Creativitate Si Joc

De nenumărate ori educatorii și învățătorii, le propun elevilor dumnealor cu precădere în cadrul disciplinei de comunicare în limba română și activităților din domeniul limbă și comunicare, să-și imagineze un alt final al unei povestiri, povestiri fără final, ori diverse compuneri?

Oare, aceste exerciții pe care utilizăm deseori le considerăm ca fiind exerciții ale imaginației sau ale creativității?

Dacă ar fi să oferim un răspuns la primul impuls probabil mulți dintre noi am miza pe faptul că nu există nici o diferență între creativitate și imaginație, iar răspunsul ar fi la întâmplare.

Dar, oare ce gândim despre cei doi termeni, „creativitate” și „imaginație” la auzul acestora? Cu siguranță atunci când auzim termenul de creativitate e inevitabil să nu ne gândim la „a crea ceva” , dar oare ce gândim la auzul acestui termen este corect?

Din multitudinea de autori care au scris cu dăruire despre creativitate, vom lua în considerare definiția dată de pedagogul Ioan Bontaș (1994, 1995, p. 313), potrivit căreia: „creativitatea este o capacitate (proprietate, dimensiune) complexă și fundamentală a personalității, care, sprijinindu-se pe date noi, produce ceva nou, original, de valoare și eficiență științifică și social-utilă, ca rezultat al influențelor și relațiilor factorilor subiectivi și obiectivi – adică a posibilităților (și calităților) persoanei și a condițiilor ambientale ale mediului socio-cultural.” Această definiție complexă ne spune de fapt că „a crea ceva” nu este îndeajuns pentru a defini creativitatea, ci ceea ce se crează trebuie să fie nou, original și util societății.

Semantic termenul de „imaginație” înseamnă „închipuire”. A imagina ceva sau pe cineva înseamnă capacitatea omului de închipuire sau de fantezie. O arie mai largă ne oferă însă, Mielu Zlate, spunându-ne că: „imaginația este procesul de combinare și recombinare a datelor din experiența anterioară în vederea dobândirii unor imagini noi, fără un corespondent în realitate sau în existența noastră personală (…), procesul de creare a noului în forma ideală”, „mecanism restructurator, anticipativ și prefigurativ-inventiv” (1976, citat de

Rafailă, Elena, 2002, p. 54).

O părere lămuritoare, care delimitează cele două concepte este cea a lui F. Barron (1998, citat de Sălăvăstru, Dorina 2004, p. 101) care spune: „imaginația este o funcție universală a creerului uman; creativitatea este mai mult un rezultat al evoluției sociale, care presupune un tip de comportament și are o valoare utilitară”.

Tot o delimitare a celor două concepte realizează și Andrei Cosmovici (1996), precizând faptul că elementul component al creativității este imaginația, dar că adevărata creație implică motivația, ambiția, insistența și stăruința. Astfel observăm că imaginația nu este identică cu creativitatea ci este una din componentele sale.

Așadar, am stabilit că imaginația nu se identifică cu creativitatea. Dar jocul? Când spunem joc spunem de fapt imaginație?

Adesea noi, adulții, ne surprindem copiii jucându-se diverse jocuri destul de bizare pentru realitatea în care suntem ancorați. Uneori surprindem jocuri în care copilul așează animăluțe la volanul mașinii să le conducă sau în care oamenii se tamponează cu mașinile și nu se rănesc pentru că au puteri supranaturale. Acestea sunt doar câteva exemple din cauza cărora am putea contopi cele două concepte.

Potrivit Lidiei Granaci (2010), jocul cuprinde patru componente: componenta intelectuală, componenta afectivă și motivațională, componenta volitivă și componenta de comunicare. Imaginația face parte din componenta intelectuală. În joc copilul „vizualizează” lucrurile diferit decât cele în realitate. Copilul vizualizează lucrurile așa cum își dorește, fapt care îl determină să le născocească și să le orneze.

