complicate ale pǎrului), fetele cântau cântece cu tema despǎrțirii.

Hora miresei

Hora miresei (Nuneasca) se dansează acasă la mireasǎ, prilej cu care soacra micǎ împarte diferite cadouri nașilor, socrilor și, uneori, rudelor apropiate

Ruperea turtei (colacului)

Nașa comandǎ și plǎtește o turtǎ (colac) împodobit(ǎ)cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite împletituri și alte forme. În mod simbolic, turta (colacul) este rupt(ǎ) deasupra capului miresei și este dat(ǎ ) spre consum invitaților. Se spune cǎ aduce noroc celor care mǎnâncǎ din ea. Obiceiul se păstrează din vremea Romei antice.

Domnișorii și domnișoarele de onoare

Domnișorii și domnișoarele de onoare se regăsesc în ritualul nunții datoritǎ unei legi romane care cerea ca la o nuntǎ sǎ existe zece martori. De asemenea, se crede cǎ spiritele rele pot participa la o nuntǎ cu scopul de a crea haos și neîntelegeri. Astfel, participanții la nuntǎ se îmbrăca toți în ton cu mirele și mireasa, pentru ca spiritele rele sǎ nu știe cine se cǎsǎtorește. Aceasta e explicația faptului cǎ domnișoarele și domnișorii de onoare din ziua de azi poartǎ haine asemănătoare cu cele ale mirelui și miresei.

Tortul de nuntǎ

În timpul Imperiului Roman existǎ o tradiție ce azi, din fericire, nu se mai păstrează. Mirele rupea tortul în douǎ în capul miresei. Acest gest simboliza dominația bărbatului asupra femeii.

În zilele noastre se practicǎ tăierea tortului. Acest gest semnificǎ prima sarcinǎ pe care noua familie o are de îndeplinit împreunǎ.Se mai spune cǎ dacǎ dormi cu o felie de tort de la o nunta sub pernǎ, îți poți visa viitorul partener de viațǎ.

Verighetele

Cercul reprezintă simbolul soarelui, al iubirii, al pǎmântului, al universului și al perfecțiunii. Verigheta se poartǎ pe al treilea deget de la mana stângǎ deoarece grecii în antichitate credeau cǎ o venǎ de la acel deget duce direct la inimǎ.

Furatul miresei

Poporul român este un popor vesel și uneori pus pe șotii. Astfel se explicǎ păstrarea acestui obicei ale cǎrei origini sunt neclare. Se presupune cǎ mirele nu trebuie sǎ aibe ochi decât pentru mireasa lui, dar unii glumeți profitǎ de neatenția mirelui și furǎ mireasa. Mirele este dator sǎ o caute sau sǎ o răscumpere. În unele zone, răpitorii au datoria de a nu lăsa mireasa pe jos, ea trebuie purtatǎ numai în brațe. În alte zone, se considerǎ cǎ dacǎ mireasa a fost furatǎ pana la ora 24.00 datoria o va plăti nașul, dacǎ a fost furatǎ după 24.00 mirele este cel care va plăti. De multe ori, spre hazul invitaților mirele este pus sa îndeplinească anumite sarcini.

Aruncatul buchetului

Mireasa se întoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemăritate, și aruncǎ la întâmplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va mărita prima. Alte tradiții spun cǎ se va mărita în același an.

Scosul voalului

Aproape de sfârșitul nunții, nașa scoate voalul de pe capul miresei și îi pune o eșarfa (batic), simbolizând trecerea de la statutul de fatǎ la cel de nevastǎ. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necăsătorite, care se spune cǎ va fi urmatorea care se va cǎsǎtori.

Voalul protejează mireasa de spiritele rele care sunt invidioase pe bucuria ei. Dacǎ probezi un voal de mireasǎ, rǎmâi nemăritatǎ.

Tradiția satului este uimitoare, o mostrǎ clarǎ a înțelepciunii populare românești.

FRAZEOLOGIE

* Să nu dormi în ziua de Sf. Gheorghe, că iei somnul mieilor.

* Nu este bine a vărsa boabe de mazăre pe jos, căci ele ar fi lacrimile Maicii Domnului. (Bucovina)

* Acel bărbat căruia i-a dat nevasta creieri de mîță în mîncare nu-și bate nevasta. (Bucovina)

* Nu stinge lumina în noaptea de Crăciun, că-ți moare cineva. (Moldova)

* Cînd doi soți își dau mîna înaintea altarului, cel a cărui mînă este mai rece va muri mai înainte. (Moldova)

* Se crede că dacă mănîncă o femeie culcată devine grea. (Bucovina)

* Femeile însărcinate să nu mănînce pești și melci, căci vor naște copii băloși și mucoși. (Vîlcea)

* Femeia însărcinată să nu dea cu piciorul în cîine, căci va naște copilul cu păr pe trup. (Tecuci)

* Țigan să nu botezi, că pe lumea cealaltă te trage la iad. (Iași)

* Cui i-s dragi pisicile, i-s dragi și copiii. (Suceava)

* Lumînarea de Înviere e bună de dureri de măsele. (Tecuci)

* Cînd se naște un băiat, de bucurie rîd și încuietorile de la casă, iar cînd se naște o fată, plîng. (Tecuci)

* Cînd ninge cu fulgi mari (foloștine), se zice că ninge cu obiele și Se descalță Dumnezeu. (Tecuci)

* Copilul născut lunea are noroc și viață îndelungată. (Tecuci)

* Să nu omori șarpele de casă, că omori norocul. (Suceava)

* Bărbații cu mustăți mari au noroc la murături. (Tecuci)

* Femeia care se gîdilă la orice atingere e semn că va lua soț tînăr.

* Dacă plouă în ziua nunții e semn că mireasa va plînge cam des. (Bucovina)

* Mirele, cît ține nunta, șade cu căciula pe cap crezîndu-se că lui nu i se cuvine a o scoate, fiind în acel timp împărat, sau principe. (Bucovina)

* Cînd are să fie o nuntă, caii plîng cu trei zile înainte. (Suceava)

* Dacă îl mănîncă pe cineva palma stîngă, va căpăta bani; dacă îl mănîncă palma dreaptă, vor sosi oaspeți. (Bucovina)

* Cînd cade bucățica de la gură îți e flămîndă o rudă apropiată.

* Cînd îți ard obrajii, te vorbește cineva de rău. (Tutova)

* Cine omoară un om, ia toate păcatele celui mort și-l poartă în spinare pe lumea cealaltă. (Tecuci)

* Noaptea nu e bine să te uiți în oglindă. (Teleorman)

* La Paști, cine merge la biserică, să-și puie un ou roșu în sîn, ca să fie totdeauna roșu. (Bihor)

* Pe morți și pe bătrîni să nu-i vorbești de rău, că le iei din păcate.

* Nu-i bine ca mama să-l sărute pe copil pe palmă, că se face tîlhar.

* Se crede că oamenii cu părul creț sînt mincinoși; cei cu părul roșu sînt răi. (Bucovina)

Weather

You could measure the distance of a storm by counting from the flash of the lightning to the sound of thunder. This is True!

Ai putea masura distanta unei furtuni, numarand de la fulger pana la sunetul sau. Este un fapt adevarat.

When the wind blows the leaves on the trees upside down there will be a bad rain.

Cand vantul sulfa frunzele din pomi cu susul in jos, va veni o ploaie torentiala.

If the deer are out early grazing there is big storm coming.

Cand caprioarele ies devreme la pascut, va urma o furtuna puternica,

Red sky at night sailors delight,
Red sky at morn sailor be warned.
This is true.

Cerul rosu pe inserat – placerea marinarilor

Cerul rosu dimineata – avertizarea marinarilor (a fi precaut)

If the cows in pastures are all lying down, it’s a sure sign of rain.

Daca vacile pe o pasune sunt toate culcate, sigur va urma o ploaie.

A ring around a winter moon means snow.

Un cerc in jurul lunii de iarna inseamna zapada.

Winter thunder means snow within 10 days.

Tunetul de iarna inseamna zapada in maxim 10 zile.

Squirrels nesting in dead trees instead of making nests of leaves means a harsh winter.

Veveritele cuibarite in copaci uscati in loc sa isi faca culcusul cu frunze, inseamna o iarna grea.

If you kill a spider indoors, it will bring rain.

Daca omori un paianjen in casa, va adduce ploaie.

If you killed a snake hang it over a fence and it will rain.

Daca omori un sarpe si il atarni de un gard, va ploua din nou.

Money

When your left palm itches, it means money coming into your pocket; when your right palm itches, it means money going out of your pocket.

Cand te mananca in palma stanga, inseamna bani care iti pica in buzunar; cand te mananca in palma dreapta, inseamna ca banii iti vor zbura din buzunar.

If you drop a fork on the floor it means you’ll get money.

Daca arunci o furculita pe podea, inseamna ca vei face de bani.

See a penny, pick it up. All day long you will have good luck.

Vezi o moneda, ridic-o. toata ziua vei avea noroc.

Don’t pick up a penny that is face down ( tails up )
It will only bring bad luck.

Nu ridica de jos o moneda cu fata in jos. Va aduce ghinion.

Health or Death

Health

If you sit too close to the TV you’ll go blind.

Daca stai prea aproape de televizor, vei orbi.

If you let your hair hang in your face you’ll go blind.

Daca iti lasi parul sa creasca peste fata, vei orbi.

If you accidentally swallow a cat or dog hair it will become a worm in your tummy.

Daca inghiti par de caine sau pisica, se va transforma in vierma in burta.

Kissing toads give you warts.
daca pupi broaste, vei face negi.

If you go out in the cold you will catch a cold.
Daca iesi in frig, vei raci.

Death

A howling dog is a sign of impending death nearby.

Un caine care urla este un semn ca va urma o moarte.

NEVER Sweep after Dark, either inside or outside, as Someone you Love will Die by Morning!

Nu matura dupa lasarea intunericului, fie inauntru fie afara, caci cieva iubit va muri dimineata.

If you plant a cedar tree then when the shad from the tree is big enough to completely cover a grave you will die. This is most likely true as Cedars are slow growing trees.

Daca plantezi un cedru, cand umbra lui va fi destul de mare sa acopere un mormant, vei muri. Este foarte posibil, intrucat sunt pomi care cresc greu.

Didn’t wash clothes on New Year’s day because if you do the person whose clothes you washed would die sometime before the year was out.

Nu spala haine de Anul Nou, pentru ca persoana careia ii partin hainele va muri inainte ca anul sa se termine.

Marriage and Weddings

Brides: During your wedding ceremony, put a penny in your shoe for good luck.

Mireselor: in timpul ceremoniei, puneti o moneda in pantof pentru noroc.

Your will have one child for every ribbon you break at your wedding shower.

Vei avea cate un copil pentru fiecare pamglica pe care o rupi la dusul nuntii.

Girls hold our feet up when you go over the railroad tracks or you will never get married.

Fetelor, ridicati picioarele cand treceti peste o cale ferata, altfel nu va veti marita.

For Brides on your wedding day.
For good luck wear: something old, something new, something barrowed and something blue.

Pentru mirese in ziua nuntii: Pentru noroc, poarta ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat si ceva albastru.

Religious, Spiritual and Ghosts

Don’t to whistle in the house (or barn) because it would call the devil.

Nu fluiera in casa sau pod pentru ca vei chema diavolul.

My cousin used to tell me if you eat in the bathroom you invite the devil to dine on your soul.

Varul meu imi spunea ca daca mananci in baie, invite diavolul sa cineze pe sufletul tau.

When someone in the household dies, cover all the mirrors so that he/she won’t come back to haunt you.

Cand cineva din casa moare, acopera toate oglinzile, astfel incat el/ea sa nu vina inapoi sa te bantuie.

When you put the pillowcases on your pillows, the opening should never face a door – otherwise evil spirits will be able to slip into the pillowcase.

Cand pui fetele de perna, deschizatura nu ar trebui sa fie indreptata spre usa – altfel, spiritele rele vor putea adormi in fata de perna.

Hold your breath going past a cemetery or ghosts will follow you home.

Tine-ti respiratia cand trci pe langa un cimitir sau fantomele te vor uramari acasa.

Whistle past a cemetary.

Fluiera cand treci pe langa un cimitir.

Now I am not dure how one holds there breath and Whistles….best to avoid the cemetery after dark.

Acum nu sunt convins cum isi tine cineva respiratia si fluiera…mai bine evita cimitirele dupa lasarea noptii.

Speak of the Devil, and he will come.

Vorbeste de Diavol si va veni.

Admonish your friends in private, praise them in public. = Pe prieten în spate sã-l bati.

– Adore the rising sun = A se pune bine cu stapînirea

– Adversity makes a man wise, not rich. = Necazul te face intelept, nu bogat. / Cine pãgubeste se întelepteste.

– He is a fool (ass) that brayeth against another fool (ass). = Cine cunoaste pe prost e si mai prost decât el.

– He is afraid of his own shadow. = Se sperie de umbra lui, si se uitã-n urma lui.

– After a thrifty father, a prodigal son. / After a great getter comes a great spender. / The father buys, the son bigs, the grandchild sells, and his son begs. = Tatãl adunã paiele ca aurul, fiul risipeste aurul ca paiele. / Banii strângãtorului pe mâna risipitorului. / Unul adunã, altul risipeste.

– After a manner = Intr-un fel sau altul (cumva)

– After a storm comes a calm. / After black clouds, clear weather. = Dupã furtunã, vine si vreme bunã. / Dupã ploaie asteaptã si senin.

– After black clouds, clear weather. / After a storm comes a calm. = Dupã nori îi si senin, dupã dragoste si suspin. / Dupã vreme rea, si senin.

– After death the doctor. = I-a venit doctorul dupã moarte.

– After joy comes annoy. / Sadness and gladness succeed each other. = Dupã bucurie vine întristare.

– After meat, mustard. / After dinner, mustard. / After death the doctor. = Dupã ploaie vine si el cu ipingeaua.

– After pleasure comes pain. / After your fling, watch for the sting. / After joy comes annoy / no pleasure without pain. = Dupã plãcere vine durere.

– After the work is done, repose is sweet. = Dupã lucru e bun repausul. / Dupã muncã, odihna plãcere dulce ne aduce.

– Against heavy = In conditii extrem de grele (vitrege)

– Against the collar = Cu chiu cu vai (fara tragere de inima)

– For age and want save while you may: no morning sun lasts a whole day. / Spare when you`re young and spend when you`re old. = Cine adunã la tinerete are la bãtrânete. / Seamãnã la tinerete ca sã ai ce culege la bãtrânete.

– Old age is sickness of itself. / An old man is a bed full of bones. = Nici o boalã nu-i mai grea ca boala bãtrânetelor. / Bãtrânetele nu vin singure, ci cu multe nevoi.

– Agree like cats and dogs (agree like harp and harrow) = A se intelege precum cainele si pisica

– Ahead of time = Inainte de vreme

– Ill air slays sooner than the sword. = Aerul spurcat viata ti-o moleseste; departe de el.

– Alight on the lure = A înghiti momeala

– Alive and kicking = In putere (foarte activ)

– Be all at sea. = A fi complet dezorientat.

– Be all in one story = A fi cu totii de acord.

– To do all in one’s power = A face tot ce-i sta in putere.

– Be all on wires = A fi un pachet de nervi. (A sta ca pe ghimpi.)

– Be all out = A face pe dracu în patru. (A se face luntre si punte.)

– Be all set = A fi gata (pregatit).

– Be all thumbs = A nu fi bun de nimic.

– All`s alike at the latter day: a bag of gold and wisp of hay. / Death is the great leveller / six feet of earth make all men equal / at the end of the game the king and the pawn go into the same bag. / Death makes equal the high and low / the end makes all equal. = Moartea nu va sã stie de averi, de bogãtie.

– All`s well that ends well. = Finea bunã, toate bune.

– Almost and very (well) nigh saves many a lie. / "they say so" is half a lie. = Când adevãrul lipseste, "asa mi se pare" s-apropie de adevãr.

– Alms never make poor. = Cel ce dã de milã nu sãrãceste.

– All along = Tot timpul (de la început)

– All along of = Din pricina (cauza)

– Although the sun shine, leave not thy cloak at home. = Pe vremea cea mai bunã, ipingeaua sã fie cu tine.

– Always taking out of the meal-tub, and never putting in, soon comes to the bottom. = De unde tot iei si nu pui, curând se isprãveste. / Sacul din care tot iei si nu mai pui se goleste.

– By and by = In curand. (In viitorul apropiat.)

– One and none is all one. / One is no number. = Unul ca nici unul. / Unul singur ca nici unul.

– If and only if = Numai si numai daca.

– Anger cannot stand without a strong hand. / If you cannot bite, never show your teeth. = Dacã n-ai putere, nu întãrâta gâlceava. / Dacã nu ai putere, ce mai atîti sfada?

– Anger is a short madness. = Mania duce la nebunie. / Omul la mânie cade-n nebunie.

– It is an ill bird that fouls its own nest. = Urâtã pasãre este aceea care îsi spurcã cuibul sãu.

– Answer in kind = A plati cu aceeasi moneda

– The anvil fears no blows. = Nicovala fricã n-are de ciocan.

– At any hand (vote) = In orice caz

– Be in a pet = A fi prost dispus. (A fi cu capsa pusa.)

– An ape`s an ape, a varlet`s a varlet, though they be clad in silk or scarlet. / An ass is but an ass, though laden with gold. = Maimuta în aur si purpurã tot maimutã rãmâne.

– Appearances are deceptive. = Aparentele însalã.

– Appetite comes with eating. / Eating and scratching wants but a beginning. = Pofta vine mâncând.

– An apple never falls far from the tree. / A chip off the old block. = Mãrul nu cade departe de pom. / Aschia nu sare departe de trunchi.

– April rains for men; may, for beasts. / April rains for corn; may, for grass. = Ploaia din mai face mãlai. / Ploua-n mai, ai malai.

– Men are blind in their own cause. = Omul poate povãtui pe altul, dar pe sine niciodatã.

– You are like the man that sought his mare, and he riding on her. / The butcher looked for his knife and it was in his mouth / you look for the horse you ride on. = Catã Nenea iapa, cãlare pe ea.

– Men are not angels. / Every man has his faults. = Om sfânt nu se poate. / Nu-i nime sfânt pe pãmânt. / Nimeni nu e usã de bisericã.

– All are not hunters that blow the horn. = Nu toate femeile cu cheile la brâu sunt gospodine.

– All are not saints that go to church. / All are not merry that dance lightly. / All are not hunters that blow the horn. = Nu tot ce poartã rasã si camilafcã e cãlugar.

– All are of the dust, and all turn to dust again. = Tarana in tarana se intoarce.

– An army of stags led by a lion would be more formidable than one of lions led by a stag. = Mai bine oaste de cerbi si comandirul lor un leu, decât oaste de lei si comandirul lor un cerb.

– An arrow shot upright falls on the shooter`s head. = Cel care aruncã piatrã în sus, peste capul sãu o aruncã.

– Be art and part in … = A fi implicat in …

– It is a sad house where the hen crows louder than the cock. = Vai de casa unde cotcorogesc gãinile si cocosul tace. / Vai de casa în care gãina cântã cocoseste.

– All of a shake / All over (all on the tremble) = Pretutindeni (peste tot)

– Aside from = In afara de

– Ask, and it shall be given you. = Cereti si vi se va da.

– An ass endures his burden, but not more than his burden. = Incarca magarul atat cat poate duce. / Încarcã-ti dobitocul pânã unde e sorocul.

– If an ass goes a-travelling, he`ll not come home a horse. / Never went out ass and came home horse. / He that sends a fool expects one / send a fool to the market (far, to france) and a fool he will return again / how much the fool who goes to rome excels the fool who stays at home. = Mãgar s-a dus, mãgar s-a întors. / S-a dus bou si s-a întors vacã.

– An ass in a lion`s skin. = Ca mãgarul îmbrãcat în piele de leu.

– An ass is but an ass, though laden with gold. / An ape`s an ape, a varlet`s a varlet, though they be clad in silk or scarlet. = Cât de mult sã împodobesti cu aur si cu argint pe cel mai frumos mãgar, tot mãgar se socoteste.

– The ass loaded with gold still eats thistles. = La fân mai mult decât la aur pofteste mãgarul. / Mãgarul duce vinul si bea apã.

– An ass must be tied where the master will have him. = Leagã calul unde zice stapânul, mãcar lupul sã-l mãnânce.

– One ass scrubs another. = Mãgar pe mãgar se scarpinã. / Vacã pe vacã se linge si porc pe porc se scarpinã.

– Two of a trade seldom agree. / The herringman hates the fisherman. = Cei de-o meserie stau în gâlcevie.

– If my aunt had been a man, she`d have been my uncle. = De-ar avea si baba ca oamenii barbã, atunci i-ar zice "ce mai mos de treabã".

=== Introducre_si_cap1 ===

INTRODUCERE

Motivul de la care am plecat în realizarea acestei lucrǎri, rezidǎ din faptul cǎ, deși trăim într-o epoca a modernitǎții ,în care știința este ridicatǎ la cel mai înalt rang, oamenii încǎ mai trăiesc înconjurați de o multitudine de superstiții și credințe nefondate al căror adevăr sau neadevăr nu a fost demonstrat vreodată. Oamenii au fost dintotdeauna superstițioși. Au respectat și respectǎ cu sfințenie o serie de superstiții și credințe nescrise, dintr-o nespusǎ fricǎ de divinitate, pentru a nu plati cumva, prin boala, in-cendii, inundații, pierderi materiale sau alte nenorociri, îndrăzneala lor de a face rabat de la acestea. Un alt motiv invocat cu predilecție in mediul rural este acela al pierderii cinstei și demnitații sociale o dată cu nerespectarea acestor legi nescrise pe care bătrânii, în mod special le țin cu strictețe și tot cu strictețe încearcă sǎ le lase moștenire, neuitând a-i îndemna pe cei mai tineri sǎ le respecte de asemenea, ba chiar le oferă întotdeauna și unele exemple negative ale nesupunerii unora sau altora.

Societatea are o influența majorǎ în cultivarea, păstrarea și transmiterea superstițiilor. De aceea demersul de fațǎ își propune sǎ demonstreze influența credințelor și superstițiilor prin identificarea unor variabile de personalitate specifice vârstei și mediului de proveniența a celor predispuși la a crede în acestea.

Existǎ numeroși factori de personalitate ce influențeazǎ capacitatea oamenilor de a crede în superstiții, Acești factori sunt implicați în adaptarea celor dominați de superstiții, la mediul în care trăiesc, și constituie o premisǎ în evidențierea fenomenului superstițional. În mediul rural toți oamenii recurg la adoptarea de comportamente superstițioase pentru a nu se simți excluși din societate ,intrând astfel de multe ori in conflict cu biserica sau cu alți indivizi liberi de astfel de superstiții si credințe. Cei dominați de superstiții asociază cu usurinta eșecul celor liberi de ele, cu îndrăzneala acestora de a nu se supune credințelor populare, superstițiilor legate de sărbătorile neconsemnate în calendarul creștin ortodox.

Din analiza principalilor indicatori rezultǎ o creștere a numărului oamenilor, atât din mediul rural cât și urban, care cred într-o serie sau alta de superstiții și credințe, care au tendința de a le respecta, deși nu cunosc originea si semnificația acestora. Considerând superstițiile și credințele ca un produs direct al imaginației, unii autori ca George Coșbuc, Gheorghe F. Ciaușanu, S.F.Marian, evidențiazǎ faptul cǎ oamenii din mediul rural, sau cei crescuți și educați în zonele și ariile unde superstițiile sunt ridicate la rang de culturǎ și lege nescrisǎ (Bucovina,Oltenia,Vâlcea ), prezintă situații și condiții sociale diferite de ale oamenilor din mediul urban și care trăiesc în zone mai puțin influențate de superstițiile și credințele populare. În consecințǎ, trebuie remodelat însuși modelul social în care trăiesc oamenii pentru a putea stopa libera circulație, sau a preveni apariția și proliferarea acestor superstiții și credințe și a manifestărilor generate de ele. Din aceasta perspectiva superstițiile și credințele constituie, nu atât o problemǎ de sancțiune socialǎ, ci una de reconstrucție și ameliorare a mediului socio-cultural. Frecvența cu care se produce fenomenul superstițional în rândul oamenilor și mai ales aspectul de fenomen cronicizat pe care îl dobândește, ne determinǎ sǎ privim superstițiile și credințele cu toatǎ responsabilitatea, deoarece este oarecum periculos și duce la efecte negative atât în plan psihologic, individual (o alterare a imaginii de sine), cât și în plan social, fiindcă practicarea și susținerea unor superstiții și credințe stigmatizează practicanții și sustinǎtorii.

