Creativitatea Dimensiune a Formarii Personalitatii Copiilor

ARGUMENT

O lume complexă, cum este cea contemporană, dinamică, antrenată în procese de schimbare continue și marcante are nevoie de oameni cu capacitate de integrare și adaptare, cu spirit de autonomie și independent, cu efervescență creatoare. Complexitatea existenței solicită nu doar personalități creative individuale, ci și organizații (grădinițe, școli, grupe etc.) creative, capabile să moduleze și să instrumenteze orgoliile individuale și să alcătuiască echipe axate pe elaborarea de “produse creative”. Astfel, și numai astfel, se stimulează și se dezvoltă aptitudinile creatoare, dar mai ales se depistează sau se determină cadrul pentru deblocarea unor înzestrări inovatoare.

Centrarea procesului de învățământ pe învățare creativă și, în general, oferirea unui mediu educațional favorabil, dezvoltă și potențialul creativ al copiilor, pentru a-l transforma, cu timpul, în creativitate inovativă și inventivă.

Preșcolaritatea reprezintă vârsta la care este imperios necesară stimularea potențialului creativ al copilului, neevidențiat sau neexprimat încă, prin cunoașterea și stimularea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latente și prin susținerea manifestărilor printr-o motivație intrinsecă; de la această vârstă trebuie cultivate unele valori, precum originalitatea, perseverența, interesele cognitive dar și artistice.

Atitudinea adultului față de copil, aprobativă și mai ales participativă, amplifică disponibilitățile creative. Atitudinea neimplicată și cea autoritară a educatoarei și a părintelui diminuează manifestările creative ale preșcolarului generând supunere, timiditate și o conduită verbal șablonizată. Numai un educator deschis, cald, apropiat va stimula potențialul creativ.

Creativitatea, ca produs, se caracterizează prin noutate și originalitate, utilitate socială și aplicabilitate, valoare, armonie, relevanță. Desigur, nu putem formula aceste cerințe pentru “produsele preșcolarilor”. Pentru ei noutatea și originalitatea au numai valoare subiectivă. În general, la această vârstă, copilul are tendința de a-l imita pe celălalt și de a repeta cuvintele care au fost apreciate de adult. De aceea se impune orientarea preșcolarului spre original și util.

Educatorul, părinte sau cadru didactic, va avea grijă să aprecieze toate strădaniile copilului, chiar și atunci când ele nu corespund unor criterii riguroase, și să-l mobilizeze să-și finalizeze produsele.

Creativitatea preșcolarului este o creativitate expresivă manifestată în mimică, pantomimică, desen și, de cele mai multe ori, în joc, dar uneori și una procesuală.

Educatorul poate încuraja creativitatea punând accentul pe generarea și exprimarea de idei într-un cadru non-evaluativ și prin concentrarea atât asupra gândirii convergente, cât și asupra celei divergente. Adulții pot de asemenea să încerce să asigure copiilor posibilitatea și siguranța de a risca, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-un nou punct de vedere.

Copiii pot învăța să utilizeze bine informațiile, timpul spațiul și materialele puse la dispoziție, li se poate dezvolta spiritul de observație, spiritul critic și autocritic, capacitatea anticipativ-predictivă, divergența și convergența gândirii, flexibilitatea și fluența. Poate fi solicitată capacitatea copiilor de a se orienta într-o anumită situație, de a propune soluții, de a le analiza și opta pentru cea optimă, de a extrapola consecințele unei anumite situații concrete, de a interpreta și evalua anumite experiențe, fenomene, situații.

Perioada preșcolară este prima perioadă în viața omului în care copilul manifestă aptitudini și abordează cu destulă ușurință și cu succes domenii ca : muzica, desenul, pictura, colajul, modelajul.

Rolul abilităților practice este de a călăuzi pe fiecare copil în parte spre manifestarea activă a libertății personale de a gândi, simți, și acționa potrivit nevoilor, înclinațiilor, intereselor, capacităților și posibilităților individuale ale fiecăruia, care, vor duce la expansiunea energiilor creatoare existente în fiecare copil.

Activitățile manuale ocupă un loc important în cadrul muncii educative desfășurate în grădiniță. Prin intermediul mâinii, inteligența copilului poate găsi materialul necesar pentru a exersa și a se dezvolta. Abilitățile practice au rolul de a contribui la stimularea unei atitudini intelectuale creatoare.

Motivația este un factor absolut necesar în cadrul abilităților practice întrucât, dacă copilul este activ și lucrează cu diverse materiale, el trebuie să aibă voința de a crea, de a urmări un proiect până la capăt, pentru ca să poată progresa și ca lucrările lui să fie rezultatul unei acțiuni bine gândite. De asemenea, nu trebuie ignorat nici faptul că instrumentele și materialele pot constitui ele însele un stimulent pentru copil în desfășurarea unei activități manuale. Un copil poate picta pentru plăcerea de a picta, iar un altul poate modela plastilina pentru plăcerea de a modela, aceasta fiind o forma de motivație care nu trebuie neglijată și care este mai reală decât „motivațiile” bazate pe „teme de viață”, mai mult sau mai puțin artificiale.

Activitățile practice realizate prin metodele activ- participative dau posibilitatea educatoarei de a evalua cunoștințele, priceperile și deprinderile însușite de copii, de a constata în ce măsură și-a realizat obiectivele propuse pentru o anumită perioadă. Aceste metode îi implică pe copii în propria lor evaluare, în realizarea unui produs final palpabil, apreciabil, care să însumeze cantitatea de informații dobândite într-o anume perioadă de timp.

CAPITOLUL I

Creativitatea – dimensiune a formarii personalitatii copiilor

I.1. Conceptul de creativitate – identitatea creativității

În ultimele decenii cercetările privind creativitatea au căpătat un caracter preponderent experimental și o amploare fără precedent, exprimată atât în numărul mare de studii, cât și în varietatea de aspecte abordate. Mulți autori sunt obligați să recunoască însă că noțiunea de creativitate este încă insuficient definită, studiată. Această situație se explică prin complexitatea procesului creativ, dar și prin diversitatea domeniilor în care se poate realiza creația.

Creativitatea ca proces. Conform lui Arnold și Guilford, creativitatea se explică ca o situație de rezolvare de probleme, deoarece rezolvarea problemelor cere individului să adopte o gândire creativă. În procesul creativ se disting patru faze: „de pregătire, de incubație, de înțelegere și de verificare.” (Erika Landau, 1979, p. 18). Autoarea afirmă că aceste faze declanșează la individ o anumită stare psihică, la început o stare de tensiune, apoi o stare de frustrare, apoi o stare de bucurie și în ultima fază o stare de concentrare. În concluzie, creativitatea ca proces presupune gândire cutezătoare, spirit inventiv, curiozitate, imaginație, interes pentru experimentare, explorare, descoperire.

„Creativitatea ca produs se caracterizează prin noutate, originalitate, utilitate socială și aplicativitate vastă, relevanță, valoare, armonie, spontaneitate, condensare.” (Erika Landau, 1979, pag. 15). Noutatea este apreciată în raport cu subiectul, cu experiența lui psihologică sau în raport cu societatea, cu experiența socială. Originalitatea este apreciată după unicitatea, imprevizibilitatea, surpriza soluției. Noutatea și originalitatea sunt văzute în corelație cu utilitatea produsului, criteriu care separă produsul cu adevărat creativ de cele aberante și rupte de realitate.Pentru preșcolari, noutatea și originalitatea au doar valoare subiectivă, preșcolarul având tendința de a imita colegul sau adultul. De aceea se impune orientarea preșcolarului spre original și util. Toate strădaniile copilului trebuiesc apreciate, chiar și atunci când ele nu corespund unor criterii riguroase.Creativitatea ca potențial, în formă latentă, se regăsește în fiecare individ. Se pune problema descoperirii cât se poate de timpuriu a acestui potențial, a specificului său și exersarea în vederea transformării lui în trăsătură de personalitate, a obiectivării ei în produsele care să poarte amprenta creativității. Irving Taylor evidențiază cinci planuri ale creativității:

Planul expresiv: desenele spontane ale copiilor. Este forma primară de creativitate, posibilă la toți oamenii. Presupune spontaneitate, independență, libertate, originalitate. Aceste desene nu ar trebui criticate și nici comparate cu realitatea deoarece frânează spontaneitatea și libertatea copiilor.

Planul productiv ține de notele originale întâlnite în desfășurarea proceselor psihice, în modul de gândire și simțire al copilului.

Planul inventiv implică perceperea unor relații noi între elementele realității, care erau percepute separat, depășirea experienței anterioare cu posibilitatea de a face invenții și descoperiri.

Planul inovator este mai rar întâlnit, fiind un nivel superior. Conduce la înțelegerea principiilor sferei de probleme care stau la baza științelor și artelor.

Planul emergentiv. La acest plan ajung cei mai puțini indivizi, care au o inspirație divină și care se numesc genii.

Potențialul creativ este jocul, cu toate tipurile sale. Pentru creativitate, esențiale sunt aptitudinile gândirii divergente, cea a soluțiilor multiple: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea față de probleme, redefinirea. Potrivit Landau E., creativitatea, ca rezultantă superioră personalității, presupune cooperarea multiplă dintre trei mari categorii de factori: psihologici, biologici și factori sociali. Conceptul de creativitate admite o mare contribuție a influențelor de mediu și a educației în formația creativă a fiecăruia.

„Conceptul de potențial creativ vorbește despre existența unui potențial creativ în orice om, predominant în copilărie, acest potențial risipindu-se dacă nu este stimulat, organizat într-un mediu prielnic, prin folosirea unor metode specifice.” (Albulescu, I., 2008, p. 48).

În afară de potențialul creativ general există și un potențial creativ specific care se referă la ansamblul de aptitudini speciale, adică acel complex de însușiri care permite obținerea de performanțe în domenii concrete ca: știință, artă, tehnică, matematică.

„Conceptul de stimulare a potențialului creativ presupune utilizarea unor strategii didactice ce respectă principiile învățării de tip creativ, adoptarea unui stil educațional permisiv, care să permită afirmarea liberă, plenară, specifică a tuturor disponibilităților creative și organizarea unui program de antrenament creativ.” (Albulescu, I., 2008, p. 50).

Conceptul de învățare creativă, conform Erika Landau, presupune stimularea și dezvoltarea potențialului creativ. Învățarea creativă este o formă specifică de învățare școlară, prin care se dezvoltă structurile psihice operatorii, este o învățare bazată pe propria acțiune și pe rezolvarea de probleme într-o atmosferă permisivă și stimulativă.Conform lui Miron Ionescu și Ioan Radu, în activitatea de învățare distingem o serie de factori: „perceperea/receptarea materialului, grație proceselor de analiză, sinteză și generalizare are loc înțelegerea, ceea ce înseamnă condensarea informațiilor în noțiuni, principii; fixarea informației; actualizarea cunoștințelor sub forma reproducerii; transferul în condiții asemănătoare sau în contexte noi…iar finalizarea procesului de învățare o constituie aplicarea cunoștințelor, operarea cu ele.” (Miron Ionescu, Ioan Radu, 2004, p. 50).

Conceptul de rezolvare de probleme presupune activitatea de performanță a gândirii prin care necunoscutul este transformat în cunoscut. Rezolvarea de probleme înseamnă un efort de gândire care descoperă noi combinații de reguli, învățate anterior, cu ajutorul cărora se ajunge la o regulă nouă, superioară.Rezolvarea unei probleme este socotită creativă în măsura în care satisface una sau mai multe din următoarele condiții:

produsul gândirii prezintă noutate și valoare;

gândirea este neconvențională în sensul că cere modificarea sau respingerea ideilor acceptate anterior;

gândirea implică motivație și persistență motivată, manifestate fie pe parcursul unei întinderi considerabile de timp, fie la o intensitate înaltă.

problema așa cum a fost pusă inițial, fiind vagă și rău definită, o parte a sarcinii este însăși formularea problemei.

Conceptul de imaginație. „Imaginația este procesul de combinare și recombinare a datelor din experiența anterioară, în vederea dobândirii unor imagini noi, fără un corespondent în realitate sau în experiența personală.” (Zlate., M., 1976, p. 495).

La vârsta preșcolară imaginația este în plină dezvoltare, iar activitatea ludică, basmele, activitatea artistico-plastică oferă posibilități multiple pentru dezvoltarea ei și implicit a creativității.

Conceptul de motivație. Motivația reprezintă un „ansamblu de stimuli interni care îl împing pe subiect, îl determină, îl instigă să întreprindă pe cont propriu o serie de acțiuni de căutare, evitare sau respingere a unor obiecte.” (Golu, M., 1993, p. 68). Motivația este o adevărată construcție psihică, care asigură organizarea interioară a comportamentului, susținerea energetică și adaptarea.

Factorii psihologiei-intelectuali evidențiază prezența unui traseu ascendent care reduce creativitatea la un singur factor – inteligența. În funcție de elementele preluate din literatura de specialitate, creativitatea reprezintă cel mai înalt nivel comportamental uman, capabil de a antrena și polariza toate celelalte niveluri de conduită, toate însușirile psihice ale unui individ:gândirea, memoria, atenția, voința, afectivitatea, în vederea realizării unor produse ce se caracterizează prin originalitate și valoare socială.Când accentul este pus pe persoană, creativitatea este definită fie ca o caracteristică a persoanei, o performanță originală și de valoare, fie ca o capacitate de a inventa, de a descoperi, sau de a crea, cu alte cuvinte, de a realiza un produs nou și valoros.Primul care a vorbit despre particularitățile personalității creative și le-a prezentat pe baza unui anumit model a fost Guilford. El face distincție între particularități și aptitudini.

Conform lui Guilford, particularitățile sunt trăsături relativ durabile care deosebesc un individ de toți ceilalți.Aptitudinea este o disponibilitate individuală de a învăța anumite lucruri. Această disponibilitate poate fi înnăscută, determinată de influențele mediului și de interacțiunea ambilor factori. În plus, Guilford atribuie individului aptitudini și însușiri care nu pot fi controlate și măsurate.Personalitatea creativă este caracterizată printr-un mozaic de aptitudini și însușiri: fluiditate, flexibilitate, elaborare, originalitate, sensibilitate pentru probleme și redefinire.Resorturile psihice angajate sunt deosebit de complexe: creativitatea omului adult se confruntă cu lumea contrastelor și echilibrelor dintre conștient și preconștient, cu capacitatea de permeabilitate a acestor resorturi, cu blocarea lor parțială și anihilatoare.Se consideră că în elaborarea conceptului de creativitate, relația ordine și dezordine, conștient și inconștient, constituie o cheie plină de surprize.

Conform lui Guilford, creativitatea primește caracter de universalitate, participă la toate procesele care fac posibilă afirmarea omului, a personalității și inovării. Dar nu tot ce este nou, inedit și original este semnificativ și valoros. O creativitate lipsită de sensul valorilor vieții omenești, lipsită de garanția aplicării ei pentru umanitate și individ își pierde sensul de creație socială și aspirație spirituală.

Favorabile creativității sunt:

trebuințele de creștere, de perfecționare și de performanță, în opoziție cu trebuințele homeostazice strict utilitare;

motivația intrinsecă de implicare în acțiune pentru plăcerea acțiunii, din înclinație sau interes cognitiv, în opoziție cu motivația extrinsecă, indirectă, cu influențele ei constructive și presante;

aspirațiile superioare, care facilitează drumul spre performanță, față de aspirațiile de nivel scăzut, care nu permit o valorificare optimă a propriilor posibilități.

La nivelul personalității se dovedesc a fi creative atitudinile nonconformiste față de atitudinile conformiste și convenționaliste. „Personalitatea creativă este caracterizată printr-un mozaic de aptitudini și însușiri, cum ar fi: fluiditate, flexibilitate, elaborare, originalitate, sensibilitate pentru probleme și redefinire.” (Landau, E., 1979, p. 16).Nu este suficient să dispui de aptitudini dacă acestea nu sunt orientate strategic, prin motivație și atitudini, către descoperirea și generarea noului cu valoare de originalitate.Faptul acesta a fost constatat experimental prin testarea inteligenței generale și a altor aptitudini și testarea la aceeași subiecți a motivelor și atitudinilor creative, precum și a performanțelor creative, în general. S-a dovedit că numai aptitudinile nu sunt suficiente. Există persoane foarte inteligente dar prea puțin creative, întrucât nu sunt incitate de interese de cunoaștere, vor să fie foarte exacte, dar nu sunt incitate de aventurile fanteziei și sunt în genere conformiste și conservatoare.În schimb, prezența vectorilor creativi este de natură să producă efecte creative remarcabile și la persoane care nu dispun de aptitudini extraordinare.

I.2. Factorii care contribuie la dezvoltarea creativității

Formarea și dezvoltarea potențialului creativ este determinată de logica formării relațiilor fundamentale în societate: personalitate – colectiv – societate, familie.

J.P. Guilford a identificat șase factori ai creativității: fluiditatea gândirii, flexibilitatea acesteia, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea fața de probleme și redefinirea. Acestui model al aptitudinilor creative i se aduce obiecția că e lipsit de dinamism, întrucât nu cuprinde și modul de constituire a raporturilor dintre informații, procesul creației fiind determinat de motivații sau influențe externe. Mai complet este modelul elaborat de Gaugh (1957) care cuprinde 5 factori incluzând și aspecte comportamentale:

aptitudini intelectuale;

aptitudinea interogativă (de căutare);

flexibilitatea cognitivă;

sensibilitatea estetică;

posibilitatea de sesizare a destinului, a încrederii creatorului în viitorul său .

Creația este însă un proces complex la care participă întreaga personalitate, pe baza acțiunii unitare a factorilor cognitivi, de personalitate și sociali.

Există factori care pot influența la reușita preșcolarului:

Factorii cognitivi operaționali (intelectuali)

Dintre acești factori cei mai importanți sunt imaginația și inteligența, întrucât ei au funcția de integrare a celorlalți factori cognitivi ai creativității. Inteligența este forma superioară de organizare a comportamentului creativ, care presupune sensibilitatea față de probleme apoi fluența, flexibilitatea și capacitatea de redefinire. Imaginația e un factor fundamental, întrucât realizează fuziunea informațiilor în structuri noi prin contopire, transformarea și unificarea imaginilor, a ideilor, a obiectelor și fenomenelor într-o nouă semnificație. Un factor deosebit de important e intuiția. O formă superioară a imaginației creatoare e ingeniozitatea, finalizată în găsirea unor soluții simple, surprinzătoare și originale. Un alt factor al imaginației creatoare e originalitatea, caracterizată prin noutate, inventivitate .

În procesul creației importante sunt reprezentările, cunoștințele, lărgimea câmpului de idei și aptitudinile specifice.

Factorii de personalitate

Motivațiile superioare, nivelul de aspirație, interesele personale, sentimentele și atitudinile, corelate cu temperamentul și aptitudinile speciale orientează creativitatea mărindu-i eficiența .

Factorii caracteriali și cei afectiv-motivaționali

Suplinesc în creație un coeficient de inteligență mai scăzut de 120. Atitudinea interogativă, încrederea în forțele proprii, răbdarea, perseverența, entuziasmul, autoexigența, angajarea socială, spiritul de grup pun în valoare capacitățile creative.

Factorii sociali

Activitatea creatoare este stimulată de exigența unui mediu social–economic și cultural-științific care asigură formarea unei personalități creative, permite libertatea creației, recunoaște și aplică valorile create.

Factorii dezvoltării psihice pot fi externi și interni.

Factorii interni pot fi de natură biologică, ereditară și psihosocială.

Factorii externi: mediul și educația.

Factorii interni sunt: ereditatea, trăsăturile psihosociale ale personalității (calități ale proceselor psihice, trebuințe și motive interne ale acțiunii), apoi experiența personală nemijlocită și concretă dobândită de ființa umană în cursul evoluției sale .

Factorii externi sunt alcătuiți din ansamblul condițiilor ale elementelor și forțelor tuturor influențelor care se exercită din exterior în scopul formării și dezvoltării personalității. În cercetările psihologilor și pedagogilor găsim că în procesul dezvoltării psihice, elementele celor două grupe de factori se intercondiționează, creează o anumită fuziune, o întrepătrundere care sporește potențialul existent al individului și determină o permanentă restructurare a formelor de reacție, realizând schimbări continue, imperceptibile, dar care se acumulează în întreaga structură a vieții psihice. Pe parcursul activității, factorii interni și externi se integrează în sisteme funcționale unitare, dând naștere unor produse și structuri operaționale cu calități noi și cu eficiență sporită .

Elementele esențiale prin care se poate constata existența creativității sunt: flexibilitatea, noutatea și originalitatea, fluența, senzitivitatea (sensibilitatea senzorială), ingeniozitatea, expresivitatea.

Nonconformismul, tenacitatea, inteligența și imaginația creatoare, profunzimea câmpului de imagini și idei sunt factori stimulatori și ideile preconcepute, neîncrederea în sine, conformismul, teama de a nu greși și lipsa de motivație sunt factori inhibitori.

Funcțiile creativității: determină structura tridimensională a creativității, reflectă cerințele funcționale ale creativității la nivel de produs, proces, personalitate.

a) Funcția socială a creativității determină modul de realizare a produsului creator stimulând și dirijând acele comportamente ale personalității semnificative din perspectiva perfecționării raportului cognitiv , afectiv, motivațional asumat față de realitatea economică politică , culturală . În această accepție, produsul creativ este cu atât mai relevant cu cât este mai extinsă și mai profundă structurarea posibilităților personalității de înțelegere a realității sociale. Funcția socială a creativității urmărește, însă , nu numai calitatea imediată a produsului creator, ci și efectele optimizante ale acestuia care au o sferă de acțiune din ce în ce mai largă , la nivel temporal și spațial , mergând chiar până la nivelul relațiilor de macrosistem .Fiecare societate stimulează și reflectă un tip aparte de creativitate.

b) Funcția psihologică a creativității determină modul de realizare a procesului creator angajând toate resursele existente la nivelul sistemului psihic uman, cu unele accente evidente care vizează: inteligența în calitate de aptitudine generală, care asigură premiza sesizării, rezolvării, inventării de probleme și de situații-problemă; gândirea, în calitate de produs de cunoaștere logică, proiectată multifazic, pe baza unității informațional – operațional, realizabilă în sens convergent, divergent; imaginația – în calitate de proces de cunoaștere logică, specializat în (re)producerea noului prin (re)combinarea informațiilor dobândite anterior, aptitudinile speciale, în calitate de „vectori” ai acțiunii eficiente, reglatori în anumite domenii de activitate; atitudinile (afective, motivaționale, caracteriale), în calitate de „vectori” ai acțiunii eficiente, autoreglatori în orice domeniu de activitate . Privite din perspectiva funcționalității lor creative, toate elementele sistemului psihic uman pot evolua ca însușiri generale ale personalității creatoare implicate de-a lungul întregului proces creator .

c) Funcția pedagogică a creativității determină modul de comportare a personalității creatoare, angajată în proiectarea unor acțiuni educaționale, didactice realizabile în condiții de transformare continuă a raporturilor subiect-obiect. Definiția conceptului de creativitate pedagogică presupune valorificarea deplină a componentelor structural – funcționale, analizate anterior, interpretabile și realizabile în sens prioritar formativ. Structura creativității pedagogice evidențiază anumite caracteristici specifice, dezvoltate la nivelul: produsului creator, procesului creator, personalității creatoare .

Fluiditatea – este posibilitatea de a-ți imagina în timp scurt numeroase imagini sau idei, unele fără utilitate, dar printre ele găsindu-se și cele mai adecvate soluții căutate;

Plasticitatea – este ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, când un procedeu se dovedește inoperant.

Originalitatea – este expresia noutății, a inovației; când vrem să testăm această calitate la cineva, ea poate determina prin rapiditatea statistică a unui răspuns. Anume originalitatea garantează valoarea rezultatului muncii creatoare.

