Crearea Si Lansarea Unui Nou Produs
INTRODUCERE
Odată ce firma a segmentat cu atenție piața, a ales categoriile de consumatori vizate și a determinat poziționarea de marketing dorită, ea este pregătită să creeze și să lanseze pe piață produse corespunzătoare si, se speră, de succes. Conducerea de marketing joacă un rol esențial în acest proces. Fără a lăsa în seama compartimentului de cercetare-dezvoltare realizarea noilor produse, marketingul participă activ împreună cu alte compartimente la fiecare etapă de creare a produsului.
Orice firmă trebuie să creeze produse noi. Înlocuirea produselor are drept scop menținerea sau creșterea volumului vânzărilor viitoare. În plus cumpărătorii doresc produse noi iar concurenții vor face totul pentru a le oferi.
În condițiile concurenței puternice din zilele noastre, firmele care nu reușesc să creeze produse noi se expun unui mare risc. Produsele lor existente sunt vulnerabile la modificarea nevoilor și gusturilor consumatorilor, la apariția noilor tehnologii, la scurtarea ciclului de viață al produselor și la intensificarea concurenței pe plan intern și internațional.
În lucrarea de față abordăm procesul creării și lansării unui nou produs de către societatea „Medeus & Co. Prodimpex” SRL, produs denumit „salam Medeus”.
În primul capitol este realizată analiza diagnostic a societății în perspectiva demarării procesului lansării unui nou produs. Concluziile acestui capitol ne conduc către validarea posibilității realizării planurilor de lărgire a gamei de produse.
Al doilea capitol redă imaginea pieței cărnii și produselor din carne atât la nivel internațional cât și la nivelul pieței României și a SC „Medeus & Co. Prodimpex” SRL. În industria cărnii se prevede că vor rămâne numai cinci, șase firme mari care vor acoperi 80% din piață. De altfel, normele sanitar-veterinare impuse de Uniunea Europeană procesatorilor de carne și lapte din România vor înjumătăți numărul unităților care activează la ora actuală pe aceste piețe. Astfel, o mare parte dintre producătorii autohtoni de carne de porc cor dispărea de pe piața de profil în situația în care până în 2007 nu se vor alinia în totalitate la normele sanitar veterinare impuse de Uniune Europeană. Aproximativ 50% dintre procesatori vor dispărea de pe piață în 2007 pentru că mulți dintre ei nu au resursele financiare necesare pentru a-si moderniza rețelele de producție. Vor rezista numai aceia care sunt conștienți că trebuie să facă investiții de amploare în modernizarea unităților lor.
Capitolul al treilea abordează politica de produs a SC „Medeus & Co. Prodimpex” SRL, concluziile acestui capitol orientând activitatea societății către oportunitatea creării și lansării unui nou produs.
Demersul creări și lansării unui nou produs este abordat si dezvoltat în capitolul al patrulea. Aici sunt prezentate etapele demersului dar și urmările acestuia.
Ultimul capitol realizează câteva concluzii ale analizei activității firmei și oportunității realizării proiectului, dar încearcă de asemenea și lansarea unor propuneri care aplicate ar aduce beneficii societății.
cap. i analiza diagnostic
1.1 SCURTĂ PREZENTARE
Denumire societății: SC „ MEDEUS & Co. PRODIMPEX” SRL
Sediul : București, Str. Parcului nr. 20
Telefon: 021/2240444
021/2240235
Fax : 021/2240487
Forma juridică: societate cu răspundere limitată
Nr. Registrul Comerțului : J40/19477/1992
Cod fiscal : R 1586804
Capital social : 110.100 mii lei
Obiect de activitate:
Fabricarea și comercializarea preparatelor din carne;
Transportul preparatelor din carne pentru terți;
Președinte ( director general): ec. Marcu Daniel
Societatea comercială SC „ MEDEUS & Co. PRODIMPEX” SRL a luat ființă în anul 1992 pe scheletul contractului de gestiune obținut de principalul asociat, în urma licitației publice organizate de societatea comercială „ Pajura Group” SA, care deținea activul respectiv.
Sediul social al acestei unități este situat pe platforma industrială din zona de nord a Municipiului București, pe strada Parcului nr. 20, sector 1.
Capitalul inițial a fost de 100 mii lei, dar în timp a fost majorat astfel încât în prezent a atins valoarea de 110.100 mii lei.
„MEDEUS & Co. PRODIMPEX” este o societate comercială cu răspundere limitată , cu capital integral privat ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociații răspund numai prin cota lor socială. Părțile sociale sunt, în principiu, netransmisibile altor persoane și nici nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.
Părțile sociale sunt deținute de trei asociați, numărul acestora intr-o societate cu răspundere limitată, conform legii, putând fi de maxim 50
Actul constitutiv al societății este reprezentat de contractul de societate și statut in baza căruia și în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 desfășurându-se activitatea în cadrul întreprinderii .
Obiectul de activitate:
Principal: fabricarea și comercializarea produselor pe bază de carne, inclusiv din carne de pasăre;
Auxiliar: transportul contra cost al produselor altor societăți, cu mijloace frigorifice proprii, autorizate sanitar-veterinar, în magazinele clienților.
În prezent, societatea își desfășoară activitatea într-un spațiu închiriat cu o suprafață de 2234 m2.
Societatea are puncte de lucru în localitățile : Craiova , Brașov și Constanța .
Durata de funcționare a societăți este nelimitată începând de la data înmatriculării la Registrul Comerțului .
În anul 1998 societatea s-a clasat pe locul 4 în topul firmelor,domeniului industriei alimentare,mărimea întreprinderii mijlocii ,în anul 2000 a ocupat locul 3 în domeniul „Producția , prelucrarea și consumarea cărnii” și tot în același an în domeniul industriei alimentare ;în anul 2001 a ocupat poziția a doua în domeniul industriei alimentare , mărimea întreprinderi mari.
1.2 ORGANIZAREA STRUCTURALĂ
2.1 Structura de producție
Structura de producție reflectă modul de organizare structurală a procesului de producție, cuprinzând însă și verigile în care se executa anumite activități de concepție, dar care sunt legate direct de activitatea de producție a firmei.
Conform actului constitutiv, principala activitate a SC „Medeus & Co Prodimpex” SRL este fabricarea de preparate din carne.
Fabrica de preparate din carne este o unitate destinată obținerii, prin prelucrare industrială a cărnii și a subproduselor comestibile, prin introducerea sau nu a acestora în membrane ( naturale sau artificiale ), de produse destinate consumului uman.
SC „Medeus & Co Prodimpex „ SRL produce o gamă variată de preparate din carne realizate pe baza tehnologiei tradiționale românești, celor 60 de sortimente de mezeluri clasice (salam, parizer, crenvurști, cârnăciori, specialități) alegându-li-se și produse congelate ( pulpe de pui).
Produsele obținute de această societate pot fi cuprinse în 6 grupe de produse după cum urmează:
parizer;
cârnați;
salam;
afumături;
șuncă;
alte sortimente;
STRUCTURA VENITURILOR DE EXPLOATARE
PE GRUPE DE PRODUSE
Tabel 1.1 – milioane lei –
Din „Structura veniturilor din exploatare pe grupe de produse „ se pot observa:
cele mai mari venituri au fost obținute în anul 2002, urmând să scadă în anul 2003 după ce înregistrase o creștere considerabilă față de 2001;
în toți cei trei ani analizați, grupa „cârnați” a reprezentat cea mai mare pondere 26% în 2001, 22% în 2002 și 25% în 2003.
Grupele „salam”, „parizer”, „afumături” și „șuncă” au avut o evoluție echilibrată în ceea ce privește ponderea în structura veniturilor din exploatare.
Structura organizatorică
Structura organizatorică a firmei cuprinde ansamblul persoanelor și subdiviziunilor organizatorice care prin modul în care sunt constituite și în funcție de natura relațiilor ce se stabilesc între ele trebuie să asigure cadrul necesar îndeplinirii obiectivelor stabilite.
Structura organizatorică a unei societăți este prezentată grafic cu ajutorul organigramei.(ANEXA A)
Societatea comercială „ Medeus & Co. Prodimpex” SRL este administrată de Adunarea Generală a Asociaților ( AGA), care are mai multe atribuții. În cadrul societății, aceasta fiind societate cu răspundere limitată, AGA decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale.
Ca urmare a numărului redus de asociați, această societate nu are un Consiliu de Administrație și nici o comisie de Cenzori, acesta din urmă fiind obligatorie în cazul societăților cu răspundere limitată cu mai mult de 15 asociați.
Directorul general este cel care îndeplinește rolul de administrator al societății, răspunderea sa fiind generată de regulile contractului de mandat.
1.3 POTENȚIALUL TEHNICO-PRODUCTIV
Patrimoniul societății reprezenta la 31.12.2003 54 157 052 mii lei.
Societatea a fost dotată cu utilaje noi din Germania prezentate în tabelul următor:
Tabel 1.2
Societatea deține și spații cu destinații speciale:
laborator de analize fizico-chimice autorizate;
cameră de vidat;
centrală termică;
centrală de frig;
spații pentru activități administrative ( facturare, casierie, livrare, agenți comerciali, directori, consiliu, contabilitate).
La data de 28.10.2003 societatea deținea un număr de 47 mijloace auto din care:
utilitare și speciale 30;
autoturisme 17;
Din totalul utilitarelor și specialelor și autoturismelor 35 sunt în proprietate iar 12 sunt în leasing, valoarea totală asigurată ( euro ) este de 1 160 335 din care achitată pentru polițe ( euro ) 36 287,89.
În cadrul SC „ Medeus & Co. Prodimpex” SRL activitatea se desfășoară într-un spațiu închiriat care s-a mărit de la 835 m2 în 1992 la 2 234 m2 ( parter și etaj) în anul 2003, spațiu în care se realizează și se livrează în medie 27 tone preparate din carne în 24h.
EVOLUȚIA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE ȘI GRADUL DE UTILIZARE
Tabel 1.3
Pentru a obține un nivel al producției corespunzătoare cerințelor pieței, societatea și-a adaptat activitatea în funcție de aceasta efectuând o serie de investiții care au vizat achiziționarea de utilaje moderne și performante. Creșterea nivelului dotării tehnice explică mărirea capacității de producție în anii analizați.
Toate utilajele deținute sunt din inox alimentar. Camerele frigorifice sunt dotate, în conformitate cu standardele în vigoare, cu instalații de frig cu freon și cu instalații de ventilație capabile să mențină o temperatură de 3oC și o umiditate optimă.
STRUCTURA MIJLOACELOR FIXE ȘI GRADUL LOR DE AMORTIZARE
Tabel 1.4 -mii lei-
Din acest tabel se observa ca mijloacele fixe sunt amortizate în totale in proporție de 20%, cea mai însemnată pondere fiind reprezentată de grupa „instalații tehnice și mașini cu o amortizare reprezentând 22% din valoare și grupa „alte mașini, utilaje, mobilier” amortizată în proporție de 21%.
TEHNOLOGIA FABRICĂRII MEZELURILOR
În sens restrâns prin mezeluri se înțeleg preparatele de carne prelucrate prin fierbere și afumare sau numai prin fierbere cu o durată scurtă de conservare. Preparatele cu o durată mai mare de conservare sunt denumite salamuri.
Ca materie primă pentru mezeluri se utilizează, în cea mai mare măsură, carne de vită, carne de porc, grăsime de porc, ficat și subproduse bogate în gelatină (buze, urechi, picioare etc. ), iar uneori creierul, inima, splina, pulmonul, stomacul de porc etc.
Condimentele sunt substanțele de origine vegetală, lipsite de proprietăți nutritive, care însă adăugate în alimente, în doze moderate, prin gustul și mirosul lor plăcut stimulează pofta de mâncare, intensificând secrețiile sucurilor digestive și activitatea mișcărilor peristaltice ale intestinelor, îmbunătățind astfel digestia și asimilarea substanțelor alimentare. Acestea sunt substanțele auxiliare.
În compoziția alimentelor intră și aditivi alimentari: coloranți, conservanți, antioxidanți, care au rolul de a prelungi durata de păstrare a alimentelor, de a oferi un aspect plăcut produselor.
Consumurile specifice de resurs mare măsură, carne de vită, carne de porc, grăsime de porc, ficat și subproduse bogate în gelatină (buze, urechi, picioare etc. ), iar uneori creierul, inima, splina, pulmonul, stomacul de porc etc.
Condimentele sunt substanțele de origine vegetală, lipsite de proprietăți nutritive, care însă adăugate în alimente, în doze moderate, prin gustul și mirosul lor plăcut stimulează pofta de mâncare, intensificând secrețiile sucurilor digestive și activitatea mișcărilor peristaltice ale intestinelor, îmbunătățind astfel digestia și asimilarea substanțelor alimentare. Acestea sunt substanțele auxiliare.
În compoziția alimentelor intră și aditivi alimentari: coloranți, conservanți, antioxidanți, care au rolul de a prelungi durata de păstrare a alimentelor, de a oferi un aspect plăcut produselor.
Consumurile specifice de resurse înregistrate de SC Medeus & Co. Prodimpex SRL pentru obținerea a 100 kg produs crud, neprelucrat termic, variază de la un produs la altul.
CONSUMURI SPECIFICE DE RESURSE
Tabel 1.5 Kg/100 kg
1.4 MANAGEMENTUL ȘI UTILIZAREA RESURSELOR UMANE
Forța de muncă este un factor de bază în realizare producției într-o întreprindere alimentară, fără de care funcționarea acesteia nu ar fi posibilă.
În cadrul SC Medeus & Co. Prodimpex SRL, din punct e vedere al formei de încadrare, personalul unității este format din angajați permanenți și din colaboratori.
STRUCTURA PERSONAULUI ÎN FUNCȚIE DE
FORMA DE ÎNCADRARE
Tabel 1.6 – persoane –
În perioada 2001-2003 numărul colaboratorilor s-a menținut constant, în timp ce numărul angajaților permanenți s-a majorat astfel:
în anul 2002 față de anul 2001 cu 15,4%;
în anul 2003 față de anul 2001 cu 28,2%;
în anul 2003 față de anul 2002 cu 11,1%;
STRUCTURA PERSONALULUI PE CATEGORII SOCIO-PROFESIONALE
Tabel 1.7 -persoane-
La analiza structurii personalului pe categorii socio-profesionale se observă faptul că ponderea cea mai mare ( 60% -70% ) este deținută de salariații care își desfășoară activitatea în cadrul secțiilor.
Din punct de vedere al calificării, în societate există:
personal TESA: economiști, juriști, ingineri, biochimiști, secretare;
personal angajat direct în procesul de fabricație: măcelari, mezelari (preparatori ), muncitori din diferite secții;
persona auxiliar: șoferi, portari, sudori, mecanici, instalatori, fochiști, frigotehniști, femei de serviciu.
Ca urmare a faptului că activitatea de producție se desfășoară în flux continuu, timpul de lucru este împărțit în trei schimburi a câte 8 ore fiecare. Activitatea începe luni dimineața la ora 6 și continuă până sâmbătă la ora 22.
PRODUCTIVITATEA MUNCII ȘI
CORELAȚIILE CU SALARIUL MEDIU
Tabel 1.8
Concluzii:
Din analiza evoluției productivității muncii se observă că aceasta are un nivel are un nivel scăzut în toți anii iar creșterea acesteia în termeni relativi este foarte mică mai ales în anul 2003 față de anul 2002. Numărul angajaților a crescut de la un an la altul dar aceasta nu a dus la o creștere semnificativă a cifrei de afaceri.
Mai mult, salariul mediu anual a crescut în anul 2003 față de anul 2002 cu 62% rezultând o creștere proporțională a cifrei de afaceri pe angajat însă în anul 2003 salariul mediu anual a crescut față de 2001 cu 95% rezultând o cifră de afaceri pe lucrător de numai 84% ceea ce înseamnă că această creștere a salariului nu este corelată (urmată) de o creștere proporțională (cel puțin echilibrată) a cifrei de afaceri.
Managementul firmei s-a ocupat mai mult de corelarea salariilor la inflație decât la creșterea în cifre absolute și relative a cifrei de afaceri.
Se recomandă:
accent pe creșterea productivității muncii pe seama valorificării superioare a producției;
respectarea cu strictețe a tehnologiilor de producție prevăzute în studiul de fezabilitate în vederea creșterii producției și a calității acesteia, precum și a raționalizării cheltuielilor;
asigurarea motivației muncii prin stabilirea unor salarii stimulative;
îmbunătățirea permanentă a pregătirii profesionale a conducerii în domeniile prioritare ca:
managementul financiar;
tehnologiile agricole performante, pe baza aplicării rezultatelor cercetării științifice;
marketing intern și extern, în vederea creării condițiilor de export etc.
1.5 DIAGNOSTICUL ACTIVITĂȚII ECONOMICE
Activitatea economică reprezintă ansamblul faptelor și actelor ce vizează atragerea și utilizarea resurselor economice în vederea producerii, distribuirii, circulației și consumului de bunuri sau servicii, în funcție de nevoi și interese, în scopul obținerii de profit.
În perioada 2001 – 2003 activitatea societății s-a bazat pe producția de mezeluri. Aceasta a asigurat cea mai mare parte din activitatea economică și a realizat venituri din vânzarea produselor.
PRODUCȚIA OBȚINUTĂ PE GRUPE DE PRODUSE
Tabel 1.9 – mii kg-
Observăm că în toți cei trei ani analizați ponderea cea mai însemnată în totalul producției obținute este reprezentată de grupa „Cârnați” cu 31% în 2001; 27,1 % în 2002 și 29,9% în 2003.
Celelalte grupe de produse au înregistrat o evoluție echilibrată, oscilațiile fiind minore.
Producția totală a crescut în toți cei trei ani analizați, în special în 2003. variațiile înregistrate în cazul producției diferitelor grupe de produse, dar și în cel al producției totale au fost determinate de:
cererea manifestată pe piață, care a condus la introducerea sau scoaterea în/din producție a unor produse ( pateu ficat, bacon );
posibilitățile de aprovizionare;
costul materiilor prime și al materialelor auxiliare, al tehnologiilor practicate.
Procesul de producție necesită utilizarea factorilor de producție, consumarea acestora în vederea obținerii de produse noi. Pentru a indica valoarea consumului de factori de producție în procesul de producție, executarea de lucrări, prestarea de servicii, se folosește termenul de cheltuieli.
Cheltuielile de producție pot fi calculate ca o sumă între totalul cheltuielilor materiale, cheltuielilor cu amortizarea și totalul cheltuielilor cu manopera.
NIVELUL ȘI STRUCTURA CHELTUIELILOR DE PRODUCȚIE
Tabel 1.10 -mii lei-
EVOLUȚIA CHELTUIELILOR DE PRODUCȚIE
Tabel 1.11 -mii lei-
Cheltuielile materiale au înregistrat creșteri însemnate ( 96% în anul 2002 față de anul 2001 ) ceea ce poate fi generat de creșterea producției obținute și deci a necesarului de materii prime și materiale, de majorare a prețului acestora și în special a prețurilor utilităților.
Însă în anul 2003 față de anul 2002 se înregistrează o scădere semnificativă de 16%. Aceeași tendință oscilantă este înregistrată de grupele de cheltuieli cu manopera și de „cheltuieli cu amortizarea”. Creșterea acestora din urmă este explicată de achiziționarea de noi utilaje și echipamente tehnologice.
În totalul cheltuielilor de producție ponderea cea mai însemnată o dețin cheltuielile materiale ( 92-93%) urmate de cheltuielile cu manopera (5,6-6,4%) și de cheltuieli cu amortizarea (1,03-1,5%).
Nivelul și structura cheltuielilor de producție este determinată de nivelul producției obținute, de prețul materiilor prime achiziționate, de tehnologiile aplicate contribuie la determinarea nivelului costului pe unitatea de produs. Aceasta reprezintă expresia bănească a consumului de factori de producție realizat în scopul fabricării și desfacerii produselor. Cunoscând costul produselor, societatea urmărește recuperarea acestuia prin vânzarea producției.
