Creativitatea Dimensiune Esentiala a Personalitatii

Introducere

În ultimele decenii, creativitatea a devenit una dintre problemele de bază ale psihologiei, în mare parte datorită societății contemporane care se caracterizează prin modificarea conduitei, a relațiilor de la locul de munca sau din familie, schimbari în educație, tehnologie, știință. Putem spune ca schimbările societății comtemporane ne afecteaza orice aspect al vieții noastre.

Omul modern are nevoie să-și cultive interiorul propriei sale ființe, deoarece a fii gol în interiorul sufetului tău presupune a fii apatic în lumea exterioară, a fii incapabil să înțelegi realitatea și să te comporți ca atare. Prin originea ei, natura umană este creatoare. Dar creativitatea nu înseamnă doar receptarea și consumul de nou, ci, în primul rând, crearea noului.

Omul, ca ființă rațională, trebuie să demonstreze că, în orice situație- problemă s-ar afla, poate să găsească un răspuns, o cale optimă de rezolvare într-un timp relativ scurt. Aceasta abilitate prin care omul reușește să găsească soluții mai multor situații este direct legată de inteligență, iar dacă la aceeași problemă se pot oferi mai multe variante de răspuns înseamnă că acea persoană este și creativă.

Sintetizând elementele principale ce o structurează, putem defini creativitatea ca fiind „o capacitate (proprietate, dimensiune) complexă, fundamentală a personalității umane, care, sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, în îmbinarea cu investigații și date noi, produce ceva nou, original, de valoare și eficiență științifică și social-utilă, ca rezultat al influențelor și relațiilor factorilor subiectivi și obiectivi – adică a posibilităților și calităților persoanei și a condițiilor ambientale, ale mediului socio-cultural”.

Creativitatea poate fi socotită o expresie a personalității, dar aceasta nu exclude, ci presupune activități îndelungate și eforturi deosebite.

Indiscutabil, cultivarea spiritului creativ al elevului depinde în mare măsură de capacitatea dascălului de a crea o atmosferă propice procesului de învățământ. El este mijlocitorul dintre copil și lumea înconjurătoare, deschide posibilități de dobândire a unei experiențe proprii, sprijinindu-i în ordonarea și sistematizarea cunoștințelor. Produsul de bază în educarea creativității este activitatea independentă care se poate pune în practică la toate obiectele de studiu. Angajarea sistematică a elevilor în operații de analiză, sinteză, generalizare asigură o gândire creativă, flexibilă.

Eficiența creativității la elevi este dependentă de pregătirea științifică și pedagogică a educatorului, de priceperea lui de a organiza în mod judicios activitatea elevilor, de a subordona totalitatea mijloacelor didactice obiectivelor propuse. El trebuie doar încurajat, scos la lumină.

CAPITOLUL 1

CREAȚIE.

CREATIVITATE.

1.1. Definiții și sensuri.

Creație – s.f.: acțiune de a crea opere artistice, științifice; produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată.

Creativitate – s.f.: însușirea de a fi creator, putere creatoare.

Creator – (persoană) care creează, care fundează ceva.

Creativitate (lat. Creare, vis; engl. creativity). La început, noțiunea se referea la capacitatea excepțională a omului creator (artist, om de știință), dar, sub influența cercetărilor psihologice, ea s-a orientat și spre domeniile tehnice, politice, economice, cotidiene. Gândirea productivă și divergența fac parte din princeperile creatoare. Angajamentul emoțional, cooperarea socială, fantezia productivă, realizarea estetică sunt aspecte cognitiv-intelectuale ale acțiunii creatoare.

Astăzi se pleacă de la ideea că toți oamenii sunt apți de performanțe creative. Se pune întrebarea cum pot fi stimulate aceste capacități, cum pot fi concretizate din punct de vedere pedagogic. Posibilitățile de dezvoltare a creativității, apărute o dată cu amplificarea conceptului de învățământ deschis, bazat pe experiență și orientat spre acțiune dau elevilor multe ocazii de manifestare a independenței, cooperării, învățării prin descoperire, gândirii problematizate și activității estetice. Structurile școlare, care adesea îi constrâng pe elevi la învățare pasivă și îi supun la presiune și disciplinare acționează ca o frână în calea creativității.

Creativitatea constă într-o structură caracteristică a psihicului, care face posibilă realizarea unei producții, opere noi.

Originalitatea produsului creat e foarte variată: de la rezultatele expresive ale desenului infantil, la creativitatea inovatoare prin care se aduc modificări esențialeprincipiilor de bază ale unui domeniu (specifică marilor talente). Dacă la acest nivel nu ajung decât puțini oameni, realizarea unor investiții este accesibilă oricărui om, cu condiția unor interese și experiențe corespunzătoare. Cultivarea spiritului inovator constituie una din sarcinile școlii de azi, când operațiile stereotipe din producție sunt efectuate de mașini automate, conduse de calculatoare.

Termenul de creativitate își are originea în cuvântul latin „creare”, care înseamnă „a zămisli”, „a făuri”, „a naște”. Creativitatea definește un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvârșește și cuprinde atât originea cât și scopul.

Conceptul de creativitate, unul dintre cele mai fascinante concepte cu care a operat vreodată știința, este încă insuficient delimitat și definit. Aceasta se explică prin complexitatea procesului creativ, ca și prin diversitatea domeniilor în care se realizează creația. După unii autori, acest lucru se întâmplă ori de căte ori o noțiune este difuzată de la un grup restrâns de specialiști la o populație mai largă, pierzându-și astfel caracterul univoc, stabilitatea și rigoarea. Nu este vorba de un proces de degradare, ci de asimilare a gândirii logice individuale la gândirea socială.

Etimologia cuvintelor ne demonstrează că termenul de creativitate definește un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvârșește și cuprinde atât originea cât și scopul. Termenul și noțiunea generică au fost introduse pentru prima dată, în anul 1937, de psihologul american G.W. Allpot, care simțise nevoia să transforme adjectivul „creative”, prin nefixare, în „creativity”, lărgind sfera semantică a cuvântului și impunându-l ca substantiv cu drepturi depline, așa cum apare mai târziu în literatura și dicționarele de specialitate. În anii 1970, neologismul preluat din limba engleză s-a impus în majoritatea limbilor de circulație internațională („creativité” în franceză; „kreativität” în germană; „creativita” în italiană, etc.), înlocuind eventualii termeni folosiți până atunci (în germană se folosea termenul „das Schöpferische” = „forța de creație”). La noi, D. Caracostea folosea termenul încă din 1943, în lucrarea „Creativitatea eminesciană”, în sensul de originalitate încorporată în opere de artă.

Discutarea conceptului de creativitate ridică o problemă de bază a comunicării. Pe de o parte, întrebuințarea termenilor de „creativitate” și de „gândire divergentă” ca sinonime conduce la admiterea unei relații între ele ceea ce nu e dovedit de stările obiective. Pe de altă parte, este dificil să negăm o asemenea relație și încă să n-o raportăm la cercetarea și practica în domeniu când mulți cercetători și practicieni care abordează subiectul consideră că termenii sunt interschimbabili. „Întrucât transferul de deprinderi nu pare să se facă ușor, profesorul trebuie să aplice gândirea divergentă în orice context posibil al curriculumului. Având în vedere valoarea acestor exerciții în ansamblul programului educațional, este într-adevăr util pentru formare să fie aplicate oriunde este posibil”.

Dar creativitatea nu înseamnă numai atât. Larga putere de iradiere a conceptului este surprinsă numai în practica educațională.

Atăzi, într-o lume de largă deschidere democratică, recunoaștere și promovarea creativității nu este numai un deziderat, ci o reală și stringentă necesitate. Încă de acum două decenii, psihologul Morris Stein anunță acest prag de minunată deschidere pentru creativitate și spiritele creative. „O societate care stimulează creativitatea asigură cetățenilor săi patru libertăți de bază: libertatea de studiu și pregătire, libertatea de explicare și investigare, libertatea de exprimare și libertatea de a fi ei înșiși.”

Ultima ediție a dicționarului enciclopedic (1993) consideră „creativitatea ca trăsătură complexă a pesonalității umane, desemnând capacitatea de a realiza ceva imediat, original”. Caracterizarea aparține psihologilor și oferă ceva mai mult decât ediția anterioară; Dicționarul enciclopedic român (1962) nu trata subiectul ca atare, ci numai „Creația Artistică”. Tot ce aflăm sub acest titlu este că opera de artă rezultă dintr-un proces îndatorat talentului și fanteziei artistului, respectiv concepției sale despre lume.

Ceva mai simplu se tratează problema în Dicționarul de Estetică Generală (1972) care insistă asupra fenomenului de producere a unicatelor și a diversității, interpretărilor lui. Astfel, în istoria culturii, creația artistică apare ca:

Act delirant, chiar demențial sau mistic, impuls al Divinității (Platon).

Expresie sensibilă a Ideii Absolute (Hegel).

Activitate spirituală prelogică și amorală (B. Croce).

Revelație pură (A. Brémond).

O compensație sau manifestare sublimată a refulării instinctuale (S. Freud).

Un produs patologic (C. Lombroso) sau al dicteului automat (A. Bréton).

Act gratuit, aleatoriu sau simplu joc (K. Gross).

Expresie a sintezei armonioase și superioare a disponibilităților vitale (J.M. Guyan).

Proces natural continuat pe planul spiritualității (G. Séailles), etc.

În dicționarele de psihologie „supradotat” este:

cel care posedă într-o mare măsură abilități intelectuale sau cel care are un cotient intelectual (QI – InteligenceQuotient) mai mare de 140.

– individul care posedă un talent nonintelectiv cum ar fi cel muzical, la cel mai înalt nivel, în general sau doar într-un anumit domeniu.

F. Galton (1869) consideră că oamenii geniali sunt înzestrați cu aptitudini intelectuale sau mentale excepționale. J.M. Cattell (1903) a studiat viața și activitatea a o mie de personalități eminente consemnate în dicționare, ajungând la concluzia că aceștia se definesc prin capacități intelectuale remarcabile care sunt ereditare.

R. Weisberg apreciază că toate persoanele creatoare („unde există creație există și geniu”) au un număr restrâns de trăsături comune printre care se numără: interesele de cunoaștere, independența judecăților, încrederea în sine, intuiția și o fermă percepție de sine ca individ creativ. Intuiția se referă la tendința de a ajunge la o concluzie sau de a îndeplini o acțiune fără explicații amănunțite pentru fiecare pas al procesului. Puternica percepție de sine ca individ creativ se referă la faptul că geniile sunt convinse de creativitatea lor, această credință constituindu-se într-unul dintre principalele motive ale activității lor creatoare.

Spre deosebire de mulți autori, Weisberg susține că în prezent se cunoaște foarte puțin despre caracteristicile geniului, conceptul de geniu fiind mit. În sprijinul acestei opinii aduce următoarele argumente:

indivizii creativi într-un anumit domeniu pot să nu aibă un anumit set de însușiri care să îi diferențieze de indivizii noncreativi cu experiență similară în același domeniu;

se poate ca trăsăturile psihologice să nu relaționeze cazual cu activitatea creatoare;

creativitatea nu se manifestă constant nici chiar la cei mai mari artiști sau oameni de știință, ceea ce indică faptul că geniul nu este o caracteristică constantă;

analiza unor aspecte mai largi privind conceptul de geniu arată că este o greșeală să cauți geniul numai la nivelul individului sau numai în munca sa. Aceasta deoarece geniul este o caracteristică pe care societatea o atribuie rezultatelor muncii unui individ. Dacă societatea devine sensibilă la alte categorii de rezultate ale muncii, la alte dimensiuni sau calități ale acesteia, atunci se schimbă și judecățile asupra geniului.

1.2. Creativitatea- nucleul realizării educației viitoare

Prin creativitate se înțelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva nou, original. Actul creator este însă un proces de elaborare prin invenție sau descoperire, cu ajutorul imaginației creatoare, a unor idei, teorii sau produse noi, originale, de mare valoare socială și aplicabile în diferite domenii de activitate.

Creativitatea poate fi educată, dezvoltată și pusă în valoare. În ziua de azi, creativitatea reprezintă o sursă de putere și energie superioară tuturor celor existente până în prezent. Creativitatea reprezintă o sursă inepuizabilă ce se multiplică permanent: poate aborda orice problemă căreia îi poate găsi soluții inedite, are aplicabilitate în toate domeniile de activitate.

Antrenamentul creativității se realizează cunoscând factorii definitorii ai creativității și blocajele ce împiedică manifestarea acesteia.

Creativitatea reprezintă o față modernă extraordinară, dar insuficient cunoscută și valorificată.

Termenul de creativitate este utilizat în relație cu trei aspecte. Creativitatea se evidențiază mai întâi în raport cu actul, procesul de creație, fenomen de extremă personalitate prin care se elaborează fie o operă de artă, fie o inovație tehnică, un mecanism, un aparat, fie o nouă teoremă matematică s.a. Rezultatul procesului creator se expilică prin creativitatea unei persoane, printr-o capacitate complexă a omului, o structură caracteristică a psihicului ce face posibilă opera creatoare. În fine creativitatea se mai apreciază, în mod obiectiv, prin produsul activității – mai mult sau mai puțin deosebit, nou, original.

Această originalitate se manifesta în diferite grade de noutate. Un școlar care izbutește să soluționeze, prin propriul efort, o problemă grea de matematică, dovedește oarecare creativitate. Dar ea nu se poate compara cu cea manifestată de un savant creator al unei teorii noi, recunoscută ca atare pe plan mondial.

În cadrul unor școlii psihologice au fost formulate mai multe teorii asupra creativității:

Teoria asociaționistă, elaborată de Nednik (1962), care consideră creativitatea un proces de organizare și transformare a unor elemente asociative în combinații noi, pe baza gândirii.

Teoria configuraționistă (gestaltistă) definește creativitatea ca produs al imaginației (și nu al gândirii logice), cu ajutorul căreia sesizăm brusc lacunele din configurația întregului, completându-le.

Teoria transferului creativității îl are ca reprezentant pe J.P. Guilford. El concepe creativitatea ca o etapă a învățării, transferabilă și în alte domenii de activitate.

Dacă inteligența este o formă superioară de organizare și de echilibru a structurilor cognitive și dacă a înțelege și a inventa sunt principalele ei funcții (Piaget), atunci nu putem vorbi de nici un proces creativ fără participarea inteligenței. Pornind de la această idee, orice persoană cu o inteligență normal dezvoltată este mai mult sau mai puțin creativă, iar peste un anumit coeficient de inteligență (după unii cercetători, peste 120), aceasta nu mai corelează cu creativitatea, rolul important revenind imaginației creatoare și factorilor de personalitate.

Ar fi greșit însă dacă am identifica inteligența superioară cu creativitatea, aceasta fiind definită de originalitatea și valoarea produselor create. Cu alte cuvinte „inteligența superioară nu înseamnă neapărat și creativitate”(Landau), întrucât nu toți oamenii inteligenți sunt și creativi.