Validarea ipotezelor mă conduce în a afirma cǎ domeniul selectat de mine este foarte vast și necesitǎ o atentǎ cercetare.

CAPITOLUL I

Conceptul de superstitie si credinta

Teorii si modele explicative

Credințele și superstițiile poporului român sunt un tezaur nesecat în continuǎ perpetuare și dezvăluire, ce atestǎ fǎrǎ tăgadǎ capacitatea creatoare și talentul anonimilor, descendenți ai aezilor și histrionilor. Aceste producții literare apărute încǎ din vremea păgânismului au fost transmise pe cale orala sau prin intermediul pergamentelor, pe care dieci, învǎțǎtori, copiști le-au transmis de la producători publicului, transmițând o serie de învǎțǎturi perene.

Data și locul de naștere al credințelor și superstițiilor se regăsesc în memoria colectivǎ dintotdeauna și de oriunde, ele fiind capabile de a se adapta celor mai diverse compartimente pe care le oferă speciile și subspeciile lirice și epice. „Asupra originii acestor superstiții și credințe s-a făcut aprecierea cǎ își au începutul deodată cu primele raze ale creștinismului însǎ nici decât ǎa le căutǎm la latini deoarece știm cǎ ginta născutǎ pe malurile Tibrului era lipsitǎ de orice poezie poporalǎ ca unicǎ sub soare în aceastǎ privințǎ.”

Mai mult, unele întâmplǎri reale au cǎpǎtat statutul de superstiții. Substratul superstiției, în orice formǎ s-ar prezenta ea, este o combinație de fricǎ și credințǎ în ceva ireal, imaginar. Un imaginar subiectiv și/sau colectiv și o fricǎ la fel de imaginarǎ, care nu are de-a face cu iubirea pe care ne-a arătat-o Mântuitorul nostru în « sǎ vǎ iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu pe voi ».Credința creștinǎ nu este o superstiție, nu este credința ceva imaginar, ci credința intr-un Dumnezeu personal. Credința este participarea la aceastǎ iubire. Credințele românilor sunt complexe, complicate, manifestările lor sunt variate, numeroase și de neînțeles datoritǎ negǎsirii motivului psihologic, sau datoritǎ faptului cǎ poporul a pierdut temeiul credințelor păstrând și transmițând doar manifestările acestora.

Credințele au devenit cu timpul superstiții, iar uneori superstiția este mai puternicǎ decât religia. Superstiția nu-i altceva decât o teamǎ nesăbuitǎ de divinitate,o religie a fricii lăsatǎ de religiile primitive și care nu a dispărut în fața religiilor superioare (creștinismul, budhismul, mahomedanismul).

Putem observa în limbajul poporului român mai puține înjurături legate de elementele cultului pǎgân -soare, lunǎ stele, cer- și mult mai multe legate de obiectele și simbolurile sacre creștine -cruce, icoanǎ, lumânare, cearǎ. Și asta, datoritǎ faptului cǎ păgânismul nu a cedat definitiv in fața creștinismului .

România este o țarǎ europeanǎ cu o bogatǎ istorie, o țarǎ populatǎ, preponderent, de români, cât și de multe minoritați naționale: ucraineni, bulgari, găgăuzi, ruși, evrei, țigani, nemți, cehi etc. În același timp, aici s-au păstrat multe tradiții multiseculare. Neobișnuit poate părea faptul cǎ mozaicul polietnic al acestui teritoriu nu s-a șters din tradițiile populare, ba din contra le-a imbogǎțit cu noi calitǎti, dându-le un nou colorit și formând un original conglomerat de credințe,superstiții, ritualuri, etc. omniprezente în satele Moldovei.

Atât la români cât și la alte popoare, cele mai superstițioase sunt femeile. Credulitatea femeilor, indiferent de mediul de trai ,de vârstǎ, de studii, este mult mai puternicǎ decât a bǎrbaților. „Femeia are un caracter conservator prin excelențǎ, care se întemeiază pe tradiție și este mai puțin propriu pentru inițiativǎ.”

În același timp femeile sunt mai minuțioase și mai fricoase, ele păstrând si transmițând cele moștenite din bătrâni cu persuasiune, chiar fǎrǎ a le verifica veridicitatea.

Multe superstiții sunt total absurde, lipsite de rațiune, de orice urmǎ de elementarǎ judecatǎ omeneascǎ. Cu toate acestea multe dintre temerile oamenilor, de foc, de foamete, de înec, de boala, au fost asociate în timp cu zilele în care creștinii sărbătoresc anumiți sfinți. Așa se face cǎ, mai ales în mediul rural, sǎ lucrezi în ziua de Sfântul Haralambie sau în cea de Sfântul Foca e o tragedie în toata regula. Nu se lucrează de Foca pentru cǎ iei foc. E rău de înec și de Sfântul Nicolae de varǎ. Se îneacă puii, animalele, chiar și omul numai dintr-o picăturǎ de apǎ. De Sfântul Haralambie, purtătorul de boalǎ, nu se lucrează pentru cǎ e rău de boalǎ.

O dată cu apariția creștinismului a fost nevoie sǎ se renunțe la o parte din credințele păgâne, dar acestea s-au păstrat în rândul poporului căci, era greu sǎ-i determini pe oamenii care au fost păgâni și apoi au trecut la creștinism, sǎ renunțe deodată la obiceiurile lor din strǎmosi, sǎ-și uite idolii, sărbătorile, zeii, credințele și superstițiile.

Superstițiile și credințele constituie un depozit inepuizabil de ințelepiune cronicǎ si fǎrǎ vârstǎ, un furnizor al unor practici vitale, cu un destin ce se confundǎ cu al omului insuși, creatorul și stăpânul lor. Superstițiile și credințele pot fi înțelese si interpretate, explicate și descrise. Dicționarul explicativ al limbii române (Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998) relateazǎ : superstiție/superstiții, =prejudecată care decurge din credința în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămășițe ale animismului și ale magiei cu proveniența din franțuzescul superstition sau latinescul superstițio.

Noul dicționar explicativ al limbii române (Editura Litera Internațional, 2002) relateazǎ: superstiție/i =1) credință primitivă în forțe supranaturale. 2) la plural ansamblu de astfel de credințe. 3) comportament bazat pe credința în forțe supranaturale. 4) credință în semne prevestitoare.Aceste definiții nu sunt fără valoare, dar, fără îndoială, cǎ sunt foarte puțin explicative și nu ne deschid porțile unei înțelegeri mai profunde și mai adevărate a superstiției, adică (1) frica sau fricile și (2) credința în ceva ce nu are bază, realitate. Substratul superstiției, în orice formă s-ar prezenta ea, este o combinație de frică și credință în ceva ireal, imaginar. Un imaginar subiectiv sau/și colectiv de tipul arhetipurilor culturale de care vorbea Jung și o frică la fel de imaginară.

Superstițiile si credințele poporului roman sunt izvorâte din nevoia de a însoti prin cuvânt principalele întâmplǎri sau evenimente din viața oamenilor, dar la nici un popor nu constituie o culturǎ complet originalǎ deoarece toate moștenesc câte ceva din numeroase alte culturi anterioare și intrǎ în contact cu alte popoare și alte culturi pe care le influențeazǎ și de care sunt influențate. Poporul nu se mulțumește doar cu ceea ce împrumutǎ, simțind nevoia sǎ adapteze totul la propria culturǎ, la propriile nevoi imprimând acestor împrumuturi pecetea personalitǎții sale, a propriei capacitǎți de asimilare , de interpretare, creare și dezvoltare.

Superstițiile au luat naștere din religie, fiind în momentul apariției lor religie pentru popor. Unele au mai rămas și astăzi religie pentru popor, altele doar pentru anumiți oameni. În prezent superstiția ține locul de religie doar pentru popoarele necreștine, la popoarele sălbatice care încǎ se mai închinǎ zeilor.

Altele au devenit credințǎ deșartǎ căci pe parcursul trecerii lor prin timp și-au pierdut temeiul, s-au golit de conținut.” Acu ori de unde am avea credințele, obiceiurile, ele nu trebuie căutate numai în fapte istorice ci în mitologie și iarǎși mitologie, în metafizica popoarelor, în religia lor. Și dacǎ odată ele au luat naștere din religie, sunt religie pentru popor și astăzi așa cǎ ceea ce ni se pare credințǎ deșartǎ , a fost cândva adevăr, care, ori și-a pierdut temeiul ori s-a tocit într-atâta cǎ astăzi a devenit o formǎ goalǎ , un fel de coajǎ de ou din care cu vremea îndelungatǎ, s-a evaporat tot conținutul.”

Se dǎ dreptate celor ce doresc sǎ caute un cosmos românesc, dar nu se poate identifica semnificația fiecărui element. «Superstițiile constituie o adevăratǎ religiune a celor mulți și este mereu în putere, fiindcă este cea mai veche forma a religiunii, un amestec de sfǎrâmituri din animism , fetișism si naturism.» Ele sunt fereastra străveche prin care poporul român privește universul și implicǎ diferite relații între om și univers. Aceste credințe ale poporului sunt „ ințelepte și poetice „.Chiar dacǎ nu le înțelegem le credem „ căci cu religia inimii suntem totdeauna de acord „iar credințele și superstițiile sunt „religie a sentimentelor ‘’.Sunt cu mult mai puternice decât religia asupra oamenilor, îi influențeazǎ și îi dominǎ chiar dacǎ filozofia demonstrezǎ neadevărul lor. Dominǎ mare parte din oameni datoritǎ vechimii lor și ariei de răspândire.

În credințele si superstițiile românilor un rol important îl au visurile. Acestea  aratǎ starea în care ne aflǎm, dacǎ suntem robi ai patimilor, ai diavolului sau ai lui Dumnezeu. Ele dezvăluie sănătatea sau boala noastră. Sunt interpretate în funcție de elementele importante care apar în vis, acestea fiind ridicate de popor la rang de simboluri universale comune tuturor oamenilor. Sărbătorile păgâne erau solare, adică sărbătoreau fenomene din natura și mișcǎrile soarelui. De aceea existǎ și numeroase superstiții legate de fenomenele naturii după care oamenii încǎ se mai ghideazǎ, ignorând uneori chiar și părerea specialiștilor, bazându-se mai degrabă pe credințele și superstițiile lor empirice.

Norii
În cele mai multe pǎrți se crede cǎ norii sunt aburi care, fie ies din pǎmânt, fie din ape, fie sunt aruncați pe nǎrile unui balaur obosit care ridicǎ apa din râuri și mǎri.

Se crede și cǎ norii sunt o țesǎturǎ aflatǎ în cer, la Dumnezeu, care o coboară de câte ori vrea sǎ dea ploaie sau cǎ norii ar fi scara pe care Dumnezeu coboară sǎ vadă ce fac oamenii pe pǎmânt.

Existǎ și credința mai veche conform căreia norii sunt boii Soarelui, care cară apǎ la curtea sa. Iar când Soarele nu incǎlzește și deci nu-i vede, boii mai aruncǎ din apǎ pentru a-și ușura povara și atunci plouǎ.
Se crede și cǎ norii se lasă din cer pe ape pentru a bea apa, pe care o ridicǎ apoi cu ei, însǎ oamenii nu-i vǎd, deoarece se lăsǎ sub forma de negurǎ, ușoarǎ
Stăpânul norilor diferă și el in credințele populare românești. În une-le zone, acesta este Dumnezeu sau Sfântul. Ilie, apărând deasemenea și Sfântul Petru în aceastǎ calitate. În altele, stăpânul norilor e un monstru pe nume Eortan, care trǎiește în peșteri pustii.

Însǎ credința cea mai răspânditǎ e cǎ solomonarii sunt cei care poruncesc norilor, mergând cǎlare pe balauri. Mișcarea norilor e explicatǎ prin răsuflarea balaurului obosit și așa se poate ști în ce parte merg solomonarii. În unele sate se spune cǎ norii se mișcǎ fiindcă sunt atrași de munți, iar in altele se crede cǎ existǎ doua feluri de nori, cei care se ridicǎ de pe ape și cei care se ridicǎ de pe păduri. Aceștia sunt certați unii cu alții și când se întâlnesc se luptǎ aruncând fulgere.

Norii mai apropiați de pǎmânt se numesc “nori intunecoși”, “nori negri”, “nori bivoli” sau “nori de ploaie”. Pentru cǎ se crede cǎ ei reprezintă răzbunarea solomonarilor, se numesc și “balauri”. De asemenea, pentru cǎ apar ca o masǎ imensǎ, se intâlnește și denumirea de “nori grași”.
Norii mai înalți sunt numiți “nori albi” și prevestesc vreme bunǎ, secetǎ sau ninsoare. Dacǎ sunt mai groși, va veni grindina (caz în care se numesc “nori valcanoși”), iar dacǎ sunt mai ușori, vor aduce zăpada.
Norii cei mai înalti prevestesc vreme bunǎ și se numesc “nori creți”, “nori mǎrunți”, “norii mieilor”. Aceștia sunt cunoscuți ca “oile lui Dumnezeu”.
Existǎ și alte credințe care prevăd vremea în funcție de starea norilor: dacǎ norii au culoare trandafirie, vremea e bunǎ, iar dacǎ sunt nori de Crăciun, vara va fi îmbelșugatǎ. Dacǎ norii se lăsǎ în jos după ploaie, se va însenina, în schimb, dacǎ norii fug în sus, e semn de vreme rea. La fel se va întâmpla când norii aleargă pe cer.

Ploaia

În tradiția popularǎ româneascǎ, ploaia poate fi regăsitǎ în diverse ipostaze. Astfel, ea este fie apa pe care Dumnezeu o aruncǎ pe pǎmânt, fie apa ridicatǎ de balauri din ape, fie sudoarea norilor sau chiar a balaurilor.
Balaurul (zmeul) e lăsat de Dumnezeu sǎ aducă ploile pe pǎmânt, în funcție de cât de buni sau rǎi sunt oamenii.

Balaurul ploii e un șarpe care n-a muscat pe nimeni timp de doisprezece ani și n-a văzut niciodată un om. Acesta crește, îi cresc aripi și picioare și devine un zmeu. Când iese din pădure, copacii îi fac loc sǎ treacă. El se ridicǎ în nori, unde stǎpânește tunetul, fulgerul, ploaia și grindina. Când în cer se aud bubuituri, balaurii îl caută pe diavol pentru a-l omorî.
Zmeii îi spun lui Dumnezeu sǎ-i omoare pe oameni trimițând ploile, însǎ acesta e milostiv și le spune sǎ mai aștepte.

Se crede cǎ ploile bune pentru pǎmânt sunt trimise de Dumnezeu, iar cele distrugătoare, cu furtuni și grindinǎ sunt trimise de solomonari.
În unele legende apare o ființǎ atotputernicǎ numitǎ “sorb”. Acesta bea apele, (uneori chiar le seacǎ) sau soarbe broaște și balauri. Astfel se explicǎ ploile cu broaște. Asupra acestei ființe are putere Sfântul Ilie.
Alte credințe spun cǎ Sfântul Ilie se plimbǎ într-un car care, pentru a nu aluneca de pe cer, are niște cuie pe roti. Aceste cuie găuresc cerul, iar apa se scurge pe pǎmânt sub formǎ de ploaie.

Existǎ o multitudine de semne care prevestesc ploaia, ca și o mulțime de semnificații ale acesteia.

În legăturǎ cu zilele sǎptǎmânii, ploaia care începe marți sau sâmbătǎ durează mult, cea de luni ține o sǎptǎmânǎ, iar cea de joi douǎ sǎptǎmâni.
Semnele prevestitoare de ploaie sunt de asemenea multe si diferă foarte mult. Fiecare persoanǎ, dacǎ este întrebatǎ știe cel puțin câteva superstiții în legăturǎ cu semnele prevestitoare de ploaie. Asta nu presupune, bineînțeles și o încredere acordatǎ acestor semne. Așadar în funcție de satul sau de vârsta persoanei întrebate ploaia ar putea începe când dimineața sunt nori la răsărit, când soarele sau luna are împrejur un cerc strălucitor, când luna răsare în nori, când pe cerul senin se vede clar Calea Lactee (drumul lui Traian),sau luceafărul e întunecat, sau curcubeul apare dimineața, sau vântul bate dinspre sud ,când norii merg în sens opus vântului. Se mai spune cǎ celor care mǎnâncǎ direct din oalǎ le va ploua la nuntǎ. La fel se întâmplǎ cu cei care nu-și hrănesc bine pisicile și cu fetele mari care stau de vorba în pragul casei (acestora le va ploua și la înmormântare). Dacǎ se îneacă cineva, va fi ploaie mare, iar dacǎ un om se desparte foarte greu de viatǎ, la înmormântarea sa va ploua. Va mai ploua și atunci când găinile nu se culcǎ atunci când se inserează, când porcul e neliniștit, ia paie în gurǎ și le mutǎ de colo-colo ,când se bat berbecii în capete,sau dacǎ smulgi iarba cu mâna.

În credințele populare, ploaia cu soare apare atunci când o fatǎ mare sau o babǎ rǎmâne însărcinatǎ. Se mai spune și cǎ își bate dracul nevasta sau își însoară feciorii sau cǎ se mărita strigoaiele sau se însoară țiganii.
Ploile care durează mult și acoperă multe ținuturi apar când se sinucide cineva, când se face moarte de om sau când moare o strigoaicǎ.
Când plouǎ prea mult, pentru a opri ploaia, se face slujbǎ la bisericǎ, se trag clopotele sau se furǎ icoana sau toaca bisericii și se aruncǎ într-o fântânǎ. De asemenea, dacǎ scoți o broascǎ din gura unui șarpe cu o nuia, cu acea nuia poți sǎ oprești ploaia. Pentru aceasta, se mai înfige în curtea casei un topor. Dacǎ nu plouǎ timp îndelungat trebuie sǎ furi tiparele de cărămizi ale țiganilor și sǎ le arunci în fântâni căci ei leagă ploile, sau sǎ stropești țiganii cu care te intâlnești.

Fulgerul, trăsnetul și tunetul

În concepția popularǎ, fulgerul, trăsnetul și tunetul sunt acte de pedepsire și răzbunare ale unor ființe supraomenești.

În unele locuri, fulgerul apare atunci când zmeii din nori se bat cap în cap, însǎ credințele cele mai răspândite sunt legate de Dumnezeu și Sfântul Ilie. Astfel, fulgerul e lumânarea pe care Dumnezeu o aprinde pentru a caută diavolii sau duhurile rele, sau apare atunci când Dumnezeu, Sfântul Petru sau Sfântul Ilie scapǎrǎ pentru a-și aprinde luleaua.
In cele mai multe pǎrți se crede cǎ stăpânul fulgerelor, trăsnetelor și tunetelor e Sfântul Ilie și cǎ acesta le folosește ca sǎ trăsnească dracii sau când e supărat pe oameni pentru cǎ și-a pierdut cojocul.
Atunci când fulgerǎ, omul trebuie sǎ-și facă semnul crucii de trei ori pentru ca sǎ fugǎ dracul de el și sǎ nu fie trǎsnit.

Vântul
Vântul apare fie ca prieten al oamenilor, fie ca spirit malefic.Vântul apare și ca un voinic frumos, solul lui Dumnezeu, ca un balaur mare, care suflǎ doar pe o narǎ, pentru a nu distruge Pǎmântul, sau ca un om imens cu nouǎ nǎri, pe care suflǎ pe rând.

Printre varietatea de credințe, se evidențiazǎ și cele în care apare ca un flăcău orb, blestemat de pǎrinți sǎ se lovească de tot ce-i iese în drum, ca un om puternic, blestemat de Dumnezeu sǎ răcorească Pǎmântul cu răsuflarea sa, ca un moșneag care atunci când se supară începe sǎ sufle, ca un copil, sfânt sau ca un șarpe mare.

Vântul nu poate fi văzut de oameni pentru cǎ pielița transparentǎ de la ceapǎ, usturoiul, sau ouăle mâncate se pune pe ochi și-i împiedicǎ sǎ-l vadă.
Vânturile apar ca fiind fie în număr de patru, pentru fiecare punct cardinal, fie douǎsprezece, pentru fiecare lunǎ a anului. Se spune cǎ pe aripile vântului călătoresc zmeii sau sufletele morților, către Rai și Iad.

Vânturile care încep ziua sunt mai mari și țin mai mult decât acele care încep noaptea. Când bate vânt mare, s-a pușcat ,s-a spânzurat ori s-a aruncat cineva în apǎ; si-a făcut moartea cu mâna zice poporul
Grindina
Poporul considerǎ cǎ grindina e ploaie înghețatǎ de răsuflarea balaurilor și putere asupra ei au, fie solomonarii, fie Dumnezeu, Sfântul Ilie sau Sfântul Petru.

Semnele prevestitoare de grindinǎ sunt căldurile foarte mari, când în aer e liniște de mormânt sau când se bat în capete boii și berbecii.
Pentru a alunga grindina, se trag clopotele, se aprinde tămâie în mijlocul curții, se înfige în pǎmânt un obiect de fier sau se aprinde lumânarea de la Înviere.

Înainte de Sfântul Ilie sǎ nu arunci cu mere în sus cǎ bate piatra peste ogorul tău cât merele. Când ciocnești ouǎ de Paști are sǎ plouǎ cu piatrǎ. La fel se întâmplǎ și dacǎ vei turti prunele înainte de Sânziene, dacǎ vei lucra în Joia Verde, a noua joie după Paști, sau în toate cele noua de pânǎ atunci. Se poate stopa grindina înfigând un cuțit în pǎmânt, sau toporul și punându-i sare pe muchie.

Zăpada
Se spune cǎ, dacǎ de ziua sa Sfântul Nicolae nu gǎsește pǎmântul alb, atunci își scuturǎ barba pentru ca de Sfântul Nicolae și de Crăciun trebuie sǎ existe zăpadǎ. De asemenea se spune cǎ va ninge atunci când câinele se tǎvǎlește pe jos, ceaunul arde pe fund, ciorile se strâng grămadǎ, pisica se ghemuiește cu spatele la foc, sau fulgerǎ iarna .Prima zi în care ninge trebuie ținutǎ minte pentru a semăna în aceasta zi bostanii, ca sǎ crească mari și frumoși.

CAPITOLUL II

Crendinte si superstitii romanesti versus englezesti

Multe practici și superstiții întrebuințate de strămoașele noastre au dispărut, odată cu ele sau cu urmașele lor. Puține dintre ele au mai dăinuit totuși până la mijlocul secolului al XX-lea și fiind pe punctul de dispariție consemnăm câteva dintre ele.

2.1. Sfântul Nicolae

Superstiții în lumea satului sunt multe și variate. La ele poate participǎ oricine. Sărbătorile de iarnǎ, de exemplu, sunt însoțite de colinzi, hǎituri, scenete teatralizate ale copiilor și maturilor de la casǎ la casǎ, vestind cu bucurie sosirea unui An Nou. Toți așteaptǎ cu nerăbdare venirea lui Moș Crăciun cu sania sa plinǎ de daruri. De obicei, copiii se pregătesc minuțios pentru aceastǎ întâlnire: își pregătesc diferite costume, mǎști, montează scenete teatralizate .De fapt, în aceastǎ perioadǎ sărbătorile calendarului agricol tradițional se suprapun cu cele creștine, legate de Nașterea lui Hristos Crăciunul.

