Creativitatea Si Succesul Profesional

ARGUMENTAREA LUCRĂRII

„Veți crea veti avea,nu veți crea,nu veți exista”.

Aceste cuvinte celebre au fost adresate de savantul român Octav Onicescu contemporanilor săi.

Astăzi, tot mai mulți gânditori împărtășesc această idee.

Creativitatea reprezintă o temă de cercetare științifică și o preocupare a factorilor sociali interesați să valorifice această avuție națională.

Considerată de mulți autori ca principala formă a relației active a omului cu lumea, acest domeniu fantastic al psihologiei, a devenit o activitate de masă. Părerea conform căreia aparține unei minorități este acum depășită, acestă trăsătură general umană este prezentă la toți indivizii și la toate popoarele.

Spre deosebire de inteligență creativitatea poate fi educată și dezvoltată în cele mai variate forme: literar, artistic, tehnic, etc.

La nivel internațional, creativitatea e apreciată ca o valoare în funcție de care este stabilit nivelul de dezvoltare al unei țări.

Cheia succesului în creație constă, alături de aptitudini creative, într-o muncă tenace de punere în valoare a potențialului creativ.

Lucrarea de față tratează creativitatea ca premisă a obținerii unui succes profesional ca ansamblu de idei, predispoziții proprii indivizilor creatori și caracteristice prin felul de a fi și de a se manifesta.

CAPITOLUL I. CREATIVITATEA

I.1 CONCEPTUL DE CREATIVITATE. DEFINIȚII. CARACTERISTICI GENERALE

Noțiunea ,,creație” percepută ca ,,făurire de lucruri noi” a înregistrat de-a lungul timpului sensuri extrem de nuanțate, adesea contradictorii, în funcție de domeniile în care s-a manifestat și de teoriile dominante. În acest sens termenul de creație a fost definit în relația cu natura, arta, religia, știința,etc.

Termenul de creativitate își are originea în cuvântul latin creare care înseamna: a zămisli, a făuri, a crea, a naște.

Limba latină avea pentru creație doi termeni relativ sinonimi – creare și facere. Primul se referă, exclusiv, la înfăptuirile dumnezeiești iar cel de-al doilea termen face referire la acțiunile oamenilor.

Istoria noțiunii creație evidențiaza trei ipostaze importante:

Creația de natură divină

Creația artistică

Creația ca însușire umană ce se poate manifesta în cele mai diverse domenii ale culturii, științei, practicii sociale.

Deși creativitatea este veche „de când lumea”, interesul față de studiul creativității a început să ia amploare în anii ’50 când au fost înființate câteva institute de cercetare în domeniul creativității.

Cu toate acestea, numeroși indicatori ai volumului de studii consacrate creativității demonstrează că, până de curând, acest domeniu a fost relativ marginalizat în cadrul psihologiei.

Deși lucrarea lui Galton Hareditary Genius, apărută în 1869, poate fi considerată ca un început al cercetărilor științifice privind creativitatea, Terman subliniază faptul că până în 1950 au existat doar încercări sporadice în acest domeniu.

Semnalul care a declanșat cursa pornită în vederea cercetării creativității a fost dat de un eveniment de natură tehnică și anume trimiterea primului ,,Sputnik” în spațiul cosmic care a avut drept motto următoarea lozincă ,,pentru ca națiunea să poată supraviețui, individul trebuie să gândească creativ”.

Au fost descoperite aspecte multilaterale ale creativității, constatându-se că ,,există tot atâtea moduri de creativitate câte activități omenești există, că întâlnim tot atâtea aspecte ale creativității câte aspecte prezintă și natura umană (psihice, intelectuale, emoționale, etc.”

Conceptul de creativitate este diferit interpretat de către cercetătorii care s-au ocupat de această problemă iar particularitățile atribuite creativității ilustrează cel mai bine această diversitate. Astfel, când vorbim de creativitate ne gândim la ceva original, adecvat, nou, neobișnuit, valoros, relevant, armonios, transformat, condensat, spontan.

Datorită acestei varietăți a punctelor de pornire, a premiselor și metodelor de lucru este dificil de găsit un numitor comun și de a elabora unele definiții. Punctul de vedere din care va fi cercetată creativitatea va depinde, de fiecare dată, de intențiile cercetătorilor.

Un mare numar de autori definesc creativitatea ca activitate: ,,forma superioară a activității umane” (P. Ioan), care ,,duce la un produs, caracterizat prin noutate sau originalitate și valoare pentru societate”(Al. Roșca), ca ,,rezultat al activității preconștiente” înțeleasă de către reprezentanții psihanalizei ca ,,o eliberare de impulsurile și conflictele reprimate la nivelul inconștientului” (S.L.Kubie) și nu în ultimul rând ca ,,activitatea cea mai dificilă a creierului și cea mai productivă” (St. Odobleja).

În concepția americanului Usher, la nivelul activității umane se întrepătrund în mod natural ,,acte învățate și neînvățate cu cele creative sau repetitive”. Împărtașită și de alți autori, practic, toate activitățile oamenilor ,,glisează după cele două tipuri de acte – originale (de creație) și acte nonoriginale, învățate” (D. Teodosiu).

Pentru oamenii de știință, pentru istoricul de artă sau pentru managerul industrial creativitatea se exprimă prin produsul creativ.

Matei Dogan, în introducere în lucrarea Noile științe sociale considera creativitatea științifică având mai multe șanse de manifestare la intersecția a două sau mai multe subdomenii decât între frontierele unei singure discipline. Această idee este susținută și de teoria asociaționistă, reprezentată de J. Maltzman și S.A. Mednik care consideră creativitatea ca ,,proces de reorganizare, recombinare a elementelor asociative în funcție de anumite cerințe și utilități”.

Cel mai adesea creația este definită ca inovație iar aceasta înțeleasă ca rezultat al procesului de creație. În literatura consacrată creativității inovația este analizată în relație cu invenția și descoperirea. Dacă a inventa înseamnă să creezi ceva care nu a mai existat autorului, a descoperi presupune ,,a pune în evidență un fapt, un obiect, un fenomen, o relație sau o lege care oricum exista, funcționa, fară a se cunoaște aceasta”.

Cea care asigură specificitatea unei creații, raritatea, este originalitatea care reprezintă un criteriu axiologic semnificativ în evaluarea capacităților creative și a produsului nou creat.

,,Pentru psihoterapeut și pentru mulți artiști ea reprezintă un proces. Psihologii, psihanaliștii și educatorii pun accentul pe personalitatea creativă”.

Atât la nivelul indivizilor cât și la nivelul colectivităților umane, creația autentică se distinge prin utilitatea sau valoarea sa pentru societate. Utilitatea este cea care îi conferă unei creații finalitate și legitimitate publică. Experiența demonstrează că atunci când unele invenții, inovații nu și-au găsit aplicabilitate imediată, sentimentul de utilitate al autorilor se manifestă ca satisfacția de a fi depășit anumite limite ale cunoașterii, ca împlinire de sine prin creație și definire a propriei identități. Cei care au studiat creativitatea au constatat că tocmai această căutare a identiățtii este motivația demersului creator.

După cum sublinia J.P. Guilford ,,cretivitatea ține de sensul vieții și al activității fiecăruia dintre noi”, este o ,,însușire esențială omului care poate fi identificată, influențată, educată, stimulată, caracteristică activității omului exprimată complex, de la manifestarea spontană, neconvențională la ipostaza supremă, genială, emergentă”.

Dintre principalele dimensiuni ale creativității – procesul creativ, produsul creat, climatul reactiv etc. – pivotale pentru definirea creativității sunt procesul creativ și produsul creat.

În țara noastră, în literatura de specialitate, creativitatea este definită ca fiind ,,capacitatea de a găsi soluții și de a realiza ceva nou și de valoare.”

Se poate spune că este o definiție incompletă deoarece limiteazaă creativitatea la aspectul aptitudinal. Ori, creativitatea mai implică motivație, trăsături de temperament, factori de caracter etc. De aceea mai poate fi definită ca ,,ansamblul unitar al factorilor obiectivi și subiectivi care duc la realizarea, de către indivizi sau grupuri, a unui produs original și de valoare pentru societate.”

Creativitatea mai înseamnă și posibilitatea de comunicare, individul aflându-se într-un contact continuu cu lumea sa interioară și cu lumea exterioară. Receptivitatea individului îi permite să intuiască și să înteleagă problemele existente. Pornind de la corelațiile pe care le face în interior, cu fenomene cunoscute și trăite, poate rezolva problemele apărute. Setea de cunoaștere și curiozitatea ne atrage atenția asupra lumii exterioare nouă. Cunoștințele noastre îmbogățite de propria experientă și raportată la mediul înconjurător și conștiința de a fi parte a acestei lumi favorizează transpunerea adecvată a acestor cunoștințe.

Creativitatea corespunde raportului mintal pe care îl abordăm pentru a descoperi noi raporturi între lucruri, evenimente care pot genera idei utile și generale în raport cu o situație dată.

Datorită confruntării trăirilor noastre interne cu problemele lumii exterioare pot apărea conflicte sau situații contradictorii iar încercările de a le rezolva nu pot să reușească întotdeauna din prima. De aceea putem spune că a fi creativ presupune și posibilitatea comiterii unor greșeli.

Chiar dacă percepem greșeala ca un eșec sau dacă privim problemele cu o curiozitate exagerată nu înseamnă că procesul nostru creativ s-a sfârșit. Dacă scăpăm de atitudinea de resemnare față de eșec și pornim fără să acordăm o importanță exagerată oricărei situații, eșecul. Dupa alți autori ,,creativitatea desemnează un mod de a fi, o modalitate de gândire. Ea este mai întâi de toate o aptitudine individuală obișnuită, de care dispunem în general în egală măsură, prezentă în fiecare dintre noi și diferită de inteligență, evaluată prin coeficientul intelectual.”

I.2. PROCESUL DE CREAȚIE. 

Dintre principalele dimensiuni ale creativității, esențial pentru definirea acesteia este procesul de creație.

După cum susțin reprezentanții psihologiei umaniste, creativitatea poate fi definită ca un proces; fie că e vorba de un ,,proces de interrelație a individului cu un mediu favorabil și suportiv”(A. Maslow, C.Rogers, E. Fromm), „proces de comunicare” (P. Ioan), „proces de modelare a unor idei sau ipoteze, de testare a acestora și de comunicare a rezultatelor obținute” (E. Torrance).

I.2.1. Structura procesului de creație

Ca proces de rezolvare a problemelor, creativitatea implică mai multe demersuri de natura psihică, intelectuală, în sensul că producerea noului antrenează, după opinia lui K. Urban, „percepții sensibile, profunde, extinse a informațiilor înregistrate, asocierea și combinarea lor ingenioasă, sintetizarea, analiza și structurarea unor informații, materializarea lor în reprezentări simbolice, comunicarea și receptarea lor de către ceilalți ca soluții inerent creative la problemele ridicate”.

În egală măsură creativitatea este premisa procesului de generare a noului dar și finalitatea procesului original.

 Procesul de creație antrenează toate mecanismele psihologice ale individului creator și toate resursele sale dobândite prin învățare și experiență. Pe lângă activitatea gândirii, procesul stimulează afectivitatea și valorizează însușirile de personalitate.

Creativitatea privită ca euremă asociativ-combinativă și de acumulare se desfășoară pe un fond energetic amplificat și cere un mare travaliu psihic, solicită mobilizarea tuturor potențelor energeticești dirijarea spre actul și procesul creativ. Latura combinativă se înfăptuiește pe fondul unor fenomene dinamizatoare, cum ar fi: pasiunea, succesul, interesul, curiozitatea, voința, cutezanța, nevoia, dorința, ambiția, sentimentele.

Din punct de vedere psihofiziologic, se desfășoară pe un tonus cerebral ridicat ce generează și întreține starea de continuă concentrare dirijată de voință. O voință puternică este autogeneratoare de potențe creative și creatoare ,,aproape fiecare dintre noi poate să-si c fi, o modalitate de gândire. Ea este mai întâi de toate o aptitudine individuală obișnuită, de care dispunem în general în egală măsură, prezentă în fiecare dintre noi și diferită de inteligență, evaluată prin coeficientul intelectual.”

I.2. PROCESUL DE CREAȚIE. 

Dintre principalele dimensiuni ale creativității, esențial pentru definirea acesteia este procesul de creație.

După cum susțin reprezentanții psihologiei umaniste, creativitatea poate fi definită ca un proces; fie că e vorba de un ,,proces de interrelație a individului cu un mediu favorabil și suportiv”(A. Maslow, C.Rogers, E. Fromm), „proces de comunicare” (P. Ioan), „proces de modelare a unor idei sau ipoteze, de testare a acestora și de comunicare a rezultatelor obținute” (E. Torrance).

I.2.1. Structura procesului de creație

Ca proces de rezolvare a problemelor, creativitatea implică mai multe demersuri de natura psihică, intelectuală, în sensul că producerea noului antrenează, după opinia lui K. Urban, „percepții sensibile, profunde, extinse a informațiilor înregistrate, asocierea și combinarea lor ingenioasă, sintetizarea, analiza și structurarea unor informații, materializarea lor în reprezentări simbolice, comunicarea și receptarea lor de către ceilalți ca soluții inerent creative la problemele ridicate”.

În egală măsură creativitatea este premisa procesului de generare a noului dar și finalitatea procesului original.

 Procesul de creație antrenează toate mecanismele psihologice ale individului creator și toate resursele sale dobândite prin învățare și experiență. Pe lângă activitatea gândirii, procesul stimulează afectivitatea și valorizează însușirile de personalitate.

Creativitatea privită ca euremă asociativ-combinativă și de acumulare se desfășoară pe un fond energetic amplificat și cere un mare travaliu psihic, solicită mobilizarea tuturor potențelor energeticești dirijarea spre actul și procesul creativ. Latura combinativă se înfăptuiește pe fondul unor fenomene dinamizatoare, cum ar fi: pasiunea, succesul, interesul, curiozitatea, voința, cutezanța, nevoia, dorința, ambiția, sentimentele.

Din punct de vedere psihofiziologic, se desfășoară pe un tonus cerebral ridicat ce generează și întreține starea de continuă concentrare dirijată de voință. O voință puternică este autogeneratoare de potențe creative și creatoare ,,aproape fiecare dintre noi poate să-si conducă mintea într-un mod mai eficient decât o face în mod obișnuit. Într-o măsura mai mare sau mai mică cu toții suntem înzestrați cu puterea voinței și aceasta este cheia efortului creator”. În același registru putem cita remarca lui Th. Edison care spune că ,,munca este unu la sută inspirație și noăazeci și nouă la sută transpirație”. În esență, creația presupune concretizarea calităților specifice spiritului creativ, indiferent de domeniul său de manifestare, și anume: flexibilitatea gândirii și a conduitei, însușire care ușurează adaptarea la situații imprevizibile:

gândirea divergentă: permite renunțarea la stereotipii și să formuleze diverse variante de răspuns la provocările mediului

capacitatea de selecție și evaluare a informațiilor care ajută la formularea de ipoteze și să gândească soluții de rezolvare a problemei

fluiditatea cognitivă, înțeleasă ca aptitudine de a opera cu simboluri, idei, noțiuni, etc, dar și de a face comparații, analize, sinteze

redefinirea, ca performanță în restructurarea universului de semnificații și în reelaborarea creativă a elementelor componente

atitudinea interogativă , ca expresie a comportamentului

atitudinea de respingere a tendințelor habituale din mediu, a rigidității instituțiilor sociale

receptivitatea la mesajele si cerințele mediului, capacitatea de a acționa în raport cu etaloane valorice interne

Una din functiile care își dispută întâietatea cu fantezia în creativitate este inteligența, aceasta ocupând o pondere mare în raport cu alți factori ai creativității.