Jocul după părerea Lidiei Granaci (2010), este o îndeletnicire caracteristică omului ce se desfășoară mai mult în copilărie, prin care acesta își satisface doleanțele, intrând cu bună știință și independent în lumea imaginară pe care și-o zămislește singur.

Jocul este activitatea cea mai îndrăgită de către copii prin care ei reușesc să absoarbă informațiile într-un timp relativ scurt.

Locul în care jocul devine totuși diferit este grădinița. În grădiniță, spun Mihaela Păiși Lăzărescu și Liliana Ezochil (2011), copilul cunoaște jocul cu reguli în care se pregătește să se supună unor indicații care sunt primordiale fată de propriile lor doleanțe. Jocul cu reguli îl învață, de fapt, pe preșcolar să se supună normelor deja stabilite de educator și îl obișnuiește cu faptul că nerespectarea acestora poate duce la sancționare.

Indiferent de natura jocului, fie că este cu reguli, fie că nu, acestea constituie cel mai important mijloc de educare și instruire a copiilor preșcolari.

În grădiniță copiii întâlnesc jocul didactic care este considerat ca fiind metoda cea mai eficientă de educație și instruire prin care se însușesc și se întăresc învățături, abilități și practici consideră, Lidia Granaci (2010).

Prin intermediul jocului didactic preșcolarul însușește o serie de învățături cum ar fi: să formuleze propoziții din punct de vedere gramatical, să numere, să povestească, să repovestească după imagini, să scrie grafic numere și litere, să desconpună numere, să socotească etc. Tot prin intermediul jocului copilul reușește să-și formeze anumite abilități și practici: să coloreze după model, să coloreze fără a depăși conturul, să picteze, să decupeze după contur, să lipească, să construiască etc.

Toate aceste cunoștințe, priceperi și deprinderi se însușesc și se consolidează preșcolarilor într-un mod plăcut, relaxant și destins doar prin intermediul jocului. Prin joc preșcolarul nu se simte constâns, ci dinpotrivă acesta va învața de plăcere, astfel dezvoltându-se motivația intrinsecă. Una dintre confesiunile lui J.H. Pestalozzi (citat de Granaci, Lidia, 2010, p. 31) este: „gândește-te, că dacă constrângerea îți răpește încrederea copilului, toate eforturile tale sunt zadarnice.”

I.2 Particularități ale creativității la vârsta preșcolară

Elena Rafailă (2002), este de părere cu faptul că potențialul creativ al preșcolarului se manifestă în toate activitățile pe care le săvârșește preșcolarul, ca de exemplu în joc, în desen, în pictură, în limbaj. Dar oare potențialul creativ al preșcolarului se maniestă la fel indiferent de vârsta sau de nivelul preșcolarului? Oare preșcolarii de vârstă mică manifestă aceleași particularități ale imaginației ca și preșcolarii de grupă mare?

Ei bine, Chircev A. (1960) ne prezintă o delimitare a particularităților imaginației și creativității pe care o voi prezenta in continuare.

El spune că imaginația preșcolarilor mici prezintă trăsături asemănătoare imaginației antepreșcolarilor.Aici elementele de creație nu sunt încă conturate. Preșcolarii mici nu își propun teme intenționat în activitățile pe care le desfășoară. De exemplu, dacă preșcolarul are în mâna o mașinuță și va vedea un trenuleț, atunci el își va părăsi mașinuța pentru trenuleț.

Acest lucru îl putem observa chiar și în jocurile de construcție, pentru că preșcolarul mic nu încearcă să realizeze o construcție cu formă și aspect, ci doar utilizează tot materialul avut la dispoziție.

