Creativitatea Manageriala
Conceptul de creativitate
Creativitatea manageriala nu poate fi altceva decit creativitatea specifica domeniului managementului,adica a conducerii intreprinderilor ,institutiilor si alte organizatii.Eficenta activitatilor ce se desfasoara intr-o organizatie este strinsa legata ,chiar direct determinata ,de creativitatea ,manageriala,de a părăsi unele rutine devenite ineficiente și de a risca introducerea altor noi.
Astăzi se pune intrebarea care din cele două strategii, a inovatiei sau a îmbunatătrii continue,este mai potrivita in această etapă pentru îtreprinderile românesti .Greseala provine din faptul că nu este inteleasă bine creativitatea ,reducând-o la o singura fațetă a ei.Atît inovatia spectaculoasă ,cât și îmbunătătirile continue rezultatele favorabile ,ambele cer profesionalism managerial și manifestarea creativității manageriale de cel mai înalt nivel.O strategie bazată numai pe una dintre cele doua laturi nu poate fi viabilă decât pe termen foarte scurt.
Creativitatea desemnează capacitatea de a realiza creații inovatoare ,dar și adecvate (utile).Creativitatea are o sfera de cuprindere largă ,semnificativă atât la nivel individual cât si la nivel social,ce vizeaza o multitudine de domenii de activitate .La nivel individual , de exemplu ,creativitatea este utila în rezolvarea problemelor întâmpinate de un individ în viata sa profesională.La nivel social ,creativitatea poate genera descoperiri științifice ,noi curente artistice ,invenții și programe sociale inovatoare .Relevanța economică a creativității e evidențiată prin faptul că noile produse ori servicii înseamnă noi locuri de muncă,iar pentru a rămâne competitivi indivizii ,organizațiile și societatea sunt nevoite să-și adapteze resursele la cerințele activităților în continuă schimbare.
Există numeroase definiții ale creativității, fără să fie formulată o definiție general acceptată. Unele definiții sunt contradictorii sau subiective, de aceea, în continuare, sunt citate câteva definiții din dicționare de referință, precum și definiții propuse de experți în studiul creativității.
În Dicționarul enciclopedic (1993) creativitatea este definită ca "trăsătură complexă a personalității umane, constând în capacitatea de a realiza ceva nou, original".
Dicționarul Webster (1996) oferă trei semnificații ale creativității:
٭starea sau calitatea de a fi creativ;
٭abilitatea de a transcende ideile, regulile, modelele, relațiile tradiționale și de a crea noi și semnificative idei, forme, metode, interpretări etc.; originalitate sau imaginație;
٭procesul prin care se utilizează abilitatea creativă.
Enciclopedia Britannica prezintă o definiție concentrată pe obiectivele activității creative: creativitatea este "abilitatea de a face sau, altfel spus, de a produce ceva nou, fie o nouă soluție a unei probleme, fie o nouă metodă sau un dispozitiv nou sau un nou obiect artistic ori o nouă formă artistică".
Dicționarul ROBERT (1996) include o definiție concisă: crėativitė -după engl. creativity -putere de creație, de invenție.
O definiție amplă a creativității a fost enunțată de Ellis Paul Torrance (1966): creativitatea este "un proces de sensibilizare la probleme, deficiențe, goluri în cunoștințe, elemente care lipsesc, dizarmonii etc.; identificarea dificultăților; căutarea de soluții sau formularea ipotezelor asupra deficiențelor: testarea și re-testarea acestor ipoteze și, posibil, modificarea și re-testarea lor; în final, comunicarea rezultatelor".
Teresa M.Amabile,Ph.D. în Psihologie, profesor și șeful Unității de Management Antreprenorial la Harvard Business School (SUA), împreună cu coautorii definesc creativitatea ca "producerea de idei noi și utile în orice domeniu" al activității umane, de la științe la arte, în educație, în afaceri sau în viața cotidiană.
Inovația constituie implementarea ideilor creative într-o organizație.Procesul creativ este o parte esențială a rezolvării problemelor care apar în toate fazele procesului de inovație. Creativitatea persoanelor și echipelor "este o condiție necesară însă nu și suficientă pentru inovare" (cf. Teresa M. Amabile et al). Inovația de succes depinde și de alți factori, aceasta poate proveni nu numai din ideile creative care își au originea într-o organizație, ci și din ideiile create în altă parte.
Creativitatea –un domeniu de cercetare neglijat
Interesul față de studiul creativității s-a început ,în oarecare măsură să ia amploare în anii 50,când au fost înființate câteva instituții de cercetare în domeniu creativității.Cu toate acestea numeroși indicatori ai volumului de studiu consacrate creativității demonstrează că ,pâna de curând ,cel puțin acest domeniu a fost relativ marginalizat în cadrul psihologic.
Dacă luăm în considerare și faptul că manualele introductive de psihologie ,descoperim că noțiunea de creativitate beneficiază de atenție minimă.În timp ce inteligența ocupă , de exemplu o parte considerabilă dintr-un capitol,creativității îi sunt dedicate abia câteva paragrafe.Facultăți renumite de psihologie oferă rareori cursuri de creativitate,iar unele programe de psihologie educațională includ și astfel de cursuri.
Creativitatea jocă un rol important în societate ,dar a constituit ,prin tradiție un orfan al psihologiei.Încercăm să găsim motivația acestui fapt.Întelegem că , din punct de vedere istoric ,studiul creativitătii a întîmpinat șase obstacole majore: a)originile cercetări creativității în tradiția spiritualității ce pare independentă și chiar contrară spiritului științific;b)impresia făcută de abordarea pragmatică ,comercială a creativității prin care cercetarea ei îi lipsește validarea prin intermediu experimentelor psihologice:c) distanțarea tematică a studiilor inițiale de creativitate față de principalul curent al psihologiei teoretice și cele experimentale care a transformat creativitatea într-un fenomen marginal în raport cu preocupările centrale a întregii sfere psihologice; d) dificultăți în definirea și a stabilirii criteriilor creativități ce au acordat fenomenului o apartenență trivială;
e)abordări ce a insinuat că fenomenul creativ este acel produs de exceptie a proceselor și structurilor curente ,iar cercetarea ei izolata nu este o necesitate ;
f) abordări unidisciplinare ale creativității aspiră să confunde un aspect parțial al creativității cu fenomenul în ansamblul ,de mai multe ori se înțelege o viziune limitată asupra creativității și percepția că sfera ei nu este atât de cuprinzătoare ca și în realitate.
Perspectivele mistice asupra studiului creativității
Studiu creativității a fost întotdeauna receptat – unii susțin depreciat ,prin prisma asociației fenomenului cu credințele mistice.Probabil că însemnările cele vechii despre creativitate a avut la bază intervenția pură.Individul creativ era perceput ca un recipient gol pe care ființa pură îl umplea cu inspirație ,pentru că după,el să își reverse ideile pline de inspirație ,creând un produs dintr-o lume nouă.
Probabil că ,din motivul abordării creativității din perspectivă mistică ,psihologiei științifice a fost mai greu să se facă auzită.Multi oameni incearcă să creadă,ca despre dragoste că sfera creativității nu se potrivește cercetării cu instrumentele științei ,dat fiind faptul că ea reprezintă un proces spiritual.Credem că abordarea științifică a întîmpinat probleme în încercarea de a zdruncina convingerea adânc înrădăcinată a unor conform ,cumva psihologia științifică își depășește competențele.
Creativitatea manageriala nu poate fi altceva decit creativitatea specifica domeniului managementului,adica a conducerii intreprinderilor ,institutiilor si alte organizatii.Eficenta activitatilor ce se desfasoara intr-o organizatie este strinsa legata ,chiar direct determinata ,de creativitatea ,manageriala,de a părăsi unele rutine devenite ineficiente și de a risca introducerea altor noi.
Astăzi se pune intrebarea care din cele două strategii, a inovatiei sau a îmbunatătrii continue,este mai potrivita in această etapă pentru îtreprinderile românesti .Greseala provine din faptul că nu este inteleasă bine creativitatea ,reducând-o la o singura fațetă a ei.Atît inovatia spectaculoasă ,cât și îmbunătătirile continue rezultatele favorabile ,ambele cer profesionalism managerial și manifestarea creativității manageriale de cel mai înalt nivel.O strategie bazată numai pe una dintre cele doua laturi nu poate fi viabilă decât pe termen foarte scurt.
Creativitatea desemnează capacitatea de a realiza creații inovatoare ,dar și adecvate (utile).Creativitatea are o sfera de cuprindere largă ,semnificativă atât la nivel individual cât si la nivel social,ce vizeaza o multitudine de domenii de activitate .La nivel individual , de exemplu ,creativitatea este utila în rezolvarea problemelor întâmpinate de un individ în viata sa profesională.La nivel social ,creativitatea poate genera descoperiri științifice ,noi curente artistice ,invenții și programe sociale inovatoare .Relevanța economică a creativității e evidențiată prin faptul că noile produse ori servicii înseamnă noi locuri de muncă,iar pentru a rămâne competitivi indivizii ,organizațiile și societatea sunt nevoite să-și adapteze resursele la cerințele activităților în continuă schimbare.
Există numeroase definiții ale creativității, fără să fie formulată o definiție general acceptată. Unele definiții sunt contradictorii sau subiective, de aceea, în continuare, sunt citate câteva definiții din dicționare de referință, precum și definiții propuse de experți în studiul creativității.
În Dicționarul enciclopedic (1993) creativitatea este definită ca "trăsătură complexă a personalității umane, constând în capacitatea de a realiza ceva nou, original".
Dicționarul Webster (1996) oferă trei semnificații ale creativității:
٭starea sau calitatea de a fi creativ;
٭abilitatea de a transcende ideile, regulile, modelele, relațiile tradiționale și de a crea noi și semnificative idei, forme, metode, interpretări etc.; originalitate sau imaginație;
٭procesul prin care se utilizează abilitatea creativă.
Enciclopedia Britannica prezintă o definiție concentrată pe obiectivele activității creative: creativitatea este "abilitatea de a face sau, altfel spus, de a produce ceva nou, fie o nouă soluție a unei probleme, fie o nouă metodă sau un dispozitiv nou sau un nou obiect artistic ori o nouă formă artistică".
Dicționarul ROBERT (1996) include o definiție concisă: crėativitė -după engl. creativity -putere de creație, de invenție.
O definiție amplă a creativității a fost enunțată de Ellis Paul Torrance (1966): creativitatea este "un proces de sensibilizare la probleme, deficiențe, goluri în cunoștințe, elemente care lipsesc, dizarmonii etc.; identificarea dificultăților; căutarea de soluții sau formularea ipotezelor asupra deficiențelor: testarea și re-testarea acestor ipoteze și, posibil, modificarea și re-testarea lor; în final, comunicarea rezultatelor".
Teresa M.Amabile,Ph.D. în Psihologie, profesor și șeful Unității de Management Antreprenorial la Harvard Business School (SUA), împreună cu coautorii definesc creativitatea ca "producerea de idei noi și utile în orice domeniu" al activității umane, de la științe la arte, în educație, în afaceri sau în viața cotidiană.