Ciclul sărbătorilor de iarnǎ cuprins între 6 decembrie și 7 ianuarie este legat de cel mai bogat repertoriu de obiceiuri care se focalizeazǎ în jurul celor doi moși: Ajun și Crăciun. Pe meleagurile românești acestea sunt foarte bine conservate mai ales în lumea satului unde nelipsit la acest ceas de sărbătoare este colindul, umblatul cu capra, Steaua sau Plugușorul.

Acest ciclu debutează cu sărbătoarea Sfântului Nicolae, sărbătoare atât de așteptatǎ de copii. Câți dintre noi ,copii sau adolescenți, nu au așteptat cu înfrigurare dimineața de 6 Decembrie pentru a se uita dacǎ Moșu’ a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seara? Acest obicei al darurilor aduse de Moș Nicolae, s-a împǎmântenit mai mult la oraș. Este posibil sǎ fie un împrumut din țǎrile catolice,unde Moș Crăciun este cel care pune darurile în ghete sau în ciorapii anume pregǎtiți. Copiilor din mediul rural li se poate întâmpla ca Moș Nicolae sǎ le aducă și câte o vǎrguțǎ pentru cei obraznici. Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxǎ Sfântul Nicolae îi dǎ dreptul sǎ intervină în acest fel în educația copiilor. Povestea lui Moș Nicolae începe cu un bătrân numit Sfântul Nicolae care era episcop în Myra. După moartea lui legenda a fost dusǎ de pelerini în toate pǎrțile Europei.

2.2. Anul nou

Atât în trecut cât și în prezent, în legǎturǎ cu Anul Nou se cunosc unele datini dintre care amintesc: lăsarea lămpii aprinsă, calendarul de ceapǎ, punerea banilor de aur sau argint în apǎ de spălat ,obiceiul ca în prima zi a anului cel dintâi venit în casă să fie bărbat și nu muiere, etc.

O veche credință este că anul care începe va fi luminos și spornic pentru familiile care în noaptea Anului Nou vor ține lampa aprinsă până la ziuă și din acest motiv se lasă cel puțin o lampă aprinsă toatǎ noaptea.

De asemenea se practică și azi obiceiul facerii calendarului de ceapă, tăindu-se două cepe mari în două jumatati, apoi se scot din fiecare câte trei felii și după ce se așeazǎ pe masă, numerotându-se de la unu la doisprezece (fiecare număr simbolizând o lună) se pune în fiecare felie câte o linguriță de sare. În dimineața anului nou se cercetează în care felie s-a umezit sarea și în care a rămas uscată, crezându-se că așa vor fi și lunile anului, ploioase sau uscate, ca cele douăsprezece felii de ceapă. Unele familii tradiționaliste, practică în dimineața anului nou obiceiul de a pune bani de metal în apa cu care se spală pe mâini, crezând că prin această străveche practică vor avea bani în tot cursul anului. Oamenii vârstnici susțin că părinții și bunicii lor puneau bani de argint sau chiar de aur, pe vremea când circulau astfel de monede în apa cu care se spălau.

Seara, în ajunul lui Sf Vasile,fetele pun într-un vas cu apǎ un fir de busuioc și o ramurǎ de mǎr,apoi un ban ca punte,lǎsându-le astfel în noaptea Anului Nou,pentru a-l visa pe tânǎrul ce le va lua în cǎsǎtorie .

Se spune că acel obiect pe care îl ții în mână de Anul Nou, la douǎsprezece noaptea, sau cel pe care pui mâna imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieții tale în anul care vine. Dacă ții bani în mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă îți ții iubita de mână, îți va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ții paharul în mână, va fi un an vesel. O dorință pusă la miezul nopții de Revelion are toate șansele să se împlinească Aduce ghinion să intri în noul an fără nici un ban în buzunar, e bine să aveți bani (mai ales noi) în fiecare portofel .E bine să nu vă găsească anul nou cu datorii, altfel veți avea datorii tot anul. Primul om care va trece pragul în prima zi din noul an va influența tot anul ;persoanele blonde sau roșcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc .Prima persoană care va suna sau va bate la ușă în prima zi din noul an trebuie primită. Dacă prima persoană care va intra în casă e femeie va fi un an prost,iar dacǎ prima persoana e bǎrbat va fi un an norocos .Nu trebuie să aruncați nimic din casă în prima zi de an nou, nici măcar gunoiul! E bine ca ceva sau cineva să vă intre în casă în prima zi din anul nou, nu să iasă! Nu spălați nimic în prima zi a noului an. E bine înaintea anului nou să faceți curățenie și în cele mai ascunse unghere. Îmbrăcați ceva nou pe 1 Ianuarie. Nu spargeți nimic în prima zi a noului an.Nu plângeți în prima zi a noului an. Faceți mult zgomot la miezul nopții pentru a alunga spiritele rele (clopoței, petarde, etc.).Nu împrumutați bani și nu faceți datorii pe 1 ianuarie. E semn rău să spargi ceva în noaptea de Anul Nou. E semn rău dacă strănuți în noaptea de Anul Nou. Aduce noroc să mănânci carne de porc sau linte de Anul Nou. E bine să vă îmbrăcați în roșu în noaptea de Revelion. Nu înjurați și nu folosiți cuvinte urâte în ajun de An Nou. Lăsați ușa, geamul, dulapurile deschise în noaptea de Anul Nou. Se zice că ceea ce faci în ajun de An Nou vei face tot anul următor.

2.3.Sfântul Vasile

Întâi ianuarie, ziua Anului Nou, este închinată de biserică Sfântului Vasile. Umbrită de petrecerea de Revelion, sărbătoarea Sfântului Vasile se mai ține încă la sate, dar și acolo predomină cu această ocazie practicile magice de ghicire a viitorului, practici cu un vădit caracter păgân. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadociei. Arhiepiscop de Cezareea în timpul împăratului Constantin cel Mare, el a încetat din viață la vârsta de cincizeci de ani, chiar în ziua de 1 ianuarie.

Ritualul creștin de pomenire a Sfântului Vasile în prima zi a anului nu a reușit să înăbușe obiceiurile păgâne legate de descifrarea viitorului. În nici o altă zi a calendarului actele divinatorii, vrăjile și descântecele nu sunt mai numeroase ca în ziua ce marchează trecerea de la un an la altul.

Cel mai răspândit ritual de "citire" a viitorului este, probabil, obiceiul punților. Puntea se alcătuiește din două crăci în formă de furcă, între ramurile cărora se pune, de-a curmezișul, un băț. Ea simbolizează un pod aruncat între malul anului ce se încheie și cel al anului care stă să vină. Fiecare fată trebuie să aibă puntea ei, ca să poată visa noaptea ce i-a fost hărăzit să i se întâmple în noul an.

Un alt obicei, practicat încă, este masa de Sfântul Vasile. În jurul mesei se aduna un grup de flăcăi și fete. Sub pânza feței de masă se așază, în fiecare colț, un obiect a cărui semnificație e cunoscută de toți participanții. De pildă, într-un colț se așază un ban, în altul o bucată de mămăligă, în al treilea o oglindă, iar în ultimul colț o bucată de cărbune. Așezarea obiectelor se face fără știința băiatului sau a fetei ce urmează să aleagă unul dintre colțuri. Obiectul aflat sub fața de masă în locul ales va indica lucrul de care tânărul va avea parte în cursul anului viitor: cel care a nimerit banul va fi bogat, cel care a aflat mămăliga va avea parte de bucate din belșug, cel care a găsit oglinda va avea chip frumos, iar cel care a dat peste cărbune va fi rău și cu inima neagră.

Obiceiul perilor de porc încearcă să anticipeze căsătoria. Pe vatra în-cinsă din casă, un băiat și o fată așază, fiecare, câte un fir din părul por-cului. Încălzindu-se, firele se vor răsuci și vor sfârâi. Dacă în acest moment ele se apropie, cei doi se vor lua, iar dacă firele se îndepărtează, tinerii nu se vor căsători.

2.4. Boboteaza

Și de Boboteaza sunt legate anumite credințe și superstiții, care, mai ales la sat, se respectǎ cu sfințenie. Așa se face cǎ șase sǎptǎmâni după sărbătoarea "Botezului Domnului" nu se spală rufe, "ca-i rău vara de potop de ape". La fel se procedează și după Boboteaza, când nu se spală șase sǎptǎmâni, pentru cǎ, spune mǎtușa Floarea, "speli în agheazma din Iordan, care se face pentru sporul casei, pentru stropit în grǎdinǎ și împotriva gângăniilor"

Ziua de șase ianuarie este rânduită în tradiția bisericii ca dată de cinstire a Botezului lui Iisus. În ajunul Bobotezei, preotul umblă din casă în casă sfințind fiecare încăpere cu aghiasmă și împărțind fire de busuioc. În credința poporului român se spune cǎ cerurile s-au deschis îndatǎ ce Domnul Hristos a ieșit din apa Iordanului.De Boboteazǎ are loc sfințirea apelor, practică strǎveche de purificare a apelor de forțele răului cu multe semnificații pozitive și negative.Se spune cǎ oricine intrǎ în apǎ în ziua de Boboteazǎ este aparat de toate bolile. La fel ca și Crǎciunul și Boboteaza este precedata de un ajun mai deosebit,ajun ajun ce concentreazǎ o multitudine de practici și credințe ce decurg,în special,din datina numitǎ umblatul preotului cu botezul sau Chiralesa,un fel de colind al copiilor acompaniat de clinchete de clopoței, menit să aducă gazdelor holde bogate în noul an și să alunge din văzduh spiritele rele,un obicei de purificare a spatiului. Existǎ credința cǎ, strigând Chiralesa,oamenii capǎtǎ putere,toate relele fug, iar anul va fi curat pânǎ la Sfântul Andrei. Venirea preotului este asteptatǎ cu cea mai mare nerǎbdare în special de fetele mari ;acestea, atunci când îl zǎresc venind, iau mǎrgelele,cerceii și șase boabe de grâu și le pun sub pragul pe unde urmeazǎ a trece preotul. Puse sub pernǎ în noaptea dinspre Boboteazǎ,se zice cǎ vor ajuta fetele sǎ-și viseze ursiții. Magia premaritalǎ din ajunul Bobotezei are însǎ în centrul ei busuiocul,comunitǎțile tradiționale socotind aceastǎ plantǎ totem, investind-o cu numeroase atribute erotice; acum, "fetele sau femeile fac tot posibilul sǎ rupǎ, sǎ cearǎ, sǎ fure busuioc din sfeștocul popii", urmând ca, pus sub perna, acesta sǎ le aducǎ în vis barbatul hǎrǎzit de Dumnezeu. Bucovinenii socot cǎ oamenii l-ar fi acoperit la botez pe Domnul Hristos cu busuioc; de atunci se spune cǎ se folosește busuiocul pentru stropit cu agheasmǎ.
De obicei, în întâmpinarea preotului iese gospodarul casei, având în mâini o lumânare aprinsǎ. Gospodina are grijǎ sǎ arunce înaintea popii grǎunțe de porumb, sperând cǎ astfel va avea noroc la ouǎ; dacǎ nu poate arunca grǎunțele, le pune sub așternutul unde urmeazǎ sǎ stea preotul. Acesta stropește cu agheasmǎ toatǎ gospodǎria, uneori urcând și în pod, credința generalǎ fiind cǎ agheasma alungǎ Necuratul și duhurile rele. Apoi, preotul este invitat, destul de insistent, sǎ se aseze pe pat și sǎ guste din bucatele de pe masǎ. Știind cu câtǎ tǎrie cred fetele cǎ altfel nu le vor sta pețitorii, iar femeile cǎ nu le vor sta primǎvara cloștele pe pui, preoții, de voie, de nevoie, se așeazǎ altfel, riscǎ sǎ fie petrecuți – e adevǎrat, pe furiș – cu cociorba. În acest caz, gospodina se pune pe locul unde ar fi trebuit sǎ stea popa. De regulǎ, preotul primește un fuior de cânepâ sau, mai recent, de bumbac, spunându-se despre acest fuior cǎ este barba lui Hristos și cǎ de el, pe de o parte, se vor prinde toate relele iar, pe de altǎ parte, cǎ Maica Domnului împletește din ele saci, cu ajutorul cǎrora la Învierea morților,urmeazǎ a salva suflete din iad.

Ajunul Bobotezei este îndeobște o zi de post. Se spune despre aceia care țineau post negru cǎ vor putea sǎ întoarcǎ ploaia și grindina. Fetele mari țineau post în credința cǎ Dumnezeu le va da bǎrbați buni, cuminți și frumosi.
La Boboteazǎ, datina cea mai importantǎ este Iordanul sau Sfințirea cea mare a apei. Se spune cǎ oricine ar intra în aceastǎ zi în apǎ este apǎrat de toate bolile. Sfințirea apei se face într-un loc special amenajat lângǎ o fântânǎ sau o apǎ curgatoare, aici fetele urmǎrind cu înfrigurare momentul în care iese popa din bisericǎ; dacǎ vǎd prin preajmǎ un flǎcǎu calare pe un cal alb, norocul lor, aveau 100% sanse sǎ se mǎrite în anul respectiv. Se crede cǎ, atunci când preotul aruncǎ în apǎ crucea, dracii ies din apǎ și o iau la fugǎ.

Momentul luǎrii agheasmei provoacǎ o îmbulzealǎ generalǎ, cauza constând într-o credințǎ conform cǎreia agheasma luatǎ înaintea altora e "mai bunǎ pentru dragoste, cinste, mǎritare". Din aceastǎ agheasmǎ beau toți ai casei, punându-se chiar și în mâncarea vitelor; agheasma rǎmasǎ este pǎstratǎ într-un vas la icoane, fiind, se zice, "lecuitoare de orișice boalǎ". Chiar și copiii morți nebotezați pot fi botezați, dacǎ mamele lor carǎ șapte ani la rând, de la șapte biserici, agheasmǎ mare și le stropesc mormintele. Ne putem da seama cât de mare este încrederea în puterea vindecǎtoare a apei sfințite, dacǎ s-a ajuns pânǎ la astfel de practici.
Poporul considerǎ cǎ pânǎ la Boboteazǎ e dricul iernii; de acum crapǎ gerul și iarna e pe ducǎ. Ploaia la Boboteazǎ prevestește o iarnǎ lungǎ, timpul frumos anuțtând o varǎ pe mǎsurǎ; dacǎ bate crivǎțul este semn cǎ vor fi roade în bucate, iar de curge din streașinǎ se spune cǎ se va face vin bun. Femeile mǎritate fac rǎcituri,ca sǎ le fie corpul gras și fraged ca piftia.

In ajun fetele pun busuioc prin gard și dimineața al cui va fi cu brumǎ,aceea ia bǎrbat bogat.La fel nu mǎnâncǎ nimic pânǎ a doua zi ,ca sǎ aibǎ noroc de soț frumos și harnic.

2.5.Antanasiile

Trecem de Boboteazǎ și ajungem în zilele de 16,17,18ianuarie, zile ținute pentru a feri în special copiii de diverse boli și amețealǎ. Aceste zile sunt zilele Antanasiilor adicǎ ale Sfinților Anton și Tǎnasǎ.

Ziua de 16 ianuarie este și sǎrbǎtoarea Sîn-Petrului de iarnǎ sǎrbǎtoare nelegatǎ ținutǎ de oameni pentru a nu le fi mâncate animalele de lupi. De aceea se și numeste sǎrbǎtoarea lupilor, iar Sfântul Petru patronul lupilor.

Cele trei zile menționate mai sus se mai numesc și fulgerǎtoarele sau Cercovii de iarnǎ. Sunt zile rele de ploaie ,vifore, trǎsnete și tunete.

2.6. Trif nebunul

Sfântul Trifon sau Trif cel nebun,se serbeazǎ la 1 februarie, zi ce premerge Întâmpinǎrii Domnului cǎci Trif cel nebun a îndrǎznit a lua în râs pe Maica Domnului, sau a îndrǎznit a se grǎbi și a o lua înaintea ei cǎnd aceasta mergea cu pruncul sǎu la Ierusalim, determinând-o a-l numi Trif cel nebun iar oamenii se tem și în prezent sǎ lucreze în ziua de Trif ca nu cumva sǎ înnebuneascǎ și ei. Dacǎ în ziua de Trifon nu este zapadǎ atunci se va pune,iar dacǎ este, atunci se va sparge.

2.7. Haralambie si Vlasie

Dupǎ Trif și Întâmpinarea Domnului de pe 2 februarie, urmeazǎ Haralambie vindecǎtorul de boli, pe 10 februarie. Dupǎ ce a fost sfârtecat și fǎrâmițat de cǎtre pâgâni ,Haralambie , a fost fǎcut din nou om de Dumnezeu care, drept rǎsplatǎ cǎ nu a lepǎdat legea creștinǎ, i-a fǎgǎduit cǎ nu va lǎsa sǎ se prindǎ nici o boalǎ de cei ce vor ține și vor posti ziua lui.

A doua zi dupǎ Haralambie urmeazǎ Vlasie care protejeazǎ semǎnǎturile și culturile oamenilor de învazia pǎsǎrilor cerești. Femeile însǎrcinate țin ziua de Vlasie ca sǎ nu dea naștere la copii urâți și schimonosiți.

2.8.Sîn-Toader, Mǎrțișorul,sau Baba Dochia

O sărbătoare tradiționalǎ moldoveneascǎ este "Mǎrțișorul" – simbolul primăverii. În luna martie toatǎ lumea de la noi își pune la piept douǎ fire împletite – roșii și albe, care semnificǎ renașterea naturii.

În alte regiuni toate superstițiile legate de Baba Dochia sunt asociate cu sărbătoarea Martisorului și cu Dragobetele. Mǎrțișor este denumirea popularǎ a lunii Martie ,luna echinocțiului de primăvarǎ și a Anului Nou Agrar, dedicatǎ zeului Mars și planetei Marte. Mǎrțișorul este în tradiția popularǎ, o funie formatǎ din zilele sǎptǎmânii și lunile anului adunate și răsucite într-un șnur bicolor, simbolizând iarna și vara, făcutǎ cadou de 1 Martie. La sfârșitul secolului XIX Mǎrțișorul era primit de copii, fete și bǎieți, fǎrǎ deosebire, de la pǎrinți în dimineața zilei de 1 Martie, înainte de răsăritul soarelui. Mǎrțișorul, de care se agǎța o monedǎ metalicǎ de argint și ,uneori, de aur, se purta legat la mânǎ, ulterior prins în piept sau la gât. El era scos în raport cu zona etnograficǎ, la o anumitǎ sărbătoare a primăverii (Macinici, Florii,Paște ,Arminden)sau la înflorirea unor arbuști și pomi fructiferi.Se credea cǎ purtătorii Mǎrțișorului nu vor fi pârliți de soare pe timpul verii,cǎ vor fi sǎnǎtoși și frumoși ca florile, plǎcuți și drǎgǎstoși, bogați și norocosi,feriți de boli și de deochi.Obiceiul Mǎrțișorului este o secvențǎ a unui scenariu ritual de înnoire a timpului și anului, primăvara, la nașterea și moartea simbolicǎ a Dochiei,divinitate agrarǎ și maternǎ care moare și renaște simbolic la nouǎ martie, echinocțiul de primăvarǎ în Calendarul Iulian(stil vechi).În raport cu scurgerea anualǎ a timpului , Dochia se numește Drăgaica ,sau Sînziana la 24 iunie,Maica Precista la 8 septembrie,Vinerea Mare la 14 octombrie, devenind ’’baba’’ dupǎ ce a fost, rând pe rând, copilǎ, tânărǎ, maturǎ. Dochia păstrează ,împreunǎ cu metamorfozele ei calendaristice, amintirea Marii Zeițe,(Terra Mater)și este identificatǎ cu Diana și Iuno din Panteonul roman,cu Hera și Artemis din Panteonul grecesc.

Legendele Dochiei ne introduc în atmosfera satului românesc cu economie pastoralǎ.Nelipsitele tensiuni dintre norǎ și soacrǎ sunt valorificate cu ingeniozitate pentru a reda metaforic opozițile timpului calendaristic :an vechi-an nou,varǎ-iarnǎ,frig -căldurǎ, fertilitate-sterilitate Astfel Baba Dochia,personificare a anului vechi,își trimite nora la pădure, la sfârșitul lunii februarie sǎ-i culeagă fragi copți. Tânăra nevastǎ ,gǎsește ajutatǎ de Dumnezeu,și îi aduce fragi copți. Văzând fragii copți, Dochia crede cǎ a venit vara și deci timpul sǎ urce oile sau caprele la munte. Din precauție, își pune nouǎ cojoace în spate și pornește urcușul, însoțitǎ uneori de fiul sǎu-Dragobetele-zeul dragostei.Dar, cum pleacă de acasă, începe o ploaie mocăneasca care nu a stat nouǎ zile și nouǎ nopți. Îngreuindu-i-se cojoacele în spate,le dezbracă unul câte unul pânǎ rǎmâne în ie.Zilele schimbătoare de la începutul lunii martie sunt puse de popor pe seama Dochiei care și-ar scutura din când în când cojoacele de ploaie sau de omăt. Dochia moare înghețatǎ lângă oile sau caprele sale în ultima zi a urcușului, când se lasă un ger năprasnic, iar trupurile lor s-ar vedea și azi sub forma de stanǎ de piatrǎ în diferite locuri din Carpați :Ceahlău, Vama Buzăului, Caraiman etc. Dochia intrǎ în conflict nu numai cu ciobanii care îi spun cǎ nu a sosit vremea urcării oilor la munte,dar și cu Marte căruia îi adresează cuvinte și expresii obscene .Supărat cǎ i se nesocotește puterea, Marte împrumutǎ de la fratele sǎu mai mic,Februarie, câteva zile friguroase cu care o răpune pe Dochia,înghețând-o de vie.

Din luptele aprige ale zeilor moare și renaște anual timpul, natura, mediul înconjurător. Zilele « babei »,reprezintǎ un ciclu de nouǎ sau douăsprezece zile, corespunzător cu zilele de urcuș ale Babei Dochia cu oile la munte, dedicat morții și renașterii sezoniere a zeiței agrare și a timpului calendaristic ǎn preajma echinocțiului de primăvara. Scenariul ritual desfǎșurat în « zilele cosmogonice »de înnoire a Anului Agrar este format din obiceiuri și acte magice de un rar arhaism :aprinderea ritualǎ a focurilor,afumarea curților, practici de pomenire, începerea simbolicǎ a unor activiǎțti economice. Una din superstițiile legate de ciclul babelor spune cǎ, așa cum e ziua de babe (frumoasǎ, urâtǎ întunecoasǎ, însoritǎ ) va fi firea și sufletul persoanei ursite în acel an.De tradiția Dochiei carpatice se leagă deci semnificația celui mai frumos obicei de primăvarǎ în sud-estul Europei,mǎrțișorul.

2.9.PAȘTELE

La fel, primăvara este serbat Paștele – o sărbătoare religioasǎ popularǎ în țarǎ și în lume. Oamenii se pregătesc din timp pentru a împodobi masa cu cele mai bogate bucate și vinuri, ouǎ încondeiate tradiționale și cozonaci. În timp, ouăle de Paști încondeiate au devenit drept opere artizanale departe peste hotarele țǎrii. 

Multe și variate sunt superstițiile poporului roman legate de sărbătoarea Paștelui. Ele încep cu mult înainte de Paști, adică o dată cu începerea postului numit și postul mare. Se îmbolnăvește femeia dacă spoiește sau lipește casa în Săptămâna Mare, dinaintea Paștelor.