Atunci când acesta desenează și modelează, trasează linii la voia întâmplării și frământă plastelina fără un scop anume, dar pe parcurs va apărea și tema sau subiectul pentru activitățile desfășurate. Treptat preșcolarii mici vor trece de la redarea unor acțiuni separate la redarea unui rol pe care îl îndeplinesc în joc. Acest lucru se exprimă prin faptul că preșcolarul mic începe să exprime dorința de a realiza aceleași acțiuni ca și adulții. Acestea sunt jocurile în care ei imită viața reală, dar aici apar și unele componente creatoare, ca de exemplu atunci când copilul folosește mătura ca pe o chitară sau ca pe un avion.

În activitățile de construcție, desen, modelaj, la început subiectul apare întâmplător. Copilul mânuiește materialele de construcție până când reușește să realizeze niște asociații întțmplătoare și astfel acesta este surprins de realizarea unor imagini precum o casă, un pod, o mașină etc.

În acest fel apare tema și în desen și modelaj. Preșcolarul mic trage la întâmplare linii pe hârtie și pare că a ieșit un „căluț” sau un „pește”, unește două bobițe de plastelină și pare că a modelat un „șarpe”.

În procesul comunicării verbale cu adulții, imaginația preșcolarului mic se dezvoltă și se manifestă. Aceștia sunt încântați de conținutul miraculos al basmelor și povestirilor. Copiii ar vrea ca basmul și povestirile să dureze cât mai mult timp, deoarece imaginația lor se inflăcărează la fiecare conținut neobișnuit. Așadar, basmele și povestirile contribuie la dezvoltarea imaginației reproductive și a celei creatoare a copiilor. Dacă la vârsta preșcolară mică aceștia sunt fascinați de căluțul care vorbeste sau de omul care zboară, la vârsta preșcolară mijlocie va interveni atitudinea critică față de aceste fapte.

Imaginația copilului de grupă mijlocie dobândește un caracter mai creator și mai intenționat.

În activitățile de joc, construcție și desen ale copilului subiectul sau tema ia deja contur. Copilul reușește să adauge elemente noi temelor sugerate de adult și să se joace din proprie inițiativă.

În desenele și construcțiile lor reușesc uneori să atabilească relații obiective și de cele mai multe ori le acordă un înțeles. Acest lucru înseamnă că imaginația lor începe să acționeze potrivit unei organizări și intenții creatoare.

Un rol important în dezvoltarea și dinamizarea imaginației îl joacă limbajul și gândirea. Acest lucru se observă din modul în care copilul înțelege și modifică basmele și povestirile. Copilul nu este indiferent atunci când asupra imaginației sale acționează eroii și personajele din basme și povestiri, ci trăiește alături de eroii acestora și își manifestă compătimirea. Totodată se manifestă și atitudinea critică pentru că acum reușește să facă deosebirea între ceea ce este real și ceea ce este ireal.

La vârsta preșcolară mare procesul de dezvoltare a imaginației copilului se deplasează, treptat, de la exterior la interior.

În jocurile pe care le execută preșcolarul mare își asumă diverse roluri, care pot fi realizabile prin respectarea unor reguli. Imaginația este controlată de către copil în desfășurarea jocului de prezența regulilor care o fac să devină mai voluntară iar unele acțiuni dobândesc un caracter artificial.

Construcțiile, desenele și povestirile preșcolarilor cuprind aceleași elemente sistematice, programate și intenționate.

Copiii reușesc să construiască la această vârstă, poduri, blocuri, castele, palate stabilind în prealabil subiectul. Acum el își dorește să construiască clădiri cât mai solide și frumoase, iar pentru aceasta sortează materialul după anumite criterii cum ar fi forma și mărimea și gândește modul în care trebuie așezat acesta. Aici apare legătura funcțională între imagiație și gândire.