Se pare însă că inteligența funcționează în stransă legătură cu fantezia. Aceasta din urmă participă, în mare măsură la realizarea funcției combinative iar inteligența la realizarea funcției asociative (relaționale). Din punct de vedere psihologic intuiția poate fi caracterizată ca o stare de iluminare bruscă, de clarificare a unei probleme, de găsire a unei căi îndelung căutată. Alături de inteligență și fantezie și în stransă legatură cu ele în cadrul euremei asociativ-combinative participă și alte procese, cum ar fi: intuiția și analogia. 

I.2.2. Etape ale procesului de creație

Procesul de creație constă într-o succesiune de acte, faze, etape, în legatură cu care există concepții diferite și controversate în rândul specialiștilor.

Cel mai des este citată clasificarea lui G. Wallas care identifică trei etape comune procesului creator:

prepararea

incubația

iluminarea

Sunt și unii autori care renunță în clasificarea lor la „momentul inspirației”, al ivirii ideii ce stă la baza concepției, precum sunt alți autori care accentuează importanța acestei etape căreia îi succede întregul proces de creație.

Specialiștii români au o părere nuanțată asupra etapelor creației. Pe baza teoriei sonicității, G. Constantinescu descompune procesul creației în momente și evenimente cronologice, după care îl reconstituie în mod sintetic și explicit, stabilind șase etape ale procesului creativ:

etapa pregătitoare

etapa elaborării teoretice

etapa analizei critice

etapa analogiilor

etapa experimentală

etapa aplicațiilor multiple

Etapa pregatitoare se referă la achizițiile culturale ale creatorului, la cultura sa generală ce asigură nucleul informațional ce facilitează achiziții viitoare din domeniul specialității sau domenii conexe.

Pe baza acestor achiziții, din faza pregatitoare, apare predispoziția pentru creație.

Psihologii consideră ,,etapa analogiilor” ca fiind cea mai fecundă sub raport creativ. Ei se referă, în principal, la analogia primară, cea care stabilește relații între domenii, structuri și la analogia definițională, subetapă ca punct de pornire în elaborarea definițiilor ce stau la baza diverselor teorii.

Etapa experimentelor este indispensabilă elaborării teoriei. În general precede faza analogiilor iar în opinia lui G. Constantinescu, ea este interpretată ca un demers de verificare a unei teorii.

Etapa aplicațiilor este foarte importantă deoarece valoarea unei creații (științifice, tehnice, etc.) este dată de importanța și numărul aplicațiilor sale.

Savantul român Ștefan Odobleja apreciază că sunt mai multe etape ce duc la realizarea unui produs nou. În concepția lui Șt. Odobleja, procesul de creație reprezintă, în principal, activitate cognitivă superioară care se ghidează după anumite reguli pe care le-a formulat sub forma unor legi ale creației:

legea compensației – prin destinderea impusă de intensitatea concentrării

legea reacției – vizează efectele negative ale eforturilor exagerate

legea alternanței – depinde de ritmul și ciclicitatea activității

legea antrenamentelor – cu scopul motivării și implicării în activitate susținută

legea reversibilității – dedusă din esența creației, a relației între idei asemănătoare și idei care se deosebesc.

Luând drept model clasificarea făcută Irving Taylor putem spune că există:

perioada de pregătire, în care se adună informații, se fac observații și se delimitează scopul sau problema, se schițează o ipoteză sau un proiect general; se poate spune că este o perioadaă latentă unde din cunoștințele disparate existente în mentalul creatorului sunt selețtionate cele care constiutie substanța ideii originale.

perioada de incubare, reprezintă etapa în care tema de studiu (creație) treceî î zona inconștientului unde continuă să fie analizată și procesată; este perioada de timp în care nu se găsește soluția și concretizarea operei este nesatisfăcătoare și poate dura chiar ani

perioada de iluminare coincide cu momentul fericit când apare soluția; este etapa în care activitatea creativă atinge punctul maxim iar psihologii creativității echivalează acest demers cu faza inspirației, a intuiției din domeniul creției artistice

verificarea constă în concretizarea ideii originale, după verificarea corectitudinii ei, în redactarea și finisarea redactării până la o forma finală acceptabilă din punctul de vedere al creatorului.

Mai importantă însă decât găsirea de soluții este capacitatea de a inventa, de a găsi , de a recunoaște și de a formula o nouă problemă.

I. Moraru recomandă o ,,abordare transdisciplinară” a creativității, modelarea proceselor gândirii și elaborarea unor modele variate de prelucrare a informației.

I.2.3. Forme ale procesului de creație

În legătură cu formele activității creatoare s-au conturat două mari orientări: una care, simplificând foarte mult, distinge numai două forme importante de creativitate – științifică și artistică – celelalte reprezentând tipuri intermediare.

O altă orientare susține părearea, conform căreia, există tot atâtea forme de creativitate câte ocupații diferite există. De exemplu, la nivelul creativității artistice se deosebesc: creativitatea literară, crativitatea plastică, creativitatea muzicală care, la rândul ei, poate fi componistică și interpretativă, etc.

Cercetătorii care au studiat creativitatea științifică: Al. Roșca, M. Roco, J. Piaget, P. Popescu-Neveanu, prin interviuri diverse, teste, anchete pe bază de chestionar au identificat trăsături specifice creatorilor, din care menționăm: flexibilitatea gândirii, deprinderea de sistematizare, dispoziția despre complexitate, capacitatea de a reține și elabora un mare volum de informații, aptitudinea de a formula și ,,crea” probleme, abilitatea de construi modele noi, motivație creativă puternică, etc.

În zilele noastre, în domeniul cercetărilor științifice, se înregistrează o serie de fenomene care impun tot mai mult ideea cercetării în scopul dezvoltării. Volumul cercetărilor cunoaște o creștere explozivă, accentul deplasându-se de la explicarea naturii și a societății, la transformarea lor.

,,A nu fi axat pe nou în cercetarea științifică echivalează cu blazarea, moarte lentă”.

Produsul creaței reprezintă un alt criteriu care în domeniul artistic îl exprimă pe creator ca individualitate, cu trăirile sale cele mai profunde, cu trebuințele, motivațiile, aspirațiile sale specifice. În celelalte domenii produsul creației exprimă, în primul rând, expresia cerințelor și a scopurilor mediului, filtrate prin stilul personal al creatorului.

Unii autori iau drept criteriu publicul țintă al produsului nou creat, de fapt reacția lui ca răspuns la mesajul creatorului. În cazul operelor artistice se manifestă în termeni emoționali iar în termeni intelectuali și practici în cazul creșterii științifice și tehnice.

În urma anchetelor întreprinse s-a constatat că, pe langă particularitățile specifice unui domeniu sau altul de manifestare, formele activității creatoare au numeroase elemente comune la nivelul mentalităților și atitudinilor creative.

I.2.4. Factorii creativității

În studiile de specialitate factorii creativității sunt tratați din unghiuri diferite, consensul autorilor existând doar în legătură cu principalele categorii de factori nu și în privința grupării lor.

Unii cercetători împart factorii creativității în două mari categorii: factori stimulativi și factori inhibitori.

Aceștia sunt analizați din perspectiva influențelor favorizante sau a barierelor, obstrucționărilor pe are le generează în producerea și finalizarea actului creator. Există și păreri conform cărora aceeași factori pot fi stimulativi în anumite condiții și perturbanți în altele dar, majoritatea cercetătorilor analizează în profunzime factorii stimulativi și consideră că atât absența cât și prezența opusului lor determină blocaje ale creativității.

1.2.4.1. Factori stimulativi

În studiile de psihologie socială factorii creativității sunt împărțiți, în mod cu totul general în doua, în: factori subiectivi (însușiri ale persoanei, ale subiectului creator) – intelectuali, aptitudinali, motivaționali și factori obiectivi, condițiile obiective ale vieții, în special condițiile socio-educative).

La baza procesului creativ stau trei categorii de factori:

factori psihici

factori cognitivi intelectuali

factori necognitivi (motivație, afectivitate, atitudini)

factori sociali (culturali, educativi, socio-economici, etc.)

factori biologici (sex, vârsta, etc.)

Inteligența este o aptitudine ce corespunde, în general, gândirii și indică nivelul calitativ al acesteia. În ceea ce privește creativitatea, inteligența se relevă a fi condiție necesară dar nu și suficientă, neputând explica în mod integral creativitatea.

Guilford identifica creativitatea ca una din formele gândirii divergente și distinge mai multi factori intelectuali ai creativității iar cei mai importanți sunt:

sensibilitatea față de probleme – constă în atitudinea deschisă, receptivă față de trebuințele, atitudinile și sentimentele altora, curiozitate permanentă și dorința de a cunoaște, de a elabora, experimenta și verifica noi ipoteze

sensibilitate la implicații – constă în capacitatea de a recunoaște dependențe, probleme, acolo unde alții nu le văd

fluența – reprezintă un factor ce constă în bogăția, usurința și rapiditatea cu care se realizează și se succed asociațiile între imagini, idei, caracterul lor curgător

originalitatea – constă în capacitatea subiectului de a vedea în alt mod realitatea, de a produce idei și imagini noi, de a găsi răspunsuri, soluții noi, neuzuale

ingeniozitatea – constă în posibilitatea de a găsi cea mai directă și cea mai ușoară cale care duce la un efect optim

redefinirea – aptitudinea de a restructura, de a interpreta, de a transforma, de a schimba funcția unui obiect pentru a-l face util într-o noua formă

elaborarea – constă în organizarea coerentă a informațiilor, a ideilor, capacitatea de a planifica o acțiune (ținând seama de cât mai multe detalii), anticiparea rezultatului final, dezvoltarea și finalizarea unei idei

Creativitatea nu poate fi identificată, în totalitate, cu gândirea divergentă deoarece nu este un fenomen unidirecțional și monovariabil ea implicând, deopotrivă și alte capacități: cogniție, procese mecanice, anticipare figurativă, producție convergența, abilități evolutive.

J. Piaget, A. Osborne, ș.a. considerau că o componentă cu o importantă pondere este imaginația. Piaget afirmă că imaginația reprezintă un auxiliar nu numai util, dar, în numeroase cazuri, necesar funcționării operațiilor care se sprijină pe ea. Osborne este de părere că în creativitate imaginația constructivă este chiar mai importantă decât gândirea iar Th. Ribot indică imaginația ca pe un proces predilect al creației, mai specifică, și emoția – fermentul de care nici o creație nu este posibilă.

S-a stabilit în mod clar existența unui al șaselea simț, el este imaginația creatoare. Relativ puțin oameni folosesc facultatea creatoare ca un deliberat și ca un țel dinainte stabilit, iar cei care utilizează această facultate din propria initiativă, înțelegându-i funcțiile, sunt genii. ,,Toate așa-numitele revelații care se produc pe tărâmul religiei, precum și descoperirea tuturor principiilor fundamentale sau noi în domeniul invențiilor se produc grație facultății imaginației creatoare”. Dacă nu este folosită această imaginație creatore poate slăbi și deveni latentă prin nesolicitare. Prin stimularea imaginației creatoare omul capată ideile de bază sau cele noi, imaginația și flerul de care are nevoie. O sursă a imaginației creatoare este subconștientul, locul unde este depozitată fiecare impresie senzorială și fiecare impuls de gând ce a ajuns vreodată la creier prin unul din cele cinci simțuri.

Cercetările mai noi au relevat că în cadrul diferitelor etape și subetape ale procesului creator, pe lângă mecanisme operționale, atitudini, intervin și o serie de însușiri de personalitate. Prin definiție, creativitatea este o însușire deosebit de complexă a întregii personalități care implică, pe langă componentele intelectuale pe cele afective, voluntare, caracteriale.

P. P. Neveanu precizează că dintre factorii noncognitivi ai personalității aptitudinile nu sunt creative prin ele însele ci devin astfel în măsura în care sunt activate și valorificate prin motive și atitudini (ex: aptitudinea muzicală se dezvoltă în procesul activității muzicale și nu printr-un proces de maturizare).

Printre caracteristicile de personalitate ale indivizilor creativi se înscriu, în primul rând, atitudinile intelectuale nonconformiste. Conformismul restrânge libertatea și independența gândirii, încorsetează potențialul creativ canalizându-l în direcții convenționle, stereotipice pe când atitudinea creativă presupune spontaneitate, autonomie intelectuală, orientare independentă a gândirii. O importanță caracteristică a personalității creative este atitudinea receptivă de deschidere la experiență. Tipul creativ este sensibil la tot ce se întamplî în jurul lui, are o înaltă empatie. Spre deosebire de ceilalți factori ai creativității, atitudinile depind , în totalitate de educație.

Studiul factorilor biologici a relevat aspecte diferențiale semnificative generate, mai ales, de factorul vârstă.

Cercetările întreprinse de psihologi demonstrează că performanțele indivizilor creativi sunt determinate, în mare măsură, de factori individuali, interni, o pondere însemnată având-o factorii aptitudinali, motivaționali, temperamentali, caracteriali completați și de alte însușiri ale personalității generate de experiențe intelectuale și sociale.

Factorii stimulativi sunt, în egală măsura, factori individuali, ,,o chemare interioară”sau motivația creatorului, împlinirea de sine, și exogeni, influența grupurilor sociale, stilul de viață, cultura, etc.

Factorii motivaționali, circumscriși nevoilor materiale și de recunoaștere socială, prin recompense morale sunt importanți pentru stimularea creativității. ,,Dacă ne raportăm la piramida lui A. Maslow, așteptările (recompense materiale) în măsură să satisfacă trebuințele primare ale indivizilor ni se pare firești”.

Factorii individuali sunt grupați, mai ales, în jurul ideilor de satisfacție, de împlinire spirituală, de plăcere și bucurie de a crea idei semnificative pentru care acea trăire unică desemnată prin expresia ,,stare de grație.”

,,La interferența sentimentului de satisfacție cu cel al utiliățtii și valorii sociale, se situează și sensul vieții, sensul creției înseși”.

Sentimentul împlinirii de sine potențează pasiunea creatorilor, setea lor de cunoaștere, puterea de muncă, capacitatea de a depăși eșecurile și de a face față competiției (confruntarea cu ceilalți și, în egală măsură, cu sine) de idei.

Activitatea creatoare este stimulată de aspirațiile, credințele, idealurile oamenilor. Iar omul este definit, în plan axiologic ca o ființă cu acțiuni conștiente, orientate în mod ineluctabil spre un ideal. Înțeles ca scop suprem spre care se îndreaptă năzuințele și activitatea creatoare, ca o călăuză ce determină sensul și dimensiunile acțiunii, idealul este un instrument de construcție în orice creație umană și un element structurant al sistemului de valori al unei societăți.

Stimularea creativității este un demers socio-educațional complex ce cuprinde simultan fenomene de activizare (incitare, susținere), antrenare, cultivare și dezvoltare prin actualizarea virtualităților creativității pentru accederea lor de la posibil la real, prin afirmarea efectivă.