Disocierea – este capacitatea combinatorie a două sau mai multe lucruri și fenomene pe care alții nu au avut curiozitatea sau abilitatea de a le asocia. F. Bruner scrie „Orice formă de creativitate, crește dintr-o activitate combinatorie” .

Imaginația creatoare – constituie o aptitudine importantă care are la bază predispoziții ereditare, mai mult sau mai puțin dezvoltate. Însă dezvoltarea ei presupune multă muncă și exercițiu.

Factorii aptitudinali includ în sine aptitudinile speciale, nivelul gândirii și inteligenței.

Inteligența se explică ca o aptitudine asupra căreia au fost formulate variate puncte de vedere. Dacă o definim ca o aptitudine generală care contribuie la formarea capacităților și adaptarea cognitivă a individului în situații noi, atunci ne dăm seama că posibilitățile de gândire ocupă locul central în această capacitate complexă, influențate de alte funcții psihice.

În ce privește factorii creativității, se poate vorbi, mai întâi, de aptitudini pentru creație. Există anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoaștem, care favorizează imaginația, ele creând predispoziții de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totuși e nevoie de intervenția mediului, a experienței pentru ca ele să dea naștere la ceea ce numim talent .

Edison spunea: că în creație este nevoie de 99% transpirație și 1% inspirație. Este totodată și un proces, fiindcă necesită evoluție în timpul dezvoltării și, uneori, retrageri a factorilor și elementelor noi, necesită învingerea unor obstacole, etc.

Viața, în toate domeniile ei, necesită ca aproape fiecare individ să realizeze unele operații noi, ca urmare a unor combinări și recombinări, asocieri etc., a datelor elementelor existente, care se obiectivează în anumite soluții (metode etc.) utile și mai eficiente – de exemplu o inovație care reprezintă unele elemente de creativitate. Conform opiniei lui Bontaș Piajet, creativitatea propriu – zisă necesită înzestrări și capacități intelectuale etc., deosebite, care să se obiectiveze în produse noi, originale, nemaiîntâlnite până acum și care determină schimbări calitative (de valoare și eficiență) într-un domeniu anumit .

Creativitatea se poate manifesta în toate domeniile cunoașterii și vieții sociale: științifică, tehnică, economică, artistică, organizatorică (management), pedagogică etc.

Creativitatea poate fi cunoscută, măsurată și stimulată. Fiecare individ normal posedă o doză de creativitate.

Creativitatea ca rezultat al stimulării și activității înseamnă acumulări de capacități, abilități și posibilități de realizare a ceva nou, original, în plan ideal – abstract ca și, după caz, în plan practic, deci inventivitatea ideatică și practică. Autorii Bonțaș, Piajet, Nicola I., Comarova afirmă că: la naștere copilul posedă doar o anumită potențialitate creativă, evidențiată de o anumită flexibilitate, fluență și senzitivitate (sensibilitate) a scoarței cerebrale (și a sistemului nervos în general). Ulterior, în procesul educației și activității, al rezolvării unor probleme ridicate de viață, sporește potențialitatea menționată (flexibilitatea, fluența, expresivitatea, senzitivitatea) desigur, în funcție de dezvoltarea și manifestarea factorilor intelectuali, aptitudinali, caracteriali și de mediu, dezvoltându-se alte niveluri ale creativității – cum sunt originalitatea și inventivitatea.

Pentru a asigura progresul uman și bunăstarea materială și spirituală a oamenilor, este nevoie de multă creativitate, de depistarea, stimularea și de finalizarea ei în inventivitate ideatică și practică, în toate domeniile. Trebuie cunoscut, stimulat și valorificat acest potențial. Creativitatea se poate manifesta în toate etapele de vârstă, pe tot parcursul vieții, însă vârsta cea mai productivă în creativitate este între 25 – 40 ani.

Factorii creativității au asemănări cu cei ai învățării eficiente. Pe lângă coeficientul de inteligență, un rol important în creativitate îl au factorii: ereditatea, capacitățile intelectuale, aptitudinile, caracterul, mediul socio-cultural, efortul susținut de pregătire și investigație și altele.

d) Procesele fundamentale ale imaginației.

Imaginația, componentă principală a structurii mentale creative, are la bază două procese fundamentale : analiza și sinteza.

Analiza – realizează o sfărâmare a unor asociații, o descoperire a unor reprezentări care apoi, prin sinteză sunt reorganizate în alte structuri deosebite de cele percepute sau gândite anterior.

Sinteza – are loc în diferite modalități numite de obicei „ procedeele imaginației”.

I.3.Specificul creativitӑții la vârstӑ preșcolarӑ.

Creativitatea își are originea în cuvântul latin « creare » care înseamnă a zămisli, a făuri, a creea, a naște. Creativitatea reprezintă cel mai înalt nivel comportamental uman, capabil de a antrena și polariza toate celelate nivele de conduită, toate însușirile psihice ale unui individ.

Creativitatea exprimă un concept utilizat în relație cu următoarele aspecte fundamentale:

actul creator (creația ca activitate psihică),

procesul creator de care este capabil doar omul, singura ființă dotată cu posibilitatea de intervenție activă în mediul său (creativitatea) și, respectiv,

produsul acestui potențial, pus în evidență de activitatea creatoare însăși.

Creativitatea presupune originalitate ce se manifestă prin diferite grade de noutate. Un elev ce poate răspunde, prin efort propriu și într-o manieră proprie (nouă în raport cu ceea ce a învățat de la alții) la o situație problemă manifestă un anume grad de creativitate. Sigur că produsul activității lui nu se compară cu ceea ce reușește să aducă nou un om de știință printr-o invenție, un artist printr-o operă originală etc. Dar, fără a manifesta independență și originalitate în răspunsurile date la situațiile problemă ivite pe parcursul formării în copilărie și tinerețe, adultul nu poate ajunge la forme superioare de expresie a creativității.

A.L. Taylor aduce în discuție cinci niveluri ale creativității:

1. creativitatea expresivă caracterizată printr-o exprimare liberă și spontană a persoanei, fără ca aceasta să fie preocupată ca produsul activității sale să aibă un anume grad de utilitate sau valoare; desenul sau lucrările de colaj, plastilină, versurile spontane ale copiilor pot fi exemple în acest sens. Acest nivel este, așadar, caracterizat prin „spontaneitatea, gradul de libertate și valoarea intrinsecă a proceselor psihice și a comportamentului, indiferent de valoarea produselor activității".

2. creativitatea productivă caracterizată prin produse utile, realizate în baza folosirii unor deprinderi și priceperi care nu evidențiază pregnant personalitatea celui ce desfășoară activitatea, dar aduc un plus de eficiență sau de valoare față de produse similare. În acest context se relevă calitatea nu doar a proceselor psihice implicate ci și produsul capătă, prin calitatea lui, o anume valoare.

3. creativitatea inovativă, bazată pe ingeniozitate și implicând utilizarea „inedită a unor elemente deja existente"

4. creativitatea inventivă, bazată pe capacități superioare și obiectivată în produse noi, originale.

5. creativitatea emergentă, „iradiantă, excepțională, care ajunge la principii noi, pare să deschidă noi căi, să revoluționeze domenii intregi"

Se conturează ideea că este important nu doar produsul actului creator, ci și procesul în sine, chiar dacă nu este obiectivat. Pe treptele timpurii ale ontogenezei este chiar mai important să se aibă în vedere dezvoltarea capacității personalității în formare de a se angaja în procesul de factură creatoare, pentru a se educa potențialul creativ și a duce valoarea acestuia către cele mai înalte niveluri de creativitate.

Procesul de creație are o derulare în timp și implică existența mai multor faze.

A.D.Moore precizează ca faze ale procesului creator:

a) identificarea problemei ce se poate naște spontan (o observație întâmplătoare), poate fi o situație problemă mai greu de rezolvat sau o solicitare explicită de cercetat;

b) activarea motivației pentru rezolvarea problemei ivite și susținerea energetică pe canale afective;

c) efortul conștient depus, obiectivat în acțiuni dependente de natura problemei (studiu intens bibliografic, experimentare minuțioasă, confruntări de rezultate etc.;

d) adaosul la raționamentul logic al inspirației și intuiției; „intuiția finală", „scânteierea de geniu" rezultat al celorlalte momente și născută, poate, aparent spontan care duce la găsirea soluției.

Aceste puncte de vedere la care se adaugă altele, ale altor autori , au dus, în final, la concluzia că procesul creator poate fi descris prin patru faze importante: pregătirea, incubația, iluminarea sau inspirația și verificarea.

Pregătirea este etapa ce identifică problema, presupune documentarea aprofundată asupra datelor ei, însoțită de experimentarea unor ipoteze; ea este o fază marcată de efort conștient și dirijat, propulsat motivațional, susținut energetic de afectivitate și direcționat atitudinal.

Incubația este o etapă de frământare (adesea tensionată) la nivel mental a ideilor produse în prima etapă. Ea poate avea durate diferite, poate fi marcată de entuziasmul celui ce-și face iluzii sau de dezamăgirile unor obstacole ivite anterior. Mulți autori susțin că în această etapă intră în acțiune instanțele subconștientului și inconștientului.

Iluminarea se consideră a fi punctul culminant al procesului creativ; ea presupune intrarea în stare de vigilență și de atenție a tuturor facultăților psihice (P. Claudel), conjugarea efortului lor ducând la găsirea soluției. Inspirația nu se naște din nimic, ea este rezultatul efortului etapelor precedente.

Verificarea este stadiul ultim al procesului creator; durata sa poate fi foarte îndelungată . Este citat cazul lui Mendeleev care și-a verificat pană la moarte sistemul periodic, al lui Newton și Darwin care au avut nevoie de ani spre a-și verifica idei venite ca rezultat al unor iluminări sau inspirații de câteva momente. Această etapă presupune finisarea materialului obținut prin iluminare, cizelarea lui. Este foarte adevărat că nu orice inspirație rezistă probei de foc a verificării. Opera de creație devine reală odată cu parcurgerea cu succes a acestei ultime etape.

Creația ca activitate psihică în structura fenomenelor psihice nu apare doar pe treptele mai înalte ale ontogenezei ci, în forme specifice, se manifestă de foarte timpuriu. Încă din preșcolaritate, dacă nu chiar mai devreme, se poate vorbi de acel potențial admirabil al omului, creativitatea, care face posibilă creația ca activitate psihică. Nivelul posibil de atins acum este, desigur, doar acela al creativității expresive.

Lipsa de creativitate se datorează însă unei insuficiente înțelegeri a fenomenelor, lipsei sentimentului de libertate interioară sau lipsei de stabilitate a condițiilor externe.

Creativitatea înseamnă posibilitatea de comunicare: copilul se află într-un contact continuu cu lumea sa interioară și cu lumea sa exterioară.

Curiozitatea și setea de cunoastere ne fac receptivi față de lumea exterioară. Libertatea interioară face posibilă folosirea cunoștințelor acumulate de către lumea trăirilor noastre subiective.

Copilul care își manifestă permanent mirarea si surpriza, încercând să surprindă ineditul lumii, neinfluențat este considerat prototipul creativității.

Copilul preșcolar este prin natura sa un creativ datorită imensei sale curiozități, a freamătului permanent pentru a cunoaște tot ceea ce se petrece în jurul său. În perioada preșcolară imaginația se exprimă viu prin tot ceea ce face copilul la grădiniță la toate activitățile.

Preșcolaritatea reprezintă vârsta la care este imperios necesar stimularea potențialului creativ al copilului, neevidențiat sau neexprimat prin cunoașterea si stimularea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latente prin susținerea manifestațiilor printr-o motivație intrinsecă.

Activitatea didactică trebuie înțeleasă ca un act de creație nu ca un șir de operații sablon, de rutină. Educatoarea trebuie să dispună de capacitatea de înțelegere a copiilor, să trăiască împreună sentimente puternice, să creeze situații care să îmbogățească mintea copilului cu anumite reprezentări și obișnuințe, să-și transforme ocupația într-o frumoasă minune.

Creativitatea, spre deosebire de inteligență, este la copil un fenomen universal; nu există preșcolar care să nu deseneze, să nu fabuleze.

Din această perspectivă, profilul psihologic al vârstei preșcolare cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea potențialului creativ. Avem în vedere dinamismul, impetuozitatea, expresivitatea proprie acestei vârste, acel freamăt permanent sau acea vibrație și efervescență lăuntrică ce conferă copiilor note specifice de dinamism creativ, disponibilitatea de exteriorizare spontană si autoexpresie însuflețită, analoage oricărui elan creator.

Stimularea potențialului creativ al preșcolarilor impune utilizarea unor strategii neprescrise care pun accentul pe antrenarea autentică și plenară a preșcolarului, pe dezvoltarea autonomiei, a inițiativei, a gândirii sale critice.

Formative, din acest punct de vedere sunt strategiile euristice care implică preșcolarul în activitatea de descoperire, de rezolvare de probleme, de investigare a realității. La fel de importante sunt și strategiile creative care pun accentul pe spontaneitate, originalitate, gândire laterală, divergentă, analogică.

Ambele categorii de strategii au efecte deosebite în planul capacității de reflecție, a capacității anticipative, evaluative precum și în planul structurilor motivaționale complexe.

Datorită specificului proceselor cognitive și voinței, care abia acum se constituie, preșcolarul are nevoie de îndrumare, control și ajutor. El nu poate să-și asume încă riscul învățării prin încercare și eroare. Acest lucru impune utilizarea unor strategii semieuristice și semialgoritmice.

Dintre metodele bazate pe acțiunea fictivă, jocul ocupă un rol important în strategia de educare a creativității.

Copilul transpune conștient realul într-un plan imaginar, creează, chiar dacă într-un mod elementar. Prin joc se realizează asimilarea realului la eu și acomodarea eului la real (mai ales prin imitație). Stimulative pentru creativitate sunt jocurile didactice dar si jocurile de simulare (jocul de rol). Prin implicarea afectivă și cognitivă a copilului, jocul de rol dezvoltă empatia, capacitatea evaluativă si cea anticipativă, stimulează relațiile interpersonale de cooperare și competiție, capacitatea de adaptare la comportamentul celuilalt.

La vârsta preșcolară jocul și desenul constituie un cadru pentru antrenarea virtuților muncii și creației; ele amplifică posibilitățile de expresie comportamentală, sporesc vitalitatea spirituală, dinamismul creativ al copilului, nevoia activă de explorare a noului în raport cu experiența personală si generează acel elan lăuntric pentru noi elaborări, expansivitatea specifică pentru această vârstă.

Activitățile ludice si artistico-plastice sunt purtătoare ale unor multiple virtuți formative în dezvoltarea psihică generală a copilului și, implicit în dezvoltarea creativității.

Întrucât jocul, prin excelență constituie cadrul specific al unui antrenament al spontaneității și al libertății de expresie, el constituie un stimul important în cultivarea receptivității si sensibilității, a mobilității si flexibilității specifice; el sporește vigoarea acțională a copilului și amplifică nevoia de activitate și explorare a noului, de imaginație, de elaborare.

Jocul este activitatea fundamentală a acestei vârste, dar am văzut cum el se împletește din ce în ce mai strâns cu învățarea explicit dirijată treptat. Jocul și învățarea oferă copilului câmp larg de combinare și recombinare a propriilor reprezentări de care dispune la un moment dat, de construcție a propriilor sale imagini. Povestirile, basmele, filmele de desene animate, episoade ale vieții reale sunt tot atatea izvoare pentru repovestiri chiar cu tentă de fabulație, în care se combină, se reașează, se completează sau se adaptează o serie de fragmente venite din izvoarele menționate. Copilul se joacă cu creionul pe hârtie chiar de la vârste la care nu știe bine să țină în mână nici creionul și nici hârtia, dă jocului lui o semnificație, împrumutată prin imitație, din activitatea adulților sau a fraților mai mari din preajmă; apoi, pe măsură ce-și formează deprinderile de lucru cu creionul, hârtia, pensula, degetele etc. desenează forme noi sau dă formelor cunoscute o imagine nouă, colorează, pictează sau dactilopictează, într-un cuvânt creează fără a mai imita în totalitate și, uneori chiar foarte puțin. La fel face și cu plastilina, lutul, foarfeca și hârtia colorată, cu cuburile de construcție, cu piesele lego sau chiar cu propria sa voce.

Întâi își face ucenicia deprinderii lucrului cu instrumentele, apoi îi face plăcere să se afirme pe sine prin ceea ce realizează singur. Copilul este capabil să producă ceva nou, neobișnuit, original chiar dacă aceste atribute sunt valabile doar în raport cu sine însuși. Iată, așadar, că preșcolarul dispune nu doar de capacitatea de a se juca și de a învăța, ci și de aceea de a crea. Creația sa dezvăluie o viață interioară relativ bogată, marcată de o mare discrepanță între dorințe și posibilități, dar netensionantă ca la vârsta adolescenței. Copilul poate acum să-și elaboreze o serie de deprinderi ce țin de tehnicile simple, specifice artelor grafice, construcțiilor. Acum se dezvoltă imaginația, proces psihic ce ocupă, la această vârstă, un loc central în contextul factorilor (nu numai intelectivi) ai creativității. Se înregistrează o adevărată „explozie" a imaginației și este bine de știut că ea trebuie să fie cultivată explicit prin actul educațional. Imaginația este acum la apogeu și pentru că gândirea se află încă la un nivel de dezvoltare ce mai are de străbătut stadii importante. Imaginația compensează într-un anume fel slăbiciunea gândirii. Ea se află la apogeul manifestării, dar nu și la cel al calității sale. Ea își dezvoltă la această vârstă o serie dintre funcțiile importante: de exemplu funcția de completare care dă posibilitatea înțelegerii unor situații lacunare sau ambigue; funcția de proiectare și anticipare ajută copilul să înțeleagă succesiunile evenimentelor, legăturile cauzale dintre acestea (sprijinind, prin raportarea cauzelor la efecte și invers, dezvoltarea gândirii). Copilul este acum capabil să-și elaboreze forme ale imaginației reproductive (ascultând povești, de pildă), dar se poate vorbi și de un anume nivel al imaginației creatoare. Cum relația gândire-imaginație are acum conotații specifice, copilul are tendința de a integra imaginarul, posibilul în real; pentru el, personajele malefice ale universului pot fi reale și, deci, o sursă de frică.

Imaginației i se atribuie un asemenea rol major la vârsta preșcolară încât, până și minciuna este pusă pe seama ei, ca produs al fanteziei și al creației și astfel ca modalitate de evitare a pedepsei. Nu credem că întotdeauna se poate vorbi de minciună atunci când fantezia copilului îl face să povestească despre sine fapte ale unor personaje de basm sau din desene animate; nici nu putem spune că doar imaginația este responsabilă de abilitatea cu care cei mici se feresc de pedeapsă, dar nu putem nici să îi negăm rolul în totalitate. Imaginația, cu însușirile ei: fluiditate, plasticitate, originalitate (Cosmovici.A.), alături de memorie și de caracterul divergent al gândirii se constituie ca factori de natură intelectuală ai creativității. În activitatea creatoare a copilului, alături de imaginație își fac loc și elemente de ideație, capacități de figurare (redare), deprinderi și priceperi. Aceste aspecte sunt evidente în special în desenele copiilor.

Chiar când nu are deprinderi de lucru formate, când desenul în sine nu este nici măcar inteligibil, copilul, folosindu-și și imaginația dar și deprinderile de exprimare expresivă poate prezenta o întreagă lume izvorată din cele cateva mâzgălituri. Pe măsură ce-și însușește tehnica de utilizare a creionului și a vopselelor, el poate crea desene, picturi deosebit de frumoase și, în felul lor, originale. Importanți în creativitate nu sunt doar factorii de natură intelectuală. Motivația, voința, energizarea afectivă, seturile atitudinale sunt factori non-intelectivi, de natură caracterială.

În creație se exprimă în mod deosebit afectivitatea copilului, felul în care lumea externă se reverberează în sufletul copiilor. Culorile utilizate de copii în desen, expresiile folosite în limbaj, gestica și mimica în momentul în care „fabulează" pot fi surse de cunoaștere a afectivității copilului. Creația la această vârstă, chiar dacă nu are valoare pentru „omenire" are o imensă valoare pentru „devenirea umană"; ea nu trebuie să fie scăpată din vedere de către educatori și, în special trebuie să fie stimulată.

Creativitatea specifică se manifestă în produsele artistice ale copiilor în care, chiar dacă intențiile sunt mai largi decât realizările, se manifestă forța și caracteristicile personalității, se proiectează sinele și aptitudinile, interesele etc. Preșcolarul își însușește tehnicile simple ale colajelor, ale modelajului, ale desenului, ale picturii în acuarelă. Aceste tehnici constituie expresii ale diferitelor activități artistice și constituie bazele artelor spațiului. Concomitent cu dezvoltarea aptitudinilor și a capacităților artistice, are loc formarea gustului artistic. In perceperea operelor de artă, copiii preșcolari pot avea emoții creatoare, care să le dea, bineînțeles în cazuri excepționale, înțelegerea unei vocații. Școlarul mic desenează cu plăcere, activitatea sa neavând drept scop de la început, crearea a ceva frumos, ci doar plăcerea de a lăsa urme pe hârtie. El este interesat să picteze în culori, deși în redarea obiectelor, culorile nu corespund mereu realității. Odată cu înaintarea în vârstă, desenul spontan capătă din ce în ce mai mult caracterul de compoziție. La desen, observăm existența a patru faze progresiv-evolutive în ontogeneză ( Roșca, A. „Creativitatea”, EDP București,1972): prima fază este cea a „realismului fortuit”, adică faza măzgălelii cu o semnificație ce se descoperă în cursul desenării, cea de-a doua – faza „realismului neizbutit” (faza de incapacitate sintetică) în care elementele copiei sunt juxtapuse în loc de a fi coordonate într-un întreg. „Faza realismului intelectual” este cea de-a treia fază, când desenul oferă în esență atributele conceptuale ale modelului, fără o preocupare pentru perspectiva vizuală. Ultima fază, aceea a „realismului vizual” este cea în care desenul conține ceea ce este vizibil dintr-o perspectivă particulară și ține seama de așezarea obiectelor după un plan de ansamblu și de proporțiile metrice ale acestora. Pictura, sculptura, artele decorative devin domenii de interes pentru școlarul mijlociu 10-14 ani. Creația este stimulată și promovată prin concursuri, prin vizitarea și organizarea de expoziții. Se observă cum compozițiile libere devin din ce în ce mai valoroase.

R.P. Torrance observa în urma studiilor sale anumite discontinuități în dezvoltarea creativității. Astfel, acesta începe a se dezvolta intens în jurul varstei de 4–6 ani dezvoltându-se apoi până în jurul vârstei de nouă ani, după care urmează o fază de platou, pentru a se intensifica din nou spre 12 ani, după care își continuă dezvoltarea până la vârsta de 17 ani. Tot referitor la aceeași problemă, Trowbridge și Charles apreciază menținerea constantă a creativității între 13 -15 ani pentru ca apoi să crească brusc de la 18 ani.

Societatea cu cerințele ei, caracterul stimulativ al mediului în care crește și trăiește omul și, nu în ultimul rând, calitatea procesului educativ la care este supus acesta își au importanța lor deosebită în dezvoltarea potențialului creator. Ținând cont de aceste adevăruri se impune ca activitatea educativă să fie în mod conștient condusă în direcția stimulării activităților cu caracter de creație în scopul stimulării potențialului creativ.