STRUCTURA PREȚULUI DE VÂNZARE
Tabel 1.12
Din analiza structurii prețului pe produs se observă că cel mai mare preț de decontare îl are „șunca presată Medeus”în toți cei trei ani analizați. La fel se întâmplă și în cazul cheltuielilor și al prețului de secție și profitului.
La toate produsele analizate se observă că mărimea prețului a fost determinată mai ales de la anul 2002 față de 2001 de mărimea profitului unitar (cu 142% până la 553% la salam de vară).
Profitul a rămas aproximativ constant numai la „șunca presată Medeus”, creșterea prețului acestora fiind determinată mai ales de creșterea cheltuielilor.
Se observă că la produsul „salam de vară” în anul 2003 față de 2002 profitul a scăzut cu 2%. Motivul poate fi creșterea cu 25% a prețului de secție determinând totuși o creștere a prețului de decontare.
Cea mai mare pondere în prețul de secție îl reprezintă la toate produsele în toți cei trei ani analizați costurile cu materii prime și auxiliare, acestea având o evoluție ascendentă la toate produsele.
1.6 DIAGNOSTICUL ACTIVITĂȚII DE MARKETING
Activitatea de aprovizionare – desfacere a SC „ Medeus & Co. Prodimpex” SRL se desfășoară prin intermediul compartimentului de aprovizionare – desfacere, care include compartimentul transporturi, biroul agenți vânzări și biroul expediție – comenzi.
Furnizorii de resurse materiale ai societății sunt producătorii particulari reprezentați de societăți comerciale cu profil agricol specializate pe producția de animale de la care se achiziționează materiile prime de bază (carcasele), firme importatoare de carne și societăți din industria alimentară de la care se procură materialele auxiliare.
Tabel 1.13
Achiziționarea materiilor prime și materialelor se face pe bază de contract, ceea ce conferă siguranță unei aprovizionări continue cu avantaje de preț, iar termenele de achiziționare de corelează cu cele de producție.
În domeniul desfacerii, întreprinderea încheie contracte cu diverși beneficiari, urmărește și livrează produsele la termenele stabilite conform clauzelor contractuale.
Societatea folosește in principal, sistemul „presell”, vânzarea prin comandă care presupune ca agenții întreprinderii să ia comenzile de la clienți, apoi se facturează și se livrează produsele către aceștia.
SC „ Medeus & Co. Prodimpex” SRL nu dețne magazine de desfacere, întreaga producție fiind vândută în sistem en-gros direct din fabrică.
Clienții societății, în număr de peste 1500, sunt magazinele alimentare, supermarketurile și hipermarketurile. Dintre aceștia cei mai importanți fiind: „ Ruxir Market” SRL, „Gospet Com”, „Globus Proimpex” SRL, „STS Distribution”, „Lux Premier”,”SC Pratic” SA, SC „Amanda” SRL. Începând cu anul 2003, întreprinderea livrează preparate din carne și lanțurilor „Mega Image” și „Sellgros”.
Sediul central al societății este situat în municipiul București, care reprezintă o mare piață de desfacere. De la fabrica din București sunt livrate produse către punctele de lucru de la Craiova, Brașov și Constanța, care aprovizionează clienții din zonele respective. Un punct forte al societății îl reprezintă faptul că asigură transportul produselor către clienți cu mașini proprii echipate corespunzător pentru a menține produsele în stare proaspătă și la calitatea cerută.
Începând cu anul 2003, activitatea de marketing a SC „ Medeus & Co. Prodimpex” SRL este desfășurată de către biroul de marketing, relațiile publice și de imagine, sub coordonarea directorului comercial. Inexistența acestui birou până în anul 2003 a avut o influență negativă asupra activității și rezultatelor societății. Cunoștințele despre piață și mediul exterior al întreprinderii se limitau la date incomplete despre clienți, despre concurenți și legislația comercială, nu se elaborau studii de piață iar activitatea de promovare și organizare era sporadică.
PRODUCȚIA MARFĂ, PREȚURI, VENITURI ȘI REZULTATE FINANCIARE
Tabel 1.14
Analizând rezultatele obținute în tabelul precedent putem concluziona:
observăm că în anul 2003 față de 2002 la toți indicatorii analizați s-a înregistrat o scădere în cifre relative și absolute. În anul 2002 față de anul 2001 s-a înregistrat o creștere a valorii indicatorilor studiați. Explicația este că în anul 2003 s-a înregistrat o scădere în termeni relativi și absoluți la veniturile totale de producție. O scădere s-a înregistrat și asipra cheltuielilor totale de producție însă nu îndeajuns pentru a acoperi scăderea veniturilor.
Grupele care au înregistrat profit In anul 2003 sunt „ parizer” cu rata profitului 5,6%, „salam” cu 1,2% și grupa „afumături” cu 2,26%, celelalte înregistrând pierderi în condițiile în care s-au înregistrat și o scădere a prețurilor în anul 2003 față de 2002. în ceilalți ani ( 2001 și 2002 ) s-a înregistrat profit la toate grupele de mărfuri, cea mai mare rată a profitului având-o grupa „salam în 2002 și anume 13,5%. Grupa „cârnați a înregistrat pierderi în anul 2002.
În condițiile în care producția marfă a crescut, cheltuielile de producție au scăzut iar prețurile de vânzare au scăzut de asemenea rezultând și o scădere în cifre absolute și relative a veniturilor pe seama producției vândute. Se impune o schimbare a abordării activității de desfacere și vânzare.
1.7 DIAGNOSTICUL FINANCIAR
Activitatea economică de ansamblu a societății se reflectă în rezultatele financiare mulțumitoare, până în anul 2003. cele mai importante venituri s-au obținut din vânzarea produselor sub formă de mezeluri și prestări de servicii către populație.
EVOLUȚIA VENITURILOR, A CHELTUILILOR
ȘI A REZULTATELOR FINANCIARE
Tabel 1.15 – milioane lei –
Observăm că SC „ Medeus & Co. Prodimpex” SRL a înregistrat o creștere a profitului brut ( și net ) în anul 2002 față de anul 2001 însă în anul 2003 profitul a scăzut cu circa 23,3 % față de anul 2002. cifra de afaceri însă a cunoscut o evoluție ascendentă în toți cei trei ani analizați ajungând ca în 2003 să fie de 489.306 milioane lei. Cifra de afaceri este compusă din Venituri din vânzarea mărfurilor și producția vândută. Prima grupă realizând de fapt creșterea în valori absolute a cifrei de afaceri deoarece producția vândută a cunoscut o scădere.
Indicatorii financiari reflectă sintetic rezultatele finale ale diagnozei, respectiv bonitatea financiară a societății și permit evaluarea credibilității acesteia.
Conform metodologiei de calcul a indicatorilor financiari de către băncile românești și unele bănci străine, rezultatele obținute de SC „ Medeus & Co. Prodimpex” SRL în ultimii trei ani reflectă eforturile de relansare a activității prin investiții și restructurare economică.
INDICATORI FINANCIARI
Tabel 1.16
Indicatorii de lichiditate arată dacă întreprinderea are sau nu disponibilități pentru plata le termen a datoriilor. În cazul societății analizate, valorile ratelor de lichiditate nu se înscriu in intervalele valorice satisfăcătoare ( 1.2-1,8 pentru rata lichidității curente și 0.65-1 pentru rata lichidității imediate), ceea ce indică o capacitate de plată redusă.
Indicatorii solvabilității reflectă capacitatea economico – financiară de a-și achita obligațiile de plată într-un anumit interval de timp. Rata datoriilor exprimă capacitatea societății de a-și onora obligațiile față de terți pe seama activelor sale. Nivelul indicatorului cuprins între 35% și 45% este satisfăcătoare pentru întreprindere. SC „Medeus & Co, Prodimpex prezintă o rată a datoriilor foarte ridicată ( cca 70%) având capacitate de plată în scădere.
Rata autonomiei financiare este situată la un nivel normal atunci când este cuprinsă între 50% și 75%, nivel atins de societate doar în primul an analizat pentru ca în anii 2002 și 2003 să tindă către 100%.
Rata capitalurilor proprii față de activele fixe a înregistrat valori subunitare în cei trei ani, ceea ce arată că activele s-au achiziționat din capitalul propriu, societatea prezentând o capacitate mare de autofinanțare.
Indicatorii de gestiune reflectă modul în care s-a realizat gestiunea activelor fixe și circulante, a producției, a mărfurilor, a resurselor materiale și financiare. Viteza de rotație a stocurilor a avut o evoluție oscilantă crescând în 2002 de la 28,2 la 42,6 pentru ca în 2003 să scadă la 22,24.
Indicatorii de rentabilitate au scăzut în 2003 față de 2002 după ce înregistraseră creșteri în 2002 față de 2001. Scăderea ratei rentabilității financiare arată o diminuare a capacității capitalului propriu de a produce profit.
Analiza diagnostic a activității SC „Medeus & Co, Prodimpex „ SRL a evidențiat ca puncte slabe și puncte forte următoarele:
Puncte slabe:
societatea prezintă un nivel scăzut al disponibilităților necesare pentru plata obligațiilor la termen;
marja profitului și rata rentabilității generale sunt în scădere, ceea ce indică o diminuare a eficienței activității economice a societății;
la angajarea personalului nu se foflosesc testele de aptitudini, comportament și trăsături de personalitate;
faptul că până în anul 2003 nu a existat un birou de marketing se reflectă în nivelul cunoștințelor privind piața preparatelor din carne, în modalitățile de atragere a clienților și de promovare a produselor.
Puncte forte:
societatea deține un număr important de utilaje tehnologice specifice activității desfășurate, aflate în stare bună, majoritatea având un grad redus de uzură;
societatea are piață de desfacere și contracte ferme cu un număr mare de clienți ( cca 1500 clienți în întreaga țară);
producția se află la un nivel foarte ridicat, gradul de utilizare al capacității de producție fiind în anul 2003 de 97%;
prezintă o gamă variată de produse, ceea ce permite satisfacerea nevoilor și gusturilor a numeroși consumatori;
productivitatea muncii înregistrează un nivel ridicat;
au fost înființaate biroul de marketing și al calității care prin colaborare cu celelalte componente ale întreprinderii vor acționa în sensul obținerii unor produse adecvate normelor în vigoare și cerințelor consumatorului.
CAP. II PIAȚA CĂRNII ȘI A PREPARATELOR DIN CARNE
2.1 Tendințe pe piața mondială a cărnii și preparatelor din carne
Economia mondială cărnii cunoaște de la mijlocul anilor 80 o dezvoltare dinamică a producției, consumului și a comerțului, în principal în privința puternicei expansiuni a sectorului cărnii de pasăre și de porc. Principala creștere a consumului de carne a fost satisfăcută prin aceste două categorii, în timp ce consumul celei de vită a rămas staționar.
Printre principalii factori care au influențat sectorul cărnii la nivel mondial în perioada 1984-1994, amintim prețurile mondiale la hrana furajeră care s-au menținut scăzute în acest timp ceea ce a contribuit la o susținere ridicată a producției, în timp ce creșterile veniturilor și a gradului de urbanizare era favorabil unei creșteri a cererii de carne. În mod egal la nivelul cererii și al ofertei, procesul de integrare verticală între producătorii și procesatorii de alimente pentru animale și cei de carne împreună cu concentrarea unităților de producție în particular în sectorul cărnii de pasăre și al cărnii de porc au progresat. Aceste schimbări structurale au antrenat o intensificare a producției facilitând astfel obținerea unei rate de transformare a furajelor în carne mai ridicată și a contribuit la revigorarea competitivității cărnii de pasăre și de porc în comparație cu cea de vită și oaie.
Recentele epidemii de encefalopatie spongiformă bovină în Europa, de pestă aviară în Regiunea administrativă specială Hong Kong, febra aftoasă în provincia chineză Taiwan șî cea de pestă porcină in CE, au fost însoțite de tăieri masive în țările afectate și au îngrijorat considerabil consumatorii. Ele au avut în același timp efecte negative asupra modelelor de creștere și asupra comerțului cu carne. În plus epidemiile de pleuropneumonie bovină și de pestă bovină au avut repercusiuni la nivelul securității alimentare într-un anumit număr de țări în curs de dezvoltare din Orientul Apropiat și Africa.
În ceea ce privește comerțul internațional de carne, partea de piață mondială a exporturilor aferentă CE s-a diminuat ca urmare a Acordului Rundei Uruguai despre exporturile subvenționate, în timp ce importurile japoneze au fost stimulate de o reducere progresivă a drepturilor de import, în ciuda cererii, reiterate de mai multe ori de măsurile de salvgardare. Recunoașterea , în numele acordului SPS, a zonelor ferite de maladii din interiorul unui teritoriu a oferit noi debușee de export mai multor țări din America latină.
Animale vii, carne și preparate din carne – exporturi
Tabel 2.1 milioane dolari
Sursa: Anuarul produselor de bază – Vol. II – U.N. – New York 2003
Introducerea de reforme instituționale în Europa centrală și de Est, precum și în ex-URSS, a condus la o liberalizare a prețurilor și schimburilor, care a provocat o scădere a producției de carne în țările în tranziție celei de-a doua jumătate a anilor 90, chiar și în mai multe țări din Europa Centrală și de Est , sectorul creșterii a dat semne de pauză. La fel, acordurile regionale, ca piața comună din Mercosurul de Sud și Acordul nord-american de liber schimb ALENA, au oferit posibilitățile unei intensificări a creșterii de animale și a schimburilor intra-regionale de carne.
CARNE BOVINĂ
PRODUCȚIA
În anul 2003, producția mondială de carne de bovine ( din țările selectate de Departamentul pentru Agricultură al SUA-USDA ) se va majora cu 1%, ultima estimare a USDA este de 49,7 milioane tone. Producția mondială de carne de bovine va scădea în 2003 ca urmare a diminuării producției în principalele zone producătoare. În Austria numărul crescătorilor de bovine a scăzut cu 13% între ’95-’99.
Balanța mondială a cărnii de bovine*
Tabel 2.2 milioane tone echivalent carcasă
*Țări selectate de USDA
Sursa: USDA- Livestock and Poultry Situation, oct. 2002
Se prevede o creștere a producției mondiale de carne de vită, care trebuie să treacă de 55,1 milioane de tone cât se înregistra in 1993-1995 la 63,3 milioane tone în 2005, marcând o progresie de 1.3% pe an, ușor superioară tendinței marcate anterior . Contrar a ceea ce s-a întâmplat în cazul cărnii de pasăre și de porc, inovațiile tehnice și restructurările au fost lente în sectorul cărnii de vită, împiedicată de dimensiunea mică a exploatațiilor unde sunt crescute bovine și de rolul particular pe care aceste animale îl joacă într-un mare număr de țări, de exemplu, în ceea ce privește capitalul pentru producția de lapte sau pentru simbolul statutului social sau pentru puterea lor de tracțiune. În viitor creșterea producției va trebui să depindă de o creștere a sacrificărilor și a unei creșteri medii a carcaselor care pot fi atribuite progresului genetic și îmbunătățirii metodelor de exploatare. Din cele nouă milioane de tone suplimentare prevăzute a se obține, opt ar trebui să provină din țările în curs de dezvoltare, în timp ce producția țărilor dezvoltate nu ar trebui să crească producția globală decât cu un milion de tone.
In Africa proiecțiile indică o creștere a producției de 2,15 pe an, sub efectul favorabil al politicii de susținere dintr-un anumit număr de țări. În America latină și în Caraibe stabilizarea economiilor naționale a avut drept consecință creșteri ale productivității grație metodelor mai bune de exploatare, care ar trebui să provoace o modestă creștere a producției în ea mai mare parte a acestor țări. Esențialul creșterii producției mondiale ar trebui să provină din țările Asiei. În China, creșterea producției de carne bovină are s-a stabilit la 22% în medie pe an din anii 80, ar trebui să crească apoi să scadă la 7%, în principal datorită unei creșteri a productivității. Producția ar trebui de asemenea să crească și în Filipine unde guvernul ar trebui să urmărească prin politica sa actuală ameliorarea raselor și a metodelor de creștere și în Pakistan, sub efectul unei creșteri a cererii interne.
În America de Nord, proiecțiile indică o creștere a producției de carne bovină în Statele Unite și în Canada ce pot fi atribuite unei perspective de vânzare în străinătate. O creștere deosebită ar trebui să aibă loc și în Australia și Noua Zeelandă, unde producția este esențial orientată către piețele externe. În Comunitatea Europeană se prevede o producție a cărnii de bovine stabilă în ansamblu, cu un volum de aproximativ 8 milioane tone, cu condiția ca nici o reformă importantă să nu fie adoptată in cadrul Politicii agricole comune ( PAC). În Europa Centrală și de Est, producția de carne bovină nu ar trebui sa se regăsească la nivelurile înregistrate în anii 80, înaintea procesului de reformă, atunci când sectorul era foarte subvenționat.
CONSUMUL
După o scădere continuă în anii 90, consumul mondial de carne bovină pe locuitor ar trebui conform proiecțiilor la orizontul lui 2005 să se stabilizeze la un nivel ușor inferior la 9,6 kg/locuitor. Tendințele vor diferi sensibil de la o regiune la alta. Este prevăzută o creștere de 1,1% pe an la consumul de carne bovină în țările în curs de dezvoltare, care vor evolua de la 5,4 kg pe locuitor în 1993-1995 la 6,3 kg pe locuitor în 2005, aproape un sfert din nivelul proiectat pentru țările dezvoltate. Cu toate acestea disparitățile între țările în curs de dezvoltare sunt de fapt mai mari, consumul stabilizându-se la 60 kg în Argentina și Uruguai și între 1 si 3 kg în Bangldeș, în India, Indonezia și Vietnam. Cea mai ridicată creștere ar trebui să fie înregistrată în Asia de Sud-Est, sub efectul creșterii veniturilor și a tendinței de a le cheltui pe carne. Astfel consumul de carne de bovină ar trebui sa crească cu 4,2% pe an, trecând de la 2,9kg la 4,6 kg. Progresia va fi mult mai redusă în Asia de Sud. Pentru Africa arată o staționare a consumului pe locuitor în jur de 4,9 kg, dar cu bune perspective pentru Africa de Nord. În schimb în țările Americii Latine și în Caraibe consumatoare tradiționale de carne de vită, se prevede o schimbare a modelelor de consum in ceea ce privește carnea.
În țările dezvoltate consumul ar putea trece de la 27,3 kg la 25,2 kg între 1993-95 și 2005, conform evoluției istorice favorabile a cărnii de pasăre. Această tendință ar trebui să predomine în țările în care consumul de carne bovină este relativ ridicat cum ar fi în Statele Unite, Canada, Australia dar nu ar trebui să se înregistreze în țări cum ar fi cele din Comunitatea Europeană acolo unde carnea de vită este considerată secundară. În sens invers , consumul în Japonia ar trebui să progreseze spre deosebire de nivelul relativ slab înregstrat în 1993-95 dar într-un ritm sensibil mai lent decât cel înregistrat în deceniile precedente. Guvernele mai multor țări din Europa Centrală și de Est au finanțat refacerea trupelor de bovine, ceea ce ar trebui să semnifice o modestă reducere a consumului de carne bovină. Cu toate acestea nici una dintre aceste țări nu va înregistra nivelurile de la începutul anilor 80 din timpul subvențiilor.