I.3 Dimensiunile creativității

Vom vedea în cele ce urmează că procesul multilateral, numit creativitate implică o serie de bifurcații, iar Paul Popescu-Neveanu (1978, citat de Sălăvăstru, Dorina, 2004, p. 99) ne sugerează acest fapt atunci când afirmă: „creativitatea are mai multe accepțiuni: de desfășurare procesuală specifică, de formațiune complexă de personalitate, de interacțiune psihosocială, toate intervenind sincronic și fiind generatoare de nou”

Etapele creativității

Potrivit specialiștilor J. Rossman, J. Haefele, P. Popescu-Neveanu (1971), Al. Roșca (1972), A. Crosby (apud Roco, Mihaela, 1985, pp. 46-52) există patru stadii ale procesului creator:

Prepararea sau pregătirea conține următoarele subetape:

Examinarea problemei.

Studierea și definirea problemei. Condițiile necesare în examinarea problemei sunt:

potențialul de separare a esențialului de neesențial;

selecționarea informațiilor relevante potrivit problemei studiate;

măsura în care se cunoaște domeniul favorizează selectarea informației relevante în raport cu problema.

Adunarea materialului informational. În această etapă se fac primele încercări de schițare a unor eventuale soluții. Persoanele cu un potential creator înalt au deprinderea de a acumula o cantitate mai mare de informații foarte complexă și curentă, analizând timp îndelungat problema. Factorii inhibitori ai creativității sunt dați de: superficialitatea în documentare, potențial redus de selecționare a materialului, limitarea la o informație sărăcăcioasă.

Rostirea ipotezelor premergătoare, străduința de organizare a materialului, conturarea primelor rezultate.

Cercetarea soluțiilor poate fi realizată astfel:

prin încercare și eruare;

prin realizarea unui model de căutare a soluției.

Soluțiile găsite trebuie să fie originale, trebuie să permită realizarea unor noi asocieri. Creativitatea poate fi blocată de următorii factori:

folosirea metodelor deja utilizate;

imobilitatea metodei;

autoimpunerea unor limite neexistente.

Incubația. În această etapă izbânda presupune întreruperea capacităților critice și dezlipirea vremelnică de problemă. Valoarea soluției ține de o serie de calități ale etapei de preparare: corectitudinea, amplitudinea, selectivitatea, seriozitatea informării și documentării.

Iluminarea este miezul creației. Această etapă este de scurtă durată, unică și irepetabilă, deoarece soluția apare atunci când persoana nu se așteaptă, fără știrea sau intenția acesteia. Cel mai probabil ete vorba de intuiție, aceasta producându-se în stări mai puțin conștiente.

Iluminarea este favorizată de următoarele condiții:

climat plăcut;

capacitate de transpunere;

tihnă, pace.

Verificarea reprezintă un proces greoi, de lungă durată care se desfășoară în trei etape:

de proiect (concretizarea soluției);

de execuție (aplicarea soluției în laborator);

de experimentare (confirmarea sau infirmarea validității soluției respective).

Factorii creativității

J. P. Guilford este unul dintre autorii care a studiat cu precădere pe această temă și care reușește să-i concluzioneze fructuos.

J. P. Guilford (1950, apud Sălăvăstru, Dorina, 2004, pp. 102-103) elaborează modelul structurii intelectului, în care fiecare capacitate intelectuală se definește prin trei caracteristici (operații: cunoaștere, memorie, gândire convergentă, gândire divergentă, evaluare; conținuturi: figurativ, semantic simbolic, semantic, comportamental; produse: unități, clase, relații, sisteme, trasformări, implicații) și este capabil să asume și dimensiunea creativității.

Datorită faptului, că realizează distincția între gândirea convergentă (gândirea algoritmică, care permite găsirea în mod mecanic, prin calcul, a unor rezultate) și gândirea divergentă (gândirea care caută soluții inedite) acesta, asociază gândirea divergentă cu creativitatea.