În opinia lui Guilford, printre factorii care promovează creativitatea sunt securitatea psihică și libertatea psihică precum și consolidarea eu-lui.

În literatura de specialitate se vorbește de un sistem ,,deschis” care promovează originalitatea, experimentarea, inițiativa și inventivitatea. De aici se desprinde existența unei noi premise a creativității: libertatea acordată în timpul muncii creative.

Elitele sunt receptate sub diverse unghiuri de vedere. Robert Escarpit le considera ,,rezerve culturale” care există în toate păturile sociale. Referindu-se la elitele din cultura, Aldous Huxley arăta că între membrii lor există un dialog silențios de la care ceilalți indivizi sunt excluși deoarece ,,nu au cultura, limbajul, codurile grupului” dar că resimt influentțele lor prin creațiile pe care elitele le difuzează în societate.

Printre cei care au menționat că atitudinile elitiste și concepțiile care le motivează nu au influență asupra indivizilor creativi se înscrie și Alexandru Mironov care spunea că ,,marii creatori nu au nevoie să se constituie în elite și nici să fie considerați elitiști”.

Indiferent de atitudinile manifestate, creația, adevărul, înnoirile s-au manifestat în cursul istoriei prin individualități adesea reticente față de schimbare.

În contextul diverselor grupuri profesionale se poate spune că elitele reprezintă modele( notă- Pentru exemplificare amintim experiența lui G. E. Palade care, în 1946 a plecat să lucreze ca cercetător la New York University și a avut prilejul să colaboreze cu specialiști redutabili din medicină, biochimie, microscopie electronică. Albert Claude este cel care a devenit și mentorul său știintific și cu care a impărțit premiul Nobel în Fiziologie și medicină iar împreună cu Keith Porter a condus laboratorul unde s-au realizat cele mai valoroase cercetări și amintim aici despre explicația mecanismului celular de secreție a proteinei) pentru semenii lor iar colaborarea cu ele poate fi hotărâtoare pentru întreaga evoluție a indivizilor creativi. Ceea ce se poate spune cu certitudine este că de la fiecare mare personalitate creatoare, tinerii candidați la o cariere științifică, artistică, universitară, etc., preiau anumite standarde valorice.

Mac Kinnon, în cercetările sale, citează trăsăturile comune ale unor arhitecți creativi, trăsături extrase din bibliografiile acestora. Se poate afirma că libertatea acordată, lipsa unei presiuni în vederea adoptării unui comportament conformist, sunt factori determinanți ai dezvoltării creative.

Când creierul a fost stimulat de unul sau mai mulți factori de mai sus individul este propulsat la mare înălțime peste orizontul gândirii obișnuite, promițând să se ridice cu mult deasupra celorlalți.

I.3. NIVELURI (STADII) ALE CREATIVITĂȚII

Creativitatea este, în esență, un proces complex, o activitate psihică complexă finalizată într-un anumit produs, este capacitatea psihică a individului uman de a realiza noul sub forme diferite: teoretică, științifică, tehnică, socială, de a rezolva căi și soluții originale de rezolvare a problemelor și a le exprima în forme personale, inedite.

După Al. Roșca, principalele caracteristici definitorii ale activității creatoare sunt: productivitatea, utilitatea și eficiența, noutatea și originalitatea. ,,Progresul omenirii nu este posibil fără activitatea creatoare, teoretică sau practică a oamenilor. Din acest motiv este firesc ca activitatea creatoare să fie considerată ca forma cea mai înaltă a activității omenești”.

Aproape întotdeauna creativitatea se manifestă într-o activitate creatoare. Rareori se întamplă ca un om să fie creator în mai multe domenii de activitate. Aceasta se datorează faptului că dispozițiile și capacitățile aceluiași om nu sunt egale între ele dar și ca afirmarea într-un anumit domeniu necesită, deseori , o pregătire îndelungată, anumite condiții social-educative favorabile.

Pe baza analizei valorii produselor creative, I.A.Taylor distinge cinci niveluri ierarhice de creativitate la care se pot situa indivizii, fiecare nivel implicand experiențe psihologice diferite. Aceste niveluri variază mai mult ca profunzime și în ampoare decât ca tip.

Primul nivel îl constitie creativitatea expresivă, iar ca exemlu putem da desenele spontane ale copiilor. Acestea se caracterizează prin libertatea de expresie. Se consideră că, cu cât se oferă mai mult copilului posibilitatea de a fi spontan și independent, cu atât mai creator va fi mai târziu. Pe de altă parte, este deosebit de dăunatoare pentru dezvoltarea creativă a copilului, aprecierea critică, defavorabilă asupra desenelor acestuia (ex: că desenul nu seamănă cu nimic, nu e colorat adecvat etc.).

Al doilea nivel îl constituie creativitatea productivă. Este nivelul ce caracterizează omul la locul de muncă. Însușindu-și anumite informații și tehnici a ajuns la un nivel nou de realizare a unui produs științific sau artistic finit.

Al treilea nivel este creativitatea inventivă și constă în ingeniozitatea acțiunii cu materiale, tehnici, metode. Implică flexibilitatea în perceperea de relații noi între părți anterior separate. Nu contribuie direct la elaborarea de idei fundamentale noi care reprezintă produsul unei creativități de ordin superior ci doar la utilizarea unor elemente vechi.

Al patrulea nivel, este reprezentat de creativitatea inovativă. Este caracteristic unui număr restrâns de persoane și implică modificarea semnificativă a fundamentelor ori principiilor care stau la baza unui întreg domeniu al științei, artei, etc. Principiile fundamentale sunt înțelese la un nivel ce permite o transformare fundamentală, o îmbunătățire prin modificare, o inovație.

Al cincilea nivel eate dat de creativitatea emergentă (imprevizibilă). Reprezintă cea mai înaltă și cea mai rară formă. Acest nivel implică aptitudinea de a insuși experiențele existente și realizând cu ajutorul lor ceva cu totul deosebit. Sunt dezvoltate la nivelul cel mai abstract și mai profund, principii sau ipoteze cu totul noi ce produc schimbări majore de pe urma cărora beneficiază întreaga societate.

Taylor menționează că persoanele cu un nivel superior de creativitate nu parcurg, obligatoriu, toate nivelurile. 

II.4. TEORII PRIVIND CREATIVITATEA ÎN CONCEPȚIA DIFERITELOR ȘCOLI  PSIHOLOGICE

La începutul studiului creativității a fost atribuit credințelor mistice, existând teoria că persoanele primeau inspirație de la zeități cu ajutorul cărora realizau idei sau obiecte noi. Chiar și în zilele noastre oamenii se referă la propriile muze ca la o sursă de inspirțtie. Aceste interpretări preced abordărilor științifice.

I.4.1. Teoria Teresei Amabile

Teresa Amabile (1983) consideră că adoptarea deciziilor în plan profesional dar și în viața cotidiană, implică deseori creativitatea. După aceasta autoare modelul structural al creativității include urmatoarele componente necesare:

calificarea, abilități relevante într-un anumit domeniu

abilități creative

motivație intrinsecă

Calificarea și abilitățile relevante într-un domeniu includ cunoștințe tehnice de specialitate, abilități tehnice, talentul special în domeniul respectiv care formează,,o rețea de posibile peregrinări” ale persoanei care caută soluția. Ele reprezintă materialul brut necesar creșterii și sunt dependente de capacitățile creative, perceptive și motorii înnăscute dar și de educația formală și informală în acest domeniu.

Abilitățile creative se referă la deținerea unui fond cognitiv și unul perceptiv, necesare pentru abordarea din perspective noi în rezolvarea unor probleme, care ajută la înțelegerea cu usurință a complexității problemelor, abilitatea de a depăși anumite clișee și rutina mentală în timpul rezolvării lor.

Motivația intrinsecă pentru sarcină prin care autoarea înțelege realizarea unei activități pentru că ni se pare interesantă, provocatoare, pentru că realizarea ei generează bucurie și ne aduce satisfacție. Are un rol primordial în creație de nici un fel de abilități creative, oricât de mare ar fi aceasta.

I.4.2. Teoria lui Robert W. Weisberg

Robert W. Weisberg (1986) considera creativitatea ,,o rezolvare de probleme în trepte” sau ,,o gândire creativă evolutivă” și grupează studiile despre creativitate în două direcții, unele bazate pe observații empirice (mituri) și altele care rezultă din cercetări experimentale. Viziunea lui este oarecum simplistă și nerealistă și consideră că oamenii soluționează probleme pornind de la ceea ce este deja cunoscut și apoi modifică schema conform noilor cerințe. Ulterior intervine gândirea creativă care constă în abilitatea de a renunța la orice modalitate veche de soluționare putând genera astfel soluții noi. Chiar mai mult decât atât, autorul crede că procesele de gândire implicate în marile acte creatoare sunt identice cu cele folosite în activitățile de rutină.

În abordarea creației Weisberg aduce în discuție caracterul de integralitate, toate abordările tradiționale având un pronunțat caracter atomist, centrate pe elemente sau procese izolate.

I.4.3. Teoria lui H. Gardner

H. Gardner (1993) se oprește asupra stadiului vieții și activității unor personalități creatoare cu realizări remarcabile: Freud, Picasso, Einstein, Gandhi, etc. Se declară în favoarea abordării holistice a creativității pentru surprinderea acestui fenomen în întreaga sa complexitate și îl analizează pe mai multe niveluri.

Nivelul subpersonal, se referă la aspectul biologic al creativității, privit până acum cu teama, că procesele psihice ar putea sa fie reduse la studiul proceselor neurobiologice pe de o parte, iar pe altă parte ar conduce la susținerea unui predeterminism biologic al creativității. Astăzi neurobiologia acordă atenție deosebită diferențelor individuale în planul creativității, demonstrându-se clar existența unui nivel mental specific al fenomenelor implicate în creație.

Nivelul personal grupează factorii individuali ai personalității creatoare în factori cognitivi si factori ce țin de personalitate și motivație, o imoprtanță mare având-o interacțiunea dintre acești doi factori.

Nivelul intrapersonal se referă la caracteristicile domeniului în care lucrează și crează un individ

Al doilea tip de analiză se face dintr-o perspectivă cognitivă și urmărește evoluția modelelor mentale de gândire ale persoanei înalt creatoare de-a lungul vremii.

Urmare a acestor analize, specialiștii în inteligență artificială pot elabora o modelare și o testare pe calculator a proceselor cognitive de creare a unor cunoștințe noi.

Nivelul multipersonal care, din perspectiva psihologică înseamnă cercetarea modului în care cercul personal și profesional al persoanei creatoare influențează vârsta și activitatea sa. Pornind de la complexitatea fenomenului studiat Gardner a stabilit cele patru niveluri de analiză ale acestuia și mai adaugă un lucru foarte important : ,,de multe ori e necesară existență unei tensiunî între multitudinea de factori care generează lucrurile noi și originale”. Ex.-nepotrivirea dintre inteligența și câmpul sau constituția biologică și alegerea carierei poate fi motivația oreientării indivizilor într-o nouă direcție.

I.4.4. Teoria lui M. Csikszentmihalyi

Csikszentmihaly M. (1997) vede creativitatea ca interacțiunea a trei sisteme: setul instituțiilor sociale, domeniul cultural stabil și individual.

În privința câmpului de producție culturală o persoană are nevoie de un domeniu pentru. a stabili câmpul inovației necesare deoarece doar un număr foarte mic de noutăți produse va ajunge să devină parte integrantă din cultură. Aceasta este o competiție care înseamnă că o persoană creativă trebuie să convingă câmpul că a făcut o inovație valoroasă implicând acceptarea judecțăii celorlalți. Sunt trei moduri, cel puțin, care pot afecta rata credibilității câmpului. 

Primul mod este de a fi proactiv sau reactiv (solicitarea noutății). Câmpul reactiv nu solicită și nu stimulează creativitatea în comparație cu cel proactiv. Statele Unite fac eforturi pentru a fi proactivi în stimularea creativității acordând, în fiecare an, premii pentru cele mai bune proiecte științifice școlare.

Al doilea mod este alegerea unui filtru, mai îngust sau mai larg, de selectare a noutății. Se poate dovedi periculos și poate fi ruinat fie lipsindu-l de noutățile apărute sau la celălalt pol, fiind prea permisiv cu noutaățle neasimlate.

Al treilea mod este de a încuraja noutatea prin conectarea câmpurilor la restul sistemului social capabile să canalizeze spre domeniul propriu diverse forme de sprijin.

În accepțiunea autorului este imposibil să înțelegem cum funcționează câmpurile și cum decid dacă ceva nou ar trebui adăugat sau nu la domeniu.

Asimilarea sistemului înseamnă că persoana ce doreste să-și aducă contribuție creatoare trebuie să-și învețe regulile și conținuturile domeniului dar și criteriile de selecție, preferințele câmpului. Savantul și inventatorul Franck Offner spunea că ,,e important să ai o baza bună, foarte solidă în științele fizice, înainte de a progresa pe calea înțelegerii”.

Contribuția persoanei spune că e important să înțelegi cum funcționează mintea acesteia ca să găsești cheia creativității.

I.4.5. Teoria lui Michael și Bernardette Fustier

Michael și Bernardette Fustier (1988) consideră că actualele teorii asupra creativității își au rădăcinile în cinci curente istorice, și anume:

Curentul clasificator sau logic – Omul rațional a fost preocupat să ordoneze universul concret care îl înconjoară prin așezarea lucrurilor în clase. Astfel Platon, Aristotel, Diderot, cu teoria mulțimilor, au pus accentul pe rigoarea logică lăsând deoparte complexitatea gândirii umane. Au deschis noi perspective pentru creație ținând seama de rolul deosebit pe care-l are analogia în orice demers creativ.

Curentul experimental – Întemeietorul metodei experimentale și a științei moderne, F. Bacon , preluând ideile lui Aristotel a declarat că ,,toate fenomenele au cauze și aceleași cauze produc aceleași efecte.”

Claude Bernard în lucrarea Introducere în medicina experimentală apreciază că din sistemul de investigație științifică lipsește un element esențial și anume metoda descoperirii ipotezelor. Făcând referire la apariția ideilor noi a subliniat că nu exista o regulă care să ducă în creierul nostru la nașterea unei idei corecte și fecunde să-l ducă pe experimentator la un fel de intuire a noului. Metoda experimentală nu poate conduce la idei noi și fecunde pentru cei care nu le au. Multe lucruri s-au inventat înainte de formularea tehnicilor de creativitate multe dintre invenții și descoperiri au avut la bază demersuri spontane și inconștiente.

Curentul funcțional – Conceperea de instrumente este una din perspectivele creativității care-i permit omului să o folosească conform scopurilor sale. Analiza valorii (1940) face o distincție netă între instrumente (unealtă) și funcție, structura uneltei fiind secundară în raport cu funcția pe care o are aceasta. Omul contemporan este preocupat de obținerea de soluții rapide cu costuri mici înlocuind treptat materialul din care e confecționată o unealtă și structura acesteia care să ducă în final la eficientizarea maximă a funcției. Analiza valorii și studiul motivațiilor ne arată cum putem proceda pentru a avea idei bune, valide si eficiente.