I.4. Atitudinea pozitivă față de creativitatea preșcolarilor

Ana Stoica în “Creativitatea elevilor”, menționează cum ar trebui să fie conduita creativă a profesorului:

,,Profesorul creativ oferă o atmosferă neautoritară, îi încurajează pe elevi să învețe suplimentar, încurajează procesele gândirii creative. Aceasta înseamnă că el îndeamnă pe copii să caute noi conexiuni între date, să asocieze, să-și imagineze, să găsească soluții la probleme, să facă presupuneri nebănuite, să emită idei, să perfecționeze ideile altora și să orienteze aceste idei în direcții noi. (…) Profesorul creativ știe cum să folosească întrebările. Fiecare act creativ începe cu întrebări, dar, acestea trebuie să fie deschise, să aibă sens, să nu aibă răspunsuri predeterminate. Întrebarea operațională provoacă conduita creatoare, pentru că ea duce la explorare, dezvoltă curiozitatea și stimulează tendințele implicate în acestea. O condiție principală este instaurarea unui climat favorabil unei conlucrări fructuoase între educatoare – copii, climat caracterizat printr-o tonalitate afectiv-pozitivă, de exigență și înțelegere, de responsabilitate. Un climat de stimulare a copilului de a aduce o contribuție proprie, de a fi original, inventiv, creator.” (Stoica, Ana, Creativitatea elevilor, Ed. Didacticǎ șin Pedagogicǎ, București, 1983)

Educatorul creativ se va preocupa să ofere copiilor subiecte, probleme și teme care favorizează dezvoltarea gândirii divergente – factor de bază al potențialului creativ.

În ceea ce privește conducerea copiilor în procesul rezolvării problemelor, se recomandă întreținerea unei atmosfere permisive, a unor relații care să nu exagereze nici prin autoritarism și nici prin laisser-faire.

O condiție importantă pentru dezvoltarea creativității la preșcolari se referă la instaurarea unui climat socio-afectiv favorabil cooperării, dar și stimulării tendințelor creative ale fiecărui copil în parte. Aprecierea pozitivă, încurajarea prezintă o foarte mare importanță pentru stimularea creativității.

„Creativitatea este o floare atât de delicată, încât elogiul o face să înflorească, în timp ce descurajarea o înăbușă adesea chiar înainte ca ea să se poată transforma în floare”. (A. Osborn)

Se consideră că factorul esențial pentru stimularea spiritului creativ îl constituie relația educatoare/profesor – copil/elev, atitudinea cadrului didactic atât în clasă cât și în afara ei. Torance E.P. a demonstrat experimental că superioritatea înregistrată de elevii care au avut profesori cu atitudine pozitivă față de creativitatea lor, este uimitoare. Ea se explică prin tendința elevilor de a împrumuta de la profesori opinii și sisteme de valori și prin faptul că profesorul are un rol esențial în dezvoltarea creativității elevilor.

Este știut faptul că, de regulă, conduita elevilor creativi se desfășoară spontan, necontrolat și aleatoriu, cu manifestările inedite și răspunsuri originale lăsând impresia unui nonconformism. Răspunsurile și reacțiile sunt altele decât cele anticipate și pretinse de cadrul didactic.

În spiritul pedagogiei creativității, relația profesori – elevi trebuie să fie mutuală, deschisă unui dialog permanent, să faciliteze instalarea unui climat psihic caracterizat prin loialitate afectivă pozitivă, stimulator exprimării creatoare a elevilor.

Și totuși, deloc de neglijat, este concluzia la care a ajuns Ana Stoica care spune: ,,Psihopedagogia creativității nu-și are însă centrul de greutate pe metode ( a căror importanță nu e de negat) căci ele, în funcție de pregătirea educatorului, pot să alunece repede în rutină și convenționalism. Din fericire, factorul esențial pentru stimularea spiritului creator este relația educatoare– copil, atitudinea acesteia în clasă ori în afara ei. (…) Totul depinde de educatoarea și educatoarea poate face pentru creativitatea elevilor aproape totul, în condițiile actualei organizări a învățământului”. (Stoica, Ana, Creativitatea elevilor, Ed. Didacticǎ șin Pedagogicǎ, București, 1983. )

CAPITOLUL al II-lea

ROLUL JOCURILOR DE CREAȚIE ÎN STIMULAREA CREATIVITĂȚII COPIILOR PREȘCOLARI

II.1. Noțiunea de joc-definiție, note definitorii

Jocul este o activitate specific umană pentru că numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului. Are o importanță deosebită în sfera socială, deoarece permite interiorizarea anumitor comportamente sociale, fiind, în același timp, un instrument util pentru a dobândi și dezvolta abilități intelectuale, motorii sau emoționale.

În evoluția ontogenetică a omului, jocul este asociat cu copilăria, sursă a vitalității umane, pentru că el oferă cadrul în care se manifestă și se exteriorizează întreaga viață psihică a copilului. Nu ne putem închipui copilăria fără râsetele și jocurile sale. Un copil care nu știe să se joace este un adult care nu va ști să gândească.

Fiecare om descoperă încă din copilărie ce înseamnă a te juca. Jocul este ocupația preferată și cea mai captivantă pentru copii. ,,A te juca” este o confruntare plăcută cu tine însuți, cu ceilalți, cu elemente din mediul înconjurător. Jocul ne ajută să cunoaștem mai bine înclinațiile copilului, fiind “cel mai bun turn de observație de unde putem avea o panoramă asupra dezvoltării copilului”. (Ghid de bune practici pentru educație timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008, p.26). Jocul ne permite să urmărim copilul sub toate aspectele dezvoltării sale, în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, social, moral.

Jocul, afirma Elkonin, ,, ne apare ca o activitate chemată să răspundă cerințelor societății în care trăiesc copiii și ai cărei membri activi ei sunt datori să devină.” (D. B. Elkonin, 1980,p.53).

Jocul este esența și rațiunea de a fi a copilăriei. Prin joc, copilul aspiră la conduita de adult. Jocul socializează, umanizează. El are o însemnătate decisivă sub aspect psihic pentru individ: ,,îl pregătește pentru viitor, satisfăcând nevoi prezente”.(Claparede, E., 1975, p.87)

Jocul este o școală deschisă și cu un program tot așa de bogat precum este viața. Prin joc viitorul este anticipat și pregătit. Se apreciază chiar că jocul îndeplinește în viața copilului de 3-8 ani același rol ca și munca la adulți. Este forma specifică în care copilul își asimilează munca și se dezvoltă. (Antohe,V., Gherghinoiu, C-tin., Obeadă, M., 2002, p.32).

Este suficient să amintim concentrarea copilului prins în joc, precum și gravitatea cu care el urmărește respectarea unor reguli sau lupta în care se angajează pentru a câștiga, pentru a înțelege că în viața copilului jocul este un fapt esențial.

Jocul este o formă de manifestare socială și agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor de la o generație la alta. În joc, copilul se detașează de realitatea obiectivă. Jean Piaget consideră că ,,jocul este un tip de adaptare, adică asimilare și acomodare”. (Piaget, J., 1980 citat de Mitu,F., Antonovici, Ș., 2005, p.16).

Dată fiind importanța jocului în viața copilului, contribuția sa la formarea și dezvoltarea pe multiple planuri a acesteia, jocul a făcut obiectul a numeroase studii și cercetări care au urmărit să explice geneza, natura, specificul și mecanismele ce stau la baza acestei activități. S-au conturat astfel numeroase și variate teorii despre joc. Unele dintre ele explică natura și esența jocului pe baza factorilor biologici, altele pun accent pe factorii psihologici, pierzând din vedere esența socială și caracterul specific uman al jocului. De aici s-au conturat și puncte de vedere diferite cu privire la necesitatea îndrumării și controlului jocului de către adult, cu implicații metodologice semnificative.

Astfel, în lucrarea Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Claparede explică esența și cauzalitatea ce au stat la baza jocului copilului enunțând opt teorii: Teoria recreerii sau odihnei a lui Schaller, potrivit căreia funcția jocului ar fi aceea de a relaxa și detensiona atât corpul, cât și spiritul obosit, idee nesusținută de Claparede întrucât nu explică de ce copiii preferă să se joace oricând, și nu doar când sunt obosiți. Teoria surplusului de energie, propusă de poetul Schiller și apoi susținută de Spencer, conform căreia, surplusul de energie acumulat de copil se descarcă prin joc, urmând niște canale create deja de obișnuință. Contraargumentele propuse de Claparede se referă la caracterul inovator al acțiunilor întreprinse de copii, precum și la categoria de copii care se joacă, deși nu manifestă surplus de energie. Teoria atavismului, propusă de Hall, susține că jocul este un exercițiu necesar dispariției tuturor funcțiilor rudimentare, devenite inutile (jocul ,,de-a vânătoarea”) care nu au drept scop dispariția prin istovire, ci exercitarea trecătoare a unei influențe asupra dezvoltării altor funcții. Claparede consideră că cele două poziții ale lui Hall sunt antagonice și susține funcția de instrument creator al jocului. Teoria exercițiului pregătitor, elaborată de Karl Gross, în 1896, susține că jocul ar fi un “exercițiu pregătitor pentru viața adultului” prin faptul că jocul ar fi un mijloc de exersare a predispozițiilor în scopul maturizării. Autorul ajunge să identifice jocul copiilor cu cel al animalelor, biologizând esența socială a jocului. Claparede apreciază această teorie ca având o importanță capitală pentru pedagogie, dar precizează că ea trebuie completată de o alta, care să considere jocul ca pe un agent de dezvoltare, de expansiune a personalității. O altă teorie prezintă jocul drept un stimulent al creșterii. Acest punct de vedere își are originea în ideile lui H.Carr, care a atras atenția asupra rolului pe care jocul îl are în dezvoltarea organismului, în special ca stimulent pentru sistemul nervos, dar și pentru sistemul muscular, circulator. Teoria exercițiului complementar (sau a compensației) a fost elaborată tot de Carr și se bazează pe ideea potrivit căreia jocul întreține și împrospătează deprinderile nou dobândite. Astfel, caracteristică mai degrabă jocului adulților, funcția jocului ar fi un exercițiu pregătitor, anterior. Ed.Claparede nu împărtășește punctul de vedere al lui Carr, precizând că un exercițiu de repetare în vederea perfecționării unei deprinderi nu poate fi considerat joc și, în al doilea rând, dacă este vorba de o întărire prin perfecționare a unei funcții încă imperfecte, nu avem de-a face cu un exercițiu posterior, ci cu unul de perfecționare. K.Lange propune teoria întregirii, conform căreia jocul ar fi un înlocuitor al realității care ar procura, copilului, ocaziile pe care nu le găsește în realitate. Prezentarea făcută de Claparede acestei teorii vizează sensul cuvântului întregire, care, potrivit autorului, trebuie dinamizat. Astfel, funcția jocului nu ar fi atât complementară, cât mai degrabă compensatoare, de a satisface trebuințe presante. Teoria cathartică, își are originile tot în considerațiile lui H.Carr, potrivit căreia funcția jocului ar fi aceea de a ne purifica din când în când de tendințele antisociale cu care venim pe lume, dar nu în sensul de a le suprima, ci de a le canaliza spre comportamente acceptate.

Diferite studii și observații efectuate asupra jocului au evidențiat că acesta îndeplinește multiple funcții.

Psihologul Ursula Șchiopu în lucrarea „Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor” precizează că funcțiile jocului se pot grupa în funcții esențiale, secundare și marginale.

Funcția esențială a jocului este funcția de cunoaștere ce se exprimă în asimilarea practică și mentală a caracteristicilor lumii și vieții.

Printre funcțiile esențiale ale jocului se înscrie și funcția formativ-educativă. ”Se poate afirma cu certitudine că jocul constituie o școală a energiei, a educației, a conduitei, a gesturilor, a imaginației”(Huțupaș, I., 2002, p.16). Jocul educă atenția, abilitățile și capacitățile fizice, trăsăturile operative ale caracterului (perseverența, promptitudinea, spiritul de ordine, dârzenia), trăsăturile legate de atitudinea față de colectiv(corectitudinea, spiritul de dreptate, de competiție, sociabilitatea, etc.), modelează dimensiunile etice ale conduitei.

O altă funcție importantă a jocului, pusă în evidență mai ales de Gross și Carr, constă în exercitarea complexă, stimulativă a mișcărilor, în contribuția activă pe care o are la creșterea și dezvoltarea complexă. Acestea apar ca funcție principală în jocurile de mișcare sau sportive, de competiție, și secundară în jocurile simple de mânuire proprii copiilor mici sau în jocurile de tipul loto-urilor, șahului. În perioada copilăriei și tinereții este o funcție principală, devenind ulterior marginală.

Printre funcțiile secundare ale jocului se înscrie funcția de echilibru și tonificare prin caracterul activ și compensator pe care îl întreține jocul față de activitățile cu caracter tensional. Este o funcție ce face din jocuri activități de loisir.

Caracterul compensator al jocului este strâns legat de funcțiile sale cathartice și proiective.

Jocul îndeplinește și funcții distractive. Ca funcție marginală amintim funcția terapeutică ce se manifestă cu succes în cazuri maladive.

Concluzionând, putem spune că jocul este modul de existență al copilului, este lumea sa de ficțiuni și simboluri cu profunde semnificații pentru dezvoltarea lui. În joc și prin joc se realizează cunoașterea realității, se exersează funcțiile psiho-motrice și socio-afective.

Jocul are, evident, rolul de a bucura, de a destinde, delecta, de a crea confort, de a compensa terapeutic tensiunile și neliniștile individului.

II.2. Clasificarea jocurilor

Vârsta copilăriei mijlocii se remarcă printr-o spectaculoasă dezvoltare a naturii jocului, pe fondul achizițiilor majore ale copilului în planul capacităților psihofizice. Manifestările ludice devin din ce în ce mai variate și complexe, în acest interval de vârstă conturându-se cele mai interesante tipuri de joc.

Dată fiind marea varietate a jocurilor întâlnite în perioada copilăriei, literatura de specialitate evidențiază o largă preocupare a specialiștilor pentru identificarea diferitelor tipuri de joc. Diversele clasificări diferă prin studiul reflectat (longitudinal, transversal) și prin criteriul de clasificare utilizat.

Clasificarea jocurilor s-a impus ca o necesitate din considerente de ordin teoretic și practic, urmărind să pună ordine în marea diversitate pe care acestea o prezintă, să ofere o imagine de ansamblu asupra acestei forme de activitate. Se apreciază că, numai cunoscând diversele categorii sau forme de joc, se creează condiții pentru integrarea eficientă a jocului în toate activitățile specifice învățământului preșcolar. Clasificarea jocurilor apare și ca o condiție importantă pentru elaborarea unor îndrumări metodice diferențiate cu privire la organizarea și desfășurarea acestora.

Deși clasificarea jocurilor a constituit o preocupare pentru mulți specialiști în domeniul pedagogiei școlare sau pentru specialiști care au abordat problema jocului în contextul unor cercetări orientate spre alte domenii, nici până astăzi nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptată, dată fiind perspectiva din care au fost investigate și criteriile diferite ce s-au utilizat pentru diferențierea lor. S-a operat, astfel, cu criterii multiple de clasificare, cum sunt: conținutul, forma, sarcina urmărită cu prioritate, materialele folosite.

W. Stern, psiholog structuralist, clasifică jocurile în jocuri individuale și jocuri sociale.

Charlotte Buhler, într-o altă încercare, are meritul de a fi ținut seama de influența jocului în planul dezvoltării senzoriale, motrice, intelectuale, afective, deși și această clasificare nu este lipsită de un anumit convenționalism. Găsește următoarele categorii:

– jocurile funcționale (senzorio-motorii);

– jocurile de ficțiune și iluzie;

– jocurile receptive (de consum-contemplare, participare pasivă, cum sunt cele cu elemente din povești);

– jocurile de construcții;

– jocurile colective.

Preocupat și de această problemă, J. Piaget, definind jocul ca activitate prin care copilul se formează în conformitate cu etapele dezvoltării sale intelectuale, încearcă o clasificare având în vedere cele trei tipuri de structuri: scheme senzorio-motrice, scheme simbolice, forme raționalizate ale gândirii.

La baza clasificării el pune trei structuri genetice în funcție de care evoluează jocul: exercițiul, simbolul și regula. Potrivit acestor structuri J. Piaget (1974) clasifică jocurile în:

jocuri exercițiu;

jocuri simbolice;

jocuri cu reguli.

Kathleen Stassen Berger (1986), luând în considerare criteriul social, clasifică jocurile în funcție de gradul de interacțiune al subiectului cu ceilalți indivizi și delimitează următoarele categorii:

a) Jocul social se poate manifesta sub formele:

– jocul solitar: copilul se joacă singur, pare netulburat de un alt copil care se joacă alături;

– jocul ca spectator: copilul se uită cum se joacă ceilalți;

– jocul în paralel: copiii se joacă similar cu aceleași jucării, dar nu interacționează;

– jocul asociativ: copiii interacționează, împart materialele, dar nu par să se joace același joc;

– jocul cooperativ: se joacă împreună, interacționează, își așteaptă rândul.

b) Jocul prin care copilul se transpune în pielea unui personaj ( coincide cu dobândirea gândirii simbolice de către copil).

c) Jocul între frați

Având drept criteriu de clasificare a jocurilor influența formativă a acestora asupra dezvoltării copilului, pedagogia științifică preșcolară diferențiază:

jocurile de creație sau simbolice

jocurile de mișcare

jocurile didactice

Jocurile de creație sunt acele jocuri care, în concepția lui J. Piaget, realizează echilibrul intelectual și afectiv zdruncinat de complexitatea stimulilor, a cerințelor și regulilor exterioare la care copiii nu pot să se acomodeze prin intermediul forțelor de care dispun. Au ca principală funcție asimilarea realului la „eu", favorizând retrăirea într-o manieră specifică a ceea ce 1-a impresionat mai mult pe copil.

Se pot clasifica după evoluția comportamentului ludic al copiilor în :

jocuri simbolice primare, care includ:

jocuri de manipulare

jocuri exerciții (jocuri cu materiale din natură, cu bețișoare, bile, păpuși);

jocuri imitative care transpun anumite activități sociale simple („Legănăm păpușa", „Hrănim păpușa", „Citim ziarul", „Vorbim la telefon")

jocuri simbolice evoluate, se pot grupa în funcție de izvorul cunoașterii în :

jocuri cu subiecte din viața cotidiană;

jocuri cu subiecte din basme și povești.

Jocurile cu subiecte din viața cotidiană se diferențiază și ele după domeniul care sugerează simularea în :

jocuri de conviețuire socială

jocuri de construcție.

Jocurile de conviețuire socială ( jocuri cu rol ) presupun activități de simulare a unor funcții, realități, activități, fenomene, sisteme în cadrul cărora copiii devin „actori" ai vieții sociale pentru care, de altfel, se pregătesc. Astfel ei vor juca rolurile corespunzătoare anumitor poziții sau status-uri profesionale, culturale, științifice, formându-și anumite competențe, abilități, atitudini, comportamente, convingeri. Stimulează anumite aspecte ale interacțiunii umane și pot contribui la realizarea unor multiple obiective: familiarizarea cu anumite roluri sociale, cu anumite moduri de acțiune, gândire și simțire specifice anumitor status-uri, dezvoltarea capacității de empatie, formarea capacității de relaționale cu cei din jur de pe poziții diferite (conducător-subordonat, inițiator-executant), pe scurt, favorizează integrarea socială, pe măsura posibilităților fiecărei vârste.

Jocurile cu subiecte din viața cotidiană sau de conviețuire socială pot aborda multiple aspecte ale realității. Astfel la grădiniță se pot organiza jocuri ce simulează aspecte ale vieții de familie sau ale practicilor cotidiene („De-a mama și copilul", „De-a gospodina", „La librărie”, „La doctor" ).

La grupa mare subiectele abordate în joc devin mai complexe („Ne pregătim pentru excursie", „Primim oaspeți", „Aniversăm ziua de naștere",etc.).

Jocurile de construcție constau în realizarea unor obiecte folosindu-se o serie de materiale din natură (nisip, zăpadă) sau special destinate activităților de acest gen : „Arco", ..Mecano", „Multicomb", „Mozaic educativ", „Jocuri tehnice", „Rotodisc", „Trusa logi", ș.a. Au menirea de a cultiva gândirea creatoare și îndemânarea, de a stimula interesul față de aspectele lumii înconjurătore. Se pot construi case, blocuri, macarale, mașini, străzi, avioane, rachete, poduri, castele, căsuțe pentru păpuși, etc.

Jocurile cu subiecte din basme și povești, în funcție de tehnica transpunerii scenice și de complexitatea jocului, se pot împărți în:

jocuri-dramatizări. Sunt organizate după ce copiii și-au însușit o serie de povești sau basme („Ridichea uriașă", „Scufița roșie", „Căsuța din oală").Presupun o pregătire și elemente de recuzită minimă și urmăresc, în special, consolidarea conținutului, evidențierea impresiilor pe care basmele sau poveștile învățate le-au trezit copiilor.

dramatizări. Presupun o pregătire amplă și minuțioasă și un scenariu de desfășurare, distribuirea și învățarea prealabilă a rolurilor. Se pot dramatiza toate poveștile sau basmele învățate de copii care se pretează pentru a fi transpuse în scenarii atractive posibil de realizat în practică de copii („Capra cu trei iezi”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Sarea în bucate", „Cenușăreasa",etc.).

Jocul de creație, în care copilul interpretează roluri, trăindu-le, stimulează viața afectivă, îmbogățind-o. Acest tip de joc înseamnă, în raport cu vârsta, un proces de evoluție, la vârsta mică tema fiind săracă și determinată de natura materialului cu care va construi, fără a-și propune ceva anume.

La preșcolarul mic jocul de creație are un predominant caracter individual, deoarece copilul nu ajunge la stabilirea unor interrelații în grupul de joacă. El își asumă roluri fără să le dea o anumită semnificație socială (motivația este externă). Exemplu: el se joacă de-a doctorul pentru că acesta are halat și bonetă, pentru că are seringă.

La grupa mijlocie, deși acceptă regula de joc, rolul pe care și-l asumă copilul predomină asupra regulii.

La grupa mare tema jocului nu se schimbă, în schimb conținutul devine mai bogat, rolurile de o mai mare stabilitate, atitudinea mai selectivă și sociabilitatea sporită. Plusul pe care îl capătă jocul de creație la grupa mare este posibilitatea comunicării prin înțelegere între copii (ei cad de acord asupra distribuirii rolurilor sau semnificației pe care o acordă jucăriilor). Pe copil începe să-l intereseze finalitatea jocului și acum apare momentul când se inversează raportul acțiune – semnificație, fapt ce dă jocului caracter convențional.

Îndrumările de ordin educativ în cadrul acestui joc înseamnă: intervenții directe în joc la grupa mică sau sugestii la grupa mare și orientarea atenției către structura jocului pentru desprinderea elementelor cu adevărat esențiale. Intervențiile trebuie să aibă un caracter nestânjenitor, iar la grupa mică stimularea educatoarei să fie în direcția începerii jocului, înțelegerii rolului, ca mai apoi, să se orienteze către ajutorul ce trebuie dat copiilor în privința stabilirii subiectului și repartizării rolurilor. La grupa mică preocuparea educatoarei trebuie să contribuie la temperarea unor situații conflictuale ce pot să apară între copii (sub formă de hârjoniri și tachinări).

Jocurile cu reguli alcătuiesc o categorie distinctă a jocurilor practicate de preșcolari. Au două caracteristici esențiale: existența cel puțin a unei reguli și caracterul competitiv. Regula este o convenție între persoane cu privire la un mod de a proceda sau de a aprecia. Acest tip de joc poate fi preluat de la alți copii, de obicei mai mari, sau poate fi inventat de participanți care stabilesc ei înșiși regulile. Apare după 4 ani, dar se dezvoltă deplin după 7 ani. Preșcolarii pot participa la jocuri cu reguli de mișcare sau intelectuale.

Jocurile de mișcare sunt foarte îndrăgite de preșcolari. Posibilitățile lor de a stabili reguli sunt reduse. De aceea, jocurile originale cu reguli sunt relativ puține. În activitățile din grădiniță se practică multe jocuri didactice cu reguli. Pe unele dintre ele le reiau singuri.