COMERȚUL ȘI PREȚURILE INTERNAȚIONALE
Comerțul internațional de carne bovină și de bovine s-a stabilit pentru 2005 la 8,3 milioane de tone la nivel mondial, cu 1,3 milioane de tone mult decât la mijlocul anilor 90. această progresie reflectă o creștere a importurilor de către unele a importurilor de către unele țări africane unde producția nu va permite probabil satisfacerea cererii ca și în unele din țările Americii latine și Caraibe precum și Asia. În ultima regiune consumul de carne de vită din Coreea și Japonia ar trebui acoperit prin aprovizionări din exterior. Conform previziunilor importurile ar trebui crescute și în alte regiuni ale Asiei, și care să constituie în bună parte în animale vii destinate îngrășării. Federația Rusa ar putea să devină principalul destinatar de vite subvenționate din CE. În aceste țări exporturile ar trebui să rămână la niveluri apropiate de cele înregistrate în 1993-95. statele Unite care cunosc o penurie de carne de vită pentru fabricarea hamburgerilor, va deveni principalul importator de carne de vită din lume chiar dacă cumpărăturile lor vor fi probabil staționare în raport cu perioada de referință. pe de lată parte se prevede că Statele Unite vor deveni principalul exportator mondial, specializat în vite de calitate superioară, hrănită cu cereale. Australia și Noua Zeelandă își vor spori de asemenea exporturile chiar dacă aceste țări riscă să se lovească de concurența țărilor producătoare din America latină care furnizează în special vite de carne. În această regiune progresul înregistrat în domeniul febrei aftoase ar trebui să permită Argentinei și Uruguaiului penetrarea pieței de bovine a Pacificului. Exporturile din regiune ar trebui continuate și stimulate de integrare din ce în ce mai bună în cadrul Mercosur. În schimb, exporturile de vită din CE ar trebui reduse ca urmare a reducerilor subvențiilor la export în cadrul Acordului Uruguai, astfel că prețurile interne ar trebui să rămână superioare cursului mondial. Am putea asista la mărirea considerabilă a stocurilor.
În cursul ultimelor două decenii , piața internațională de bovine a fost segmentată: pe de o parte piața Pacificului, cu prețuri ridicate și unde accesul a fost limitat țărilor exportatoare afectate de principalele maladii bovine, și pe de altă parte Piața Atlantică, principalul destinatar al exporturilor de vită subvenționate din CE. Totuși această fragmentare a pieței bovine nu se justifică la punerea în aplicare a Acordului Rundei Uruguai urmata de introducerea de plafoane la exporturile subvenționate care au provocat o ridicare a prețurilor pe piața Atlanticului. Pe de lată parte Uruguai și Argentina au obținut statutul de țări ferite de febra aftoasă, care ar putea să le permită mai devreme sau mai târziu participarea parțială sau totală pe piața Pacificului.
În timpul perioadei de referință, valoarea unitară la toate exporturile de carne bovină a fost estimată la 2464 dolari/tonă în prețuri constante spre deosebire de 2899 dolari/tonă în 1983-85. se prevede la mijlocul termenului o creștere de 5,2 % a prețurilor reale care ar trebui să se stabilizeze la 2511 dolari/tonă în 2005, sub influența pozitivă a reducerii subvențiilor la export în cadrul Acordului Rundei Uruguai.
CARNE DE OVINĂ ȘI CAPRINĂ
PRODUCȚIA
Sectorul cărnii de ovină și caprină este mult mai puțin important în industria mondială a cărnii în cifre absolute decât celelalte trei mari grupuri. Totuși rezistența datorită rezistenței ovinelor și caprinelor la condițiile dificile de creștere și rolul pe care-l joacă azi în celebrările religioase, aceste animale sunt importante pentru securitatea alimentară și coeziunea socială, mai ales în Africa și Orientul Apropiat. Cu excepția câtorva țări din Asia, mai ales China, care contribuie la menținerea unei creșteri la nivel mondial, tendința sectorului a fost de scădere în cursul ultimelor decenii, determinată parțial de și de nivelul scăzut al prețului lânii.
Conform proiecțiilor producția de carne ovină și caprină ar trebui să atingă 13,5 milioane tone în 2005, cu o creștere pe termen lung de 2,5 pe an, aproape de evoluția pe care a avut-o în perioada 1984-1994.Această progresie va fi concentrată mai ales în țările în curs de dezvoltare care ar trebui să asigure cca. 72 %a producției mondiale. Perspectivele indică o expansiune într-un anumit număr de țări din Asia ,la fel ca în Africa subsahariană și de nord. În Australia și Noua Zeelandă, țări care exportă 455 respectiv 65%din producția internă, acestea ar trebui sa înregistreze o progresie lejeră, mai ales că se prevede o revigorare a cursului mondial al lânii și a tendinței de relansare a folosirii pășunilor în alte scopuri. În CE, producția de carne ovină și caprină ar trebui să rămână stabilă, dar ar putea în schimb să ajusteze evoluția descendentă înregistrată în America de Nord și CEI încă de la începutul anilor 90.
CONSUMUL
La scară mondială, previziunile indică un consum mediu de carne ovină și caprină pe locuitor în creștere, trecând de la 1,8 la 2,1kg dar creșterea ar trebui sa se concentreze în țările Asiei de Sud și de Est, Africii de Nord care cunosc creșteri excepționale ale producției. În Orientul Apropiat și în majoritatea țărilor dezvoltate, consumul pe locuitor ar trebui sa fie staționar. Se prevede de asemenea o reducere în Australia și Noua Zeelandă în raport cu nivelurile crescute înregistrate la mijlocul anilor 90.
COMERȚUL ȘI PREȚURILE INTERNAȚIONALE
Comerțul de carne de ovină la nivel mondial
Tabel 2.3 milioane dolari
Sursă: Anuarul produselor de bază – Vol. II – U.N. – New York 2003
Comerțul internațional de carne ovină și caprină ( animale vii și carne ) care s-a stabilit la cca. 1 milion de tone după începutul anilor 80, ar pute să treacă de 1,2 milioane tone. Într-un anumit număr de țări aceste cumpărături suplimentare reprezintă animale vii, destinate îngrășării sau abatorizării. Importurile din CE, care sunt limitate mai ales aprovizionărilor determinate de acordul de acces preferențial, ar putea să progreseze puțin pentru a înlocui contingentele tarifare. Pe piețele de exporturi, este puțin probabil ca dominația Australiei și Noii Zeelande să fie puse la îndoială.
Cursurile internațional al cărnii ovine și caprine au fost relativ scăzute în toată perioada de referință la 2261 dolari / tonă față de 2 464 dolari / tonă înregistrat în perioada 1983-85. Prețurile ar trebui să crească cu doar 1% până în anul 2005 stabilizându-se la 2 284 dolari / tonă.
CARNEA DE PORC
PRODUCȚIA
În anul 2000, la nivel mondial, efectivul total de porcine era de 909 milioane capete iar producția de 90,9 milioane tone. China este țara cu cea mai mare producție de carne de porc din lume ( 40,3 milioane tone). Urmează Europa cu un efectiv de 202,5 milioane capete ( 25 milioane tone producție), din care țările UE au o pondere de 60% din producția de carne de porc. America de nord realizează o producție de 11,6 milioane tone, America de Sud are o producție de 3 milioane tone, iar Africa produce 0,6 milioane tone.
Pe parcursul a 10 ani ( 1990-2000 ), Brazilia a avut cea mai mare creștere-104%. Japonia a înregistrato scădere de 16%. Și în țările din Europa de Est producția a scăzut ( -17 ) scădere rezultată în urma modificărilor politice.
Asia este într-o continua creștere a producției de carne de porc față de restul lumii. China progresează cel mai repede. Există doi factori limitativi în creșterea producției de carne de porc: unul îl reprezintă disponibilitatea în cereale – cantitatea de cereale este insuficientă față de necesar; un alt factor îl reprezintă problemele patologice. În ultimele luni au fost semnalate cazuri de febră aftoasă în mai multe zone din Asia.
COMERȚUL
Comerțul de carne de porcine la nivel mondial
Tabel 2.4 milioane dolari
Sursă: Anuarul produselor de bază – Vol. II – U.N. – New York 2003
Cel mai mare importator de carne de porc este Japonia , iar Europa este primul furnizor. Danemarca furnizează 95% din carnea exportată in Japonia de Europa. Următorii furnizori ai Japoniei sunt SUA și Canada.
Rusia este al doilea mare importator de carne de porc. Furnizorul principal este Europa cu 233 milioane tone. 2001 a fost un ana favorabil pentru SUA și Canada care aveau până atunci o cantitate exportată destul de mică, dar problemele apărute în Europa le-a permis să crească cantitatea de carne exportată către Rusia.
Clienții Europei sunt Rusia, China,Japonia, SUA și Canada. Japonia este numărul 1, în special pentru Danemarca. Franța și celelalte țări fac export în special către Rusia
La nivel european se observă o stagnare în ceea ce privește creșterea efectivului de porcine. In Danemarca se înregistrează un progres, iar în Olanda și Germania o scădere. Franța și Spania au o oarecare stabilitate a efectivului de porci. În prezent în Europa de est există o stabilizare după o perioadă lungă de scădere. Cele mai multe efective de porci sunt în Germania ( 25 770 mii capete ), Spania ( 22440 mii capete ), Olanda, Danemarca și Franța au între 12 milioane – 15 milioane capete. Italia, Marea Britanie și Belgia au efective cuprinse între 5-8 milioane capete. În Marea Britanie tendința este de diminuare a efectivelor de porci. Asta din cauza problemelor sanitare apărute în 2001 ( pesta porcină ) și a presiunii ecologiștilor față de protejarea mediului înconjurător. În ultimii ani Spania și-a crescut producția de carne de porc cu 73%, Franța are o creștere de 425, Danemarca și-a crescut producția cu 44%, iar Germania, Olanda și Marea Britanie a scăzut producția de porc.
Modul de plată al cărnii de porc în UE este diferit de la o țara la alta chiar dacă pizza în UE este o piață comună. Există foarte multe criterii care participă la stabilirea prețului, lucru care face aproape imposibilă compararea acestuia între o țară și alta. De exemplu ,în Franța, prețul de bază este dat la carcasa refrigerată. Este un preț la poarta femei și abatorul este cel care plătește transportul. În Danemarca, prețul de bază este dat la carcasa calda și este tot la ieșirea din fermă. Pentru stabilirea prețului se mai ia în calcul și procentul de mușchi în carcasă. Spania plătește porcul în viu, iar greutatea este cea cu care plecă animalul din fermă, nu cea cu care ajunge la abator.
CONSUMUL
Consumul de carne de porc în Europa este de 15 kg/cap locuitor/an, iar în Asia este de numai 13,6 kg/cap locuitor/an. Deci consumul este sub media mondială. În UE consumul este între 30-40 kg/cap locuitor/an.
Consumul de carne de porc în Europa este peste media mondială ( 43 kg/cap locuitor/an ). Cei care consumă cel mai mult au și o creștere a producției mai mare. În Spania se consumă cea mai mare cantitate de porc ( 66 kg/cap locuitor/an ) și așa se explică acea progresie de 73% în ultimii 10aniu. În Marea Britanie se consumă 26 kg/cap locuitor/an, fapt care explică regresul producției.
În ceea ce privește gradul de autoaprovizionare, UE are o capacitate de 109%, ceea ce înseamnă că orice creștere a producției trebuie să fie justificată de export pentru că are 9% peste capacitatea de consum proprie. Danemarca are un grad de autoaprovizionare de 489%, deci are 389% peste capacitatea de consum. Urmează Țările de Jos cu 261%, Belgia cu 225%. Germania, Italia și Marea Britanie sunt țări care importă carne sau animale vii deoarece au un grad de autoaprovizionare mic.
În momentul în care UE exportă 1,5 milioane tone, există 4,4 milioane care circulă în interiorul UE , deci nu depășesc granițele Uniunii.
În privința mărimii fermelor de porci din UE, cel mai des întâlnite sunt fermele care au în medie 100 de scroafe și peste. Astfel în Danemarca mărimea medie fermelor este de 290 scroafe și reprezintă 91% din structura fermelor. Germania este caracterizată de ferme mici, mai puțin de jumătate sunt ferme care au sub 170 scroafe.
CARNEA DE PASĂRE
PRODUCȚIA
Sectorul cărnii de pasă re a fost cel mai dinamic spre deosebire de celelalte categorii de carne, cu o creștere globală de 5,6%/an de la mijlocul anilor 80.
În 2002, produc5,6%/an de la mijlocul anilor 80.
În 2002, producția mondială de carne de pasare a crescut cu 3%, în ciuda majorării costului furajelor. Principalele țări producătoare de carne de pasăre – SUA, Brazilia, UE și China asigură 2/3 din producția mondială. India, Indonezia, Malaiezia, Filipine și unele țări din Orientul Apropiat au cunoscut o majorare a cărnii de pasare.
Evoluția producției mondiale de carne de pasare
Tabel 2.5 milioane tone
Sursa: FAO- Food Outlook, nr. 4/2002
Previziunile arată o creștere a producției globale de la 51 la 88 milioane tone/an din 1993 până în 2005. Țările în curs de dezvoltare ar trebui să fie responsabile de ¾ din această creștere, ceea ce ar însemna un procent de 58% față de 46%. In Africa se așteaptă importante creșteri în Egipt și Maroc. În America Latină o mare creștere este prevăzută în Brazilia care ar trebui să beneficieze de disponibilități locale abundente de furaje. Cea mai mare parte a țărilor din Orientul Apropiat și Asia ar trebui de asemenea să înregistreze o tendință pozitivă în anii viitori.
Dintre țările dezvoltate producția ar trebui să crească în SUA și în CE, sub efectul unei cereri interne și externe în creștere.
CONSUMUL
Carnea de pasăre a detronat de curând carnea de bovină de pe primul loc în ceea ce privește cea mai consumată carne din lume.
Consumul mediu pe locuitor ar trebui să evolueze de la 9,1kg în perioada 1993-1995 la 13,5 kg în 2005. El ar trebui să se dubleze în țările în curs de dezvoltare, 5,7 kg în 1993-95 la 10,2 kg pe locuitor. O creștere mai rapidă este așteptată și în țările Asiei, progresii mai moderate în Africa, în America Latină și în Caraibe, precum și în țările dezvoltate, în detrimentul cărnii de vită.
COMERȚUL ȘI PREȚURILE INTERNAȚIONALE
Încă de la începutul anilor 90, comerțul internațional de carne de pasăre a fost favorizat de o creștere a cererii de importuri din mai multe țări în tranziție, vizând să compenseze deficitul producției interne de carne și de cumpărăturile importante ale Chinei.
Astfel, comerțul de carne de pasăre a crescut cu mai mult de 11% de la mijlocul anilor 80, înregistrând la 4,3 milioane tone în 1993-95. de aici până în anul 2005 trendul de creștere ar trebui să se diminueze cu câte 5% pe an ceea ce ar duce la schimburi de carne de pasăre de 7,3 milioane tone/an.
Exportul de carne a fost limitat în 2002 de măsurile întreprinse în domeniul securității alimentare. Importurile pe piața alimentară din UE au scăzut după identificarea reziduurilor și reclasificarea codurilor armonizate pentru carnea de pasăre. Livrările țărilor membre ale UE în 2002 au crescut datorită prețurilor interne scăzute. In 2002, producția mondială de pui broiler a crescut la 49,2 milioane tone, cu 3,2% mai mult comparativ cu anul precedent. Pentru anul 2003, USDA prognozează o ușoară diminuare a producției mondiale la 49,1 milioane tone.
Balanța mondială a puilor broiler
Tabel 2.6 milioane tone
*Prognoze
Sursa: USDA- Livestock and Poultry Situation, oct. 2002
După o ușoară scădere, prețul s-a stabilizat în Germania, evoluție inversa în Olanda, unde se mențin cele mai joase prețuri: 1,23 euro/kg viu și 1,47 euro/kg carcasă. În Spania, ridicarea ultimelor restricții legate de pestă a dus la o ușoară scădere la 1,3 euro/kg viu.
Valoarea unitară medie a exporturilor de produse avicole au fost estimate la 1 573 dolari pe tonă în termeni reali în 1993-95, față de 1 826 dolari zece ani mai târziu.
2.2 PIAȚA CĂRNII ȘI PRODUSELOR DIN CARNE DIN ROMÂNIA
În procesul de reformă economică și de ajustare a sectorului agroalimentar la rigorile și standardele uzuale în țările Uniunii Europene va trebui să se acorde prioritate formării și funcționării pieței agricole interne și stabilizării prețurilor produselor agroalimentare.
Comerțul agroalimentar a României în perioada 1990-2003 se caracterizează prin tendințe de creștere a importurilor față de exporturi, ceea ce a contribuit la deteriorarea gradului de deschidere comercială a României.
În perioada 1990-2003 acoperirea cererii alimentare în România a fost asimetrică, asigurându-se prin importuri masive, mai ales de produse prelucrate, fructe, băuturi etc. acest curs continuă și în prezent. Balanța comercială agricolă și balanța de plăți are un sold negativ crescând.
Datorită reducerii și instabilității producției animale și vegetale în perioada 1990-2003, dezechilibrele pieței interne s-au accentuat, iar prețurile produselor agricole au atins niveluri ridicate iar în unele cazuri depășind prețurile mondiale.
Evoluția consumului mediu anual pe locuitor
la carne și produse din carne în perioada 1985-2002
Tabel 2.7 – kg –
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2001-2002, Institutul Național de Statistică
Una din caracteristicile principale ale consumului alimentar al populației In perioada 1985-1990 este că consumul redus de carne și produse din carne, ajuns la numai 46,3 kg/locuitor/an, adică puțin peste jumătate din nivelul european.
Neajunsurile de natură cantitativă, structurală și calitativă înregistrată în domeniul consumului agroalimentar fac necesară adoptarea unei politici alimentare care să urmărească: producerea unor produse suficiente ca volum, structură și calitate pentru satisfacerea nevoilor de alimente ale populației pe tot parcursul anului; accesibilitatea la hrana necesară a tuturor categoriilor de populație, inclusiv a celor defavorizate; combinarea criteriilor de echitate cu cele de eficiență economică în producție și repartiția hranei, tinzând spre ridicarea continuă a eficienței care condiționează și o echitate sporită; obținerea de produse alimentare cât mai complexe nutriționale, curate și de calitate aliniată la standardele comunitare și internaționale.
Satisfacerea nevoilor alimentare ale populației depinde nu numai de existența disponibilităților alimentare ci și de cererea efectivă a populației, consecință a măririi PIB și nivelului prețurilor alimentare.
În anii tranziției ca rezultat al evoluției PIB și nivelului prețurilor, a avut loc o diminuare a puterii de cumpărare a populației. În prezent, cheltuielile cu alimentația depășesc 50% din fondul total al cheltuielilor pentru consum, ponderea cheltuielilor agroalimentare în totalul cheltuielilor de consum se situează la 60% pentru familiile de salariați ( față de 51,1% în 1989 ), 77,1% pentru familiile de țărani ( 69,9% ), și 67,7% pentru familiile de pensionari ( 59,8% ). O asemenea situație constituie o frână în dezvoltarea pieței interne și un obstacol principal în creșterea economică. De aici decurge concluzia că politica agroalimentară nu este doar o problemă a agriculturii și a industriei alimentare ci a întregii economii naționale.
Nivelul de consum al produselor alimentare în ultimii 10 ani s-a situat cu mult sub necesarul real al populației precum și sub consumul realizat în alte țări.
Dinamica producției de carne ca materie primă agricolă
și produse alimentare 1989-1999 ( indici de volum, 1989=1)
Tabel 2.8
Sursa: Calculat pe baza datelor din AS-RO, 1992-2001, INS
Gradul redus de utilizare al capacității de prelucrare agroalimentară a sporit costurile fixe pe unitatea de produs finit și împreună cu diminuarea drastică a puterii de cumpărare a populației a dus la îngustarea cererii interne de produse alimentare, devenind factor de frânare a potențialului de relansare a producției și a performanțelor sectoriale.
Industria cărnii și-a redus producția, ca urmare a scăderii numărului de animale și a concurenței cărnii de import subvenționată în țările de origine.
La carnea de bovine, în primii ani ai tranziției, când s-a sacrificat un număr mare de animale, a crescut producția internă și s-a făcut și export. În ultimii ani, producția internă a acoperit între 1992-1998% din necesarul de consum urban.
În sectorul cărnii de porc, unitățile de procesare sunt în majoritate integrate complexelor de porci. Prin închiderea unui număr important de complexe de creștere a porcilor a scăzut și producția de carne și, implicit cea a produselor de carne. În anul 200, producția internă de carne de porc a acoperit 83% in necesarul total de consum, iar în anul 2001 a crescut la peste 90%. Dar aprovizionarea urbană cu carne de porc și preparate se sigură în proporție semnificativă din import, în special în vestul țării.