O credință foarte răspândită e aceea că-i vor asuda mâinile tot anul aceluia care va lua sare în mână, în ziua de Paști. Această asudare stânjenește oamenii la lucru, mai ales la cosit, iar pe femeie la cusut. Spre a fi ferit de acest neajuns e bine ca întorcându-te de la Înviere, întâi să pui mâna pe clanța ușii sau pe orice bucată de fier rece, zicând: “Cum nu nădușește fierul și e rece așa să nu nădușească mâinile mele tot anul la lucru”. În ziua de Paști, când te scoli, să pui mâna întâi pe piatră.În vinerea Paștelui ,când vine lumea de la bisericǎ,purtând lumânǎrile aprinse,se ocolește casa de trei ori și se face cruce cu lumânarea pe pereți,pentru ca locuința sǎ fie feritǎ de foc, boli și trǎsnet. Sǎ nu se aducǎ în casǎ flori galbene,cǎci nu vor mai oua gǎinile.La jumatatea postului,se numǎrǎ ouǎle,ca sǎ nu se strice pânǎ la Paști.

De Paști ,cine va pune degetele pe sare,toatǎ vara îi vor nǎduși mâinele. În Vinerea Patimilor, numită și Vinerea Seacă, se duc oamenii de se scaldă până a nu răsări soarele, cǎ apoi nu se lipesc bolile de ei, nu se îmbolnăvesc, nu zac. Cum e Vinerea Seacă, așa să sece și bolile!Când vin flăcăii și fetele mari, la Paști, de la biserică, să se uite în fântână, ca să fie ca apa de frumoși tot anul.La Paști, cine merge la biserică, să-și pună un ou roșu în sân, ca să fie totdeauna roșu la față.Când e furtună, pentru a feri casa de trăsnet, se aruncă în foc mâțișorii (muguri de salcie)de la Florii sau se aprinde lumânarea de la Paști (datină generală) ori se afumă casa cu tămâie sau cu buruieni sfințite de la Paști. Poporul atribuie lumânărilor aprinse, mâțișorilor de salcie ori fumului tămâii sfințite la Paști puterea de a îndepărta trăsnetul.În Bucovina și Moldova, când se spală oamenii în ziua de Paști, pun în apă un ou roșu și unul alb, ca să fie rumeni și sănătoși ca oul. De Paști sau de Crăciun, întâi să mănânci pește sau pasăre, ca să fii ușor ca pasărea și vioi ca peștele.Fetele dorm cu oul roșu în sân, ca să fie frumoase ca oul roșu tot anul.

În sate sunt cunoscute în special sărbătorile, legate și nelegate, despre zilele de joi. Joile rele sau Joile verzi în număr de șapte, noua, douǎsprezece sau cincisprezece, Joile Nepomenite sau Joia Mare.Joile rele sau Joile verzi sau Joimaritele sunt de asemenea sărbători nelegate pe care unii le țin cu o sfințenie mai mare decât pe cele legate , alții nu le cunosc însemnătatea , iar unii liberi de superstiții le asociază deasemenea cu lenea. Încep aceste joi rele cu prima joie după Paște în unele locații, în altele cu o joie înainte de Paște. În toate aceste joi nu se lucrează. Fie nu se fac treburile specifice agriculturii, fie nu se face nici un fel de treabǎ .În aceste zile nu se coase, nu se toarce, (etc) pentru a nu provoca inundații sau secetǎ.  Din Joi mari (joia dinaintea Paștelui)și pânǎ la Ispas (Înǎlțarea Domnului), nu se coase, toarce, fierbe cǎmǎși (etc) joile, cǎ bate piatra sau se întorc ploile și se face secetǎ .În alte locuri trei din joile rele, indiferent de numărul acestora, se numesc joile fulgerǎtoare și sunt ținute în imediata apropiere a sǎrbǎtorii Paștelui,adicǎ una în prima sǎptǎmânǎ a postului,sǎptǎmân albǎ,una în prima sǎptǎmânǎ după Paști și una în prima sǎptǎmânǎ după Rusalii adică în a șaptea sǎptǎmânǎ după Paști.

Acestea sunt de fapt Joile Nepomenite sau necurate care formează o treime nenorocoasǎ. Poporul le ține cu sfințenie temându-se ca Nepomeni

ta sau Muma Pădurii sǎ nu le aducă nenorocire. În prima din aceste joi cad vracii, gadinele,și oamenii le serbează trei zile (joi, vineri și sâmbătǎ) ca nu cumva vreo invazie din aceste gadine sǎ le devasteze culturile sau gospodăriile. În alte pǎrți aceasta joie este serbatǎ mai ales împotriva furnicilor, zi în care oamenii se trezesc de dimineațǎ și « fac o turtǎ de mălai sau fǎinǎ cu brânzǎ sau unt pe care o aduc apoi pe câmp spre a o pune pe un mușuroi sau arbore »

Tot în sǎptǎmâna albǎ sau sǎptâmana brânzei umblǎ sǎ se însoare nebunii, urâții și proștii, dar unii fǎrǎ succes chiar și acum, de aceea se mai numește și sǎptǎmâna nebunilor sau a bondrișilor. Denumirea de sǎptǎmâna nebunilor și-a cǎpǎtat-o și datoritǎ faptului cǎ unii feciori români au preluat de la unguri obiceiul de a umbla la colindat în aceastǎ sǎptǎmânǎ mascați și făcând diverse nebunii. Oamenii mascați ce umblǎ cu colindatul în sǎptǎmâna albǎ se numesc farsangari în Transilvania, iar la Reteag mǎscurași.În Bucovina în prima joie nepomenitǎ se cununǎ cei ce au întârziat și nu au reușit sǎ se hotărască înainte de sǎptǎmâna albǎ, la sfârșitul căreia se cununǎ mai ales cei care s-au hotărât a face pasul pentru a doua oarǎ, adică văduvii și văduvele.

Cei care nu au apucat a se cǎsǎtori din diverse motive,fie cǎ au tot ales pânǎ au rămas necǎsțtoriti, fie cǎ nu s-au hotărât la timp, pânǎ la Lăsata Secului,în acea zi sau seara sunt luați în râs de ceilalți feciori și fete prin adresarea unor chiuituri,strigarea numelui sau cuvinte batjocoritoare . În Muntenia se obișnuiește a se face asta de pe un deal și cu glasuri distorsionate pentru a nu ști cine strigǎ, iar în unele pǎrți ale Transilvaniei din turnul unei biserici.Faptul cǎ una din Joile rele cade în ziua de Ispas,care e tot joi și e sărbătoare stabilitǎ de bisericǎ, iar una coincide cu una din Joile Nepomenite face ca poporul, și cu predilecție femeile sǎ ținǎ încǎ doua joi în plus, adică a doua și a treia după Rusalii.Durata serbării joilor ,numărul lor variază de la zonǎ la zonǎ,de la cătun la cătun ,de la persoanǎ la persoanǎ.Aceste joi sunt ținute pânǎ la Sîn Petru de varǎ adică pânǎ la apariția cǎpițelor pe câmp.

O altǎ joie ținutǎ de oameni,tot sărbătoare nelegatǎ, este Joia Mare cunoscutǎ sub mai multe denumiri ca Joi Mari,Joia Neagrǎ, Joia Patimelor sau Joi Marele. Aceasta este joia cu care încep joile rele. În credința poporului în aceastǎ zi sunt curǎțate mormintele morților, este umplut borșul ca sǎ nu se strice tot anul și sǎ fie proaspăt la Paști. Spre searǎ se merge la bisericǎ unde se face o slujbǎ specialǎ de sfințire a pǎștii din care urmează apoi a se înfrupta toate vietǎțile de pe lângă casa gospodarului spre a fi binecuvantate.Unele din superstițiile românești spun cǎ din ouăle puse la clocit în ziua de Joia Mare vor ieși doar cocoși .De asemenea nu se doarme în ziua de Joia Mare căci vei dormi tot anul și vei deveni leneș.

Tot în ziua de Joia Mare mai sunt ținute și alte sărbători nelegate, considerate ca și Joile rele, sărbători bǎbești pe care preoții și filosofii încǎ nu au reușit sǎ le înlăture.

În ziua de Joia Mare sunt aprinse focurile morților. În multe localitǎți din mediul rural aceste focuri sunt aprinse pe dealurile din jur în ziua precizatǎ sau la Moșii de primăvarǎ, dar fǎrǎ a li se mai cunoaște semnificația. S-a transmis obiceiul și data, dar nu și semnificația. Joia Mare este ziua ocrotitoare a morților, când ei își vizitează vechile locuințe. De aceea femeile le aprind focuri sau luminișche acasă câte una pentru fiecare mort ca sǎ știe unde sǎ vinǎ, dar apoi merg și la bisericǎ aprinzând și acolo focuri ca morții sǎ știe unde sǎ se întoarcă a treia zi, în sâmbăta morților după ce își primesc darurile date de pomanǎ de sufletul lor ,ca sǎ nu rǎmânǎ sǎ bântuie casele și familia după Rusalii, căci fiind toatǎ sǎptǎmâna cerul,raiul și iadul deschise în unele locuri se spune cǎ sǎlǎîluiesc mai mult timp cu familia .In alte locații aceste focuri nu se fac strict in ziua de Joia Mare ci în toatǎ sǎptǎmâna patimilor,oamenii pregătindu-se astfel ,prin arderea gunoaielor și a vreascurilor din jurul locuințelor, mai ales a bețelor de boz și alun rupte cu mâna nu tǎiate,atât de întâmpinarea sărbătorilor pascale cât și de încălzirea sufletelor celor morți pentru ca aceștia sǎ poată petrece oriunde în timpul petrecut printre cei vii.În jurul focurilor este păstratǎ întotdeauna apǎ sau se dǎ de pomanǎ o canǎ cu apǎ pentru ca morții sǎ se racoreascǎ. Apǎ se varsă și pe mormintele morților ca sǎ se spele cu ea și sǎ bea în ziua de Paște.

Existǎ și alte superstiții legate de Joia Mare și nu numai. În ziua de Joia mare nu se spală pentru a nu da de pomanǎ de sufletul morților zoile din spălăturǎ .Nici nu se dǎ cu var pentru a nu stropi morții cu var.

Se mai aprind și alte focuri,focuri ale soarelui primăvara, la Sîn Toader,cele din timpul verii de la Sînziene , toamna la Sîn Medru sau cele din noaptea de Crăciun.

Sunt strict legate focurile morților de cele ale soarelui,ceremoniile fiind comune.

De Paști copiii umblǎ după ouă roșii, sau împestrițate, având fiecare câte o sticluță de circa 100 gr. în care puneau apă de colonie amestecată cu apǎ, iar alții, mai sărmani, apă cu săpun parfumat, apoi legau sticluța la gură cu un petec de pânză albă si cu acest conținut stropeau fetele mari și pe membrii familiei pe care o vizitau. În schimbul acestei atenții erau rǎsplǎtiți cu câte un ou roșu și uneori cu bani și prăjituri. Ouăle primite le băgau în buzunare sau când primeau mai multe, le puneau într-o batistă legată în patru colțuri, apoi le numărau, lăudându-se cu ele și cu banii primiți.

Tot de Paști se mai practicǎ si jocul cu ouăle si cu banii, căci legat de ouăle pascale existǎ de asemenea multe superstiții. Se dǎ cu monede de metal în ou și dacă moneda intrǎ în oul roșu la prima lovitură, cel care a dat cu moneda câștigǎ oul, iar dacă nu, o câștigǎ cel care a ținut oul. Jocul se continua până când moneda intrǎ în ou, de fiecare dată cel care ține oul putând câștiga mai multe monede.

În jurul celor care practicǎ acest joc se adunǎ multă lume, distrându-se si admirând fie dibăcia celui care dă cu moneda, fie rezistența oului, crezându-se că înainte de a fi vopsit este pus într-un furnicar și astfel i se întărește coaja.

Cel care oferă oul pentru joc îl tțne în mâna dreaptă, între degetul mare și cel aratator, sau jos pe pământ, iar cel care dă cu moneda trebuie să stea la o depărtare egală cu lungimea pantofului, având genunchii drepți si fără a ridica vreun picior de pe pământ. Jocul se continua și a doua zi, în cimitir.

Sau ,într-un lighean se pune un ou roșu, în unele locuri două, și o monedă de argint. Deasupra se toarnă apă proaspătă, adusă chiar atunci de la fântână. Toți ai casei se spală, rând pe rând, dându-și fiecare cu oul cel roșu peste obraz și zicând: “Să fiu sănătos ⁄ sănătoasă și obrazul să-mi fie roșu ca oul; toți să mă dorească și să mă aștepte, așa cum sunt așteptate ouăle roșii de Paști; să fiu iubit ⁄ iubită ca ouăle în zilele de Paști”. După aceea, luând fiecare piesa de argint în mână și dând cu dânsa de asemenea peste față zice: “Să fiu mândru ⁄ mândră și curat ⁄ curată ca argintul”. Fetele mai adaugă și cuvintele: “Să trec la joc din mână ca și banul; să fiu ușoară precum cojile de ouă, care trec plutind pe apă”. Multe femei spun că de aceea își dau cu oul pe față, fiindcă ar dori ca fața să le fie întotdeauna netedă și ferită de coșuri, de orice soi de bubulițe.
În unele locuri, se pun în lighean și crenguțe de busuioc. Se zice că acei ce se spală astfel, vor fi onorați precum e onorat busuiocul.

Un alt obicei, practicat și azi, este acela de a aduce acasă lumânarea cu care s-a înconjurat biserica în dimineața Îvierii și de a o aprinde în timpul furtunilor de peste an, crezându-se că prin acest fapt se vor împiedica producerea trǎznetelor și a altor pagube.

2.10. Caloianul

Alt ceremonial magic străvechi prin care se acționeazǎ asupra ploii este caloianul serbat în a treia marțe dupa Paști. Se folosește fie pentru oprirea secetei, fie pentru aducerea timpului ploios.

Fetele tinere fabricǎ mai multe pǎpuși, cele principale dintre ele rprezentând pe Tatăl Soarelui și Muma Ploii. Se îngroapă, cu tot ceremo-nialul înmormântǎrii țǎrǎnești, pǎpușa care reprezintă simbolul secetei sau simbolul ploilor. După una sau trei zile (in funcție de zonǎ), pǎpușa se dezgroapă, înviind simbolul contrar celui îngropat.

2.11. Paparudele

Pentru a aduce ploaia, existǎ străvechea datinǎ a paparudelor și ea ținutǎ de popor în zile diferite în funcție de zone. Acest ceremonial de chemare a ploii prin dans și descântece este practicat în zile de sărbătoare. În trecut era practicat în special de fete mari și flăcăi, țigǎnci sau copii de țigani, în ultima vreme fiind practicat doar de copii, existând tendința de a se transforma într-un simplu joc.

Se alege o Paparudǎ, care se dezbracă, fiind scăldatǎ uneori în apǎ și este îmbrăcatǎ în frunze verzi, purtând și o cununǎ. Aceasta este dusǎ în cortegiu fie pe la fântânile din sat, fie pe la casele oamenilor, unde este stropitǎ cu apǎ, zer sau lapte. În unele zone i se cerne fǎinǎ iî cap, pentru ca ploaia sǎ fie la fel de deasǎ ca și fǎina care se scurge prin sitǎ.

2.12. Sfântul Gheorghe

Un alt obicei străvechi, dispărut după primul război mondial, este acela cunoscut sub numele de "strâgele sau strâgările", practicat în preajma Sfântului Gheorghe. Tema este umoristică, am putea spune chiar epigramatică și pastorală, cu referire la diverse superstiții. Astfel se susține că unele persoane au puterea de a mânca "mana vacilor", adică de a face ca vacile să-si piardă laptele o dată cu scoaterea lor la pǎșune. Aceste persoane sunt numite "moroi", dacă sunt de sex masculin, și "moroaie", dacă sunt de sex feminin, ambele cuvinte constituind o gravă ofensă la adresa celor vizați.

Pe două dealuri opuse, se instalează în după amiaza ajunului de Sfântul Gheorghe, câte o echipă și după ce adunǎ lemne pentru foc, spre seară se aprinde focul și in jurul lui se adunǎ "strâgele". Acestea încep prin a bârfi persoanele cu purtări imorale sau stăpânite de viciul beției ori al zgârceniei. Se strigǎ cu voce tare adresându-se celor de pe dealul opus și întrebându-i dacă au auzit și ei ce a făcut cutare și cutare persoană. Aceș-tia le răspund afirmativ și, la rândul lor întrebǎ dacǎ ceilalți au auzit despre purtările altor persoane.

Uneori strigările sunt însoțite de cuvinte vulgare și indecente și când sunt epuizate întrebările și răspunsurile se iau în discuție "moroii și moroaiele", învinuindu-i că unii locuitori nu-și pot scoate vitele la păscut din cauza moroilor și a moroaieior, care le mănâncă mana, adică laptele.

Obiceiul acesta are, în fond, un rol moralizator și se încheie în mod feeric cu aruncarea de pe deal a unei roți de car învelită în paie aprinse.

Tot la Sfântul Gheorghe se mai practicǎ și obiceiul udării cu apǎ,domnind credința cǎ cel udat va fi sănătos peste an.

Până în ziua de azi au rămas, din obiceiurile străbune, unele superstiții în legătură cu păstrarea sǎnǎtǎții și sporul animalelor.

Așa, bunăoară, când se vând vite, unii gospodari taie pǎr din fruntea și de deasupra cozii vitei și-l păstrează în grajd, ca să nu moară celelalte vite, ori să nu-și piardă sămânța.

De asemenea, când o vacă fată (naște) în ziua aceea nu se împru-muta nimic din gospodǎrii, "ca vaca sǎ nu-și piardă laptele".

Conform unei vechi practici, laptele muls în primele zile de la vaca ce a fătat se strânge la un loc sș se fierbe împreunǎ, până se încheagă, obținându-se "jântița". Se cheamă mai mulți copii și li se dă sǎ mănânce împreună, din aceeași farfurie, apoi se udă cu apă și se umplu vasele din care au mâncat copiii, cu apă, ca "laptele să izvorască ca apa", adică să fie vaca lǎptoasǎ.

Un alt obicei vechi, acum în prag de dispariție, este acela de a se duce sare amestecată cu făină de porumb sau cu tărâțe, la biserică în ziua de Sfântul Haralambie ca să fie sfințite si apoi a se da vitelor sa le mănânce, ca să fie sănătoase.

Tot pentru păstrarea sănătății vitelor se pun la ușa grajdurilor, în seara de Sfântul Gheorghe, sălcuțe sau crengi de fag înfrunzite, crezându-se cǎ în felul acesta vitele vor fi ferite de boli.Cine va dormi în aceastǎ zi, va lua somnul mieilor.Cine se spalǎ pe fațǎ cu rouǎ în dimineața de Sfântul Gheorghe,toatǎ vara va fi sǎnǎtos și nu-i vor ieși semne pe fațǎ.Dimineața se pune pe la case verdeațǎ,ca semn de primǎvarǎ.

2.13.Armindenul.

Este o tradiție păstrată și astăzi ca la data de 1 mai să se arboreze la poarta fiecărei gospodării câte un arbust de fag, înalt de circa patru metri, tăiat din pădure și adus în preziua zilei de 1 mai. Acesta se înfige lângă unul din stâlpii porții și se păstrează până la sfârșitul lunii iulie când, cu lemnele din el se coace prima pâine din recolta de grâu a anului în curs. Arbustul acesta se numește "arminden". În ziua de Armindeni ( Sfântul Irimia), sǎ bei vin roșu, cǎ se înnoiește sângele. Tot așa se face întreaga lunǎ mai cǎ se înnoiește și maiul (ficatul). Este indicat a se cultiva castraveții în aceastǎ zi, cǎci nu vor fi mâncați de viermi.

2.14.Sânzienele

Tot până în ziua de azi se mai practică și obiceiul aruncării cunu-nilor de sânziene pe acoperișul casei, în ziua de Sânziene, adică în 24 iunie. Obiceiul acesta constă în facerea, pentru fiecare membru din familie, a unei cununi din sânziene și din trandafiri, care apoi se aruncă pe acoperișul casei de către fiecare persoană din familie, crezându-se că în felul acesta vor fi apărați de trǎznete în cursul anului. Dacă una sau mai multe cununi cad de pe acoperiș, în momentul când sunt aruncate, se crede că persoana care a aruncat-o va muri în cursul acelui an. La poarta casei se pune o cunună mai mare, ca și casa să fie ferită de "trăznete, furtuni și incendii".

2.15.Sfântul Ilie

De sărbătoarea Sfântului Ilie nu trebuie sǎ lucrezi nici în ruptul capului, pentru cǎ "Sfântul poartǎ ploile și tunetele și e rău de trăsnet".

În aceastǎ zi,Sfântul Ilie umblǎ prin cer și-l cautǎ pe diavol sǎ-l trǎzneascǎ pentru a scǎpa lumea de ispitǎ.

Sǎ nu lucreze femeile în aceste sǎrbǎtori de varǎ, fiind rǎu de foc, trǎznet și de boli grele.

Dacǎ trǎznește și fulgera la Sfântul Ilie,sǎ nu stai lângǎ pisicǎ sau câine,deoarece diavolul se ascunde în pǎrul lor și poate ca sǎ trǎzneascǎ si pe oamenii din jur .

2.16.Sfanta Paraschiva

La 14 octombrie nu se coase nimic,fiind de asemenea rǎu de trǎznet,grindinǎ,boli de ochi. De ziua Crucii, iî toate satele Moldovei se bat nucii, însǎ nu se mǎnâncǎ fructul lor sau alte "poame" ce au sâmburii în forma de cruce. Se strâng nouǎ perje cu gura, înainte de răsăritul soarelui, și se pun la uscat, pentru a se folosi ca medicament. Când este cineva bolnav se ia o perjǎ culeasǎ atunci, ii dai o bucǎțicǎ și se face bine. Tot de ziua Crucii se bagǎ șarpele în pǎmânt, cǎ e blestemat. Cel care nu intrǎ în pǎmânt de ziua Crucii se zbuciumǎ pe pǎmânt.

2.17.Sfântul Andrei

Cele mai multe superstiții ale oamenilor de la sate sunt legate de noaptea de Sfântul Andrei, când se spune cǎ la miezul nopții apar strigoii și duhurile rele, care bântuie printre casele sătenilor. Cel mai utilizat instrument de alungat strigoii este usturoiul, cu care ung de tinerele fete și gospodine pe la uși și ferestre. Însǎ pe lângă acesta, apar o sumedenie de alte practici, care sǎ sperie duhurile, sǎ aducă liniștea în gospodărie și sǎ ajute fetele de măritat sǎ-și vadă ursitul. Seara se unge cu usturoi pe la geamuri și uși, sǎ nu vinǎ strigoii.

Obiceiul legat de aceastǎ zi mai cunoaște și alte superstiții: „babele” satului dau tinerelor un ghem de buci (cânepǎ) făcut cot la cot, mare cât o minge, care trebuie pus din par în par într-un gard și țesut. Primul băiat care trecea pe drum și se agațǎ în sfoarǎ este ursitul tinerei care a făcut vraja. În seara de ajun se descântǎ sare și se îngroapǎ în staule de vite,apoi în ziua de Sfântul Andrei se scoate sarea și se dǎ vitelor sǎ lingǎ,ca sǎ fie ferrite de vrǎjitoare.

Alt obicei este la râșnițǎ. Se râșnește grâu îndǎrǎt. După aceea, din fǎinǎ cu apǎ se face un aluat și se pun pe o scândurǎ niște turte. Se dǎ drumul la câine și pe a cǎrei turtǎ o mǎnâncǎ prima câinele, acea fatǎ se măritǎ prima.

La oi, se îmbrăcǎ fetele cu un cojoc pe dos și se leagă la ochi. Dacǎ prind în staul oile însemnǎ cǎ nu se măritǎ, dacǎ prind berbecul se măritǎ.
La gard, se leagă parii noaptea cu o ața. Dacǎ dimineața fetele vǎd cǎ parul legat e drept, însemnǎ cǎ se măritǎ cu un bărbat frumos, dacǎ este strâmb însemnǎ cǎ ursitul e un strâmb și un urât.

Un alt obicei numit în unele zone Vergelul este sǎ se pună străchini de lut cu fața în jos. Sub una se pune inelul, sub alta pieptenele, sub una sticla, sub una pâine, sare etc. O fata schimbǎ străchinile. La care fatǎ-i cade inel însemnǎ cǎ soțului îi vor plăcea femeile, la care-i cade pâinea se zice cǎ va fi gospodar și cǎ o sǎ aibǎ pâine din belșug, la care-i cade pieptene se zice cǎ va fi urât.