Ideea după care educația reprezintă un act de modelare prin prisma valorilor și strategiilor validate, confirmate și apreciate social este unanim acceptată. Noile concepții pedagogice nu supun îndoielii acest fapt ci, mai degrabă, efectele mai îndepărtate ale cercetării exclusive a actului formativ pe dimensiunea trecutului, a continuității, a identității, prin ignorare (mai mult sau mai puțin conștientă) a dimensiunii viitorului, discontinuității. Cel mai semnificativ dintre acestea se pare a fi edificarea unei personalități reactive, înzestrată cu un larg repertoriu de cunoaștere, cu mare capacitate de memorare și gândire convergentă, aptă de învățare reproductivă și capabilă să soluționeze probleme standard, în baza unor algoritmi temeinic asimilați și autonomizați. Optimismul ce o caracterizează vine din validitatea soluțiilor care se impun „de la sine”, prin reluarea și rezolvarea acelorași categorii de sarcini. Că la acest rezultat a contribuit nu doar școala (prin stilul didactic, tipul sarcinilor de învățare și al evaluării, natura exigențelor și recompensele) ci și alte numeroase elemente sociale (de la ritmul vieții sociale, presiunea activităților, normelor și exigențelor, tipul și amploarea solicitărilor) nu încape nici un dubiu. Presiunea exercitată de conformism, de regulă de ceea ce „trebuie” pentru că „așa e bine sau frumos” a devenit la un moment dat extremă, chiar și în domenii cum sunt moda și arta.

În felul acesta, educația tradițională, devenită insuficientă pentru că asigura doar menținerea prin reproducerea unor roluri sociale bine încadrate în structura de personalitate, se va transforma într-un proces de descătușare a unor energii și forțe psihice nebănuite – creativitatea și aptitudinile – precum și de formare a unor pârghii valoric-orientative de maximă importanță:

motivația intrinsecă

interesele

atitudinile.

Capătă certitudine ideea că „școala de azi are menirea de a ieși (mult mai mult decât până acum) în întâmpinarea cerințelor de mâine; aceea de a pregăti generația tânără pentru trecerea de la era consumului la era creației”.

În felul acesta, accentul în efortul educațional trebuie să se mute pe un repertoriu amplu de operație, procese, deprinderi, pe gândire divergentă și imaginație, pe învățarea creativă, aptă să conducă la soluționarea unor probleme inedite, în baza nu a unor soluții prestabilite ci a unei achiziții funcționale fundamentale: deprinderea de a fi creativ. Rezultatul îl reprezintă formarea personalității proactive înzestrată cu largi capacități proiective anticipative și rezolutive ce au drept suport psihologic libera inițiativă și încrederea în sine.

Educarea creativității – acest lucru a devenit posibil treptat, pe măsura cumulării de argumente în următoarele direcții: existența unui potențial creativ general – uman, definirea creativității într-un număr și o diversitate de variante impresionante; identificarea factorilor creativității; elaborarea și aplicarea unor metode și tehnici specifice de educare a sa; realizarea, validarea și utilizarea unor teste de măsurare a creativității și a factorilor săi, sub diversele lor aspecte (diferită de la autor la autor). Educarea creativității trebuie să devină calea transformării creativității dispoziționale în creativitate manifestă, drumul valorificării și amplificării resursei creative latente, procesul stimulării conversiei creativității, copilului în creativitatea adultului, creativității individuale în creativitate de grup.

Se impune ca începutul acestui proces să se situeze temporal cât mai devreme în existența individuală, date fiind premisele psihologice favorizante: gradul sporit de curiozitate infantilă, tentativele exploratorii firești ale copilului, nonconvenționalismul inerent, originalitatea implicită. Chiar dacă acest demers poate fi inteprins și de familie, cel mai mare impact revine, totuși, instituțiilor educative, în special școlii, în calitatea lor de factori specializați și abilitați. Numai că, spre deosebire de familie, unde intervenția de acest gen este sporadică nesistematică și inegală cantitativ și calitativ, școala poate asigura (dacă își propune acest lucru) o intervenție la standarde superioare. Dar imediat ce intenționează acest lucru, intervin o serie de obstacole ce-i frânează activitatea: gradul sporit de tradiționalism și conformism al propriilor sale structuri și conținuturi; mentalitatea depășită a unei părți semnificative a propriilor săi agenți, indisponibilitatea acestoraîn raport cu un efort suplimentar de transformare paradigmatică și acțională; dificultăți legate de conceperea, organizarea și realizarea unui program de educare a creativității (inclusiv găsirea celor dornici de a se implica într-o asemenea acțiune); bariere financiare, partivularitățile individuale ale elevilor sub aspectul gradului de dezvoltare a creativității (respectiv, o posibilă distribuire a lor pe o scală de la slab creativ până la foarte înalt creativ) și dificultăți de intervenție educativă ce decurg de aici.

Educatorii sunt din ce în ce mai convinși că educația la timpul viitor nu mai poate fi concepută în afara unui efort dinspre modelarea creativității.

Dacă educarea creativității conduce la „operativitatea general creativă și tehnici intelectual-atitudinale” destul de elastice înseamnă că ideal ar fi ca procesul de educare a creativității să includă o restructurare a predării tuturor disciplinelor la care să se adauge cel puțin un curs special de educare a creativității în învățământul preuniversitar și unul în cel universitar. În această structură s-ar putea asigura identificarea și dezvoltarea potențialului de creativitate în mod constant și continuu și s-ar putea ajunge, către finalul școlarității, pe de o parte, la dezvoltarea creativității specifice și pe de altă parte, la închegarea unei personalități creative în adevăratul sens al termenului.

Ca rezultat al identificării potențialului creativ și valorificării sale printr-un traseu formativ specific, se structurează personalitatea autonomă, responsabilă, înzestrată cu capacități creative, prin intermediul cărora persoana „iese din anonimat, se eliberează și participă în mod unic și irepetabil” la existența socială. Acest tip de implicare se completează fericit cu alegerea și punerea în mișcare a algoritmilor asimilați, realizând o integrare socio-profesională superioară, pe axa continuitate în discontinuitate (ceea ce nu face din fiecare membru al societății un geniu sau un inovator, dar face ca fiecare să se raporteze mai liber, mai curajos, eliberat de pseudofrâne, mai încrezător în forțele sale, deci, mai creativ la multitudinea aspectelor problematice). Se elaborează, în acest fel, suportul transformării creativității școlare în creativitate socială.

Dacă pornim în studierea sa de la premisa că problema creativității are în esență, un caracter filosofic, atunci concepem acest sistem ca având următoarele nivele de generalitate:

bazal – al științelor monodisciplinare care se raportează la creativitate ca fenomen de sine stătător, și încearcă să-i pună în evidență esența, laturile, tipurile, fazele sub aspectul lor general (psihologia generală, creatologia, pedagogia generală);

secundar – al științelor de ramură care se adâncesc în studiul creativității, abordând-o din unghiuri diferite, în esență în scopul descătușării și stimulării sale (psihologia creativității, pedagogia creativității);

terțial – al științelor cu caracter intern – și trandisciplinar care se raportează la creativitate ca fenomen „prins” într-o rețea de relații cu alte fenomene și influențat de acestea. El integrează și generalizează datele obținute de toate celelalte categorii de studii la un nivel superior (euristică, inventică);

final – al filosofiei creativității care întemeiază și justificăontologic, epistomologic, axiologic și praxiologic fenomenul creativității.

SISTEMUL ȘTIINȚELOR CREATIVITĂȚII

De-abia o asemenea structură de cunoaștere cuprinzătoare poate adânci înțelegerea fenomenului creativității și poate genera soluții eficiente de descătușare și stimulare a sa.

Se poate aprecia că creativității în nucleu al educației viitoare este, deopotrică, un proces necesar, datorită solicitărilor tot mai numeroase și mai inedite ce vin din partea societății și a evoluției sale ultrarapide. Probleme noi,efecte nelămurite, crize ce se suprapun altor crize adică provocări ample, complexe și contradictorii, cărora individul și comunitățile nu le mai pot răspunde cu șabloanele cunoscute și nici un simplu proces de adaptare. Ei trebuie să fie capabili să elaboreze „altfel” de soluții, unice, într-un timp relativ scurt și care să determine minimizarea efectelor negative imediate și pe termen lung. Se impune, obligatoriu, dobândirea și exersarea deprinderilor de a fi proactiv și creativ. Ele trebuie formate, în ordine, la nivelul următoarelor paliere:

formării și perfecționării cadrelor didactice – acest nivel este esențial pentru că educatorii reprezintă agenții principali ai formării tinerei generați, ai constituind (direct și indirect) un autentic model pentru partenerii lor. Fie în procesul formării inițiale, fie ulterior în cel al formării continue, educatorii trebuie să asimileze și consolideze modalitățile esențiale de depozitare și cultivare a creativității, să-și apropie comportamentul creativ și să reușească să se raporteze la elevii săi de pe această platformă. Chiar dacă nu vor organiza cursuri speciale de educare a creativității, ei pot influența deschiderea și dezvoltarea potențialului creativ al tinerilor. Ca primă sursă de informație sistematizată (condiție necesară a actului creativ), ca mod de relaționare, ca propunător de sarcini didactice și premiere, ca stil de evaluare, ca strategii didactice, ele pot reprezenta, de fiecare dată, un agent al stimulării creativității:

una din competențele de bază ale cadrului didactic este creativitatea;

competența în specialitate include (alături de planul teoretic și cel operațional) planul creator de presupune: capacitatea de a adopta conținuturile specifice dezvoltării psihice stadiale a elevilor; capacitatea de a stimula dezvoltarea maximală a potențialului fiecărui copil prin asimilarea conținuturilor; deprinderea de a promova învățarea participativă, anticipativă, creatoare; capacitatea de a diviza cuprinderea problemelor și dezvolatera lor; capacitatea de a dezvolta conținuturile și strategiile de asimilare;

competențele psihopedagogice și metodice trebuie să se manifeste la nivel creator prin: capacitatea de adaptare la situațiile atipice din practica școlară și extrașcolară; de a se dărui cu vocație rolului asumat; de a manifesta dragoste și înțelegere față de copii; de a inova practica educativă școlară și extrașcolară; de a dezvolta înclinații, aptitudini, talente; de sociabilitate și cooperare.

formării tinerei generații – pentru că reprezintă „materia primă” cea mai bogată în în potențial de creativitate, prezentând avantajul că structurile lor psihologice sunt în formare. Cu cât asupra acesteia se începe o acțiune de influențare sistematică de la vârste fragede, cu atât se pot forma mai repede și mai bine trăsături ale personalității creative. Dacă „elevul știe că i se cere să fie creativ”, el își va dezvolta cu mai multă ușurință inițiativa proprie, capacitatea de depășire profitabilă a situațiilor problematice, capacitatea de decizie ultrarapidă, încrederea în sine, curiozitatea, disponibilitatea de a realiza păstrarea tradițiilor cât mai ales deschiderea spre nou, capacitatea de a realiza „continuitatea în schimbare”.

educării societății, în ansamblul său. Dacă indivizii pot „învăța” să devină creativi, acest lucru se poate extinde la nivelul societal. Cu condiția ca acest mecanism să fie dispus să investească financiar, temporal și afectiv. Părinții, agenții economici de toate categoriile, managerii, trebuie să se transforme în/din direcția creativității. Ei pot urma cursuri prin care să se formuleze cu problematica generală a creativității și modul specific în care ea poate fi cultivată/dezvoltată în domeniul concret de interes al fiecăruia.

Elementul psihologic de maxim impact în educarea creativității (și care face din ea un proces eficient) este motivația intrinsecă. La întâlnirea acesteia cu deprinderile specifice unui domeniu și cu deprinderile de gândire și muncă/acțiune creativă se instituie „intersecția creativității, structură psihomotivațională definitorie pentru ceea ce considerăm a fi deprinderea de a fi creativ ca element component al personalității”.

INTERSECȚIA CREATIVITĂȚII

1.3. Factorii creativității

Funcția psihică esențială procesului de creație este imaginația, proces de sinteză a unor reacții, fenomene psihice noi. însușirile ei definesc particularitățile actului creator:

fluiditatea (posibilitatea intuirii de numeroase imagini sau idei);

plasticitatea (ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de vedere, modul de abordare a unei probleme, atunci când cel utilizat anterior nu dă rezultate);

originalitatea (este expresia noutății care se observă, în unele cazuri, prin raritatea statistică a soluției).

Imaginația constituie o aptitudine, deci factorul ereditar are o influență mai mult sau mai puțin importantă. Totuși, totdeauna, fără experiență, fără muncă susținută nu se realizează nimic original.

Ca urmare, cunoștințele dobândite prin muncă au un rol esențial. Experiența poate fi directă – când observăm direct fenomenele sau discutăm cu specialiștii în domeniu, ori indirectă, obținută prin lectura sau audierea de locații, conferințe. În ambele situații, varietatea informațiilor este deosebit de importantă. Școala poate contribui din plin la dezvoltarea creativității.

CAPITOLUL II

CREATIVITATEA – DIMENSIUNE ESENȚIALĂ A PERSONALITĂȚII

Istoria marilor invenții și descoperiri, a operelor de artă și a revoluției tehnico-științifice este istoria inteligenței și a creativității, darul cel mai de preț al omului, care i-a permis să făurească primele unelte, să stăpânească natura prin știință și tehnică, să creeze un peisaj nou pe planeta noastră și să pătrundă în spațiul cosmic. În cuceririle științei, ale tehnicii și culturii artistice sunt materializate capacitățile creatoare ale omului, inteligența și sensibilitatea lui față de frumos. Bogăția unui popor constă în muncă și creativitate.

În condițiile celei de-a doua revoluții științifice și tehnice, a tendințelor de informatizare a societății și a mutațiilor adânci din toate sectoarele de activitate, creșterea producției și a culturii sunt condiționate în mare măsură de capacitatea creativă a oamenilor. Se impune, deci, încurajarea eforturilor pentru deschiderea unor căi în știință, tehnică și tehnologie, stimulare inventivității și educarea pasiunii pentru știință, ca forță nemijlocită a producției moderne.

În fața acestei comenzi sociale, de creativitate, hotărâtoare pentru ridicarea omului pe noi trepte de bunăstare, de cultură și de civilizație, școala are un rol bine definit privind dezvoltarea la elevi a capacităților creative.

După unele statistici, nu s-a utilizat până acum decât 3% din inteligența omenirii, cauzele mai importante fiind analfabetismul și concepția școlii tradiționale bazată îndeosebi pe predarea, memorarea și producerea cunoștințelor neglijând dezvoltarea potențialului creator al elevilor și însușirea de către aceștia a unor tehnici de învățare creativă.

Școala contemporană, centrată pe elev are un rol bine precizat în dezvoltarea uriașului potențial intelectual reprezentat de inteligență și creativitatea, care pus în valoare va asigura neîntrerupt procesul social uman. În relația elev – proces de învățământ cunoașterea nivelului de dezvoltare intelectuală a fiecărui elev este deosebit de importantă pentru folosirea unor metode adecvate care să permită individualizarea învățământului, astfel încât fiecare elev să-și dezvolte la maximum capacitățile și aptitudinile creatoare pentru procesul învățării.

2.1.Tipurile creativității

Analizând actul creator în evoluția sa, de la formele cele mai simple și până la creația superioară, A. L. Taylor (1959)deosebea cinci nivele: creația expresivă, productivă, inventivă, inovatoare și emergentă.

1. Creația expresivă , atunci când are loc o liberă și spontană exprimare a persoanei. Este cea mai simplă formă de creativitate, identificată în desenele libere și spontane ale copiilor, constituind premisa de dezvoltare, în procesul educației, a celorlalte forme ale creației. Ea poate fi stimulată încă din perioada preșcolară prin jocuri de creație, desene libere și povestiri din imaginație, apreciindu-i pe copii, însă fără observații critice, pentru a nu le frâna spontaneitatea.

2. Creația productivă, când persoana și-a însușit priceperi și deprinderi care permit să producă lucruri utile, dar în care specificul ei să fie slab exprimat. Se caracterizează prin restrângerea jocului liber al imaginației și îmbunătățirea tehnicii de lucru, deși produsele realizate se deosebesc prea puțin de cele obișnuite. La acest nivel importantă este învățarea creativă din școală, folosind metode de descoperire și invenție, apoi lărgirea orizontului de cunoștințe, îmbogățirea experienței și însușirea tehnicilor de creativitate.