Carnea de oaie nu se consumă în cantități mari. S-au exportat efective importante de oi în Orientul Apropiat și există în perspectivă posibilitățile de export în Uniunea Europeană, cu condiția îndeplinirii criteriilor de calitate și abatorizare.
Producția internă de carne de pasăre comercializată este în scădere, ca si consumul urban din producția internă.
Scăderea accelerată a exportului de carne de pasăre și porc și creșterea importurilor, ca urmare a diminuării producției interne, precum și datorită politicii comerciale privind importurile de alimente prin zonele de favorizate, la care se adaugă lipsa de susținere a exportului în comparație cu Ungaria, au afectat puternic aceste sectoare.
După o scădere bruscă a numărului de animale în perioada 1990-1996/97 ca urmare a sacrificării animalelor neproductive, decolectivizării și privatizării, trendul perioadei 1996-2000 este descrescător, dar intr-un ritm mai lent. Trendul crescător a continuat și în anul 2000, pentru bovine (-4,1%) și în mod semnificativ pentru porcine (-14.5%). Ovinele și caprinele (+3,1%), precum și păsările (+1,3%) au înregistrat o ușoară revenire. Același trend crescător este în prezent și în producțiile animaliere dar într-o mai mică măsură comparativ cu anul 1999. sectorul privat obține cea mai mare parte a sectorului zootehnic, atât ca producții cât și ca efective: 96,6% pentru bovine, 91,8% pentru porcine și 97,6% pentru ovine și caprine.
În perioada 1990-2000, șeptelul s-a redus aproape la jumătate la jumătate datorită dezmembrării cooperativelor agricole de producție specializate în creșterea animalelor și eliminării subvențiilor de la stat. Scăderea numărului de animale s-a datorat și reducerii cererii de carne de pe piața internă. Micii producători și-au ajustat efectivele de animale la nivelul autoconsumului și au limitat desfacerea de produse zootehnice pe piața internă.
Analiza structurii exporturilor în perioada 1990-2001 relevă următoarele:
exporturile sunt dominate de produsele agricole primare și cu prelucrare brută cum ar fi animalele vii, carne, cereale, legume și fructe;
grupa animale vii și carne și produse din carne a fost dominată de carne în anii 1991-1997, în special carne de porc (95-97% din valoarea grupei); situația s-a schimbat complet după 1997 când animalele vii au avut cea mai mare pondere din grupul de produse;
ponderea produselor cu grad înalt de prelucrare în totalul exporturilor agricole a fost în medie de 22% cu un maximum de 39% înregistrat în 1997, relevând practic competitivitatea scăzută a industriei alimentare românești.
EXPORTURI DE CARNE ȘI PREPARATE DIN CARNE
Tabel 2.9
Sursa: Buletin statistic de comerț exterior, no.12/2001
Importurile de produse agricole au înregistrat frecvent fluctuații în perioada 1990-2001, înregistrând valori semnificative în primii ani ai tranziției ( circa 1 miliard USD ). În ultimii 2 ani 2000 și 2001 s-au înregistrat mai multe creșteri semnificative ale importurilor agroalimentare ( 1,2 miliarde USD în 2001 ). În 2001 importurile de produse agroalimentare au reprezentat 7,8% din totalul importurilor, comparativ cu 13% în 1990 și 15% în 1992. s-a înregistrat o schimbare semnificativă a gradului de acoperire al importurilor prin exporturi mai ales în 200 și 2001 ( 36% comparativ cu 142% în 1989 sau 60-85% în perioada 1994-1998 ).
Normele sanitar – veterinare impuse de Uniunea europeană procesatorilor de carne și lapte din România vor înjumătăți numărul unităților care activează la ora actuală pe aceste piețe. Astfel, o mare parte dintre producătorii autohtoni de carne de porc și de lapte vor dispărea de pe piața de profil în situația în care până in 2007 nu se vor alinia in totalitate la normele sanitar – veterinare impuse de Uniunea Europeană. Potrivit datelor A CR, cantitatea de carne de porc care ajunge la procesatori reprezintă aproximativ 40-50% din producția totală înregistrată într-un an.
În industria cărnii vor mai rămâne numai cinci, șase firme mari care vor acoperi 80% din piață. În prezent prețul mediu al cărnii de porc importate este de 1,5-1,6 euro/kg, incluzând transportul până în România, in timp ce pe piața internă prețul este de 52.000-57.000 lei/kg. ANIZDR reprezintă interesele a peste 3.700 de investitori, dintre care 350 de procesatori de carne, care au investit în perioada 2000-2001 peste 1.200 de miliarde în 18 din cele 25 de zonele defavorizate. Principalele facilități acordate investitorilor în aceste zone sunt scutirea de la plata taxelor vamale a materiilor prime, echipamentelor, utilajelor, scutirea de plata impozitului pe profit pe durata existentei zonei defavorizate, acordarea de finanțări din fondul special de dezvoltare. În prezent, în România efectivele de porci se cifrează la 4,5 milioane capete inclusiv în gospodăriile populației, din care numai 700.000 de capete în complexele de creștere a porcilor. Consumul intern este asigurat numai in proporție de 30-35% de către producători.
PIAȚA SC „MEDEUS & Co. PRODIMPEX” SRL
Societatea comercială „Medeus & Co. Prodimpex” SRL si-a stabilit legături trainice cu mai mulți clienți mari și mici.
Societatea are concurenți mari:
SC GOURMET SA
SC FOX SRL;
SC CRISTIM SRL;
SC ANGST;
SC CAROLI;
SC CAMPOFRIO.
Cota de piață deținută de societate este de 4%.
Principalii clienți sunt:
GOODIES 97 SRL;
MACROMEX SRL;
SC KOKET SRL;
FADOS IMPEX;
ALMIRO SRL;
NUTRICOM SA;
SC DARIMEX AGRORODEX SA;
ION MOS PROD COM SRL;
MEAT SYSTEMS SRL;
MARK BEST;
DAR INTERNATIONAL SRL;
ECONOMAT 2001;
Din estimările făcute de societate rezultă că în perioada 2004-2008 întreaga producție proiectată a se obține va avea piață de desfacere sau se va utiliza în societate astfel:
CERERE ESTIMATĂ
Tabel 2.10 – tone –
Observăm că cererea estimată este într-o creștere continuă. Astfel că eventuala creștere a capacității de producție este binevenită.
Prețurile practicate în perioada 2004 sunt următoarele:
Parizer între 64.000-78.000 lei/kg;
Cârnați între 60.000-99.000 lei/kg;
Salam între 73.000-139.000 lei/kg;
Afumături între 31.000-73.000 lei/kg;
Șuncă între 30.000-168.000 lei/kg.
Alte sortimente intre 30.000-168.000 lei/kg.
Piața de aprovizionare.
Furnizorii de resurse materiale ai societății sunt producătorii particulari reprezentați de societăți comerciale cu profil agricol specializate pe producții animale de la care se achiziționează materiile prime de bază, firme importatoare de carne și societăți din industria alimentară de la care se procură materiale auxiliare.
Principalii furnizori de carne sunt: „ Gause Pohl Fleish”, „SC Koket SRL”, „Macromex SRL”, „Marc Best SRL”, „ VRC Meat Med LTD”.
Din analiza activității de marketing – comercializare a societății rezultă unele neajunsuri care trebuie eliminate:
Lipsește o orientare fermă către valorificarea în condiții de eficiență ridicată a produselor;
Clienții nu sunt siguri și nu s-au încheiat contracte ferme;
Plata produselor se face cu întârziere.
CAP. III POLITICA DE PRODUS LA
SC MEDEUS & CO. PRODIMPEX SRL
Marketingul este asociat în primul rând cu promovarea, publicitatea sau prețurile, produsul fiind considerat ca făcând parte dintr-un plan secund, cu toate că importanța acestuia este esențială în ceea ce privește demersurile de marketing ale întreprinderilor.
Politica de produs reprezintă conduita pe care o adopta de fapt întreprinderea referitor la dimensiunile, structura și evoluția gamei de produseși servicii ce fac obiectul propriei sale activități, atitudine ce se raportează permanent la cerințele mediului de piață, la tendințele manifestate de ceilalți concurenți.
Obiectul de activitate al politicii de produs îl reprezintă bunurile economice în sensul cel mai cuprinzător al termenului, subsumându-se acestui concept atât bunurile reale ( tot ceea ce poate fi perceput direct cu simțurile umane), cât și bunurile nominale ( bani, hârtii de valoare etc.). La rândul lor bunurile reale privesc atât bunurile materiale (obiecte) cât și bunurile imateriale ( servicii și drepturi-brevete, licențe, know-how etc.)
În accepțiunea sa cea mai cuprinzătoare politica de produs cuprinde:
Politica de produs în sens strict
Politica sortimentală
Politica de service și garanție.
Între aceste componente există o strânsă condiționare, totalizarea deciziilor pe care le antrenează reprezentând conținutul politicii de produs.
Înțeleasă drept un ansamblu de strategii și tactici, politica de produs nu trebuie confundată cu o succesiune de decizii de factură tehnologică, chemate să asigure o anumită structură a fabricației, ci ca un proces economic complex de raportare continuă a întreprinderii a necesitățile pieței, de modelare a componentelor ofertei la aceste cerințe.
Privită ca un tot unitar, politicii de produs, la nivel de întreprindere i se pot atribui trei sarcini principale:
introducerea produselor noi în fabricație și pe piață pentru câștigarea de noi segmente de clientelă sau umplerea unor nișe de piață , sarcină ce reprezintă un factor central, de succes, pentru întreprindere.
modernizarea produselor introduse pe piață reprezintă sarcina politicii de produs prin care întreprinderea se preocupă permanent de modelarea prestațiilor sale în așa fel încât să răspundă cât mai bine modificărilor survenite în deprinderile de cumpărare și obiceiurile de consum, consemnate în timp, la grupele țintă de clientelă vizată pentru respectivele produse.
eliminarea produselor îmbătrânite în cazul celor la care acceptanța clientului este în vădită descreștere și care nu mai posedă factori strategici de succes.
Produsul reprezintă de fapt, nucleul central al oricărei politici de marketing, indiferent de tipul sau dimensiunea întreprinderii vizate; prin intermediul produsului întreprinderea poate acționa și influența piața pe care își desfășoară activitatea. Politica de produs vizează nu doar produsele existente ci și diversificarea gamelor sortimentale, noile produse pe care întreprinderea dorește să le realizeze și cu care dorește să răspundă cerințelor consumatorilor.
La nivelul politicii globale de marketing a întreprinderii, produsul respectiv politica de produs reprezintă elementul central. Odată definit produsul, apare necesitatea definirii piețelor pe care acesta va acționa. Alături de produs și de piață, prețul reprezintă în activitatea practică, un al treilea element pe care se sprijină întregul proces de organizare-din perspectivă comercială a întreprinderii.
În viziune modernă, un produs se poate defini ca fiind o combinație de bunuri materiale și servicii necesară satisfacerii unei nevoi bine identificate.
Un produs nu există în viziune de marketing decât dacă el răspunde unei așteptări, dorințe, nevoi, ambiții, motivații pe care funcția lui o va satisface într-o manieră specifică. În acest context, cercetările privind motivațiile psihologice ale consumatorului potențial reprezintă punctul de plecare în proiectarea-cercetarea și dezvoltarea viitorului (noului) produs/serviciu. Odată puse la punct, produsele sunt testate, lansate pe piață și au un ciclu de viață specific.
Managementul produselor reprezint ansamblul metodelor, instrumentelor și tehnicilor puse în slujba realizării unui produs concret, produs care urmează să corespundă din punct de vedere tehnic, economic, juridic, social, cultural, religios etc. cerințelor utilizatorului, persoană fizică sau juridică. În condițiile unei economii de piață concurențiale, nu se mai vinde ceea ce se poate produce ci dimpotrivă, se produce ce se solicită, ceea ce acceptă piața. Managementul produselor reprezintă de fapt managementul unei game de produse, pentru că un produs rămâne rareori izolat, el făcând parte în general dintr-o familie de produse care se adresează unei piețe țintă. În cadrul demersului specific marketingului, identificarea pieței țintă este un element extrem de important, de asemenea poziționarea și avantajul concurențial al fiecărui produs ( chiar dacă aparține unei game).
Existența pe piață a unui număr mare de produse și servicii a condus la elaborarea de nomenclatoare și clasificări adecvate. De exemplu, nomenclatoarele produselor elaborate de Institutul Francez de autoservire ( I.F.L.S.) au avut în vedere să asigure firmelor distribuitoare un cadru pentru desfășurarea activităților proprii, inclusiv realizarea unor statistici comerciale (paneluri) utilizate în cercetările de piață.
Definițiile produsului sunt multe:
Bun material rezultat în cadrul procesului de muncă;
Orice lucru care poate fi oferit pe o piață în vederea atragerii atenției celor interesați in privința achiziționării, utilizării sau consumului și care poate satisface o nevoie sau o dorință;
Obiect ( bun material ), idee sau rezultatul executării unei lucrări sau prestării unui serviciu care aduce satisfacții sau avantaj cumpărătorului.
În timp, odată cu evoluția teoretică și practică a marketingului și a întregii societăți, se consideră că o definiție cât mai aproape de realitate a produsului ar trebui să aibă în vedere faptul că consumatorii nu doresc produse ci soluții la problemele cu care ei se confruntă la un moment dat. Astfel, încercând să formuleze o definiție cât mai completă și complexă a produsului, Stanton consideră că „produsul este un grup de atribute tangibile și intangibile, ce include ambalajul, culoarea, prețul, calitatea și marca, serviciile, precum și reputația vânzătorului. Produsul se poate concretiza într-un bun tangibil, un serviciu, un loc, o persoană, o idee. În esență, cumpărătorii achiziționează mai mult decât un ansamblu de atribute fizice; achiziționează de fapt satisfacerea propriilor dorințe, sub forma beneficiilor aduse de produs.”
Produsul, conform definiției date de Dicționarul de marketing, reprezintă un concept generic, ce desemnează tot ceea ce este oferit de natură sau de piață, astfel încât să fie remarcat, achiziționat sau consumat in vederea satisfacerii unei nevoi.
Esențial este faptul că produsul este alcătuit atât din atribute de natură fizică, cât și din atribute intangibile. Din perspectiva marketingului, produsul poate fi definit la următoarele niveluri: de bază, tangibil și îmbunătățit.
În general, în definirea unui produs intervin următoarele elemente/componente:
componentele corporale, care se referă la proprietățile tehnice și fizice concrete ale unui produs ( greutate, volum, durată de viață etc.) ;
componentele necorporale, care cuprind elementele ce nu au o structură materială nemijlocită: marca și numele, instrucțiuni de utilizare, prețul, serviciile ce însoțesc produsul ( instalarea, termenul de garanție, service-ul etc.) ;
comunicațiile referitoare la produs, care includ ansamblul informațiilor transmise cumpărătorului potențial: acțiuni de merchandising, promovare la locul vânzării, publicitate ș.a., cu scopul de a facilita prezentarea produsului și a impulsiona decizia de cumpărare;
imaginea produsului este un atribut imaterial, simbolic și arată modul în care produsul îl reprezintă pe consumator, precum și modalitatea în care acesta dorește să fie perceput de cei din jur.
Combinarea și integrarea acestor elemente a condus la structurarea produsului pe trei niveluri, și anume: produsul/ nivelul generic, produsul/ nivelul tangibil și produsul/ nivelul dezvoltat. Produsul generic (de bază) reprezintă, de fapt, esența produsului și cuprinde eventualele avantaje pe care cumpărătorul le identifică, sub forma unor necesități personale ce vor fi satisfăcute de respectivul produs. Produsul tangibil include, în plus de produsul generic: caracteristicile, marca, stilul, calitatea și ambalajul. Produsul dezvoltat (îmbunătățit) cuprinde toate avantajele adiționale, extrinseci produsului, pe care cumpărătorul le primește (livrare, servicii post-vânzare, garanții etc.) și care pot influența decizia lui de cumpărare.
Avantajele înglobate în niveluri superioare ale produselor le diferențiază de cele similare oferite de concurență și, totodată, stabilesc cota de piață deținută de fiecare întreprindere.
CLASIFICAREA PRODUSELOR:
Clasificarea produselor poate fi realizată în funcție de mai multe criterii, unul dintre cele mai utilizate fiind destinația produselor, după care avem următoarele categorii:
produsele de consum sunt achiziționate de indivizi sau familii, pentru uzul personal. În funcție de obiceiurile de cumpărare respectiv de consum, distingem mai multe tipuri de produse, după cum urmează: bunuri de consum curente, produse de folosință îndelungată, produse specifice sau produse noi , produse „necăutate”:
produsele de consum curent sunt cele achiziționate în mod obișnuit și frecvent, necesitând un efort minim în ceea ce privește desfășurarea procesului de cumpărare. Produsele de folosință curentă satisfac o anumită nevoie curentă și își consumă întreaga valoare de întrebuințare după fiecare utilizare. La rândul lor, sunt încadrate în mai multe categorii: cumpărări obișnuite (produse alimentare, de exemplu), cumpărări de impuls, efectuate la trecerea prin fața linearului și cumpărări de urgență, în cazul manifestării unor nevoi urgente ale consumatorilor.
produsele de folosință îndelungată sunt acelea care nu se achiziționează frecvent, iar decizia de cumpărare se bazează pe comparații ale mărcilor, prețurilor, serviciilor etc. Produsele de folosință îndelungată au o valoare de întrebuințare care se manifestă pe termen lung și un grad redus de uzură fizică. Produsele din această categorie, comparativ cu bunurile de consum curent: au prețuri mai mari, presupun un proces decizional de alegere cu o durată mai mare, iar decizia de cumpărare se bazează mai mult pe elemente raționale decât impulsive.
Produsele specifice sau produsele noi prezintă caracteristici singulare, care determină un anumit segment de consumatori să depună un efort deosebit în procesul de achiziționare. Aceste produse se caracterizează prin următoarele elemente:decizia de cumpărare necesită o perioadă de timp mai mare,comparativ cu alte produse;cumpărarea se face în urma unor comparații ale diferitelor produse/ mărci oferite pe piață; de regulă, se procedează și la o selecție atentă a punctului de vânzare; produsele au un preț ridicat; distribuția este selectivă etc.
Produsele „necăutate” sunt, în general, produse necunoscute care, chiar si atunci când devin cunoscute consumatorului , acesta nu își manifestă intenția de a le achiziționa; ele se transformă în produse „căutate” odată cu influențarea opiniei consumatorilor, prin intermediul activităților promoționale.
Produsele industriale, spre deosebire de produsele de consum, sunt achiziționate de către persoane juridice, fiind destinate consumului individual sau familial. Având în vedere complexitatea și diversitatea acestor produse, rezultă o serie de cerințe în ceea ce privește elaborarea strategiilor și instrumentelor de marketing utilizate. Procesul de achiziționare vizează, cu prioritate, aspecte de natură tehnică. Tipologia produselor industriale este extrem de complexă, distingându-se, în special, următoarele categorii: materiale și componente, echipamente și materiale și servicii auxiliare:
Materiale și Componente
Materiile prime sunt bunurile indispensabile desfășurării oricărui proces de producție și care se consumă în cadrul acestuia, contribuind la obținerea produsului finit. Materiile prime reprezintă componente de bază ale produsului finit, care pot fi regăsite în conținutul acestuia, fie în stare inițială fie într-o formă modificată.
Componentele sunt produse semifabricate, care se încorporează în stuctura noilor produse ce urmează a fi obținute, în vederea creșterii valorii acestora.
Echipamente
Instalațiile pot fi reprezentate de diverse echipamente sau structuri utilizate în scopul obținerii unor produse finite.
Bunurile comune sunt utilizate în vederea realizării anumitor activități și procese la nivelul întreprinderilor, cum ar fi, de exemplu, procesul de fabricație sau activitățile de birou.
Materiale și servicii auxiliare
Materialele sunt bunuri sau elemente care intervin în procesul de producție, dar care nu se încorporează în produsul finit.