Jocurile de mișcare corespund dinamismului specific copilăriei și satisfac în cea mai mare măsură nevoia de mișcare a preșcolarilor. Corespund atât particularităților vârstei, cât și cerințelor de ordin educativ.

În jocul de mișcare regulile au drept scop indicarea unor moduri de mișcare în timpul jocului, realizarea atmosferei de disciplină și deprinderea autostăpânirii în unele situații. Deși foarte numeroase, ele se pot clasifica în :

jocuri de mișcare cu subiect;

jocuri cu text și cânt;

jocuri fără un anumit subiect.

Jocurile de mișcare îl apropie pe copil de înțelegerea vieții, modului de mișcare al diverselor personaje pe care le imită în jocul de creație, iar atunci când sunt însoțite de text și muzică, înțelegerea devine mai deplină, având în vedere sesizarea ritmului, sincronizarea sunetului cu mișcarea. Jocul de mișcare este un joc activ pentru că întregul organism este angajat.

Aceste jocuri contribuie la dezvoltarea motricității, asigură formarea unei ținute corecte, contribuie la evitarea eventualelor deformări scheletice, stimulează procesul de cunoaștere și dezvoltă limbajul.

Necesitatea respectării cerințelor jocului de mișcare implică apelul la calități ale atenției (concentrare, flexibilitate, distribuție), dezvoltă calități morale (prietenie, spirit colectiv, curaj, inițiativă, stăpânire de sine, disciplină), dezvoltă simțul estetic prin armonia, suplețea și expresivitatea mișcărilor.

La grupele mici jocurile de mișcare au subiecte simple, caracter concret-intuitiv și imită, de obicei, mișcările viețuitoarelor cunoscute de copii.

Numărul rolurilor și subiectelor este redus, redusă fiind și capacitatea de distribuire a atenției. Complexitatea crește odată cu înaintarea în vârstă, ajungându-se chiar până la jocuri cu caracter competitiv.

Intervenția educativă înseamnă alegerea jocului în raport cu disponibilitățile vârstei : va urmări antrenarea consecutivă a diferitelor grupe de mușchi pentru o solicitare echilibrată și uniformă.

Jocul didactic reprezintă una din activitățile didactice frecvent utilizate în grădiniță și îndrăgite de copii. Termenul ,,didactic” asociat celui de joc accentuează partea instructivă a activității, deoarece, indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ, cât și formativ al procesului de învățământ.

Spre deosebire de celelalte activități, jocul didactic are acea particularitate esențială de a îmbina armonios partea instructivă, exercițiul, cu partea distractivă. ,,Copilul prin joc, într-un mod plăcut și distractiv învață.”(Lespezanu, M., 2007, p.107)

Jocul didactic are un caracter instructiv mult mai pronunțat decât celelalte jocuri și se utilizează în învățământul preșcolar în scopul îmbogățirii și aprofundării experienței cognitive a copiilor, precum și în vederea dezvoltării proceselor psihice de reflectare directă și nemijlocită a realității. Jocurile didactice se practică cu succes în cadrul activităților integrate, dacă sunt accesibilizate cu tact de educatoare.

Jocul didactic oferă copilului posibilitatea de a aplica în practică cunoștințele, îi dă posibilitatea să-și formeze deprinderi în cadrul unor activități plăcute. Jocurile didactice pot îmbrăca forma unor jocuri de mișcare; parcurgerea de către copii a unor trasee identice într-o întrecere sau a unor jocuri sportive combinate cu jocul de creație: jocuri concurs în care copiii îndeplinesc rolul unor personaje.

II.3. Jocul – modalitate de dezvoltare a creativității

Preșcolaritatea este apreciată ca vârsta ce cuprinde cea mai importantă experiență educațională din viața unei persoane. După cum menționează U. Șchiopu și E. Verza (1995), preșcolarul probează registrul cel mai diversificat de jocuri. „Jocul mobilizează personalitatea copilului pe toată claviatura ei, fiind nu numai un excelent mijloc de a fructifica și consolida imaginația sa debordantă, ci și un prețios mod de echilibrare psihică și ucenicie pentru viață”.(Silvia Dima, 1997, p. 75). În perioada preșcolară se înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualității umane și unele dintre cele mai semnificative achiziții ce vor avea ecouri evidente pentru etapele ulterioare dezvoltării sale. De aceea, nu se poate face abstracție de una din dimensiunile esențiale pentru întreaga dezvoltare și afirmare a personalității – creativitatea. Toate condițiile virtuale existente în om, care ar putea contribui la succesul actului creativ, alcătuiesc creativitatea potențială a persoanei.

Creativitatea se caracterizează prin noutate, printr-un răspuns nefrecvent, prin elaborarea unei intuiții neașteptate. Creativitatea este educabilă, vârsta preșcolară fiind perioada cu cel mai mare potențial creativ. ’’Copilul creator tinde să nu se conformeze autorității, tolerează situațiile ambigue și nu este interesat de detalii.’’(Davitz J. R., Ball S., 1978, pag 53). Dacă potențialul creativ nu este fructificat, pierderile ce se produc sunt imense, iar recuperările ulterioare sunt parțiale sau minime.În perioada preșcolară, imaginația se exprimă viu în activitățile de educare a limbajului, pe domeniul Știință, în activitățile de construcție, desen și muzică. Atunci când preșcolarul reproduce realitatea în jocuri, în desen, reproducerea este o creație fiindcă este un fel de a vedea originalul. „Imaginația reproductivă și creatoare au un rol însemnat în dimensiunea creativă a personalității.” (Elisabeta Voiculescu, 2003, p. 31). Imaginația creatoare este considerată de mulți autori elementul vital al creativității. Eficiența stimulării creativității poate crește, dacă este concepută și abordată practic ca funcție a întregii personalități a copilului. Educatoarea poate contribui hotărâtor la dezvoltarea potențialului creativ al copilului, diversificând și diferențiind adecvat conținutul și metodologia activităților didactice în raport cu receptivitatea optimă a preșcolarului față de aceste activități. „Sarcina educatorului creativității este să descopere această unicitate a elevului, să o accepte și să o dezvolte…, educatorul îndeplinește o importantă latură a sarcinii sale, prin creearea premiselor necesare promovării creativității elevului”.(Erika Landau, 1979, p. 95). Copilul își găsește modul natural de exprimare într-o activitate complexă și bine structurată – jocul. Ca în basm, copilul amestecă realul cu imaginarul.Trebuie să promovăm pe fondul unei generoase atitudini stimulative o ușoară supraevaluare a capacităților copilului.„Creativitatea verbală este surprinzătoare la această vârstă, când termenul îi lipsește din vocabular, copilul creează cuvinte și ne surprinde prin originalitatea asocierilor.” (Elisabeta Voiculescu, 2003, p. 32). Activitățile extrașcolare constituie un criteriu prețios și la îndemână pentru a obține o primă aproximare cu privire nu numai la potențialul creativ general, dar și la potențialul creativ specific.

Se recomandă urmărirea unor conduite cotate ca simptomatice pentru creativitate:

plăcerea de a organiza jocuri;

înclinația de a relata despre descoperirile tale;

găsirea unei utilizări neobișnuite pentru jucăriile și obiectele tale;

curajul de a încerca ceva nou;

tendința de a se desena cât se predau cunoștințele;

capacitatea de a-și fructifica simțurile cât mai profund.

Stimularea creativității este un demers socio-educațional complex ce cuprinde, simultan, fenomene de activizare, antrenare, cultivare și dezvoltare a potențialului, de autoexpresie și împliniri creatoare. În acest sens este necesar să avem în vedere întregul sistem al condițiilor sau factorilor favorizanți afirmării și dezvoltării creativității, adică:

factori structurali, intrinseci creativității;

factori de climat general în dezvoltarea și afirmarea personalității copiilor;

factori de ambianță psihosocială și respectiv, de climat psiho-educațional stimulativ pentru afirmarea și evoluția creatoare.

Este utilă de asemenea, valorificarea în sistemul activităților instructiv-educative a condițiilor și principiilor învățării de tip creativ. „Învățarea creatoare presupune o serie de condiții privind stimularea creativității,printre acestea enumerăm (MEC, 1995, p. 53):

-asigurarea în activitățile instructiv-educative a ponderii unor tipuri de solicitări care angajează permanent, sarcini de ordin constructiv, de elaborare creativă;

-menținerea climatului, a atmosferei sau a ambianței psihosociale în măsură să angajeze, să stimuleze independența și spontaneitatea creatoare a copiilor, care presupune:

– tratarea cu respect a întrebărilor formulate de copii;

– luarea în considerare și respectarea ideilor și opiniilor care dovedesc independență în gândire, imaginație, originalitate;

-relevanță pentru copii, a faptului că ideile lor pot avea valoare;

– asigurarea condițiilor, a cadrului necesar ca aceștia să se poată ocupa de rezolvarea creativă a unor probleme formulate de ei sau de activități pentru care dovedesc că se pot realiza vocațional-creator;

– introducerea în sistemul de evaluare și a unor indicatori proprii pentru manifestările sau realizările de ordin relativ (originalitate novatoare, valoare socială a ideilor).

„Stilul de îndrumare este non directiv, specific învățării prin problematizarea în context creativ, care lasă câmp liber de manifestare a independenței de gândire și acțiune, de autoexpresie liberă a copilului.” (MEC, 1995, p. 76). O altă condiție importantă în stimularea creativității este modul cum tratăm, cum înțelegem și abordăm copii care manifestă anumite disponibilități creative sau realizări afective. Acești copii au nevoie de apreciere, recunoașterea disponibilității creative, promovare și încurajare.

Abordarea copiilor în activitățile curente, de tip creativ.

Dintre procedeele de cultivare a creativității, amintim: (MECT, 2009, p.61)

1) Antrenarea capacității de elaborare verbal expresive, a unor compoziții, povestiri;

2) Interpretarea independentă a unor texte și imagini prin solicitarea de a conferi cât mai multe titluri posibile.

3) Desene libere în care copiii să elaboreze nu numai o anumită compoziție plastică, după anumite idei tematice dar și unele modele posibile pentru decorarea unor anumite materiale, a unor spații sau obiecte accesibile copiilor.

Pornind de aici se poate admite că testarea flexibilității se poate face prin rotirea combinărilor mintale originale prezente în desenele copiilor. Nu este vorba, așadar de a stabili calitatea desenelor drept modalități ale expresiei grafice. Problema care se pune este de a stabili indicii flexibilității, combinările originale, care apar în desenele copiilor pentru a putea măsura nivelul lor de creativitate.

Flexibilitatea se dezvoltă la copil numai dacă îl punem în situația de a acționa flexibil și nu inert, rigid, stereotipic, pasiv.Prin aceasta se urmărește parametrul de fluență a creativității.Flexibilitatea se desprinde din numărul de modele folosite, diversitatea lor, adică dacă modelele nu se repetă.

Originalitatea se referă la modelele nou create de copii, la modelele unice, care apar în mod spontan, neînvățate. În măsurarea creativității se notează fluența, flexibilitatea, originalitatea ceea ce reprezintă caracteristicile bogăției și lărgimii imaginației creatoare, iar cele referitoare la parametrii de fluență, flexibilitate și originalitate ne dau structura imaginației creatoare, nivelul de dezvoltare la care se află imaginația unui copil și a întregului grup la un moment dat.

Alte probe: idei pentru jocuri

– formularea de întrebări despre cer, frunze, om, animale;

– găsirea unui număr cât mai mare de consecințe pentru situații imposibile;

– enumerarea unor întrebuințări inedite la obiecte uzuale: scaun, lingură, etc.

4) Desfășurarea diferitelor jocuri sau a unor activități constructive care să antreneze gândirea și imaginația creatoare. ’’Jocul este o activitate fundamentală formativă și dominantă în copilărie’’ (Antohe G., Huțupaș I., 2002, pag 15) iar jocurile copiilor sunt forme specifice de comportare a acestora față de lumea înconjurătoare.

Jocul atinge la vârsta preșcolară un nivel superior de dezvoltare și în același timp devine mai mult ca oricând o condiție imperioasă pentru evoluția ulterioară a copilului. Apariția și practicarea intensă a jocului de creație, reprezintă un rezultat al întregii dezvoltări psihice a copilului în special al formării capacității de a reflecta într-o formă proprie impresiile dobândite din viața înconjurătoare. „A fi creativ presupune totodată și posibilitatea comiterii unor greșeli, datorită confruntării lumii trăirilor noastre interne cu problemele lumii exterioare, se pot ivi conflicte sau situații contradictorii; încercările de a rezolva aceste conflicte, de a armoniza aceste contradicții, nu reușesc întotdeauna din prima încercare.”(Erika Landau, 1979, p. 8).Fenomenul ca atare, atestă participarea intensă a copilului la tot ce-l înconjoară, iar teama de eșec înseamnă sfârșitul proceselor creative, cu toate că eșecul poate însemna și un nou punct de plecare. Foarte important este, în acest caz, modul cum se gestionează aceste situații în grupa de preșcolari, mergându-se pe ideea că nimic nu e greșit, toate lucrările sunt bine realizate, iar cu timpul vom învăța să le realizăm mai bine și mai bine. „În lumea imaginată în joc, copilul se simte puternic, inteligent, adult, aici el este capabil de fapte eroice, de acțiuni spectaculoase.” (Elisabeta Voiculescu, 2003, p. 82).

În cadrul unui joc organizat de un grup numeros de copii, este posibilă verificarea creativității preșcolarilor prin jocurile: „De-a polițistul”, „De-a mama și de-a tata”,„De-a vânzătorul”, „De-a magazinul”, „De-a frizerii”, „De-a constructorii”, „De-a șoferii”, „De-a familia”. „De-a aviatorul/cosmonautul”. Jocul „De-a familia” este foarte important pentru preșcolari, deoarece familia reprezintă scena principală de viață a copiilor, oferind o experiență bogată și intens trăită de copii; acest joc oglindește obiceiurile, stilul de comunicare din familie, responsabilități dar și tensiunile petrecute în familie. La baza conturării jocului cu subiect și roluri specific vârstei preșcolare stă procesul de dezvoltare impetuoasă a imaginației.Astfel, de la imaginile care apar ca o consecință imediată a acțiunii copiilor cu obiectele se marchează trecerea la substituirea pe plan imaginar a funcțiilor specifice obiectelor. În acest mod este posibilă transfigurarea unei situații reale într-o situație imaginară. De exemplu, un jeton oarecare poate servi ca farfurie.Conturarea scopului în cadrul jocului este una din trăsăturile specifice vârstei preșcolare. Dacă la vârsta de 3-4 ani copiii nu-și propun un anumit subiect în joc, copiii de 5-6 ani reușesc din ce în ce mai clar să-și fixeze o intenție înainte de începerea jocului, fapt care influențează în mare măsură creația mintală, acești copii fiind clasați ca „preșcolari creativi.” „Preșcolarii creativi se diferențiază de obicei de restul grupului…ei sunt foarte curioși, vin cu soluții neobișnuite, cu idei originale, au inițiativă și un spirit de observație foarte bine dezvoltat, văd conexiuni între elemente aparent fără nici o legătură, pun întrebări adecvate, caută alternative și explorează noi posibilități.” (MEC, 2008, p. 32).

Jocul de creație le oferă copiilor un prilej special de a explora diferite roluri. În jocul de rol se poate întâmpla orice. Jocul este liber și își are sursa în imaginația copiilor. El nu trebuie confundat cu dramatizarea care, de obicei, este regizată de educatoare și nu este spontană. A interpreta o poveste, fiecare având un rol anume, este dramatizare și nu joc dramatic. Jocul care este spontan, se poate desfășura în orice loc, dar de obicei apare în spațiul consacrat construcțiilor de cuburi, pe terenul de joacă de afară, în curtea grădiniței sau în orice loc unde stau laolaltă câțiva copii.Observând cu atenție jocul dramatic vom afla mai multe lucruri despre copii, aceștia se pot comporta cu jucăriile în același fel cum se comportă cei din jurul lor cu ei, manifestându-și astfel rutina unui comportament de care copiii au parte zilnic, fie el bun sau rău, benefic sau dăunător unei bune dezvoltări a preșcolarilor. Jocurile senzoriale le plac foarte mult copiilor. Îi amuză să guste substanțele cele mai diverse ca să vadă ce gust au și să producă sunete cu fluier, trompetă, muzicuță, să bată în masă cu un obiect, le place să examineze culorile.

„Dimensiunile atitudinale sunt mai modelabile prin educație decât cele aptitudinale, de aceea, încă din grădiniță, dascălul nu trebuie să neglijeze această latură atât de importantă pentru destinul creativității, prin cultivarea unor atitudini precum: încrederea în forțele proprii, independență în modul de a fi și a gândi, inițiativă, umor.”(Dima S., 1997, p. 77).

II.4. Jocul de creație și importanța lui

La vârstă preșcolară jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului, nevoie generată de trebuințe, dorințe, tendințe specifice acestui nivel de dezvoltare psihologică, adică este cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului preșcolar.

Jocul reprezintă o formă de activitate preferată si adecvată specificului activităților realizate în gradiniță, dar și principala metodă de instruire si educație utilizată în activitățile cu copiii. Valoarea activităților de joc este apreciată deoarece au capacitatea de a-l ajuta pe copil să se integreze în mediul natural și social și pentru a înțelege lumea înconjurătoare.

Jocul constituie,în esență, principala modalitate de formare și dezvoltare a capacităților psihice ale copilului.

Jocurile de creație sunt acele jocuri prin care se manifestă, se exteriorizează întreaga viața psihică a copilului. Prin aceste jocuri copilul își exprimă emoțiile, dorințele, cunoștințele, caută să cunoască realitatea înconjurătoare.

Jocul de creație are ca principală funcție asimilarea realului la “eu”, favorizând astfel retrăirea într-un mod specific, a ceea ce l-a impresionat mai mult pe copil. Chiar dacă jocul reprezintă o trăire interioară a realităților descoperite la fiecare copil în parte și chiar dacă intervenția adultului nu modifică conținutul acestuia, jocul are o forță educativă polivalentă pentru formarea întregii personalități.

Jocul creativ se naște dintr-o impresie socială, deci dupa origine este un fenomen special.

Jocul are un rol foarte important și în dezvoltarea personalitații “de colectivitate”. Acest fapt nu numai pentru că asigură dezvoltarea copilului din toate punctele de vedere, ci și pentru că în dezvoltarea omenească, jocul este prima formă de activitate în care apar și se dezvoltă relațiile sociale.

Influența considerabilă a jocului de creație asupra dezvoltarii intelectuale se datorează faptului că prin joc copilul nu se mărginește, pur și simplu, să reproducă o serie de impresii pe care le-a primit din mediul înconjurator, dimpotrivă, în jocul de creație se stabilește o anumită relație între copil și lumea din jur. Realizând în joc acțiuni concrete, copilul pătrunde mai adânc semnificația socială a vieții din jur. Îndeplinirea unui rol ridică în fața copilului numeroase probleme pe care trebuie să le rezolve. Rezolvarea în procesul jocului a acestor probleme stimulează și activează atenția, spiritul de observație, memoria voluntară, gândirea și imaginația creatoare a preșcolarului.

Jocurile de creație contribuie semnificativ și la dezvoltarea limbajului copilului. La îmbogățirea vocabularului contribuie și faptul că în timpul jocului copiii își însușesc cuvinte noi și pronunță numeroase cuvinte pe care nu le folosesc în afara jocului. S-ar putea spune că adeseori copilul gândește cu voce tare, completează acțiunile prin cuvinte, își comunică intențiile, repartizează rolurile, face observații si aprecieri. În felul acesta se activează vocabularul copilului.

Foarte importantă este influența jocurilor de creație si asupra dezvoltării morale a copiilor.

Valoarea educativă a jocurilor de creație constă în faptul că el generează emoții și sentimente morale. Impresiile pe care le primește copilul din realitatea înconjurătoare și pe care le prelucrează în jocurile sale au pentru el adânci rezonanțe afective. El își trăiește sincer rolul și simte puternic ceea ce întruchipează.

În grădință, jocul de creație se desfășoară sub două forme, și anume joc cu rol (jocuri cu subiecte din viața cotidiană și jocuri de creație cu subiecte din povești și basme) și joc de construcție.

Jocurile cu subiecte din viața cotidiană, prin conținutul lor reflectă modul de joacă al copilului. Copilul de mic este atașat de părinți și de alți membri ai familiei care-i poartă de grijă. Observă relațiile reciproce dintre adulți, activitatea pe care aceștia o desfășoară, precum viața socială pe care aceștia o trăiesc. Receptiv la toate aceste impresii, copilul începe să le reproducă în jocurile sale, adică copilul este dornic să participe la viața și activitatea adultului; în felul acesta, în situațiile de joc create mai mult sau mai puțin independent, copilul reproduce rolurile socio-profesionale ale adulților.

În aceste jocuri elementele vieții cotidiene seamănă cu fenomenele sociale generale într-o formă specifică nivelului de dezvoltare psihică a copilului.

Jocurile cu subiecte din povești si basme, ca o variantă aparte a jocurilor de creație, sunt acele jocuri în care copilul interpretează rolurile diferitelor personaje. Trăsătura caracteristică a acestor jocuri constă în reproducerea creatoare a imaginii artistice și a acțiunilor personajului. În felul acesta, copilul pătrunde mai adânc în lumea sentimentelor și a trăirilor personajelor din basm sau poveste.

Jocurile de construcție sunt frecvent utilizate la gradiniță și se desfășoară în jurul unor teme propuse de către educatoare sau în jurul unor teme alese de către copii. Copiii în cadrul acestor jocuri au libertatea să elaboreze o construcție absolut nouă, să reconstruiască un model prezentat anterior, folosindu-se de materiale ca : nisipul, materiale din natura, forme geometrice din lemn, jocuri de construcție cu materiale plastice, etc.

Jocul îl îndeamnă pe copil să confecționeze și să construiască diferite obiecte necesare pentru realizarea temei la care se gândește. Pe de altă parte, confecționarea diferitelor obiecte și includerea lor în joc duce la îmbogățirea conținutului acestuia. În jocurile copiilor procesul de construire se desfășoară ca un proces de reflectare a realității înconjurătoare. El se caracterizează prin anumite particularități specifice. Procesul de construire cere din partea copilului numeroase priceperi și deprinderi: de a extinde în lățime și înălțime construcția, de a delimita și închide spațiul, de a transforma formele plane ale materialului în forme de relief, de a conferi construcțiilor o formă arhitecturală estetică, etc.

Televizorul și calculatorul în cele mai multe familii au devenit un bun indispensabil. După experiența mea părinții le permit copiilor vizionarea programelor și seara târziu și a desenelor animate “fantastice”. În jocurile de creație ale copiilor aproape zi de zi se observă influența programelor de la televizor. Din păcate de multe ori programele vizionate la televizor nu conțin numai cunoștințe valoroase, ci dau și un model pentru cele mai diferite forme ale agresivității, producând foarte multă frică. Majoritatea copiilor de vârsta preșcolară redau în jocurile lor momentele agresive din filme și se identifică cu personajele negative.

Aranson, un psiholog social din Statele Unite ale Americii ne informează despre rezultatele cercetării lui, adică“… din fiecare zece programe în opt domină violența… Desenele animate, cele mai vizionate programe de către copii conțin cele mai multe violențe.”. Spre deosebire de povestea spusă de adult, în timpul programelor de desene animate, copiiii nu pot judeca ce anume e poveste și ce realitate. De multe ori evenimentele din programele de televiziune sunt crezute de către ei a fi adevărate, reale și de cele mai multe ori acest fapt este greșit. Forma si conținutul jocurilor în grupa combinată este influențat profund de faptul, că, preșcolarii de vârste diferite își petrec toată ziua împreună. Din această cauza au foarte multe trăiri și impresii pozitive împreună. In grupa combinată deseori se joacă împreună copiii mari și mici. Prin acest joc comun se întărește în sinea copilului delicatețea, atenția față de cei mici, iar aceștia la rândul lor se adaptează mai ușor în joc. De aceea, jocul copilului de 3-4 ani se dezvoltă mult mai repede, preșcolarul învățând mai multe elemente de joc de la colegii mai mari, ceea ce la grupele omogene apare mult mai tarziu. Pentru copiii de 5-6 ani este benefic jocul cu colegii mai mici, deoarece au ocazia și copiii mai puțin activi, mai retrași, ca fiind între colegi mai mici să-și manifeste propria imaginație; totodată pentru cei cu personalitate mai puternic dezvoltată jocul le dă prilejul să-și trăiască și să-și manifeste spiritul de organizare.