Curentul combinatoric – După Einstein, caracteristică esențială a gândirii creatoare este ,,jocul combinatoric”. Combinarea nouă presupune alegere și apoi asamblare inedită a elementelor, materialelor, ideilor. Pe baza principiului combinării și recombinării unii autori au propus modele de stimulare a creativității. Trebuie menționat și rolul întâmplării atunci când o persoană este pregătită să surprindă noile asocieri.

Curentul intuitiv și descoperirea rolului inconștientului – Freud, Yung și Adler au meritul de a releva rolul fenomenelor iraționale în creație. Bergson a subliniat rolul intuiției în creație iar H.Poincare este cel care a evidențiat aportul esențial al inconștientului în creație. Reflecțiile asupra importanței intuiției și inconștientului au fost preluate de alti autori și extinse la tehnicile de grup în vederea optimizării și eficientizării relațiilor din interiorul grupului.

I.4.6. Insight și creativitate

Acest termen înseamnă ,,vedere din interior” și este apropiat de un alt termen și anume, intuiție.

Analiza creativității este ingreunată la nivelul insight-ului datorită intersecției celor trei planuri ale activității psihice: conștient, inconștient și subconștient.

Insight-ul este implicat în creativitate ca: insight de probleme descoperite, insight ca rezolvare de probleme prezentate și insight înțeles ca structură explorativă legată de căutarea și apariția ideilor noi.

I.4.7. Motivație și creativitate

După C. Rogers (1961), principalul motiv al creativității îl constituie tendința omului de a deveni ceea ce este potențial, tendința acestui psihoterapeut și creativist de renume este că ,,fiecare individ are această tendință de autoactualizare a Sinelui ce așteaptă condiții optime pentru a fi eliberată și exprimată”. Tocmai această tendință este motivația primă a creativității, tendința organismului de a forma noi relații cu mediul pentru a-și valoriza sinele.

Rollo May (1975), psihanalist celebru preia definiția din dicționarul Webster și subscrie că fenomenul creativității este ,,un proces al facerii”, ,,al aducerii la ființă”. Se opune viziunii psihanalitice spunând că ,,procesul creativ trebuie explorat nu ca un produs al bolii, ci reprezentând gradul cel mai înalt al sănătății afective, ca expresie a oamenilor normali în actul propriei actualizări”.

I.4.8. Teoria psihanalitică a creativității

După S. Freud creativitatea apare datorită tensiunii dintre realitatea conștientă și impulsurile inconștiente sugerând ideea conform căreia artiștii crează pentru a-și exprima dorințele inconștiente într-un mod public acceptabil, folosind studiile asupra unor artiști celebri, pentru a susține această teorie.

Alături de conceptele elaborate de Freud este și cel de ,,sublimare” și reprezintă baza oricărei concepții psihanalitice asupra creativității. Astfel, unele ,,impulsuri… sexuale sunt sublimate, adică deviate de la tendințele lor sexuale și orientate asupra unor scopuri superioare, sociale, care nu mai au un caracter sexual.”

Mai tarziu abordarea psihanalitică a introdus conceptele de ,,regresie adaptativă”, proces primar în care gândurile nemodulate în conștient (apărute în timpul somnului – visul – , a unor stări modificate de conștiință ori în timpul psihozelor) pot modula gândirea creativă și ,,elaborare” a creativității. Este un proces secundar care reprezintă reprelucrarea și transformarea materialului obținut în timpul prelucrării primare, prin gândire realistă și conștientă.

Acest proces, a cărui descriere a fost lansată de Freud pe seama viitorului, este considerat astăzi, de către cercetătorii creativității de orientare psihologic-abisală punctul de plecare al oricărei activități creative.

În acord cu părerile lui Freud, individul se apără atât de instinctele sale cât și de lumea exterioară, care nu-i permite satisfacerea acestor instincte.

Freud face însă și unele restricții spunând că această metodă nu este accesibilă dacât unui număr restrâns de oameni și „presupune existența unor aptitudini și predispoziții care ating rareori gradul de dezvoltare necesar acțiunilor lor eficiente.” În felul acesta, Freud lărgește aptitudinea de a sublima, pe lânga artiști o face accesibilă și consumatorilor de artă.

CAPITOLUL II. SUCCESUL PROFESIONAL

II. 1. CE ESTE SUCCESUL?

Noi, toți învățăm, de când ne naștem până murim, câte ceva. Nimeni nu e perfect, cu toții suntem perfectabili, inclusiv metodele de a reuși în viață, ce nu pot fi luate ca ceva definitiv; ele pot fi adecvate în funcție de timpul și locul unde trebuie aplicate și particularitățile interlocutorului (cultură, temperament, educație, starea psihosociologică de moment, starea de sănătate) sau starea circumstanțială a momentului ambientului.

Despre succesul personal studiile și cercetările subliniază, chiar în profesia pur științifică, că reușita se datorează ,,în proporție de 15% cunoștințelor tehnice iar restul, de 85% personalității individului, farmecului și facultății acestuia de a stârni entuziasmul în alții.”1

Reușita (sucesul) este foarte complexă, poate fi apreciată pe etape de vârstă și în corelație cu familia persoanei (frate, mama, tata, bunici, soțul/soția, copii) ocupând un rol important în viața noastră. Succesul nu este o știință exactă (precum matematica, fizica, chimia) unde unele fenomene se pot reproduce exact sau aproape exact (teoria relativității) dacă sunt create aceleași condiții.

Pe lângă periodizarea în timp a succeselor obținute e important să știm ce înțelegem prin ,,a avea succes”.

În lucrarea ,,Piramida succesului” acesta este definit ca o noțiune fundamentală iar definirea acestuia este o descriere foarte generală , un titlu informativ care nu ne prea lămurește. ,,Pentru a putea fi utilizată această noțiune (succes) trebuie să fie definită căt mai ,,la obiect”, stabilind elementele componente ale succesului personal în viața profesională și ce definește o personalitate care are într-adevăr succes.”2

Peste tot, în funcție de specific se cere tinerilor ce vor să promoveze în diverse domenii cât mai sus, prin meritele lor, să aibă anumite calități bine conturate. Aceste calități se stabilesc, în ultimii ani, cu ajutorul unor teste mnemotehnice sau dexteritate generală ca: inventivitate creativă, spirit de observație, viteză în gândire și acțiune, stare de sănătate (auz, vaz, aptitudini specifice profesiei reapective).

După Herbert Newton-Casson succesul se măsoară după ceea ce se obține (produsul nou, creația) iar fericirea după ceea ce simțim: ,,după ceea ce are și ceea ce este se măsoară bogăția și desavârșirea vieții unui om.”

În conținutul succesului e necesară și o anumită doză de îndrăzneală, curaj, risc, mai toți spunem ,,mi-e frică” și în același timp ne mirăm că avem atât de puțin succes.

Reflectarea obiectului succesului , formularea scopurilor, stabilirea modului de acțiune și acțiunea ca atare reprezintă momente ale unei conduite sistemice în care omul e subiectul succesului însuși (selectând, proiectând, intervenind. „Dacă inițiativa omului în dirijarea acestei verigi se reduce scade nivelul său de activism atât în menținerea echilibrului de sine cât și obținerea succesului.”3

Succesele în creație au influențe considerabile asupra creatorilor. Aceste influențe se înregistrează la nivelul atitudinii față de muncă și creație, în sensul că succesele îl mobilizează pe indivizi, îi impulsionează, le susțin dorința de a crea și de a continua preocupările inovatoare la nivelul personalității creatoare care asigură echilibru și dă încredere în forțele proprii încununate cu mari satisfacții.

Succesul influențează chiar destinul oferind șansa ,,creatorului” de a ieși din anonimat și a progresa pe scara socială.

Fenomenul succesului presupune nu numai un creator și un produs al creației sale ci și un public succesual implicat evaluator și o recompensă succesuală, constând mai întâi în atitudinea față de opera.

,,Mobilurile acțiunii oamenilor de succes sunt variate: unii luptă pentru putere alții pentru adevăr, unii pentru avere, alții pentru dreptate, bine și frumos, unii pentru a se distinge iar alții din pură imitație, unii pentru a-i întrece pe concurenți, alții pentru glorie și nemurire”. Nu putem vorbi despre succes fără să amintim și despre eșec, deoarece ambele influențează fiecare moment al creației și destinului indivizilor creatori. Înțelegând prin eșec teama de a nu fi ,,la înălțimea așteptărilor” percepută ori inoculată tinerilor printr-o educație greșită poate să blocheze sau să diminueze capacitățile creative. De individualitatea creatorilor (aptitudini, atitudini, caracter), de educația și experiența socială , de natura eșecurilor și nu în ultimul rând de condițiile de mediu și calitatea evaluatorilor depinde, în mare măsura succesul sau eșecul.

Indivizii puternici sunt mai stimulați de eșecuri, ei nu pot fi opriți, considerand eșecul o regulă a creației, nu o excepție.

II. 1.1. Componenta psihosocială a succesului

Succesul este, în primul rând un fenomen de conștiință el existând doar la nivelul conștiinței și al psihologiei sociale.

Cel puțin la prima lui înfățișare ne apare ca un ,,fenomen psihologic” neputând să apară fără reacția de apreciere, entuziasm, fără admirație și laudă.

Succesul apare doar în societate, aceasta reprezentând mecanismul său de funcționare nelăsând să fie redus doar la un fenomen psihic individual. Succesul are nu numai caracter de masă ci și de valoare, de selecție, de promovare socială.

Izvorul psihologic al succesului îl reprezintă capacitatea omului de a se entuziasma, de a admira, de a lăuda, capacitate dobândită în decursul istoriei sale sociale.

Succesul are o cauzalitate complexă, cu ritmuri diferite care ține de psihologia speciei umane. (notă- specie creată de istorie și creatoare de istorie, prin definiție) Această capacitate psihologică a omului de a se entuziasma, de a recompensa este izvorul psihologic cel mai îndepărtat al succesului și absolut indispensabil. Carcterul psihologic individual se oprește aici, el nu explică cum se produce succesul, care este obiectul succesului și nici formele lui.Inițierea și desfășurarea lui nu sunt în mâinile indivizilor, ci ale societății. Clasa socială, împinsă de necesitățile ei de viață decide asupra acțiunilor care trebuie încurajate, sprijinite și promovate. Succesul apare, fără excepție, doar în cadrul unei societăți si răspunde, mai mult sau mai puțin, direct sau indirect, nevoilor de dezvoltare a societății.

Succesul este întotdeauna selectiv, el scoate din anonimat un număr relativ restrâns de oameni (chiar dacă greșește în aprecierile lui) după structura și nivelul societății, nu după meritele efective ale candidaților la succes. Acesta are două aspecte psihice: unul aparține publicului sancționator și altul care aparține subiectului succesual.

În mecanismul succesului dominantă este întotdeauna reacția publicului. ,,Când opinia publică este favorabilă unui om sau unei opere (chiar când acestea sunt fictive și mai ales atunci), înseamnă cu certitudine că este un joc de interes real al grupului social, satisfăcut pe această cale.”4

Cu siguranță psihologia succesului este mult mai vastă și constituie o problemă aparte care depașește, însă, cadrul lucrării de față.

Toți psihologii care s-au ocupat de reușită au constatat caracterul stimulator, excitator al succesului. Omul care reușește devine mai dinamic, capătă încredere în propriile forțe, este tentat să întreprindă alte acțiuni cu gândul la alte reușite.

SUCCESUL este un mod de a gândi, de a simți, de a acționa care contribuie la formarea și dezvoltarea personalității.

II. 2. PROFESIA, CARIERA ȘI SUCCESUL PROFESIONAL

Pentru a ajunge la o destinație dorită e nevoie mai întâi de a alege un drum pe care să-l urmăm. Adesea familia, profesorii sau chiar cercul de prieteni pot ajuta la descoperirea acestui drum.

Absolvirea liceului prezintă garanția unei diplome (de bacalaureat) care va fi de folos toată viața și care reprezintă un semn al formării unei personalități certificând și dreptul de a avea un loc de muncă, o ocupație. Este oare de ajuns să fii un elev strălucit, un student meritoriu pentru a avea siguranța obținerii succesului? Cu certitudine răspunsul este ,,nu”. Ceea ce contează cu adevărat nu este atât inteligența care ne-a fost dată cât felul cum ne-o folosim, astfel încât să o punem în avantajul nostru. Folosind aptitudinile și cunoștințele dobândite în școală putem merge mai departe pentru a găsi cheia succesului, într-o lume în care concurența este tot mai acerbă. „Primul pas către garantarea reușitei profesionale este de a face o alegere în viață.”5 de a opta pentru ,,ceva”. O opțiune vizează o ocupație. Conform COR6 ocupația reprezintă ,,o activitate utilă, aducătoare de venit (în bani sau natură), pe care o desfășoară o persoană în mod obișnuit, într-o unitate economico-socială și care constituie pentru aceasta sursă de existență…este deci proprie persoanelor active, care practica o activitate recunoscută de societate ca utilă pentru sine și semenii săi”.7

Se impune precizarea diferenței între ocupație și profesie.

Profesia este specialitatea (calificarea) obținută prin studii.

Diferența constă în faptul că ocupația este exercitată efectiv la locul de muncă iar profesia se referă la studiile de pregătire efectuate pentru o anumită meserie (ocupație).

Indiferent de profesia aleasă fiecare are farmecul și frumusețea ei și poate oferi satisfacții proprii la fel cum și în orice ocupație există o treaptă supremă, acel ,,succes profesional” care nu-i este interzis nimănui. În alegerea profesiei trebuie să se țină cont de preferințele proprii, domeniile de interes, înclinație și aptitudini, condițiile de mediu iar împreună să se potrivească cu orientarea profesională și să fie dezirabilă pentru societate

Profesia pe care am îmbrățișat-o fiecare dintre noi ne desăvârșește personalitatea, ne marchează viața. Unii ramăn cu nostalgia unei profesii visate dar nerealizate, alții se bucură de profesia aleasă deoarece le aduce satisfacții și succese.

Psihologii americani afirmă că un om este fericit atunci când meseria coincide cu hobby-urile sale. A-ți face meseria cu plăcere este un punct câștigat iar următorul pas este acela de ocupare a timpului liber cu activități interesante, pe cât posibil.

Profesia oferă șansa de a accede la o carieră, alegând o meserie optăm, implicit, pentru o viitoare carieră. Aceasta, înainte de toate, se dobândește și are la bază valori individuale, autocunoașterea, educație, motivația și nu în ultimul rând factorii emoționali.

Cariera8 este determinată de totalitatea pozițiilor, strategiilor, tranzițiilor unei pesoane pe parcursul vieții.

Începând cu sfârșitul adolescenței și până la 25 de ani, indivizii simt nevoia să devină independenți și să se autostăpânească. În tot acest timp cariera trece printr-o perioadă de testare și printr-un proces de educare. Evenimentele din școală sau liceu, socializarea și experiența de viață sunt părți importante ale acestei etape.Se poate vorbi de carieră după ce vor fi depășite obstacolele oricărui început, după obișnuirea cu ritmul alert de lucru, îndatoririle, cerințele și noua poziție la care se ajunge. Cei care se bucură de o carieră au reușit datorită atitudinii lor și grație faptului că au învățat să-și folosească toate competențele.

A-ți trasforma pasiunea într-o profesie reprezintă visul numeroșilor tineri preocupați să-și cultive un viitor pentru a atinge ,,superlativul profesional” sinonim cu succesul profesional.