Inovația constituie implementarea ideilor creative într-o organizație.Procesul creativ este o parte esențială a rezolvării problemelor care apar în toate fazele procesului de inovație. Creativitatea persoanelor și echipelor "este o condiție necesară însă nu și suficientă pentru inovare" (cf. Teresa M. Amabile et al). Inovația de succes depinde și de alți factori, aceasta poate proveni nu numai din ideile creative care își au originea într-o organizație, ci și din ideiile create în altă parte.
CAPITOLUL 1
1. ABORDAREA ȘI DEFINIREA CREATIVITAȚII DIN PERSPECTIVA SUBIECTULUI CREATOR
1.1. Persoana creatoare și aspirația acesteia spre multilateralitate
După 1950, cea mai răspândită abordare a creativității a fost tot cea din perspectiva persoanei. Rezultatele acestor cercetări interesează în cel mai înalt grad pe cei care se ocupă de alegerea personalului pentru diferite activități, compartimente, funcții etc. De cele mai multe ori se consideră că termenul creativitate denumește potențialul uman de a produce idei noi, originale și valoroase. Se pune firesc însă întrebarea: se poate vorbi despre "creativitate" la o persoană care "a demonstrat" prin teste "potențialul", "capacitatea", dar în toată viața sa nu a creat nimic?
Să ne mulțumim cu răspunsul dat de Aristotel megaricilor? Oare problema este aceeași? A răspunde favorabil la testele de creativitate înseamnă a crea?; categoric, nu creativitate mare deoarece aceasta nu poate fi cuprinsă în răspunsuri etalon. Prin teste se pot doar evidenția anumite însușiri, trăsături, care s-au observat mai frecvent și de mai mare intensitate la creatori. Dar acestea sunt cele esențiale? Tot ceea ce este comun unei grupe de indivizi este esențial? Apoi, nici potențialul, mai corect posibilul, nu se transformă în real decât în funcție de cercul de condiții și factori care însoțesc procesul.
În 1970 A.Moles și R.Claude dau pentru creativitate următoarea definiție: "facultatea de a organiza elementele câmpului de percepție într-o formă originală și susceptibilă de a da loc la operații într-un câmp fenomenal oarecare", sugerând reorganizarea, combinarea, procesul. În mod asemănător Șt.Georgescu definește: "în perspectiva metodologică, prin creativitate se poate înțelege, fără a face mari concesii asociaționismului, acea aptitudine mintală de reorganizare, de rearanjare, în mod original și susceptibilă de a conduce la o mai bună priză asupra realului, a câmpului cunoștințelor; o reorganizare, o rearanjare a ceea ce alcătuiește zestrea mintală, cultura intelectuală a fiecărui individ, adică a fondului de semanteme, de atomi de semnificație, de fragmente de idei de care dispune orice gândire. Se pune totuși întrebarea "originalul și susceptibilul de a da loc la operații" cum se constată și de către cine se apreciază ele?
În studiul originalității, cercetarea în psihologie este adesea mai preocupată de actul original mai insolit decât de ansamblul personalității autorului acestuia. Acest punct de vedere este de înțeles, căci nașterea și dezvoltarea ideii originale sunt, în general, mai interesante și mai spectaculoase decât nașterea și istoria omului care a avut această idee. O persoană sau acțiunile ei pot fi considerate originale numai în raport cu o medie statistică, iar originalul cu orice preț trebuie exclus din analiză (fiind foarte greu de a stabili pe ce criterii facem această apreciere, deoarece poate să nu fie imposibil ceea ce cineva, sau chiar mai mulți consideră așa).
Studiile lui F.Barron, ca și altele realizate înainte și după acesta de Maltzman, Mednic și alții potrivit concepției multifactoriale a lui Guilford, au plecat de la o serie de ipoteze (de exemplu: o persoană originală are preferință pentru complexitate; este independentă în gândire; are tendința de a se afirma și de a domina etc.) căutând ca prin teste să găsească factorii pe baza cărora să aprecieze originalitatea persoanelor. Factorii respectivi însă nu sunt legați numai de persoană, ci și de mediu, de activitate etc. și nu sunt "factori primi", deoarece împărțirea lor nu este și nu poate fi dihotomică. Factorii se întrepătrund, se condiționează reciproc într-o dinamică permanentă.
În punerea în evidență a originalității de multe ori "se confundă superioritatea cu defectul, atribuindu-i-se deopotrivă oricărui deviant, după cum în compensație observațiile rezultate trec sub denumirea – originale – indiferent dacă ele aparțin omului de spirit sau prostănacului. Originalitatea s-a considerat de foarte mulți cercetători chiar esență a creativității, majoritatea trăgându-și ceva din concepția lui Kant privind formele în sine.
Pe scurt, concluziile cercetărilor efectuate în această direcție se pot rezuma astfel: 1) creativitatea presupune originalitatea dar nu și invers; 2) răspunsurile la testele de originalitate sunt puternic influențate de condițiile de mediu; 3) atunci când subiecților li se cere să fie originali (chiar când aceștia își propun singuri acest lucru) rezultatele sunt net superioare; 4) antrenamentul (în a răspunde la teste de originalitate sau ingeniozitate) și cunoașterea criteriilor de apreciere a răspunsurilor influențează pozitiv răspunsurile la test; 5) la aceeași persoană originalitatea nu se manifestă cu aceeași intensitate în orice domeniu; 6) ceea ce pentru cineva apare ca original, pentru altcineva poate apărea comun sau chiar banal.
Uneori, în definițiile creativității deși se vizează "priceperea" sau "capacitatea specific umană",pentru a se face aprecieri asupra lor se fac trimiteri directe la produsul creativ: "Creativitatea superioară este priceperea de a realiza inovații de o valoare socială deosebit de marc, sau "Este capacitatea specific umană de a produce o neoformație (o nouă alcătuire) materială, organizațională sau spirituală, valoroasă pentru om și societate".
Alteori creativitatea este definită ca "reprezentând cel mai înalt nivel comportamental uman, capabil de a antrena și focaliza toate celelalte niveluri de conduită biologică și logică (instincte, deprinderi, inteligență), precum și toate însușirile psihice ale unui individ (gândire, memorie, atenție, voință, afectivitate etc.) în direcția pentru care acesta este pregătit și îl preocupă, în vederea realizării unor produse ce se caracterizează prin originalitate, noutate, valoare și utilitate socială".
Desigur, lista definițiilor de acest fel ar putea continua, dar vom insista doar asupra câtorva, la care se observă mai clar tendința de a depăși perspectiva persoanei, însușirile acesteia, pentru a se face raportări și la celelalte elemente fundamentale ale creativității: "Creativitatea este capacitatea persoanelor de a produce compoziții, produse sau idei de orice fel… esențial noi sau inedite și necunoscute pentru producător. Poate fi o activitate mai imaginativă sau o sinteză de gândire… nu doar o slabă însumare. Poate presupune formarea de noi metode… derivate din experiențele trecute în generarea de noi corelații. Trebuie să fie oportună sau îndreptată către un scop… să nu necesite o aplicare imediată sau să fie un produs complet sau perfect. Poate fi un produs artistic, literar sau științific… sau de natură procedurală sau metodologică".Asemănător, s-a definit creativitatea ca fiind capacitatea umană de a combina într-un mod nou elementele cunoscute astfel încât să rezulte produse creative, caracterizate prin noutate, originalitate și valoare pentru cel puțin o perioada de timp. Trecem peste genul proxim de capacitate umană (acum considerat de noi depășit) pentru a sublinia și în acest caz, trimiterile care se fac explicit sau implicit la celelalte elemente fundamentale ale creativității: la activitatea de combinare, la produsul creativ precum și la mediu (cel care recunoaște, apreciază în final noutatea, originalitatea și valoarea și care oferă elementele de cunoscut și apoi de combinat).
Referitor la creativitatea inginereasca întâlnim definiții din perspectiva subiectului creator, completate cu ceea ce s-a considerat specific: "să definim creativitatea inginereasca egalând-o cu talentul inventiv, iscusința de a produce noul și folositorul. Daca facem asta suntem în situația de a evalua rezultatele ci în condițiile brevetelor și profiturilor. Tipul superior de creativitate este caracterizat de talentul de a percepe competițiile tehnice pentru care nu există nici o soluție în present și creativitatea la un inginer denota talentul de a sintetiza și introduce noi și îmbunătățite configurații inginerești în serviciul omului. Elementele esențiale sunt percepția, imaginația și talentul de a proiecta și experimenta. Elementele relevante pot exista în proporții variabile în constituția individului dar, cel puțin în ingineria mecanica, percepția și proiectarea creatoare sunt predominante. Proiectarea creatoare poate merge de la talentul de a introduce concepția de ansamblu a sistemelor sau mașinilor inedite la talentul de a concepe un proiect mai bun pentru elementele mașinilor sau structurilor care fac parte din complexe mai mari inventate de alții. Din acesta perspectiva activitatea creatoare este înțeleasa ca o dimensiune specifică a personalității individului real, concret, creat și creator de lume. Fără a nega aceasta se poate afirma că și personalitatea poate fi privită ca o dimensiune a creativității (cele de mai sus nu sc contrazic ci se completează).
Uneori sc consideră că distincția calitativă între persoană șl personalitate este creativitatea, "conceptul de persoană” semnificăm individul uman socializat, adică orice ființă umană ca individ concret caracterizat printr-o anumită structură biologică și psihică și integrat social într-un anumit sistem de raporturi determinate istoric-concret.
În raport cu persoana astfel definită, personalitatea unui individ ni se dezvăluie în planul comportamentelor actionalc novatoare, în efortul de a găsi si obiectiva în acțiune soluții originale, adecvate la schimbările ce se petrec în structurile obiective ale vieții sociale. După cum s-a arătat, trăsătura definitorie a personalității este creativitatea, inițiativa și invenția în raport cu mediul ambiant (natural și social), materializate în muncă (practică socială) novatoare’. Dar așa cum menționează Dicționarul de psihologie "Larousse" această dispoziție de a crea există în stare potențială la toti indivizii de toate vârstele. Se poate deci afirma că nivelul de creativitate, atât ca potențial cât și ca manifestare, nu este același la toate persoanele, el fiind condiționat genetic, biologic, social, cultural, educațional, motivațional, conjunctural etc. de o serie de factori care formează un tot, o constelație într-o dinamică continuă, specifică fiecărui individ, activitate, mediu, produs. Așa cum au subliniat în 1963 Gruber, Terrell și Wertheimer: "Există înrudiri între creativitatea mică și mare și probabil între creativitatea de fiecare zi și aceea a unui mare om de știință și artist. Dacă noi includem «creativitatea de toate zilele» în studiul nostru putem fi în primejdia de a face concepția noastră fără sens, dar dacă o excludem putem cădea în capcana «teoriei omului mare» care nu ne lasă nici o cale de mișcare între comun și sublim". Numai că testele de creativitate nu sunt și nici nu se pot concepe decât apelând la creativitatea mică. Trebuie să fim însă foarte atenți. Potențialul creator determinat prin teste poate să fie la un nivel ridicat… și totuși persoanei respective nu-i putem acorda epitetul de personalitate. Pe bună dreptate Ci.Gulian face precizarea că "Personalitatea nu este omul care se singularizează, care provoacă mirare prin ciudățenii sau conduită anarhică, prin sfidarea disciplinei sau printr-un opoziționism față de normele politice și spirituale ale colectivității, ci acela care, înțelegând necesitatea istorică, aduce o contribuție creatoare la realizarea sarcinilor epocii în care trăiește.