3. Creația inventivă se realizează prin invenția sau descoperirea unor corelații noi, originale, între obiecte și fenomene, fără să fie vorba de aspecte cu totul neobișnuite – spre exemplu, reinventarea aparatului de radio, sau descoperirea legii gravitației. Inventatorii sunt destul de numeroși. În Japonia, de exemplu, se înregistrează în fiecare an peste 100.000 de invenții.

4. Creația inovatoare presupune transformări fundamentale în concepții, principii sau metode de lucru, în domeniul științei sau al artei – spre exemplu, reprezentarea cubistă a corpului uman.

5. Creația emergentă, specifică geniilor și creatorilor de școli în pictură, muzică, arhitectură, știință, tehnologie ș.a.

În raport cu aceste trepte de creativitate, orice om normal e capabil cel puțin de “creativitate productivă”. Oricum, totdeauna când avem de soluționat o problemă (când o situație nu se poate realiza imediat pe baza cunoștințelor acumulate) gândirea implică un minimum de efort imaginativ, în sensul găsirii unei soluții anterior necunoscute.

Din punct de vedere psihopedagogic, ne interesează creativitatea ca structură psihică pe care școala e chemată sa o dezvolte, să o formeze. Structura ei are multe fațete, numeroși factori concură la constituirea unei potențe creatoare.

2.2. Etapele procesului creator

Deși cercetările în domeniul creativității s-au intensificat, de-abia în anul 1950, cu studii încă din 1926, G. Wallace stabilea fazele procesului de creație: pregătirea, incubația, iluminarea (inspirația) și verificarea. În 1971, A. Moles și R. Claude deosebeau cinci etape: informarea și documentarea, incubația, iluminarea, verificarea și formularea.

Modelul actului creator alcătuit din Wallace este preferat de cei mai mulți specialiști, fiind mai simplu și mai cuprinzător. Din aceste motive, îl vom dezvolta mai jos.

1. Pregătirea cuprinde sesizarea și punerea problemei, documentarea, culegerea, analiza și interpretarea materialului faptic cu ajutorul unor metode și tehnici de cercetare, formularea ipotezei și conceperea ideilor prototip, ca direcții de căutare a primelor soluții de rezolvare a problemei.

2. Incubația intervine în urma unei perioade de muncă obositoare, fără ca soluția să apară. Este o fază de așteptare tensională, când are loc distanțarea de problemă, de tiparele anterioare, producându-se noi combinări de imagini și idei. Pe baza jocului liber al imaginației și al intuiției euristice, are loc înțelegerea problemei, pregătindu-se cea de a treia fază.

3. Iluminarea este momentul fericit când apare soluția sau, în artă când opera e văzuta integral. Acest fenomen se produce uneori în mod spectaculos: i se spune „inspirație”, dacă artistul trăiește opera intens; în știință se vorbește de „intuiție”: o cunoaștere sintetică, integrală a demonstrației care elucideză toate aspectele problemei.

Intuiția a fost descrisă pe larg de Henri Poincaré. El a susținut că soluțiile i-au apărut în mod surprinzător în momente de relaxare, când nu se gândea deloc la problemele respective. De exemplu, după câteva luni de strădanii în legătura cu o temă foarte complexă, neajungând la nici un rezultat, a abandonat-o. Într-o seară plecase la operă și, în momentul când a pus piciorul pe scara trăsurii, dintr-o dată i-a venit în minte soluția: o viziune de ansamblu asupra problemei, a organizării și succesiunii asupra raționamentelor. Întors acasă, a transcris totul pe hârtie și și-a dat seama că rezolvarea e fară cusur.

Dar iluminarea nu se produce totdeauna sub această formă spectaculoasă; adesea ea are loc treptat, creatorului venindu-i câte o idee pe care îl face să progreseze puțin. Peste câteva zile poate face încă un pas înainte ș.a.m.d. până la deplina rezolvare a problemei. ”Sunt persoane la care intuția survine brusc, puternic și global, cum a fost Henri Poincaré, altele progresează treptat – așa era Albert Einstein.”

4. Verificarea este faza de control a veridicității ipotezei de rezolvare a problemei, de evaluare și aplicare a produselor create.

”Momentul cheie este cel al iluminării, fie doar parțială.” Daca ținem cont de descrierile lui H. Poincaré și ale altor savanți și artiști de frunte, este evidentă contribuția inconștientului. Prelucrarea intensă din timpul incubației este continuă în inconștient. Fară această muncă intensă anterioară, din răstimpul incubației, nu apare nici o idee salvatoare. Inconștientul seamană cu un calculator uriaș care intervine mereu în viața psihică.

2.3 Factorii creativității

2.3.1Factori care influențeză creativitatea

În urma cercetărilor sale în acest domeniu, J.P. Guilford a identificat șase factori ai creativității: fluiditatea gândirii, flexibilitatea acesteia, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea față de probleme și redefinirea. Acestui model al „aptitudinilor creative” (Guilford) i se aduce obiecția că este lipsit de dinamism, întrucât nu cuprinde și modelul de constituire a raporturilor dintre informații, procesul creației fiind determinat de motivații sau influențe externe.

Mai complet este modelul elaborat de Gaugh (1957) care cuprinde cinci factori incluzând și aspecte comportamentale: aptitudini intelectuale, aptitudinea interogativă (de căutare), flexibilitatea cognitivă, sensibilitatea estetică (preferință pentru armonie, ordine, forme elegante) și posibilitatea de sesizare a destinului, a încrederii creatorului în viitorul său. ”Creația este însă un proces complex la care participă întreaga personalitate, pe baza acțiunii unitare a factorilor cognitivi, de personalitate și sociali.”

Factorii cognitiv – operaționali (intelectuali)

Dintre factorii intelectuali implicați în actul creator, inteligența și imaginația creatoare sunt cei mai importanți, întrucât ei au și funcția de integrare a celorlalți factori cognitiv operaționali ai creativității.

Inteligența creatoare este forma superioară de organizare a comportamentului creativ, care presupune, în primul rând, sensibilitate față de probleme, apoi fluența gândirii, flexibilitatea și capacitatea de redefinire.

Receptivitatea față de nou, atitudinea deschisă față de experiențe, sensibilitatea față de nou constituie un factor favorizant al creativității.

Acestui factor îi putem asocia și alte trăsături intelectuale, cum ar fi: curiozitatea în acțiune, toleranța față de ambiguități, revolta unor cunoștințe și exigențe învechite.

Fluența sau fluiditatea gândirii. S-a comparat gândirea și producția de idei cu un fluid care curge și s-a ajuns la concluzia că „debitul de idei” este în funcție de „deschiderea robinetului gândirii”. Fluiditatea gândirii constă în ușurința asociațiilor dintre cuvinte, fapte, imagini, idei și expresii.

Fluența vorbirii este exprimată în bogăția vocabularului și folosirea în construcții verbale cu semnificație.

Fluența ideilor este capacitatea de a emite într-un timp limitat cât mai multe idei sau ipoteze a unor probleme.

Fluența asociativă sau capacitatea de a asocia cuvinte, fapte, idei se măsoară prin găsirea cât mai multor sinonime pentru un cuvânt dat, prin completări de texte sau povestiri.

Fluența expresivă se manifestă în ușurința exprimării și noutatea acesteia.

Flexibilitatea gândirii a fost confirmată experimental de R.C. Wilson, în 1954. El a reușit să izoleze două nuanțe ale acestui factor: flexibilitatea spontană, când subiectul are inițiativa restructurării și modificării realului. Exemplu: „Indicați în cinci minute cât mai multe întrebuințări ale unei cutii cu conserve”. O a doua nuanță ține de flexibilitatea adaptativă, când i se cere subiectului să înlăture un număr de chibrituri din pătratele alcătuite din acestea, indicându-i-se câte pătrate să rămână, cu condiția să întrebuințeze toate chibriturile eliminate.

Flexibilitatea gândirii reprezintă capacitatea de a trece cu ușurință de la un domeniu de reflecție la unul aleator, capacitatea de investigare în direcții multiple.

Imaginația creatoare este un factor fundamental al creativității, întrucât realizează fuziunea informațiilor, în structuri noi prin contopirea, transformarea și unificarea imaginilor, a ideilor, a obiectelor și fenomenelor într-o nouă semnificație.

”Un factor deosebit de important al imaginației creatoare este intuiția.” Ea constă în reorganizarea și sinteza rapidă a experienței anterioare, în anticiparea sau apariția bruscă a soluției problemei, ca urmare a jocului liber al imaginației sau al unui raționament prescurtat, fără încercări și erori.

O formă superioară a imaginației creatoare este ingeniozitatea, finalizată în găsirea unor soluții simple, surprinzătoare și originale, sau a unor tehnici de lucru cu un mare grad de eficiență.Un alt factor al imaginației creatoare este originalitatea, caracterizată prin noutate, inventivitate, previziune, unicitate și capacitate de elaborare a detaliilor necesare trecerii de la idee, la planul concret de realizare.

Factorii de personalitate (interni)

Motivațiile superioare, nivelul de aspirație, voința, interesele, trăsăturile emoționale, sentimentele intelectuale și atitudinile, corelate cu temperamentul și aptitudinile speciale (matematice, științifice, tehnice, artistice), orientează și dinamizează creativitatea, mărindu-i considerabil eficiența.

Motivele mai importante ale creației sunt dorința de a cunoaște, de a descoperi și inventa, de a rezolva probleme profesionale, înlăturând dificultățile, de a contribui la progresul social uman, apoi satisfacția descoperirii, dăruirea profesională, nevoia de autorealizare și de prestigiu profesional, de satisfacere a unor trebuințe materiale sau spirituale.

Factorii caracteriali, împreună cu cei activ-motivaționali, prin rolul lor dinamizator, suplinesc uneori în creație un coeficient de inteligență mai scăzut de 120.

Atitudinea interogativă, încrederea în forțele proprii, tenacitatea, cutezanța, răbdarea, perseverența, entuziasmul, autoexigența, angajarea și responsabilitatea socială, spiritul de grup și disciplina muncii pun în valoare capacitățile creative.

Factorii sociali (externi)

Activitatea creatoare este stimulată de existența unui mediu social economic și cultural științific, care asigură formarea unor personalități creative, permite libertatea creației, recunoaște și aplică valorile create. Influența pozitivă exercită și stilul de conducere democratică a grupurilor sau a colectivelor de cercetare de către lideri, recunoașterea ideilor sau a valorilor create de membrii grupurilor, nivelul lor de aspirație, atmosfera de muncă și dăruire profesională.

Trăsăturile personalității creatoare sunt: motivația superioară și atitudinea creativă, pasiunea pentru muncă și adevăr, angajarea totală și capacitatea de efort, nivelul de aspirație, tenacitatea, nonconformismul, receptivitatea față de nou, inteligența și imaginația creatoare, lărgimea și profunzimea câmpului de imagini și idei. În schimb, ideile preconcepute, neîncrederea în forțele proprii, conformismul, teama de nu a greși, ironizarea, nerecunoașterea valorilor create și lipsa de motivație sunt factori inhibitori.

2.3.2 Stimularea creativității elevului

Noile obiective ale pedagogiei moderne au ca deziderat practici educative de predare activizantă (de stimulare a practicării active) și de dezvoltare a potențialului creativ al elevului.

”Atitudinea creativă a elevului este rezultatul atât al modului cum este obișnuit elevul de a se raporta la sarcină cât și al stilului de predare al profesorului.”

Stimularea creativității în școală presupune crearea unui mediu favorabil, interactiv, incitator și dinamic. Învățarea prin cooperare asigură acest cadru prin întreținerea motivației interne, favorizând implicarea activă în sarcină și contribuția creativă a participanților.

Condițiile care pot duce la stimularea unei atitudini creative în școala pot fi considerate următoarele:

încurajarea elevilor să pună cât mai multe întrebări,

limitareafactorilor de frustrare,

stimularea comunicării elev-elev, elev-profesor prin organizarea de discuții

implicarea activă a elevilor prin solicitarea lor de a opera cu idei, concepte, obiecte etc., în vederea reconsiderării acestora și a creației de noi variante,

cultivarea independenței cognitive, a spontaneității și a autonomiei în învățare,

stimulareaspiritului critic constructiv, a capacității de argumentareși de căutare a alternativelor,

favorizareaaccesului la cunoaștereprinforțepropriistimulândatitudineareflexivăasuprapropriilordemersuri de învățare,

posibilitatea de a pune la îndoialăceeace s-a demonstrat.

”Datoria profesorului este de a găsi modalitățile cele mai eficiente prin care să stimuleze potențialul creativ al fiecărui elev în parte.” Activitățile supuse elevilor pentru sporirea gradului de implicare creativă trebuie să asigure:

stimularea gândirii productive, a gândirii critice, a gândirii divergente și laterale.

libertatea de exprimare a cunoștintelor, a gândurilor, a atitudinilor impunându-se în acest sens activități care cer spontaneitate și contribuie la dezvoltarea independenței în gândire și actiune.

utilizarea talentelor și capacităților specifice fiecărui elev în parte.

stimularea interesului către nou, necunoscut și referirea satisfacției găsirii soluției după depunerea unui efort de căutare de către elev.

exersareacapacităților de cercetare, de căutare de idei, de informații de transfer de sensuri, de criterii de clasificare/

dezvoltareacapacității de organizare a materialelor de ideiprinîntocmire de portofolii (mape de lucru) asupraactivitatiiproprii.

organizarea de discuții pe anumite teme, inițierea de activităti extrașcolare.

educarea capacității de a privi independent din mai multe puncte de vedere lucrurile, de a-și pune întrebări neobișnuite despre lucruri neobișnuite.

“ Sub incidența cerințelor de a se da cât mai multe răspunsuri originale are loc o mobilizare a creativității potențiale. Aceasta poate fi recunoscută prin numărul mai mare și prin diversitatea crescută a răspunsurilor la persoanele creative ca și prin diferențele de originalitate, flexibilitate, fluiditate a răspunsurilor date de aceștia”.

Modelul creat de profesor la clasă constituie un factor determinant pentru comportamentul de învățare al elevului.”O condiție esențială ce trebuie realizată la lecție este crearea unui climat favorabil conlucrării profesor-elev”, a unui climat caracterizat de o tonalitate afectivă pozitivă, de responsabilitate, exigență și înțelegere.

În vederea stimulării creativității profesorul dă posibilitatea elevilor de a-și spune părerea într-o atmosferă relaxată, având o atitudine neautoritară, prietenoasă, fexibilă, pozitivă și receptivă apreciind ideile bune ale elevilor și neridiculizând eșecurile. El îngăduie (stimulează) elevului să-și manifeste curiozitatea, indecizia, interesul pentru schimbul de informații. Un climat de lucru fertil este generat de tratarea cu interes a fiecărei întrebări, de respectarea opiniilor și de întărirea convingerii elevilor că pot emite idei valoroase. De asemenea este utilă antrenarea elevilor în procesul de evaluare comunicându-le criteriile de evaluare. Pentru a stimula activismul și creativitatea elevului profesorul însuși trebuie să fie o persoană creativă și să manifeste o atitudine pozitivă în acest sens, instruirea interactivă și creativă redimensionează rolurile și ipostazele educatorului (profesorului, învațătorului).