Succesul profesional poate fi definit ca ,,rezultatul pozitiv al propriilor eforturi puse în slujba profesiei pe care am ales-o.”9

Persoana se exprimă pe ea însăși prin acțiune, prin muncă, prin semnificația pe care o are munca pentru ea, prin motivațiile ce-i canalizează energia spre îndeplinirea scopurilor activității, prin felul în care se identifică cu munca. În genere, studiile demonstrează că munca servește ca bază pentru conturarea și verificarea concepției despre sine.

Calea de a obține succesul în activitate este învățată încă din copilărie, întreg procesul de educație și autoeducație fiind, în esență o modalitate optimă de autorealizare a capacităților individuale la nivele dorite de societate și compatibile cu vârsta. Astfel se constată insuficientă pregătirea profesională doar în perioada cât suntem elevi ori studenți, aceasta trebuind să continue și la locul de muncă.

Astăzi se vorbește căt mai mult de organizațiile care învață fără întrerupere, se vorbește chiar despre o mișcare actuală inițiată de Dr. W. Edward Deming în urma activității sale desfășurate în Japonia. Acesta se referă la ,,îmbunătățirile continue, permanente, ancorate în interesul neclintit față de realitate și învățare progresivă.”10

De aici se naște întrebarea: se poate planifica succesul? Răspunsul este afirmativ11 un „ochi format” poate detecta indivizii cu certe calități de performeri12 și va aplica strategiile care-i va duce spre succes. Aceste strategii pot fi folosite și în cadrul unui învățământ modern care-și propune obținerea unor rezultate performante.

De aceea:

succesul trebuie anticipat prin proiectarea unui ,,scenariu” viitor în care propria persoană joacă rolul pe care și-l dorește

trebuie stabilit scopul și etapele intermediare prin: stabilirea obiectivelor și termenelor de realizare, a metodelor de lucru și a unui sistem de evaluare a fiecărui obiectiv

să se învețe din eșecurile și reușitele anterioare, adică ,,să nu faci de două ori aceeași greșeală”

folosirea sistemelor: cognitiv, afectiv, emoțional și relațional

promovarea lucrului în echipă din care se învața observându-i pe ceilalți, comparând capacitățile și activitatea cu ale celorlalți având și posibilitatea de a și le pune în valoare

Organizațiile care învață măsoară ceea ce se învață în cadrul lor apelând la determinarea timpului care se scurge pâna la realizarea unei îmbunătățiri cu un procent de 50% în fiecare element al performanței. Acesta reprezintă un mod de a corela performanțele financiare cu curba de învățare.

Este un fapt bine știut că, la ora actuală, volumul informației este foarte mare și, în același timp, circulă foarte rapid, mărindu-se cu fiecare an. Prin urmare, în orice disciplină, un doctorat ori un alt grad academic, își păstrează relevanța doar șase pănă la opt ani. În marile organizații s-au format așa numiții ,,infoprenori”, adică cei care se ocupă cu colectarea, analizarea, sortarea, stocarea, interogarea și comunicarea informațiilor. Se poate spune că ,,persoana cu cel mai mare succes este persoana care are cel mai mare număr de informații” .

II. 3. FACTORI CARE DETERMINĂ SUCCESUL PROFESIONAL

În încercarea de a atinge succesul profesional o persoană trebuie, mai întâi, să aloce suficient timp pentru a-și stabili de fapt ce înseamnă succesul în viața profesională și care sunt dimensiunile acestuia.. Doar cei care vor găsi resursele necesare pentru a-și stabili obictive clare și strategii pe care trebuie să le adopte, pe termen mediu sau lung, pot spera că rezultatele eforturilor lor se vor materializa.

Factorii de care trebuie să ținem seama când ne ,,antrenăm” să mergem pe calea succesului sunt de mai multe tipuri: factori cognitivi, afectivi și emoționali, relaționali, comportmentali și imaginea de sine.

Factorii cognitivi se referă la acumularea unui volum de informații si utilizarea lor în funcție de situație, concentrarea atenției la momentul potrivit, flexibilitatea mintală (trecerea de la general la particular).

Factorii afectivi și emoționali referitori la controlul neliniștii (când cunoști valoarea competitorilor sau dorești să obții un rezultat mai bun decât cel anterior), controlul oboselii.

Factorii relaționali pot îmbunătăți stilul de muncă și perfecționa personalitatea prin deschiderea spre ceilalți, a dezvoltării capacității de a asculta, comunica, coopera cu cei din jurul tău.

Factori comportamentali dați de ambiția de a munci, combativitate și competitivitate, respectul față de regulile morale, angajare personlă, voință și tenacitate, depășirea de sine.

Imaginea de sine dată de încrederea în forțele proprii, cunoașterea punctelor tari și a celor slabe, capacitatea de a găsi o rezolvare oricărei probleme, indiferent de dificultate.

Sintetizând, putem creiona un portret al unei personalității ( personalitatea provine din cuvântul latin persona care în Antichitate desemna masca comediantului, chipul cu care el apărea în public; personalitatea este complexă, însemnând ceea ce se ascunde în spatele ,,maștii” și, în același timp și ceea ce se vede; Personalitatea se poate completa cu educația, influențele sub care trăim, evenimentele din viața noastră) de succes, și anume:

să nu-i fie frică de noutate și inovație

să nu se îndoiască de propria valoare

să nu țină seama de ceilalți competitori

Personalitatea se construiește zilnic începând cu zestrea biologică, evoluează influențată de vârstă, experiența socio-umane, afectivă a individului.

II. 3. 1. Motivație, perseverență – primele succese

Există puține gânduri în viață care ne pot influența într-o măsură atât de mare ca cel legat de succesul profesional. ,,Mai mult succes” este motivația majoră care ne îndrumă, conștient sau inconștient, gândurile și acțiunile.

Pornind de la teoria umanistă despre motivare a lui A. Maslow,13 care spune că individul simte nevoia permanentă de a se autoanaliza și de a-și dezvolta potențialul, putem spune că un rol important în creație și obținerea succesului îl deține motivația.

Motivația reprezintă dimensiunea majoră a vieții psihice și a comportamentului uman cu funcții energetice, dinamice, de orientare – autoreglare. Când vorbim despre motivație ne referim la totalitatea mobilurilor interne care declanșează, mențin și orientează acțiunea subiectului în sensul satisfacerii trebuințelor, imboldurilor și pulsiunilor care stau la baza lor. Factorii motivației impulsionează necondiționat orice acțiune, conduita umană.

În viața profesională se întâmplă un paradox și anume ,,cu cât ne ostenim mai mult să obținem succese cu atât crește pericolul de a uita să lămurim, mai întâi, ce este acela succes”14.

Motivația de a atinge succesul, în general și cel profesional, în special este legată și de inteligență. Dale Carnegie, autorul unor cărți celebre despre succes este și cel al unui aforism celebru ,,Succesul poate interesa pe oricine, dar legile sucesului îi interesează doar pe cei inteligenți.”15

Psihologii care au studiat inteligența sunt de acord asupra a două puncte de vedere, anume că ,,inteligența este o capacitate de a învăța din experiență și presupune capacitatea individului de a se adapta la mediu”.

Cu toții dispunem de un potențial de calități și energie pe care trebuie să-l exploatăm când vrem să ne motivăm. Cheile care ne ajută să ne dezvoltăm personalitatea și să evităm descurajarea sunt date de entuziasmul și perseverența noastră. Gândirea pozitivă și optimismul ne determină să reacționăm și să vedem soluții posibile.

V. Ceaușu, spune că ,,în condițiile colaborării, adaptarea reciprocă a acțiunii indivizilor constituie un factor indispensabil al succesulu”.

Alături de motivație, persevernța de a urmări și exploata toate ocaziile favorabile reclamă desigur, răbdare și pricepere. ,,Cu un efort psihologic direcționat cu precizie, corelat cu o gândire pozitivă acești ,,parametri” (motivație și perseverență) se vor transforma în cheia celor dintâi succese”.

Perseverența este considrată una din cele mai importante trăsături umane ,,care a rezolvat și va rezolva întotdeauna problema rasei umane”.

II. 4. EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE SAU CALEA SPRE SUCCES

Suntem continuu solicitați, să comparăm, să alegem, să facem evaluări,etc.

Evaluarea performanțelor reprezintă un proces prin care se decide cât de bine este efectuată o activitate de muncă de angajații unui anumit loc de muncă. Evaluările profesionale stau la baza tuturor deciziilor de personal: promovări, recompense, penalizări, etc. Orientarea modernă cu privire la comunicare socială, de luare a unor decizii și mai puțin ca unul de măsurare.

Evaluarea personalului servește atât companiei cât și fiecărui salariat în scopul creșterii productivității muncii și a perfecționării propriei competențe profesionale.

Aprecierile profesionale accentuează ideea că trebuie îndreptate spre oferirea unui feed-back pozitiv, înțeles ca un stimulent pentru o muncă bine făcută nu ca un mijloc de penalizare.

II. 4. 1. Aprecierea competenței

Competența profesională este o variabilă dependentă de calitatea personalului muncitor. În termeni generali prin reușită (succes) profesională se înțelege ,,un standard sau un etalon postulat prin care putem evalua performanțele profesionale, aptitudinale, motivaționale, etc”.

Cunoașterea fiecărui om al muncii, a potențialului sau resurselor pe care le posedă inseamnă rezolvarea științifică a planificării forței de muncă și implicit a predicției performanțelor umane, premisă a realizarii obiectivelor organizaționale. Aceasta reprezintă tocmai caracterul dinamic al aprecierii profesionale, fapt care rezultă din aceea că ceea ce s-a dovedit a fi un grup de factori definiorii ai succesului profesional într-o anumită perioadă, sunt nepotriviți în altă conjunctură.

Reușita profesională cunoaște un drum ascendent, dar numai până la un anumit moment. Pe parcursul vieții profesionale a unui individ apar o serie de evenimente neprevăzute sau inerente vârstei: decompensări fizice, fiziologice sau psihice. Cunoașterea realistă a acestor limite inerente în viața unui individ permite luarea de măsuri de protecție, de restructurare a unor acțiuni motrice și intelectuale și de încadrare optimă în profesie. Practica perfecționării continue prin participarea la cursuri de perfecționare, examinarea psihologică și medicală periodică, etc. Sunt măsuri utile. În acest context un rol important îl au mecanismele de compensare care asigură desfășurarea unei activități profesionale până la vârste înaintate.

Într-un sens larg, munca reprezintă concentrarea activității creatoare, presupune descoperirea și crearea de soluții, de bunuri materiale sau spirituale. Un aspect important este acela al stimulării și educării creativității prin folosirea unor metode precum: brainstorming-ul (asalt de idei), ingineria valorii. La fel, multe cercetări psihologice au evidențiat necesitatea organizării echipelor de muncă după principii științifice din care să reiasă profilul psihologic și al sistemului creativ de muncă. Fără a ignora dispozițiile individual-native trebuie subliniat rolul primordial al educației în dezvoltarea creativității. ,,În general este utilă cunoașterea dinamicii potențialului creator care apare adesea ca o componentă fundamentală a măiestriei profesionale și a succesului profesional”.

II. 4. 2. Importanța variabilelor individuale

Psihologii și sociologii susțin ideea referitoare la necesitatea cunoașterii personalului muncitor, indiferent de poziția ocupată într-o companie. Omul este o ființă bio-psiho-socială iar aceste variabile individuale definesc, de fapt, personalitatea individului. Variabilele individuale vizează două domenii: domeniul cognitiv și cel noncognitiv.

II. 4. 2. 1. Domeniul cognitiv

Primul aspect cu care se confruntă un individ care optează pentru o profesie este dacă posedă sau nu aptitudinile necesare pentru practicarea meseriei respective. Este vorba de acele însușiri psihice, generale și speciale ce pot asigura reușita profesională.

Aptitudinile cognitive sunt atribute ipotetice ale indivizilor și care se manifestă când aceștia prestează sarcini care presupun o manipulare activă de informații.(Murphy, 1996)

Cercetări recente au demonstrat rolul hotărâtor al învățăriiși educației în formarea aptitudinilor. Aptitudinea se formează și se dezvoltă în procesul învățării și educației, sub influențele acestora. Premisa naturală a aptitudinii o constituie înzestrarea însă doar prezența acesteia nu reprezintă o garanție a dezvoltării aptitudinii.

Problema aptitudinilor și în general a diferențelor dintre calitățile psihice și fizice ale omului a devenit necesară odată cu diviziunea muncii., a diversificării profesiilor. Se consideră că aptitudinile sunt relativ stabile referitor la relația cu o anumită performanță pe o anumită sarcină. Aptitudinile cognitive apar în contextul în care oamenii sunt antrenați în sarcini care cer manipularea de informații.

II. 4. 2. 2. Domeniul noncognitiv

Succesul profesional nu este doar rezultatul prezenței sau absenței unor particularități cognitive –inteligență, atenție, memorie, etc – ci și al anumitor atribute ale personalității – perseverența, calități empatice, sociabilitatea – care nu pot fi neglijate în prestarea activității profesionale.

O dimensiune care apare în munca pe care o prestează o persoană și în comportamentul cotidian al acesteia este reprezentată de sistemele de valori, adică ceea ce formează obiectul prețuirii fiecărui om. Îmbinarea factorilor furnizori de satisfacții cu cei profesionali sporește performanțele.

O altă dimensiune ste dată de interese și motivații, condiții interne care mobilizează o persoană să presteze o anumită activitate.

Motivația este legată nemijlocit de succes iar interesele dau valențe noi activității de muncă creând un climat psihologic favorabil.

Variabilele sex și vârstă explică o anumită performanță în muncă. Referitor la sex s-a constatat ca există multe activități care prin natura lor sunt specifice femeilor tot așa cum vârsta constituie adesea un impediment pentru anumite profesii și un avantaj pentru altele.

Școlarizarea reprezintă o problemă care, în contextul automatizării industriei, face necesară prezența unor muncitori bine instruiți. O instruire superioară înseamnă o conștientizare mai ridicată a activității profesionale și implicit o implicare mai bună în sarcinile de muncă.

O altă dimensiune care contribuie la performanța profesională este dată de orizontul cultural al unui individ care participă la implementare creativității în munca desfășurată.

II. 4. 3. Importanța variabilelor situaționale

În desfășurarea activității de producție un aport la fel de însemnat îl aduc și condițiile de muncă. Metodele de muncă moderne, axate pe mecanizarea și automatizarea producției, pe utilizarea celor mai noi cuceriri tahnico-științifice, constituie un factor de bază de care depinde succesul profesional.

II. 4. 3 .1.Variabilele fizice și de muncă

Astfel proiectarea echipamentului de muncă poate influența productivitatea iar condiția echipamentului de muncă este o altă dimensiune care influențează productivitatea (notă – un echipament într-o stare avansată de uzură nu va putea concura niciodată cu unul nou, modern)

Mediul fizic în care se desfățoară activitatea de muncă acționează nemijlocit asupra celui care muncește și indirect asupra productivității muncii. Factorii fizici de microclimat se referă la zgomot, iluminat, temperatură, umiditate, etc. Ori de câte ori s-a acționat în sensul ameliorării condițiilor de microclimat s-a ajuns la o creștere semnificativă a performanțelor de muncă.

II. 4. 3. 1. Variabile organizaționale și de muncă

La eficiența muncii contribuie numeroase variabile organizaționale și sociale, baza constutuind-o caracterul și politica organizației.