Pentru a putea depista persoanele cu potențialul creativ ridicat și pentru a cunoaște dezvoltarea căror factori este de dorit, cercetătorii au împărțit principalii factori intrinseci persoanei și care influențează creativitatea acesteia în factori stimulatori și factori inhibitori, cei stimulatori gâsindu-se într-o proporție și cu o intensitate mai mare în grupurile constituite din creatorii studiați decât în grupurile martor. Nu întotdeauna însă, așa cum s-a mai arătat, ceea ce este comun este și esențial. Analiza corelației potențialului creator (sau chiar a creativității manifeste) cu fiecare din acești factori pune o seric de probleme… care, apreciem, au dus cercetările factoriale de tip Guilford în impas. Consider că o asemenea împărțire nu poate fi făcută pentru totdeauna, ci doar pentru o anumită situație, deoarece unul și același factor, în anumite caoditii, poate stimula creativitatea iar în altele să o inhibe. Se observă de asemenea că, păstrând aceleași condiții, dezvoltarea unui factor (din cei stimulatori) până la un anumit nivel este în favoarea creativității, după care este indiferentă, iar mai târziu devine inhibitorie (în termenii analizei factoriale: într-o primă perioadă factorii corelează pozitiv cu creativitatea, apoi au o corelație zero și în sfârșit o corelație negativă).Este posibil ca și factorii apreciați de obicei ca inhibitori să devină la un anumit nivel al intensității și în anumite condiții, stimulatori. Exemple de acest fel se pot întâlni destul de des. Unii cercetători care considerau gândirea divergentă ca un factor stimulator iaj gândirea convergentă ca un factor inhibitor de creativitate, au recunoscu în cele din urmă necesitatea și importanța ambilor factori, și că "Acest două tipuri sau aspecte ale gândirii nu trebuie înțelese ca procese mutuî exclusive, incompatibile”. Frica în cele mai multe situații inhib creativitatea, dar s-a constatat că în altele, considerate chiar "situați limită" o poate stimula. Asemănător se pun problemele și cu ceilal factori, considerați de obicei inhibitori. Trecerea unui factor din categor "inhibitor" în cea de "stimulator" (sau trecerea inversă) se face în fund de modul cum dimensiunea acestuia corelează, se potrivește sau nu cu ceilalți factori, cu situația concretă.
Temperamentul are o bază ereditară și se exprimă predominant și stabil te comportament. Acest ansamblu al particularităților legate de natura dinamică și energetică a activității psihice a persoanei ce se manifestă prin: rezistență generală la solicitări ncuropsihice, mobilitatea adaptau vă, încordarea sau relaxarea afectivă, instabilitatea sau calmul, impulsivitatea, expiozivitatea sau echilibrul psihic, stăpânirea de sine ș.a. imprimă activității creatoare o formă de manifestare specifică. Deși s-a tecercat*11 să se demonstreze că anumite tipuri temperamentale sunt mai favorabile creativității, singura concluzie care a ajuns să fie oarecum acceptată este că pentru anumite domenii, anumite tipuri temperamentale sunt mai frecvente, nicidecum că ar exista vreo incompatibilitate In acest sens cu creativitatea. Așa cum arăta încă în 1910 Ostwald, nu suntem îndreptățiți să ne întrebăm care temperament este mai bun, ci trebuie să se caute te care din împrejurări unul sau altul dau cele mai bune rezultate. Temperamentul nu predetermină caracterul și aptitudinile persoanei; pe baza aceluiași tip de temperament pot să se dezvolte, te funcție de condițiile de viață și de educație, caractere diferite. Ceea ce putem sublinia este că fiecare tip de temperament cere o altă armonie a factorilor creativității, ceea ce dă activității creatoare o formă specifică.
Referitor la alți factori ai creativității, intrinseci persoanei, se poate pune de asemenea în evidență "geneza" lor în strânsă legătură cu educația, cu modul în care a trăit individul respectiv, precum și necesitatea armonizării acestora cu restul dacă se dorește stimularea creativității.
Motivația interioară este ca un foc viu care alimentează dorința și plăcerea de a investiga, de a căuta, de a crea… dar care se poate stinge în timp sau domoli, dacă mediul este ostil. Sunt cazuri când motivația interioară este greșit înțeleasă de cei din jur, ca dorință de afirmare, de
parvenire sau… de afișare a unor calități, ceea ce face ca rezistența mediului să crească atât de mult încât uneori să descurajeze, să dezarmeze pe cel cu idei noi.
Curiozitatea este specifică și animalelor și copiilor și oamenilor adulți, ea avându-și originea în necesitatea de orientare, de cunoaștere a ambiantei subiectului. Noutatea ambianței este stimulatoare de activitate, de explorare. Copiii găsesc satisfacție în joc, în rezolvarea situațiilor problematice, dar și adulții simt nevoia și plăcerea dezlegării rebusurilor, labirintelor, jocurilor de șah, în general în rezolvarea stărilor de disonanță. Așa cum arată Mihai Golu și Aurel Dicu "dacă două unități de informații sunt inconsistente sau reciproc contradictorii atunci se produ.ee o stare de disonantă, care se însoțește de trăirea inconfortabilului; această trăire motivează subiectul să reducă disonanta și să obțină consonanță. Fenomenul este într-adevâr real; nu se știe însă prea bine originea lui – este el primar, înnăscut sau secundar, dobândit?
Atitudinea față de muncă, munca tenace este o caracteristică a creatorilor… dar uneori se obișnuiește să i se dea prea multe sarcini "celui care le îndeplinește", supraîncărcănd astfel… de obicei cu sarcini de rutină, pe cei care pot rezolva creator probleme mult mai importante.
Perseverența, tăria de a nu renunța ușor se educă, poate ajunge la niveluri superioare, dar dacă acest factor nu este susținut de mulți alții, cel "prea perseverent" se poate îmbolnăvi sau poate fi izolat de colectiv.
De obicei, privind "caracterul creatorilor, se vorbește foarte frumos, mai ales atunci când s-a interpus o oarecare "distanță" istorică. Se consideră că în comportamentul și în acțiunile acestora trebuie să se manifeste conștiinciozitate, abnegație, spirit de întrajutorare, cinste, corectitudine, optimism etc. De cele mai multe ori așa este, deoarece munca de creație, de descoperire a adevărului își lasă amprenta asupra trăsăturilor morale… dar se poate afirma și că în munca de creație își pun amprenta aceste trăsături de caracter. Se uită uneori că aceste trăsături de caracter se formează în procesul integrării persoanei într-un anumit sistem de relații sociale, că ele se formează și se modifică pe parcurs nefiind date odată pentru totdeauna. In unele cazuri, reușita unui mare creator (artist, savant, inventator) a depins tocmai de ceea ce astăzi numim defecte de caracter, fără de care probabil calitățile cognitive, artistice, creative nu s-ar fi putut face remarcate si apreciate, creațiile nu ar fi putut să apară (câteva exemple: Wagner, Balzac. Napoleon).
Un factor pe care îl consider important este idealul de viață. Prin existenta idealului de a crea bunuri folositoare omenirii se explică de ce marii creatori au fost în stare să sufere condiții grele de viată, să compenseze unele carențe privind sănătatea, aptitudinile și chiar caracterul, să facă sacrificii enorme pentru atingerea obiectivului "de a crea". Exemple pline de învățăminte se găsesc la toți marii creatori .idealul de a scoate la iveală "perle" sau cel puțin "pietricele folositoare" inaripându-i atât pe Newton și Einstein, cât și pe Eminescu și Arghezi, El Greco sau Țuculescu (în această înșiruire de giganți nu mi-am permis să scriu "etc" deși lista este foarte lungă). Un asemenea exemplu în care se observă cu claritate "puterea"integratoare și compensatoare a idealului este cel al lui Faraday. Cu o sănătate șubredă și o memorie slabă, fără să fie rezistent la eforturi, dar… călăuzit de idealul său de viață, printr-o bună organizare a activității în care munca alternează cu odihna, prin exerciții perseverente (care urmăreau să combată uitarea), fiul potcovarului din sat a ajuns nu numai profesor la universitate, ci și părintele electricității modeme.
J.P.Rusnton, H.G.Murray și S.V.Panonen au realizat două studii diferite asupra trăsăturilor de personalitate asociate cu creativitatea în cercetare și eficiența pedagogică la profesorii universitari. După ce în fiecare din cele două studii au pus în evidență atât variabilele de personalitate care corelau cu creativitatea în cercetare, cât și cu predarea eficientă, s-au calculat coeficienții de congruență pentru factorii respectivi din cele două studii, găsindu-se că pentru factorul de cercetare coeficientul era de 0,64, iar pentru cel de predare de 0,74. Deși coeficienții se apreciază satisfăcători, totuși se poate trage concluzia că fiecare studiu ierarhizează altfel importanța trăsăturilor de personalitate. Este totuși interesant să arătăm concluziile corelării celor două studii. S-au detașat nouă trăsături care-1 caracterizează pe cercetătorul creativ: ambițios (cu o încărcătură de 0,71), rezistent (0,61), obiectiv (0,58), dominant (0,49), cu spirit de conducere (0,41), agresiv (0,39), independent (0,36), nesupus (0.35) și nesăritor (0,30). Profesorul eficient a fost descris prin 11 trăsături: liberal (0,62), sociabil (0,59), cu spirit de conducere (0,58), extravertit (0,53), lipsit de anxietate (0,52), obiectiv (0,44), săritor (0,46), lipsit de atitudine autoritară (0,43), nondefensiv (0,42), inteligent (0,42) și sensibil estetic (035).
Creatorii aparținând "celor două culturi” sunt diferit apreciați de cei din jur. De fapt, cultura este una singură, întreagă ca și omul care nu este doar o ființa rațională ci și emoțională. Foarte multă dreptate are Radu Grigorovici atunci când spune că "omul care s-a ridicat pe un plan intelectual superior exclusiv în sfera raționamentului este incomplet. în contact cu tovarășii săi de meserie această lipsă nu va ieși prea tare în evidență, dar în ochii celor mulți el nu va apărea chiar un om întreg. Nu degeaba românul îi zice năuc. El pare un fel de robot care emite niște semnale pe care cei ncinițiați nu le înțeleg. Pe de altă parte, literatul și artistul lipsit de cultură științifică folosește și el un limbaj ciudat, dar, stăpânind și cultivând arta magici cuvintelor, a culorilor, a formelor și a sunetelor, limba sa, deși accesibilă, pare plină de înțelesuri profunde. Faptul că aceste înțelesuri sunt vagi îl scutește pe cel ce recepționează semnalele artistice de prea mult efort de gândire rațională. Astfel, lipsa raționalului nu se prea face simțită și literatul și artistul lipsit de cultură științifică pare un om complet, fără să fie.