S-a realizat un inventar al rolului profesorului în învățarea creativă, acesta fiind:

pedagog care nu impune informațiile științifice ci construiește dispozitive de învățare, practicând o pedagogie diferențiată și individualizată;

proiectant, îndrumător, manager, moderator, organizator și gestionar al conținuturilor, activităților și experiențelor de formare;

mediator al învățării elevului într-un cadru euristic;

facilitator al învățării și autoformării;

consilierul elevului care are nevoie de sprijinîn învățare;

partener al elevului într-o relație educațională interactivă;

coordonator al muncii elevilor;

animator, activizant și catalizator al activității de formare, al comunicării, al interacțiunilor și al schimburilor;

scenograf, pregătind decorul desfășurării învățării creative;

actor al demersurilor instructiv-educative;

strateg-gânditor pentru a ajuta elevul în construirea cunoașterii prin restructurări continui

reflexiv înainte, în timpul și după activitatea educațională, promovând gândirea reflexivă și predarea reflexivă;

coevaluator, alături de elev al procesului și rezultatului învățării

Un cadru didactic creativ „știe cum să utilizeze întebările”. Fiecare act creativ începe cu întrebări, dar acestea trebuie să fie deschise, să aibe sens și să nu sugereze răspunsuri. Întrebarea operațională provoacă conduita creatoare pentru că duce la explorare, dezvoltă curiozitatea și implicit învățarea creativă.

Importantă în dezvoltarea creativă este stimularea efortului personal al elevului, stimularea tendinței acestuia de a aduce o contribuție, de a fi original, inventiv, creativ. Profesorul bun permite elevului să-și asume riscuri intelectuale, să speculeze, să facă asocieri originale, oferindu-i însă sprijin în situații de frustrare, eșec, nesiguranță, ambiguitate.

2.3.3.Factori care blochează manifestările creative

Blocajele creativității sunt cauzele care frânează sau fac imposibilă actualizarea potențialului creator:

blocaje subiective, care se referă la persoană;

blocaje obiective, care se referă la mediul ambiant, cu deosebire cel social-cultural;

Capacitatea creatoare comportă trăsături de personalitate înnăscute, susceptibile de dezvoltare prin educație. Unii elevi au inteligențe sterile, neproductive, le lipsesc fantezia, curiozitatea, interesul pentru cunoaștere, aptitudinile și sunt rigizi în gândire.

”Profesorul poate ajuta elevul ca să depășească blocajele subiective numai cunoscând nivelul de dezvoltare intelectuală al fiecăruia pentru a folosi metode adecvate, care să permită individualizarea învățământului, astfel încât fiecare elev să-și dezvolte la maximum capacitățile și aptitudinile creatoare.”

Rolul profesorului este de a dirija elevul în găsirea soluțiilor cerute de diverse probleme sau de a-l ajuta în procesul de demarare a operativității sale mintale la timp și ori de cate ori este nevoie. ”El trebuie să aprobe răspunsurile care exprimă adevărul, să încurajeze pe cele care se apropie de adevăr, să-i stimuleze pe timizi și pe cei reținuți, să atragă atenția asupra superficialității îndemnând la mai mult efort, să încurajeze spontaneitatea cu licăriri de fantezie efervescentă.”

Efortul intelectual trebuie să fie calculat și distribuit de profesor conform curbei gaussiene, atât în demersul cognitiv, în cadrul orei, cât și în funcție de locul pe care îl ocupă lecția în programul școlar.

Relațiile de comunicare profesor-elev care blochează creativitatea sunt relațiile unidirecționale. Profesorul este singura persoana care vorbește, el neavând preocuparea de a obține informații din partea elevului. ”El se adresează grupului, ținând seama de particularitățile de vârstă ale grupului și mai puțin de particularitățile individuale ale elevilor. Acest tip de relații înăbușă inițiativa, independența și creativitatea elevilor.”

În ceea ce privește relațiile de conducere și dirijare a procesului educațional, unii profesori stabilesc relații autocratice. Ei pun accent pe dirijare și ordine, pe supunerea necondiționată din partea elevilor, pe receptarea pasivă a cunoștințelor, pe memorarea lor. Acest tip de relații înăbușă inițiativa și creativitatea elevilor, dar duc și la dezvoltarea unor sentimente negative față de învățătură.

Alt tip de relații pe care îl stabilesc unii profesori cu elevii sun relațiile liberale sau îngăduitoare. Acest tip de relații stimulează inițiativa și munca independentă, dar nu stimulează creativitatea elevilor fiindcă activitatea școlară se desfășoară spontan, negându-se orice forma de orientare a învățării din partea profesorului.

Profesorul care promoveaza relațiile pedagogice-democratice conduce activitatea didactică apelând la metode activ-participative prin care stimulează participarea elevilor, le sporește inițiativa și spiritul de răspundere, încurajează spontaneitatea și creativitatea elevilor.

”Rigiditatea metodologică este o altă cauză care blochează creativitatea elevilor.”

Din dorința de a-i face pe elevi să stăpânească materia, încorsetați de un timp deloc elastic față de conținutul programei, unii profesori se mulțumesc să le consolideze elevilor deprinderile, devenind victimele rigidității gândirii.

În clasă elevii trebuie îndrumați la continua îmbunătățire a răspunsurilor, fiindcă atunci când gândim creator, nu există un singur răspuns corect, ci răspunsuri ingenioase sau mai puțin ingenioase.

Reușind educarea capacităților creative, profesorul are surpriza de a constata mai multe cunoștințe la verificare, decât la predare. Elevul a adaugat ceva al său și a asimilat informațiile și instrumentele intelectuale de așa manieră încât poate genera el noi informații.

Accentul exagerat pe competiție poate inhiba libera exprimare a elevului. Când unul lucrează împotriva altuia, în întrecerile individuale, apar diverse ipostaze:

elevii mai slabi se blochează datorită convingerii ca nu se vor încadra în timp sau nu vor fi la înalțimea concurenților;

însuși elevul dotat poate pierde din vedere scopul esențial concentrându-se asupra întrecerii, în detrimetrul calității.

Gândirea creatoare este frânată de 4 categorii de obstacole:

1. Lipsa de cunoștințe sau informații. Fără cunoașterea tuturor elementelor unei probleme, este greu de imaginat că se poate găsi ideea rezolvării optime a problemei respective.

Încercarea de a rezolva în mod creativ o problemă, înainte de a se face o documentare serioasă și de a fi însușite tehnicile de muncă creativă, este riscantă și în multe situații sortită eșecului. ”În asemenea situații, de cele mai multe ori, se „inventează” ceva deja existent sau, în cel mai bun caz, soluția găsită nu este cea optimă.”

2. Obiceiurile. Chiar atunci când necesitatea schimbării este recunoscută, apar adeseori dificultăți când se impune această schimbare, mai ales, când este vorba de a o pune și în aplicare.

Principalele motive sunt:

– comoditatea; noul implică întotdeauna un anumit efort, fie în aplicare, fie numai în gândire sau în percepție;

– tendința spre conformism;

– frica de un posibil insucces;

– constituirea de șabloane în gândire, rezultate din activitățile anterioare, mai ales când acestea s-au repetat de mai multe ori.

Altfel spus, există de cele mai multe ori o împotrivire a inconștientului fiecăruia, atunci când conștientul său caută o altă soluție decât cele știute.

3. Atitudinile. Dat fiind rolul cu totul deosebit și de o imensă importanță al inconștientului în actul de creație, dacă un individ abordează o problemă având „pre-convingerea” că, în final, cu toate eforturile nu va ajunge la un rezultat bun, atunci chiar așa se va întâmpla.

O abordare hotărâtă este esențială pentru cel care vrea să rezolve o problemă, oricât de grea și/sau inabordabilă ar părea. Iar acest lucru implică un efort susținut, de multe ori întins pe perioade lungi de timp, până la găsirea soluției problemei.

Foarte mulți sunt convinși că activitatea creativă este la îndemâna foarte puținor persoane, înzestrate nativ și/sau care au beneficiat de o instrucție de excepție, combinată eventual, cu un noroc deosebit.

Deci, mulți oameni nu sunt conștienți că, începând să spargă tiparul monoton al rutinei zilnice, lăsându-se furați de vise, încercând în mod concret să realizeze o mică inovație, devin ei înșiși creatori.

Asemenea atitudini negativiste sunt bine combătute, chiar înlăturate prin exersarea unor tehnici de tip brainstorming, tehnici în care principala caracteristică este obținerea de la critică, amânarea judecății.

Mai poate fi semnalată și atitudinea unor persoane timide sau excesiv de rezervate. Poate fi vorba de oameni care de fapt sunt convinși de necesitatea actului creativ, care au o atitudine creativă și care totuși, din timiditate, nu-și expun ideile temându-se de ridicol sau eșec.

4. Lipsa de metodă. Simplul îndemn „gândește-te” sau „găsește idei” nu poate fi nici pe departe considerat suficient pentru a se asigura un număr destul de mare de idei. Acest mod este folosit în a fi soluționate problemele din anumite domenii: industrie, publicitate, medicină, comerț, etc. În aceste condiții nu este de mirare că, de cele mai multe ori, prima idee apărută este și ultima, iar aplicare eu presupune angajarea unor mari sume de bani, necesită timp, iar rezultatele sunt îndoielnice.

5. Lipsa de efort. Nimic nu se poate obține fără efort. În cazul actului de creație, efortul ce trebuie făcut este de cele mai multe ori foarte mare. Lupta cea mai mare o dă omul creator cu el însuși.

2.4.Mijloace de depistare a capacității creatoare

Creativitatea fiind dimensiunea principală a personalității omului contemporan, constituie o problemă centrală a școlii de azi. Ca urmare, pentru a dezvolta la elevi capacitățile creatoare, profesorii vor trebui să cunoască în primul rând trăsăturile comportamentului creator, care se referă la nivelul de inteligență generală, la gândirea divergentă, la fluența gândirii (asociativă, verbală, ideatică, expresivă), la receptivitatea față de probleme, la curiozitatea științifică, la spiritul de observație dezvoltat, la capacitatea de a redefini, la imaginația creatoare, la originalitatea, ingeniozitatea și independența gândirii, la capacitatea de a gândi abstract și de a efectua raționamente în lanț, la nonconformismul în idei, la inventivitate, capacitatea combinatorie și de a sesiza cu ușurință relațiile esențiale, la spiritul critic, la inițiativă, intuiție și deschidere spre experiență, la atitudinea interogativă, la perseverență, încrederea în sine și la nivelul de aspirație ridicat, la dorința de prestigiu, la tendința de dominare, la idei întreprinzătoare neașteptate, ieșite din comun, etc.

Dacă actul creator este unul inteligent, cel puțin până la coeficientul 120, întrucât după acest coeficient mai importanți în creație sunt factorii de personalitate, în urma cercetărilor (A. Stoica) s-a confirmat că randamentul școlar nu reflectă fidel nivelul de creativitate al unui elev.

Vor fi folosite, deci, alte căi de apreciere a creativității elevilor, dintre care se pot enumera: realizările obținute de elevi la olimpiade, concursuri, competiții, probele școlare cu caracter creativ, specifice diferitelor discipline de învățământ, pentru depistarea aptitudinilor. Un loc important îl ocupă testele de investigare a originalității (de exemplu: utilizări neobișnuite ale unei cărămizi), a flexibilității gândirii (găsiți cât mai multe soluții pentru problema x), a fluidității gândirii (enumerați cât mai multe cuvinte cu sufix dat, sinonime, definirea cât mai multor întrebuințări pentru un obiect, completarea unei metafore (A. Stoica) etc.

CAPITOLUL 3

CERCETARE

3.1 Obiectivele cercetării

Pentru realizarea cercetării, mi-am propus următoarele obiective:

determinarea nivelului interdisciplinar de pregătire la disciplina Comunicare în limba română, a elevilor implicați în cercetare;

depistarea unor metode și mijloace didactice ce pot stimula creativitatea elevilor la disciplina Comunicare în limba română;

implementarea unor metode si strategii didactice permisive și interactive, în scopul dezvoltării creativității elevilor și studiul eficienței lor;

înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii clasei experimentale;

Omul se diferențiază de celelalte ființe prin capacitatea de gândire, comunicarea si relaționarea cu semenii săi. Creativitatea este cea care stă la baza evoluției omenirii, fiind totodată și cel mai de preț dar dat omului. Aceasta i-a permis acestuia să:

-să-și făurească arme și unelte;

-să cunoască natura și să o stăpânească;

-sărelaționeze cu cei din jur;

-să exploreze zone necunoscute;

,, A fi creativ nu i se refuză omului normal”.

 Oricare om are un potențial creativ. Acest potențial trebuie să fie exersat și educat pentru a putea fi valorificat. Valorificarea creativității, concretizarea și obiectivizarea ei în diferite domenii de activitate, duce la obținerea unor noi produse, originale.

Creativitatea este specifica omului și aceasta ne-a diferențiat de regnul animal prin faptul ca omul asimilează propria experiență. Ființa umană este caracterizată de complexitate ceea ce atargedupa sine și complexitatea strategiilor de stimularea a creativității. S-a observat că ,, există tot atâtea aspecte ale creativității câte aspecte prezintă natura umană și că ele se manifestă la toate vârstele și la toate culturile”.În școală, educația pentru stimularea creativității presupune mai puțin volumul de cunoștințe cât, mai ales, disponibilitatea de a opera cu ele.

3.2 Ipoteza de lucru

Ipoteza 1. Presupunem că activitățile interdisciplinare sunt mult mai eficiente pentru încurajarea exprimării creative ale elevului decât alte activități desfășurate în învâțământul primar dacă folosim metode și procedee interactive și moderne specifice de stimulare și antrenare a creativității.

Ipoteza 2. Dacă utilizez tehnici și metode interactive de stimulare a creativității în mod individual dar și în grup, în cadrul lecțiilor de Comunicare în Limba română, într-o atmosferă permisivă, atunci voi determina activizare, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului activ al elevilor, dezvoltarea exprimării scrise și orale, dezvoltarea capacitățiilor originale și creatoare și antrenarea lor în discuții libere, creative și deschise, contribuire la creșterea performanței școlare în domenii deferite.

Acest lucru va fi benefic și pentru celelalte discipline de studiu, pentru dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter și formarea personalității copilului.

Stimularea creativității elevilor ține și de spiritul creativ al cadrului didactic.Neavând convingeri ferme și un sistem propriu de valori, copiii împrumută adesea de la adulți. Deci, un învățător creativ va putea avea elevi creatori fără a depune un efort special și foarte mare, iar rezultatele activității sale în sensul educării elevilor în spiritul creativității vor fi întotdeauna pe măsura așteptării.

Ralph Halman este de părere că educatorul creativ este cel care stimulează învățarea autoinițiată, atmosfera neautoritară, îi încurajează pe elevi să studieze independent și suplimentar, îi îndeamnă să caute noi conexiuni între date, să găsească soluții noi, să-și imagineze, să facă presupuneri inedite, să perfecționeze ideile altora, să exprime teorii care par imposibile, ridicole, să combine materiale în modele neașteptate, etc.

O condiție pe care cadrul didactic trebuie s-o îndeplinească este și aceea de a ști cum să folosească întrebările. Ele trebuie să fie deschise, să aibă sens, să nu conțină răspunsuri predeterminate, să provoace conduită creatoare (să ducă la explorare, să dezvolte curiozitatea).

Lotul de subiecți

Inovarea procesului educațional are la bază cercetarea pedagogică, ce presupune observare și investigare. Practica deține un rol important în procesul de învățământ și se bazează pe verificarea ipotezelor. Cel ce cercetează trebuie să dispună de abilități și cunoștințe pedagogice și psihologice deoarece cercetarea pedagogică are un caracter multidisciplinar.