Serviciile cu elemente care facilitează obținerea produselor finite, însă nu reprezintă o parte componentă a acestora.
Serviciile pot fi definite drept activități oferite de persoane calificate șu specializate în diverse domenii, altor persoane, pentru satisfacerea anumitor nevoi sociale ale acestora sau pentru efectuarea unor activități care nu se materializează în produse. Deși serviciile se deosebesc în mod esențial de produse ( serviciile sunt prestate –produsele sunt fabricate, serviciile nu pot fi înmagazinate, depozitate – produsele da etc.), scopul acestora este unul comun, și anume satisfacerea consumatorului.
Un alt criteriu important de clasificare a produselor este reprezentat de specificul clientului. În funcție de acest criteriu, deosebim bunuri de consum, respectiv produsele care se adresează consumatorului final, în mod direct și bunuri industriale, destinate consumului de tip productiv.
De asemenea, specialiștii propun și alte criterii de clasificare, cum ar fi criteriul cromatic. În funcție de acest criteriu, deosebim:
Produse roșii, a căror durată de consum este redusă, care au o frecvență de cumpărare mare, decizia de cumpărare fiind adoptată într-un interval de timp redus;
Produse portocalii sunt cele apreciate ca medii, din diverse punte de vedere;
Produse galbene sau produse de mișcare lentă, durată de consum îndelungată și decizie de cumpărare adoptată într-un interval de timp însemnat.
2. GAMA DE PRODUSE ȘI POLITICA SORTIMENTALĂ
Reunirea deciziilor strategice și tactice în materie de politică de produs găsesc terenul cel mai complex de aplicare în alcătuirea gamei de fabricație a întreprinderilor producătoare. Componentă de sinteză a politicii produsului, ea valorifică efectele ansamblului de factori endogeni și exogeni ce acționează asupra mărfurilor aflate la un moment dat în fabricație. Alcătuirea gamei trebuie realizată ținându-se cont nu numai de rentabilitatea fiecărei componente a acesteia ori de considerente de ordin tehnic, ci și de exigențele pieței, de necesitatea adaptării întreprinderii la solicitările mediului său social-economic. O mobilitate ridicată se traduce și prin capacitatea întreprinderii de intervenii asupra liniilor de produse ce alcătuiesc gama de fabricație , prin restrângerea, diversificarea, diferențierea sau înnoirea nomenclatorului său de mărfuri.
Prin gamă de produse se înțelege ansamblul de articole sau servicii pe care întreprinderea este în măsură să le ofere consumatorilor. La nivelul unei întreprinderi, gama de produse este formată din totalitatea articolelor cu caracteristici comune sau distincte pe care le produce și/ sau vinde. Pentru a putea raspunde cererii cât mai largi de pe piață, MEDEUS realizează atât produse din carne de porc si vită, cât și specialități din carne de pasăre, acestea regăsindu-se în peste 100 de sortimente, create pe parcursul anilor de activitate.(ANEXA B)
Liniile de produse sunt alcătuite din bunurile sau serviciile ce au caracteristici comune. Produsele care aparțin unei linii de produse, care reprezintă articolele acesteia, se diferențiază doar prin intermediul caracteristicelor secundare. Articolele pot fi definite ca elemente unitare diferite ce intră în unei linii de produse. La SC „Medeus & Co. Prodimpex „ SRL liniile de produse sunt clasificate în:
Carne tranșată:
Vită și mânzat în care avem ca și articole: mușchi fasonat, antricot și vrăbioară, pulpă și spată fără os, carne de gătit, rasol cu os, oase.
Porc fără slănină in care regăsim: file porc, mușchiuleț, cotlet cu os, ceafă fără os, carne de gătit, piept cu os și slănină, piept cu os fără slănină, ciolane de porc, picioare de porc, oase garf, oase DCA;
Slănină in care regăsim slănina crudă;
Preparate din carne:
Parizer: parizer țărănesc, parizer afumat, parizer Medeus, parizer, parizer cu ardei, parizer cu ciuperci, parizer curcan, parizer porc, parizer rustic, parizer țărănesc din piept de pui;
Salamuri: salam canadian, salam Victoria, salam Victoria de pasăre, salam Medeus, salam de vara superior, salam de porc, salam italian, salam de casa, salam San Danielle, salam sârbesc, salam haiducesc, salam de pasăre, salam pizza;
Cârnați: cabanos în cutisin, cârnăciori extra, cârnați de porc afumați, cârnați Harghita, cârnați polonezi, cârnăciori proaspeți, cârnați Debretin, cârnați țărănești, cremwurști de pasăre, cremwurști Frankfurter, cremwurști din piept de pui, ș.a.
Specialități: file afumat, pastramă porc, pastramă vită, pastramă curcan, pastramă din piept de pui, mușchi țigănesc, ruladă din piept de pasăre, ceafă afumată, ruladă pasăre, jambon porc în plasă, jambon Alina, specialitate grecească, șuncă de Praga, șuncă Medeus, șuncă Medeus specială, șuncă mozaic, șunculiță țărănească, kaizer, ș.a.
Alte produse: gușă afumată, fleică porc afumată, toba, ciolan afumat, ciolan presat, pastă mititei, pulpe pui afumate, lebăr, pate ficat, ș.a.
Cele mai importante caracteristici (dimensiuni) ale unei game de produse sunt următoarele:
Amplitudine, care măsoară numărul de linii de produse ce se comercializează, în cazul SC Medeus & Co. Prodimpex SRL amplitudinea gamei de produse fiind de 8 linii de produse;
Profunzimea, care indică numărul de referință (modele sau versiuni) care se oferă prin intermediul fiecărei linii de produse variază între 6 și 30 articole:
Omogenitatea (sau coerența gamei), caracteristică/dimensiune necesară pentru produsele comercializate;
Lungimea gamei, care măsoară numărul total de produse care pot fi comercializate, obținând ca rezultat al multiplicării amplitudinii gamei cu numărul de referință al fiecăreia.
Poziționarea fiecărui produs în cadrul gamei reprezintă, pentru întreprindere, o operațiune premergătoare elaborării strategiei, a întregii sale politici de produs. O poziționare corectă cere luarea în considerare nu numai a aportului său în volumul total al beneficiilor, ci și a dinamicii vânzărilor precum și a cotei de piață pe care o deține.
După materia primă și după procesul tehnologic aplicat, mezelurile cuprind următoarele categorii de produse:
Salamuri fierte sau prospături, prelucrate din carne fin tocată, sub formă de pastă, apoi afumate la cald, fierte și răcite (parizer, polonez, cremwurst etc.);
Salamuri semiafumate care, pe lângă carne tocată fin, conțin și carne tocată mai grosier și care sunt prelucrate prin carne prin afumare caldă, fierbere și afumare rece (salam italian, salam vânătoresc etc.);
Salamuri de durată, fabricate din carne tocată sau grosier, fără adaos de pastă și care se prelucrează prin afumare rece și uscare sau numai prin uscare (ghiudemul).
Produsele care au ca materie primă de bază ficatul poartă denumirea de lebarwurst, caltaboși etc., iar cele fabricate pe bază de subproduse bogate în gelatină se numesc tobe.
Ansamblul de produse comercializate de către o întreprindere se poate configura luând în considerare diverse combinații, generate de obiectivele de vânzări stabilite la nivelul întreprinderii respective. Astfel, o gamă de produse include următoarele elemente:
Liderul gamei, respectiv produsul care generează cea mai mare cifră de afaceri(sau cel mai mare profit)
Produse de atracție sau reclame, care determină consumatorul să caute mai multe informații în legătură cu acesta, odată obținute informațiile respective decizia de cumpărare fiind luată nu în valoarea produsului respectiv,ci în favoarea altuia cu un preț mai mare;
Produse reglatoare, a căror misiune este aceea de a elimina și atenua variațiile sezoniere ale cererii;
Produse tactice, care servesc la contracararea punctuală a acțiunilor concurenței;
Produse care pregătesc viitorul. Aceste produse, prin caracteristicile lor (modernitate, nivel tehnic și tehnologic ridicat etc.), conferă întreprinderii o poziție privilegiată pe piață.
Atât gama cât și linia de produse reprezintă elemente definitorii ale întreprinderii, respectiv activității pe care acesta o desfășoară.
Dintr-o perspectivă strategică, produsul este o variabilă de marketing foarte importantă pe care întreprinderea trebuie să o aibă în vedere și, în consecință, se impune acordarea unei importanțe corespunzătoare gamelor și liniilor de produse care definesc oferta acestuia. Gamele și liniile de produse pot fi utilizate ca instrumente prin intermediul cărora poate fi transpusă în practică strategia întreprinderii. În acest context, se impune o analiză atentă a problemelor legate de determinarea amplitudinii gamei de produse sau de modificarea (extinderea, completarea, modernizarea etc.) liniilor de produse.
Determinarea amplitudinii gamei de produse. Întreprinderea poate opta, în funcție de obiectivele proprii, fie pentru o gamă scurtă, fie pentru o gamă lungă de produse, fiecare dintre acestea putând fi caracterizate printr-o serie de avantaje, respectiv dezavantaje.
Modificarea liniilor de produse se poate realiza în multiple sensuri, și anume: extinderea, completarea, modernizarea etc.
Extinderea liniilor de produse consta în lărgirea acesteia, în scopul atragerii unor noi segmente de piață și a unor noi clienți. Prin această procedură, întreprinderea poate urmări fie oferirea unei complete linii de produse, fie contracararea acțiunilor unui concurent care acționează într-una din extremitățile liniei de produse existente. Prin mărirea gamei de produse oferite, o companie poate intra pe unul sau mai multe segmente de piață noi. Ca o altă variantă, firma poate dori să producă pentru a sprijini alte linii de producție sau poate prefera să completeze gama produselor oferite pe piață.
În aceste condiții „inventariile” întreprinderii dar și cele ale distribuitorilor vor crește. Va fi nevoie de un volum mai mare de materii prime iar stocurile vor crește. De multe ori, în loc de a crește segmentul de piață ocupat de firmă, introducerea de noi produse duce la creșterea concurenței dintre ele în cadrul firmei.
Fără o temeinică fundamentare, extinderea liniei de produse poate genera o serie de efecte negative pentru firmă ca:
Sporirea complexității producției și a logisticii de distribuție;
Fragmentarea efortului de marketing al firmei și diluarea imaginii de marcă;
Apariția de erori în previzionarea cererii;
Creșterea stocurilor de produse nevandabile;
Costuri sporite de livrare datorate accelerării comenzilor și incapacității de a cumpăra materiile prime cele mai economice;
Diluarea activității de cercetare-dezvoltare în vederea creării de noi produse.
În cazul în care unele produse își pierd din importanță pe termen lung, fie că sunt scoase din producție fie se diversifică gama.
3. CICLUL DE VIAȚĂ AL PRODUSELOR
Orice produs, pe parcursul prezenței sale pe piață, evoluează într-o manieră specifică, această evoluție fiind cunoscută sub titulatura de ciclu de viață. Ciclul de viață al produsului poate fi definit drept un proces care se desfășoară în timp, începând cu lansarea și ajungând până la ieșirea produsului de pe piață. Ciclul de viață al produsului este similar ciclului de viață biologic al omului, incluzând etape sau faze precum: nașterea, creșterea, maturitatea și declinul.
Studierea ciclului de viață al produselor are o importanță deosebită, cel puțin din următoarele perspective:
Posibilitatea explicării comportamentului pieței;
Identificarea acțiunilor întreprinse de concurență;
Influența strategiei comerciale a întreprinderii.
Principalele aspecte ce caracterizează ciclul de viață al produsului sunt evoluția vânzărilor, respectiv a profiturilor ș evoluția comenzilor. Evoluția produsului pe piață poate fi descrisă prin intermediul unui ciclu de viață ale cărui etape sunt lansarea, creșterea, maturitatea și declinul.
Etapa de lansare pe piață a produsului sau etapa de naștere a acestuia presupune manifestarea cererii pentru produsul în cauză, purtătorii acesteia fiind, în acest caz, consumatorii de tip inovator, „curioșii” dispuși să încerce produsul.
Etapa de creștere a produsului presupune o evoluție în sens favorabil a vânzărilor, strategia utilizată preponderent fiind aceea a penetrării pieței, respectiv de convingere a unui număr tot mai mare de consumatori să cumpere produsul.
Etapa de maturitate apare în condițiile saturării pieței și stabilizării vânzărilor, pe parcursul acesteia înregistrându-se maximul de vânzări.
Etapa de declin se manifestă în condițiile în care produsul se uzează moral, el nemaiputând răspunde cerințelor consumatorilor. Se impune în acest sens redefinirea produsului în scopul menținerii cererii la un nivel acceptabil.
Ciclul de viață al produsului este un concept care încearcă să crească vânzările și profiturile produsului, consumatorii, competiția și acțiunile specifice de marketing întreprinse de la apariția acestuia până la sa de pe piață sau mai precis, intervalul de timp cuprins intre momentul lansării unui produs pe o piață data și cel al retragerii sale definitive de pe piața respectivă.
Durata de viață a unui produs/ marcă depinde de piața pe care se mișcă (căreia i se adresează) și de ritmul de inovație al ramurii de producție.
4. MARCA
Pentru identificarea unui produs pe piață se folosesc diverse elemente: numele, eticheta, ambalajul, marca (ultimele două foarte importante în marketingul actual).
O marcă este un semn care servește la diferențierea produselor unei firme de celelalte ale altei firme concurente.
Interesul pentru studiul unei mărci rezultă din următoarele considerente:
Fără marcă nu se pot face diferențieri față de concurență;
Fără marcă nu putem avea imaginea firmei – produsului, adică o reprezentare a produsului/firmei în spiritul accepțiunii consumatorului;
Fără marcă, comunicarea publicitară este dificilă, aproape imposibilă;
Fără marcă nu este posibilă realizarea unui catalog cu ajutorul căruia se conferă un drept de proprietate producătorului, utilizatorului etc., astfel încât să se prevină contrafacerea sau imitația într-un teritoriu precizat. O marcă ce a fost catalogată devine un element patrimonial activ ce poate fi vândut, cedat cu titlu gratuit, adusă ca aport intr-o altă firmă nou creată, dată în locație unei singure persoane (licență exclusivă) sau mai multor persoane (licență neexclusivă), dată în gaj pentru garantarea unei datorii (marca este un important element al fondului de comerț, expres reglementat în fiecare țară, ca și pe plan internațional).
5. CONDIȚIONAREA ȘI AMBALAREA PRODUSELOR
Semnificația proprie marketingului dată noțiunii de condiționare înglobează metodele, mijloacele și materiile ce concurează la personalizarea și prezentarea produsului oferit consumatorului.
Luată în sens strict, condiționarea produselor alimentare îndeplinește o serie de funcții, dintre care cele mai importante sunt:
Protejează produsul contra efectelor mecanice ( rupere de exemplu) și atacurilor microbiene (alterare);
Facilitează desfacerea produsului către consumator la punctele de vânzare ( mai ales în autoserviri) și așezarea lui ușoară și în condiții de igienă în sacoșele cumpărătorilor;
Face comodă utilizarea produsului în consum;
Face produsul atrăgător, atunci când se află în raft;
Reprezintă un suport de comunicare și promovare eficient.
Protecția produsului:
În zilele noastre, cumpărătorul este foarte atent la buna protejare a produsului pe care îl cumpără. Un lucru este paradoxal: în anchetele de sondare a dorințelor consumatorului vis-a-vis de alimente, acesta își manifestă dorința de ”a vedea produsul”, ceea ce-l face să aprecieze foliile translucide în care se află, dar în același timp consideră a materialele opace protejează mai bine produsele față de efectele luminii. Ca urmare, la alegerea materialelor pentru condiționarea produsului, cele două opțiuni ale consumatorului – „a vedea” și „a proteja”- pot deveni contrarii.
Trebuie făcută și o protecție preventivă împotriva atacurilor microbiene. Carnea și salamurile trebuie precondiționate în folii de polietilenă, plasate în vid după introducerea produsului.
Service acordat distribuitorului:
În prezent aproape orice produs alimentar și băutură sunt precondiționate, consumatorii putând ei înșiși să le ia din amplasamentele care le sunt destinate în raioanele de vânzare. Distribuitorul este și el răsplătit de astfel de produse, deoarece condiționarea lor poate conduce la reducerea substanțială a numărului de vânzători.
Supermarketurile și-au creat raioane de brânzeturi, de mezeluri și de pescărie cu metode de servire prin tăierea la vedere a cantității pe care și-o dorește consumatorul. Avantajul pentru consumator este acela că vede marfa înainte de a o cumpăra, fiind servit de un vânzător competent și amabil.
În cazul produselor precondiționate, cumpărătorul nu are posibilitatea de a alege cantitate pe care o cumpără.
Comoditatea în utilizare pentru consumator.
Comoditatea de utilizare a produsului alimentar este un criteriu decisiv în alegerea făcută de cumpărător. Condiționarea contribuie mult la aceasta.
Atragerea cumpărătorului la locul de vânzare
Scopul condiționării este de a crea cumpărătorului o opinie favorabilă asupra produsului alimentar destinat vânzării. Condiționarea produsului special explică ceea ce cumpărătorul vrea să știe despre el. Exteriorul produsului este vânzătorul silențios, prin excelență. Explicația ar fi: cumpărătorul recunoaște foarte repede produsul pe care-l preferă, și-l ia din raft pentru a-l pune în coș ( în circa 10 secunde). Dacă produsul ( ambalajul său) nu are elemente ( proprietăți) de semnalizare, cumpărătorul îl recunoaște cu greu și vânzările lui scad.
Una din caracteristice esențiale ale modernizării producției și comerțului cu produse alimentare este ambalarea, etichetarea și codificarea acestor mărfuri.
Pe plan internațional etichetarea alimentelor constituie obiectul unor preocupări asidue, de recomandări și reglementări speciale, foarte apropiate ca exigență de produsele farmaceutice, cel puțin din punct de vedere al conținutului și al modului de păstrare și utilizare.
Cele mai importante reglementări internaționale privind etichetarea alimentelor, deși au caracter de recomandare, au fost elaborate de comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare din cadrul Comisiei Codex Alimentarius, organism ce-și desfășoară activitatea sub egida FAO și OMS. Potrivit acestora, eticheta pentru mărfurile alimentare rezultate din procesare trebuie să conțină următoarele mențiuni:
Denumirea produsului;
Lista ingredientelor (materii prime și auxiliare, inclusiv aditivi);
Conținutul net;
Elemente de identificare a lotului și data fabricației;
Valoarea nutritivă a alimentului ( mai ales la produsele dietetice și cele destinate copiilor);
Termenul limită de consum;
Numele și adresa producătorului, distribuitorului, importatorului sau exportatorului;
Țara de origine.
Etichetele sau mențiunile făcute pe produs sunt componente importante ale condiționării. Pentru a fi eficiente ele trebuie să îndeplinească două cerințe:
Să fie simple și explicite;
Să permită construirea unui raft atractiv, ce poate fi remarcat și de la mare distanță, precum și armonizarea culorilor în „ansamblul” raionului de vânzare.
Abordând problemele condiționării, trebuie să ne referim și la întrebarea: trebuie să fie lăsat produsul din interiorul ambalajului să se vadă sau nu? La cărnurile și salamurile precondiționate și refrigerate, vizualizarea produsului este generală și totală.
Suport de comunicare și de promovare eficientă.
Înainte de toate, condiționarea reprezintă suportul mărcii. Ea trebuie să pună în evidență dacă nu pe toate cel puțin câteva dintre elementele care concurează în a da marca produsului. Pe una din fețele ambalajului – considerată fața principală a condiționării – este redată de regulă imaginea, fotografia produsului, care este însoțită, ca o „semnătură” amplasată deasupra imaginii, de numele mărcii : Medeus. Lumea știe că sub umbrela acestei mărci se ascund multe produse diferite.
Condiționarea produsului mai presupune și trecerea pe eticheta aflată tot pe fața principală a ambalajului a unor mențiuni privind utilizarea produsului.
AMABALAREA
Cea mai mare parte a produselor alimentare destinate comercializării pe piață trebuie să fie ambalate și etichetate.