În exercitarea conducerii unei organizații se întâlnesc unele particularități rezultate din împletirea realistă a modului de exercitare a autorității ierarhice colective (participativă) cu autoritatea unipersonală care o individualizează.

Sistemul de instruire și control în contextul actual al revoluției industriale reprezintă o problemă fundamentală. Pentru a putea ține pasul cu cerințele de modernizare a tehnicii întreprinderile și-au pus la punct un sistem propriu de calificare și de perfecționare a pregătirii profesionale. Preocuparea față de calitatea muncii (control) are la bază reguli de respectarea normativelor de producție, încadrarea în graficele de plan și realizarea normelor planificate, încadrarea conștientă în normele de securitate a muncii.

Salarizarea și sistemul de stimulente practicate reprezintă dimensiuni motivaționale ale performanțelor profesionale. Sistemele de stimulare promovate după un studiu psihologic competent pot deveni elemente motivaționale intrinseci cu efecte majore asupra performanțelor.

Mediul social în care are loc activitatea de producție reprezintă o altă dimensiune corelată pozitiv cu succesul profesional. Este vizată compoziția echipelor de muncă, relațiile de muncă, sistemul de conducere, atitudinea față de muncă, etc. Astfel ca, un climat profesional favorabil influențează în mod direct productivitatea muncii favorizând succesul profesional.

Concluzie Succesul profesional nu trebuie înțeles ca o combiație a tuturor variabilelor menționate, uneori fiind suficiente două, trei variabile din cele enunțate, alteori explicația succesului profesional poate fi găsită prin combinarea mai multor variabile decât cele enumerate.

II. 5. SEMNIFICAȚIA PSIHOSOCIALĂ A APRECIERII PERFORMANȚELOR PROFESIONALE

Evaluarea performanțelor este o componentă importantă a managementului organizațiilor, ea influențând bunul mers al acestora acționând atât din interiorul organizațiilor cât și la nivel interorganizațional. Informațiile culese de personal din organizații sunt utilizate de evaluatori pentru atingerea numeroaselor obiective. Cunoașterea performanțelor profesionale duce, întotdeauna, la îmbunătățirea lor prin adoptarea unor măsuri și strategi adecvate. Acest mecanism de feedback( nota- principiu de bază al adaptării oricărui sistem la mediu prin reacția efectului cauzei și închegarea circuitelor autoreglatorii, realizându-se astfel coechilibrarea dinamică și autodelimitarea sistemului față de mediul său specific) este complex și multideterminant. Feedback-ul legat de măsurarea performanțelor profesionale poate conduce la îmbunătățiri substanțiale ale performanțelor viitoare.

Feedback-ul reduce incertitudinea oferind o imagine asupra valorii profesionale a persoanei, el ajută la perfecționarea individului atunci când este clar orientat pe problemă și pe soluții.

CAPITOLUL III. RELATIA DINTRE CREATIVITATE ȘI SUCCES PROFESIONAL

Nici una dintre variabilele personalității nu trezește, în prezent, mai mult interes decât cea a creativității. Această variabilă deosebit de importantă a fost obiectul unor aprige controverse și chiar considerată de generații de psihologi nedemnă de luat în seamă. Doar în ultimele decenii creativitatea a fost recunoscută ca fiind , nu doar o caracteristică specifică unei minorități, ci un factor de personalitate existent în oricare dintre noi, într-o mică sau mai mare măsură.

Astăzi, multe întreprinderi recunosc cât de mare importanță are, pentru succesul lor economic, creativitatea propriilor lor salariați.

Creativitatea se manifestă cu dosebită eficiență în domeniile tehnicedar și de manangement sau ale artelor de toate genurile

Tendința este în prezent de a considera creativitatea una din variabilele de importanță majoră pentru evoluția societății umane.

Prin modul nostru de gândire creăm în fiecare clipă lumea în care trăim iar „modul nostru propriu de a gîndi și de a fi este rezultatul direct al puterii cratoare a gândirii noastre”1.

A fi creativ înseamnă a fi deschis și curios față de lume și de tine însuți. Creativitatea este capacitatea de a vedea lucrurile într-un mod cu totul nou, un proces logic ce ne călăuzește spre o soluție.

Succesl profesional este o stare dorită , o destinație pe care fiecare om și-o propune. Nevoia de a avea succes în profesie este naturală dar pentru a-l obține, succesul profesional trebuie programat.

Cel mai mare dar al omului este capacitatea de a învăța. Toate interacțiunile cu mediul în care trăim reprezintă surse de învățare. „Una din modalitățile cele mai eficiente din care învățăm este modelarea”2. La vârsta adultă, conștientizăm că modelăm oamenii pe care îi admirăm. Dezvoltarea acestei abilități de a prelua și folosi strategii de reușită ale altor persoane este un model de succes profesional.

Omul se exprimă pe sine prin muncă iar creativitatea are un rol determinant pe drumul pentru obținerea succesului profesional. Creativitatea a fost interpretată ca un sistem holistic subliniindu-se faptul că întregul trebuie înțeles ca o sinteză de ordin superior a părților, mai mult decât o însumare a lor. Această sinteză poate fi făcută într-o organizație deoarece comportmentul creator este fundamentat pe interacțiunea dintre unele aptitudini: imaginație, intuiție, adaptabilitatea la schimbări, responsabilitate profesională. Pentru succesul profesional este nevoie ca managementul organizației să-si axeze evoluția pe creativitate și să se caracterizeze prin flexibilitate și diversitate. Acestea favorizează schimbarea prin generarea, dezvoltarea continuă și transpunerea în practică a ideilor noi.

Capacitatea de a inova și de a se tranforma a devenit pentru omul de astăzi mai imprtantă decât capacitatea de a raționa. Realitatea muncii ilustrează necesitatea acestei transformări. Ne aflăm în epoca unei noi logici, a unei culturi dinamice, a schimbării. În cadrul ei trebuie să predomine neapărat intuiția, flexibilitatea comportamentală agilitatea intelectuală și în plus capacitatea de inițiativă, de adaptare, de imaginație și înnoire; într-un cuvânt, creativitate. Această evoluție a societății umane moderne ne obligă la o investire personală și o mobilizare a efortului propriu importante. „În permanență suntem constânși să depășim dificultățile, obstacolele pentru a găsi calea spre succesul profesional”3.

Individul care reușește dispune de un potențial psihologic și de un mod de funcționare, mental și strategic, specific. În plus, utilizează tehnici și metode ce constituie elementele unui sistem eficient producător de performanță și, implicit, de succes profesional.

Cercetarea socială a demonstrat că factorul uman este o sursă importantă de creștere a profitabilității unei organizații. Modul de derulare a activității unei organizații este influențată, în mod direct, de starea sistemului social, productivitatea firmei, flexibilitatea și creativitatea membrilor ei. „Personalul cu idei creative poate fi utilizat cu succes pentru generarea de noi idei și soluții în legătură cu activitatea desfășurată la locul de muncă”4.

Natura predominantă a creativității în obținerea succesului profesional este subliniată prin rolul managementului creativ în fiecare organizație. Managementul creativ este acela care poate să coordoneze și să antreneze celelalte categorii de resurse ale organizației pentru rezolvarea creativă a situațiilor de lucru.

În România se accentuează actul decizional folosind tehnici și metode ce stimulează creativitatea. Trebuie subliniate câteva aspecte legate de implicarea creativității în subsistemele sistemului de management al organizației.

În ceea ce privește subsitemul organizatoric, creativitatea personalului poate să se manifeste în organizarea procesuală, prin elaborarea de noi soluții oportune legate de modul de desfășurare a proceselor în întreprindere, de folosirea de noi metode care să ducă la realizarea obiectivelor firmei.

Elaborarea strategiilor creative de management cu un înalt grad de flexibilitate implică și crearea unui climat care încurajează comportamentul creativ al membrilor organizației.

Referitor la subsistemul informațional, personalul cu potențial creativ poate elabora circuite și fluxuri informaționale optime, să atragă mijloace de tratare a informațiilor care să permită o prelucrare rapidă a acestora.

Subsistemul metodologic oferă întregul instrumentar de metode și tehnici folosite de manageri pentru stimularea creativității personalului oferindu-le posibilitatea să se manifeste.

Prin urmare trebuie să se acționeze în următoarele direcții:

familiarizarea personaluluidin organizații cu noțiuni de creativitate: ce ste creativitatea, care este specificul acesteia, care sunt avantajele folosirii sale , etapele procesului creativ, structura creativității și factorii care o stimulează.

Extinderea preocupărilor managementului pentru a depista persoanele creative și constituirea unor grupuri creative care să participe la soluționarea problemelor organizației

Crearea unui climat psihosocial al creativității care să încurajeze exprimarea persoanelor creative

Constituirea în cadrul organizației , pe baza unor criterii științifice, a unor nuclee creative la fiecare colectiv, chiar și a unor grupuri creative care să participe la soluționarea problemelor firmei

Managementul organizației are rol de catalizator în cadrul firmei, în detectarea, încurajarea, stimulara și recompensarea persoanelor creative care contribuie la realizarea obiectivelor acesteia și la obținerea succesului profesional.

CAPITOLUL IV.METODOLOGIA CERCETĂRII

IV.1.OBIECTIVELE CERCETĂRII

Studiul de față își propune să verifice rolul pe care îl au factorii de creativitate în determinarea succesului profesional.

Este de anticipat că persoanele cu un potențial creativ înalt să poată prezenta și un nivel ridicat al satisfacției profesionale, nivel asociat îndeosebi cu succesul profesional. De asemenea suntem interesați să studiem care dintre dimensiunile succesului profesional sunt legate de aspecte ale creativității.

IV.2. IPOTEZE ȘI PLANUL DE CERCETARE

În vederea realizării obiectivelor studiului de față, am proiectat un plan de cercetare de prin intermediul căruia vom verifica următoarele ipoteze:

Hs1 Prima ipoteză a studiului presupune că există o legătură puternică între succesul profesional și factorii care determină creativitatea. (avem de stabilit corelația dintre o variabilă caracteristică succesului profesional și factorii determinanți ai creativității)

Hs2 A doua ipoteză: se presupune că vârsta subiecților influențează succesul profesional.

Hs3 A treia ipoteză: se presupune că există o diferență semnificativă între bărbați și femei sub aspectul succesului profesional.

IV.3. INSTRUMENTELE CERCETĂRII

În vederea îndeplinirii obiectivelor cercetării și a verificării ipotezelor, am folosit, în cercetarea de față, o baterie de teste de creativitate elaborate de Horst H Siewert și un „Chestionar de evaluare a succesului profesional”, propriu.

IV.3.1 TESTUL DE CREATIVITATE

Bateria de teste de creativitate a fost elaborată de Horst H. Siewert1. Acceptând concepția că toate noutățile care apar pe piață au existat cumva în prealabil, în mințile celor care le-au descoperit, Horst H. Siewert propune aceset teste de creativitate. Prin restructurarea legăturilor existente între noțiunile acumulate subconștient se ajunge la apariția de idei noi ce pot fi evidențiate și conștientizate.

Cu ajutorul testului se evidențiază capacitatea subiectului de a părăsi modul de gândire normal, în mare parte logic, structurat, pentru a dobândi talentul de a gândi pe noi coordonate.

Testarea capacității de creativitate se realizează prin intermediul mai multor subteste cu care se poate verifica rapiditatea răspunsului la stimuli diferiți, fiecare set de stimuli adresându-se unor dimensiuni ale puterii de creație. Există un număr de cinci subteste de creativitate, după cum urmează:

Fondul lexical

Sarcina subiectului este aceea de a completa două serii de câte 30 de spații libere cu cuvinte care încep cu două litere specificate. Timpul de lucru este de un minut pentru fiecare serie. Pentru prima serie se solicită subiecților scrierea cuvintelor care încep cu literele „re…” (de exemplu repetent) iar pentru a doua serie se vor scrie cuvintele care încep cu literele „br…” (de exemplu brigadier)

Pentru cotare se numără liniile completate corect, care formează cuvinte valide, inclusiv cele două exemple. Subiectul poate obține minim 0 puncte și maxim 60 de puncte.

Asocierea lexicală

Subtestul prezintă două secvențe de câte un minut în care i se solicită subiectului să formeze un număr de 30 de noțiuni redate prin contopirea a două sau mai multe cuvinte (de exemplu extra-ordinar) și prin completarea lor (de exemplu cântec de lebădă).

Se numără liniile completate cu cuvinte care au un sens logic. Subiectul poate obține între 0 și 60 de puncte.

Gândirea divergentă

Reprezintă un subtest ce evaluează gradul de dezvoltare al gândirii divergente. Constă în găsirea unei alte întrebuințări, în afara celei curente, pentru trei obiecte oarecare, întrebuințări care pot fi noi, neobișnuite însă logice. De exemplu un pix se poate folosi pentru a scrie sau desena. Însă îl mai putem utiliza pentru a amesteca în ceai, pentru a perfora hârtia sau pentru a bea băuturi răcoritoare pe post de ceai.

În formularul testului sunt date un număr de trei obiecte la care subiectul va trebui să găsească maxim 10 întrebuințări diferite. Timpul de lucru este de un minut pentru fiecare obiect, maxim 3 minute pentru întregul subtest.

Pentru fiecare obiect se numără utilizările care au un sens logic, fiecare primind câte 2 puncte. Se poate obține între 0 și 60 de puncte

Creativitate vizuală

Subiectului i se prezintă un număr de 12 imagini fără sens pe care acesta trebuie să le completeze în vederea construirii unei imagini concrete. După prezentarea unui exemplu, subiectului i se acordă zece minute pentru a rezolva sarcina.

Fiecare idee nouă propusă primește câte 5 puncte. Ideile derivate (soluții propuse care izvorăsc din sau sunt corelabile cu cele precedente) nu primesc decât un singur punct. Amplitudinea teoretică a scalei este cuprinsă între 0 și 60 de puncte.

Libera asociere

Sarcina de lucru este aceea de a privi o serie de opt imagini abstracte și furnizarea unui număr de șase definiții pentru fiecare. Se acordă câte un minut pentru fiecare desen, deci un total de opt minute.

Fiecare interpretare logică propusă va primi câte un punct. Dacă o imagine are toate cele șase interpretări logice completate, se adaugă un premiu de 1,5 puncte. Amplitudinea teoretică este cuprinsă între 0 și 60 de puncte.

IV. 3.2. CHESTIONAR DE EVALUARE A SUCCESULUI PROFESIONAL

Chestionarul conține un număr de 24 de itemi grupați în 4 dimensiuni

reprezentative ale succesului profesional.

Aprecierea grupului de muncă – reprezintă o dimensiune care evaluează, pe o scală de la 1 la 5, măsura în care subiectul este apreciat, din punct de vedere profesional, de către colegi și șefi. Conține șase itemi iar punctajul variază între 6 și 30 de puncte. Scorurile mici sunt reprezentative pentru o apreciere publică scăzută, scorurile mari sunt caracteristice unei aprecieri publice ridicate. Coeficientul de consistență internă Alfa-Cronbach a acestei scale, administrată pe un număr de 30 de persoane a fost de 0,69, fapt care indică o bună fidelitate a scorurilor.