În cele din urmă, factorii creativității axați pe gândirea divergentă, elaborați de psihologul american J. P. Guilford, meniți să măsoare potențialul creativ sunt:

Fluența sau fluiditatea. Aceasta desemnează rapiditatea și ușurința de a produce, în anumite condiții, cuvinte, idei, gânduri, asociații, propoziții, expresii, povestiri etc. Pentru evaluarea fluidității preșcolarilor se poate cere: să găsească cât mai multe cuvinte cu sens opus, să enumere obiecte care seamănă cu un pătrat, să găsească cât mai multe cuvinte cu litera „a”, să realizeze cat mai multe propoziții cu un cuvânt, de exemplu, „veselă” ș.a. Este foarte important de știut faptul, că valoarea fluidității este dată de numărul total de răspunsuri.

Flexibilitatea reprezintă potențialul de a schimba și reorganiza cu eficacitate mersul gândirii în situații noi, de a descoperi modalități cât mai deosebite de rezolvare a problemelor, de a efectua schimburi, de a abandona prezumțiile vechi și de a însuși cu lejeritate altele noi. Pentru evaluarea flexibilității, de exemplu, se poate cere preșcolarilor să indice cât mai multe utilizări neobișnuite a unei sticle de plastic. Valoare flexibilității este dată de numărul total de categorii diferite în care se pot include răspunsurile, iar numărul total de răspunsuri dat de subiecți măsoară flexibilitatea gândirii.

Originalitatea reprezință capacitatea de a exprima idei noi, modalități inventive, spontane și neobișnuite. Se consideră originale răspunsurile care sunt ieșite din comun, deosebite. Valoarea originalității este dată de raritatea statistică a răspunsului. Un posibil exemplu ar fi să le cerem preșcolarilor să-și imagineze ce s-ar întâmpla dacă florile ar avea capacitatea să vorbească.

Elaborarea reprezintă capacitatea de a organiza o activitate luând în seamă cât mai multe amănunte, capacitatea de a prevesti rezultatul final și de a dezvolta și realiza o idee. Valoarea elaborării este dată de numărul de detalii care întregește și reliefează răspunsul.

Sensibilitatea față de probleme reprezintă capacitatea de a observa cu lejeritate fenomenele neobișnuite, observând existența unor probleme acolo unde cei mai mulți dintre ei nu le observă. Gradul sensibilității față de probleme poate fi măsurat prin teste care consta în iuțeala cu care preșcolarii sesizează eruările, contrazicerile, nepotrivirile.

Redefinirea sau restructurarea reprezintă îndemânarea de a utiliza într-un mod nou, neobișnuit, un obiect ori o parte a acestuia. De exemplu, preșcolarilor le putem cere să găsească care dintre următoarele obiecte ar putea fi folosite pentru a scrie: un castravete, o găină, o ață, un dinte.

Aceștia sunt după părerea lui J. P. Guilford cei șase factori după care putem să evaluăm potențialul creativ al unui preșcolar, școlar, student etc.

Dat fiind faptul că, au mai scris și alți autori pe această temă, nu ne putem închista doar la a prezenta și analiza un singur studiu realizat.

Așadar, pentru o altă viziune luăm în considerare teoria lui H. Gardner (1993, apud, Roco, Mihaela, 2004, pp. 21-24) care realizează o analiză a creativității pe patru niveluri.

Primul nivel este cel subpersonal și se referă la ereditate, cu aspectele ei de forma: dotarea genetică, structura și funcționarea sistemului nervos, factorii hormonali și metabolismul.

Al doilea nivel, cel personal asociază factorii individuali ai creativității, adică cei cognitivi, cei care țin de personalitate și de motivație.

Nivelul trei, cel intrapersonal face trimitere la sfera în care lucrează și se creează o persoană, la însușirile sale. Pentru a scoate în evidență contribuția unei persoane într-un anumit domeniu trebuie realizată o analiză istorico-biologică și o evaluare particulară a cunoștințelor.

Ultimul nivel, al cincilea, cel multipersonal face trimitere la condiția socială, adică felul în care sfera personală și profesională influențează viața și activitatea persoanei creatoare.