În învățământul primar sunt promovate metode interactive și interdisciplinare care solicită gândirea, inteligența dar mai ales, creativitatea

Cercetarea s-a defășurat pe parcursul semestrului I (lunile octombrie-februarie) al anului școlar 2013-2014 pe un eșantion de elevi din ciclul primar. Elevii aparțin Liceului Teoretic ”Șerban Vodă” Slănic și sunt în clasa II. Rezultatele cercetării sunt înregistrate pentru a se demonstra că metodele interdisciplinare și activ- participative folosite în cadrul orei de Comunicare în limba română stimulează creativitatea elevilor.

În vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei formulate, voi cuprinde în cercetare următoarele eșantioane:

Eșantionul de participanți:

Eșantionul experimental: clasa a II-a , Liceul Teoretic ” Șerban Vodă” Slănic, Prahova, format din 22 elevi, 10 băieți și 12 fete.

Eșantionul de control: clasa a II-a , Școala Gimnazială Nr. 2, Slănic, Prahova, format, din 19 elevi, 11 băieți și 8 fete.

Nivelul de pregătire al colectivului este omogen din punct de vedere al posibilităților intelectuale, elevii provenind din familii care le oferă condiții necesare desfășurării actului învățării. Experimentul urmărește rezultatele obținute de elevii aceluiași eșantion, întru-un timp dat, folosind metode diferite și activitatea de muncă independentă și diferențiată stimularea creativității.

Subiecții provin atât din mediul urban cât și din mediul rural (fig. 1). Situațiile familiale și finaciare ale elevilor sunt bune spre foarte bune. Un singur elev din eșantionul experimental este de etnie rromă.

Figură 1

Metode și instrumente de cercetare

Metodele cercetării

Metodele didactice aplicate le-am selectat special pentru a răspunde principalelor cerințe ale investigației și cu scopul de a preîntâmpina eventuale erori în investigarea și prelucrarea materialului faptic. Pentru a putea confirma sau infirma ipotezele de la care am plecat în realizarea studiului meu, am folosit următorul sistem metodologic compus din:

metoda anchetei;

metoda observației sistematice;

metoda analizei produselor activității;

testele;

– metoda experimentului psihopedagogic / didactic, colectiv, de durată medie, desfășurat în trei etape: preexperimentală, experimentală, postexperimentală.

a) Metoda anchetei este cunoscută ca fiind o metodă de bază pentru a cerceta realitatea. Ancheta are la bază tehnici, instrumente interogative și procedee pentru culegerea informațiilor specifice.

Termenul "ancheta" vine din cuvantul francez "enquệte", derivat din latinescul "inquirere" ( a cauta cu grija, a se informa, a face cercetari). Chestionarul ( < fr. questionnaire<lat.quaestio = cercetare, cautare) denumeste o lista de intrebari privitoare la o problema, un fenomen sau o persoana) la care se raspunde in scris.Pedagogia a adoptat ancheta prin chestionar ca fiind o metoda de colectare a datelor, o metoda utilă în cercetările inteprinse pentru rezolvarea unor probleme intemeiate pe studiul informației, informație deținută de eșantionul implicat în cercetare. Informația poate fi obținută și prin anchetarea atitudinilor și comportamentelor subiecților. Nu numai sondarea opiniei in probleme scolare, ci – spre a invoca date din situatii experimentale naturale – si chestionarea celor care au participat sau au observat situatiile respective permite cercetarea unor probleme de baza pentru educatie, pentru invatamant.Metoda anchetei (chestionarea și convorbirea ) vizează acumularea unor date (opinii, dorințe, interese, aspirații) ce au legătură fie cu motivația învățării, fie cu dialogul profesor-elev în cadrul lecției. Prin folosirea acestei acestei metode se pot culege date importante despre volumul informațional și timpul necesar asimilării cunoștințelor, despre semnificația notei și succesului școlar.

In colectarea datelor cercetarii, de cea mai mare importanta o are instrumentul anchetei, chestionarul. Acestuia trebuie sa i se acorde o atenție sporită. Chestionarul trebuie să cuprindă întrebări corelate cu ipoteza cercetării, care să conțină indicatori preciși ce vor duce la rezolvarea problemei. De asemenea întrebările trebuie să fie accesibile, clare, să determine răspunsuri sincere și simple. Succesul unei anchete este dat în mare parte de sinceritatea răspunsurilor. Sunt recomandate întrebările cu răspuns multiplu, cu răspuns închis sau cu răspuns deschis. Metoda anchetei presupune și încercarea prealabilă a chestionarului pe un coletiv mai restrâns pentru a putea verifica validitatea sa, ca apoi să se treacă la definitivarea chestionarului.Adoptată sub dorice formă specială, metoda anchetei este larg utilizată în colectarea datelor specifice unei cercetări pedagogice și conduce la elaborarea unei lucrări unde pot fi analizate probleme diverse ale educației.

b) Metoda observației sistematice

Observația este „una din metodele de cunoaștere a personalității umane, care constă în consemnarea metodică, fidelă și intenționată a diferitelor manifestări de comportament individual sau colectiv, așa cum se prezintă ele în fluxul lor natural de manifestare.”

Observarea sistematică a activității și a comportamentului elevului este o metoda ce furrnizează cadrului didactic informații diverse, complete, utile ce nu ar putea fi obținute prin testele standard sau prin verificarea orală. Importanța acestei metode constă în faptul că ofera posibilitatea cunoașterii temenice e elevului, a progresului sau regresului în învățare înregistrat de fiecare elev în parte ( capacități formate și cunoștințe acumulate).Această metodă poate fi văzută și ca o adaptare a metodei observației psihopedagogice precum și a instrumentelor cu care aceasta lucrează.

Tehnicile cu care lucrează această metodă oferă oportunitatea cunoașterii progreselor înregistrate de elevi în învățare (cunoștinte, capacități acumulate și formate), oferă posibilitatea cunoașterii aptitudinilor de care dau dovadă elevii, interesului manifestat de fiecare în parte, și, nu în ultimul rând a atitudinii față de ceilalți. Tocmai de aceea se acordă un interes sporit acestei metode de cercetare. Respectare condițiilor de realizare a observației sistematice crește considerabil eficiența metodei. Printre condițiilr de realizare putem enumera: stabilirea scopurilor, operaționalizarea conținuturilor, utilizarea instrumentelor de înregistrare, sistematizarea constatărilor prin fișe de lucru, liste de verificare, scări de clasificare. Observația sistematică poate fi afectată de subiectivitatea profesorului dar acest lucru poate fi contracarat prin repetarea observației și coraborarea acesteia cu alte metode.

Metoda observației ne ajută să obținem informații detaliate despre lotul de subiecți, fără a intervenii prea mult în activitatea acestora, ceea ce ne oferă analiza corectă a comportamantelor și nu interacțiunea cu instrumentul de evaluare. Această metodă ne oferă și informații cu privire la starea emoțională a elevilor și la impactul asupra prestației elevilor. Aici putem evidenșia caracteristici care pot influența performanța elevilor: timiditatea, anxietatea, încrederea sau neîncrederea în sine. Observația este limitată la comportamante vizibile fiind astfel necesar să ne notam aceste comportamente în grila de observație, fără a emite însă judecăți de valoare. Notarea comportamentului contribuie însă la urmărirea evoluției anumitor aspecte particulare, pentru a vedea dacă reprezintă o obișnuință sau doar ceva trecător. Înregistrarea unui comportament se face pe baza unei grile/ protocol de observație, ce ne oferă o sistematizare a obiectivelor urmărite. După fiecare observație notată, putem insera și anumite comentarii care să ne ajute în evaluarea finală. Metoda observației a fost utilizată în perioada premergătoare dar și pe perioada desfășurării cercetării. Ea s-a desfășurat cu scopul de a suprinde comportamentul copiilor

c) Metoda analizei produselor activității

Reprezinta una dintre cele mai folosite metode in cercetarea școlară. Produs al cercetării poate deveni orice produs realizat de elev. Aplicând această metodă obținem informații despre capacitățile psihice ale copiilor ( dacă planul mental construit de copil/ elev are coerență, date despre forța imaginației, interesele elevilor, calitatea deprinderilor și priceperilor).Evaluarea produselor se face după criterii fixate. Astfel de criterii sunt: corectitudinea, originalitatea, complexitatea, expresivitatea. Pot fi analizate atât produsele ce sunt realizate în cadrul activităților libere dar si cele realizate în sarcini precise. In acest scop se recurge la sarcini de desen, compunere, constructiedeobiecte, etc

Această metodă furnizează informații cu privire la procesele psihice, trăsături de personalitate. Informațiile sunt date prin prisma obiectivizării produselor realizate: compuneri, creații literare, desene, referate, portofoliu, lucrări scrise, caiete de teme, piese, lucrări de creație tehnică, proiecte, etc. Rezultatele școlare ale elevilor „se oglindesc” în diferite documente cum ar fi: catalogul școlar, portofolii, rapoarte, carnete.

Activitatea instructiv-educativă este materializată în produsele realizate de elevi, produse ce îmbracă conținuturi și forme diferite în funcție de particularitățile vârstei elevilor. Putem afirm că produsele realizate de elevi sunt amprentă atât a cerințelor impuse de obiectele de învățământ, dar poarta și amprenta caracteristicilor individuale ale elevilor. Produsele activității pot fi cercetate atât în procesul lor de definitivare, cât și în forma lor finită. Folosind această metodă pentru a studia atitudinile, putem descoperi copii cu un mare potențial creativ, ceea ce va avea impact pozitiv în cadrul strategiilor educaționale și al tratării diferențiate a elevilor. Alte informații obținute prin intermediul acestei metode vizează: stilul realizării, nivelul și calitatea cunoștințelor, deprinderilor, caracteristicile observației, capacitatea de concentrare a atenției, profunzimea înțelegerii diferitelor materiale cercetate; spiritul de independență și inițiativă; capacitatea de reprezentare; capacitatea de aplicare în practică a cunoștințelor teoretice; bogăția vocabularului și precizia lui; unele trăsături temperamentale și caracteriale etc.

d) Testele

Testul, ca metodă de cercetare, constituie ,,o proba bine definita care implica o tema (sarcina) sau un grupaj de teme (sarcini) reunite pe baza unui criteriu unitar. Elementele sau temele care compun un test au capatat denumirea de itemi’’.Cadrul didactic poate folosi multiple metode de cercetare printre care și testul.

Testul este o metodă de cercetare ce poate măsura nivelul de dezvoltare al personalității copilului dar și dezvoltarea proceselor psihologice. Testele măsoară gradul de dezvoltare a inteligenței. Totodată testul este un instrument de investigare experimentală, o probă scurtă ce reprezintă o situație standardizată.

Testele răspund unor cerințe particulare și imediate. Aceste instrumente practice de cercetare au trecut, în ultimul timp, printr-o atentă și riguroasă verificare. Testul devine util dacă sunt cercetate ăn mod stiințific, aplicate și interpretate corect și dacă nu se exagerează valoarea rezultatelor.

Practica pedagogică pe care o desfășurăm în școală ne ajută să aplicăm aceste teste, să interpretăm concluziile la care ajungem pe baza acestor teste aplicate în mod gradat.Testele sunt compuse din serii de întrebări, de probe și sarcini școlare (teoretice și practice) cu caracter unitar. Acestea sunt utilizate pentru a stabili nivelul de dezvoltare a aptitudinilor senzorio-motorii, a inteligenței sau a dimensiunii personalității. Rezultatul realizat de un subiect la test, este evaluat în mod statistic, în raport cu rezultatele obținute de o colectivitate largă.

Testele pot fi clasificate astfel:

după administrare – individuale sau de grup.

dupăsarcina psihodiagnostică și aspectul vizat- teste de personalitate (temperament, interes, caracter, afectivitate) și teste de randament sau de eficiență.

după tipul de răspuns- teste cu răspuns liber și teste cu răspuns la alegere.

Dacă este îmbinat cu alte metode, testul devine instrument de evaluare a cunoștințelor și a comportamentului subiecților, dar și instrument de sondaj.

Spunem ca testele sunt instrumente indinspensabile, fundamentale de psihodiagnoza. Nu trebuie însă să credem că sunt infailibile. ,,Testele, atentioneaza R. Meilli, nu sunt numai instrumente de psihodiagnostic, ci înainte de toate, mijloace de culegere și reunire de informții asupra subiectului. Valoarea lor depinzând de o interpretare corecta, certă a viitoarelor realizari ale individului, uzând doar de premiza rezultatelor relevate de test și a reușitei in direcția prescrisa a unor subiecti anterior testati.”

În realizarea studiului meu, am aplicat metoda testelor la începutul anului, în cadrul evaluarilor inițiale, pentru a putea observa nivelul cunștințelor, achizițiilor cu care elevii pășesc în clasa a II-a. Am putut observa astfel în ce măsură elevii și-au însușit cunștințele transmise pe mine pe tot parcursul clasei I, stadiul de dezvoltare în care se afla înclinațiile si aptitudinile specifice dar și ce anume s-a uitat pe parcursul vacanței de vară. .

e) Metoda experimenului

Experimentul este metodă de cercetare ce are la bază provocarea unui fapt psihic, în condiții binedeterminate cu scopul de a verifica oipoteza. Este apreciată ca ,,cea mai importantă metodă de cercetare, deoarece furnizează date precise și obiective”

Experimentul este o metodă de cercetare integrală, folosită și în științele experimentale și în cele de observație. Exeprimentul constă în efectuarea de experiențe cu scopul de a controla sau a verifica valoarea unei idei exprimentale. Claude Bernard , definește experimentul, drept o observație provocată, în scopul efectuării unui control.

Metoda experimentului are la bază o stare activă a subiectului, implică o activitate metodică orientată spre verificarea ipotezei propuse. Este o activitate intelectuală diversificată și complexă, ce are ca scop provocarea, organizarea, interpretarea și înțelegerea unui fenomen. În cadrul experimentului, observația este păstrată ca o fiind o condiție esențială, un izvor al ipotezelor, o sursă completă de informații ce provin din porvocarea intenționată a faptelor.

În comparație cu observația, unde cel ce cercetează așteaptă apariția și manifestarea fenomenului studiat, experimentul recurge la provocarea deliberată a manifestării fenomenului și la deversificarea condițiilor de manifestare. În științele socio-umane, experimentul constă în analiza efectelor unor variabile independente asupra variabilelor dependente într-o situație controlată, în scopul verificării ipotezelor cauzale. Factorul cu care operează și pe care-l variază experimentatorul constituie variabila independentă, iar modificările ce s-au produs și care urmează să fie măsurate și explicate constituie variabila dependentă .

În realizarea cercetării mele au descurs la următoarele variabile independente și dependente:

Variabila independentă:

Utilizarea sistematică a metodelor interactive cu scopul de a stimula creativitea: brainstormingul, cubul, rețeaua personajelor, cadranele, metoda ”pălăriilor gânditoare”, cvintetul, diagrama “Venn Euler”, explozia stelară, ciorchinele, știu-vreau să știu-am aflat, jocul didactic și a unor tehnici de stimulare a creativității.

Variabila dependentă:

Deprinderi pentru dezvoltarea creativității;

Performanțe școlare și comportamentale;

Deprinderi sociale;

Gradul de implicare a elevilor în timpul lecțiilor;

Deprinderi de utilizare a metodelor interactive ca instrumente pentru o predare-învățare-evaluare /autoevaluare eficiente

Experimentul poate îmbrăca mai multe forme:

1. Experiment de laborator oferă cercetătorului cele mai bune condiții de folosire a variabilelor și totodată deține controlul lor.