Cea mai mare parte din ambalajele produse în Europa – circa 40% din total – este destinată produselor agroalimentare. Ca ambalaj, dezvoltarea cea mai spectaculoasă a cunoscut-o plasticul. Practic nu se poate vorbi de un debușeu de ambalaje fără să fie prezent plasticul, fie singur, fie in asociere cu alte materiale pentru pelicule și cutii.
Din această categorie de ambalaje poliuretanul se folosește cu predilecție pentru precondiționarea cărnii și a mezelurilor.
Pregătirea membranelor pentru umplere presupune verificarea salubrității, integrității, rezistenței și elasticității lor. Membranele cu defecte se înlătură.
Membranele se înmoaie, se spală, verifică, dezinfectează și se taie în bucăți potrivit cu mărimea batoanelor de salam.
SC „Medeus & Co. Prodimpex” SRL folosește, în principal, membrane artificiale care creează posibilități mai mari de mecanizare și automatizare, și mai puțin membrane naturale ( ex. cârnați în maț de oi).
Umplerea membranelor se realizează mecanic astfel: se leagă bine cu sfoară capătul liber, iar partea deschisă se îmbracă pe țeava spritului. La introducerea în membrană a compoziției nu trebuie să rămână bule de aer, densitatea umplerii reglându-se în funcție de tipul de produs.
Umplerea membranelor cuprinde următorii timpi de lucru: umplerea cilindrului cu compoziție, introducerea compoziției în membrană, legarea sau răsucirea batoanelor, înțeparea lor cu ace, atârnarea batoanelor pe bețe și așezarea acestora pe rame.
Deși în schema fluxului tehnologic este prevăzut doar controlul calității produsului finit, în realitate calitatea este supravegheată de-a lungul întregului flux pentru a preveni și diminua defectele.
O altă categorie de ambalaje cuprinde materialele compuse dintr-o folie multistrat cu barieră ( din aluminiu și alte materiale) pentru ambalarea în vid a alimentelor perisabile cum ar fi carnea, mezelurile, peștele brânzeturile și a alimentelor care degajă arome: cafea, cacao, condimente etc.
6. CALITATEA PRODUSELOR DIN CARNE
Definiția dată de Societatea Americană pentru Controlul Calității ( ASQC) referitoare la calitatea este: Calitatea reprezintă ansamblul de proprietăți și caracteristici ale unui produs sau serviciu care îi conferă acestuia aptitudinea de a satisface cerințele exprimate sau implicite ale clientului. Ea nu poate fi pusă în discuție în afara cantității.
În sens economic, specialiștii afirmă că această calitate reprezintă o expresie a măsurii în car produsele satisfac cerințele societății. Ea se găsește într-un anumit raport față de valoarea de întrebuințare, individualizează produsele intre ele, în funcție de diversele necesități pe care le satisfac; calitatea diferențiază produsele de același tip, în funcție de numărul caracteristicilor utile pe care le au și după măsura în care corespund domeniului de utilizare pentru care au fost destinate.
Piața impune o îmbunătățire a calității, motiv pentru care la produsele agroalimentare trebuie avute în vedere:
Calitatea sub aspect nutritiv (conținutul de proteine, glucide, vitamine etc.), care condiționează sănătatea omului;
Calitatea senzorilor, fiind în funcție de caracteristicile organoleptice ale produselor ( miros, gust, culoare, consistență);
Calitatea igienică determinată de toxicitatea naturală ( imprimată de intoxicațiile produse plantelor), contaminarea sau poluarea chimică și contaminarea microbiană ori cu alte organisme.
Calitatea estetică, respectiv modul de prezentare al produselor pe piață în sensul respectării aspectelor calitative ( de exemplu modul de ambalare)
Creșterea cererii de produse de consum de calitate superioară a contribuit la intensificarea standardizării acestor produse. Sănătatea, siguranța au devenit probleme sociale importante, iar intensificarea schimburilor a atras atenția asupra pericolelor legate de diversificarea prescripțiilor de siguranță. O standardizare rezonabilă și efectivă a produsului poate avea consecințe pentru producători și consumatori.
Organizațiile internaționale elaboratoare de standarde ( ISO, IEC, CEN, CENELEC, ETSI) pot fi asimilate celor mai importante firme transanționale, iar standardele internaționale, produsele lor, printre cele mai căutate produse de pe piață.
Standardele reprezintă documentul de referință incontestabil utilizat în certificarea produselor.
În România, sectorul cărnii este angajat în prezent intr-un proces de profundă restructurare. Sectorul cărnii de vacă, confruntat cu scăderea cererii, este caracterizat printr-o creștere a excedentelor și puternice presiuni asupra prețului. Necesitatea reducerii consumului excesiv de carne este în centrul discuțiilor.
Consumul de carne de porc este în scădere, ca și producția de carne de vițel.
Sectorul măcelărie începe să înțeleagă că marketingul nu mai poate să pună accent numai pe cantitate, considerând calitatea ca simplă observare a dispozițiilor legale. Este nevoie în prezent să fie diversificate strategiile comerciale, pentru a răspunde la cererea de produse mai variate și exigențelor consumatorilor.
În România, consumul de carne cunoaște o serie de deficiențe determinat de mai mulți factori:
Modificarea obiceiurilor de consum și structurii de vârstă a consumatorilor;
Calitate și gust adesea nesatisfăcătoare;
Cunoașterea insuficientă a interesului pe care carnea îl prezintă pentru sănătate;
Critica tot mai insistentă privind modalitățile de creștere a animalelor și de producție practicate în agricultură; multiple scandaluri în domeniul medicamentelor de uz veterinar ș al transportului animalelor.
Exigențelor de calitate ale consumatorilor evoluează după 4 criterii, la care va trebui să răspundă în cursul deceniului 1990-2000:
Calități organoleptice;
Sănătate (mai puține materii grase);
Produs nepoluat;
Calități ecologice ( producție nepoluată).
Paralel cu aceste exigențe de calitate se observă la consumatori un comportament de cumpărare polarizat: pe de o parte magazinele „discount” și pe de altă parte un nou tip de comerț, „magazinele interactive” care pun accent pe o calitate ridicată și o mare prospețime și răspund noilor doleanțe ale consumatorilor.
Sectorul măcelărie răspunde prin diversificarea produselor sale și practicile comerciale diferitelor exigențe ale consumatorilor în sectorul alimentar.
În SC Medeus & Co. Prodimpex SRL se realizează ținerea sub control a calității prin supravegherea, inspecția și verificarea calității, un rol deosebit de important revenindu-i biroului de calitate, în special laboratorului de testare.
În întreprindere se practică auditul calității conform standardului SR EN ISO 9001:1995. Pentru certificarea calității s-a aplicat o auditare externă, iar în mod normal, anual, societatea apelează la auditarea internă.
Implementând sistemul calității, societatea are obligația dea planifica și efectua audituri interne, în conformitate cu procedurile scrise, ținute la zi, in două scopuri principale:
Pentru a verifica dacă activitățile referitoare la calitate sunt conforme cu dispozițiile prestabilite;
Pentru a determina eficacitatea sistemului calității întreprinderii.
Conducerea societății a ales ca modalitate de asigurare a calității implementarea sistemului calității conform standardului ISO 9001 „Sistemele calității – model pentru asigurarea calității în proiectare, dezvoltare, producție, montaj și service”, prin care demonstrează faptul că poate furniza produse de calitate care să satisfacă cerințele clienților, prin prevenirea neconformităților în toate etapele spiralei calității.
Calitatea produselor din carne depinde, în primul rând, de modul de prelucrare a cărnii, în fazele inițiale ale procesului tehnologic de fabricație. Culoarea, suculența și gustul produselor din carne depinde de modul în care carnea a fost maturată prin procesul de sărare. Pentru maturarea cărnii se folosesc diverse procedee de sărare cu diferite amestecuri de sărare, care folosesc o multitudine de substanțe pentru conservare, formarea culorii si grăbirea maturării. Aceste amestecuri de sărare, favorabile procesului tehnologic diferă în funcție de produse. În al doilea rând, pentru aromatizarea produselor din carne, spre a le oferi caracteristicile specialității se folosesc amestecuri de condimente naturale sau sintetice și substanțe de aromă și gust. Varietatea aromei și gustului produselor din carne este esențiala pentru stimularea apetitului, având ca urmare ușoara lor asimilare de către organismul uman. Sărarea are ca scop conservarea si maturarea materiilor prime, iar condimentarea realizeaza asigurarea proprietăților gustative specifice produselor. Ambele faze, care se executa la inceputul procesului de productie, sunt determinante atât pentru buna desfașurare a întregului proces de producție, cât și pentru obținerea unor produse din carne de calitate superioara.
Produsele obținute trebuie să corespundă anumitor norme ce vizează conținutul, aspectul, calitatea materiilor prime, termenul de valabilitate etc.
Ca defecte de calitate sunt considerate următoarele:
Salamuri în membrană încrețită ca urmare a unei uscări rapide, având un aspect commercial necorespunzător;
Salamuri cu coajă formată la suprafața produsului;
Salamuri cu goluri de aer, goluri apărute ca urmare a umplerii fără presiune suficientă, acestea permițând dezvoltarea în timp a unor microorganisme daunătoare calității;
Salamuri alterate, defect apărut ca urmare a utilizării unor materii prime alterate sau ca urmare a păstrării necorespunzătoare;
Salamuri cu consistență moale. Acesteau au culoare mai închisă, mirosul și gustul acru;
Salamuri încinse au gust și miros neplăcut, iar în secțiune spre margini prezintă o culoare galben-verzuie;
Salamuri deformate, defect ce apare în timpul afumării la cald, când temperatura din camera de afumare scade brusc;
Salamuri râncede, datorat unor proaste condiții de uscare și preparare a produselor. În secțiune aceste produse au o culoare galbenă;
Salamuri cu pete de rugină, care apar atunci când produsele sunt expuse la o umiditate prea mare. Poate apărea și mucegaiul de culoare verde-gri dăunător și care distruge membrana preparatului;
Salamuri vechi, care au o consistență tare, în secțiune sunt decolorate, au miros și gust neplăcut;
Salamuri cu membrana plesnită sunt rezultatul unor fierberi la temperaturi prea mari sau mai ales, la prospături, a unei umpleri sub presiune mare cu o cantitate de compoziție mai mare decât cea necesară;
Salamuri cu aglomerări de grăsime sub membrană, când aceasta s-a separat de pasta de carne;
Salamuri cu membrana dezlipită rezultată prin învechirea produsului, utilizarea ca înveliș a unor memebrane naturale prea vechi, care si-au pierdut proprietățile fizico-chimice.
Aceste defecte de calitate au drept rezultat scăderea cererii de produse deoarece influențează negativ aspectul produselor, dar mai ales sănătatea consumatorilor. Existența acestor defecte afectează nivelul cheltuielilor de producție, al costurilor și relațiile cu clienții, motiv pentru care managementul unității ar trebui să acorde mai multă atenție modului în care acestea pot fi evitate.
Principalele metode de conservare ( ANEXA C )a cărnii sunt:
Conservare prin frig;
Conservare prin sărare;
Conservare prin afumare și fierbere.
Carnea se aduce de la abator în diferite stări termice, după necesități: caldă, zvântată sau refrigerată. Indiferent de specia de la care provine, carnea trebuie să fie sănătoasă, verificată de serviciul veterinar.
EVOLUȚIA COEFICIENTULUI MEDIU AL CALITĂȚII
Tabel 3.1 – kg –
Coeficientul mediu al calității a fost calculat raport între producția stas și producția fizică.
Producția stas a fost stabilită prin verificarea în laborator in laborator a produselor prin metode organoleptice (formă, dimensiuni, miros, culoare, aspect în secțiune, consistență, etc.) și prin metode fizico-chimice referitoare la conținutul de apă, grăsime, azotiți, sare.
În cazul produselor analizate se observă că pe ansamblu tendința este de creștere a nivelului calității. Excepție fac salamul „Medeus” și salamul de porc, care înregistrează o ușoară scădere a coeficientului mediu al calității. Această diminuare și implicit a cererii, poate explica și reducerea calității produse de salam de porc în anul 2003 față de anul 2002.
În cazul produsului „cabanos” se observă faptul că în anul 2003 coeficientul mediu al calității a atins valoarea unu., ceea ce indică respectarea în întregime a condițiilor de calitate cerute de normele stas. Un coeficient al calității mai mic decât unitatea indică o calitate slabă, fiind necesare operațiuni de îmbunătățire a acesteia. Ponderea mare a produselor cu defecte mai ales în cazul salamului ”Medeus” și al salamului de porc, poate avea la bază utilizarea unor materii prime și materiale de slabă calitate, nerespectarea tehnologiei de producție, utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor și utilajelor sau defectelor acestora, neatenția lucrătorilor etc.
Introducerea sistemului calității se reflectă în creșterea producției stas, în reducerea ponderii produselor cu defecte, ca rezultat al urmăririi calității de-a lungul întregului flux tehnologic, nu numai la nivelul produsului finit.
IV. CREAREA ȘI LANSAREA UNUI NOU PRODUS
1. CREAREA UNUI NOU PRODUS
Conducerea procesului inovației de produs
Reprezentând una dintre prioritățile strategice ale întreprinderii moderne inovarea se constituite în măsura capacității acesteia de adaptare la cerințele mediului social-economic.
Un nou produs poate fi definit în multe moduri. O definiție acceptată este aceea a unui produs pe care o companie, un grup de investitori sau o întreprindere îl livrează consumatorilor pentru prima dată. Un nou produs poate fi un brand, o linie de produse sau o adăugare la lini Ade produse existentă. Scopul dezvoltării și introducerii unui nou produs pe piață este de a obține succes, care este măsurat prin profit. Achiziționarea inițială și repetarea achiziționării noului produs sunt cele mai importante etape ale profitabilității. Noile produse lansate pe piață au nevoie de a influența alegerea consumatorului. Deși numărul consumatorilor și cel al banilor alocați hranei se schimba, efectul real al unui nou produs de succes este de a sacrifica profitul unui produs deja existent.
În condițiile concurenței puternice din zilele noastre, firmele care nu reușesc să creeze produse noi se expun unui mare risc. Produsele lor existente sunt vulnerabile la modificarea nevoilor și gusturilor consumatorilor, la apariția noilor tehnologii, la scurtarea ciclului de viață al produselor și la intensificarea concurenței pe plan intern și internațional.
Introducerea în fabricație , respectiv pe piață a produselor noi implică o mare doză de risc pentru întreprindere și este un proces mult mai dificil și costisitor decât administrarea produselor existente.
Conceptul de produs nou are o accepție foarte largă. Un produs nou este un produs care, prin caracteristicile sale, se deosebește de produsele aflate pe piață. Un produs nou satisface o nevoie nouă a consumatorului sau nevoi deja existente, dar într-un mod nou. Majoritatea produselor noi lansate pe piață se încadrează în categoria produselor imitate, mărcilor noi, produselor modificate sau nou-poziționate.
Sute de noi produse sunt introduse în fiecare an în industria alimentară. Când diferitele arome, culori, forme si alte varietăți sunt luate in considerare, numărul produselor crește rapid in mii. Într-un singur an, numărul noilor produse raportate, incluzând toate varietățile, a fost de 8.038. probabil există mii de alte noi produse care au fost lansate dar nu și raportate.
Procesul inovațional comportă două laturi, aflate într-o strânsă corelație; inovația de produs și inovația de proces. Ambele laturi cunosc trei forme distincte: inovația prin acumulare (sporire), în cadrul căreia produsele sau procesele dobândesc noi caracteristici, în principal prin extensia performanțelor înregistrate de cadrul de referință, inovația sintetică, respectiv combinarea creativă a ideilor sau tehnologiilor existente, inovația discontinuă, ce antrenează dezvoltarea sau aplicarea de noi idei sau tehnologii semnificând un salt față de cele existente.
Crearea unui produs nou poate îmbrăca două forme. Firma poate realiza produse noi in propriile laboratoare, sau poate colabora cu cercetători independenți ori cu firme specializate, în vederea creării, pentru firmă, a anumitor produse.
Booz, Allen & Hamilton au identificat șase categorii de produse noi în funcție de noutatea lor pentru companie și pentru piață. Acestea sunt:
produse de noutate mondială: sunt produse noi care creează o piață complet nouă;
linii de produse noi: sunt produse nou care permit unei firme să pătrundă pentru prima oară pe o piață bine organizată;
adăugări la liniile de produse existente: sunt produse noi care măresc liniile de produse ale unei firme ( de exemplu: prin mărirea ambalajelor, aromă ș.a.)
îmbunătățiri ale produselor existente: sunt produse noi cu performanțe îmbunătățite sau cu valoare superioară care înlocuiesc produsele existente;
repoziționări: sunt produse existente destinate unor piețe sau segmente de piață noi;
reduceri de cost: sunt produse noi cu performanțe similare la costuri mai mici.
De regulă, mixul de produs al unei firme reprezintă o combinație între cele șase categorii prezentate. S-a ajuns la concluzia că numai a zecea parte din totalul produselor noi reprezintă într-adevăr o noutate de nivel mondial. Aceste produse implică cele mai mari costuri și riscuri pentru motivul că ele sunt noi atât pentru firmă cât și pentru piață. De regulă firmele urmăresc să-și îmbunătățească produsele existente și nu să creeze altele noi. De exemplu, peste 80% din produsele noi realizate de firma Sony sunt rezultatul modificării și îmbunătățirii produselor existente.
Având în vedere că firma Medeus & Co. Prodimpex SRL fabrică și comercializează carne și produse din carne, procesul de lansare al unui nou produs se desfășoară într-o manieră mai simplă deoarece acestea sunt produse de larg consum pe care toată lumea le știe și le cumpără. Astfel procesul de creare și lansare a unui nou produs se referă la a lărgi linia de produse existentă.
Procesul de creație a noilor produse
Activitățile componente ale demersului de creație a unui produs sau serviciu, în optica de marketing, fac obiectul unui plan al procesului de înnoire. Acesta debutează cu analiza situației strategice de pornire din întreprindere, se sprijină pe sistemul de obiective generale ale acesteia, dezvoltând obiectivele specifice de marketing, prin intermediul procesului de căutare a ideilor de noi produse.
Activitatea de cercetare-dezvoltare pusă în slujba generării de idei de produse și servicii noi se sprijină pe analiza ciclului de viață a componentelor gamei de fabricație actuale a întreprinderii și estimările evoluției sale viitoare de piață.
Cercetarea ciclului de viață generează idei privind lansarea, la momentul oportun, a unor articole, schimbarea destinației acestora, prin reorientarea lor spre alte segmente de consumatori sau pur și simplu retragerea lor din fabricație și comercializare, asociată cu lansarea de noi articole.
Avantajele înglobate în nivelurile superioare ale produselor le diferențiază de cele similare oferite de concurența și, totodată, stabilesc cota de piață deținută de fiecare întreprindere prin produsul său.
Philip Kotler a dezvoltat procesul de planificare a produsului pe cinci etape :
prima etapa este cea a identificării (sau chiar a creării) avantajului de bază, adică a acelui avantaj care determină consumatorul să achiziționeze produsul;
după ce avantajul de bază a fost identificat, marketerul trebuie să îi dea acestuia o formă concretă, materială realizând produsul generic, adică o formă brută, incipientă a produsului;
în a treia etapa, produsului generic i se adaugă un set de caracteristici considerate necesare, solicitate de consumatorii cărora produsul le este destinat și astfel ia naștere produsul așteptat;
în a patra etapă se creează produsul îmbunătățit adică se înzestrează produsul respectiv cu avantaje și servicii suplimentare pentru a determina consumatorul să aleagă produsele întreprinderii respective din toate celelalte produse de același fel. În aceasta etapa produsele încep sa se diferențieze de cele similare oferite de concurență și tot aici se poate spune că se stabilește cota de piață deținută de fiecare întreprindere prin produsul său. Și aceasta deoarece, la produse care au aproximativ aceiași parametrii tehnico-funcționali, consumatorii sunt influențați de aceste îmbunătățiri care fac produsele mai mult sau mai puțin atractive.