Conducere/Expertiză – reprezintă o dimensiune care evaluează, pe o scală de la 1 la 5, măsura în care subiectul se află sau își dorește să se afle într-o funcție de conducere, valorizarea funcției de conducere ca indicator caracteristic succesului profesional. Conține șase itemi iar punctajul variază între 6 și 30 de puncte. Scorurile mici sunt reprezentative pentru insuccesul profesional ca derivat al funcției de conducere, scorurile mari sunt caracteristice unei percepții a succesului profesional ca derivat al funcției de conducere. Coeficientul de consistență internă Alfa-Cronbach a acestei scale, administrată pe un număr de 30 de persoane a fost de 0,75, fapt care indică o bună fidelitate a scorurilor.

Bani – reprezintă o dimensiune care evaluează, pe o scală de la 1 la 5, măsura în care subiectul consideră latura financiară ca fiind reprezentativă pentru succesul profesional. Conține șase itemi iar punctajul variază între 6 și 30 de puncte. Scorurile mici sunt reprezentative pentru o scăzută apreciere a laturii financiare, scorurile mari sunt caracteristice unei cote ridicate sub acest aspect. Coeficientul de consistență internă Alfa-Cronbach a acestei scale, administrată pe un număr de 30 de persoane a fost de 0,87, fapt care indică o bună fidelitate a scorurilor.

Poziția socială – reprezintă o dimensiune care evaluează, pe o scală de la 1 la 5, măsura în care poziția socială a subiectului reprezintă un indicator al satisfacției profesionale. Conține șase itemi iar punctajul variază între 6 și 30 de puncte. Scorurile mici sunt reprezentative pentru o non-aprecierea poziției sociale ca fiind factor al satisfacției profesionale, scorurile mari sunt unei aprecieri a poziției sociale ca fiind factor determinant al succesului profesional. Coeficientul de consistență internă Alfa-Cronbach a acestei scale, administrată pe un număr de 30 de persoane a fost de 0,67, fapt care indică o bună fidelitate a scorurilor.

La nivelul întregului chestionar, s-a obținut o consistență internă de 0,74 putând considera instrumentul ca fiind fidel. Scorul total se poate situa între 24 și 120 de puncte, scorurile mici fiind reprezentative pentru o satisfacție profesională scăzută iar cele mari caracteristice unei satisfacții profesionale ridicate.

Fidelitatea chestionarului a fost testată utilizându-se și metoda half split, la nivelul întregului instrument, comparându-se 12 itemi din prima parte a chestionarului cu 12 itemi din partea a doua.

După cum se poate observa în tabelul de mai sus, consistența internă este identică pentru fiecare dintre cele două părți ale chestionarului (Alfa Cronbach=0,74) și ridicată, fapt ce indică o bună consistență la nivelul celor două părți.

Corelația între cele două forme este puternică și pozitivă (r=0,68) iar coeficientul de fidelitate Gutman pentru înjumătățire este de 0,55. Toate aceste informații califică instrumentul în vederea utilizării sale.

IV.4. PARTICIPANȚII LA STUDIU

Studiul a fost realizat pe un număr de 78 de subiecți, participanți la cursul de perfecționare a cadrelor „CERONAV” din Constanța. Sub aspectul sexului, constatăm din figura 1 că un număr de 43 de persoane sunt bărbați (55,1%) iar 35 de persoane femei (44,9%). La fel cum ilustrează și graficul, lotul de studiu este echilibrat din acest punct de vedere.

Din punct de vedere al vârstei, cei 78 de subiecți studiați au o vârstă cuprinsă între 21 și 41 de ani, cu media de vârstă de 29,73 ani

IV.5. PROCEDURA DE LUCRU

Consider oportună descrierea – pe scurt – a condițiilor de desfașurare a procesului de testare, și anume a acelora care depășesc cadrul comun (ambianță plăcută liniștită, subiecți relaxați, lipsa perturbațiilor de orice natură). Valoarea datelor obținute cu ajutorul instrumentelor de testare poate fi mult alterată de lipsa de cooperare a subiectulu de tot ceea ce frânează manifestarea sa, de ceea ce îl împiedică să se realizaze maximum de ceea ce este capabil.

Pentru adulți, situația de a fi supuși unei testări este dificilă și este de dorit să fie reduse la minimum toate elementelecare subliniază caracterul de examen, de înregistrare a eventualelor eșecuri.

În demersul psihodiagnostic, deși efectuat la nivelul studentului la psihologie, am avut posibilitatea de a programa, organiza și conduce o acțiune de testare psihologică, în cadrul căreia am experimentat:

Asigurarea condițiilor de administrare (climat ambiental dar și psihofiziologic)

Instructajul subiecților – contactul nemijlocit cu aceștia, inclusiv depășirea situațiilor de blocaj sau negativism; obținerea comunicării (dată de rezultatul la testare, o reacție de feed-back pozitivă)

Aplicarea propriu-zisă a instrumentelor de măsurare (test de creativitate și chestionar de evaluare a succesului profesional)

Derularea procedeelor statistice

Extragerea de concluzii prin interpretarea psihologică a rezultatelor statistice

IV.6. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Analiza datelor s-a realizat în SPSS versiunea 12.0, în care s-a procedat la definirea variabilelor, introducerea datelor și apoi prelucrarea acestora prin analiza distribuțiilor și stabilirea relațiilor existente între variabile pentru a putea mai apoi verifica ipotezele cercetării.

IV.6.1. ANALIZA DISTRIBUȚIEI

Analiza distribuției s-a realizat pentru fiecare dintre cele nouă variabile incluse în planul de cercetare. Toate variabilele se află la un nivel de măsurare scalar și putem folosi, cel puțin la nivel teoretic, statistici parametrice. Analiza se realizează în vederea stabilirii normalității distribuției, fapt ce va ghida mai apoi tipul de statistici ce va fi utilizat.

Analiza simetriei și boltirii se va face după următoarea procedură2:

Pe baza erorii standard Skewness (Kurtosis) se stabilește intervalul de încredere al simetriei (boltirii) la un nivel de încredere de 95%. Acest interval este format din plus/minus două erori standard Skewness (Kurtosis), cu limitele de interval incluse;

Se verifică dacă valoarea Skewness (Kurtosis) este inclusă în acest interval. Dacă valoarea este inclusă, distribuția este simetrică (mezocurtică). Dacă valoarea iese din interval la limita din stânga, distribuția este asimetrică negativ (platicurtică). Dacă valoarea iese din interval la dreapta, distribuția este asimetrică pozitiv (leptocurtică).

După cum se poate observa și în figura 3, distribuția rezultatelor celor 78 de subiecți la variabila „Fondul lexical” este o distribuție unimodală (modulul=13), simetrică (Skewness=0,17; Eroarea standard Skewness=0,27) și platicurtică (Kurtosis=-1,20; Eroarea standard Kurtosis=0,53), având o eterogenitate mare a răspunsurilor în jurul mediei. Media scorurilor este de 28,87, mediana 28 iar abaterea standard 15,09. Amplitudinea distribuției este de 52 puncte și variază între un minim de 7 și un maxim de 59 puncte.

Din figura 4 rezultă că scorurile subiecților la variabila „Asociere lexicală” se distribuie unimodal (modulul=42), simetric (Skewness=0,03; Eroarea standard Skewness=0,27) și platicurtic, cu o eterogenitate mare în jurul valorii medii (Kurtosis=-1,33; Eroarea standard Kurtosis=0,53) având media egală cu 29,24, mediana 28 și abaterea standard 12,71. Amplitudinea scorurilor este de 43 de puncte cuprinsă între un minim de 9 puncte și un maxim de 52 puncte.

Figura 5 indica distribuția scorurilor subiecților la variabila „Gândire divergentă” ca fiind o distribuție unimodală (modulul=48), simetrică (Skewness=-0,05; Eroarea standard Skewness=0,27) și platicurtică (Kurtosis=-1,28; Eroarea standard Kurtosis=0,53) cu media 31, mediana 30,5 și abaterea standard 15,80. Amplitudinea scorurilor este situată între 5 și 55 puncte.

Distribuția scorurilor celor 78 de subiecți la variabila „Creativitate vizuală” este o distribuție unimodală (modulul=45), simetrică (Skewness=0,42; Eroarea standard Skewness=0,27) și platicurtică, cu o mare eterogenitate a răspunsurilor în jurul mediei (Kurtosis=-1,15; Eroarea standard Kurtosis=0,53), având media 31,5, mediana 31 și abaterea standard 11,47. Amplitudinea distribuției este de 40 de puncte între un minim de 10 puncte și maximum 50.

Ultima variabilă a testului de creativitate, „Libera asociere”, are o distribuție unimodală a scorurilor, cu modulul 18, simetrică (Skewness=-0,07; Eroarea standard Skewness=0,27) și platicurtică (Kurtosis=-1,43; Eroarea standard Kurtosis= 0,53) cu media 31,47, mediana 32,5 și abaterea standard 12,72. Amplitudinea distribuției este cuprinsă între 10 și 50 și are 40 de puncte în valoare absolută.

În urma acestei analize constatăm că toate variabilele testului de creativitate nu prezintă o distribuție normală a scorurilor deoarece se încalcă caracterul normal boltit, toate distribuțiile fiind platicurtice. În această ordine de idei, scorurile sunt extrem de eterogene în jurul mediei. Distribuția diferențiază bine în jurul mediei, însă are probleme în diferențierea la extreme. Nefiind o distribuție normală, nu putem utiliza media ca indicator reprezentativ al tendinței centrale și, implicit, nici alți indicatori statistici derivați din medie.

Deoarece nu putem folosi media în analiza datelor, am efectuat corelația bivariată între variabilele testului de creativitate în vederea identificării factorilor care pot avea o putere predictivă mare asupra creativității. Corelația a fost realizată utilizându-se coeficientul de corelație „rho” Spearman, un coeficient de corelație a rangurilor.

Observăm existența unor corelații puternice, pozitive și semnificative între trei variabile: „Gândirea divergentă”, „Libera asociere” și „Creativitatea vizuală.” Astfel între „Gândirea divergentă” și „Creativitatea vizuală” există o corelație puternică, pozitivă și semnificativă (r=0,98; p<0,01) la fel ca și între „Gândirea divergentă” și „Libera asociere” (r=0,94; p<0,01) sau între „Creativitatea vizuală” și „Libera asociere” (r=0,95; p<0,01).

Datorită acestei corelații putem considera că nucleul predictiv al creativității este format din aceste trei variabile.

Variabila „aprecierea grupului de muncă” prezintă o distribuție unimodală a rezultatelor (modulul=21), simetrică (Skewness=-0,16; Eroarea standard Skewness=0,27) și platicurtică, cu o eterogenitate mare a scorurilor în jurul tendinței centrale (Kurtosis=-1,10; Eroarea standard Kurtosis=0,53). Media scorurilor este de 18,67, mediana 19 și abaterea standard 4,04. Amplitudinea distribuției este de 13 puncte între un minim de 12 și maximum de 25.

Din aceste considerente nu putem aprecia că distribuția scorurilor la nivelul variabilei „aprecierea grupului de muncă” respectă cerințele unei distribuții normale.

După cum se poate observa și în figura 9, distribuția rezultatelor celor 78 de subiecți la variabila „Conducere/Expertiză” este o distribuție bimodală (modulul=19 și 20), simetrică (Skewness=-0,17; Eroarea standard Skewness=0,27) și platicurtică (Kurtosis=-1,17; Eroarea standard Kurtosis=0,53), având o eterogenitate mare a răspunsurilor în jurul mediei. Media scorurilor este de 17,12, mediana 18 iar abaterea standard 5,62. Amplitudinea distribuției este de 18 puncte și variază între un minim de 8 și un maxim de 26 puncte.

Deoarece distribuția scorurilor la această variabilă are un caracter bimodal și platicurtic, nu o putem considera o distribuție normală, gaussiană.

Din acest motiv, prelucrările de date posibile vor rămâne, în continuare, la un nivel neparametric.

Din figura 10 rezultă că scorurile subiecților la variabila „Bani” se distribuie bimodal (modulul=18 și 20), simetric (Skewness=0,10; Eroarea standard Skewness=0,27) și platicurtic, cu o eterogenitate mare în jurul valorii

medii (Kurtosis=-1,32; Eroarea standard Kurtosis=0,53) având media egală cu 13,91, mediana 13,50 și abaterea standard 5,63. Amplitudinea scorurilor este de 19 de puncte cuprinsă între un minim de 5 puncte și un maxim de 24 puncte.

Figura 11 indică distribuția scorurilor subiecților la variabila „Poziție socială” ca fiind o distribuție bimodală (modulul=10 și 26), simetrică (Skewness=-0,06; Eroarea standard Skewness=0,27) și platicurtică (Kurtosis=-1,28; Eroarea standard Kurtosis=0,53) cu media 18,71, mediana 18,5 și abaterea standard 5,56. Amplitudinea scorurilor este situată între 10 și 27 puncte.

Scorul total al satisfacției profesionale este reprezentat de suma scorurilor la cei patru factori componenți.

Scorurile subiecților se distribuie, la nivelul acestei variabile, unimodal (modulul=35), simetric (Skewness=-0,03; Eroarea standard Skewness=0,27) și platicurtic (Kurtosis=-1,28; Eroarea standard Kurtosis=0,53). Media scorurilor acestei distribuții este de 68,81, mediana 68,50 și abaterea standard 27,71. Amplitudinea acestei distribuții este de 69 de puncte, cuprinsă între un minim de 35 și un maxim de 104.

În urma acestor analize, am constatat că nu întâlnim o distribuție normală la nivelul nici unei variabile, deoarece toate variabilele au un caracter platicurtic. Acest lucru face imposibilă utilizarea mediei ca indicator al tendinței centrale și, prin urmare, a tuturor indicatorilor statistici derivați din medie. Analizele noastre ulterioare se vor baza pe statistici non-parametrice.

IV.6.2. ANALIZA CORELAȚIIOR

Prima ipoteză afirmă existența unei legături puternice între succesul profesional și factorii care determină creativitatea. Una dintre variabile este reprezentată de succesul profesional iar celelalte variabile sunt factorii creativității. Datorită lipsei unei distribuții gaussiene, am utilizat coeficientul de corelație a rangurilor „rho” al lui Spearman.

Observăm existența unor corelații semnificative, pozitive și foarte puternice între succesul profesional și trei dintre factorii de creativitate investigați.

După cum se poate observa în tabelul numărul 1 și figura 13, există corelații pozitive, semnificative și puternice între satisfacția profesională și gândirea divergentă (r=0,89; p<0,01), între satisfacția profesională și creativitatea vizuală (r=0,88; p<0,01) dar și între satisfacția profesională și libera asociere (r=0,84; p<0,01).

Sub aspect psihologic, persoanele care prezintă succes profesional se caracterizează printr-o gândire divergentă dezvoltată, creativitate vizuală, liberă asociere.

În figura 14, observăm că, dintre factorii de creativitate, nu corelează semnificativ cu succesul profesional un număr de două variabile și anume fondul lexical și asocierea lexicală.

Se poate presupune că, datorită specificului eșantionului ales, criteriile de creativitate asociate succesului profesional se referă mai mult la gândirea divergentă și capacitatea de a imagina concret soluții decât la operarea cu un fond lexical.

Deoarece sistemul de cotare, pentru fiecare dintre cei 5 factori ai creativității este un sistem de cotare unitar, am putea asocia cei cinci factori de creativitate într-un scor global de creativitate. Astfel, obținem o nouă variabilă, numită „Creativitate”.