În urma conviețuirii apar obiceiuri de colectiv foarte prețioase, ca adaptabilitatea, ajutorul reciproc sau interesul dezvoltat față de cei din jur. Diferența de vârstă și nivel de inteligență îmbogățește tema jocului și ușurează distribuția rolurilor. În aceste grupe, unde găsim copii de mai multe vârste avem posibilitatea de a prelucra cotiturile jocurilor de creație. De obicei copiii mai mari profită de ocazie și primesc roluri de conducere, prin faptul acesta asigură o organizare mai benefică a jocului, ei împart rolurile și își pot trăi dorința de a îndruma, iar cei mici acceptă cu plăcere și rolurile secundare.

Așa după cum am arătat anterior, jocul de creație înregistrează o evoluție și o îmbogățire de la un an la altul. Dacă la începutul vârstei preșcolare copilul redă acțiuni izolate, își asumă roluri fară să le dea o semnificație socială sau fară o motivație internă, treptat copilul va trece spre jocuri cu roluri care presupun redarea unor aspecte mai complexe, legate de caracteristicile personajelor interpretate (atitudini, exprimări verbale si nonverbale, folosirea unor instrumente specifice, etc.) și care sunt integrate în activități ce presupun interacțiune și cooperare și converg către o finalitate prestabilită. Pe tot parcursul jocurilor de creație, comportamentul copilui, de simbolizare conștientă și inconștientă a realității este larg ilustrat.

Prin jocul de creație se stabilește o relație specifică între copil și realitate, pe care copilul nu o copiază mecanic, ci situația lui de joc este o asimilare a caracteristicilor unor obiecte, situații, roluri sociale, o compensare a realității prin satisfacerea prin joc a unor tendințe și nevoi a căror îndeplinire este imposibilă în realitate, precum și retrăirea unor situații reale și exersarea modalităților de stăpânire a acestora.

II.5. Afirmarea creativității copilului prin abilități practice

Abilitățile practice contribuie nemijlocit la dezvoltarea, din toate punctele de vedere, a personalității copiilor, împreună și în strânsă legătură cu celelalte activități ce se desfășoară în grădiniță.

Preșcolarul manifestă interes spre nevoia de mișcare, spre manipularea obiectelor și el trebuie îndemnat spre creația constructivă și dezvoltarea capacităților de confecționare a unor obiecte, jucării, fapt ce va trezi stări afective pozitive. La vârsta copilăriei ,,luminile” și culorile umanului au multiple nuanțe și ele dobândesc o mare expresivitate, găsindu-și ecou în revărsările de energie, de potențialități și virtuți ale sale. Ele se exprimă nu numai prin expansivitatea și explozia de bucurie a copilului, afirmată în jocurile sale, prin ucenicia primilor pași și afirmării independenței umane, ci și prin implicarea sa în desfășurarea unor activități elementare de muncă.

Abilitățile practice, prin caracterul lor recreativ-creativ-atractiv, vin să canalizeze eforturile de învățare ale copiilor, de la alte discipline, fiind ca un „decantor” al tuturor cunoștințelor acumulate. De exemplu, dacă s-a parcurs perioada studierii animalelor sălbatice și domestice de la noi și din alte țări, copilul va realiza un leu pentru o machetă, el va ști că locul lui nu este lângă o gazelă, dar nici în curtea omului sau în preajma animalelor polare sau a peștilor – deci îl va așeza în preajma maimuțelor și a tigrilor. 

Abilitățile practice se îmbină armonios cu toate celelalte domenii din grădiniță, le sprijină în organizarea, desfășurarea și evaluarea atractivă a rezultatelor obținute de copii.

În grădiniță preșcolarii desfășoară o activitate variată; în cadrul activităților de observare ei privesc cu multă curiozitate obiectele și fenomenele realității, își lărgesc treptat cercul de reprezentări și participă în mod activ la viața care îi înconjoară.

În procesul abilităților practice cunoștințele dobândite se adâncesc. Astfel în procesul execuției unei flori de primăvară copilul își consolidează cunoștințele privind forma, mărimea, culoarea și așezarea petalelor, a codiței, a frunzei, mărimea și proporția lor.

Întreaga activitate de învățare a copiilor se realizează în grădiniță prin joc-activitate de bază concepută științific, ce trebuie îmbinată cu un puternic sentiment de afectivitate, dar și cu exigențe crescute pentru dezvoltarea capacităților intelectuale, pentru cultivarea curajului de a întreba, de a se exprima, de a gândi și acționa independent. În consecință, instruirea trebuie să-l facă pe copil să trăiască, să crească, să se dezvolte, să se exprime pe sine, de a-l învăța să învețe, de a-și construi o perspectivă activă. Activizarea copiilor este înțeleasă aici ca o acțiune de educare și instruire, de dezvoltare a personalității prin dirijarea metodică a activității, prin trezirea interesului pentru cunoaștere și acțiune,exercitarea simțurilor proprii și a inteligenței prin activitate proprie, cultivarea capacității de orientare autonomă atât prin activitățile organizate cât și prin activitățile liber alese din grădiniță și din afara ei.

În momentul încheierii lucrării, copilul analizează produsul finit realizat de el, îl compară cu modelul oferit de educatoare și cu realizările colegilor săi, poate să aprecieze critic calitatea muncii sale chiar dacă nu reușește de fiecare dată să verbalizeze acest lucru. Cu timpul, copiii reușesc să manifeste un spirit critic foarte dezvoltat, reușind să selecționeze din mai multe obiecte pe cele care prezintă reale calități artistice.

Abilitățile practice asigură confecționarea unor obiecte care pot fi utilizate în aranjarea vitrinelor, în înfrumusețarea sălilor de grupă, în expoziții pentru părinți. Această utilitate mărește interesul copiilor pentru realizarea frumosului. Abilitățile practice au un loc bine precizat în cadrul procesului instructiv-educativ, conținutul fiind stabilit după criterii exacte, care îi asigură un caracter științific, accesibil și stabil.

În activitățile în care se realizează compoziții aplicative se creează în rândul copiilor o stare febrilă de lucru, de căutare, de încercări mai mult sau mai puțin reușite, toate acestea îmbrățișate în buna dispoziție și plăcere. Prin activitățile practice – lucrările realizate de către copii în cadrul acestor ore, li se dezvoltă gândirea creatoare, imaginația, interesul pentru a realiza ceva, dar și o disciplină în formarea lor ca viitori profesioniști în diferite domenii.

În activitățile pe care le desfășor cu copiii în cadrul acestor ore, predomină confecționarea de jucării, deoarece am observat de nenumărate ori că majoritatea copiilor se bucură în mod deosebit atunci când sunt anunțați că vor realiza jucării sau obiecte folositoare din diverse materiale. La simplul auz al cuvântului ,,jucării” cumpărată din magazin, jucăriile confecționate din materialele la îndemână, deloc costisitoare, cu participarea educatoarei, oferă micului meșter, ocazia de a-și descoperi propriile calități, satisfacția de a o vedea ieșind din propriile sale mâini, (un animăluț, o păpușă, o mască cu care apoi poate continua sau începe un alt joc cu roluri). Dacă jucăria se poate realiza relativ ușor, putând fi terminată până la încheierea activității și copilul o poate lua imediat acasă ,,să se joace” atunci va fi și mai încântat.

Având în vedere toate acestea, precum și faptul că materialele din care se pot confecționa astfel de jucării nu costă nimic (sau costă foarte puțin), am încercat și am reușit să realizăm cu copiii tot felul de obiecte, folosind diferite tehnici. În funcție de materialele utilizate, aș putea clasifica jucăriile după cum urmează:

Jucării din hârtie sau carton (hârtie albă, glasată, din ziare sau reviste, staniol, carton duplex, carton colorat pe o parte sau pe ambele părți).

Jucării din materiale din natură (frunze, petale întregi, coji, semințe, conuride brad, ghindă, castane, coji de nucă, boabe de porumb, mărțișori de salcieetc).

Jucării din materiale refolosibile (fire de ață, lână, PNA, fâșii de material textil, blănițe, nasturi etc.).

 Tot din astfel de materiale se pot realiza tablouri decorative, felicitări cu ocazia sărbătorilor 1 Martie, 8 Martie, sărbătorile de Paști, Crăciun, invitații, podoabe etc.

II.6. Stimularea potențialului creativ al preșcolarului prin activitățile practice

Prin denumirea obiectului de învățământ ne putem da seama că aceste activități au un caracter practic, ceea ce ne îndrumă spre ideea că în cadrul acestora copilul îmbină atât munca intelectuală, cât și cea fizică.

Copilul este solicitat pe parcursul realizării unei sarcini didactice din cadrul activităților practice să execute anumite mișcări ale brațelor, care la început datorită specificității vârstei nu sunt foarte precise, coordonate și sistematizate, cum ar fi: să rupă, să lipească, să taie, să răsucească etc. Toate aceste acțiuni se fac bineînțeles cu ajutorul mâinii, care conform caracteristicilor vârstei la intrarea în grădiniță, nu este suplă în mișcări, copilul nu se coordonează, nu are îndemânare, nu își poate proporționaliza efortul în funcție de greutatea actului ce îl are de executat.

Copilul își exersează analizatorii cutanați, vizuali și sistemul muscular al mâinii concomitent, pe parcursul executării sarcinii didactice cerute, în cadrul activităților practice. Preșcolarul n-ar putea realiza tema pregătită de cadrul didactic, dacă concomitent cu mâna, analizatorii vizuali și scoarța cerebrală n-ar fi antrenate, dacă de exemplu copilul trebuie să sorteze materialul după formă, culoare etc. Astfel „exercițiile realizate în cadrul activităților practice stimulează activitatea analitico-sintetică a scoarței cerebrale, mărind funcțiunea ei de reglare a centrilor subcorticali în zona motorie” (Petrică,M., Metodica predării activităților manuale în grădinița de copii, Editura Didactică și pedagogică, București, 1967, pag. 7).

Datorită executării repetate ale acestor exerciții, copilul reușește să elimine mișcările involuntare, inutile, prin diferențierea tuturor mișcărilor sale, astfel ajunge la performanța de a utiliza doar mișcările cât mai exacte, mișcări care de fapt îl ajută la realizarea temelor date, dar și a cerințelor vieții de zi cu zi. Momentul ajungerii la acest stadiu, al perfecționării mișcărilor, până ce acestea devin concrete, sigure, fine, este condiționat de dezvoltarea mușchilor mici ai mâinilor.

Dat fiind faptul că dintre toți analizatorii, mâna are cea mai întinsă arie corticală de protecție, aceasta are o deosebită importanță în întrega dezvoltare a copilului. Contactul cu materialele de lucru în diferite momente ale activităților practice, influențează exactitatea și profunzimea percepțiilor și reprezentărilor copiilor. Bineînțeles că dezvoltarea motricității copilului se poate realiza odată cu însușirea tehnicilor de lucru ale activităților practice.

În grădiniță copiii își lărgesc cercul de reprezentări și participă în mod activ la viața care-i înconjoară, deoarece aici percep cu curiozitate obiectele și fenomenele realității.

Toate activitățile susținute în grădiniță au rolul de a face cunoscută copiilor lumea ce îi înconjoară prin diferite metode cum ar fi observația, convorbirea etc. și în cadrul a diferite activități: cunoașterea mediului, educarea limbajului, activități matematice etc.

Cu ajutorul activităților practice și mai ales în cadrul acestora, toate aceste cunoștințe se completează, se consolidează. De exemplu, în cadrul unei activități practice ce are ca sarcină de lucru executarea unui tablou cu lalele, copilul își consolidează cunoștințele despre forma florii, culorile florii, părțile componente ale acesteia.

Tot în cadrul activităților practice copilul lucrează cu diferite tipuri de materiale: din natură (frunze, scoici, făină), hârtie, lipici, carton, materiale textile etc., cu ajutorul cărora realizează tema propusă de cadrul didactic. Astfel copilul are ocazia să cunoască însușirile acestora, să le compare, să le analizeze caracteristici ca: mărime, formă, culoare, rezistență.

În cadrul activităților practice copilul își dezvoltă atenția, imaginația reproductivă, este pus în situația de a efectua operații de comparație, analiză, sinteză, generalizări concrete, bază a gândirii situaționale caracteristică preșcolarilor. Pentru argumentarea celor menționate mai devreme, voi prezenta următorul exemplu: În realizarea temei „Ghiocelul”, educatoarea prezintă copiilor modelul, demonstrează modul de lucru și totodată reactualizează cunoștințele privind floarea ce urmează a fi realizată. Astfel copilul își consolidează cunoștințele referitoare la „Vestitorul primăverii – ghiocelul”, își îmbogățește cunoștințele privind materialele utilizate, învață sau își consolidează procedee de lucru.

În concluzie, în cadrul activităților practice, copilul are posibilitatea de a-și fixa, sistematiza și verifica cunoștințele deținute. Aceste lucruri sunt posibile, doar datorită faptului că această activitate dă posibilitatea copilului de a intra în contact direct cu materialele utilizate și totodată dă posibilitatea copilului de a pune în practică anumite cunoștințe însușite. Dar toate aceste lucruri nu se pot realiza fără însușirea corectă a unor tehnici de lucru, una dintre principalele scopuri ale activităților practice.

Activitățile practice au un rol deosebit de important în dezvoltarea morală a copilului, influențând-o în mod pozitiv. Din nou cadrul didactic are un rol foarte important. Un rol care trebuie să îl joace foarte bine. Trebuie să ofere motivația copilului în realizarea sarcinii didactice date, odată ce îi oferă copilului motivația, îl ajută să depună acel efort prelungit de executare a temei date. Cunoscând motivul și destinația lucrării ce o are de executat, copilul este stimulat și interesat să- și realizeze sarcina.Astfel el devine perseverent, își concentrează atenția, învață să se stăpânească, să învingă obstacolele.

Nu putem concluziona decât că trăsăturile pozitive ale voinței copilului se dezvoltă în mare măsură datorită acestor activități.

Educatorul oferă la început motivații care se axează pe utilizarea materialului realizat, în cadrul activităților grupei. Odată cu dezvoltarea anumitor deprinderi, cadrul didactic poate oferi alte motivații, ce îi implică pe cei din jur: realizarea unor jucării pentru copiii mai mici sau cu probleme financiare etc. Aceste activități îl obișnuiesc pe copil cu o activitate utilă, ceea ce îl pregătește pentru următoarele nivele ale dezvoltării sale și ale vieții.

Cadrul didactic trebuie să acționeze cu mult tact, și să fie pregătit pentru orice situație neprevăzută. Trebuie să aprecieze munca fiecărui copil, mai ales că se urmărește și o anumită formare a independenței copilului în ceea ce privește sarcinile ce trebuie realizate. Ei apreciază foarte mult și trăiesc din plin sentimentul, în momentul în care constată că în urma efortului depus au realizat singuri tema propusă.

Nu trebuie uitat încă un aspect. Și anume acela că pe parcursul activității manuale trebuie educat simțul curățeniei și al ordinii. Materialul utilizat în realizarea unei teme trebuie prezentat și aranjat în ordinea operațiunilor de execuție, iar pe parcurs el trebuie să lucreze cât mai curat, iar la momentul aprecierii lucrărilor, trebuie luate în considerare și aceste lucruri.

De asemenea există teme care trebuie realizate în grup, astfel copilul are posibilitatea de a relaționa și de a constata necesitatea celor din jur, dezvoltându-i-se simțul de încredere, de prietenie.

În concluzie, activitățile practice ajută copilul în procesul dezvoltării sale morale și mai concret cu ajutorul acestor activități devine perseverent, învață să se stăpânească, să învingă obstacolele apărute, învață să devină independent, să lucreze curat și ordonat, să lucreze în echipă, i se dezvoltă sentimentul de prietenie, încredere, optimismul și încrederea reciprocă. Bineînțeles toate acestea se pot realiza doar cu ajutorul tehnicilor de lucru utilizate în cadrul acestor activități.

În cadrul tuturor activităților copilului îi sunt prezentate elemente din lumea care îl înconjoară, sub o formă pozitivă, evidențiind frumosul. În cadrul abilităților practice acest lucru poate este mult mai mult utilizat deoarece copilul intră în contact cu diverse materiale, cu ajutorul cărora realizează obiecte, tablouri care reprezintă lumea înconjurătoare.

Copilul trebuie să analizeze materialele de lucru, să le combine astfel încât să realizeze o armonie între ele, să reprezinte practic lumea înconjurătoare, o lume a frumosului.

Astfel pe parcursul executării lucrării copilul compară lucrarea sa cu modelul prezentat, iar la sfârșitul activității își analizează lucrarea sa și a colegilor săi.

Astfel cu ajutoul acestor activități copilul reușește să descopere frumosul din lumea înconjurătoare, și are posibilitatea să îl redea, deci i se dezvoltă simțul estetic.

Locul activităților practice în formarea personalității copiilor rezultă în mod obiectiv din adevărul: ,,Aud – uit, văd – țin minte, acționez – înțeleg’’. Activitățile practice desfășurate cu copiii au constituit una dintre modalitățile de cunoaștere acopilului, a individualității fiecăruia și promovează independența în gândire, în creație și acțiune, în raport cu interesele și aptitudinile fiecăruia .

Stimularea potențialului creativ prin activitățile practice se bazează pe următoarele principii:

asigurarea conexiunii între diferitele categorii de activități în cursul zilei;

stimularea potențialului creativ al copiilor în realizarea unor lucrări,utilizând cu precădere materiale din natură;

interdisciplinaritatea în cadrul activităților practice.

Activitățile practice trebuie corelate cu celelalte activități din grădiniță pentru a contribui la stimularea potențialului creativ, iar natura și materialul bogat de care dispunem constituie un punct de plecare în activitatea de creație.

TEHNICI și MODALITĂȚI de lucru – exemple practice

GRĂDINIȚA – contribuie la :

lărgirea experienței cognitive ;

apariția și dezvoltarea unor deprinderi și priceperi ;

diversificarea trăirilor afective;

dezvoltarea imaginației ;

dezvoltarea competenței și performanței lingvistice;

apariția limbajului intern ;

constituirea formelor voluntare ale unor procese psihice ;

manifestarea unei atitudini cognitive ;

Pentru a stimula potențialul creativ al copiilor prin activitățile practice utilizând materiale din natură, am parcurs cu aceștia mai multe etape:

Etapa I – etapa de pregătire a activitaților practice în care copiii participă direct la strângerea materialelor din natură în cadrul unor activități și plimbări. Profunda lor concentrare în activitatea de a aduna cele mai reușite materiale din natură a însemnat pentru ei o intensă activitate de observare, de analiză, de selecție a materialelor. Copiii au adunat frunze de diferite forme, culori și mărimi, castane, conuri de brad, ghindă, crenguțe uscate, pietre, etc. Analizând frunzele castanului și-au imaginat că ar semăna cu palma unei mâini cu degetele răsfirate, cu creasta cocoșului din ,,Punguța cu doi bani’’, cu rochița păpușii. Castanele în învelișul lor țepos ar putea fi buzdugane pentru zmei, arici, etc. În natură copiii se manifestă deosebit, sunt mai activi, cu o permanentă bună dispoziție și cu un imens neastâmpăr specific vârstei.

Etapa a II-a – este etapa în care am efectuat intuirea materialului confecționat de către copii prin manipulare, pentru antrenarea analizatorilor și formarea reprezentărilor prin jocuri senzoriale. Primul mijloc prin care copilul descoperă lumea îl constituie organele de simț. El vede, apucă, miroase, gustă. Astfel acumulează experiență, iar cunoașterea reală a materialelor din natură e condiționată de claritatea și precizia senzațiilor și percepțiilor. De aici reiese necesitatea organizării unor jocuri senzoriale specifice vârstei: ,,Săculețul fermecat’’, ,,Ce știi despre mine?’’, ,,Să facem ordine’’, etc. Aceste jocuri senzoriale pot fi utilizate cu succes pentru trezirea, stimularea și dezvoltarea interesului de a cunoaște, interes ce devine o ,,pârghie’’ psihologică pentru stimularea creativității.

Etapa a III-a – constă în perfecționarea deprinderilor practice și stimularea potențialului creativ al copiilor. Experiența a dovedit că lucrându-se prea des după șablon, copiilor li se limitează posibilitatea dezvoltării imaginației și gândirii. Prin diversitatea formelor, a coloritului și a posibilităților de îmbinare a materialelor din natură se deschide câmp larg manifestării imaginației. Permanent i-am stimulat pe copii să confecționeze jucării din materialele colecționate de ei sau pe care le puneam eu la dispoziție. Valorificând castane, ghinde, nuci, frunze uscate, semințe, sâmburi, pene, pietricele, etc. copiii au confecționat în manieră proprie multe obiecte.

Etapa a IV-a – constă în efectuarea de către copii a unor lucrări în grup.Activitatea pe bază de cooperare, constituie un mod de învațare cu deosebite valențe educative în ceea ce privește creativitatea. Copiii descoperă o nouă experiență relaționând în grupuri de învățare activă, aceea de a studia, investiga și căpăta încredere în capacitățile individuale și ale grupului. Superioritatea grupului se vădește atât prin soluții originale și lucrările realizate, cât și pe plan educativ. În această etapă accentul se pune pe realizarea creativă a temelor date, copiii având libertatea alegerii materialelor și a tehnicilor de realizare. Ei au redat original teme cum ar fi:,,Coș cu ghiocei’’, ,,Copacul înflorit’’, ,,Vaza cu tufănele’’, ,,Tablou de primăvară (vară, toamnă, iarnă)’’, etc.

b) ACTIVITĂȚILE PRACTICE – JOCURI TEHNICO–ARTISTICE

Tehnicile de lucru sunt multiple și eficiente .

Caracterul ludic se menține și în aceste activități, datorită faptului ca în tehnica, pentru copil este o joacă în care el este ,,ucenicul”, iar educatoarea este ,,maistrul’’/,,șeful. Jocul este dirijat, dar plăcut. Jucăriile sunt simple, care îi dau copilului primele noțiuni de tehnică și importanța lor .Copilul se naște cu capacitatea de a învăța, dar șansa supraviețuirii, a umanizării și socializării lui depinde de contactul cu adultul, de mediul educațional. Tot ceea ce poate realiza o ființă umană depinde de învățare, exercițiu, muncă si creație. Niciodată nu este prea târziu pentru cunoașterea, stimularea, educarea și dezvoltarea creativității.

Grădinița devine primul mediu organizat de maximă valorificare a resurselor multiple ale copiilor, de stimulare a acestora. Copilul este prin natura sa un spirit creativ, datorită imensei sale curiozități, a freamătului permanent pentru a cunoaște ceea ce se petrece în jurul său. Preșcolaritatea este apreciată tot mai mult, ca vârsta care cuprinde cea mai importantă experiență educațională din viața unei persoane, pe parcursul ei înregistrându-se ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea personalității umane și una din cele mai semnificative achiziții cu ecou evident pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale. De aceea nu putem face abstracție de una din dimensiunile esențiale pentru întreaga dezvoltare și afirmare a personalității – creativitatea. Văzută prin prisma personalității, creativitatea capătă sensul de potențial creativ, de sumă de însușiri sau factori psihici ai unor viitoare performanțe. Educatoarei îi revine misiunea de a depista de timpuriu posibilitățile creative ale copiilor și de a crea condiții optime de dezvoltare. Așa cum muzica ne învață să ascultăm, iar pictura ne învață să privim, activitățile practice ne învață să acționăm, să găsim calea spre rezolvarea problemelor practice.