2. Experiment natural/ pedagogicbazat pe observație dirijată, provocată.

3. Experiment de explorare ( investigare, cunoastere), cu scopul descoperirii unei relații ce poate exista între două alternative.

4. Experimentul de verificare sau confirmare, este tipul fundamental având ca scop verificarea unei ipoteze formulate în prealabil.

5. Experiment pilot (de proba) , sub forma unei repetiții generale, unde cercetătorul verifică modul cum se lucrează, condițiile desfășurării exerpimentului, tehnicile de adunare adatelor și de prelucrare a răspunsurilor.

Experimentul psihopedagogic este de două tipuri: constatativ și formativ. Experimentul constatativ are în vedere consemnarea unor situații iar experimentul formativ presupune o intervenție cu scopul de a se produce unele schimbări și se introduce astfel factorul de progres.

Pentru a verifica eficiența unei metode didactice trebuie să parcurgem următoarele etape:

• Testarea inițială al eșantionului experimental;

• Introducerea factorului de progres pe eșationul experimental;

• Testarea finală eșantionului experimental.

În realizarea cercetării mele am folosit ca metodă principală de investigare, experimentul, cu scopul de a stimula creativitatea elevilor la disciplina Comunicare în limba română. Experimentul s-a desfășurat în trei etape:

• Etapa constatativă- are rolul de a stabili nivelul existent în momentul inițierii experimentului psihopedagogic, la eșantionul experimental. Etapa a avut loc în perioada 15- 30 octombrie.

• Etapa formativă – a constat în introducerea metodelor didactice interactive și a strategiilor interdisciplinare la disciplina Comunicare în limba română, ca factor de progres privind stimularea creativității. Aceasta s-a desfășurat în perioada 7 noiembrie 2013-15 ianuarie 2014.

• Etapa evaluativă – a costat în eșantionului experimental având ca punct de plecare testele inițiale dar cu un grad mărit de dificultate și s-a desfășurat în perioada 16-02 februarie 2014.

3.4.2 Instrumente de cercetare

Pentru a obține informații în legătură cu personalitatea elevilor, cu nivelul de cunoștințe și competențe ale acestora, cu comportamentele și gradul de implicare al lor în procesul educativ, am folosit ca instrumente de cercetare:

– testele pedagogice de cunoștințe;

– fișele de lucru;

– chestionarul.

Aceste instrumente, în marea lor majoritate, au fost preluate și adaptate conținuturilor vehiculate, particularităților elevilor și obiectivelor vizate.

Etapele cercetării

Etapa constatativă (preexperimentală)

Eșantionul de conținut:

Aria curriculară: Limbă și comunicare

Disciplina: Comunicare în limba română, clasa a II-a.

Unități tematice: ”Acum e toamnă, da!”, ” Cu alai de frunze”, ” Baba Iarnă intră-n sat. „ Ca un roi de fluturi albi.”

În cadrul acestei etape am stabilit cadrul cercetării, am formulat ipoteza și am alcătuit eșantionul de subiecți, am ales metodele și tehnicile de cercetare, am aplicat testarea situației experimentale și a tehnicilor de cercetare,am înregistrat datele și am stabilit strategia desfășurării experimentului.

Evaluarea inițială

Punctul de plecare în stabilirea strategiei didactice abordate a fost evaluarea inițială. Datele cuprinse în aceste evaluări, au putut duce la analizarea saltului înregistrat de elevi până în momentul aplicării probelor, probe ce au stat la baza cercetării mele.

Testul inițial aplicat a cuprins itemi care vizau în mod special originalitatea elevilor, fluența și flexibilitatea în exprimare și imaginația creatoare.

Test inițial

Data: 20 octombrie 2013

Clasele: a II-a

Obiectul: Comunicare în limba română

Subiectul: „Toamna arămie”

Scopul: cunoașterea potențialului creativ al elevilor

CAPACITĂȚI;

Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris ( citire/lectură )

Dezvoltarea capacității de exprimare scrisă

SUBCAPACITĂȚI:

Desprinderea informațiilor esențiale dintr-un text citit

Scrierea corectă a literelor, silabelor, cuvintelor, enunțurilor

Utilizarea sensului cuvintelor noi în enunțuri proprii

Utilizarea de convenții ale limbajului scris (semnul de exclamare, linia de dialog, două puncte, virgula) în cadrul unei compuneri

Obiective :

O1-să găsească în 5 enunțuri, o continuare originală a povestirii;

O2 -să desprindă morala textului dat;

O3 – săprezinte, în 3 enunțuri, informații despre personajele povestirii;

O4 – să alcătuiască propoziții cu antonimele cuvintelor date;

O5 – să găsească cuvinte care să rimeze cu versurile date și să dezlege ghicitorile;;

O6- să explice sensul cuvintelor subliniate;

O7 –să realizele o compunere originală și creativă pornind de la întrebarea data.

ITEMI

Se dă textul:

„Cât e vara de lungǎ, greierele a cântat și a dansat fǎrǎ griji. O invitǎ și pe furnicǎsǎ i se alǎture.

Furnica i-a rǎspuns:

– Mai bine ai aduna ceva provizii pentru cǎ iarna se apropie.

– Nu-mi pasǎ mie de iarnǎ! Soarele ne încalzește așa de bine și-i atâta mâncare în jur!

Nu trecu mult și au venit vântul, gerul și zǎpada. Greierele, înghețat și flǎmând s-a trezit cǎ moare de foame.

Găsește, în 5 propoziții, o continuare potrivită acestei povestiri.

Care este „învățătura” acestei povestioare?

Scrie 3propoziție în care să spui ce informații cunoști despre greier și despre furnică.

Alcătuiți câte o propoziție cu opusul cuvintelor: vrednic, flămând, vesel:

a)……………………

b)……………………

c)…………………….

Completează versurile astfel încât să-i găsești rima potrivită, apoi dezleagă ghicitoarea.

a. ”Anotimpul frunzelor …………..,

Lăzilor cu roade încărcate.

Anotimpu-n care noaptea crește

Și în care vremea se ………….. ” .

(_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _)

b. ”Frunzele pe ………….

Au îngălbenit

Plouă, plouă-ntruna

Cine a …………..?

(_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _)

Explică sensurile cuvintelor subliniate:

”Azi vă dau o veste bună:

Vor cânta sub clar de lună,

Îmbrăcați în frac și veste

Greierași din trei orchestre.”

…………………

veste

………………….

”Să poți vedea lei în junglă

Trebuie valută-n pungă,

Dar la zoo, dragii mei,

Te costă doar câțiva lei.”

…………………

lei

………………….

Spune mai pe scurt:

Ioana și-a adus aminte că trebuie să-și facă tema.

Ioana și-a …………. că trebuie să-și facă tema.

Ursul a fost tras pe sfoară de vulpe.

Ursul …………… ………de vulpe.

Fetița plângea cu lacrimi de crocodil.

Fetița plângea …………………….. .

Realizează un scurt text (o compunere) pornind de la întrebarea: „Frunzele toamnei pot organiza un concurs de dans ?”. Găsește un titlu.

Aprecierea compunerilor se va face după următoarele criterii:

Scrierea titlului compunerii

Așezarea corectă a textului în pagină

Respectarea alineatelor corespunzătore celor trei părți

Prezentarea acțiunilor într-o ordine firească

Scrisul citeț

Scrierea corectă a cuvintelor

Descriptori de performanță

Interpretare

Matricea de specificații a testului :

Rezultatele testului:

Eșantionul de control

Figură 2

Eșantionul experimental

Figură 3

Interpretând rezultatele obținute, analizând infomațiile culese în urma aplicării testului inițial, a produselor elevilor, portofoliilor, din observarea sistematică a elevilor, a situației școlare a elevilor, dar și din discuțiile purtate cu cadrul didactic ce predă la clasa cuprinsă în eșantionul de control, am constatat că nu există diferențe majore între cele două eșantioane. Acest lucru sepoate observa și din diagrama de comparație a rezultatelor. Menționez că eu sunt cadrul didactic ce predă la clasa ce constituie eșantionul experimental.

Comparația rezultatelor obținute de cele doua eșantioane:

Figură 4

3.5.2. Etapa experimentală

În această etapă am utilizat metode și tehnici de stimulare a creativității și am promovat învățarea interactivă și interdisciplinară, asupra eșantionului experimental. Maniera de lucru la eșantionul de control a fost una obișnuită, neinfluențată de variabila independentă, ca în cazul eșantionului experimental.

Am dorit să implementez fiecare metodă în mod transparent, prezentându-i esența, valențele, denumirea și variantele, asfel încât elevul să descopere utilitatea metodei și în alte situații, atunci când experiența de învățare o cere. Am încercat de asemenea să creez un mediu școlar propice dezvoltării creativității, eliminarii factorilor ce ar putea duce la blocarea creativității și, nu în ultimul rând, am căutat să apreciez efortul fiecărui copil sau grupă, realizând evaluarea muncii acestora într-un mod deschis, dialogat.

În perioada experimentului, pe lângă metodele și tehnicile interactive și interdisciplinare utilizate am mai organizat:

Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea creativității;

Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea fluidității;

Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea originalității;

Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea capacității de sinteză;

Exerciții – joc de îmbogățirea a vocabularului.

Pentru a putea observa obiectiv cât de creativi sunt elevi în sarcinile de lucru date, în modul lor de lucru dar și în timpul liber, în activitățile liber alese de ei, am conceput o grilă de verificare a creativității, o grilă de evaluare criterială a creativitătii. Prin intermediul acestor grile am reușit să culeg date importante despre fiecare elev în parte.

Grilă de verificare a creativității

Grilă de evaluare criterială a creativității

Metode și tehnici de stimulare a creativității elevilor aplicate în perioada experimentală la disciplina Comunicare în limba română:

BRAINSTORMINGUL

In traducere directă "furtună în creier" sau "asalt de idei", este o metodă utilizată pentru ajuta pe copii să emită cât mai repede, cât mai multe idei, fără a se lua inițial în considerație valoarea acestor idei.

Este cea mai simplă metodă de a stimula creativitatea și de a genera noi idei într-un grup; se poate practica oral și se folosește pentru a găsi cât mai multe soluții la o problemă.

Etapele brainstormingu-lui:

1. Se hotărește tema brainstorming-ului și se formulează ca întrebare;

2. Comunicarea sarcinii de lucru;

3. Comunicarea regulilor

4. Activitate frontală de prezentare a ideilor

5. Inregistrarea ideilor

6. Evaluarea ideilor

În cadrul lecției de Comunicare în limba română, am folosit această metodă la Unitatea tematică ” De vorbă cu Iarna”. Întrebările adresate elevilor au fost următoarele:

Ce s-ar întampla dacă nu ar mai ninge niciodată?

La ce anume vă gandiți când auziți cuvântul ”iarnă”?

Ce cuvânt ați inventa pentru anotimpul geros dacă nu ar exista cuvântul ”iarna”?

Cum putem ajuta iarna păsările?

Găsiți sinonime pentru ”zăpadă”.

Ce activități realizați în timpul iernii?

Ce s-ar întâmpla dacă după anotimpul iarna ar veni anotimpul toamna?

Cum ar fi afectată viața locuitorilor planetei, în acest caz?

Am notat pe tablă toate ideile generate (inclusiv pe cele care nu au legătură cu subiectul sau par "trăsnite") în ordinea rostirii lor. Pe parcursul activității, nimeni nu a făcut aprecieri la adresa ideilor emise și nimeni nu a fost obligat să vorbească. Exercițiul s-a oprit în momentul în care am observat că ideile elevilor ”s-au secat”. Am trecut la etapa de evaluare calitativă a ideilor oferite (analiza soluțiilor, ordonarea lor în funcție de realismul lor, eliminarea celor incompatibile cu problema sau cu posibilitățile momentane etc). Elevii au fost invitați să reflecteze asupra ideilor și să analizeze care dintre ele este mai aproape de realitate și în concordanță cu subiectele date. Toate ideile au fost acceptate și elevii au votat cea mai bună idee formulată.

METODA “PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE”

Este o metodă de stimulare a creativității ce are la bază roluri ce trebuie interpretate de elevi ce își exprima astfel liber gândirea. Ideile elevilor trebuie să fie în acord cu semnificația culorilor pălăriilor ce definesc rolul.

Etape:

• Se formează un grup de 6 copii.

• Se împart palariuțele gânditoare;

• Se prezintă de către învățătoare o situatie cât mai concis formulată pentru a fi înțeleasă de copii.

• Copiii dezbat situația/ cazul expus tinând cont de culoarea palariei care definește rolul.

Semnificația culorilor

• Pălăria albastră – Liderul, cel ce conduce activitatea, responsabil cu controlarea discuțiilor. Tot el este cel ce concluzionează asupra ideilor, clarifică nelămuririle.

• Pălăria albă – Povestitorul, face rezumatul textului, prezintă obiectiv situația fiind neutru.

• Pălăria roșie – Este cel ce își exprimă emoțiile, sentimentele, supărarea, față de personajele întâlnite, nu se justifică – spune ce simte.

• Pălăria neagră – Criticul, cel ce găsește aspectele negative a întâmplărilor, exprimă doar judecăți negative – identifică greșelile

• Pălăria verde – Gânditorul, care oferă soluții alternative, idei noi, dă frâu imaginației , generează idei noi.

• Pălăria galbenă – Creatorul, simbolul gândirii pozitive și constructive, explorează optimist posibilitățile, crează finalul – efortul aduce beneficii.

Am folosit această tehnică în cadrul lecției ” Punguța cu doi bani” povestire după Ion Creangă. In cadrul acestei lecții, elevii au avut următoarele roluri în cadrul metodei:

Pălăria albă – povestește pe scurt textul povestirii;

Pălăria albastră – caracterizeză personajele povestirii: moșul, în contradicție cu baba: buna la suflet, darnic, prietenos, în timp ce baba este rea, egoistă. arată ce se întâmplă când oamenii nu se ajută între ei;

Pălăria roșie – arată cum cocoșul, deși izgonit de acasă, își iubește stăpânul care l-a îngrijit atâta timp și pleacă în lume ca să-l ajute să aibă o viață mai bună. Își exprimă compasiunea față de găină, care trăiește lângă o persoană egoistă. Este bucuroasă că până la urmă binele a învins, că moșul a devenit bogat cu ajutorul cocoșului care s-a întors acasă victorios.

Pălăria neagră – critică atitudinea babei, care trebuia să împartă cu moșul tot ce avea și trebuia să-l trateze și pe cocoș cu aceiași atitudine ce o avea față de găină. Consideră că moșul trebuia să nu dea dovadă de lașitate și să nu își trimită cocoșul de acasă. Aceiași părere o are și despre babă. Este supărată și pe boierul ce a vrut să-i facă rău cocoșului cu scopul de a-i lua banii.

Pălăria verde – acordă variante personajelor: baba putea oferi moșului un ou și astfel cocoșul scapa de pericolele prin care a trecut. Totodată moșul putea fi mărinimos și să împartă averea dobândită cu baba astfel încât gaina scapa de chin

Pălăria galbenă – găsește alt final textului: Baba i-a oferit moșului ouă și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Cocoșul îi dădea boierului punguța cu bani și se întorcea acasă. Găina ar fi putut găsi și ea o punguță cu bani.

Cu ajutorul acestei metode am reușit să îi fac pe elevi să comnunice făra a avea rețineri, să vorbească liber dar să respecte senificațiile culorilor. Elevii au reuțit să-si exprime sentimentele, au evitat greșelile, au luat decizii, au experimentat un alt mod de gândire.