Așadar, aceste două studii au fost realizate cu precădere pentru a distinge personalitățile creatoare, dar cred cu tărie în faptul că studiul realizat de J. P. Guilford ajută educatorii la descoperirea potențialului creator al preșcolarilor, într-o măsură mai mare.

Educatorii pot folosi cu ușurință după studiul lui J. P. Guilford, teste de măsurare a fluenței, a flexibilității, a originalității, a elaborării, a sensibilității față de probleme, a redefinirii preșcolarilor, dar nu pot măsura cu ușurință înzestrarea genetică, funcționarea sistemului nervos, factorii hormonali sau metabolismul.

Pentru ca educatorul să descopere personalitățile creatoare din grupa sa, cu ajutorul studiului realizat de H. Gardner îi trebuie mai întâi de toate timp pentru a studia, apoi o întregă echipă de specialiști, pentru că acest lucru nu este ușor de îndeplnit și nici nu este în totalitate de competența sa (ca de exemplu factorii hormonali sau metabolismul).

Cu alte cuvinte studiul realizat de H. Gardner este puțin cam vag, deoarece chiar dacă am dori să descoperim prin el persoalitățile creatoare nu ne sunt descriși pașii pentru a ajunge la un rezultat final.

Așadar, educatorii își pot descoperi preșcolarii cu potențial creator, prin măsurarea factorilor gândirii divergente elaborați de J. P. Guilford.

Comportamentul creativ

Puțini educatori își recunosc peșcolarii cu potențial creativ după comportamentul acestora, deoarece aceștia nu urmăresc îndeaproape atitudinile creative manifestate de aceștia.

În opinia psihologului român P. Popescu-Neveanu (1978, apud, Sălăvăstru, Dorina, 2004, p. 107), compotamentul creativ manifestă atitudini creative care orientează și stimulează activitatea. Cele mai importante atitudini creative manifestate în comportamentul creativ sunt:

încredere puternică în sine și pntru realizare de sine;

interesele față de cunoaștere și dăruirea față de profesia aleasă;

atitudine împotriva rutinei, realizată să instige la analiza critică a experienței și să deschidă noi experiențe;

curajul de a-și însuși scopuri noi, greu de îndeplinit și asumarea riscurilor pentru îndeplinirea lor;

tenacitatea în căutarea soluțiilor pentru îndeplinirea proiectelor propuse și timp pentru revizuirea acestora pentru a putea fi aplicate;

simț valorizator și atitudine valorizatoare care duc la recunoașterea deschisă a valorii altora și la remarcarea cinstită a valorii de sine.

După cum observăm psihologul P. Popescu-Neveanu ne oferă cele mai importante atitudini creative manifestate în comportamentul creativ după care putem descoperi personalitățile creatoare. Dar dacă educatorul își poate descoperi preșcolarii ce maifestă un comportament creativ în funcție de atitudinile creative el își poate descoperi la fel de bine și copii cu atitudini necreative așa cum vom vedea în subcapitolul I.4.

I.4 Factorii inhibitori și stimulativi ai creativității

a. Factorii inhibitori ai creativității

Pentru ca educatorul să încurajeze activitățile creative ale preșcolarilor acesta trebuie mai întâi de toate să identifice obstacolele intrinseci sau extrinseci, adică factorii inhibitori ai creatvității preșcolarilor.

Există autori (Sălăvăstru Dorina, Cosmovici Andrei, Roco Mihaela) care susțin clasificarea lui Sidney Shore.

Conform lui Sidney Shore (1990, apud, Roco, Mihaela, 2004, pp. 109-110) există trei tipuri de blocaje ale creativității: emoționale, culturale și perceptive.

Blocajele emoționale sunt:

teama de a nu comite o eruare, de a nu se face de râs;

teama de a fi diferit față de ceilalți, teama de a risca să fii în minoritate;

staționarea pretimpurie la prima idee care de cele mai multe ori este greșită;

capacitate slabă de persistență în sarcini;

tendința de a exagera, de a fi primul, de a-i întrece pe ceilalți;

incapacitatea de a schimba felul de a gândi;

dependență exagerată față de ideile celorlalți;

incapacitatea asumării riscului intelectual.