La urmǎ se făcea cu apǎ si cu lumânarea. Se punea într-un castron apǎ cu douǎ fire de busuioc. Se aprinde o lumânare și se picurǎ douǎ picături de cearǎ, se amestecǎ cu busuiocul și dacǎ se lipesc picăturile însemnǎ cǎ cei doi se vor lua.

Tot în noaptea de Andrii se spune cǎ vorbesc animalele iar oamenii care le ascultǎ în noaptea Sfantului Andrei vor muri. Nu se împrumutǎ nimic din casa în ziua de Andrii și nici nu se lucreazǎ nimic ca nu cumva dihǎniile sǎ mǎnânce animalele sau sǎ dea peste ele vreo boala. Multe dintre aceste superstiții si obiceiuri încǎ se păstrează, mai ales în zona Bucovinei, în mediul rural, moștenite din bătrâni, și care se vor transmite mai departe.

Asemeni oricarei tari, Marea Britanie are sarbatori oficiale, numite neoficial “bank holidays”, in timpul carora angajatii beneficiaza de zile libere. In functie de contractul de munca pe care l-au semnat, este posibil ca unii angajati sa fie obligati sa munceasca insa, in acest caz, ei primesc bonusuri substantiale pentru fiecare ora lucrata.

Este important de mentionat faptul ca in timp ce Anglia, Irlanda de Nord si Wales impart aproximativ aceleasi sarbatori, cealalta parte a Regatului, anume Scotia, are ceva mai multe, diferenta facand-o faptul ca unele sunt sarbatorite doar pe plan local.

Cele mai importante sarbatori de pe teritoriul UK sunt zilele de:

1 ianuarie: fiind prima zi din an, este o zi libera din punct de vedere legal. De regula, referitor la aceasta zi, englezii au o traditie: se spune ca prima persoana care le va trece pragul casei le va aduce noroc in anul ce tocmai a venit, motiv pentru care 1 ianuarie e o zi in care mai toti oamenii isi fac cadouri unii-altora si se viziteaza reciproc;

17 martie sau St. Patrick’s day: e o sarbatoare de care se tine cont doar in Irlanda de Nord, acolo unde ziua aceasta este un prilej de petreceri zgomotoase, precum si de parade sau petreceri in public;

Good Friday este o zi cunoscuta drept Vinerea Mare in Romania si se sarbatoreste in vinerea dinaintea Pastelui. Nu are o data fixa, intrucat ca si Pastele, ziua in care pica e diferita de la an la an;

Easter Monday – prima luni dupa sarbatoarea Pastelui.

23 aprilie: este considerata ziua nationala a Angliei; in acelasi timp, se sarbatoreste ziua lui St. George, ocrotitorul Angliei (o dovada in acest sens e faptul ca stema lui se afla pe steagul national);

1 Mai sau Ziua Muncii – ca in mai toate statele Europene – si nu numai – ziua de 1 Mai este o zi libera. Teoretic, este o zi in care sunt sarbatoriti oamenii aflati in campul muncii de pretutindeni, dar si obtinerea unor anumite drepturi sociale si alte bonificatii pentru toti muncitorii;

Ziua de Whitsun – de regula, aceasta sarbatoare era tinuta in ultima zi din mai, insa din 1971 incoace are o data variabila. Este echivalentul sarbatoririi pogorarii Sfantului Duh asupra discipolilor lui Iisus Hristos;

12 Iulie – Orangeman’s Day – se sarbatoreste Revolutia din 1688 si totodata, victoria regelui protestant William de Orange asupra regelui catolic James al II-lea in batalia de la Boyne din 1690. Aceasta sarbatoare este o zi libera numai in Irlanda de Nord;

August Bank Holiday – nu are o data fixa, insa legea spune ca pica intotdeauna in prima zi de Luni din August;

25 Decembrie – ziua de Craciun e bineinteles o zi nebancara, dar totodata prilejul potrivit pentru ca toti oamenii sa isi faca cadouri reciproc, indiferent de natie, varsta, religie sau sex;

26 sau 27 decembrie: Boxing Day; De regula, este ziua de dupa Craciun, zi in care cei bogati ar trebui sa daruiasca oamenilor aflati in subordinea lor (servitorilor) cate o cutie plina cu daruri. Trebuie mentionat aici ca ziua de Boxing Day e prin lege zi nebancara, iar mai mult, a fost preluata de Noua Zeelanda, Canada, Olanda, Africa de Sud – acolo unde se numeste Day of Goodwill – precum si de alte state din intreaga lume, deci nu neaparat de cele anglofone;

In ceea ce priveste Scotia, bank holidays sunt cele de mai sus, cu mentiunea ca nu sunt luate in considerare cele sarbatorite exclusiv de Irlanda de Nord. La scotieni, ziua de 30 noiembrie este de asemenea zi libera, zi in care se sarbatoreste Sfantului Andrei, iar intreaga tara are program de zi nelucratoare.

Celebrata de catolici pe 1 noiembrie. Halloween-ul insa a aparut cu mult mai mult timp in urma, in zonele locuite de celti (teritoriul Irlandei de astazi, al Marii Britanii si partii nordice a Frantei). In acele vremuri insa se considera ca 1 noiembrie este data la care se incheia anotimpul vara si incepea iarna, ei sarbatorind in aceasta zi Anul Nou (Samhain). Potrivit unor legende in acea noapte sufletele celor morti reveneau pe pamant pentru a pune stapanire pe sufletele celor vii. Ca sa scape de sufletele fantoma, celtii isi paraseau casele si imbracau costume inspaimantatoare pentru a le speria si a nu fi recunoscuti. Pentru a impiedica spiritele sa patrunda in case, oamenii lasau in fata usilor vase cu mancare.
   

Sarbatoarea de Halloween a fost imprumutata de-a lungul timpului de tot mai multe tari ale lumii data fiind imigrarea irlandezilor catre state mult mai dezvoltate, acestia aducand cu sine traditiile si obiceiurile lor. Incepand cu secolul al XX-lea, Halloweenul si-a pierdut insa specificul religios. Superstitiile de Halloween au fost si ele uitate de-a lungul timpului. Iata ce credeau cei ce tineau aceasta sarbatoare:

– daca o fata tanara, necasatorita isi punea sub perna in noaptea de Halloween o floare de rozmarin si o moneda de argint, ea il va visa pe viitorul sot
– daca in noaptea de Halloween auzeai in urma ta pasi, nu era bine sa te intorci; se considera ca era zgomotul produs de un spirit ce venise pe pamant pentru a te lua pe lumea cealalta
– daca mergeai in acea seara la o cina era bine sa vorbesti in timp ce mancai, altfel, spiritele erau incurajate sa vina la masa daca o fata tanara se ducea in acea noapte la un rau cu o lampa si privea in apa, ea ar fi trebuit sa vada reflexia chipului celui care ii era sortit ca sot
– oamenii credeau atunci ca diavolul era culegator de alune; de aceea in noaptea de Halloween alunele erau folosite pentru farmece si vraji
– povestile spun ca daca in acea seara purtai hainele pe dos si daca la miezul noptii priveai cerul, vedeai o vrajitoare
– daca in timpul noptii flacara depasea marginea candelei, se considera ca in apropierea ta se afla o fantoma
– spiritele se vor speria la auzul unui clopot
– se spunea ca daca un liliac iti zbura in interiorul casei in noaptea de Halloween era semn ca in casa erau spirite si fantome; daca liliacul zbura pe langa casa jucaus, va fi vreme buna
– o lumanare aprinsa intr-un dovleac scobit tineau spiritele rele departe
– aducea ghinion daca in timpul anului aprindeai o lumanare ramasa de la Halloween; de asemenea
de Halloween trebuia sa aprinzi lumanari noi daca voiai sa iti aduca noroc
– tot aducatoare de noroc era considerata si aprinderea unei lumanari portocalii la miezul noptii urmand a fi lasata arzand pana la rasarit
– persoana care este nascuta in ziua de Halloween va putea vedea si totodata comunica cu spiritele
– daca vezi un paianjen in seara de Halloween, este spiritul unei persoane care ti-a fost foarte apropiata si care vegheaza asupra ta.

Tradițiile de Crăciun sunt multe și diferă de la o țara la alta. Crăciunul este pentru creștinii din toată lumea ziua Nașterii Domnului, dar pentru alții este o sărbătoare păgână care marchează solstițiul de iarnă sau pur și simplu o zi liberă.

În lume, există diverse moduri de sărbătorire a Crăciunului,

La începutul lui decembrie, englezii trimit felicitări membrilor familiei ș i își decorează casa și grădina în roșu și verde, mai ales cu plante perene (evergreen) care rămân verzi tot timpul anului (iederă,vâsc, laur).

De la englezi vine obiceiul trimiterii de felicitări, acesta fiind inițiat de către Sir Henry Cole, care, în 1843, i-a cerut pictorului J.C.Horsley să deseneze o felicitare, care apoi au fost imprimate în alb și negru și colorate de mână. S-au vândut atunci 1.000 de copii în Londra. Un artist englez, William Egley, a produs o felicitare populară în 1849.

În ajunul Crăciunului, copiii cântă celebrele “Christmas carols” pe stradă și primesc în schimb mici cadouri sau bomboane. Înainte de a merge la culcare, copiii lasă, lângă șemineu, un mic platou cu mâncare pentru Moș Crăciun, astfel încât acesta să-și poată reface forțele în timpul lungii sale călătorii. Dimineața, aceștia își pot deschide cadourile strecurate în șosete, agățate lângă șemineu sau la picioarele patului.

În Marea Britanie, nu există Crăciun fără tradiționalul curcan cu castane și faimosul pudding. Pomul de Crăciun a fost popularizat de către prințul Albert, soțul reginei Victoria, care l-a introdus în Casa Regală, pentru întâia dată, în 1840.

Din 1947, la fiecare Crăciun, Norvegia trimite Marii Britanii un imens brad de Crăciun, care străjuiește Piața Trafalgar în amintirea colaborării anglo-norvegiene din perioada celui de-al doilea război mondial.

Nu trebuie uitată, la masa de Crăciun, tradiția veche de 150 de ani a pocnitorilor (crackers), ascunse sub farfurii.

La Londra, în Hyde Park, Winter Wonderland rămâne deschis timp de cinci săptămâni, spre bucuria copiilor dar și a adulților, care se pot distra pe cel mai mare patinoar în aer liber din Londra sau se dau pe un tobogan imens, fac cumpărături într-un târg special organizat pentru cadourile de sfârșit de an, pot asculta concerte de Crăciun sau face plimbări cu calul.

Celebrul Festivalul al Îngerilor din York (nordul Angliei) creează adevărata magie a Crăciunului. Orașul York se transformă într-o țară a minunilor hibernale: sculpturi din gheață, standuri cu diferite produse, degustări în aer liber, spectacole de stradă, parada îngerilor.

Târgul de Crăciun din Manchester este considerat unul din cele mai vizitate din Anglia, deoarece el oferă produse din întreaga lume.

La Londra se organizează în fiecare iarnă un festival cunoscut sub numele de “Frost Fair”, care se desfășoară între galeriile Tate Modern și teatrul Shakespeare”s Globe, pe malurile Tamisei.

În această zonă, li se oferă turiștilor și localnicilor tot felul de atracții: colinde, standuri cu cadouri de Crăciun, plimbări cu sania trasă de câini husky, sculpturi în gheață, spectacole de teatru de stradă.

In limba engleza , Pastele are numele de "Easter" , un cuvant derivand din termenul "eastre" sau "eostre" din engleza veche , aparut inainte de anul 899 d.Chr. Se pare ca acest nume se refera la "Easter-monath" , luna aprilie din calendarul germanic , a carei denumire provine din numele zeitei Eostre din paganismul anglo-saxon.In vremuri stravechi , Eostre era sarbatorita cu prilejul echinoxului de primavara , in jurul datei de 21 martie , ea avand drept animal favorit iepurele , oul fiind in acele timpuri un simbol sacru al vietii renascute pe pamant. Desi Easter a ramas termenul consacrat pentru ziua invierii Domnului , in limbajele celtice , Pastele era cunoscut drept Pasch, Pesse, Pasg , Paste ori Pace . In zilele noastre, sarbatoarea de Pasti este anticipata de postul inceput in miercurea cenusii (Ash Wednesday) , avand o durata de 40 de zile. Fata de Craciun , Pastele este celebrat intr-o maniera mai putin exuberanta , printr-o atitudine mai apropiata de credinta crestina , de obicei in mijlocul familiei , mai ales in zonele rurale. 

Sarbatorile Pastelui in Anglia 

Duminica frunzelor de palmier 

Cu o saptamana inainte de Pasti, se celebreaza "Duminica frunzelor de palmier" ("Palm Sunday") , o zi echivalenta Floriilor din Romania .Numele acestei sarbatori isi are originea in vremurile imperiului roman, cand se obisnuia a intampina orice personaj regal prin fluturarea unor frunze de palmier de catre multimea adunata pe marginea strazilor.Potrivit legendei, Iisus a intrat in Ierusalim in ziua de Duminica palmierilor , iar oamenii l-au onorat asternandu-i un covor de frunze de palmier in drumul sau si agitand fiecare dintre ei o astfel de frunza .Chiar si in prezent, englezii participa la parade in Ziua palmierilor purtand in maini frunze ale acestui arbore exotic. Adeseori, frunzele de palmier sunt folosite pentru impletirea unor ghirlande si a unor aranjamente in forma de cruce , ce sunt folosite pentru decorarea bisericilor. 

Dansul lui Morris 

In multe regiuni ale Angliei , trupe de profesionisti executa dansul lui Morris cu ocazia fiecarei duminici de Pasti. Alcatuit din figuri coregrafice specifice , dansul Morris include accesorii precum bete , sabii , batiste si clopotei .De multe ori , unul sau doi dansatori executa pasi consacrati in preajma sau in jurul a doua pipe asezate in cruce. Acest ritual traditional are scopul de a alunga spiritele iernii , iar interpretii obisnuiesc sa poarte magnifici pantaloni scurti albi , pantaloni negri , esarfe rosii , panglici verzi si rosii , palarii de paie si au in maini o multime de flori si flamuri. 

Pastele in satele englezesti 

Zona rurala englezeasca, invaluita intr-un farmec si un traditionalism aparte , ofera strainilor cu ocazia Pastelui o serie de obiceiuri adanc inradacinate pe aceste meleaguri. Celebrarea invierii lui Cristos gaseste bisericile impodobite cu flori proaspete si strazile invaluite de aroma imbietoare a fripturii de iepure si miel , amestecata cu miresma dulce de martipan. Locasurile de cult sunt decorate mai ales cu crini albi sau "crinii Fecioarei " ( Madonna Lily ori Easter Lily) , simboluri consacrate ale puritatii.Femeile care merg la slujba Pastelui poarta de multe ori traditionalele "Easter Bonnets" , palarii de Pasti impodobite cu o multitudine de flori. Potrivit unui ritual stravechi, se organizeaza pentru copii "vanatori" de oua ascunse mestesugit in gradini de catre iepurasul de pasti (Easter Bunny). In unele localitati , in ziua de "martea iertarii" ( Shrove Tuesday) , ultima zi inaintea postului de Paste , se organizeaza intreceri de alergare cu cratite pline cu clatite.In oraselul Olney , astfel de competii au loc de circa 500 de ani. 

Cartile postale , iepurasul si ouale de Pasti 

Trimiterea felicitarilor de Pasti este un obicei relativ recent in Anglia, introdus in perioada reginei Victoria de catre un papetar care a avut ideea de a crea o carte de postala de sezon infatisand un iepure, un animal purtand deja simbolismul primaverii si Pastelui. 
Iespurasul de Pasti este o reprezentare a fertilitatii si renasterii naturii inca din perioada paganismului. Asocierea Pastelui cu iepurasul a aparut mult mai tarziu, avandu-si originea in folclorul german din secolul XVI , atunci cand copiilor li se promitea ca daca vor fi cuminti, iepurasul le va darui oua cu ocazia sarbatorii invierii Domnului.
Ouale sunt cu desavarsire interzise a fi mancate in perioada Postului , iar cu prilejul Pastelui sunt colorate in tonalitati stralucitoare simbolizand paleta cromatica a primaverii. Crestinii credinciosi vopseau oule in rosu , o culoare simbolizand sangele varsat de Iisus si le daruiau copiilor , incredintati ca , in acest fel, acestia vor fi feriti de ghinioane in decursul intregului an. Desigur , in zilele noastre , ouale preferate de copii in sezonul Pastelui sunt cele de ciocolata. 

Mancaruri traditionale englezesti de Pasti

Bucataria englezeasca are pregatite cateva retete specifice in celebrarea invierii lui Cristos , friptura de miel fiind de departe felul favorit pentru duminica de Pasti. Un desert traditional este tortul Simnel (Simnel cake) , un fel de prajitura ce era daruita initial mamelor cu prilejul "Duminicii mamelor" ( Mothering Sunday) , decorata cu 11 bomboane sferice de martipan , reprezentand cei 11 discipoli credinciosi ai lui Iisus. 
Chiflele sau checurile fierbinti ornamentate cu o cruce ( Hot Cross buns ) simbolizeaza crucea pe care a fost rastignit Iisus si sunt mancate , potrivit traditiei , in Vinerea Mare , ziua aniversarii mortii Domnului. Se pare , totusi, ca aceste prajiturele provin inca de pe vremea saxonilor , chifla reprezentand Luna , iar crucea cele patru patrare ale acesteia. Conform unei superstitii , checurile cu cruce se pot mentine timp de un an fara a fi atinse de mucegai. Astfel de chifle , intarite cu vremea , erau folosite drept talismane de protectie a caselor fata de incendii , ele fiind luate si de marinari atunci cand plecau in curse, pentru a fi aparati fata de naufragii.

Obiceiuri și tradiții străvechi de Dragobete. Superstiții și credințe populare de Dragobete. Pe 24 februarie se celebrează Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români. Ziua lui Dragobete, zeul tinereții, al veseliei și al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci și transformat ulterior într-un protector al tinerilor și patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit și “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochi, un flăcău extrem de chipeș și iubăreț, care seducea femeile ce îi ieșeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.

Obiceiuri și tradiții străvechi de sărbătoarea Dragobetelui

Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată și interesantă. Dragobetele îngemănează în esență sa atât începutul, cât și sfârșitul – începutul unui nou anotimp și al reînsuflețirii naturii, sfârșitul desfătărilor lumești căci începe Postul Sfânt al Paștelui.

“Dragobetele săruta fetele”
În vremuri de demult (în anumite zone chiar și astăzi!), în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcați în straie frumoase, cuviincioase obișnuiau să se strângă în păduri și să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor se continua cu voie bună și cântece, cu un fel de joc numit “zburătorit”. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieții le fugăreau, încercând să le prindă și să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc și sărutul considerat echivalent al logodnei și al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunțată comunității satului și membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiția, erau considerați a fi binecuvântați în acel an. Ei vor avea parte de belșug, fiind feriți în schimb de boli și febră. Conform anumitor superstiții din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiți să nu poată iubi în acel an. Acest obicei dat naștere celebrei strigături sau amenințări glumețe “Dragobetele săruta fetele !”.

Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă “să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se țină de jocuri și ghidușii. În anumite zone fetele tinere obișnuiau să arunce acuzații pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi își crestau ușor brațul în forma unei cruci și își atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viața frați de sânge.

Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobete oficia nunțirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi. În rostul împerecherii păsărilor nu ai voie să intervii, se crede…

În anumite zone ale țării, în această zi, tinerii își unesc destinele prin logodnă, promițându-și credința și iubire.

Superstiții și credințe populare de Dragobete

În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu aceasta apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.

În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an… Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

În anumite sate uitate ale României, din pământ se scot rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.

Este obligatoriu ca în această zi bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aștepta o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic. Atât băieții, cât și fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi.

Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime.

Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.

În unele zone ale țării, ajunul Dragobetelor este asemănător ca simbolistica noptii de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.

CAPITOLUL III

CREDINTE SI SUPERSTITII LEGATE DE EVENIMENTE IMPORTANTE IN VIATA OMULUI

NASTEREA

Este bine cunoscut că, omul, în viața de pe pământ, trece prin trei momente foarte importante:botezul nunta și înmormântarea. Toate trei au o legătură deosebită cu viața religioasă a omului, iar primele două sunt considerate Sfinte Taine.

Pruncul, la puțin timp după naștere, este botezat pentru a se curăți, a se spăla de păcatul strămoșesc moștenit de la Adam cel din Rai și de la celelalte păcate săvârșite până atunci, intrând în stare harică. Apoi, ajuns la maturitate, el se va despărți de mama și tatăl său și își va lua soție. Acest eveniment este consfințit prin nuntă, prin Sfânta Taină a Cununiei.

În sfârșit la bătrânețe, omul moare și va fi îngropat creștinește, oficiindu-se slujba religioasă și, de obicei, predica, câteva cuvinte despre cel trecut în viața de veci.

Tradițiile cu caracter familial sunt cumătriile, nunțile, petrecerile etc., care în satele noastre s-au transformat în adevărate spectacole cu mulți oaspeți și multe daruri.

Botezul este un proces de mărturisire a unei vieți schimbate alături de Dumnezeu. Cel care l-a introdus prima dată în istorie este Ioan Botezătorul. El era persoana premergătoare Fiului Lui Dumnezeu. El a "pregătit Calea " a Celui care are să vină, adică a lui Mesia, Mântuitorul lumii. Ioan îi îndemna pe oameni la pocăință. Ca urmare a deciziei de a se întoarce cu adevărat de la faptele păcatului la Dumnezeu ,Ioan le cerea evreilor să mărturisească aceasta în public. Această mărturie se exercita prin botez , un proces de cufundare totală în apă, ca un semn că ai îngropat viata murdară a păcatelor și ieșirea din apă ca un semn că ai decis să începi o viată nouă și sinceră de pocăință cu Dumnezeu. Pe de altă parte botezul lui Ioan era un proces premergător lucrării lui Isus Hristos pe pământ. Ioan a mărturisit despre Isus următoarele: " Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocaintă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine , și eu nu sânt vrednic să-i duc încălțămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc."

Domnul Isus a acceptat botezul lui Ioan ca un semn de început al lucrării Sale. La botezul lui Isus , Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel ca un semn că într-adevăr El este Acela care poate boteza cu Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor . Dumnezeu a certificat lucrarea Fiului Său pe pământ prin faptul că la botez din ceruri s-a auzit un glas care zicea :" Acesta este Fiul Meu prea iubit , în care Îmi găsesc plăcerea."

Botezul, în realitatea fizica, este o mărturisire a credinței în Dum-nezeu și a deciziei personale de a începe o viată nouă , spălată în sângele lui Isus Hristos, care S-a jertfit pentru fiecare suflet de pe pământ.

Așadar botezul este un proces spiritual prin care persoana decisă participă prin credință la moartea si învierea Domnului Isus . Acest proces spiritual în realitatea fizicǎ trebuie să fie mărturisit prin cufundarea totală în apă și astfel acceptarea publică a mântuirii.

Botezul are doua definiții. Definiția de mărturisire a credinței în Dumnezeu, definiție valabilǎ în lumea fizicǎ a existenței noastre și definiția de pǎrtǎșie cu suferințele Domnului Isus , definiție valabilǎ în realitatea spiritualǎ.

Oamenii din lumea satului cunosc în genere toate acestea relatate pânǎ acum.Asta nu înseamnă cǎ au uitat sau neglijează credințele și superstițiile populare pe care le cunosc, în special cei mai în vârsta.

Surprinzător ,chiar și acum într-o lume ce se vrea a fi consideratǎ modernǎ și civilizatǎ, nașterea de bǎieți este preferatǎ nașterii de fete considerându-se încǎ reprezentanții sexului masculin „cruce întreaga” iar reprezentantele sexului feminin „jumătate de cruce”. Așadar, în concepția poporului ,e vai de casa în care cânta găina(femeia) și nu cocoșul (bărbatul),sau cǎ femeia trebuie sǎ vorbească și sǎ meargă tot în urma bărbatului. Existǎ superstiții legate și de copii ce urmează a fi nǎscuți și botezați.