II.7. Contribuția materialelor din natură la educarea artistică a preșcolarului

În practica preșcolară se manifestă tendința de a promova originalitatea, de a încuraja modalitățile personale cât mai proprii de realizare a unor teme, la nivelul posibilităților reale ale copilului.

Abilitățile practice oferă posibilitatea de a constata cum se poate aplica în practică creativitatea. Ele își aduc contribuția la îmbogățirea vieții afective, copiii încearcă un sentiment de bucurie când reușesc să termine o lucrare, fapt ce contribuie la educarea dragostei pentru muncă, la optimismul și încrederea în forțele proprii, la dezvoltarea gândirii creatoare.

Totodată, abilitățile practice constituie un mijloc important pentru formarea și dezvoltarea deprinderii de a sesiza frumosul din natură și de a-l îndrăgi, deoarece grădinița prin procesul instructiv- educativ le oferă această posibilitate. Pe lângă faptul că vin în contact cu bogăția de forme și de culori ale obiectului pe care îl au de executat în timpul lucrului, copiii au posibilitatea să aprecieze calitățile artistice ale modelului, analizează coloritul, forma și mărimea, proporția și simetria. Prezentarea materialului într-o formă cât mai atrăgătoare îi influențează pe copii sub aspect estetic. Materialul din natură stimulează simțul de observație al copiilor și imaginația creatoare. Varietatea infinită de frunze, flori de forme și culori diferite, le oferă inepuizabile modalități de realizare a unor tablouri, machete, jucării. Ei încep să pătrundă în frumusețile naturii, să-i înțeleagă diversitatea formelor, a culorilor, încep să-i vadă bogăția și astfel să o iubească și mai mult.

Prin folosirea materialului din natură în cadrul abilităților practice se realizează atât aspectul informativ cât și cel formativ al copiilor, deoarece mânuind materialul din natură li se perfecționează sensibilitatea tactilo-motrică, li se dezvoltă gândirea și se deprind cu reprezentările independente creatoare. În timpul lucrului copiii nu se copiază ci își imaginează o temă și caută modul în care pot să îmbine formele, mărimile, culorile, pentru a reda tema pe care și-au propus-o. Astfel copiii prin multiple combinații reușesc să redea o lucrare individuală ori colectivă, în felul acesta li se dezvoltă interesul, răbdarea, perseverența, stăpânirea de sine și astfel se pun bazele voinței.

Sarcina de bază a abilităților practice este dezvoltarea capacității de a realiza lucrări originale, în condiții cât mai variate, valorificând experiența acumulată, stimularea activității copiilor în direcția alegerii obiectelor, a materialelor și a modului de executare a lucrării.

Pentru cunoașterea însușirilor și caracteristicilor materialelor am organizat în sala de grupă un colț al creației, conținând diferite materiale( hârtie, fire de bumbac, sâmburi colorați, capace de ambalaj, ghindă, castane, semințe diferite, frunze, scobitori, deșeuri de scândură etc.) Având la îndemână aceste materiale, copiii au lucrat pe foi de bloc, fixând cu aracet pe conturul dat de educatoare tablourile: “Casa cu gard”, “Casa lui Grivei”, “Barca cu pânze”.

Având în vedere și unele greutăți pe care le întâmpină copiii în executarea unor lucrări, subliniem că întreaga activitate practică trebuie să se desfășoare sub îndrumarea directă a educatoarei, pentru că în fața greutăților ivite copilul se demoralizează ușor și poate deveni pasiv și indiferent față de munca pe care o execută. Dimpotrivă, ajutat și îndrumat, el poate obține rezultate frumoase. De exemplu li s-a cerut copiilor să se gândească ce pot realiza ei din 9 frunze de arțar. Au realizat neașteptat de repede un iepuraș căruia i-au adăugat ochi și mustăți prin tăierea pețiolului; acestei imagini i-au fost adăugate elemente noi: “doi brazi”, “iarbă”, “soare”. În același mod au fost realizate temele “piticul” și “ciobănașul”- piticul a fost executat din frunze de liliac, iar ciobănașul dintr-o frunză de păr tăiată la bază, aceasta reprezenta căciula (capul conturat) și două frunze așezate oblic, acestea reprezentau corpul.

Temele cu caracter independent – specifice activităților cu temă aleasă de copii- sunt cele mai îndrăgite de ei, deși acest lucru le solicită un efort susținut, atât pentru alcătuirea planului mintal, cât și pentru realizarea acestora. Educatoarea are grijă să pregătească materialul, care prin varietatea și felul prezentării să le sugereze alegerea unor subiecte diferite, de exemplu, din deșeuri de frunze: ”aspect de primăvara”, ”struțul”, “șantierul de construcții”. Pentru tema “o câmpie cu flori”, ei execută florile și iarba din frunze de gorun, diferite semințe de pepene, de tărtăcuță, iar din fructul crinului de camera au executat fluturele și pentru antenă au folosit pețiolul de la frunze etc.

O altă categorie de teme se referă la subiectul ales. Aceasta le dă posibilitatea copiilor să-și exerseze și mai mult creativitatea, ceea ce presupune gândire, meditație, căutare de mijloace și de procedee, selecție, atenție și disciplină. În felul acesta s-au realizat scene din povești: “Punguța cu doi bani”, “Iepurele și ariciul” și altele. Pentru a se ajunge la realizarea unor teme s-au folosit diverse procedee care au contribuit la educarea inițiativei, la sporirea creativității și a simțului de independență. După ce copiii au ascultat povestea “Scufița Roșie” ei au realizat diferite scene folosind cinci feluri de materiale din natură. De exemplu, Scufița Roșie au făcut-o din semințe de gogoșar, copacii înfloriți, i-au realizat din semințe de măr și din semințe de gogoșar; casa bunicii au executat-o din semințe de ovăz, iar momentul cel mai semnificativ al acestei scene l-a constituit lupul ascuns după copac, căruia i se vedea numai capul; apoi florile, iarba printre copaci au întregit și mai mult acest tablou.

Recitarea unei poezii de către educatoare sau de către copil, este un alt procedeu folosit de noi cu rezultate deosebite; copiii trebuiau să redea (din materialele din natură) ce i-a impresionat cel mai mult din conținutul poeziei. De exemplu, “Cățelușul șchiop “ de Elena Farago, copiii l-au realizat din boabe de roșcove- aceasta demonstrează sensibilitatea în respectarea proporției, între părțile componente ale cățelului, fantezie în redarea urechilor, ochilor și nasului, alegând boabe de altă culoare, în așa fel încât să semene cu imaginea prezentată.

Lucrările de aplicații cu materiale din natură le-am organizat pe criteriul muncii individuale și în grup, ultimul fiind preponderent deoarece acest procedeu oferă condiții favorabile de socializare, prin aceea că ei se ajută punând de acord acțiunile individuale cu acelea ale grupului și astfel înțeleg semnificația și valoarea ajutorului reciproc. Lucrările colective sunt realizate în timpul activităților alese, deoarece tehnica de lucru implică o orientare spațială mai precisă, copiii având nevoie de o îndrumare și un sprijin mai apropiat. Aceste activități activează gândirea creatoare- ei se bucură, comentează intens și își propun să completeze tablourile cu unele detalii.

Această formă de muncă în grup îi disciplinează, le întărește încrederea în forțele proprii, copiii având posibilitatea să-și manifeste atitudinea și capacitatea creatoare, pe care le valorifică în interes comun.

În concluzie, dezvoltarea creativității copiilor la vârsta preșcolară este posibilă în condițiile unei munci susținute și continue, având ca scop principal motivația și utilitatea.

Rezultatele obținute în cadrul abilităților practice cu grupuri mici de copii sau individuale demonstrează că acestea sunt cel mai bun prilej de a cunoaște cu adevărat copilul, înclinațiile fiecăruia, prilej de a promova independența în gândire, în creație și în acțiune, în raport de interesele și aptitudinile lor.

Antrenați în diferite activități de colecționare a materialului din natură, copiii au posibilitatea să-l cunoască, să-i înțeleagă diversitatea, să valorifice orice material, iar lucrul cu aceste materiale contribuie la educarea artistică a copilului.

Formarea și stimularea imaginației creatoare depinde, în mare măsură, de calitatea activității propuse, de priceperea copilului, de succesul obținut în primele lui încercări, de încredere în forțele proprii, de îndrumările date, dar și de climatul afectiv creat de educatoare.

CAPITOLUL al III-lea

STUDIU PEDAGOGIC

Una dintre cerințele învățământului actual este de a forma la copii capacitatea de a gândi creator.

Pentru ca preșcolarii să dobândească capacitatea de a fi creativi, ei ar trebui implicați în situații de învățare în care să își dezvolte aceste capacități.

Pentru ca educatorii să fie capabili să proiecteze și să organizeze situații de învățare adecvate pentru dezvoltarea creativității, este nevoie ca ei să cunoască conceptul de creativitate, modul de manifestare și de formare a creativității, factorii care influențează, pozitiv sau negativ, creativitatea și ar trebui să fie ei înșiși creativi.

Unii psihologi susțin că oamenii ar fi mai creativi dacă li s-ar explica ce este creativitatea.

III.1. Ipoteza și obiective.

Lucrarea va prezenta studiul realizat asupra unei grupe de preșcolari cu ipoteza că:

“Dacă în jocurile de creație se dă posibilitatea copiilor să aleagă mai multe variante de a utiliza și valorifica materialul didactic pus la dispoziție, atunci această oportunitate acordată preșcolarilor poate determina o dezvoltare a capacităților creatoare ale acestora în domeniul estetic.”

Obiectivele propuse se constituie ca “decupaje curriculare” în cadrul domeniului “Om și societate”, fiecare dintre ele contribuind prin posibilitățile oferite de specificul său, la conturarea temei de ansamblu.

Aceste obiective sunt:

Dezvoltarea imaginației creatoare;

Combinarea în cadrul jocurilor de creație a materialelor și tehnicilor învățate pentru obținerea unor produse noi, originale;

Demonstrarea spiritului de inițiativă în abordarea practică, indiferent de natura acesteia;

Descoperirea frumosului din lumea înconjurătoare și redarea acesteia de către copil, deci dezvoltarea simțului estetic.

III.2. Metodologia studiului

Caracterizez studiul ca fiind unul de tip experimental, dar și unul de tip practic – aplicativ. Prima caracteristică se regăsește în măsurarea parametrilor creativității înainte și după aplicarea experimentului, cea de a doua vizează o aplicabilitate practică și contribuie la îmbogățirea modalităților concrete de acțiune în studierea conținuturilor disciplinei Abilități practice.

Pentru realizarea obiectivelor propuse și în scopul verificării ipotezei studiului am folosit următoarele metode:

Observația

Observația este metoda cea mai des utilizată în cunoașterea manifestărilor comportamentale ale preșcolarilor, furnizând informații bogate și variate. Observația a constat în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă, sistematică a datelor și constatărilor legate de manifestările comportamentale ale individului sau ale grupului.

Metoda observației a fost folosită în toate etapele studiului, oferind date legate de tema acestuia. Prin această metodă am urmărit: reacția preșcolarilor în timpul activităților, relațiile legate între preșcolari în timpul activităților, comportamentul preșcolarilor în timpul realizării unei sarcini, atitudinea preșcolarilor, nivelul reușitei în fiecare moment al activității, eficiența strategiei folosite, capacitatea preșcolarilor de a finaliza sarcinile propuse și puterea preșcolarilor de a elabora soluții și răspunsuri originale pentru rezolvarea sarcinilor de lucru, comportamentul spontan și manifestările copiilor.

În activitatea desfășurată cu preșcolarii am observat relațiile existente sau cele care se stabilesc între copii, felul cum comunică între ei, cum își îndeplinesc sarcinile de lucru, am observat rolul pe care dorește copilul să-l aibă în cadrul grupului. Am observat preferințele care apar între preșcolari dar și respingerile manifestate în diferite momente ale activității.

Observând și consemnând care strategie este eficientă, care sunt momentele jocului care se realizează mai greu, care sunt cele mai frecvente greșeli, am strâns un material faptic de care m-am folosit în studiu.

Metoda analizei produselor activității

Această metodă mi-a oferit informații despre procesele psihice și unele trăsături de personalitate ale preșcolarilor prin observarea lucrărilor realizare în unele dintre activități. Analiza acestor lucrări ale preșcolarilor s-a realizat după mai multe criterii și anume: originalitate, complexitate, expresivitate, progresul înregistrat de la o etapă la alta și interesul manifestat față de o activitate sau alta.

Prin analiza produselor am obținut informații despre lumea interioară a preșcolarului, despre bogăția de idei și imaginația sa, despre spiritul de observație, logica gândirii și despre capacitatea de aplicare în practică a cunoștințelor însușite.

Analiza acestor lucrări am realizat-o după următoarele criterii:

nivelul de cunoștințe

gradul de formare a priceperilor și deprinderilor intelectuale.

originalitatea, expresivitatea precum și progresele înregistrate de fiecare preșcolar de la o etapă la alta.

III.3. Lotul de subiecți

Studiul a fost realizată la Grădinița cu P.P. Lizuca, din Brăila în anul școlar 2013- 2014, la grupa mare, instituție unde eu funcționez ca și educatoare. Eșantionul a fost compus din 20 de copii (fete și băieți), cu vârsta de 5-6 ani.

Copiii provin din familii cu posibilități materiale bune și foarte bune ( cu o singurǎ excepție) și au o dezvoltare intelectuală normală, rezultatele la evaluǎrile inițiale dar și cele din anii școlari precedenți reprezentând argumente relevante în acest sens. Majoritatea copiilor locuiesc în apropierea grǎdiniței, doar doi dintre ei locuiesc în alt cartier . Frecvența copiilor la grǎdinițǎ este una bunǎ, doi dintre copii fiind mai bolnǎvicioși, au lipsit mai des. Copii provin din familii biparentale, doar trei dintre ei fiind crescuți doar de mama, iar doi aflându-se în grija bunicilor. Prezența pǎrinților în viața copiilor este, a fost și va fi un atuu în dezvoltarea lor psiho-emoționalǎ și oricât de mult ne-am dori sǎ suplinim dragostea și grija parentalǎ nu reușim de fiecare datǎ sǎ trecem de barierele nevǎzute impuse de un copil ce simte zilnic absența pǎrinților din viața sa.

III.4. Etapele studiului

Proba de evaluare inițială a fost aplicată la disciplina abilități practice în perioada septembrie-octombrie 2013, cu scopul a fost de a stabili nivelul potențialului creativ al preșcolarilor, urmată de cea de-a doua etapa a studiului în perioada noiembrie – mai 2014.

Proba de evaluare finală a fost aplicată pe același domeniu în perioada mai-iunie 2014, cu un grad de dificultate diferit, cu scopul de a retesta subiecții și de a compara rezultatele inițiale cu cele finale.

Pe parcursul jocurilor de creație am observat comportamentul spontan, manifestările preșcolarilor, fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea.

La testul inițial și la testul final am evaluat gradul de dezvoltare al potențialului creativ al copiilor după indicatorii următori:

fluența (fluiditatea) – numărul de culori și numărul de modele folosite; indicele de fluiditate este dat de numărul total al întrebuințărilor;

flexibilitatea – capacitatea de a modifica și de a restructura eficient demersul gândirii în situații noi, de a găsi soluții cât mai variate de rezolvare a problemelor, de a renunța la ipotezele vechi și de a adopta altele noi, de a face transferuri, de a realiza diverse modele, de a utiliza neobișnuit obiectele; indicele de flexibilitate este dat de numărul total de categorii diferite în care se pot include rezolvările;

originalitatea – capacitatea de a emite idei noi, soluții ingenioase, neconvenționale, neobișnuite, care șochează; indicele de originalitate este dat de raritatea statistică a rezolvării;

ETAPA I

Pentru identificarea potențialului creativ, la începutul anului școlar am aplicat un test inițial, jocul de creație aplicat a fost construcția unui “Poster” pe tema sănătății.

Proba inițială: “poster”- lucrare colectivă

Obiective operaționale:

să aleagă din materialele puse la dispoziție pe acelea care semnifică pentru ei conceptul de “sănătate”;

să decoreze suprafața siluetei alese folosind tehnici diferite: ruperea și lipirea hârtiei sau ruperea, mototolirea și lipirea hârtiei;

să îmbine creativ lucrările individuale sub forma unui poster;

Materiale didactice: legume naturale, eșarfă, prăjituri, siluete de legume decupate din carton, hârtie creponată, lipici, silueta unui coș din carton.

Desfășurarea jocului: Preșcolarii sunt așezați în cerc pe niște pernuțe. În mijlocul lor se află o tavă cu legume naturale tăiate și prăjituri. Un copil va fi legat la ochi, iar altul îl va servi cu o legumă sau cu o prăjitură. Sarcina copilului legat la ochi este să deosebească alimentul sănătos de cel mai puțin sănătos și să alcătuiască un enunț despre acesta. Exemplu: Eu am gustat dintr-un morcov. Morcovul este bun pentru vedere. / Eu am mâncat o prăjitură. Prăjitura nu este sănătoasă pentru dinți. etc. Dacă rezolva sarcina cu succes, va fi recompensat cu aplauze.

Preșcolarii sunt invitați să realizeze acum posterul pe tema sănătății, folosind materialele puse la dispoziție. Utilizând metoda brainstorming , fiecare copil a trebuit să spună un cuvânt care pentru ei înseamnă sănătate. Copiii au asociat cuvântul sănătate cu următoarele cuvinte: morcov, ardei, suc de fructe, sport etc. Pentru a realiza posterul ei au avut la dispoziție siluete de legume din carton, siluete de alimente nesănătoase, hârtie creponată și lipici, precum și forma unui coș din carton.

Constatări: Unii copii au ales exact leguma pe care au gustat-o, alții au ales la întâmplare forma unei legume, și trei dintre ei au ales silueta unui aliment mai puțin sănătos. Cu ajutorul hârtiei creponate au decorat suprafața legumei, unii au rupt hârtia și au lipit-o, iar alții au și mototolit bucata de hârtie.O parte dintre preșcolarii care au ales varianta de mototolire a hârtiei nu au reușit să acopere în totalitate silueta legumei. Copiii au ales culoarea hârtiei creponate ținând cont de culoarea legumei naturale, doi copii nu au respectat culoarea (unul a făcut roșia verde, motivând că aceasta nu s-a copt, iar altul a făcut o vânăta galbenă, spunând că a stat prea mult la soare.)

Pentru că tema jocului de creație era “sănătatea” copiii au ales legumele și le-au așezat în coșul din carton.

Itemi:

selectează dintre materialele puse la dispoziție pe acelea care semnifică pentru ei conceptul de “sănătate”;

decorează suprafața siluetei alese folosind tehnici diferite: ruperea și lipirea hârtiei sau ruperea, mototolirea și lipirea hârtiei;

îmbină creativ lucrările individuale sub forma unui poster;

La proba inițială, copiii au realizat posterul din imagine. Copiii au obținut rezultatele prezentate în Tabelul 1.

La îndeplinirea sarcinilor din cadrul fiecărui item se vor acorda între 0-5 puncte.

Punctaj

6-10 p – Potențial creativ dezvoltat PCD

0-5 p – Potențial creativ ce necesită stimulare PCS

Rezultatele obținute la proba inițială sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabelul nr.1 Rezultatele obținute la proba inițială

Tabel nr.2 Rezultatele obținute la testul inițial

Fig nr 1 .Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la testul inițial

În urma testului inițial aplicat la abilități practice 7 din cei 20 de copii au avut rezultate bune, atingând comportamentele măsurabile stabilite. Un număr de 13 preșcolari au îndeplinit parțial obiectivele, fapt ce impune pentru viitor sarcini suplimentare pentru stimularea potențialului creativ și pentru consolidarea tehnicilor de lucru.

ETAPA II – Desfășurarea propriu-zisă a studiului

În această etapa am elaborat și implementat jocuri de creație, urmărind îmbunătățirea potențialului creativ al preșcolarilor. Am studiat copiii încă din prima zi și am consemnat observațiile referitoare la nivelul cunoștințelor. Având în vedere acest lucru am confecționat material didactic necesar activităților și am folosit o serie de tehnici creative adaptate personalității copiilor, vârstei, prin care să li se dezvolte: memoria, imaginația, gândirea. M-am bazat pe ideea că în fiecare copil există potențial creator care trebuie stimulat și dezvoltat. Rolul meu a fost acela de a trezi în sufletul copiilor un sentiment de dragoste pentru un lucru, o ființă, interesul pentru lumea înconjurătoare, de a-l ajuta să se exprime și să interpreteze ceea ce cunoaște.

Pentru dezvoltarea creativității, copiii au fost implicați în situații de învățare, care au câteva caracteristici comune:

produsul realizat de către copii are o anumită utilitate în casă sau în clasă, nu numai funcție estetică (tablou, ramă de fotografie, față de masă, fructieră, platou, marionete pentru teatru, vază pentru flori, bluză, jucărie etc.)

sarcina de lucru a necesitat și a permis o rezolvare în diverse moduri deoarece copiii: au primit materiale variate din care au ales; și-au creat propriile modele (nu s-a impus realizarea unui anumit model); au aplicat anumite tehnici de lucru, care nu au fost demonstrate de educatoare, ci le-au descoperit singuri (de exemplu, suprapunerea elementelor decorative);

copiii au avut la dispoziție un anumit interval de timp în care au elaborat lucrarea, deci, nu au avut posibilitatea de a fi ajutați de alte persoane (părinți, frați, bunici);

copiii au folosit multe materiale care există în casă și care sunt considerate frecvent deșeuri (ambalaje, sticle, cutii, cofraje de ouă etc.).

Jocul de creație

« Hai să facem o petrecere »

Tema : Lucrări din hârtie

Subiect : Coiful pentru petrecere

SCOP: -stimularea operațiilor gândirii cu trimitere către gândirea creatoare, a imaginației;

exersarea deprinderilor tehnice de lucru necesare activităților practice ;

antrenarea curajului de a exprima soluții îndrăznețe, idei absolut originale.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

-să lipească în mod original elementele decorative pe siluetele primite, obținând un anumit obiect;

– să îmbine armonios diferite forme sau culori pentru realizarea estetică a elementelor ce vor compune lucrarea finală;

-să mânuiască obiectele casnice, respectând norme simple de protecție și securitate.

MATERIALE DIDACTICE: ursuleț, siluete din carton colorat, elemente decorative, sclipici, lipici, tavă, cuțite din plastic, biscuiți, cremă pentru prăjituri, farfurii, pahare, șervețele, lingurițe, baloane, decorațiuni.

Desfășurarea jocului:

La întâlnirea de dimineață preșcolarii au fost anunțați că azi este ziua ursulețului din grupa lor. Cu ajutorul metodei brainstorming ei au aflat de ce au nevoie la o petrecere. Metoda oferă posibilitatea manifestării libere, spontane a imaginației membrilor grupului, crește productivitatea creativității individuale ca urmare a interacțiunii membrilor și a acțiunii lor într-o soluție de grup.

Brainstorming-ul stimulează creativitatea în grup, spiritul competitiv și are efecte psihologice incontestabile: crește încrederea în sine și în alții, produce plăcere personală, crește spiritul de inițiativă.

Copiii au descoperit la centrul ARTӐ fâșii de carton colorat, steluțe, lipici, sclipici. Ei au avut sarcina să decoreze această bucată de carton și să se gândească la ce ar putea folosi dacă azi la grădiniță serbăm ziua ursulețului. După ce au decorat cartonul, unii copiii au obținut un coif de petrecere, alții nu au pus coiful pe cap ci l-au folosit drept trompetă.

Fiecare copil a trebuit să-i compună ursulețului o urare cât mai originală.