CIORCHINELE

Această metodă exersează gândirea liberă a elevilor în cadrul unei teme și duce la

realizarea de conexiuni între idei deschizând astfel căi de acces și reamintind cunoștințe acumulate anterior. Prin intermediul acestei metode se realizează asociații de idei noi, elevul cunoaște propriul mod de înțelegere a unei teme și integrează informațiile dobândite în cadrul activităților, în ciorchinele realizat inițial, completândul cu noi informații.

Am folosit această metodă în cadrul Unității tematice ” Cu alai de frunze” pentru a consolida totodată cunștințele acumulate în clasa pregătitoare, despre anotimpul toamna. Etapele au fost următoarele:

Am scris pe tabla/ coli un cuvânt – toamna- în partea de sus la coli

Elevii au avut ca sarcină de lucru să emită idei despre această temă, cu condiția ca fiecare cuvânt să exeplifice o acțiune ce este săvârșită în special în acest anotimp.

A doua sarcină a fost ca ideile emise să fie doar cuvinte ce denumesc lucruri sau ființe legate de cuvântul toamna.

METODA CUBULUI

Prin intermediul acestei metode, elevii își exersează capacitatea de a selecta informații, de a comunica idei creative și de a desprinde comportamente de învățare necesare în viața de școlar. Avantajele metodei sunt acelea că permite ca sarcinile de învățare să fie diferențiate, stimulează creativitatea și gândirea logică, sporește eficiența învățării, elevii putând învăța unii de la alții. Etapele metodei sunt:

Se anunță tema ce trebuie dezbătută;

Se împarte clasa în 6 grupe;

Se prezintă cubul realizat din carton sau alt material cu fețele în diverse culori

Fețele cubului sunt notate cuvintele:

a)”descrie”;

b)”compară”;

c)”asociază”;

d)”analizează”;

e)”aplică”;

f)”argumentează”.

Fiecare membru din grup are câte un rol.

Am folosit această metodă în cadrul lecției ” Povestea curcubeului” după Mircea Micu astfel:

DESCRIE cum a luat naștere curcubeul prin căderea stelelor pe Pământ.

COMPARĂ următoarele cuvinte folosite de scriitorul Mircea Micu în text: stelele, soarele, curcubeul, rouă! Iată cum au rezolvat elevii sarcina de lucru:

● stelele………….(ca prințesele cerului); curcubeul……………..(ca o șosea fermecată)

● soarele ………………( ca o minge de aur); roua………….(ca lacrimile nopții)

3. ASOCIAZĂ înțelesul pe care îl exprimă fiecare propoziție cu ajutorul semnelor de punctuație corespunzătoare!

Păsările, văzând că steluțele sunt supărate le-au întrebat

 Drăguțelor de ce sunteți așa supărate

 Pentru că ne lipsește cerullunavăzduhul

4.ANALIZEAZĂ din ce culori era compus curcubeul.

5.APLICĂ cunoștințele legate de scrierea corectă a cuvintelor subliniate din următoarele propoziții:

a) Stelele sau/s-au trezit pe pământ .

b) Împăratul/ Înpăratul cerului era tatăl stelelor.

6.ARGUMENTEAZĂ:

● De unde vin culorile curcubeului?

● Care este mesajul transmis de text?

DIAGRAMA VENN EULER

Este o metodă grafică prin intermediul căreia elevii pot compara evenimente, fapte,

personaje. Am folosit această metodă în perioada experimentală în mai multe activități de învățare, de fixare a cunoștințelor. Cu ajutorul acestei metode am putut dezvolta la elevii mei capacitatea de ierarhizare a unor termeni, de înțelegere a relațiilor dintre personaje, evenimente, capacitatea de a argumenta o temă. Această metodă este formată din două cercuri suprapuse parțial în care se prezintă asemănările și deosebirile dintre doua aspect, teme. În spațiul suprapus sunt asemănările iar în spațiile libere se scriu deosebirile.

Aplicație practică:

Am folosit această metodă în cadrul lecției ” Poveștile copilăriei mele” , tema fiind

” Personaje curajoase/ Personaje fricoase” întâlnite în poveștile citite, unde elevii au avut de parcurs următoarele etape:

Fiecare elev completează cercurile cu informațiile referitoare la conținuturile de comparat,în zona suprapusă notează asemănările;

Se prezintă produsele ,se afișează,se analizează, se corectează.

Se realizează o evaluare formativă.

Diagrama Venn Euler

EXPLOZIA STELARĂ

Această tehnică se folosește în special pentru stimularea creativității elevilor dar și ca metodă de relaxare deoarece copiilor le place foarte mult să pună întrebări. Metoda se bazează pe formularea de întrebări ce ajută la rezolvarea de probleme si noi descoperiri. Explozia stelară are ca obiective:

formularea de întrebări și realizarea de conexiuni între ideile descoperite de copii în grup prin interacțiune și individual pentru rezolvarea unei probleme .

dezvoltă și stimulează creativitatea individuală și de grup , exprimarea liberă , spontaneitatea ;

Această metodă am utilizat-o în cadrul lecției ” Crăiasa Zăpezii” de Hans C. Andresen. Copiii stau așezați în semicerc propun problema de rezolvat . Pe steaua mare se desenează sau se scrie ideea centrală. Pe celelalte cinci steluțe se scrie câte o întrebare de tipul : CE ? CINE? UNDE ? DE CE ? CÂND ? , iar cinci elevi extrag câte o întrebare. Fiecare copil din cei cinci își alege câte trei , patru colegi organizându-se astfel în cinci grupuri. Grupurile cooperează în elaborarea întrebărilor. La expirarea timpului, copiii revin în semicerc în jurul steluței mari și comunică întrebările elaborate, fie un reprezentant al grupului, fie individual, în funcție de nivelul grupei. Copiii celorlalte grupe răspund la întrebări sau formulează întrebări la întrebări. Se apreciază întrebările, copiilor, efortul acestora de a elabora întrebări corecte precum și modul de cooperare și interacțiune. Am folosit această metodă în cadrul acestei lecții deoarece am avut ca scop fixarea conținutului poveștii pe fragmente prin formularea de întrebări specifice exploziei stelare. Întrebările formulate au fost următoarele:

UNDE se jucau copii?

CINE l-a răpit pe băiat?

DE CE devenise băiatul obraznic?

CE au văzut copii la geam?

CÂND a fost răpit băiatul?

Elevii au putu formula cât mai multe întrebări pe marginea textului, pornind de la cuvântul scris pe steluță.

METODA ȘTIU/ VREAU SĂ ȘTIU/ AM AFLAT

Metoda presupune o abordare interactivă a învățării, ce mobilizează întreg colectivul de elevi prin caracterul ei interdisciplinar. Este o modalitate pragmatică de abordare a textului ducând la clarificare a ceea ce se știe, ceea ce nu se știe și ceea ce urmează a fi aflat. Am aplicat metoda astfel: am trecut în revistă ceea ce elevii știau despre obiceiurile de Crăciun, dat fiind faptul că ne aflam la activitatea de învățare numită ” Obiceiuri strămoșești”. Am trecut la formularea de întrebări pe care urma să le găsim răspunsul în lecție. Elevii au întocmit o listă cu ceea ce știu despre lecție și cu ceea ce ar dori să afle. S-a dat un tabel cadru cu trei coloane astfel:

Elevii completează prima coloană cu noțiunile ce le știu din lecție. Li se cere câtorva elevi să spună celorlati ce au scris pe listele lor, iar în tabelul de pe tabla se vor nota lucrurile cu care toti sunt de acord.

După completarea primei coloane a tabelului li se va cere elevilor să formuleze întrebări despre lucrurile despre care nu sunt siguri. Aceste întrebări pot aparea în urma dezacordului privind unele detalii sau pot fi produsul curiozității elevilor. Ele vor fi trecute în coloana din mijloc.

În continuare li se va cere elevilor să citeasca un text pe tema lecției. Dupa lectura textului, se va reveni la întrebîrile pe care le-au formulat înainte de a citi textul și pe care le-au trecut în coloana “Vreau să știu”. Se va verifica la care întrebări s-au găsit răspunsuri și se vor trece aceste răspunsuri în coloana “Am invatat”. În continuare elevii vor verifica ce alte informații au găsit în text și care nu au legătura cu niciuna din întrebările puse la început și le vor trece și pe acestea în coloana “Am învățat”

METODA CADRANELOR

Este un demers didactic folosit adesea în activitășile de consolidare și de recapitulare, făcându-se apel la toate disciplinele. Cadrul didactic este cel ce coordonează activitatea, enunță și explică sarcinile de lucru și împarte în patru cadrane foaia/ planșa de lucru.

Aplicând această metodă, elevii vor putea dovedi creativitate și originalitate, dezvoltându-si gândirea creativă și imaginația. Vor putea utiliza noțiunile dobîndite anterior și vor căpăta încredere în forțele proprii.

Am aplicat metoda aceasta într-o lecție de recapitulare ” Silaba și cuvântul”. Am împarțit foaie de lucru în patru cadrane, fiecare cadran având o cerință dinstinctă, astfel:

CVINTETUL

Metoda cvintetului este o metodă modernă ce pune accent pe capacitățile creative ale elevului. Cvintetul este o poezie ce presupune că autorul sintetizează informații, conținuturi în exprimări clare ce descriu, prezintă reflecții asupra unui subiect. Aeste compusă din 5 versuri și are la bază reguli stricte ce trebuie respectate de către elevi. Pentru crearea cvintetului se acordă timp de lucru de maxim 7 minute. Elevilor lise oferă un subiect, cuvînt-cheie legat de lecția curentă, iar aceștia trebuie să dovedească, în timpul dat că pot fi creativi și receptivi la cele discutate. După aplicarea ei cu suuces în clasa mea, am constata că este o metodă foarte plăcută de elevi.

Structura: – are un titlu

1. Primul vers este un singur cuvânt- cheie (substantiv);

2. Al doilea vers este format din două adjective care descrie ceva;

3. Al treilea vers este format din trei verbe ( de obicei la gerunziu);

4. Al patrulea vers este format din patru cuvinte și exprimă păreri, sentimente față de subiectul în cauză;

5. Al cincilea vers este un cuvânt care exprimă esența problemei

Am utilizat meoda în cadrul mai multor lecți datorită faptului că elevii cereau acest lucru. Un model de aplicație practică este următorul: în cadrul lecției ” Frumoasa și înțeleapta carte” de Marcela Peneș, cuvântul-cheie a fost ” carte”.

CARTEA

frumoasă înțeleaptă

venind aducând jucând

Este model de comunicare.

PRIETENĂ BUNĂ

Un alt exemplu de aplicație practică a avut loc în cadrul lecției ” Crăiasa Zăpezii” de H.C.Andresen, iar cuvântul central a fost ” Crăiasa Zăpezii”

CRĂIASA ZĂPEZII

frumoasă de gheață

crescând privind zburând

Regina fulgilor de zăpadă

FULG DE NEA

JOCUL DE ROL

Jocul de rol reprezintă o ocazie de învățare a rolurilor sociale, este un instrument atitudinal. El imprimă lecțiilor de comunicare un ritm mai agitat, copiii se mișcă repede, vorbesc, se deprind cu o ambianță de lucru în care respectul pentru ceea ce spune partenerul de dialog să fie o condiție a comunicării.

În continuare prezint o secvență dintr-un demers didactic ăn care am folosit jocul de rol

Textul – suport „Balada unui greier mic" de George Topârceanu

Tema jocului: ,,Acuzați-l si apărați-l pe greier."

Tipul jocului de rol: de decizie.

Prin intermediul acestui joc de rol, mi-am propus să dezvolt capacitățile de exprimare orală, să ajut elevii să-și adapteze vorbirea ăn diferite situații de comunicare, să manifrste independență, sa-și asume roluri importante unde pot lua decizii asupra

După discutarea conținutului poeziei am propus copiilor această situație de învățare. Le-am sugerat să-și imagineze că furnica îl dă în judecată pe greier și se prezintă împreună în fața judecătorului. Am stabilit care sunt acuzațiile ce i se aduc greierului și personajele ce participă la acest „proces".

Sub îndrumarea mea elevii își aleg rolurile și se stabilesc „actorii", furniza, greierul, procurorul, judecătorul și avocații. Ceilalți copii vor fi „observatori". Ei vor analiza decizia pe care o va lua judecătorul. Am atras atenția că pe parcursul ,procesului" participanții trebuie să adreseze întrebări, să formuleze răspunsuri clare și corecte, să-și exprime părerile pentru rezolvarea,,cazului". Nu am intervenit în joc decât pentru a stimula pe cei mai timizi.

Greierul și furnica și-au prezentat activitatea desfășurată vara. Procurorul a susținut acuzațiile fumicuței, iar avocatul apărării a adus argumente pentru a susține nevinovăția inculpatului. Judecătorul ia decizia finală.

Am făcut aprecieri asupra modului de desfășurare a jocului, apoi am solicitat „observatorilor" să-și exprime părerile în legătură cu sentința dată.

Datorită multiplelor efecte formative pe care această metodă le are, am utilizat-o deseori, organizând jocuri de rol cu temele: „Cine este vinovat – veverița sau ciocănitoarea? („Cioc! Cioc! Cioc!" de Emil Gârleanu; „Doi prieteni"; „La magazin", „ În familie")

Dramatizarea.

JOCUL DIDACTIC

Indiferent de vârsta elevului, jocul didactic a fost, este și va rămâne o strategie mereu inovativă și poate cea mai plăcută de elevi. Prin joc, învățarea de tip “stocare”, va deveni o învățare de tip “arbore”. Prin acest tip de învățare, elevii vor găsi legături logice, funcționale între cunoștințele dobândite și competențele ce urmează a fi formate, iar apoi dezvoltate.

Jocul didactic poate fi adaptat stilurilor de învățare ale fiecărui elev și inteligențelor multiple. Jucându-se, copilul participă activ la activitățile școlare, este interesat, iar sarcinile de lucru i se par mai ușoare. Pe parcursul etapei experimentale am folosit cel mai adesea jocul didactic pentru că am observat că rezultatele în urma aplicării jocurilor didactice, sunt notabile, dar mai ales pentru starea de bine ce o primeau elevii.

Exemple de jocuri didactice folosite:

Jocul cuvintelor- folosit pe parcursul mai multor lecții. Cerinte:

Ordonează cuvintele pentru a forme propoziții. Atenție la semnele de punctuație !

Iarna, a adus, mari, fulgi, de, zăpadă …………………………………………………………..

Copiii, să , plece, se, pregătesc, la , urat ………………………………………………………….

Vine, Moș, Crăciun ,?……………………………………………………………………………..

Ura, ninge, !………………………………………………………………………………………..

Steluțe, sclipitoare, ce, bradul, are, !…………………………………………………………….

Copii, ce, știții, colinde, ?…………………………………………………………………………

Cuvântul interzis. Joc didactic ce dezvoltă vocabularul și imaginația creatoare a elevilor. Regula jocului este aceea că elevii trebuie sp răspundă întrebărilor fără a rosti cuvântul interzis.

La întrebarea: „Despre ce anotimp vorbesc versurile?”

„ Ninge liniștit afară,

Timpul e de săniuș

Hai, copii, ca și-altă dată

S-a făcut alunecuș.”

Copiii au răspuns astfel: „despre anotimpul în care pământul este îmbrăcat în haina albă de nea, în care împodobim bradul de Crăciun, plecăm cu Sorcova.

Schimbă litera. Joc didactic ce are ca regulă ca elevii să schimbe prima literă sau ultima literă a cuvintelor date cu scopul de a forma alte cuvinte.