Am insistat mai mult asupra "persoanei creatoare" deoarece încă foarte mulți cercetători din domeniu consideră creativitatea ca un atribut, ca o trăsătura a acesteia, dată pentru totdeauna, fără să pună pe un prim plan de importanță modul în care persoana se armonizează cu restul, cum dobândește anumite trăsături, care în anumite condiții de mediu o fac să devină element fundamental al creativității. Este foarte important de subliniat că trăsăturile respective, precum și intensitatea lor sunt doar în anumite condiții stimulatoare, în altele putând fi, dimpotrivă, inhibitoare. Deci, creativitatea nu se poate reduce la un atribut al persoanei, ea depășind sfera acesteia, implicând și alte elemente fundamentale.
1.2. Colectivul de creație
In anumite domenii creația este strict individuală, manifestarea noului fiind strâns legată de persoană, de comportamentul acesteia, de modul de exprimare a unicității sale. Creația unui actor pe scenă, de exemplu, îi aparține, chiar dacă până să ajungă la interpretarea respectivă foarte mulți l-au influențat. în situații asemănătoare sunt toți creatorii din artă. Chiar și sculptura monumentală, la materializarea căreia contribuie foarte multe persoane, exprimă de obicei ideea uncia dintre ele. De asemenea, trebuie subliniat că anumite probleme în care se cere un nivel ridicat al sensibilității, afectivității, sincerității, puterii de concentrare, meticulozității etc. – sunt mai bine rezolvate de creatorii individuali decât în colectivele ce se constituie uneori în asemenea scopuri. S-a pus problema dacă este posibilă creația colectivă și în ce condiții. Desigur, dacă s-ar lua în considerație doar momentul apariției ideii noi și s-ar ignora "istoria" devenirii ei, motivele, cauzele și condițiile care au germinat-o – orice creație s-ar reduce la o creație individuală și astfel s-ar nega creativitatea colectivă. Nici un colectiv de creație nu își exprimă ideile în cor, ci prin intermediul unuia dintre membrii săi, ceea ce (prin exagerarea făcută mai sus) ar îndreptăți să se spună că ideea este a acelei persoane. Dar… singură, această persoană de cele mai multe ori nici nu ar fi putut ajunge să emită ideea respectivă, lipsindu-i o serie de informații, direcții de căutare sau posibilitatea trecerii peste unele obstacole. Grupul s-a dovedit superior în anumite domenii (știință, tehnică, management), atunci când se solicită rezolvarea unor probleme care cer un volum mare de informații, experiență bogată și diversă, modalități diferite de a vedea și aborda problemele, un mare număr de ipoteze și teorii de lucru.
După ce, mult timp, creativitatea colectivă a fost contestată sau redusă la suma creativității indivizilor ce alcătuiesc grupul, s-a înțeles că rezultatele creative (inclusiv la teste) în cazul colectivelor bine constituite, organizate și conduse sunt (pentru anumite probleme) superioare reuniunii rezultatelor tuturor indivizilor din echipă, dacă aceștia ar fi lucrat separat-Astăzi unele probleme din știință nici nu mai 1»< fi rezolvate de o singură persoană. Iată ce spun doi mari specialiști în
domeniu, R.Cattell și H.Butcher: "în zilele noastre cercetarea științifica devine din ce în ce mai mult o lucrare de echipă, conducătorul și inovatorul sau inventatorul pot apărea foarte dependenți de o cooperare efectivă și chiar de îndemânări sociale convenționale. Dar chiar și în aceste condiții… individul ca inițiator fertil rămâne factorul crucial al progresului științific, aceasta cu atât mai mult în domeniile teoretice, în special în matematică".
Colectivul de creație (grupul creativ) nu este un "panaceu", dar poate deveni foarte util pentru rezolvarea creativă a unor probleme atunci când este organizat și condus corespunzător. Trebuie să se țină seama că simpla grupare a unor indivizi nu înseamnă colectiv creativ. Intr-un colectiv de creație trebuie să se realizeze o unitate bazată pe compatibilitate psihologică, unitate de ideal și atitudini față de muncă foarte apropiate.
A.D.Moorc își exprimă următoarea rezervă: "Un individ poate fi viu interesat în atingerea obiectivului ce și-a propus; este doar obiectivul său. Oare un întreg grup de cercetători poate să fie și să rămână interesat în același fel?"50’ Și puțin mai departe, referitor la compoziția colectivelor de cercetare: "Nu este oare în multe cazuri prea ușor pentru un individ să pătrundă într-un colectiv de cercetare? E oare cazul să ne mai mire când, prea adesea, respectivul are sentimentul că, cu aceasta totul e în regulă? Un sentiment atât de comod nu este o prea bună garanție că el va depune un efort maxim în cadrul grupului de cercetare".
Este foarte greu de apreciat contribuția fiecărui membru al colectivului la "nașterea" noii idei, valoroase, eficiente. Se recunoaște că această contribuție nu este egală, dar și că fiecare grup este ceea ce este prin toți membrii săi. Nu doar tipul sarcinii și compoziția grupului influențează randamentul său. Este necesar un anumit "rodaj" pentru ca un colectiv bine constituit și condus să ajungă la randamente ridicate, să treacă de la asociații superficiale (pe orizontală) la asociații de profunzime (pe verticală).
Grupul are o serie de factori proprii, care îi influențează nivelul de creativitate: numărul membrilor din care este constituit; gradul de eterogenitate (după vârstă, sex, experiență, nivelul de instruire și
domeniul acestuia, mediul de proveniență, experiența, aptitudinile, temperamentul și alte criterii posibile); perioada scursă de la formare; organizarea și conducerea sa; relațiile dintre membrii grupului (de natura autorității ierarhice, funcționale și interrelaților afective și socioemoționale) etc.
Numărul membrilor in colectivul de creație poate fi de la doi, la zeci, sute sau chiar mii. Pentru a se putea asigura contacte directe între membrii grupului și a se putea urmări ideile emise de fiecare individ, grupul ar trebui să fie cât mai mic, dar pentru a se asigura un volum mare de informații și experiență, pentru a se lărgi și diversifica aria cunoștințelor, aptitudinilor și trăsăturilor de caracter, grupul ar trebui să fie cât mai mare.
Grupurile constituite pentru aplicarea diferitelor metode de stimulare a creativității, ca și echipele pentru cercetarea unor domenii relativ înguste sau a unor probleme parțiale sau doar de principiu sunt mici, cu până la 15 persoane. Colectivele cu mai mult de 15 membri impun o anumită structură de organizare și mod de funcționare, care în cazul institutelor și centrelor de cercetări sunt reglementate printr-o structură formală (oficială), printr-un regulament de organizare și funcționare și printr-un regulament de ordine interioară.
În grupurile mici, productivitatea sau randamentul creator brut (număr de idei emise în unitatea de timp) variază în funcție de numărul membrilor, având o creștere până la un anumit număr considerat optim, după care scade. Unii autori consideră că acest optim este de 6-7 persoane, alții de 8-10. în realitate, numărul optim nu poate fi același pentru orice grup de creativitate, pentru orice structură de organizare a acestuia și pentru orice metodă de stimulare ce se folosește. în condiții prielnice (de exemplu la o masă rotundă sau ovală), în medie o persoană poate avea sub observație alte 8 persoane, dar în afară de aceasta numărul optim depinde foarte mult și de calitățile membrilor grupului, de debitul de emitere a ideilor, de viteza de lucru, chiar de problema ce se cere rezolvată. De obicei, fiecare metodă cere alte limite pentru numărul de participanți, creatorii acestor metode ținând seama de specificul activităților ce se desfășoară. Astfel, la brainstorming grupul este alcătuit de obicei din 10-12 persoane, la sinectică din 5-7, la brainwriting și Philips din 6.
În colectivele mari de creație se realizeuzâ o diviziune a muncii de cercetare, ajungându-se la grupuri de 5-15 persoane, care colaborează între ele pentru realizarea obiectivelor. Conducerea unităților de cercetare descompune obiectivele generale în obiective derivate și parțiale pe care le repartizează anumitor grupuri de cercetare și asigură resursele necesare atingeni obiectivelor repartizate, adică urmărește o echilibrare permanentă între obiective și resurse astfel încât realizarea corelată în timp și spațiu să conducă la realizarea obiectivelor generale.
Cunoscând că randamentul creativ este superior In cazul grupurilor eterogene, la constituirea grupurilor se urmărește îmbinarea imaginației și tenacității tinerilor, cu experiența și meticulozitatea celor mai în vârstă, completarea reciprocă a cunoștințelor și experienței, prin profesiunile diferite ale membrilor, diferența de sex și de mediu socio-cultural de proveniență. Problema asigurării eterogenității nu este chiar atât de simplă, deoarece s-a observat că grupurile prea mari tind să se disocieze în "tabere", "bisericuțe" ctc., mai ales atunci când conțin persoane de vârste diferite, cu preocupări diverse în afara serviciului și trăsături morale opuse. Apar așadar probleme de compatibilitate. Deși eterogenitatea este recomandată pentru asigurarea unui potențial creator ridicat, la grupurile cu peste 15 persoane diferențele de felul celor de mai sus conduc de regulă la scindări. Explicația este foarte interesantă: omul are nevoie să se destăinuie, să împărtășească cu cineva bucuriile și necazurile, iar atunci când grupul este prea mare și între membrii săi există diferențe de felul celor arătate, în cadrul său se realizează mai greu un grad ridicat de intimitate, recurgându-sc în consecință la scindări, care măresc intimitatea între persoanele aceluiași subgrup și în același timp diferențele între subgmpuri.
Nu toate persoanele au în grup randament superior activității individuale. Apartenența la grup nu trebuie impusă individului din afară, d trebuie să dorească, să simtă atracția și plăcerea de a crea intr-un asemenea cadru.
Uneori (chiar atunci când se respectă recomandările privind dimensiunea grupului fi caracteristicile social-mnrale) se neglijează calitățile creative ale indivizilor ce alcătuiesc grupul, modul în care ei se completează în ceea ce privește cunoștințele și experiența. Deși apare de la sine înțeles că un grup format din persoane creatoare va fi mai creator decât un grup pare chiar dacă respectă celelalte recomandări de constituire este format din persoane cu un potențial creator scăzut, problema nu este chiar atât de simplă. Este posibil ca nici unul din membrii grupului luat separat să nu întrunească "constelația" de factori necesară creativității (deși unii factori se situează la un nivel ridicat), grupul însă să o realizeze. Altfel spus. testele să arate pentru fiecare persoană luată separat un nivel redus al potențialului creativ, iar realitatea să demonstreze pentru întregul grup un nivel ridicat de creau vi ta te.Din nou se pune însă problema testelor. Ce măsurăm?
În cazul grupurilor de creativitate constituite pentru aplicarea metodelor de stimulare a creativității, odată cu creșterea vechimii și experienței grupului până la cca3 ani, crește și randamentul acestuia, după care începe să scadă .Pentru a preîntâmpina reducerea randamentului creator, în fiecare an începând din al treilea an de funcționare, se înlocuiește o treime din numărul de membri (de obicei aceștia formând noi grupuri de creativitate). Și în echipele de cercetare se practică o asemenea "rotație”, dar după o perioadă mai mare de 3 ani și nu atât de frecvent și intens.