Femeia în timpul gravidității trebuie să se ferească de a fura sau de a-si însuși niște lucruri aparținând altora, mai ales poame, chiar dacă i se face mare poftă, fiindcă un lucru dobândit în acest fel "se va întipări pe corpul copilului". De asemenea este sfătuită să nu privească la un om urât sau cu defecțiuni fizice, ori la unele animale "ca sǎ nu nască un copil schimonosit". Dacă totuși nu face așa i se recomandǎ sǎ scuipe si să zică: "ptiu, ptiu pe tine si nu pe copilul meu".Femeia însărcinatǎ nu trebuie sǎ mănânce fructe îngemănate sau colaci lipiți pentru a nu face gemeni.Din măr început sǎ nu mănânce cea însărcinatǎ cǎ face copilul cu semn ca și cum ar fi mușcat de câine, iar poame crude dacǎ mǎnâncǎ poate sǎ nască fǎrǎ de timp. Femeia gravidǎ care culege surcele de la rindea ,va face copilul cu pǎrul creț.Dacǎ o femeie însǎrcinatǎ cununǎ,îi va muri pruncul în pântece.

Ursitoarele

Copilul s-a născut, dar, înainte de a fi botezat își intra în atribuții ursi-toarele pentru a-i determina odată pentru totdeauna fericirea sau nenorocul vieții sau vârsta.

Credința în ursitoare, în puterea lor de a trasa soarta fiecărui om, a fost și mai este încǎ răspânditǎ și înrǎdǎcinatǎ in sânul poporului român, ea fiind moștenitǎ de la romani. Sunt trei așa-numite zâne care vin în nopțile fǎrǎ soț (3, 5, 7) din prima sǎptǎmânǎ de viațǎ a copilului nou-născut și îi menesc soarta. Se spune cǎ, în timpurile străvechi, aceste ursitoare erau văzute și auzite cum ursesc de moașele care privegheau nou-nǎscuții și chiar de pǎrinții copilului. Din păcate, pentru cǎ moașele au destăinuit acest secret, în zilele noastre ele nu mai au acces.

Sau,la trei zile după nașterea copilului, se întinde o masǎ mare cu mâncăruri alese: o pâine, o găina, vin și trei bǎnuți, așa numita “cina a ursitoarelor”, existând credința cǎ ele trebuie sa fie bine ospătate și plătite pentru a ursi o soartǎ bunǎ copilului.

În Bucovina, moașa, cum se îngânî ziua cu noaptea, pune in camera copilului o luminǎ, considerându-se cǎ ursitoarele sunt mulțumite când găsesc aceastǎ luminǎ și îi ursesc copilului o soartǎ mai bunǎ.

Se crede în popor cǎ cea mai micǎ dintre ursitoare hotǎrǎște soarta copilului.

.Botezul

Tradiția moașei legatǎ de botezul copilului, este extrem de puternicǎ la români. În tradiția românilor rolul moașei la botez este de asemenea de primǎ importanțǎ. Ea duce copilul la bisericǎ si spune “duc un pǎgân și voi aduce un creștin”, iar la întoarcere va spune: “am dus un pǎgân și am adus un creștin”. Cât timp e nebotezat copilul,se aprinde în toatǎ seara în casǎ, o zdreanțǎ de lânǎ neagrǎ,și atât copilul cât și mama se afumǎ cu dânsa ca sǎ nu se apropie lucrul slab de dânșii. În timpul de pânǎ la botez mama nu are voie sa pǎrǎseascǎ locuința neînsoțitǎ de o luminǎ aprinsǎ sau de mǎturǎ. Copiii nebotezați care plâng mult cer astfel botezul, iar dacǎ plâng în timpul sǎvârșirii tainei botezului înseamnǎ cǎ vor trǎi mult. În prezent copilul este dus la bisericǎ de către nași. Nașii trebuie sǎ se aleagă dintre cei mai buni și mai evlavioși creștini, indiferent de starea lor socialǎ, pentru cǎ nașii sunt povǎțuitorii duhovnicești ai finilor lor și au mai mari îndatoriri decât pǎrinții cei trupești. Nașii trebuie sǎ fie oameni cumpǎtați, morali, blânzi, de model în societate. Sǎ cunoască bine credința ortodoxǎ, Crezul, Catehismul ortodox, Sfânta Scriptura și sǎ meargă regulat la bisericǎ. De aceea nu pot fi nași la botez și la cununie creștinii de altǎ religie ( catolici, protestanți, sectari etc ) , cei ce trăiesc în concubinaj ( necununați ) , în desfrânare, cei ce nu vor sǎ aibǎ și sǎ crească copii, cei bețivi, divorțati și cu nume rău în societate. Nașii trebuie sǎ fie aleși cu multǎ grijǎ și numai cu voia preotului paroh, în fața căruia sǎ se oblige cǎ vor purta grijǎ sǎ învețe pe finii lor frica lui Dumnezeu, sǎ-i supravegheze, sǎ-i cheme la bisericǎ, la spovedanie, la sǎvârsșrea faptelor bune, sǎ-i cerceteze regulat la casele lor, sǎ-i mustre la nevoie, sǎ le dea cǎrți creștinești de citit, pentru cǎ nașii au mare răspundere, fiind garanții finilor lor înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Tot nașii, împreunǎ cu preotul iî dau un nume sau douǎ. Chiar dacǎ doar unul dintre ele este înregistrat în registrele stării civile,preotul îl botează pe lângă acesta și cu un alt nume care se afla în calendarul ortodox. Întorcându-se cumaǎrul cu finul sǎu deja botezat de la preot și intrând cu el în casǎ îl pune pe masǎ,pe lâna unui cojoc de oaie, ca pruncul crescând mare sǎ aibǎ cinste cum are masa iî casa omului, sǎ aibǎ noroc la oi (prosperitate) și sǎ aibǎ atâta noroc la toate câtǎ lânǎ are oaia. Cu cât cineva are mai multi fini,cu atât mai bine, cǎci pe lumea cealaltǎ te vor scoate de-i fi la întuneric, cǎci îți vor ieși înainte cu lumânǎri în mânǎ. Aducându-se copilul de la botez, se obișnuiește în popor a-i pune sare și pâine în fașǎ pentru a nu duce niciodatǎ lipsuri.

În mediul rural se obișnuiește ca, atunci când cuiva îi mor mai mulți copii, sau aceștia sunt foarte bolnavi, sǎ-i „vândǎ” printr-o fereastrǎ și totodată sǎ le schimbe și numele,dar fǎrǎ a-l schimba și în registrele oficiale pentru ca Necuratul sau Moartea sǎ nu-i mai găsească. Oamenii satului au grijǎ sǎ nu-și boteze doi copii cu același nume căci unul dintre ei va muri.

În unele sate tradiția merge mai departe, pentru cǎ moașa merge în ziua de Sfântul Vasile la casa bebelușului cu un colac și un ban de argint, cadouri pentru copil și pǎrinți, și cu colacul pus pe capul copilului, îl dǎ de grindǎ, urându-i acestuia sǎ crească mare, sănătos și cuminte. Apoi moașa este așezatǎ la masǎ și ospătatǎ cu toatǎ cinstea. Se dǎ moașei o strachinǎ sau un cǎuș plin cu fǎinǎ și sare pe deasupra. Dacǎ este noul nǎscut fatǎ, se pune peste toate un fuior de cânepǎ ca sǎ aibǎ par mare,iar cǎușul sau strachina trebuie sǎ fie pline ca pruncul sǎ ținǎ degraba capul sus. Din banii câștigți de un copil la botez sǎ i se cumpere o cǎldare ca sǎ trǎiascǎ mult. Un copil mic sǎ nu se ținǎ acoperit pe fațǎ cǎci fǎcându-se mare va fi rușinos.La un copil nu i se întǎrește moalele capului pânǎ nu va zice “piatrǎ”.Când copilul se scaldǎ pentru prima oarǎ de la botez,în scǎldǎtoare se pune o bucatǎ de pâine și una de slǎninǎ de porc,ca sǎ creascǎ precum pâinea în cuptor și sǎ se îngrașe ca un purcel.Când un copil se uitǎ la altul printe picioare ,se crede cǎ mama sa va mai naște și alții.Copiii care râd prin somn îi mângie Maica Domnului.Când un copil doarme mereu cu fundul în sus cobește a rǎu.Copiii care stau în ploaie cresc mai repede.Sǎ nu care cumva sǎ pǎșești peste un copil,ca nu va mai crește.Copilului mic sǎ nu i se taie unghiile pânǎ la un an,cǎci se invațǎ hoț.

Prima baie

Copilul este scăldat într-o albie mică din lemn, lungăreață, căreia i se spune "ciupă", adică copilul se "ciupăiește" (azi se spune că i se face "băiță" iar scăldătoarea este construită din tablă sau din material plastic).

Apa pentru scalda noului născut trebuie să fie proaspătă, scoasă din fântână după răsăritul soarelui și înainte de asfințit. După ce copilul a fost scăldat apa se aruncǎ în fiecare zi în același loc, unde sǎ nu calce nimeni că altfel copilul se îmbolnǎvește.

În apa de la prima baie, tradiția spune cǎ trebuie sǎ se pună: busuioc, ca sǎ fie atrăgător copilul, mai ales dacǎ este fatǎ, grâu ca sǎ fie cinstit, mărar ca sǎ fie plăcut ca mărarul în bucate, mentǎ și romanițǎ ,ca sǎ crească ușor ǎi sa fie sănătos, măciulii de mac, ca sǎ doarmă bine, semințe de cânepǎ ,ca sǎ crească iute, pene, ca sǎ fie ușor ca pana, apǎ sfințitǎ ,ca sǎ fie copilul curat ca aceasta, lapte dulce, ouǎ ca sǎ fie sănătos și plin ca oul care trebuie sǎ rǎmânǎ întreg, miere ,ca sǎ fie dulce, bani de argint și bijuterii ,ca sǎ aibǎ spor.

Conform tradiției, după ce scoate banii, moașa se duce și pune apa de la baia bebelușului, la rădăcina unui măr sau pǎr sănătos și curat, pentru a crește copilul frumos și sănătos ca pomul respectiv. Apoi moașa se așeaza pe covata întoarsǎ și femeile o înconjoară de trei ori, dansând și chiuind. După toate acestea, moașa trebuie sǎ sară peste covatǎ, cântând și provocându-le pe “nepoatele”,femeile care au născut, care-sș mai doresc copii, astfel:

“Hai, sǎriți peste covatǎ

S-aveți și voi câte-o fatǎ

Dar sǎriți mai nǎltițor

S-aveți și câte-un fecior!”

Scăldătoarea “nepoatei” (a femeii care a născut)

Este făcutǎ de către moașǎ în apǎ caldǎ, în care se pun diferite plante: mărar, mentǎ, gǎlbenele. După ce aceasta a ieșit din baie și s-a îmbrăcat, ea este stropitǎ de moașǎ cu apa sfințită. “Nepoata” toarnă moașei apǎ sǎ se spele cu săpun și sǎ se șteargǎ cu prosopul pe care i l-a dat după naștere, sau îi toarnă acesteia apǎ sfințitǎ pe mâini. Acest gest semnificǎ spălarea mâinilor moașei de păcatele femeii care a născut.

La români, când femeia este lehuzǎ nu-i este îngăduit sǎ atingă mai nimic pânǎ ce preotul nu-i face molifta.Este consideratǎ necuratǎ și deci nu poate merge la fântânǎ ca aceasta sǎ nu sece,sau nu poate mulge vaca din același motiv.

Masa moașei

În a treia zi de Boboteaza (în ziua de 8 ianuarie), moașa invitǎ “nevestele” (femeile care nu au născut) și “nepoatele” ei (femeile care au născut), precum și pe preoteasa satului și dǎ o masǎ. Ele aduc câte un plocon moașei, care constǎ într-un coș care conține: un colac, carne din porcul de Crăciun sau o pasǎre, pâine și o sticlǎ de vin. În mijlocul mesei pregătit de moașă, stǎ un colac făcut chiar de ea și o lumânare neaprinsǎ. Pe masǎ se mai pun într-o farfurie, frunze de mușcatǎ pe care stǎ lipitǎ cu miere o bucǎțicǎ de hârtie, care înseamnă cǎ moașa trebuie sǎ fie plăcutǎ “nepoatelor” și “nevestelor” ca mierea de la flori, albinelor.

Se închinǎ câte un pahar de rachiu și se servește câte o dulceațâ. Aprinzând lumânarea, moașa spune “Tatăl nostru” și tǎmâiazǎ toate persoanele invitate la masǎ. Apoi se servește masa și după ce “nepoatele” și “nevestele” au terminat de mâncat friptura, se adunǎ bacșișul moașei de către una din nepoate. Într-o farfurie ea pune un pahar cu vin, un picior de gâscǎ sau altǎ pasǎre, o bucatǎ de pâine, sare, piper și ardei, și întinzând farfuria în mijlocul mesei, strigǎ: “sǎ fie moașa la primejdie iute ca ardeiul.” La sfârșit, moașa multumește pentru bacșisul primit, mușcǎ din piciorul de gâscǎ, bea vinul și închinǎ în cinstea persoanelor prezente.

.Sexul copilului

Existǎ o tradiție legatǎ de precizarea sexului copilului de către moașǎ: aceasta pune pe un fir de pǎr, o verighetǎ de la o “nepoatǎ” sau “nevastǎ” care a fost domnișoarǎ la cununie, și care a fost slujitǎ la bisericǎ. Întinde “nepoata” pe pat și ține firul nemișcat deasupra abdomenului femeii. La un moment dat firul va începe sǎ se balanseze. Dacǎ este băiat, firul se va mișca dintr-o parte în cealaltă. Dacǎ este fetițǎ, firul se va mișca circular.

După naștere femeia nu trebuie să iasă din casǎ timp de șase săptă-mâni iar când se ridicǎ copilul din leagăn, pentru curățenie sau ca să fie hrănit, leagănul nu trebuie să rămână gol ci se pune în el, în locul copilului, un obiect din casă, ca să "nu-i ia locul strigoaiele".

La copil nu trebuie să privească nimeni cu prea mare atenție ca să nu-l "deoache", iar dacă totuși a privit trebuie să scuipe spre el si să spună: "să nu se deoache".

După naștere, mamei copilului i se aduce mâncare: cafea cu lapte, plăcinte, prăjituri, fripturi ori fructe de bună calitate și la plecare se pun pe leagănul copilului bani "ca să nu-i ia somnul". Azi se aduc copilului hăinuțe noi și se pun bani pe leagăn sau, pe pieptul copilului.

NUNTA

Nunta constituie un eveniment major în viața unui om fiind de cele mai multe ori unic, transformându-se într-un spectacol grandios, bogat în manifestări menite sǎ intreținǎ buna dispoziție a nuntașilor. Întregul spectacol nu este doar un simplu « reflex poetic al unor rituri de unire » ci un « comentariu sensibilizat al realului »

Sfânta Taină a nunții este un subiect foarte important căci nunta este așezǎmântul fundamental al familiei și al societǎții. Superstițiile marchează o multitudine de practici și ritualuri reflectând vechi credințe ale poporului perpetuate prin generații pânǎ în epoca noastră.

Obiceiurile legate de nuntǎ sunt variate. Ele variază în funcție de zonǎ,subzonǎ și uneori de sat. Fiecare sat poate contribui cu o zeste folcloricǎ impresionantǎ, cu ceva inedit la manifestarea nunții românești. La fel diferă și superstițiile legate de ceremonialul nunții. Ascunde o verigheta și alte mici obiecte din plastic în tortul miresei. Fiecare obiect este legat cu o sfoarǎ care iese din tort. Înainte de a fi tăiat, toate femeile singure vor trebui sa tragă de una din sforile ce ies din tort; iar aceea care trage verigheta, se va mărita foarte curând. Întotdeauna, mirii trebuie sǎ taie tortul miresei împreunǎ și astfel, vor trǎi în pace timp îndelungat. Probează o rochie de mireasǎ și vei rǎmâne nemăritatǎ. Dacǎ mirele vede rochia de mireasǎ înainte de a intra în bisericǎ, căsnicia va fi nefericitǎ.

Dacǎ ai fost de trei ori domnișoarǎ de onoare vei rǎmâne nemăritatǎ. Dacǎ visezi o cǎsǎtorie, este semn cǎ în viitorul apropiat va fi un deces; dacǎ cǎǎatoria este a unor persoane nu foarte apropiate, și decesul va fi la fel. După declararea cǎsǎtoriei, proaspăta mireasǎ aruncǎ în spatele ei buchetul de flori, către femeile singure care participǎ la petrecere. Fata care va prinde buchetul, se va mărita curând. Dacǎ stai pe colțul mesei nu te vei mai caǎsǎtori. Obiceiul aruncării cu orez la nunți sau în prima zi a anului este practicat de mult timp, de atunci când se credea că orezul este un simbol al sănătății și prosperității.

Cuvântul nuntă vine de la termenul grecesc ,,gamos ’’și de la cel latinesc „matrimonium” și înseamnă unirea fizică dintre un bărbat și o femeie, una din legile esențiale ale naturii, stabilite de Dumnezeu încă de la începutul existenței omului

Ca o definiție, am putea spune că nunta, cununia sau căsătoria este Taina prin care un bărbat și o femeie s-au hotărât reciproc în mod liber, să trăiască împreună întreaga lor viață în scopul de a se ajuta reciproc, a naște și a crește copii și a se feri de desfrânare.

La noi, românii, nunta se săvârșește sâmbătă seara, apoi fiind prilej de bucurie, slujba este urmată de o masă festivă și de distracție. Aceasta, în genere, ține până a doua zi dimineața, iar nuntașii, fiind foarte obosiți, vor dormi în timpul Sfintei Liturghii de duminică ceea ce este un păcat foarte mare. Deci, fiind prilej de bucurie și de veselie, cununia se săvârșește în zi de sărbătoare, dar îndată după Sfânta Liturghie când credincioșii se află la biserică.

Este cunoscut faptul că sunt unele perioade din timpul anului când nu se fac nunți.

Însă acestea sunt trecute în calendarul creștin ortodox și trebuie respectate întocmai.

Știm că nunta este precedată de logodnă. Cuvântul logodnă este de origine slavă și înseamnă a face făgăduință de căsătorie. Ea este rânduiala tocmirii sau așezării nunții a doi tineri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvintează această veche datină printr-o slujbă scurtă premergătoare nunții săvârșindu-se înaintea ei . Se poate și aparte, cu mult timp înainte de nuntă, dar în ziua de azi se pot face mari greșeli procedând astfel si a-ceasta pentru că mulți tineri care se logodesc înainte de căsătorie cred că , prin aceasta, au primit binecuvântarea și dezlegarea de a începe conviețuirea, adică o viață intimă, ceea ce este total greșit.

Sǎ ne gândim cǎ nunta este cea mai veche Tainǎ a Bisericii, întemeiatǎ de Dumnezeu încǎ din rai. Ea stǎ la temelia familiei, a lumii întregi. Tăria familiei depinde și de respectarea principiilor morale ale Bisericii noastre. Tinerii trebuie sǎ fie pregǎtiți pentru viața de familie încǎ din copilărie. Preotul, nașul de botez și pǎrinții au în viața tinerilor cel mai mare rol și răspundere.

Nașul se leagă cu finul și cu pǎrinții lui " printr-o rudenie spiritualǎ, care este mai mare decât cea după trup, deoarece el se numește părinte duhovnicesc. Pǎrinții trupești, ncredinșeazǎ copilul unui creștin botezat care este un bun educator în cele dumnezeiești, încât copilul va rǎmâne pentru toatǎ viața sub povǎțuirea lui.

Nașul trebuie sǎ locuiască cât mai aproape de finii săi pentru a-i supraveghea și ajuta la învǎțǎtura poruncilor lui Dumnezeu. Iată pe scurt, cum se aleg nașii de la cununie și călugărie. Ei trebuie sǎ fie cei mai buni din cei mai buni, ca cei ce trebuie sǎ dea socotealǎ în fața lui Dumnezeu pentru fiii lor sufletești. Putem spune cǎ mulți nași credincioși își mântuiesc sufletele prin finii lor, dacǎ îi cresc în frica Domnului; dar mai mulți se osândesc pentru lenevirea și nepăsarea fațǎ de fiii lor sufletești. La rândul lor și finii au datoria sǎ asculte pe nașii și garanții lor sufletești, sǎ-i consulte în toate, sǎ primească sfaturile lor cele bune, sǎ se roage zilnic pentru nașii lor, pentru preoții care i-au botezat, cununat sau călugărit și sǎ le fie de model duhovnicesc în toatǎ viața.

Logodna nu dă dreptul la consumarea vieții conjugale, fiind doar o chezășie o promisiune pentru căsătorie. Numai Taina Nunții dă posibilitatea celor doi de a trăi împreună, a trăirii vieții intime. În alte cazuri, cei care au făcut logodna nu mai vin ca să li se administreze Taina Cununiei și trăiesc toată viața în concubinaj. Aceasta este și un mare păcat dar poate duce și la mari nenorociri în viața celor doi. De aceea se recomandă ca cele două slujbe să fie săvârșite împreună.

Trebuie menționat faptul că ambii tineri trebuie să fie de aceeași religie, adică să fie creștini ortodocși. Nu este îngăduită nunta dintre un ortodox și o persoană de altă religie. Tânărul sau tânăra, dacă sunt neortodoxi, trebuie să treacă la ortodoxi. Și nașii trebuie să fie ortodocși, căsătoriți , cu o viață de familie morală , exemplară, pentru a fi modele de urmat în viața finilor.

Inelele de logodnă au și ele o însemnătate deosebită: ele sunt semnul iubirii, al credincioșiei, al legăturii tainice pe care o făurește Taina Căsătoriei între viitorii soți.

Cât privește săvârșirea slujbei, aceasta trebuie să–și desfășoare ceremonialul numai în casa domnului, în Biserică, și nu în case particulare.

Întâlnim și unele practici neliturgice și necanonice: legarea mâinilor celor doi cu o batistă albă, după ce preotul le citește rugăciunea a treia și le împreunează mâinile, este întâlnită în părțile Transilvaniei și nu are nici o justificare: amăgirea sau păcălirea tinerilor atunci când li se dă să guste din pâine și din vin este una din practicile întâlnite la unii din preoți, mai ales din mediul rural, dar uneori și la oraș, are intenția de a înveseli pe nuntași. În unele localități este așa de îndătinat , ca și cel cu aruncatul bomboanelor, încât mirii se așteaptă de la început la aceasta, iar dacă preotul nu procedează așa atunci se produce nedumerire și chiar nemulțumirea nuntașilor. Obiceiurile nu trebuie comentate căci ele sunt, fără îndoială, greșite, se denaturează și se și ridiculizează la un moment foarte important al slujbei.

Împărtășirea din paharul comun, binecuvântat înainte de preot, este simbolul bucuriei nunții, dar, mai ales, comuniunea și unirea celor doi soți, de acum se vor împărtăși de bucuriile și necazurile vieții împreună. La început, a existat numai paharul, așa cum arată rugăciunea de binecuvântare, apoi s-a adăugat și pâinea. Aceasta poate fi interpretată ca o reminescență din religia romană, când, la nuntă se frângea pâinea pe care mirii o mâncau împreună. Obiceiul frângerii pâinii se mai păstrează și azi în unele părți. Astfel, mireasa părăsește casa părintească aruncă din pragul casei, cu spatele spre lume, o bucată de pâine, aceasta fiind mâncată de nuntași. Practica, însă, nu are o semnificație religioasă și a rămas o datină populară. Obiceiul practicat în Transilvaniei de a da în loc de vin miere, nu se justifică.