Blocajele de ordin cultural sunt:

dorința de a se adapta modelelor sociale;

„conformismul”;

incapacitatea de a schimba sau prelucra ideile;

tendința de a acorda încredere prea mare rațiunii;

acționarea conform principiului „totul sau nimic”;

tendința de a pune accent pe elementele practice sau economice, pierzând astfel timp pentru a avea un număr considerabil de idei;

încredere prea mare în statistici și experiența deja avută.

Blocajele de ordin perceptiv sunt:

slaba capacitate de a distinge între cauză și efect;

deficiențe în a defini o problemă;

incapacitatea de a destructura o problemă în elemente care pot fi mânuite;

greutatea de a defini între fapte și probleme;

incapacitatea de a folosi toate liniile care ne pun în relație cu mediul;

prezentarea pretimpurie a falselor soluții la problemă care nu au fost încă definite.

Această clasificare îl ajută pe educator, atunci când își propune să stimuleze creativitatea preșcolarilor, să cunoască categoria din care face parte, numărul de factori inhibitori și să găsească factorii stimulativi pentru a-i ameliora pe cei inhibitori.

b. Factorii stimulativi ai creativității

Câteva păreri despre factorii stimulativi ai creativității ne sunt oferite de către Sălăvăstru Dorina (2004).

Aceasta susține că numeroase cercetări (E. P. Torrance, M. Fryer, T. Amabile) au considerat atitudinea pozitivă a educatorului față de creativitate unul dintre cei mai importanți factori stimulativi. Acest factor este dependent de o condiție care precizează faptul că atitudinea pozitivă a educatorului față de creativitate va exista doar dacă educatorul se va documenta îndeajuns cu privire la psihologia creativității, la ce înseamnă să fii creativ și la dezvoltarea și stimularea acesteia. Educatorul va încuraja dezvoltarea creativității doar dacă va înțelege toate aspectele cu privire la aceasta.

Respectarea personalității creatoare a preșcolarului este un factor la fel de important, pentru că nu puțini sunt educatorii care îi consideră ciudați pe preșcolarii care pun întrebări, care găsesc alte moduri de rezolvare ale problemelor decât cele învățate, care sunt nonconformiști etc.

Important este și factorul de încurajare a liberei exprimări a opiniilor și de stimulare a imaginației și a soluțiilor ieșite din comun.

Alt factor stimulativ este manifestarea liberă a curiozității și spontaneității preșcolarilor.

De mențonat este și faptul că educatorul trebuie să întrețină o atmosferă tolerantă, fără a fi autoritar și fără laissez-faire.

Dorina Sălăvăstru îl menționează pe Torrance care crede că o latură importantă a stimulării creativității este cea de a-i îndemna pe preșcolari să adreseze întrebări.

La fel de importantă este și învățarea pe bază de probleme, învățarea prin descoperire prin care educatorul poate stimula creativitatea preșcolarilor.

Trebuie să ținem cont de altfel de modul în care facem evaluarea, pentru că aceasta trebuie să vizeze aspectele pozitive ale preșcolarilor, deoarece altfel poate reprezenta un factor inhibitor.

Alți factori stimulativi sunt: exprimarea liberă, capacitatea de a rezolva probleme în mod creativ, încredere în propriile răspunsuri, , încrederea în forțele proprii, curaj în a oferi răspunsuri, asumarea unor riscuri.

Nu trebuie să uităm faptul că încrederea pe care educatorii o oferă preșcolarilor săi nu face decât să acționeze într-un sens pozitiv, fiindcă încrederea îl face pe preșcolar să-și alunge timiditatea și inhibițiile de care dădea dovată mai înainte, putând acum să se exteriorizeze.