Organizarea și conducerea grupului influențează puternic creativitatea acestuia. In cazul grupurilor de creativitate care, de obicei, se întrunesc de 2-3 ori pe lună câte două ore și folosesc diferite metode de stimulare, se adoptă reguli simple, pe care membrii grupului le învață relativ repede, privind modul de lucru, relațiile cu liderul, ceea ce este permis și ceea ce nu este etc. In formațiile de cercetare lucrurile sunt mai complicate, în sensul că în acestea se lucrează permanent alternând munca efectiv colectivă (în echipă) cu o anumită diviziune a sarcinilor, fiecare membru al grupului având rolul său, poziția sa ierarhică, formală și mfonnalâ, retribuția sa etc. Conducătorul grupului (liderul) trebuie să aibă MB asemenea comportament încât să valorifice cel mai bine potențialul
fiecărui membru al grupului, pentru care i se cer anumite trăsături de caracter (corectitudine, hărnicie, pasiune, sensibilitate, dăruire de sine etc.).
Relațiile dintre membrii grupului, atmosfera din cadrul acestuia sunt, de asemenea, de mare importantă. Nici atmosfera "glacială” nu este indicată, nici cea "prea prietenoasă". Intre membrii grupului nu trebuie să existe rețineri, dar nici prea multe familiarisme. De cele mai multe ori, fricțiunile, invidia, vanitatea, blazarea reduc potențialul creator al grupului, iar armonia, încurajarea și sprijinul reciproc, respectul sunt stimulatoare. Comunicarea, circulația informațiilor în cadrul grupului trebuie să se facă rapid, liber, fără blocaje $i filtre, calitatea acestora și a modului de prelucrare a informațiilor având un rol determinant în performanța grupului. Este interesant că și în încercările de a stabili o corelație între un indicator al nivelului de creativitate al grupului și intensitatea oricărui factor de influentă prezentat mai sus s-a căzut tot peste funcții de tip Gauss. Adică într-o primă fază existând o corelație pozitivă, după care aceasta transformându-se în corelație negativă, trecând printr-un punct de corelație zero.
Pentru valorificarea avantajelor grupului este necesar ca acesta să fie organizat și condus astfel încât să se realizeze un "tot interdisciplinar", cu o experiență bogată și un volum mare de cunoștințe, urmare a compoziției armonioase a grupului prin cunoașterea fiecărui membru al acestuia, prin* metodele de lucru utilizate, asigurarea mediului prielnic, punerea în discuție a unor probleme de mare complexitate, cu demente din diferite domenii sau discipline științifice.
1.3. ABORDAREA Șl DEFINIREA CREATIVITĂȚII CA ACTIVITATE
Activitatea creatoare este "muncă" de cea mai înaltă calitate, prin care se realizează produse (în sens larg, începând cu ideile, până la operele de artă, teoriile științifice, construcțiile tehnice) unicat (pentru prima dată în lume), de valoare superioară celor ce există, care satisfaccerințe noi sau răspund mai bine unor cerințe vechi. Se face de obicei o diferență netă între muncă și creație, uneori supraevaluându-se una sau alta dintre ele, în detrimentul ambelor. In acest context, să ne amintim de o remarcă a filosofului și esteticianului Ion lanoși: "creația și creatorul le-am înțeles multă vreme prea limitat, fără a Ic interfera cu multe și diverse munci muncite. Civilizația umană își va dobândi deplinătatea numai dacă va reuni munca și creația. Keînnodarea polurilor multă vreme rupte, ar fi marea performantă a viitorului. în decursul secolelor, munca a ajuns să nu mai pară creatoare pentru că își irosise multe valențe creative, iar creația a ajuns să nu mai pară înfrățită muncii – pentru că s-a refugiat în strâmtoratele ei privilegii. Fuzionarea lor va fi treptată și îndelungată, dar fiecare reușită va accentua creativitatea inclusiv sub raport individual.
Studiile privind activitatea creatoare interesează în cel mai înalt grad pe oamenii care sunt ci înșiși creatori, aceștia căutând ca prin aplicarea metodelor și învățămintelor desprinse din ele să fie mai eficienți în producerea de idei noi, valoroase.
Contribuții importante la cunoașterea acestui clement fundamental al creativității arc praxiologia, îndeosebi privind raportul dintre explicația cauzală și explicația teleologică, organizarea și desfășurarea diferitelor activități umane, pregătirea actului creator, explicarea motivației axiologice a acțiunii și înțelegerea rolului acesteia în stimularea creativității. S-au înțeles astfel mai bine unele relații ale subiectului creator cu mediul, s-a pus In evidentă necesitatea asigurării unor "condiții* pentru manifestarea creativității.
Activitatea creatoare se definește, dc obicei, ca o combinare de elemente cunoscute într-un mod nou (pentru întreaga societate, când este vorba de creativitate marc sau pentru individ, când este vorba dc creativitate mică, de zi cu zi sau dc instruirea creativă a elevilor, studenților, cursanților). Pamcs și Bruncile propun "să definim creativitatea drept producerea și folosirea ideilor care sunt atât noi cât și valoaroase pentru creatori” . Asemănător, Mead afirmă că "În măsura în care o persoană face ceva, inventează, gândește la ceva care este nou pentru om. se poate spune despre el că realizează o acțiune creatoare".
Ei au multă dreptate, deoarece ca activitate pînă la realizarea produsului și evaluarea acestuia de către societate, creativitatea mică nu diferă cu nimic de creativitatea mare. De fapt, se observă la o analiză, de suprafață chiar, că în acest stadiu în creativitatea mică este inclusă și creativitatea mare, altfel spus creativitatea mare ia naștere din creativitatea mică sau creativitatea mare nu este posibilă fără creativitatea mică. Reciproca, desigur nu este valabilă. Nu orice creativitate mică este sau devine și creativitate mare, unele produse, unele idei ce apar în urma primei activități nu vor fi apreciate de contemporani și urmași ca noi, originale și cu valoare. Deci nici din perspectiva activității (fără raportare la celelalte elemente) nu se poate face aprecierea creativității.
J.S.Bruner, după ce definește actul creativ ca "un act care produce o surpriză eficientă” ', propune a se defini toate formele de surpriză eficientă ca rezultat al activității combinatorii"’. R.Main și Stein reduc creativitatea la un proces, respectiv: "Definim creativitatea actuală drept un proces care dă naștere la ceva nou”…"Creativitatea este procesul care rezultă dintr-o activitate inedită care este acceptată ca fund de durată sau utilă sau satisfăcătoare pentru un grup, într-un moment" \ Consider că Rogers a înțeles mai bine necesitatea raportării la subiectul creator și la mediu. "Procesul creator… este apariția în acțiune a unui produs relaționar, inedit, dezvoltându-se din unicitatea individului pe de o parte și din materialele, evenimentele, oamenii sau circumstanțele existenței sale pe de altă parte".
La noi încă în 1932, Constantin Rădulescu-Motru făcea precizarea: "Creația are înțeles utilizabil pentru știință numai când este luată ca o activitate condiționată de celelalte date ale existenței".
De obicei, în lucrările referitoare la creativitate, atunci când se scrie despre procesul de creație se fac referiri la "etapele" prin care se ajunge să se emită ideca nouă, recunoscându-se că acest proces poate să fie de durate deosebite, de la scurtă durată (de la fracțiunea de secundă) până la durată foarte mare (zeci de ani). Se pierde din vedere însă că anumite procese de creație pot dura chiar generații umane, că la realizarea produsului creativ de fapt nu participă o singură persoană, că fiecare idée, teorie problemăare o istorie a ei,că pe parcursul acestei istorii a îmbrăcat diferite forme și a fost analizată și frământată de multe alte persoane. Deci se poate și trebuie să se înțeleagă creativitatea și la scara istoriei, a speciei umane.
Comunicația, contactele, schimburile ti confruntările dc idei (chiar sub forma documentării) sunt acțiuni care implică mai mulți parteneri și relații de raportare la ceea ce au făcut alții. Chiar dacă ar fi vorba numai de aprecierea noutății, originalității ti valorii de întrebuințare, tot trebuie ținut seama de această raportare – raportare care (conștient sau nu) se face permanent. Principiul metodologic al istorismului cere o raportare permanentă la condițiile reale, sociale și economice specifice epocii în care se desfășoară activitatea anal izată,deoarece chiar cel care desfășoară activitatea respectivă se raportează la aceste condiții. Activitate creatoare în mod absolut nu există, așa cum nu există nici reflectare pasivă în mod absolut.
Revenind la etapele procesului de creație, pe care nu Ic vom descrie aici, ele găsindu-se în majoritatea lucrărilor referitoare la creativitate, se observă că acestea nu se desfășoară linear, că în cadrul procesului sunt foarte multe reveniri, întoarceri, inflexiuni. Procesul se reia de la capăt sau dintr-un punct oarecare al său de nenumărate ori, apreciindu-se chiar că aceasta favorizează obținerea unor produse creative valoroase. Ideea nouă în orice domeniu dă impresia doar că a apărut de la început într-o stare pură, șlefuită – ea în realitate fiind foarte muncită. Să ne amintim de manuscrisele "Luceafărului" sau de schițele (desenele) oricărei mari invenții tehnice. Chiar și atunci când acestea par "curate", în spatele lor se ascund ore, zile, nopți de frământări, de formulări și reformulări dc probleme, ipoteze, modalități de lucru etc.
Viktor Komarov sesizează diferența dintre modul sinuos, întortocheat în care ajunge un om de știință la descoperirile sale și modul linear în care sunt apoi prezentate aceste descoperiri, redând cu această ocazie spusele altui om de știință "cercetările științifice se aseamănă cu ascensiunea unui munte înalt și abrupt. Mergi alene, găsind o potecă imaginară, nimerești într-o fundătură, chiar dai de o prăpastie, apoi te foapoiezi ia punctul de plecare. Când în sfârșit, după atâtea chinuri, ajungi la culme și privești în jos, vezi că ai mers prostește, alandala, în timp ce foarte aproape exista un drum neted și larg pe care ai fi putut urca ușor, dacă l-ai fi cunoscut”*’. Diferența dintre obținerea adevărului și demonstrarea lui este pusă în evidentă de mulți alți autori.