La sfârșitul activității copiii s-au costumat cu coifurile de petrecere confecționate de ei, și i-au spus ursulețului urările compuse de ei.

Jocul de creație

“Spune ceva frumos despre….”

Tema: Lucrări din hârtie

Subiect : “Ramă pentru cea mai îndrăgită fotografie”

SCOP: – consolidarea și perfecționarea unor deprinderi practice (șnuruire, decorare, lipire) a diferitelor materiale pentru obținerea unui produs finit original.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

să-și prezinte în mod original familia;

să realizeze lucrări practice din diferite materiale, combinându-le între ele;

să propună posibilități de valorificare a lucrărilor proprii prin oferirea acestora celor dragi sau prin expunerea acestora în cadrul unor expoziții.

MATERIALE DIDACTICE: fotografie, carton colorat perforat, șnur, elemente decorative, lipici.

Desfășurarea jocului:

La întâlnirea de dimineață fiecare copil va avea o fotografie cu familia sa. Ei își vor prezenta familia colegilor spunând ceva caracteristic pentru fiecare membru. Exemplu:” Mama mea se numește Ana și face prăjituri delicioase” sau “Eu îmi iubesc fratele pentru că mă ajută să strâng jucăriile”etc. , iar apoi trebuie să spună ce simt când privesc acea poză cu familia.( iubire, respect, admirație etc.) Au fost și copiii care și-au manifestat nemulțumirea față de unii membri din familie.

După aceea copiii vor avea sarcina să realizeze o ramă pentru fotografia cu familia ca să o poată expune mai ușor în camera lor.

Mai întâi ei vor lipi fotografia pe bucata de carton perforată, apoi vor șnurui cartonul cu firul de lână colorată și în final vor decora rama foto după bunul plac, asociind elementele decorative puse la dispoziție cu sentimentele nutrite pentru familia lor.

Constatări : unii copii au realizat o ramă numai din inimioare, simbol al dragostei nemărginite; alții au presărat printre inimioare câteva flori, simbol al respectului și admirației, unii au lipit elemente decorative pe fața anumitor membri din familie, motivând că sunt supărați pe ei..

Jocul de creație

“Spune tot ce știi despre….”

Tema: Lucrări cu materiale din natură

Subiect : “Rodul Toamnei – Sporul casei”

SCOPUL:

încurajarea emiterii de opinii/păreri în legătură cu tema dată: cerealele;

stimularea expresivității și creativității prin activitățile practice.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

să denumească materialul din natură pus la dispoziție;

să asocieze semințele cu planta căreia îi aparțin;

să sorteze elementele alcătuind mulțimi distincte;

să introducă succesiv elementele fiecărei mulțimi într-un recipient, în ordinea dorită, realizând produse originale.

MATERIALE DIDACTICE: semințe de dovleac, de floarea soarelui, boabe de grâu, boabe de porumb, recipient de sticlă, lână, material.

Desfășurarea jocului:

Pentru realizarea jocului “Spune tot ce știi despre….” vom folosi metoda acvariul. Această metodă presupune ca toți copiii să se așeze în două cercuri – în cel din interior se vor afla “peștii” și în cel din exterior “pescarii”. În mijlocul cercului se află un coș cu semințe de dovleac, de floarea soarelui, boabe de grâu, boabe de porumb, fiecare “pește” trebuie să spună tot ce știe despre o cereală aleasă, iar “pescarul” din spatele său va trebui să completeze cele spuse.

Cu aceste cereale copiii trebuie să realizeze o lucrare numită “Rodul toamnei”.

Constatări: unii copii au separat în recipiente diferite cerealele, obținând 4 sticle cu cereale diferite, iar alții au alternat în mod original straturi de cereale în recipient și au decorat capacul sticlei cu bucata de material pusă la dispoziție.

Lucrările finisate au fost valorificate astfel: unii copii le-au folosit ca obiecte de decor în familie, iar alții le-au donat pentru a fi comercializate în scop caritabil în cadrul Târgului “Nepoți pentru bunici”, acțiune desfășurată la nivelul județului Brăila.

Jocul de creație

“Dacă eu aș fi…., aș…..”

Tema: Lucrări din hârtie

Subiect: Pălăriuța “Dacă”

SCOPUL: – stimularea creativității și exersarea capacității de a formula descrieri sintetice ale aspectelor caracteristice,importante ale ființelor,fenomenelor,obiectelor care interesează.

– consolidarea și perfecționarea unor deprinderi practice a diferitelor aspecte pentru obținerea unui produs finit.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

să șnuruiască marginea pălăriei;

să asambleze prin lipire părțile componente ale pălăriei magice;

să decoreze liber și creativ pălăria cu elementele puse la dispoziție;

să-și exprime propriile opinii, sentimente legate de natură și ocrotirea acesteia.

MATERIALE DIDACTICE: cerc din carton colorat, fâșii de hârtie colorată, șnur, elemente decorative, lipici, pălărie mare, cutie cu materiale din natura reprezentând plante și animale din diferite mulaje (un copac, o ghindă, o frunză, o floare, o veveriță, o pasăre , un copil etc.), stimulente cu fețe vesele.

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați pe pernuțe , în formație de cerc. Educatoarea prezintă materialele didactice și explică copiilor regulile jocului. Copiii vor scoate la întâmplare un obiect din cutie , își vor pune pălăria pe cap și se vor juca jocul “Pălăriuța Dacă”.

Pe rând vor veni în centru, vor identifica obiectul descoperit în cutie și vor spune ce își imaginează ei dacă ar fi elementul respectiv.

Sarcina educatoarei este de a stimula copiii să spună ceea ce cred ei că ar putea face pentru binele pădurii. Se va insista asupra importanței faptelor bune, de îngrijire și de ocrotire a mediului, al ecosistemului pădurii.

Exemplu:

-“Dacă eu aș fi un copac în mijlocul pădurii, aș lăsa păsărelele să- și facă cuib între crengile mele”.

-“Dacă eu aș fi o ghindă în pădure, aș face să crească din mine un stejar”.

-“Dacă eu aș fi un copil în pădure, aș avea grijă ca nimeni să n-o polueze”.

-“Dacă eu aș fi o frunză în pădure, aș face umbră puilor de păsărele.”

-“Dacă eu aș fi o floare în pădure, aș dărui polen albinelor.”

-“Dacă eu aș fi o zmeură în pădure, aș hrăni un ursuleț.”

-“Dacă eu aș fi un adult în pădure, n-aș tăia copacii.”

Pentru fiecare răspuns bun, copilul va primi o față veselă, semn că pădurea este mulțumită pentru faptul că ei, copiii, știu să o ocrotească, și materialul didactic necesar pentru a-și realiza și el o pălărie asemănătoare.

Jocul se încheie cu un mic cântecel : Sunt pălăriuța “Dacă”, /Copilașii să mă placă, /Eu surprize multe ascund,/ Copilașii îmi răspund./ Dacă-mi răspunzi la întrebare, /Ai o față zâmbitoare.”

Mai întâi vor șnurui marginea pălăriei, apoi vor asambla prin lipire părțile respective ale acesteia și în final o vor decora cu elemente la alegere ( Frunze, flori).

Constatări: unii copii și-au decorat pălăria cu elemente decorative identice cu personajul întruchipat sub pălărie.

Jocul de creație :

“ Cea mai frumoasă creație vestimentară”

Tema: Lucrări din materiale refolosibile

Subiect: Bluzița Toamnei

SCOPUL:

dezvoltarea capacității creatoare.

cultivarea gustului pentru frumos

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

să execute operații practice simple: decupare, lipire, decorare, realizând o creație unică;

să exprime în cuvinte semnificația creației;

să coopereze la realizarea sarcinii, lucrând în perechi.

MATERIALE DIDACTICE: lipici, pungi-maieu, siluete cu fructe, covor roșu, microfon.

Desfășurarea jocului:

Preșcolarii vor fi împărțiți în două echipe: “manechinele” și “designerii”. Pe o masă în fața lor vor avea fructe naturale și jetoane (fiecărui fruct îi corespunde un jeton). Fiecare designer va alege imaginea unui fruct pe care nu o va arăta nici unui coleg. Un copil-manechin va crea o ghicitoare despre un fruct, designerul care are răspunsul la ghicitoare va face pereche cu respectivul coleg. Perechea astfel formată va merge la centrul de creație unde vor descoperi bluzița maieu din pungă de plastic, lipici și diferite siluete de fructe cu care trebuie să decoreze bluza.

Manechinele se vor costuma cu bluzele din punga de plastic, iar designerii au sarcina să le decoreze cât mai original, iar în final să-și prezinte creația: culorile folosite, fructele alese. Apoi, copilul care a fost manechin trebuie să contribuie și el la decorarea buziței folosind doar trei elemente decorative la alegere.

Constatări: unii copii au decorat bluza doar cu fructul preferat sau au combinat doar fructele de culoare galbenă, alții au folosit toate fructele puse la dispoziție.

Jocul de creație

„Spune cât mai multe obiecte cu care crezi că se aseamănă triunghiul, cercul.”

Tema: Lucrări din hârtie

Subiect: CE POȚI FACE DIN MÂINI GINGAȘE ?

SCOPUL:

stimularea creativității de grup a copiilor prin identificarea a cât mai multor obiecte cu care se aseamănă triunghiul, cercul.

dezvoltarea capacității creatoare.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Să identifice obiecte care se aseamănă cu cercul și triunghiul;

Să traseze după contur forma palmei;

Să decupeze forma palmei pentru a asambla prin lipire un brăduț și o coroniță:

MATERIALE DIDACTICE: hârtie verde, foarfecă, lipici, elemente decorative.

Desfășurarea jocului:

Copiii au primit un colet trimis de Moș Crăciun, ambalat în hârtie roșie și legat cu fundă albă. În el se afla hârtie verde, foarfece, lipici, o formă de triunghi și una de cerc și un plic care conține un mesaj de la Moș Crăciun.

Moș Crăciun îi roagă pe copii să denumească obiecte, lucruri specifice anotimpului iarna care pot avea formă de cerc și triunghi. Răspunsurile lor au fost : acoperiș de casă, brad, glob, coroniță de Crăciun, bulgăre de zăpadă,turta dulce,tichiuța piticilor etc.

La sugestia educatoarei copiii își vor trasa conturul palmei pe foaia verde, iar apoi vor decupa forma palmei lor. La întrebarea educatoarei ce cadou îi pot oferi moșului în formă de triunghi sau cerc , ei au ales să realizeze din pălmuțele lor gingașe un brad și o coroniță pentru ușă pe care le-au decorat în mod original.

Jocul de creație:

„Ce vrea omul de zăpadă?”

Tema: Lucrări din materiale refolosibile

Subiect:” Omul de zăpadă”

SCOPUL:

stimularea creativității copiilor prin solicitarea de a găsi cât mai multe soluții de realizare a unui om de zăpadă

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

să îmbine materialele primite, realizând o creație unică;

să exprime în cuvinte semnificația creației;

să aplice în situații noi tehnici de lucru învățate pentru a realiza compoziții originale.

MATERIALE DIDACTICE: bile, plastilină, vată, aracet, hârtie creponată, discuri din material, hârtie colorată.

Desfășurarea jocului :

Copiii sunt așezați în formă de cerc, în mijlocul lor se află un om de zăpadă din polistiren și jetoane cu diferite imagini. În clipele următoare ne vom juca jocul “Ce vrea omul de zăpadă?”

Regula jocului: copiii trebuie să recunoască, să aleagă imaginile specifice anotimpului iarna, motivând alegerea făcută. Exemplu: copilul atins de bagheta fermecată a Zânei Iarnă alege o imagine de iarnă și motivează așezarea ei în jurul omului de zăpadă.

“ Omului de zăpadă îi plac copiii cu patine. Dacă a ales o imagine din alt anotimp, trebuie să motiveze de ce nu o așează lângă omul de zăpadă: “Omului de zăpadă nu-i place soarele pentru că se topește din cauza căldurii.”

Pornind de la ideea că omul de zăpadă dorește să aibă prieteni alți oameni de zăpadă, ne-am oferit să realizăm și noi câțiva.

Exemplu:

Nimic mai plăcut iarna decât să confecționezi un om de zăpadă. Și dacă nu-l poți face din zăpadă autentică, cel mai simplu este să-l faci din plastilină. De multe ori nu ai însă suficientă plastilină albă. Iată câteva trucuri pentru a confecționa un om mare de zăpadă.

Să ne oprim întâi la plastilină. Caută prin lada de jucării 3 mingiuțe mici, sunt sigură că ai câteva. Acoperă mingiuțele cu un stat subțire de plastilină. Vei folosi mult mai puțină decât dacă ai realiza o bilă întreagă. Suprapune apoi mingiuțele, adaugă năsturei din plastilină neagră, ochi și un morcov. Realizează și o pălărioară și omulețul tău este gata.

Dar iată o variantă mai interesantă. Cum să confecționezi din vată un om de zăpadă.

Ai nevoie de: vată (în funcție de cât de mare vrei să fie omul de zăpadă), aracet (nu alt tip de lipici!), o ceșcuță cu apă, hârtie glasată pentru pălărie, acuarele și pensulă, bandă adezivă, o rămurică.

Împarte vata în trei grămăjoare: una mică, una mijlocie și una mare. Din ele vei face viitorii bulgări ce alcătuiesc omul de zăpadă.

Adaugă lingurița de aracet în ceșcuța cu apă și amestecă bine. Umezește-ți mâinile și începi și modelează bulgărașii. Ai grijă să nu umezești bulgărașul de vată decât la suprafață, și adaugă apă în palme cât ai nevoie. Rotunjește-l între mâini până capătă formă. Procedează apoi identic cu ceilalți bulgărași. Când sunt gata, lipește-i între ei cu aracet și lasă omul de zăpadă se usuce.

Apoi poți să-l decorezi cum dorești!

Printre materialele puse la dispoziție copiii au găsit și discuri albe, aceștia au realizat un tablou cu un om de zăpadă.

Oameni de zăpadă din rola de hârtie

Jocul de creație

„Hai să facem o poveste!”

Tema: Lucrări din materiale refolosibile

Subiect: „Marionete din pungi de hârtie”

SCOPUL:

stimularea expresivității și creativității prin aplicarea în situații noi a unor tehnici de lucru învățate pentru a realiza compoziții originale.

formarea și dezvoltarea exprimării orale, dar și a celei realizate prin mijloace artistice;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Să decupeze părțile componente ale animalului preferat;

Să coloreze elementele decupate;

Să lipească pe punga de hârtie elementele decupate, realizând astfel o marionetă;

Să numească animalele, punându-le într-o situație anume;

MATERIALE DIDACTICE: părți componente ale animalelor , o pungă de hârtie, foarfecă, lipici și culori, jetoane mari A4, format carte de joc cu diferite imagini (plante, obiecte, animale domestice și sălbatice din diferite medii de viață).

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați în semicerc, pe pernuțe. Jetoanele sunt așezate pe covor, cu fața în jos. (număr fix de jetoane ales de către copii)

Printr-o numărătoare veselă, este nominalizat copilul care începe povestea. El spune formula de început: „A fost odată…”, întoarce un jeton și numește imaginea, continuând povestea.

Colegii pot să intervină să completeze până când se epuizează toate ideile legate de acel jeton, apoi este ales un alt copil care întoarce alt jeton și continuă povestea inserând ca personaj imaginea descoperită. Când se termină povestea, copilul spune o formulă de încheiere.

Invit apoi copiii să meargă la centrul Artă , să descopere materialele puse la dispoziție, și să realizeze cu ele un personaj .

Copiii au intuit o pungă de hârtie, părți componente ale animalelor sălbatice și domestice, necolorate, foarfecă, lipici și creioane colorate.

Sarcina lor este să coloreze părțile componente ale animalului, să le decupeze și să le lipească pe punga de hârtie realizând astfel o marionetă.

Constatări: unii copii au colorat altfel animalele decât sunt ele în realitate; alții au folosit punga de hârtie pe cap drept mască și au avut nevoie de sprijinul educatoarei pentru a le decupa ochii, nasul și gura.

Jocul de creație

„ Ce poți face cu …?”

Tema: Lucrări din materiale refolosibile

Subiect: “ O altfel de vază”

SCOPUL:

– stimularea creativității copiilor prin solicitarea de a găsi cât mai multe întrebuințări ale unui concept dat.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

să îmbine materialele primite, realizând o creație unică;

să propună posibilități de valorificare a lucrărilor proprii prin oferirea acestora celor dragi sau prin expunerea lor în cadrul unor expoziții.

MATERIALE DIDACTICE : șervetel, foarfece, lac adeziv, aracet, pensulă si suportul pe care urmează să-l decorați.

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt în semicerc și au în față diferite obiecte. Se cere copiilor să se citeze toate întrebuințările posibile ale unui concept dat: sapă, haină, floare, borcan, sub enunțarea verbală a educatorului:” Ce poți face cu o sapă, un borcan? Copiii au răspuns la primul concept „sapă”: să sapi pământul, să faci o groapă pentru a planta un pom, să oprești apa făcând un zid de pământ în calea ei.; la al doilea concept „borcan”, copiii au răspuns: să bei apa, să prinzi albine, să pui flori în el. La acest răspuns le-am sugerat copiilor să transformăm borcanul într-o vază cu ajutorul unei tehnici noi „Tehnica șervețelului”.

În cele ce urmează vă vom împărtăși modul în care am lucrat noi:

Pasul 1: Am spălat foarte bine borcanele și le-am pus la uscat (mai ales pentru că în acest an am fost o grupă cu specific eco și am încercat să valorificăm tot ceea ce s- a putut din rândul materialelor reciclabile), am pregătit aracetul diluându-l cu puțină apă pentru a nu fi prea gros .

Pasul 2: Am tăiat șervețelul în patru părți, apoi din cele trei straturi din care este alcătuit , am desprins stratul imprimat al uneia dintre cele patru părți.

Pasul 3: Am aplicat cu pensula aracet, într-un strat subțire, pe toată suprafața care urmează a fi decorată(mișcările cu pensula trebuie efectuate pe orizontală și cât mai rapid).

Pasul 4: Am așezat cu grijă deasupra șervetelul pe care l- am pregătit, netezindu- l cu mișcări ușoare ale palmelor, din mijloc spre exterior.

Pasul 5: Peste șervețelul fixat, am aplicat un strat de lac- adeziv, utilizând o pensulă lată și moale pentru a nu rupe șervețelul. Mișcările de aplicare a lacului cu pensula se vor face din centru către margini.

Constatări: la întrebarea „cum altfel mai puteam obține vaze din borcane?” copiii au răspuns: prin pictarea borcanului sau prin lipire de elemente decorative.

ETAPA III – Etapa finală

În această ultimă etapă am aplicat subiecților o probă de evaluarea finală, la disciplina abilități practice. În această etapă se poate face verificarea ipotezei, conform căreia,

“ Dacă în jocurile de creație se dă posibilitatea copiilor să aleagă mai multe variante de a utiliza și valorifica materialul didactic pus la dispoziție, atunci această oportunitate acordată preșcolarilor poate determina o dezvoltare a capacităților creatoare ale acestuia în domeniul estetic.”

Proba finală : “La mulți ani, sănătate!” – poster – lucrare colectivă

Obiective operaționale:

– Să decupeze după contur diverse imagini puse la dispoziție;

– Să decoreze în mod original materialele alese și decupate;

– Să realizeze un poster pe tema sănătății, pornind de la titlul lucrării.

Material didactic: siluete de fructe și legume, hârtie colorată, carton mare alb, carton colorat, foarfecă, lipici, elemente decorative.

Desfășurarea jocului:

Dacă la începutul anului școlar copiii au realizat cu ajutor un poster pe tema sănătății, în sensul că au avut la dispoziție diverse materiale care te ajutau să dai ușor o definiție a sănătății, acum preșcolarii au avut libertatea de a realiza cât mai original și creativ acest poster, pornind doar de la titlul “ La mulți ani, sănătate!”.

La orice petrecere aniversară sărbătoritul are un tort delicios, pornind de la acest mic indiciu preșcolarii s-au gândit să realizeze un tort sănătos din fructe și legume. Fiecare copil si-a ales un fruct sau o legumă pe care au ales să o decupeze și să o decoreze în mod original cu fâșii de hârtie colorată. În final aceste lucrări individuale au fost așezate sub forma unui tort realizând astfel lucrarea colectivă posterul pe tema sănătății. Pe marginea posterului fiecare copil și-a desenat chipul.

La sfârșitul activității copiii au fost recompensați cu o salată de fructe.

Constatări: copiii au ales materiale diverse pe care le-au decupat și decorat în mod original, nu doar legume ca la proba inițială, unii copii au decorat mai multe siluete, au aplicat mai multe tehnici. Dacă la proba inițială li s-a dat copiilor forma posterului , „un coș”, la proba finală au creat-o singuri, pornind de la titlul lucrării.

Itemi:

Decupează după contur imagini alese în concordanță cu tema lucrării;

Decorează în mod original siluetele decupate;

Realizează un poster pe tema sănătății, pornind de la titlul lucrării.

La îndeplinirea sarcinilor fiecărui item se vor acorda 0-5 puncte.

Punctaj:

6-10 p – Potențial creativ dezvoltat PCD

0-5 p – Potențial creativ ce necesită stimulare PCS

Rezultatele obținute la proba finală sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel nr.3 Rezultatele obținute la proba de evaluare finală

Tabel nr. 4 Rezultatele probei de evaluare finală la nivelul grupei

Figura nr.2 Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la evaluarea finală

S- au obținut următoarele rezultate: 14 copii au atins comportamentele măsurabile stabilite (au realizat toți itemii), iar 6 copii au îndeplinit parțial obiectivele urmărite ( au realizat primii 2 itemi).

Fig nr.3Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la cele doua evaluări

III.5. Analiza și interpretarea rezultatelor

Analizând rezultatele obținute de copiii la testele inițiale și la testele finale, remarcăm faptul că 14 copiii au obținut rezultate mai bune la testul final, deci au progresat.

Rezultatele bune la proba finală sunt explicate prin asigurarea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea creativității:

– copiii au fost implicați în mai multe situații de învățare în care au avut posibilitatea să realizeze produse noi, să își dezvolte abilitățile practice și capacitățile specifice creativității (a observa, a analiza, a reprezenta, a compara, a deduce, a combina etc.) (variabila independentă);

– s-au utilizat anumite metode și tehnici considerate eficiente în dezvoltarea creativității (variabila independentă);

– educatoarea a asigurat permanent un climat optim pentru creație plastică și tehnică, oferindu-le copiilor feed-back pozitiv, atât pe parcursul elaborării produselor, cât și după realizarea lor;

– copiii au învățat și exersat modalități concrete, tehnici de lucru diferite prin care pot elabora produse din diverse materiale;

– educatoarea a ținut cont de variabilele dependente: particularitățile de vârstă și individuale ale copilului; specificul potențialului creativ la vârsta preșcolară și al fiecărui copil; inteligențele multiple ale fiecărui copil; cunoștințele și experiențele anterioare ale elevilor în funcție de mediul din care provin și de educația anterioară.

Rezultatele grupei experimentale concretizate în produsele realizate pot fi sintetizate astfel:

– toți copiii posedă ansamblul de capacități cu ajutorul cărora o persoană produce produse noi și originale, deci au creativitate dezvoltată la un anumit nivel;

– în grupa experimentală există mai mulți copii care au obținut performanțe la una sau mai multe probe, deci nu există un singur copil cu potențial creativ maxim;

– fiecare copil are produse mai reușite, dar și mai puțin reușite, prin urmare nu se poate stabili un progres constant, liniar, la nivel individual, aspect specific evoluției demersului creativ;

– performanțele grupei experimentale pot fi corelate cu mulțimea și calitatea reprezentărilor, cu capacitățile și abilitățile formate pe parcursul activităților în orele de ,,Abilități practice” și în afara lor.