Aceste îmbunătățiri trebuie realizate însă în urma unei analize atente a consumatorilor si a concurenței, deci a pieței în general deoarece:
orice îmbunătățire presupune și o creștere a prețului și, în mod obișnuit, la produsele de calitate asemănătoare consumatorii optează pentru cele cu prețuri mai mici. Chiar dacă îmbunătățirea oferă un real avantaj, marketerul trebuie să știe dacă consumatorii sunt dispuși să suporte un preț mai mare;
avantajele care astăzi reprezintă o calitate superioară în viitorul apropiat vor fi privite drept calitate standard, deci întreprinderea trebuie să furnizeze permanent noi și noi îmbunătățiri pentru a-și păstra avantajul competitiv.
ultima etapă în crearea unui produs este cea care definește produsul potențial. Dacă produsul îmbunătățit reprezintă stadiul calitativ superior pe care un produs îl poate atinge în prezent, produsul potențial evidențiază evoluția sa posibilă.
În concluzie, la crearea unui produs specialiștii de marketing trebuie să țină seama de faptul că aceste avantaje solicitate de consumatori pot fi oferite de mai multe categorii de produse. O strategie de succes în domeniul produsului este cea care "ajută" consumatorul sa aleagă produsul întreprinderii respective și nu pe cel al concurenței.
SC „Medeus & Co. Prodimpex” SRL a efectuat un studiu de piață cu privire la determinarea gradului de cunoaștere a mărcii și produselor companiei.
Studiu privind efectele asupra vânzărilor și notorietății mărcii Medeus
Plecând de la obiectivele stabilite, este necesar și un control al operațiunilor întreprinse cu scopul evaluării rezultatelor obținute. S-a recurs astfel la măsurarea notorietății și determinarea părerii consumatorilor cu privire la calitatea produselor.
Măsurarea notorietății presupune luarea în considerare a următoarelor elemente:
– notorietatea spontană, respectiv procentul persoanelor care citează spontan numele mărcii dintr-un mesaj publicitar;
– scorul citațiilor principale ( top of mind ), reprezentând procentajul persoanelor care citează marca în primul rând; acest scor indică locul pe care îl ocupă în spiritul consumatorilor;
– notorietatea asistată, care se calculează prezentând persoanelor investigate o listă ce conține mai multe mărci, invitându-le să le indice pe cele pe care le recunosc.
Pentru măsurarea notorietăți și determinarea părerii consumatorilor cu privire la calitatea produselor s-a recurs la inițierea unui chestionar.
Obiectivul principal al inițierii chestionarului este acela de a determina cât de eficiente au fost pentru consumatorul final mijloacele de publicitate utilizate de firma „Medeus & Co. Prodimpex” și de a evalua imaginea pe care și-a creat-o auditoriul cu privire la firmă și produsele sale.
Alegerea eșantionului
Operatorii de interviu – agenții de marketing – au fost instruiți de psihologul firmei„Medeus & Co. Prodimpex” să chestioneze în magazine (la locul vânzării) persoanele care fac cumpărături astfel:
femei cu vârsta între 18 – 45 ani → 100;
femei cu vârsta între 45 – 65 ani și peste → 100;
bărbați cu vârsta între 18 – 45 ani → 100;
bărbați cu vârsta între 45 – 65 și peste → 100.
Chestionarea s-a efectuat zilnic, timp de o săptămână, în intervalele orare 8 – 11 și 15 – 20.
Întrebările chestionarului
Vă sunt cunoscute produsele firmei MEDEUS?
Sunteți consumator al produselor MEDEUS?
Care este motivul pentru care le consumați?
Cum apreciați firma MEDEUS?
5. Vă este cunoscută vreo formă de reclamă a MEDEUS-ului?
Care?
Ce vă amintiți din textul reclamei?
Puteți menționa vreo altă formă de publicitate a firmei MEDEUS pe care ați remarcat-o?
Prelucrarea chestionarului
1) Gradul de cunoaștere a produselor MEDEUS
Gradul de cunoaștere al produselor
Tabel nr. 4.1
2) Consumatori ai produselor MEDEUS non consumatori
70% 30%
– răspunsuri nu știu: 20%(în special la bărbații din segmentul 18 – 45 an, unde soția face cumpărăturile);
3) Motivul achiziției:
“sunt bune” 35%
“sunt ieftine” 25%
“astea se găsesc” 20%
alte răspunsuri: 20%
“sunt proaspete și sănătoase”
“doar astea sunt în magazinul de unde îmi fac cumpărăturile”
“m-am obișnuit cu ele”
4) Aprecierea firmei MEDEUS
“bună” 25%
“puternică” 15%
“nu știu” 60%
5) Cunoașterea vreunei forme de reclamă
da 50% nu 30% 20 nu știu
6) Care formă
Plase (40%), autocolante (35%), afișe (35%).
7) Textul reclamei
“tradițional”, “gustos”
8) Forme de publicitate
Tabel nr. 4.2
Concluzii chestionar
Din prelucrarea chestionarelor și discuțiile cu operatorii de interviu au rezultat următoarele:
chiar dacă aveau în plasă produse din carne marca MEDEUS , unii din cei intervievați afirmau că nu au auzit niciodată de firma MEDEUS
măsură: intensificarea de promovare a identității mărcii
cei mai mulți dintre consumatori sunt interesați de prețul produsului și mai puțin de raportul calitate/preț;
măsură: menținerea prețului produsului la un nivel acceptabil în raport cu concurența;
o anumită categorie de consumatori ( peste 50 ani ) este de părere că publicitatea se face la produsele care nu se vând și la cele de o calitate îndoielnică;
nefiind foarte obișnuiți cu fenomenul “publicitate”, orice reclamă la produs este identificată cu cea a mărcii; ( de exemplu: afirmă că au văzut multe reclame MEDEUS la televiziune, ori firma MEDEUS nu a avut niciodată spoturi publicitare la posturi de televiziune naționale );
dintre toate formele de publicitate de care au fost rugați să-și amintească, majoritatea au menționat mașinile firmei și plasele cu firma MEDEUS (care se vând în magazinele unde firma MEDEUS are distribuție);
măsuri: refacerea graficii plaselor ( mai atractive) și a mașinilor deteriorate.
Evaluarea rezultatelor acțiunii publicitare se poate realiza și prin măsurarea vânzărilor realizate.
Dar, efectul publicității asupra vânzărilor este, în general, mai greu de măsurat datorită faptului că vânzările sunt influențate și de alți factori, în afară de publicitate, cum ar fi:
– caracteristicile produsului;
– prețul;
– disponibilitatea produsului;
– acțiunile firmelor concurente.
Precizăm totuși că volumul vânzărilor a înregistrat o creștere în anul 2003 comparativ cu anul 2002 ( 35,7% ), creștere datorată în mare parte faptului că firma a utilizat publicitatea pentru îmbunătățirea imaginii ei.
De asemenea, cifra de afaceri a înregistrat o creștere și în anul 2003, ( de 34,5%, comparativ cu anul 2002 ).
Ca urmare a rezultatelor acestui chestionar s-a luat hotărârea ca noul produs să poarte în denumirea sa numele societății, acesta fiind un bun mijloc de a face cunoscută marca MEDEUS. Astfel noul produs se va denumi „Salam MEDEUS”.
Modelarea tehnică și de piață a produsului
Modelarea noului produs solicită determinarea, în raport cu exigențele pieței, a tuturor caracteristicilor ce conferă identitate unui bun material, serviciu sau idee. Respectiva componentă a politicii de produs se constituie intr-un ansamblu de operațiuni de creație, proiectare, evaluare și execuție, ce au drept finalitate obținerea unor prototipuri. În majoritatea situațiilor exceptând cazurile unor noutăți absolute procesul de modelare are drept element de comparabilitate un bun deja existent, luat drept etalon față de care se propun o suită de modificări spre a obține variante ale noilor produse.
Noul produs a apărut prin utilizarea unei rețete tradiționale românești, îmbunătățit cu în urma cercetărilor efectuate în laboratoarele proprii ale societății. Componența produsului este următoarea;
Tabel 4.3
Produsul este obținut printr-o rețetă secretă apoi fiert și semiafumat.
Produsul a fost apoi verificat prin testare din punct de vedere funcțional și al satisfacerii consumatorilor.
Testarea reprezintă ultimul și cel mai serios filtru prin care trebuie să treacă noul produs pentru a fi lansat în fabricația de serie și apoi pe piață. Obiectivele testării sunt legate de înlăturarea incertitudinilor provenite din faza realizării tehnice sau a pregătirii comerciale a produsului. Ea reprezintă verificarea concordanței dintre prototipul realizat și caracteristicile de performanță înscrise în standarde, norme interne, caiete de sarcini etc., pe de o parte și exigențele pieței, pe de altă parte.
Sub raportul parametrilor calitativi și cantitativi supuși observării, al modalităților de efectuare și al cadrului în care se realizează operațiunea testării, aceasta comportă două momente succesive: a) testarea tehnică și b) testarea de acceptabilitate.
Operând cu criterii de evaluare strict obiective, testarea tehnică privește în principal, respectarea parametrilor tehnico-funcționali, a compoziției materiei prime, a tipodimensiunilor ș.a. Folosind unități de măsură consacrate, încercările se fac în spații special amenajate pentru experimentare, cum sunt: laboratoarele de cercetări, bancuri de probă, piste de încercări. Parametrii urmăriți unt determinați în prealabil, cunoscându-se importanța relativă a fiecăruia în ansamblul calitativ a noului produs.
Cercetările de piața își concentrează atenția asupra testărilor de acceptabilitate, care supune verificării consumatorilor potențiali o parte largă și eterogenă de parametri ai noului produs. Nerealizarea acestei testări ori efectuarea ei după o metodologie greșită, ce conduce la interpretări eronate, stau frecvent la baza unor nereușite în lansarea de noi produse pe piață.
Testarea tehnică și cea de acceptabilitate sunt operațiuni complementare, realizarea legăturii directe între ele fiind de importanță majoră pentru reușita întregului program de introduce pe piață.
Obiectul testării de acceptabilitate îl constituie multiplele caracteristici ale produsului nou. Reușita operațiunii depinde însă de ordonarea logică a acestora în cadrul instrumentelor de testare. Produsul se cere definit: in termenii caracteristicilor structurale ( formă, compoziție, culoare, gust, miros, conținut în substanțe active etc., în termeni funcționali ( destinație în folosință, randament, ușurință în funcționare, fiabilitate, mentenabilitate), în termeni economici ( nivel de preț, cheltuieli de întreținere, reparații etc.), în termeni psio-sociologici (grad de satisfacție oferit consumatorului, tip de consumator cărora răspunde cu predilecție).
O importanță deosebită în operațiunea de testare o are asigurarea cadrului organizatoric-respectiv, stabilirea locului de efectuare, selectarea subiecților antrenați în această operațiune, determinarea resurselor financiare necesare precum și a responsabilităților. Astfel, testarea se poate efectua la locul consumatorului potențial ( în gospodăriile populației, la întreprinderile beneficiare) sau într-un spațiu anume pregătit pentru această operațiune (laboratoare, studiouri de încercări, unități comerciale, standuri specializate la târguri și expoziții naționale sau internaționale).
Testarea de acceptabilitate se realizează, de regulă, în prezența produsului.
Procesul de creație vizează totodată ambalajul noului produs. Ambalajul este conceput astfel încât să răspundă funcției de condiționare a produsului, respectiv, să-i asigure protecția împotriva agenților din mediul ambiant, păstrarea integrității formei și conținutului pe timpul transportului, manipulării și depozitării, să permită o mânuire mai lesnicioasă și o folosire adecvată a capacităților de depozitare atât la producător cât și în rețeaua comercială. În anumite ramuri, diversificarea ambalajelor și introducerea unor tehnici de ambalare se afirme chiar drept cale de obținere a unor noi produse. De menționat, în special, funcția promoțională a ambalajului, motiv în pus pentru ca proiectarea lui să pornească de la preferințele cumpărătorilor.
Efectul său promoțional este de durată, ambalajul rămânând în contact cu consumatorul și după actul de cumpărare, respectiv in timpul utilizării produsului. Acest avantaj trebuie fructificat la maximum de către creatorul industrial, oferind consumatorului potențial, prin intermediul ambalajului, totalitatea datelor ce sunt necesare vizualizării, informării și bunei funcționări a noului produs.
Conceperea prototipului un nou produs trebuie să aibă în vedere și realizarea elementelor acorporale ale acestuia: numele și marca, instrucțiunile de folosire, termenul de garanție, serviciile aferente produsului, prețul.
În alegerea numelui se va ține cont de ușurința în citirea, pronunțarea și memorarea sa, de universul pe care-l evocă, precum și de aspectele juridice legate de autenticitatea și admisibilitatea lui pe piață. Preocuparea pentru găsirea unui nume adecvat este corelată cu natura și locul produsului pe piață, cu importanța sa pentru întreprindere.
Un alt element acorporal ce ar trebui să dobândească o semnificație superioară celei actuale este marca. Ea reprezintă figurativ ( prin semne, embleme, fotografii plane sau în relief), sonor sau verbal. Rolul mărcii, ce însoțește un produs nou a crescut simțitor în ultimele decenii. Marca se constituie astăzi intr-un „garant”al satisfacțiilor în consum (utilizare) oferite de produs. Literatura de specialitate surprinde dezvoltarea unei adevărate „conștiințe de marcă” a consumatorului și analizează rolul acesteia în câștigarea de noi piețe pentru întreprindere sau consolidarea celor existente.
O atenție deosebită trebuie acordată în proiectarea noului produs problemelor privitoare la garanția și service.
Cel mai important element acorporal al produsului îl reprezintă prețul acestuia. Indiferent de tehnica de calcul folosită, acesta se va corela cu prețurile produselor existente în gama sortimentală în care se va încadra noutatea.
Încheind faza stabilirii variantelor de preț, produsul va fi supus încă o dată – privit acum în ansamblul său, ca un sistem – verificării concordanței sale cu legislația economică în vigoare. În același timp trebuie să i se acorde protecția legală cu ajutorul brevetelor de invenție, mărcilor etc.
2. LANSAREA NOILOR PRODUSE PE PIAȚĂ
Pentru reușita introducerii noilor produse pe piață, optica de marketing trebuie să se regăsească pe toată durata lansării lor. Factorii de decizie din cadrul firmei trebuie sa elaboreze un program de marketing, care să cuprindă modul curent de realizare a acestui proces.
Elementele procesului de lansare
Introducerea pe piață a unui nou produs presupune rezolvarea următoarelor probleme:
Stabilirea perioadei de lansare, care este corelată cu natura produsului și specificul său de consum: curent, sezonier sau strict sezonier. Având în vedere că produsul „Salam Medeus” este un produs de consum curent, perioada de lansare s-a ales a fi perioada din jurul sărbătorilor de iarnă, fiind un produs tradițional din carne.
Fixarea zonei teritoriale pentru lansare este dependentă de strategia de distribuție aleasă. Astfel produsul a fost lansat simultan în centre urbane mari, în funcție de caracteristicile cumpărătorilor potențiali cărora se adresează și de gradul de adaptare a produsului la piață, și anume în București , Craiova, Brașov și Constanța.
Canalele de distribuție alese au fost în general cele ale circuitului scurt (producător-detailist).
Alegerea modalităților de comercializare și pregătirea forțelor de vânzare sunt operațiuni ce se corelează, in programul de marketing al lansării, cu elementele prezentate anterior. Primul aspect se referă la cantitatea în care mărfurile noi sunt aduse spre vânzare. S-a optat pentru o „lansare in masă” În cadrul pregătirii forțelor de vânzare trebuie avute în vedere stabilirea magazinelor în care va fi introdus pentru prima oară produsul ( s-a optat, de regulă, pentru magazine reprezentative, amplasate în zone comerciale de mare afluență), pregătirea personalului de vânzare pentru desfacerea lui, organizarea de acțiuni promoționale la nivelul magazinului și in afara lui, asigurarea stocului la nivelul unității comerciale și stabilirea ritmului reîmprospătării lui.
Momentul începerii vânzării este punctul culminant al întregului proces de pregătire și lansare a noului produs pe piață, începutul confruntării decisive a acestuia cu utilizatorii. Durata lansării este un alt element deloc de neglijat pentru succesul acestuia pe piață. Lungimea fazei lansării se află în legătură directă cu natura produsului, gradul său de noutate și comportamentul consumatorului. Difuzarea noului produs pe piață se realizează în mai multe faze ce se succed astfel: etapa de constatare ( în care consumatorul potențial), durata lansării este un alt element deloc de neglijat pentru succesul acestuia pe piață. Lungimea fazei lansării se află în legătură directă cu natura produsului, gradul său de noutate și comportamentul consumatorului. Difuzarea noului produs pe piață se realizează în mai multe faze ce se succed astfel: etapa de constatare ( în care consumatorul potențial află pentru prima oară de existența noului produs); etapa interesului individual ( când sunt procurate informații suplimentare cât mai exacte); etapa de cumpănire (în care se pun în balanță avantaje și dezavantajele unei decizii favorabile adoptării noului produs); etapa de încercare ( ce are menirea să înlăture eventualele incertitudini încă existente privitoare la produs); etapa de acceptare sau respingere a produsului nou, reprezentând concluzia la care ajunge consumatorul potențial după cele patru etape anterioare.
EVALUAREA ACTIVITĂȚII VIITOARE A
SC Medeus & Co. Prodimpex SRL
Pentru a putea crea noul produs ( deoarece a fost menținută gama de produse), este necesară achiziționarea unui nou utilaj in vederea sporirii capacității de producție.
Acesta reprezintă un proiect de investiții al cărui scop principal constă în:
Sporirea calității produselor sub forma mezelurilor prin folosirea unui utilaj performant care să asigure produsele împotriva defectelor de calitate ce apăreau până acum;
Realizarea unui flux mai rapid al obținerii produsului final ducând astfel către o producție fizică sporită.
Investiția este motivată de
obținerea unor produse de calitate superioară , care îndeplinesc standardele în vigoare ca urmare a utilizării unui utilaj performant;
performanța ridicată a obiectivului de investiții;
cererea internă bună pentru mezeluri;
perspective mari privind extinderea pieței de comercializare a cărnii și produselor din carne.
Proiectul de investiții prevede amplasarea utilajului achiziționat în cadrul instalațiilor deja utilizate pentru a se asigura continuitatea fluxului de producție.
Furnizorul de utilaje este SC „Medeus & Co. Prodimpex” SRL a optat pentru ofertantul Zeitzer din Germania. Utilajul achiziționat va fi „Mașină de umplut membrane”. Parametrii tehnici ai utilajelor sunt performanți așa cum rezultă din ”Datele tehnice ale utilajului”. Asistența necesară punerii în funcțiune a utilajului și instruirea personalului se realizează de către inginerul șef de secție.
Asistența specializată din partea firmei furnizoare se asigură pe toată perioada de garanție și la cererea agentului economic.
Plata utilajului se va efectua conform prevederilor contractului, la livrarea acestuia. Deoarece utilajul este mecanizat nu este necesară angajarea unor noi lucrători urmând ca unul dintre lucrătorii existenți să preia și sarcina supravegherii acestuia.
Achiziționarea noului utilaj va determina, pe de o parte creșterea cheltuielilor, iar pe de altă parte va genera sporirea volumului producției și îmbunătățirea calității. Acestea, la rândul lor, vor avea impact asupra cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor financiare ale societății.
Considerăm că numărul de salariați va rămâne la nivelul anului 2003, iar consumurile specifice și totale de resurse vor fi cele prevăzute în rețelele de fabricație.
PROIECTAREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE
Tabel 4.4 Mii kg
Proiectarea capacității de producție se realizează pe baza analizei evoluției cererii de preparate din carne, a posibilităților financiare ale firmei, a posibilităților de aprovizionare corespunzătoare cu materii prime,a dotării tehnice existente, analiza activității viitoare a concurenței etc.