Observăm o distribuție multimodală la nivelul acestei variabile, simetrică (Skewness=0,10; Eroarea standard Skewness=0,27) și mezocurtică (Kurtosis=-0,76; Eroarea standard Kurtosis=0,53) cu media 152,08, mediana 154 și abaterea standard 41,63. Amplitudinea acestei distribuții este de 183 de puncte, între un minim de 52 puncte și un maxim de 245 puncte.

Deși distribuția este multimodală, deoarece sunt îndeplinite simultan criteriile simetriei și ale boltirii, putem considera distribuția ca fiind una normală.

În ciuda acestui fapt, nu putem utiliza coeficientul de corelație Pearson

în analiza legăturii dintre creativitate și satisfacție profesională deoarece cea de-a doua variabilă nu prezintă o distribuție normală.

Între satisfacția profesională și creativitate obținem un coeficient de corelație a rangurilor de 0,89 la un prag de semnificație mai mic de 0,01 ceea ce indică o legătură puternică, pozitivă și semnificativă.

În urma acestei analize s-a confirmat ipoteza principală a studiului conform căreia există o legătură între creativitate și satisfacție profesională. Am arătat persoanele creative au un nivel ridicat de satisfacție profesională, mai mult succes profesional, legătura dintre aceste două variabile fiind o legătură puternică. De asemenea am arătat și dimensiunile creativității care contribuie la creșterea gradului de succes profesional.

Pentru a verifica a doua ipoteză am realizat corelațiile dintre vârstă și cei doi indicatori globali ai creativității și succesului profesional.

După cum se poate observa în figura de mai sus, nu există nici o legătură între vârsta subiecților și nivelul creativității și nici între vârstă și succesul profesional.

De asemenea nu am găsit corelații semnificative între vârstă și nici unul dintre dimensiunile creativității sau succesului profesional.

Putem spune, așadar, că vârsta nu reprezintă un factor de care să depindă nivelul de creativitate sau satisfacția profesională.

Cea de-a doua ipoteză, care susținea existența unor diferențe semnificative între bărbați și femei sub aspectul succesului profesional și sub cel al creativității a fost testată utilizându-se testul de diferențe semnificative a rangurilor Mann-Whitney, similar testului „t” Student pentru eșantioane independente. Deoarece distribuțiile nu sunt normale, utilizarea testului „t” Student nu este posibilă deoarece acest test se bazează pe diferența dintre medii iar media nu este un indicator reprezentativ în acest caz.

După cum observăm în tabelul 3, nu există nici o diferență între bărbați și femei din punctul de vedere al creativității (Z=-1,56; p=0,11). Din punctul de vedere al succesului profesional, observăm existența unei diferențe semnificative între bărbați și femei (Z=-2,03; p<0,05) în sensul că femeile au un nivel mai ridicat al succesului profesional în comparație cu bărbații.

Pentru a vedea care dintre dimensiunile succesului profesional contribuie la sensul acestei diferențe am administrat același test pentru fiecare dintre cei patru factori ai succesului profesional.

Din tabelul 4 constatăm existența unei diferențe semnificative între bărbați și femei sub aspectul unui număr de 3 factori: „Aprecierea grupului de muncă”, „Banii” și „Poziția socială”. Un singur factor nu diferențiază între aceste două grupuri și anume factorul Conducere.

Din punctul de vedere al aprecierii colegilor, femeile consideră semnificativ mai frecvent în comparație cu bărbații că acest factor este un element determinant al succesului profesional (Z=-1,99; p<0,05). Similar, femeile apreciază semnificativ mai frecvent în comparație cu bărbații că banii (Z=-2,06; p<0,05) și poziția socială (Z=-2,07; p<0,05) reprezintă elemente definitorii ale succesului profesional.

CAPITOLUL V. CONCLUZII

Unii dintr noi nu au auzit încă nimic concret despre creativitate, alții văd în aceată noțiune doar un subiect la modă iar câțiva mai cred despre creativitate că este „ ceva” cu care ori te naști – ori nu. Mai sunt însă și mulți care cred că dezvoltarea aptitudinilor creatoare este un lucru care stă în puterea fiecărui individ în parte.

Într-o măsură mai mare sau mai mică toți au dreptate pe undeva. Forța de creativitate este o calitate rar întâlnită, în zilele noastre este căutată mai mult ca oricând. Cu un antrenament specific această calitate poate fi educată și dezvoltată. Faptul că este o calitate rară o face să fie scumpă și ca urmare, bine plătită. Întreprinderile trebuie să plătească sume enorme dacă doresc să utilizeze aceste servicii pentru elaborarea unui nou design al propriilor produse, a unei noi linii de producție sau pentru demararea unei campanii de imagine.

Este clar că ar fi mult mai ieftină promovarea creativității în mijlocul propriei organizații. Astfel managementul nu ar mai trebui să apeleze la forțe din exterior iar concluzia este că trebuie căutate permanent talente.

Cu ajutorul creativității oamenii pot să ajungă la soluții ieșite din comun, dar care pot fi puse în practică, și care în mod normal nu sunt accesibile structurilor curente, generale de gândire.

Întrebarea care mi-am pus-o înainte de a trece la studiul concret a fost: are creativitatea un rol important în obținerea succesului profesional? Am anticipat că persoanele cu un înalt potențial creativ pot prezenta și un nivel ridicat al satisfacției profesionale asociat, mai ales, cu succesul profesional. De asemenea am fost interesată să studiez care din dimensiunile succesului profesional sunt legate de aspecte ale creativității .

În urma studiului teoretic asupra creativității am observat că este depășită părerea conform căreia aceasta aparține unei minorități.

Aceste observații rezultate în urma documentării teoretice m-au determinat să stabilesc ipotezele cercetării, și anume:

Se presupune că există o legătură puternică între succesul profesional și factorii determinanți ai creativității

Se presupune că vârsta influențează succesul profesional

Se presupune că există o diferență semnificativă între bărbați și femei sub aspectul succesului profesional

În urma cercetării ipotezele au fost parțial confirmate.

Studiul statistic a evidențiat că există legături semnificative, pozitive

și puternice între succesul profesional și factorii creativității. În plan psihologic se poate spune că persoanele care prezintă o gândire divergentă, imaginație creativă și fond lexical se bucură și de succes profesional.

A doua ipoteză care se referă la faptul că vârsta subiecților influențează succesul profesional, a fost infirmată.

A treia ipoteză a fost confirmată, studiul de față arată că există diferențe semnificative între bărbați și femei cu privire la trei factori: „Aprecierea grupului de muncă”, „Banii” și „Poziția socială”, factorul „Conducere” fiind comun acestor două grupuri (femei și bărbați).

Scopul lucrării a fost atins confirmîndu-se rolul important al creativității în obținerea succesului profesional.

Se mai poate spune că întreprinzătorii de toate gradele trebuie să sprijine din ce în ce mai mult promovarea personalității creatoare care, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat vor croi noi drumuri în cercetare, producție ori alte domenii.

Națiunile dezvoltate trăiesc și se dezvoltă prin cretivitatea cetățenilor lor .

Astăzi creativitatea a devenit un factor deosit de important pentru evoluția unei țări. Progresul nu este posibil decât în situația în care creativitatea este solicitată cu o intensitate deosebită.

Global, când vorbim despre evoluție, în egală măsură putem vorbi și despre un succes înregistrat. Particularizând, într-o organizație putem spune că dezvoltând aptitudinile creatore se poate obține un succes profesional.

Testarea personalității indivizilor poate evidenția și intensitatea manifestărilor creative, creând astfel premisele unei mai bune orientări pofesionale.

De asemenea, personalul cu potențial creativ poate fi utilizat cu succes pentru generarea de noi idei și soluții în legătură cu activitățile desfășurate în cadrul acțiunilor firemi.

Elaborarea strategiilor creative de management cu un înalt grad de flexibilitate implică și crearea unui climat care încurajează comportamentul creativ al membrilor organizației.

Astfel, utilitatea în plan practic a fost confirmată de reacția de interes a directorului „CERONAV”care, în urma cercetării a reconsiderat importanța factorilor psihologici la obținerea succesului profesional.

CHESTIONAR DE EVALUARE A SUCCESULUI PROFESIONAL

Credeți că profesia pe care ați ales-o, vă poate ajuta să obțineți succesul profesional?

Chestionarul de mai jos vă va ajuta să vă cunoașteți mai bine în acest sens.

Acordați pentru fiecare întrebare note de la 1 la 5, în funcție de gradul de importanță pe care o atribuiți fiecărei caracteristici profesionale, după cum urmează:

5 = în foarte mare măsură

4 = în mare măsură

3 = înr-o măsură medie

2 = într-o mică măsură

1 = în foarte mică măsură

1. În ce măsură ești apreciat de colegii de serviciu ? ___

2. În ce măsură locul de muncă actual îți oferă perspective pentru carieră ? _

3. În ce măsură crezi că doar o muncă bine făcută este recompensată ?___

4. În ce măsură consideri că serviciul pe care îl ai aduce respectul prietenilor

și vecinilor ?___

5. În ce măsură acorzi ajutor profesional colegilor de serviciu ? ___

6. În ce măsură condițiile de muncă îți permit obținerea de performanțe ?__

7. În ce măsură este important pentru tine este să ai un salariu mare ?___

8. În ce măsură crezi că ești prieten și cunoști persoane importante din orașul

în care locuiești ?

9. În ce măsură se ține cont de părerea ta în realizarea unei sarcini de

serviciu ? ___

10. În ce măsură conducerea este interesată de dezvoltarea ta profesională? __

11. În ce măsură banii te motivează să încerci mai mult pe plan profesional? _

12. În ce măsură participi la întruniri și reuniuni împreună cu personalitățile

orașului în care locuiești ? ___

13. În ce măsură ești felicitat de șefi pentru munca depusă ? ___

14. În ce măsură consideri că munca pe care o prestezi se ridică la standardele

de calitate ale firmei ? ___

15. În ce măsură crezi că munca ta merită și alte stimulente financiare? __

16. În ce măsură ești invitat să participi la ședințele consiliului de

administra’ie sau a patronatului unde lucrezi ? __

17. În ce măsură șeful tău îți recunoaște meritele profesionale ? __

18. În ce măsură ești consultat de către colegi în legătură cu problemele

importante de la nivelul companiei ? ___

19. În ce măsură salariul reprezintă pentru tine principala motivație pentru a

accepta un loc de muncă ? __

20. În ce măsură ați dori să candidați pentru funcții publice (primar, consilier etc.) ? __

21. În ce măsură consideri că meriți să fii promovat la locul de muncă ? __

22. În ce măsură șefii te consultă atunci când apar probleme importante în

companie ? __

23. În ce măsură ți-ai schimba locul de muncă dacă ți s-ar oferi un salariu mai

mare ? __

24. În ce măsură ați fost solicitat să îndepliniți funcții publice în localitatea

dumneavoastră ?

BIBLIOGRAFIE

Andronicescu, Armenia, Management – Marketing: Inovare și creativitate, Ed. All, București, 1998

( Coordonatori: Dulgheru, M, Mocanu, Sofia; prefață: prof. Neagu, Costică), Creativitate, Ed. Terra, Focșani, 2004

Băncilă, Gabriela, Algoritmul succesului: Repere actuale în învățământul preuniversitar, Ed. Polirom, Iași, 1999

Carnegie, Dale, Arta de a reuși în viață, Ed. Expres, București, 1991

Carson, ben, Gândeșe cutezător: Declanșează-ți potențialul pentru excelență, Ed. Viață și sănătate, București, 1999

Cojocaru, Constantin, Creativitate și inovație, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975

Constantinescu, George, Teoria sonicități, Ed. Acadmiei, București, 1985

Coruț, Pavel, Arta succesului, Ed. Varanha, București, 1993

Dalat, Yvon, Ghidul reușitei tale profesionale, Ed. Polirom, Iași, 2003

Denny, Richard, Încrede-te în tine însuți: descoperă-ți potențialul pentru succes și fericire, Ed. Polirom, iași, 2003

Denny, Richard, Cum să te motivezi ca să câștigi, Ed Polirom, Iași, 2005

Heller, Robert, Cum să ne motivăm echipa, Ed. Enciclopedia RAO, București, 2001

Georgescu-Cernavodeanu, Mihai, Management – Marketing: Inovare și creativitate, s.n, Constanța, 1996

Gross, Stefan F, Comportament inteligent pentru succes garantat, Ed tehnică, București, 2001

Hill, N, De la idee la bani, Ed. Curtea Veche, București, 1998

Jaba, E, Grama, A, Analiza statistică cu SPSS, Ed. Polirom, Iași, 2004

Jenson, Ron, Piramida succesului: Organizații de succes prin oameni de succes, Ed. Coaching Institute, București, 2004

Kim, Jennie, Totul despre tine: Creativitatea, Kondyli, București, 2003

Landau, Erika, Psihologia creativității, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1979

Mann, Sandi, Învață cum să-ți conduci șeful într-o săptămână, Grupul editorial Cosmos Viking Pinguin,București, 2004

Missoum, Guy, Am reuși : Strategii, tehnici și metode, Ed Polirom, Iași, 2003

Moldoveanu, M, Mentalitatea creativă: perspectivă psihosociologică, Ed. Coresi, București, 2001

Moraru, Ion, Strategii creative transdisciplinare, Ed. Academiei Române, București, 1972

Moraru, Ion, Psihologia creativității, Ed. Victor, București, 1997

Moraru, Ion, Un model epistemologic-psihilogic al creativității tehnice, Ed. Științifică și Tehnică, București, 1980

Niculescu, Scarlat, Arta de a reuți în viață, Ed. Omnia D, București, 1991

Pitariu, Horia D, Managementul resurselor umane: Măsurarea performanțelor profesionale, Ed. All, București, 1994

Pitariu, Horia D. Managementul resurselor umane: Evaluarea performanțelor profesionale, Ed. All Beeck, București, 2000

Popescu-Neveanu, P, Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, Bucuirești, 1996

Prodan, Adriana, Zamfir Gheorghe, Managementul de succes: Motivație și comportament, Ed.Polirom, Iași, 1999

Ralea, Mihai. Sociologia Succesului, Ed. Științifică, București, 1962

Roco, Mihaela. Creativitate și inteligență emoțională, Ed. Polirom, Iași, 2001

Roșca, Alexandru, Creativitatea, Ed. Enciclopedică Română, București, 1972

Roșca, Alexandru, Creativitatea gândirii: metodologie și tehnici experimentale în psihologie, Ed. Științifică, București, 1971

Rusu, Suzana, Cariera ta: Primii pași, Institutul European, Iași, 2004

Sasu Constantin, Inițierea și dezvoltarea afacerilor, Ed. Polirom, Iași, 2003

Sheldon, Brookee, Cadre de conducere În biblioteci: Strategii ale succesului, Asociația Bibliotecarilor din Bibliotecile publice din România, București, 1996

Sidelsky, Ren, Puterea creatoare a gândirii, Ed. Colosseum, București, 1995

Siewert H. Horst. Teste de personalitate, Ed. Gemma Pres, București, 2000

Șchiopu, Ursula (coord.), Dicționar enciclopedic de psihologie, Ed. G-O: Universitatea din București, 1979

Constantin, Ticu, Evaluarea psihologică a personalului, Ed. Polirom, Iași, 2004