Foarte controversate, uneori interpretate cu o mare încărcătură de irațional sunt etapa incubației și momentul (sau etapa) iluminării. Cel mai frecvent, acestea sunt puse în seama intuiției, înțeleasă ca o inspirație subită care nu se sprijină pe nimic real. Intuiția există, ea are loc în procesul creației, dar nu are nimic mistic, nici misterios. La o nouă idee se ajunge prin combinațiile ce au Ioc în creier între informațiile mai vechi și cele mai noi sub presiunea căutării. Așa cum se cunoaște, condiția esențială ca o problemă să fie rezolvată este ca ea să pună stâp&nire pe tine, să te frământe, să te "persecute”, tn această situație însă subiectul creator nu ajunge dacă nu acordă o valoare, o importanță deosebită problemei respective. încercările de a rezolva problema, de a găsi soluția, precum și cele de reformulare a problemei, de abordare din diferite unghiuri, chiar dacă nu aduc imediat rezolvarea sunt necesare pentru a se asigura amorsarea și continuitatea procesului de căutare, de realizare a combinațiilor în subconștient. Se spune chiar că dintre problemele nerezolvate încă, majoritatea sunt prost formulate, iar rezolvarea pentru prima dată a unei probleme duce la reformularea ei. încercările de rezolvare a unei probleme aduc cu ele câștiguri de informație, trimit la unele documentări suplimentare și… chiar eșecul înseamnă un spor. Se află că problema nu se poate rezolva așa și ceea ce este foarte important se instalează o "frustrare", un disconfort, o nemulțumire că problema nu s-a rezolvat – ceea ce se imprimă în creier și "funcționează ca persecutor". Faptul că multe idei au apărut atunci când "aparent" subiectul creator nu Ie mai căuta, nu înseamnă că în creier s-a oprit căutarea, combinarea de idei. Este chiar posibil și de mare probabilitate că nu atunci când forțăm combinările într-o singură direcție, apreciată de noi ca cea mai bună sub impulsul momentului, ci când lăsăm ca aceste combinări să se producă după scheme întipărite în structura neuronală a creierului, să obținem mai rapid rezultatul Repet: este obligatoriu ca informațiile să se gă sească în creier, și ca problemei respective să i se acorde un spor de importantă. Așa cum s-a arătat, creierul are un potențial de memorare și combinare extraordinar, dar pentru acte conștiențizabile este afectată doar o parte foarte mică din acest potențial. Din motive de protecție, pentru asigurarea fiabilității unor zone care participă la reglarea unor procese automate. în activitatea conștientă nu participă toti neuronii, ceea ce este demonstrat de situațiile în care la unele informații (deși sunt înmagazinate) nu avem acces pe moment. De câte ori, exact atunci când vrem să ne aducem aminte de ceva nu putem face acest lucru tocmai pentru că ne concentrăm prea mult, inhibând zona adiacentă celei excitate unde sc caută informațiile, iar după un timp, când ne-am relaxat, ceea ce am căutat, parcă vine de la sine!?
Cunoscând acest fenomen, mulți creatori caută să alterneze efortul intens cu relaxarea Iată ce scrie savantul Gcorge Thompson despre tatăl său JJ.Thompson, cel care a avut contribuții de scamă la descoperirea electronului, la descoperirea unor izotopi etc: "Când lucra, nu avea nici un rost să-i vorbești; pur și simplu nu auzea ceea ce-i spuneai; ceea ce te lăsa deconcertat. L-am auzit susținând că cel mai bun mod de a învinge o problemă dificilă este să începi prin a o studia foarte temeinic, apoi să te lași de ea și să te gândești la cu totul altceva, iar când te vei apuca din nou de problemă, soluția va veni de la sine. Cu toate acestea era foarte greu să-l determini să-și întrerupă lucrul .
În cele ce urmează vom prezenta schematic ceea ce considerăm că se produce sub denumirea de intuiție. Aparent, se pleacă de la una sau mai multe premise și se ajunge la concluzie, fără să se conștientizeze deci întregul lanț de combinări. Dar aceste combinări, deși nu se conștientizează (nu ajung la suprafață) ele au loc, se produc. Ni se pare că "intuim, bănuim, simțim" concluzia, soluția, noul sau chiar avem convingerea de adevărul acesteia, mai corect "credința", că rezultatul trebuie să fie acesta. Apoi, încercăm să reconstituim lanțul combinărilor de la cele două capete, desigur cu sorți mai mari de izbândă decât în cazul In care lanțul combinărilor se încerca a se realiza de la un singur capăt, cel al premiselor.
1.4.MEDIUL CREATIV ȘI ABORDAREA CREATIVITĂȚII DIN ACEASTĂ PERSPECTIVĂ
Mediul este unul din clementele fundamentale ale creativității, necesar pentru manifestarea ei, dar nu și suficient. Mediul nu trebuie înțeles ca un clement pasiv, care doar suportă activitatea creatoare și consecințele acesteia, ci ca unul activ, care pune probleme de rezolvat, oferă mai curând sau mai târziu cele necesare rezolvării, se îmbogățește cu fiecare produs creativ și subiect creator.
Mediul este supus schimbării, inclusiv prin activitatea oamenilor, dar el provoacă totodată In oameni o scrie de schimbări (nefiind singurul determinant). Lucrurile par foarte simple, dar trebuie să facem această subliniere, deoarece în multe lucrări de specialitate se găsesc exagerări, fie la o extremă fie la cealaltă, aprcciindu-t fie singur determinant, fie pasiv.
Prin mediu creativ trebuie să se înțeleagă tot ce înconjoară subiectul creator (nu doar o proximitate) și care influențează desfigurarea activității creatoare. Uneori se înțelege doar climatul social, ignorându-se mediul natural, geografic, istoric, cultural, intelectual, economic, educativ, politic etc. Exagerarea rolului mediului social s-a făcut neglijându-se legătura acestuia cu alte forme ale mediului și cu celelalte elemente fundamentale ale creațivitații.
Mac Kinnon a arătat efl "ceea ce numim creativitate nu este o trăsătură fixă a personalității, ci ceva care se schimbă în timp, crescând și descrescând, fiind facilitată de anumite împrejurări și situații ale vieții și inhibată de altele", iar Tribus a definit creativitatea din perspectiva mediului astfel: "creativitatea constă în lărgirea spațiilor de acțiune în așa fel încât să crească utilitatea așteptată"1*’. Importanța mediului a fost pusă în evidență și de către Gordon astfel: "acumularea cunoștințelor și complexitatea echipamentului științific utilizat în orice știință avansată este mai mult rezultatul contribuțiilor intcrpersonalc decât personale. Știința este un produs social în care chiar cel mai individualist dintre teoreticieni este dependent de o multitudine de cercetători care îi oferă datele necesare pentru elaborarea unei teorii".
Mediul cultural este cel care asigură continuitatea preocupărilor, aspirațiilor, instrumentelor necesare creației. Tradițiile culturale, cunoașterea operelor înaintașilor, reprezentările mai mult sau mai puțin sistematizate, starea de spirit intelectuală, emoțională și volitivă, năzuințele, judecățile apreciative, atitudinile, modul de comportare al celor din jur etc. (inclusiv prejudecățile și obiceiurile) influențează (stimulând sau inhibând) creativitatea (și aici împărțirile dihotomice din capul locului s-au dovedit producătoare de erori). A1 .Roșea arată că "Nici o mare creație, descoperire sau invenție, n-a apărut din capul unor oameni izolați, ci în procesul asimilării creatoare a cunoștințelor generate de contemporani și înaintași"8”, dar asimilarea creatoare nu trebuie înțeleasă doar ca o continuare liniară a direcțiilor de cercetare ale înaintașilor, ci și ca o poziție critică. S-a mai arătat că nu se poate reduce creativitatea la un raport stimul-râspuns, dar nici nu se poate nega importanța acestuia. în acest sens, J Jiabermas accentuează rolul stimulator al nevoilor sociale în creativitate: "Cu fiecare nou complex de probleme evolutive apar noi agândestulări, respectiv lipsa în forța tehnic disponibilă, în securitatea politico-institutivă, în valoarea economică produsă și în sensul creat cultural; și cu acestea, intră în avanscenă noi trebuințe istorice"*1’. Parțial, are dreptate; de altfel și proverbele românești spun că "nevoia te învață” și că "o problema rezolvată dă naștere la alte probleme de rezolvat" ,dar nu putem reduce orice creație la răspunsul unei trebuințe sau nevoi. S-au inventat și descoperit unele lucruri de care pentru moment omenirea nu avea nevoie. Cel puțin în matematică (dar nu numai aici) asemenea creații se produc frecvent, ceea ce îndreptățește spusele regretatului academician Gr.Moisil, că; "oamenii de știință fără să se gândească la utilizare, descoperă și fenomene și legi și că tehnicienii, fără să se gândească la nevoile omenirii creează bunuri tehnice noi, care, ele la rândul lor creează în oameni nevoi noi*U). Analiza creativității într-un "vacuum social" sau de altă natură (istoric, economic, geografic, politic, ideologic etc.) este la fel de nerealistă ca și reducerea ci doar la mediu. Pentru a pune în evidență participarea mediului la creativitate nu este suficientă o raportare statică, de moment a mediului la celelalte clemente fundamentale ale creativității, ci și o înțelegere în dinamică, istorică și prospectivă a acestor interrelații în ansamblul lor.
Studiile referitoare la mediul creativ se referă de obicei la familie, școală și locul de muncă, privite ca mediu cultural, social, economic etc. S-a pus în evidență influența deosebită a familiei în formarea, dezvoltarea și afirmarea personalităților creatoare precum și în direcționarea activității acestora. Așa cum s-a arătat, îndeosebi în primii ani de viață copilul își formează anumite structuri neuronale, care favorizează sau nu creativitatea. In general, atunci când familia încurajează independența intelectuală și dezbaterea de idei, șansele de a se forma anumite predispoziții creative sunt mai mari, iar atunci când familia impune o disciplină exagerată, copiii ajung să facă (și apoi să poată face doar) ceea ce li se spune. Nici o extremă, nici cealaltă, privind acest aspect nu s-au dovedit utile, fiind necesară o atitudine care să conducă la o disciplină liber consimțită, ceea ce nu înseamnă nici copii "bătrâni", nici copii "sfinți”. Dacă copiii ar fi lăsați să facă numai ceea ce vor, aceștia s-ar orienta spre activități ce le produc satisfacții de moment și care vor dezvolta aptitudini spre asemenea activități, de care societatea s-ar putea să
nu aibă nevoie. Satisfacerea de către familie a oricărei dorințe manifestate de copil nu dezvoltă spiritul de luptă, perseverența, curajul, dragostea de muncă și alți factori care, așa cum s-a arătat, sunt necesari în creativitate.
De obicei, asemenea situații s-au întălnit în familiile foarte bogate în care copiii au avut tot ce și-au dorit, motiv pentru care din acestea au provenit relativ puțini creatori. Puțini creatori au provenit și din familiile foarte sărace, în care copiii nu s-au putut dezvolta biologic normal (fiind subalimentați), iar educația a rămas la un nivel redus (puși în fața unor probleme privind asigurarea hranei și adăpostului, copiii nu au intrat în contact cu altele de ordin superior, social-culturalc). Ponderea mare a creatorilor a provenit din familii cu o situație economică medie și puțin peste medie (media fiind înțeleasă pentru o anumită perioadă de timp și pentru o anumită zonă geografică).
Și pentru adulți, familia reprezintă un factor de mediu cu mare influentă (mai puțin însă studiat). In familie, creatorii trebuie să aibă posibilitatea să-și refacă forțele și să gândească In liniște asupra problemelor care îi frământă, să poarte discuții asupra acestora, să primească sugestii privind modul de soluționare, să fie încurajați etc. Se amintește frecvent de influenta mâtușilor asupra lui Darwin, dar se uită să se reliefeze rolul atâtor soții care au asigurat condiții de muncă soților lor, uneori renunțând la distracții și alte activități considerate de mulți absolut necesare. Legenda "Meșterul Mano Ic", perlă a creației poporului român, reflectă perfect spiritul de sacrificiu cerat de creativitate și membrilor familiei creatorului. Trebuie să se înțeleagă că problema nu este banală, nici simplă, deoarece persoana creatoare își găsește satisfacție în creație (munca respectivă îl captivează, îi place) neglijând uneori micile probleme (considerate astfel de creator), dar membrii familiei nu întotdeauna înțeleg, suportă sau se sacrifică în acest scop. Aici s-ar cuveni o completare la discuția anterioară (de la paragraful 3.2.1.) referitoare la diferențele dintre sexe privind creativitatea manifestă. De obicei, femeile au un spirit de sacrificiu mai dezvoltat decât bărbații, multe dintre ele împovărându-se cu muncile gospodărești pentru a crea condiții de dezvoltare și afirmare sau recuperare și odihnă copiilor și soților. Intre cauze, pe lângă tradiție, desigur că sunt și aspecte de natură biologică,întipărite în memoria genetică (știut fiind că la mamifere, sarcina creșterii puilor o au mamele). Toți inventatorii cu care am discutat au arătat că pe Ungă ceea ce lucrează In întreprindere sau institut adaugă acasă nu puține orc de studiu, frământări și încercări de soluționare a problemelor cc*i •persecută*, că și*au organizat "un colț* de lucru unde să fie mai puțin deranjați, că modul în care sunt înțeleși de membrii familiei este deosebit de important.