Toc- soc, loc, joc, coc

Tort- port, mort

Lac- lan, las, lat

Casă- cară, cană

Alte jocuri didactice utilizate au fost: “Strategia alfabetului”, “Eu spun una, tu spui multe”, „Dacă nu-i așa, cum e?”, “Pot însemna și altceva?”, “Ce știi despre mine?” etc.

REȚEAUA PERSONAJELOR

Este o metodă grafică ce ne ajută să caracterizăm personajele textelor literare și unde putem argumenta descrierea. Are ca punct central de pornire un cerc unde este scrie personajul ce urmează a fi caracterizat. În jurul cerului central sunt cercuri satelit unde se scriu cuvinte ce caracterizeză acel personaj. Am folosit metoda în cadrul lecției ” Ploaia de stele” după Frații Grimm. Ca obiectiv, elevii aveau de caracterizat personajul principal al lecturii, fetița orfană. Cerința activității a fost următoarea:

Caracterizați fetița din textul studiat și argumentați descrierile făcute, ținând cont de informațiile oferite de text.

Din categoria tehnicilor de stimulare a creativității am utilizat compunere de poezii, completare de rebusuri, schimbarea finalului unui text, utilizarea de expresii neobișnuite, completarea unor rime, realizarea de dialoguri, prilej cu care elevii au fost puși în situații imprevizibile, fiind nevoiți să apeleze la fantezia și imaginația lor.

Exemple de dialoguri dintre:

Bradul de Crăciun și cel ce a venit să-l taie;

Moș Crăciun și copiii;

Elevii și Zâna Toamnă;

În continuare prezint câteva exemple de compuneri realizate de elevi în spiritul metodelor de stimulare a creativității.

Trăiesc printre stele!;

Sunt Alba-ca- zăpada.

Crăciunul într-o familie ciudată.

Schimb de roluri.

Moș Crăciun e tatăl meu.

La clasa experimentală, după fiecare unitate de învățare în care am utilizat metode interactive, a avut loc o recapitulare finală, însoțită de o evaluare formativă. După ce am comparat rezultatele obținute la testul inițial cu rezultatele obținute la testul final, am putut observa o creștere a calificativelor bune, ceea ce mă motivează să continui în aceiași manieră.

Pe lângă rezultatele mai bune obținute, am constatat și o îmbunătățire a relațiilor dintre elevi, o colaborare mai bună în cadrul echipei și o responsabilizare în desfășurarea activităților propuse. Elevii au manifestat pe tot parcursul activităților un intens interes și deschidere pentru activitățile didactice în care s-au putut manifesta liber, fără constrângeri, dar și făăr teama de a fi criticați.

Etapa finală/ sumativă

TEST FINAL

Data: 17 februarie 2014

Clasele: a II-a

Obiectul: Comunicare în limba română

Subiectul: „Cât sunt de creativ”

Scopul: cunoașterea potențialului creativ al elevilor

CAPACITĂȚI;

Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris ( citire/lectură )

Dezvoltarea capacității de exprimare scrisă

SUBCAPACITĂȚI:

Desprinderea informațiilor esențiale dintr-o imagine dată

Scrierea corectă a literelor, silabelor, cuvintelor, enunțurilor

Utilizarea sensului cuvintelor noi în enunțuri proprii

Utilizarea de convenții ale limbajului scris (semnul de exclamare, linia de dialog, două puncte, virgula) în cadrul unei compuneri

Obiective :

O1-să alcătuiască enunțuri pe baza imaginilor;

O2 -să formuleze cuvinte cu silabele date;

O3 – să alcătuiască propoziții a căror cuvinte să înceapă cu litera dată;

O4 – să găsească antonimele și sinonimele cuvintelor date;

O5 – să creeze un text având ca suport un titlu;

O6- să alcătuiască propoziții cu sensurile diferite ale cuvintelor ;

O7 –să găsească cât mai multe analogii dintre două obiecte.

ITEMI

1.Privește imaginile și alcătuiește enunțuri formate din :

a) trei cuvinte b) patru cuvinte c) mai mult de patru

cuvinte

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………….

2.Găsiți cât mai multe cuvinte formate din 1 ,2 ,3 ,4 ,5 silabe cu ajutorul următoarelor silabe :

na ,tru ,mi ,me ,sa ,ga ,ma, gra ,di ,ca ,ne ,trou ,rea ,zi ,bas .

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

3. ,, Litera buclucașă ’’-Alcătuiți propoziții a căror cuvinte să înceapă cu litera dată :

C …………………………………………………………………………………………..

P

…………………………………………………………………………………………….

T ……………………………………………………………………………………………

4. ,, Jocul silabelor ” – Scrie cât mai multe cuvinte care :

a) să înceapă cu silaba pa :…………………………………………………………………

b) să se termine cu silaba me :……………………………………………………………….

c) să conțină în interiorul cuvântului silaba sa

…………………………………………………………………..

5. Creează o scurtă povestioară despre un personaj dar, ce nu s-ar putea întâmpla niciodată în realitate:

,, Ceva ce nu s-a mai întâmplat ”

Flori de nu mă uita ……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………………..

6. Găsește cuvine cu înțeles opus pentru :

înalt -…………. vine -………………… mare -………………..

curajos -…………. vesel – ………………… furios -……………….

7.Găsește cuvinte cu înțeles asemănător pentru :

amic =…………… uriaș=………………. priceput =……………….

creangă =…………… domol =………………. a cere =……………….

8.Alcătuiește enunțuri cu sensurile diferite ale cuvintelor ,,poartă ” , ”cer”. ……………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………….

9. ,,Proba analogiilor ” –Gândiți-vă la cât mai multe asemănări posibile între următoarele

obiecte luate două câte două .

chitară –pian

inel – cercel

Descriptori de performanță

Interpretare

Matricea de specificații a testului

Rezultatele testului:

Am comparat rezultatele obținute la aceste probe cu cele obținute la probele de evaluare inițială.

Aprecierea s-a făcut prin calificative, pentru fiecare eșantion în parte. Am comparat atât rezultatele din interiorul fiecărei clase, cât și rezultatele între cele două clase, folosind tabele și diagrame de comparație.

Eșantionul de control

Eșantion experimental

Figură 5

Figură 6

Pentru a putea observa cu claritate evoluția rezultatelor experimentului am realizat diagrame de comparație a evaluarii inițiale și finale pentru fiecare eșantion în parte. La fel am procedat și în realizarea procentajului obținut de fiecare eșantion în parte, la testele administrate.

Figură 7

Figură 8

Analiza și interpretarea datelor

Realizând analiza și rezultatelor obținuteam putut observa o tendință pozițivă de ameliorare a rezultatelor școlare ale elevilor, rezultate ce nu pot fi puse pe seama dezvoltării psihice și fizice a elevilor. Deduc de aici că ipoteza propusă de mine în această cercetare a fost confirmată.

Prin utilizarea sistematică a metodelor și tehnicilor interactive și interdisciplinare în cadrul lecțiilor de Comunicare în limba română, am observat ameliorări și dezvoltări în exprimarea orală și scrisă a elevilor din lotul experimental. Totodată, s-a produs activizarea și nuanțarea vocabularului, am îmbunătățit relația cadru didactic-elev, transformând-o într-o relație democratică și modern, unde elevii se bucură de libertate, de comunicare fără interdicții, relație de cooperare și ajutor reciproc.

La fiecare lecție am încurajat și recompensat inițiativa elevilor, adresarea de întrebări, reușind să-i fac să prindă curaj, să scape de teama de a greși. Folosind frecvent aceste metode interactive, elevii s-au familiarizat cu denumirile lor, le-au înțeles eficiența și pașii necesari derularii acestora.

Folosind metodele și tehnicile de stimulare a creativității, atât individual, frontal cât și pe grupe, am constat următoarele:

Noile cunoștințe sunt asimilate cu mai multă ușurință de către elevi;

Eleviilor le-a crescut încrederea în sine, au putut decodifica și înțelege conținuturile;

Elevii s-au implicat în învățare, nu au dat semne de oboseală deoarece implicarea a fost conștientă, voită, aceștia au învățat activ și logic;

Aceștia și-au îmbogățit și nuanțat vocabularul, datorită unor metode precum: jocul didactic, cvintetul, cadranele, ciorchinele;

Pe tot parcursul experimentului am valorificat inteligența lingvistică, exprimarea retorică și poetică;

Elevii au realizat un real progres în alcătuirea de texte, dialoguri,compuneri, dând dovadă de imaginație creatoare, originalitate, fluență, flexibilitate în exprimare.

După analiza și interpretarea datelor obținute, am constatat tendința clar pozitivă de ameliorare a rezultatelor școlare obținute de elevii clasei experimentale, în comparație cu elevii clasei de control. Am observat o evoluție în exprimarea orală și scrisă, în activizarea și nuanțarea vocabularului, transformarea relației învățător – elev într-una modernă și democratică, elevii bucurându-se de o comunicare eficientă bazată pe colaborare, ajutor reciproc, libertate, inițiativă, datorită unor metode, precum: jocul didactic, ciorchinele, cvintetul, cadranele, rețeaua personajelor, cubul. Ameliorarea rezultatelor obținute de elevii clasei experimentale se poate observa și din diagrama de comparație a calificativelor obținute de cele două eșantioane, la testul final, precum și din tabelul de comparație al procentajelor obținute de fiecare eșantion în parte atât în evaluarea inițială cât și în evaluarea finală.

Figură 9

CAPITOLUL 4

CONCLUZII

După finalizarea cercetării în cadrul comisiilor metodice ale învățătorilor de la cele două școli am evidențiat dificultățile, obstacolele cu care s-au confruntat participanții, principalele rezultate obținute în urma procesului ameliorativ, recomandările date elevilor și învățătorilor, modalitățile de diseminare a rezultatelor pentru cei interesați, din școlile participante, precum și viitoarele direcții de acțiune.

Pot afirma că această cercetare a fost o provocare pentru mine, un prilej de a studia atât literatura de specialitate cât și literatura psiho-pedagogică, de a-mi aprofunda și îmbogăți cunoștințele despre creativitate ca fenomen complex, dar actual și vital pentru viitor.

Creativitatea este un atribut definitoriu al omului modern. Dezvoltarea stiintei si tehnicii implicã un înalt nivel de cunoastere din partea tuturor celor care participã la procesul de productie, precum si valorificarea tuturor resurselor umane cu caracter creator al fiecãrui individ, insãsi esenta personalitãtii umane constând în afirmarea ei creatoare. Având în vedere importanta limbii si literaturii române ca obiect de studiu, dar si importanta acesteia în activitatea umanã, este necesar sã ne ocupãm în mod special de câteva aspecte legate de dezvoltarea capacitãtilor creative ale elevilor în cadrul lectiilor de limba si literatura românã. Aceste aspecte se referã, în special, la câteva strategii didactice adecvate si eficiente, care sã contribuie cu maximã eficientã la stimularea si dezvoltarea creativitãtii elevilor din ciclul pimar.

Creativitatea poate fi stimulatã la nivelul întregii clase cu ajutorul unor strategii adecvate. Ea poate deveni o modalitate de învãtare cu multiple beneficii pentru scolarii mici. Acestia sunt de-a dreptul încântati sã li se ofere sansa sã-si exprime gândurile si sentimentele în moduri cât mai variate si originale, jocurile de creativitate fiind un cadru optim în acest scop. Problema care se ridicã este aceea a efortului pe care îl vor depune atât elevii, cât si învãtãtorul în realizarea obiectivelor propuse.Identificarea unor metode si procedee care sã faciliteze stimularea creativitãtii, gãsirea unor cãi de activizare a învãtãrii, face viata scolarã mai dinamicã, motivantã si interesantã, învãtãtorului oferindu-i-se satisfactii deosebite.

Flexibilitatea în ceea ce priveste adaptarea continuturilor la nivelul de dezvoltare concretã si la interesele copiilor, precum si punerea accentului pe învãtarea proceduralã, conducând la structurarea unor strategii si proceduri proprii de rezolvare de exercitii, de explorare si de investigare, la dezvoltarea interesului si a motivatiei pentru studiul si aplicarea limbii române în contexte variate.

Dezvoltarea spiritului de observatie, a gândirii si imaginatiei, dezvoltarea aptitudinilor de ordin caracterial pânã la setul directional al personalitãtii creatoare (corelatia integrativã a intereselor si aptitudinilor creatoare) asigurã originalitatea în cazul exercitiilor de limba românã. De asemenea, este nevoie de restructurãri radicale în metodologia învãtãrii, precum si de crearea în clasã a unei atmosfere permisive, care sã favorizeze comunicarea în activitatea de învãtare. Supletea si originalitatea gândirii, gãsirea unor solutii noi si satisfactia fatã de gãsirea acestora pot fi cultivate prin toate disciplinele de învãtãmânt, dar în special, pot fi utilizate în acest sens resursele oferite de studiul limbii si literaturii române.

Lectiile de limba românã oferã reale posibilitãti de organizare si desfãsurare a unor multiple activitãti menite a dezvolta capacitatea de creatie a elevilor. Dintre acestea pot fi amintite: povestirea cu schimbarea formei, povestirea prin analogie, continuarea povestirii, intercalarea unor noi episoade în povestiri, ilustrarea textelor literare, modelajul, dramatizarea povestirilor, realizarea compunerilor, crearea de poezii, ghicitori, alcãtuirea propozitiilor dupã scheme date, transformarea vorbirii directe în vorbire indirectã si invers.

Un loc important în dezvoltarea limbajului si a vocabularului activ îl are utilizarea jocurilor didactice orale, asemenea activitãti de învãtare oferind elevilor nu numai bucuria si satisfactia de a se juca, dar sunt si un real prilej de dezvoltare a capacitãtilor de exprimare oralã si în acelasi timp de dezvoltare a capacitãtilor creative. Pentru ca activitatea didacticã sã aibe o mai mare atractivitate pentru elevi, se pot utiliza o serie de jocuri didactice: “Sã gãsim familia cuvântului”, “Cine rãspunde repede si bine?”, “Jocul însusirilor”, “Ordonati si transformati”, “Cele mai frumoase expresii”, “Unde sunt greselile?”, “Eu spun una, tu spui multe”, “Eu, tu, el, noi, voi, ei”, “Cum nu este?”, “Cel mai bun povestitor”, „Spune cum e corect!”, „Unde e greseala?”, “Litera se plimbã”, “Scara cuvintelor”.

Din categoria tehnicilor de simulare, utilizarea dramatizãrilor,a jocurilor de rol, cu prilejul cãrora elevii au fost pusi in situatii imprevizibile reprezinta ,de asemenea, activitãti menite a dezvolta capacitatea de creatie a elevilor. O altã modalitate de stimulare a creativitãtii este realizarea unei sarcini de muncã pe echipe. Elevii sunt împãrtiti în grupuri. Fiecare grup va strânge informatii, le va sintetiza si le va prezenta pe subteme, va realiza desene si ansambluri care vor reprezenta caracteristicile anotimpului toamna.

Asadar, noile metode se bazeazã pe toate formele de organizare a activitãtilor (individual, perechi, grup si frontal), clasa de elevi devenind o comunitate de învãtare, în care fiecare contribuie atât la propria învãtare, cât si la procesul de învãtare colectiv. Elevii sunt solicitati sã apeleze la acele surse care îi ajutã sã rezolve problemele si sunt implicati în experiente de învãtare complexe, proiecte din viata realã prin care îsi dezvoltã cunostintele si deprinderile.

Cojocaru Venera Mihaela, Teoria si metodologia instruirii, E.D.P, 2002

– Jeannie Steele, Kurtist S.Meredith, Lectura si scrierea pentru dezvoltarea gandirii critice , 1998

– Marin Stoica, Pedagogie si psihologie, Editura Gheorghe Alexandru, 2002