PRIECTAREA PRODUCȚIEI MEDII
Tabel 4.5 Mii kg
Producția pentru cele trei produse analizate își păstrează tendința de creștere și se presupune că va avea loc o îmbunătățire a calității produselor, ca urmare a înlocuirii utilajului defect astfel încât producția stas să coincidă cu producția fizică.
Utilajul ce urmează să fie achiziționat nu creează probleme de poluare. Umplerea membranelor se face în condiții de igienă și nu degajă substanțe poluante. Rebuturile sunt distruse.
COSTURILE DE PRODUȚIE ȘI VENITURILE ESTIMATE
Calculația costurilor de producție și estimarea veniturilor s-a făcut cu ajutorul următoarei baze de date:
date tehnice și tehnologice privind:
consumurile specifice de resurse conform rețelelor
parametrii tehnici ai utilajului achiziționat.
Proiectarea producțiilor medii pentru produsele afectate de utilizarea echipamentului s-a făcut ținând seama de parametrii tehnici ai acestuia.
Prețurile de achiziție ale resurselor cumpărate sunt cele ale pieței interne, la data elaborării proiectului. Amortizarea s-a calculat conform legislației în vigoare. Prețurile de vânzare s-au estimat ținând seama de evoluția pieței interne și de asigurarea competitivității societății.
EVOLUȚIA CHELTUIELILOR DE PRODUCȚIE, A COSTURILOR UNITARE, A PROFITULUI ȘI A RENTABILITĂȚII
Tabel 4.6
Pentru perioada 2004-2008 este previzibilă îmbunătățirea activității economice a unității. La toate produse le se va realiza profit. Prețurile proiectate au stabilite cu preponderență la limitele minime. Ca urmare nivelul veniturilor, a profitului și rata rentabilității sunt scăzute ( 25%, 34,9% respectiv 34,5%).
Menționăm că s-au utilizat costuri directe. La nivelul unității se includ și cheltuieli indirecte, ca urmare rentabilitatea va scădea dar în limite rezonabile.
Realizarea proiectului are efecte favorabile în următoarele planuri:
în plan economic întrucât se dotează cu utilaje performante astfel se asigură creșterea producției:
Fluxul de numerar:
venituri totale (mil lei) 2.823.040
cheltuieli totale (mil lei) 2.651.395
venit net (mil lei) 171.640
este pozitiv și, ca urmare, societatea poate suporta costurile proiectului pe durata de desfășurare a acestuia.
În plan social, prin realizarea proiectului se asigură stimularea dezvoltării sectorului din care face parte unitatea, se dezvoltă relațiile de cooperare cu producătorii individuali;
În plan ecologic, utilizarea utilajului va duce la reducerea efectelor nocive asupra calității produselor dar și asupra mediului înconjurător.
Din analiza principalilor indicatori tehnici și economici care fundamentează investiția, rezultă o eficiență economică ridicată și se justifică realizarea proiectului și acordarea creditului solicitat.
PLANUL DE FINANȚARE AL PROIECTULUI
Întrucât noul produs „Salam Medeus” cât și celelalte produse necesită pentru îmbunătățirea calității un utilaj pentru care se contractează un credit de la bancă. Valoarea investiției este de 750.000 mii lei.
Cheltuieli totale cu investiția pe perioada 2004 – 2008 se prezintă astfel:
mii lei –
costuri pentru investiții 750.000
rate de credit 300.000
dobânzi la credite 220.000
Investiția va fi finanțată din fonduri proprii și din credite.
GRAFIC DE RAMBURSARE AL ÎMPRUMUTULUI
Tabel 4.7 mii lei
Se are în vedere rambursarea creditului în cinci ani cu o perioadă de garanție de un an. Pe baza costurilor de investiții, capital, credite, venituri s-au calculat intrările de numerar într-o evoluție corespunzătoare și oferă siguranță rambursării creditelor și plăților dobânzilor.
Controlul lansării noilor produse
Întrucât procesul de lansare a noilor produse are un caracter organizat, supravegherea reacțiilor pieței față de noile produse trebuie să dobândească aceeași însușire. Ea are ca obiect analiza eficacității noilor produse lansate pe piață, gradul de satisfacere a nevoilor cărora le sunt destinate precum și totalitatea dimensiunilor comportamentului consumatorilor, implicate în opțiunea pentru bunurile în discuție. În același timp se cer studiate efectele de substituire și complementaritate, determinate de introducerea noilor mărfuri pe piață.
În esență, controlul lansării comerciale, presupune obținerea de informații cantitative și calitative asupra unui spectru larg de probleme legate de determinarea nivelului de acceptare al noilor produse de către piață, de măsura succesului lor în rândul consumatorilor.
Factorii care stau la baza eșecului lansării produselor noi, în funcție de importanța lor, sunt:
analiza incorectă a pieței;
defectele produsului;
costuri mai mari decât cele anticipate;
alegerea greșită a momentului lansării;
reacția concurenței;
acțiuni de marketing insuficiente;
forța de vânzare neadecvată;
distribuție neadecvată.
Având în vedere rezultatele economice înregistrate de întreprindere precum și pe cel previzionate concluzionăm că lansarea produsului „Salam Medeus” a fost o reușită.
Factorii care au contribuit la succesul noului produs au fost:
produsul este adaptat la nevoile pieței;
produsul are atributele funcționale intrinseci;
produsul este rezultatul unei superiorități tehnologice;
produsul este sprijinit de top management.
V. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Produsul reprezintă nucleu central al oricărei politici de marketing, indiferent de tipul sau dimensiunea întreprinderii vizate; prin intermediul produsului întreprinderea poate acționa și influența piața pe care-și desfășoară activitatea. Politica de produs vizează nu doar produsele existente ci și diversificarea gamelor sortimentale, noile produse pe care întreprinderea dorește să le realizeze și cu care dorește să răspundă cerințelor consumatorilor.
Deciziile ce vizează produsul, respectiv politica de produs a întreprinderii reprezintă o componentă importantă a politicii globale a acesteia; pe o piață concurențială și în contextul evoluției continue a cerințelor și preferințelor consumatorilor, este esențial ca întreprinderea să se adapteze în permanență acestor mutații, astfel încât să-și poată optimiza raportul efort/efect.
Conducerea SC „Medeus &Co. Prodimpex” SRL, în condițiile concurenței existente pe piața preparatelor din carne, a decis să-și orienteze atenția către crearea unui nou produs, ca mijloc de îmbunătățire a poziției strategice a societății. Astfel, în ultimul timp, acțiunile din întreprindere s-au îndreptat către crearea cadrului necesar pentru îmbunătățirea calității la nivelul produselor, proceselor și a întregii activități, inclusiv lărgirea gamei de produse. S-a acționat în următoarele direcții:
asigurarea prin investiții a unei tehnologii performante, moderne, a mijloacelor de transport necesare;
îmbunătățirea rețetelor;
înființarea și dotarea corespunzătoare a laboratorului de testări;
instruirea și perfecționarea personalului;
îmbunătățirea comunicării cu personalul, motivarea superioară a acestuia;
reorganizarea structurii organizatorice prin înființarea de noi posturi și compartimente ( directorul calității, biroul de marketing, biroul de calitate);
implementarea și certificarea în anul 2003 a sistemului calității.
O parte din aceste acțiuni au început să aducă beneficii societății. Volumul producției a crescut într-o măsură însemnată, întreprinderea având capacitatea de a onora comenzile venite din partea clienților. Existența și funcționarea laboratorului de testări a creat posibilitatea lansării pe piață a unui nou produs.. organizarea biroului de marketing reprezintă un element esențial al realizării obiectivelor în ceea ce privește prezența produselor pe piață și cunoașterea mărcii MEDEUS. Instruirea personalului se reflectă și se va observa în continuare în diminuarea numărului de defecte generate de acțiunea salariaților, în executarea corectă a sarcinilor, în creșterea operativității.
Prin crearea unui nou produs. Întreprinderea a căpătat încredere în forțele proprii, iar prin calitatea acestui nou produs această încredere este transmisă și clienților.
Societatea analizată a înregistrat creșterea însemnată a cheltuielilor, ca urmare a achiziționării unui nou utilaj în vederea obținerii unui nou produs de calitate superioară.
Pentru a reduce cheltuielile efectuate cu ocazia realizării studiilor de piață la nivel de consumator SC „Medeus & Co. Prodimpex’ SRL ar trebui să colaboreze cu societățile de distribuție a preparatelor din carne, care intră în contact direct cu consumatorul final, deci ar fi necesar să intensifice schimbul de informații cu partenerii de afaceri.
Relațiile cu societățile de distribuție a produselor depind foarte mult de abilitatea și aptitudinile agenților de vânzări. Aceștia trebuie să aibă un nivel ridicat de cunoștințe, în special în domeniul comunicării, dar în același timp este necesar să fie bine motivați. În acest sens, conducerea societății ar putea avea în vedere, ca pe lângă remunerarea prin salariu fix a agenților de vânzări, să folosească și pe cea pe bază de comision sub forma unui procent din vânzările realizate de agentul respectiv.
Tot in relația cu personalul, pentru a avea o evidență clară asupra capacității, abilităților și aptitudinilor salariaților, asupra evoluției acestora, în societate ar trebui să se practice o evaluare anuală a forței de muncă pe bază de calificative, asigurându-se astfel „omul potrivit la timpul potrivit”
În procesul de creare și lansare a unui nou produs, personalul din întreprindere este elementul de bază, fără de care acest demers nu ar fi posibil, de aceea conducerea întreprinderii trebuie să asigure confortul fizic și psihic al acestuia. Este necesară, în acest sens, practicarea unei recompensări individuale (materială sau morală). Pentru a stimula apariția sentimentului de apartenență la întreprindere, la cultura acesteia, pentru a întări coeziunea colectivului, se pot acorda sporuri de fidelitate, se pot organiza reuniuni, festivități cu diferite ocazii semnificative pentru membrii întreprinderii. În același sens, dar și pentru a întări comunicarea dintre salariați și conducerea întreprinderii, pentru a-l antrena în luarea unor decizii, și de ce nu, pentru rezolvarea unor probleme, se poate introduce sistemul de sugestii. Acesta presupune colectarea sugestiilor de îmbunătățire făcute de personalul întreprinderii. În aplicarea acestui sistem, lucrătorii sunt încurajați să formuleze sugestii de îmbunătățire a propriei activități și a grupului din care fac parte, iar managerii urmăresc instruirea salariaților pentru ca propunerile lor să fie pertinente. Lucrătorii vor analiza sugestiile făcute, cu ajutorul managerilor, luând în considerare impactul economic ala acestora.
Pe lângă avantajele amintite anterior, sistemul de sugestii permite îmbunătățirea activității salariaților, a calității produselor și proceselor, a relațiilor cu clienții, creșterea productivității, scăderea costurilor.
Introducerea unei noi structuri organizatorice a condus la angajarea în unele posturi de conducere a unor persoane tinere, comunicative, deschise spre nou, care înțeleg importanța lărgirii gamei de produse prin introducerea în vânzare a unui nou produs, și care prin, prin susținerea oferită de persoanele cu experiență rămase în eșalonul superior, ar putea aduce un suflu nou în societate, să imprime dinamism activității acesteia, promovând valori și atitudini ce încurajează procesul de îmbunătățire continua.
Concurență puternică existentă pe piața preparatelor din carne a determinat conducerea societății să-și redefinească atitudinea față de relațiile cu mediul întreprinderii: clienți, furnizori, concurenți, față de proprii angajați, ajungând la concluzia că pentru a se menține pe piață este necesar să se cunoască nevoile și interesele „celorlalți”. Aceste interese vor putea fi satisfăcute sau li se va putea face față numai în măsura în care se va pune accentul pe menținerea pe piață cu produse noi și recunoscute prin calitate. În cadrul SC „Medeus & Co. Prodimpex” SRL s-au realizat primii pași în această direcție și se observă deja primele rezultate. În continuare realizarea obiectivelor societății va depinde, în mare măsură, de priceperea echipei manageriale de a direcționa societatea, de a anticipa și a depăși cu succes eventualele piedici, îndeplinind scopul întreprinderii: îmbunătățirea continuă a performanțelor societății.
BIBLIOGRAFIE
1. MANOLE V., STOIAN M. Marketing, Editura ASE, București 2004
2. MANOLE V., STOIAN M. Marketing, Editura ASE, București 2001
3. MANOLE V., STOIAN M. Agromarketing, Editura ASE, București 2001
4. IOSIF N.,MANOLE V. Analiza calității produselor,
Editura Tribuna Economică, București 2002
BALAURE V. Marketing, Editura Uranus 2000
și colab.
6. KOTLER PH., Managementul Marketingului,
Editura Teora, Bucuresti, 1997
7. ZAHIU L. Agricultura mondială și mecanismele pieței,
Editura Arta grafică, 1992
8. ZAHIU L. Management-marketing agroalimentar,
Editura ASE, București 1998
9. FLORESCU C. Marketing,
Ed. Independența economică, Brăila 1997
10. JACQUELINE LEONTE Politica agricolă comună-consecințe
DANIELA GIURCĂ asupra României, Institutul European din
VIRGINIA CÂMPEANU România, 2003
11. * * * Evoluția sectorului agroalimentar în România, Raportul anual al MAA, București, 1998
12. * * * Tribuna Economică (colecție 1998-2003)
=== anexa1 ===
ANEXA A
SĂRAREA
Sărarea materiilor prime la începutul procesului tehnologic are ca scop :
prevenirea alterării materiilor prime folosind acțiunea conservantă a sării;
realizarea unei culori specifice ;
frăgezirea materiilor prime ;
imprimarea unor calitati gustative suplimentare;
mărirea capacității de legare a apei.
Substanțele folosite pentru sărare sunt :
substanțe cu rol în formarea gustului și asigurarea conservabilității (sarea, zahărul, Fibrodin G.S.)
substanțe pentru formarea culorii (nitriți, ascorbați, zaharuri, etc.) ;
substanțe pentru creșterea reținerii de apă (polifosfați, Fibrisol 417, Brifisol 512);
substanțe cu caracter liant (substanțe proteice, Supro 500E, Supro 590);
substanțe cu rol de retinere a grăsimii (emulgatori caragenani).
În principiu, sărarea reprezintă o conservare a cărnii la temperatură scăzuta (+4 gr C), în prezența unui amestec salin (sare +nitrit + zaharuri + substanțe reducătoare), ce solubilizează proteinele musculare, ceea ce asigură în final legătura pastei de carne.
Considerații generale
În industria cărnii, sărarea se execută pentru :
ameliorarea capacității de conservare, creșterea capacității de hidratare și pentru îmbunătățirea gustului cărnii destinate fabricării preparatelor din carne, în care caz se asociază cu frigul, afumarea si pasteurizarea;
prevenirea alterării si mărirea conservabilității produselor finite.
Acțiunea conservantă a sării este explicată prin acțiunea simultană a mai multor procese: creșterea presiunii osmotice a sucurilor celulare din care cauza bacteriile de putrefacție, care sunt cele mai sensibile la creșterea presiunii osmotice, iși pierd vitalitatea, micșorarea cantității de apă disponibilă pentru activitatea microorganismelor, respectiv micșorarea activității apei ca rezultat al acumulării Na Cl în sucurile celulare (majoritatea bacteriilor își incetează activitatea la o concentrație a sării în sucurile celulare de aproximativ 15%), fixarea ionilor de Cl- si Na+ de legăturile peptidice ale proteinelor, deci la locul de scindare a proteinelor sub acțiunea enzimelor proteolitice proprii tesutului muscular și a celor secretate de microorganismele de alterare. În plus, dacă la sărare s-au folosit si azotiti (respectiv azotat care se transformă în azotit), acestea, la concentratii de 150-200 mg / kg, au efect antibacterian (bacteriostatic, bactericid), dependent de pH-ul cărnii.
CONDIMENTAREA
Adjuvanții oferă producătorilor de alimente posibilitatea să producă alimente echilibrate din punct de vedere senzorial, standardizate în componența lor și valoroase din punct de vedere al fiziologiei nutriționale. Multe tehnologii pot fi aplicate doar pentru că avem la dispoziție adjuvanti corespunzători. Un rol important îl joacă în acest context aromele si condimentele. Condimentarea este operația tehnologică prin care în amestecul de carne se introduc unele substanțe de adaos care imprimă produselor o aromă specifică, plăcută si apetisantă. Aceste substanțe de adaos sunt :
condimentele naturale
arome de condimentare
substanțe de aromă și gust
Condimentele naturale sunt produse vegetale sau amestecuri ale acestora fără alte materii străine, care sunt utilizate fie întregi, fie măcinate sub forma de pulberi, pentru a da aroma produselor din carne.
În prezent, în industria mondială a cărnii se utilizeaza cca. 85 de condimente naturale, avizate de legislațiile sanitare ale diferitelor țări. De la aceste plante se folosesc pentru condimentare rizomul, fructele, semințele, bulbul, tulpina, rădăcina, bobocul floral, coaja, florile, sâmburii. Se folosesc crude sau uscate, ca atare, sparte sau macinate, singure sau în amestec.
Substanțele de aromă și gust folosite în industria cărnii sunt subsțante naturale sau sintetice și produc o nuanță deosebită aromei și gustului produselor din carne.
Vinurile, alcoolii si acidul acetic sunt frecvent utilizate la maturarea cărnii și pentru a conferi produselor o anumita originalitate si finețe a savorii, desi uneori pot masca unele deficiențe ale producției. Glutamații sunt săruri ale acidului glutamic (aminoacid esențial) care conferă gustul specific de carne, este utilizat în amestecurile de carne cu un conținut mai scăzut de carne (produse dietetice) sau cazurile când materiile prime folosite sunt de mai slabă calitate.
Hidrolizatele proteice de origine animală sau vegetală, a caror hidroliză poate merge până la aminoacizi, confera o aromă specifică de carne.
Datorita conținutului mare de sare (NaCl 40% – 50 %) raportat la substanța uscată, utilizarea acestor hidrolizate este limitată. Lichidele de afumare servesc pentru a da aromă de fum unor produse din carne. Fumul produs de un generator de fum, contine unele substanțe solubile în apă, care prin anumite procedee pot fi recuperate, concentrate si prezentate sub forma unor lichide de afumare. Aceste lichide nu conțin gudroanele din fum (substanțele cancerigene ale fumului) și pot fi utilizate în amestecurile de carne, pentru a le conferi aroma de fum. Principalele componente aromatizante ale lichidelor de afumare sunt : acizii, fenolii, carbonilii si alcoolii (se pot identifica cromatografic cca. 34 de componente, dar probabil sunt peste 50).
Lichidele de afumare se folosesc prin adăugarea în amestecurile de carne, prin imersie, pulverizare sau atomizare. Lichidele de afumare exclud utilizarea fumului în industria cărnii, dar nu exclud folosirea tratamentelor termice, necesare proceselor de producție. Datorită compoziției lor chimice, lichidele de afumare au caracteristici antioxidante, bacteristatice, bactericide si fumicide, care măresc durata de pastrare a produselor prelucrate cu aceste lichide. Ca urmare, se reduce numarul total de germeni din amestecul de carne si este oprită dezvoltarea acestora pe timpul păstrării produselor.
Prelucrarea modernă a cărnii, impune și folosirea unor produse moderne de sărare și condimentare a produselor din carne, prin aceasta înțelegându-se utilizarea unor amestecuri de sărare și condimentare, realizate industrial cu caracteristici precise si compozitie uniforma, care să asigure o producție constantă si omogenă. Aceste amestecuri sunt obținute centralizat, dupa rețete specifice fiecărui produs din carne si ambalat separat, inscriindu-se pe etichetă compoziția amestecului, produsul căruia este destinat si cantitatea de amestec ce trebuie folosită. Utilizarea amestecurilor de condimentare asigură : omogenitatea producției, calitatea superioară a produselor, economie de timp, excluderea defectelor de fabricație si eficiența economică.
Eforturile depuse de societate, în ultimii ani, în direcția îmbunătățirii calității, nu numai la nivelul produselor, ci și la nivelul tuturor activităților desfășurate in unitate, au condus la o mai bună a resurselor materiale și umane, și deci la creșterea producției.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Crearea Si Lansarea Unui Nou Produs (ID: 130978)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.