Ținând cont de cele de mai sus, s-ar putea spune că nu au prea mare importanță comparațiile ce se fac între creativitatea bărbaților și cea a femeilor, că ar trebui să acordăm mai multă atenție rezultatelor creative ale cuplului, respectiv ale familiei care reprezintă celula de bază a societății. In familie s-a realizat și se realizează de fapt, atât la scara societății cit și a individului, prima diviziune a muncii. Nici aici (ca și în alte cazuri) nu se pot da rețete, tipare, șabloane din afară. Deși spiritul timpului își spune cuvântul, modalitatea concretă în care se face repartizarea sarcinilor în familie depinde de membrii acesteia – ceea ce în unele cazuri poate stimula creativitatea. în altele să o inhibe.
Școala de toate gradele influențează formarea, dezvoltarea și afirmarea persoanelor creatoare. In toată lumea se fac eforturi pentru modernizarea școlii. Ridicarea nivelului general de cultură a populației și formarea de specialiști cu un orizont de cunoaștere larg sunt premise ale afirmării în orice sferă a vieții sociale. S-a vorbit mult de miracolul japonez.de faptul că economia acestei țări s-a dezvoltat intr-un ritm înalt, că produsele japoneze au cucerit lumea etc…, uitându-se a sc menționa că în Japonia, din numărul copiilor de vârstă școlară 99% termină 9 clase (6 ale scolii elementare și 3 ale primei trepte de liceu); 90-93% termină și treapta a doua de liceu; 38-39% urmează învățământul superior**’.
În învățământul superior, familiarizarea studenților cu munca de cercetare, punerea lor încă din facultate într-un contact strâns cu cele mai noi și importante probleme din domeniul respectiv influențează favorabil manifestarea creativității. Școala poate influenta însă și negativ creativitatea, atunci când se exagerează rolul memoriei, când se pune un accent prea mare pe "predarea de informații* care se găsesc ușor în orice tratat de specialitate și se neglijează demersul constructiv, formarea de deprinderi, îndeosebi de a căuta noul, de a găsi singur explicații diverselor fenomene. Trebuie promovată cu mai mult curaj studierea creativității în facultăți si prin cursuri postuniversitare, experiența dobândită pe plan internațional demonstrând din plin avantajele dobândirii de cunoștințe și formării de deprinderi necesare în activitatea creatoare. A lăsa "potențialul creator" al persoanelor să se manifeste spontan este neeficient. Îmi exprim părerea că sunt foarte "dăunători” pentru creativitate acei profesori care prezintă lecția sau cursul ca pe un ansamblu "perfect" de cunoștințe, care ar fi definitive și complete. Desigur, acest mod de a preda face o impresie foarte frumoasă, scoțând în evidentă "competenta" cadrului didactic respectiv, nelăsând "chipurile" nici o fisură. Realitatea nu este tocmai aceasta, toate domeniile având încă lucruri nesigure, chestiuni nelămurite complet, direcții de dezvoltare, probleme controversate etc., care ar trebui cunoscute de studenți, aceștia fiind In măsură să formuleze ipoteze, propunându-și uneori chiar să adâncească anumite cercetări sau să rezolve probleme încă ncsoluționatc. Viitorii creatori se formează azi.
Institutele de cercetări și proiectări și întreprinderile sunt mediul în care astăzi se cere valorificarea creativității în cel mai înalt grad. Studiile“' întreprinse au pus In evidentă faptul că întregul personal al acestora trebuie considerat ca sursă de idei, receptivitatea la nou și asigurarea posibilităților de manifestare a creativității fiecărui angajat fiind baza unei conduceri modeme. Alți factori de mediu importanți pentru creativitate, reliefați în cercetările la care nc-am referit sunt: stimularea morală; recunoașterea și aprecierea; asigurarea realizării unor contacte largi și stimulative cu colegii de muncă; încurajarea în asumarea de riscuri; tolerarța și nonconformismul; stimularea competiției; stimularea materială.
După anii ’50 în SUA, Canada și în alte țări s-au construit centre științifice noi în regiuni sălbatice, deosebit de pitorești cu condiții climaterice aspre, la mari distanțe de marile orașe și tentațiile lor, tocmai pentru a oferi un ansamblu armonios de factori de mediu care să stimuleze creativitatea. Lord Bowden” și Viktor Komarov” apreciază că succesele deosebite obținute în aceste centre speciale, adevărate orașe ale științei se explică prin: emulația tinerească; formarea unor noi tradiții de muncă fi de viață; focalizarea eforturilor și preocupărilor în jurul problemelor cercetate; elasticitatea (nerigiditatea) programului orar de muncă; dotarea excepționala pentru cercetare a institutelor construite acolo.
Se întâlnesc însâ frecvente cazuri în care, urmare a climatului din unele compartimente de muncă, sunt irosite idei valoroase, se tergiversează implementarea ți valorificarea unor invenții si inovații, se descurajează manifestarea creativității etc. Principala responsabilitate privind neasigurarea climatului favorabil creativității în uncie întreprinderi și institute de cercetări și proiectări revine acelor conducători care fie că nu cunosc cum trebuie să acționeze în direcția stimulării noului, fie că tolerează sau chiar întrețin o inerție tehnologică si organizatorică opusă modernizării Iluzia că păstrând actualele tehnologii și metode dc organizare și conducere vor avea mai puține probleme de rezolvat este deșartă, deoarece rămânerea în urmă constituie cea mai grea problemă de rezolvat Tot mai mulți manageri au înțeles că introducerea noului In întreprinderi și instituții este strâns legată de climatul acestora, de mediul în sensul cel mai larg, că o latură a strategiei trebuie să vizeze perfecționarea mediului creativ.
1.5.ARGUMENTE ȘI PRECIZĂRI PRIVIND METODELE DE
INVESTIGARE ȘI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII
MANAGERIALE
Metodologia și teoria nu pot fi izolate decât provizoriu și convențional. Intre ele existând o unitate dialectică, o interacțiune sincronică și diacronică. Ansamblul metodelor folosite pentru a cunoaște și pentru a schimba realitatea obiectivă (stabilite prin experiență, pe cale inductivă sau prin deducție logică) reflectă o anumită concepție asupra acestei realități, bineînțeles și atunci când cei care utilizează metodele respective nu recunosc sau nu își dau scama de acest lucru. Orice abordare metodologică are o bază și exprimă o anumită viziune sub care este privit domeniul abordat. Metoda este din acest punct de vedere o conversiune a teoriei în acțiune, arătând cum trebuie abordat obiectul. Cunoașterea și acțiunea, inclusiv fundamentarea lor teoretică nu pot fi rupte dc metodă, de calea prin care se realizează acestea, nici dc teorie, dc modelul teoretic format privind obiectul respectiv. Se știe că Bacon considera că natura însăși nu minte niciodată, sursa erorilor fiind impuritatea sufletului. Dar am văzut că luptând împotriva "idolilor” pe care i-a descoperit și arătat a fost prins în mrejele altor idoli, printre care și "idola sciandae". Karl RPopper arăta însă, pe bună dreptate, necesitatea acestei prinderi și desprinderi repetate la infinit: "împreună cu Bacon, putem descrie știința noastră contemporană, metoda de gândire pe care oamenii o aplică de obicei naturii’ ca fiind metoda 'anticipărilor riscante și premature' și a 'ideilor preconcepute' ”
Dar aceste conjecturi sau 'anticipări', adesea uimitor de inventive și îndrăznețe, sunt controlate sobru și cu grijă prin teste sistematice. Odată formulată, nici o anticipare nu este menținută dogmatic, metoda științifică nu constă în a apăra pentru a dovedi că ai avut dreptate. Dimpotrivă, cercetătorul folosește toate mijloacele din arsenalul său logic, matematic și tehnic -experimental pentru a încerca să Ie infirme și să formuleze în locul lor noi anticipări, care nu sunt justificate și nu pot fi justificate, noi idei preconcepute, riscante și premature, cum le numește ironic Bacon:"…"Vechiul ideal științific, știința absolut asigurată s-a dovedit a fi un idol. Cerința obiectivității științifice face inevitabil ca orice enunț științific să rămână, pentru totdeauna, provizoriu"… "Știința nu-și propune niciodată țelul iluzoriu de a da răspunsuri definitive sau chiar numai probabile. Calea ei este determinată de țelul nemărginit dar nicidecum de neatins, de a descoperi neîncetat probleme noi, mai generale și mai profunde și de a supune răspunsurile, întotdeauna provizorii, la aceste întrebări unor teste mereu reînnoite și tot mai severe" .
Desigur, teoria își are izvorul în necesitățile practicii sociale, dar la rândul ei exercita o influentă anticipatoare, transformatoare asupra practicii, depășind simpla cunoaștere empirică. Deși de obicei se afirmă că există o legătură indisolubilă între teorie și metoda, în sensul că o anumită teorie impune folosirea anumitor metode, remarcăm totuși că și metodele (uneori chiar cele elaborate sub "imperiul" teoriei respective) contribuie la schimbarea teoriei. Metodele de investigare aduc noi informații cu ajutorul cărora se alcătuiesc modele din ce în ce mai diferite de modelul teoretic inițial, iar atunci când noul model nu mai este "congruent" cu cel vechi este invalidată teoria care i-a dat naștere, fiind necesară o nouă teorie. De asemenea, când metodele de intervenție, constituite pe baza unei teorii, conduc la alte transformări decât cele "prezise" de această teorie se fac noi ipoteze care conduc la noi teorii. Testabilitatea unei teorii nu este posibilă fără metodă, iar fundamentarea unei metode (pentru a fi considerată științifică) trebuie să se facă pe baza unei teorii.Trebuie să respingem empirismul, subaprecierea roiului teoriei; practicismul îngust, neînțelegerea independenței relative a teoriei; dogmatismul, ruperea teoriei de practică și transformarea ci în speculație și alte asemenea curente care ignoră legătura diaicctă dintre teorie și metodă.
Legea negării negației acționează atât asupra teoriilor, cât și asupra metodelor. Teoriile și metodele noi vin în contradicție cu cele vechi, reprezentând momente ale dialecticii cunoașterii în care explicația și predicția se fac mai satisfăcător, producându-se o limitare a sferei de referința, o concretizare, uneori chiar o înlăturare a vechilor teorii; metodele sunt perfecționate sau se creează altele noi care să fie mai adecvate domeniului respectiv. Așa cum există tendința ca teoriile să devină tot mai generale, mai cuprinzătoare, există și tendința de a te "crea" metode din ce în ce mai specifice, care să se aplice la un domeniu mai îngust.