CONCLUZII

Creativitatea prin bogăția conținuturilor îl ajută pe copil să perceapă, să descopere, să creeze, să însușească cunoștințe, să-și formeze competențe și aptitudini.

E cunoscut sloganul „Creația e necesară, deoarece fără ea nu există prezent și viitor. În decursul vieții pe pământ omul a tot creat, el fiind tot o creație, a lui Dumnezeu. O adevărată creație este aceea prin care autorul își exprimă trăirile interioare.”

Cheia succesului în creație o reprezintă munca tenace de punere în valoare a potențialului creativ, “aurul” psihologic al personalității individului.

Dezvoltarea unui comportament creativ nu se poate realiza numai prin acțiunea unui factor izolat, oricât de laborios ar fi el organizat ci presupune racordarea la circuitul creativității a întregii ambianțe în care trăiește ființa umană. Forțele creative ale preșcolarului se formează și se dezvoltă numai în climatul ludic.

Jocul este o activitate cu caracter dominant la această vârstă, fapt demonstrat de modul în care polarizează celelalte activități din viața copilului, după durata și ponderea sa, după eficiența, în sensul că jocul este activitatea care conduce la cele mai importante modifcări în psihicul copilului.

Un lucru minunat și activator al întregii dezvoltări psihice a copilului este de a-l învăța să viseze, să se joace intelectual, pentru că așa cum spunea Constantin Rădulescu Motru: "Dezvoltarea intelectuală la un nivel superior se obține și se exprimă prin gradul înalt de originalitate. Deci, e necesar să-i învățăm pe copii să-și dezvolte în mod creator imaginația."

În grădiniță se urmărește dezvoltarea personalității și pregătirea copilului pentru școală. Stimulându-i creativitatea îi stimulăm personalitatea .

Într-un fel privește o floare, un copil care a fost pregătit și sensibilizat, care a fost învățat ce și cum să privească și în alt fel copilul care în toată viața lui a acționat dirijat, îngrădit de idei și concepte fixiste.

Explozia informațională la care asistăm și în care suntem și noi antrenați, ne determină la noi căutări, confruntări de noi mijloace prin care să facilităm dezvoltarea creativității copiilor sporind astfel eficiența procesului educativ.

Creativitatea exprimă vocația fundamentală a ființei umane pe care M. Ralea o consideră a fi "opțiunea pentru valori rare" prin "depășirea standardelor", prin "năzuința novatoare" și "spirit creator".

Prin tot ce are specific, jocul permite copilului să înțeleagă legătura permanentă cu realitatea cotidiană, să-i înțeleagă exigențele și să acționeze în modul său propriu și creator, în lumea în care trăiește.

În acest climat, copilul capătă încredere în forțele proprii, încât orice acțiune, indiferent de conținutul ei concret, antrenează la exersare viața psihică în ansamblu, inclusiv forțele creative existente.

Jocul constituie o modalitate deosebit de valoroasă de modelare a viitoarei personalități, deoarece oferă posibilitatea cunoașterii copilului.În activitatea de fiecare zi, jocul ocupă locul preferat. Doar jucându-se, el își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații care îl apropie de realitățile înconjurătoare.

Artele constituie factorul cel mai important în procesul de formare, de cultivare a calității nobile omenești. Educatorul în procesul organizării activităților trebuie să folosească cele mai moderne tehnologii educaționale, mijloace, forme de organizare a procesului de învățământ în instituțiile preșcolare pentru a stimula și dezvolta creativitatea la copii.

În fața educatorului sunt înaintate următoarele cerințe : participarea și implicarea motivațională în actul educativ; crearea soluțiilor și abordarea unor atitudini creative în fața realizărilor problemelor de zi cu zi în cercetarea creativității; reflexivitatea, pentru că trebuie să considere și să reconsidere permanent ceea ce observă la copii și să analizeze cu atenție datele; deschiderea, trebuie să accepte permanent noul, soluțiile variate și flexibile care să corespundă nevoilor copiilor, parteneriatul, lucrând împreună cu colegele sale, cu părinții, cu specialiștii și cu membrii comunității care îi pot sprijini efortul educativ; empatia, presupune că în orice decizie educativă ține seama de trăirile copiilor și își aduce permanent aminte că a fost și ea copil; flexibilitatea în planificare, decizii și activități; facilitatea constructivă, oferind opțiuni diferite copiilor și lăsându-i pe ei să aleagă materiale diverse.

Educatorul trebuie să planifice jocuri artistice creative, activități cu conținut creator, distracții, sărbători conform cerințelor curriculare reieșind din teoriile noilor educații.

În partea teoretică a lucrării m- am oprit asupra analizei a concepțiilor diferiților autori cu referință la creativitate : Guilford J.P., Alport G.W., Rogere C., Weisberg R., și alții. Toți acești cercetători susțin ideea conform căreia creativitatea este o necesitate socială, fiind principala condiție a progresului economic și social, a calității vieții și a existenței societății. Ei consideră că supraviețuirea omului depinde de dimensiunea creatoare a factorului uman.

Pe parcursul studiului am stabilit unele progrese în dezvoltarea creativității la copii, dar mai apar încă dificultăți în auto aprecierea adecvată.

Ținând cont de primele ipoteze putem vorbi despre :

formarea și dezvoltarea priceperii și deprinderilor la copii, a capacității de a fi creativ la alcătuirea și redarea formelor, obiectelor;

la copii se dezvoltă valorile fundamentale ale omenirii : binele, adevărul, frumosul, libertatea.

Din ultimele ipoteze putem concede, cu cât capacitatea creatoare va fi mai dezvoltată cu atât mai mult potențialul creativ va fi mai înalt prin valorile indicilor de : expresivitate, coerență, originalitate, variabilitate, flexibilitate, fluență.

Adulții trebuie să contribuie la încurajarea copiilor în exprimarea emoțiilor, propunerilor, sentimentelor :

Copiii trebuie să fie învățați să-și folosească imaginația în exprimarea emoțiilor;

Copilul trebuie să fie apreciat pentru efortul pe care l-a depus în realizarea sarcinilor. Astfel capătă o doză de încredere în sine și fiecare următoare sarcină o va realiza cu mai multă ardoare.

Să li se ofere posibilități de câte ori este posibil pentru a-și da părerea, a-și expune toate ideile.

Se pot face multe pentru educarea spiritului creativ la copii, dar se simte necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire și stilul de lucru.

BIBLIOGRAFIE:

1.-Alecu, S.,(2005), Metodologia cercetării educaționale, Editura Fundației Universitarea, ,,Dunărea de Jos”, Galați;

2. Amabile M. Teresa, 1997, Creativitatea ca mod de viață, Ghid pentru părinți și profesori.

2.-Barna A. (2003), Cursul de pedagogie, Teoria instruirii și evaluării, Editura Istru, Galați;

3.-Barna, A., Antohe, G., (2001), Curs de pedagogie, Teoria intruirii, curriculum-ului și evaluării, Editura Logos, Galați;

4.-Barna, A., Antohe., G., (2004), Curs de pedagogie, Editura Fundației Universitare Dunărea de Jos, Galați;

5.-Bratu, B.,(1969),Creativitatea copilului, Ed. Enciclopedică Română, București;

6.-Bratu, B.,(1977), Preșcolarul și literatura, E.D.P., București;

7. – Breben,S., Gongea,E., Ruiu,G., Fulga,M.,(2002), Metode interactive de grup, Editura

Arves, București;

– Cerghit, I., (1980), Metode de învățămînt. EDP, București;

-Cerghit, I., (1983), Perfecționarea lecției în școala modernă, EDP, București;

10.-Cerghit,I.,(1997), Avantajele metodelor activ-participative, E.D.P.,București;

11.- Cerghit, I., (2008), Metode de învățământ, editura Polirom, Iași;

12.- Cojocaru C.,(1975) Creativitate și inovație, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

13.- Cosmovici, A., (1998), Psihologie școlară, editura Polirom, Iași;

14.- Crețu, C. , (2002), Psihopedagogia creativității și a talentului, Editura Universitară

Al.I.Cuza, Iași;

15. – Cucoș, C., (2002), Pedagogie, Editura Polirom, Iași;

16.- Cucoș, C., (2002), Istoria pedagogiei, Editura Polirom, București;

17.- Cucoș, C., (2006), Pedagogie, Editura Polirom, Iași ;

18.- Cucoș C.,(2008), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice,

Polirom, Iași;

19.- Danescu, E., (2009), Stimularea creativității la vârsta preșcolară, Editura Paralela 45, Pitești;

20.-Egan, Kieran, (2008), Imaginația în predare învǎțare, Ed. D.P.H., București;

21.-Gagne, R., M., (1975), Condițiile învățării, (trad.), E.D.P., București;

22. – Goia,R ., (2006),Formarea deprinderlor manuale prin activități practic-aplicative, Editura Infomarket, Brașov

23.- Grama F, Pletea M, Culea L, Sesovici A, Ciobotaru A, Spânu C, Dincă G, Pletea G, Călin E, (2009) – “Aplicațiile noului curriculum pentru învățământul preșcolar – ghid pentru cadrele didactice – Vol I”, Editura Didactica Publishing House, București

24.- Grama F, Pletea M, Culea L, Sesovici A, Ciobotaru A, Spânu C, Dincă G, Pletea G, Călin E, (2009) – “Aplicațiile noului curriculum pentru învățământul preșcolar – ghid pentru cadrele didactice – Vol II”, Editura Didactica Publishing House, București

25.-Ilinca I., Istrate, E.,(2001), Manual de pedagogie, Editura ALL, București;

26. -Joița, E., (2003), Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Editura Arves, Craiova;

27.- Negoescu, V. , (1981), Factori favorizanti ai creativității, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

28.-Nicola, grup coordonatori, (1981), Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ, E.D.P., București;

29.-Nicola, I., (2003), Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București;

30.-Odobleja, Ș.,(1938), Psychologie consonantiste I, vol.I, Ed. Maloine, Paris;

31.-Oprea, C., L., (2005), Strategii didactice interactive, EDP, București;

32.-Parfene, C., (1980), Compozițiile în școală, EDP București;

33.-Păun Emil, Dan Potolea ,(2002),Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, Polirom, Iași;

34.-Peneș, M. , Molan, V., (1998), Îndrumător limba română, Ed. Aramis, București;

35. Petrică, M.,( 1967), Metodica predării activităților manuale în grădinița de copii, Editura Didactică și pedagogică, București

36.-Piajet,J., (1998), Psihologia inteligenței,Editura științificǎ, București;

37.-Piaget, J., (2011), Psihologia copilului, Editura Cartier, București;

38.-Popescu, Neveanu, P. ș.a. , (1990), Psihologie, Manual pentru liceu, E.D.P., București;

39.- Popescu – Niveanu P., (1991), Psihologie, Editura Didactică și pedagogică București;

40.-Popescu-Neveanu P., Zlate, M., Crețu, T., (1996), Psihologie, EDP, București;

41- Rocco, M.,(1980),Stimularea creativității tehnico-științifice, Ed.Științifică și Enciclopedică, București;

42.-Rocco, M., (2004), Creativitatea și inteligența emoțională, Editura Polirom, Iași;

43.-Roșca, A., (1972), Creativitatea, EDP București;

44.-Roșca, Al., (1981), Creativitatea generală și specifică, Ed. Academiei, București ;

45.-Sălăvăstru, D., (2004), Psihologia educației, Editura Polirom, Iași;

46.-Stoica, A., (1983), Creativitatea elevilor, EDP București;

47.-Vrabie, D., (2002), Psihologie școlară, Editura Geneze, Galați;

48.-Zlate, M., Zlate, C., (1982),Cunoașterea și activarea grupurilor sociale, Ed. Politicǎ,

București;

49.-Zlate, M., (2006) , Fundamentele psihologiei, Editura Universitară, București;

ANEXE

Activitățile practice sunt foarte îndrăgite de copii și de aceea educatoarea se poate folosi de ele pentru a evalua realizarea obiectivelor diferitelor categorii de activități, obiective pe care și le-a propus de-a lungul unei teme sau a unui proiect tematic. Copilul nu va mai fi astfel pus în fața unei fișe evaluative sau a unor chestionări orale, ci va realiza o lucrare practică ( lucru care îi face placere), folosindu-se de toate cunoștințele acumulate la diferitele activități desfășurate anterior.

Iată cum printr-o activitate practică, preșcolarii pot fi evaluați la sfârșitul proiectului tematic toamna.

PROIECT DE ACTIVITĂȚI INTEGRATE

NIVELUL II

TEMA ANUALĂ: CÂND,CUM ȘI DE CE SE ÎNTÂMPLÃ?

TEMA PROIECTULUI: Toamna – un cântec în culori;

TEMA SĂPTĂMÂNII: Toamnă și hărnicie;

TEMA ZILEI: Toamna la sat;

TIPUL DE ACTIVITATE: Consolidare, verificare de cunoștințe;

FORMA DE REALIZARE: Activitate integrată( ADP+ ADE+ ALA2)

SCOPUL ACTIVITĂȚII:

Verificarea și consolidarea cunoștințelor despre anotimpul Toamna;

Consolidarea cunoștințelor matematice referitoare la mulțimi;

Dezvoltarea abilităților practice;

ELEMENTE COMPONENTE ALE ACTIVITĂȚII INTEGRATE

1.Activități de dezvoltare personala (ADP)

Întâlnirea de dimineață:

Tema zilei –„Toamna la sat ”(salutul, prezența, calendarul naturii, activitatea de grup, noutatea zilei)

Tranziții -Joc cu text și cânt : „ A venit pe dealuri Toamna”, “Vine iarăși Toamna”, “Ziua copiilor”.

2. Jocuri și activități didactice alese (ALA1)

Bibliotecă:

Diamantul toamnei” -joc prin metoda interactivă de grup Diamantul;

SARCINI: -să descopere caracteristicile diamantului

-să intuiască răspunsurile ghicitorilor;

Joc- ex. “Simbolul echipei”

SARCINI: – să asambleze elementele unui puzzle;

Artă:

Coșuletul parfumat al Toamnei- aranjament floral natural;

SARCINI: -să selecteze flori cu tulpina scurtă și flori cu tulpina lungă;

-să realizeze un aranjament floral natural înfigând tulpinile florilor în buretele mineral pus la dispoziție.

Fructiera Toamnei;

SARCINI: -să șnuruiască conform indicațiilor primite;

-să decoreze fructiera cu elementele puse la dispoziție după mai multe criterii(mărime, formă, culoare, lung-scurt, gros-subțire etc)

Tava pentru sandwich-uri sănătoase;

SARCINI: -să șnuruiască conform indicațiilor primite;

-să decoreze tava cu elementele puse la dispoziție după mai multe criterii (mărime, formă, culoare, lung-scurt, gros-subțire etc)

Știință:

Față de masă pentru belșugul toamnei” – lucru în perechi

SARCINI:- să decoreze fața de masă conform sarcinilor din fiecare bilet în locul dedicate echipei;

Joc de rol: „De-a bucătarii”

Flori dulci (biscuiți în formă de floare umpluți cu dulceață)

SARCINI: -să umple biscuiții cu dulceață de gutui și prune, unul pentru ei și doi pentru colegi;

Frigărui cu fructe asortate;

SARCINI: -să realizeze frigărui cu bucăți de fructe într-o anumită ordine.

Sandwich-uri sănătoase vesele (cu brânză tartinabilă și legume)

SARCINI: -să decoreze felia de pâine cu brânză și legume.

ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERIENȚIALE (ADE) DS +DOS

“Masa cea cu roade plină”

DȘ – Domeniul științe : exercițiu-joc ( formare de mulțimi după criterii diferite : mărime, formă, culoare, lung-scurt, gros-subțire etc).

DOS – Domeniul om și societate: – aplicație ( lipire, asamblare, ornare, decorare, șnuruire)

JOCURI ȘI ACTIVITĂȚI LIBER ALESE (ALA2)

„Ospăț din belșugul Toamnei” – servirea mesei

“Hora gospodarilor” – cântec, joc și voie bună.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE

-să formeze mulțimi de elemente după mai multe criterii (mărime, formă, culoare, lungime, grosime) luate în considerare separate sau simultan;

-să compare grupele formate apreciind global unde sunt mai multe/puține;

-să ordoneze elementele mulțimii după criteriul mărime;

-să execute operații practice simple: șnuruire, lipire, decorare, asamblare realizând lucrări practice inspirate din viața cotidiană;

STRATEGII DIDACTICE

MATERIAL DIDACTIC: calendarul naturii, material surpriză în power-point, panou-diamant, jetoane, plicuri, simboluri pentru echipe, legende, coșuri pentru flori, burete mineral, flori naturale de toamnă, tăvi din carton, silute cu flori, fructe și legume, șnur, fructiere din caron, față de masă, fursecuri în formă de petală de floare, dulceață, frigărui, fructe de toamnă, brânză, legume, pâine, ustensile de bucătărie, lipici, costumații, elemente decorative etc.

METODE SI PROCEDEE: conversația, explicația, demonstrația, problematizarea, exercițiul, , metoda interactivă de grup Diamantul, lucru în perechi;

FORMA DE ORGANIZARE: frontal, pe grupuri , individual, perechi..

BIBLIOGRAFIE

Ana A, Cioflica S.M., (2006) – “Proiecte tematice orientative”, Editura Techno Art, Oradea

Grama F, Pletea M, Culea L, Sesovici A, Ciobotaru A, Spânu C, Dincă G, Pletea G, Călin E, (2009) – “Aplicațiile noului curriculum pentru învățământul preșcolar – ghid pentru cadrele didactice – Vol I”, Editura Didactica Publishing House, București

Grama F, Pletea M, Culea L, Sesovici A, Ciobotaru A, Spânu C, Dincă G, Pletea G, Călin E, (2009) – “Aplicațiile noului curriculum pentru învățământul preșcolar – ghid pentru cadrele didactice – Vol II”, Editura Didactica Publishing House, București

Preda V (coord.), (2002) – “Metoda proiectelor la vârstele timpurii”, Editura miniped, București

Scenariul zilei

Sala va fi decorată și amenajată în stil tradițional, astfel insuflându-le copiilor,îmbrăcați în costume populare, atmosfera de la sat.

Activitea debutează prin Întâlnirea de dimineață, când va avea loc salutul dintre educatoare și copii “Bună dimineața gospodar…Mihai, gospodină… Alina!”

Împărtășirea cu ceilalți: fiecare copil transmite un mesaj, un gând pentru colegul salutat, se va face prezența prin așezarea pozei fiecărui copil prezent la panoul grupei, se alege omul zilei, apoi se completează Calendarul naturii, stabilindu-se anotimpul, vremea, ziua, data, luna, anul. Urmează apoi momentul de înviorare pe melodia “Ziua copiilor”.

Noutatea zilei: Copiii, îmbrăcați în portul popular, alături de educatoare vor intui scopul activității.

Deodată o voce misterioasă (la calculator) îi va saluta, le va spune că îi cunoaște pe fiecare în parte după nume și putere și îi va ruga sa rezolve cu sprijinul doamnei educatoare o activitate de grup “ Diamantul Toamnei” , promițându-le copiilor că dacă vor rezolva corect sarcina, atunci le va dezvălui misterul si își va arăta fața.

Educatoarea împarte copiilor câte un jeton surpriză, de o anumită culoare, în care va fi ilustrat un element de toamnă, apoi va rosti ghicitori. Copilul va trebui să intuiască răspunsul, folosindu-se de jeton apoi să-l așeze pe panoul-diamant, făcând totodată și corespondența dintre culoarea jetonului și culoarea dreptunghiului de pe diamant.

Pentru că au rezolvat sarcina, vocea își va descoperi identitatea, Toamna din Împărăția anotimpurilor, apoi le va spune copiilor să fie atenți la ceea ce le va spune doamna educatoare întrucât vor afla sarcinile de lucru de la centrele de activitate.

Înainte de începerea lucrului Toamna din Împărăția anotimpurilor, le dăruiește copiilor medalioane fermecate cu flori, fructe și legume de toamnă, apoi le propune încă un joc. Fiecare echipă astfel formată (echipa florilor, legumelor, fructelor) trebuie să-și confecționeze singură un SIMBOL. Astfel fiecare echipă va primi un plic, în care vor fi elemente dintr-un puzzle. Copiii vor descoperi imaginea asamblând piesele acelui puzzle si astfel vor obține un simbol al echipei pe care îl vor duce la centrul de activitate, unde îsi vor recunoaște materialele cu care vor lucra. Simbolurile echipei vor fi: fructe, legume, flori.

Prin intermediul cântecului “A venit pe dealuri toamna” se va realiza tranziția către centrele de activitate. Copiii se vor urca în trenulețul gospodarilor și vor porni în călătoria către centrele de activitate. Ajunși la fiecare centru, vor intui materialul didactic pus la dispoziție și vor

descoperi unde ar fi indicat să lucreze fiecare echipă.

Copii vor mânui material specific echipei din care fac parte, la fiecare centru de activitate (flori, legume, fructe);

Sțiință

“Fața de masă pentru belșugul toamnei”- lucru în perechi.

Copiii se vor grupa în perechi, li se va da o legendă (ilustrată) și o vor executa, respectând cerința și ajutându-se reciproc. Ei vor trebui să decoreze fața de masă în colțul dedicat echipei și vor avea de rezolvat sarcini matematice de tipul:

Echipa legumelor -lipește pe fața de masă 3 roșii mari, 2 roșii mijlocii, 4 roșii mici etc.

Echipa florilor -lipește pe fața de masă 4 tufănele roșii și 3 tufănele galbene, 5 crizanteme albe mari, 3 mici etc.

Echipa fructelor -lipește pe fața de masă 1 măr roșu mare, 1 măr verde mare, două pere mici și 5 pere mari, 3 mijlocii etc.

Artă

Echipa legumelor- “Tava veselă de toamnă” – șnuruiesc, decorează tăvi pentru sandwich-uri, folosindu-se de silute cu legume de toamnă după criterii diferite;

Echipa fructelor- “Fructiera Toamnei”- șnuruiesc, decorează fructiere folosindu-se de silute cu fructe de diverse dimensiuni ;

Echipa florilor- “Coșulețul parfumat al Toamnei”- realizează aranjamente florale naturale.

Sarcinile de lucru se vor realiza conform legendelor.

Joc de rol

Echipa legumelor-“Sandwich-uri sănătoase vesele ”-copiii vor realiza sandwich-uri haioase și sănătoase folosindu-se de alimentele și legumele puse la dispoziție; vor unge cu brănza felia de pậine , apoi cu ajutorul legumelor vor da chip haios acelui sandwich.

Echipa fructelor- copiii vor realiza “Frigărui cu fructe de toamnă”; copiii vor tăia fructele în bucăți ,apoi vor realiza frigăruile de fructe respectậnd legenda.

Echipa florilor- “Flori dulci”- copiii vor umple cu dulceață de gutui și prune prăjituri în formă de floare;

Toate sarcinile de lucru se vor realiza conform legendelor.

Echipele vor face schimb de centre pe parcurs ce își vor rezolva sarcinile. Ei vor fi dirijați la centrele de activitate într-o ordine logică, astfel încât produsul obținut la un centru de activitate să poata fi folosit ca material ajutător la următorul centru unde vor lucra.

După ce gospodarii și gospodinele au rezolvat sarcinile de la fiecare centru de activitate, se va întinde o masă mare peste care vom așeza fața de masă decorată la Știință.

Apoi fiecare echipă își va așeza pe masă rodul muncii de la fiecare centru, realizând “Masa cea de roade plină”. Copiii vor verifica dacă colegii lor și-au îndeplinit corect sarcinile.

La final apare din nou Toamna din Împărăția Anotimpurilor, care îi va felicita și care îi va ruga să guste din acele bunătăți.

ALA2- Vom juca hora satului în jurul mesei cu roadele Toamnei, ne vom ospăta împreună din “Masa cea cu roade plină” și vom sărbători belșugul toamnei într-un decor și fundal muzical specific satului romậnesc.

Desfășurarea activității