Împărtășirea din același pahar și din aceeași pâine ne poartă mai degrabă cu gândul la împărtășirea mirilor care se făcea în acest moment al slujbei. Cântarea „Paharul mântuirii”, care se rostește la împărtășirea mirilor, ne duce cu gândul la paharul, sau potirul din care se împărtășeau credincioșii. De aceea momentul trebuie să fie plin de sobrietate, cum, de altfel plină de măreție trebuie să fie și toată rânduiala slujbei.

Înconjurarea mesei sau dansul ritual, trebuie făcut cu decență și sobrietate nu cu pași agitați, ritm de dans sau țopăieli. Acest moment exprimă bucuria sau întemeierea unei familii, în vederea nașterii de prunci așa cum a născut Maica Domnului în urma prorociei lui Isaia( 7:14) ca și sfinților prin viața virtuoasă în cadrul căsniciei. Dansul acesta nu este hora lumii în care intră tinerii, cum mai auzim spunându-se cu acest prilej, de către unii preoți, ci un dans ritual cu semnificație teologică și morală.

Atitudinea mireselor de a se feri una de alta, și de a evita să se întâlnească pe drum, este una din practicile superstițioase care nu se justifică în nici un fel. Biserica și slujba nu ne îndeamnă la o asemenea comportare, ci, dimpotrivă, ne recomandă comuniunea. Miresele ar trebui să se întâlnească, să se îmbrățișeze, să se felicite, amintindu-și toată viața că s-au cununat la aceeași biserică. Atunci ar trebui să se manifeste prietenia și dragostea, iar nu dușmănia și ura. Biserica nu dezbină ci unește. Mireasa trebuie sǎ poarte în ziua nuntii ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și ceva albastru și atunci căsnicia ei va fi lungǎ și fericitǎ.

De multe ori viața ne surprinde în anumite momente importante făcând lucruri ale căror origini și semnificații s-au estompat odată cu așternerea patinei vremii. În rândurile ce urmează voi încerca sǎ redescoper înțelesul anumitor gesturi ori lucruri pe care le fac oamenii cu ocazia nuntți.

Dupa ce mireasa se suie în cǎruțǎ sau mașinǎ,ca sǎ plece la bisericǎ,sǎ se uite la rǎsǎrit și sǎ zicǎ:”Un porumbel și porumbița!”,adicǎ va naște un bǎiat și o fetițǎ sǎnǎtoși.Când mirele vine la casa miresei s-o ia la bisericǎ,se uitǎ pe ferastrǎ printr-o salbǎ,ca sǎ facǎ prunci frumoși.Când mirii stau în bisericǎ la cununie,mireasa obișnuiește sǎ punǎ uurel,fǎrǎ sǎ fie observatǎ,un picior pe-al mirelui,ca sǎ fie mai mare, mai cu autoritate in casǎ.Mirii aflați la cununie au la picioare o scoarța pe care se aruncǎ bani sunǎtori,cǎlcând în picioare toate mǎririle deșarte care se fac prin bani, dorind deci numai fericirea casnicǎ.Trebuie ca nuna care cununǎ sǎ nu fie cumva însǎrcinatǎ, altfel nu vor trǎi copiii noilor cǎsǎtoriți.Dupǎ ce se terminǎ serviciul religios al cununiei,un nuntaș aruncǎ prin bisericǎ cu flori, cofeturi,alune,nuci în semn cǎ din acea zi tinerii cununați trebuie sǎ pǎrǎseascǎ toate jocurile copilǎrești și sǎ a înceapǎ a se ocupa numai de lucruri serioase pentru o viațǎ conjugalaǎ.Mirii când pleacǎ la târg dupǎ cumpǎrǎturi,sǎ ia douǎ scule de mǎtase,unul roșu pentru mire și altul alb pentru mireasǎ.Acasǎ se masoarǎ sculele și al cui va fi mai lung,acela va trǎi mai mult.Când o femeie se mǎritǎ de-al doilea,fiindu-i bǎrbatul mort,o alta femeie,în timpul cununiei toarnǎ o gǎleatǎ de apǎ pe mormântul celui dintâi bǎrbat,ca sǎ-i trǎiascǎ cel de-al doilea și sǎ stingǎ focul ce arde mortul pe lumea cealaltǎ.Altfel,cât va sta femeia mǎritatǎ cu al doilea bǎrbat,cel mort stǎ în foc.Când mirii vin de la cununie,mireasa ia soacra în brațe ți,de-o avea putere s-o ridice,tânǎra va fi mai mare în casǎ iar de nu mai mare va fi soacra.Dupa cununie,seara la masǎ,mirii trebuie sǎ mǎnânce amândoi dintr-un ou ouat de o puicǎ întâi,ca sǎ trǎiascǎ amândoi nedespǎrțiți.

Pețitul

Tânǎrul care dorește sǎ se căsătoreasca își alege câțiva dintre prietenii lui (uneori chiar tatăl sau alte rude) și hotărăsc ziua când vor merge la casa miresei. Aceasta zi este de preferat în credința românilor a fi joia căci lunea nu se merge în pețit cǎ e începutul sǎptǎmânii, marțea s-a pornit lumea și nu e bine nici de pețit, nici de logodit, nici de cununat. Miercurea este ziua în care riști a rǎmâne văduv/ǎ dacǎ îndrǎznești a face pasul.Vinerea de asemenea nu e bine de vrei sǎ trǎiești mult.

Desigur, este anunțatǎ și familia viitoarei mirese, pentru a avea răgazul de a se pregăti în a-și întâmpina oaspeții. În ziua stabilitǎ purced spre casa fetei, iar la intrare, aceștia au o micǎ cuvântare, care diferă de la zonǎ la zonǎ. Urmează apoi momentele când tatăl feciorului sta de vorbǎ cu pǎrinții miresei, discutând diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotărârea de a face nunta este deja luatǎ, pețitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niște clipe minunate. De multe ori urmează o micǎ petrecere, mai ales dacǎ se stabilește cǎ nunta va avea loc.

Fedeleșul

Este o petrecere la casa miresei (de regulǎ), în seara de dinaintea nunții, la care participǎ tinerii prieteni ai celor doi miri, alți invitați. La începutul petrecerii, tinerii lucrează ornamentele care vor fi puse în bradul de nuntǎ, din materiale puse la dispoziție de miri. Petrecerea nu presupune prea multaǎmâncare (cozonaci) ci mai degrabă băuturǎ și dans.

Bradul

În dimineața nunții, ginerele, împreunǎ cu prieteni apropiați împodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe și chifle. Brazii sunt purtați de tineri necǎsǎtoriți pânǎ la casa nașului, unde, unul este legat în fața porții. Apoi, alaiul își continuǎ drumul către casa miresei, loc în care rǎmâne cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii și al tinereții; împodobirea lui simbolizează viața "imbelșugatǎ" a viitoarei familii. În unele localitǎți bradul se pune sus pe casǎ,ca sǎ nu-l poatǎ lua cineva și duce la rǎspântii, cǎci atunci se risipește casa cǎsǎtoriților. O altǎ superstiție spune cǎ la brad mirele cu mireasa sǎ nu se întâlneascǎ,cǎci unul din cei doi va muri.

Udatul

Mireasa, flăcăul cu bradul și alaiul miresei merg la cea de-a treia fântânǎ spre răsărit, număratǎ de la casa miresei, însoțiți de lăutari. Pe drum, mireasa și flăcăul poartǎ un ulcior (sau o vadrǎ de lemn în alte zone), legat cu ștergar țesut în casǎ, pânǎ la fântânǎ. Aici, flăcăul scoate apǎ de trei ori și, de fiecare datǎ, împreunǎ cu mireasa, stropește mulțimea cu un mănunchi de busuioc, înmuiat în apa din ulcior, în semn de urare de mǎritiș la fete, însurǎtoare la flăcăi și spor la neveste.

Flăcăul poate fi altul decât purtătorul bradului și va păstra ca dar ulciorul nou și ștergarul cu care a făcut udatul. Întorși de la apǎ, nuntașii încing o horǎ în care mireasa trece pe la fiecare și le prinde în piept floarea de nuntǎ. Aceleași flori sau cocarde le vor primi nuntașii mirelui, nașii, alți invitați la bisericǎ.

Bărbieritul mirelui

Acest obicei se desfǎșoarǎ în paralel cu gătitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (în trecut un vătaf) îl bǎrbierește, în mod simbolic pe ginere. Așezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sǎ-l lase pe lăutar sǎ-i ia banii. Bărbieritul mirelui reprezintă un simbol al pregătirii băiatului pentru nuntǎ. Obiceiul se pare cǎ are o semnificație ritualicǎ inițiaticǎ, ultima dintr-un lung sir de inițieri la care este supus băiatul iî cursul devenirii sale ca bărbat.

Îmbrăcatul miresei

Nașa, împreunǎ cu mama miresei și prietene apropiate ajutǎ mireasa sǎ se îmbrace, pentru cǎ la sfârșit, nașa singurǎ sǎ-i lege voalul și coronița. Se desfǎșoarǎ în același timp cu bărbieritul mirelui și simbolizează pregătirea fetei pentru nuntǎ. În vechime, la acest ritual puteau lua parte mai multǎ lume din partea miresei. Cum gătitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se făceau împletituri complicate ale pǎrului), fetele cântau cântece cu tema despǎrțirii.

Hora miresei

Hora miresei (Nuneasca) se dansează acasă la mireasǎ, prilej cu care soacra micǎ împarte diferite cadouri nașilor, socrilor și, uneori, rudelor apropiate

Ruperea turtei (colacului)

Nașa comandǎ și plǎtește o turtǎ (colac) împodobit(ǎ)cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite împletituri și alte forme. În mod simbolic, turta (colacul) este rupt(ǎ) deasupra capului miresei și este dat(ǎ ) spre consum invitaților. Se spune cǎ aduce noroc celor care mǎnâncǎ din ea. Obiceiul se păstrează din vremea Romei antice.

Domnișorii și domnișoarele de onoare

Domnișorii și domnișoarele de onoare se regăsesc în ritualul nunții datoritǎ unei legi romane care cerea ca la o nuntǎ sǎ existe zece martori. De asemenea, se crede cǎ spiritele rele pot participa la o nuntǎ cu scopul de a crea haos și neîntelegeri. Astfel, participanții la nuntǎ se îmbrăca toți în ton cu mirele și mireasa, pentru ca spiritele rele sǎ nu știe cine se cǎsǎtorește. Aceasta e explicația faptului cǎ domnișoarele și domnișorii de onoare din ziua de azi poartǎ haine asemănătoare cu cele ale mirelui și miresei.

Tortul de nuntǎ

În timpul Imperiului Roman existǎ o tradiție ce azi, din fericire, nu se mai păstrează. Mirele rupea tortul în douǎ în capul miresei. Acest gest simboliza dominația bărbatului asupra femeii.

În zilele noastre se practicǎ tăierea tortului. Acest gest semnificǎ prima sarcinǎ pe care noua familie o are de îndeplinit împreunǎ.Se mai spune cǎ dacǎ dormi cu o felie de tort de la o nunta sub pernǎ, îți poți visa viitorul partener de viațǎ.

Verighetele

Cercul reprezintă simbolul soarelui, al iubirii, al pǎmântului, al universului și al perfecțiunii. Verigheta se poartǎ pe al treilea deget de la mana stângǎ deoarece grecii în antichitate credeau cǎ o venǎ de la acel deget duce direct la inimǎ.

Furatul miresei

Poporul român este un popor vesel și uneori pus pe șotii. Astfel se explicǎ păstrarea acestui obicei ale cǎrei origini sunt neclare. Se presupune cǎ mirele nu trebuie sǎ aibe ochi decât pentru mireasa lui, dar unii glumeți profitǎ de neatenția mirelui și furǎ mireasa. Mirele este dator sǎ o caute sau sǎ o răscumpere. În unele zone, răpitorii au datoria de a nu lăsa mireasa pe jos, ea trebuie purtatǎ numai în brațe. În alte zone, se considerǎ cǎ dacǎ mireasa a fost furatǎ pana la ora 24.00 datoria o va plăti nașul, dacǎ a fost furatǎ după 24.00 mirele este cel care va plăti. De multe ori, spre hazul invitaților mirele este pus sa îndeplinească anumite sarcini.

Aruncatul buchetului

Mireasa se întoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemăritate, și aruncǎ la întâmplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va mărita prima. Alte tradiții spun cǎ se va mărita în același an.

Scosul voalului

Aproape de sfârșitul nunții, nașa scoate voalul de pe capul miresei și îi pune o eșarfa (batic), simbolizând trecerea de la statutul de fatǎ la cel de nevastǎ. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necăsătorite, care se spune cǎ va fi urmatorea care se va cǎsǎtori.

Voalul protejează mireasa de spiritele rele care sunt invidioase pe bucuria ei. Dacǎ probezi un voal de mireasǎ, rǎmâi nemăritatǎ.

Tradiția satului este uimitoare, o mostrǎ clarǎ a înțelepciunii populare românești.

FRAZEOLOGIE

* Să nu dormi în ziua de Sf. Gheorghe, că iei somnul mieilor.

* Nu este bine a vărsa boabe de mazăre pe jos, căci ele ar fi lacrimile Maicii Domnului. (Bucovina)

* Acel bărbat căruia i-a dat nevasta creieri de mîță în mîncare nu-și bate nevasta. (Bucovina)

* Nu stinge lumina în noaptea de Crăciun, că-ți moare cineva. (Moldova)

* Cînd doi soți își dau mîna înaintea altarului, cel a cărui mînă este mai rece va muri mai înainte. (Moldova)

* Se crede că dacă mănîncă o femeie culcată devine grea. (Bucovina)

* Femeile însărcinate să nu mănînce pești și melci, căci vor naște copii băloși și mucoși. (Vîlcea)

* Femeia însărcinată să nu dea cu piciorul în cîine, căci va naște copilul cu păr pe trup. (Tecuci)

* Țigan să nu botezi, că pe lumea cealaltă te trage la iad. (Iași)

* Cui i-s dragi pisicile, i-s dragi și copiii. (Suceava)

* Lumînarea de Înviere e bună de dureri de măsele. (Tecuci)

* Cînd se naște un băiat, de bucurie rîd și încuietorile de la casă, iar cînd se naște o fată, plîng. (Tecuci)

* Cînd ninge cu fulgi mari (foloștine), se zice că ninge cu obiele și Se descalță Dumnezeu. (Tecuci)

* Copilul născut lunea are noroc și viață îndelungată. (Tecuci)

* Să nu omori șarpele de casă, că omori norocul. (Suceava)

* Bărbații cu mustăți mari au noroc la murături. (Tecuci)

* Femeia care se gîdilă la orice atingere e semn că va lua soț tînăr.

* Dacă plouă în ziua nunții e semn că mireasa va plînge cam des. (Bucovina)

* Mirele, cît ține nunta, șade cu căciula pe cap crezîndu-se că lui nu i se cuvine a o scoate, fiind în acel timp împărat, sau principe. (Bucovina)

* Cînd are să fie o nuntă, caii plîng cu trei zile înainte. (Suceava)

* Dacă îl mănîncă pe cineva palma stîngă, va căpăta bani; dacă îl mănîncă palma dreaptă, vor sosi oaspeți. (Bucovina)

* Cînd cade bucățica de la gură îți e flămîndă o rudă apropiată.

* Cînd îți ard obrajii, te vorbește cineva de rău. (Tutova)

* Cine omoară un om, ia toate păcatele celui mort și-l poartă în spinare pe lumea cealaltă. (Tecuci)

* Noaptea nu e bine să te uiți în oglindă. (Teleorman)

* La Paști, cine merge la biserică, să-și puie un ou roșu în sîn, ca să fie totdeauna roșu. (Bihor)

* Pe morți și pe bătrîni să nu-i vorbești de rău, că le iei din păcate.

* Nu-i bine ca mama să-l sărute pe copil pe palmă, că se face tîlhar.

* Se crede că oamenii cu părul creț sînt mincinoși; cei cu părul roșu sînt răi. (Bucovina)

Weather

You could measure the distance of a storm by counting from the flash of the lightning to the sound of thunder. This is True!

Ai putea masura distanta unei furtuni, numarand de la fulger pana la sunetul sau. Este un fapt adevarat.

When the wind blows the leaves on the trees upside down there will be a bad rain.

Cand vantul sulfa frunzele din pomi cu susul in jos, va veni o ploaie torentiala.

If the deer are out early grazing there is big storm coming.

Cand caprioarele ies devreme la pascut, va urma o furtuna puternica,

Red sky at night sailors delight,
Red sky at morn sailor be warned.
This is true.

Cerul rosu pe inserat – placerea marinarilor

Cerul rosu dimineata – avertizarea marinarilor (a fi precaut)

If the cows in pastures are all lying down, it’s a sure sign of rain.

Daca vacile pe o pasune sunt toate culcate, sigur va urma o ploaie.

A ring around a winter moon means snow.

Un cerc in jurul lunii de iarna inseamna zapada.

Winter thunder means snow within 10 days.

Tunetul de iarna inseamna zapada in maxim 10 zile.

Squirrels nesting in dead trees instead of making nests of leaves means a harsh winter.

Veveritele cuibarite in copaci uscati in loc sa isi faca culcusul cu frunze, inseamna o iarna grea.

If you kill a spider indoors, it will bring rain.

Daca omori un paianjen in casa, va adduce ploaie.

If you killed a snake hang it over a fence and it will rain.

Daca omori un sarpe si il atarni de un gard, va ploua din nou.

Money

When your left palm itches, it means money coming into your pocket; when your right palm itches, it means money going out of your pocket.

Cand te mananca in palma stanga, inseamna bani care iti pica in buzunar; cand te mananca in palma dreapta, inseamna ca banii iti vor zbura din buzunar.

If you drop a fork on the floor it means you’ll get money.

Daca arunci o furculita pe podea, inseamna ca vei face de bani.

See a penny, pick it up. All day long you will have good luck.

Vezi o moneda, ridic-o. toata ziua vei avea noroc.

Don’t pick up a penny that is face down ( tails up )
It will only bring bad luck.

Nu ridica de jos o moneda cu fata in jos. Va aduce ghinion.

Health or Death

Health

If you sit too close to the TV you’ll go blind.

Daca stai prea aproape de televizor, vei orbi.

If you let your hair hang in your face you’ll go blind.

Daca iti lasi parul sa creasca peste fata, vei orbi.

If you accidentally swallow a cat or dog hair it will become a worm in your tummy.

Daca inghiti par de caine sau pisica, se va transforma in vierma in burta.

Kissing toads give you warts.
daca pupi broaste, vei face negi.

If you go out in the cold you will catch a cold.
Daca iesi in frig, vei raci.

Death

A howling dog is a sign of impending death nearby.

Un caine care urla este un semn ca va urma o moarte.

NEVER Sweep after Dark, either inside or outside, as Someone you Love will Die by Morning!

Nu matura dupa lasarea intunericului, fie inauntru fie afara, caci cieva iubit va muri dimineata.

If you plant a cedar tree then when the shad from the tree is big enough to completely cover a grave you will die. This is most likely true as Cedars are slow growing trees.

Daca plantezi un cedru, cand umbra lui va fi destul de mare sa acopere un mormant, vei muri. Este foarte posibil, intrucat sunt pomi care cresc greu.

Didn’t wash clothes on New Year’s day because if you do the person whose clothes you washed would die sometime before the year was out.

Nu spala haine de Anul Nou, pentru ca persoana careia ii partin hainele va muri inainte ca anul sa se termine.

Marriage and Weddings

Brides: During your wedding ceremony, put a penny in your shoe for good luck.

Mireselor: in timpul ceremoniei, puneti o moneda in pantof pentru noroc.

Your will have one child for every ribbon you break at your wedding shower.

Vei avea cate un copil pentru fiecare pamglica pe care o rupi la dusul nuntii.

Girls hold our feet up when you go over the railroad tracks or you will never get married.

Fetelor, ridicati picioarele cand treceti peste o cale ferata, altfel nu va veti marita.

For Brides on your wedding day.
For good luck wear: something old, something new, something barrowed and something blue.

Pentru mirese in ziua nuntii: Pentru noroc, poarta ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat si ceva albastru.

Religious, Spiritual and Ghosts

Don’t to whistle in the house (or barn) because it would call the devil.

Nu fluiera in casa sau pod pentru ca vei chema diavolul.

My cousin used to tell me if you eat in the bathroom you invite the devil to dine on your soul.

Varul meu imi spunea ca daca mananci in baie, invite diavolul sa cineze pe sufletul tau.

When someone in the household dies, cover all the mirrors so that he/she won’t come back to haunt you.

Cand cineva din casa moare, acopera toate oglinzile, astfel incat el/ea sa nu vina inapoi sa te bantuie.

When you put the pillowcases on your pillows, the opening should never face a door – otherwise evil spirits will be able to slip into the pillowcase.

Cand pui fetele de perna, deschizatura nu ar trebui sa fie indreptata spre usa – altfel, spiritele rele vor putea adormi in fata de perna.

Hold your breath going past a cemetery or ghosts will follow you home.

Tine-ti respiratia cand trci pe langa un cimitir sau fantomele te vor uramari acasa.

Whistle past a cemetary.

Fluiera cand treci pe langa un cimitir.

Now I am not dure how one holds there breath and Whistles….best to avoid the cemetery after dark.

Acum nu sunt convins cum isi tine cineva respiratia si fluiera…mai bine evita cimitirele dupa lasarea noptii.

Speak of the Devil, and he will come.

Vorbeste de Diavol si va veni.

Admonish your friends in private, praise them in public. = Pe prieten în spate sã-l bati.

– Adore the rising sun = A se pune bine cu stapînirea

– Adversity makes a man wise, not rich. = Necazul te face intelept, nu bogat. / Cine pãgubeste se întelepteste.

– He is a fool (ass) that brayeth against another fool (ass). = Cine cunoaste pe prost e si mai prost decât el.

– He is afraid of his own shadow. = Se sperie de umbra lui, si se uitã-n urma lui.

– After a thrifty father, a prodigal son. / After a great getter comes a great spender. / The father buys, the son bigs, the grandchild sells, and his son begs. = Tatãl adunã paiele ca aurul, fiul risipeste aurul ca paiele. / Banii strângãtorului pe mâna risipitorului. / Unul adunã, altul risipeste.

– After a manner = Intr-un fel sau altul (cumva)

– After a storm comes a calm. / After black clouds, clear weather. = Dupã furtunã, vine si vreme bunã. / Dupã ploaie asteaptã si senin.

– After black clouds, clear weather. / After a storm comes a calm. = Dupã nori îi si senin, dupã dragoste si suspin. / Dupã vreme rea, si senin.

– After death the doctor. = I-a venit doctorul dupã moarte.

– After joy comes annoy. / Sadness and gladness succeed each other. = Dupã bucurie vine întristare.

– After meat, mustard. / After dinner, mustard. / After death the doctor. = Dupã ploaie vine si el cu ipingeaua.

– After pleasure comes pain. / After your fling, watch for the sting. / After joy comes annoy / no pleasure without pain. = Dupã plãcere vine durere.

– After the work is done, repose is sweet. = Dupã lucru e bun repausul. / Dupã muncã, odihna plãcere dulce ne aduce.

– Against heavy = In conditii extrem de grele (vitrege)

– Against the collar = Cu chiu cu vai (fara tragere de inima)

– For age and want save while you may: no morning sun lasts a whole day. / Spare when you`re young and spend when you`re old. = Cine adunã la tinerete are la bãtrânete. / Seamãnã la tinerete ca sã ai ce culege la bãtrânete.

– Old age is sickness of itself. / An old man is a bed full of bones. = Nici o boalã nu-i mai grea ca boala bãtrânetelor. / Bãtrânetele nu vin singure, ci cu multe nevoi.

– Agree like cats and dogs (agree like harp and harrow) = A se intelege precum cainele si pisica

– Ahead of time = Inainte de vreme

– Ill air slays sooner than the sword. = Aerul spurcat viata ti-o moleseste; departe de el.

– Alight on the lure = A înghiti momeala

– Alive and kicking = In putere (foarte activ)

– Be all at sea. = A fi complet dezorientat.