Paul K. Fcycrahcnd, referitor la rolul metodologiei In realizarea progresului fundamental arată că "Dacă nu dorim blocarea drumului spre un asemenea progres, atunci nu ne rămâne de făcut decât un singur lucru*, să admitem că asemenea regulă gencral-validă, o asemenea metodologie generală care ne-ar ghida pașii independent de istorie, psihologie, fizică, credințe religioase, pur și simplu nu există (aceasta este tocmai ideea fundamentală a oricărei filosofii dialectice). Chiar exigențele cele mai evident banale au limitele lor și trebuie, în anumite condiții, abandonate".
Nu există metodă bună la orice, pentru oricine, oriunde și oricând "Orice regulă metodologică pe care am dori s-o impunem practicii sau științei are (din motive psihologice, istorice, sociologice ete.) consecințe nedorite (…). Regulile metodologice trebuie adaptate împrejurărilor și mereu reinventatc. Aceasta mărește libertatea, demnitatea umană și șansele de succes".
Deoarece în capitolele următoare vom face referiri la unele metode de investigare a creativității manageriale și de intervenție asupra acesteia. în scopul stimulării, amintim câteva caracteristici ale noțiunii de metodă. în literatura de specialitate, de obicei sunt menționate următoarele:
"a) Sursa unei metode este experiența umană, fie ea practică sau
teoretică;
b) In general vorbind, o metodă este un procedeu aplicat sistematic;
c) O metodă este aplicabilă unei categorii specifice de situații. De asemenea, orice metodă se referă la un univers al său propriu;
d) Orice metodă presupune un agent acționai, utilizatorul oriei. De regulă, el este un om care aplică conștient metoda;
e) Practic, o metodă este o mulțime de reguli sau norme cc trebuie respectate de agent;
f) Orice metodă vizează un scop, un obiectiv, pentru obținerea căruia, de altfel, este utilizată metoda".
La caracteristicile de mai sus, consider că trebuie să adăugăm încă două:
g) Orice metodă reflectă o anumită concepție sau teorie, cea care a permis construirea modelului teoretic al obiectului sau domeniului la care se aplică metoda;
h) Aplicarea cu succes a unei metode mărește încrederea în modelul teoretic aferent, iar insuccesul trebuie să constituie un semnal de alarmă privind validitatea teoriei pe care se bazează.
Modalitatea de cunoaștere a creativității manageriale, metodele particulare, etapele necesare și domeniile asupra cărora este important a se desfășura demersul cercetărilor trebuie să fie adecvate unui model teoretic, altfel spus trebuie să fie clar din ce perspectivă studiem creativitatea managerială. Pentru pornire acestui lucru este foarte important, dar și pentru recomandările care se vor face în vederea creșterii nivelului de manifestare a creativității manageriale.
Având în vedere importanța creativității manageriale, prezintă interes deosebit stabilirea unei metodologii adecvate de abordare pentru cunoașterea acesteia și recomandarea celor mai potrivite metode de intervenție în vederea stimulării ei. A cerceta și explica apelând doar la metodele unei singure discipline s-a dovedit până în prezent fără succes. Așa cum sublinia Daya Krishna, "Creativitatea omului pune o problemă permanentă conștiinței analitice prin aceea că propriile lui creații îi par cele mai deconcertante și aceasta pentru că produsul creat își împarte caracteristicile cu atâtea alte teme, încât este absolut imposibil a-l descrie cu ajutorul unui ansamblu univalent de categorii".
Modelul teoretic prezentat în această lucrare ne "îndeamnă" să folosim metoda analizei-diagnostic, ca o metodă generală de investigare și de elaborare a recomandărilor de intervenție asupra creativității manageriale. In demersul acestei metode interdisciplinare generale se produce o înlănțuire de synalethisme, asemănător modelului descris de C.Noica. Primul synalethism(1) își propune ca temă o cunoaștere "de ansamblu" a stării creativității, o apreciere generală a acesteia, o primă imagine mai mult sau mai puțin asemănătoare cu modelul teoretic; (2) după care se deschide liber, înțelegând cât mai mult din "elementele ce se asamblează" si relațiile dintre acestea; (3) apoi se Închide formând o imagine mai clară asupra ansamblului; (4) după care abia se redeschide organizat, propunându-sc noi teme, mai concrete, mai bine formulate (trecându-se astfel la noi synalethisme).
Cele preluate si adaptate aici din gândirea lui C.Noica se potrivesc foarte bine si cu concepția lui J.Piagct: "în planul cunoașterii (ca si poate al valorilor morale sau estetice etc.) activitatea subiectului presupune o decentrare continuă care îl eliberează de egocentrismul său intelectual spontan și aceasta nu în folosul unui universal dat si exterior lui. ci al unui proces neîntrerupt de coordonări si puneri în relații de reciprocitate".
Metoda analizei-diagnostic favorizează utilizarea coordonată a mai multor modalități de abordare, metode și tehnici particulare, precum gi corelarea rezultatelor acestora.Deoarece tradițional dementele fundamentale ale creativității au fost studiate de discipline diferite, în primul rând se va apela la unele clin metodele acestora, care au contribuit la dobândirea unor informații privind creativitatea. Unele din aceste metode însă trebuie adaptate noii concepții privind creativitatea, iar rezultatele lor reinterpretate (mă refer îndeosebi la interpretările date unor teste psihologice, care de obicei rup persoana creatoare de restul elementelor; la absolutizarea împărțirii factorilor în stimulatori și inhibitori; la considerarea greșită a unor elemente ca având doar un rol pasiv etc.). Totodată este necesară, și pe baza conceptului interdisciplinar devine și posibilă, elaborarea unor metode noi, care să întregească imaginea asupra creativității manageriale.
Se poate deci organiza cercetarea începând cu un diagnostic general(ceea ce s-ar putea echivala cu primele trei etape din synalethismul propus de C-Noica) după care să se continue cu diagnostic parțiale, specializate pe probleme (etapa 4 și odată cu ea noi synalethisme) formulate pe baza diagnosticului general. Nu este suficient să descoperimdoar unele simptome ule unui nivel global redus al creativității manageriale, ci trebuie arătate cauzele, care de cele mai multe ori nu sunt singulare, ci "împletite. întrepătrunse". Evaluarea creativității manageriale dintr-o întreprindere, descifrarea tendințelor acesteia și găsirea modalităților eficace de intervenție pentru valorificarea superioară a acestei resurse inestimabile impune studierea atât a fiecărui element în parte, cât mai ales a modului de armonizare între ele, în cadrul ansamblului pe care îl formează. Depistarea deficientelor și disarmoniilor, explicarea cauzelor care Ie generează și punerea în evidentă a elementelor și factorilor care frânează creativitatea managerială sau care prin modificare (creștere sau uneori chiar scădere) pot favoriza manifestarea ei se face printr-o pătrundere tot mai adâncă în cunoașterea realității, pe cât posibil din mai multe direcții. Deoarece fenomenele complexe nu pot fi explicate cu ajutorul unei cauzalități simple, fiecare clement fundamental ai creativității manageriale reflectând ansamblul tuturor, iar factorii dc influentă neputând fi aduși în situația de "factori primi" (oricât de mult s-ar încerca acest lucru, ci întrcpătrunzându-sc și infiuențându-se reciproc), este necesară folosirea convergentă a mai multor metode și tehnici particulare de investigare. Corelarea mai multor modalități de investigare și interpretarea rezultatelor obținute într-o concepție unitară permite, totodată, depășirea limitelor fiecărei modalități de abordare, metode sau tehnici în parte, acoperirea unor goluri, o înțelegere mai corectă a fenomenelor, punerea în evidentă a unor aspecte importante care ar putea fi neglijate sau exagerate prin folosirea doar a uneia sau alteia din ele.
Denis Diderot arăta că pentru cunoaștere "Avem trei mijloace principale: observația naturii, reflecția și experiența. Observația adună faptele. Reflecția Ic combină. Experiența verifică rezultatul combinării. Observația naturii trebuie să fie stăruitoare, reflecția trebuie să fie adâncă, iar experiența exactă. Vedem rar aceste trei mijloace împreună. De aceea, geniile creatoare nu sunt comune".
Valorificând cele preluate în paginile anterioare dc la C.Noica și Jean Piaget, am putea completa că aplicarea acestor mijloace trebuie să se facă nu odată pentru totdeauna, ci cu o ciclitatc continuă. Numai astfel se va putea observa ceea ce este esențial, reflecta nu numai asupra a ceea ce este ci și asupra a ceea ce a fost fi va deveni obiectul observat, experimenta nu doar o situație statistică ci una dinamică, în continui devenire și mai bună înțelegere.
Metodele de intervenție ce se vor recomanda pentru stimularea creativității manageriale dintru întreprindere vor pomi de la comparația dintre modelul teoretic și modelul format pe buza informațiilor dobândite ca urmare a analizei diagnostic, a metodelor și tehnicilor particulare subsumate acesteia. Aplicarea metodei analizei diagnostic în domeniul creativității și urmărirea eficacității și eficienței aplicării metodelor dc intervenție astfel gândite au și rolul de testare a modelului teoretic, a concepției care le-a stat la bază. Totodată, testarea modelului teoretic și perfecționarea lui, adecvarea mai bună a metodelor la specificul problemelor din domeniul creativității manageriale și elaborarea unor metode noi vor putea contribui la constituirea "domeniului de studiu mterdisciplinar" sau a unei viitoare "discipline" cu legi. categorii și metode specifice. Noua disciplină numită creativitate managerială sau orice alt nume ar primi, se poate naște doar printr-un demers interdisciplinar.
Prin mai multe iterații, teorie, metodologie, practică și invers, această "disciplină" se va constitui, înlăturând deficientele existente astăzi mai ales privind: necesitatea de a schimba de fiecare dată sistemul de categorii atunci când se trece de la un clement fundamental al creativității manageriale la altul; cuprinderea parțială, incompletă, limitata doar Ia unele aspecte izolate, de cele mai multe ori nclcgate între ele; aplicarea întâmplătoare a metodelor de stimulare a creativității fără să se țină seama de starea reală a acesteia etc.
Elaborarea pripită a unei teorii și prezentarea ci într-o formă deja "osificată" poate introduce pe lângă avantaje și noi frâne în dezvoltarea ci ulterioară îngustând spațiul dc referință, orientând prea rigid cercetările. Consider că, pentru scopul propus în partea a treia a lucrării (embrionul unei metodologii de investigare și intervenție asupra creativității manageriale dintr-o întreprindere), demersul teoretic din primele două părți a fost necesar și totodată suficient, adică poate constitui un punct de plecare. Desigur, noile aspecte ce vor fi puse în evidentă folosind acest nou instrument – conceptul interdisciplinar al creativității în general și al celei managerial în special – vor confirma și totodată ,în parte vor fii unele relații puse în evidență ce așteaptă să se transforme în legi ,dar cu siguranță vor contribui și la adâncimea cercetărilor legate de elaborarea unei teorii interdisciplinare a creativității.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Creativitatea Manageriala (ID: 113093)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.