– Be all in one story = A fi cu totii de acord.

– To do all in one’s power = A face tot ce-i sta in putere.

– Be all on wires = A fi un pachet de nervi. (A sta ca pe ghimpi.)

– Be all out = A face pe dracu în patru. (A se face luntre si punte.)

– Be all set = A fi gata (pregatit).

– Be all thumbs = A nu fi bun de nimic.

– All`s alike at the latter day: a bag of gold and wisp of hay. / Death is the great leveller / six feet of earth make all men equal / at the end of the game the king and the pawn go into the same bag. / Death makes equal the high and low / the end makes all equal. = Moartea nu va sã stie de averi, de bogãtie.

– All`s well that ends well. = Finea bunã, toate bune.

– Almost and very (well) nigh saves many a lie. / "they say so" is half a lie. = Când adevãrul lipseste, "asa mi se pare" s-apropie de adevãr.

– Alms never make poor. = Cel ce dã de milã nu sãrãceste.

– All along = Tot timpul (de la început)

– All along of = Din pricina (cauza)

– Although the sun shine, leave not thy cloak at home. = Pe vremea cea mai bunã, ipingeaua sã fie cu tine.

– Always taking out of the meal-tub, and never putting in, soon comes to the bottom. = De unde tot iei si nu pui, curând se isprãveste. / Sacul din care tot iei si nu mai pui se goleste.

– By and by = In curand. (In viitorul apropiat.)

– One and none is all one. / One is no number. = Unul ca nici unul. / Unul singur ca nici unul.

– If and only if = Numai si numai daca.

– Anger cannot stand without a strong hand. / If you cannot bite, never show your teeth. = Dacã n-ai putere, nu întãrâta gâlceava. / Dacã nu ai putere, ce mai atîti sfada?

– Anger is a short madness. = Mania duce la nebunie. / Omul la mânie cade-n nebunie.

– It is an ill bird that fouls its own nest. = Urâtã pasãre este aceea care îsi spurcã cuibul sãu.

– Answer in kind = A plati cu aceeasi moneda

– The anvil fears no blows. = Nicovala fricã n-are de ciocan.

– At any hand (vote) = In orice caz

– Be in a pet = A fi prost dispus. (A fi cu capsa pusa.)

– An ape`s an ape, a varlet`s a varlet, though they be clad in silk or scarlet. / An ass is but an ass, though laden with gold. = Maimuta în aur si purpurã tot maimutã rãmâne.

– Appearances are deceptive. = Aparentele însalã.

– Appetite comes with eating. / Eating and scratching wants but a beginning. = Pofta vine mâncând.

– An apple never falls far from the tree. / A chip off the old block. = Mãrul nu cade departe de pom. / Aschia nu sare departe de trunchi.

– April rains for men; may, for beasts. / April rains for corn; may, for grass. = Ploaia din mai face mãlai. / Ploua-n mai, ai malai.

– Men are blind in their own cause. = Omul poate povãtui pe altul, dar pe sine niciodatã.

– You are like the man that sought his mare, and he riding on her. / The butcher looked for his knife and it was in his mouth / you look for the horse you ride on. = Catã Nenea iapa, cãlare pe ea.

– Men are not angels. / Every man has his faults. = Om sfânt nu se poate. / Nu-i nime sfânt pe pãmânt. / Nimeni nu e usã de bisericã.

– All are not hunters that blow the horn. = Nu toate femeile cu cheile la brâu sunt gospodine.

– All are not saints that go to church. / All are not merry that dance lightly. / All are not hunters that blow the horn. = Nu tot ce poartã rasã si camilafcã e cãlugar.

– All are of the dust, and all turn to dust again. = Tarana in tarana se intoarce.

– An army of stags led by a lion would be more formidable than one of lions led by a stag. = Mai bine oaste de cerbi si comandirul lor un leu, decât oaste de lei si comandirul lor un cerb.

– An arrow shot upright falls on the shooter`s head. = Cel care aruncã piatrã în sus, peste capul sãu o aruncã.

– Be art and part in … = A fi implicat in …

– It is a sad house where the hen crows louder than the cock. = Vai de casa unde cotcorogesc gãinile si cocosul tace. / Vai de casa în care gãina cântã cocoseste.

– All of a shake / All over (all on the tremble) = Pretutindeni (peste tot)

– Aside from = In afara de

– Ask, and it shall be given you. = Cereti si vi se va da.

– An ass endures his burden, but not more than his burden. = Incarca magarul atat cat poate duce. / Încarcã-ti dobitocul pânã unde e sorocul.

– If an ass goes a-travelling, he`ll not come home a horse. / Never went out ass and came home horse. / He that sends a fool expects one / send a fool to the market (far, to france) and a fool he will return again / how much the fool who goes to rome excels the fool who stays at home. = Mãgar s-a dus, mãgar s-a întors. / S-a dus bou si s-a întors vacã.

– An ass in a lion`s skin. = Ca mãgarul îmbrãcat în piele de leu.

– An ass is but an ass, though laden with gold. / An ape`s an ape, a varlet`s a varlet, though they be clad in silk or scarlet. = Cât de mult sã împodobesti cu aur si cu argint pe cel mai frumos mãgar, tot mãgar se socoteste.

– The ass loaded with gold still eats thistles. = La fân mai mult decât la aur pofteste mãgarul. / Mãgarul duce vinul si bea apã.

– An ass must be tied where the master will have him. = Leagã calul unde zice stapânul, mãcar lupul sã-l mãnânce.

– One ass scrubs another. = Mãgar pe mãgar se scarpinã. / Vacã pe vacã se linge si porc pe porc se scarpinã.

– Two of a trade seldom agree. / The herringman hates the fisherman. = Cei de-o meserie stau în gâlcevie.

– If my aunt had been a man, she`d have been my uncle. = De-ar avea si baba ca oamenii barbã, atunci i-ar zice "ce mai mos de treabã".

Studii asupra superstițiilor. Scurt istoric.

Începuturile studierii superstiției și clasificarea superstițiilor

După Vyse (1997), antropologul și sociologul Gustav Jahoda a propus patru categorii de superstiții, care ne oferă o folositoare taxonomie pentru a ne apropia de subiect. Prima clasificare a lui Jahoda a fost numită: superstiția ca bifurcație din cosmologia lumii. Jahoda credea că toate religiile trebuiau incluse în superstiții și categorizate separat. Alte superstiții transmise social au constituit a doua clasificare a lui Jahoda: marea majoritate a superstițiilor ne vin din cultură. Aceste superstiții sunt separate de credințele religioase și, de obicei, centrate în jurul unor importante evenimente umane: naștere, căsătorie, moarte, etc. Experiența cu partea ocultă a constituit alcătuirea unei a treia categorii de superstiții: experiențe paranormale ca: răpirile extratereștrilor, comunicarea cu morții, clarviziunea etc. Jahoda spunea că acest tip de superstiții contrazic înțelegerea noastră științifică și din această cauză trebuiesc introduse în cadrul superstițiilor. Superstițiile personale alcătuiesc ultima categorie a lui Jahoda. Aceasta este alcătuită dintr-un mare grup de credințe și acțiuni care nu sunt legate cultural, în schimb ține de individual: o persoană poate stabili că o anumită piesă de îmbrăcăminte aduce noroc dacă este purtată. Această credință nu este legată nici de religie nici de cultură, dar în schimb este o concluzie personală a individului. Clasificarea lui Jahoda pe scurt:

Religioase – toate religiile

Culturale – centrate pe evenimentele importante din viața unui om: naștere, căsătorie, moarte, etc

Experiențe paranormale – extratereștrii, clarviziune, animale fantastice, etc

Personale – talismane norocoase, obiecte norocoase, numere etc.

„În concepția și viziunea mitologiei române, ca de altfel a mai tuturor etnomitologiilor, categoriile ontologice de spațiu, timp, cauzalitate și finalitate se impun o dată cu cosmizarea Haosului și se mențin istoricește atâta timp cât oamenii continuă să cugete mitic”. (Vulcănescu, 1987, p.15).

Etnomitologii au alcătuit o clasificare de dată mai recentă care împarte superstițiile în următoarele categorii, fiecare din ele fiind la rândul lor împărțite în mai multe subcategorii :

Superstiții simple

Superstiții comune

Superstiții senzoriale

Studii efectuate pe studenți, în ceea ce privește superstiția

„ Vyse (1997) ne spune că studenții nu sunt faimoși pentru superstițiile lor. „De fapt, înțelepciunea convențională sugerează că persoanele cu educație înaltă trebuie să fie mai sceptici decât persoanele cu educație scăzută. Cu toate acestea se pare că superstițiile ocupă un loc destul de important în viața studenților, mai ales în perioada examenelor”.

Superstițiile sunt frecvent asociate cu frica de eșec, iar când vine vorba de examene, mulți studenți sunt cu adevărat temători.” (Vyse, 1997).

Stuart și Lucile Blum nu au găsit nici o relație între gradul de superstiție și anii de educație.

Laura Otis și James Alcock (1982) au publicat un studiu despre câteva tipuri de credințe în superstiții, prezente printre studenți și profesori. În majoritatea cazurilor, profesorii au fost găsiți ca fiind mai sceptici decât studenții. În acest studiu, autorii, au descoperit că anumite centre academice sunt mai sceptice decât altele. Profesorii de engleză sunt cei mai superstițioși, ei crezând mai ales în fantome, citirea viitorului sau a norocului. Dintre științele sociale, cei mai sceptici profesori sunt cei de psihologie.

Adair Kendrick și Craig Wilkinson (1993) au găsit, într-un studiu recent ce a avut loc la colegiul din Connecticut, că mulți studenți folosesc creioane, obiecte de îmbrăcăminte sau alte accesorii care le poartă noroc. Studenții cred că obiectele lor magice au un efect direct în performanța lor la examene.

Daniel și Cheryl Albas au desfășurat o investigație ce a durat peste 13 ani, pe un eșantion de 300 de studenți. Studenții au completat chestionare standardizate și s-au adunat informații cu privire la gânduri relevante, sentimente și comportamente în perioada examenelor. Studenții au fost observați în câteva locații din campus. Au fost utilizate și câteva interviuri cu studenții. Pe baza informațiilor adunate ei au descoperit că superstițiile studenților ce se află în perioada examenelor se pot împărți în două categorii:

1. Folosirea obiectelor magice.

2. Practicarea de ritualuri speciale.

Între 20 și 33 procente dintre studenți folosesc magicul în special pentru a atrage norocul mai de grabă decât să înlăture ghinionul. Una dintre cele mai populare superstiții a studenților este cea legată de îmbrăcăminte. Câțiva studenți folosesc instrumente de scris speciale cu care ei au reușit cu succes la examene precedente. Unii studenți susțin ca doar faptul că văd cărțile aproape în timpul unui examen, le crește performanța la acel examen. Unii studenți folosesc talismane ca : picioruș de iepure, zar, monede, ursuleți de pluș sau alte jucării. Un caz mai special a fost un student de sex masculin care nu intra la examen fără ca înainte să găsească o monedă, acest lucru însemnând pentru el un semn de noroc. Căutarea unei monede prin diverse locuri (stații de autobus, magazine etc.), chiar în ziua examenului, însemna pierderea unui timp care putea fi folosit la a învăța pentru acel examen. Dar comportamentul acestui student continua fără a ține seama de riscul de a întârzia la examen. O altă formă de a atrage norocul înaintea unui examen este rugăciunea. S-a descoperit în acest studiu că, chiar și studenții nonreligioși se rugau înainte de examene. Un ritual observat înaintea unui examen este și acela de a ciocăni de trei ori în ușa de la sala unde are loc examenul, chiar înainte de a intra. Unii studenți, în momentul în care intră în sala de examen, trebuie să o facă neapărat cu piciorul drept înainte. Alții înconjoară clădirea de trei ori fără să țină seama de condițiile meteo.

Similar cu alte studii, studenții superstițioși sunt dintre cei care cred că sunt controlați de forțe externe (locus of control extern). Pentru cei ce sunt mai implicați personal, credința în paranormal aduce un fel de control, această credință fiind chiar sănătoasă. Chiar dacă ideile paranormale sau superstițiile nu sunt raționale, ele neavând explicații stiințifice, totuși, adânc înrădăcinate în viziunea unei persoane, aduce o stare de bine acelei persoane.

Discuțiile cele mai intense din psihologie se învârt în jurul unor întrebări legate de telepatie, influența pre-natală, semnele externe ale caracterului și plăcerea. Mai ales proaspeții studenți, chiar dacă își recunosc ignoranța în ceea ce privește întrebarile tehnice, se apropie de psihologie cu anumite concepții destul de puternic fixate despre cauzalitatea din comportamentul uman. Una dintre datoriile de bază ale profesorului / instructorului e de a-i ajuta să aleagă din stocul inițial de idei, să renunțe la unele și să le transforme pe altele într-o formulare mai științifică. Astfel, un sondaj, despre prevalența unor astfel de idei frecvente, poate avea o valoare decisivă pentru psiholog, ca și punct de plecare pentru programul său educațional.(Shermer, 2002).

Obiectiv general:

Studiul își propune să evidențieze diferențele existente între studenții de sex feminin și masculin care urmează o pregătire de factură umanistă sau realistă, în ceea ce privește nivelul de încredere în superstiții și relația dintre anxietate, stima de sine, locul controlului și nivelul de încredere în superstiții.

Obiective specifice:

Evidențierea diferențelor existente între studenții de sex feminin și masculin care urmează o pregătire de factură umanistă sau realistă, în ceea ce privește nivelul de încredere în superstiții.

Relația dintre anxietate, stima de sine, locul controlului și nivelul de încredere în superstiții.

Ipotezele cercetării

Femeile sunt mai superstițioase decât bărbații.

Studenții care urmează o pregătire umanistă sunt mai superstițioși decât cei care urmează o pregătire realistă.

Există o asociere între locul controlului și nivelul de încredere în superstiții.

Există o asociere între anxietate și nivelul de încredere în superstiții.

Nu există o asociere între stima de sine și nivelul de încredere în superstiții.

II.3. Subiecții

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 120 de subiecți cu vârstele cuprinse între 18 și 50 de ani, cu media de vârstă de 23,27, la o abatere standard de 7,06. Subiecții sunt distribuiți astfel (figura 1):

30 – bărbați care urmează un profil realist;

30 – bărbați care urmează un profil umanist;

30 – femei care urmează un profil realist;

30 – femei care urmează un profil umanist.

Descrierea probelor

Pentru acest studiu au fost utilizate următoarele probe:

Scala de încredere în superstiții,

Scala de stimă de sine;

a) Scala de încredere în superstiții

Scala (anexa 1) cuprinde 30 de itemi și este construită pentru a evalua nivelul de încredere în superstiții și rolul acestora în organizarea comportamentului.

Construirea scalei a urmat mai multe etape. 80 de subiecți au enunțat superstițiile cele mai comune cunoscute de ei, specificându-se că nu contează dacă individul crede sau nu în ele, ci doar că a auzit deseori de acestea. Au fost selectate 30 de superstiții care au avut frecvența cea mai mare și care au intrat în componența scalei.

La completarea scalei, subiecții sunt rugați să citească atenți fiecare succesiune de evenimente (superstiția) și să spună cât de des se gândește că este posibil să i se întâmple acestea. Răspunsurile care pot fi date sunt următoarele: deseori, uneori, rareori, niciodată.

Punctajul care poate fi obținut este de la 30 la 120. Un punctaj mare arată un nivel ridicat al încrederii în superstiții, iar un punctaj mic ne arată o persoană care nu este superstițioasă. Datele descriptive ale scalei pentru eșantionul nostru de subiecți sunt prezentate mai jos, în tabelul 1.

Tabelul nr. 1: Datele descriptive ale Scalei de încredere în superstiții

b) Scala de stimă de sine

Scala de stimă de sine a fost elaborată de Rosenberg. Are 10 itemi, dintre care 5 itemi se cotează invers. Scorurile mici indică o stimă de sine ridicată, subiectul se place și se prețuiește pe sine. Scorurile mari indică o stimă de sine scăzută, subiectul nu se place pe sine, nu e mulțumit de sine.

Datele descriptive ale scalei pentru eșantionul nostru de subiecți sunt prezentate mai jos, în tabelul 2.

Tabelul nr. 2: Datele descriptive ale Scalei de stimă de sine

Procedura de lucru

Subiecții au fost testați individual și colectiv. Nu a existat limită de timp pentru completarea chestionarelor. Condițiile de testare au fost aproximativ identice: aceeași persoană a aplicat chestionarul, folosind aceleași instrucțiuni și ton al vocii.

Prezentarea și interpretarea rezultatelor

Ipoteza 1.

Femeile sunt mai superstițioase decât bărbații.

Pentru a valida această ipoteză au fost realizate comparații între femei și bărbați pe variabila nivelului de încredere în superstiții.

Această ipoteză este confirmată. S-a obținut un coeficient t de comparație = 6,060, la un prag de semnificație p < .000. Apare o diferență mare și semnificativă statistic între nivelul încrederii în superstiții la femei (media = 66,15) și nivelul încrederii în superstiții la bărbați (media = 46,73).

Rezultatul este sintetizat în tabelul următor:

Datele statistice obținute în urma operației de comparație între femei și bărbați pe dimensiunea nivelului de încredere în superstiții:

În urma acestui rezultat se poate afirmă că pentru subiecții din eșantionul nostru, femeile sunt mai superstițioase decât bărbații.

Ipoteza 2.

Studenții care urmează o pregătire umanistă sunt mai superstițioși decât cei care urmează o pregătire realistă.

Pentru a valida această ipoteză au fost realizate comparații între studenții care urmează o pregătire umanistă și cei care urmează o pregătire realistă pe variabila nivelului de încredere în superstiții.

Această ipoteză este infirmată, deși s-a obținut un coeficient t de comparație = 2,982, la un prag de semnificație p < .01. Apare o diferență mare și semnificativă statistic (în sensul invers celui așteptat) între nivelul încrederii în superstiții la studenții care urmează o pregătire umanistă (media = 51,16) și nivelul încrederii în superstiții la cei care urmează o pregătire realistă (media = 61,71).

Rezultatul este sintetizat în tabelul următor:

Datele statistice obținute în urma operației de comparație între studenții care urmează o pregătire umanistă și cei care urmează o pregătire realistă pe dimensiunea nivelului de încredere în superstiții:

Este general cunonscut în cadru non-epistemologic, la nivel popular faptul că persoanele de sex feminin sunt mai înclinate în abordarea spiritualității în detrementul realismului și gândirii realiste, pragmatice, fiind mai ușor influențabile din acest punct de vedere. Plecând de la acest așa-numit “zvon” se poate lua în considerare faptul că femeile tind să creadă mai des în superstiții decât bărbații datorită lipsei generale de pragmatism și gândire strict realistă, bazată pe fapte și nu pe trăiri, sentimente. În pofida rezultatelor cercetării care demonstrează că studenții care studiază un profil uman sunt mai puțin superstițioși decât cei care studiază unul real – lucru care are legătură strânsă cu ideea expusă anterior privind modul diferit de gândire între sexe – totuși, pare una dintre puținele explicații, dacă nu chiar singura, plauzibilă. În plus, nu se poate afirma într-un mod sigur faptul că studenții, sau la modul general, persoanele care studiază profile reale sunt mai puțin superstitioase decât cele care studiază profile umane deoarece, precum este menționat mai sus, in cadrul cercetării studenții umaniști au fost din cadrul secției de teologie, ceea ce distorsionează în mod major rezultatul cercetării în acest sens.

În ceea ce privește comparația între studenții cu pregătire umanistă și realistă în privința increderii în superstiții, studenții care urmează o pregătire realistă sunt mai superstițioși decât studenții care urmează o pregătire umanistă. Dar acest rezultat poate fi constatat de faptul că subiecții de sex masculin și cu pregătire umanistă sunt studenți la teologie, aspect care a influențat rezultatele într-o direcție diferită de cea așteptată. Pentru a verifica acest lucru am facut o comparație în interiorul grupelor formate de bărbați și femei.

Privind rezultatele am putut afirma că studenții bărbați care urmează o facultate cu profil realist sunt mai superstițioși decât bărbații care sunt la teologie, iar între subiecții de sex feminin nu există diferențe în privința nivelului de încredere în superstiții indiferent de profilul facultății pe care o urmează.

Acest lucru se poate datora și faptului că studenții la teologie, deși studiază un profil uman, sunt în temă oarecum cu problema superstițiilor, încercând să le înlăture în mod specific, spre deosebire de colegii lor de la profil real care nu intenționează în mod expres să înlăture obiceiuri, crezuri sau ritualuri considerate oculte, ci sunt complet indiferenți. De aici se mai pot trage concluzii cum că, un subiect studiat, aprofundat precum cel al superstițiilor în cadrul studenților la teologie poate modifica în mod semnificativ perspectiva individului asupra subiectului respectiv, dat fiind faptul că, studenții la teologie familiarizați cu subiectul și în conformitate cu practicile creștinești și convingerile epistemologice aplicate, sunt mai puțin superstițioși chiar și decât cei pe care subiectul nu-i interesează de loc din punct de vedere științific, superstițiile fiind expectat să fie contestate de către un pragmatic realist ancorat în științe exacte.

ANEXE

Vă rugăm să citiți cu atenție fiecare succesiune de evenimente și să spuneți cât de des vă gândiți că este posibil să vi se întâmple dumneavoastră.

Încercuiți răspunsul care vi se potrivește cel mai mult.

Scala de încredere în superstiții:

Vârstă:

Sex:

Facultate:

BIBLIOGRAFIE

ALBU, M. (1998), Construirea și utilizarea testelor psihologice, Ed. Clusium, Cluj-Napoca.

BOUDON, R. (1992), Tratat de sociologie, Ed. Humanitas, Bucuresti.

CHIHAIA, L. et. all (2001), Dicționar enciclopedic, Ed. Cartier, București.

COTEANU, I.(coordonator). (1996). Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționar Explicativ al limbii Române, Ed. Univers Enciclopedic, București.

CRAMER, D. (1994), Introducing statistics for social research. Step-by-step calculation and computer techniques using SPSS, Routledge, London, and N.Y.

CRISTEA, D. (2001), Tratat de psihologie socială, Ed. ProTransilvania, Cluj-Napoca.

EPSTEIN, S. (1994), Integration of the cognitive and the psychodynamic unconscious, American Psychologist, Washington DC.

JAHODA, G. (1969), The Psichology of superstițion, Ed. Penguin, London.

MACSINGA, I. (2000), Psihologia diferențială a personalității – curs, Tipografia Universității de Vest din Timișoara.

NICOLAU, I. , HULUȚĂ, C. (2000), Credințe și superstiții românești după Artur Gorovei și Gh.F. Ciaușanu, Ed. Humanitas, București.

OPIE, I. , Tatem, M. (1989), A dictionary of superstitions, Ed. Oxford University Press, Oxford.

PITARIU, H. (1991), Introducere în statistica psiohlogică și educațională, Tipografia Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

SHERMER, M. (2002), Why People Believe Weird Things: Pseudoscience, Superstition, and Other Confusions of Our Time, New Zork.

SPENCE, J., et all. (1992), Elementary Statistics, 4th ed., Englewood Cliffs, N.J, Prentice Hall.

STUART, A.Vyse (1997), Believing in magic. The psychology of superstition, Oxford University Press, Oxford.

TAROT, C. (2001), De la Durkheim la Mauss – Inventarea simbolicului, Ed. Amacord, Timișoara.

TIM, M. (1993), Social research: issues, methods and process, Open University Press, Bickingham and Philadeplphia.

VULCĂNESCU, R. (1987), Mitologie Română, Ed. Academiei Republicii Socialiste România.

XXX. (1986), Mic dicționar enciclopedic, Ed. Științifică și enciclopedică, București.

Gh.F.Ciausanu = Superstițiile poporului roman in asemănare cu ale altor popoare vechi si noi, Bucuresti, 2001

http://www.robbybubble.ro/articles/sarbatoarea-de-halloween-superstitii.php